P. 1
78437081 Suport Curs Farmacologie

78437081 Suport Curs Farmacologie

|Views: 164|Likes:
Published by Irina Raileanu

More info:

Published by: Irina Raileanu on Oct 08, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

12/12/2013

pdf

text

original

Farmacologie

Facultatea de Medicina Dentara

FARMACOLOGIE
- SUPORT DE CURS – CURS 1
FARMACOLOGIA este ştiinţa care se ocupă cu toate aspectele interacţiunii dintre biosisteme şi substanţele chimice, proprietăţile fizico-chimice şi utilizările biologice ale substanţelor studiate, precum şi de unele aspecte privind sursele substanţelor farmacologic active (29). Farmacologia studiază relaţiile de cauzalitate şi legile după care se desfăşoară fenomenele din cadrul domeniului de studiu. Mai concret, după dicţionarul Robert, farmacologia se ocupă cu studiul medicamentelor, acţiunea lor şi modul de utilizare. Noţiunea de medicament sau drog defineşte, în sens larg, orice substanţă care poate influenţa natura vie, iar în sens restrâns, o substanţă utilizată în vederea prevenirii, ameliorării sau diagnosticării bolii (30). Deci, medicamentul este o moleculă bine definită a cărui parcurs în organism este bine cunoscut, iar efectele benefice sunt suficient de importante pentru a putea fi pus în circuitul terapeutic (1).

Farmacocinetica
DEFINIŢIE
Farmacocinetica studiază parcursul medicamentului în organism, dar şi influenţa organismului asupra medicamentului. Organismul poate acţiona limitând absorbţia, inactivând substanţa de bază sau grăbind eliminarea renală, digestivă sau pulmonară.

Farmacologie
Farmacocinetica studiază fenomene ce intervin în: absorbţie (influx) distribuţie biotransformare eliminare (eflux),

mai ales sub aspect cantitativ în relaţie cu acţiunea farmacologică în timp a medicamentului. Farmacocinetica permite: cunoaşterea profilului farmacocinetic parametrii mişcării şi transformării medicamentului în organism concentraţia plasmatică (tisulară) efectul farmacologic (43).
Medicament la situsul de administrare

1. ABSORBŢIE influx

Medicament în plasmă

2. Distribuţie
Medicament intratisular 3. BIOTRANSFORMARE Medicament şi/sau metaboliţii în urină, EFLUX fecale, bilă

4. ELIMINARE Metaboliţi în ţesuturi Fig. 1: Reprezentarea schematică a absorbţiei, distribuţiei, biotransformării şi eliminării unui medicament. Farmacocinetica permite o mai bună alegere a căii de administrare, a momentului administrării, o dozare optimă pentru a obţine efectul terapeutic cel mai bun (întotdeauna corelarea se va face în context clinic şi evolutiv al bolii) (1). Scopul farmacocineticii este de a furniza cunoştinţele necesare adaptării posologiei pentru a obţine concentraţiile plasmatice ale unui medicament cu un efect optim, adică cea mai bună eficacitate, cu efecte indezirabile minime (1). Prezenţa medicamentelor în organism depinde de proprietăţile lor fizico-chimice cât şi de procesele biochimice şi fiziologice care intervin: predominant fizico-chimice: în cazul absorbţiei, distribuţiei şi eliminării,

Farmacologie
predominant biochimice: în cazul metabolizării. se poate lărgi sfera de cunoaştere a

Având cunoştinţe de farmacocinetică

medicamentului prin prospectarea de structuri medicamentoase noi, ţinând seama de relaţia dintre structură, proprietăţile fizico-chimice şi cele farmacocinetice, farmacodinamice şi toxicologice (43). În farmacologia clinică, singurul parametru direct accesibil fiind concentraţia plasmatică a medicamentului, se studiază variaţia acestei concentraţii (poate urca, coborî sau rămâne constantă) într-un interval de timp considerat (1). Diferenţele farmacocinetice între medicamente provin esenţial din facilitatea cu care acestea traversează membranele biologice şi de viteza lor de biotransformare (1). Dispoziţia medicamentului sau a metaboliţilor săi activi la nivelul organului receptor depinde de trei factori: viteza şi nivelul de eliberare a substanţelor active din produsul farmaceutic şi absorbţia consecutivă, “efectul primului pasaj” ceea ce determină trecerea în circulaţia sanguină a unei fracţiuni intacte din medicamentul absorbit la nivel gastro-intestinal şi care a trecut bariera hepatică, un proces complex de legare şi transportare de către proteinele plasmatice, fixare tisulară, repartizare în lichidele organismului, de metabolizare şi eliminare. În concluzie, cinetica medicamentelor implică următoarele etape: absorbţia, distribuţia, metabolizarea (biotransformarea) şi excreţia (eliminarea) (29, 33).

PRINCIPALII PARAMETRI FARMACOCINETICI Farmacocinetica se ocupă de studiul concentraţiei plasmatice a medicamentului, singurul parametru accesibil. Pentru a aborda acest termen trebuie să definim: a.timpul de înjumătăţire (T1/2): timpul necesar pentru ca valoarea concentraţiei plasmatice să diminue la jumătate; cunoaşterea timpului de înjumătăţire permite evaluarea numărului de prize pe zi pentru a obţine concentraţia plasmatică dorită. În marea majoritate a cazurilor timpul de înjumătăţire este independent de doza de medicament administrat. Doar în câteva cazuri excepţionale el variază în funcţie de doză: poate creşte sau

Farmacologie
diminua în funcţie de saturarea unui mecanism (de eliminare, catabolism sau fixarea pe proteinele plasmatice) (1). b. ASC (aria de sub curbă) sau AUC (area under curve) corespunde integralei

concentraţiei plasmatice într-un interval de timp dat. În practică se utilizează următoarea formulă: unde,

ASC = Σ([C] x ∆t)
[C] = concentraţia măsurată ∆t = intervalul de timp între cele două măsurători. ASC-ul se exprimă în miligrame sau grame/liltru/oră. Rolul său principal este de a permite măsurarea biodisponibilităţii unui medicament (1). c. biodisponibilitateareprezintă procentul de medicament administrat care ajunge în

compartimentul central. În general, este măsurată comparând ASC obţinută după administrarea aceluiaşi medicament pe cale intravenoasă cu o altă cale, cel mai adesea orală. d. termenul de compartimentcuprinde: primul compartiment care este un volum real (volumul sanguin) al doilea compartiment care este un volum fictiv în care medicamentul este distribuit (ansamblul organismului, exceptând sângele) (1). e. Volumul aparent de distribuţie (Vd) este un volum fictiv, exprimat în litri/kg, în care este distribuit medicamentul, presupunând că este omogen (concentraţia tisulară medie este egală cu cea plasmatică).

Vd = D/C0
în care, Vd = volumul de distribuţie, D = doza, C0 = concentraţia iniţială, Exemplu: dacă doza este de 100 mg administrată i.v., iar concentraţia sa iniţială în plasmă este de 10 mg/l, se poate deduce că volumul de distribuţie este de 10 litri (1). f. Clearance-ul este fracţia unui volum teoretic totalmente epurat pe unitatea de timp.

Farmacologie
Clearance-ul plasmatic este volumul aparent de plasmă epurat în unitatea de timp. Clearance-ul total sau global este fracţiunea volumului aparent de distribuţie, care este totalmente epurat în unitatea de timp. În concluzie, clearance-ul total depinde de constanta de eliminare şi, deci, de timpul de înjumătăţire şi de volumul de distribuţie (1). g. Platoul (steady state) Corespunde unei stări de echilibru atinsă după un număr de administrări. Dacă doza şi frecvenţa de administrare sunt stabile, atunci şi concentraţia obţinută va fi stabilă (platoul se atinge după aproximativ cinci timpuri de înjumătăţire) (1).

CĂILE DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR
Calea de administrare este determinată de: ● ● proprietăţile medicamentului (hidrosolubilitate, liposolubilitate, ionizare) scopul terapeutic urmărit (acţiune imediată, administrare controlată, restricţie pe o cale de administrare) (29). Administrarea medicamentelor se realizează în principiu pe două căi principale: ¤ enterală ¤ parenterală. A. ENTERAL. 1. Oral Este cea mai comună cale de administrare, dar este şi cea mai variabilă şi implică cel mai complicat parcurs către locul ţintă. Unele medicamente sunt absorbite la nivelul stomacului, dar duodenul este frecvent situsul major de intrare în circulaţia sistemică datorită suprafeţei mari de absorbţie. Cele mai multe medicamente absorbite în tractusul gastro-intestinal, pătrund în circulaţia portală şi trec prin ficat înainte de a fi distruibuite în circulaţia generală. Aici are loc ”efectul primuluipasaj” unde sunt metabolizate majoritatea medicamentelor şi astfel este diminuată eficacitatea medicaţiei administrată oral. De exemplu, mai mult de 90% din nitroglicerină este neutralizată în cursul unui singur pasaj hepatic, ceea ce face ca locul de administrare de elecţie a acestui medicament în urgenţă să fie sublingual tocmai pentru a evita metabolizarea hepatică. Ingestia alimentelor concomitent administrării medicamentoase poate influenţa absorbţia; prezenţa alimentelor în stomac întârzie evacuarea gastrică, astfel încât medicamentele care sunt degradate de către sucul gastric (ex. penicilina G) devin non-disponibile pentru absorbţie.

Pentru medicamentele care nu se absorb enteral. Prin administrare intravenoasă medicamentul evită tractul gastro-intestinal şi deci primul pasaj metabolic hepatic. pentru că 50% din circulaţia rectală nu se varsă în portă. 33. 43). PARENTERAL Administrarea parenterală este utilizată pentru medicamentele care sunt slab absorbite în tractul gastro-intestinal şi pentru agenţii instabili pe această cale de administrare. iar administrarea lor sub această formă medicamentoasă poate preveni iritaţia gastrică. După modul de condiţionare medicamentele pot căpăta valenţe multiple. ceea ce permite pătrunderea directă a principiului activ în torentul sanguin. de asemenea se foloseşte această cale de administrare pentru a evita aciditatea gastrică sau în afecţiunile care se manifestă cu vărsături. Intravascular Injectarea intravenoasă (i. Este una din principalele căi de administrare a medicamentelor la copii sau la persoanele inconştiente (29. B. 2. . Administrarea parenterală este utilizată deasemenea în cazul pacientului inconştient. cum este insulina.Farmacologie Medicamentele enterosolubile sunt protejate de mediul gastric acid. 1. care favorizează absorbţia intestinală (efervescente. 3.v. frecvent constituie singura alternativă. Rectal Se utilizează pentru administrarea locală sau pentru a “şunta “ calea de metabolizare hepatică.) este cea mai comună cale parenterală. Sublingual. comprimate cu efect retard sau eliberare controlată). capsule . precum şi în situaţii care necesită instalarea rapidă a efectului medicamentului Administrarea parenterală oferă cel mai bun control al dozei şi efectului medicamentului în corp. Administrarea unui agent pe această cale are avantajul că medicamentul “şuntează” efectul primului pasaj hepatic. Plasarea sublinguală a medicamentului permite un contact direct şi prelungit cu mucoasa şi circulaţia locală capilară.

Inhalarea Permite eliberarea medicamentului pe o suprafaţă mare de mucoasă a tractului respirator şi a epiteliului pulmonar. ALTE CĂI DE ADMINISTRARE 1. Prezintă un mare grad de risc de contaminare bacteriană. Alte exemple de medicamente ce se utilizează prin administrare subcutanată includ solidele precum şi capsulele din silastic. Intramuscular (i. calcitonina este un hormon peptidic utilizat în tratamentul osteoporozei şi este disponibilă sub formă de spray nazal. ca şi cea musculară. dar şi cu un grad mare de risc. Aceeaşi prudenţă se cere şi în administrarea medicamentelor intraarterial. Este necesară însă. 3. 2. care conţin contraceptivul levonorgestrel şi care sunt administrate sub formă de implant cu acţiune pe termen lung şi infuzoarele mecanice programabile care pot elibera insulină în anumite cazuri de diabet.m.) Medicamentele administrate intramuscular pot fi soluţii apoase sau preparate depôt (suspensie de medicament într-un vehicul non apos . Subcutanat (s. producând un efect aproape la fel de rapid ca şi injectarea intravenoasă.) Această cale de administrare. implică un proces de absorbţie şi este mai lentă decât cea venoasă. C. . Se utilizează ca şi cale de administrare pentru substanţele gazoase sau pentru cele ce pot fi vaporizate. iar efectele adverse sistemice sunt minimizate.Farmacologie Reprezintă o cale de administrare în care se obţine efect rapid. pentru că substanţa activă introdusă intravenos nu mai poate fi eliminată (prin vomă ca în cazul medicaţiei din tractul gastro-intestinal). Administrarea subcutană minimalizează riscurile asociate administrării intravenoase. Cocaina este administrată de dependenţi tot intranazal pentru a obţine un efect rapid şi comod. de aceea rata injectării trebuie controlată cu atenţie. 2. o stare normală a mucoasei nazale.c. poate induce hemoliză sau poate cauza reacţii adverse prin eliberarea prea rapidă a concentraţiilor mari de medicament în plasmă şi ţesuturi. Intranazal Desmopresinul este administrat intranazal în tratamentul pacienţilor cu diabet insipid. Calea este în mod particular eficientă şi convenabilă pentru pacienţii cu afecţiuni respiratorii deoarece medicamentul este eliberat direct către situsul de acţiune.etilenglicol sau ulei de alune) care au grade de absorbţie diferenţiate (preparatul depôt se absoarbe mai lent furnizând o doză susţinută de-a lungul unei perioade lungi de timp).

Această cale este cel mai frecvent utilizată pentru eliberarea prelungită a medicamentelor (nitroglicerina). repetarea administrării medicamentului la intervale constante duce la o creştere progresivă a concentraţiei sale până la atingerea unei concentraţii maximale sau a unui platou (apare după un timp echivalent cu durata a cinci timpi de înjumătăţire). Transdermal Această cale de administrare conduce la efecte sistemice prin aplicarea cutanată a medicamentului. Rata absorbţiei poate varia seminficativ.Farmacologie 3. În acest caz. Existenţa platoului se explică prin faptul că doza administrată rămâne constantă. Topic Calea de administrare topică se utilizează atunci când vrem să obţinem un efect local al medicamentului care poate fi aplicat pe tegument sau pe mucoase (conjunctivală.vaginală etc) 5. Cei trei factori esenţiali care trebuie avuţi în vedere în cazul administrării repetate a unui medicament sunt: doza administrată. persistă o concentraţie reziduală a medicamentului în momentul unei administrări ulterioare. 4. Variaţia concentraţiilor plasmatice a unui medicament este în funcţie de modalitatea de administrare. de obicei prin intermediul unui plasture transdermal. . Dacă frecvenţa de administrare a unui medicament este suficientă sau timpul de înjumătăţire este destul de lung. Dacă există un interval suficient de timp între două administrări nu se produce acumularea medicamentului. Intratecal / intraventricular În anumite afecţiuni este necesar ca medicamentul să fie administrat direct în LCR (meningite). Durata persistenţei în organism a unui medicament creşte odată cu doza administrată şi cu timpul de înjumătăţire. frecvenţa administrării timpul de înjumătăţire. în timp ce cantitatea de medicament eliminată creşte treptat până la a compensa cantitatea adusă prin fiecare nouă admnistrare (43). dependent de caracteristicile fizice cutanate şi de situsul aplicării. auriculară.

● Atunci când doza unitară conţine o fracţiune de substanţă medicamentoasă cu dizolvare rapidă în stomac şi o alta cu o acoperire gastrorezistentă (enterosolubilă) produsul se numeşte cu cedare întârziată. Eliberarea substanţelor medicamentoase din forme farmaceutice cu cedare modificată Formele farmaceutice cu cedare modificată sunt produse medicamentoase în care printrun procedeu tehnologic se asigură eliberarea substanţei medicamentoase cu o viteză mică.Farmacologie ABSORBŢIA ŞI DIFUZIA MEDICAMENTELOR Medicamentul este capabil. să ducă la modificarea suprafeţei celulare cu care vine în contact. deci să modifice proprietăţile acesteia (33). 47). în condiţii standardizate de interfaţă solid/lichid. În biofarmacie viteza de dizolvare este viteza cu care substanţa medicamentoasă se dizolvă din produsul medicamentos (formă farmaceutică dozată) sau din părţi ale acestuia în timpul testării (23). Dizolvarea şi difuzia medicamentelor Dizolvarea substanţelor medicamentoase este un proces care precede absorbţia lor în circulaţia generală şi poate fi o etapă limitantă. mărind în ultimă instanţă efectul terapeutic în timp. 3 – 4 ore şi cu indice terapeutic mare. temperatură şi compoziţie a solventului (23. prelungind absorbţia în circulaţia generală. Substanţele medicamentoase care se pretează la o astfel de formulare sunt cele cu timpul de înjumătăţire scurt. de aceea este importantă pentru biodisponibilitatea medicamentelor. Viteza de dizolvare a unei substanţe medicamentoase solide este definită prin cantitatea care intră în soluţie în unitatea de timp. Cedarea substanţei medicamentoase din forma farmaceutică poate fi influenţată semnificativ de proprietăţile fizico-chimice ale substanţei medicamentoase şi ale formei farmaceutice. Acestea se mai numesc şi medicamente cu cedare prelungită sau susţinută. . Disponibilitatea farmaceutică sau cedarea substanţei medicamentoase este determinată în principal de viteza de cedare din forma farmaceutică. deci realizarea de niveluri medicamentoase terapeutice. prin grupările chimice pe care le posedă. Formele medicamentoase cu cedare modificată pot fi: ● cu cedare prelungită sau susţinută cu cedare întârziată.

Este vorba. sfingolipide (care derivă din sfingozină – un alcool substituit de către acizi graşi şi o grupă polară). colesterolul. despre: glicerofosfolipide sau glicerol substituit. Cedarea prelungită sau întârziată se realizează prin crearea de forme farmaceutice cu ajutorul unor polimeri. cât şi difuzia. alcătuit dintr-un nucleu steranic. . El se intercalează între celelalte lipide întărind structura membranară. umflarea polimerului după îmbibare – sisteme gonflabile) sisteme controlate magnetic. se orientează în mod natural sub formă de dublu strat cu extremităţile polare situate la exterior şi cu cele nepolare în centru. glicerofosfolipidele şi sfingolipidele. ele se împart în 3 clase: sfingline. Cunoaşterea vitezei de cedare este cel mai important factor de prevedere al biodisponibilităţii şi a evaluării calităţii formelor farmaceutice. În funcţie de mecanismul difuziei (de cedare a formei active) se disting (23): sisteme rezervor sau cu membrană sisteme de tip matriţă sau monolitice sisteme hibride (laminate sau multiple) sisteme biodegradabile sisteme activate prin solvent (presiune osmotică. Lipidele care intră în compoziţia membranelor sunt amfipatice deoarece sunt formate din molecule care au o extremitate polară (hidrofilă) şi o extremitate nepolară (hidrofobă). după ce a avut loc cedarea (sau dizolvarea) lor din formele farmaceutice administrate pe diferite căi (23). substituit de o grupare polară –OH şi dintr-un lanţ flexibil nepolar. Traversarea membranelor de către medicamente Compoziţia şi structura membranei plasmatice este în jur de 60% fosfolipide şi 40% proteine.Farmacologie Eliberarea substanţelor medicamentoase din sisteme farmaceutice cu cedare modificată implică atât dizolvarea. cerebomielozide. Aceste lipide amfipatice. în esenţă. Difuzia este principalul mod de transfer al substanţelor medicamentoase prin membranele biologice. adică de absorbţie în circulaţia generală. gangliozide.

filtrul poros. Pasaj transcelular Pasaj paracelular (“gap junctions”) . pentru a trece dintr-un compartiment în altul medicamentele trebuie să traverseze mai multe membrane. structuri care asigură schimbul de ioni şi de alte molecule între celulă şi exterior: pompe de tipul Na+/K+-ATPaza dependente. această ipoteză a membranei de tip “mozaic fluid” fiind cea mai acceptată (1. adică “membrana citoplasmatică” pentru a ajunge dintr-un compartiment în altul. Aceste celule sunt dispuse pe o membrană bazală mai mult sau mai puţin permeabilă pentru molecule. cum este în cazul celulelor endoteliului capilarelor cerebrale. fie transmembranar. Există mai multe posibilităţi de traversare a membranei. pasajul paracelular. acizii graşi nesaturaţi care formează lanţuri mai puţin lineare cresc fluiditatea membranară mai mult decât cei saturaţi.Farmacologie Fluiditatea dublului strat depinde în mod evident de temperatură. 43). medicamentele trebuie să străbată membrana. dar şi de compoziţia sa. moleculele pot traversa prin aceste joncţiuni numite de comunicare (“gap junctions”). medicamentul trebuie să traverseze celulele. canale şi transportatori membranari. Se distinge astfel: pasajul transcelular. Conceptele de structură membranară sunt încă destul de discutate. Aceste proteine constituie: receptorii membranari (cel mai adesea glicoproteine care asigură comunicarea intercelulară). Membranele sunt formate din mai multe celule legate unele de altele mai mult sau mai puţin strâns. Proteinele se inseră în dublul strat lipidic. fie la exterior. fie la interior. Pasajul paracelular Dacă celulele epiteliale transmembranare sunt unite între ele prin joncţiuni mai laxe. Pentru a penetra în celulă. Pasajul transcelular Dacă celulele sunt strâns legate unele de altele.

cum ar fi glucoza şi proteinele. 43). cu atât pasajul este facilitat). sunt străbătute de pori care pot lăsa să treacă molecule de talii inferioară dimensiunii porului. Migrarea prin membrană se face de la o soluţie cu concentraţie mai mare către soluţia cu concentraţie mai mică. de o parte şi de alta a membranei. Moleculele liposolubile sau apolare se acumulează în solventul organic. La nivelul glomerulului renal. Dublul strat lipidic membranar constituie o barieră: impermeabilă pentru ionii de K+.000.Farmacologie Fig. S = suprafaţa membranei unde: C1. Caracterul liposolubil al unei molecule este determinat de măsurarea coeficientului de partaj între un solvent apos şi un solvent organic (ex. Filtrul poros Unele epitelii. concentraţiile de o parte şi de alta a membranei şi de o constantă de difuziune k esenţial legată de liposolubilitatea sa şi de asemenea de dimensiunea moleculei (cu cât este mai mică. 33. cum ar fi cel renal glomerular. chiar neionizate. respectiv. hexanul). moleculele polare. mai mare. iar cele polare în apă. liposolubile sau hidrofobe cu masă moleculară mică sau medie. 2: Modalităţi de pasaj dintr-un compartiment în altul a medicamentului (modificat după Allain. cum ar fi încărcătura electrică şi flexibilitatea (1. Difuziunea pasivă prin dublul strat lipidic Traversarea dublului strat lipidic se face fără consum de energie din partea celulei. pot teoretic traversa membrana. C2 = concentraţia mai mică. Viteza de pasaj depinde de suprafaţa membranei. Na+ şi Cl-. până se obţine un echilibru. de asemenea pentru moleculele în stare gazoasă şi pentru moleculele mici cu polaritate slabă. Viteza de traversare se poate calcula după formula: V = KxSx(C2K = constanta de C1 ) difuziune. permeabilă pentru moleculele nepolare. moleculele care au o greutate moleculară sub 68. Totuşi trebuie ţinut cont şi de alţi parametri ai moleculelor. 1996). .

nu traversează dublul strat lipidic prin difuziune pasivă. de exemplu cele care au în componenţă un amoniu cuaternar. se disting trei categorii: molecule întotdeauna ionizate. Fig. MP Transportul activ . traversează membranele lipidice. cum este cazul solvenţilor organici care traversează uşor dublul strat lipidic (1). Medicamentele acide se disociază în mediu bazic. 3:Pasajul transmembranar al unui medicament (M) în funcţie de legarea de proteine (P) Compartiment extracelular Compartiment intracelular M + P celulară M M P membrana MP (modificat după Allain. care poate merge de la 0 la 99%. Aceste molecule. iar bazele în mediu acid pentru a se transforma în molecule ionizate. în principiu. dacă există un gradient de concentraţie favorabil. 1996). medicamentele liposolubile.Farmacologie Polaritatea unui medicament depinde de ionizarea sa. PKa a unui acid este pH-ul la care se găseşte disociat în proporţie de 50%. modifică pasajul membranar. Molecule a căror ionizare depinde de pH: care traversează dublul strat lipidic în stare neutră. în stare liberă. dar nu şi în stare ionizată. indiferent de pH. spre deosebire de medicamentele legate de proteine plasmatice (cum ar fi albuminele sau de alte proteine tisulare) care nu traversează membrana (1). Fixarea medicamentelor pe proteinele plasmatice. Molecule neutre neionizate indiferent de pH. adica nefixate pe proteinele plasmatice.

Energia + necesară pentru transportarea lor poate fi realizată printr-un gradient de Na . cum ar fi glucoza. Biodisponibilitatea . Dacă sodiul şi substratul traversează membrana în acelaşi sens. molecule implicate în metabolism. Acesta este modul de eliberare al mediatorilor. Transportul activ direct realizat prin pompele membranare Transportul activ necesită un aport de energie. ceea ce realizează o diferenţă de potenţial de o parte şi de alta a membranei. unii mediatori şi medicamentele cu structură chimică apropiată. O proteină membranară particulară este P-glicoproteina sau P170 deoarece greu a. Există de asemenea o pompă Ca++-ATP-ază dependentă. Transport activ prin canale şi transportatori pentru Na+. după includerea moleculei într-o veziculă formată prin invaginarea plasmalemei. Ca++ şi Cl-: canale a căror deschidere şi închidere depinde de diferenţa de potenţial intra/extracelulară (se deschid în timpul depolarizării) receptori care pot fi activaţi sau inhibaţi prin diverşi mediatori transportatori (ex. transportul se numeşte “sinport” şi dacă traversarea este în sens opus traversare este de tip “antiport”. precum şi o pompă H+/K+ ATP-ază dependentă. BIODISPONIBILITATEA ŞI BIOECHIVALENŢA 1. Transportul prin exocitoză şi endocitoză Exocitoza constă în eliminarea din celulă a moleculelor conţinute în vezicule care fuzionează cu membrana plasmatică şi eliberează conţinutul lor la exterior.Farmacologie Transportul activ se realizează prin structurile proteice membranare cu consum de energie furnizat de metabolismul celular. Endocitoza constă în absorbţia de către o celulă a unei molecule extracelulare. lipoproteinele şi transferina (1. pentru Na+ şi Ca++). Cinetica pasajului se realizează cu o viteză maximă şi cu posibilitatea de competiţie între moleculele vecine. localizată la nivelul membranei plasmatice şi a reticulului endoplasmatic. în general furnizat de ATP. b. aceasta pătrunde în citoplasmă. K+. 43). Mg++ dependentă utilizează energia ATP-ului pentru repolarizarea celulară lăsând să iasă trei ioni de Na+ şi să intre doi ioni de K+. Acest proces este utilitzat de hepatocit pentru a capta diverse molecule mari. cum ar fi. Pompa Na+/K+ ATP-ază dependentă. acizii aminaţi.

33. 43). Biodisponibilitatea se calculează folosind aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp notata ASC. Stabilirea bioechivalenţei între două produse farmaceutice. Atunci când este vorba de o substanţămedicamentoasă nouă. Biotransformarea constă.Farmacologie Biodisponibilitatea este cantitatea relativă de substanţă medicamentoasă din doza administrată sub forma unui produs farmaceutic. . majoritatea suferă un proces de biotransformare. în condiţii similare. 39) De obicei biodisponibilitatea se determină în raport cu un preparat de referinţă. pe o anumită cale de administrare. se face printr-o evaluare statistică corespunzătoare. administrate în aceeaşi doză molară. este necesară caracterizarea sa farmacocinetică şi un studiu de biodisponibilitate absolută sau relativă. în reducerea până la dispariţie a activităţii medicamentelor şi grăbirea eliminării lor prin variate procese biochimice. viteza de absorbţie este un parametru cinetic cu importanţă mai mare în cazul medicamentelor care se folosesc în doze unice (7. BIOTRANSFORMAREA MEDICAMENTELOR Indiferent de modul în care au fost introduse în organism medicamentele. 43). adică absenţa unei diferenţe semnificative a mărimii şi vitezei absorbţiei unei substanţe medicamentoase din forme farmaceutice echivalente sau alternative. Bioechivalenţa Bioechivalenţa reprezintă o biodisponibilitate egală. Biodisponibilitatea măsoară proporţia de medicament disponibil pentru acţiune(1. Dacă este vorba de un nou produs farmaceutic care conţine o substanţă medicamentoasă aprobată. care s-a absorbit nemodificată în circulaţia generală (mărimea absorbţiei) precum şi viteza cu care acest proces are loc (viteza absorbţiei) mărimea absorbţiei este un parametru cantitativ care are importanţă în cazul medicamentelor care se administrează cronic. de obicei. 33. Bd% = ASC0/ASCiv x 100 Valori mici ale biodisponibilităţii pot arăta o absorbţie incompletă. 2. este necesar un studiu de bioechivalenţă (30. unul care se testează şi celălalt care este produsul de referinţă. respectând normele stabilite pentru substanţa medicamentoasă şi formele farmaceutice studiate.

În această fază au loc reacţii de conjugare. De acest lucru trebuie ţinut cont în ajustarea dozelor la pacienţii cu diverse afecţiuni cronice sau la anumite categorii: bătrâni. formează un metabolit activ dintr-un drog iniţial inactiv. copii. Biotransformarea poate influenţa efectele unui medicament astfel (30): formează un metabolit inactiv dintr-un drog activ. Transformările metabolice necesită atât enzime microsomale hepatice. acesta va fi metabolizat conform programelor genetic determinate. În general metabolizarea reduce liposolubilitatea şi creşte solubilizarea moleculei. dar şi enzime nemicrosomale din ficat şi alte ţesuturi. medicamentele vor suferi modificările pe care căile metabolice le pot efectua asupra structurii respective. aceasta poate fi: normală incomplet dezvoltată (prematuri. Dacă organismul dispune de mecanisme de biotransformare adecvate.Farmacologie Medicamentele sunt transformate prin aceleaşi mecanisme biochimice ca şi metaboliţii endogeni. formează un metabolit toxic dintr-un drog iniţial netoxic. Dacă medicamentele au o structură pentru care organismul nu dispune de mecanismele biochimice necesare. formează un metabolit activ dintr-un drog iniţial activ. Biotransformarea se realizează în două faze: ● Faza I implică un sistem enzimatic de oxidare cu funcţii mixte. adică se măreşte solubilitatea în apă a medicamentelor. Forma oxidată a acestui citocrom este redusă de NADPH – citocrom P450 reductaza. medicamentul combinându-se cu un substrat endogen prin gruparea sa polară. . Dacă medicamentul este o substanţă pe care organismul o utilizează în mod fiziologic. rezultând metaboliţi intens polari. Medicamentul nu crează căi noi de biotransformare (30). femei gravide. Un rol important în oxidările microsomale îl are citocromul P450. ● Faza II. acesta se va elimina nemodificat. care cresc polaritatea moleculei. nou-născuţi) epuizată (prin îmbătrânire) alterată (de procese patologice). Modificarea asupra medicamentelor depinde şi de starea de funcţionare a căii metabolice care produce transformarea. o hemoproteină cu rol în obţinerea de oxigen activ necesar în oxidarea multor medicamente.

warfarina). Glucuronoconjugarea la nivelul grupărilor amino. codeina. Reacţii hidrolitice (procaina este hidrolizată în acid paraaminobenzoic şi dietilaminoetanol) 4. Sunt importante pentru metabolizarea şi detoxifierea medicamentelor şi a unor substanţe introduse voluntar în organism. nitrazepam) Cetoreducere cu formare de alcooli (aldosteron. Oxidări nemicrosomale sau alcool-oxidarea 2. thiopental care se transformă în pentobarbital) b. NADPH şi un sistem enzimatic micosomial cunoscut sub numele de monooxigenază. Oxidări. amobarbital. sulfuric sau cu grupări metilice. fenilbutazonă. acid nicotinic. hidroxilare alifatică (amfetamina. fenacetina în paracetamol. activarea unor carcinogeni) O-dealchilarea esterilor cu formare de alcooli (codeina în morfină. acest sistem este lipsit de specificitate şi au fost descrise a. chinidina. morfina. carboxil. Nitroreduceri cu formare de amine (cloramfenicol. fiind recaptate de celulele tubilor renali). Conjugarea se realizează cu acidul glucuronic. cu acidul acetic. cortizon în hidrocortizon. fenitoina. fenacetină. thioridazida) N-dezalchilarea aminelor secundare şi terţiare (aminofenazona. cloramfenicol. . Reacţii de sinteză sau de conjugare.oxidări microsomale: hidroxilarea aromatică (fenobarbitalul. sulfhidril. spironolactonă) reacţii de S-oxidare (clorpromazina. Metabolizarea se realizează prin următoarele tipuri de reacţii: 1. Exemple de glucuronoconjugare cu formare de glucuronizi: acid acetilsalicilic. prednison în prednisolon) 3. nicotină. Reacţii de reducere. Sistemul monooxigenazei cuprinde NADPH-citocrom P450-reductaza.Farmacologie Fără aceste mecanisme medicamentele s-ar acumula şi ar duce la intoxicarea organismului (substanţele cu liposolubilitate mare nu pot fi eliminate nici prin bilă. papaverină) S-demetilare (metilthiopurina în mercaptopurina) Dezaminare (amfetamina în fenilacetonă) Desulfurare (metisazonă. Se produc sub influenţa unor enzime microsomiale extrahepatice. Reacţia de oxidare a medicamentelor constă într-un proces de hidroxilare care necesită oxigen. oxidril este catalizată de glucuroniltransferaza hepatică. meprobamat (30. lidocaina) N-oxidarea aminelor terţiare (clorpromazină. griseofulvină. nici prin rinichi. 42).

Metabolizarea drogurilor stereoselective Mulţi compuşi există în două figuraţii opuse (droguri chiralice).Farmacologie O serie de alte biotransformări sunt catalizate de enzime nemicrosomale (enzime libere solubile) din ficat. printre care şi alcoolul etilic care sunt metabolizate după o cinetică de ordinul 0. Stimularea metabolizării prin inducţie enzimatică. Biotransformarea decurge. dependentă de cantitatea de medicament. precum şi a altor substanţe active de către enzimele hepatice microsomale. după o cinetică exponenţială de ordinul I. aceasta indicând tipul de reacţie metabolică. dicumarolul se metabolizează după o cinetică de ordinul I pentru doze relativ mici şi după o cinetică de ordinul 0. Există câteva substanţe. de aceea se recomandă prepararea medicamentelor formate din stereoizomerul activ. glicină şi glutation. Multe medicamente sunt capabile să activeze propria lor metabolizare. fenitoina. Concentraţia realizată de dozele uzuale este mult mai mică decât cea necesară saturării enzimelor. saturând enzimele metabolizante (43). cu ritm constant. inclusiv formarea de ribonucleotide şi nucleozide. sulfat. Au loc următoarele reacţii de oxidare. Factori care influenţează metabolizarea medicamentelor 1. pe când dextroizomerul său nu)(30). de hidroliză. Aceşti enantiomeri pot avea efecte biologice diferite şi pot fi metabolizaţi diferit (levo-ibuprofenul inhibă sinteza de prostaglandine. transsulfurare. conjugări cu acid acetic. Din această categorie fac parte: hipnoticele (fenobarbitalul) unii hormoni (steroizii anabolizanţi) hidrocarburile cancerigene (benzpirenul) . metilic. Metabolizarea medicamentelor depinde de gruparea funcţională prezentă în moleculă. Unele medicamente cum sunt salicilaţii. Deoarece numeroase medicamente sunt de fapt amestecuri racemice (proporţii egale din fiecare stereoizomer) există posibilitatea ca numai jumătate din doza administrată să fie activă. indiferent de cantitatea de substrat. ceea ce face ca reacţiile biochimice să nu fie limitate. de cele mai multe ori. plasmă şi alte ţesuturi. cu o viteză scăzută pentru cantităţile care depăşesc aceste doze.

6. le poate reduce eficacitatea dacă metabolizarea le inactivează sau le poate creşte activitatea sau toxicitatea dacă metabolizarea acţionează în acest sens (25).Farmacologie Există trei tipuri de inducţie enzimatică: ● inducţia de tip fenobarbital (cea mai obişnuită) – creşte nivelul citocrom P450 şi a NADPH2. Chiar în cadrul aceleiaşi specii apar manifestări diferite. După doze egale de medicament. Inhibarea metabolizării. 4. caracter care se transmite genetic. cunoscându-se faptul că medicamentele libere.citocrom c reductaza ca urmare a depresiei transcripţiei ADN – ARN în nucleu şi o eventuală stabilizare lizozomală. uneori. Diferenţe de specie şi diferenţe individuale. de aceea extrapolarea rezultatelor de la animale la om poate da. 3. erori. de câte ori este posibil să se determine concentraţia sanguină şi că asocierile medicamentoase pot influenţa metabolizarea. nelegate se metabolizează mult mai uşor. Administrarea a unui inductor enzimatic în timpul unui tratament cu alte medicamente. Căi specifice de metabolizare există pentru mediatorii neurotransmisiei. cum ar fi fenilbutazona. Practic inhibitorii sintezei proteice inhibă fenomenul de inducţie enzimatică şi scad capacitatea de metabolizare a medicamentelor. 2. Legarea de proteinele plasmatice. Vârsta şi sexul. pentru că este legată de proteinele plasmatice în proporţie de 99%. reacţia terapeutică sau toxică poate fi diferită în funcţie de specie. . de exemplu HIN folosită în tratamentul tuberculozei este metabolizată mai lent de o parte a populaţiei umane.citocrom C reductază Inducţia de tip 3-metil colantren care produce o formă modificată a citocromului P450 care are o altă specificitate de substrat. hormoni sau alte substanţe chimice produse de organism (vezi farmacologia specială). Unele medicamente se metabolizează foarte greu. Concluzia care rezultă este aceea că pentru practică dozele trebuiesc individualizate. 5. Inhibarea enzimelor metabolizante este cu importanţă clinică pentru că determină în mod obişnuit o creştere a efectului şi a toxicităţii (semnificaţia este mare când este implicat citocromul P450). ● ● Inducţia de tip spironolactonă care produce creşterea nivelului de NADPH2. Efectul inductor are spectru larg.

Substanţele liposolubile difuzează şi se reabsorb mai rapid. alcalinizarea creşte disocierea şi favorizează eliminarea substanţelor acide (ex. foarte permeabile. ionii şi moleculele polare nu pot difuza şi rămân în urină. Capilarele glomerulare. Insuficienţa respiratorie cronică afectează hidroliza unor medicamente (procaina). Reabsorbţia urinară este influenţată şi de pH. pot afecta metabolizarea (diabetul modifică metabolizarea medicamentelor evidenţiată prin valori diferite ale timpilor de înjumătăţire. prin piele sunt cantitativ minore. salicilaţi. Mecanismul de transport activ are un rol important în eliminarea unor substanţe medicamentoase din organism. ceea ce reduce metabolizarea medicamentelor (dozele trebuiesc ajustate). Pe această cale. 43). Diferenţe de sex s-au constatat în metabolizarea unor medicamente ca benzodiazepine. Trecerea moleculelor în urina primară este în funcţie de cantitatea de plasmă filtrată (exprimată prin clearance-ul creatininei) şi de măsura în care se leagă de proteinele plasmatice. EXCREŢIA MEDICAMENTELOR Medicamentele. estrogeni. intestinală. Diverse boli. de exemplu ai fenilbutazonei. Eliminarea prin salivă. acidul acetilsalicilic). prin plămân . Cea mai importantă cale de eliminare este însă calea renală (30). Boli hepatice care afectează arhitectura şi funcţiile hepatice şi scad oxidazele microsomale. Diverse disfuncţii endocrine. 7. prin lapte. dacă au suferit sau nu procese de biotransformare vor fi eliminate din organism prin mai multe căi: biliară. tolbutamidei) (30. substanţele care circulă liber în plasmă având o eliminare mai rapidă faţă de cele care circulă legate. filtrează majoritatea medicamentelor cu excepţia compuşilor macromoleculari. Scăderea metabolizării s-a constatat la pubertate şi la bătrâneţe (ar putea fi legată de scăderea activităţii enzimelor metabolizante). Metabolizarea crescând polaritatea favorizează eliminarea urinii. Bolile cardiace prin reducerea fluxului sanguin hepatic afectează metabolizarea medicamentelor. Acidifierea urinii creşte disocierea şi favorizează eliminarea substanţelor bazice. către interstiţiu şi sânge. .Farmacologie La persoanele foarte tinere (copii) şi la persoanele în vârstă s-a constatat o sensibilizare la activitatea farmacologică a medicamentelor. Cancerul hepatic reduce conţinutul de citocrom P450. Reabsorbţia tubulară se face prin difuziune şi realizează trecerea medicamentului din urina primară prin epiteliul tubular. medicamentele se elimină prin filtrare glomerulară.

cum este morfina. ampicilina. 43). Eliminarea prin piele poate fi importantă terapeutic în cazul griseofulvinei în micozele cutanate Prin glanda mamară se pot elimina o serie de substanţe în lapte care pot fi toxice pentru sugar (nicotina. alcaloizi. eliminarea scăzând odată cu scăderea filtrării glomerulare până la valoarea critică a clearanceului creatininei de 10-20 ml/min. mercurul) (33. Parte dintre substanţele care ajung în intestin odată cu bila se reabsorb şi intră în circuitul enterohepatic. chininina. Calea digestivă constituie o cale de eliminare pentru unele medicamente. tubocurarina. Rata eliminării medicamentelor depinde şi de starea de funcţionare a rinichiului. Eliminarea prin bilă se face folosind mecanisme transportoare active. chinina. mentinându-se timp îndelungat în organism. Prin bilă se pot excreta: hormonii steroidieni. metale grele. ele se pot doza în salivă. Insuficienţa renală inaparentă clinic sau cea manifestă pot determina creşterea anormală a nivelelor medicamentului în sânge prin întârzierea eliminării sale ceea ce poate genera efecte adverse.Farmacologie Există un sistem transportor pentru acizii organici (anioni). . inclusiv metaboliţii conjugaţi şi altul pentru bazele organice (cationi) care funcţionează pentru medicamentele bazice. Deoarece unele medicamente realizează în salivă concentraţii asemănătoare celor din plasmă. se pot observa şi unele medicamente care se elimină prin mucoasa intestinală. micşorându-şi eliminarea (probenecidul diminuează excreţia penicilinei ambele molecule fiind acide). Prin salivă se pot elimina medicamente ca bromurile. digitoxina. La nivelul intestinului gros. Eliminarea pulmonară este predominantă pentru substanţele volatile sau gazoase mai ales anestezicele generale. atunci când recoltarea sângelui prezintă dificultăţi. care constituie calea de eliminare a medicamentelor insolubile. rifampicina. care funcţionează pentru medicamentele acide. eritromicina. Cele două grupe de medicamente pot intra în competiţie pentru secreţia tubulară. lincomicina. tetraciclinele. chinina. vinblastina.

PRINCIPALII PARAMETRII AI ACŢIUNII FARMACODINAMICE Acţiunea farmacodinamică este caracterizată de mai mulţi parametri: Sensul acţiunii. Spectrul de cunoaştere a farmacodinamiei implică (11): 1. acţiunea şi reglarea asupra acestora se realizează pe structurile existente. studiul acţiunilor farmacodinamice şi parametrii care îi caracterizează factorii care influenţează acţiunea farmacodinamică Activitatea biologică a medicamentului presupune: o interacţiune iniţială de ordin chimic sau fizico-chimic cu moleculele organismului . Farmacodinamia este ramura farmacologiei care studiază efectele favorabile ale medicamentelor asupra organismului. asupra cărora medicamentul are efect de modelare sau de monitorizare (30). Potrivit legii fundamentale a farmacodinamicii medicamentul nu crează funcţii noi în organism.acţiune primară se declanşează apoi un complex de reacţii care au ca rezultat efectul farmacologic global (42).Farmacologie CURS2: CURS 2 Farmacodinamia DEFINIŢIA Farmacodinamia studiază efectele medicamentelor. O acţiune farmacodinamică poate fi manifestată în sensul amplificării sau deprimării unui proces fiziolgic sau fiziopatologic. 2. . obţinându-se prin ridicarea tonusului funcţional inhibitoare sau deprimantă. locul şi mecanismul lor de acţiune. Acţiunea poate fi: Stimulatoare (excitantă).

Reprezintă capacitatea unei substanţe medicamentoase de a avea activitate biologică. Este dependentă de mai mulţi factori: -calea de administrare -forma farmaceutică -strucţura chimică a substanţei -parametrii farmacocinetici. Timpul efectului maxim Pentru unele categorii de medicamente (anticoagulante. Medicamentele nu pot crea nici o funcţie nouă într-un organism ele putând stimula sau inhiba funcţiile pentru care este programat biosistemul respectiv.pentru a se obţine o eficacitate maximă în timp util. În practică se poate compara activitatea biologică a două sau mai multe substanţe active. Selectivitatea. în consecinţă nu există “receptori farmacologici” (ei sunt preformaţi. Reprezintă proprietatea medicamentului de a influenţa un substrat cât mai limitat din organism (majoritatea medicamentelor au un “spectru de acţiune”) . Potenţa (intensitatea acţiunii). cardiotonice) este necesar să fie cunoscut. Latenţa Măsoară timpul scurs de la administrarea unui medicament până la apariţia efectului farmacodinamic. Eficacitatea Proprietatea unui medicament exprimată prin efectul maxim posibil (efect terapeutic). Potenţa de acţiune este în relaţie cu doza – cu cât potenţa este mai mare cu atât doza este mai mică. Reprezintă unul din dezideratele terapiei farmacologice şi în particular ale farmacodinamiei. făcând raportul dozelor care produc acelaşi efect (bioechivalenţa). determinaţi genetic). pe receptorii proprii fiecărui organism.Farmacologie De menţionat că medicamentul acţionează pe structurile existente.

Locul de acţiune a medicamentului h . EDTA chelează plumbul extracelular.la nivelul membranei celulare.la nivel extracelular sau în rezervoarele de lichid transcelular (sucuri digestive. Membranele excitabile conţin canale care constituie sisteme transportatoare pasive pentru ioni conform gradientului de concentraţie. un senzor de voltaj. sodiu. lichid articular). LCR.Farmacologie Durata de acţiune Cunoaşterea duratei de acţiune a medicamentului este absolut necesară pentru a determina şi adapta intervalul dintre administrări (priza). Ele cuprind câteva peptide dintre care una majoră. . . Ex: antiacidele gastrice. Trecerea pasivă a ionilor condiţionează variaţiile de potenţial. Canalele ionice membranare fac parte dintr-o familie de proteine glicozilate complexe. enzimele digestive acţionează în tractusul intestinal. include porul apos. Foarte multe medicamente acţionează asupra membranei celulare pe care o influentează direct sau prin intermediul receptorilor. heparina neutralizează proteinele de coagulare în sânge.la nivel celular: . antibioticele acţionează asupra bacteriilor din LCR. care determină atât excitaţia şi conducerea impulsului. Durata de acţiune este dependentă de proprietăţile farmacocinetice. endolimfa. calciu. cât şi inhibiţia. Se produc: modificări ale permeabilităţii translocare ionică modificare în funcţia unor enzime membranare dezorganizarea membranei. mai voluminoasă. Celelalte peptide au funcţii de reglare. umoarea apoasă. Actualmente se caută forme medicamentoase care se pot administra la intrevale cât mai mari să aibă eficacitate maximă (21). receptorii specifici pentru semnalele chimice şi mecanice de poartă.

Specificitatea canalelor ionice este conferită de către un mecanism defiltru dependent de o anumită formă. medicamentele pot influenţa canalele ionice direct sau prin intremediul unor mecanisme biochimice. homonii. Alte canale îşi dechid porţile prin mecanisme chimice. Neurotoxinele din veninul de scorpion inhibă inactivarea conductivităţii sodiului şi activează conductivitatea potasiului. Astfel tetrodoxina blochează selectiv transportul ionilor de sodiu acţionând în porţiunea externă a canalului respectiv. Mecanismele de poartă deschid şi închid drumul ionilor realizând activarea. 1998). Porţile pot fi comandate electric. fără să . ceea ce explică efectele lor. prin modificarea potenţialului membranar (canalele pentru Na+ şi cele pentru K+ din membrana axonală sau canalele de Ca++ din miocard şi muşchii netezi vasculari). modifice mecanismul de poartă. autacoizii. Neurotransmiţătorii.Farmacologie Fig. Anumite toxine influenţează electiv transportul ionilor prin diferite canale. Aceste fenomene sunt atribuite deplasării sarcinilor electrice purtate de anumite grupări chimice sau rotaţiei unor dipoli moleculari (aşa cum se presupune pentru canalele de sodiu). anumite dimensiuni şi anumite grupări chimice. respectiv inactivarea canalelor. ca urmare a modificărilor conformaţionale determinate de cuplarea unor molecule active cu receptorii specifici (canalele comune pentru Na+ şi K+ din membranele sinaptice sunt deschise sub influenţa transmiţătorului chimic sau a unor molecule analoage). constituind instrumente de studiu preţioase. 5: Receptorul nicotinic pentru acetilcolină: canal ionic cu mecanism de poartă (după Katzung.

. modificându-i fluiditatea şi interacţionând cu proteinele – consecutiv ele modifică indirect canalele sodiului. Membranele celulare conţin enzime importante pentru starea membranei şi pentru metabolismul celular: adenilat ciclaza şi guanilat ciclaza. ceea ce poate bloca impulsul nervos. fosfolipaza C care pune în funcţie sistemul fosfatidilinozitol/Ca++şi fosfolipaza A2. influx de ioni de clor. care formează un complex cu canalele pentru Cl -. Anestezicele locale şi generale pătrund prin membrana neuronală lipidică. Refacerea şi menţinerea potenţialului membranar este asigurată prin mecanisme transportoare – pompe ionice – care funcţionează specific pentru anumiţi ioni. cu consum de energie împotriva gradientului de concentraţie. verapamil sau diltiazem – peptida alfa din componenţa acestor canale conţine receptori specifici pentru aceste substanţe. care se găsesc în cantitate mare în miocard şi muşchii vaselor. creşterea disponibilului de calciu. pot fi blocate prin nifedipină. ionii de sodiu sunt schimbaţi ulterior cu ionii de calciu din afara celulei. reprezentată de o ATP-ază sensibilă la ioni şi pompa de calciu menţin concentraţia fiziologică de Na+. de la nivelul celulelor miocardice. Pompa de Na +/K+. hiperpolarizare şi potenţial postsinaptic inhibitor. depolarizare şi generarea potenţialului post sinaptic excitator. Canalele calciului de tip L.Farmacologie Astfel acţionarea receptorilor nicotinici de către acetilcolină şi alţi agonişti colinergici deschide canalul pentru Na+ şi K+. cu deschiderea acestor canale. deprimând contractilitatea miocardului şi provocând vasodilataţie. voltaj dependente. dar nu modifică transportul pasiv prin membranele celulare. determinând pierdere de potasiu şi acumulare de sodiu intracelular. K+ şi Ca++. cu influx masiv de ioni de sodiu. catalizează formarea nucleotizilor ciclici AMPc şi GMPc . Inhibitorii metablolismului energetic blochează pompele ionice. Receptorii GABA din creier. Blocantele canalelor calciului inhibă consecutiv influxul de Ca ++ încetinind procesul de depolarizare la nivelul nodulului sinusal şi atrioventricular. care iniţiază formarea PAF şi eicosanoizilor. interferând mecanismul de poartă şi reducând conductivitatea maximă pentru acest ion. Glicozidele tonicardiace inhibă funcţia unei ATP-aze sarcolemice sensibilă la Na + şi K+. sunt acţionaţi de benzodiazepinele tranchilizante. fiind responsabilă de acţiunea inotrop pozitivă. Ele asigură gradientul de concentraţie care condiţionează translocarea pasivă a ionilor prin canalele membranare.

amfotericina B) (42). RECEPTORII Probabilitatea existenţei receptorilor a fost sugerată în 1878 de Langley şi apoi de Erlich în 1909 care afirmau că drogurile acţionează doar pe “ţinte specializate” de la nivelul celulei. Capacitatea drogului de a se combina cu receptorul a fost numită afinitate. acestea devenind ”ţinte terapeutice” în terapia multor boli. efectul bactericid sau fungicid al unor dezinfectante sau al unor antibiotice (polimixine. Unele substanţe acţionează brutal asupra membanelor celulare. Fig. Astăzi se admite că un loc specific de legare a drogului care îndeplineşte cele două criterii (de ancorare şi de traducere a semnalului) poate fi considerat receptor. 6: Topologia transmembranară a unui receptor tip “serpentină” (după Katzung. de exemplu. 1998). nistatina. transmitere de impuls). Cercetări ulterioare au confirmat existenţa acestor locuri specializate. chiar distrugând celule. secreţie. Aceste noţiuni s-au dovedit utile pentru diferenţierea . Legarea receptorului cu o moleculă endogenă sau cu un medicament va fi urmată de o modificare specifică în starea receptorului (stimul).Farmacologie Multe medicamente îşi datoresc efectele influenţării acestor enzime determinante pentru funcţiile celulare. alterându-le. modificare care va genera un lanţ de evenimente (“transfer de stimul”) care se vor finaliza într-un răspuns (contracţie. iar proprietatea de a produce un răspuns consecutiv cuplării receptorului a fost definită ca eficacitate sau activitate intrinsecă. Aşa se explică. impiedicând funcţiile fiziologice. ci şi în interiorul celulei. nu numai pe membrana celulară.

Studii de mutagenitate efectuate în ultimii 10 ani au furnizat numeroase date ce sugerează că. natura şi modul lor de acţiune. Un alt factor de progres în receptorologie l-a adus conceptul de ”acţiune la două capete”.Farmacologie acţiunilor agoniste sau antagoniste faţă de receptor. care utilizând metoda clonării şi a analizei secvenţiale a reuşit să evidenţieze numeroase subtipuri de receptori şi izoreceptori precum şi diverse proteine de cuplare. Ineracţiunea medicament – receptor Drogul care prezintă afinitate (posibilitatea fixării drogului cu formarea unui complex) pentru un anumit receptor. Prin abordări fiziologice s-a încercat realizarea legăturii între modul cum se comportă receptorii. elaborându-se astfel “teoria standard a receptorilor”. cât şi proiectarea de medicamente cu acţiune specifică. relaţia dintre afinitate şi eficacitate a fost exprimată prin ecuaţii simple bazate pe legea acţiuniii maselor. Abordările biochimice s-au bazat pe cinetica enzimatică. determină în urma fixării o activitate intrinsecă care este definită drept capacitatea drogului de a produce o rearanjare a moleculei receptorului prin transfer de forţe. de radicali sau de modificări de conformaţie. în unele cazuri. agoniştii şi antagoniştii se leagă de locuri diferite ale receptorului ceea ce aduce argumente pentru diferenţierea competitivităţii directe de cea realizată prin interacţiunea allosterică. Abordarea genetică reprezintă o opţiune mai nouă. Prin metode biochimice efectuate în experimente pe ţesuturi izolate s-a ajuns la izolarea şi purificarea receptorilor ceea ce a permis şi permite în continuare atât clasificarea lor. Locurile din sânge sau ţesuturi pe care drogul se poate fixa fără a declanşa un răspuns au fost numite receptori ”muţi”sau “discreţi” Identificarea şi izolarea receptorilor.etc Conform teoriei standard a receptorilor. activare enzimatică. . Această rearanjare permite apoi declanşarea altor modificări cum ar fi: deschiderea porilor.

dacă proteinele de cuplare sunt diferite (30). Receptorii suplimentari sau “de rezervă” (“sparereceptors”) reprezintă un concept relativ recent introdus. de fapt.. agoniştii parţiali vor fi situaţi între aceste două valori. sunt două domenii de recunoaştere pe receptor care sunt relevante pentru activitatea unui agonist: domeniul extracelular pentru recunoaşterea agonistului şi domeniul citoplasmatic pentru legarea de proteine de cuplare. De aici se deduce că. caz în care numărul lor scade (ex. De aici apare posibilitatea ca receptorii să răspundă diferit la acelaşi agonist în diferite membrane. Variabilitatea receptorilor. proces numit reglare descendentă (“down regulation”). Afinitatea pentru agonist se păstrează.agonişti parţiali care provoacă efecte submaximale. Antagonismul poate fi : . Medicamentele care interacţionează cu receptorii prevenind exercitarea acţiunii unui agonist au fost numite antagonişti farmacologici specifici. În conformitate cu teoria activităţii intrinseci deosebim: . concept ce ajută la explicarea faptului că sensibilitatea unei celule . Agonism şi antagonism pe receptori. Răspunsul la un drog depinde de numărul de receptori disponibili şi acest număr poate fi afectat de prezenţa continuă a drogului.agonişti deplini care au activitate intrinsecă maximă . Dacă se notează valoarea maximă a activităţii intrinseci cu 1 şi lipsa de activitate dată de antagonişti cu 0.Farmacologie Conform acestei teorii proteina receptoare după recunoaşterea şi fixarea drogului se modifică. .competitiv când competiţia se desfăşoară pentru locul de afinitate al receptorului şi în acest caz creşterea progresivă a concentraţiei antagonistului inhibă răspunsul dat de agonist şi invers. Această modificare îmbunătăţeşte capacitatea de legare a receptorului activat de proteina de cuplare aflată şi ea cu un pol în membrană şi cu celălalt în citoplasmă. dar activitatea intrinsecă nu se poate manifesta. Procesul invers în care se constată creşterea numărului de receptori dacă stimularea este redusă (creştetrea sensibilităţii la adrenalină şi noradrenalină a organelor denervate) este numit reglare ascendentă (”up regulation”) (30). receptorii la insulină).necompetitiv când antagonistul se poate combina ireversibil cu receptorul său şi poate inhiba unele etape ale transferului de stimul.

Principalele sisteme de mesageri secunzi sunt : ● Sistemul format din proteinele G. Acest mod de interrelaţie a dus la cristalizarea conceptelor de antagonist allosteric şi de contraantagonist sau agonist invers. dacă într-un ţesut sunt 90% receptori de “rezervă” atunci efectul agonist maxim va fi realizat numai prin ocuparea a 10% din numărul total de receptori.. 1990) Sisteme de mesageri secunzi Neurotransmiţători. deşi se fixează pe receptorul benzodiazepinic determină efecte stimulante (provoacă anxietate) a dus la noţiunea de agonist invers şi a fost explicată prin posibilitatea existenţei receptorului benzodiazepinic în multiple stări ce pot fi modificate prin acţiune la diferite locusuri allosterice (Haefely W. adenilciclază şi AMPc care aparţin economiei metabolice . Mesagerii “primi” pot transmite mesajul chimic direct. diferite substanţe reglatoare endogene şi unele medicamente agoniste analoage care acţionează receptorii specifici sunt consideraţi ca mesageri primi. Astfel se explică de ce agoniştii cu afinitate slabă pentru receptori pot determina răspunsuri majore la concentraţii joase. locusuri ce pot fi independente sau dependente unul de celălalt şi care pot avea capacitate de activare (de regulă prin mecanism allosteric) probează posibilitatea influenţării afinităţii sau eficacităţii unui drog de către alt drog. ci şi de concentraţia totală a receptorilor. influeţând funcţionalitatea canalelor ionice incorporate în macromoleculele receptoare sau pot transmite mesajul indirect prin intermediul unor mesageri secunzi celulare. De exemplu.Farmacologie sau ţesut la o anumită concentraţie de agonist ar putea depinde nu numai de afinitatea receptorului de a fixa drogul. Demonstrarea existenţei unor locusuri de fixare multiplă pe anumiţi receptori. Implicarea mesagerilor secunzi în transmiterea informaţiei la nivelul celulelor implică un tip particular de receptor membranar şi prezenţa unor proteine membranare (polipeptida receptoare în formă de serpentină)(43). Descoperirea faptului că unele substanţe cum sunt betacarbolinele.

● Sistemul fosfatidilinozitolic. În funcţie de ţesut. Na+) . . .Farmacologie Proteinele G reprezintă o familie de proteine reglatoare conţinând guanină ce se află în legătură cu diverşi receptori: muscarinici. Complexul Ca/calmodulină activează un număr mare de enzime cum ar fi fosfodiesteraza implicată în hidroliza AMPc sau miokinaza lanţurilor uşoare (importantă pentru contracţia muşchiului neted)(43). Hormonii steroizi. α şi β-adrenergici. pătrund în nucleu unde se fixează de ADN.Cl-. unde are loc sinteza proteică. gabaergici şi dopaminergici. Graber şi colaboratorii au descris un sistem de traducere a semnalului intracelular prin intermediul acizilor graşi proveniţi din fosfolipide membranare (acid arahidonic. Acest sistem implică prezenţa în membrană a fosfatidilinozitol-difosfatului (PIP 2). împiedicând sinteza sa şi mitoza. modificând procesul de transcripţie al ARN-ului. ceea ce explică efectul anticanceros.K+.ribozomii. ● Sistemul Ca/calmodulină Creşterea calciului ionic liber din citosol poate servi ca mesager secund. pot fi sediul de acţiune al unor antibiotice (ce pot interfera funcţia ribozomilor bacterieni . care se pot cupla la rândul lor cu sisteme anterioare descrise sau pot modula canale ionice (Ca +. după ce se combină cu un receptor din citoplasmă. implicat în transmiterea mesajului în vederea fosforilării proteinelor. acid oleic. realizându-se astfel efecte stimulatoare sau inhibitoare deşi receptorul poate fi acelaşi. ● Sistemul acizilor graşi În 1994. serotoninici. acid linoleic etc). Agenţii alkilanţi polifuncţionali formează punţi pe catenele de ADN.inhibând formarea proteinelor sau determinând formarea de polipeptide anormale). Acţiunea medicamentelor la nivelul organitelor intracelulare Diferite formaţiuni intracelulare pot fi locul de acţiune al medicamentelor: . El se poate lega de calmodulină sau de alte proteine fixatoare de calciu.nucleul bogat in acizi nucleici este ţinta unor substanţe citotoxice. un agonist poate determina cuplarea cu una sau alta dintre proteinele de cuplare.

lizozomii: glucocorticoizii în concentraţii mari stabilizează membranele lizozomale protejându-le de agresiunea generatoare de inflamaţie contribuind la efectul antiinflamator şi la proprietăţile antişoc ale acestei clase de medicamente. neutralizează acidul clorhidric din sucul gastric. ca şi intervenţia sistemelor mesagere secunde Anumite substanţe acţionează în afara celulelor. Acţiunea medicamentelor la nivelul sinapselor Una din cele mai importante caracteristici ale sinapselor o reprezintă capacitatea lor de a suferi influenţe reglatoare externe. mucoliticele desfac fibrele de mucină din secreţiile traheobronşice. Unele medicamente acţionează direct asupra secreţilor glandulare – antiacidele gastrice. care conţin enzimele ce intervin în respiraţia celulară. inclusiv medicamentoase ceea ce face ca anumite funcţii să poată fi modulate (vezi detalierea în partea de farmacologie specială). reprezintă locul unde acţionează cianurile. de exemplu heparina care inhibă factorii coagulării ce se găsesc în sânge. . . Studiul mecanismului de acţiune a medicamentului permite: diferenţierea între acţiunile primare “acţiuni” şi evenimentele declanşate de acestea “efecte” (care reprezintă un complex de reacţii ce au ca rezultat efectul farmacologic global) posibiltatea de a obţine un medicament cu acţiune ţintită cu un anumit mecanism de acţiune diminuarea efectelor secundare asocierea medicamentelor ştiinţific în strategia terapeutică. care blocând citocromoxidaza întrerup reacţiile de oxidoreducere.mitocondriile. Mecanismul de acţiune al medicamentelor Reprezintă preocuparea principală a farmacodinamiei.Farmacologie . Acţiunea directă a medicamentelor asupra efectorilor Acţiunea directă asupra structurilor efectoare implică probabil acţionarea sau blocarea unor receptori fenomene de membrană.

realizând creşterea peristaltismului. ● Unele substanţe sunt folosite în tratamentul intoxicaţiilor cu rol de a absorbi substanţele toxice din conţinutul gastrointestinal (cărbunele activat). substituenţi de tipul soluţie cloruro-sodică 0. Medicamente ce acţionează prin mecanisme enzimatice Activitatea enzimatică poate fi influenţată prin mai multe mecanisme: ● inhibiţia enzimatică (aprotinina este inhibitor de tripsină şi kalicreină folosit în tratamentul pancreatitelor acute şi a stărilor de şoc. Enzima funcţionează normal. unguentele ce absorb radiaţii ultraviolete). AINS inhibă enzime producătoare de enzime). b. ● Înlocuitorii de plasmă (sunt macromolecule cu rol în corectarea volemiei) pot fi: substituenţi de tip Dextran 40 sau 70 care sunt soluţii coloidale ce asigură presiunea osmotică şi cea coloid osmotică. ● Purgativele şi diureticele osmotice – sunt substanţe care ajunse în mediul intern atrag apa. ● competiţia cu substratul enzimatic normal. de aceea efectul lor este scurt pentru că se elimină repede. ● Substanţe de contrast utilizate pentru radiodiagnostic (sulfatul de bariu) ● Substanţe care modifică pH-ul local: antiacidele (carbonatul de calciu sau de magneziu) şi spermicidele (acidifică mediul intravaginal) ● Substanţe care denaturează specific proteinele: nitratul de argint (pentru cauterizarea plăgilor).9 % şi ser glucozat 33% . detergenţii şi halogenii peroxizi folosiţi ca dezinfectanţi (care denaturează structura lipoproteică a membranelor. ● Substanţe utilizate ca şi chelatori . respectiv a presiunii hidrostatice şi a filtrării glomerulare. dar încorporează părţi anormale în produsul de sinteză (ex.sunt soluţii fiziologice asigurând numai presiunea osmotică. . Mecanisme bazate pe acţiuni fizico-chimice simple ● Medicamente care acţionează formând un strat protector faţă de agenţii fizici sau chimici (unguentele cu silicon utilizate în industria chimică. respectiv blochează sistemele enzimatice ale bacteriilor).captează ionii metalici şi se elimină odată cu ei (pentru intoxicaţia cu arsenic se foloseşte dimercaptopropanolul). astfel de medicamente se numesc antimetaboliţi şi se caracterizează prin aceea că există o asemănare foarte mare între structura lor chimică şi cea a substratului (metabolitului) normal.Farmacologie a. favorizând epurarea organismului.

citosol (pentru hormonii steroizi). hormonii. Coordonarea activităţii celulare se efectuează în scop adaptativ şi se realizează prin semnale chimice date de substanţe biologic active reunite sub numele de . Localizarea lor poate fi : ● pe suprafaţa celulei (acetilcolina. În diverse carenţe acestea trebuie înlocuite prin aport medicamentos întrucât sunt esenţiale pentru metabolism (de ex.Farmacologie sulfamidele au activitate antimicrobiană pentru că intră în competiţie de substrat cu acidul paraaminobenzoic şi îl înlocuiesc în sinteza microbiană de acid folic rezultând un produs fals. medicamentul se leagă pe enzimă în alt loc decât situsul de activitate. incapabil să mai asigure înmulţirea bacteriilor). c. în mod normal. intranuclear (pentru triiodotironina) ● la nivel sinaptic. Vitamina B 6 (piridoxina) este coenzimă în procesele legate de metabolizarea aminoacizilor. Medicamente ce acţionează prin intermediul receptorilor Receptorii reprezintă macromolecule cu rol de transmitere a informaţiei în cadrul unui sistem biologic. Celulele din organism primesc şi transmit informaţii. Tipul receptorilor fiecărei celule este determinat genetic. mai ales a triptofanului). Transmisia se efectuează printr-un hormon sau prin sisteme de cuplaj celular. ● Efecte allosterice pe enzime. Din punct de vedere chimic sunt molecule care leagă selectiv. din alimentaţie. ● Deplasarea coenzimei şi cuplarea cu apoenzima. Vitamina B 2 (riboflavina) are rol de coenzimă în unele etape enzimatice ale lanţului respirator. ● Unele vitamine joacă rol de coenzime. Au funcţie de traductori. Vitamina B1 (tiamina) joacă rol de coenzimă în decarboxilarea alfa cetoacizilor la nivelul metabolismului glucidic. producând o modificare a randamentului situsului de activitate. transformând o informaţie aferentă (adusă de un mesager chimic) într-un răspuns celular.se formează complexe incapabile de a executa programul enzimei respective (anticoagulantele cumarinice deplasează vitamina K – ce are rol de coenzimă – de pe enzimele ce sintetizează protrombina şi alţi factori de coagulare). pe care organismul nu le poate sintetiza şi pe care le procură. saturabil şi cu afinitate mare un ligant. prostaglandinele) ● în interiorul celulei .

Van der Waals).situs de activitate(eficacitate) şi să se producă stimulul. în mod normal receptorii sunt stimulaţi de celule ce au rol fiziologic: alte molecule pot stimula receptorii numai dacă configuraţia lor spaţială şi electrică este suficient de apropiată de cea a moleculelor fiziologice (medicamentele ce acţionează la nivelul receptorilor au o structură foarte asemănătoare cu aceste substanţe fiziologice.Farmacologie “mesageri primari” (hormoni. 3. neuromediatori sau hormoni locali. sistemul APUD) (21. Medicamentele nu pot crea nici o funcţie nouă într-un organism. 4. Acest lucru este realizat de agonist care are o structură aproape identică cu cea a agonistului natural în ambele zone. trebuie ca legătura dintre cele două componente să se realizeze secvenţial în succesiunea situs de afinitate . receptorii fiind preformaţi. Sunt identici sau foarte asemănători cu agonistul la partea moleculei ce cuplează cu situsul de afinitate. modificările produse (spaţiale şi electrice) duc la pierderea afinităţii pentru mesagerul chimic cu care s-a cuplat şi care părăseşte receptorul nemodificat (faţă de enzimă care odată cuplată cu substratul duce la modificarea structurii substratului). dar diferă de agonist la partea ce se leagă de situsul de activitate. Antagonistul (blocant cu acţiune intrinsecă) este substanţa ce menţine blocat receptorul având şi acţiune intrinsecă. 2. în urma cuplării receptorii îşi modifică structura spaţială şi repartiţia sarcinilor electrice. determinaţi genetic. dar mai slabă ca cea a agonistului. forţele intermoleculare sunt slabe (ionice. Pentru ca molecula de medicament cuplată să declanşeze secvenţa procesului fiziologic pentru care este destinat receptorul. ele putând stimula sau inhiba funcţiile pentru care este programat biosistemul respectiv. punţi de hidrogen. Proprietăţile receptorilor 1. . 43). 5 6 legătura dintre receptor şi mesagerul chimic trebuie să fie reversibilă.broască”). se cuplează în anumite puncte numite situsuri deafinitate şi situsuri de activitate cu substanţe ce au o structură complementară din punct de vedere spaţial şi repartiţie a sarcinilor electrice (după modelul “cheie . iniţiind o serie de evenimente celulare urmate de răspuns din partea celulei respective. În consecinţă: nu există receptori farmacologici.

curarizantele pot provoca efecte nedorite în timpul anesteziei prin eliberarea de histamină cu producerea de bronhospasm şi hipotensiune arterială. Mecanisme bazate pe eliberarea unor substanţe active din depozitele celulare Stimularea unor receptori. dar şi traumatismele. Astăzi se ştie.Substanţe cu acţiune relativ specifică prin formarea de legături covalente Compuşii organofosforici blochează covalent. De exemplu.Farmacologie Transferul de informaţie de la receptor la celulă se realizează prin intermediul celui de-al doilea mesager (calea AMPc. verapamilul) blocante ale canalelor de Na+(chinidina) blocante ale canalelor de K+(clorpropramida blochează canalele de K +-ATP dependente) . că există mai multe stări funcţionale decât închis/deschis. d. f.inozitol. cel puţin pentru unele tipuri de canale. arsurile. e. Fenomene puternice de eliberare pot provoca şi reacţiile antigen – anticorp. Există substanţe ce deprimă transportul transmembranar: blocante ale canalelor de Ca++ (nifedipina. radiaţiile pot provoca eliberarea din celule a unor substanţe active. efedrina este un simpaticomimetic care eliberază noradrenalina din terminaţiile neuronilor adrenergici. determinând reacţii locale şi generale.Mecanisme de acţiune pe canale ionice Majoritatea medicamentelor blochează total sau parţial transportul ionic transmembranar al cationilor. eicosanoizilor). Toate canalele au o structură proteică cu o anumită specificitate pentru anumiţi ioni. fosfatidil . Agenţii care produc eliberarea direct a substanţelor active din depozitele celulare (fără intervenţia unor factori de tip imunologic) se numesc eliberatori. ireversibil colinesteraza pe când αneurotoxinele din veninurile de cobră se leagă de receptorii pentru acetilcolină blocând ireversibil transmisia neuromusculară. diltiazemul. care la rândul lor acţionează asupra receptorilor altor celule din vecinătate sau la distanţă. Este posibil ca blocarea unui canal ionic să se facă de către substanţe ce se leagă în locuri diferite din structura canalului.

ciclofosfamida. Există şi substanţe farmacologic active care activează canalele ionice (muscimolul activează canalele de Cl-).specific pe farmacoreceptori (Vezi subcapitolul precedent) . modificând integritatea morfofuncţională (nistatinul acţionează astfel asupra ciupercii. de intensitate mai mică. În intoxicaţii cu Amanita muscaria mecanismul este asemănător asupra celulei hepatice. În organism există substanţe endogene (vitamina E) care captează aceşti radicali. h. Medicamente ce acţionează cu formare de ”pori” membranari În urma activării complementului se formează un complex care realizează un “por” la nivelul membranei celulare bacteriene. ● după modul de utilizare: . Medicamente ce acţionează direct pe aparatul genetic al celulei. Medicamente ce acţionează prin cuplarea de radicali liberi.acţiune locală topică sau în tubul digestiv ● după selectivitate . De exemplu. g. Tipuri de acţiune medicamentoasă În funcţie de anumite criterii există mai multe tipuri de acţiune: ● în funcţie de intensitate şi utilitate acţiunea poate fi: principală care poate avea o anumită intensitate şi pentru care medicamentul este utilizat în terapeutică.(picrotoxina) blocante ale mai multor canale. dar şi asupra celulelor umane fiind astfel toxic în tratament îndelungat). Radicalii liberi de tipul ionului superoxid agresionează celulele determinând distrucţii tisulare.medicamentele pot acţiona: .benefică (acţiunea uşor . secundară.adversă (uscăciunea gurii după atropină). h. bleomicinele A2 şi B2.Farmacologie blocante ale canalelor de Cl. care poate fi: euforizantă a corticoizilor) .

alimente sau alcool .Farmacologie .de substituţie (în terapia hormonală: insulina) (43).simptomatică (acţioneză pe efecte: febra. Efectul se poate datora reacţiei acide sau bazice pe care o produce (antiacidele). vârstă. FACTORI CE INFLUENŢEAZĂ FARMACODINAMIA MEDICAMENTELOR Factorii care pot influenţa acţiunea farmacodinamică.direct pe receptori .etiotropă (etiologică). distribuţie. sex. acţionează asupra cauzei bolii .nespecific pe unele structuri ale materiei vii prin mecanisme fizico – chimice simple sau fizice simple. probabil prin acţiune nespecifică de modificare a fluidităţii membranelor neuronale ● după mecanismul de acţiune: . intervin cu pondere diferită. Anestezicele locale blochează transmisia impulsului nervos. concentraţie sanguină) interacţiuni cu alte medicamente. greutate. tip de metabolism. .patogenică (interferă mecanismele fiziopatologice) . variabilă în timp.indirect (aspirina prin inhibiţie enzimatică) ● după reversibilitate: ireversibil (rar) reversibil durează până la eliminarea sau inactivarea substanţei administrate. Acţiunea farmacodinamică depinde de : medicament: organism: specie. starea fiziologică sau patologică. Alte condiţii calea de administrare. tip de sistem nervos. ● din punct de vedere terapeutic acţiunea poate fi: . timpul şi ritmul administrării temperatura ambiantă structura chimică doză parametri farmacocinetici (absorbţie. cefaleea etc). sunt multipli.

Unele medicamente deşi păstrează structura de bază. fenilefrina are un hidroxil lipsă ceea ce face ca faţă de adrenalină aceasta să aibă o acţiune pur α-stimulantă. Mici modificări în moleculă sunt capabile să influenţeze şi activitatea intrinsecă. este mai eficient faţă de acetilcolină pentru că.Farmacologie Relaţia structură . În cazul inhibitorilor competitivi se păstrează asemănări între structura histaminei şi antihistaminicelor. introducând o grupare metilică în imediată apropiere a atomului unde acţionează AchE. acţiunea enzimei este blocată (fenomenul se numeşte împiedicare sterică : modificarea configuraţiei în zona în care acţionează enzima). . De exemplu. efectele sunt diferite. Metacolina care este un simpaticomimetic cu acţiune directă.efect Este stabilit faptul că există o relaţie directă între structură chimică (configuraţia chimică a medicamentelor) şi efectul farmacodinamic obţinut. Substituirea unor radicali face ca unele molecule să nu mai fie vulnerabile la acţiunea unor enzime.

glicozizii cardiaci) structură asemănătoare . Miorelaxantele reprezintă o clasă de medicamente care au structuri diferite.actiune diferită (ex: levo – dextronoradrenalina). dar - efecte asemănătoare.Farmacologie - Antihistaminicele H1 au în structură un lanţ foarte asemănător cu lanţul lateral al histaminei. Acest lucru a creat posibilitatea de a trece la sinteza dirijată a medicamentelor. Mici modificări operate în structura unui medicament pot duce la obţinerea de efecte farmacodinamice diferite. Antihistaminicele H2 au un nucleu identic sau foarte apropiat de nucleul imidazolic al histaminei (43). relaţia structură/acţiune poate fi abordată sub trei aspecte: structură asemănătoare – efecte asemănătoare (ex: nucleu ciclopentanoperhidrofenantrenic . În concluzie. anestezicele generale). . structură diferită – acţiune asemănătoare (miorelaxantele.

locală .sistemică: . Reprezentarea în acest sistem de coordonate are avantajul că pentru diverse concentraţii ale unei substanţe curbele doză – efect sunt paralele (25). . În funcţie de doză.o curbă hiperbolică cu convexitatea în sus -o curbă sigmoidă dacă înregistrarea este semilogaritmică Log doză-efect (log DE) înregistrare care permite detalierea datelor corespunzătoare dozelor mici şi cuprinderea unui domeniu de doze mai larg.Farmacologie Tabel: Relaţia structură-acţiune a diverselor grupe de medicamente Structura asemănătoare diferită + + + Efectul asemănător diferit + + + Grupa de medicamente Glicozizi Noradrenalina Anestezice. miorelaxante Relaţia doză – efect Dozaeste cantitatea de medicament care produce un anumit efect din partea organismului.terapeutică . Este o noţiune inseparabilă de cea de medicament. Aceasta poate fi reprezentată sub forma unei curbe într-un sistem cartezian: pe abscisă fiind trecută concentraţia cel mai adesea logaritmul zecimal iar pe ordonată efectul exprimat în procente. un medicament poate avea acţiune: . Relaţia dintre doza unei substanţe active şi efectul produs este o funcţie caracteristică pentru fiecare medicament. Efectul este direct proporţional cu : doza de medicament cantitatea de receptori disponibili afinitatea pentru receptori.toxică. Acţiunea. Înregistrarea grafică a relaţiei doză-concentraţie-efect realizează: .

pe ce organ. producând acelaşi tip de efect. condiţii de lucru.Farmacologie Fig.agonist deplin. 1997). dar potenţă diferită. forma curbelor se deosebeşte. la copii se exprimă în g/kg corp. 9: Curbele log doză-efect (după Stroescu. valorile temperaturii. au aceeaşi eficacitate. iar în cazuri deosebite (terapii antitumorale) raportarea se face pe m 2. . Lucru pe acelaşi organ poate da curbe diferite în condiţii asemănătoare dacă vrem să obţinem efecte diferite. 1997): A – curbe sigmoide pentru două substanţe care acţionează în acelaşi mod. Când mecanismul de acţiune a două medicamente este diferit. substanţa 2 – agonist parţial) Înregistrarea curbelor doză-efect este interpretabilă dacă este însoţită de prezentarea tuturor datelor expeirmentului (pe ce animal s-a lucrat. TA). B – curbele log doză-efect pentru două substanţe cu eficacitate diferită (substanţa 1. Fig. forma curbelor este aceeaşi. Doza se exprimă în grame raportate la greutatea globală. Când două medicamente acţionează asupra aceloraşi receptori. 8: Curba hiperbolică doză-efect (A) şi curba sigmoidă doză-efect (B) (după Stroescu.

Farmacologie ♦ Dozele în experiment se utilizează în studiul faramcologic (29): doza medie eficace DE50: cantitatea de medicament care provoacă la o specie animală efectul dorit al 50% dintre animale. doza toxică care determină efecte toxice doza letală. prag) care produce un efect farmacodinamic studiat .doza maximă care reprezintă cea mai mare cantitate de medicament ce poate fi administrată fără a produce efecte toxice. ♦ Dozele în studiul clinic Din punct de vedere a intensităţii efectului se deosebesc: doza efectivă care produce un anumit efect farmacodinamic: doza minimă activă (liminară. doza letală absolută DL100: doza care omoară toate animalele luate în lucru. Latitudinea terapeutică reprezintă intervalul dintre doza minimă terapeutică şi doza maximă terapeutică fără a provoca efecte toxice. În utilizarea clinică indicele terapeutic va rezulta din raportul: IT = DT50/DE50 .doza medie care produce efect farmacodinamic la jumătate din indivizii trataţi . ceea ce presupune o bună tolerabilitate. Indicele terapeutic sau factorul relativ desecuritate este raportul dintre DL50 şi DE50 : DL50/DE50 = IT Pentru ca un medicament să poată fi utilizat. valoarea indicelui său terapeutic trebuie să fie mai mare de 10. doza letală medie DL50: doza de medicament care administrată unei specii animale omoară 50% din animalele de experienţă.

Pentru aprecierea indicelui terapeutic real al unei substanţe trebuie să cunoaştem pe lângă DE50 şi DT50 şi curbele de eficacitate şi toxicitate în totalitatea lor.Farmacologie Indicii terapeutici ai medicamentelor variază foarte mult. existând bolnavi la care efectele adverse legate de doză apar la doze mai mici decât cele eficiente (de aceea dau intoxicaţii frecvente). Efectele interacţiunii medicamentoase pot fi : sinergice. antagonice. În ultimul timp aceste valori (cronovariabile) au fost înlocuite cu “paliere de toxicitate”. Asocierile pot avea: ● avantaje : potenţarea efectului unuia sau mai multor medicamente diminuarea efectelor adverse tratarea concomitentă a mai multor cauze sau simptome la acelaşi bolnav utilizarea de doze mai mici cu diminuarea riscului terapeutic şi a costului tratamentului ● dezavantaje: scăderea sau anularea efectului terapeutic accentuarea efectelor terapeutice până la apariţia efectelor adverse sumarea efectelor adverse. Interacţiunea medicamentelor Interacţiunile mdicamentoase se pot utiliza cu scop terapeutic. realizându-se asocieri medicamentoase care influenţează una sau mai multe acţiuni farmacodinamice ale substanţelor asociate. Tonicardiacele au indicele terapeutic foarte mic. indiferente. . De ex: atropina are un indice terapeutic cu o mare marjă de siguranţă (de la 1mg până la valori mari în intoxicaţii).

dar în acelaşi sens. In afara interacţiunii dintre medicamente există posibilitatea ca acestea să interacţioneze cu substante auxiliare folosite la prepararea formelor farmaceutice.Farmacologie Sinergismul: reprezintă accentuarea efectelor medicamentelor asociate care se traduc prin creşterea intensităţii. . iar substanţele analgezice antipiretice de tipul aspirinei au efect mai bun. ♦Vârsta Influenţează sensibil acţiunea medicamentelor: . fenomene de sumare (adiţie) care apar la substanţele care acţionează asupra aceluiaşi substrat. Efectul asocierii este mai mare decât suma efectelor separate. cu alcoolul sau cu tutunul.La copii: raportat la greutatea corpului metabolismul apei la copil este mai mare (la nou născut de 3-4 ori mai mare ca la adult). Influenţe farmacodinamice ce ţin de organism ♦ Greutatea corporală Dozele se calculează în funcţie de greutatea corporală globală (greutatea medie a unui individ adult 70kg) sau la copii g/kg corp. la sexul feminin morfina are o acţiune excitantă mai puternică. Există două tipuri de fenomene sinergice. anularea sau inversarea efectelor substanţei asociate. Substanţele liposolubile care se vor acumula în ţesutul adipos trebuie administrate de regulă în cantităţi mai mari. cu alimentele sau cu aditivii alimentari. De exemplu. Efectul total este egal sau mai mic decât suma efectelor substanţelor asociate. ♦ Sexul Cercetările au arătat diferenţe de metabolizare şi în amplitudinea efectului medicamentos în funcţie de sex. fenomene de potenţare care apar la substanţe ce acţionează pe substraturi diferite. duratei şi a rapidităţii instalării efectului. Antagonismul se exprimă prin diminuarea.

< s. care are diferite dereglări funcţionale.sulfatul de magneziu: administrat oral este laxativ administrat sistemic este antispastic şi inhibitor al SNC administrată local (infiltraţii) are efect anestezic administrată sistemic are efect antiaritmic şi anticonvulsivant.c. detoxifierea în ficat este mai mică. constatându-se deosebiri foarte mari la intervale foarte mici . dar tolerează mai bine alcoolul şi morfina. plămân.c. este mai sensibil la acţiunea farmacodinamică decât cel sănătos.La bătrâni: prezintă reacţii deosebite la medicamente datorită modificărilor degenerative. .m. ♦ Calea de administrare Calea de administrare poate influenţa: calitatea acţiunii medicamentelor (tipul de acţiune) intensitatea acţiunii farmacodinamice (potenţa.v. Medicamentele pot avea acţiuni diferite dacă se administrează pe căi diferite: . latenţa şi durata de acţiune).procaina. rinichi şi a sistemului enzimatic vârsta la copilul mic este foarte importantă. numărul de neuroni este mai mic.Farmacologie gradul de maturare a funcţiilor SNC. Funcţiile fiind deficitare (mai ales cele .m. < i. lidocaina: - În funcţie de calea de administrare latenţa unei acţiuni farmacodinamice creşte în ordine: i. < i.< oral. < i. ficat. ♦ Stările patologice Un organism bolnav.v. Intensitatea (potenţa)creşte în ordinea: oral < s. efectul barbituricelor este mai mic. Durata acţiunii este proporţională cu latenţa.

Bolnavii cu insuficienţă hepatică au o capacitate diminuată de sinteză a proteinelor. dar nu au acţiune asupra temperaturii normale analgezicele îşi manifestă acţiunea în prezenţa durerii bronhodilatatoarele bronhoconstricţie digitalicele au un efect inotrop pozitiv. anticoagulantele cumarinice. sunt mai active decât la normali. numai dacă miocardul este insuficient tranchilizantele sunt active în stări de hiperexcitabilitate. Corticoizii au acţiune farmacodinamică în funcţie de ritmul . Stările emotive produc spasm piloric ceea ce determină stagnarea medicamentelor în stomac şi trec în sânge în cantitate mai mare. ♦ Momentul administrării medicamentelor Momentul administrării medicamentelor poate influenţa absorbţia cât şi acţiunea acestora inclusiv cea locală. farmacocinetica medicamentelor poate fi modificată ceea ce va determina efecte toxice mai frecvente şi mai grave. La aceştia. putând intra în comă. Uremicii au o sensibilitate crescută la tiopental – inducţia anesteziei generale apare la doze de două ori mai mici decât la normali.Farmacologie matabolice sau de epurare). Unele medicamente acţionează numai dacă există o stare patologică şi anume asupra unor funcţii dereglate: antipireticele scad febra. iar timpul de contact al medicamentelor cu mucoasa digestivă este redus. Ciroticii suportă greu morfina. Colimicina la această categorie de bolnavi produce tulburări neuropsihice grave. care acţionează prin blocarea sintezei hepatice a protrombinei. Bolnavii cu ATS cerebrală avansată pot face accidente vasculare după administrarea medicamentelor antihipertensive la doze neadecvate. sunt active numai la persoane care prezintă Diferite stări patologice pot modifica acţiunea farmacodinamică a multor medicamente: scade efectul medicamentelor administrate oral atunci când tranzitul este accentuat. în timp ce substanţele care se absorb intestinal vor avea absorbţia întârziată.

Administrarea hormonilor feminini este deasemenea corelată cu ritmul circamensual (2). Se cunoaşte tahifilaxia provocată de efedrină care este explicată printr-un dublu mecanism: epuizarea rezervelor de mediator chimic şi acţiune directă la nivelul receptorului. care se instalează la suprimarea drogului.Farmacologie circadian. fie a . Tahifilaxia este fenomenul care constă în diminuarea până la dispariţie a efectului unui medicament administrat repetat în intervale scurte de timp. Obişnuinţa este în general un fenomen reversibil care dispare dacă se întrerupe administrarea drogului pentru un timp. timpul optim pentru admnistrarea lor este dimineaţa între orele 6 şi 8. Dependenţa apare la unele medicamente şi este de două feluri: fizică şi psihică. Administrarea medicamentelor trebuie corelată şi cu bioritmurile (vezi capitolul de cronofarmacologie). Printre modificările particulare care pot apare la administrarea medicamentelor cităm: toleranţa este consecinţa unei sensibilităţi reduse sau a lipsei de sensibilitate a organismului la unele acţiuni ale medicamentelor. Ea poate fi o toleranţă înnăscută sau dobândită şi în acest din urmă caz poartă numele de obişnuinţă şi constă în diminuarea treptată a efectelor unei substanţe administrată în mod repetat. fie a unei sensibilităţi naturale. Acest fenomen poate fi consecinţa. Dependenţa psihică constă în necesitatea psihică imperioasă de a administra drogul. Se deduce astfel că drogul se integrează în anumite procese celulare sau subcelulare constituind în mod obligatoriu o verigă necesară pentru asigurarea funcţiilor normale ale organismului. chiar în condiţii asemănătoare nu provoacă întotdeauna efecte similare. Acest fapt se datorează reactivităţii deosebite a organismului uman faţă de acţiunea medicamentelor. Idiosincrazia constă în declanşarea unor reacţii particulare ale organismului obţinute prin exagerarea unor efecte cunoscute sau prin apariţia unor efecte deosebite. iar dependenţa fizică este caracterizată de apariţia unor simptome de gravitate variabilă ce constituie aşa numitul sindrom de abstinenţă. REACTIVITATEA INDIVIDUALĂ LA MEDICAMENTE Practica a demonstrat că administrarea unui medicament în doze egale la diferiţi indivizi.

. Uneori cauza acestor fenomene poate fi de natură genetică. fie a sumării efectului în timp. fapt care face ca biotransformările şi eliminarea medicamentului să fie încetinită sau chiar împiedicată.Farmacologie sensibilizării la droguri. Acesta este de obicei constituit de o substanţă lipsită de acţiune terapeuitică însă într-o formă de prezentare identică cu cea a medicamentului experimentat cu care este administrat concomitent la loturi de bolnavi care nu sunt informaţi asupra diferenţei dintre preparate. Astfel s-a stabilit că peste 30% din efectele unor medicamente (tranchilizante. de exemplu) se datorează efectului placebo. Din această cauză pentru a evalua efectul real al drogurilor independent de factorii psihici. adică autosugestiei bolnavului. Cumularea constă în amplificarea efectelor unui medicament chiar până la fenomene toxice. În unele cazuri este vorba de o deficienţă a funcţionării anumitor organe. fie acumulării medicamentului. s-a imaginat aşa numitul placebo. La oameni reacţiile psihice care pot interveni pe parcursul evoluţiei unei boli pot modifica semnificativ efectele farmacologice. în urma administrării sale repetate. capitol în care vor fi prezentate mai pe larg aceste aspecte.

OBIECTUL FARMACOEPIDEMIOLOGIEI Farmacoepidemiologia oferă date care să permită o evaluare cât mai bună a raportului beneficiu/risc pentru fiecare drog şi pacient în parte. Terapeutul. Dobrescu arată că farmacoepidemiologia este ramura corespondentă aplicativă a farmacotoxicologiei cu două funcţii principale una profilactică şi una de combatere. . trebuie să cunoască foarte bine efectele medicamentelor pe care le prescrie să evalueze efectele terapeutice dar şi pe cele nocive şi deasemenea va trebui să ţină cont de modificarea acestor efecte de către starea clincă care constituie o adevărată patologie medicamentoasă. La acestea se adaugă suferinţele reprezentate de efectele advese ale medicamentelor. Prescrierea de medicamente trebuie să realizeze o evaluare mai bună a raportului beneficiu/risc pentru fiecare medicament şi pacient în parte. Obiectul de studiu este reprezentat de: tipurile şi tendinţele reacţiilor adverse pe grupe de medicamente. grupe de vârstă. În 1981. zone geografice evoluţia reacţiilor adverse corelată cu consumul medicamentelor a pacientului.Farmacologie CURS 3 Farmacoepidemiologia DEFINIŢIA Farmacoepidemiolgia este o ramură nouă a farmacologiei care se ocupă cu studiul administrării şi al efectelor medicamentelor în studii populaţionale mari (14).

farmacoepidemiologia îşi împrumută obiectul de studiu de la farmacologia clinică.Farmacologie studierea şi elaborarea de măsuri. iar de la epidemiologie metodele de studiu. după Organizaţia Mondială a Sănătăţii. cu particularităţi dependente de factori genetici. urmărind împiedicarea apariţiei tulburărilor farmacotoxicologice elaborarea de măsuri şi metode pentru întreruperea şi diminuarea procesului epidemiologic formularea legilor generale ale procesului epidemilolgic medicamentos (14). Procesul epidemiologic medicamentos este determinat de anumiţi factori: factori determinanţi: izvorul epidemiogen (medicamentul cu structura sa chimică care-I imprimă un anumit profil advers) populaţia receptivă. comportament factori favorizanţi: supradozarea relativă sau absolută asocieri de medicamente cu interacţiuni posibile asocieri cu unele alimente alţi factori naturali (geografici. climatici) factori economico sociali (14) REACŢIILE ADVERSE MEDICAMENTOASE Câmpul caracteristic de preocupare a farmacoepidemiologiei este studiul reacţiilor adverse la medicamente. Organizaţia Mondială a Sănătăţii utilizează următorii termeni referitori la reacţiile adverse: . Reacţia adversă medicamentoasă reprezintă. În concluzie. PROCESUL EPIDEMIOLOGIC MEDICAMENTOS Procesul epidemiologic medicamentos este reprezentat de totalitatea fenomenelor patologice şi a tulburărilor economico – sociale care se manifestă în rândul unei populaţii afectate de aspectele farmacotoxicologice ale unui medicament. orice reacţie dăunătoare ce apare întîmplător în cursul unui tratament cu medicamentul respectiv administrat în doza obişnuită folosită la om. reactivitate.

Reacţie adversă condiţionată/neclasificată : un eveniment clinic. Readministrarea nu este necesară pentru această definiţie. după administrarea medicamentului şi care nu poate fi explicat prin boli asociate sau terapii concomitente. raportat ca fiind efect advers. Răspunsul la întreruperea administrării este plauzibil. care este improbabil determinat de alte afecţiuni sau terapii şi care prezintă un răspuns clinic convenabil la sevraj. cu o succesiune temporală posibil legată de administrarea medicamentului. . dar care poate fi explicat şi prin boli concomitente sau prin alte tratamente. cuprinzând şi modificări paraclinice. Reacţie adversă probabilă: un eveniment clinic cuprinzând şi tulburările paraclinice aferente cu succesiune temporală legată sugestiv de administrarea medicamentului. care face ca o relaţie cauzală să fie improbabilă şi în care o explicaţie plauzibilă poate fi oferită de alte medicamente. Reacţii adverse de tip I 1. Sunt reacţii ce rezultă din acţiunea farmacologică normală. 2. substanţe chimice sau boli asociate. Pot apărea trei categorii de pacienţi: cei neobişnuit de susceptibili la acţiunea medicamentului. Pot să lipsească sau să fi neclare informaţii despre întreruperea administrării Reacţie adversă improbabilă: un eveniment clinic. cuprinzând şi modificările paraclinice aferente. cuprinzând şi modificări paraclinice. Evenimentul trebuie să fie bine definitivat farmacologic sau fenomenologic. dar exagerată la administrarea unui medicament în doze terapeutice. Reacţie adversă neevaluabilă/neclasificabilă : un raport sugerând o reacţie adversă. Reacţie adversă posibila : un eveniment clinic.Farmacologie Reacţie adversă sigură: un eveniment clinic (ce cuprinde şi modificările paraclinice aferente). cu o relaţie temporală faţă de administrare. dar care nu poate fi judecat deoarece informaţiile sunt insuficiente sau contradictorii şi nu pot fi suplimentate sau verificate. folosind dacă este nevoie readmnistrarea. dar pentru care sunt esenţiale mai multe date în vederea evaluării corecte sau informaţiile sunt încă examinate. ce apare într-o relaţie temporală foarte sugestivă.

1 . 3. Farmacoepidemiologia.20% dintre toţi pacienţii dezvoltă o reacţie adversă. pentru aceasta este obligatorie sistarea completă a administrării medicamentului ex: hipertermia malignă la anestezice (36. 3. Sunt previzibile. iar dintre acestea 2 -12% se soldează cu deces apariţia efectelor adverse prelungeşte perioada spitalizării la cel puţin 10% din pacienţi În SUA se înregistrează 140. 10 . 4. pe baza cunoştiinţelor anterioare despre farmacologia medicamentului respectiv. a permis efectuarea de studii controlate ce urmăresc dacă efectul advers studiat apare mai frecvent la populaţia expusă decât la cea neexpusă. prin modelele oferite. Este dificil a incrimina medicamentele în apariţia diferitelor reacţii secundare. de aceea se impune studiul lor la grupe populaţionale mari. mortalitatea este ridicată. Sunt deobicei dependente de doză (frecvenţa lor creşte cu numărul dozei. Au incidenţă şi morbiditate ridicată. dar au o capacitate redusă de a-l metaboliza sau a-l excreta (la care apare un nivel anormal de crescut de medicament). neanticipate de acţiunile farmacologice cunoscute ale unui medicament atunci când este administrat în doze terapeutice.Farmacologie pacienţii care au primit o doză mai mare de medicament decât se administrează în mod obişnuit. Există numeroase studii care arată importanţa iatrogeniei medicamentoase: Reacţiile adverse medicamentoase reprezintă 15% din totalul bolilor. 2. Reacţii adverse de tip II 1. pacienţii care au primit o doză convenţională de drog. Sunt deobicei imprevizibile. iar diminuarea dozei ameliorează simptomele). dar mortalitate mică (hemoragia la anticoagulante).38).8% din internările în spital sunt cauzate de o iatrogenie medicamentoasă. Sunt reacţii complet aberante. nu sunt ameliorate de scăderea ei. nefiind observate în cursul programelor convenţionale de screening toxicologic şi farmacologic. 5. Deşi incidenţa şi morbiditatea sunt deobicei mici. Nefiind legate de doză. 4.000 decese cauzate de reacţii adverse anual efortul financiar pentru reducerea riscurilor medicamentoase este uriaş .

Există două tipuri de studii – cohortă: prospective în care cercetătorul defineşte eşantionul şi măsoară factorii de risc înainte să apară orice efect retrospective în care cercetătorul defineşte eşantionul şi colectează date despre factorii de risc după ce au apărut efectele. 3. cât şi studiile transversale sunt scumpe. fară nici o referire la trecut sau intenţia de a urmări în viitor.Farmacologie practic orice medicament poate produce reacţie adversă letală (14). Populaţie studiată Eşantion Factor de risc prezent Factor de risc absent Boală Absenţa bolii Absenţa bolii Boală Prezent Viitor Fig. TIPURI DE STUDII CLINICE FOLOSITE ÎN FARMACOEPIDEMIOLOGIE În studiul epidemiologic se folosesc următoarele tipuri de studii: 1. Studii transversale Aceste studii analizează prezenţa unei situaţii într-o populaţie la unanumit moment. necesitând mii de pacienţi pentru identificarea factorilor de risc. studiille – cohortă. Se mai numesc studii de prevalenţă sau de supraveghere. 2. Faţă de studile cohortă măsurătorile se fac toate odată. fără perioadă de urmărire. Studii de tip cohortă O cohortă reprezintă un grup de subiecţi urmăriţi împreună în timp. Studii caz – martor În cazul bolilor rare. 12: Studiu prospectiv de tip cohortă. .

studiile caz martor sunt în general retrospective. deci. Studii experimentale Studiile experimentale sunt studii de tip cohortă în care cercetătorul “manipulează” factorul studiat şi observă efectul asupra unui rezultat. aceasta rămâne fără valoare dacă nu se reflectă în calitatea reţetelor pe care le prescrie. dar cel mai adesea recurge la tratamentul cu substanţe medicamentoase. bolnavul însuşi. Greşelile de prescriere sunt atât prin lipsă cât şi prin exces. doza şi modul de administrare Această indicaţie scrisă. Un exemplu clasic de studiu caz . indispensabilă necesitatea ca medicul să indice în scris substanţele sau specialităţile farmaceutice care trebuiesc utilizate. are mai multe posibilităţi de tratament. În procesul de formulare medicul trebuie să ţină seama de două aspecte esenţiale relaţiile risc / beneficiu şi cost / beneficiu. constituie REŢETA (prescripţia.martor este descoperirea relaţiei dintre thalidomidă şi malformaţiile membrelor observate la copiii născuţi în Germania îhtre 1959. Medicul. familia sau personalul mediu spitalicesc se însărcinează cu aplicarea farmacoterapiei. care prezintă avantaj sub aspectul eficacităţii. iată câteva ilustrări: folosirea de medicamente toxice sau cu efect aditiv atunci când sunt disponibili agenţi mai siguri (barbiturice în loc de benzodiazepine) folosirea unui medicament care nu este de loc necesar (antibiotice în infecţii virale necomplicate) . prin care se cere prepararea sau eliberarea unor medicamente şi în care se arată modul.Farmacologie În timp ce studiile cohortă urmăresc în timp persoanele cu risc pentru a vedea cine face boala. 4. când formulează un diagnostic. iar studiile transversale privesc un singur moment în timp. doza şi durata de tratament. în rest. ordonanţa) medicală (29). PRESCRIEREA RAŢIONALĂ A MEDICAMENTELOR Oricât de multă farmacologie ar şti un medic.-1960. a varietăţii formelor farmaceutice de administrare şi a preţului de cost convenabil. Apare. Cu excepţia urgenţelor în care medicul administrează direct medicamentul bolnavului.

activitate de profilaxie care implică: profilul advers al fiecărei substanţe. simple erori de omisiune. factori ce ţin de farmacist şi nu în ultimă instanţă de relaţia medic – farmacist – pacient. Există studii care au demonstrat efectul pozitiv al programelor educaţionale asupra practicilor de prescriere. . contraindicaţiile. Enumerăm câţiva factori ce ţin de medic. cererea particulară pentru un anumit medicament din partea pacientului şi acceptarea de către medic. urmate de înregistrarea şi raportarea lor. care de fapt este cel mai responsabil în monitorizarea terapiei: incapacitatea medicilor de a se documenta permanent cu privire la date noi esenţiale despre riscurile şi beneficiile administrării de medicamente.activitate de combatere a fenomenelor farmacotoxicologice ce are două aspecte : . dar nonprofitabile. protocoale terapeutice depăşite (14). depistarea precoce şi diagnosticul corect al reacţiilor adverse. Printre factorii care sunt responsabili de prescrierea suboptimă. enumerăm factori ce ţin de medic. în opoziţie faţă de datele ştiinţifice. Medicul va trebui să ţină seama de afirmaţia lui Hipocrat “ ori aplici corect un procedeu terapeutic ori nu-l mai recomanda”. chiar dacă acesta nu este justificat ştiinţific. activitate inregistrată în cadrul farmacovigilenţei. farmacoepidemiologia are două forme de activităţi: . În concluzie. acţiune exagerată de promovare a anumitor medicamente ale unor companii. încrederea exagerată în experienţa clinică. precauţii necesare la diferite categorii de bolnavi.Farmacologie folosirea de medicamente ineficiente intr-o anumită afecţiune (vasodilatatoare în demenţa senilă) folosirea de medicamente costisitoare în loc de echivalentul lor mai ieftin (cefalosporine cu spectru larg pentru infecţii uşoare) continuarea unei terapii de lungă durată când aceasta nu mai este necesară (folosirea mai mult de patru luni a unor agonişti H2) (14). subpromovarea de substanţe foarte eficiente. factori ce ţin de destinatar (pacient).

în 1814. în 1988. Halberg şi colaboratorii săi stabilesc (în studiile din 1954 – 1959) că toxicitatea acută a drogului administrat este influenţată nu numai de factorii fizici.o armonică sinusală sau oscilaţie de relaxare. fiziostigmina experimentate pe şoarece sunt mai toxice la ora 24oo decât agenţii colinolitici atropina sau scopolamina. ci şi de momentul administrării drogului.numărul de perioade pe unitatea de timp faza . FARMACOVIGILENŢA (vezi lp nr. au stabilit că substanţele colinomimetice. 19) INTERACȚIUNI MEDICAMENTOASE (vezi lp nr. Sunt adevărate ceasornice biologice cvadri sau pluridimensionale. Friedman si Walker. . Acrofaza este măsură a timpului de la un punct de referinţă până la punctul cel mai înalt al ritmului. chimici.Farmacologie aplicarea tratamentului adecvat (14). fiziopatologici. 2. 19) CRONOFARMACOLOGIA 1. ISTORIC Cronofarmacologia a fost introdusă ca o categorie epistemologică în 1960 de către Halberg. Orice ritm poate fi schematizat printr. a stabilit că fenobarbitalul la aceleaşi rozătoare prezintă şi o cronotoxicitate circanuală cu un vârf în ianuarie. Bioritmul este alcătuit din următoarele elemente: amplitudinea (intensitatea) perioada . DEFINIŢIA. oxotremorina. DOMENIUL DE STUDIU. SCOPUL CRONOFARMACOLOGIEI Bioritmurile sunt considerate mecanisme prin care organismele pot măsura timpul şi spaţiul.. lui Virey. Bruguerolle şi colab.intervalul unei oscilaţii complete frecvenţa . care sunt mai toxice la ora 12 oo. în 1972. dar primele ipoteze şi încercări au fost datorate.poziţia începutului oscilaţiei faţă de punctul de origine. acetilcolina.

specificitatea parametrilor în raport cu structura considerată. conform cronofarmacocineticii şi cronesteziei sale (2). Ritmurile circadiene şi circanuale. Ritmurile biologice reprezintă adaptări ale fiecărei specii la mediu. persistenţa în absenţa semnelor şi informaţiilor temporale aduse prin sincronizatorii (Zeitgeberii) exogeni. cât şi de antrenarea orologiilor biologice centrale. traduse direct prin indicii matematicii proprii. adică a farmacodinamiei sale. influenţele exercitate asupra constantelor ce definesc bioperiodicitatea endogenă. ale permeabilităţii membranare etc. generând ritmurile circadiene şi circanuale. reprezintă fenomene frecvente şi unele cu manifestări caracteristice. Pentru a evidenţia mai bine modificările determinate de medicamente se pot obţine date legate de : cronofarmacocinetică ce implică studiul modificărilor temporale în absorbţia. precum şi alte modificări periodice ce duc la răspunsuri ale organismului la stimuli fizici. cu alte cuvinte variaţiile temporale ale modului de acţiune a medicamentului. cronestezia studiază modificările temporale ale susceptibilităţii biologice care include pe cele ale receptorilor celulelor ţintă sau ale organelor.Farmacologie Ritmurile biologice au următoarele proprietăţi: originea genetică (cronogenetică). care variază continuu. Scopul cronofarmacologiei este de a studia variaţiile dependente de timp ale farmacologiei în vederea optimizării utilizării lor cronoterapeutice. Cronofarmacologia studiază: efectele medicamentelor raportate la timpul biologic ce se referă la “ceasurile organismului” şi organizarea lor. dependenţa de mediul extern şi intern. Cronergia reprezintă studiul modificărilor ritmice ale răspunsului organismului la efectul total – pozitiv şi negativ – al unui drog. chimici sau toxici (medicamente. distribuţia. . metabolismul şi eliminarea unui drog şi precizând impactul orei de administrare asupra biodisponibilităţii. alimente).

pe de altă parte. sunt cauzate de existenţa mai multor alele care codifică enzime deosebite prin activitatea lor metabolică. care să fie cât mai “cronoeficiente” când sunt date într–un anumit context biologic temporal (“homeopatizarea terapiei”) sporind cronotoleranţa. Farmacogenomicastudiază impactul unor trăsături fenotipice ereditare în farmacologie şi toxicologie. să se poată administra doze unice ridicate (în terapia neoplazică) la ore la care efectele secundare sunt mult diminuate.Farmacologie BIOOPTIMIZAREA MEDICAŢIEI presupune obţinerea unei acţiuni curative şi a unei toleranţe biolgice maxime cu reacţii adverse şi toxicitate minime în raport cu momentul administrării medicamentelor. urmăreşte analiza locilor implicaţi în metabolizarea . cronoterapeutica încearcă să biooptimizeze efectul medicamentelor: . Idealul ar fi găsirea unei “pilule cronobiotice” care să corecteze bioritmurile alterate ca mecanisme fiziopatologice prezumtive ale bolii. adică să diminueza toxicitatea. filtrarea glomerulară. precum şi ale receptorilor şi transportorilor specifici.pe de o parte. fluxul respirator). Diferenţele înregistrate printre subiecţii umani normali. prin folosirea unor doze cât mai mici de substanţă activă. Folosind astfel medicamentele se obţine o eficienţă maximă la doze minime “homeopatice” sau toleranţă maximă la doze mari. Aceste constituţii sunt denumite polimorfisme genetice. în ceea ce priveşte eficacitatea unor agenţi terapeutici şi riscul pentru manifestarea unei stări de toxicitate. IN CONCLUZIE. FARMACOGENETICA DEFINIŢII Farmacogeneticastudiază variaţiile interindividuale ale enzimelor implicate în metabolizarea medicamentelor. Se avansează deja conceptul de CHRONOM al unei variabile bioritmice (presiunea sanguină. Prin monitorizarea acestora va fi realizată interferenţa farmacologică oscilantă sub forma de “cronobiotice” ori “cronizatori” (2). .

generând tendinţa de supradozare. aceste enzime de rezervă care controlează transformarea medicamentelor şi/sau a unor produşi intermediari. b. sinteza unei enzime atipice care determină fenomene similare celor amintite mai sus. Genele care codifică sinteza acestor enzime pot fi normale sau modificate sub acţiunea unor mutaţii. calitative sau cantitative.Farmacologie medicamentelor cu scopul identificării alelelor care afectează eficacitatea medicamentelor sau determină o reacţie adversă la un anumit medicament (38). ştiinţă de graniţă care are obiect de studiu variaţiile genetice interindividuale ale enzimelor implicate în metabolizarea medicamentelor. trebuie precizat că. activă în degradarea medicamentului. cu reacţii toxice la doze normale. în cazul în care enzima atipică induce o cale de metabolizare anormală. au o sinteză calitativă şi cantitativă condiţionată de prezenţa medicamentului în organism. uneori foarte grave. methemoglobinemie etc (38). denumite enzimopatii. Farmacogenomica este ramură a farmacogeneticii. anormale. hemoliză prelungită. Interrelaţia dintre efectul terapeutic al medicamentului şi substratul genetic individual se exprimă la nivelul metabolizării acestuia prin intermediul enzimelor inductibile „drog – metabolizante”. Pentru medicul practician neavizat de manifestările clinice. acesta din urmă având rol inductor. c. Asemănător fenomenului de inducţie – represie descris de Jacob şi Monod în cadrul reglării adaptative a expresiei genelor la procariote. Aceste anomalii enzimatice se caracterizează prin: a. pot apare efecte secundare prin produşi intermediari toxici. măsurile de reanimare pot fi ineficiente. ale fenomenului de inducţie – represie enzimatică după administrarea unor medicamente. sinteza unei enzime noi. însoţite chiar de pierderea bolnavului prin apnee. ale receptorilor şi transportorilor. în astfel de cazuri. sinteza insuficientă a enzimei care determină ca efectul agentului farmacologic să apară la doze mai reduse. având drept consecinţă apariţia unor deficite enzimatice înnăscute. care determină lipsa efectului farmacologic la doza uzuală. .

Variaţia individuală a răspunsului la medicamente este o problemă clinică deosebit de importantă. iar 2. Un studiu din Marea Britanie sugerează că una din cinsprezece spitalizări sunt datorate reacţiilor adverse medicamentoase (48). − boala poate fi un amestec de subtipuri diferite cu mecanisme de producere şi metabolisme diferite.000 de pacienţi mor.Farmacologie EFECTUL POLIMORFISMELOR GENOMULUI UMAN ASUPRA RĂSPUNSULUI LA DROGURI Agenţii farmacologici sunt mai eficienţi pentru unii oameni decât pentru ceilalţi. Consecinţele clinice variază de la un uşor disconfort până la simptome severe sau chiar exitus. efect farmacologic extins reacţii adverse medicamentoase absenţa activării prodrogului toxicitate medicamentoasă creşterea dozei eficiente metabolizarea prin căi alternative exacerbarea medicamentoase. interacţiunilor Distribuţia pacienţilor în funcţie de răspunsul la medicamente şi de genotipul receptorilor se poate explica astfel: − în grupul de pacienţi refractar la tratament majoritatea prezintă variante mutante ale receptorilor. Variaţiile individuale pot merge de la absenţa răspunsului la un agent farmacologic.2 milioane sunt afectaţi de reacţiile adverse la medicamentele prescrise . până la apariţia de reacţii adverse sau la interacţiuni între medicamente atunci când sunt utilizate mai multe medicamente simultan. − molecula receptor de care se leagă drogul poate avea afinităţi diferite datorate polimorfismelor genice. un alt studiu efectuat în Statele Unite estimează că anual peste 100. Răspunsurile diferite la droguri pot fi determinate de: − diferenţe în rata metabolizării drogului controlate de o enzimă. .

Farmacologie − în grupul cu răspuns slab la tratament. care prezintă mai mult de două copii ale genei (amplificare genică) ceea ce produce nivele înalte de expresie ale enzimei. Răspunsul la pravastatin la pacienţii aterosclerotici în funcţie de genotipul lor CETP: pacienţii aterosclerotici cu genotip B 1/B1 pentru gena CETP (proteina de transfer a esterilor colesterolului) au un prognostic mai rezervat. − indivizi cu metabolism normal. după cum se observă din următoarele exemple: Răspunsul la tratamentul cu tacrine la pacienţii cu maladia Alzheimer în funcţie de genotipul lor ApoE: pacienţii cu alele ApoE 2/3 au un răspuns de 4 ori mai puternic la tacrine faţă de pacienţii cu alele ApoE 4 (13). − indivizi cu metabolism rapid. 2000) Clasa de medicamente Inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei Inhibitori ACE Beta blocante Antidepresive triciclice Inhibitori de HMG reductază Agonişti beta 2 Răspuns ineficient sau refractar 10 – 25 % 10 – 30 % 15 – 25 % 20 – 50 % 30 – 70 % 40 – 70 % câteva clase de Co Variaţiile genei implicate în metabolizarea drogului sunt responsabile pentru apariţia următoarelor grupuri de indivizi: − indivizi cu metabolism lent. Studii recente arată că genotipul contribuie la răspunsul diferenţiat la medicamente. Tabelul 7: Frecvenţa răspunsului ineficient sau refractar la medicamente (Wolf. care prezintă o mutaţie ce inactivează gena. evidenţiat prin scăderea diametrului mediu al lumenului în decurs de un an comparativ cu . care prezintă două copii ale genei. majoritatea pacienţilor prezintă varianta normală. predomină variantele cu hiperexpresia receptorilor. − în grupul pacienţilor cu răspuns bun.

în funcţie de genotipul CYP2 C19: efectul diferenţelor genetice a metabolizării omeprazolului asupra ratei de vindecare a infecţiei cu Helicobacter pylori şi a ulcerului peptic la pacienţii japonezi cu alele mutante pentru gena CYP2 C 19 care determină un status mai sărac al metabolizării. în general. Tratamentul cu inhibitori ai ALOX 5 la pacienţii astmatici şi genotipul lor ALOX 5: pacienţii cu alelele ALOX 5 ale genei 5-lipooxigenazei care asigură producţia normală a enzimei au răspuns bine la tratamentul cu inhibitorii ALOX 5 (inhibitori ai leucotrienelor) în timp ce 6% din pacienţi. negrii răspund mai bine la diuretice decât la betablocante în cazul monoterapiei. chinezii sunt mai sensibili la betablocantul propranolol. Agenţii antihipertensivi au rate diferite de eficacitate la diferite grupuri etnice (24): în general. Un alt factor important este reprezentat de diferenţele etnice în răspunsul la droguri. în ceea ce priveşte frecvenţa cardiacă şi tensiunea arterială. decât caucazienii. antihipertensive. Tratamentul cu omeprazol al infecţiei cu Helicobacter pylori la pacienţii ulceroşi.Farmacologie pacienţii cu genotip B1/B2 şi B2/B2. probabil datorită unei doze efective mai mari decât la pacienţii cu metabolism rapid sau intermediar. doze mai mici de droguri psihotrope (săruri de litiu. orientalii necesită. au cele mai mari rate de vindecare. cu variante alelice care produc mai puţină enzimă nu au răspuns la tratament. Pravastatinul ameliorează prognosticul doar la pacienţii cu genotipul B1/B1 (22). Răspunsul la albuterol la pacienţii astmatici în legătură cu genotipul receptoriilor beta-2 adrenergici: copiii astmatici cu genotipul Arg/Arg în poziţia 16 a genei receptorului beta-2 adrenergic au un răspuns mai bun la albuterol (bronhodilatator) decât copiii cu genotipurile Arg/Gly sau Gly/Gly . Aceasta pledează pentru existenţa unor subtipuri de astm cu importanţă în răspunsul la medicamente . neuroleptice) decât caucazienii (24). .

omeprazol: (acetilare) Slab metabolizatori 60% din albi. diazepam. N-Acetyl transferază . ibuprofen. 60% din afro-americani 20% din orientali IDENTIFICAREA VARIANTELOR GENETICE ASOCIATE CU DIVERSE REACŢII ADVERSE MEDICAMENTOASE Mult mai aproape de aplicarea clinică se află determinarea variantelor genetice care afectează eficienţa agentilor farmacologici uzuali.Farmacologie Tabel 8: Cele mai frecvente polimorfisme farmacogenetice ale enzimelor drogmetabolizante umane (Weber. molecule de transport sau factorii de semnalizare celulară. pot fi indicatori importanţi ai răspunsului clinic. Prezenţa polimorfismelor în oricare din genele care codifică receptorii medicamentelor. nortriptilină. dextrometorfan Metabolizatori ultra-rapizi: 20% din etiopieni 7% din spanioli 1. Polimorfismele funcţionale apărute în oricare dintre aceste gene poate duce fie la lipsa efectului terapeutic. warfarină: CYP2C19 slab metabolizatori 23% din orientali 4% din caucazieni Mefenitoină. Cele mai uşor exploatabile polimorfisme sunt cele implicate în metabolizarea medicamentelor. 1997): Citocrom P450 (oxidare): CYP2D6 slab metabolizatori 6% din caucazieni 2% din afro-americani 1% din orientali Codeină.5% din scandinavieni Tolbutamidă. fie la exacerbarea sa.

codeina este metabolizată în morfină de către citocromul CYP2D6. 1999). . În Marea Britanie mai multe milioane de oameni prezintă riscul unui metabolism neadecvat şi apariţiei de reacţii adverse în momentul prescrierii de medicamente care sunt substrat pentru CYP2D6. mutaţiile genei care codifică citocromul P450 CYP2C9. Astfel. afectează răspunsul pacientului la acest medicament şi creşte doza necesară (Aithal. un factor important în conversia prodrogului în forma activă. care este responsabilă de eliminarea metabolică a celor mai multe medicamente folosite în medicină. De exemplu. Citocromul P450 CYP2D6 Citocromul CYP2D6. are un polimorfism accentuat şi este inactiv la 6% din indivizi. cunoscut şi ca debrisoquin-hidroxilaza. Multe din aceste medicamente sunt utilizate pentru tratamentul unor afecţiuni neuropsihice şi cardiovasculare în care fereastra terapeutică este îngustă şi efectele adverse sunt frecvente. dar pot fi. Polimorfismele afectează nu numai disponibilitatea agentului farmacologic.Farmacologie Exemplificăm cu câteva din cele mai frecvente polimorfisme farmacogenetice ale enzimelor drog-metabolizante umane care pot duce la apariţia de reacţii adverse: Citocromul P450s Citocromul P450s reprezintă o familie poligenică de enzime localizată predominant hepatic. deasemenea. La indivizii ”slabi metabolizatori” genele care codifică citocromul P450s conţin frecvent mutaţii inactivante care duc la absenţa completă a enzimei active şi la compromiterea severă a capacităţii de a metaboliza medicamente. care metabolizează warfarina. Variabilitatea genetică a nivelului de expresie şi a funcţiei acestor enzime afectează major eficienţa medicamentelor. iar efectul analgezic nu este obţinut la pacienţii “slabi metabolizatori” pentru CYP2D6.

nortriptilina. la unii indivizi existând chiar 13 copii ale genei aranjate în tandem (Johansson. olanzapina. paroxetine. un puternic inhibitor CYP2D6 exagerează efectele altor droguri prescrise concomitent sau poate împiedica activarea metabolică a altor droguri de către CYP2D6. clomipromina. Medicamente cardiovasculare: Alprenolol. risperidone. pe când pentru un “metabolizator ultrarapid” care moşteneşte mai multe copii ale genei CYP2D6 necesită până la 500 mg pe zi. Acest polimorfism de amplificare face ca indivizii să metabolizeze medicamentele atât de rapid încât nu se pot obţine efecte terapeutice la dozele uzuale. cozapina. Mexiletina. utilizate maprotiline. fluvoxamina. De exemplu. bolilor tratamentul . Thiopurin-metiltransferaza Un alt polimorfism cu importanţă clinică apare în cazul enzimei thiopurinmetiltransferaza (TPMT). desmetilcitalopram.Farmacologie Tabelul 9: Medicamente care sunt metabolizate de citocromul P450 CYP2D6 (Meyer. amiodarona. nimlodipina. 2000) Medicamente utilizate în tratamentul bolilor neuropsihice: Amitriptylina. făcându-l inactiv.1990). desipramina. imipramina. flecainide. în mianserin. tranilcipromina. thioridazina. oxprenolol. zuclopenthixol. fluoxetina. Probleme clinice pot apare la coadministrarea de medicamente care inhibă CYP2D6. perfenazine. venalfaxine. haloperidolul. s-a estimat că o doză zilnică de 10-20 mg de nortriptilină ar fi suficientă pentru un pacient ”slab metabolizator”. Astfel chinidina. timolol. Altă variantă apare ca urmare a amplificării în întregime a genei CYP2D6.1993). indoramina. levopromazina. propranolol. care răspunde de metabolismul agenţilor antitumorali 6mercoptopurina şi 6-thioguanina (Lennard. cum ar fi codeina.

Ea degradează acetilcolina eliberată la nivelul joncţiunilor neuromusculare. care manifestă răspunsuri toxice exagerate la doze normale de thiopurină. după administrarea preoperatorie de suxamethoniu. Succinilcolina este hidrolizată printr-un proces în două etape: întâi până la succinilmonocolină şi apoi la acid succinic. Se întâlneşte în plasmă şi în majoritatea ţesuturilor. Pseudocolinesteraza este produsă în ficat. cu afinităţi diferite faţă de suxamethoniu. butirilcolinesteraza normală. un medicament miorelaxant utilizat frecvent în procedurile de anestezie generală. cu un timp de înjumătăţire de patru minute. Variantele ereditare ale enzimei interesează anestezistul întrucât durata de acţiune a succinilcolinei.000 şi cu o structură tetraedrică. apărând la aproximativ 1% din populaţia caucaziană (homozigoţi). 1966). mivacuriumului şi.mercaptopurină. care sunt necesari în doze mari pentru a obţine remisiunea clinică. a anestezicelor locale esterificate este determinată de activitatea acestui sistem enzimatic (Hall et al. deci în cazurile de insuficienţă a funcţiei hepatocelulare scade activitatea sa. ea este foarte stabilă în probele de ser şi poate fi păstrată pentru perioade lungi la temperaturi de – 20° C fără a-şi pierde activitatea. dar nu şi în eritrocite. în unele cazuri.Farmacologie Polimorfismul genetic al acestui locus este asociat cu dificultatea obţinerii unei doze eficiente a acestor agenţi chimioterapici la copiii cu leucemie. astfel fenotipul TPMT pote fi un factor important în tratamentul eficient al leucemiei la copii. asigură degradarea sa rapidă. Polimorfismul TPMT este relativ rar. butirilcolinesteraza sau colinesteraza nespecifică) este o enzimă cu greutatea moleculară de 320. . Timpul de înjumătăţire al pseudocolinesterazei a fost estimat la 8 – 16 ore. Unele centre medicale furnizează deja un serviciu de diagnostic fenotipic în scopul conducerii cu maximă eficienţă a tratamentului cu 6. prezentă în plasmă. În mod normal. Deficitul de pseudocolinesterază (apneea la succinilcolină) Colinesteraza plasmatică (pseudocolinesteraza. Copiii cu deficienţe ereditare de TPMT demonstrează o toxicitate hematopoetică severă când sunt trataţi cu aceşti agenţi chimioterapici. Pseudocolinesteraza există sub variate forme enzimatice.

durata de acţiune fiind determinată de rata metabolismului. 1996). Între indivizii unei populaţii există un polimorfism al metabolizării drogului bazat pe existenţa unor alele rare. după administrarea preoperatorie de suxamethoniu se înregistrează brusc şi în mod imprevizibil o apnee prelungită de la 2 – 3 minute la câteva ore necesitând măsuri urgente de reanimare.Farmacologie S-a estimat că doar 5% din cantitatea de agent farmacologic injectat ajunge la nivelul plăcii motorii. et al.36 25 de Număr de succinilcolină 89-98 4-19 51-78 87-91 56-59 81 Există mai multe proceduri pentru testarea activităţii pseudocolinesterazei. Excreţia urinară şi legarea de proteine joacă roluri fără importanţă în eliminarea succinilcolinei. Chiar heterozigoţii (E 1u E1a). butirilthiocolină) cu ser sau plasmă conţinând colinesterază. datorită unei combinaţii hidroliză-difuziune de la nivelul plasmei. fără afinitate pentru degradarea substratului (miorelaxantul). Majoritatea metodelor se bazează pe reacţia unei thiocoline (ex. notate după cum urmează: E 1u – forma normală. la aceşti indivizi. pot dezvolta o apnee anormal de lungă. Incidenţa purtătorilor de alele atipice este variabilă la diferite populaţii: caucazienii au o frecvenţă mai mare a alelelor E1a şi E1f.5`- .000 şi care posedă 50% din activitatea normală a enzimei. Indivizii homozigoţi pentru alela atipică (E 1a E1a) vor sintetiza o enzimă atipică. E 1s – alela de tip „silent” (care nu produce enzima) şi alela necunoscută pentru enzima de tip Cynthiana (cu activitate crescută). E1a – forma atipică. Produsul de reacţie este cuplat cu acidul 5. Activitatea Genotip EuEu EaEa Eu Ea Eu Ef EfEa EfEs colinesterazică (u/10) 677-1860 140-525 285-1008 579-900 475-661 351 Numărul de dibucaină 78-86 18-26 51-70 74-80 49-59 63 Numărul de fluorid 55-65 16-32 38-55 47-48 25-33 26 Număr clorid 1-12 46-58 15-34 14-30 31. care sunt rare la populaţiile mongole. Locusul alelei a fost determinat pe braţul lung al cromosomului 3 (3q25). Tabel 10: Caracteristicile biochimice ale unor variante ale pseudocolinesterazei (după Rosenberg H. care au o frecvenţă în populaţie de 1:25. E1f – alela fluororezistentă (fluoridul inhibă activitatea colinesterazei normale).

perfuzia cu două unităţi de sânge (aduce cantităţi suficiente de pseudocolinesterază) şi administrarea de 0. Procentul de inhibiţie al reacţiei a fost numit numărul de dibucaină. au arătat pentru prima oară că atât modificările calitative. Indivizii cu valori în jur de 60 sunt heterozigoţi şi au un răspuns aproape normal la succinilcolină. Deşi este un miorelaxant antidepolarizant. Cu ajutorul tehnicilor actuale de genetică moleculară s-au descris detaliat mutaţiile punctiforme care caracterizează variantele alelice. anestezicul local dibucaina (Nupercaina) inhibă hidroliza substratului benzilcolină mai puţin decât la subiecţii cu răspuns normal la succinilcolină. În ambele cazuri. s-au mai descris un număr de clorid şiun număr de succinilcolină (tabelul 10) cu utilitate variabilă în diagnosticarea susceptibilităţii la apnee produsă de succinilcolină. Distribuţia discontinuă a numerelor de dibucaină (tabelul 10) sugerează un model de transmitere monogenic: indivizii cu valoarea numărului de dibucaină în jur de 80 sunt homozigoţi normali. ca urmare pot apare episoade de apnee şi la administrarea de mivacurium (36). probabil aceste descoperiri vor duce la crearea unor teste de diagnostic mai precis a susceptibilităţii la apnee. Întrucât fluoridul hidrolizează in vitro substratul enzimei (mai puţin la pacienţii cu alela Ef) s-a descris şi un număr de fluorid. Acest număr este constant pentru fiecare individ şi nu depinde de concentraţia enzimei. cât şi cele cantitative ale enzimei determină durata apneei. iar cei cu valori în jur de 20 sunt homozigoţi atipici cu prelungirea marcată a activităţii succinilcolinei. tratamentul apneei constă în continuarea ventilaţiei artificiale.03 mg/kg neostigmină. mivacurium este metabolizat în cantităţi semnificative tot de către pseudocolinesterază. ceea ce îl face deosebit de util în depistarea persoanelor susceptibile.Farmacologie dithiobis-(2-nitrobenzoic) şi formează un produs colorat care poate fi urmărit spectrofotometric. farmacogenetica reprezintă atât un motiv de îngrijorare cât . Pentru medicii ai căror pacienţi nu răspund în conformitate cu aşteptările la terapia medicamentoasă. POSIBILITĂŢI ŞI TENDINŢE ACTUALE ÎN FARMACOGENETICĂ Farmacogenetica este un domeniu de interes crescând în medicină şi în industria farmaceutică. Kalow et al. el a mai observat că la acele persoane care manifestă sensibilitate la succinilcilină.

Farmacologie şi de speranţă. Medicii trebuie să fie preveniţi dacă un agent farmacologic prescris este supus variabilităţii farmacogenetice şi trebuie să cunoască aplicabilitatea datelor teoretice. Numeroase droguri care au produs răspunsuri variabile sau reacţii adverse severe au trebuit să fie retrase de pe piaţă provocând pierderi importante industriei farmaceutice şi de aceea multe companii încearcă să-şi minimalizeze pierderile prin pretestarea metabolizării produselor lor. Este totuşi dificil de a prezice dacă industria farmaceutică va asimila testarea farmacogenetică ca o metodă de rutină în indicaţiile de prescriere a medicamentelor cu metabolizare polimorfă. Mai multe laboratoare independente furnizează industriei farmaceutice şi practicii medicale o gamă largă de servicii de testare la nivel de ADN a polimorfismelor farmacogenetice. Cercetările în farmacogenetică evoluează în două direcţii principale: . canale ionice şi alte tipuri de receptori implicaţi în răspunsul la medicamente. Cea mai utilizată aplicaţie este folosirea genotipării CYP2D6 pentru a ajusta doza de agenţi farmacologici în bolile psihice (40). Cercetările farmacogenetice au câştigat enorm datorită progresului actual al geneticii moleculare şi a secvenţializării genomului în cadrul Human Genome Project. Până recent singura posibilitate de a identifica un pacient cu risc genetic pentru o anumită reacţie adversă era testarea fenotipică cu administrarea unor agenţi farmacologici markeri. folosind enzime variabile genetic. acestea se datorează dezvoltării de tehnologii care permit screeningul rapid al polimorfismelor specifice cât şi avansării cunoaşterii secvenţelor genice în cazul unor gene care codifică enzime. Asemenea proceduri sunt invazive ceea ce reprezintă un dezavantaj faţă de testele moderne bazate pe analiza ADN care necesită mici probe de ţesut (sânge obţinut din puncţia pulpei degetului. Testarea farmacogenetică este folosită în mod curent doar într-un număr limitat de spitale universitare şi de centre de excelenţă specializate. celule obţinute prin raclarea mucoasei bucale sau foliculi piloşi) şi permit determinarea rapidă şi certă a ”profilului farmacologic” al pacientului. care produc răspunsuri diferite. Stadiul cel mai avansat pare a fi atins de ţările scandinave. Aplicabilitatea clinică a testării farmacogenetice depinde de importanţa relativă a fiecărui polimorfism în determinarea conduitei terapeutice.

asociaţi cu diverse boli care ar putea fi ţinte pentru noi medicamente. producerea de noi medicamente pentru pacienţii cu genotipuri specifice (“stratificarea medicamentelor”). Testarea farmacogenetică ar putea fi primul exemplu al aplicării anlizei ADN la nivel populaţional. . testarea farmacogenentică va reduce în mod substanţial necesitatea spitalizării şi a costurilor sale datorată reacţiilor adverse medicamentoase. s-ar putea ca peste nu mulţi ani să fie considerat lipsit de etică a dministra anumite medicamente fără a fi testat în prealabil profilul farmacogenetic. stabilirea unor profiluri farmacogenetice personale prin identificarea genotipurilor individuale ale pacienţilor. eliminîndu-se empirismul în stabilirea dozei şi reducând costurile de spitalizare datorate reacţiilor adverse. în cazul prescrierii simultane a mai multor agenţi farmacologici se va ţine cont de ajustarea dozei în funcţie de genotip şi de posibilitatea interacţiunilor medicamentoase.Farmacologie identificarea genelor specifice şi a produşilor acestora. de aceea considerăm esenţial ca acest domeniu să facă parte din curriculumul pentru învăţământ superior medical (44). identificarea genelor şi a variantelor alelice care afectează răspunsul individual la agenţii farmacologici uzuali. Capacitatea de a identifica indivizii sensibili înainte de a administra medicamentul are şi o importantă componentă economică. dar mai este încă o cale lungă până la apariţia unor kituri farmacogenetice disponibile pentru medicii curanţi în vederea identificării medicamentelor la care este sensibil un anumit pacient (40). Dezvoltarea prescripţia farmacogeneticii va evolua este de la unul din mecanismele actual la prin care medicală empirismul tratamentul medicamentos individualizat. Totuşi există suficiente date care susţin afirmaţia că farmacogenetica va deveni deosebit de importantă în serviciile de sănătate. în viitorul apropiat. Căile de dezvoltare care se întrevăd în viitorul apropiat sunt (26): stabilirea unor principii de prescriere bazate pe studii clinice pentru medicamentele susceptibile de a avea un metabolism polimorf.

Farmacologie O altă direcţie importantă a farmacogeneticii o constituie răspunsurile individuale în cazul terapiei genice. Există deja rezultate promiţătoare în terapia oncologică obţinute cu aşa numiţii “agenţi antisens”, substanţe ce pot interveni la nivelul ADN-ului celulei canceroase pentru a declanşa mecanismele apoptotice, dar reactivitatea interindividuală este încă puţin cunoscută în acest caz.

Farmacologie

CURS 4

Medicatia S.N.C.

şi SNV

ANXIOLITICE; HIPNOTICE; ANTIDEPRESIVE; NEUROLEPTICE ANXIOLITICE Efectul anxiolitic se caracterizează prin atenuarea/suprimarea stării de anxietate, de diverse etiologii. Administrarea acestor substanţe poate duce la ameliorarea stării unor bolnavi cu afecţiuni nevrotice sau de tip cortico-visceral. Tranchilizantele sunt larg utilizate în practică în nevroze, pre şi postoperator şi în afecţiuni somatice însoţite de anxietate. Reprezentanţi: a) Benzodiazepine: - Diazepam - Oxazepam - Medazepam - Lorazepam - Bromazepam b) Anxiolitice nebenzodiazepinice: - Meprobamat

Farmacologie - Hidroxizin - Buspirona Efecte adverse: În general sunt bine suportate; pot să producă sedare cu diminuarea performanţelor psiho-motorii (ceea ce implică prudenţă în utilizarea lor la şoferi), iar în cazul administrării cronice - dependenţă. Indicaţii: stări de anxietate, tensiune psihică (şi implicaţii - insomnie, cefalee etc.), sindrom psihovegetativ, stări depresive cu agitaţie, sindrom de abstinenţă la alcoolici, tulburări de comportament la copii; medicaţie pre- şi postopratorie, spasme reactive ale musculaturii striate (psiho-neurogene, miogene sau reumatice), stări spastice la copii. • Diazepam (Diazepam, Valium, Seduxen) - efectul tranchilizant este intens, deprimarea motorie marcată, util în afecţiuni spastice şi convulsivante (status epilepticus, tetanos). Prezentare: cp. 2mg sau 10mg (flacon cu 30 bucăţi); fiole a 10mg/2ml soluţie injectabilă (cutie cu 5 bucăţi). Administrare: 2-10mg de 1-2 ori/zi; la bătrâni 2mg de 1-2 ori/zi; intramuscular sau intravenos lent 2-20mg (se poate repeta după 3-4 ore). • Nitrazepam (Nitrazepam, Mogadon) Prezentare: cp. de 2,5mg; seara la culcare 2-4 cp. • Oxazepam (Oxazepam, Adumbran) - este un metabolit activ al Diazepamului, cu acţiuni similare cu acesta. Prezentare: cp. de 10mg; 1-3 cp./zi. • Clordiazepoxidul (Napoton, Librium) - tranchilizant cu efect peste 8 ore; administrat la culcare poate induce somnul, acţionează aditiv cu alcoolul; Prezentare: drajeuri de 10mg; 1 dg. de 3 ori pe zi. • Medazepam (Medazepam, Rudotel) - utilizat în sindromul psihovegetativ, are proprietăţi tranchilizante mai reduse, numit şi "tranchilizant de zi". Prezentare: cp. de 10mg; 1/2-1cp. de 2-3 ori pe zi.

Farmacologie Alţi reprezentanţi: Triazolam (Triazolam, Alcion), Clonazepam, Flunitrazepam

(Flunitrazepam, Rohypnol) • Meprobamatul - tranchilizant de durată medie, deprimant psihomotor, inductor al enzimelor microzomiale hepatice. Este indicat în diverse stări anxioase şi în insomnie. Prezentare: cp. de 400mg (flacon cu 50 bucăţi); Administrare: 1/2-1 cp. de 2-4 ori pe zi în anxietate, stări de tensiune psihică, insomnie, sindrom psihovegetativ, sindrom de abstinenţă, pregătirea anesteziei generale. • Hidroxizina (Hydroxyzine, Atarax) - tranchilizant cu acţiune slabă; în plus prezintă şi un efect antihistaminic, util în dermatoze cu componentă psihoafectivă. Prezentare: drajeuri de 25 mg si fiole cu 100mg/2ml. Indicat în nevroze, stări de anxietate, tulburări de somn, distonie neurovegetativă, sindrom climacteric, urticarie şi dermatoze alergice, combaterea vomei etc. Administrare: oral, 2-4 dg. pe zi fracţionat la mese; intravenos foarte lent 1/2-1 fiolă. • Buspirona (Buspar) - este un anxiolitic "anxioselectiv" (nu are şi acţiuni hipnotice, anticonvulsivante şi miorelaxante); efectul său anxiolitic este comparabil cu al Diazepamului. Cazuri clinice: 1. Pacienta M.V. în vârstă de 53 ani se prezintă la medicul de familie cu următoarele simptome: dificultăţi de adormire de aproximativ o lună de zile, cearcăne în jurul ochilor; locuieşte singură, tresare la cele mai mici zgomote, verifică uşile de la intrare în cursul nopţii de mai multe ori de teama hoţilor. Se pune diagnosticul de insomnie anxioasă. Recomandaţi un tratament în acest caz şi prescrieţi reţeta. 2. Pacientul I.M. în vârstă de 65 ani este internat la clinica oftalmologică cu diagnosticul de cataractă senilă şi urmează a fi operat a doua zi. Pacientul nu a mai suferit intervenţii operatorii până în prezent, aflâdu-se într-o stare de anxietate. Pacientul este hipertensiv, prezentând în antecedente crize hipertensive declanşate de emoţii puternice. Prescrieţi medicaţia posibilă a fi administrată pacientului seara la culcare în preziua operaţiei şi cu o oră înainte de actul operator.

Farmacologie 3. Pacienta R.D. în vârstă de 45 de ani se prezintă la serviciul de dermatologie cu acuze de prurit la nivelul antebraţelor şi partea dorsală a mînii, tegumente eritematoase, simptome accentuate după utilizarea unor detergenţi în gospodăria personală. Se pune diagnosticul de dermatoză alergică. Prescrieţi un tranchilizant minor indicat pentru această situaţie.

SEDATIVELE SI HIPNOTICELE Efectul sedativ se manifestă prin deprimare psiho-motorie cu liniştirea pacientului, uneori somnolenţă, calmând stările de excitaţie şi agitaţie psiho-motorie. Efectul hipnotic constă în favorizarea instalării unui somn asemănător cu cel fiziologic. Efectul tranchilizant sau anxiolitic se caracterizează prin atenuarea stării de anxietate. Obs.: Unele medicamente pot prezenta toate tipurile de efecte menţionate mai sus, aceste efecte fiind greu de delimitat, frecvent fiind dependente de doza de substanţă medicamentoasă administrată.

I. HIPNOTICELE - în doze mici au efect sedativ, în doze mijlocii hipnotic şi în doze mari narcotic. Reprezentanţi: 1. Ciclobarbital - prezentare cp. 0.2g - efect hipnotic pentru inducerea somnului în insomnii; efectul este rapid, se instalează in 15minute şi dureaza 3-5 ore, doza recomandată: 1cp. seara, ca hipnotic; 3x1/4 - 1/2 cp./zi, ca sedativ şi la copiii peste 5 ani. 2. Amobarbital - are o durată de acţiune relativ lungă - prezentare: Amital cp. 300 mg şi Dormital cp. 100 mg

. sudoraţie şi diaree. 100 mg pentru efect hipnotic. . iritabilitate. ca sedativ 2-3x1cp de 15 mg/zi . tremor. pregătirea intervenţiilor chirurgicale.ca hipnotic 1 cp. HIPNOTICE NEBARBITURICE: 1.au efect hipnotic de obicei la doze mai mari . dezorientare. anticonvulsivant. cefalee.25g) ce se administreaza im.durata efectului hipnotic 4-8 ore . în criza de epilepsie. cp.trezirea din somn e însoţită de senzaţie de greaţă. de 15 mg pentru efect sedativ şi fiole 200 mg (Doza Max.somnul produs este profund şi revigorant . .administrare: . în I-a zi im. 1-2 fiole apoi se continuă tratamentul oral cu 1 cp. Glutetimida .ca antiepileptic (se fac asocieri cu antiepileptice majore) se începe cu doze mici: 50mg/zi apoi 2x100 mg/zi. Benzodiazepine . oscilaţii de tensiune . Fenobarbital . miorelaxant. agitaţie.poate să apară dependenţă. hiperexcitaţie. manifestat prin: anxietate. (cu 1 oră înainte de intervenţie) . seara la culcare. seara la culcare (100 mg). se foloseşte şi în insomnii. anestezic general superficial (doar la doze mari) şi un slab efect inductor enzimatic.prezentare cp.se recomandă seara la culcare 1-2 cp. 2.=0.Farmacologie 3.. mialgii.mai prezintă efect tranchilizant.la întreruperea tratamentului poate apare un sindrom de abstinenţă. tulburări de somn.

Clasificare şi reprezentanţi: 1 1.se administrează seara la culcare 2-4 cp. secundar. . care scad sau înlătură simptomatologia depresivă: tristeţea. Imipramina: Antideprin drajee 25 mg fiole 25 mg/2 ml administrate intramuscular Clomipramina: Anafranil drajee 10 mg şi 25 mg fiole 25 mg/ 2 ml administrate intramuscular Nortriptilina: Nortriptilină drajee 10 mg • Cu efecte timoleptice: au ca efect principal efectul anxiolitic. anorexia. pierderea interesului şi a elanului vital. este recomandat în insomnia produsă de anxietate .5 mg Nitrazepam . Amitriptilina: Amitriptilină drajee 25 mg. la adulţi. Antidepresive triciclice: • Cu efecte timo-analeptice bazale: au ca efect principal efectul antidepresiv.prezentare: cp. Nitrazepam (Mogadon) . secundar au efect antidepresiv.efectul se instalează mai lent 1/2-1 oră. la bătrâni şi copii doza e mai mică (este bine suportat de pacienţi). lentoarea motorie.Farmacologie Reprezentanţi pentru efectul hipnotic: 1. dificultatea de concentrare. 2. Unele antidepresive au şi acţiune anxiolitică. sunt uşor anxiolitice şi stimulează elanul vital. ANTIDEPRESIVE Definiţie: Sunt medicamente cu acţiune stimulantă asupra psihicului. lentoarea în gândire.

50 mg/ 2 ml Trimipramina: Surmontil. Efectul antidepresivelor se instalează lent. 25. Tratamentul începe cu doze mici (25-75 mg/zi Imipramină sau Amitriptilină) care se cresc progresiv până la doza terapeutică (150-200 mg/zi). 2. este necesară schimbarea antidepresivului cu un altul. • Cu efecte timo-analeptice bazale: Maprotilina: Ludiomil comprimate 10.Farmacologie fiole 50 mg/ 5 ml Doxepin: Doxepin. de aceea tratamentul nu trebuie întrerupt înainte de 14 zile. Totuşi. administrate intramuscular 2. Principii de administrare: 1. 50. INHIBITOARELE MONOAMINOOXIDAZEI (IMAO): Tranilcipromina Fenelzina Sunt rar folosite deoarece efectul antidepresiv este slab şi efectele adverse sunt numeroase. Sinequan drajee 25 mg fiole 25 mg/ 2 ml. . Antidepresive tetraciclice: sunt înrudite cu antidepresivele triciclice. dar au efecte secundare mai reduse. 75 mg fiole 25 mg • Cu efecte timoleptice: Mianserina: Miansan drajee 10 şi 30 mg Trazodona: Pragmazone 3. dacă după 6 săptămâni de tratament nu intervine nici o ameliorare. Sapilent comprimate 25 şi 100 mg fiole 25 mg/ 2 ml.

Efectele adverse cele mai frecvente ale antidepresivelor triciclice sunt cardiotoxicitatea şi fenomenele atropinice. Durata terapiei antidepresive este de minim 3-6 luni în funcţie de tipul depresiei. 4. ceea ce contraindică aceste preparate la cei cu infarct miocardic recent. existând riscul rebound-ului depresiv. Bolnavilor cardiaci ce necesită tratament antidepresiv li se pot administra antidepresive tetraciclice. rareori hipotensiune arterială. Antiparkinsoniene dopaminergice: Levodopa Bromocriptina Selegelina Amantadina II. Aceste efecte sunt prezente în mult mai mică măsură la antidepresivele tetraciclice. Tratamentul antidepresiv nu se întrerupe niciodată brusc. prin dezinhibiţie. iar dacă se schimbă un antidepresiv cu un inhibitor de monoaminooxidază intervalul dintre cele două tratamente trebuie să fie de cel puţin 3 săptămâni • • • Este necesară supravegherea bolnavului în timpul tratamentului deoarece antidepresivele pot creşte riscul suicidar. TRATAMENTUL ÎN BOALA PARKINSON Clasificarea antiparkinsonienelor : I. aritmii. Antiparkinsoniene anticolinergice: Trihexifenidil . IMAO nu se asociază niciodată cu un alt antidepresiv. Efectele atropinice contraindică aceste preparate la pacienţii cu adenom de prostată sau glaucom cu unghi închis. 5. Cardiotoxicitatea se manifestă prin tahicardie.Farmacologie 3. hipertensiune arterială sau tendinţă la hipotensiune arterială. aritmii. pusee de hipertensiune arterială. Este contraindicat consumul de alcool în timpul tratamentului cu antidepresive.

ANTIPARKINSONIENE DOPAMINERGICE 1. sau preparate retard. După 5 . Preparate: Levodopa + benserazidă: . cât şi în periferie. probabil datorită evoluţiei leziunilor centrale şi agravării bolii în timp. Dopamina eliberată în periferie produce efecte adverse. La începutul tratamentului efectul unei doze apare în 30 minute -1oră şi durează aproximativ 5 ore. Levodopa nu este eficace în sindromul parkinsonian provocat de neuroleptice.6 ani de tratament eficacitatea diminuă şi durata efectului fiecărei doze scade (la aproximativ 1 oră). Levodopa Este precursorul metabolic al dopaminei. aceasta necesită administrarea de doze mici. Tot după o perioadă de timp de la începutul tratamentului pot apare fluctuaţii ale răspunsului la tratament în cursul unei zile = fenomenul on-off. repetate. Asocierea levodopa + inhibitori de dopa-decarboxilază: dopa-decarboxilaza Levodopa Dopamină Această transformare are loc atât la nivel central.Farmacologie Prociclidina Biperiden Orfenadrina Reprezentanţi: I. de aceea s-au introdus inhibitori periferici de dopadecarboxilază: benserazida şi carbidopa.

Bromocriptina Este indicată la bolnavii cu boală Parkinson care nu mai pot fi controlaţi convenabil cu Levodopa (mai ales datorită fluctuaţiilor diurne). pe zi. cu doze crescând progresiv. în 4 prize.5 de 3-4 ori / zi.Farmacologie Madopar 62. de 1-2 ori pe zi. Iniţial se administrează 1 capsulă Madopar 62. Levodopa + carbidopa: Nakom. în 3-4 prize. înaintea meselor.comprimate ce conţin: 250 mg levodopa + 25 mg carbidopa 100 mg levodopa + 10 mg carbidopa 100 mg levodopa + 25 mg carbidopa Administrare: Tratamentul începe cu 1/2 cp. până la doza obişnuită de 400-800 mg Levodopa + 100-200 mg benserazidă pe zi. .Madopar: 500 mg Levodopa ţ 125 mg Madopar (100 mg levodopa + 25 mg benserazidă) Madopar HBS sunt capsule retard. eficace în fenomenul on-off. Echivalenţa Levodopa .5 mg benserazidă Madopar 125 = capsule cu 100 mg levodopa + 25 mg benserazidă Madopar 250 = capsule cu 200 mg levodopa + 50 mg benserazidă Madopar HBS (sistem echilibrat hemodinamic) = capsule retard cu100 mg levodopa + benserazidă 25 mg Administrare: Tratamentul începe în spital. 2. la 1-2 zile. doza optimă este de aproximativ 3-5 cp. Sinemet .5 = capsule cu 50 mg levodopa + 12. doza se creşte cu 1/2 cp. Doza se creşte progresiv cu aproximativ 100 mg levodopa /săptămână. Se pot asocia cu Madopar-capsule convenţionale. Îşi încep acţiunea la aproximativ 3 ore după administrare.

Clorzoxazon.Farmacologie Tratamentul începe cu doze mici: 1. apariţia efectelor secundare (greaţă. Prezentare: Parlodel cp. până la 400 mg /zi. 3. Doza obişnuită este de 5-10 mg /zi. în cure de 3-4 săptămâni. Tratamentul începe cu doze mici care se cresc treptat. comprimate 2 mg. la mese. pentru evitarea toleranţei. 2 × 100 mg/zi.30 mg/zi. uneori se poate ajunge la doze de 50 mg/zi sau chiar mai mult. Baclofen. la mese. în 2 prize. vărsături. ANTIPARKINSONIENE ANTICOLINERGICE: Trihexifenidil Este indicat în boala Parkinson şi în sindroamele extrapiramidale produse de neuroleptice. Prezentare: Viregyt capsule 100 mg. mişcări coreiforme) necesită oprirea creşterii dozei sau reducerea temporară a acesteia.5 mg la 2-3 zile. sub supraveghere medicală. Selegelina Se administrează în cazuri incipiente de boală Parkinson sau asociat cu levodopa în cazurile constituite.5 mg. Obişnuit se administrează 10. în 4 prize. capsule 5 şi 10 mg. Tratamentul începe cu doze mici (1 mg) care se cresc treptat. Amantadina Se administrează oral. Ca tratament adjuvant în boala Parkinson se mai folosesc miorelaxante centrale: Diazepam. II. 2.25 mg de 1-2 ori pe zi. 4. la câteva zile. . Principii de tratament în boala Parkinson : 1. Prezentare: Romparkin.40 mg/zi. dozele se cresc progresiv. doza optimă este cuprinsă între 4 . cu 2. în 3-4 prize.

în stări psihotice acute Doza: . însă sub strictă supraveghere. indiferenţă afectivă).v. constând în atenuarea simptomelor psihotice (halucinaţii. acestea pot răspunde şi la o întrerupere temporară a tratamentului cu Levodopa ("vacanţă terapeutică"). Neuroleptice antideficitare (dezinhibitorii sau incisive) care acţionează mai ales faţă de sindroamele deficitare (pierderea iniţiativei. NEUROLEPTICE Definiţie: Neurolepticele (tranchilizantele majore) sunt medicamente simptomatice cu acţiune antipsihotică. stare confuzională. Clorpromazina Clordelazin dj 25 mg . deoarece pot apare achinezie şi rigiditate severe. mai ales după ce au apărut fenomenele on-off.oral f. III.oral Plegomazin dj 25 mg .m. Cea mai eficientă asociere este cea dintre Levodopa şi anticolinergice. cu atât mai mare cu cât doza totală/24 h este mai mare. Este de dorit să nu se schimbe fără motiv un medicament eficient. NEUROLEPTICE FENOTIAZINICE 1. Neuroleptice sedative Reprezentanţi: I. II. Levodopa necesită o fracţionare maximă a dozelor. Neuroleptice antiproductive (reducătoare) care influenţează simptomele psihotice productive (delir. Clasificare: In funcţie de criteriul terapeutic se clasifică în: I. 4. În caz de diminuare a eficienţei terapeutice apare necesitatea introducerii unui nou medicament. delir. autism) din bolile psihice.Farmacologie 2. 3./i. Doza zilnică va fi fracţionată într-un număr de prize. halucinaţie). cu o posologie stabilită. 25 mg/5 ml i.

oral Doza: . 25 mg/1 ml . 10 mg sol.ca antipsihotic 100 .50 mg/zi Are acţiune sedativă marcată şi anxiolitică. 50 mg .oral f. Doza: 150 .400 mg/zi (cel mult 1000 mg/zi) în 4 prize/zi sau o singură doză zilnică seara la culcare . Tioridazina dj 5 mg. 4 mg sol. chiar moarte subită cardiacă). 4 mg/ml • esteri cu acţiune retard. în picături 40 mg/ml Doza: 15 . Periciazina Neuleptil caps. Levomepromazina Levomepromazin cp 2 mg.m.ca antiemetic: 25 . 4.în nevroza anxioasă 25 .200 mg/zi Are acţiune sedativă foarte intensă.100 mg/zi 2.m. Supradozarea determină fenomene cardiotoxice (aritmii. (în soluţie uleioasă) Flufenazina enanat (Moditen retard) se administrează o dată la două săptămâni.30 mg/zi 5.în psihoze 200 . 25 mg .Farmacologie .i. buv.800 mg/zi (în spital) 50 . administrat i. Flufenazina dj 1 mg. . 3.200 mg/zi (în ambulator) .

7. la interval de 1 . implică colaborarea activă a bolnavului şi familiei. întreruperea sa fiind cauză de recăderi.4 săptămâni eliberează treptat compusul activ) cu următoarele avantaje: a) siguranţa administrării (important mai ales la psihoticii care nu cooperează) b) complianţă mai bună a bolnavilor c) folosirea de doze mai mici decât în cazul administrării zilnice Exemple de neuroleptice retard: Moditen (Modecate). ergoterapie.m. În tratamentul de lungă durată a psihozelor cronice pot fi utilizate neuroleptice sub formă de preparate retard (administrate i. Principii de administrare: 1. Fluanral. 3. buv. NEUROLEPTICE BUTIROFENONICE Haloperidol Haldol cp 0. se administrează i. 4. socioterapie. Tratamentul cu neuroleptice este un tratament de lungă durată. Consumul băuturilor alcoolice este contraindicat în cursul tratamentului cu neuroleptice. 2. 5 mg sol. Dozele terapeutice variază în funcţie de gravitatea psihozei. Imap. 8. Toate neurolepticele induc tulburări extrapiramidale necesitând asocierea cu Romparkinul. Efectul antipsihotic se instalează gradual după aproximativ 3 săptămâni de la debutul terapiei şi este maxim după 2-6 luni. Neurolepticele sunt medicamente simptomatice utilizate în afecţiunile psihice acute şi cronice facilitând reinserţia socială a pacienţilor. la 4 săptămâni. 5 mg/1 ml Haloperidol decanoat = preparat retard f 50 mg/1 ml. 2 mg/ml f. Orap 6. 5. . II. 2. meloterapie. vârsta pacientului.Farmacologie Flufenazina decanoat (Dapotum D) se administrează o dată la trei săptămâni. răspunsul la tratament şi toleranţa medicamentoasă.m.5. Medicaţia neuroleptică poate fi asociată cu alte tipuri de terapie utilizate în bolile psihice: psihoterapie.

15 mg Tussamag soluţie (1mg/1 pic. nu produce somnolenţă sau constipaţie. poate produce constipaţie Risc neglijabil de dependenţă în utilizare obişnuită. . favorizează bronhospasmul. ANTITUSIVELE sunt medicamente simptomatice capabile să oprească tusea. atunci când tusea accentuează iritaţia laringiană şi traheobronşică. Indicaţii: tusea uscată Prezentare şi administrare: Paxeladine comp. moderat analgezic. nu deprimă centru respirator.4 ori / zi 2.) Administrare: oral . iritativă de diverse etiologii Prezentare: Codein fosfat comp.3 ori / zi Pricipii generale de administrare a antitusivelor • Antitusivele reprezintă o medicaţie simptomatică utilă doar în situaţiile în care tusea este neproductivă. obositoare pentru bolnav (îndeosebi la cardiaci şi debili.10 . Reprezentanţi: 1. pătrunderea expectoraţiei şi a materialului infectat în profunzimea tractului respirator în inspiraţie profundă). 40 mg Oral 40 mg de 2 .20 mg de 3 . Paxeladină Acţiune antitusivă prin deprimarea centrului tusei. dăunătoare. Codeina fosforică Acţiune antitusivă marcată prin deprimarea centrului tusei.Farmacologie CURS 5 Medicaţia aparatului respirator I. emfizemul. Indicaţii: tusea uscată.

3 ori / zi/ • Nu se asociază cu fenotiazina şi antidepresivele deoarece se potenţează. Ele cresc semnificativ volumul expectoraţiei şi lichefiază secreţiile vâscoase aderente. 30 mh / 5 ml Principii generale de administrare a expectorantelor: • Expectorantele reprezintă o medicaţie simptomatică utilă în afecţiunile bronhopulmonare cu secreţii vâscoase pe care bolnavul nu le poate elimina prin tuse (bronşite acute. Indicaţii: tusea umedă productivă Prezentare şi administrare: Ambroxol sol. 1. 750 mg / 100 ml Anavix sol.16 mg de 3 . infarct pulmonar). Indicaţii: tusea umedă. fracturi costale. . Sunt antitusive foarte puternice. II.Farmacologie • Deşi puţin folosite Opiu şi Morfina pot fi utile în situaţiile speciale în care se doreşte asocierea acţiunii antitusive cu cea analgezică şi sedativă (bolnavii cu cancer bronhopulmonar. bronhopatii cronice obstructive. hemoptizie. internă 0. anevrism de aortă. bronşectazie. pneumotorax. EXPECTORANTELE sunt medicamente care favorizează expectoraţia prin creşterea şi fluidificarea secreţiilor traheobronşice. Dezvoltă obişnuinţă şi dependenţă • Se administrează numai pe cale orală de 2 . afecţiuni ORL . bronşite cronice. mucoviscidoză.2% Bromhexin comp. sinusite). Bromhexina Reduce vâscozitatea sputei şi favorizează expectoraţia din traheobronşite acute şi cronice. Ambroxol Reduce vâscozitatea sputei şi favorizează expectoraţia în afecţiuni bronhopulmonare acute şi cronice.rinite. productivă Prezentare şi administrare: Brofimen comp. 8 mg şi sol. 8 mg Oral 8 .4 ori / zi 2.

utile în astmul bronşic (AB) A. • Ambroxolul. 4 mg Ventolin comp. dar cu scurtă durată de acţiune. Bronhodilatatoare simpaticomimetice sunt bronhodilatatoare de primă alegere la un bolnav asmatic a) Salbutamol: simpaticomimetic β2 selectiv cu acţiune bronhodilatatoare Indicaţii: criza de astm bronşic. mucolitic uzual. sirop 2 mg/5 ml .). 5 mg/ml oral 4 mg de 3 . bronhopatii obstructive Prezentare şi administrare: Salbutamol comp. Medicaţia bronhodilatatoare: 1.5 mg flacon injectabil 0.v. prezintă două avantaje clinice importante: favorizează penetrarea unor antibiotice în secreţiile bronşice lichefiază mucusul bronşic vâscos • Expectorantele se administrează cel mai adesea pe cale orală. 2 mg şi 4 mg .. local prin aerosolizare.5 mg de 3 -4 ori / zi .Farmacologie • Bromhexina. compus de sinteză. instalaţii) pe sonda endotraheoală sau canula de traheotomie III. înrudit cu bromhexina.m.5 mg/ml aerosoli 100 mg/10 ml oral 5 mg de 2 . aerosoli sol. rareori parenteral (i. tratament de fond în astmul bronşic.4 ori / zi.5 . bine tolerat. utilizat cu succes în afecţiunile de mai sus. 2.m. intermitent sau persistent. expectorant cu efect rapid.4 ori / zi b) Terbutalina: simpaticomimetic β2 selectiv cu acţiune asemănaătoare Salbutamolului Prezentare şi administrare: Bricanyl comp. i. 2. fără efecte adverse (rareori greaţă) se administrează pe cale orală la adulţi şi copii de 3 . Antiastmatice sunt medicamente cu efecte bronhodilatatoare şi antiinflamatoare.3 ori / zi i.

Indicaţii: astm bronşic în criză. 100 mg Miofilin comp. CORTICOSTEROIZII a) Beclometazona.4 ori / zi B. Bronhodilatatoare metilxantinice Teofilina: produce relaxarea musculaturii bronşice prin acţiunea directă asupra musculaturii netede. . 100 mg fiole 240 mg/10 ml oral 100 mg de 3 ori/zi i.7 zile de tratament.v. 1. Prezentare şi administrare: Atrovent aerosol 20 mg / doză Aerosoli câte 2 pufuri de 3 . Nu este activ în criza asmatică. Prezentare şi administrare: Serevent aerosoli 25 mcg / puf aerosoli 2 pufuri de 25 mcg / zi (la 12 ore) 2. Acţiunea se instalează gradual în 3 . toate formele. Fluticazonă: acţiune farmacodinamică mai redusă faţă de corticoterapia sistemică (orală sau injectabilă). tratament de fond (între crize). Stimulează activitatea cardiacă. Bronhodilatatoare anticolinergice Bromura de ipratropiu: antiasmatic preferat la bolnavii cu bronşită cronică obstructivă cu hipersecreţie de mucus. Reduc edemul mucoasei respiratorii şi hipersecreţia. în 30 minute 3.v. bronşite. tratament de fond al astmului bronşic Prezentare şi administrare: Aminofilin comp. însă efectele secundare sunt minime chiar în supradozare.Farmacologie c) Salmeterol: simpaticomimetic β2 cu selectivitate ridicată (efecte adverse neglijabile) cu acţiune prelungită timp de 12 ore. Indicaţii: astm bronşic persistent. Uşoară activitate antiinflamatoare. MEDICAŢIA ANTIINFLAMATOARE: Constituie tratamentul esenţial al astmului bronşic deoarece inflamaţia cronică a mucoasei bronşice este principalul factor patogenic întâlnit în această afecţiune. lent 5 mg / kg / zi preferabil perfuzie i.

Acţiunea se instalează în 1 .2 săptămâni. Indicaţii: astm bronşic. edem pulmonar acut. b) Ketotifen: stabilizează membrana mastocitară şi inhibă eliberarea mediatorilor chimici (histamina) bronhospastici (pe receptorii H2). Prezentare şi administrare: Hidrocortizon hemisuccinat fiole 25 mg/5 ml i. Acţiunea se instalează în 3. Indicaţii: astm bronşic în criză. acute. alergii cutanate. şoc anafilactic. lent 100 . Inhibitoare ale degranulării mastocitare a) Acid cromoglicic: stabilizează membranele mastocitare şi reduce eliberarea de mediatori bronhospastici. sirop oral 1 comprimat (1 măsură) de 2 ori / zi . Indicaţii: astm bronşic de fond (nu este activ în criză). rinite alergice.250 mg (4 .Farmacologie b) Hidrocortizon hemisuccinat: acţiune antiinflamatoare în afecţiuni sistemice. tratament de fond (nu este activ în criză). stare de rău asmatic. Prezentare şi administrare: Intal capsule 20 mg Inhalator cu un turbonihaler (dispozitiv special) o capsulă la 6 ore. Bronşite alergice. severe.v.4 săptămâni. Prezentare şi administrare: Ketotifen comprimate.10 f) ! soluţie incompatibilă cu alte medicamente 2.

teofilină retard + anticolinergice (ATROVENT) Treapta 5 Se adaugă corticoid per oral (cea mai mică doză posibilă.β2 agonist de lungă şi scurtă durată. o singură doză dimineaţa) Astm sever persistent Astm sever Astm uşor intermitent Astm uşor persistent Astm moderat persistent .Farmacologie Indicaţiile tratamentului antiasmatic de fond în funcţie de gradul de severitate al bolii Consensul de la BETHSEDA 1992 Treapta Medicaţie Grad de severitate Treapta 1 Β2 agonişti inhalatori de scurtă durată (fenoterol-BEROTEC) "la nevoie" maximum 1 dată pe zi (dar nu zilnic) Treapta 2 • corticoid inhalator zilnic • β2 agonişti inhalatori de scurtă durată (fenoterol-BEROTEC) "la nevoie" Treapta 3 • corticoid inhalator zilnic în doze înalte • sau β2 agonist de lungă durată • β2 agonist de scurtă durată (fenoterol-BEROTEC) "la nevoie" sau anticolinergice (ATROVENT) Treapta 4 • corticoid inhalator zilnic în doze înalte • bronhodilatatoare zilnic: . inhalator .

Farmacologie .

• Pneumalergeni părtarea factorilor • Infecţii virale de risc • Aspirină Β2-adrenergice cu În criză.Farmacologie Principiile de tratament în astmul bronşic Principiu Astm bronşic terapeutic Identificarea şi înde. termen lung Pe termen lung Rol neprecizat Rol neprecizat pe Pe termen lung la cazurile care răspund Adjuvant Numai în infecţiile confirmate. fără cure prelungite iarna • Imunizare • Reflux gastro-esofagian • Kineziterapie respiratorie • Nutriţie • Terapie cardiovasculară De lungă durată Indispensabilă . pe termen lung. pe termen lung Rol neprecizat Primul tratament. în exacerbările severe Mucolitice Adjuvant Antibiotice Numai în suprainfecţiile confirmate Măsuri • Imunizare complementere • Reflux gastroesofagian • Tratament ORL • Desensibilizare specifică Oxigenoterapia În exacerbări Educaţia pacientului Indispensabilă BPOC • Fumat • Poluare • Infecţii bronşice Regulat. medicaţie durată scurtă de "de depanare" acţiune Β2-adrenergice cu În astmul cu crize durată lungă de nocturne acţiune Anticolinergice În criză. Astmul uşor şi nedocromil moderat. control cvasiccomplet al simptomelor Corticoizi oral În astmul sever. la copii Corticoizi inhalatori De elecţie în astmul persistent. alternativă la β2-adrenergice Teofiline retard În astmul cu crize nocturne Cromoglicat.

Farmacologie CURS 6 Medicaţia aparatului cardio-vascular .

) • este tonicardiacul cel mai utilizat în terapia : .insuf. .TPS-tahic. cardiace cronice . suprav. 5 zile / săpt. la care Digoxinul (filtrat glomerular) . în urgenţe 2. oral 5 pic / zi dimineaţa. i. ! Observaţie Datorită T 1/2 lung (risc mărit de supradozaj digitalic).4 mg i. Digoxin cp = 0. parox.insuf.25 mg.Farmacologie MEDICAŢIA DIGITALICĂ Digitalicele (tonicardiacele) sunt medicamente care cresc forţa şi viteza de contracţie a miocardului aflat în insuficienţă cardiacă (efect inotrop pozitiv).v. 5 zile / săpt.25 mg oral 2 dj / zi dimineaţa. 1.v. Deslanozid f = 0. şi f. Digitoxina (metabolizată hepatic) este un tonicardiac de rezervă.EPA .v.EPA (edem pulmonar acut) . cardiacă cronică . în urgenţe 3. utilizată numai la bolnavii cu insuficienţă cardiacă cronică şi IRC asociată. = 0. Digitoxina (Digitalin) Indicaţii: insuficienţă cardiacă cronică Prezentare şi administrare = sol 1 ml = 1 mg = 50 pic. Lanatozid "C" Indicaţii: .5 mg (adm.flutter şi fibrilaţie atrială Administrare: oral 1 cp / zi dimineaţa. 5 zile / săptămînă i.TPS Prezentare şi administrare: Lanatozid "C" drajee = 0.

în ultimele 7.6 mg Lanatozid "C" = 2mg b) i. a) în EPA utilizăm Digoxin i.v. Alegerea formei farmaceutice (cp. hipopotasemia măreşte riscul aritmogen al digitalului). pentru fiecare bolnav în parte. Tratamentul tonicardiac se face respectând următoarele doze : a) doza de saturaţie (încărcare) se găseşte trecută în tabele.5 mg Deslanozid = 1. 2.v compensată adm. diferind de la un tonicardiac la altul poate fi administrată oral / i. e) asocierea digitalei cu alte medicamente (care pot diminua / accentua acţiunea farmacodinamică a tonicardiacului). . tonicardiac d) prezenţa / absenţa hipopotasemiei. Ex.) depinde de situaţia clinică a pacientului ex.c. Propafenona. doza de saturaţie pentru : Digoxin = 1. antiaritmicele (Chinidina. Amiodarona. Nedigitalizat : . cr. (comparativ cu adultul) b) prezenţa / absenţa insuficienţei hepatice / renale c) bolnavul a fost sau nu digitalizat anterior (cu consecinţe asupra mărimii dozei de încărcare). Tratamentul cu digitalice se numeşte "digitalizare" şi se face individualizat. 4.nu a primit niciodată digitală . fiolă) şi a căii de administrare (oral / i.Farmacologie este contraindicat Principii generale de administrare a tonicardiacelor : 1. Mărimea dozei de digitală variază în funcţie de: a) vârsta pacientului (la bătrâni.v. pentru a evita apariţia intoxicaţiei digitalice. Verapamil) cresc digoxinemia impunând reducerea dozelor de Digoxin. oral 3. filtrarea glomerulară este diminuată ceea ce impune reducerea dozei de Digoxin.10 zile nu a mai luat tratam.

insuficienţă cardiacă Prezentare şi administrare: Nefrix cp.Lanatozid "C" = 0. se administrează oral doza de întreţinere este : . corectată chirurgical).Digitalin = 5 pic / zi 5. 50 mg.3 ori / săptămână Indapamid ("Tertensif") Indicaţii: HTA uşoară / moderată / severă ! Observaţie: Actualmente este considerat "diureticul de uz cardiologic" deoarece este: • extrem de eficace.Farmacologie b) doza de întreţinere este doza care menţine efectul clinic dorit (rărirea frecvenţei cardiace. scad prin diverse mecanisme valorile tensiunii arteriale (TA).25mg = 1cp / zi . Diuretice tiazidice (Saluretice): Hidroclorotiazida (Nefrix) Indicaţii: hipertensiune arterială . DIURETICELE 1. ANTIHIPERTENSIVE Definiţie: Medicamentele antihipertensive. oral 50 mg de 2 .Digoxin = 0. AVC). Clase de medicamente antihipertensive administrate ca terapie de primă intenţie în formele de HTA uşoară / moderată A. normalizând tensiunea arterială la 80% din pacienţii hipertensivi . Tratamentul digitalic poate fi întrerupt : a) temporar (la bolnavii cu supradozaj digitalic) b) definitiv (fibrilaţie atrială remisă în ritm sinusal sau malformaţie cardiacă. b) prevenirea complicaţiilor secundare bolii hipertensive (EPA. administrarea lor urmărind două obiective: a) normalizarea cifrelor TA sau reducerea lor către valorile normale. regresia semnelor clinice ale insuficienţei cardiace).5 mg = 2 dj /zi .

Farmacologie • reduce hipertrofia ventriculară stângă • neutru din punct de vedere metabolic Prezentare şi administrare: Tertensif cp.v. 1 cp. criză hipertensivă.5 mg. • în doze mici. Diuretice de ansă Furosemid Indicaţii: HTA formă moderată şi severă. 40 mg oral 1 . / i.BLOCANTELE 1. hipercolesterolemie. β . / 24 ore 2. mai ales la hipertensivii vârstnici.2 cp.vasculare. hiperuricemie (excepţie indapamida) B.selective (β1-selective): • Nevibolol ("Nebilet") cp 5 mg (este β-blocantul cel mai cardioselectiv) • Bisoprolol ("Concor") cp 5 mg • Metoprolol ("Betaloc") cp 50 mg. • utilizarea lor cronică determină tulburări metabolice: hiperglicemie. β . diureticele reduc valorile tensiunii arteriale.blocante cardio . 2. oral.m. edeme de diverse etiologii Prezentare şi administrare: Furosemid cp. bisăptămânal fiole 2 ml / 20 mg i. având drept consecinţă diminuarea morbidităţii / mortalităţii cardio . în criza HTA / EPA • acţiunea hipotensoare a diureticelor este legată de depleţia de sodiu şi de scăderea volumului circulant. 100 mg . • acţiunea diureticelor este sinergică cu a altor hipotensoare.

! Observaţie: În prezent. INHIBITOARELE ENZIMEI DE CONVERSIE (IEC) • Captopril ("Capoten") cp 25 mg. β-blocante neselective • Propranolol ("Inderal") cp 10 mg. "Enap") cp 10 mg. 20 mg • Lisinopril ("Zestril") cp 20 mg • Ramipril ("Triatec") cp 5 mg • Perindopril ("Prestarium") cp 4 mg • Trandolapril ("Gopten") cp 2 mg (IEC cu cel mai lung T1/2) IEC sunt antihipertensive de primă linie şi înaltă performanţă: controlând valorile TA şi reducând semnificativ mortalitatea la pacienţii hipertensivi . aceste β-blocante tind a fi înlocuite de β-blocantele cardioselective care au o tolerabilitate superioară şi o complianţă terapeutică îmbunătăţită. 40 mg • Oxprenolol ("Transicor") cp 40 mg Indicaţii: HTA esenţială toate formele (preferenţial la hipertensivii tineri) în monoterapie sau în asociere cu alte hipotensoare.Farmacologie • Atenolol ("Tenormin") cp 50 mg Indicaţii: Toate β-blocantele enumerate mai sus sunt utilizate în terapia HTA esenţiale asigurând: un succes terapeutic pentru toate grupele de de hipertensivi un raport "trough-to-peak" ridicat (raportul dintre efectul antihipertensiv rezidual şi cel maxim) toleranţă foarte bună. C. 50 mg • Enalapril ("Renitec". cu incidenţă redusă a efectelor secundare 2.

10 mg • Felodipina ("Flodil") cp 5 mg. asigurând: D. în monoterapie sau asociat cu un diuretic foarte bună tolerabilitate pe loturi mari de hipertensivi o incidenţă a tusei de 10 ori mai redusă decât în cazurile tratate cu IEC . 10 mg • Lacidipina ("Caldine") cp 4 mg Ele asigură: un efect antihipertensiv pe 24 ore. "Epilat") cp 10 mg • Nicardipina ("Loxen") cp 20 mg • Amlodipina ("Norvasc") cp 5 mg. coronarieni.Farmacologie reducând hipertrofia ventriculară stângă având toleranţă foarte bună chiar şi la pacienţii hipertensivi cu risc crescut (vârstnici. diabetici) Se administrează oral în: 3 prize / 24 ore Captoprilul 2 prize / 24 ore Enalapril şi Lisonopril priză unică Ramipril. BLOCANTELE CANALELOR DE CALCIU • Nifedipina ("Adalat". Perindopril şi Trandolapril Inhibitorii receptorilor AT1 ai angiotensinei II • Losartan ("Cozar") • Valsartan ("Diovan") caps 80 mg Indicaţii: • HTA esenţială la toate vârstele.

risc de "Rebound" ! Metildopa Indicaţii: HTA medie / severă Prezentare şi administrare: Dopegyt / Aldomet cp.2 prize / 24 ore MEDICAMENTE DE A II-A ALTERNATIVĂ ÎN TERAPIA HTA ESENŢIALE Sunt administrate după eşecul medicaţiei hipotensoare de primă intenţie. afecţiuni asociate şi medicaţie concomitentă • tolerabilitate înaltă cu rată scăzută de renunţare la tratament • comoditate în administrare (1 .2 prize /zi) • Verapamil ("Isoptin') cp 40 mg. 75 mcg oral 2 x 1 cp. 120 mg • Diltiazem ("Dilzem") cp 60 mg.Farmacologie • un control constant al tensiunii arteriale indiferent de vârstă. Administrare: oral în 1 . 120 mg Indicaţii: HTA toate formele. în asociere cu alte hipotensoare Prezentare şi administrare: Haemiton cp. unde reduc semnificativ tensiunea arterială şi controlează eficient frecvenţa arterială cardiacă. ANTIHIPERTENSIVELE PRIN ACŢIUNE CENTRALĂ Clonidina Indicaţii: HTA formă moderată / severă. 250 mg oral la 8 ore ./zi ! Observaţie: La oprirea bruscă a terapiei. 80 mg.

(hipertrofie VS) .70% din hipertensivi. ! Observaţie: controlează valorile TA la 50 .ocular (retinopatie hipertensivă) . care poate fi reprezentat de: diuretice β . la verificări repetate b) persistentă.vasculari. fumatul) existenţa unei patologii asociate bolii hipertensive • Debutul terapiei hipotensoare se va face prin monoterapie.blocante IEC sau Losartan blocante de calciu Fiecare dintre aceste medicamente administrate în monoterapie. ţinând cont de: vârsta pacientului (diureticele sunt medicamentele hipotensoare cele mai bine tolerate de vârstnici) factorii de risc cardio . • În cazul controlului insuficient al valorilor tensionale prin tratament hipotensor monoterapic (administrat 3 săptămâni-1 lună) vom alege biterapia antihipertensivă astfel: β-blocante + IEC diuretice + β . în prezenţa dietei hiposodate c) visceralizată: cardiac . ce pot fi asociaţi bolnavului hipertensiv (obezitate. pentru a aprecia eficacitatea şi toleranţa medicamentului ales. diabet zaharat.blocante .Farmacologie PRINCIPII GENERALE DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR ANTIHIPERTENSIVE Când prescriem un antihipertensiv ? Atunci când HTA este: a) permanent crescută.renal (proteinurie) Cum prescriem un antihipertensiv ? • Tratamentul hipotensor este individualizat pentru fiecare bolnav în parte.

dilzem) diuretice IEC blocante de calciu (dihidropiridine) IEC blocante de calciu Blocante de calciu Metildopa β-blocante Contraindic aţii relative insuficienţă cardiacă cronică diabet zaharat BPCO Sarcină diuretice β-blocante β-blocante IEC Blocante de calciu . peste 90% din bolnavii hipertensivi răspund favorabil la tratament. Alegerea antihipertensivului în funcţie de vârsta pacientului Vârstă Tineri Vârstnici Clasa de medicamente β. blocantele de calciu Alegerea antihipertensivului în funcţie de patologia asociată HTA esenţiale Boala asociată Cardiopatie ischemică Aritmii Indicaţii β-blocante cardio-selective blocante de calciu (dihidropiridine) β-blocante blocante de calciu (verapamil.Farmacologie diuretice + IEC diuretice + blocante de calciu IEC + blocante de calciu β.blocante + dihidropiridine ! Observaţie: În urma acestor asocieri medicamentoase.blocante . care controlează valorile tensionale. până la atingerea dozei minime eficace. IEC diuretice . • Tratamentul hipotensor (indiferent de medicamentul ales) se va începe prin administrarea de doze mici. care se cresc progresiv.

1. cât mai precoce) d) EPA (edem pulmonar acut ) (i. NITROGLICERINA Indicaţii: a) angină pectorală de efort b) criză de angină pectorală c) IMA (infarct miocardic acut ) (i.5 mg. având drept consecinţă oprirea / rărirea frecvenţei crizelor anginoase. Pentaeritril tetranitrat ("Pentalong"/"Nitropector") .50 mg. în IMA (infarct miocardic acut ) 2. 2 doze /zi 4. 40 mg oral la 6-8 ore. Isosorbid dinitrat ("Isoket" / "Isodinit"/ "Maycor") .ung. 20 mg oral la 6-8 ore.cp = 0. 1.cp 50 mg. 20 mg oral la 8 ore II β . 2% precordial. sublingual în criza de angor .v. I Derivaţii nitraţi constituie prima medicaţie antianginoasă introdusă în terapeutică (1857). aplicaţii precordial .4 mg în criză .) Prezentare şi administrare: Nitroglicerina . β-blocante cardio-selective .fiole = i.BLOCANTELE sunt medicamente care reduc frecvenţa cardiacă şi forţa de contracţie a miocardului. diminuând necesarul de oxigen miocardic.Atenolol ("Tenormin") .Farmacologie ANTIANGINOASE Antianginoasele sunt medicamente care restabilesc echilibrul între necesarul şi oferta de oxigen la nivelul miocardului ischemiat. 2 doze /zi 3.spray 1 puf = 0.cp = 20 mg.TTS = plasture cu Nitroglicerină. Isosorbid mononitrat (" Maycor") .cp = 10 mg. aplicaţii locale pe tegument . 100 mg (doză unică) .v.cp .v.

post infarct ! Observaţie: Cardioselectivitatea este dozo-dependentă 2. în angina pectorală de efort.cp 40 mg ! Observaţie . 40 mg.nu vor fi asociate β-blocantele cu Verapamil sau Dilzem (datorită sumării efectului inotrop şi cronotrop negativ) III BLOCANTELE CANALELOR DE CALCIU Sunt medicamente care reduc necesarul de oxigen miocardic (Verapamil / Dilzem) sau cresc oferta de oxigen la nivelul miocardului ischemiat (dihidropiridinele).administrare oral la 8 ore. 10 mg • Nifedipina ("Epilat") cp 20 mg • Verapamil ("Isoptin") cp 60 mg.Farmacologie . terapia β-blocantă nu va fi întreruptă brusc datorită riscului de rebound hipertensiv . β-blocante neselective : .în boala coronariană.Oxprenolol .Propanolol . . 10 mg • Felodipina ("Plendil") cp 5 mg.cp 10 mg. 120 mg • Diltiazem ("Dilzem") cp 80 mg .Acebutolol cp. • Amlodipina ("Norvasc") cp 5 mg.Metoprolol cp 100 mg (2 doze /zi) .

4 mg Indicaţii : tratament profilactic al crizelor de angină pectorală (angor de efort şi angor spontan) Administrare: oral.4 mg (1 puf repetat la 5 minute de maximum 3 ori).Farmacologie Indicaţii: angină pectorală instabilă boală coronariană cu: HTA esenţială şi tahiaritmii supraventriculare Administrare: oral 1 .2 prize / zi IV Molsidomina ("Corvasal") cp 2 mg. se impune consult medical .risc IMA) b) Nitrolingual spray 1 puf = 0. utilizăm: a) în angina pectorală de efort Derivaţi nitraţi + β-blocante Trimetazidină / Molsidomină (adm. Pentru profilaxia crizei anginoase. Trimetazidina ("Preductal") cp 20 mg Indicaţii: tratamentul pe termen lung al anginei pectorale conferind tuturor pacienţilor coronarieni: citoprotecţie miocardică permanentă eficacitate antianginoasă majoră Administrare: 60 mg / 24 ore în timpul meselor PRINCIPII GENERALE DE ADMINISTRARE A MEDICAŢIEI ANTIANGINOASE 1. 2.5 mg sublingual 1 cp repetat la nevoie după 5 minute de maximum 3 ori (dacă durerea precordială persistă. administrăm: a) Nitroglicerină cp = 0. În criza de angină pectorală. în 4 prize / 24 ore V. oral/transdermic) (preferabil cardio-selective) .

5. înaintea unei situaţii cunoscute de pacient ca declanşatoare a crizei anginoase (stress.β-blocante cardioselective . b) Termenul de valabilitate obişnuit al Nitroglicerinei de uz sublingual. putând fi utilizată şi profilactic .frig). efort fizic.4 mg). b) pot fi utilizate doze mici de: • • • derivaţi nitraţi (se reduce intensitatea cefaleei pulsatile şi creşte complianţa pacientului la tratament). 4.5 mg . La bolnavii care prezintă patologie asociată de tip : a) boala coronariană + HTA forme diverse b) boala coronariană + aritmii supraventriculare Vom administra fie ."cefaleea pulsatilă" . β-blocante diminuă semnificativ efectul inotrop negativ secundar al acestor medicamente).deoarece există riscul renunţării la . este scurt ~ 3 luni (nu se vor cumpăra mai multe cutii pentru stocaj la domiciliu.Farmacologie b) în angina pectorală instabilă Derivaţi nitraţi + Blocante ale canalelor de calciu (oral / transdermic) 3. Bolnavul care urmează tratamentul antianginos cu derivaţi nitraţi. de tip amlodipină (risc mic de tahicardie reflexă şi de hTA ortostatică). spray = 0. Avantajele acestor asocieri medicamentoase: a) cresc toleranţa la efort a bolnavilor coronarieni (medicamentele alese acţionând sinergic). va fi în permanenţă la îndemâna bolnavului. c) Bolnavul trebuie să cunoască cel mai neplăcut şi frecvent efect advers al Nitroglicerinei . va primi de la medic următoarele informaţii : a) Nitroglicerina (cp = 0. Blocante de calciu. existînd riscul expirării termenului de valabilitate).blocante ale canalelor de calciu care au dublă acţiune famacodinamică (antianginoasă şi hipotensoare / antiaritmică).

ATRIALE MEDICAMENT AMIODARONA FLECAINIDA PROPAFENONA TAHIARITMII SUPRAVENTRICULAR E TAHIARITMII VENTRICULARE B-BLOCANTE VERAPAMIL DILTIAZEM CHINIDINĂ LIDOCAINĂ (XILINĂ) PROCAINAMIDĂ FENITONĂ TOCAINIDA DISOPIRAMIDA ATROPINA care BRADICARDII SINUSALE care BRADICARDI AV toate ISOPRENALINA . bolnavul considerînd. ANTIARITMICE Definiţie sunt medicamente care acţionează prin deprimarea . de conducere II "M" care încetinesc conducerea impulsurilor în atrii şi nodul AV III "M" care încetinesc conducerea intraventriculară IV "M" accelerează conducerea în atrii V "M" accelerează conducerea la nivelurile INDICAŢIE ARITMII .5 grupe: ACŢIUNE I "M" care încetinesc viteza de conducere a impulsurilor la toate nivelele sist.excitabilităţii fiind utilizate în scop curativ / profilactic la bolnavii cu aritmii cardiace.conducerii .Farmacologie medicament.automatismului miocardului . Clasificarea antiaritmicelor (după acţiunea farmacodinamică şi locul de acţiune) .VENTRICULARE . eronat că doar la el se manifestă acest efect deranjant.

II Ce trebuie făcut înainte de administrarea unui antiaritmic ? a) evaluarea funcţiei cardiace a pacientului b) întreruperea administrării unui medicament potenţial aritmogen : .favorizarea acţiunii " proaritmice " a medicamentului Efect proaritmic = efectul paradoxal de agravare a unei aritmii existente sau inducerea unei aritmii noi.antintidepresive triciclice . Observaţie: Toate antiaritmicele sunt medicamente cu indice terapeutic mic.hTA marcată cu stare de şoc .Farmacologie PRINCIPII DE ADMINISTRARE ALE MEDICAŢIEI ANTIARITMICE I Când prescriem un antiaritmic ? a) când aritmia a fost dovedită pe EKG/HOLTER b) când riscul aritmiei este superior celui rezultat din administrarea antiaritmicului.agravarea / decompensarea insuficienţei cardiace .decompensarea unei insuficienţe cardiace cronice .simpaticomimetice . De reţinut: 1) Consecinţele funcţionale ale aritmiei prelungite / recidivante : Scăderea debitului caridiac duce la : .sincopa cardiovasculară aritmică . necesitând monitorizarea terapiei.agravarea ischemiei miocardice la coronarieni 2) Majoritatea antiaritmicelor au efect inotrop (negativ) (excepţie Amiodarona şi Lidocaina) Scăderea inotropismului duce la : .

hipopotasemie. b) mărimea dozei va fi individualizată în funcţie de : .v. astfel: β.blocante / blocante de Ca / amiodaronă dacă bolnavul prezintă asociat boală coronariană.traseul EKG . Reprezentanţii medicaţiei antiaritmice 1) β .diureticele hipokalemiate favorizează efectul proaritmic al antiaritmicelor.v. Cum prescriem un antiritmic ? a) monoterapia antiaritmică este regulă de administrare.v.terapia de elecţie : Verapamil f 5 mg i.alternative de tratament (în lipsa blocantelor de Ca) : Digoxin i.răspunsul bolnavului la tratament c) se va ţine cont de eventualele posibile interacţiuni între antiaritmice şi medicamentele administrate concomitent: . FA-fibrilaţie atrială paroxistică) . 3) în tahiaritmii cronice: Digoxin Verapamil / Dilzem Sotalol Amiodaronă hipomagneziemie IV.blocante: .titrul concentraţiei plasmatice al antiaritmicului ales .blocante -în tahiaritmia supraventriculară indusă de efort / stress β. .v.Farmacologie c) tratamentul factorilor favorizanţi ai aritmiilor : .v. III Ce antiaritmic alegem ? 1) în tahiaritmiile paroxistice (TPS-tahicardie paroxistică supraventriculară. Dilzem i. 2) în bradicardii paroxistice : Atropina i. Propafenonă i.

40 mg. Administrare în tahiaritmii ventriculare: iniţial 100 mg.Farmacologie Propranolol . 120.doză unică/24h (tenormin) 2) Blocante de calciu : Verapamil (Isoptin) cp . apoi i. 240 mg. Se administrează oral în 2 . Amiodarona ("Cordarone") cp = 200 mg.v. (Diltiazem) cp . 40. oral la 8 ore 5. . 3.cp .v. 80.100 mg. Observaţie: Amiodarona are şi efect antianginos (prin coronarodilataţie) 4. în perfuzie 2-4 mg/kgc/oră Prescrieţi o reţetă la un bolnav cu dg : 1. 100 mg Bisoprolol cp 5 mg oral 1 . Fibrilaţie atrială cronică.. . Boală coronariană.v.50. Tahicardie paroxistică supraventriculară.2 prize/zi Dilzem.10 mg. . Metoprolol cp 50 mg. 2. . Atenolol cp .fiole 5 ml / 5 mg i.60 şi 120 mg. Aritmie extrasistolică atrială.3 prize/24 ore 3. Lidocaina (Xilina) de uz cardiologic f = 5 ml / 50 mg i. Procainamida cp = 20 mg. Hipertiroidism.

DIURETICE Definiţie: Diureticele sunt medicamente care au capacitatea de a creşte tranzitor volumul diurezei. Tahicardie ventriculară.lent instalată (în aprox. aceste diuretice cresc capacitatea de efort şi ameliorează calitatea vieţii bolnavilor. Cardiopatie ischemică cronică. Au efect natriuretic puternic. blocantele de Ca) pot controla cifrele tensionale la mulţi pacienţi hipertensivi b) Insuficienţa cardiacă cronică Asociate cu terapia vasodilatatoare ± digitală. Diuretice tiazidice (saluretice) şi înrudite Hidroclorotiazida (Nefrix) cp 25 mg Indapamida (Tertensif) cp 2. prin creşterea natriurezei. 2 ore) . 1. fiind utilizate în terapia HTA şi a sindromului edematos de diverse etiologii. • Acţiunea natriuretică şi efectul asupra eliminării potasiului.prelungită 12 . permite individualizarea următoarelor clase de diuretice: Reprezentanţi A.moderată comparativ cu a diureticelor de ansă Utilizări terapeutice: Diureticele tiazidice sunt larg utilizate în : a) HTA esenţială uşoară /moderată Administrate oral în monoterapie sau în asociere cu alte hipotensoare (β-blocante. Diuretice de ansă: . Ele cresc eliminarea urinară a K expunând bolnavul la riscul hipopotasemiei. Diuretice kaliuretice. 2.24 ore . IEC.Farmacologie 4.5 mg Acţiunea diuretică este : .

criză HTA ! Observaţie: Diureticele hipokalemiante pot induce relativ frecvent hipopotasemie manifestată prin astenie marcată. Diuretice care economisesc potasiul (hiperkalemiante) Reprezentanţi: Spironolactona ("Aldactona") dj 25 mg Amilorid cp 5 mg Au efect diuretic : .Farmacologie Reprezentanţi: Furosemid ("Lasix") cp 40 mg .puternică (sunt cele mai puternice diuretice) Utilizări terapeutice: a) Insuficienţă cardiacă cronică . şi 30 min de la adm.) datorită acţiunii lor puternice şi rapide b) Insuficienţă renală cronică c) Sindrom nefrotic d) Ciroză hepatică cu ascită e) HTA esenţială .moderat . orală) .v. Panagin dj) B. Ea poate fi corectată prin coadministrarea unor medicamente ce conţin săruri de K (Aspacardin cp.rapidă (în 5min de la adm. crampe musculare. f 2 ml/20 mg Bumetanid ("Burinex") cp 5 mg Acţiune diuretică este: .scurtă (4-6 ore) .lent instalat (după 24-72 ore) . modificări EKG (aplatizarea şi negativarea undei T).v. i.prelungit(încă 2-3 zile de la oprirea tratamentului) . în asocierea cu digitală şi terapie vasodilatatoare (IEC) a) Edem pulmonar acut (i.

hipertensiune arterială uşoară/moderată ca monoterapie sau în asociere cu alte hipotensoare (β-blocante. secundare hipopotasemiei. asociată cu : .IEC . ciroză hepatică 4. Utilizări terapeutice: edeme hepatice (ca terapie de primă alegere. unde reduc riscul tahiaritmiilor. insuficienţa cardiacă cronică.Farmacologie Avantajul utilizării lor în terapeutică este efectul antikaliuretic. sindrom nefrotic şi insuficienţă renală cronică 5.regim hiposodat . C. Reprezentanţi: a) Moduretic cp = Hidroclorotiazida + Amilorid 50 mg b) Logiren cp c) Aldalix cp = Furosemid 40 mg = Furosemid 20 mg + 5 mg + Amilorid 5 mg Spironolactonă 50 mg PRINCIPII DE UTILIZARE A DIURETICELOR A. IEC.± digitalice 3. Asocieri de diuretice Sunt utilizate în tratamentul HTA şi al insuficienţei cardiace. în asociere cu regim hiposodat). blocante de calciu) 3. urgenţe medico-chirurgicale : -edem pulmonar acut . Când prescriem un diuretic ? La bolnavii cu : 1.

Farmacologie -criza hipertensivă -edem cerebral B. Sunt contraindicate diureticele tiazidice (ele diminuă filtrarea glomerulară) şi diureticele care economisesc potasiul (datorită riscului de hiperpotasemie).v.efectele secundare posibile Exemple: a) în urgenţe : . mărimea dozei. Pot fi utilizate şi asocierile de diuretice de tip Moduretic sau Logiren c) în ciroza hepatică se aleg preferenţial diureticele care economisesc potasiul d) în IRC administrăm doar diuretice de ansă. asociat cu doze mici de diuretice care economisesc K (pt. a diminua riscul hipoK generatoare de aritmii).criza hipertensivă vom administra FUROSEMID i. blând sau intens) . e) vârstnicii sunt pacienţii cei mai expuşi la efecte adverse (hipoK.vârsta pacientului .situaţia clinică în care se prezintă bolnavul . Criterii de alegere a unui diuretic Tipul de diuretic ales. datorită acţiunii rapide şi puternice b) în HTA uşoară/moderată şi în insuficienţa cardiacă cronică se preferă administrarea orală bi/trisăptăminală a unui diuretic tiazidic sau de ansă.edem pulmonar acut . calea şi ritmul de administrare vor fi particularizate pentru fiecare pacient în parte în funcţie de : . .efectul diuretic aşteptat (rapid sau lent instalat .de aceea se impune ajustarea dozelor la această categorie de bolnavi. hTA).

se vor administra dozele minime eficace .ionograma (pt. Nu administrăm tratament diuretic în : .edemele legate de o cauză venoasă sau limfatică -edemele iatrogene (ex. Interacţiunile medicamentoase ale diureticelor . se va alege diureticul cu preţul de cost cel mai redus. Supravegherea tratamentului diuretic Un tratament diuretic administrat prelungit va fi urmărit : 1) clinic : .obezitate .Farmacologie C.glicemia .la efect terapeutic egal.căutarea semnelor de deshidratare 2) biologic : . pentru a mări complianţa terapeutică D. .edemele din cursul sarcinii .uricemia Observaţie: .măsurarea diurezei . controlul kalemiei şi natremiei) .T.greutatea corporală .secundare administrării dihidropiridinelor) E.A.

tiazidice .de ansă 3.tiazidice . Diureticele . Streptomicina.de ansă 2. Diureticele de ansă Metformina ("Meguan") . Diureticele . monitorizarea ajus4. Se şi nefrotoxicităţii antibiotiimpune economisesc potasiul ! Observaţie: În cazul prescrierii asociate a diureticelor cu medicamentele de mai sus. Tobramicina) Medicamente cu care interacţionează Digitalice Consecinţa interacţiunii Favorizează efectele toxice ale digitalei Expune pacientul diabetic la risc ↑ de acidoză lactică ↑ riscul oto celor. Kanamicina.Farmacologie Interacţiunile medicamentoase ale diureticelor : Tipul de diuretice 1. monitorizarea concentraţiei plasmatice). se va ţine seama obligatoriu de interacţiunile care intervin şi se vor lua măsurile care se impun (ajustarea dozelor . Diureticele tarea dozelor care Inhibitoarele enzimei de Risc de hiperK conversie angiotensinei a Cplasm.antidiabetic oral Aminoglicozidele (Gentamicina. pt. .

.Roxatidina: Roxane comp.efervescente . 150 sau 300 mg. fiole 100 mg. 20 sau 40 mg. 200 mg. f. . cp. (150 mg ) • hemoragii prin ulcer gastric • esofagita de reflux . 20 mg .Nizatidina: Axid comp. 800 mg.Famotidina: Famodar comp.doză de atac 4 săpt./4 ml.gastric .doză de întreţinere 2 săpt. Quamatel: cp. Utilizări terapeutice: • ulcer activ . ANTIULCEROASELE I ANTISECRETOARELE: Sunt: A. 75 sau 150 mg. (300 mg Ranitidină) .Farmacologie CURS 7 Medicaţia aparatului digestiv.doză de întreţinere 4 săpt.Ranitidina: Zantac comp.monodoză seara .duodenal .Cimetidina: Cimetidin comp.monodoză seara 8 săpt. . Antihistaminicele H2 sunt substanţe medicamentoase care inhibă efectul excitosecretor gastric al histaminei. (300 mg Ranitidină) . . 20 sau 40 mg.50mg.monodoză seara -doză de atac 6-8 săpt.(150 mg Ranitidină). 150 sau 300 mg. . f.

la hepatici 600mg /zi. Doza de atac înlătură durerea şi grăbeşte vindecarea leziunii.Butilscopolamina: Scobutil comp.f 1ml/0. . doza de întreţinere previne recidivele. betablocantele (Propranolol). digitalicele (Digoxina). Dozele trebuiesc potrivite în aşa fel încât să nu se producă aclorhidrie (ceea ce ar permite dezvoltarea florei bacteriene (Helicobacter pylori. 5 mg . (Buscopan) fiole 10 mg. 7.Oxifenoniu: Oxifenoniu comp. Antihistaminicele medicamentoase H2 interacţionează toxicitatea: cu următoarele substanţe cumarinice. Se verifică benignitatea înainte şi după tratament !!! 4. Administrarea ca monodoză seara înainte de culcare este comodă. 6.Pirenzepina: . mărindu-le anticoagulantele antiepilepticele (Fenitoina). . .Gastrozepin comp 25 mg. . .Farmacologie Principii de administrare: 1. 3.Atropina: . 2.Lizadon comp . Antihistaminicele H2 au riscul toxicităţii cumulative . sup. La vârstnici dozele trebuie să fie mai mici. 5. stăpâneşte şi controlează hipersecreţia gastrică nocturnă.25 mg . bazele xantice (Teofilina).Sulfat de Atropină .Propantelina : Propantelina dg 15 mg . Campilobacter pylori) şi formarea de nitrozamine cu potenţial cancerigen. Anticolinergicele: sunt substanţe medicamentoase care acţionează atât pe cale vagală cât şi pe cale gastrică. benzodiozepinele (Diazepam). 10 mg.dozele la renali nu trebuie să depăşească 400 mg /zi. Indicaţia majoră este ulcerul gastro-duodenal numai după confirmarea caracterului benign (examen radiologic şi endoscopic). 10 mg. sup. B.Foladon comp.f 1ml/1mg .

Omeprazolul antiepilepticele. În ulcer duodenal şi esofagita de reflux are o eficacitate superioară antihistaminicelor H2 în administrare ca monodoză pe o durată de aproximativ 8 săptămîni. se folosesc foarte rar în tratamentul ulcerului gastric. 2.Omeprazol: Losec comp 20 mg . Analogi ai prostaglandinelor sunt substanţe medicamentoase care: • stimulează secreţia de mucus şi bicarbonaţi. Omeprazolul este medicaţia de primă alegere în sindromul Zollinger-Ellison. . D. deosebită structural şi farmacodinamic de celelalte anticolinergice. C.Misoprostol: Cytotec comp 200 mg interacţionează cu anticoagulantele cumarinice şi cu . Se foloseşte mai ales în esofagita de reflux (nu relaxează sfincterul esofagian) şi în sindromul Zollinger-Ellison. are o activitate selectivă pe receptorii M1 şi o eficienţă terapeutică comparabilă cu a Cimetidinei. tulburări de micţiune . 2. Administrarea cronică (mai mult de 8 săptămâni) impune prudenţă deoarece efectul intens antiacid va determina un nivel crescut de nitrozamine. hipergastrinemie şi respectiv hiperplazia celulelor enterocromafine sub forma tumorilor carcinoide (mai ales la tineri) 4. Anticolinergicele neselective cu acţiune antisecretoare de scurtă durată (3-5 ore) au efecte adverse parasimpaticolitice marcate: gură uscată. constipaţie. Pirenzepina. 3. tulburări de vedere.K .Farmacologie Principii de administrare: 1. . Blocantele pompei de protoni sunt substanţe medicamentoase care inhibă pompa H . • au efect citoprotector. • inhibă secreţia acidă. Glaveral Principii de administrare: 1.ATP ază din celulele parietale scăzând semnificativ secreţia gastrică acidă.

2. are efecte ocitocice. Analogi ai somatostatinei sunt substanţe medicamentoase care inhibă secreţia patologic crescută a hormonului de creştere. E. carbonat. Milk of magnezia comp.Farmacologie Principii de administrare: 1. Compuşii de calciu : carbonat 4. Misoprostolul este contraindicat în sarcină. a peptidelor. în profilaxia ulcerului iatrogen pe toată durata administrării AINS. oxid 3. Compuşii de sodiu : bicarbonat Prezentare comercială: ♦ Trisilicalm . carbonat bazic. 2. Maalox comp. Aluminiu hidroxid . trisilicat de Mg. Compuşii de aluminiu : hidroxid. fosfat. (oxid. serotoninei. Compuşii de magneziu : trisilicat. (carbonat de Ca. trisilicat de magneziu) ♦ Silicolact . (hidroxid şi fosfat de Al) ♦ Dicarbocalm . hidroxid de Al) . susp.Octreotida: Sandostatin fiole Principii de administrare: • Octreotida se administrează în sindromul Zollinger-Ellison şi în tumori endocrine gastroenteropancreatice. . carbonat de Mg. II ANTIACIDELE sunt baze slabe capabile să neutralizeze acidul clorhidric şi să scadă activitatea pepsinei. Misoprostolul este utilizat cel mai adesea în tratamentul ulcerului activ gastric şi duodenal. hidroxid. gastrinei produse în sistemul endocrin gastroenteropancreatic. pe cale injectabilă ca doză de atac şi doză de întreţinere. Sunt : 1.susp. Almagel comp. fl..

Unele au efect antibacterian faţă de Helicobacter pylori. 4. Se administrează oral cu 1/2 oră înainte de mâncare. Schema raţională de tratament prevede administrarea lor la 1 oră şi la 3 ore postprandial (când încetează efectul tampon al alimentelor) urmând ca apoi să se reia ciclul masă . 3. Preparatele comerciale conţin substanţe antiacide asociate între ele antiacidele rapide cu cele lente şi antiacidele solubile cu cele insolubile pentru a creşte efectul antiacid şi a scădea efectul de rebound. Se prescriu ca medicamente tipizate pentru liniştirea durerii ulceroase acute . chinolonele . III CITOPROTECTOARELE GASTRICE (Pansamente gastrice) sunt substanţe medicamentoase care prin fixarea lor pe mucoasa gastrică realizează o protecţie mecanică a acesteia. 2. În această perioadă se evită antiacidele şi laptele (medicamentul acţionează doar în mediu acid). 4.Subcitrat de bismut: De-nol comp.le scade Bd % (asocierile trebuiesc evitate !). 5. întrucât au efect marcat de rebound producând creşterea bruscă a gastrinemiei şi a acidităţii.Farmacologie Principii de administrare: 1.antiacide. Sucralfatul interacţionează cu Tetraciclina.Sucralfat: Gastrofait Venter Principii de administrare: 1. Subcitratul de bismut este contraindicat la bolnavii cu insuficienţă renală (toxicitate cumulativă). Pe perioada tratamentului cu subcitrat de bismut (primele 10 zile) se asociază un antibacterian eficace faţă de Helicobacter pylori. formele lichide sunt mai eficiente. Teofilina. . comp1000 mg. Ultima doză se administrează seara înainte de culcare. 3. 2. . Digoxina. Antiacidele au utilizări limitate . granule 1000 mg . ele nu mai constituie (ca altă dată) agenţi de elecţie pentru prevenirea recurenţei.

50 mg/2ml B.5 mg. sup 30 mg 2. Propulsivele = Gastrokineticele sau Prokineticele sunt antivom 2. Antivomitivele clasice: 1. Antagonişti ai serotoninei a) Ondansetron : Zofran comp 4mg . Antihistaminicele H1 a) Prometazina : Romergan dg 30 mg . sup. 2 mg. fiole 6. 25 mg c) Tietilperazina: Torecan dg 6. 5 mg. sup 20 mg b) Domperidon: Motilium comp 10 mg c) Cisaprida : Prepulsid comp. Fenotiazinele a) Clorpromazina: Clordelazin dg 25 mg Plegomazin f.5 mg . 3. tulburări extrapiramidale . Butirofenonele a) Haloperidol: Haldol comp 0. 10 mg . 5 mg . f . Propulsive = Gastrokinetice a) Metoclopramida : Metoclopramid comp. 5 mg/ml 4. 3 mg/3 ml c) Tropisetron : Navoban caps. . 4. f. hipotensiune arterială ortostatică (nu ridicăm brusc bolnavul în picioare după efectuarea injecţiei). 8 mg . sunt utile în sindromul de vărsătură din hipomotilitatea gastrică. itive prin stimularea motilităţii gastrointestinale + creşterea tonusului sfincterului esofagian + relaxarea sfincterului piloric (prin mecanism colinergic). Antivomitivele fenotiazinice pot provoca reacţii adverse: somnolenţă. f . 25 mg/5 ml b) Proclorperazina: Emetiral dg 5 mg.5 mg 3. 5 mg . nu sunt indicate în vărsăturile din sarcină.1 mg/1ml Principii de utilizare raţională 1.Farmacologie ANTIVOMITIVELE Sunt : A. 5 mg . f 4 mg/ml şi 8 mg/2ml b) Granisetron : Kitril f.

Acidul dihidrocolic: Fiobilin comp 250 mg 3. laxative. antiflatulente. soluţie 20 mg/100 ml 2. 9. Cynara scolimus : Anghirol dg 250 mg 5.Farmacologie 5. 2. Hidrocolereticele şi colagogele sunt indicate în diskinezii biliare . Acidul ursodezoxicolic : Ursofalk caps 250 mg Principii de utilizare raţională 1. contraindicate în calculoze biliare. Diosmectita: Smecta plic pentru suspensie 3. COLAGOGE ŞI ALTE MODIFICATOARE ALE SECREŢIEI BILIARE Sunt : 1. Loperamida: Imodium caps 2 mg . Acidul cheno şi ursodezoxicolic sunt indicate în calculoza colesterolică radiotransparentă cu diametru < 15 mm MEDICAMENTELE INTESTINULUI: (antidiareice. 100 mg 4. Terpenele : Bilichol caps . Cărbunele medicinal: Carbo medicinalis comp 50 mg . Alte produse : Tarbedol granule 7. Antagoniştii serotoninei sunt antivomitive indicate îndeosebi pentru prevenirea stării de greaţă şi vomă provocate de anticanceroase şi radioterapie. Rowacol caps. 6.. sol. Prometazina şi scopolamina sunt medicamente utilizate în profilaxia răului de mişcare. purgative) Sunt : 1. Îmbunătăţesc calitatea vieţii pacientului. Propilbenzen : Carbicol caps. Sărurile biliare (bilă bovină uscată): Colebil dg 2. Acidul chenodezoxicolic : Chenofalk caps 250 mg 8. COLERETICE.internă 6.

purgativelor în doze mari pot determina apariţia "bolii laxativelor" (pierderi de apă.supozitoare cu glicerină 12. iar utilizarea cronică a uleiurilor laxative (parafina) interferă absorbţia factorilor alimentari liposolubili (A.10 mg 8.purgativele (4-12) au utilizări limitate.Rixative X-PREP. Macrogol 4000 . Sunt folosite în constipaţia funcţională ca o suplimentare a recomandărilor igieno dietetice atunci cînd acestea nu sunt suficiente. Sunt contraindicate în abdomenul acut chirurgical şi sarcina aproape de termen. Lactuloza: Lactulose sirop 65/100ml 10. 5 mg. Autoadministrarea lor repetată fără discernământ în afara recomandărilor medicale pot provoca constipaţia. Loperamida. 6. Fenolftaleină: Ciocolax tablete 480 mg 7. Dulcolax dj. 3. Marmelade laxative . Extracte din plante: Cortelax dj. Utilizarea cronică a laxativelor . electroliţi). antidiareic de tip opioid cu acţiune selectivă la nivelul tractului gastro duodenal nu dezvoltă dependenţă. Glicerină .3) sunt utile ca tratamente simptomatice. Laxativele . 11. Docusat sodic: Sintolax dg 50 mg 6. 5. sup.1 g 9. Medicamentele antidiareice (1.soluţie int.2. 4. Senna: Regulax cuburi 1.Farmacologie 4. 2. . Bisacodil: Laxadin comp 5 mg.K) determinînd neabsorbirea acestora.D.Forlax plic cu pulbere Principiile de utilizare raţională: 1. Ulei de parafină : Agarol emulsie 5.E.

4. Au efect natriuretic puternic. Diuretice tiazidice (saluretice) şi înrudite Hidroclorotiazida (Nefrix) cp 25 mg Indapamida (Tertensif) cp 2.moderată comparativ cu a diureticelor de ansă Utilizări terapeutice: Diureticele tiazidice sunt larg utilizate în : . • Acţiunea natriuretică şi efectul asupra eliminării potasiului.5 mg Acţiunea diuretică este : .24 ore .prelungită 12 .Farmacologie CURS 8 Medicaţia aparatului renal DIURETICE Definiţie: Diureticele sunt medicamente care au capacitatea de a creşte tranzitor volumul diurezei. Diuretice kaliuretice. Ele cresc eliminarea urinară a K expunând bolnavul la riscul hipopotasemiei. 2 ore) . permite individualizarea următoarelor clase de diuretice: Reprezentanţi D.lent instalată (în aprox. fiind utilizate în terapia HTA şi a sindromului edematos de diverse etiologii. prin creşterea natriurezei.

v.v. în asocierea cu digitală şi terapie vasodilatatoare (IEC) f) Edem pulmonar acut (i. f 2 ml/20 mg Bumetanid ("Burinex") cp 5 mg Acţiune diuretică este: . crampe musculare. Diuretice de ansă: Reprezentanţi: Furosemid ("Lasix") cp 40 mg . Diuretice care economisesc potasiul (hiperkalemiante) .rapidă (în 5min de la adm. IEC. blocantele de Ca) pot controla cifrele tensionale la mulţi pacienţi hipertensivi b) Insuficienţa cardiacă cronică Asociate cu terapia vasodilatatoare ± digitală. şi 30 min de la adm. orală) . i.scurtă (4-6 ore) . Panagin dj) E.puternică (sunt cele mai puternice diuretice) Utilizări terapeutice: a) Insuficienţă cardiacă cronică . aceste diuretice cresc capacitatea de efort şi ameliorează calitatea vieţii bolnavilor. Ea poate fi corectată prin coadministrarea unor medicamente ce conţin săruri de K (Aspacardin cp. modificări EKG (aplatizarea şi negativarea undei T).) datorită acţiunii lor puternice şi rapide g) Insuficienţă renală cronică h) Sindrom nefrotic i) Ciroză hepatică cu ascită j) HTA esenţială . 5.Farmacologie a) HTA esenţială uşoară /moderată Administrate oral în monoterapie sau în asociere cu alte hipotensoare (β-blocante. criză HTA ! Observaţie: Diureticele hipokalemiante pot induce relativ frecvent hipopotasemie manifestată prin astenie marcată.

hipertensiune arterială uşoară/moderată ca monoterapie sau în asociere cu alte hipotensoare (β-blocante. insuficienţa cardiacă cronică. secundare hipopotasemiei. IEC.Farmacologie Reprezentanţi: Spironolactona ("Aldactona") dj 25 mg Amilorid cp 5 mg Au efect diuretic : . blocante de calciu) 6. Reprezentanţi: a) Moduretic cp = Hidroclorotiazida + Amilorid 50 mg b) Logiren cp c) Aldalix cp = Furosemid 40 mg = Furosemid 20 mg Principii de utilizare a diureticelor A. Când prescriem un diuretic ? La bolnavii cu : 1.lent instalat (după 24-72 ore) . unde reduc riscul tahiaritmiilor.prelungit(încă 2-3 zile de la oprirea tratamentului) Avantajul utilizării lor în terapeutică este efectul antikaliuretic. asociată cu : + 5 mg + Amilorid 5 mg Spironolactonă 50 mg . Utilizări terapeutice: edeme hepatice (ca terapie de primă alegere. în asociere cu regim hiposodat).moderat . Asocieri de diuretice Sunt utilizate în tratamentul HTA şi al insuficienţei cardiace. F.

datorită acţiunii rapide şi puternice b) în HTA uşoară/moderată şi în insuficienţa cardiacă cronică se preferă administrarea orală bi/trisăptăminală a unui diuretic tiazidic sau de ansă.situaţia clinică în care se prezintă bolnavul . Pot fi utilizate şi asocierile de diuretice de tip Moduretic sau Logiren . asociat cu doze mici de diuretice care economisesc K (pt. ciroză hepatică 4.v.efectul diuretic aşteptat (rapid sau lent instalat . urgenţe medico-chirurgicale : -edem pulmonar acut -criza hipertensivă -edem cerebral B.Farmacologie . sindrom nefrotic şi insuficienţă renală cronică 5.efectele secundare posibile Exemple: a) în urgenţe : .± digitalice 3.vârsta pacientului .IEC . mărimea dozei. calea şi ritmul de administrare vor fi particularizate pentru fiecare pacient în parte în funcţie de : .criza hipertensivă vom administra FUROSEMID i.edem pulmonar acut . Criterii de alegere a unui diuretic Tipul de diuretic ales. blând sau intens) . a diminua riscul hipoK generatoare de aritmii).regim hiposodat .

ionograma (pt.obezitate .greutatea corporală .căutarea semnelor de deshidratare 2) biologic : . Nu administrăm tratament diuretic în : . Supravegherea tratamentului diuretic Un tratament diuretic administrat prelungit va fi urmărit : 1) clinic : .Farmacologie c) în ciroza hepatică se aleg preferenţial diureticele care economisesc potasiul d) în IRC administrăm doar diuretice de ansă.T. C.edemele din cursul sarcinii . pentru a mări complianţa terapeutică D.se vor administra dozele minime eficace . se va alege diureticul cu preţul de cost cel mai redus.uricemia Observaţie: .glicemia .A.la efect terapeutic egal. e) vârstnicii sunt pacienţii cei mai expuşi la efecte adverse (hipoK. controlul kalemiei şi natremiei) .edemele legate de o cauză venoasă sau limfatică .măsurarea diurezei . . Sunt contraindicate diureticele tiazidice (ele diminuă filtrarea glomerulară) şi diureticele care economisesc potasiul (datorită riscului de hiperpotasemie). hTA).de aceea se impune ajustarea dozelor la această categorie de bolnavi.

antidiabetic oral Aminoglicozidele (Gentamicina. Medicaţia sângelui .Farmacologie -edemele iatrogene (ex. monitorizarea ajustarea dozelor Cplasm. Diureticele de ansă Metformina ("Meguan") . se va ţine seama obligatoriu de interacţiunile care intervin şi se vor lua măsurile care se impun (ajustarea dozelor . monitorizarea concentraţiei plasmatice). Tobramicina) Expune pacientul diabetic la risc ↑ de acidoză lactică ↑ riscul oto şi Digitalice Consecinţa interacţiunii Favorizează efectele toxice ale digitalei nefrotoxicităţii antibioticelor.de ansă 4. Kanamicina. Streptomicina. Se impune 4.tiazidice .secundare administrării dihidropiridinelor) F. Interacţiunile medicamentoase ale diureticelor Interacţiunile medicamentoase ale diureticelor : Tipul de diuretice Medicamente cu care interacţionează 3. Diureticele . pt.de ansă 3. Diureticele care Inhibitoarele enzimei de Risc de hiperK conversie angiotensinei a economisesc potasiul ! Observaţie: În cazul prescrierii asociate a diureticelor cu medicamentele de mai sus. Diureticele .tiazidice .

fără luciu) alterări ale mucoaselor (stomatită angulară. .la femei. în care tulburarea de bază o constituie scăderea cantităţii de fier din organism. pentru a permite absorbţia: Vitamina C cpr. hemoragia genitală .200 . microcitară. apoi 2 x 1 doză/zi timp de 6 -12 luni. . Sindromul carenţei de fier evidenţiază: fatigabilitate alterări ale fanerelor (unghii friabile.iniţial.sau aclorhidrie. . aclorhidria gastrică. hematocritul şi sideremia sunt scăzute).la bărbaţi. gluconat. glutamat. 3 doze/zi timp de 3 săptămâni.Farmacologie MEDICAŢIA ANTIANEMICĂ a) Tratamentul anemiei feriprive b) Tratamentul anemiei pernicioase a) Tratamentul anemiei feriprive Anemia feriprivă este tipul de anemie hipocromă.obişnuit cu săruri feroase: sulfat. gastrită atrofică) Examenul de laborator indică: indici eritrocitari patologici (hemoglobina. Obiectivele tratamentului: • descoperirea şi îndepărtarea tulburării primare care a provocat anemia (hemoragia digestivă . fumarat.tratamente asociate în cazuri de hipo . glosită. până la refacerea depozitelor. lactat feros. etc.) • normalizarea cantităţii de hemoglobină şi refacerea rezervelor de fier (prin administrarea de preparate cu fier).administrarea între mese (toleranţa este mai bună deşi absorbţia este mai redusă). Principii de administrare: a) terapia orală .

10 zile). gastrite cronice atrofice. . 0.v.m. • creşterea sideremiei (după 2 .5 ml soluţie de preparat injectabil./zi. reacţie reticulocitară (maximă după 5 . (3x1 cpr. .doza de fier necesară corecţiei se calculează cu formula: Doza Fier (g) = (16 .m. • refacerea hemoglobinei progresiv în 2 .Farmacologie Acidopeps cpr.12 luni. diaree cronică). înainte de masă) .Hbg% bolnav) x 0.căile injectabile (în funcţie de preparat) sunt i. Prezentare şi administrare: Glutamat feros Glubifer dg (1 dg ~ 20 mg Fe) Glutamat feros. dizolvate în 1/2 pahar cu apă. fiole soluţie buvabilă (20 mg Fe/5 ml şi 40 mg/10 ml) Gluconat feros Ferglurom. Aprecierea eficienţei terapiei: • prin atenuarea simptomelor clinice (astenie./zi. buvabilă 50 mg Fe/1 ml . iar normalizarea în 6 .v. dimineaţa înainte de masă) Tardyferon retard dg 80 mg Fe Fumarat feros Ferrum Hausmann.25-0. i. retard 100 mg Fe (1 cpr. sau perfuzie i.4 săptămâni şi a depozitelor în 3 .6 luni. profund. dispnee) în 2 . fiole soluţie buvabilă (12 mg Fe/5 ml) Sulfat feros Ferro Gradumet cpr.testarea sensibilităţii (la preparatele injectabile): se administrează i.3 luni).5 zile. sol. sindroame de malabsorbţie din: gastrectomii.225 b) terapia parenterală este indicată limitat (în caz de intoleranţă orală.

• tratamentul iniţial se face cu doze mai mari (100 . b) Tratamentul anemiei pernicioase (megaloblastică): Anemia pernicioasă este o boală celulară generală. profund Efecte adverse: . Se recomandă preparatul Glubifer dg. mucoasei digestive şi a sistemului nervos. datorată carenţei de Vitamina B12 şi se caracterizează prin modificări în celulele ţesutului sanguin.Farmacologie sirop 50 mg Fe/5ml Dextriferon Fier polimaltozat. (1 dg. Principii de administrare: • obişnuit.pigmentarea pielii după injectare i. • tratamentul se face sub controlul periodic al: .constipaţie . sol. 1 fiolă la 2 zile Ferrum Hausmann. fiole 100 mg Fe/5 ml i. Tratament de substituţie: Vitamina B12 toată viaţa. administrarea este intramuscular sau subcutanat (nu intravenos). i. profund 100 mg Fe/2 ml. Contraindicaţie absolută: antecedente alergice (pentru preparatele injectabile) Calculaţi doza necesară de fier şi prescrieţi tratamentul pentru un bolnav cu diagnosticul: anemie feriprivă (valoarea hemoglobinei la bolnav este de 8 g%).m. = 20 mg Fe.1000 µg zilnic) apoi se continuă cu doze mai mici (100µg pe lună).).m.m. buvabilă 50 mg Fe/1 ml fiole inj.

(soluţie de culoare roşie) fiole 50µg/1ml. fiole 1000 µg/1ml Schemă terapeutică de administrare a vitaminei B12: Iniţial 2 fiole de 50 µg (100 µg/zi) timp de 2 săptămâni. Rp/. fiole 100 µg/1ml Depovit B12. apoi 2 fiole de 50 µg/săptămână timp de 1 lună.a zi • hemoglobina revine la normal în 1 . VI . apoi 2 fiole de 50 µg/lună toată viaţa pacientului.Farmacologie . drajee Preparate de fier (oral) Aprecierea eficienţei terapiei: • megaloblaştii se transformă în normoblaşti din prima zi • ameliorarea stării generale în primele 48 de ore • reticulocitoza este maximă în a 5 . în prezenţa altor deficite: Acid folic. Nr. fiole 50µg A.2 luni • simptomele neurologice recente se ameliorează mai greu (după 2 luni) Prezentare şi administrare: Cianocobalamina: Vitamina B12.hemogramei . ! Observaţie: Se atrage atenţia bolnavului că absenţa acuzelor nu înseamnă vindecare. Vitamina B12.O. ci eficienţă terapeutică.10 .nivelului plasmatic al vitaminei B12 • asocieri recomandate. 1000µg/1ml Vitamina B12.

Anticoagulante directe 1. Heparina standard Acţiune: anticoagulantă directă. Indicaţii: . MEDICAŢIA ANTITROMBOTICĂ Cuprinde tromboembolice. ANTICOAGULANTELE Sunt medicamente care împiedică procesul de coagulare al sângelui. heparina standard 2.profilaxia trombozei murale în infarctul miocardic acut medicamente utile pentru tratamentul şi profilaxia afecţiunilor . heparine cu masă moleculară mică 3. tratamentul continuându-se apoi conform schemei terapeutice de mai sus. Include: I Anticoagulantele II Fibrinoliticele III Antiagregantele plachetare I. directe: 1. rapidă. de scurtă durată (4 . 2 fiole/zi.S. indirecte: derivaţi cumarinici (Trombostop) A. 14 zile ! Observaţie: Prescripţia se adresează unui bolnav cu anemie pernicioasă pentru primele două săptămâni. acţionând asupra diferiţilor factori ai coagulării. heparinoizi de sinteză (Lasonil) B.Farmacologie D. Clasificare: A.6 ore). intramuscular.tromboze venoase profunde şi embolie pulmonară (profilactic şi curativ) .

) apoi se continuă cu 1 fiolă la 4 ore (în tromboză) .3 x N .coagulare intravasculară diseminată .timpul de tromboplastină parţial activat (APTT) = 1. subcutanat • în timpul tratamentului cu heparină valorile timpilor de control supravegheaţi obligator sunt: .curativ: doze mari. .v.3 ml.I.heparinizarea sângelui Principii de administrare: • calea de administrare: a) . b) subcutan (soluţia concentrată cu: 25.I. fiole 5.000 U./1 ml) • stabilirea dozei . în bolus: tratamentul se începe de obicei cu 2 fiole (= 10./1 ml • Heparinat de calciu.timpul de coagulare = 2 .500 U.profilactic: doze mici. 25.v.I.2./0.5 .000 U.pentru menţinerea recanalizării arterelor coronare după medicaţie trombolitică ./1 ml . fiole 7. i.I.000 U.v.I.000 U.5 N • tratamentul cu heparină nu se întrerupe brusc (risc de hipercoagulabilitate).i./1 ml Dg.000 U.perfuzie i.I.Farmacologie . Prezentare şi administrare: • Heparină (sodică/potasică) fiole 5. Embolie pulmonară Tratament: Heparină sodică.

Farmacologie .: prima doză = 2 f (10.doza este unică/zi şi variază în funcţie de preparat . (1000 U.cale de administrare: subcutanat .infarct miocardic acut (utilizare limitată) . /oră) sub controlul timpului de coagulare.i.5 minute. 1.000 U. dar persistentă (zile) Indicaţii: .durata tratamentului: 3 .tromboze venoase profunde . A. seringă de unică folosinţă.) administrate în 2 . apoi 1 fiolă la 4 ore sau preferabil perfuzie i.v.I. Principii de administrare: . lentă.v.7 .I. ! Observaţie: după a doua doză se face prima determinare a timpului de coagulare şi a APTT. Anticoagulante indirecte Acţiune: anticoagulantă indirectă. Indicaţii: profilaxia trombozelor venoase şi emboliilor de cauză medicală (în chirurgia ortopedică). ! Observaţie: prezintă avantajul frecvenţei reduse a hemoragiilor.10 zile Prezentare: Enoxparina (Clexane) fiole Nadroparina (Fraxiparine) seringă de unică folosinţă Reviparina sodică (Clivarin).tromboflebită . Heparine cu masa moleculară mică Sunt fragmente de heparină obţinute prin depolimerizarea acesteia.profilaxia tromboemboliilor .

ulcer activ seara. 2 mg Sintrom cpr. . În prezent.3.tratamentul se poate face: singur sau în asociere cu heparina (în urgenţe). oral. pentru evaluarea exactă a eficacităţii cât şi a riscului tratamentului cu derivaţi cumarinici se recomandă exprimarea rezultatelor prin raportul INR ("international normalised ratio"). apoi 1/2 . În general. .5 N) şi indicele de protrombină (= 25 . salată).1 cpr/zi) în funcţie de valorile indicilor de control. . doză unică . Fenilbutazona (risc de hemoragii severe). Prezentare şi administrare: Acenocumarol: Trombostop cpr. seara.administrarea nu se întrerupe brusc. apoi se continuă cu o doză de întreţinere (1/2 . .sunt interzise: intervenţiile chirurgicale (inclusiv extracţiile dentare). alimentele bogate în vitamina K (varză.2.individulalizarea tratamentului se realizează în funcţie de valorile indicilor de control: timpul Howell (= 2 .nu se asociază cu Aspirina. Contraindicaţii: . valori ale INR = 2 .30%N). injecţii intramusculare (risc de hematom).Farmacologie Principii de administrare: . . 1 mg . spanac. 3 zile. 4 mg Schemă terapeutică: Trombostop: doza de atac pentru 3 zile: I zi 3 comprimate a II-a zi 2 comprimate a III-a zi 1 comprimat.iniţial se administrează o doză de atac: unică. eficace şi un risc mic de hemoragie. reprezintă un regim terapeutic de intensitate moderată.1 comprimat/zi în funcţie de valoarea INR şi scopul urmărit.

.I.embolii şi tromboze arteriale periferice Principii de administrare: . i.m. Streptase fl.v. .000 U. (pulbere) 250. (pulbere) 100.I.I. sau în perfuzie i.).controlul timpului de trombină este obligator în tromboliza sistemică pe termen lung.nu se administrează anterior tratament injectabil (s.I. .000 U.12 ore de la debut)..tromboză coronariană acută .. se dizolvă fiecare în câte 5 ml ser fiziologic. 750. FIBRINOLITICELE Sunt medicamente care produc liza rapidă a trombilor şi determină recanalizarea vasului obstruat prin tromboză.Farmacologie . este de scurtă durată (2 -3 zile) şi se continuă cu un anticoagulant. IMA cu debut sub 6 ore şi fără unde Q de necroză tratat cu Streptokinază administrată în perfuzie i.v.v. .I.000 U. . Schemă terapeutică pentru un pacient cu Dg.).000 U. iar timpul de trombină are valoare = 2 .v.control obligator al tratamentului: clinic şi de laborator (se determină APTT.000 U.tratamentul se va iniţia cât mai precoce (în infarct miocardic acut la 0 ...pacienţi necomplianţi II.v. i. dacă valoarea APTT este sub 64 secunde se întrerupe fibrinoliticul şi se continuă cu un anticoagulant: heparină. fără spumare. Prezentare şi administrare: Streptokinaza: Awelysin fl.c. examenul de laborator se repetă la 12 ore.3 N (dacă activitatea sistemului fibrinolitic este adecvată).: • 6 flacoane de 250. Indicaţii: .administrarea se face i. i. 250.embolie pulmonară acută .

3 x 2 drajee/zi Ticlopidina (Ticlid dg 0. 20 mg. i. Indicaţii: profilaxia trombozelor arteriale Prezentare şi administrare: Acid acetil salicilic cpr 0. Urokinaza: Ukidan.5 g.2 drajee/zi .sarcină .Farmacologie • soluţia obţinută.v. fl. Contraindicaţii absolute: . 2x1 drajeu/zi Dipiridamol dg. • ritmul perfuziei: 1 oră.traumatism major sau cranian în ultimele 3 săptămâni .tumoră intracraniană . se introduce în 250 ml soluţie glucozată 5%.stare comatoasă . 50 mg. 1 .intervenţii chirurgicale (recente) .25 g). cu monitorizare EKG şi a TA.accident vascular hemoragic în antecedente . 1/2 comprimat/zi Sulfinpirazona (Anturan dg). ANTIAGREGANTE PLACHETARE Sunt medicamente care împiedică sau reduc formarea trombilor plachetari în sistemul arterial.alergie la Streptokinază III.

Antidiabeticele orale: sulfamidele hipoglicemiante .dependent (tip I) (juvenil) caracterizat prin deficit secretor absolut de insulină 2. Vitaminele . Prevenirea complicaţiilor secundare evoluţiei bolii (micro şi macroangiopatia diabetică) Medicaţia antidiabetică cuprinde : 1. Hormonii. Diabet zaharat insulino . Diabet zaharat insulino .independent (tip II) (al adultului) caracterizat pri deficit secretor relativ de insulină Obiectivele tratamentului în diabet zaharat: 1. MEDICAŢIA ANTIDIABETICĂ ŞI ANTITIROIDIANĂ Diabetul zaharat este afecţiunea metabolică cea mai frecvent întâlnită ce se caracterizează printr-un deficit relativ sau absolut de insulină manifestat prin hiperglicemie ± glicozurie la care se asociază modificări lipidice şi proteice la fel de importante. Reducerea şi menţinerea valorilor glicemiei cât mai aproape de valoarea normală (maxim 120 de mg%) 2. Insulina 2.Farmacologie CURS 9 Medicaţia endocriniană. Din punct de vedere clinic distingem: 1.

Gravida diabetică (diabetul gestaţional) necesită tratament cu insulină până în momentul naşterii deoarece antidiabeticele orale sunt teratogene. fie semisintetic.au aceeaşi sursă de obţinere ca precedentele. Diabetul zaharat tip II decompensat metabolic sau înaintea unei intervenţii chirurgicale sau a unor situaţii stresante pe o perioadă de câteva săptămâni sau luni 4. Diabetul zaharat tip II la care medicaţia orală antidiabetică după mai mult de 10 ani de utilizare devine ineficientă.Farmacologie biguanidele INSULINA Este medicaţia de substituţie a bolnavului cu DZ tip I. sunt amestecuri de insuline bovine/porcine . Tind a le înlocui pe cele de provenienţă animală. reducându-se riscul reacţiilor antigenice. Diabetul zaharat tipul I de ce apare la persoane tinere 2. În practica medicală există diferite preparate de insulină care se diferenţiază între ele prin: • provenienţa ingredientului • gradul de puritate • timpul necesar instalării efectului şi durata lui Preparatele insulinice: • Insulinele convenţionale .70% / 30% • Insulinele monocomponent . • Insulinele umane . motiv pentru care sunt antigenice. Indicaţiile insulinoterapiei: 1. insulinele pot fi: . dar sunt supuse unui înalt proces de purificare.au structura insulinei omului şi sunt obţinute fie prin inginerie genetică.obţinute din pancreasul de porc şi de bovine au o purificare incompletă. 3. În funcţie de durata de instalare a acţiunii.

cu 45 minute pentru cele medii şi cu 60 minute pentru cele lente. 2.14 h) cu acţiune lentă sau prelungită (~ 24 h) Exemple de preparate insulinice: Cu acţiune rapidă: Actrapid MC.MC 40 UI/ ml. 10 ml Lente .MC 40 UI/ ml. 3 ml Semilente .30 minute pentru cele rapide.Farmacologie cu acţiune rapidă (8 h) cu acţiune medie sau intermediară (12 .3 cm pentru a evita apariţia lipodistrofiei menţinându-se aceeaşi zonă anatomică. 10 ml Humulin . 10 ml Ultralente . Tratamentul cu insulină se face de obicei prin injecţii subcutane.5 cm. 10 ml Humulin .1. fese. Fiecare pacient de peste 12 ani trebuie să înveţe să-şi facă singur injecţia. 10 ml Cu acţiune medie: Humulin . sol injectabilă 40 UI/ ml.5 cm lungime în una din zonele următoare: peretele abdominal.L 40 UI/ ml. regiunea deltoidiană a braţelor. cu ace de 1 .zona deltoidiană respectiv cea mai rapidă . Injectarea trebuie făcută strict subcutan la adâncime de 1 .HM sol injectabilă 40 UI/ ml. Administrarea insulinei se face înaintea meselor cu 15 .1.N sol injectabilă 40 UI/ ml. Locul injectării trebuie în permanenţă schimbat cu 2 . coapse. periombilical. Cea mai lentă . 10 ml Cu acţiune lentă: Monotard .MC 40 UI/ ml.MC 40 UI/ ml. . 10 ml Insulatard novolet 100 UI/ ml. 3. Administrarea intradermică va duce la întârzierea absorbţiei.zona abdominală. 10 ml Principiile terapiei cu insulină 1. Când se schimbă zona anatomică trebuie avută în vedere şi viteza de absorbţie a insulinei în noua zonă.

De aceea înainte de administrare flaconul va fi încălzit între palme.8 UI/kg corp II. iar iarna între ferestre. dar este şi costisitor neputându-se adresa tuturor pacienţilor.6 . Injectarea insulinei trebuie să nu fie dureroasă. Păstrarea insulinei se face la temperatura de 5ºC. iar insulinele medii sau lente vor fi agitate în prealabil pentru omogenizare.0.4 ori pe zi. prânz şi seara Dozele folosite sunt de 0. Tratamentul clasic se poate face cu una din următoarele variante: • o singură injecţie cu insulină lentă administrată dimineaţa sau seara la ora 11 . Modul de administrare al insulinelor: I. Cu acest tip de terapie sunt evitate tendinţele la hiperglicemie (în subdozaj) sau hipoglicemie (în supradozaj) oscilaţiile diurne ale glicemiei fiind menţinute constante în jurul valorii de 130 mg/dl Acest tip de terapie este foarte eficient. . motiv pentru care vara va fi păstrată la frigider. Sulfamidele antidiabetice sunt antidiabeticele orale cele mai larg utilizate în DZ tip II În practica medicală există două generaţii de sulfoniluree.de ales la diabeticii vârstnici • două injecţii cu insulină medie administrate dimineaţa şi seara la interval de 12 ore • trei injecţii cu insulină rapidă administrate dimineaţa. Durerea apare: când au rămas urme de alcool pe piele înaintea injectării injectarea este intradermică şi nu subcutană 5.Farmacologie 4. ANTIDIABETICELE ORALE I. Tratamentul intensificat cu insulină constă în individualizarea terapiei de la un pacient la altul şi de la o zi la alta prin controlul glicemiei şi/sau al glicozuriei de 3 .

. Eficienţa tratamentului scade progresiv.Minidiab cp 5 mg Gliclazida . dar această idee nu este unanim acceptată 3. Principii de administrare: 1.Clorpropamida cp 250 mg Generaţia II: Glibenclamida . antivitaminele K. Biguanidele antidiabetice sunt antidiabeticele orale preferabil a fi utilizate la bolnavii supraponderali cu DZ tip II.Glibenclamid cp 5 mg Glipizida .15 ani de utilizare este necesară iniţial asocierea cu biguanidele şi în caz de răspuns nefavorabil se trece pe insulino-terapie 5.Diamicron cp 80 mg Diferenţele între prima şi a doua generaţie constau în: • eficienţă mai ridicată pentru a doua generaţie • necesitate de doze mult mai mici pentru a 2-a generaţie în obţinerea aceluiaşi efect.20 minute înaintea meselor. β-blocante. estrogeni. astfel că după 10 . Efectul hipoglicemiant al sulfonilureelor poate fi: • amplificat de AINS. barbiturice. antidepresivele triciclice.3000 mg/zi pentru Tolbutamid. Dozele uzuale utilizate sunt de 500 . respectiv 2. Administrarea sulfonilureelor se face cu 15 . alcool etilic • diminuat de diuretice tiazidice.Tolbutamid cp 500 mg Clorpropamida . În caz de toleranţă digestivă scăzută se vor administra în cursul meselor 2. Cloramfenicol.Farmacologie Reprezentanţi: Generaţia I: Tolbutamid . corticosteroizi 4.5 -15 mg/zi pentru Glibenclamid II. Sulfonilureele din a doua generaţie pot fi administrate în doză unică.

Administrarea lor se face imediat înaintea meselor în trei prize/zi. Glucophage retard Buforminul Buformin cp 50 mg. Medicaţia antitiroidiană Hipertiroidismul însoţit de guşă difuză . Doza maximă de Meguan este de 3000 mg/zi respectiv pentru Buformin 200 mg/zi.Farmacologie Reprezentanţi: Metforminul Meguan cp 500 mg. Preparatele retard se pot administra în două prize zilnice dimineaţa şi seara şi au o mai bună toleranţă digestivă comparativ cu preparatele obişnuite.metiltiouracil . 2. apetit crescut. Simptomatologia hipertiroidismului constă în: nervozitate. Această afecţiune apare mai des la adulţii tineri.boala Graves . În tratamentul hipertiroidismului se utilizează substanţe cu structură tiamidică de tipul: . ! Observaţie: Terapia antidiabetică insulinică sau non insulinică nu exclude dieta hipoglicemiantă. Buformin retard cp 100 mg Principii de utilizare a biguanidelor 1.Basedaw este o afecţiune autoimună ce se caracterizează printr-o hipersecreţie de hormoni tiroidieni. tahicardie cu palpitaţii. Pot fi folosite ca monoterapie sau biterapie în asociere cu sulfonilureele (după 10 .propiltiouracil . nelinişte. scădere în greutate. 3.15 ani de utilizare a acestora când începe să le scadă efectul) sau cu insulina (în diabetul instabil).

scăzând nivelul hormonilor. Tiamidele sunt avantajoase la persoanele tinere cu boală recentă şi guşă mică la care remisiunile apar la 50% din cazuri.Methymazole cp 5 mg Carbimazol .Basedow unde pot readuce funcţia tiroidei la normal. Tiamidele se folosesc în tratamentul bolii Graves .metimazol .Carbimazole Principii de utilizare raţională: 1. 3.Thyreostat II Tiamazol . iodul şi iodurile.Thyreostat I cp 50 mg Popriltiouracil .Farmacologie . Reprezentanţi: Metiltiouracil . Supradozarea poate fi cauză de hipertiroidism şi hiperplazie cu creşterea volumului tiroidei. Efectele apar după câteva zile până la câteva săptămâni (6 . tremorului şi tulburărilor vasomotorii. Durata tratamentului este deseori mai mult de 1 an.4 -8 săptămâni. Antitiroidienele pot interacţiona cu unele medicamente care le intensifică efectul: Sulfamidele antidiabetice. . Este contraindicată administrarea de tiamide în cursul sarcinii după luna a 3 . Tratamentul se începe cu doze mari administrate la interval de 4 . 4. care au proprietăţi antitiroidiene. până la ameliorarea clinică) după care se reduce până la cantitatea necesară întreţinerii efectului în 1 .carbimazol. 5.8 h (2 .8 săptămâni pentru obţinerea efectului deplin).a (poate fi cauză de hipertiroidism la copil) şi pe toată durata alăptării. 2.3 prize/zi. În cursul tratamentului poate să apară leucopenie (scăderea numărului leucocitelor la 3000/mm³ impune întreruperea tratamentului) şi agranulocitoză cu evoluţie severă. Asocierea acestor preparate cu Propranolol are efect favorabil asupra dispariţiei tahicardiei.

75 mg) În funcţie de durata efectului farmacodinamic glucocortcoizii se clasifică în 3 grupe: a) efect de scurtă durată .8 şi cu un minim de secreţie seara în jurul orei 24. Utilizarea lor terapeutică se face diferenţiat în funcţie de proprietăţile farmacocinetice şi farmacodinamice ale diferitelor preparate.cortizonul şi hidrocortizonul (DT = 25 . unguente când efectele sistemice sunt minime sau absente.: aerosoli. atrită gutoasă) • colagenoze: . Indicaţii: Datorită efectelor antiinflamator şi antialergic glucocorticoizii prezintă largi utilizări: • boli reumatice severe (reumatism poliarticular.hipofizo . triamcinolon (12 .lupus eritematos sistemic .pentru prednison.hepatită alcoolică . secretat la nivelul corticosuprarenalei cu un maxim de secreţie dimineaţă între orele 6 . În funcţie de potenţa acţiunii lor se clasifică în 3 grupe: a) cu potenţă mică . Aceste preparate vor fi utilizate în cure de scurtă durată sau în administrări topice.30 mg) b) cu potenţă medie . locale de ex.36 ore) c) efect de lungă durată .corticosuprarenalian ceea ce va duce la insuficienţa suprarenală iatrogenă şI în consecinţă la corticodependenţă. betametazona (DT = 0. triamcinololul (DT = 5 mg) c) cu potenţă mare .Farmacologie GLUCOCORTICOIZII ÎN PRACTICA MEDICALĂ Glucocorticoizii (medicaţia cortizonică) cuprinde steroizi naturali şi de sinteză cu proprietăţi antiinflamatorii.prednisonul. Hidrocortizonul sau cortizolul este principalul hormon glucocorticoid.12 ore) b) efect de durată medie .dexametazona.pentru cortizon şi hidrocortizon (8 .pentru dexametazonă şi betametazonă (36 .hepatită cronică activă .polimiozită .54 h) ! Observaţie: Preparatele cu durată lungă de acţiune în administrare orală pot determina deprimarea marcată a sistemului hipotalamo . prednisolon.poliartrită nodoasă • hepatopatii: . antialergice şi asupra metabolismului glucidelor şi a proteinelor.

cremă 0.1% Fluticasonum .cremă 0.25% 15 g ungvent 0.Cultivate .02% .ungvent Triamcinolon.glomerulonefrite . Acetonid ungvent 0.Betaderm cremă şi ungvent 0. ungvent 0.Sicarten cremă.02% Triamcinolon .Locacorten ungvent 0. loţiune 0.01% Fluocinoloni Acetonidum .25% 15 g Halometazonum .Pivalat de Flumetasonum ungvent 0. ungv 0.1% ungvent .05% Corticosteroizi foarte puternici .Farmacologie • nefropatii: .ungvent 1% Corticosteroizi cu potenţă moderată Flumetasonum .05% Corticosteroizi puternici Betamethazanum .Locaid .05% ungvent 0.1%.Fluocinolon Acetamid ungvent Fluocortolanum .Ultralan cremă 0.1%.sindrom nefrotic • astm bronşic • şoc anafilactic • dermatoze alergice • transplante de organ pentru profilaxia reacţiei de rejet Reprezentanţi: Coricosteroizi de uz dermatologic Corticosteroizi cu potenţă slabă Hidrocortizon .

Fluocinolon N cremă.C . Corticosteroizi puternici + Antiseptice Synalar . Corticosteroizi moderaţi + Antiseptice Locacorten Vioporn pastă II. ungvent Corticosteroizi puternici .Vipsogal ungvent .Neopreol ungvent Corticosteroizi cu potenţă moderată .Prednison cp 1 mg.Bioxiteracor spray .HHC f 25 mg/5 ml .Diprophos cp 0.Flumetazon pivalat N cremă. ungvent . spray.Volon A 10 f 10.cremă.Farmacologie Clobethasolum .Cloderm cremă 0.5 mg f 1 ml Dexamethazon . ungvent Corticosteroizi în combinaţie cu antibiotice Corticosteroizi cu potenţă slabă .055% ungvent 0.Nidoflor ungvent .Superprednol cp 0. 5 ml Triamcinolon .Volon A 40 Hidrocortizon . 40 mg/1 ml .5 mg Prednisolon .Pimafucort cremă. loţiune.05% Corticosteroizi în combinaţii I.05% Dermovate cremă 0. ungvent Glucocosteroizi de uz sistemic Betamethazon .055% ungvent 0.

Flixonase sol.aerosol 50µg/doză Tixocortolon . 1g/doză spray Fluticason.Beclomet nasal Aqua spray 100 µg/doză . 50 µg/doză Fluticason .Ultracortenol ungvent oftalmic 0.Pivacone sol. ext.25 aerosol .sol. Antiasmatice Beclomethason .sol.05 g% • Simpaticomimetice + Glucocoricoizi Bixtonim .5 g% Corticosteroizi de uz în ORL Corticosteroizi + Antiinfecţioase în combinaţie: Berlicetin .Cortizon Acetat f 25 mg/ml Corticosteroizi de uz repirator Decongestionante nazale de uz topic • Glucocorticoizi: Beclomethason .250 aerosol Corticosteroizi de uz oftalmologic Prednisolon .500 pulb inhal 500µg/doză .Becotide aerosol 250 µg/doză.Beconase nasal spray . 0. ext.Beclofort forte .100 pulb inhal 100 µg/doză .Farmacologie Cortizon .125 aerosol . În tratamentul astmului bronşic corticosteroizii se utilizează astfel: .sol aftică 125 µg/doză 25 µg 250 µg Principii de administrare raţională a glucocorticoizilor 1. ext. ext.Flixotide . Corticetine .

tulburări gastro-intestinale. limfopenie. dozele trebuind a fi diminuate progresiv. glucocorticoizii în aerosoli sau la cromoglicatul disodic.în crizele de astm . Măsuri de prevenire a insuficienţei corticosuprarenaliene 1. 2. 3. Singura reacţie adversă este candidoza orofaringiană. Întreruperea tratamentului nu se face brusc. hidrosalină. hiperglicemie. 3.în astmul bronşic cronic refractar la medicaţia bronhodilatatoare. În dermatologie se utilizează ca medicaţie simptomatică şi paleativă. 4. HTA. teleangiectazii şi echimoze. 2. Tratamentul îndelungat. Terapia orală cu corticosteroizi prezintă riscul unui număr mare de reacţii adverse retenţie etc. insomnii . cu apă bicarbonatată administrarea preparatului imediat înaintea meselor • oral .Farmacologie • intravenos . Indicarea cu discernământ a necesităţii medicaţiei cortizonice. osteoporoză. Administrarea trebuie să imite ciclul diurn fiziologic al secreţiei de cortizon. scade rezistenţa organismului la infecţii. peste 4 săptămâni în aplicaţii locale pe piele prezintă riscul de atrofiederma-epidermică manifestată prin subţierea pielii. iar pe nopţii se preferă un ungvent. Măsurile de prevenire constau în: spălarea şi clătirea gurii după fiecare inhalare. Preparatele de uz oftalmologic se instilează în sacul conjunctival picături suspensie la 4 h în cursul zilei. provoacă excitaţia SNC. Acest tratament are risc mare de insuficienţă corticosuprarenaliană şi ulterior de corticodependenţă. Evitarea tratamentului prelungit îndeosebi cu doze mari. creşterea fragilităţii acesteia.în starea de rău asmatic • inhalator sub formă de aerosoli pentru profilaxia crizelor de astm pentru evitarea exacerbărilor în astmul cronic Acest tip de tratament nu provoacă efecte cortizonice generale şi nu deprimă funcţia corticosuprarenalei.

Farmacologie

CURS 10

Medicaţia antiinflamatoare,analgezică,antipiretică
ANTIINFLAMATOARE NESTEROIDIENE
Antinflamatoarele nesteroidiene au 3 efecte majore : 1. Analgezic 2. Antiinflamator 3. Antipiretic 1. ACIDUL ACETILSALICILIC (aspirina) - are actiune analgezica, antiinflamatoare si antipiretica , si actioneaza prin inhibarea ciclooxigenazei, care determina inhibarea sintezei de PG. EFECTE : - analgetic - difera de efectul analgetic al opioidelor, deoarece el actioneaza prin scaderea pragului sensibilitatii dureroase, si nu prin cresterea suportabilitatii. Actioneaza mai bine asupra durerii fazice decat asupra durerii tonice , si datorita faptului ca are si efect antiinflamator, actioneaza in special asupra durerilor produse de inflamatie. Pentru efectul analgetic este indicat in durerile din cefalee, mialgii, artralgii, nevralgii, dismenoree. Efectul analgetic se manifesta la doze de 500mg-1g/ o data. - actiunea antiinflamatorie este evidenta in diferite boli reumatice : reumatismul poliarticular acut, poliartrita reumatoida si spondilita anchilopoietica. Actiunea antiinflamatoare se datoreaza deprimarii sintezei PG-E1 si PG-E2 ca urmare a inhibarii PG-sintetazei.

Farmacologie
Efectul antiinflamator se manifesta la doze de 2-4g / 24 ore. - actiune antipiretica - prin impiedicarea dereglarii centrului termoreglator sub influenta pirogenilor. - intervine in modificarea agregabilitatii plachetare : - dozele mici vor inhiba cu precadere ciclooxigenaza de la nivelul trombocitelor si mai putin ciclooxigenaza de la nivelul celulelor deci scaderea sintezei de Tx A2 are efect endoteliale ; antiagregant plachetar.

- dozele mari inhiba si ciclooxigenaza de la nivelul celulelor endoteliale ceea ce duce la scaderea sintezei de PC → efectul dispare pentru ca PC-I2 inhiba agregarea plachetara. antiagregant

Efectul antiagregant se manifesta la doze de 100-300 mg / o data . - efect tocolitic administreaza ( relaxeaza uterul) - este util in tratamentul dismenoreei ; se

cu prudenta pentru combaterea contractiilor la femeile gravide (tratamentul

trebuie intrerupt inainatea nasterii datorita riscului de sangerare . Concentratiile sanguine de salicilat rezultat prin hidroliza sunt de circa 60 µg/ml pentru o doza terapuetica unica si de 150-300 µg/ml pentru administrarea cronica de doze antiinflamatorii. Fenomenele de salicilism pot aparea incepand de la 200 µg/ml , iar tulburarile metabolice grave apar la peste 450 µg/ml. T½ este de circa 20 min. pentru acidul acetisalicilic si de 3-30 ore pentru salicilat. Eliminarea se face pe cale renala. REAC|II ADVERSE : - efect iritant pe mucoasa gastroduodenala : poate agrava sau produce gastritele si ulcerele . - inhibarea ciclooxigenazei deviaza metabolismul acidului arahidonic spre sinteza de LT ceea ce poate duce la aparitia astmului bronsic sau la agravarea acestuia. - poate produce afectari parenhimatoase hepatice si renale, reversibile. - poate provoca reactii alergice (2% din cazuri).

Farmacologie
- dozele mari provoaca fenomene de salicilism : ameteli, cefalee, trinitus si ..........., tulburari de vedere, greata, voma, somnolenta sau excitatie cu stare convulsiva, hipertermie, eruptii acneiforme. - la doze foarte mari produce intoxicatia acuta : tulburarile neuropsihice se agraveaza, apar fenomene psihotice si halucinatorii, convulsii, coma , colaps prin dilatare vasculara directa si paralizie vasomotorie centrala ; bolnavul poate muri prin insuficienta respiratorie. INDICATII : 1. Ca analgetic in diverse dureri : 500mg-1g / o data ; la copii se recomanda 10-20 mg/ Kg la 6 ore. 2. Ca antiagregant plachetar, in doze de 100-300 mg pe cale orala. 3. Ca antiinflamator : 2-4 g / 24 ore. In tratamentul reumatismului articular acut se dau 5-8 g / zi fractionat , cate 1g o data ; in poliartrita reumatoida (3-5g/zi ). CONTRAINDICATII : - insuficienta hepatica si renala severe - la ulcerosi - boli hematologice : hipoprotrombinemie , hemofilie. - copii sub 5 ani.

2. DERIVATI DE PARA-AMINO-FENOL a. Fenacetina - are actiune analgetica si antipiretica moderata si actiune antiinflamatorie slaba, fiind utilizata mai ales in asociatii antinevralgice. Prin metabolizare se transforma in paracetamol, care este mai bine suportat, ea mai formand si alti metaboliti, care sunt toxici pentru rinichi (pot produce nefrita toxica). Actioneaza si la nivelul SNC unde inhiba ciclooxigenaza. Reactii adeverse : - eruptii cutanate si leucopenie alergica - folosirea cronica duce la methemoglobinemie si anemie hemolitica.

Farmacologie
Se administreaza oral, 300-600 mg / o data. b. Paracetamolul - are aceleasi proprietati ca fenacetina, dar provoaca mai putin methemoglobinemie si nu favorizeaza hemoliza. Poate produce insa trombocitopenie. Reactii adverse - in doze mari produce o afectare toxica a ficatului. Se administreaza oral, 500mg o data , maxim 2,5g / zi . Un comprimat are 500mg.

3. DERIVA|I DE FENAZONA a. Aminofenazona (Piramidon) - are proprietati analgetice antipiretice asemanatoare acidului acetilsalicilic, dar are efecte antiinflamatorii mai reduse. Reactii adverse : - poate produce aplazie medulara de natura alergica cu mortalitate mare - prezinta risc cancerigen - eruptii cutanate - edem angioneurotic Se administreaza oral cate 300-600 mg / odata . b. Metamizolul sodic sau noraminofenazona (Algocalmin, Nevralgin) are toate proprietatile aspirinei, efectul analgetic fiind mai intens decat cel antipiretic, iar efectul antiinflamator fiind slab. Nu prezinta risc cancerigen, dar poate declansa aplazia medulara si agranulocitoza la bolnavii cu agranulocitoza la aminofenazona in antecedente. Un avantaj este faptul ca fiind solubil in apa, poate fi administrat si parenteral. c. Fenilbutazona si Oxifenbutazona au actiune, in principal, antiinflamatorie

(antireumatica).Calmeaza durerea si scad fenomenele inflamatorii in poliartrita reumatoida, spondilita anchilopoietica, reumatism cronic, criza gutoasa, tromboflebita. Se leaga in proportie mare de proteinele plasmatice si poate deplasa de pe proteine alte medicamente : anticoagulantele orale, sulfamide antidiabetice, sulfamide antibacteriene, carora le creste, asftel, efectul.

Farmacologie
Din metabolizarea Fenilbutazonei rezulta Oxifenbutazona (cu proprietati antiinflamatoare si de retentie hidrosalina) si γ-hidroxi-fenilbutazona (cu proprietati uricozurice , utila in tratamentul gutei. Reactii adverse : - iritatie gastrica cu arsuri, dureri epigastrice, greata, voma. - activarea ulcerului gastroduodenal si favorizarea complicatiilor: ............., perforatii, penetratii. - retentie hidrosalina → edeme. - risc de agranulocitoza si aplazie medulara . Contraindicatii : - la ulcerosi - la cardiaci , hipertensivi - in boli renale sau hepatice - in boli de sange si in alergii. Se administreaza oral, 600mg/zi timp de 7-10 zile, in 3 prize, dupa mese. Se poate administra si intramuscular si intrarectal. melena,

4. INDOMETACINA - este un derivat de acid indolacetic, foarte activ ca antiinflamator. Este cel mai puternic inhibitor al sintezei de PG, efectul antiinflamator fiind mai puternic decat cel antipiretic si cel analgetic. Indicatii : - spondilita anchilopoietica - coxartroza - crize de guta - dismenoree Reactii adverse : - anorexie, greata, epigastralgii, diaree, ulcer - icter - potenteaza efectul anticoagulantelor orale → risc de sangerare - tulburari de vedere - neutropenie, trombocitopenie, anemie aplastica (foarte rar ) - reactii alergice de tip anafilactic : eruptii urticariene, crize de astm. Contraindicatii :

Reactii adverse: .este inrudit cu Piroxicamul.tulburari hematologice .Ciclooxigenaza 1 care produce in mod tonic PG care sunt implicate cu precadere in mentinerea integritatii mucoasei digestive si in mentinerea normala a agregabilitati plachetare. 6. astfel incat se poate administra o data/zi .tulburari de vedere . in tratamentul dismenoreei.psihotici. Iboprofenul (Brufen) este un compus de sinteza cu structura aril-acetica. fiind utile in tratamentul durerilor articulare cronice. .Farmacologie . dar durata efectului este lunga. Deoarece nu inhiba ciclooxigenaza 1.citoliza hepatica . . in doze de 25 mg de 3-4 ori /zi. mai ales gastralgii. De asemenea.tulburari dispeptice. Studierea acestu medicamnet a dus la concluzia ca ciclooxigenaza este de 2 tipuri : . 5. fara efecte pe mucoasa gastrica. Se administreaza oral.ulcerosi . Determina o iritatie gastrica puternica. PIROXICAMUL . dupa mese. are aceleasi efecte. dar riscul de afectare digestiva este mult mai mic. MONTELUKASTUM (Singulair) . antipiretic si analgetic. nu pot fi utilizate ca antiagregante plachetare. 7. parkinsonieni. cu eficacitate maxima pe astmul provocat de antiinflamatoarele nesteroidiene (in special astumul produs de aspirina). Alte antiinflamatoare sunt : a.Ciclooxigenaza 2 care actioneaza fazic producand PG implicate in durere.inhiba specific receptorii pentru LT-C4 si LT-D4 aavand efect antiasmatic. Alte medicamente care inhiba selectiv ciclooxigenaza 2 sunt : Rofecoxitolul si Colecoxitolul care au efect antiinflamator. 8. epileptici (poate agrava boala). Deci. MELOXICAMUL . avand efecte asemanatoare cu acidul acetilsalicilic.hemoragii digestive si ulcer (foarte rar) . febra si inflamatii. Meloxicamul inhiba mai mult ciclooxigenaza 2 decat ciclooxigenaza 1. efectul antiagregant plachetar este mai mic.are toate proprietatile antiinflamatoarelor nesteroidiene.

intensitatea şi cir cumstanţele în care se produce durerea.tulburari hematologice. . determină îndepărtarea sau atenuarea durerii. după alţi autori). care ar putea clarifica măcar parţial lucrurile. nefiind farmacologi. analgezice opioide sau neopioide sau alte substanţe care. credem totuşi că prezentarea aceasta ar putea fi de oarecare utilitate celor care. în timp ce nitroglicerina care combate durerea ischemică în timpul unei crize de angină pectorală acţionează ca un paraanalgezic (analgezic secundar sau indirect.inhalatorii. Ketoprofenul si Diclofenacul (Voltaren) . CLASIFICĂRI Senzaţia dureroasă poate fi antagonizată până la abolire cu numeroase substanţe. se vor folosi anestezice generale sau locale. după părerea noastră. dar mai activi ca acesta. considerăm că durerea se poate combate c u : • Anestezice: generale : . Astfel. DEFINIREA CONCEPTELOR. ne permitem a propune introducerea unui termen nou paraanalgezic -. Departe de a fi perfectă. pot combate anumite tipuri de durere. intrarectale. în asociaţie sau singure.ulcerul si afectiunile hepatice . In cele ce urmează. propunem o prezentare schematică a diferitelor categorii de substanţe implicate în combaterea diverselor tipuri de durere. In funcţie de rezultatele dorite şi de tipul. COANALGEZICE Şl PARAANALGEZICE INTRODUCERE. ar dori să-şi facă o părere despre varietatea tipurilor de substanţe cu care se poate combate durerea. papaverina asociată morfinei pentru tratarea unei colici renale este un coanalgezic. în diverse moduri şi pe căi diferite. în această din urmă categorie domneşte o oarecare confuzie. b. propunem ca termenul coanalgezic să fie atribuit acelor substanţe care în asociere cu analgezicele sau cu anestezicele locale determină o potenţare a analgeziei. pe lângă (para) efectul lor de bază.Farmacologie Contraindicatii: . intravenoase. Astfel. Deoarece. Au in special efect antiinflamator. Astfel. iar termenul paraanalgezic să fie atribuit agenţilor farmacologici activi care.sunt derivati aril-acetici cu proprietati similare Ibuprofenului.

miorelaxante. antagonişti NMDA.naturale . • • agonişti serotoninergici. adenosina. • Analgezice propriu-zise: • • semisintetice. • • • Evident. sintetice. bune rezultate se obţin cu asociaţii între categoriile de substanţe prezentate mai cum sublinia Jean Mărie Besson. anticonvulsivante. . acetazolamida (în durerea glaucomotoasă). fost preşedinte al Asociaţiei Internaţionale pent Durerii. durerile cronice din reumatism sau neoplazii. locale : . inhibitorii de calciu.prin infiltraţii sau blocuri. b) neopioide: .antidepresive triciclice. calcitonina. neuroleptice. nitriţi (în durerile anginoase). intravenoase.Farmacologie b) - epidurale. durerea la naştere. deoarece n studii clinice tind să arate că numai în puţine cazuri (de exemplu. epidurale. în angina pec 1 singur medicament poate îndepărta durerea.corticoizi (în durerile inflamatorii). „nu trebuie să ne aşteptăm la un «glonţ magic» cu care să combatem durerea. lista rămâne deschisă oricăror adăugiri sau permutări. • Coanalgezice : • • • • • • • • Paraanalgezice : . a) opioide : . antacide (în durerea ulceroasă). intrarahidiene. ci să identificăm acele asociaţii de substanţe care împreună au o sporită în combaterea anumitor tipuri de durere". . cum ar 1 postoperatorii. metoclopramida.inhibitori de COX1alpha2 agonişti. în alte tipuri de durere însă.

România) draj. creştere GU disfuncţii sexuale Contraindicaţii: • • • • • • Precauţii: • • • la astm în cardiopatia ischemică . a se evita asocierea cu medicamente simpatomimetice şi cu chinidină. inflamaţie renală. în HTA. fiole 50 mg/2 ml AMITRIPTILIN . 25 mg sau 50 mg . sarcină. somnolenţă constipaţie. Indicaţii: • • • • • • toate tipurile de depresii. ponderală tulburări de repolarizare ventriculară. mai ales în cea neuropatică. cel puţin trei luni. 50x25 mg. epilepsie . asialie. ameţeli. toate cazurile de durere asociată cu depresii. analgezice în durerea cronică la neoplazici. Reacţii adverse: SNC G -1 c-v tremurători. sete. glaucom. insomnie. cefalee. astenie.25. Germania) caps. hipertrofie de prostată. nevralgia postherpetică şi trigeminală. tahicardie paralizia acomodării. 75 Ret ® (Desitin. AMITRIPTILIN (Terapia.p. se creşte cu 25 mg/săptăm: 150 mg/zi.o. de două ori/zi • • se creşte cu 25 mg la 1-2 zile până la 150-200 mg/zi în trei prize. injectabil ANTIDEPRIN ® (Sicomed) draj. doza de întreţinere este de 75-100 mg/zi. 50x25 mg.Farmacologie COANALGEZICE ANTIDEPRESIVE TRICICLICE IMIPRAMINA Posologie . AMITRIPTILINA Posologie : 25 mg. HTA. doza iniţială 50 mg/zi. dureri de membru-fantomă. ret. 50. melancolie cu oscilaţii diurne ale dispoziţiei.

Indicaţii: • • • • • • • • depresie cu anxietate şi agitaţie . 25 mg. România) draj. Slovacia) comprimate 25 mg AMITRIPTYLIN . sarcină. ANAFRANIL ® (Ciba.draj. 75 VON CT (C. 25 mg CLOMIPRAMIN (Promedic. 50x10 mg. cutii X 100 AMITRIPTYLIN (Slovacofarma. perfuzii i. posturală Precauţii: .a se evita asocierea cu medicamente simpatomimetice. agravarea glaucomului G -1 uscarea gurii ileus paralitic C-V palpitaţii.caps. CLOMIPRAMINA Posologie: oral 125-100 mg/zi. toate capurile de durere asociată cu depresie. Germania) draj.Sharp & Doleme. NORTRIPLINA Posologie : . România) . se creşte treptat până la 100 mg/zi în trei NORTRIPLINA (Terapia. barbiturice. chinidină. dureri de membru-fantomă. cutii 10 comprimate. Olanda) comprimate film 10 mg. 25 mg fiole 25 mg/2 ml Indicaţii: .v. edem. România) . Anglia) . nevralgia postherpetică şi trigeminală. 25-50 mg în 250 ml glucoză 5% zilnic.iniţial 25 mg de 2-3 ori/zi. mai ales în cea neuropatică. hipotensiune GU retenţie urinară Efecte adverse : constipaţie. asociere cu alcool. Arzneimittel Germania) comprimate 25 mg sau 75 mg LAROXYL ® (Hoffman La Roche.Ciba. Contraindicaţii: glaucom. 25 mg HYDIPHEN ® (AWD. Elveţia) comprimate: 10 mg sau 25 mg fiole 25 mg/2 ml ANAFRALIN ® (Bari .draj.Farmacologie sau 75 mg. SNC scăderea acuităţii vizuale.T.25 . 25 mg CLOMIPRAMINE (Narton. durere cronică la neoplazici. Elveţia) fiole 50 mg TRYPTIZOL ® (Merck .

SEROXAT ® (Smitlekline Beecham. ie modificări EKG GU transpiraţie. -sarcină. e. tulburări de micţit G -1 tulburări scădere greutate în C-V GU erupţii nervozitate. întreţinere cu 25 mg de 2 ori/zi.Farmacologie -toate cazurile de durere asociată cu depresie. -asociere cu IMAO. . Anglia) comprimate filmate 20 mg sau 30 mg. insomnie. -durere cronică la neoplazici. mai ales cea neuropatică. reacţii maniacale MAPROTILINĂ Posologie: iniţial 25 mg de 3 ori/zi sau 75 mg seara. -glaucom. cutii x30 comprimate Indicaţii: -stări depresive. -analgezic în durerea cronică la neoplazici. se creşte cu câte 10 mg până la 50 mg/zi.oral. • G -I C-V hiposalivaţi tahicardie. 20 mg/zi. tremurături. digestive. -toate tipurile de durere asociată cu depresie. Contraindicaţii: -delir acut. Reacţii adverse: SNC cefalee. Reacţii adverse: SNC cefalee. tulburări de acomodare TRIMIPRAMINA Posologie: . colecistopat dispnee. mai ales în cea neuropatică. Contraindicaţii: -copii sub 15 ani. -nevralgia postherpetică şi trigeminală.

România) comprim. 75 mg LUDIOMIL ® (Sicomed .50 ® (Hexal Pharma. tranchilizant în anxietate. schizofrenie.Ciba. Neuroleptice LEVOMEPRAZIN Posologie: ® p. hipnogen. tulburări de climateriu . supradozarea deprimantelor SNC. stări depresive. 75 VON CT (C. durere cronică la neoplazici. iniţial 2 mg seara.25 mg/kg/zi pentru tulburări grave: adulţi 75-100 mg/zi până la 200-300 mg/zi. 50 mg. în preanestezie. mai ales în cele neoplazice.Farmacologie LUDIOMIL ® (Ciba. antiemetic.25. Contraindicaţii: glaucom.0. film 25 mg sau 75 mg Indicaţii: • • • • • depresie cu agitaţie sau inhibiţie psihomotorie moderată. postanestezie . doza de întreţinere 25-100 mg/zi.T.Germania) comprim. insuficienţă hepatică. crescând până la 6-12 mg.pentru tulburări uşoare şi medii. adulţi . Arzneimittel . LEVOMEPROMAZIN (Terapia. . România) drajeuri 25 mg MAPROTILIN . 25 mg sau 75 mg MABROLU . în tulburări psihotice acute 25-100 mg/zi în 3-4 prize. toate tipurile de durere asociată cu depresie. sarcină. în durerile cronice. insuficienţă renală. Germania) comprim. i. • • • • • • • Contraindicaţii: hipotensiune. inject.m.o. anestezie potenţată. • • - x copii . Elveţia) comprim. film 50 mg MAPROTILIN (Promedic. comă. România) comprimate 20x25 mg sau 20x2 mg fiole 25 mg/l ml Indicaţii: • stări de agitaţie şi excitaţie psihomotorie cu halucinaţie. cenestopatii. psihoze senile. delir cronic. film 10 mg sau 25 mg.

-manie. Belgia) • • • comprimate 0. 0. -schizofrenie.2% . 1. -fază maniacă din stadiul maniacodepresiv. -efect antialgic la pacienţii neoplazici. Elveţia) soluţie int.o.2% . 2 mg/ml Indicaţii: -tulburări psihice cu agitaţie. psihonevroze: 0. 2 mg. România) soluţie int. 2 mg/ml .5 mg. Ungaria) comprim. somnolenţă.5 mg de 2 ori/zi. 5 mg soluţie injectabilă 5 mg/ml soluţie int. doza medie zilnică 1-15 ml injectabil i.m. . Israel) compr.5 mg soluţie int.15 ml HALDOL DECANOAS ® (Janssen. 10 mg. 5 ml/ml HOLPERIDOL DECANOAT (G. astenie. ameţeli HALOPERIDOL Posologie: • G -1 creştere în greutate C-V hipotensiune ortostatică. copii peste 5 ani: 1/2 din doza adultului. HALDOL ® (Janssen.Farmacologie Reacţii adverse: SNC sedare puternică. -agresivitate. halucinaţii. Contraindicaţii: stări depresive. Ungaria) fiole retard 50 mg/ml HALOPERIDOL RIVO ® (Rivopharm. cutiex30 HALOPERIDOL ® (Biogalenice.10 ml HALOPERIDOL (G. 0. Belgia) fiole 50 mg/ml (retard) HALOPER ® (CTS Chemical. Richter. edeme GU efecte estrogenice adulţi: p. -stări anxioase din psihonevroză. Richter. 2-4 ml/zi copii sub 5 ani: 1/4 din doza adultului.10 ml soluţie inj.

200 mg sau 400 mg.2-0. comp. retard 300 mg sau 600 mg STAZEPINE ® (Pharm.Farmacologie Precauţii: . 200 mg..300.600 ® (Gerot.4 g/zi 5-10 ani: 0. România) comp.o. România) comp. Cipru) comp. 150 mg sau 300 mg sau 600 mg Indicaţii: .sindroame cerebrale spastice. cutii X 50 CARBEPSIL ® (Helcor. CARBASAN. 200 mg. sexuală stări . Austria) comp. 200 mg CARBAMEZEPINE RIVO 200 ® (Rivopharme.1-0. Germania) susp. 200 mg FINLEPSIN ® şi FINLEPSIN RETARD ® (AWD. cutie 50 comp.6-1 g/zi CARBAMAZEPINĂ (Arena. Israel) comprim. 2-3 prize zilnice adulţi până la 0. Iugoslavia) comp. Elveţia) comp. Anglia) comprim. int.2 g/zi copii până la 1 an: 0.8-1. 200 mg. 200 mg TAVER ® (Medachemie. 100 mg/5 ml comprim. mucoaselor tahicardie. România) comprim. Polonia) caps. fotosensibilita ponderală te Anticonvulsivante CARBAMAZEPIN Posologie: • • • p. 200 mg CARBAMEZEPINE (Regent. Germania) comp. România) comp. 200 mg. 200 mg. respectiv 200 mg sau 400 mg KARBAPIN ® (Hemofarm. Works. 200 mg TEGRETOL ® (Bari . 200 mg CARBAMAZEPINA (Italia.2 g/zi 1-5 ani: 0. Iugoslavia) comp. . 400 mg EPITRIL ® (Hefazur . 200 mg CARBAMEZEPINE (Teva. 200 mg NEUROTOP ® şi NEUROTOP RETARD . Siria) 200 mg TIMONIL ® şi TIMONIL RETARD ® (AWD.Hemofarm.6 g/zi 10-15 ani: 0. . creştere icter colestatic leucopenie depresive. Reacţii adverse: SNC G-I C-V GU sindrom uscăciunea hipotensiune. retard 400 mg. disfuncţie parkinsonian.RETARD ® (Sanofi. 200 mg EPITRIL ® (Hemofarm.4-0. Germania) comp. respectiv comp. România) comprim. sirop 100 mg/5 ml TEGRY PAM 200 ® (Pamela.Ciba.

2 mg RIVOLTRIL ® (Hoffman La Roche. Elveţia) comp. Polonia) comp. nistagmus G-I greaţă.v. adulţi 3-7 mg.bosacrată neoplazică Contraindicaţii: .5 mg la copii. 0. brahială sau lom. fiole 1 mg/2 Indicaţii: • • • • epilepsia minoră. postherpetică. şcolari 3-6 mg. durerea neuropatică. agravează leucopenia produsă citostatice CLONAZEPAM Posologie: • • • • • • de p. status epilepticus. somnolenţă. ameţeli. ameţeli. la sugari 1-3 mg/zi. confuzie. diplopie. durerea la bolnavii neoplazici (nevralgia craniană. anemie. în 1-2 prize zilnice .5 mg sau 2 mg. Reacţii adverse: SNC ataxie. ataxie hipersecreţie salivară şi bronşică .o. convulsii mioclonice şi akinetice. copii mici 1-6 mg.sarcină.Farmacologie • • epilepsia majoră psihomotorie şi temporală. 1 mg la adulţi. vărsături. nevralgia de trigemen. în status epilepticus: i. lent 0. Reacţii adverse: SNC sedare. anorexie C-V edeme GU leucopenie. CLONAZEPAM (Polfa.

600 RETARD (Desitin. Cipru) comp. film 200 mg VALPARIN 200 ALKALETS ® (Torrent. 600 mg PETILIN ® (Remedica. 300 mg DEPAXINE ® (Sanof. 150 mg şi comp.150.300 ® (Desitin.caps. cutie 100 comp.300 mg sau 500 mg comp. . film 200 mg. film cedare control. în 2-3 prize zilnice la mese. liof. film 300 mg. adulţi şi adolescenţi: 20-30 mg/kg. Germania) sirop 60 mg/5 ml comp. . cutiix50 ORFIRIL ® . durerea la neoplazici. 300 mg.o. 200 mg sau 500 mg sirop 57 mg/ml . Franţa) comp. sugari: 30 mg/kg.300. sirop cu 50 mg/ml CONVULSOFIN ® (AWD. minoră. copii: 30-40 mg/kg.300. diviz 500 mg ORFIRIL . . convulsii din stări febrile la copii.comp.150 ml pulv. film cedare control. Indicaţii: • • • • epilepsia majoră.Farmacologie ACID VALPROIC Posologie: • • • • p. Germania) comp. convulsii mioclonice. CONVULEX ® (Gerot. Franţa) comp. 400 mg + 4 ml solvent DEPAKINE CHRONO . Reacţii adverse: . India) comp. Austria) . Germania) . . film ent.500 ® (Sanof. 150 sau 300 mg.

Germania) cap. la nevoie. iritaţia tratamentului: prima zi . România) comp. cefalee. cefalee G -1 greaţă. SNC somnolenţă. se poate creşte treptat până la 1800mg sau. 100 /ig. astenie. vărsături Hipotensive şi spasmolitice CLONIDIN Posologie : • • oral: iniţial 50-75 pg de 2 ori/zi.Farmacologie SNC otoragie. 75 ^ig sau 300 ^g Indicaţii: -HTA esenţială în toate fazele. somnolenţă. erupţii cutanate hiperexcitabilit greţuri. flaconX50 CLONIDINA ® (Sintofarm. a treia zi . durerea ce are la bază disfuncţia sistemului simpatic. 75 jig HAEMITON ® (AWD. România) comp. CLONIDINA (Facultatea de Farmacie Bucureşti. vărsături. România). în unele cazuri. se creşte gradat. continuarea tratamentului: în funcţie de răspuns. flaconx50 sau X1000 CLONIDINA CLORHIDRAT ® (Promedic. hiperglicemi e. HTA secundară. până la 300-400 /xg/zi. ate. epistaxis. Germania) comp.300 mg dimineaţa şi la prânz şi 600 mg seara. • NEURONTIN ® (Godecke. diaree. durere neuropatică. chiar până la 2400 mg. ca tratament adiţional altor anticonvulsivante. C-V GU idiosincras ie Efecte adverse: ataxie.300 mg de 3 ori/zi. comp. 150 jig. insomnie G -1 toxic hepatic. 100 mg sau 300 mg sau 400 mg Indicaţii: • • • • epilepsia parţială sau a adultului. a doua zi . hipersalivaţie GABAPETIN Posologie: • C-V GU petesii.300 mg de 2 ori/zi. .

Farmacologie -durerea neuropatică refractară la alte tratamente. România) comp.2. megacolon. hipnotice.v. Contraindicaţii: glaucom.01 g supozitoare copii: 6 x 0. Efecte adverse: SNC somnolenţă. astenie. hipertrofie de prostată cu retenţie urinară. tahiaritmii supraventriculare (mai ales în cazul injectării substanţei). coronariană. colită.5-22. Contraindicaţii: sarcină. dismenoree.01 g (sol. România) . bradicardie. 5-10 mg de 1-3 ori/zi i. . 10 mg. cutiex20 buc.draj. România) . 10 mg SCOBUT ® (Magistra . fiole 10 x 1 ml x 0. hipotensiune adulţi . 10 mg SCOBUTIL ® (Antibiotice România) .7.o. lent 10-30 mg/zi rectal 10-50 mg/zi copii (>3 ani) .5 mg/zi BUSCOPAN ® (Boehringer. spasm piloric sau cardial. reflux gastroesofagian prin hernie hiatală .m. Precauţii: insuficienţă renală.comp.o.comp.p.01 g supozitoare adulţi: 6x0. constipaţie C-V bradicardie. 10 mg USCOSIN ® (Sintofarm.0075 g SCOBUTIL ® (Sicomed. asociere cu alcool. România) comp. 10 mg BUSCOVITAL ® (Vitalie. sau i. 10 mg Indicaţii: colici biliare. hepatică. ulcer gastroduodenal. România) comp.comp. intestinale. România) .p. 1%) SCOBUTIL ® (Sintofarm Remedia.m. 0. ameţeli BUTILSCOPOLAMINA Posologie: • • • • • • G -1 hiposalivaţie. urinare. Precauţii: . ileus paralitic. 10-20 mg de 3-4 ori/zi i.Geneve.5 mg de 1-3 ori/zi rectal . scleroză cerebrală.

inj. stenoză pilorică. România) comp. i. i.c. comp. adulţi: p. dificultăţi hipotensiu de ne statică ortomicţiune HS C-V a GU dificultăţi de micţiune HS vedere. România) comp.v. cutiex30 sol. România) comp. esofagită de reflux. Precauţii: la copii sub 12 ani. fotofobie gurii. adenom de prostată. Efecte adverse: _________________ SNC tulburări G-I deuscăciune constipaţie PAPAVERINA Posologie: • G. fotofobie. la asocierea cu chinidină. 100 mg PAPAVERINA (Sicomed. copii: 6 mg/kg/zi sau 200 mg/m2/zi divizate în 3-4 prize.Farmacologie în cardiopatia ischemică.) Contraindicaţii: glaucom. 100 mg de 2-3 ori/zi. astm bronşic vechi.v. hipertiroidie severă. sedare (la administ. Reacţii adverse: SNC tulburări de vedere.m.I uscăciunea gurii. România). România) comp. 100 mg PAPAVERINA (Olfarm.o. PAPAVERINA (Aesculap.1 ml cutie x 10 fiole • PAPAVERINA CLORHIDRAT (Sintafarm UF Remedia. în urgenţe 40 mg diluate în glucoză 5% . s. 40 mg/ml . în special în cazul administrării injectabile. scleroză coronariană. injectare în 5-10 minute. 100 mg. 40-80 mg la 6 ore. sau i. amantadină sau cu antidepresive triciclice. constipaţie C-V GU tahicardie. deoarece intensifică reacţiile adverse. 50 mg PAPAVERINA (Arcatim. 200 mg Indicaţii: .

v.v. sindrom anginos. i.01-0. i.v. dismenoree. 0.m.25%o (pentru copii) 100 fiole X 1 ml X 0. i. 7-15 ani. 0.25-1 mg odată de 1-2 ori/zi.5 mg în total. stare postinfarct. Contraindicaţii: administrarea sub formă injectabilă.00025 g FOLADON ® (Biofarm.03 mg/kg.v. accentuează efectul hipotensor al medicamentelor antihipertensive. jenă colaps (inj. • • • • • • v tulburări circulatorii cerebrale de natură spastică sau aterosclerotică. intestinale. aritmii bl A-V. cefalee G -1 C-V constipaţie.Farmacologie colici biliare. • ATROPINĂ SULFURICĂ (Biofarm. copii: s. somnolenţă. Efecte adverse: SNC depresie respiratorie (inj. în caz de hipertensiune intracraniană şi bl< glaucom. hipertrofia de prostată. renale. 0.4 mg de 1-2 ori/zi. l%o (pentru adulţi) 10 fiole X 1 ml X 0.comp.c. 0. ATROPINA Posologie: • adulţi: s. în urgenţe. 1-7 ani. 20 Indicaţii: .) GU HS ! i Precauţii: • • • Observaţii de folosire: • • • • precipită în soluţia ce are un pH > 6. la fel ca la adulţi. 0. preari 0.2-0. cel mult 0.4-1 mg.5-1 mg de 1.001 g sol. sindrom Meniere.c. retinopatii. ameţeli. România) alcaloizi totali din rădăcina de Beladona 0.preanestezie.v. cu 30-60 min înaintea indu aritmii cardiace i. deoarece poate aritmii. România) sol. migrenă. epigastrică i. constipaţie spastică.25 mg . în aritmii cardiace i. nu se asociază cu medicamente betastimulante adrenergice. gastrice. 0.).02 mg/kg.

este avantajoasă în cazuri se rezistente la alte antisecretorii. sindrom de sinus carotidian. .tub 15 g) de 2-3 ori/zi la 6-8 ore interval • • p. biliare. adenom de prostată . • • • • • • • • • ptialism. în sindromul de hipertensiune intracraniană. abdomen) . Precauţii: la copii sub 12 ani. astm bronşic vechi. stenoză pilorică. fotofobie G -1 uscăciune a gurii. dismenoree. sau 1-3 picături (soluţie alcoolică perlinguală 1% . urinare. de regulă s< cu medicamente antisecretorii în boala ulceroasă.o. în oftalmologie.câte 23 g de unguent = 10-15 cm (unguent cu nitroglicerină 4 % . dureri ulceroase. esofagită de reflux.în timpul crizei de angină pectorală sau imediat înaintea efortului provocator extern: pe tegumente (partea internă a braţelor toracelui anterior. în blocul atrioventricular. glaucom. Efecte adverse: SNC tulburări de vedere. scleroză coronariană. în preanestezie ca medicaţie preoperatorie. antidot în intoxicaţia cu substanţe organofosforice. constipaţie spastică. în bradicardia sinusală.flacon de 95 ml) . constipaţie C-Y GU dificultăţi de micţiune HS Contraindicaţii: • • • • • • • • • PREZENTAREA PARAANALGEZICELOR NITROGLICERINĂ Posologie : • sublingual 1/2-1 comp.Farmacologie • antispastic în colici abdominale. pentru midriază terapeutică în irite. iridociclite.comprimate retard de 2-3 ori/zi . adjuvant în tratamentul miasteniei gravis.

75-8 mg/oră.SPRAY ® (Parke .g Nitroglicerină/ml) în ritm de 0. Germania) fiole de 1 mg/ml . ce eliberează 5 mg. cutiix50 sau xlOO buc.5 mg sau 5 mg.0.patch . retard 2. România) comp. Elveţia) patch transdermic 25 mg sau 50 mg.5 mg/ml. Grecia) .3 g = 250 doze NITRO MACK ® (Mack.4 mg/doze comp.Farmacologie • transdermic . tratamentul formelor severe de angină (instabilă vasospastică). infarct miocardic. • • AQUA .5 mg NITROMINT ® (Egis. hipotensiune arterială. Germania) aerosol 50 mg/doză . LENITRAL ® (Besins Isconesco.025-0. 20x0. Ungaria) aerosol 1% . retard 8. respectiv 10 mg nitroglicerină/24 ore. în funcţie de suprafaţa de contact ce poate fi 10 cm3 sau 20 cm3 NITROGLICERINA (Sicomed.în criză 1 praf pe limbă. Germania) sol. Franţa) sol.5 mg TRINITROSAN ® (Merck.10 ml se administrează numai diluat minimum 1 : 4 în ser fiziologic sau glucoză 5% sau 10% pentru maxim 3 zile. 2. Germania) fiole 5 mg/ml în etanol 77% cu 2 g ulei 35 poli (oxietilenic) Indicaţii: • tratamentul crizei de angină. HTA gravă. în perfuzie . începând de la doze mici de 5 /ng/minut.6 mg NITRIRETARD ® (Faran.Davis. NITRODERM TTS ® 5 sau 10 (Ciba.TRINITROSAN ® (Merk. . cel mult de 3 ori în 15 minute i. l%o (25-100 /j.5 ml NITRO MACK RETARD ® (Mack.15.NITRO .1 fiolă a 10 mg nitroglicerină se diluează cu ser fiziologic sau cu glucoză izotonă în concentraţie de 0.o dată pe zi. în cursul intervenţiilor coronariene sau în neurochirurgie.5 mg sau 7. profilaxie înainte de efort.5 mg MAYCOR . • • • • • • Contraindicaţii: • • .caps. spray oral . se repetă la nevoie la 3-5 minute. inj. insuficienţă cardiacă stângă cu EP acut. hipotensiune intracraniană. perfuzabilă 1. profilaxie imediată şi de durată a crizelor de angină. retard 2.v.1 mg/ml . timp de 8-12 ore (discontinuu) sau 24 ore (continuu). Germania) caps. 2 ml sau 10 ml caps.

poate product toleranţei. Scăderea presiunii sistolice sub 100 mm Hg impune oprirea perfuziei. mai ales la începutul tratamentului). • Se administrează cu prudenţă la conducătorii auto (pentru că produce tulburări de atenţie. se poate repeta administr. comprimat la 5 minute. iar dacă durerea nu cedeaza. este necesar de urgenţă consult de specialitate. insuficienţă hepatică şi renală. se face obligatoriu monitorizarea tensiunii arteriale. La apariţia cianozei în cursul tratamentului cu Nitroderm HTS în doze impune verificarea de urgenţă a methemoglobinemiei. hipersensibilitate la nitraţi sau la derivaţii acestora. In cazul administrării sublinguale. • Se evită întreruperea bruscă a tratamentului cu nitriţi. Precauţii: • • • Observaţii de folosire: Asocierea cu medicamente antihipertensive. acest caz. a frecvenţei cardiace şi sub control EKG.Farmacologie • • • • şoc. în lipsa efectului. hipovalemie. pentru a evita riscul apar crize anginoase. hemoragie cerebrală. cu diuretice sau cu băuturile alcool determina scăderea marcată a tensiunii arteriale. astfel încât administrarea se face cu pauze (1 săptămână). anemie severă. Administrarea nitroglicerinei sub formă de perfuzie i. glaucom cu unghi închis. Efecte adverse: . • în cazul administrării pe tegumente (unguent sau patch) . până la maxim 3 administrări. traumatisme craniocerebrale.v. hipotiroidie.

boli diareice. Contraindicaţii: gastrită hipoacidă. Efecte adverse: diaree la doze mari.Plus.o. insuficienţă renală. Observaţii de folosire: se administrează oral sub forma comprimatelor care se sug. flaconX500 ml ALUMINIU HYDROXIDE (Rima Pharmaceuticals. Administrarea acestora se poate face cu o oră sau cu trei ore după Trisilicalm.Farmacologie SNC cefalee pulsatilă. int. ulcer gastric şi duodenal. sudoraţie. C-V hipotensiun ortostatică. eritem minor.8 g dozele se pot repeta la 2-4 ore susp. senzaţii de sufocare. bufeuri de căldură. nu se asociază cu comprimate sau drajeuri enterosolubile. România) . esofagite de reflux.comp. Irlanda) comp. alergii cutanate OXIDUL DE MAGNEZIU (MAGNEZIA AUSTA) Carbonatul basic trisilicatul Posologie: • vărsături e p. lipotimie G.PHAR ® (Pharma . Indicaţii: gastrită hiperacidă. tahicardie reflexă. în funcţie de necesităţi TRISILICALM ® (Sicomed. 500 mg • ALU . cărora le scade absorbţia intestinală. slăbiciune. la 1 oră şi la 3 ore după mese şi în funcţie de necesităţi.4-0.5-2 g repetate de mai multe ori pe zi.o. hidroxidul de aluminiu 0.50 g sau cutiex 100 buc.50 g carbonatul: 0. prurit.I greaţă. oxidul de magneziu : 0.5-1 g o dată fosfatul de aluminiu 0. vertij GU HS congestia feţei.25-0. Elveţia) Aluminiu <j> hidroxidat • • • Indicaţii: . HIDROXID ŞI FOSFAT DE ALUMINIU Posologie: • p. cu 320 mg/ml. a se evita administrarea o dată cu tetraciclină sau cu digoxină. boli inflamatorii ale colonului. 50x0.25-1 g trisilicatul: 0.

Efecte adverse: la doze mari determină creşterea secundară a acidului clorhidric gastric (reboi hipercalcemie. Indicaţii: hiperaciditate gastrică. intoxicaţie cu acizi. Germania) comp. diaree de fermentaţie.55 g silicat hidrat de aluminiu şi magneziu suspensie 1 ml conţinând 0. ALMASILAT (ALUMINO-MAGNEZIU SILICAT HIDRATAT) Posologie: • p..LAC ® (Godecke. Germania) comp. după nevoie. GELUSIL ® şi GELUSIL LIQUID ® (Godecke.o. 0.5 silicat hidratat de aluminiu şi magneziu TRI . diminuează absorbţia fierului. flac GELUSIL . ulcer gastric şi duodenal. p. Contraindicaţii: Efecte adverse: diminuarea tranzitului intestinal. Observaţii de folosire: se păstrează în recipiente bine închise.OM GEL ® (Lab. alcaloză.o. la nevoie până la 1-10 g/zi. ulcer gastric. la loc uscat.5 g de mai multe ori pe zi. Observaţii de folosire: se administrează între mese şi seara la culcare. nu se asociază cu comprimate sau drajeuri enterosolubile. esofagite de reflux. Elveţia) . CARBONATUL DE CALCIU Posologie: • gastrită hipoacidă. 0. 1-3 g de 3-5 ori/zi. boli inflamatorii ale colonului. constipaţie. boli inflamatorii ale colonului. Contraindicaţii: gastrită hipoacidă. 0.72 g silicat hidratat de aluminiu şi magneziu.Farmacologie gastrită hiperacidă. nu se asociază cu comprimate sau drajeuri enterosolubile. împiedică absorbţia fosforului.

GALLAMINA (Flaxedil) .Curarizante de ordinul I : PAHICURARE .CARIZOPRODOLUL .VECURONIUM (Norcunon) .Curarizante de ordinul II : LEPTOCURARE SUCCINILCOLINA 3. ACIUNE LA NIVELUL SNC : .pe fibra musculara . ACTIUNE SINAPTICA (Curarizante) .d TUBOCURARINA . ACIUNE DIRECTA ASUPRA FIBREI MUSCULARE DANTROLENUL (Dantrium) 2.se impart in trei categorii dupa cum actioneaza la nivele diferite : .MEPHENESINA . ulcer gastric şi duodenal.PIPECURIUM (Arduan) . MIORELAXANTELE DEFINITIE .la nivelul SNC CLASIFICARE 1.PANCURONIUM (Pavulon) .substante utilizate pentru reducerea tonusului musculaturii striate .miorelaxantele la care gruparile de azot cuaternar sunt fixate la un nucleu sterolic .Farmacologie Gel cu 30% aluminiu silicat de magneziu şi de calciu amorf de sinteză.pe sinapsa .CLORZOXAZONUL (Paraflex) . cutii x 20 plicuri x 100 gel (3 g pulbere) Flacon X 360 ml gel (10 g gel) Indicaţii: gastrită hiperacidă.

scleroza in placi).per os :se incepe cu doze de 25 mg/zi si se creste progre- .BACLOFEN (Lioresal) .alterari ale probelor hepatice la 1% din cazuri(control biochimic periodic la bolnavii tratati cronic) ADMINISTRAREA . CLONAZEPAM si alte benzodiazepine .PROGABIDUL .Farmacologie .interferand cu reactii interpuse intre depolarizarea membranei ( fenomene electrice) si depolarizarea fibrelor de actina si miozina (fenomen mecanic) .reduce spasticitatea musculaturii striate paralizate(probabil prin scaderea eliberarii de ioni de calciu din reticulul sarcoplasmatic) la bolnavii cu leziuni ale cailor piramidale (hemiplegici.hepatite mortale 10 – 20% din cazurile tratate mai mult de 60 zile .GLICINA MIORELAXANTE CU ACTIUNE DIRECTA PE FIBRA MUSCULARA DANTROLENUL (Dantrium) ACTIUNE : . Se manifesta prin urmatoarele simptome : .DIAZEPAM .producerea de acid lactic .indicat ca tratament de urgenta in sindromul de hipertermie maligna post anestezie generala (ce apare la persoane cu defect genetic .constand in “lezarea” capacitatii reticulului sarcoplasmic de a sechestra calciu.contractie musculara puternica .cresterea temperaturii corporale EFECTE ADVERSE .reduce forta de contractie a muschiului striat. .

produce miorelaxante completa la adult in doze ce variaza 5 – 30 mg si 15 – 25 mg .placa motoare si membranele celulare raman paralizate iar muschiul se va relaxa.intravenos doze de 1mg/kgc se repeta pana la doza totala de 10mg/kgc(in sindromul de hipertermie maligna) MIORELAXANTE CU ACTIUNE SINAPTICA = CURARIZANTE= PAHICURARE (de ordinul 1) Efectul este dat pe de o parte de cuplarea cu situsul de afinitate al receptorului N2 de pe placa motoare (inhibitie competitiva) Decuplarea este mai lenta decat a Ach care gaseste receptorul ocupat deci receptorul nu poate fi stimulat.alcaloizi in stare pura d .TUBOCURARINA .derivati de sinteza Prima utilizare ca relaxant in cursul necrozei dateaza din 1942 D . In medicina se utilizeaza: .B ocuparea unuia sau mai multor situsuri de afinitate ale receptorului de catre un antagonist competitiv impiedica accesul agonistului la receptor.Canalul ionic ramane inchis C un canal ionic gasit deschis este astupat de o molecula de d – TUBOCURARINA CURARA Un produs brut obtinut din plante de genul STRYCNOS si CHONDODENDRON. Pahicurarele astupa numai canalele A .Farmacologie siv saptamanal pana la 100mgde patru ori pe zi .TUBOCURARINA .durata curarizarii utile este de 25 minute . Alta parte a efectului este datorat astuparii canalelor ionice.

actiunea este de scurta durata .relaxarea glotica ineficienta (se administreaza 脟脟挾脟脟脟凪脟脟 Ꮁ 茟ྐྐꝥ .timpul necesar decurarizarii complete .este un produs de sinteza .scade coagulabilitatea s 茟茟 ‫ޟ‬졐㷽졐硳 ი 茟 ಋ angelui GALLAMINA (Flaxedil) .rev MIORELAXANTE LA CARE GRUPARILE DE AZOT CUATERNAR SUNT LEGATE LA UN NUCLEU STEROLIC .actiune – tahicardie prin blocarea receptorilor din cord .hipotensiunea arteriala prin efect ganglioplegic si blocare a medulosuprarenalei n efect ganglioplegic si blocare a medulosuprarenalei 茟茟癐䠺司沭돤˨‫ݯ‬ este relativ lung .supradozarii in administrarea Pahicurarelor mai intai un alt curarizant –Succinilcholina) .sunt sensibile la actiunea antagonista a anticolinesterazelor ANTICOLINESTERAZICELE 茟䷮ꅘ䄩俑尟䑺簀 茟 茟᷇茟 .indicatii : .relaxarea glotei nu e suficient de buna .antagonizeaza efectul Pahicurarelor care prin cresterea curarizantul concentratiei de Ach in vecinatatea receptorilor dep .efecte adverse – elibereaza histamina producand scaderea tensiunii arteriala si/sau bronhospasm .dare a glotei .sunt pr 脟マ䈺 ᓡ ၈ 㷭㞃ꋘ窼 㞣騚 eferate pentru ca sunt selective (VECURONIUM) nu prezinta alte aspecte farmacologice decat miorelaxarea .Farmacologie .

LEPTOCURARE(Curarizant de ordinul ll. -dezavantaje : .Menti nerea acestora deschise duce la pierde rea de potasiu.Azatioprina . clinic se traduc sub forma unor fibrilatii musculare in momentul injectarii leptocurarei. placa motoare si restul membranei celulare se depolarizeaza si rezulta o contractie de scurta durata urmata de relaxare.Farmacologie -脟 脟脟 脟 䓔脟 茟茟㉀䣯 decurarizarea la termen sau in cazul intreruperii interventiei chirurgicale la bolnavii ce au primi a receptorilor periferici Nm al caror numar se reduce cu 70 – 90% .preparate: NEOSTIGMINA (Prostigmin . Prin evitarea efectelor muscarinice se administreaza inainte ATROPINA Terapia cu anticolinesterazice se poate asocia cu : . anticorpi anormali .extirparea timusului .Glicocorticoizii . depolarizante) -au actiune de agonisti partiali. -Leptocurarele parasesc greu receptorul .acesta ramine stimulat si mentine canalele ionice deschise astfel membrana ramine stimulata ceea ce duce la relaxare.Miostin) adm oral PYRIDOSTIGMINA (Mesion) efect 3 – 6 ore AMBENONIUM (Mytelase) efect 3 – 6 ore Comprimate retard PYRIDOSTIGMINA 180 mg efect 6-8 ore . receptorul de pe placa motoare este stimulat.produc deschiderea canalelor ionice inchise pe care apoi le blocheaza.imunosupresoare .

o buna relaxare glotica SUCCINILCHOLINA .esofago scopii (ca premedicatie).avantaje : -instalarea si incetarea acuta a actiunii .relaxarea musculaturii in anestezii (relaxarea glotei necesa ra intubarii) . .lipsa de antidot .dupa ambele tipuri de curarizante muschiul ramane excita bil la stimularea directa iar nervul motor continua sa functioneze .fracturilor).pentru realizarea de laringoscopii.curarizantele au in structura grupari de tip “ONIUM” ca si Ach ceea ce explica afinitatea lor pentru receptorii Ach si greutatea cu care traverseaza membrana intestinala (se administreza numai iv) cat si bariera hemato-encefalica (prin administrarea iv efectele sunt limitate la receptorii N2 din periferie).musculatura ochiului este cea mai sensibila apoi cea inervata de alti nervi cranieni .manevre ortopedice (evitarea luxatiilor.in rare cazuri (defect genetic)bolnavii nu-si revin din curari zare(se administreaza colinesteraze umane si sange) CURARIZANTELE .indicata in initierea anestezieisau pe durata acesteia .la bolnavii cu miotonie pentru ca produce o paralizie spastica . bronhoscopii.interventii chirurgicale pe glob ocular pentru ca cresc tensiunea intraoculara .Farmacologie .cea mai rezistenta este musculatura respiratorie . Indicatii : .dureri musculare la revenirea din anestezie .contraindicata :. .

reduc tonusul anormal al musculaturii dupa fracturi.se fixeaza pe receptorii GABA .deprima preferential reflexe polisinaptice si mai putin pe cele monosinaptice nespecifice.reactive (lombalgii.sunt medicamente cu un mecanism incomplet cunoscut .artrite. Astazi este depasit.luxatii.benzodiazepina cu proprietati – tranchilizante si sedative .artroze) . . CLORZOXAZONUL (Paraflex) .miorelaxante .actiunea este evidenta in stari de tensiune psihica cu contractie musculara si in stari spastice de natura neurologica si reactiva.actiunea este la nivel spinal si/sau la nivel imediat superioare incluzand si mezencefalul .facilitand actiunea .prin actiunea supraspinala au efect sedativ MEFENESINA Primul miorelaxant folosit.actiune – inhiba reflexe spinale mono sau polisinaptice cu efect relaxant puternic . .anticonvulsivante . CARISOPRODOLUL . .terapia cu electrasoc a unor boli psihice si prevenirea de accidente.indicat pentru combaterea spasmelor musculare : . torticolis.fracturi.recuperarea bolnavilor cu sechele neurologice. .are efect asemanator DIAZEPAM (Valium) .posttraumatice .hernii discale. luxatii inflamatii.Farmacologie .blocheaza cai polisinaptice excitatorii spinale si supraspinale. MIORELAXANTE CU ACTIUNE PE SNC .

.parenteral iv sau im in spasme musculare hiperalgice din lumbago acut lent.spasmolitic activ ca un agonist al receptorilor GABA .po 2mg de doua ori pe zi doza care se creste treptat pana se ajunge la 100mg de trei ori/zi.10 – 20mg putandu.la intreruperea tratamentului doza se reduce treptat (intreruperea brusca duce la convulsii sau la stari grave de abstinenta) .somnolenta .renale hematologice.actioneaza prin hiperpolarizarea fibrei nervoase aferente primare .de evitat la persoane cu afectiuni hepatice.sedare mai ales la inceputul tratamentului .actioneaza mai mult pe mecanisme reticulare de reglare a tonusului muscular si mai putin pe interneuronii spinali.efecte secundare: .indicat in starile spastice produse de scleroza multipla . Se produce hiperpolarizare cu deschiderea canalelor de clor cu inhibitie presinaptica consecutiva . .B .administrarea .reducerea rigiditatii in paralizii cu leziuni ale neuronilor spinali .prevenirea accidentelor date de terapia cu electro soc adjuvant in terapia HTA .cu timpul se produce obisnuinta pentru efectul miorelaxant .Farmacologie GABA in creier si in maduva . glaucom cu unghi inchis sau la depresivi .se repeta pana la 4 doze /24 ore BACLOFENUL .indicatii – terapia spasmelor produse de stricnina sau toxina botulinica .

produce o sedare mai mica decat diazepamul .creste frecventa crizelor la epileptici.dozele . .scade durerea la pacientii cu spasticitate posibil prin inhibarea eliberarii substantei P in maduva spinarii .are metaboliti activi inclusiv GABA insusi GLICINA . 15mg de doua ori pe zi pana la 100mg pe zi PROGABIDUL .traverseaza usor bariera hemato – encefalica .B .agonist de GABA – A si GABA .inhiba neurotransmitatorul aminoacidic .Farmacologie .activa pe cale orala .

. în final nu se mai realizează depolarizarea (nu se mai poate transmite influxul nervos). De asemenea. frecvent clorhidraţi în soluţii stabile. sau diferite afecţiuni medicale. deci. are efect rapid şi destul de puternic.9 iar la un PH de 7. Lidocaina are pKa = 7. De exp.35 predomină forma ionizată .Farmacologie CURS 11 Medicamente cu actiune Terapia anti aging. determină pierderea reversibilă a senzaţiei dureroase . 2. Fibre groase şi mielinizate. 5. În funcţie de pKa şi PH-ul local . Procaina are un pKa de 8. Fibrele motorii. Anestezicele locale folosite clinic conţin constant în structura lor un rest aromatic lipofil legat printr-o catenă de 4-5 atomi de o grupare –NH 2 terminală hidrofilă. Anestezicele locale se folosesc sub formă de săruri solubile în apă. somatice motorii sunt sensibilizate ultimele. Se indică în cazul unor intervenţii chirurgicale mici. în endoscopii. are efect mai lent şi intensitate mai mică. fibrele nervoase superficiale sunt afectate înaintea celor profunde. şi axonii scurţi. Fibrele proprioceptive şi tactile. După natura catenei de legătură a celor două resturi ( aromatic şi aminic ) anestezicele locale pot fi amide sau esteri. la care anestezicele difuzează mai greu. Nu afectează conştienţa sau funcţiile vitale ale organismului. Anestezicele locale acţionează pe neuroni şi fibre nervoase. 3. Ordinea influenţării este următoarea : 1. cele amielinice. prin acţiune locală pe neuroni şi formaţiunile nervoase periferice. Fibrele vegetative Fibrele dureroase Fibrele termice.9 iar la un PH = 7. şi. de scurtă durată. Pierderea sensibilităţii se datorează diminuării permeabilităţii membranelor pentru ionii de Na +.. (vezi slide) ANESTEZICE LOCALE Sunt substanţe care. deci . poate predomina forma disociată sau nedisociată. 4. Cele mai sensibile sunt: fibrele nervoase subţiri. urmată de împiedicarea fluxului transmembranar de Na + prin creşterea pragului de excitabilitate.35 predomina forma neionizată ( liposolubilă ).

de infiltraţie – constă în injectarea anestezicului în piele sau ţesuturi. Permite intervenţii chirurgicale uşoare( pe abdomenul inferior ).în zone bogat vascularizate sau în cazul unui anestezic cu efect . intensitatea acţiunii – este direct proporţională cu concentraţia anestezicului( concentraţia este variabilă în funcţie de gradul de anestezie) 3. Mepivacaină . strat cu strat 3. Etidocaina . Tetracaina. anestezice locale cu potenţă şi durată de acţiune medii( 1-2 ore ) : Lidocaină . 2. Rahianestezia – injectarea anestezicului în spaţiul subarahnoidian în regiunea lombară. durata de acţiune locală a anestezicului – este în funcţie de 2 factori : legarea de proteinele plasmatice şi tisulare(legarea determină efect prelungit ) vascularizaţia locală. Se realizează astfel un bloc nervos. 2. potenţa – este în funcţie de liposolubilitate : cele liposolubile sunt active în doze mici 2. Cineocaină. sau paravertebral. Prilocaina . Farmacocinetică 1.Farmacologie Tipuri de anestezii locale 1. Anestezia epidurală – injectarea anestezicului în spaţiul epidural. TIPURI DE ANESTEZICE A). de aceea se asociază cu vasodilatator vasoconstrictoare( adrenalină).sunt metabolizate hepatic prin dezaminare→ au durată de acţiune mai lungă 1. Sunt afectate rădăcinile posterioare ale nervilor din această zonă şi straturi superficiale din măduvă. de suprafaţă sau de contact – se aplică direct pe tegumente sau pe mucoase. anestezice cu structură amidică. Poate difuza subarahnoidian . durata de acţiune este scurtă. anestezice locale cu potenţă crescută şi acţiune prelungită ( mai mare de 3 ore ) : Bupivacaină . de conducere sau regională – injectarea anestezicului în apropierea unei formaţiuni nervoase: nerv periferic (anestezie tronculară) sau plex nervos (anestezie plexală) .

anestezice esterice : pot da reacţii alergice locale sau generale ( se testează înainte de administrare ).) şi potenţă scăzută. Efecte adverse : anestezice amidice : stimulare SNC. Anestezice cu structură esterică – au durată de acţiune mai scurtă (20-60 min. după tratamentul cu antiseptic. la nivelul ţesuturilor vii (piele. incizie chirurgicală etc. plăgi). injecţie. pansamente. Este de dorit ca antisepticele să fie bactericide.pot apărea convulsii . Procaina are şi efect de tip biotrofic . este produsul activ din Gerovital. excrete etc).operaţiune cu rezultat momentan ce permite. cavităţi naturale. . Antisepticele sunt substanţe bactericide sau bacteriostatice cu acţiune asupra germenilor aflaţi pe ţesutul viu (piele. Lidocaina are şi efect antiaritmic. Acţiunea bactericidă trebuie să apară rapid (1-5 minute) la concentraţii cât mai mici şi să se manifeste asupra unui număr cât mai mare de microorganisme fără a afecta macroorganismul. încăperi.producând scăderea tensiunii arteriale. plăgi deschise) şi în limita toleranţei acestora. Clorprocaina. ceea ce permite o puncţie. sunt rapid inactivate de colinesterazele plasmatice.hipertermie malignă. nu sterilizează ţesutul viu ci reduce în grade variabile numărul de germeni. mucoase. stări de excitaţie psihomotorie . Dezinfectantele sunt substanţe care distrug microorganismele patogene din mediul extern (diferite obiecte şi instrumente. mucoase.Farmacologie B). •Noţiunea de antiseptizat implică o porţiune a tegumentelor sau mucoaselor la nivelul căreia. Exemple : Procaina . îmbrăcăminte. stimulând regenerarea neuronală. cavităţi naturale. să fie inactivaţi sau omorâţi germeni patogeni •Rezultatul este limitat la microorganismele existente la nivelul ţesuturilor respective în momentul tratării cu antiseptice. ANTISEPTICE ŞI DEZINFECTANTE ANTISEPSIA . •ANTISEPTIC = agent chimic bactericid (care omoară germeni) sau bacteriostatic (care inhibă creşterea germenilor) prin care se realizează antisepsia. •Se realizează numai prin mijloace chimice. numărul germenilor scade suficient de mult.Sunt deprimante ale miocardului. .

fără a afecta macroorganismul. . Evaluarea intensităţii acţiunii antisepticelor şi dezinfectantelor se face prin determinarea : concentraţiei minime inhibitoare (CMI). spută etc. fizice.). . la concentraţii cât mai mici şi să se manifeste asupra unui număr cât mai mare de specii de microorganisme. care determină indicele fenolic. •În anumite condiţii. 1990). concentraţie.din excrete prelevate. ci reduce în grade diferite numărul de germeni. timp de contact etc. •O substanţă poate fi folosită atât ca dezinfectant cât şi ca antiseptic în funcţie de modul de utilizare. Deci toxicitatea trebuie să fie selectivă. Substanţele dezinfectante prezintă o CMI pentru bacteriile sub formă planctonică. haine. fizice. până la un nivel la care nu mai sunt periculoşi pentru sănătate: -de pe suprafeţe inerte contaminate (diferite obiecte. nu sterilizează ţesutul viu. un dezinfectant poate produce sterilizare (operaţiune denumită sterilizare la rece şi folosită pentru instrumente termolabile). Sunt cuprinse şi speciile insensibile (cu rezistenţă naturală). . Este de dorit ca antisepticele să fie bactericide. •Se realizează prin mijloace chimice. Acţiunea bactericidă trebuie să apară rapid (1-5 min.din mediu (apă. .). stabilită în condiţii s andard. aer. • = agent chimic care elimină anumite microorganisme patogene.Farmacologie DEZINFECŢIA -operaţiune prin care se distrug germenii patogeni (cu excepţia unor spori şi a unor virusuri) existenţi în afara corpului uman. . •DEZINFECTANT = agent chimic prin care se realizează dezinfecţia. mecanice.). spaţiu de cazare etc. Antisepsia se realizează numai cu mijloace chimice. concentraţiei minime bactericide (CMB) cantitatea cea mai mică de substanţă care asigură un efect bactericid. instrumente medicale etc. cu origine precizată (puroi.). Dezinfecţia se realizează cu mijloace chimice. dar CMI creşte foarte mult când bacteriile se află încorporate într-un biofilm. mecanice.spectrului de acţiune a unei substanţe antiseptice sau dezinfectante: lista speciilor şi variantelor bacteriene sensibile la substanţa respectivă cu precizarea CMI stabilite în condiţii standard. dar nu toate formele microbiene (endosporii bacterieni) (Rutala.

Zn). Ag. blochează funcţiile tiol (SH) ale proteinelor şi ale sistemelor enzimatice. probabil dehidrogenazele.interesarea sistemelor enzimatice prin interferenţa cu cantităţi . . glutaraldehida. Este destul de criticabilă ca metodă de testare a eficacităţii substanţelor dezinfectante. substanţele caustice.clorhexidina acţionează asupra membranei celulei bacteriene cu ruperea acesteia. folosind culturi standard de stafilococ auriu. . 3. mentol=5. mertiolatul lezează membrana celulară. Modificarea constituenţilor plasmatici – efect germicid . .hipocloritul de sodiu.formaldehida. de I. Interesarea membranei celulare – efect germicid .compuşii cationici acţionează asupra grupărilor COOH. . Indicele fenolic se aplică în special la dezinfectante.salicilamida. formaldehida. .peroxidul de hidrogen inactivează grupările SH ale enzimelor şi ale proteinelor structurale. .derivaţii acridinici prin disociere intră în competiţie cu H+ din poziţiile vitale ale grupării acide. permanganatul de potasiu intervin în procesele de oxido-reducere ale sistemelor enzimatice.F. – indice fenolic 200=eficienţa unei concentraţii de 200 ori mai mică faţă de fenol. •Ex. prin intermediul oxigenului atomic eliberat.fenolul. Cu.fenolii. eugenol=9. detergenţii. . Expl. timol=25.modificarea permeabilităţii celulare şi a tesniunii superficiale (detergenţi. .metalele (Cu. iodul. .Farmacologie Indicele fenolic – raportul dintre acţiunea antibacteriană a substanţei luate în studiu şi aceea a fenolului. formolul coagulează proteinele microbiene. eucaliptol=2 Mecanisme de acţiune 1. clorhexidina şi alcooli acţionează de asemenea asupra unor constituenţi celulari. iodul. . disociabile ale enzimelor respiratorii. 2-4 dinitrofenolul.iod=200. clorul. carbanilidele acţionează asupra sistemului de mişcare a protonilor prin membrană. .coloranţii azoici intră în competiţie cu enzime bacteriene. oxidul de etilen. 2. agenţi tensioactivi).fenolul suprimă unele sisteme enzimatice. . Afectarea unor sisteme enzimatice – efect germistatic . oxidul de etilen blochează grupările NH2 ale proteinelor. Ag. glutaraldehida.

•Prin antiseptice şi dezinfectante formele vegetative ale microorganismelor sunt afectate mai evident decât sporii bacterieni Clasificarea antisepticelor şi dezinfectantelor se face după criterii chimice sau după criteriul componentei active.se intervine letal asupra fungilor.se intervine letal asupra virusurilor. Halogeni şi substanţe halogenate 4.sporicidă . .fungicidă .se intervine letal asupra bacteriilor.se intervine letal asupra amoebelor.fungistatică etc. Acest mod de acţiune este comun dezinfectantelor.amoebicidă . . •În funcţie de tipul microorganismului asupra căruia se acţionează. Substanţe oxidante 3. Aldehide 6. germistatic = inhibarea reversibilă a multiplicării germenilor patogeni. Alcooli 5. 1. Detergenţi 2. . Omorârea (inactivarea) acestora este dovedită de absenţa creşterii germenilor după înlăturarea substanţei germicide şi introducerea germenilor în medii favorabile multiplicării lor. •După germenul asupra căruia acţionează acţiunea poate fi: • • .virucidă .se intervine letal asupra sporilor.Farmacologie foarte mici de metale = acţiune oligodinamică (săruri de argint). acţiunea este: • • • • • • • .bactericidă .bacteriostatică. Acizi . la concentraţii cât mai mici şi să se manifeste asupra unui număr cât mai mare de specii de microorganisme. Este de dorit ca antisepticele să fie bactericide. . •Acest mod de acţiune este comun antisepticelor. Mod de acţiune al antisepticelor şi dezinfectantelor •Modul de acţiune al antisepticelor şi dezinfectantelor este: • germicid = oprirea ireversibilă a multiplicării germenilor patogeni. înlăturarea substanţei germistatice determină reluarea activităţii metabolice şi a multiplicării germenilor. . fără a afecta macroorganismul (toxicitate selectivă). •Acţiunea germicidă a antisepticelor şi dezinfectantă trebuie să apară rapid (1-5 minute).

Metale grele şi derivaţii 1. se dispune la interfeţe scăzând tensiunea superficială. sub influenţa forţelor intermoleculare. NH3 grupare hidrofilă nepolară – 1 lanţ de atomi de carbon –ramificat -neramificat . Coloranţi 9. COOH. componenta activă. Săpunul medicinal se utilizează pentru spălatul mâinilor înainte de intervenţii chirurgicale. cel de potasiu este moale. multe săpunuri când se dizolvă în apă sunt puternic alcaline (pH 8-10). DETERGENŢII Sunt denumiţi şi agenţi tensioactivi.5. Săpunurile au acţiune bactericidă şi de curăţire. efect spumant şi efect de curăţire. Mai puţin utilizate sunt lauril sulfatul de sodiu şi săpunurile alchil şi arilsulfonate. haxaclorofen. ichtiol. După structura lor se împart în detergenţi: anionici cationici neionici Detergenţii anionici sau săpunuri propriu-zise. SO3H. care are un pH de 5. Fenoli şi derivaţii 8. Astfel ei intervin ca agenţi de curăţire şi agenţi emulsionanţi. palmitic. Miceliile de detergent pot fixa particule solide. Detergenţii care disociază dau micelii cu o sarcină electrică pozitivă sau negativă. . Săpunuri speciale (expl. se produce emulsionarea. solubilizându-le.5-6. anionul. etc Săpunurile au acţiune iritantă asupra mucoaselor. Molecula are două părţi: grupare hidrofilă polară – OH.nucleu aromatic alkilat Detergenţii formează micele. Deci ele pot irita pielea. Neutrogena) folosesc trietanolamina ca bază şi când se dizolvă pH-ul este în jur de 7. oleic. Se adaugă şi efect asupra membranei bacteriene (în timp). grupându-se în complexe cu o anumită structură. timol. Unele săpunuri medicinale conţin substanţe antiseptice: mentol. particule uleioase sau gazoase. agenţi activi de suprafaţă sau agenţi de curăţire. Sunt săruri de sodiu sau potasiu ale acizilor stearic. pe când mulţi dintre acizii graşi sunt acizi slabi. gelatinos. Săpunul de sodiu are o duritate mai mare. carbanilide.Farmacologie 7. Săpunul disociază în apă. Deoarece NaOH şi KOH sunt baze puternic. Acţiunea antiseptică este mai ales asupra florei gram pozitiv.

dezinfectant pentru instrumentar 2%. dermatologie. Au structură bipolară. Sunt agenţi tensioactivi de sinteză. Sunt folosite ca antiseptice pentru piele şi plăgi superficiale. cu un radical hidrofil şi un radical lipofil (hidrofob). aplicaţii locale. Este incompatibil cu săpunurile. podele. sinuzite. Mecanism de acţiune – sunt derivaţi cuaternari de amoniu. dezinfectante pentru instrumente. Preparate farmaceutice: Decaderm soluţie pentru uz intern. Dezinfectant pentru instrumente chirurgicale. antimicotică. chirurgie. mici inhibă unele sisteme enzimatice. Folosit pentru antisepsia pre şi postoperatorie a pielii. plăgi. mucoase 1%. Antifungic faţă de candida. cu care formează complexe macromoleculare inactive. alcool.1%. pe care se fixează prin adsorbţie sau datorită sarcinilor electrice. Au acţiunea bactericidă sau bacteriostatică. Acţiunea mai intensă la pH alcalin. Cationul este componenta activă. Se utilizează în infecţii din sfera ORL. folosirea abuzivă da iritaţii ale mucoasei. bacili acidorezistenţi. la conc. tricofiton. Pentru pielea intactă se utilizează soluţie 0. mucoaselor. scad tensiunea superficială cresc permeabilitatea membranelor liza celulelor microbiene conc. pentru mucoase şi pielea denudată 0. Benzalconium – foarte solubil în apă. mari pot precipita proteinele Acţiunea lor este inhibată de detergenţii anionici. stomatite. plăgilor infectate. badijonări. Codecam spray – pulverizaţii la nivelul mucoasei bucale. Se utilizează ca antiseptic pe piele 1%.2%. veselă. . Preparatul românesc se numeşte Dezinfectat cationic. virulicidă. Dequalinium Antibacterian faţă de germeni gram pozitiv şi negativ. Este bacteriostatic şi bactericid. etc Bromura sau clorura de cetilpiridiniu (Bromocet) Compus de amoniu cuaternar. ca dezinfectant 1-2%. mobilier. pansamente.Farmacologie Detergenţii cationici sau săpunuri inverse.

pe care-l oxidează.012 . . Tensid amfolitic. resturi necrozate.o soluţie apoasă care eliberează prin descompunere 110 volume de oxigen activ.Farmacologie Detergenţii cationici pot induce sensibilizare alergică – la chirurgi la mâini.datorită afinităţii foarte mari se leagă imediat de substrat (bacterii.o soluţie apoasă care eliberează prin descompunere 10 volume de oxigen activ. El se poate lega de alt [O] formând O2 (amintit anterior). Detergenţi neionici Dodicin – Tego 103S. În prezenţa substanţelor organice din ţesuturi. Apa oxigenată (peroxid de hidrogen 3%) pierde oxigenul spontan. Oxigenul format în profunzime pătrunde în anfractuozităţile plăgii şi ridică la suprafaţa acesteia puroi. mari. incolor. efecte iritante la conc.0. descompunerea H2O2 se face după reacţia: H2O2 → H2O + [O] [O] . peroxidul de hidrogen eliberează rapid oxigen. atât [O] cât şi O2 acţionează asupra grupărilor SH (tiol) ale proteinelor bacteriene. având astfel acţiune de curăţire . cu diminuarea în timp a eficienţei. încăperi. cu efect bactericid. ţesuturi necrozate). bacterii. Se prepară sau se găseşte în farmacii sub mai multe forme: . Produs Tego 103S – soluţia dintr-un flacon se diluează de 100 ori (10 ml la 1 litru apă). omorând germenii. care acţionează cu grupările SH ale proteinelor. dar de durată foarte scurtă deoarece este prezent cât timp se degajă oxigenul atomic. Sub influenţa catalazei. inodor sau cu miros de ozon.soluţie de peroxid de hidrogen 30% = perhidrol . lent. care se degajă sub formă de bule (spumă). Este un lichid clar. instrumente. bactericid şi antifungic antiseptic pentru mâini dezinfectant pentru lenjerie.soluţie de peroxid de hidrogen 3% = apă oxigenată .014 pentru apa oxigenată. Mecanism de acţiune: • Efectul germicid este rapid. S-a utilizat foarte mult timp în trecut ca antiseptic actualmente fiind mai puţin folosit. OXIDANŢI Sunt substanţe ce pun în libertate oxigen atomic. 2. Peroxidul de hidrogen Antiseptic cu eficacitate germicidă slabă: indicele fenolic este 0.

are acţiune dezodorizantă şi decolorantă. • Deci. peroxidul de hidrogen are un efect mecanic creat prin efervescenţă care. . antiseboreic şi iritant. Efecte adverse: Deşi apa oxigenată nu este iritantă pentru ţesuturi. . coli.slab bactericid: germeni Gram pozitiv. totuşi: -prin folosirea timp îndelungat pentru antisepsia cavităţii bucale poate produce hipertrofia papilelor linguale filiforme (limba păroasă). Peroxidul de hidrogen are acţiune hemostatică uşoară sau moderată. durerea dispărând într-o oră. Aplicat pe acestea dă arsuri iritative cu o escară albă.introducerea apei oxigenate în cavităţi închise sau cu deschideri foarte înguste duce. favorizează epitelizarea ţesuturilor.prezenţa ionilor de fier şi cupru care se pare că-l intensifică. a mâinilor. leziuni mecanice ale pereţilor canalului. antrenând crustele). mucoase). Când se aplică pe piele este keratolitic. deşi penetrabilitatea sa este redusă. micobacterii. reversibilă după întreruperea tratamentului. îmbibate cu sânge (deoarece oxigenul format în profunzime se ridică la suprafaţă.curăţirea mecanică a plăgilor. • • • • • • Utilizări: Soluţia de peroxid de hidrogen 3% (apa oxigenată) se foloseşte ca antiseptic pentru: . Oxigenul care pătrunde în anfractuozităţile plăgii aerează mediul făcându-l nefavorabil dezvoltării germenilor anaerobi. contribuie mult la curăţirea plăgilor. . anaerobi. la compresii pe pereţi cu durere. .antisepsia pielii în general. prin eliberarea de O2.desprinderea pansamentelor aderente.virucid. fungi. emfizem.plăgile tratate de la început cu apă oxigenată formează foarte mult ţesut de granulaţie ce duce la instalarea unor cicatrici vicioase. P. inclusiv asupra HIV. • . care reduce acest efect. unele spirochete şi treponeme. . • • . aeruginosa). Gram negativ (E. . se foloseşte totuşi în combinaţie cu alte antiseptice. Mod de acţiune şi spectru antimicrobian: • • • • • • • . • Efectul antimicrobian al oxigenului eliberat este influenţat de: . Nu acţionează pe spori.perhidrolul este caustic pentru ţesuturi (piele.Farmacologie mecanică.prezenţa materiei organice. Deşi apa oxigenată nu este eficientă în contact cu pielea integră. pe lângă acţiunea antimicrobiană.

faetor ex ore. • • • • • Ozonul • • Gaz albăstrui cu miros înţepător. fungi. S-a utilizat foarte mult în trecut ca antiseptic actualmente fiind mai puţin folosit. micobacterii. puternic oxidant. instabil. Nu mai face spumă ca apa oxigenată deoarece întreaga cantitate de oxigenul atomic eliberată se fixează pe substrat.intră în compoziţia unor paste de dinţi. 1/5000 . • • • • . Utilizări: .antisepsia mucoasei bucale sub formă de gel sau apă de gură în concentraţie de 1. Eliberează lent oxigen atomic. . tehnică practicată de medicul dentist. .mucoaselor: sol. Acţionează ca antiseptic cu eficacitate germicidă slabă. . Ozonul este un antiseptic cu eficacitate germicidă slabă. • • Efectul bactericid observat in vitro este redus clinic în prezenţa substanţelor organice.5% sau sub formă de soluţie peroxid de hidrogen 3% diluată 1/1 sau 1/2.slab bactericid .antisepsia cavităţilor dentare. . Ca decolorant: prin încorporarea în paste folosite la albirea dinţilor sub formă de peroxid de carbamidă în care apa oxigenată este cuplată cu ureea. Mecanism de acţiune: Permanganatul de potasiu se oxidează şi dă naştere dioxidului de mangan (MnO2) care precipită ca un depozit brun. Permanganatul de potasiu Este antiseptic cu eficacitate germicidă slabă. angine.plăgilor purulente. oxidând substratul un timp ceva mai îndelungat decât apa oxigenată.virucid: inactivează majoritatea virusurilor inclusiv HIV. Ca hemostatic se utilizează în mici hemoragii capilare gingivale. a canalelor radiculare.1/2000. Dezavantaj – produsul este instabil.germeni Gram pozitiv. Peroxizii sunt folosiţi pentru albirea dinţilor. are acţiune dezodorizantă şi astringentă. Gram negativ. Este mult folosită sub formă de gargarisme în tratamentul stomatitelor sau pentru dezodorizarea cavităţii bucale.antisepsia mucoasei bucale în: stomatite. Favorizează epitelizarea ţesuturilor.antisepsia .Farmacologie • • . violetă-închis. Mod de acţiune şi spectru antimicrobian: . Mecanism de acţiune: Are o capacitate mare de a oxida substratul prin Nu acţionează pe spori. . • • Se prezintă ca o pulbere cristalină lucioasă. flaconul trebuie închis etanş.

halogenarea grupelor -NH2 ale proteinelor. nazală. având coeficient fenolic 150-300. Utilizarea este limitată deoarece inhalat este foarte iritant pentru mucoasa aparatului respirator (leziunile care apar pot evolua până la edem pulmonar acut). EPA. încăperilor şi pentru etc. • . . faringiană. Sunt active faţă de bacterii.oxidarea grupelor -SH ale enzimelor şi proteinelor bacteriene. protozoare. a piscinelor. HALOGENII Clorul şi substanţe eliberatoare de Clor Mecanism de acţiune: Toate aceste substanţe acţionează.dezinfecţia protezelor. colaps. de 0.Farmacologie descompunerea rapidă cu eliberare de oxigen atomic. sputei. Acţionează fungicid asupra Candidei albicans. datorită clorului eliberat prin două mecanisme: • • • . • • Utilizări In conc. Un dezinfectant ce foloseşte bule de ozon (cu o concentraţie de ozon de 10 ppm) este considerat eficient datorită puterii de dezinfecţie şi de dezodorizare mari şi siguranţei biologice.dezinfecţia apei. virusuri. plăgilor. Se mai utilizează ca decoloranţi. Este iritant pentru mucoasa conjunctivală. 3. . Utilizări: .25 – 2 – 4 ppm (părţi per milion) clorul se utilizează pentru dezinfecţia apei de băut. Substante eliberatoare de clor Hipoclorit de sodium este un dezinfectant şi antiseptic cu eficienţă germicidă pentru dezinfecţia instrumentelor. apelor infectate din spitale. • . Concentraţiile mari pot produce acidoză. Clorul dizolvat în apă formează acidul hipocloros care este instabil şi eliberează oxigen atomic. Pentru apele intens poluate se utilizează 20 ppm sau mai mult. fecalelor. moarte. urinii. dar limitată în timp prin transformarea [O] în O2. Derivaţii clorului se folosesc antisepsia tegumentelor.antisepsia canalelor radiculare sub formă de ozonoterapie = insuflare de ozon în canalele radiculare sub forma unui amestec de ozon şi oxigen cu concentraţia maximă de ozon de 5% în tratamene dentare de canal. puroiului. Clorul este un antiseptic şi dezinfectant puternic. sângelui. lenjeriei. mucoaselor dezodorizanţi şi detoxifianţi. 2O3 → 6[O] → 3O2 • • • • Acţiunea antiseptică este puternică.

bactericid pe germeni Gram pozitiv.6. --> în parodontopatii se foloseşte pentru înmuierea tartrului dentar şi lichefierea depozitelor purulente. Substanţa nu lasă reziduu iritant. fungicid. . .sunt bactericide. Efectul letal este rapid. Pentru a ataca proteinele este necesară o concentraţie satisfăcătoare şi un contact prelungit asigurat prin irigaţia plăgii.5% hipoclorit de sodiu). . sau cu apa de Javel 2-10% după curăţire. Tratarea în stadiul prodromal împiedică veziculaţia. • • • • Mecanism de acţiune: . Acţiunea sa este mai redusă de 4 ori decât a cloraminei T. HBV.Ţesuturile sănătoase cu circulaţie normală nu permit realizarea concentraţiei necesare de clor şi proteinele lor nu sunt descompuse. Se descompune dând naştere acidului hipocloros (foarte slab).pentru îndepărtarea pulpei necrozate în 1-2 minute sub formă de antiformină. Acţiunea germicidă se datorează penetrării acidului hipocloros prin membrana citoplasmatică.halogenarea proteinelor.oxidare puternică a componentelor celulare.acţionând asupra azotului aminic clorul dă naştere la cloramine care prin gruparea -ClN.dezinfecţia suprafeţelor cu hipoclorit de sodiu diluat în apă 1/5 .1/100 timp de 10 .dezinfecţia excretelor. foarte eficient pentru HIV. • • Mod de acţiune şi spectru antimicrobian . • • • • Ca dezinfectant: . . --> în herpesul labial. Conţine aproximativ 10% "clor disponibil" şi 10% hidroxid de sodiu. Este foarte puţin stabil. virucid: este dezinfectant de elecţie pentru virusuri. acţiune moderată asupra sporicid mai ales la pH de 7. Antiformina = soluţie concentrată şi stabilizată de hipoclorit de sodiu în exces de hidroxid de sodiu.Farmacologie medie. • • • • • Utilizări: Ca antiseptic: --> îndepărtarea în cantităţi mari a ţesuturilor necrozate din plăgi.dezinfecţia apei care circulă în sistemul de apă al unui aparat. Gram negativ. micobacterii inclusiv BK. Pentru acest scop se foloseşte sub formă de soluţie Dakin (0. • Spectru de acţiune: bacterii Gram pozitiv şi Gram negativ. . Cloramine .30 minute. Hipocloriţii atacă doar ţesuturile necrozate.

pentru instrumente chirurgicale. • • Halazona Este dicloramină derivată a acidului benzoic (acid 4-diclorosulfamoil benzoic). Ca dezinfectant se folosesc soluţii 2-5%.în plăgi.pentru cavitatea bucală . stomatite ulceroase (timp de cel mult 2-3 săptămâni deoarece cloramina irită mucoasele). pentru antisepsia cavităţii bucale în pioree alveolară. • • • .pentru pielea mâinilor : după spălare cu apă şi săpun. Se utilizează ca antiseptic pentru plăgile infectate sub formă de irigaţii şi pansamente umede şi ca dezinfectant pentru apă.pentru obiecte nemetalice : soluţie din 10 comp. formă de gargarisme. Acţionează bactericid. . Indicele fenolic: 20-25. Ca dezinfectant: ./1 l apă sub . la 1 l apă. amigdalite.este antiseptic şi dezinfectant cu eficacitate germicidă medie. Cloroazodina . Dicloramina T . .este dezinfectant şi antiseptic cu eficacitate germicidă medie. rufe. Se utilizează pentru dezinfecţa apei. prin dizolvarea comprimatelor în apă.pentru mâini : soluţie din 10 comp. fungilor şi virusurilor.soluţie din 4 comp.în plăgi : soluţie din 2-6 comp. Iodul si substanta care contin iod . Se utilizează ca antiseptic în plăgi. foetor ex ore. având o acţiune de lungă durată.pentru apa de băut. • • • Utilizări: Ca antiseptic: . . Cloramina B .este un antiseptic cu eficacitate germicidă medie. . mai puternică decât a cloraminei. Ca antiseptic: • • • • • • . dar mai slabă. Soluţiile eliberează lent dicloramina în faza apoasă. • • • Utilizări: Soluţiile folosite se pot prepara cu apă comună. asemănătoare cu cea a cloraminei T./1 l apă. la 1 l apă. micobacteriilor.Farmacologie Cloramina T (toluat de cloramină) acţionează prin denaturarea proteinelor asupra bacteriilor Gram pozitiv şi Gram negativ. sporilor. în 10 minute.pentru obiectele de porţelan : soluţia 10%.

DL= 30-150 ml tinctură de iod. hipotensiune arterială.Farmacologie Iodul La temperatura camerei se prezintă ca substanţă solidă cu aspect metalic sub forma unor cristale lamelare albăstrui-negricioase(brune) ce degajă vapori cu miros caracteristic. • • . Este cel mai activ antiseptic pe pielea intactă. edem pulmonar acut. Iodul elementar este letal pentru majoritatea microorganismelor inclusiv protozoarele şi virusurile. La persoanele sensibilizate apar: erupţie cutanată generalizată. preparatele comerciale conţin iod în exces pentru ca materia organică să nu influenţeze negativ eficienţa imediată. Mecanism de acţiune: Iodul acţionează asupra grupărilor SH ale proteinelor microbiene şi asupra sistemului de transport al electronilor prin membrană. Astfel. În organism se fixează mai ales în ţesutul conjunctiv şi în tiroidă. drept pentru care se pensulează local în parodontite marginale cronice. Pătrunde prin piele şi mucoase. Secundar se mai elimină prin: salivă. Trece uşor în celule.intoxicaţia cronică (iodism): hipersecreţie a mucoaselor (coriză). o parte din iod este legat covalent. risc de sensibilizare: mai ales după aplicaţii locale. deoarece acidul hipoiodos care eliberează [O] are acţiune slabă. 1:20. eficienţa imediată pare oarecum diminuată. astm bronşic (sindrom iod-alergic). acnee. faringită. .intoxicaţia acută: ingestia unei cantităţi relativ mari produce iritaţie gastro-intestinală cu vărsături. Efecte adverse: • . Din acest motiv. Tratamentul se face cu tiosulfat de sodiu 10%. În prezenţa materie organice. În profunzime dă o inflamaţie fibrinoidă care măreşte activitatea leucocitară. dar cea mai mare parte formează complexe cu legături slabe din care iodul este eliberat lent. Se elimină prin urină în principal. Acest proces blochează ireversibil ciclurile metabolice vitale ale microorganismelor. diaree. In conc. iodul este parţial adsorbit de proteine sau parţial legat de acestea formând în final un complex iod-proteină (mecanism de halogenare). secreţia glandelor sudoripare. Astfel. suc gastric. leziuni mucoase. erupţii cutanate). dar după o perioadă de 15-60 minute ea se menţine la nivel constant. etc. stomatită.000 este bactericid şi omoară sporii în 15 minute. o parte fiind resorbit. Iodul are spectru larg de acţiune. Iodul este bine tolerat de ţesuturi. Acţiunea germicidă este directă prin ionul de iod şi nu indirectă prin oxigen (oxidantă). colaps. leziuni cutanate (furunculoză. Tratamentul se face cu tiosulfat de sodiu 10%. dureri abdominale. • • Se mai prezintă şi sub formă de: iodură de sodiu sau potasiu în soluţie apoasă sau tinctură de iod cu 50% etanol. În soluţiile alcoolice are acţiune revulsivă. febră.

Agentul tensioactiv are următoarele roluri: • . • • . Cei coloraţi pătează pielea şi ţesăturile.de a creşte solubilitatea iodului.5%) în glicerină (2%) sau în benzină.pătează ţesuturile.5-2%. • Pentru antisepsia pielii sub formă de tinctură de iod (care trebuie să conţină o concentraţie de iod mai mică de 2% şi să fie aplicată pe pielea uscată pentru ca iodul să nu precipite). • Pentru antisepsia mucoaselor se preferă soluţia apoasă Lugol căreia i se adaugă glicerină 4% pentru a adera şi a înlătura precipitarea iodului (de către lichidele din cavităţi). soluţia apoasă Lugol (iodo-iodurată) căreia i se poate adăuga glicerină. Conţin un indicator de . • • • . Iodofori Sunt combinaţii complexe ale iodului cu un agent tensioactiv solubilizant neionic (frecvent).Farmacologie • . Deoarece sunt puţin volatili nu au miros. poloxameri în poloxamer-iodine. detergenţi. 2% iodură de sodiu în alcool etilic de 50°). Sunt soluţii apoase: iodoforii sunt solubili în apă şi miscibili cu apa.de a oferi un rezervor susţinut de eliberare a iodului. este periculos pentru ochi. Utilizări: Se utilizează sub următoarele forme: tinctură de iod (2% iod. are gust dezagreabil când este aplicat pe mucoasa bucală. eficienţă a soluţiei: soluţia brună sau galbenă este încă activă. O parte sunt incolori.de ″ transportor ″ (purtător sau phoros) al iodului. greu de suportat în regiunile piloase. Substanţele purtătoare de iod sunt polimeri neutri cu proprietăţi amfipatice. Au pH neutru.soluţia iod 2% în propilenglicol. cationic sau anionic (rar). Iodoforii sunt antiseptice şi dezinfectante cu eficienţă germicidă medie. soluţie alcoolică (2 şi 6. pielea (îndeosebi când se află sub formă de tinctură). Sunt instabili în prezenţa apei dure şi a căldurii. corodează metalele şi din acest motiv nu se folosesc pentru instrumente de metal. De exemplu: polivinilpirolidona în povidoneiodine. În iodofori. iodul se găseşte sub 2 forme aflate în echilibru dinamic: Concentraţia iodului în iodofori este de 0. . Acţiunea germicidă este determinată de iod. incompatibili cu tiosulfat de sodiu (petele de iodofori se pot îndepărta cu acesta).aplicarea iodului în zona feţei are mai multe inconveniente: este iritant.

instalându-se în 1-6 minute de la contactul cu antisepticul. Se utilizează sub formă de soluţie. Gram-. gel vaginal. . Acţiunea biocidă este rapidă (1-6 minute). virucid: inclusiv HIV. Alcoolul etilic produce precipitarea şi deshidratarea albuminelor şi dizolvarea lipidelor. -asupra mucoasei bucale înainte de puncţia anestezică sau de incizii. Acţionează: bactericid pe bacterii Gram+. Betadine. acţiunea este remanentă. isodine). arsurile. HBV. .modelelor de gips prin imersie. .pe piele integră înainte de puncţia venoasă sau de intervenţii chirurgicale. Iodoforii penetrează bine în ţesuturi. slab sporicid. plastic. eterul. Produc sensibilizare prin iod.în micoze cutanate.complecşi ai iodului cu polivinilpirolidona (povidon-iodine. cloroformul.legată (inactivă) ce eliberează iod pe măsură ce fracţiunea liberă scade. nu pătează. . inclusiv BK. • • • • • dezinfecţia: . 4. sticlă (termometre) şi a suprafeţelor. Mecanism de acţiune: Eliberarea iodului în interiorul microorganismului determină oxidare toxică şi reacţii de substituţie. unguent. -asupra mucoasei bucale şi faringiane inflamate. .liberă (activă) cu acţiune caracteristică. Utilizări: • • • • • • • antisepsia fie prin badijonare cu o compresă îmbibată în soluţie fie prin pulverizarea suprafeţei cu un spray: . Nu este necesară aplicarea locală repetată deoarece are un efect de lungă durată. De aceea. cu miros agreabil şi gust arzător.instrumentarului de cauciuc. Acţiunea se produce la o concentraţie minimă de 30-40% iar efectul optim are loc la concentraţia de 5570% deoarece aceasta asigură pătrunderea substanţei în celula bacteriană în cantitate eficientă.plăgilor infectate.mâinilor. Iodul din iodofori produce denaturarea proteinelor microbiene. Nu au acţiune iritantă ca iodul. spori. Se poate îndepărta de pe piele prin spălare cu apă sau alcool etilic de 70 °. miscibil cu apa. aerosoli. Complexul organic de iod are avantajul că păstrează iodul în soluţie şi îl eliberează lent în contact cu ţesuturile. . -protezelor din materiale acrilice /ceramice sau metalo/ceramice prin imersie. fungicid. ALCOOLII Alcoolul etilic (etanol) este un lichid incolor. micobacterii.Farmacologie • • . după uscarea suprafeţei. Exemple: complecşi ai iodului cu polieterglicolul (Wescodyne). şampon. cu durată prelungită.

• • Ca astringent este folosit în leziuni de decubit şi arsuri. Alcoolul etilic de 70% aplicat repetat produce uscarea pielii şi iritaţii.antiseptic pe piele înainte de puncţii. La nivelul membranei celulare produce dezmembrarea bistraturilor lipidice prin dizolvarea lipidelor componente şi denaturare proteică cu ruperea membranei celulare. În amestec cu clorhexidina (0. Acţionează antimicotic. Are acţiune virucidă pe virusurile lipofile. injecţii. hexaclorofen. clorhexidină. Efectul de • La o concentraţie de peste 70% acţiunea este anulată deoarece albuminele tisulare sunt precipitate brusc şi alcoolul nu mai poate penetra în interiorul germenilor patogeni. Ca anestezic a fost folosit în nevralgiile esenţiale de trigemen (la nivelul ganglionului Gasser).pentru suprafeţe curate. Spori se pot găsi chiar în alcoolul de 90o. . • • Utilizări: . derivaţi organo-mercuriali. asigurând pătrunderea alcoolului în ţesuturi. Intră în compoziţia unor preparate dermatologice. însă nu distruge HBV.antiseptic pentru pielea mâinilor. inclusiv BK. Nu acţionează pe sporii uscaţi. Ca antisudorific şi ca hiperemiant (revulsiv) este folosit în prişniţe alcoolizate.pentru instrumente . Spălarea mâinilor cu alcool 70% timp de un minut echivalează cu spălarea corespunzătoare cu săpun timp de 6-7 minute. Se contraindică folosirea alcoolului pentru dezinfecţia instrumentelor chirurgicale deoarece nu distruge sporii bacterieni. Pielea trebuie să fie uscată înainte de aplicare. Deoarece alcoolul e inflamabil se vor lua măsuri de precauţii înainte de folosirea echipamentelor de diatermie sau electrice. . Acţionează bactericid pe toate bacteriile patogene vegetative comune Gram pozitiv şi Gram negativ. La fel este utilizat şi ca răcoritor pentru tegumente (prin evaporare). triclosan. compuşi cuaternari de amoniu.Farmacologie Apa previne evaporarea rapidă.5%). • Alcoolul intră în compoziţia majorităţii apelor de gură. injectat local în soluţie 80% pentru a întrerupe sensibilitatea dureroasă. intervenţii chirurgicale.în concentraţie de 50-70%. • . solubilizare a lipidelor pielii contribuie la accentuarea efectului antiseptic al altor substanţe dizolvate în alcool. Alcoolul este utilizat ca solvent pentru creşterea activităţii antimicrobiene a altor antiseptice ca: iod. • • • Ca dezinfectant : . iodul (12%) sau lauralinium acetat (5%) etanolul 70% folosit pentru acelaşi scop este mult mai eficient.

La temperatură scăzută şi în mediu alcalin efectul antiseptic este redus. ducând la sistarea sintezei unor metaboliţi esenţiali pentru diviziunea celulară rapidă. Nu este eficace pe sporii de Clostridium difficile. • • Utilizări: Ca antiseptic pentru pielea mâinilor şi pentru tegumente se folosesc soluţiile 30-40%. Produce leziuni cornee la aplicarea pe cornee.blochează lipoproteinele membranei celulare. Se găseşte sub formă de cristale aciculare. dezinfecţia unor instrumente. producând modificări coloidale (grunji). Fenolul este foarte solubil în alcool. pătrunzător şi gust caustic. eter. Produsele sale de oxidare sunt toxice enzimatice. Propanol Există sub două forme: 1-propanol şi 2-propanol. FENOLI Fenolul este un hidroxibenzen denumit greşit şi acid carbolic. Cu o cantitate de 1/10 apă formează un lichid omogen. glicerină. mai puţin în apă. Fenolul acţionează prin precipitarea (denaturarea) proteinelor. iar la -5% este bactericid prin precipitarea proteinelor. 5.Farmacologie Dezavantaje: nu realizează efect antiseptic persistent. Este bactericid pentru Stafilococcus aureus. N-propanol 60% a fost propus de Comitetul European de Standardizare ca referinţă pentru testarea produselor de antisepsie chirurgicală a mâinilor. La contactul cu citoplasma se produce o reacţie de precipitare. Acţionează bactericid. Propilenglicolul şi alţi glicoli au fost folosiţi ca dezinfectanţi pentru aer. Fenolul nu distruge BK.1%) acţionează ca bacteriostatic. • Germenii G+ sunt mai sensibili decât cei G-. Este puternic toxic protoplasmatic . În concentraţii mici (0. Fenolul distruge formele vegetative ale microorganismelor în 30-90 de minute. Alcoolul izopropilic 90% echivalează în acţiunea antiseptică cu alcoolul etilic de 70%. Acţiunea se produce numai după dizolvare în citoplasmă (chiar la concentraţii de 1-2%). lipide. Acţiunea sa antiseptică se datorează grupării OH care reacţionează cu grupările bazice ale proteinelor. albe cu miros caracteristic. Sporii pot rezista mai multe zile la o concentraţie de 1%. Fenolul . Acţiunea antimicrobiană se produce cu viteză mai mare ca la etanol. care nu-i limitează capacitatea antiseptică. Nu are efect pe sporii bacterieni. • Mecanismul biochimic de acţiune este mai complex: inhibă dehidrogenazele germenilor.02-0.

Efecte adverse: ulceraţii şi necroze tisulare.2% cu adaos de glicerină 10% (medicaţie antiseptică de depozit) sub formă de spălături ale mucoasei bucale.pentru suprafeţe (podele. În această concentraţie fenolul are acţiune bactericidă. în concentraţie de 2% fenolul este anestezic local. 2%) timp de 30 minute. sialoree.pentru excrete . analgezic pulpar. fenolul e legat de camfor. . • În soluţia fenolcamfor. . bradicardie. Prin puterea mare de penetrare în ţesuturi determină leziuni profunde care se vindecă greu. latrine) se utilizează soluţia apoasă fenolată în concentraţie de 2-5%.Farmacologie Aplicat local. dar este mărită prin alcool care-I uşurează penetrabilitatea. anestezică locală şi este relativ puţin iritant pentru ţesuturi. Acţiunea locală este diminuată de glicerină şi ulei (deoarece fenolul are afinitate mai mare pentru aceşti solvenţi decât pentru ţesuturi). Ca dezinfectant: Există tendinţa înlocuirii fenolului cu dezinfectanţi pe bază de clor. caustic în profunzime.soluţie apoasă 3-5%.pentru instrumente: înainte de spălarea instrumentelor folosite se lasă în apă fenolată (sol. Ex. fenolul trece în lichidele ţesuturilor lent.pentru spută . în apă va trece numai o cantitate redusă de fenol până la formarea unui echilibru între concentraţia de fenol din apă şi cea din combinaţia fenolcamfor. • • • • • • Ca anestezic: . Dacă vine în contact cu apa. . colaps.în pulpite acute dureroase s-a folosit soluţia Bonain care conţine fenol. • În ţesuturi. leziuni renale. • • • . Oxy-thymoline. • • • • Utilizări: Ca antiseptic: . Când se usucă pe suprafaţa respectivă prezintă activitate reziduală.în tratamentul stomatitelor aftoase şi ulceraţiilor mucoasei bucale: soluţie 0. coagulant. până se realizează o concentraţie de 1% în faza apoasă. scăzând excitabilitatea nervilor periferici.soluţia 5%.în tratamente dentare soluţie alcoolică 20%: antiseptic. exitus. . Fenolcamforul conţine fenol 30-40 părţi şi camfor 70-60 părţi într-un amestec eutectic (eutectic : exprimă un fenomen fizic ce constă în fuziunea la temperatură constantă a unor amestecuri solide). De îndată ce această cantitate de fenol . depresia SNC. În soluţie 5% este iritant şi caustic.

5 datorită clorului care se degajă. Polifenolii Prin creşterea numărului de hidroxili fenolici se formează compuşi a căror solubilitate în apă este crescută (-OH sunt hidrofili). cantitatea de fenol din soluţia fenolcamfor scade şi astfel diminuă şi concentraţia din faza apoasă. soluţia fenolcamfor este un depozit de fenol. etc. Precipită proteinele bacteriene. Are indice fenolic 2. Deci.ambele folosite în medicina dentară. Unele studii susţin că adăugarea camforului la fenol creşte toxicitatea acestuia. în pioreea alveolară. Pornind de la această combinaţie s-au obţinut: paramonoclorfenolul camforat ce stă la baza soluţiei Walkhoff. emulsii. Treptat. hexilrezorcinolul. Are acţiune antiseptică urinară.5% (această concentraţie se va menţine în lichide până la dispariţia completă a fenolului). soluţia Clumsky. mai ales derivaţii orto şi para. Acţionează bactericid şi fungicid. Clorfenoli Există 3 monoclorfenoli din care cel mai activ este derivatul para. motiv pentru care este utilizată în dermatologie în micoze. Are indice fenolic 108 pentru stafilococ aureu. ajungând la 0. care eliberează lent şi în concentraţie mică fenolul. eczeme impetiginizate. Soluţia 1% echivalează ca eficienţă cu soluţia fenol 4%. un antiseptic tampon. Hexilrezorcinolul intră în compoziţia unor preparate dentare. Hidrochinona (parahidroxibenzen) este componenta unui glicozid din frunzele plantei Uva ursi (strugurii ursului). Dintre hidroxibenzeni se pot utiliza rezorcina. legare. Aceştia sunt utilizaţi frecvent ca antiseptice. .4. hidrochinona. toxicitate mai mică şi acţiune locală mai redusă. Are uşoară acţiune anestezică de suprafaţă. Ei sunt slab bactericizi şi puternic reducători. Se prescrie în formule magistrale în soluţii.Farmacologie (1%) din lichidul tisular dispare (prin absorbţie. Are acţiune cheratolitică în concentraţii de 3 – 5%.) se va elibera o nouă cantitate din amestecul fenolcamfor tot până la concentraţia de 1%. Rezorcina (metadihidroxibenzen) este antiseptic cu eficienţă germicidă slabă: indice fenolic 0. Se utilizează ca antiseptic în gangrena pulpară. suspensii. Derivaţi de fenol Prin substituirea unuia sau mai multor hidrogeni din nucleul benzenic al fenolilor cu un radical alifatic sau halogen se obţin compuşi cu acţiune bactericidă puternică.

meta. Au fost semnalate edem cerebral. creme de ras. dintre aceştia sunt întrebuinţaţi pentaclorfenolul şi hexaclorofenul. Se numeşte tricrezol şi are indice fenolic 3. care apoi se îndepărtează prin clătire.K. dar şi al clorului. Se recomandă clătirea foarte bine cu apă înainte de uscarea mâinilor. toxică şi netoxică este mică. Se foloseşte soluţia 2%. a mâinilor.1% folosite pe mucoase şi pentru sugari. Se foloseşte soluţia 2%. De aceea se recomandă produse cu concentraţii de 0. sporilor. pudre. para) ce se obţin prin distilarea huilei. paste de dinţi. dezinfecţia suprafeţelor. Acţionează analog fenolului. şampoane. Ortofenilfenol (Bifenilol) este un antiseptic cu acţiune bactericidă pe majoritatea bacteriilor gram pozitiv. Hexaclorofen are indice fenolic 100. Acţionează bactericid pe bacterii Gram pozitiv şi Gram negativ. creme. Ca antiseptic pentru pielea regiunii de operat. inclusiv înainte de operaţii. Nu dă rezistenţă bacteriană. clorură de benzalconiu. pe bacilul Koch. Se foloseşte foarte mult ca antiseptic sub formă de loţiuni. fungilor. După mai multe zile de folosire repetată se produce o scădere semnificativă a florei bacteriene datorită acumulării hexaclorofenului în piele.. Acţiunea este redusă asupra: B. HIV) Se utilizează pentru antisepsia pielii . Iniţial acţiunea este intens bacteriostatică. Marginea de siguranţă între conc. micobacterii.Farmacologie Paramonoclorfenolul are mecanism de acţiune acelaşi cu cel al fenolului. şi retrovirusuri (HBV. În concentraţii mici acţionează prin: întreruperea lanţului transportorului de electroni şi inhibarea sistemelor enzimatice transmenbranare. alcooli. leziuni cerebrale (degenerare spongiformă a substanţei albe). 2% în săpunuri (cu alcalinitate crescută). fungicid. Nu acţionează asupra sporilor şi virusurilor. În medicina dentară crezolii se utilizează pentru proprietăţile antiseptice şi . Efectul rezidual se pierde rapid după spălare cu săpun obişnuit sau alcool. Produsul utilizat reprezintă de obicei un amestec din cei 3 crezoli.5% în produse care se aplică pe piele şi nu se îndepărtează imediat. Se începe cu 4-5 zile înaintea operaţiei. unguente. iar după un timp lung de contact devine bactericidă. Crezolii sunt metilfenoli (3 crezoli: orto. săpunuri. HBV. Antiseptic pentru pielea mâinilor chirurgilor. 0. Aplicat pe pielea normală se absoarbe repede şi trece în sânge. cu exitus mai ales la nou născuţi şi sugari. asistentelor. Spectru: bacterii Gram pozitiv mai puţin Gram negativ. îngrijirea plăgilor şi suturilor. În concentraţii mari rupe membrana bacteriană.. În prezenţa proteinelor efectul se reduce cu 50%. Deoarece halogenii măresc activitatea fenolului s-au sintetizat derivaţi policloruraţi. Diferite preparate asociază la bifenilol alte antiseptice : detergenţi.

vaselină. Are o acţiune specifică asupra celulelor bacteriene. . mai puţin asupra genului Candida spp. Triclosan Este antiseptic bisfenol clorinat. Folosirea în exces a triclosanului poate duce la instalarea rezistenţei bacteriene. În concentraţii bacteriostatice triclosanul împiedică preluarea de către celulele bacteriene a aminoacizilor esenţiali. Acest copolimer creşte absorbţia triclosanului pe smalţ şi pe celulele epiteliale bucale. triclosanul (0. Acţionează bacteriostatic/bactericid asupra germenilor Gram pozitiv şi majoritatea Gram negativ. Este eficient pe stafilococi şi coliformi. În pastele de dinţi (ex. Din acest motiv au fost făcute încercări pentru a creşte retenţia sa orală (retenţia este importantă pentru efectul clinic). Diferite preparate asociază la bifenilol alte antiseptice : detergenţi. componente ale membranei celulare. Efectul antibacterian al triclosanului este foarte puţin redus de sânge şi materia organică şi este crescut de disodium EDTA.3%) este combinat cu copolimerul polivinilmetil-eter cu acid maleic (prescurtat PVM/MA. psoriazis. a mâinilor. şi retrovirusuri (HBV. dezinfecţia suprafeţelor. pe bacilul Koch. Antiseptic. şi comercializat de un producător sub denumirea de copolimer Gantrez) în concentraţie de 0. Se utilizează în pitiriazis verzicolor. Triclosanul are un grad moderat de substantivitate şi un clearance relativ rapid din cavitatea orală. Acesta blochează o cale biochimică specifică de formare a lipidelor. puţin solubil în glicerină. Este fungistatic/ fungicid. HIV) Se utilizează pentru antisepsia pielii . timol şi glicerină. Are şi efect antipruriginos. Locul primar de acţiune a triclosanului este membrana citoplasmatică bacteriană.Farmacologie cauterizante în compoziţia soluţiei tricrezolformalină unde tricrezolul este în proporţie de 25% alături de formol. Beta-naftolul soluţie în alcool. alcooli. etanol. uleiuri grase. Colgate Total). cu efect redus asupra Pseudomonas spp. antiparazitar. acnee. Aplicat local în pomezi 5-10% Ortofenilfenol (Bifenilol) este un antiseptic cu acţiune bactericidă pe majoritatea bacteriilor gram pozitiv. Datorită mecanismului de acţiune similar cu antibioticele. În concentraţii bactericide triclosanul determină dezorganizarea membranei bacteriene şi scurgerea conţinutului celular. Triclosanul poate da rezistenţă la fusiformi în special la Veillonela. inclusiv înainte de operaţii. deci se poate spune că acţionează similar unui antibiotic. îngrijirea plăgilor şi suturilor. eter. bacteriile ar putea dezvolta rezistenţă la triclosan.2%. clorură de benzalconiu.

Se recomandă controlul depunerii tartrului şi îndepărtarea lui la intervale de 6 luni. obturaţiilor fizionomice.denaturarea şi precipitarea proteinelor microbiene din interiorul celulei. • • • .bacteriostatic în concentraţie de 0. • • • • . Comparativ cu triclosanul.alterarea permeabilităţii peretelui celular cu dezorganizarea membranei lipoproteice. . Mecanism de acţiune: Acţiunea antimicrobiană a clorhexidinei se exercită prin: • • • • • . În mediul bucal acesta este hidrolizat eliberând triclosanul. → modificări tranzitorii ale senzaţiei gustative sau gust amar însoţite Utilizarea îndelungată a clorhexidinei pentru igiena bucală poate duce la: Acţionează: . acesta este foarte solubil în soluţiile apoase.1 µg/ml şi bactericid în concentraţie de 100 µg/ml. → depunerea crescută de tartru supragingival. Utilizări: • . BIGUANIDE Clorhexidina este un antiseptic cationic cu eficacitate germicidă slabă. . Triclosanul folosit pentru spălarea mâinilor are un efect cumulativ slab. . cavităţii bucale. cu efect asupra tranzitului nutritiv de la acest nivel. în special asupra Candidei albicans.modificarea receptorilor de pe suprafaţa celulei microbiene. → colorarea în galben-maroniu a dinţilor naturali şi artificiali. Spectrul de acţiune este larg: bacterii Gram pozitiv. . mai scăzut ca al clorhexidinei digluconat şi povidone-iodine.dezinfecţia instrumentelor.virucid.antisepsia plăgilor. . 6.stimularea producerii de către neutrofile a anionului superoxid O2.prevenirea formării plăcii bacteriene dentare şi a depunerilor de tartru. . Este absorbit percutan având o persistenţă foarte bună. Triclosan monofosfat este un derivat fosforilat al triclosanului. pielii înainte de puncţie. .Farmacologie Triclosanul posedă şi un efect antiinflamator care poate avea drept rezultat reducerea inflamaţiei gingivale observată la pacienţii care folosesc pastă de dinţi cu triclosan. intervenţie chirurgicală. Gram negativ aerobe şi facultativ anaerobe. inclusiv asupra HIV.antisepsia: pielii mâinilor.fungicid şi fungistatic asupra fungilor şi levurilor. suprafeţei dorsale a limbii. protezelor.

• -intră în compoziţia unor paste de dinţi. 7. • Formaldehida exercită un efect bactericid prin lezarea membranei celulei bacteriene. Clorhexidina se menţine 24 ore în cavitatea bucală datorită legării sale de grupările fosfat.5% de diacetat de clorhexidină. din salivă. placa bacteriană şi de pe suprafaţa smalţului. în special la copii. • • → tumefacţii ale glandelor parotidiene Nu se utilizează în intervenţiile la nivelul ochiului sau în neurochirurgie datorită toxicităţii nervoase.pentru antisepsia preoperatorie a tegumentelor şi a mâinilor se folosesc: soluţia 0.12% pentru clătiri bucale zilnice.pentru antisepsia mucoasei bucale înainte de extracţia dintelui (0.2%). sulfat şi carboxil din peretele bacterian. La fel se întâmplă şi în cazul acizilor nucleici. . cremă cu digluconat de clorhexidină 1%.4% clorhexidină.pentru antisepsia tegumentelor cu plăgi. se prezintă ca un gaz solubil în apă. soluţia detergentă de digluconat de clorhexidină 4%. caria şi parodontopatia. Are multiple utilizări: • • • . Eliberează treptat formaldehida. ALDEHIDE Formaldehida • Aldehidă a acidului formic.05% de digluconat de clorhexidină (Hibidil). arsuri şi alte leziuni se folosesc: soluţia apoasă 0.10. Mecanismul prin care se realizează aceste efecte este reprezentat de întreruperea lanţului proteic şi al acizilor . • • • . • → iritaţii minime şi descuamări superficiale ale mucoasei bucale. gumă de mestecat. Se recomandă ca clorhexidina să fie folosită după masă sau înainte de culcare. se foloseşte sub formă de soluţie de clorhexidină 0. pansament impregnat cu soluţie 0.Farmacologie de senzaţie de arsură a limbii la prima folosire. . În aceste cazuri se recomandă diluarea cu 50% a soluţiei de clorhexidină şi clătirea gurii mai puţin energic decât anterior. Este un antiseptic important pentru îndepărtarea şi prevenirea depunerii plăcii bacteriene.5% de diacetat sau digluconat de clorhexidină în alcool etilic de 70 ° sau în isopropanol. Formolul este un lichid cu miros caracteristic şi gust caustic. Denaturează brutal şi neselectiv proteinele bacteriene realizând blocarea grupărilor amino şi carboxilice ale acestora. Soluţia apoasă 35% este cunoscută sub denumirea de formol.pentru inhibarea formării plăcii bacteriene şi prevenirea consecinţelor acesteia. timp îndelungat sau pastă de dinţi cu 0.

actualmente formaldehida se utilizează doar în combinaţie cu alte aldehide (glioxal. În acest caz soluţia de formaldehidă utilizată se diluează. Are proprietăţi astringente şi diminuă secreţia glandelor sudoripare. Formaldehida este un un dezinfectant de suprafaţă. preopararea anatoxinelor (vaccinuri) Datorită toxicităţii sale. lipsite de toxicitate. Înainte de formolizare instrumentele trebuie curăţite de toate urmele de substanţe proteice. Pentru ca formolizarea să fie eficientă trebuie ca Procesul se • umiditatea. temperatura şi concentraţia de formaldehidă să fie foarte bine controlate. Utilizări: • • • • → Ca antiseptic formaldehida se poate folosi: . glutaraldehidă) şi/sau cu compuşi cuaternari de amoniu pentru dezinfecţia suprafeţelor. Se foloseşte în infecţii urinare. Prin legarea formaldehidei la grupările amino şi carboxilice libere ale proteinelor.în medicina dentară în diferite preparate → Ca dezinfectant: . La concentraţii mari. fără a penetra în profunzime deoarece coagulează proteinele.dezinfectant pentru instrumente. Glutaraldehida este un dezinfectant cu eficacitate germicidă înaltă.pentru încăperi se foloseşte formaldehida sub formă de vapori. . numeşte formolizare. acestea capătă un aspect cornos. pe care le fixează. Formolizarea este un proces foarte lent şi numai după 24 de ore instrumentele se pot considera dezinfectate. cu acţiune germicidă. neselectivă a proteinelor microbiene. dar cu păstrarea puterii antigenice (efect pe care se bazează obţinerea unor vaccinuri). • • • -Se mai utilizează în hiperhidroza plantară (2 – 10%) prin acţiunea astringentă şi tanantă. formaldehida produce precipitarea proteinelor. Obiectele de gumă. conservarea pieselor anatomice. cu formarea unor legături chimice la nivelul grupărilor funcţionale ale acestora.Farmacologie nucleici prin adăugarea grupărilor alchil. Are acţiune rapidă dar putere de penetrare limitată. mănuşile de cauciuc se ţin 24 de ore în cutii cu soluţie de formaldehidă 2 -8%. Expuse la formaldehidă. Acţionează bacteriostatic la concentraţie de 1/5000 şi bactericid la concentraţie de 1/2000. În faza gaz-aerosol este eficientă atât asupra microorganismelor din aer cât şi asupra celor de pe . toxinele bacteriene se transformă în anatoxine (toxoizi). Glutaraldehida produce o denaturare brutală. Mecanismul de acţiune este asemănător cu cel al formaldehidei. Metenamina (hexametilentetramina) în urina acidă eliberează formaldehidă.

Acţionează la nivelul membranei celulare prin modificarea brutală a pH-ului. Se administrează intern în infecţii intestinale şi extern pe tegumente ca antiseptic în plăgi şi eczeme infectate. Administrarea se face sub formă de unguente. 9. .5 .suprafeţe. micoze cutanate. streptococ. trichomonas.Farmacologie suprafeţe. enterococ).dezinfecţie rapidă în 15 .bactericid micobacteriilor. Nu se administrează pe mucoase.virucid . inclusiv BK. pudre în concentraţie 3%. rezultat în urma diluării în apă a acizilor. intertrigo. Glioxal . În medicina internă ei sunt folosiţi ca antiseptice. Aceşti acizi acţionează germicid (bactericid şi fungicid) printr-un mecanism selectiv. Acţiunea germicidă a unor acizi se datorează ionului de hidroniu sau de oxoniu. HCV.sporicid . BK).8. .ca dezinfectant se recomandă folosirea soluţiei alcaline 2% în isopropanol 70% (cu pH=7.instrumentar pătat cu sânge .este o aldehidă ce se foloseşte foarte mult în dezinfecţia suprafeţelor şi instrumentarului în combinaţie cu formaldehida şi/sau glutaraldehida. Acţionează: . agenţi de cauterizare sau agenţi de condiţionare a unor suprafeţe. .imersie 30 de minute în soluţie de glutaraldehidă asupra bacteriilor Gram pozitiv şi Gram negativ. candida. furunculoză. loţiuni. 8.CHINOLINE Cliochinol şi clorchinaldol sunt hidroxichinoline halogenatecu un spectru care cuprinde: unii coci (stafilococ. impetigo. . ACIZII Încă din cele mai vechi timpuri acizii au fost utilizaţi pentru conservarea alimentelor.5) pentru: 2% (pentru HBV.instrumentar spălat în prealabil .20 minute a instrumentelor introduse complet în baia cu soluţie de glutaraldehidă 2%. Cliochinolul conţine iod în moleculă şi poate produce fenomene de iodism. foliculită. . La concentraţii mari unii acizi pot avea acţiune sporicidă. amoebe. . Se foloseşte: .

Benzoatul de sodiu. Acidul lactic . Nu este toxic. Utilizări: • • • • • • . Intră în compoziţia preparatului ″Gargarism″ cu acţiune antiseptică şi dezodorizantă pentru cavitatea bucală. bacteriostatică. Toxicitatea este mai mică decât a fenolului.5-1% ca spălături bucale. psoriazis.în loţiuni anestezice.ca agent astringent în concentraţie de 1%.ca agent antimicotic în micozele şi leucoplaziile cavităţii bucale. . . calmante şi sicative în tratamentul local al veziculelor tegumentare din herpes zoster.0. • • • • Utilizări: Pentru antisepsia mucoasei bucale sub formă de soluţii alcoolice diluate 0. -cheratoplastic în ulcere cutanate. poate fi bactericid după un contact prelungit de câteva zile. şi acţiune antifungică şi . În soluţie apoasă saturată 0.deţine proprietăţi antiseptice locale şi cheratolitice.Farmacologie Acizii au acţiune bactericidă sau bacteriostatică slabă. -acid mandelic în urologie. se utilizează ca agenţi de conservare pentru diferite forme farmaceutice şi alimente • • • • Se mai utilizează: -acid tricloracetic în medicina dentară. În mediul alcalin dă săruri inactive. Este bacteriostatic. Acidul benzoic . Are antipruriginoasă. -cheratolitic 10 – 30% în hiperkeratoză. In mediu alcalin devine inactiv prin formare de săruri. Pentru conservarea alimentelor şi preparatelor farmaceutice: concentraţia de 0. Acidul salicilic şi derivaţii săi .1% are acţiune conservantă moderată la pH< 5. asociat unui extract vegetal. sare a acidului benzoic.02% inhibă ricketsiile şi virusurile. Solubil în alcool etilic. Acţionează prin inhibarea sintezei unor aminoacizi şi prin chelare. Esterii acidului p-oxibenzoic (metilic – Nipagin. bătături. propilic – Nipasol) au acţiuni antiseptice superioare acidului salicilic şi toxicitate mai redusă.1 .are indice fenolic 1. -acid undecilenic în dermatologie.inhibă dezvoltarea bacteriilor. este încorporat în apele de gură alături de alcoolul etilic. în tratamentul medicamentos al gingivitelor şi parodontitelor marginale cronice. greu solubil în apă. fungistatică. nu este iritant. Are acţiune bactericidă în soluţie alcoolică.

10. Efecte adverse: • • • • • • • • . biborat de sodiu).antisepsia mucoasei bucale sub formă de soluţie 2% proaspăt preparată aplicată prin badijonaj în gingivite.ingerat este toxic.este produs de adiţie între metaboratul de sodiu şi H2O2 acţionând ca antiseptic cu eficacitate germicidă slabă. Acţionează bactericid. COLORANŢI . aplicaţii locale cu comprese în afecţiuni inflamatorii tegumentare. Perborat de sodium. .albirea internă a dinţilor devitali coloraţi. . Este antiseptic cu eficacitate germicidă slabă.intră în compoziţia apelor de gură (soluţia 2%) folosite la igienizarea cavităţii bucale. . stomatite sau pulbere ce se aplică local în stomatite ulceroase acute pe leziuni. glosite. glicerină 30 g) ca badijonaj în stomatitele aftoase şi micozele cavităţii bucale. inodoră. De aceea nu se recomandă în gargarisme.soluţie glicerinată (2-4%) ca tamponament în afecţiunile mucoaselor. Utilizări . Are şi acţiune uşor astringentă.pulbere cristalină sau amorfă.glicerină boraxată (borax 4 g. .soluţie apoasă 3%.intră în compoziţia unor soluţii folosite în dezinfecţia suprafeţelor şi a instrumentelor ex. • • • .la fierberea instrumentarului metalic pentru a împiedica ruginirea acestuia (menţine o reacţie uşor alcalină). • • Mecanism de acţiune: În contact cu apa degajă 10 volume de oxigen activ la 100 de volume soluţie. În mediu umed (ţesuturi) se descompune uşor eliberând oxigen atomic [O]. solubilă în apă cu reacţie alcalină şi în glicerină cu reacţie acidă. incoloră.Farmacologie Săruri de bor (săruri ale acidului BORIC) • • • Tetraborat de sodiu (borax.asemănătoare apei oxigenate: • .amestec de acid boric (Eusol) cu hipoclorit de Ca (soluţie Dakin) ca pansament umed în plăgi infectate tegumentare. Utilizări: Ca antiseptic sub formă de: . natrium boracicum. . . Acţionează bactericid. Sekusept.

Acţionează: bactericid în special asupra germenilor Gram pozitiv (streptococi. în gingivostomatita micotică (atingerea leziunilor cu soluţie 1%. . escare. dermatite. fungicid. De pildă. violet de genţiană). Acţionează bacteriostatic şi bactericid. Cristale strălucitoare violete sau violet închis spre negru cu luciu metalic. Alţi derivaţi de acridină cu acţiune antiseptică : acriflavina. virucid. Are indice fenolic 80. disociabile. Coloranţii de acridină • Etacridina. dermatomicoze. în alte infecţii şi ulceraţii ale mucoasei bucale (atingeri ale leziunilor cu soluţie 1%). Acest colorant are afinitate pentru grupul fosfat al nucleoproteinelor pe care se fixează formând complexe prin electroadsorbţie (acestea pătrund şi în interiorul celulelor). soluţii 1%o în piodermite. Efectul bactericid se observă mai ales asupra microbilor pe cale de înmulţire. eczeme infectate. -soluţie 1%o pentru tamponări locale în gingivite şi stomatite.este un colorant derivat de trifenilmetan. inodore.5-1%. urmată de eliberarea unor cationi deosebit de activi. Se foloseşte ca antiseptic pentru mucoasa bucală în gingivostomatita herpetică (atingerea leziunilor ulceroase cu soluţie 1%). timp de 7 zile). Administrarea locală îndelungată pe răni poate întârzia cicatrizarea. solubile în apă. Farmacocinetică: se absoarbe uşor prin mucoase şi se elimină renal. Este antihelmintic şi antifungic: acţionează pe majoritatea fungilor. spectrul cuprinde germeni Gram pozitiv. bacilul piocianic. -unguent 0. cationul acridinic intră în competiţie cu ionii de H+ pentru poziţiile vitale ale grupelor acide. Nu acţionează asupra sporilor bacterieni. glicerină. inodoră. care dă soluţii apoase neutre şi fluorescente. alcool. Nu acţionează asupra bacteriilor Gram negativ şi acidorezistente precum şi asupra sporilor bacterieni. euflavina. In soluţii1% se utilizează şi în plăgi infectate. bacilul difteric.Farmacologie Coloranţii sunt compuşi organici a căror acţiune bactericidă se corelează cu gradul lor de disociere.colorând urina. spirilul anginei Vincent. mai ales pe Candida albicans. în gingivostomatita aftoasă recidivantă (badijonarea mucoasei bucale cu soluţie 1%). sub formă de: -soluţie 1/5000 în gingivostomatita ulceronecrotică sub formă de spălături bucale largi. zilnic. Rivanol -pulbere cristalină galbenă. amoebicid. Utilizări: • • • • • • Ca antiseptic. cu gust amar. ale enzimelor respiratorii bacteriene. stafilococi). Derivat de trifenilmetan Metilrosanilina (cristal violet.

-soluţia 2% pentru badijonarea leziunilor din gingivostomatita herpetică acută şi gingivostomatita aftoasă recidivantă. -infecţii urinare oral 50 – 300 mg pe zi. Datorită proprietăţilor redox devine un acceptor şi un donor de ioni de hidrogen. fără miros. Colorând puternic ţesuturile se foloseşte pentru depistarea traiectelor fistulelor. antimethemoglobinizant. La concentraţii mari combinaţiile metalelor au efect bactericid prin precipitarea proteinelor protoplasmatice. Prin reducere se transformă într-un leucoderivat inactiv. Acţiunea antiseptică este atribuită faptului că poate servi ca transportor pentru dehidrogenaze. stimulare a centrului respirator. Astfel pot acţiona cantităţi foarte mici de metal. incolor. solubilă în apă.Farmacologie Este contraindicată administrarea pe leziuni ulcerative la nivelul feţei (poate cauza o pigmentare permanentă) Derivaţi de fenotiazină Albastru de metilen (metiltionina) . faţă de stafilococi în concentraţie 0. cel astringent (Al. cu gust amar. Zn). analgezie. 11.având efect antiseptic la nivel urinar. de exemplu.METALE GRELE Se utilizează compuşi organici şi anorganici ai metalelor cum ar fi: mercur. aluminiu. ionizate prin oxidare-efect denumit oligodinamic (de exemplu la argint). Pe cale generală are efecte de stimulare a metabolismului.pulbere cristalină de culoare albastru închis cu luciu de bronz metalic. -methemoglobinemie i. cupru. . Pentru mucoasa cavităţii bucale şi a faringelui se folosesc: . soluţie apoasă sterilă 1% 1 – 4 mg/kg.1%.v. Prin adsorbţia ionilor metalici pe membrana bacteriei se produce modificarea echilibrului ionic. Este bactericid slab. Farmacocinetică: se absoarbe digestiv şi se elimină renal colorând urina în albastru . atât pentru acţiunea lor antiseptică (Hg. argint. bactericid în diluţii mari (inhibă dezvoltarea streptococilor în soluţia 1/80000). zinc. Ag) cât şi pentru alte efecte. Aceasta duce la eliberarea de ioni metalici care vor bloca unele enzime.soluţiile 1-2% ca badijonaj în angina Vincent. Utilizări: • • • • • • Ca antiseptic este folosit pe tegumente şi mucoase. La concentraţii mici acestea au efect bacteriostatic prin afectarea enzimelor ce conţin gruparea SH.

fungistatic. de antrax etc. Merbromin (mercurocrom) este un derivat al fluoresceinei cu mercur (conţine 25% mercur) Soluţia 2% este bine tolerată de mucoasă. paraziticid. Acţiunea exercitată de combinaţiile metalelor este dependentă atât de anion cât şi de cation. glicerină. -la concentraţii mari un efect caustic. Se solubilizează în apă. în cazul în care sunt reprezentaţi de acizi. Oxid galben de mercur este antiseptic cu efect bactericid pe tegumente (mai ales în cazul infecţiilor cu coci). Se foloseşte ca antiseptic pentru mâini sub formă de soluţie 1o/oo şi ca dezinfectant pentru materialele de cauciuc (de exemplu: tuburi de dren) sub formă de soluţie 1/500. În concentraţia 1/1000 omoară atât sporii cât şi bacteriile. Are acţiune astringentă pe mucoase în concentraţii mici. Mercurul amoniacal sub formă de unguent 5% în impetigo. • Se foloseşte pentru antisepsia tegumentelor integre sub formă de soluţie 1o/oo (care este bine suportată pe piele) şi ca dezinfectant pentru dezinfecţia instrumentarului de cauciuc. stimulator al epiteliogenezei (proprietate pentru care este folosit în dermatologie). nu sunt influenţaţi. Anionii din structura acestor substanţe. etanol. inodoră. Oxicianura de mercur este mai puţin toxică decât clorura mercurică deoarece este mai puţin ionizabilă. lenjerie şi alte obiece (cu excepţia celor acoperite cu vopsele pe bază de ulei) sub formă de soluţie 2o/oo. destul de profund. Sporii bacteriilor anaerobe. Derivaţii organici acţionează prin întreaga moleculă. Efect bactericid. Acţiunea bactericidă apare lent şi este diferită faţă de diverse bacterii. Se păstrează în Venena datorită gradului ridicat de toxicitate. reversibil. pot avea acţiune astringentă (când acizii sunt slabi) sau caustică (când acizii sunt tari).Farmacologie Asupra ţesuturilor combinaţiile metalelor au: • • -la concentraţii mici un efect astringent. Efectul lor este mai lent şi de durată mai lungă decât al derivaţilor anorganici. Bine suportată de mucoasă datorită structurii complexe (este o legătură complexă nu o sare simplă). necrozant. cristalină. În contact cu pielea rănită sau care conţine ioduri nu se administrează clorura de mercur (în prezenţa iodurilor se poate forma biiodura de mercur care este necrozantă pentru piele). Mercurocromul se . Biclorura de mercur(sublimat coroziv) se prezintă ca o pulbere albă. eter. Se foloseşte pe tegumente cu leziuni cutanate superficiale sub formă de unguent cu oxid de mercur 2% şi pe mucoasa bucală în gingivostomatita acută ulceronecrotică. Derivaţii de mercur se utilizează săruri anorganice care disociază electrolitic şi compuşi organici care nu disociază întrucât metalul este legat covalent şi acţionează prin structura sa întreagă. Este keratoplastic. limitat în suprafaţă.

Acţionează bacteriostatic şi fungistatic. Tiomersal (mertiolat) este pentru • mâini (soluţia 0. vărsături. Dacă pacientul supravieţuieşte acestei faze. Aceşti radicali blochează grupările -SH ale enzimelor bacteriene. Fenilmercuriborat (merfen.Se foloseşte ca antiseptic pentru mâini şi mucoase (soluţia 2%). faringite.Se utilizează ca antiseptic pentru mucoasa bucală în stomatite. În aceste cazuri apar simptome ca: gust metalic. Folosit îndelungat pe mucoase sau piele poate produce sensibilizarea alergică.05 la mie (timp de 3 ore) şi obiecte de cauciuc. mobilier. • • . . Este folosit ca antiseptic pentru mucoase (soluţia: 0. înainte de amigdalectomii sub formă de comprimate (0.Este bacteriostatic la o concentraţie ce nu modifică ţesuturile. lenjerie soluţia 0.Farmacologie poate contamina cu bacterii Gram pozitiv ceea ce a dus la îndepărtarea lui din uzul spitalelor.01%) şi Se mai fac spălături gastrice cu suspensii de cărbune şi tratament simptomatic. Moartea poate surveni în decurs de câteva ore dacă vărsăturile sunt atât de severe încât să producă pierderi majore de apă şi electroliţi.05-0. Are indice fenolic 200.1%).3 mg) şi pentru mâini (soluţia 0. fungicid şi virucid. Ca dezinfectant pentru instrumente: soluţia 1-2%o. un antibacterian puternic.Dimercaptopropanol. hematurie.intoxicaţia cronică poate apare în următoarele situaţii: • timp. Deoarece mercurul rămâne legat de molecula organică nu precipită proteinele tisulare ale macroorganismelor.intoxicaţia acută cu mercur se poate produce în urma ingestiei sărurilor de mercur sau prin inhalarea unei cantităţi mari de vapori de mercur. Ca antidot se poate folosi: • . . decesul se poate produce în următoarele 1-3 zile datorită pierderii de fluide tisulare sau lezării renale ireversibile. Intoxicaţia cu mercur Compuşii mercurului care eliberează uşor ionii de Hg produc intoxicaţii grave acute şi cronice (compuşii anorganici).Penicilamina.2 %o. fenosept) acţiunea sa antimicrobiană se datorează radicalului fenilmercuric C6H5Hg+ care se formează prin disocierea fenoseptului în apă. capabile să determine colaps vascular. dureri abdominale puternice. senzaţie de sete. . gingivite.ingestia unor substanţe care conţin mercur de-a lungul unei perioade de . Ca dezinfectant este utilizat pentru instrumente (cu excepţia celor de aluminiu deoarece le corodează): soluţia 0.1%).02-0.

cefalee. Se manifestă prin prezenţa unor tulburări generale: anemie. • . . sare insolubilă care precipită imediat. stomatită şi paradontită mercurială. ioni de argint în cantitate foarte mică (1 la 20. -acţionează pe suprafaţa celulei bacteriene determinând alterări grave în peretele celular şi în citoplasmă. Argintul şi sărurile sale sunt absorbite foarte lent astfel încât nu pot da concentraţii toxice.inspirarea unor concentraţii reduse de vapori de mercur pe timp îndelungat (stomatologie). în timp ce 0. . Acesta este mecanismul de acţiune oligodinamic. hipersalivaţie. soluţiile de săruri anorganice de argint exercită un efect germicid imediat care continuă ulterior prin eliberarea de mici cantităţi de ioni de argint din formele de argint proteinat. de culoare albastru-închis spre negru. Argint şi derivaţi Dacă într-un vas cu apă se introduce o plăcuţă de argint pur. Mai pot apare ulceraţii la nivelul mucoasei bucale şi linguale precum şi "lizereul mercurial Gilbert" care este o bandă îngustă pigmentată pe festonul gingival al molarilor şi premolarilor superiori.000) care distrug bacteriile. tulburări digestive (greaţă.Farmacologie • • . Ionul de argint se combină cu grupările chimice importante ale proteinelor de tipul sulfhidril. poliurie. împiedicând continuarea acţiunii în profunzime. Semnul patognomonic al intoxicaţiei cronice cu mercur este colorarea în brun a capsulei cristalinului. prin oxidarea acesteia. leucopenie. amino. Împreună cu albuminele formează legături complexe. alterând proprietăţile fizice ale acestora şi precipitându-le. leziuni renale şi hepatice.000. menţinându-se astfel o acţiune bacteriostatică susţinută. Argintul se utilizează ca săruri şi preparate coloidale. gust metalic datorită prezenţei mercurului în salivă.6% din populaţie prezintă manifestări clinice alergice. se eliberează de pe suprafaţa plăcii. fenomene depresive şi simptome localizate la nivelul cavităţii bucale: inflamaţii ale glandelor salivare şi ale limbii. carboxil.injectarea de compuşi organici ai mercurului. tulburări de tranzit).hipersensibilitatea la mercur apare la aproximativ 3% din populaţie. Apare datorită formării sulfurii de mercur şi este influenţat de igiena bucală. La nivelul celulei bacteriene ionii de argint: • • • -interferează cu activităţile metabolice esenţiale ale microorganismelor. La nivelul ţesuturilor pe care sunt aplicate. Din proteinele precipitate se eliberează lent ioni de argint care distrug bacteriile prin contactul prelungit pe care îl au cu acestea. fosfat. Prin contact cu clorura de sodiu din secreţiile organismului şi plasmă se formează clorura de argint.

Cu timpul şi prin expunere la aer se îngroaşă şi se înnegreşte. îndeosebi în infecţiile cu coci. în gingivite.1%. carminativă. Acţionează bacteriostatic. Efectul nu este profund datorităformării AgCl cu clorurile din ţesuturi. Intensitatea acţiunii sale depinde de concentraţia şi de timpul cât este lăsat să acţioneze. Inhibă enzimele transportoare de oxigen folosite în metabolismul bacteriilor. Suspensiile coloidale 1-5 % până la 10% ale sărurilor organice de argint se utilizează ca antiseptice ale mucoaselor. granulom ombilical (sub formă de soluţie de nitrat de argint 30%). Soluţiile concentrate sau bastonaşele (care iniţial au efect bactericid) produc precipitarea albuminelor superficiale formând o crustă sau o membrană din care se eliberează treptat ioni de argint cu acţiune bacteriostatică. prin atingeri punctiforme în caz de: afte bucale. Ca agent de cauterizant pentru mucoasa bucală. Conţine ca principiu activ eugenol în proporţie de 70-90% în amestec cu acetileugenol şi cariofilen. Argint coloidal (colargol) un coloid este un lichid în care particule cu dimensiuni foarte mici sunt suspendate în soluţie. Grăbeşte vindecarea plăgilor. abcesul parodontal marginal. Preparate coloidale de argint • Proteinat de argint (protargol) conţine 8% argint. Uleiuri volatile • Ulei de cuişoare (oleum caryophyllorrum) Se obţine prin distilare cu vapori de apă din mugurii florali uscaţi ai plantei tropicale Eugenia caryophyllata. Proteinatul de argint are acţiune antiseptică mai mare decât argirolul (deşi are un conţinut mai mic în argint decât acesta). probabil pentru că argintul este puternic ionizat. Prezintă acţiune • astrigentă. Se utilizează în soluţie oftalmică 1% ca antiseptic şi astringent şi pentru prevenirea oftalmiei gonococice la nou născut. fungicid. porţiuni mici. Este bactericid în concentraţii mari de 0. In administrări repetate poate produce arsuri corneene şi conjunctivită chimică.Farmacologie Nitratul de argint (azotat de argint) acţionează prin eliberarea ionilor de argint activ.Are acţiune bacteriostatică. în aplicaţii locale. virucid.Se foloseşte ca antiseptic în gingitive acute şi subacute. virusurilor şi fungilor.În câteva minute poate acţiona bactericid. gingivostomatita ulceronecrotică.1% sub formă de bastonaşe (creioane de nitrat de argint) şi soluţii concentrate şi bacteriostatic în concentraţii mici sub 0. Ulei volatil incolor sau galben-pal cu miros caracteristic şi gust de cuişoare. In arsuri reduce flora microbiană. granulom ombilical la nou născut etc. burjonate. de ţesut de granulaţie restant. .

ca antiseptic pentru căile respiratorii superioare şi ca stimulent al expectoraţiei sub formă de: produs "Inhalant" ce conţine eucaliptol. corize. din care cel mai important este timolul în proporţie de 25-30%. . aldehide şi terpene.Se prezintă ca un lichid incolor sau gălbui. antifungic şi uşor anestezic.Se foloseşte ca solvent şi aromatizant în preparate stomatologice.5-1% cu ulei de olive.Acţionează bacteriostatic. • Ulei de eucalipt se obţine prin distilare cu vapori de apă din frunzele şi ramurile terminale ale unor specii de Eucalyptus (Myrtaceae) (E.Farmacologie aromatizantă. oleu de lavandă. unguente 1-5%. o-metoxycinnamaldehyde) şi eugenol. Are efect antipruriginos.Local este utilizat sub formă de soluţii alcoolice 1%.Lichid uleios galben. Prezentare: lichid de culoare slab gălbuie sau galben-roşcată (prin conservare îndelungată). cu un miros caracteristic aromatic de camfor şi gust astringent. Acţionează bacteriostatic. Acţionează antibacterian intens (datorită timolului şi carvacrolului) şi fungicid. În timp se închide la culoare până la brun roşcat.globulus. anestezic şi antipruriginos. Posedă acţiune antiplacă. arzător şi iute. cu miros caracteristic de mentă. sinuzite.Intră în compoziţia apelor de gură şi a pastelor de dinţi. Conţine ca principiu activ aldehida cinamică în proporţie de 70% (trans-cinnamaldehyde. astringent şi rece. oleu de mentă. bactericid şi fungicid asupra Candidei albicans. . Conţine până la 60% fenoli.ca aromatizant în apele de gură. cu miros caracteristic. cu gust arzător.Amestecat cu oxid de zinc este folosit ca pastă de obturaţie temporară a cavităţilor deşi mai preferat este eugenolul. Este ingredient în apele de gură. pastele de dinţi şi gumele de mestecat. anestezică locală . • Ulei de mentă (mentol) se obţine prin distilare cu vapori de apă din frunzele şi vârfurile înflorite ale plantei Mentha piperita din familia Labiatae (izma de grădină). cu miros caracteristic şi gust aromatic. în gumele de mestecat pentru a inhiba dezvoltarea plăcii bacteriene.ca decongestionant sub formă de ulei de Mentha piperita în inflamaţii acute ale mucoasei cavităţii bucale şi faringelui.smithii)Conţine ca principiu activ eucaliptol (cineol) în proporţie de 70%.Acţionează bacteriostatic. E. • Ulei de tim reprezintă uleiul volatil extras prin antrenarea cu vapori de apă din florile de Thymus vulgaris (cimbrişor) din familia Labiatae. E. incolor sau galben pal. volatil. hiperemiant. volatil. sub formă de amestec 0. răcoritor. . Conţine ca principiu activ mentol (30-35%) în amestec cu acizi. Ulei de scorţişoară (oleum cinnamoni) este extras din scoarţa plantei Cinnamomum Zeylanicum prin antrenarea cu vapori de apă. antihelmintic. Este hiperemiant local. terpineol. cu gust la început dulce şi aromat apoi acru şi arzător.fruticetorum.Intră în compoziţia gumelor de mestecat.Lichid uleios volatil.

Acţionează bacteriostatic. Bisabololul . antiinflamator şi emolient. antitoxic. În contact cu aerul şi lumina îşi schimbă culoarea devenind verde şi apoi brun. extras din uleiul de muşeţel are acţiune antiinflamatoare şi de stimulare a procesului de vindecare a ţesuturilor. Uleiul obţinut numai din flori este albastru pe când cel obţinut din receptacule este verzui. CURS 12 Antibiotice şi chimioterapice . care-i conferă culoarea albăstruie. Conţine ca principiu activ azulene (chamazulena).Farmacologie • Ulei de muşeţel (oleum chamomillae) este obţinut prin distilarea cu vapori de apă a florilor de Matricaria chamomillae (muşeţel) din familia Compositae.Lichid albastru. dens. cu miros puternic aromat şi gust amar.

Este necesar diagnosticul corect al prezenţei unei infecţii în organism: aceasta implică diagnostic clinic şi de laborator. Eritromicina. . Se va mai ţine cont de faptul că nici un antibiotic nu este inofensiv. Cloramfenicol. Nu orice stare febrilă = boală infecţioasă.hepatotoxicitate: Tetraciclina. 3. hemopatiile maligne. Stabilirea necesităţii tratamentului cu antibiotice: Există boli infecţioase care nu necesită tratament antibiotic (de ex. fiecare prezentând riscul unor efecte adverse: .tulburări gastro-intestinale: Ampicilina. Meticilina. febra medicamentoasă. erizipel.nefrotoxicitate: aminoglicozide.neurotoxicitate: aminoglicozide.ototoxicitate: aminoglicozide. . piodermite streptococice) Meningita meningococică Pneumonia pneumococică Penicilina Penicilina Antibioticul de elecţie Penicilina . . scarlatină. cefalosporine. . În mod concret ne bazăm pe rezultatele antibiogramei. Alegerea antibioticului se face în funcţie de cunoaşterea sensibilităţii germenilor la antibiotice şi a spectrului de acţiune al antibioticelor. fără a fi necesară antibiograma: Boala infecţioasă Infecţia streptococică (angină. 2. . Alte afecţiuni însoţite de febră reumatismul acut. ASOCIEREA ANTIBIOTICELOR Reguli de bază în terapia cu antibiotice : 1. Amoxicilina.Farmacologie (vezi și slide-uri) REGULI GENERALE DE PRESCRIERE A ANTIBIOTICELOR . Cloramfenicol. Eritromicina. sunt: colagenozele. Tetraciclina. Meticilina. .afectarea hematopoezei: Cloramfenicol.reacţii anafilactice: peniciline. virozele necomplicate prin suprainfecţii). Există însă boli infecţioase al căror tratament cu antibiotice se instituie în urma examenului clinic şi de laborator.

Se preferă monoterapia cu antibiotice. Reguli de asociere a antibioticelor . pentru a împiedica apariţia de tulpini rezistente. -boli infecţioase cu etiologie plurimicrobiană. meningită. cefalosporine. cu etiologie încă neprecizată: septicemie. utilizând un antibiotic cu spectru cât mai îngust (ţintit). ţinând cont de clasificarea lor în: -bactericide degenerative (peniciline. Chlamidii Difteria Penicilina Cloramfenicol Eritromicina Tetraciclina Eritromicina 4. aminoglicozide) -bactericide absolute (polimixine) -bacteriostatice (tetracicline. Asocierea antibioticelor: are următoarele indicaţii: -tratamentul de urgenţă al unor boli infecţioase grave.Farmacologie Lues (sifilis) Penicilina Leptospiroze Febra tifoidă Infecţii cu Mycoplasma pneumoniae Infecţii cu Ricketsii. lincomicina. -în tratamentul tuberculozei. cloramfenicol. cu următoarele 2 excepţii: . trimetoprim) Sunt posibile asocieri între cele 3 clase şi în cadrul lor. clindamicina. sulfamide. 5. -pentru creşterea acţiunii antimicrobiene (efect sinergic sau aditiv). macrolide.

Farmacologie 1.Nu se asociază bactericide cu bacteriostatice. 2.Nu se asociază bactericide absolute între ele (datorită riscului crescut de efecte adverse). 3.Nu se asociază bacteriostatice între ele (asocierea este ineficace). Asocieri posibile: de ex. peniciline + aminoglicozide cefalosporine + aminoglicozide 6.Stabilirea schemei de tratament cu antibiotice va preciza: - doza optimă, în funcţie de: -greutatea corporală, mai ales în pediatrie; -gravitatea infecţiei şi sediul focarului patogen; -pragul toxic al fiecărui antibiotic; -se evită subdozările care predispun la recidive sau la apariţia rezistenţei microbiene. - calea de administrare: Antibioticele se administrează parenteral în următoarele situaţii: - infecţii grave, urgenţe; - la pacienţi cu complianţă scăzută la tratamentul oral cu antibiotice; - antibiotice care au forme farmaceutice doar de uz parenteral. ritmul de administrare: variază de la un antibiotic la altul şi chiar la acelaşi antibiotic, în funcţie de gravitatea infecţiei. De ex.: Penicilina G, V se administrează la 4, 6 sau 8 ore Ampicilina, Amoxicilina, - la 6 sau 8 ore

Farmacologie Efitard, unele cefalosporine - la 12 sau 24 ore Moldamin - la 7 - 14 zile durata terapiei: variază după gravitatea infecţiei: -obişnuit 7-10 zile -în infecţii bacteriene severe încă 7-10 zile de afebrilitate. 7. Administrarea profilactică a antibioticelor se face doar în unele situaţii: - Profilaxia reumatismului articular acut (RAA) -Moldamin (1 flac/ lună, 5 ani la cei sub 25 ani, 2 ani la cei peste 25 ani) - Profilaxia endocarditei infecţioase - există mai multe scheme de profilaxie, la pacienţii cu afectarea valvelor cardiace

- Profilaxia meningitei -meningococice Haemophilus influenzae - Profilaxia tuberculozei la subiecţii expuşi (contacţi apropiaţi) Izoniazida -Profilaxia infecţiilor recurente ale tractului urinar - Biseptol.

-cu

cu

Farmacologie ANTIBIOTICE BACTERICIDE Antibioticele bactericide se clasifică în: -betalactamine -peniciline -cefalosporine -aminoglicozide

PENICILINELE Definiţie: Sunt antibiotice bactericide numai în faza de multiplicare rapidă a bacteriilor. Clasificare şi reprezentanţi: I. Peniciline cu acţiune rapidă: Benzil-penicilina: Penicilina G (sare sodică sau potasică) flacoane cu pulbere 400.000 UI 1.000.000 UI 5.000.000 UI Soluţia obţinută după dizolvare în ser fiziologic se administrează -i.m sau i.v. la 4, 6, 8, ore interval -i.v. în perfuzie (dar nu în soluţie glucozată) Se adm. obişnuit 1,6- 6 milioane UI/zi. Fenoximetil-penicilina: Penicilina V compr. 400.000 UI Ospen • compr. 500.000 UI, 1000.000UI,1500.000 UI • granule pt. suspensie orală 750.000UI/5ml

Farmacologie Se administrează oral, din 6 în 6 ore (8 în 8 ore) înainte de mâncare. II. Peniciline cu acţiune retard: Procain penicilina G: Efitard, flacoane cu pulbere 800.000 UI Se administrează i.m. 1 flacon la 12 ore sau 2 flac. la 24 ore Benzatin-benzilpenicilina: Moldamin, flacon cu pulbere 600.000UI, 1200.000UI Retarpen, flacon cu pulbere 600.000UI, 1200.000UI Se dizolvă în apă distilată. Se adm. i.m. 1 flac. la 7 zile. III. Peniciline antistafilococice: Oxacilina caps. 250 mg. adm. oral flacoane cu pulbere 250 mg., 500 mg. Se adm. 2-4 g./zi, din 6 în 6 ore IV. Peniciline cu spectru larg: Ampicilina caps. 250 mg. flac. cu pulbere 250mg, 500mg adm. i.m., i.v. Obişnuit se adm. 2-4g/zi la interval de 6 ore. Ampicilina + Sulbactam = Sultamicilina (are spectru lărgit faţă de Ampicilină) ↓ preparatul Unasyn: - flac cu pulbere 1,5g =1g Ampicilină + 0,5g Sulbactam , adm i.m., i.v. - pulbere pentru suspensie orală - cp. adm. i.m., i.v.

Farmacologie Se administrează 1,5 -12g/zi la 6,8,12 ore. Sulbactam = derivat penicilinic puţin eficace ca antibacterian, dar inhibitor puternic de betalactamaze. Amoxicilina - are absorbţie mai bună decât Ampicilina după administrare orală; Amoxicilina caps.250 mg, 500 mg - se adm. oral 250 mg, 500 mg la 8 ore Ospamox caps.250 mg cp. 250 mg,500mg, 750mg, 1000mg granule pentru suspensie orală 125 mg/5ml, 250 mg/5ml Duomox cp.125mg, 250mg, 500mg Se adm. 1,5g/zi în 2,3 prize. Amoxicilina + acid clavulanic = Amoksiklav; Augmentin ↓ (inhibitor de betalactamaze) Augmentin cp.625 mg - 500mg Amoxicilină - 125 mg acid clavulanic cp.1 g -875 mg Amoxicilină -125 mg acid clavulanic Se administrează în 2 prize/zi. Amoxicilina + Metronidazol = HELICOCIN - preparat folosit pentru eradicarea infecţiei cu Helicobacter pylori în ulcer. Observaţii: 1.Penicilinele sunt antibiotice ieftine, eficace pe un număr relativ mare de germeni (coci Gram + , − , bacili Gram +, spirochete, leptospire). 2.Sunt bactericidele cele mai puţin toxice, de aceea se administrează frecvent la copii, gravide, imunodeprimaţi.

. 125mg/ml. 250mg/ml Se administrează 1. 250mg. La un pacient cunoscut alergic la Penicilină alternativa terapeutică în infecţiile streptococice faringiene este Eritromicina (2cp. înainte de utilizare se dizolvă în ser fiziologic (majoritatea) sau apă distilată (Moldamin). Keflex cp. uz oral se administrează pe nemâncate pentru o absorbţie mai bună. din 8 în 8 ore Cefaclor: Ceclor caps 250mg. la 6 ore).4 g/zi. 4 g/zi . şoc anafilactic). 500mg suspensie 125mg/5ml. Cele mai de temut efecte adverse sunt reacţiile alergice (urticarie.m. 500mg susp.v. Riscul de reacţii alergice există atât la prima administrare a medicamentului cât şi la următoarele administrări.) Testarea sensibilităţii se face intradermic cu o soluţie foarte diluată de Penicilină.v. ! Reamintiţi-vă tratamentul şocului anafilactic. Penicilinele pt.. Romergan i. 4. Ospexin. Hidrocortizon hemisuccinat i. erupţii cutanate. 250mg/5ml Se administrează 250 mg la 8 ore → max. 5.Farmacologie 3. CEFALOSPORINELE Clasificare şi reprezentanţi: Generaţia I: Orale: Cefalexin: Oracef. (Adrenalină i. Formele parenterale se prezintă sub formă de flacoane cu pulbere.

Cefoperazona: Cefobid flac cu pulbere 0. 3×750mg/zi. 2g Se administrează 1-2g/zi. cu pulbere 750mg. doză unică. i. 2g Se administrează i.v.5g Se administrează i. 12g/zi Cefuroxima: Zinnat cp.v. cu pulbere pt.m.1g la 8 -12 ore.6 ore interval Generaţia a II-a: Cefamandol: Mandol flac 1g. max 9 g/zi Generaţia a IV-a: Ceftibuten: Cedax flac. 1. cu pulbere 250 mg. 500mg . 2g Se administrează 1 flac. suspensie orală caps. 5 zile Observaţii: . max.v. profund 4 -12g/zi la 4 . 500mg.m.. la 12 ore. i.5g. 1g.. până la 3-6g/zi (la 6 ore interval) Generaţia a III-a: Ceftriaxona: Rocephin flac..v.Farmacologie Parenterale: Cefalotina: Keflin flac cu pulbere 1 g + 1 fiolă 10 ml apă distilată Se administrează i. i.500mg/zi Zinacef flac. 1g. 200mg. 500mg suspensie 125mg/5ml Se administrează oral 2×250 .m. 400mg Se administrează oral 400mg/zi. i. 250mg.

3.). 2. 3-5mg/kgc/zi. asociat cu alte tuberculostatice... cu spectru mai larg decît penicilinele. dar sunt mai rare şi mai puţin severe decât pentru peniciline.) sau soluţie Xilină (pt. Cefalosporinele sunt bactericide scumpe. fiind utile în tratamentul meningitelor.v. cu pulbere 1g. i.m. sub formă de flacoane cu pulbere se dizolvă de obicei în apă distilată (pt. . se adm. Kanamicin flac.5g% Administrare: instilaţii în sacul conjunctival 1-2 picături la 4 ore Kanamicina: Kanamycin.Farmacologie 1. la 12 sau 8 ore În insuficienţa renală intervalul dintre doze se măreşte după formula: intervalul dintre doze = 9 × valoarea creatininemiei (mg%) Streptomicina: Streptomicină flac. sau i. i. intervalul între doze = 24 ore ⇒ 1 doză/zi Gentosept = soluţie oftalmică cu Gentamicină 0.m. la interval de 8 ore. i. indicate în infecţii severe. în TBC se adm. i. adm. dar foarte eficace.m.m. 1g de 2 ori/săptămână. 15 mg/kgc/zi. adm..v. În insuficienţa renală se creşte intervalul dintre doze astfel: Interval între doze (ore) = 8 × valoarea creatininemiei (mg%) Exemplu: creatinina serică = 3 mg%. Este folosită mai ales ca tuberculostatic. Cefalosporinele de uz parenteral. Reacţiile alergice pot apare. cu pulbere 1g. AMINOGLICOZIDELE Clasificare şi reprezentanţi: Gentamicina: Gentamycin. Cefalosporinele de generaţia a III-a şi a IV-a pătrund bine prin meningele inflamat. Gentamicin fiole 80mg/2ml 40mg/2ml Se administrează i.

. 4. Nu se absorb după administrare orală ⇒ se administrează obişnuit parenteral. sau i. ANTIBIOTICE CU SPECTRU LARG) A. Obişnuit se administrează 500 mg de 2 ori/zi la adulţi. 2. Tobramicina: Nepcin. I. Se pot asocia cu penicilinele sau cu cefalosporinele. respectiv datorită riscului deprimării periculoase a hematopoezei în cazul cloramfenicolului. 15 mg/kgc/zi. ANTIBIOTICE BACTERIOSTATICE (MACROLIDE. Efectele adverse cele mai frecvente sunt ototoxicitatea şi nefrotoxicitatea ⇒ la bolnavii cu insuficienţă renală este necesară scăderea dozelor/zi sau creşterea intervalului dintre doze. Tetraciclinele • sunt antibiotice produse de diferiţi Streptomyces • au acţiune bacteriostatică faţă de un număr mare de microorganisme patogene Clasificare: Generaţia 1: Tetraciclina . Antibiotice bacteriostatice cu spectru larg Sunt reprezentate de: Tetracicline Cloramfenicol Folosirea lor este actualmente limitată din cauza frecvenţei relativ mari a tulpinilor bacteriene rezistente în cazul tetraciclinelor.Farmacologie Amikacina: Amikozit. Amikacin .flacoane 500 mg/2ml. active mai ales pe bacili Gram negativi aerobi.m. Aminoglicozidele sunt antibiotice bactericide. în 2 doze. 3. 250 mg . această asociere având efect sinergic. fiole 20 mg/2ml Observaţii: 1. administrate i.unguent cu tetraciclină .v.3% .caps.

300. inj.a jumătate a sarcinii şi în primele 6 luni de viaţă ale copilului (afectează dentiţia de lapte) respectiv la copii până la 8 ani (afectează dentiţia definitivă) • hepatotoxicitatea este favorizată de insuficienţa renală.brun a dinţilor şi hipoplazia smalţului dentar.Solvocilin flac. lapte. malnutriţie. 200 mg Caracteristici şi principii de administrare pentru prima generaţie: • eficacitatea tetraciclinelor este diminuată prin absorbţie scăzută în caz de hipoaciditate gastrică.Farmacologie Clortetraciclina Oxitetraciclina Rolitetraciclina . Mg.350mg Generaţia a 2 -a: Doxycyclin -Vibramycin caps 100 mg. Fe situaţii când se formează chelaţi neabsorbabili. flac.a: • se absorb aproape complet din intestin fiind foarte puţin influenţate de alimente. fiind contraindicată administrarea lor concomitentă cu aceste preparate.inj. în prezenţa alimentelor (produsele lactate) şi a medicamentelor ce au în compoziţia lor ionii Ca. • aplicarea locală trebuie evitată (cu excepţia formelor oftalmice) din cauza potenţialului mare de sensibilizare • se acumulează în mugurii dentari producând colorarea în galben . cationi bivalenţi sau trivalenţi putându-se administra concomitent cu acestea . motive pentru care sunt contraindicate în a 2 . Caracteristici şi principii de administrare pentru generaţia a 2 . necesitând un interval de minim 2 ore între ele. sarcină şi coexistenţa altor boli hepatice • toleranţa digestivă a preparatelor este diminuată deoarece au ca reacţie adversă fenomenul de dismicrobism intestinal care se concretizează prin apariţia diareei ce apare în cursul tratamentului şi care alături de celelalte dezavantaje prezentate reduc complianţa pacientului la tratamentul cu tetracicline de primă generaţie.

trece uşor în LCR. fenitoinei şi a sulfamidelor antidiabetice • este antibioticul de primă alegere în febra tifoidă B. meningitidis şi Bacteroides Caracteristici: • datorită liposolubilităţii ridicate difuzează foarte bine în toate ţesuturile .cp. 125 mg/250 mg şi caps.18 h după prima doză şi 18 . tahipnee.Farmacologie • sunt active faţă de unele tulpini bacteriene rezistente la tetraciclinele clasice • T1/2 pentru Doxiciclină este de 12 . N. II. traversează bariera hematooculară şi bariera placentară • utilizarea sa este limitată datorită cele mai grave complicaţii . cianoză cu colorarea cenuşie a pielii) datorită incapacităţii de metabolizare a cloramfenicolului de către ficat • interacţiuni medicamentoase: Cloramfenicolul inhibă metabolizarea anticoagulantelor cumarinice.deprimarea hematopoiezei cu pancitopenie • la nou născut fenomenele toxice acute se pot manifesta prin "sindromul cenuşiu" (vomă. dar poate fi şi bactericid pe H. iar din a 2 -a zi o doză / zi • nu influenţează flora bacteriană intestinală şi se poate administra şi la pacienţi cu insuficienţă hepatică şi renală având astfel o toleranţă digestivă foarte bună • au potenţă mai mare decât cele din prima generaţie ! Observaţie: Datorită tuturor avantajelor prezentate complianţa pacienţilor la tratamentul cu tetracicline de a 2 -a generaţie este net crescută faţă de prima generaţie.22 h pentru doze multiple motiv pentru care se vor administra în prima zi 2 doze la 12 ore interval una de cealaltă. pătrunde în creier. diaree cu scaune verzi. Antibiotice macrolide . Cloramfenicolul . 250 mg Obişnuit are acţiune bacteriostatică. influenzae. distensie abdominală.

Rulid . propionat. lactobionat) datorită instabilităţii sale în mediu acid gastric • este medicaţia de alternativă la pacienţii cu alergie la penicilină • provoacă fenomene de iritaţie digestivă de tipul greaţă.cp.Josamycin Noua generaţie: Roxitromicina .Farmacologie Se numesc macrolide deoarece cuprind în structură un inel alifatic lactonic de dimensiuni mari.Klacid Eritromicina .Rulid Claritromicina . durere epigastrică • inhibă citocromul P450 provocând inhibiţie enzimatică asupra altor medicamente administrate concomitent: teofilina.primul reprezentant • este produsă de Streptomyces erithreus Principii de administrare: • se administrează numai sub forme enterosolubile (esterii săi: succinat. anticoagulantele orale. diaree. vomă. Clasificare: Vechea generaţie: Eritromicina Spiramicina . 150 mg Caracteristici şi principii de administrare: • are absorbţie rapidă şi realizează concentraţii plasmatice mari la doze mici având o acţiune bactericidă pe durata de 24 h . Roxitromicina . stearat.Spiramycin Josamicina . digoxina crescând riscul reacţiilor toxice ale acestora Dintre noile macrolide ultimele două s-au impus în practica clinică.

OH Claritromicina) potenţează efectele Claritromicinei • poate creşte nivelele plasmatice ale Carbamazepinei şi Teofilinei necesitând monitorizarea clincă a pacienţilor respectivi • are acţiune antibacteriană şi pe Helicobacter pylori. alveolar) • penetrabilitate ridicată atât intra cât şi extracelular • metabolitul activ (14 . pulmonar.Omeprazol cp 20mg . 125 mg/5 ml .Farmacologie • penetrabilitate tisulară şi celulară mare eritromicina • este stabilă la acidul clorhidric putându-se administra ca atare • se poate administra în doză unică 300 mg/zi cu aceeaşi eficienţă clinică şi bacteriologică cu ritmul 2 x 150 mg/zi în infecţii de căi respiratorii superioare şi inferioare • prezintă rare efecte adverse digestive Claritromicina . intrând astfel în schema triplei şi quadruplei terapii de eradicare a infecţiei cu acest germene la pacienţii cu ulcer duodenal: IPP (doză dublă) + Claritromicină 500mg (doză dublă) + Amoxicilină 1000mg (doză dublă) IPP (doză dublă) + Claritromicină 250mg (doză dublă) + Metronidazol 400mg (doză dublă) IPP (doză dublă) + Claritromicină 250mg (doză dublă) + Tinidazol 500mg (doză dublă) IPP = Inhibitor al pompei de protoni .cp 250 mg şi 500 mg . 500 mg/flacon (macrofage şi leucocite) comparativ cu Caracteristici şi principii de administrare: • absorbţia nu este influenţată de mese • realizează concentraţii eficace la toate nivelele tractului respirator (nazal.i.v.Klacid . amigdalian.suspensie 60 mg/100ml.

Farmacologie • rare efecte adverse digestive Se administrează: . . 2.250 mg x 2/zi adulţi .7. 3. Prescrieţi antibioticul de elecţie care intră în schema de eradicare a infecţiei cu H. Prescrieţi antibioticul de elecţie la un pacient cu diagnosticul de pneumonie postgripală.5 mg/Kgc x 2/zi copii Cazuri: 1. pylori. Prescrieţi antibioticul de elecţie la un pacient cu diagnosticul de angină acută streptococică cu alergie la penicilină.

7 zile • infecţii enterice: dizenterie bacilară acută (2. între mese. SULFAMIDELE ŞI TRIMETOPRIMUL A. CHINOLONELE: Sunt chimioterapice de sinteză cu proprietăţi antibacteriene bactericide. Ciprofloxacina: .doză unică/zi. 750 mg .. Rosoxacina . 0. 250 mg. 150 mg • infecţii gonococice acute: 300 mg.5g = 5 cpr.Ciprobay cpr. timp de 2-3 zile).Acid nalidixic cpr. 100 mg.5g: • infecţii urinare (cu germeni sensibili): cistite.Eradacin caps. 1g la 6 ore. Clasificare: chinolone de generaţia I: Acidul nalidixic Acidul oxolinic Cinoxacina chinolone de generaţia II: Rosoxacina Acidul pipemidic chinolone de generaţia III: Ciprofloxacina (fluorochinolone) Ofloxacina Pefloxacina Norfloxacina Fleroxacina Reprezentanţi: Acidul nalidixic . 500 mg. pielonefrite. 250 mg Ciproxin cpr. monodoză.Farmacologie CHIMIOTERAPICE: CHINOLONELE. pielocistite.

2 g/zi Pefloxacina: . 100 mg.v. perfuzabilă 400 mg/100 ml Administrare : oral. . i. : 2 X 0. perfuzabilă 200 mg/100 ml Administrare : 200-400 mg la 12 h Fleroxacina: .v. i. : 400 mg/zi (monodoză) Indicaţii (Fluorochinolone): • infecţii urinare (cistite. pielonefrite) şi prostatice acute şi cronice. 400 mg f. 200.Tarivid cpr.7-10 zile) Ofloxacina: .0.Nolicin cpr. 400 mg Administrare : 200-400 mg la 12 h (3.25 g/zi i. cervicite acute.Quinodis : cpr. 200 mg sol.v.Farmacologie f.Abaktal cpr. 100 mg/10 ml Administrare : oral : 2 X 0. • infecţii gastro-intestinale : boala diareică acută.1 .400 mg sol. 80 mg/ml Administrare: oral. rectite acute). • infecţii transmise pe cale sexuală (uretrite acute. : 400 mg la 12-24 h Norfloxacina: .

Ex: în boala diareică acută durata tratamentului cu fluorochinolone este de 3 zile. i. 3. -durata tratamentului: 3 . sucralfat. e) trebuie evitate sau utilizate cu prudenţă la copii. f) sunt contraindicate la nou-născut. calciu. cu acţiune rapidă: Sulfafurazol 2. SULFAMIDELE Sunt chimioterapice de sinteză cu acţiune bacteriostatică. pot produce: greţuri. convulsii. pneumococice. listeriene sau cu anaerobi. Sulfamide cu acţiune intestinală: Ftalilsulfatiazol . magneziu. (fiole) . în timpul sarcinii. B. c) au absorbţia intestinală diminuată de antiacidele cu aluminiu.oral (comprimat). ! Observaţie: Fluorochinolonele: a) antibacteriene de primă alegere în şancrul moale. Clasificare I. d) în general sunt bine suportate. fotosensibilizare. severitatea infecţiei). la bolnavi cu antecedente convulsive.Farmacologie • infecţii osteo-articulare: osteomielite acute şi cronice • infecţii respiratorii: bronşite cronice Principii de administrare (Generaţia a III-a): . cu acţiune intermediară: Sulfametoxazol.7 -10 zile (în funcţie de indicaţie. cu acţiune prelungită: Sulfametoxidiazina II. vărsături. preparate de fier. Sulfamide cu acţiune sistemică: 1.v.ritmul de administrare: la 12 sau 24 ore (în funcţie de preparat). b) sunt total inactive în infecţii: streptococice.

/zi. Bactrim.) + doză de întreţinere = 1g/2cpr la 6 ore. infecţii biliare. Acid folic.: Sulfametoxazol + Trimetoprim = Biseptol) Biseptol (Cotrimoxazol.se evită asocierea cu : Procaină. . este una dintre sulfamidele cele mai utilizate Sulfametin cpr.Tagremin) Este asocierea între: Sulfametoxazol + Trimetoprim (5 :1 = 400 mg/80 mg) Administrare: Biseptol : 2 x 2 cpr. dimineaţa şi seara Avantajele asocierii: ! Observaţie Biseptolul: • este medicaţia de primă alegere în pneumonia cu Pneumocistis carini • este contraindicat în timpul sarcinii şi la nou-născut acţiune bactericidă mai intensă. . Mafenidul (cremă) Principii de administrare: • obişnuit. doză de atac = 1 g/2cpr (doză unică/zi) + doză de întreţinere 1/2 g = 1cpr/zi.se recomandă cu o cantitate mare de lichide (mai ales alcaline) pentru a preveni cristaluria (precipitarea sulfamidelor în tubii renali).Farmacologie III. spectrul de acţiune mai larg. 0. • i.Coli. oral comprimate: doză de atac + doză de întreţinere Ex: Sulfafurazol cpr. Sulfamide de uz local: Sulfacetamida (colir). (rar) • uz local : Sulfacetamida (colir) ! Observaţie Sulfamidele: • au indicaţii limitate în infecţii urinare necomplicate cu germeni sensibili (E. dizenterie bacilară. • rezistenţa la sulfamide se pre vine prin: asocieri (Ex. indicaţia principală: infecţii urinare asociere activă şi pe unii germeni rezistenţi la sulfamide instalarea rezistenţei se face mai lent .v. Proteus).5 g: doză de atac = 2g (4cpr. acidifiante urinare. Septrin. respiratorii.

N. • A. urcând .S OPIOIDE antalgicele de nivel II Agonişti parţiali Agonişti puri PUTERNICE • Buprenorfina • Morfina clorhidrică şi sulfurică Agonişti antagonişti • Pentazolina • Petidina Scara analgezică a OMS cuprinde medicaţia analgezică clasificată în trepte.I.I.N. în • Aspirină funcţie de intensitatea efectului analgezic. Terapia durerii începe fie cu prima treaptă.S. iar treapta a 3-a pe cele mai puternice. NIVEL III dureri intense şi/sau eşec la NIVEL II Dureri moderate şi severe sau eşec la antalgicele de nivel I NIVEL I Dureri uşoare Analgezice şi neopioide: moderate • Metamizol • Paracetamol OPIOIDE UŞOARE: CODEINA ± Paracetamol ± Aspirină ± A. Treapta 1 cuprinde analgezicele cele mai slabe.Farmacologie CURS 13 Farmacoterapia urgenţelor medicochirurgicale în cabinetul de medicină dentară (vezi slide-uri) CURS 14 Farmacoterapia durerii.

Upsarin Are efect analgezic. antipiretic.Paracetamol cp. de elecţie la copii. Metamizol = Algocalmin cp 500 mg. maxim 8 cp/zi Este eficace mai ales în cefalee. 125. acţiune antitermică. suspensie. Se administrează după mese.. sup. sup. cp.Farmacologie progresiv până la treapta cu care se obţine o analgezie satisfăcătoare. Este bine suportat. 250 mg Panadol cp. antiinflamator. Maxim 4 x 2 cp/zi ! Observaţie: Are risc hepatotoxic în caz de supradozare. efervescente Are acţiune analgezică asemănătoare cu Aspirina. dureri musculare şi osoase.hipotensiune arterială la injectare rapidă i.Aspirina cp 500 mg.v.risc de anafilaxie . diateze hemoragice ! Observaţie: Asociată cu anticoagulantele prezintă risc crescut de hemoragii 2.agranulocitoză: se foloseşte perioade scurte de timp . fie direct cu o treaptă superioară. Acid acetilsalicilic . dar nu are efect antiinflamator. neiritant gastric. 3. 1 g. 500 mg. f. 1g/2ml Este indicat ca analgezic mai ales în dureri colicative Efecte adverse: . Reprezentanţi: Treapta 1: Substanţe care inhibă sinteza prostaglandinelor 1. . Contraindicaţii: ulcer gastric. Paracetamol . Efferalgan.

Antiinflamatoare nesteroidiene Au efect antiinflamator şi antipiretic puternic. Diclofenac dj 25. Reprezentanţi: Indometacin . supozitoare 50.Farmacologie Administrare: 2 . în 3 prize.1000 mg/zi Datorită efectelor adverse nu trebuie folosit ca agent spasmolitic primar. 100 mg. 200 mg. trombocitopenie. tromboflebite. Papaverină). doza obişnuită: 400-800 mg/zi. ! Observaţie: Formele orale se administrează după mese deoarece sunt puternic iritante gastric. sup. 50 mg.4 x 25 .caps 25 mg. Alternative: antispastice (Scobutil. Codeina . 50 mg. 40 mg. unguent. cp retard 100 mg.40 mg/zi. supozitoare 250 mg.4 x 200 .50 mg/zi Diclofenac . cp 20 mg. .Codeine phosphate cp 15 mg Pe lângă efectul analgezic are şi efect antitusiv marcat.cp 200.Paduden . de aceea este mai rar folosit. unguent 3% Se administrează în doză unică 20 .Voltaren.400 mg/zi Piroxicam . Acţionează favorabil în dureri reumatice.50 mg/zi Ibuprofen . Butazolidine. unguent 4%.4 x 25 . Reumavek. Fenilbutazonă. f 75 mg. moderat efect analgezic. Treapta a 2 -a : Opioide mai slabe Se pot asocia cu medicamente din treapta 1. supozitoare 20. antiinflamatoare nesteroidiene. supozitoare 500 mg. 1. gel Doza obişnuită: 3 . 400 mg. dj. Feldene. agranulocitoză. unguent 5% Doza obişnuită: 3 . unguent 4%. Poate produce leucopenie. 4. Doza obişnuită: 3 .Fenilbutazonă.4 x 500 .Piroxicam. dismenoree. abcese. anemie aplastică.

a: Opioide puternice Se pot asocia cu medicamente din treapta 1.5 ore.100 mg/zi Treapta a 3 .Temgesic f.7 ore Dmax/1d = 20 mg Doza analgezică uzuală: 5 . Administrat parenteral are efect analgezic intens.Tramal f. 100 mg. 100 mg. de 4-6 ori / zi.2 mg Are acţiune mai lungă decât Morfina. ce durează 4 . Dmax/1d = 60 mg Dmax/24 h = 360 mg 3.Fortral cp 50 mg. durează 6 . Efect analgezic intens.8 ore. nu este indicată în dureri cronice fiindcă necesită administrare la intervale scurte (4 ore).Mialgin f 100 mg/1 ml Are durata de acţiune 2 . f. Petidina . cp perlinguale 0. Pentazocina .Farmacologie Dependenţa este riscul cel mai de temut al Codeinei.4 ore. 30 mg/1 ml Efectul durează 3 . Dmax = 500 mg/zi 3.3 mg.10 mg 2. Morfina f. 1. sol uz intern 100 mg/ml Acţiunea durează 4 . 2.7 ore Are risc de dependenţă mai mic comparabil cu Codeina Doza obişnuită: 4 x 50 . Tramadol . 0. 50. Buprenorfina . Este indicată în dureri acute moderate sau intense. administrat oral are efect analgezic moderat. Doza obişnuită în această asociere este: 60 mg Codeină + 100 mg Paracetamol. Are efect analgezic bun asociată cu Paracetamolul. 20 mg/1ml s. sup.c. Dmax/24 h = 60 mg .

administrate parenteral. blocarea trunchiurilor nervoase.3 .euforie.6 mg la 6 . anestezie peridurală. de cele mai multe ori cu cele mai puternice analgezice.0.toleranţă (= scăderea progresivă a efectului) . în doze standard. gimnastică medicală. . • În durerea acută: Scopul tratamentului este suprimarea rapidă a durerii. în doze individualizate şi administrate la intervale riguros fixate.8 ore.analgesia • În durerea cronică: Scopul tratamentului este de a împiedica apariţia durerii.constipaţie .Farmacologie Se pot administra 0. vărsături . analgezie paravertebrală. administrarea trebuie individualizată şi se face la cererea pacientului = on demand analgesie = pacient . Tratamentul durerii cronice trebuie să fie multimodal: administrare sistemică/locală de analgezice.dependenţă (cu apariţia sindromului de abstinenţă la întreruperea tratamentului) . radioterapie. psihoterapie.spasm al sfincterului Oddi (spasm biliar) .deprimare respiratorie . de cele mai multe ori cu analgezice orale. Principii de administrare: Principiile de tratament diferă în funcţie de tipul durerii: acută sau cronică.retenţie de urină .controlled . În durerea postoperatorie deoarece sensibilitatea la durere variază de la pacient la pacient.greaţă. Efecte secundare: .

2. Se pot asocia terapiei cu analgezice alte substanţe adjuvante: fenacetinică") 4. evitarea prezentării la stomatolog. prin complexitatea sa etiopatogenică şi clinică. Trebuie ţinut cont de posibilitatea apariţiei nefropatiei prin analgezice ("nefropatie MANAGEMENTUL DURERII ÎN CABINETUL STOMATOLOGIC (vezi și slide-urile) DUREREA ÎN STOMATOLOGIE Introducere Durerea reprezintă. 5. Nu se asociază substanţe care fac parte din acelaşi grup ca mod de acţiune (de exemplu nu se asociază opioide între ele). Observaţii: 1. Cefaleea poate fi indusă chiar de unele analgezice. La pacienţii cu neoplasm este necesară o analgezie continuă astfel încât administrarea medicamentelor se face după un orar fixat dinainte şi nu la cererea pacientului. motivaţia unui dualism atitudinal comportamental al pacientului întâlnit frecvent în practica stomatologică: • • pe de o parte solicitarea consultaţiei şi tratamentului de specialitate în urgenţă (mai ales). Opioidele (în afara durerilor naşterii) şi AINS sunt contraindicate. anxiolitice (Hidroxizin. pe de altă parte.Farmacologie În durerea cronică care nu are etiologie malignă pacienţii trebuie trataţi fără opioide cât mai mult timp posibil. Diazepam) antidepresive (Amitriptilina) antispastice (Papaverina) glucocorticoizi (dacă există o componentă inflamatorie) 3. În timpul sarcinii şi alăptării doar Paracetamolul este sigur inofensiv. .

exprimarea diferenţiată a durerii (somatică.orale: Barr Boala mână-picior-gură Herpangina Stomatita gonococică Gingivita Candidoza Afecţiunile dentare . Sugestivă şi mai actuală în acest sens pare a fi încercarea de evaluare epidemiologică a lui Stanley L. Incidenţa afecţiunilor algogene în stomatologie Dat fiind dualismul atitudinal-comportamental menţionat anterior. Wiener (1998). prognostic clinic şi terapeutic în acest domeniu. neurogenă.afecţiuni algogene frecvente (> 100) . mediaţi prin sisteme complexe specifice şi nespecifice spre structurile cerebrale anatomice şi integrative a căror activitate normală este astfel perturbată (5).afecţiuni algogene rare (>0-5) Afecţiuni frecvente Afecţiuni relativ frecvente Afecţiuni rare Pulpita acută Pericoronarita False afecţiuni Abcesul periapical Durerea după chirurgia endodontică Protezare cu supraînălţare Eroziuni gingivale şi leziuni dentare legate Alveolita poslextracţionaiă uscată GUNA False dureri dentare: Nevralgia de trigemen Nevralgia de ganglion dentare: Infarctul acut miocard Sindromul Ernest Reacţia postmedicamentoasă oraiă pemfigus-like de diferenţiază: sfenopalatin Sindromul Stevens-Johnson Reacţia de periajul dentar Sinuzita Necroliza epidermică toxică postmedicamentoasă maxilară acută Gingivo-stomatita herpetică primară Ulceraţii traumatice Ulceraţii prin arsuri Stomatita aftoasă Ulceraţiile herpes-zoster orală lupus-like Leucemia acuta şi leziunile Ulceraţiile cu virus Epstein. Dată fiind reprezentativitatea componentei subiective a durerii.000) . cu un coeficient real de dificultate. care (prin aproximarea incidenţei la 100. implicit a durerii oro-maxilo-faciale.Farmacologie Durerea reprezintă de altfel un „model cerebral" rezultat dintr-o suprasumaţie de stimuli de natură variată. ceea ce relevă semnificaţia majoră a elementelor de anamneză şi ancheta funcţională sub aspect diagnostic. psihogenă ) se realizează în termeni preponderent subiectivi. se poate lua în considerare tel mult o estimare epidemiologică relativă a fenomenului dureros în practica stomatologică.afecţiuni algogene relativ frecvente (>5-100) .

secundar) Alergia de contact Durerea iradiată de la un Terapia cu isotretinoin Glosita alergică anevrism disecant Cheilita actinică Ulcerele cu virus Coxsackie Iodismul (oreionul sau Virusul Herpex simplex enterovirus iodat) Nevralgia de trigemen din .Farmacologie Stomatita alergică postmedicamentoasă Stomatita iritativă Reacţia postmedicamentoasă Reacţia orală la orală lichenoidă GUNA şi afecţiunile periodontale Virusul (pulpita) Ectima gangrenosum citotoxice Leziuni orale în context SIDA şi leziunile orale: SIDA: \ Virusul citomegalic candidoză herpex simplex Herpes variceloulcero- simplex Aftele idiopatice cu răspuns Virusul la prednison zosterian Leziunile necrotice idiopatice afecţiuni periodontale Herpes-zoster şi GUNA Stomatita necrotizantă acută leucoplazia păroasă Sarcomul Kaposi Leziuni orale diabetice Limfoamele Leziuni orale uremice Glosite şi glosodinii: Candidoza GUNA Glosite şi glosodinii: Glosita stafilococică Glosite şi glosodinii: Glosita şi ulceraţia gonococică Glosita tricomoniazică Tularemia Durerea ATM : guta şi Glosita virală cu virus Pseudomonas (ectima Herpex simplex şi gangrenosum) Glosita bacteriană cu gram pseudoguta ulceraţii negativi Muşcături şi arsuri ale Sindromul Stevens-Johnson Durerea ATM : boala limbii Necroliza epidermică toxică Lyme Ulceraţii aftoase Glosita cu Chlamidia Fractura pe os trachomatis patologic Ia nivelul mandibulei datorata Ulceraţia cu citomegalovirus tumorilor sau osteomielitei Cheilite şi durerea la nivelul buzelor: Sifilis (primar.

Farmacologie
Impetigo Cheilita angulară datorată speciilor de Candida şi Staphylococcus aureus Cheilite şi durerea la nivelul buzelor: Cheilita alergică scleroza multiplă

Afecţiuni frecvente Eroziunile labiale datorate frigului şi umezelii Fracturi posttraumatice ale mandibulei, ale

Afecţiuni relativ frecvente Cheilita factitia Sindromul Stevens-Johnsons Necroliza epidermică toxică Disfuncţia/durerea de ATM (disfuncţia/durerea miofascială) Barotrauma

Afecţiuni rare

masivului facial şi ale sinusului maxilar Zona Zoster (ramurile maxilare şi complexului zigomatic Sinuzita maxilară supurativă Parotidita virală mandibulare ale nervului V) Durerea iradiată şi infarctul miocardic sau insuficienţa coronariană Parotidita Parotidita supurativă supurativă Infecţia spaţiului Litiaza salivară laterofaringian Infecţia spaţiului masticator Nevralgia idiopatică de trigemen Nevralgia de trigemen consecutivă compresiei microvasculare

Elemente psiho-fiziopatologice ale durerii Datorită mecanismelor modulatoare anatomo-fiziologice sau socio-psihologice, durerea nu poate fi concepută doar ca o senzaţie, ci ca un fenomen complex aparţinând atât condiţiei de normalitate, cât mai ales condiţiei patologice, cu multiple implicaţii anatomo-fiziologice, psihointelectuale, psiho-afective şi p s i h o - s o c i o l o g i c e , atestând astfel ceea ce afirma cândva

Farmacologie
L. Rubinstein: „între organizarea psihică şi condiţiile lumii exterioare se stabileşte principiul unei interacţiuni ascendente". Semnalând impactul unui potenţial obstacol, durerea anticipează o atitudine defensivă. In derularea fenomenului dureros, ca „semnal de avertizare a organismului", se individualizează trei registre r e p r e z e n t a t i v e :
• • •

percepţia senzoriala şi/sau somatică (specifică) starea afectiv-emoţională reacţia anatomo-visceralo-vegetativă şi musculară. Din multitudinea ipotezelor privind mecanismul experienţei dureroase, considerăm ca fiind

mai pertinentă pentru teritoriul stomatognat teoria porţii de control (emisă de Melzack şi Wall în 1965), care susţine ideea convergenţei dintre informaţia nociceptivă şi cea nenociceptivă, plasând locul interacţiunii convergente a axonilor mici şi mari la nivelul segmentului spinal sau în sistemul trigeminal. în acest sens, autorii individualizează trei componente implicate în experienţa dureroasă:
• • •

componenta senzori-discriminativă - determinantă în informaţia perceptivă primită de individ componenta rezultantă afectiv-emoţională (subiectivă) componenta cognitiv-evaluativă, inserată în experienţele anterioare şi aşteptări. Variabilele psihologice, după cum precizează P. Milgroon, vor avea un rol cu totul deosebit,

marcând diferenţiat reacţia la durere.

Relaţia Durere - Detresă - Frică - Anxietate. Structuri psiho-emoţionale şi de personalitate în stomatologie Durerea este condiţionată de prezenţa stimulilor algogeni cu impact: somatic, neurogen, psihogen sau mixt, care semnalizează o afectare tisulară curentă, sau iminentă, sau un tipar de răspunsuri atitudinal-comportamentale modulate de componenta afectiv-emoţională individuală, ceea ce îndreptăţeşte afirmaţia lui R. Leriche, chiar şi atunci sau mai ales când vorbim despre durere, că „fiecare bolnav îşi are adevărul lui". Sub aspect atitudinal-comportamental, după cum precizează P. Milgroon, fenomenul dureros se reflectă printr-o ipostază plurifactorială: pe de o parte, durerea declanşează detresă somatopsihică (la nivel diencefalic, cu activarea substanţei reticulate), care generează reacţia emoţională de frică ; pe de altă parte, frica favorizează eliberarea şi activarea de endorfine din glanda pituitară, rezultând un efect analgezic temporar', se realizează de fapt un „control inhibitor de poartă", control în care, după cum menţionează I. Hăulică, O.C. Mungiu şi G.D, lonescu, se implică cu rol determinant nu numai beta-endorfina şi dinorfinele, ci şi enkefalinele.

Farmacologie
Prin continuarea acţiunii agentului stresor se eliberează naloxonul, care antagonizează efectul analgezic anterior, durerea intensificându-se din nou. Aceasta explică dispariţia subită a durerii dentare în sala de aşteptare ca urmare a fricii exacerbate de aşteptare (fenomenul „angor temporis"), asociată eventual cu unele comentarii inoportune în acest cadru şi cu reapariţia durerii când frica a dispărut, „Analgezia de stres" apare în cadrul de referinţă menţionat ca „fenomen de apărare adaptativă contra agresiunii nociceptive". Referindu-se la particularizarea psiho-fizio-patologică în domeniul stomatologic, Billes şi Faneslow (1980) sugerează implicarea algogenă a tensiunii musculare generate de anxietate. De fapt, „agonia" unei şedinţe traumatizante la stomatolog se poate datora în mai mare măsură fricii decât durerii. Datorită aşteptării îndelungate la stomatolog, pacientul adult, dar mai ales pacientul copil, îşi focalizează atenţia pe stimuli ai fricii, etichetând eronat detresă (somato-psihică şi psihosomatică), incapacitându-se în consecinţă cu lupta sa cu experienţa dureroasă. Relaţia durere - detresă - frică - anxietate este particularizată în accepţiunea lui Milgroon, Wright, citaţi de Maxim et al. de :
• • • • •

structura psiho-emoţională a bolnavului (anxiosul are un prag al durerii mai scăzut) structura sa de personalitate (cu sau fără inflexiuni represive) tipologia constituţională etnică, antropologică, regională statusul neurovegetativ, umoral şi endocrin factorii socio-educaţionali, culturali (imprimă un caracter personal durerii). In fapt, întreaga activare automatică, implicit a reacţiei de frică, generează praguri scăzute

ale durerii şi o toleranţă mai mică la durere. Pragul dureros, ca prag de toleranţă la durere, este marcat de anticiparea tratamentului stomatologic propriu-zis de către pacient, mai ales Ia pacientul dominat de experienţe anterioare directe sau indirecte negative prelungite (răspunsuri emoţionale condiţionate - REC), cu incapacitatea de control situaţional, ceea ce generează o frică adiţională care agravează experienţa dureroasă. Durerea la rândul ei amplifică frica adiţională şi determină atitudinea de evitare, respingere sau fugă în faţa tratamentului stomatologic, atitudine care la rândul ei exacerbează frica a d i ţ i o n a l ă . Se realizează astfel o configuraţie a răspunsurilor emoţionale condiţionate (REC) prin implicarea stimulilor generalizaţi. Intervin ca factori de întreţinere şi agravanţi:
• • •

starea de teamă generală etapa de vârstă a pacientului dezvoltarea memoriei şi imaginaţiei, care adaugă senzaţiei dureroase o multitudine de reprezentări, imagini şi amintiri generatoare de nelinişte absenţa controlului tratamentului stomatologic de către pacient surse informaţionale

• •

Farmacologie

„angor temporis" etc. în consecinţă, intervenţia factorului psiho-emoţional asupra sensibilităţii algice se manifestă

prin:
• •

amplificare sau adaos psihic (frică) fixare psihică (durere reziduală) .

Particularizarea durerii în stomatologia pediatrică Ca reprezentare, mai ales pentru micul pacient, durerea simbolizează un atac, o leziune, o ameninţare. Sub aspect semiologic, durerea ca transformare a unei excitaţii în senzaţie alături de componenta afectivă implică şi un element perceptiv de conştiinţă, care evoluează în concordanţă cu etapa de vârstă şi stadiul de dezvoltare generală psiho-somatică a i
n d i v i d u l u i .

Astfel, sugarul simte durerea dar nu o percepe, afecţiunea existând ca o reacţie organică (starea de suferinţă fiind ilustrată prin strigăte, plâns, reacţii, mimică), elementul psihologic perceptiv fiind încă absent. Evoluţia spre maturitate, proces complex care sumează modificări psiho-mentale şi somatice, adaugă senzaţiei dureroase componenta perceptivă. Pe măsură ce copilul „se trezeşte", durerea se organizează şi se obiectivează prin dezvoltarea sistemului II de semnalizare - vorbirea (ca semn al maturării corticale, după cum precizează Monnod), dând copilului „conştiinţa lui însuşi" (Preyier). Dezvoltarea memoriei şi imaginaţiei adaugă senzaţiei dureroase o multitudine de reprezentări, imagini şi amintiri generatoare de nelinişte, durerea căpătând tot mai mult un caracter personal, accentuat sub efectul modulator sau demodulator al educaţiei Iată de ce expresia durerii se diferenţiază de la copil la copil. Totuşi în expresia durerii dentare (durere odontogenicâ) regăsim aspecte comune tuturor copiilor: lacrimi, transpiraţie, tremurături, dar mai ales reacţii specifice ale muşchilor oro-faciali, pe care Debesse le grupează în două tipologii caracteristice:
• •

expresia înălţării feţei prin contracţia muşchilor frontali şi sprâncenari; o anumită expresie a feţei determinată de contracţia muşchilor mirtiformi şi triunghiulari ai buzelor. Dar nu numai expresia fizică a durerii variază de la copil la copil, după cum precizează

Foreman, Christensen, Grivu, ci şi intensitatea ei în cadrul aceloraşi procese patologice, datorită faptului că diferenţele individuale sunt condiţionate de tipologia volitivă şi caracterială a copilului (în plină perioadă formativă), cât şi întreaga gamă de particularităţi psiho-somatice ale etapei de vârstă a copilului.

Farmacologie
Această complexitate plurifactorială motivează particularizarea psiho-emoţională a sensibilităţii algice odontogenice a copilului, ilustrată printr-o accentuare (comparativ cu adultul) a :
• •

amplificării psihice a durerii (pragul de excitaţie la copil fiind mai coborât decât la adult); fixării psihice a durerii - durere reziduală (un rol important avându-1 în acest sens experienţele dureroase anterioare directe sau indirecte ale copilului, REC, cu sau fără legături cu durerea odontogenică actuală a acestuia, cât şi reacţia de frică a mamei, care alimentează şi amplifică reacţia de frică a copilului). Aşadar, durerea în genere şi îndeosebi în stomatologia pediatrică, departe de a avea valenţe

protective, este legată printre altele de sentimentul fricii şi al r e s p i n g e r i i . Spre deosebire de adult şi mai ales în circumstanţe stomatologice, copilul nu disimulează starea sa psihoemoţională reală, element de o semnificaţie pragmatică deosebită în controlul durerii în asistenţa medicală stomatologică a copilului.

Criterii de clasificare a durerii şi tipuri de durere la nivelul sistemului stomatognat Deoarece nici una din încercările de clasificare a durerii în domeniul sistemului stomatognai nu ilustrează întreaga variabilitate clinică a acestui fenomen complex, opiniem pentru c clasificare eclectică, fără a încuraja, după cum ar spune Rigolet, deruta practicianului prii „supoziţii rătăcite" :

Criterii de clasificare 1. Caracteristici anatomo-fiziologice
• • • -

Tipuri de durere dureri cu suport real: dureri somatice - superficiale profunde dureri viscerale dureri neurogene dureri psihogene (24): somatoforme cenestopatii durere morală sindroame dureroase mixte : cefalee durere facială

junghi dureros vârsta localizarea şi proiecţia durerii intensitatea durerii: uşoară. severă durata durerii: secunde. zile. Localizare • • • • transferată. minute. moderată.clinice şi paraclinice . pulsatilă. ore. durere simulată dureri superficiale dureri profunde 3. Subiectivitate individuală • • • Criterii de evaluare a durerii în teritoriul sistemului stomatognat După M. Rotaru. exacerbare pragul de stimulare. diurnă. reflectată) 4. graduată. jena dureroasă. Panarrocha (1993). nopţi sau mai mult frecvenţa durerii: sporadică. usturime. cronică forma de exprimare. continuă orar temporar: nocturnă. translatată. remanenţa durerii relaţia durerii cu tipologia psiho-somatică şi starea clinică generală a subiectului simptome simpatice asociate - - prezenţa variabilă a: anxietăţii în durerea acută şi a depresiei şi atitudinilor triste în semne obiective . întreţinere. citat de A. oricând reacţia durerii la elementele algogene şi analgezice factori de declanşare. intensă. durere lancinantă. Caracteristici evolutive • • dureri acute dureri subacute dureri cronice durere locală durere proiectată durere iradiată (transmisă. . tensiune locală.Farmacologie 2. jena sau abstinenţa selectivă la alimentaţie (mai ales la copii).specifice afecţiunii stomatologice algogene sau durerea cronică - afecţiunii generale cu simulare algogenă stomatologică. arsură. caracterul durerii: disconfort. intermitentă. se recomandă a se evalua: - forma durerii: acută.

violentă. a distinsului prof. concordantă cu amploarea. O. este reprezentativă pentru ţesuturile de origine ecto-mezodermal. cât şi larga variabilitate clinică a durerii în teritoriul sistemului stomatognat. cu delimitare precisă. leziuni gingivale. cutanată facială sau gingivo-mucozală. Celelalte entităţi algici oro-maxilo-faciale care se regăsesc în domeniul de preocupări ale chirurgiei oro-maxilo -faciale şi neurologiei vor fi doar amintite.C. în acest context sun ilustrate faţete reprezentative ale diagnosticului pozitiv şi diferenţial al afecţiunilor stomato logice curente prin prisma sensibilităţii algice dento-maxilo-faciale. neoplazice. leziuni gingivale secundare erupţiile dentare dificile. se regăsesc în arealul durerii somatice sau viscerale. neiradiantă. tipuri de durere care. durata şi frecvenţa stimulului algogen cedează la anestezia de contact sau prin infiltraţie - asocierea de excepţie a trismusului sau reacţiilor reflexe în timpul masticaţiei - semne clinice obiective oro-faciale cu relevanţă etiologică şi potenţializare psihogen (leziuni inflamatorii.). lancinantă.Farmacologie Tipuri de durere la nivelul sistemului stomatognat. uşo durere acută. Durerea somatică profundă Cu maximă prevalenţă. Tipuri de durere somatică şi viscerală Dată fiind complexitatea factorială algogenă oro-maxilo-facială. papilare iatrogene etc. apare la orice vârstă - factorul cauzal. considerăm ca fiind relevantă îi individualizarea şi localizarea tipurilor de durere în acest teritoriu parafrazarea autorilo Bonnet şi Meunssier: „locul durerii somatice nu este neapărat sursa aferenţelor cauzale'' Durerea somatică superficială - locală. Mungiu. dr. fără a exclude interfereţele psihogene. ţesuturi definitorii şi pentru elementele structurale ale odontomului. implicit pentr întreaga complexitate structurală a sistemului stomatognat. . posttraumatice. declanşată prin contactul nemijloci cu decelabilă. brutală. von insista în cele ce urmează asupra prezentării analitice doar a tipurilor de durere mai frecven întâlnite în asistenţa stomatologică curentă. Elemente de diagnostic şi prognostic La recomandarea coordonatorului acestui tratat. arsură.

a căror coroborare se impune cu necesitate. iar pe de altă parte intervin particularităţile structurale şi biologice ale dinţilor temporari şi îndeosebi instalarea precoce a involuţiei biologice a organului pulpar al acestora . durerea se prefigurează sub forma unui „sindrom complex de jenă la alimentaţie" determinat de acumularea sensibilităţii la excitanţi a mai multor organe pulpare. comparativ cu dintele permanent matur. cu registre variabile în contextul unei largi patologii cariale. pulpare sau parodontale. histopatologice şi radiologice specifice acestor entităţi. localizată la nivelul dintelui afectat. termici şi mecanici). nervozitate în timpul s o m n u l u i . concordantă cu durata de acţiune a excitantului care o declanşează. în condiţia prezenţei unor carii multiple la acelaşi pacient. ceea ce impune o anumită circumspecţie în evaluarea corectă a originii sale somatice: stomatologice propriu-zise sau s Durerea dento-pulpo-parodontală Reprezintă cea mai frecventă durere din teritoriul sistemului stomatognat. determinată de particularităţile psiho-mentale şi intelectuale ale etapei de v â r s t ă . ilustrat prin: nelinişte la apropierea şi în timpul meselor. durerea somatică profundă oro-maxilo-facială creează reale dificultăţi de diagnostic etiopatogenic şi anatomo-clinic. cu o exprimare variabilă (jenă şi disconfort la alimentaţie. cu o expresivitate bivalentă somato-viscerală.Farmacologie Prin particularităţile sale de manifestare şi localizare. durerea fiind însoţită de o largă paletă de semne obiective clinice. • i m u l a t e . sensibilitate dureroasă sau durere propriu-zisă) direct proporţională cu intensitatea excitantului algogen şi corelată cu profunzimea şi specificul anatomoclinic al procesului carios. Durerea în caria galopantă (explozivă) . Nu necesită administrarea de antialgice. evolutive şi relaţionale. repulsie selectivă la alimentaţie (în raport cu componenta alimentară algogenă). cu origine în receptorii neurali dentino-pulpari. Durerea în caria simplă a dinţilor permanenţi tineri Semnele subiective. Durerea în caria simplă (durerea dentinară) Este o durere provocată (de excitanţi chimici. Particularizări: Durerea în caria simplă a dinţilor temporari Este slab exprimată şi incertă în caria evolutivă şi absentă în caria staţionară. implicit durerea sunt mai slab conturate şi imprecise. Aspectele menţionate se motivează pe de o parte prin lipsa de relevanţă a elementelor anamnestice directe ale pacientului copil. cu o anumită graduare în raport cu etapa de vârstă crono-biologică şi evoluţia psihologică a copilului.

care definesc aceste afecţiuni. imprimându-le un pronostic r • e z e r v a t . care apare ca o consecinţă a leziunilor anatomice ale dintelui. durerea este atenuată sau chiar absentă. localizată precis. cu caracter dentinar sau dentino-pulpar de intensitate variabilă. în zone dentinare cervicale denudate. uneori ca urmare a reacţiilor pulpare la aceşti bolnavi. Hiperestezia temporară Este generată de o coborâre temporară a pragului dureros în cadrul sau după anumite afecţiuni generale. însă atenuată. Spre deosebire de hipersensibilitatea dentinară. de receptivitate şi conductibilitate sau în stări funcţionale particulare ale sistemului nervos. Hiperestezia dentinară et al.: perioada menstruală. smalţ şi dentină. în accepţiunea lui Tarbet ţesuturilor dure subiacente. mecanici). inflamatorie sau atrofică (Nadal şi Valdaura. hiperestezia dentinară apare ca urmare a modificărilor metabolice. citaţi de acelaşi autor). Durerea în distrofiile dentare Este absentă sau prezentă inconstant. Grivu. (1980).Farmacologie în pofida evoluţiei fudroaiante a acestei afecţiuni. Hiperestezia dentinară se manifestă sub formă de durere provocată (de excitanţi termici. însoţite de recesiune gingivală. pe de o parte: stimularea directă a terminaţiilor nervoase de la nivelul joncţiunii amelo-dentinare şi deplasarea rapidă a fluidului spre exteriorul sau interiorul tubulilor dentinari (Trowbrigdge şi Brannstrom apud Grivu). citaţi de O. chimici. atât sub aspect stomatologic. pe de altă parte intervine şi componenta pulpară preinflamatorie hiperemică. stări fiziologice deosebite (ex. uneori iradiantă. ) . modificând în consecinţă pragul excitabilităţii şi conductibilităţii nervoase la nivelul odontomului. stări critice de suprasolicitare-epuizare. mecanici). hiperestezia dentinară se individualizează ca o hipersensibilitate dureroasă a suprafeţei radiculare expuse fără lezarea în mecanismul patogenic al acesteia se implică. adolescent sau adult. 1987. organ pulpar. generată de depresia reacţiilor imunitare. biochimice. cât şi p • si h o s o c i a l . perioada de sarcină e a) t c . cu localizare incertă. Durerea în hiperemia pulpară Are caracter de durere provocată imediată cu inflexiuni dentino-pulpare (la agenţi termici. de scurtă durată. care marchează de altfel un pronostic rezervat al bolnavului copil. chimici. Se poate regăsi mai ales în condiţia unor leziuni coronare carioase cavitare . durează câteva minute şi după îndepărtarea excitantului. clinic general. datorită particularităţilor odontogenetice şi histopatologice la nivelul joncţiunii smalţ-dentină.

orizontal. zile. citaţi de A. unele afecţiuni generale • • • • • • • • • . fără a depăşi linia facială mediosagitală poate fi transferată la distanţă în ţesuturi cu structuri: identice. stări fiziologice deosebite. descendent. cu exces de dentină ramolită sau secundar unor proceduri terapeutice odontale şi gnatoprotetice incorecte (ca tehnici şi durată de execuţie). diferite poate să apară la oricare vârstă crono-biologică frecvenţă: intermitentă. b) Durerea pulpară După Panarrochia şi Silvestre (1993). tensiune orar temporar: diurn.se declanşează ca urmare a creşterii presiunii intrapulpare în condiţia unor pereţi corono-radiculari rigizi şi a unui sistem arterial pulpar de tip terminal. Caracteristici globale ale durerii pulpare (după M.2. ceea ce explică faptul că în majoritatea inflamaţiilor pulpare durerea antrenează modificări histopatologice cu tendinţă de cronicizare şi care devansează în totalitatea cazurilor simptomatologia c E. oblic.Farmacologie profunde şi extinse. Durerea spontană (secundară. cu eliberarea de către celulele lezate a unor compuşi chimici de tipul histaminei. Paiîarrocha. difuză (datorită unei slabe reprezentări neuronale a pulpei dentare şi a convergenţelor şi amestecului de căi în nucleul trigeminal) caracter iradiant: ascendent. continuă durată: minute.l.este rezultanta unui dublu mecanism: l i n i c ă . Mecanismul durerii în pulpopatii Din multitudinea încercărilor de a explica mecanismul durerii în pulpopatii. 1993. imediată) . tardivă) . severă. situaţii de detresă. moderată. cu absenţa unei circulaţii colaterale eficiente. considerăm ca fiind mai elocventă ipoteza autoarei Livia Zarnea. circumstanţe cu efect excitogen asupra terminaţiilor nervoase. diurn şi nocturn intensitate variabilă: absentă. ore. în accepţiunea căreia: Durerea provocată (primară. mecanism hidrodinamic la nivelul lichidului pulpar interstiţial generat de acţiuni iritante şi mecanism de agresionare odontoblastică. nocturn. similare. nopţi caracter variabil: lancinant. pulsatil. dramatică factori declanşatori şi de exacerbare: excitanţi chimici. pulpa dentară se particularizează printr-o capacitate nociceptivă deosebită. clinostatism. fizici. E. Rotaru. cu efect iritant asupra terminaţiilor nervoase. citat de Rotaru şi Grivu) • • durere viscerală bivalentă: provocată şi spontană localizare imprecisă.

cu declanşarea unei dureri prelungite. cu remisiuni sporadice de câteva minute ale intensităţii localizare imprecisă iradieri dureroase variabile sensibilitate dureroasă foarte accentuată a dintelui la percuţie în ax hipersensibilitate la testele termice sinalgii dento-dentare (dureri secundare proiectate) anlgezicele sunt ineficiente sau cel mult cu efect aleatoriu tulburări simpatice asociate (reacţii vasomotorii şi secretorii. numită şi „rage des dents" (turbarea dinţilor).Farmacologie • • • prag de stimulare înalt asociere variabilă a durerii parodontale răspuns variabil la teste de vitalitate şi antalgice E. cu caracter pulsatil (sincronă cu sistolele ventriculare). Pulpita seroasă totală (corono-radiculară). iniţial localizată. apoi şi la cald). fără o cauză aparentă caracter lancinant al durerii durerea este localizată cedează la calmante sensibilitate dureroasă provocată.3. mai frecvent seara şi noaptea. oculare şi nazale) Pulpita acută purulentă parţială : • durere provocată şi spontană violentă. imediată a planşeului dentinar răspuns intens pozitiv la testele de vitalitate (termice. Caracteristici patognomonice ale durerii pulpare în raport cu formele anatomoclinice de pulpopatii E. electrice). treptat iradiată.3. Durerea în pulpite acute : Pulpita acută seroasă parţială (coronară): • durere provocată de excitanţi termici (iniţial în special la rece. violentă cu caracter progresiv sau brutal durere continuă. care depăşeşte durata de acţiune a excitantului (de la câteva minute la câteva ore) durere spontană. • • • • • • datorită caracterului dramatic al stării de suferinţă generată de această formă clinică de pulpopatie.1. exacerbată la cald sau la orice altă cauză care determină mărirea afluxului sanguin spre extremitatea c e f a l i c ă . • • • • • • • • • durere provocată şi spontană. şi diminuată la rece prin vasoconstricţie • • crize dureroase spontane îndeosebi nocturne planşeul dentinar insensibil .

2. Durerea în necroza pulpară cu afectare parodontală (necroza pulpară complicată) • durerea parodontală variabilă . jenă dureroasă la presiunea alimentelor • • durere spontană subacută generată de unele exacerbări ale pulpitei cronice teste de vitalitate sensibile numai la intensităţi foarte mari ale excitantului (îndeosebi electric).4. frecvenţă şi formă de exprimare durere pulpo-parodontală .3. E. Durerea parodontală • • - Specificitatea acestui tip de durere somatică este determinată de particularităţile ontogenetice. dar mai ales marginal. de scurtă durată (câteva minute) şi intensitate moderată. exacerbată de agentul termic . localizare. iradiată.ca durată.prin excitanţi mecanici sau termici de mare intensitate). intensitate.la dinţii permanenţi tineri şi mai ales la dinţii temporari cu patologie pulpo-parodontală mozaicată semne clinice asociate specifice stadiului afectării parodontale prezente. • • • • • E. pulsatilă.Farmacologie • exacerbarea durerii în momentul deschiderii camerei pulpare (prin decompresiune bruscă). cvasicontinuă. loco-regională şi comportamentală prin apariţia picăturii de puroi. urmată de diminuarea în intensitate sau chiar de dispariţia acesteia testele de vitalitate (sensibilitate) electrice şi termice (la rece) . Durerea în necroza pulpară fără afectare parodontală (necroza pulpară simplă) • • a) absenţa oricărei sensibilităţi dureroase provocate sau spontane teste de vitalitate negative 3. morfo-structurale şi funcţionale ale parodonţiului apical. Pulpita acută purulentă totală : • • durere spontană foarte puternică.absentă sau eventual prezentă (mai ales în timpul masticaţiei . într-o continuă .3. exprimată sub formă de: disconfort.pozitive la intensităţi mai mari decât cele obişnuite.cald sau prin condiţii favorizante augmentării afluxului sanguin cranio-facial sensibilitate la percuţia în ax nu cedează la analgezice topice sau administrate pe cale orală cedează inconstant şi parţial la rece teste de vitalitate reduse (în funcţie de gradul de distrucţie a ţesutului pulpar) detensionare locală. Durerea în pulpitele cronice (deschise şi închise) • durere provocată .3.

neoplazice sau procese postoperatorii. lancinantă sau pulsatilă. permanent tânăr. . care pot să apară în stare de repaus. Se poate manifesta cu o intensitate variabilă: dureri surde. continuă.durere proiectată de impulsuri nociceptive periostale. integrativ în complexitatea circumstanţială stomatognatică şi psiho-somatică a pacientului. un rol deosebit îl are mecanismul triggerului miofacial. Durerea articulară temporo-mandibulară - este o durere somatică profundă proprioceptivă. exacerbate în dinamica mandibulară.Farmacologie dinamică pe tot parcursul existenţial al odontomului. difuză.este determinată de distensia periostală secundară unui exsuda inflamator în stadiul subperiostal. în patogeneza sa.). Relevant în acest sens este abcesul vestibular îr stadiul menţionat. neoplazică sau degenerativă. - Durerea periostală . referită). B. După cum menţionează V. infecţioasă. junghiuri puternice uni. vagi.sau bilaterale. prin detensionarea periostală durerea cedează. care individualizează formele de manifestare ale acesteia: durere spontană sau provocată. Are caracter simulativ (pseudofenomene de sinuzită maxilară. potenţial neurogenă şi psihogenă. cu determinism variabil. Burlui. otită etc. traumatice. permanent matur sau permanent senescent. cauzată de patologice osoase inflamatorii. osteosclerotice. persistentă cu c intensitate severă. în repaus. Durerea osteo-periostală - Durerea osoasă . După depăşirea acestui stadiu. cu localizare imprecisă (locală. fie el temporar. durerea articulară ATM poate avea origine traumatică. C.

localizată. neuropsihogenă.prezintă un suport real somatic. care succedă extracţia dentară în primele 48 de ore şi. care este o durere psiho-somatică. în lojile superficiale şi profunde faciale. dar şi o evidentă component. Deşi este slal conturată. cai simulează nevralgia trigeminală sau anestezia în teritoriul nervului lezat).primară. Durerea tardivă are u caracter iradiant. la care se pot asocia factoi predispozanţi şi favorizanţi locali. Apare ca urmare a : traumatizării trunchiurilor nervoase (în condiţia une extracţii laborioase sau a unei tehnici anestezice incorecte). de osteomielită acută vindecate sau proceselor de osteomielită cronice. exacerbării infecţiei local preexistente şi trenării acesteia.poate fi cauzată de: .tardivă.Farmacologie Durerea osteo-periostală cronică . la care se asociază c potenţiali factori de risc factorii generali. firească. Particularizări Durerea postextracţională . sau evoluea2 şi se nuanţează în contextul unei evoluţii spre procese infecţioase ale părţilor mo perimaxilare. Durerea iatrogenă în stomatologie . nu cedează 1 analgezice uzuale. - Durerea secundară . producerii infecţiei postextracţionale sau a vasoconstricţie capilare postextracţionale prelungite (alveolita postextracţională). simptomatologia algică. sau osteomielită maxilară. de scurtă durată. secundară proceselo. cu intensitate variabilă (de la senzaţii neplăcute la dureri violente. loco-regionali şi generali. Sunt prezente semne clinice obiective care atestă incriminarea algogeni în condiţia alveolitei postextracţionale.durere somatică profundă. generată de proces inflamatorii moderate. Se pot particulariza: - Durerea imediată . este persistentă. ca de altfel întregi tablou clinic se poate ameliora şi fără tratament în timp de 2-3 săptămâni. în al cărui determinisr se regăsesc factorii de risc menţionaţi în preambul.

• aplicarea locală incorectă de preparate antiseptice. precum şi neigienizarea aparatelor ortodontice mobilizabile sau conjuncte aplicarea inoportună a pansamentului ocluziv în necroza pulpară septică .favorizând recesiunea gingivală şi denudan dentinară cervicală. brutal şi excesiv . cantitate şi tehnică de inserare inadecvate) . care pot genera dureri cu caracter simulator pulpar sau pulpoparodontal) • proceduri de chirurgie endodontică. • • • • Tipuri de dureri oro-maxilo-faciale Sunt domenii de referinţă ale: • • • patologiei orale chirurgiei oro-maxilo-faciale neurologiei . severă.Farmacologie - periajul dentar incorect. de durată (24-48 ore).durere cu caracter parodontal etc. devitalizante (temperatură. cu depăşire apexiană durere iradiantă. sau supraobturaţii radiculare.durere cu caracter dentinar. utilizarea şi activarea incorectă. pulpar sau mixt • aplicarea incorectă de obturaţii coronare provizorii sau de durată. cu caracter provocat - aplicarea incorectă a digăi (cu o evidentă componentă psihogenă) - frezare şi şlefuiri dentare intempestive . cedează parţial la analgezice orale supraînălţări gnatoprotetice ocluzale parcelare . asociativ cu stomatopatia muco-protetică iatrogenă inserarea. apare o durere inconstantă.durere cu caracter simulativ pulpar sau pulpoparodontal polimerizarea incorectă şi incompletă a diferitelor aparate ortodontice mobile sau mobilizabile. sau incorect preparate (mai ales obturaţiile debordante. calmante. concentraţie.durere cu caracter dentinar sau dentino-pulp. sau supraobturaţiile.

le vom menţiona doar prin prisma sistematizării emise de Rotaru (1999).Farmacologie • psihiatriei Fără a le prezenta analitic. considerată de noi mai cuprinzătoare: a) Tipuri de durere somatică profundă - Durerea vasculară: • • • • • • • * nevralgia (cefaleea migrenoasă) migrena (cefaleea grupată) sindromul Horton (cefaleea histaminică) migrena comună (atipică) migrena clasică durerea vasculară inflamatorie carotidinia (durere situată de-a lungul ramurilor carotidei externe) • Tipuri de durere neurogenă - Dureri nevralgice paroxistice : • • • • nevralgia trigeminală esenţială nevralgia glosofaringiană esenţială şi secundară nevralgia intermediarului Wrisberg şi a ganglionului geniculat nevralgia laringeului superior dureri nevralgice tipice cu fond dureros continuu: • • • • • • • • - Dureri nevralgice cu fond dureros continuu: • nevralgia trigeminală din scleroza multiplă nevralgia trigeminală zosteriană herpetică nevralgia gloso-faringiană simptomatică nevralgia intermediarului Wrisberg şi a ganglionului geniculat nevralgia ganglionului sfeno-palatin (Sluder) nevralgia nervului mare pietros superficial nevralgia naso-oculară sindromul stilo-hioidal (Eagle) sindroame dureroase nevritice : ^ dureri nevritice de origine dentară ^ dureri nevritice de origine nazală dureri nevritice de origine sinusală x dureri nevritice de origine auriculară x dureri nevritice de origine salivară - dureri nevralgice atipice cu fond dureros continuu: • .

„orice abordare a durerii în scop diagnostic şi terapeutic trebuie să se bazeze pe o cunoaştere elocventă a cel puţin patru componente principale ale fenomenului durerii". de scurtă şi lungă durată generate. sindrom de imunodeficienţă dobândită durere linguală (glosodinia) . cât şi profundele implicaţii psiho-fiziologice şi psiho-sociologice de moment.Farmacologie ^ dureri nevritice din procese inflamatorii ale oaselor maxilare - sindroame dureroase posttraumatice : • • • • durere simulată cauzalgia (termalgia. • • Managementul durerii în stomatologie După cum precizează Loeser (1980).în contextul cheilitelor acute.şi transdisciplinară a acestora. inter. în acest sens. cu ponderi diferenţiate în funcţie de caracterul acut sau cronic al eliminarea cauzei metode psiho-somatice blocarea transmiterii impulsului dureros . neoplazice. ca metodologie de control al durerii (fiabilă şi în domeniul nostru de referinţă): • • dureros : nociceptivitatea. implicit a detresei şi anxietăţii. durerea. suferinţa dureroasă şi reacţia sau comportamentul faţă de durere. infecţioase.în contextul glositelor durerea de buze . hematologice. posttraumatice. impun cu necesitate abordarea mulţi-. Bennet (1984) recomandă. distrofie simpatică reflexă) anestezia dureroasă durerea facială fantomă a) Tipuri de durere psihogenă (psihalgii) : • • • somatoforme cenestopatii durere morală • Particularizări ale durerii oro-linguo-labiale : • durerea în leziuni ale mucoasei orale: inflamatorii. Dată fiind complexitatea fenomenului dureros în teritoriul sistemului stomatognat. prevenirea şi controlul durerii.

ca sofronizare personalizată. psihoterapia de relaxare). : tehnica HOM . managementul durerii inserat în întreaga complexitate piramidală a managementului stomatologic poate fi secvenţializat astfel: a) b) c) managementul comportamental propriu-zis prevenirea şi controlul durerii. deductiv). HOM ş. scris. exprimat oral. reacţiilor de: frică. particularităţile sale psihosomatice şi psiho-sociologice. hipnodonţia.hand-overmouth).) sau aversive (ex. chestionarul medical al pacientului. : persuasiunea . evaluarea tipologiei comportamentale şi a structurii sale de personalitate. detresei.Farmacologie • • ridicarea pragului de reacţie la durere depresia sistemului nervos central. Pornind de la aceste premise. De o relevanţă deosebită în acest sens sunt secvenţele : ancheta funcţională (mai ales în stomatologia pediatrică). se recomandă: - mijloace terapeutice catartice (audioanalgezia mai ales la copii). eventualele experienţe dureroase anterioare. tehnici de relaxare progresivă ş. psihoterapii directive (ex.a. realizabilă prin tehnici sofronizante (ex. anxietate şi fobie managementul terapeutic de specialitate propriu-zis al afecţiunii algogene. comunicarea verbală şi/sau multisenzorială şi modelarea comportamentală (pertinentă la orice etapă de vârstă atât pentru pacient.a. obţinerea consimţământului în cunoştinţă de cauză (direct sau mandatat. : tehnica TSD tell-show-do. sugestia. reacţiilor emoţionale de: frică. a) Managementul comportamental propriu-zis Vizează: comunicarea interumană medic-pacient şi modelarea comportamentală a pacientului.). diferenţiate. în funcţie de : etapa de vârstă a pacientului. cât şi pentru echipa medicală).: tehnicile TSD. - . b) Prevenirea şi controlul durerii. contextul circumstanţial algogen stomatologic sau clinic general. autosugestia conştientă. fobie A > 7 ' în funcţie de contextul clinic şi etapa de vârstă a pacientului. terapii comportamentale (ex. detresei. anxietate. printre altele.

tioridazin [melleril]). nebarbiturice (cloralhidrat. utilizată mai ales la copii. apoi la adolescent şi mai ales la adult. aplicabilă atât la adulţi. - anestezia locală prin infiltraţie. pot fi administrate (oral sau parenteral) următoarele substanţe psiholeptice : • ataractice (tranchilizante minore: diazepam. mai frecvent utilizată mai ales la copii. pentru a evita dozarea incorectă şi riscul de inhalare pentru pacient şi medic. timoleptice şi neuroleptice (clorpromazin [thorazine]. clordiazepoxid. meprobamat [carbaxin]). se preferă substanţe anestezice sub fomă de gel. promethazin [phenergan]. o metodă de sedare conştientă. anestezia intrapapilară şi intraligamentară. hidroxizin [atarax].utilizabilă exclusiv în condiţii de staţionar. pentobarbital). . cât şi la copii. reacţiile secundare remanente). Se realizează prin inha treptată şi controlată a unui amestec de oxigen (până la 30%) şi oxid de azot (N20). rapidă şi reversibilă.de contact. accesibilă mai frecvent începând din perioada a II copilăriei. - anestezia tronculară periferică. - anestezia generală . hipnotice. fiind : ane: plexală Sicher. paraldehida). Necesită a fi asigurată de către un specialist în această tehnică şi stăpâi impecabilă a tehnicii de resuscitare.Farmacologie - mijloace terapeutice farmacologice (cu precizarea însă a unui riguros discernământ privind : indicaţiile şi contraindicaţiile. barbiturice (secobarbital. • • • • anestezia locală terminală . - analgezia relativă (precedată în mod obligatoriu de consimţământul în cunoştini cauză în scris). accesibilă şi în condiţi ambulatoriu. tehnica şi doza de administrare.

parafrazându-1 pe P. . c) Managementul terapeutic de specialitate propriu-zis (exclusiv stomatologic sau interdisciplinar) al afecţiunii algogene Se individualizează în funcţie de : - particularităţile integrative ale etapei de vârstă abordate - particularizarea entităţii anatomo-clinice algogene : somato-viscerale. psihoge -stomatologice sau simulate în acest teritoriu - factorii etiopatogenici incriminaţi - dezechilibrul morfo-funcţional local. în stomatologie. purtători ai unor boli de focar. a fenomenului dureros .altfel spus. ca me de elecţie la copiii sub vârsta de 8 ani şi ca metodă obligatorie la: copii handicaj alergici. nu trebuie ignorată sau minimalizată componenta psiho-emoţion. Milgroon. cât mai ales în prevenirea şi controlul aceste îndeosebi în stomatologie. loco-regional şi general preexistent şi/sau genei In evaluarea concludentă a durerii.Farmacologie Fără a exclude oportunitatea sa pentru anumite circumstanţe ale pacientului' a( Timoşca apud Maxim et al. recomandă anestezia generală. „tratează mai în FRICA şi apoi DUREREA va fi o problemă minoră". neurogene.

Bucureşti. COMAN OANA ANDREEA – Interactiuni medicamentoase. Ed Apollonia Iaşi. STOELTING R. 1998.F. Ped. – Clinical anesthesia. Editions ESTEM. third edition.N. 3. Medicala. 1996 2. BOWMAN W. Did. 1998. – Pharmacologie – Les medicaments.C. Ed. BARASH P. 1980. Paris. ALLAIN P. – Dimensiunea cronobiologică în medicină. 66-70. 6. Gloria Publishing House. – Farmacologie generală. Bristol.. 385-440. CULLEN B. BARAN D.Farmacologie BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1. 1998. CRISTEA A. Cluj . Ed. 7. 5. 1998. – Pharmacology of neuromuscular function. John Wright and Sons.G.. Bucuresti.. CUPARENCU B. Lippincot Raven Publishers. FIMAR M – Receptorii farmacologici.K. 4.

– Farmacoepidemiologie. – Farmacologie. GAVRILESCU C. New York. PLEŞCA L. 17.R.J. DOBRESCU D. GUYTON. . Med. – Biofarmacie şi farmacocinetică. . 13. – Associating genes to drug response.E. Pharmacological Reviews.I. 24.. MIHALAŞ G. DUVALESTIN P – Pharmacologie en practique anesthesique. 22.. Ed. 356 (9242):1667-71. Iaşi.4: 369-380. MUNGIU O. CUPARENCU B.. Masson.G.1993. 18. 16.Textbook of Medical Physiology. Ed. Informatica Medicală (Popescu O. 1994.10th ed. GOODMAN GILMAN A. 25. 20. – Ethnic pharmaceutical council. 2001. Drug Information Journal.Gerontofarmacologie. KATZUNG B. 36:751-761. – Actualităţi în farmacologie şi fiziopatologie. KUIVENHOVEN A. Ed. 1981. 27. LEUCUŢA S. MEYER U. Mureş. LIMBIRD E.Saunders. – Pharmacogenetics and adverse drug reactions. HĂULICĂ. 14. Philadelphia.B. Cluj Napoca. and racial differences in response to medicines. 9. coordonator). 67-95. 2002. 8. 2002. 802:101 –110.Farmacologie Napoca.The pharmacological basis of therapeutics . Ed. Mondan. VARI C.Farmacologie experimentală.I.E. 2002.A. 1996. MĂRUŞTERI M. MUNGIU O. KALOW W. HRISCU ANISOARA. A.A. – Utilizarea computerului în farmacologie. Dacia.1991.. 49.Ann NY Acad Sci. 19. LEVY A.C.M.. 1988.M..E. Moldova. LUPUŞORU C. – Farmacologia sistemului nervos. W. Iaşi. Appelton and Lange. Cluj Napoca. 1998. 1995. DOBRESCU D. 7th edition. Ed. National . 338: 86-89. Polirom. Paris. 11. 1998. FESZT G. 21. KATZ D.L. DOGARU T. Ediţia aII-a. N Engl J Med.Farmacoterapie. . 12. 100-129. – Pharmacogenetics in biological perspective. Bucureşti.S. Ed. Medicală. 28. FARLOW C. PAVELESCU M. Bucureşti. Stanford. Bucureşti. 1989.C.A. Polirom. 1998. 1998. McGraw-Hill. 2002. 1997. 1996. (sub redacţia) – Tratat de algeziologie. Iaşi. – Parvastatin response in aterosclerotic patients in function of their CETP phenotype. – Pharmacogenomics. Ed. 1995. Lancet. ed.. C. . 15. 7-eme edition revue et augmentee. 10. Dacia. – Goodman & Gilman's . Ed. 26. – Basic and clinical pharmacology. 2000. Bucureşti. 1998. HARDMAN G. Medicală. – Fiziologia umană. UMF Tg. 23. UMF Iasi.

PATRAŞ X. 41. K. LAZĂR E. MEYERS S. T.The point mutation Arg615-Cys in the Ca2+ release channel of skeletal sarcoplasmic reticulum is responsible for hypersensitivity to caffeine and halothane in malignant hyperthermia. 269:9413-9415.. Supliment al Revistei de Medicină Stomatologică. « V. DRAZEN J. 31. Ed. Genomics. BARROS-DIOS J. 47. 44. 2nd edition. Thorax. 2003. UMF Iasi « Gr. MANIU C. UMF « Gr.. .C. Saunders. 38. HARVEY R.B. Ed. MUNGIU O.. 1995. MYCEK M. – Elemente de farmacologie si testare a medicamentului. HERBISON G. 1992. 55:762-767.. 46.A. Iaşi. PLAUCHITHIU D.. PATRAŞ XENIA – Studiul experimental al acţiunii miorelaxantelor asupra hipertoniilor. 2003. 1997. PATRAŞ X. 1977.R.. Lippincott’s Illustrated Reviews.. 2003. M...C. FIGUEIRAS A. Ed. Medicală. MEYERS D. 1997. – Farmacogenetica.. Arad.C. Maryland. Ed. 1992 35. KUZUYA. Bucureşti. 45. Teză de doctorat. CHAMPE P. A. UMF « gr... Bucureşti. NISHIDA. Ed. ROCSIN M. 32. Iaşi. – cercetarea farmacologică şi prospectarea medicamentelor. Ed. Lippincott Williams and Wilkins. STROESCU V. Ed. TAYLOR D. – Mecanisme farmacologice la interferente membranare. OLCKERS A. Ed. – Asthma exacerbations during long term beta agonist use: inluence of beta 2 adrenoreceptor polymorphism.. – Elemente de farmacologie fundamentală. Infomedica.C. – Adult muscle sodium channel alpha-subunit is a gene candidate for malignant hypertermia susceptibility.L.C. 1995. T. – Bazele farmacologice ale practicii medicale. 1994. 2000.. T.P. VLĂDRESCU c.A. – Textbook of Pharmacology.M. – The genomics revolution: will this mean a resurgence of customized prescriptions? Drug information Journal. Popa » Iaşi. T. Popa » Iasi.. W. PATRAŞ XENIA Apollonia.. 36: 725-726.. T. Medicala. C... Corson. .V. TUDOSE C. MIRCIOIU C. KIMURA..Pharmacology.. K. Goldiş ». Popa ». Sedcom Libris. MUNGIU O.Farmacologie 29.. 33.C. PAVELIU F.. VOICU A. Y. PAVELIU S. 2002.M. I. TUDOSE C. Farmacogenetica – rolul unei discipline de graniţă în medicină.M. 36. – Farmacologie biochimică. – Miorelaxantele. J. REYNARD A. M..J. Juventostomatologia. Iaşi. TADA. MUNGIU O.. MANIU M. Vol. Tehnopress Iaşi. 2000. 34. 30. T.. 39.. OTSU. 43. Ed. SMITH C.. 1983 42. Chem. USA. – Farmacologie medicală – curs.M. Popa ». TUDOSE C. MUNGIU O. – Genetică umană. UMF« Gr. 2002. SIMIONOVICI M. 40. – Farmacodinamie experimentală practică. HORI. Biol. 37. 14: 829. FISHER B. MUNGIU O. RUANO-RAVINA A. CÂRSTEA A. KAMADA. 2000. 1997.M.

– Pharmacogenetics. *** Agenda Medicală. 53. Bucuresti. 49. 2000.Farmacologie Academiei. 51. 1996.L. 2001 50. SMITH G. *** Dictionaire Vidal. 2001. *** MP100 System Guide – Reference Manual. BIOPAC Systems Inc. USA.. 48. *** British National Formulary.. *** Farmacopeea Română Ed. 320: 987-990. Ed. Du Vidal. 52.. BMJ. Santa Barbara. 2000. WOLF C. 1995. 1996. 2000. . SMITH R.R. a X-a.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->