Farmacologie

Facultatea de Medicina Dentara

FARMACOLOGIE
- SUPORT DE CURS – CURS 1
FARMACOLOGIA este ştiinţa care se ocupă cu toate aspectele interacţiunii dintre biosisteme şi substanţele chimice, proprietăţile fizico-chimice şi utilizările biologice ale substanţelor studiate, precum şi de unele aspecte privind sursele substanţelor farmacologic active (29). Farmacologia studiază relaţiile de cauzalitate şi legile după care se desfăşoară fenomenele din cadrul domeniului de studiu. Mai concret, după dicţionarul Robert, farmacologia se ocupă cu studiul medicamentelor, acţiunea lor şi modul de utilizare. Noţiunea de medicament sau drog defineşte, în sens larg, orice substanţă care poate influenţa natura vie, iar în sens restrâns, o substanţă utilizată în vederea prevenirii, ameliorării sau diagnosticării bolii (30). Deci, medicamentul este o moleculă bine definită a cărui parcurs în organism este bine cunoscut, iar efectele benefice sunt suficient de importante pentru a putea fi pus în circuitul terapeutic (1).

Farmacocinetica
DEFINIŢIE
Farmacocinetica studiază parcursul medicamentului în organism, dar şi influenţa organismului asupra medicamentului. Organismul poate acţiona limitând absorbţia, inactivând substanţa de bază sau grăbind eliminarea renală, digestivă sau pulmonară.

Farmacologie
Farmacocinetica studiază fenomene ce intervin în: absorbţie (influx) distribuţie biotransformare eliminare (eflux),

mai ales sub aspect cantitativ în relaţie cu acţiunea farmacologică în timp a medicamentului. Farmacocinetica permite: cunoaşterea profilului farmacocinetic parametrii mişcării şi transformării medicamentului în organism concentraţia plasmatică (tisulară) efectul farmacologic (43).
Medicament la situsul de administrare

1. ABSORBŢIE influx

Medicament în plasmă

2. Distribuţie
Medicament intratisular 3. BIOTRANSFORMARE Medicament şi/sau metaboliţii în urină, EFLUX fecale, bilă

4. ELIMINARE Metaboliţi în ţesuturi Fig. 1: Reprezentarea schematică a absorbţiei, distribuţiei, biotransformării şi eliminării unui medicament. Farmacocinetica permite o mai bună alegere a căii de administrare, a momentului administrării, o dozare optimă pentru a obţine efectul terapeutic cel mai bun (întotdeauna corelarea se va face în context clinic şi evolutiv al bolii) (1). Scopul farmacocineticii este de a furniza cunoştinţele necesare adaptării posologiei pentru a obţine concentraţiile plasmatice ale unui medicament cu un efect optim, adică cea mai bună eficacitate, cu efecte indezirabile minime (1). Prezenţa medicamentelor în organism depinde de proprietăţile lor fizico-chimice cât şi de procesele biochimice şi fiziologice care intervin: predominant fizico-chimice: în cazul absorbţiei, distribuţiei şi eliminării,

Farmacologie
predominant biochimice: în cazul metabolizării. se poate lărgi sfera de cunoaştere a

Având cunoştinţe de farmacocinetică

medicamentului prin prospectarea de structuri medicamentoase noi, ţinând seama de relaţia dintre structură, proprietăţile fizico-chimice şi cele farmacocinetice, farmacodinamice şi toxicologice (43). În farmacologia clinică, singurul parametru direct accesibil fiind concentraţia plasmatică a medicamentului, se studiază variaţia acestei concentraţii (poate urca, coborî sau rămâne constantă) într-un interval de timp considerat (1). Diferenţele farmacocinetice între medicamente provin esenţial din facilitatea cu care acestea traversează membranele biologice şi de viteza lor de biotransformare (1). Dispoziţia medicamentului sau a metaboliţilor săi activi la nivelul organului receptor depinde de trei factori: viteza şi nivelul de eliberare a substanţelor active din produsul farmaceutic şi absorbţia consecutivă, “efectul primului pasaj” ceea ce determină trecerea în circulaţia sanguină a unei fracţiuni intacte din medicamentul absorbit la nivel gastro-intestinal şi care a trecut bariera hepatică, un proces complex de legare şi transportare de către proteinele plasmatice, fixare tisulară, repartizare în lichidele organismului, de metabolizare şi eliminare. În concluzie, cinetica medicamentelor implică următoarele etape: absorbţia, distribuţia, metabolizarea (biotransformarea) şi excreţia (eliminarea) (29, 33).

PRINCIPALII PARAMETRI FARMACOCINETICI Farmacocinetica se ocupă de studiul concentraţiei plasmatice a medicamentului, singurul parametru accesibil. Pentru a aborda acest termen trebuie să definim: a.timpul de înjumătăţire (T1/2): timpul necesar pentru ca valoarea concentraţiei plasmatice să diminue la jumătate; cunoaşterea timpului de înjumătăţire permite evaluarea numărului de prize pe zi pentru a obţine concentraţia plasmatică dorită. În marea majoritate a cazurilor timpul de înjumătăţire este independent de doza de medicament administrat. Doar în câteva cazuri excepţionale el variază în funcţie de doză: poate creşte sau

Farmacologie
diminua în funcţie de saturarea unui mecanism (de eliminare, catabolism sau fixarea pe proteinele plasmatice) (1). b. ASC (aria de sub curbă) sau AUC (area under curve) corespunde integralei

concentraţiei plasmatice într-un interval de timp dat. În practică se utilizează următoarea formulă: unde,

ASC = Σ([C] x ∆t)
[C] = concentraţia măsurată ∆t = intervalul de timp între cele două măsurători. ASC-ul se exprimă în miligrame sau grame/liltru/oră. Rolul său principal este de a permite măsurarea biodisponibilităţii unui medicament (1). c. biodisponibilitateareprezintă procentul de medicament administrat care ajunge în

compartimentul central. În general, este măsurată comparând ASC obţinută după administrarea aceluiaşi medicament pe cale intravenoasă cu o altă cale, cel mai adesea orală. d. termenul de compartimentcuprinde: primul compartiment care este un volum real (volumul sanguin) al doilea compartiment care este un volum fictiv în care medicamentul este distribuit (ansamblul organismului, exceptând sângele) (1). e. Volumul aparent de distribuţie (Vd) este un volum fictiv, exprimat în litri/kg, în care este distribuit medicamentul, presupunând că este omogen (concentraţia tisulară medie este egală cu cea plasmatică).

Vd = D/C0
în care, Vd = volumul de distribuţie, D = doza, C0 = concentraţia iniţială, Exemplu: dacă doza este de 100 mg administrată i.v., iar concentraţia sa iniţială în plasmă este de 10 mg/l, se poate deduce că volumul de distribuţie este de 10 litri (1). f. Clearance-ul este fracţia unui volum teoretic totalmente epurat pe unitatea de timp.

Farmacologie
Clearance-ul plasmatic este volumul aparent de plasmă epurat în unitatea de timp. Clearance-ul total sau global este fracţiunea volumului aparent de distribuţie, care este totalmente epurat în unitatea de timp. În concluzie, clearance-ul total depinde de constanta de eliminare şi, deci, de timpul de înjumătăţire şi de volumul de distribuţie (1). g. Platoul (steady state) Corespunde unei stări de echilibru atinsă după un număr de administrări. Dacă doza şi frecvenţa de administrare sunt stabile, atunci şi concentraţia obţinută va fi stabilă (platoul se atinge după aproximativ cinci timpuri de înjumătăţire) (1).

CĂILE DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR
Calea de administrare este determinată de: ● ● proprietăţile medicamentului (hidrosolubilitate, liposolubilitate, ionizare) scopul terapeutic urmărit (acţiune imediată, administrare controlată, restricţie pe o cale de administrare) (29). Administrarea medicamentelor se realizează în principiu pe două căi principale: ¤ enterală ¤ parenterală. A. ENTERAL. 1. Oral Este cea mai comună cale de administrare, dar este şi cea mai variabilă şi implică cel mai complicat parcurs către locul ţintă. Unele medicamente sunt absorbite la nivelul stomacului, dar duodenul este frecvent situsul major de intrare în circulaţia sistemică datorită suprafeţei mari de absorbţie. Cele mai multe medicamente absorbite în tractusul gastro-intestinal, pătrund în circulaţia portală şi trec prin ficat înainte de a fi distruibuite în circulaţia generală. Aici are loc ”efectul primuluipasaj” unde sunt metabolizate majoritatea medicamentelor şi astfel este diminuată eficacitatea medicaţiei administrată oral. De exemplu, mai mult de 90% din nitroglicerină este neutralizată în cursul unui singur pasaj hepatic, ceea ce face ca locul de administrare de elecţie a acestui medicament în urgenţă să fie sublingual tocmai pentru a evita metabolizarea hepatică. Ingestia alimentelor concomitent administrării medicamentoase poate influenţa absorbţia; prezenţa alimentelor în stomac întârzie evacuarea gastrică, astfel încât medicamentele care sunt degradate de către sucul gastric (ex. penicilina G) devin non-disponibile pentru absorbţie.

B. capsule . care favorizează absorbţia intestinală (efervescente.v. Intravascular Injectarea intravenoasă (i. cum este insulina. Sublingual. Rectal Se utilizează pentru administrarea locală sau pentru a “şunta “ calea de metabolizare hepatică. ceea ce permite pătrunderea directă a principiului activ în torentul sanguin. Este una din principalele căi de administrare a medicamentelor la copii sau la persoanele inconştiente (29. . După modul de condiţionare medicamentele pot căpăta valenţe multiple. 43).) este cea mai comună cale parenterală. comprimate cu efect retard sau eliberare controlată). precum şi în situaţii care necesită instalarea rapidă a efectului medicamentului Administrarea parenterală oferă cel mai bun control al dozei şi efectului medicamentului în corp. pentru că 50% din circulaţia rectală nu se varsă în portă.Farmacologie Medicamentele enterosolubile sunt protejate de mediul gastric acid. Pentru medicamentele care nu se absorb enteral. Plasarea sublinguală a medicamentului permite un contact direct şi prelungit cu mucoasa şi circulaţia locală capilară. Administrarea unui agent pe această cale are avantajul că medicamentul “şuntează” efectul primului pasaj hepatic. 3. 33. iar administrarea lor sub această formă medicamentoasă poate preveni iritaţia gastrică. 1. de asemenea se foloseşte această cale de administrare pentru a evita aciditatea gastrică sau în afecţiunile care se manifestă cu vărsături. Prin administrare intravenoasă medicamentul evită tractul gastro-intestinal şi deci primul pasaj metabolic hepatic. frecvent constituie singura alternativă. PARENTERAL Administrarea parenterală este utilizată pentru medicamentele care sunt slab absorbite în tractul gastro-intestinal şi pentru agenţii instabili pe această cale de administrare. Administrarea parenterală este utilizată deasemenea în cazul pacientului inconştient. 2.

. de aceea rata injectării trebuie controlată cu atenţie. Administrarea subcutană minimalizează riscurile asociate administrării intravenoase. Prezintă un mare grad de risc de contaminare bacteriană. 2.) Medicamentele administrate intramuscular pot fi soluţii apoase sau preparate depôt (suspensie de medicament într-un vehicul non apos . poate induce hemoliză sau poate cauza reacţii adverse prin eliberarea prea rapidă a concentraţiilor mari de medicament în plasmă şi ţesuturi. 3. Calea este în mod particular eficientă şi convenabilă pentru pacienţii cu afecţiuni respiratorii deoarece medicamentul este eliberat direct către situsul de acţiune. Intramuscular (i. Cocaina este administrată de dependenţi tot intranazal pentru a obţine un efect rapid şi comod.Farmacologie Reprezintă o cale de administrare în care se obţine efect rapid. C. 2. Este necesară însă. iar efectele adverse sistemice sunt minimizate.c.) Această cale de administrare.m. Inhalarea Permite eliberarea medicamentului pe o suprafaţă mare de mucoasă a tractului respirator şi a epiteliului pulmonar. Alte exemple de medicamente ce se utilizează prin administrare subcutanată includ solidele precum şi capsulele din silastic.etilenglicol sau ulei de alune) care au grade de absorbţie diferenţiate (preparatul depôt se absoarbe mai lent furnizând o doză susţinută de-a lungul unei perioade lungi de timp). implică un proces de absorbţie şi este mai lentă decât cea venoasă. calcitonina este un hormon peptidic utilizat în tratamentul osteoporozei şi este disponibilă sub formă de spray nazal. ca şi cea musculară. Subcutanat (s. pentru că substanţa activă introdusă intravenos nu mai poate fi eliminată (prin vomă ca în cazul medicaţiei din tractul gastro-intestinal). Se utilizează ca şi cale de administrare pentru substanţele gazoase sau pentru cele ce pot fi vaporizate. Aceeaşi prudenţă se cere şi în administrarea medicamentelor intraarterial. o stare normală a mucoasei nazale. care conţin contraceptivul levonorgestrel şi care sunt administrate sub formă de implant cu acţiune pe termen lung şi infuzoarele mecanice programabile care pot elibera insulină în anumite cazuri de diabet. ALTE CĂI DE ADMINISTRARE 1. producând un efect aproape la fel de rapid ca şi injectarea intravenoasă. dar şi cu un grad mare de risc. Intranazal Desmopresinul este administrat intranazal în tratamentul pacienţilor cu diabet insipid.

Variaţia concentraţiilor plasmatice a unui medicament este în funcţie de modalitatea de administrare.vaginală etc) 5. Rata absorbţiei poate varia seminficativ.Farmacologie 3. de obicei prin intermediul unui plasture transdermal. Intratecal / intraventricular În anumite afecţiuni este necesar ca medicamentul să fie administrat direct în LCR (meningite). Această cale este cel mai frecvent utilizată pentru eliberarea prelungită a medicamentelor (nitroglicerina). dependent de caracteristicile fizice cutanate şi de situsul aplicării. . Dacă există un interval suficient de timp între două administrări nu se produce acumularea medicamentului. Durata persistenţei în organism a unui medicament creşte odată cu doza administrată şi cu timpul de înjumătăţire. 4. în timp ce cantitatea de medicament eliminată creşte treptat până la a compensa cantitatea adusă prin fiecare nouă admnistrare (43). Dacă frecvenţa de administrare a unui medicament este suficientă sau timpul de înjumătăţire este destul de lung. Cei trei factori esenţiali care trebuie avuţi în vedere în cazul administrării repetate a unui medicament sunt: doza administrată. Transdermal Această cale de administrare conduce la efecte sistemice prin aplicarea cutanată a medicamentului. Topic Calea de administrare topică se utilizează atunci când vrem să obţinem un efect local al medicamentului care poate fi aplicat pe tegument sau pe mucoase (conjunctivală. Existenţa platoului se explică prin faptul că doza administrată rămâne constantă. persistă o concentraţie reziduală a medicamentului în momentul unei administrări ulterioare. auriculară. În acest caz. frecvenţa administrării timpul de înjumătăţire. repetarea administrării medicamentului la intervale constante duce la o creştere progresivă a concentraţiei sale până la atingerea unei concentraţii maximale sau a unui platou (apare după un timp echivalent cu durata a cinci timpi de înjumătăţire).

3 – 4 ore şi cu indice terapeutic mare. Substanţele medicamentoase care se pretează la o astfel de formulare sunt cele cu timpul de înjumătăţire scurt. Formele medicamentoase cu cedare modificată pot fi: ● cu cedare prelungită sau susţinută cu cedare întârziată. temperatură şi compoziţie a solventului (23. de aceea este importantă pentru biodisponibilitatea medicamentelor. să ducă la modificarea suprafeţei celulare cu care vine în contact. Eliberarea substanţelor medicamentoase din forme farmaceutice cu cedare modificată Formele farmaceutice cu cedare modificată sunt produse medicamentoase în care printrun procedeu tehnologic se asigură eliberarea substanţei medicamentoase cu o viteză mică. în condiţii standardizate de interfaţă solid/lichid. mărind în ultimă instanţă efectul terapeutic în timp. Disponibilitatea farmaceutică sau cedarea substanţei medicamentoase este determinată în principal de viteza de cedare din forma farmaceutică. Cedarea substanţei medicamentoase din forma farmaceutică poate fi influenţată semnificativ de proprietăţile fizico-chimice ale substanţei medicamentoase şi ale formei farmaceutice. deci să modifice proprietăţile acesteia (33). Dizolvarea şi difuzia medicamentelor Dizolvarea substanţelor medicamentoase este un proces care precede absorbţia lor în circulaţia generală şi poate fi o etapă limitantă. prelungind absorbţia în circulaţia generală. Viteza de dizolvare a unei substanţe medicamentoase solide este definită prin cantitatea care intră în soluţie în unitatea de timp. ● Atunci când doza unitară conţine o fracţiune de substanţă medicamentoasă cu dizolvare rapidă în stomac şi o alta cu o acoperire gastrorezistentă (enterosolubilă) produsul se numeşte cu cedare întârziată. . deci realizarea de niveluri medicamentoase terapeutice. În biofarmacie viteza de dizolvare este viteza cu care substanţa medicamentoasă se dizolvă din produsul medicamentos (formă farmaceutică dozată) sau din părţi ale acestuia în timpul testării (23). 47). prin grupările chimice pe care le posedă. Acestea se mai numesc şi medicamente cu cedare prelungită sau susţinută.Farmacologie ABSORBŢIA ŞI DIFUZIA MEDICAMENTELOR Medicamentul este capabil.

Difuzia este principalul mod de transfer al substanţelor medicamentoase prin membranele biologice. Este vorba. sfingolipide (care derivă din sfingozină – un alcool substituit de către acizi graşi şi o grupă polară). glicerofosfolipidele şi sfingolipidele. adică de absorbţie în circulaţia generală. Lipidele care intră în compoziţia membranelor sunt amfipatice deoarece sunt formate din molecule care au o extremitate polară (hidrofilă) şi o extremitate nepolară (hidrofobă). cerebomielozide. El se intercalează între celelalte lipide întărind structura membranară.Farmacologie Eliberarea substanţelor medicamentoase din sisteme farmaceutice cu cedare modificată implică atât dizolvarea. Cedarea prelungită sau întârziată se realizează prin crearea de forme farmaceutice cu ajutorul unor polimeri. Cunoaşterea vitezei de cedare este cel mai important factor de prevedere al biodisponibilităţii şi a evaluării calităţii formelor farmaceutice. după ce a avut loc cedarea (sau dizolvarea) lor din formele farmaceutice administrate pe diferite căi (23). în esenţă. umflarea polimerului după îmbibare – sisteme gonflabile) sisteme controlate magnetic. gangliozide. colesterolul. Traversarea membranelor de către medicamente Compoziţia şi structura membranei plasmatice este în jur de 60% fosfolipide şi 40% proteine. alcătuit dintr-un nucleu steranic. În funcţie de mecanismul difuziei (de cedare a formei active) se disting (23): sisteme rezervor sau cu membrană sisteme de tip matriţă sau monolitice sisteme hibride (laminate sau multiple) sisteme biodegradabile sisteme activate prin solvent (presiune osmotică. cât şi difuzia. . se orientează în mod natural sub formă de dublu strat cu extremităţile polare situate la exterior şi cu cele nepolare în centru. despre: glicerofosfolipide sau glicerol substituit. ele se împart în 3 clase: sfingline. Aceste lipide amfipatice. substituit de o grupare polară –OH şi dintr-un lanţ flexibil nepolar.

medicamentul trebuie să traverseze celulele. 43). medicamentele trebuie să străbată membrana. Proteinele se inseră în dublul strat lipidic. adică “membrana citoplasmatică” pentru a ajunge dintr-un compartiment în altul. Conceptele de structură membranară sunt încă destul de discutate. Pentru a penetra în celulă. Aceste proteine constituie: receptorii membranari (cel mai adesea glicoproteine care asigură comunicarea intercelulară). Pasajul paracelular Dacă celulele epiteliale transmembranare sunt unite între ele prin joncţiuni mai laxe. filtrul poros. fie la exterior. pasajul paracelular. pentru a trece dintr-un compartiment în altul medicamentele trebuie să traverseze mai multe membrane. fie transmembranar. Membranele sunt formate din mai multe celule legate unele de altele mai mult sau mai puţin strâns. Pasajul transcelular Dacă celulele sunt strâns legate unele de altele. Se distinge astfel: pasajul transcelular. Aceste celule sunt dispuse pe o membrană bazală mai mult sau mai puţin permeabilă pentru molecule. moleculele pot traversa prin aceste joncţiuni numite de comunicare (“gap junctions”). cum este în cazul celulelor endoteliului capilarelor cerebrale. structuri care asigură schimbul de ioni şi de alte molecule între celulă şi exterior: pompe de tipul Na+/K+-ATPaza dependente. dar şi de compoziţia sa. Există mai multe posibilităţi de traversare a membranei. această ipoteză a membranei de tip “mozaic fluid” fiind cea mai acceptată (1. fie la interior. acizii graşi nesaturaţi care formează lanţuri mai puţin lineare cresc fluiditatea membranară mai mult decât cei saturaţi.Farmacologie Fluiditatea dublului strat depinde în mod evident de temperatură. canale şi transportatori membranari. Pasaj transcelular Pasaj paracelular (“gap junctions”) .

Na+ şi Cl-. până se obţine un echilibru. S = suprafaţa membranei unde: C1. respectiv. . cu atât pasajul este facilitat). iar cele polare în apă. liposolubile sau hidrofobe cu masă moleculară mică sau medie. Dublul strat lipidic membranar constituie o barieră: impermeabilă pentru ionii de K+. hexanul). 43). C2 = concentraţia mai mică. permeabilă pentru moleculele nepolare. de o parte şi de alta a membranei. pot teoretic traversa membrana. Migrarea prin membrană se face de la o soluţie cu concentraţie mai mare către soluţia cu concentraţie mai mică. moleculele care au o greutate moleculară sub 68.Farmacologie Fig. mai mare. Moleculele liposolubile sau apolare se acumulează în solventul organic. chiar neionizate. cum ar fi glucoza şi proteinele. Totuşi trebuie ţinut cont şi de alţi parametri ai moleculelor. La nivelul glomerulului renal. Filtrul poros Unele epitelii. 33. Viteza de traversare se poate calcula după formula: V = KxSx(C2K = constanta de C1 ) difuziune. sunt străbătute de pori care pot lăsa să treacă molecule de talii inferioară dimensiunii porului. cum ar fi cel renal glomerular. Difuziunea pasivă prin dublul strat lipidic Traversarea dublului strat lipidic se face fără consum de energie din partea celulei. 1996). Viteza de pasaj depinde de suprafaţa membranei. moleculele polare.000. de asemenea pentru moleculele în stare gazoasă şi pentru moleculele mici cu polaritate slabă. cum ar fi încărcătura electrică şi flexibilitatea (1. Caracterul liposolubil al unei molecule este determinat de măsurarea coeficientului de partaj între un solvent apos şi un solvent organic (ex. concentraţiile de o parte şi de alta a membranei şi de o constantă de difuziune k esenţial legată de liposolubilitatea sa şi de asemenea de dimensiunea moleculei (cu cât este mai mică. 2: Modalităţi de pasaj dintr-un compartiment în altul a medicamentului (modificat după Allain.

indiferent de pH. cum este cazul solvenţilor organici care traversează uşor dublul strat lipidic (1). 3:Pasajul transmembranar al unui medicament (M) în funcţie de legarea de proteine (P) Compartiment extracelular Compartiment intracelular M + P celulară M M P membrana MP (modificat după Allain. în principiu. dacă există un gradient de concentraţie favorabil. spre deosebire de medicamentele legate de proteine plasmatice (cum ar fi albuminele sau de alte proteine tisulare) care nu traversează membrana (1).Farmacologie Polaritatea unui medicament depinde de ionizarea sa. dar nu şi în stare ionizată. Fig. Medicamentele acide se disociază în mediu bazic. Fixarea medicamentelor pe proteinele plasmatice. Molecule neutre neionizate indiferent de pH. modifică pasajul membranar. Molecule a căror ionizare depinde de pH: care traversează dublul strat lipidic în stare neutră. PKa a unui acid este pH-ul la care se găseşte disociat în proporţie de 50%. nu traversează dublul strat lipidic prin difuziune pasivă. MP Transportul activ . medicamentele liposolubile. traversează membranele lipidice. de exemplu cele care au în componenţă un amoniu cuaternar. 1996). care poate merge de la 0 la 99%. iar bazele în mediu acid pentru a se transforma în molecule ionizate. adica nefixate pe proteinele plasmatice. Aceste molecule. în stare liberă. se disting trei categorii: molecule întotdeauna ionizate.

localizată la nivelul membranei plasmatice şi a reticulului endoplasmatic. molecule implicate în metabolism. Biodisponibilitatea . unii mediatori şi medicamentele cu structură chimică apropiată. 43). Transport activ prin canale şi transportatori pentru Na+. Dacă sodiul şi substratul traversează membrana în acelaşi sens. K+. Mg++ dependentă utilizează energia ATP-ului pentru repolarizarea celulară lăsând să iasă trei ioni de Na+ şi să intre doi ioni de K+. Pompa Na+/K+ ATP-ază dependentă. O proteină membranară particulară este P-glicoproteina sau P170 deoarece greu a. Ca++ şi Cl-: canale a căror deschidere şi închidere depinde de diferenţa de potenţial intra/extracelulară (se deschid în timpul depolarizării) receptori care pot fi activaţi sau inhibaţi prin diverşi mediatori transportatori (ex. precum şi o pompă H+/K+ ATP-ază dependentă. în general furnizat de ATP. transportul se numeşte “sinport” şi dacă traversarea este în sens opus traversare este de tip “antiport”. BIODISPONIBILITATEA ŞI BIOECHIVALENŢA 1.Farmacologie Transportul activ se realizează prin structurile proteice membranare cu consum de energie furnizat de metabolismul celular. Energia + necesară pentru transportarea lor poate fi realizată printr-un gradient de Na . lipoproteinele şi transferina (1. pentru Na+ şi Ca++). cum ar fi. după includerea moleculei într-o veziculă formată prin invaginarea plasmalemei. Transportul prin exocitoză şi endocitoză Exocitoza constă în eliminarea din celulă a moleculelor conţinute în vezicule care fuzionează cu membrana plasmatică şi eliberează conţinutul lor la exterior. Cinetica pasajului se realizează cu o viteză maximă şi cu posibilitatea de competiţie între moleculele vecine. Acest proces este utilitzat de hepatocit pentru a capta diverse molecule mari. Endocitoza constă în absorbţia de către o celulă a unei molecule extracelulare. acizii aminaţi. Transportul activ direct realizat prin pompele membranare Transportul activ necesită un aport de energie. Există de asemenea o pompă Ca++-ATP-ază dependentă. Acesta este modul de eliberare al mediatorilor. aceasta pătrunde în citoplasmă. ceea ce realizează o diferenţă de potenţial de o parte şi de alta a membranei. b. cum ar fi glucoza.

Dacă este vorba de un nou produs farmaceutic care conţine o substanţă medicamentoasă aprobată. 2. Atunci când este vorba de o substanţămedicamentoasă nouă. Biodisponibilitatea măsoară proporţia de medicament disponibil pentru acţiune(1. administrate în aceeaşi doză molară. viteza de absorbţie este un parametru cinetic cu importanţă mai mare în cazul medicamentelor care se folosesc în doze unice (7. 43). Biotransformarea constă. de obicei. Bioechivalenţa Bioechivalenţa reprezintă o biodisponibilitate egală. BIOTRANSFORMAREA MEDICAMENTELOR Indiferent de modul în care au fost introduse în organism medicamentele. Biodisponibilitatea se calculează folosind aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp notata ASC. 33. se face printr-o evaluare statistică corespunzătoare. în reducerea până la dispariţie a activităţii medicamentelor şi grăbirea eliminării lor prin variate procese biochimice. Stabilirea bioechivalenţei între două produse farmaceutice. 39) De obicei biodisponibilitatea se determină în raport cu un preparat de referinţă.Farmacologie Biodisponibilitatea este cantitatea relativă de substanţă medicamentoasă din doza administrată sub forma unui produs farmaceutic. care s-a absorbit nemodificată în circulaţia generală (mărimea absorbţiei) precum şi viteza cu care acest proces are loc (viteza absorbţiei) mărimea absorbţiei este un parametru cantitativ care are importanţă în cazul medicamentelor care se administrează cronic. majoritatea suferă un proces de biotransformare. 33. pe o anumită cale de administrare. este necesar un studiu de bioechivalenţă (30. în condiţii similare. este necesară caracterizarea sa farmacocinetică şi un studiu de biodisponibilitate absolută sau relativă. . 43). respectând normele stabilite pentru substanţa medicamentoasă şi formele farmaceutice studiate. adică absenţa unei diferenţe semnificative a mărimii şi vitezei absorbţiei unei substanţe medicamentoase din forme farmaceutice echivalente sau alternative. Bd% = ASC0/ASCiv x 100 Valori mici ale biodisponibilităţii pot arăta o absorbţie incompletă. unul care se testează şi celălalt care este produsul de referinţă.

formează un metabolit activ dintr-un drog iniţial inactiv. copii. Dacă medicamentul este o substanţă pe care organismul o utilizează în mod fiziologic. ● Faza II. Transformările metabolice necesită atât enzime microsomale hepatice. Dacă medicamentele au o structură pentru care organismul nu dispune de mecanismele biochimice necesare. În această fază au loc reacţii de conjugare. dar şi enzime nemicrosomale din ficat şi alte ţesuturi. o hemoproteină cu rol în obţinerea de oxigen activ necesar în oxidarea multor medicamente. rezultând metaboliţi intens polari. medicamentul combinându-se cu un substrat endogen prin gruparea sa polară. femei gravide. adică se măreşte solubilitatea în apă a medicamentelor. Biotransformarea poate influenţa efectele unui medicament astfel (30): formează un metabolit inactiv dintr-un drog activ. acesta se va elimina nemodificat. formează un metabolit activ dintr-un drog iniţial activ. Dacă organismul dispune de mecanisme de biotransformare adecvate. medicamentele vor suferi modificările pe care căile metabolice le pot efectua asupra structurii respective.Farmacologie Medicamentele sunt transformate prin aceleaşi mecanisme biochimice ca şi metaboliţii endogeni. Forma oxidată a acestui citocrom este redusă de NADPH – citocrom P450 reductaza. Modificarea asupra medicamentelor depinde şi de starea de funcţionare a căii metabolice care produce transformarea. formează un metabolit toxic dintr-un drog iniţial netoxic. aceasta poate fi: normală incomplet dezvoltată (prematuri. De acest lucru trebuie ţinut cont în ajustarea dozelor la pacienţii cu diverse afecţiuni cronice sau la anumite categorii: bătrâni. Medicamentul nu crează căi noi de biotransformare (30). . acesta va fi metabolizat conform programelor genetic determinate. nou-născuţi) epuizată (prin îmbătrânire) alterată (de procese patologice). Un rol important în oxidările microsomale îl are citocromul P450. care cresc polaritatea moleculei. În general metabolizarea reduce liposolubilitatea şi creşte solubilizarea moleculei. Biotransformarea se realizează în două faze: ● Faza I implică un sistem enzimatic de oxidare cu funcţii mixte.

warfarina). cortizon în hidrocortizon. 42). lidocaina) N-oxidarea aminelor terţiare (clorpromazină.Farmacologie Fără aceste mecanisme medicamentele s-ar acumula şi ar duce la intoxicarea organismului (substanţele cu liposolubilitate mare nu pot fi eliminate nici prin bilă. fenacetina în paracetamol. sulfhidril. nitrazepam) Cetoreducere cu formare de alcooli (aldosteron. oxidril este catalizată de glucuroniltransferaza hepatică. sulfuric sau cu grupări metilice. fenitoina. Oxidări.oxidări microsomale: hidroxilarea aromatică (fenobarbitalul. cloramfenicol. Reacţia de oxidare a medicamentelor constă într-un proces de hidroxilare care necesită oxigen. NADPH şi un sistem enzimatic micosomial cunoscut sub numele de monooxigenază. meprobamat (30. fenilbutazonă. Glucuronoconjugarea la nivelul grupărilor amino. prednison în prednisolon) 3. morfina. spironolactonă) reacţii de S-oxidare (clorpromazina. nici prin rinichi. Reacţii de reducere. Sistemul monooxigenazei cuprinde NADPH-citocrom P450-reductaza. Nitroreduceri cu formare de amine (cloramfenicol. acid nicotinic. Exemple de glucuronoconjugare cu formare de glucuronizi: acid acetilsalicilic. hidroxilare alifatică (amfetamina. fiind recaptate de celulele tubilor renali). Sunt importante pentru metabolizarea şi detoxifierea medicamentelor şi a unor substanţe introduse voluntar în organism. Oxidări nemicrosomale sau alcool-oxidarea 2. papaverină) S-demetilare (metilthiopurina în mercaptopurina) Dezaminare (amfetamina în fenilacetonă) Desulfurare (metisazonă. . Conjugarea se realizează cu acidul glucuronic. activarea unor carcinogeni) O-dealchilarea esterilor cu formare de alcooli (codeina în morfină. amobarbital. acest sistem este lipsit de specificitate şi au fost descrise a. carboxil. Metabolizarea se realizează prin următoarele tipuri de reacţii: 1. Se produc sub influenţa unor enzime microsomiale extrahepatice. Reacţii hidrolitice (procaina este hidrolizată în acid paraaminobenzoic şi dietilaminoetanol) 4. cu acidul acetic. griseofulvină. codeina. chinidina. thiopental care se transformă în pentobarbital) b. Reacţii de sinteză sau de conjugare. nicotină. fenacetină. thioridazida) N-dezalchilarea aminelor secundare şi terţiare (aminofenazona.

cu ritm constant. dicumarolul se metabolizează după o cinetică de ordinul I pentru doze relativ mici şi după o cinetică de ordinul 0. Au loc următoarele reacţii de oxidare. Metabolizarea medicamentelor depinde de gruparea funcţională prezentă în moleculă. cu o viteză scăzută pentru cantităţile care depăşesc aceste doze. sulfat. inclusiv formarea de ribonucleotide şi nucleozide. saturând enzimele metabolizante (43). Există câteva substanţe. indiferent de cantitatea de substrat. dependentă de cantitatea de medicament. Din această categorie fac parte: hipnoticele (fenobarbitalul) unii hormoni (steroizii anabolizanţi) hidrocarburile cancerigene (benzpirenul) . aceasta indicând tipul de reacţie metabolică. Aceşti enantiomeri pot avea efecte biologice diferite şi pot fi metabolizaţi diferit (levo-ibuprofenul inhibă sinteza de prostaglandine. după o cinetică exponenţială de ordinul I. plasmă şi alte ţesuturi. metilic. conjugări cu acid acetic. pe când dextroizomerul său nu)(30). de aceea se recomandă prepararea medicamentelor formate din stereoizomerul activ. Deoarece numeroase medicamente sunt de fapt amestecuri racemice (proporţii egale din fiecare stereoizomer) există posibilitatea ca numai jumătate din doza administrată să fie activă. transsulfurare. precum şi a altor substanţe active de către enzimele hepatice microsomale. Factori care influenţează metabolizarea medicamentelor 1. Metabolizarea drogurilor stereoselective Mulţi compuşi există în două figuraţii opuse (droguri chiralice). Unele medicamente cum sunt salicilaţii. Biotransformarea decurge.Farmacologie O serie de alte biotransformări sunt catalizate de enzime nemicrosomale (enzime libere solubile) din ficat. de hidroliză. de cele mai multe ori. Concentraţia realizată de dozele uzuale este mult mai mică decât cea necesară saturării enzimelor. printre care şi alcoolul etilic care sunt metabolizate după o cinetică de ordinul 0. fenitoina. glicină şi glutation. ceea ce face ca reacţiile biochimice să nu fie limitate. Multe medicamente sunt capabile să activeze propria lor metabolizare. Stimularea metabolizării prin inducţie enzimatică.

Unele medicamente se metabolizează foarte greu.citocrom C reductază Inducţia de tip 3-metil colantren care produce o formă modificată a citocromului P450 care are o altă specificitate de substrat. pentru că este legată de proteinele plasmatice în proporţie de 99%. 4. cum ar fi fenilbutazona. hormoni sau alte substanţe chimice produse de organism (vezi farmacologia specială). Inhibarea metabolizării. de câte ori este posibil să se determine concentraţia sanguină şi că asocierile medicamentoase pot influenţa metabolizarea. le poate reduce eficacitatea dacă metabolizarea le inactivează sau le poate creşte activitatea sau toxicitatea dacă metabolizarea acţionează în acest sens (25).Farmacologie Există trei tipuri de inducţie enzimatică: ● inducţia de tip fenobarbital (cea mai obişnuită) – creşte nivelul citocrom P450 şi a NADPH2. După doze egale de medicament. de exemplu HIN folosită în tratamentul tuberculozei este metabolizată mai lent de o parte a populaţiei umane. ● ● Inducţia de tip spironolactonă care produce creşterea nivelului de NADPH2. erori. Căi specifice de metabolizare există pentru mediatorii neurotransmisiei. Concluzia care rezultă este aceea că pentru practică dozele trebuiesc individualizate. 3. Legarea de proteinele plasmatice.citocrom c reductaza ca urmare a depresiei transcripţiei ADN – ARN în nucleu şi o eventuală stabilizare lizozomală. nelegate se metabolizează mult mai uşor. 6. de aceea extrapolarea rezultatelor de la animale la om poate da. Inhibarea enzimelor metabolizante este cu importanţă clinică pentru că determină în mod obişnuit o creştere a efectului şi a toxicităţii (semnificaţia este mare când este implicat citocromul P450). Efectul inductor are spectru larg. Practic inhibitorii sintezei proteice inhibă fenomenul de inducţie enzimatică şi scad capacitatea de metabolizare a medicamentelor. . Chiar în cadrul aceleiaşi specii apar manifestări diferite. cunoscându-se faptul că medicamentele libere. reacţia terapeutică sau toxică poate fi diferită în funcţie de specie. Administrarea a unui inductor enzimatic în timpul unui tratament cu alte medicamente. Vârsta şi sexul. caracter care se transmite genetic. Diferenţe de specie şi diferenţe individuale. uneori. 5. 2.

Cancerul hepatic reduce conţinutul de citocrom P450. Diferenţe de sex s-au constatat în metabolizarea unor medicamente ca benzodiazepine. alcalinizarea creşte disocierea şi favorizează eliminarea substanţelor acide (ex. Mecanismul de transport activ are un rol important în eliminarea unor substanţe medicamentoase din organism. Insuficienţa respiratorie cronică afectează hidroliza unor medicamente (procaina).Farmacologie La persoanele foarte tinere (copii) şi la persoanele în vârstă s-a constatat o sensibilizare la activitatea farmacologică a medicamentelor. estrogeni. Diverse boli. 43). prin piele sunt cantitativ minore. dacă au suferit sau nu procese de biotransformare vor fi eliminate din organism prin mai multe căi: biliară. foarte permeabile. Substanţele liposolubile difuzează şi se reabsorb mai rapid. substanţele care circulă liber în plasmă având o eliminare mai rapidă faţă de cele care circulă legate. prin plămân . Scăderea metabolizării s-a constatat la pubertate şi la bătrâneţe (ar putea fi legată de scăderea activităţii enzimelor metabolizante). Reabsorbţia tubulară se face prin difuziune şi realizează trecerea medicamentului din urina primară prin epiteliul tubular. tolbutamidei) (30. filtrează majoritatea medicamentelor cu excepţia compuşilor macromoleculari. Capilarele glomerulare. pot afecta metabolizarea (diabetul modifică metabolizarea medicamentelor evidenţiată prin valori diferite ale timpilor de înjumătăţire. salicilaţi. de exemplu ai fenilbutazonei. Pe această cale. Boli hepatice care afectează arhitectura şi funcţiile hepatice şi scad oxidazele microsomale. Acidifierea urinii creşte disocierea şi favorizează eliminarea substanţelor bazice. EXCREŢIA MEDICAMENTELOR Medicamentele. . Diverse disfuncţii endocrine. ionii şi moleculele polare nu pot difuza şi rămân în urină. ceea ce reduce metabolizarea medicamentelor (dozele trebuiesc ajustate). Trecerea moleculelor în urina primară este în funcţie de cantitatea de plasmă filtrată (exprimată prin clearance-ul creatininei) şi de măsura în care se leagă de proteinele plasmatice. medicamentele se elimină prin filtrare glomerulară. către interstiţiu şi sânge. Cea mai importantă cale de eliminare este însă calea renală (30). acidul acetilsalicilic). Metabolizarea crescând polaritatea favorizează eliminarea urinii. intestinală. Eliminarea prin salivă. Bolile cardiace prin reducerea fluxului sanguin hepatic afectează metabolizarea medicamentelor. prin lapte. 7. Reabsorbţia urinară este influenţată şi de pH.

Cele două grupe de medicamente pot intra în competiţie pentru secreţia tubulară. care funcţionează pentru medicamentele acide. Calea digestivă constituie o cale de eliminare pentru unele medicamente. rifampicina. alcaloizi. Parte dintre substanţele care ajung în intestin odată cu bila se reabsorb şi intră în circuitul enterohepatic. Rata eliminării medicamentelor depinde şi de starea de funcţionare a rinichiului. cum este morfina. . Eliminarea pulmonară este predominantă pentru substanţele volatile sau gazoase mai ales anestezicele generale. chininina. ampicilina.Farmacologie Există un sistem transportor pentru acizii organici (anioni). Deoarece unele medicamente realizează în salivă concentraţii asemănătoare celor din plasmă. atunci când recoltarea sângelui prezintă dificultăţi. chinina. metale grele. eliminarea scăzând odată cu scăderea filtrării glomerulare până la valoarea critică a clearanceului creatininei de 10-20 ml/min. vinblastina. tetraciclinele. micşorându-şi eliminarea (probenecidul diminuează excreţia penicilinei ambele molecule fiind acide). chinina. ele se pot doza în salivă. inclusiv metaboliţii conjugaţi şi altul pentru bazele organice (cationi) care funcţionează pentru medicamentele bazice. mercurul) (33. care constituie calea de eliminare a medicamentelor insolubile. eritromicina. Insuficienţa renală inaparentă clinic sau cea manifestă pot determina creşterea anormală a nivelelor medicamentului în sânge prin întârzierea eliminării sale ceea ce poate genera efecte adverse. mentinându-se timp îndelungat în organism. lincomicina. Prin bilă se pot excreta: hormonii steroidieni. tubocurarina. Eliminarea prin bilă se face folosind mecanisme transportoare active. digitoxina. Eliminarea prin piele poate fi importantă terapeutic în cazul griseofulvinei în micozele cutanate Prin glanda mamară se pot elimina o serie de substanţe în lapte care pot fi toxice pentru sugar (nicotina. La nivelul intestinului gros. 43). se pot observa şi unele medicamente care se elimină prin mucoasa intestinală. Prin salivă se pot elimina medicamente ca bromurile.

acţiunea şi reglarea asupra acestora se realizează pe structurile existente. asupra cărora medicamentul are efect de modelare sau de monitorizare (30). 2. Spectrul de cunoaştere a farmacodinamiei implică (11): 1. PRINCIPALII PARAMETRII AI ACŢIUNII FARMACODINAMICE Acţiunea farmacodinamică este caracterizată de mai mulţi parametri: Sensul acţiunii. locul şi mecanismul lor de acţiune. O acţiune farmacodinamică poate fi manifestată în sensul amplificării sau deprimării unui proces fiziolgic sau fiziopatologic. obţinându-se prin ridicarea tonusului funcţional inhibitoare sau deprimantă. Acţiunea poate fi: Stimulatoare (excitantă). Farmacodinamia este ramura farmacologiei care studiază efectele favorabile ale medicamentelor asupra organismului. studiul acţiunilor farmacodinamice şi parametrii care îi caracterizează factorii care influenţează acţiunea farmacodinamică Activitatea biologică a medicamentului presupune: o interacţiune iniţială de ordin chimic sau fizico-chimic cu moleculele organismului .Farmacologie CURS2: CURS 2 Farmacodinamia DEFINIŢIA Farmacodinamia studiază efectele medicamentelor.acţiune primară se declanşează apoi un complex de reacţii care au ca rezultat efectul farmacologic global (42). . Potrivit legii fundamentale a farmacodinamicii medicamentul nu crează funcţii noi în organism.

pe receptorii proprii fiecărui organism.pentru a se obţine o eficacitate maximă în timp util. determinaţi genetic). făcând raportul dozelor care produc acelaşi efect (bioechivalenţa). În practică se poate compara activitatea biologică a două sau mai multe substanţe active. în consecinţă nu există “receptori farmacologici” (ei sunt preformaţi. Medicamentele nu pot crea nici o funcţie nouă într-un organism ele putând stimula sau inhiba funcţiile pentru care este programat biosistemul respectiv. Eficacitatea Proprietatea unui medicament exprimată prin efectul maxim posibil (efect terapeutic).Farmacologie De menţionat că medicamentul acţionează pe structurile existente. Reprezintă unul din dezideratele terapiei farmacologice şi în particular ale farmacodinamiei. Selectivitatea. Este dependentă de mai mulţi factori: -calea de administrare -forma farmaceutică -strucţura chimică a substanţei -parametrii farmacocinetici. Reprezintă proprietatea medicamentului de a influenţa un substrat cât mai limitat din organism (majoritatea medicamentelor au un “spectru de acţiune”) . cardiotonice) este necesar să fie cunoscut. Timpul efectului maxim Pentru unele categorii de medicamente (anticoagulante. Latenţa Măsoară timpul scurs de la administrarea unui medicament până la apariţia efectului farmacodinamic. Potenţa (intensitatea acţiunii). Reprezintă capacitatea unei substanţe medicamentoase de a avea activitate biologică. Potenţa de acţiune este în relaţie cu doza – cu cât potenţa este mai mare cu atât doza este mai mică.

. Ele cuprind câteva peptide dintre care una majoră. . Membranele excitabile conţin canale care constituie sisteme transportatoare pasive pentru ioni conform gradientului de concentraţie. Trecerea pasivă a ionilor condiţionează variaţiile de potenţial.la nivel extracelular sau în rezervoarele de lichid transcelular (sucuri digestive. mai voluminoasă. EDTA chelează plumbul extracelular.la nivel celular: . Locul de acţiune a medicamentului h . umoarea apoasă.Farmacologie Durata de acţiune Cunoaşterea duratei de acţiune a medicamentului este absolut necesară pentru a determina şi adapta intervalul dintre administrări (priza). care determină atât excitaţia şi conducerea impulsului. Actualmente se caută forme medicamentoase care se pot administra la intrevale cât mai mari să aibă eficacitate maximă (21). cât şi inhibiţia. sodiu. include porul apos. Canalele ionice membranare fac parte dintr-o familie de proteine glicozilate complexe. lichid articular).la nivelul membranei celulare. Durata de acţiune este dependentă de proprietăţile farmacocinetice. Celelalte peptide au funcţii de reglare. heparina neutralizează proteinele de coagulare în sânge. un senzor de voltaj. antibioticele acţionează asupra bacteriilor din LCR. enzimele digestive acţionează în tractusul intestinal. Foarte multe medicamente acţionează asupra membranei celulare pe care o influentează direct sau prin intermediul receptorilor. receptorii specifici pentru semnalele chimice şi mecanice de poartă. Se produc: modificări ale permeabilităţii translocare ionică modificare în funcţia unor enzime membranare dezorganizarea membranei. Ex: antiacidele gastrice. calciu. endolimfa. LCR.

ceea ce explică efectele lor. respectiv inactivarea canalelor. anumite dimensiuni şi anumite grupări chimice. Mecanismele de poartă deschid şi închid drumul ionilor realizând activarea. Neurotoxinele din veninul de scorpion inhibă inactivarea conductivităţii sodiului şi activează conductivitatea potasiului. ca urmare a modificărilor conformaţionale determinate de cuplarea unor molecule active cu receptorii specifici (canalele comune pentru Na+ şi K+ din membranele sinaptice sunt deschise sub influenţa transmiţătorului chimic sau a unor molecule analoage). autacoizii. Anumite toxine influenţează electiv transportul ionilor prin diferite canale. homonii. 5: Receptorul nicotinic pentru acetilcolină: canal ionic cu mecanism de poartă (după Katzung. Astfel tetrodoxina blochează selectiv transportul ionilor de sodiu acţionând în porţiunea externă a canalului respectiv.Farmacologie Fig. 1998). Aceste fenomene sunt atribuite deplasării sarcinilor electrice purtate de anumite grupări chimice sau rotaţiei unor dipoli moleculari (aşa cum se presupune pentru canalele de sodiu). modifice mecanismul de poartă. Porţile pot fi comandate electric. Alte canale îşi dechid porţile prin mecanisme chimice. Neurotransmiţătorii. prin modificarea potenţialului membranar (canalele pentru Na+ şi cele pentru K+ din membrana axonală sau canalele de Ca++ din miocard şi muşchii netezi vasculari). Specificitatea canalelor ionice este conferită de către un mecanism defiltru dependent de o anumită formă. constituind instrumente de studiu preţioase. fără să . medicamentele pot influenţa canalele ionice direct sau prin intremediul unor mecanisme biochimice.

hiperpolarizare şi potenţial postsinaptic inhibitor. cu consum de energie împotriva gradientului de concentraţie. sunt acţionaţi de benzodiazepinele tranchilizante. influx de ioni de clor. reprezentată de o ATP-ază sensibilă la ioni şi pompa de calciu menţin concentraţia fiziologică de Na+. Glicozidele tonicardiace inhibă funcţia unei ATP-aze sarcolemice sensibilă la Na + şi K+. care formează un complex cu canalele pentru Cl -. fosfolipaza C care pune în funcţie sistemul fosfatidilinozitol/Ca++şi fosfolipaza A2. fiind responsabilă de acţiunea inotrop pozitivă.Farmacologie Astfel acţionarea receptorilor nicotinici de către acetilcolină şi alţi agonişti colinergici deschide canalul pentru Na+ şi K+. Ele asigură gradientul de concentraţie care condiţionează translocarea pasivă a ionilor prin canalele membranare. Pompa de Na +/K+. modificându-i fluiditatea şi interacţionând cu proteinele – consecutiv ele modifică indirect canalele sodiului. de la nivelul celulelor miocardice. K+ şi Ca++. deprimând contractilitatea miocardului şi provocând vasodilataţie. Refacerea şi menţinerea potenţialului membranar este asigurată prin mecanisme transportoare – pompe ionice – care funcţionează specific pentru anumiţi ioni. determinând pierdere de potasiu şi acumulare de sodiu intracelular. pot fi blocate prin nifedipină. ceea ce poate bloca impulsul nervos. care iniţiază formarea PAF şi eicosanoizilor. . Canalele calciului de tip L. dar nu modifică transportul pasiv prin membranele celulare. voltaj dependente. verapamil sau diltiazem – peptida alfa din componenţa acestor canale conţine receptori specifici pentru aceste substanţe. Blocantele canalelor calciului inhibă consecutiv influxul de Ca ++ încetinind procesul de depolarizare la nivelul nodulului sinusal şi atrioventricular. catalizează formarea nucleotizilor ciclici AMPc şi GMPc . interferând mecanismul de poartă şi reducând conductivitatea maximă pentru acest ion. depolarizare şi generarea potenţialului post sinaptic excitator. cu deschiderea acestor canale. Anestezicele locale şi generale pătrund prin membrana neuronală lipidică. creşterea disponibilului de calciu. care se găsesc în cantitate mare în miocard şi muşchii vaselor. ionii de sodiu sunt schimbaţi ulterior cu ionii de calciu din afara celulei. cu influx masiv de ioni de sodiu. Membranele celulare conţin enzime importante pentru starea membranei şi pentru metabolismul celular: adenilat ciclaza şi guanilat ciclaza. Inhibitorii metablolismului energetic blochează pompele ionice. Receptorii GABA din creier.

modificare care va genera un lanţ de evenimente (“transfer de stimul”) care se vor finaliza într-un răspuns (contracţie. impiedicând funcţiile fiziologice. RECEPTORII Probabilitatea existenţei receptorilor a fost sugerată în 1878 de Langley şi apoi de Erlich în 1909 care afirmau că drogurile acţionează doar pe “ţinte specializate” de la nivelul celulei. de exemplu. amfotericina B) (42). transmitere de impuls). 6: Topologia transmembranară a unui receptor tip “serpentină” (după Katzung. Aceste noţiuni s-au dovedit utile pentru diferenţierea . alterându-le. secreţie. Astăzi se admite că un loc specific de legare a drogului care îndeplineşte cele două criterii (de ancorare şi de traducere a semnalului) poate fi considerat receptor. efectul bactericid sau fungicid al unor dezinfectante sau al unor antibiotice (polimixine.Farmacologie Multe medicamente îşi datoresc efectele influenţării acestor enzime determinante pentru funcţiile celulare. Aşa se explică. nistatina. ci şi în interiorul celulei. 1998). Fig. chiar distrugând celule. Legarea receptorului cu o moleculă endogenă sau cu un medicament va fi urmată de o modificare specifică în starea receptorului (stimul). Cercetări ulterioare au confirmat existenţa acestor locuri specializate. acestea devenind ”ţinte terapeutice” în terapia multor boli. iar proprietatea de a produce un răspuns consecutiv cuplării receptorului a fost definită ca eficacitate sau activitate intrinsecă. Capacitatea drogului de a se combina cu receptorul a fost numită afinitate. nu numai pe membrana celulară. Unele substanţe acţionează brutal asupra membanelor celulare.

Farmacologie acţiunilor agoniste sau antagoniste faţă de receptor. care utilizând metoda clonării şi a analizei secvenţiale a reuşit să evidenţieze numeroase subtipuri de receptori şi izoreceptori precum şi diverse proteine de cuplare. Abordările biochimice s-au bazat pe cinetica enzimatică. . Prin metode biochimice efectuate în experimente pe ţesuturi izolate s-a ajuns la izolarea şi purificarea receptorilor ceea ce a permis şi permite în continuare atât clasificarea lor. Un alt factor de progres în receptorologie l-a adus conceptul de ”acţiune la două capete”. de radicali sau de modificări de conformaţie. Abordarea genetică reprezintă o opţiune mai nouă. determină în urma fixării o activitate intrinsecă care este definită drept capacitatea drogului de a produce o rearanjare a moleculei receptorului prin transfer de forţe.etc Conform teoriei standard a receptorilor. Această rearanjare permite apoi declanşarea altor modificări cum ar fi: deschiderea porilor. în unele cazuri. activare enzimatică. Studii de mutagenitate efectuate în ultimii 10 ani au furnizat numeroase date ce sugerează că. elaborându-se astfel “teoria standard a receptorilor”. relaţia dintre afinitate şi eficacitate a fost exprimată prin ecuaţii simple bazate pe legea acţiuniii maselor. Locurile din sânge sau ţesuturi pe care drogul se poate fixa fără a declanşa un răspuns au fost numite receptori ”muţi”sau “discreţi” Identificarea şi izolarea receptorilor. cât şi proiectarea de medicamente cu acţiune specifică. Prin abordări fiziologice s-a încercat realizarea legăturii între modul cum se comportă receptorii. agoniştii şi antagoniştii se leagă de locuri diferite ale receptorului ceea ce aduce argumente pentru diferenţierea competitivităţii directe de cea realizată prin interacţiunea allosterică. Ineracţiunea medicament – receptor Drogul care prezintă afinitate (posibilitatea fixării drogului cu formarea unui complex) pentru un anumit receptor. natura şi modul lor de acţiune.

agonişti parţiali care provoacă efecte submaximale. sunt două domenii de recunoaştere pe receptor care sunt relevante pentru activitatea unui agonist: domeniul extracelular pentru recunoaşterea agonistului şi domeniul citoplasmatic pentru legarea de proteine de cuplare. Agonism şi antagonism pe receptori. Receptorii suplimentari sau “de rezervă” (“sparereceptors”) reprezintă un concept relativ recent introdus.Farmacologie Conform acestei teorii proteina receptoare după recunoaşterea şi fixarea drogului se modifică. dar activitatea intrinsecă nu se poate manifesta. concept ce ajută la explicarea faptului că sensibilitatea unei celule . Afinitatea pentru agonist se păstrează. Răspunsul la un drog depinde de numărul de receptori disponibili şi acest număr poate fi afectat de prezenţa continuă a drogului. Variabilitatea receptorilor. Această modificare îmbunătăţeşte capacitatea de legare a receptorului activat de proteina de cuplare aflată şi ea cu un pol în membrană şi cu celălalt în citoplasmă. De aici se deduce că. Medicamentele care interacţionează cu receptorii prevenind exercitarea acţiunii unui agonist au fost numite antagonişti farmacologici specifici. de fapt. În conformitate cu teoria activităţii intrinseci deosebim: .agonişti deplini care au activitate intrinsecă maximă .necompetitiv când antagonistul se poate combina ireversibil cu receptorul său şi poate inhiba unele etape ale transferului de stimul.. proces numit reglare descendentă (“down regulation”). dacă proteinele de cuplare sunt diferite (30). Antagonismul poate fi : .competitiv când competiţia se desfăşoară pentru locul de afinitate al receptorului şi în acest caz creşterea progresivă a concentraţiei antagonistului inhibă răspunsul dat de agonist şi invers. agoniştii parţiali vor fi situaţi între aceste două valori. Procesul invers în care se constată creşterea numărului de receptori dacă stimularea este redusă (creştetrea sensibilităţii la adrenalină şi noradrenalină a organelor denervate) este numit reglare ascendentă (”up regulation”) (30). Dacă se notează valoarea maximă a activităţii intrinseci cu 1 şi lipsa de activitate dată de antagonişti cu 0. caz în care numărul lor scade (ex. receptorii la insulină). . De aici apare posibilitatea ca receptorii să răspundă diferit la acelaşi agonist în diferite membrane.

Astfel se explică de ce agoniştii cu afinitate slabă pentru receptori pot determina răspunsuri majore la concentraţii joase. Implicarea mesagerilor secunzi în transmiterea informaţiei la nivelul celulelor implică un tip particular de receptor membranar şi prezenţa unor proteine membranare (polipeptida receptoare în formă de serpentină)(43). Mesagerii “primi” pot transmite mesajul chimic direct. Descoperirea faptului că unele substanţe cum sunt betacarbolinele. De exemplu. adenilciclază şi AMPc care aparţin economiei metabolice . 1990) Sisteme de mesageri secunzi Neurotransmiţători. Demonstrarea existenţei unor locusuri de fixare multiplă pe anumiţi receptori. influeţând funcţionalitatea canalelor ionice incorporate în macromoleculele receptoare sau pot transmite mesajul indirect prin intermediul unor mesageri secunzi celulare. Principalele sisteme de mesageri secunzi sunt : ● Sistemul format din proteinele G. deşi se fixează pe receptorul benzodiazepinic determină efecte stimulante (provoacă anxietate) a dus la noţiunea de agonist invers şi a fost explicată prin posibilitatea existenţei receptorului benzodiazepinic în multiple stări ce pot fi modificate prin acţiune la diferite locusuri allosterice (Haefely W. dacă într-un ţesut sunt 90% receptori de “rezervă” atunci efectul agonist maxim va fi realizat numai prin ocuparea a 10% din numărul total de receptori. Acest mod de interrelaţie a dus la cristalizarea conceptelor de antagonist allosteric şi de contraantagonist sau agonist invers. locusuri ce pot fi independente sau dependente unul de celălalt şi care pot avea capacitate de activare (de regulă prin mecanism allosteric) probează posibilitatea influenţării afinităţii sau eficacităţii unui drog de către alt drog.Farmacologie sau ţesut la o anumită concentraţie de agonist ar putea depinde nu numai de afinitatea receptorului de a fixa drogul. ci şi de concentraţia totală a receptorilor. diferite substanţe reglatoare endogene şi unele medicamente agoniste analoage care acţionează receptorii specifici sunt consideraţi ca mesageri primi..

Hormonii steroizi. El se poate lega de calmodulină sau de alte proteine fixatoare de calciu. serotoninici.Cl-. după ce se combină cu un receptor din citoplasmă. acid linoleic etc). Acţiunea medicamentelor la nivelul organitelor intracelulare Diferite formaţiuni intracelulare pot fi locul de acţiune al medicamentelor: . un agonist poate determina cuplarea cu una sau alta dintre proteinele de cuplare. implicat în transmiterea mesajului în vederea fosforilării proteinelor.inhibând formarea proteinelor sau determinând formarea de polipeptide anormale). Na+) . . ● Sistemul acizilor graşi În 1994. ceea ce explică efectul anticanceros. Agenţii alkilanţi polifuncţionali formează punţi pe catenele de ADN. Graber şi colaboratorii au descris un sistem de traducere a semnalului intracelular prin intermediul acizilor graşi proveniţi din fosfolipide membranare (acid arahidonic. unde are loc sinteza proteică. modificând procesul de transcripţie al ARN-ului. gabaergici şi dopaminergici. pot fi sediul de acţiune al unor antibiotice (ce pot interfera funcţia ribozomilor bacterieni . α şi β-adrenergici. acid oleic. Complexul Ca/calmodulină activează un număr mare de enzime cum ar fi fosfodiesteraza implicată în hidroliza AMPc sau miokinaza lanţurilor uşoare (importantă pentru contracţia muşchiului neted)(43). pătrund în nucleu unde se fixează de ADN. ● Sistemul fosfatidilinozitolic. realizându-se astfel efecte stimulatoare sau inhibitoare deşi receptorul poate fi acelaşi. . care se pot cupla la rândul lor cu sisteme anterioare descrise sau pot modula canale ionice (Ca +. În funcţie de ţesut. ● Sistemul Ca/calmodulină Creşterea calciului ionic liber din citosol poate servi ca mesager secund.ribozomii. Acest sistem implică prezenţa în membrană a fosfatidilinozitol-difosfatului (PIP 2). împiedicând sinteza sa şi mitoza.nucleul bogat in acizi nucleici este ţinta unor substanţe citotoxice.Farmacologie Proteinele G reprezintă o familie de proteine reglatoare conţinând guanină ce se află în legătură cu diverşi receptori: muscarinici.K+.

Mecanismul de acţiune al medicamentelor Reprezintă preocuparea principală a farmacodinamiei. neutralizează acidul clorhidric din sucul gastric.lizozomii: glucocorticoizii în concentraţii mari stabilizează membranele lizozomale protejându-le de agresiunea generatoare de inflamaţie contribuind la efectul antiinflamator şi la proprietăţile antişoc ale acestei clase de medicamente. Studiul mecanismului de acţiune a medicamentului permite: diferenţierea între acţiunile primare “acţiuni” şi evenimentele declanşate de acestea “efecte” (care reprezintă un complex de reacţii ce au ca rezultat efectul farmacologic global) posibiltatea de a obţine un medicament cu acţiune ţintită cu un anumit mecanism de acţiune diminuarea efectelor secundare asocierea medicamentelor ştiinţific în strategia terapeutică. . de exemplu heparina care inhibă factorii coagulării ce se găsesc în sânge. reprezintă locul unde acţionează cianurile. Acţiunea medicamentelor la nivelul sinapselor Una din cele mai importante caracteristici ale sinapselor o reprezintă capacitatea lor de a suferi influenţe reglatoare externe. ca şi intervenţia sistemelor mesagere secunde Anumite substanţe acţionează în afara celulelor. mucoliticele desfac fibrele de mucină din secreţiile traheobronşice. Acţiunea directă a medicamentelor asupra efectorilor Acţiunea directă asupra structurilor efectoare implică probabil acţionarea sau blocarea unor receptori fenomene de membrană. . care blocând citocromoxidaza întrerup reacţiile de oxidoreducere.mitocondriile.Farmacologie . inclusiv medicamentoase ceea ce face ca anumite funcţii să poată fi modulate (vezi detalierea în partea de farmacologie specială). Unele medicamente acţionează direct asupra secreţilor glandulare – antiacidele gastrice. care conţin enzimele ce intervin în respiraţia celulară.

. de aceea efectul lor este scurt pentru că se elimină repede. ● Purgativele şi diureticele osmotice – sunt substanţe care ajunse în mediul intern atrag apa.Farmacologie a.captează ionii metalici şi se elimină odată cu ei (pentru intoxicaţia cu arsenic se foloseşte dimercaptopropanolul). Mecanisme bazate pe acţiuni fizico-chimice simple ● Medicamente care acţionează formând un strat protector faţă de agenţii fizici sau chimici (unguentele cu silicon utilizate în industria chimică. ● Substanţe utilizate ca şi chelatori . favorizând epurarea organismului.sunt soluţii fiziologice asigurând numai presiunea osmotică. ● Înlocuitorii de plasmă (sunt macromolecule cu rol în corectarea volemiei) pot fi: substituenţi de tip Dextran 40 sau 70 care sunt soluţii coloidale ce asigură presiunea osmotică şi cea coloid osmotică. ● Substanţe de contrast utilizate pentru radiodiagnostic (sulfatul de bariu) ● Substanţe care modifică pH-ul local: antiacidele (carbonatul de calciu sau de magneziu) şi spermicidele (acidifică mediul intravaginal) ● Substanţe care denaturează specific proteinele: nitratul de argint (pentru cauterizarea plăgilor). AINS inhibă enzime producătoare de enzime). respectiv blochează sistemele enzimatice ale bacteriilor). Medicamente ce acţionează prin mecanisme enzimatice Activitatea enzimatică poate fi influenţată prin mai multe mecanisme: ● inhibiţia enzimatică (aprotinina este inhibitor de tripsină şi kalicreină folosit în tratamentul pancreatitelor acute şi a stărilor de şoc. respectiv a presiunii hidrostatice şi a filtrării glomerulare. detergenţii şi halogenii peroxizi folosiţi ca dezinfectanţi (care denaturează structura lipoproteică a membranelor. dar încorporează părţi anormale în produsul de sinteză (ex. astfel de medicamente se numesc antimetaboliţi şi se caracterizează prin aceea că există o asemănare foarte mare între structura lor chimică şi cea a substratului (metabolitului) normal. unguentele ce absorb radiaţii ultraviolete). ● competiţia cu substratul enzimatic normal.9 % şi ser glucozat 33% . ● Unele substanţe sunt folosite în tratamentul intoxicaţiilor cu rol de a absorbi substanţele toxice din conţinutul gastrointestinal (cărbunele activat). Enzima funcţionează normal. b. realizând creşterea peristaltismului. substituenţi de tipul soluţie cloruro-sodică 0.

Din punct de vedere chimic sunt molecule care leagă selectiv. prostaglandinele) ● în interiorul celulei . Medicamente ce acţionează prin intermediul receptorilor Receptorii reprezintă macromolecule cu rol de transmitere a informaţiei în cadrul unui sistem biologic. ● Deplasarea coenzimei şi cuplarea cu apoenzima. Au funcţie de traductori. Coordonarea activităţii celulare se efectuează în scop adaptativ şi se realizează prin semnale chimice date de substanţe biologic active reunite sub numele de . Tipul receptorilor fiecărei celule este determinat genetic. incapabil să mai asigure înmulţirea bacteriilor). hormonii. ● Unele vitamine joacă rol de coenzime. producând o modificare a randamentului situsului de activitate.Farmacologie sulfamidele au activitate antimicrobiană pentru că intră în competiţie de substrat cu acidul paraaminobenzoic şi îl înlocuiesc în sinteza microbiană de acid folic rezultând un produs fals. Transmisia se efectuează printr-un hormon sau prin sisteme de cuplaj celular. c. În diverse carenţe acestea trebuie înlocuite prin aport medicamentos întrucât sunt esenţiale pentru metabolism (de ex. medicamentul se leagă pe enzimă în alt loc decât situsul de activitate. Vitamina B 6 (piridoxina) este coenzimă în procesele legate de metabolizarea aminoacizilor.se formează complexe incapabile de a executa programul enzimei respective (anticoagulantele cumarinice deplasează vitamina K – ce are rol de coenzimă – de pe enzimele ce sintetizează protrombina şi alţi factori de coagulare). din alimentaţie. ● Efecte allosterice pe enzime. intranuclear (pentru triiodotironina) ● la nivel sinaptic. Localizarea lor poate fi : ● pe suprafaţa celulei (acetilcolina.citosol (pentru hormonii steroizi). Celulele din organism primesc şi transmit informaţii. pe care organismul nu le poate sintetiza şi pe care le procură. în mod normal. Vitamina B 2 (riboflavina) are rol de coenzimă în unele etape enzimatice ale lanţului respirator. transformând o informaţie aferentă (adusă de un mesager chimic) într-un răspuns celular. Vitamina B1 (tiamina) joacă rol de coenzimă în decarboxilarea alfa cetoacizilor la nivelul metabolismului glucidic. saturabil şi cu afinitate mare un ligant. mai ales a triptofanului).

. Antagonistul (blocant cu acţiune intrinsecă) este substanţa ce menţine blocat receptorul având şi acţiune intrinsecă. Proprietăţile receptorilor 1.situs de activitate(eficacitate) şi să se producă stimulul. modificările produse (spaţiale şi electrice) duc la pierderea afinităţii pentru mesagerul chimic cu care s-a cuplat şi care părăseşte receptorul nemodificat (faţă de enzimă care odată cuplată cu substratul duce la modificarea structurii substratului). Sunt identici sau foarte asemănători cu agonistul la partea moleculei ce cuplează cu situsul de afinitate. Pentru ca molecula de medicament cuplată să declanşeze secvenţa procesului fiziologic pentru care este destinat receptorul. dar mai slabă ca cea a agonistului. Van der Waals).broască”). se cuplează în anumite puncte numite situsuri deafinitate şi situsuri de activitate cu substanţe ce au o structură complementară din punct de vedere spaţial şi repartiţie a sarcinilor electrice (după modelul “cheie . determinaţi genetic. 43). forţele intermoleculare sunt slabe (ionice. Acest lucru este realizat de agonist care are o structură aproape identică cu cea a agonistului natural în ambele zone. trebuie ca legătura dintre cele două componente să se realizeze secvenţial în succesiunea situs de afinitate . iniţiind o serie de evenimente celulare urmate de răspuns din partea celulei respective. 3. În consecinţă: nu există receptori farmacologici. neuromediatori sau hormoni locali. în urma cuplării receptorii îşi modifică structura spaţială şi repartiţia sarcinilor electrice.Farmacologie “mesageri primari” (hormoni. 5 6 legătura dintre receptor şi mesagerul chimic trebuie să fie reversibilă. Medicamentele nu pot crea nici o funcţie nouă într-un organism. 4. dar diferă de agonist la partea ce se leagă de situsul de activitate. ele putând stimula sau inhiba funcţiile pentru care este programat biosistemul respectiv. sistemul APUD) (21. receptorii fiind preformaţi. 2. în mod normal receptorii sunt stimulaţi de celule ce au rol fiziologic: alte molecule pot stimula receptorii numai dacă configuraţia lor spaţială şi electrică este suficient de apropiată de cea a moleculelor fiziologice (medicamentele ce acţionează la nivelul receptorilor au o structură foarte asemănătoare cu aceste substanţe fiziologice. punţi de hidrogen.

fosfatidil .Substanţe cu acţiune relativ specifică prin formarea de legături covalente Compuşii organofosforici blochează covalent. determinând reacţii locale şi generale. Există substanţe ce deprimă transportul transmembranar: blocante ale canalelor de Ca++ (nifedipina. f. curarizantele pot provoca efecte nedorite în timpul anesteziei prin eliberarea de histamină cu producerea de bronhospasm şi hipotensiune arterială. eicosanoizilor).Mecanisme de acţiune pe canale ionice Majoritatea medicamentelor blochează total sau parţial transportul ionic transmembranar al cationilor. arsurile. verapamilul) blocante ale canalelor de Na+(chinidina) blocante ale canalelor de K+(clorpropramida blochează canalele de K +-ATP dependente) . Mecanisme bazate pe eliberarea unor substanţe active din depozitele celulare Stimularea unor receptori. că există mai multe stări funcţionale decât închis/deschis. e. d. cel puţin pentru unele tipuri de canale. Este posibil ca blocarea unui canal ionic să se facă de către substanţe ce se leagă în locuri diferite din structura canalului. De exemplu. diltiazemul.inozitol. dar şi traumatismele. care la rândul lor acţionează asupra receptorilor altor celule din vecinătate sau la distanţă.Farmacologie Transferul de informaţie de la receptor la celulă se realizează prin intermediul celui de-al doilea mesager (calea AMPc. radiaţiile pot provoca eliberarea din celule a unor substanţe active. Fenomene puternice de eliberare pot provoca şi reacţiile antigen – anticorp. efedrina este un simpaticomimetic care eliberază noradrenalina din terminaţiile neuronilor adrenergici. Agenţii care produc eliberarea direct a substanţelor active din depozitele celulare (fără intervenţia unor factori de tip imunologic) se numesc eliberatori. Astăzi se ştie. ireversibil colinesteraza pe când αneurotoxinele din veninurile de cobră se leagă de receptorii pentru acetilcolină blocând ireversibil transmisia neuromusculară. Toate canalele au o structură proteică cu o anumită specificitate pentru anumiţi ioni.

g. h. Medicamente ce acţionează prin cuplarea de radicali liberi. de intensitate mai mică. În intoxicaţii cu Amanita muscaria mecanismul este asemănător asupra celulei hepatice.adversă (uscăciunea gurii după atropină). bleomicinele A2 şi B2. care poate fi: euforizantă a corticoizilor) .benefică (acţiunea uşor .acţiune locală topică sau în tubul digestiv ● după selectivitate . dar şi asupra celulelor umane fiind astfel toxic în tratament îndelungat). Medicamente ce acţionează cu formare de ”pori” membranari În urma activării complementului se formează un complex care realizează un “por” la nivelul membranei celulare bacteriene.medicamentele pot acţiona: .Farmacologie blocante ale canalelor de Cl. modificând integritatea morfofuncţională (nistatinul acţionează astfel asupra ciupercii. Există şi substanţe farmacologic active care activează canalele ionice (muscimolul activează canalele de Cl-). Radicalii liberi de tipul ionului superoxid agresionează celulele determinând distrucţii tisulare. ciclofosfamida. secundară. De exemplu. Tipuri de acţiune medicamentoasă În funcţie de anumite criterii există mai multe tipuri de acţiune: ● în funcţie de intensitate şi utilitate acţiunea poate fi: principală care poate avea o anumită intensitate şi pentru care medicamentul este utilizat în terapeutică.specific pe farmacoreceptori (Vezi subcapitolul precedent) .(picrotoxina) blocante ale mai multor canale. h. ● după modul de utilizare: . Medicamente ce acţionează direct pe aparatul genetic al celulei. În organism există substanţe endogene (vitamina E) care captează aceşti radicali.

etiotropă (etiologică). acţionează asupra cauzei bolii . sunt multipli. intervin cu pondere diferită. vârstă. probabil prin acţiune nespecifică de modificare a fluidităţii membranelor neuronale ● după mecanismul de acţiune: .de substituţie (în terapia hormonală: insulina) (43). variabilă în timp. tip de sistem nervos. FACTORI CE INFLUENŢEAZĂ FARMACODINAMIA MEDICAMENTELOR Factorii care pot influenţa acţiunea farmacodinamică. greutate. sex.simptomatică (acţioneză pe efecte: febra. Alte condiţii calea de administrare. Efectul se poate datora reacţiei acide sau bazice pe care o produce (antiacidele). Acţiunea farmacodinamică depinde de : medicament: organism: specie. . timpul şi ritmul administrării temperatura ambiantă structura chimică doză parametri farmacocinetici (absorbţie.Farmacologie . tip de metabolism. ● din punct de vedere terapeutic acţiunea poate fi: .patogenică (interferă mecanismele fiziopatologice) . starea fiziologică sau patologică. cefaleea etc). distribuţie. alimente sau alcool . Anestezicele locale blochează transmisia impulsului nervos. concentraţie sanguină) interacţiuni cu alte medicamente.indirect (aspirina prin inhibiţie enzimatică) ● după reversibilitate: ireversibil (rar) reversibil durează până la eliminarea sau inactivarea substanţei administrate.nespecific pe unele structuri ale materiei vii prin mecanisme fizico – chimice simple sau fizice simple.direct pe receptori .

Unele medicamente deşi păstrează structura de bază. este mai eficient faţă de acetilcolină pentru că. De exemplu. fenilefrina are un hidroxil lipsă ceea ce face ca faţă de adrenalină aceasta să aibă o acţiune pur α-stimulantă. acţiunea enzimei este blocată (fenomenul se numeşte împiedicare sterică : modificarea configuraţiei în zona în care acţionează enzima). efectele sunt diferite. Metacolina care este un simpaticomimetic cu acţiune directă.Farmacologie Relaţia structură . introducând o grupare metilică în imediată apropiere a atomului unde acţionează AchE. Mici modificări în moleculă sunt capabile să influenţeze şi activitatea intrinsecă. Substituirea unor radicali face ca unele molecule să nu mai fie vulnerabile la acţiunea unor enzime. .efect Este stabilit faptul că există o relaţie directă între structură chimică (configuraţia chimică a medicamentelor) şi efectul farmacodinamic obţinut. În cazul inhibitorilor competitivi se păstrează asemănări între structura histaminei şi antihistaminicelor.

. Acest lucru a creat posibilitatea de a trece la sinteza dirijată a medicamentelor.glicozizii cardiaci) structură asemănătoare . Miorelaxantele reprezintă o clasă de medicamente care au structuri diferite. relaţia structură/acţiune poate fi abordată sub trei aspecte: structură asemănătoare – efecte asemănătoare (ex: nucleu ciclopentanoperhidrofenantrenic . dar - efecte asemănătoare. Antihistaminicele H2 au un nucleu identic sau foarte apropiat de nucleul imidazolic al histaminei (43). anestezicele generale). structură diferită – acţiune asemănătoare (miorelaxantele.Farmacologie - Antihistaminicele H1 au în structură un lanţ foarte asemănător cu lanţul lateral al histaminei. Mici modificări operate în structura unui medicament pot duce la obţinerea de efecte farmacodinamice diferite.actiune diferită (ex: levo – dextronoradrenalina). În concluzie.

un medicament poate avea acţiune: . În funcţie de doză. Reprezentarea în acest sistem de coordonate are avantajul că pentru diverse concentraţii ale unei substanţe curbele doză – efect sunt paralele (25). miorelaxante Relaţia doză – efect Dozaeste cantitatea de medicament care produce un anumit efect din partea organismului. . Acţiunea.toxică.sistemică: .o curbă hiperbolică cu convexitatea în sus -o curbă sigmoidă dacă înregistrarea este semilogaritmică Log doză-efect (log DE) înregistrare care permite detalierea datelor corespunzătoare dozelor mici şi cuprinderea unui domeniu de doze mai larg.locală . Relaţia dintre doza unei substanţe active şi efectul produs este o funcţie caracteristică pentru fiecare medicament.Farmacologie Tabel: Relaţia structură-acţiune a diverselor grupe de medicamente Structura asemănătoare diferită + + + Efectul asemănător diferit + + + Grupa de medicamente Glicozizi Noradrenalina Anestezice.terapeutică . Aceasta poate fi reprezentată sub forma unei curbe într-un sistem cartezian: pe abscisă fiind trecută concentraţia cel mai adesea logaritmul zecimal iar pe ordonată efectul exprimat în procente. Înregistrarea grafică a relaţiei doză-concentraţie-efect realizează: . Este o noţiune inseparabilă de cea de medicament. Efectul este direct proporţional cu : doza de medicament cantitatea de receptori disponibili afinitatea pentru receptori.

agonist deplin. Când două medicamente acţionează asupra aceloraşi receptori. substanţa 2 – agonist parţial) Înregistrarea curbelor doză-efect este interpretabilă dacă este însoţită de prezentarea tuturor datelor expeirmentului (pe ce animal s-a lucrat. B – curbele log doză-efect pentru două substanţe cu eficacitate diferită (substanţa 1. 1997): A – curbe sigmoide pentru două substanţe care acţionează în acelaşi mod. producând acelaşi tip de efect. valorile temperaturii. la copii se exprimă în g/kg corp. Doza se exprimă în grame raportate la greutatea globală. pe ce organ. dar potenţă diferită. 1997). Lucru pe acelaşi organ poate da curbe diferite în condiţii asemănătoare dacă vrem să obţinem efecte diferite. iar în cazuri deosebite (terapii antitumorale) raportarea se face pe m 2. condiţii de lucru. 9: Curbele log doză-efect (după Stroescu. Fig. TA).Farmacologie Fig. forma curbelor este aceeaşi. Când mecanismul de acţiune a două medicamente este diferit. au aceeaşi eficacitate. forma curbelor se deosebeşte. 8: Curba hiperbolică doză-efect (A) şi curba sigmoidă doză-efect (B) (după Stroescu. .

Latitudinea terapeutică reprezintă intervalul dintre doza minimă terapeutică şi doza maximă terapeutică fără a provoca efecte toxice. ♦ Dozele în studiul clinic Din punct de vedere a intensităţii efectului se deosebesc: doza efectivă care produce un anumit efect farmacodinamic: doza minimă activă (liminară. Indicele terapeutic sau factorul relativ desecuritate este raportul dintre DL50 şi DE50 : DL50/DE50 = IT Pentru ca un medicament să poată fi utilizat. valoarea indicelui său terapeutic trebuie să fie mai mare de 10. doza letală absolută DL100: doza care omoară toate animalele luate în lucru.doza medie care produce efect farmacodinamic la jumătate din indivizii trataţi .doza maximă care reprezintă cea mai mare cantitate de medicament ce poate fi administrată fără a produce efecte toxice. În utilizarea clinică indicele terapeutic va rezulta din raportul: IT = DT50/DE50 . doza letală medie DL50: doza de medicament care administrată unei specii animale omoară 50% din animalele de experienţă. prag) care produce un efect farmacodinamic studiat .Farmacologie ♦ Dozele în experiment se utilizează în studiul faramcologic (29): doza medie eficace DE50: cantitatea de medicament care provoacă la o specie animală efectul dorit al 50% dintre animale. ceea ce presupune o bună tolerabilitate. doza toxică care determină efecte toxice doza letală.

Asocierile pot avea: ● avantaje : potenţarea efectului unuia sau mai multor medicamente diminuarea efectelor adverse tratarea concomitentă a mai multor cauze sau simptome la acelaşi bolnav utilizarea de doze mai mici cu diminuarea riscului terapeutic şi a costului tratamentului ● dezavantaje: scăderea sau anularea efectului terapeutic accentuarea efectelor terapeutice până la apariţia efectelor adverse sumarea efectelor adverse. . existând bolnavi la care efectele adverse legate de doză apar la doze mai mici decât cele eficiente (de aceea dau intoxicaţii frecvente). Interacţiunea medicamentelor Interacţiunile mdicamentoase se pot utiliza cu scop terapeutic. De ex: atropina are un indice terapeutic cu o mare marjă de siguranţă (de la 1mg până la valori mari în intoxicaţii). antagonice. Pentru aprecierea indicelui terapeutic real al unei substanţe trebuie să cunoaştem pe lângă DE50 şi DT50 şi curbele de eficacitate şi toxicitate în totalitatea lor. În ultimul timp aceste valori (cronovariabile) au fost înlocuite cu “paliere de toxicitate”. indiferente. Efectele interacţiunii medicamentoase pot fi : sinergice. realizându-se asocieri medicamentoase care influenţează una sau mai multe acţiuni farmacodinamice ale substanţelor asociate. Tonicardiacele au indicele terapeutic foarte mic.Farmacologie Indicii terapeutici ai medicamentelor variază foarte mult.

♦Vârsta Influenţează sensibil acţiunea medicamentelor: . la sexul feminin morfina are o acţiune excitantă mai puternică. duratei şi a rapidităţii instalării efectului. Substanţele liposolubile care se vor acumula în ţesutul adipos trebuie administrate de regulă în cantităţi mai mari.La copii: raportat la greutatea corpului metabolismul apei la copil este mai mare (la nou născut de 3-4 ori mai mare ca la adult). anularea sau inversarea efectelor substanţei asociate. In afara interacţiunii dintre medicamente există posibilitatea ca acestea să interacţioneze cu substante auxiliare folosite la prepararea formelor farmaceutice. fenomene de sumare (adiţie) care apar la substanţele care acţionează asupra aceluiaşi substrat. Efectul asocierii este mai mare decât suma efectelor separate. ♦ Sexul Cercetările au arătat diferenţe de metabolizare şi în amplitudinea efectului medicamentos în funcţie de sex. . dar în acelaşi sens. cu alcoolul sau cu tutunul. Antagonismul se exprimă prin diminuarea.Farmacologie Sinergismul: reprezintă accentuarea efectelor medicamentelor asociate care se traduc prin creşterea intensităţii. Există două tipuri de fenomene sinergice. Influenţe farmacodinamice ce ţin de organism ♦ Greutatea corporală Dozele se calculează în funcţie de greutatea corporală globală (greutatea medie a unui individ adult 70kg) sau la copii g/kg corp. cu alimentele sau cu aditivii alimentari. iar substanţele analgezice antipiretice de tipul aspirinei au efect mai bun. De exemplu. Efectul total este egal sau mai mic decât suma efectelor substanţelor asociate. fenomene de potenţare care apar la substanţe ce acţionează pe substraturi diferite.

< i.procaina.sulfatul de magneziu: administrat oral este laxativ administrat sistemic este antispastic şi inhibitor al SNC administrată local (infiltraţii) are efect anestezic administrată sistemic are efect antiaritmic şi anticonvulsivant.c.La bătrâni: prezintă reacţii deosebite la medicamente datorită modificărilor degenerative.v. numărul de neuroni este mai mic. . este mai sensibil la acţiunea farmacodinamică decât cel sănătos. Intensitatea (potenţa)creşte în ordinea: oral < s. latenţa şi durata de acţiune).< oral. rinichi şi a sistemului enzimatic vârsta la copilul mic este foarte importantă.m. Durata acţiunii este proporţională cu latenţa.Farmacologie gradul de maturare a funcţiilor SNC. efectul barbituricelor este mai mic. ♦ Calea de administrare Calea de administrare poate influenţa: calitatea acţiunii medicamentelor (tipul de acţiune) intensitatea acţiunii farmacodinamice (potenţa. constatându-se deosebiri foarte mari la intervale foarte mici . detoxifierea în ficat este mai mică. Funcţiile fiind deficitare (mai ales cele . care are diferite dereglări funcţionale. lidocaina: - În funcţie de calea de administrare latenţa unei acţiuni farmacodinamice creşte în ordine: i. dar tolerează mai bine alcoolul şi morfina. plămân. < i. ficat.v. ♦ Stările patologice Un organism bolnav. Medicamentele pot avea acţiuni diferite dacă se administrează pe căi diferite: . < i.c. < s.m.

dar nu au acţiune asupra temperaturii normale analgezicele îşi manifestă acţiunea în prezenţa durerii bronhodilatatoarele bronhoconstricţie digitalicele au un efect inotrop pozitiv. putând intra în comă. Unele medicamente acţionează numai dacă există o stare patologică şi anume asupra unor funcţii dereglate: antipireticele scad febra. în timp ce substanţele care se absorb intestinal vor avea absorbţia întârziată.Farmacologie matabolice sau de epurare). Colimicina la această categorie de bolnavi produce tulburări neuropsihice grave. Bolnavii cu insuficienţă hepatică au o capacitate diminuată de sinteză a proteinelor. ♦ Momentul administrării medicamentelor Momentul administrării medicamentelor poate influenţa absorbţia cât şi acţiunea acestora inclusiv cea locală. Ciroticii suportă greu morfina. La aceştia. Stările emotive produc spasm piloric ceea ce determină stagnarea medicamentelor în stomac şi trec în sânge în cantitate mai mare. Bolnavii cu ATS cerebrală avansată pot face accidente vasculare după administrarea medicamentelor antihipertensive la doze neadecvate. anticoagulantele cumarinice. Uremicii au o sensibilitate crescută la tiopental – inducţia anesteziei generale apare la doze de două ori mai mici decât la normali. care acţionează prin blocarea sintezei hepatice a protrombinei. iar timpul de contact al medicamentelor cu mucoasa digestivă este redus. sunt active numai la persoane care prezintă Diferite stări patologice pot modifica acţiunea farmacodinamică a multor medicamente: scade efectul medicamentelor administrate oral atunci când tranzitul este accentuat. numai dacă miocardul este insuficient tranchilizantele sunt active în stări de hiperexcitabilitate. Corticoizii au acţiune farmacodinamică în funcţie de ritmul . farmacocinetica medicamentelor poate fi modificată ceea ce va determina efecte toxice mai frecvente şi mai grave. sunt mai active decât la normali.

Se deduce astfel că drogul se integrează în anumite procese celulare sau subcelulare constituind în mod obligatoriu o verigă necesară pentru asigurarea funcţiilor normale ale organismului. Acest fenomen poate fi consecinţa. REACTIVITATEA INDIVIDUALĂ LA MEDICAMENTE Practica a demonstrat că administrarea unui medicament în doze egale la diferiţi indivizi. Dependenţa psihică constă în necesitatea psihică imperioasă de a administra drogul. timpul optim pentru admnistrarea lor este dimineaţa între orele 6 şi 8. Idiosincrazia constă în declanşarea unor reacţii particulare ale organismului obţinute prin exagerarea unor efecte cunoscute sau prin apariţia unor efecte deosebite. Administrarea hormonilor feminini este deasemenea corelată cu ritmul circamensual (2). Se cunoaşte tahifilaxia provocată de efedrină care este explicată printr-un dublu mecanism: epuizarea rezervelor de mediator chimic şi acţiune directă la nivelul receptorului. Administrarea medicamentelor trebuie corelată şi cu bioritmurile (vezi capitolul de cronofarmacologie). Tahifilaxia este fenomenul care constă în diminuarea până la dispariţie a efectului unui medicament administrat repetat în intervale scurte de timp. Obişnuinţa este în general un fenomen reversibil care dispare dacă se întrerupe administrarea drogului pentru un timp. Acest fapt se datorează reactivităţii deosebite a organismului uman faţă de acţiunea medicamentelor. fie a . chiar în condiţii asemănătoare nu provoacă întotdeauna efecte similare. fie a unei sensibilităţi naturale. iar dependenţa fizică este caracterizată de apariţia unor simptome de gravitate variabilă ce constituie aşa numitul sindrom de abstinenţă.Farmacologie circadian. Ea poate fi o toleranţă înnăscută sau dobândită şi în acest din urmă caz poartă numele de obişnuinţă şi constă în diminuarea treptată a efectelor unei substanţe administrată în mod repetat. Printre modificările particulare care pot apare la administrarea medicamentelor cităm: toleranţa este consecinţa unei sensibilităţi reduse sau a lipsei de sensibilitate a organismului la unele acţiuni ale medicamentelor. care se instalează la suprimarea drogului. Dependenţa apare la unele medicamente şi este de două feluri: fizică şi psihică.

. fie acumulării medicamentului. fapt care face ca biotransformările şi eliminarea medicamentului să fie încetinită sau chiar împiedicată. fie a sumării efectului în timp. capitol în care vor fi prezentate mai pe larg aceste aspecte. Cumularea constă în amplificarea efectelor unui medicament chiar până la fenomene toxice. de exemplu) se datorează efectului placebo. adică autosugestiei bolnavului. La oameni reacţiile psihice care pot interveni pe parcursul evoluţiei unei boli pot modifica semnificativ efectele farmacologice. Acesta este de obicei constituit de o substanţă lipsită de acţiune terapeuitică însă într-o formă de prezentare identică cu cea a medicamentului experimentat cu care este administrat concomitent la loturi de bolnavi care nu sunt informaţi asupra diferenţei dintre preparate.Farmacologie sensibilizării la droguri. Din această cauză pentru a evalua efectul real al drogurilor independent de factorii psihici. În unele cazuri este vorba de o deficienţă a funcţionării anumitor organe. în urma administrării sale repetate. Uneori cauza acestor fenomene poate fi de natură genetică. Astfel s-a stabilit că peste 30% din efectele unor medicamente (tranchilizante. s-a imaginat aşa numitul placebo.

Obiectul de studiu este reprezentat de: tipurile şi tendinţele reacţiilor adverse pe grupe de medicamente. OBIECTUL FARMACOEPIDEMIOLOGIEI Farmacoepidemiologia oferă date care să permită o evaluare cât mai bună a raportului beneficiu/risc pentru fiecare drog şi pacient în parte. Terapeutul. trebuie să cunoască foarte bine efectele medicamentelor pe care le prescrie să evalueze efectele terapeutice dar şi pe cele nocive şi deasemenea va trebui să ţină cont de modificarea acestor efecte de către starea clincă care constituie o adevărată patologie medicamentoasă. Dobrescu arată că farmacoepidemiologia este ramura corespondentă aplicativă a farmacotoxicologiei cu două funcţii principale una profilactică şi una de combatere. . zone geografice evoluţia reacţiilor adverse corelată cu consumul medicamentelor a pacientului. grupe de vârstă. În 1981. Prescrierea de medicamente trebuie să realizeze o evaluare mai bună a raportului beneficiu/risc pentru fiecare medicament şi pacient în parte.Farmacologie CURS 3 Farmacoepidemiologia DEFINIŢIA Farmacoepidemiolgia este o ramură nouă a farmacologiei care se ocupă cu studiul administrării şi al efectelor medicamentelor în studii populaţionale mari (14). La acestea se adaugă suferinţele reprezentate de efectele advese ale medicamentelor.

Procesul epidemiologic medicamentos este determinat de anumiţi factori: factori determinanţi: izvorul epidemiogen (medicamentul cu structura sa chimică care-I imprimă un anumit profil advers) populaţia receptivă. comportament factori favorizanţi: supradozarea relativă sau absolută asocieri de medicamente cu interacţiuni posibile asocieri cu unele alimente alţi factori naturali (geografici. orice reacţie dăunătoare ce apare întîmplător în cursul unui tratament cu medicamentul respectiv administrat în doza obişnuită folosită la om.Farmacologie studierea şi elaborarea de măsuri. În concluzie. iar de la epidemiologie metodele de studiu. după Organizaţia Mondială a Sănătăţii. urmărind împiedicarea apariţiei tulburărilor farmacotoxicologice elaborarea de măsuri şi metode pentru întreruperea şi diminuarea procesului epidemiologic formularea legilor generale ale procesului epidemilolgic medicamentos (14). farmacoepidemiologia îşi împrumută obiectul de studiu de la farmacologia clinică. PROCESUL EPIDEMIOLOGIC MEDICAMENTOS Procesul epidemiologic medicamentos este reprezentat de totalitatea fenomenelor patologice şi a tulburărilor economico – sociale care se manifestă în rândul unei populaţii afectate de aspectele farmacotoxicologice ale unui medicament. climatici) factori economico sociali (14) REACŢIILE ADVERSE MEDICAMENTOASE Câmpul caracteristic de preocupare a farmacoepidemiologiei este studiul reacţiilor adverse la medicamente. reactivitate. Reacţia adversă medicamentoasă reprezintă. Organizaţia Mondială a Sănătăţii utilizează următorii termeni referitori la reacţiile adverse: . cu particularităţi dependente de factori genetici.

Sunt reacţii ce rezultă din acţiunea farmacologică normală. cu o relaţie temporală faţă de administrare. folosind dacă este nevoie readmnistrarea. ce apare într-o relaţie temporală foarte sugestivă. Reacţie adversă probabilă: un eveniment clinic cuprinzând şi tulburările paraclinice aferente cu succesiune temporală legată sugestiv de administrarea medicamentului. dar exagerată la administrarea unui medicament în doze terapeutice. dar care poate fi explicat şi prin boli concomitente sau prin alte tratamente. 2. cuprinzând şi modificările paraclinice aferente. care face ca o relaţie cauzală să fie improbabilă şi în care o explicaţie plauzibilă poate fi oferită de alte medicamente. cuprinzând şi modificări paraclinice. Readministrarea nu este necesară pentru această definiţie. substanţe chimice sau boli asociate. Reacţie adversă condiţionată/neclasificată : un eveniment clinic. Reacţii adverse de tip I 1. care este improbabil determinat de alte afecţiuni sau terapii şi care prezintă un răspuns clinic convenabil la sevraj. dar care nu poate fi judecat deoarece informaţiile sunt insuficiente sau contradictorii şi nu pot fi suplimentate sau verificate. cu o succesiune temporală posibil legată de administrarea medicamentului. cuprinzând şi modificări paraclinice. dar pentru care sunt esenţiale mai multe date în vederea evaluării corecte sau informaţiile sunt încă examinate. . Evenimentul trebuie să fie bine definitivat farmacologic sau fenomenologic.Farmacologie Reacţie adversă sigură: un eveniment clinic (ce cuprinde şi modificările paraclinice aferente). Reacţie adversă posibila : un eveniment clinic. după administrarea medicamentului şi care nu poate fi explicat prin boli asociate sau terapii concomitente. Răspunsul la întreruperea administrării este plauzibil. Reacţie adversă neevaluabilă/neclasificabilă : un raport sugerând o reacţie adversă. raportat ca fiind efect advers. Pot să lipsească sau să fi neclare informaţii despre întreruperea administrării Reacţie adversă improbabilă: un eveniment clinic. Pot apărea trei categorii de pacienţi: cei neobişnuit de susceptibili la acţiunea medicamentului.

neanticipate de acţiunile farmacologice cunoscute ale unui medicament atunci când este administrat în doze terapeutice. iar dintre acestea 2 -12% se soldează cu deces apariţia efectelor adverse prelungeşte perioada spitalizării la cel puţin 10% din pacienţi În SUA se înregistrează 140.20% dintre toţi pacienţii dezvoltă o reacţie adversă. pacienţii care au primit o doză convenţională de drog. 3. Nefiind legate de doză. Au incidenţă şi morbiditate ridicată. prin modelele oferite. Deşi incidenţa şi morbiditatea sunt deobicei mici. Farmacoepidemiologia. 1 .Farmacologie pacienţii care au primit o doză mai mare de medicament decât se administrează în mod obişnuit. nefiind observate în cursul programelor convenţionale de screening toxicologic şi farmacologic. dar au o capacitate redusă de a-l metaboliza sau a-l excreta (la care apare un nivel anormal de crescut de medicament). Sunt reacţii complet aberante. Sunt deobicei dependente de doză (frecvenţa lor creşte cu numărul dozei. Sunt previzibile.000 decese cauzate de reacţii adverse anual efortul financiar pentru reducerea riscurilor medicamentoase este uriaş . pentru aceasta este obligatorie sistarea completă a administrării medicamentului ex: hipertermia malignă la anestezice (36. Este dificil a incrimina medicamentele în apariţia diferitelor reacţii secundare. 5. 10 . nu sunt ameliorate de scăderea ei. 4. a permis efectuarea de studii controlate ce urmăresc dacă efectul advers studiat apare mai frecvent la populaţia expusă decât la cea neexpusă. Reacţii adverse de tip II 1. iar diminuarea dozei ameliorează simptomele). 2. 4.8% din internările în spital sunt cauzate de o iatrogenie medicamentoasă.38). Sunt deobicei imprevizibile. 3. dar mortalitate mică (hemoragia la anticoagulante). de aceea se impune studiul lor la grupe populaţionale mari. mortalitatea este ridicată. Există numeroase studii care arată importanţa iatrogeniei medicamentoase: Reacţiile adverse medicamentoase reprezintă 15% din totalul bolilor. pe baza cunoştiinţelor anterioare despre farmacologia medicamentului respectiv.

TIPURI DE STUDII CLINICE FOLOSITE ÎN FARMACOEPIDEMIOLOGIE În studiul epidemiologic se folosesc următoarele tipuri de studii: 1. Studii caz – martor În cazul bolilor rare. Studii transversale Aceste studii analizează prezenţa unei situaţii într-o populaţie la unanumit moment. Faţă de studile cohortă măsurătorile se fac toate odată. 2. cât şi studiile transversale sunt scumpe.Farmacologie practic orice medicament poate produce reacţie adversă letală (14). . Populaţie studiată Eşantion Factor de risc prezent Factor de risc absent Boală Absenţa bolii Absenţa bolii Boală Prezent Viitor Fig. fără perioadă de urmărire. necesitând mii de pacienţi pentru identificarea factorilor de risc. fară nici o referire la trecut sau intenţia de a urmări în viitor. Se mai numesc studii de prevalenţă sau de supraveghere. Studii de tip cohortă O cohortă reprezintă un grup de subiecţi urmăriţi împreună în timp. 3. studiille – cohortă. Există două tipuri de studii – cohortă: prospective în care cercetătorul defineşte eşantionul şi măsoară factorii de risc înainte să apară orice efect retrospective în care cercetătorul defineşte eşantionul şi colectează date despre factorii de risc după ce au apărut efectele. 12: Studiu prospectiv de tip cohortă.

care prezintă avantaj sub aspectul eficacităţii. doza şi durata de tratament. 4. studiile caz martor sunt în general retrospective. PRESCRIEREA RAŢIONALĂ A MEDICAMENTELOR Oricât de multă farmacologie ar şti un medic. doza şi modul de administrare Această indicaţie scrisă. prin care se cere prepararea sau eliberarea unor medicamente şi în care se arată modul. familia sau personalul mediu spitalicesc se însărcinează cu aplicarea farmacoterapiei. constituie REŢETA (prescripţia. a varietăţii formelor farmaceutice de administrare şi a preţului de cost convenabil. în rest. În procesul de formulare medicul trebuie să ţină seama de două aspecte esenţiale relaţiile risc / beneficiu şi cost / beneficiu. iată câteva ilustrări: folosirea de medicamente toxice sau cu efect aditiv atunci când sunt disponibili agenţi mai siguri (barbiturice în loc de benzodiazepine) folosirea unui medicament care nu este de loc necesar (antibiotice în infecţii virale necomplicate) . are mai multe posibilităţi de tratament. când formulează un diagnostic. Greşelile de prescriere sunt atât prin lipsă cât şi prin exces. indispensabilă necesitatea ca medicul să indice în scris substanţele sau specialităţile farmaceutice care trebuiesc utilizate. aceasta rămâne fără valoare dacă nu se reflectă în calitatea reţetelor pe care le prescrie. Medicul. iar studiile transversale privesc un singur moment în timp.martor este descoperirea relaţiei dintre thalidomidă şi malformaţiile membrelor observate la copiii născuţi în Germania îhtre 1959.Farmacologie În timp ce studiile cohortă urmăresc în timp persoanele cu risc pentru a vedea cine face boala. deci. dar cel mai adesea recurge la tratamentul cu substanţe medicamentoase.-1960. bolnavul însuşi. ordonanţa) medicală (29). Cu excepţia urgenţelor în care medicul administrează direct medicamentul bolnavului. Un exemplu clasic de studiu caz . Apare. Studii experimentale Studiile experimentale sunt studii de tip cohortă în care cercetătorul “manipulează” factorul studiat şi observă efectul asupra unui rezultat.

enumerăm factori ce ţin de medic. încrederea exagerată în experienţa clinică. depistarea precoce şi diagnosticul corect al reacţiilor adverse. în opoziţie faţă de datele ştiinţifice. Printre factorii care sunt responsabili de prescrierea suboptimă. simple erori de omisiune. factori ce ţin de farmacist şi nu în ultimă instanţă de relaţia medic – farmacist – pacient. Medicul va trebui să ţină seama de afirmaţia lui Hipocrat “ ori aplici corect un procedeu terapeutic ori nu-l mai recomanda”. acţiune exagerată de promovare a anumitor medicamente ale unor companii. . Enumerăm câţiva factori ce ţin de medic. contraindicaţiile. dar nonprofitabile. farmacoepidemiologia are două forme de activităţi: . care de fapt este cel mai responsabil în monitorizarea terapiei: incapacitatea medicilor de a se documenta permanent cu privire la date noi esenţiale despre riscurile şi beneficiile administrării de medicamente.Farmacologie folosirea de medicamente ineficiente intr-o anumită afecţiune (vasodilatatoare în demenţa senilă) folosirea de medicamente costisitoare în loc de echivalentul lor mai ieftin (cefalosporine cu spectru larg pentru infecţii uşoare) continuarea unei terapii de lungă durată când aceasta nu mai este necesară (folosirea mai mult de patru luni a unor agonişti H2) (14). urmate de înregistrarea şi raportarea lor.activitate de profilaxie care implică: profilul advers al fiecărei substanţe. protocoale terapeutice depăşite (14). factori ce ţin de destinatar (pacient). Există studii care au demonstrat efectul pozitiv al programelor educaţionale asupra practicilor de prescriere. activitate inregistrată în cadrul farmacovigilenţei. În concluzie. chiar dacă acesta nu este justificat ştiinţific. precauţii necesare la diferite categorii de bolnavi. subpromovarea de substanţe foarte eficiente.activitate de combatere a fenomenelor farmacotoxicologice ce are două aspecte : . cererea particulară pentru un anumit medicament din partea pacientului şi acceptarea de către medic.

fiziostigmina experimentate pe şoarece sunt mai toxice la ora 24oo decât agenţii colinolitici atropina sau scopolamina. Sunt adevărate ceasornice biologice cvadri sau pluridimensionale. în 1972. oxotremorina. acetilcolina. ISTORIC Cronofarmacologia a fost introdusă ca o categorie epistemologică în 1960 de către Halberg. Orice ritm poate fi schematizat printr.poziţia începutului oscilaţiei faţă de punctul de origine.Farmacologie aplicarea tratamentului adecvat (14). în 1814. chimici. Halberg şi colaboratorii săi stabilesc (în studiile din 1954 – 1959) că toxicitatea acută a drogului administrat este influenţată nu numai de factorii fizici. au stabilit că substanţele colinomimetice. lui Virey.intervalul unei oscilaţii complete frecvenţa . Friedman si Walker. în 1988. ci şi de momentul administrării drogului.. care sunt mai toxice la ora 12 oo. . SCOPUL CRONOFARMACOLOGIEI Bioritmurile sunt considerate mecanisme prin care organismele pot măsura timpul şi spaţiul. FARMACOVIGILENŢA (vezi lp nr. a stabilit că fenobarbitalul la aceleaşi rozătoare prezintă şi o cronotoxicitate circanuală cu un vârf în ianuarie. 2. Acrofaza este măsură a timpului de la un punct de referinţă până la punctul cel mai înalt al ritmului. Bioritmul este alcătuit din următoarele elemente: amplitudinea (intensitatea) perioada . DEFINIŢIA. 19) CRONOFARMACOLOGIA 1. fiziopatologici. DOMENIUL DE STUDIU.o armonică sinusală sau oscilaţie de relaxare. dar primele ipoteze şi încercări au fost datorate. Bruguerolle şi colab.numărul de perioade pe unitatea de timp faza . 19) INTERACȚIUNI MEDICAMENTOASE (vezi lp nr.

chimici sau toxici (medicamente. Ritmurile biologice reprezintă adaptări ale fiecărei specii la mediu. reprezintă fenomene frecvente şi unele cu manifestări caracteristice. persistenţa în absenţa semnelor şi informaţiilor temporale aduse prin sincronizatorii (Zeitgeberii) exogeni. generând ritmurile circadiene şi circanuale. adică a farmacodinamiei sale. ale permeabilităţii membranare etc. distribuţia. precum şi alte modificări periodice ce duc la răspunsuri ale organismului la stimuli fizici. influenţele exercitate asupra constantelor ce definesc bioperiodicitatea endogenă. alimente). care variază continuu. . specificitatea parametrilor în raport cu structura considerată. Cronofarmacologia studiază: efectele medicamentelor raportate la timpul biologic ce se referă la “ceasurile organismului” şi organizarea lor. traduse direct prin indicii matematicii proprii. conform cronofarmacocineticii şi cronesteziei sale (2). metabolismul şi eliminarea unui drog şi precizând impactul orei de administrare asupra biodisponibilităţii. Pentru a evidenţia mai bine modificările determinate de medicamente se pot obţine date legate de : cronofarmacocinetică ce implică studiul modificărilor temporale în absorbţia. cât şi de antrenarea orologiilor biologice centrale. cronestezia studiază modificările temporale ale susceptibilităţii biologice care include pe cele ale receptorilor celulelor ţintă sau ale organelor. dependenţa de mediul extern şi intern. Cronergia reprezintă studiul modificărilor ritmice ale răspunsului organismului la efectul total – pozitiv şi negativ – al unui drog. cu alte cuvinte variaţiile temporale ale modului de acţiune a medicamentului.Farmacologie Ritmurile biologice au următoarele proprietăţi: originea genetică (cronogenetică). Ritmurile circadiene şi circanuale. Scopul cronofarmacologiei este de a studia variaţiile dependente de timp ale farmacologiei în vederea optimizării utilizării lor cronoterapeutice.

Farmacologie BIOOPTIMIZAREA MEDICAŢIEI presupune obţinerea unei acţiuni curative şi a unei toleranţe biolgice maxime cu reacţii adverse şi toxicitate minime în raport cu momentul administrării medicamentelor. Folosind astfel medicamentele se obţine o eficienţă maximă la doze minime “homeopatice” sau toleranţă maximă la doze mari. fluxul respirator).pe de altă parte. Se avansează deja conceptul de CHRONOM al unei variabile bioritmice (presiunea sanguină. sunt cauzate de existenţa mai multor alele care codifică enzime deosebite prin activitatea lor metabolică.pe de o parte. care să fie cât mai “cronoeficiente” când sunt date într–un anumit context biologic temporal (“homeopatizarea terapiei”) sporind cronotoleranţa. . precum şi ale receptorilor şi transportorilor specifici. Prin monitorizarea acestora va fi realizată interferenţa farmacologică oscilantă sub forma de “cronobiotice” ori “cronizatori” (2). prin folosirea unor doze cât mai mici de substanţă activă. Aceste constituţii sunt denumite polimorfisme genetice. cronoterapeutica încearcă să biooptimizeze efectul medicamentelor: . în ceea ce priveşte eficacitatea unor agenţi terapeutici şi riscul pentru manifestarea unei stări de toxicitate. adică să diminueza toxicitatea. Diferenţele înregistrate printre subiecţii umani normali. Farmacogenomicastudiază impactul unor trăsături fenotipice ereditare în farmacologie şi toxicologie. filtrarea glomerulară. Idealul ar fi găsirea unei “pilule cronobiotice” care să corecteze bioritmurile alterate ca mecanisme fiziopatologice prezumtive ale bolii. urmăreşte analiza locilor implicaţi în metabolizarea . FARMACOGENETICA DEFINIŢII Farmacogeneticastudiază variaţiile interindividuale ale enzimelor implicate în metabolizarea medicamentelor. să se poată administra doze unice ridicate (în terapia neoplazică) la ore la care efectele secundare sunt mult diminuate. IN CONCLUZIE.

hemoliză prelungită. Genele care codifică sinteza acestor enzime pot fi normale sau modificate sub acţiunea unor mutaţii. generând tendinţa de supradozare. care determină lipsa efectului farmacologic la doza uzuală. pot apare efecte secundare prin produşi intermediari toxici. b. Asemănător fenomenului de inducţie – represie descris de Jacob şi Monod în cadrul reglării adaptative a expresiei genelor la procariote. calitative sau cantitative. aceste enzime de rezervă care controlează transformarea medicamentelor şi/sau a unor produşi intermediari. activă în degradarea medicamentului. având drept consecinţă apariţia unor deficite enzimatice înnăscute. în astfel de cazuri. sinteza unei enzime noi. Interrelaţia dintre efectul terapeutic al medicamentului şi substratul genetic individual se exprimă la nivelul metabolizării acestuia prin intermediul enzimelor inductibile „drog – metabolizante”.Farmacologie medicamentelor cu scopul identificării alelelor care afectează eficacitatea medicamentelor sau determină o reacţie adversă la un anumit medicament (38). în cazul în care enzima atipică induce o cale de metabolizare anormală. sinteza unei enzime atipice care determină fenomene similare celor amintite mai sus. c. anormale. Pentru medicul practician neavizat de manifestările clinice. ale fenomenului de inducţie – represie enzimatică după administrarea unor medicamente. Farmacogenomica este ramură a farmacogeneticii. methemoglobinemie etc (38). măsurile de reanimare pot fi ineficiente. . ale receptorilor şi transportorilor. cu reacţii toxice la doze normale. au o sinteză calitativă şi cantitativă condiţionată de prezenţa medicamentului în organism. ştiinţă de graniţă care are obiect de studiu variaţiile genetice interindividuale ale enzimelor implicate în metabolizarea medicamentelor. acesta din urmă având rol inductor. denumite enzimopatii. însoţite chiar de pierderea bolnavului prin apnee. sinteza insuficientă a enzimei care determină ca efectul agentului farmacologic să apară la doze mai reduse. trebuie precizat că. Aceste anomalii enzimatice se caracterizează prin: a. uneori foarte grave.

000 de pacienţi mor. un alt studiu efectuat în Statele Unite estimează că anual peste 100. iar 2. − molecula receptor de care se leagă drogul poate avea afinităţi diferite datorate polimorfismelor genice. Un studiu din Marea Britanie sugerează că una din cinsprezece spitalizări sunt datorate reacţiilor adverse medicamentoase (48). până la apariţia de reacţii adverse sau la interacţiuni între medicamente atunci când sunt utilizate mai multe medicamente simultan.2 milioane sunt afectaţi de reacţiile adverse la medicamentele prescrise . Variaţia individuală a răspunsului la medicamente este o problemă clinică deosebit de importantă. Consecinţele clinice variază de la un uşor disconfort până la simptome severe sau chiar exitus. interacţiunilor Distribuţia pacienţilor în funcţie de răspunsul la medicamente şi de genotipul receptorilor se poate explica astfel: − în grupul de pacienţi refractar la tratament majoritatea prezintă variante mutante ale receptorilor. Variaţiile individuale pot merge de la absenţa răspunsului la un agent farmacologic. Răspunsurile diferite la droguri pot fi determinate de: − diferenţe în rata metabolizării drogului controlate de o enzimă. efect farmacologic extins reacţii adverse medicamentoase absenţa activării prodrogului toxicitate medicamentoasă creşterea dozei eficiente metabolizarea prin căi alternative exacerbarea medicamentoase. − boala poate fi un amestec de subtipuri diferite cu mecanisme de producere şi metabolisme diferite.Farmacologie EFECTUL POLIMORFISMELOR GENOMULUI UMAN ASUPRA RĂSPUNSULUI LA DROGURI Agenţii farmacologici sunt mai eficienţi pentru unii oameni decât pentru ceilalţi. .

care prezintă două copii ale genei. 2000) Clasa de medicamente Inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei Inhibitori ACE Beta blocante Antidepresive triciclice Inhibitori de HMG reductază Agonişti beta 2 Răspuns ineficient sau refractar 10 – 25 % 10 – 30 % 15 – 25 % 20 – 50 % 30 – 70 % 40 – 70 % câteva clase de Co Variaţiile genei implicate în metabolizarea drogului sunt responsabile pentru apariţia următoarelor grupuri de indivizi: − indivizi cu metabolism lent. majoritatea pacienţilor prezintă varianta normală. predomină variantele cu hiperexpresia receptorilor. − indivizi cu metabolism normal. Studii recente arată că genotipul contribuie la răspunsul diferenţiat la medicamente. − în grupul pacienţilor cu răspuns bun. care prezintă mai mult de două copii ale genei (amplificare genică) ceea ce produce nivele înalte de expresie ale enzimei. Tabelul 7: Frecvenţa răspunsului ineficient sau refractar la medicamente (Wolf. − indivizi cu metabolism rapid.Farmacologie − în grupul cu răspuns slab la tratament. după cum se observă din următoarele exemple: Răspunsul la tratamentul cu tacrine la pacienţii cu maladia Alzheimer în funcţie de genotipul lor ApoE: pacienţii cu alele ApoE 2/3 au un răspuns de 4 ori mai puternic la tacrine faţă de pacienţii cu alele ApoE 4 (13). care prezintă o mutaţie ce inactivează gena. Răspunsul la pravastatin la pacienţii aterosclerotici în funcţie de genotipul lor CETP: pacienţii aterosclerotici cu genotip B 1/B1 pentru gena CETP (proteina de transfer a esterilor colesterolului) au un prognostic mai rezervat. evidenţiat prin scăderea diametrului mediu al lumenului în decurs de un an comparativ cu .

chinezii sunt mai sensibili la betablocantul propranolol. Agenţii antihipertensivi au rate diferite de eficacitate la diferite grupuri etnice (24): în general. neuroleptice) decât caucazienii (24). probabil datorită unei doze efective mai mari decât la pacienţii cu metabolism rapid sau intermediar. decât caucazienii.Farmacologie pacienţii cu genotip B1/B2 şi B2/B2. în ceea ce priveşte frecvenţa cardiacă şi tensiunea arterială. cu variante alelice care produc mai puţină enzimă nu au răspuns la tratament. Aceasta pledează pentru existenţa unor subtipuri de astm cu importanţă în răspunsul la medicamente . în general. orientalii necesită. doze mai mici de droguri psihotrope (săruri de litiu. Tratamentul cu inhibitori ai ALOX 5 la pacienţii astmatici şi genotipul lor ALOX 5: pacienţii cu alelele ALOX 5 ale genei 5-lipooxigenazei care asigură producţia normală a enzimei au răspuns bine la tratamentul cu inhibitorii ALOX 5 (inhibitori ai leucotrienelor) în timp ce 6% din pacienţi. Tratamentul cu omeprazol al infecţiei cu Helicobacter pylori la pacienţii ulceroşi. negrii răspund mai bine la diuretice decât la betablocante în cazul monoterapiei. . în funcţie de genotipul CYP2 C19: efectul diferenţelor genetice a metabolizării omeprazolului asupra ratei de vindecare a infecţiei cu Helicobacter pylori şi a ulcerului peptic la pacienţii japonezi cu alele mutante pentru gena CYP2 C 19 care determină un status mai sărac al metabolizării. Un alt factor important este reprezentat de diferenţele etnice în răspunsul la droguri. Răspunsul la albuterol la pacienţii astmatici în legătură cu genotipul receptoriilor beta-2 adrenergici: copiii astmatici cu genotipul Arg/Arg în poziţia 16 a genei receptorului beta-2 adrenergic au un răspuns mai bun la albuterol (bronhodilatator) decât copiii cu genotipurile Arg/Gly sau Gly/Gly . Pravastatinul ameliorează prognosticul doar la pacienţii cu genotipul B1/B1 (22). antihipertensive. au cele mai mari rate de vindecare.

N-Acetyl transferază . pot fi indicatori importanţi ai răspunsului clinic. Polimorfismele funcţionale apărute în oricare dintre aceste gene poate duce fie la lipsa efectului terapeutic. dextrometorfan Metabolizatori ultra-rapizi: 20% din etiopieni 7% din spanioli 1. Cele mai uşor exploatabile polimorfisme sunt cele implicate în metabolizarea medicamentelor. omeprazol: (acetilare) Slab metabolizatori 60% din albi. 1997): Citocrom P450 (oxidare): CYP2D6 slab metabolizatori 6% din caucazieni 2% din afro-americani 1% din orientali Codeină. 60% din afro-americani 20% din orientali IDENTIFICAREA VARIANTELOR GENETICE ASOCIATE CU DIVERSE REACŢII ADVERSE MEDICAMENTOASE Mult mai aproape de aplicarea clinică se află determinarea variantelor genetice care afectează eficienţa agentilor farmacologici uzuali. molecule de transport sau factorii de semnalizare celulară. warfarină: CYP2C19 slab metabolizatori 23% din orientali 4% din caucazieni Mefenitoină.5% din scandinavieni Tolbutamidă.Farmacologie Tabel 8: Cele mai frecvente polimorfisme farmacogenetice ale enzimelor drogmetabolizante umane (Weber. nortriptilină. Prezenţa polimorfismelor în oricare din genele care codifică receptorii medicamentelor. diazepam. ibuprofen. fie la exacerbarea sa.

iar efectul analgezic nu este obţinut la pacienţii “slabi metabolizatori” pentru CYP2D6. Citocromul P450 CYP2D6 Citocromul CYP2D6. . Multe din aceste medicamente sunt utilizate pentru tratamentul unor afecţiuni neuropsihice şi cardiovasculare în care fereastra terapeutică este îngustă şi efectele adverse sunt frecvente. În Marea Britanie mai multe milioane de oameni prezintă riscul unui metabolism neadecvat şi apariţiei de reacţii adverse în momentul prescrierii de medicamente care sunt substrat pentru CYP2D6. 1999). Polimorfismele afectează nu numai disponibilitatea agentului farmacologic. care metabolizează warfarina. deasemenea. afectează răspunsul pacientului la acest medicament şi creşte doza necesară (Aithal. codeina este metabolizată în morfină de către citocromul CYP2D6. La indivizii ”slabi metabolizatori” genele care codifică citocromul P450s conţin frecvent mutaţii inactivante care duc la absenţa completă a enzimei active şi la compromiterea severă a capacităţii de a metaboliza medicamente.Farmacologie Exemplificăm cu câteva din cele mai frecvente polimorfisme farmacogenetice ale enzimelor drog-metabolizante umane care pot duce la apariţia de reacţii adverse: Citocromul P450s Citocromul P450s reprezintă o familie poligenică de enzime localizată predominant hepatic. care este responsabilă de eliminarea metabolică a celor mai multe medicamente folosite în medicină. Astfel. mutaţiile genei care codifică citocromul P450 CYP2C9. dar pot fi. are un polimorfism accentuat şi este inactiv la 6% din indivizi. cunoscut şi ca debrisoquin-hidroxilaza. Variabilitatea genetică a nivelului de expresie şi a funcţiei acestor enzime afectează major eficienţa medicamentelor. un factor important în conversia prodrogului în forma activă. De exemplu.

Astfel chinidina. bolilor tratamentul . timolol. pe când pentru un “metabolizator ultrarapid” care moşteneşte mai multe copii ale genei CYP2D6 necesită până la 500 mg pe zi. zuclopenthixol. în mianserin. amiodarona. fluvoxamina. Medicamente cardiovasculare: Alprenolol. Mexiletina. De exemplu. tranilcipromina. imipramina. făcându-l inactiv. propranolol. cozapina.1993). levopromazina.1990). nortriptilina. Altă variantă apare ca urmare a amplificării în întregime a genei CYP2D6. s-a estimat că o doză zilnică de 10-20 mg de nortriptilină ar fi suficientă pentru un pacient ”slab metabolizator”. un puternic inhibitor CYP2D6 exagerează efectele altor droguri prescrise concomitent sau poate împiedica activarea metabolică a altor droguri de către CYP2D6. Acest polimorfism de amplificare face ca indivizii să metabolizeze medicamentele atât de rapid încât nu se pot obţine efecte terapeutice la dozele uzuale. Thiopurin-metiltransferaza Un alt polimorfism cu importanţă clinică apare în cazul enzimei thiopurinmetiltransferaza (TPMT). desmetilcitalopram. thioridazina. risperidone. fluoxetina. la unii indivizi existând chiar 13 copii ale genei aranjate în tandem (Johansson. venalfaxine. cum ar fi codeina. 2000) Medicamente utilizate în tratamentul bolilor neuropsihice: Amitriptylina. nimlodipina. flecainide. desipramina. haloperidolul. utilizate maprotiline. clomipromina. care răspunde de metabolismul agenţilor antitumorali 6mercoptopurina şi 6-thioguanina (Lennard. Probleme clinice pot apare la coadministrarea de medicamente care inhibă CYP2D6. paroxetine. perfenazine.Farmacologie Tabelul 9: Medicamente care sunt metabolizate de citocromul P450 CYP2D6 (Meyer. indoramina. oxprenolol. olanzapina.

mercaptopurină.000 şi cu o structură tetraedrică. ea este foarte stabilă în probele de ser şi poate fi păstrată pentru perioade lungi la temperaturi de – 20° C fără a-şi pierde activitatea. Variantele ereditare ale enzimei interesează anestezistul întrucât durata de acţiune a succinilcolinei. cu un timp de înjumătăţire de patru minute. Pseudocolinesteraza există sub variate forme enzimatice. prezentă în plasmă. Unele centre medicale furnizează deja un serviciu de diagnostic fenotipic în scopul conducerii cu maximă eficienţă a tratamentului cu 6. care sunt necesari în doze mari pentru a obţine remisiunea clinică. mivacuriumului şi. care manifestă răspunsuri toxice exagerate la doze normale de thiopurină. astfel fenotipul TPMT pote fi un factor important în tratamentul eficient al leucemiei la copii. cu afinităţi diferite faţă de suxamethoniu. deci în cazurile de insuficienţă a funcţiei hepatocelulare scade activitatea sa. un medicament miorelaxant utilizat frecvent în procedurile de anestezie generală. Pseudocolinesteraza este produsă în ficat. .Farmacologie Polimorfismul genetic al acestui locus este asociat cu dificultatea obţinerii unei doze eficiente a acestor agenţi chimioterapici la copiii cu leucemie. apărând la aproximativ 1% din populaţia caucaziană (homozigoţi). butirilcolinesteraza normală. Polimorfismul TPMT este relativ rar. Succinilcolina este hidrolizată printr-un proces în două etape: întâi până la succinilmonocolină şi apoi la acid succinic. Se întâlneşte în plasmă şi în majoritatea ţesuturilor. butirilcolinesteraza sau colinesteraza nespecifică) este o enzimă cu greutatea moleculară de 320. Timpul de înjumătăţire al pseudocolinesterazei a fost estimat la 8 – 16 ore. dar nu şi în eritrocite. după administrarea preoperatorie de suxamethoniu. Ea degradează acetilcolina eliberată la nivelul joncţiunilor neuromusculare. 1966). Deficitul de pseudocolinesterază (apneea la succinilcolină) Colinesteraza plasmatică (pseudocolinesteraza. În mod normal. în unele cazuri. asigură degradarea sa rapidă. Copiii cu deficienţe ereditare de TPMT demonstrează o toxicitate hematopoetică severă când sunt trataţi cu aceşti agenţi chimioterapici. a anestezicelor locale esterificate este determinată de activitatea acestui sistem enzimatic (Hall et al.

et al. Între indivizii unei populaţii există un polimorfism al metabolizării drogului bazat pe existenţa unor alele rare. durata de acţiune fiind determinată de rata metabolismului. Incidenţa purtătorilor de alele atipice este variabilă la diferite populaţii: caucazienii au o frecvenţă mai mare a alelelor E1a şi E1f. fără afinitate pentru degradarea substratului (miorelaxantul). notate după cum urmează: E 1u – forma normală. Chiar heterozigoţii (E 1u E1a). care au o frecvenţă în populaţie de 1:25. Produsul de reacţie este cuplat cu acidul 5.000 şi care posedă 50% din activitatea normală a enzimei. la aceşti indivizi. Activitatea Genotip EuEu EaEa Eu Ea Eu Ef EfEa EfEs colinesterazică (u/10) 677-1860 140-525 285-1008 579-900 475-661 351 Numărul de dibucaină 78-86 18-26 51-70 74-80 49-59 63 Numărul de fluorid 55-65 16-32 38-55 47-48 25-33 26 Număr clorid 1-12 46-58 15-34 14-30 31. E1a – forma atipică. butirilthiocolină) cu ser sau plasmă conţinând colinesterază. datorită unei combinaţii hidroliză-difuziune de la nivelul plasmei.Farmacologie S-a estimat că doar 5% din cantitatea de agent farmacologic injectat ajunge la nivelul plăcii motorii. E1f – alela fluororezistentă (fluoridul inhibă activitatea colinesterazei normale).5`- . pot dezvolta o apnee anormal de lungă. 1996).36 25 de Număr de succinilcolină 89-98 4-19 51-78 87-91 56-59 81 Există mai multe proceduri pentru testarea activităţii pseudocolinesterazei. E 1s – alela de tip „silent” (care nu produce enzima) şi alela necunoscută pentru enzima de tip Cynthiana (cu activitate crescută). care sunt rare la populaţiile mongole. Locusul alelei a fost determinat pe braţul lung al cromosomului 3 (3q25). Majoritatea metodelor se bazează pe reacţia unei thiocoline (ex. Tabel 10: Caracteristicile biochimice ale unor variante ale pseudocolinesterazei (după Rosenberg H. Indivizii homozigoţi pentru alela atipică (E 1a E1a) vor sintetiza o enzimă atipică. după administrarea preoperatorie de suxamethoniu se înregistrează brusc şi în mod imprevizibil o apnee prelungită de la 2 – 3 minute la câteva ore necesitând măsuri urgente de reanimare. Excreţia urinară şi legarea de proteine joacă roluri fără importanţă în eliminarea succinilcolinei.

farmacogenetica reprezintă atât un motiv de îngrijorare cât . tratamentul apneei constă în continuarea ventilaţiei artificiale. Acest număr este constant pentru fiecare individ şi nu depinde de concentraţia enzimei.Farmacologie dithiobis-(2-nitrobenzoic) şi formează un produs colorat care poate fi urmărit spectrofotometric. el a mai observat că la acele persoane care manifestă sensibilitate la succinilcilină. Pentru medicii ai căror pacienţi nu răspund în conformitate cu aşteptările la terapia medicamentoasă. ceea ce îl face deosebit de util în depistarea persoanelor susceptibile. Indivizii cu valori în jur de 60 sunt heterozigoţi şi au un răspuns aproape normal la succinilcolină. Cu ajutorul tehnicilor actuale de genetică moleculară s-au descris detaliat mutaţiile punctiforme care caracterizează variantele alelice. Procentul de inhibiţie al reacţiei a fost numit numărul de dibucaină. mivacurium este metabolizat în cantităţi semnificative tot de către pseudocolinesterază. Distribuţia discontinuă a numerelor de dibucaină (tabelul 10) sugerează un model de transmitere monogenic: indivizii cu valoarea numărului de dibucaină în jur de 80 sunt homozigoţi normali. anestezicul local dibucaina (Nupercaina) inhibă hidroliza substratului benzilcolină mai puţin decât la subiecţii cu răspuns normal la succinilcolină. Întrucât fluoridul hidrolizează in vitro substratul enzimei (mai puţin la pacienţii cu alela Ef) s-a descris şi un număr de fluorid. iar cei cu valori în jur de 20 sunt homozigoţi atipici cu prelungirea marcată a activităţii succinilcolinei. perfuzia cu două unităţi de sânge (aduce cantităţi suficiente de pseudocolinesterază) şi administrarea de 0. Deşi este un miorelaxant antidepolarizant. În ambele cazuri. Kalow et al. au arătat pentru prima oară că atât modificările calitative. ca urmare pot apare episoade de apnee şi la administrarea de mivacurium (36).03 mg/kg neostigmină. cât şi cele cantitative ale enzimei determină durata apneei. POSIBILITĂŢI ŞI TENDINŢE ACTUALE ÎN FARMACOGENETICĂ Farmacogenetica este un domeniu de interes crescând în medicină şi în industria farmaceutică. probabil aceste descoperiri vor duce la crearea unor teste de diagnostic mai precis a susceptibilităţii la apnee. s-au mai descris un număr de clorid şiun număr de succinilcolină (tabelul 10) cu utilitate variabilă în diagnosticarea susceptibilităţii la apnee produsă de succinilcolină.

folosind enzime variabile genetic. Testarea farmacogenetică este folosită în mod curent doar într-un număr limitat de spitale universitare şi de centre de excelenţă specializate. Cercetările farmacogenetice au câştigat enorm datorită progresului actual al geneticii moleculare şi a secvenţializării genomului în cadrul Human Genome Project. Stadiul cel mai avansat pare a fi atins de ţările scandinave. Cercetările în farmacogenetică evoluează în două direcţii principale: . Asemenea proceduri sunt invazive ceea ce reprezintă un dezavantaj faţă de testele moderne bazate pe analiza ADN care necesită mici probe de ţesut (sânge obţinut din puncţia pulpei degetului. Este totuşi dificil de a prezice dacă industria farmaceutică va asimila testarea farmacogenetică ca o metodă de rutină în indicaţiile de prescriere a medicamentelor cu metabolizare polimorfă. canale ionice şi alte tipuri de receptori implicaţi în răspunsul la medicamente. care produc răspunsuri diferite. celule obţinute prin raclarea mucoasei bucale sau foliculi piloşi) şi permit determinarea rapidă şi certă a ”profilului farmacologic” al pacientului. Mai multe laboratoare independente furnizează industriei farmaceutice şi practicii medicale o gamă largă de servicii de testare la nivel de ADN a polimorfismelor farmacogenetice.Farmacologie şi de speranţă. Cea mai utilizată aplicaţie este folosirea genotipării CYP2D6 pentru a ajusta doza de agenţi farmacologici în bolile psihice (40). Până recent singura posibilitate de a identifica un pacient cu risc genetic pentru o anumită reacţie adversă era testarea fenotipică cu administrarea unor agenţi farmacologici markeri. Aplicabilitatea clinică a testării farmacogenetice depinde de importanţa relativă a fiecărui polimorfism în determinarea conduitei terapeutice. Numeroase droguri care au produs răspunsuri variabile sau reacţii adverse severe au trebuit să fie retrase de pe piaţă provocând pierderi importante industriei farmaceutice şi de aceea multe companii încearcă să-şi minimalizeze pierderile prin pretestarea metabolizării produselor lor. Medicii trebuie să fie preveniţi dacă un agent farmacologic prescris este supus variabilităţii farmacogenetice şi trebuie să cunoască aplicabilitatea datelor teoretice. acestea se datorează dezvoltării de tehnologii care permit screeningul rapid al polimorfismelor specifice cât şi avansării cunoaşterii secvenţelor genice în cazul unor gene care codifică enzime.

Dezvoltarea prescripţia farmacogeneticii va evolua este de la unul din mecanismele actual la prin care medicală empirismul tratamentul medicamentos individualizat. dar mai este încă o cale lungă până la apariţia unor kituri farmacogenetice disponibile pentru medicii curanţi în vederea identificării medicamentelor la care este sensibil un anumit pacient (40). în viitorul apropiat. testarea farmacogenentică va reduce în mod substanţial necesitatea spitalizării şi a costurilor sale datorată reacţiilor adverse medicamentoase. . Căile de dezvoltare care se întrevăd în viitorul apropiat sunt (26): stabilirea unor principii de prescriere bazate pe studii clinice pentru medicamentele susceptibile de a avea un metabolism polimorf. de aceea considerăm esenţial ca acest domeniu să facă parte din curriculumul pentru învăţământ superior medical (44). s-ar putea ca peste nu mulţi ani să fie considerat lipsit de etică a dministra anumite medicamente fără a fi testat în prealabil profilul farmacogenetic. asociaţi cu diverse boli care ar putea fi ţinte pentru noi medicamente. Testarea farmacogenetică ar putea fi primul exemplu al aplicării anlizei ADN la nivel populaţional.Farmacologie identificarea genelor specifice şi a produşilor acestora. stabilirea unor profiluri farmacogenetice personale prin identificarea genotipurilor individuale ale pacienţilor. în cazul prescrierii simultane a mai multor agenţi farmacologici se va ţine cont de ajustarea dozei în funcţie de genotip şi de posibilitatea interacţiunilor medicamentoase. identificarea genelor şi a variantelor alelice care afectează răspunsul individual la agenţii farmacologici uzuali. Capacitatea de a identifica indivizii sensibili înainte de a administra medicamentul are şi o importantă componentă economică. eliminîndu-se empirismul în stabilirea dozei şi reducând costurile de spitalizare datorate reacţiilor adverse. producerea de noi medicamente pentru pacienţii cu genotipuri specifice (“stratificarea medicamentelor”). Totuşi există suficiente date care susţin afirmaţia că farmacogenetica va deveni deosebit de importantă în serviciile de sănătate.

Farmacologie O altă direcţie importantă a farmacogeneticii o constituie răspunsurile individuale în cazul terapiei genice. Există deja rezultate promiţătoare în terapia oncologică obţinute cu aşa numiţii “agenţi antisens”, substanţe ce pot interveni la nivelul ADN-ului celulei canceroase pentru a declanşa mecanismele apoptotice, dar reactivitatea interindividuală este încă puţin cunoscută în acest caz.

Farmacologie

CURS 4

Medicatia S.N.C.

şi SNV

ANXIOLITICE; HIPNOTICE; ANTIDEPRESIVE; NEUROLEPTICE ANXIOLITICE Efectul anxiolitic se caracterizează prin atenuarea/suprimarea stării de anxietate, de diverse etiologii. Administrarea acestor substanţe poate duce la ameliorarea stării unor bolnavi cu afecţiuni nevrotice sau de tip cortico-visceral. Tranchilizantele sunt larg utilizate în practică în nevroze, pre şi postoperator şi în afecţiuni somatice însoţite de anxietate. Reprezentanţi: a) Benzodiazepine: - Diazepam - Oxazepam - Medazepam - Lorazepam - Bromazepam b) Anxiolitice nebenzodiazepinice: - Meprobamat

Farmacologie - Hidroxizin - Buspirona Efecte adverse: În general sunt bine suportate; pot să producă sedare cu diminuarea performanţelor psiho-motorii (ceea ce implică prudenţă în utilizarea lor la şoferi), iar în cazul administrării cronice - dependenţă. Indicaţii: stări de anxietate, tensiune psihică (şi implicaţii - insomnie, cefalee etc.), sindrom psihovegetativ, stări depresive cu agitaţie, sindrom de abstinenţă la alcoolici, tulburări de comportament la copii; medicaţie pre- şi postopratorie, spasme reactive ale musculaturii striate (psiho-neurogene, miogene sau reumatice), stări spastice la copii. • Diazepam (Diazepam, Valium, Seduxen) - efectul tranchilizant este intens, deprimarea motorie marcată, util în afecţiuni spastice şi convulsivante (status epilepticus, tetanos). Prezentare: cp. 2mg sau 10mg (flacon cu 30 bucăţi); fiole a 10mg/2ml soluţie injectabilă (cutie cu 5 bucăţi). Administrare: 2-10mg de 1-2 ori/zi; la bătrâni 2mg de 1-2 ori/zi; intramuscular sau intravenos lent 2-20mg (se poate repeta după 3-4 ore). • Nitrazepam (Nitrazepam, Mogadon) Prezentare: cp. de 2,5mg; seara la culcare 2-4 cp. • Oxazepam (Oxazepam, Adumbran) - este un metabolit activ al Diazepamului, cu acţiuni similare cu acesta. Prezentare: cp. de 10mg; 1-3 cp./zi. • Clordiazepoxidul (Napoton, Librium) - tranchilizant cu efect peste 8 ore; administrat la culcare poate induce somnul, acţionează aditiv cu alcoolul; Prezentare: drajeuri de 10mg; 1 dg. de 3 ori pe zi. • Medazepam (Medazepam, Rudotel) - utilizat în sindromul psihovegetativ, are proprietăţi tranchilizante mai reduse, numit şi "tranchilizant de zi". Prezentare: cp. de 10mg; 1/2-1cp. de 2-3 ori pe zi.

Farmacologie Alţi reprezentanţi: Triazolam (Triazolam, Alcion), Clonazepam, Flunitrazepam

(Flunitrazepam, Rohypnol) • Meprobamatul - tranchilizant de durată medie, deprimant psihomotor, inductor al enzimelor microzomiale hepatice. Este indicat în diverse stări anxioase şi în insomnie. Prezentare: cp. de 400mg (flacon cu 50 bucăţi); Administrare: 1/2-1 cp. de 2-4 ori pe zi în anxietate, stări de tensiune psihică, insomnie, sindrom psihovegetativ, sindrom de abstinenţă, pregătirea anesteziei generale. • Hidroxizina (Hydroxyzine, Atarax) - tranchilizant cu acţiune slabă; în plus prezintă şi un efect antihistaminic, util în dermatoze cu componentă psihoafectivă. Prezentare: drajeuri de 25 mg si fiole cu 100mg/2ml. Indicat în nevroze, stări de anxietate, tulburări de somn, distonie neurovegetativă, sindrom climacteric, urticarie şi dermatoze alergice, combaterea vomei etc. Administrare: oral, 2-4 dg. pe zi fracţionat la mese; intravenos foarte lent 1/2-1 fiolă. • Buspirona (Buspar) - este un anxiolitic "anxioselectiv" (nu are şi acţiuni hipnotice, anticonvulsivante şi miorelaxante); efectul său anxiolitic este comparabil cu al Diazepamului. Cazuri clinice: 1. Pacienta M.V. în vârstă de 53 ani se prezintă la medicul de familie cu următoarele simptome: dificultăţi de adormire de aproximativ o lună de zile, cearcăne în jurul ochilor; locuieşte singură, tresare la cele mai mici zgomote, verifică uşile de la intrare în cursul nopţii de mai multe ori de teama hoţilor. Se pune diagnosticul de insomnie anxioasă. Recomandaţi un tratament în acest caz şi prescrieţi reţeta. 2. Pacientul I.M. în vârstă de 65 ani este internat la clinica oftalmologică cu diagnosticul de cataractă senilă şi urmează a fi operat a doua zi. Pacientul nu a mai suferit intervenţii operatorii până în prezent, aflâdu-se într-o stare de anxietate. Pacientul este hipertensiv, prezentând în antecedente crize hipertensive declanşate de emoţii puternice. Prescrieţi medicaţia posibilă a fi administrată pacientului seara la culcare în preziua operaţiei şi cu o oră înainte de actul operator.

Farmacologie 3. Pacienta R.D. în vârstă de 45 de ani se prezintă la serviciul de dermatologie cu acuze de prurit la nivelul antebraţelor şi partea dorsală a mînii, tegumente eritematoase, simptome accentuate după utilizarea unor detergenţi în gospodăria personală. Se pune diagnosticul de dermatoză alergică. Prescrieţi un tranchilizant minor indicat pentru această situaţie.

SEDATIVELE SI HIPNOTICELE Efectul sedativ se manifestă prin deprimare psiho-motorie cu liniştirea pacientului, uneori somnolenţă, calmând stările de excitaţie şi agitaţie psiho-motorie. Efectul hipnotic constă în favorizarea instalării unui somn asemănător cu cel fiziologic. Efectul tranchilizant sau anxiolitic se caracterizează prin atenuarea stării de anxietate. Obs.: Unele medicamente pot prezenta toate tipurile de efecte menţionate mai sus, aceste efecte fiind greu de delimitat, frecvent fiind dependente de doza de substanţă medicamentoasă administrată.

I. HIPNOTICELE - în doze mici au efect sedativ, în doze mijlocii hipnotic şi în doze mari narcotic. Reprezentanţi: 1. Ciclobarbital - prezentare cp. 0.2g - efect hipnotic pentru inducerea somnului în insomnii; efectul este rapid, se instalează in 15minute şi dureaza 3-5 ore, doza recomandată: 1cp. seara, ca hipnotic; 3x1/4 - 1/2 cp./zi, ca sedativ şi la copiii peste 5 ani. 2. Amobarbital - are o durată de acţiune relativ lungă - prezentare: Amital cp. 300 mg şi Dormital cp. 100 mg

ca hipnotic 1 cp. tulburări de somn. iritabilitate. Benzodiazepine . anestezic general superficial (doar la doze mari) şi un slab efect inductor enzimatic. se foloseşte şi în insomnii. .=0.se recomandă seara la culcare 1-2 cp. .durata efectului hipnotic 4-8 ore . pregătirea intervenţiilor chirurgicale.au efect hipnotic de obicei la doze mai mari . cp. HIPNOTICE NEBARBITURICE: 1.administrare: .trezirea din somn e însoţită de senzaţie de greaţă. sudoraţie şi diaree. în criza de epilepsie. oscilaţii de tensiune .la întreruperea tratamentului poate apare un sindrom de abstinenţă.ca antiepileptic (se fac asocieri cu antiepileptice majore) se începe cu doze mici: 50mg/zi apoi 2x100 mg/zi.25g) ce se administreaza im. 2. ca sedativ 2-3x1cp de 15 mg/zi .mai prezintă efect tranchilizant. Fenobarbital . (cu 1 oră înainte de intervenţie) . seara la culcare. agitaţie.Farmacologie 3.. 1-2 fiole apoi se continuă tratamentul oral cu 1 cp. miorelaxant. Glutetimida . 100 mg pentru efect hipnotic. dezorientare. . de 15 mg pentru efect sedativ şi fiole 200 mg (Doza Max.prezentare cp. hiperexcitaţie. în I-a zi im. anticonvulsivant. tremor. cefalee. mialgii.poate să apară dependenţă. manifestat prin: anxietate. seara la culcare (100 mg).somnul produs este profund şi revigorant .

Nitrazepam (Mogadon) . Imipramina: Antideprin drajee 25 mg fiole 25 mg/2 ml administrate intramuscular Clomipramina: Anafranil drajee 10 mg şi 25 mg fiole 25 mg/ 2 ml administrate intramuscular Nortriptilina: Nortriptilină drajee 10 mg • Cu efecte timoleptice: au ca efect principal efectul anxiolitic. care scad sau înlătură simptomatologia depresivă: tristeţea. este recomandat în insomnia produsă de anxietate . .efectul se instalează mai lent 1/2-1 oră. secundar au efect antidepresiv. Amitriptilina: Amitriptilină drajee 25 mg. pierderea interesului şi a elanului vital. 2. Antidepresive triciclice: • Cu efecte timo-analeptice bazale: au ca efect principal efectul antidepresiv. lentoarea motorie.Farmacologie Reprezentanţi pentru efectul hipnotic: 1. dificultatea de concentrare. Clasificare şi reprezentanţi: 1 1. secundar. sunt uşor anxiolitice şi stimulează elanul vital. la bătrâni şi copii doza e mai mică (este bine suportat de pacienţi).5 mg Nitrazepam .prezentare: cp. ANTIDEPRESIVE Definiţie: Sunt medicamente cu acţiune stimulantă asupra psihicului. lentoarea în gândire. Unele antidepresive au şi acţiune anxiolitică.se administrează seara la culcare 2-4 cp. anorexia. la adulţi.

Efectul antidepresivelor se instalează lent. Tratamentul începe cu doze mici (25-75 mg/zi Imipramină sau Amitriptilină) care se cresc progresiv până la doza terapeutică (150-200 mg/zi). dacă după 6 săptămâni de tratament nu intervine nici o ameliorare. • Cu efecte timo-analeptice bazale: Maprotilina: Ludiomil comprimate 10. Antidepresive tetraciclice: sunt înrudite cu antidepresivele triciclice. 50. 25. INHIBITOARELE MONOAMINOOXIDAZEI (IMAO): Tranilcipromina Fenelzina Sunt rar folosite deoarece efectul antidepresiv este slab şi efectele adverse sunt numeroase. dar au efecte secundare mai reduse. 75 mg fiole 25 mg • Cu efecte timoleptice: Mianserina: Miansan drajee 10 şi 30 mg Trazodona: Pragmazone 3. Principii de administrare: 1. administrate intramuscular 2. Sapilent comprimate 25 şi 100 mg fiole 25 mg/ 2 ml. Totuşi. este necesară schimbarea antidepresivului cu un altul. de aceea tratamentul nu trebuie întrerupt înainte de 14 zile. Sinequan drajee 25 mg fiole 25 mg/ 2 ml. 50 mg/ 2 ml Trimipramina: Surmontil. 2.Farmacologie fiole 50 mg/ 5 ml Doxepin: Doxepin. .

5. aritmii. prin dezinhibiţie. TRATAMENTUL ÎN BOALA PARKINSON Clasificarea antiparkinsonienelor : I. rareori hipotensiune arterială. Tratamentul antidepresiv nu se întrerupe niciodată brusc. existând riscul rebound-ului depresiv. IMAO nu se asociază niciodată cu un alt antidepresiv. iar dacă se schimbă un antidepresiv cu un inhibitor de monoaminooxidază intervalul dintre cele două tratamente trebuie să fie de cel puţin 3 săptămâni • • • Este necesară supravegherea bolnavului în timpul tratamentului deoarece antidepresivele pot creşte riscul suicidar. Antiparkinsoniene dopaminergice: Levodopa Bromocriptina Selegelina Amantadina II. ceea ce contraindică aceste preparate la cei cu infarct miocardic recent. hipertensiune arterială sau tendinţă la hipotensiune arterială. Este contraindicat consumul de alcool în timpul tratamentului cu antidepresive.Farmacologie 3. Bolnavilor cardiaci ce necesită tratament antidepresiv li se pot administra antidepresive tetraciclice. 4. Aceste efecte sunt prezente în mult mai mică măsură la antidepresivele tetraciclice. aritmii. pusee de hipertensiune arterială. Cardiotoxicitatea se manifestă prin tahicardie. Antiparkinsoniene anticolinergice: Trihexifenidil . Durata terapiei antidepresive este de minim 3-6 luni în funcţie de tipul depresiei. Efectele atropinice contraindică aceste preparate la pacienţii cu adenom de prostată sau glaucom cu unghi închis. Efectele adverse cele mai frecvente ale antidepresivelor triciclice sunt cardiotoxicitatea şi fenomenele atropinice.

sau preparate retard. cât şi în periferie. Levodopa Este precursorul metabolic al dopaminei. Preparate: Levodopa + benserazidă: . Tot după o perioadă de timp de la începutul tratamentului pot apare fluctuaţii ale răspunsului la tratament în cursul unei zile = fenomenul on-off. ANTIPARKINSONIENE DOPAMINERGICE 1. repetate. aceasta necesită administrarea de doze mici. Asocierea levodopa + inhibitori de dopa-decarboxilază: dopa-decarboxilaza Levodopa Dopamină Această transformare are loc atât la nivel central. Levodopa nu este eficace în sindromul parkinsonian provocat de neuroleptice.6 ani de tratament eficacitatea diminuă şi durata efectului fiecărei doze scade (la aproximativ 1 oră). La începutul tratamentului efectul unei doze apare în 30 minute -1oră şi durează aproximativ 5 ore. de aceea s-au introdus inhibitori periferici de dopadecarboxilază: benserazida şi carbidopa. probabil datorită evoluţiei leziunilor centrale şi agravării bolii în timp. După 5 .Farmacologie Prociclidina Biperiden Orfenadrina Reprezentanţi: I. Dopamina eliberată în periferie produce efecte adverse.

doza se creşte cu 1/2 cp. la 1-2 zile.Madopar: 500 mg Levodopa ţ 125 mg Madopar (100 mg levodopa + 25 mg benserazidă) Madopar HBS sunt capsule retard. doza optimă este de aproximativ 3-5 cp. Echivalenţa Levodopa . .5 de 3-4 ori / zi. Doza se creşte progresiv cu aproximativ 100 mg levodopa /săptămână. înaintea meselor. în 4 prize. Levodopa + carbidopa: Nakom.comprimate ce conţin: 250 mg levodopa + 25 mg carbidopa 100 mg levodopa + 10 mg carbidopa 100 mg levodopa + 25 mg carbidopa Administrare: Tratamentul începe cu 1/2 cp. eficace în fenomenul on-off. pe zi. până la doza obişnuită de 400-800 mg Levodopa + 100-200 mg benserazidă pe zi. Îşi încep acţiunea la aproximativ 3 ore după administrare. de 1-2 ori pe zi. Bromocriptina Este indicată la bolnavii cu boală Parkinson care nu mai pot fi controlaţi convenabil cu Levodopa (mai ales datorită fluctuaţiilor diurne). 2. Sinemet .Farmacologie Madopar 62.5 mg benserazidă Madopar 125 = capsule cu 100 mg levodopa + 25 mg benserazidă Madopar 250 = capsule cu 200 mg levodopa + 50 mg benserazidă Madopar HBS (sistem echilibrat hemodinamic) = capsule retard cu100 mg levodopa + benserazidă 25 mg Administrare: Tratamentul începe în spital. Iniţial se administrează 1 capsulă Madopar 62. în 3-4 prize.5 = capsule cu 50 mg levodopa + 12. cu doze crescând progresiv. Se pot asocia cu Madopar-capsule convenţionale.

ANTIPARKINSONIENE ANTICOLINERGICE: Trihexifenidil Este indicat în boala Parkinson şi în sindroamele extrapiramidale produse de neuroleptice. Principii de tratament în boala Parkinson : 1. la mese. Doza obişnuită este de 5-10 mg /zi. Ca tratament adjuvant în boala Parkinson se mai folosesc miorelaxante centrale: Diazepam. în 2 prize. uneori se poate ajunge la doze de 50 mg/zi sau chiar mai mult.25 mg de 1-2 ori pe zi. în cure de 3-4 săptămâni. 3. Prezentare: Parlodel cp. până la 400 mg /zi. pentru evitarea toleranţei.30 mg/zi. cu 2. la câteva zile. Prezentare: Romparkin. la mese. . Amantadina Se administrează oral. Prezentare: Viregyt capsule 100 mg. Tratamentul începe cu doze mici care se cresc treptat. în 3-4 prize. doza optimă este cuprinsă între 4 .Farmacologie Tratamentul începe cu doze mici: 1. Tratamentul începe cu doze mici (1 mg) care se cresc treptat. Selegelina Se administrează în cazuri incipiente de boală Parkinson sau asociat cu levodopa în cazurile constituite.5 mg la 2-3 zile. Obişnuit se administrează 10. 2 × 100 mg/zi.5 mg. Clorzoxazon. 2. dozele se cresc progresiv. 4. vărsături. Baclofen. apariţia efectelor secundare (greaţă. sub supraveghere medicală. capsule 5 şi 10 mg.40 mg/zi. în 4 prize. II. mişcări coreiforme) necesită oprirea creşterii dozei sau reducerea temporară a acesteia. comprimate 2 mg.

Neuroleptice antiproductive (reducătoare) care influenţează simptomele psihotice productive (delir. stare confuzională. mai ales după ce au apărut fenomenele on-off. NEUROLEPTICE Definiţie: Neurolepticele (tranchilizantele majore) sunt medicamente simptomatice cu acţiune antipsihotică. indiferenţă afectivă). cu atât mai mare cu cât doza totală/24 h este mai mare. Cea mai eficientă asociere este cea dintre Levodopa şi anticolinergice. constând în atenuarea simptomelor psihotice (halucinaţii. Neuroleptice sedative Reprezentanţi: I. În caz de diminuare a eficienţei terapeutice apare necesitatea introducerii unui nou medicament.m. Clorpromazina Clordelazin dj 25 mg . deoarece pot apare achinezie şi rigiditate severe. autism) din bolile psihice./i. cu o posologie stabilită. Clasificare: In funcţie de criteriul terapeutic se clasifică în: I.v. Neuroleptice antideficitare (dezinhibitorii sau incisive) care acţionează mai ales faţă de sindroamele deficitare (pierderea iniţiativei. NEUROLEPTICE FENOTIAZINICE 1. III. halucinaţie). 3.oral f.oral Plegomazin dj 25 mg . II. în stări psihotice acute Doza: .Farmacologie 2. Este de dorit să nu se schimbe fără motiv un medicament eficient. delir. Doza zilnică va fi fracţionată într-un număr de prize. acestea pot răspunde şi la o întrerupere temporară a tratamentului cu Levodopa ("vacanţă terapeutică"). 25 mg/5 ml i. 4. Levodopa necesită o fracţionare maximă a dozelor. însă sub strictă supraveghere.

ca antipsihotic 100 . Supradozarea determină fenomene cardiotoxice (aritmii.50 mg/zi Are acţiune sedativă marcată şi anxiolitică.m. Flufenazina dj 1 mg.200 mg/zi Are acţiune sedativă foarte intensă. Periciazina Neuleptil caps.în psihoze 200 .în nevroza anxioasă 25 .200 mg/zi (în ambulator) .30 mg/zi 5. Levomepromazina Levomepromazin cp 2 mg. 4.oral Doza: .400 mg/zi (cel mult 1000 mg/zi) în 4 prize/zi sau o singură doză zilnică seara la culcare . 50 mg .800 mg/zi (în spital) 50 . în picături 40 mg/ml Doza: 15 . 4 mg/ml • esteri cu acţiune retard. Tioridazina dj 5 mg.oral f. 25 mg . 4 mg sol. 3. . (în soluţie uleioasă) Flufenazina enanat (Moditen retard) se administrează o dată la două săptămâni. Doza: 150 .m.ca antiemetic: 25 .i.Farmacologie . buv. administrat i. 10 mg sol. chiar moarte subită cardiacă). 25 mg/1 ml .100 mg/zi 2.

Toate neurolepticele induc tulburări extrapiramidale necesitând asocierea cu Romparkinul. II. implică colaborarea activă a bolnavului şi familiei. 5. 2 mg/ml f. 3. NEUROLEPTICE BUTIROFENONICE Haloperidol Haldol cp 0. socioterapie. vârsta pacientului. 5 mg/1 ml Haloperidol decanoat = preparat retard f 50 mg/1 ml. Neurolepticele sunt medicamente simptomatice utilizate în afecţiunile psihice acute şi cronice facilitând reinserţia socială a pacienţilor. 2. Tratamentul cu neuroleptice este un tratament de lungă durată. buv. 4.5. Imap. În tratamentul de lungă durată a psihozelor cronice pot fi utilizate neuroleptice sub formă de preparate retard (administrate i. Consumul băuturilor alcoolice este contraindicat în cursul tratamentului cu neuroleptice. Dozele terapeutice variază în funcţie de gravitatea psihozei. se administrează i. răspunsul la tratament şi toleranţa medicamentoasă. la interval de 1 . întreruperea sa fiind cauză de recăderi. Fluanral. ergoterapie. Principii de administrare: 1. 7.m. meloterapie. 2. la 4 săptămâni. Efectul antipsihotic se instalează gradual după aproximativ 3 săptămâni de la debutul terapiei şi este maxim după 2-6 luni.4 săptămâni eliberează treptat compusul activ) cu următoarele avantaje: a) siguranţa administrării (important mai ales la psihoticii care nu cooperează) b) complianţă mai bună a bolnavilor c) folosirea de doze mai mici decât în cazul administrării zilnice Exemple de neuroleptice retard: Moditen (Modecate). Orap 6.Farmacologie Flufenazina decanoat (Dapotum D) se administrează o dată la trei săptămâni.m. Medicaţia neuroleptică poate fi asociată cu alte tipuri de terapie utilizate în bolile psihice: psihoterapie. 5 mg sol. 8. .

Indicaţii: tusea uscată Prezentare şi administrare: Paxeladine comp.) Administrare: oral . nu produce somnolenţă sau constipaţie. favorizează bronhospasmul.4 ori / zi 2. 40 mg Oral 40 mg de 2 . dăunătoare. poate produce constipaţie Risc neglijabil de dependenţă în utilizare obişnuită. ANTITUSIVELE sunt medicamente simptomatice capabile să oprească tusea. iritativă de diverse etiologii Prezentare: Codein fosfat comp.3 ori / zi Pricipii generale de administrare a antitusivelor • Antitusivele reprezintă o medicaţie simptomatică utilă doar în situaţiile în care tusea este neproductivă. Reprezentanţi: 1. Indicaţii: tusea uscată.10 . Codeina fosforică Acţiune antitusivă marcată prin deprimarea centrului tusei. .Farmacologie CURS 5 Medicaţia aparatului respirator I. moderat analgezic. Paxeladină Acţiune antitusivă prin deprimarea centrului tusei. emfizemul. nu deprimă centru respirator. atunci când tusea accentuează iritaţia laringiană şi traheobronşică.20 mg de 3 . pătrunderea expectoraţiei şi a materialului infectat în profunzimea tractului respirator în inspiraţie profundă). 15 mg Tussamag soluţie (1mg/1 pic. obositoare pentru bolnav (îndeosebi la cardiaci şi debili.

Farmacologie • Deşi puţin folosite Opiu şi Morfina pot fi utile în situaţiile speciale în care se doreşte asocierea acţiunii antitusive cu cea analgezică şi sedativă (bolnavii cu cancer bronhopulmonar. 1. 30 mh / 5 ml Principii generale de administrare a expectorantelor: • Expectorantele reprezintă o medicaţie simptomatică utilă în afecţiunile bronhopulmonare cu secreţii vâscoase pe care bolnavul nu le poate elimina prin tuse (bronşite acute. EXPECTORANTELE sunt medicamente care favorizează expectoraţia prin creşterea şi fluidificarea secreţiilor traheobronşice. mucoviscidoză. Indicaţii: tusea umedă productivă Prezentare şi administrare: Ambroxol sol. Bromhexina Reduce vâscozitatea sputei şi favorizează expectoraţia din traheobronşite acute şi cronice. anevrism de aortă. bronhopatii cronice obstructive. productivă Prezentare şi administrare: Brofimen comp. 750 mg / 100 ml Anavix sol.16 mg de 3 . infarct pulmonar). II.rinite. internă 0. bronşectazie.2% Bromhexin comp. fracturi costale. Ele cresc semnificativ volumul expectoraţiei şi lichefiază secreţiile vâscoase aderente. pneumotorax. hemoptizie. Indicaţii: tusea umedă. Dezvoltă obişnuinţă şi dependenţă • Se administrează numai pe cale orală de 2 . .4 ori / zi 2. bronşite cronice. Ambroxol Reduce vâscozitatea sputei şi favorizează expectoraţia în afecţiuni bronhopulmonare acute şi cronice. afecţiuni ORL .3 ori / zi/ • Nu se asociază cu fenotiazina şi antidepresivele deoarece se potenţează. 8 mg Oral 8 . 8 mg şi sol. sinusite). Sunt antitusive foarte puternice.

• Ambroxolul. prezintă două avantaje clinice importante: favorizează penetrarea unor antibiotice în secreţiile bronşice lichefiază mucusul bronşic vâscos • Expectorantele se administrează cel mai adesea pe cale orală.v. fără efecte adverse (rareori greaţă) se administrează pe cale orală la adulţi şi copii de 3 . 4 mg Ventolin comp. instalaţii) pe sonda endotraheoală sau canula de traheotomie III..5 mg flacon injectabil 0. compus de sinteză. local prin aerosolizare. sirop 2 mg/5 ml . tratament de fond în astmul bronşic. înrudit cu bromhexina. rareori parenteral (i. 5 mg/ml oral 4 mg de 3 .4 ori / zi. mucolitic uzual. Medicaţia bronhodilatatoare: 1. bronhopatii obstructive Prezentare şi administrare: Salbutamol comp.5 .m. aerosoli sol. bine tolerat. 2 mg şi 4 mg .4 ori / zi b) Terbutalina: simpaticomimetic β2 selectiv cu acţiune asemănaătoare Salbutamolului Prezentare şi administrare: Bricanyl comp. utilizat cu succes în afecţiunile de mai sus. i. Bronhodilatatoare simpaticomimetice sunt bronhodilatatoare de primă alegere la un bolnav asmatic a) Salbutamol: simpaticomimetic β2 selectiv cu acţiune bronhodilatatoare Indicaţii: criza de astm bronşic.m.Farmacologie • Bromhexina. 2. expectorant cu efect rapid.5 mg de 3 -4 ori / zi . utile în astmul bronşic (AB) A.5 mg/ml aerosoli 100 mg/10 ml oral 5 mg de 2 . 2. intermitent sau persistent.3 ori / zi i. dar cu scurtă durată de acţiune.). Antiastmatice sunt medicamente cu efecte bronhodilatatoare şi antiinflamatoare.

Prezentare şi administrare: Serevent aerosoli 25 mcg / puf aerosoli 2 pufuri de 25 mcg / zi (la 12 ore) 2. 100 mg Miofilin comp.Farmacologie c) Salmeterol: simpaticomimetic β2 cu selectivitate ridicată (efecte adverse neglijabile) cu acţiune prelungită timp de 12 ore. însă efectele secundare sunt minime chiar în supradozare. Acţiunea se instalează gradual în 3 .v.7 zile de tratament. în 30 minute 3. . lent 5 mg / kg / zi preferabil perfuzie i. 100 mg fiole 240 mg/10 ml oral 100 mg de 3 ori/zi i.v. toate formele. Nu este activ în criza asmatică. 1. Fluticazonă: acţiune farmacodinamică mai redusă faţă de corticoterapia sistemică (orală sau injectabilă). Indicaţii: astm bronşic în criză. CORTICOSTEROIZII a) Beclometazona.4 ori / zi B. bronşite. tratament de fond al astmului bronşic Prezentare şi administrare: Aminofilin comp. Bronhodilatatoare metilxantinice Teofilina: produce relaxarea musculaturii bronşice prin acţiunea directă asupra musculaturii netede. Stimulează activitatea cardiacă. MEDICAŢIA ANTIINFLAMATOARE: Constituie tratamentul esenţial al astmului bronşic deoarece inflamaţia cronică a mucoasei bronşice este principalul factor patogenic întâlnit în această afecţiune. Indicaţii: astm bronşic persistent. Bronhodilatatoare anticolinergice Bromura de ipratropiu: antiasmatic preferat la bolnavii cu bronşită cronică obstructivă cu hipersecreţie de mucus. Prezentare şi administrare: Atrovent aerosol 20 mg / doză Aerosoli câte 2 pufuri de 3 . Uşoară activitate antiinflamatoare. Reduc edemul mucoasei respiratorii şi hipersecreţia. tratament de fond (între crize).

Indicaţii: astm bronşic în criză. alergii cutanate.2 săptămâni.4 săptămâni. lent 100 . Bronşite alergice. sirop oral 1 comprimat (1 măsură) de 2 ori / zi . Indicaţii: astm bronşic de fond (nu este activ în criză). edem pulmonar acut. Acţiunea se instalează în 1 . acute. tratament de fond (nu este activ în criză). şoc anafilactic.Farmacologie b) Hidrocortizon hemisuccinat: acţiune antiinflamatoare în afecţiuni sistemice. Prezentare şi administrare: Ketotifen comprimate. b) Ketotifen: stabilizează membrana mastocitară şi inhibă eliberarea mediatorilor chimici (histamina) bronhospastici (pe receptorii H2). Indicaţii: astm bronşic. Prezentare şi administrare: Hidrocortizon hemisuccinat fiole 25 mg/5 ml i.10 f) ! soluţie incompatibilă cu alte medicamente 2. Acţiunea se instalează în 3. severe. stare de rău asmatic. rinite alergice.250 mg (4 . Inhibitoare ale degranulării mastocitare a) Acid cromoglicic: stabilizează membranele mastocitare şi reduce eliberarea de mediatori bronhospastici. Prezentare şi administrare: Intal capsule 20 mg Inhalator cu un turbonihaler (dispozitiv special) o capsulă la 6 ore.v.

β2 agonist de lungă şi scurtă durată.teofilină retard + anticolinergice (ATROVENT) Treapta 5 Se adaugă corticoid per oral (cea mai mică doză posibilă.Farmacologie Indicaţiile tratamentului antiasmatic de fond în funcţie de gradul de severitate al bolii Consensul de la BETHSEDA 1992 Treapta Medicaţie Grad de severitate Treapta 1 Β2 agonişti inhalatori de scurtă durată (fenoterol-BEROTEC) "la nevoie" maximum 1 dată pe zi (dar nu zilnic) Treapta 2 • corticoid inhalator zilnic • β2 agonişti inhalatori de scurtă durată (fenoterol-BEROTEC) "la nevoie" Treapta 3 • corticoid inhalator zilnic în doze înalte • sau β2 agonist de lungă durată • β2 agonist de scurtă durată (fenoterol-BEROTEC) "la nevoie" sau anticolinergice (ATROVENT) Treapta 4 • corticoid inhalator zilnic în doze înalte • bronhodilatatoare zilnic: . inhalator . o singură doză dimineaţa) Astm sever persistent Astm sever Astm uşor intermitent Astm uşor persistent Astm moderat persistent .

Farmacologie .

la copii Corticoizi inhalatori De elecţie în astmul persistent. în exacerbările severe Mucolitice Adjuvant Antibiotice Numai în suprainfecţiile confirmate Măsuri • Imunizare complementere • Reflux gastroesofagian • Tratament ORL • Desensibilizare specifică Oxigenoterapia În exacerbări Educaţia pacientului Indispensabilă BPOC • Fumat • Poluare • Infecţii bronşice Regulat. medicaţie durată scurtă de "de depanare" acţiune Β2-adrenergice cu În astmul cu crize durată lungă de nocturne acţiune Anticolinergice În criză. termen lung Pe termen lung Rol neprecizat Rol neprecizat pe Pe termen lung la cazurile care răspund Adjuvant Numai în infecţiile confirmate. control cvasiccomplet al simptomelor Corticoizi oral În astmul sever. fără cure prelungite iarna • Imunizare • Reflux gastro-esofagian • Kineziterapie respiratorie • Nutriţie • Terapie cardiovasculară De lungă durată Indispensabilă . pe termen lung Rol neprecizat Primul tratament. pe termen lung. alternativă la β2-adrenergice Teofiline retard În astmul cu crize nocturne Cromoglicat. Astmul uşor şi nedocromil moderat.• Pneumalergeni părtarea factorilor • Infecţii virale de risc • Aspirină Β2-adrenergice cu În criză.Farmacologie Principiile de tratament în astmul bronşic Principiu Astm bronşic terapeutic Identificarea şi înde.

Farmacologie CURS 6 Medicaţia aparatului cardio-vascular .

flutter şi fibrilaţie atrială Administrare: oral 1 cp / zi dimineaţa. Digitoxina (Digitalin) Indicaţii: insuficienţă cardiacă cronică Prezentare şi administrare = sol 1 ml = 1 mg = 50 pic. 5 zile / săpt. Lanatozid "C" Indicaţii: . în urgenţe 3. 5 zile / săpt.v.insuf. la care Digoxinul (filtrat glomerular) . Digoxin cp = 0.v. Digitoxina (metabolizată hepatic) este un tonicardiac de rezervă.TPS-tahic.TPS Prezentare şi administrare: Lanatozid "C" drajee = 0. i.EPA . utilizată numai la bolnavii cu insuficienţă cardiacă cronică şi IRC asociată. ! Observaţie Datorită T 1/2 lung (risc mărit de supradozaj digitalic). 1.insuf.25 mg. = 0. 5 zile / săptămînă i.25 mg oral 2 dj / zi dimineaţa. cardiacă cronică . .) • este tonicardiacul cel mai utilizat în terapia : . şi f.Farmacologie MEDICAŢIA DIGITALICĂ Digitalicele (tonicardiacele) sunt medicamente care cresc forţa şi viteza de contracţie a miocardului aflat în insuficienţă cardiacă (efect inotrop pozitiv).EPA (edem pulmonar acut) . Deslanozid f = 0. suprav. oral 5 pic / zi dimineaţa.v. în urgenţe 2.4 mg i.5 mg (adm. parox. cardiace cronice .

Amiodarona. Tratamentul tonicardiac se face respectând următoarele doze : a) doza de saturaţie (încărcare) se găseşte trecută în tabele. cr.nu a primit niciodată digitală . pentru fiecare bolnav în parte. Propafenona. a) în EPA utilizăm Digoxin i. antiaritmicele (Chinidina. tonicardiac d) prezenţa / absenţa hipopotasemiei. Tratamentul cu digitalice se numeşte "digitalizare" şi se face individualizat. filtrarea glomerulară este diminuată ceea ce impune reducerea dozei de Digoxin. fiolă) şi a căii de administrare (oral / i. e) asocierea digitalei cu alte medicamente (care pot diminua / accentua acţiunea farmacodinamică a tonicardiacului). hipopotasemia măreşte riscul aritmogen al digitalului). Alegerea formei farmaceutice (cp.) depinde de situaţia clinică a pacientului ex.v compensată adm.6 mg Lanatozid "C" = 2mg b) i. pentru a evita apariţia intoxicaţiei digitalice. . 2. (comparativ cu adultul) b) prezenţa / absenţa insuficienţei hepatice / renale c) bolnavul a fost sau nu digitalizat anterior (cu consecinţe asupra mărimii dozei de încărcare). Verapamil) cresc digoxinemia impunând reducerea dozelor de Digoxin. Mărimea dozei de digitală variază în funcţie de: a) vârsta pacientului (la bătrâni.în ultimele 7.10 zile nu a mai luat tratam.5 mg Deslanozid = 1.c. oral 3. Nedigitalizat : . Ex.Farmacologie este contraindicat Principii generale de administrare a tonicardiacelor : 1. 4. doza de saturaţie pentru : Digoxin = 1.v. diferind de la un tonicardiac la altul poate fi administrată oral / i.v.

Tratamentul digitalic poate fi întrerupt : a) temporar (la bolnavii cu supradozaj digitalic) b) definitiv (fibrilaţie atrială remisă în ritm sinusal sau malformaţie cardiacă. normalizând tensiunea arterială la 80% din pacienţii hipertensivi .Digoxin = 0. insuficienţă cardiacă Prezentare şi administrare: Nefrix cp.Farmacologie b) doza de întreţinere este doza care menţine efectul clinic dorit (rărirea frecvenţei cardiace. 50 mg. regresia semnelor clinice ale insuficienţei cardiace). Diuretice tiazidice (Saluretice): Hidroclorotiazida (Nefrix) Indicaţii: hipertensiune arterială .Digitalin = 5 pic / zi 5. corectată chirurgical). b) prevenirea complicaţiilor secundare bolii hipertensive (EPA. Clase de medicamente antihipertensive administrate ca terapie de primă intenţie în formele de HTA uşoară / moderată A. administrarea lor urmărind două obiective: a) normalizarea cifrelor TA sau reducerea lor către valorile normale. se administrează oral doza de întreţinere este : .3 ori / săptămână Indapamid ("Tertensif") Indicaţii: HTA uşoară / moderată / severă ! Observaţie: Actualmente este considerat "diureticul de uz cardiologic" deoarece este: • extrem de eficace.5 mg = 2 dj /zi . ANTIHIPERTENSIVE Definiţie: Medicamentele antihipertensive. scad prin diverse mecanisme valorile tensiunii arteriale (TA). DIURETICELE 1. oral 50 mg de 2 .Lanatozid "C" = 0.25mg = 1cp / zi . AVC).

bisăptămânal fiole 2 ml / 20 mg i.2 cp. 2.vasculare.BLOCANTELE 1.v. 1 cp.blocante cardio . • în doze mici. având drept consecinţă diminuarea morbidităţii / mortalităţii cardio . 100 mg . β . criză hipertensivă. diureticele reduc valorile tensiunii arteriale. hiperuricemie (excepţie indapamida) B. • acţiunea diureticelor este sinergică cu a altor hipotensoare. 40 mg oral 1 .Farmacologie • reduce hipertrofia ventriculară stângă • neutru din punct de vedere metabolic Prezentare şi administrare: Tertensif cp. / 24 ore 2. mai ales la hipertensivii vârstnici.m. edeme de diverse etiologii Prezentare şi administrare: Furosemid cp. β . / i.5 mg. oral. • utilizarea lor cronică determină tulburări metabolice: hiperglicemie.selective (β1-selective): • Nevibolol ("Nebilet") cp 5 mg (este β-blocantul cel mai cardioselectiv) • Bisoprolol ("Concor") cp 5 mg • Metoprolol ("Betaloc") cp 50 mg. Diuretice de ansă Furosemid Indicaţii: HTA formă moderată şi severă. în criza HTA / EPA • acţiunea hipotensoare a diureticelor este legată de depleţia de sodiu şi de scăderea volumului circulant. hipercolesterolemie.

cu incidenţă redusă a efectelor secundare 2. 40 mg • Oxprenolol ("Transicor") cp 40 mg Indicaţii: HTA esenţială toate formele (preferenţial la hipertensivii tineri) în monoterapie sau în asociere cu alte hipotensoare. C. ! Observaţie: În prezent.Farmacologie • Atenolol ("Tenormin") cp 50 mg Indicaţii: Toate β-blocantele enumerate mai sus sunt utilizate în terapia HTA esenţiale asigurând: un succes terapeutic pentru toate grupele de de hipertensivi un raport "trough-to-peak" ridicat (raportul dintre efectul antihipertensiv rezidual şi cel maxim) toleranţă foarte bună. INHIBITOARELE ENZIMEI DE CONVERSIE (IEC) • Captopril ("Capoten") cp 25 mg. "Enap") cp 10 mg. 50 mg • Enalapril ("Renitec". β-blocante neselective • Propranolol ("Inderal") cp 10 mg. 20 mg • Lisinopril ("Zestril") cp 20 mg • Ramipril ("Triatec") cp 5 mg • Perindopril ("Prestarium") cp 4 mg • Trandolapril ("Gopten") cp 2 mg (IEC cu cel mai lung T1/2) IEC sunt antihipertensive de primă linie şi înaltă performanţă: controlând valorile TA şi reducând semnificativ mortalitatea la pacienţii hipertensivi . aceste β-blocante tind a fi înlocuite de β-blocantele cardioselective care au o tolerabilitate superioară şi o complianţă terapeutică îmbunătăţită.

Farmacologie reducând hipertrofia ventriculară stângă având toleranţă foarte bună chiar şi la pacienţii hipertensivi cu risc crescut (vârstnici. asigurând: D. BLOCANTELE CANALELOR DE CALCIU • Nifedipina ("Adalat". diabetici) Se administrează oral în: 3 prize / 24 ore Captoprilul 2 prize / 24 ore Enalapril şi Lisonopril priză unică Ramipril. coronarieni. Perindopril şi Trandolapril Inhibitorii receptorilor AT1 ai angiotensinei II • Losartan ("Cozar") • Valsartan ("Diovan") caps 80 mg Indicaţii: • HTA esenţială la toate vârstele. "Epilat") cp 10 mg • Nicardipina ("Loxen") cp 20 mg • Amlodipina ("Norvasc") cp 5 mg. 10 mg • Felodipina ("Flodil") cp 5 mg. 10 mg • Lacidipina ("Caldine") cp 4 mg Ele asigură: un efect antihipertensiv pe 24 ore. în monoterapie sau asociat cu un diuretic foarte bună tolerabilitate pe loturi mari de hipertensivi o incidenţă a tusei de 10 ori mai redusă decât în cazurile tratate cu IEC .

120 mg Indicaţii: HTA toate formele. 120 mg • Diltiazem ("Dilzem") cp 60 mg.2 prize /zi) • Verapamil ("Isoptin') cp 40 mg. ANTIHIPERTENSIVELE PRIN ACŢIUNE CENTRALĂ Clonidina Indicaţii: HTA formă moderată / severă. afecţiuni asociate şi medicaţie concomitentă • tolerabilitate înaltă cu rată scăzută de renunţare la tratament • comoditate în administrare (1 . 75 mcg oral 2 x 1 cp. 80 mg.Farmacologie • un control constant al tensiunii arteriale indiferent de vârstă. în asociere cu alte hipotensoare Prezentare şi administrare: Haemiton cp. 250 mg oral la 8 ore . Administrare: oral în 1 .2 prize / 24 ore MEDICAMENTE DE A II-A ALTERNATIVĂ ÎN TERAPIA HTA ESENŢIALE Sunt administrate după eşecul medicaţiei hipotensoare de primă intenţie. risc de "Rebound" ! Metildopa Indicaţii: HTA medie / severă Prezentare şi administrare: Dopegyt / Aldomet cp. unde reduc semnificativ tensiunea arterială şi controlează eficient frecvenţa arterială cardiacă./zi ! Observaţie: La oprirea bruscă a terapiei.

• În cazul controlului insuficient al valorilor tensionale prin tratament hipotensor monoterapic (administrat 3 săptămâni-1 lună) vom alege biterapia antihipertensivă astfel: β-blocante + IEC diuretice + β . în prezenţa dietei hiposodate c) visceralizată: cardiac . ţinând cont de: vârsta pacientului (diureticele sunt medicamentele hipotensoare cele mai bine tolerate de vârstnici) factorii de risc cardio . diabet zaharat. pentru a aprecia eficacitatea şi toleranţa medicamentului ales. ce pot fi asociaţi bolnavului hipertensiv (obezitate.Farmacologie PRINCIPII GENERALE DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR ANTIHIPERTENSIVE Când prescriem un antihipertensiv ? Atunci când HTA este: a) permanent crescută.vasculari.ocular (retinopatie hipertensivă) . ! Observaţie: controlează valorile TA la 50 .(hipertrofie VS) .70% din hipertensivi. care poate fi reprezentat de: diuretice β .blocante IEC sau Losartan blocante de calciu Fiecare dintre aceste medicamente administrate în monoterapie.renal (proteinurie) Cum prescriem un antihipertensiv ? • Tratamentul hipotensor este individualizat pentru fiecare bolnav în parte.blocante . fumatul) existenţa unei patologii asociate bolii hipertensive • Debutul terapiei hipotensoare se va face prin monoterapie. la verificări repetate b) persistentă.

IEC diuretice . peste 90% din bolnavii hipertensivi răspund favorabil la tratament. dilzem) diuretice IEC blocante de calciu (dihidropiridine) IEC blocante de calciu Blocante de calciu Metildopa β-blocante Contraindic aţii relative insuficienţă cardiacă cronică diabet zaharat BPCO Sarcină diuretice β-blocante β-blocante IEC Blocante de calciu . • Tratamentul hipotensor (indiferent de medicamentul ales) se va începe prin administrarea de doze mici.Farmacologie diuretice + IEC diuretice + blocante de calciu IEC + blocante de calciu β. blocantele de calciu Alegerea antihipertensivului în funcţie de patologia asociată HTA esenţiale Boala asociată Cardiopatie ischemică Aritmii Indicaţii β-blocante cardio-selective blocante de calciu (dihidropiridine) β-blocante blocante de calciu (verapamil. până la atingerea dozei minime eficace. Alegerea antihipertensivului în funcţie de vârsta pacientului Vârstă Tineri Vârstnici Clasa de medicamente β. care controlează valorile tensionale. care se cresc progresiv.blocante + dihidropiridine ! Observaţie: În urma acestor asocieri medicamentoase.blocante .

cât mai precoce) d) EPA (edem pulmonar acut ) (i. 2 doze /zi 4.5 mg.Farmacologie ANTIANGINOASE Antianginoasele sunt medicamente care restabilesc echilibrul între necesarul şi oferta de oxigen la nivelul miocardului ischemiat. 20 mg oral la 6-8 ore.v. aplicaţii precordial . 1.ung.) Prezentare şi administrare: Nitroglicerina . Isosorbid mononitrat (" Maycor") . 40 mg oral la 6-8 ore.cp = 0.4 mg în criză .spray 1 puf = 0. în IMA (infarct miocardic acut ) 2. aplicaţii locale pe tegument .TTS = plasture cu Nitroglicerină.fiole = i.cp .cp 50 mg. având drept consecinţă oprirea / rărirea frecvenţei crizelor anginoase. 2% precordial.v. 20 mg oral la 8 ore II β . NITROGLICERINA Indicaţii: a) angină pectorală de efort b) criză de angină pectorală c) IMA (infarct miocardic acut ) (i. β-blocante cardio-selective . I Derivaţii nitraţi constituie prima medicaţie antianginoasă introdusă în terapeutică (1857). 2 doze /zi 3.v.50 mg. diminuând necesarul de oxigen miocardic. Pentaeritril tetranitrat ("Pentalong"/"Nitropector") . 100 mg (doză unică) . sublingual în criza de angor . Isosorbid dinitrat ("Isoket" / "Isodinit"/ "Maycor") .Atenolol ("Tenormin") . 1.cp = 20 mg.BLOCANTELE sunt medicamente care reduc frecvenţa cardiacă şi forţa de contracţie a miocardului.cp = 10 mg.

40 mg.cp 10 mg. • Amlodipina ("Norvasc") cp 5 mg. 10 mg • Felodipina ("Plendil") cp 5 mg. .Acebutolol cp.Metoprolol cp 100 mg (2 doze /zi) . 10 mg • Nifedipina ("Epilat") cp 20 mg • Verapamil ("Isoptin") cp 60 mg.Farmacologie . 120 mg • Diltiazem ("Dilzem") cp 80 mg .Propanolol .administrare oral la 8 ore.nu vor fi asociate β-blocantele cu Verapamil sau Dilzem (datorită sumării efectului inotrop şi cronotrop negativ) III BLOCANTELE CANALELOR DE CALCIU Sunt medicamente care reduc necesarul de oxigen miocardic (Verapamil / Dilzem) sau cresc oferta de oxigen la nivelul miocardului ischemiat (dihidropiridinele).Oxprenolol . în angina pectorală de efort.în boala coronariană. post infarct ! Observaţie: Cardioselectivitatea este dozo-dependentă 2. β-blocante neselective : . terapia β-blocantă nu va fi întreruptă brusc datorită riscului de rebound hipertensiv .cp 40 mg ! Observaţie .

4 mg (1 puf repetat la 5 minute de maximum 3 ori). 4 mg Indicaţii : tratament profilactic al crizelor de angină pectorală (angor de efort şi angor spontan) Administrare: oral. Pentru profilaxia crizei anginoase. În criza de angină pectorală. utilizăm: a) în angina pectorală de efort Derivaţi nitraţi + β-blocante Trimetazidină / Molsidomină (adm. 2.5 mg sublingual 1 cp repetat la nevoie după 5 minute de maximum 3 ori (dacă durerea precordială persistă.risc IMA) b) Nitrolingual spray 1 puf = 0. se impune consult medical . oral/transdermic) (preferabil cardio-selective) .2 prize / zi IV Molsidomina ("Corvasal") cp 2 mg. administrăm: a) Nitroglicerină cp = 0.Farmacologie Indicaţii: angină pectorală instabilă boală coronariană cu: HTA esenţială şi tahiaritmii supraventriculare Administrare: oral 1 . Trimetazidina ("Preductal") cp 20 mg Indicaţii: tratamentul pe termen lung al anginei pectorale conferind tuturor pacienţilor coronarieni: citoprotecţie miocardică permanentă eficacitate antianginoasă majoră Administrare: 60 mg / 24 ore în timpul meselor PRINCIPII GENERALE DE ADMINISTRARE A MEDICAŢIEI ANTIANGINOASE 1. în 4 prize / 24 ore V.

β-blocante diminuă semnificativ efectul inotrop negativ secundar al acestor medicamente).5 mg . existînd riscul expirării termenului de valabilitate).frig). putând fi utilizată şi profilactic .deoarece există riscul renunţării la . b) pot fi utilizate doze mici de: • • • derivaţi nitraţi (se reduce intensitatea cefaleei pulsatile şi creşte complianţa pacientului la tratament). este scurt ~ 3 luni (nu se vor cumpăra mai multe cutii pentru stocaj la domiciliu. Bolnavul care urmează tratamentul antianginos cu derivaţi nitraţi. spray = 0. efort fizic. La bolnavii care prezintă patologie asociată de tip : a) boala coronariană + HTA forme diverse b) boala coronariană + aritmii supraventriculare Vom administra fie . 4."cefaleea pulsatilă" .β-blocante cardioselective .4 mg). Avantajele acestor asocieri medicamentoase: a) cresc toleranţa la efort a bolnavilor coronarieni (medicamentele alese acţionând sinergic). va fi în permanenţă la îndemâna bolnavului. c) Bolnavul trebuie să cunoască cel mai neplăcut şi frecvent efect advers al Nitroglicerinei .blocante ale canalelor de calciu care au dublă acţiune famacodinamică (antianginoasă şi hipotensoare / antiaritmică).Farmacologie b) în angina pectorală instabilă Derivaţi nitraţi + Blocante ale canalelor de calciu (oral / transdermic) 3. va primi de la medic următoarele informaţii : a) Nitroglicerina (cp = 0. b) Termenul de valabilitate obişnuit al Nitroglicerinei de uz sublingual. înaintea unei situaţii cunoscute de pacient ca declanşatoare a crizei anginoase (stress. 5. Blocante de calciu. de tip amlodipină (risc mic de tahicardie reflexă şi de hTA ortostatică).

eronat că doar la el se manifestă acest efect deranjant. bolnavul considerînd. Clasificarea antiaritmicelor (după acţiunea farmacodinamică şi locul de acţiune) .excitabilităţii fiind utilizate în scop curativ / profilactic la bolnavii cu aritmii cardiace.ATRIALE MEDICAMENT AMIODARONA FLECAINIDA PROPAFENONA TAHIARITMII SUPRAVENTRICULAR E TAHIARITMII VENTRICULARE B-BLOCANTE VERAPAMIL DILTIAZEM CHINIDINĂ LIDOCAINĂ (XILINĂ) PROCAINAMIDĂ FENITONĂ TOCAINIDA DISOPIRAMIDA ATROPINA care BRADICARDII SINUSALE care BRADICARDI AV toate ISOPRENALINA .conducerii .Farmacologie medicament.automatismului miocardului .5 grupe: ACŢIUNE I "M" care încetinesc viteza de conducere a impulsurilor la toate nivelele sist.VENTRICULARE . de conducere II "M" care încetinesc conducerea impulsurilor în atrii şi nodul AV III "M" care încetinesc conducerea intraventriculară IV "M" accelerează conducerea în atrii V "M" accelerează conducerea la nivelurile INDICAŢIE ARITMII . ANTIARITMICE Definiţie sunt medicamente care acţionează prin deprimarea .

agravarea / decompensarea insuficienţei cardiace .decompensarea unei insuficienţe cardiace cronice .antintidepresive triciclice .favorizarea acţiunii " proaritmice " a medicamentului Efect proaritmic = efectul paradoxal de agravare a unei aritmii existente sau inducerea unei aritmii noi.simpaticomimetice .Farmacologie PRINCIPII DE ADMINISTRARE ALE MEDICAŢIEI ANTIARITMICE I Când prescriem un antiaritmic ? a) când aritmia a fost dovedită pe EKG/HOLTER b) când riscul aritmiei este superior celui rezultat din administrarea antiaritmicului. II Ce trebuie făcut înainte de administrarea unui antiaritmic ? a) evaluarea funcţiei cardiace a pacientului b) întreruperea administrării unui medicament potenţial aritmogen : .sincopa cardiovasculară aritmică . necesitând monitorizarea terapiei.agravarea ischemiei miocardice la coronarieni 2) Majoritatea antiaritmicelor au efect inotrop (negativ) (excepţie Amiodarona şi Lidocaina) Scăderea inotropismului duce la : . Observaţie: Toate antiaritmicele sunt medicamente cu indice terapeutic mic. De reţinut: 1) Consecinţele funcţionale ale aritmiei prelungite / recidivante : Scăderea debitului caridiac duce la : .hTA marcată cu stare de şoc .

Cum prescriem un antiritmic ? a) monoterapia antiaritmică este regulă de administrare.v. 3) în tahiaritmii cronice: Digoxin Verapamil / Dilzem Sotalol Amiodaronă hipomagneziemie IV. Reprezentanţii medicaţiei antiaritmice 1) β .răspunsul bolnavului la tratament c) se va ţine cont de eventualele posibile interacţiuni între antiaritmice şi medicamentele administrate concomitent: . b) mărimea dozei va fi individualizată în funcţie de : .terapia de elecţie : Verapamil f 5 mg i.v. FA-fibrilaţie atrială paroxistică) . III Ce antiaritmic alegem ? 1) în tahiaritmiile paroxistice (TPS-tahicardie paroxistică supraventriculară.hipopotasemie.alternative de tratament (în lipsa blocantelor de Ca) : Digoxin i.blocante -în tahiaritmia supraventriculară indusă de efort / stress β. 2) în bradicardii paroxistice : Atropina i.blocante: .v.Farmacologie c) tratamentul factorilor favorizanţi ai aritmiilor : .titrul concentraţiei plasmatice al antiaritmicului ales . Dilzem i. Propafenonă i. .diureticele hipokalemiate favorizează efectul proaritmic al antiaritmicelor.v.v. astfel: β.traseul EKG .blocante / blocante de Ca / amiodaronă dacă bolnavul prezintă asociat boală coronariană.

cp ..60 şi 120 mg. . . Fibrilaţie atrială cronică.3 prize/24 ore 3. 40.v. 80.v. (Diltiazem) cp . Amiodarona ("Cordarone") cp = 200 mg. Boală coronariană. Administrare în tahiaritmii ventriculare: iniţial 100 mg. Observaţie: Amiodarona are şi efect antianginos (prin coronarodilataţie) 4. Lidocaina (Xilina) de uz cardiologic f = 5 ml / 50 mg i. Procainamida cp = 20 mg.10 mg.50. 3. Atenolol cp .Farmacologie Propranolol . Se administrează oral în 2 . 100 mg Bisoprolol cp 5 mg oral 1 .fiole 5 ml / 5 mg i.v. în perfuzie 2-4 mg/kgc/oră Prescrieţi o reţetă la un bolnav cu dg : 1. apoi i.doză unică/24h (tenormin) 2) Blocante de calciu : Verapamil (Isoptin) cp . Metoprolol cp 50 mg.40 mg. . Hipertiroidism. .2 prize/zi Dilzem. oral la 8 ore 5. Tahicardie paroxistică supraventriculară. 2. 240 mg. 120.100 mg. Aritmie extrasistolică atrială.

5 mg Acţiunea diuretică este : . DIURETICE Definiţie: Diureticele sunt medicamente care au capacitatea de a creşte tranzitor volumul diurezei. prin creşterea natriurezei. Diuretice tiazidice (saluretice) şi înrudite Hidroclorotiazida (Nefrix) cp 25 mg Indapamida (Tertensif) cp 2. 1. permite individualizarea următoarelor clase de diuretice: Reprezentanţi A.prelungită 12 . Tahicardie ventriculară. Diuretice kaliuretice. 2 ore) . fiind utilizate în terapia HTA şi a sindromului edematos de diverse etiologii. • Acţiunea natriuretică şi efectul asupra eliminării potasiului. 2. blocantele de Ca) pot controla cifrele tensionale la mulţi pacienţi hipertensivi b) Insuficienţa cardiacă cronică Asociate cu terapia vasodilatatoare ± digitală.24 ore . Cardiopatie ischemică cronică. IEC. Ele cresc eliminarea urinară a K expunând bolnavul la riscul hipopotasemiei. Diuretice de ansă: .lent instalată (în aprox.moderată comparativ cu a diureticelor de ansă Utilizări terapeutice: Diureticele tiazidice sunt larg utilizate în : a) HTA esenţială uşoară /moderată Administrate oral în monoterapie sau în asociere cu alte hipotensoare (β-blocante. aceste diuretice cresc capacitatea de efort şi ameliorează calitatea vieţii bolnavilor. Au efect natriuretic puternic.Farmacologie 4.

moderat .rapidă (în 5min de la adm.puternică (sunt cele mai puternice diuretice) Utilizări terapeutice: a) Insuficienţă cardiacă cronică . Ea poate fi corectată prin coadministrarea unor medicamente ce conţin săruri de K (Aspacardin cp. crampe musculare.prelungit(încă 2-3 zile de la oprirea tratamentului) . orală) .Farmacologie Reprezentanţi: Furosemid ("Lasix") cp 40 mg . i. Diuretice care economisesc potasiul (hiperkalemiante) Reprezentanţi: Spironolactona ("Aldactona") dj 25 mg Amilorid cp 5 mg Au efect diuretic : .v. Panagin dj) B. f 2 ml/20 mg Bumetanid ("Burinex") cp 5 mg Acţiune diuretică este: .v. şi 30 min de la adm. modificări EKG (aplatizarea şi negativarea undei T).scurtă (4-6 ore) .lent instalat (după 24-72 ore) . criză HTA ! Observaţie: Diureticele hipokalemiante pot induce relativ frecvent hipopotasemie manifestată prin astenie marcată. în asocierea cu digitală şi terapie vasodilatatoare (IEC) a) Edem pulmonar acut (i.) datorită acţiunii lor puternice şi rapide b) Insuficienţă renală cronică c) Sindrom nefrotic d) Ciroză hepatică cu ascită e) HTA esenţială .

insuficienţa cardiacă cronică. Utilizări terapeutice: edeme hepatice (ca terapie de primă alegere. Reprezentanţi: a) Moduretic cp = Hidroclorotiazida + Amilorid 50 mg b) Logiren cp c) Aldalix cp = Furosemid 40 mg = Furosemid 20 mg + 5 mg + Amilorid 5 mg Spironolactonă 50 mg PRINCIPII DE UTILIZARE A DIURETICELOR A. IEC. hipertensiune arterială uşoară/moderată ca monoterapie sau în asociere cu alte hipotensoare (β-blocante. blocante de calciu) 3. ciroză hepatică 4. secundare hipopotasemiei.± digitalice 3.regim hiposodat .Farmacologie Avantajul utilizării lor în terapeutică este efectul antikaliuretic.IEC . în asociere cu regim hiposodat). urgenţe medico-chirurgicale : -edem pulmonar acut . sindrom nefrotic şi insuficienţă renală cronică 5. asociată cu : . C. unde reduc riscul tahiaritmiilor. Când prescriem un diuretic ? La bolnavii cu : 1. Asocieri de diuretice Sunt utilizate în tratamentul HTA şi al insuficienţei cardiace.

criza hipertensivă vom administra FUROSEMID i.efectul diuretic aşteptat (rapid sau lent instalat . hTA). calea şi ritmul de administrare vor fi particularizate pentru fiecare pacient în parte în funcţie de : . Sunt contraindicate diureticele tiazidice (ele diminuă filtrarea glomerulară) şi diureticele care economisesc potasiul (datorită riscului de hiperpotasemie). a diminua riscul hipoK generatoare de aritmii).situaţia clinică în care se prezintă bolnavul .edem pulmonar acut .efectele secundare posibile Exemple: a) în urgenţe : .vârsta pacientului . .de aceea se impune ajustarea dozelor la această categorie de bolnavi. e) vârstnicii sunt pacienţii cei mai expuşi la efecte adverse (hipoK. blând sau intens) . mărimea dozei.v. Criterii de alegere a unui diuretic Tipul de diuretic ales. Pot fi utilizate şi asocierile de diuretice de tip Moduretic sau Logiren c) în ciroza hepatică se aleg preferenţial diureticele care economisesc potasiul d) în IRC administrăm doar diuretice de ansă.Farmacologie -criza hipertensivă -edem cerebral B. asociat cu doze mici de diuretice care economisesc K (pt. datorită acţiunii rapide şi puternice b) în HTA uşoară/moderată şi în insuficienţa cardiacă cronică se preferă administrarea orală bi/trisăptăminală a unui diuretic tiazidic sau de ansă.

controlul kalemiei şi natremiei) .căutarea semnelor de deshidratare 2) biologic : .măsurarea diurezei . Interacţiunile medicamentoase ale diureticelor . Nu administrăm tratament diuretic în : .la efect terapeutic egal.obezitate . Supravegherea tratamentului diuretic Un tratament diuretic administrat prelungit va fi urmărit : 1) clinic : .se vor administra dozele minime eficace . pentru a mări complianţa terapeutică D.greutatea corporală .secundare administrării dihidropiridinelor) E. se va alege diureticul cu preţul de cost cel mai redus.A.edemele din cursul sarcinii .Farmacologie C.edemele legate de o cauză venoasă sau limfatică -edemele iatrogene (ex.uricemia Observaţie: .ionograma (pt.T.glicemia . .

de ansă 3. se va ţine seama obligatoriu de interacţiunile care intervin şi se vor lua măsurile care se impun (ajustarea dozelor . Diureticele tarea dozelor care Inhibitoarele enzimei de Risc de hiperK conversie angiotensinei a Cplasm. Se şi nefrotoxicităţii antibiotiimpune economisesc potasiul ! Observaţie: În cazul prescrierii asociate a diureticelor cu medicamentele de mai sus. Tobramicina) Medicamente cu care interacţionează Digitalice Consecinţa interacţiunii Favorizează efectele toxice ale digitalei Expune pacientul diabetic la risc ↑ de acidoză lactică ↑ riscul oto celor.antidiabetic oral Aminoglicozidele (Gentamicina. monitorizarea ajus4.de ansă 2.tiazidice .tiazidice . Streptomicina. Kanamicina. Diureticele . . pt.Farmacologie Interacţiunile medicamentoase ale diureticelor : Tipul de diuretice 1. Diureticele . monitorizarea concentraţiei plasmatice). Diureticele de ansă Metformina ("Meguan") .

f. (300 mg Ranitidină) .doză de atac 4 săpt.Nizatidina: Axid comp. 20 sau 40 mg. ANTIULCEROASELE I ANTISECRETOARELE: Sunt: A.Cimetidina: Cimetidin comp. . Quamatel: cp.gastric .Roxatidina: Roxane comp. .doză de întreţinere 2 săpt. 20 sau 40 mg. .monodoză seara .(150 mg Ranitidină). f. Utilizări terapeutice: • ulcer activ . 150 sau 300 mg. Antihistaminicele H2 sunt substanţe medicamentoase care inhibă efectul excitosecretor gastric al histaminei.Ranitidina: Zantac comp. (150 mg ) • hemoragii prin ulcer gastric • esofagita de reflux . 75 sau 150 mg.efervescente . 800 mg.Farmacologie CURS 7 Medicaţia aparatului digestiv. 20 mg . . (300 mg Ranitidină) . cp. 150 sau 300 mg. ./4 ml.doză de întreţinere 4 săpt.duodenal . 200 mg.Famotidina: Famodar comp.50mg. fiole 100 mg.monodoză seara 8 săpt.monodoză seara -doză de atac 6-8 săpt.

Pirenzepina: .Lizadon comp . betablocantele (Propranolol). mărindu-le anticoagulantele antiepilepticele (Fenitoina).Sulfat de Atropină . 10 mg. . .Propantelina : Propantelina dg 15 mg . La vârstnici dozele trebuie să fie mai mici. doza de întreţinere previne recidivele. bazele xantice (Teofilina). . . . Campilobacter pylori) şi formarea de nitrozamine cu potenţial cancerigen.Atropina: .Farmacologie Principii de administrare: 1. Doza de atac înlătură durerea şi grăbeşte vindecarea leziunii.Oxifenoniu: Oxifenoniu comp. Antihistaminicele medicamentoase H2 interacţionează toxicitatea: cu următoarele substanţe cumarinice.Gastrozepin comp 25 mg. sup.Butilscopolamina: Scobutil comp. Dozele trebuiesc potrivite în aşa fel încât să nu se producă aclorhidrie (ceea ce ar permite dezvoltarea florei bacteriene (Helicobacter pylori. sup. (Buscopan) fiole 10 mg. 6.25 mg .Foladon comp. Indicaţia majoră este ulcerul gastro-duodenal numai după confirmarea caracterului benign (examen radiologic şi endoscopic). 5. 7.f 1ml/0. 5 mg . Antihistaminicele H2 au riscul toxicităţii cumulative . B. 2. stăpâneşte şi controlează hipersecreţia gastrică nocturnă. Anticolinergicele: sunt substanţe medicamentoase care acţionează atât pe cale vagală cât şi pe cale gastrică. benzodiozepinele (Diazepam). la hepatici 600mg /zi. 3. 10 mg.f 1ml/1mg . Administrarea ca monodoză seara înainte de culcare este comodă. digitalicele (Digoxina).dozele la renali nu trebuie să depăşească 400 mg /zi. Se verifică benignitatea înainte şi după tratament !!! 4.

Omeprazolul antiepilepticele. Administrarea cronică (mai mult de 8 săptămâni) impune prudenţă deoarece efectul intens antiacid va determina un nivel crescut de nitrozamine.ATP ază din celulele parietale scăzând semnificativ secreţia gastrică acidă. se folosesc foarte rar în tratamentul ulcerului gastric. • au efect citoprotector.K . constipaţie. Anticolinergicele neselective cu acţiune antisecretoare de scurtă durată (3-5 ore) au efecte adverse parasimpaticolitice marcate: gură uscată. . Omeprazolul este medicaţia de primă alegere în sindromul Zollinger-Ellison. 2.Omeprazol: Losec comp 20 mg . deosebită structural şi farmacodinamic de celelalte anticolinergice. Glaveral Principii de administrare: 1. 3. tulburări de micţiune . hipergastrinemie şi respectiv hiperplazia celulelor enterocromafine sub forma tumorilor carcinoide (mai ales la tineri) 4. Blocantele pompei de protoni sunt substanţe medicamentoase care inhibă pompa H . • inhibă secreţia acidă.Farmacologie Principii de administrare: 1. tulburări de vedere. Pirenzepina. În ulcer duodenal şi esofagita de reflux are o eficacitate superioară antihistaminicelor H2 în administrare ca monodoză pe o durată de aproximativ 8 săptămîni. Se foloseşte mai ales în esofagita de reflux (nu relaxează sfincterul esofagian) şi în sindromul Zollinger-Ellison. D. . 2. C.Misoprostol: Cytotec comp 200 mg interacţionează cu anticoagulantele cumarinice şi cu . Analogi ai prostaglandinelor sunt substanţe medicamentoase care: • stimulează secreţia de mucus şi bicarbonaţi. are o activitate selectivă pe receptorii M1 şi o eficienţă terapeutică comparabilă cu a Cimetidinei.

are efecte ocitocice. Sunt : 1. carbonat. hidroxid. carbonat de Mg. Compuşii de aluminiu : hidroxid. serotoninei. hidroxid de Al) . susp. fosfat. oxid 3. 2. pe cale injectabilă ca doză de atac şi doză de întreţinere. II ANTIACIDELE sunt baze slabe capabile să neutralizeze acidul clorhidric şi să scadă activitatea pepsinei. fl. .Octreotida: Sandostatin fiole Principii de administrare: • Octreotida se administrează în sindromul Zollinger-Ellison şi în tumori endocrine gastroenteropancreatice. E.Farmacologie Principii de administrare: 1. Maalox comp. trisilicat de Mg. Misoprostolul este utilizat cel mai adesea în tratamentul ulcerului activ gastric şi duodenal. a peptidelor. 2. carbonat bazic. Compuşii de sodiu : bicarbonat Prezentare comercială: ♦ Trisilicalm . Misoprostolul este contraindicat în sarcină. Milk of magnezia comp. (carbonat de Ca. în profilaxia ulcerului iatrogen pe toată durata administrării AINS. Aluminiu hidroxid . Compuşii de calciu : carbonat 4.. Analogi ai somatostatinei sunt substanţe medicamentoase care inhibă secreţia patologic crescută a hormonului de creştere. (oxid. Almagel comp. gastrinei produse în sistemul endocrin gastroenteropancreatic. trisilicat de magneziu) ♦ Silicolact .susp. Compuşii de magneziu : trisilicat. (hidroxid şi fosfat de Al) ♦ Dicarbocalm .

4. Se prescriu ca medicamente tipizate pentru liniştirea durerii ulceroase acute .Sucralfat: Gastrofait Venter Principii de administrare: 1. . 3. . formele lichide sunt mai eficiente.Farmacologie Principii de administrare: 1. În această perioadă se evită antiacidele şi laptele (medicamentul acţionează doar în mediu acid). 2. Digoxina. 3.Subcitrat de bismut: De-nol comp. Ultima doză se administrează seara înainte de culcare. Unele au efect antibacterian faţă de Helicobacter pylori.antiacide. Teofilina. întrucât au efect marcat de rebound producând creşterea bruscă a gastrinemiei şi a acidităţii. 5. ele nu mai constituie (ca altă dată) agenţi de elecţie pentru prevenirea recurenţei. Se administrează oral cu 1/2 oră înainte de mâncare. Pe perioada tratamentului cu subcitrat de bismut (primele 10 zile) se asociază un antibacterian eficace faţă de Helicobacter pylori. comp1000 mg. granule 1000 mg . chinolonele . Subcitratul de bismut este contraindicat la bolnavii cu insuficienţă renală (toxicitate cumulativă). Preparatele comerciale conţin substanţe antiacide asociate între ele antiacidele rapide cu cele lente şi antiacidele solubile cu cele insolubile pentru a creşte efectul antiacid şi a scădea efectul de rebound. 4. Antiacidele au utilizări limitate . Schema raţională de tratament prevede administrarea lor la 1 oră şi la 3 ore postprandial (când încetează efectul tampon al alimentelor) urmând ca apoi să se reia ciclul masă .le scade Bd % (asocierile trebuiesc evitate !). III CITOPROTECTOARELE GASTRICE (Pansamente gastrice) sunt substanţe medicamentoase care prin fixarea lor pe mucoasa gastrică realizează o protecţie mecanică a acesteia. 2. Sucralfatul interacţionează cu Tetraciclina.

nu sunt indicate în vărsăturile din sarcină. sunt utile în sindromul de vărsătură din hipomotilitatea gastrică. f 4 mg/ml şi 8 mg/2ml b) Granisetron : Kitril f. f . f . Butirofenonele a) Haloperidol: Haldol comp 0. 25 mg/5 ml b) Proclorperazina: Emetiral dg 5 mg.1 mg/1ml Principii de utilizare raţională 1. 3. Propulsive = Gastrokinetice a) Metoclopramida : Metoclopramid comp. Fenotiazinele a) Clorpromazina: Clordelazin dg 25 mg Plegomazin f. 2 mg. itive prin stimularea motilităţii gastrointestinale + creşterea tonusului sfincterului esofagian + relaxarea sfincterului piloric (prin mecanism colinergic).5 mg 3. 25 mg c) Tietilperazina: Torecan dg 6. 5 mg. tulburări extrapiramidale . 3 mg/3 ml c) Tropisetron : Navoban caps. Antihistaminicele H1 a) Prometazina : Romergan dg 30 mg . sup. . fiole 6. 5 mg . 4. 10 mg . Antagonişti ai serotoninei a) Ondansetron : Zofran comp 4mg . sup 20 mg b) Domperidon: Motilium comp 10 mg c) Cisaprida : Prepulsid comp. 8 mg . 5 mg/ml 4.5 mg.5 mg . 5 mg . Antivomitivele fenotiazinice pot provoca reacţii adverse: somnolenţă. f.Farmacologie ANTIVOMITIVELE Sunt : A.50 mg/2ml B. Propulsivele = Gastrokineticele sau Prokineticele sunt antivom 2. 5 mg . hipotensiune arterială ortostatică (nu ridicăm brusc bolnavul în picioare după efectuarea injecţiei). sup 30 mg 2. Antivomitivele clasice: 1.

Îmbunătăţesc calitatea vieţii pacientului. COLAGOGE ŞI ALTE MODIFICATOARE ALE SECREŢIEI BILIARE Sunt : 1. Prometazina şi scopolamina sunt medicamente utilizate în profilaxia răului de mişcare. contraindicate în calculoze biliare. Acidul ursodezoxicolic : Ursofalk caps 250 mg Principii de utilizare raţională 1. laxative. purgative) Sunt : 1.internă 6. Acidul chenodezoxicolic : Chenofalk caps 250 mg 8. 2. antiflatulente. Acidul cheno şi ursodezoxicolic sunt indicate în calculoza colesterolică radiotransparentă cu diametru < 15 mm MEDICAMENTELE INTESTINULUI: (antidiareice. Diosmectita: Smecta plic pentru suspensie 3. Terpenele : Bilichol caps . 6.. Cărbunele medicinal: Carbo medicinalis comp 50 mg . Cynara scolimus : Anghirol dg 250 mg 5. Antagoniştii serotoninei sunt antivomitive indicate îndeosebi pentru prevenirea stării de greaţă şi vomă provocate de anticanceroase şi radioterapie. Hidrocolereticele şi colagogele sunt indicate în diskinezii biliare . Loperamida: Imodium caps 2 mg . soluţie 20 mg/100 ml 2. Acidul dihidrocolic: Fiobilin comp 250 mg 3. 100 mg 4. Propilbenzen : Carbicol caps. Alte produse : Tarbedol granule 7. 9. COLERETICE.Farmacologie 5. Sărurile biliare (bilă bovină uscată): Colebil dg 2. sol. Rowacol caps.

Laxativele .supozitoare cu glicerină 12. antidiareic de tip opioid cu acţiune selectivă la nivelul tractului gastro duodenal nu dezvoltă dependenţă.1 g 9. iar utilizarea cronică a uleiurilor laxative (parafina) interferă absorbţia factorilor alimentari liposolubili (A.E.2.3) sunt utile ca tratamente simptomatice. 4. 3.Farmacologie 4.K) determinînd neabsorbirea acestora. Dulcolax dj. 11. Bisacodil: Laxadin comp 5 mg. Autoadministrarea lor repetată fără discernământ în afara recomandărilor medicale pot provoca constipaţia. Loperamida. Sunt contraindicate în abdomenul acut chirurgical şi sarcina aproape de termen. Glicerină . sup. Medicamentele antidiareice (1. Sunt folosite în constipaţia funcţională ca o suplimentare a recomandărilor igieno dietetice atunci cînd acestea nu sunt suficiente. 5 mg. Docusat sodic: Sintolax dg 50 mg 6. Fenolftaleină: Ciocolax tablete 480 mg 7. 6.D. Utilizarea cronică a laxativelor .purgativelor în doze mari pot determina apariţia "bolii laxativelor" (pierderi de apă. .soluţie int. Macrogol 4000 .10 mg 8.Rixative X-PREP. Marmelade laxative . Extracte din plante: Cortelax dj. 5. electroliţi). Senna: Regulax cuburi 1. Lactuloza: Lactulose sirop 65/100ml 10. 2.Forlax plic cu pulbere Principiile de utilizare raţională: 1. Ulei de parafină : Agarol emulsie 5.purgativele (4-12) au utilizări limitate.

4.5 mg Acţiunea diuretică este : . Au efect natriuretic puternic.moderată comparativ cu a diureticelor de ansă Utilizări terapeutice: Diureticele tiazidice sunt larg utilizate în : .prelungită 12 .24 ore . prin creşterea natriurezei. Ele cresc eliminarea urinară a K expunând bolnavul la riscul hipopotasemiei. Diuretice kaliuretice. • Acţiunea natriuretică şi efectul asupra eliminării potasiului. Diuretice tiazidice (saluretice) şi înrudite Hidroclorotiazida (Nefrix) cp 25 mg Indapamida (Tertensif) cp 2. permite individualizarea următoarelor clase de diuretice: Reprezentanţi D. 2 ore) .lent instalată (în aprox. fiind utilizate în terapia HTA şi a sindromului edematos de diverse etiologii.Farmacologie CURS 8 Medicaţia aparatului renal DIURETICE Definiţie: Diureticele sunt medicamente care au capacitatea de a creşte tranzitor volumul diurezei.

criză HTA ! Observaţie: Diureticele hipokalemiante pot induce relativ frecvent hipopotasemie manifestată prin astenie marcată.v. f 2 ml/20 mg Bumetanid ("Burinex") cp 5 mg Acţiune diuretică este: . în asocierea cu digitală şi terapie vasodilatatoare (IEC) f) Edem pulmonar acut (i. şi 30 min de la adm.scurtă (4-6 ore) .rapidă (în 5min de la adm. Diuretice de ansă: Reprezentanţi: Furosemid ("Lasix") cp 40 mg .) datorită acţiunii lor puternice şi rapide g) Insuficienţă renală cronică h) Sindrom nefrotic i) Ciroză hepatică cu ascită j) HTA esenţială . blocantele de Ca) pot controla cifrele tensionale la mulţi pacienţi hipertensivi b) Insuficienţa cardiacă cronică Asociate cu terapia vasodilatatoare ± digitală. aceste diuretice cresc capacitatea de efort şi ameliorează calitatea vieţii bolnavilor. 5. IEC. Diuretice care economisesc potasiul (hiperkalemiante) . orală) .puternică (sunt cele mai puternice diuretice) Utilizări terapeutice: a) Insuficienţă cardiacă cronică . Ea poate fi corectată prin coadministrarea unor medicamente ce conţin săruri de K (Aspacardin cp. modificări EKG (aplatizarea şi negativarea undei T). i. Panagin dj) E.v. crampe musculare.Farmacologie a) HTA esenţială uşoară /moderată Administrate oral în monoterapie sau în asociere cu alte hipotensoare (β-blocante.

moderat .Farmacologie Reprezentanţi: Spironolactona ("Aldactona") dj 25 mg Amilorid cp 5 mg Au efect diuretic : . în asociere cu regim hiposodat). Când prescriem un diuretic ? La bolnavii cu : 1. asociată cu : + 5 mg + Amilorid 5 mg Spironolactonă 50 mg . blocante de calciu) 6. unde reduc riscul tahiaritmiilor.prelungit(încă 2-3 zile de la oprirea tratamentului) Avantajul utilizării lor în terapeutică este efectul antikaliuretic. insuficienţa cardiacă cronică.lent instalat (după 24-72 ore) . hipertensiune arterială uşoară/moderată ca monoterapie sau în asociere cu alte hipotensoare (β-blocante. IEC. Asocieri de diuretice Sunt utilizate în tratamentul HTA şi al insuficienţei cardiace. F. secundare hipopotasemiei. Utilizări terapeutice: edeme hepatice (ca terapie de primă alegere. Reprezentanţi: a) Moduretic cp = Hidroclorotiazida + Amilorid 50 mg b) Logiren cp c) Aldalix cp = Furosemid 40 mg = Furosemid 20 mg Principii de utilizare a diureticelor A.

vârsta pacientului .v. calea şi ritmul de administrare vor fi particularizate pentru fiecare pacient în parte în funcţie de : . a diminua riscul hipoK generatoare de aritmii).edem pulmonar acut . sindrom nefrotic şi insuficienţă renală cronică 5. Pot fi utilizate şi asocierile de diuretice de tip Moduretic sau Logiren . urgenţe medico-chirurgicale : -edem pulmonar acut -criza hipertensivă -edem cerebral B.situaţia clinică în care se prezintă bolnavul .regim hiposodat .Farmacologie .criza hipertensivă vom administra FUROSEMID i. Criterii de alegere a unui diuretic Tipul de diuretic ales.efectele secundare posibile Exemple: a) în urgenţe : . datorită acţiunii rapide şi puternice b) în HTA uşoară/moderată şi în insuficienţa cardiacă cronică se preferă administrarea orală bi/trisăptăminală a unui diuretic tiazidic sau de ansă. asociat cu doze mici de diuretice care economisesc K (pt.efectul diuretic aşteptat (rapid sau lent instalat . ciroză hepatică 4. blând sau intens) . mărimea dozei.IEC .± digitalice 3.

Farmacologie c) în ciroza hepatică se aleg preferenţial diureticele care economisesc potasiul d) în IRC administrăm doar diuretice de ansă. Sunt contraindicate diureticele tiazidice (ele diminuă filtrarea glomerulară) şi diureticele care economisesc potasiul (datorită riscului de hiperpotasemie). hTA).edemele din cursul sarcinii .T. C. .greutatea corporală .se vor administra dozele minime eficace . pentru a mări complianţa terapeutică D.măsurarea diurezei . se va alege diureticul cu preţul de cost cel mai redus.uricemia Observaţie: . e) vârstnicii sunt pacienţii cei mai expuşi la efecte adverse (hipoK. Nu administrăm tratament diuretic în : .de aceea se impune ajustarea dozelor la această categorie de bolnavi. controlul kalemiei şi natremiei) .la efect terapeutic egal.obezitate .A.glicemia . Supravegherea tratamentului diuretic Un tratament diuretic administrat prelungit va fi urmărit : 1) clinic : .căutarea semnelor de deshidratare 2) biologic : .edemele legate de o cauză venoasă sau limfatică .ionograma (pt.

pt. se va ţine seama obligatoriu de interacţiunile care intervin şi se vor lua măsurile care se impun (ajustarea dozelor .antidiabetic oral Aminoglicozidele (Gentamicina.Farmacologie -edemele iatrogene (ex.de ansă 4. Tobramicina) Expune pacientul diabetic la risc ↑ de acidoză lactică ↑ riscul oto şi Digitalice Consecinţa interacţiunii Favorizează efectele toxice ale digitalei nefrotoxicităţii antibioticelor. Diureticele .tiazidice . Interacţiunile medicamentoase ale diureticelor Interacţiunile medicamentoase ale diureticelor : Tipul de diuretice Medicamente cu care interacţionează 3. Streptomicina. Diureticele care Inhibitoarele enzimei de Risc de hiperK conversie angiotensinei a economisesc potasiul ! Observaţie: În cazul prescrierii asociate a diureticelor cu medicamentele de mai sus. Medicaţia sângelui .secundare administrării dihidropiridinelor) F. Se impune 4. Diureticele de ansă Metformina ("Meguan") . monitorizarea concentraţiei plasmatice).tiazidice . monitorizarea ajustarea dozelor Cplasm.de ansă 3. Kanamicina. Diureticele .

glosită. hematocritul şi sideremia sunt scăzute). apoi 2 x 1 doză/zi timp de 6 -12 luni.tratamente asociate în cazuri de hipo .200 . până la refacerea depozitelor. în care tulburarea de bază o constituie scăderea cantităţii de fier din organism. glutamat. Principii de administrare: a) terapia orală .administrarea între mese (toleranţa este mai bună deşi absorbţia este mai redusă). pentru a permite absorbţia: Vitamina C cpr. aclorhidria gastrică. Sindromul carenţei de fier evidenţiază: fatigabilitate alterări ale fanerelor (unghii friabile.obişnuit cu săruri feroase: sulfat. etc. . Obiectivele tratamentului: • descoperirea şi îndepărtarea tulburării primare care a provocat anemia (hemoragia digestivă .Farmacologie MEDICAŢIA ANTIANEMICĂ a) Tratamentul anemiei feriprive b) Tratamentul anemiei pernicioase a) Tratamentul anemiei feriprive Anemia feriprivă este tipul de anemie hipocromă. gluconat. fără luciu) alterări ale mucoaselor (stomatită angulară. hemoragia genitală . gastrită atrofică) Examenul de laborator indică: indici eritrocitari patologici (hemoglobina.la femei. .) • normalizarea cantităţii de hemoglobină şi refacerea rezervelor de fier (prin administrarea de preparate cu fier).iniţial.la bărbaţi.sau aclorhidrie. . lactat feros. 3 doze/zi timp de 3 săptămâni. fumarat. microcitară.

gastrite cronice atrofice.v.doza de fier necesară corecţiei se calculează cu formula: Doza Fier (g) = (16 . dizolvate în 1/2 pahar cu apă. dimineaţa înainte de masă) Tardyferon retard dg 80 mg Fe Fumarat feros Ferrum Hausmann.m.căile injectabile (în funcţie de preparat) sunt i.12 luni.5 zile.225 b) terapia parenterală este indicată limitat (în caz de intoleranţă orală. profund. fiole soluţie buvabilă (12 mg Fe/5 ml) Sulfat feros Ferro Gradumet cpr. dispnee) în 2 .25-0. i. iar normalizarea în 6 .10 zile). Prezentare şi administrare: Glutamat feros Glubifer dg (1 dg ~ 20 mg Fe) Glutamat feros./zi.v. buvabilă 50 mg Fe/1 ml . fiole soluţie buvabilă (20 mg Fe/5 ml şi 40 mg/10 ml) Gluconat feros Ferglurom. sindroame de malabsorbţie din: gastrectomii. reacţie reticulocitară (maximă după 5 . Aprecierea eficienţei terapiei: • prin atenuarea simptomelor clinice (astenie.testarea sensibilităţii (la preparatele injectabile): se administrează i.m. • refacerea hemoglobinei progresiv în 2 . sol. 0.4 săptămâni şi a depozitelor în 3 ./zi. . diaree cronică).Hbg% bolnav) x 0.3 luni). (3x1 cpr. retard 100 mg Fe (1 cpr. înainte de masă) . . • creşterea sideremiei (după 2 . sau perfuzie i.Farmacologie Acidopeps cpr.6 luni.5 ml soluţie de preparat injectabil.

constipaţie .).Farmacologie sirop 50 mg Fe/5ml Dextriferon Fier polimaltozat. (1 dg.1000 µg zilnic) apoi se continuă cu doze mai mici (100µg pe lună). fiole 100 mg Fe/5 ml i. 1 fiolă la 2 zile Ferrum Hausmann. administrarea este intramuscular sau subcutanat (nu intravenos). • tratamentul iniţial se face cu doze mai mari (100 . b) Tratamentul anemiei pernicioase (megaloblastică): Anemia pernicioasă este o boală celulară generală. Se recomandă preparatul Glubifer dg. Contraindicaţie absolută: antecedente alergice (pentru preparatele injectabile) Calculaţi doza necesară de fier şi prescrieţi tratamentul pentru un bolnav cu diagnosticul: anemie feriprivă (valoarea hemoglobinei la bolnav este de 8 g%). buvabilă 50 mg Fe/1 ml fiole inj. Tratament de substituţie: Vitamina B12 toată viaţa. datorată carenţei de Vitamina B12 şi se caracterizează prin modificări în celulele ţesutului sanguin. mucoasei digestive şi a sistemului nervos. profund Efecte adverse: . sol.pigmentarea pielii după injectare i. profund 100 mg Fe/2 ml. • tratamentul se face sub controlul periodic al: .m. i.m. = 20 mg Fe. Principii de administrare: • obişnuit.m.

a zi • hemoglobina revine la normal în 1 . fiole 100 µg/1ml Depovit B12. apoi 2 fiole de 50 µg/lună toată viaţa pacientului. ci eficienţă terapeutică. 1000µg/1ml Vitamina B12. Nr.nivelului plasmatic al vitaminei B12 • asocieri recomandate.Farmacologie . drajee Preparate de fier (oral) Aprecierea eficienţei terapiei: • megaloblaştii se transformă în normoblaşti din prima zi • ameliorarea stării generale în primele 48 de ore • reticulocitoza este maximă în a 5 . apoi 2 fiole de 50 µg/săptămână timp de 1 lună. ! Observaţie: Se atrage atenţia bolnavului că absenţa acuzelor nu înseamnă vindecare.O.10 . VI . Vitamina B12.2 luni • simptomele neurologice recente se ameliorează mai greu (după 2 luni) Prezentare şi administrare: Cianocobalamina: Vitamina B12. fiole 1000 µg/1ml Schemă terapeutică de administrare a vitaminei B12: Iniţial 2 fiole de 50 µg (100 µg/zi) timp de 2 săptămâni. fiole 50µg A. în prezenţa altor deficite: Acid folic.hemogramei . (soluţie de culoare roşie) fiole 50µg/1ml. Rp/.

intramuscular.tromboze venoase profunde şi embolie pulmonară (profilactic şi curativ) . 2 fiole/zi.profilaxia trombozei murale în infarctul miocardic acut medicamente utile pentru tratamentul şi profilaxia afecţiunilor . Indicaţii: . rapidă. MEDICAŢIA ANTITROMBOTICĂ Cuprinde tromboembolice. heparina standard 2. Anticoagulante directe 1.S. ANTICOAGULANTELE Sunt medicamente care împiedică procesul de coagulare al sângelui. tratamentul continuându-se apoi conform schemei terapeutice de mai sus. 14 zile ! Observaţie: Prescripţia se adresează unui bolnav cu anemie pernicioasă pentru primele două săptămâni. Heparina standard Acţiune: anticoagulantă directă. Clasificare: A. de scurtă durată (4 .6 ore). heparinoizi de sinteză (Lasonil) B. directe: 1. acţionând asupra diferiţilor factori ai coagulării. indirecte: derivaţi cumarinici (Trombostop) A. Include: I Anticoagulantele II Fibrinoliticele III Antiagregantele plachetare I.Farmacologie D. heparine cu masă moleculară mică 3.

000 U.I.2.pentru menţinerea recanalizării arterelor coronare după medicaţie trombolitică .I.000 U.v. fiole 7. Prezentare şi administrare: • Heparină (sodică/potasică) fiole 5.timpul de coagulare = 2 .3 x N .000 U.v./1 ml) • stabilirea dozei ./1 ml Dg.perfuzie i.500 U.curativ: doze mari.I.profilactic: doze mici.Farmacologie .) apoi se continuă cu 1 fiolă la 4 ore (în tromboză) . . i.coagulare intravasculară diseminată .5 N • tratamentul cu heparină nu se întrerupe brusc (risc de hipercoagulabilitate).5 .000 U.v.000 U.I.3 ml. Embolie pulmonară Tratament: Heparină sodică. 25./1 ml • Heparinat de calciu.timpul de tromboplastină parţial activat (APTT) = 1.I./0. fiole 5.i./1 ml . în bolus: tratamentul se începe de obicei cu 2 fiole (= 10.I. b) subcutan (soluţia concentrată cu: 25. subcutanat • în timpul tratamentului cu heparină valorile timpilor de control supravegheaţi obligator sunt: .heparinizarea sângelui Principii de administrare: • calea de administrare: a) .

I. seringă de unică folosinţă.tromboze venoase profunde .v.durata tratamentului: 3 .i.tromboflebită . ! Observaţie: după a doua doză se face prima determinare a timpului de coagulare şi a APTT. Heparine cu masa moleculară mică Sunt fragmente de heparină obţinute prin depolimerizarea acesteia.doza este unică/zi şi variază în funcţie de preparat .profilaxia tromboemboliilor . ! Observaţie: prezintă avantajul frecvenţei reduse a hemoragiilor. A.v.) administrate în 2 . Principii de administrare: .Farmacologie .7 . /oră) sub controlul timpului de coagulare. apoi 1 fiolă la 4 ore sau preferabil perfuzie i.000 U.10 zile Prezentare: Enoxparina (Clexane) fiole Nadroparina (Fraxiparine) seringă de unică folosinţă Reviparina sodică (Clivarin).: prima doză = 2 f (10.5 minute.infarct miocardic acut (utilizare limitată) . Anticoagulante indirecte Acţiune: anticoagulantă indirectă. 1.I. lentă. (1000 U.cale de administrare: subcutanat . dar persistentă (zile) Indicaţii: . Indicaţii: profilaxia trombozelor venoase şi emboliilor de cauză medicală (în chirurgia ortopedică).

Prezentare şi administrare: Acenocumarol: Trombostop cpr. . apoi se continuă cu o doză de întreţinere (1/2 .30%N).Farmacologie Principii de administrare: . valori ale INR = 2 . 1 mg .1 cpr/zi) în funcţie de valorile indicilor de control. 4 mg Schemă terapeutică: Trombostop: doza de atac pentru 3 zile: I zi 3 comprimate a II-a zi 2 comprimate a III-a zi 1 comprimat. În general. spanac. reprezintă un regim terapeutic de intensitate moderată.sunt interzise: intervenţiile chirurgicale (inclusiv extracţiile dentare). doză unică . În prezent. alimentele bogate în vitamina K (varză. seara. 3 zile. Fenilbutazona (risc de hemoragii severe).2. . apoi 1/2 .tratamentul se poate face: singur sau în asociere cu heparina (în urgenţe). . pentru evaluarea exactă a eficacităţii cât şi a riscului tratamentului cu derivaţi cumarinici se recomandă exprimarea rezultatelor prin raportul INR ("international normalised ratio"). injecţii intramusculare (risc de hematom).1 comprimat/zi în funcţie de valoarea INR şi scopul urmărit. Contraindicaţii: .administrarea nu se întrerupe brusc. . 2 mg Sintrom cpr. . eficace şi un risc mic de hemoragie. oral.nu se asociază cu Aspirina. salată).iniţial se administrează o doză de atac: unică.ulcer activ seara.individulalizarea tratamentului se realizează în funcţie de valorile indicilor de control: timpul Howell (= 2 .3.5 N) şi indicele de protrombină (= 25 .

I. .12 ore de la debut).3 N (dacă activitatea sistemului fibrinolitic este adecvată).v. 250. este de scurtă durată (2 -3 zile) şi se continuă cu un anticoagulant.000 U. iar timpul de trombină are valoare = 2 . Schemă terapeutică pentru un pacient cu Dg. Streptase fl.I.I.v. .v.administrarea se face i.v..Farmacologie . i.pacienţi necomplianţi II.000 U.I..).nu se administrează anterior tratament injectabil (s. examenul de laborator se repetă la 12 ore.tromboză coronariană acută .embolie pulmonară acută . IMA cu debut sub 6 ore şi fără unde Q de necroză tratat cu Streptokinază administrată în perfuzie i.m.. se dizolvă fiecare în câte 5 ml ser fiziologic.tratamentul se va iniţia cât mai precoce (în infarct miocardic acut la 0 . Indicaţii: ..I.v. dacă valoarea APTT este sub 64 secunde se întrerupe fibrinoliticul şi se continuă cu un anticoagulant: heparină.controlul timpului de trombină este obligator în tromboliza sistemică pe termen lung. . (pulbere) 250.).000 U.000 U. (pulbere) 100. fără spumare. sau în perfuzie i.c. .: • 6 flacoane de 250. 750.embolii şi tromboze arteriale periferice Principii de administrare: . FIBRINOLITICELE Sunt medicamente care produc liza rapidă a trombilor şi determină recanalizarea vasului obstruat prin tromboză.control obligator al tratamentului: clinic şi de laborator (se determină APTT. i.000 U. i. . Prezentare şi administrare: Streptokinaza: Awelysin fl.

5 g. 3 x 2 drajee/zi Ticlopidina (Ticlid dg 0.accident vascular hemoragic în antecedente .v. 50 mg. • ritmul perfuziei: 1 oră.sarcină . cu monitorizare EKG şi a TA.tumoră intracraniană .stare comatoasă . 1/2 comprimat/zi Sulfinpirazona (Anturan dg). Contraindicaţii absolute: . Indicaţii: profilaxia trombozelor arteriale Prezentare şi administrare: Acid acetil salicilic cpr 0.25 g).alergie la Streptokinază III. ANTIAGREGANTE PLACHETARE Sunt medicamente care împiedică sau reduc formarea trombilor plachetari în sistemul arterial. i.Farmacologie • soluţia obţinută. Urokinaza: Ukidan. 2x1 drajeu/zi Dipiridamol dg. fl. se introduce în 250 ml soluţie glucozată 5%. 1 .2 drajee/zi .intervenţii chirurgicale (recente) .traumatism major sau cranian în ultimele 3 săptămâni . 20 mg.

Reducerea şi menţinerea valorilor glicemiei cât mai aproape de valoarea normală (maxim 120 de mg%) 2. Insulina 2. Diabet zaharat insulino . Antidiabeticele orale: sulfamidele hipoglicemiante .independent (tip II) (al adultului) caracterizat pri deficit secretor relativ de insulină Obiectivele tratamentului în diabet zaharat: 1. Prevenirea complicaţiilor secundare evoluţiei bolii (micro şi macroangiopatia diabetică) Medicaţia antidiabetică cuprinde : 1. Vitaminele . Hormonii.dependent (tip I) (juvenil) caracterizat prin deficit secretor absolut de insulină 2. Diabet zaharat insulino .Farmacologie CURS 9 Medicaţia endocriniană. Din punct de vedere clinic distingem: 1. MEDICAŢIA ANTIDIABETICĂ ŞI ANTITIROIDIANĂ Diabetul zaharat este afecţiunea metabolică cea mai frecvent întâlnită ce se caracterizează printr-un deficit relativ sau absolut de insulină manifestat prin hiperglicemie ± glicozurie la care se asociază modificări lipidice şi proteice la fel de importante.

au aceeaşi sursă de obţinere ca precedentele. În funcţie de durata de instalare a acţiunii. Gravida diabetică (diabetul gestaţional) necesită tratament cu insulină până în momentul naşterii deoarece antidiabeticele orale sunt teratogene. insulinele pot fi: .au structura insulinei omului şi sunt obţinute fie prin inginerie genetică. Diabetul zaharat tip II decompensat metabolic sau înaintea unei intervenţii chirurgicale sau a unor situaţii stresante pe o perioadă de câteva săptămâni sau luni 4.70% / 30% • Insulinele monocomponent .obţinute din pancreasul de porc şi de bovine au o purificare incompletă. În practica medicală există diferite preparate de insulină care se diferenţiază între ele prin: • provenienţa ingredientului • gradul de puritate • timpul necesar instalării efectului şi durata lui Preparatele insulinice: • Insulinele convenţionale . reducându-se riscul reacţiilor antigenice. Diabetul zaharat tipul I de ce apare la persoane tinere 2. 3.Farmacologie biguanidele INSULINA Este medicaţia de substituţie a bolnavului cu DZ tip I. Indicaţiile insulinoterapiei: 1. • Insulinele umane . Diabetul zaharat tip II la care medicaţia orală antidiabetică după mai mult de 10 ani de utilizare devine ineficientă. dar sunt supuse unui înalt proces de purificare. sunt amestecuri de insuline bovine/porcine . fie semisintetic. Tind a le înlocui pe cele de provenienţă animală. motiv pentru care sunt antigenice.

cu ace de 1 . Locul injectării trebuie în permanenţă schimbat cu 2 . 10 ml Cu acţiune medie: Humulin . 10 ml Cu acţiune lentă: Monotard . 10 ml Ultralente . Injectarea trebuie făcută strict subcutan la adâncime de 1 .HM sol injectabilă 40 UI/ ml. 10 ml Principiile terapiei cu insulină 1. Tratamentul cu insulină se face de obicei prin injecţii subcutane. fese.1.zona abdominală.1. Când se schimbă zona anatomică trebuie avută în vedere şi viteza de absorbţie a insulinei în noua zonă. cu 45 minute pentru cele medii şi cu 60 minute pentru cele lente. sol injectabilă 40 UI/ ml. Cea mai lentă .zona deltoidiană respectiv cea mai rapidă . 10 ml Humulin . 2. Administrarea intradermică va duce la întârzierea absorbţiei. . 3 ml Semilente .30 minute pentru cele rapide.N sol injectabilă 40 UI/ ml. Administrarea insulinei se face înaintea meselor cu 15 .MC 40 UI/ ml. Fiecare pacient de peste 12 ani trebuie să înveţe să-şi facă singur injecţia.5 cm lungime în una din zonele următoare: peretele abdominal. 10 ml Lente .Farmacologie cu acţiune rapidă (8 h) cu acţiune medie sau intermediară (12 .L 40 UI/ ml.14 h) cu acţiune lentă sau prelungită (~ 24 h) Exemple de preparate insulinice: Cu acţiune rapidă: Actrapid MC. 3.MC 40 UI/ ml.MC 40 UI/ ml.5 cm. coapse. 10 ml Insulatard novolet 100 UI/ ml. regiunea deltoidiană a braţelor.MC 40 UI/ ml.3 cm pentru a evita apariţia lipodistrofiei menţinându-se aceeaşi zonă anatomică. 10 ml Humulin . periombilical.

Sulfamidele antidiabetice sunt antidiabeticele orale cele mai larg utilizate în DZ tip II În practica medicală există două generaţii de sulfoniluree.4 ori pe zi. .de ales la diabeticii vârstnici • două injecţii cu insulină medie administrate dimineaţa şi seara la interval de 12 ore • trei injecţii cu insulină rapidă administrate dimineaţa.Farmacologie 4. motiv pentru care vara va fi păstrată la frigider.6 . iar iarna între ferestre. Tratamentul clasic se poate face cu una din următoarele variante: • o singură injecţie cu insulină lentă administrată dimineaţa sau seara la ora 11 . ANTIDIABETICELE ORALE I. Modul de administrare al insulinelor: I. dar este şi costisitor neputându-se adresa tuturor pacienţilor. De aceea înainte de administrare flaconul va fi încălzit între palme. Durerea apare: când au rămas urme de alcool pe piele înaintea injectării injectarea este intradermică şi nu subcutană 5.0. iar insulinele medii sau lente vor fi agitate în prealabil pentru omogenizare. prânz şi seara Dozele folosite sunt de 0. Injectarea insulinei trebuie să nu fie dureroasă.8 UI/kg corp II. Tratamentul intensificat cu insulină constă în individualizarea terapiei de la un pacient la altul şi de la o zi la alta prin controlul glicemiei şi/sau al glicozuriei de 3 . Cu acest tip de terapie sunt evitate tendinţele la hiperglicemie (în subdozaj) sau hipoglicemie (în supradozaj) oscilaţiile diurne ale glicemiei fiind menţinute constante în jurul valorii de 130 mg/dl Acest tip de terapie este foarte eficient. Păstrarea insulinei se face la temperatura de 5ºC.

estrogeni. Sulfonilureele din a doua generaţie pot fi administrate în doză unică. corticosteroizi 4. Efectul hipoglicemiant al sulfonilureelor poate fi: • amplificat de AINS.Glibenclamid cp 5 mg Glipizida . antidepresivele triciclice.Farmacologie Reprezentanţi: Generaţia I: Tolbutamid .Minidiab cp 5 mg Gliclazida . β-blocante. respectiv 2. Cloramfenicol. alcool etilic • diminuat de diuretice tiazidice. barbiturice. dar această idee nu este unanim acceptată 3. Biguanidele antidiabetice sunt antidiabeticele orale preferabil a fi utilizate la bolnavii supraponderali cu DZ tip II. În caz de toleranţă digestivă scăzută se vor administra în cursul meselor 2. Dozele uzuale utilizate sunt de 500 . antivitaminele K.3000 mg/zi pentru Tolbutamid.Tolbutamid cp 500 mg Clorpropamida . . astfel că după 10 .5 -15 mg/zi pentru Glibenclamid II.15 ani de utilizare este necesară iniţial asocierea cu biguanidele şi în caz de răspuns nefavorabil se trece pe insulino-terapie 5. Administrarea sulfonilureelor se face cu 15 .Clorpropamida cp 250 mg Generaţia II: Glibenclamida . Eficienţa tratamentului scade progresiv. Principii de administrare: 1.20 minute înaintea meselor.Diamicron cp 80 mg Diferenţele între prima şi a doua generaţie constau în: • eficienţă mai ridicată pentru a doua generaţie • necesitate de doze mult mai mici pentru a 2-a generaţie în obţinerea aceluiaşi efect.

metiltiouracil .15 ani de utilizare a acestora când începe să le scadă efectul) sau cu insulina (în diabetul instabil). scădere în greutate. Glucophage retard Buforminul Buformin cp 50 mg. Preparatele retard se pot administra în două prize zilnice dimineaţa şi seara şi au o mai bună toleranţă digestivă comparativ cu preparatele obişnuite. 3. Această afecţiune apare mai des la adulţii tineri. ! Observaţie: Terapia antidiabetică insulinică sau non insulinică nu exclude dieta hipoglicemiantă. nelinişte. 2. Buformin retard cp 100 mg Principii de utilizare a biguanidelor 1. apetit crescut. Medicaţia antitiroidiană Hipertiroidismul însoţit de guşă difuză . tahicardie cu palpitaţii.Farmacologie Reprezentanţi: Metforminul Meguan cp 500 mg.boala Graves .propiltiouracil . Administrarea lor se face imediat înaintea meselor în trei prize/zi. Pot fi folosite ca monoterapie sau biterapie în asociere cu sulfonilureele (după 10 . Simptomatologia hipertiroidismului constă în: nervozitate. Doza maximă de Meguan este de 3000 mg/zi respectiv pentru Buformin 200 mg/zi. În tratamentul hipertiroidismului se utilizează substanţe cu structură tiamidică de tipul: .Basedaw este o afecţiune autoimună ce se caracterizează printr-o hipersecreţie de hormoni tiroidieni.

Farmacologie . Supradozarea poate fi cauză de hipertiroidism şi hiperplazie cu creşterea volumului tiroidei. 2. scăzând nivelul hormonilor.Thyreostat II Tiamazol .8 h (2 .Carbimazole Principii de utilizare raţională: 1. până la ameliorarea clinică) după care se reduce până la cantitatea necesară întreţinerii efectului în 1 . care au proprietăţi antitiroidiene. Asocierea acestor preparate cu Propranolol are efect favorabil asupra dispariţiei tahicardiei.carbimazol.4 -8 săptămâni. Antitiroidienele pot interacţiona cu unele medicamente care le intensifică efectul: Sulfamidele antidiabetice.Basedow unde pot readuce funcţia tiroidei la normal. Tiamidele se folosesc în tratamentul bolii Graves . Tratamentul se începe cu doze mari administrate la interval de 4 . Tiamidele sunt avantajoase la persoanele tinere cu boală recentă şi guşă mică la care remisiunile apar la 50% din cazuri.Methymazole cp 5 mg Carbimazol . . tremorului şi tulburărilor vasomotorii.metimazol . În cursul tratamentului poate să apară leucopenie (scăderea numărului leucocitelor la 3000/mm³ impune întreruperea tratamentului) şi agranulocitoză cu evoluţie severă. Efectele apar după câteva zile până la câteva săptămâni (6 .3 prize/zi. Durata tratamentului este deseori mai mult de 1 an. Reprezentanţi: Metiltiouracil . 5.8 săptămâni pentru obţinerea efectului deplin). 4. 3.Thyreostat I cp 50 mg Popriltiouracil .a (poate fi cauză de hipertiroidism la copil) şi pe toată durata alăptării. iodul şi iodurile. Este contraindicată administrarea de tiamide în cursul sarcinii după luna a 3 .

75 mg) În funcţie de durata efectului farmacodinamic glucocortcoizii se clasifică în 3 grupe: a) efect de scurtă durată .: aerosoli.8 şi cu un minim de secreţie seara în jurul orei 24.36 ore) c) efect de lungă durată . Hidrocortizonul sau cortizolul este principalul hormon glucocorticoid.Farmacologie GLUCOCORTICOIZII ÎN PRACTICA MEDICALĂ Glucocorticoizii (medicaţia cortizonică) cuprinde steroizi naturali şi de sinteză cu proprietăţi antiinflamatorii.pentru dexametazonă şi betametazonă (36 . prednisolon.pentru cortizon şi hidrocortizon (8 .12 ore) b) efect de durată medie . betametazona (DT = 0. secretat la nivelul corticosuprarenalei cu un maxim de secreţie dimineaţă între orele 6 .30 mg) b) cu potenţă medie . triamcinolon (12 .cortizonul şi hidrocortizonul (DT = 25 . atrită gutoasă) • colagenoze: . În funcţie de potenţa acţiunii lor se clasifică în 3 grupe: a) cu potenţă mică . locale de ex.54 h) ! Observaţie: Preparatele cu durată lungă de acţiune în administrare orală pot determina deprimarea marcată a sistemului hipotalamo . Indicaţii: Datorită efectelor antiinflamator şi antialergic glucocorticoizii prezintă largi utilizări: • boli reumatice severe (reumatism poliarticular.hepatită cronică activă .poliartrită nodoasă • hepatopatii: . antialergice şi asupra metabolismului glucidelor şi a proteinelor.hepatită alcoolică .pentru prednison. Utilizarea lor terapeutică se face diferenţiat în funcţie de proprietăţile farmacocinetice şi farmacodinamice ale diferitelor preparate.polimiozită . unguente când efectele sistemice sunt minime sau absente. Aceste preparate vor fi utilizate în cure de scurtă durată sau în administrări topice.prednisonul. triamcinololul (DT = 5 mg) c) cu potenţă mare .hipofizo .dexametazona.corticosuprarenalian ceea ce va duce la insuficienţa suprarenală iatrogenă şI în consecinţă la corticodependenţă.lupus eritematos sistemic .

cremă 0.Betaderm cremă şi ungvent 0.02% . ungv 0.Locaid .Pivalat de Flumetasonum ungvent 0.1% Fluticasonum .1%.ungvent Triamcinolon.25% 15 g ungvent 0.02% Triamcinolon .Fluocinolon Acetamid ungvent Fluocortolanum . Acetonid ungvent 0.Cultivate .glomerulonefrite . ungvent 0.1% ungvent .1%. loţiune 0.ungvent 1% Corticosteroizi cu potenţă moderată Flumetasonum .cremă 0.05% ungvent 0.01% Fluocinoloni Acetonidum .05% Corticosteroizi puternici Betamethazanum .Ultralan cremă 0.Locacorten ungvent 0.25% 15 g Halometazonum .Farmacologie • nefropatii: .sindrom nefrotic • astm bronşic • şoc anafilactic • dermatoze alergice • transplante de organ pentru profilaxia reacţiei de rejet Reprezentanţi: Coricosteroizi de uz dermatologic Corticosteroizi cu potenţă slabă Hidrocortizon .05% Corticosteroizi foarte puternici .Sicarten cremă.

HHC f 25 mg/5 ml .cremă. ungvent Corticosteroizi în combinaţie cu antibiotice Corticosteroizi cu potenţă slabă . ungvent Corticosteroizi puternici .5 mg f 1 ml Dexamethazon .Nidoflor ungvent .Volon A 10 f 10.Fluocinolon N cremă.Vipsogal ungvent .Volon A 40 Hidrocortizon .05% Dermovate cremă 0. loţiune.C .05% Corticosteroizi în combinaţii I. 40 mg/1 ml .Cloderm cremă 0.Flumetazon pivalat N cremă.5 mg Prednisolon .Farmacologie Clobethasolum .055% ungvent 0. 5 ml Triamcinolon .Superprednol cp 0.Prednison cp 1 mg.Bioxiteracor spray . ungvent .Neopreol ungvent Corticosteroizi cu potenţă moderată .055% ungvent 0. ungvent Glucocosteroizi de uz sistemic Betamethazon .Diprophos cp 0. Corticosteroizi moderaţi + Antiseptice Locacorten Vioporn pastă II. Corticosteroizi puternici + Antiseptice Synalar . spray.Pimafucort cremă.

aerosol 50µg/doză Tixocortolon .250 aerosol Corticosteroizi de uz oftalmologic Prednisolon . 1g/doză spray Fluticason.Pivacone sol.500 pulb inhal 500µg/doză .sol.Beclofort forte .Beconase nasal spray .Beclomet nasal Aqua spray 100 µg/doză .125 aerosol .sol aftică 125 µg/doză 25 µg 250 µg Principii de administrare raţională a glucocorticoizilor 1.25 aerosol .5 g% Corticosteroizi de uz în ORL Corticosteroizi + Antiinfecţioase în combinaţie: Berlicetin .Cortizon Acetat f 25 mg/ml Corticosteroizi de uz repirator Decongestionante nazale de uz topic • Glucocorticoizi: Beclomethason . 0.Becotide aerosol 250 µg/doză. ext.Flixonase sol.05 g% • Simpaticomimetice + Glucocoricoizi Bixtonim .Farmacologie Cortizon . ext. Corticetine . ext.sol. 50 µg/doză Fluticason .100 pulb inhal 100 µg/doză . În tratamentul astmului bronşic corticosteroizii se utilizează astfel: . Antiasmatice Beclomethason . ext.Flixotide .Ultracortenol ungvent oftalmic 0.

iar pe nopţii se preferă un ungvent. 3. Preparatele de uz oftalmologic se instilează în sacul conjunctival picături suspensie la 4 h în cursul zilei. În dermatologie se utilizează ca medicaţie simptomatică şi paleativă. scade rezistenţa organismului la infecţii. Administrarea trebuie să imite ciclul diurn fiziologic al secreţiei de cortizon. hiperglicemie.în astmul bronşic cronic refractar la medicaţia bronhodilatatoare. provoacă excitaţia SNC. 2. Evitarea tratamentului prelungit îndeosebi cu doze mari. Întreruperea tratamentului nu se face brusc. Acest tratament are risc mare de insuficienţă corticosuprarenaliană şi ulterior de corticodependenţă.în crizele de astm . Indicarea cu discernământ a necesităţii medicaţiei cortizonice. hidrosalină. HTA. osteoporoză.în starea de rău asmatic • inhalator sub formă de aerosoli pentru profilaxia crizelor de astm pentru evitarea exacerbărilor în astmul cronic Acest tip de tratament nu provoacă efecte cortizonice generale şi nu deprimă funcţia corticosuprarenalei.Farmacologie • intravenos . 3. insomnii . 2. limfopenie. Singura reacţie adversă este candidoza orofaringiană. 4. dozele trebuind a fi diminuate progresiv. Măsuri de prevenire a insuficienţei corticosuprarenaliene 1. Măsurile de prevenire constau în: spălarea şi clătirea gurii după fiecare inhalare. teleangiectazii şi echimoze. creşterea fragilităţii acesteia. peste 4 săptămâni în aplicaţii locale pe piele prezintă riscul de atrofiederma-epidermică manifestată prin subţierea pielii. Terapia orală cu corticosteroizi prezintă riscul unui număr mare de reacţii adverse retenţie etc. tulburări gastro-intestinale. cu apă bicarbonatată administrarea preparatului imediat înaintea meselor • oral . Tratamentul îndelungat. glucocorticoizii în aerosoli sau la cromoglicatul disodic.

Farmacologie

CURS 10

Medicaţia antiinflamatoare,analgezică,antipiretică
ANTIINFLAMATOARE NESTEROIDIENE
Antinflamatoarele nesteroidiene au 3 efecte majore : 1. Analgezic 2. Antiinflamator 3. Antipiretic 1. ACIDUL ACETILSALICILIC (aspirina) - are actiune analgezica, antiinflamatoare si antipiretica , si actioneaza prin inhibarea ciclooxigenazei, care determina inhibarea sintezei de PG. EFECTE : - analgetic - difera de efectul analgetic al opioidelor, deoarece el actioneaza prin scaderea pragului sensibilitatii dureroase, si nu prin cresterea suportabilitatii. Actioneaza mai bine asupra durerii fazice decat asupra durerii tonice , si datorita faptului ca are si efect antiinflamator, actioneaza in special asupra durerilor produse de inflamatie. Pentru efectul analgetic este indicat in durerile din cefalee, mialgii, artralgii, nevralgii, dismenoree. Efectul analgetic se manifesta la doze de 500mg-1g/ o data. - actiunea antiinflamatorie este evidenta in diferite boli reumatice : reumatismul poliarticular acut, poliartrita reumatoida si spondilita anchilopoietica. Actiunea antiinflamatoare se datoreaza deprimarii sintezei PG-E1 si PG-E2 ca urmare a inhibarii PG-sintetazei.

Farmacologie
Efectul antiinflamator se manifesta la doze de 2-4g / 24 ore. - actiune antipiretica - prin impiedicarea dereglarii centrului termoreglator sub influenta pirogenilor. - intervine in modificarea agregabilitatii plachetare : - dozele mici vor inhiba cu precadere ciclooxigenaza de la nivelul trombocitelor si mai putin ciclooxigenaza de la nivelul celulelor deci scaderea sintezei de Tx A2 are efect endoteliale ; antiagregant plachetar.

- dozele mari inhiba si ciclooxigenaza de la nivelul celulelor endoteliale ceea ce duce la scaderea sintezei de PC → efectul dispare pentru ca PC-I2 inhiba agregarea plachetara. antiagregant

Efectul antiagregant se manifesta la doze de 100-300 mg / o data . - efect tocolitic administreaza ( relaxeaza uterul) - este util in tratamentul dismenoreei ; se

cu prudenta pentru combaterea contractiilor la femeile gravide (tratamentul

trebuie intrerupt inainatea nasterii datorita riscului de sangerare . Concentratiile sanguine de salicilat rezultat prin hidroliza sunt de circa 60 µg/ml pentru o doza terapuetica unica si de 150-300 µg/ml pentru administrarea cronica de doze antiinflamatorii. Fenomenele de salicilism pot aparea incepand de la 200 µg/ml , iar tulburarile metabolice grave apar la peste 450 µg/ml. T½ este de circa 20 min. pentru acidul acetisalicilic si de 3-30 ore pentru salicilat. Eliminarea se face pe cale renala. REAC|II ADVERSE : - efect iritant pe mucoasa gastroduodenala : poate agrava sau produce gastritele si ulcerele . - inhibarea ciclooxigenazei deviaza metabolismul acidului arahidonic spre sinteza de LT ceea ce poate duce la aparitia astmului bronsic sau la agravarea acestuia. - poate produce afectari parenhimatoase hepatice si renale, reversibile. - poate provoca reactii alergice (2% din cazuri).

Farmacologie
- dozele mari provoaca fenomene de salicilism : ameteli, cefalee, trinitus si ..........., tulburari de vedere, greata, voma, somnolenta sau excitatie cu stare convulsiva, hipertermie, eruptii acneiforme. - la doze foarte mari produce intoxicatia acuta : tulburarile neuropsihice se agraveaza, apar fenomene psihotice si halucinatorii, convulsii, coma , colaps prin dilatare vasculara directa si paralizie vasomotorie centrala ; bolnavul poate muri prin insuficienta respiratorie. INDICATII : 1. Ca analgetic in diverse dureri : 500mg-1g / o data ; la copii se recomanda 10-20 mg/ Kg la 6 ore. 2. Ca antiagregant plachetar, in doze de 100-300 mg pe cale orala. 3. Ca antiinflamator : 2-4 g / 24 ore. In tratamentul reumatismului articular acut se dau 5-8 g / zi fractionat , cate 1g o data ; in poliartrita reumatoida (3-5g/zi ). CONTRAINDICATII : - insuficienta hepatica si renala severe - la ulcerosi - boli hematologice : hipoprotrombinemie , hemofilie. - copii sub 5 ani.

2. DERIVATI DE PARA-AMINO-FENOL a. Fenacetina - are actiune analgetica si antipiretica moderata si actiune antiinflamatorie slaba, fiind utilizata mai ales in asociatii antinevralgice. Prin metabolizare se transforma in paracetamol, care este mai bine suportat, ea mai formand si alti metaboliti, care sunt toxici pentru rinichi (pot produce nefrita toxica). Actioneaza si la nivelul SNC unde inhiba ciclooxigenaza. Reactii adeverse : - eruptii cutanate si leucopenie alergica - folosirea cronica duce la methemoglobinemie si anemie hemolitica.

Farmacologie
Se administreaza oral, 300-600 mg / o data. b. Paracetamolul - are aceleasi proprietati ca fenacetina, dar provoaca mai putin methemoglobinemie si nu favorizeaza hemoliza. Poate produce insa trombocitopenie. Reactii adverse - in doze mari produce o afectare toxica a ficatului. Se administreaza oral, 500mg o data , maxim 2,5g / zi . Un comprimat are 500mg.

3. DERIVA|I DE FENAZONA a. Aminofenazona (Piramidon) - are proprietati analgetice antipiretice asemanatoare acidului acetilsalicilic, dar are efecte antiinflamatorii mai reduse. Reactii adverse : - poate produce aplazie medulara de natura alergica cu mortalitate mare - prezinta risc cancerigen - eruptii cutanate - edem angioneurotic Se administreaza oral cate 300-600 mg / odata . b. Metamizolul sodic sau noraminofenazona (Algocalmin, Nevralgin) are toate proprietatile aspirinei, efectul analgetic fiind mai intens decat cel antipiretic, iar efectul antiinflamator fiind slab. Nu prezinta risc cancerigen, dar poate declansa aplazia medulara si agranulocitoza la bolnavii cu agranulocitoza la aminofenazona in antecedente. Un avantaj este faptul ca fiind solubil in apa, poate fi administrat si parenteral. c. Fenilbutazona si Oxifenbutazona au actiune, in principal, antiinflamatorie

(antireumatica).Calmeaza durerea si scad fenomenele inflamatorii in poliartrita reumatoida, spondilita anchilopoietica, reumatism cronic, criza gutoasa, tromboflebita. Se leaga in proportie mare de proteinele plasmatice si poate deplasa de pe proteine alte medicamente : anticoagulantele orale, sulfamide antidiabetice, sulfamide antibacteriene, carora le creste, asftel, efectul.

Farmacologie
Din metabolizarea Fenilbutazonei rezulta Oxifenbutazona (cu proprietati antiinflamatoare si de retentie hidrosalina) si γ-hidroxi-fenilbutazona (cu proprietati uricozurice , utila in tratamentul gutei. Reactii adverse : - iritatie gastrica cu arsuri, dureri epigastrice, greata, voma. - activarea ulcerului gastroduodenal si favorizarea complicatiilor: ............., perforatii, penetratii. - retentie hidrosalina → edeme. - risc de agranulocitoza si aplazie medulara . Contraindicatii : - la ulcerosi - la cardiaci , hipertensivi - in boli renale sau hepatice - in boli de sange si in alergii. Se administreaza oral, 600mg/zi timp de 7-10 zile, in 3 prize, dupa mese. Se poate administra si intramuscular si intrarectal. melena,

4. INDOMETACINA - este un derivat de acid indolacetic, foarte activ ca antiinflamator. Este cel mai puternic inhibitor al sintezei de PG, efectul antiinflamator fiind mai puternic decat cel antipiretic si cel analgetic. Indicatii : - spondilita anchilopoietica - coxartroza - crize de guta - dismenoree Reactii adverse : - anorexie, greata, epigastralgii, diaree, ulcer - icter - potenteaza efectul anticoagulantelor orale → risc de sangerare - tulburari de vedere - neutropenie, trombocitopenie, anemie aplastica (foarte rar ) - reactii alergice de tip anafilactic : eruptii urticariene, crize de astm. Contraindicatii :

cu eficacitate maxima pe astmul provocat de antiinflamatoarele nesteroidiene (in special astumul produs de aspirina).citoliza hepatica . dar durata efectului este lunga.hemoragii digestive si ulcer (foarte rar) .are toate proprietatile antiinflamatoarelor nesteroidiene. Alte antiinflamatoare sunt : a. Iboprofenul (Brufen) este un compus de sinteza cu structura aril-acetica.este inrudit cu Piroxicamul. Determina o iritatie gastrica puternica. 6. . astfel incat se poate administra o data/zi . Se administreaza oral.Farmacologie .ulcerosi . . mai ales gastralgii. fara efecte pe mucoasa gastrica. in tratamentul dismenoreei.Ciclooxigenaza 2 care actioneaza fazic producand PG implicate in durere. 8.tulburari de vedere . dar riscul de afectare digestiva este mult mai mic. Alte medicamente care inhiba selectiv ciclooxigenaza 2 sunt : Rofecoxitolul si Colecoxitolul care au efect antiinflamator.Ciclooxigenaza 1 care produce in mod tonic PG care sunt implicate cu precadere in mentinerea integritatii mucoasei digestive si in mentinerea normala a agregabilitati plachetare. avand efecte asemanatoare cu acidul acetilsalicilic. De asemenea. Deci. Deoarece nu inhiba ciclooxigenaza 1.tulburari hematologice . in doze de 25 mg de 3-4 ori /zi. are aceleasi efecte. nu pot fi utilizate ca antiagregante plachetare. Studierea acestu medicamnet a dus la concluzia ca ciclooxigenaza este de 2 tipuri : . 5.psihotici. 7. PIROXICAMUL . dupa mese. febra si inflamatii. efectul antiagregant plachetar este mai mic.inhiba specific receptorii pentru LT-C4 si LT-D4 aavand efect antiasmatic. MONTELUKASTUM (Singulair) . Reactii adverse: . MELOXICAMUL . epileptici (poate agrava boala). Meloxicamul inhiba mai mult ciclooxigenaza 2 decat ciclooxigenaza 1. parkinsonieni. fiind utile in tratamentul durerilor articulare cronice.tulburari dispeptice. antipiretic si analgetic.

în timp ce nitroglicerina care combate durerea ischemică în timpul unei crize de angină pectorală acţionează ca un paraanalgezic (analgezic secundar sau indirect. b.tulburari hematologice. analgezice opioide sau neopioide sau alte substanţe care. determină îndepărtarea sau atenuarea durerii. propunem ca termenul coanalgezic să fie atribuit acelor substanţe care în asociere cu analgezicele sau cu anestezicele locale determină o potenţare a analgeziei. Deoarece. intravenoase. considerăm că durerea se poate combate c u : • Anestezice: generale : .ulcerul si afectiunile hepatice . CLASIFICĂRI Senzaţia dureroasă poate fi antagonizată până la abolire cu numeroase substanţe. după părerea noastră. pe lângă (para) efectul lor de bază. în asociaţie sau singure. DEFINIREA CONCEPTELOR. în această din urmă categorie domneşte o oarecare confuzie. Astfel. Astfel. In cele ce urmează. care ar putea clarifica măcar parţial lucrurile. intrarectale. propunem o prezentare schematică a diferitelor categorii de substanţe implicate în combaterea diverselor tipuri de durere. papaverina asociată morfinei pentru tratarea unei colici renale este un coanalgezic.Farmacologie Contraindicatii: . intensitatea şi cir cumstanţele în care se produce durerea.inhalatorii. în diverse moduri şi pe căi diferite. nefiind farmacologi. după alţi autori). Ketoprofenul si Diclofenacul (Voltaren) . dar mai activi ca acesta. iar termenul paraanalgezic să fie atribuit agenţilor farmacologici activi care. .sunt derivati aril-acetici cu proprietati similare Ibuprofenului. credem totuşi că prezentarea aceasta ar putea fi de oarecare utilitate celor care. pot combate anumite tipuri de durere. ne permitem a propune introducerea unui termen nou paraanalgezic -. Astfel. se vor folosi anestezice generale sau locale. COANALGEZICE Şl PARAANALGEZICE INTRODUCERE. Au in special efect antiinflamator. Departe de a fi perfectă. ar dori să-şi facă o părere despre varietatea tipurilor de substanţe cu care se poate combate durerea. In funcţie de rezultatele dorite şi de tipul.

nitriţi (în durerile anginoase). locale : . inhibitorii de calciu. antacide (în durerea ulceroasă). epidurale. deoarece n studii clinice tind să arate că numai în puţine cazuri (de exemplu. • • • Evident. adenosina.corticoizi (în durerile inflamatorii). intrarahidiene. neuroleptice. cum ar 1 postoperatorii. în angina pec 1 singur medicament poate îndepărta durerea. b) neopioide: . intravenoase.inhibitori de COX1alpha2 agonişti. . • Coanalgezice : • • • • • • • • Paraanalgezice : .Farmacologie b) - epidurale. • Analgezice propriu-zise: • • semisintetice. durerea la naştere. sintetice. „nu trebuie să ne aşteptăm la un «glonţ magic» cu care să combatem durerea. bune rezultate se obţin cu asociaţii între categoriile de substanţe prezentate mai cum sublinia Jean Mărie Besson. anticonvulsivante. ci să identificăm acele asociaţii de substanţe care împreună au o sporită în combaterea anumitor tipuri de durere". metoclopramida.antidepresive triciclice. lista rămâne deschisă oricăror adăugiri sau permutări. • • agonişti serotoninergici. acetazolamida (în durerea glaucomotoasă). antagonişti NMDA.prin infiltraţii sau blocuri. . calcitonina. fost preşedinte al Asociaţiei Internaţionale pent Durerii. durerile cronice din reumatism sau neoplazii. în alte tipuri de durere însă.naturale . miorelaxante. a) opioide : .

glaucom. AMITRIPTILINA Posologie : 25 mg. sarcină. Reacţii adverse: SNC G -1 c-v tremurători. a se evita asocierea cu medicamente simpatomimetice şi cu chinidină. analgezice în durerea cronică la neoplazici. ret. România) draj. 50. Germania) caps. astenie. hipertrofie de prostată. ameţeli. nevralgia postherpetică şi trigeminală. fiole 50 mg/2 ml AMITRIPTILIN .Farmacologie COANALGEZICE ANTIDEPRESIVE TRICICLICE IMIPRAMINA Posologie . creştere GU disfuncţii sexuale Contraindicaţii: • • • • • • Precauţii: • • • la astm în cardiopatia ischemică . de două ori/zi • • se creşte cu 25 mg la 1-2 zile până la 150-200 mg/zi în trei prize. cefalee. doza iniţială 50 mg/zi. se creşte cu 25 mg/săptăm: 150 mg/zi.25.o. 75 Ret ® (Desitin. AMITRIPTILIN (Terapia. tahicardie paralizia acomodării. insomnie. asialie. sete. HTA. 50x25 mg. epilepsie . cel puţin trei luni. mai ales în cea neuropatică. inflamaţie renală. în HTA.p. toate cazurile de durere asociată cu depresii. 25 mg sau 50 mg . doza de întreţinere este de 75-100 mg/zi. melancolie cu oscilaţii diurne ale dispoziţiei. ponderală tulburări de repolarizare ventriculară. injectabil ANTIDEPRIN ® (Sicomed) draj. 50x25 mg. somnolenţă constipaţie. Indicaţii: • • • • • • toate tipurile de depresii. dureri de membru-fantomă.

Farmacologie sau 75 mg. asociere cu alcool. dureri de membru-fantomă. Elveţia) comprimate: 10 mg sau 25 mg fiole 25 mg/2 ml ANAFRALIN ® (Bari . Anglia) .draj. CLOMIPRAMINA Posologie: oral 125-100 mg/zi. barbiturice. 25 mg. Indicaţii: • • • • • • • • depresie cu anxietate şi agitaţie . toate capurile de durere asociată cu depresie.a se evita asocierea cu medicamente simpatomimetice. 25 mg fiole 25 mg/2 ml Indicaţii: . edem. Elveţia) fiole 50 mg TRYPTIZOL ® (Merck . chinidină. agravarea glaucomului G -1 uscarea gurii ileus paralitic C-V palpitaţii. 25 mg CLOMIPRAMIN (Promedic. 50x10 mg.T. durere cronică la neoplazici. se creşte treptat până la 100 mg/zi în trei NORTRIPLINA (Terapia. Arzneimittel Germania) comprimate 25 mg sau 75 mg LAROXYL ® (Hoffman La Roche. NORTRIPLINA Posologie : .25 . ANAFRANIL ® (Ciba.iniţial 25 mg de 2-3 ori/zi.Ciba. România) . Germania) draj. Slovacia) comprimate 25 mg AMITRIPTYLIN .v. sarcină. Olanda) comprimate film 10 mg.Sharp & Doleme. 25 mg HYDIPHEN ® (AWD. România) . Contraindicaţii: glaucom.caps. 25 mg CLOMIPRAMINE (Narton.draj. cutii X 100 AMITRIPTYLIN (Slovacofarma. România) draj. perfuzii i. 25-50 mg în 250 ml glucoză 5% zilnic. cutii 10 comprimate. hipotensiune GU retenţie urinară Efecte adverse : constipaţie. posturală Precauţii: . 75 VON CT (C. SNC scăderea acuităţii vizuale. mai ales în cea neuropatică. nevralgia postherpetică şi trigeminală.

-glaucom.Farmacologie -toate cazurile de durere asociată cu depresie. -toate tipurile de durere asociată cu depresie. ie modificări EKG GU transpiraţie. -analgezic în durerea cronică la neoplazici. Contraindicaţii: -delir acut. . Contraindicaţii: -copii sub 15 ani. tulburări de acomodare TRIMIPRAMINA Posologie: . tulburări de micţit G -1 tulburări scădere greutate în C-V GU erupţii nervozitate. -durere cronică la neoplazici. Reacţii adverse: SNC cefalee. colecistopat dispnee. -sarcină. Anglia) comprimate filmate 20 mg sau 30 mg. -asociere cu IMAO. • G -I C-V hiposalivaţi tahicardie. SEROXAT ® (Smitlekline Beecham. mai ales în cea neuropatică. mai ales cea neuropatică. se creşte cu câte 10 mg până la 50 mg/zi. tremurături. -nevralgia postherpetică şi trigeminală. 20 mg/zi. e. insomnie. Reacţii adverse: SNC cefalee. reacţii maniacale MAPROTILINĂ Posologie: iniţial 25 mg de 3 ori/zi sau 75 mg seara. digestive.oral. cutii x30 comprimate Indicaţii: -stări depresive. întreţinere cu 25 mg de 2 ori/zi.

hipnogen. 75 mg LUDIOMIL ® (Sicomed .Farmacologie LUDIOMIL ® (Ciba. insuficienţă renală. 50 mg. • • - x copii . în preanestezie. delir cronic. tulburări de climateriu .pentru tulburări uşoare şi medii. 25 mg sau 75 mg MABROLU . film 25 mg sau 75 mg Indicaţii: • • • • • depresie cu agitaţie sau inhibiţie psihomotorie moderată. film 10 mg sau 25 mg. inject. mai ales în cele neoplazice. sarcină.m. i. adulţi . postanestezie . tranchilizant în anxietate. durere cronică la neoplazici. toate tipurile de durere asociată cu depresie. România) comprim. supradozarea deprimantelor SNC. 75 VON CT (C. Germania) comprim.Ciba. Elveţia) comprim. psihoze senile. Contraindicaţii: glaucom. Neuroleptice LEVOMEPRAZIN Posologie: ® p.25. doza de întreţinere 25-100 mg/zi. România) drajeuri 25 mg MAPROTILIN . Arzneimittel . comă.0. în tulburări psihotice acute 25-100 mg/zi în 3-4 prize. LEVOMEPROMAZIN (Terapia. .25 mg/kg/zi pentru tulburări grave: adulţi 75-100 mg/zi până la 200-300 mg/zi. • • • • • • • Contraindicaţii: hipotensiune.T. insuficienţă hepatică. antiemetic. iniţial 2 mg seara. film 50 mg MAPROTILIN (Promedic. schizofrenie. anestezie potenţată.o. în durerile cronice.50 ® (Hexal Pharma. cenestopatii. România) comprimate 20x25 mg sau 20x2 mg fiole 25 mg/l ml Indicaţii: • stări de agitaţie şi excitaţie psihomotorie cu halucinaţie.Germania) comprim. crescând până la 6-12 mg. stări depresive.

10 ml HALOPERIDOL (G. . Ungaria) fiole retard 50 mg/ml HALOPERIDOL RIVO ® (Rivopharm. 2 mg/ml Indicaţii: -tulburări psihice cu agitaţie. 0. HALDOL ® (Janssen. edeme GU efecte estrogenice adulţi: p. -manie.5 mg de 2 ori/zi. somnolenţă. -stări anxioase din psihonevroză. doza medie zilnică 1-15 ml injectabil i. Israel) compr.15 ml HALDOL DECANOAS ® (Janssen. Belgia) • • • comprimate 0. -schizofrenie.2% . 5 mg soluţie injectabilă 5 mg/ml soluţie int.o. Elveţia) soluţie int. psihonevroze: 0. Richter. Contraindicaţii: stări depresive. 10 mg. copii peste 5 ani: 1/2 din doza adultului. Belgia) fiole 50 mg/ml (retard) HALOPER ® (CTS Chemical. -fază maniacă din stadiul maniacodepresiv.5 mg. ameţeli HALOPERIDOL Posologie: • G -1 creştere în greutate C-V hipotensiune ortostatică. -agresivitate. halucinaţii. -efect antialgic la pacienţii neoplazici. 1. cutiex30 HALOPERIDOL ® (Biogalenice. Richter. Ungaria) comprim.5 mg soluţie int.Farmacologie Reacţii adverse: SNC sedare puternică. astenie. 2 mg.2% . România) soluţie int. 2 mg/ml .m. 5 ml/ml HOLPERIDOL DECANOAT (G. 2-4 ml/zi copii sub 5 ani: 1/4 din doza adultului. 0.10 ml soluţie inj.

4-0. Works. România) comp. mucoaselor tahicardie. 200 mg. 200 mg sau 400 mg. România) comprim. Germania) susp. 200 mg FINLEPSIN ® şi FINLEPSIN RETARD ® (AWD.Hemofarm. Austria) comp. retard 300 mg sau 600 mg STAZEPINE ® (Pharm.. Iugoslavia) comp. respectiv 200 mg sau 400 mg KARBAPIN ® (Hemofarm. Elveţia) comp. Anglia) comprim. 2-3 prize zilnice adulţi până la 0. Israel) comprim. 200 mg. 200 mg NEUROTOP ® şi NEUROTOP RETARD . Iugoslavia) comp. 200 mg TEGRETOL ® (Bari . Polonia) caps.o. Cipru) comp. Siria) 200 mg TIMONIL ® şi TIMONIL RETARD ® (AWD. 100 mg/5 ml comprim. sexuală stări . respectiv comp.6 g/zi 10-15 ani: 0.1-0. 200 mg CARBAMEZEPINE RIVO 200 ® (Rivopharme. România) comp. cutie 50 comp.8-1.RETARD ® (Sanofi. 150 mg sau 300 mg sau 600 mg Indicaţii: . 400 mg EPITRIL ® (Hefazur . Reacţii adverse: SNC G-I C-V GU sindrom uscăciunea hipotensiune. int. România) comp. 200 mg CARBAMAZEPINA (Italia.Farmacologie Precauţii: .600 ® (Gerot.2-0.2 g/zi 1-5 ani: 0. . cutii X 50 CARBEPSIL ® (Helcor. 200 mg CARBAMEZEPINE (Regent. Germania) comp. CARBASAN. sirop 100 mg/5 ml TEGRY PAM 200 ® (Pamela.300. comp. România) comprim. 200 mg EPITRIL ® (Hemofarm.sindroame cerebrale spastice. 200 mg.2 g/zi copii până la 1 an: 0. .Ciba.4 g/zi 5-10 ani: 0. fotosensibilita ponderală te Anticonvulsivante CARBAMAZEPIN Posologie: • • • p. Germania) comp. retard 400 mg.6-1 g/zi CARBAMAZEPINĂ (Arena. 200 mg TAVER ® (Medachemie. 200 mg. disfuncţie parkinsonian. 200 mg CARBAMEZEPINE (Teva. 200 mg. creştere icter colestatic leucopenie depresive.

copii mici 1-6 mg. diplopie. ataxie hipersecreţie salivară şi bronşică . durerea neuropatică. confuzie. şcolari 3-6 mg. fiole 1 mg/2 Indicaţii: • • • • epilepsia minoră. ameţeli. lent 0. 1 mg la adulţi. anemie.v. la sugari 1-3 mg/zi. vărsături.sarcină.o. Elveţia) comp. durerea la bolnavii neoplazici (nevralgia craniană.Farmacologie • • epilepsia majoră psihomotorie şi temporală. status epilepticus. în 1-2 prize zilnice . 0. somnolenţă. nistagmus G-I greaţă. postherpetică. adulţi 3-7 mg. ameţeli. CLONAZEPAM (Polfa.5 mg la copii. Reacţii adverse: SNC sedare. anorexie C-V edeme GU leucopenie. agravează leucopenia produsă citostatice CLONAZEPAM Posologie: • • • • • • de p. nevralgia de trigemen. în status epilepticus: i.5 mg sau 2 mg. Reacţii adverse: SNC ataxie. convulsii mioclonice şi akinetice. 2 mg RIVOLTRIL ® (Hoffman La Roche. Polonia) comp. brahială sau lom.bosacrată neoplazică Contraindicaţii: .

600 RETARD (Desitin. 400 mg + 4 ml solvent DEPAKINE CHRONO . film 200 mg VALPARIN 200 ALKALETS ® (Torrent. durerea la neoplazici. Franţa) comp. film ent. film cedare control.300 mg sau 500 mg comp. Franţa) comp.300.300. cutie 100 comp. Germania) comp. CONVULEX ® (Gerot. Reacţii adverse: . 300 mg DEPAXINE ® (Sanof.o. sirop cu 50 mg/ml CONVULSOFIN ® (AWD. .500 ® (Sanof. minoră. . adulţi şi adolescenţi: 20-30 mg/kg. 300 mg.Farmacologie ACID VALPROIC Posologie: • • • • p. liof. cutiix50 ORFIRIL ® . 150 mg şi comp.300 ® (Desitin. Cipru) comp. . Austria) . 150 sau 300 mg.150 ml pulv. copii: 30-40 mg/kg. 200 mg sau 500 mg sirop 57 mg/ml . film 300 mg. . diviz 500 mg ORFIRIL . 600 mg PETILIN ® (Remedica. film cedare control. Indicaţii: • • • • epilepsia majoră.caps. sugari: 30 mg/kg.comp. în 2-3 prize zilnice la mese. convulsii mioclonice. Germania) . Germania) sirop 60 mg/5 ml comp.150. convulsii din stări febrile la copii. India) comp. film 200 mg.

75 jig HAEMITON ® (AWD. vărsături.300 mg de 3 ori/zi. Germania) comp. 100 mg sau 300 mg sau 400 mg Indicaţii: • • • • epilepsia parţială sau a adultului. iritaţia tratamentului: prima zi . SNC somnolenţă. erupţii cutanate hiperexcitabilit greţuri. HTA secundară. . epistaxis. cefalee G -1 greaţă. CLONIDINA (Facultatea de Farmacie Bucureşti. insomnie G -1 toxic hepatic.300 mg de 2 ori/zi. comp. astenie. în unele cazuri. 150 jig. hipersalivaţie GABAPETIN Posologie: • C-V GU petesii. vărsături Hipotensive şi spasmolitice CLONIDIN Posologie : • • oral: iniţial 50-75 pg de 2 ori/zi. până la 300-400 /xg/zi. ca tratament adiţional altor anticonvulsivante. 100 /ig. somnolenţă. chiar până la 2400 mg. se creşte gradat. diaree. România) comp. se poate creşte treptat până la 1800mg sau. a doua zi . a treia zi . • NEURONTIN ® (Godecke. 75 ^ig sau 300 ^g Indicaţii: -HTA esenţială în toate fazele. C-V GU idiosincras ie Efecte adverse: ataxie. hiperglicemi e. la nevoie. ate. România) comp. flaconx50 sau X1000 CLONIDINA CLORHIDRAT ® (Promedic.Farmacologie SNC otoragie. continuarea tratamentului: în funcţie de răspuns. durerea ce are la bază disfuncţia sistemului simpatic. Germania) cap. România). cefalee. durere neuropatică.300 mg dimineaţa şi la prânz şi 600 mg seara. flaconX50 CLONIDINA ® (Sintofarm.

cutiex20 buc. tahiaritmii supraventriculare (mai ales în cazul injectării substanţei). intestinale. constipaţie C-V bradicardie. spasm piloric sau cardial.p. hipnotice. 5-10 mg de 1-3 ori/zi i.draj. urinare.5-22. lent 10-30 mg/zi rectal 10-50 mg/zi copii (>3 ani) . asociere cu alcool.7. România) . ulcer gastroduodenal.p. fiole 10 x 1 ml x 0.01 g (sol. România) comp. Contraindicaţii: glaucom. ameţeli BUTILSCOPOLAMINA Posologie: • • • • • • G -1 hiposalivaţie. hipotensiune adulţi . România) comp. 10 mg USCOSIN ® (Sintofarm. bradicardie. 10 mg.comp. Precauţii: . România) . colită. 0. 1%) SCOBUTIL ® (Sintofarm Remedia. coronariană.m.comp. astenie.o. Precauţii: insuficienţă renală.01 g supozitoare adulţi: 6x0. . 10 mg SCOBUT ® (Magistra . 10 mg Indicaţii: colici biliare. 10-20 mg de 3-4 ori/zi i. Contraindicaţii: sarcină. reflux gastroesofagian prin hernie hiatală . hepatică. dismenoree.Geneve.5 mg/zi BUSCOPAN ® (Boehringer.m. România) comp.comp. România) . 10 mg SCOBUTIL ® (Antibiotice România) . 10 mg BUSCOVITAL ® (Vitalie.2.Farmacologie -durerea neuropatică refractară la alte tratamente.01 g supozitoare copii: 6 x 0. ileus paralitic.5 mg de 1-3 ori/zi rectal . Efecte adverse: SNC somnolenţă.0075 g SCOBUTIL ® (Sicomed. sau i.o. hipertrofie de prostată cu retenţie urinară.v. megacolon. scleroză cerebrală.

100 mg.Farmacologie în cardiopatia ischemică. sedare (la administ. astm bronşic vechi. adenom de prostată. în special în cazul administrării injectabile.c. România) comp. PAPAVERINA (Aesculap. comp. 40-80 mg la 6 ore. dificultăţi hipotensiu de ne statică ortomicţiune HS C-V a GU dificultăţi de micţiune HS vedere. Precauţii: la copii sub 12 ani. copii: 6 mg/kg/zi sau 200 mg/m2/zi divizate în 3-4 prize. în urgenţe 40 mg diluate în glucoză 5% .I uscăciunea gurii. fotofobie gurii.v. 100 mg PAPAVERINA (Sicomed. i. esofagită de reflux. România).o. i. injectare în 5-10 minute. România) comp. 50 mg PAPAVERINA (Arcatim.m. 100 mg PAPAVERINA (Olfarm. Efecte adverse: _________________ SNC tulburări G-I deuscăciune constipaţie PAPAVERINA Posologie: • G. sau i.v. la asocierea cu chinidină. România) comp. Reacţii adverse: SNC tulburări de vedere. constipaţie C-V GU tahicardie. stenoză pilorică. 100 mg de 2-3 ori/zi.) Contraindicaţii: glaucom. amantadină sau cu antidepresive triciclice. adulţi: p. cutiex30 sol. fotofobie. 40 mg/ml . România) comp. 200 mg Indicaţii: . deoarece intensifică reacţiile adverse. inj. scleroză coronariană. hipertiroidie severă.1 ml cutie x 10 fiole • PAPAVERINA CLORHIDRAT (Sintafarm UF Remedia. s.

m.01-0. Contraindicaţii: administrarea sub formă injectabilă.comp.v. deoarece poate aritmii. 0.001 g sol.preanestezie.4-1 mg. intestinale. în urgenţe. i. nu se asociază cu medicamente betastimulante adrenergice. • • • • • • v tulburări circulatorii cerebrale de natură spastică sau aterosclerotică. • ATROPINĂ SULFURICĂ (Biofarm. 0. preari 0. 0.25 mg . constipaţie spastică.v.v. cu 30-60 min înaintea indu aritmii cardiace i.25-1 mg odată de 1-2 ori/zi.03 mg/kg.4 mg de 1-2 ori/zi. 7-15 ani. la fel ca la adulţi. sindrom Meniere. în aritmii cardiace i. România) sol. retinopatii. 1-7 ani.00025 g FOLADON ® (Biofarm. hipertrofia de prostată. migrenă.c.v. stare postinfarct.2-0. 0. dismenoree. i. gastrice.02 mg/kg. jenă colaps (inj. în caz de hipertensiune intracraniană şi bl< glaucom. cefalee G -1 C-V constipaţie. România) alcaloizi totali din rădăcina de Beladona 0. cel mult 0. renale. Efecte adverse: SNC depresie respiratorie (inj. l%o (pentru adulţi) 10 fiole X 1 ml X 0. 20 Indicaţii: .c. 0. aritmii bl A-V.) GU HS ! i Precauţii: • • • Observaţii de folosire: • • • • precipită în soluţia ce are un pH > 6. ATROPINA Posologie: • adulţi: s. ameţeli.Farmacologie colici biliare.v. sindrom anginos.25%o (pentru copii) 100 fiole X 1 ml X 0.). accentuează efectul hipotensor al medicamentelor antihipertensive. i.5-1 mg de 1.5 mg în total. copii: s. epigastrică i. somnolenţă. 0.

glaucom. astm bronşic vechi. de regulă s< cu medicamente antisecretorii în boala ulceroasă.o. biliare. în bradicardia sinusală.comprimate retard de 2-3 ori/zi . Efecte adverse: SNC tulburări de vedere. sindrom de sinus carotidian.flacon de 95 ml) . iridociclite. . urinare. esofagită de reflux. este avantajoasă în cazuri se rezistente la alte antisecretorii. fotofobie G -1 uscăciune a gurii. adjuvant în tratamentul miasteniei gravis.tub 15 g) de 2-3 ori/zi la 6-8 ore interval • • p. antidot în intoxicaţia cu substanţe organofosforice. în blocul atrioventricular.în timpul crizei de angină pectorală sau imediat înaintea efortului provocator extern: pe tegumente (partea internă a braţelor toracelui anterior. pentru midriază terapeutică în irite. constipaţie C-Y GU dificultăţi de micţiune HS Contraindicaţii: • • • • • • • • • PREZENTAREA PARAANALGEZICELOR NITROGLICERINĂ Posologie : • sublingual 1/2-1 comp. scleroză coronariană. dismenoree. abdomen) . adenom de prostată . în oftalmologie. dureri ulceroase.Farmacologie • antispastic în colici abdominale. stenoză pilorică. sau 1-3 picături (soluţie alcoolică perlinguală 1% . constipaţie spastică. • • • • • • • • • ptialism. Precauţii: la copii sub 12 ani.câte 23 g de unguent = 10-15 cm (unguent cu nitroglicerină 4 % . în sindromul de hipertensiune intracraniană. în preanestezie ca medicaţie preoperatorie.

în funcţie de suprafaţa de contact ce poate fi 10 cm3 sau 20 cm3 NITROGLICERINA (Sicomed. în cursul intervenţiilor coronariene sau în neurochirurgie.caps.5 mg/ml.în criză 1 praf pe limbă.5 mg sau 7. timp de 8-12 ore (discontinuu) sau 24 ore (continuu).75-8 mg/oră. . hipotensiune arterială.5 ml NITRO MACK RETARD ® (Mack.025-0. inj. retard 8. profilaxie imediată şi de durată a crizelor de angină. HTA gravă.4 mg/doze comp.o dată pe zi.15. 20x0.5 mg TRINITROSAN ® (Merck.Davis.v. Ungaria) aerosol 1% . perfuzabilă 1. • • AQUA .5 mg MAYCOR . 2 ml sau 10 ml caps. Grecia) . retard 2.TRINITROSAN ® (Merk. l%o (25-100 /j. cutiix50 sau xlOO buc. tratamentul formelor severe de angină (instabilă vasospastică). Elveţia) patch transdermic 25 mg sau 50 mg. profilaxie înainte de efort. spray oral . în perfuzie .5 mg sau 5 mg.6 mg NITRIRETARD ® (Faran. Germania) fiole 5 mg/ml în etanol 77% cu 2 g ulei 35 poli (oxietilenic) Indicaţii: • tratamentul crizei de angină.NITRO . infarct miocardic.10 ml se administrează numai diluat minimum 1 : 4 în ser fiziologic sau glucoză 5% sau 10% pentru maxim 3 zile. România) comp.patch . Germania) fiole de 1 mg/ml .g Nitroglicerină/ml) în ritm de 0. retard 2.0. începând de la doze mici de 5 /ng/minut.1 fiolă a 10 mg nitroglicerină se diluează cu ser fiziologic sau cu glucoză izotonă în concentraţie de 0. Franţa) sol.5 mg NITROMINT ® (Egis.1 mg/ml . respectiv 10 mg nitroglicerină/24 ore.SPRAY ® (Parke . Germania) aerosol 50 mg/doză . se repetă la nevoie la 3-5 minute. cel mult de 3 ori în 15 minute i. hipotensiune intracraniană.Farmacologie • transdermic .3 g = 250 doze NITRO MACK ® (Mack. LENITRAL ® (Besins Isconesco. ce eliberează 5 mg. Germania) sol. 2. • • • • • • Contraindicaţii: • • . insuficienţă cardiacă stângă cu EP acut. NITRODERM TTS ® 5 sau 10 (Ciba. Germania) caps.

traumatisme craniocerebrale. insuficienţă hepatică şi renală. hemoragie cerebrală. • în cazul administrării pe tegumente (unguent sau patch) . astfel încât administrarea se face cu pauze (1 săptămână). cu diuretice sau cu băuturile alcool determina scăderea marcată a tensiunii arteriale. până la maxim 3 administrări.v. Administrarea nitroglicerinei sub formă de perfuzie i. glaucom cu unghi închis. hipotiroidie. se face obligatoriu monitorizarea tensiunii arteriale. comprimat la 5 minute. iar dacă durerea nu cedeaza. pentru a evita riscul apar crize anginoase. anemie severă. • Se evită întreruperea bruscă a tratamentului cu nitriţi. Efecte adverse: .poate product toleranţei. Precauţii: • • • Observaţii de folosire: Asocierea cu medicamente antihipertensive. Scăderea presiunii sistolice sub 100 mm Hg impune oprirea perfuziei. La apariţia cianozei în cursul tratamentului cu Nitroderm HTS în doze impune verificarea de urgenţă a methemoglobinemiei. • Se administrează cu prudenţă la conducătorii auto (pentru că produce tulburări de atenţie. în lipsa efectului. este necesar de urgenţă consult de specialitate. mai ales la începutul tratamentului). a frecvenţei cardiace şi sub control EKG. hipersensibilitate la nitraţi sau la derivaţii acestora.Farmacologie • • • • şoc. se poate repeta administr. In cazul administrării sublinguale. hipovalemie. acest caz.

la 1 oră şi la 3 ore după mese şi în funcţie de necesităţi. cărora le scade absorbţia intestinală. Administrarea acestora se poate face cu o oră sau cu trei ore după Trisilicalm. 500 mg • ALU . boli diareice. boli inflamatorii ale colonului.PHAR ® (Pharma . lipotimie G. hidroxidul de aluminiu 0. Elveţia) Aluminiu <j> hidroxidat • • • Indicaţii: .o. flaconX500 ml ALUMINIU HYDROXIDE (Rima Pharmaceuticals.comp. tahicardie reflexă. 50x0. prurit. a se evita administrarea o dată cu tetraciclină sau cu digoxină. Efecte adverse: diaree la doze mari. senzaţii de sufocare. eritem minor.25-1 g trisilicatul: 0. cu 320 mg/ml. int. slăbiciune. Indicaţii: gastrită hiperacidă. esofagite de reflux.50 g sau cutiex 100 buc. Contraindicaţii: gastrită hipoacidă. nu se asociază cu comprimate sau drajeuri enterosolubile. C-V hipotensiun ortostatică. oxidul de magneziu : 0. Observaţii de folosire: se administrează oral sub forma comprimatelor care se sug.4-0.8 g dozele se pot repeta la 2-4 ore susp. sudoraţie. vertij GU HS congestia feţei. insuficienţă renală.o.I greaţă. bufeuri de căldură.5-1 g o dată fosfatul de aluminiu 0.5-2 g repetate de mai multe ori pe zi. alergii cutanate OXIDUL DE MAGNEZIU (MAGNEZIA AUSTA) Carbonatul basic trisilicatul Posologie: • vărsături e p.25-0.Plus. ulcer gastric şi duodenal. în funcţie de necesităţi TRISILICALM ® (Sicomed. HIDROXID ŞI FOSFAT DE ALUMINIU Posologie: • p.Farmacologie SNC cefalee pulsatilă.50 g carbonatul: 0. Irlanda) comp. România) .

5 g de mai multe ori pe zi. Germania) comp. ulcer gastric.o. 1-3 g de 3-5 ori/zi. Indicaţii: hiperaciditate gastrică.LAC ® (Godecke.. Observaţii de folosire: se administrează între mese şi seara la culcare. ulcer gastric şi duodenal.5 silicat hidratat de aluminiu şi magneziu TRI . CARBONATUL DE CALCIU Posologie: • gastrită hipoacidă. diminuează absorbţia fierului. la nevoie până la 1-10 g/zi.o. nu se asociază cu comprimate sau drajeuri enterosolubile. intoxicaţie cu acizi.55 g silicat hidrat de aluminiu şi magneziu suspensie 1 ml conţinând 0. 0.OM GEL ® (Lab. flac GELUSIL . împiedică absorbţia fosforului. esofagite de reflux. GELUSIL ® şi GELUSIL LIQUID ® (Godecke. nu se asociază cu comprimate sau drajeuri enterosolubile. la loc uscat. 0. alcaloză. 0. după nevoie.Farmacologie gastrită hiperacidă. Contraindicaţii: Efecte adverse: diminuarea tranzitului intestinal. Observaţii de folosire: se păstrează în recipiente bine închise.72 g silicat hidratat de aluminiu şi magneziu. boli inflamatorii ale colonului. Efecte adverse: la doze mari determină creşterea secundară a acidului clorhidric gastric (reboi hipercalcemie. ALMASILAT (ALUMINO-MAGNEZIU SILICAT HIDRATAT) Posologie: • p. Elveţia) . Contraindicaţii: gastrită hipoacidă. boli inflamatorii ale colonului. p. diaree de fermentaţie. constipaţie. Germania) comp.

ACIUNE DIRECTA ASUPRA FIBREI MUSCULARE DANTROLENUL (Dantrium) 2.substante utilizate pentru reducerea tonusului musculaturii striate .d TUBOCURARINA .Curarizante de ordinul I : PAHICURARE .Farmacologie Gel cu 30% aluminiu silicat de magneziu şi de calciu amorf de sinteză.pe sinapsa .VECURONIUM (Norcunon) .pe fibra musculara .CARIZOPRODOLUL .Curarizante de ordinul II : LEPTOCURARE SUCCINILCOLINA 3. MIORELAXANTELE DEFINITIE .GALLAMINA (Flaxedil) .MEPHENESINA .PANCURONIUM (Pavulon) .CLORZOXAZONUL (Paraflex) . ulcer gastric şi duodenal.PIPECURIUM (Arduan) .miorelaxantele la care gruparile de azot cuaternar sunt fixate la un nucleu sterolic .la nivelul SNC CLASIFICARE 1. ACTIUNE SINAPTICA (Curarizante) .se impart in trei categorii dupa cum actioneaza la nivele diferite : . cutii x 20 plicuri x 100 gel (3 g pulbere) Flacon X 360 ml gel (10 g gel) Indicaţii: gastrită hiperacidă. ACIUNE LA NIVELUL SNC : .

. Se manifesta prin urmatoarele simptome : .hepatite mortale 10 – 20% din cazurile tratate mai mult de 60 zile .contractie musculara puternica .producerea de acid lactic .BACLOFEN (Lioresal) .cresterea temperaturii corporale EFECTE ADVERSE .Farmacologie .DIAZEPAM .interferand cu reactii interpuse intre depolarizarea membranei ( fenomene electrice) si depolarizarea fibrelor de actina si miozina (fenomen mecanic) .reduce spasticitatea musculaturii striate paralizate(probabil prin scaderea eliberarii de ioni de calciu din reticulul sarcoplasmatic) la bolnavii cu leziuni ale cailor piramidale (hemiplegici.scleroza in placi). CLONAZEPAM si alte benzodiazepine .GLICINA MIORELAXANTE CU ACTIUNE DIRECTA PE FIBRA MUSCULARA DANTROLENUL (Dantrium) ACTIUNE : .reduce forta de contractie a muschiului striat.constand in “lezarea” capacitatii reticulului sarcoplasmic de a sechestra calciu.per os :se incepe cu doze de 25 mg/zi si se creste progre- .indicat ca tratament de urgenta in sindromul de hipertermie maligna post anestezie generala (ce apare la persoane cu defect genetic .alterari ale probelor hepatice la 1% din cazuri(control biochimic periodic la bolnavii tratati cronic) ADMINISTRAREA .PROGABIDUL .

Canalul ionic ramane inchis C un canal ionic gasit deschis este astupat de o molecula de d – TUBOCURARINA CURARA Un produs brut obtinut din plante de genul STRYCNOS si CHONDODENDRON.Farmacologie siv saptamanal pana la 100mgde patru ori pe zi . In medicina se utilizeaza: . Alta parte a efectului este datorat astuparii canalelor ionice.alcaloizi in stare pura d .intravenos doze de 1mg/kgc se repeta pana la doza totala de 10mg/kgc(in sindromul de hipertermie maligna) MIORELAXANTE CU ACTIUNE SINAPTICA = CURARIZANTE= PAHICURARE (de ordinul 1) Efectul este dat pe de o parte de cuplarea cu situsul de afinitate al receptorului N2 de pe placa motoare (inhibitie competitiva) Decuplarea este mai lenta decat a Ach care gaseste receptorul ocupat deci receptorul nu poate fi stimulat.durata curarizarii utile este de 25 minute .B ocuparea unuia sau mai multor situsuri de afinitate ale receptorului de catre un antagonist competitiv impiedica accesul agonistului la receptor.placa motoare si membranele celulare raman paralizate iar muschiul se va relaxa.derivati de sinteza Prima utilizare ca relaxant in cursul necrozei dateaza din 1942 D .TUBOCURARINA .produce miorelaxante completa la adult in doze ce variaza 5 – 30 mg si 15 – 25 mg . Pahicurarele astupa numai canalele A .TUBOCURARINA .

timpul necesar decurarizarii complete .actiunea este de scurta durata .Farmacologie .sunt sensibile la actiunea antagonista a anticolinesterazelor ANTICOLINESTERAZICELE 茟䷮ꅘ䄩俑尟䑺簀 茟 茟᷇茟 .actiune – tahicardie prin blocarea receptorilor din cord .relaxarea glotica ineficienta (se administreaza 脟脟挾脟脟脟凪脟脟 Ꮁ 茟ྐྐꝥ .antagonizeaza efectul Pahicurarelor care prin cresterea curarizantul concentratiei de Ach in vecinatatea receptorilor dep .hipotensiunea arteriala prin efect ganglioplegic si blocare a medulosuprarenalei n efect ganglioplegic si blocare a medulosuprarenalei 茟茟癐䠺司沭돤˨‫ݯ‬ este relativ lung .relaxarea glotei nu e suficient de buna .este un produs de sinteza .rev MIORELAXANTE LA CARE GRUPARILE DE AZOT CUATERNAR SUNT LEGATE LA UN NUCLEU STEROLIC .dare a glotei .scade coagulabilitatea s 茟茟 ‫ޟ‬졐㷽졐硳 ი 茟 ಋ angelui GALLAMINA (Flaxedil) .efecte adverse – elibereaza histamina producand scaderea tensiunii arteriala si/sau bronhospasm .supradozarii in administrarea Pahicurarelor mai intai un alt curarizant –Succinilcholina) .sunt pr 脟マ䈺 ᓡ ၈ 㷭㞃ꋘ窼 㞣騚 eferate pentru ca sunt selective (VECURONIUM) nu prezinta alte aspecte farmacologice decat miorelaxarea .indicatii : .

depolarizante) -au actiune de agonisti partiali.imunosupresoare . clinic se traduc sub forma unor fibrilatii musculare in momentul injectarii leptocurarei. -Leptocurarele parasesc greu receptorul . LEPTOCURARE(Curarizant de ordinul ll. placa motoare si restul membranei celulare se depolarizeaza si rezulta o contractie de scurta durata urmata de relaxare. -dezavantaje : .extirparea timusului .preparate: NEOSTIGMINA (Prostigmin .Miostin) adm oral PYRIDOSTIGMINA (Mesion) efect 3 – 6 ore AMBENONIUM (Mytelase) efect 3 – 6 ore Comprimate retard PYRIDOSTIGMINA 180 mg efect 6-8 ore .produc deschiderea canalelor ionice inchise pe care apoi le blocheaza. receptorul de pe placa motoare este stimulat.Glicocorticoizii . Prin evitarea efectelor muscarinice se administreaza inainte ATROPINA Terapia cu anticolinesterazice se poate asocia cu : . anticorpi anormali .Azatioprina .acesta ramine stimulat si mentine canalele ionice deschise astfel membrana ramine stimulata ceea ce duce la relaxare.Menti nerea acestora deschise duce la pierde rea de potasiu.Farmacologie -脟 脟脟 脟 䓔脟 茟茟㉀䣯 decurarizarea la termen sau in cazul intreruperii interventiei chirurgicale la bolnavii ce au primi a receptorilor periferici Nm al caror numar se reduce cu 70 – 90% .

interventii chirurgicale pe glob ocular pentru ca cresc tensiunea intraoculara .curarizantele au in structura grupari de tip “ONIUM” ca si Ach ceea ce explica afinitatea lor pentru receptorii Ach si greutatea cu care traverseaza membrana intestinala (se administreza numai iv) cat si bariera hemato-encefalica (prin administrarea iv efectele sunt limitate la receptorii N2 din periferie).lipsa de antidot .pentru realizarea de laringoscopii.la bolnavii cu miotonie pentru ca produce o paralizie spastica .in rare cazuri (defect genetic)bolnavii nu-si revin din curari zare(se administreaza colinesteraze umane si sange) CURARIZANTELE .musculatura ochiului este cea mai sensibila apoi cea inervata de alti nervi cranieni .indicata in initierea anestezieisau pe durata acesteia .avantaje : -instalarea si incetarea acuta a actiunii . Indicatii : .esofago scopii (ca premedicatie).contraindicata :.relaxarea musculaturii in anestezii (relaxarea glotei necesa ra intubarii) .dupa ambele tipuri de curarizante muschiul ramane excita bil la stimularea directa iar nervul motor continua sa functioneze .cea mai rezistenta este musculatura respiratorie .Farmacologie .o buna relaxare glotica SUCCINILCHOLINA . . .manevre ortopedice (evitarea luxatiilor. bronhoscopii.dureri musculare la revenirea din anestezie .fracturilor).

reduc tonusul anormal al musculaturii dupa fracturi.benzodiazepina cu proprietati – tranchilizante si sedative .actiunea este evidenta in stari de tensiune psihica cu contractie musculara si in stari spastice de natura neurologica si reactiva. luxatii inflamatii.prin actiunea supraspinala au efect sedativ MEFENESINA Primul miorelaxant folosit. torticolis.deprima preferential reflexe polisinaptice si mai putin pe cele monosinaptice nespecifice. .posttraumatice .indicat pentru combaterea spasmelor musculare : .fracturi.luxatii.anticonvulsivante .recuperarea bolnavilor cu sechele neurologice.are efect asemanator DIAZEPAM (Valium) .hernii discale.artroze) . CLORZOXAZONUL (Paraflex) .artrite. CARISOPRODOLUL . .Farmacologie .miorelaxante .terapia cu electrasoc a unor boli psihice si prevenirea de accidente.reactive (lombalgii.actiune – inhiba reflexe spinale mono sau polisinaptice cu efect relaxant puternic .actiunea este la nivel spinal si/sau la nivel imediat superioare incluzand si mezencefalul .sunt medicamente cu un mecanism incomplet cunoscut . MIORELAXANTE CU ACTIUNE PE SNC . .blocheaza cai polisinaptice excitatorii spinale si supraspinale.facilitand actiunea .se fixeaza pe receptorii GABA . . Astazi este depasit.

actioneaza mai mult pe mecanisme reticulare de reglare a tonusului muscular si mai putin pe interneuronii spinali.administrarea .somnolenta .indicatii – terapia spasmelor produse de stricnina sau toxina botulinica .reducerea rigiditatii in paralizii cu leziuni ale neuronilor spinali .sedare mai ales la inceputul tratamentului .se repeta pana la 4 doze /24 ore BACLOFENUL .10 – 20mg putandu.B .renale hematologice.Farmacologie GABA in creier si in maduva .efecte secundare: .la intreruperea tratamentului doza se reduce treptat (intreruperea brusca duce la convulsii sau la stari grave de abstinenta) . . glaucom cu unghi inchis sau la depresivi .po 2mg de doua ori pe zi doza care se creste treptat pana se ajunge la 100mg de trei ori/zi.de evitat la persoane cu afectiuni hepatice. Se produce hiperpolarizare cu deschiderea canalelor de clor cu inhibitie presinaptica consecutiva .spasmolitic activ ca un agonist al receptorilor GABA . .prevenirea accidentelor date de terapia cu electro soc adjuvant in terapia HTA .actioneaza prin hiperpolarizarea fibrei nervoase aferente primare .indicat in starile spastice produse de scleroza multipla .cu timpul se produce obisnuinta pentru efectul miorelaxant .parenteral iv sau im in spasme musculare hiperalgice din lumbago acut lent.

.dozele .traverseaza usor bariera hemato – encefalica . 15mg de doua ori pe zi pana la 100mg pe zi PROGABIDUL .Farmacologie .creste frecventa crizelor la epileptici.produce o sedare mai mica decat diazepamul .agonist de GABA – A si GABA .scade durerea la pacientii cu spasticitate posibil prin inhibarea eliberarii substantei P in maduva spinarii .inhiba neurotransmitatorul aminoacidic .are metaboliti activi inclusiv GABA insusi GLICINA .activa pe cale orala .B .

5. Anestezicele locale acţionează pe neuroni şi fibre nervoase. ..9 iar la un PH = 7. Ordinea influenţării este următoarea : 1. determină pierderea reversibilă a senzaţiei dureroase . 2. Cele mai sensibile sunt: fibrele nervoase subţiri. Pierderea sensibilităţii se datorează diminuării permeabilităţii membranelor pentru ionii de Na +. În funcţie de pKa şi PH-ul local . la care anestezicele difuzează mai greu. Fibrele motorii. fibrele nervoase superficiale sunt afectate înaintea celor profunde. 4. Fibre groase şi mielinizate. în final nu se mai realizează depolarizarea (nu se mai poate transmite influxul nervos). De asemenea. frecvent clorhidraţi în soluţii stabile.35 predomina forma neionizată ( liposolubilă ). După natura catenei de legătură a celor două resturi ( aromatic şi aminic ) anestezicele locale pot fi amide sau esteri. poate predomina forma disociată sau nedisociată. şi. şi axonii scurţi. deci. somatice motorii sunt sensibilizate ultimele. sau diferite afecţiuni medicale. Nu afectează conştienţa sau funcţiile vitale ale organismului. Se indică în cazul unor intervenţii chirurgicale mici.Farmacologie CURS 11 Medicamente cu actiune Terapia anti aging. deci . Anestezicele locale se folosesc sub formă de săruri solubile în apă. are efect rapid şi destul de puternic. în endoscopii. are efect mai lent şi intensitate mai mică. de scurtă durată. Fibrele vegetative Fibrele dureroase Fibrele termice. De exp. cele amielinice. prin acţiune locală pe neuroni şi formaţiunile nervoase periferice. 3. urmată de împiedicarea fluxului transmembranar de Na + prin creşterea pragului de excitabilitate. Anestezicele locale folosite clinic conţin constant în structura lor un rest aromatic lipofil legat printr-o catenă de 4-5 atomi de o grupare –NH 2 terminală hidrofilă.9 iar la un PH de 7. (vezi slide) ANESTEZICE LOCALE Sunt substanţe care. Lidocaina are pKa = 7. Procaina are un pKa de 8.35 predomină forma ionizată . Fibrele proprioceptive şi tactile.

2. durata de acţiune locală a anestezicului – este în funcţie de 2 factori : legarea de proteinele plasmatice şi tisulare(legarea determină efect prelungit ) vascularizaţia locală. Poate difuza subarahnoidian . 2. de infiltraţie – constă în injectarea anestezicului în piele sau ţesuturi. Prilocaina .Farmacologie Tipuri de anestezii locale 1. Anestezia epidurală – injectarea anestezicului în spaţiul epidural. Tetracaina. Farmacocinetică 1. intensitatea acţiunii – este direct proporţională cu concentraţia anestezicului( concentraţia este variabilă în funcţie de gradul de anestezie) 3. anestezice locale cu potenţă şi durată de acţiune medii( 1-2 ore ) : Lidocaină .în zone bogat vascularizate sau în cazul unui anestezic cu efect . Rahianestezia – injectarea anestezicului în spaţiul subarahnoidian în regiunea lombară. Etidocaina . de conducere sau regională – injectarea anestezicului în apropierea unei formaţiuni nervoase: nerv periferic (anestezie tronculară) sau plex nervos (anestezie plexală) . durata de acţiune este scurtă. anestezice cu structură amidică. Mepivacaină . de suprafaţă sau de contact – se aplică direct pe tegumente sau pe mucoase. Se realizează astfel un bloc nervos. Cineocaină. Sunt afectate rădăcinile posterioare ale nervilor din această zonă şi straturi superficiale din măduvă.sunt metabolizate hepatic prin dezaminare→ au durată de acţiune mai lungă 1. de aceea se asociază cu vasodilatator vasoconstrictoare( adrenalină). Permite intervenţii chirurgicale uşoare( pe abdomenul inferior ). TIPURI DE ANESTEZICE A). sau paravertebral. anestezice locale cu potenţă crescută şi acţiune prelungită ( mai mare de 3 ore ) : Bupivacaină . strat cu strat 3. potenţa – este în funcţie de liposolubilitate : cele liposolubile sunt active în doze mici 2.

incizie chirurgicală etc. numărul germenilor scade suficient de mult. Antisepticele sunt substanţe bactericide sau bacteriostatice cu acţiune asupra germenilor aflaţi pe ţesutul viu (piele. cavităţi naturale. la nivelul ţesuturilor vii (piele. Este de dorit ca antisepticele să fie bactericide. plăgi). Dezinfectantele sunt substanţe care distrug microorganismele patogene din mediul extern (diferite obiecte şi instrumente. plăgi deschise) şi în limita toleranţei acestora. mucoase. nu sterilizează ţesutul viu ci reduce în grade variabile numărul de germeni. să fie inactivaţi sau omorâţi germeni patogeni •Rezultatul este limitat la microorganismele existente la nivelul ţesuturilor respective în momentul tratării cu antiseptice. cavităţi naturale. •ANTISEPTIC = agent chimic bactericid (care omoară germeni) sau bacteriostatic (care inhibă creşterea germenilor) prin care se realizează antisepsia.pot apărea convulsii . îmbrăcăminte. . anestezice esterice : pot da reacţii alergice locale sau generale ( se testează înainte de administrare ). Clorprocaina. este produsul activ din Gerovital. . Anestezice cu structură esterică – au durată de acţiune mai scurtă (20-60 min. după tratamentul cu antiseptic.) şi potenţă scăzută.producând scăderea tensiunii arteriale. ANTISEPTICE ŞI DEZINFECTANTE ANTISEPSIA . ceea ce permite o puncţie. excrete etc). sunt rapid inactivate de colinesterazele plasmatice. pansamente. stimulând regenerarea neuronală. Lidocaina are şi efect antiaritmic. mucoase. Exemple : Procaina . Efecte adverse : anestezice amidice : stimulare SNC. •Noţiunea de antiseptizat implică o porţiune a tegumentelor sau mucoaselor la nivelul căreia. •Se realizează numai prin mijloace chimice.hipertermie malignă. Acţiunea bactericidă trebuie să apară rapid (1-5 minute) la concentraţii cât mai mici şi să se manifeste asupra unui număr cât mai mare de microorganisme fără a afecta macroorganismul. încăperi.Farmacologie B). injecţie.operaţiune cu rezultat momentan ce permite.Sunt deprimante ale miocardului. stări de excitaţie psihomotorie . Procaina are şi efect de tip biotrofic .

dar CMI creşte foarte mult când bacteriile se află încorporate într-un biofilm. mecanice. •DEZINFECTANT = agent chimic prin care se realizează dezinfecţia. Dezinfecţia se realizează cu mijloace chimice. . •Se realizează prin mijloace chimice. spaţiu de cazare etc. timp de contact etc. Substanţele dezinfectante prezintă o CMI pentru bacteriile sub formă planctonică. spută etc.din excrete prelevate. Sunt cuprinse şi speciile insensibile (cu rezistenţă naturală). haine. un dezinfectant poate produce sterilizare (operaţiune denumită sterilizare la rece şi folosită pentru instrumente termolabile). mecanice. 1990). fizice.). dar nu toate formele microbiene (endosporii bacterieni) (Rutala. fără a afecta macroorganismul. Antisepsia se realizează numai cu mijloace chimice. până la un nivel la care nu mai sunt periculoşi pentru sănătate: -de pe suprafeţe inerte contaminate (diferite obiecte. aer. nu sterilizează ţesutul viu.). . fizice. •În anumite condiţii.din mediu (apă. • = agent chimic care elimină anumite microorganisme patogene. ci reduce în grade diferite numărul de germeni.).Farmacologie DEZINFECŢIA -operaţiune prin care se distrug germenii patogeni (cu excepţia unor spori şi a unor virusuri) existenţi în afara corpului uman. Acţiunea bactericidă trebuie să apară rapid (1-5 min. cu origine precizată (puroi. instrumente medicale etc. Evaluarea intensităţii acţiunii antisepticelor şi dezinfectantelor se face prin determinarea : concentraţiei minime inhibitoare (CMI). Este de dorit ca antisepticele să fie bactericide. care determină indicele fenolic. . Deci toxicitatea trebuie să fie selectivă. . concentraţiei minime bactericide (CMB) cantitatea cea mai mică de substanţă care asigură un efect bactericid. concentraţie.spectrului de acţiune a unei substanţe antiseptice sau dezinfectante: lista speciilor şi variantelor bacteriene sensibile la substanţa respectivă cu precizarea CMI stabilite în condiţii standard.). . stabilită în condiţii s andard. •O substanţă poate fi folosită atât ca dezinfectant cât şi ca antiseptic în funcţie de modul de utilizare. la concentraţii cât mai mici şi să se manifeste asupra unui număr cât mai mare de specii de microorganisme.

glutaraldehida. Zn).fenolul suprimă unele sisteme enzimatice.metalele (Cu. de I.coloranţii azoici intră în competiţie cu enzime bacteriene. Afectarea unor sisteme enzimatice – efect germistatic .salicilamida. mertiolatul lezează membrana celulară. formolul coagulează proteinele microbiene. agenţi tensioactivi). eugenol=9. iodul. oxidul de etilen. Expl. . . timol=25. . iodul.hipocloritul de sodiu. 3. oxidul de etilen blochează grupările NH2 ale proteinelor.compuşii cationici acţionează asupra grupărilor COOH. probabil dehidrogenazele. . . Indicele fenolic se aplică în special la dezinfectante.derivaţii acridinici prin disociere intră în competiţie cu H+ din poziţiile vitale ale grupării acide. substanţele caustice. Este destul de criticabilă ca metodă de testare a eficacităţii substanţelor dezinfectante. – indice fenolic 200=eficienţa unei concentraţii de 200 ori mai mică faţă de fenol.peroxidul de hidrogen inactivează grupările SH ale enzimelor şi ale proteinelor structurale. disociabile ale enzimelor respiratorii. . eucaliptol=2 Mecanisme de acţiune 1.formaldehida. .interesarea sistemelor enzimatice prin interferenţa cu cantităţi . Interesarea membranei celulare – efect germicid . Modificarea constituenţilor plasmatici – efect germicid .iod=200. blochează funcţiile tiol (SH) ale proteinelor şi ale sistemelor enzimatice. Cu.fenolul. formaldehida. folosind culturi standard de stafilococ auriu. Ag. 2. clorul. carbanilidele acţionează asupra sistemului de mişcare a protonilor prin membrană.F.fenolii. •Ex. 2-4 dinitrofenolul. detergenţii. clorhexidina şi alcooli acţionează de asemenea asupra unor constituenţi celulari. prin intermediul oxigenului atomic eliberat. . .modificarea permeabilităţii celulare şi a tesniunii superficiale (detergenţi. .Farmacologie Indicele fenolic – raportul dintre acţiunea antibacteriană a substanţei luate în studiu şi aceea a fenolului. . mentol=5. . permanganatul de potasiu intervin în procesele de oxido-reducere ale sistemelor enzimatice. glutaraldehida.clorhexidina acţionează asupra membranei celulei bacteriene cu ruperea acesteia. Ag.

Substanţe oxidante 3.bactericidă . 1. •După germenul asupra căruia acţionează acţiunea poate fi: • • .sporicidă . Halogeni şi substanţe halogenate 4. Acizi .bacteriostatică.fungicidă . Omorârea (inactivarea) acestora este dovedită de absenţa creşterii germenilor după înlăturarea substanţei germicide şi introducerea germenilor în medii favorabile multiplicării lor. Este de dorit ca antisepticele să fie bactericide.se intervine letal asupra sporilor. •Acţiunea germicidă a antisepticelor şi dezinfectantă trebuie să apară rapid (1-5 minute). Alcooli 5.se intervine letal asupra fungilor.virucidă . acţiunea este: • • • • • • • . la concentraţii cât mai mici şi să se manifeste asupra unui număr cât mai mare de specii de microorganisme. fără a afecta macroorganismul (toxicitate selectivă).amoebicidă . .se intervine letal asupra bacteriilor. . înlăturarea substanţei germistatice determină reluarea activităţii metabolice şi a multiplicării germenilor.Farmacologie foarte mici de metale = acţiune oligodinamică (săruri de argint). •Prin antiseptice şi dezinfectante formele vegetative ale microorganismelor sunt afectate mai evident decât sporii bacterieni Clasificarea antisepticelor şi dezinfectantelor se face după criterii chimice sau după criteriul componentei active.se intervine letal asupra virusurilor.se intervine letal asupra amoebelor. . germistatic = inhibarea reversibilă a multiplicării germenilor patogeni. . Acest mod de acţiune este comun dezinfectantelor. Aldehide 6.fungistatică etc. . Detergenţi 2. •În funcţie de tipul microorganismului asupra căruia se acţionează. •Acest mod de acţiune este comun antisepticelor. Mod de acţiune al antisepticelor şi dezinfectantelor •Modul de acţiune al antisepticelor şi dezinfectantelor este: • germicid = oprirea ireversibilă a multiplicării germenilor patogeni.

se produce emulsionarea. Unele săpunuri medicinale conţin substanţe antiseptice: mentol. Săpunul de sodiu are o duritate mai mare. După structura lor se împart în detergenţi: anionici cationici neionici Detergenţii anionici sau săpunuri propriu-zise. Fenoli şi derivaţii 8. timol. efect spumant şi efect de curăţire. Sunt săruri de sodiu sau potasiu ale acizilor stearic. grupându-se în complexe cu o anumită structură. Miceliile de detergent pot fixa particule solide. COOH. particule uleioase sau gazoase.Farmacologie 7. gelatinos. componenta activă. Se adaugă şi efect asupra membranei bacteriene (în timp). Molecula are două părţi: grupare hidrofilă polară – OH. Astfel ei intervin ca agenţi de curăţire şi agenţi emulsionanţi. ichtiol. agenţi activi de suprafaţă sau agenţi de curăţire. anionul. care are un pH de 5. SO3H. multe săpunuri când se dizolvă în apă sunt puternic alcaline (pH 8-10). Metale grele şi derivaţii 1. sub influenţa forţelor intermoleculare. etc Săpunurile au acţiune iritantă asupra mucoaselor.nucleu aromatic alkilat Detergenţii formează micele.5. haxaclorofen. Detergenţii care disociază dau micelii cu o sarcină electrică pozitivă sau negativă. Săpunurile au acţiune bactericidă şi de curăţire. . carbanilide. Deoarece NaOH şi KOH sunt baze puternic. Mai puţin utilizate sunt lauril sulfatul de sodiu şi săpunurile alchil şi arilsulfonate. Deci ele pot irita pielea. Neutrogena) folosesc trietanolamina ca bază şi când se dizolvă pH-ul este în jur de 7. palmitic. pe când mulţi dintre acizii graşi sunt acizi slabi. DETERGENŢII Sunt denumiţi şi agenţi tensioactivi. se dispune la interfeţe scăzând tensiunea superficială. Acţiunea antiseptică este mai ales asupra florei gram pozitiv. Săpunul medicinal se utilizează pentru spălatul mâinilor înainte de intervenţii chirurgicale. solubilizându-le. Săpunul disociază în apă. cel de potasiu este moale. Coloranţi 9.5-6. Săpunuri speciale (expl. oleic. NH3 grupare hidrofilă nepolară – 1 lanţ de atomi de carbon –ramificat -neramificat .

Benzalconium – foarte solubil în apă. la conc. alcool. Este bacteriostatic şi bactericid. Se utilizează în infecţii din sfera ORL. . plăgi. Au acţiunea bactericidă sau bacteriostatică. Mecanism de acţiune – sunt derivaţi cuaternari de amoniu. dezinfectant pentru instrumentar 2%. Au structură bipolară. Antifungic faţă de candida. cu care formează complexe macromoleculare inactive. Folosit pentru antisepsia pre şi postoperatorie a pielii. dermatologie. mici inhibă unele sisteme enzimatice. veselă. aplicaţii locale. stomatite. mobilier. folosirea abuzivă da iritaţii ale mucoasei. sinuzite. Pentru pielea intactă se utilizează soluţie 0. Dequalinium Antibacterian faţă de germeni gram pozitiv şi negativ. ca dezinfectant 1-2%. bacili acidorezistenţi. etc Bromura sau clorura de cetilpiridiniu (Bromocet) Compus de amoniu cuaternar. Sunt agenţi tensioactivi de sinteză.1%. mari pot precipita proteinele Acţiunea lor este inhibată de detergenţii anionici. Preparate farmaceutice: Decaderm soluţie pentru uz intern. Acţiunea mai intensă la pH alcalin. plăgilor infectate. chirurgie. mucoase 1%. badijonări. pe care se fixează prin adsorbţie sau datorită sarcinilor electrice. Este incompatibil cu săpunurile. Dezinfectant pentru instrumente chirurgicale. pansamente. virulicidă. cu un radical hidrofil şi un radical lipofil (hidrofob). dezinfectante pentru instrumente. Codecam spray – pulverizaţii la nivelul mucoasei bucale. Sunt folosite ca antiseptice pentru piele şi plăgi superficiale. scad tensiunea superficială cresc permeabilitatea membranelor liza celulelor microbiene conc. Se utilizează ca antiseptic pe piele 1%. Cationul este componenta activă. antimicotică. Preparatul românesc se numeşte Dezinfectat cationic. mucoaselor. pentru mucoase şi pielea denudată 0. tricofiton. podele.2%.Farmacologie Detergenţii cationici sau săpunuri inverse.

bactericid şi antifungic antiseptic pentru mâini dezinfectant pentru lenjerie. resturi necrozate. Este un lichid clar. lent. instrumente. descompunerea H2O2 se face după reacţia: H2O2 → H2O + [O] [O] .Farmacologie Detergenţii cationici pot induce sensibilizare alergică – la chirurgi la mâini. Apa oxigenată (peroxid de hidrogen 3%) pierde oxigenul spontan.012 . 2. mari. efecte iritante la conc. inodor sau cu miros de ozon. Sub influenţa catalazei. peroxidul de hidrogen eliberează rapid oxigen. omorând germenii. OXIDANŢI Sunt substanţe ce pun în libertate oxigen atomic. Detergenţi neionici Dodicin – Tego 103S.0. încăperi. care se degajă sub formă de bule (spumă). având astfel acţiune de curăţire . Oxigenul format în profunzime pătrunde în anfractuozităţile plăgii şi ridică la suprafaţa acesteia puroi. El se poate lega de alt [O] formând O2 (amintit anterior). bacterii. pe care-l oxidează.soluţie de peroxid de hidrogen 3% = apă oxigenată .datorită afinităţii foarte mari se leagă imediat de substrat (bacterii. Peroxidul de hidrogen Antiseptic cu eficacitate germicidă slabă: indicele fenolic este 0.o soluţie apoasă care eliberează prin descompunere 10 volume de oxigen activ. care acţionează cu grupările SH ale proteinelor.014 pentru apa oxigenată. cu diminuarea în timp a eficienţei. atât [O] cât şi O2 acţionează asupra grupărilor SH (tiol) ale proteinelor bacteriene. .o soluţie apoasă care eliberează prin descompunere 110 volume de oxigen activ. Tensid amfolitic. cu efect bactericid. Se prepară sau se găseşte în farmacii sub mai multe forme: . Produs Tego 103S – soluţia dintr-un flacon se diluează de 100 ori (10 ml la 1 litru apă). incolor. ţesuturi necrozate). În prezenţa substanţelor organice din ţesuturi. dar de durată foarte scurtă deoarece este prezent cât timp se degajă oxigenul atomic. S-a utilizat foarte mult timp în trecut ca antiseptic actualmente fiind mai puţin folosit.soluţie de peroxid de hidrogen 30% = perhidrol . Mecanism de acţiune: • Efectul germicid este rapid.

• Efectul antimicrobian al oxigenului eliberat este influenţat de: .Farmacologie mecanică. • • . peroxidul de hidrogen are un efect mecanic creat prin efervescenţă care. . Gram negativ (E.desprinderea pansamentelor aderente. antiseboreic şi iritant. durerea dispărând într-o oră. prin eliberarea de O2.slab bactericid: germeni Gram pozitiv. fungi. Mod de acţiune şi spectru antimicrobian: • • • • • • • . se foloseşte totuşi în combinaţie cu alte antiseptice. coli.prezenţa ionilor de fier şi cupru care se pare că-l intensifică. .plăgile tratate de la început cu apă oxigenată formează foarte mult ţesut de granulaţie ce duce la instalarea unor cicatrici vicioase. anaerobi. Oxigenul care pătrunde în anfractuozităţile plăgii aerează mediul făcându-l nefavorabil dezvoltării germenilor anaerobi. • . aeruginosa). Deşi apa oxigenată nu este eficientă în contact cu pielea integră. emfizem.virucid. are acţiune dezodorizantă şi decolorantă. Când se aplică pe piele este keratolitic. . îmbibate cu sânge (deoarece oxigenul format în profunzime se ridică la suprafaţă. Aplicat pe acestea dă arsuri iritative cu o escară albă. mucoase). contribuie mult la curăţirea plăgilor. pe lângă acţiunea antimicrobiană. antrenând crustele). . Peroxidul de hidrogen are acţiune hemostatică uşoară sau moderată.perhidrolul este caustic pentru ţesuturi (piele. unele spirochete şi treponeme.curăţirea mecanică a plăgilor. Efecte adverse: Deşi apa oxigenată nu este iritantă pentru ţesuturi. la compresii pe pereţi cu durere. • • • • • • Utilizări: Soluţia de peroxid de hidrogen 3% (apa oxigenată) se foloseşte ca antiseptic pentru: . a mâinilor.antisepsia pielii în general. Nu acţionează pe spori. . care reduce acest efect. deşi penetrabilitatea sa este redusă.introducerea apei oxigenate în cavităţi închise sau cu deschideri foarte înguste duce. inclusiv asupra HIV. micobacterii. . totuşi: -prin folosirea timp îndelungat pentru antisepsia cavităţii bucale poate produce hipertrofia papilelor linguale filiforme (limba păroasă). • Deci. favorizează epitelizarea ţesuturilor. leziuni mecanice ale pereţilor canalului.prezenţa materiei organice. reversibilă după întreruperea tratamentului. P.

germeni Gram pozitiv. puternic oxidant. flaconul trebuie închis etanş. Ozonul este un antiseptic cu eficacitate germicidă slabă.Farmacologie • • . violetă-închis. Acţionează ca antiseptic cu eficacitate germicidă slabă. • • Se prezintă ca o pulbere cristalină lucioasă.slab bactericid . . Ca decolorant: prin încorporarea în paste folosite la albirea dinţilor sub formă de peroxid de carbamidă în care apa oxigenată este cuplată cu ureea.intră în compoziţia unor paste de dinţi. oxidând substratul un timp ceva mai îndelungat decât apa oxigenată.mucoaselor: sol. Mecanism de acţiune: Permanganatul de potasiu se oxidează şi dă naştere dioxidului de mangan (MnO2) care precipită ca un depozit brun. Peroxizii sunt folosiţi pentru albirea dinţilor. S-a utilizat foarte mult în trecut ca antiseptic actualmente fiind mai puţin folosit.antisepsia mucoasei bucale sub formă de gel sau apă de gură în concentraţie de 1. . .antisepsia .antisepsia mucoasei bucale în: stomatite.virucid: inactivează majoritatea virusurilor inclusiv HIV.antisepsia cavităţilor dentare. micobacterii. Utilizări: . are acţiune dezodorizantă şi astringentă. Nu mai face spumă ca apa oxigenată deoarece întreaga cantitate de oxigenul atomic eliberată se fixează pe substrat. Mecanism de acţiune: Are o capacitate mare de a oxida substratul prin Nu acţionează pe spori. a canalelor radiculare. . instabil. fungi. 1/5000 . .1/2000. • • Efectul bactericid observat in vitro este redus clinic în prezenţa substanţelor organice.plăgilor purulente. angine. tehnică practicată de medicul dentist. Mod de acţiune şi spectru antimicrobian: . Eliberează lent oxigen atomic. • • • • • Ozonul • • Gaz albăstrui cu miros înţepător. Dezavantaj – produsul este instabil. Gram negativ. Permanganatul de potasiu Este antiseptic cu eficacitate germicidă slabă. Favorizează epitelizarea ţesuturilor. faetor ex ore. Ca hemostatic se utilizează în mici hemoragii capilare gingivale.5% sau sub formă de soluţie peroxid de hidrogen 3% diluată 1/1 sau 1/2. • • • • . Este mult folosită sub formă de gargarisme în tratamentul stomatitelor sau pentru dezodorizarea cavităţii bucale.

faringiană. 2O3 → 6[O] → 3O2 • • • • Acţiunea antiseptică este puternică. colaps.dezinfecţia apei. virusuri. Acţionează fungicid asupra Candidei albicans. Un dezinfectant ce foloseşte bule de ozon (cu o concentraţie de ozon de 10 ppm) este considerat eficient datorită puterii de dezinfecţie şi de dezodorizare mari şi siguranţei biologice. HALOGENII Clorul şi substanţe eliberatoare de Clor Mecanism de acţiune: Toate aceste substanţe acţionează.halogenarea grupelor -NH2 ale proteinelor. Pentru apele intens poluate se utilizează 20 ppm sau mai mult. Sunt active faţă de bacterii. a piscinelor. apelor infectate din spitale. Clorul este un antiseptic şi dezinfectant puternic. având coeficient fenolic 150-300. Utilizări: . sângelui. fecalelor.25 – 2 – 4 ppm (părţi per milion) clorul se utilizează pentru dezinfecţia apei de băut. Este iritant pentru mucoasa conjunctivală. încăperilor şi pentru etc. Concentraţiile mari pot produce acidoză. sputei. • . Clorul dizolvat în apă formează acidul hipocloros care este instabil şi eliberează oxigen atomic. Derivaţii clorului se folosesc antisepsia tegumentelor. • . puroiului. Se mai utilizează ca decoloranţi.antisepsia canalelor radiculare sub formă de ozonoterapie = insuflare de ozon în canalele radiculare sub forma unui amestec de ozon şi oxigen cu concentraţia maximă de ozon de 5% în tratamene dentare de canal. . lenjeriei. plăgilor.Farmacologie descompunerea rapidă cu eliberare de oxigen atomic.dezinfecţia protezelor. mucoaselor dezodorizanţi şi detoxifianţi. de 0. Substante eliberatoare de clor Hipoclorit de sodium este un dezinfectant şi antiseptic cu eficienţă germicidă pentru dezinfecţia instrumentelor. . dar limitată în timp prin transformarea [O] în O2. • • Utilizări In conc. protozoare. Utilizarea este limitată deoarece inhalat este foarte iritant pentru mucoasa aparatului respirator (leziunile care apar pot evolua până la edem pulmonar acut). 3. moarte.oxidarea grupelor -SH ale enzimelor şi proteinelor bacteriene. datorită clorului eliberat prin două mecanisme: • • • . nazală. urinii. EPA.

Conţine aproximativ 10% "clor disponibil" şi 10% hidroxid de sodiu. --> în parodontopatii se foloseşte pentru înmuierea tartrului dentar şi lichefierea depozitelor purulente. Tratarea în stadiul prodromal împiedică veziculaţia. • • • • Mecanism de acţiune: .1/100 timp de 10 . Acţiunea germicidă se datorează penetrării acidului hipocloros prin membrana citoplasmatică. . Cloramine .dezinfecţia apei care circulă în sistemul de apă al unui aparat.5% hipoclorit de sodiu).acţionând asupra azotului aminic clorul dă naştere la cloramine care prin gruparea -ClN.Ţesuturile sănătoase cu circulaţie normală nu permit realizarea concentraţiei necesare de clor şi proteinele lor nu sunt descompuse. acţiune moderată asupra sporicid mai ales la pH de 7. .pentru îndepărtarea pulpei necrozate în 1-2 minute sub formă de antiformină. Antiformina = soluţie concentrată şi stabilizată de hipoclorit de sodiu în exces de hidroxid de sodiu.30 minute.oxidare puternică a componentelor celulare. HBV.6. . • Spectru de acţiune: bacterii Gram pozitiv şi Gram negativ.sunt bactericide. Efectul letal este rapid.halogenarea proteinelor. . Se descompune dând naştere acidului hipocloros (foarte slab).dezinfecţia suprafeţelor cu hipoclorit de sodiu diluat în apă 1/5 . • • Mod de acţiune şi spectru antimicrobian . . Este foarte puţin stabil. foarte eficient pentru HIV. Substanţa nu lasă reziduu iritant.bactericid pe germeni Gram pozitiv. micobacterii inclusiv BK. Hipocloriţii atacă doar ţesuturile necrozate. • • • • • Utilizări: Ca antiseptic: --> îndepărtarea în cantităţi mari a ţesuturilor necrozate din plăgi. Pentru acest scop se foloseşte sub formă de soluţie Dakin (0. sau cu apa de Javel 2-10% după curăţire. Acţiunea sa este mai redusă de 4 ori decât a cloraminei T. --> în herpesul labial.Farmacologie medie. Gram negativ. virucid: este dezinfectant de elecţie pentru virusuri. • • • • Ca dezinfectant: .dezinfecţia excretelor. fungicid. Pentru a ataca proteinele este necesară o concentraţie satisfăcătoare şi un contact prelungit asigurat prin irigaţia plăgii.

în 10 minute. la 1 l apă. Soluţiile eliberează lent dicloramina în faza apoasă.pentru mâini : soluţie din 10 comp.pentru pielea mâinilor : după spălare cu apă şi săpun. .în plăgi. Acţionează bactericid./1 l apă. Ca dezinfectant: . . Se utilizează pentru dezinfecţa apei. Se utilizează ca antiseptic pentru plăgile infectate sub formă de irigaţii şi pansamente umede şi ca dezinfectant pentru apă.pentru instrumente chirurgicale.este antiseptic şi dezinfectant cu eficacitate germicidă medie. Se utilizează ca antiseptic în plăgi. stomatite ulceroase (timp de cel mult 2-3 săptămâni deoarece cloramina irită mucoasele). . • • • Utilizări: Ca antiseptic: . asemănătoare cu cea a cloraminei T. . Ca antiseptic: • • • • • • . amigdalite.soluţie din 4 comp. • • • .Farmacologie Cloramina T (toluat de cloramină) acţionează prin denaturarea proteinelor asupra bacteriilor Gram pozitiv şi Gram negativ. • • • Utilizări: Soluţiile folosite se pot prepara cu apă comună. dar mai slabă.pentru obiecte nemetalice : soluţie din 10 comp.pentru cavitatea bucală . foetor ex ore. sporilor. formă de gargarisme. Cloroazodina . Iodul si substanta care contin iod .este dezinfectant şi antiseptic cu eficacitate germicidă medie. Cloramina B . la 1 l apă.pentru obiectele de porţelan : soluţia 10%. Indicele fenolic: 20-25. Ca dezinfectant se folosesc soluţii 2-5%.este un antiseptic cu eficacitate germicidă medie. • • Halazona Este dicloramină derivată a acidului benzoic (acid 4-diclorosulfamoil benzoic). prin dizolvarea comprimatelor în apă. micobacteriilor.pentru apa de băut.în plăgi : soluţie din 2-6 comp./1 l apă sub . având o acţiune de lungă durată. Dicloramina T . mai puternică decât a cloraminei. rufe. fungilor şi virusurilor. pentru antisepsia cavităţii bucale în pioree alveolară.

Trece uşor în celule. dar cea mai mare parte formează complexe cu legături slabe din care iodul este eliberat lent. erupţii cutanate). suc gastric. Efecte adverse: • . • • Se mai prezintă şi sub formă de: iodură de sodiu sau potasiu în soluţie apoasă sau tinctură de iod cu 50% etanol. Tratamentul se face cu tiosulfat de sodiu 10%. febră. Acţiunea germicidă este directă prin ionul de iod şi nu indirectă prin oxigen (oxidantă). Iodul elementar este letal pentru majoritatea microorganismelor inclusiv protozoarele şi virusurile. eficienţa imediată pare oarecum diminuată. risc de sensibilizare: mai ales după aplicaţii locale. Secundar se mai elimină prin: salivă. astm bronşic (sindrom iod-alergic). diaree. colaps. În soluţiile alcoolice are acţiune revulsivă. edem pulmonar acut. deoarece acidul hipoiodos care eliberează [O] are acţiune slabă. Se elimină prin urină în principal. iodul este parţial adsorbit de proteine sau parţial legat de acestea formând în final un complex iod-proteină (mecanism de halogenare). • • . dureri abdominale. Mecanism de acţiune: Iodul acţionează asupra grupărilor SH ale proteinelor microbiene şi asupra sistemului de transport al electronilor prin membrană.000 este bactericid şi omoară sporii în 15 minute.intoxicaţia cronică (iodism): hipersecreţie a mucoaselor (coriză). o parte din iod este legat covalent. o parte fiind resorbit. leziuni cutanate (furunculoză. Astfel. În prezenţa materie organice. . secreţia glandelor sudoripare. preparatele comerciale conţin iod în exces pentru ca materia organică să nu influenţeze negativ eficienţa imediată. În profunzime dă o inflamaţie fibrinoidă care măreşte activitatea leucocitară. 1:20. etc.intoxicaţia acută: ingestia unei cantităţi relativ mari produce iritaţie gastro-intestinală cu vărsături. hipotensiune arterială. faringită. leziuni mucoase. Din acest motiv. În organism se fixează mai ales în ţesutul conjunctiv şi în tiroidă. Iodul are spectru larg de acţiune. DL= 30-150 ml tinctură de iod. dar după o perioadă de 15-60 minute ea se menţine la nivel constant. acnee.Farmacologie Iodul La temperatura camerei se prezintă ca substanţă solidă cu aspect metalic sub forma unor cristale lamelare albăstrui-negricioase(brune) ce degajă vapori cu miros caracteristic. Este cel mai activ antiseptic pe pielea intactă. drept pentru care se pensulează local în parodontite marginale cronice. Astfel. Tratamentul se face cu tiosulfat de sodiu 10%. Pătrunde prin piele şi mucoase. stomatită. In conc. La persoanele sensibilizate apar: erupţie cutanată generalizată. Acest proces blochează ireversibil ciclurile metabolice vitale ale microorganismelor. Iodul este bine tolerat de ţesuturi.

5-2%.soluţia iod 2% în propilenglicol. are gust dezagreabil când este aplicat pe mucoasa bucală. Au pH neutru. este periculos pentru ochi.de a creşte solubilitatea iodului. Conţin un indicator de . corodează metalele şi din acest motiv nu se folosesc pentru instrumente de metal. incompatibili cu tiosulfat de sodiu (petele de iodofori se pot îndepărta cu acesta). Utilizări: Se utilizează sub următoarele forme: tinctură de iod (2% iod. O parte sunt incolori. Substanţele purtătoare de iod sunt polimeri neutri cu proprietăţi amfipatice. Sunt instabili în prezenţa apei dure şi a căldurii. 2% iodură de sodiu în alcool etilic de 50°). Agentul tensioactiv are următoarele roluri: • .Farmacologie • .5%) în glicerină (2%) sau în benzină. Iodoforii sunt antiseptice şi dezinfectante cu eficienţă germicidă medie. Cei coloraţi pătează pielea şi ţesăturile.de ″ transportor ″ (purtător sau phoros) al iodului. • • . poloxameri în poloxamer-iodine. În iodofori. Iodofori Sunt combinaţii complexe ale iodului cu un agent tensioactiv solubilizant neionic (frecvent). detergenţi.pătează ţesuturile. Deoarece sunt puţin volatili nu au miros.aplicarea iodului în zona feţei are mai multe inconveniente: este iritant. • Pentru antisepsia pielii sub formă de tinctură de iod (care trebuie să conţină o concentraţie de iod mai mică de 2% şi să fie aplicată pe pielea uscată pentru ca iodul să nu precipite). greu de suportat în regiunile piloase. soluţia apoasă Lugol (iodo-iodurată) căreia i se poate adăuga glicerină. pielea (îndeosebi când se află sub formă de tinctură).de a oferi un rezervor susţinut de eliberare a iodului. eficienţă a soluţiei: soluţia brună sau galbenă este încă activă. • Pentru antisepsia mucoaselor se preferă soluţia apoasă Lugol căreia i se adaugă glicerină 4% pentru a adera şi a înlătura precipitarea iodului (de către lichidele din cavităţi). cationic sau anionic (rar). • • • . . soluţie alcoolică (2 şi 6. Acţiunea germicidă este determinată de iod. Sunt soluţii apoase: iodoforii sunt solubili în apă şi miscibili cu apa. De exemplu: polivinilpirolidona în povidoneiodine. iodul se găseşte sub 2 forme aflate în echilibru dinamic: Concentraţia iodului în iodofori este de 0.

aerosoli. Produc sensibilizare prin iod. Acţiunea se produce la o concentraţie minimă de 30-40% iar efectul optim are loc la concentraţia de 5570% deoarece aceasta asigură pătrunderea substanţei în celula bacteriană în cantitate eficientă. slab sporicid. Utilizări: • • • • • • • antisepsia fie prin badijonare cu o compresă îmbibată în soluţie fie prin pulverizarea suprafeţei cu un spray: . -protezelor din materiale acrilice /ceramice sau metalo/ceramice prin imersie.modelelor de gips prin imersie. Se utilizează sub formă de soluţie. . fungicid. . şampon. Alcoolul etilic produce precipitarea şi deshidratarea albuminelor şi dizolvarea lipidelor. virucid: inclusiv HIV. instalându-se în 1-6 minute de la contactul cu antisepticul.pe piele integră înainte de puncţia venoasă sau de intervenţii chirurgicale. ALCOOLII Alcoolul etilic (etanol) este un lichid incolor.plăgilor infectate. unguent. Iodul din iodofori produce denaturarea proteinelor microbiene. . Iodoforii penetrează bine în ţesuturi. -asupra mucoasei bucale şi faringiane inflamate. spori. cu durată prelungită.mâinilor.instrumentarului de cauciuc. Complexul organic de iod are avantajul că păstrează iodul în soluţie şi îl eliberează lent în contact cu ţesuturile. HBV. plastic. -asupra mucoasei bucale înainte de puncţia anestezică sau de incizii. 4. eterul.în micoze cutanate. Nu este necesară aplicarea locală repetată deoarece are un efect de lungă durată. De aceea. nu pătează. . inclusiv BK. Nu au acţiune iritantă ca iodul. micobacterii. . Acţiunea biocidă este rapidă (1-6 minute). gel vaginal. miscibil cu apa. Exemple: complecşi ai iodului cu polieterglicolul (Wescodyne). Acţionează: bactericid pe bacterii Gram+. Betadine. acţiunea este remanentă. . Mecanism de acţiune: Eliberarea iodului în interiorul microorganismului determină oxidare toxică şi reacţii de substituţie.Farmacologie • • . sticlă (termometre) şi a suprafeţelor.complecşi ai iodului cu polivinilpirolidona (povidon-iodine. Gram-. arsurile. cloroformul.liberă (activă) cu acţiune caracteristică. Se poate îndepărta de pe piele prin spălare cu apă sau alcool etilic de 70 °. isodine). după uscarea suprafeţei.legată (inactivă) ce eliberează iod pe măsură ce fracţiunea liberă scade. • • • • • dezinfecţia: . cu miros agreabil şi gust arzător.

clorhexidină. Se contraindică folosirea alcoolului pentru dezinfecţia instrumentelor chirurgicale deoarece nu distruge sporii bacterieni. • .Farmacologie Apa previne evaporarea rapidă. La fel este utilizat şi ca răcoritor pentru tegumente (prin evaporare). Intră în compoziţia unor preparate dermatologice.5%). . solubilizare a lipidelor pielii contribuie la accentuarea efectului antiseptic al altor substanţe dizolvate în alcool. asigurând pătrunderea alcoolului în ţesuturi. intervenţii chirurgicale. La nivelul membranei celulare produce dezmembrarea bistraturilor lipidice prin dizolvarea lipidelor componente şi denaturare proteică cu ruperea membranei celulare.antiseptic pentru pielea mâinilor. compuşi cuaternari de amoniu.pentru instrumente . injectat local în soluţie 80% pentru a întrerupe sensibilitatea dureroasă. Pielea trebuie să fie uscată înainte de aplicare. inclusiv BK. Acţionează antimicotic. În amestec cu clorhexidina (0. • • Ca astringent este folosit în leziuni de decubit şi arsuri. Alcoolul este utilizat ca solvent pentru creşterea activităţii antimicrobiene a altor antiseptice ca: iod. Spori se pot găsi chiar în alcoolul de 90o. • • • Ca dezinfectant : . injecţii. Ca antisudorific şi ca hiperemiant (revulsiv) este folosit în prişniţe alcoolizate. Nu acţionează pe sporii uscaţi.antiseptic pe piele înainte de puncţii. însă nu distruge HBV. Alcoolul etilic de 70% aplicat repetat produce uscarea pielii şi iritaţii.în concentraţie de 50-70%. Acţionează bactericid pe toate bacteriile patogene vegetative comune Gram pozitiv şi Gram negativ.pentru suprafeţe curate. Efectul de • La o concentraţie de peste 70% acţiunea este anulată deoarece albuminele tisulare sunt precipitate brusc şi alcoolul nu mai poate penetra în interiorul germenilor patogeni. • • Utilizări: . Deoarece alcoolul e inflamabil se vor lua măsuri de precauţii înainte de folosirea echipamentelor de diatermie sau electrice. . derivaţi organo-mercuriali. Spălarea mâinilor cu alcool 70% timp de un minut echivalează cu spălarea corespunzătoare cu săpun timp de 6-7 minute. Ca anestezic a fost folosit în nevralgiile esenţiale de trigemen (la nivelul ganglionului Gasser). Are acţiune virucidă pe virusurile lipofile. hexaclorofen. iodul (12%) sau lauralinium acetat (5%) etanolul 70% folosit pentru acelaşi scop este mult mai eficient. • Alcoolul intră în compoziţia majorităţii apelor de gură. triclosan.

Nu are efect pe sporii bacterieni. Cu o cantitate de 1/10 apă formează un lichid omogen. Fenolul . Este puternic toxic protoplasmatic . glicerină. Fenolul distruge formele vegetative ale microorganismelor în 30-90 de minute. În concentraţii mici (0. Alcoolul izopropilic 90% echivalează în acţiunea antiseptică cu alcoolul etilic de 70%. FENOLI Fenolul este un hidroxibenzen denumit greşit şi acid carbolic. mai puţin în apă. iar la -5% este bactericid prin precipitarea proteinelor. Propanol Există sub două forme: 1-propanol şi 2-propanol.1%) acţionează ca bacteriostatic. La contactul cu citoplasma se produce o reacţie de precipitare. Propilenglicolul şi alţi glicoli au fost folosiţi ca dezinfectanţi pentru aer. Sporii pot rezista mai multe zile la o concentraţie de 1%. Acţiunea sa antiseptică se datorează grupării OH care reacţionează cu grupările bazice ale proteinelor.blochează lipoproteinele membranei celulare. albe cu miros caracteristic. dezinfecţia unor instrumente. Se găseşte sub formă de cristale aciculare. 5. ducând la sistarea sintezei unor metaboliţi esenţiali pentru diviziunea celulară rapidă. Fenolul acţionează prin precipitarea (denaturarea) proteinelor. Nu este eficace pe sporii de Clostridium difficile.Farmacologie Dezavantaje: nu realizează efect antiseptic persistent. Fenolul este foarte solubil în alcool.02-0. Acţiunea antimicrobiană se produce cu viteză mai mare ca la etanol. eter. • Mecanismul biochimic de acţiune este mai complex: inhibă dehidrogenazele germenilor. Acţiunea se produce numai după dizolvare în citoplasmă (chiar la concentraţii de 1-2%). Produce leziuni cornee la aplicarea pe cornee. producând modificări coloidale (grunji). Este bactericid pentru Stafilococcus aureus. • Germenii G+ sunt mai sensibili decât cei G-. pătrunzător şi gust caustic. Fenolul nu distruge BK. Produsele sale de oxidare sunt toxice enzimatice. lipide. care nu-i limitează capacitatea antiseptică. Acţionează bactericid. N-propanol 60% a fost propus de Comitetul European de Standardizare ca referinţă pentru testarea produselor de antisepsie chirurgicală a mâinilor. La temperatură scăzută şi în mediu alcalin efectul antiseptic este redus. • • Utilizări: Ca antiseptic pentru pielea mâinilor şi pentru tegumente se folosesc soluţiile 30-40%.

Oxy-thymoline. În soluţie 5% este iritant şi caustic. colaps. sialoree. .2% cu adaos de glicerină 10% (medicaţie antiseptică de depozit) sub formă de spălături ale mucoasei bucale. • În ţesuturi. dar este mărită prin alcool care-I uşurează penetrabilitatea.pentru instrumente: înainte de spălarea instrumentelor folosite se lasă în apă fenolată (sol. anestezică locală şi este relativ puţin iritant pentru ţesuturi. scăzând excitabilitatea nervilor periferici.în pulpite acute dureroase s-a folosit soluţia Bonain care conţine fenol. Ca dezinfectant: Există tendinţa înlocuirii fenolului cu dezinfectanţi pe bază de clor.în tratamentul stomatitelor aftoase şi ulceraţiilor mucoasei bucale: soluţie 0.Farmacologie Aplicat local. De îndată ce această cantitate de fenol . latrine) se utilizează soluţia apoasă fenolată în concentraţie de 2-5%. 2%) timp de 30 minute. exitus. Prin puterea mare de penetrare în ţesuturi determină leziuni profunde care se vindecă greu. depresia SNC. până se realizează o concentraţie de 1% în faza apoasă. Când se usucă pe suprafaţa respectivă prezintă activitate reziduală. fenolul e legat de camfor.în tratamente dentare soluţie alcoolică 20%: antiseptic.soluţia 5%. .pentru suprafeţe (podele. bradicardie. • În soluţia fenolcamfor.pentru spută . în apă va trece numai o cantitate redusă de fenol până la formarea unui echilibru între concentraţia de fenol din apă şi cea din combinaţia fenolcamfor.pentru excrete . • • • . . Ex. caustic în profunzime. coagulant. fenolul trece în lichidele ţesuturilor lent. • • • • • • Ca anestezic: . . analgezic pulpar. În această concentraţie fenolul are acţiune bactericidă. Dacă vine în contact cu apa. Efecte adverse: ulceraţii şi necroze tisulare. leziuni renale.soluţie apoasă 3-5%. în concentraţie de 2% fenolul este anestezic local. Acţiunea locală este diminuată de glicerină şi ulei (deoarece fenolul are afinitate mai mare pentru aceşti solvenţi decât pentru ţesuturi). Fenolcamforul conţine fenol 30-40 părţi şi camfor 70-60 părţi într-un amestec eutectic (eutectic : exprimă un fenomen fizic ce constă în fuziunea la temperatură constantă a unor amestecuri solide). • • • • Utilizări: Ca antiseptic: .

Derivaţi de fenol Prin substituirea unuia sau mai multor hidrogeni din nucleul benzenic al fenolilor cu un radical alifatic sau halogen se obţin compuşi cu acţiune bactericidă puternică. hexilrezorcinolul. Ei sunt slab bactericizi şi puternic reducători. Are uşoară acţiune anestezică de suprafaţă. Precipită proteinele bacteriene.4. Unele studii susţin că adăugarea camforului la fenol creşte toxicitatea acestuia. Are indice fenolic 108 pentru stafilococ aureu. Se utilizează ca antiseptic în gangrena pulpară. Deci.) se va elibera o nouă cantitate din amestecul fenolcamfor tot până la concentraţia de 1%. Are acţiune antiseptică urinară. mai ales derivaţii orto şi para. Se prescrie în formule magistrale în soluţii. Clorfenoli Există 3 monoclorfenoli din care cel mai activ este derivatul para. Are acţiune cheratolitică în concentraţii de 3 – 5%. Polifenolii Prin creşterea numărului de hidroxili fenolici se formează compuşi a căror solubilitate în apă este crescută (-OH sunt hidrofili). soluţia Clumsky. Dintre hidroxibenzeni se pot utiliza rezorcina.5% (această concentraţie se va menţine în lichide până la dispariţia completă a fenolului). cantitatea de fenol din soluţia fenolcamfor scade şi astfel diminuă şi concentraţia din faza apoasă. emulsii. . Are indice fenolic 2. Acţionează bactericid şi fungicid. Aceştia sunt utilizaţi frecvent ca antiseptice. Rezorcina (metadihidroxibenzen) este antiseptic cu eficienţă germicidă slabă: indice fenolic 0. un antiseptic tampon. Hidrochinona (parahidroxibenzen) este componenta unui glicozid din frunzele plantei Uva ursi (strugurii ursului).Farmacologie (1%) din lichidul tisular dispare (prin absorbţie. Hexilrezorcinolul intră în compoziţia unor preparate dentare. toxicitate mai mică şi acţiune locală mai redusă. care eliberează lent şi în concentraţie mică fenolul. Soluţia 1% echivalează ca eficienţă cu soluţia fenol 4%.ambele folosite în medicina dentară.5 datorită clorului care se degajă. etc. Treptat. în pioreea alveolară. Pornind de la această combinaţie s-au obţinut: paramonoclorfenolul camforat ce stă la baza soluţiei Walkhoff. ajungând la 0. legare. motiv pentru care este utilizată în dermatologie în micoze. soluţia fenolcamfor este un depozit de fenol. eczeme impetiginizate. suspensii. hidrochinona.

meta. 2% în săpunuri (cu alcalinitate crescută). fungicid. a mâinilor. pe bacilul Koch. Se numeşte tricrezol şi are indice fenolic 3. Ca antiseptic pentru pielea regiunii de operat. Nu dă rezistenţă bacteriană.5% în produse care se aplică pe piele şi nu se îndepărtează imediat. şi retrovirusuri (HBV. Aplicat pe pielea normală se absoarbe repede şi trece în sânge. Nu acţionează asupra sporilor şi virusurilor. pudre. Se foloseşte foarte mult ca antiseptic sub formă de loţiuni. Marginea de siguranţă între conc. În prezenţa proteinelor efectul se reduce cu 50%. sporilor. Ortofenilfenol (Bifenilol) este un antiseptic cu acţiune bactericidă pe majoritatea bacteriilor gram pozitiv. cu exitus mai ales la nou născuţi şi sugari. Acţionează bactericid pe bacterii Gram pozitiv şi Gram negativ. dar şi al clorului. HBV. care apoi se îndepărtează prin clătire. inclusiv înainte de operaţii. 0. unguente. para) ce se obţin prin distilarea huilei.K. În concentraţii mari rupe membrana bacteriană.1% folosite pe mucoase şi pentru sugari. micobacterii. Efectul rezidual se pierde rapid după spălare cu săpun obişnuit sau alcool. Se începe cu 4-5 zile înaintea operaţiei. Au fost semnalate edem cerebral. săpunuri. De aceea se recomandă produse cu concentraţii de 0. clorură de benzalconiu. dintre aceştia sunt întrebuinţaţi pentaclorfenolul şi hexaclorofenul. asistentelor. Crezolii sunt metilfenoli (3 crezoli: orto. Se recomandă clătirea foarte bine cu apă înainte de uscarea mâinilor. paste de dinţi.. şampoane. leziuni cerebrale (degenerare spongiformă a substanţei albe). fungilor. Antiseptic pentru pielea mâinilor chirurgilor. creme. Se foloseşte soluţia 2%. În medicina dentară crezolii se utilizează pentru proprietăţile antiseptice şi . În concentraţii mici acţionează prin: întreruperea lanţului transportorului de electroni şi inhibarea sistemelor enzimatice transmenbranare. Diferite preparate asociază la bifenilol alte antiseptice : detergenţi..Farmacologie Paramonoclorfenolul are mecanism de acţiune acelaşi cu cel al fenolului. După mai multe zile de folosire repetată se produce o scădere semnificativă a florei bacteriene datorită acumulării hexaclorofenului în piele. creme de ras. Acţiunea este redusă asupra: B. dezinfecţia suprafeţelor. îngrijirea plăgilor şi suturilor. Hexaclorofen are indice fenolic 100. toxică şi netoxică este mică. Acţionează analog fenolului. Iniţial acţiunea este intens bacteriostatică. alcooli. Produsul utilizat reprezintă de obicei un amestec din cei 3 crezoli. Deoarece halogenii măresc activitatea fenolului s-au sintetizat derivaţi policloruraţi. iar după un timp lung de contact devine bactericidă. Se foloseşte soluţia 2%. HIV) Se utilizează pentru antisepsia pielii . Spectru: bacterii Gram pozitiv mai puţin Gram negativ.

Are şi efect antipruriginos. etanol. vaselină. Diferite preparate asociază la bifenilol alte antiseptice : detergenţi. componente ale membranei celulare. . Din acest motiv au fost făcute încercări pentru a creşte retenţia sa orală (retenţia este importantă pentru efectul clinic). Acest copolimer creşte absorbţia triclosanului pe smalţ şi pe celulele epiteliale bucale. bacteriile ar putea dezvolta rezistenţă la triclosan. a mâinilor. eter. Aplicat local în pomezi 5-10% Ortofenilfenol (Bifenilol) este un antiseptic cu acţiune bactericidă pe majoritatea bacteriilor gram pozitiv. alcooli.3%) este combinat cu copolimerul polivinilmetil-eter cu acid maleic (prescurtat PVM/MA. cu efect redus asupra Pseudomonas spp. Datorită mecanismului de acţiune similar cu antibioticele. şi comercializat de un producător sub denumirea de copolimer Gantrez) în concentraţie de 0.Farmacologie cauterizante în compoziţia soluţiei tricrezolformalină unde tricrezolul este în proporţie de 25% alături de formol. Triclosanul are un grad moderat de substantivitate şi un clearance relativ rapid din cavitatea orală. timol şi glicerină. Efectul antibacterian al triclosanului este foarte puţin redus de sânge şi materia organică şi este crescut de disodium EDTA. Se utilizează în pitiriazis verzicolor. şi retrovirusuri (HBV. inclusiv înainte de operaţii. Beta-naftolul soluţie în alcool. psoriazis. Folosirea în exces a triclosanului poate duce la instalarea rezistenţei bacteriene. deci se poate spune că acţionează similar unui antibiotic. triclosanul (0. Colgate Total). Antiseptic. În concentraţii bacteriostatice triclosanul împiedică preluarea de către celulele bacteriene a aminoacizilor esenţiali. Triclosanul poate da rezistenţă la fusiformi în special la Veillonela. pe bacilul Koch. Are o acţiune specifică asupra celulelor bacteriene. acnee. Este fungistatic/ fungicid. mai puţin asupra genului Candida spp. clorură de benzalconiu. puţin solubil în glicerină. HIV) Se utilizează pentru antisepsia pielii . uleiuri grase. În pastele de dinţi (ex. În concentraţii bactericide triclosanul determină dezorganizarea membranei bacteriene şi scurgerea conţinutului celular.2%. Acţionează bacteriostatic/bactericid asupra germenilor Gram pozitiv şi majoritatea Gram negativ. Locul primar de acţiune a triclosanului este membrana citoplasmatică bacteriană. îngrijirea plăgilor şi suturilor. Triclosan Este antiseptic bisfenol clorinat. Este eficient pe stafilococi şi coliformi. antiparazitar. Acesta blochează o cale biochimică specifică de formare a lipidelor. dezinfecţia suprafeţelor.

pielii înainte de puncţie. . • • • • . Mecanism de acţiune: Acţiunea antimicrobiană a clorhexidinei se exercită prin: • • • • • . Se recomandă controlul depunerii tartrului şi îndepărtarea lui la intervale de 6 luni. În mediul bucal acesta este hidrolizat eliberând triclosanul. Utilizări: • . Triclosanul folosit pentru spălarea mâinilor are un efect cumulativ slab. Este absorbit percutan având o persistenţă foarte bună. Spectrul de acţiune este larg: bacterii Gram pozitiv. → depunerea crescută de tartru supragingival. . . obturaţiilor fizionomice. → colorarea în galben-maroniu a dinţilor naturali şi artificiali.1 µg/ml şi bactericid în concentraţie de 100 µg/ml. în special asupra Candidei albicans.bacteriostatic în concentraţie de 0.denaturarea şi precipitarea proteinelor microbiene din interiorul celulei.stimularea producerii de către neutrofile a anionului superoxid O2. . • • • .Farmacologie Triclosanul posedă şi un efect antiinflamator care poate avea drept rezultat reducerea inflamaţiei gingivale observată la pacienţii care folosesc pastă de dinţi cu triclosan. 6. cavităţii bucale.virucid. . Comparativ cu triclosanul. Gram negativ aerobe şi facultativ anaerobe. acesta este foarte solubil în soluţiile apoase. suprafeţei dorsale a limbii. mai scăzut ca al clorhexidinei digluconat şi povidone-iodine. cu efect asupra tranzitului nutritiv de la acest nivel. . BIGUANIDE Clorhexidina este un antiseptic cationic cu eficacitate germicidă slabă.alterarea permeabilităţii peretelui celular cu dezorganizarea membranei lipoproteice.prevenirea formării plăcii bacteriene dentare şi a depunerilor de tartru. inclusiv asupra HIV.antisepsia: pielii mâinilor. intervenţie chirurgicală.dezinfecţia instrumentelor.fungicid şi fungistatic asupra fungilor şi levurilor.modificarea receptorilor de pe suprafaţa celulei microbiene. → modificări tranzitorii ale senzaţiei gustative sau gust amar însoţite Utilizarea îndelungată a clorhexidinei pentru igiena bucală poate duce la: Acţionează: . protezelor.antisepsia plăgilor. Triclosan monofosfat este un derivat fosforilat al triclosanului. .

• • • . caria şi parodontopatia. se foloseşte sub formă de soluţie de clorhexidină 0. timp îndelungat sau pastă de dinţi cu 0. gumă de mestecat. Mecanismul prin care se realizează aceste efecte este reprezentat de întreruperea lanţului proteic şi al acizilor . .5% de diacetat sau digluconat de clorhexidină în alcool etilic de 70 ° sau în isopropanol. soluţia detergentă de digluconat de clorhexidină 4%. 7. arsuri şi alte leziuni se folosesc: soluţia apoasă 0.pentru antisepsia tegumentelor cu plăgi. cremă cu digluconat de clorhexidină 1%.pentru inhibarea formării plăcii bacteriene şi prevenirea consecinţelor acesteia. Formolul este un lichid cu miros caracteristic şi gust caustic.4% clorhexidină. • Formaldehida exercită un efect bactericid prin lezarea membranei celulei bacteriene. .12% pentru clătiri bucale zilnice. Denaturează brutal şi neselectiv proteinele bacteriene realizând blocarea grupărilor amino şi carboxilice ale acestora. se prezintă ca un gaz solubil în apă. pansament impregnat cu soluţie 0. • • → tumefacţii ale glandelor parotidiene Nu se utilizează în intervenţiile la nivelul ochiului sau în neurochirurgie datorită toxicităţii nervoase.pentru antisepsia preoperatorie a tegumentelor şi a mâinilor se folosesc: soluţia 0. placa bacteriană şi de pe suprafaţa smalţului. Se recomandă ca clorhexidina să fie folosită după masă sau înainte de culcare. Soluţia apoasă 35% este cunoscută sub denumirea de formol. • → iritaţii minime şi descuamări superficiale ale mucoasei bucale. Eliberează treptat formaldehida. în special la copii.2%).10. sulfat şi carboxil din peretele bacterian. Clorhexidina se menţine 24 ore în cavitatea bucală datorită legării sale de grupările fosfat. ALDEHIDE Formaldehida • Aldehidă a acidului formic. din salivă. În aceste cazuri se recomandă diluarea cu 50% a soluţiei de clorhexidină şi clătirea gurii mai puţin energic decât anterior.Farmacologie de senzaţie de arsură a limbii la prima folosire. Are multiple utilizări: • • • .5% de diacetat de clorhexidină. Este un antiseptic important pentru îndepărtarea şi prevenirea depunerii plăcii bacteriene. La fel se întâmplă şi în cazul acizilor nucleici. • -intră în compoziţia unor paste de dinţi.05% de digluconat de clorhexidină (Hibidil).pentru antisepsia mucoasei bucale înainte de extracţia dintelui (0.

fără a penetra în profunzime deoarece coagulează proteinele. conservarea pieselor anatomice. În faza gaz-aerosol este eficientă atât asupra microorganismelor din aer cât şi asupra celor de pe . glutaraldehidă) şi/sau cu compuşi cuaternari de amoniu pentru dezinfecţia suprafeţelor.în medicina dentară în diferite preparate → Ca dezinfectant: . La concentraţii mari. neselectivă a proteinelor microbiene. Are acţiune rapidă dar putere de penetrare limitată. Glutaraldehida este un dezinfectant cu eficacitate germicidă înaltă. Se foloseşte în infecţii urinare. dar cu păstrarea puterii antigenice (efect pe care se bazează obţinerea unor vaccinuri). numeşte formolizare. toxinele bacteriene se transformă în anatoxine (toxoizi). cu formarea unor legături chimice la nivelul grupărilor funcţionale ale acestora. Formaldehida este un un dezinfectant de suprafaţă.dezinfectant pentru instrumente. preopararea anatoxinelor (vaccinuri) Datorită toxicităţii sale. Metenamina (hexametilentetramina) în urina acidă eliberează formaldehidă. actualmente formaldehida se utilizează doar în combinaţie cu alte aldehide (glioxal. Mecanismul de acţiune este asemănător cu cel al formaldehidei. Acţionează bacteriostatic la concentraţie de 1/5000 şi bactericid la concentraţie de 1/2000. lipsite de toxicitate. cu acţiune germicidă. temperatura şi concentraţia de formaldehidă să fie foarte bine controlate. pe care le fixează. În acest caz soluţia de formaldehidă utilizată se diluează. mănuşile de cauciuc se ţin 24 de ore în cutii cu soluţie de formaldehidă 2 -8%. Expuse la formaldehidă. • • • -Se mai utilizează în hiperhidroza plantară (2 – 10%) prin acţiunea astringentă şi tanantă. Prin legarea formaldehidei la grupările amino şi carboxilice libere ale proteinelor. Înainte de formolizare instrumentele trebuie curăţite de toate urmele de substanţe proteice.Farmacologie nucleici prin adăugarea grupărilor alchil. acestea capătă un aspect cornos. Formolizarea este un proces foarte lent şi numai după 24 de ore instrumentele se pot considera dezinfectate. Utilizări: • • • • → Ca antiseptic formaldehida se poate folosi: . formaldehida produce precipitarea proteinelor. . Pentru ca formolizarea să fie eficientă trebuie ca Procesul se • umiditatea. Obiectele de gumă. Are proprietăţi astringente şi diminuă secreţia glandelor sudoripare.pentru încăperi se foloseşte formaldehida sub formă de vapori. Glutaraldehida produce o denaturare brutală.

candida. 8. impetigo. rezultat în urma diluării în apă a acizilor.CHINOLINE Cliochinol şi clorchinaldol sunt hidroxichinoline halogenatecu un spectru care cuprinde: unii coci (stafilococ. intertrigo. La concentraţii mari unii acizi pot avea acţiune sporicidă. enterococ).virucid .imersie 30 de minute în soluţie de glutaraldehidă asupra bacteriilor Gram pozitiv şi Gram negativ. inclusiv BK. . trichomonas. ACIZII Încă din cele mai vechi timpuri acizii au fost utilizaţi pentru conservarea alimentelor.instrumentar spălat în prealabil .20 minute a instrumentelor introduse complet în baia cu soluţie de glutaraldehidă 2%. furunculoză. .Farmacologie suprafeţe. 9. Se administrează intern în infecţii intestinale şi extern pe tegumente ca antiseptic în plăgi şi eczeme infectate. pudre în concentraţie 3%.sporicid .ca dezinfectant se recomandă folosirea soluţiei alcaline 2% în isopropanol 70% (cu pH=7. Aceşti acizi acţionează germicid (bactericid şi fungicid) printr-un mecanism selectiv.este o aldehidă ce se foloseşte foarte mult în dezinfecţia suprafeţelor şi instrumentarului în combinaţie cu formaldehida şi/sau glutaraldehida.suprafeţe. Acţiunea germicidă a unor acizi se datorează ionului de hidroniu sau de oxoniu.instrumentar pătat cu sânge . streptococ. . Acţionează la nivelul membranei celulare prin modificarea brutală a pH-ului. În medicina internă ei sunt folosiţi ca antiseptice. . Cliochinolul conţine iod în moleculă şi poate produce fenomene de iodism. loţiuni. amoebe. Administrarea se face sub formă de unguente. .bactericid micobacteriilor.5 . BK). foliculită. Acţionează: .dezinfecţie rapidă în 15 . Se foloseşte: .5) pentru: 2% (pentru HBV. HCV. agenţi de cauterizare sau agenţi de condiţionare a unor suprafeţe. micoze cutanate. .8. Nu se administrează pe mucoase. Glioxal .

Este bacteriostatic. . în tratamentul medicamentos al gingivitelor şi parodontitelor marginale cronice.1% are acţiune conservantă moderată la pH< 5. Acidul salicilic şi derivaţii săi . Acidul lactic . Are antipruriginoasă.02% inhibă ricketsiile şi virusurile. -cheratoplastic în ulcere cutanate. greu solubil în apă. . poate fi bactericid după un contact prelungit de câteva zile. Utilizări: • • • • • • .Farmacologie Acizii au acţiune bactericidă sau bacteriostatică slabă. nu este iritant. Benzoatul de sodiu.1 .ca agent antimicotic în micozele şi leucoplaziile cavităţii bucale. se utilizează ca agenţi de conservare pentru diferite forme farmaceutice şi alimente • • • • Se mai utilizează: -acid tricloracetic în medicina dentară. este încorporat în apele de gură alături de alcoolul etilic. asociat unui extract vegetal. psoriazis. Are acţiune bactericidă în soluţie alcoolică. bacteriostatică. Intră în compoziţia preparatului ″Gargarism″ cu acţiune antiseptică şi dezodorizantă pentru cavitatea bucală. -acid mandelic în urologie.ca agent astringent în concentraţie de 1%. În soluţie apoasă saturată 0. In mediu alcalin devine inactiv prin formare de săruri. • • • • Utilizări: Pentru antisepsia mucoasei bucale sub formă de soluţii alcoolice diluate 0.în loţiuni anestezice. propilic – Nipasol) au acţiuni antiseptice superioare acidului salicilic şi toxicitate mai redusă. -cheratolitic 10 – 30% în hiperkeratoză. Nu este toxic. Solubil în alcool etilic. -acid undecilenic în dermatologie. şi acţiune antifungică şi . În mediul alcalin dă săruri inactive. Acidul benzoic . bătături.are indice fenolic 1. Toxicitatea este mai mică decât a fenolului. calmante şi sicative în tratamentul local al veziculelor tegumentare din herpes zoster. Pentru conservarea alimentelor şi preparatelor farmaceutice: concentraţia de 0. fungistatică. Acţionează prin inhibarea sintezei unor aminoacizi şi prin chelare.5-1% ca spălături bucale.inhibă dezvoltarea bacteriilor. sare a acidului benzoic.deţine proprietăţi antiseptice locale şi cheratolitice.0. Esterii acidului p-oxibenzoic (metilic – Nipagin.

soluţie glicerinată (2-4%) ca tamponament în afecţiunile mucoaselor. Perborat de sodium. Sekusept.intră în compoziţia unor soluţii folosite în dezinfecţia suprafeţelor şi a instrumentelor ex. COLORANŢI . aplicaţii locale cu comprese în afecţiuni inflamatorii tegumentare. Utilizări . • • • . . stomatite sau pulbere ce se aplică local în stomatite ulceroase acute pe leziuni. • • Mecanism de acţiune: În contact cu apa degajă 10 volume de oxigen activ la 100 de volume soluţie. natrium boracicum. glicerină 30 g) ca badijonaj în stomatitele aftoase şi micozele cavităţii bucale. biborat de sodiu). . .ingerat este toxic.albirea internă a dinţilor devitali coloraţi. Acţionează bactericid. incoloră. glosite.amestec de acid boric (Eusol) cu hipoclorit de Ca (soluţie Dakin) ca pansament umed în plăgi infectate tegumentare.intră în compoziţia apelor de gură (soluţia 2%) folosite la igienizarea cavităţii bucale. solubilă în apă cu reacţie alcalină şi în glicerină cu reacţie acidă.glicerină boraxată (borax 4 g. . Efecte adverse: • • • • • • • • .antisepsia mucoasei bucale sub formă de soluţie 2% proaspăt preparată aplicată prin badijonaj în gingivite.soluţie apoasă 3%.pulbere cristalină sau amorfă.Farmacologie Săruri de bor (săruri ale acidului BORIC) • • • Tetraborat de sodiu (borax.este produs de adiţie între metaboratul de sodiu şi H2O2 acţionând ca antiseptic cu eficacitate germicidă slabă. În mediu umed (ţesuturi) se descompune uşor eliberând oxigen atomic [O]. . Utilizări: Ca antiseptic sub formă de: . . Acţionează bactericid. Este antiseptic cu eficacitate germicidă slabă. 10. inodoră.asemănătoare apei oxigenate: • .la fierberea instrumentarului metalic pentru a împiedica ruginirea acestuia (menţine o reacţie uşor alcalină). De aceea nu se recomandă în gargarisme. Are şi acţiune uşor astringentă.

amoebicid.este un colorant derivat de trifenilmetan. Alţi derivaţi de acridină cu acţiune antiseptică : acriflavina. cationul acridinic intră în competiţie cu ionii de H+ pentru poziţiile vitale ale grupelor acide. virucid. Are indice fenolic 80. sub formă de: -soluţie 1/5000 în gingivostomatita ulceronecrotică sub formă de spălături bucale largi. dermatite. zilnic. inodore. glicerină. spirilul anginei Vincent. Administrarea locală îndelungată pe răni poate întârzia cicatrizarea. inodoră. dermatomicoze. în gingivostomatita aftoasă recidivantă (badijonarea mucoasei bucale cu soluţie 1%).colorând urina. fungicid. violet de genţiană). -unguent 0. eczeme infectate. Nu acţionează asupra bacteriilor Gram negativ şi acidorezistente precum şi asupra sporilor bacterieni. mai ales pe Candida albicans. solubile în apă. De pildă. Derivat de trifenilmetan Metilrosanilina (cristal violet. In soluţii1% se utilizează şi în plăgi infectate.Farmacologie Coloranţii sunt compuşi organici a căror acţiune bactericidă se corelează cu gradul lor de disociere. soluţii 1%o în piodermite. bacilul piocianic. -soluţie 1%o pentru tamponări locale în gingivite şi stomatite. urmată de eliberarea unor cationi deosebit de activi. care dă soluţii apoase neutre şi fluorescente. alcool. Utilizări: • • • • • • Ca antiseptic. spectrul cuprinde germeni Gram pozitiv. Farmacocinetică: se absoarbe uşor prin mucoase şi se elimină renal. Acţionează bacteriostatic şi bactericid. Este antihelmintic şi antifungic: acţionează pe majoritatea fungilor. timp de 7 zile). . în alte infecţii şi ulceraţii ale mucoasei bucale (atingeri ale leziunilor cu soluţie 1%). euflavina. Efectul bactericid se observă mai ales asupra microbilor pe cale de înmulţire. disociabile. Nu acţionează asupra sporilor bacterieni. bacilul difteric. Coloranţii de acridină • Etacridina. cu gust amar. Cristale strălucitoare violete sau violet închis spre negru cu luciu metalic. ale enzimelor respiratorii bacteriene. Acest colorant are afinitate pentru grupul fosfat al nucleoproteinelor pe care se fixează formând complexe prin electroadsorbţie (acestea pătrund şi în interiorul celulelor).5-1%. stafilococi). Rivanol -pulbere cristalină galbenă. Se foloseşte ca antiseptic pentru mucoasa bucală în gingivostomatita herpetică (atingerea leziunilor ulceroase cu soluţie 1%). Acţionează: bactericid în special asupra germenilor Gram pozitiv (streptococi. în gingivostomatita micotică (atingerea leziunilor cu soluţie 1%. escare.

antimethemoglobinizant. incolor. stimulare a centrului respirator. 11. Astfel pot acţiona cantităţi foarte mici de metal. Zn). Este bactericid slab. cel astringent (Al. La concentraţii mari combinaţiile metalelor au efect bactericid prin precipitarea proteinelor protoplasmatice. -infecţii urinare oral 50 – 300 mg pe zi. soluţie apoasă sterilă 1% 1 – 4 mg/kg. Colorând puternic ţesuturile se foloseşte pentru depistarea traiectelor fistulelor. Datorită proprietăţilor redox devine un acceptor şi un donor de ioni de hidrogen. atât pentru acţiunea lor antiseptică (Hg. Farmacocinetică: se absoarbe digestiv şi se elimină renal colorând urina în albastru . bactericid în diluţii mari (inhibă dezvoltarea streptococilor în soluţia 1/80000). Pentru mucoasa cavităţii bucale şi a faringelui se folosesc: . Acţiunea antiseptică este atribuită faptului că poate servi ca transportor pentru dehidrogenaze. -methemoglobinemie i. La concentraţii mici acestea au efect bacteriostatic prin afectarea enzimelor ce conţin gruparea SH. . cupru. zinc. analgezie. Pe cale generală are efecte de stimulare a metabolismului. argint. ionizate prin oxidare-efect denumit oligodinamic (de exemplu la argint). Utilizări: • • • • • • Ca antiseptic este folosit pe tegumente şi mucoase.având efect antiseptic la nivel urinar. Prin reducere se transformă într-un leucoderivat inactiv. Prin adsorbţia ionilor metalici pe membrana bacteriei se produce modificarea echilibrului ionic.METALE GRELE Se utilizează compuşi organici şi anorganici ai metalelor cum ar fi: mercur. fără miros.soluţiile 1-2% ca badijonaj în angina Vincent. Ag) cât şi pentru alte efecte.v. solubilă în apă. Aceasta duce la eliberarea de ioni metalici care vor bloca unele enzime. faţă de stafilococi în concentraţie 0.pulbere cristalină de culoare albastru închis cu luciu de bronz metalic. aluminiu.1%. -soluţia 2% pentru badijonarea leziunilor din gingivostomatita herpetică acută şi gingivostomatita aftoasă recidivantă. de exemplu.Farmacologie Este contraindicată administrarea pe leziuni ulcerative la nivelul feţei (poate cauza o pigmentare permanentă) Derivaţi de fenotiazină Albastru de metilen (metiltionina) . cu gust amar.

Mercurocromul se . Se foloseşte ca antiseptic pentru mâini sub formă de soluţie 1o/oo şi ca dezinfectant pentru materialele de cauciuc (de exemplu: tuburi de dren) sub formă de soluţie 1/500. Bine suportată de mucoasă datorită structurii complexe (este o legătură complexă nu o sare simplă). Se solubilizează în apă. Se foloseşte pe tegumente cu leziuni cutanate superficiale sub formă de unguent cu oxid de mercur 2% şi pe mucoasa bucală în gingivostomatita acută ulceronecrotică. Acţiunea exercitată de combinaţiile metalelor este dependentă atât de anion cât şi de cation. inodoră. în cazul în care sunt reprezentaţi de acizi. lenjerie şi alte obiece (cu excepţia celor acoperite cu vopsele pe bază de ulei) sub formă de soluţie 2o/oo. nu sunt influenţaţi.Farmacologie Asupra ţesuturilor combinaţiile metalelor au: • • -la concentraţii mici un efect astringent. Este keratoplastic. Oxicianura de mercur este mai puţin toxică decât clorura mercurică deoarece este mai puţin ionizabilă. Efectul lor este mai lent şi de durată mai lungă decât al derivaţilor anorganici. limitat în suprafaţă. Oxid galben de mercur este antiseptic cu efect bactericid pe tegumente (mai ales în cazul infecţiilor cu coci). În contact cu pielea rănită sau care conţine ioduri nu se administrează clorura de mercur (în prezenţa iodurilor se poate forma biiodura de mercur care este necrozantă pentru piele). • Se foloseşte pentru antisepsia tegumentelor integre sub formă de soluţie 1o/oo (care este bine suportată pe piele) şi ca dezinfectant pentru dezinfecţia instrumentarului de cauciuc. glicerină. În concentraţia 1/1000 omoară atât sporii cât şi bacteriile. Sporii bacteriilor anaerobe. Merbromin (mercurocrom) este un derivat al fluoresceinei cu mercur (conţine 25% mercur) Soluţia 2% este bine tolerată de mucoasă. Se păstrează în Venena datorită gradului ridicat de toxicitate. necrozant. de antrax etc. Mercurul amoniacal sub formă de unguent 5% în impetigo. etanol. Biclorura de mercur(sublimat coroziv) se prezintă ca o pulbere albă. destul de profund. Anionii din structura acestor substanţe. Derivaţii organici acţionează prin întreaga moleculă. cristalină. Efect bactericid. Derivaţii de mercur se utilizează săruri anorganice care disociază electrolitic şi compuşi organici care nu disociază întrucât metalul este legat covalent şi acţionează prin structura sa întreagă. paraziticid. pot avea acţiune astringentă (când acizii sunt slabi) sau caustică (când acizii sunt tari). reversibil. Are acţiune astringentă pe mucoase în concentraţii mici. Acţiunea bactericidă apare lent şi este diferită faţă de diverse bacterii. fungistatic. eter. stimulator al epiteliogenezei (proprietate pentru care este folosit în dermatologie). -la concentraţii mari un efect caustic.

.01%) şi Se mai fac spălături gastrice cu suspensii de cărbune şi tratament simptomatic. Folosit îndelungat pe mucoase sau piele poate produce sensibilizarea alergică. hematurie. lenjerie soluţia 0. senzaţie de sete. Moartea poate surveni în decurs de câteva ore dacă vărsăturile sunt atât de severe încât să producă pierderi majore de apă şi electroliţi. fungicid şi virucid.Dimercaptopropanol. înainte de amigdalectomii sub formă de comprimate (0. un antibacterian puternic.2 %o.Farmacologie poate contamina cu bacterii Gram pozitiv ceea ce a dus la îndepărtarea lui din uzul spitalelor. fenosept) acţiunea sa antimicrobiană se datorează radicalului fenilmercuric C6H5Hg+ care se formează prin disocierea fenoseptului în apă. • • . capabile să determine colaps vascular. În aceste cazuri apar simptome ca: gust metalic. decesul se poate produce în următoarele 1-3 zile datorită pierderii de fluide tisulare sau lezării renale ireversibile.1%). Are indice fenolic 200.intoxicaţia acută cu mercur se poate produce în urma ingestiei sărurilor de mercur sau prin inhalarea unei cantităţi mari de vapori de mercur. Ca dezinfectant este utilizat pentru instrumente (cu excepţia celor de aluminiu deoarece le corodează): soluţia 0. Deoarece mercurul rămâne legat de molecula organică nu precipită proteinele tisulare ale macroorganismelor. Este folosit ca antiseptic pentru mucoase (soluţia: 0.3 mg) şi pentru mâini (soluţia 0. .05-0. faringite. . Aceşti radicali blochează grupările -SH ale enzimelor bacteriene. Ca dezinfectant pentru instrumente: soluţia 1-2%o. mobilier.Se foloseşte ca antiseptic pentru mâini şi mucoase (soluţia 2%).Este bacteriostatic la o concentraţie ce nu modifică ţesuturile. Dacă pacientul supravieţuieşte acestei faze.02-0.intoxicaţia cronică poate apare în următoarele situaţii: • timp. Acţionează bacteriostatic şi fungistatic. gingivite.Penicilamina. Ca antidot se poate folosi: • . Fenilmercuriborat (merfen. Tiomersal (mertiolat) este pentru • mâini (soluţia 0.Se utilizează ca antiseptic pentru mucoasa bucală în stomatite.05 la mie (timp de 3 ore) şi obiecte de cauciuc. vărsături. dureri abdominale puternice.ingestia unor substanţe care conţin mercur de-a lungul unei perioade de . Intoxicaţia cu mercur Compuşii mercurului care eliberează uşor ionii de Hg produc intoxicaţii grave acute şi cronice (compuşii anorganici).1%).

Acesta este mecanismul de acţiune oligodinamic. leucopenie. Împreună cu albuminele formează legături complexe. sare insolubilă care precipită imediat. Semnul patognomonic al intoxicaţiei cronice cu mercur este colorarea în brun a capsulei cristalinului.Farmacologie • • . tulburări de tranzit).6% din populaţie prezintă manifestări clinice alergice. . Mai pot apare ulceraţii la nivelul mucoasei bucale şi linguale precum şi "lizereul mercurial Gilbert" care este o bandă îngustă pigmentată pe festonul gingival al molarilor şi premolarilor superiori. stomatită şi paradontită mercurială. La nivelul ţesuturilor pe care sunt aplicate.inspirarea unor concentraţii reduse de vapori de mercur pe timp îndelungat (stomatologie). soluţiile de săruri anorganice de argint exercită un efect germicid imediat care continuă ulterior prin eliberarea de mici cantităţi de ioni de argint din formele de argint proteinat. Ionul de argint se combină cu grupările chimice importante ale proteinelor de tipul sulfhidril. fosfat.hipersensibilitatea la mercur apare la aproximativ 3% din populaţie. hipersalivaţie. carboxil. Apare datorită formării sulfurii de mercur şi este influenţat de igiena bucală. împiedicând continuarea acţiunii în profunzime.000. Prin contact cu clorura de sodiu din secreţiile organismului şi plasmă se formează clorura de argint. Argintul se utilizează ca săruri şi preparate coloidale. Se manifestă prin prezenţa unor tulburări generale: anemie. La nivelul celulei bacteriene ionii de argint: • • • -interferează cu activităţile metabolice esenţiale ale microorganismelor.000) care distrug bacteriile. • . prin oxidarea acesteia. Argint şi derivaţi Dacă într-un vas cu apă se introduce o plăcuţă de argint pur. Din proteinele precipitate se eliberează lent ioni de argint care distrug bacteriile prin contactul prelungit pe care îl au cu acestea. alterând proprietăţile fizice ale acestora şi precipitându-le. leziuni renale şi hepatice. ioni de argint în cantitate foarte mică (1 la 20. cefalee.injectarea de compuşi organici ai mercurului. fenomene depresive şi simptome localizate la nivelul cavităţii bucale: inflamaţii ale glandelor salivare şi ale limbii. gust metalic datorită prezenţei mercurului în salivă. tulburări digestive (greaţă. -acţionează pe suprafaţa celulei bacteriene determinând alterări grave în peretele celular şi în citoplasmă. în timp ce 0. de culoare albastru-închis spre negru. menţinându-se astfel o acţiune bacteriostatică susţinută. . poliurie. se eliberează de pe suprafaţa plăcii. Argintul şi sărurile sale sunt absorbite foarte lent astfel încât nu pot da concentraţii toxice. amino.

Conţine ca principiu activ eugenol în proporţie de 70-90% în amestec cu acetileugenol şi cariofilen. Cu timpul şi prin expunere la aer se îngroaşă şi se înnegreşte. Soluţiile concentrate sau bastonaşele (care iniţial au efect bactericid) produc precipitarea albuminelor superficiale formând o crustă sau o membrană din care se eliberează treptat ioni de argint cu acţiune bacteriostatică. In arsuri reduce flora microbiană. Prezintă acţiune • astrigentă.Are acţiune bacteriostatică. Proteinatul de argint are acţiune antiseptică mai mare decât argirolul (deşi are un conţinut mai mic în argint decât acesta). abcesul parodontal marginal.În câteva minute poate acţiona bactericid. burjonate. Ca agent de cauterizant pentru mucoasa bucală.1% sub formă de bastonaşe (creioane de nitrat de argint) şi soluţii concentrate şi bacteriostatic în concentraţii mici sub 0. granulom ombilical (sub formă de soluţie de nitrat de argint 30%). Grăbeşte vindecarea plăgilor. Argint coloidal (colargol) un coloid este un lichid în care particule cu dimensiuni foarte mici sunt suspendate în soluţie. Se utilizează în soluţie oftalmică 1% ca antiseptic şi astringent şi pentru prevenirea oftalmiei gonococice la nou născut. . Uleiuri volatile • Ulei de cuişoare (oleum caryophyllorrum) Se obţine prin distilare cu vapori de apă din mugurii florali uscaţi ai plantei tropicale Eugenia caryophyllata. carminativă.Farmacologie Nitratul de argint (azotat de argint) acţionează prin eliberarea ionilor de argint activ. granulom ombilical la nou născut etc. Ulei volatil incolor sau galben-pal cu miros caracteristic şi gust de cuişoare. prin atingeri punctiforme în caz de: afte bucale. Este bactericid în concentraţii mari de 0. fungicid.Se foloseşte ca antiseptic în gingitive acute şi subacute. Intensitatea acţiunii sale depinde de concentraţia şi de timpul cât este lăsat să acţioneze.1%. de ţesut de granulaţie restant. în aplicaţii locale. în gingivite. In administrări repetate poate produce arsuri corneene şi conjunctivită chimică. porţiuni mici. îndeosebi în infecţiile cu coci. Suspensiile coloidale 1-5 % până la 10% ale sărurilor organice de argint se utilizează ca antiseptice ale mucoaselor. virusurilor şi fungilor. Acţionează bacteriostatic. virucid. gingivostomatita ulceronecrotică. Inhibă enzimele transportoare de oxigen folosite în metabolismul bacteriilor. Efectul nu este profund datorităformării AgCl cu clorurile din ţesuturi. probabil pentru că argintul este puternic ionizat. Preparate coloidale de argint • Proteinat de argint (protargol) conţine 8% argint.

terpineol. Acţionează bacteriostatic.Lichid uleios galben. cu gust la început dulce şi aromat apoi acru şi arzător. cu miros caracteristic de mentă. cu miros caracteristic şi gust aromatic. anestezic şi antipruriginos. sinuzite. • Ulei de mentă (mentol) se obţine prin distilare cu vapori de apă din frunzele şi vârfurile înflorite ale plantei Mentha piperita din familia Labiatae (izma de grădină). bactericid şi fungicid asupra Candidei albicans. E. răcoritor. • Ulei de tim reprezintă uleiul volatil extras prin antrenarea cu vapori de apă din florile de Thymus vulgaris (cimbrişor) din familia Labiatae. . volatil.ca decongestionant sub formă de ulei de Mentha piperita în inflamaţii acute ale mucoasei cavităţii bucale şi faringelui.Amestecat cu oxid de zinc este folosit ca pastă de obturaţie temporară a cavităţilor deşi mai preferat este eugenolul.ca aromatizant în apele de gură. anestezică locală . În timp se închide la culoare până la brun roşcat.fruticetorum.Se prezintă ca un lichid incolor sau gălbui. cu un miros caracteristic aromatic de camfor şi gust astringent.Farmacologie aromatizantă. Este ingredient în apele de gură. Conţine ca principiu activ aldehida cinamică în proporţie de 70% (trans-cinnamaldehyde. unguente 1-5%. incolor sau galben pal. Ulei de scorţişoară (oleum cinnamoni) este extras din scoarţa plantei Cinnamomum Zeylanicum prin antrenarea cu vapori de apă.Intră în compoziţia gumelor de mestecat. Conţine până la 60% fenoli. volatil.Intră în compoziţia apelor de gură şi a pastelor de dinţi.smithii)Conţine ca principiu activ eucaliptol (cineol) în proporţie de 70%. cu miros caracteristic. Este hiperemiant local. oleu de mentă. Prezentare: lichid de culoare slab gălbuie sau galben-roşcată (prin conservare îndelungată). arzător şi iute.globulus. oleu de lavandă. Are efect antipruriginos.Lichid uleios volatil. ca antiseptic pentru căile respiratorii superioare şi ca stimulent al expectoraţiei sub formă de: produs "Inhalant" ce conţine eucaliptol. corize. Posedă acţiune antiplacă. .5-1% cu ulei de olive. Conţine ca principiu activ mentol (30-35%) în amestec cu acizi. Acţionează antibacterian intens (datorită timolului şi carvacrolului) şi fungicid. din care cel mai important este timolul în proporţie de 25-30%.Se foloseşte ca solvent şi aromatizant în preparate stomatologice. aldehide şi terpene. sub formă de amestec 0. . pastele de dinţi şi gumele de mestecat. • Ulei de eucalipt se obţine prin distilare cu vapori de apă din frunzele şi ramurile terminale ale unor specii de Eucalyptus (Myrtaceae) (E.Acţionează bacteriostatic. o-metoxycinnamaldehyde) şi eugenol. cu gust arzător. astringent şi rece. în gumele de mestecat pentru a inhiba dezvoltarea plăcii bacteriene. E.Local este utilizat sub formă de soluţii alcoolice 1%.Acţionează bacteriostatic. antifungic şi uşor anestezic. hiperemiant. antihelmintic.

care-i conferă culoarea albăstruie. antitoxic. Acţionează bacteriostatic. CURS 12 Antibiotice şi chimioterapice . extras din uleiul de muşeţel are acţiune antiinflamatoare şi de stimulare a procesului de vindecare a ţesuturilor. Conţine ca principiu activ azulene (chamazulena).Farmacologie • Ulei de muşeţel (oleum chamomillae) este obţinut prin distilarea cu vapori de apă a florilor de Matricaria chamomillae (muşeţel) din familia Compositae. dens.Lichid albastru. Bisabololul . Uleiul obţinut numai din flori este albastru pe când cel obţinut din receptacule este verzui. În contact cu aerul şi lumina îşi schimbă culoarea devenind verde şi apoi brun. antiinflamator şi emolient. cu miros puternic aromat şi gust amar.

Eritromicina. Cloramfenicol. Meticilina. fără a fi necesară antibiograma: Boala infecţioasă Infecţia streptococică (angină. cefalosporine. .reacţii anafilactice: peniciline. hemopatiile maligne. scarlatină. Amoxicilina.Farmacologie (vezi și slide-uri) REGULI GENERALE DE PRESCRIERE A ANTIBIOTICELOR . piodermite streptococice) Meningita meningococică Pneumonia pneumococică Penicilina Penicilina Antibioticul de elecţie Penicilina . Alegerea antibioticului se face în funcţie de cunoaşterea sensibilităţii germenilor la antibiotice şi a spectrului de acţiune al antibioticelor. ASOCIEREA ANTIBIOTICELOR Reguli de bază în terapia cu antibiotice : 1. Stabilirea necesităţii tratamentului cu antibiotice: Există boli infecţioase care nu necesită tratament antibiotic (de ex. Este necesar diagnosticul corect al prezenţei unei infecţii în organism: aceasta implică diagnostic clinic şi de laborator. Tetraciclina. 3. Eritromicina.tulburări gastro-intestinale: Ampicilina. Se va mai ţine cont de faptul că nici un antibiotic nu este inofensiv. sunt: colagenozele. . Există însă boli infecţioase al căror tratament cu antibiotice se instituie în urma examenului clinic şi de laborator. Alte afecţiuni însoţite de febră reumatismul acut. fiecare prezentând riscul unor efecte adverse: .ototoxicitate: aminoglicozide.neurotoxicitate: aminoglicozide. Nu orice stare febrilă = boală infecţioasă. .nefrotoxicitate: aminoglicozide. erizipel. .hepatotoxicitate: Tetraciclina. Cloramfenicol. 2. febra medicamentoasă.afectarea hematopoezei: Cloramfenicol. . Meticilina. . În mod concret ne bazăm pe rezultatele antibiogramei. virozele necomplicate prin suprainfecţii).

-boli infecţioase cu etiologie plurimicrobiană. ţinând cont de clasificarea lor în: -bactericide degenerative (peniciline. meningită. utilizând un antibiotic cu spectru cât mai îngust (ţintit). cu etiologie încă neprecizată: septicemie. sulfamide.Farmacologie Lues (sifilis) Penicilina Leptospiroze Febra tifoidă Infecţii cu Mycoplasma pneumoniae Infecţii cu Ricketsii. cu următoarele 2 excepţii: . pentru a împiedica apariţia de tulpini rezistente. Se preferă monoterapia cu antibiotice. cloramfenicol. Chlamidii Difteria Penicilina Cloramfenicol Eritromicina Tetraciclina Eritromicina 4. macrolide. lincomicina. cefalosporine. -pentru creşterea acţiunii antimicrobiene (efect sinergic sau aditiv). -în tratamentul tuberculozei. trimetoprim) Sunt posibile asocieri între cele 3 clase şi în cadrul lor. 5. Reguli de asociere a antibioticelor . Asocierea antibioticelor: are următoarele indicaţii: -tratamentul de urgenţă al unor boli infecţioase grave. aminoglicozide) -bactericide absolute (polimixine) -bacteriostatice (tetracicline. clindamicina.

Farmacologie 1.Nu se asociază bactericide cu bacteriostatice. 2.Nu se asociază bactericide absolute între ele (datorită riscului crescut de efecte adverse). 3.Nu se asociază bacteriostatice între ele (asocierea este ineficace). Asocieri posibile: de ex. peniciline + aminoglicozide cefalosporine + aminoglicozide 6.Stabilirea schemei de tratament cu antibiotice va preciza: - doza optimă, în funcţie de: -greutatea corporală, mai ales în pediatrie; -gravitatea infecţiei şi sediul focarului patogen; -pragul toxic al fiecărui antibiotic; -se evită subdozările care predispun la recidive sau la apariţia rezistenţei microbiene. - calea de administrare: Antibioticele se administrează parenteral în următoarele situaţii: - infecţii grave, urgenţe; - la pacienţi cu complianţă scăzută la tratamentul oral cu antibiotice; - antibiotice care au forme farmaceutice doar de uz parenteral. ritmul de administrare: variază de la un antibiotic la altul şi chiar la acelaşi antibiotic, în funcţie de gravitatea infecţiei. De ex.: Penicilina G, V se administrează la 4, 6 sau 8 ore Ampicilina, Amoxicilina, - la 6 sau 8 ore

Farmacologie Efitard, unele cefalosporine - la 12 sau 24 ore Moldamin - la 7 - 14 zile durata terapiei: variază după gravitatea infecţiei: -obişnuit 7-10 zile -în infecţii bacteriene severe încă 7-10 zile de afebrilitate. 7. Administrarea profilactică a antibioticelor se face doar în unele situaţii: - Profilaxia reumatismului articular acut (RAA) -Moldamin (1 flac/ lună, 5 ani la cei sub 25 ani, 2 ani la cei peste 25 ani) - Profilaxia endocarditei infecţioase - există mai multe scheme de profilaxie, la pacienţii cu afectarea valvelor cardiace

- Profilaxia meningitei -meningococice Haemophilus influenzae - Profilaxia tuberculozei la subiecţii expuşi (contacţi apropiaţi) Izoniazida -Profilaxia infecţiilor recurente ale tractului urinar - Biseptol.

-cu

cu

Farmacologie ANTIBIOTICE BACTERICIDE Antibioticele bactericide se clasifică în: -betalactamine -peniciline -cefalosporine -aminoglicozide

PENICILINELE Definiţie: Sunt antibiotice bactericide numai în faza de multiplicare rapidă a bacteriilor. Clasificare şi reprezentanţi: I. Peniciline cu acţiune rapidă: Benzil-penicilina: Penicilina G (sare sodică sau potasică) flacoane cu pulbere 400.000 UI 1.000.000 UI 5.000.000 UI Soluţia obţinută după dizolvare în ser fiziologic se administrează -i.m sau i.v. la 4, 6, 8, ore interval -i.v. în perfuzie (dar nu în soluţie glucozată) Se adm. obişnuit 1,6- 6 milioane UI/zi. Fenoximetil-penicilina: Penicilina V compr. 400.000 UI Ospen • compr. 500.000 UI, 1000.000UI,1500.000 UI • granule pt. suspensie orală 750.000UI/5ml

Farmacologie Se administrează oral, din 6 în 6 ore (8 în 8 ore) înainte de mâncare. II. Peniciline cu acţiune retard: Procain penicilina G: Efitard, flacoane cu pulbere 800.000 UI Se administrează i.m. 1 flacon la 12 ore sau 2 flac. la 24 ore Benzatin-benzilpenicilina: Moldamin, flacon cu pulbere 600.000UI, 1200.000UI Retarpen, flacon cu pulbere 600.000UI, 1200.000UI Se dizolvă în apă distilată. Se adm. i.m. 1 flac. la 7 zile. III. Peniciline antistafilococice: Oxacilina caps. 250 mg. adm. oral flacoane cu pulbere 250 mg., 500 mg. Se adm. 2-4 g./zi, din 6 în 6 ore IV. Peniciline cu spectru larg: Ampicilina caps. 250 mg. flac. cu pulbere 250mg, 500mg adm. i.m., i.v. Obişnuit se adm. 2-4g/zi la interval de 6 ore. Ampicilina + Sulbactam = Sultamicilina (are spectru lărgit faţă de Ampicilină) ↓ preparatul Unasyn: - flac cu pulbere 1,5g =1g Ampicilină + 0,5g Sulbactam , adm i.m., i.v. - pulbere pentru suspensie orală - cp. adm. i.m., i.v.

Farmacologie Se administrează 1,5 -12g/zi la 6,8,12 ore. Sulbactam = derivat penicilinic puţin eficace ca antibacterian, dar inhibitor puternic de betalactamaze. Amoxicilina - are absorbţie mai bună decât Ampicilina după administrare orală; Amoxicilina caps.250 mg, 500 mg - se adm. oral 250 mg, 500 mg la 8 ore Ospamox caps.250 mg cp. 250 mg,500mg, 750mg, 1000mg granule pentru suspensie orală 125 mg/5ml, 250 mg/5ml Duomox cp.125mg, 250mg, 500mg Se adm. 1,5g/zi în 2,3 prize. Amoxicilina + acid clavulanic = Amoksiklav; Augmentin ↓ (inhibitor de betalactamaze) Augmentin cp.625 mg - 500mg Amoxicilină - 125 mg acid clavulanic cp.1 g -875 mg Amoxicilină -125 mg acid clavulanic Se administrează în 2 prize/zi. Amoxicilina + Metronidazol = HELICOCIN - preparat folosit pentru eradicarea infecţiei cu Helicobacter pylori în ulcer. Observaţii: 1.Penicilinele sunt antibiotice ieftine, eficace pe un număr relativ mare de germeni (coci Gram + , − , bacili Gram +, spirochete, leptospire). 2.Sunt bactericidele cele mai puţin toxice, de aceea se administrează frecvent la copii, gravide, imunodeprimaţi.

Hidrocortizon hemisuccinat i. uz oral se administrează pe nemâncate pentru o absorbţie mai bună. Ospexin.v. 250mg. erupţii cutanate. 5.v. la 6 ore).m. 4 g/zi . 500mg suspensie 125mg/5ml. Penicilinele pt. Riscul de reacţii alergice există atât la prima administrare a medicamentului cât şi la următoarele administrări. înainte de utilizare se dizolvă în ser fiziologic (majoritatea) sau apă distilată (Moldamin)... 500mg susp. ! Reamintiţi-vă tratamentul şocului anafilactic. Romergan i. 250mg/5ml Se administrează 250 mg la 8 ore → max. (Adrenalină i. CEFALOSPORINELE Clasificare şi reprezentanţi: Generaţia I: Orale: Cefalexin: Oracef. din 8 în 8 ore Cefaclor: Ceclor caps 250mg. 250mg/ml Se administrează 1.Farmacologie 3. Cele mai de temut efecte adverse sunt reacţiile alergice (urticarie. 125mg/ml. Keflex cp.4 g/zi. La un pacient cunoscut alergic la Penicilină alternativa terapeutică în infecţiile streptococice faringiene este Eritromicina (2cp. Formele parenterale se prezintă sub formă de flacoane cu pulbere. şoc anafilactic).) Testarea sensibilităţii se face intradermic cu o soluţie foarte diluată de Penicilină. 4.

cu pulbere 750mg. i. 400mg Se administrează oral 400mg/zi. 500mg . la 12 ore.v. 5 zile Observaţii: .m. 1. până la 3-6g/zi (la 6 ore interval) Generaţia a III-a: Ceftriaxona: Rocephin flac. doză unică. cu pulbere pt. suspensie orală caps. 500mg suspensie 125mg/5ml Se administrează oral 2×250 . 2g Se administrează 1-2g/zi. i. profund 4 -12g/zi la 4 . i.. 1g. 250mg.5g Se administrează i. 200mg.500mg/zi Zinacef flac. 500mg. cu pulbere 250 mg..v.m..Farmacologie Parenterale: Cefalotina: Keflin flac cu pulbere 1 g + 1 fiolă 10 ml apă distilată Se administrează i. 1g. max.6 ore interval Generaţia a II-a: Cefamandol: Mandol flac 1g. 12g/zi Cefuroxima: Zinnat cp.1g la 8 -12 ore. 2g Se administrează 1 flac.5g. 3×750mg/zi. max 9 g/zi Generaţia a IV-a: Ceftibuten: Cedax flac. 2g Se administrează i. i. Cefoperazona: Cefobid flac cu pulbere 0.m.v.v.

la 12 sau 8 ore În insuficienţa renală intervalul dintre doze se măreşte după formula: intervalul dintre doze = 9 × valoarea creatininemiei (mg%) Streptomicina: Streptomicină flac. intervalul între doze = 24 ore ⇒ 1 doză/zi Gentosept = soluţie oftalmică cu Gentamicină 0. adm. i. AMINOGLICOZIDELE Clasificare şi reprezentanţi: Gentamicina: Gentamycin.m. i. cu spectru mai larg decît penicilinele.m. . asociat cu alte tuberculostatice.Farmacologie 1. i. Kanamicin flac. Reacţiile alergice pot apare. la interval de 8 ore. Cefalosporinele de uz parenteral.). Cefalosporinele de generaţia a III-a şi a IV-a pătrund bine prin meningele inflamat.5g% Administrare: instilaţii în sacul conjunctival 1-2 picături la 4 ore Kanamicina: Kanamycin.. sau i. adm. În insuficienţa renală se creşte intervalul dintre doze astfel: Interval între doze (ore) = 8 × valoarea creatininemiei (mg%) Exemplu: creatinina serică = 3 mg%. se adm.) sau soluţie Xilină (pt. 3. sub formă de flacoane cu pulbere se dizolvă de obicei în apă distilată (pt. dar foarte eficace.m. indicate în infecţii severe.v. fiind utile în tratamentul meningitelor.m. 3-5mg/kgc/zi. dar sunt mai rare şi mai puţin severe decât pentru peniciline. i. cu pulbere 1g. Cefalosporinele sunt bactericide scumpe. 15 mg/kgc/zi. Gentamicin fiole 80mg/2ml 40mg/2ml Se administrează i. 2. 1g de 2 ori/săptămână.. în TBC se adm. Este folosită mai ales ca tuberculostatic..v. cu pulbere 1g.

administrate i.m. Amikacin . Efectele adverse cele mai frecvente sunt ototoxicitatea şi nefrotoxicitatea ⇒ la bolnavii cu insuficienţă renală este necesară scăderea dozelor/zi sau creşterea intervalului dintre doze. Obişnuit se administrează 500 mg de 2 ori/zi la adulţi. 3. Nu se absorb după administrare orală ⇒ se administrează obişnuit parenteral. Antibiotice bacteriostatice cu spectru larg Sunt reprezentate de: Tetracicline Cloramfenicol Folosirea lor este actualmente limitată din cauza frecvenţei relativ mari a tulpinilor bacteriene rezistente în cazul tetraciclinelor. I.flacoane 500 mg/2ml. active mai ales pe bacili Gram negativi aerobi. Aminoglicozidele sunt antibiotice bactericide. Tetraciclinele • sunt antibiotice produse de diferiţi Streptomyces • au acţiune bacteriostatică faţă de un număr mare de microorganisme patogene Clasificare: Generaţia 1: Tetraciclina . Se pot asocia cu penicilinele sau cu cefalosporinele. 2. 15 mg/kgc/zi. 4.. sau i. ANTIBIOTICE BACTERIOSTATICE (MACROLIDE. ANTIBIOTICE CU SPECTRU LARG) A. în 2 doze.caps.3% . această asociere având efect sinergic.v. fiole 20 mg/2ml Observaţii: 1.unguent cu tetraciclină . Tobramicina: Nepcin. 250 mg .Farmacologie Amikacina: Amikozit. respectiv datorită riscului deprimării periculoase a hematopoezei în cazul cloramfenicolului.

motive pentru care sunt contraindicate în a 2 .a: • se absorb aproape complet din intestin fiind foarte puţin influenţate de alimente. flac. • aplicarea locală trebuie evitată (cu excepţia formelor oftalmice) din cauza potenţialului mare de sensibilizare • se acumulează în mugurii dentari producând colorarea în galben .300. fiind contraindicată administrarea lor concomitentă cu aceste preparate. sarcină şi coexistenţa altor boli hepatice • toleranţa digestivă a preparatelor este diminuată deoarece au ca reacţie adversă fenomenul de dismicrobism intestinal care se concretizează prin apariţia diareei ce apare în cursul tratamentului şi care alături de celelalte dezavantaje prezentate reduc complianţa pacientului la tratamentul cu tetracicline de primă generaţie. lapte. Mg.350mg Generaţia a 2 -a: Doxycyclin -Vibramycin caps 100 mg.a jumătate a sarcinii şi în primele 6 luni de viaţă ale copilului (afectează dentiţia de lapte) respectiv la copii până la 8 ani (afectează dentiţia definitivă) • hepatotoxicitatea este favorizată de insuficienţa renală. necesitând un interval de minim 2 ore între ele. Fe situaţii când se formează chelaţi neabsorbabili. inj. malnutriţie.brun a dinţilor şi hipoplazia smalţului dentar.Solvocilin flac. cationi bivalenţi sau trivalenţi putându-se administra concomitent cu acestea .inj. Caracteristici şi principii de administrare pentru generaţia a 2 . în prezenţa alimentelor (produsele lactate) şi a medicamentelor ce au în compoziţia lor ionii Ca.Farmacologie Clortetraciclina Oxitetraciclina Rolitetraciclina . 200 mg Caracteristici şi principii de administrare pentru prima generaţie: • eficacitatea tetraciclinelor este diminuată prin absorbţie scăzută în caz de hipoaciditate gastrică.

pătrunde în creier. Antibiotice macrolide . distensie abdominală. 250 mg Obişnuit are acţiune bacteriostatică. N. influenzae.22 h pentru doze multiple motiv pentru care se vor administra în prima zi 2 doze la 12 ore interval una de cealaltă. cianoză cu colorarea cenuşie a pielii) datorită incapacităţii de metabolizare a cloramfenicolului de către ficat • interacţiuni medicamentoase: Cloramfenicolul inhibă metabolizarea anticoagulantelor cumarinice.cp. iar din a 2 -a zi o doză / zi • nu influenţează flora bacteriană intestinală şi se poate administra şi la pacienţi cu insuficienţă hepatică şi renală având astfel o toleranţă digestivă foarte bună • au potenţă mai mare decât cele din prima generaţie ! Observaţie: Datorită tuturor avantajelor prezentate complianţa pacienţilor la tratamentul cu tetracicline de a 2 -a generaţie este net crescută faţă de prima generaţie. dar poate fi şi bactericid pe H. traversează bariera hematooculară şi bariera placentară • utilizarea sa este limitată datorită cele mai grave complicaţii . meningitidis şi Bacteroides Caracteristici: • datorită liposolubilităţii ridicate difuzează foarte bine în toate ţesuturile .trece uşor în LCR. Cloramfenicolul .18 h după prima doză şi 18 . II. 125 mg/250 mg şi caps. fenitoinei şi a sulfamidelor antidiabetice • este antibioticul de primă alegere în febra tifoidă B.Farmacologie • sunt active faţă de unele tulpini bacteriene rezistente la tetraciclinele clasice • T1/2 pentru Doxiciclină este de 12 .deprimarea hematopoiezei cu pancitopenie • la nou născut fenomenele toxice acute se pot manifesta prin "sindromul cenuşiu" (vomă. tahipnee. diaree cu scaune verzi.

diaree. Roxitromicina . digoxina crescând riscul reacţiilor toxice ale acestora Dintre noile macrolide ultimele două s-au impus în practica clinică.Klacid Eritromicina . 150 mg Caracteristici şi principii de administrare: • are absorbţie rapidă şi realizează concentraţii plasmatice mari la doze mici având o acţiune bactericidă pe durata de 24 h .Farmacologie Se numesc macrolide deoarece cuprind în structură un inel alifatic lactonic de dimensiuni mari.Josamycin Noua generaţie: Roxitromicina . stearat.primul reprezentant • este produsă de Streptomyces erithreus Principii de administrare: • se administrează numai sub forme enterosolubile (esterii săi: succinat.Rulid Claritromicina . vomă. durere epigastrică • inhibă citocromul P450 provocând inhibiţie enzimatică asupra altor medicamente administrate concomitent: teofilina. propionat. Clasificare: Vechea generaţie: Eritromicina Spiramicina .Rulid .Spiramycin Josamicina . lactobionat) datorită instabilităţii sale în mediu acid gastric • este medicaţia de alternativă la pacienţii cu alergie la penicilină • provoacă fenomene de iritaţie digestivă de tipul greaţă. anticoagulantele orale.cp.

amigdalian. intrând astfel în schema triplei şi quadruplei terapii de eradicare a infecţiei cu acest germene la pacienţii cu ulcer duodenal: IPP (doză dublă) + Claritromicină 500mg (doză dublă) + Amoxicilină 1000mg (doză dublă) IPP (doză dublă) + Claritromicină 250mg (doză dublă) + Metronidazol 400mg (doză dublă) IPP (doză dublă) + Claritromicină 250mg (doză dublă) + Tinidazol 500mg (doză dublă) IPP = Inhibitor al pompei de protoni .v. 125 mg/5 ml .suspensie 60 mg/100ml. alveolar) • penetrabilitate ridicată atât intra cât şi extracelular • metabolitul activ (14 .cp 250 mg şi 500 mg .Farmacologie • penetrabilitate tisulară şi celulară mare eritromicina • este stabilă la acidul clorhidric putându-se administra ca atare • se poate administra în doză unică 300 mg/zi cu aceeaşi eficienţă clinică şi bacteriologică cu ritmul 2 x 150 mg/zi în infecţii de căi respiratorii superioare şi inferioare • prezintă rare efecte adverse digestive Claritromicina . pulmonar.OH Claritromicina) potenţează efectele Claritromicinei • poate creşte nivelele plasmatice ale Carbamazepinei şi Teofilinei necesitând monitorizarea clincă a pacienţilor respectivi • are acţiune antibacteriană şi pe Helicobacter pylori.i. 500 mg/flacon (macrofage şi leucocite) comparativ cu Caracteristici şi principii de administrare: • absorbţia nu este influenţată de mese • realizează concentraţii eficace la toate nivelele tractului respirator (nazal.Omeprazol cp 20mg .Klacid .

pylori. 3. Prescrieţi antibioticul de elecţie care intră în schema de eradicare a infecţiei cu H.Farmacologie • rare efecte adverse digestive Se administrează: .5 mg/Kgc x 2/zi copii Cazuri: 1. Prescrieţi antibioticul de elecţie la un pacient cu diagnosticul de pneumonie postgripală.7. Prescrieţi antibioticul de elecţie la un pacient cu diagnosticul de angină acută streptococică cu alergie la penicilină. .250 mg x 2/zi adulţi . 2.

250 mg Ciproxin cpr. timp de 2-3 zile). Rosoxacina .5g: • infecţii urinare (cu germeni sensibili): cistite. 250 mg.. 500 mg. 150 mg • infecţii gonococice acute: 300 mg. CHINOLONELE: Sunt chimioterapice de sinteză cu proprietăţi antibacteriene bactericide.doză unică/zi. 7 zile • infecţii enterice: dizenterie bacilară acută (2. pielocistite. 100 mg. între mese.Acid nalidixic cpr. pielonefrite. monodoză.Farmacologie CHIMIOTERAPICE: CHINOLONELE. Clasificare: chinolone de generaţia I: Acidul nalidixic Acidul oxolinic Cinoxacina chinolone de generaţia II: Rosoxacina Acidul pipemidic chinolone de generaţia III: Ciprofloxacina (fluorochinolone) Ofloxacina Pefloxacina Norfloxacina Fleroxacina Reprezentanţi: Acidul nalidixic . 750 mg . 0. SULFAMIDELE ŞI TRIMETOPRIMUL A.5g = 5 cpr. Ciprofloxacina: .Eradacin caps.Ciprobay cpr. 1g la 6 ore.

rectite acute). pielonefrite) şi prostatice acute şi cronice. i. • infecţii transmise pe cale sexuală (uretrite acute.400 mg sol. 400 mg Administrare : 200-400 mg la 12 h (3.Tarivid cpr. : 400 mg/zi (monodoză) Indicaţii (Fluorochinolone): • infecţii urinare (cistite. 100 mg/10 ml Administrare : oral : 2 X 0. 100 mg.Quinodis : cpr.v. .v. 80 mg/ml Administrare: oral. 200 mg sol. 400 mg f.Nolicin cpr. cervicite acute. i. perfuzabilă 400 mg/100 ml Administrare : oral.0.2 g/zi Pefloxacina: . • infecţii gastro-intestinale : boala diareică acută.Abaktal cpr. perfuzabilă 200 mg/100 ml Administrare : 200-400 mg la 12 h Fleroxacina: .7-10 zile) Ofloxacina: . 200.v.Farmacologie f. : 2 X 0.25 g/zi i. : 400 mg la 12-24 h Norfloxacina: .1 .

Ex: în boala diareică acută durata tratamentului cu fluorochinolone este de 3 zile. cu acţiune rapidă: Sulfafurazol 2. Sulfamide cu acţiune intestinală: Ftalilsulfatiazol . (fiole) .7 -10 zile (în funcţie de indicaţie. e) trebuie evitate sau utilizate cu prudenţă la copii.oral (comprimat). d) în general sunt bine suportate. fotosensibilizare.ritmul de administrare: la 12 sau 24 ore (în funcţie de preparat).v. Clasificare I. SULFAMIDELE Sunt chimioterapice de sinteză cu acţiune bacteriostatică. i. cu acţiune intermediară: Sulfametoxazol. -durata tratamentului: 3 . pot produce: greţuri. listeriene sau cu anaerobi. în timpul sarcinii. b) sunt total inactive în infecţii: streptococice. preparate de fier. B. cu acţiune prelungită: Sulfametoxidiazina II. sucralfat. ! Observaţie: Fluorochinolonele: a) antibacteriene de primă alegere în şancrul moale. convulsii. Sulfamide cu acţiune sistemică: 1. f) sunt contraindicate la nou-născut. 3.Farmacologie • infecţii osteo-articulare: osteomielite acute şi cronice • infecţii respiratorii: bronşite cronice Principii de administrare (Generaţia a III-a): . la bolnavi cu antecedente convulsive. vărsături. c) au absorbţia intestinală diminuată de antiacidele cu aluminiu. severitatea infecţiei). magneziu. calciu. pneumococice.

oral comprimate: doză de atac + doză de întreţinere Ex: Sulfafurazol cpr. . indicaţia principală: infecţii urinare asociere activă şi pe unii germeni rezistenţi la sulfamide instalarea rezistenţei se face mai lent .se recomandă cu o cantitate mare de lichide (mai ales alcaline) pentru a preveni cristaluria (precipitarea sulfamidelor în tubii renali). Proteus). 0. Acid folic. . • i.Farmacologie III. este una dintre sulfamidele cele mai utilizate Sulfametin cpr. Septrin. (rar) • uz local : Sulfacetamida (colir) ! Observaţie Sulfamidele: • au indicaţii limitate în infecţii urinare necomplicate cu germeni sensibili (E. infecţii biliare. acidifiante urinare.v.Tagremin) Este asocierea între: Sulfametoxazol + Trimetoprim (5 :1 = 400 mg/80 mg) Administrare: Biseptol : 2 x 2 cpr. Mafenidul (cremă) Principii de administrare: • obişnuit.5 g: doză de atac = 2g (4cpr. dimineaţa şi seara Avantajele asocierii: ! Observaţie Biseptolul: • este medicaţia de primă alegere în pneumonia cu Pneumocistis carini • este contraindicat în timpul sarcinii şi la nou-născut acţiune bactericidă mai intensă.) + doză de întreţinere = 1g/2cpr la 6 ore.Coli./zi. Bactrim. • rezistenţa la sulfamide se pre vine prin: asocieri (Ex. spectrul de acţiune mai larg. respiratorii. doză de atac = 1 g/2cpr (doză unică/zi) + doză de întreţinere 1/2 g = 1cpr/zi.se evită asocierea cu : Procaină.: Sulfametoxazol + Trimetoprim = Biseptol) Biseptol (Cotrimoxazol. dizenterie bacilară. Sulfamide de uz local: Sulfacetamida (colir).

I. iar treapta a 3-a pe cele mai puternice. în • Aspirină funcţie de intensitatea efectului analgezic. NIVEL III dureri intense şi/sau eşec la NIVEL II Dureri moderate şi severe sau eşec la antalgicele de nivel I NIVEL I Dureri uşoare Analgezice şi neopioide: moderate • Metamizol • Paracetamol OPIOIDE UŞOARE: CODEINA ± Paracetamol ± Aspirină ± A. Treapta 1 cuprinde analgezicele cele mai slabe.N.I.S OPIOIDE antalgicele de nivel II Agonişti parţiali Agonişti puri PUTERNICE • Buprenorfina • Morfina clorhidrică şi sulfurică Agonişti antagonişti • Pentazolina • Petidina Scara analgezică a OMS cuprinde medicaţia analgezică clasificată în trepte. • A. Terapia durerii începe fie cu prima treaptă.Farmacologie CURS 13 Farmacoterapia urgenţelor medicochirurgicale în cabinetul de medicină dentară (vezi slide-uri) CURS 14 Farmacoterapia durerii.S. urcând .N.

antiinflamator. maxim 8 cp/zi Este eficace mai ales în cefalee. . Se administrează după mese. 500 mg. diateze hemoragice ! Observaţie: Asociată cu anticoagulantele prezintă risc crescut de hemoragii 2. Acid acetilsalicilic . neiritant gastric. f. acţiune antitermică.Farmacologie progresiv până la treapta cu care se obţine o analgezie satisfăcătoare. sup.Aspirina cp 500 mg. 125. Este bine suportat. 250 mg Panadol cp. sup. de elecţie la copii. Reprezentanţi: Treapta 1: Substanţe care inhibă sinteza prostaglandinelor 1. 1g/2ml Este indicat ca analgezic mai ales în dureri colicative Efecte adverse: . Maxim 4 x 2 cp/zi ! Observaţie: Are risc hepatotoxic în caz de supradozare.hipotensiune arterială la injectare rapidă i. Efferalgan. Paracetamol . dar nu are efect antiinflamator. dureri musculare şi osoase. cp..v. 1 g.agranulocitoză: se foloseşte perioade scurte de timp . 3. suspensie. antipiretic. Upsarin Are efect analgezic. fie direct cu o treaptă superioară.Paracetamol cp. Contraindicaţii: ulcer gastric.risc de anafilaxie . efervescente Are acţiune analgezică asemănătoare cu Aspirina. Metamizol = Algocalmin cp 500 mg.

200 mg. cp 20 mg.4 x 25 . Codeina . supozitoare 50. moderat efect analgezic. tromboflebite.Voltaren. 50 mg. de aceea este mai rar folosit.Fenilbutazonă. sup. Butazolidine.cp 200. Feldene. antiinflamatoare nesteroidiene.Farmacologie Administrare: 2 . Doza obişnuită: 3 .4 x 500 .50 mg/zi Diclofenac .4 x 25 . 4. Fenilbutazonă. agranulocitoză. f 75 mg. Poate produce leucopenie. supozitoare 20.4 x 200 .Paduden .400 mg/zi Piroxicam . unguent 4%. doza obişnuită: 400-800 mg/zi. 50 mg.1000 mg/zi Datorită efectelor adverse nu trebuie folosit ca agent spasmolitic primar. 400 mg. 40 mg. Antiinflamatoare nesteroidiene Au efect antiinflamator şi antipiretic puternic. unguent 4%. Diclofenac dj 25.Piroxicam. supozitoare 250 mg.50 mg/zi Ibuprofen . dj. ! Observaţie: Formele orale se administrează după mese deoarece sunt puternic iritante gastric. dismenoree. 1. Acţionează favorabil în dureri reumatice. Alternative: antispastice (Scobutil. gel Doza obişnuită: 3 . Reprezentanţi: Indometacin . anemie aplastică. trombocitopenie. în 3 prize. Treapta a 2 -a : Opioide mai slabe Se pot asocia cu medicamente din treapta 1.Codeine phosphate cp 15 mg Pe lângă efectul analgezic are şi efect antitusiv marcat. supozitoare 500 mg. Papaverină). Reumavek. unguent 5% Doza obişnuită: 3 . cp retard 100 mg. 100 mg.40 mg/zi.caps 25 mg. unguent. abcese. unguent 3% Se administrează în doză unică 20 . .

Doza obişnuită în această asociere este: 60 mg Codeină + 100 mg Paracetamol. cp perlinguale 0. de 4-6 ori / zi. sup.8 ore.100 mg/zi Treapta a 3 . Efect analgezic intens.10 mg 2.7 ore Are risc de dependenţă mai mic comparabil cu Codeina Doza obişnuită: 4 x 50 . 20 mg/1ml s.Temgesic f.7 ore Dmax/1d = 20 mg Doza analgezică uzuală: 5 . Dmax/1d = 60 mg Dmax/24 h = 360 mg 3.4 ore.3 mg.Tramal f. 1. durează 6 . Administrat parenteral are efect analgezic intens.a: Opioide puternice Se pot asocia cu medicamente din treapta 1.c. Pentazocina . 30 mg/1 ml Efectul durează 3 . 0.Mialgin f 100 mg/1 ml Are durata de acţiune 2 .2 mg Are acţiune mai lungă decât Morfina. Morfina f. sol uz intern 100 mg/ml Acţiunea durează 4 . 100 mg. Buprenorfina .Fortral cp 50 mg. Are efect analgezic bun asociată cu Paracetamolul. Este indicată în dureri acute moderate sau intense. nu este indicată în dureri cronice fiindcă necesită administrare la intervale scurte (4 ore).5 ore. f.Farmacologie Dependenţa este riscul cel mai de temut al Codeinei. administrat oral are efect analgezic moderat. 2. Petidina . 50. Dmax = 500 mg/zi 3. ce durează 4 . Tramadol . Dmax/24 h = 60 mg . 100 mg.

spasm al sfincterului Oddi (spasm biliar) .6 mg la 6 . de cele mai multe ori cu cele mai puternice analgezice. Tratamentul durerii cronice trebuie să fie multimodal: administrare sistemică/locală de analgezice.controlled .Farmacologie Se pot administra 0.deprimare respiratorie .greaţă. .euforie. de cele mai multe ori cu analgezice orale. • În durerea acută: Scopul tratamentului este suprimarea rapidă a durerii. anestezie peridurală.0. administrarea trebuie individualizată şi se face la cererea pacientului = on demand analgesie = pacient . Efecte secundare: .retenţie de urină .3 .constipaţie . analgezie paravertebrală. în doze standard.dependenţă (cu apariţia sindromului de abstinenţă la întreruperea tratamentului) .analgesia • În durerea cronică: Scopul tratamentului este de a împiedica apariţia durerii. administrate parenteral. psihoterapie. Principii de administrare: Principiile de tratament diferă în funcţie de tipul durerii: acută sau cronică. radioterapie.toleranţă (= scăderea progresivă a efectului) . În durerea postoperatorie deoarece sensibilitatea la durere variază de la pacient la pacient.8 ore. în doze individualizate şi administrate la intervale riguros fixate. blocarea trunchiurilor nervoase. gimnastică medicală. vărsături .

Observaţii: 1. prin complexitatea sa etiopatogenică şi clinică. motivaţia unui dualism atitudinal comportamental al pacientului întâlnit frecvent în practica stomatologică: • • pe de o parte solicitarea consultaţiei şi tratamentului de specialitate în urgenţă (mai ales). În timpul sarcinii şi alăptării doar Paracetamolul este sigur inofensiv.Farmacologie În durerea cronică care nu are etiologie malignă pacienţii trebuie trataţi fără opioide cât mai mult timp posibil. pe de altă parte. 2. Trebuie ţinut cont de posibilitatea apariţiei nefropatiei prin analgezice ("nefropatie MANAGEMENTUL DURERII ÎN CABINETUL STOMATOLOGIC (vezi și slide-urile) DUREREA ÎN STOMATOLOGIE Introducere Durerea reprezintă. evitarea prezentării la stomatolog. La pacienţii cu neoplasm este necesară o analgezie continuă astfel încât administrarea medicamentelor se face după un orar fixat dinainte şi nu la cererea pacientului. Se pot asocia terapiei cu analgezice alte substanţe adjuvante: fenacetinică") 4. Cefaleea poate fi indusă chiar de unele analgezice. Diazepam) antidepresive (Amitriptilina) antispastice (Papaverina) glucocorticoizi (dacă există o componentă inflamatorie) 3. 5. anxiolitice (Hidroxizin. Opioidele (în afara durerilor naşterii) şi AINS sunt contraindicate. Nu se asociază substanţe care fac parte din acelaşi grup ca mod de acţiune (de exemplu nu se asociază opioide între ele). .

neurogenă. Wiener (1998).afecţiuni algogene rare (>0-5) Afecţiuni frecvente Afecţiuni relativ frecvente Afecţiuni rare Pulpita acută Pericoronarita False afecţiuni Abcesul periapical Durerea după chirurgia endodontică Protezare cu supraînălţare Eroziuni gingivale şi leziuni dentare legate Alveolita poslextracţionaiă uscată GUNA False dureri dentare: Nevralgia de trigemen Nevralgia de ganglion dentare: Infarctul acut miocard Sindromul Ernest Reacţia postmedicamentoasă oraiă pemfigus-like de diferenţiază: sfenopalatin Sindromul Stevens-Johnson Reacţia de periajul dentar Sinuzita Necroliza epidermică toxică postmedicamentoasă maxilară acută Gingivo-stomatita herpetică primară Ulceraţii traumatice Ulceraţii prin arsuri Stomatita aftoasă Ulceraţiile herpes-zoster orală lupus-like Leucemia acuta şi leziunile Ulceraţiile cu virus Epstein. Sugestivă şi mai actuală în acest sens pare a fi încercarea de evaluare epidemiologică a lui Stanley L. exprimarea diferenţiată a durerii (somatică.000) . ceea ce relevă semnificaţia majoră a elementelor de anamneză şi ancheta funcţională sub aspect diagnostic. implicit a durerii oro-maxilo-faciale. mediaţi prin sisteme complexe specifice şi nespecifice spre structurile cerebrale anatomice şi integrative a căror activitate normală este astfel perturbată (5).Farmacologie Durerea reprezintă de altfel un „model cerebral" rezultat dintr-o suprasumaţie de stimuli de natură variată. Incidenţa afecţiunilor algogene în stomatologie Dat fiind dualismul atitudinal-comportamental menţionat anterior. cu un coeficient real de dificultate.orale: Barr Boala mână-picior-gură Herpangina Stomatita gonococică Gingivita Candidoza Afecţiunile dentare . prognostic clinic şi terapeutic în acest domeniu. se poate lua în considerare tel mult o estimare epidemiologică relativă a fenomenului dureros în practica stomatologică. Dată fiind reprezentativitatea componentei subiective a durerii. psihogenă ) se realizează în termeni preponderent subiectivi.afecţiuni algogene frecvente (> 100) . care (prin aproximarea incidenţei la 100.afecţiuni algogene relativ frecvente (>5-100) .

Farmacologie Stomatita alergică postmedicamentoasă Stomatita iritativă Reacţia postmedicamentoasă Reacţia orală la orală lichenoidă GUNA şi afecţiunile periodontale Virusul (pulpita) Ectima gangrenosum citotoxice Leziuni orale în context SIDA şi leziunile orale: SIDA: \ Virusul citomegalic candidoză herpex simplex Herpes variceloulcero- simplex Aftele idiopatice cu răspuns Virusul la prednison zosterian Leziunile necrotice idiopatice afecţiuni periodontale Herpes-zoster şi GUNA Stomatita necrotizantă acută leucoplazia păroasă Sarcomul Kaposi Leziuni orale diabetice Limfoamele Leziuni orale uremice Glosite şi glosodinii: Candidoza GUNA Glosite şi glosodinii: Glosita stafilococică Glosite şi glosodinii: Glosita şi ulceraţia gonococică Glosita tricomoniazică Tularemia Durerea ATM : guta şi Glosita virală cu virus Pseudomonas (ectima Herpex simplex şi gangrenosum) Glosita bacteriană cu gram pseudoguta ulceraţii negativi Muşcături şi arsuri ale Sindromul Stevens-Johnson Durerea ATM : boala limbii Necroliza epidermică toxică Lyme Ulceraţii aftoase Glosita cu Chlamidia Fractura pe os trachomatis patologic Ia nivelul mandibulei datorata Ulceraţia cu citomegalovirus tumorilor sau osteomielitei Cheilite şi durerea la nivelul buzelor: Sifilis (primar. secundar) Alergia de contact Durerea iradiată de la un Terapia cu isotretinoin Glosita alergică anevrism disecant Cheilita actinică Ulcerele cu virus Coxsackie Iodismul (oreionul sau Virusul Herpex simplex enterovirus iodat) Nevralgia de trigemen din .

Farmacologie
Impetigo Cheilita angulară datorată speciilor de Candida şi Staphylococcus aureus Cheilite şi durerea la nivelul buzelor: Cheilita alergică scleroza multiplă

Afecţiuni frecvente Eroziunile labiale datorate frigului şi umezelii Fracturi posttraumatice ale mandibulei, ale

Afecţiuni relativ frecvente Cheilita factitia Sindromul Stevens-Johnsons Necroliza epidermică toxică Disfuncţia/durerea de ATM (disfuncţia/durerea miofascială) Barotrauma

Afecţiuni rare

masivului facial şi ale sinusului maxilar Zona Zoster (ramurile maxilare şi complexului zigomatic Sinuzita maxilară supurativă Parotidita virală mandibulare ale nervului V) Durerea iradiată şi infarctul miocardic sau insuficienţa coronariană Parotidita Parotidita supurativă supurativă Infecţia spaţiului Litiaza salivară laterofaringian Infecţia spaţiului masticator Nevralgia idiopatică de trigemen Nevralgia de trigemen consecutivă compresiei microvasculare

Elemente psiho-fiziopatologice ale durerii Datorită mecanismelor modulatoare anatomo-fiziologice sau socio-psihologice, durerea nu poate fi concepută doar ca o senzaţie, ci ca un fenomen complex aparţinând atât condiţiei de normalitate, cât mai ales condiţiei patologice, cu multiple implicaţii anatomo-fiziologice, psihointelectuale, psiho-afective şi p s i h o - s o c i o l o g i c e , atestând astfel ceea ce afirma cândva

Farmacologie
L. Rubinstein: „între organizarea psihică şi condiţiile lumii exterioare se stabileşte principiul unei interacţiuni ascendente". Semnalând impactul unui potenţial obstacol, durerea anticipează o atitudine defensivă. In derularea fenomenului dureros, ca „semnal de avertizare a organismului", se individualizează trei registre r e p r e z e n t a t i v e :
• • •

percepţia senzoriala şi/sau somatică (specifică) starea afectiv-emoţională reacţia anatomo-visceralo-vegetativă şi musculară. Din multitudinea ipotezelor privind mecanismul experienţei dureroase, considerăm ca fiind

mai pertinentă pentru teritoriul stomatognat teoria porţii de control (emisă de Melzack şi Wall în 1965), care susţine ideea convergenţei dintre informaţia nociceptivă şi cea nenociceptivă, plasând locul interacţiunii convergente a axonilor mici şi mari la nivelul segmentului spinal sau în sistemul trigeminal. în acest sens, autorii individualizează trei componente implicate în experienţa dureroasă:
• • •

componenta senzori-discriminativă - determinantă în informaţia perceptivă primită de individ componenta rezultantă afectiv-emoţională (subiectivă) componenta cognitiv-evaluativă, inserată în experienţele anterioare şi aşteptări. Variabilele psihologice, după cum precizează P. Milgroon, vor avea un rol cu totul deosebit,

marcând diferenţiat reacţia la durere.

Relaţia Durere - Detresă - Frică - Anxietate. Structuri psiho-emoţionale şi de personalitate în stomatologie Durerea este condiţionată de prezenţa stimulilor algogeni cu impact: somatic, neurogen, psihogen sau mixt, care semnalizează o afectare tisulară curentă, sau iminentă, sau un tipar de răspunsuri atitudinal-comportamentale modulate de componenta afectiv-emoţională individuală, ceea ce îndreptăţeşte afirmaţia lui R. Leriche, chiar şi atunci sau mai ales când vorbim despre durere, că „fiecare bolnav îşi are adevărul lui". Sub aspect atitudinal-comportamental, după cum precizează P. Milgroon, fenomenul dureros se reflectă printr-o ipostază plurifactorială: pe de o parte, durerea declanşează detresă somatopsihică (la nivel diencefalic, cu activarea substanţei reticulate), care generează reacţia emoţională de frică ; pe de altă parte, frica favorizează eliberarea şi activarea de endorfine din glanda pituitară, rezultând un efect analgezic temporar', se realizează de fapt un „control inhibitor de poartă", control în care, după cum menţionează I. Hăulică, O.C. Mungiu şi G.D, lonescu, se implică cu rol determinant nu numai beta-endorfina şi dinorfinele, ci şi enkefalinele.

Farmacologie
Prin continuarea acţiunii agentului stresor se eliberează naloxonul, care antagonizează efectul analgezic anterior, durerea intensificându-se din nou. Aceasta explică dispariţia subită a durerii dentare în sala de aşteptare ca urmare a fricii exacerbate de aşteptare (fenomenul „angor temporis"), asociată eventual cu unele comentarii inoportune în acest cadru şi cu reapariţia durerii când frica a dispărut, „Analgezia de stres" apare în cadrul de referinţă menţionat ca „fenomen de apărare adaptativă contra agresiunii nociceptive". Referindu-se la particularizarea psiho-fizio-patologică în domeniul stomatologic, Billes şi Faneslow (1980) sugerează implicarea algogenă a tensiunii musculare generate de anxietate. De fapt, „agonia" unei şedinţe traumatizante la stomatolog se poate datora în mai mare măsură fricii decât durerii. Datorită aşteptării îndelungate la stomatolog, pacientul adult, dar mai ales pacientul copil, îşi focalizează atenţia pe stimuli ai fricii, etichetând eronat detresă (somato-psihică şi psihosomatică), incapacitându-se în consecinţă cu lupta sa cu experienţa dureroasă. Relaţia durere - detresă - frică - anxietate este particularizată în accepţiunea lui Milgroon, Wright, citaţi de Maxim et al. de :
• • • • •

structura psiho-emoţională a bolnavului (anxiosul are un prag al durerii mai scăzut) structura sa de personalitate (cu sau fără inflexiuni represive) tipologia constituţională etnică, antropologică, regională statusul neurovegetativ, umoral şi endocrin factorii socio-educaţionali, culturali (imprimă un caracter personal durerii). In fapt, întreaga activare automatică, implicit a reacţiei de frică, generează praguri scăzute

ale durerii şi o toleranţă mai mică la durere. Pragul dureros, ca prag de toleranţă la durere, este marcat de anticiparea tratamentului stomatologic propriu-zis de către pacient, mai ales Ia pacientul dominat de experienţe anterioare directe sau indirecte negative prelungite (răspunsuri emoţionale condiţionate - REC), cu incapacitatea de control situaţional, ceea ce generează o frică adiţională care agravează experienţa dureroasă. Durerea la rândul ei amplifică frica adiţională şi determină atitudinea de evitare, respingere sau fugă în faţa tratamentului stomatologic, atitudine care la rândul ei exacerbează frica a d i ţ i o n a l ă . Se realizează astfel o configuraţie a răspunsurilor emoţionale condiţionate (REC) prin implicarea stimulilor generalizaţi. Intervin ca factori de întreţinere şi agravanţi:
• • •

starea de teamă generală etapa de vârstă a pacientului dezvoltarea memoriei şi imaginaţiei, care adaugă senzaţiei dureroase o multitudine de reprezentări, imagini şi amintiri generatoare de nelinişte absenţa controlului tratamentului stomatologic de către pacient surse informaţionale

• •

Farmacologie

„angor temporis" etc. în consecinţă, intervenţia factorului psiho-emoţional asupra sensibilităţii algice se manifestă

prin:
• •

amplificare sau adaos psihic (frică) fixare psihică (durere reziduală) .

Particularizarea durerii în stomatologia pediatrică Ca reprezentare, mai ales pentru micul pacient, durerea simbolizează un atac, o leziune, o ameninţare. Sub aspect semiologic, durerea ca transformare a unei excitaţii în senzaţie alături de componenta afectivă implică şi un element perceptiv de conştiinţă, care evoluează în concordanţă cu etapa de vârstă şi stadiul de dezvoltare generală psiho-somatică a i
n d i v i d u l u i .

Astfel, sugarul simte durerea dar nu o percepe, afecţiunea existând ca o reacţie organică (starea de suferinţă fiind ilustrată prin strigăte, plâns, reacţii, mimică), elementul psihologic perceptiv fiind încă absent. Evoluţia spre maturitate, proces complex care sumează modificări psiho-mentale şi somatice, adaugă senzaţiei dureroase componenta perceptivă. Pe măsură ce copilul „se trezeşte", durerea se organizează şi se obiectivează prin dezvoltarea sistemului II de semnalizare - vorbirea (ca semn al maturării corticale, după cum precizează Monnod), dând copilului „conştiinţa lui însuşi" (Preyier). Dezvoltarea memoriei şi imaginaţiei adaugă senzaţiei dureroase o multitudine de reprezentări, imagini şi amintiri generatoare de nelinişte, durerea căpătând tot mai mult un caracter personal, accentuat sub efectul modulator sau demodulator al educaţiei Iată de ce expresia durerii se diferenţiază de la copil la copil. Totuşi în expresia durerii dentare (durere odontogenicâ) regăsim aspecte comune tuturor copiilor: lacrimi, transpiraţie, tremurături, dar mai ales reacţii specifice ale muşchilor oro-faciali, pe care Debesse le grupează în două tipologii caracteristice:
• •

expresia înălţării feţei prin contracţia muşchilor frontali şi sprâncenari; o anumită expresie a feţei determinată de contracţia muşchilor mirtiformi şi triunghiulari ai buzelor. Dar nu numai expresia fizică a durerii variază de la copil la copil, după cum precizează

Foreman, Christensen, Grivu, ci şi intensitatea ei în cadrul aceloraşi procese patologice, datorită faptului că diferenţele individuale sunt condiţionate de tipologia volitivă şi caracterială a copilului (în plină perioadă formativă), cât şi întreaga gamă de particularităţi psiho-somatice ale etapei de vârstă a copilului.

Farmacologie
Această complexitate plurifactorială motivează particularizarea psiho-emoţională a sensibilităţii algice odontogenice a copilului, ilustrată printr-o accentuare (comparativ cu adultul) a :
• •

amplificării psihice a durerii (pragul de excitaţie la copil fiind mai coborât decât la adult); fixării psihice a durerii - durere reziduală (un rol important avându-1 în acest sens experienţele dureroase anterioare directe sau indirecte ale copilului, REC, cu sau fără legături cu durerea odontogenică actuală a acestuia, cât şi reacţia de frică a mamei, care alimentează şi amplifică reacţia de frică a copilului). Aşadar, durerea în genere şi îndeosebi în stomatologia pediatrică, departe de a avea valenţe

protective, este legată printre altele de sentimentul fricii şi al r e s p i n g e r i i . Spre deosebire de adult şi mai ales în circumstanţe stomatologice, copilul nu disimulează starea sa psihoemoţională reală, element de o semnificaţie pragmatică deosebită în controlul durerii în asistenţa medicală stomatologică a copilului.

Criterii de clasificare a durerii şi tipuri de durere la nivelul sistemului stomatognat Deoarece nici una din încercările de clasificare a durerii în domeniul sistemului stomatognai nu ilustrează întreaga variabilitate clinică a acestui fenomen complex, opiniem pentru c clasificare eclectică, fără a încuraja, după cum ar spune Rigolet, deruta practicianului prii „supoziţii rătăcite" :

Criterii de clasificare 1. Caracteristici anatomo-fiziologice
• • • -

Tipuri de durere dureri cu suport real: dureri somatice - superficiale profunde dureri viscerale dureri neurogene dureri psihogene (24): somatoforme cenestopatii durere morală sindroame dureroase mixte : cefalee durere facială

arsură. graduată.clinice şi paraclinice . continuă orar temporar: nocturnă. Localizare • • • • transferată. tensiune locală. Rotaru. intermitentă. durere simulată dureri superficiale dureri profunde 3. citat de A. diurnă. caracterul durerii: disconfort. jena sau abstinenţa selectivă la alimentaţie (mai ales la copii). remanenţa durerii relaţia durerii cu tipologia psiho-somatică şi starea clinică generală a subiectului simptome simpatice asociate - - prezenţa variabilă a: anxietăţii în durerea acută şi a depresiei şi atitudinilor triste în semne obiective . . exacerbare pragul de stimulare. Caracteristici evolutive • • dureri acute dureri subacute dureri cronice durere locală durere proiectată durere iradiată (transmisă.Farmacologie 2. întreţinere. intensă. Subiectivitate individuală • • • Criterii de evaluare a durerii în teritoriul sistemului stomatognat După M.specifice afecţiunii stomatologice algogene sau durerea cronică - afecţiunii generale cu simulare algogenă stomatologică. durere lancinantă. junghi dureros vârsta localizarea şi proiecţia durerii intensitatea durerii: uşoară. ore. translatată. moderată. usturime. minute. reflectată) 4. pulsatilă. zile. nopţi sau mai mult frecvenţa durerii: sporadică. Panarrocha (1993). se recomandă a se evalua: - forma durerii: acută. severă durata durerii: secunde. oricând reacţia durerii la elementele algogene şi analgezice factori de declanşare. cronică forma de exprimare. jena dureroasă.

cât şi larga variabilitate clinică a durerii în teritoriul sistemului stomatognat. tipuri de durere care. Mungiu. considerăm ca fiind relevantă îi individualizarea şi localizarea tipurilor de durere în acest teritoriu parafrazarea autorilo Bonnet şi Meunssier: „locul durerii somatice nu este neapărat sursa aferenţelor cauzale'' Durerea somatică superficială - locală. implicit pentr întreaga complexitate structurală a sistemului stomatognat. O. papilare iatrogene etc. se regăsesc în arealul durerii somatice sau viscerale. dr. neoplazice. în acest context sun ilustrate faţete reprezentative ale diagnosticului pozitiv şi diferenţial al afecţiunilor stomato logice curente prin prisma sensibilităţii algice dento-maxilo-faciale.C. este reprezentativă pentru ţesuturile de origine ecto-mezodermal. violentă. cutanată facială sau gingivo-mucozală. von insista în cele ce urmează asupra prezentării analitice doar a tipurilor de durere mai frecven întâlnite în asistenţa stomatologică curentă.Farmacologie Tipuri de durere la nivelul sistemului stomatognat. ţesuturi definitorii şi pentru elementele structurale ale odontomului. Durerea somatică profundă Cu maximă prevalenţă. Tipuri de durere somatică şi viscerală Dată fiind complexitatea factorială algogenă oro-maxilo-facială. cu delimitare precisă. Celelalte entităţi algici oro-maxilo-faciale care se regăsesc în domeniul de preocupări ale chirurgiei oro-maxilo -faciale şi neurologiei vor fi doar amintite. lancinantă. uşo durere acută. leziuni gingivale. leziuni gingivale secundare erupţiile dentare dificile. declanşată prin contactul nemijloci cu decelabilă. a distinsului prof. fără a exclude interfereţele psihogene. . durata şi frecvenţa stimulului algogen cedează la anestezia de contact sau prin infiltraţie - asocierea de excepţie a trismusului sau reacţiilor reflexe în timpul masticaţiei - semne clinice obiective oro-faciale cu relevanţă etiologică şi potenţializare psihogen (leziuni inflamatorii. neiradiantă. apare la orice vârstă - factorul cauzal.). Elemente de diagnostic şi prognostic La recomandarea coordonatorului acestui tratat. posttraumatice. brutală. arsură. concordantă cu amploarea.

iar pe de altă parte intervin particularităţile structurale şi biologice ale dinţilor temporari şi îndeosebi instalarea precoce a involuţiei biologice a organului pulpar al acestora . Nu necesită administrarea de antialgice. cu registre variabile în contextul unei largi patologii cariale. a căror coroborare se impune cu necesitate. termici şi mecanici). cu origine în receptorii neurali dentino-pulpari. Durerea în caria simplă (durerea dentinară) Este o durere provocată (de excitanţi chimici. repulsie selectivă la alimentaţie (în raport cu componenta alimentară algogenă). cu o expresivitate bivalentă somato-viscerală. concordantă cu durata de acţiune a excitantului care o declanşează. Particularizări: Durerea în caria simplă a dinţilor temporari Este slab exprimată şi incertă în caria evolutivă şi absentă în caria staţionară. Aspectele menţionate se motivează pe de o parte prin lipsa de relevanţă a elementelor anamnestice directe ale pacientului copil. implicit durerea sunt mai slab conturate şi imprecise. Durerea în caria simplă a dinţilor permanenţi tineri Semnele subiective. pulpare sau parodontale.Farmacologie Prin particularităţile sale de manifestare şi localizare. cu o exprimare variabilă (jenă şi disconfort la alimentaţie. localizată la nivelul dintelui afectat. cu o anumită graduare în raport cu etapa de vârstă crono-biologică şi evoluţia psihologică a copilului. determinată de particularităţile psiho-mentale şi intelectuale ale etapei de v â r s t ă . comparativ cu dintele permanent matur. • i m u l a t e . sensibilitate dureroasă sau durere propriu-zisă) direct proporţională cu intensitatea excitantului algogen şi corelată cu profunzimea şi specificul anatomoclinic al procesului carios. durerea somatică profundă oro-maxilo-facială creează reale dificultăţi de diagnostic etiopatogenic şi anatomo-clinic. histopatologice şi radiologice specifice acestor entităţi. în condiţia prezenţei unor carii multiple la acelaşi pacient. Durerea în caria galopantă (explozivă) . nervozitate în timpul s o m n u l u i . evolutive şi relaţionale. ilustrat prin: nelinişte la apropierea şi în timpul meselor. durerea se prefigurează sub forma unui „sindrom complex de jenă la alimentaţie" determinat de acumularea sensibilităţii la excitanţi a mai multor organe pulpare. durerea fiind însoţită de o largă paletă de semne obiective clinice. ceea ce impune o anumită circumspecţie în evaluarea corectă a originii sale somatice: stomatologice propriu-zise sau s Durerea dento-pulpo-parodontală Reprezintă cea mai frecventă durere din teritoriul sistemului stomatognat.

organ pulpar. clinic general. uneori ca urmare a reacţiilor pulpare la aceşti bolnavi. ) . 1987. mecanici). chimici. în accepţiunea lui Tarbet ţesuturilor dure subiacente. însă atenuată. cu localizare incertă. de scurtă durată. cu caracter dentinar sau dentino-pulpar de intensitate variabilă. de receptivitate şi conductibilitate sau în stări funcţionale particulare ale sistemului nervos. inflamatorie sau atrofică (Nadal şi Valdaura. durerea este atenuată sau chiar absentă. care marchează de altfel un pronostic rezervat al bolnavului copil. stări fiziologice deosebite (ex. imprimându-le un pronostic r • e z e r v a t .: perioada menstruală. citaţi de acelaşi autor). adolescent sau adult. Hiperestezia temporară Este generată de o coborâre temporară a pragului dureros în cadrul sau după anumite afecţiuni generale. generată de depresia reacţiilor imunitare. perioada de sarcină e a) t c . în zone dentinare cervicale denudate. Hiperestezia dentinară se manifestă sub formă de durere provocată (de excitanţi termici. modificând în consecinţă pragul excitabilităţii şi conductibilităţii nervoase la nivelul odontomului. pe de altă parte intervine şi componenta pulpară preinflamatorie hiperemică. biochimice. Se poate regăsi mai ales în condiţia unor leziuni coronare carioase cavitare . care apare ca o consecinţă a leziunilor anatomice ale dintelui. Durerea în distrofiile dentare Este absentă sau prezentă inconstant. atât sub aspect stomatologic. Durerea în hiperemia pulpară Are caracter de durere provocată imediată cu inflexiuni dentino-pulpare (la agenţi termici. însoţite de recesiune gingivală. cât şi p • si h o s o c i a l . Hiperestezia dentinară et al. chimici. smalţ şi dentină. hiperestezia dentinară se individualizează ca o hipersensibilitate dureroasă a suprafeţei radiculare expuse fără lezarea în mecanismul patogenic al acesteia se implică. Spre deosebire de hipersensibilitatea dentinară. stări critice de suprasolicitare-epuizare. (1980). hiperestezia dentinară apare ca urmare a modificărilor metabolice. mecanici). care definesc aceste afecţiuni. durează câteva minute şi după îndepărtarea excitantului.Farmacologie în pofida evoluţiei fudroaiante a acestei afecţiuni. uneori iradiantă. Grivu. pe de o parte: stimularea directă a terminaţiilor nervoase de la nivelul joncţiunii amelo-dentinare şi deplasarea rapidă a fluidului spre exteriorul sau interiorul tubulilor dentinari (Trowbrigdge şi Brannstrom apud Grivu). localizată precis. datorită particularităţilor odontogenetice şi histopatologice la nivelul joncţiunii smalţ-dentină. citaţi de O.

Rotaru.2. clinostatism. imediată) . Caracteristici globale ale durerii pulpare (după M. considerăm ca fiind mai elocventă ipoteza autoarei Livia Zarnea. descendent. nopţi caracter variabil: lancinant. orizontal. fără a depăşi linia facială mediosagitală poate fi transferată la distanţă în ţesuturi cu structuri: identice. stări fiziologice deosebite.l. pulpa dentară se particularizează printr-o capacitate nociceptivă deosebită. severă. moderată. citat de Rotaru şi Grivu) • • durere viscerală bivalentă: provocată şi spontană localizare imprecisă. continuă durată: minute. nocturn. E. zile. similare. mecanism hidrodinamic la nivelul lichidului pulpar interstiţial generat de acţiuni iritante şi mecanism de agresionare odontoblastică. cu absenţa unei circulaţii colaterale eficiente. diurn şi nocturn intensitate variabilă: absentă. cu exces de dentină ramolită sau secundar unor proceduri terapeutice odontale şi gnatoprotetice incorecte (ca tehnici şi durată de execuţie). tensiune orar temporar: diurn.Farmacologie profunde şi extinse. ceea ce explică faptul că în majoritatea inflamaţiilor pulpare durerea antrenează modificări histopatologice cu tendinţă de cronicizare şi care devansează în totalitatea cazurilor simptomatologia c E. oblic. b) Durerea pulpară După Panarrochia şi Silvestre (1993). Mecanismul durerii în pulpopatii Din multitudinea încercărilor de a explica mecanismul durerii în pulpopatii. citaţi de A. diferite poate să apară la oricare vârstă crono-biologică frecvenţă: intermitentă. difuză (datorită unei slabe reprezentări neuronale a pulpei dentare şi a convergenţelor şi amestecului de căi în nucleul trigeminal) caracter iradiant: ascendent. Paiîarrocha. ore. 1993. circumstanţe cu efect excitogen asupra terminaţiilor nervoase. unele afecţiuni generale • • • • • • • • • . în accepţiunea căreia: Durerea provocată (primară. Durerea spontană (secundară. tardivă) .se declanşează ca urmare a creşterii presiunii intrapulpare în condiţia unor pereţi corono-radiculari rigizi şi a unui sistem arterial pulpar de tip terminal. dramatică factori declanşatori şi de exacerbare: excitanţi chimici. cu eliberarea de către celulele lezate a unor compuşi chimici de tipul histaminei. cu efect iritant asupra terminaţiilor nervoase. pulsatil. fizici. situaţii de detresă.este rezultanta unui dublu mecanism: l i n i c ă .

1. electrice). şi diminuată la rece prin vasoconstricţie • • crize dureroase spontane îndeosebi nocturne planşeul dentinar insensibil . cu declanşarea unei dureri prelungite.Farmacologie • • • prag de stimulare înalt asociere variabilă a durerii parodontale răspuns variabil la teste de vitalitate şi antalgice E. iniţial localizată. Durerea în pulpite acute : Pulpita acută seroasă parţială (coronară): • durere provocată de excitanţi termici (iniţial în special la rece. numită şi „rage des dents" (turbarea dinţilor). apoi şi la cald). • • • • • • datorită caracterului dramatic al stării de suferinţă generată de această formă clinică de pulpopatie. exacerbată la cald sau la orice altă cauză care determină mărirea afluxului sanguin spre extremitatea c e f a l i c ă . oculare şi nazale) Pulpita acută purulentă parţială : • durere provocată şi spontană violentă.3. • • • • • • • • • durere provocată şi spontană. imediată a planşeului dentinar răspuns intens pozitiv la testele de vitalitate (termice. violentă cu caracter progresiv sau brutal durere continuă. cu remisiuni sporadice de câteva minute ale intensităţii localizare imprecisă iradieri dureroase variabile sensibilitate dureroasă foarte accentuată a dintelui la percuţie în ax hipersensibilitate la testele termice sinalgii dento-dentare (dureri secundare proiectate) anlgezicele sunt ineficiente sau cel mult cu efect aleatoriu tulburări simpatice asociate (reacţii vasomotorii şi secretorii. cu caracter pulsatil (sincronă cu sistolele ventriculare). Pulpita seroasă totală (corono-radiculară). fără o cauză aparentă caracter lancinant al durerii durerea este localizată cedează la calmante sensibilitate dureroasă provocată. Caracteristici patognomonice ale durerii pulpare în raport cu formele anatomoclinice de pulpopatii E.3. mai frecvent seara şi noaptea. care depăşeşte durata de acţiune a excitantului (de la câteva minute la câteva ore) durere spontană. treptat iradiată.

Durerea în necroza pulpară cu afectare parodontală (necroza pulpară complicată) • durerea parodontală variabilă . loco-regională şi comportamentală prin apariţia picăturii de puroi. intensitate.pozitive la intensităţi mai mari decât cele obişnuite.3. într-o continuă . cvasicontinuă.3.la dinţii permanenţi tineri şi mai ales la dinţii temporari cu patologie pulpo-parodontală mozaicată semne clinice asociate specifice stadiului afectării parodontale prezente.2. iradiată. Durerea parodontală • • - Specificitatea acestui tip de durere somatică este determinată de particularităţile ontogenetice.Farmacologie • exacerbarea durerii în momentul deschiderii camerei pulpare (prin decompresiune bruscă). Pulpita acută purulentă totală : • • durere spontană foarte puternică. morfo-structurale şi funcţionale ale parodonţiului apical. de scurtă durată (câteva minute) şi intensitate moderată. Durerea în necroza pulpară fără afectare parodontală (necroza pulpară simplă) • • a) absenţa oricărei sensibilităţi dureroase provocate sau spontane teste de vitalitate negative 3. jenă dureroasă la presiunea alimentelor • • durere spontană subacută generată de unele exacerbări ale pulpitei cronice teste de vitalitate sensibile numai la intensităţi foarte mari ale excitantului (îndeosebi electric).cald sau prin condiţii favorizante augmentării afluxului sanguin cranio-facial sensibilitate la percuţia în ax nu cedează la analgezice topice sau administrate pe cale orală cedează inconstant şi parţial la rece teste de vitalitate reduse (în funcţie de gradul de distrucţie a ţesutului pulpar) detensionare locală. urmată de diminuarea în intensitate sau chiar de dispariţia acesteia testele de vitalitate (sensibilitate) electrice şi termice (la rece) .4.prin excitanţi mecanici sau termici de mare intensitate). • • • • • E. localizare. frecvenţă şi formă de exprimare durere pulpo-parodontală . E. exprimată sub formă de: disconfort.absentă sau eventual prezentă (mai ales în timpul masticaţiei .ca durată. Durerea în pulpitele cronice (deschise şi închise) • durere provocată . dar mai ales marginal.3. pulsatilă. exacerbată de agentul termic .

După cum menţionează V. fie el temporar. . infecţioasă. Burlui.durere proiectată de impulsuri nociceptive periostale. C. difuză. neoplazice sau procese postoperatorii. neoplazică sau degenerativă. otită etc. B. integrativ în complexitatea circumstanţială stomatognatică şi psiho-somatică a pacientului. osteosclerotice. lancinantă sau pulsatilă. care individualizează formele de manifestare ale acesteia: durere spontană sau provocată. Durerea osteo-periostală - Durerea osoasă . care pot să apară în stare de repaus. un rol deosebit îl are mecanismul triggerului miofacial. prin detensionarea periostală durerea cedează. Se poate manifesta cu o intensitate variabilă: dureri surde. durerea articulară ATM poate avea origine traumatică. cu localizare imprecisă (locală. junghiuri puternice uni. referită).este determinată de distensia periostală secundară unui exsuda inflamator în stadiul subperiostal. exacerbate în dinamica mandibulară. Relevant în acest sens este abcesul vestibular îr stadiul menţionat. Durerea articulară temporo-mandibulară - este o durere somatică profundă proprioceptivă.sau bilaterale.). în patogeneza sa. potenţial neurogenă şi psihogenă. persistentă cu c intensitate severă. - Durerea periostală . în repaus.Farmacologie dinamică pe tot parcursul existenţial al odontomului. permanent tânăr. După depăşirea acestui stadiu. continuă. cu determinism variabil. cauzată de patologice osoase inflamatorii. Are caracter simulativ (pseudofenomene de sinuzită maxilară. vagi. permanent matur sau permanent senescent. traumatice.

Particularizări Durerea postextracţională .tardivă. la care se pot asocia factoi predispozanţi şi favorizanţi locali. - Durerea secundară . Sunt prezente semne clinice obiective care atestă incriminarea algogeni în condiţia alveolitei postextracţionale. secundară proceselo.prezintă un suport real somatic. este persistentă. ca de altfel întregi tablou clinic se poate ameliora şi fără tratament în timp de 2-3 săptămâni. în al cărui determinisr se regăsesc factorii de risc menţionaţi în preambul. care este o durere psiho-somatică. de scurtă durată. Apare ca urmare a : traumatizării trunchiurilor nervoase (în condiţia une extracţii laborioase sau a unei tehnici anestezice incorecte). sau osteomielită maxilară. Durerea tardivă are u caracter iradiant. Deşi este slal conturată. cu intensitate variabilă (de la senzaţii neplăcute la dureri violente. sau evoluea2 şi se nuanţează în contextul unei evoluţii spre procese infecţioase ale părţilor mo perimaxilare.durere somatică profundă. cai simulează nevralgia trigeminală sau anestezia în teritoriul nervului lezat).primară. Se pot particulariza: - Durerea imediată . de osteomielită acută vindecate sau proceselor de osteomielită cronice.poate fi cauzată de: . în lojile superficiale şi profunde faciale. neuropsihogenă. la care se asociază c potenţiali factori de risc factorii generali. exacerbării infecţiei local preexistente şi trenării acesteia. producerii infecţiei postextracţionale sau a vasoconstricţie capilare postextracţionale prelungite (alveolita postextracţională). firească. Durerea iatrogenă în stomatologie .Farmacologie Durerea osteo-periostală cronică . generată de proces inflamatorii moderate. care succedă extracţia dentară în primele 48 de ore şi. loco-regionali şi generali. simptomatologia algică. nu cedează 1 analgezice uzuale. localizată. dar şi o evidentă component.

asociativ cu stomatopatia muco-protetică iatrogenă inserarea. cu depăşire apexiană durere iradiantă.durere cu caracter simulativ pulpar sau pulpoparodontal polimerizarea incorectă şi incompletă a diferitelor aparate ortodontice mobile sau mobilizabile. devitalizante (temperatură.Farmacologie - periajul dentar incorect. • • • • Tipuri de dureri oro-maxilo-faciale Sunt domenii de referinţă ale: • • • patologiei orale chirurgiei oro-maxilo-faciale neurologiei . care pot genera dureri cu caracter simulator pulpar sau pulpoparodontal) • proceduri de chirurgie endodontică. utilizarea şi activarea incorectă. sau incorect preparate (mai ales obturaţiile debordante. precum şi neigienizarea aparatelor ortodontice mobilizabile sau conjuncte aplicarea inoportună a pansamentului ocluziv în necroza pulpară septică .favorizând recesiunea gingivală şi denudan dentinară cervicală. pulpar sau mixt • aplicarea incorectă de obturaţii coronare provizorii sau de durată. severă. • aplicarea locală incorectă de preparate antiseptice. concentraţie.durere cu caracter parodontal etc.durere cu caracter dentinar.durere cu caracter dentinar sau dentino-pulp. de durată (24-48 ore). sau supraobturaţii radiculare. sau supraobturaţiile. brutal şi excesiv . calmante. apare o durere inconstantă. cedează parţial la analgezice orale supraînălţări gnatoprotetice ocluzale parcelare . cantitate şi tehnică de inserare inadecvate) . cu caracter provocat - aplicarea incorectă a digăi (cu o evidentă componentă psihogenă) - frezare şi şlefuiri dentare intempestive .

Farmacologie • psihiatriei Fără a le prezenta analitic. considerată de noi mai cuprinzătoare: a) Tipuri de durere somatică profundă - Durerea vasculară: • • • • • • • * nevralgia (cefaleea migrenoasă) migrena (cefaleea grupată) sindromul Horton (cefaleea histaminică) migrena comună (atipică) migrena clasică durerea vasculară inflamatorie carotidinia (durere situată de-a lungul ramurilor carotidei externe) • Tipuri de durere neurogenă - Dureri nevralgice paroxistice : • • • • nevralgia trigeminală esenţială nevralgia glosofaringiană esenţială şi secundară nevralgia intermediarului Wrisberg şi a ganglionului geniculat nevralgia laringeului superior dureri nevralgice tipice cu fond dureros continuu: • • • • • • • • - Dureri nevralgice cu fond dureros continuu: • nevralgia trigeminală din scleroza multiplă nevralgia trigeminală zosteriană herpetică nevralgia gloso-faringiană simptomatică nevralgia intermediarului Wrisberg şi a ganglionului geniculat nevralgia ganglionului sfeno-palatin (Sluder) nevralgia nervului mare pietros superficial nevralgia naso-oculară sindromul stilo-hioidal (Eagle) sindroame dureroase nevritice : ^ dureri nevritice de origine dentară ^ dureri nevritice de origine nazală dureri nevritice de origine sinusală x dureri nevritice de origine auriculară x dureri nevritice de origine salivară - dureri nevralgice atipice cu fond dureros continuu: • . le vom menţiona doar prin prisma sistematizării emise de Rotaru (1999).

cu ponderi diferenţiate în funcţie de caracterul acut sau cronic al eliminarea cauzei metode psiho-somatice blocarea transmiterii impulsului dureros . Bennet (1984) recomandă. de scurtă şi lungă durată generate. suferinţa dureroasă şi reacţia sau comportamentul faţă de durere. • • Managementul durerii în stomatologie După cum precizează Loeser (1980). prevenirea şi controlul durerii. distrofie simpatică reflexă) anestezia dureroasă durerea facială fantomă a) Tipuri de durere psihogenă (psihalgii) : • • • somatoforme cenestopatii durere morală • Particularizări ale durerii oro-linguo-labiale : • durerea în leziuni ale mucoasei orale: inflamatorii. în acest sens. neoplazice. durerea.şi transdisciplinară a acestora. sindrom de imunodeficienţă dobândită durere linguală (glosodinia) .în contextul glositelor durerea de buze . „orice abordare a durerii în scop diagnostic şi terapeutic trebuie să se bazeze pe o cunoaştere elocventă a cel puţin patru componente principale ale fenomenului durerii". infecţioase. implicit a detresei şi anxietăţii. ca metodologie de control al durerii (fiabilă şi în domeniul nostru de referinţă): • • dureros : nociceptivitatea. hematologice. posttraumatice. impun cu necesitate abordarea mulţi-. cât şi profundele implicaţii psiho-fiziologice şi psiho-sociologice de moment.în contextul cheilitelor acute. Dată fiind complexitatea fenomenului dureros în teritoriul sistemului stomatognat.Farmacologie ^ dureri nevritice din procese inflamatorii ale oaselor maxilare - sindroame dureroase posttraumatice : • • • • durere simulată cauzalgia (termalgia. inter.

particularităţile sale psihosomatice şi psiho-sociologice. deductiv).ca sofronizare personalizată. terapii comportamentale (ex. realizabilă prin tehnici sofronizante (ex. diferenţiate. reacţiilor emoţionale de: frică. De o relevanţă deosebită în acest sens sunt secvenţele : ancheta funcţională (mai ales în stomatologia pediatrică).Farmacologie • • ridicarea pragului de reacţie la durere depresia sistemului nervos central. fobie A > 7 ' în funcţie de contextul clinic şi etapa de vârstă a pacientului. - . psihoterapii directive (ex. anxietate. : tehnica HOM . evaluarea tipologiei comportamentale şi a structurii sale de personalitate.a. psihoterapia de relaxare). eventualele experienţe dureroase anterioare. tehnici de relaxare progresivă ş.) sau aversive (ex. printre altele. managementul durerii inserat în întreaga complexitate piramidală a managementului stomatologic poate fi secvenţializat astfel: a) b) c) managementul comportamental propriu-zis prevenirea şi controlul durerii.hand-overmouth). a) Managementul comportamental propriu-zis Vizează: comunicarea interumană medic-pacient şi modelarea comportamentală a pacientului. hipnodonţia. anxietate şi fobie managementul terapeutic de specialitate propriu-zis al afecţiunii algogene. HOM ş. : persuasiunea . reacţiilor de: frică. Pornind de la aceste premise. detresei. b) Prevenirea şi controlul durerii. sugestia. exprimat oral. în funcţie de : etapa de vârstă a pacientului. cât şi pentru echipa medicală).: tehnicile TSD. autosugestia conştientă. obţinerea consimţământului în cunoştinţă de cauză (direct sau mandatat. comunicarea verbală şi/sau multisenzorială şi modelarea comportamentală (pertinentă la orice etapă de vârstă atât pentru pacient.). chestionarul medical al pacientului. : tehnica TSD tell-show-do. detresei. contextul circumstanţial algogen stomatologic sau clinic general.a. scris. se recomandă: - mijloace terapeutice catartice (audioanalgezia mai ales la copii).

hidroxizin [atarax]. rapidă şi reversibilă. aplicabilă atât la adulţi. mai frecvent utilizată mai ales la copii. tioridazin [melleril]). timoleptice şi neuroleptice (clorpromazin [thorazine]. pentobarbital). apoi la adolescent şi mai ales la adult. accesibilă şi în condiţi ambulatoriu. - anestezia tronculară periferică. hipnotice.Farmacologie - mijloace terapeutice farmacologice (cu precizarea însă a unui riguros discernământ privind : indicaţiile şi contraindicaţiile. utilizată mai ales la copii. clordiazepoxid.utilizabilă exclusiv în condiţii de staţionar.de contact. Se realizează prin inha treptată şi controlată a unui amestec de oxigen (până la 30%) şi oxid de azot (N20). tehnica şi doza de administrare. se preferă substanţe anestezice sub fomă de gel. • • • • anestezia locală terminală . pot fi administrate (oral sau parenteral) următoarele substanţe psiholeptice : • ataractice (tranchilizante minore: diazepam. Necesită a fi asigurată de către un specialist în această tehnică şi stăpâi impecabilă a tehnicii de resuscitare. meprobamat [carbaxin]). o metodă de sedare conştientă. pentru a evita dozarea incorectă şi riscul de inhalare pentru pacient şi medic. . anestezia intrapapilară şi intraligamentară. reacţiile secundare remanente). nebarbiturice (cloralhidrat. - anestezia locală prin infiltraţie. barbiturice (secobarbital. - anestezia generală . paraldehida). fiind : ane: plexală Sicher. promethazin [phenergan]. accesibilă mai frecvent începând din perioada a II copilăriei. - analgezia relativă (precedată în mod obligatoriu de consimţământul în cunoştini cauză în scris). cât şi la copii.

loco-regional şi general preexistent şi/sau genei In evaluarea concludentă a durerii. „tratează mai în FRICA şi apoi DUREREA va fi o problemă minoră". în stomatologie. recomandă anestezia generală. nu trebuie ignorată sau minimalizată componenta psiho-emoţion.altfel spus. neurogene.Farmacologie Fără a exclude oportunitatea sa pentru anumite circumstanţe ale pacientului' a( Timoşca apud Maxim et al. . a fenomenului dureros . psihoge -stomatologice sau simulate în acest teritoriu - factorii etiopatogenici incriminaţi - dezechilibrul morfo-funcţional local. c) Managementul terapeutic de specialitate propriu-zis (exclusiv stomatologic sau interdisciplinar) al afecţiunii algogene Se individualizează în funcţie de : - particularităţile integrative ale etapei de vârstă abordate - particularizarea entităţii anatomo-clinice algogene : somato-viscerale. cât mai ales în prevenirea şi controlul aceste îndeosebi în stomatologie. Milgroon. ca me de elecţie la copiii sub vârsta de 8 ani şi ca metodă obligatorie la: copii handicaj alergici. purtători ai unor boli de focar. parafrazându-1 pe P.

C. – Pharmacologie – Les medicaments. Bucuresti. 1998. Cluj . 66-70. – Pharmacology of neuromuscular function. 1998. Gloria Publishing House. 1998.K. Medicala. Ed. 3. 1980.. third edition. – Clinical anesthesia. 5. Lippincot Raven Publishers. CRISTEA A. CUPARENCU B. 6. 7. Bucureşti. – Farmacologie generală. Bristol. CULLEN B. Ed Apollonia Iaşi. 385-440. Editions ESTEM.G. Did. ALLAIN P. 4. BARASH P.Farmacologie BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1. John Wright and Sons. 1998. – Dimensiunea cronobiologică în medicină. 1996 2.. BOWMAN W. Ped. FIMAR M – Receptorii farmacologici.F. Ed. BARAN D.N.. COMAN OANA ANDREEA – Interactiuni medicamentoase. STOELTING R. Paris.

Ed. Dacia. 13. Ediţia aII-a. Bucureşti. Mureş. 2002. GUYTON. 2002. 18.G.A. 802:101 –110. 1995. 10. KALOW W. Dacia. KATZUNG B. Polirom. DOBRESCU D. – Ethnic pharmaceutical council.E. 23. MUNGIU O. . LEUCUŢA S.Saunders. DUVALESTIN P – Pharmacologie en practique anesthesique.1991..Gerontofarmacologie.J. MUNGIU O. 19. – Farmacoepidemiologie. Bucureşti. 8. (sub redacţia) – Tratat de algeziologie. Mondan. Bucureşti. Philadelphia. 1995. 1996. Ed. HĂULICĂ. . Iaşi.10th ed. KATZ D. National . – Farmacologia sistemului nervos. 100-129. 1988. Medicală..E. Medicală. Ed. DOBRESCU D. Drug Information Journal. – Pharmacogenomics..M. MĂRUŞTERI M. Lancet.Ann NY Acad Sci. Ed. – Pharmacogenetics and adverse drug reactions. HRISCU ANISOARA.S. 16.1993.B. 22. Ed. – Biofarmacie şi farmacocinetică. 1994. PAVELESCU M.M. 2002.L. 1997. MIHALAŞ G. C. . 9. 1998. 26.. – Associating genes to drug response. LUPUŞORU C. GAVRILESCU C. 67-95. GOODMAN GILMAN A. FESZT G. Ed.. UMF Iasi. – Fiziologia umană. Iaşi. Pharmacological Reviews. Stanford. 1981. KUIVENHOVEN A.4: 369-380. HARDMAN G.The pharmacological basis of therapeutics . VARI C. – Pharmacogenetics in biological perspective. 25. 27. 7-eme edition revue et augmentee. Masson.. – Utilizarea computerului în farmacologie. 24. and racial differences in response to medicines. 15. – Parvastatin response in aterosclerotic patients in function of their CETP phenotype. New York.. DOGARU T.R. CUPARENCU B.I. N Engl J Med. FARLOW C. MEYER U. 338: 86-89. Bucureşti. 12. 1996. 49. 2001. 21. – Actualităţi în farmacologie şi fiziopatologie.Farmacologie Napoca. LIMBIRD E. – Farmacologie. – Basic and clinical pharmacology. Iaşi. 11. 2000. 28. Polirom. Paris.C. 1998.A.E.Farmacologie experimentală. 36:751-761. ed. Cluj Napoca. 1998. Cluj Napoca. PLEŞCA L. Ed. 1989. W. 17. .Farmacoterapie. coordonator).A. 1998. Informatica Medicală (Popescu O. 20. 7th edition. Appelton and Lange. – Goodman & Gilman's . 14. A. 2002. Ed. McGraw-Hill. 1998. 356 (9242):1667-71.Textbook of Medical Physiology. LEVY A. UMF Tg. Med.I. Moldova.C.

..M. Popa ». 2nd edition. MUNGIU O. 269:9413-9415. W. 46. 36. T. J. TUDOSE C. UMF Iasi « Gr. Ed. Tehnopress Iaşi. 1977. – Farmacodinamie experimentală practică... 2000.C. KAMADA. 39. FISHER B. MANIU C. 2003. I. MUNGIU O.. – Farmacologie medicală – curs.A. A. Supliment al Revistei de Medicină Stomatologică. USA.. RUANO-RAVINA A. Popa » Iasi. Genomics. – Asthma exacerbations during long term beta agonist use: inluence of beta 2 adrenoreceptor polymorphism. – Genetică umană.. 30.. 1997. 2003. C... Farmacogenetica – rolul unei discipline de graniţă în medicină.C.. 1997.Farmacologie 29.A. Ed. 37. – Farmacogenetica. Iaşi. 2002. LAZĂR E. MEYERS D. – Mecanisme farmacologice la interferente membranare. « V. T. Bucureşti. TAYLOR D. Ed. HERBISON G. Sedcom Libris..V.L. ROCSIN M. UMF « gr. Arad.. Juventostomatologia. Maryland.C.. T.B. 45.. – cercetarea farmacologică şi prospectarea medicamentelor. BARROS-DIOS J. Infomedica..C. OTSU. Vol. Lippincott’s Illustrated Reviews. – Elemente de farmacologie si testare a medicamentului. HORI. T.. PATRAŞ XENIA – Studiul experimental al acţiunii miorelaxantelor asupra hipertoniilor. Lippincott Williams and Wilkins. MANIU M. NISHIDA. SMITH C. Ed. 2003. M. Teză de doctorat. MYCEK M. 40. REYNARD A. Popa ». 41. – Textbook of Pharmacology. 1983 42. Ed. 55:762-767. 2002.. 1992 35. PLAUCHITHIU D. MUNGIU O. Popa » Iaşi. SIMIONOVICI M.M. Iaşi. PAVELIU S. Ed. 43.. VLĂDRESCU c. 14: 829. DRAZEN J. HARVEY R. CÂRSTEA A. MIRCIOIU C. – Bazele farmacologice ale practicii medicale.J.. Chem. Medicală..The point mutation Arg615-Cys in the Ca2+ release channel of skeletal sarcoplasmic reticulum is responsible for hypersensitivity to caffeine and halothane in malignant hyperthermia.P. – Miorelaxantele. 1995. KIMURA. 47.. PATRAŞ XENIA Apollonia.M. 2000. KUZUYA. 38.M. 1992. Thorax. 2000. 1995.. T. CHAMPE P. M.C.Pharmacology. Corson. K. – Farmacologie biochimică. TUDOSE C. TADA. 36: 725-726. K. . 31. 32. Medicala. PAVELIU F. Y. Saunders.. Ed. MUNGIU O. FIGUEIRAS A. STROESCU V. TUDOSE C.. 33. .. – The genomics revolution: will this mean a resurgence of customized prescriptions? Drug information Journal. MUNGIU O. Ed. UMF« Gr. Biol. MEYERS S. 34. 1997. UMF « Gr. 44.M. VOICU A.C. Ed. – Adult muscle sodium channel alpha-subunit is a gene candidate for malignant hypertermia susceptibility.. PATRAŞ X. 1994.R. PATRAŞ X. OLCKERS A. – Elemente de farmacologie fundamentală. Bucureşti.. T. Iaşi. Goldiş ».

a X-a. SMITH G. *** MP100 System Guide – Reference Manual. 49. *** Dictionaire Vidal. 2001. 2000. 2001 50.. *** British National Formulary. .Farmacologie Academiei. BIOPAC Systems Inc. Santa Barbara. Ed. WOLF C. USA. *** Agenda Medicală. 2000.L. *** Farmacopeea Română Ed.. Bucuresti. BMJ.. 52. 320: 987-990. – Pharmacogenetics. 53.R. 1996. 1995. SMITH R. 2000. 51. 1996. 48. Du Vidal.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful