78437081 Suport Curs Farmacologie

Farmacologie

Facultatea de Medicina Dentara

FARMACOLOGIE
- SUPORT DE CURS – CURS 1
FARMACOLOGIA este ştiinţa care se ocupă cu toate aspectele interacţiunii dintre biosisteme şi substanţele chimice, proprietăţile fizico-chimice şi utilizările biologice ale substanţelor studiate, precum şi de unele aspecte privind sursele substanţelor farmacologic active (29). Farmacologia studiază relaţiile de cauzalitate şi legile după care se desfăşoară fenomenele din cadrul domeniului de studiu. Mai concret, după dicţionarul Robert, farmacologia se ocupă cu studiul medicamentelor, acţiunea lor şi modul de utilizare. Noţiunea de medicament sau drog defineşte, în sens larg, orice substanţă care poate influenţa natura vie, iar în sens restrâns, o substanţă utilizată în vederea prevenirii, ameliorării sau diagnosticării bolii (30). Deci, medicamentul este o moleculă bine definită a cărui parcurs în organism este bine cunoscut, iar efectele benefice sunt suficient de importante pentru a putea fi pus în circuitul terapeutic (1).

Farmacocinetica
DEFINIŢIE
Farmacocinetica studiază parcursul medicamentului în organism, dar şi influenţa organismului asupra medicamentului. Organismul poate acţiona limitând absorbţia, inactivând substanţa de bază sau grăbind eliminarea renală, digestivă sau pulmonară.

Farmacologie
Farmacocinetica studiază fenomene ce intervin în: absorbţie (influx) distribuţie biotransformare eliminare (eflux),

mai ales sub aspect cantitativ în relaţie cu acţiunea farmacologică în timp a medicamentului. Farmacocinetica permite: cunoaşterea profilului farmacocinetic parametrii mişcării şi transformării medicamentului în organism concentraţia plasmatică (tisulară) efectul farmacologic (43).
Medicament la situsul de administrare

1. ABSORBŢIE influx

Medicament în plasmă

2. Distribuţie
Medicament intratisular 3. BIOTRANSFORMARE Medicament şi/sau metaboliţii în urină, EFLUX fecale, bilă

4. ELIMINARE Metaboliţi în ţesuturi Fig. 1: Reprezentarea schematică a absorbţiei, distribuţiei, biotransformării şi eliminării unui medicament. Farmacocinetica permite o mai bună alegere a căii de administrare, a momentului administrării, o dozare optimă pentru a obţine efectul terapeutic cel mai bun (întotdeauna corelarea se va face în context clinic şi evolutiv al bolii) (1). Scopul farmacocineticii este de a furniza cunoştinţele necesare adaptării posologiei pentru a obţine concentraţiile plasmatice ale unui medicament cu un efect optim, adică cea mai bună eficacitate, cu efecte indezirabile minime (1). Prezenţa medicamentelor în organism depinde de proprietăţile lor fizico-chimice cât şi de procesele biochimice şi fiziologice care intervin: predominant fizico-chimice: în cazul absorbţiei, distribuţiei şi eliminării,

Farmacologie
predominant biochimice: în cazul metabolizării. se poate lărgi sfera de cunoaştere a

Având cunoştinţe de farmacocinetică

medicamentului prin prospectarea de structuri medicamentoase noi, ţinând seama de relaţia dintre structură, proprietăţile fizico-chimice şi cele farmacocinetice, farmacodinamice şi toxicologice (43). În farmacologia clinică, singurul parametru direct accesibil fiind concentraţia plasmatică a medicamentului, se studiază variaţia acestei concentraţii (poate urca, coborî sau rămâne constantă) într-un interval de timp considerat (1). Diferenţele farmacocinetice între medicamente provin esenţial din facilitatea cu care acestea traversează membranele biologice şi de viteza lor de biotransformare (1). Dispoziţia medicamentului sau a metaboliţilor săi activi la nivelul organului receptor depinde de trei factori: viteza şi nivelul de eliberare a substanţelor active din produsul farmaceutic şi absorbţia consecutivă, “efectul primului pasaj” ceea ce determină trecerea în circulaţia sanguină a unei fracţiuni intacte din medicamentul absorbit la nivel gastro-intestinal şi care a trecut bariera hepatică, un proces complex de legare şi transportare de către proteinele plasmatice, fixare tisulară, repartizare în lichidele organismului, de metabolizare şi eliminare. În concluzie, cinetica medicamentelor implică următoarele etape: absorbţia, distribuţia, metabolizarea (biotransformarea) şi excreţia (eliminarea) (29, 33).

PRINCIPALII PARAMETRI FARMACOCINETICI Farmacocinetica se ocupă de studiul concentraţiei plasmatice a medicamentului, singurul parametru accesibil. Pentru a aborda acest termen trebuie să definim: a.timpul de înjumătăţire (T1/2): timpul necesar pentru ca valoarea concentraţiei plasmatice să diminue la jumătate; cunoaşterea timpului de înjumătăţire permite evaluarea numărului de prize pe zi pentru a obţine concentraţia plasmatică dorită. În marea majoritate a cazurilor timpul de înjumătăţire este independent de doza de medicament administrat. Doar în câteva cazuri excepţionale el variază în funcţie de doză: poate creşte sau

Farmacologie
diminua în funcţie de saturarea unui mecanism (de eliminare, catabolism sau fixarea pe proteinele plasmatice) (1). b. ASC (aria de sub curbă) sau AUC (area under curve) corespunde integralei

concentraţiei plasmatice într-un interval de timp dat. În practică se utilizează următoarea formulă: unde,

ASC = Σ([C] x ∆t)
[C] = concentraţia măsurată ∆t = intervalul de timp între cele două măsurători. ASC-ul se exprimă în miligrame sau grame/liltru/oră. Rolul său principal este de a permite măsurarea biodisponibilităţii unui medicament (1). c. biodisponibilitateareprezintă procentul de medicament administrat care ajunge în

compartimentul central. În general, este măsurată comparând ASC obţinută după administrarea aceluiaşi medicament pe cale intravenoasă cu o altă cale, cel mai adesea orală. d. termenul de compartimentcuprinde: primul compartiment care este un volum real (volumul sanguin) al doilea compartiment care este un volum fictiv în care medicamentul este distribuit (ansamblul organismului, exceptând sângele) (1). e. Volumul aparent de distribuţie (Vd) este un volum fictiv, exprimat în litri/kg, în care este distribuit medicamentul, presupunând că este omogen (concentraţia tisulară medie este egală cu cea plasmatică).

Vd = D/C0
în care, Vd = volumul de distribuţie, D = doza, C0 = concentraţia iniţială, Exemplu: dacă doza este de 100 mg administrată i.v., iar concentraţia sa iniţială în plasmă este de 10 mg/l, se poate deduce că volumul de distribuţie este de 10 litri (1). f. Clearance-ul este fracţia unui volum teoretic totalmente epurat pe unitatea de timp.

Farmacologie
Clearance-ul plasmatic este volumul aparent de plasmă epurat în unitatea de timp. Clearance-ul total sau global este fracţiunea volumului aparent de distribuţie, care este totalmente epurat în unitatea de timp. În concluzie, clearance-ul total depinde de constanta de eliminare şi, deci, de timpul de înjumătăţire şi de volumul de distribuţie (1). g. Platoul (steady state) Corespunde unei stări de echilibru atinsă după un număr de administrări. Dacă doza şi frecvenţa de administrare sunt stabile, atunci şi concentraţia obţinută va fi stabilă (platoul se atinge după aproximativ cinci timpuri de înjumătăţire) (1).

CĂILE DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR
Calea de administrare este determinată de: ● ● proprietăţile medicamentului (hidrosolubilitate, liposolubilitate, ionizare) scopul terapeutic urmărit (acţiune imediată, administrare controlată, restricţie pe o cale de administrare) (29). Administrarea medicamentelor se realizează în principiu pe două căi principale: ¤ enterală ¤ parenterală. A. ENTERAL. 1. Oral Este cea mai comună cale de administrare, dar este şi cea mai variabilă şi implică cel mai complicat parcurs către locul ţintă. Unele medicamente sunt absorbite la nivelul stomacului, dar duodenul este frecvent situsul major de intrare în circulaţia sistemică datorită suprafeţei mari de absorbţie. Cele mai multe medicamente absorbite în tractusul gastro-intestinal, pătrund în circulaţia portală şi trec prin ficat înainte de a fi distruibuite în circulaţia generală. Aici are loc ”efectul primuluipasaj” unde sunt metabolizate majoritatea medicamentelor şi astfel este diminuată eficacitatea medicaţiei administrată oral. De exemplu, mai mult de 90% din nitroglicerină este neutralizată în cursul unui singur pasaj hepatic, ceea ce face ca locul de administrare de elecţie a acestui medicament în urgenţă să fie sublingual tocmai pentru a evita metabolizarea hepatică. Ingestia alimentelor concomitent administrării medicamentoase poate influenţa absorbţia; prezenţa alimentelor în stomac întârzie evacuarea gastrică, astfel încât medicamentele care sunt degradate de către sucul gastric (ex. penicilina G) devin non-disponibile pentru absorbţie.

Plasarea sublinguală a medicamentului permite un contact direct şi prelungit cu mucoasa şi circulaţia locală capilară. . PARENTERAL Administrarea parenterală este utilizată pentru medicamentele care sunt slab absorbite în tractul gastro-intestinal şi pentru agenţii instabili pe această cale de administrare. Sublingual. 3.) este cea mai comună cale parenterală. Rectal Se utilizează pentru administrarea locală sau pentru a “şunta “ calea de metabolizare hepatică.v. ceea ce permite pătrunderea directă a principiului activ în torentul sanguin. cum este insulina. 2. precum şi în situaţii care necesită instalarea rapidă a efectului medicamentului Administrarea parenterală oferă cel mai bun control al dozei şi efectului medicamentului în corp.Farmacologie Medicamentele enterosolubile sunt protejate de mediul gastric acid. Administrarea unui agent pe această cale are avantajul că medicamentul “şuntează” efectul primului pasaj hepatic. Intravascular Injectarea intravenoasă (i. frecvent constituie singura alternativă. 33. 1. iar administrarea lor sub această formă medicamentoasă poate preveni iritaţia gastrică. Prin administrare intravenoasă medicamentul evită tractul gastro-intestinal şi deci primul pasaj metabolic hepatic. comprimate cu efect retard sau eliberare controlată). Administrarea parenterală este utilizată deasemenea în cazul pacientului inconştient. Este una din principalele căi de administrare a medicamentelor la copii sau la persoanele inconştiente (29. capsule . B. După modul de condiţionare medicamentele pot căpăta valenţe multiple. de asemenea se foloseşte această cale de administrare pentru a evita aciditatea gastrică sau în afecţiunile care se manifestă cu vărsături. 43). pentru că 50% din circulaţia rectală nu se varsă în portă. care favorizează absorbţia intestinală (efervescente. Pentru medicamentele care nu se absorb enteral.

.) Această cale de administrare.c. Se utilizează ca şi cale de administrare pentru substanţele gazoase sau pentru cele ce pot fi vaporizate.etilenglicol sau ulei de alune) care au grade de absorbţie diferenţiate (preparatul depôt se absoarbe mai lent furnizând o doză susţinută de-a lungul unei perioade lungi de timp). iar efectele adverse sistemice sunt minimizate. care conţin contraceptivul levonorgestrel şi care sunt administrate sub formă de implant cu acţiune pe termen lung şi infuzoarele mecanice programabile care pot elibera insulină în anumite cazuri de diabet. ALTE CĂI DE ADMINISTRARE 1. Alte exemple de medicamente ce se utilizează prin administrare subcutanată includ solidele precum şi capsulele din silastic. implică un proces de absorbţie şi este mai lentă decât cea venoasă. poate induce hemoliză sau poate cauza reacţii adverse prin eliberarea prea rapidă a concentraţiilor mari de medicament în plasmă şi ţesuturi. pentru că substanţa activă introdusă intravenos nu mai poate fi eliminată (prin vomă ca în cazul medicaţiei din tractul gastro-intestinal).) Medicamentele administrate intramuscular pot fi soluţii apoase sau preparate depôt (suspensie de medicament într-un vehicul non apos . o stare normală a mucoasei nazale. Intranazal Desmopresinul este administrat intranazal în tratamentul pacienţilor cu diabet insipid. Este necesară însă. Subcutanat (s. Calea este în mod particular eficientă şi convenabilă pentru pacienţii cu afecţiuni respiratorii deoarece medicamentul este eliberat direct către situsul de acţiune.Farmacologie Reprezintă o cale de administrare în care se obţine efect rapid. Intramuscular (i. dar şi cu un grad mare de risc. de aceea rata injectării trebuie controlată cu atenţie. Aceeaşi prudenţă se cere şi în administrarea medicamentelor intraarterial. producând un efect aproape la fel de rapid ca şi injectarea intravenoasă. 2. C. ca şi cea musculară. 2. Prezintă un mare grad de risc de contaminare bacteriană. Administrarea subcutană minimalizează riscurile asociate administrării intravenoase.m. calcitonina este un hormon peptidic utilizat în tratamentul osteoporozei şi este disponibilă sub formă de spray nazal. Inhalarea Permite eliberarea medicamentului pe o suprafaţă mare de mucoasă a tractului respirator şi a epiteliului pulmonar. Cocaina este administrată de dependenţi tot intranazal pentru a obţine un efect rapid şi comod. 3.

auriculară. Durata persistenţei în organism a unui medicament creşte odată cu doza administrată şi cu timpul de înjumătăţire. 4. Existenţa platoului se explică prin faptul că doza administrată rămâne constantă.Farmacologie 3. Transdermal Această cale de administrare conduce la efecte sistemice prin aplicarea cutanată a medicamentului. frecvenţa administrării timpul de înjumătăţire. persistă o concentraţie reziduală a medicamentului în momentul unei administrări ulterioare. Topic Calea de administrare topică se utilizează atunci când vrem să obţinem un efect local al medicamentului care poate fi aplicat pe tegument sau pe mucoase (conjunctivală. Dacă frecvenţa de administrare a unui medicament este suficientă sau timpul de înjumătăţire este destul de lung.vaginală etc) 5. Cei trei factori esenţiali care trebuie avuţi în vedere în cazul administrării repetate a unui medicament sunt: doza administrată. repetarea administrării medicamentului la intervale constante duce la o creştere progresivă a concentraţiei sale până la atingerea unei concentraţii maximale sau a unui platou (apare după un timp echivalent cu durata a cinci timpi de înjumătăţire). de obicei prin intermediul unui plasture transdermal. în timp ce cantitatea de medicament eliminată creşte treptat până la a compensa cantitatea adusă prin fiecare nouă admnistrare (43). Variaţia concentraţiilor plasmatice a unui medicament este în funcţie de modalitatea de administrare. . În acest caz. Dacă există un interval suficient de timp între două administrări nu se produce acumularea medicamentului. Această cale este cel mai frecvent utilizată pentru eliberarea prelungită a medicamentelor (nitroglicerina). Rata absorbţiei poate varia seminficativ. dependent de caracteristicile fizice cutanate şi de situsul aplicării. Intratecal / intraventricular În anumite afecţiuni este necesar ca medicamentul să fie administrat direct în LCR (meningite).

să ducă la modificarea suprafeţei celulare cu care vine în contact. Cedarea substanţei medicamentoase din forma farmaceutică poate fi influenţată semnificativ de proprietăţile fizico-chimice ale substanţei medicamentoase şi ale formei farmaceutice. Viteza de dizolvare a unei substanţe medicamentoase solide este definită prin cantitatea care intră în soluţie în unitatea de timp. Disponibilitatea farmaceutică sau cedarea substanţei medicamentoase este determinată în principal de viteza de cedare din forma farmaceutică. prin grupările chimice pe care le posedă. . deci realizarea de niveluri medicamentoase terapeutice. Substanţele medicamentoase care se pretează la o astfel de formulare sunt cele cu timpul de înjumătăţire scurt. mărind în ultimă instanţă efectul terapeutic în timp. În biofarmacie viteza de dizolvare este viteza cu care substanţa medicamentoasă se dizolvă din produsul medicamentos (formă farmaceutică dozată) sau din părţi ale acestuia în timpul testării (23). 47). Dizolvarea şi difuzia medicamentelor Dizolvarea substanţelor medicamentoase este un proces care precede absorbţia lor în circulaţia generală şi poate fi o etapă limitantă. Formele medicamentoase cu cedare modificată pot fi: ● cu cedare prelungită sau susţinută cu cedare întârziată. ● Atunci când doza unitară conţine o fracţiune de substanţă medicamentoasă cu dizolvare rapidă în stomac şi o alta cu o acoperire gastrorezistentă (enterosolubilă) produsul se numeşte cu cedare întârziată. Acestea se mai numesc şi medicamente cu cedare prelungită sau susţinută. în condiţii standardizate de interfaţă solid/lichid. temperatură şi compoziţie a solventului (23. prelungind absorbţia în circulaţia generală.Farmacologie ABSORBŢIA ŞI DIFUZIA MEDICAMENTELOR Medicamentul este capabil. de aceea este importantă pentru biodisponibilitatea medicamentelor. deci să modifice proprietăţile acesteia (33). Eliberarea substanţelor medicamentoase din forme farmaceutice cu cedare modificată Formele farmaceutice cu cedare modificată sunt produse medicamentoase în care printrun procedeu tehnologic se asigură eliberarea substanţei medicamentoase cu o viteză mică. 3 – 4 ore şi cu indice terapeutic mare.

ele se împart în 3 clase: sfingline. alcătuit dintr-un nucleu steranic. sfingolipide (care derivă din sfingozină – un alcool substituit de către acizi graşi şi o grupă polară). El se intercalează între celelalte lipide întărind structura membranară. substituit de o grupare polară –OH şi dintr-un lanţ flexibil nepolar. adică de absorbţie în circulaţia generală. despre: glicerofosfolipide sau glicerol substituit.Farmacologie Eliberarea substanţelor medicamentoase din sisteme farmaceutice cu cedare modificată implică atât dizolvarea. Traversarea membranelor de către medicamente Compoziţia şi structura membranei plasmatice este în jur de 60% fosfolipide şi 40% proteine. se orientează în mod natural sub formă de dublu strat cu extremităţile polare situate la exterior şi cu cele nepolare în centru. în esenţă. Cedarea prelungită sau întârziată se realizează prin crearea de forme farmaceutice cu ajutorul unor polimeri. cât şi difuzia. umflarea polimerului după îmbibare – sisteme gonflabile) sisteme controlate magnetic. . Este vorba. Lipidele care intră în compoziţia membranelor sunt amfipatice deoarece sunt formate din molecule care au o extremitate polară (hidrofilă) şi o extremitate nepolară (hidrofobă). Difuzia este principalul mod de transfer al substanţelor medicamentoase prin membranele biologice. Cunoaşterea vitezei de cedare este cel mai important factor de prevedere al biodisponibilităţii şi a evaluării calităţii formelor farmaceutice. colesterolul. glicerofosfolipidele şi sfingolipidele. gangliozide. În funcţie de mecanismul difuziei (de cedare a formei active) se disting (23): sisteme rezervor sau cu membrană sisteme de tip matriţă sau monolitice sisteme hibride (laminate sau multiple) sisteme biodegradabile sisteme activate prin solvent (presiune osmotică. Aceste lipide amfipatice. după ce a avut loc cedarea (sau dizolvarea) lor din formele farmaceutice administrate pe diferite căi (23). cerebomielozide.

structuri care asigură schimbul de ioni şi de alte molecule între celulă şi exterior: pompe de tipul Na+/K+-ATPaza dependente. pasajul paracelular. Există mai multe posibilităţi de traversare a membranei. acizii graşi nesaturaţi care formează lanţuri mai puţin lineare cresc fluiditatea membranară mai mult decât cei saturaţi. dar şi de compoziţia sa. cum este în cazul celulelor endoteliului capilarelor cerebrale. Pasajul transcelular Dacă celulele sunt strâns legate unele de altele. Proteinele se inseră în dublul strat lipidic. pentru a trece dintr-un compartiment în altul medicamentele trebuie să traverseze mai multe membrane. medicamentele trebuie să străbată membrana. medicamentul trebuie să traverseze celulele. moleculele pot traversa prin aceste joncţiuni numite de comunicare (“gap junctions”). Pentru a penetra în celulă. Se distinge astfel: pasajul transcelular. canale şi transportatori membranari.Farmacologie Fluiditatea dublului strat depinde în mod evident de temperatură. Pasajul paracelular Dacă celulele epiteliale transmembranare sunt unite între ele prin joncţiuni mai laxe. adică “membrana citoplasmatică” pentru a ajunge dintr-un compartiment în altul. filtrul poros. Conceptele de structură membranară sunt încă destul de discutate. 43). Aceste celule sunt dispuse pe o membrană bazală mai mult sau mai puţin permeabilă pentru molecule. Pasaj transcelular Pasaj paracelular (“gap junctions”) . fie transmembranar. Aceste proteine constituie: receptorii membranari (cel mai adesea glicoproteine care asigură comunicarea intercelulară). fie la interior. fie la exterior. Membranele sunt formate din mai multe celule legate unele de altele mai mult sau mai puţin strâns. această ipoteză a membranei de tip “mozaic fluid” fiind cea mai acceptată (1.

Moleculele liposolubile sau apolare se acumulează în solventul organic. Viteza de pasaj depinde de suprafaţa membranei. Filtrul poros Unele epitelii. cum ar fi glucoza şi proteinele.000. chiar neionizate. de asemenea pentru moleculele în stare gazoasă şi pentru moleculele mici cu polaritate slabă. Migrarea prin membrană se face de la o soluţie cu concentraţie mai mare către soluţia cu concentraţie mai mică. Caracterul liposolubil al unei molecule este determinat de măsurarea coeficientului de partaj între un solvent apos şi un solvent organic (ex. 33. Viteza de traversare se poate calcula după formula: V = KxSx(C2K = constanta de C1 ) difuziune. hexanul). La nivelul glomerulului renal. respectiv. moleculele care au o greutate moleculară sub 68. 43). Totuşi trebuie ţinut cont şi de alţi parametri ai moleculelor. sunt străbătute de pori care pot lăsa să treacă molecule de talii inferioară dimensiunii porului. C2 = concentraţia mai mică.Farmacologie Fig. iar cele polare în apă. concentraţiile de o parte şi de alta a membranei şi de o constantă de difuziune k esenţial legată de liposolubilitatea sa şi de asemenea de dimensiunea moleculei (cu cât este mai mică. pot teoretic traversa membrana. Difuziunea pasivă prin dublul strat lipidic Traversarea dublului strat lipidic se face fără consum de energie din partea celulei. cu atât pasajul este facilitat). liposolubile sau hidrofobe cu masă moleculară mică sau medie. 2: Modalităţi de pasaj dintr-un compartiment în altul a medicamentului (modificat după Allain. S = suprafaţa membranei unde: C1. de o parte şi de alta a membranei. moleculele polare. permeabilă pentru moleculele nepolare. 1996). cum ar fi încărcătura electrică şi flexibilitatea (1. mai mare. Na+ şi Cl-. până se obţine un echilibru. Dublul strat lipidic membranar constituie o barieră: impermeabilă pentru ionii de K+. . cum ar fi cel renal glomerular.

spre deosebire de medicamentele legate de proteine plasmatice (cum ar fi albuminele sau de alte proteine tisulare) care nu traversează membrana (1). 1996). traversează membranele lipidice. 3:Pasajul transmembranar al unui medicament (M) în funcţie de legarea de proteine (P) Compartiment extracelular Compartiment intracelular M + P celulară M M P membrana MP (modificat după Allain. Aceste molecule. de exemplu cele care au în componenţă un amoniu cuaternar. se disting trei categorii: molecule întotdeauna ionizate. MP Transportul activ . Fixarea medicamentelor pe proteinele plasmatice. modifică pasajul membranar. Molecule neutre neionizate indiferent de pH.Farmacologie Polaritatea unui medicament depinde de ionizarea sa. adica nefixate pe proteinele plasmatice. dar nu şi în stare ionizată. iar bazele în mediu acid pentru a se transforma în molecule ionizate. Molecule a căror ionizare depinde de pH: care traversează dublul strat lipidic în stare neutră. Medicamentele acide se disociază în mediu bazic. nu traversează dublul strat lipidic prin difuziune pasivă. PKa a unui acid este pH-ul la care se găseşte disociat în proporţie de 50%. indiferent de pH. Fig. care poate merge de la 0 la 99%. cum este cazul solvenţilor organici care traversează uşor dublul strat lipidic (1). în stare liberă. medicamentele liposolubile. în principiu. dacă există un gradient de concentraţie favorabil.

pentru Na+ şi Ca++). lipoproteinele şi transferina (1. Transportul activ direct realizat prin pompele membranare Transportul activ necesită un aport de energie. Energia + necesară pentru transportarea lor poate fi realizată printr-un gradient de Na . Acesta este modul de eliberare al mediatorilor. acizii aminaţi. 43). Cinetica pasajului se realizează cu o viteză maximă şi cu posibilitatea de competiţie între moleculele vecine. unii mediatori şi medicamentele cu structură chimică apropiată. Transportul prin exocitoză şi endocitoză Exocitoza constă în eliminarea din celulă a moleculelor conţinute în vezicule care fuzionează cu membrana plasmatică şi eliberează conţinutul lor la exterior. Biodisponibilitatea . Transport activ prin canale şi transportatori pentru Na+. Există de asemenea o pompă Ca++-ATP-ază dependentă. Ca++ şi Cl-: canale a căror deschidere şi închidere depinde de diferenţa de potenţial intra/extracelulară (se deschid în timpul depolarizării) receptori care pot fi activaţi sau inhibaţi prin diverşi mediatori transportatori (ex. localizată la nivelul membranei plasmatice şi a reticulului endoplasmatic. b. BIODISPONIBILITATEA ŞI BIOECHIVALENŢA 1. molecule implicate în metabolism. Dacă sodiul şi substratul traversează membrana în acelaşi sens.Farmacologie Transportul activ se realizează prin structurile proteice membranare cu consum de energie furnizat de metabolismul celular. în general furnizat de ATP. Acest proces este utilitzat de hepatocit pentru a capta diverse molecule mari. O proteină membranară particulară este P-glicoproteina sau P170 deoarece greu a. K+. precum şi o pompă H+/K+ ATP-ază dependentă. Pompa Na+/K+ ATP-ază dependentă. Endocitoza constă în absorbţia de către o celulă a unei molecule extracelulare. după includerea moleculei într-o veziculă formată prin invaginarea plasmalemei. Mg++ dependentă utilizează energia ATP-ului pentru repolarizarea celulară lăsând să iasă trei ioni de Na+ şi să intre doi ioni de K+. cum ar fi. transportul se numeşte “sinport” şi dacă traversarea este în sens opus traversare este de tip “antiport”. ceea ce realizează o diferenţă de potenţial de o parte şi de alta a membranei. cum ar fi glucoza. aceasta pătrunde în citoplasmă.

administrate în aceeaşi doză molară. 43). se face printr-o evaluare statistică corespunzătoare. adică absenţa unei diferenţe semnificative a mărimii şi vitezei absorbţiei unei substanţe medicamentoase din forme farmaceutice echivalente sau alternative. BIOTRANSFORMAREA MEDICAMENTELOR Indiferent de modul în care au fost introduse în organism medicamentele. care s-a absorbit nemodificată în circulaţia generală (mărimea absorbţiei) precum şi viteza cu care acest proces are loc (viteza absorbţiei) mărimea absorbţiei este un parametru cantitativ care are importanţă în cazul medicamentelor care se administrează cronic. 2. Dacă este vorba de un nou produs farmaceutic care conţine o substanţă medicamentoasă aprobată. viteza de absorbţie este un parametru cinetic cu importanţă mai mare în cazul medicamentelor care se folosesc în doze unice (7. Bioechivalenţa Bioechivalenţa reprezintă o biodisponibilitate egală. Biodisponibilitatea măsoară proporţia de medicament disponibil pentru acţiune(1. Atunci când este vorba de o substanţămedicamentoasă nouă.Farmacologie Biodisponibilitatea este cantitatea relativă de substanţă medicamentoasă din doza administrată sub forma unui produs farmaceutic. Biotransformarea constă. Stabilirea bioechivalenţei între două produse farmaceutice. Biodisponibilitatea se calculează folosind aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp notata ASC. pe o anumită cale de administrare. majoritatea suferă un proces de biotransformare. 39) De obicei biodisponibilitatea se determină în raport cu un preparat de referinţă. în reducerea până la dispariţie a activităţii medicamentelor şi grăbirea eliminării lor prin variate procese biochimice. este necesară caracterizarea sa farmacocinetică şi un studiu de biodisponibilitate absolută sau relativă. este necesar un studiu de bioechivalenţă (30. de obicei. Bd% = ASC0/ASCiv x 100 Valori mici ale biodisponibilităţii pot arăta o absorbţie incompletă. unul care se testează şi celălalt care este produsul de referinţă. 33. 33. 43). . respectând normele stabilite pentru substanţa medicamentoasă şi formele farmaceutice studiate. în condiţii similare.

acesta va fi metabolizat conform programelor genetic determinate. aceasta poate fi: normală incomplet dezvoltată (prematuri. acesta se va elimina nemodificat. medicamentele vor suferi modificările pe care căile metabolice le pot efectua asupra structurii respective. rezultând metaboliţi intens polari. formează un metabolit toxic dintr-un drog iniţial netoxic. Dacă organismul dispune de mecanisme de biotransformare adecvate. Medicamentul nu crează căi noi de biotransformare (30). Un rol important în oxidările microsomale îl are citocromul P450. femei gravide. nou-născuţi) epuizată (prin îmbătrânire) alterată (de procese patologice). Dacă medicamentele au o structură pentru care organismul nu dispune de mecanismele biochimice necesare. o hemoproteină cu rol în obţinerea de oxigen activ necesar în oxidarea multor medicamente. Biotransformarea poate influenţa efectele unui medicament astfel (30): formează un metabolit inactiv dintr-un drog activ. formează un metabolit activ dintr-un drog iniţial inactiv. În general metabolizarea reduce liposolubilitatea şi creşte solubilizarea moleculei. adică se măreşte solubilitatea în apă a medicamentelor. În această fază au loc reacţii de conjugare. formează un metabolit activ dintr-un drog iniţial activ. Forma oxidată a acestui citocrom este redusă de NADPH – citocrom P450 reductaza. dar şi enzime nemicrosomale din ficat şi alte ţesuturi. . Transformările metabolice necesită atât enzime microsomale hepatice. medicamentul combinându-se cu un substrat endogen prin gruparea sa polară. Dacă medicamentul este o substanţă pe care organismul o utilizează în mod fiziologic. Modificarea asupra medicamentelor depinde şi de starea de funcţionare a căii metabolice care produce transformarea. Biotransformarea se realizează în două faze: ● Faza I implică un sistem enzimatic de oxidare cu funcţii mixte. De acest lucru trebuie ţinut cont în ajustarea dozelor la pacienţii cu diverse afecţiuni cronice sau la anumite categorii: bătrâni.Farmacologie Medicamentele sunt transformate prin aceleaşi mecanisme biochimice ca şi metaboliţii endogeni. ● Faza II. copii. care cresc polaritatea moleculei.

Reacţii de sinteză sau de conjugare. spironolactonă) reacţii de S-oxidare (clorpromazina. Reacţii hidrolitice (procaina este hidrolizată în acid paraaminobenzoic şi dietilaminoetanol) 4. Sistemul monooxigenazei cuprinde NADPH-citocrom P450-reductaza. Oxidări nemicrosomale sau alcool-oxidarea 2. Reacţia de oxidare a medicamentelor constă într-un proces de hidroxilare care necesită oxigen. Nitroreduceri cu formare de amine (cloramfenicol. papaverină) S-demetilare (metilthiopurina în mercaptopurina) Dezaminare (amfetamina în fenilacetonă) Desulfurare (metisazonă. amobarbital. thiopental care se transformă în pentobarbital) b. fenacetina în paracetamol. codeina. Metabolizarea se realizează prin următoarele tipuri de reacţii: 1. Exemple de glucuronoconjugare cu formare de glucuronizi: acid acetilsalicilic. nitrazepam) Cetoreducere cu formare de alcooli (aldosteron. lidocaina) N-oxidarea aminelor terţiare (clorpromazină. Conjugarea se realizează cu acidul glucuronic. cortizon în hidrocortizon. prednison în prednisolon) 3. Se produc sub influenţa unor enzime microsomiale extrahepatice.Farmacologie Fără aceste mecanisme medicamentele s-ar acumula şi ar duce la intoxicarea organismului (substanţele cu liposolubilitate mare nu pot fi eliminate nici prin bilă. meprobamat (30. morfina. 42). fiind recaptate de celulele tubilor renali). cloramfenicol.oxidări microsomale: hidroxilarea aromatică (fenobarbitalul. hidroxilare alifatică (amfetamina. nici prin rinichi. fenitoina. Reacţii de reducere. . griseofulvină. sulfhidril. Sunt importante pentru metabolizarea şi detoxifierea medicamentelor şi a unor substanţe introduse voluntar în organism. thioridazida) N-dezalchilarea aminelor secundare şi terţiare (aminofenazona. chinidina. Glucuronoconjugarea la nivelul grupărilor amino. warfarina). sulfuric sau cu grupări metilice. fenilbutazonă. acest sistem este lipsit de specificitate şi au fost descrise a. fenacetină. nicotină. oxidril este catalizată de glucuroniltransferaza hepatică. carboxil. activarea unor carcinogeni) O-dealchilarea esterilor cu formare de alcooli (codeina în morfină. acid nicotinic. Oxidări. cu acidul acetic. NADPH şi un sistem enzimatic micosomial cunoscut sub numele de monooxigenază.

Există câteva substanţe. fenitoina. aceasta indicând tipul de reacţie metabolică. după o cinetică exponenţială de ordinul I. ceea ce face ca reacţiile biochimice să nu fie limitate. Deoarece numeroase medicamente sunt de fapt amestecuri racemice (proporţii egale din fiecare stereoizomer) există posibilitatea ca numai jumătate din doza administrată să fie activă. de aceea se recomandă prepararea medicamentelor formate din stereoizomerul activ. dicumarolul se metabolizează după o cinetică de ordinul I pentru doze relativ mici şi după o cinetică de ordinul 0. Multe medicamente sunt capabile să activeze propria lor metabolizare. inclusiv formarea de ribonucleotide şi nucleozide. cu ritm constant. printre care şi alcoolul etilic care sunt metabolizate după o cinetică de ordinul 0. de hidroliză. precum şi a altor substanţe active de către enzimele hepatice microsomale. glicină şi glutation. Din această categorie fac parte: hipnoticele (fenobarbitalul) unii hormoni (steroizii anabolizanţi) hidrocarburile cancerigene (benzpirenul) . dependentă de cantitatea de medicament.Farmacologie O serie de alte biotransformări sunt catalizate de enzime nemicrosomale (enzime libere solubile) din ficat. transsulfurare. Concentraţia realizată de dozele uzuale este mult mai mică decât cea necesară saturării enzimelor. saturând enzimele metabolizante (43). plasmă şi alte ţesuturi. Unele medicamente cum sunt salicilaţii. Metabolizarea drogurilor stereoselective Mulţi compuşi există în două figuraţii opuse (droguri chiralice). Stimularea metabolizării prin inducţie enzimatică. Metabolizarea medicamentelor depinde de gruparea funcţională prezentă în moleculă. pe când dextroizomerul său nu)(30). Biotransformarea decurge. conjugări cu acid acetic. Factori care influenţează metabolizarea medicamentelor 1. Au loc următoarele reacţii de oxidare. indiferent de cantitatea de substrat. Aceşti enantiomeri pot avea efecte biologice diferite şi pot fi metabolizaţi diferit (levo-ibuprofenul inhibă sinteza de prostaglandine. cu o viteză scăzută pentru cantităţile care depăşesc aceste doze. sulfat. metilic. de cele mai multe ori.

Efectul inductor are spectru larg. Administrarea a unui inductor enzimatic în timpul unui tratament cu alte medicamente.citocrom c reductaza ca urmare a depresiei transcripţiei ADN – ARN în nucleu şi o eventuală stabilizare lizozomală. ● ● Inducţia de tip spironolactonă care produce creşterea nivelului de NADPH2. caracter care se transmite genetic. 5. de aceea extrapolarea rezultatelor de la animale la om poate da. le poate reduce eficacitatea dacă metabolizarea le inactivează sau le poate creşte activitatea sau toxicitatea dacă metabolizarea acţionează în acest sens (25). Inhibarea enzimelor metabolizante este cu importanţă clinică pentru că determină în mod obişnuit o creştere a efectului şi a toxicităţii (semnificaţia este mare când este implicat citocromul P450). Inhibarea metabolizării.citocrom C reductază Inducţia de tip 3-metil colantren care produce o formă modificată a citocromului P450 care are o altă specificitate de substrat. Concluzia care rezultă este aceea că pentru practică dozele trebuiesc individualizate. 4. cum ar fi fenilbutazona. Vârsta şi sexul. cunoscându-se faptul că medicamentele libere. Căi specifice de metabolizare există pentru mediatorii neurotransmisiei. Legarea de proteinele plasmatice. hormoni sau alte substanţe chimice produse de organism (vezi farmacologia specială). reacţia terapeutică sau toxică poate fi diferită în funcţie de specie. pentru că este legată de proteinele plasmatice în proporţie de 99%. erori. Diferenţe de specie şi diferenţe individuale. nelegate se metabolizează mult mai uşor. 3. . 6.Farmacologie Există trei tipuri de inducţie enzimatică: ● inducţia de tip fenobarbital (cea mai obişnuită) – creşte nivelul citocrom P450 şi a NADPH2. de câte ori este posibil să se determine concentraţia sanguină şi că asocierile medicamentoase pot influenţa metabolizarea. După doze egale de medicament. de exemplu HIN folosită în tratamentul tuberculozei este metabolizată mai lent de o parte a populaţiei umane. uneori. Chiar în cadrul aceleiaşi specii apar manifestări diferite. Practic inhibitorii sintezei proteice inhibă fenomenul de inducţie enzimatică şi scad capacitatea de metabolizare a medicamentelor. Unele medicamente se metabolizează foarte greu. 2.

Eliminarea prin salivă. salicilaţi. 7. EXCREŢIA MEDICAMENTELOR Medicamentele. foarte permeabile. Boli hepatice care afectează arhitectura şi funcţiile hepatice şi scad oxidazele microsomale. Scăderea metabolizării s-a constatat la pubertate şi la bătrâneţe (ar putea fi legată de scăderea activităţii enzimelor metabolizante). Bolile cardiace prin reducerea fluxului sanguin hepatic afectează metabolizarea medicamentelor. Reabsorbţia urinară este influenţată şi de pH. intestinală. estrogeni. Metabolizarea crescând polaritatea favorizează eliminarea urinii. 43). substanţele care circulă liber în plasmă având o eliminare mai rapidă faţă de cele care circulă legate.Farmacologie La persoanele foarte tinere (copii) şi la persoanele în vârstă s-a constatat o sensibilizare la activitatea farmacologică a medicamentelor. prin plămân . prin piele sunt cantitativ minore. medicamentele se elimină prin filtrare glomerulară. Capilarele glomerulare. Cea mai importantă cale de eliminare este însă calea renală (30). Diverse boli. Cancerul hepatic reduce conţinutul de citocrom P450. către interstiţiu şi sânge. Acidifierea urinii creşte disocierea şi favorizează eliminarea substanţelor bazice. Mecanismul de transport activ are un rol important în eliminarea unor substanţe medicamentoase din organism. Diferenţe de sex s-au constatat în metabolizarea unor medicamente ca benzodiazepine. alcalinizarea creşte disocierea şi favorizează eliminarea substanţelor acide (ex. . de exemplu ai fenilbutazonei. Insuficienţa respiratorie cronică afectează hidroliza unor medicamente (procaina). Trecerea moleculelor în urina primară este în funcţie de cantitatea de plasmă filtrată (exprimată prin clearance-ul creatininei) şi de măsura în care se leagă de proteinele plasmatice. ionii şi moleculele polare nu pot difuza şi rămân în urină. acidul acetilsalicilic). dacă au suferit sau nu procese de biotransformare vor fi eliminate din organism prin mai multe căi: biliară. Diverse disfuncţii endocrine. Substanţele liposolubile difuzează şi se reabsorb mai rapid. filtrează majoritatea medicamentelor cu excepţia compuşilor macromoleculari. Reabsorbţia tubulară se face prin difuziune şi realizează trecerea medicamentului din urina primară prin epiteliul tubular. ceea ce reduce metabolizarea medicamentelor (dozele trebuiesc ajustate). tolbutamidei) (30. Pe această cale. pot afecta metabolizarea (diabetul modifică metabolizarea medicamentelor evidenţiată prin valori diferite ale timpilor de înjumătăţire. prin lapte.

Deoarece unele medicamente realizează în salivă concentraţii asemănătoare celor din plasmă. alcaloizi. Eliminarea prin piele poate fi importantă terapeutic în cazul griseofulvinei în micozele cutanate Prin glanda mamară se pot elimina o serie de substanţe în lapte care pot fi toxice pentru sugar (nicotina. Cele două grupe de medicamente pot intra în competiţie pentru secreţia tubulară. digitoxina. Parte dintre substanţele care ajung în intestin odată cu bila se reabsorb şi intră în circuitul enterohepatic. vinblastina. metale grele. Eliminarea prin bilă se face folosind mecanisme transportoare active. chinina. Eliminarea pulmonară este predominantă pentru substanţele volatile sau gazoase mai ales anestezicele generale. inclusiv metaboliţii conjugaţi şi altul pentru bazele organice (cationi) care funcţionează pentru medicamentele bazice. mercurul) (33. micşorându-şi eliminarea (probenecidul diminuează excreţia penicilinei ambele molecule fiind acide). chinina. ele se pot doza în salivă. Prin bilă se pot excreta: hormonii steroidieni. Insuficienţa renală inaparentă clinic sau cea manifestă pot determina creşterea anormală a nivelelor medicamentului în sânge prin întârzierea eliminării sale ceea ce poate genera efecte adverse. Prin salivă se pot elimina medicamente ca bromurile. atunci când recoltarea sângelui prezintă dificultăţi. rifampicina. eritromicina. tubocurarina. ampicilina. chininina. eliminarea scăzând odată cu scăderea filtrării glomerulare până la valoarea critică a clearanceului creatininei de 10-20 ml/min. Rata eliminării medicamentelor depinde şi de starea de funcţionare a rinichiului. lincomicina. se pot observa şi unele medicamente care se elimină prin mucoasa intestinală. care constituie calea de eliminare a medicamentelor insolubile.Farmacologie Există un sistem transportor pentru acizii organici (anioni). 43). La nivelul intestinului gros. cum este morfina. mentinându-se timp îndelungat în organism. care funcţionează pentru medicamentele acide. tetraciclinele. . Calea digestivă constituie o cale de eliminare pentru unele medicamente.

O acţiune farmacodinamică poate fi manifestată în sensul amplificării sau deprimării unui proces fiziolgic sau fiziopatologic. studiul acţiunilor farmacodinamice şi parametrii care îi caracterizează factorii care influenţează acţiunea farmacodinamică Activitatea biologică a medicamentului presupune: o interacţiune iniţială de ordin chimic sau fizico-chimic cu moleculele organismului .Farmacologie CURS2: CURS 2 Farmacodinamia DEFINIŢIA Farmacodinamia studiază efectele medicamentelor. Farmacodinamia este ramura farmacologiei care studiază efectele favorabile ale medicamentelor asupra organismului. locul şi mecanismul lor de acţiune. Potrivit legii fundamentale a farmacodinamicii medicamentul nu crează funcţii noi în organism. Acţiunea poate fi: Stimulatoare (excitantă). . 2. asupra cărora medicamentul are efect de modelare sau de monitorizare (30). PRINCIPALII PARAMETRII AI ACŢIUNII FARMACODINAMICE Acţiunea farmacodinamică este caracterizată de mai mulţi parametri: Sensul acţiunii. obţinându-se prin ridicarea tonusului funcţional inhibitoare sau deprimantă. acţiunea şi reglarea asupra acestora se realizează pe structurile existente.acţiune primară se declanşează apoi un complex de reacţii care au ca rezultat efectul farmacologic global (42). Spectrul de cunoaştere a farmacodinamiei implică (11): 1.

în consecinţă nu există “receptori farmacologici” (ei sunt preformaţi.pentru a se obţine o eficacitate maximă în timp util. Eficacitatea Proprietatea unui medicament exprimată prin efectul maxim posibil (efect terapeutic). Potenţa (intensitatea acţiunii). cardiotonice) este necesar să fie cunoscut. Latenţa Măsoară timpul scurs de la administrarea unui medicament până la apariţia efectului farmacodinamic. Reprezintă proprietatea medicamentului de a influenţa un substrat cât mai limitat din organism (majoritatea medicamentelor au un “spectru de acţiune”) . În practică se poate compara activitatea biologică a două sau mai multe substanţe active. făcând raportul dozelor care produc acelaşi efect (bioechivalenţa). Reprezintă unul din dezideratele terapiei farmacologice şi în particular ale farmacodinamiei. Medicamentele nu pot crea nici o funcţie nouă într-un organism ele putând stimula sau inhiba funcţiile pentru care este programat biosistemul respectiv. Reprezintă capacitatea unei substanţe medicamentoase de a avea activitate biologică. determinaţi genetic). Selectivitatea. Este dependentă de mai mulţi factori: -calea de administrare -forma farmaceutică -strucţura chimică a substanţei -parametrii farmacocinetici. Potenţa de acţiune este în relaţie cu doza – cu cât potenţa este mai mare cu atât doza este mai mică.Farmacologie De menţionat că medicamentul acţionează pe structurile existente. pe receptorii proprii fiecărui organism. Timpul efectului maxim Pentru unele categorii de medicamente (anticoagulante.

Ele cuprind câteva peptide dintre care una majoră. Actualmente se caută forme medicamentoase care se pot administra la intrevale cât mai mari să aibă eficacitate maximă (21). umoarea apoasă. heparina neutralizează proteinele de coagulare în sânge. LCR. . Se produc: modificări ale permeabilităţii translocare ionică modificare în funcţia unor enzime membranare dezorganizarea membranei. Celelalte peptide au funcţii de reglare. Durata de acţiune este dependentă de proprietăţile farmacocinetice.la nivelul membranei celulare. enzimele digestive acţionează în tractusul intestinal. un senzor de voltaj. . Foarte multe medicamente acţionează asupra membranei celulare pe care o influentează direct sau prin intermediul receptorilor. care determină atât excitaţia şi conducerea impulsului. Ex: antiacidele gastrice. Locul de acţiune a medicamentului h . receptorii specifici pentru semnalele chimice şi mecanice de poartă.la nivel celular: .Farmacologie Durata de acţiune Cunoaşterea duratei de acţiune a medicamentului este absolut necesară pentru a determina şi adapta intervalul dintre administrări (priza). Trecerea pasivă a ionilor condiţionează variaţiile de potenţial. calciu. lichid articular). antibioticele acţionează asupra bacteriilor din LCR. Canalele ionice membranare fac parte dintr-o familie de proteine glicozilate complexe. include porul apos.la nivel extracelular sau în rezervoarele de lichid transcelular (sucuri digestive. Membranele excitabile conţin canale care constituie sisteme transportatoare pasive pentru ioni conform gradientului de concentraţie. endolimfa. mai voluminoasă. EDTA chelează plumbul extracelular. cât şi inhibiţia. sodiu.

autacoizii. anumite dimensiuni şi anumite grupări chimice. homonii. Mecanismele de poartă deschid şi închid drumul ionilor realizând activarea. Aceste fenomene sunt atribuite deplasării sarcinilor electrice purtate de anumite grupări chimice sau rotaţiei unor dipoli moleculari (aşa cum se presupune pentru canalele de sodiu).Farmacologie Fig. Astfel tetrodoxina blochează selectiv transportul ionilor de sodiu acţionând în porţiunea externă a canalului respectiv. respectiv inactivarea canalelor. prin modificarea potenţialului membranar (canalele pentru Na+ şi cele pentru K+ din membrana axonală sau canalele de Ca++ din miocard şi muşchii netezi vasculari). fără să . 5: Receptorul nicotinic pentru acetilcolină: canal ionic cu mecanism de poartă (după Katzung. 1998). Anumite toxine influenţează electiv transportul ionilor prin diferite canale. modifice mecanismul de poartă. Alte canale îşi dechid porţile prin mecanisme chimice. constituind instrumente de studiu preţioase. Neurotransmiţătorii. medicamentele pot influenţa canalele ionice direct sau prin intremediul unor mecanisme biochimice. Neurotoxinele din veninul de scorpion inhibă inactivarea conductivităţii sodiului şi activează conductivitatea potasiului. ceea ce explică efectele lor. ca urmare a modificărilor conformaţionale determinate de cuplarea unor molecule active cu receptorii specifici (canalele comune pentru Na+ şi K+ din membranele sinaptice sunt deschise sub influenţa transmiţătorului chimic sau a unor molecule analoage). Specificitatea canalelor ionice este conferită de către un mecanism defiltru dependent de o anumită formă. Porţile pot fi comandate electric.

Inhibitorii metablolismului energetic blochează pompele ionice. creşterea disponibilului de calciu. de la nivelul celulelor miocardice. deprimând contractilitatea miocardului şi provocând vasodilataţie. sunt acţionaţi de benzodiazepinele tranchilizante. cu consum de energie împotriva gradientului de concentraţie. modificându-i fluiditatea şi interacţionând cu proteinele – consecutiv ele modifică indirect canalele sodiului. voltaj dependente. Blocantele canalelor calciului inhibă consecutiv influxul de Ca ++ încetinind procesul de depolarizare la nivelul nodulului sinusal şi atrioventricular. Glicozidele tonicardiace inhibă funcţia unei ATP-aze sarcolemice sensibilă la Na + şi K+. verapamil sau diltiazem – peptida alfa din componenţa acestor canale conţine receptori specifici pentru aceste substanţe. K+ şi Ca++. dar nu modifică transportul pasiv prin membranele celulare. pot fi blocate prin nifedipină.Farmacologie Astfel acţionarea receptorilor nicotinici de către acetilcolină şi alţi agonişti colinergici deschide canalul pentru Na+ şi K+. ionii de sodiu sunt schimbaţi ulterior cu ionii de calciu din afara celulei. reprezentată de o ATP-ază sensibilă la ioni şi pompa de calciu menţin concentraţia fiziologică de Na+. Anestezicele locale şi generale pătrund prin membrana neuronală lipidică. Ele asigură gradientul de concentraţie care condiţionează translocarea pasivă a ionilor prin canalele membranare. cu deschiderea acestor canale. determinând pierdere de potasiu şi acumulare de sodiu intracelular. care formează un complex cu canalele pentru Cl -. fosfolipaza C care pune în funcţie sistemul fosfatidilinozitol/Ca++şi fosfolipaza A2. Membranele celulare conţin enzime importante pentru starea membranei şi pentru metabolismul celular: adenilat ciclaza şi guanilat ciclaza. fiind responsabilă de acţiunea inotrop pozitivă. Pompa de Na +/K+. Refacerea şi menţinerea potenţialului membranar este asigurată prin mecanisme transportoare – pompe ionice – care funcţionează specific pentru anumiţi ioni. . Canalele calciului de tip L. ceea ce poate bloca impulsul nervos. influx de ioni de clor. interferând mecanismul de poartă şi reducând conductivitatea maximă pentru acest ion. cu influx masiv de ioni de sodiu. care iniţiază formarea PAF şi eicosanoizilor. Receptorii GABA din creier. catalizează formarea nucleotizilor ciclici AMPc şi GMPc . depolarizare şi generarea potenţialului post sinaptic excitator. hiperpolarizare şi potenţial postsinaptic inhibitor. care se găsesc în cantitate mare în miocard şi muşchii vaselor.

Capacitatea drogului de a se combina cu receptorul a fost numită afinitate. acestea devenind ”ţinte terapeutice” în terapia multor boli. RECEPTORII Probabilitatea existenţei receptorilor a fost sugerată în 1878 de Langley şi apoi de Erlich în 1909 care afirmau că drogurile acţionează doar pe “ţinte specializate” de la nivelul celulei. iar proprietatea de a produce un răspuns consecutiv cuplării receptorului a fost definită ca eficacitate sau activitate intrinsecă. 1998). amfotericina B) (42). Aceste noţiuni s-au dovedit utile pentru diferenţierea . chiar distrugând celule.Farmacologie Multe medicamente îşi datoresc efectele influenţării acestor enzime determinante pentru funcţiile celulare. Astăzi se admite că un loc specific de legare a drogului care îndeplineşte cele două criterii (de ancorare şi de traducere a semnalului) poate fi considerat receptor. Unele substanţe acţionează brutal asupra membanelor celulare. ci şi în interiorul celulei. nu numai pe membrana celulară. secreţie. alterându-le. transmitere de impuls). impiedicând funcţiile fiziologice. 6: Topologia transmembranară a unui receptor tip “serpentină” (după Katzung. Fig. efectul bactericid sau fungicid al unor dezinfectante sau al unor antibiotice (polimixine. Aşa se explică. nistatina. modificare care va genera un lanţ de evenimente (“transfer de stimul”) care se vor finaliza într-un răspuns (contracţie. Cercetări ulterioare au confirmat existenţa acestor locuri specializate. de exemplu. Legarea receptorului cu o moleculă endogenă sau cu un medicament va fi urmată de o modificare specifică în starea receptorului (stimul).

Prin metode biochimice efectuate în experimente pe ţesuturi izolate s-a ajuns la izolarea şi purificarea receptorilor ceea ce a permis şi permite în continuare atât clasificarea lor. Locurile din sânge sau ţesuturi pe care drogul se poate fixa fără a declanşa un răspuns au fost numite receptori ”muţi”sau “discreţi” Identificarea şi izolarea receptorilor. de radicali sau de modificări de conformaţie. Un alt factor de progres în receptorologie l-a adus conceptul de ”acţiune la două capete”. Această rearanjare permite apoi declanşarea altor modificări cum ar fi: deschiderea porilor. Abordarea genetică reprezintă o opţiune mai nouă. care utilizând metoda clonării şi a analizei secvenţiale a reuşit să evidenţieze numeroase subtipuri de receptori şi izoreceptori precum şi diverse proteine de cuplare. în unele cazuri.Farmacologie acţiunilor agoniste sau antagoniste faţă de receptor. determină în urma fixării o activitate intrinsecă care este definită drept capacitatea drogului de a produce o rearanjare a moleculei receptorului prin transfer de forţe.etc Conform teoriei standard a receptorilor. natura şi modul lor de acţiune. . Ineracţiunea medicament – receptor Drogul care prezintă afinitate (posibilitatea fixării drogului cu formarea unui complex) pentru un anumit receptor. elaborându-se astfel “teoria standard a receptorilor”. Studii de mutagenitate efectuate în ultimii 10 ani au furnizat numeroase date ce sugerează că. agoniştii şi antagoniştii se leagă de locuri diferite ale receptorului ceea ce aduce argumente pentru diferenţierea competitivităţii directe de cea realizată prin interacţiunea allosterică. cât şi proiectarea de medicamente cu acţiune specifică. Abordările biochimice s-au bazat pe cinetica enzimatică. Prin abordări fiziologice s-a încercat realizarea legăturii între modul cum se comportă receptorii. relaţia dintre afinitate şi eficacitate a fost exprimată prin ecuaţii simple bazate pe legea acţiuniii maselor. activare enzimatică.

De aici se deduce că. proces numit reglare descendentă (“down regulation”). Agonism şi antagonism pe receptori. concept ce ajută la explicarea faptului că sensibilitatea unei celule . caz în care numărul lor scade (ex.. Afinitatea pentru agonist se păstrează.Farmacologie Conform acestei teorii proteina receptoare după recunoaşterea şi fixarea drogului se modifică. . Variabilitatea receptorilor. Dacă se notează valoarea maximă a activităţii intrinseci cu 1 şi lipsa de activitate dată de antagonişti cu 0.agonişti parţiali care provoacă efecte submaximale.agonişti deplini care au activitate intrinsecă maximă . Această modificare îmbunătăţeşte capacitatea de legare a receptorului activat de proteina de cuplare aflată şi ea cu un pol în membrană şi cu celălalt în citoplasmă. dar activitatea intrinsecă nu se poate manifesta. sunt două domenii de recunoaştere pe receptor care sunt relevante pentru activitatea unui agonist: domeniul extracelular pentru recunoaşterea agonistului şi domeniul citoplasmatic pentru legarea de proteine de cuplare. Răspunsul la un drog depinde de numărul de receptori disponibili şi acest număr poate fi afectat de prezenţa continuă a drogului. Receptorii suplimentari sau “de rezervă” (“sparereceptors”) reprezintă un concept relativ recent introdus. Medicamentele care interacţionează cu receptorii prevenind exercitarea acţiunii unui agonist au fost numite antagonişti farmacologici specifici. Antagonismul poate fi : . agoniştii parţiali vor fi situaţi între aceste două valori. În conformitate cu teoria activităţii intrinseci deosebim: .competitiv când competiţia se desfăşoară pentru locul de afinitate al receptorului şi în acest caz creşterea progresivă a concentraţiei antagonistului inhibă răspunsul dat de agonist şi invers. De aici apare posibilitatea ca receptorii să răspundă diferit la acelaşi agonist în diferite membrane. de fapt. Procesul invers în care se constată creşterea numărului de receptori dacă stimularea este redusă (creştetrea sensibilităţii la adrenalină şi noradrenalină a organelor denervate) este numit reglare ascendentă (”up regulation”) (30). dacă proteinele de cuplare sunt diferite (30).necompetitiv când antagonistul se poate combina ireversibil cu receptorul său şi poate inhiba unele etape ale transferului de stimul. receptorii la insulină).

deşi se fixează pe receptorul benzodiazepinic determină efecte stimulante (provoacă anxietate) a dus la noţiunea de agonist invers şi a fost explicată prin posibilitatea existenţei receptorului benzodiazepinic în multiple stări ce pot fi modificate prin acţiune la diferite locusuri allosterice (Haefely W. Mesagerii “primi” pot transmite mesajul chimic direct.. Descoperirea faptului că unele substanţe cum sunt betacarbolinele. 1990) Sisteme de mesageri secunzi Neurotransmiţători. ci şi de concentraţia totală a receptorilor. Astfel se explică de ce agoniştii cu afinitate slabă pentru receptori pot determina răspunsuri majore la concentraţii joase. Principalele sisteme de mesageri secunzi sunt : ● Sistemul format din proteinele G. Implicarea mesagerilor secunzi în transmiterea informaţiei la nivelul celulelor implică un tip particular de receptor membranar şi prezenţa unor proteine membranare (polipeptida receptoare în formă de serpentină)(43). diferite substanţe reglatoare endogene şi unele medicamente agoniste analoage care acţionează receptorii specifici sunt consideraţi ca mesageri primi. dacă într-un ţesut sunt 90% receptori de “rezervă” atunci efectul agonist maxim va fi realizat numai prin ocuparea a 10% din numărul total de receptori. influeţând funcţionalitatea canalelor ionice incorporate în macromoleculele receptoare sau pot transmite mesajul indirect prin intermediul unor mesageri secunzi celulare. adenilciclază şi AMPc care aparţin economiei metabolice . De exemplu. Demonstrarea existenţei unor locusuri de fixare multiplă pe anumiţi receptori. locusuri ce pot fi independente sau dependente unul de celălalt şi care pot avea capacitate de activare (de regulă prin mecanism allosteric) probează posibilitatea influenţării afinităţii sau eficacităţii unui drog de către alt drog.Farmacologie sau ţesut la o anumită concentraţie de agonist ar putea depinde nu numai de afinitatea receptorului de a fixa drogul. Acest mod de interrelaţie a dus la cristalizarea conceptelor de antagonist allosteric şi de contraantagonist sau agonist invers.

În funcţie de ţesut. pătrund în nucleu unde se fixează de ADN. Acest sistem implică prezenţa în membrană a fosfatidilinozitol-difosfatului (PIP 2). implicat în transmiterea mesajului în vederea fosforilării proteinelor.Farmacologie Proteinele G reprezintă o familie de proteine reglatoare conţinând guanină ce se află în legătură cu diverşi receptori: muscarinici. care se pot cupla la rândul lor cu sisteme anterioare descrise sau pot modula canale ionice (Ca +.ribozomii. Graber şi colaboratorii au descris un sistem de traducere a semnalului intracelular prin intermediul acizilor graşi proveniţi din fosfolipide membranare (acid arahidonic. acid oleic. ceea ce explică efectul anticanceros. Agenţii alkilanţi polifuncţionali formează punţi pe catenele de ADN. după ce se combină cu un receptor din citoplasmă. împiedicând sinteza sa şi mitoza.Cl-. un agonist poate determina cuplarea cu una sau alta dintre proteinele de cuplare. modificând procesul de transcripţie al ARN-ului. unde are loc sinteza proteică.nucleul bogat in acizi nucleici este ţinta unor substanţe citotoxice. Complexul Ca/calmodulină activează un număr mare de enzime cum ar fi fosfodiesteraza implicată în hidroliza AMPc sau miokinaza lanţurilor uşoare (importantă pentru contracţia muşchiului neted)(43). gabaergici şi dopaminergici. serotoninici. Hormonii steroizi. ● Sistemul Ca/calmodulină Creşterea calciului ionic liber din citosol poate servi ca mesager secund. ● Sistemul fosfatidilinozitolic.K+. α şi β-adrenergici. Na+) . . acid linoleic etc). pot fi sediul de acţiune al unor antibiotice (ce pot interfera funcţia ribozomilor bacterieni . El se poate lega de calmodulină sau de alte proteine fixatoare de calciu. realizându-se astfel efecte stimulatoare sau inhibitoare deşi receptorul poate fi acelaşi. .inhibând formarea proteinelor sau determinând formarea de polipeptide anormale). Acţiunea medicamentelor la nivelul organitelor intracelulare Diferite formaţiuni intracelulare pot fi locul de acţiune al medicamentelor: . ● Sistemul acizilor graşi În 1994.

Acţiunea directă a medicamentelor asupra efectorilor Acţiunea directă asupra structurilor efectoare implică probabil acţionarea sau blocarea unor receptori fenomene de membrană. . reprezintă locul unde acţionează cianurile. care blocând citocromoxidaza întrerup reacţiile de oxidoreducere.Farmacologie . . mucoliticele desfac fibrele de mucină din secreţiile traheobronşice. Acţiunea medicamentelor la nivelul sinapselor Una din cele mai importante caracteristici ale sinapselor o reprezintă capacitatea lor de a suferi influenţe reglatoare externe. Unele medicamente acţionează direct asupra secreţilor glandulare – antiacidele gastrice. care conţin enzimele ce intervin în respiraţia celulară. Studiul mecanismului de acţiune a medicamentului permite: diferenţierea între acţiunile primare “acţiuni” şi evenimentele declanşate de acestea “efecte” (care reprezintă un complex de reacţii ce au ca rezultat efectul farmacologic global) posibiltatea de a obţine un medicament cu acţiune ţintită cu un anumit mecanism de acţiune diminuarea efectelor secundare asocierea medicamentelor ştiinţific în strategia terapeutică. neutralizează acidul clorhidric din sucul gastric.lizozomii: glucocorticoizii în concentraţii mari stabilizează membranele lizozomale protejându-le de agresiunea generatoare de inflamaţie contribuind la efectul antiinflamator şi la proprietăţile antişoc ale acestei clase de medicamente. Mecanismul de acţiune al medicamentelor Reprezintă preocuparea principală a farmacodinamiei. de exemplu heparina care inhibă factorii coagulării ce se găsesc în sânge. ca şi intervenţia sistemelor mesagere secunde Anumite substanţe acţionează în afara celulelor. inclusiv medicamentoase ceea ce face ca anumite funcţii să poată fi modulate (vezi detalierea în partea de farmacologie specială).mitocondriile.

de aceea efectul lor este scurt pentru că se elimină repede. astfel de medicamente se numesc antimetaboliţi şi se caracterizează prin aceea că există o asemănare foarte mare între structura lor chimică şi cea a substratului (metabolitului) normal. ● Purgativele şi diureticele osmotice – sunt substanţe care ajunse în mediul intern atrag apa. ● Substanţe utilizate ca şi chelatori . favorizând epurarea organismului. Medicamente ce acţionează prin mecanisme enzimatice Activitatea enzimatică poate fi influenţată prin mai multe mecanisme: ● inhibiţia enzimatică (aprotinina este inhibitor de tripsină şi kalicreină folosit în tratamentul pancreatitelor acute şi a stărilor de şoc.9 % şi ser glucozat 33% .Farmacologie a. ● Unele substanţe sunt folosite în tratamentul intoxicaţiilor cu rol de a absorbi substanţele toxice din conţinutul gastrointestinal (cărbunele activat).sunt soluţii fiziologice asigurând numai presiunea osmotică. AINS inhibă enzime producătoare de enzime). dar încorporează părţi anormale în produsul de sinteză (ex. Enzima funcţionează normal. respectiv blochează sistemele enzimatice ale bacteriilor). ● Substanţe de contrast utilizate pentru radiodiagnostic (sulfatul de bariu) ● Substanţe care modifică pH-ul local: antiacidele (carbonatul de calciu sau de magneziu) şi spermicidele (acidifică mediul intravaginal) ● Substanţe care denaturează specific proteinele: nitratul de argint (pentru cauterizarea plăgilor). unguentele ce absorb radiaţii ultraviolete). substituenţi de tipul soluţie cloruro-sodică 0. Mecanisme bazate pe acţiuni fizico-chimice simple ● Medicamente care acţionează formând un strat protector faţă de agenţii fizici sau chimici (unguentele cu silicon utilizate în industria chimică. realizând creşterea peristaltismului. ● Înlocuitorii de plasmă (sunt macromolecule cu rol în corectarea volemiei) pot fi: substituenţi de tip Dextran 40 sau 70 care sunt soluţii coloidale ce asigură presiunea osmotică şi cea coloid osmotică. respectiv a presiunii hidrostatice şi a filtrării glomerulare. detergenţii şi halogenii peroxizi folosiţi ca dezinfectanţi (care denaturează structura lipoproteică a membranelor. ● competiţia cu substratul enzimatic normal. b.captează ionii metalici şi se elimină odată cu ei (pentru intoxicaţia cu arsenic se foloseşte dimercaptopropanolul). .

transformând o informaţie aferentă (adusă de un mesager chimic) într-un răspuns celular. Au funcţie de traductori. ● Deplasarea coenzimei şi cuplarea cu apoenzima. Vitamina B 6 (piridoxina) este coenzimă în procesele legate de metabolizarea aminoacizilor. intranuclear (pentru triiodotironina) ● la nivel sinaptic. Vitamina B1 (tiamina) joacă rol de coenzimă în decarboxilarea alfa cetoacizilor la nivelul metabolismului glucidic.citosol (pentru hormonii steroizi). saturabil şi cu afinitate mare un ligant. pe care organismul nu le poate sintetiza şi pe care le procură. prostaglandinele) ● în interiorul celulei . Localizarea lor poate fi : ● pe suprafaţa celulei (acetilcolina. În diverse carenţe acestea trebuie înlocuite prin aport medicamentos întrucât sunt esenţiale pentru metabolism (de ex.Farmacologie sulfamidele au activitate antimicrobiană pentru că intră în competiţie de substrat cu acidul paraaminobenzoic şi îl înlocuiesc în sinteza microbiană de acid folic rezultând un produs fals. mai ales a triptofanului). Medicamente ce acţionează prin intermediul receptorilor Receptorii reprezintă macromolecule cu rol de transmitere a informaţiei în cadrul unui sistem biologic. Coordonarea activităţii celulare se efectuează în scop adaptativ şi se realizează prin semnale chimice date de substanţe biologic active reunite sub numele de .se formează complexe incapabile de a executa programul enzimei respective (anticoagulantele cumarinice deplasează vitamina K – ce are rol de coenzimă – de pe enzimele ce sintetizează protrombina şi alţi factori de coagulare). incapabil să mai asigure înmulţirea bacteriilor). Celulele din organism primesc şi transmit informaţii. Din punct de vedere chimic sunt molecule care leagă selectiv. Tipul receptorilor fiecărei celule este determinat genetic. Transmisia se efectuează printr-un hormon sau prin sisteme de cuplaj celular. Vitamina B 2 (riboflavina) are rol de coenzimă în unele etape enzimatice ale lanţului respirator. c. ● Unele vitamine joacă rol de coenzime. medicamentul se leagă pe enzimă în alt loc decât situsul de activitate. în mod normal. hormonii. producând o modificare a randamentului situsului de activitate. ● Efecte allosterice pe enzime. din alimentaţie.

Acest lucru este realizat de agonist care are o structură aproape identică cu cea a agonistului natural în ambele zone. Pentru ca molecula de medicament cuplată să declanşeze secvenţa procesului fiziologic pentru care este destinat receptorul. Medicamentele nu pot crea nici o funcţie nouă într-un organism. în urma cuplării receptorii îşi modifică structura spaţială şi repartiţia sarcinilor electrice.situs de activitate(eficacitate) şi să se producă stimulul. Van der Waals). 5 6 legătura dintre receptor şi mesagerul chimic trebuie să fie reversibilă. determinaţi genetic. 3.Farmacologie “mesageri primari” (hormoni. . receptorii fiind preformaţi. sistemul APUD) (21. În consecinţă: nu există receptori farmacologici. dar mai slabă ca cea a agonistului. 4. modificările produse (spaţiale şi electrice) duc la pierderea afinităţii pentru mesagerul chimic cu care s-a cuplat şi care părăseşte receptorul nemodificat (faţă de enzimă care odată cuplată cu substratul duce la modificarea structurii substratului). iniţiind o serie de evenimente celulare urmate de răspuns din partea celulei respective.broască”). 2. 43). neuromediatori sau hormoni locali. forţele intermoleculare sunt slabe (ionice. Sunt identici sau foarte asemănători cu agonistul la partea moleculei ce cuplează cu situsul de afinitate. Proprietăţile receptorilor 1. Antagonistul (blocant cu acţiune intrinsecă) este substanţa ce menţine blocat receptorul având şi acţiune intrinsecă. dar diferă de agonist la partea ce se leagă de situsul de activitate. punţi de hidrogen. se cuplează în anumite puncte numite situsuri deafinitate şi situsuri de activitate cu substanţe ce au o structură complementară din punct de vedere spaţial şi repartiţie a sarcinilor electrice (după modelul “cheie . ele putând stimula sau inhiba funcţiile pentru care este programat biosistemul respectiv. în mod normal receptorii sunt stimulaţi de celule ce au rol fiziologic: alte molecule pot stimula receptorii numai dacă configuraţia lor spaţială şi electrică este suficient de apropiată de cea a moleculelor fiziologice (medicamentele ce acţionează la nivelul receptorilor au o structură foarte asemănătoare cu aceste substanţe fiziologice. trebuie ca legătura dintre cele două componente să se realizeze secvenţial în succesiunea situs de afinitate .

radiaţiile pot provoca eliberarea din celule a unor substanţe active. că există mai multe stări funcţionale decât închis/deschis. Toate canalele au o structură proteică cu o anumită specificitate pentru anumiţi ioni. Fenomene puternice de eliberare pot provoca şi reacţiile antigen – anticorp. Agenţii care produc eliberarea direct a substanţelor active din depozitele celulare (fără intervenţia unor factori de tip imunologic) se numesc eliberatori. d. curarizantele pot provoca efecte nedorite în timpul anesteziei prin eliberarea de histamină cu producerea de bronhospasm şi hipotensiune arterială. determinând reacţii locale şi generale. care la rândul lor acţionează asupra receptorilor altor celule din vecinătate sau la distanţă. f. Astăzi se ştie. e. dar şi traumatismele.Substanţe cu acţiune relativ specifică prin formarea de legături covalente Compuşii organofosforici blochează covalent. cel puţin pentru unele tipuri de canale.Mecanisme de acţiune pe canale ionice Majoritatea medicamentelor blochează total sau parţial transportul ionic transmembranar al cationilor. De exemplu. eicosanoizilor). Există substanţe ce deprimă transportul transmembranar: blocante ale canalelor de Ca++ (nifedipina. efedrina este un simpaticomimetic care eliberază noradrenalina din terminaţiile neuronilor adrenergici. ireversibil colinesteraza pe când αneurotoxinele din veninurile de cobră se leagă de receptorii pentru acetilcolină blocând ireversibil transmisia neuromusculară. arsurile. verapamilul) blocante ale canalelor de Na+(chinidina) blocante ale canalelor de K+(clorpropramida blochează canalele de K +-ATP dependente) . diltiazemul.Farmacologie Transferul de informaţie de la receptor la celulă se realizează prin intermediul celui de-al doilea mesager (calea AMPc. Mecanisme bazate pe eliberarea unor substanţe active din depozitele celulare Stimularea unor receptori. fosfatidil .inozitol. Este posibil ca blocarea unui canal ionic să se facă de către substanţe ce se leagă în locuri diferite din structura canalului.

secundară. g.(picrotoxina) blocante ale mai multor canale. h. ciclofosfamida. De exemplu.Farmacologie blocante ale canalelor de Cl. dar şi asupra celulelor umane fiind astfel toxic în tratament îndelungat). Radicalii liberi de tipul ionului superoxid agresionează celulele determinând distrucţii tisulare. Medicamente ce acţionează prin cuplarea de radicali liberi. h.benefică (acţiunea uşor . Există şi substanţe farmacologic active care activează canalele ionice (muscimolul activează canalele de Cl-).medicamentele pot acţiona: . Tipuri de acţiune medicamentoasă În funcţie de anumite criterii există mai multe tipuri de acţiune: ● în funcţie de intensitate şi utilitate acţiunea poate fi: principală care poate avea o anumită intensitate şi pentru care medicamentul este utilizat în terapeutică. care poate fi: euforizantă a corticoizilor) .adversă (uscăciunea gurii după atropină). ● după modul de utilizare: . Medicamente ce acţionează direct pe aparatul genetic al celulei. de intensitate mai mică.specific pe farmacoreceptori (Vezi subcapitolul precedent) . Medicamente ce acţionează cu formare de ”pori” membranari În urma activării complementului se formează un complex care realizează un “por” la nivelul membranei celulare bacteriene.acţiune locală topică sau în tubul digestiv ● după selectivitate . În organism există substanţe endogene (vitamina E) care captează aceşti radicali. În intoxicaţii cu Amanita muscaria mecanismul este asemănător asupra celulei hepatice. bleomicinele A2 şi B2. modificând integritatea morfofuncţională (nistatinul acţionează astfel asupra ciupercii.

nespecific pe unele structuri ale materiei vii prin mecanisme fizico – chimice simple sau fizice simple.patogenică (interferă mecanismele fiziopatologice) . cefaleea etc). sex. variabilă în timp. . distribuţie.de substituţie (în terapia hormonală: insulina) (43). FACTORI CE INFLUENŢEAZĂ FARMACODINAMIA MEDICAMENTELOR Factorii care pot influenţa acţiunea farmacodinamică.simptomatică (acţioneză pe efecte: febra.indirect (aspirina prin inhibiţie enzimatică) ● după reversibilitate: ireversibil (rar) reversibil durează până la eliminarea sau inactivarea substanţei administrate. tip de metabolism. starea fiziologică sau patologică.direct pe receptori . tip de sistem nervos.etiotropă (etiologică). Anestezicele locale blochează transmisia impulsului nervos. timpul şi ritmul administrării temperatura ambiantă structura chimică doză parametri farmacocinetici (absorbţie. Acţiunea farmacodinamică depinde de : medicament: organism: specie. ● din punct de vedere terapeutic acţiunea poate fi: . intervin cu pondere diferită. Efectul se poate datora reacţiei acide sau bazice pe care o produce (antiacidele). sunt multipli. Alte condiţii calea de administrare. alimente sau alcool . greutate. concentraţie sanguină) interacţiuni cu alte medicamente. vârstă. probabil prin acţiune nespecifică de modificare a fluidităţii membranelor neuronale ● după mecanismul de acţiune: .Farmacologie . acţionează asupra cauzei bolii .

fenilefrina are un hidroxil lipsă ceea ce face ca faţă de adrenalină aceasta să aibă o acţiune pur α-stimulantă. este mai eficient faţă de acetilcolină pentru că. . În cazul inhibitorilor competitivi se păstrează asemănări între structura histaminei şi antihistaminicelor.efect Este stabilit faptul că există o relaţie directă între structură chimică (configuraţia chimică a medicamentelor) şi efectul farmacodinamic obţinut. Substituirea unor radicali face ca unele molecule să nu mai fie vulnerabile la acţiunea unor enzime. Unele medicamente deşi păstrează structura de bază. Metacolina care este un simpaticomimetic cu acţiune directă.Farmacologie Relaţia structură . introducând o grupare metilică în imediată apropiere a atomului unde acţionează AchE. Mici modificări în moleculă sunt capabile să influenţeze şi activitatea intrinsecă. acţiunea enzimei este blocată (fenomenul se numeşte împiedicare sterică : modificarea configuraţiei în zona în care acţionează enzima). De exemplu. efectele sunt diferite.

Farmacologie - Antihistaminicele H1 au în structură un lanţ foarte asemănător cu lanţul lateral al histaminei. anestezicele generale). Acest lucru a creat posibilitatea de a trece la sinteza dirijată a medicamentelor. structură diferită – acţiune asemănătoare (miorelaxantele.glicozizii cardiaci) structură asemănătoare .actiune diferită (ex: levo – dextronoradrenalina). Miorelaxantele reprezintă o clasă de medicamente care au structuri diferite. Antihistaminicele H2 au un nucleu identic sau foarte apropiat de nucleul imidazolic al histaminei (43). dar - efecte asemănătoare. Mici modificări operate în structura unui medicament pot duce la obţinerea de efecte farmacodinamice diferite. În concluzie. relaţia structură/acţiune poate fi abordată sub trei aspecte: structură asemănătoare – efecte asemănătoare (ex: nucleu ciclopentanoperhidrofenantrenic . .

sistemică: . un medicament poate avea acţiune: .Farmacologie Tabel: Relaţia structură-acţiune a diverselor grupe de medicamente Structura asemănătoare diferită + + + Efectul asemănător diferit + + + Grupa de medicamente Glicozizi Noradrenalina Anestezice. Efectul este direct proporţional cu : doza de medicament cantitatea de receptori disponibili afinitatea pentru receptori.terapeutică .o curbă hiperbolică cu convexitatea în sus -o curbă sigmoidă dacă înregistrarea este semilogaritmică Log doză-efect (log DE) înregistrare care permite detalierea datelor corespunzătoare dozelor mici şi cuprinderea unui domeniu de doze mai larg. miorelaxante Relaţia doză – efect Dozaeste cantitatea de medicament care produce un anumit efect din partea organismului. . Este o noţiune inseparabilă de cea de medicament. Acţiunea.locală . Înregistrarea grafică a relaţiei doză-concentraţie-efect realizează: . Reprezentarea în acest sistem de coordonate are avantajul că pentru diverse concentraţii ale unei substanţe curbele doză – efect sunt paralele (25). Aceasta poate fi reprezentată sub forma unei curbe într-un sistem cartezian: pe abscisă fiind trecută concentraţia cel mai adesea logaritmul zecimal iar pe ordonată efectul exprimat în procente.toxică. Relaţia dintre doza unei substanţe active şi efectul produs este o funcţie caracteristică pentru fiecare medicament. În funcţie de doză.

dar potenţă diferită. forma curbelor este aceeaşi. Când două medicamente acţionează asupra aceloraşi receptori. substanţa 2 – agonist parţial) Înregistrarea curbelor doză-efect este interpretabilă dacă este însoţită de prezentarea tuturor datelor expeirmentului (pe ce animal s-a lucrat. pe ce organ. Fig. la copii se exprimă în g/kg corp. TA). au aceeaşi eficacitate. 1997): A – curbe sigmoide pentru două substanţe care acţionează în acelaşi mod.Farmacologie Fig. forma curbelor se deosebeşte. Doza se exprimă în grame raportate la greutatea globală.agonist deplin. 8: Curba hiperbolică doză-efect (A) şi curba sigmoidă doză-efect (B) (după Stroescu. 9: Curbele log doză-efect (după Stroescu. B – curbele log doză-efect pentru două substanţe cu eficacitate diferită (substanţa 1. Lucru pe acelaşi organ poate da curbe diferite în condiţii asemănătoare dacă vrem să obţinem efecte diferite. valorile temperaturii. 1997). Când mecanismul de acţiune a două medicamente este diferit. condiţii de lucru. producând acelaşi tip de efect. . iar în cazuri deosebite (terapii antitumorale) raportarea se face pe m 2.

Indicele terapeutic sau factorul relativ desecuritate este raportul dintre DL50 şi DE50 : DL50/DE50 = IT Pentru ca un medicament să poată fi utilizat.doza medie care produce efect farmacodinamic la jumătate din indivizii trataţi . doza toxică care determină efecte toxice doza letală. ceea ce presupune o bună tolerabilitate. doza letală absolută DL100: doza care omoară toate animalele luate în lucru.Farmacologie ♦ Dozele în experiment se utilizează în studiul faramcologic (29): doza medie eficace DE50: cantitatea de medicament care provoacă la o specie animală efectul dorit al 50% dintre animale. prag) care produce un efect farmacodinamic studiat .doza maximă care reprezintă cea mai mare cantitate de medicament ce poate fi administrată fără a produce efecte toxice. doza letală medie DL50: doza de medicament care administrată unei specii animale omoară 50% din animalele de experienţă. În utilizarea clinică indicele terapeutic va rezulta din raportul: IT = DT50/DE50 . Latitudinea terapeutică reprezintă intervalul dintre doza minimă terapeutică şi doza maximă terapeutică fără a provoca efecte toxice. valoarea indicelui său terapeutic trebuie să fie mai mare de 10. ♦ Dozele în studiul clinic Din punct de vedere a intensităţii efectului se deosebesc: doza efectivă care produce un anumit efect farmacodinamic: doza minimă activă (liminară.

antagonice. existând bolnavi la care efectele adverse legate de doză apar la doze mai mici decât cele eficiente (de aceea dau intoxicaţii frecvente). . Tonicardiacele au indicele terapeutic foarte mic. Efectele interacţiunii medicamentoase pot fi : sinergice. Asocierile pot avea: ● avantaje : potenţarea efectului unuia sau mai multor medicamente diminuarea efectelor adverse tratarea concomitentă a mai multor cauze sau simptome la acelaşi bolnav utilizarea de doze mai mici cu diminuarea riscului terapeutic şi a costului tratamentului ● dezavantaje: scăderea sau anularea efectului terapeutic accentuarea efectelor terapeutice până la apariţia efectelor adverse sumarea efectelor adverse. Pentru aprecierea indicelui terapeutic real al unei substanţe trebuie să cunoaştem pe lângă DE50 şi DT50 şi curbele de eficacitate şi toxicitate în totalitatea lor. De ex: atropina are un indice terapeutic cu o mare marjă de siguranţă (de la 1mg până la valori mari în intoxicaţii). indiferente. Interacţiunea medicamentelor Interacţiunile mdicamentoase se pot utiliza cu scop terapeutic. În ultimul timp aceste valori (cronovariabile) au fost înlocuite cu “paliere de toxicitate”.Farmacologie Indicii terapeutici ai medicamentelor variază foarte mult. realizându-se asocieri medicamentoase care influenţează una sau mai multe acţiuni farmacodinamice ale substanţelor asociate.

Farmacologie Sinergismul: reprezintă accentuarea efectelor medicamentelor asociate care se traduc prin creşterea intensităţii. fenomene de sumare (adiţie) care apar la substanţele care acţionează asupra aceluiaşi substrat. ♦ Sexul Cercetările au arătat diferenţe de metabolizare şi în amplitudinea efectului medicamentos în funcţie de sex. fenomene de potenţare care apar la substanţe ce acţionează pe substraturi diferite. Efectul total este egal sau mai mic decât suma efectelor substanţelor asociate. cu alimentele sau cu aditivii alimentari. iar substanţele analgezice antipiretice de tipul aspirinei au efect mai bun. la sexul feminin morfina are o acţiune excitantă mai puternică. . Există două tipuri de fenomene sinergice. anularea sau inversarea efectelor substanţei asociate. dar în acelaşi sens.La copii: raportat la greutatea corpului metabolismul apei la copil este mai mare (la nou născut de 3-4 ori mai mare ca la adult). duratei şi a rapidităţii instalării efectului. De exemplu. Influenţe farmacodinamice ce ţin de organism ♦ Greutatea corporală Dozele se calculează în funcţie de greutatea corporală globală (greutatea medie a unui individ adult 70kg) sau la copii g/kg corp. cu alcoolul sau cu tutunul. Substanţele liposolubile care se vor acumula în ţesutul adipos trebuie administrate de regulă în cantităţi mai mari. Efectul asocierii este mai mare decât suma efectelor separate. ♦Vârsta Influenţează sensibil acţiunea medicamentelor: . Antagonismul se exprimă prin diminuarea. In afara interacţiunii dintre medicamente există posibilitatea ca acestea să interacţioneze cu substante auxiliare folosite la prepararea formelor farmaceutice.

numărul de neuroni este mai mic.v. < i. este mai sensibil la acţiunea farmacodinamică decât cel sănătos. < i.v. ficat.procaina. Funcţiile fiind deficitare (mai ales cele .m. dar tolerează mai bine alcoolul şi morfina. ♦ Calea de administrare Calea de administrare poate influenţa: calitatea acţiunii medicamentelor (tipul de acţiune) intensitatea acţiunii farmacodinamice (potenţa.c.La bătrâni: prezintă reacţii deosebite la medicamente datorită modificărilor degenerative. Intensitatea (potenţa)creşte în ordinea: oral < s. constatându-se deosebiri foarte mari la intervale foarte mici . efectul barbituricelor este mai mic. lidocaina: - În funcţie de calea de administrare latenţa unei acţiuni farmacodinamice creşte în ordine: i. Durata acţiunii este proporţională cu latenţa. plămân.Farmacologie gradul de maturare a funcţiilor SNC. rinichi şi a sistemului enzimatic vârsta la copilul mic este foarte importantă. latenţa şi durata de acţiune). care are diferite dereglări funcţionale. .sulfatul de magneziu: administrat oral este laxativ administrat sistemic este antispastic şi inhibitor al SNC administrată local (infiltraţii) are efect anestezic administrată sistemic are efect antiaritmic şi anticonvulsivant.c.m. < i. < s. Medicamentele pot avea acţiuni diferite dacă se administrează pe căi diferite: .< oral. ♦ Stările patologice Un organism bolnav. detoxifierea în ficat este mai mică.

La aceştia. dar nu au acţiune asupra temperaturii normale analgezicele îşi manifestă acţiunea în prezenţa durerii bronhodilatatoarele bronhoconstricţie digitalicele au un efect inotrop pozitiv. în timp ce substanţele care se absorb intestinal vor avea absorbţia întârziată. iar timpul de contact al medicamentelor cu mucoasa digestivă este redus. sunt mai active decât la normali. Uremicii au o sensibilitate crescută la tiopental – inducţia anesteziei generale apare la doze de două ori mai mici decât la normali. Unele medicamente acţionează numai dacă există o stare patologică şi anume asupra unor funcţii dereglate: antipireticele scad febra. numai dacă miocardul este insuficient tranchilizantele sunt active în stări de hiperexcitabilitate. ♦ Momentul administrării medicamentelor Momentul administrării medicamentelor poate influenţa absorbţia cât şi acţiunea acestora inclusiv cea locală. Stările emotive produc spasm piloric ceea ce determină stagnarea medicamentelor în stomac şi trec în sânge în cantitate mai mare. sunt active numai la persoane care prezintă Diferite stări patologice pot modifica acţiunea farmacodinamică a multor medicamente: scade efectul medicamentelor administrate oral atunci când tranzitul este accentuat. Colimicina la această categorie de bolnavi produce tulburări neuropsihice grave. Ciroticii suportă greu morfina. Bolnavii cu ATS cerebrală avansată pot face accidente vasculare după administrarea medicamentelor antihipertensive la doze neadecvate. Bolnavii cu insuficienţă hepatică au o capacitate diminuată de sinteză a proteinelor. care acţionează prin blocarea sintezei hepatice a protrombinei. farmacocinetica medicamentelor poate fi modificată ceea ce va determina efecte toxice mai frecvente şi mai grave.Farmacologie matabolice sau de epurare). putând intra în comă. anticoagulantele cumarinice. Corticoizii au acţiune farmacodinamică în funcţie de ritmul .

Administrarea medicamentelor trebuie corelată şi cu bioritmurile (vezi capitolul de cronofarmacologie). Acest fapt se datorează reactivităţii deosebite a organismului uman faţă de acţiunea medicamentelor. iar dependenţa fizică este caracterizată de apariţia unor simptome de gravitate variabilă ce constituie aşa numitul sindrom de abstinenţă. timpul optim pentru admnistrarea lor este dimineaţa între orele 6 şi 8. fie a unei sensibilităţi naturale. REACTIVITATEA INDIVIDUALĂ LA MEDICAMENTE Practica a demonstrat că administrarea unui medicament în doze egale la diferiţi indivizi. Ea poate fi o toleranţă înnăscută sau dobândită şi în acest din urmă caz poartă numele de obişnuinţă şi constă în diminuarea treptată a efectelor unei substanţe administrată în mod repetat. Tahifilaxia este fenomenul care constă în diminuarea până la dispariţie a efectului unui medicament administrat repetat în intervale scurte de timp. fie a . Obişnuinţa este în general un fenomen reversibil care dispare dacă se întrerupe administrarea drogului pentru un timp. chiar în condiţii asemănătoare nu provoacă întotdeauna efecte similare. Administrarea hormonilor feminini este deasemenea corelată cu ritmul circamensual (2). Dependenţa apare la unele medicamente şi este de două feluri: fizică şi psihică. Acest fenomen poate fi consecinţa. Se deduce astfel că drogul se integrează în anumite procese celulare sau subcelulare constituind în mod obligatoriu o verigă necesară pentru asigurarea funcţiilor normale ale organismului. care se instalează la suprimarea drogului. Se cunoaşte tahifilaxia provocată de efedrină care este explicată printr-un dublu mecanism: epuizarea rezervelor de mediator chimic şi acţiune directă la nivelul receptorului. Printre modificările particulare care pot apare la administrarea medicamentelor cităm: toleranţa este consecinţa unei sensibilităţi reduse sau a lipsei de sensibilitate a organismului la unele acţiuni ale medicamentelor. Idiosincrazia constă în declanşarea unor reacţii particulare ale organismului obţinute prin exagerarea unor efecte cunoscute sau prin apariţia unor efecte deosebite. Dependenţa psihică constă în necesitatea psihică imperioasă de a administra drogul.Farmacologie circadian.

fie acumulării medicamentului. fapt care face ca biotransformările şi eliminarea medicamentului să fie încetinită sau chiar împiedicată.Farmacologie sensibilizării la droguri. în urma administrării sale repetate. de exemplu) se datorează efectului placebo. Astfel s-a stabilit că peste 30% din efectele unor medicamente (tranchilizante. Acesta este de obicei constituit de o substanţă lipsită de acţiune terapeuitică însă într-o formă de prezentare identică cu cea a medicamentului experimentat cu care este administrat concomitent la loturi de bolnavi care nu sunt informaţi asupra diferenţei dintre preparate. În unele cazuri este vorba de o deficienţă a funcţionării anumitor organe. fie a sumării efectului în timp. Din această cauză pentru a evalua efectul real al drogurilor independent de factorii psihici. Cumularea constă în amplificarea efectelor unui medicament chiar până la fenomene toxice. Uneori cauza acestor fenomene poate fi de natură genetică. s-a imaginat aşa numitul placebo. adică autosugestiei bolnavului. . capitol în care vor fi prezentate mai pe larg aceste aspecte. La oameni reacţiile psihice care pot interveni pe parcursul evoluţiei unei boli pot modifica semnificativ efectele farmacologice.

zone geografice evoluţia reacţiilor adverse corelată cu consumul medicamentelor a pacientului. Dobrescu arată că farmacoepidemiologia este ramura corespondentă aplicativă a farmacotoxicologiei cu două funcţii principale una profilactică şi una de combatere. La acestea se adaugă suferinţele reprezentate de efectele advese ale medicamentelor.Farmacologie CURS 3 Farmacoepidemiologia DEFINIŢIA Farmacoepidemiolgia este o ramură nouă a farmacologiei care se ocupă cu studiul administrării şi al efectelor medicamentelor în studii populaţionale mari (14). grupe de vârstă. În 1981. Obiectul de studiu este reprezentat de: tipurile şi tendinţele reacţiilor adverse pe grupe de medicamente. . OBIECTUL FARMACOEPIDEMIOLOGIEI Farmacoepidemiologia oferă date care să permită o evaluare cât mai bună a raportului beneficiu/risc pentru fiecare drog şi pacient în parte. trebuie să cunoască foarte bine efectele medicamentelor pe care le prescrie să evalueze efectele terapeutice dar şi pe cele nocive şi deasemenea va trebui să ţină cont de modificarea acestor efecte de către starea clincă care constituie o adevărată patologie medicamentoasă. Terapeutul. Prescrierea de medicamente trebuie să realizeze o evaluare mai bună a raportului beneficiu/risc pentru fiecare medicament şi pacient în parte.

după Organizaţia Mondială a Sănătăţii. comportament factori favorizanţi: supradozarea relativă sau absolută asocieri de medicamente cu interacţiuni posibile asocieri cu unele alimente alţi factori naturali (geografici. orice reacţie dăunătoare ce apare întîmplător în cursul unui tratament cu medicamentul respectiv administrat în doza obişnuită folosită la om. În concluzie. Procesul epidemiologic medicamentos este determinat de anumiţi factori: factori determinanţi: izvorul epidemiogen (medicamentul cu structura sa chimică care-I imprimă un anumit profil advers) populaţia receptivă. PROCESUL EPIDEMIOLOGIC MEDICAMENTOS Procesul epidemiologic medicamentos este reprezentat de totalitatea fenomenelor patologice şi a tulburărilor economico – sociale care se manifestă în rândul unei populaţii afectate de aspectele farmacotoxicologice ale unui medicament. iar de la epidemiologie metodele de studiu. farmacoepidemiologia îşi împrumută obiectul de studiu de la farmacologia clinică. urmărind împiedicarea apariţiei tulburărilor farmacotoxicologice elaborarea de măsuri şi metode pentru întreruperea şi diminuarea procesului epidemiologic formularea legilor generale ale procesului epidemilolgic medicamentos (14). climatici) factori economico sociali (14) REACŢIILE ADVERSE MEDICAMENTOASE Câmpul caracteristic de preocupare a farmacoepidemiologiei este studiul reacţiilor adverse la medicamente. reactivitate. cu particularităţi dependente de factori genetici.Farmacologie studierea şi elaborarea de măsuri. Reacţia adversă medicamentoasă reprezintă. Organizaţia Mondială a Sănătăţii utilizează următorii termeni referitori la reacţiile adverse: .

dar care poate fi explicat şi prin boli concomitente sau prin alte tratamente. cuprinzând şi modificări paraclinice. cuprinzând şi modificări paraclinice. Reacţie adversă probabilă: un eveniment clinic cuprinzând şi tulburările paraclinice aferente cu succesiune temporală legată sugestiv de administrarea medicamentului. Reacţie adversă posibila : un eveniment clinic.Farmacologie Reacţie adversă sigură: un eveniment clinic (ce cuprinde şi modificările paraclinice aferente). . Pot să lipsească sau să fi neclare informaţii despre întreruperea administrării Reacţie adversă improbabilă: un eveniment clinic. cu o succesiune temporală posibil legată de administrarea medicamentului. Evenimentul trebuie să fie bine definitivat farmacologic sau fenomenologic. folosind dacă este nevoie readmnistrarea. după administrarea medicamentului şi care nu poate fi explicat prin boli asociate sau terapii concomitente. 2. raportat ca fiind efect advers. Reacţii adverse de tip I 1. care face ca o relaţie cauzală să fie improbabilă şi în care o explicaţie plauzibilă poate fi oferită de alte medicamente. Readministrarea nu este necesară pentru această definiţie. dar exagerată la administrarea unui medicament în doze terapeutice. ce apare într-o relaţie temporală foarte sugestivă. Reacţie adversă condiţionată/neclasificată : un eveniment clinic. care este improbabil determinat de alte afecţiuni sau terapii şi care prezintă un răspuns clinic convenabil la sevraj. Sunt reacţii ce rezultă din acţiunea farmacologică normală. Pot apărea trei categorii de pacienţi: cei neobişnuit de susceptibili la acţiunea medicamentului. Răspunsul la întreruperea administrării este plauzibil. Reacţie adversă neevaluabilă/neclasificabilă : un raport sugerând o reacţie adversă. dar pentru care sunt esenţiale mai multe date în vederea evaluării corecte sau informaţiile sunt încă examinate. dar care nu poate fi judecat deoarece informaţiile sunt insuficiente sau contradictorii şi nu pot fi suplimentate sau verificate. substanţe chimice sau boli asociate. cu o relaţie temporală faţă de administrare. cuprinzând şi modificările paraclinice aferente.

Este dificil a incrimina medicamentele în apariţia diferitelor reacţii secundare. Deşi incidenţa şi morbiditatea sunt deobicei mici.000 decese cauzate de reacţii adverse anual efortul financiar pentru reducerea riscurilor medicamentoase este uriaş .20% dintre toţi pacienţii dezvoltă o reacţie adversă. pe baza cunoştiinţelor anterioare despre farmacologia medicamentului respectiv. a permis efectuarea de studii controlate ce urmăresc dacă efectul advers studiat apare mai frecvent la populaţia expusă decât la cea neexpusă. Sunt deobicei dependente de doză (frecvenţa lor creşte cu numărul dozei. Sunt reacţii complet aberante. prin modelele oferite. Au incidenţă şi morbiditate ridicată. 4. dar au o capacitate redusă de a-l metaboliza sau a-l excreta (la care apare un nivel anormal de crescut de medicament). Există numeroase studii care arată importanţa iatrogeniei medicamentoase: Reacţiile adverse medicamentoase reprezintă 15% din totalul bolilor. neanticipate de acţiunile farmacologice cunoscute ale unui medicament atunci când este administrat în doze terapeutice. Sunt deobicei imprevizibile. Nefiind legate de doză. 3. 10 .8% din internările în spital sunt cauzate de o iatrogenie medicamentoasă. de aceea se impune studiul lor la grupe populaţionale mari. 1 .Farmacologie pacienţii care au primit o doză mai mare de medicament decât se administrează în mod obişnuit.38). iar dintre acestea 2 -12% se soldează cu deces apariţia efectelor adverse prelungeşte perioada spitalizării la cel puţin 10% din pacienţi În SUA se înregistrează 140. pentru aceasta este obligatorie sistarea completă a administrării medicamentului ex: hipertermia malignă la anestezice (36. Sunt previzibile. Reacţii adverse de tip II 1. 3. dar mortalitate mică (hemoragia la anticoagulante). mortalitatea este ridicată. nefiind observate în cursul programelor convenţionale de screening toxicologic şi farmacologic. Farmacoepidemiologia. 5. 4. pacienţii care au primit o doză convenţională de drog. 2. nu sunt ameliorate de scăderea ei. iar diminuarea dozei ameliorează simptomele).

3. . Studii caz – martor În cazul bolilor rare. studiille – cohortă. Populaţie studiată Eşantion Factor de risc prezent Factor de risc absent Boală Absenţa bolii Absenţa bolii Boală Prezent Viitor Fig.Farmacologie practic orice medicament poate produce reacţie adversă letală (14). 2. fără perioadă de urmărire. necesitând mii de pacienţi pentru identificarea factorilor de risc. Studii transversale Aceste studii analizează prezenţa unei situaţii într-o populaţie la unanumit moment. Faţă de studile cohortă măsurătorile se fac toate odată. 12: Studiu prospectiv de tip cohortă. TIPURI DE STUDII CLINICE FOLOSITE ÎN FARMACOEPIDEMIOLOGIE În studiul epidemiologic se folosesc următoarele tipuri de studii: 1. cât şi studiile transversale sunt scumpe. Se mai numesc studii de prevalenţă sau de supraveghere. fară nici o referire la trecut sau intenţia de a urmări în viitor. Există două tipuri de studii – cohortă: prospective în care cercetătorul defineşte eşantionul şi măsoară factorii de risc înainte să apară orice efect retrospective în care cercetătorul defineşte eşantionul şi colectează date despre factorii de risc după ce au apărut efectele. Studii de tip cohortă O cohortă reprezintă un grup de subiecţi urmăriţi împreună în timp.

a varietăţii formelor farmaceutice de administrare şi a preţului de cost convenabil. când formulează un diagnostic. deci. are mai multe posibilităţi de tratament. dar cel mai adesea recurge la tratamentul cu substanţe medicamentoase. iată câteva ilustrări: folosirea de medicamente toxice sau cu efect aditiv atunci când sunt disponibili agenţi mai siguri (barbiturice în loc de benzodiazepine) folosirea unui medicament care nu este de loc necesar (antibiotice în infecţii virale necomplicate) .Farmacologie În timp ce studiile cohortă urmăresc în timp persoanele cu risc pentru a vedea cine face boala. Studii experimentale Studiile experimentale sunt studii de tip cohortă în care cercetătorul “manipulează” factorul studiat şi observă efectul asupra unui rezultat. studiile caz martor sunt în general retrospective. care prezintă avantaj sub aspectul eficacităţii. iar studiile transversale privesc un singur moment în timp. PRESCRIEREA RAŢIONALĂ A MEDICAMENTELOR Oricât de multă farmacologie ar şti un medic.-1960. familia sau personalul mediu spitalicesc se însărcinează cu aplicarea farmacoterapiei. aceasta rămâne fără valoare dacă nu se reflectă în calitatea reţetelor pe care le prescrie. bolnavul însuşi. Medicul. doza şi durata de tratament. în rest.martor este descoperirea relaţiei dintre thalidomidă şi malformaţiile membrelor observate la copiii născuţi în Germania îhtre 1959. Cu excepţia urgenţelor în care medicul administrează direct medicamentul bolnavului. 4. Apare. În procesul de formulare medicul trebuie să ţină seama de două aspecte esenţiale relaţiile risc / beneficiu şi cost / beneficiu. doza şi modul de administrare Această indicaţie scrisă. Un exemplu clasic de studiu caz . prin care se cere prepararea sau eliberarea unor medicamente şi în care se arată modul. constituie REŢETA (prescripţia. Greşelile de prescriere sunt atât prin lipsă cât şi prin exces. indispensabilă necesitatea ca medicul să indice în scris substanţele sau specialităţile farmaceutice care trebuiesc utilizate. ordonanţa) medicală (29).

cererea particulară pentru un anumit medicament din partea pacientului şi acceptarea de către medic. care de fapt este cel mai responsabil în monitorizarea terapiei: incapacitatea medicilor de a se documenta permanent cu privire la date noi esenţiale despre riscurile şi beneficiile administrării de medicamente. în opoziţie faţă de datele ştiinţifice. precauţii necesare la diferite categorii de bolnavi. Există studii care au demonstrat efectul pozitiv al programelor educaţionale asupra practicilor de prescriere. dar nonprofitabile. urmate de înregistrarea şi raportarea lor. Printre factorii care sunt responsabili de prescrierea suboptimă. acţiune exagerată de promovare a anumitor medicamente ale unor companii. activitate inregistrată în cadrul farmacovigilenţei. chiar dacă acesta nu este justificat ştiinţific. . contraindicaţiile. depistarea precoce şi diagnosticul corect al reacţiilor adverse.activitate de profilaxie care implică: profilul advers al fiecărei substanţe.Farmacologie folosirea de medicamente ineficiente intr-o anumită afecţiune (vasodilatatoare în demenţa senilă) folosirea de medicamente costisitoare în loc de echivalentul lor mai ieftin (cefalosporine cu spectru larg pentru infecţii uşoare) continuarea unei terapii de lungă durată când aceasta nu mai este necesară (folosirea mai mult de patru luni a unor agonişti H2) (14). subpromovarea de substanţe foarte eficiente. enumerăm factori ce ţin de medic. farmacoepidemiologia are două forme de activităţi: . factori ce ţin de destinatar (pacient). În concluzie. simple erori de omisiune. Medicul va trebui să ţină seama de afirmaţia lui Hipocrat “ ori aplici corect un procedeu terapeutic ori nu-l mai recomanda”.activitate de combatere a fenomenelor farmacotoxicologice ce are două aspecte : . factori ce ţin de farmacist şi nu în ultimă instanţă de relaţia medic – farmacist – pacient. Enumerăm câţiva factori ce ţin de medic. încrederea exagerată în experienţa clinică. protocoale terapeutice depăşite (14).

Bruguerolle şi colab. Bioritmul este alcătuit din următoarele elemente: amplitudinea (intensitatea) perioada . 19) CRONOFARMACOLOGIA 1. dar primele ipoteze şi încercări au fost datorate. Friedman si Walker. 19) INTERACȚIUNI MEDICAMENTOASE (vezi lp nr. ci şi de momentul administrării drogului. care sunt mai toxice la ora 12 oo.intervalul unei oscilaţii complete frecvenţa . . 2. chimici. ISTORIC Cronofarmacologia a fost introdusă ca o categorie epistemologică în 1960 de către Halberg. acetilcolina. lui Virey. oxotremorina. SCOPUL CRONOFARMACOLOGIEI Bioritmurile sunt considerate mecanisme prin care organismele pot măsura timpul şi spaţiul. a stabilit că fenobarbitalul la aceleaşi rozătoare prezintă şi o cronotoxicitate circanuală cu un vârf în ianuarie. DEFINIŢIA. au stabilit că substanţele colinomimetice. DOMENIUL DE STUDIU. Sunt adevărate ceasornice biologice cvadri sau pluridimensionale. în 1988. fiziopatologici. în 1972.poziţia începutului oscilaţiei faţă de punctul de origine.numărul de perioade pe unitatea de timp faza . FARMACOVIGILENŢA (vezi lp nr. Halberg şi colaboratorii săi stabilesc (în studiile din 1954 – 1959) că toxicitatea acută a drogului administrat este influenţată nu numai de factorii fizici. fiziostigmina experimentate pe şoarece sunt mai toxice la ora 24oo decât agenţii colinolitici atropina sau scopolamina.Farmacologie aplicarea tratamentului adecvat (14).o armonică sinusală sau oscilaţie de relaxare. Orice ritm poate fi schematizat printr. Acrofaza este măsură a timpului de la un punct de referinţă până la punctul cel mai înalt al ritmului.. în 1814.

Ritmurile biologice reprezintă adaptări ale fiecărei specii la mediu. Ritmurile circadiene şi circanuale. generând ritmurile circadiene şi circanuale. cât şi de antrenarea orologiilor biologice centrale. Cronofarmacologia studiază: efectele medicamentelor raportate la timpul biologic ce se referă la “ceasurile organismului” şi organizarea lor. chimici sau toxici (medicamente. conform cronofarmacocineticii şi cronesteziei sale (2). alimente). influenţele exercitate asupra constantelor ce definesc bioperiodicitatea endogenă. traduse direct prin indicii matematicii proprii. distribuţia. cronestezia studiază modificările temporale ale susceptibilităţii biologice care include pe cele ale receptorilor celulelor ţintă sau ale organelor.Farmacologie Ritmurile biologice au următoarele proprietăţi: originea genetică (cronogenetică). precum şi alte modificări periodice ce duc la răspunsuri ale organismului la stimuli fizici. Pentru a evidenţia mai bine modificările determinate de medicamente se pot obţine date legate de : cronofarmacocinetică ce implică studiul modificărilor temporale în absorbţia. . adică a farmacodinamiei sale. ale permeabilităţii membranare etc. care variază continuu. cu alte cuvinte variaţiile temporale ale modului de acţiune a medicamentului. specificitatea parametrilor în raport cu structura considerată. reprezintă fenomene frecvente şi unele cu manifestări caracteristice. dependenţa de mediul extern şi intern. metabolismul şi eliminarea unui drog şi precizând impactul orei de administrare asupra biodisponibilităţii. persistenţa în absenţa semnelor şi informaţiilor temporale aduse prin sincronizatorii (Zeitgeberii) exogeni. Scopul cronofarmacologiei este de a studia variaţiile dependente de timp ale farmacologiei în vederea optimizării utilizării lor cronoterapeutice. Cronergia reprezintă studiul modificărilor ritmice ale răspunsului organismului la efectul total – pozitiv şi negativ – al unui drog.

. filtrarea glomerulară. prin folosirea unor doze cât mai mici de substanţă activă. Prin monitorizarea acestora va fi realizată interferenţa farmacologică oscilantă sub forma de “cronobiotice” ori “cronizatori” (2).pe de o parte.pe de altă parte. în ceea ce priveşte eficacitatea unor agenţi terapeutici şi riscul pentru manifestarea unei stări de toxicitate. Diferenţele înregistrate printre subiecţii umani normali. Idealul ar fi găsirea unei “pilule cronobiotice” care să corecteze bioritmurile alterate ca mecanisme fiziopatologice prezumtive ale bolii. cronoterapeutica încearcă să biooptimizeze efectul medicamentelor: . Farmacogenomicastudiază impactul unor trăsături fenotipice ereditare în farmacologie şi toxicologie.Farmacologie BIOOPTIMIZAREA MEDICAŢIEI presupune obţinerea unei acţiuni curative şi a unei toleranţe biolgice maxime cu reacţii adverse şi toxicitate minime în raport cu momentul administrării medicamentelor. care să fie cât mai “cronoeficiente” când sunt date într–un anumit context biologic temporal (“homeopatizarea terapiei”) sporind cronotoleranţa. precum şi ale receptorilor şi transportorilor specifici. urmăreşte analiza locilor implicaţi în metabolizarea . Folosind astfel medicamentele se obţine o eficienţă maximă la doze minime “homeopatice” sau toleranţă maximă la doze mari. adică să diminueza toxicitatea. IN CONCLUZIE. sunt cauzate de existenţa mai multor alele care codifică enzime deosebite prin activitatea lor metabolică. Aceste constituţii sunt denumite polimorfisme genetice. FARMACOGENETICA DEFINIŢII Farmacogeneticastudiază variaţiile interindividuale ale enzimelor implicate în metabolizarea medicamentelor. fluxul respirator). să se poată administra doze unice ridicate (în terapia neoplazică) la ore la care efectele secundare sunt mult diminuate. Se avansează deja conceptul de CHRONOM al unei variabile bioritmice (presiunea sanguină.

Genele care codifică sinteza acestor enzime pot fi normale sau modificate sub acţiunea unor mutaţii. însoţite chiar de pierderea bolnavului prin apnee. pot apare efecte secundare prin produşi intermediari toxici. aceste enzime de rezervă care controlează transformarea medicamentelor şi/sau a unor produşi intermediari. uneori foarte grave. sinteza unei enzime atipice care determină fenomene similare celor amintite mai sus. hemoliză prelungită. denumite enzimopatii. în cazul în care enzima atipică induce o cale de metabolizare anormală. c. sinteza unei enzime noi. b. Asemănător fenomenului de inducţie – represie descris de Jacob şi Monod în cadrul reglării adaptative a expresiei genelor la procariote. Aceste anomalii enzimatice se caracterizează prin: a. cu reacţii toxice la doze normale. calitative sau cantitative. ale receptorilor şi transportorilor. . având drept consecinţă apariţia unor deficite enzimatice înnăscute. sinteza insuficientă a enzimei care determină ca efectul agentului farmacologic să apară la doze mai reduse. măsurile de reanimare pot fi ineficiente. methemoglobinemie etc (38). ale fenomenului de inducţie – represie enzimatică după administrarea unor medicamente. care determină lipsa efectului farmacologic la doza uzuală. Farmacogenomica este ramură a farmacogeneticii. generând tendinţa de supradozare. au o sinteză calitativă şi cantitativă condiţionată de prezenţa medicamentului în organism. în astfel de cazuri. Pentru medicul practician neavizat de manifestările clinice. ştiinţă de graniţă care are obiect de studiu variaţiile genetice interindividuale ale enzimelor implicate în metabolizarea medicamentelor. activă în degradarea medicamentului. trebuie precizat că. anormale. acesta din urmă având rol inductor. Interrelaţia dintre efectul terapeutic al medicamentului şi substratul genetic individual se exprimă la nivelul metabolizării acestuia prin intermediul enzimelor inductibile „drog – metabolizante”.Farmacologie medicamentelor cu scopul identificării alelelor care afectează eficacitatea medicamentelor sau determină o reacţie adversă la un anumit medicament (38).

. Răspunsurile diferite la droguri pot fi determinate de: − diferenţe în rata metabolizării drogului controlate de o enzimă.2 milioane sunt afectaţi de reacţiile adverse la medicamentele prescrise . un alt studiu efectuat în Statele Unite estimează că anual peste 100. până la apariţia de reacţii adverse sau la interacţiuni între medicamente atunci când sunt utilizate mai multe medicamente simultan. Variaţiile individuale pot merge de la absenţa răspunsului la un agent farmacologic. − boala poate fi un amestec de subtipuri diferite cu mecanisme de producere şi metabolisme diferite.000 de pacienţi mor. Un studiu din Marea Britanie sugerează că una din cinsprezece spitalizări sunt datorate reacţiilor adverse medicamentoase (48). Variaţia individuală a răspunsului la medicamente este o problemă clinică deosebit de importantă. Consecinţele clinice variază de la un uşor disconfort până la simptome severe sau chiar exitus. interacţiunilor Distribuţia pacienţilor în funcţie de răspunsul la medicamente şi de genotipul receptorilor se poate explica astfel: − în grupul de pacienţi refractar la tratament majoritatea prezintă variante mutante ale receptorilor. iar 2.Farmacologie EFECTUL POLIMORFISMELOR GENOMULUI UMAN ASUPRA RĂSPUNSULUI LA DROGURI Agenţii farmacologici sunt mai eficienţi pentru unii oameni decât pentru ceilalţi. − molecula receptor de care se leagă drogul poate avea afinităţi diferite datorate polimorfismelor genice. efect farmacologic extins reacţii adverse medicamentoase absenţa activării prodrogului toxicitate medicamentoasă creşterea dozei eficiente metabolizarea prin căi alternative exacerbarea medicamentoase.

Tabelul 7: Frecvenţa răspunsului ineficient sau refractar la medicamente (Wolf. după cum se observă din următoarele exemple: Răspunsul la tratamentul cu tacrine la pacienţii cu maladia Alzheimer în funcţie de genotipul lor ApoE: pacienţii cu alele ApoE 2/3 au un răspuns de 4 ori mai puternic la tacrine faţă de pacienţii cu alele ApoE 4 (13). 2000) Clasa de medicamente Inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei Inhibitori ACE Beta blocante Antidepresive triciclice Inhibitori de HMG reductază Agonişti beta 2 Răspuns ineficient sau refractar 10 – 25 % 10 – 30 % 15 – 25 % 20 – 50 % 30 – 70 % 40 – 70 % câteva clase de Co Variaţiile genei implicate în metabolizarea drogului sunt responsabile pentru apariţia următoarelor grupuri de indivizi: − indivizi cu metabolism lent. majoritatea pacienţilor prezintă varianta normală. − indivizi cu metabolism normal.Farmacologie − în grupul cu răspuns slab la tratament. − în grupul pacienţilor cu răspuns bun. Răspunsul la pravastatin la pacienţii aterosclerotici în funcţie de genotipul lor CETP: pacienţii aterosclerotici cu genotip B 1/B1 pentru gena CETP (proteina de transfer a esterilor colesterolului) au un prognostic mai rezervat. care prezintă două copii ale genei. predomină variantele cu hiperexpresia receptorilor. Studii recente arată că genotipul contribuie la răspunsul diferenţiat la medicamente. evidenţiat prin scăderea diametrului mediu al lumenului în decurs de un an comparativ cu . care prezintă mai mult de două copii ale genei (amplificare genică) ceea ce produce nivele înalte de expresie ale enzimei. care prezintă o mutaţie ce inactivează gena. − indivizi cu metabolism rapid.

în funcţie de genotipul CYP2 C19: efectul diferenţelor genetice a metabolizării omeprazolului asupra ratei de vindecare a infecţiei cu Helicobacter pylori şi a ulcerului peptic la pacienţii japonezi cu alele mutante pentru gena CYP2 C 19 care determină un status mai sărac al metabolizării. cu variante alelice care produc mai puţină enzimă nu au răspuns la tratament.Farmacologie pacienţii cu genotip B1/B2 şi B2/B2. Tratamentul cu inhibitori ai ALOX 5 la pacienţii astmatici şi genotipul lor ALOX 5: pacienţii cu alelele ALOX 5 ale genei 5-lipooxigenazei care asigură producţia normală a enzimei au răspuns bine la tratamentul cu inhibitorii ALOX 5 (inhibitori ai leucotrienelor) în timp ce 6% din pacienţi. Pravastatinul ameliorează prognosticul doar la pacienţii cu genotipul B1/B1 (22). Un alt factor important este reprezentat de diferenţele etnice în răspunsul la droguri. Tratamentul cu omeprazol al infecţiei cu Helicobacter pylori la pacienţii ulceroşi. Agenţii antihipertensivi au rate diferite de eficacitate la diferite grupuri etnice (24): în general. au cele mai mari rate de vindecare. chinezii sunt mai sensibili la betablocantul propranolol. orientalii necesită. în ceea ce priveşte frecvenţa cardiacă şi tensiunea arterială. probabil datorită unei doze efective mai mari decât la pacienţii cu metabolism rapid sau intermediar. doze mai mici de droguri psihotrope (săruri de litiu. . antihipertensive. negrii răspund mai bine la diuretice decât la betablocante în cazul monoterapiei. Răspunsul la albuterol la pacienţii astmatici în legătură cu genotipul receptoriilor beta-2 adrenergici: copiii astmatici cu genotipul Arg/Arg în poziţia 16 a genei receptorului beta-2 adrenergic au un răspuns mai bun la albuterol (bronhodilatator) decât copiii cu genotipurile Arg/Gly sau Gly/Gly . decât caucazienii. neuroleptice) decât caucazienii (24). în general. Aceasta pledează pentru existenţa unor subtipuri de astm cu importanţă în răspunsul la medicamente .

Polimorfismele funcţionale apărute în oricare dintre aceste gene poate duce fie la lipsa efectului terapeutic. ibuprofen. molecule de transport sau factorii de semnalizare celulară. fie la exacerbarea sa.5% din scandinavieni Tolbutamidă. 1997): Citocrom P450 (oxidare): CYP2D6 slab metabolizatori 6% din caucazieni 2% din afro-americani 1% din orientali Codeină. nortriptilină. Cele mai uşor exploatabile polimorfisme sunt cele implicate în metabolizarea medicamentelor. N-Acetyl transferază . diazepam. omeprazol: (acetilare) Slab metabolizatori 60% din albi. 60% din afro-americani 20% din orientali IDENTIFICAREA VARIANTELOR GENETICE ASOCIATE CU DIVERSE REACŢII ADVERSE MEDICAMENTOASE Mult mai aproape de aplicarea clinică se află determinarea variantelor genetice care afectează eficienţa agentilor farmacologici uzuali. pot fi indicatori importanţi ai răspunsului clinic. Prezenţa polimorfismelor în oricare din genele care codifică receptorii medicamentelor. dextrometorfan Metabolizatori ultra-rapizi: 20% din etiopieni 7% din spanioli 1. warfarină: CYP2C19 slab metabolizatori 23% din orientali 4% din caucazieni Mefenitoină.Farmacologie Tabel 8: Cele mai frecvente polimorfisme farmacogenetice ale enzimelor drogmetabolizante umane (Weber.

Citocromul P450 CYP2D6 Citocromul CYP2D6. . Variabilitatea genetică a nivelului de expresie şi a funcţiei acestor enzime afectează major eficienţa medicamentelor.Farmacologie Exemplificăm cu câteva din cele mai frecvente polimorfisme farmacogenetice ale enzimelor drog-metabolizante umane care pot duce la apariţia de reacţii adverse: Citocromul P450s Citocromul P450s reprezintă o familie poligenică de enzime localizată predominant hepatic. Polimorfismele afectează nu numai disponibilitatea agentului farmacologic. mutaţiile genei care codifică citocromul P450 CYP2C9. are un polimorfism accentuat şi este inactiv la 6% din indivizi. La indivizii ”slabi metabolizatori” genele care codifică citocromul P450s conţin frecvent mutaţii inactivante care duc la absenţa completă a enzimei active şi la compromiterea severă a capacităţii de a metaboliza medicamente. afectează răspunsul pacientului la acest medicament şi creşte doza necesară (Aithal. Multe din aceste medicamente sunt utilizate pentru tratamentul unor afecţiuni neuropsihice şi cardiovasculare în care fereastra terapeutică este îngustă şi efectele adverse sunt frecvente. 1999). codeina este metabolizată în morfină de către citocromul CYP2D6. Astfel. care metabolizează warfarina. De exemplu. dar pot fi. un factor important în conversia prodrogului în forma activă. iar efectul analgezic nu este obţinut la pacienţii “slabi metabolizatori” pentru CYP2D6. care este responsabilă de eliminarea metabolică a celor mai multe medicamente folosite în medicină. cunoscut şi ca debrisoquin-hidroxilaza. deasemenea. În Marea Britanie mai multe milioane de oameni prezintă riscul unui metabolism neadecvat şi apariţiei de reacţii adverse în momentul prescrierii de medicamente care sunt substrat pentru CYP2D6.

amiodarona. un puternic inhibitor CYP2D6 exagerează efectele altor droguri prescrise concomitent sau poate împiedica activarea metabolică a altor droguri de către CYP2D6. clomipromina. pe când pentru un “metabolizator ultrarapid” care moşteneşte mai multe copii ale genei CYP2D6 necesită până la 500 mg pe zi. De exemplu. fluoxetina. nortriptilina. timolol. Probleme clinice pot apare la coadministrarea de medicamente care inhibă CYP2D6. Medicamente cardiovasculare: Alprenolol. desmetilcitalopram. s-a estimat că o doză zilnică de 10-20 mg de nortriptilină ar fi suficientă pentru un pacient ”slab metabolizator”.Farmacologie Tabelul 9: Medicamente care sunt metabolizate de citocromul P450 CYP2D6 (Meyer. cozapina. în mianserin. paroxetine. fluvoxamina. indoramina.1990). flecainide. olanzapina. zuclopenthixol. 2000) Medicamente utilizate în tratamentul bolilor neuropsihice: Amitriptylina. la unii indivizi existând chiar 13 copii ale genei aranjate în tandem (Johansson. Altă variantă apare ca urmare a amplificării în întregime a genei CYP2D6. cum ar fi codeina. Thiopurin-metiltransferaza Un alt polimorfism cu importanţă clinică apare în cazul enzimei thiopurinmetiltransferaza (TPMT). venalfaxine. oxprenolol. risperidone. imipramina. făcându-l inactiv. Astfel chinidina. levopromazina. utilizate maprotiline. Mexiletina. nimlodipina. Acest polimorfism de amplificare face ca indivizii să metabolizeze medicamentele atât de rapid încât nu se pot obţine efecte terapeutice la dozele uzuale. perfenazine. desipramina. bolilor tratamentul . propranolol.1993). thioridazina. haloperidolul. care răspunde de metabolismul agenţilor antitumorali 6mercoptopurina şi 6-thioguanina (Lennard. tranilcipromina.

Polimorfismul TPMT este relativ rar. cu un timp de înjumătăţire de patru minute. Ea degradează acetilcolina eliberată la nivelul joncţiunilor neuromusculare. butirilcolinesteraza normală. care sunt necesari în doze mari pentru a obţine remisiunea clinică. Se întâlneşte în plasmă şi în majoritatea ţesuturilor. Timpul de înjumătăţire al pseudocolinesterazei a fost estimat la 8 – 16 ore. În mod normal. care manifestă răspunsuri toxice exagerate la doze normale de thiopurină. Pseudocolinesteraza este produsă în ficat. Pseudocolinesteraza există sub variate forme enzimatice. astfel fenotipul TPMT pote fi un factor important în tratamentul eficient al leucemiei la copii. 1966). apărând la aproximativ 1% din populaţia caucaziană (homozigoţi). Succinilcolina este hidrolizată printr-un proces în două etape: întâi până la succinilmonocolină şi apoi la acid succinic.mercaptopurină. a anestezicelor locale esterificate este determinată de activitatea acestui sistem enzimatic (Hall et al. Unele centre medicale furnizează deja un serviciu de diagnostic fenotipic în scopul conducerii cu maximă eficienţă a tratamentului cu 6. mivacuriumului şi. asigură degradarea sa rapidă.Farmacologie Polimorfismul genetic al acestui locus este asociat cu dificultatea obţinerii unei doze eficiente a acestor agenţi chimioterapici la copiii cu leucemie. Copiii cu deficienţe ereditare de TPMT demonstrează o toxicitate hematopoetică severă când sunt trataţi cu aceşti agenţi chimioterapici. dar nu şi în eritrocite. Variantele ereditare ale enzimei interesează anestezistul întrucât durata de acţiune a succinilcolinei. .000 şi cu o structură tetraedrică. în unele cazuri. cu afinităţi diferite faţă de suxamethoniu. butirilcolinesteraza sau colinesteraza nespecifică) este o enzimă cu greutatea moleculară de 320. după administrarea preoperatorie de suxamethoniu. deci în cazurile de insuficienţă a funcţiei hepatocelulare scade activitatea sa. ea este foarte stabilă în probele de ser şi poate fi păstrată pentru perioade lungi la temperaturi de – 20° C fără a-şi pierde activitatea. prezentă în plasmă. un medicament miorelaxant utilizat frecvent în procedurile de anestezie generală. Deficitul de pseudocolinesterază (apneea la succinilcolină) Colinesteraza plasmatică (pseudocolinesteraza.

Excreţia urinară şi legarea de proteine joacă roluri fără importanţă în eliminarea succinilcolinei.5`- . durata de acţiune fiind determinată de rata metabolismului. Majoritatea metodelor se bazează pe reacţia unei thiocoline (ex. Între indivizii unei populaţii există un polimorfism al metabolizării drogului bazat pe existenţa unor alele rare. care au o frecvenţă în populaţie de 1:25. butirilthiocolină) cu ser sau plasmă conţinând colinesterază.Farmacologie S-a estimat că doar 5% din cantitatea de agent farmacologic injectat ajunge la nivelul plăcii motorii. datorită unei combinaţii hidroliză-difuziune de la nivelul plasmei. Tabel 10: Caracteristicile biochimice ale unor variante ale pseudocolinesterazei (după Rosenberg H. Indivizii homozigoţi pentru alela atipică (E 1a E1a) vor sintetiza o enzimă atipică. E 1s – alela de tip „silent” (care nu produce enzima) şi alela necunoscută pentru enzima de tip Cynthiana (cu activitate crescută). Produsul de reacţie este cuplat cu acidul 5.000 şi care posedă 50% din activitatea normală a enzimei. pot dezvolta o apnee anormal de lungă. Locusul alelei a fost determinat pe braţul lung al cromosomului 3 (3q25). care sunt rare la populaţiile mongole. E1a – forma atipică. notate după cum urmează: E 1u – forma normală. et al. 1996). după administrarea preoperatorie de suxamethoniu se înregistrează brusc şi în mod imprevizibil o apnee prelungită de la 2 – 3 minute la câteva ore necesitând măsuri urgente de reanimare. Activitatea Genotip EuEu EaEa Eu Ea Eu Ef EfEa EfEs colinesterazică (u/10) 677-1860 140-525 285-1008 579-900 475-661 351 Numărul de dibucaină 78-86 18-26 51-70 74-80 49-59 63 Numărul de fluorid 55-65 16-32 38-55 47-48 25-33 26 Număr clorid 1-12 46-58 15-34 14-30 31. Chiar heterozigoţii (E 1u E1a). la aceşti indivizi. Incidenţa purtătorilor de alele atipice este variabilă la diferite populaţii: caucazienii au o frecvenţă mai mare a alelelor E1a şi E1f.36 25 de Număr de succinilcolină 89-98 4-19 51-78 87-91 56-59 81 Există mai multe proceduri pentru testarea activităţii pseudocolinesterazei. fără afinitate pentru degradarea substratului (miorelaxantul). E1f – alela fluororezistentă (fluoridul inhibă activitatea colinesterazei normale).

Deşi este un miorelaxant antidepolarizant. el a mai observat că la acele persoane care manifestă sensibilitate la succinilcilină.Farmacologie dithiobis-(2-nitrobenzoic) şi formează un produs colorat care poate fi urmărit spectrofotometric. anestezicul local dibucaina (Nupercaina) inhibă hidroliza substratului benzilcolină mai puţin decât la subiecţii cu răspuns normal la succinilcolină. probabil aceste descoperiri vor duce la crearea unor teste de diagnostic mai precis a susceptibilităţii la apnee. au arătat pentru prima oară că atât modificările calitative. POSIBILITĂŢI ŞI TENDINŢE ACTUALE ÎN FARMACOGENETICĂ Farmacogenetica este un domeniu de interes crescând în medicină şi în industria farmaceutică. farmacogenetica reprezintă atât un motiv de îngrijorare cât . iar cei cu valori în jur de 20 sunt homozigoţi atipici cu prelungirea marcată a activităţii succinilcolinei. Pentru medicii ai căror pacienţi nu răspund în conformitate cu aşteptările la terapia medicamentoasă. cât şi cele cantitative ale enzimei determină durata apneei. Cu ajutorul tehnicilor actuale de genetică moleculară s-au descris detaliat mutaţiile punctiforme care caracterizează variantele alelice. Distribuţia discontinuă a numerelor de dibucaină (tabelul 10) sugerează un model de transmitere monogenic: indivizii cu valoarea numărului de dibucaină în jur de 80 sunt homozigoţi normali. Indivizii cu valori în jur de 60 sunt heterozigoţi şi au un răspuns aproape normal la succinilcolină. Kalow et al. perfuzia cu două unităţi de sânge (aduce cantităţi suficiente de pseudocolinesterază) şi administrarea de 0. mivacurium este metabolizat în cantităţi semnificative tot de către pseudocolinesterază. Procentul de inhibiţie al reacţiei a fost numit numărul de dibucaină. tratamentul apneei constă în continuarea ventilaţiei artificiale. Acest număr este constant pentru fiecare individ şi nu depinde de concentraţia enzimei.03 mg/kg neostigmină. Întrucât fluoridul hidrolizează in vitro substratul enzimei (mai puţin la pacienţii cu alela Ef) s-a descris şi un număr de fluorid. s-au mai descris un număr de clorid şiun număr de succinilcolină (tabelul 10) cu utilitate variabilă în diagnosticarea susceptibilităţii la apnee produsă de succinilcolină. ca urmare pot apare episoade de apnee şi la administrarea de mivacurium (36). ceea ce îl face deosebit de util în depistarea persoanelor susceptibile. În ambele cazuri.

Farmacologie şi de speranţă. Cercetările în farmacogenetică evoluează în două direcţii principale: . Cea mai utilizată aplicaţie este folosirea genotipării CYP2D6 pentru a ajusta doza de agenţi farmacologici în bolile psihice (40). Testarea farmacogenetică este folosită în mod curent doar într-un număr limitat de spitale universitare şi de centre de excelenţă specializate. canale ionice şi alte tipuri de receptori implicaţi în răspunsul la medicamente. Mai multe laboratoare independente furnizează industriei farmaceutice şi practicii medicale o gamă largă de servicii de testare la nivel de ADN a polimorfismelor farmacogenetice. Medicii trebuie să fie preveniţi dacă un agent farmacologic prescris este supus variabilităţii farmacogenetice şi trebuie să cunoască aplicabilitatea datelor teoretice. Aplicabilitatea clinică a testării farmacogenetice depinde de importanţa relativă a fiecărui polimorfism în determinarea conduitei terapeutice. care produc răspunsuri diferite. acestea se datorează dezvoltării de tehnologii care permit screeningul rapid al polimorfismelor specifice cât şi avansării cunoaşterii secvenţelor genice în cazul unor gene care codifică enzime. Stadiul cel mai avansat pare a fi atins de ţările scandinave. Asemenea proceduri sunt invazive ceea ce reprezintă un dezavantaj faţă de testele moderne bazate pe analiza ADN care necesită mici probe de ţesut (sânge obţinut din puncţia pulpei degetului. Până recent singura posibilitate de a identifica un pacient cu risc genetic pentru o anumită reacţie adversă era testarea fenotipică cu administrarea unor agenţi farmacologici markeri. Numeroase droguri care au produs răspunsuri variabile sau reacţii adverse severe au trebuit să fie retrase de pe piaţă provocând pierderi importante industriei farmaceutice şi de aceea multe companii încearcă să-şi minimalizeze pierderile prin pretestarea metabolizării produselor lor. Este totuşi dificil de a prezice dacă industria farmaceutică va asimila testarea farmacogenetică ca o metodă de rutină în indicaţiile de prescriere a medicamentelor cu metabolizare polimorfă. Cercetările farmacogenetice au câştigat enorm datorită progresului actual al geneticii moleculare şi a secvenţializării genomului în cadrul Human Genome Project. celule obţinute prin raclarea mucoasei bucale sau foliculi piloşi) şi permit determinarea rapidă şi certă a ”profilului farmacologic” al pacientului. folosind enzime variabile genetic.

în cazul prescrierii simultane a mai multor agenţi farmacologici se va ţine cont de ajustarea dozei în funcţie de genotip şi de posibilitatea interacţiunilor medicamentoase. testarea farmacogenentică va reduce în mod substanţial necesitatea spitalizării şi a costurilor sale datorată reacţiilor adverse medicamentoase. asociaţi cu diverse boli care ar putea fi ţinte pentru noi medicamente. Testarea farmacogenetică ar putea fi primul exemplu al aplicării anlizei ADN la nivel populaţional.Farmacologie identificarea genelor specifice şi a produşilor acestora. de aceea considerăm esenţial ca acest domeniu să facă parte din curriculumul pentru învăţământ superior medical (44). Dezvoltarea prescripţia farmacogeneticii va evolua este de la unul din mecanismele actual la prin care medicală empirismul tratamentul medicamentos individualizat. stabilirea unor profiluri farmacogenetice personale prin identificarea genotipurilor individuale ale pacienţilor. producerea de noi medicamente pentru pacienţii cu genotipuri specifice (“stratificarea medicamentelor”). eliminîndu-se empirismul în stabilirea dozei şi reducând costurile de spitalizare datorate reacţiilor adverse. dar mai este încă o cale lungă până la apariţia unor kituri farmacogenetice disponibile pentru medicii curanţi în vederea identificării medicamentelor la care este sensibil un anumit pacient (40). s-ar putea ca peste nu mulţi ani să fie considerat lipsit de etică a dministra anumite medicamente fără a fi testat în prealabil profilul farmacogenetic. identificarea genelor şi a variantelor alelice care afectează răspunsul individual la agenţii farmacologici uzuali. în viitorul apropiat. Căile de dezvoltare care se întrevăd în viitorul apropiat sunt (26): stabilirea unor principii de prescriere bazate pe studii clinice pentru medicamentele susceptibile de a avea un metabolism polimorf. Totuşi există suficiente date care susţin afirmaţia că farmacogenetica va deveni deosebit de importantă în serviciile de sănătate. Capacitatea de a identifica indivizii sensibili înainte de a administra medicamentul are şi o importantă componentă economică. .

Farmacologie O altă direcţie importantă a farmacogeneticii o constituie răspunsurile individuale în cazul terapiei genice. Există deja rezultate promiţătoare în terapia oncologică obţinute cu aşa numiţii “agenţi antisens”, substanţe ce pot interveni la nivelul ADN-ului celulei canceroase pentru a declanşa mecanismele apoptotice, dar reactivitatea interindividuală este încă puţin cunoscută în acest caz.

Farmacologie

CURS 4

Medicatia S.N.C.

şi SNV

ANXIOLITICE; HIPNOTICE; ANTIDEPRESIVE; NEUROLEPTICE ANXIOLITICE Efectul anxiolitic se caracterizează prin atenuarea/suprimarea stării de anxietate, de diverse etiologii. Administrarea acestor substanţe poate duce la ameliorarea stării unor bolnavi cu afecţiuni nevrotice sau de tip cortico-visceral. Tranchilizantele sunt larg utilizate în practică în nevroze, pre şi postoperator şi în afecţiuni somatice însoţite de anxietate. Reprezentanţi: a) Benzodiazepine: - Diazepam - Oxazepam - Medazepam - Lorazepam - Bromazepam b) Anxiolitice nebenzodiazepinice: - Meprobamat

Farmacologie - Hidroxizin - Buspirona Efecte adverse: În general sunt bine suportate; pot să producă sedare cu diminuarea performanţelor psiho-motorii (ceea ce implică prudenţă în utilizarea lor la şoferi), iar în cazul administrării cronice - dependenţă. Indicaţii: stări de anxietate, tensiune psihică (şi implicaţii - insomnie, cefalee etc.), sindrom psihovegetativ, stări depresive cu agitaţie, sindrom de abstinenţă la alcoolici, tulburări de comportament la copii; medicaţie pre- şi postopratorie, spasme reactive ale musculaturii striate (psiho-neurogene, miogene sau reumatice), stări spastice la copii. • Diazepam (Diazepam, Valium, Seduxen) - efectul tranchilizant este intens, deprimarea motorie marcată, util în afecţiuni spastice şi convulsivante (status epilepticus, tetanos). Prezentare: cp. 2mg sau 10mg (flacon cu 30 bucăţi); fiole a 10mg/2ml soluţie injectabilă (cutie cu 5 bucăţi). Administrare: 2-10mg de 1-2 ori/zi; la bătrâni 2mg de 1-2 ori/zi; intramuscular sau intravenos lent 2-20mg (se poate repeta după 3-4 ore). • Nitrazepam (Nitrazepam, Mogadon) Prezentare: cp. de 2,5mg; seara la culcare 2-4 cp. • Oxazepam (Oxazepam, Adumbran) - este un metabolit activ al Diazepamului, cu acţiuni similare cu acesta. Prezentare: cp. de 10mg; 1-3 cp./zi. • Clordiazepoxidul (Napoton, Librium) - tranchilizant cu efect peste 8 ore; administrat la culcare poate induce somnul, acţionează aditiv cu alcoolul; Prezentare: drajeuri de 10mg; 1 dg. de 3 ori pe zi. • Medazepam (Medazepam, Rudotel) - utilizat în sindromul psihovegetativ, are proprietăţi tranchilizante mai reduse, numit şi "tranchilizant de zi". Prezentare: cp. de 10mg; 1/2-1cp. de 2-3 ori pe zi.

Farmacologie Alţi reprezentanţi: Triazolam (Triazolam, Alcion), Clonazepam, Flunitrazepam

(Flunitrazepam, Rohypnol) • Meprobamatul - tranchilizant de durată medie, deprimant psihomotor, inductor al enzimelor microzomiale hepatice. Este indicat în diverse stări anxioase şi în insomnie. Prezentare: cp. de 400mg (flacon cu 50 bucăţi); Administrare: 1/2-1 cp. de 2-4 ori pe zi în anxietate, stări de tensiune psihică, insomnie, sindrom psihovegetativ, sindrom de abstinenţă, pregătirea anesteziei generale. • Hidroxizina (Hydroxyzine, Atarax) - tranchilizant cu acţiune slabă; în plus prezintă şi un efect antihistaminic, util în dermatoze cu componentă psihoafectivă. Prezentare: drajeuri de 25 mg si fiole cu 100mg/2ml. Indicat în nevroze, stări de anxietate, tulburări de somn, distonie neurovegetativă, sindrom climacteric, urticarie şi dermatoze alergice, combaterea vomei etc. Administrare: oral, 2-4 dg. pe zi fracţionat la mese; intravenos foarte lent 1/2-1 fiolă. • Buspirona (Buspar) - este un anxiolitic "anxioselectiv" (nu are şi acţiuni hipnotice, anticonvulsivante şi miorelaxante); efectul său anxiolitic este comparabil cu al Diazepamului. Cazuri clinice: 1. Pacienta M.V. în vârstă de 53 ani se prezintă la medicul de familie cu următoarele simptome: dificultăţi de adormire de aproximativ o lună de zile, cearcăne în jurul ochilor; locuieşte singură, tresare la cele mai mici zgomote, verifică uşile de la intrare în cursul nopţii de mai multe ori de teama hoţilor. Se pune diagnosticul de insomnie anxioasă. Recomandaţi un tratament în acest caz şi prescrieţi reţeta. 2. Pacientul I.M. în vârstă de 65 ani este internat la clinica oftalmologică cu diagnosticul de cataractă senilă şi urmează a fi operat a doua zi. Pacientul nu a mai suferit intervenţii operatorii până în prezent, aflâdu-se într-o stare de anxietate. Pacientul este hipertensiv, prezentând în antecedente crize hipertensive declanşate de emoţii puternice. Prescrieţi medicaţia posibilă a fi administrată pacientului seara la culcare în preziua operaţiei şi cu o oră înainte de actul operator.

Farmacologie 3. Pacienta R.D. în vârstă de 45 de ani se prezintă la serviciul de dermatologie cu acuze de prurit la nivelul antebraţelor şi partea dorsală a mînii, tegumente eritematoase, simptome accentuate după utilizarea unor detergenţi în gospodăria personală. Se pune diagnosticul de dermatoză alergică. Prescrieţi un tranchilizant minor indicat pentru această situaţie.

SEDATIVELE SI HIPNOTICELE Efectul sedativ se manifestă prin deprimare psiho-motorie cu liniştirea pacientului, uneori somnolenţă, calmând stările de excitaţie şi agitaţie psiho-motorie. Efectul hipnotic constă în favorizarea instalării unui somn asemănător cu cel fiziologic. Efectul tranchilizant sau anxiolitic se caracterizează prin atenuarea stării de anxietate. Obs.: Unele medicamente pot prezenta toate tipurile de efecte menţionate mai sus, aceste efecte fiind greu de delimitat, frecvent fiind dependente de doza de substanţă medicamentoasă administrată.

I. HIPNOTICELE - în doze mici au efect sedativ, în doze mijlocii hipnotic şi în doze mari narcotic. Reprezentanţi: 1. Ciclobarbital - prezentare cp. 0.2g - efect hipnotic pentru inducerea somnului în insomnii; efectul este rapid, se instalează in 15minute şi dureaza 3-5 ore, doza recomandată: 1cp. seara, ca hipnotic; 3x1/4 - 1/2 cp./zi, ca sedativ şi la copiii peste 5 ani. 2. Amobarbital - are o durată de acţiune relativ lungă - prezentare: Amital cp. 300 mg şi Dormital cp. 100 mg

Benzodiazepine . Fenobarbital . . oscilaţii de tensiune .ca hipnotic 1 cp. .mai prezintă efect tranchilizant. 1-2 fiole apoi se continuă tratamentul oral cu 1 cp. HIPNOTICE NEBARBITURICE: 1. . dezorientare. seara la culcare (100 mg).trezirea din somn e însoţită de senzaţie de greaţă. hiperexcitaţie. anticonvulsivant.durata efectului hipnotic 4-8 ore . mialgii. miorelaxant. seara la culcare. iritabilitate.. Glutetimida .ca antiepileptic (se fac asocieri cu antiepileptice majore) se începe cu doze mici: 50mg/zi apoi 2x100 mg/zi. agitaţie. anestezic general superficial (doar la doze mari) şi un slab efect inductor enzimatic.la întreruperea tratamentului poate apare un sindrom de abstinenţă. tulburări de somn. manifestat prin: anxietate. (cu 1 oră înainte de intervenţie) .somnul produs este profund şi revigorant . ca sedativ 2-3x1cp de 15 mg/zi .se recomandă seara la culcare 1-2 cp.poate să apară dependenţă.administrare: . în I-a zi im.25g) ce se administreaza im. sudoraţie şi diaree. de 15 mg pentru efect sedativ şi fiole 200 mg (Doza Max. se foloseşte şi în insomnii. 100 mg pentru efect hipnotic.=0. cefalee. pregătirea intervenţiilor chirurgicale. tremor. în criza de epilepsie.prezentare cp.Farmacologie 3. 2. cp.au efect hipnotic de obicei la doze mai mari .

. la bătrâni şi copii doza e mai mică (este bine suportat de pacienţi). Unele antidepresive au şi acţiune anxiolitică. care scad sau înlătură simptomatologia depresivă: tristeţea. dificultatea de concentrare. este recomandat în insomnia produsă de anxietate . la adulţi. lentoarea motorie.5 mg Nitrazepam . Amitriptilina: Amitriptilină drajee 25 mg.efectul se instalează mai lent 1/2-1 oră. secundar au efect antidepresiv. anorexia. 2. pierderea interesului şi a elanului vital.prezentare: cp. Clasificare şi reprezentanţi: 1 1. Nitrazepam (Mogadon) .se administrează seara la culcare 2-4 cp. Antidepresive triciclice: • Cu efecte timo-analeptice bazale: au ca efect principal efectul antidepresiv. ANTIDEPRESIVE Definiţie: Sunt medicamente cu acţiune stimulantă asupra psihicului.Farmacologie Reprezentanţi pentru efectul hipnotic: 1. Imipramina: Antideprin drajee 25 mg fiole 25 mg/2 ml administrate intramuscular Clomipramina: Anafranil drajee 10 mg şi 25 mg fiole 25 mg/ 2 ml administrate intramuscular Nortriptilina: Nortriptilină drajee 10 mg • Cu efecte timoleptice: au ca efect principal efectul anxiolitic. sunt uşor anxiolitice şi stimulează elanul vital. lentoarea în gândire. secundar.

administrate intramuscular 2. • Cu efecte timo-analeptice bazale: Maprotilina: Ludiomil comprimate 10. 25. Tratamentul începe cu doze mici (25-75 mg/zi Imipramină sau Amitriptilină) care se cresc progresiv până la doza terapeutică (150-200 mg/zi). dacă după 6 săptămâni de tratament nu intervine nici o ameliorare. INHIBITOARELE MONOAMINOOXIDAZEI (IMAO): Tranilcipromina Fenelzina Sunt rar folosite deoarece efectul antidepresiv este slab şi efectele adverse sunt numeroase. 50. de aceea tratamentul nu trebuie întrerupt înainte de 14 zile. 50 mg/ 2 ml Trimipramina: Surmontil. Antidepresive tetraciclice: sunt înrudite cu antidepresivele triciclice. Totuşi. dar au efecte secundare mai reduse. 2. Sinequan drajee 25 mg fiole 25 mg/ 2 ml. este necesară schimbarea antidepresivului cu un altul. .Farmacologie fiole 50 mg/ 5 ml Doxepin: Doxepin. Principii de administrare: 1. Sapilent comprimate 25 şi 100 mg fiole 25 mg/ 2 ml. Efectul antidepresivelor se instalează lent. 75 mg fiole 25 mg • Cu efecte timoleptice: Mianserina: Miansan drajee 10 şi 30 mg Trazodona: Pragmazone 3.

Efectele atropinice contraindică aceste preparate la pacienţii cu adenom de prostată sau glaucom cu unghi închis. 4. Este contraindicat consumul de alcool în timpul tratamentului cu antidepresive. hipertensiune arterială sau tendinţă la hipotensiune arterială. iar dacă se schimbă un antidepresiv cu un inhibitor de monoaminooxidază intervalul dintre cele două tratamente trebuie să fie de cel puţin 3 săptămâni • • • Este necesară supravegherea bolnavului în timpul tratamentului deoarece antidepresivele pot creşte riscul suicidar. Bolnavilor cardiaci ce necesită tratament antidepresiv li se pot administra antidepresive tetraciclice. Antiparkinsoniene dopaminergice: Levodopa Bromocriptina Selegelina Amantadina II. Antiparkinsoniene anticolinergice: Trihexifenidil . Aceste efecte sunt prezente în mult mai mică măsură la antidepresivele tetraciclice. IMAO nu se asociază niciodată cu un alt antidepresiv. Tratamentul antidepresiv nu se întrerupe niciodată brusc. 5. pusee de hipertensiune arterială.Farmacologie 3. aritmii. existând riscul rebound-ului depresiv. rareori hipotensiune arterială. TRATAMENTUL ÎN BOALA PARKINSON Clasificarea antiparkinsonienelor : I. Cardiotoxicitatea se manifestă prin tahicardie. prin dezinhibiţie. Efectele adverse cele mai frecvente ale antidepresivelor triciclice sunt cardiotoxicitatea şi fenomenele atropinice. Durata terapiei antidepresive este de minim 3-6 luni în funcţie de tipul depresiei. aritmii. ceea ce contraindică aceste preparate la cei cu infarct miocardic recent.

6 ani de tratament eficacitatea diminuă şi durata efectului fiecărei doze scade (la aproximativ 1 oră). Preparate: Levodopa + benserazidă: . probabil datorită evoluţiei leziunilor centrale şi agravării bolii în timp. Levodopa nu este eficace în sindromul parkinsonian provocat de neuroleptice. aceasta necesită administrarea de doze mici. La începutul tratamentului efectul unei doze apare în 30 minute -1oră şi durează aproximativ 5 ore. Dopamina eliberată în periferie produce efecte adverse.Farmacologie Prociclidina Biperiden Orfenadrina Reprezentanţi: I. Tot după o perioadă de timp de la începutul tratamentului pot apare fluctuaţii ale răspunsului la tratament în cursul unei zile = fenomenul on-off. repetate. sau preparate retard. cât şi în periferie. Asocierea levodopa + inhibitori de dopa-decarboxilază: dopa-decarboxilaza Levodopa Dopamină Această transformare are loc atât la nivel central. de aceea s-au introdus inhibitori periferici de dopadecarboxilază: benserazida şi carbidopa. Levodopa Este precursorul metabolic al dopaminei. ANTIPARKINSONIENE DOPAMINERGICE 1. După 5 .

eficace în fenomenul on-off.Madopar: 500 mg Levodopa ţ 125 mg Madopar (100 mg levodopa + 25 mg benserazidă) Madopar HBS sunt capsule retard. de 1-2 ori pe zi. Bromocriptina Este indicată la bolnavii cu boală Parkinson care nu mai pot fi controlaţi convenabil cu Levodopa (mai ales datorită fluctuaţiilor diurne).Farmacologie Madopar 62. Iniţial se administrează 1 capsulă Madopar 62.5 = capsule cu 50 mg levodopa + 12. Echivalenţa Levodopa . doza se creşte cu 1/2 cp. înaintea meselor. în 3-4 prize. pe zi. până la doza obişnuită de 400-800 mg Levodopa + 100-200 mg benserazidă pe zi. Levodopa + carbidopa: Nakom.5 de 3-4 ori / zi. . în 4 prize. doza optimă este de aproximativ 3-5 cp. Îşi încep acţiunea la aproximativ 3 ore după administrare. la 1-2 zile. 2.comprimate ce conţin: 250 mg levodopa + 25 mg carbidopa 100 mg levodopa + 10 mg carbidopa 100 mg levodopa + 25 mg carbidopa Administrare: Tratamentul începe cu 1/2 cp. Sinemet . Se pot asocia cu Madopar-capsule convenţionale. cu doze crescând progresiv. Doza se creşte progresiv cu aproximativ 100 mg levodopa /săptămână.5 mg benserazidă Madopar 125 = capsule cu 100 mg levodopa + 25 mg benserazidă Madopar 250 = capsule cu 200 mg levodopa + 50 mg benserazidă Madopar HBS (sistem echilibrat hemodinamic) = capsule retard cu100 mg levodopa + benserazidă 25 mg Administrare: Tratamentul începe în spital.

Selegelina Se administrează în cazuri incipiente de boală Parkinson sau asociat cu levodopa în cazurile constituite. dozele se cresc progresiv. ANTIPARKINSONIENE ANTICOLINERGICE: Trihexifenidil Este indicat în boala Parkinson şi în sindroamele extrapiramidale produse de neuroleptice. Obişnuit se administrează 10. Prezentare: Parlodel cp. 4.40 mg/zi. Prezentare: Romparkin. în 3-4 prize. la câteva zile.25 mg de 1-2 ori pe zi. II. în 2 prize. Baclofen. pentru evitarea toleranţei. în cure de 3-4 săptămâni. comprimate 2 mg. Tratamentul începe cu doze mici care se cresc treptat.30 mg/zi. cu 2.Farmacologie Tratamentul începe cu doze mici: 1. 3. în 4 prize.5 mg la 2-3 zile. Clorzoxazon. . 2. doza optimă este cuprinsă între 4 . Tratamentul începe cu doze mici (1 mg) care se cresc treptat. capsule 5 şi 10 mg. la mese. 2 × 100 mg/zi. sub supraveghere medicală. Doza obişnuită este de 5-10 mg /zi. mişcări coreiforme) necesită oprirea creşterii dozei sau reducerea temporară a acesteia. la mese. până la 400 mg /zi.5 mg. Prezentare: Viregyt capsule 100 mg. vărsături. Amantadina Se administrează oral. uneori se poate ajunge la doze de 50 mg/zi sau chiar mai mult. Ca tratament adjuvant în boala Parkinson se mai folosesc miorelaxante centrale: Diazepam. apariţia efectelor secundare (greaţă. Principii de tratament în boala Parkinson : 1.

constând în atenuarea simptomelor psihotice (halucinaţii. delir. stare confuzională. cu o posologie stabilită.Farmacologie 2. Neuroleptice antideficitare (dezinhibitorii sau incisive) care acţionează mai ales faţă de sindroamele deficitare (pierderea iniţiativei. Neuroleptice sedative Reprezentanţi: I. Clorpromazina Clordelazin dj 25 mg . 4. NEUROLEPTICE FENOTIAZINICE 1. NEUROLEPTICE Definiţie: Neurolepticele (tranchilizantele majore) sunt medicamente simptomatice cu acţiune antipsihotică. 25 mg/5 ml i. în stări psihotice acute Doza: . Clasificare: In funcţie de criteriul terapeutic se clasifică în: I. Levodopa necesită o fracţionare maximă a dozelor. mai ales după ce au apărut fenomenele on-off. halucinaţie). însă sub strictă supraveghere. autism) din bolile psihice.oral Plegomazin dj 25 mg . deoarece pot apare achinezie şi rigiditate severe. Doza zilnică va fi fracţionată într-un număr de prize. acestea pot răspunde şi la o întrerupere temporară a tratamentului cu Levodopa ("vacanţă terapeutică").m. cu atât mai mare cu cât doza totală/24 h este mai mare. III. 3. indiferenţă afectivă). Neuroleptice antiproductive (reducătoare) care influenţează simptomele psihotice productive (delir. Cea mai eficientă asociere este cea dintre Levodopa şi anticolinergice.v. II./i. În caz de diminuare a eficienţei terapeutice apare necesitatea introducerii unui nou medicament. Este de dorit să nu se schimbe fără motiv un medicament eficient.oral f.

m. 10 mg sol.ca antipsihotic 100 . 25 mg/1 ml .ca antiemetic: 25 . Periciazina Neuleptil caps.100 mg/zi 2. Tioridazina dj 5 mg.Farmacologie .m.800 mg/zi (în spital) 50 . administrat i. 3.oral Doza: .i.200 mg/zi (în ambulator) .200 mg/zi Are acţiune sedativă foarte intensă. Levomepromazina Levomepromazin cp 2 mg.50 mg/zi Are acţiune sedativă marcată şi anxiolitică.în psihoze 200 . 50 mg . Doza: 150 .400 mg/zi (cel mult 1000 mg/zi) în 4 prize/zi sau o singură doză zilnică seara la culcare . (în soluţie uleioasă) Flufenazina enanat (Moditen retard) se administrează o dată la două săptămâni. 4 mg sol.oral f.30 mg/zi 5. 4 mg/ml • esteri cu acţiune retard. 4.în nevroza anxioasă 25 . chiar moarte subită cardiacă). 25 mg . . Flufenazina dj 1 mg. Supradozarea determină fenomene cardiotoxice (aritmii. în picături 40 mg/ml Doza: 15 . buv.

2. 5 mg/1 ml Haloperidol decanoat = preparat retard f 50 mg/1 ml. Efectul antipsihotic se instalează gradual după aproximativ 3 săptămâni de la debutul terapiei şi este maxim după 2-6 luni. vârsta pacientului. se administrează i. Toate neurolepticele induc tulburări extrapiramidale necesitând asocierea cu Romparkinul. la interval de 1 . 7. Dozele terapeutice variază în funcţie de gravitatea psihozei. În tratamentul de lungă durată a psihozelor cronice pot fi utilizate neuroleptice sub formă de preparate retard (administrate i.m. implică colaborarea activă a bolnavului şi familiei. Imap.Farmacologie Flufenazina decanoat (Dapotum D) se administrează o dată la trei săptămâni. Fluanral.5. 4.m. Orap 6. . Consumul băuturilor alcoolice este contraindicat în cursul tratamentului cu neuroleptice. întreruperea sa fiind cauză de recăderi. NEUROLEPTICE BUTIROFENONICE Haloperidol Haldol cp 0. 8. Principii de administrare: 1. răspunsul la tratament şi toleranţa medicamentoasă. la 4 săptămâni. Medicaţia neuroleptică poate fi asociată cu alte tipuri de terapie utilizate în bolile psihice: psihoterapie. 5. 5 mg sol. socioterapie. buv. 2. 3. Neurolepticele sunt medicamente simptomatice utilizate în afecţiunile psihice acute şi cronice facilitând reinserţia socială a pacienţilor. 2 mg/ml f.4 săptămâni eliberează treptat compusul activ) cu următoarele avantaje: a) siguranţa administrării (important mai ales la psihoticii care nu cooperează) b) complianţă mai bună a bolnavilor c) folosirea de doze mai mici decât în cazul administrării zilnice Exemple de neuroleptice retard: Moditen (Modecate). meloterapie. Tratamentul cu neuroleptice este un tratament de lungă durată. II. ergoterapie.

ANTITUSIVELE sunt medicamente simptomatice capabile să oprească tusea. nu produce somnolenţă sau constipaţie. nu deprimă centru respirator.4 ori / zi 2. Indicaţii: tusea uscată Prezentare şi administrare: Paxeladine comp.Farmacologie CURS 5 Medicaţia aparatului respirator I. Paxeladină Acţiune antitusivă prin deprimarea centrului tusei. obositoare pentru bolnav (îndeosebi la cardiaci şi debili. poate produce constipaţie Risc neglijabil de dependenţă în utilizare obişnuită. emfizemul.20 mg de 3 . atunci când tusea accentuează iritaţia laringiană şi traheobronşică. dăunătoare. . Codeina fosforică Acţiune antitusivă marcată prin deprimarea centrului tusei. Reprezentanţi: 1. iritativă de diverse etiologii Prezentare: Codein fosfat comp. Indicaţii: tusea uscată. 15 mg Tussamag soluţie (1mg/1 pic.10 .) Administrare: oral . moderat analgezic.3 ori / zi Pricipii generale de administrare a antitusivelor • Antitusivele reprezintă o medicaţie simptomatică utilă doar în situaţiile în care tusea este neproductivă. 40 mg Oral 40 mg de 2 . favorizează bronhospasmul. pătrunderea expectoraţiei şi a materialului infectat în profunzimea tractului respirator în inspiraţie profundă).

Bromhexina Reduce vâscozitatea sputei şi favorizează expectoraţia din traheobronşite acute şi cronice.Farmacologie • Deşi puţin folosite Opiu şi Morfina pot fi utile în situaţiile speciale în care se doreşte asocierea acţiunii antitusive cu cea analgezică şi sedativă (bolnavii cu cancer bronhopulmonar.3 ori / zi/ • Nu se asociază cu fenotiazina şi antidepresivele deoarece se potenţează. afecţiuni ORL . mucoviscidoză. 1. anevrism de aortă. II.4 ori / zi 2. bronşite cronice. EXPECTORANTELE sunt medicamente care favorizează expectoraţia prin creşterea şi fluidificarea secreţiilor traheobronşice. Indicaţii: tusea umedă. sinusite). infarct pulmonar). internă 0. fracturi costale. 8 mg Oral 8 . 8 mg şi sol. bronhopatii cronice obstructive. Ele cresc semnificativ volumul expectoraţiei şi lichefiază secreţiile vâscoase aderente. hemoptizie. bronşectazie.rinite. pneumotorax.16 mg de 3 . Indicaţii: tusea umedă productivă Prezentare şi administrare: Ambroxol sol. Sunt antitusive foarte puternice. 750 mg / 100 ml Anavix sol. . productivă Prezentare şi administrare: Brofimen comp. Dezvoltă obişnuinţă şi dependenţă • Se administrează numai pe cale orală de 2 . 30 mh / 5 ml Principii generale de administrare a expectorantelor: • Expectorantele reprezintă o medicaţie simptomatică utilă în afecţiunile bronhopulmonare cu secreţii vâscoase pe care bolnavul nu le poate elimina prin tuse (bronşite acute. Ambroxol Reduce vâscozitatea sputei şi favorizează expectoraţia în afecţiuni bronhopulmonare acute şi cronice.2% Bromhexin comp.

v.m.3 ori / zi i.. bine tolerat. expectorant cu efect rapid. Bronhodilatatoare simpaticomimetice sunt bronhodilatatoare de primă alegere la un bolnav asmatic a) Salbutamol: simpaticomimetic β2 selectiv cu acţiune bronhodilatatoare Indicaţii: criza de astm bronşic.5 mg flacon injectabil 0. local prin aerosolizare. Medicaţia bronhodilatatoare: 1. rareori parenteral (i. mucolitic uzual. bronhopatii obstructive Prezentare şi administrare: Salbutamol comp.4 ori / zi b) Terbutalina: simpaticomimetic β2 selectiv cu acţiune asemănaătoare Salbutamolului Prezentare şi administrare: Bricanyl comp. sirop 2 mg/5 ml . 2 mg şi 4 mg . utile în astmul bronşic (AB) A. 2. intermitent sau persistent. tratament de fond în astmul bronşic. Antiastmatice sunt medicamente cu efecte bronhodilatatoare şi antiinflamatoare.5 .m. 4 mg Ventolin comp. 5 mg/ml oral 4 mg de 3 .5 mg de 3 -4 ori / zi . compus de sinteză.4 ori / zi. utilizat cu succes în afecţiunile de mai sus. instalaţii) pe sonda endotraheoală sau canula de traheotomie III. fără efecte adverse (rareori greaţă) se administrează pe cale orală la adulţi şi copii de 3 . dar cu scurtă durată de acţiune. prezintă două avantaje clinice importante: favorizează penetrarea unor antibiotice în secreţiile bronşice lichefiază mucusul bronşic vâscos • Expectorantele se administrează cel mai adesea pe cale orală.). aerosoli sol. • Ambroxolul. 2. înrudit cu bromhexina.Farmacologie • Bromhexina.5 mg/ml aerosoli 100 mg/10 ml oral 5 mg de 2 . i.

tratament de fond al astmului bronşic Prezentare şi administrare: Aminofilin comp.4 ori / zi B. toate formele. Acţiunea se instalează gradual în 3 . MEDICAŢIA ANTIINFLAMATOARE: Constituie tratamentul esenţial al astmului bronşic deoarece inflamaţia cronică a mucoasei bronşice este principalul factor patogenic întâlnit în această afecţiune. bronşite. Indicaţii: astm bronşic în criză. Indicaţii: astm bronşic persistent. Stimulează activitatea cardiacă. lent 5 mg / kg / zi preferabil perfuzie i. Reduc edemul mucoasei respiratorii şi hipersecreţia. 100 mg fiole 240 mg/10 ml oral 100 mg de 3 ori/zi i. 100 mg Miofilin comp. Bronhodilatatoare anticolinergice Bromura de ipratropiu: antiasmatic preferat la bolnavii cu bronşită cronică obstructivă cu hipersecreţie de mucus. Bronhodilatatoare metilxantinice Teofilina: produce relaxarea musculaturii bronşice prin acţiunea directă asupra musculaturii netede. Prezentare şi administrare: Atrovent aerosol 20 mg / doză Aerosoli câte 2 pufuri de 3 . Prezentare şi administrare: Serevent aerosoli 25 mcg / puf aerosoli 2 pufuri de 25 mcg / zi (la 12 ore) 2. CORTICOSTEROIZII a) Beclometazona. Fluticazonă: acţiune farmacodinamică mai redusă faţă de corticoterapia sistemică (orală sau injectabilă). în 30 minute 3. însă efectele secundare sunt minime chiar în supradozare. Uşoară activitate antiinflamatoare.v.7 zile de tratament. 1. Nu este activ în criza asmatică. tratament de fond (între crize).v.Farmacologie c) Salmeterol: simpaticomimetic β2 cu selectivitate ridicată (efecte adverse neglijabile) cu acţiune prelungită timp de 12 ore. .

edem pulmonar acut. Prezentare şi administrare: Hidrocortizon hemisuccinat fiole 25 mg/5 ml i. Prezentare şi administrare: Intal capsule 20 mg Inhalator cu un turbonihaler (dispozitiv special) o capsulă la 6 ore.250 mg (4 . b) Ketotifen: stabilizează membrana mastocitară şi inhibă eliberarea mediatorilor chimici (histamina) bronhospastici (pe receptorii H2). tratament de fond (nu este activ în criză). rinite alergice. severe. Inhibitoare ale degranulării mastocitare a) Acid cromoglicic: stabilizează membranele mastocitare şi reduce eliberarea de mediatori bronhospastici.v. sirop oral 1 comprimat (1 măsură) de 2 ori / zi . acute. Indicaţii: astm bronşic de fond (nu este activ în criză).Farmacologie b) Hidrocortizon hemisuccinat: acţiune antiinflamatoare în afecţiuni sistemice. şoc anafilactic.10 f) ! soluţie incompatibilă cu alte medicamente 2. Acţiunea se instalează în 3. Acţiunea se instalează în 1 . stare de rău asmatic.4 săptămâni. Bronşite alergice. Indicaţii: astm bronşic în criză. alergii cutanate. Indicaţii: astm bronşic.2 săptămâni. Prezentare şi administrare: Ketotifen comprimate. lent 100 .

Farmacologie Indicaţiile tratamentului antiasmatic de fond în funcţie de gradul de severitate al bolii Consensul de la BETHSEDA 1992 Treapta Medicaţie Grad de severitate Treapta 1 Β2 agonişti inhalatori de scurtă durată (fenoterol-BEROTEC) "la nevoie" maximum 1 dată pe zi (dar nu zilnic) Treapta 2 • corticoid inhalator zilnic • β2 agonişti inhalatori de scurtă durată (fenoterol-BEROTEC) "la nevoie" Treapta 3 • corticoid inhalator zilnic în doze înalte • sau β2 agonist de lungă durată • β2 agonist de scurtă durată (fenoterol-BEROTEC) "la nevoie" sau anticolinergice (ATROVENT) Treapta 4 • corticoid inhalator zilnic în doze înalte • bronhodilatatoare zilnic: .β2 agonist de lungă şi scurtă durată.teofilină retard + anticolinergice (ATROVENT) Treapta 5 Se adaugă corticoid per oral (cea mai mică doză posibilă. inhalator . o singură doză dimineaţa) Astm sever persistent Astm sever Astm uşor intermitent Astm uşor persistent Astm moderat persistent .

Farmacologie .

Astmul uşor şi nedocromil moderat. fără cure prelungite iarna • Imunizare • Reflux gastro-esofagian • Kineziterapie respiratorie • Nutriţie • Terapie cardiovasculară De lungă durată Indispensabilă . la copii Corticoizi inhalatori De elecţie în astmul persistent. alternativă la β2-adrenergice Teofiline retard În astmul cu crize nocturne Cromoglicat. pe termen lung Rol neprecizat Primul tratament. în exacerbările severe Mucolitice Adjuvant Antibiotice Numai în suprainfecţiile confirmate Măsuri • Imunizare complementere • Reflux gastroesofagian • Tratament ORL • Desensibilizare specifică Oxigenoterapia În exacerbări Educaţia pacientului Indispensabilă BPOC • Fumat • Poluare • Infecţii bronşice Regulat. control cvasiccomplet al simptomelor Corticoizi oral În astmul sever.• Pneumalergeni părtarea factorilor • Infecţii virale de risc • Aspirină Β2-adrenergice cu În criză. pe termen lung. termen lung Pe termen lung Rol neprecizat Rol neprecizat pe Pe termen lung la cazurile care răspund Adjuvant Numai în infecţiile confirmate. medicaţie durată scurtă de "de depanare" acţiune Β2-adrenergice cu În astmul cu crize durată lungă de nocturne acţiune Anticolinergice În criză.Farmacologie Principiile de tratament în astmul bronşic Principiu Astm bronşic terapeutic Identificarea şi înde.

Farmacologie CURS 6 Medicaţia aparatului cardio-vascular .

1. ! Observaţie Datorită T 1/2 lung (risc mărit de supradozaj digitalic). 5 zile / săpt. Deslanozid f = 0.TPS Prezentare şi administrare: Lanatozid "C" drajee = 0. = 0. utilizată numai la bolnavii cu insuficienţă cardiacă cronică şi IRC asociată.5 mg (adm.Farmacologie MEDICAŢIA DIGITALICĂ Digitalicele (tonicardiacele) sunt medicamente care cresc forţa şi viteza de contracţie a miocardului aflat în insuficienţă cardiacă (efect inotrop pozitiv). şi f. oral 5 pic / zi dimineaţa.insuf. cardiace cronice . Lanatozid "C" Indicaţii: . în urgenţe 3.insuf. Digitoxina (metabolizată hepatic) este un tonicardiac de rezervă.) • este tonicardiacul cel mai utilizat în terapia : . 5 zile / săpt. i. 5 zile / săptămînă i. parox.flutter şi fibrilaţie atrială Administrare: oral 1 cp / zi dimineaţa.25 mg oral 2 dj / zi dimineaţa.4 mg i. cardiacă cronică .TPS-tahic.v. suprav. la care Digoxinul (filtrat glomerular) .EPA . Digitoxina (Digitalin) Indicaţii: insuficienţă cardiacă cronică Prezentare şi administrare = sol 1 ml = 1 mg = 50 pic.EPA (edem pulmonar acut) .v.25 mg. în urgenţe 2. . Digoxin cp = 0.v.

hipopotasemia măreşte riscul aritmogen al digitalului).c. Mărimea dozei de digitală variază în funcţie de: a) vârsta pacientului (la bătrâni. a) în EPA utilizăm Digoxin i. Alegerea formei farmaceutice (cp. fiolă) şi a căii de administrare (oral / i. Verapamil) cresc digoxinemia impunând reducerea dozelor de Digoxin.) depinde de situaţia clinică a pacientului ex.în ultimele 7. e) asocierea digitalei cu alte medicamente (care pot diminua / accentua acţiunea farmacodinamică a tonicardiacului). pentru a evita apariţia intoxicaţiei digitalice. 4. Propafenona.v compensată adm.nu a primit niciodată digitală .v.v.6 mg Lanatozid "C" = 2mg b) i.Farmacologie este contraindicat Principii generale de administrare a tonicardiacelor : 1. 2. filtrarea glomerulară este diminuată ceea ce impune reducerea dozei de Digoxin. Amiodarona. Ex. pentru fiecare bolnav în parte. diferind de la un tonicardiac la altul poate fi administrată oral / i. oral 3. . tonicardiac d) prezenţa / absenţa hipopotasemiei. antiaritmicele (Chinidina. Nedigitalizat : . (comparativ cu adultul) b) prezenţa / absenţa insuficienţei hepatice / renale c) bolnavul a fost sau nu digitalizat anterior (cu consecinţe asupra mărimii dozei de încărcare). cr. Tratamentul cu digitalice se numeşte "digitalizare" şi se face individualizat.5 mg Deslanozid = 1. Tratamentul tonicardiac se face respectând următoarele doze : a) doza de saturaţie (încărcare) se găseşte trecută în tabele.10 zile nu a mai luat tratam. doza de saturaţie pentru : Digoxin = 1.

5 mg = 2 dj /zi .Digoxin = 0. oral 50 mg de 2 .Digitalin = 5 pic / zi 5. se administrează oral doza de întreţinere este : . 50 mg. scad prin diverse mecanisme valorile tensiunii arteriale (TA).25mg = 1cp / zi .Farmacologie b) doza de întreţinere este doza care menţine efectul clinic dorit (rărirea frecvenţei cardiace. DIURETICELE 1.Lanatozid "C" = 0. corectată chirurgical). regresia semnelor clinice ale insuficienţei cardiace). AVC). insuficienţă cardiacă Prezentare şi administrare: Nefrix cp. Clase de medicamente antihipertensive administrate ca terapie de primă intenţie în formele de HTA uşoară / moderată A. b) prevenirea complicaţiilor secundare bolii hipertensive (EPA. Diuretice tiazidice (Saluretice): Hidroclorotiazida (Nefrix) Indicaţii: hipertensiune arterială . normalizând tensiunea arterială la 80% din pacienţii hipertensivi .3 ori / săptămână Indapamid ("Tertensif") Indicaţii: HTA uşoară / moderată / severă ! Observaţie: Actualmente este considerat "diureticul de uz cardiologic" deoarece este: • extrem de eficace. ANTIHIPERTENSIVE Definiţie: Medicamentele antihipertensive. Tratamentul digitalic poate fi întrerupt : a) temporar (la bolnavii cu supradozaj digitalic) b) definitiv (fibrilaţie atrială remisă în ritm sinusal sau malformaţie cardiacă. administrarea lor urmărind două obiective: a) normalizarea cifrelor TA sau reducerea lor către valorile normale.

2. 1 cp.2 cp. Diuretice de ansă Furosemid Indicaţii: HTA formă moderată şi severă. bisăptămânal fiole 2 ml / 20 mg i.selective (β1-selective): • Nevibolol ("Nebilet") cp 5 mg (este β-blocantul cel mai cardioselectiv) • Bisoprolol ("Concor") cp 5 mg • Metoprolol ("Betaloc") cp 50 mg. • acţiunea diureticelor este sinergică cu a altor hipotensoare. hipercolesterolemie. / 24 ore 2. edeme de diverse etiologii Prezentare şi administrare: Furosemid cp. criză hipertensivă. având drept consecinţă diminuarea morbidităţii / mortalităţii cardio . oral.vasculare.m.BLOCANTELE 1. 40 mg oral 1 . β . β . • în doze mici.Farmacologie • reduce hipertrofia ventriculară stângă • neutru din punct de vedere metabolic Prezentare şi administrare: Tertensif cp. diureticele reduc valorile tensiunii arteriale. / i.5 mg. mai ales la hipertensivii vârstnici. în criza HTA / EPA • acţiunea hipotensoare a diureticelor este legată de depleţia de sodiu şi de scăderea volumului circulant. • utilizarea lor cronică determină tulburări metabolice: hiperglicemie.blocante cardio . hiperuricemie (excepţie indapamida) B. 100 mg .v.

aceste β-blocante tind a fi înlocuite de β-blocantele cardioselective care au o tolerabilitate superioară şi o complianţă terapeutică îmbunătăţită. 50 mg • Enalapril ("Renitec". INHIBITOARELE ENZIMEI DE CONVERSIE (IEC) • Captopril ("Capoten") cp 25 mg. 20 mg • Lisinopril ("Zestril") cp 20 mg • Ramipril ("Triatec") cp 5 mg • Perindopril ("Prestarium") cp 4 mg • Trandolapril ("Gopten") cp 2 mg (IEC cu cel mai lung T1/2) IEC sunt antihipertensive de primă linie şi înaltă performanţă: controlând valorile TA şi reducând semnificativ mortalitatea la pacienţii hipertensivi . ! Observaţie: În prezent. C. β-blocante neselective • Propranolol ("Inderal") cp 10 mg.Farmacologie • Atenolol ("Tenormin") cp 50 mg Indicaţii: Toate β-blocantele enumerate mai sus sunt utilizate în terapia HTA esenţiale asigurând: un succes terapeutic pentru toate grupele de de hipertensivi un raport "trough-to-peak" ridicat (raportul dintre efectul antihipertensiv rezidual şi cel maxim) toleranţă foarte bună. 40 mg • Oxprenolol ("Transicor") cp 40 mg Indicaţii: HTA esenţială toate formele (preferenţial la hipertensivii tineri) în monoterapie sau în asociere cu alte hipotensoare. "Enap") cp 10 mg. cu incidenţă redusă a efectelor secundare 2.

"Epilat") cp 10 mg • Nicardipina ("Loxen") cp 20 mg • Amlodipina ("Norvasc") cp 5 mg. 10 mg • Felodipina ("Flodil") cp 5 mg. Perindopril şi Trandolapril Inhibitorii receptorilor AT1 ai angiotensinei II • Losartan ("Cozar") • Valsartan ("Diovan") caps 80 mg Indicaţii: • HTA esenţială la toate vârstele. asigurând: D. coronarieni. BLOCANTELE CANALELOR DE CALCIU • Nifedipina ("Adalat".Farmacologie reducând hipertrofia ventriculară stângă având toleranţă foarte bună chiar şi la pacienţii hipertensivi cu risc crescut (vârstnici. 10 mg • Lacidipina ("Caldine") cp 4 mg Ele asigură: un efect antihipertensiv pe 24 ore. în monoterapie sau asociat cu un diuretic foarte bună tolerabilitate pe loturi mari de hipertensivi o incidenţă a tusei de 10 ori mai redusă decât în cazurile tratate cu IEC . diabetici) Se administrează oral în: 3 prize / 24 ore Captoprilul 2 prize / 24 ore Enalapril şi Lisonopril priză unică Ramipril.

afecţiuni asociate şi medicaţie concomitentă • tolerabilitate înaltă cu rată scăzută de renunţare la tratament • comoditate în administrare (1 . Administrare: oral în 1 .Farmacologie • un control constant al tensiunii arteriale indiferent de vârstă. 75 mcg oral 2 x 1 cp.2 prize /zi) • Verapamil ("Isoptin') cp 40 mg. unde reduc semnificativ tensiunea arterială şi controlează eficient frecvenţa arterială cardiacă. 80 mg. 250 mg oral la 8 ore ./zi ! Observaţie: La oprirea bruscă a terapiei. în asociere cu alte hipotensoare Prezentare şi administrare: Haemiton cp. risc de "Rebound" ! Metildopa Indicaţii: HTA medie / severă Prezentare şi administrare: Dopegyt / Aldomet cp. 120 mg • Diltiazem ("Dilzem") cp 60 mg.2 prize / 24 ore MEDICAMENTE DE A II-A ALTERNATIVĂ ÎN TERAPIA HTA ESENŢIALE Sunt administrate după eşecul medicaţiei hipotensoare de primă intenţie. ANTIHIPERTENSIVELE PRIN ACŢIUNE CENTRALĂ Clonidina Indicaţii: HTA formă moderată / severă. 120 mg Indicaţii: HTA toate formele.

diabet zaharat. ce pot fi asociaţi bolnavului hipertensiv (obezitate. ţinând cont de: vârsta pacientului (diureticele sunt medicamentele hipotensoare cele mai bine tolerate de vârstnici) factorii de risc cardio . ! Observaţie: controlează valorile TA la 50 .vasculari.(hipertrofie VS) .Farmacologie PRINCIPII GENERALE DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR ANTIHIPERTENSIVE Când prescriem un antihipertensiv ? Atunci când HTA este: a) permanent crescută. la verificări repetate b) persistentă. pentru a aprecia eficacitatea şi toleranţa medicamentului ales.blocante IEC sau Losartan blocante de calciu Fiecare dintre aceste medicamente administrate în monoterapie.ocular (retinopatie hipertensivă) . care poate fi reprezentat de: diuretice β . fumatul) existenţa unei patologii asociate bolii hipertensive • Debutul terapiei hipotensoare se va face prin monoterapie.70% din hipertensivi.renal (proteinurie) Cum prescriem un antihipertensiv ? • Tratamentul hipotensor este individualizat pentru fiecare bolnav în parte. în prezenţa dietei hiposodate c) visceralizată: cardiac .blocante . • În cazul controlului insuficient al valorilor tensionale prin tratament hipotensor monoterapic (administrat 3 săptămâni-1 lună) vom alege biterapia antihipertensivă astfel: β-blocante + IEC diuretice + β .

• Tratamentul hipotensor (indiferent de medicamentul ales) se va începe prin administrarea de doze mici. care controlează valorile tensionale. IEC diuretice . Alegerea antihipertensivului în funcţie de vârsta pacientului Vârstă Tineri Vârstnici Clasa de medicamente β. care se cresc progresiv.blocante . peste 90% din bolnavii hipertensivi răspund favorabil la tratament. până la atingerea dozei minime eficace. blocantele de calciu Alegerea antihipertensivului în funcţie de patologia asociată HTA esenţiale Boala asociată Cardiopatie ischemică Aritmii Indicaţii β-blocante cardio-selective blocante de calciu (dihidropiridine) β-blocante blocante de calciu (verapamil.blocante + dihidropiridine ! Observaţie: În urma acestor asocieri medicamentoase.Farmacologie diuretice + IEC diuretice + blocante de calciu IEC + blocante de calciu β. dilzem) diuretice IEC blocante de calciu (dihidropiridine) IEC blocante de calciu Blocante de calciu Metildopa β-blocante Contraindic aţii relative insuficienţă cardiacă cronică diabet zaharat BPCO Sarcină diuretice β-blocante β-blocante IEC Blocante de calciu .

cât mai precoce) d) EPA (edem pulmonar acut ) (i. 1.spray 1 puf = 0. β-blocante cardio-selective . aplicaţii precordial .cp = 20 mg. având drept consecinţă oprirea / rărirea frecvenţei crizelor anginoase.v.) Prezentare şi administrare: Nitroglicerina . în IMA (infarct miocardic acut ) 2. I Derivaţii nitraţi constituie prima medicaţie antianginoasă introdusă în terapeutică (1857). Isosorbid dinitrat ("Isoket" / "Isodinit"/ "Maycor") .50 mg.4 mg în criză . 2 doze /zi 4. 40 mg oral la 6-8 ore. Isosorbid mononitrat (" Maycor") .cp 50 mg.ung. 20 mg oral la 6-8 ore. sublingual în criza de angor .Atenolol ("Tenormin") .cp = 10 mg. Pentaeritril tetranitrat ("Pentalong"/"Nitropector") .TTS = plasture cu Nitroglicerină. 2% precordial.BLOCANTELE sunt medicamente care reduc frecvenţa cardiacă şi forţa de contracţie a miocardului. 100 mg (doză unică) .cp .Farmacologie ANTIANGINOASE Antianginoasele sunt medicamente care restabilesc echilibrul între necesarul şi oferta de oxigen la nivelul miocardului ischemiat.cp = 0.v. 20 mg oral la 8 ore II β . NITROGLICERINA Indicaţii: a) angină pectorală de efort b) criză de angină pectorală c) IMA (infarct miocardic acut ) (i. 1. 2 doze /zi 3. aplicaţii locale pe tegument .fiole = i.5 mg.v. diminuând necesarul de oxigen miocardic.

în boala coronariană.Oxprenolol .Farmacologie . în angina pectorală de efort.nu vor fi asociate β-blocantele cu Verapamil sau Dilzem (datorită sumării efectului inotrop şi cronotrop negativ) III BLOCANTELE CANALELOR DE CALCIU Sunt medicamente care reduc necesarul de oxigen miocardic (Verapamil / Dilzem) sau cresc oferta de oxigen la nivelul miocardului ischemiat (dihidropiridinele). 10 mg • Felodipina ("Plendil") cp 5 mg. post infarct ! Observaţie: Cardioselectivitatea este dozo-dependentă 2. β-blocante neselective : .Propanolol .cp 10 mg. 10 mg • Nifedipina ("Epilat") cp 20 mg • Verapamil ("Isoptin") cp 60 mg. 40 mg.administrare oral la 8 ore.Acebutolol cp. • Amlodipina ("Norvasc") cp 5 mg.Metoprolol cp 100 mg (2 doze /zi) . .cp 40 mg ! Observaţie . terapia β-blocantă nu va fi întreruptă brusc datorită riscului de rebound hipertensiv . 120 mg • Diltiazem ("Dilzem") cp 80 mg .

în 4 prize / 24 ore V. se impune consult medical . Trimetazidina ("Preductal") cp 20 mg Indicaţii: tratamentul pe termen lung al anginei pectorale conferind tuturor pacienţilor coronarieni: citoprotecţie miocardică permanentă eficacitate antianginoasă majoră Administrare: 60 mg / 24 ore în timpul meselor PRINCIPII GENERALE DE ADMINISTRARE A MEDICAŢIEI ANTIANGINOASE 1. oral/transdermic) (preferabil cardio-selective) .risc IMA) b) Nitrolingual spray 1 puf = 0. administrăm: a) Nitroglicerină cp = 0.Farmacologie Indicaţii: angină pectorală instabilă boală coronariană cu: HTA esenţială şi tahiaritmii supraventriculare Administrare: oral 1 . 2.2 prize / zi IV Molsidomina ("Corvasal") cp 2 mg. Pentru profilaxia crizei anginoase.5 mg sublingual 1 cp repetat la nevoie după 5 minute de maximum 3 ori (dacă durerea precordială persistă. În criza de angină pectorală. 4 mg Indicaţii : tratament profilactic al crizelor de angină pectorală (angor de efort şi angor spontan) Administrare: oral.4 mg (1 puf repetat la 5 minute de maximum 3 ori). utilizăm: a) în angina pectorală de efort Derivaţi nitraţi + β-blocante Trimetazidină / Molsidomină (adm.

b) Termenul de valabilitate obişnuit al Nitroglicerinei de uz sublingual.blocante ale canalelor de calciu care au dublă acţiune famacodinamică (antianginoasă şi hipotensoare / antiaritmică). spray = 0.deoarece există riscul renunţării la . va primi de la medic următoarele informaţii : a) Nitroglicerina (cp = 0. de tip amlodipină (risc mic de tahicardie reflexă şi de hTA ortostatică). putând fi utilizată şi profilactic ."cefaleea pulsatilă" . efort fizic. La bolnavii care prezintă patologie asociată de tip : a) boala coronariană + HTA forme diverse b) boala coronariană + aritmii supraventriculare Vom administra fie .β-blocante cardioselective . înaintea unei situaţii cunoscute de pacient ca declanşatoare a crizei anginoase (stress. este scurt ~ 3 luni (nu se vor cumpăra mai multe cutii pentru stocaj la domiciliu. va fi în permanenţă la îndemâna bolnavului. Avantajele acestor asocieri medicamentoase: a) cresc toleranţa la efort a bolnavilor coronarieni (medicamentele alese acţionând sinergic). c) Bolnavul trebuie să cunoască cel mai neplăcut şi frecvent efect advers al Nitroglicerinei . Bolnavul care urmează tratamentul antianginos cu derivaţi nitraţi. Blocante de calciu.Farmacologie b) în angina pectorală instabilă Derivaţi nitraţi + Blocante ale canalelor de calciu (oral / transdermic) 3. 5.4 mg).frig).5 mg . 4. b) pot fi utilizate doze mici de: • • • derivaţi nitraţi (se reduce intensitatea cefaleei pulsatile şi creşte complianţa pacientului la tratament). existînd riscul expirării termenului de valabilitate). β-blocante diminuă semnificativ efectul inotrop negativ secundar al acestor medicamente).

conducerii . de conducere II "M" care încetinesc conducerea impulsurilor în atrii şi nodul AV III "M" care încetinesc conducerea intraventriculară IV "M" accelerează conducerea în atrii V "M" accelerează conducerea la nivelurile INDICAŢIE ARITMII .ATRIALE MEDICAMENT AMIODARONA FLECAINIDA PROPAFENONA TAHIARITMII SUPRAVENTRICULAR E TAHIARITMII VENTRICULARE B-BLOCANTE VERAPAMIL DILTIAZEM CHINIDINĂ LIDOCAINĂ (XILINĂ) PROCAINAMIDĂ FENITONĂ TOCAINIDA DISOPIRAMIDA ATROPINA care BRADICARDII SINUSALE care BRADICARDI AV toate ISOPRENALINA . Clasificarea antiaritmicelor (după acţiunea farmacodinamică şi locul de acţiune) .automatismului miocardului .VENTRICULARE .5 grupe: ACŢIUNE I "M" care încetinesc viteza de conducere a impulsurilor la toate nivelele sist.Farmacologie medicament. ANTIARITMICE Definiţie sunt medicamente care acţionează prin deprimarea . bolnavul considerînd. eronat că doar la el se manifestă acest efect deranjant.excitabilităţii fiind utilizate în scop curativ / profilactic la bolnavii cu aritmii cardiace.

II Ce trebuie făcut înainte de administrarea unui antiaritmic ? a) evaluarea funcţiei cardiace a pacientului b) întreruperea administrării unui medicament potenţial aritmogen : .hTA marcată cu stare de şoc .Farmacologie PRINCIPII DE ADMINISTRARE ALE MEDICAŢIEI ANTIARITMICE I Când prescriem un antiaritmic ? a) când aritmia a fost dovedită pe EKG/HOLTER b) când riscul aritmiei este superior celui rezultat din administrarea antiaritmicului. De reţinut: 1) Consecinţele funcţionale ale aritmiei prelungite / recidivante : Scăderea debitului caridiac duce la : .simpaticomimetice .decompensarea unei insuficienţe cardiace cronice .agravarea / decompensarea insuficienţei cardiace .antintidepresive triciclice . Observaţie: Toate antiaritmicele sunt medicamente cu indice terapeutic mic.favorizarea acţiunii " proaritmice " a medicamentului Efect proaritmic = efectul paradoxal de agravare a unei aritmii existente sau inducerea unei aritmii noi.agravarea ischemiei miocardice la coronarieni 2) Majoritatea antiaritmicelor au efect inotrop (negativ) (excepţie Amiodarona şi Lidocaina) Scăderea inotropismului duce la : .sincopa cardiovasculară aritmică . necesitând monitorizarea terapiei.

b) mărimea dozei va fi individualizată în funcţie de : . Cum prescriem un antiritmic ? a) monoterapia antiaritmică este regulă de administrare. .v.v.răspunsul bolnavului la tratament c) se va ţine cont de eventualele posibile interacţiuni între antiaritmice şi medicamentele administrate concomitent: .blocante -în tahiaritmia supraventriculară indusă de efort / stress β.v. 3) în tahiaritmii cronice: Digoxin Verapamil / Dilzem Sotalol Amiodaronă hipomagneziemie IV.diureticele hipokalemiate favorizează efectul proaritmic al antiaritmicelor. III Ce antiaritmic alegem ? 1) în tahiaritmiile paroxistice (TPS-tahicardie paroxistică supraventriculară.v.blocante / blocante de Ca / amiodaronă dacă bolnavul prezintă asociat boală coronariană.v.titrul concentraţiei plasmatice al antiaritmicului ales . astfel: β.terapia de elecţie : Verapamil f 5 mg i.Farmacologie c) tratamentul factorilor favorizanţi ai aritmiilor : . Propafenonă i.alternative de tratament (în lipsa blocantelor de Ca) : Digoxin i.blocante: . Dilzem i.hipopotasemie. FA-fibrilaţie atrială paroxistică) . Reprezentanţii medicaţiei antiaritmice 1) β .traseul EKG . 2) în bradicardii paroxistice : Atropina i.

10 mg. 240 mg.2 prize/zi Dilzem. Procainamida cp = 20 mg. Lidocaina (Xilina) de uz cardiologic f = 5 ml / 50 mg i. 80. în perfuzie 2-4 mg/kgc/oră Prescrieţi o reţetă la un bolnav cu dg : 1.v.fiole 5 ml / 5 mg i.v. 100 mg Bisoprolol cp 5 mg oral 1 . Boală coronariană. Se administrează oral în 2 . Aritmie extrasistolică atrială. .. Atenolol cp .40 mg. Observaţie: Amiodarona are şi efect antianginos (prin coronarodilataţie) 4. Administrare în tahiaritmii ventriculare: iniţial 100 mg. oral la 8 ore 5. 120. 3.Farmacologie Propranolol .100 mg. Fibrilaţie atrială cronică.60 şi 120 mg.50. Metoprolol cp 50 mg. apoi i.doză unică/24h (tenormin) 2) Blocante de calciu : Verapamil (Isoptin) cp . 2.cp . Amiodarona ("Cordarone") cp = 200 mg. Tahicardie paroxistică supraventriculară. (Diltiazem) cp . . . . 40.v. Hipertiroidism.3 prize/24 ore 3.

• Acţiunea natriuretică şi efectul asupra eliminării potasiului. aceste diuretice cresc capacitatea de efort şi ameliorează calitatea vieţii bolnavilor. prin creşterea natriurezei. 2. DIURETICE Definiţie: Diureticele sunt medicamente care au capacitatea de a creşte tranzitor volumul diurezei. permite individualizarea următoarelor clase de diuretice: Reprezentanţi A. Ele cresc eliminarea urinară a K expunând bolnavul la riscul hipopotasemiei. 1. IEC.moderată comparativ cu a diureticelor de ansă Utilizări terapeutice: Diureticele tiazidice sunt larg utilizate în : a) HTA esenţială uşoară /moderată Administrate oral în monoterapie sau în asociere cu alte hipotensoare (β-blocante. 2 ore) . Diuretice de ansă: . Cardiopatie ischemică cronică. Tahicardie ventriculară.Farmacologie 4.prelungită 12 .lent instalată (în aprox. fiind utilizate în terapia HTA şi a sindromului edematos de diverse etiologii. Diuretice tiazidice (saluretice) şi înrudite Hidroclorotiazida (Nefrix) cp 25 mg Indapamida (Tertensif) cp 2.24 ore . Au efect natriuretic puternic. blocantele de Ca) pot controla cifrele tensionale la mulţi pacienţi hipertensivi b) Insuficienţa cardiacă cronică Asociate cu terapia vasodilatatoare ± digitală.5 mg Acţiunea diuretică este : . Diuretice kaliuretice.

scurtă (4-6 ore) .moderat . f 2 ml/20 mg Bumetanid ("Burinex") cp 5 mg Acţiune diuretică este: . crampe musculare. criză HTA ! Observaţie: Diureticele hipokalemiante pot induce relativ frecvent hipopotasemie manifestată prin astenie marcată. şi 30 min de la adm.Farmacologie Reprezentanţi: Furosemid ("Lasix") cp 40 mg . Diuretice care economisesc potasiul (hiperkalemiante) Reprezentanţi: Spironolactona ("Aldactona") dj 25 mg Amilorid cp 5 mg Au efect diuretic : . în asocierea cu digitală şi terapie vasodilatatoare (IEC) a) Edem pulmonar acut (i. Ea poate fi corectată prin coadministrarea unor medicamente ce conţin săruri de K (Aspacardin cp.puternică (sunt cele mai puternice diuretice) Utilizări terapeutice: a) Insuficienţă cardiacă cronică .prelungit(încă 2-3 zile de la oprirea tratamentului) .rapidă (în 5min de la adm.v. modificări EKG (aplatizarea şi negativarea undei T).) datorită acţiunii lor puternice şi rapide b) Insuficienţă renală cronică c) Sindrom nefrotic d) Ciroză hepatică cu ascită e) HTA esenţială .v. i.lent instalat (după 24-72 ore) . Panagin dj) B. orală) .

ciroză hepatică 4. Asocieri de diuretice Sunt utilizate în tratamentul HTA şi al insuficienţei cardiace. hipertensiune arterială uşoară/moderată ca monoterapie sau în asociere cu alte hipotensoare (β-blocante. urgenţe medico-chirurgicale : -edem pulmonar acut . Când prescriem un diuretic ? La bolnavii cu : 1. sindrom nefrotic şi insuficienţă renală cronică 5. în asociere cu regim hiposodat). C. Reprezentanţi: a) Moduretic cp = Hidroclorotiazida + Amilorid 50 mg b) Logiren cp c) Aldalix cp = Furosemid 40 mg = Furosemid 20 mg + 5 mg + Amilorid 5 mg Spironolactonă 50 mg PRINCIPII DE UTILIZARE A DIURETICELOR A.IEC .Farmacologie Avantajul utilizării lor în terapeutică este efectul antikaliuretic. Utilizări terapeutice: edeme hepatice (ca terapie de primă alegere. secundare hipopotasemiei. asociată cu : .± digitalice 3. blocante de calciu) 3. IEC.regim hiposodat . insuficienţa cardiacă cronică. unde reduc riscul tahiaritmiilor.

de aceea se impune ajustarea dozelor la această categorie de bolnavi. Sunt contraindicate diureticele tiazidice (ele diminuă filtrarea glomerulară) şi diureticele care economisesc potasiul (datorită riscului de hiperpotasemie).criza hipertensivă vom administra FUROSEMID i.Farmacologie -criza hipertensivă -edem cerebral B.efectele secundare posibile Exemple: a) în urgenţe : . Pot fi utilizate şi asocierile de diuretice de tip Moduretic sau Logiren c) în ciroza hepatică se aleg preferenţial diureticele care economisesc potasiul d) în IRC administrăm doar diuretice de ansă. a diminua riscul hipoK generatoare de aritmii).edem pulmonar acut . hTA). blând sau intens) . .v.efectul diuretic aşteptat (rapid sau lent instalat . Criterii de alegere a unui diuretic Tipul de diuretic ales.situaţia clinică în care se prezintă bolnavul . datorită acţiunii rapide şi puternice b) în HTA uşoară/moderată şi în insuficienţa cardiacă cronică se preferă administrarea orală bi/trisăptăminală a unui diuretic tiazidic sau de ansă. asociat cu doze mici de diuretice care economisesc K (pt.vârsta pacientului . e) vârstnicii sunt pacienţii cei mai expuşi la efecte adverse (hipoK. mărimea dozei. calea şi ritmul de administrare vor fi particularizate pentru fiecare pacient în parte în funcţie de : .

Supravegherea tratamentului diuretic Un tratament diuretic administrat prelungit va fi urmărit : 1) clinic : .uricemia Observaţie: . controlul kalemiei şi natremiei) .Farmacologie C.edemele legate de o cauză venoasă sau limfatică -edemele iatrogene (ex.măsurarea diurezei .edemele din cursul sarcinii . pentru a mări complianţa terapeutică D.A.ionograma (pt.secundare administrării dihidropiridinelor) E. .căutarea semnelor de deshidratare 2) biologic : .greutatea corporală .glicemia . se va alege diureticul cu preţul de cost cel mai redus.obezitate . Interacţiunile medicamentoase ale diureticelor .la efect terapeutic egal.se vor administra dozele minime eficace .T. Nu administrăm tratament diuretic în : .

Kanamicina. . Diureticele . monitorizarea ajus4. Diureticele .de ansă 3.Farmacologie Interacţiunile medicamentoase ale diureticelor : Tipul de diuretice 1. Diureticele tarea dozelor care Inhibitoarele enzimei de Risc de hiperK conversie angiotensinei a Cplasm.de ansă 2. Tobramicina) Medicamente cu care interacţionează Digitalice Consecinţa interacţiunii Favorizează efectele toxice ale digitalei Expune pacientul diabetic la risc ↑ de acidoză lactică ↑ riscul oto celor. Streptomicina. se va ţine seama obligatoriu de interacţiunile care intervin şi se vor lua măsurile care se impun (ajustarea dozelor .antidiabetic oral Aminoglicozidele (Gentamicina.tiazidice . Se şi nefrotoxicităţii antibiotiimpune economisesc potasiul ! Observaţie: În cazul prescrierii asociate a diureticelor cu medicamentele de mai sus. monitorizarea concentraţiei plasmatice).tiazidice . pt. Diureticele de ansă Metformina ("Meguan") .

20 mg . 20 sau 40 mg. Antihistaminicele H2 sunt substanţe medicamentoase care inhibă efectul excitosecretor gastric al histaminei. . .Farmacologie CURS 7 Medicaţia aparatului digestiv. 20 sau 40 mg. f. (150 mg ) • hemoragii prin ulcer gastric • esofagita de reflux .doză de întreţinere 4 săpt. .efervescente .Cimetidina: Cimetidin comp. Utilizări terapeutice: • ulcer activ .monodoză seara 8 săpt. Quamatel: cp. 200 mg.monodoză seara -doză de atac 6-8 săpt. 75 sau 150 mg. 150 sau 300 mg.Nizatidina: Axid comp. ANTIULCEROASELE I ANTISECRETOARELE: Sunt: A.gastric . f.Roxatidina: Roxane comp. 150 sau 300 mg. fiole 100 mg.50mg. . (300 mg Ranitidină) .doză de atac 4 săpt. cp.monodoză seara . (300 mg Ranitidină) . 800 mg.Ranitidina: Zantac comp.(150 mg Ranitidină).duodenal . .Famotidina: Famodar comp./4 ml.doză de întreţinere 2 săpt.

(Buscopan) fiole 10 mg.Farmacologie Principii de administrare: 1. . Antihistaminicele medicamentoase H2 interacţionează toxicitatea: cu următoarele substanţe cumarinice. la hepatici 600mg /zi.Lizadon comp .Butilscopolamina: Scobutil comp. 5. . La vârstnici dozele trebuie să fie mai mici. B. Anticolinergicele: sunt substanţe medicamentoase care acţionează atât pe cale vagală cât şi pe cale gastrică.dozele la renali nu trebuie să depăşească 400 mg /zi. 10 mg. Campilobacter pylori) şi formarea de nitrozamine cu potenţial cancerigen. 5 mg . Se verifică benignitatea înainte şi după tratament !!! 4. bazele xantice (Teofilina). betablocantele (Propranolol). Dozele trebuiesc potrivite în aşa fel încât să nu se producă aclorhidrie (ceea ce ar permite dezvoltarea florei bacteriene (Helicobacter pylori.Pirenzepina: . 7. 3. 2.Oxifenoniu: Oxifenoniu comp.f 1ml/1mg . .f 1ml/0. 10 mg. stăpâneşte şi controlează hipersecreţia gastrică nocturnă.Foladon comp. .Atropina: . benzodiozepinele (Diazepam).25 mg .Propantelina : Propantelina dg 15 mg . mărindu-le anticoagulantele antiepilepticele (Fenitoina). Antihistaminicele H2 au riscul toxicităţii cumulative . doza de întreţinere previne recidivele.Sulfat de Atropină . 6. Doza de atac înlătură durerea şi grăbeşte vindecarea leziunii. sup. . Administrarea ca monodoză seara înainte de culcare este comodă. digitalicele (Digoxina). sup. Indicaţia majoră este ulcerul gastro-duodenal numai după confirmarea caracterului benign (examen radiologic şi endoscopic).Gastrozepin comp 25 mg.

D. tulburări de micţiune . 3.Farmacologie Principii de administrare: 1. Blocantele pompei de protoni sunt substanţe medicamentoase care inhibă pompa H . Omeprazolul antiepilepticele. tulburări de vedere. Glaveral Principii de administrare: 1. C.ATP ază din celulele parietale scăzând semnificativ secreţia gastrică acidă. • inhibă secreţia acidă. Omeprazolul este medicaţia de primă alegere în sindromul Zollinger-Ellison.Misoprostol: Cytotec comp 200 mg interacţionează cu anticoagulantele cumarinice şi cu . Anticolinergicele neselective cu acţiune antisecretoare de scurtă durată (3-5 ore) au efecte adverse parasimpaticolitice marcate: gură uscată. 2. Administrarea cronică (mai mult de 8 săptămâni) impune prudenţă deoarece efectul intens antiacid va determina un nivel crescut de nitrozamine. • au efect citoprotector. 2. Analogi ai prostaglandinelor sunt substanţe medicamentoase care: • stimulează secreţia de mucus şi bicarbonaţi. Se foloseşte mai ales în esofagita de reflux (nu relaxează sfincterul esofagian) şi în sindromul Zollinger-Ellison.K . Pirenzepina. . are o activitate selectivă pe receptorii M1 şi o eficienţă terapeutică comparabilă cu a Cimetidinei.Omeprazol: Losec comp 20 mg . deosebită structural şi farmacodinamic de celelalte anticolinergice. se folosesc foarte rar în tratamentul ulcerului gastric. constipaţie. În ulcer duodenal şi esofagita de reflux are o eficacitate superioară antihistaminicelor H2 în administrare ca monodoză pe o durată de aproximativ 8 săptămîni. . hipergastrinemie şi respectiv hiperplazia celulelor enterocromafine sub forma tumorilor carcinoide (mai ales la tineri) 4.

. susp. carbonat. 2. serotoninei. (oxid. oxid 3. hidroxid de Al) . Misoprostolul este contraindicat în sarcină.. Milk of magnezia comp. carbonat de Mg.Octreotida: Sandostatin fiole Principii de administrare: • Octreotida se administrează în sindromul Zollinger-Ellison şi în tumori endocrine gastroenteropancreatice. trisilicat de Mg. Analogi ai somatostatinei sunt substanţe medicamentoase care inhibă secreţia patologic crescută a hormonului de creştere.susp. trisilicat de magneziu) ♦ Silicolact . (carbonat de Ca. Compuşii de magneziu : trisilicat. II ANTIACIDELE sunt baze slabe capabile să neutralizeze acidul clorhidric şi să scadă activitatea pepsinei. Sunt : 1. fl. Compuşii de sodiu : bicarbonat Prezentare comercială: ♦ Trisilicalm . Compuşii de aluminiu : hidroxid. fosfat. Almagel comp. are efecte ocitocice. hidroxid. E. în profilaxia ulcerului iatrogen pe toată durata administrării AINS. Misoprostolul este utilizat cel mai adesea în tratamentul ulcerului activ gastric şi duodenal. (hidroxid şi fosfat de Al) ♦ Dicarbocalm . a peptidelor. Maalox comp. Compuşii de calciu : carbonat 4.Farmacologie Principii de administrare: 1. Aluminiu hidroxid . carbonat bazic. pe cale injectabilă ca doză de atac şi doză de întreţinere. 2. gastrinei produse în sistemul endocrin gastroenteropancreatic.

. Schema raţională de tratament prevede administrarea lor la 1 oră şi la 3 ore postprandial (când încetează efectul tampon al alimentelor) urmând ca apoi să se reia ciclul masă . 3. Teofilina.Farmacologie Principii de administrare: 1. Se administrează oral cu 1/2 oră înainte de mâncare.Subcitrat de bismut: De-nol comp. În această perioadă se evită antiacidele şi laptele (medicamentul acţionează doar în mediu acid). 2. întrucât au efect marcat de rebound producând creşterea bruscă a gastrinemiei şi a acidităţii. Preparatele comerciale conţin substanţe antiacide asociate între ele antiacidele rapide cu cele lente şi antiacidele solubile cu cele insolubile pentru a creşte efectul antiacid şi a scădea efectul de rebound. Unele au efect antibacterian faţă de Helicobacter pylori. Ultima doză se administrează seara înainte de culcare. ele nu mai constituie (ca altă dată) agenţi de elecţie pentru prevenirea recurenţei. Sucralfatul interacţionează cu Tetraciclina. 4. III CITOPROTECTOARELE GASTRICE (Pansamente gastrice) sunt substanţe medicamentoase care prin fixarea lor pe mucoasa gastrică realizează o protecţie mecanică a acesteia. 3. granule 1000 mg . comp1000 mg.Sucralfat: Gastrofait Venter Principii de administrare: 1.antiacide. Pe perioada tratamentului cu subcitrat de bismut (primele 10 zile) se asociază un antibacterian eficace faţă de Helicobacter pylori. 2. Digoxina. 5.le scade Bd % (asocierile trebuiesc evitate !). Subcitratul de bismut este contraindicat la bolnavii cu insuficienţă renală (toxicitate cumulativă). 4. Antiacidele au utilizări limitate . chinolonele . formele lichide sunt mai eficiente. . Se prescriu ca medicamente tipizate pentru liniştirea durerii ulceroase acute .

Fenotiazinele a) Clorpromazina: Clordelazin dg 25 mg Plegomazin f. 4. 3. 5 mg/ml 4. Propulsive = Gastrokinetice a) Metoclopramida : Metoclopramid comp. Propulsivele = Gastrokineticele sau Prokineticele sunt antivom 2. tulburări extrapiramidale . hipotensiune arterială ortostatică (nu ridicăm brusc bolnavul în picioare după efectuarea injecţiei). Antagonişti ai serotoninei a) Ondansetron : Zofran comp 4mg . f. 8 mg .1 mg/1ml Principii de utilizare raţională 1. 10 mg . f . itive prin stimularea motilităţii gastrointestinale + creşterea tonusului sfincterului esofagian + relaxarea sfincterului piloric (prin mecanism colinergic). 5 mg .50 mg/2ml B. 2 mg. Antivomitivele fenotiazinice pot provoca reacţii adverse: somnolenţă. sup 20 mg b) Domperidon: Motilium comp 10 mg c) Cisaprida : Prepulsid comp. sup 30 mg 2. sup. Antihistaminicele H1 a) Prometazina : Romergan dg 30 mg . 5 mg . 5 mg . Butirofenonele a) Haloperidol: Haldol comp 0.5 mg 3. 25 mg c) Tietilperazina: Torecan dg 6. f . f 4 mg/ml şi 8 mg/2ml b) Granisetron : Kitril f. sunt utile în sindromul de vărsătură din hipomotilitatea gastrică. Antivomitivele clasice: 1.Farmacologie ANTIVOMITIVELE Sunt : A. 25 mg/5 ml b) Proclorperazina: Emetiral dg 5 mg. nu sunt indicate în vărsăturile din sarcină. 5 mg. fiole 6. 3 mg/3 ml c) Tropisetron : Navoban caps. .5 mg.5 mg .

Loperamida: Imodium caps 2 mg . 6. Hidrocolereticele şi colagogele sunt indicate în diskinezii biliare . Prometazina şi scopolamina sunt medicamente utilizate în profilaxia răului de mişcare. 2. antiflatulente. Diosmectita: Smecta plic pentru suspensie 3. Îmbunătăţesc calitatea vieţii pacientului. 100 mg 4. laxative. Rowacol caps. COLAGOGE ŞI ALTE MODIFICATOARE ALE SECREŢIEI BILIARE Sunt : 1. contraindicate în calculoze biliare. Sărurile biliare (bilă bovină uscată): Colebil dg 2. Cynara scolimus : Anghirol dg 250 mg 5.Farmacologie 5. Cărbunele medicinal: Carbo medicinalis comp 50 mg . Acidul dihidrocolic: Fiobilin comp 250 mg 3. Terpenele : Bilichol caps . Alte produse : Tarbedol granule 7. purgative) Sunt : 1. 9. Acidul chenodezoxicolic : Chenofalk caps 250 mg 8.. Acidul ursodezoxicolic : Ursofalk caps 250 mg Principii de utilizare raţională 1. sol. COLERETICE. Antagoniştii serotoninei sunt antivomitive indicate îndeosebi pentru prevenirea stării de greaţă şi vomă provocate de anticanceroase şi radioterapie.internă 6. soluţie 20 mg/100 ml 2. Acidul cheno şi ursodezoxicolic sunt indicate în calculoza colesterolică radiotransparentă cu diametru < 15 mm MEDICAMENTELE INTESTINULUI: (antidiareice. Propilbenzen : Carbicol caps.

Dulcolax dj. Bisacodil: Laxadin comp 5 mg.D. 11. sup. electroliţi).1 g 9.10 mg 8. Utilizarea cronică a laxativelor . Senna: Regulax cuburi 1. 6. Docusat sodic: Sintolax dg 50 mg 6.Rixative X-PREP. Ulei de parafină : Agarol emulsie 5. . 5. Glicerină . Lactuloza: Lactulose sirop 65/100ml 10.E.3) sunt utile ca tratamente simptomatice. Macrogol 4000 . antidiareic de tip opioid cu acţiune selectivă la nivelul tractului gastro duodenal nu dezvoltă dependenţă. Fenolftaleină: Ciocolax tablete 480 mg 7.purgativelor în doze mari pot determina apariţia "bolii laxativelor" (pierderi de apă.Farmacologie 4. Marmelade laxative .2. 3.Forlax plic cu pulbere Principiile de utilizare raţională: 1. Sunt contraindicate în abdomenul acut chirurgical şi sarcina aproape de termen.K) determinînd neabsorbirea acestora. iar utilizarea cronică a uleiurilor laxative (parafina) interferă absorbţia factorilor alimentari liposolubili (A. Sunt folosite în constipaţia funcţională ca o suplimentare a recomandărilor igieno dietetice atunci cînd acestea nu sunt suficiente. Loperamida. 4. Laxativele .soluţie int. Extracte din plante: Cortelax dj.purgativele (4-12) au utilizări limitate. 2.supozitoare cu glicerină 12. Autoadministrarea lor repetată fără discernământ în afara recomandărilor medicale pot provoca constipaţia. Medicamentele antidiareice (1. 5 mg.

2 ore) . permite individualizarea următoarelor clase de diuretice: Reprezentanţi D.24 ore .moderată comparativ cu a diureticelor de ansă Utilizări terapeutice: Diureticele tiazidice sunt larg utilizate în : . Ele cresc eliminarea urinară a K expunând bolnavul la riscul hipopotasemiei. Diuretice tiazidice (saluretice) şi înrudite Hidroclorotiazida (Nefrix) cp 25 mg Indapamida (Tertensif) cp 2.lent instalată (în aprox. Au efect natriuretic puternic. Diuretice kaliuretice. 4.5 mg Acţiunea diuretică este : . prin creşterea natriurezei. • Acţiunea natriuretică şi efectul asupra eliminării potasiului. fiind utilizate în terapia HTA şi a sindromului edematos de diverse etiologii.prelungită 12 .Farmacologie CURS 8 Medicaţia aparatului renal DIURETICE Definiţie: Diureticele sunt medicamente care au capacitatea de a creşte tranzitor volumul diurezei.

puternică (sunt cele mai puternice diuretice) Utilizări terapeutice: a) Insuficienţă cardiacă cronică . 5. i. Diuretice care economisesc potasiul (hiperkalemiante) . IEC. Diuretice de ansă: Reprezentanţi: Furosemid ("Lasix") cp 40 mg . f 2 ml/20 mg Bumetanid ("Burinex") cp 5 mg Acţiune diuretică este: . şi 30 min de la adm. modificări EKG (aplatizarea şi negativarea undei T).) datorită acţiunii lor puternice şi rapide g) Insuficienţă renală cronică h) Sindrom nefrotic i) Ciroză hepatică cu ascită j) HTA esenţială .Farmacologie a) HTA esenţială uşoară /moderată Administrate oral în monoterapie sau în asociere cu alte hipotensoare (β-blocante. crampe musculare.v. orală) . Panagin dj) E.scurtă (4-6 ore) . aceste diuretice cresc capacitatea de efort şi ameliorează calitatea vieţii bolnavilor. Ea poate fi corectată prin coadministrarea unor medicamente ce conţin săruri de K (Aspacardin cp. în asocierea cu digitală şi terapie vasodilatatoare (IEC) f) Edem pulmonar acut (i. criză HTA ! Observaţie: Diureticele hipokalemiante pot induce relativ frecvent hipopotasemie manifestată prin astenie marcată.v. blocantele de Ca) pot controla cifrele tensionale la mulţi pacienţi hipertensivi b) Insuficienţa cardiacă cronică Asociate cu terapia vasodilatatoare ± digitală.rapidă (în 5min de la adm.

Farmacologie Reprezentanţi: Spironolactona ("Aldactona") dj 25 mg Amilorid cp 5 mg Au efect diuretic : .lent instalat (după 24-72 ore) .prelungit(încă 2-3 zile de la oprirea tratamentului) Avantajul utilizării lor în terapeutică este efectul antikaliuretic.moderat . asociată cu : + 5 mg + Amilorid 5 mg Spironolactonă 50 mg . secundare hipopotasemiei. Utilizări terapeutice: edeme hepatice (ca terapie de primă alegere. Asocieri de diuretice Sunt utilizate în tratamentul HTA şi al insuficienţei cardiace. insuficienţa cardiacă cronică. blocante de calciu) 6. hipertensiune arterială uşoară/moderată ca monoterapie sau în asociere cu alte hipotensoare (β-blocante. Când prescriem un diuretic ? La bolnavii cu : 1. unde reduc riscul tahiaritmiilor. în asociere cu regim hiposodat). Reprezentanţi: a) Moduretic cp = Hidroclorotiazida + Amilorid 50 mg b) Logiren cp c) Aldalix cp = Furosemid 40 mg = Furosemid 20 mg Principii de utilizare a diureticelor A. F. IEC.

Pot fi utilizate şi asocierile de diuretice de tip Moduretic sau Logiren . a diminua riscul hipoK generatoare de aritmii).criza hipertensivă vom administra FUROSEMID i.regim hiposodat . mărimea dozei.efectul diuretic aşteptat (rapid sau lent instalat . datorită acţiunii rapide şi puternice b) în HTA uşoară/moderată şi în insuficienţa cardiacă cronică se preferă administrarea orală bi/trisăptăminală a unui diuretic tiazidic sau de ansă.v.± digitalice 3. sindrom nefrotic şi insuficienţă renală cronică 5.efectele secundare posibile Exemple: a) în urgenţe : .vârsta pacientului .IEC .edem pulmonar acut . blând sau intens) . Criterii de alegere a unui diuretic Tipul de diuretic ales. urgenţe medico-chirurgicale : -edem pulmonar acut -criza hipertensivă -edem cerebral B.situaţia clinică în care se prezintă bolnavul . asociat cu doze mici de diuretice care economisesc K (pt. ciroză hepatică 4.Farmacologie . calea şi ritmul de administrare vor fi particularizate pentru fiecare pacient în parte în funcţie de : .

măsurarea diurezei .se vor administra dozele minime eficace . e) vârstnicii sunt pacienţii cei mai expuşi la efecte adverse (hipoK.greutatea corporală . . se va alege diureticul cu preţul de cost cel mai redus.glicemia .edemele din cursul sarcinii .căutarea semnelor de deshidratare 2) biologic : .ionograma (pt. hTA).la efect terapeutic egal.T.de aceea se impune ajustarea dozelor la această categorie de bolnavi.obezitate . Supravegherea tratamentului diuretic Un tratament diuretic administrat prelungit va fi urmărit : 1) clinic : . pentru a mări complianţa terapeutică D.Farmacologie c) în ciroza hepatică se aleg preferenţial diureticele care economisesc potasiul d) în IRC administrăm doar diuretice de ansă.uricemia Observaţie: . Nu administrăm tratament diuretic în : . C. Sunt contraindicate diureticele tiazidice (ele diminuă filtrarea glomerulară) şi diureticele care economisesc potasiul (datorită riscului de hiperpotasemie). controlul kalemiei şi natremiei) .edemele legate de o cauză venoasă sau limfatică .A.

Medicaţia sângelui . pt. Diureticele .antidiabetic oral Aminoglicozidele (Gentamicina. se va ţine seama obligatoriu de interacţiunile care intervin şi se vor lua măsurile care se impun (ajustarea dozelor . Interacţiunile medicamentoase ale diureticelor Interacţiunile medicamentoase ale diureticelor : Tipul de diuretice Medicamente cu care interacţionează 3.Farmacologie -edemele iatrogene (ex. Tobramicina) Expune pacientul diabetic la risc ↑ de acidoză lactică ↑ riscul oto şi Digitalice Consecinţa interacţiunii Favorizează efectele toxice ale digitalei nefrotoxicităţii antibioticelor. Diureticele de ansă Metformina ("Meguan") .tiazidice . Se impune 4. Diureticele care Inhibitoarele enzimei de Risc de hiperK conversie angiotensinei a economisesc potasiul ! Observaţie: În cazul prescrierii asociate a diureticelor cu medicamentele de mai sus. Streptomicina.de ansă 4. Diureticele . monitorizarea ajustarea dozelor Cplasm. monitorizarea concentraţiei plasmatice).de ansă 3.tiazidice .secundare administrării dihidropiridinelor) F. Kanamicina.

hemoragia genitală . pentru a permite absorbţia: Vitamina C cpr. Obiectivele tratamentului: • descoperirea şi îndepărtarea tulburării primare care a provocat anemia (hemoragia digestivă .sau aclorhidrie.Farmacologie MEDICAŢIA ANTIANEMICĂ a) Tratamentul anemiei feriprive b) Tratamentul anemiei pernicioase a) Tratamentul anemiei feriprive Anemia feriprivă este tipul de anemie hipocromă. în care tulburarea de bază o constituie scăderea cantităţii de fier din organism. microcitară. până la refacerea depozitelor. gastrită atrofică) Examenul de laborator indică: indici eritrocitari patologici (hemoglobina. fumarat. apoi 2 x 1 doză/zi timp de 6 -12 luni. . gluconat.iniţial.200 . glutamat. fără luciu) alterări ale mucoaselor (stomatită angulară. 3 doze/zi timp de 3 săptămâni. . . aclorhidria gastrică.tratamente asociate în cazuri de hipo .administrarea între mese (toleranţa este mai bună deşi absorbţia este mai redusă).la femei. Sindromul carenţei de fier evidenţiază: fatigabilitate alterări ale fanerelor (unghii friabile. Principii de administrare: a) terapia orală . hematocritul şi sideremia sunt scăzute). glosită.obişnuit cu săruri feroase: sulfat.) • normalizarea cantităţii de hemoglobină şi refacerea rezervelor de fier (prin administrarea de preparate cu fier). etc. lactat feros.la bărbaţi.

225 b) terapia parenterală este indicată limitat (în caz de intoleranţă orală. dispnee) în 2 .6 luni. retard 100 mg Fe (1 cpr.căile injectabile (în funcţie de preparat) sunt i. diaree cronică). buvabilă 50 mg Fe/1 ml . iar normalizarea în 6 .3 luni). • creşterea sideremiei (după 2 . profund. Aprecierea eficienţei terapiei: • prin atenuarea simptomelor clinice (astenie. înainte de masă) . • refacerea hemoglobinei progresiv în 2 .Hbg% bolnav) x 0.25-0. gastrite cronice atrofice. 0. sol.Farmacologie Acidopeps cpr.4 săptămâni şi a depozitelor în 3 .12 luni.10 zile). dimineaţa înainte de masă) Tardyferon retard dg 80 mg Fe Fumarat feros Ferrum Hausmann.5 zile.m.v.m.5 ml soluţie de preparat injectabil.testarea sensibilităţii (la preparatele injectabile): se administrează i. sau perfuzie i. fiole soluţie buvabilă (12 mg Fe/5 ml) Sulfat feros Ferro Gradumet cpr. reacţie reticulocitară (maximă după 5 . i. Prezentare şi administrare: Glutamat feros Glubifer dg (1 dg ~ 20 mg Fe) Glutamat feros. dizolvate în 1/2 pahar cu apă. .v./zi.doza de fier necesară corecţiei se calculează cu formula: Doza Fier (g) = (16 ./zi. . (3x1 cpr. sindroame de malabsorbţie din: gastrectomii. fiole soluţie buvabilă (20 mg Fe/5 ml şi 40 mg/10 ml) Gluconat feros Ferglurom.

mucoasei digestive şi a sistemului nervos. Principii de administrare: • obişnuit. Tratament de substituţie: Vitamina B12 toată viaţa. i.constipaţie . (1 dg. • tratamentul se face sub controlul periodic al: . datorată carenţei de Vitamina B12 şi se caracterizează prin modificări în celulele ţesutului sanguin. = 20 mg Fe. sol.m. profund Efecte adverse: . buvabilă 50 mg Fe/1 ml fiole inj. administrarea este intramuscular sau subcutanat (nu intravenos).). Se recomandă preparatul Glubifer dg. • tratamentul iniţial se face cu doze mai mari (100 .m. 1 fiolă la 2 zile Ferrum Hausmann. Contraindicaţie absolută: antecedente alergice (pentru preparatele injectabile) Calculaţi doza necesară de fier şi prescrieţi tratamentul pentru un bolnav cu diagnosticul: anemie feriprivă (valoarea hemoglobinei la bolnav este de 8 g%).Farmacologie sirop 50 mg Fe/5ml Dextriferon Fier polimaltozat. b) Tratamentul anemiei pernicioase (megaloblastică): Anemia pernicioasă este o boală celulară generală. fiole 100 mg Fe/5 ml i.m. profund 100 mg Fe/2 ml.1000 µg zilnic) apoi se continuă cu doze mai mici (100µg pe lună).pigmentarea pielii după injectare i.

în prezenţa altor deficite: Acid folic. VI . apoi 2 fiole de 50 µg/lună toată viaţa pacientului. 1000µg/1ml Vitamina B12. ci eficienţă terapeutică. (soluţie de culoare roşie) fiole 50µg/1ml.Farmacologie . Rp/. Nr.hemogramei . ! Observaţie: Se atrage atenţia bolnavului că absenţa acuzelor nu înseamnă vindecare. apoi 2 fiole de 50 µg/săptămână timp de 1 lună.a zi • hemoglobina revine la normal în 1 .10 .O. fiole 50µg A.2 luni • simptomele neurologice recente se ameliorează mai greu (după 2 luni) Prezentare şi administrare: Cianocobalamina: Vitamina B12. fiole 100 µg/1ml Depovit B12. drajee Preparate de fier (oral) Aprecierea eficienţei terapiei: • megaloblaştii se transformă în normoblaşti din prima zi • ameliorarea stării generale în primele 48 de ore • reticulocitoza este maximă în a 5 .nivelului plasmatic al vitaminei B12 • asocieri recomandate. fiole 1000 µg/1ml Schemă terapeutică de administrare a vitaminei B12: Iniţial 2 fiole de 50 µg (100 µg/zi) timp de 2 săptămâni. Vitamina B12.

Heparina standard Acţiune: anticoagulantă directă. heparine cu masă moleculară mică 3.6 ore). 2 fiole/zi. Include: I Anticoagulantele II Fibrinoliticele III Antiagregantele plachetare I.S.tromboze venoase profunde şi embolie pulmonară (profilactic şi curativ) . 14 zile ! Observaţie: Prescripţia se adresează unui bolnav cu anemie pernicioasă pentru primele două săptămâni. de scurtă durată (4 .profilaxia trombozei murale în infarctul miocardic acut medicamente utile pentru tratamentul şi profilaxia afecţiunilor . MEDICAŢIA ANTITROMBOTICĂ Cuprinde tromboembolice. heparinoizi de sinteză (Lasonil) B. directe: 1. tratamentul continuându-se apoi conform schemei terapeutice de mai sus. Indicaţii: .Farmacologie D. Clasificare: A. acţionând asupra diferiţilor factori ai coagulării. Anticoagulante directe 1. indirecte: derivaţi cumarinici (Trombostop) A. ANTICOAGULANTELE Sunt medicamente care împiedică procesul de coagulare al sângelui. intramuscular. heparina standard 2. rapidă.

Farmacologie . 25.000 U./1 ml .v.I.coagulare intravasculară diseminată .profilactic: doze mici.500 U. fiole 7./1 ml • Heparinat de calciu.2.I.timpul de tromboplastină parţial activat (APTT) = 1.000 U. Prezentare şi administrare: • Heparină (sodică/potasică) fiole 5.curativ: doze mari. Embolie pulmonară Tratament: Heparină sodică.000 U. i./1 ml) • stabilirea dozei . fiole 5.000 U.timpul de coagulare = 2 .heparinizarea sângelui Principii de administrare: • calea de administrare: a) .5 . subcutanat • în timpul tratamentului cu heparină valorile timpilor de control supravegheaţi obligator sunt: ./0.v.I.perfuzie i.3 x N . .000 U.i.I.5 N • tratamentul cu heparină nu se întrerupe brusc (risc de hipercoagulabilitate). în bolus: tratamentul se începe de obicei cu 2 fiole (= 10.I.3 ml. b) subcutan (soluţia concentrată cu: 25.v.I.) apoi se continuă cu 1 fiolă la 4 ore (în tromboză) .pentru menţinerea recanalizării arterelor coronare după medicaţie trombolitică ./1 ml Dg.

Anticoagulante indirecte Acţiune: anticoagulantă indirectă.profilaxia tromboemboliilor .7 . A.) administrate în 2 . Heparine cu masa moleculară mică Sunt fragmente de heparină obţinute prin depolimerizarea acesteia. Principii de administrare: .cale de administrare: subcutanat .5 minute. Indicaţii: profilaxia trombozelor venoase şi emboliilor de cauză medicală (în chirurgia ortopedică).tromboflebită .i. ! Observaţie: după a doua doză se face prima determinare a timpului de coagulare şi a APTT.doza este unică/zi şi variază în funcţie de preparat . /oră) sub controlul timpului de coagulare.infarct miocardic acut (utilizare limitată) .v.tromboze venoase profunde .v.I. seringă de unică folosinţă.000 U.: prima doză = 2 f (10. lentă. 1. (1000 U. apoi 1 fiolă la 4 ore sau preferabil perfuzie i.10 zile Prezentare: Enoxparina (Clexane) fiole Nadroparina (Fraxiparine) seringă de unică folosinţă Reviparina sodică (Clivarin).durata tratamentului: 3 .Farmacologie . dar persistentă (zile) Indicaţii: . ! Observaţie: prezintă avantajul frecvenţei reduse a hemoragiilor.I.

5 N) şi indicele de protrombină (= 25 . pentru evaluarea exactă a eficacităţii cât şi a riscului tratamentului cu derivaţi cumarinici se recomandă exprimarea rezultatelor prin raportul INR ("international normalised ratio"). eficace şi un risc mic de hemoragie. . 2 mg Sintrom cpr. . Prezentare şi administrare: Acenocumarol: Trombostop cpr. doză unică .1 cpr/zi) în funcţie de valorile indicilor de control.3. 1 mg .administrarea nu se întrerupe brusc. alimentele bogate în vitamina K (varză. reprezintă un regim terapeutic de intensitate moderată. injecţii intramusculare (risc de hematom).Farmacologie Principii de administrare: . . . apoi se continuă cu o doză de întreţinere (1/2 . Fenilbutazona (risc de hemoragii severe).tratamentul se poate face: singur sau în asociere cu heparina (în urgenţe). valori ale INR = 2 .2.1 comprimat/zi în funcţie de valoarea INR şi scopul urmărit.ulcer activ seara. oral. seara. spanac. Contraindicaţii: . . salată).individulalizarea tratamentului se realizează în funcţie de valorile indicilor de control: timpul Howell (= 2 .sunt interzise: intervenţiile chirurgicale (inclusiv extracţiile dentare).30%N). 4 mg Schemă terapeutică: Trombostop: doza de atac pentru 3 zile: I zi 3 comprimate a II-a zi 2 comprimate a III-a zi 1 comprimat. 3 zile. În general. apoi 1/2 . În prezent.iniţial se administrează o doză de atac: unică.nu se asociază cu Aspirina.

examenul de laborator se repetă la 12 ore. fără spumare.v. sau în perfuzie i.I.I. dacă valoarea APTT este sub 64 secunde se întrerupe fibrinoliticul şi se continuă cu un anticoagulant: heparină. Prezentare şi administrare: Streptokinaza: Awelysin fl.controlul timpului de trombină este obligator în tromboliza sistemică pe termen lung. Indicaţii: .. (pulbere) 250.v. i. este de scurtă durată (2 -3 zile) şi se continuă cu un anticoagulant. .embolii şi tromboze arteriale periferice Principii de administrare: .Farmacologie .I.pacienţi necomplianţi II. 250. i.000 U.m.v.administrarea se face i..v.. (pulbere) 100.12 ore de la debut).tromboză coronariană acută .nu se administrează anterior tratament injectabil (s.3 N (dacă activitatea sistemului fibrinolitic este adecvată).000 U.embolie pulmonară acută . i.c.. .).).: • 6 flacoane de 250.I. Streptase fl. se dizolvă fiecare în câte 5 ml ser fiziologic. .000 U.000 U. Schemă terapeutică pentru un pacient cu Dg. . IMA cu debut sub 6 ore şi fără unde Q de necroză tratat cu Streptokinază administrată în perfuzie i.tratamentul se va iniţia cât mai precoce (în infarct miocardic acut la 0 .I.v.control obligator al tratamentului: clinic şi de laborator (se determină APTT. 750.000 U. . iar timpul de trombină are valoare = 2 . FIBRINOLITICELE Sunt medicamente care produc liza rapidă a trombilor şi determină recanalizarea vasului obstruat prin tromboză.

5 g.2 drajee/zi . Indicaţii: profilaxia trombozelor arteriale Prezentare şi administrare: Acid acetil salicilic cpr 0. cu monitorizare EKG şi a TA. 20 mg. 2x1 drajeu/zi Dipiridamol dg.sarcină . 3 x 2 drajee/zi Ticlopidina (Ticlid dg 0. • ritmul perfuziei: 1 oră. 1/2 comprimat/zi Sulfinpirazona (Anturan dg).intervenţii chirurgicale (recente) .stare comatoasă .traumatism major sau cranian în ultimele 3 săptămâni .tumoră intracraniană . 1 .Farmacologie • soluţia obţinută. ANTIAGREGANTE PLACHETARE Sunt medicamente care împiedică sau reduc formarea trombilor plachetari în sistemul arterial.v.25 g).accident vascular hemoragic în antecedente . Contraindicaţii absolute: . i. se introduce în 250 ml soluţie glucozată 5%.alergie la Streptokinază III. fl. Urokinaza: Ukidan. 50 mg.

Insulina 2. MEDICAŢIA ANTIDIABETICĂ ŞI ANTITIROIDIANĂ Diabetul zaharat este afecţiunea metabolică cea mai frecvent întâlnită ce se caracterizează printr-un deficit relativ sau absolut de insulină manifestat prin hiperglicemie ± glicozurie la care se asociază modificări lipidice şi proteice la fel de importante. Hormonii.Farmacologie CURS 9 Medicaţia endocriniană. Din punct de vedere clinic distingem: 1. Antidiabeticele orale: sulfamidele hipoglicemiante . Vitaminele .dependent (tip I) (juvenil) caracterizat prin deficit secretor absolut de insulină 2.independent (tip II) (al adultului) caracterizat pri deficit secretor relativ de insulină Obiectivele tratamentului în diabet zaharat: 1. Reducerea şi menţinerea valorilor glicemiei cât mai aproape de valoarea normală (maxim 120 de mg%) 2. Diabet zaharat insulino . Prevenirea complicaţiilor secundare evoluţiei bolii (micro şi macroangiopatia diabetică) Medicaţia antidiabetică cuprinde : 1. Diabet zaharat insulino .

În practica medicală există diferite preparate de insulină care se diferenţiază între ele prin: • provenienţa ingredientului • gradul de puritate • timpul necesar instalării efectului şi durata lui Preparatele insulinice: • Insulinele convenţionale . dar sunt supuse unui înalt proces de purificare. insulinele pot fi: . Gravida diabetică (diabetul gestaţional) necesită tratament cu insulină până în momentul naşterii deoarece antidiabeticele orale sunt teratogene. Diabetul zaharat tipul I de ce apare la persoane tinere 2. fie semisintetic. Tind a le înlocui pe cele de provenienţă animală. În funcţie de durata de instalare a acţiunii.70% / 30% • Insulinele monocomponent .obţinute din pancreasul de porc şi de bovine au o purificare incompletă. Diabetul zaharat tip II la care medicaţia orală antidiabetică după mai mult de 10 ani de utilizare devine ineficientă. • Insulinele umane .au structura insulinei omului şi sunt obţinute fie prin inginerie genetică.Farmacologie biguanidele INSULINA Este medicaţia de substituţie a bolnavului cu DZ tip I. sunt amestecuri de insuline bovine/porcine . reducându-se riscul reacţiilor antigenice. 3.au aceeaşi sursă de obţinere ca precedentele. motiv pentru care sunt antigenice. Diabetul zaharat tip II decompensat metabolic sau înaintea unei intervenţii chirurgicale sau a unor situaţii stresante pe o perioadă de câteva săptămâni sau luni 4. Indicaţiile insulinoterapiei: 1.

HM sol injectabilă 40 UI/ ml. cu ace de 1 . Când se schimbă zona anatomică trebuie avută în vedere şi viteza de absorbţie a insulinei în noua zonă.3 cm pentru a evita apariţia lipodistrofiei menţinându-se aceeaşi zonă anatomică. . 2. 10 ml Humulin . Fiecare pacient de peste 12 ani trebuie să înveţe să-şi facă singur injecţia. 10 ml Ultralente . Administrarea intradermică va duce la întârzierea absorbţiei. Injectarea trebuie făcută strict subcutan la adâncime de 1 .Farmacologie cu acţiune rapidă (8 h) cu acţiune medie sau intermediară (12 .MC 40 UI/ ml. periombilical.30 minute pentru cele rapide. coapse.zona deltoidiană respectiv cea mai rapidă .5 cm.MC 40 UI/ ml.MC 40 UI/ ml. Locul injectării trebuie în permanenţă schimbat cu 2 . Administrarea insulinei se face înaintea meselor cu 15 .1.zona abdominală. 10 ml Cu acţiune lentă: Monotard .14 h) cu acţiune lentă sau prelungită (~ 24 h) Exemple de preparate insulinice: Cu acţiune rapidă: Actrapid MC.5 cm lungime în una din zonele următoare: peretele abdominal. 3 ml Semilente .L 40 UI/ ml. fese. 10 ml Principiile terapiei cu insulină 1. 10 ml Humulin .1. Tratamentul cu insulină se face de obicei prin injecţii subcutane. 3. cu 45 minute pentru cele medii şi cu 60 minute pentru cele lente. 10 ml Insulatard novolet 100 UI/ ml. 10 ml Cu acţiune medie: Humulin . 10 ml Lente . sol injectabilă 40 UI/ ml. regiunea deltoidiană a braţelor. Cea mai lentă .N sol injectabilă 40 UI/ ml.MC 40 UI/ ml.

iar iarna între ferestre. Tratamentul intensificat cu insulină constă în individualizarea terapiei de la un pacient la altul şi de la o zi la alta prin controlul glicemiei şi/sau al glicozuriei de 3 . prânz şi seara Dozele folosite sunt de 0.de ales la diabeticii vârstnici • două injecţii cu insulină medie administrate dimineaţa şi seara la interval de 12 ore • trei injecţii cu insulină rapidă administrate dimineaţa. Tratamentul clasic se poate face cu una din următoarele variante: • o singură injecţie cu insulină lentă administrată dimineaţa sau seara la ora 11 .Farmacologie 4.0. Păstrarea insulinei se face la temperatura de 5ºC. . iar insulinele medii sau lente vor fi agitate în prealabil pentru omogenizare. Sulfamidele antidiabetice sunt antidiabeticele orale cele mai larg utilizate în DZ tip II În practica medicală există două generaţii de sulfoniluree.4 ori pe zi. Modul de administrare al insulinelor: I.6 . Cu acest tip de terapie sunt evitate tendinţele la hiperglicemie (în subdozaj) sau hipoglicemie (în supradozaj) oscilaţiile diurne ale glicemiei fiind menţinute constante în jurul valorii de 130 mg/dl Acest tip de terapie este foarte eficient. Durerea apare: când au rămas urme de alcool pe piele înaintea injectării injectarea este intradermică şi nu subcutană 5. ANTIDIABETICELE ORALE I. De aceea înainte de administrare flaconul va fi încălzit între palme. motiv pentru care vara va fi păstrată la frigider. Injectarea insulinei trebuie să nu fie dureroasă.8 UI/kg corp II. dar este şi costisitor neputându-se adresa tuturor pacienţilor.

estrogeni. astfel că după 10 .20 minute înaintea meselor.Farmacologie Reprezentanţi: Generaţia I: Tolbutamid .Minidiab cp 5 mg Gliclazida . antidepresivele triciclice. dar această idee nu este unanim acceptată 3. În caz de toleranţă digestivă scăzută se vor administra în cursul meselor 2. alcool etilic • diminuat de diuretice tiazidice.Diamicron cp 80 mg Diferenţele între prima şi a doua generaţie constau în: • eficienţă mai ridicată pentru a doua generaţie • necesitate de doze mult mai mici pentru a 2-a generaţie în obţinerea aceluiaşi efect. respectiv 2.Glibenclamid cp 5 mg Glipizida . antivitaminele K. Eficienţa tratamentului scade progresiv. Dozele uzuale utilizate sunt de 500 .3000 mg/zi pentru Tolbutamid. Cloramfenicol.15 ani de utilizare este necesară iniţial asocierea cu biguanidele şi în caz de răspuns nefavorabil se trece pe insulino-terapie 5.5 -15 mg/zi pentru Glibenclamid II.Clorpropamida cp 250 mg Generaţia II: Glibenclamida . Efectul hipoglicemiant al sulfonilureelor poate fi: • amplificat de AINS. barbiturice. β-blocante. Principii de administrare: 1. Biguanidele antidiabetice sunt antidiabeticele orale preferabil a fi utilizate la bolnavii supraponderali cu DZ tip II. . corticosteroizi 4. Administrarea sulfonilureelor se face cu 15 . Sulfonilureele din a doua generaţie pot fi administrate în doză unică.Tolbutamid cp 500 mg Clorpropamida .

Doza maximă de Meguan este de 3000 mg/zi respectiv pentru Buformin 200 mg/zi. apetit crescut. În tratamentul hipertiroidismului se utilizează substanţe cu structură tiamidică de tipul: . tahicardie cu palpitaţii.metiltiouracil .Basedaw este o afecţiune autoimună ce se caracterizează printr-o hipersecreţie de hormoni tiroidieni. nelinişte. 2. Medicaţia antitiroidiană Hipertiroidismul însoţit de guşă difuză .15 ani de utilizare a acestora când începe să le scadă efectul) sau cu insulina (în diabetul instabil). Buformin retard cp 100 mg Principii de utilizare a biguanidelor 1. Pot fi folosite ca monoterapie sau biterapie în asociere cu sulfonilureele (după 10 . scădere în greutate.boala Graves . Această afecţiune apare mai des la adulţii tineri. ! Observaţie: Terapia antidiabetică insulinică sau non insulinică nu exclude dieta hipoglicemiantă. 3. Simptomatologia hipertiroidismului constă în: nervozitate.propiltiouracil . Preparatele retard se pot administra în două prize zilnice dimineaţa şi seara şi au o mai bună toleranţă digestivă comparativ cu preparatele obişnuite. Glucophage retard Buforminul Buformin cp 50 mg. Administrarea lor se face imediat înaintea meselor în trei prize/zi.Farmacologie Reprezentanţi: Metforminul Meguan cp 500 mg.

Tratamentul se începe cu doze mari administrate la interval de 4 . iodul şi iodurile. În cursul tratamentului poate să apară leucopenie (scăderea numărului leucocitelor la 3000/mm³ impune întreruperea tratamentului) şi agranulocitoză cu evoluţie severă. Asocierea acestor preparate cu Propranolol are efect favorabil asupra dispariţiei tahicardiei.8 săptămâni pentru obţinerea efectului deplin). Tiamidele se folosesc în tratamentul bolii Graves . tremorului şi tulburărilor vasomotorii. 4.3 prize/zi. Reprezentanţi: Metiltiouracil . . care au proprietăţi antitiroidiene.Methymazole cp 5 mg Carbimazol . Antitiroidienele pot interacţiona cu unele medicamente care le intensifică efectul: Sulfamidele antidiabetice. Supradozarea poate fi cauză de hipertiroidism şi hiperplazie cu creşterea volumului tiroidei.carbimazol.metimazol .Thyreostat I cp 50 mg Popriltiouracil .4 -8 săptămâni.Basedow unde pot readuce funcţia tiroidei la normal.a (poate fi cauză de hipertiroidism la copil) şi pe toată durata alăptării. 3.Thyreostat II Tiamazol . 2. Durata tratamentului este deseori mai mult de 1 an. Tiamidele sunt avantajoase la persoanele tinere cu boală recentă şi guşă mică la care remisiunile apar la 50% din cazuri. 5. până la ameliorarea clinică) după care se reduce până la cantitatea necesară întreţinerii efectului în 1 .Farmacologie . scăzând nivelul hormonilor. Este contraindicată administrarea de tiamide în cursul sarcinii după luna a 3 .8 h (2 .Carbimazole Principii de utilizare raţională: 1. Efectele apar după câteva zile până la câteva săptămâni (6 .

75 mg) În funcţie de durata efectului farmacodinamic glucocortcoizii se clasifică în 3 grupe: a) efect de scurtă durată . atrită gutoasă) • colagenoze: .: aerosoli. triamcinololul (DT = 5 mg) c) cu potenţă mare . Utilizarea lor terapeutică se face diferenţiat în funcţie de proprietăţile farmacocinetice şi farmacodinamice ale diferitelor preparate. Indicaţii: Datorită efectelor antiinflamator şi antialergic glucocorticoizii prezintă largi utilizări: • boli reumatice severe (reumatism poliarticular.poliartrită nodoasă • hepatopatii: . Hidrocortizonul sau cortizolul este principalul hormon glucocorticoid.pentru dexametazonă şi betametazonă (36 . secretat la nivelul corticosuprarenalei cu un maxim de secreţie dimineaţă între orele 6 .pentru cortizon şi hidrocortizon (8 .36 ore) c) efect de lungă durată .hepatită alcoolică . antialergice şi asupra metabolismului glucidelor şi a proteinelor.corticosuprarenalian ceea ce va duce la insuficienţa suprarenală iatrogenă şI în consecinţă la corticodependenţă. triamcinolon (12 .12 ore) b) efect de durată medie .54 h) ! Observaţie: Preparatele cu durată lungă de acţiune în administrare orală pot determina deprimarea marcată a sistemului hipotalamo . prednisolon.prednisonul.8 şi cu un minim de secreţie seara în jurul orei 24.30 mg) b) cu potenţă medie .pentru prednison.Farmacologie GLUCOCORTICOIZII ÎN PRACTICA MEDICALĂ Glucocorticoizii (medicaţia cortizonică) cuprinde steroizi naturali şi de sinteză cu proprietăţi antiinflamatorii. În funcţie de potenţa acţiunii lor se clasifică în 3 grupe: a) cu potenţă mică .cortizonul şi hidrocortizonul (DT = 25 .polimiozită .hepatită cronică activă .hipofizo . locale de ex.lupus eritematos sistemic . betametazona (DT = 0. Aceste preparate vor fi utilizate în cure de scurtă durată sau în administrări topice. unguente când efectele sistemice sunt minime sau absente.dexametazona.

Ultralan cremă 0.glomerulonefrite .02% Triamcinolon .1%.Pivalat de Flumetasonum ungvent 0.Betaderm cremă şi ungvent 0. loţiune 0. ungvent 0.05% ungvent 0.sindrom nefrotic • astm bronşic • şoc anafilactic • dermatoze alergice • transplante de organ pentru profilaxia reacţiei de rejet Reprezentanţi: Coricosteroizi de uz dermatologic Corticosteroizi cu potenţă slabă Hidrocortizon .25% 15 g Halometazonum .Locaid .Fluocinolon Acetamid ungvent Fluocortolanum .05% Corticosteroizi foarte puternici . Acetonid ungvent 0.cremă 0.ungvent 1% Corticosteroizi cu potenţă moderată Flumetasonum .Farmacologie • nefropatii: .Cultivate .1%.ungvent Triamcinolon.05% Corticosteroizi puternici Betamethazanum .01% Fluocinoloni Acetonidum .1% Fluticasonum .Sicarten cremă.25% 15 g ungvent 0.cremă 0.02% .Locacorten ungvent 0. ungv 0.1% ungvent .

ungvent Corticosteroizi în combinaţie cu antibiotice Corticosteroizi cu potenţă slabă .Bioxiteracor spray .Neopreol ungvent Corticosteroizi cu potenţă moderată . ungvent Glucocosteroizi de uz sistemic Betamethazon .Volon A 40 Hidrocortizon .cremă.05% Dermovate cremă 0.Volon A 10 f 10.Pimafucort cremă.Flumetazon pivalat N cremă. spray.Prednison cp 1 mg.Vipsogal ungvent .HHC f 25 mg/5 ml .Diprophos cp 0.C .5 mg Prednisolon .05% Corticosteroizi în combinaţii I. 5 ml Triamcinolon .055% ungvent 0.Superprednol cp 0. 40 mg/1 ml .5 mg f 1 ml Dexamethazon .055% ungvent 0.Cloderm cremă 0. ungvent Corticosteroizi puternici . Corticosteroizi puternici + Antiseptice Synalar .Farmacologie Clobethasolum . ungvent . loţiune.Fluocinolon N cremă. Corticosteroizi moderaţi + Antiseptice Locacorten Vioporn pastă II.Nidoflor ungvent .

sol. ext.25 aerosol .05 g% • Simpaticomimetice + Glucocoricoizi Bixtonim . ext.sol.500 pulb inhal 500µg/doză .Pivacone sol.Flixonase sol. 0.Farmacologie Cortizon . În tratamentul astmului bronşic corticosteroizii se utilizează astfel: . Antiasmatice Beclomethason .Cortizon Acetat f 25 mg/ml Corticosteroizi de uz repirator Decongestionante nazale de uz topic • Glucocorticoizi: Beclomethason .sol aftică 125 µg/doză 25 µg 250 µg Principii de administrare raţională a glucocorticoizilor 1.Becotide aerosol 250 µg/doză. 50 µg/doză Fluticason . Corticetine .Beclomet nasal Aqua spray 100 µg/doză . 1g/doză spray Fluticason.Ultracortenol ungvent oftalmic 0.250 aerosol Corticosteroizi de uz oftalmologic Prednisolon . ext.5 g% Corticosteroizi de uz în ORL Corticosteroizi + Antiinfecţioase în combinaţie: Berlicetin . ext.125 aerosol .Beconase nasal spray .100 pulb inhal 100 µg/doză .aerosol 50µg/doză Tixocortolon .Beclofort forte .Flixotide .

provoacă excitaţia SNC. Singura reacţie adversă este candidoza orofaringiană. 3. creşterea fragilităţii acesteia. Acest tratament are risc mare de insuficienţă corticosuprarenaliană şi ulterior de corticodependenţă. hidrosalină. peste 4 săptămâni în aplicaţii locale pe piele prezintă riscul de atrofiederma-epidermică manifestată prin subţierea pielii. osteoporoză. Preparatele de uz oftalmologic se instilează în sacul conjunctival picături suspensie la 4 h în cursul zilei. limfopenie. insomnii .Farmacologie • intravenos . În dermatologie se utilizează ca medicaţie simptomatică şi paleativă. Evitarea tratamentului prelungit îndeosebi cu doze mari. iar pe nopţii se preferă un ungvent. tulburări gastro-intestinale. scade rezistenţa organismului la infecţii. cu apă bicarbonatată administrarea preparatului imediat înaintea meselor • oral . Întreruperea tratamentului nu se face brusc.în astmul bronşic cronic refractar la medicaţia bronhodilatatoare. 2. 4. 2. dozele trebuind a fi diminuate progresiv. glucocorticoizii în aerosoli sau la cromoglicatul disodic. Măsurile de prevenire constau în: spălarea şi clătirea gurii după fiecare inhalare. HTA.în starea de rău asmatic • inhalator sub formă de aerosoli pentru profilaxia crizelor de astm pentru evitarea exacerbărilor în astmul cronic Acest tip de tratament nu provoacă efecte cortizonice generale şi nu deprimă funcţia corticosuprarenalei. hiperglicemie. Administrarea trebuie să imite ciclul diurn fiziologic al secreţiei de cortizon. Terapia orală cu corticosteroizi prezintă riscul unui număr mare de reacţii adverse retenţie etc. 3. Măsuri de prevenire a insuficienţei corticosuprarenaliene 1. teleangiectazii şi echimoze. Indicarea cu discernământ a necesităţii medicaţiei cortizonice.în crizele de astm . Tratamentul îndelungat.

Farmacologie

CURS 10

Medicaţia antiinflamatoare,analgezică,antipiretică
ANTIINFLAMATOARE NESTEROIDIENE
Antinflamatoarele nesteroidiene au 3 efecte majore : 1. Analgezic 2. Antiinflamator 3. Antipiretic 1. ACIDUL ACETILSALICILIC (aspirina) - are actiune analgezica, antiinflamatoare si antipiretica , si actioneaza prin inhibarea ciclooxigenazei, care determina inhibarea sintezei de PG. EFECTE : - analgetic - difera de efectul analgetic al opioidelor, deoarece el actioneaza prin scaderea pragului sensibilitatii dureroase, si nu prin cresterea suportabilitatii. Actioneaza mai bine asupra durerii fazice decat asupra durerii tonice , si datorita faptului ca are si efect antiinflamator, actioneaza in special asupra durerilor produse de inflamatie. Pentru efectul analgetic este indicat in durerile din cefalee, mialgii, artralgii, nevralgii, dismenoree. Efectul analgetic se manifesta la doze de 500mg-1g/ o data. - actiunea antiinflamatorie este evidenta in diferite boli reumatice : reumatismul poliarticular acut, poliartrita reumatoida si spondilita anchilopoietica. Actiunea antiinflamatoare se datoreaza deprimarii sintezei PG-E1 si PG-E2 ca urmare a inhibarii PG-sintetazei.

Farmacologie
Efectul antiinflamator se manifesta la doze de 2-4g / 24 ore. - actiune antipiretica - prin impiedicarea dereglarii centrului termoreglator sub influenta pirogenilor. - intervine in modificarea agregabilitatii plachetare : - dozele mici vor inhiba cu precadere ciclooxigenaza de la nivelul trombocitelor si mai putin ciclooxigenaza de la nivelul celulelor deci scaderea sintezei de Tx A2 are efect endoteliale ; antiagregant plachetar.

- dozele mari inhiba si ciclooxigenaza de la nivelul celulelor endoteliale ceea ce duce la scaderea sintezei de PC → efectul dispare pentru ca PC-I2 inhiba agregarea plachetara. antiagregant

Efectul antiagregant se manifesta la doze de 100-300 mg / o data . - efect tocolitic administreaza ( relaxeaza uterul) - este util in tratamentul dismenoreei ; se

cu prudenta pentru combaterea contractiilor la femeile gravide (tratamentul

trebuie intrerupt inainatea nasterii datorita riscului de sangerare . Concentratiile sanguine de salicilat rezultat prin hidroliza sunt de circa 60 µg/ml pentru o doza terapuetica unica si de 150-300 µg/ml pentru administrarea cronica de doze antiinflamatorii. Fenomenele de salicilism pot aparea incepand de la 200 µg/ml , iar tulburarile metabolice grave apar la peste 450 µg/ml. T½ este de circa 20 min. pentru acidul acetisalicilic si de 3-30 ore pentru salicilat. Eliminarea se face pe cale renala. REAC|II ADVERSE : - efect iritant pe mucoasa gastroduodenala : poate agrava sau produce gastritele si ulcerele . - inhibarea ciclooxigenazei deviaza metabolismul acidului arahidonic spre sinteza de LT ceea ce poate duce la aparitia astmului bronsic sau la agravarea acestuia. - poate produce afectari parenhimatoase hepatice si renale, reversibile. - poate provoca reactii alergice (2% din cazuri).

Farmacologie
- dozele mari provoaca fenomene de salicilism : ameteli, cefalee, trinitus si ..........., tulburari de vedere, greata, voma, somnolenta sau excitatie cu stare convulsiva, hipertermie, eruptii acneiforme. - la doze foarte mari produce intoxicatia acuta : tulburarile neuropsihice se agraveaza, apar fenomene psihotice si halucinatorii, convulsii, coma , colaps prin dilatare vasculara directa si paralizie vasomotorie centrala ; bolnavul poate muri prin insuficienta respiratorie. INDICATII : 1. Ca analgetic in diverse dureri : 500mg-1g / o data ; la copii se recomanda 10-20 mg/ Kg la 6 ore. 2. Ca antiagregant plachetar, in doze de 100-300 mg pe cale orala. 3. Ca antiinflamator : 2-4 g / 24 ore. In tratamentul reumatismului articular acut se dau 5-8 g / zi fractionat , cate 1g o data ; in poliartrita reumatoida (3-5g/zi ). CONTRAINDICATII : - insuficienta hepatica si renala severe - la ulcerosi - boli hematologice : hipoprotrombinemie , hemofilie. - copii sub 5 ani.

2. DERIVATI DE PARA-AMINO-FENOL a. Fenacetina - are actiune analgetica si antipiretica moderata si actiune antiinflamatorie slaba, fiind utilizata mai ales in asociatii antinevralgice. Prin metabolizare se transforma in paracetamol, care este mai bine suportat, ea mai formand si alti metaboliti, care sunt toxici pentru rinichi (pot produce nefrita toxica). Actioneaza si la nivelul SNC unde inhiba ciclooxigenaza. Reactii adeverse : - eruptii cutanate si leucopenie alergica - folosirea cronica duce la methemoglobinemie si anemie hemolitica.

Farmacologie
Se administreaza oral, 300-600 mg / o data. b. Paracetamolul - are aceleasi proprietati ca fenacetina, dar provoaca mai putin methemoglobinemie si nu favorizeaza hemoliza. Poate produce insa trombocitopenie. Reactii adverse - in doze mari produce o afectare toxica a ficatului. Se administreaza oral, 500mg o data , maxim 2,5g / zi . Un comprimat are 500mg.

3. DERIVA|I DE FENAZONA a. Aminofenazona (Piramidon) - are proprietati analgetice antipiretice asemanatoare acidului acetilsalicilic, dar are efecte antiinflamatorii mai reduse. Reactii adverse : - poate produce aplazie medulara de natura alergica cu mortalitate mare - prezinta risc cancerigen - eruptii cutanate - edem angioneurotic Se administreaza oral cate 300-600 mg / odata . b. Metamizolul sodic sau noraminofenazona (Algocalmin, Nevralgin) are toate proprietatile aspirinei, efectul analgetic fiind mai intens decat cel antipiretic, iar efectul antiinflamator fiind slab. Nu prezinta risc cancerigen, dar poate declansa aplazia medulara si agranulocitoza la bolnavii cu agranulocitoza la aminofenazona in antecedente. Un avantaj este faptul ca fiind solubil in apa, poate fi administrat si parenteral. c. Fenilbutazona si Oxifenbutazona au actiune, in principal, antiinflamatorie

(antireumatica).Calmeaza durerea si scad fenomenele inflamatorii in poliartrita reumatoida, spondilita anchilopoietica, reumatism cronic, criza gutoasa, tromboflebita. Se leaga in proportie mare de proteinele plasmatice si poate deplasa de pe proteine alte medicamente : anticoagulantele orale, sulfamide antidiabetice, sulfamide antibacteriene, carora le creste, asftel, efectul.

Farmacologie
Din metabolizarea Fenilbutazonei rezulta Oxifenbutazona (cu proprietati antiinflamatoare si de retentie hidrosalina) si γ-hidroxi-fenilbutazona (cu proprietati uricozurice , utila in tratamentul gutei. Reactii adverse : - iritatie gastrica cu arsuri, dureri epigastrice, greata, voma. - activarea ulcerului gastroduodenal si favorizarea complicatiilor: ............., perforatii, penetratii. - retentie hidrosalina → edeme. - risc de agranulocitoza si aplazie medulara . Contraindicatii : - la ulcerosi - la cardiaci , hipertensivi - in boli renale sau hepatice - in boli de sange si in alergii. Se administreaza oral, 600mg/zi timp de 7-10 zile, in 3 prize, dupa mese. Se poate administra si intramuscular si intrarectal. melena,

4. INDOMETACINA - este un derivat de acid indolacetic, foarte activ ca antiinflamator. Este cel mai puternic inhibitor al sintezei de PG, efectul antiinflamator fiind mai puternic decat cel antipiretic si cel analgetic. Indicatii : - spondilita anchilopoietica - coxartroza - crize de guta - dismenoree Reactii adverse : - anorexie, greata, epigastralgii, diaree, ulcer - icter - potenteaza efectul anticoagulantelor orale → risc de sangerare - tulburari de vedere - neutropenie, trombocitopenie, anemie aplastica (foarte rar ) - reactii alergice de tip anafilactic : eruptii urticariene, crize de astm. Contraindicatii :

.Farmacologie . Iboprofenul (Brufen) este un compus de sinteza cu structura aril-acetica. Deci. . are aceleasi efecte. PIROXICAMUL . Se administreaza oral. dupa mese. parkinsonieni.Ciclooxigenaza 1 care produce in mod tonic PG care sunt implicate cu precadere in mentinerea integritatii mucoasei digestive si in mentinerea normala a agregabilitati plachetare. antipiretic si analgetic. mai ales gastralgii. dar riscul de afectare digestiva este mult mai mic.are toate proprietatile antiinflamatoarelor nesteroidiene. in doze de 25 mg de 3-4 ori /zi. Meloxicamul inhiba mai mult ciclooxigenaza 2 decat ciclooxigenaza 1. fiind utile in tratamentul durerilor articulare cronice.Ciclooxigenaza 2 care actioneaza fazic producand PG implicate in durere.hemoragii digestive si ulcer (foarte rar) . Determina o iritatie gastrica puternica. astfel incat se poate administra o data/zi . avand efecte asemanatoare cu acidul acetilsalicilic. MELOXICAMUL . febra si inflamatii.tulburari dispeptice.este inrudit cu Piroxicamul. epileptici (poate agrava boala). Deoarece nu inhiba ciclooxigenaza 1. 8. fara efecte pe mucoasa gastrica. Alte antiinflamatoare sunt : a.inhiba specific receptorii pentru LT-C4 si LT-D4 aavand efect antiasmatic. in tratamentul dismenoreei.ulcerosi .citoliza hepatica . Studierea acestu medicamnet a dus la concluzia ca ciclooxigenaza este de 2 tipuri : . De asemenea. efectul antiagregant plachetar este mai mic. 5. Reactii adverse: .psihotici. Alte medicamente care inhiba selectiv ciclooxigenaza 2 sunt : Rofecoxitolul si Colecoxitolul care au efect antiinflamator.tulburari hematologice . 7. cu eficacitate maxima pe astmul provocat de antiinflamatoarele nesteroidiene (in special astumul produs de aspirina). nu pot fi utilizate ca antiagregante plachetare. 6. MONTELUKASTUM (Singulair) . dar durata efectului este lunga.tulburari de vedere .

Astfel. Departe de a fi perfectă. dar mai activi ca acesta. intrarectale. propunem ca termenul coanalgezic să fie atribuit acelor substanţe care în asociere cu analgezicele sau cu anestezicele locale determină o potenţare a analgeziei. după părerea noastră. Astfel. ar dori să-şi facă o părere despre varietatea tipurilor de substanţe cu care se poate combate durerea.Farmacologie Contraindicatii: . determină îndepărtarea sau atenuarea durerii. intravenoase. propunem o prezentare schematică a diferitelor categorii de substanţe implicate în combaterea diverselor tipuri de durere. în timp ce nitroglicerina care combate durerea ischemică în timpul unei crize de angină pectorală acţionează ca un paraanalgezic (analgezic secundar sau indirect.ulcerul si afectiunile hepatice . în asociaţie sau singure.tulburari hematologice. care ar putea clarifica măcar parţial lucrurile. COANALGEZICE Şl PARAANALGEZICE INTRODUCERE. Deoarece. analgezice opioide sau neopioide sau alte substanţe care. . CLASIFICĂRI Senzaţia dureroasă poate fi antagonizată până la abolire cu numeroase substanţe. Astfel. iar termenul paraanalgezic să fie atribuit agenţilor farmacologici activi care. Ketoprofenul si Diclofenacul (Voltaren) . considerăm că durerea se poate combate c u : • Anestezice: generale : . papaverina asociată morfinei pentru tratarea unei colici renale este un coanalgezic. în diverse moduri şi pe căi diferite. ne permitem a propune introducerea unui termen nou paraanalgezic -. DEFINIREA CONCEPTELOR. In cele ce urmează. după alţi autori). credem totuşi că prezentarea aceasta ar putea fi de oarecare utilitate celor care. pe lângă (para) efectul lor de bază. In funcţie de rezultatele dorite şi de tipul. se vor folosi anestezice generale sau locale. pot combate anumite tipuri de durere.sunt derivati aril-acetici cu proprietati similare Ibuprofenului. nefiind farmacologi. în această din urmă categorie domneşte o oarecare confuzie. b. intensitatea şi cir cumstanţele în care se produce durerea. Au in special efect antiinflamator.inhalatorii.

inhibitori de COX1alpha2 agonişti. • • • Evident. în angina pec 1 singur medicament poate îndepărta durerea. • • agonişti serotoninergici. bune rezultate se obţin cu asociaţii între categoriile de substanţe prezentate mai cum sublinia Jean Mărie Besson. „nu trebuie să ne aşteptăm la un «glonţ magic» cu care să combatem durerea. ci să identificăm acele asociaţii de substanţe care împreună au o sporită în combaterea anumitor tipuri de durere". în alte tipuri de durere însă. anticonvulsivante. fost preşedinte al Asociaţiei Internaţionale pent Durerii.prin infiltraţii sau blocuri. metoclopramida. locale : . inhibitorii de calciu.corticoizi (în durerile inflamatorii). durerile cronice din reumatism sau neoplazii. . . b) neopioide: . acetazolamida (în durerea glaucomotoasă). adenosina. intrarahidiene. nitriţi (în durerile anginoase). • Analgezice propriu-zise: • • semisintetice. lista rămâne deschisă oricăror adăugiri sau permutări. calcitonina. neuroleptice.Farmacologie b) - epidurale. deoarece n studii clinice tind să arate că numai în puţine cazuri (de exemplu.naturale .antidepresive triciclice. epidurale. miorelaxante. durerea la naştere. antagonişti NMDA. a) opioide : . antacide (în durerea ulceroasă). intravenoase. • Coanalgezice : • • • • • • • • Paraanalgezice : . cum ar 1 postoperatorii. sintetice.

sarcină. nevralgia postherpetică şi trigeminală. somnolenţă constipaţie. ret.o. se creşte cu 25 mg/săptăm: 150 mg/zi. 50. ameţeli. ponderală tulburări de repolarizare ventriculară. melancolie cu oscilaţii diurne ale dispoziţiei. AMITRIPTILIN (Terapia. 50x25 mg. Indicaţii: • • • • • • toate tipurile de depresii. a se evita asocierea cu medicamente simpatomimetice şi cu chinidină. dureri de membru-fantomă. fiole 50 mg/2 ml AMITRIPTILIN . tahicardie paralizia acomodării.25. cel puţin trei luni. asialie. HTA. toate cazurile de durere asociată cu depresii. glaucom. cefalee. 25 mg sau 50 mg . România) draj. inflamaţie renală. mai ales în cea neuropatică. doza iniţială 50 mg/zi. sete. în HTA. hipertrofie de prostată. AMITRIPTILINA Posologie : 25 mg. epilepsie . 75 Ret ® (Desitin. astenie. Reacţii adverse: SNC G -1 c-v tremurători. injectabil ANTIDEPRIN ® (Sicomed) draj.Farmacologie COANALGEZICE ANTIDEPRESIVE TRICICLICE IMIPRAMINA Posologie . creştere GU disfuncţii sexuale Contraindicaţii: • • • • • • Precauţii: • • • la astm în cardiopatia ischemică . de două ori/zi • • se creşte cu 25 mg la 1-2 zile până la 150-200 mg/zi în trei prize. insomnie. doza de întreţinere este de 75-100 mg/zi.p. 50x25 mg. Germania) caps. analgezice în durerea cronică la neoplazici.

hipotensiune GU retenţie urinară Efecte adverse : constipaţie. Anglia) .a se evita asocierea cu medicamente simpatomimetice.draj. CLOMIPRAMINA Posologie: oral 125-100 mg/zi. agravarea glaucomului G -1 uscarea gurii ileus paralitic C-V palpitaţii. Slovacia) comprimate 25 mg AMITRIPTYLIN . 25-50 mg în 250 ml glucoză 5% zilnic. 25 mg CLOMIPRAMINE (Narton. chinidină. 25 mg fiole 25 mg/2 ml Indicaţii: . mai ales în cea neuropatică. 50x10 mg. Elveţia) fiole 50 mg TRYPTIZOL ® (Merck . toate capurile de durere asociată cu depresie. 75 VON CT (C. barbiturice.Farmacologie sau 75 mg.T. Germania) draj. Elveţia) comprimate: 10 mg sau 25 mg fiole 25 mg/2 ml ANAFRALIN ® (Bari . nevralgia postherpetică şi trigeminală.v.caps. se creşte treptat până la 100 mg/zi în trei NORTRIPLINA (Terapia.25 .Ciba. asociere cu alcool. 25 mg HYDIPHEN ® (AWD. Indicaţii: • • • • • • • • depresie cu anxietate şi agitaţie . NORTRIPLINA Posologie : . Contraindicaţii: glaucom. dureri de membru-fantomă.draj.Sharp & Doleme. sarcină.iniţial 25 mg de 2-3 ori/zi. Olanda) comprimate film 10 mg. cutii X 100 AMITRIPTYLIN (Slovacofarma. perfuzii i. durere cronică la neoplazici. SNC scăderea acuităţii vizuale. cutii 10 comprimate. România) draj. 25 mg. România) . Arzneimittel Germania) comprimate 25 mg sau 75 mg LAROXYL ® (Hoffman La Roche. posturală Precauţii: . ANAFRANIL ® (Ciba. edem. 25 mg CLOMIPRAMIN (Promedic. România) .

cutii x30 comprimate Indicaţii: -stări depresive. -analgezic în durerea cronică la neoplazici. -toate tipurile de durere asociată cu depresie. e. SEROXAT ® (Smitlekline Beecham. tulburări de micţit G -1 tulburări scădere greutate în C-V GU erupţii nervozitate. tulburări de acomodare TRIMIPRAMINA Posologie: . se creşte cu câte 10 mg până la 50 mg/zi. insomnie. reacţii maniacale MAPROTILINĂ Posologie: iniţial 25 mg de 3 ori/zi sau 75 mg seara. -durere cronică la neoplazici. tremurături. întreţinere cu 25 mg de 2 ori/zi. • G -I C-V hiposalivaţi tahicardie. Contraindicaţii: -delir acut. -nevralgia postherpetică şi trigeminală. Anglia) comprimate filmate 20 mg sau 30 mg. 20 mg/zi. Reacţii adverse: SNC cefalee. Reacţii adverse: SNC cefalee. -sarcină.Farmacologie -toate cazurile de durere asociată cu depresie. Contraindicaţii: -copii sub 15 ani. . -glaucom. -asociere cu IMAO. digestive. mai ales cea neuropatică. ie modificări EKG GU transpiraţie. colecistopat dispnee. mai ales în cea neuropatică.oral.

75 VON CT (C. LEVOMEPROMAZIN (Terapia. cenestopatii. anestezie potenţată. stări depresive.50 ® (Hexal Pharma.Farmacologie LUDIOMIL ® (Ciba. insuficienţă hepatică. doza de întreţinere 25-100 mg/zi. toate tipurile de durere asociată cu depresie. sarcină. în durerile cronice. iniţial 2 mg seara. tulburări de climateriu .Germania) comprim. delir cronic. România) comprimate 20x25 mg sau 20x2 mg fiole 25 mg/l ml Indicaţii: • stări de agitaţie şi excitaţie psihomotorie cu halucinaţie.25. România) comprim. psihoze senile. 50 mg.Ciba. . Neuroleptice LEVOMEPRAZIN Posologie: ® p. adulţi . durere cronică la neoplazici. insuficienţă renală. Elveţia) comprim. film 50 mg MAPROTILIN (Promedic. 25 mg sau 75 mg MABROLU .T. inject.25 mg/kg/zi pentru tulburări grave: adulţi 75-100 mg/zi până la 200-300 mg/zi. supradozarea deprimantelor SNC. România) drajeuri 25 mg MAPROTILIN . film 10 mg sau 25 mg. 75 mg LUDIOMIL ® (Sicomed .m.o. în tulburări psihotice acute 25-100 mg/zi în 3-4 prize. postanestezie . Arzneimittel . tranchilizant în anxietate. crescând până la 6-12 mg. • • - x copii . film 25 mg sau 75 mg Indicaţii: • • • • • depresie cu agitaţie sau inhibiţie psihomotorie moderată. comă. hipnogen. Contraindicaţii: glaucom. Germania) comprim. i.pentru tulburări uşoare şi medii. în preanestezie. • • • • • • • Contraindicaţii: hipotensiune. antiemetic. mai ales în cele neoplazice.0. schizofrenie.

astenie. -manie. cutiex30 HALOPERIDOL ® (Biogalenice. -agresivitate. Ungaria) fiole retard 50 mg/ml HALOPERIDOL RIVO ® (Rivopharm. 2 mg/ml Indicaţii: -tulburări psihice cu agitaţie. 2 mg/ml . Contraindicaţii: stări depresive. Israel) compr.o. 0. 5 mg soluţie injectabilă 5 mg/ml soluţie int. Belgia) fiole 50 mg/ml (retard) HALOPER ® (CTS Chemical. Belgia) • • • comprimate 0. 10 mg. Richter. 1. 2 mg. -efect antialgic la pacienţii neoplazici. Ungaria) comprim. 2-4 ml/zi copii sub 5 ani: 1/4 din doza adultului. halucinaţii. 5 ml/ml HOLPERIDOL DECANOAT (G. Elveţia) soluţie int. România) soluţie int. psihonevroze: 0. -stări anxioase din psihonevroză. -fază maniacă din stadiul maniacodepresiv. copii peste 5 ani: 1/2 din doza adultului.15 ml HALDOL DECANOAS ® (Janssen. HALDOL ® (Janssen. ameţeli HALOPERIDOL Posologie: • G -1 creştere în greutate C-V hipotensiune ortostatică.Farmacologie Reacţii adverse: SNC sedare puternică. -schizofrenie.m.10 ml soluţie inj. edeme GU efecte estrogenice adulţi: p.5 mg.2% . .10 ml HALOPERIDOL (G.5 mg de 2 ori/zi. doza medie zilnică 1-15 ml injectabil i.5 mg soluţie int. somnolenţă.2% . 0. Richter.

200 mg EPITRIL ® (Hemofarm. retard 400 mg.RETARD ® (Sanofi. 200 mg CARBAMEZEPINE RIVO 200 ® (Rivopharme. Germania) susp. 2-3 prize zilnice adulţi până la 0.2-0. mucoaselor tahicardie. Polonia) caps. 150 mg sau 300 mg sau 600 mg Indicaţii: . CARBASAN. România) comp.4 g/zi 5-10 ani: 0.1-0. Israel) comprim. Cipru) comp. Elveţia) comp. Germania) comp. Iugoslavia) comp.8-1. 200 mg CARBAMEZEPINE (Regent. sexuală stări . int. România) comprim. sirop 100 mg/5 ml TEGRY PAM 200 ® (Pamela. 400 mg EPITRIL ® (Hefazur . 200 mg TAVER ® (Medachemie. cutie 50 comp. retard 300 mg sau 600 mg STAZEPINE ® (Pharm. Reacţii adverse: SNC G-I C-V GU sindrom uscăciunea hipotensiune. 200 mg FINLEPSIN ® şi FINLEPSIN RETARD ® (AWD.600 ® (Gerot. 100 mg/5 ml comprim.Hemofarm. Austria) comp. 200 mg. fotosensibilita ponderală te Anticonvulsivante CARBAMAZEPIN Posologie: • • • p.300. . România) comp. respectiv 200 mg sau 400 mg KARBAPIN ® (Hemofarm.Ciba. Germania) comp.6 g/zi 10-15 ani: 0. . 200 mg TEGRETOL ® (Bari . Iugoslavia) comp. 200 mg.2 g/zi copii până la 1 an: 0. 200 mg NEUROTOP ® şi NEUROTOP RETARD .4-0. Siria) 200 mg TIMONIL ® şi TIMONIL RETARD ® (AWD. 200 mg. 200 mg CARBAMAZEPINA (Italia.2 g/zi 1-5 ani: 0. respectiv comp. 200 mg. creştere icter colestatic leucopenie depresive. 200 mg CARBAMEZEPINE (Teva. 200 mg sau 400 mg. România) comp.o. România) comprim. Works.. 200 mg.sindroame cerebrale spastice. Anglia) comprim. disfuncţie parkinsonian.Farmacologie Precauţii: . cutii X 50 CARBEPSIL ® (Helcor. comp.6-1 g/zi CARBAMAZEPINĂ (Arena.

adulţi 3-7 mg. la sugari 1-3 mg/zi. nevralgia de trigemen. postherpetică. 2 mg RIVOLTRIL ® (Hoffman La Roche. CLONAZEPAM (Polfa.5 mg la copii. brahială sau lom. agravează leucopenia produsă citostatice CLONAZEPAM Posologie: • • • • • • de p. fiole 1 mg/2 Indicaţii: • • • • epilepsia minoră. 1 mg la adulţi.bosacrată neoplazică Contraindicaţii: . ameţeli. anorexie C-V edeme GU leucopenie.Farmacologie • • epilepsia majoră psihomotorie şi temporală.sarcină. nistagmus G-I greaţă. Reacţii adverse: SNC sedare. somnolenţă. ameţeli. în status epilepticus: i. copii mici 1-6 mg.v. durerea la bolnavii neoplazici (nevralgia craniană. lent 0. în 1-2 prize zilnice . convulsii mioclonice şi akinetice. diplopie. confuzie. vărsături. Elveţia) comp. status epilepticus. şcolari 3-6 mg. 0.o. Polonia) comp.5 mg sau 2 mg. ataxie hipersecreţie salivară şi bronşică . durerea neuropatică. Reacţii adverse: SNC ataxie. anemie.

. CONVULEX ® (Gerot. film cedare control. 150 sau 300 mg. 200 mg sau 500 mg sirop 57 mg/ml .comp. Germania) . minoră. 300 mg DEPAXINE ® (Sanof. Germania) comp. .600 RETARD (Desitin.Farmacologie ACID VALPROIC Posologie: • • • • p.o.caps.300 mg sau 500 mg comp. adulţi şi adolescenţi: 20-30 mg/kg. film ent. . diviz 500 mg ORFIRIL . film cedare control.150 ml pulv. Austria) .150. liof. 400 mg + 4 ml solvent DEPAKINE CHRONO . film 200 mg. 300 mg. film 200 mg VALPARIN 200 ALKALETS ® (Torrent. Franţa) comp.300 ® (Desitin.300. 150 mg şi comp. India) comp. sugari: 30 mg/kg. Germania) sirop 60 mg/5 ml comp.300. în 2-3 prize zilnice la mese. Franţa) comp. Reacţii adverse: .500 ® (Sanof. film 300 mg. sirop cu 50 mg/ml CONVULSOFIN ® (AWD. cutie 100 comp. durerea la neoplazici. cutiix50 ORFIRIL ® . convulsii mioclonice. . 600 mg PETILIN ® (Remedica. copii: 30-40 mg/kg. Indicaţii: • • • • epilepsia majoră. convulsii din stări febrile la copii. Cipru) comp.

până la 300-400 /xg/zi. astenie. durere neuropatică. a doua zi . România) comp. România) comp. SNC somnolenţă. somnolenţă. a treia zi . continuarea tratamentului: în funcţie de răspuns.300 mg dimineaţa şi la prânz şi 600 mg seara. epistaxis. se poate creşte treptat până la 1800mg sau.300 mg de 2 ori/zi. • NEURONTIN ® (Godecke. chiar până la 2400 mg.300 mg de 3 ori/zi. hipersalivaţie GABAPETIN Posologie: • C-V GU petesii. România). CLONIDINA (Facultatea de Farmacie Bucureşti. flaconX50 CLONIDINA ® (Sintofarm. 75 ^ig sau 300 ^g Indicaţii: -HTA esenţială în toate fazele. 100 mg sau 300 mg sau 400 mg Indicaţii: • • • • epilepsia parţială sau a adultului. ca tratament adiţional altor anticonvulsivante.Farmacologie SNC otoragie. se creşte gradat. iritaţia tratamentului: prima zi . Germania) comp. C-V GU idiosincras ie Efecte adverse: ataxie. în unele cazuri. cefalee. hiperglicemi e. ate. 100 /ig. flaconx50 sau X1000 CLONIDINA CLORHIDRAT ® (Promedic. vărsături. la nevoie. comp. 150 jig. insomnie G -1 toxic hepatic. . durerea ce are la bază disfuncţia sistemului simpatic. erupţii cutanate hiperexcitabilit greţuri. diaree. Germania) cap. HTA secundară. 75 jig HAEMITON ® (AWD. vărsături Hipotensive şi spasmolitice CLONIDIN Posologie : • • oral: iniţial 50-75 pg de 2 ori/zi. cefalee G -1 greaţă.

m. megacolon.o. asociere cu alcool.m.7. România) comp. 10 mg SCOBUTIL ® (Antibiotice România) . cutiex20 buc. România) .p. hepatică. 10 mg Indicaţii: colici biliare. lent 10-30 mg/zi rectal 10-50 mg/zi copii (>3 ani) . ulcer gastroduodenal. intestinale. România) comp. 5-10 mg de 1-3 ori/zi i. ileus paralitic. spasm piloric sau cardial.draj. bradicardie. hipnotice.comp. . sau i. 10 mg.01 g supozitoare adulţi: 6x0.2. Contraindicaţii: glaucom.comp. coronariană. Precauţii: insuficienţă renală. Contraindicaţii: sarcină.o.01 g supozitoare copii: 6 x 0. urinare. colită.5-22.01 g (sol. 10 mg BUSCOVITAL ® (Vitalie. ameţeli BUTILSCOPOLAMINA Posologie: • • • • • • G -1 hiposalivaţie. hipotensiune adulţi . astenie. hipertrofie de prostată cu retenţie urinară. România) . fiole 10 x 1 ml x 0. Efecte adverse: SNC somnolenţă. Precauţii: .Geneve.5 mg de 1-3 ori/zi rectal . dismenoree. 10 mg SCOBUT ® (Magistra .Farmacologie -durerea neuropatică refractară la alte tratamente. constipaţie C-V bradicardie. 1%) SCOBUTIL ® (Sintofarm Remedia. 10-20 mg de 3-4 ori/zi i. România) comp. România) . reflux gastroesofagian prin hernie hiatală .p. 0.v. 10 mg USCOSIN ® (Sintofarm.comp. tahiaritmii supraventriculare (mai ales în cazul injectării substanţei).0075 g SCOBUTIL ® (Sicomed. scleroză cerebrală.5 mg/zi BUSCOPAN ® (Boehringer.

Efecte adverse: _________________ SNC tulburări G-I deuscăciune constipaţie PAPAVERINA Posologie: • G. sau i. 100 mg PAPAVERINA (Sicomed. PAPAVERINA (Aesculap.c. Reacţii adverse: SNC tulburări de vedere.v. comp. s.m. fotofobie. 40 mg/ml . injectare în 5-10 minute. stenoză pilorică. Precauţii: la copii sub 12 ani. România) comp. i.I uscăciunea gurii. adenom de prostată. deoarece intensifică reacţiile adverse. hipertiroidie severă. 40-80 mg la 6 ore. scleroză coronariană. România). astm bronşic vechi. 100 mg PAPAVERINA (Olfarm. România) comp. cutiex30 sol. i. adulţi: p. 100 mg de 2-3 ori/zi.o. România) comp. fotofobie gurii. esofagită de reflux. 50 mg PAPAVERINA (Arcatim.) Contraindicaţii: glaucom. la asocierea cu chinidină. constipaţie C-V GU tahicardie. 100 mg. inj. 200 mg Indicaţii: . dificultăţi hipotensiu de ne statică ortomicţiune HS C-V a GU dificultăţi de micţiune HS vedere.v. în special în cazul administrării injectabile.Farmacologie în cardiopatia ischemică. amantadină sau cu antidepresive triciclice. copii: 6 mg/kg/zi sau 200 mg/m2/zi divizate în 3-4 prize. România) comp. în urgenţe 40 mg diluate în glucoză 5% . sedare (la administ.1 ml cutie x 10 fiole • PAPAVERINA CLORHIDRAT (Sintafarm UF Remedia.

ameţeli.02 mg/kg.comp. renale. în aritmii cardiace i.00025 g FOLADON ® (Biofarm. • ATROPINĂ SULFURICĂ (Biofarm. România) sol. cel mult 0. • • • • • • v tulburări circulatorii cerebrale de natură spastică sau aterosclerotică. somnolenţă.v. intestinale. Contraindicaţii: administrarea sub formă injectabilă. sindrom Meniere. cu 30-60 min înaintea indu aritmii cardiace i.preanestezie. retinopatii.c. cefalee G -1 C-V constipaţie. 0.v. 0. hipertrofia de prostată.001 g sol.25%o (pentru copii) 100 fiole X 1 ml X 0.v. 0.01-0.c. 0.25 mg . copii: s. ATROPINA Posologie: • adulţi: s. nu se asociază cu medicamente betastimulante adrenergice. i. la fel ca la adulţi. constipaţie spastică. epigastrică i. România) alcaloizi totali din rădăcina de Beladona 0. sindrom anginos. l%o (pentru adulţi) 10 fiole X 1 ml X 0. accentuează efectul hipotensor al medicamentelor antihipertensive. 1-7 ani.).4 mg de 1-2 ori/zi. 0.03 mg/kg. jenă colaps (inj. în caz de hipertensiune intracraniană şi bl< glaucom. migrenă.Farmacologie colici biliare.) GU HS ! i Precauţii: • • • Observaţii de folosire: • • • • precipită în soluţia ce are un pH > 6.v. i.25-1 mg odată de 1-2 ori/zi.2-0. 0. 20 Indicaţii: . preari 0. stare postinfarct.4-1 mg.m. 7-15 ani. deoarece poate aritmii. i. Efecte adverse: SNC depresie respiratorie (inj.v.5 mg în total. în urgenţe.5-1 mg de 1. aritmii bl A-V. gastrice. dismenoree.

câte 23 g de unguent = 10-15 cm (unguent cu nitroglicerină 4 % .flacon de 95 ml) . constipaţie C-Y GU dificultăţi de micţiune HS Contraindicaţii: • • • • • • • • • PREZENTAREA PARAANALGEZICELOR NITROGLICERINĂ Posologie : • sublingual 1/2-1 comp. în bradicardia sinusală. în oftalmologie. este avantajoasă în cazuri se rezistente la alte antisecretorii. antidot în intoxicaţia cu substanţe organofosforice. . Efecte adverse: SNC tulburări de vedere.Farmacologie • antispastic în colici abdominale. glaucom. esofagită de reflux. fotofobie G -1 uscăciune a gurii. în sindromul de hipertensiune intracraniană. Precauţii: la copii sub 12 ani. adenom de prostată . pentru midriază terapeutică în irite.în timpul crizei de angină pectorală sau imediat înaintea efortului provocator extern: pe tegumente (partea internă a braţelor toracelui anterior. scleroză coronariană. iridociclite. dismenoree. • • • • • • • • • ptialism.tub 15 g) de 2-3 ori/zi la 6-8 ore interval • • p. biliare. abdomen) .o. dureri ulceroase. sau 1-3 picături (soluţie alcoolică perlinguală 1% . stenoză pilorică. sindrom de sinus carotidian. urinare. în blocul atrioventricular. în preanestezie ca medicaţie preoperatorie. adjuvant în tratamentul miasteniei gravis.comprimate retard de 2-3 ori/zi . constipaţie spastică. astm bronşic vechi. de regulă s< cu medicamente antisecretorii în boala ulceroasă.

g Nitroglicerină/ml) în ritm de 0.5 mg TRINITROSAN ® (Merck.patch . LENITRAL ® (Besins Isconesco.v.SPRAY ® (Parke . • • • • • • Contraindicaţii: • • .în criză 1 praf pe limbă.TRINITROSAN ® (Merk.15. Germania) sol.3 g = 250 doze NITRO MACK ® (Mack.o dată pe zi. l%o (25-100 /j. timp de 8-12 ore (discontinuu) sau 24 ore (continuu). NITRODERM TTS ® 5 sau 10 (Ciba. 2. profilaxie înainte de efort. tratamentul formelor severe de angină (instabilă vasospastică).5 mg sau 5 mg. insuficienţă cardiacă stângă cu EP acut. cutiix50 sau xlOO buc. perfuzabilă 1.6 mg NITRIRETARD ® (Faran. Germania) caps. hipotensiune arterială. retard 8. 20x0. retard 2. în funcţie de suprafaţa de contact ce poate fi 10 cm3 sau 20 cm3 NITROGLICERINA (Sicomed.caps.4 mg/doze comp. Elveţia) patch transdermic 25 mg sau 50 mg.5 ml NITRO MACK RETARD ® (Mack.10 ml se administrează numai diluat minimum 1 : 4 în ser fiziologic sau glucoză 5% sau 10% pentru maxim 3 zile. retard 2. în cursul intervenţiilor coronariene sau în neurochirurgie. profilaxie imediată şi de durată a crizelor de angină. respectiv 10 mg nitroglicerină/24 ore. cel mult de 3 ori în 15 minute i. inj. se repetă la nevoie la 3-5 minute. . în perfuzie .1 fiolă a 10 mg nitroglicerină se diluează cu ser fiziologic sau cu glucoză izotonă în concentraţie de 0.Davis. Germania) fiole de 1 mg/ml . • • AQUA . Grecia) . hipotensiune intracraniană.NITRO . Germania) aerosol 50 mg/doză .Farmacologie • transdermic . Ungaria) aerosol 1% . spray oral .5 mg sau 7. ce eliberează 5 mg.5 mg NITROMINT ® (Egis. HTA gravă.1 mg/ml . infarct miocardic. 2 ml sau 10 ml caps. începând de la doze mici de 5 /ng/minut.75-8 mg/oră. Germania) fiole 5 mg/ml în etanol 77% cu 2 g ulei 35 poli (oxietilenic) Indicaţii: • tratamentul crizei de angină.0.5 mg/ml. Franţa) sol.5 mg MAYCOR . România) comp.025-0.

până la maxim 3 administrări. hipersensibilitate la nitraţi sau la derivaţii acestora. a frecvenţei cardiace şi sub control EKG. este necesar de urgenţă consult de specialitate. Scăderea presiunii sistolice sub 100 mm Hg impune oprirea perfuziei. La apariţia cianozei în cursul tratamentului cu Nitroderm HTS în doze impune verificarea de urgenţă a methemoglobinemiei. se face obligatoriu monitorizarea tensiunii arteriale. iar dacă durerea nu cedeaza.Farmacologie • • • • şoc. hemoragie cerebrală. cu diuretice sau cu băuturile alcool determina scăderea marcată a tensiunii arteriale. anemie severă. insuficienţă hepatică şi renală. • în cazul administrării pe tegumente (unguent sau patch) . Efecte adverse: . mai ales la începutul tratamentului). astfel încât administrarea se face cu pauze (1 săptămână). pentru a evita riscul apar crize anginoase. se poate repeta administr. Precauţii: • • • Observaţii de folosire: Asocierea cu medicamente antihipertensive. Administrarea nitroglicerinei sub formă de perfuzie i.v. în lipsa efectului. acest caz. hipotiroidie. • Se evită întreruperea bruscă a tratamentului cu nitriţi. • Se administrează cu prudenţă la conducătorii auto (pentru că produce tulburări de atenţie. glaucom cu unghi închis. In cazul administrării sublinguale. comprimat la 5 minute.poate product toleranţei. traumatisme craniocerebrale. hipovalemie.

insuficienţă renală.4-0. 500 mg • ALU . flaconX500 ml ALUMINIU HYDROXIDE (Rima Pharmaceuticals. Irlanda) comp.o. int. boli inflamatorii ale colonului. boli diareice.comp. bufeuri de căldură. HIDROXID ŞI FOSFAT DE ALUMINIU Posologie: • p. C-V hipotensiun ortostatică. Elveţia) Aluminiu <j> hidroxidat • • • Indicaţii: . Indicaţii: gastrită hiperacidă. Efecte adverse: diaree la doze mari. la 1 oră şi la 3 ore după mese şi în funcţie de necesităţi.50 g carbonatul: 0. sudoraţie. Administrarea acestora se poate face cu o oră sau cu trei ore după Trisilicalm.I greaţă. lipotimie G. 50x0.Plus.5-1 g o dată fosfatul de aluminiu 0. oxidul de magneziu : 0. eritem minor.8 g dozele se pot repeta la 2-4 ore susp. hidroxidul de aluminiu 0.25-1 g trisilicatul: 0. senzaţii de sufocare. esofagite de reflux. nu se asociază cu comprimate sau drajeuri enterosolubile.o.25-0. în funcţie de necesităţi TRISILICALM ® (Sicomed. Observaţii de folosire: se administrează oral sub forma comprimatelor care se sug. Contraindicaţii: gastrită hipoacidă. vertij GU HS congestia feţei. alergii cutanate OXIDUL DE MAGNEZIU (MAGNEZIA AUSTA) Carbonatul basic trisilicatul Posologie: • vărsături e p. ulcer gastric şi duodenal.50 g sau cutiex 100 buc. slăbiciune.5-2 g repetate de mai multe ori pe zi. cărora le scade absorbţia intestinală. România) . prurit.Farmacologie SNC cefalee pulsatilă.PHAR ® (Pharma . tahicardie reflexă. a se evita administrarea o dată cu tetraciclină sau cu digoxină. cu 320 mg/ml.

p. Germania) comp. ALMASILAT (ALUMINO-MAGNEZIU SILICAT HIDRATAT) Posologie: • p. la loc uscat. Contraindicaţii: Efecte adverse: diminuarea tranzitului intestinal. alcaloză. ulcer gastric şi duodenal.55 g silicat hidrat de aluminiu şi magneziu suspensie 1 ml conţinând 0. CARBONATUL DE CALCIU Posologie: • gastrită hipoacidă. 0. esofagite de reflux. Germania) comp.LAC ® (Godecke. nu se asociază cu comprimate sau drajeuri enterosolubile. după nevoie. Observaţii de folosire: se păstrează în recipiente bine închise. 1-3 g de 3-5 ori/zi. la nevoie până la 1-10 g/zi.72 g silicat hidratat de aluminiu şi magneziu.OM GEL ® (Lab. Elveţia) . boli inflamatorii ale colonului. Efecte adverse: la doze mari determină creşterea secundară a acidului clorhidric gastric (reboi hipercalcemie. flac GELUSIL .. Indicaţii: hiperaciditate gastrică.Farmacologie gastrită hiperacidă. diminuează absorbţia fierului. Contraindicaţii: gastrită hipoacidă.5 g de mai multe ori pe zi. ulcer gastric.o. diaree de fermentaţie. 0. intoxicaţie cu acizi. împiedică absorbţia fosforului. GELUSIL ® şi GELUSIL LIQUID ® (Godecke. Observaţii de folosire: se administrează între mese şi seara la culcare.o. nu se asociază cu comprimate sau drajeuri enterosolubile. constipaţie. boli inflamatorii ale colonului.5 silicat hidratat de aluminiu şi magneziu TRI . 0.

cutii x 20 plicuri x 100 gel (3 g pulbere) Flacon X 360 ml gel (10 g gel) Indicaţii: gastrită hiperacidă.Curarizante de ordinul II : LEPTOCURARE SUCCINILCOLINA 3.Farmacologie Gel cu 30% aluminiu silicat de magneziu şi de calciu amorf de sinteză.pe sinapsa .VECURONIUM (Norcunon) . ACIUNE DIRECTA ASUPRA FIBREI MUSCULARE DANTROLENUL (Dantrium) 2.PANCURONIUM (Pavulon) .d TUBOCURARINA .substante utilizate pentru reducerea tonusului musculaturii striate . ulcer gastric şi duodenal.la nivelul SNC CLASIFICARE 1.pe fibra musculara .CLORZOXAZONUL (Paraflex) . ACIUNE LA NIVELUL SNC : .CARIZOPRODOLUL .Curarizante de ordinul I : PAHICURARE .se impart in trei categorii dupa cum actioneaza la nivele diferite : . MIORELAXANTELE DEFINITIE .GALLAMINA (Flaxedil) .MEPHENESINA .miorelaxantele la care gruparile de azot cuaternar sunt fixate la un nucleu sterolic .PIPECURIUM (Arduan) . ACTIUNE SINAPTICA (Curarizante) .

producerea de acid lactic . CLONAZEPAM si alte benzodiazepine .scleroza in placi).indicat ca tratament de urgenta in sindromul de hipertermie maligna post anestezie generala (ce apare la persoane cu defect genetic .Farmacologie .BACLOFEN (Lioresal) .alterari ale probelor hepatice la 1% din cazuri(control biochimic periodic la bolnavii tratati cronic) ADMINISTRAREA .reduce forta de contractie a muschiului striat.PROGABIDUL .per os :se incepe cu doze de 25 mg/zi si se creste progre- .cresterea temperaturii corporale EFECTE ADVERSE .DIAZEPAM .contractie musculara puternica .hepatite mortale 10 – 20% din cazurile tratate mai mult de 60 zile .constand in “lezarea” capacitatii reticulului sarcoplasmic de a sechestra calciu.GLICINA MIORELAXANTE CU ACTIUNE DIRECTA PE FIBRA MUSCULARA DANTROLENUL (Dantrium) ACTIUNE : . .interferand cu reactii interpuse intre depolarizarea membranei ( fenomene electrice) si depolarizarea fibrelor de actina si miozina (fenomen mecanic) .reduce spasticitatea musculaturii striate paralizate(probabil prin scaderea eliberarii de ioni de calciu din reticulul sarcoplasmatic) la bolnavii cu leziuni ale cailor piramidale (hemiplegici. Se manifesta prin urmatoarele simptome : .

Pahicurarele astupa numai canalele A . In medicina se utilizeaza: .durata curarizarii utile este de 25 minute .intravenos doze de 1mg/kgc se repeta pana la doza totala de 10mg/kgc(in sindromul de hipertermie maligna) MIORELAXANTE CU ACTIUNE SINAPTICA = CURARIZANTE= PAHICURARE (de ordinul 1) Efectul este dat pe de o parte de cuplarea cu situsul de afinitate al receptorului N2 de pe placa motoare (inhibitie competitiva) Decuplarea este mai lenta decat a Ach care gaseste receptorul ocupat deci receptorul nu poate fi stimulat. Alta parte a efectului este datorat astuparii canalelor ionice.B ocuparea unuia sau mai multor situsuri de afinitate ale receptorului de catre un antagonist competitiv impiedica accesul agonistului la receptor.TUBOCURARINA .produce miorelaxante completa la adult in doze ce variaza 5 – 30 mg si 15 – 25 mg .TUBOCURARINA .Canalul ionic ramane inchis C un canal ionic gasit deschis este astupat de o molecula de d – TUBOCURARINA CURARA Un produs brut obtinut din plante de genul STRYCNOS si CHONDODENDRON.derivati de sinteza Prima utilizare ca relaxant in cursul necrozei dateaza din 1942 D .alcaloizi in stare pura d .Farmacologie siv saptamanal pana la 100mgde patru ori pe zi .placa motoare si membranele celulare raman paralizate iar muschiul se va relaxa.

sunt sensibile la actiunea antagonista a anticolinesterazelor ANTICOLINESTERAZICELE 茟䷮ꅘ䄩俑尟䑺簀 茟 茟᷇茟 .este un produs de sinteza .rev MIORELAXANTE LA CARE GRUPARILE DE AZOT CUATERNAR SUNT LEGATE LA UN NUCLEU STEROLIC .dare a glotei .efecte adverse – elibereaza histamina producand scaderea tensiunii arteriala si/sau bronhospasm .relaxarea glotica ineficienta (se administreaza 脟脟挾脟脟脟凪脟脟 Ꮁ 茟ྐྐꝥ .antagonizeaza efectul Pahicurarelor care prin cresterea curarizantul concentratiei de Ach in vecinatatea receptorilor dep .relaxarea glotei nu e suficient de buna .timpul necesar decurarizarii complete .sunt pr 脟マ䈺 ᓡ ၈ 㷭㞃ꋘ窼 㞣騚 eferate pentru ca sunt selective (VECURONIUM) nu prezinta alte aspecte farmacologice decat miorelaxarea .actiunea este de scurta durata .Farmacologie .hipotensiunea arteriala prin efect ganglioplegic si blocare a medulosuprarenalei n efect ganglioplegic si blocare a medulosuprarenalei 茟茟癐䠺司沭돤˨‫ݯ‬ este relativ lung .indicatii : .actiune – tahicardie prin blocarea receptorilor din cord .supradozarii in administrarea Pahicurarelor mai intai un alt curarizant –Succinilcholina) .scade coagulabilitatea s 茟茟 ‫ޟ‬졐㷽졐硳 ი 茟 ಋ angelui GALLAMINA (Flaxedil) .

extirparea timusului .preparate: NEOSTIGMINA (Prostigmin . Prin evitarea efectelor muscarinice se administreaza inainte ATROPINA Terapia cu anticolinesterazice se poate asocia cu : .Farmacologie -脟 脟脟 脟 䓔脟 茟茟㉀䣯 decurarizarea la termen sau in cazul intreruperii interventiei chirurgicale la bolnavii ce au primi a receptorilor periferici Nm al caror numar se reduce cu 70 – 90% . anticorpi anormali . -dezavantaje : .imunosupresoare .acesta ramine stimulat si mentine canalele ionice deschise astfel membrana ramine stimulata ceea ce duce la relaxare. receptorul de pe placa motoare este stimulat. -Leptocurarele parasesc greu receptorul .Azatioprina . placa motoare si restul membranei celulare se depolarizeaza si rezulta o contractie de scurta durata urmata de relaxare.produc deschiderea canalelor ionice inchise pe care apoi le blocheaza. clinic se traduc sub forma unor fibrilatii musculare in momentul injectarii leptocurarei. LEPTOCURARE(Curarizant de ordinul ll.Miostin) adm oral PYRIDOSTIGMINA (Mesion) efect 3 – 6 ore AMBENONIUM (Mytelase) efect 3 – 6 ore Comprimate retard PYRIDOSTIGMINA 180 mg efect 6-8 ore .Menti nerea acestora deschise duce la pierde rea de potasiu.Glicocorticoizii . depolarizante) -au actiune de agonisti partiali.

in rare cazuri (defect genetic)bolnavii nu-si revin din curari zare(se administreaza colinesteraze umane si sange) CURARIZANTELE .contraindicata :.pentru realizarea de laringoscopii.dureri musculare la revenirea din anestezie . . bronhoscopii.la bolnavii cu miotonie pentru ca produce o paralizie spastica .cea mai rezistenta este musculatura respiratorie .indicata in initierea anestezieisau pe durata acesteia .dupa ambele tipuri de curarizante muschiul ramane excita bil la stimularea directa iar nervul motor continua sa functioneze .o buna relaxare glotica SUCCINILCHOLINA .fracturilor).manevre ortopedice (evitarea luxatiilor.relaxarea musculaturii in anestezii (relaxarea glotei necesa ra intubarii) .curarizantele au in structura grupari de tip “ONIUM” ca si Ach ceea ce explica afinitatea lor pentru receptorii Ach si greutatea cu care traverseaza membrana intestinala (se administreza numai iv) cat si bariera hemato-encefalica (prin administrarea iv efectele sunt limitate la receptorii N2 din periferie).interventii chirurgicale pe glob ocular pentru ca cresc tensiunea intraoculara .avantaje : -instalarea si incetarea acuta a actiunii .esofago scopii (ca premedicatie). .lipsa de antidot .musculatura ochiului este cea mai sensibila apoi cea inervata de alti nervi cranieni .Farmacologie . Indicatii : .

are efect asemanator DIAZEPAM (Valium) .actiunea este evidenta in stari de tensiune psihica cu contractie musculara si in stari spastice de natura neurologica si reactiva. .hernii discale. Astazi este depasit. CARISOPRODOLUL . CLORZOXAZONUL (Paraflex) .reduc tonusul anormal al musculaturii dupa fracturi.se fixeaza pe receptorii GABA .posttraumatice .deprima preferential reflexe polisinaptice si mai putin pe cele monosinaptice nespecifice. .indicat pentru combaterea spasmelor musculare : .facilitand actiunea .sunt medicamente cu un mecanism incomplet cunoscut .reactive (lombalgii.actiunea este la nivel spinal si/sau la nivel imediat superioare incluzand si mezencefalul .prin actiunea supraspinala au efect sedativ MEFENESINA Primul miorelaxant folosit.recuperarea bolnavilor cu sechele neurologice. .fracturi.anticonvulsivante . torticolis.terapia cu electrasoc a unor boli psihice si prevenirea de accidente.blocheaza cai polisinaptice excitatorii spinale si supraspinale.benzodiazepina cu proprietati – tranchilizante si sedative .artroze) .Farmacologie . MIORELAXANTE CU ACTIUNE PE SNC . luxatii inflamatii.actiune – inhiba reflexe spinale mono sau polisinaptice cu efect relaxant puternic .miorelaxante .artrite. .luxatii.

prevenirea accidentelor date de terapia cu electro soc adjuvant in terapia HTA .B .la intreruperea tratamentului doza se reduce treptat (intreruperea brusca duce la convulsii sau la stari grave de abstinenta) . .10 – 20mg putandu.po 2mg de doua ori pe zi doza care se creste treptat pana se ajunge la 100mg de trei ori/zi.parenteral iv sau im in spasme musculare hiperalgice din lumbago acut lent.indicat in starile spastice produse de scleroza multipla .administrarea . .se repeta pana la 4 doze /24 ore BACLOFENUL .reducerea rigiditatii in paralizii cu leziuni ale neuronilor spinali . glaucom cu unghi inchis sau la depresivi .Farmacologie GABA in creier si in maduva .somnolenta .indicatii – terapia spasmelor produse de stricnina sau toxina botulinica . Se produce hiperpolarizare cu deschiderea canalelor de clor cu inhibitie presinaptica consecutiva .cu timpul se produce obisnuinta pentru efectul miorelaxant .sedare mai ales la inceputul tratamentului .de evitat la persoane cu afectiuni hepatice.efecte secundare: .actioneaza prin hiperpolarizarea fibrei nervoase aferente primare .actioneaza mai mult pe mecanisme reticulare de reglare a tonusului muscular si mai putin pe interneuronii spinali.renale hematologice.spasmolitic activ ca un agonist al receptorilor GABA .

traverseaza usor bariera hemato – encefalica .agonist de GABA – A si GABA .dozele .B . .creste frecventa crizelor la epileptici.Farmacologie .scade durerea la pacientii cu spasticitate posibil prin inhibarea eliberarii substantei P in maduva spinarii .produce o sedare mai mica decat diazepamul . 15mg de doua ori pe zi pana la 100mg pe zi PROGABIDUL .inhiba neurotransmitatorul aminoacidic .activa pe cale orala .are metaboliti activi inclusiv GABA insusi GLICINA .

De asemenea. la care anestezicele difuzează mai greu. Anestezicele locale se folosesc sub formă de săruri solubile în apă. (vezi slide) ANESTEZICE LOCALE Sunt substanţe care. Procaina are un pKa de 8. cele amielinice. în final nu se mai realizează depolarizarea (nu se mai poate transmite influxul nervos). Pierderea sensibilităţii se datorează diminuării permeabilităţii membranelor pentru ionii de Na +. Fibre groase şi mielinizate. De exp. are efect rapid şi destul de puternic. deci . Lidocaina are pKa = 7. 4. şi axonii scurţi. determină pierderea reversibilă a senzaţiei dureroase . deci. Fibrele vegetative Fibrele dureroase Fibrele termice.Farmacologie CURS 11 Medicamente cu actiune Terapia anti aging.35 predomina forma neionizată ( liposolubilă ). Se indică în cazul unor intervenţii chirurgicale mici. în endoscopii. frecvent clorhidraţi în soluţii stabile. Fibrele motorii. Anestezicele locale acţionează pe neuroni şi fibre nervoase. Cele mai sensibile sunt: fibrele nervoase subţiri. . Fibrele proprioceptive şi tactile. de scurtă durată.9 iar la un PH de 7. 5. 3.. Ordinea influenţării este următoarea : 1. are efect mai lent şi intensitate mai mică. somatice motorii sunt sensibilizate ultimele. poate predomina forma disociată sau nedisociată. 2. Nu afectează conştienţa sau funcţiile vitale ale organismului.35 predomină forma ionizată . şi. În funcţie de pKa şi PH-ul local . Anestezicele locale folosite clinic conţin constant în structura lor un rest aromatic lipofil legat printr-o catenă de 4-5 atomi de o grupare –NH 2 terminală hidrofilă.9 iar la un PH = 7. fibrele nervoase superficiale sunt afectate înaintea celor profunde. prin acţiune locală pe neuroni şi formaţiunile nervoase periferice. urmată de împiedicarea fluxului transmembranar de Na + prin creşterea pragului de excitabilitate. După natura catenei de legătură a celor două resturi ( aromatic şi aminic ) anestezicele locale pot fi amide sau esteri. sau diferite afecţiuni medicale.

Etidocaina . Poate difuza subarahnoidian . Permite intervenţii chirurgicale uşoare( pe abdomenul inferior ). de aceea se asociază cu vasodilatator vasoconstrictoare( adrenalină). Anestezia epidurală – injectarea anestezicului în spaţiul epidural.sunt metabolizate hepatic prin dezaminare→ au durată de acţiune mai lungă 1. Tetracaina. Se realizează astfel un bloc nervos. durata de acţiune locală a anestezicului – este în funcţie de 2 factori : legarea de proteinele plasmatice şi tisulare(legarea determină efect prelungit ) vascularizaţia locală. Mepivacaină . Sunt afectate rădăcinile posterioare ale nervilor din această zonă şi straturi superficiale din măduvă. 2. sau paravertebral. anestezice locale cu potenţă crescută şi acţiune prelungită ( mai mare de 3 ore ) : Bupivacaină . de conducere sau regională – injectarea anestezicului în apropierea unei formaţiuni nervoase: nerv periferic (anestezie tronculară) sau plex nervos (anestezie plexală) . Rahianestezia – injectarea anestezicului în spaţiul subarahnoidian în regiunea lombară. anestezice locale cu potenţă şi durată de acţiune medii( 1-2 ore ) : Lidocaină .Farmacologie Tipuri de anestezii locale 1.în zone bogat vascularizate sau în cazul unui anestezic cu efect . anestezice cu structură amidică. Prilocaina . 2. Farmacocinetică 1. de suprafaţă sau de contact – se aplică direct pe tegumente sau pe mucoase. durata de acţiune este scurtă. Cineocaină. potenţa – este în funcţie de liposolubilitate : cele liposolubile sunt active în doze mici 2. intensitatea acţiunii – este direct proporţională cu concentraţia anestezicului( concentraţia este variabilă în funcţie de gradul de anestezie) 3. de infiltraţie – constă în injectarea anestezicului în piele sau ţesuturi. TIPURI DE ANESTEZICE A). strat cu strat 3.

ANTISEPTICE ŞI DEZINFECTANTE ANTISEPSIA . să fie inactivaţi sau omorâţi germeni patogeni •Rezultatul este limitat la microorganismele existente la nivelul ţesuturilor respective în momentul tratării cu antiseptice. îmbrăcăminte.pot apărea convulsii . incizie chirurgicală etc. Efecte adverse : anestezice amidice : stimulare SNC. mucoase. Acţiunea bactericidă trebuie să apară rapid (1-5 minute) la concentraţii cât mai mici şi să se manifeste asupra unui număr cât mai mare de microorganisme fără a afecta macroorganismul.producând scăderea tensiunii arteriale. Lidocaina are şi efect antiaritmic. stimulând regenerarea neuronală. Clorprocaina. ceea ce permite o puncţie. Anestezice cu structură esterică – au durată de acţiune mai scurtă (20-60 min. cavităţi naturale. cavităţi naturale. anestezice esterice : pot da reacţii alergice locale sau generale ( se testează înainte de administrare ). încăperi. Este de dorit ca antisepticele să fie bactericide. este produsul activ din Gerovital. •Se realizează numai prin mijloace chimice. sunt rapid inactivate de colinesterazele plasmatice. Antisepticele sunt substanţe bactericide sau bacteriostatice cu acţiune asupra germenilor aflaţi pe ţesutul viu (piele. Exemple : Procaina . la nivelul ţesuturilor vii (piele. Dezinfectantele sunt substanţe care distrug microorganismele patogene din mediul extern (diferite obiecte şi instrumente. .Sunt deprimante ale miocardului. excrete etc). după tratamentul cu antiseptic. nu sterilizează ţesutul viu ci reduce în grade variabile numărul de germeni. pansamente. stări de excitaţie psihomotorie .Farmacologie B). . mucoase. Procaina are şi efect de tip biotrofic . plăgi deschise) şi în limita toleranţei acestora.) şi potenţă scăzută.operaţiune cu rezultat momentan ce permite. plăgi). injecţie. numărul germenilor scade suficient de mult. •Noţiunea de antiseptizat implică o porţiune a tegumentelor sau mucoaselor la nivelul căreia.hipertermie malignă. •ANTISEPTIC = agent chimic bactericid (care omoară germeni) sau bacteriostatic (care inhibă creşterea germenilor) prin care se realizează antisepsia.

timp de contact etc. •O substanţă poate fi folosită atât ca dezinfectant cât şi ca antiseptic în funcţie de modul de utilizare.). aer. până la un nivel la care nu mai sunt periculoşi pentru sănătate: -de pe suprafeţe inerte contaminate (diferite obiecte. Acţiunea bactericidă trebuie să apară rapid (1-5 min.). Sunt cuprinse şi speciile insensibile (cu rezistenţă naturală). dar CMI creşte foarte mult când bacteriile se află încorporate într-un biofilm.).Farmacologie DEZINFECŢIA -operaţiune prin care se distrug germenii patogeni (cu excepţia unor spori şi a unor virusuri) existenţi în afara corpului uman. fizice. Substanţele dezinfectante prezintă o CMI pentru bacteriile sub formă planctonică. Dezinfecţia se realizează cu mijloace chimice. . mecanice. haine. Este de dorit ca antisepticele să fie bactericide. cu origine precizată (puroi.din mediu (apă. mecanice. la concentraţii cât mai mici şi să se manifeste asupra unui număr cât mai mare de specii de microorganisme.spectrului de acţiune a unei substanţe antiseptice sau dezinfectante: lista speciilor şi variantelor bacteriene sensibile la substanţa respectivă cu precizarea CMI stabilite în condiţii standard. •Se realizează prin mijloace chimice. stabilită în condiţii s andard. ci reduce în grade diferite numărul de germeni. instrumente medicale etc. •DEZINFECTANT = agent chimic prin care se realizează dezinfecţia. nu sterilizează ţesutul viu. . •În anumite condiţii.din excrete prelevate. Deci toxicitatea trebuie să fie selectivă. . fizice. fără a afecta macroorganismul. concentraţiei minime bactericide (CMB) cantitatea cea mai mică de substanţă care asigură un efect bactericid. Antisepsia se realizează numai cu mijloace chimice. un dezinfectant poate produce sterilizare (operaţiune denumită sterilizare la rece şi folosită pentru instrumente termolabile). . dar nu toate formele microbiene (endosporii bacterieni) (Rutala. . spaţiu de cazare etc. spută etc. 1990).). concentraţie. • = agent chimic care elimină anumite microorganisme patogene. care determină indicele fenolic. Evaluarea intensităţii acţiunii antisepticelor şi dezinfectantelor se face prin determinarea : concentraţiei minime inhibitoare (CMI).

. Ag. glutaraldehida. probabil dehidrogenazele. . . 2-4 dinitrofenolul.coloranţii azoici intră în competiţie cu enzime bacteriene. Cu. agenţi tensioactivi). detergenţii. Este destul de criticabilă ca metodă de testare a eficacităţii substanţelor dezinfectante. – indice fenolic 200=eficienţa unei concentraţii de 200 ori mai mică faţă de fenol. . formolul coagulează proteinele microbiene. glutaraldehida.clorhexidina acţionează asupra membranei celulei bacteriene cu ruperea acesteia. eucaliptol=2 Mecanisme de acţiune 1. . disociabile ale enzimelor respiratorii. formaldehida. blochează funcţiile tiol (SH) ale proteinelor şi ale sistemelor enzimatice. Interesarea membranei celulare – efect germicid . Expl. eugenol=9.modificarea permeabilităţii celulare şi a tesniunii superficiale (detergenţi. iodul. . . •Ex.metalele (Cu.peroxidul de hidrogen inactivează grupările SH ale enzimelor şi ale proteinelor structurale. permanganatul de potasiu intervin în procesele de oxido-reducere ale sistemelor enzimatice. folosind culturi standard de stafilococ auriu.iod=200. mentol=5. oxidul de etilen.fenolul suprimă unele sisteme enzimatice. timol=25. iodul.hipocloritul de sodiu. . Afectarea unor sisteme enzimatice – efect germistatic . carbanilidele acţionează asupra sistemului de mişcare a protonilor prin membrană. .F.fenolii. mertiolatul lezează membrana celulară.salicilamida. clorhexidina şi alcooli acţionează de asemenea asupra unor constituenţi celulari.formaldehida. prin intermediul oxigenului atomic eliberat.derivaţii acridinici prin disociere intră în competiţie cu H+ din poziţiile vitale ale grupării acide. oxidul de etilen blochează grupările NH2 ale proteinelor. Ag.interesarea sistemelor enzimatice prin interferenţa cu cantităţi . 3. Modificarea constituenţilor plasmatici – efect germicid . . . Zn).fenolul. substanţele caustice. 2. . de I. clorul. Indicele fenolic se aplică în special la dezinfectante.compuşii cationici acţionează asupra grupărilor COOH.Farmacologie Indicele fenolic – raportul dintre acţiunea antibacteriană a substanţei luate în studiu şi aceea a fenolului.

Halogeni şi substanţe halogenate 4. la concentraţii cât mai mici şi să se manifeste asupra unui număr cât mai mare de specii de microorganisme. .se intervine letal asupra fungilor. Detergenţi 2.fungistatică etc. Omorârea (inactivarea) acestora este dovedită de absenţa creşterii germenilor după înlăturarea substanţei germicide şi introducerea germenilor în medii favorabile multiplicării lor. •Prin antiseptice şi dezinfectante formele vegetative ale microorganismelor sunt afectate mai evident decât sporii bacterieni Clasificarea antisepticelor şi dezinfectantelor se face după criterii chimice sau după criteriul componentei active.amoebicidă . .bactericidă . 1.sporicidă .se intervine letal asupra virusurilor.virucidă . . •După germenul asupra căruia acţionează acţiunea poate fi: • • .fungicidă . •Acest mod de acţiune este comun antisepticelor. •Acţiunea germicidă a antisepticelor şi dezinfectantă trebuie să apară rapid (1-5 minute). Alcooli 5.se intervine letal asupra amoebelor. Acizi . Mod de acţiune al antisepticelor şi dezinfectantelor •Modul de acţiune al antisepticelor şi dezinfectantelor este: • germicid = oprirea ireversibilă a multiplicării germenilor patogeni. •În funcţie de tipul microorganismului asupra căruia se acţionează. Aldehide 6.bacteriostatică. acţiunea este: • • • • • • • . Acest mod de acţiune este comun dezinfectantelor. fără a afecta macroorganismul (toxicitate selectivă).Farmacologie foarte mici de metale = acţiune oligodinamică (săruri de argint). .se intervine letal asupra bacteriilor. Substanţe oxidante 3. înlăturarea substanţei germistatice determină reluarea activităţii metabolice şi a multiplicării germenilor.se intervine letal asupra sporilor. Este de dorit ca antisepticele să fie bactericide. . germistatic = inhibarea reversibilă a multiplicării germenilor patogeni.

Săpunurile au acţiune bactericidă şi de curăţire.5-6.5. multe săpunuri când se dizolvă în apă sunt puternic alcaline (pH 8-10). particule uleioase sau gazoase. se produce emulsionarea. Molecula are două părţi: grupare hidrofilă polară – OH. Astfel ei intervin ca agenţi de curăţire şi agenţi emulsionanţi. efect spumant şi efect de curăţire. . Miceliile de detergent pot fixa particule solide. pe când mulţi dintre acizii graşi sunt acizi slabi. se dispune la interfeţe scăzând tensiunea superficială. haxaclorofen. SO3H. palmitic.nucleu aromatic alkilat Detergenţii formează micele.Farmacologie 7. ichtiol. solubilizându-le. Săpunul disociază în apă. Deoarece NaOH şi KOH sunt baze puternic. care are un pH de 5. anionul. oleic. Metale grele şi derivaţii 1. Detergenţii care disociază dau micelii cu o sarcină electrică pozitivă sau negativă. Acţiunea antiseptică este mai ales asupra florei gram pozitiv. Se adaugă şi efect asupra membranei bacteriene (în timp). Săpunul de sodiu are o duritate mai mare. timol. componenta activă. cel de potasiu este moale. Deci ele pot irita pielea. etc Săpunurile au acţiune iritantă asupra mucoaselor. grupându-se în complexe cu o anumită structură. Unele săpunuri medicinale conţin substanţe antiseptice: mentol. Fenoli şi derivaţii 8. NH3 grupare hidrofilă nepolară – 1 lanţ de atomi de carbon –ramificat -neramificat . DETERGENŢII Sunt denumiţi şi agenţi tensioactivi. Săpunuri speciale (expl. carbanilide. sub influenţa forţelor intermoleculare. După structura lor se împart în detergenţi: anionici cationici neionici Detergenţii anionici sau săpunuri propriu-zise. Săpunul medicinal se utilizează pentru spălatul mâinilor înainte de intervenţii chirurgicale. COOH. Mai puţin utilizate sunt lauril sulfatul de sodiu şi săpunurile alchil şi arilsulfonate. agenţi activi de suprafaţă sau agenţi de curăţire. gelatinos. Neutrogena) folosesc trietanolamina ca bază şi când se dizolvă pH-ul este în jur de 7. Coloranţi 9. Sunt săruri de sodiu sau potasiu ale acizilor stearic.

Cationul este componenta activă. Au acţiunea bactericidă sau bacteriostatică. mobilier. tricofiton. cu care formează complexe macromoleculare inactive. dezinfectant pentru instrumentar 2%. pe care se fixează prin adsorbţie sau datorită sarcinilor electrice. mici inhibă unele sisteme enzimatice. pansamente. Codecam spray – pulverizaţii la nivelul mucoasei bucale. Preparatul românesc se numeşte Dezinfectat cationic. virulicidă. Sunt agenţi tensioactivi de sinteză.2%. Se utilizează în infecţii din sfera ORL. etc Bromura sau clorura de cetilpiridiniu (Bromocet) Compus de amoniu cuaternar. folosirea abuzivă da iritaţii ale mucoasei. bacili acidorezistenţi. cu un radical hidrofil şi un radical lipofil (hidrofob).1%. Dequalinium Antibacterian faţă de germeni gram pozitiv şi negativ. mari pot precipita proteinele Acţiunea lor este inhibată de detergenţii anionici. Se utilizează ca antiseptic pe piele 1%. Acţiunea mai intensă la pH alcalin. Dezinfectant pentru instrumente chirurgicale. podele. Preparate farmaceutice: Decaderm soluţie pentru uz intern. mucoase 1%. badijonări. plăgi. Este bacteriostatic şi bactericid. mucoaselor. la conc. antimicotică. Au structură bipolară. scad tensiunea superficială cresc permeabilitatea membranelor liza celulelor microbiene conc. chirurgie. sinuzite. dermatologie. Pentru pielea intactă se utilizează soluţie 0. stomatite. Benzalconium – foarte solubil în apă.Farmacologie Detergenţii cationici sau săpunuri inverse. alcool. pentru mucoase şi pielea denudată 0. Folosit pentru antisepsia pre şi postoperatorie a pielii. plăgilor infectate. aplicaţii locale. veselă. . Antifungic faţă de candida. Mecanism de acţiune – sunt derivaţi cuaternari de amoniu. Sunt folosite ca antiseptice pentru piele şi plăgi superficiale. dezinfectante pentru instrumente. ca dezinfectant 1-2%. Este incompatibil cu săpunurile.

având astfel acţiune de curăţire . care acţionează cu grupările SH ale proteinelor. OXIDANŢI Sunt substanţe ce pun în libertate oxigen atomic. omorând germenii. S-a utilizat foarte mult timp în trecut ca antiseptic actualmente fiind mai puţin folosit. Detergenţi neionici Dodicin – Tego 103S.o soluţie apoasă care eliberează prin descompunere 10 volume de oxigen activ.012 . 2. Sub influenţa catalazei. dar de durată foarte scurtă deoarece este prezent cât timp se degajă oxigenul atomic. care se degajă sub formă de bule (spumă). Tensid amfolitic. cu diminuarea în timp a eficienţei. ţesuturi necrozate). bactericid şi antifungic antiseptic pentru mâini dezinfectant pentru lenjerie.datorită afinităţii foarte mari se leagă imediat de substrat (bacterii. mari. În prezenţa substanţelor organice din ţesuturi. descompunerea H2O2 se face după reacţia: H2O2 → H2O + [O] [O] . Peroxidul de hidrogen Antiseptic cu eficacitate germicidă slabă: indicele fenolic este 0. incolor.014 pentru apa oxigenată. lent.o soluţie apoasă care eliberează prin descompunere 110 volume de oxigen activ. Apa oxigenată (peroxid de hidrogen 3%) pierde oxigenul spontan. inodor sau cu miros de ozon. resturi necrozate. pe care-l oxidează. Produs Tego 103S – soluţia dintr-un flacon se diluează de 100 ori (10 ml la 1 litru apă). peroxidul de hidrogen eliberează rapid oxigen. Se prepară sau se găseşte în farmacii sub mai multe forme: . Oxigenul format în profunzime pătrunde în anfractuozităţile plăgii şi ridică la suprafaţa acesteia puroi.0. Este un lichid clar. instrumente. bacterii.soluţie de peroxid de hidrogen 30% = perhidrol . . El se poate lega de alt [O] formând O2 (amintit anterior). cu efect bactericid.Farmacologie Detergenţii cationici pot induce sensibilizare alergică – la chirurgi la mâini.soluţie de peroxid de hidrogen 3% = apă oxigenată . atât [O] cât şi O2 acţionează asupra grupărilor SH (tiol) ale proteinelor bacteriene. încăperi. Mecanism de acţiune: • Efectul germicid este rapid. efecte iritante la conc.

îmbibate cu sânge (deoarece oxigenul format în profunzime se ridică la suprafaţă.prezenţa ionilor de fier şi cupru care se pare că-l intensifică. . . • Efectul antimicrobian al oxigenului eliberat este influenţat de: . la compresii pe pereţi cu durere.desprinderea pansamentelor aderente. • • . deşi penetrabilitatea sa este redusă. inclusiv asupra HIV. • • • • • • Utilizări: Soluţia de peroxid de hidrogen 3% (apa oxigenată) se foloseşte ca antiseptic pentru: .plăgile tratate de la început cu apă oxigenată formează foarte mult ţesut de granulaţie ce duce la instalarea unor cicatrici vicioase. fungi. Oxigenul care pătrunde în anfractuozităţile plăgii aerează mediul făcându-l nefavorabil dezvoltării germenilor anaerobi. Aplicat pe acestea dă arsuri iritative cu o escară albă. are acţiune dezodorizantă şi decolorantă. totuşi: -prin folosirea timp îndelungat pentru antisepsia cavităţii bucale poate produce hipertrofia papilelor linguale filiforme (limba păroasă). aeruginosa). Deşi apa oxigenată nu este eficientă în contact cu pielea integră. antiseboreic şi iritant. • Deci. Nu acţionează pe spori. prin eliberarea de O2. contribuie mult la curăţirea plăgilor. se foloseşte totuşi în combinaţie cu alte antiseptice. pe lângă acţiunea antimicrobiană. durerea dispărând într-o oră. antrenând crustele). coli.Farmacologie mecanică. . . • .introducerea apei oxigenate în cavităţi închise sau cu deschideri foarte înguste duce. Mod de acţiune şi spectru antimicrobian: • • • • • • • .antisepsia pielii în general. favorizează epitelizarea ţesuturilor. unele spirochete şi treponeme. Efecte adverse: Deşi apa oxigenată nu este iritantă pentru ţesuturi. a mâinilor. leziuni mecanice ale pereţilor canalului. peroxidul de hidrogen are un efect mecanic creat prin efervescenţă care.virucid. Când se aplică pe piele este keratolitic. mucoase).slab bactericid: germeni Gram pozitiv. Gram negativ (E. anaerobi. care reduce acest efect.prezenţa materiei organice. Peroxidul de hidrogen are acţiune hemostatică uşoară sau moderată. micobacterii.perhidrolul este caustic pentru ţesuturi (piele. emfizem. reversibilă după întreruperea tratamentului. P. .curăţirea mecanică a plăgilor. .

Este mult folosită sub formă de gargarisme în tratamentul stomatitelor sau pentru dezodorizarea cavităţii bucale.antisepsia . Acţionează ca antiseptic cu eficacitate germicidă slabă. Permanganatul de potasiu Este antiseptic cu eficacitate germicidă slabă. 1/5000 .slab bactericid . are acţiune dezodorizantă şi astringentă.intră în compoziţia unor paste de dinţi. Dezavantaj – produsul este instabil. Mecanism de acţiune: Permanganatul de potasiu se oxidează şi dă naştere dioxidului de mangan (MnO2) care precipită ca un depozit brun.virucid: inactivează majoritatea virusurilor inclusiv HIV. . Peroxizii sunt folosiţi pentru albirea dinţilor. fungi.mucoaselor: sol.Farmacologie • • . angine.5% sau sub formă de soluţie peroxid de hidrogen 3% diluată 1/1 sau 1/2. Gram negativ. . • • Se prezintă ca o pulbere cristalină lucioasă. . oxidând substratul un timp ceva mai îndelungat decât apa oxigenată. Mecanism de acţiune: Are o capacitate mare de a oxida substratul prin Nu acţionează pe spori. . Utilizări: .1/2000. instabil. violetă-închis. Mod de acţiune şi spectru antimicrobian: . S-a utilizat foarte mult în trecut ca antiseptic actualmente fiind mai puţin folosit. a canalelor radiculare. Favorizează epitelizarea ţesuturilor. puternic oxidant. • • Efectul bactericid observat in vitro este redus clinic în prezenţa substanţelor organice.antisepsia mucoasei bucale în: stomatite. Ozonul este un antiseptic cu eficacitate germicidă slabă.antisepsia cavităţilor dentare.antisepsia mucoasei bucale sub formă de gel sau apă de gură în concentraţie de 1. Nu mai face spumă ca apa oxigenată deoarece întreaga cantitate de oxigenul atomic eliberată se fixează pe substrat. tehnică practicată de medicul dentist.germeni Gram pozitiv. faetor ex ore. Ca decolorant: prin încorporarea în paste folosite la albirea dinţilor sub formă de peroxid de carbamidă în care apa oxigenată este cuplată cu ureea. • • • • . micobacterii. • • • • • Ozonul • • Gaz albăstrui cu miros înţepător. .plăgilor purulente. Ca hemostatic se utilizează în mici hemoragii capilare gingivale. Eliberează lent oxigen atomic. flaconul trebuie închis etanş.

oxidarea grupelor -SH ale enzimelor şi proteinelor bacteriene. faringiană. sputei. datorită clorului eliberat prin două mecanisme: • • • .25 – 2 – 4 ppm (părţi per milion) clorul se utilizează pentru dezinfecţia apei de băut. Se mai utilizează ca decoloranţi. • . plăgilor. urinii. Clorul este un antiseptic şi dezinfectant puternic.Farmacologie descompunerea rapidă cu eliberare de oxigen atomic. Substante eliberatoare de clor Hipoclorit de sodium este un dezinfectant şi antiseptic cu eficienţă germicidă pentru dezinfecţia instrumentelor. Concentraţiile mari pot produce acidoză. Clorul dizolvat în apă formează acidul hipocloros care este instabil şi eliberează oxigen atomic. colaps. având coeficient fenolic 150-300. apelor infectate din spitale. moarte. Un dezinfectant ce foloseşte bule de ozon (cu o concentraţie de ozon de 10 ppm) este considerat eficient datorită puterii de dezinfecţie şi de dezodorizare mari şi siguranţei biologice. HALOGENII Clorul şi substanţe eliberatoare de Clor Mecanism de acţiune: Toate aceste substanţe acţionează. nazală. puroiului.dezinfecţia apei. 3. Utilizări: . lenjeriei. Sunt active faţă de bacterii. protozoare. • . . Este iritant pentru mucoasa conjunctivală.dezinfecţia protezelor. 2O3 → 6[O] → 3O2 • • • • Acţiunea antiseptică este puternică. virusuri. Pentru apele intens poluate se utilizează 20 ppm sau mai mult. fecalelor. dar limitată în timp prin transformarea [O] în O2. sângelui. a piscinelor. Utilizarea este limitată deoarece inhalat este foarte iritant pentru mucoasa aparatului respirator (leziunile care apar pot evolua până la edem pulmonar acut). Derivaţii clorului se folosesc antisepsia tegumentelor.antisepsia canalelor radiculare sub formă de ozonoterapie = insuflare de ozon în canalele radiculare sub forma unui amestec de ozon şi oxigen cu concentraţia maximă de ozon de 5% în tratamene dentare de canal. încăperilor şi pentru etc. • • Utilizări In conc. de 0. . EPA.halogenarea grupelor -NH2 ale proteinelor. mucoaselor dezodorizanţi şi detoxifianţi. Acţionează fungicid asupra Candidei albicans.

• • • • • Utilizări: Ca antiseptic: --> îndepărtarea în cantităţi mari a ţesuturilor necrozate din plăgi. . Este foarte puţin stabil. foarte eficient pentru HIV. . Se descompune dând naştere acidului hipocloros (foarte slab). sau cu apa de Javel 2-10% după curăţire. HBV.bactericid pe germeni Gram pozitiv. .Ţesuturile sănătoase cu circulaţie normală nu permit realizarea concentraţiei necesare de clor şi proteinele lor nu sunt descompuse. Pentru acest scop se foloseşte sub formă de soluţie Dakin (0. fungicid. Gram negativ.dezinfecţia suprafeţelor cu hipoclorit de sodiu diluat în apă 1/5 . Efectul letal este rapid.dezinfecţia excretelor.dezinfecţia apei care circulă în sistemul de apă al unui aparat. virucid: este dezinfectant de elecţie pentru virusuri. • Spectru de acţiune: bacterii Gram pozitiv şi Gram negativ. micobacterii inclusiv BK.sunt bactericide.6. Acţiunea germicidă se datorează penetrării acidului hipocloros prin membrana citoplasmatică.acţionând asupra azotului aminic clorul dă naştere la cloramine care prin gruparea -ClN. . --> în herpesul labial. • • Mod de acţiune şi spectru antimicrobian . acţiune moderată asupra sporicid mai ales la pH de 7. --> în parodontopatii se foloseşte pentru înmuierea tartrului dentar şi lichefierea depozitelor purulente.oxidare puternică a componentelor celulare.halogenarea proteinelor.1/100 timp de 10 . . Hipocloriţii atacă doar ţesuturile necrozate. Acţiunea sa este mai redusă de 4 ori decât a cloraminei T. Pentru a ataca proteinele este necesară o concentraţie satisfăcătoare şi un contact prelungit asigurat prin irigaţia plăgii.pentru îndepărtarea pulpei necrozate în 1-2 minute sub formă de antiformină. Substanţa nu lasă reziduu iritant. Tratarea în stadiul prodromal împiedică veziculaţia. • • • • Mecanism de acţiune: .5% hipoclorit de sodiu).30 minute. Conţine aproximativ 10% "clor disponibil" şi 10% hidroxid de sodiu. Antiformina = soluţie concentrată şi stabilizată de hipoclorit de sodiu în exces de hidroxid de sodiu. • • • • Ca dezinfectant: .Farmacologie medie. Cloramine .

Cloramina B . . la 1 l apă. Iodul si substanta care contin iod .este antiseptic şi dezinfectant cu eficacitate germicidă medie. micobacteriilor. . fungilor şi virusurilor. • • • Utilizări: Ca antiseptic: . Acţionează bactericid. în 10 minute. Dicloramina T .în plăgi : soluţie din 2-6 comp. Cloroazodina . având o acţiune de lungă durată. Ca dezinfectant: . pentru antisepsia cavităţii bucale în pioree alveolară.soluţie din 4 comp./1 l apă sub .este dezinfectant şi antiseptic cu eficacitate germicidă medie. • • • . • • Halazona Este dicloramină derivată a acidului benzoic (acid 4-diclorosulfamoil benzoic). la 1 l apă. mai puternică decât a cloraminei.Farmacologie Cloramina T (toluat de cloramină) acţionează prin denaturarea proteinelor asupra bacteriilor Gram pozitiv şi Gram negativ. rufe.pentru cavitatea bucală . Soluţiile eliberează lent dicloramina în faza apoasă.pentru pielea mâinilor : după spălare cu apă şi săpun. Indicele fenolic: 20-25.este un antiseptic cu eficacitate germicidă medie.pentru obiecte nemetalice : soluţie din 10 comp. .pentru instrumente chirurgicale.în plăgi. . Ca antiseptic: • • • • • • . prin dizolvarea comprimatelor în apă.pentru apa de băut.pentru mâini : soluţie din 10 comp. Se utilizează pentru dezinfecţa apei. • • • Utilizări: Soluţiile folosite se pot prepara cu apă comună. Se utilizează ca antiseptic în plăgi. amigdalite./1 l apă. foetor ex ore. sporilor. Ca dezinfectant se folosesc soluţii 2-5%. asemănătoare cu cea a cloraminei T.pentru obiectele de porţelan : soluţia 10%. stomatite ulceroase (timp de cel mult 2-3 săptămâni deoarece cloramina irită mucoasele). Se utilizează ca antiseptic pentru plăgile infectate sub formă de irigaţii şi pansamente umede şi ca dezinfectant pentru apă. dar mai slabă. formă de gargarisme.

preparatele comerciale conţin iod în exces pentru ca materia organică să nu influenţeze negativ eficienţa imediată. Este cel mai activ antiseptic pe pielea intactă. hipotensiune arterială.intoxicaţia cronică (iodism): hipersecreţie a mucoaselor (coriză). În soluţiile alcoolice are acţiune revulsivă. risc de sensibilizare: mai ales după aplicaţii locale. astm bronşic (sindrom iod-alergic). diaree. Pătrunde prin piele şi mucoase. În profunzime dă o inflamaţie fibrinoidă care măreşte activitatea leucocitară. acnee. o parte fiind resorbit.intoxicaţia acută: ingestia unei cantităţi relativ mari produce iritaţie gastro-intestinală cu vărsături. In conc. În prezenţa materie organice. etc. Iodul este bine tolerat de ţesuturi. Tratamentul se face cu tiosulfat de sodiu 10%. dar cea mai mare parte formează complexe cu legături slabe din care iodul este eliberat lent. La persoanele sensibilizate apar: erupţie cutanată generalizată. Din acest motiv. • • Se mai prezintă şi sub formă de: iodură de sodiu sau potasiu în soluţie apoasă sau tinctură de iod cu 50% etanol. Se elimină prin urină în principal. colaps. Iodul are spectru larg de acţiune. febră.Farmacologie Iodul La temperatura camerei se prezintă ca substanţă solidă cu aspect metalic sub forma unor cristale lamelare albăstrui-negricioase(brune) ce degajă vapori cu miros caracteristic. suc gastric. Iodul elementar este letal pentru majoritatea microorganismelor inclusiv protozoarele şi virusurile. Astfel. edem pulmonar acut. Trece uşor în celule. leziuni cutanate (furunculoză. 1:20. dar după o perioadă de 15-60 minute ea se menţine la nivel constant. leziuni mucoase. Astfel. În organism se fixează mai ales în ţesutul conjunctiv şi în tiroidă. Tratamentul se face cu tiosulfat de sodiu 10%. Secundar se mai elimină prin: salivă. Acest proces blochează ireversibil ciclurile metabolice vitale ale microorganismelor. eficienţa imediată pare oarecum diminuată. faringită. DL= 30-150 ml tinctură de iod. erupţii cutanate). o parte din iod este legat covalent. Efecte adverse: • . drept pentru care se pensulează local în parodontite marginale cronice. deoarece acidul hipoiodos care eliberează [O] are acţiune slabă. secreţia glandelor sudoripare. Acţiunea germicidă este directă prin ionul de iod şi nu indirectă prin oxigen (oxidantă). . stomatită. dureri abdominale. • • .000 este bactericid şi omoară sporii în 15 minute. Mecanism de acţiune: Iodul acţionează asupra grupărilor SH ale proteinelor microbiene şi asupra sistemului de transport al electronilor prin membrană. iodul este parţial adsorbit de proteine sau parţial legat de acestea formând în final un complex iod-proteină (mecanism de halogenare).

soluţia iod 2% în propilenglicol. eficienţă a soluţiei: soluţia brună sau galbenă este încă activă. detergenţi. 2% iodură de sodiu în alcool etilic de 50°).5-2%.de a oferi un rezervor susţinut de eliberare a iodului. iodul se găseşte sub 2 forme aflate în echilibru dinamic: Concentraţia iodului în iodofori este de 0. greu de suportat în regiunile piloase. Deoarece sunt puţin volatili nu au miros. cationic sau anionic (rar). • • • .Farmacologie • . .aplicarea iodului în zona feţei are mai multe inconveniente: este iritant. • Pentru antisepsia mucoaselor se preferă soluţia apoasă Lugol căreia i se adaugă glicerină 4% pentru a adera şi a înlătura precipitarea iodului (de către lichidele din cavităţi). are gust dezagreabil când este aplicat pe mucoasa bucală.de a creşte solubilitatea iodului. Sunt instabili în prezenţa apei dure şi a căldurii. De exemplu: polivinilpirolidona în povidoneiodine. Acţiunea germicidă este determinată de iod. Cei coloraţi pătează pielea şi ţesăturile. O parte sunt incolori. În iodofori. poloxameri în poloxamer-iodine. Agentul tensioactiv are următoarele roluri: • . • • . soluţia apoasă Lugol (iodo-iodurată) căreia i se poate adăuga glicerină.pătează ţesuturile. incompatibili cu tiosulfat de sodiu (petele de iodofori se pot îndepărta cu acesta). soluţie alcoolică (2 şi 6. corodează metalele şi din acest motiv nu se folosesc pentru instrumente de metal. Conţin un indicator de .de ″ transportor ″ (purtător sau phoros) al iodului. pielea (îndeosebi când se află sub formă de tinctură).5%) în glicerină (2%) sau în benzină. este periculos pentru ochi. Iodoforii sunt antiseptice şi dezinfectante cu eficienţă germicidă medie. Au pH neutru. Sunt soluţii apoase: iodoforii sunt solubili în apă şi miscibili cu apa. Iodofori Sunt combinaţii complexe ale iodului cu un agent tensioactiv solubilizant neionic (frecvent). Utilizări: Se utilizează sub următoarele forme: tinctură de iod (2% iod. • Pentru antisepsia pielii sub formă de tinctură de iod (care trebuie să conţină o concentraţie de iod mai mică de 2% şi să fie aplicată pe pielea uscată pentru ca iodul să nu precipite). Substanţele purtătoare de iod sunt polimeri neutri cu proprietăţi amfipatice.

Acţionează: bactericid pe bacterii Gram+. Gram-.pe piele integră înainte de puncţia venoasă sau de intervenţii chirurgicale. Iodoforii penetrează bine în ţesuturi. eterul. aerosoli. Acţiunea biocidă este rapidă (1-6 minute). după uscarea suprafeţei. Exemple: complecşi ai iodului cu polieterglicolul (Wescodyne).instrumentarului de cauciuc. virucid: inclusiv HIV. plastic. HBV. • • • • • dezinfecţia: .complecşi ai iodului cu polivinilpirolidona (povidon-iodine. acţiunea este remanentă. unguent. sticlă (termometre) şi a suprafeţelor.plăgilor infectate. spori. Utilizări: • • • • • • • antisepsia fie prin badijonare cu o compresă îmbibată în soluţie fie prin pulverizarea suprafeţei cu un spray: . gel vaginal. nu pătează. . Iodul din iodofori produce denaturarea proteinelor microbiene. . Produc sensibilizare prin iod. . -asupra mucoasei bucale şi faringiane inflamate. instalându-se în 1-6 minute de la contactul cu antisepticul. Nu au acţiune iritantă ca iodul. Se poate îndepărta de pe piele prin spălare cu apă sau alcool etilic de 70 °. De aceea. slab sporicid. 4.în micoze cutanate. fungicid.modelelor de gips prin imersie. .liberă (activă) cu acţiune caracteristică. Complexul organic de iod are avantajul că păstrează iodul în soluţie şi îl eliberează lent în contact cu ţesuturile. isodine). Nu este necesară aplicarea locală repetată deoarece are un efect de lungă durată. inclusiv BK. cu durată prelungită. şampon.legată (inactivă) ce eliberează iod pe măsură ce fracţiunea liberă scade. Alcoolul etilic produce precipitarea şi deshidratarea albuminelor şi dizolvarea lipidelor. -asupra mucoasei bucale înainte de puncţia anestezică sau de incizii. -protezelor din materiale acrilice /ceramice sau metalo/ceramice prin imersie. . ALCOOLII Alcoolul etilic (etanol) este un lichid incolor. cu miros agreabil şi gust arzător. arsurile.mâinilor. . micobacterii. Se utilizează sub formă de soluţie. Mecanism de acţiune: Eliberarea iodului în interiorul microorganismului determină oxidare toxică şi reacţii de substituţie.Farmacologie • • . Acţiunea se produce la o concentraţie minimă de 30-40% iar efectul optim are loc la concentraţia de 5570% deoarece aceasta asigură pătrunderea substanţei în celula bacteriană în cantitate eficientă. Betadine. miscibil cu apa. cloroformul.

Acţionează bactericid pe toate bacteriile patogene vegetative comune Gram pozitiv şi Gram negativ. intervenţii chirurgicale. inclusiv BK.Farmacologie Apa previne evaporarea rapidă. Ca anestezic a fost folosit în nevralgiile esenţiale de trigemen (la nivelul ganglionului Gasser). . Alcoolul este utilizat ca solvent pentru creşterea activităţii antimicrobiene a altor antiseptice ca: iod. Are acţiune virucidă pe virusurile lipofile. compuşi cuaternari de amoniu. Efectul de • La o concentraţie de peste 70% acţiunea este anulată deoarece albuminele tisulare sunt precipitate brusc şi alcoolul nu mai poate penetra în interiorul germenilor patogeni. solubilizare a lipidelor pielii contribuie la accentuarea efectului antiseptic al altor substanţe dizolvate în alcool. injectat local în soluţie 80% pentru a întrerupe sensibilitatea dureroasă. Intră în compoziţia unor preparate dermatologice. injecţii. Acţionează antimicotic. • • • Ca dezinfectant : . derivaţi organo-mercuriali. • .pentru instrumente . triclosan.antiseptic pentru pielea mâinilor. .în concentraţie de 50-70%. În amestec cu clorhexidina (0.pentru suprafeţe curate. La nivelul membranei celulare produce dezmembrarea bistraturilor lipidice prin dizolvarea lipidelor componente şi denaturare proteică cu ruperea membranei celulare. Spori se pot găsi chiar în alcoolul de 90o. însă nu distruge HBV. asigurând pătrunderea alcoolului în ţesuturi. Deoarece alcoolul e inflamabil se vor lua măsuri de precauţii înainte de folosirea echipamentelor de diatermie sau electrice. clorhexidină. • Alcoolul intră în compoziţia majorităţii apelor de gură. La fel este utilizat şi ca răcoritor pentru tegumente (prin evaporare). Se contraindică folosirea alcoolului pentru dezinfecţia instrumentelor chirurgicale deoarece nu distruge sporii bacterieni. Ca antisudorific şi ca hiperemiant (revulsiv) este folosit în prişniţe alcoolizate. Pielea trebuie să fie uscată înainte de aplicare. iodul (12%) sau lauralinium acetat (5%) etanolul 70% folosit pentru acelaşi scop este mult mai eficient. Alcoolul etilic de 70% aplicat repetat produce uscarea pielii şi iritaţii.antiseptic pe piele înainte de puncţii. Spălarea mâinilor cu alcool 70% timp de un minut echivalează cu spălarea corespunzătoare cu săpun timp de 6-7 minute.5%). • • Utilizări: . • • Ca astringent este folosit în leziuni de decubit şi arsuri. Nu acţionează pe sporii uscaţi. hexaclorofen.

Acţiunea se produce numai după dizolvare în citoplasmă (chiar la concentraţii de 1-2%). pătrunzător şi gust caustic. glicerină. Fenolul distruge formele vegetative ale microorganismelor în 30-90 de minute.02-0. Propilenglicolul şi alţi glicoli au fost folosiţi ca dezinfectanţi pentru aer. Alcoolul izopropilic 90% echivalează în acţiunea antiseptică cu alcoolul etilic de 70%. dezinfecţia unor instrumente. Produce leziuni cornee la aplicarea pe cornee. • • Utilizări: Ca antiseptic pentru pielea mâinilor şi pentru tegumente se folosesc soluţiile 30-40%. albe cu miros caracteristic. mai puţin în apă. N-propanol 60% a fost propus de Comitetul European de Standardizare ca referinţă pentru testarea produselor de antisepsie chirurgicală a mâinilor.Farmacologie Dezavantaje: nu realizează efect antiseptic persistent. eter. producând modificări coloidale (grunji). Sporii pot rezista mai multe zile la o concentraţie de 1%. În concentraţii mici (0. iar la -5% este bactericid prin precipitarea proteinelor. Acţiunea sa antiseptică se datorează grupării OH care reacţionează cu grupările bazice ale proteinelor. La contactul cu citoplasma se produce o reacţie de precipitare. • Germenii G+ sunt mai sensibili decât cei G-. Se găseşte sub formă de cristale aciculare. care nu-i limitează capacitatea antiseptică. lipide. FENOLI Fenolul este un hidroxibenzen denumit greşit şi acid carbolic. Fenolul este foarte solubil în alcool. Fenolul . Nu este eficace pe sporii de Clostridium difficile. Este puternic toxic protoplasmatic . Cu o cantitate de 1/10 apă formează un lichid omogen. Acţionează bactericid. Fenolul nu distruge BK. Este bactericid pentru Stafilococcus aureus.blochează lipoproteinele membranei celulare. Produsele sale de oxidare sunt toxice enzimatice. ducând la sistarea sintezei unor metaboliţi esenţiali pentru diviziunea celulară rapidă. Propanol Există sub două forme: 1-propanol şi 2-propanol. Fenolul acţionează prin precipitarea (denaturarea) proteinelor. • Mecanismul biochimic de acţiune este mai complex: inhibă dehidrogenazele germenilor. 5. Nu are efect pe sporii bacterieni.1%) acţionează ca bacteriostatic. La temperatură scăzută şi în mediu alcalin efectul antiseptic este redus. Acţiunea antimicrobiană se produce cu viteză mai mare ca la etanol.

Fenolcamforul conţine fenol 30-40 părţi şi camfor 70-60 părţi într-un amestec eutectic (eutectic : exprimă un fenomen fizic ce constă în fuziunea la temperatură constantă a unor amestecuri solide).în tratamente dentare soluţie alcoolică 20%: antiseptic. . Dacă vine în contact cu apa. • • • . scăzând excitabilitatea nervilor periferici.soluţia 5%.în pulpite acute dureroase s-a folosit soluţia Bonain care conţine fenol.în tratamentul stomatitelor aftoase şi ulceraţiilor mucoasei bucale: soluţie 0. În această concentraţie fenolul are acţiune bactericidă. dar este mărită prin alcool care-I uşurează penetrabilitatea. • • • • • • Ca anestezic: .pentru suprafeţe (podele. Ex. analgezic pulpar. 2%) timp de 30 minute. Efecte adverse: ulceraţii şi necroze tisulare. Prin puterea mare de penetrare în ţesuturi determină leziuni profunde care se vindecă greu. Acţiunea locală este diminuată de glicerină şi ulei (deoarece fenolul are afinitate mai mare pentru aceşti solvenţi decât pentru ţesuturi).Farmacologie Aplicat local. • • • • Utilizări: Ca antiseptic: . latrine) se utilizează soluţia apoasă fenolată în concentraţie de 2-5%. De îndată ce această cantitate de fenol . în concentraţie de 2% fenolul este anestezic local.pentru spută . . depresia SNC. colaps.pentru instrumente: înainte de spălarea instrumentelor folosite se lasă în apă fenolată (sol. . În soluţie 5% este iritant şi caustic. fenolul trece în lichidele ţesuturilor lent. Oxy-thymoline.pentru excrete . coagulant. bradicardie. . sialoree.soluţie apoasă 3-5%. până se realizează o concentraţie de 1% în faza apoasă. în apă va trece numai o cantitate redusă de fenol până la formarea unui echilibru între concentraţia de fenol din apă şi cea din combinaţia fenolcamfor. • În soluţia fenolcamfor.2% cu adaos de glicerină 10% (medicaţie antiseptică de depozit) sub formă de spălături ale mucoasei bucale. leziuni renale. caustic în profunzime. Când se usucă pe suprafaţa respectivă prezintă activitate reziduală. exitus. • În ţesuturi. anestezică locală şi este relativ puţin iritant pentru ţesuturi. fenolul e legat de camfor. Ca dezinfectant: Există tendinţa înlocuirii fenolului cu dezinfectanţi pe bază de clor.

Dintre hidroxibenzeni se pot utiliza rezorcina. Unele studii susţin că adăugarea camforului la fenol creşte toxicitatea acestuia.5 datorită clorului care se degajă. etc. cantitatea de fenol din soluţia fenolcamfor scade şi astfel diminuă şi concentraţia din faza apoasă. ajungând la 0. Hidrochinona (parahidroxibenzen) este componenta unui glicozid din frunzele plantei Uva ursi (strugurii ursului). în pioreea alveolară. Hexilrezorcinolul intră în compoziţia unor preparate dentare. Deci. Treptat.Farmacologie (1%) din lichidul tisular dispare (prin absorbţie. emulsii. soluţia fenolcamfor este un depozit de fenol. Are indice fenolic 2. Are uşoară acţiune anestezică de suprafaţă. Se utilizează ca antiseptic în gangrena pulpară. hexilrezorcinolul. legare.ambele folosite în medicina dentară. Ei sunt slab bactericizi şi puternic reducători. Are indice fenolic 108 pentru stafilococ aureu. suspensii.) se va elibera o nouă cantitate din amestecul fenolcamfor tot până la concentraţia de 1%. Precipită proteinele bacteriene. soluţia Clumsky. eczeme impetiginizate. care eliberează lent şi în concentraţie mică fenolul. motiv pentru care este utilizată în dermatologie în micoze. Derivaţi de fenol Prin substituirea unuia sau mai multor hidrogeni din nucleul benzenic al fenolilor cu un radical alifatic sau halogen se obţin compuşi cu acţiune bactericidă puternică. hidrochinona. . Pornind de la această combinaţie s-au obţinut: paramonoclorfenolul camforat ce stă la baza soluţiei Walkhoff. Are acţiune antiseptică urinară. Se prescrie în formule magistrale în soluţii.5% (această concentraţie se va menţine în lichide până la dispariţia completă a fenolului). Soluţia 1% echivalează ca eficienţă cu soluţia fenol 4%. Aceştia sunt utilizaţi frecvent ca antiseptice.4. un antiseptic tampon. mai ales derivaţii orto şi para. Are acţiune cheratolitică în concentraţii de 3 – 5%. Acţionează bactericid şi fungicid. toxicitate mai mică şi acţiune locală mai redusă. Clorfenoli Există 3 monoclorfenoli din care cel mai activ este derivatul para. Rezorcina (metadihidroxibenzen) este antiseptic cu eficienţă germicidă slabă: indice fenolic 0. Polifenolii Prin creşterea numărului de hidroxili fenolici se formează compuşi a căror solubilitate în apă este crescută (-OH sunt hidrofili).

şampoane. săpunuri. para) ce se obţin prin distilarea huilei.Farmacologie Paramonoclorfenolul are mecanism de acţiune acelaşi cu cel al fenolului.5% în produse care se aplică pe piele şi nu se îndepărtează imediat. micobacterii. Nu dă rezistenţă bacteriană. Se începe cu 4-5 zile înaintea operaţiei. sporilor... dezinfecţia suprafeţelor. dar şi al clorului. Produsul utilizat reprezintă de obicei un amestec din cei 3 crezoli. 0. toxică şi netoxică este mică. Iniţial acţiunea este intens bacteriostatică. 2% în săpunuri (cu alcalinitate crescută). Diferite preparate asociază la bifenilol alte antiseptice : detergenţi.K. fungicid. paste de dinţi. cu exitus mai ales la nou născuţi şi sugari. asistentelor. Acţiunea este redusă asupra: B. Marginea de siguranţă între conc. creme de ras. inclusiv înainte de operaţii. În concentraţii mici acţionează prin: întreruperea lanţului transportorului de electroni şi inhibarea sistemelor enzimatice transmenbranare. clorură de benzalconiu. În concentraţii mari rupe membrana bacteriană. îngrijirea plăgilor şi suturilor. Ortofenilfenol (Bifenilol) este un antiseptic cu acţiune bactericidă pe majoritatea bacteriilor gram pozitiv. De aceea se recomandă produse cu concentraţii de 0. Se numeşte tricrezol şi are indice fenolic 3. Efectul rezidual se pierde rapid după spălare cu săpun obişnuit sau alcool. Se foloseşte foarte mult ca antiseptic sub formă de loţiuni. Ca antiseptic pentru pielea regiunii de operat.1% folosite pe mucoase şi pentru sugari. Au fost semnalate edem cerebral. În prezenţa proteinelor efectul se reduce cu 50%. fungilor. unguente. Spectru: bacterii Gram pozitiv mai puţin Gram negativ. iar după un timp lung de contact devine bactericidă. a mâinilor. După mai multe zile de folosire repetată se produce o scădere semnificativă a florei bacteriene datorită acumulării hexaclorofenului în piele. care apoi se îndepărtează prin clătire. Acţionează analog fenolului. Se foloseşte soluţia 2%. alcooli. Aplicat pe pielea normală se absoarbe repede şi trece în sânge. Crezolii sunt metilfenoli (3 crezoli: orto. pudre. pe bacilul Koch. Nu acţionează asupra sporilor şi virusurilor. Antiseptic pentru pielea mâinilor chirurgilor. Acţionează bactericid pe bacterii Gram pozitiv şi Gram negativ. HIV) Se utilizează pentru antisepsia pielii . şi retrovirusuri (HBV. Hexaclorofen are indice fenolic 100. HBV. Se recomandă clătirea foarte bine cu apă înainte de uscarea mâinilor. dintre aceştia sunt întrebuinţaţi pentaclorfenolul şi hexaclorofenul. Deoarece halogenii măresc activitatea fenolului s-au sintetizat derivaţi policloruraţi. leziuni cerebrale (degenerare spongiformă a substanţei albe). În medicina dentară crezolii se utilizează pentru proprietăţile antiseptice şi . Se foloseşte soluţia 2%. meta. creme.

clorură de benzalconiu. şi retrovirusuri (HBV. Antiseptic. Efectul antibacterian al triclosanului este foarte puţin redus de sânge şi materia organică şi este crescut de disodium EDTA. mai puţin asupra genului Candida spp. Triclosanul are un grad moderat de substantivitate şi un clearance relativ rapid din cavitatea orală. şi comercializat de un producător sub denumirea de copolimer Gantrez) în concentraţie de 0.3%) este combinat cu copolimerul polivinilmetil-eter cu acid maleic (prescurtat PVM/MA. Are şi efect antipruriginos. Are o acţiune specifică asupra celulelor bacteriene. Acesta blochează o cale biochimică specifică de formare a lipidelor. eter. Colgate Total). antiparazitar. etanol. Acţionează bacteriostatic/bactericid asupra germenilor Gram pozitiv şi majoritatea Gram negativ. Beta-naftolul soluţie în alcool. alcooli. Acest copolimer creşte absorbţia triclosanului pe smalţ şi pe celulele epiteliale bucale. a mâinilor. HIV) Se utilizează pentru antisepsia pielii . Diferite preparate asociază la bifenilol alte antiseptice : detergenţi. cu efect redus asupra Pseudomonas spp. psoriazis. bacteriile ar putea dezvolta rezistenţă la triclosan.Farmacologie cauterizante în compoziţia soluţiei tricrezolformalină unde tricrezolul este în proporţie de 25% alături de formol. În pastele de dinţi (ex. triclosanul (0. Triclosanul poate da rezistenţă la fusiformi în special la Veillonela. Este eficient pe stafilococi şi coliformi. vaselină. Aplicat local în pomezi 5-10% Ortofenilfenol (Bifenilol) este un antiseptic cu acţiune bactericidă pe majoritatea bacteriilor gram pozitiv. dezinfecţia suprafeţelor. deci se poate spune că acţionează similar unui antibiotic. Din acest motiv au fost făcute încercări pentru a creşte retenţia sa orală (retenţia este importantă pentru efectul clinic). Triclosan Este antiseptic bisfenol clorinat. timol şi glicerină. inclusiv înainte de operaţii. puţin solubil în glicerină. acnee. Folosirea în exces a triclosanului poate duce la instalarea rezistenţei bacteriene. îngrijirea plăgilor şi suturilor.2%. Datorită mecanismului de acţiune similar cu antibioticele. În concentraţii bactericide triclosanul determină dezorganizarea membranei bacteriene şi scurgerea conţinutului celular. . Se utilizează în pitiriazis verzicolor. Este fungistatic/ fungicid. componente ale membranei celulare. În concentraţii bacteriostatice triclosanul împiedică preluarea de către celulele bacteriene a aminoacizilor esenţiali. pe bacilul Koch. uleiuri grase. Locul primar de acţiune a triclosanului este membrana citoplasmatică bacteriană.

Farmacologie Triclosanul posedă şi un efect antiinflamator care poate avea drept rezultat reducerea inflamaţiei gingivale observată la pacienţii care folosesc pastă de dinţi cu triclosan. Triclosan monofosfat este un derivat fosforilat al triclosanului.prevenirea formării plăcii bacteriene dentare şi a depunerilor de tartru. . acesta este foarte solubil în soluţiile apoase.dezinfecţia instrumentelor. Se recomandă controlul depunerii tartrului şi îndepărtarea lui la intervale de 6 luni.bacteriostatic în concentraţie de 0.modificarea receptorilor de pe suprafaţa celulei microbiene. • • • • . . cavităţii bucale. Este absorbit percutan având o persistenţă foarte bună. . Utilizări: • . .antisepsia plăgilor. .stimularea producerii de către neutrofile a anionului superoxid O2.fungicid şi fungistatic asupra fungilor şi levurilor. Gram negativ aerobe şi facultativ anaerobe. obturaţiilor fizionomice.virucid.denaturarea şi precipitarea proteinelor microbiene din interiorul celulei. BIGUANIDE Clorhexidina este un antiseptic cationic cu eficacitate germicidă slabă. mai scăzut ca al clorhexidinei digluconat şi povidone-iodine. protezelor. Mecanism de acţiune: Acţiunea antimicrobiană a clorhexidinei se exercită prin: • • • • • . pielii înainte de puncţie. 6. Comparativ cu triclosanul. inclusiv asupra HIV.antisepsia: pielii mâinilor. În mediul bucal acesta este hidrolizat eliberând triclosanul. → modificări tranzitorii ale senzaţiei gustative sau gust amar însoţite Utilizarea îndelungată a clorhexidinei pentru igiena bucală poate duce la: Acţionează: .1 µg/ml şi bactericid în concentraţie de 100 µg/ml. • • • . . → depunerea crescută de tartru supragingival. cu efect asupra tranzitului nutritiv de la acest nivel. Triclosanul folosit pentru spălarea mâinilor are un efect cumulativ slab. suprafeţei dorsale a limbii. în special asupra Candidei albicans. → colorarea în galben-maroniu a dinţilor naturali şi artificiali.alterarea permeabilităţii peretelui celular cu dezorganizarea membranei lipoproteice. . intervenţie chirurgicală. Spectrul de acţiune este larg: bacterii Gram pozitiv.

• -intră în compoziţia unor paste de dinţi. Mecanismul prin care se realizează aceste efecte este reprezentat de întreruperea lanţului proteic şi al acizilor . La fel se întâmplă şi în cazul acizilor nucleici. timp îndelungat sau pastă de dinţi cu 0. Formolul este un lichid cu miros caracteristic şi gust caustic.pentru inhibarea formării plăcii bacteriene şi prevenirea consecinţelor acesteia.pentru antisepsia tegumentelor cu plăgi. Se recomandă ca clorhexidina să fie folosită după masă sau înainte de culcare.2%). se prezintă ca un gaz solubil în apă. Soluţia apoasă 35% este cunoscută sub denumirea de formol.5% de diacetat sau digluconat de clorhexidină în alcool etilic de 70 ° sau în isopropanol.pentru antisepsia preoperatorie a tegumentelor şi a mâinilor se folosesc: soluţia 0. ALDEHIDE Formaldehida • Aldehidă a acidului formic. • • • . • → iritaţii minime şi descuamări superficiale ale mucoasei bucale. Este un antiseptic important pentru îndepărtarea şi prevenirea depunerii plăcii bacteriene. 7. din salivă. în special la copii. În aceste cazuri se recomandă diluarea cu 50% a soluţiei de clorhexidină şi clătirea gurii mai puţin energic decât anterior. . se foloseşte sub formă de soluţie de clorhexidină 0. sulfat şi carboxil din peretele bacterian. . Clorhexidina se menţine 24 ore în cavitatea bucală datorită legării sale de grupările fosfat.4% clorhexidină. gumă de mestecat. Eliberează treptat formaldehida. Are multiple utilizări: • • • .12% pentru clătiri bucale zilnice.10. caria şi parodontopatia. cremă cu digluconat de clorhexidină 1%. arsuri şi alte leziuni se folosesc: soluţia apoasă 0.05% de digluconat de clorhexidină (Hibidil). Denaturează brutal şi neselectiv proteinele bacteriene realizând blocarea grupărilor amino şi carboxilice ale acestora. soluţia detergentă de digluconat de clorhexidină 4%. • Formaldehida exercită un efect bactericid prin lezarea membranei celulei bacteriene.5% de diacetat de clorhexidină.Farmacologie de senzaţie de arsură a limbii la prima folosire. placa bacteriană şi de pe suprafaţa smalţului. • • → tumefacţii ale glandelor parotidiene Nu se utilizează în intervenţiile la nivelul ochiului sau în neurochirurgie datorită toxicităţii nervoase.pentru antisepsia mucoasei bucale înainte de extracţia dintelui (0. pansament impregnat cu soluţie 0.

Prin legarea formaldehidei la grupările amino şi carboxilice libere ale proteinelor. Pentru ca formolizarea să fie eficientă trebuie ca Procesul se • umiditatea. conservarea pieselor anatomice. • • • -Se mai utilizează în hiperhidroza plantară (2 – 10%) prin acţiunea astringentă şi tanantă. cu acţiune germicidă. lipsite de toxicitate.în medicina dentară în diferite preparate → Ca dezinfectant: . Are proprietăţi astringente şi diminuă secreţia glandelor sudoripare. În faza gaz-aerosol este eficientă atât asupra microorganismelor din aer cât şi asupra celor de pe . . pe care le fixează. acestea capătă un aspect cornos. În acest caz soluţia de formaldehidă utilizată se diluează. glutaraldehidă) şi/sau cu compuşi cuaternari de amoniu pentru dezinfecţia suprafeţelor. formaldehida produce precipitarea proteinelor. Mecanismul de acţiune este asemănător cu cel al formaldehidei. toxinele bacteriene se transformă în anatoxine (toxoizi). Glutaraldehida produce o denaturare brutală. cu formarea unor legături chimice la nivelul grupărilor funcţionale ale acestora. Formolizarea este un proces foarte lent şi numai după 24 de ore instrumentele se pot considera dezinfectate.Farmacologie nucleici prin adăugarea grupărilor alchil. dar cu păstrarea puterii antigenice (efect pe care se bazează obţinerea unor vaccinuri). Glutaraldehida este un dezinfectant cu eficacitate germicidă înaltă. mănuşile de cauciuc se ţin 24 de ore în cutii cu soluţie de formaldehidă 2 -8%. Are acţiune rapidă dar putere de penetrare limitată. temperatura şi concentraţia de formaldehidă să fie foarte bine controlate. preopararea anatoxinelor (vaccinuri) Datorită toxicităţii sale. La concentraţii mari. Se foloseşte în infecţii urinare. Expuse la formaldehidă. Înainte de formolizare instrumentele trebuie curăţite de toate urmele de substanţe proteice. Obiectele de gumă. actualmente formaldehida se utilizează doar în combinaţie cu alte aldehide (glioxal. Utilizări: • • • • → Ca antiseptic formaldehida se poate folosi: .pentru încăperi se foloseşte formaldehida sub formă de vapori. Formaldehida este un un dezinfectant de suprafaţă. neselectivă a proteinelor microbiene. Metenamina (hexametilentetramina) în urina acidă eliberează formaldehidă. fără a penetra în profunzime deoarece coagulează proteinele. numeşte formolizare. Acţionează bacteriostatic la concentraţie de 1/5000 şi bactericid la concentraţie de 1/2000.dezinfectant pentru instrumente.

intertrigo. Nu se administrează pe mucoase. Glioxal . Acţionează la nivelul membranei celulare prin modificarea brutală a pH-ului. Administrarea se face sub formă de unguente. Se foloseşte: . În medicina internă ei sunt folosiţi ca antiseptice.instrumentar pătat cu sânge . . 9.sporicid . BK). .imersie 30 de minute în soluţie de glutaraldehidă asupra bacteriilor Gram pozitiv şi Gram negativ.bactericid micobacteriilor. streptococ. agenţi de cauterizare sau agenţi de condiţionare a unor suprafeţe. . Se administrează intern în infecţii intestinale şi extern pe tegumente ca antiseptic în plăgi şi eczeme infectate. La concentraţii mari unii acizi pot avea acţiune sporicidă. candida. trichomonas. amoebe. . ACIZII Încă din cele mai vechi timpuri acizii au fost utilizaţi pentru conservarea alimentelor. impetigo. Acţiunea germicidă a unor acizi se datorează ionului de hidroniu sau de oxoniu.8.virucid . .instrumentar spălat în prealabil .dezinfecţie rapidă în 15 . micoze cutanate. enterococ).5 . Cliochinolul conţine iod în moleculă şi poate produce fenomene de iodism. Acţionează: . HCV.este o aldehidă ce se foloseşte foarte mult în dezinfecţia suprafeţelor şi instrumentarului în combinaţie cu formaldehida şi/sau glutaraldehida. foliculită. rezultat în urma diluării în apă a acizilor. .Farmacologie suprafeţe.20 minute a instrumentelor introduse complet în baia cu soluţie de glutaraldehidă 2%.ca dezinfectant se recomandă folosirea soluţiei alcaline 2% în isopropanol 70% (cu pH=7. loţiuni. pudre în concentraţie 3%. inclusiv BK. 8.suprafeţe. Aceşti acizi acţionează germicid (bactericid şi fungicid) printr-un mecanism selectiv. furunculoză.5) pentru: 2% (pentru HBV.CHINOLINE Cliochinol şi clorchinaldol sunt hidroxichinoline halogenatecu un spectru care cuprinde: unii coci (stafilococ.

Nu este toxic. . • • • • Utilizări: Pentru antisepsia mucoasei bucale sub formă de soluţii alcoolice diluate 0.în loţiuni anestezice. -acid mandelic în urologie. Are acţiune bactericidă în soluţie alcoolică.ca agent astringent în concentraţie de 1%.02% inhibă ricketsiile şi virusurile. În mediul alcalin dă săruri inactive.inhibă dezvoltarea bacteriilor. Are antipruriginoasă. greu solubil în apă. psoriazis. poate fi bactericid după un contact prelungit de câteva zile. se utilizează ca agenţi de conservare pentru diferite forme farmaceutice şi alimente • • • • Se mai utilizează: -acid tricloracetic în medicina dentară. fungistatică. Acţionează prin inhibarea sintezei unor aminoacizi şi prin chelare.5-1% ca spălături bucale.deţine proprietăţi antiseptice locale şi cheratolitice. propilic – Nipasol) au acţiuni antiseptice superioare acidului salicilic şi toxicitate mai redusă. Intră în compoziţia preparatului ″Gargarism″ cu acţiune antiseptică şi dezodorizantă pentru cavitatea bucală. -cheratoplastic în ulcere cutanate. Esterii acidului p-oxibenzoic (metilic – Nipagin. Acidul benzoic . Pentru conservarea alimentelor şi preparatelor farmaceutice: concentraţia de 0. asociat unui extract vegetal. Acidul salicilic şi derivaţii săi . bacteriostatică. Este bacteriostatic. Benzoatul de sodiu. Acidul lactic .0. In mediu alcalin devine inactiv prin formare de săruri. -cheratolitic 10 – 30% în hiperkeratoză. În soluţie apoasă saturată 0. Utilizări: • • • • • • . bătături. .1 .Farmacologie Acizii au acţiune bactericidă sau bacteriostatică slabă.are indice fenolic 1. şi acţiune antifungică şi . Solubil în alcool etilic. Toxicitatea este mai mică decât a fenolului. -acid undecilenic în dermatologie. sare a acidului benzoic. calmante şi sicative în tratamentul local al veziculelor tegumentare din herpes zoster.ca agent antimicotic în micozele şi leucoplaziile cavităţii bucale. este încorporat în apele de gură alături de alcoolul etilic.1% are acţiune conservantă moderată la pH< 5. nu este iritant. în tratamentul medicamentos al gingivitelor şi parodontitelor marginale cronice.

Sekusept.ingerat este toxic.Farmacologie Săruri de bor (săruri ale acidului BORIC) • • • Tetraborat de sodiu (borax. glicerină 30 g) ca badijonaj în stomatitele aftoase şi micozele cavităţii bucale. Utilizări .intră în compoziţia unor soluţii folosite în dezinfecţia suprafeţelor şi a instrumentelor ex. Efecte adverse: • • • • • • • • . biborat de sodiu).albirea internă a dinţilor devitali coloraţi.este produs de adiţie între metaboratul de sodiu şi H2O2 acţionând ca antiseptic cu eficacitate germicidă slabă.antisepsia mucoasei bucale sub formă de soluţie 2% proaspăt preparată aplicată prin badijonaj în gingivite. solubilă în apă cu reacţie alcalină şi în glicerină cu reacţie acidă.la fierberea instrumentarului metalic pentru a împiedica ruginirea acestuia (menţine o reacţie uşor alcalină). inodoră. glosite. aplicaţii locale cu comprese în afecţiuni inflamatorii tegumentare. . Acţionează bactericid. . incoloră.asemănătoare apei oxigenate: • . Utilizări: Ca antiseptic sub formă de: . . Acţionează bactericid. Are şi acţiune uşor astringentă. stomatite sau pulbere ce se aplică local în stomatite ulceroase acute pe leziuni. natrium boracicum. În mediu umed (ţesuturi) se descompune uşor eliberând oxigen atomic [O]. .glicerină boraxată (borax 4 g. De aceea nu se recomandă în gargarisme. Perborat de sodium.amestec de acid boric (Eusol) cu hipoclorit de Ca (soluţie Dakin) ca pansament umed în plăgi infectate tegumentare. .pulbere cristalină sau amorfă.soluţie apoasă 3%. • • • .soluţie glicerinată (2-4%) ca tamponament în afecţiunile mucoaselor.intră în compoziţia apelor de gură (soluţia 2%) folosite la igienizarea cavităţii bucale. COLORANŢI . Este antiseptic cu eficacitate germicidă slabă. • • Mecanism de acţiune: În contact cu apa degajă 10 volume de oxigen activ la 100 de volume soluţie. 10. .

Acţionează: bactericid în special asupra germenilor Gram pozitiv (streptococi. sub formă de: -soluţie 1/5000 în gingivostomatita ulceronecrotică sub formă de spălături bucale largi. urmată de eliberarea unor cationi deosebit de activi. zilnic. . Acţionează bacteriostatic şi bactericid. inodore. amoebicid. alcool. care dă soluţii apoase neutre şi fluorescente. De pildă. Utilizări: • • • • • • Ca antiseptic. spirilul anginei Vincent. Alţi derivaţi de acridină cu acţiune antiseptică : acriflavina. dermatite. bacilul piocianic. Farmacocinetică: se absoarbe uşor prin mucoase şi se elimină renal. inodoră. Efectul bactericid se observă mai ales asupra microbilor pe cale de înmulţire. stafilococi). Derivat de trifenilmetan Metilrosanilina (cristal violet. Este antihelmintic şi antifungic: acţionează pe majoritatea fungilor. spectrul cuprinde germeni Gram pozitiv. ale enzimelor respiratorii bacteriene. Rivanol -pulbere cristalină galbenă. -unguent 0.este un colorant derivat de trifenilmetan. mai ales pe Candida albicans. glicerină. Coloranţii de acridină • Etacridina. Cristale strălucitoare violete sau violet închis spre negru cu luciu metalic. Are indice fenolic 80. virucid. Administrarea locală îndelungată pe răni poate întârzia cicatrizarea. escare. în gingivostomatita aftoasă recidivantă (badijonarea mucoasei bucale cu soluţie 1%). în alte infecţii şi ulceraţii ale mucoasei bucale (atingeri ale leziunilor cu soluţie 1%). în gingivostomatita micotică (atingerea leziunilor cu soluţie 1%. cu gust amar. solubile în apă.Farmacologie Coloranţii sunt compuşi organici a căror acţiune bactericidă se corelează cu gradul lor de disociere. cationul acridinic intră în competiţie cu ionii de H+ pentru poziţiile vitale ale grupelor acide. Acest colorant are afinitate pentru grupul fosfat al nucleoproteinelor pe care se fixează formând complexe prin electroadsorbţie (acestea pătrund şi în interiorul celulelor). euflavina. timp de 7 zile). Nu acţionează asupra sporilor bacterieni. disociabile. soluţii 1%o în piodermite. eczeme infectate. Nu acţionează asupra bacteriilor Gram negativ şi acidorezistente precum şi asupra sporilor bacterieni.colorând urina.5-1%. dermatomicoze. Se foloseşte ca antiseptic pentru mucoasa bucală în gingivostomatita herpetică (atingerea leziunilor ulceroase cu soluţie 1%). violet de genţiană). -soluţie 1%o pentru tamponări locale în gingivite şi stomatite. fungicid. bacilul difteric. In soluţii1% se utilizează şi în plăgi infectate.

Prin adsorbţia ionilor metalici pe membrana bacteriei se produce modificarea echilibrului ionic.având efect antiseptic la nivel urinar. cel astringent (Al. argint. -infecţii urinare oral 50 – 300 mg pe zi. Aceasta duce la eliberarea de ioni metalici care vor bloca unele enzime. -methemoglobinemie i. Pentru mucoasa cavităţii bucale şi a faringelui se folosesc: . Acţiunea antiseptică este atribuită faptului că poate servi ca transportor pentru dehidrogenaze. La concentraţii mici acestea au efect bacteriostatic prin afectarea enzimelor ce conţin gruparea SH.v. Este bactericid slab. La concentraţii mari combinaţiile metalelor au efect bactericid prin precipitarea proteinelor protoplasmatice. Colorând puternic ţesuturile se foloseşte pentru depistarea traiectelor fistulelor. antimethemoglobinizant. stimulare a centrului respirator. Datorită proprietăţilor redox devine un acceptor şi un donor de ioni de hidrogen. . Farmacocinetică: se absoarbe digestiv şi se elimină renal colorând urina în albastru . cupru.pulbere cristalină de culoare albastru închis cu luciu de bronz metalic.soluţiile 1-2% ca badijonaj în angina Vincent. atât pentru acţiunea lor antiseptică (Hg. ionizate prin oxidare-efect denumit oligodinamic (de exemplu la argint). aluminiu. zinc. Zn). Astfel pot acţiona cantităţi foarte mici de metal. faţă de stafilococi în concentraţie 0. de exemplu. solubilă în apă. Prin reducere se transformă într-un leucoderivat inactiv.1%. -soluţia 2% pentru badijonarea leziunilor din gingivostomatita herpetică acută şi gingivostomatita aftoasă recidivantă. Pe cale generală are efecte de stimulare a metabolismului. cu gust amar. Utilizări: • • • • • • Ca antiseptic este folosit pe tegumente şi mucoase. analgezie. soluţie apoasă sterilă 1% 1 – 4 mg/kg.METALE GRELE Se utilizează compuşi organici şi anorganici ai metalelor cum ar fi: mercur.Farmacologie Este contraindicată administrarea pe leziuni ulcerative la nivelul feţei (poate cauza o pigmentare permanentă) Derivaţi de fenotiazină Albastru de metilen (metiltionina) . 11. Ag) cât şi pentru alte efecte. fără miros. incolor. bactericid în diluţii mari (inhibă dezvoltarea streptococilor în soluţia 1/80000).

Se solubilizează în apă. nu sunt influenţaţi. fungistatic. În concentraţia 1/1000 omoară atât sporii cât şi bacteriile. necrozant. Acţiunea exercitată de combinaţiile metalelor este dependentă atât de anion cât şi de cation. Efect bactericid. Bine suportată de mucoasă datorită structurii complexe (este o legătură complexă nu o sare simplă). Mercurul amoniacal sub formă de unguent 5% în impetigo. -la concentraţii mari un efect caustic. de antrax etc. etanol. Se păstrează în Venena datorită gradului ridicat de toxicitate. pot avea acţiune astringentă (când acizii sunt slabi) sau caustică (când acizii sunt tari). Mercurocromul se . Are acţiune astringentă pe mucoase în concentraţii mici. Efectul lor este mai lent şi de durată mai lungă decât al derivaţilor anorganici. Sporii bacteriilor anaerobe. lenjerie şi alte obiece (cu excepţia celor acoperite cu vopsele pe bază de ulei) sub formă de soluţie 2o/oo. limitat în suprafaţă. inodoră. Este keratoplastic. Biclorura de mercur(sublimat coroziv) se prezintă ca o pulbere albă.Farmacologie Asupra ţesuturilor combinaţiile metalelor au: • • -la concentraţii mici un efect astringent. Se foloseşte pe tegumente cu leziuni cutanate superficiale sub formă de unguent cu oxid de mercur 2% şi pe mucoasa bucală în gingivostomatita acută ulceronecrotică. eter. Merbromin (mercurocrom) este un derivat al fluoresceinei cu mercur (conţine 25% mercur) Soluţia 2% este bine tolerată de mucoasă. stimulator al epiteliogenezei (proprietate pentru care este folosit în dermatologie). În contact cu pielea rănită sau care conţine ioduri nu se administrează clorura de mercur (în prezenţa iodurilor se poate forma biiodura de mercur care este necrozantă pentru piele). Derivaţii de mercur se utilizează săruri anorganice care disociază electrolitic şi compuşi organici care nu disociază întrucât metalul este legat covalent şi acţionează prin structura sa întreagă. cristalină. glicerină. Oxicianura de mercur este mai puţin toxică decât clorura mercurică deoarece este mai puţin ionizabilă. Derivaţii organici acţionează prin întreaga moleculă. Acţiunea bactericidă apare lent şi este diferită faţă de diverse bacterii. destul de profund. paraziticid. Anionii din structura acestor substanţe. în cazul în care sunt reprezentaţi de acizi. • Se foloseşte pentru antisepsia tegumentelor integre sub formă de soluţie 1o/oo (care este bine suportată pe piele) şi ca dezinfectant pentru dezinfecţia instrumentarului de cauciuc. Se foloseşte ca antiseptic pentru mâini sub formă de soluţie 1o/oo şi ca dezinfectant pentru materialele de cauciuc (de exemplu: tuburi de dren) sub formă de soluţie 1/500. Oxid galben de mercur este antiseptic cu efect bactericid pe tegumente (mai ales în cazul infecţiilor cu coci). reversibil.

Acţionează bacteriostatic şi fungistatic. Tiomersal (mertiolat) este pentru • mâini (soluţia 0. Fenilmercuriborat (merfen. gingivite. capabile să determine colaps vascular. Ca antidot se poate folosi: • .Farmacologie poate contamina cu bacterii Gram pozitiv ceea ce a dus la îndepărtarea lui din uzul spitalelor.1%). .ingestia unor substanţe care conţin mercur de-a lungul unei perioade de . Are indice fenolic 200. Moartea poate surveni în decurs de câteva ore dacă vărsăturile sunt atât de severe încât să producă pierderi majore de apă şi electroliţi. senzaţie de sete. lenjerie soluţia 0.05 la mie (timp de 3 ore) şi obiecte de cauciuc. În aceste cazuri apar simptome ca: gust metalic. mobilier. Ca dezinfectant pentru instrumente: soluţia 1-2%o. Dacă pacientul supravieţuieşte acestei faze. Folosit îndelungat pe mucoase sau piele poate produce sensibilizarea alergică.intoxicaţia acută cu mercur se poate produce în urma ingestiei sărurilor de mercur sau prin inhalarea unei cantităţi mari de vapori de mercur.Este bacteriostatic la o concentraţie ce nu modifică ţesuturile. • • .Se foloseşte ca antiseptic pentru mâini şi mucoase (soluţia 2%). .1%).Penicilamina.Dimercaptopropanol. fungicid şi virucid. Intoxicaţia cu mercur Compuşii mercurului care eliberează uşor ionii de Hg produc intoxicaţii grave acute şi cronice (compuşii anorganici). decesul se poate produce în următoarele 1-3 zile datorită pierderii de fluide tisulare sau lezării renale ireversibile. un antibacterian puternic. dureri abdominale puternice.05-0. hematurie.Se utilizează ca antiseptic pentru mucoasa bucală în stomatite.intoxicaţia cronică poate apare în următoarele situaţii: • timp. Aceşti radicali blochează grupările -SH ale enzimelor bacteriene. Este folosit ca antiseptic pentru mucoase (soluţia: 0.3 mg) şi pentru mâini (soluţia 0. . vărsături. Deoarece mercurul rămâne legat de molecula organică nu precipită proteinele tisulare ale macroorganismelor.01%) şi Se mai fac spălături gastrice cu suspensii de cărbune şi tratament simptomatic. Ca dezinfectant este utilizat pentru instrumente (cu excepţia celor de aluminiu deoarece le corodează): soluţia 0. fenosept) acţiunea sa antimicrobiană se datorează radicalului fenilmercuric C6H5Hg+ care se formează prin disocierea fenoseptului în apă.02-0. înainte de amigdalectomii sub formă de comprimate (0.2 %o. faringite.

leziuni renale şi hepatice. prin oxidarea acesteia. Argintul şi sărurile sale sunt absorbite foarte lent astfel încât nu pot da concentraţii toxice. carboxil. Împreună cu albuminele formează legături complexe. . tulburări de tranzit).Farmacologie • • . -acţionează pe suprafaţa celulei bacteriene determinând alterări grave în peretele celular şi în citoplasmă. poliurie. amino. Se manifestă prin prezenţa unor tulburări generale: anemie. Prin contact cu clorura de sodiu din secreţiile organismului şi plasmă se formează clorura de argint. soluţiile de săruri anorganice de argint exercită un efect germicid imediat care continuă ulterior prin eliberarea de mici cantităţi de ioni de argint din formele de argint proteinat. stomatită şi paradontită mercurială. • . Ionul de argint se combină cu grupările chimice importante ale proteinelor de tipul sulfhidril. alterând proprietăţile fizice ale acestora şi precipitându-le.000. leucopenie. menţinându-se astfel o acţiune bacteriostatică susţinută. hipersalivaţie.6% din populaţie prezintă manifestări clinice alergice. Apare datorită formării sulfurii de mercur şi este influenţat de igiena bucală. de culoare albastru-închis spre negru. La nivelul celulei bacteriene ionii de argint: • • • -interferează cu activităţile metabolice esenţiale ale microorganismelor. . sare insolubilă care precipită imediat. gust metalic datorită prezenţei mercurului în salivă. tulburări digestive (greaţă. fosfat. în timp ce 0. La nivelul ţesuturilor pe care sunt aplicate.injectarea de compuşi organici ai mercurului.hipersensibilitatea la mercur apare la aproximativ 3% din populaţie. Argintul se utilizează ca săruri şi preparate coloidale.inspirarea unor concentraţii reduse de vapori de mercur pe timp îndelungat (stomatologie). fenomene depresive şi simptome localizate la nivelul cavităţii bucale: inflamaţii ale glandelor salivare şi ale limbii. ioni de argint în cantitate foarte mică (1 la 20.000) care distrug bacteriile. se eliberează de pe suprafaţa plăcii. Din proteinele precipitate se eliberează lent ioni de argint care distrug bacteriile prin contactul prelungit pe care îl au cu acestea. Acesta este mecanismul de acţiune oligodinamic. împiedicând continuarea acţiunii în profunzime. Semnul patognomonic al intoxicaţiei cronice cu mercur este colorarea în brun a capsulei cristalinului. Argint şi derivaţi Dacă într-un vas cu apă se introduce o plăcuţă de argint pur. Mai pot apare ulceraţii la nivelul mucoasei bucale şi linguale precum şi "lizereul mercurial Gilbert" care este o bandă îngustă pigmentată pe festonul gingival al molarilor şi premolarilor superiori. cefalee.

virusurilor şi fungilor. Argint coloidal (colargol) un coloid este un lichid în care particule cu dimensiuni foarte mici sunt suspendate în soluţie. Suspensiile coloidale 1-5 % până la 10% ale sărurilor organice de argint se utilizează ca antiseptice ale mucoaselor. fungicid. Proteinatul de argint are acţiune antiseptică mai mare decât argirolul (deşi are un conţinut mai mic în argint decât acesta). Se utilizează în soluţie oftalmică 1% ca antiseptic şi astringent şi pentru prevenirea oftalmiei gonococice la nou născut. în aplicaţii locale. In administrări repetate poate produce arsuri corneene şi conjunctivită chimică.Se foloseşte ca antiseptic în gingitive acute şi subacute. granulom ombilical (sub formă de soluţie de nitrat de argint 30%). Conţine ca principiu activ eugenol în proporţie de 70-90% în amestec cu acetileugenol şi cariofilen.În câteva minute poate acţiona bactericid. Efectul nu este profund datorităformării AgCl cu clorurile din ţesuturi.1% sub formă de bastonaşe (creioane de nitrat de argint) şi soluţii concentrate şi bacteriostatic în concentraţii mici sub 0. gingivostomatita ulceronecrotică. Prezintă acţiune • astrigentă. . carminativă. Intensitatea acţiunii sale depinde de concentraţia şi de timpul cât este lăsat să acţioneze. Acţionează bacteriostatic.Are acţiune bacteriostatică. Este bactericid în concentraţii mari de 0. Preparate coloidale de argint • Proteinat de argint (protargol) conţine 8% argint. prin atingeri punctiforme în caz de: afte bucale. de ţesut de granulaţie restant. burjonate. virucid.1%. probabil pentru că argintul este puternic ionizat.Farmacologie Nitratul de argint (azotat de argint) acţionează prin eliberarea ionilor de argint activ. Inhibă enzimele transportoare de oxigen folosite în metabolismul bacteriilor. Ca agent de cauterizant pentru mucoasa bucală. porţiuni mici. abcesul parodontal marginal. Cu timpul şi prin expunere la aer se îngroaşă şi se înnegreşte. în gingivite. In arsuri reduce flora microbiană. Grăbeşte vindecarea plăgilor. granulom ombilical la nou născut etc. Soluţiile concentrate sau bastonaşele (care iniţial au efect bactericid) produc precipitarea albuminelor superficiale formând o crustă sau o membrană din care se eliberează treptat ioni de argint cu acţiune bacteriostatică. Ulei volatil incolor sau galben-pal cu miros caracteristic şi gust de cuişoare. Uleiuri volatile • Ulei de cuişoare (oleum caryophyllorrum) Se obţine prin distilare cu vapori de apă din mugurii florali uscaţi ai plantei tropicale Eugenia caryophyllata. îndeosebi în infecţiile cu coci.

o-metoxycinnamaldehyde) şi eugenol.Lichid uleios volatil. din care cel mai important este timolul în proporţie de 25-30%. ca antiseptic pentru căile respiratorii superioare şi ca stimulent al expectoraţiei sub formă de: produs "Inhalant" ce conţine eucaliptol. . corize. cu miros caracteristic şi gust aromatic. hiperemiant. Ulei de scorţişoară (oleum cinnamoni) este extras din scoarţa plantei Cinnamomum Zeylanicum prin antrenarea cu vapori de apă. antifungic şi uşor anestezic. terpineol. Posedă acţiune antiplacă.ca decongestionant sub formă de ulei de Mentha piperita în inflamaţii acute ale mucoasei cavităţii bucale şi faringelui.ca aromatizant în apele de gură. Prezentare: lichid de culoare slab gălbuie sau galben-roşcată (prin conservare îndelungată). cu un miros caracteristic aromatic de camfor şi gust astringent.Amestecat cu oxid de zinc este folosit ca pastă de obturaţie temporară a cavităţilor deşi mai preferat este eugenolul. anestezică locală . volatil.Intră în compoziţia gumelor de mestecat. astringent şi rece. antihelmintic. E. Conţine până la 60% fenoli.fruticetorum. răcoritor. .Acţionează bacteriostatic.Se prezintă ca un lichid incolor sau gălbui. • Ulei de eucalipt se obţine prin distilare cu vapori de apă din frunzele şi ramurile terminale ale unor specii de Eucalyptus (Myrtaceae) (E. Are efect antipruriginos. cu miros caracteristic. arzător şi iute. sub formă de amestec 0. Conţine ca principiu activ aldehida cinamică în proporţie de 70% (trans-cinnamaldehyde.Intră în compoziţia apelor de gură şi a pastelor de dinţi. oleu de lavandă. sinuzite.Local este utilizat sub formă de soluţii alcoolice 1%. volatil. Este ingredient în apele de gură. Conţine ca principiu activ mentol (30-35%) în amestec cu acizi.Acţionează bacteriostatic. • Ulei de mentă (mentol) se obţine prin distilare cu vapori de apă din frunzele şi vârfurile înflorite ale plantei Mentha piperita din familia Labiatae (izma de grădină).smithii)Conţine ca principiu activ eucaliptol (cineol) în proporţie de 70%. în gumele de mestecat pentru a inhiba dezvoltarea plăcii bacteriene. unguente 1-5%.5-1% cu ulei de olive.globulus. cu gust la început dulce şi aromat apoi acru şi arzător. Acţionează antibacterian intens (datorită timolului şi carvacrolului) şi fungicid. oleu de mentă. aldehide şi terpene. Acţionează bacteriostatic. Este hiperemiant local.Farmacologie aromatizantă. pastele de dinţi şi gumele de mestecat.Lichid uleios galben. . • Ulei de tim reprezintă uleiul volatil extras prin antrenarea cu vapori de apă din florile de Thymus vulgaris (cimbrişor) din familia Labiatae. În timp se închide la culoare până la brun roşcat. E. cu gust arzător. anestezic şi antipruriginos. cu miros caracteristic de mentă. incolor sau galben pal. bactericid şi fungicid asupra Candidei albicans.Se foloseşte ca solvent şi aromatizant în preparate stomatologice.

Lichid albastru. În contact cu aerul şi lumina îşi schimbă culoarea devenind verde şi apoi brun. extras din uleiul de muşeţel are acţiune antiinflamatoare şi de stimulare a procesului de vindecare a ţesuturilor. Bisabololul . care-i conferă culoarea albăstruie. Conţine ca principiu activ azulene (chamazulena). antitoxic. cu miros puternic aromat şi gust amar. antiinflamator şi emolient. Acţionează bacteriostatic. dens.Farmacologie • Ulei de muşeţel (oleum chamomillae) este obţinut prin distilarea cu vapori de apă a florilor de Matricaria chamomillae (muşeţel) din familia Compositae. CURS 12 Antibiotice şi chimioterapice . Uleiul obţinut numai din flori este albastru pe când cel obţinut din receptacule este verzui.

erizipel. Eritromicina. febra medicamentoasă. Meticilina. scarlatină. 3. . . Cloramfenicol. . Alegerea antibioticului se face în funcţie de cunoaşterea sensibilităţii germenilor la antibiotice şi a spectrului de acţiune al antibioticelor.ototoxicitate: aminoglicozide. cefalosporine. Tetraciclina.reacţii anafilactice: peniciline.tulburări gastro-intestinale: Ampicilina. 2.neurotoxicitate: aminoglicozide. hemopatiile maligne. Nu orice stare febrilă = boală infecţioasă. Este necesar diagnosticul corect al prezenţei unei infecţii în organism: aceasta implică diagnostic clinic şi de laborator. virozele necomplicate prin suprainfecţii). În mod concret ne bazăm pe rezultatele antibiogramei. Meticilina. fiecare prezentând riscul unor efecte adverse: . . .afectarea hematopoezei: Cloramfenicol.hepatotoxicitate: Tetraciclina. Amoxicilina.Farmacologie (vezi și slide-uri) REGULI GENERALE DE PRESCRIERE A ANTIBIOTICELOR . . Se va mai ţine cont de faptul că nici un antibiotic nu este inofensiv. Alte afecţiuni însoţite de febră reumatismul acut. Cloramfenicol. Eritromicina. ASOCIEREA ANTIBIOTICELOR Reguli de bază în terapia cu antibiotice : 1. fără a fi necesară antibiograma: Boala infecţioasă Infecţia streptococică (angină.nefrotoxicitate: aminoglicozide. piodermite streptococice) Meningita meningococică Pneumonia pneumococică Penicilina Penicilina Antibioticul de elecţie Penicilina . Stabilirea necesităţii tratamentului cu antibiotice: Există boli infecţioase care nu necesită tratament antibiotic (de ex. Există însă boli infecţioase al căror tratament cu antibiotice se instituie în urma examenului clinic şi de laborator. sunt: colagenozele.

clindamicina. ţinând cont de clasificarea lor în: -bactericide degenerative (peniciline. macrolide. -boli infecţioase cu etiologie plurimicrobiană. utilizând un antibiotic cu spectru cât mai îngust (ţintit). aminoglicozide) -bactericide absolute (polimixine) -bacteriostatice (tetracicline. cefalosporine. pentru a împiedica apariţia de tulpini rezistente. -pentru creşterea acţiunii antimicrobiene (efect sinergic sau aditiv). cu etiologie încă neprecizată: septicemie. 5. sulfamide. Reguli de asociere a antibioticelor . Chlamidii Difteria Penicilina Cloramfenicol Eritromicina Tetraciclina Eritromicina 4. lincomicina. Se preferă monoterapia cu antibiotice. Asocierea antibioticelor: are următoarele indicaţii: -tratamentul de urgenţă al unor boli infecţioase grave. cloramfenicol. trimetoprim) Sunt posibile asocieri între cele 3 clase şi în cadrul lor.Farmacologie Lues (sifilis) Penicilina Leptospiroze Febra tifoidă Infecţii cu Mycoplasma pneumoniae Infecţii cu Ricketsii. cu următoarele 2 excepţii: . -în tratamentul tuberculozei. meningită.

Farmacologie 1.Nu se asociază bactericide cu bacteriostatice. 2.Nu se asociază bactericide absolute între ele (datorită riscului crescut de efecte adverse). 3.Nu se asociază bacteriostatice între ele (asocierea este ineficace). Asocieri posibile: de ex. peniciline + aminoglicozide cefalosporine + aminoglicozide 6.Stabilirea schemei de tratament cu antibiotice va preciza: - doza optimă, în funcţie de: -greutatea corporală, mai ales în pediatrie; -gravitatea infecţiei şi sediul focarului patogen; -pragul toxic al fiecărui antibiotic; -se evită subdozările care predispun la recidive sau la apariţia rezistenţei microbiene. - calea de administrare: Antibioticele se administrează parenteral în următoarele situaţii: - infecţii grave, urgenţe; - la pacienţi cu complianţă scăzută la tratamentul oral cu antibiotice; - antibiotice care au forme farmaceutice doar de uz parenteral. ritmul de administrare: variază de la un antibiotic la altul şi chiar la acelaşi antibiotic, în funcţie de gravitatea infecţiei. De ex.: Penicilina G, V se administrează la 4, 6 sau 8 ore Ampicilina, Amoxicilina, - la 6 sau 8 ore

Farmacologie Efitard, unele cefalosporine - la 12 sau 24 ore Moldamin - la 7 - 14 zile durata terapiei: variază după gravitatea infecţiei: -obişnuit 7-10 zile -în infecţii bacteriene severe încă 7-10 zile de afebrilitate. 7. Administrarea profilactică a antibioticelor se face doar în unele situaţii: - Profilaxia reumatismului articular acut (RAA) -Moldamin (1 flac/ lună, 5 ani la cei sub 25 ani, 2 ani la cei peste 25 ani) - Profilaxia endocarditei infecţioase - există mai multe scheme de profilaxie, la pacienţii cu afectarea valvelor cardiace

- Profilaxia meningitei -meningococice Haemophilus influenzae - Profilaxia tuberculozei la subiecţii expuşi (contacţi apropiaţi) Izoniazida -Profilaxia infecţiilor recurente ale tractului urinar - Biseptol.

-cu

cu

Farmacologie ANTIBIOTICE BACTERICIDE Antibioticele bactericide se clasifică în: -betalactamine -peniciline -cefalosporine -aminoglicozide

PENICILINELE Definiţie: Sunt antibiotice bactericide numai în faza de multiplicare rapidă a bacteriilor. Clasificare şi reprezentanţi: I. Peniciline cu acţiune rapidă: Benzil-penicilina: Penicilina G (sare sodică sau potasică) flacoane cu pulbere 400.000 UI 1.000.000 UI 5.000.000 UI Soluţia obţinută după dizolvare în ser fiziologic se administrează -i.m sau i.v. la 4, 6, 8, ore interval -i.v. în perfuzie (dar nu în soluţie glucozată) Se adm. obişnuit 1,6- 6 milioane UI/zi. Fenoximetil-penicilina: Penicilina V compr. 400.000 UI Ospen • compr. 500.000 UI, 1000.000UI,1500.000 UI • granule pt. suspensie orală 750.000UI/5ml

Farmacologie Se administrează oral, din 6 în 6 ore (8 în 8 ore) înainte de mâncare. II. Peniciline cu acţiune retard: Procain penicilina G: Efitard, flacoane cu pulbere 800.000 UI Se administrează i.m. 1 flacon la 12 ore sau 2 flac. la 24 ore Benzatin-benzilpenicilina: Moldamin, flacon cu pulbere 600.000UI, 1200.000UI Retarpen, flacon cu pulbere 600.000UI, 1200.000UI Se dizolvă în apă distilată. Se adm. i.m. 1 flac. la 7 zile. III. Peniciline antistafilococice: Oxacilina caps. 250 mg. adm. oral flacoane cu pulbere 250 mg., 500 mg. Se adm. 2-4 g./zi, din 6 în 6 ore IV. Peniciline cu spectru larg: Ampicilina caps. 250 mg. flac. cu pulbere 250mg, 500mg adm. i.m., i.v. Obişnuit se adm. 2-4g/zi la interval de 6 ore. Ampicilina + Sulbactam = Sultamicilina (are spectru lărgit faţă de Ampicilină) ↓ preparatul Unasyn: - flac cu pulbere 1,5g =1g Ampicilină + 0,5g Sulbactam , adm i.m., i.v. - pulbere pentru suspensie orală - cp. adm. i.m., i.v.

Farmacologie Se administrează 1,5 -12g/zi la 6,8,12 ore. Sulbactam = derivat penicilinic puţin eficace ca antibacterian, dar inhibitor puternic de betalactamaze. Amoxicilina - are absorbţie mai bună decât Ampicilina după administrare orală; Amoxicilina caps.250 mg, 500 mg - se adm. oral 250 mg, 500 mg la 8 ore Ospamox caps.250 mg cp. 250 mg,500mg, 750mg, 1000mg granule pentru suspensie orală 125 mg/5ml, 250 mg/5ml Duomox cp.125mg, 250mg, 500mg Se adm. 1,5g/zi în 2,3 prize. Amoxicilina + acid clavulanic = Amoksiklav; Augmentin ↓ (inhibitor de betalactamaze) Augmentin cp.625 mg - 500mg Amoxicilină - 125 mg acid clavulanic cp.1 g -875 mg Amoxicilină -125 mg acid clavulanic Se administrează în 2 prize/zi. Amoxicilina + Metronidazol = HELICOCIN - preparat folosit pentru eradicarea infecţiei cu Helicobacter pylori în ulcer. Observaţii: 1.Penicilinele sunt antibiotice ieftine, eficace pe un număr relativ mare de germeni (coci Gram + , − , bacili Gram +, spirochete, leptospire). 2.Sunt bactericidele cele mai puţin toxice, de aceea se administrează frecvent la copii, gravide, imunodeprimaţi.

250mg/5ml Se administrează 250 mg la 8 ore → max. 500mg suspensie 125mg/5ml. din 8 în 8 ore Cefaclor: Ceclor caps 250mg. 250mg. Penicilinele pt. la 6 ore). înainte de utilizare se dizolvă în ser fiziologic (majoritatea) sau apă distilată (Moldamin). Ospexin.v. 500mg susp.v. 4 g/zi . şoc anafilactic). 5. Riscul de reacţii alergice există atât la prima administrare a medicamentului cât şi la următoarele administrări.Farmacologie 3.) Testarea sensibilităţii se face intradermic cu o soluţie foarte diluată de Penicilină. CEFALOSPORINELE Clasificare şi reprezentanţi: Generaţia I: Orale: Cefalexin: Oracef. 4.. Cele mai de temut efecte adverse sunt reacţiile alergice (urticarie. ! Reamintiţi-vă tratamentul şocului anafilactic. La un pacient cunoscut alergic la Penicilină alternativa terapeutică în infecţiile streptococice faringiene este Eritromicina (2cp.. 250mg/ml Se administrează 1. Formele parenterale se prezintă sub formă de flacoane cu pulbere. 125mg/ml.m. erupţii cutanate.4 g/zi. (Adrenalină i. Romergan i. uz oral se administrează pe nemâncate pentru o absorbţie mai bună. Hidrocortizon hemisuccinat i. Keflex cp.

3×750mg/zi. 2g Se administrează 1 flac.v. 1g. 1g. max.Farmacologie Parenterale: Cefalotina: Keflin flac cu pulbere 1 g + 1 fiolă 10 ml apă distilată Se administrează i. max 9 g/zi Generaţia a IV-a: Ceftibuten: Cedax flac. cu pulbere 250 mg. 500mg.6 ore interval Generaţia a II-a: Cefamandol: Mandol flac 1g.. 2g Se administrează i. doză unică. i. 5 zile Observaţii: . până la 3-6g/zi (la 6 ore interval) Generaţia a III-a: Ceftriaxona: Rocephin flac.v. 1. i. 2g Se administrează 1-2g/zi.. 500mg suspensie 125mg/5ml Se administrează oral 2×250 .m.m. suspensie orală caps.5g. 200mg. 250mg. 400mg Se administrează oral 400mg/zi. 12g/zi Cefuroxima: Zinnat cp. i.m.5g Se administrează i.v. la 12 ore.v. 500mg . i. cu pulbere 750mg. Cefoperazona: Cefobid flac cu pulbere 0.. cu pulbere pt. profund 4 -12g/zi la 4 .500mg/zi Zinacef flac.1g la 8 -12 ore.

dar sunt mai rare şi mai puţin severe decât pentru peniciline.) sau soluţie Xilină (pt. intervalul între doze = 24 ore ⇒ 1 doză/zi Gentosept = soluţie oftalmică cu Gentamicină 0. sub formă de flacoane cu pulbere se dizolvă de obicei în apă distilată (pt.). Kanamicin flac. Cefalosporinele sunt bactericide scumpe.. 1g de 2 ori/săptămână. cu pulbere 1g. i. i. 3-5mg/kgc/zi. Gentamicin fiole 80mg/2ml 40mg/2ml Se administrează i.5g% Administrare: instilaţii în sacul conjunctival 1-2 picături la 4 ore Kanamicina: Kanamycin. se adm.m.Farmacologie 1. Reacţiile alergice pot apare.v. AMINOGLICOZIDELE Clasificare şi reprezentanţi: Gentamicina: Gentamycin. sau i. adm.v.. cu pulbere 1g. . 2. În insuficienţa renală se creşte intervalul dintre doze astfel: Interval între doze (ore) = 8 × valoarea creatininemiei (mg%) Exemplu: creatinina serică = 3 mg%. i.m. cu spectru mai larg decît penicilinele. 3. în TBC se adm. Cefalosporinele de uz parenteral.m.. Este folosită mai ales ca tuberculostatic. la 12 sau 8 ore În insuficienţa renală intervalul dintre doze se măreşte după formula: intervalul dintre doze = 9 × valoarea creatininemiei (mg%) Streptomicina: Streptomicină flac. indicate în infecţii severe. la interval de 8 ore. dar foarte eficace. i. 15 mg/kgc/zi. Cefalosporinele de generaţia a III-a şi a IV-a pătrund bine prin meningele inflamat.m. asociat cu alte tuberculostatice. fiind utile în tratamentul meningitelor. adm.

Se pot asocia cu penicilinele sau cu cefalosporinele. sau i. fiole 20 mg/2ml Observaţii: 1. respectiv datorită riscului deprimării periculoase a hematopoezei în cazul cloramfenicolului. 2. Tetraciclinele • sunt antibiotice produse de diferiţi Streptomyces • au acţiune bacteriostatică faţă de un număr mare de microorganisme patogene Clasificare: Generaţia 1: Tetraciclina . Aminoglicozidele sunt antibiotice bactericide. în 2 doze.Farmacologie Amikacina: Amikozit.flacoane 500 mg/2ml. 250 mg ..v. Tobramicina: Nepcin. I. 3. Nu se absorb după administrare orală ⇒ se administrează obişnuit parenteral. Efectele adverse cele mai frecvente sunt ototoxicitatea şi nefrotoxicitatea ⇒ la bolnavii cu insuficienţă renală este necesară scăderea dozelor/zi sau creşterea intervalului dintre doze. Obişnuit se administrează 500 mg de 2 ori/zi la adulţi. ANTIBIOTICE CU SPECTRU LARG) A. Amikacin .m. Antibiotice bacteriostatice cu spectru larg Sunt reprezentate de: Tetracicline Cloramfenicol Folosirea lor este actualmente limitată din cauza frecvenţei relativ mari a tulpinilor bacteriene rezistente în cazul tetraciclinelor.3% . active mai ales pe bacili Gram negativi aerobi.caps. 15 mg/kgc/zi. 4.unguent cu tetraciclină . această asociere având efect sinergic. administrate i. ANTIBIOTICE BACTERIOSTATICE (MACROLIDE.

în prezenţa alimentelor (produsele lactate) şi a medicamentelor ce au în compoziţia lor ionii Ca. 200 mg Caracteristici şi principii de administrare pentru prima generaţie: • eficacitatea tetraciclinelor este diminuată prin absorbţie scăzută în caz de hipoaciditate gastrică.Solvocilin flac.a jumătate a sarcinii şi în primele 6 luni de viaţă ale copilului (afectează dentiţia de lapte) respectiv la copii până la 8 ani (afectează dentiţia definitivă) • hepatotoxicitatea este favorizată de insuficienţa renală. cationi bivalenţi sau trivalenţi putându-se administra concomitent cu acestea .300. necesitând un interval de minim 2 ore între ele. Fe situaţii când se formează chelaţi neabsorbabili.brun a dinţilor şi hipoplazia smalţului dentar.Farmacologie Clortetraciclina Oxitetraciclina Rolitetraciclina . malnutriţie. inj. • aplicarea locală trebuie evitată (cu excepţia formelor oftalmice) din cauza potenţialului mare de sensibilizare • se acumulează în mugurii dentari producând colorarea în galben .inj.350mg Generaţia a 2 -a: Doxycyclin -Vibramycin caps 100 mg. sarcină şi coexistenţa altor boli hepatice • toleranţa digestivă a preparatelor este diminuată deoarece au ca reacţie adversă fenomenul de dismicrobism intestinal care se concretizează prin apariţia diareei ce apare în cursul tratamentului şi care alături de celelalte dezavantaje prezentate reduc complianţa pacientului la tratamentul cu tetracicline de primă generaţie. Mg. Caracteristici şi principii de administrare pentru generaţia a 2 . fiind contraindicată administrarea lor concomitentă cu aceste preparate. motive pentru care sunt contraindicate în a 2 . lapte. flac.a: • se absorb aproape complet din intestin fiind foarte puţin influenţate de alimente.

Antibiotice macrolide . 250 mg Obişnuit are acţiune bacteriostatică. influenzae. N. cianoză cu colorarea cenuşie a pielii) datorită incapacităţii de metabolizare a cloramfenicolului de către ficat • interacţiuni medicamentoase: Cloramfenicolul inhibă metabolizarea anticoagulantelor cumarinice.deprimarea hematopoiezei cu pancitopenie • la nou născut fenomenele toxice acute se pot manifesta prin "sindromul cenuşiu" (vomă. II.Farmacologie • sunt active faţă de unele tulpini bacteriene rezistente la tetraciclinele clasice • T1/2 pentru Doxiciclină este de 12 . meningitidis şi Bacteroides Caracteristici: • datorită liposolubilităţii ridicate difuzează foarte bine în toate ţesuturile . tahipnee. fenitoinei şi a sulfamidelor antidiabetice • este antibioticul de primă alegere în febra tifoidă B. distensie abdominală. iar din a 2 -a zi o doză / zi • nu influenţează flora bacteriană intestinală şi se poate administra şi la pacienţi cu insuficienţă hepatică şi renală având astfel o toleranţă digestivă foarte bună • au potenţă mai mare decât cele din prima generaţie ! Observaţie: Datorită tuturor avantajelor prezentate complianţa pacienţilor la tratamentul cu tetracicline de a 2 -a generaţie este net crescută faţă de prima generaţie. dar poate fi şi bactericid pe H.22 h pentru doze multiple motiv pentru care se vor administra în prima zi 2 doze la 12 ore interval una de cealaltă.18 h după prima doză şi 18 .trece uşor în LCR. diaree cu scaune verzi.cp. 125 mg/250 mg şi caps. Cloramfenicolul . pătrunde în creier. traversează bariera hematooculară şi bariera placentară • utilizarea sa este limitată datorită cele mai grave complicaţii .

Rulid Claritromicina .Josamycin Noua generaţie: Roxitromicina . Roxitromicina . 150 mg Caracteristici şi principii de administrare: • are absorbţie rapidă şi realizează concentraţii plasmatice mari la doze mici având o acţiune bactericidă pe durata de 24 h .Klacid Eritromicina . Clasificare: Vechea generaţie: Eritromicina Spiramicina . lactobionat) datorită instabilităţii sale în mediu acid gastric • este medicaţia de alternativă la pacienţii cu alergie la penicilină • provoacă fenomene de iritaţie digestivă de tipul greaţă.cp.Spiramycin Josamicina .primul reprezentant • este produsă de Streptomyces erithreus Principii de administrare: • se administrează numai sub forme enterosolubile (esterii săi: succinat. durere epigastrică • inhibă citocromul P450 provocând inhibiţie enzimatică asupra altor medicamente administrate concomitent: teofilina.Rulid . digoxina crescând riscul reacţiilor toxice ale acestora Dintre noile macrolide ultimele două s-au impus în practica clinică.Farmacologie Se numesc macrolide deoarece cuprind în structură un inel alifatic lactonic de dimensiuni mari. propionat. stearat. diaree. anticoagulantele orale. vomă.

cp 250 mg şi 500 mg .Klacid .Farmacologie • penetrabilitate tisulară şi celulară mare eritromicina • este stabilă la acidul clorhidric putându-se administra ca atare • se poate administra în doză unică 300 mg/zi cu aceeaşi eficienţă clinică şi bacteriologică cu ritmul 2 x 150 mg/zi în infecţii de căi respiratorii superioare şi inferioare • prezintă rare efecte adverse digestive Claritromicina . 500 mg/flacon (macrofage şi leucocite) comparativ cu Caracteristici şi principii de administrare: • absorbţia nu este influenţată de mese • realizează concentraţii eficace la toate nivelele tractului respirator (nazal. intrând astfel în schema triplei şi quadruplei terapii de eradicare a infecţiei cu acest germene la pacienţii cu ulcer duodenal: IPP (doză dublă) + Claritromicină 500mg (doză dublă) + Amoxicilină 1000mg (doză dublă) IPP (doză dublă) + Claritromicină 250mg (doză dublă) + Metronidazol 400mg (doză dublă) IPP (doză dublă) + Claritromicină 250mg (doză dublă) + Tinidazol 500mg (doză dublă) IPP = Inhibitor al pompei de protoni . 125 mg/5 ml .v.suspensie 60 mg/100ml.Omeprazol cp 20mg . amigdalian. pulmonar.OH Claritromicina) potenţează efectele Claritromicinei • poate creşte nivelele plasmatice ale Carbamazepinei şi Teofilinei necesitând monitorizarea clincă a pacienţilor respectivi • are acţiune antibacteriană şi pe Helicobacter pylori.i. alveolar) • penetrabilitate ridicată atât intra cât şi extracelular • metabolitul activ (14 .

pylori.5 mg/Kgc x 2/zi copii Cazuri: 1. 2.7.Farmacologie • rare efecte adverse digestive Se administrează: . 3.250 mg x 2/zi adulţi . Prescrieţi antibioticul de elecţie la un pacient cu diagnosticul de pneumonie postgripală. Prescrieţi antibioticul de elecţie care intră în schema de eradicare a infecţiei cu H. Prescrieţi antibioticul de elecţie la un pacient cu diagnosticul de angină acută streptococică cu alergie la penicilină. .

Ciprofloxacina: .5g = 5 cpr. Rosoxacina .Ciprobay cpr. 7 zile • infecţii enterice: dizenterie bacilară acută (2. timp de 2-3 zile). 750 mg . CHINOLONELE: Sunt chimioterapice de sinteză cu proprietăţi antibacteriene bactericide. între mese. 500 mg.5g: • infecţii urinare (cu germeni sensibili): cistite. SULFAMIDELE ŞI TRIMETOPRIMUL A. monodoză. 250 mg Ciproxin cpr. pielonefrite. 1g la 6 ore. 100 mg. 0. 150 mg • infecţii gonococice acute: 300 mg. 250 mg..Acid nalidixic cpr. pielocistite. Clasificare: chinolone de generaţia I: Acidul nalidixic Acidul oxolinic Cinoxacina chinolone de generaţia II: Rosoxacina Acidul pipemidic chinolone de generaţia III: Ciprofloxacina (fluorochinolone) Ofloxacina Pefloxacina Norfloxacina Fleroxacina Reprezentanţi: Acidul nalidixic .Eradacin caps.doză unică/zi.Farmacologie CHIMIOTERAPICE: CHINOLONELE.

200. : 400 mg/zi (monodoză) Indicaţii (Fluorochinolone): • infecţii urinare (cistite. 80 mg/ml Administrare: oral.Farmacologie f. • infecţii gastro-intestinale : boala diareică acută. 400 mg Administrare : 200-400 mg la 12 h (3. perfuzabilă 200 mg/100 ml Administrare : 200-400 mg la 12 h Fleroxacina: . 100 mg.Tarivid cpr.v.25 g/zi i.v. 100 mg/10 ml Administrare : oral : 2 X 0. : 400 mg la 12-24 h Norfloxacina: .1 .2 g/zi Pefloxacina: . cervicite acute. i. • infecţii transmise pe cale sexuală (uretrite acute. pielonefrite) şi prostatice acute şi cronice. i. perfuzabilă 400 mg/100 ml Administrare : oral. rectite acute).v.Nolicin cpr. .Quinodis : cpr. 200 mg sol. 400 mg f.400 mg sol.7-10 zile) Ofloxacina: . : 2 X 0.0.Abaktal cpr.

d) în general sunt bine suportate. la bolnavi cu antecedente convulsive. Sulfamide cu acţiune sistemică: 1. cu acţiune rapidă: Sulfafurazol 2. calciu. b) sunt total inactive în infecţii: streptococice. cu acţiune intermediară: Sulfametoxazol. 3. i. severitatea infecţiei).7 -10 zile (în funcţie de indicaţie. magneziu. (fiole) . sucralfat. în timpul sarcinii. cu acţiune prelungită: Sulfametoxidiazina II. -durata tratamentului: 3 . Sulfamide cu acţiune intestinală: Ftalilsulfatiazol . pneumococice. fotosensibilizare.ritmul de administrare: la 12 sau 24 ore (în funcţie de preparat). listeriene sau cu anaerobi. SULFAMIDELE Sunt chimioterapice de sinteză cu acţiune bacteriostatică. pot produce: greţuri. convulsii.oral (comprimat). Ex: în boala diareică acută durata tratamentului cu fluorochinolone este de 3 zile. e) trebuie evitate sau utilizate cu prudenţă la copii.v. Clasificare I. c) au absorbţia intestinală diminuată de antiacidele cu aluminiu. f) sunt contraindicate la nou-născut. ! Observaţie: Fluorochinolonele: a) antibacteriene de primă alegere în şancrul moale. B. vărsături. preparate de fier.Farmacologie • infecţii osteo-articulare: osteomielite acute şi cronice • infecţii respiratorii: bronşite cronice Principii de administrare (Generaţia a III-a): .

v. • i./zi. infecţii biliare. Proteus). acidifiante urinare. Septrin.Tagremin) Este asocierea între: Sulfametoxazol + Trimetoprim (5 :1 = 400 mg/80 mg) Administrare: Biseptol : 2 x 2 cpr. este una dintre sulfamidele cele mai utilizate Sulfametin cpr. .Farmacologie III. dimineaţa şi seara Avantajele asocierii: ! Observaţie Biseptolul: • este medicaţia de primă alegere în pneumonia cu Pneumocistis carini • este contraindicat în timpul sarcinii şi la nou-născut acţiune bactericidă mai intensă.Coli. doză de atac = 1 g/2cpr (doză unică/zi) + doză de întreţinere 1/2 g = 1cpr/zi.: Sulfametoxazol + Trimetoprim = Biseptol) Biseptol (Cotrimoxazol. • rezistenţa la sulfamide se pre vine prin: asocieri (Ex. . indicaţia principală: infecţii urinare asociere activă şi pe unii germeni rezistenţi la sulfamide instalarea rezistenţei se face mai lent . dizenterie bacilară. Mafenidul (cremă) Principii de administrare: • obişnuit. Sulfamide de uz local: Sulfacetamida (colir). Acid folic. 0. oral comprimate: doză de atac + doză de întreţinere Ex: Sulfafurazol cpr.) + doză de întreţinere = 1g/2cpr la 6 ore.se evită asocierea cu : Procaină. spectrul de acţiune mai larg. respiratorii. Bactrim.5 g: doză de atac = 2g (4cpr.se recomandă cu o cantitate mare de lichide (mai ales alcaline) pentru a preveni cristaluria (precipitarea sulfamidelor în tubii renali). (rar) • uz local : Sulfacetamida (colir) ! Observaţie Sulfamidele: • au indicaţii limitate în infecţii urinare necomplicate cu germeni sensibili (E.

S. Terapia durerii începe fie cu prima treaptă. urcând .S OPIOIDE antalgicele de nivel II Agonişti parţiali Agonişti puri PUTERNICE • Buprenorfina • Morfina clorhidrică şi sulfurică Agonişti antagonişti • Pentazolina • Petidina Scara analgezică a OMS cuprinde medicaţia analgezică clasificată în trepte. NIVEL III dureri intense şi/sau eşec la NIVEL II Dureri moderate şi severe sau eşec la antalgicele de nivel I NIVEL I Dureri uşoare Analgezice şi neopioide: moderate • Metamizol • Paracetamol OPIOIDE UŞOARE: CODEINA ± Paracetamol ± Aspirină ± A. iar treapta a 3-a pe cele mai puternice.I. în • Aspirină funcţie de intensitatea efectului analgezic.I. • A.N.Farmacologie CURS 13 Farmacoterapia urgenţelor medicochirurgicale în cabinetul de medicină dentară (vezi slide-uri) CURS 14 Farmacoterapia durerii.N. Treapta 1 cuprinde analgezicele cele mai slabe.

sup. Metamizol = Algocalmin cp 500 mg. suspensie. maxim 8 cp/zi Este eficace mai ales în cefalee. Reprezentanţi: Treapta 1: Substanţe care inhibă sinteza prostaglandinelor 1. dureri musculare şi osoase. antipiretic. Acid acetilsalicilic .risc de anafilaxie . . 250 mg Panadol cp. acţiune antitermică. 1 g. sup. 125.hipotensiune arterială la injectare rapidă i. fie direct cu o treaptă superioară.agranulocitoză: se foloseşte perioade scurte de timp .Paracetamol cp. efervescente Are acţiune analgezică asemănătoare cu Aspirina. Paracetamol . Se administrează după mese. Contraindicaţii: ulcer gastric.Aspirina cp 500 mg. antiinflamator. neiritant gastric. 3. Efferalgan. f. Upsarin Are efect analgezic.v. diateze hemoragice ! Observaţie: Asociată cu anticoagulantele prezintă risc crescut de hemoragii 2.Farmacologie progresiv până la treapta cu care se obţine o analgezie satisfăcătoare. dar nu are efect antiinflamator. 500 mg. 1g/2ml Este indicat ca analgezic mai ales în dureri colicative Efecte adverse: . de elecţie la copii. cp.. Maxim 4 x 2 cp/zi ! Observaţie: Are risc hepatotoxic în caz de supradozare. Este bine suportat.

supozitoare 20. unguent 4%. f 75 mg.1000 mg/zi Datorită efectelor adverse nu trebuie folosit ca agent spasmolitic primar.Codeine phosphate cp 15 mg Pe lângă efectul analgezic are şi efect antitusiv marcat.50 mg/zi Ibuprofen . antiinflamatoare nesteroidiene. Diclofenac dj 25. 100 mg. 50 mg. Butazolidine.50 mg/zi Diclofenac . doza obişnuită: 400-800 mg/zi. de aceea este mai rar folosit. dj. anemie aplastică. .cp 200. unguent. gel Doza obişnuită: 3 . Poate produce leucopenie. unguent 3% Se administrează în doză unică 20 . trombocitopenie. ! Observaţie: Formele orale se administrează după mese deoarece sunt puternic iritante gastric. sup.4 x 25 . 40 mg. moderat efect analgezic. 50 mg. unguent 5% Doza obişnuită: 3 . Doza obişnuită: 3 . în 3 prize. 4. unguent 4%. Fenilbutazonă. abcese. 1.Fenilbutazonă. Alternative: antispastice (Scobutil. Reumavek.Paduden . supozitoare 250 mg. dismenoree. Feldene.Voltaren.4 x 25 .4 x 500 .40 mg/zi. 200 mg. agranulocitoză. Papaverină). supozitoare 500 mg. Antiinflamatoare nesteroidiene Au efect antiinflamator şi antipiretic puternic.caps 25 mg.4 x 200 . cp 20 mg. Treapta a 2 -a : Opioide mai slabe Se pot asocia cu medicamente din treapta 1.400 mg/zi Piroxicam .Farmacologie Administrare: 2 . Codeina .Piroxicam. 400 mg. Acţionează favorabil în dureri reumatice. supozitoare 50. Reprezentanţi: Indometacin . cp retard 100 mg. tromboflebite.

100 mg.2 mg Are acţiune mai lungă decât Morfina. ce durează 4 .100 mg/zi Treapta a 3 .Farmacologie Dependenţa este riscul cel mai de temut al Codeinei. 0.Fortral cp 50 mg. Este indicată în dureri acute moderate sau intense. Morfina f. Dmax/24 h = 60 mg . durează 6 .4 ore. Tramadol .5 ore.8 ore.c. Petidina . 100 mg. 50. cp perlinguale 0.10 mg 2. 30 mg/1 ml Efectul durează 3 . 20 mg/1ml s.Temgesic f. 1. Doza obişnuită în această asociere este: 60 mg Codeină + 100 mg Paracetamol. sol uz intern 100 mg/ml Acţiunea durează 4 .Tramal f.Mialgin f 100 mg/1 ml Are durata de acţiune 2 . de 4-6 ori / zi. nu este indicată în dureri cronice fiindcă necesită administrare la intervale scurte (4 ore).a: Opioide puternice Se pot asocia cu medicamente din treapta 1.3 mg. administrat oral are efect analgezic moderat. Efect analgezic intens.7 ore Dmax/1d = 20 mg Doza analgezică uzuală: 5 . Pentazocina . Dmax = 500 mg/zi 3. Administrat parenteral are efect analgezic intens. Dmax/1d = 60 mg Dmax/24 h = 360 mg 3. 2. f.7 ore Are risc de dependenţă mai mic comparabil cu Codeina Doza obişnuită: 4 x 50 . Are efect analgezic bun asociată cu Paracetamolul. sup. Buprenorfina .

. blocarea trunchiurilor nervoase. • În durerea acută: Scopul tratamentului este suprimarea rapidă a durerii.controlled . de cele mai multe ori cu cele mai puternice analgezice.deprimare respiratorie . Tratamentul durerii cronice trebuie să fie multimodal: administrare sistemică/locală de analgezice.retenţie de urină . administrate parenteral.greaţă. vărsături .Farmacologie Se pot administra 0. gimnastică medicală. Principii de administrare: Principiile de tratament diferă în funcţie de tipul durerii: acută sau cronică.toleranţă (= scăderea progresivă a efectului) .0.6 mg la 6 .3 . în doze individualizate şi administrate la intervale riguros fixate. anestezie peridurală. Efecte secundare: .constipaţie .euforie. În durerea postoperatorie deoarece sensibilitatea la durere variază de la pacient la pacient.spasm al sfincterului Oddi (spasm biliar) . de cele mai multe ori cu analgezice orale. administrarea trebuie individualizată şi se face la cererea pacientului = on demand analgesie = pacient .analgesia • În durerea cronică: Scopul tratamentului este de a împiedica apariţia durerii. psihoterapie. în doze standard.8 ore.dependenţă (cu apariţia sindromului de abstinenţă la întreruperea tratamentului) . analgezie paravertebrală. radioterapie.

La pacienţii cu neoplasm este necesară o analgezie continuă astfel încât administrarea medicamentelor se face după un orar fixat dinainte şi nu la cererea pacientului. În timpul sarcinii şi alăptării doar Paracetamolul este sigur inofensiv.Farmacologie În durerea cronică care nu are etiologie malignă pacienţii trebuie trataţi fără opioide cât mai mult timp posibil. prin complexitatea sa etiopatogenică şi clinică. Nu se asociază substanţe care fac parte din acelaşi grup ca mod de acţiune (de exemplu nu se asociază opioide între ele). Se pot asocia terapiei cu analgezice alte substanţe adjuvante: fenacetinică") 4. Cefaleea poate fi indusă chiar de unele analgezice. evitarea prezentării la stomatolog. Trebuie ţinut cont de posibilitatea apariţiei nefropatiei prin analgezice ("nefropatie MANAGEMENTUL DURERII ÎN CABINETUL STOMATOLOGIC (vezi și slide-urile) DUREREA ÎN STOMATOLOGIE Introducere Durerea reprezintă. Observaţii: 1. . Diazepam) antidepresive (Amitriptilina) antispastice (Papaverina) glucocorticoizi (dacă există o componentă inflamatorie) 3. 2. motivaţia unui dualism atitudinal comportamental al pacientului întâlnit frecvent în practica stomatologică: • • pe de o parte solicitarea consultaţiei şi tratamentului de specialitate în urgenţă (mai ales). 5. Opioidele (în afara durerilor naşterii) şi AINS sunt contraindicate. pe de altă parte. anxiolitice (Hidroxizin.

afecţiuni algogene frecvente (> 100) . Sugestivă şi mai actuală în acest sens pare a fi încercarea de evaluare epidemiologică a lui Stanley L. mediaţi prin sisteme complexe specifice şi nespecifice spre structurile cerebrale anatomice şi integrative a căror activitate normală este astfel perturbată (5). ceea ce relevă semnificaţia majoră a elementelor de anamneză şi ancheta funcţională sub aspect diagnostic. se poate lua în considerare tel mult o estimare epidemiologică relativă a fenomenului dureros în practica stomatologică.afecţiuni algogene relativ frecvente (>5-100) . exprimarea diferenţiată a durerii (somatică. implicit a durerii oro-maxilo-faciale. neurogenă. care (prin aproximarea incidenţei la 100. cu un coeficient real de dificultate.orale: Barr Boala mână-picior-gură Herpangina Stomatita gonococică Gingivita Candidoza Afecţiunile dentare .afecţiuni algogene rare (>0-5) Afecţiuni frecvente Afecţiuni relativ frecvente Afecţiuni rare Pulpita acută Pericoronarita False afecţiuni Abcesul periapical Durerea după chirurgia endodontică Protezare cu supraînălţare Eroziuni gingivale şi leziuni dentare legate Alveolita poslextracţionaiă uscată GUNA False dureri dentare: Nevralgia de trigemen Nevralgia de ganglion dentare: Infarctul acut miocard Sindromul Ernest Reacţia postmedicamentoasă oraiă pemfigus-like de diferenţiază: sfenopalatin Sindromul Stevens-Johnson Reacţia de periajul dentar Sinuzita Necroliza epidermică toxică postmedicamentoasă maxilară acută Gingivo-stomatita herpetică primară Ulceraţii traumatice Ulceraţii prin arsuri Stomatita aftoasă Ulceraţiile herpes-zoster orală lupus-like Leucemia acuta şi leziunile Ulceraţiile cu virus Epstein.Farmacologie Durerea reprezintă de altfel un „model cerebral" rezultat dintr-o suprasumaţie de stimuli de natură variată. psihogenă ) se realizează în termeni preponderent subiectivi. Incidenţa afecţiunilor algogene în stomatologie Dat fiind dualismul atitudinal-comportamental menţionat anterior. prognostic clinic şi terapeutic în acest domeniu. Dată fiind reprezentativitatea componentei subiective a durerii. Wiener (1998).000) .

Farmacologie Stomatita alergică postmedicamentoasă Stomatita iritativă Reacţia postmedicamentoasă Reacţia orală la orală lichenoidă GUNA şi afecţiunile periodontale Virusul (pulpita) Ectima gangrenosum citotoxice Leziuni orale în context SIDA şi leziunile orale: SIDA: \ Virusul citomegalic candidoză herpex simplex Herpes variceloulcero- simplex Aftele idiopatice cu răspuns Virusul la prednison zosterian Leziunile necrotice idiopatice afecţiuni periodontale Herpes-zoster şi GUNA Stomatita necrotizantă acută leucoplazia păroasă Sarcomul Kaposi Leziuni orale diabetice Limfoamele Leziuni orale uremice Glosite şi glosodinii: Candidoza GUNA Glosite şi glosodinii: Glosita stafilococică Glosite şi glosodinii: Glosita şi ulceraţia gonococică Glosita tricomoniazică Tularemia Durerea ATM : guta şi Glosita virală cu virus Pseudomonas (ectima Herpex simplex şi gangrenosum) Glosita bacteriană cu gram pseudoguta ulceraţii negativi Muşcături şi arsuri ale Sindromul Stevens-Johnson Durerea ATM : boala limbii Necroliza epidermică toxică Lyme Ulceraţii aftoase Glosita cu Chlamidia Fractura pe os trachomatis patologic Ia nivelul mandibulei datorata Ulceraţia cu citomegalovirus tumorilor sau osteomielitei Cheilite şi durerea la nivelul buzelor: Sifilis (primar. secundar) Alergia de contact Durerea iradiată de la un Terapia cu isotretinoin Glosita alergică anevrism disecant Cheilita actinică Ulcerele cu virus Coxsackie Iodismul (oreionul sau Virusul Herpex simplex enterovirus iodat) Nevralgia de trigemen din .

Farmacologie
Impetigo Cheilita angulară datorată speciilor de Candida şi Staphylococcus aureus Cheilite şi durerea la nivelul buzelor: Cheilita alergică scleroza multiplă

Afecţiuni frecvente Eroziunile labiale datorate frigului şi umezelii Fracturi posttraumatice ale mandibulei, ale

Afecţiuni relativ frecvente Cheilita factitia Sindromul Stevens-Johnsons Necroliza epidermică toxică Disfuncţia/durerea de ATM (disfuncţia/durerea miofascială) Barotrauma

Afecţiuni rare

masivului facial şi ale sinusului maxilar Zona Zoster (ramurile maxilare şi complexului zigomatic Sinuzita maxilară supurativă Parotidita virală mandibulare ale nervului V) Durerea iradiată şi infarctul miocardic sau insuficienţa coronariană Parotidita Parotidita supurativă supurativă Infecţia spaţiului Litiaza salivară laterofaringian Infecţia spaţiului masticator Nevralgia idiopatică de trigemen Nevralgia de trigemen consecutivă compresiei microvasculare

Elemente psiho-fiziopatologice ale durerii Datorită mecanismelor modulatoare anatomo-fiziologice sau socio-psihologice, durerea nu poate fi concepută doar ca o senzaţie, ci ca un fenomen complex aparţinând atât condiţiei de normalitate, cât mai ales condiţiei patologice, cu multiple implicaţii anatomo-fiziologice, psihointelectuale, psiho-afective şi p s i h o - s o c i o l o g i c e , atestând astfel ceea ce afirma cândva

Farmacologie
L. Rubinstein: „între organizarea psihică şi condiţiile lumii exterioare se stabileşte principiul unei interacţiuni ascendente". Semnalând impactul unui potenţial obstacol, durerea anticipează o atitudine defensivă. In derularea fenomenului dureros, ca „semnal de avertizare a organismului", se individualizează trei registre r e p r e z e n t a t i v e :
• • •

percepţia senzoriala şi/sau somatică (specifică) starea afectiv-emoţională reacţia anatomo-visceralo-vegetativă şi musculară. Din multitudinea ipotezelor privind mecanismul experienţei dureroase, considerăm ca fiind

mai pertinentă pentru teritoriul stomatognat teoria porţii de control (emisă de Melzack şi Wall în 1965), care susţine ideea convergenţei dintre informaţia nociceptivă şi cea nenociceptivă, plasând locul interacţiunii convergente a axonilor mici şi mari la nivelul segmentului spinal sau în sistemul trigeminal. în acest sens, autorii individualizează trei componente implicate în experienţa dureroasă:
• • •

componenta senzori-discriminativă - determinantă în informaţia perceptivă primită de individ componenta rezultantă afectiv-emoţională (subiectivă) componenta cognitiv-evaluativă, inserată în experienţele anterioare şi aşteptări. Variabilele psihologice, după cum precizează P. Milgroon, vor avea un rol cu totul deosebit,

marcând diferenţiat reacţia la durere.

Relaţia Durere - Detresă - Frică - Anxietate. Structuri psiho-emoţionale şi de personalitate în stomatologie Durerea este condiţionată de prezenţa stimulilor algogeni cu impact: somatic, neurogen, psihogen sau mixt, care semnalizează o afectare tisulară curentă, sau iminentă, sau un tipar de răspunsuri atitudinal-comportamentale modulate de componenta afectiv-emoţională individuală, ceea ce îndreptăţeşte afirmaţia lui R. Leriche, chiar şi atunci sau mai ales când vorbim despre durere, că „fiecare bolnav îşi are adevărul lui". Sub aspect atitudinal-comportamental, după cum precizează P. Milgroon, fenomenul dureros se reflectă printr-o ipostază plurifactorială: pe de o parte, durerea declanşează detresă somatopsihică (la nivel diencefalic, cu activarea substanţei reticulate), care generează reacţia emoţională de frică ; pe de altă parte, frica favorizează eliberarea şi activarea de endorfine din glanda pituitară, rezultând un efect analgezic temporar', se realizează de fapt un „control inhibitor de poartă", control în care, după cum menţionează I. Hăulică, O.C. Mungiu şi G.D, lonescu, se implică cu rol determinant nu numai beta-endorfina şi dinorfinele, ci şi enkefalinele.

Farmacologie
Prin continuarea acţiunii agentului stresor se eliberează naloxonul, care antagonizează efectul analgezic anterior, durerea intensificându-se din nou. Aceasta explică dispariţia subită a durerii dentare în sala de aşteptare ca urmare a fricii exacerbate de aşteptare (fenomenul „angor temporis"), asociată eventual cu unele comentarii inoportune în acest cadru şi cu reapariţia durerii când frica a dispărut, „Analgezia de stres" apare în cadrul de referinţă menţionat ca „fenomen de apărare adaptativă contra agresiunii nociceptive". Referindu-se la particularizarea psiho-fizio-patologică în domeniul stomatologic, Billes şi Faneslow (1980) sugerează implicarea algogenă a tensiunii musculare generate de anxietate. De fapt, „agonia" unei şedinţe traumatizante la stomatolog se poate datora în mai mare măsură fricii decât durerii. Datorită aşteptării îndelungate la stomatolog, pacientul adult, dar mai ales pacientul copil, îşi focalizează atenţia pe stimuli ai fricii, etichetând eronat detresă (somato-psihică şi psihosomatică), incapacitându-se în consecinţă cu lupta sa cu experienţa dureroasă. Relaţia durere - detresă - frică - anxietate este particularizată în accepţiunea lui Milgroon, Wright, citaţi de Maxim et al. de :
• • • • •

structura psiho-emoţională a bolnavului (anxiosul are un prag al durerii mai scăzut) structura sa de personalitate (cu sau fără inflexiuni represive) tipologia constituţională etnică, antropologică, regională statusul neurovegetativ, umoral şi endocrin factorii socio-educaţionali, culturali (imprimă un caracter personal durerii). In fapt, întreaga activare automatică, implicit a reacţiei de frică, generează praguri scăzute

ale durerii şi o toleranţă mai mică la durere. Pragul dureros, ca prag de toleranţă la durere, este marcat de anticiparea tratamentului stomatologic propriu-zis de către pacient, mai ales Ia pacientul dominat de experienţe anterioare directe sau indirecte negative prelungite (răspunsuri emoţionale condiţionate - REC), cu incapacitatea de control situaţional, ceea ce generează o frică adiţională care agravează experienţa dureroasă. Durerea la rândul ei amplifică frica adiţională şi determină atitudinea de evitare, respingere sau fugă în faţa tratamentului stomatologic, atitudine care la rândul ei exacerbează frica a d i ţ i o n a l ă . Se realizează astfel o configuraţie a răspunsurilor emoţionale condiţionate (REC) prin implicarea stimulilor generalizaţi. Intervin ca factori de întreţinere şi agravanţi:
• • •

starea de teamă generală etapa de vârstă a pacientului dezvoltarea memoriei şi imaginaţiei, care adaugă senzaţiei dureroase o multitudine de reprezentări, imagini şi amintiri generatoare de nelinişte absenţa controlului tratamentului stomatologic de către pacient surse informaţionale

• •

Farmacologie

„angor temporis" etc. în consecinţă, intervenţia factorului psiho-emoţional asupra sensibilităţii algice se manifestă

prin:
• •

amplificare sau adaos psihic (frică) fixare psihică (durere reziduală) .

Particularizarea durerii în stomatologia pediatrică Ca reprezentare, mai ales pentru micul pacient, durerea simbolizează un atac, o leziune, o ameninţare. Sub aspect semiologic, durerea ca transformare a unei excitaţii în senzaţie alături de componenta afectivă implică şi un element perceptiv de conştiinţă, care evoluează în concordanţă cu etapa de vârstă şi stadiul de dezvoltare generală psiho-somatică a i
n d i v i d u l u i .

Astfel, sugarul simte durerea dar nu o percepe, afecţiunea existând ca o reacţie organică (starea de suferinţă fiind ilustrată prin strigăte, plâns, reacţii, mimică), elementul psihologic perceptiv fiind încă absent. Evoluţia spre maturitate, proces complex care sumează modificări psiho-mentale şi somatice, adaugă senzaţiei dureroase componenta perceptivă. Pe măsură ce copilul „se trezeşte", durerea se organizează şi se obiectivează prin dezvoltarea sistemului II de semnalizare - vorbirea (ca semn al maturării corticale, după cum precizează Monnod), dând copilului „conştiinţa lui însuşi" (Preyier). Dezvoltarea memoriei şi imaginaţiei adaugă senzaţiei dureroase o multitudine de reprezentări, imagini şi amintiri generatoare de nelinişte, durerea căpătând tot mai mult un caracter personal, accentuat sub efectul modulator sau demodulator al educaţiei Iată de ce expresia durerii se diferenţiază de la copil la copil. Totuşi în expresia durerii dentare (durere odontogenicâ) regăsim aspecte comune tuturor copiilor: lacrimi, transpiraţie, tremurături, dar mai ales reacţii specifice ale muşchilor oro-faciali, pe care Debesse le grupează în două tipologii caracteristice:
• •

expresia înălţării feţei prin contracţia muşchilor frontali şi sprâncenari; o anumită expresie a feţei determinată de contracţia muşchilor mirtiformi şi triunghiulari ai buzelor. Dar nu numai expresia fizică a durerii variază de la copil la copil, după cum precizează

Foreman, Christensen, Grivu, ci şi intensitatea ei în cadrul aceloraşi procese patologice, datorită faptului că diferenţele individuale sunt condiţionate de tipologia volitivă şi caracterială a copilului (în plină perioadă formativă), cât şi întreaga gamă de particularităţi psiho-somatice ale etapei de vârstă a copilului.

Farmacologie
Această complexitate plurifactorială motivează particularizarea psiho-emoţională a sensibilităţii algice odontogenice a copilului, ilustrată printr-o accentuare (comparativ cu adultul) a :
• •

amplificării psihice a durerii (pragul de excitaţie la copil fiind mai coborât decât la adult); fixării psihice a durerii - durere reziduală (un rol important avându-1 în acest sens experienţele dureroase anterioare directe sau indirecte ale copilului, REC, cu sau fără legături cu durerea odontogenică actuală a acestuia, cât şi reacţia de frică a mamei, care alimentează şi amplifică reacţia de frică a copilului). Aşadar, durerea în genere şi îndeosebi în stomatologia pediatrică, departe de a avea valenţe

protective, este legată printre altele de sentimentul fricii şi al r e s p i n g e r i i . Spre deosebire de adult şi mai ales în circumstanţe stomatologice, copilul nu disimulează starea sa psihoemoţională reală, element de o semnificaţie pragmatică deosebită în controlul durerii în asistenţa medicală stomatologică a copilului.

Criterii de clasificare a durerii şi tipuri de durere la nivelul sistemului stomatognat Deoarece nici una din încercările de clasificare a durerii în domeniul sistemului stomatognai nu ilustrează întreaga variabilitate clinică a acestui fenomen complex, opiniem pentru c clasificare eclectică, fără a încuraja, după cum ar spune Rigolet, deruta practicianului prii „supoziţii rătăcite" :

Criterii de clasificare 1. Caracteristici anatomo-fiziologice
• • • -

Tipuri de durere dureri cu suport real: dureri somatice - superficiale profunde dureri viscerale dureri neurogene dureri psihogene (24): somatoforme cenestopatii durere morală sindroame dureroase mixte : cefalee durere facială

Localizare • • • • transferată. întreţinere. arsură.clinice şi paraclinice . . jena dureroasă. citat de A. translatată. intensă.Farmacologie 2. Panarrocha (1993). oricând reacţia durerii la elementele algogene şi analgezice factori de declanşare. pulsatilă. junghi dureros vârsta localizarea şi proiecţia durerii intensitatea durerii: uşoară. cronică forma de exprimare. durere simulată dureri superficiale dureri profunde 3.specifice afecţiunii stomatologice algogene sau durerea cronică - afecţiunii generale cu simulare algogenă stomatologică. minute. moderată. durere lancinantă. zile. exacerbare pragul de stimulare. caracterul durerii: disconfort. Rotaru. Caracteristici evolutive • • dureri acute dureri subacute dureri cronice durere locală durere proiectată durere iradiată (transmisă. continuă orar temporar: nocturnă. ore. reflectată) 4. tensiune locală. jena sau abstinenţa selectivă la alimentaţie (mai ales la copii). usturime. diurnă. graduată. Subiectivitate individuală • • • Criterii de evaluare a durerii în teritoriul sistemului stomatognat După M. intermitentă. se recomandă a se evalua: - forma durerii: acută. remanenţa durerii relaţia durerii cu tipologia psiho-somatică şi starea clinică generală a subiectului simptome simpatice asociate - - prezenţa variabilă a: anxietăţii în durerea acută şi a depresiei şi atitudinilor triste în semne obiective . nopţi sau mai mult frecvenţa durerii: sporadică. severă durata durerii: secunde.

Farmacologie Tipuri de durere la nivelul sistemului stomatognat. fără a exclude interfereţele psihogene. se regăsesc în arealul durerii somatice sau viscerale. neoplazice. Elemente de diagnostic şi prognostic La recomandarea coordonatorului acestui tratat.).C. dr. von insista în cele ce urmează asupra prezentării analitice doar a tipurilor de durere mai frecven întâlnite în asistenţa stomatologică curentă. a distinsului prof. arsură. cu delimitare precisă. tipuri de durere care. durata şi frecvenţa stimulului algogen cedează la anestezia de contact sau prin infiltraţie - asocierea de excepţie a trismusului sau reacţiilor reflexe în timpul masticaţiei - semne clinice obiective oro-faciale cu relevanţă etiologică şi potenţializare psihogen (leziuni inflamatorii. uşo durere acută. violentă. leziuni gingivale. cât şi larga variabilitate clinică a durerii în teritoriul sistemului stomatognat. ţesuturi definitorii şi pentru elementele structurale ale odontomului. Mungiu. posttraumatice. implicit pentr întreaga complexitate structurală a sistemului stomatognat. Tipuri de durere somatică şi viscerală Dată fiind complexitatea factorială algogenă oro-maxilo-facială. brutală. este reprezentativă pentru ţesuturile de origine ecto-mezodermal. Durerea somatică profundă Cu maximă prevalenţă. O. papilare iatrogene etc. concordantă cu amploarea. apare la orice vârstă - factorul cauzal. . leziuni gingivale secundare erupţiile dentare dificile. considerăm ca fiind relevantă îi individualizarea şi localizarea tipurilor de durere în acest teritoriu parafrazarea autorilo Bonnet şi Meunssier: „locul durerii somatice nu este neapărat sursa aferenţelor cauzale'' Durerea somatică superficială - locală. Celelalte entităţi algici oro-maxilo-faciale care se regăsesc în domeniul de preocupări ale chirurgiei oro-maxilo -faciale şi neurologiei vor fi doar amintite. cutanată facială sau gingivo-mucozală. neiradiantă. în acest context sun ilustrate faţete reprezentative ale diagnosticului pozitiv şi diferenţial al afecţiunilor stomato logice curente prin prisma sensibilităţii algice dento-maxilo-faciale. lancinantă. declanşată prin contactul nemijloci cu decelabilă.

cu o expresivitate bivalentă somato-viscerală. concordantă cu durata de acţiune a excitantului care o declanşează. pulpare sau parodontale. ceea ce impune o anumită circumspecţie în evaluarea corectă a originii sale somatice: stomatologice propriu-zise sau s Durerea dento-pulpo-parodontală Reprezintă cea mai frecventă durere din teritoriul sistemului stomatognat. durerea fiind însoţită de o largă paletă de semne obiective clinice. Aspectele menţionate se motivează pe de o parte prin lipsa de relevanţă a elementelor anamnestice directe ale pacientului copil. Nu necesită administrarea de antialgice. Particularizări: Durerea în caria simplă a dinţilor temporari Este slab exprimată şi incertă în caria evolutivă şi absentă în caria staţionară. cu origine în receptorii neurali dentino-pulpari. sensibilitate dureroasă sau durere propriu-zisă) direct proporţională cu intensitatea excitantului algogen şi corelată cu profunzimea şi specificul anatomoclinic al procesului carios. cu registre variabile în contextul unei largi patologii cariale. în condiţia prezenţei unor carii multiple la acelaşi pacient. Durerea în caria galopantă (explozivă) . Durerea în caria simplă (durerea dentinară) Este o durere provocată (de excitanţi chimici. implicit durerea sunt mai slab conturate şi imprecise. histopatologice şi radiologice specifice acestor entităţi. • i m u l a t e . determinată de particularităţile psiho-mentale şi intelectuale ale etapei de v â r s t ă . localizată la nivelul dintelui afectat.Farmacologie Prin particularităţile sale de manifestare şi localizare. a căror coroborare se impune cu necesitate. Durerea în caria simplă a dinţilor permanenţi tineri Semnele subiective. nervozitate în timpul s o m n u l u i . iar pe de altă parte intervin particularităţile structurale şi biologice ale dinţilor temporari şi îndeosebi instalarea precoce a involuţiei biologice a organului pulpar al acestora . cu o exprimare variabilă (jenă şi disconfort la alimentaţie. ilustrat prin: nelinişte la apropierea şi în timpul meselor. durerea somatică profundă oro-maxilo-facială creează reale dificultăţi de diagnostic etiopatogenic şi anatomo-clinic. durerea se prefigurează sub forma unui „sindrom complex de jenă la alimentaţie" determinat de acumularea sensibilităţii la excitanţi a mai multor organe pulpare. cu o anumită graduare în raport cu etapa de vârstă crono-biologică şi evoluţia psihologică a copilului. comparativ cu dintele permanent matur. termici şi mecanici). repulsie selectivă la alimentaţie (în raport cu componenta alimentară algogenă). evolutive şi relaţionale.

cu localizare incertă. smalţ şi dentină. mecanici). însă atenuată. chimici. Spre deosebire de hipersensibilitatea dentinară. localizată precis. durerea este atenuată sau chiar absentă. citaţi de O. imprimându-le un pronostic r • e z e r v a t . care marchează de altfel un pronostic rezervat al bolnavului copil. mecanici). pe de altă parte intervine şi componenta pulpară preinflamatorie hiperemică.: perioada menstruală. 1987. modificând în consecinţă pragul excitabilităţii şi conductibilităţii nervoase la nivelul odontomului. Hiperestezia dentinară se manifestă sub formă de durere provocată (de excitanţi termici. care apare ca o consecinţă a leziunilor anatomice ale dintelui. de receptivitate şi conductibilitate sau în stări funcţionale particulare ale sistemului nervos. (1980). Durerea în hiperemia pulpară Are caracter de durere provocată imediată cu inflexiuni dentino-pulpare (la agenţi termici. inflamatorie sau atrofică (Nadal şi Valdaura. datorită particularităţilor odontogenetice şi histopatologice la nivelul joncţiunii smalţ-dentină. chimici. uneori iradiantă. generată de depresia reacţiilor imunitare. de scurtă durată. însoţite de recesiune gingivală. Hiperestezia dentinară et al. care definesc aceste afecţiuni. uneori ca urmare a reacţiilor pulpare la aceşti bolnavi. în zone dentinare cervicale denudate. biochimice. perioada de sarcină e a) t c . cu caracter dentinar sau dentino-pulpar de intensitate variabilă. Durerea în distrofiile dentare Este absentă sau prezentă inconstant. ) . stări fiziologice deosebite (ex. stări critice de suprasolicitare-epuizare. în accepţiunea lui Tarbet ţesuturilor dure subiacente. durează câteva minute şi după îndepărtarea excitantului. hiperestezia dentinară se individualizează ca o hipersensibilitate dureroasă a suprafeţei radiculare expuse fără lezarea în mecanismul patogenic al acesteia se implică. clinic general. pe de o parte: stimularea directă a terminaţiilor nervoase de la nivelul joncţiunii amelo-dentinare şi deplasarea rapidă a fluidului spre exteriorul sau interiorul tubulilor dentinari (Trowbrigdge şi Brannstrom apud Grivu). citaţi de acelaşi autor). Grivu.Farmacologie în pofida evoluţiei fudroaiante a acestei afecţiuni. atât sub aspect stomatologic. adolescent sau adult. Se poate regăsi mai ales în condiţia unor leziuni coronare carioase cavitare . cât şi p • si h o s o c i a l . Hiperestezia temporară Este generată de o coborâre temporară a pragului dureros în cadrul sau după anumite afecţiuni generale. hiperestezia dentinară apare ca urmare a modificărilor metabolice. organ pulpar.

moderată. nopţi caracter variabil: lancinant. continuă durată: minute. situaţii de detresă. circumstanţe cu efect excitogen asupra terminaţiilor nervoase. cu absenţa unei circulaţii colaterale eficiente. cu efect iritant asupra terminaţiilor nervoase. E. Mecanismul durerii în pulpopatii Din multitudinea încercărilor de a explica mecanismul durerii în pulpopatii.Farmacologie profunde şi extinse. cu exces de dentină ramolită sau secundar unor proceduri terapeutice odontale şi gnatoprotetice incorecte (ca tehnici şi durată de execuţie). Durerea spontană (secundară. Rotaru. zile. clinostatism. pulpa dentară se particularizează printr-o capacitate nociceptivă deosebită. fără a depăşi linia facială mediosagitală poate fi transferată la distanţă în ţesuturi cu structuri: identice. pulsatil. ceea ce explică faptul că în majoritatea inflamaţiilor pulpare durerea antrenează modificări histopatologice cu tendinţă de cronicizare şi care devansează în totalitatea cazurilor simptomatologia c E. Paiîarrocha.l. nocturn. ore. oblic. difuză (datorită unei slabe reprezentări neuronale a pulpei dentare şi a convergenţelor şi amestecului de căi în nucleul trigeminal) caracter iradiant: ascendent. mecanism hidrodinamic la nivelul lichidului pulpar interstiţial generat de acţiuni iritante şi mecanism de agresionare odontoblastică. tardivă) . Caracteristici globale ale durerii pulpare (după M. citat de Rotaru şi Grivu) • • durere viscerală bivalentă: provocată şi spontană localizare imprecisă.se declanşează ca urmare a creşterii presiunii intrapulpare în condiţia unor pereţi corono-radiculari rigizi şi a unui sistem arterial pulpar de tip terminal. fizici. orizontal. unele afecţiuni generale • • • • • • • • • . cu eliberarea de către celulele lezate a unor compuşi chimici de tipul histaminei. diurn şi nocturn intensitate variabilă: absentă. imediată) .2. diferite poate să apară la oricare vârstă crono-biologică frecvenţă: intermitentă. similare. citaţi de A. în accepţiunea căreia: Durerea provocată (primară.este rezultanta unui dublu mecanism: l i n i c ă . tensiune orar temporar: diurn. dramatică factori declanşatori şi de exacerbare: excitanţi chimici. severă. b) Durerea pulpară După Panarrochia şi Silvestre (1993). 1993. considerăm ca fiind mai elocventă ipoteza autoarei Livia Zarnea. stări fiziologice deosebite. descendent.

iniţial localizată. cu caracter pulsatil (sincronă cu sistolele ventriculare).Farmacologie • • • prag de stimulare înalt asociere variabilă a durerii parodontale răspuns variabil la teste de vitalitate şi antalgice E. cu remisiuni sporadice de câteva minute ale intensităţii localizare imprecisă iradieri dureroase variabile sensibilitate dureroasă foarte accentuată a dintelui la percuţie în ax hipersensibilitate la testele termice sinalgii dento-dentare (dureri secundare proiectate) anlgezicele sunt ineficiente sau cel mult cu efect aleatoriu tulburări simpatice asociate (reacţii vasomotorii şi secretorii. exacerbată la cald sau la orice altă cauză care determină mărirea afluxului sanguin spre extremitatea c e f a l i c ă . • • • • • • datorită caracterului dramatic al stării de suferinţă generată de această formă clinică de pulpopatie. oculare şi nazale) Pulpita acută purulentă parţială : • durere provocată şi spontană violentă. • • • • • • • • • durere provocată şi spontană.3. Durerea în pulpite acute : Pulpita acută seroasă parţială (coronară): • durere provocată de excitanţi termici (iniţial în special la rece. Pulpita seroasă totală (corono-radiculară). care depăşeşte durata de acţiune a excitantului (de la câteva minute la câteva ore) durere spontană. fără o cauză aparentă caracter lancinant al durerii durerea este localizată cedează la calmante sensibilitate dureroasă provocată. imediată a planşeului dentinar răspuns intens pozitiv la testele de vitalitate (termice. numită şi „rage des dents" (turbarea dinţilor). treptat iradiată. electrice). şi diminuată la rece prin vasoconstricţie • • crize dureroase spontane îndeosebi nocturne planşeul dentinar insensibil . Caracteristici patognomonice ale durerii pulpare în raport cu formele anatomoclinice de pulpopatii E.3. mai frecvent seara şi noaptea. cu declanşarea unei dureri prelungite. violentă cu caracter progresiv sau brutal durere continuă. apoi şi la cald).1.

absentă sau eventual prezentă (mai ales în timpul masticaţiei . jenă dureroasă la presiunea alimentelor • • durere spontană subacută generată de unele exacerbări ale pulpitei cronice teste de vitalitate sensibile numai la intensităţi foarte mari ale excitantului (îndeosebi electric).pozitive la intensităţi mai mari decât cele obişnuite. frecvenţă şi formă de exprimare durere pulpo-parodontală .Farmacologie • exacerbarea durerii în momentul deschiderii camerei pulpare (prin decompresiune bruscă).ca durată.4.cald sau prin condiţii favorizante augmentării afluxului sanguin cranio-facial sensibilitate la percuţia în ax nu cedează la analgezice topice sau administrate pe cale orală cedează inconstant şi parţial la rece teste de vitalitate reduse (în funcţie de gradul de distrucţie a ţesutului pulpar) detensionare locală.3. cvasicontinuă. localizare. Pulpita acută purulentă totală : • • durere spontană foarte puternică. Durerea parodontală • • - Specificitatea acestui tip de durere somatică este determinată de particularităţile ontogenetice. dar mai ales marginal.la dinţii permanenţi tineri şi mai ales la dinţii temporari cu patologie pulpo-parodontală mozaicată semne clinice asociate specifice stadiului afectării parodontale prezente.3.prin excitanţi mecanici sau termici de mare intensitate).3. Durerea în necroza pulpară fără afectare parodontală (necroza pulpară simplă) • • a) absenţa oricărei sensibilităţi dureroase provocate sau spontane teste de vitalitate negative 3. într-o continuă . iradiată. intensitate. exacerbată de agentul termic . urmată de diminuarea în intensitate sau chiar de dispariţia acesteia testele de vitalitate (sensibilitate) electrice şi termice (la rece) .2. Durerea în necroza pulpară cu afectare parodontală (necroza pulpară complicată) • durerea parodontală variabilă . • • • • • E. loco-regională şi comportamentală prin apariţia picăturii de puroi. E. de scurtă durată (câteva minute) şi intensitate moderată. pulsatilă. Durerea în pulpitele cronice (deschise şi închise) • durere provocată . exprimată sub formă de: disconfort. morfo-structurale şi funcţionale ale parodonţiului apical.

vagi. traumatice. care individualizează formele de manifestare ale acesteia: durere spontană sau provocată. B. cu localizare imprecisă (locală. continuă.Farmacologie dinamică pe tot parcursul existenţial al odontomului.sau bilaterale.durere proiectată de impulsuri nociceptive periostale. - Durerea periostală . Relevant în acest sens este abcesul vestibular îr stadiul menţionat. exacerbate în dinamica mandibulară. un rol deosebit îl are mecanismul triggerului miofacial. osteosclerotice. persistentă cu c intensitate severă. durerea articulară ATM poate avea origine traumatică. otită etc.este determinată de distensia periostală secundară unui exsuda inflamator în stadiul subperiostal. cu determinism variabil. Durerea articulară temporo-mandibulară - este o durere somatică profundă proprioceptivă. Burlui. neoplazică sau degenerativă. integrativ în complexitatea circumstanţială stomatognatică şi psiho-somatică a pacientului. în repaus. Se poate manifesta cu o intensitate variabilă: dureri surde. C. . Durerea osteo-periostală - Durerea osoasă . permanent matur sau permanent senescent. Are caracter simulativ (pseudofenomene de sinuzită maxilară. lancinantă sau pulsatilă. fie el temporar. potenţial neurogenă şi psihogenă. în patogeneza sa. referită). cauzată de patologice osoase inflamatorii.). prin detensionarea periostală durerea cedează. neoplazice sau procese postoperatorii. După cum menţionează V. După depăşirea acestui stadiu. care pot să apară în stare de repaus. difuză. infecţioasă. junghiuri puternice uni. permanent tânăr.

Apare ca urmare a : traumatizării trunchiurilor nervoase (în condiţia une extracţii laborioase sau a unei tehnici anestezice incorecte). Sunt prezente semne clinice obiective care atestă incriminarea algogeni în condiţia alveolitei postextracţionale. de osteomielită acută vindecate sau proceselor de osteomielită cronice. este persistentă. Particularizări Durerea postextracţională . sau osteomielită maxilară. dar şi o evidentă component. la care se asociază c potenţiali factori de risc factorii generali.poate fi cauzată de: . simptomatologia algică.primară. secundară proceselo. Durerea iatrogenă în stomatologie . sau evoluea2 şi se nuanţează în contextul unei evoluţii spre procese infecţioase ale părţilor mo perimaxilare. de scurtă durată. - Durerea secundară . la care se pot asocia factoi predispozanţi şi favorizanţi locali. generată de proces inflamatorii moderate. care este o durere psiho-somatică. exacerbării infecţiei local preexistente şi trenării acesteia. localizată.Farmacologie Durerea osteo-periostală cronică . Deşi este slal conturată. care succedă extracţia dentară în primele 48 de ore şi.prezintă un suport real somatic. producerii infecţiei postextracţionale sau a vasoconstricţie capilare postextracţionale prelungite (alveolita postextracţională).durere somatică profundă. Durerea tardivă are u caracter iradiant. loco-regionali şi generali. neuropsihogenă.tardivă. în al cărui determinisr se regăsesc factorii de risc menţionaţi în preambul. nu cedează 1 analgezice uzuale. cai simulează nevralgia trigeminală sau anestezia în teritoriul nervului lezat). în lojile superficiale şi profunde faciale. ca de altfel întregi tablou clinic se poate ameliora şi fără tratament în timp de 2-3 săptămâni. Se pot particulariza: - Durerea imediată . firească. cu intensitate variabilă (de la senzaţii neplăcute la dureri violente.

durere cu caracter simulativ pulpar sau pulpoparodontal polimerizarea incorectă şi incompletă a diferitelor aparate ortodontice mobile sau mobilizabile.durere cu caracter dentinar sau dentino-pulp. cedează parţial la analgezice orale supraînălţări gnatoprotetice ocluzale parcelare . de durată (24-48 ore). brutal şi excesiv . sau supraobturaţiile. severă.durere cu caracter dentinar. asociativ cu stomatopatia muco-protetică iatrogenă inserarea. utilizarea şi activarea incorectă. calmante. precum şi neigienizarea aparatelor ortodontice mobilizabile sau conjuncte aplicarea inoportună a pansamentului ocluziv în necroza pulpară septică .durere cu caracter parodontal etc. care pot genera dureri cu caracter simulator pulpar sau pulpoparodontal) • proceduri de chirurgie endodontică. cu caracter provocat - aplicarea incorectă a digăi (cu o evidentă componentă psihogenă) - frezare şi şlefuiri dentare intempestive . cantitate şi tehnică de inserare inadecvate) . sau supraobturaţii radiculare. • aplicarea locală incorectă de preparate antiseptice. concentraţie. sau incorect preparate (mai ales obturaţiile debordante.favorizând recesiunea gingivală şi denudan dentinară cervicală.Farmacologie - periajul dentar incorect. • • • • Tipuri de dureri oro-maxilo-faciale Sunt domenii de referinţă ale: • • • patologiei orale chirurgiei oro-maxilo-faciale neurologiei . pulpar sau mixt • aplicarea incorectă de obturaţii coronare provizorii sau de durată. apare o durere inconstantă. devitalizante (temperatură. cu depăşire apexiană durere iradiantă.

le vom menţiona doar prin prisma sistematizării emise de Rotaru (1999). considerată de noi mai cuprinzătoare: a) Tipuri de durere somatică profundă - Durerea vasculară: • • • • • • • * nevralgia (cefaleea migrenoasă) migrena (cefaleea grupată) sindromul Horton (cefaleea histaminică) migrena comună (atipică) migrena clasică durerea vasculară inflamatorie carotidinia (durere situată de-a lungul ramurilor carotidei externe) • Tipuri de durere neurogenă - Dureri nevralgice paroxistice : • • • • nevralgia trigeminală esenţială nevralgia glosofaringiană esenţială şi secundară nevralgia intermediarului Wrisberg şi a ganglionului geniculat nevralgia laringeului superior dureri nevralgice tipice cu fond dureros continuu: • • • • • • • • - Dureri nevralgice cu fond dureros continuu: • nevralgia trigeminală din scleroza multiplă nevralgia trigeminală zosteriană herpetică nevralgia gloso-faringiană simptomatică nevralgia intermediarului Wrisberg şi a ganglionului geniculat nevralgia ganglionului sfeno-palatin (Sluder) nevralgia nervului mare pietros superficial nevralgia naso-oculară sindromul stilo-hioidal (Eagle) sindroame dureroase nevritice : ^ dureri nevritice de origine dentară ^ dureri nevritice de origine nazală dureri nevritice de origine sinusală x dureri nevritice de origine auriculară x dureri nevritice de origine salivară - dureri nevralgice atipice cu fond dureros continuu: • .Farmacologie • psihiatriei Fără a le prezenta analitic.

Dată fiind complexitatea fenomenului dureros în teritoriul sistemului stomatognat.în contextul glositelor durerea de buze . infecţioase. implicit a detresei şi anxietăţii. cu ponderi diferenţiate în funcţie de caracterul acut sau cronic al eliminarea cauzei metode psiho-somatice blocarea transmiterii impulsului dureros .Farmacologie ^ dureri nevritice din procese inflamatorii ale oaselor maxilare - sindroame dureroase posttraumatice : • • • • durere simulată cauzalgia (termalgia. ca metodologie de control al durerii (fiabilă şi în domeniul nostru de referinţă): • • dureros : nociceptivitatea. suferinţa dureroasă şi reacţia sau comportamentul faţă de durere. • • Managementul durerii în stomatologie După cum precizează Loeser (1980). durerea. cât şi profundele implicaţii psiho-fiziologice şi psiho-sociologice de moment. în acest sens. hematologice.în contextul cheilitelor acute.şi transdisciplinară a acestora. neoplazice. distrofie simpatică reflexă) anestezia dureroasă durerea facială fantomă a) Tipuri de durere psihogenă (psihalgii) : • • • somatoforme cenestopatii durere morală • Particularizări ale durerii oro-linguo-labiale : • durerea în leziuni ale mucoasei orale: inflamatorii. posttraumatice. prevenirea şi controlul durerii. „orice abordare a durerii în scop diagnostic şi terapeutic trebuie să se bazeze pe o cunoaştere elocventă a cel puţin patru componente principale ale fenomenului durerii". Bennet (1984) recomandă. sindrom de imunodeficienţă dobândită durere linguală (glosodinia) . de scurtă şi lungă durată generate. impun cu necesitate abordarea mulţi-. inter.

a.hand-overmouth). obţinerea consimţământului în cunoştinţă de cauză (direct sau mandatat. particularităţile sale psihosomatice şi psiho-sociologice.: tehnicile TSD. cât şi pentru echipa medicală). a) Managementul comportamental propriu-zis Vizează: comunicarea interumană medic-pacient şi modelarea comportamentală a pacientului. detresei.) sau aversive (ex.). managementul durerii inserat în întreaga complexitate piramidală a managementului stomatologic poate fi secvenţializat astfel: a) b) c) managementul comportamental propriu-zis prevenirea şi controlul durerii. hipnodonţia.a. b) Prevenirea şi controlul durerii. sugestia. detresei. chestionarul medical al pacientului. anxietate şi fobie managementul terapeutic de specialitate propriu-zis al afecţiunii algogene. evaluarea tipologiei comportamentale şi a structurii sale de personalitate. reacţiilor emoţionale de: frică. psihoterapia de relaxare). fobie A > 7 ' în funcţie de contextul clinic şi etapa de vârstă a pacientului. scris. tehnici de relaxare progresivă ş. terapii comportamentale (ex.Farmacologie • • ridicarea pragului de reacţie la durere depresia sistemului nervos central. diferenţiate. - . printre altele. autosugestia conştientă. psihoterapii directive (ex.ca sofronizare personalizată. eventualele experienţe dureroase anterioare. contextul circumstanţial algogen stomatologic sau clinic general. : tehnica HOM . Pornind de la aceste premise. anxietate. reacţiilor de: frică. în funcţie de : etapa de vârstă a pacientului. comunicarea verbală şi/sau multisenzorială şi modelarea comportamentală (pertinentă la orice etapă de vârstă atât pentru pacient. HOM ş. : tehnica TSD tell-show-do. De o relevanţă deosebită în acest sens sunt secvenţele : ancheta funcţională (mai ales în stomatologia pediatrică). realizabilă prin tehnici sofronizante (ex. se recomandă: - mijloace terapeutice catartice (audioanalgezia mai ales la copii). deductiv). exprimat oral. : persuasiunea .

fiind : ane: plexală Sicher. o metodă de sedare conştientă.utilizabilă exclusiv în condiţii de staţionar. - analgezia relativă (precedată în mod obligatoriu de consimţământul în cunoştini cauză în scris). clordiazepoxid. pot fi administrate (oral sau parenteral) următoarele substanţe psiholeptice : • ataractice (tranchilizante minore: diazepam. mai frecvent utilizată mai ales la copii. paraldehida). hipnotice. barbiturice (secobarbital. rapidă şi reversibilă. pentru a evita dozarea incorectă şi riscul de inhalare pentru pacient şi medic. tehnica şi doza de administrare. nebarbiturice (cloralhidrat. hidroxizin [atarax]. Necesită a fi asigurată de către un specialist în această tehnică şi stăpâi impecabilă a tehnicii de resuscitare. tioridazin [melleril]).de contact. - anestezia tronculară periferică. se preferă substanţe anestezice sub fomă de gel. accesibilă şi în condiţi ambulatoriu. pentobarbital). utilizată mai ales la copii. accesibilă mai frecvent începând din perioada a II copilăriei. cât şi la copii. - anestezia locală prin infiltraţie. timoleptice şi neuroleptice (clorpromazin [thorazine]. promethazin [phenergan]. meprobamat [carbaxin]).Farmacologie - mijloace terapeutice farmacologice (cu precizarea însă a unui riguros discernământ privind : indicaţiile şi contraindicaţiile. anestezia intrapapilară şi intraligamentară. Se realizează prin inha treptată şi controlată a unui amestec de oxigen (până la 30%) şi oxid de azot (N20). aplicabilă atât la adulţi. . reacţiile secundare remanente). - anestezia generală . • • • • anestezia locală terminală . apoi la adolescent şi mai ales la adult.

recomandă anestezia generală. purtători ai unor boli de focar. nu trebuie ignorată sau minimalizată componenta psiho-emoţion. în stomatologie. psihoge -stomatologice sau simulate în acest teritoriu - factorii etiopatogenici incriminaţi - dezechilibrul morfo-funcţional local.altfel spus. . Milgroon. a fenomenului dureros . c) Managementul terapeutic de specialitate propriu-zis (exclusiv stomatologic sau interdisciplinar) al afecţiunii algogene Se individualizează în funcţie de : - particularităţile integrative ale etapei de vârstă abordate - particularizarea entităţii anatomo-clinice algogene : somato-viscerale. ca me de elecţie la copiii sub vârsta de 8 ani şi ca metodă obligatorie la: copii handicaj alergici.Farmacologie Fără a exclude oportunitatea sa pentru anumite circumstanţe ale pacientului' a( Timoşca apud Maxim et al. parafrazându-1 pe P. cât mai ales în prevenirea şi controlul aceste îndeosebi în stomatologie. loco-regional şi general preexistent şi/sau genei In evaluarea concludentă a durerii. „tratează mai în FRICA şi apoi DUREREA va fi o problemă minoră". neurogene.

Farmacologie BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1. 385-440. ALLAIN P. – Clinical anesthesia. Lippincot Raven Publishers. Medicala. BOWMAN W. Did. Ed. 1998.F. Editions ESTEM. 3. CRISTEA A.. Ed. STOELTING R. 1998. COMAN OANA ANDREEA – Interactiuni medicamentoase.N. John Wright and Sons.C. 5. 1998. BARAN D. 7. Paris. CULLEN B. Cluj . 1998. Bucuresti. – Pharmacology of neuromuscular function. Gloria Publishing House. Ed Apollonia Iaşi. 1996 2. 1980. Bucureşti. 6.. CUPARENCU B.K. – Pharmacologie – Les medicaments. FIMAR M – Receptorii farmacologici. – Dimensiunea cronobiologică în medicină. Bristol. Ped. BARASH P. 4.G. third edition.. – Farmacologie generală. 66-70.

HĂULICĂ. 26. 1994. MUNGIU O. 49. DUVALESTIN P – Pharmacologie en practique anesthesique.Textbook of Medical Physiology.M. DOBRESCU D.1991. . Iaşi. – Pharmacogenetics and adverse drug reactions.I. ed. Bucureşti. . 1988. Iaşi. HRISCU ANISOARA.Farmacologie experimentală. MIHALAŞ G. Informatica Medicală (Popescu O. 1998.. VARI C. Medicală.. 2002. MĂRUŞTERI M. 20.. 16.A. Stanford. LIMBIRD E. coordonator).Ann NY Acad Sci. DOBRESCU D. 338: 86-89. A.I. FARLOW C. KALOW W. PAVELESCU M. PLEŞCA L. 27. 100-129.. Ed. New York. GUYTON. 28.1993.S. 1996.Farmacoterapie. Polirom.B. 24. FESZT G. 21..Gerontofarmacologie.A. . Ed. 1989. 7th edition. Moldova. 2002. – Associating genes to drug response. Mondan. Bucureşti. (sub redacţia) – Tratat de algeziologie. Philadelphia. 1998. Ed. GAVRILESCU C. 15. 10. – Pharmacogenetics in biological perspective. UMF Tg.The pharmacological basis of therapeutics . – Actualităţi în farmacologie şi fiziopatologie. N Engl J Med. . Dacia. Lancet. Drug Information Journal. – Biofarmacie şi farmacocinetică.. 36:751-761.R. HARDMAN G. UMF Iasi. Medicală. Mureş.C. 12.4: 369-380. CUPARENCU B. – Goodman & Gilman's . LUPUŞORU C. C. 11. 67-95. DOGARU T. W. 2002. 1998. 2001.10th ed. Cluj Napoca. 17. LEUCUŢA S. Ed.E. Appelton and Lange. – Pharmacogenomics. 25. 1981. 1997. MUNGIU O. – Fiziologia umană. 356 (9242):1667-71. – Farmacologia sistemului nervos.A. Ed. 7-eme edition revue et augmentee. Bucureşti. 8. – Utilizarea computerului în farmacologie. KATZ D. – Farmacoepidemiologie. KUIVENHOVEN A. McGraw-Hill. 14.E. 13.Farmacologie Napoca.M. and racial differences in response to medicines. GOODMAN GILMAN A.L. Ed. Ed. Cluj Napoca. Dacia. – Parvastatin response in aterosclerotic patients in function of their CETP phenotype. 1998. LEVY A.J. 23. 19. KATZUNG B. Ediţia aII-a. Ed. 1995. Paris. – Basic and clinical pharmacology. Polirom. – Farmacologie. MEYER U.E. 1998. 802:101 –110. Med.Saunders.G. National . 1996.. 22. 18. 1995. 2002. 2000. 9. Iaşi. Pharmacological Reviews.C. – Ethnic pharmaceutical council. Bucureşti. Masson.

39. PATRAŞ XENIA – Studiul experimental al acţiunii miorelaxantelor asupra hipertoniilor. Popa ». Iaşi. T. UMF Iasi « Gr. TAYLOR D. RUANO-RAVINA A. Lippincott Williams and Wilkins. HERBISON G. MUNGIU O. 1997.M. T. Farmacogenetica – rolul unei discipline de graniţă în medicină. K. 1977.J.M. – Elemente de farmacologie si testare a medicamentului.C. Corson. – Farmacologie medicală – curs. 36: 725-726. MUNGIU O. MYCEK M. Ed. I.A. 1997. – Mecanisme farmacologice la interferente membranare. SIMIONOVICI M. Saunders.. Popa » Iaşi.. MANIU C. FISHER B. – Asthma exacerbations during long term beta agonist use: inluence of beta 2 adrenoreceptor polymorphism... TUDOSE C.. 43. K. – Farmacodinamie experimentală practică. Bucureşti. 2002. 47. 2000. PAVELIU F. C. 40.A. LAZĂR E. – Miorelaxantele.. – cercetarea farmacologică şi prospectarea medicamentelor. .. STROESCU V. Popa ». MIRCIOIU C. – Adult muscle sodium channel alpha-subunit is a gene candidate for malignant hypertermia susceptibility.. 45.C. – Elemente de farmacologie fundamentală.C. Ed. Medicală.. SMITH C. Ed. 2000. Maryland. MEYERS D. MUNGIU O.. Juventostomatologia. 33. HORI. BARROS-DIOS J.M. Ed. J. 2000. 2003. 44. Y. OTSU. – Farmacologie biochimică. OLCKERS A. Ed. 1994.... Iaşi. T. 1995. KIMURA. FIGUEIRAS A. NISHIDA.C. VOICU A. Medicala.Pharmacology. Thorax. MEYERS S. Bucureşti. M. CHAMPE P. MUNGIU O. 37.. – Genetică umană. TUDOSE C.. MUNGIU O.. UMF« Gr. – The genomics revolution: will this mean a resurgence of customized prescriptions? Drug information Journal. Supliment al Revistei de Medicină Stomatologică.. HARVEY R. 1995.C. KUZUYA. « V. TUDOSE C. 269:9413-9415. 55:762-767. PATRAŞ XENIA Apollonia. . Biol. PATRAŞ X. 2003. Ed. 2003..V. PATRAŞ X. Infomedica. 31. Chem...B. Popa » Iasi. Sedcom Libris. CÂRSTEA A.The point mutation Arg615-Cys in the Ca2+ release channel of skeletal sarcoplasmic reticulum is responsible for hypersensitivity to caffeine and halothane in malignant hyperthermia..R. Ed..P. Arad.. ROCSIN M.M. Goldiş ». Genomics. Iaşi. KAMADA. 41.. REYNARD A. PLAUCHITHIU D. DRAZEN J. T. 38. – Bazele farmacologice ale practicii medicale. A.M. 1992 35. Ed. 1997. T. 46. UMF « gr. M. 1983 42. W. Tehnopress Iaşi. Teză de doctorat.. 14: 829. 2nd edition.Farmacologie 29.C.... 34. – Farmacogenetica. TADA. USA. Vol. 2002. VLĂDRESCU c. 30. 36. MANIU M. Lippincott’s Illustrated Reviews. 1992. UMF « Gr. 32. Ed. T. PAVELIU S. – Textbook of Pharmacology.L.

53. 2001 50. a X-a. USA. 2000. SMITH R. BMJ. . – Pharmacogenetics. *** Farmacopeea Română Ed. 320: 987-990. 51. 2001. 2000..R. SMITH G. BIOPAC Systems Inc. Ed.L. *** Agenda Medicală. 49. *** MP100 System Guide – Reference Manual. WOLF C. 52. 2000. Du Vidal. Bucuresti. *** British National Formulary..Farmacologie Academiei. 1996. 48. Santa Barbara. *** Dictionaire Vidal. 1996. 1995..

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful