Farmacologie

Facultatea de Medicina Dentara

FARMACOLOGIE
- SUPORT DE CURS – CURS 1
FARMACOLOGIA este ştiinţa care se ocupă cu toate aspectele interacţiunii dintre biosisteme şi substanţele chimice, proprietăţile fizico-chimice şi utilizările biologice ale substanţelor studiate, precum şi de unele aspecte privind sursele substanţelor farmacologic active (29). Farmacologia studiază relaţiile de cauzalitate şi legile după care se desfăşoară fenomenele din cadrul domeniului de studiu. Mai concret, după dicţionarul Robert, farmacologia se ocupă cu studiul medicamentelor, acţiunea lor şi modul de utilizare. Noţiunea de medicament sau drog defineşte, în sens larg, orice substanţă care poate influenţa natura vie, iar în sens restrâns, o substanţă utilizată în vederea prevenirii, ameliorării sau diagnosticării bolii (30). Deci, medicamentul este o moleculă bine definită a cărui parcurs în organism este bine cunoscut, iar efectele benefice sunt suficient de importante pentru a putea fi pus în circuitul terapeutic (1).

Farmacocinetica
DEFINIŢIE
Farmacocinetica studiază parcursul medicamentului în organism, dar şi influenţa organismului asupra medicamentului. Organismul poate acţiona limitând absorbţia, inactivând substanţa de bază sau grăbind eliminarea renală, digestivă sau pulmonară.

Farmacologie
Farmacocinetica studiază fenomene ce intervin în: absorbţie (influx) distribuţie biotransformare eliminare (eflux),

mai ales sub aspect cantitativ în relaţie cu acţiunea farmacologică în timp a medicamentului. Farmacocinetica permite: cunoaşterea profilului farmacocinetic parametrii mişcării şi transformării medicamentului în organism concentraţia plasmatică (tisulară) efectul farmacologic (43).
Medicament la situsul de administrare

1. ABSORBŢIE influx

Medicament în plasmă

2. Distribuţie
Medicament intratisular 3. BIOTRANSFORMARE Medicament şi/sau metaboliţii în urină, EFLUX fecale, bilă

4. ELIMINARE Metaboliţi în ţesuturi Fig. 1: Reprezentarea schematică a absorbţiei, distribuţiei, biotransformării şi eliminării unui medicament. Farmacocinetica permite o mai bună alegere a căii de administrare, a momentului administrării, o dozare optimă pentru a obţine efectul terapeutic cel mai bun (întotdeauna corelarea se va face în context clinic şi evolutiv al bolii) (1). Scopul farmacocineticii este de a furniza cunoştinţele necesare adaptării posologiei pentru a obţine concentraţiile plasmatice ale unui medicament cu un efect optim, adică cea mai bună eficacitate, cu efecte indezirabile minime (1). Prezenţa medicamentelor în organism depinde de proprietăţile lor fizico-chimice cât şi de procesele biochimice şi fiziologice care intervin: predominant fizico-chimice: în cazul absorbţiei, distribuţiei şi eliminării,

Farmacologie
predominant biochimice: în cazul metabolizării. se poate lărgi sfera de cunoaştere a

Având cunoştinţe de farmacocinetică

medicamentului prin prospectarea de structuri medicamentoase noi, ţinând seama de relaţia dintre structură, proprietăţile fizico-chimice şi cele farmacocinetice, farmacodinamice şi toxicologice (43). În farmacologia clinică, singurul parametru direct accesibil fiind concentraţia plasmatică a medicamentului, se studiază variaţia acestei concentraţii (poate urca, coborî sau rămâne constantă) într-un interval de timp considerat (1). Diferenţele farmacocinetice între medicamente provin esenţial din facilitatea cu care acestea traversează membranele biologice şi de viteza lor de biotransformare (1). Dispoziţia medicamentului sau a metaboliţilor săi activi la nivelul organului receptor depinde de trei factori: viteza şi nivelul de eliberare a substanţelor active din produsul farmaceutic şi absorbţia consecutivă, “efectul primului pasaj” ceea ce determină trecerea în circulaţia sanguină a unei fracţiuni intacte din medicamentul absorbit la nivel gastro-intestinal şi care a trecut bariera hepatică, un proces complex de legare şi transportare de către proteinele plasmatice, fixare tisulară, repartizare în lichidele organismului, de metabolizare şi eliminare. În concluzie, cinetica medicamentelor implică următoarele etape: absorbţia, distribuţia, metabolizarea (biotransformarea) şi excreţia (eliminarea) (29, 33).

PRINCIPALII PARAMETRI FARMACOCINETICI Farmacocinetica se ocupă de studiul concentraţiei plasmatice a medicamentului, singurul parametru accesibil. Pentru a aborda acest termen trebuie să definim: a.timpul de înjumătăţire (T1/2): timpul necesar pentru ca valoarea concentraţiei plasmatice să diminue la jumătate; cunoaşterea timpului de înjumătăţire permite evaluarea numărului de prize pe zi pentru a obţine concentraţia plasmatică dorită. În marea majoritate a cazurilor timpul de înjumătăţire este independent de doza de medicament administrat. Doar în câteva cazuri excepţionale el variază în funcţie de doză: poate creşte sau

Farmacologie
diminua în funcţie de saturarea unui mecanism (de eliminare, catabolism sau fixarea pe proteinele plasmatice) (1). b. ASC (aria de sub curbă) sau AUC (area under curve) corespunde integralei

concentraţiei plasmatice într-un interval de timp dat. În practică se utilizează următoarea formulă: unde,

ASC = Σ([C] x ∆t)
[C] = concentraţia măsurată ∆t = intervalul de timp între cele două măsurători. ASC-ul se exprimă în miligrame sau grame/liltru/oră. Rolul său principal este de a permite măsurarea biodisponibilităţii unui medicament (1). c. biodisponibilitateareprezintă procentul de medicament administrat care ajunge în

compartimentul central. În general, este măsurată comparând ASC obţinută după administrarea aceluiaşi medicament pe cale intravenoasă cu o altă cale, cel mai adesea orală. d. termenul de compartimentcuprinde: primul compartiment care este un volum real (volumul sanguin) al doilea compartiment care este un volum fictiv în care medicamentul este distribuit (ansamblul organismului, exceptând sângele) (1). e. Volumul aparent de distribuţie (Vd) este un volum fictiv, exprimat în litri/kg, în care este distribuit medicamentul, presupunând că este omogen (concentraţia tisulară medie este egală cu cea plasmatică).

Vd = D/C0
în care, Vd = volumul de distribuţie, D = doza, C0 = concentraţia iniţială, Exemplu: dacă doza este de 100 mg administrată i.v., iar concentraţia sa iniţială în plasmă este de 10 mg/l, se poate deduce că volumul de distribuţie este de 10 litri (1). f. Clearance-ul este fracţia unui volum teoretic totalmente epurat pe unitatea de timp.

Farmacologie
Clearance-ul plasmatic este volumul aparent de plasmă epurat în unitatea de timp. Clearance-ul total sau global este fracţiunea volumului aparent de distribuţie, care este totalmente epurat în unitatea de timp. În concluzie, clearance-ul total depinde de constanta de eliminare şi, deci, de timpul de înjumătăţire şi de volumul de distribuţie (1). g. Platoul (steady state) Corespunde unei stări de echilibru atinsă după un număr de administrări. Dacă doza şi frecvenţa de administrare sunt stabile, atunci şi concentraţia obţinută va fi stabilă (platoul se atinge după aproximativ cinci timpuri de înjumătăţire) (1).

CĂILE DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR
Calea de administrare este determinată de: ● ● proprietăţile medicamentului (hidrosolubilitate, liposolubilitate, ionizare) scopul terapeutic urmărit (acţiune imediată, administrare controlată, restricţie pe o cale de administrare) (29). Administrarea medicamentelor se realizează în principiu pe două căi principale: ¤ enterală ¤ parenterală. A. ENTERAL. 1. Oral Este cea mai comună cale de administrare, dar este şi cea mai variabilă şi implică cel mai complicat parcurs către locul ţintă. Unele medicamente sunt absorbite la nivelul stomacului, dar duodenul este frecvent situsul major de intrare în circulaţia sistemică datorită suprafeţei mari de absorbţie. Cele mai multe medicamente absorbite în tractusul gastro-intestinal, pătrund în circulaţia portală şi trec prin ficat înainte de a fi distruibuite în circulaţia generală. Aici are loc ”efectul primuluipasaj” unde sunt metabolizate majoritatea medicamentelor şi astfel este diminuată eficacitatea medicaţiei administrată oral. De exemplu, mai mult de 90% din nitroglicerină este neutralizată în cursul unui singur pasaj hepatic, ceea ce face ca locul de administrare de elecţie a acestui medicament în urgenţă să fie sublingual tocmai pentru a evita metabolizarea hepatică. Ingestia alimentelor concomitent administrării medicamentoase poate influenţa absorbţia; prezenţa alimentelor în stomac întârzie evacuarea gastrică, astfel încât medicamentele care sunt degradate de către sucul gastric (ex. penicilina G) devin non-disponibile pentru absorbţie.

pentru că 50% din circulaţia rectală nu se varsă în portă. Administrarea parenterală este utilizată deasemenea în cazul pacientului inconştient. precum şi în situaţii care necesită instalarea rapidă a efectului medicamentului Administrarea parenterală oferă cel mai bun control al dozei şi efectului medicamentului în corp. Administrarea unui agent pe această cale are avantajul că medicamentul “şuntează” efectul primului pasaj hepatic. Este una din principalele căi de administrare a medicamentelor la copii sau la persoanele inconştiente (29. cum este insulina. B. Plasarea sublinguală a medicamentului permite un contact direct şi prelungit cu mucoasa şi circulaţia locală capilară. . PARENTERAL Administrarea parenterală este utilizată pentru medicamentele care sunt slab absorbite în tractul gastro-intestinal şi pentru agenţii instabili pe această cale de administrare. ceea ce permite pătrunderea directă a principiului activ în torentul sanguin. Intravascular Injectarea intravenoasă (i.Farmacologie Medicamentele enterosolubile sunt protejate de mediul gastric acid. 2. Sublingual. 1. Pentru medicamentele care nu se absorb enteral. După modul de condiţionare medicamentele pot căpăta valenţe multiple. 3. Prin administrare intravenoasă medicamentul evită tractul gastro-intestinal şi deci primul pasaj metabolic hepatic. 33. iar administrarea lor sub această formă medicamentoasă poate preveni iritaţia gastrică.) este cea mai comună cale parenterală. care favorizează absorbţia intestinală (efervescente. frecvent constituie singura alternativă. capsule .v. de asemenea se foloseşte această cale de administrare pentru a evita aciditatea gastrică sau în afecţiunile care se manifestă cu vărsături. Rectal Se utilizează pentru administrarea locală sau pentru a “şunta “ calea de metabolizare hepatică. 43). comprimate cu efect retard sau eliberare controlată).

m. de aceea rata injectării trebuie controlată cu atenţie. C.Farmacologie Reprezintă o cale de administrare în care se obţine efect rapid. pentru că substanţa activă introdusă intravenos nu mai poate fi eliminată (prin vomă ca în cazul medicaţiei din tractul gastro-intestinal). ALTE CĂI DE ADMINISTRARE 1. Cocaina este administrată de dependenţi tot intranazal pentru a obţine un efect rapid şi comod. . 2. Inhalarea Permite eliberarea medicamentului pe o suprafaţă mare de mucoasă a tractului respirator şi a epiteliului pulmonar. poate induce hemoliză sau poate cauza reacţii adverse prin eliberarea prea rapidă a concentraţiilor mari de medicament în plasmă şi ţesuturi.) Medicamentele administrate intramuscular pot fi soluţii apoase sau preparate depôt (suspensie de medicament într-un vehicul non apos . Subcutanat (s. iar efectele adverse sistemice sunt minimizate. o stare normală a mucoasei nazale. Prezintă un mare grad de risc de contaminare bacteriană. dar şi cu un grad mare de risc.c. Aceeaşi prudenţă se cere şi în administrarea medicamentelor intraarterial. care conţin contraceptivul levonorgestrel şi care sunt administrate sub formă de implant cu acţiune pe termen lung şi infuzoarele mecanice programabile care pot elibera insulină în anumite cazuri de diabet. implică un proces de absorbţie şi este mai lentă decât cea venoasă. Administrarea subcutană minimalizează riscurile asociate administrării intravenoase. 2. Calea este în mod particular eficientă şi convenabilă pentru pacienţii cu afecţiuni respiratorii deoarece medicamentul este eliberat direct către situsul de acţiune.) Această cale de administrare. 3. Se utilizează ca şi cale de administrare pentru substanţele gazoase sau pentru cele ce pot fi vaporizate. Alte exemple de medicamente ce se utilizează prin administrare subcutanată includ solidele precum şi capsulele din silastic. Intranazal Desmopresinul este administrat intranazal în tratamentul pacienţilor cu diabet insipid. Intramuscular (i. producând un efect aproape la fel de rapid ca şi injectarea intravenoasă. ca şi cea musculară. calcitonina este un hormon peptidic utilizat în tratamentul osteoporozei şi este disponibilă sub formă de spray nazal.etilenglicol sau ulei de alune) care au grade de absorbţie diferenţiate (preparatul depôt se absoarbe mai lent furnizând o doză susţinută de-a lungul unei perioade lungi de timp). Este necesară însă.

Variaţia concentraţiilor plasmatice a unui medicament este în funcţie de modalitatea de administrare. Această cale este cel mai frecvent utilizată pentru eliberarea prelungită a medicamentelor (nitroglicerina). auriculară. repetarea administrării medicamentului la intervale constante duce la o creştere progresivă a concentraţiei sale până la atingerea unei concentraţii maximale sau a unui platou (apare după un timp echivalent cu durata a cinci timpi de înjumătăţire). . Dacă frecvenţa de administrare a unui medicament este suficientă sau timpul de înjumătăţire este destul de lung. de obicei prin intermediul unui plasture transdermal. În acest caz. în timp ce cantitatea de medicament eliminată creşte treptat până la a compensa cantitatea adusă prin fiecare nouă admnistrare (43). Existenţa platoului se explică prin faptul că doza administrată rămâne constantă.Farmacologie 3. Durata persistenţei în organism a unui medicament creşte odată cu doza administrată şi cu timpul de înjumătăţire. frecvenţa administrării timpul de înjumătăţire. Cei trei factori esenţiali care trebuie avuţi în vedere în cazul administrării repetate a unui medicament sunt: doza administrată.vaginală etc) 5. Dacă există un interval suficient de timp între două administrări nu se produce acumularea medicamentului. Transdermal Această cale de administrare conduce la efecte sistemice prin aplicarea cutanată a medicamentului. dependent de caracteristicile fizice cutanate şi de situsul aplicării. persistă o concentraţie reziduală a medicamentului în momentul unei administrări ulterioare. Rata absorbţiei poate varia seminficativ. Topic Calea de administrare topică se utilizează atunci când vrem să obţinem un efect local al medicamentului care poate fi aplicat pe tegument sau pe mucoase (conjunctivală. 4. Intratecal / intraventricular În anumite afecţiuni este necesar ca medicamentul să fie administrat direct în LCR (meningite).

Acestea se mai numesc şi medicamente cu cedare prelungită sau susţinută. deci să modifice proprietăţile acesteia (33). Cedarea substanţei medicamentoase din forma farmaceutică poate fi influenţată semnificativ de proprietăţile fizico-chimice ale substanţei medicamentoase şi ale formei farmaceutice. . Eliberarea substanţelor medicamentoase din forme farmaceutice cu cedare modificată Formele farmaceutice cu cedare modificată sunt produse medicamentoase în care printrun procedeu tehnologic se asigură eliberarea substanţei medicamentoase cu o viteză mică. prin grupările chimice pe care le posedă. ● Atunci când doza unitară conţine o fracţiune de substanţă medicamentoasă cu dizolvare rapidă în stomac şi o alta cu o acoperire gastrorezistentă (enterosolubilă) produsul se numeşte cu cedare întârziată. Dizolvarea şi difuzia medicamentelor Dizolvarea substanţelor medicamentoase este un proces care precede absorbţia lor în circulaţia generală şi poate fi o etapă limitantă. prelungind absorbţia în circulaţia generală. Formele medicamentoase cu cedare modificată pot fi: ● cu cedare prelungită sau susţinută cu cedare întârziată. Substanţele medicamentoase care se pretează la o astfel de formulare sunt cele cu timpul de înjumătăţire scurt. Disponibilitatea farmaceutică sau cedarea substanţei medicamentoase este determinată în principal de viteza de cedare din forma farmaceutică. deci realizarea de niveluri medicamentoase terapeutice. în condiţii standardizate de interfaţă solid/lichid. 3 – 4 ore şi cu indice terapeutic mare. În biofarmacie viteza de dizolvare este viteza cu care substanţa medicamentoasă se dizolvă din produsul medicamentos (formă farmaceutică dozată) sau din părţi ale acestuia în timpul testării (23). mărind în ultimă instanţă efectul terapeutic în timp. Viteza de dizolvare a unei substanţe medicamentoase solide este definită prin cantitatea care intră în soluţie în unitatea de timp. 47). temperatură şi compoziţie a solventului (23. să ducă la modificarea suprafeţei celulare cu care vine în contact. de aceea este importantă pentru biodisponibilitatea medicamentelor.Farmacologie ABSORBŢIA ŞI DIFUZIA MEDICAMENTELOR Medicamentul este capabil.

alcătuit dintr-un nucleu steranic. Traversarea membranelor de către medicamente Compoziţia şi structura membranei plasmatice este în jur de 60% fosfolipide şi 40% proteine. substituit de o grupare polară –OH şi dintr-un lanţ flexibil nepolar. Cedarea prelungită sau întârziată se realizează prin crearea de forme farmaceutice cu ajutorul unor polimeri. Este vorba. glicerofosfolipidele şi sfingolipidele. colesterolul. adică de absorbţie în circulaţia generală. cât şi difuzia. umflarea polimerului după îmbibare – sisteme gonflabile) sisteme controlate magnetic. În funcţie de mecanismul difuziei (de cedare a formei active) se disting (23): sisteme rezervor sau cu membrană sisteme de tip matriţă sau monolitice sisteme hibride (laminate sau multiple) sisteme biodegradabile sisteme activate prin solvent (presiune osmotică.Farmacologie Eliberarea substanţelor medicamentoase din sisteme farmaceutice cu cedare modificată implică atât dizolvarea. gangliozide. despre: glicerofosfolipide sau glicerol substituit. ele se împart în 3 clase: sfingline. cerebomielozide. Aceste lipide amfipatice. în esenţă. Cunoaşterea vitezei de cedare este cel mai important factor de prevedere al biodisponibilităţii şi a evaluării calităţii formelor farmaceutice. . sfingolipide (care derivă din sfingozină – un alcool substituit de către acizi graşi şi o grupă polară). El se intercalează între celelalte lipide întărind structura membranară. Lipidele care intră în compoziţia membranelor sunt amfipatice deoarece sunt formate din molecule care au o extremitate polară (hidrofilă) şi o extremitate nepolară (hidrofobă). după ce a avut loc cedarea (sau dizolvarea) lor din formele farmaceutice administrate pe diferite căi (23). Difuzia este principalul mod de transfer al substanţelor medicamentoase prin membranele biologice. se orientează în mod natural sub formă de dublu strat cu extremităţile polare situate la exterior şi cu cele nepolare în centru.

Farmacologie Fluiditatea dublului strat depinde în mod evident de temperatură. fie la exterior. medicamentul trebuie să traverseze celulele. Pasajul transcelular Dacă celulele sunt strâns legate unele de altele. Există mai multe posibilităţi de traversare a membranei. 43). filtrul poros. pasajul paracelular. dar şi de compoziţia sa. această ipoteză a membranei de tip “mozaic fluid” fiind cea mai acceptată (1. Proteinele se inseră în dublul strat lipidic. pentru a trece dintr-un compartiment în altul medicamentele trebuie să traverseze mai multe membrane. Se distinge astfel: pasajul transcelular. acizii graşi nesaturaţi care formează lanţuri mai puţin lineare cresc fluiditatea membranară mai mult decât cei saturaţi. Conceptele de structură membranară sunt încă destul de discutate. Pasajul paracelular Dacă celulele epiteliale transmembranare sunt unite între ele prin joncţiuni mai laxe. cum este în cazul celulelor endoteliului capilarelor cerebrale. moleculele pot traversa prin aceste joncţiuni numite de comunicare (“gap junctions”). fie transmembranar. adică “membrana citoplasmatică” pentru a ajunge dintr-un compartiment în altul. canale şi transportatori membranari. Membranele sunt formate din mai multe celule legate unele de altele mai mult sau mai puţin strâns. Aceste celule sunt dispuse pe o membrană bazală mai mult sau mai puţin permeabilă pentru molecule. fie la interior. Aceste proteine constituie: receptorii membranari (cel mai adesea glicoproteine care asigură comunicarea intercelulară). Pasaj transcelular Pasaj paracelular (“gap junctions”) . medicamentele trebuie să străbată membrana. structuri care asigură schimbul de ioni şi de alte molecule între celulă şi exterior: pompe de tipul Na+/K+-ATPaza dependente. Pentru a penetra în celulă.

liposolubile sau hidrofobe cu masă moleculară mică sau medie. Difuziunea pasivă prin dublul strat lipidic Traversarea dublului strat lipidic se face fără consum de energie din partea celulei. respectiv. Totuşi trebuie ţinut cont şi de alţi parametri ai moleculelor. cu atât pasajul este facilitat). . Viteza de traversare se poate calcula după formula: V = KxSx(C2K = constanta de C1 ) difuziune. cum ar fi cel renal glomerular. moleculele care au o greutate moleculară sub 68. permeabilă pentru moleculele nepolare. Migrarea prin membrană se face de la o soluţie cu concentraţie mai mare către soluţia cu concentraţie mai mică. până se obţine un echilibru. 43). Filtrul poros Unele epitelii. de o parte şi de alta a membranei. chiar neionizate. concentraţiile de o parte şi de alta a membranei şi de o constantă de difuziune k esenţial legată de liposolubilitatea sa şi de asemenea de dimensiunea moleculei (cu cât este mai mică. moleculele polare. hexanul). pot teoretic traversa membrana. cum ar fi glucoza şi proteinele. 33. La nivelul glomerulului renal. Dublul strat lipidic membranar constituie o barieră: impermeabilă pentru ionii de K+. C2 = concentraţia mai mică. cum ar fi încărcătura electrică şi flexibilitatea (1. 1996). Na+ şi Cl-. 2: Modalităţi de pasaj dintr-un compartiment în altul a medicamentului (modificat după Allain. Moleculele liposolubile sau apolare se acumulează în solventul organic.Farmacologie Fig. S = suprafaţa membranei unde: C1. de asemenea pentru moleculele în stare gazoasă şi pentru moleculele mici cu polaritate slabă. sunt străbătute de pori care pot lăsa să treacă molecule de talii inferioară dimensiunii porului. Viteza de pasaj depinde de suprafaţa membranei. mai mare.000. iar cele polare în apă. Caracterul liposolubil al unei molecule este determinat de măsurarea coeficientului de partaj între un solvent apos şi un solvent organic (ex.

Medicamentele acide se disociază în mediu bazic. PKa a unui acid este pH-ul la care se găseşte disociat în proporţie de 50%. Fixarea medicamentelor pe proteinele plasmatice. 3:Pasajul transmembranar al unui medicament (M) în funcţie de legarea de proteine (P) Compartiment extracelular Compartiment intracelular M + P celulară M M P membrana MP (modificat după Allain. se disting trei categorii: molecule întotdeauna ionizate. de exemplu cele care au în componenţă un amoniu cuaternar. Molecule neutre neionizate indiferent de pH. Fig. în stare liberă. indiferent de pH. medicamentele liposolubile. modifică pasajul membranar. nu traversează dublul strat lipidic prin difuziune pasivă. cum este cazul solvenţilor organici care traversează uşor dublul strat lipidic (1).Farmacologie Polaritatea unui medicament depinde de ionizarea sa. care poate merge de la 0 la 99%. dar nu şi în stare ionizată. 1996). în principiu. spre deosebire de medicamentele legate de proteine plasmatice (cum ar fi albuminele sau de alte proteine tisulare) care nu traversează membrana (1). MP Transportul activ . Molecule a căror ionizare depinde de pH: care traversează dublul strat lipidic în stare neutră. Aceste molecule. adica nefixate pe proteinele plasmatice. dacă există un gradient de concentraţie favorabil. iar bazele în mediu acid pentru a se transforma în molecule ionizate. traversează membranele lipidice.

Acest proces este utilitzat de hepatocit pentru a capta diverse molecule mari. Mg++ dependentă utilizează energia ATP-ului pentru repolarizarea celulară lăsând să iasă trei ioni de Na+ şi să intre doi ioni de K+. aceasta pătrunde în citoplasmă. O proteină membranară particulară este P-glicoproteina sau P170 deoarece greu a. K+. Cinetica pasajului se realizează cu o viteză maximă şi cu posibilitatea de competiţie între moleculele vecine. ceea ce realizează o diferenţă de potenţial de o parte şi de alta a membranei. Biodisponibilitatea . localizată la nivelul membranei plasmatice şi a reticulului endoplasmatic. Transportul prin exocitoză şi endocitoză Exocitoza constă în eliminarea din celulă a moleculelor conţinute în vezicule care fuzionează cu membrana plasmatică şi eliberează conţinutul lor la exterior. Transportul activ direct realizat prin pompele membranare Transportul activ necesită un aport de energie.Farmacologie Transportul activ se realizează prin structurile proteice membranare cu consum de energie furnizat de metabolismul celular. transportul se numeşte “sinport” şi dacă traversarea este în sens opus traversare este de tip “antiport”. Există de asemenea o pompă Ca++-ATP-ază dependentă. b. în general furnizat de ATP. 43). după includerea moleculei într-o veziculă formată prin invaginarea plasmalemei. BIODISPONIBILITATEA ŞI BIOECHIVALENŢA 1. cum ar fi glucoza. pentru Na+ şi Ca++). precum şi o pompă H+/K+ ATP-ază dependentă. molecule implicate în metabolism. Pompa Na+/K+ ATP-ază dependentă. cum ar fi. Ca++ şi Cl-: canale a căror deschidere şi închidere depinde de diferenţa de potenţial intra/extracelulară (se deschid în timpul depolarizării) receptori care pot fi activaţi sau inhibaţi prin diverşi mediatori transportatori (ex. lipoproteinele şi transferina (1. Transport activ prin canale şi transportatori pentru Na+. unii mediatori şi medicamentele cu structură chimică apropiată. Dacă sodiul şi substratul traversează membrana în acelaşi sens. Endocitoza constă în absorbţia de către o celulă a unei molecule extracelulare. Energia + necesară pentru transportarea lor poate fi realizată printr-un gradient de Na . acizii aminaţi. Acesta este modul de eliberare al mediatorilor.

39) De obicei biodisponibilitatea se determină în raport cu un preparat de referinţă. Biodisponibilitatea măsoară proporţia de medicament disponibil pentru acţiune(1. majoritatea suferă un proces de biotransformare. Stabilirea bioechivalenţei între două produse farmaceutice. adică absenţa unei diferenţe semnificative a mărimii şi vitezei absorbţiei unei substanţe medicamentoase din forme farmaceutice echivalente sau alternative. BIOTRANSFORMAREA MEDICAMENTELOR Indiferent de modul în care au fost introduse în organism medicamentele. 43). administrate în aceeaşi doză molară. Dacă este vorba de un nou produs farmaceutic care conţine o substanţă medicamentoasă aprobată. care s-a absorbit nemodificată în circulaţia generală (mărimea absorbţiei) precum şi viteza cu care acest proces are loc (viteza absorbţiei) mărimea absorbţiei este un parametru cantitativ care are importanţă în cazul medicamentelor care se administrează cronic. Biodisponibilitatea se calculează folosind aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp notata ASC. se face printr-o evaluare statistică corespunzătoare. este necesar un studiu de bioechivalenţă (30. Biotransformarea constă. în reducerea până la dispariţie a activităţii medicamentelor şi grăbirea eliminării lor prin variate procese biochimice. viteza de absorbţie este un parametru cinetic cu importanţă mai mare în cazul medicamentelor care se folosesc în doze unice (7. 2. în condiţii similare. de obicei. Atunci când este vorba de o substanţămedicamentoasă nouă. 33.Farmacologie Biodisponibilitatea este cantitatea relativă de substanţă medicamentoasă din doza administrată sub forma unui produs farmaceutic. pe o anumită cale de administrare. 33. respectând normele stabilite pentru substanţa medicamentoasă şi formele farmaceutice studiate. . Bd% = ASC0/ASCiv x 100 Valori mici ale biodisponibilităţii pot arăta o absorbţie incompletă. este necesară caracterizarea sa farmacocinetică şi un studiu de biodisponibilitate absolută sau relativă. Bioechivalenţa Bioechivalenţa reprezintă o biodisponibilitate egală. 43). unul care se testează şi celălalt care este produsul de referinţă.

nou-născuţi) epuizată (prin îmbătrânire) alterată (de procese patologice). Biotransformarea poate influenţa efectele unui medicament astfel (30): formează un metabolit inactiv dintr-un drog activ. Dacă organismul dispune de mecanisme de biotransformare adecvate. acesta va fi metabolizat conform programelor genetic determinate. Modificarea asupra medicamentelor depinde şi de starea de funcţionare a căii metabolice care produce transformarea. o hemoproteină cu rol în obţinerea de oxigen activ necesar în oxidarea multor medicamente. . medicamentul combinându-se cu un substrat endogen prin gruparea sa polară. formează un metabolit activ dintr-un drog iniţial activ. medicamentele vor suferi modificările pe care căile metabolice le pot efectua asupra structurii respective. adică se măreşte solubilitatea în apă a medicamentelor. aceasta poate fi: normală incomplet dezvoltată (prematuri. Forma oxidată a acestui citocrom este redusă de NADPH – citocrom P450 reductaza. Dacă medicamentul este o substanţă pe care organismul o utilizează în mod fiziologic. În această fază au loc reacţii de conjugare. Dacă medicamentele au o structură pentru care organismul nu dispune de mecanismele biochimice necesare. rezultând metaboliţi intens polari. copii. formează un metabolit toxic dintr-un drog iniţial netoxic. Medicamentul nu crează căi noi de biotransformare (30). Biotransformarea se realizează în două faze: ● Faza I implică un sistem enzimatic de oxidare cu funcţii mixte.Farmacologie Medicamentele sunt transformate prin aceleaşi mecanisme biochimice ca şi metaboliţii endogeni. acesta se va elimina nemodificat. dar şi enzime nemicrosomale din ficat şi alte ţesuturi. care cresc polaritatea moleculei. În general metabolizarea reduce liposolubilitatea şi creşte solubilizarea moleculei. Transformările metabolice necesită atât enzime microsomale hepatice. femei gravide. formează un metabolit activ dintr-un drog iniţial inactiv. ● Faza II. Un rol important în oxidările microsomale îl are citocromul P450. De acest lucru trebuie ţinut cont în ajustarea dozelor la pacienţii cu diverse afecţiuni cronice sau la anumite categorii: bătrâni.

sulfuric sau cu grupări metilice. fenacetină. Oxidări nemicrosomale sau alcool-oxidarea 2.oxidări microsomale: hidroxilarea aromatică (fenobarbitalul. Nitroreduceri cu formare de amine (cloramfenicol. acest sistem este lipsit de specificitate şi au fost descrise a. fenitoina. Se produc sub influenţa unor enzime microsomiale extrahepatice. fenacetina în paracetamol. Metabolizarea se realizează prin următoarele tipuri de reacţii: 1. acid nicotinic. Reacţii hidrolitice (procaina este hidrolizată în acid paraaminobenzoic şi dietilaminoetanol) 4. oxidril este catalizată de glucuroniltransferaza hepatică. hidroxilare alifatică (amfetamina. Sistemul monooxigenazei cuprinde NADPH-citocrom P450-reductaza. papaverină) S-demetilare (metilthiopurina în mercaptopurina) Dezaminare (amfetamina în fenilacetonă) Desulfurare (metisazonă. cloramfenicol. warfarina). thioridazida) N-dezalchilarea aminelor secundare şi terţiare (aminofenazona. nici prin rinichi. Reacţia de oxidare a medicamentelor constă într-un proces de hidroxilare care necesită oxigen. thiopental care se transformă în pentobarbital) b. morfina. Reacţii de sinteză sau de conjugare. griseofulvină. Oxidări. codeina. carboxil. nitrazepam) Cetoreducere cu formare de alcooli (aldosteron.Farmacologie Fără aceste mecanisme medicamentele s-ar acumula şi ar duce la intoxicarea organismului (substanţele cu liposolubilitate mare nu pot fi eliminate nici prin bilă. Conjugarea se realizează cu acidul glucuronic. fiind recaptate de celulele tubilor renali). cu acidul acetic. prednison în prednisolon) 3. activarea unor carcinogeni) O-dealchilarea esterilor cu formare de alcooli (codeina în morfină. cortizon în hidrocortizon. sulfhidril. chinidina. spironolactonă) reacţii de S-oxidare (clorpromazina. Reacţii de reducere. 42). . amobarbital. lidocaina) N-oxidarea aminelor terţiare (clorpromazină. nicotină. Exemple de glucuronoconjugare cu formare de glucuronizi: acid acetilsalicilic. Sunt importante pentru metabolizarea şi detoxifierea medicamentelor şi a unor substanţe introduse voluntar în organism. fenilbutazonă. Glucuronoconjugarea la nivelul grupărilor amino. meprobamat (30. NADPH şi un sistem enzimatic micosomial cunoscut sub numele de monooxigenază.

Există câteva substanţe. fenitoina. de aceea se recomandă prepararea medicamentelor formate din stereoizomerul activ. printre care şi alcoolul etilic care sunt metabolizate după o cinetică de ordinul 0. Concentraţia realizată de dozele uzuale este mult mai mică decât cea necesară saturării enzimelor. dicumarolul se metabolizează după o cinetică de ordinul I pentru doze relativ mici şi după o cinetică de ordinul 0. saturând enzimele metabolizante (43). Multe medicamente sunt capabile să activeze propria lor metabolizare. cu ritm constant. inclusiv formarea de ribonucleotide şi nucleozide. Unele medicamente cum sunt salicilaţii. pe când dextroizomerul său nu)(30). de cele mai multe ori. Stimularea metabolizării prin inducţie enzimatică. transsulfurare. de hidroliză. cu o viteză scăzută pentru cantităţile care depăşesc aceste doze. Au loc următoarele reacţii de oxidare. metilic.Farmacologie O serie de alte biotransformări sunt catalizate de enzime nemicrosomale (enzime libere solubile) din ficat. dependentă de cantitatea de medicament. Metabolizarea drogurilor stereoselective Mulţi compuşi există în două figuraţii opuse (droguri chiralice). Metabolizarea medicamentelor depinde de gruparea funcţională prezentă în moleculă. Deoarece numeroase medicamente sunt de fapt amestecuri racemice (proporţii egale din fiecare stereoizomer) există posibilitatea ca numai jumătate din doza administrată să fie activă. aceasta indicând tipul de reacţie metabolică. precum şi a altor substanţe active de către enzimele hepatice microsomale. indiferent de cantitatea de substrat. Biotransformarea decurge. sulfat. Factori care influenţează metabolizarea medicamentelor 1. glicină şi glutation. Aceşti enantiomeri pot avea efecte biologice diferite şi pot fi metabolizaţi diferit (levo-ibuprofenul inhibă sinteza de prostaglandine. după o cinetică exponenţială de ordinul I. Din această categorie fac parte: hipnoticele (fenobarbitalul) unii hormoni (steroizii anabolizanţi) hidrocarburile cancerigene (benzpirenul) . conjugări cu acid acetic. plasmă şi alte ţesuturi. ceea ce face ca reacţiile biochimice să nu fie limitate.

Legarea de proteinele plasmatice. nelegate se metabolizează mult mai uşor. erori. caracter care se transmite genetic. Inhibarea enzimelor metabolizante este cu importanţă clinică pentru că determină în mod obişnuit o creştere a efectului şi a toxicităţii (semnificaţia este mare când este implicat citocromul P450).citocrom C reductază Inducţia de tip 3-metil colantren care produce o formă modificată a citocromului P450 care are o altă specificitate de substrat. reacţia terapeutică sau toxică poate fi diferită în funcţie de specie. 4. 2. cum ar fi fenilbutazona. Vârsta şi sexul. Efectul inductor are spectru larg. După doze egale de medicament.Farmacologie Există trei tipuri de inducţie enzimatică: ● inducţia de tip fenobarbital (cea mai obişnuită) – creşte nivelul citocrom P450 şi a NADPH2. cunoscându-se faptul că medicamentele libere. 5. Căi specifice de metabolizare există pentru mediatorii neurotransmisiei. de câte ori este posibil să se determine concentraţia sanguină şi că asocierile medicamentoase pot influenţa metabolizarea.citocrom c reductaza ca urmare a depresiei transcripţiei ADN – ARN în nucleu şi o eventuală stabilizare lizozomală. ● ● Inducţia de tip spironolactonă care produce creşterea nivelului de NADPH2. 3. de exemplu HIN folosită în tratamentul tuberculozei este metabolizată mai lent de o parte a populaţiei umane. hormoni sau alte substanţe chimice produse de organism (vezi farmacologia specială). pentru că este legată de proteinele plasmatice în proporţie de 99%. uneori. 6. Concluzia care rezultă este aceea că pentru practică dozele trebuiesc individualizate. Administrarea a unui inductor enzimatic în timpul unui tratament cu alte medicamente. Unele medicamente se metabolizează foarte greu. Practic inhibitorii sintezei proteice inhibă fenomenul de inducţie enzimatică şi scad capacitatea de metabolizare a medicamentelor. Diferenţe de specie şi diferenţe individuale. Inhibarea metabolizării. le poate reduce eficacitatea dacă metabolizarea le inactivează sau le poate creşte activitatea sau toxicitatea dacă metabolizarea acţionează în acest sens (25). de aceea extrapolarea rezultatelor de la animale la om poate da. Chiar în cadrul aceleiaşi specii apar manifestări diferite. .

Trecerea moleculelor în urina primară este în funcţie de cantitatea de plasmă filtrată (exprimată prin clearance-ul creatininei) şi de măsura în care se leagă de proteinele plasmatice. către interstiţiu şi sânge. filtrează majoritatea medicamentelor cu excepţia compuşilor macromoleculari. dacă au suferit sau nu procese de biotransformare vor fi eliminate din organism prin mai multe căi: biliară. salicilaţi. Diferenţe de sex s-au constatat în metabolizarea unor medicamente ca benzodiazepine. 43). EXCREŢIA MEDICAMENTELOR Medicamentele. Insuficienţa respiratorie cronică afectează hidroliza unor medicamente (procaina). acidul acetilsalicilic). ceea ce reduce metabolizarea medicamentelor (dozele trebuiesc ajustate). substanţele care circulă liber în plasmă având o eliminare mai rapidă faţă de cele care circulă legate. Reabsorbţia urinară este influenţată şi de pH. prin lapte. Diverse boli. Scăderea metabolizării s-a constatat la pubertate şi la bătrâneţe (ar putea fi legată de scăderea activităţii enzimelor metabolizante). Diverse disfuncţii endocrine. medicamentele se elimină prin filtrare glomerulară. de exemplu ai fenilbutazonei. Pe această cale. prin piele sunt cantitativ minore. ionii şi moleculele polare nu pot difuza şi rămân în urină. Cancerul hepatic reduce conţinutul de citocrom P450. alcalinizarea creşte disocierea şi favorizează eliminarea substanţelor acide (ex. Boli hepatice care afectează arhitectura şi funcţiile hepatice şi scad oxidazele microsomale. Acidifierea urinii creşte disocierea şi favorizează eliminarea substanţelor bazice.Farmacologie La persoanele foarte tinere (copii) şi la persoanele în vârstă s-a constatat o sensibilizare la activitatea farmacologică a medicamentelor. estrogeni. intestinală. Reabsorbţia tubulară se face prin difuziune şi realizează trecerea medicamentului din urina primară prin epiteliul tubular. Bolile cardiace prin reducerea fluxului sanguin hepatic afectează metabolizarea medicamentelor. Capilarele glomerulare. . prin plămân . Substanţele liposolubile difuzează şi se reabsorb mai rapid. foarte permeabile. 7. Eliminarea prin salivă. pot afecta metabolizarea (diabetul modifică metabolizarea medicamentelor evidenţiată prin valori diferite ale timpilor de înjumătăţire. Mecanismul de transport activ are un rol important în eliminarea unor substanţe medicamentoase din organism. Metabolizarea crescând polaritatea favorizează eliminarea urinii. tolbutamidei) (30. Cea mai importantă cale de eliminare este însă calea renală (30).

digitoxina. metale grele. alcaloizi. Prin salivă se pot elimina medicamente ca bromurile. Cele două grupe de medicamente pot intra în competiţie pentru secreţia tubulară. cum este morfina. Calea digestivă constituie o cale de eliminare pentru unele medicamente. eritromicina. chinina. ele se pot doza în salivă. Rata eliminării medicamentelor depinde şi de starea de funcţionare a rinichiului. tetraciclinele. mentinându-se timp îndelungat în organism. Deoarece unele medicamente realizează în salivă concentraţii asemănătoare celor din plasmă. Insuficienţa renală inaparentă clinic sau cea manifestă pot determina creşterea anormală a nivelelor medicamentului în sânge prin întârzierea eliminării sale ceea ce poate genera efecte adverse. se pot observa şi unele medicamente care se elimină prin mucoasa intestinală. tubocurarina. ampicilina. chininina. Eliminarea pulmonară este predominantă pentru substanţele volatile sau gazoase mai ales anestezicele generale. atunci când recoltarea sângelui prezintă dificultăţi. La nivelul intestinului gros. care constituie calea de eliminare a medicamentelor insolubile. 43).Farmacologie Există un sistem transportor pentru acizii organici (anioni). mercurul) (33. chinina. . Prin bilă se pot excreta: hormonii steroidieni. rifampicina. micşorându-şi eliminarea (probenecidul diminuează excreţia penicilinei ambele molecule fiind acide). lincomicina. care funcţionează pentru medicamentele acide. inclusiv metaboliţii conjugaţi şi altul pentru bazele organice (cationi) care funcţionează pentru medicamentele bazice. Parte dintre substanţele care ajung în intestin odată cu bila se reabsorb şi intră în circuitul enterohepatic. vinblastina. Eliminarea prin bilă se face folosind mecanisme transportoare active. eliminarea scăzând odată cu scăderea filtrării glomerulare până la valoarea critică a clearanceului creatininei de 10-20 ml/min. Eliminarea prin piele poate fi importantă terapeutic în cazul griseofulvinei în micozele cutanate Prin glanda mamară se pot elimina o serie de substanţe în lapte care pot fi toxice pentru sugar (nicotina.

Farmacodinamia este ramura farmacologiei care studiază efectele favorabile ale medicamentelor asupra organismului. PRINCIPALII PARAMETRII AI ACŢIUNII FARMACODINAMICE Acţiunea farmacodinamică este caracterizată de mai mulţi parametri: Sensul acţiunii. acţiunea şi reglarea asupra acestora se realizează pe structurile existente. Potrivit legii fundamentale a farmacodinamicii medicamentul nu crează funcţii noi în organism. .acţiune primară se declanşează apoi un complex de reacţii care au ca rezultat efectul farmacologic global (42). studiul acţiunilor farmacodinamice şi parametrii care îi caracterizează factorii care influenţează acţiunea farmacodinamică Activitatea biologică a medicamentului presupune: o interacţiune iniţială de ordin chimic sau fizico-chimic cu moleculele organismului . Spectrul de cunoaştere a farmacodinamiei implică (11): 1. locul şi mecanismul lor de acţiune. asupra cărora medicamentul are efect de modelare sau de monitorizare (30). obţinându-se prin ridicarea tonusului funcţional inhibitoare sau deprimantă.Farmacologie CURS2: CURS 2 Farmacodinamia DEFINIŢIA Farmacodinamia studiază efectele medicamentelor. Acţiunea poate fi: Stimulatoare (excitantă). O acţiune farmacodinamică poate fi manifestată în sensul amplificării sau deprimării unui proces fiziolgic sau fiziopatologic. 2.

Potenţa (intensitatea acţiunii). făcând raportul dozelor care produc acelaşi efect (bioechivalenţa). Reprezintă capacitatea unei substanţe medicamentoase de a avea activitate biologică. Timpul efectului maxim Pentru unele categorii de medicamente (anticoagulante. Selectivitatea. Este dependentă de mai mulţi factori: -calea de administrare -forma farmaceutică -strucţura chimică a substanţei -parametrii farmacocinetici. Reprezintă proprietatea medicamentului de a influenţa un substrat cât mai limitat din organism (majoritatea medicamentelor au un “spectru de acţiune”) .Farmacologie De menţionat că medicamentul acţionează pe structurile existente. Eficacitatea Proprietatea unui medicament exprimată prin efectul maxim posibil (efect terapeutic). Reprezintă unul din dezideratele terapiei farmacologice şi în particular ale farmacodinamiei. pe receptorii proprii fiecărui organism. Potenţa de acţiune este în relaţie cu doza – cu cât potenţa este mai mare cu atât doza este mai mică. cardiotonice) este necesar să fie cunoscut. Latenţa Măsoară timpul scurs de la administrarea unui medicament până la apariţia efectului farmacodinamic. în consecinţă nu există “receptori farmacologici” (ei sunt preformaţi.pentru a se obţine o eficacitate maximă în timp util. În practică se poate compara activitatea biologică a două sau mai multe substanţe active. determinaţi genetic). Medicamentele nu pot crea nici o funcţie nouă într-un organism ele putând stimula sau inhiba funcţiile pentru care este programat biosistemul respectiv.

Actualmente se caută forme medicamentoase care se pot administra la intrevale cât mai mari să aibă eficacitate maximă (21). LCR. antibioticele acţionează asupra bacteriilor din LCR. Membranele excitabile conţin canale care constituie sisteme transportatoare pasive pentru ioni conform gradientului de concentraţie. EDTA chelează plumbul extracelular.la nivel celular: . Ele cuprind câteva peptide dintre care una majoră. Canalele ionice membranare fac parte dintr-o familie de proteine glicozilate complexe. endolimfa. Se produc: modificări ale permeabilităţii translocare ionică modificare în funcţia unor enzime membranare dezorganizarea membranei. enzimele digestive acţionează în tractusul intestinal. un senzor de voltaj. calciu. care determină atât excitaţia şi conducerea impulsului. Durata de acţiune este dependentă de proprietăţile farmacocinetice. cât şi inhibiţia. . heparina neutralizează proteinele de coagulare în sânge. Ex: antiacidele gastrice. Locul de acţiune a medicamentului h . receptorii specifici pentru semnalele chimice şi mecanice de poartă.la nivelul membranei celulare. . sodiu. umoarea apoasă.la nivel extracelular sau în rezervoarele de lichid transcelular (sucuri digestive. mai voluminoasă.Farmacologie Durata de acţiune Cunoaşterea duratei de acţiune a medicamentului este absolut necesară pentru a determina şi adapta intervalul dintre administrări (priza). Trecerea pasivă a ionilor condiţionează variaţiile de potenţial. Foarte multe medicamente acţionează asupra membranei celulare pe care o influentează direct sau prin intermediul receptorilor. Celelalte peptide au funcţii de reglare. include porul apos. lichid articular).

ceea ce explică efectele lor. Anumite toxine influenţează electiv transportul ionilor prin diferite canale. Aceste fenomene sunt atribuite deplasării sarcinilor electrice purtate de anumite grupări chimice sau rotaţiei unor dipoli moleculari (aşa cum se presupune pentru canalele de sodiu). modifice mecanismul de poartă. medicamentele pot influenţa canalele ionice direct sau prin intremediul unor mecanisme biochimice. 5: Receptorul nicotinic pentru acetilcolină: canal ionic cu mecanism de poartă (după Katzung. Mecanismele de poartă deschid şi închid drumul ionilor realizând activarea. prin modificarea potenţialului membranar (canalele pentru Na+ şi cele pentru K+ din membrana axonală sau canalele de Ca++ din miocard şi muşchii netezi vasculari). Astfel tetrodoxina blochează selectiv transportul ionilor de sodiu acţionând în porţiunea externă a canalului respectiv. ca urmare a modificărilor conformaţionale determinate de cuplarea unor molecule active cu receptorii specifici (canalele comune pentru Na+ şi K+ din membranele sinaptice sunt deschise sub influenţa transmiţătorului chimic sau a unor molecule analoage). fără să . anumite dimensiuni şi anumite grupări chimice. Alte canale îşi dechid porţile prin mecanisme chimice. Neurotransmiţătorii. homonii. autacoizii. respectiv inactivarea canalelor. Porţile pot fi comandate electric. Neurotoxinele din veninul de scorpion inhibă inactivarea conductivităţii sodiului şi activează conductivitatea potasiului.Farmacologie Fig. Specificitatea canalelor ionice este conferită de către un mecanism defiltru dependent de o anumită formă. 1998). constituind instrumente de studiu preţioase.

fosfolipaza C care pune în funcţie sistemul fosfatidilinozitol/Ca++şi fosfolipaza A2. Refacerea şi menţinerea potenţialului membranar este asigurată prin mecanisme transportoare – pompe ionice – care funcţionează specific pentru anumiţi ioni. sunt acţionaţi de benzodiazepinele tranchilizante. creşterea disponibilului de calciu. Membranele celulare conţin enzime importante pentru starea membranei şi pentru metabolismul celular: adenilat ciclaza şi guanilat ciclaza. ionii de sodiu sunt schimbaţi ulterior cu ionii de calciu din afara celulei. de la nivelul celulelor miocardice. Blocantele canalelor calciului inhibă consecutiv influxul de Ca ++ încetinind procesul de depolarizare la nivelul nodulului sinusal şi atrioventricular. Ele asigură gradientul de concentraţie care condiţionează translocarea pasivă a ionilor prin canalele membranare. fiind responsabilă de acţiunea inotrop pozitivă. deprimând contractilitatea miocardului şi provocând vasodilataţie. Receptorii GABA din creier. depolarizare şi generarea potenţialului post sinaptic excitator. . Pompa de Na +/K+. determinând pierdere de potasiu şi acumulare de sodiu intracelular. hiperpolarizare şi potenţial postsinaptic inhibitor. catalizează formarea nucleotizilor ciclici AMPc şi GMPc . reprezentată de o ATP-ază sensibilă la ioni şi pompa de calciu menţin concentraţia fiziologică de Na+. Canalele calciului de tip L. care iniţiază formarea PAF şi eicosanoizilor. interferând mecanismul de poartă şi reducând conductivitatea maximă pentru acest ion. cu consum de energie împotriva gradientului de concentraţie. dar nu modifică transportul pasiv prin membranele celulare. ceea ce poate bloca impulsul nervos. pot fi blocate prin nifedipină. care formează un complex cu canalele pentru Cl -. voltaj dependente. modificându-i fluiditatea şi interacţionând cu proteinele – consecutiv ele modifică indirect canalele sodiului.Farmacologie Astfel acţionarea receptorilor nicotinici de către acetilcolină şi alţi agonişti colinergici deschide canalul pentru Na+ şi K+. influx de ioni de clor. cu deschiderea acestor canale. verapamil sau diltiazem – peptida alfa din componenţa acestor canale conţine receptori specifici pentru aceste substanţe. Glicozidele tonicardiace inhibă funcţia unei ATP-aze sarcolemice sensibilă la Na + şi K+. cu influx masiv de ioni de sodiu. K+ şi Ca++. care se găsesc în cantitate mare în miocard şi muşchii vaselor. Anestezicele locale şi generale pătrund prin membrana neuronală lipidică. Inhibitorii metablolismului energetic blochează pompele ionice.

Farmacologie Multe medicamente îşi datoresc efectele influenţării acestor enzime determinante pentru funcţiile celulare. Fig. nu numai pe membrana celulară. Unele substanţe acţionează brutal asupra membanelor celulare. impiedicând funcţiile fiziologice. transmitere de impuls). 1998). Aşa se explică. secreţie. modificare care va genera un lanţ de evenimente (“transfer de stimul”) care se vor finaliza într-un răspuns (contracţie. de exemplu. 6: Topologia transmembranară a unui receptor tip “serpentină” (după Katzung. efectul bactericid sau fungicid al unor dezinfectante sau al unor antibiotice (polimixine. Legarea receptorului cu o moleculă endogenă sau cu un medicament va fi urmată de o modificare specifică în starea receptorului (stimul). iar proprietatea de a produce un răspuns consecutiv cuplării receptorului a fost definită ca eficacitate sau activitate intrinsecă. acestea devenind ”ţinte terapeutice” în terapia multor boli. ci şi în interiorul celulei. Capacitatea drogului de a se combina cu receptorul a fost numită afinitate. alterându-le. Aceste noţiuni s-au dovedit utile pentru diferenţierea . Cercetări ulterioare au confirmat existenţa acestor locuri specializate. amfotericina B) (42). nistatina. RECEPTORII Probabilitatea existenţei receptorilor a fost sugerată în 1878 de Langley şi apoi de Erlich în 1909 care afirmau că drogurile acţionează doar pe “ţinte specializate” de la nivelul celulei. Astăzi se admite că un loc specific de legare a drogului care îndeplineşte cele două criterii (de ancorare şi de traducere a semnalului) poate fi considerat receptor. chiar distrugând celule.

. Un alt factor de progres în receptorologie l-a adus conceptul de ”acţiune la două capete”. Ineracţiunea medicament – receptor Drogul care prezintă afinitate (posibilitatea fixării drogului cu formarea unui complex) pentru un anumit receptor. Locurile din sânge sau ţesuturi pe care drogul se poate fixa fără a declanşa un răspuns au fost numite receptori ”muţi”sau “discreţi” Identificarea şi izolarea receptorilor. în unele cazuri. cât şi proiectarea de medicamente cu acţiune specifică. Această rearanjare permite apoi declanşarea altor modificări cum ar fi: deschiderea porilor. Abordările biochimice s-au bazat pe cinetica enzimatică. activare enzimatică. agoniştii şi antagoniştii se leagă de locuri diferite ale receptorului ceea ce aduce argumente pentru diferenţierea competitivităţii directe de cea realizată prin interacţiunea allosterică. de radicali sau de modificări de conformaţie. Prin abordări fiziologice s-a încercat realizarea legăturii între modul cum se comportă receptorii.etc Conform teoriei standard a receptorilor.Farmacologie acţiunilor agoniste sau antagoniste faţă de receptor. determină în urma fixării o activitate intrinsecă care este definită drept capacitatea drogului de a produce o rearanjare a moleculei receptorului prin transfer de forţe. care utilizând metoda clonării şi a analizei secvenţiale a reuşit să evidenţieze numeroase subtipuri de receptori şi izoreceptori precum şi diverse proteine de cuplare. elaborându-se astfel “teoria standard a receptorilor”. Studii de mutagenitate efectuate în ultimii 10 ani au furnizat numeroase date ce sugerează că. natura şi modul lor de acţiune. Abordarea genetică reprezintă o opţiune mai nouă. Prin metode biochimice efectuate în experimente pe ţesuturi izolate s-a ajuns la izolarea şi purificarea receptorilor ceea ce a permis şi permite în continuare atât clasificarea lor. relaţia dintre afinitate şi eficacitate a fost exprimată prin ecuaţii simple bazate pe legea acţiuniii maselor.

Procesul invers în care se constată creşterea numărului de receptori dacă stimularea este redusă (creştetrea sensibilităţii la adrenalină şi noradrenalină a organelor denervate) este numit reglare ascendentă (”up regulation”) (30). caz în care numărul lor scade (ex. Variabilitatea receptorilor. De aici apare posibilitatea ca receptorii să răspundă diferit la acelaşi agonist în diferite membrane. agoniştii parţiali vor fi situaţi între aceste două valori. receptorii la insulină). Răspunsul la un drog depinde de numărul de receptori disponibili şi acest număr poate fi afectat de prezenţa continuă a drogului. Dacă se notează valoarea maximă a activităţii intrinseci cu 1 şi lipsa de activitate dată de antagonişti cu 0.competitiv când competiţia se desfăşoară pentru locul de afinitate al receptorului şi în acest caz creşterea progresivă a concentraţiei antagonistului inhibă răspunsul dat de agonist şi invers.Farmacologie Conform acestei teorii proteina receptoare după recunoaşterea şi fixarea drogului se modifică. De aici se deduce că.agonişti parţiali care provoacă efecte submaximale.agonişti deplini care au activitate intrinsecă maximă . concept ce ajută la explicarea faptului că sensibilitatea unei celule . sunt două domenii de recunoaştere pe receptor care sunt relevante pentru activitatea unui agonist: domeniul extracelular pentru recunoaşterea agonistului şi domeniul citoplasmatic pentru legarea de proteine de cuplare. dar activitatea intrinsecă nu se poate manifesta. În conformitate cu teoria activităţii intrinseci deosebim: . Antagonismul poate fi : . . proces numit reglare descendentă (“down regulation”).. Agonism şi antagonism pe receptori. Medicamentele care interacţionează cu receptorii prevenind exercitarea acţiunii unui agonist au fost numite antagonişti farmacologici specifici. dacă proteinele de cuplare sunt diferite (30). Această modificare îmbunătăţeşte capacitatea de legare a receptorului activat de proteina de cuplare aflată şi ea cu un pol în membrană şi cu celălalt în citoplasmă. Afinitatea pentru agonist se păstrează. Receptorii suplimentari sau “de rezervă” (“sparereceptors”) reprezintă un concept relativ recent introdus. de fapt.necompetitiv când antagonistul se poate combina ireversibil cu receptorul său şi poate inhiba unele etape ale transferului de stimul.

Implicarea mesagerilor secunzi în transmiterea informaţiei la nivelul celulelor implică un tip particular de receptor membranar şi prezenţa unor proteine membranare (polipeptida receptoare în formă de serpentină)(43). adenilciclază şi AMPc care aparţin economiei metabolice . De exemplu. influeţând funcţionalitatea canalelor ionice incorporate în macromoleculele receptoare sau pot transmite mesajul indirect prin intermediul unor mesageri secunzi celulare. Acest mod de interrelaţie a dus la cristalizarea conceptelor de antagonist allosteric şi de contraantagonist sau agonist invers.. locusuri ce pot fi independente sau dependente unul de celălalt şi care pot avea capacitate de activare (de regulă prin mecanism allosteric) probează posibilitatea influenţării afinităţii sau eficacităţii unui drog de către alt drog. Astfel se explică de ce agoniştii cu afinitate slabă pentru receptori pot determina răspunsuri majore la concentraţii joase. dacă într-un ţesut sunt 90% receptori de “rezervă” atunci efectul agonist maxim va fi realizat numai prin ocuparea a 10% din numărul total de receptori. ci şi de concentraţia totală a receptorilor. 1990) Sisteme de mesageri secunzi Neurotransmiţători. Demonstrarea existenţei unor locusuri de fixare multiplă pe anumiţi receptori. deşi se fixează pe receptorul benzodiazepinic determină efecte stimulante (provoacă anxietate) a dus la noţiunea de agonist invers şi a fost explicată prin posibilitatea existenţei receptorului benzodiazepinic în multiple stări ce pot fi modificate prin acţiune la diferite locusuri allosterice (Haefely W. Principalele sisteme de mesageri secunzi sunt : ● Sistemul format din proteinele G. Mesagerii “primi” pot transmite mesajul chimic direct. diferite substanţe reglatoare endogene şi unele medicamente agoniste analoage care acţionează receptorii specifici sunt consideraţi ca mesageri primi. Descoperirea faptului că unele substanţe cum sunt betacarbolinele.Farmacologie sau ţesut la o anumită concentraţie de agonist ar putea depinde nu numai de afinitatea receptorului de a fixa drogul.

În funcţie de ţesut. El se poate lega de calmodulină sau de alte proteine fixatoare de calciu. ● Sistemul acizilor graşi În 1994. împiedicând sinteza sa şi mitoza. Na+) . implicat în transmiterea mesajului în vederea fosforilării proteinelor.K+. pătrund în nucleu unde se fixează de ADN. α şi β-adrenergici. Agenţii alkilanţi polifuncţionali formează punţi pe catenele de ADN.nucleul bogat in acizi nucleici este ţinta unor substanţe citotoxice. . serotoninici. care se pot cupla la rândul lor cu sisteme anterioare descrise sau pot modula canale ionice (Ca +. gabaergici şi dopaminergici. Acţiunea medicamentelor la nivelul organitelor intracelulare Diferite formaţiuni intracelulare pot fi locul de acţiune al medicamentelor: . un agonist poate determina cuplarea cu una sau alta dintre proteinele de cuplare. Acest sistem implică prezenţa în membrană a fosfatidilinozitol-difosfatului (PIP 2). acid linoleic etc). ● Sistemul fosfatidilinozitolic. după ce se combină cu un receptor din citoplasmă.Cl-. .ribozomii. realizându-se astfel efecte stimulatoare sau inhibitoare deşi receptorul poate fi acelaşi.inhibând formarea proteinelor sau determinând formarea de polipeptide anormale). ● Sistemul Ca/calmodulină Creşterea calciului ionic liber din citosol poate servi ca mesager secund. Complexul Ca/calmodulină activează un număr mare de enzime cum ar fi fosfodiesteraza implicată în hidroliza AMPc sau miokinaza lanţurilor uşoare (importantă pentru contracţia muşchiului neted)(43). Hormonii steroizi. ceea ce explică efectul anticanceros. acid oleic. pot fi sediul de acţiune al unor antibiotice (ce pot interfera funcţia ribozomilor bacterieni . Graber şi colaboratorii au descris un sistem de traducere a semnalului intracelular prin intermediul acizilor graşi proveniţi din fosfolipide membranare (acid arahidonic. modificând procesul de transcripţie al ARN-ului.Farmacologie Proteinele G reprezintă o familie de proteine reglatoare conţinând guanină ce se află în legătură cu diverşi receptori: muscarinici. unde are loc sinteza proteică.

. ca şi intervenţia sistemelor mesagere secunde Anumite substanţe acţionează în afara celulelor. care blocând citocromoxidaza întrerup reacţiile de oxidoreducere. Acţiunea medicamentelor la nivelul sinapselor Una din cele mai importante caracteristici ale sinapselor o reprezintă capacitatea lor de a suferi influenţe reglatoare externe. Acţiunea directă a medicamentelor asupra efectorilor Acţiunea directă asupra structurilor efectoare implică probabil acţionarea sau blocarea unor receptori fenomene de membrană. Mecanismul de acţiune al medicamentelor Reprezintă preocuparea principală a farmacodinamiei.mitocondriile. inclusiv medicamentoase ceea ce face ca anumite funcţii să poată fi modulate (vezi detalierea în partea de farmacologie specială). Unele medicamente acţionează direct asupra secreţilor glandulare – antiacidele gastrice. . reprezintă locul unde acţionează cianurile.lizozomii: glucocorticoizii în concentraţii mari stabilizează membranele lizozomale protejându-le de agresiunea generatoare de inflamaţie contribuind la efectul antiinflamator şi la proprietăţile antişoc ale acestei clase de medicamente. Studiul mecanismului de acţiune a medicamentului permite: diferenţierea între acţiunile primare “acţiuni” şi evenimentele declanşate de acestea “efecte” (care reprezintă un complex de reacţii ce au ca rezultat efectul farmacologic global) posibiltatea de a obţine un medicament cu acţiune ţintită cu un anumit mecanism de acţiune diminuarea efectelor secundare asocierea medicamentelor ştiinţific în strategia terapeutică. de exemplu heparina care inhibă factorii coagulării ce se găsesc în sânge. mucoliticele desfac fibrele de mucină din secreţiile traheobronşice. neutralizează acidul clorhidric din sucul gastric. care conţin enzimele ce intervin în respiraţia celulară.Farmacologie .

Mecanisme bazate pe acţiuni fizico-chimice simple ● Medicamente care acţionează formând un strat protector faţă de agenţii fizici sau chimici (unguentele cu silicon utilizate în industria chimică. ● Unele substanţe sunt folosite în tratamentul intoxicaţiilor cu rol de a absorbi substanţele toxice din conţinutul gastrointestinal (cărbunele activat). favorizând epurarea organismului. unguentele ce absorb radiaţii ultraviolete). AINS inhibă enzime producătoare de enzime).captează ionii metalici şi se elimină odată cu ei (pentru intoxicaţia cu arsenic se foloseşte dimercaptopropanolul). de aceea efectul lor este scurt pentru că se elimină repede. b. realizând creşterea peristaltismului. Medicamente ce acţionează prin mecanisme enzimatice Activitatea enzimatică poate fi influenţată prin mai multe mecanisme: ● inhibiţia enzimatică (aprotinina este inhibitor de tripsină şi kalicreină folosit în tratamentul pancreatitelor acute şi a stărilor de şoc.Farmacologie a. astfel de medicamente se numesc antimetaboliţi şi se caracterizează prin aceea că există o asemănare foarte mare între structura lor chimică şi cea a substratului (metabolitului) normal. ● competiţia cu substratul enzimatic normal. detergenţii şi halogenii peroxizi folosiţi ca dezinfectanţi (care denaturează structura lipoproteică a membranelor. . respectiv a presiunii hidrostatice şi a filtrării glomerulare.9 % şi ser glucozat 33% . ● Substanţe utilizate ca şi chelatori .sunt soluţii fiziologice asigurând numai presiunea osmotică. Enzima funcţionează normal. ● Înlocuitorii de plasmă (sunt macromolecule cu rol în corectarea volemiei) pot fi: substituenţi de tip Dextran 40 sau 70 care sunt soluţii coloidale ce asigură presiunea osmotică şi cea coloid osmotică. respectiv blochează sistemele enzimatice ale bacteriilor). substituenţi de tipul soluţie cloruro-sodică 0. ● Substanţe de contrast utilizate pentru radiodiagnostic (sulfatul de bariu) ● Substanţe care modifică pH-ul local: antiacidele (carbonatul de calciu sau de magneziu) şi spermicidele (acidifică mediul intravaginal) ● Substanţe care denaturează specific proteinele: nitratul de argint (pentru cauterizarea plăgilor). dar încorporează părţi anormale în produsul de sinteză (ex. ● Purgativele şi diureticele osmotice – sunt substanţe care ajunse în mediul intern atrag apa.

Farmacologie sulfamidele au activitate antimicrobiană pentru că intră în competiţie de substrat cu acidul paraaminobenzoic şi îl înlocuiesc în sinteza microbiană de acid folic rezultând un produs fals. Vitamina B1 (tiamina) joacă rol de coenzimă în decarboxilarea alfa cetoacizilor la nivelul metabolismului glucidic. c. mai ales a triptofanului). ● Unele vitamine joacă rol de coenzime. pe care organismul nu le poate sintetiza şi pe care le procură. Din punct de vedere chimic sunt molecule care leagă selectiv. intranuclear (pentru triiodotironina) ● la nivel sinaptic. Medicamente ce acţionează prin intermediul receptorilor Receptorii reprezintă macromolecule cu rol de transmitere a informaţiei în cadrul unui sistem biologic. prostaglandinele) ● în interiorul celulei . incapabil să mai asigure înmulţirea bacteriilor). În diverse carenţe acestea trebuie înlocuite prin aport medicamentos întrucât sunt esenţiale pentru metabolism (de ex.citosol (pentru hormonii steroizi). Localizarea lor poate fi : ● pe suprafaţa celulei (acetilcolina. Tipul receptorilor fiecărei celule este determinat genetic. Au funcţie de traductori. Vitamina B 6 (piridoxina) este coenzimă în procesele legate de metabolizarea aminoacizilor. ● Efecte allosterice pe enzime. Celulele din organism primesc şi transmit informaţii. Coordonarea activităţii celulare se efectuează în scop adaptativ şi se realizează prin semnale chimice date de substanţe biologic active reunite sub numele de . hormonii. medicamentul se leagă pe enzimă în alt loc decât situsul de activitate. transformând o informaţie aferentă (adusă de un mesager chimic) într-un răspuns celular. ● Deplasarea coenzimei şi cuplarea cu apoenzima.se formează complexe incapabile de a executa programul enzimei respective (anticoagulantele cumarinice deplasează vitamina K – ce are rol de coenzimă – de pe enzimele ce sintetizează protrombina şi alţi factori de coagulare). producând o modificare a randamentului situsului de activitate. saturabil şi cu afinitate mare un ligant. în mod normal. Vitamina B 2 (riboflavina) are rol de coenzimă în unele etape enzimatice ale lanţului respirator. Transmisia se efectuează printr-un hormon sau prin sisteme de cuplaj celular. din alimentaţie.

punţi de hidrogen. determinaţi genetic. Pentru ca molecula de medicament cuplată să declanşeze secvenţa procesului fiziologic pentru care este destinat receptorul. se cuplează în anumite puncte numite situsuri deafinitate şi situsuri de activitate cu substanţe ce au o structură complementară din punct de vedere spaţial şi repartiţie a sarcinilor electrice (după modelul “cheie . forţele intermoleculare sunt slabe (ionice. dar mai slabă ca cea a agonistului.situs de activitate(eficacitate) şi să se producă stimulul. Acest lucru este realizat de agonist care are o structură aproape identică cu cea a agonistului natural în ambele zone. . 4. iniţiind o serie de evenimente celulare urmate de răspuns din partea celulei respective. modificările produse (spaţiale şi electrice) duc la pierderea afinităţii pentru mesagerul chimic cu care s-a cuplat şi care părăseşte receptorul nemodificat (faţă de enzimă care odată cuplată cu substratul duce la modificarea structurii substratului). neuromediatori sau hormoni locali. 2. ele putând stimula sau inhiba funcţiile pentru care este programat biosistemul respectiv. În consecinţă: nu există receptori farmacologici. 43).Farmacologie “mesageri primari” (hormoni.broască”). Medicamentele nu pot crea nici o funcţie nouă într-un organism. Proprietăţile receptorilor 1. receptorii fiind preformaţi. în mod normal receptorii sunt stimulaţi de celule ce au rol fiziologic: alte molecule pot stimula receptorii numai dacă configuraţia lor spaţială şi electrică este suficient de apropiată de cea a moleculelor fiziologice (medicamentele ce acţionează la nivelul receptorilor au o structură foarte asemănătoare cu aceste substanţe fiziologice. trebuie ca legătura dintre cele două componente să se realizeze secvenţial în succesiunea situs de afinitate . Van der Waals). Antagonistul (blocant cu acţiune intrinsecă) este substanţa ce menţine blocat receptorul având şi acţiune intrinsecă. Sunt identici sau foarte asemănători cu agonistul la partea moleculei ce cuplează cu situsul de afinitate. 5 6 legătura dintre receptor şi mesagerul chimic trebuie să fie reversibilă. în urma cuplării receptorii îşi modifică structura spaţială şi repartiţia sarcinilor electrice. dar diferă de agonist la partea ce se leagă de situsul de activitate. 3. sistemul APUD) (21.

diltiazemul. Mecanisme bazate pe eliberarea unor substanţe active din depozitele celulare Stimularea unor receptori. Există substanţe ce deprimă transportul transmembranar: blocante ale canalelor de Ca++ (nifedipina. fosfatidil . că există mai multe stări funcţionale decât închis/deschis. efedrina este un simpaticomimetic care eliberază noradrenalina din terminaţiile neuronilor adrenergici. f. Este posibil ca blocarea unui canal ionic să se facă de către substanţe ce se leagă în locuri diferite din structura canalului. cel puţin pentru unele tipuri de canale. Astăzi se ştie. Toate canalele au o structură proteică cu o anumită specificitate pentru anumiţi ioni. ireversibil colinesteraza pe când αneurotoxinele din veninurile de cobră se leagă de receptorii pentru acetilcolină blocând ireversibil transmisia neuromusculară. determinând reacţii locale şi generale.inozitol. radiaţiile pot provoca eliberarea din celule a unor substanţe active. Fenomene puternice de eliberare pot provoca şi reacţiile antigen – anticorp. dar şi traumatismele. arsurile. e. verapamilul) blocante ale canalelor de Na+(chinidina) blocante ale canalelor de K+(clorpropramida blochează canalele de K +-ATP dependente) . De exemplu. curarizantele pot provoca efecte nedorite în timpul anesteziei prin eliberarea de histamină cu producerea de bronhospasm şi hipotensiune arterială.Mecanisme de acţiune pe canale ionice Majoritatea medicamentelor blochează total sau parţial transportul ionic transmembranar al cationilor. care la rândul lor acţionează asupra receptorilor altor celule din vecinătate sau la distanţă.Substanţe cu acţiune relativ specifică prin formarea de legături covalente Compuşii organofosforici blochează covalent. eicosanoizilor).Farmacologie Transferul de informaţie de la receptor la celulă se realizează prin intermediul celui de-al doilea mesager (calea AMPc. d. Agenţii care produc eliberarea direct a substanţelor active din depozitele celulare (fără intervenţia unor factori de tip imunologic) se numesc eliberatori.

modificând integritatea morfofuncţională (nistatinul acţionează astfel asupra ciupercii. Medicamente ce acţionează direct pe aparatul genetic al celulei.acţiune locală topică sau în tubul digestiv ● după selectivitate . În intoxicaţii cu Amanita muscaria mecanismul este asemănător asupra celulei hepatice. secundară. h. de intensitate mai mică. Există şi substanţe farmacologic active care activează canalele ionice (muscimolul activează canalele de Cl-).(picrotoxina) blocante ale mai multor canale. care poate fi: euforizantă a corticoizilor) .Farmacologie blocante ale canalelor de Cl. dar şi asupra celulelor umane fiind astfel toxic în tratament îndelungat). Tipuri de acţiune medicamentoasă În funcţie de anumite criterii există mai multe tipuri de acţiune: ● în funcţie de intensitate şi utilitate acţiunea poate fi: principală care poate avea o anumită intensitate şi pentru care medicamentul este utilizat în terapeutică. bleomicinele A2 şi B2. În organism există substanţe endogene (vitamina E) care captează aceşti radicali. Medicamente ce acţionează cu formare de ”pori” membranari În urma activării complementului se formează un complex care realizează un “por” la nivelul membranei celulare bacteriene. Radicalii liberi de tipul ionului superoxid agresionează celulele determinând distrucţii tisulare. g. ● după modul de utilizare: .medicamentele pot acţiona: . ciclofosfamida. h. Medicamente ce acţionează prin cuplarea de radicali liberi.benefică (acţiunea uşor .specific pe farmacoreceptori (Vezi subcapitolul precedent) .adversă (uscăciunea gurii după atropină). De exemplu.

de substituţie (în terapia hormonală: insulina) (43). cefaleea etc). acţionează asupra cauzei bolii .nespecific pe unele structuri ale materiei vii prin mecanisme fizico – chimice simple sau fizice simple.Farmacologie .patogenică (interferă mecanismele fiziopatologice) . probabil prin acţiune nespecifică de modificare a fluidităţii membranelor neuronale ● după mecanismul de acţiune: . . FACTORI CE INFLUENŢEAZĂ FARMACODINAMIA MEDICAMENTELOR Factorii care pot influenţa acţiunea farmacodinamică. tip de metabolism. intervin cu pondere diferită.simptomatică (acţioneză pe efecte: febra. Efectul se poate datora reacţiei acide sau bazice pe care o produce (antiacidele). tip de sistem nervos. alimente sau alcool . ● din punct de vedere terapeutic acţiunea poate fi: . sunt multipli. Alte condiţii calea de administrare. timpul şi ritmul administrării temperatura ambiantă structura chimică doză parametri farmacocinetici (absorbţie. starea fiziologică sau patologică. greutate. sex.direct pe receptori . variabilă în timp. vârstă. Anestezicele locale blochează transmisia impulsului nervos. distribuţie.indirect (aspirina prin inhibiţie enzimatică) ● după reversibilitate: ireversibil (rar) reversibil durează până la eliminarea sau inactivarea substanţei administrate. Acţiunea farmacodinamică depinde de : medicament: organism: specie. concentraţie sanguină) interacţiuni cu alte medicamente.etiotropă (etiologică).

Substituirea unor radicali face ca unele molecule să nu mai fie vulnerabile la acţiunea unor enzime.Farmacologie Relaţia structură . acţiunea enzimei este blocată (fenomenul se numeşte împiedicare sterică : modificarea configuraţiei în zona în care acţionează enzima). efectele sunt diferite. Unele medicamente deşi păstrează structura de bază. este mai eficient faţă de acetilcolină pentru că. introducând o grupare metilică în imediată apropiere a atomului unde acţionează AchE. fenilefrina are un hidroxil lipsă ceea ce face ca faţă de adrenalină aceasta să aibă o acţiune pur α-stimulantă. Metacolina care este un simpaticomimetic cu acţiune directă. În cazul inhibitorilor competitivi se păstrează asemănări între structura histaminei şi antihistaminicelor. De exemplu.efect Este stabilit faptul că există o relaţie directă între structură chimică (configuraţia chimică a medicamentelor) şi efectul farmacodinamic obţinut. Mici modificări în moleculă sunt capabile să influenţeze şi activitatea intrinsecă. .

Mici modificări operate în structura unui medicament pot duce la obţinerea de efecte farmacodinamice diferite. .Farmacologie - Antihistaminicele H1 au în structură un lanţ foarte asemănător cu lanţul lateral al histaminei.actiune diferită (ex: levo – dextronoradrenalina). Acest lucru a creat posibilitatea de a trece la sinteza dirijată a medicamentelor. dar - efecte asemănătoare. structură diferită – acţiune asemănătoare (miorelaxantele. anestezicele generale). relaţia structură/acţiune poate fi abordată sub trei aspecte: structură asemănătoare – efecte asemănătoare (ex: nucleu ciclopentanoperhidrofenantrenic .glicozizii cardiaci) structură asemănătoare . Miorelaxantele reprezintă o clasă de medicamente care au structuri diferite. În concluzie. Antihistaminicele H2 au un nucleu identic sau foarte apropiat de nucleul imidazolic al histaminei (43).

toxică. miorelaxante Relaţia doză – efect Dozaeste cantitatea de medicament care produce un anumit efect din partea organismului. un medicament poate avea acţiune: .locală .Farmacologie Tabel: Relaţia structură-acţiune a diverselor grupe de medicamente Structura asemănătoare diferită + + + Efectul asemănător diferit + + + Grupa de medicamente Glicozizi Noradrenalina Anestezice. Relaţia dintre doza unei substanţe active şi efectul produs este o funcţie caracteristică pentru fiecare medicament.terapeutică . Efectul este direct proporţional cu : doza de medicament cantitatea de receptori disponibili afinitatea pentru receptori. Înregistrarea grafică a relaţiei doză-concentraţie-efect realizează: . Aceasta poate fi reprezentată sub forma unei curbe într-un sistem cartezian: pe abscisă fiind trecută concentraţia cel mai adesea logaritmul zecimal iar pe ordonată efectul exprimat în procente. În funcţie de doză.sistemică: . Acţiunea. Este o noţiune inseparabilă de cea de medicament. Reprezentarea în acest sistem de coordonate are avantajul că pentru diverse concentraţii ale unei substanţe curbele doză – efect sunt paralele (25). .o curbă hiperbolică cu convexitatea în sus -o curbă sigmoidă dacă înregistrarea este semilogaritmică Log doză-efect (log DE) înregistrare care permite detalierea datelor corespunzătoare dozelor mici şi cuprinderea unui domeniu de doze mai larg.

au aceeaşi eficacitate. Lucru pe acelaşi organ poate da curbe diferite în condiţii asemănătoare dacă vrem să obţinem efecte diferite. forma curbelor este aceeaşi. iar în cazuri deosebite (terapii antitumorale) raportarea se face pe m 2. Doza se exprimă în grame raportate la greutatea globală. . 9: Curbele log doză-efect (după Stroescu. pe ce organ. producând acelaşi tip de efect. B – curbele log doză-efect pentru două substanţe cu eficacitate diferită (substanţa 1. Când două medicamente acţionează asupra aceloraşi receptori. valorile temperaturii. dar potenţă diferită. condiţii de lucru. TA). 1997). Fig. substanţa 2 – agonist parţial) Înregistrarea curbelor doză-efect este interpretabilă dacă este însoţită de prezentarea tuturor datelor expeirmentului (pe ce animal s-a lucrat. 8: Curba hiperbolică doză-efect (A) şi curba sigmoidă doză-efect (B) (după Stroescu.agonist deplin. Când mecanismul de acţiune a două medicamente este diferit. la copii se exprimă în g/kg corp. forma curbelor se deosebeşte. 1997): A – curbe sigmoide pentru două substanţe care acţionează în acelaşi mod.Farmacologie Fig.

doza medie care produce efect farmacodinamic la jumătate din indivizii trataţi . doza letală medie DL50: doza de medicament care administrată unei specii animale omoară 50% din animalele de experienţă. Latitudinea terapeutică reprezintă intervalul dintre doza minimă terapeutică şi doza maximă terapeutică fără a provoca efecte toxice. Indicele terapeutic sau factorul relativ desecuritate este raportul dintre DL50 şi DE50 : DL50/DE50 = IT Pentru ca un medicament să poată fi utilizat.Farmacologie ♦ Dozele în experiment se utilizează în studiul faramcologic (29): doza medie eficace DE50: cantitatea de medicament care provoacă la o specie animală efectul dorit al 50% dintre animale. prag) care produce un efect farmacodinamic studiat . doza letală absolută DL100: doza care omoară toate animalele luate în lucru. ceea ce presupune o bună tolerabilitate. ♦ Dozele în studiul clinic Din punct de vedere a intensităţii efectului se deosebesc: doza efectivă care produce un anumit efect farmacodinamic: doza minimă activă (liminară. valoarea indicelui său terapeutic trebuie să fie mai mare de 10. doza toxică care determină efecte toxice doza letală. În utilizarea clinică indicele terapeutic va rezulta din raportul: IT = DT50/DE50 .doza maximă care reprezintă cea mai mare cantitate de medicament ce poate fi administrată fără a produce efecte toxice.

Tonicardiacele au indicele terapeutic foarte mic. Interacţiunea medicamentelor Interacţiunile mdicamentoase se pot utiliza cu scop terapeutic. Pentru aprecierea indicelui terapeutic real al unei substanţe trebuie să cunoaştem pe lângă DE50 şi DT50 şi curbele de eficacitate şi toxicitate în totalitatea lor.Farmacologie Indicii terapeutici ai medicamentelor variază foarte mult. existând bolnavi la care efectele adverse legate de doză apar la doze mai mici decât cele eficiente (de aceea dau intoxicaţii frecvente). indiferente. Efectele interacţiunii medicamentoase pot fi : sinergice. În ultimul timp aceste valori (cronovariabile) au fost înlocuite cu “paliere de toxicitate”. realizându-se asocieri medicamentoase care influenţează una sau mai multe acţiuni farmacodinamice ale substanţelor asociate. antagonice. . Asocierile pot avea: ● avantaje : potenţarea efectului unuia sau mai multor medicamente diminuarea efectelor adverse tratarea concomitentă a mai multor cauze sau simptome la acelaşi bolnav utilizarea de doze mai mici cu diminuarea riscului terapeutic şi a costului tratamentului ● dezavantaje: scăderea sau anularea efectului terapeutic accentuarea efectelor terapeutice până la apariţia efectelor adverse sumarea efectelor adverse. De ex: atropina are un indice terapeutic cu o mare marjă de siguranţă (de la 1mg până la valori mari în intoxicaţii).

anularea sau inversarea efectelor substanţei asociate. Efectul asocierii este mai mare decât suma efectelor separate. Substanţele liposolubile care se vor acumula în ţesutul adipos trebuie administrate de regulă în cantităţi mai mari. De exemplu. iar substanţele analgezice antipiretice de tipul aspirinei au efect mai bun. . Antagonismul se exprimă prin diminuarea.La copii: raportat la greutatea corpului metabolismul apei la copil este mai mare (la nou născut de 3-4 ori mai mare ca la adult). Influenţe farmacodinamice ce ţin de organism ♦ Greutatea corporală Dozele se calculează în funcţie de greutatea corporală globală (greutatea medie a unui individ adult 70kg) sau la copii g/kg corp. Există două tipuri de fenomene sinergice. fenomene de potenţare care apar la substanţe ce acţionează pe substraturi diferite. cu alcoolul sau cu tutunul. dar în acelaşi sens. la sexul feminin morfina are o acţiune excitantă mai puternică. ♦Vârsta Influenţează sensibil acţiunea medicamentelor: .Farmacologie Sinergismul: reprezintă accentuarea efectelor medicamentelor asociate care se traduc prin creşterea intensităţii. cu alimentele sau cu aditivii alimentari. Efectul total este egal sau mai mic decât suma efectelor substanţelor asociate. fenomene de sumare (adiţie) care apar la substanţele care acţionează asupra aceluiaşi substrat. duratei şi a rapidităţii instalării efectului. ♦ Sexul Cercetările au arătat diferenţe de metabolizare şi în amplitudinea efectului medicamentos în funcţie de sex. In afara interacţiunii dintre medicamente există posibilitatea ca acestea să interacţioneze cu substante auxiliare folosite la prepararea formelor farmaceutice.

latenţa şi durata de acţiune). ficat. ♦ Stările patologice Un organism bolnav. numărul de neuroni este mai mic.La bătrâni: prezintă reacţii deosebite la medicamente datorită modificărilor degenerative. < s.c. lidocaina: - În funcţie de calea de administrare latenţa unei acţiuni farmacodinamice creşte în ordine: i. < i.sulfatul de magneziu: administrat oral este laxativ administrat sistemic este antispastic şi inhibitor al SNC administrată local (infiltraţii) are efect anestezic administrată sistemic are efect antiaritmic şi anticonvulsivant. Intensitatea (potenţa)creşte în ordinea: oral < s. < i. este mai sensibil la acţiunea farmacodinamică decât cel sănătos. dar tolerează mai bine alcoolul şi morfina.< oral.v. Funcţiile fiind deficitare (mai ales cele .procaina. . efectul barbituricelor este mai mic. < i.c.Farmacologie gradul de maturare a funcţiilor SNC.m. detoxifierea în ficat este mai mică.m. ♦ Calea de administrare Calea de administrare poate influenţa: calitatea acţiunii medicamentelor (tipul de acţiune) intensitatea acţiunii farmacodinamice (potenţa. Medicamentele pot avea acţiuni diferite dacă se administrează pe căi diferite: .v. care are diferite dereglări funcţionale. plămân. constatându-se deosebiri foarte mari la intervale foarte mici . rinichi şi a sistemului enzimatic vârsta la copilul mic este foarte importantă. Durata acţiunii este proporţională cu latenţa.

sunt mai active decât la normali. Corticoizii au acţiune farmacodinamică în funcţie de ritmul . Bolnavii cu ATS cerebrală avansată pot face accidente vasculare după administrarea medicamentelor antihipertensive la doze neadecvate. La aceştia. numai dacă miocardul este insuficient tranchilizantele sunt active în stări de hiperexcitabilitate. putând intra în comă. Unele medicamente acţionează numai dacă există o stare patologică şi anume asupra unor funcţii dereglate: antipireticele scad febra. iar timpul de contact al medicamentelor cu mucoasa digestivă este redus. Uremicii au o sensibilitate crescută la tiopental – inducţia anesteziei generale apare la doze de două ori mai mici decât la normali. în timp ce substanţele care se absorb intestinal vor avea absorbţia întârziată. dar nu au acţiune asupra temperaturii normale analgezicele îşi manifestă acţiunea în prezenţa durerii bronhodilatatoarele bronhoconstricţie digitalicele au un efect inotrop pozitiv. Bolnavii cu insuficienţă hepatică au o capacitate diminuată de sinteză a proteinelor. ♦ Momentul administrării medicamentelor Momentul administrării medicamentelor poate influenţa absorbţia cât şi acţiunea acestora inclusiv cea locală. sunt active numai la persoane care prezintă Diferite stări patologice pot modifica acţiunea farmacodinamică a multor medicamente: scade efectul medicamentelor administrate oral atunci când tranzitul este accentuat. Stările emotive produc spasm piloric ceea ce determină stagnarea medicamentelor în stomac şi trec în sânge în cantitate mai mare. Ciroticii suportă greu morfina. care acţionează prin blocarea sintezei hepatice a protrombinei. Colimicina la această categorie de bolnavi produce tulburări neuropsihice grave.Farmacologie matabolice sau de epurare). farmacocinetica medicamentelor poate fi modificată ceea ce va determina efecte toxice mai frecvente şi mai grave. anticoagulantele cumarinice.

iar dependenţa fizică este caracterizată de apariţia unor simptome de gravitate variabilă ce constituie aşa numitul sindrom de abstinenţă. Dependenţa psihică constă în necesitatea psihică imperioasă de a administra drogul. Se cunoaşte tahifilaxia provocată de efedrină care este explicată printr-un dublu mecanism: epuizarea rezervelor de mediator chimic şi acţiune directă la nivelul receptorului. Se deduce astfel că drogul se integrează în anumite procese celulare sau subcelulare constituind în mod obligatoriu o verigă necesară pentru asigurarea funcţiilor normale ale organismului. Obişnuinţa este în general un fenomen reversibil care dispare dacă se întrerupe administrarea drogului pentru un timp. Printre modificările particulare care pot apare la administrarea medicamentelor cităm: toleranţa este consecinţa unei sensibilităţi reduse sau a lipsei de sensibilitate a organismului la unele acţiuni ale medicamentelor. fie a unei sensibilităţi naturale. Administrarea medicamentelor trebuie corelată şi cu bioritmurile (vezi capitolul de cronofarmacologie). chiar în condiţii asemănătoare nu provoacă întotdeauna efecte similare. Administrarea hormonilor feminini este deasemenea corelată cu ritmul circamensual (2). Tahifilaxia este fenomenul care constă în diminuarea până la dispariţie a efectului unui medicament administrat repetat în intervale scurte de timp.Farmacologie circadian. timpul optim pentru admnistrarea lor este dimineaţa între orele 6 şi 8. Ea poate fi o toleranţă înnăscută sau dobândită şi în acest din urmă caz poartă numele de obişnuinţă şi constă în diminuarea treptată a efectelor unei substanţe administrată în mod repetat. REACTIVITATEA INDIVIDUALĂ LA MEDICAMENTE Practica a demonstrat că administrarea unui medicament în doze egale la diferiţi indivizi. Idiosincrazia constă în declanşarea unor reacţii particulare ale organismului obţinute prin exagerarea unor efecte cunoscute sau prin apariţia unor efecte deosebite. Acest fenomen poate fi consecinţa. Acest fapt se datorează reactivităţii deosebite a organismului uman faţă de acţiunea medicamentelor. fie a . care se instalează la suprimarea drogului. Dependenţa apare la unele medicamente şi este de două feluri: fizică şi psihică.

fie acumulării medicamentului. fie a sumării efectului în timp.Farmacologie sensibilizării la droguri. capitol în care vor fi prezentate mai pe larg aceste aspecte. s-a imaginat aşa numitul placebo. . Astfel s-a stabilit că peste 30% din efectele unor medicamente (tranchilizante. adică autosugestiei bolnavului. Din această cauză pentru a evalua efectul real al drogurilor independent de factorii psihici. Acesta este de obicei constituit de o substanţă lipsită de acţiune terapeuitică însă într-o formă de prezentare identică cu cea a medicamentului experimentat cu care este administrat concomitent la loturi de bolnavi care nu sunt informaţi asupra diferenţei dintre preparate. Cumularea constă în amplificarea efectelor unui medicament chiar până la fenomene toxice. În unele cazuri este vorba de o deficienţă a funcţionării anumitor organe. Uneori cauza acestor fenomene poate fi de natură genetică. La oameni reacţiile psihice care pot interveni pe parcursul evoluţiei unei boli pot modifica semnificativ efectele farmacologice. fapt care face ca biotransformările şi eliminarea medicamentului să fie încetinită sau chiar împiedicată. de exemplu) se datorează efectului placebo. în urma administrării sale repetate.

La acestea se adaugă suferinţele reprezentate de efectele advese ale medicamentelor. Prescrierea de medicamente trebuie să realizeze o evaluare mai bună a raportului beneficiu/risc pentru fiecare medicament şi pacient în parte. OBIECTUL FARMACOEPIDEMIOLOGIEI Farmacoepidemiologia oferă date care să permită o evaluare cât mai bună a raportului beneficiu/risc pentru fiecare drog şi pacient în parte. grupe de vârstă. În 1981. zone geografice evoluţia reacţiilor adverse corelată cu consumul medicamentelor a pacientului.Farmacologie CURS 3 Farmacoepidemiologia DEFINIŢIA Farmacoepidemiolgia este o ramură nouă a farmacologiei care se ocupă cu studiul administrării şi al efectelor medicamentelor în studii populaţionale mari (14). Dobrescu arată că farmacoepidemiologia este ramura corespondentă aplicativă a farmacotoxicologiei cu două funcţii principale una profilactică şi una de combatere. . Obiectul de studiu este reprezentat de: tipurile şi tendinţele reacţiilor adverse pe grupe de medicamente. Terapeutul. trebuie să cunoască foarte bine efectele medicamentelor pe care le prescrie să evalueze efectele terapeutice dar şi pe cele nocive şi deasemenea va trebui să ţină cont de modificarea acestor efecte de către starea clincă care constituie o adevărată patologie medicamentoasă.

urmărind împiedicarea apariţiei tulburărilor farmacotoxicologice elaborarea de măsuri şi metode pentru întreruperea şi diminuarea procesului epidemiologic formularea legilor generale ale procesului epidemilolgic medicamentos (14). farmacoepidemiologia îşi împrumută obiectul de studiu de la farmacologia clinică. Reacţia adversă medicamentoasă reprezintă. cu particularităţi dependente de factori genetici. comportament factori favorizanţi: supradozarea relativă sau absolută asocieri de medicamente cu interacţiuni posibile asocieri cu unele alimente alţi factori naturali (geografici. iar de la epidemiologie metodele de studiu. climatici) factori economico sociali (14) REACŢIILE ADVERSE MEDICAMENTOASE Câmpul caracteristic de preocupare a farmacoepidemiologiei este studiul reacţiilor adverse la medicamente. după Organizaţia Mondială a Sănătăţii. reactivitate. Procesul epidemiologic medicamentos este determinat de anumiţi factori: factori determinanţi: izvorul epidemiogen (medicamentul cu structura sa chimică care-I imprimă un anumit profil advers) populaţia receptivă.Farmacologie studierea şi elaborarea de măsuri. În concluzie. Organizaţia Mondială a Sănătăţii utilizează următorii termeni referitori la reacţiile adverse: . orice reacţie dăunătoare ce apare întîmplător în cursul unui tratament cu medicamentul respectiv administrat în doza obişnuită folosită la om. PROCESUL EPIDEMIOLOGIC MEDICAMENTOS Procesul epidemiologic medicamentos este reprezentat de totalitatea fenomenelor patologice şi a tulburărilor economico – sociale care se manifestă în rândul unei populaţii afectate de aspectele farmacotoxicologice ale unui medicament.

Reacţie adversă probabilă: un eveniment clinic cuprinzând şi tulburările paraclinice aferente cu succesiune temporală legată sugestiv de administrarea medicamentului. . cu o relaţie temporală faţă de administrare. Sunt reacţii ce rezultă din acţiunea farmacologică normală. substanţe chimice sau boli asociate. Pot apărea trei categorii de pacienţi: cei neobişnuit de susceptibili la acţiunea medicamentului. Răspunsul la întreruperea administrării este plauzibil. dar care nu poate fi judecat deoarece informaţiile sunt insuficiente sau contradictorii şi nu pot fi suplimentate sau verificate. dar pentru care sunt esenţiale mai multe date în vederea evaluării corecte sau informaţiile sunt încă examinate. care este improbabil determinat de alte afecţiuni sau terapii şi care prezintă un răspuns clinic convenabil la sevraj. cuprinzând şi modificările paraclinice aferente. Readministrarea nu este necesară pentru această definiţie. cuprinzând şi modificări paraclinice. 2. Reacţii adverse de tip I 1. care face ca o relaţie cauzală să fie improbabilă şi în care o explicaţie plauzibilă poate fi oferită de alte medicamente. folosind dacă este nevoie readmnistrarea. cu o succesiune temporală posibil legată de administrarea medicamentului.Farmacologie Reacţie adversă sigură: un eveniment clinic (ce cuprinde şi modificările paraclinice aferente). ce apare într-o relaţie temporală foarte sugestivă. dar exagerată la administrarea unui medicament în doze terapeutice. dar care poate fi explicat şi prin boli concomitente sau prin alte tratamente. Reacţie adversă neevaluabilă/neclasificabilă : un raport sugerând o reacţie adversă. Evenimentul trebuie să fie bine definitivat farmacologic sau fenomenologic. Pot să lipsească sau să fi neclare informaţii despre întreruperea administrării Reacţie adversă improbabilă: un eveniment clinic. Reacţie adversă condiţionată/neclasificată : un eveniment clinic. după administrarea medicamentului şi care nu poate fi explicat prin boli asociate sau terapii concomitente. Reacţie adversă posibila : un eveniment clinic. cuprinzând şi modificări paraclinice. raportat ca fiind efect advers.

Sunt previzibile. Nefiind legate de doză. de aceea se impune studiul lor la grupe populaţionale mari. Sunt reacţii complet aberante.Farmacologie pacienţii care au primit o doză mai mare de medicament decât se administrează în mod obişnuit. Sunt deobicei dependente de doză (frecvenţa lor creşte cu numărul dozei. Au incidenţă şi morbiditate ridicată. neanticipate de acţiunile farmacologice cunoscute ale unui medicament atunci când este administrat în doze terapeutice. 3. prin modelele oferite. 1 .20% dintre toţi pacienţii dezvoltă o reacţie adversă. 5. nu sunt ameliorate de scăderea ei. nefiind observate în cursul programelor convenţionale de screening toxicologic şi farmacologic. Sunt deobicei imprevizibile. Există numeroase studii care arată importanţa iatrogeniei medicamentoase: Reacţiile adverse medicamentoase reprezintă 15% din totalul bolilor. mortalitatea este ridicată. 4. 3. Este dificil a incrimina medicamentele în apariţia diferitelor reacţii secundare. pacienţii care au primit o doză convenţională de drog. 4. pe baza cunoştiinţelor anterioare despre farmacologia medicamentului respectiv. 2. Farmacoepidemiologia. iar diminuarea dozei ameliorează simptomele). pentru aceasta este obligatorie sistarea completă a administrării medicamentului ex: hipertermia malignă la anestezice (36.8% din internările în spital sunt cauzate de o iatrogenie medicamentoasă. dar mortalitate mică (hemoragia la anticoagulante).000 decese cauzate de reacţii adverse anual efortul financiar pentru reducerea riscurilor medicamentoase este uriaş .38). 10 . Deşi incidenţa şi morbiditatea sunt deobicei mici. a permis efectuarea de studii controlate ce urmăresc dacă efectul advers studiat apare mai frecvent la populaţia expusă decât la cea neexpusă. Reacţii adverse de tip II 1. iar dintre acestea 2 -12% se soldează cu deces apariţia efectelor adverse prelungeşte perioada spitalizării la cel puţin 10% din pacienţi În SUA se înregistrează 140. dar au o capacitate redusă de a-l metaboliza sau a-l excreta (la care apare un nivel anormal de crescut de medicament).

Farmacologie practic orice medicament poate produce reacţie adversă letală (14). . TIPURI DE STUDII CLINICE FOLOSITE ÎN FARMACOEPIDEMIOLOGIE În studiul epidemiologic se folosesc următoarele tipuri de studii: 1. Studii transversale Aceste studii analizează prezenţa unei situaţii într-o populaţie la unanumit moment. Studii de tip cohortă O cohortă reprezintă un grup de subiecţi urmăriţi împreună în timp. 2. Studii caz – martor În cazul bolilor rare. Populaţie studiată Eşantion Factor de risc prezent Factor de risc absent Boală Absenţa bolii Absenţa bolii Boală Prezent Viitor Fig. Faţă de studile cohortă măsurătorile se fac toate odată. Există două tipuri de studii – cohortă: prospective în care cercetătorul defineşte eşantionul şi măsoară factorii de risc înainte să apară orice efect retrospective în care cercetătorul defineşte eşantionul şi colectează date despre factorii de risc după ce au apărut efectele. necesitând mii de pacienţi pentru identificarea factorilor de risc. studiille – cohortă. fără perioadă de urmărire. 12: Studiu prospectiv de tip cohortă. fară nici o referire la trecut sau intenţia de a urmări în viitor. Se mai numesc studii de prevalenţă sau de supraveghere. cât şi studiile transversale sunt scumpe. 3.

dar cel mai adesea recurge la tratamentul cu substanţe medicamentoase. Medicul. deci. PRESCRIEREA RAŢIONALĂ A MEDICAMENTELOR Oricât de multă farmacologie ar şti un medic. Cu excepţia urgenţelor în care medicul administrează direct medicamentul bolnavului. Apare. care prezintă avantaj sub aspectul eficacităţii. doza şi durata de tratament. a varietăţii formelor farmaceutice de administrare şi a preţului de cost convenabil. bolnavul însuşi. ordonanţa) medicală (29). În procesul de formulare medicul trebuie să ţină seama de două aspecte esenţiale relaţiile risc / beneficiu şi cost / beneficiu. are mai multe posibilităţi de tratament. Un exemplu clasic de studiu caz . familia sau personalul mediu spitalicesc se însărcinează cu aplicarea farmacoterapiei. constituie REŢETA (prescripţia. în rest. Studii experimentale Studiile experimentale sunt studii de tip cohortă în care cercetătorul “manipulează” factorul studiat şi observă efectul asupra unui rezultat. indispensabilă necesitatea ca medicul să indice în scris substanţele sau specialităţile farmaceutice care trebuiesc utilizate.-1960. Greşelile de prescriere sunt atât prin lipsă cât şi prin exces. studiile caz martor sunt în general retrospective. prin care se cere prepararea sau eliberarea unor medicamente şi în care se arată modul. iar studiile transversale privesc un singur moment în timp.martor este descoperirea relaţiei dintre thalidomidă şi malformaţiile membrelor observate la copiii născuţi în Germania îhtre 1959. 4. doza şi modul de administrare Această indicaţie scrisă. iată câteva ilustrări: folosirea de medicamente toxice sau cu efect aditiv atunci când sunt disponibili agenţi mai siguri (barbiturice în loc de benzodiazepine) folosirea unui medicament care nu este de loc necesar (antibiotice în infecţii virale necomplicate) . aceasta rămâne fără valoare dacă nu se reflectă în calitatea reţetelor pe care le prescrie.Farmacologie În timp ce studiile cohortă urmăresc în timp persoanele cu risc pentru a vedea cine face boala. când formulează un diagnostic.

cererea particulară pentru un anumit medicament din partea pacientului şi acceptarea de către medic.activitate de combatere a fenomenelor farmacotoxicologice ce are două aspecte : . Există studii care au demonstrat efectul pozitiv al programelor educaţionale asupra practicilor de prescriere. . simple erori de omisiune. în opoziţie faţă de datele ştiinţifice. dar nonprofitabile. încrederea exagerată în experienţa clinică. depistarea precoce şi diagnosticul corect al reacţiilor adverse. contraindicaţiile. Enumerăm câţiva factori ce ţin de medic. protocoale terapeutice depăşite (14). Printre factorii care sunt responsabili de prescrierea suboptimă. enumerăm factori ce ţin de medic. subpromovarea de substanţe foarte eficiente. factori ce ţin de farmacist şi nu în ultimă instanţă de relaţia medic – farmacist – pacient. acţiune exagerată de promovare a anumitor medicamente ale unor companii.Farmacologie folosirea de medicamente ineficiente intr-o anumită afecţiune (vasodilatatoare în demenţa senilă) folosirea de medicamente costisitoare în loc de echivalentul lor mai ieftin (cefalosporine cu spectru larg pentru infecţii uşoare) continuarea unei terapii de lungă durată când aceasta nu mai este necesară (folosirea mai mult de patru luni a unor agonişti H2) (14).activitate de profilaxie care implică: profilul advers al fiecărei substanţe. urmate de înregistrarea şi raportarea lor. care de fapt este cel mai responsabil în monitorizarea terapiei: incapacitatea medicilor de a se documenta permanent cu privire la date noi esenţiale despre riscurile şi beneficiile administrării de medicamente. farmacoepidemiologia are două forme de activităţi: . factori ce ţin de destinatar (pacient). activitate inregistrată în cadrul farmacovigilenţei. chiar dacă acesta nu este justificat ştiinţific. precauţii necesare la diferite categorii de bolnavi. În concluzie. Medicul va trebui să ţină seama de afirmaţia lui Hipocrat “ ori aplici corect un procedeu terapeutic ori nu-l mai recomanda”.

DEFINIŢIA. Bruguerolle şi colab. a stabilit că fenobarbitalul la aceleaşi rozătoare prezintă şi o cronotoxicitate circanuală cu un vârf în ianuarie. au stabilit că substanţele colinomimetice.poziţia începutului oscilaţiei faţă de punctul de origine.intervalul unei oscilaţii complete frecvenţa . 2. . 19) INTERACȚIUNI MEDICAMENTOASE (vezi lp nr. Orice ritm poate fi schematizat printr.numărul de perioade pe unitatea de timp faza . FARMACOVIGILENŢA (vezi lp nr. Sunt adevărate ceasornice biologice cvadri sau pluridimensionale. SCOPUL CRONOFARMACOLOGIEI Bioritmurile sunt considerate mecanisme prin care organismele pot măsura timpul şi spaţiul.. oxotremorina. în 1988. în 1972. Acrofaza este măsură a timpului de la un punct de referinţă până la punctul cel mai înalt al ritmului.o armonică sinusală sau oscilaţie de relaxare. Halberg şi colaboratorii săi stabilesc (în studiile din 1954 – 1959) că toxicitatea acută a drogului administrat este influenţată nu numai de factorii fizici. ci şi de momentul administrării drogului. ISTORIC Cronofarmacologia a fost introdusă ca o categorie epistemologică în 1960 de către Halberg.Farmacologie aplicarea tratamentului adecvat (14). fiziostigmina experimentate pe şoarece sunt mai toxice la ora 24oo decât agenţii colinolitici atropina sau scopolamina. fiziopatologici. care sunt mai toxice la ora 12 oo. 19) CRONOFARMACOLOGIA 1. dar primele ipoteze şi încercări au fost datorate. lui Virey. chimici. în 1814. acetilcolina. Friedman si Walker. DOMENIUL DE STUDIU. Bioritmul este alcătuit din următoarele elemente: amplitudinea (intensitatea) perioada .

Cronofarmacologia studiază: efectele medicamentelor raportate la timpul biologic ce se referă la “ceasurile organismului” şi organizarea lor. Pentru a evidenţia mai bine modificările determinate de medicamente se pot obţine date legate de : cronofarmacocinetică ce implică studiul modificărilor temporale în absorbţia. influenţele exercitate asupra constantelor ce definesc bioperiodicitatea endogenă. cât şi de antrenarea orologiilor biologice centrale. adică a farmacodinamiei sale. reprezintă fenomene frecvente şi unele cu manifestări caracteristice. Ritmurile biologice reprezintă adaptări ale fiecărei specii la mediu. Cronergia reprezintă studiul modificărilor ritmice ale răspunsului organismului la efectul total – pozitiv şi negativ – al unui drog. care variază continuu. metabolismul şi eliminarea unui drog şi precizând impactul orei de administrare asupra biodisponibilităţii. cronestezia studiază modificările temporale ale susceptibilităţii biologice care include pe cele ale receptorilor celulelor ţintă sau ale organelor. chimici sau toxici (medicamente. generând ritmurile circadiene şi circanuale. traduse direct prin indicii matematicii proprii. alimente). . Ritmurile circadiene şi circanuale. precum şi alte modificări periodice ce duc la răspunsuri ale organismului la stimuli fizici. dependenţa de mediul extern şi intern. Scopul cronofarmacologiei este de a studia variaţiile dependente de timp ale farmacologiei în vederea optimizării utilizării lor cronoterapeutice. cu alte cuvinte variaţiile temporale ale modului de acţiune a medicamentului. specificitatea parametrilor în raport cu structura considerată. persistenţa în absenţa semnelor şi informaţiilor temporale aduse prin sincronizatorii (Zeitgeberii) exogeni. ale permeabilităţii membranare etc.Farmacologie Ritmurile biologice au următoarele proprietăţi: originea genetică (cronogenetică). conform cronofarmacocineticii şi cronesteziei sale (2). distribuţia.

pe de o parte. fluxul respirator). Prin monitorizarea acestora va fi realizată interferenţa farmacologică oscilantă sub forma de “cronobiotice” ori “cronizatori” (2). precum şi ale receptorilor şi transportorilor specifici. adică să diminueza toxicitatea. sunt cauzate de existenţa mai multor alele care codifică enzime deosebite prin activitatea lor metabolică. Se avansează deja conceptul de CHRONOM al unei variabile bioritmice (presiunea sanguină. care să fie cât mai “cronoeficiente” când sunt date într–un anumit context biologic temporal (“homeopatizarea terapiei”) sporind cronotoleranţa. cronoterapeutica încearcă să biooptimizeze efectul medicamentelor: . Diferenţele înregistrate printre subiecţii umani normali. filtrarea glomerulară. Idealul ar fi găsirea unei “pilule cronobiotice” care să corecteze bioritmurile alterate ca mecanisme fiziopatologice prezumtive ale bolii.Farmacologie BIOOPTIMIZAREA MEDICAŢIEI presupune obţinerea unei acţiuni curative şi a unei toleranţe biolgice maxime cu reacţii adverse şi toxicitate minime în raport cu momentul administrării medicamentelor. prin folosirea unor doze cât mai mici de substanţă activă. Farmacogenomicastudiază impactul unor trăsături fenotipice ereditare în farmacologie şi toxicologie. IN CONCLUZIE. să se poată administra doze unice ridicate (în terapia neoplazică) la ore la care efectele secundare sunt mult diminuate. FARMACOGENETICA DEFINIŢII Farmacogeneticastudiază variaţiile interindividuale ale enzimelor implicate în metabolizarea medicamentelor. în ceea ce priveşte eficacitatea unor agenţi terapeutici şi riscul pentru manifestarea unei stări de toxicitate. . Aceste constituţii sunt denumite polimorfisme genetice. Folosind astfel medicamentele se obţine o eficienţă maximă la doze minime “homeopatice” sau toleranţă maximă la doze mari. urmăreşte analiza locilor implicaţi în metabolizarea .pe de altă parte.

calitative sau cantitative. ştiinţă de graniţă care are obiect de studiu variaţiile genetice interindividuale ale enzimelor implicate în metabolizarea medicamentelor. trebuie precizat că. generând tendinţa de supradozare. acesta din urmă având rol inductor. activă în degradarea medicamentului. sinteza insuficientă a enzimei care determină ca efectul agentului farmacologic să apară la doze mai reduse. pot apare efecte secundare prin produşi intermediari toxici. Pentru medicul practician neavizat de manifestările clinice.Farmacologie medicamentelor cu scopul identificării alelelor care afectează eficacitatea medicamentelor sau determină o reacţie adversă la un anumit medicament (38). ale receptorilor şi transportorilor. . c. sinteza unei enzime noi. au o sinteză calitativă şi cantitativă condiţionată de prezenţa medicamentului în organism. însoţite chiar de pierderea bolnavului prin apnee. denumite enzimopatii. cu reacţii toxice la doze normale. Genele care codifică sinteza acestor enzime pot fi normale sau modificate sub acţiunea unor mutaţii. Asemănător fenomenului de inducţie – represie descris de Jacob şi Monod în cadrul reglării adaptative a expresiei genelor la procariote. b. care determină lipsa efectului farmacologic la doza uzuală. Farmacogenomica este ramură a farmacogeneticii. aceste enzime de rezervă care controlează transformarea medicamentelor şi/sau a unor produşi intermediari. methemoglobinemie etc (38). hemoliză prelungită. Aceste anomalii enzimatice se caracterizează prin: a. având drept consecinţă apariţia unor deficite enzimatice înnăscute. sinteza unei enzime atipice care determină fenomene similare celor amintite mai sus. Interrelaţia dintre efectul terapeutic al medicamentului şi substratul genetic individual se exprimă la nivelul metabolizării acestuia prin intermediul enzimelor inductibile „drog – metabolizante”. anormale. ale fenomenului de inducţie – represie enzimatică după administrarea unor medicamente. în astfel de cazuri. în cazul în care enzima atipică induce o cale de metabolizare anormală. măsurile de reanimare pot fi ineficiente. uneori foarte grave.

.Farmacologie EFECTUL POLIMORFISMELOR GENOMULUI UMAN ASUPRA RĂSPUNSULUI LA DROGURI Agenţii farmacologici sunt mai eficienţi pentru unii oameni decât pentru ceilalţi. Variaţia individuală a răspunsului la medicamente este o problemă clinică deosebit de importantă. Răspunsurile diferite la droguri pot fi determinate de: − diferenţe în rata metabolizării drogului controlate de o enzimă.000 de pacienţi mor. efect farmacologic extins reacţii adverse medicamentoase absenţa activării prodrogului toxicitate medicamentoasă creşterea dozei eficiente metabolizarea prin căi alternative exacerbarea medicamentoase. până la apariţia de reacţii adverse sau la interacţiuni între medicamente atunci când sunt utilizate mai multe medicamente simultan. Un studiu din Marea Britanie sugerează că una din cinsprezece spitalizări sunt datorate reacţiilor adverse medicamentoase (48). Variaţiile individuale pot merge de la absenţa răspunsului la un agent farmacologic. − boala poate fi un amestec de subtipuri diferite cu mecanisme de producere şi metabolisme diferite. interacţiunilor Distribuţia pacienţilor în funcţie de răspunsul la medicamente şi de genotipul receptorilor se poate explica astfel: − în grupul de pacienţi refractar la tratament majoritatea prezintă variante mutante ale receptorilor. − molecula receptor de care se leagă drogul poate avea afinităţi diferite datorate polimorfismelor genice. Consecinţele clinice variază de la un uşor disconfort până la simptome severe sau chiar exitus. un alt studiu efectuat în Statele Unite estimează că anual peste 100. iar 2.2 milioane sunt afectaţi de reacţiile adverse la medicamentele prescrise .

predomină variantele cu hiperexpresia receptorilor. Studii recente arată că genotipul contribuie la răspunsul diferenţiat la medicamente. majoritatea pacienţilor prezintă varianta normală. − indivizi cu metabolism normal. care prezintă mai mult de două copii ale genei (amplificare genică) ceea ce produce nivele înalte de expresie ale enzimei.Farmacologie − în grupul cu răspuns slab la tratament. − în grupul pacienţilor cu răspuns bun. după cum se observă din următoarele exemple: Răspunsul la tratamentul cu tacrine la pacienţii cu maladia Alzheimer în funcţie de genotipul lor ApoE: pacienţii cu alele ApoE 2/3 au un răspuns de 4 ori mai puternic la tacrine faţă de pacienţii cu alele ApoE 4 (13). − indivizi cu metabolism rapid. 2000) Clasa de medicamente Inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei Inhibitori ACE Beta blocante Antidepresive triciclice Inhibitori de HMG reductază Agonişti beta 2 Răspuns ineficient sau refractar 10 – 25 % 10 – 30 % 15 – 25 % 20 – 50 % 30 – 70 % 40 – 70 % câteva clase de Co Variaţiile genei implicate în metabolizarea drogului sunt responsabile pentru apariţia următoarelor grupuri de indivizi: − indivizi cu metabolism lent. care prezintă o mutaţie ce inactivează gena. Răspunsul la pravastatin la pacienţii aterosclerotici în funcţie de genotipul lor CETP: pacienţii aterosclerotici cu genotip B 1/B1 pentru gena CETP (proteina de transfer a esterilor colesterolului) au un prognostic mai rezervat. evidenţiat prin scăderea diametrului mediu al lumenului în decurs de un an comparativ cu . care prezintă două copii ale genei. Tabelul 7: Frecvenţa răspunsului ineficient sau refractar la medicamente (Wolf.

orientalii necesită. în funcţie de genotipul CYP2 C19: efectul diferenţelor genetice a metabolizării omeprazolului asupra ratei de vindecare a infecţiei cu Helicobacter pylori şi a ulcerului peptic la pacienţii japonezi cu alele mutante pentru gena CYP2 C 19 care determină un status mai sărac al metabolizării. neuroleptice) decât caucazienii (24). Tratamentul cu inhibitori ai ALOX 5 la pacienţii astmatici şi genotipul lor ALOX 5: pacienţii cu alelele ALOX 5 ale genei 5-lipooxigenazei care asigură producţia normală a enzimei au răspuns bine la tratamentul cu inhibitorii ALOX 5 (inhibitori ai leucotrienelor) în timp ce 6% din pacienţi. cu variante alelice care produc mai puţină enzimă nu au răspuns la tratament. chinezii sunt mai sensibili la betablocantul propranolol. . antihipertensive. Un alt factor important este reprezentat de diferenţele etnice în răspunsul la droguri. Pravastatinul ameliorează prognosticul doar la pacienţii cu genotipul B1/B1 (22). doze mai mici de droguri psihotrope (săruri de litiu. Agenţii antihipertensivi au rate diferite de eficacitate la diferite grupuri etnice (24): în general. Răspunsul la albuterol la pacienţii astmatici în legătură cu genotipul receptoriilor beta-2 adrenergici: copiii astmatici cu genotipul Arg/Arg în poziţia 16 a genei receptorului beta-2 adrenergic au un răspuns mai bun la albuterol (bronhodilatator) decât copiii cu genotipurile Arg/Gly sau Gly/Gly . negrii răspund mai bine la diuretice decât la betablocante în cazul monoterapiei. în ceea ce priveşte frecvenţa cardiacă şi tensiunea arterială. decât caucazienii. Aceasta pledează pentru existenţa unor subtipuri de astm cu importanţă în răspunsul la medicamente . probabil datorită unei doze efective mai mari decât la pacienţii cu metabolism rapid sau intermediar.Farmacologie pacienţii cu genotip B1/B2 şi B2/B2. Tratamentul cu omeprazol al infecţiei cu Helicobacter pylori la pacienţii ulceroşi. în general. au cele mai mari rate de vindecare.

Polimorfismele funcţionale apărute în oricare dintre aceste gene poate duce fie la lipsa efectului terapeutic.Farmacologie Tabel 8: Cele mai frecvente polimorfisme farmacogenetice ale enzimelor drogmetabolizante umane (Weber. omeprazol: (acetilare) Slab metabolizatori 60% din albi. Prezenţa polimorfismelor în oricare din genele care codifică receptorii medicamentelor. warfarină: CYP2C19 slab metabolizatori 23% din orientali 4% din caucazieni Mefenitoină. 1997): Citocrom P450 (oxidare): CYP2D6 slab metabolizatori 6% din caucazieni 2% din afro-americani 1% din orientali Codeină. pot fi indicatori importanţi ai răspunsului clinic. 60% din afro-americani 20% din orientali IDENTIFICAREA VARIANTELOR GENETICE ASOCIATE CU DIVERSE REACŢII ADVERSE MEDICAMENTOASE Mult mai aproape de aplicarea clinică se află determinarea variantelor genetice care afectează eficienţa agentilor farmacologici uzuali. N-Acetyl transferază .5% din scandinavieni Tolbutamidă. ibuprofen. molecule de transport sau factorii de semnalizare celulară. nortriptilină. Cele mai uşor exploatabile polimorfisme sunt cele implicate în metabolizarea medicamentelor. fie la exacerbarea sa. diazepam. dextrometorfan Metabolizatori ultra-rapizi: 20% din etiopieni 7% din spanioli 1.

În Marea Britanie mai multe milioane de oameni prezintă riscul unui metabolism neadecvat şi apariţiei de reacţii adverse în momentul prescrierii de medicamente care sunt substrat pentru CYP2D6. codeina este metabolizată în morfină de către citocromul CYP2D6. dar pot fi. Variabilitatea genetică a nivelului de expresie şi a funcţiei acestor enzime afectează major eficienţa medicamentelor. afectează răspunsul pacientului la acest medicament şi creşte doza necesară (Aithal. care metabolizează warfarina. 1999). Polimorfismele afectează nu numai disponibilitatea agentului farmacologic. are un polimorfism accentuat şi este inactiv la 6% din indivizi. Astfel. cunoscut şi ca debrisoquin-hidroxilaza.Farmacologie Exemplificăm cu câteva din cele mai frecvente polimorfisme farmacogenetice ale enzimelor drog-metabolizante umane care pot duce la apariţia de reacţii adverse: Citocromul P450s Citocromul P450s reprezintă o familie poligenică de enzime localizată predominant hepatic. La indivizii ”slabi metabolizatori” genele care codifică citocromul P450s conţin frecvent mutaţii inactivante care duc la absenţa completă a enzimei active şi la compromiterea severă a capacităţii de a metaboliza medicamente. iar efectul analgezic nu este obţinut la pacienţii “slabi metabolizatori” pentru CYP2D6. un factor important în conversia prodrogului în forma activă. deasemenea. Citocromul P450 CYP2D6 Citocromul CYP2D6. mutaţiile genei care codifică citocromul P450 CYP2C9. De exemplu. Multe din aceste medicamente sunt utilizate pentru tratamentul unor afecţiuni neuropsihice şi cardiovasculare în care fereastra terapeutică este îngustă şi efectele adverse sunt frecvente. care este responsabilă de eliminarea metabolică a celor mai multe medicamente folosite în medicină. .

1990). Acest polimorfism de amplificare face ca indivizii să metabolizeze medicamentele atât de rapid încât nu se pot obţine efecte terapeutice la dozele uzuale. la unii indivizi existând chiar 13 copii ale genei aranjate în tandem (Johansson. fluoxetina. care răspunde de metabolismul agenţilor antitumorali 6mercoptopurina şi 6-thioguanina (Lennard.Farmacologie Tabelul 9: Medicamente care sunt metabolizate de citocromul P450 CYP2D6 (Meyer. Probleme clinice pot apare la coadministrarea de medicamente care inhibă CYP2D6. tranilcipromina. risperidone. haloperidolul. clomipromina. pe când pentru un “metabolizator ultrarapid” care moşteneşte mai multe copii ale genei CYP2D6 necesită până la 500 mg pe zi. oxprenolol. un puternic inhibitor CYP2D6 exagerează efectele altor droguri prescrise concomitent sau poate împiedica activarea metabolică a altor droguri de către CYP2D6. propranolol. fluvoxamina. desipramina. Medicamente cardiovasculare: Alprenolol. s-a estimat că o doză zilnică de 10-20 mg de nortriptilină ar fi suficientă pentru un pacient ”slab metabolizator”. olanzapina. zuclopenthixol. indoramina. nimlodipina. imipramina. timolol. venalfaxine. făcându-l inactiv. în mianserin. Thiopurin-metiltransferaza Un alt polimorfism cu importanţă clinică apare în cazul enzimei thiopurinmetiltransferaza (TPMT). utilizate maprotiline. paroxetine. amiodarona. Altă variantă apare ca urmare a amplificării în întregime a genei CYP2D6.1993). levopromazina. desmetilcitalopram. perfenazine. 2000) Medicamente utilizate în tratamentul bolilor neuropsihice: Amitriptylina. De exemplu. cum ar fi codeina. thioridazina. Mexiletina. Astfel chinidina. nortriptilina. bolilor tratamentul . cozapina. flecainide.

mivacuriumului şi. un medicament miorelaxant utilizat frecvent în procedurile de anestezie generală. În mod normal. deci în cazurile de insuficienţă a funcţiei hepatocelulare scade activitatea sa. butirilcolinesteraza sau colinesteraza nespecifică) este o enzimă cu greutatea moleculară de 320. Succinilcolina este hidrolizată printr-un proces în două etape: întâi până la succinilmonocolină şi apoi la acid succinic. Unele centre medicale furnizează deja un serviciu de diagnostic fenotipic în scopul conducerii cu maximă eficienţă a tratamentului cu 6. asigură degradarea sa rapidă.mercaptopurină. dar nu şi în eritrocite. cu un timp de înjumătăţire de patru minute. a anestezicelor locale esterificate este determinată de activitatea acestui sistem enzimatic (Hall et al. Pseudocolinesteraza există sub variate forme enzimatice. Variantele ereditare ale enzimei interesează anestezistul întrucât durata de acţiune a succinilcolinei. butirilcolinesteraza normală. apărând la aproximativ 1% din populaţia caucaziană (homozigoţi). Copiii cu deficienţe ereditare de TPMT demonstrează o toxicitate hematopoetică severă când sunt trataţi cu aceşti agenţi chimioterapici. Deficitul de pseudocolinesterază (apneea la succinilcolină) Colinesteraza plasmatică (pseudocolinesteraza.000 şi cu o structură tetraedrică. Ea degradează acetilcolina eliberată la nivelul joncţiunilor neuromusculare. care manifestă răspunsuri toxice exagerate la doze normale de thiopurină. 1966). .Farmacologie Polimorfismul genetic al acestui locus este asociat cu dificultatea obţinerii unei doze eficiente a acestor agenţi chimioterapici la copiii cu leucemie. ea este foarte stabilă în probele de ser şi poate fi păstrată pentru perioade lungi la temperaturi de – 20° C fără a-şi pierde activitatea. astfel fenotipul TPMT pote fi un factor important în tratamentul eficient al leucemiei la copii. Timpul de înjumătăţire al pseudocolinesterazei a fost estimat la 8 – 16 ore. cu afinităţi diferite faţă de suxamethoniu. care sunt necesari în doze mari pentru a obţine remisiunea clinică. Pseudocolinesteraza este produsă în ficat. prezentă în plasmă. după administrarea preoperatorie de suxamethoniu. în unele cazuri. Se întâlneşte în plasmă şi în majoritatea ţesuturilor. Polimorfismul TPMT este relativ rar.

E1a – forma atipică.000 şi care posedă 50% din activitatea normală a enzimei. Activitatea Genotip EuEu EaEa Eu Ea Eu Ef EfEa EfEs colinesterazică (u/10) 677-1860 140-525 285-1008 579-900 475-661 351 Numărul de dibucaină 78-86 18-26 51-70 74-80 49-59 63 Numărul de fluorid 55-65 16-32 38-55 47-48 25-33 26 Număr clorid 1-12 46-58 15-34 14-30 31. fără afinitate pentru degradarea substratului (miorelaxantul). et al. notate după cum urmează: E 1u – forma normală. Indivizii homozigoţi pentru alela atipică (E 1a E1a) vor sintetiza o enzimă atipică. Produsul de reacţie este cuplat cu acidul 5. butirilthiocolină) cu ser sau plasmă conţinând colinesterază. Locusul alelei a fost determinat pe braţul lung al cromosomului 3 (3q25). Incidenţa purtătorilor de alele atipice este variabilă la diferite populaţii: caucazienii au o frecvenţă mai mare a alelelor E1a şi E1f. care sunt rare la populaţiile mongole. pot dezvolta o apnee anormal de lungă.5`- . 1996). Chiar heterozigoţii (E 1u E1a). Majoritatea metodelor se bazează pe reacţia unei thiocoline (ex. Tabel 10: Caracteristicile biochimice ale unor variante ale pseudocolinesterazei (după Rosenberg H. datorită unei combinaţii hidroliză-difuziune de la nivelul plasmei. la aceşti indivizi.Farmacologie S-a estimat că doar 5% din cantitatea de agent farmacologic injectat ajunge la nivelul plăcii motorii. Excreţia urinară şi legarea de proteine joacă roluri fără importanţă în eliminarea succinilcolinei. după administrarea preoperatorie de suxamethoniu se înregistrează brusc şi în mod imprevizibil o apnee prelungită de la 2 – 3 minute la câteva ore necesitând măsuri urgente de reanimare.36 25 de Număr de succinilcolină 89-98 4-19 51-78 87-91 56-59 81 Există mai multe proceduri pentru testarea activităţii pseudocolinesterazei. Între indivizii unei populaţii există un polimorfism al metabolizării drogului bazat pe existenţa unor alele rare. care au o frecvenţă în populaţie de 1:25. durata de acţiune fiind determinată de rata metabolismului. E1f – alela fluororezistentă (fluoridul inhibă activitatea colinesterazei normale). E 1s – alela de tip „silent” (care nu produce enzima) şi alela necunoscută pentru enzima de tip Cynthiana (cu activitate crescută).

03 mg/kg neostigmină. Kalow et al. Indivizii cu valori în jur de 60 sunt heterozigoţi şi au un răspuns aproape normal la succinilcolină. probabil aceste descoperiri vor duce la crearea unor teste de diagnostic mai precis a susceptibilităţii la apnee. farmacogenetica reprezintă atât un motiv de îngrijorare cât . Întrucât fluoridul hidrolizează in vitro substratul enzimei (mai puţin la pacienţii cu alela Ef) s-a descris şi un număr de fluorid. Pentru medicii ai căror pacienţi nu răspund în conformitate cu aşteptările la terapia medicamentoasă. au arătat pentru prima oară că atât modificările calitative. tratamentul apneei constă în continuarea ventilaţiei artificiale. perfuzia cu două unităţi de sânge (aduce cantităţi suficiente de pseudocolinesterază) şi administrarea de 0. el a mai observat că la acele persoane care manifestă sensibilitate la succinilcilină. cât şi cele cantitative ale enzimei determină durata apneei. anestezicul local dibucaina (Nupercaina) inhibă hidroliza substratului benzilcolină mai puţin decât la subiecţii cu răspuns normal la succinilcolină. În ambele cazuri.Farmacologie dithiobis-(2-nitrobenzoic) şi formează un produs colorat care poate fi urmărit spectrofotometric. POSIBILITĂŢI ŞI TENDINŢE ACTUALE ÎN FARMACOGENETICĂ Farmacogenetica este un domeniu de interes crescând în medicină şi în industria farmaceutică. iar cei cu valori în jur de 20 sunt homozigoţi atipici cu prelungirea marcată a activităţii succinilcolinei. mivacurium este metabolizat în cantităţi semnificative tot de către pseudocolinesterază. ca urmare pot apare episoade de apnee şi la administrarea de mivacurium (36). ceea ce îl face deosebit de util în depistarea persoanelor susceptibile. Deşi este un miorelaxant antidepolarizant. Procentul de inhibiţie al reacţiei a fost numit numărul de dibucaină. Acest număr este constant pentru fiecare individ şi nu depinde de concentraţia enzimei. Distribuţia discontinuă a numerelor de dibucaină (tabelul 10) sugerează un model de transmitere monogenic: indivizii cu valoarea numărului de dibucaină în jur de 80 sunt homozigoţi normali. Cu ajutorul tehnicilor actuale de genetică moleculară s-au descris detaliat mutaţiile punctiforme care caracterizează variantele alelice. s-au mai descris un număr de clorid şiun număr de succinilcolină (tabelul 10) cu utilitate variabilă în diagnosticarea susceptibilităţii la apnee produsă de succinilcolină.

Cea mai utilizată aplicaţie este folosirea genotipării CYP2D6 pentru a ajusta doza de agenţi farmacologici în bolile psihice (40). Mai multe laboratoare independente furnizează industriei farmaceutice şi practicii medicale o gamă largă de servicii de testare la nivel de ADN a polimorfismelor farmacogenetice. Până recent singura posibilitate de a identifica un pacient cu risc genetic pentru o anumită reacţie adversă era testarea fenotipică cu administrarea unor agenţi farmacologici markeri. Cercetările farmacogenetice au câştigat enorm datorită progresului actual al geneticii moleculare şi a secvenţializării genomului în cadrul Human Genome Project. Medicii trebuie să fie preveniţi dacă un agent farmacologic prescris este supus variabilităţii farmacogenetice şi trebuie să cunoască aplicabilitatea datelor teoretice. Numeroase droguri care au produs răspunsuri variabile sau reacţii adverse severe au trebuit să fie retrase de pe piaţă provocând pierderi importante industriei farmaceutice şi de aceea multe companii încearcă să-şi minimalizeze pierderile prin pretestarea metabolizării produselor lor. Este totuşi dificil de a prezice dacă industria farmaceutică va asimila testarea farmacogenetică ca o metodă de rutină în indicaţiile de prescriere a medicamentelor cu metabolizare polimorfă. care produc răspunsuri diferite. Cercetările în farmacogenetică evoluează în două direcţii principale: . Stadiul cel mai avansat pare a fi atins de ţările scandinave.Farmacologie şi de speranţă. Testarea farmacogenetică este folosită în mod curent doar într-un număr limitat de spitale universitare şi de centre de excelenţă specializate. Asemenea proceduri sunt invazive ceea ce reprezintă un dezavantaj faţă de testele moderne bazate pe analiza ADN care necesită mici probe de ţesut (sânge obţinut din puncţia pulpei degetului. acestea se datorează dezvoltării de tehnologii care permit screeningul rapid al polimorfismelor specifice cât şi avansării cunoaşterii secvenţelor genice în cazul unor gene care codifică enzime. canale ionice şi alte tipuri de receptori implicaţi în răspunsul la medicamente. celule obţinute prin raclarea mucoasei bucale sau foliculi piloşi) şi permit determinarea rapidă şi certă a ”profilului farmacologic” al pacientului. folosind enzime variabile genetic. Aplicabilitatea clinică a testării farmacogenetice depinde de importanţa relativă a fiecărui polimorfism în determinarea conduitei terapeutice.

de aceea considerăm esenţial ca acest domeniu să facă parte din curriculumul pentru învăţământ superior medical (44). eliminîndu-se empirismul în stabilirea dozei şi reducând costurile de spitalizare datorate reacţiilor adverse. Dezvoltarea prescripţia farmacogeneticii va evolua este de la unul din mecanismele actual la prin care medicală empirismul tratamentul medicamentos individualizat. în cazul prescrierii simultane a mai multor agenţi farmacologici se va ţine cont de ajustarea dozei în funcţie de genotip şi de posibilitatea interacţiunilor medicamentoase. testarea farmacogenentică va reduce în mod substanţial necesitatea spitalizării şi a costurilor sale datorată reacţiilor adverse medicamentoase. Totuşi există suficiente date care susţin afirmaţia că farmacogenetica va deveni deosebit de importantă în serviciile de sănătate. în viitorul apropiat.Farmacologie identificarea genelor specifice şi a produşilor acestora. asociaţi cu diverse boli care ar putea fi ţinte pentru noi medicamente. dar mai este încă o cale lungă până la apariţia unor kituri farmacogenetice disponibile pentru medicii curanţi în vederea identificării medicamentelor la care este sensibil un anumit pacient (40). s-ar putea ca peste nu mulţi ani să fie considerat lipsit de etică a dministra anumite medicamente fără a fi testat în prealabil profilul farmacogenetic. . Testarea farmacogenetică ar putea fi primul exemplu al aplicării anlizei ADN la nivel populaţional. stabilirea unor profiluri farmacogenetice personale prin identificarea genotipurilor individuale ale pacienţilor. Căile de dezvoltare care se întrevăd în viitorul apropiat sunt (26): stabilirea unor principii de prescriere bazate pe studii clinice pentru medicamentele susceptibile de a avea un metabolism polimorf. identificarea genelor şi a variantelor alelice care afectează răspunsul individual la agenţii farmacologici uzuali. Capacitatea de a identifica indivizii sensibili înainte de a administra medicamentul are şi o importantă componentă economică. producerea de noi medicamente pentru pacienţii cu genotipuri specifice (“stratificarea medicamentelor”).

Farmacologie O altă direcţie importantă a farmacogeneticii o constituie răspunsurile individuale în cazul terapiei genice. Există deja rezultate promiţătoare în terapia oncologică obţinute cu aşa numiţii “agenţi antisens”, substanţe ce pot interveni la nivelul ADN-ului celulei canceroase pentru a declanşa mecanismele apoptotice, dar reactivitatea interindividuală este încă puţin cunoscută în acest caz.

Farmacologie

CURS 4

Medicatia S.N.C.

şi SNV

ANXIOLITICE; HIPNOTICE; ANTIDEPRESIVE; NEUROLEPTICE ANXIOLITICE Efectul anxiolitic se caracterizează prin atenuarea/suprimarea stării de anxietate, de diverse etiologii. Administrarea acestor substanţe poate duce la ameliorarea stării unor bolnavi cu afecţiuni nevrotice sau de tip cortico-visceral. Tranchilizantele sunt larg utilizate în practică în nevroze, pre şi postoperator şi în afecţiuni somatice însoţite de anxietate. Reprezentanţi: a) Benzodiazepine: - Diazepam - Oxazepam - Medazepam - Lorazepam - Bromazepam b) Anxiolitice nebenzodiazepinice: - Meprobamat

Farmacologie - Hidroxizin - Buspirona Efecte adverse: În general sunt bine suportate; pot să producă sedare cu diminuarea performanţelor psiho-motorii (ceea ce implică prudenţă în utilizarea lor la şoferi), iar în cazul administrării cronice - dependenţă. Indicaţii: stări de anxietate, tensiune psihică (şi implicaţii - insomnie, cefalee etc.), sindrom psihovegetativ, stări depresive cu agitaţie, sindrom de abstinenţă la alcoolici, tulburări de comportament la copii; medicaţie pre- şi postopratorie, spasme reactive ale musculaturii striate (psiho-neurogene, miogene sau reumatice), stări spastice la copii. • Diazepam (Diazepam, Valium, Seduxen) - efectul tranchilizant este intens, deprimarea motorie marcată, util în afecţiuni spastice şi convulsivante (status epilepticus, tetanos). Prezentare: cp. 2mg sau 10mg (flacon cu 30 bucăţi); fiole a 10mg/2ml soluţie injectabilă (cutie cu 5 bucăţi). Administrare: 2-10mg de 1-2 ori/zi; la bătrâni 2mg de 1-2 ori/zi; intramuscular sau intravenos lent 2-20mg (se poate repeta după 3-4 ore). • Nitrazepam (Nitrazepam, Mogadon) Prezentare: cp. de 2,5mg; seara la culcare 2-4 cp. • Oxazepam (Oxazepam, Adumbran) - este un metabolit activ al Diazepamului, cu acţiuni similare cu acesta. Prezentare: cp. de 10mg; 1-3 cp./zi. • Clordiazepoxidul (Napoton, Librium) - tranchilizant cu efect peste 8 ore; administrat la culcare poate induce somnul, acţionează aditiv cu alcoolul; Prezentare: drajeuri de 10mg; 1 dg. de 3 ori pe zi. • Medazepam (Medazepam, Rudotel) - utilizat în sindromul psihovegetativ, are proprietăţi tranchilizante mai reduse, numit şi "tranchilizant de zi". Prezentare: cp. de 10mg; 1/2-1cp. de 2-3 ori pe zi.

Farmacologie Alţi reprezentanţi: Triazolam (Triazolam, Alcion), Clonazepam, Flunitrazepam

(Flunitrazepam, Rohypnol) • Meprobamatul - tranchilizant de durată medie, deprimant psihomotor, inductor al enzimelor microzomiale hepatice. Este indicat în diverse stări anxioase şi în insomnie. Prezentare: cp. de 400mg (flacon cu 50 bucăţi); Administrare: 1/2-1 cp. de 2-4 ori pe zi în anxietate, stări de tensiune psihică, insomnie, sindrom psihovegetativ, sindrom de abstinenţă, pregătirea anesteziei generale. • Hidroxizina (Hydroxyzine, Atarax) - tranchilizant cu acţiune slabă; în plus prezintă şi un efect antihistaminic, util în dermatoze cu componentă psihoafectivă. Prezentare: drajeuri de 25 mg si fiole cu 100mg/2ml. Indicat în nevroze, stări de anxietate, tulburări de somn, distonie neurovegetativă, sindrom climacteric, urticarie şi dermatoze alergice, combaterea vomei etc. Administrare: oral, 2-4 dg. pe zi fracţionat la mese; intravenos foarte lent 1/2-1 fiolă. • Buspirona (Buspar) - este un anxiolitic "anxioselectiv" (nu are şi acţiuni hipnotice, anticonvulsivante şi miorelaxante); efectul său anxiolitic este comparabil cu al Diazepamului. Cazuri clinice: 1. Pacienta M.V. în vârstă de 53 ani se prezintă la medicul de familie cu următoarele simptome: dificultăţi de adormire de aproximativ o lună de zile, cearcăne în jurul ochilor; locuieşte singură, tresare la cele mai mici zgomote, verifică uşile de la intrare în cursul nopţii de mai multe ori de teama hoţilor. Se pune diagnosticul de insomnie anxioasă. Recomandaţi un tratament în acest caz şi prescrieţi reţeta. 2. Pacientul I.M. în vârstă de 65 ani este internat la clinica oftalmologică cu diagnosticul de cataractă senilă şi urmează a fi operat a doua zi. Pacientul nu a mai suferit intervenţii operatorii până în prezent, aflâdu-se într-o stare de anxietate. Pacientul este hipertensiv, prezentând în antecedente crize hipertensive declanşate de emoţii puternice. Prescrieţi medicaţia posibilă a fi administrată pacientului seara la culcare în preziua operaţiei şi cu o oră înainte de actul operator.

Farmacologie 3. Pacienta R.D. în vârstă de 45 de ani se prezintă la serviciul de dermatologie cu acuze de prurit la nivelul antebraţelor şi partea dorsală a mînii, tegumente eritematoase, simptome accentuate după utilizarea unor detergenţi în gospodăria personală. Se pune diagnosticul de dermatoză alergică. Prescrieţi un tranchilizant minor indicat pentru această situaţie.

SEDATIVELE SI HIPNOTICELE Efectul sedativ se manifestă prin deprimare psiho-motorie cu liniştirea pacientului, uneori somnolenţă, calmând stările de excitaţie şi agitaţie psiho-motorie. Efectul hipnotic constă în favorizarea instalării unui somn asemănător cu cel fiziologic. Efectul tranchilizant sau anxiolitic se caracterizează prin atenuarea stării de anxietate. Obs.: Unele medicamente pot prezenta toate tipurile de efecte menţionate mai sus, aceste efecte fiind greu de delimitat, frecvent fiind dependente de doza de substanţă medicamentoasă administrată.

I. HIPNOTICELE - în doze mici au efect sedativ, în doze mijlocii hipnotic şi în doze mari narcotic. Reprezentanţi: 1. Ciclobarbital - prezentare cp. 0.2g - efect hipnotic pentru inducerea somnului în insomnii; efectul este rapid, se instalează in 15minute şi dureaza 3-5 ore, doza recomandată: 1cp. seara, ca hipnotic; 3x1/4 - 1/2 cp./zi, ca sedativ şi la copiii peste 5 ani. 2. Amobarbital - are o durată de acţiune relativ lungă - prezentare: Amital cp. 300 mg şi Dormital cp. 100 mg

ca antiepileptic (se fac asocieri cu antiepileptice majore) se începe cu doze mici: 50mg/zi apoi 2x100 mg/zi.au efect hipnotic de obicei la doze mai mari .durata efectului hipnotic 4-8 ore .mai prezintă efect tranchilizant. hiperexcitaţie. . mialgii.=0.Farmacologie 3. anticonvulsivant. Glutetimida .ca hipnotic 1 cp. oscilaţii de tensiune . tulburări de somn. cp. iritabilitate. seara la culcare (100 mg). cefalee. pregătirea intervenţiilor chirurgicale.trezirea din somn e însoţită de senzaţie de greaţă. se foloseşte şi în insomnii. dezorientare. tremor.prezentare cp. anestezic general superficial (doar la doze mari) şi un slab efect inductor enzimatic. agitaţie.se recomandă seara la culcare 1-2 cp. în I-a zi im.. 100 mg pentru efect hipnotic. (cu 1 oră înainte de intervenţie) .poate să apară dependenţă. de 15 mg pentru efect sedativ şi fiole 200 mg (Doza Max.administrare: . Benzodiazepine .somnul produs este profund şi revigorant . 1-2 fiole apoi se continuă tratamentul oral cu 1 cp. seara la culcare. miorelaxant. Fenobarbital . HIPNOTICE NEBARBITURICE: 1. în criza de epilepsie. . sudoraţie şi diaree. manifestat prin: anxietate. . ca sedativ 2-3x1cp de 15 mg/zi . 2.la întreruperea tratamentului poate apare un sindrom de abstinenţă.25g) ce se administreaza im.

secundar au efect antidepresiv. este recomandat în insomnia produsă de anxietate . lentoarea în gândire. lentoarea motorie. pierderea interesului şi a elanului vital. Antidepresive triciclice: • Cu efecte timo-analeptice bazale: au ca efect principal efectul antidepresiv. . ANTIDEPRESIVE Definiţie: Sunt medicamente cu acţiune stimulantă asupra psihicului.prezentare: cp. la bătrâni şi copii doza e mai mică (este bine suportat de pacienţi). anorexia. Imipramina: Antideprin drajee 25 mg fiole 25 mg/2 ml administrate intramuscular Clomipramina: Anafranil drajee 10 mg şi 25 mg fiole 25 mg/ 2 ml administrate intramuscular Nortriptilina: Nortriptilină drajee 10 mg • Cu efecte timoleptice: au ca efect principal efectul anxiolitic. la adulţi. Nitrazepam (Mogadon) .efectul se instalează mai lent 1/2-1 oră. dificultatea de concentrare. Unele antidepresive au şi acţiune anxiolitică.se administrează seara la culcare 2-4 cp. care scad sau înlătură simptomatologia depresivă: tristeţea. 2.5 mg Nitrazepam . secundar. sunt uşor anxiolitice şi stimulează elanul vital.Farmacologie Reprezentanţi pentru efectul hipnotic: 1. Clasificare şi reprezentanţi: 1 1. Amitriptilina: Amitriptilină drajee 25 mg.

25. 50 mg/ 2 ml Trimipramina: Surmontil. Principii de administrare: 1. 2.Farmacologie fiole 50 mg/ 5 ml Doxepin: Doxepin. Tratamentul începe cu doze mici (25-75 mg/zi Imipramină sau Amitriptilină) care se cresc progresiv până la doza terapeutică (150-200 mg/zi). Antidepresive tetraciclice: sunt înrudite cu antidepresivele triciclice. Efectul antidepresivelor se instalează lent. dar au efecte secundare mai reduse. INHIBITOARELE MONOAMINOOXIDAZEI (IMAO): Tranilcipromina Fenelzina Sunt rar folosite deoarece efectul antidepresiv este slab şi efectele adverse sunt numeroase. . Sapilent comprimate 25 şi 100 mg fiole 25 mg/ 2 ml. 50. este necesară schimbarea antidepresivului cu un altul. dacă după 6 săptămâni de tratament nu intervine nici o ameliorare. administrate intramuscular 2. Sinequan drajee 25 mg fiole 25 mg/ 2 ml. 75 mg fiole 25 mg • Cu efecte timoleptice: Mianserina: Miansan drajee 10 şi 30 mg Trazodona: Pragmazone 3. de aceea tratamentul nu trebuie întrerupt înainte de 14 zile. • Cu efecte timo-analeptice bazale: Maprotilina: Ludiomil comprimate 10. Totuşi.

Este contraindicat consumul de alcool în timpul tratamentului cu antidepresive. Aceste efecte sunt prezente în mult mai mică măsură la antidepresivele tetraciclice. Cardiotoxicitatea se manifestă prin tahicardie. TRATAMENTUL ÎN BOALA PARKINSON Clasificarea antiparkinsonienelor : I. ceea ce contraindică aceste preparate la cei cu infarct miocardic recent. Antiparkinsoniene anticolinergice: Trihexifenidil . Tratamentul antidepresiv nu se întrerupe niciodată brusc.Farmacologie 3. 4. hipertensiune arterială sau tendinţă la hipotensiune arterială. Efectele atropinice contraindică aceste preparate la pacienţii cu adenom de prostată sau glaucom cu unghi închis. existând riscul rebound-ului depresiv. Durata terapiei antidepresive este de minim 3-6 luni în funcţie de tipul depresiei. 5. prin dezinhibiţie. Antiparkinsoniene dopaminergice: Levodopa Bromocriptina Selegelina Amantadina II. rareori hipotensiune arterială. iar dacă se schimbă un antidepresiv cu un inhibitor de monoaminooxidază intervalul dintre cele două tratamente trebuie să fie de cel puţin 3 săptămâni • • • Este necesară supravegherea bolnavului în timpul tratamentului deoarece antidepresivele pot creşte riscul suicidar. Efectele adverse cele mai frecvente ale antidepresivelor triciclice sunt cardiotoxicitatea şi fenomenele atropinice. Bolnavilor cardiaci ce necesită tratament antidepresiv li se pot administra antidepresive tetraciclice. IMAO nu se asociază niciodată cu un alt antidepresiv. pusee de hipertensiune arterială. aritmii. aritmii.

La începutul tratamentului efectul unei doze apare în 30 minute -1oră şi durează aproximativ 5 ore. sau preparate retard.Farmacologie Prociclidina Biperiden Orfenadrina Reprezentanţi: I. de aceea s-au introdus inhibitori periferici de dopadecarboxilază: benserazida şi carbidopa.6 ani de tratament eficacitatea diminuă şi durata efectului fiecărei doze scade (la aproximativ 1 oră). Dopamina eliberată în periferie produce efecte adverse. Levodopa nu este eficace în sindromul parkinsonian provocat de neuroleptice. aceasta necesită administrarea de doze mici. Levodopa Este precursorul metabolic al dopaminei. Asocierea levodopa + inhibitori de dopa-decarboxilază: dopa-decarboxilaza Levodopa Dopamină Această transformare are loc atât la nivel central. După 5 . Tot după o perioadă de timp de la începutul tratamentului pot apare fluctuaţii ale răspunsului la tratament în cursul unei zile = fenomenul on-off. cât şi în periferie. probabil datorită evoluţiei leziunilor centrale şi agravării bolii în timp. Preparate: Levodopa + benserazidă: . ANTIPARKINSONIENE DOPAMINERGICE 1. repetate.

eficace în fenomenul on-off.5 mg benserazidă Madopar 125 = capsule cu 100 mg levodopa + 25 mg benserazidă Madopar 250 = capsule cu 200 mg levodopa + 50 mg benserazidă Madopar HBS (sistem echilibrat hemodinamic) = capsule retard cu100 mg levodopa + benserazidă 25 mg Administrare: Tratamentul începe în spital. . la 1-2 zile. în 4 prize. doza se creşte cu 1/2 cp. înaintea meselor.comprimate ce conţin: 250 mg levodopa + 25 mg carbidopa 100 mg levodopa + 10 mg carbidopa 100 mg levodopa + 25 mg carbidopa Administrare: Tratamentul începe cu 1/2 cp. Se pot asocia cu Madopar-capsule convenţionale. de 1-2 ori pe zi. Levodopa + carbidopa: Nakom. Sinemet . Bromocriptina Este indicată la bolnavii cu boală Parkinson care nu mai pot fi controlaţi convenabil cu Levodopa (mai ales datorită fluctuaţiilor diurne).Farmacologie Madopar 62. în 3-4 prize. Doza se creşte progresiv cu aproximativ 100 mg levodopa /săptămână.5 de 3-4 ori / zi. 2. până la doza obişnuită de 400-800 mg Levodopa + 100-200 mg benserazidă pe zi. Îşi încep acţiunea la aproximativ 3 ore după administrare. Iniţial se administrează 1 capsulă Madopar 62. cu doze crescând progresiv.5 = capsule cu 50 mg levodopa + 12. Echivalenţa Levodopa .Madopar: 500 mg Levodopa ţ 125 mg Madopar (100 mg levodopa + 25 mg benserazidă) Madopar HBS sunt capsule retard. pe zi. doza optimă este de aproximativ 3-5 cp.

în 2 prize. mişcări coreiforme) necesită oprirea creşterii dozei sau reducerea temporară a acesteia.25 mg de 1-2 ori pe zi. Prezentare: Viregyt capsule 100 mg. Selegelina Se administrează în cazuri incipiente de boală Parkinson sau asociat cu levodopa în cazurile constituite. Clorzoxazon. la mese. dozele se cresc progresiv. Tratamentul începe cu doze mici (1 mg) care se cresc treptat. II. Baclofen. pentru evitarea toleranţei.Farmacologie Tratamentul începe cu doze mici: 1. cu 2. capsule 5 şi 10 mg. Doza obişnuită este de 5-10 mg /zi. 2. Ca tratament adjuvant în boala Parkinson se mai folosesc miorelaxante centrale: Diazepam. 2 × 100 mg/zi. în cure de 3-4 săptămâni. Prezentare: Parlodel cp. . comprimate 2 mg. sub supraveghere medicală. Prezentare: Romparkin.40 mg/zi. până la 400 mg /zi. Amantadina Se administrează oral. vărsături. la câteva zile.5 mg. apariţia efectelor secundare (greaţă.5 mg la 2-3 zile. ANTIPARKINSONIENE ANTICOLINERGICE: Trihexifenidil Este indicat în boala Parkinson şi în sindroamele extrapiramidale produse de neuroleptice. în 3-4 prize. doza optimă este cuprinsă între 4 . Tratamentul începe cu doze mici care se cresc treptat. Principii de tratament în boala Parkinson : 1. uneori se poate ajunge la doze de 50 mg/zi sau chiar mai mult. în 4 prize. 4. Obişnuit se administrează 10. la mese.30 mg/zi. 3.

m. autism) din bolile psihice. mai ales după ce au apărut fenomenele on-off. însă sub strictă supraveghere.Farmacologie 2. 3. constând în atenuarea simptomelor psihotice (halucinaţii. în stări psihotice acute Doza: . În caz de diminuare a eficienţei terapeutice apare necesitatea introducerii unui nou medicament. 25 mg/5 ml i. cu atât mai mare cu cât doza totală/24 h este mai mare. NEUROLEPTICE Definiţie: Neurolepticele (tranchilizantele majore) sunt medicamente simptomatice cu acţiune antipsihotică. Neuroleptice antiproductive (reducătoare) care influenţează simptomele psihotice productive (delir. III.oral f. cu o posologie stabilită. NEUROLEPTICE FENOTIAZINICE 1. delir. Doza zilnică va fi fracţionată într-un număr de prize. Neuroleptice antideficitare (dezinhibitorii sau incisive) care acţionează mai ales faţă de sindroamele deficitare (pierderea iniţiativei. halucinaţie). Clasificare: In funcţie de criteriul terapeutic se clasifică în: I. Neuroleptice sedative Reprezentanţi: I. 4./i. Este de dorit să nu se schimbe fără motiv un medicament eficient. II. indiferenţă afectivă). Levodopa necesită o fracţionare maximă a dozelor. deoarece pot apare achinezie şi rigiditate severe. Clorpromazina Clordelazin dj 25 mg .oral Plegomazin dj 25 mg .v. acestea pot răspunde şi la o întrerupere temporară a tratamentului cu Levodopa ("vacanţă terapeutică"). Cea mai eficientă asociere este cea dintre Levodopa şi anticolinergice. stare confuzională.

4 mg sol.în psihoze 200 .100 mg/zi 2. .m. 25 mg/1 ml . 50 mg . administrat i. chiar moarte subită cardiacă).ca antipsihotic 100 . în picături 40 mg/ml Doza: 15 .oral Doza: . Tioridazina dj 5 mg. 3.m. (în soluţie uleioasă) Flufenazina enanat (Moditen retard) se administrează o dată la două săptămâni.30 mg/zi 5. Levomepromazina Levomepromazin cp 2 mg.în nevroza anxioasă 25 .50 mg/zi Are acţiune sedativă marcată şi anxiolitică. buv.800 mg/zi (în spital) 50 . 25 mg . Supradozarea determină fenomene cardiotoxice (aritmii. 4.i. Doza: 150 .oral f. 4 mg/ml • esteri cu acţiune retard.Farmacologie . Periciazina Neuleptil caps.400 mg/zi (cel mult 1000 mg/zi) în 4 prize/zi sau o singură doză zilnică seara la culcare .ca antiemetic: 25 .200 mg/zi Are acţiune sedativă foarte intensă.200 mg/zi (în ambulator) . 10 mg sol. Flufenazina dj 1 mg.

. la interval de 1 . 2. la 4 săptămâni. Orap 6. Medicaţia neuroleptică poate fi asociată cu alte tipuri de terapie utilizate în bolile psihice: psihoterapie. implică colaborarea activă a bolnavului şi familiei. 8. meloterapie. 5. II. Dozele terapeutice variază în funcţie de gravitatea psihozei. 2 mg/ml f. Principii de administrare: 1. Neurolepticele sunt medicamente simptomatice utilizate în afecţiunile psihice acute şi cronice facilitând reinserţia socială a pacienţilor.4 săptămâni eliberează treptat compusul activ) cu următoarele avantaje: a) siguranţa administrării (important mai ales la psihoticii care nu cooperează) b) complianţă mai bună a bolnavilor c) folosirea de doze mai mici decât în cazul administrării zilnice Exemple de neuroleptice retard: Moditen (Modecate). 5 mg sol.m. răspunsul la tratament şi toleranţa medicamentoasă.m. 7. 5 mg/1 ml Haloperidol decanoat = preparat retard f 50 mg/1 ml. În tratamentul de lungă durată a psihozelor cronice pot fi utilizate neuroleptice sub formă de preparate retard (administrate i. ergoterapie. Imap. buv. Fluanral. socioterapie. vârsta pacientului. 4. 2. Tratamentul cu neuroleptice este un tratament de lungă durată. 3. NEUROLEPTICE BUTIROFENONICE Haloperidol Haldol cp 0.5. se administrează i. Efectul antipsihotic se instalează gradual după aproximativ 3 săptămâni de la debutul terapiei şi este maxim după 2-6 luni. Consumul băuturilor alcoolice este contraindicat în cursul tratamentului cu neuroleptice.Farmacologie Flufenazina decanoat (Dapotum D) se administrează o dată la trei săptămâni. Toate neurolepticele induc tulburări extrapiramidale necesitând asocierea cu Romparkinul. întreruperea sa fiind cauză de recăderi.

moderat analgezic.Farmacologie CURS 5 Medicaţia aparatului respirator I. emfizemul. Indicaţii: tusea uscată Prezentare şi administrare: Paxeladine comp. poate produce constipaţie Risc neglijabil de dependenţă în utilizare obişnuită. iritativă de diverse etiologii Prezentare: Codein fosfat comp. 40 mg Oral 40 mg de 2 .) Administrare: oral . nu produce somnolenţă sau constipaţie. Indicaţii: tusea uscată.3 ori / zi Pricipii generale de administrare a antitusivelor • Antitusivele reprezintă o medicaţie simptomatică utilă doar în situaţiile în care tusea este neproductivă. Codeina fosforică Acţiune antitusivă marcată prin deprimarea centrului tusei. favorizează bronhospasmul. obositoare pentru bolnav (îndeosebi la cardiaci şi debili. 15 mg Tussamag soluţie (1mg/1 pic. pătrunderea expectoraţiei şi a materialului infectat în profunzimea tractului respirator în inspiraţie profundă). Paxeladină Acţiune antitusivă prin deprimarea centrului tusei.20 mg de 3 . nu deprimă centru respirator.10 . dăunătoare.4 ori / zi 2. Reprezentanţi: 1. atunci când tusea accentuează iritaţia laringiană şi traheobronşică. . ANTITUSIVELE sunt medicamente simptomatice capabile să oprească tusea.

30 mh / 5 ml Principii generale de administrare a expectorantelor: • Expectorantele reprezintă o medicaţie simptomatică utilă în afecţiunile bronhopulmonare cu secreţii vâscoase pe care bolnavul nu le poate elimina prin tuse (bronşite acute. 1. Ele cresc semnificativ volumul expectoraţiei şi lichefiază secreţiile vâscoase aderente. hemoptizie. 8 mg Oral 8 .3 ori / zi/ • Nu se asociază cu fenotiazina şi antidepresivele deoarece se potenţează. Dezvoltă obişnuinţă şi dependenţă • Se administrează numai pe cale orală de 2 . bronşectazie. EXPECTORANTELE sunt medicamente care favorizează expectoraţia prin creşterea şi fluidificarea secreţiilor traheobronşice. afecţiuni ORL . productivă Prezentare şi administrare: Brofimen comp. internă 0. bronhopatii cronice obstructive. Sunt antitusive foarte puternice.16 mg de 3 .rinite. anevrism de aortă. pneumotorax. Bromhexina Reduce vâscozitatea sputei şi favorizează expectoraţia din traheobronşite acute şi cronice.Farmacologie • Deşi puţin folosite Opiu şi Morfina pot fi utile în situaţiile speciale în care se doreşte asocierea acţiunii antitusive cu cea analgezică şi sedativă (bolnavii cu cancer bronhopulmonar. . Ambroxol Reduce vâscozitatea sputei şi favorizează expectoraţia în afecţiuni bronhopulmonare acute şi cronice. mucoviscidoză. II. bronşite cronice.4 ori / zi 2. infarct pulmonar). 750 mg / 100 ml Anavix sol. 8 mg şi sol.2% Bromhexin comp. Indicaţii: tusea umedă. fracturi costale. sinusite). Indicaţii: tusea umedă productivă Prezentare şi administrare: Ambroxol sol.

tratament de fond în astmul bronşic.m. fără efecte adverse (rareori greaţă) se administrează pe cale orală la adulţi şi copii de 3 . instalaţii) pe sonda endotraheoală sau canula de traheotomie III. 4 mg Ventolin comp. 2. expectorant cu efect rapid. bine tolerat. bronhopatii obstructive Prezentare şi administrare: Salbutamol comp. 2.4 ori / zi. local prin aerosolizare. utile în astmul bronşic (AB) A.Farmacologie • Bromhexina.v. intermitent sau persistent. mucolitic uzual. 5 mg/ml oral 4 mg de 3 . Medicaţia bronhodilatatoare: 1.. Antiastmatice sunt medicamente cu efecte bronhodilatatoare şi antiinflamatoare. rareori parenteral (i.). i. • Ambroxolul.5 mg/ml aerosoli 100 mg/10 ml oral 5 mg de 2 .4 ori / zi b) Terbutalina: simpaticomimetic β2 selectiv cu acţiune asemănaătoare Salbutamolului Prezentare şi administrare: Bricanyl comp.5 mg flacon injectabil 0.m. dar cu scurtă durată de acţiune. aerosoli sol. sirop 2 mg/5 ml . utilizat cu succes în afecţiunile de mai sus. înrudit cu bromhexina. Bronhodilatatoare simpaticomimetice sunt bronhodilatatoare de primă alegere la un bolnav asmatic a) Salbutamol: simpaticomimetic β2 selectiv cu acţiune bronhodilatatoare Indicaţii: criza de astm bronşic.5 mg de 3 -4 ori / zi . prezintă două avantaje clinice importante: favorizează penetrarea unor antibiotice în secreţiile bronşice lichefiază mucusul bronşic vâscos • Expectorantele se administrează cel mai adesea pe cale orală.5 .3 ori / zi i. 2 mg şi 4 mg . compus de sinteză.

4 ori / zi B.v. MEDICAŢIA ANTIINFLAMATOARE: Constituie tratamentul esenţial al astmului bronşic deoarece inflamaţia cronică a mucoasei bronşice este principalul factor patogenic întâlnit în această afecţiune. tratament de fond al astmului bronşic Prezentare şi administrare: Aminofilin comp. Indicaţii: astm bronşic persistent. 100 mg fiole 240 mg/10 ml oral 100 mg de 3 ori/zi i. 1. Uşoară activitate antiinflamatoare. Bronhodilatatoare metilxantinice Teofilina: produce relaxarea musculaturii bronşice prin acţiunea directă asupra musculaturii netede. bronşite. în 30 minute 3.Farmacologie c) Salmeterol: simpaticomimetic β2 cu selectivitate ridicată (efecte adverse neglijabile) cu acţiune prelungită timp de 12 ore.v. toate formele. Bronhodilatatoare anticolinergice Bromura de ipratropiu: antiasmatic preferat la bolnavii cu bronşită cronică obstructivă cu hipersecreţie de mucus. Stimulează activitatea cardiacă. Reduc edemul mucoasei respiratorii şi hipersecreţia. . CORTICOSTEROIZII a) Beclometazona. Prezentare şi administrare: Atrovent aerosol 20 mg / doză Aerosoli câte 2 pufuri de 3 . Acţiunea se instalează gradual în 3 . tratament de fond (între crize). însă efectele secundare sunt minime chiar în supradozare. Nu este activ în criza asmatică. 100 mg Miofilin comp. Fluticazonă: acţiune farmacodinamică mai redusă faţă de corticoterapia sistemică (orală sau injectabilă). Prezentare şi administrare: Serevent aerosoli 25 mcg / puf aerosoli 2 pufuri de 25 mcg / zi (la 12 ore) 2. lent 5 mg / kg / zi preferabil perfuzie i. Indicaţii: astm bronşic în criză.7 zile de tratament.

250 mg (4 . acute. rinite alergice.4 săptămâni. Acţiunea se instalează în 3.10 f) ! soluţie incompatibilă cu alte medicamente 2. severe. sirop oral 1 comprimat (1 măsură) de 2 ori / zi .v. Indicaţii: astm bronşic. edem pulmonar acut. Indicaţii: astm bronşic de fond (nu este activ în criză). şoc anafilactic. Acţiunea se instalează în 1 . Prezentare şi administrare: Ketotifen comprimate. Indicaţii: astm bronşic în criză. lent 100 . alergii cutanate. Bronşite alergice. Prezentare şi administrare: Intal capsule 20 mg Inhalator cu un turbonihaler (dispozitiv special) o capsulă la 6 ore. Inhibitoare ale degranulării mastocitare a) Acid cromoglicic: stabilizează membranele mastocitare şi reduce eliberarea de mediatori bronhospastici. Prezentare şi administrare: Hidrocortizon hemisuccinat fiole 25 mg/5 ml i.Farmacologie b) Hidrocortizon hemisuccinat: acţiune antiinflamatoare în afecţiuni sistemice. stare de rău asmatic. tratament de fond (nu este activ în criză). b) Ketotifen: stabilizează membrana mastocitară şi inhibă eliberarea mediatorilor chimici (histamina) bronhospastici (pe receptorii H2).2 săptămâni.

Farmacologie Indicaţiile tratamentului antiasmatic de fond în funcţie de gradul de severitate al bolii Consensul de la BETHSEDA 1992 Treapta Medicaţie Grad de severitate Treapta 1 Β2 agonişti inhalatori de scurtă durată (fenoterol-BEROTEC) "la nevoie" maximum 1 dată pe zi (dar nu zilnic) Treapta 2 • corticoid inhalator zilnic • β2 agonişti inhalatori de scurtă durată (fenoterol-BEROTEC) "la nevoie" Treapta 3 • corticoid inhalator zilnic în doze înalte • sau β2 agonist de lungă durată • β2 agonist de scurtă durată (fenoterol-BEROTEC) "la nevoie" sau anticolinergice (ATROVENT) Treapta 4 • corticoid inhalator zilnic în doze înalte • bronhodilatatoare zilnic: . inhalator . o singură doză dimineaţa) Astm sever persistent Astm sever Astm uşor intermitent Astm uşor persistent Astm moderat persistent .teofilină retard + anticolinergice (ATROVENT) Treapta 5 Se adaugă corticoid per oral (cea mai mică doză posibilă.β2 agonist de lungă şi scurtă durată.

Farmacologie .

alternativă la β2-adrenergice Teofiline retard În astmul cu crize nocturne Cromoglicat. control cvasiccomplet al simptomelor Corticoizi oral În astmul sever. medicaţie durată scurtă de "de depanare" acţiune Β2-adrenergice cu În astmul cu crize durată lungă de nocturne acţiune Anticolinergice În criză.• Pneumalergeni părtarea factorilor • Infecţii virale de risc • Aspirină Β2-adrenergice cu În criză. fără cure prelungite iarna • Imunizare • Reflux gastro-esofagian • Kineziterapie respiratorie • Nutriţie • Terapie cardiovasculară De lungă durată Indispensabilă . la copii Corticoizi inhalatori De elecţie în astmul persistent. termen lung Pe termen lung Rol neprecizat Rol neprecizat pe Pe termen lung la cazurile care răspund Adjuvant Numai în infecţiile confirmate. pe termen lung. în exacerbările severe Mucolitice Adjuvant Antibiotice Numai în suprainfecţiile confirmate Măsuri • Imunizare complementere • Reflux gastroesofagian • Tratament ORL • Desensibilizare specifică Oxigenoterapia În exacerbări Educaţia pacientului Indispensabilă BPOC • Fumat • Poluare • Infecţii bronşice Regulat. Astmul uşor şi nedocromil moderat.Farmacologie Principiile de tratament în astmul bronşic Principiu Astm bronşic terapeutic Identificarea şi înde. pe termen lung Rol neprecizat Primul tratament.

Farmacologie CURS 6 Medicaţia aparatului cardio-vascular .

în urgenţe 3.insuf.flutter şi fibrilaţie atrială Administrare: oral 1 cp / zi dimineaţa. utilizată numai la bolnavii cu insuficienţă cardiacă cronică şi IRC asociată. Digoxin cp = 0. în urgenţe 2. cardiace cronice . suprav. Deslanozid f = 0.) • este tonicardiacul cel mai utilizat în terapia : . şi f. ! Observaţie Datorită T 1/2 lung (risc mărit de supradozaj digitalic). Lanatozid "C" Indicaţii: . la care Digoxinul (filtrat glomerular) . 5 zile / săpt.EPA . Digitoxina (Digitalin) Indicaţii: insuficienţă cardiacă cronică Prezentare şi administrare = sol 1 ml = 1 mg = 50 pic. oral 5 pic / zi dimineaţa. . 1. 5 zile / săpt. parox.insuf.v.25 mg. i.Farmacologie MEDICAŢIA DIGITALICĂ Digitalicele (tonicardiacele) sunt medicamente care cresc forţa şi viteza de contracţie a miocardului aflat în insuficienţă cardiacă (efect inotrop pozitiv).EPA (edem pulmonar acut) . 5 zile / săptămînă i.25 mg oral 2 dj / zi dimineaţa. Digitoxina (metabolizată hepatic) este un tonicardiac de rezervă.TPS Prezentare şi administrare: Lanatozid "C" drajee = 0.TPS-tahic.5 mg (adm.4 mg i.v. = 0.v. cardiacă cronică .

Amiodarona. pentru a evita apariţia intoxicaţiei digitalice. filtrarea glomerulară este diminuată ceea ce impune reducerea dozei de Digoxin. fiolă) şi a căii de administrare (oral / i. Ex. oral 3. e) asocierea digitalei cu alte medicamente (care pot diminua / accentua acţiunea farmacodinamică a tonicardiacului). Tratamentul tonicardiac se face respectând următoarele doze : a) doza de saturaţie (încărcare) se găseşte trecută în tabele. . doza de saturaţie pentru : Digoxin = 1. Tratamentul cu digitalice se numeşte "digitalizare" şi se face individualizat.în ultimele 7. tonicardiac d) prezenţa / absenţa hipopotasemiei. antiaritmicele (Chinidina.c. Propafenona.v. pentru fiecare bolnav în parte. cr. diferind de la un tonicardiac la altul poate fi administrată oral / i.Farmacologie este contraindicat Principii generale de administrare a tonicardiacelor : 1. a) în EPA utilizăm Digoxin i.10 zile nu a mai luat tratam.v compensată adm. Alegerea formei farmaceutice (cp. Verapamil) cresc digoxinemia impunând reducerea dozelor de Digoxin.v. Mărimea dozei de digitală variază în funcţie de: a) vârsta pacientului (la bătrâni. (comparativ cu adultul) b) prezenţa / absenţa insuficienţei hepatice / renale c) bolnavul a fost sau nu digitalizat anterior (cu consecinţe asupra mărimii dozei de încărcare).6 mg Lanatozid "C" = 2mg b) i.) depinde de situaţia clinică a pacientului ex. hipopotasemia măreşte riscul aritmogen al digitalului). 2.5 mg Deslanozid = 1. 4.nu a primit niciodată digitală . Nedigitalizat : .

regresia semnelor clinice ale insuficienţei cardiace).Digoxin = 0. oral 50 mg de 2 . 50 mg. Tratamentul digitalic poate fi întrerupt : a) temporar (la bolnavii cu supradozaj digitalic) b) definitiv (fibrilaţie atrială remisă în ritm sinusal sau malformaţie cardiacă.3 ori / săptămână Indapamid ("Tertensif") Indicaţii: HTA uşoară / moderată / severă ! Observaţie: Actualmente este considerat "diureticul de uz cardiologic" deoarece este: • extrem de eficace. insuficienţă cardiacă Prezentare şi administrare: Nefrix cp. scad prin diverse mecanisme valorile tensiunii arteriale (TA). normalizând tensiunea arterială la 80% din pacienţii hipertensivi . ANTIHIPERTENSIVE Definiţie: Medicamentele antihipertensive. DIURETICELE 1.Farmacologie b) doza de întreţinere este doza care menţine efectul clinic dorit (rărirea frecvenţei cardiace. Diuretice tiazidice (Saluretice): Hidroclorotiazida (Nefrix) Indicaţii: hipertensiune arterială .5 mg = 2 dj /zi .Digitalin = 5 pic / zi 5. b) prevenirea complicaţiilor secundare bolii hipertensive (EPA. administrarea lor urmărind două obiective: a) normalizarea cifrelor TA sau reducerea lor către valorile normale. corectată chirurgical). se administrează oral doza de întreţinere este : . AVC).Lanatozid "C" = 0. Clase de medicamente antihipertensive administrate ca terapie de primă intenţie în formele de HTA uşoară / moderată A.25mg = 1cp / zi .

în criza HTA / EPA • acţiunea hipotensoare a diureticelor este legată de depleţia de sodiu şi de scăderea volumului circulant. • utilizarea lor cronică determină tulburări metabolice: hiperglicemie. β . / 24 ore 2. având drept consecinţă diminuarea morbidităţii / mortalităţii cardio .selective (β1-selective): • Nevibolol ("Nebilet") cp 5 mg (este β-blocantul cel mai cardioselectiv) • Bisoprolol ("Concor") cp 5 mg • Metoprolol ("Betaloc") cp 50 mg.5 mg.BLOCANTELE 1. bisăptămânal fiole 2 ml / 20 mg i.m. • în doze mici.2 cp. 2. hipercolesterolemie. oral. criză hipertensivă.vasculare. 1 cp. 40 mg oral 1 . Diuretice de ansă Furosemid Indicaţii: HTA formă moderată şi severă. • acţiunea diureticelor este sinergică cu a altor hipotensoare. 100 mg .v. β . / i.blocante cardio . diureticele reduc valorile tensiunii arteriale. edeme de diverse etiologii Prezentare şi administrare: Furosemid cp. mai ales la hipertensivii vârstnici.Farmacologie • reduce hipertrofia ventriculară stângă • neutru din punct de vedere metabolic Prezentare şi administrare: Tertensif cp. hiperuricemie (excepţie indapamida) B.

"Enap") cp 10 mg. INHIBITOARELE ENZIMEI DE CONVERSIE (IEC) • Captopril ("Capoten") cp 25 mg. 20 mg • Lisinopril ("Zestril") cp 20 mg • Ramipril ("Triatec") cp 5 mg • Perindopril ("Prestarium") cp 4 mg • Trandolapril ("Gopten") cp 2 mg (IEC cu cel mai lung T1/2) IEC sunt antihipertensive de primă linie şi înaltă performanţă: controlând valorile TA şi reducând semnificativ mortalitatea la pacienţii hipertensivi . cu incidenţă redusă a efectelor secundare 2. β-blocante neselective • Propranolol ("Inderal") cp 10 mg. ! Observaţie: În prezent. 50 mg • Enalapril ("Renitec". aceste β-blocante tind a fi înlocuite de β-blocantele cardioselective care au o tolerabilitate superioară şi o complianţă terapeutică îmbunătăţită. 40 mg • Oxprenolol ("Transicor") cp 40 mg Indicaţii: HTA esenţială toate formele (preferenţial la hipertensivii tineri) în monoterapie sau în asociere cu alte hipotensoare.Farmacologie • Atenolol ("Tenormin") cp 50 mg Indicaţii: Toate β-blocantele enumerate mai sus sunt utilizate în terapia HTA esenţiale asigurând: un succes terapeutic pentru toate grupele de de hipertensivi un raport "trough-to-peak" ridicat (raportul dintre efectul antihipertensiv rezidual şi cel maxim) toleranţă foarte bună. C.

asigurând: D. 10 mg • Felodipina ("Flodil") cp 5 mg. "Epilat") cp 10 mg • Nicardipina ("Loxen") cp 20 mg • Amlodipina ("Norvasc") cp 5 mg. în monoterapie sau asociat cu un diuretic foarte bună tolerabilitate pe loturi mari de hipertensivi o incidenţă a tusei de 10 ori mai redusă decât în cazurile tratate cu IEC . Perindopril şi Trandolapril Inhibitorii receptorilor AT1 ai angiotensinei II • Losartan ("Cozar") • Valsartan ("Diovan") caps 80 mg Indicaţii: • HTA esenţială la toate vârstele. BLOCANTELE CANALELOR DE CALCIU • Nifedipina ("Adalat". 10 mg • Lacidipina ("Caldine") cp 4 mg Ele asigură: un efect antihipertensiv pe 24 ore.Farmacologie reducând hipertrofia ventriculară stângă având toleranţă foarte bună chiar şi la pacienţii hipertensivi cu risc crescut (vârstnici. coronarieni. diabetici) Se administrează oral în: 3 prize / 24 ore Captoprilul 2 prize / 24 ore Enalapril şi Lisonopril priză unică Ramipril.

120 mg Indicaţii: HTA toate formele.2 prize / 24 ore MEDICAMENTE DE A II-A ALTERNATIVĂ ÎN TERAPIA HTA ESENŢIALE Sunt administrate după eşecul medicaţiei hipotensoare de primă intenţie. ANTIHIPERTENSIVELE PRIN ACŢIUNE CENTRALĂ Clonidina Indicaţii: HTA formă moderată / severă. 75 mcg oral 2 x 1 cp.2 prize /zi) • Verapamil ("Isoptin') cp 40 mg.Farmacologie • un control constant al tensiunii arteriale indiferent de vârstă. în asociere cu alte hipotensoare Prezentare şi administrare: Haemiton cp. 120 mg • Diltiazem ("Dilzem") cp 60 mg. risc de "Rebound" ! Metildopa Indicaţii: HTA medie / severă Prezentare şi administrare: Dopegyt / Aldomet cp. 80 mg. 250 mg oral la 8 ore . unde reduc semnificativ tensiunea arterială şi controlează eficient frecvenţa arterială cardiacă. Administrare: oral în 1 ./zi ! Observaţie: La oprirea bruscă a terapiei. afecţiuni asociate şi medicaţie concomitentă • tolerabilitate înaltă cu rată scăzută de renunţare la tratament • comoditate în administrare (1 .

blocante . în prezenţa dietei hiposodate c) visceralizată: cardiac .renal (proteinurie) Cum prescriem un antihipertensiv ? • Tratamentul hipotensor este individualizat pentru fiecare bolnav în parte. pentru a aprecia eficacitatea şi toleranţa medicamentului ales. ţinând cont de: vârsta pacientului (diureticele sunt medicamentele hipotensoare cele mai bine tolerate de vârstnici) factorii de risc cardio . care poate fi reprezentat de: diuretice β .ocular (retinopatie hipertensivă) . ! Observaţie: controlează valorile TA la 50 .Farmacologie PRINCIPII GENERALE DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR ANTIHIPERTENSIVE Când prescriem un antihipertensiv ? Atunci când HTA este: a) permanent crescută. diabet zaharat. • În cazul controlului insuficient al valorilor tensionale prin tratament hipotensor monoterapic (administrat 3 săptămâni-1 lună) vom alege biterapia antihipertensivă astfel: β-blocante + IEC diuretice + β . la verificări repetate b) persistentă. fumatul) existenţa unei patologii asociate bolii hipertensive • Debutul terapiei hipotensoare se va face prin monoterapie.70% din hipertensivi.blocante IEC sau Losartan blocante de calciu Fiecare dintre aceste medicamente administrate în monoterapie. ce pot fi asociaţi bolnavului hipertensiv (obezitate.(hipertrofie VS) .vasculari.

blocantele de calciu Alegerea antihipertensivului în funcţie de patologia asociată HTA esenţiale Boala asociată Cardiopatie ischemică Aritmii Indicaţii β-blocante cardio-selective blocante de calciu (dihidropiridine) β-blocante blocante de calciu (verapamil. dilzem) diuretice IEC blocante de calciu (dihidropiridine) IEC blocante de calciu Blocante de calciu Metildopa β-blocante Contraindic aţii relative insuficienţă cardiacă cronică diabet zaharat BPCO Sarcină diuretice β-blocante β-blocante IEC Blocante de calciu . IEC diuretice . care controlează valorile tensionale.blocante .Farmacologie diuretice + IEC diuretice + blocante de calciu IEC + blocante de calciu β. peste 90% din bolnavii hipertensivi răspund favorabil la tratament. până la atingerea dozei minime eficace. • Tratamentul hipotensor (indiferent de medicamentul ales) se va începe prin administrarea de doze mici. care se cresc progresiv. Alegerea antihipertensivului în funcţie de vârsta pacientului Vârstă Tineri Vârstnici Clasa de medicamente β.blocante + dihidropiridine ! Observaţie: În urma acestor asocieri medicamentoase.

Farmacologie ANTIANGINOASE Antianginoasele sunt medicamente care restabilesc echilibrul între necesarul şi oferta de oxigen la nivelul miocardului ischemiat. cât mai precoce) d) EPA (edem pulmonar acut ) (i.cp = 0. I Derivaţii nitraţi constituie prima medicaţie antianginoasă introdusă în terapeutică (1857). NITROGLICERINA Indicaţii: a) angină pectorală de efort b) criză de angină pectorală c) IMA (infarct miocardic acut ) (i.cp .cp 50 mg.Atenolol ("Tenormin") . sublingual în criza de angor . aplicaţii precordial . Isosorbid dinitrat ("Isoket" / "Isodinit"/ "Maycor") .cp = 20 mg.5 mg. 1.spray 1 puf = 0.50 mg. 2 doze /zi 3.ung. 2% precordial.TTS = plasture cu Nitroglicerină.BLOCANTELE sunt medicamente care reduc frecvenţa cardiacă şi forţa de contracţie a miocardului.) Prezentare şi administrare: Nitroglicerina .v. 100 mg (doză unică) . 20 mg oral la 6-8 ore. 1. 20 mg oral la 8 ore II β . în IMA (infarct miocardic acut ) 2.v. 2 doze /zi 4. 40 mg oral la 6-8 ore. aplicaţii locale pe tegument . Pentaeritril tetranitrat ("Pentalong"/"Nitropector") . diminuând necesarul de oxigen miocardic.v.fiole = i. β-blocante cardio-selective . Isosorbid mononitrat (" Maycor") . având drept consecinţă oprirea / rărirea frecvenţei crizelor anginoase.cp = 10 mg.4 mg în criză .

Oxprenolol .cp 40 mg ! Observaţie .în boala coronariană. 10 mg • Felodipina ("Plendil") cp 5 mg. β-blocante neselective : . post infarct ! Observaţie: Cardioselectivitatea este dozo-dependentă 2.Metoprolol cp 100 mg (2 doze /zi) .Propanolol . în angina pectorală de efort.nu vor fi asociate β-blocantele cu Verapamil sau Dilzem (datorită sumării efectului inotrop şi cronotrop negativ) III BLOCANTELE CANALELOR DE CALCIU Sunt medicamente care reduc necesarul de oxigen miocardic (Verapamil / Dilzem) sau cresc oferta de oxigen la nivelul miocardului ischemiat (dihidropiridinele).administrare oral la 8 ore. • Amlodipina ("Norvasc") cp 5 mg. 120 mg • Diltiazem ("Dilzem") cp 80 mg . terapia β-blocantă nu va fi întreruptă brusc datorită riscului de rebound hipertensiv .Farmacologie . 40 mg.cp 10 mg. .Acebutolol cp. 10 mg • Nifedipina ("Epilat") cp 20 mg • Verapamil ("Isoptin") cp 60 mg.

2 prize / zi IV Molsidomina ("Corvasal") cp 2 mg. În criza de angină pectorală.4 mg (1 puf repetat la 5 minute de maximum 3 ori). se impune consult medical . 2. în 4 prize / 24 ore V. utilizăm: a) în angina pectorală de efort Derivaţi nitraţi + β-blocante Trimetazidină / Molsidomină (adm. administrăm: a) Nitroglicerină cp = 0. oral/transdermic) (preferabil cardio-selective) .5 mg sublingual 1 cp repetat la nevoie după 5 minute de maximum 3 ori (dacă durerea precordială persistă. Trimetazidina ("Preductal") cp 20 mg Indicaţii: tratamentul pe termen lung al anginei pectorale conferind tuturor pacienţilor coronarieni: citoprotecţie miocardică permanentă eficacitate antianginoasă majoră Administrare: 60 mg / 24 ore în timpul meselor PRINCIPII GENERALE DE ADMINISTRARE A MEDICAŢIEI ANTIANGINOASE 1. 4 mg Indicaţii : tratament profilactic al crizelor de angină pectorală (angor de efort şi angor spontan) Administrare: oral. Pentru profilaxia crizei anginoase.Farmacologie Indicaţii: angină pectorală instabilă boală coronariană cu: HTA esenţială şi tahiaritmii supraventriculare Administrare: oral 1 .risc IMA) b) Nitrolingual spray 1 puf = 0.

existînd riscul expirării termenului de valabilitate). 4. b) Termenul de valabilitate obişnuit al Nitroglicerinei de uz sublingual. va fi în permanenţă la îndemâna bolnavului. este scurt ~ 3 luni (nu se vor cumpăra mai multe cutii pentru stocaj la domiciliu. efort fizic. Bolnavul care urmează tratamentul antianginos cu derivaţi nitraţi. La bolnavii care prezintă patologie asociată de tip : a) boala coronariană + HTA forme diverse b) boala coronariană + aritmii supraventriculare Vom administra fie . β-blocante diminuă semnificativ efectul inotrop negativ secundar al acestor medicamente).Farmacologie b) în angina pectorală instabilă Derivaţi nitraţi + Blocante ale canalelor de calciu (oral / transdermic) 3. 5.blocante ale canalelor de calciu care au dublă acţiune famacodinamică (antianginoasă şi hipotensoare / antiaritmică). Avantajele acestor asocieri medicamentoase: a) cresc toleranţa la efort a bolnavilor coronarieni (medicamentele alese acţionând sinergic). va primi de la medic următoarele informaţii : a) Nitroglicerina (cp = 0."cefaleea pulsatilă" .5 mg . spray = 0.4 mg).deoarece există riscul renunţării la . c) Bolnavul trebuie să cunoască cel mai neplăcut şi frecvent efect advers al Nitroglicerinei . Blocante de calciu. putând fi utilizată şi profilactic . înaintea unei situaţii cunoscute de pacient ca declanşatoare a crizei anginoase (stress. b) pot fi utilizate doze mici de: • • • derivaţi nitraţi (se reduce intensitatea cefaleei pulsatile şi creşte complianţa pacientului la tratament). de tip amlodipină (risc mic de tahicardie reflexă şi de hTA ortostatică).β-blocante cardioselective .frig).

bolnavul considerînd.Farmacologie medicament. de conducere II "M" care încetinesc conducerea impulsurilor în atrii şi nodul AV III "M" care încetinesc conducerea intraventriculară IV "M" accelerează conducerea în atrii V "M" accelerează conducerea la nivelurile INDICAŢIE ARITMII .VENTRICULARE .automatismului miocardului . ANTIARITMICE Definiţie sunt medicamente care acţionează prin deprimarea . Clasificarea antiaritmicelor (după acţiunea farmacodinamică şi locul de acţiune) .5 grupe: ACŢIUNE I "M" care încetinesc viteza de conducere a impulsurilor la toate nivelele sist.conducerii .excitabilităţii fiind utilizate în scop curativ / profilactic la bolnavii cu aritmii cardiace. eronat că doar la el se manifestă acest efect deranjant.ATRIALE MEDICAMENT AMIODARONA FLECAINIDA PROPAFENONA TAHIARITMII SUPRAVENTRICULAR E TAHIARITMII VENTRICULARE B-BLOCANTE VERAPAMIL DILTIAZEM CHINIDINĂ LIDOCAINĂ (XILINĂ) PROCAINAMIDĂ FENITONĂ TOCAINIDA DISOPIRAMIDA ATROPINA care BRADICARDII SINUSALE care BRADICARDI AV toate ISOPRENALINA .

favorizarea acţiunii " proaritmice " a medicamentului Efect proaritmic = efectul paradoxal de agravare a unei aritmii existente sau inducerea unei aritmii noi.hTA marcată cu stare de şoc .agravarea ischemiei miocardice la coronarieni 2) Majoritatea antiaritmicelor au efect inotrop (negativ) (excepţie Amiodarona şi Lidocaina) Scăderea inotropismului duce la : .Farmacologie PRINCIPII DE ADMINISTRARE ALE MEDICAŢIEI ANTIARITMICE I Când prescriem un antiaritmic ? a) când aritmia a fost dovedită pe EKG/HOLTER b) când riscul aritmiei este superior celui rezultat din administrarea antiaritmicului.decompensarea unei insuficienţe cardiace cronice .agravarea / decompensarea insuficienţei cardiace . II Ce trebuie făcut înainte de administrarea unui antiaritmic ? a) evaluarea funcţiei cardiace a pacientului b) întreruperea administrării unui medicament potenţial aritmogen : . De reţinut: 1) Consecinţele funcţionale ale aritmiei prelungite / recidivante : Scăderea debitului caridiac duce la : .simpaticomimetice . necesitând monitorizarea terapiei.sincopa cardiovasculară aritmică . Observaţie: Toate antiaritmicele sunt medicamente cu indice terapeutic mic.antintidepresive triciclice .

v.blocante: . Dilzem i.titrul concentraţiei plasmatice al antiaritmicului ales . FA-fibrilaţie atrială paroxistică) . . Reprezentanţii medicaţiei antiaritmice 1) β .diureticele hipokalemiate favorizează efectul proaritmic al antiaritmicelor.alternative de tratament (în lipsa blocantelor de Ca) : Digoxin i. 3) în tahiaritmii cronice: Digoxin Verapamil / Dilzem Sotalol Amiodaronă hipomagneziemie IV. III Ce antiaritmic alegem ? 1) în tahiaritmiile paroxistice (TPS-tahicardie paroxistică supraventriculară.traseul EKG .terapia de elecţie : Verapamil f 5 mg i.răspunsul bolnavului la tratament c) se va ţine cont de eventualele posibile interacţiuni între antiaritmice şi medicamentele administrate concomitent: . Propafenonă i. Cum prescriem un antiritmic ? a) monoterapia antiaritmică este regulă de administrare.Farmacologie c) tratamentul factorilor favorizanţi ai aritmiilor : .v.hipopotasemie.v.blocante -în tahiaritmia supraventriculară indusă de efort / stress β. astfel: β.v. b) mărimea dozei va fi individualizată în funcţie de : . 2) în bradicardii paroxistice : Atropina i.blocante / blocante de Ca / amiodaronă dacă bolnavul prezintă asociat boală coronariană.v.

cp . Se administrează oral în 2 .fiole 5 ml / 5 mg i. 80. Fibrilaţie atrială cronică. 40.2 prize/zi Dilzem. 120. .100 mg. Administrare în tahiaritmii ventriculare: iniţial 100 mg. apoi i.10 mg. . Atenolol cp . (Diltiazem) cp . 240 mg. Hipertiroidism. Boală coronariană. . Procainamida cp = 20 mg.50. oral la 8 ore 5. în perfuzie 2-4 mg/kgc/oră Prescrieţi o reţetă la un bolnav cu dg : 1.3 prize/24 ore 3.v.v.60 şi 120 mg. 3.doză unică/24h (tenormin) 2) Blocante de calciu : Verapamil (Isoptin) cp . Tahicardie paroxistică supraventriculară.v.Farmacologie Propranolol . .40 mg. 2. 100 mg Bisoprolol cp 5 mg oral 1 . Observaţie: Amiodarona are şi efect antianginos (prin coronarodilataţie) 4. Aritmie extrasistolică atrială. Metoprolol cp 50 mg. Amiodarona ("Cordarone") cp = 200 mg.. Lidocaina (Xilina) de uz cardiologic f = 5 ml / 50 mg i.

Au efect natriuretic puternic. • Acţiunea natriuretică şi efectul asupra eliminării potasiului. DIURETICE Definiţie: Diureticele sunt medicamente care au capacitatea de a creşte tranzitor volumul diurezei.moderată comparativ cu a diureticelor de ansă Utilizări terapeutice: Diureticele tiazidice sunt larg utilizate în : a) HTA esenţială uşoară /moderată Administrate oral în monoterapie sau în asociere cu alte hipotensoare (β-blocante. aceste diuretice cresc capacitatea de efort şi ameliorează calitatea vieţii bolnavilor. Ele cresc eliminarea urinară a K expunând bolnavul la riscul hipopotasemiei. blocantele de Ca) pot controla cifrele tensionale la mulţi pacienţi hipertensivi b) Insuficienţa cardiacă cronică Asociate cu terapia vasodilatatoare ± digitală.5 mg Acţiunea diuretică este : . permite individualizarea următoarelor clase de diuretice: Reprezentanţi A. Cardiopatie ischemică cronică. 2. 1. prin creşterea natriurezei. Tahicardie ventriculară.lent instalată (în aprox. Diuretice tiazidice (saluretice) şi înrudite Hidroclorotiazida (Nefrix) cp 25 mg Indapamida (Tertensif) cp 2. Diuretice de ansă: . 2 ore) . IEC.Farmacologie 4.24 ore . Diuretice kaliuretice.prelungită 12 . fiind utilizate în terapia HTA şi a sindromului edematos de diverse etiologii.

puternică (sunt cele mai puternice diuretice) Utilizări terapeutice: a) Insuficienţă cardiacă cronică . Ea poate fi corectată prin coadministrarea unor medicamente ce conţin săruri de K (Aspacardin cp.v.rapidă (în 5min de la adm. în asocierea cu digitală şi terapie vasodilatatoare (IEC) a) Edem pulmonar acut (i. f 2 ml/20 mg Bumetanid ("Burinex") cp 5 mg Acţiune diuretică este: . crampe musculare. modificări EKG (aplatizarea şi negativarea undei T). Diuretice care economisesc potasiul (hiperkalemiante) Reprezentanţi: Spironolactona ("Aldactona") dj 25 mg Amilorid cp 5 mg Au efect diuretic : .) datorită acţiunii lor puternice şi rapide b) Insuficienţă renală cronică c) Sindrom nefrotic d) Ciroză hepatică cu ascită e) HTA esenţială .moderat .lent instalat (după 24-72 ore) .Farmacologie Reprezentanţi: Furosemid ("Lasix") cp 40 mg .prelungit(încă 2-3 zile de la oprirea tratamentului) . orală) . Panagin dj) B.v. criză HTA ! Observaţie: Diureticele hipokalemiante pot induce relativ frecvent hipopotasemie manifestată prin astenie marcată. i. şi 30 min de la adm.scurtă (4-6 ore) .

urgenţe medico-chirurgicale : -edem pulmonar acut . unde reduc riscul tahiaritmiilor. Asocieri de diuretice Sunt utilizate în tratamentul HTA şi al insuficienţei cardiace. IEC. în asociere cu regim hiposodat). insuficienţa cardiacă cronică. Reprezentanţi: a) Moduretic cp = Hidroclorotiazida + Amilorid 50 mg b) Logiren cp c) Aldalix cp = Furosemid 40 mg = Furosemid 20 mg + 5 mg + Amilorid 5 mg Spironolactonă 50 mg PRINCIPII DE UTILIZARE A DIURETICELOR A. Când prescriem un diuretic ? La bolnavii cu : 1. hipertensiune arterială uşoară/moderată ca monoterapie sau în asociere cu alte hipotensoare (β-blocante. Utilizări terapeutice: edeme hepatice (ca terapie de primă alegere. C. ciroză hepatică 4.IEC . sindrom nefrotic şi insuficienţă renală cronică 5.± digitalice 3. blocante de calciu) 3.regim hiposodat . asociată cu : . secundare hipopotasemiei.Farmacologie Avantajul utilizării lor în terapeutică este efectul antikaliuretic.

blând sau intens) . e) vârstnicii sunt pacienţii cei mai expuşi la efecte adverse (hipoK.de aceea se impune ajustarea dozelor la această categorie de bolnavi. datorită acţiunii rapide şi puternice b) în HTA uşoară/moderată şi în insuficienţa cardiacă cronică se preferă administrarea orală bi/trisăptăminală a unui diuretic tiazidic sau de ansă. asociat cu doze mici de diuretice care economisesc K (pt. Sunt contraindicate diureticele tiazidice (ele diminuă filtrarea glomerulară) şi diureticele care economisesc potasiul (datorită riscului de hiperpotasemie).v.Farmacologie -criza hipertensivă -edem cerebral B.edem pulmonar acut .efectele secundare posibile Exemple: a) în urgenţe : . hTA).situaţia clinică în care se prezintă bolnavul . mărimea dozei. Pot fi utilizate şi asocierile de diuretice de tip Moduretic sau Logiren c) în ciroza hepatică se aleg preferenţial diureticele care economisesc potasiul d) în IRC administrăm doar diuretice de ansă.vârsta pacientului . calea şi ritmul de administrare vor fi particularizate pentru fiecare pacient în parte în funcţie de : .criza hipertensivă vom administra FUROSEMID i. . Criterii de alegere a unui diuretic Tipul de diuretic ales. a diminua riscul hipoK generatoare de aritmii).efectul diuretic aşteptat (rapid sau lent instalat .

greutatea corporală .căutarea semnelor de deshidratare 2) biologic : .T.secundare administrării dihidropiridinelor) E. .ionograma (pt.la efect terapeutic egal.edemele din cursul sarcinii .obezitate . se va alege diureticul cu preţul de cost cel mai redus. Nu administrăm tratament diuretic în : .A. pentru a mări complianţa terapeutică D.glicemia . controlul kalemiei şi natremiei) .măsurarea diurezei . Supravegherea tratamentului diuretic Un tratament diuretic administrat prelungit va fi urmărit : 1) clinic : .Farmacologie C.edemele legate de o cauză venoasă sau limfatică -edemele iatrogene (ex.se vor administra dozele minime eficace . Interacţiunile medicamentoase ale diureticelor .uricemia Observaţie: .

monitorizarea ajus4. Kanamicina. Diureticele . Diureticele tarea dozelor care Inhibitoarele enzimei de Risc de hiperK conversie angiotensinei a Cplasm. .antidiabetic oral Aminoglicozidele (Gentamicina. Tobramicina) Medicamente cu care interacţionează Digitalice Consecinţa interacţiunii Favorizează efectele toxice ale digitalei Expune pacientul diabetic la risc ↑ de acidoză lactică ↑ riscul oto celor. Diureticele de ansă Metformina ("Meguan") .de ansă 2.tiazidice . Se şi nefrotoxicităţii antibiotiimpune economisesc potasiul ! Observaţie: În cazul prescrierii asociate a diureticelor cu medicamentele de mai sus. monitorizarea concentraţiei plasmatice). Streptomicina. se va ţine seama obligatoriu de interacţiunile care intervin şi se vor lua măsurile care se impun (ajustarea dozelor .Farmacologie Interacţiunile medicamentoase ale diureticelor : Tipul de diuretice 1.tiazidice . Diureticele . pt.de ansă 3.

. 150 sau 300 mg. . .Nizatidina: Axid comp. Quamatel: cp. fiole 100 mg. 200 mg.monodoză seara .50mg. cp. (300 mg Ranitidină) ./4 ml. 75 sau 150 mg. 20 mg . Utilizări terapeutice: • ulcer activ .Ranitidina: Zantac comp. f.(150 mg Ranitidină).Roxatidina: Roxane comp.doză de întreţinere 2 săpt. .doză de întreţinere 4 săpt. 20 sau 40 mg. f.Famotidina: Famodar comp.duodenal .monodoză seara -doză de atac 6-8 săpt. 150 sau 300 mg.doză de atac 4 săpt. .Farmacologie CURS 7 Medicaţia aparatului digestiv.monodoză seara 8 săpt.Cimetidina: Cimetidin comp. (150 mg ) • hemoragii prin ulcer gastric • esofagita de reflux . 20 sau 40 mg.gastric . 800 mg. Antihistaminicele H2 sunt substanţe medicamentoase care inhibă efectul excitosecretor gastric al histaminei.efervescente . (300 mg Ranitidină) . ANTIULCEROASELE I ANTISECRETOARELE: Sunt: A.

dozele la renali nu trebuie să depăşească 400 mg /zi. Campilobacter pylori) şi formarea de nitrozamine cu potenţial cancerigen. La vârstnici dozele trebuie să fie mai mici. Antihistaminicele medicamentoase H2 interacţionează toxicitatea: cu următoarele substanţe cumarinice. 10 mg. .Lizadon comp . . 5. 2. Anticolinergicele: sunt substanţe medicamentoase care acţionează atât pe cale vagală cât şi pe cale gastrică.Sulfat de Atropină . la hepatici 600mg /zi. Se verifică benignitatea înainte şi după tratament !!! 4.Pirenzepina: . 3. Doza de atac înlătură durerea şi grăbeşte vindecarea leziunii.f 1ml/0.Butilscopolamina: Scobutil comp. Indicaţia majoră este ulcerul gastro-duodenal numai după confirmarea caracterului benign (examen radiologic şi endoscopic). Antihistaminicele H2 au riscul toxicităţii cumulative . Administrarea ca monodoză seara înainte de culcare este comodă.Oxifenoniu: Oxifenoniu comp. bazele xantice (Teofilina).25 mg . 5 mg .f 1ml/1mg .Farmacologie Principii de administrare: 1.Foladon comp.Gastrozepin comp 25 mg. 7. 10 mg. Dozele trebuiesc potrivite în aşa fel încât să nu se producă aclorhidrie (ceea ce ar permite dezvoltarea florei bacteriene (Helicobacter pylori. B.Propantelina : Propantelina dg 15 mg . stăpâneşte şi controlează hipersecreţia gastrică nocturnă.Atropina: . . sup. . (Buscopan) fiole 10 mg. sup. mărindu-le anticoagulantele antiepilepticele (Fenitoina). betablocantele (Propranolol). doza de întreţinere previne recidivele. benzodiozepinele (Diazepam). 6. . digitalicele (Digoxina).

Blocantele pompei de protoni sunt substanţe medicamentoase care inhibă pompa H . C.Omeprazol: Losec comp 20 mg . Anticolinergicele neselective cu acţiune antisecretoare de scurtă durată (3-5 ore) au efecte adverse parasimpaticolitice marcate: gură uscată. Analogi ai prostaglandinelor sunt substanţe medicamentoase care: • stimulează secreţia de mucus şi bicarbonaţi. • au efect citoprotector.Misoprostol: Cytotec comp 200 mg interacţionează cu anticoagulantele cumarinice şi cu . Glaveral Principii de administrare: 1. Administrarea cronică (mai mult de 8 săptămâni) impune prudenţă deoarece efectul intens antiacid va determina un nivel crescut de nitrozamine. deosebită structural şi farmacodinamic de celelalte anticolinergice. D. are o activitate selectivă pe receptorii M1 şi o eficienţă terapeutică comparabilă cu a Cimetidinei.Farmacologie Principii de administrare: 1. În ulcer duodenal şi esofagita de reflux are o eficacitate superioară antihistaminicelor H2 în administrare ca monodoză pe o durată de aproximativ 8 săptămîni. Pirenzepina. Se foloseşte mai ales în esofagita de reflux (nu relaxează sfincterul esofagian) şi în sindromul Zollinger-Ellison. se folosesc foarte rar în tratamentul ulcerului gastric. 2. tulburări de micţiune .K . Omeprazolul antiepilepticele.ATP ază din celulele parietale scăzând semnificativ secreţia gastrică acidă. Omeprazolul este medicaţia de primă alegere în sindromul Zollinger-Ellison. 2. hipergastrinemie şi respectiv hiperplazia celulelor enterocromafine sub forma tumorilor carcinoide (mai ales la tineri) 4. constipaţie. tulburări de vedere. • inhibă secreţia acidă. 3. . .

(carbonat de Ca. Milk of magnezia comp. Almagel comp. (hidroxid şi fosfat de Al) ♦ Dicarbocalm . în profilaxia ulcerului iatrogen pe toată durata administrării AINS. . Analogi ai somatostatinei sunt substanţe medicamentoase care inhibă secreţia patologic crescută a hormonului de creştere. Sunt : 1. hidroxid de Al) . E. a peptidelor. Misoprostolul este utilizat cel mai adesea în tratamentul ulcerului activ gastric şi duodenal. trisilicat de magneziu) ♦ Silicolact .Farmacologie Principii de administrare: 1. oxid 3.. serotoninei. are efecte ocitocice. Compuşii de magneziu : trisilicat. Compuşii de calciu : carbonat 4. 2. (oxid. Compuşii de aluminiu : hidroxid. carbonat de Mg. 2. Compuşii de sodiu : bicarbonat Prezentare comercială: ♦ Trisilicalm .Octreotida: Sandostatin fiole Principii de administrare: • Octreotida se administrează în sindromul Zollinger-Ellison şi în tumori endocrine gastroenteropancreatice. carbonat bazic. trisilicat de Mg. pe cale injectabilă ca doză de atac şi doză de întreţinere. susp. carbonat. Aluminiu hidroxid . hidroxid. fosfat.susp. fl. Maalox comp. gastrinei produse în sistemul endocrin gastroenteropancreatic. Misoprostolul este contraindicat în sarcină. II ANTIACIDELE sunt baze slabe capabile să neutralizeze acidul clorhidric şi să scadă activitatea pepsinei.

Se prescriu ca medicamente tipizate pentru liniştirea durerii ulceroase acute . 4. întrucât au efect marcat de rebound producând creşterea bruscă a gastrinemiei şi a acidităţii. Antiacidele au utilizări limitate . 2. granule 1000 mg . 3. Teofilina. 2. Subcitratul de bismut este contraindicat la bolnavii cu insuficienţă renală (toxicitate cumulativă). . Unele au efect antibacterian faţă de Helicobacter pylori.Subcitrat de bismut: De-nol comp. Schema raţională de tratament prevede administrarea lor la 1 oră şi la 3 ore postprandial (când încetează efectul tampon al alimentelor) urmând ca apoi să se reia ciclul masă .Farmacologie Principii de administrare: 1. Se administrează oral cu 1/2 oră înainte de mâncare.antiacide. chinolonele . Sucralfatul interacţionează cu Tetraciclina. Ultima doză se administrează seara înainte de culcare. III CITOPROTECTOARELE GASTRICE (Pansamente gastrice) sunt substanţe medicamentoase care prin fixarea lor pe mucoasa gastrică realizează o protecţie mecanică a acesteia.le scade Bd % (asocierile trebuiesc evitate !). 3. Pe perioada tratamentului cu subcitrat de bismut (primele 10 zile) se asociază un antibacterian eficace faţă de Helicobacter pylori. ele nu mai constituie (ca altă dată) agenţi de elecţie pentru prevenirea recurenţei. 5. comp1000 mg. 4.Sucralfat: Gastrofait Venter Principii de administrare: 1. Preparatele comerciale conţin substanţe antiacide asociate între ele antiacidele rapide cu cele lente şi antiacidele solubile cu cele insolubile pentru a creşte efectul antiacid şi a scădea efectul de rebound. . Digoxina. În această perioadă se evită antiacidele şi laptele (medicamentul acţionează doar în mediu acid). formele lichide sunt mai eficiente.

2 mg. sup 30 mg 2.5 mg 3. nu sunt indicate în vărsăturile din sarcină. f. sunt utile în sindromul de vărsătură din hipomotilitatea gastrică. 5 mg/ml 4.50 mg/2ml B. fiole 6. Propulsive = Gastrokinetice a) Metoclopramida : Metoclopramid comp. 8 mg . Propulsivele = Gastrokineticele sau Prokineticele sunt antivom 2.5 mg.5 mg . 5 mg . 25 mg c) Tietilperazina: Torecan dg 6. 5 mg . Antagonişti ai serotoninei a) Ondansetron : Zofran comp 4mg . f .1 mg/1ml Principii de utilizare raţională 1. itive prin stimularea motilităţii gastrointestinale + creşterea tonusului sfincterului esofagian + relaxarea sfincterului piloric (prin mecanism colinergic). 3. f 4 mg/ml şi 8 mg/2ml b) Granisetron : Kitril f. Antivomitivele fenotiazinice pot provoca reacţii adverse: somnolenţă. Butirofenonele a) Haloperidol: Haldol comp 0. Fenotiazinele a) Clorpromazina: Clordelazin dg 25 mg Plegomazin f. 3 mg/3 ml c) Tropisetron : Navoban caps. 25 mg/5 ml b) Proclorperazina: Emetiral dg 5 mg. tulburări extrapiramidale . hipotensiune arterială ortostatică (nu ridicăm brusc bolnavul în picioare după efectuarea injecţiei). 5 mg . 4. . f . Antihistaminicele H1 a) Prometazina : Romergan dg 30 mg . 5 mg. sup. 10 mg . sup 20 mg b) Domperidon: Motilium comp 10 mg c) Cisaprida : Prepulsid comp.Farmacologie ANTIVOMITIVELE Sunt : A. Antivomitivele clasice: 1.

Acidul ursodezoxicolic : Ursofalk caps 250 mg Principii de utilizare raţională 1. 100 mg 4. Diosmectita: Smecta plic pentru suspensie 3. 2.Farmacologie 5. sol. Cynara scolimus : Anghirol dg 250 mg 5. 6. antiflatulente. Rowacol caps.internă 6. Loperamida: Imodium caps 2 mg . COLAGOGE ŞI ALTE MODIFICATOARE ALE SECREŢIEI BILIARE Sunt : 1. Îmbunătăţesc calitatea vieţii pacientului. 9. Hidrocolereticele şi colagogele sunt indicate în diskinezii biliare . Propilbenzen : Carbicol caps. soluţie 20 mg/100 ml 2. COLERETICE. Prometazina şi scopolamina sunt medicamente utilizate în profilaxia răului de mişcare. laxative. Acidul cheno şi ursodezoxicolic sunt indicate în calculoza colesterolică radiotransparentă cu diametru < 15 mm MEDICAMENTELE INTESTINULUI: (antidiareice. Acidul chenodezoxicolic : Chenofalk caps 250 mg 8. Sărurile biliare (bilă bovină uscată): Colebil dg 2. Antagoniştii serotoninei sunt antivomitive indicate îndeosebi pentru prevenirea stării de greaţă şi vomă provocate de anticanceroase şi radioterapie. Acidul dihidrocolic: Fiobilin comp 250 mg 3. Cărbunele medicinal: Carbo medicinalis comp 50 mg . contraindicate în calculoze biliare. Alte produse : Tarbedol granule 7.. Terpenele : Bilichol caps . purgative) Sunt : 1.

Medicamentele antidiareice (1. 4.purgativele (4-12) au utilizări limitate.Rixative X-PREP.1 g 9. . Autoadministrarea lor repetată fără discernământ în afara recomandărilor medicale pot provoca constipaţia. antidiareic de tip opioid cu acţiune selectivă la nivelul tractului gastro duodenal nu dezvoltă dependenţă. Laxativele .3) sunt utile ca tratamente simptomatice. 6. 5 mg.D. Marmelade laxative . Loperamida. Utilizarea cronică a laxativelor . Dulcolax dj.purgativelor în doze mari pot determina apariţia "bolii laxativelor" (pierderi de apă. Glicerină . Macrogol 4000 .supozitoare cu glicerină 12. sup.Farmacologie 4.2. Ulei de parafină : Agarol emulsie 5. Fenolftaleină: Ciocolax tablete 480 mg 7. iar utilizarea cronică a uleiurilor laxative (parafina) interferă absorbţia factorilor alimentari liposolubili (A. 11. Docusat sodic: Sintolax dg 50 mg 6. 2.soluţie int. Bisacodil: Laxadin comp 5 mg. Lactuloza: Lactulose sirop 65/100ml 10. Extracte din plante: Cortelax dj. 3.10 mg 8.E. 5. Senna: Regulax cuburi 1. Sunt contraindicate în abdomenul acut chirurgical şi sarcina aproape de termen. Sunt folosite în constipaţia funcţională ca o suplimentare a recomandărilor igieno dietetice atunci cînd acestea nu sunt suficiente.K) determinînd neabsorbirea acestora.Forlax plic cu pulbere Principiile de utilizare raţională: 1. electroliţi).

Au efect natriuretic puternic. prin creşterea natriurezei. Diuretice tiazidice (saluretice) şi înrudite Hidroclorotiazida (Nefrix) cp 25 mg Indapamida (Tertensif) cp 2. Diuretice kaliuretice.lent instalată (în aprox.moderată comparativ cu a diureticelor de ansă Utilizări terapeutice: Diureticele tiazidice sunt larg utilizate în : . permite individualizarea următoarelor clase de diuretice: Reprezentanţi D. 2 ore) .5 mg Acţiunea diuretică este : .Farmacologie CURS 8 Medicaţia aparatului renal DIURETICE Definiţie: Diureticele sunt medicamente care au capacitatea de a creşte tranzitor volumul diurezei. 4. fiind utilizate în terapia HTA şi a sindromului edematos de diverse etiologii.prelungită 12 .24 ore . Ele cresc eliminarea urinară a K expunând bolnavul la riscul hipopotasemiei. • Acţiunea natriuretică şi efectul asupra eliminării potasiului.

Ea poate fi corectată prin coadministrarea unor medicamente ce conţin săruri de K (Aspacardin cp.v. 5. Diuretice de ansă: Reprezentanţi: Furosemid ("Lasix") cp 40 mg . IEC. crampe musculare. blocantele de Ca) pot controla cifrele tensionale la mulţi pacienţi hipertensivi b) Insuficienţa cardiacă cronică Asociate cu terapia vasodilatatoare ± digitală.scurtă (4-6 ore) . Diuretice care economisesc potasiul (hiperkalemiante) . criză HTA ! Observaţie: Diureticele hipokalemiante pot induce relativ frecvent hipopotasemie manifestată prin astenie marcată.) datorită acţiunii lor puternice şi rapide g) Insuficienţă renală cronică h) Sindrom nefrotic i) Ciroză hepatică cu ascită j) HTA esenţială . şi 30 min de la adm. i.puternică (sunt cele mai puternice diuretice) Utilizări terapeutice: a) Insuficienţă cardiacă cronică . modificări EKG (aplatizarea şi negativarea undei T).Farmacologie a) HTA esenţială uşoară /moderată Administrate oral în monoterapie sau în asociere cu alte hipotensoare (β-blocante. Panagin dj) E. în asocierea cu digitală şi terapie vasodilatatoare (IEC) f) Edem pulmonar acut (i. aceste diuretice cresc capacitatea de efort şi ameliorează calitatea vieţii bolnavilor. orală) . f 2 ml/20 mg Bumetanid ("Burinex") cp 5 mg Acţiune diuretică este: .v.rapidă (în 5min de la adm.

secundare hipopotasemiei. F. hipertensiune arterială uşoară/moderată ca monoterapie sau în asociere cu alte hipotensoare (β-blocante. Asocieri de diuretice Sunt utilizate în tratamentul HTA şi al insuficienţei cardiace. unde reduc riscul tahiaritmiilor.Farmacologie Reprezentanţi: Spironolactona ("Aldactona") dj 25 mg Amilorid cp 5 mg Au efect diuretic : . blocante de calciu) 6. în asociere cu regim hiposodat).moderat . IEC. Utilizări terapeutice: edeme hepatice (ca terapie de primă alegere. Când prescriem un diuretic ? La bolnavii cu : 1. Reprezentanţi: a) Moduretic cp = Hidroclorotiazida + Amilorid 50 mg b) Logiren cp c) Aldalix cp = Furosemid 40 mg = Furosemid 20 mg Principii de utilizare a diureticelor A. asociată cu : + 5 mg + Amilorid 5 mg Spironolactonă 50 mg .lent instalat (după 24-72 ore) .prelungit(încă 2-3 zile de la oprirea tratamentului) Avantajul utilizării lor în terapeutică este efectul antikaliuretic. insuficienţa cardiacă cronică.

ciroză hepatică 4.v.Farmacologie .efectele secundare posibile Exemple: a) în urgenţe : . asociat cu doze mici de diuretice care economisesc K (pt.efectul diuretic aşteptat (rapid sau lent instalat .regim hiposodat .criza hipertensivă vom administra FUROSEMID i. mărimea dozei. blând sau intens) . sindrom nefrotic şi insuficienţă renală cronică 5.± digitalice 3. Criterii de alegere a unui diuretic Tipul de diuretic ales. a diminua riscul hipoK generatoare de aritmii). urgenţe medico-chirurgicale : -edem pulmonar acut -criza hipertensivă -edem cerebral B.vârsta pacientului . datorită acţiunii rapide şi puternice b) în HTA uşoară/moderată şi în insuficienţa cardiacă cronică se preferă administrarea orală bi/trisăptăminală a unui diuretic tiazidic sau de ansă.situaţia clinică în care se prezintă bolnavul .edem pulmonar acut . Pot fi utilizate şi asocierile de diuretice de tip Moduretic sau Logiren .IEC . calea şi ritmul de administrare vor fi particularizate pentru fiecare pacient în parte în funcţie de : .

pentru a mări complianţa terapeutică D.edemele legate de o cauză venoasă sau limfatică .uricemia Observaţie: . e) vârstnicii sunt pacienţii cei mai expuşi la efecte adverse (hipoK. Sunt contraindicate diureticele tiazidice (ele diminuă filtrarea glomerulară) şi diureticele care economisesc potasiul (datorită riscului de hiperpotasemie). Supravegherea tratamentului diuretic Un tratament diuretic administrat prelungit va fi urmărit : 1) clinic : .glicemia .A.edemele din cursul sarcinii .căutarea semnelor de deshidratare 2) biologic : .obezitate .măsurarea diurezei . .greutatea corporală .Farmacologie c) în ciroza hepatică se aleg preferenţial diureticele care economisesc potasiul d) în IRC administrăm doar diuretice de ansă. controlul kalemiei şi natremiei) . se va alege diureticul cu preţul de cost cel mai redus. Nu administrăm tratament diuretic în : . C.se vor administra dozele minime eficace .de aceea se impune ajustarea dozelor la această categorie de bolnavi.T. hTA).la efect terapeutic egal.ionograma (pt.

monitorizarea ajustarea dozelor Cplasm.secundare administrării dihidropiridinelor) F. Interacţiunile medicamentoase ale diureticelor Interacţiunile medicamentoase ale diureticelor : Tipul de diuretice Medicamente cu care interacţionează 3. Diureticele de ansă Metformina ("Meguan") . Streptomicina.tiazidice . Diureticele . Diureticele . Kanamicina.de ansă 3. Medicaţia sângelui .Farmacologie -edemele iatrogene (ex. Tobramicina) Expune pacientul diabetic la risc ↑ de acidoză lactică ↑ riscul oto şi Digitalice Consecinţa interacţiunii Favorizează efectele toxice ale digitalei nefrotoxicităţii antibioticelor. monitorizarea concentraţiei plasmatice). Se impune 4.tiazidice .de ansă 4. pt.antidiabetic oral Aminoglicozidele (Gentamicina. Diureticele care Inhibitoarele enzimei de Risc de hiperK conversie angiotensinei a economisesc potasiul ! Observaţie: În cazul prescrierii asociate a diureticelor cu medicamentele de mai sus. se va ţine seama obligatoriu de interacţiunile care intervin şi se vor lua măsurile care se impun (ajustarea dozelor .

.sau aclorhidrie. etc.obişnuit cu săruri feroase: sulfat. lactat feros.) • normalizarea cantităţii de hemoglobină şi refacerea rezervelor de fier (prin administrarea de preparate cu fier). pentru a permite absorbţia: Vitamina C cpr. apoi 2 x 1 doză/zi timp de 6 -12 luni. fumarat. hemoragia genitală . glutamat. microcitară. Sindromul carenţei de fier evidenţiază: fatigabilitate alterări ale fanerelor (unghii friabile.la bărbaţi. .Farmacologie MEDICAŢIA ANTIANEMICĂ a) Tratamentul anemiei feriprive b) Tratamentul anemiei pernicioase a) Tratamentul anemiei feriprive Anemia feriprivă este tipul de anemie hipocromă. glosită. gastrită atrofică) Examenul de laborator indică: indici eritrocitari patologici (hemoglobina. până la refacerea depozitelor.administrarea între mese (toleranţa este mai bună deşi absorbţia este mai redusă).tratamente asociate în cazuri de hipo . Principii de administrare: a) terapia orală .la femei. fără luciu) alterări ale mucoaselor (stomatită angulară.iniţial. în care tulburarea de bază o constituie scăderea cantităţii de fier din organism. . Obiectivele tratamentului: • descoperirea şi îndepărtarea tulburării primare care a provocat anemia (hemoragia digestivă .200 . hematocritul şi sideremia sunt scăzute). gluconat. aclorhidria gastrică. 3 doze/zi timp de 3 săptămâni.

6 luni.5 ml soluţie de preparat injectabil.m.5 zile. buvabilă 50 mg Fe/1 ml . (3x1 cpr.doza de fier necesară corecţiei se calculează cu formula: Doza Fier (g) = (16 . • refacerea hemoglobinei progresiv în 2 . ./zi.12 luni. 0. diaree cronică). dizolvate în 1/2 pahar cu apă. . înainte de masă) .3 luni). fiole soluţie buvabilă (12 mg Fe/5 ml) Sulfat feros Ferro Gradumet cpr.225 b) terapia parenterală este indicată limitat (în caz de intoleranţă orală.25-0. dimineaţa înainte de masă) Tardyferon retard dg 80 mg Fe Fumarat feros Ferrum Hausmann. • creşterea sideremiei (după 2 . dispnee) în 2 .căile injectabile (în funcţie de preparat) sunt i. Prezentare şi administrare: Glutamat feros Glubifer dg (1 dg ~ 20 mg Fe) Glutamat feros.4 săptămâni şi a depozitelor în 3 .m.v.Farmacologie Acidopeps cpr.v. iar normalizarea în 6 . profund.testarea sensibilităţii (la preparatele injectabile): se administrează i. Aprecierea eficienţei terapiei: • prin atenuarea simptomelor clinice (astenie. sindroame de malabsorbţie din: gastrectomii. sau perfuzie i. fiole soluţie buvabilă (20 mg Fe/5 ml şi 40 mg/10 ml) Gluconat feros Ferglurom.Hbg% bolnav) x 0. sol. gastrite cronice atrofice.10 zile)./zi. reacţie reticulocitară (maximă după 5 . retard 100 mg Fe (1 cpr. i.

Farmacologie sirop 50 mg Fe/5ml Dextriferon Fier polimaltozat. buvabilă 50 mg Fe/1 ml fiole inj. mucoasei digestive şi a sistemului nervos. sol.m.m. • tratamentul iniţial se face cu doze mai mari (100 .1000 µg zilnic) apoi se continuă cu doze mai mici (100µg pe lună). • tratamentul se face sub controlul periodic al: . Contraindicaţie absolută: antecedente alergice (pentru preparatele injectabile) Calculaţi doza necesară de fier şi prescrieţi tratamentul pentru un bolnav cu diagnosticul: anemie feriprivă (valoarea hemoglobinei la bolnav este de 8 g%). b) Tratamentul anemiei pernicioase (megaloblastică): Anemia pernicioasă este o boală celulară generală. profund Efecte adverse: .pigmentarea pielii după injectare i.m. Se recomandă preparatul Glubifer dg. i. = 20 mg Fe. (1 dg. fiole 100 mg Fe/5 ml i. 1 fiolă la 2 zile Ferrum Hausmann.constipaţie . administrarea este intramuscular sau subcutanat (nu intravenos). profund 100 mg Fe/2 ml. Principii de administrare: • obişnuit.). Tratament de substituţie: Vitamina B12 toată viaţa. datorată carenţei de Vitamina B12 şi se caracterizează prin modificări în celulele ţesutului sanguin.

nivelului plasmatic al vitaminei B12 • asocieri recomandate. Rp/.Farmacologie .O.hemogramei .2 luni • simptomele neurologice recente se ameliorează mai greu (după 2 luni) Prezentare şi administrare: Cianocobalamina: Vitamina B12. ci eficienţă terapeutică.a zi • hemoglobina revine la normal în 1 . (soluţie de culoare roşie) fiole 50µg/1ml. apoi 2 fiole de 50 µg/lună toată viaţa pacientului. fiole 100 µg/1ml Depovit B12. fiole 50µg A.10 . drajee Preparate de fier (oral) Aprecierea eficienţei terapiei: • megaloblaştii se transformă în normoblaşti din prima zi • ameliorarea stării generale în primele 48 de ore • reticulocitoza este maximă în a 5 . apoi 2 fiole de 50 µg/săptămână timp de 1 lună. VI . Nr. Vitamina B12. în prezenţa altor deficite: Acid folic. fiole 1000 µg/1ml Schemă terapeutică de administrare a vitaminei B12: Iniţial 2 fiole de 50 µg (100 µg/zi) timp de 2 săptămâni. ! Observaţie: Se atrage atenţia bolnavului că absenţa acuzelor nu înseamnă vindecare. 1000µg/1ml Vitamina B12.

Heparina standard Acţiune: anticoagulantă directă.S. 2 fiole/zi. heparina standard 2. directe: 1. acţionând asupra diferiţilor factori ai coagulării. rapidă. heparine cu masă moleculară mică 3. Indicaţii: . de scurtă durată (4 .6 ore). MEDICAŢIA ANTITROMBOTICĂ Cuprinde tromboembolice. intramuscular. indirecte: derivaţi cumarinici (Trombostop) A.Farmacologie D. tratamentul continuându-se apoi conform schemei terapeutice de mai sus. ANTICOAGULANTELE Sunt medicamente care împiedică procesul de coagulare al sângelui. heparinoizi de sinteză (Lasonil) B. Include: I Anticoagulantele II Fibrinoliticele III Antiagregantele plachetare I.tromboze venoase profunde şi embolie pulmonară (profilactic şi curativ) .profilaxia trombozei murale în infarctul miocardic acut medicamente utile pentru tratamentul şi profilaxia afecţiunilor . Anticoagulante directe 1. Clasificare: A. 14 zile ! Observaţie: Prescripţia se adresează unui bolnav cu anemie pernicioasă pentru primele două săptămâni.

Farmacologie .v./0.timpul de coagulare = 2 .perfuzie i.I.000 U. b) subcutan (soluţia concentrată cu: 25. Prezentare şi administrare: • Heparină (sodică/potasică) fiole 5.I. . i.I.pentru menţinerea recanalizării arterelor coronare după medicaţie trombolitică .500 U.000 U.I. subcutanat • în timpul tratamentului cu heparină valorile timpilor de control supravegheaţi obligator sunt: .3 x N .curativ: doze mari. în bolus: tratamentul se începe de obicei cu 2 fiole (= 10.timpul de tromboplastină parţial activat (APTT) = 1.000 U./1 ml Dg./1 ml • Heparinat de calciu.) apoi se continuă cu 1 fiolă la 4 ore (în tromboză) .v.i./1 ml) • stabilirea dozei .coagulare intravasculară diseminată . Embolie pulmonară Tratament: Heparină sodică.heparinizarea sângelui Principii de administrare: • calea de administrare: a) .2.I.5 . fiole 5. fiole 7.000 U.5 N • tratamentul cu heparină nu se întrerupe brusc (risc de hipercoagulabilitate).3 ml.profilactic: doze mici. 25.I.000 U.v./1 ml .

10 zile Prezentare: Enoxparina (Clexane) fiole Nadroparina (Fraxiparine) seringă de unică folosinţă Reviparina sodică (Clivarin).i. (1000 U.7 .tromboze venoase profunde .infarct miocardic acut (utilizare limitată) .durata tratamentului: 3 . ! Observaţie: după a doua doză se face prima determinare a timpului de coagulare şi a APTT.profilaxia tromboemboliilor .cale de administrare: subcutanat . Indicaţii: profilaxia trombozelor venoase şi emboliilor de cauză medicală (în chirurgia ortopedică). Anticoagulante indirecte Acţiune: anticoagulantă indirectă.: prima doză = 2 f (10.000 U.I.5 minute.) administrate în 2 .doza este unică/zi şi variază în funcţie de preparat . lentă. /oră) sub controlul timpului de coagulare. Principii de administrare: .tromboflebită . Heparine cu masa moleculară mică Sunt fragmente de heparină obţinute prin depolimerizarea acesteia. apoi 1 fiolă la 4 ore sau preferabil perfuzie i.v. ! Observaţie: prezintă avantajul frecvenţei reduse a hemoragiilor.v. 1.I.Farmacologie . dar persistentă (zile) Indicaţii: . A. seringă de unică folosinţă.

apoi 1/2 . alimentele bogate în vitamina K (varză.sunt interzise: intervenţiile chirurgicale (inclusiv extracţiile dentare). doză unică . Contraindicaţii: . spanac. apoi se continuă cu o doză de întreţinere (1/2 . În general. injecţii intramusculare (risc de hematom). seara. . .2. Fenilbutazona (risc de hemoragii severe). În prezent. 3 zile. reprezintă un regim terapeutic de intensitate moderată.iniţial se administrează o doză de atac: unică. valori ale INR = 2 . Prezentare şi administrare: Acenocumarol: Trombostop cpr.individulalizarea tratamentului se realizează în funcţie de valorile indicilor de control: timpul Howell (= 2 .1 cpr/zi) în funcţie de valorile indicilor de control.nu se asociază cu Aspirina.30%N). salată). .Farmacologie Principii de administrare: .1 comprimat/zi în funcţie de valoarea INR şi scopul urmărit. 4 mg Schemă terapeutică: Trombostop: doza de atac pentru 3 zile: I zi 3 comprimate a II-a zi 2 comprimate a III-a zi 1 comprimat. eficace şi un risc mic de hemoragie.3. . 1 mg . pentru evaluarea exactă a eficacităţii cât şi a riscului tratamentului cu derivaţi cumarinici se recomandă exprimarea rezultatelor prin raportul INR ("international normalised ratio").tratamentul se poate face: singur sau în asociere cu heparina (în urgenţe).administrarea nu se întrerupe brusc. oral. . 2 mg Sintrom cpr.ulcer activ seara.5 N) şi indicele de protrombină (= 25 .

750.12 ore de la debut).000 U. fără spumare. 250.tratamentul se va iniţia cât mai precoce (în infarct miocardic acut la 0 . iar timpul de trombină are valoare = 2 .000 U..v.embolii şi tromboze arteriale periferice Principii de administrare: .embolie pulmonară acută . se dizolvă fiecare în câte 5 ml ser fiziologic..pacienţi necomplianţi II.I.administrarea se face i.: • 6 flacoane de 250. Streptase fl.Farmacologie . ..000 U.control obligator al tratamentului: clinic şi de laborator (se determină APTT.I. examenul de laborator se repetă la 12 ore.v. .000 U.v. FIBRINOLITICELE Sunt medicamente care produc liza rapidă a trombilor şi determină recanalizarea vasului obstruat prin tromboză.I. . dacă valoarea APTT este sub 64 secunde se întrerupe fibrinoliticul şi se continuă cu un anticoagulant: heparină.controlul timpului de trombină este obligator în tromboliza sistemică pe termen lung.nu se administrează anterior tratament injectabil (s. Indicaţii: . i.).000 U. Schemă terapeutică pentru un pacient cu Dg. IMA cu debut sub 6 ore şi fără unde Q de necroză tratat cu Streptokinază administrată în perfuzie i. sau în perfuzie i.m..). .c.I.tromboză coronariană acută . (pulbere) 250.3 N (dacă activitatea sistemului fibrinolitic este adecvată). este de scurtă durată (2 -3 zile) şi se continuă cu un anticoagulant. i. . Prezentare şi administrare: Streptokinaza: Awelysin fl.v.v. (pulbere) 100.I. i.

accident vascular hemoragic în antecedente .stare comatoasă . se introduce în 250 ml soluţie glucozată 5%. Contraindicaţii absolute: .tumoră intracraniană .v. 1/2 comprimat/zi Sulfinpirazona (Anturan dg).alergie la Streptokinază III.intervenţii chirurgicale (recente) . 1 .5 g. cu monitorizare EKG şi a TA. 50 mg. 3 x 2 drajee/zi Ticlopidina (Ticlid dg 0. Indicaţii: profilaxia trombozelor arteriale Prezentare şi administrare: Acid acetil salicilic cpr 0. fl.25 g). i. • ritmul perfuziei: 1 oră.Farmacologie • soluţia obţinută.sarcină . 2x1 drajeu/zi Dipiridamol dg. 20 mg. ANTIAGREGANTE PLACHETARE Sunt medicamente care împiedică sau reduc formarea trombilor plachetari în sistemul arterial.traumatism major sau cranian în ultimele 3 săptămâni .2 drajee/zi . Urokinaza: Ukidan.

Vitaminele . Diabet zaharat insulino .independent (tip II) (al adultului) caracterizat pri deficit secretor relativ de insulină Obiectivele tratamentului în diabet zaharat: 1. Diabet zaharat insulino . Hormonii. Antidiabeticele orale: sulfamidele hipoglicemiante . Reducerea şi menţinerea valorilor glicemiei cât mai aproape de valoarea normală (maxim 120 de mg%) 2. Insulina 2.Farmacologie CURS 9 Medicaţia endocriniană. Prevenirea complicaţiilor secundare evoluţiei bolii (micro şi macroangiopatia diabetică) Medicaţia antidiabetică cuprinde : 1. MEDICAŢIA ANTIDIABETICĂ ŞI ANTITIROIDIANĂ Diabetul zaharat este afecţiunea metabolică cea mai frecvent întâlnită ce se caracterizează printr-un deficit relativ sau absolut de insulină manifestat prin hiperglicemie ± glicozurie la care se asociază modificări lipidice şi proteice la fel de importante.dependent (tip I) (juvenil) caracterizat prin deficit secretor absolut de insulină 2. Din punct de vedere clinic distingem: 1.

dar sunt supuse unui înalt proces de purificare. • Insulinele umane .Farmacologie biguanidele INSULINA Este medicaţia de substituţie a bolnavului cu DZ tip I. Diabetul zaharat tip II decompensat metabolic sau înaintea unei intervenţii chirurgicale sau a unor situaţii stresante pe o perioadă de câteva săptămâni sau luni 4. În practica medicală există diferite preparate de insulină care se diferenţiază între ele prin: • provenienţa ingredientului • gradul de puritate • timpul necesar instalării efectului şi durata lui Preparatele insulinice: • Insulinele convenţionale . reducându-se riscul reacţiilor antigenice.70% / 30% • Insulinele monocomponent .obţinute din pancreasul de porc şi de bovine au o purificare incompletă. sunt amestecuri de insuline bovine/porcine .au aceeaşi sursă de obţinere ca precedentele. Gravida diabetică (diabetul gestaţional) necesită tratament cu insulină până în momentul naşterii deoarece antidiabeticele orale sunt teratogene. Diabetul zaharat tipul I de ce apare la persoane tinere 2.au structura insulinei omului şi sunt obţinute fie prin inginerie genetică. 3. motiv pentru care sunt antigenice. Diabetul zaharat tip II la care medicaţia orală antidiabetică după mai mult de 10 ani de utilizare devine ineficientă. Indicaţiile insulinoterapiei: 1. fie semisintetic. În funcţie de durata de instalare a acţiunii. insulinele pot fi: . Tind a le înlocui pe cele de provenienţă animală.

MC 40 UI/ ml. 3 ml Semilente .5 cm lungime în una din zonele următoare: peretele abdominal.Farmacologie cu acţiune rapidă (8 h) cu acţiune medie sau intermediară (12 .5 cm. cu 45 minute pentru cele medii şi cu 60 minute pentru cele lente. regiunea deltoidiană a braţelor. Tratamentul cu insulină se face de obicei prin injecţii subcutane. 10 ml Ultralente .3 cm pentru a evita apariţia lipodistrofiei menţinându-se aceeaşi zonă anatomică.MC 40 UI/ ml. 3. Injectarea trebuie făcută strict subcutan la adâncime de 1 . sol injectabilă 40 UI/ ml. fese. Cea mai lentă .1. periombilical. 10 ml Cu acţiune lentă: Monotard . 2. Administrarea intradermică va duce la întârzierea absorbţiei. 10 ml Humulin .1.N sol injectabilă 40 UI/ ml.MC 40 UI/ ml.zona deltoidiană respectiv cea mai rapidă . coapse. 10 ml Humulin .zona abdominală. Administrarea insulinei se face înaintea meselor cu 15 . cu ace de 1 .14 h) cu acţiune lentă sau prelungită (~ 24 h) Exemple de preparate insulinice: Cu acţiune rapidă: Actrapid MC. 10 ml Lente .MC 40 UI/ ml.L 40 UI/ ml. Locul injectării trebuie în permanenţă schimbat cu 2 . 10 ml Principiile terapiei cu insulină 1.HM sol injectabilă 40 UI/ ml.30 minute pentru cele rapide. 10 ml Insulatard novolet 100 UI/ ml. . 10 ml Cu acţiune medie: Humulin . Fiecare pacient de peste 12 ani trebuie să înveţe să-şi facă singur injecţia. Când se schimbă zona anatomică trebuie avută în vedere şi viteza de absorbţie a insulinei în noua zonă.

.6 . Modul de administrare al insulinelor: I. Sulfamidele antidiabetice sunt antidiabeticele orale cele mai larg utilizate în DZ tip II În practica medicală există două generaţii de sulfoniluree.4 ori pe zi.de ales la diabeticii vârstnici • două injecţii cu insulină medie administrate dimineaţa şi seara la interval de 12 ore • trei injecţii cu insulină rapidă administrate dimineaţa.0. Durerea apare: când au rămas urme de alcool pe piele înaintea injectării injectarea este intradermică şi nu subcutană 5. iar iarna între ferestre. motiv pentru care vara va fi păstrată la frigider. Injectarea insulinei trebuie să nu fie dureroasă. Tratamentul intensificat cu insulină constă în individualizarea terapiei de la un pacient la altul şi de la o zi la alta prin controlul glicemiei şi/sau al glicozuriei de 3 . Cu acest tip de terapie sunt evitate tendinţele la hiperglicemie (în subdozaj) sau hipoglicemie (în supradozaj) oscilaţiile diurne ale glicemiei fiind menţinute constante în jurul valorii de 130 mg/dl Acest tip de terapie este foarte eficient.Farmacologie 4.8 UI/kg corp II. ANTIDIABETICELE ORALE I. De aceea înainte de administrare flaconul va fi încălzit între palme. iar insulinele medii sau lente vor fi agitate în prealabil pentru omogenizare. prânz şi seara Dozele folosite sunt de 0. Păstrarea insulinei se face la temperatura de 5ºC. Tratamentul clasic se poate face cu una din următoarele variante: • o singură injecţie cu insulină lentă administrată dimineaţa sau seara la ora 11 . dar este şi costisitor neputându-se adresa tuturor pacienţilor.

În caz de toleranţă digestivă scăzută se vor administra în cursul meselor 2. antivitaminele K.Tolbutamid cp 500 mg Clorpropamida . Eficienţa tratamentului scade progresiv.Diamicron cp 80 mg Diferenţele între prima şi a doua generaţie constau în: • eficienţă mai ridicată pentru a doua generaţie • necesitate de doze mult mai mici pentru a 2-a generaţie în obţinerea aceluiaşi efect.20 minute înaintea meselor. Principii de administrare: 1.5 -15 mg/zi pentru Glibenclamid II. respectiv 2. β-blocante.Glibenclamid cp 5 mg Glipizida .Clorpropamida cp 250 mg Generaţia II: Glibenclamida . dar această idee nu este unanim acceptată 3. corticosteroizi 4. antidepresivele triciclice. Sulfonilureele din a doua generaţie pot fi administrate în doză unică. astfel că după 10 . Efectul hipoglicemiant al sulfonilureelor poate fi: • amplificat de AINS. barbiturice. Dozele uzuale utilizate sunt de 500 . estrogeni. Biguanidele antidiabetice sunt antidiabeticele orale preferabil a fi utilizate la bolnavii supraponderali cu DZ tip II.3000 mg/zi pentru Tolbutamid. .Farmacologie Reprezentanţi: Generaţia I: Tolbutamid . Cloramfenicol. Administrarea sulfonilureelor se face cu 15 .15 ani de utilizare este necesară iniţial asocierea cu biguanidele şi în caz de răspuns nefavorabil se trece pe insulino-terapie 5. alcool etilic • diminuat de diuretice tiazidice.Minidiab cp 5 mg Gliclazida .

Simptomatologia hipertiroidismului constă în: nervozitate. Administrarea lor se face imediat înaintea meselor în trei prize/zi. Medicaţia antitiroidiană Hipertiroidismul însoţit de guşă difuză . scădere în greutate. Pot fi folosite ca monoterapie sau biterapie în asociere cu sulfonilureele (după 10 .Farmacologie Reprezentanţi: Metforminul Meguan cp 500 mg. În tratamentul hipertiroidismului se utilizează substanţe cu structură tiamidică de tipul: . Doza maximă de Meguan este de 3000 mg/zi respectiv pentru Buformin 200 mg/zi.metiltiouracil . Această afecţiune apare mai des la adulţii tineri. 2.boala Graves . Glucophage retard Buforminul Buformin cp 50 mg. tahicardie cu palpitaţii. nelinişte.15 ani de utilizare a acestora când începe să le scadă efectul) sau cu insulina (în diabetul instabil). Preparatele retard se pot administra în două prize zilnice dimineaţa şi seara şi au o mai bună toleranţă digestivă comparativ cu preparatele obişnuite. ! Observaţie: Terapia antidiabetică insulinică sau non insulinică nu exclude dieta hipoglicemiantă. apetit crescut. 3.Basedaw este o afecţiune autoimună ce se caracterizează printr-o hipersecreţie de hormoni tiroidieni. Buformin retard cp 100 mg Principii de utilizare a biguanidelor 1.propiltiouracil .

În cursul tratamentului poate să apară leucopenie (scăderea numărului leucocitelor la 3000/mm³ impune întreruperea tratamentului) şi agranulocitoză cu evoluţie severă. scăzând nivelul hormonilor.carbimazol.Carbimazole Principii de utilizare raţională: 1.Farmacologie . Supradozarea poate fi cauză de hipertiroidism şi hiperplazie cu creşterea volumului tiroidei. 4.8 h (2 . Tiamidele se folosesc în tratamentul bolii Graves . Durata tratamentului este deseori mai mult de 1 an. Tratamentul se începe cu doze mari administrate la interval de 4 . Antitiroidienele pot interacţiona cu unele medicamente care le intensifică efectul: Sulfamidele antidiabetice.metimazol .3 prize/zi. 3. care au proprietăţi antitiroidiene. iodul şi iodurile. Tiamidele sunt avantajoase la persoanele tinere cu boală recentă şi guşă mică la care remisiunile apar la 50% din cazuri. tremorului şi tulburărilor vasomotorii. Asocierea acestor preparate cu Propranolol are efect favorabil asupra dispariţiei tahicardiei. 5.Thyreostat I cp 50 mg Popriltiouracil .Methymazole cp 5 mg Carbimazol .4 -8 săptămâni. Este contraindicată administrarea de tiamide în cursul sarcinii după luna a 3 .Basedow unde pot readuce funcţia tiroidei la normal.Thyreostat II Tiamazol . până la ameliorarea clinică) după care se reduce până la cantitatea necesară întreţinerii efectului în 1 . Reprezentanţi: Metiltiouracil .a (poate fi cauză de hipertiroidism la copil) şi pe toată durata alăptării. Efectele apar după câteva zile până la câteva săptămâni (6 .8 săptămâni pentru obţinerea efectului deplin). 2. .

antialergice şi asupra metabolismului glucidelor şi a proteinelor. prednisolon.pentru prednison. triamcinololul (DT = 5 mg) c) cu potenţă mare . triamcinolon (12 .cortizonul şi hidrocortizonul (DT = 25 . Utilizarea lor terapeutică se face diferenţiat în funcţie de proprietăţile farmacocinetice şi farmacodinamice ale diferitelor preparate.36 ore) c) efect de lungă durată .corticosuprarenalian ceea ce va duce la insuficienţa suprarenală iatrogenă şI în consecinţă la corticodependenţă.poliartrită nodoasă • hepatopatii: . locale de ex. betametazona (DT = 0.30 mg) b) cu potenţă medie . atrită gutoasă) • colagenoze: .pentru cortizon şi hidrocortizon (8 .polimiozită . Aceste preparate vor fi utilizate în cure de scurtă durată sau în administrări topice.8 şi cu un minim de secreţie seara în jurul orei 24.75 mg) În funcţie de durata efectului farmacodinamic glucocortcoizii se clasifică în 3 grupe: a) efect de scurtă durată . unguente când efectele sistemice sunt minime sau absente.hepatită alcoolică .Farmacologie GLUCOCORTICOIZII ÎN PRACTICA MEDICALĂ Glucocorticoizii (medicaţia cortizonică) cuprinde steroizi naturali şi de sinteză cu proprietăţi antiinflamatorii. Hidrocortizonul sau cortizolul este principalul hormon glucocorticoid.lupus eritematos sistemic .pentru dexametazonă şi betametazonă (36 . secretat la nivelul corticosuprarenalei cu un maxim de secreţie dimineaţă între orele 6 .dexametazona.: aerosoli.54 h) ! Observaţie: Preparatele cu durată lungă de acţiune în administrare orală pot determina deprimarea marcată a sistemului hipotalamo .prednisonul.hepatită cronică activă .12 ore) b) efect de durată medie . În funcţie de potenţa acţiunii lor se clasifică în 3 grupe: a) cu potenţă mică . Indicaţii: Datorită efectelor antiinflamator şi antialergic glucocorticoizii prezintă largi utilizări: • boli reumatice severe (reumatism poliarticular.hipofizo .

Cultivate .Fluocinolon Acetamid ungvent Fluocortolanum .Locaid .Farmacologie • nefropatii: .05% ungvent 0.Ultralan cremă 0.25% 15 g ungvent 0.cremă 0.Locacorten ungvent 0.ungvent 1% Corticosteroizi cu potenţă moderată Flumetasonum . Acetonid ungvent 0.02% . ungv 0.02% Triamcinolon .1%.05% Corticosteroizi foarte puternici .sindrom nefrotic • astm bronşic • şoc anafilactic • dermatoze alergice • transplante de organ pentru profilaxia reacţiei de rejet Reprezentanţi: Coricosteroizi de uz dermatologic Corticosteroizi cu potenţă slabă Hidrocortizon .1% Fluticasonum .ungvent Triamcinolon.01% Fluocinoloni Acetonidum .05% Corticosteroizi puternici Betamethazanum . loţiune 0.glomerulonefrite .Betaderm cremă şi ungvent 0.Pivalat de Flumetasonum ungvent 0. ungvent 0.1%.Sicarten cremă.1% ungvent .25% 15 g Halometazonum .cremă 0.

ungvent Glucocosteroizi de uz sistemic Betamethazon .Fluocinolon N cremă.05% Corticosteroizi în combinaţii I.055% ungvent 0.Bioxiteracor spray .Farmacologie Clobethasolum .055% ungvent 0. 5 ml Triamcinolon . Corticosteroizi moderaţi + Antiseptice Locacorten Vioporn pastă II.HHC f 25 mg/5 ml .5 mg Prednisolon .Volon A 10 f 10.5 mg f 1 ml Dexamethazon . spray.Superprednol cp 0.cremă.Volon A 40 Hidrocortizon .Nidoflor ungvent . 40 mg/1 ml . Corticosteroizi puternici + Antiseptice Synalar . ungvent Corticosteroizi puternici .Prednison cp 1 mg.Flumetazon pivalat N cremă.Neopreol ungvent Corticosteroizi cu potenţă moderată .Cloderm cremă 0.Pimafucort cremă. ungvent Corticosteroizi în combinaţie cu antibiotice Corticosteroizi cu potenţă slabă .Vipsogal ungvent .C . loţiune.Diprophos cp 0.05% Dermovate cremă 0. ungvent .

125 aerosol .Beclomet nasal Aqua spray 100 µg/doză . ext. ext.sol aftică 125 µg/doză 25 µg 250 µg Principii de administrare raţională a glucocorticoizilor 1.Beconase nasal spray .5 g% Corticosteroizi de uz în ORL Corticosteroizi + Antiinfecţioase în combinaţie: Berlicetin .Flixotide . În tratamentul astmului bronşic corticosteroizii se utilizează astfel: .Pivacone sol. Corticetine .aerosol 50µg/doză Tixocortolon . ext.500 pulb inhal 500µg/doză . 0.sol. Antiasmatice Beclomethason .250 aerosol Corticosteroizi de uz oftalmologic Prednisolon .Ultracortenol ungvent oftalmic 0.sol.25 aerosol .Flixonase sol.05 g% • Simpaticomimetice + Glucocoricoizi Bixtonim .Cortizon Acetat f 25 mg/ml Corticosteroizi de uz repirator Decongestionante nazale de uz topic • Glucocorticoizi: Beclomethason . 50 µg/doză Fluticason .Becotide aerosol 250 µg/doză. 1g/doză spray Fluticason. ext.Beclofort forte .Farmacologie Cortizon .100 pulb inhal 100 µg/doză .

Singura reacţie adversă este candidoza orofaringiană. 2. hiperglicemie.în starea de rău asmatic • inhalator sub formă de aerosoli pentru profilaxia crizelor de astm pentru evitarea exacerbărilor în astmul cronic Acest tip de tratament nu provoacă efecte cortizonice generale şi nu deprimă funcţia corticosuprarenalei. insomnii . În dermatologie se utilizează ca medicaţie simptomatică şi paleativă. osteoporoză. iar pe nopţii se preferă un ungvent. Tratamentul îndelungat. teleangiectazii şi echimoze. 4. Acest tratament are risc mare de insuficienţă corticosuprarenaliană şi ulterior de corticodependenţă. 3. Administrarea trebuie să imite ciclul diurn fiziologic al secreţiei de cortizon. dozele trebuind a fi diminuate progresiv. Indicarea cu discernământ a necesităţii medicaţiei cortizonice. Măsuri de prevenire a insuficienţei corticosuprarenaliene 1. hidrosalină. Evitarea tratamentului prelungit îndeosebi cu doze mari.în crizele de astm . Terapia orală cu corticosteroizi prezintă riscul unui număr mare de reacţii adverse retenţie etc. limfopenie. provoacă excitaţia SNC. creşterea fragilităţii acesteia. glucocorticoizii în aerosoli sau la cromoglicatul disodic. Preparatele de uz oftalmologic se instilează în sacul conjunctival picături suspensie la 4 h în cursul zilei. 3. tulburări gastro-intestinale.în astmul bronşic cronic refractar la medicaţia bronhodilatatoare. Măsurile de prevenire constau în: spălarea şi clătirea gurii după fiecare inhalare. cu apă bicarbonatată administrarea preparatului imediat înaintea meselor • oral . HTA. 2. peste 4 săptămâni în aplicaţii locale pe piele prezintă riscul de atrofiederma-epidermică manifestată prin subţierea pielii. scade rezistenţa organismului la infecţii.Farmacologie • intravenos . Întreruperea tratamentului nu se face brusc.

Farmacologie

CURS 10

Medicaţia antiinflamatoare,analgezică,antipiretică
ANTIINFLAMATOARE NESTEROIDIENE
Antinflamatoarele nesteroidiene au 3 efecte majore : 1. Analgezic 2. Antiinflamator 3. Antipiretic 1. ACIDUL ACETILSALICILIC (aspirina) - are actiune analgezica, antiinflamatoare si antipiretica , si actioneaza prin inhibarea ciclooxigenazei, care determina inhibarea sintezei de PG. EFECTE : - analgetic - difera de efectul analgetic al opioidelor, deoarece el actioneaza prin scaderea pragului sensibilitatii dureroase, si nu prin cresterea suportabilitatii. Actioneaza mai bine asupra durerii fazice decat asupra durerii tonice , si datorita faptului ca are si efect antiinflamator, actioneaza in special asupra durerilor produse de inflamatie. Pentru efectul analgetic este indicat in durerile din cefalee, mialgii, artralgii, nevralgii, dismenoree. Efectul analgetic se manifesta la doze de 500mg-1g/ o data. - actiunea antiinflamatorie este evidenta in diferite boli reumatice : reumatismul poliarticular acut, poliartrita reumatoida si spondilita anchilopoietica. Actiunea antiinflamatoare se datoreaza deprimarii sintezei PG-E1 si PG-E2 ca urmare a inhibarii PG-sintetazei.

Farmacologie
Efectul antiinflamator se manifesta la doze de 2-4g / 24 ore. - actiune antipiretica - prin impiedicarea dereglarii centrului termoreglator sub influenta pirogenilor. - intervine in modificarea agregabilitatii plachetare : - dozele mici vor inhiba cu precadere ciclooxigenaza de la nivelul trombocitelor si mai putin ciclooxigenaza de la nivelul celulelor deci scaderea sintezei de Tx A2 are efect endoteliale ; antiagregant plachetar.

- dozele mari inhiba si ciclooxigenaza de la nivelul celulelor endoteliale ceea ce duce la scaderea sintezei de PC → efectul dispare pentru ca PC-I2 inhiba agregarea plachetara. antiagregant

Efectul antiagregant se manifesta la doze de 100-300 mg / o data . - efect tocolitic administreaza ( relaxeaza uterul) - este util in tratamentul dismenoreei ; se

cu prudenta pentru combaterea contractiilor la femeile gravide (tratamentul

trebuie intrerupt inainatea nasterii datorita riscului de sangerare . Concentratiile sanguine de salicilat rezultat prin hidroliza sunt de circa 60 µg/ml pentru o doza terapuetica unica si de 150-300 µg/ml pentru administrarea cronica de doze antiinflamatorii. Fenomenele de salicilism pot aparea incepand de la 200 µg/ml , iar tulburarile metabolice grave apar la peste 450 µg/ml. T½ este de circa 20 min. pentru acidul acetisalicilic si de 3-30 ore pentru salicilat. Eliminarea se face pe cale renala. REAC|II ADVERSE : - efect iritant pe mucoasa gastroduodenala : poate agrava sau produce gastritele si ulcerele . - inhibarea ciclooxigenazei deviaza metabolismul acidului arahidonic spre sinteza de LT ceea ce poate duce la aparitia astmului bronsic sau la agravarea acestuia. - poate produce afectari parenhimatoase hepatice si renale, reversibile. - poate provoca reactii alergice (2% din cazuri).

Farmacologie
- dozele mari provoaca fenomene de salicilism : ameteli, cefalee, trinitus si ..........., tulburari de vedere, greata, voma, somnolenta sau excitatie cu stare convulsiva, hipertermie, eruptii acneiforme. - la doze foarte mari produce intoxicatia acuta : tulburarile neuropsihice se agraveaza, apar fenomene psihotice si halucinatorii, convulsii, coma , colaps prin dilatare vasculara directa si paralizie vasomotorie centrala ; bolnavul poate muri prin insuficienta respiratorie. INDICATII : 1. Ca analgetic in diverse dureri : 500mg-1g / o data ; la copii se recomanda 10-20 mg/ Kg la 6 ore. 2. Ca antiagregant plachetar, in doze de 100-300 mg pe cale orala. 3. Ca antiinflamator : 2-4 g / 24 ore. In tratamentul reumatismului articular acut se dau 5-8 g / zi fractionat , cate 1g o data ; in poliartrita reumatoida (3-5g/zi ). CONTRAINDICATII : - insuficienta hepatica si renala severe - la ulcerosi - boli hematologice : hipoprotrombinemie , hemofilie. - copii sub 5 ani.

2. DERIVATI DE PARA-AMINO-FENOL a. Fenacetina - are actiune analgetica si antipiretica moderata si actiune antiinflamatorie slaba, fiind utilizata mai ales in asociatii antinevralgice. Prin metabolizare se transforma in paracetamol, care este mai bine suportat, ea mai formand si alti metaboliti, care sunt toxici pentru rinichi (pot produce nefrita toxica). Actioneaza si la nivelul SNC unde inhiba ciclooxigenaza. Reactii adeverse : - eruptii cutanate si leucopenie alergica - folosirea cronica duce la methemoglobinemie si anemie hemolitica.

Farmacologie
Se administreaza oral, 300-600 mg / o data. b. Paracetamolul - are aceleasi proprietati ca fenacetina, dar provoaca mai putin methemoglobinemie si nu favorizeaza hemoliza. Poate produce insa trombocitopenie. Reactii adverse - in doze mari produce o afectare toxica a ficatului. Se administreaza oral, 500mg o data , maxim 2,5g / zi . Un comprimat are 500mg.

3. DERIVA|I DE FENAZONA a. Aminofenazona (Piramidon) - are proprietati analgetice antipiretice asemanatoare acidului acetilsalicilic, dar are efecte antiinflamatorii mai reduse. Reactii adverse : - poate produce aplazie medulara de natura alergica cu mortalitate mare - prezinta risc cancerigen - eruptii cutanate - edem angioneurotic Se administreaza oral cate 300-600 mg / odata . b. Metamizolul sodic sau noraminofenazona (Algocalmin, Nevralgin) are toate proprietatile aspirinei, efectul analgetic fiind mai intens decat cel antipiretic, iar efectul antiinflamator fiind slab. Nu prezinta risc cancerigen, dar poate declansa aplazia medulara si agranulocitoza la bolnavii cu agranulocitoza la aminofenazona in antecedente. Un avantaj este faptul ca fiind solubil in apa, poate fi administrat si parenteral. c. Fenilbutazona si Oxifenbutazona au actiune, in principal, antiinflamatorie

(antireumatica).Calmeaza durerea si scad fenomenele inflamatorii in poliartrita reumatoida, spondilita anchilopoietica, reumatism cronic, criza gutoasa, tromboflebita. Se leaga in proportie mare de proteinele plasmatice si poate deplasa de pe proteine alte medicamente : anticoagulantele orale, sulfamide antidiabetice, sulfamide antibacteriene, carora le creste, asftel, efectul.

Farmacologie
Din metabolizarea Fenilbutazonei rezulta Oxifenbutazona (cu proprietati antiinflamatoare si de retentie hidrosalina) si γ-hidroxi-fenilbutazona (cu proprietati uricozurice , utila in tratamentul gutei. Reactii adverse : - iritatie gastrica cu arsuri, dureri epigastrice, greata, voma. - activarea ulcerului gastroduodenal si favorizarea complicatiilor: ............., perforatii, penetratii. - retentie hidrosalina → edeme. - risc de agranulocitoza si aplazie medulara . Contraindicatii : - la ulcerosi - la cardiaci , hipertensivi - in boli renale sau hepatice - in boli de sange si in alergii. Se administreaza oral, 600mg/zi timp de 7-10 zile, in 3 prize, dupa mese. Se poate administra si intramuscular si intrarectal. melena,

4. INDOMETACINA - este un derivat de acid indolacetic, foarte activ ca antiinflamator. Este cel mai puternic inhibitor al sintezei de PG, efectul antiinflamator fiind mai puternic decat cel antipiretic si cel analgetic. Indicatii : - spondilita anchilopoietica - coxartroza - crize de guta - dismenoree Reactii adverse : - anorexie, greata, epigastralgii, diaree, ulcer - icter - potenteaza efectul anticoagulantelor orale → risc de sangerare - tulburari de vedere - neutropenie, trombocitopenie, anemie aplastica (foarte rar ) - reactii alergice de tip anafilactic : eruptii urticariene, crize de astm. Contraindicatii :

nu pot fi utilizate ca antiagregante plachetare.tulburari de vedere . fiind utile in tratamentul durerilor articulare cronice. 7. efectul antiagregant plachetar este mai mic. Iboprofenul (Brufen) este un compus de sinteza cu structura aril-acetica. cu eficacitate maxima pe astmul provocat de antiinflamatoarele nesteroidiene (in special astumul produs de aspirina).are toate proprietatile antiinflamatoarelor nesteroidiene. mai ales gastralgii. dar riscul de afectare digestiva este mult mai mic. Deoarece nu inhiba ciclooxigenaza 1. in tratamentul dismenoreei. Determina o iritatie gastrica puternica.citoliza hepatica . febra si inflamatii. .psihotici. 6. Alte antiinflamatoare sunt : a.inhiba specific receptorii pentru LT-C4 si LT-D4 aavand efect antiasmatic. Se administreaza oral. MONTELUKASTUM (Singulair) . Studierea acestu medicamnet a dus la concluzia ca ciclooxigenaza este de 2 tipuri : . Deci. are aceleasi efecte. Alte medicamente care inhiba selectiv ciclooxigenaza 2 sunt : Rofecoxitolul si Colecoxitolul care au efect antiinflamator. epileptici (poate agrava boala). Meloxicamul inhiba mai mult ciclooxigenaza 2 decat ciclooxigenaza 1.Farmacologie . De asemenea.Ciclooxigenaza 1 care produce in mod tonic PG care sunt implicate cu precadere in mentinerea integritatii mucoasei digestive si in mentinerea normala a agregabilitati plachetare. 5. Reactii adverse: . dar durata efectului este lunga. 8. avand efecte asemanatoare cu acidul acetilsalicilic. in doze de 25 mg de 3-4 ori /zi.tulburari dispeptice.este inrudit cu Piroxicamul. dupa mese.ulcerosi . astfel incat se poate administra o data/zi . parkinsonieni. .hemoragii digestive si ulcer (foarte rar) . fara efecte pe mucoasa gastrica.tulburari hematologice .Ciclooxigenaza 2 care actioneaza fazic producand PG implicate in durere. antipiretic si analgetic. PIROXICAMUL . MELOXICAMUL .

pot combate anumite tipuri de durere. intrarectale. în această din urmă categorie domneşte o oarecare confuzie. CLASIFICĂRI Senzaţia dureroasă poate fi antagonizată până la abolire cu numeroase substanţe.sunt derivati aril-acetici cu proprietati similare Ibuprofenului. analgezice opioide sau neopioide sau alte substanţe care. determină îndepărtarea sau atenuarea durerii. ar dori să-şi facă o părere despre varietatea tipurilor de substanţe cu care se poate combate durerea.tulburari hematologice. In funcţie de rezultatele dorite şi de tipul. Departe de a fi perfectă. Astfel. în asociaţie sau singure. b. In cele ce urmează. dar mai activi ca acesta. iar termenul paraanalgezic să fie atribuit agenţilor farmacologici activi care. DEFINIREA CONCEPTELOR. credem totuşi că prezentarea aceasta ar putea fi de oarecare utilitate celor care. intensitatea şi cir cumstanţele în care se produce durerea. după alţi autori). care ar putea clarifica măcar parţial lucrurile. în diverse moduri şi pe căi diferite. COANALGEZICE Şl PARAANALGEZICE INTRODUCERE. propunem o prezentare schematică a diferitelor categorii de substanţe implicate în combaterea diverselor tipuri de durere. Astfel. papaverina asociată morfinei pentru tratarea unei colici renale este un coanalgezic. nefiind farmacologi. Au in special efect antiinflamator. după părerea noastră. Astfel. considerăm că durerea se poate combate c u : • Anestezice: generale : . în timp ce nitroglicerina care combate durerea ischemică în timpul unei crize de angină pectorală acţionează ca un paraanalgezic (analgezic secundar sau indirect. .Farmacologie Contraindicatii: . intravenoase. propunem ca termenul coanalgezic să fie atribuit acelor substanţe care în asociere cu analgezicele sau cu anestezicele locale determină o potenţare a analgeziei. ne permitem a propune introducerea unui termen nou paraanalgezic -.ulcerul si afectiunile hepatice .inhalatorii. Ketoprofenul si Diclofenacul (Voltaren) . se vor folosi anestezice generale sau locale. Deoarece. pe lângă (para) efectul lor de bază.

antidepresive triciclice.prin infiltraţii sau blocuri. durerile cronice din reumatism sau neoplazii. • Analgezice propriu-zise: • • semisintetice.inhibitori de COX1alpha2 agonişti. intravenoase. sintetice. în angina pec 1 singur medicament poate îndepărta durerea. „nu trebuie să ne aşteptăm la un «glonţ magic» cu care să combatem durerea. • • agonişti serotoninergici. acetazolamida (în durerea glaucomotoasă). deoarece n studii clinice tind să arate că numai în puţine cazuri (de exemplu. metoclopramida. locale : . . • • • Evident.corticoizi (în durerile inflamatorii). fost preşedinte al Asociaţiei Internaţionale pent Durerii. • Coanalgezice : • • • • • • • • Paraanalgezice : . b) neopioide: . inhibitorii de calciu. miorelaxante. bune rezultate se obţin cu asociaţii între categoriile de substanţe prezentate mai cum sublinia Jean Mărie Besson. calcitonina. . ci să identificăm acele asociaţii de substanţe care împreună au o sporită în combaterea anumitor tipuri de durere".naturale . a) opioide : . epidurale. lista rămâne deschisă oricăror adăugiri sau permutări. neuroleptice. antacide (în durerea ulceroasă). anticonvulsivante. în alte tipuri de durere însă. intrarahidiene. adenosina. antagonişti NMDA. durerea la naştere. cum ar 1 postoperatorii. nitriţi (în durerile anginoase).Farmacologie b) - epidurale.

epilepsie . de două ori/zi • • se creşte cu 25 mg la 1-2 zile până la 150-200 mg/zi în trei prize. mai ales în cea neuropatică. Germania) caps. sete. inflamaţie renală.Farmacologie COANALGEZICE ANTIDEPRESIVE TRICICLICE IMIPRAMINA Posologie . insomnie. cefalee. a se evita asocierea cu medicamente simpatomimetice şi cu chinidină. cel puţin trei luni. ameţeli. glaucom. 25 mg sau 50 mg . doza de întreţinere este de 75-100 mg/zi. ret. se creşte cu 25 mg/săptăm: 150 mg/zi. toate cazurile de durere asociată cu depresii. ponderală tulburări de repolarizare ventriculară.o. creştere GU disfuncţii sexuale Contraindicaţii: • • • • • • Precauţii: • • • la astm în cardiopatia ischemică . sarcină. nevralgia postherpetică şi trigeminală. doza iniţială 50 mg/zi. hipertrofie de prostată.p. România) draj. 50. tahicardie paralizia acomodării. melancolie cu oscilaţii diurne ale dispoziţiei.25. asialie. fiole 50 mg/2 ml AMITRIPTILIN . 50x25 mg. HTA. în HTA. Reacţii adverse: SNC G -1 c-v tremurători. Indicaţii: • • • • • • toate tipurile de depresii. somnolenţă constipaţie. AMITRIPTILIN (Terapia. 75 Ret ® (Desitin. astenie. AMITRIPTILINA Posologie : 25 mg. dureri de membru-fantomă. 50x25 mg. analgezice în durerea cronică la neoplazici. injectabil ANTIDEPRIN ® (Sicomed) draj.

ANAFRANIL ® (Ciba. Germania) draj. posturală Precauţii: . Olanda) comprimate film 10 mg.Sharp & Doleme. România) draj. toate capurile de durere asociată cu depresie. SNC scăderea acuităţii vizuale.Farmacologie sau 75 mg. chinidină. 25 mg HYDIPHEN ® (AWD. Elveţia) comprimate: 10 mg sau 25 mg fiole 25 mg/2 ml ANAFRALIN ® (Bari .iniţial 25 mg de 2-3 ori/zi. 25 mg CLOMIPRAMIN (Promedic. se creşte treptat până la 100 mg/zi în trei NORTRIPLINA (Terapia.caps. perfuzii i. dureri de membru-fantomă. sarcină. 75 VON CT (C.draj. 25 mg fiole 25 mg/2 ml Indicaţii: . 25 mg. NORTRIPLINA Posologie : . Anglia) . cutii 10 comprimate. Indicaţii: • • • • • • • • depresie cu anxietate şi agitaţie . România) . 50x10 mg. 25-50 mg în 250 ml glucoză 5% zilnic. Slovacia) comprimate 25 mg AMITRIPTYLIN . edem. cutii X 100 AMITRIPTYLIN (Slovacofarma. Contraindicaţii: glaucom. Elveţia) fiole 50 mg TRYPTIZOL ® (Merck . CLOMIPRAMINA Posologie: oral 125-100 mg/zi. mai ales în cea neuropatică.v. hipotensiune GU retenţie urinară Efecte adverse : constipaţie. 25 mg CLOMIPRAMINE (Narton. barbiturice.a se evita asocierea cu medicamente simpatomimetice.T. România) . agravarea glaucomului G -1 uscarea gurii ileus paralitic C-V palpitaţii.Ciba.draj. Arzneimittel Germania) comprimate 25 mg sau 75 mg LAROXYL ® (Hoffman La Roche. durere cronică la neoplazici. nevralgia postherpetică şi trigeminală.25 . asociere cu alcool.

întreţinere cu 25 mg de 2 ori/zi. SEROXAT ® (Smitlekline Beecham. 20 mg/zi. tulburări de micţit G -1 tulburări scădere greutate în C-V GU erupţii nervozitate. tulburări de acomodare TRIMIPRAMINA Posologie: . e.oral. Anglia) comprimate filmate 20 mg sau 30 mg. -durere cronică la neoplazici. colecistopat dispnee. mai ales în cea neuropatică. Reacţii adverse: SNC cefalee.Farmacologie -toate cazurile de durere asociată cu depresie. . mai ales cea neuropatică. -asociere cu IMAO. -analgezic în durerea cronică la neoplazici. • G -I C-V hiposalivaţi tahicardie. digestive. reacţii maniacale MAPROTILINĂ Posologie: iniţial 25 mg de 3 ori/zi sau 75 mg seara. tremurături. cutii x30 comprimate Indicaţii: -stări depresive. -glaucom. Reacţii adverse: SNC cefalee. -nevralgia postherpetică şi trigeminală. Contraindicaţii: -copii sub 15 ani. insomnie. -sarcină. ie modificări EKG GU transpiraţie. Contraindicaţii: -delir acut. -toate tipurile de durere asociată cu depresie. se creşte cu câte 10 mg până la 50 mg/zi.

• • • • • • • Contraindicaţii: hipotensiune. stări depresive. film 10 mg sau 25 mg.T. Neuroleptice LEVOMEPRAZIN Posologie: ® p. comă. Elveţia) comprim. România) comprimate 20x25 mg sau 20x2 mg fiole 25 mg/l ml Indicaţii: • stări de agitaţie şi excitaţie psihomotorie cu halucinaţie. schizofrenie. crescând până la 6-12 mg.0. psihoze senile. mai ales în cele neoplazice.Germania) comprim. tulburări de climateriu . tranchilizant în anxietate. film 25 mg sau 75 mg Indicaţii: • • • • • depresie cu agitaţie sau inhibiţie psihomotorie moderată. anestezie potenţată. în durerile cronice. cenestopatii. insuficienţă renală. România) drajeuri 25 mg MAPROTILIN . supradozarea deprimantelor SNC. film 50 mg MAPROTILIN (Promedic. inject. . LEVOMEPROMAZIN (Terapia.pentru tulburări uşoare şi medii. antiemetic.25 mg/kg/zi pentru tulburări grave: adulţi 75-100 mg/zi până la 200-300 mg/zi.m.Farmacologie LUDIOMIL ® (Ciba. i.50 ® (Hexal Pharma. România) comprim. în preanestezie. delir cronic. 75 VON CT (C. sarcină. doza de întreţinere 25-100 mg/zi. durere cronică la neoplazici. hipnogen.25. Contraindicaţii: glaucom. 50 mg.Ciba. 75 mg LUDIOMIL ® (Sicomed . iniţial 2 mg seara. Arzneimittel . 25 mg sau 75 mg MABROLU . • • - x copii . Germania) comprim. toate tipurile de durere asociată cu depresie. postanestezie . adulţi . în tulburări psihotice acute 25-100 mg/zi în 3-4 prize. insuficienţă hepatică.o.

edeme GU efecte estrogenice adulţi: p. 0. astenie.2% .2% . halucinaţii. -agresivitate. -efect antialgic la pacienţii neoplazici. 2 mg/ml .Farmacologie Reacţii adverse: SNC sedare puternică.10 ml HALOPERIDOL (G. 10 mg. somnolenţă. HALDOL ® (Janssen. -stări anxioase din psihonevroză. Contraindicaţii: stări depresive. copii peste 5 ani: 1/2 din doza adultului. -manie. Ungaria) fiole retard 50 mg/ml HALOPERIDOL RIVO ® (Rivopharm. 1.m. 2-4 ml/zi copii sub 5 ani: 1/4 din doza adultului.10 ml soluţie inj. 5 ml/ml HOLPERIDOL DECANOAT (G.5 mg soluţie int.15 ml HALDOL DECANOAS ® (Janssen. 2 mg/ml Indicaţii: -tulburări psihice cu agitaţie. ameţeli HALOPERIDOL Posologie: • G -1 creştere în greutate C-V hipotensiune ortostatică. Belgia) fiole 50 mg/ml (retard) HALOPER ® (CTS Chemical. Belgia) • • • comprimate 0.o. -schizofrenie. Richter. Ungaria) comprim. 5 mg soluţie injectabilă 5 mg/ml soluţie int. -fază maniacă din stadiul maniacodepresiv.5 mg. doza medie zilnică 1-15 ml injectabil i. 2 mg. cutiex30 HALOPERIDOL ® (Biogalenice. România) soluţie int. 0.5 mg de 2 ori/zi. . Richter. psihonevroze: 0. Elveţia) soluţie int. Israel) compr.

Hemofarm. respectiv 200 mg sau 400 mg KARBAPIN ® (Hemofarm. . creştere icter colestatic leucopenie depresive. Works.2 g/zi 1-5 ani: 0. Reacţii adverse: SNC G-I C-V GU sindrom uscăciunea hipotensiune. respectiv comp. România) comprim.4 g/zi 5-10 ani: 0. cutii X 50 CARBEPSIL ® (Helcor. 200 mg. 200 mg.RETARD ® (Sanofi. 200 mg. Elveţia) comp. fotosensibilita ponderală te Anticonvulsivante CARBAMAZEPIN Posologie: • • • p. mucoaselor tahicardie.o.2-0. 200 mg TEGRETOL ® (Bari . România) comp. Germania) susp. 100 mg/5 ml comprim. 200 mg FINLEPSIN ® şi FINLEPSIN RETARD ® (AWD. retard 300 mg sau 600 mg STAZEPINE ® (Pharm. 400 mg EPITRIL ® (Hefazur . România) comprim. Austria) comp. Cipru) comp.600 ® (Gerot. comp. 200 mg NEUROTOP ® şi NEUROTOP RETARD .8-1.6 g/zi 10-15 ani: 0. 200 mg CARBAMEZEPINE RIVO 200 ® (Rivopharme. Iugoslavia) comp. 200 mg TAVER ® (Medachemie.Farmacologie Precauţii: . cutie 50 comp. România) comp. sexuală stări .300. Iugoslavia) comp. Israel) comprim. Germania) comp. int. retard 400 mg. . 200 mg CARBAMEZEPINE (Teva. România) comp. 2-3 prize zilnice adulţi până la 0. disfuncţie parkinsonian.Ciba. 200 mg CARBAMEZEPINE (Regent.4-0. sirop 100 mg/5 ml TEGRY PAM 200 ® (Pamela. 200 mg. Siria) 200 mg TIMONIL ® şi TIMONIL RETARD ® (AWD. 200 mg. 200 mg CARBAMAZEPINA (Italia.sindroame cerebrale spastice. 200 mg sau 400 mg..1-0. Polonia) caps.6-1 g/zi CARBAMAZEPINĂ (Arena. Germania) comp. 200 mg EPITRIL ® (Hemofarm.2 g/zi copii până la 1 an: 0. 150 mg sau 300 mg sau 600 mg Indicaţii: . Anglia) comprim. CARBASAN.

v. status epilepticus. în status epilepticus: i. nistagmus G-I greaţă. durerea la bolnavii neoplazici (nevralgia craniană.5 mg sau 2 mg. agravează leucopenia produsă citostatice CLONAZEPAM Posologie: • • • • • • de p. 1 mg la adulţi.o. diplopie. copii mici 1-6 mg. postherpetică. Reacţii adverse: SNC ataxie. Elveţia) comp.Farmacologie • • epilepsia majoră psihomotorie şi temporală. brahială sau lom. la sugari 1-3 mg/zi. ameţeli. anemie. 2 mg RIVOLTRIL ® (Hoffman La Roche.bosacrată neoplazică Contraindicaţii: . anorexie C-V edeme GU leucopenie.sarcină. ameţeli. adulţi 3-7 mg. fiole 1 mg/2 Indicaţii: • • • • epilepsia minoră. CLONAZEPAM (Polfa. Polonia) comp. durerea neuropatică. Reacţii adverse: SNC sedare. 0. şcolari 3-6 mg. convulsii mioclonice şi akinetice. ataxie hipersecreţie salivară şi bronşică .5 mg la copii. vărsături. confuzie. nevralgia de trigemen. în 1-2 prize zilnice . somnolenţă. lent 0.

film 300 mg.150 ml pulv. diviz 500 mg ORFIRIL . sugari: 30 mg/kg.600 RETARD (Desitin. .300 mg sau 500 mg comp. film cedare control. Germania) . cutiix50 ORFIRIL ® . Germania) sirop 60 mg/5 ml comp. convulsii din stări febrile la copii. Reacţii adverse: . adulţi şi adolescenţi: 20-30 mg/kg. în 2-3 prize zilnice la mese.comp. 300 mg.300 ® (Desitin. copii: 30-40 mg/kg. 600 mg PETILIN ® (Remedica. . India) comp.300. Cipru) comp. film ent. sirop cu 50 mg/ml CONVULSOFIN ® (AWD. Germania) comp. film 200 mg VALPARIN 200 ALKALETS ® (Torrent. convulsii mioclonice. cutie 100 comp. 400 mg + 4 ml solvent DEPAKINE CHRONO . Franţa) comp. .150.o. CONVULEX ® (Gerot. 300 mg DEPAXINE ® (Sanof. durerea la neoplazici.caps. Indicaţii: • • • • epilepsia majoră. . liof. film 200 mg. Austria) . 150 sau 300 mg. 150 mg şi comp.500 ® (Sanof. film cedare control. Franţa) comp. 200 mg sau 500 mg sirop 57 mg/ml .Farmacologie ACID VALPROIC Posologie: • • • • p.300. minoră.

chiar până la 2400 mg. Germania) cap. CLONIDINA (Facultatea de Farmacie Bucureşti.300 mg de 2 ori/zi. erupţii cutanate hiperexcitabilit greţuri. 150 jig. durerea ce are la bază disfuncţia sistemului simpatic. SNC somnolenţă. 75 jig HAEMITON ® (AWD.300 mg de 3 ori/zi. România) comp. România). hiperglicemi e. diaree. C-V GU idiosincras ie Efecte adverse: ataxie. iritaţia tratamentului: prima zi . durere neuropatică. • NEURONTIN ® (Godecke. România) comp. a doua zi . 75 ^ig sau 300 ^g Indicaţii: -HTA esenţială în toate fazele. în unele cazuri. vărsături Hipotensive şi spasmolitice CLONIDIN Posologie : • • oral: iniţial 50-75 pg de 2 ori/zi. 100 /ig. se creşte gradat. flaconx50 sau X1000 CLONIDINA CLORHIDRAT ® (Promedic. la nevoie. HTA secundară. somnolenţă. cefalee.Farmacologie SNC otoragie. până la 300-400 /xg/zi. comp. ca tratament adiţional altor anticonvulsivante. . flaconX50 CLONIDINA ® (Sintofarm. cefalee G -1 greaţă. hipersalivaţie GABAPETIN Posologie: • C-V GU petesii. se poate creşte treptat până la 1800mg sau. a treia zi .300 mg dimineaţa şi la prânz şi 600 mg seara. 100 mg sau 300 mg sau 400 mg Indicaţii: • • • • epilepsia parţială sau a adultului. epistaxis. insomnie G -1 toxic hepatic. Germania) comp. astenie. ate. vărsături. continuarea tratamentului: în funcţie de răspuns.

intestinale. hipnotice. scleroză cerebrală. 0.comp.5 mg/zi BUSCOPAN ® (Boehringer. fiole 10 x 1 ml x 0.01 g supozitoare adulţi: 6x0. Efecte adverse: SNC somnolenţă. hipertrofie de prostată cu retenţie urinară. 10 mg BUSCOVITAL ® (Vitalie.Farmacologie -durerea neuropatică refractară la alte tratamente. Contraindicaţii: glaucom. ameţeli BUTILSCOPOLAMINA Posologie: • • • • • • G -1 hiposalivaţie.o. hipotensiune adulţi . România) comp. România) . megacolon. 1%) SCOBUTIL ® (Sintofarm Remedia. 10 mg.Geneve.o. 10 mg Indicaţii: colici biliare. cutiex20 buc.p. colită. România) comp.draj. 5-10 mg de 1-3 ori/zi i. asociere cu alcool. constipaţie C-V bradicardie. spasm piloric sau cardial. . sau i. România) . România) . Contraindicaţii: sarcină. ileus paralitic. Precauţii: insuficienţă renală. ulcer gastroduodenal. hepatică. lent 10-30 mg/zi rectal 10-50 mg/zi copii (>3 ani) .2.0075 g SCOBUTIL ® (Sicomed. bradicardie.m. 10 mg SCOBUT ® (Magistra . Precauţii: .v. România) comp. coronariană. 10 mg USCOSIN ® (Sintofarm. 10 mg SCOBUTIL ® (Antibiotice România) .01 g (sol.7. reflux gastroesofagian prin hernie hiatală .comp.5 mg de 1-3 ori/zi rectal . 10-20 mg de 3-4 ori/zi i. urinare.5-22. tahiaritmii supraventriculare (mai ales în cazul injectării substanţei). dismenoree.m.p. astenie.01 g supozitoare copii: 6 x 0.comp.

astm bronşic vechi. România) comp. Efecte adverse: _________________ SNC tulburări G-I deuscăciune constipaţie PAPAVERINA Posologie: • G. 100 mg PAPAVERINA (Sicomed. inj. 200 mg Indicaţii: . la asocierea cu chinidină. 100 mg. dificultăţi hipotensiu de ne statică ortomicţiune HS C-V a GU dificultăţi de micţiune HS vedere.c. fotofobie gurii. amantadină sau cu antidepresive triciclice. scleroză coronariană. i. comp. în special în cazul administrării injectabile.m. 100 mg PAPAVERINA (Olfarm. România). România) comp. sau i. adenom de prostată. Reacţii adverse: SNC tulburări de vedere. deoarece intensifică reacţiile adverse. cutiex30 sol.v. i.I uscăciunea gurii. România) comp. injectare în 5-10 minute. esofagită de reflux. 40 mg/ml . fotofobie. 100 mg de 2-3 ori/zi. s. copii: 6 mg/kg/zi sau 200 mg/m2/zi divizate în 3-4 prize. sedare (la administ. stenoză pilorică.) Contraindicaţii: glaucom. în urgenţe 40 mg diluate în glucoză 5% . Precauţii: la copii sub 12 ani. 40-80 mg la 6 ore. adulţi: p. hipertiroidie severă.v. PAPAVERINA (Aesculap.o.Farmacologie în cardiopatia ischemică. constipaţie C-V GU tahicardie.1 ml cutie x 10 fiole • PAPAVERINA CLORHIDRAT (Sintafarm UF Remedia. 50 mg PAPAVERINA (Arcatim. România) comp.

01-0. aritmii bl A-V. în caz de hipertensiune intracraniană şi bl< glaucom. retinopatii.2-0.preanestezie. la fel ca la adulţi. jenă colaps (inj. în aritmii cardiace i. stare postinfarct. copii: s. deoarece poate aritmii.v. hipertrofia de prostată. intestinale. 0.001 g sol. sindrom anginos.25%o (pentru copii) 100 fiole X 1 ml X 0. sindrom Meniere.25-1 mg odată de 1-2 ori/zi. somnolenţă. i.comp.). 0. cel mult 0. i. România) sol. accentuează efectul hipotensor al medicamentelor antihipertensive. 0.) GU HS ! i Precauţii: • • • Observaţii de folosire: • • • • precipită în soluţia ce are un pH > 6.03 mg/kg. Efecte adverse: SNC depresie respiratorie (inj.4-1 mg. cefalee G -1 C-V constipaţie.c. gastrice. în urgenţe. Contraindicaţii: administrarea sub formă injectabilă.5-1 mg de 1. 0. nu se asociază cu medicamente betastimulante adrenergice. cu 30-60 min înaintea indu aritmii cardiace i. • • • • • • v tulburări circulatorii cerebrale de natură spastică sau aterosclerotică. l%o (pentru adulţi) 10 fiole X 1 ml X 0. • ATROPINĂ SULFURICĂ (Biofarm. preari 0.5 mg în total.v. 0.00025 g FOLADON ® (Biofarm.c. constipaţie spastică. i.v. România) alcaloizi totali din rădăcina de Beladona 0. 1-7 ani. 0.02 mg/kg.4 mg de 1-2 ori/zi.v. epigastrică i. 20 Indicaţii: . migrenă. ATROPINA Posologie: • adulţi: s.Farmacologie colici biliare. 7-15 ani. dismenoree.25 mg .m. ameţeli.v. renale.

sau 1-3 picături (soluţie alcoolică perlinguală 1% .Farmacologie • antispastic în colici abdominale.tub 15 g) de 2-3 ori/zi la 6-8 ore interval • • p. biliare. astm bronşic vechi. în oftalmologie. antidot în intoxicaţia cu substanţe organofosforice. glaucom.o. sindrom de sinus carotidian. iridociclite. dureri ulceroase. dismenoree. urinare. scleroză coronariană.flacon de 95 ml) . este avantajoasă în cazuri se rezistente la alte antisecretorii. stenoză pilorică. în bradicardia sinusală. adjuvant în tratamentul miasteniei gravis. constipaţie C-Y GU dificultăţi de micţiune HS Contraindicaţii: • • • • • • • • • PREZENTAREA PARAANALGEZICELOR NITROGLICERINĂ Posologie : • sublingual 1/2-1 comp. de regulă s< cu medicamente antisecretorii în boala ulceroasă. fotofobie G -1 uscăciune a gurii. . adenom de prostată . esofagită de reflux. • • • • • • • • • ptialism. abdomen) . în blocul atrioventricular. în sindromul de hipertensiune intracraniană. constipaţie spastică. Precauţii: la copii sub 12 ani. pentru midriază terapeutică în irite.comprimate retard de 2-3 ori/zi .câte 23 g de unguent = 10-15 cm (unguent cu nitroglicerină 4 % . în preanestezie ca medicaţie preoperatorie. Efecte adverse: SNC tulburări de vedere.în timpul crizei de angină pectorală sau imediat înaintea efortului provocator extern: pe tegumente (partea internă a braţelor toracelui anterior.

• • AQUA .3 g = 250 doze NITRO MACK ® (Mack. Grecia) .SPRAY ® (Parke .5 mg TRINITROSAN ® (Merck. în funcţie de suprafaţa de contact ce poate fi 10 cm3 sau 20 cm3 NITROGLICERINA (Sicomed.025-0.5 mg MAYCOR .1 mg/ml .g Nitroglicerină/ml) în ritm de 0. l%o (25-100 /j.NITRO . profilaxie imediată şi de durată a crizelor de angină. hipotensiune arterială. cutiix50 sau xlOO buc. România) comp.o dată pe zi.5 ml NITRO MACK RETARD ® (Mack.6 mg NITRIRETARD ® (Faran. 2 ml sau 10 ml caps. Franţa) sol. spray oral . 2. respectiv 10 mg nitroglicerină/24 ore.TRINITROSAN ® (Merk. în perfuzie .5 mg NITROMINT ® (Egis. hipotensiune intracraniană. cel mult de 3 ori în 15 minute i. retard 8. Elveţia) patch transdermic 25 mg sau 50 mg. se repetă la nevoie la 3-5 minute. LENITRAL ® (Besins Isconesco.în criză 1 praf pe limbă. ce eliberează 5 mg. NITRODERM TTS ® 5 sau 10 (Ciba. Ungaria) aerosol 1% . retard 2. începând de la doze mici de 5 /ng/minut. HTA gravă. Germania) caps.1 fiolă a 10 mg nitroglicerină se diluează cu ser fiziologic sau cu glucoză izotonă în concentraţie de 0.5 mg sau 5 mg.10 ml se administrează numai diluat minimum 1 : 4 în ser fiziologic sau glucoză 5% sau 10% pentru maxim 3 zile. Germania) fiole de 1 mg/ml . Germania) aerosol 50 mg/doză .0.v. insuficienţă cardiacă stângă cu EP acut.4 mg/doze comp.patch .caps. perfuzabilă 1. timp de 8-12 ore (discontinuu) sau 24 ore (continuu). Germania) fiole 5 mg/ml în etanol 77% cu 2 g ulei 35 poli (oxietilenic) Indicaţii: • tratamentul crizei de angină. 20x0.5 mg/ml.Davis.15.75-8 mg/oră. . profilaxie înainte de efort.5 mg sau 7. Germania) sol. inj. tratamentul formelor severe de angină (instabilă vasospastică). • • • • • • Contraindicaţii: • • .Farmacologie • transdermic . infarct miocardic. retard 2. în cursul intervenţiilor coronariene sau în neurochirurgie.

mai ales la începutul tratamentului). hipersensibilitate la nitraţi sau la derivaţii acestora.v. Precauţii: • • • Observaţii de folosire: Asocierea cu medicamente antihipertensive.poate product toleranţei. iar dacă durerea nu cedeaza. La apariţia cianozei în cursul tratamentului cu Nitroderm HTS în doze impune verificarea de urgenţă a methemoglobinemiei. astfel încât administrarea se face cu pauze (1 săptămână). pentru a evita riscul apar crize anginoase. se poate repeta administr. până la maxim 3 administrări. hemoragie cerebrală. • în cazul administrării pe tegumente (unguent sau patch) . cu diuretice sau cu băuturile alcool determina scăderea marcată a tensiunii arteriale. hipotiroidie. traumatisme craniocerebrale. Administrarea nitroglicerinei sub formă de perfuzie i. în lipsa efectului. comprimat la 5 minute. In cazul administrării sublinguale. se face obligatoriu monitorizarea tensiunii arteriale. glaucom cu unghi închis. insuficienţă hepatică şi renală. a frecvenţei cardiace şi sub control EKG. anemie severă. Scăderea presiunii sistolice sub 100 mm Hg impune oprirea perfuziei. acest caz.Farmacologie • • • • şoc. Efecte adverse: . • Se administrează cu prudenţă la conducătorii auto (pentru că produce tulburări de atenţie. hipovalemie. • Se evită întreruperea bruscă a tratamentului cu nitriţi. este necesar de urgenţă consult de specialitate.

ulcer gastric şi duodenal. HIDROXID ŞI FOSFAT DE ALUMINIU Posologie: • p. C-V hipotensiun ortostatică.o.5-2 g repetate de mai multe ori pe zi.5-1 g o dată fosfatul de aluminiu 0. a se evita administrarea o dată cu tetraciclină sau cu digoxină. Elveţia) Aluminiu <j> hidroxidat • • • Indicaţii: .50 g sau cutiex 100 buc.4-0.PHAR ® (Pharma . Irlanda) comp. vertij GU HS congestia feţei. 500 mg • ALU . cu 320 mg/ml. în funcţie de necesităţi TRISILICALM ® (Sicomed. nu se asociază cu comprimate sau drajeuri enterosolubile. România) . sudoraţie. slăbiciune.25-1 g trisilicatul: 0. Observaţii de folosire: se administrează oral sub forma comprimatelor care se sug. Indicaţii: gastrită hiperacidă.comp. int. eritem minor. insuficienţă renală. prurit. Efecte adverse: diaree la doze mari. senzaţii de sufocare.Farmacologie SNC cefalee pulsatilă. alergii cutanate OXIDUL DE MAGNEZIU (MAGNEZIA AUSTA) Carbonatul basic trisilicatul Posologie: • vărsături e p. tahicardie reflexă.Plus. boli diareice.25-0. la 1 oră şi la 3 ore după mese şi în funcţie de necesităţi.o. boli inflamatorii ale colonului.50 g carbonatul: 0. cărora le scade absorbţia intestinală. oxidul de magneziu : 0.8 g dozele se pot repeta la 2-4 ore susp. esofagite de reflux. bufeuri de căldură. flaconX500 ml ALUMINIU HYDROXIDE (Rima Pharmaceuticals. Administrarea acestora se poate face cu o oră sau cu trei ore după Trisilicalm. lipotimie G. 50x0. Contraindicaţii: gastrită hipoacidă. hidroxidul de aluminiu 0.I greaţă.

0. alcaloză.5 silicat hidratat de aluminiu şi magneziu TRI . ALMASILAT (ALUMINO-MAGNEZIU SILICAT HIDRATAT) Posologie: • p.Farmacologie gastrită hiperacidă. esofagite de reflux. constipaţie. p. Germania) comp. Efecte adverse: la doze mari determină creşterea secundară a acidului clorhidric gastric (reboi hipercalcemie. 0.. la nevoie până la 1-10 g/zi. Germania) comp. ulcer gastric şi duodenal. diaree de fermentaţie. Indicaţii: hiperaciditate gastrică. Contraindicaţii: Efecte adverse: diminuarea tranzitului intestinal. împiedică absorbţia fosforului. Observaţii de folosire: se păstrează în recipiente bine închise. flac GELUSIL . diminuează absorbţia fierului.OM GEL ® (Lab. nu se asociază cu comprimate sau drajeuri enterosolubile. 0. ulcer gastric.o.5 g de mai multe ori pe zi. Observaţii de folosire: se administrează între mese şi seara la culcare. 1-3 g de 3-5 ori/zi. intoxicaţie cu acizi. boli inflamatorii ale colonului. CARBONATUL DE CALCIU Posologie: • gastrită hipoacidă.72 g silicat hidratat de aluminiu şi magneziu. Contraindicaţii: gastrită hipoacidă. nu se asociază cu comprimate sau drajeuri enterosolubile.55 g silicat hidrat de aluminiu şi magneziu suspensie 1 ml conţinând 0.o.LAC ® (Godecke. GELUSIL ® şi GELUSIL LIQUID ® (Godecke. boli inflamatorii ale colonului. după nevoie. la loc uscat. Elveţia) .

pe sinapsa .PIPECURIUM (Arduan) .MEPHENESINA .Curarizante de ordinul I : PAHICURARE .miorelaxantele la care gruparile de azot cuaternar sunt fixate la un nucleu sterolic . ACIUNE LA NIVELUL SNC : . MIORELAXANTELE DEFINITIE .Farmacologie Gel cu 30% aluminiu silicat de magneziu şi de calciu amorf de sinteză.se impart in trei categorii dupa cum actioneaza la nivele diferite : .GALLAMINA (Flaxedil) .Curarizante de ordinul II : LEPTOCURARE SUCCINILCOLINA 3. cutii x 20 plicuri x 100 gel (3 g pulbere) Flacon X 360 ml gel (10 g gel) Indicaţii: gastrită hiperacidă.VECURONIUM (Norcunon) .CARIZOPRODOLUL .pe fibra musculara . ulcer gastric şi duodenal.la nivelul SNC CLASIFICARE 1.CLORZOXAZONUL (Paraflex) . ACTIUNE SINAPTICA (Curarizante) . ACIUNE DIRECTA ASUPRA FIBREI MUSCULARE DANTROLENUL (Dantrium) 2.substante utilizate pentru reducerea tonusului musculaturii striate .PANCURONIUM (Pavulon) .d TUBOCURARINA .

alterari ale probelor hepatice la 1% din cazuri(control biochimic periodic la bolnavii tratati cronic) ADMINISTRAREA .reduce forta de contractie a muschiului striat.BACLOFEN (Lioresal) .cresterea temperaturii corporale EFECTE ADVERSE .producerea de acid lactic .GLICINA MIORELAXANTE CU ACTIUNE DIRECTA PE FIBRA MUSCULARA DANTROLENUL (Dantrium) ACTIUNE : .reduce spasticitatea musculaturii striate paralizate(probabil prin scaderea eliberarii de ioni de calciu din reticulul sarcoplasmatic) la bolnavii cu leziuni ale cailor piramidale (hemiplegici.contractie musculara puternica . CLONAZEPAM si alte benzodiazepine .hepatite mortale 10 – 20% din cazurile tratate mai mult de 60 zile .constand in “lezarea” capacitatii reticulului sarcoplasmic de a sechestra calciu.Farmacologie .scleroza in placi). Se manifesta prin urmatoarele simptome : .DIAZEPAM .PROGABIDUL . .per os :se incepe cu doze de 25 mg/zi si se creste progre- .indicat ca tratament de urgenta in sindromul de hipertermie maligna post anestezie generala (ce apare la persoane cu defect genetic .interferand cu reactii interpuse intre depolarizarea membranei ( fenomene electrice) si depolarizarea fibrelor de actina si miozina (fenomen mecanic) .

TUBOCURARINA .Canalul ionic ramane inchis C un canal ionic gasit deschis este astupat de o molecula de d – TUBOCURARINA CURARA Un produs brut obtinut din plante de genul STRYCNOS si CHONDODENDRON.durata curarizarii utile este de 25 minute .TUBOCURARINA .B ocuparea unuia sau mai multor situsuri de afinitate ale receptorului de catre un antagonist competitiv impiedica accesul agonistului la receptor.intravenos doze de 1mg/kgc se repeta pana la doza totala de 10mg/kgc(in sindromul de hipertermie maligna) MIORELAXANTE CU ACTIUNE SINAPTICA = CURARIZANTE= PAHICURARE (de ordinul 1) Efectul este dat pe de o parte de cuplarea cu situsul de afinitate al receptorului N2 de pe placa motoare (inhibitie competitiva) Decuplarea este mai lenta decat a Ach care gaseste receptorul ocupat deci receptorul nu poate fi stimulat. Pahicurarele astupa numai canalele A . Alta parte a efectului este datorat astuparii canalelor ionice.placa motoare si membranele celulare raman paralizate iar muschiul se va relaxa.produce miorelaxante completa la adult in doze ce variaza 5 – 30 mg si 15 – 25 mg .alcaloizi in stare pura d .Farmacologie siv saptamanal pana la 100mgde patru ori pe zi . In medicina se utilizeaza: .derivati de sinteza Prima utilizare ca relaxant in cursul necrozei dateaza din 1942 D .

timpul necesar decurarizarii complete .actiunea este de scurta durata .dare a glotei .Farmacologie .sunt pr 脟マ䈺 ᓡ ၈ 㷭㞃ꋘ窼 㞣騚 eferate pentru ca sunt selective (VECURONIUM) nu prezinta alte aspecte farmacologice decat miorelaxarea .antagonizeaza efectul Pahicurarelor care prin cresterea curarizantul concentratiei de Ach in vecinatatea receptorilor dep .este un produs de sinteza .hipotensiunea arteriala prin efect ganglioplegic si blocare a medulosuprarenalei n efect ganglioplegic si blocare a medulosuprarenalei 茟茟癐䠺司沭돤˨‫ݯ‬ este relativ lung .indicatii : .sunt sensibile la actiunea antagonista a anticolinesterazelor ANTICOLINESTERAZICELE 茟䷮ꅘ䄩俑尟䑺簀 茟 茟᷇茟 .actiune – tahicardie prin blocarea receptorilor din cord .relaxarea glotei nu e suficient de buna .supradozarii in administrarea Pahicurarelor mai intai un alt curarizant –Succinilcholina) .relaxarea glotica ineficienta (se administreaza 脟脟挾脟脟脟凪脟脟 Ꮁ 茟ྐྐꝥ .rev MIORELAXANTE LA CARE GRUPARILE DE AZOT CUATERNAR SUNT LEGATE LA UN NUCLEU STEROLIC .efecte adverse – elibereaza histamina producand scaderea tensiunii arteriala si/sau bronhospasm .scade coagulabilitatea s 茟茟 ‫ޟ‬졐㷽졐硳 ი 茟 ಋ angelui GALLAMINA (Flaxedil) .

-Leptocurarele parasesc greu receptorul .Menti nerea acestora deschise duce la pierde rea de potasiu. clinic se traduc sub forma unor fibrilatii musculare in momentul injectarii leptocurarei. placa motoare si restul membranei celulare se depolarizeaza si rezulta o contractie de scurta durata urmata de relaxare.Miostin) adm oral PYRIDOSTIGMINA (Mesion) efect 3 – 6 ore AMBENONIUM (Mytelase) efect 3 – 6 ore Comprimate retard PYRIDOSTIGMINA 180 mg efect 6-8 ore . LEPTOCURARE(Curarizant de ordinul ll. receptorul de pe placa motoare este stimulat. depolarizante) -au actiune de agonisti partiali.preparate: NEOSTIGMINA (Prostigmin . -dezavantaje : .imunosupresoare .Azatioprina .acesta ramine stimulat si mentine canalele ionice deschise astfel membrana ramine stimulata ceea ce duce la relaxare. anticorpi anormali .Glicocorticoizii .produc deschiderea canalelor ionice inchise pe care apoi le blocheaza.extirparea timusului .Farmacologie -脟 脟脟 脟 䓔脟 茟茟㉀䣯 decurarizarea la termen sau in cazul intreruperii interventiei chirurgicale la bolnavii ce au primi a receptorilor periferici Nm al caror numar se reduce cu 70 – 90% . Prin evitarea efectelor muscarinice se administreaza inainte ATROPINA Terapia cu anticolinesterazice se poate asocia cu : .

.lipsa de antidot .pentru realizarea de laringoscopii.avantaje : -instalarea si incetarea acuta a actiunii .cea mai rezistenta este musculatura respiratorie .dupa ambele tipuri de curarizante muschiul ramane excita bil la stimularea directa iar nervul motor continua sa functioneze .in rare cazuri (defect genetic)bolnavii nu-si revin din curari zare(se administreaza colinesteraze umane si sange) CURARIZANTELE . Indicatii : .la bolnavii cu miotonie pentru ca produce o paralizie spastica .manevre ortopedice (evitarea luxatiilor.indicata in initierea anestezieisau pe durata acesteia .interventii chirurgicale pe glob ocular pentru ca cresc tensiunea intraoculara .contraindicata :.Farmacologie .relaxarea musculaturii in anestezii (relaxarea glotei necesa ra intubarii) .curarizantele au in structura grupari de tip “ONIUM” ca si Ach ceea ce explica afinitatea lor pentru receptorii Ach si greutatea cu care traverseaza membrana intestinala (se administreza numai iv) cat si bariera hemato-encefalica (prin administrarea iv efectele sunt limitate la receptorii N2 din periferie).dureri musculare la revenirea din anestezie .o buna relaxare glotica SUCCINILCHOLINA .esofago scopii (ca premedicatie). .fracturilor).musculatura ochiului este cea mai sensibila apoi cea inervata de alti nervi cranieni . bronhoscopii.

artrite. .se fixeaza pe receptorii GABA .terapia cu electrasoc a unor boli psihice si prevenirea de accidente. torticolis.actiunea este evidenta in stari de tensiune psihica cu contractie musculara si in stari spastice de natura neurologica si reactiva.reduc tonusul anormal al musculaturii dupa fracturi.are efect asemanator DIAZEPAM (Valium) .indicat pentru combaterea spasmelor musculare : . .anticonvulsivante .prin actiunea supraspinala au efect sedativ MEFENESINA Primul miorelaxant folosit. luxatii inflamatii.fracturi.luxatii.facilitand actiunea .blocheaza cai polisinaptice excitatorii spinale si supraspinale.actiunea este la nivel spinal si/sau la nivel imediat superioare incluzand si mezencefalul . .reactive (lombalgii.deprima preferential reflexe polisinaptice si mai putin pe cele monosinaptice nespecifice. CARISOPRODOLUL . Astazi este depasit.artroze) . MIORELAXANTE CU ACTIUNE PE SNC .benzodiazepina cu proprietati – tranchilizante si sedative .recuperarea bolnavilor cu sechele neurologice.hernii discale.actiune – inhiba reflexe spinale mono sau polisinaptice cu efect relaxant puternic .Farmacologie .miorelaxante .sunt medicamente cu un mecanism incomplet cunoscut . CLORZOXAZONUL (Paraflex) .posttraumatice . .

sedare mai ales la inceputul tratamentului .indicatii – terapia spasmelor produse de stricnina sau toxina botulinica .administrarea .somnolenta . .prevenirea accidentelor date de terapia cu electro soc adjuvant in terapia HTA . glaucom cu unghi inchis sau la depresivi .de evitat la persoane cu afectiuni hepatice.indicat in starile spastice produse de scleroza multipla .Farmacologie GABA in creier si in maduva .reducerea rigiditatii in paralizii cu leziuni ale neuronilor spinali .la intreruperea tratamentului doza se reduce treptat (intreruperea brusca duce la convulsii sau la stari grave de abstinenta) .actioneaza mai mult pe mecanisme reticulare de reglare a tonusului muscular si mai putin pe interneuronii spinali. . Se produce hiperpolarizare cu deschiderea canalelor de clor cu inhibitie presinaptica consecutiva .10 – 20mg putandu.efecte secundare: .renale hematologice.spasmolitic activ ca un agonist al receptorilor GABA .parenteral iv sau im in spasme musculare hiperalgice din lumbago acut lent.se repeta pana la 4 doze /24 ore BACLOFENUL .actioneaza prin hiperpolarizarea fibrei nervoase aferente primare .B .po 2mg de doua ori pe zi doza care se creste treptat pana se ajunge la 100mg de trei ori/zi.cu timpul se produce obisnuinta pentru efectul miorelaxant .

scade durerea la pacientii cu spasticitate posibil prin inhibarea eliberarii substantei P in maduva spinarii .inhiba neurotransmitatorul aminoacidic .traverseaza usor bariera hemato – encefalica .creste frecventa crizelor la epileptici.agonist de GABA – A si GABA .Farmacologie .dozele .produce o sedare mai mica decat diazepamul .are metaboliti activi inclusiv GABA insusi GLICINA .activa pe cale orala . 15mg de doua ori pe zi pana la 100mg pe zi PROGABIDUL .B . .

5. urmată de împiedicarea fluxului transmembranar de Na + prin creşterea pragului de excitabilitate. În funcţie de pKa şi PH-ul local . Cele mai sensibile sunt: fibrele nervoase subţiri. Procaina are un pKa de 8.. prin acţiune locală pe neuroni şi formaţiunile nervoase periferice. în endoscopii. Fibrele vegetative Fibrele dureroase Fibrele termice. şi axonii scurţi. Fibrele proprioceptive şi tactile. cele amielinice. Fibrele motorii. De exp. poate predomina forma disociată sau nedisociată. Anestezicele locale se folosesc sub formă de săruri solubile în apă. şi. Pierderea sensibilităţii se datorează diminuării permeabilităţii membranelor pentru ionii de Na +. sau diferite afecţiuni medicale.35 predomina forma neionizată ( liposolubilă ). de scurtă durată. are efect rapid şi destul de puternic. De asemenea. Anestezicele locale folosite clinic conţin constant în structura lor un rest aromatic lipofil legat printr-o catenă de 4-5 atomi de o grupare –NH 2 terminală hidrofilă. frecvent clorhidraţi în soluţii stabile. Se indică în cazul unor intervenţii chirurgicale mici. în final nu se mai realizează depolarizarea (nu se mai poate transmite influxul nervos). 2. are efect mai lent şi intensitate mai mică. Lidocaina are pKa = 7. 3. Ordinea influenţării este următoarea : 1. (vezi slide) ANESTEZICE LOCALE Sunt substanţe care. Nu afectează conştienţa sau funcţiile vitale ale organismului.9 iar la un PH = 7. somatice motorii sunt sensibilizate ultimele. fibrele nervoase superficiale sunt afectate înaintea celor profunde. După natura catenei de legătură a celor două resturi ( aromatic şi aminic ) anestezicele locale pot fi amide sau esteri. . Anestezicele locale acţionează pe neuroni şi fibre nervoase.35 predomină forma ionizată .9 iar la un PH de 7. determină pierderea reversibilă a senzaţiei dureroase . Fibre groase şi mielinizate. 4. la care anestezicele difuzează mai greu. deci .Farmacologie CURS 11 Medicamente cu actiune Terapia anti aging. deci.

2. Anestezia epidurală – injectarea anestezicului în spaţiul epidural. Mepivacaină . durata de acţiune locală a anestezicului – este în funcţie de 2 factori : legarea de proteinele plasmatice şi tisulare(legarea determină efect prelungit ) vascularizaţia locală. anestezice cu structură amidică. durata de acţiune este scurtă. Poate difuza subarahnoidian . de conducere sau regională – injectarea anestezicului în apropierea unei formaţiuni nervoase: nerv periferic (anestezie tronculară) sau plex nervos (anestezie plexală) .Farmacologie Tipuri de anestezii locale 1. Prilocaina . potenţa – este în funcţie de liposolubilitate : cele liposolubile sunt active în doze mici 2. intensitatea acţiunii – este direct proporţională cu concentraţia anestezicului( concentraţia este variabilă în funcţie de gradul de anestezie) 3. de suprafaţă sau de contact – se aplică direct pe tegumente sau pe mucoase. TIPURI DE ANESTEZICE A).sunt metabolizate hepatic prin dezaminare→ au durată de acţiune mai lungă 1.în zone bogat vascularizate sau în cazul unui anestezic cu efect . Rahianestezia – injectarea anestezicului în spaţiul subarahnoidian în regiunea lombară. Tetracaina. Permite intervenţii chirurgicale uşoare( pe abdomenul inferior ). strat cu strat 3. de aceea se asociază cu vasodilatator vasoconstrictoare( adrenalină). de infiltraţie – constă în injectarea anestezicului în piele sau ţesuturi. Se realizează astfel un bloc nervos. Farmacocinetică 1. anestezice locale cu potenţă crescută şi acţiune prelungită ( mai mare de 3 ore ) : Bupivacaină . Etidocaina . Cineocaină. anestezice locale cu potenţă şi durată de acţiune medii( 1-2 ore ) : Lidocaină . 2. sau paravertebral. Sunt afectate rădăcinile posterioare ale nervilor din această zonă şi straturi superficiale din măduvă.

sunt rapid inactivate de colinesterazele plasmatice. excrete etc). este produsul activ din Gerovital. Acţiunea bactericidă trebuie să apară rapid (1-5 minute) la concentraţii cât mai mici şi să se manifeste asupra unui număr cât mai mare de microorganisme fără a afecta macroorganismul.) şi potenţă scăzută. •Noţiunea de antiseptizat implică o porţiune a tegumentelor sau mucoaselor la nivelul căreia. •Se realizează numai prin mijloace chimice. injecţie. Efecte adverse : anestezice amidice : stimulare SNC. stări de excitaţie psihomotorie .hipertermie malignă. cavităţi naturale. Antisepticele sunt substanţe bactericide sau bacteriostatice cu acţiune asupra germenilor aflaţi pe ţesutul viu (piele. plăgi). Clorprocaina. mucoase. să fie inactivaţi sau omorâţi germeni patogeni •Rezultatul este limitat la microorganismele existente la nivelul ţesuturilor respective în momentul tratării cu antiseptice. mucoase.producând scăderea tensiunii arteriale. la nivelul ţesuturilor vii (piele. Anestezice cu structură esterică – au durată de acţiune mai scurtă (20-60 min. ANTISEPTICE ŞI DEZINFECTANTE ANTISEPSIA . îmbrăcăminte. anestezice esterice : pot da reacţii alergice locale sau generale ( se testează înainte de administrare ). . Este de dorit ca antisepticele să fie bactericide. Lidocaina are şi efect antiaritmic. stimulând regenerarea neuronală. Exemple : Procaina . ceea ce permite o puncţie. Dezinfectantele sunt substanţe care distrug microorganismele patogene din mediul extern (diferite obiecte şi instrumente.operaţiune cu rezultat momentan ce permite. nu sterilizează ţesutul viu ci reduce în grade variabile numărul de germeni. numărul germenilor scade suficient de mult. •ANTISEPTIC = agent chimic bactericid (care omoară germeni) sau bacteriostatic (care inhibă creşterea germenilor) prin care se realizează antisepsia. plăgi deschise) şi în limita toleranţei acestora.Farmacologie B). pansamente. după tratamentul cu antiseptic. încăperi.Sunt deprimante ale miocardului. . cavităţi naturale. incizie chirurgicală etc. Procaina are şi efect de tip biotrofic .pot apărea convulsii .

). dar CMI creşte foarte mult când bacteriile se află încorporate într-un biofilm. nu sterilizează ţesutul viu. •DEZINFECTANT = agent chimic prin care se realizează dezinfecţia. fizice.Farmacologie DEZINFECŢIA -operaţiune prin care se distrug germenii patogeni (cu excepţia unor spori şi a unor virusuri) existenţi în afara corpului uman.). 1990). la concentraţii cât mai mici şi să se manifeste asupra unui număr cât mai mare de specii de microorganisme. care determină indicele fenolic.). Acţiunea bactericidă trebuie să apară rapid (1-5 min. mecanice. concentraţiei minime bactericide (CMB) cantitatea cea mai mică de substanţă care asigură un efect bactericid. stabilită în condiţii s andard. haine. concentraţie. . . fizice. Sunt cuprinse şi speciile insensibile (cu rezistenţă naturală). spaţiu de cazare etc. cu origine precizată (puroi. fără a afecta macroorganismul.din excrete prelevate. Este de dorit ca antisepticele să fie bactericide. Substanţele dezinfectante prezintă o CMI pentru bacteriile sub formă planctonică. Dezinfecţia se realizează cu mijloace chimice. •Se realizează prin mijloace chimice. Antisepsia se realizează numai cu mijloace chimice. timp de contact etc. un dezinfectant poate produce sterilizare (operaţiune denumită sterilizare la rece şi folosită pentru instrumente termolabile).din mediu (apă. instrumente medicale etc.). spută etc. •O substanţă poate fi folosită atât ca dezinfectant cât şi ca antiseptic în funcţie de modul de utilizare. mecanice. • = agent chimic care elimină anumite microorganisme patogene. aer.spectrului de acţiune a unei substanţe antiseptice sau dezinfectante: lista speciilor şi variantelor bacteriene sensibile la substanţa respectivă cu precizarea CMI stabilite în condiţii standard. până la un nivel la care nu mai sunt periculoşi pentru sănătate: -de pe suprafeţe inerte contaminate (diferite obiecte. ci reduce în grade diferite numărul de germeni. . dar nu toate formele microbiene (endosporii bacterieni) (Rutala. . Deci toxicitatea trebuie să fie selectivă. •În anumite condiţii. Evaluarea intensităţii acţiunii antisepticelor şi dezinfectantelor se face prin determinarea : concentraţiei minime inhibitoare (CMI). .

de I. detergenţii. Ag. formaldehida. agenţi tensioactivi).fenolul suprimă unele sisteme enzimatice. Modificarea constituenţilor plasmatici – efect germicid . mentol=5. •Ex.formaldehida. permanganatul de potasiu intervin în procesele de oxido-reducere ale sistemelor enzimatice.peroxidul de hidrogen inactivează grupările SH ale enzimelor şi ale proteinelor structurale. .fenolul. .modificarea permeabilităţii celulare şi a tesniunii superficiale (detergenţi. clorhexidina şi alcooli acţionează de asemenea asupra unor constituenţi celulari.F. oxidul de etilen. glutaraldehida.metalele (Cu. Afectarea unor sisteme enzimatice – efect germistatic .salicilamida. Ag.Farmacologie Indicele fenolic – raportul dintre acţiunea antibacteriană a substanţei luate în studiu şi aceea a fenolului. formolul coagulează proteinele microbiene. Este destul de criticabilă ca metodă de testare a eficacităţii substanţelor dezinfectante. .interesarea sistemelor enzimatice prin interferenţa cu cantităţi . mertiolatul lezează membrana celulară. Cu. . blochează funcţiile tiol (SH) ale proteinelor şi ale sistemelor enzimatice. folosind culturi standard de stafilococ auriu.coloranţii azoici intră în competiţie cu enzime bacteriene. Interesarea membranei celulare – efect germicid . .derivaţii acridinici prin disociere intră în competiţie cu H+ din poziţiile vitale ale grupării acide. . iodul.compuşii cationici acţionează asupra grupărilor COOH. carbanilidele acţionează asupra sistemului de mişcare a protonilor prin membrană. prin intermediul oxigenului atomic eliberat. . 2-4 dinitrofenolul. Expl.fenolii. disociabile ale enzimelor respiratorii. . glutaraldehida. eugenol=9. 3. probabil dehidrogenazele. iodul. . Zn). substanţele caustice. . 2. oxidul de etilen blochează grupările NH2 ale proteinelor. clorul.hipocloritul de sodiu.iod=200. . . timol=25. Indicele fenolic se aplică în special la dezinfectante. – indice fenolic 200=eficienţa unei concentraţii de 200 ori mai mică faţă de fenol. eucaliptol=2 Mecanisme de acţiune 1.clorhexidina acţionează asupra membranei celulei bacteriene cu ruperea acesteia.

.bactericidă . •În funcţie de tipul microorganismului asupra căruia se acţionează. . Alcooli 5. . .se intervine letal asupra sporilor. Este de dorit ca antisepticele să fie bactericide. •Acţiunea germicidă a antisepticelor şi dezinfectantă trebuie să apară rapid (1-5 minute). •Acest mod de acţiune este comun antisepticelor.sporicidă . .bacteriostatică.virucidă . la concentraţii cât mai mici şi să se manifeste asupra unui număr cât mai mare de specii de microorganisme.se intervine letal asupra virusurilor. Acest mod de acţiune este comun dezinfectantelor. acţiunea este: • • • • • • • .se intervine letal asupra bacteriilor.se intervine letal asupra amoebelor.amoebicidă . Aldehide 6.fungicidă . germistatic = inhibarea reversibilă a multiplicării germenilor patogeni. Substanţe oxidante 3. 1. Omorârea (inactivarea) acestora este dovedită de absenţa creşterii germenilor după înlăturarea substanţei germicide şi introducerea germenilor în medii favorabile multiplicării lor. •După germenul asupra căruia acţionează acţiunea poate fi: • • . •Prin antiseptice şi dezinfectante formele vegetative ale microorganismelor sunt afectate mai evident decât sporii bacterieni Clasificarea antisepticelor şi dezinfectantelor se face după criterii chimice sau după criteriul componentei active.fungistatică etc. Mod de acţiune al antisepticelor şi dezinfectantelor •Modul de acţiune al antisepticelor şi dezinfectantelor este: • germicid = oprirea ireversibilă a multiplicării germenilor patogeni. Acizi .Farmacologie foarte mici de metale = acţiune oligodinamică (săruri de argint). Halogeni şi substanţe halogenate 4. înlăturarea substanţei germistatice determină reluarea activităţii metabolice şi a multiplicării germenilor.se intervine letal asupra fungilor. Detergenţi 2. fără a afecta macroorganismul (toxicitate selectivă).

Metale grele şi derivaţii 1. Fenoli şi derivaţii 8. multe săpunuri când se dizolvă în apă sunt puternic alcaline (pH 8-10). gelatinos. etc Săpunurile au acţiune iritantă asupra mucoaselor. Neutrogena) folosesc trietanolamina ca bază şi când se dizolvă pH-ul este în jur de 7. DETERGENŢII Sunt denumiţi şi agenţi tensioactivi.5. care are un pH de 5. Se adaugă şi efect asupra membranei bacteriene (în timp). componenta activă. Mai puţin utilizate sunt lauril sulfatul de sodiu şi săpunurile alchil şi arilsulfonate. Deci ele pot irita pielea. sub influenţa forţelor intermoleculare. SO3H. se dispune la interfeţe scăzând tensiunea superficială. ichtiol. După structura lor se împart în detergenţi: anionici cationici neionici Detergenţii anionici sau săpunuri propriu-zise. particule uleioase sau gazoase. Detergenţii care disociază dau micelii cu o sarcină electrică pozitivă sau negativă. palmitic. Săpunul medicinal se utilizează pentru spălatul mâinilor înainte de intervenţii chirurgicale. Miceliile de detergent pot fixa particule solide. Săpunul disociază în apă. timol. Molecula are două părţi: grupare hidrofilă polară – OH. se produce emulsionarea. Săpunuri speciale (expl. COOH. agenţi activi de suprafaţă sau agenţi de curăţire. pe când mulţi dintre acizii graşi sunt acizi slabi. Deoarece NaOH şi KOH sunt baze puternic. Acţiunea antiseptică este mai ales asupra florei gram pozitiv.Farmacologie 7. Săpunurile au acţiune bactericidă şi de curăţire. NH3 grupare hidrofilă nepolară – 1 lanţ de atomi de carbon –ramificat -neramificat . anionul. carbanilide. efect spumant şi efect de curăţire. Coloranţi 9. Astfel ei intervin ca agenţi de curăţire şi agenţi emulsionanţi.5-6. Sunt săruri de sodiu sau potasiu ale acizilor stearic. cel de potasiu este moale. Unele săpunuri medicinale conţin substanţe antiseptice: mentol. solubilizându-le. haxaclorofen. oleic. Săpunul de sodiu are o duritate mai mare. grupându-se în complexe cu o anumită structură. .nucleu aromatic alkilat Detergenţii formează micele.

Dezinfectant pentru instrumente chirurgicale. stomatite. mici inhibă unele sisteme enzimatice. dezinfectant pentru instrumentar 2%. pentru mucoase şi pielea denudată 0.Farmacologie Detergenţii cationici sau săpunuri inverse. badijonări. Este bacteriostatic şi bactericid.1%. Folosit pentru antisepsia pre şi postoperatorie a pielii. cu un radical hidrofil şi un radical lipofil (hidrofob). Preparate farmaceutice: Decaderm soluţie pentru uz intern. Cationul este componenta activă. podele. Este incompatibil cu săpunurile. . Au acţiunea bactericidă sau bacteriostatică. Antifungic faţă de candida. Sunt agenţi tensioactivi de sinteză. Preparatul românesc se numeşte Dezinfectat cationic. dezinfectante pentru instrumente. folosirea abuzivă da iritaţii ale mucoasei. plăgilor infectate. Se utilizează în infecţii din sfera ORL. la conc. chirurgie. etc Bromura sau clorura de cetilpiridiniu (Bromocet) Compus de amoniu cuaternar.2%. antimicotică. mari pot precipita proteinele Acţiunea lor este inhibată de detergenţii anionici. mucoaselor. cu care formează complexe macromoleculare inactive. scad tensiunea superficială cresc permeabilitatea membranelor liza celulelor microbiene conc. bacili acidorezistenţi. Se utilizează ca antiseptic pe piele 1%. mobilier. mucoase 1%. Benzalconium – foarte solubil în apă. Mecanism de acţiune – sunt derivaţi cuaternari de amoniu. Au structură bipolară. alcool. virulicidă. pe care se fixează prin adsorbţie sau datorită sarcinilor electrice. sinuzite. veselă. aplicaţii locale. Acţiunea mai intensă la pH alcalin. Sunt folosite ca antiseptice pentru piele şi plăgi superficiale. dermatologie. ca dezinfectant 1-2%. tricofiton. pansamente. plăgi. Pentru pielea intactă se utilizează soluţie 0. Dequalinium Antibacterian faţă de germeni gram pozitiv şi negativ. Codecam spray – pulverizaţii la nivelul mucoasei bucale.

omorând germenii. cu diminuarea în timp a eficienţei. care acţionează cu grupările SH ale proteinelor. mari. încăperi.Farmacologie Detergenţii cationici pot induce sensibilizare alergică – la chirurgi la mâini. peroxidul de hidrogen eliberează rapid oxigen.014 pentru apa oxigenată. bactericid şi antifungic antiseptic pentru mâini dezinfectant pentru lenjerie. pe care-l oxidează. În prezenţa substanţelor organice din ţesuturi. Peroxidul de hidrogen Antiseptic cu eficacitate germicidă slabă: indicele fenolic este 0.012 .0.soluţie de peroxid de hidrogen 3% = apă oxigenată . Apa oxigenată (peroxid de hidrogen 3%) pierde oxigenul spontan. lent. atât [O] cât şi O2 acţionează asupra grupărilor SH (tiol) ale proteinelor bacteriene. având astfel acţiune de curăţire . dar de durată foarte scurtă deoarece este prezent cât timp se degajă oxigenul atomic. Sub influenţa catalazei. ţesuturi necrozate). care se degajă sub formă de bule (spumă).datorită afinităţii foarte mari se leagă imediat de substrat (bacterii. Mecanism de acţiune: • Efectul germicid este rapid. bacterii. Detergenţi neionici Dodicin – Tego 103S.soluţie de peroxid de hidrogen 30% = perhidrol . 2. Tensid amfolitic. Oxigenul format în profunzime pătrunde în anfractuozităţile plăgii şi ridică la suprafaţa acesteia puroi.o soluţie apoasă care eliberează prin descompunere 10 volume de oxigen activ. OXIDANŢI Sunt substanţe ce pun în libertate oxigen atomic. S-a utilizat foarte mult timp în trecut ca antiseptic actualmente fiind mai puţin folosit. . cu efect bactericid. resturi necrozate. Este un lichid clar. instrumente. Se prepară sau se găseşte în farmacii sub mai multe forme: . descompunerea H2O2 se face după reacţia: H2O2 → H2O + [O] [O] .o soluţie apoasă care eliberează prin descompunere 110 volume de oxigen activ. El se poate lega de alt [O] formând O2 (amintit anterior). Produs Tego 103S – soluţia dintr-un flacon se diluează de 100 ori (10 ml la 1 litru apă). efecte iritante la conc. inodor sau cu miros de ozon. incolor.

reversibilă după întreruperea tratamentului. • • • • • • Utilizări: Soluţia de peroxid de hidrogen 3% (apa oxigenată) se foloseşte ca antiseptic pentru: . fungi. deşi penetrabilitatea sa este redusă. . unele spirochete şi treponeme. se foloseşte totuşi în combinaţie cu alte antiseptice.Farmacologie mecanică. antiseboreic şi iritant. emfizem. aeruginosa). P. pe lângă acţiunea antimicrobiană. • . .desprinderea pansamentelor aderente. .introducerea apei oxigenate în cavităţi închise sau cu deschideri foarte înguste duce. Efecte adverse: Deşi apa oxigenată nu este iritantă pentru ţesuturi. coli. mucoase).slab bactericid: germeni Gram pozitiv. . Deşi apa oxigenată nu este eficientă în contact cu pielea integră. Peroxidul de hidrogen are acţiune hemostatică uşoară sau moderată. Nu acţionează pe spori. prin eliberarea de O2. favorizează epitelizarea ţesuturilor.prezenţa ionilor de fier şi cupru care se pare că-l intensifică.virucid.antisepsia pielii în general. care reduce acest efect. a mâinilor. .curăţirea mecanică a plăgilor. peroxidul de hidrogen are un efect mecanic creat prin efervescenţă care.plăgile tratate de la început cu apă oxigenată formează foarte mult ţesut de granulaţie ce duce la instalarea unor cicatrici vicioase. totuşi: -prin folosirea timp îndelungat pentru antisepsia cavităţii bucale poate produce hipertrofia papilelor linguale filiforme (limba păroasă). îmbibate cu sânge (deoarece oxigenul format în profunzime se ridică la suprafaţă. leziuni mecanice ale pereţilor canalului.perhidrolul este caustic pentru ţesuturi (piele. • • . inclusiv asupra HIV. micobacterii. Gram negativ (E.prezenţa materiei organice. • Efectul antimicrobian al oxigenului eliberat este influenţat de: . • Deci. Când se aplică pe piele este keratolitic. anaerobi. durerea dispărând într-o oră. are acţiune dezodorizantă şi decolorantă. contribuie mult la curăţirea plăgilor. Mod de acţiune şi spectru antimicrobian: • • • • • • • . la compresii pe pereţi cu durere. . antrenând crustele). Aplicat pe acestea dă arsuri iritative cu o escară albă. Oxigenul care pătrunde în anfractuozităţile plăgii aerează mediul făcându-l nefavorabil dezvoltării germenilor anaerobi.

. . fungi. Ozonul este un antiseptic cu eficacitate germicidă slabă. Mecanism de acţiune: Permanganatul de potasiu se oxidează şi dă naştere dioxidului de mangan (MnO2) care precipită ca un depozit brun. . Eliberează lent oxigen atomic. violetă-închis.slab bactericid . Acţionează ca antiseptic cu eficacitate germicidă slabă. • • • • • Ozonul • • Gaz albăstrui cu miros înţepător. Favorizează epitelizarea ţesuturilor. instabil.plăgilor purulente. Dezavantaj – produsul este instabil.5% sau sub formă de soluţie peroxid de hidrogen 3% diluată 1/1 sau 1/2. .germeni Gram pozitiv. S-a utilizat foarte mult în trecut ca antiseptic actualmente fiind mai puţin folosit. Este mult folosită sub formă de gargarisme în tratamentul stomatitelor sau pentru dezodorizarea cavităţii bucale.antisepsia cavităţilor dentare. Mecanism de acţiune: Are o capacitate mare de a oxida substratul prin Nu acţionează pe spori. • • Se prezintă ca o pulbere cristalină lucioasă. faetor ex ore.mucoaselor: sol. a canalelor radiculare. tehnică practicată de medicul dentist.Farmacologie • • .antisepsia mucoasei bucale sub formă de gel sau apă de gură în concentraţie de 1. oxidând substratul un timp ceva mai îndelungat decât apa oxigenată. puternic oxidant. Utilizări: . • • Efectul bactericid observat in vitro este redus clinic în prezenţa substanţelor organice.antisepsia . Ca hemostatic se utilizează în mici hemoragii capilare gingivale. flaconul trebuie închis etanş. • • • • . Nu mai face spumă ca apa oxigenată deoarece întreaga cantitate de oxigenul atomic eliberată se fixează pe substrat. Peroxizii sunt folosiţi pentru albirea dinţilor.intră în compoziţia unor paste de dinţi. Mod de acţiune şi spectru antimicrobian: . angine. Permanganatul de potasiu Este antiseptic cu eficacitate germicidă slabă. 1/5000 .virucid: inactivează majoritatea virusurilor inclusiv HIV. are acţiune dezodorizantă şi astringentă. Gram negativ. .1/2000. micobacterii.antisepsia mucoasei bucale în: stomatite. Ca decolorant: prin încorporarea în paste folosite la albirea dinţilor sub formă de peroxid de carbamidă în care apa oxigenată este cuplată cu ureea.

încăperilor şi pentru etc. EPA.dezinfecţia apei. . plăgilor. Un dezinfectant ce foloseşte bule de ozon (cu o concentraţie de ozon de 10 ppm) este considerat eficient datorită puterii de dezinfecţie şi de dezodorizare mari şi siguranţei biologice. lenjeriei. Sunt active faţă de bacterii. având coeficient fenolic 150-300.halogenarea grupelor -NH2 ale proteinelor. Clorul este un antiseptic şi dezinfectant puternic. sputei. HALOGENII Clorul şi substanţe eliberatoare de Clor Mecanism de acţiune: Toate aceste substanţe acţionează. mucoaselor dezodorizanţi şi detoxifianţi. datorită clorului eliberat prin două mecanisme: • • • . • • Utilizări In conc. apelor infectate din spitale. 2O3 → 6[O] → 3O2 • • • • Acţiunea antiseptică este puternică. Pentru apele intens poluate se utilizează 20 ppm sau mai mult. Utilizări: . virusuri. Derivaţii clorului se folosesc antisepsia tegumentelor.antisepsia canalelor radiculare sub formă de ozonoterapie = insuflare de ozon în canalele radiculare sub forma unui amestec de ozon şi oxigen cu concentraţia maximă de ozon de 5% în tratamene dentare de canal. Acţionează fungicid asupra Candidei albicans. Utilizarea este limitată deoarece inhalat este foarte iritant pentru mucoasa aparatului respirator (leziunile care apar pot evolua până la edem pulmonar acut). fecalelor. Clorul dizolvat în apă formează acidul hipocloros care este instabil şi eliberează oxigen atomic. . faringiană. Concentraţiile mari pot produce acidoză. a piscinelor. urinii. Se mai utilizează ca decoloranţi. Este iritant pentru mucoasa conjunctivală. de 0. sângelui. • . Substante eliberatoare de clor Hipoclorit de sodium este un dezinfectant şi antiseptic cu eficienţă germicidă pentru dezinfecţia instrumentelor. protozoare. colaps. nazală.25 – 2 – 4 ppm (părţi per milion) clorul se utilizează pentru dezinfecţia apei de băut. 3.oxidarea grupelor -SH ale enzimelor şi proteinelor bacteriene.Farmacologie descompunerea rapidă cu eliberare de oxigen atomic. dar limitată în timp prin transformarea [O] în O2.dezinfecţia protezelor. moarte. • . puroiului.

dezinfecţia excretelor.oxidare puternică a componentelor celulare.6. Cloramine .dezinfecţia suprafeţelor cu hipoclorit de sodiu diluat în apă 1/5 . Pentru acest scop se foloseşte sub formă de soluţie Dakin (0. Este foarte puţin stabil.halogenarea proteinelor. .30 minute. acţiune moderată asupra sporicid mai ales la pH de 7. Hipocloriţii atacă doar ţesuturile necrozate. Gram negativ. • • • • Ca dezinfectant: . Conţine aproximativ 10% "clor disponibil" şi 10% hidroxid de sodiu.Ţesuturile sănătoase cu circulaţie normală nu permit realizarea concentraţiei necesare de clor şi proteinele lor nu sunt descompuse. . Pentru a ataca proteinele este necesară o concentraţie satisfăcătoare şi un contact prelungit asigurat prin irigaţia plăgii. Se descompune dând naştere acidului hipocloros (foarte slab). Acţiunea sa este mai redusă de 4 ori decât a cloraminei T. HBV. Tratarea în stadiul prodromal împiedică veziculaţia. . • • Mod de acţiune şi spectru antimicrobian . virucid: este dezinfectant de elecţie pentru virusuri.bactericid pe germeni Gram pozitiv.dezinfecţia apei care circulă în sistemul de apă al unui aparat.pentru îndepărtarea pulpei necrozate în 1-2 minute sub formă de antiformină. --> în parodontopatii se foloseşte pentru înmuierea tartrului dentar şi lichefierea depozitelor purulente.acţionând asupra azotului aminic clorul dă naştere la cloramine care prin gruparea -ClN. Acţiunea germicidă se datorează penetrării acidului hipocloros prin membrana citoplasmatică. Substanţa nu lasă reziduu iritant. --> în herpesul labial.1/100 timp de 10 . • • • • Mecanism de acţiune: . . foarte eficient pentru HIV. Antiformina = soluţie concentrată şi stabilizată de hipoclorit de sodiu în exces de hidroxid de sodiu. micobacterii inclusiv BK. • • • • • Utilizări: Ca antiseptic: --> îndepărtarea în cantităţi mari a ţesuturilor necrozate din plăgi.sunt bactericide. • Spectru de acţiune: bacterii Gram pozitiv şi Gram negativ. Efectul letal este rapid. . fungicid.Farmacologie medie.5% hipoclorit de sodiu). sau cu apa de Javel 2-10% după curăţire.

stomatite ulceroase (timp de cel mult 2-3 săptămâni deoarece cloramina irită mucoasele). . foetor ex ore.pentru mâini : soluţie din 10 comp. având o acţiune de lungă durată. prin dizolvarea comprimatelor în apă. Se utilizează ca antiseptic pentru plăgile infectate sub formă de irigaţii şi pansamente umede şi ca dezinfectant pentru apă. dar mai slabă. Acţionează bactericid. Ca dezinfectant: . la 1 l apă. asemănătoare cu cea a cloraminei T.soluţie din 4 comp. . • • • Utilizări: Ca antiseptic: .este un antiseptic cu eficacitate germicidă medie. amigdalite. Cloramina B .pentru obiectele de porţelan : soluţia 10%. Se utilizează pentru dezinfecţa apei. Indicele fenolic: 20-25. .este antiseptic şi dezinfectant cu eficacitate germicidă medie. pentru antisepsia cavităţii bucale în pioree alveolară.pentru apa de băut. . Ca dezinfectant se folosesc soluţii 2-5%. micobacteriilor. fungilor şi virusurilor. • • Halazona Este dicloramină derivată a acidului benzoic (acid 4-diclorosulfamoil benzoic).în plăgi./1 l apă. Soluţiile eliberează lent dicloramina în faza apoasă. în 10 minute. Ca antiseptic: • • • • • • . Iodul si substanta care contin iod .pentru cavitatea bucală . sporilor. • • • . Se utilizează ca antiseptic în plăgi./1 l apă sub . • • • Utilizări: Soluţiile folosite se pot prepara cu apă comună.pentru obiecte nemetalice : soluţie din 10 comp. formă de gargarisme.Farmacologie Cloramina T (toluat de cloramină) acţionează prin denaturarea proteinelor asupra bacteriilor Gram pozitiv şi Gram negativ. mai puternică decât a cloraminei.pentru pielea mâinilor : după spălare cu apă şi săpun. Dicloramina T . rufe. Cloroazodina .este dezinfectant şi antiseptic cu eficacitate germicidă medie.în plăgi : soluţie din 2-6 comp.pentru instrumente chirurgicale. la 1 l apă.

Tratamentul se face cu tiosulfat de sodiu 10%. Tratamentul se face cu tiosulfat de sodiu 10%. Pătrunde prin piele şi mucoase. Efecte adverse: • . leziuni cutanate (furunculoză. Iodul are spectru larg de acţiune.intoxicaţia cronică (iodism): hipersecreţie a mucoaselor (coriză). etc. Acest proces blochează ireversibil ciclurile metabolice vitale ale microorganismelor. • • Se mai prezintă şi sub formă de: iodură de sodiu sau potasiu în soluţie apoasă sau tinctură de iod cu 50% etanol.intoxicaţia acută: ingestia unei cantităţi relativ mari produce iritaţie gastro-intestinală cu vărsături. edem pulmonar acut.000 este bactericid şi omoară sporii în 15 minute. faringită. Acţiunea germicidă este directă prin ionul de iod şi nu indirectă prin oxigen (oxidantă). • • . drept pentru care se pensulează local în parodontite marginale cronice. hipotensiune arterială. Trece uşor în celule. În prezenţa materie organice. În organism se fixează mai ales în ţesutul conjunctiv şi în tiroidă. deoarece acidul hipoiodos care eliberează [O] are acţiune slabă. Astfel. eficienţa imediată pare oarecum diminuată. Mecanism de acţiune: Iodul acţionează asupra grupărilor SH ale proteinelor microbiene şi asupra sistemului de transport al electronilor prin membrană. astm bronşic (sindrom iod-alergic). acnee. La persoanele sensibilizate apar: erupţie cutanată generalizată. In conc. Iodul elementar este letal pentru majoritatea microorganismelor inclusiv protozoarele şi virusurile. o parte fiind resorbit. dar cea mai mare parte formează complexe cu legături slabe din care iodul este eliberat lent. preparatele comerciale conţin iod în exces pentru ca materia organică să nu influenţeze negativ eficienţa imediată. dureri abdominale. diaree. În soluţiile alcoolice are acţiune revulsivă. colaps. risc de sensibilizare: mai ales după aplicaţii locale. DL= 30-150 ml tinctură de iod. stomatită. dar după o perioadă de 15-60 minute ea se menţine la nivel constant. Astfel. o parte din iod este legat covalent. 1:20. Se elimină prin urină în principal. suc gastric. iodul este parţial adsorbit de proteine sau parţial legat de acestea formând în final un complex iod-proteină (mecanism de halogenare). Iodul este bine tolerat de ţesuturi. Din acest motiv. Secundar se mai elimină prin: salivă.Farmacologie Iodul La temperatura camerei se prezintă ca substanţă solidă cu aspect metalic sub forma unor cristale lamelare albăstrui-negricioase(brune) ce degajă vapori cu miros caracteristic. . În profunzime dă o inflamaţie fibrinoidă care măreşte activitatea leucocitară. febră. Este cel mai activ antiseptic pe pielea intactă. erupţii cutanate). secreţia glandelor sudoripare. leziuni mucoase.

• • • . Utilizări: Se utilizează sub următoarele forme: tinctură de iod (2% iod. O parte sunt incolori.aplicarea iodului în zona feţei are mai multe inconveniente: este iritant. Deoarece sunt puţin volatili nu au miros. soluţie alcoolică (2 şi 6.de a oferi un rezervor susţinut de eliberare a iodului. Au pH neutru. soluţia apoasă Lugol (iodo-iodurată) căreia i se poate adăuga glicerină. are gust dezagreabil când este aplicat pe mucoasa bucală. 2% iodură de sodiu în alcool etilic de 50°).de ″ transportor ″ (purtător sau phoros) al iodului. În iodofori.5%) în glicerină (2%) sau în benzină. • Pentru antisepsia mucoaselor se preferă soluţia apoasă Lugol căreia i se adaugă glicerină 4% pentru a adera şi a înlătura precipitarea iodului (de către lichidele din cavităţi).de a creşte solubilitatea iodului. eficienţă a soluţiei: soluţia brună sau galbenă este încă activă.soluţia iod 2% în propilenglicol. cationic sau anionic (rar). Iodoforii sunt antiseptice şi dezinfectante cu eficienţă germicidă medie. pielea (îndeosebi când se află sub formă de tinctură). . Conţin un indicator de . incompatibili cu tiosulfat de sodiu (petele de iodofori se pot îndepărta cu acesta). Sunt soluţii apoase: iodoforii sunt solubili în apă şi miscibili cu apa. De exemplu: polivinilpirolidona în povidoneiodine. Cei coloraţi pătează pielea şi ţesăturile. • • . detergenţi. Agentul tensioactiv are următoarele roluri: • . iodul se găseşte sub 2 forme aflate în echilibru dinamic: Concentraţia iodului în iodofori este de 0.pătează ţesuturile.5-2%. poloxameri în poloxamer-iodine. Substanţele purtătoare de iod sunt polimeri neutri cu proprietăţi amfipatice. greu de suportat în regiunile piloase. este periculos pentru ochi. Iodofori Sunt combinaţii complexe ale iodului cu un agent tensioactiv solubilizant neionic (frecvent). corodează metalele şi din acest motiv nu se folosesc pentru instrumente de metal. Sunt instabili în prezenţa apei dure şi a căldurii.Farmacologie • . Acţiunea germicidă este determinată de iod. • Pentru antisepsia pielii sub formă de tinctură de iod (care trebuie să conţină o concentraţie de iod mai mică de 2% şi să fie aplicată pe pielea uscată pentru ca iodul să nu precipite).

Nu au acţiune iritantă ca iodul. Utilizări: • • • • • • • antisepsia fie prin badijonare cu o compresă îmbibată în soluţie fie prin pulverizarea suprafeţei cu un spray: . -asupra mucoasei bucale şi faringiane inflamate. . cu miros agreabil şi gust arzător. Betadine. Mecanism de acţiune: Eliberarea iodului în interiorul microorganismului determină oxidare toxică şi reacţii de substituţie. Acţiunea biocidă este rapidă (1-6 minute).pe piele integră înainte de puncţia venoasă sau de intervenţii chirurgicale. De aceea. . unguent. aerosoli.legată (inactivă) ce eliberează iod pe măsură ce fracţiunea liberă scade. spori. sticlă (termometre) şi a suprafeţelor. HBV. isodine). cloroformul. instalându-se în 1-6 minute de la contactul cu antisepticul. inclusiv BK. şampon. fungicid. nu pătează. după uscarea suprafeţei.mâinilor.liberă (activă) cu acţiune caracteristică. cu durată prelungită. Iodul din iodofori produce denaturarea proteinelor microbiene. Nu este necesară aplicarea locală repetată deoarece are un efect de lungă durată. . Acţionează: bactericid pe bacterii Gram+.complecşi ai iodului cu polivinilpirolidona (povidon-iodine. Alcoolul etilic produce precipitarea şi deshidratarea albuminelor şi dizolvarea lipidelor. gel vaginal. -asupra mucoasei bucale înainte de puncţia anestezică sau de incizii. Iodoforii penetrează bine în ţesuturi. • • • • • dezinfecţia: . virucid: inclusiv HIV.Farmacologie • • .instrumentarului de cauciuc. arsurile. . Produc sensibilizare prin iod. miscibil cu apa. acţiunea este remanentă. Acţiunea se produce la o concentraţie minimă de 30-40% iar efectul optim are loc la concentraţia de 5570% deoarece aceasta asigură pătrunderea substanţei în celula bacteriană în cantitate eficientă. ALCOOLII Alcoolul etilic (etanol) este un lichid incolor. -protezelor din materiale acrilice /ceramice sau metalo/ceramice prin imersie. Se poate îndepărta de pe piele prin spălare cu apă sau alcool etilic de 70 °.modelelor de gips prin imersie. Gram-. Se utilizează sub formă de soluţie. micobacterii.plăgilor infectate. 4. slab sporicid. Complexul organic de iod are avantajul că păstrează iodul în soluţie şi îl eliberează lent în contact cu ţesuturile.în micoze cutanate. . eterul. Exemple: complecşi ai iodului cu polieterglicolul (Wescodyne). plastic. .

antiseptic pentru pielea mâinilor. Efectul de • La o concentraţie de peste 70% acţiunea este anulată deoarece albuminele tisulare sunt precipitate brusc şi alcoolul nu mai poate penetra în interiorul germenilor patogeni. • • • Ca dezinfectant : . hexaclorofen. În amestec cu clorhexidina (0.pentru instrumente . solubilizare a lipidelor pielii contribuie la accentuarea efectului antiseptic al altor substanţe dizolvate în alcool. Spori se pot găsi chiar în alcoolul de 90o.antiseptic pe piele înainte de puncţii. Ca antisudorific şi ca hiperemiant (revulsiv) este folosit în prişniţe alcoolizate. Intră în compoziţia unor preparate dermatologice. La nivelul membranei celulare produce dezmembrarea bistraturilor lipidice prin dizolvarea lipidelor componente şi denaturare proteică cu ruperea membranei celulare. Acţionează antimicotic. Are acţiune virucidă pe virusurile lipofile.pentru suprafeţe curate. Ca anestezic a fost folosit în nevralgiile esenţiale de trigemen (la nivelul ganglionului Gasser). Spălarea mâinilor cu alcool 70% timp de un minut echivalează cu spălarea corespunzătoare cu săpun timp de 6-7 minute. clorhexidină. . iodul (12%) sau lauralinium acetat (5%) etanolul 70% folosit pentru acelaşi scop este mult mai eficient. . compuşi cuaternari de amoniu.5%).Farmacologie Apa previne evaporarea rapidă. • . Alcoolul este utilizat ca solvent pentru creşterea activităţii antimicrobiene a altor antiseptice ca: iod. asigurând pătrunderea alcoolului în ţesuturi. intervenţii chirurgicale. Alcoolul etilic de 70% aplicat repetat produce uscarea pielii şi iritaţii. • • Ca astringent este folosit în leziuni de decubit şi arsuri. • Alcoolul intră în compoziţia majorităţii apelor de gură. La fel este utilizat şi ca răcoritor pentru tegumente (prin evaporare). Pielea trebuie să fie uscată înainte de aplicare. injecţii. inclusiv BK. Se contraindică folosirea alcoolului pentru dezinfecţia instrumentelor chirurgicale deoarece nu distruge sporii bacterieni. • • Utilizări: .în concentraţie de 50-70%. Deoarece alcoolul e inflamabil se vor lua măsuri de precauţii înainte de folosirea echipamentelor de diatermie sau electrice. injectat local în soluţie 80% pentru a întrerupe sensibilitatea dureroasă. însă nu distruge HBV. triclosan. Nu acţionează pe sporii uscaţi. Acţionează bactericid pe toate bacteriile patogene vegetative comune Gram pozitiv şi Gram negativ. derivaţi organo-mercuriali.

lipide. ducând la sistarea sintezei unor metaboliţi esenţiali pentru diviziunea celulară rapidă. Produsele sale de oxidare sunt toxice enzimatice. 5. dezinfecţia unor instrumente. Fenolul distruge formele vegetative ale microorganismelor în 30-90 de minute. Fenolul este foarte solubil în alcool. Acţiunea se produce numai după dizolvare în citoplasmă (chiar la concentraţii de 1-2%). Propilenglicolul şi alţi glicoli au fost folosiţi ca dezinfectanţi pentru aer. Fenolul acţionează prin precipitarea (denaturarea) proteinelor. eter. Nu are efect pe sporii bacterieni. În concentraţii mici (0.Farmacologie Dezavantaje: nu realizează efect antiseptic persistent. FENOLI Fenolul este un hidroxibenzen denumit greşit şi acid carbolic. La contactul cu citoplasma se produce o reacţie de precipitare. producând modificări coloidale (grunji). Sporii pot rezista mai multe zile la o concentraţie de 1%. albe cu miros caracteristic. La temperatură scăzută şi în mediu alcalin efectul antiseptic este redus. pătrunzător şi gust caustic. Acţiunea sa antiseptică se datorează grupării OH care reacţionează cu grupările bazice ale proteinelor.1%) acţionează ca bacteriostatic. Propanol Există sub două forme: 1-propanol şi 2-propanol. • Mecanismul biochimic de acţiune este mai complex: inhibă dehidrogenazele germenilor. Se găseşte sub formă de cristale aciculare. Nu este eficace pe sporii de Clostridium difficile. Produce leziuni cornee la aplicarea pe cornee.02-0. Alcoolul izopropilic 90% echivalează în acţiunea antiseptică cu alcoolul etilic de 70%. • Germenii G+ sunt mai sensibili decât cei G-. Fenolul nu distruge BK. Acţiunea antimicrobiană se produce cu viteză mai mare ca la etanol. • • Utilizări: Ca antiseptic pentru pielea mâinilor şi pentru tegumente se folosesc soluţiile 30-40%. Fenolul .blochează lipoproteinele membranei celulare. Cu o cantitate de 1/10 apă formează un lichid omogen. Este bactericid pentru Stafilococcus aureus. glicerină. Acţionează bactericid. iar la -5% este bactericid prin precipitarea proteinelor. N-propanol 60% a fost propus de Comitetul European de Standardizare ca referinţă pentru testarea produselor de antisepsie chirurgicală a mâinilor. care nu-i limitează capacitatea antiseptică. mai puţin în apă. Este puternic toxic protoplasmatic .

în apă va trece numai o cantitate redusă de fenol până la formarea unui echilibru între concentraţia de fenol din apă şi cea din combinaţia fenolcamfor. Efecte adverse: ulceraţii şi necroze tisulare. în concentraţie de 2% fenolul este anestezic local. . dar este mărită prin alcool care-I uşurează penetrabilitatea. sialoree. latrine) se utilizează soluţia apoasă fenolată în concentraţie de 2-5%.pentru suprafeţe (podele.soluţie apoasă 3-5%. caustic în profunzime. fenolul e legat de camfor. colaps.soluţia 5%. leziuni renale. coagulant. • • • • Utilizări: Ca antiseptic: .pentru excrete . • În ţesuturi. Când se usucă pe suprafaţa respectivă prezintă activitate reziduală. . scăzând excitabilitatea nervilor periferici. Oxy-thymoline. .pentru spută .în pulpite acute dureroase s-a folosit soluţia Bonain care conţine fenol. Ex. Dacă vine în contact cu apa.2% cu adaos de glicerină 10% (medicaţie antiseptică de depozit) sub formă de spălături ale mucoasei bucale. anestezică locală şi este relativ puţin iritant pentru ţesuturi. depresia SNC. • • • . • În soluţia fenolcamfor. Acţiunea locală este diminuată de glicerină şi ulei (deoarece fenolul are afinitate mai mare pentru aceşti solvenţi decât pentru ţesuturi).în tratamentul stomatitelor aftoase şi ulceraţiilor mucoasei bucale: soluţie 0. De îndată ce această cantitate de fenol . exitus. • • • • • • Ca anestezic: . Prin puterea mare de penetrare în ţesuturi determină leziuni profunde care se vindecă greu. 2%) timp de 30 minute. În această concentraţie fenolul are acţiune bactericidă. Fenolcamforul conţine fenol 30-40 părţi şi camfor 70-60 părţi într-un amestec eutectic (eutectic : exprimă un fenomen fizic ce constă în fuziunea la temperatură constantă a unor amestecuri solide). până se realizează o concentraţie de 1% în faza apoasă. fenolul trece în lichidele ţesuturilor lent. .în tratamente dentare soluţie alcoolică 20%: antiseptic. bradicardie. Ca dezinfectant: Există tendinţa înlocuirii fenolului cu dezinfectanţi pe bază de clor.Farmacologie Aplicat local. În soluţie 5% este iritant şi caustic.pentru instrumente: înainte de spălarea instrumentelor folosite se lasă în apă fenolată (sol. analgezic pulpar.

hidrochinona. etc. un antiseptic tampon. Dintre hidroxibenzeni se pot utiliza rezorcina. soluţia Clumsky. Treptat. Are uşoară acţiune anestezică de suprafaţă. Polifenolii Prin creşterea numărului de hidroxili fenolici se formează compuşi a căror solubilitate în apă este crescută (-OH sunt hidrofili). în pioreea alveolară. Se prescrie în formule magistrale în soluţii. Se utilizează ca antiseptic în gangrena pulpară. Derivaţi de fenol Prin substituirea unuia sau mai multor hidrogeni din nucleul benzenic al fenolilor cu un radical alifatic sau halogen se obţin compuşi cu acţiune bactericidă puternică.Farmacologie (1%) din lichidul tisular dispare (prin absorbţie. Are indice fenolic 2. mai ales derivaţii orto şi para. Aceştia sunt utilizaţi frecvent ca antiseptice.ambele folosite în medicina dentară. Pornind de la această combinaţie s-au obţinut: paramonoclorfenolul camforat ce stă la baza soluţiei Walkhoff. Precipită proteinele bacteriene. Are indice fenolic 108 pentru stafilococ aureu. Are acţiune antiseptică urinară. Hidrochinona (parahidroxibenzen) este componenta unui glicozid din frunzele plantei Uva ursi (strugurii ursului). Deci. Soluţia 1% echivalează ca eficienţă cu soluţia fenol 4%. Ei sunt slab bactericizi şi puternic reducători. legare. care eliberează lent şi în concentraţie mică fenolul.5 datorită clorului care se degajă. cantitatea de fenol din soluţia fenolcamfor scade şi astfel diminuă şi concentraţia din faza apoasă. eczeme impetiginizate. Clorfenoli Există 3 monoclorfenoli din care cel mai activ este derivatul para. motiv pentru care este utilizată în dermatologie în micoze. Hexilrezorcinolul intră în compoziţia unor preparate dentare. Are acţiune cheratolitică în concentraţii de 3 – 5%. toxicitate mai mică şi acţiune locală mai redusă. Acţionează bactericid şi fungicid. emulsii. hexilrezorcinolul. Unele studii susţin că adăugarea camforului la fenol creşte toxicitatea acestuia.) se va elibera o nouă cantitate din amestecul fenolcamfor tot până la concentraţia de 1%. soluţia fenolcamfor este un depozit de fenol.4. suspensii. ajungând la 0. . Rezorcina (metadihidroxibenzen) este antiseptic cu eficienţă germicidă slabă: indice fenolic 0.5% (această concentraţie se va menţine în lichide până la dispariţia completă a fenolului).

îngrijirea plăgilor şi suturilor. iar după un timp lung de contact devine bactericidă. Se începe cu 4-5 zile înaintea operaţiei.K. Iniţial acţiunea este intens bacteriostatică. Ca antiseptic pentru pielea regiunii de operat. Produsul utilizat reprezintă de obicei un amestec din cei 3 crezoli. Diferite preparate asociază la bifenilol alte antiseptice : detergenţi. De aceea se recomandă produse cu concentraţii de 0. meta. Nu dă rezistenţă bacteriană.. 2% în săpunuri (cu alcalinitate crescută). Acţionează bactericid pe bacterii Gram pozitiv şi Gram negativ. pudre. 0. şi retrovirusuri (HBV. Crezolii sunt metilfenoli (3 crezoli: orto. Au fost semnalate edem cerebral. Se foloseşte soluţia 2%. Antiseptic pentru pielea mâinilor chirurgilor.5% în produse care se aplică pe piele şi nu se îndepărtează imediat. Spectru: bacterii Gram pozitiv mai puţin Gram negativ. Efectul rezidual se pierde rapid după spălare cu săpun obişnuit sau alcool. unguente. Acţionează analog fenolului. După mai multe zile de folosire repetată se produce o scădere semnificativă a florei bacteriene datorită acumulării hexaclorofenului în piele. În concentraţii mari rupe membrana bacteriană. sporilor. Acţiunea este redusă asupra: B. Marginea de siguranţă între conc. Aplicat pe pielea normală se absoarbe repede şi trece în sânge. săpunuri. şampoane. Se foloseşte soluţia 2%. creme. cu exitus mai ales la nou născuţi şi sugari. pe bacilul Koch. leziuni cerebrale (degenerare spongiformă a substanţei albe). dar şi al clorului. fungilor. fungicid. HBV. dezinfecţia suprafeţelor. care apoi se îndepărtează prin clătire. para) ce se obţin prin distilarea huilei. paste de dinţi. asistentelor. Se recomandă clătirea foarte bine cu apă înainte de uscarea mâinilor. Nu acţionează asupra sporilor şi virusurilor. dintre aceştia sunt întrebuinţaţi pentaclorfenolul şi hexaclorofenul. micobacterii.Farmacologie Paramonoclorfenolul are mecanism de acţiune acelaşi cu cel al fenolului. toxică şi netoxică este mică. Se foloseşte foarte mult ca antiseptic sub formă de loţiuni. HIV) Se utilizează pentru antisepsia pielii . creme de ras. alcooli. clorură de benzalconiu.. a mâinilor. Hexaclorofen are indice fenolic 100. În concentraţii mici acţionează prin: întreruperea lanţului transportorului de electroni şi inhibarea sistemelor enzimatice transmenbranare.1% folosite pe mucoase şi pentru sugari. Ortofenilfenol (Bifenilol) este un antiseptic cu acţiune bactericidă pe majoritatea bacteriilor gram pozitiv. inclusiv înainte de operaţii. În prezenţa proteinelor efectul se reduce cu 50%. Deoarece halogenii măresc activitatea fenolului s-au sintetizat derivaţi policloruraţi. În medicina dentară crezolii se utilizează pentru proprietăţile antiseptice şi . Se numeşte tricrezol şi are indice fenolic 3.

componente ale membranei celulare. etanol. Antiseptic. triclosanul (0. În concentraţii bacteriostatice triclosanul împiedică preluarea de către celulele bacteriene a aminoacizilor esenţiali. Acesta blochează o cale biochimică specifică de formare a lipidelor. mai puţin asupra genului Candida spp. antiparazitar. HIV) Se utilizează pentru antisepsia pielii . Locul primar de acţiune a triclosanului este membrana citoplasmatică bacteriană. . Folosirea în exces a triclosanului poate duce la instalarea rezistenţei bacteriene. puţin solubil în glicerină. Triclosanul poate da rezistenţă la fusiformi în special la Veillonela. În pastele de dinţi (ex. a mâinilor.3%) este combinat cu copolimerul polivinilmetil-eter cu acid maleic (prescurtat PVM/MA. Acţionează bacteriostatic/bactericid asupra germenilor Gram pozitiv şi majoritatea Gram negativ. Colgate Total). alcooli. Din acest motiv au fost făcute încercări pentru a creşte retenţia sa orală (retenţia este importantă pentru efectul clinic). bacteriile ar putea dezvolta rezistenţă la triclosan. Aplicat local în pomezi 5-10% Ortofenilfenol (Bifenilol) este un antiseptic cu acţiune bactericidă pe majoritatea bacteriilor gram pozitiv. uleiuri grase. timol şi glicerină. În concentraţii bactericide triclosanul determină dezorganizarea membranei bacteriene şi scurgerea conţinutului celular. acnee.Farmacologie cauterizante în compoziţia soluţiei tricrezolformalină unde tricrezolul este în proporţie de 25% alături de formol. Are o acţiune specifică asupra celulelor bacteriene. Datorită mecanismului de acţiune similar cu antibioticele. Este eficient pe stafilococi şi coliformi. Beta-naftolul soluţie în alcool. Efectul antibacterian al triclosanului este foarte puţin redus de sânge şi materia organică şi este crescut de disodium EDTA. clorură de benzalconiu. psoriazis. Este fungistatic/ fungicid. pe bacilul Koch. Triclosanul are un grad moderat de substantivitate şi un clearance relativ rapid din cavitatea orală. şi comercializat de un producător sub denumirea de copolimer Gantrez) în concentraţie de 0. Diferite preparate asociază la bifenilol alte antiseptice : detergenţi. deci se poate spune că acţionează similar unui antibiotic. Se utilizează în pitiriazis verzicolor. Acest copolimer creşte absorbţia triclosanului pe smalţ şi pe celulele epiteliale bucale. Are şi efect antipruriginos. vaselină. dezinfecţia suprafeţelor. şi retrovirusuri (HBV. inclusiv înainte de operaţii.2%. Triclosan Este antiseptic bisfenol clorinat. cu efect redus asupra Pseudomonas spp. eter. îngrijirea plăgilor şi suturilor.

pielii înainte de puncţie. în special asupra Candidei albicans. cavităţii bucale. .alterarea permeabilităţii peretelui celular cu dezorganizarea membranei lipoproteice.antisepsia plăgilor.stimularea producerii de către neutrofile a anionului superoxid O2.fungicid şi fungistatic asupra fungilor şi levurilor. Comparativ cu triclosanul.modificarea receptorilor de pe suprafaţa celulei microbiene. intervenţie chirurgicală. În mediul bucal acesta este hidrolizat eliberând triclosanul. .Farmacologie Triclosanul posedă şi un efect antiinflamator care poate avea drept rezultat reducerea inflamaţiei gingivale observată la pacienţii care folosesc pastă de dinţi cu triclosan. mai scăzut ca al clorhexidinei digluconat şi povidone-iodine. Este absorbit percutan având o persistenţă foarte bună. . 6. .1 µg/ml şi bactericid în concentraţie de 100 µg/ml.bacteriostatic în concentraţie de 0.prevenirea formării plăcii bacteriene dentare şi a depunerilor de tartru. obturaţiilor fizionomice. protezelor. → colorarea în galben-maroniu a dinţilor naturali şi artificiali. Gram negativ aerobe şi facultativ anaerobe.denaturarea şi precipitarea proteinelor microbiene din interiorul celulei. inclusiv asupra HIV. . cu efect asupra tranzitului nutritiv de la acest nivel. Se recomandă controlul depunerii tartrului şi îndepărtarea lui la intervale de 6 luni. BIGUANIDE Clorhexidina este un antiseptic cationic cu eficacitate germicidă slabă. Spectrul de acţiune este larg: bacterii Gram pozitiv. Utilizări: • .virucid. Triclosanul folosit pentru spălarea mâinilor are un efect cumulativ slab. . → modificări tranzitorii ale senzaţiei gustative sau gust amar însoţite Utilizarea îndelungată a clorhexidinei pentru igiena bucală poate duce la: Acţionează: . • • • . → depunerea crescută de tartru supragingival. suprafeţei dorsale a limbii. .antisepsia: pielii mâinilor. Triclosan monofosfat este un derivat fosforilat al triclosanului. acesta este foarte solubil în soluţiile apoase. Mecanism de acţiune: Acţiunea antimicrobiană a clorhexidinei se exercită prin: • • • • • .dezinfecţia instrumentelor. • • • • .

pentru antisepsia mucoasei bucale înainte de extracţia dintelui (0. se foloseşte sub formă de soluţie de clorhexidină 0.05% de digluconat de clorhexidină (Hibidil). • • • . Mecanismul prin care se realizează aceste efecte este reprezentat de întreruperea lanţului proteic şi al acizilor . cremă cu digluconat de clorhexidină 1%. . • -intră în compoziţia unor paste de dinţi. 7. arsuri şi alte leziuni se folosesc: soluţia apoasă 0.4% clorhexidină. . se prezintă ca un gaz solubil în apă.pentru inhibarea formării plăcii bacteriene şi prevenirea consecinţelor acesteia. timp îndelungat sau pastă de dinţi cu 0. Eliberează treptat formaldehida. La fel se întâmplă şi în cazul acizilor nucleici. • • → tumefacţii ale glandelor parotidiene Nu se utilizează în intervenţiile la nivelul ochiului sau în neurochirurgie datorită toxicităţii nervoase.10. Se recomandă ca clorhexidina să fie folosită după masă sau înainte de culcare. Denaturează brutal şi neselectiv proteinele bacteriene realizând blocarea grupărilor amino şi carboxilice ale acestora.Farmacologie de senzaţie de arsură a limbii la prima folosire. sulfat şi carboxil din peretele bacterian. placa bacteriană şi de pe suprafaţa smalţului. din salivă. Clorhexidina se menţine 24 ore în cavitatea bucală datorită legării sale de grupările fosfat. În aceste cazuri se recomandă diluarea cu 50% a soluţiei de clorhexidină şi clătirea gurii mai puţin energic decât anterior. • → iritaţii minime şi descuamări superficiale ale mucoasei bucale.2%). caria şi parodontopatia. în special la copii. Este un antiseptic important pentru îndepărtarea şi prevenirea depunerii plăcii bacteriene. gumă de mestecat. pansament impregnat cu soluţie 0.pentru antisepsia preoperatorie a tegumentelor şi a mâinilor se folosesc: soluţia 0.5% de diacetat de clorhexidină. Soluţia apoasă 35% este cunoscută sub denumirea de formol.pentru antisepsia tegumentelor cu plăgi.12% pentru clătiri bucale zilnice. soluţia detergentă de digluconat de clorhexidină 4%. • Formaldehida exercită un efect bactericid prin lezarea membranei celulei bacteriene. Formolul este un lichid cu miros caracteristic şi gust caustic.5% de diacetat sau digluconat de clorhexidină în alcool etilic de 70 ° sau în isopropanol. ALDEHIDE Formaldehida • Aldehidă a acidului formic. Are multiple utilizări: • • • .

Utilizări: • • • • → Ca antiseptic formaldehida se poate folosi: . Glutaraldehida este un dezinfectant cu eficacitate germicidă înaltă. dar cu păstrarea puterii antigenice (efect pe care se bazează obţinerea unor vaccinuri). Mecanismul de acţiune este asemănător cu cel al formaldehidei. Acţionează bacteriostatic la concentraţie de 1/5000 şi bactericid la concentraţie de 1/2000. preopararea anatoxinelor (vaccinuri) Datorită toxicităţii sale. La concentraţii mari. Are acţiune rapidă dar putere de penetrare limitată. neselectivă a proteinelor microbiene. toxinele bacteriene se transformă în anatoxine (toxoizi). cu formarea unor legături chimice la nivelul grupărilor funcţionale ale acestora. Înainte de formolizare instrumentele trebuie curăţite de toate urmele de substanţe proteice. În faza gaz-aerosol este eficientă atât asupra microorganismelor din aer cât şi asupra celor de pe . acestea capătă un aspect cornos. Formaldehida este un un dezinfectant de suprafaţă. mănuşile de cauciuc se ţin 24 de ore în cutii cu soluţie de formaldehidă 2 -8%. • • • -Se mai utilizează în hiperhidroza plantară (2 – 10%) prin acţiunea astringentă şi tanantă. Se foloseşte în infecţii urinare. actualmente formaldehida se utilizează doar în combinaţie cu alte aldehide (glioxal. Expuse la formaldehidă. Glutaraldehida produce o denaturare brutală. Formolizarea este un proces foarte lent şi numai după 24 de ore instrumentele se pot considera dezinfectate. formaldehida produce precipitarea proteinelor. conservarea pieselor anatomice. lipsite de toxicitate. Pentru ca formolizarea să fie eficientă trebuie ca Procesul se • umiditatea.dezinfectant pentru instrumente. Obiectele de gumă. . cu acţiune germicidă.în medicina dentară în diferite preparate → Ca dezinfectant: . Metenamina (hexametilentetramina) în urina acidă eliberează formaldehidă. Prin legarea formaldehidei la grupările amino şi carboxilice libere ale proteinelor. temperatura şi concentraţia de formaldehidă să fie foarte bine controlate. fără a penetra în profunzime deoarece coagulează proteinele.pentru încăperi se foloseşte formaldehida sub formă de vapori. numeşte formolizare. glutaraldehidă) şi/sau cu compuşi cuaternari de amoniu pentru dezinfecţia suprafeţelor.Farmacologie nucleici prin adăugarea grupărilor alchil. Are proprietăţi astringente şi diminuă secreţia glandelor sudoripare. pe care le fixează. În acest caz soluţia de formaldehidă utilizată se diluează.

Administrarea se face sub formă de unguente.suprafeţe.CHINOLINE Cliochinol şi clorchinaldol sunt hidroxichinoline halogenatecu un spectru care cuprinde: unii coci (stafilococ. rezultat în urma diluării în apă a acizilor. pudre în concentraţie 3%. 8.dezinfecţie rapidă în 15 .bactericid micobacteriilor. Nu se administrează pe mucoase. . candida. Acţiunea germicidă a unor acizi se datorează ionului de hidroniu sau de oxoniu. Glioxal . trichomonas.8.5 . Se administrează intern în infecţii intestinale şi extern pe tegumente ca antiseptic în plăgi şi eczeme infectate. furunculoză. ACIZII Încă din cele mai vechi timpuri acizii au fost utilizaţi pentru conservarea alimentelor. Se foloseşte: . Acţionează: .20 minute a instrumentelor introduse complet în baia cu soluţie de glutaraldehidă 2%.instrumentar pătat cu sânge . La concentraţii mari unii acizi pot avea acţiune sporicidă. foliculită. . HCV. Cliochinolul conţine iod în moleculă şi poate produce fenomene de iodism. Acţionează la nivelul membranei celulare prin modificarea brutală a pH-ului.virucid . loţiuni.imersie 30 de minute în soluţie de glutaraldehidă asupra bacteriilor Gram pozitiv şi Gram negativ. În medicina internă ei sunt folosiţi ca antiseptice. . inclusiv BK.Farmacologie suprafeţe. impetigo. micoze cutanate.5) pentru: 2% (pentru HBV. . BK). 9.ca dezinfectant se recomandă folosirea soluţiei alcaline 2% în isopropanol 70% (cu pH=7.instrumentar spălat în prealabil . amoebe. . streptococ. agenţi de cauterizare sau agenţi de condiţionare a unor suprafeţe.sporicid . enterococ). Aceşti acizi acţionează germicid (bactericid şi fungicid) printr-un mecanism selectiv. intertrigo. .este o aldehidă ce se foloseşte foarte mult în dezinfecţia suprafeţelor şi instrumentarului în combinaţie cu formaldehida şi/sau glutaraldehida.

Pentru conservarea alimentelor şi preparatelor farmaceutice: concentraţia de 0. asociat unui extract vegetal. Acidul salicilic şi derivaţii săi . • • • • Utilizări: Pentru antisepsia mucoasei bucale sub formă de soluţii alcoolice diluate 0. Acidul lactic . Acidul benzoic .are indice fenolic 1.ca agent astringent în concentraţie de 1%.în loţiuni anestezice. poate fi bactericid după un contact prelungit de câteva zile.deţine proprietăţi antiseptice locale şi cheratolitice. propilic – Nipasol) au acţiuni antiseptice superioare acidului salicilic şi toxicitate mai redusă. În mediul alcalin dă săruri inactive.5-1% ca spălături bucale. . Solubil în alcool etilic.1% are acţiune conservantă moderată la pH< 5. Benzoatul de sodiu.1 . Are acţiune bactericidă în soluţie alcoolică. Este bacteriostatic.inhibă dezvoltarea bacteriilor. în tratamentul medicamentos al gingivitelor şi parodontitelor marginale cronice. -acid mandelic în urologie. bacteriostatică. . bătături. Nu este toxic. fungistatică. Esterii acidului p-oxibenzoic (metilic – Nipagin.ca agent antimicotic în micozele şi leucoplaziile cavităţii bucale. -cheratolitic 10 – 30% în hiperkeratoză. Utilizări: • • • • • • . se utilizează ca agenţi de conservare pentru diferite forme farmaceutice şi alimente • • • • Se mai utilizează: -acid tricloracetic în medicina dentară.0. -acid undecilenic în dermatologie. nu este iritant. Toxicitatea este mai mică decât a fenolului. -cheratoplastic în ulcere cutanate.02% inhibă ricketsiile şi virusurile. sare a acidului benzoic. În soluţie apoasă saturată 0. greu solubil în apă. In mediu alcalin devine inactiv prin formare de săruri. este încorporat în apele de gură alături de alcoolul etilic. Intră în compoziţia preparatului ″Gargarism″ cu acţiune antiseptică şi dezodorizantă pentru cavitatea bucală. calmante şi sicative în tratamentul local al veziculelor tegumentare din herpes zoster. Are antipruriginoasă.Farmacologie Acizii au acţiune bactericidă sau bacteriostatică slabă. Acţionează prin inhibarea sintezei unor aminoacizi şi prin chelare. şi acţiune antifungică şi . psoriazis.

asemănătoare apei oxigenate: • . . . Are şi acţiune uşor astringentă.ingerat este toxic.soluţie glicerinată (2-4%) ca tamponament în afecţiunile mucoaselor.pulbere cristalină sau amorfă. COLORANŢI . aplicaţii locale cu comprese în afecţiuni inflamatorii tegumentare.este produs de adiţie între metaboratul de sodiu şi H2O2 acţionând ca antiseptic cu eficacitate germicidă slabă. Perborat de sodium. În mediu umed (ţesuturi) se descompune uşor eliberând oxigen atomic [O].la fierberea instrumentarului metalic pentru a împiedica ruginirea acestuia (menţine o reacţie uşor alcalină). glosite.albirea internă a dinţilor devitali coloraţi.antisepsia mucoasei bucale sub formă de soluţie 2% proaspăt preparată aplicată prin badijonaj în gingivite. .intră în compoziţia apelor de gură (soluţia 2%) folosite la igienizarea cavităţii bucale. . Utilizări . Este antiseptic cu eficacitate germicidă slabă. .Farmacologie Săruri de bor (săruri ale acidului BORIC) • • • Tetraborat de sodiu (borax. De aceea nu se recomandă în gargarisme. . inodoră. Acţionează bactericid.soluţie apoasă 3%.amestec de acid boric (Eusol) cu hipoclorit de Ca (soluţie Dakin) ca pansament umed în plăgi infectate tegumentare. Sekusept. • • • . • • Mecanism de acţiune: În contact cu apa degajă 10 volume de oxigen activ la 100 de volume soluţie. natrium boracicum. incoloră.intră în compoziţia unor soluţii folosite în dezinfecţia suprafeţelor şi a instrumentelor ex. Utilizări: Ca antiseptic sub formă de: . Acţionează bactericid. biborat de sodiu). solubilă în apă cu reacţie alcalină şi în glicerină cu reacţie acidă. glicerină 30 g) ca badijonaj în stomatitele aftoase şi micozele cavităţii bucale. stomatite sau pulbere ce se aplică local în stomatite ulceroase acute pe leziuni.glicerină boraxată (borax 4 g. 10. Efecte adverse: • • • • • • • • .

spirilul anginei Vincent. sub formă de: -soluţie 1/5000 în gingivostomatita ulceronecrotică sub formă de spălături bucale largi. disociabile. Alţi derivaţi de acridină cu acţiune antiseptică : acriflavina. escare. amoebicid. soluţii 1%o în piodermite. alcool. Administrarea locală îndelungată pe răni poate întârzia cicatrizarea. în gingivostomatita aftoasă recidivantă (badijonarea mucoasei bucale cu soluţie 1%). în alte infecţii şi ulceraţii ale mucoasei bucale (atingeri ale leziunilor cu soluţie 1%). Este antihelmintic şi antifungic: acţionează pe majoritatea fungilor. Farmacocinetică: se absoarbe uşor prin mucoase şi se elimină renal. In soluţii1% se utilizează şi în plăgi infectate.5-1%. De pildă. Se foloseşte ca antiseptic pentru mucoasa bucală în gingivostomatita herpetică (atingerea leziunilor ulceroase cu soluţie 1%). Derivat de trifenilmetan Metilrosanilina (cristal violet. Acţionează: bactericid în special asupra germenilor Gram pozitiv (streptococi. solubile în apă. spectrul cuprinde germeni Gram pozitiv. dermatomicoze. glicerină. ale enzimelor respiratorii bacteriene. Cristale strălucitoare violete sau violet închis spre negru cu luciu metalic. urmată de eliberarea unor cationi deosebit de activi. cu gust amar. fungicid. care dă soluţii apoase neutre şi fluorescente. . Nu acţionează asupra bacteriilor Gram negativ şi acidorezistente precum şi asupra sporilor bacterieni. Rivanol -pulbere cristalină galbenă. dermatite. zilnic. inodore. cationul acridinic intră în competiţie cu ionii de H+ pentru poziţiile vitale ale grupelor acide. Coloranţii de acridină • Etacridina.este un colorant derivat de trifenilmetan.Farmacologie Coloranţii sunt compuşi organici a căror acţiune bactericidă se corelează cu gradul lor de disociere. în gingivostomatita micotică (atingerea leziunilor cu soluţie 1%. eczeme infectate. -unguent 0. Acest colorant are afinitate pentru grupul fosfat al nucleoproteinelor pe care se fixează formând complexe prin electroadsorbţie (acestea pătrund şi în interiorul celulelor). timp de 7 zile). inodoră. Nu acţionează asupra sporilor bacterieni. -soluţie 1%o pentru tamponări locale în gingivite şi stomatite. Acţionează bacteriostatic şi bactericid. Efectul bactericid se observă mai ales asupra microbilor pe cale de înmulţire.colorând urina. bacilul difteric. stafilococi). Are indice fenolic 80. violet de genţiană). euflavina. Utilizări: • • • • • • Ca antiseptic. virucid. mai ales pe Candida albicans. bacilul piocianic.

fără miros. Pe cale generală are efecte de stimulare a metabolismului. incolor. soluţie apoasă sterilă 1% 1 – 4 mg/kg. La concentraţii mari combinaţiile metalelor au efect bactericid prin precipitarea proteinelor protoplasmatice.pulbere cristalină de culoare albastru închis cu luciu de bronz metalic. Pentru mucoasa cavităţii bucale şi a faringelui se folosesc: . Farmacocinetică: se absoarbe digestiv şi se elimină renal colorând urina în albastru . de exemplu. La concentraţii mici acestea au efect bacteriostatic prin afectarea enzimelor ce conţin gruparea SH. zinc. bactericid în diluţii mari (inhibă dezvoltarea streptococilor în soluţia 1/80000).1%.soluţiile 1-2% ca badijonaj în angina Vincent.METALE GRELE Se utilizează compuşi organici şi anorganici ai metalelor cum ar fi: mercur. Aceasta duce la eliberarea de ioni metalici care vor bloca unele enzime. cel astringent (Al. cu gust amar. Ag) cât şi pentru alte efecte. Prin reducere se transformă într-un leucoderivat inactiv. -soluţia 2% pentru badijonarea leziunilor din gingivostomatita herpetică acută şi gingivostomatita aftoasă recidivantă. Zn). solubilă în apă. Prin adsorbţia ionilor metalici pe membrana bacteriei se produce modificarea echilibrului ionic.având efect antiseptic la nivel urinar.Farmacologie Este contraindicată administrarea pe leziuni ulcerative la nivelul feţei (poate cauza o pigmentare permanentă) Derivaţi de fenotiazină Albastru de metilen (metiltionina) . analgezie. aluminiu. cupru. -infecţii urinare oral 50 – 300 mg pe zi. . argint. antimethemoglobinizant. Acţiunea antiseptică este atribuită faptului că poate servi ca transportor pentru dehidrogenaze. Astfel pot acţiona cantităţi foarte mici de metal. atât pentru acţiunea lor antiseptică (Hg. -methemoglobinemie i. Colorând puternic ţesuturile se foloseşte pentru depistarea traiectelor fistulelor. stimulare a centrului respirator. ionizate prin oxidare-efect denumit oligodinamic (de exemplu la argint).v. 11. Utilizări: • • • • • • Ca antiseptic este folosit pe tegumente şi mucoase. faţă de stafilococi în concentraţie 0. Este bactericid slab. Datorită proprietăţilor redox devine un acceptor şi un donor de ioni de hidrogen.

Se foloseşte pe tegumente cu leziuni cutanate superficiale sub formă de unguent cu oxid de mercur 2% şi pe mucoasa bucală în gingivostomatita acută ulceronecrotică. fungistatic. necrozant. destul de profund. cristalină. Este keratoplastic. glicerină. Bine suportată de mucoasă datorită structurii complexe (este o legătură complexă nu o sare simplă). în cazul în care sunt reprezentaţi de acizi. paraziticid. limitat în suprafaţă. Acţiunea exercitată de combinaţiile metalelor este dependentă atât de anion cât şi de cation. -la concentraţii mari un efect caustic. Derivaţii organici acţionează prin întreaga moleculă. Biclorura de mercur(sublimat coroziv) se prezintă ca o pulbere albă. etanol. Anionii din structura acestor substanţe. reversibil. Mercurocromul se . de antrax etc. În contact cu pielea rănită sau care conţine ioduri nu se administrează clorura de mercur (în prezenţa iodurilor se poate forma biiodura de mercur care este necrozantă pentru piele). Se păstrează în Venena datorită gradului ridicat de toxicitate. Se solubilizează în apă. Efect bactericid. eter. În concentraţia 1/1000 omoară atât sporii cât şi bacteriile. pot avea acţiune astringentă (când acizii sunt slabi) sau caustică (când acizii sunt tari). inodoră. Are acţiune astringentă pe mucoase în concentraţii mici. Derivaţii de mercur se utilizează săruri anorganice care disociază electrolitic şi compuşi organici care nu disociază întrucât metalul este legat covalent şi acţionează prin structura sa întreagă.Farmacologie Asupra ţesuturilor combinaţiile metalelor au: • • -la concentraţii mici un efect astringent. • Se foloseşte pentru antisepsia tegumentelor integre sub formă de soluţie 1o/oo (care este bine suportată pe piele) şi ca dezinfectant pentru dezinfecţia instrumentarului de cauciuc. Mercurul amoniacal sub formă de unguent 5% în impetigo. Acţiunea bactericidă apare lent şi este diferită faţă de diverse bacterii. nu sunt influenţaţi. Se foloseşte ca antiseptic pentru mâini sub formă de soluţie 1o/oo şi ca dezinfectant pentru materialele de cauciuc (de exemplu: tuburi de dren) sub formă de soluţie 1/500. Merbromin (mercurocrom) este un derivat al fluoresceinei cu mercur (conţine 25% mercur) Soluţia 2% este bine tolerată de mucoasă. Efectul lor este mai lent şi de durată mai lungă decât al derivaţilor anorganici. Oxicianura de mercur este mai puţin toxică decât clorura mercurică deoarece este mai puţin ionizabilă. lenjerie şi alte obiece (cu excepţia celor acoperite cu vopsele pe bază de ulei) sub formă de soluţie 2o/oo. Oxid galben de mercur este antiseptic cu efect bactericid pe tegumente (mai ales în cazul infecţiilor cu coci). stimulator al epiteliogenezei (proprietate pentru care este folosit în dermatologie). Sporii bacteriilor anaerobe.

1%).01%) şi Se mai fac spălături gastrice cu suspensii de cărbune şi tratament simptomatic.Este bacteriostatic la o concentraţie ce nu modifică ţesuturile.intoxicaţia cronică poate apare în următoarele situaţii: • timp. un antibacterian puternic. Aceşti radicali blochează grupările -SH ale enzimelor bacteriene.05 la mie (timp de 3 ore) şi obiecte de cauciuc. Fenilmercuriborat (merfen. fungicid şi virucid. gingivite. Folosit îndelungat pe mucoase sau piele poate produce sensibilizarea alergică.02-0. înainte de amigdalectomii sub formă de comprimate (0.Penicilamina. Ca dezinfectant pentru instrumente: soluţia 1-2%o.Se foloseşte ca antiseptic pentru mâini şi mucoase (soluţia 2%). Intoxicaţia cu mercur Compuşii mercurului care eliberează uşor ionii de Hg produc intoxicaţii grave acute şi cronice (compuşii anorganici). senzaţie de sete. Tiomersal (mertiolat) este pentru • mâini (soluţia 0.Se utilizează ca antiseptic pentru mucoasa bucală în stomatite. Ca dezinfectant este utilizat pentru instrumente (cu excepţia celor de aluminiu deoarece le corodează): soluţia 0. fenosept) acţiunea sa antimicrobiană se datorează radicalului fenilmercuric C6H5Hg+ care se formează prin disocierea fenoseptului în apă. Acţionează bacteriostatic şi fungistatic.05-0. hematurie. Moartea poate surveni în decurs de câteva ore dacă vărsăturile sunt atât de severe încât să producă pierderi majore de apă şi electroliţi. . Deoarece mercurul rămâne legat de molecula organică nu precipită proteinele tisulare ale macroorganismelor. lenjerie soluţia 0.2 %o. .ingestia unor substanţe care conţin mercur de-a lungul unei perioade de .Dimercaptopropanol. mobilier.3 mg) şi pentru mâini (soluţia 0. . dureri abdominale puternice.Farmacologie poate contamina cu bacterii Gram pozitiv ceea ce a dus la îndepărtarea lui din uzul spitalelor. În aceste cazuri apar simptome ca: gust metalic. Are indice fenolic 200. capabile să determine colaps vascular.1%). • • . faringite. Este folosit ca antiseptic pentru mucoase (soluţia: 0. decesul se poate produce în următoarele 1-3 zile datorită pierderii de fluide tisulare sau lezării renale ireversibile.intoxicaţia acută cu mercur se poate produce în urma ingestiei sărurilor de mercur sau prin inhalarea unei cantităţi mari de vapori de mercur. Dacă pacientul supravieţuieşte acestei faze. Ca antidot se poate folosi: • . vărsături.

cefalee. Apare datorită formării sulfurii de mercur şi este influenţat de igiena bucală. leucopenie. tulburări de tranzit). Mai pot apare ulceraţii la nivelul mucoasei bucale şi linguale precum şi "lizereul mercurial Gilbert" care este o bandă îngustă pigmentată pe festonul gingival al molarilor şi premolarilor superiori. Ionul de argint se combină cu grupările chimice importante ale proteinelor de tipul sulfhidril. La nivelul celulei bacteriene ionii de argint: • • • -interferează cu activităţile metabolice esenţiale ale microorganismelor. Se manifestă prin prezenţa unor tulburări generale: anemie. Argintul şi sărurile sale sunt absorbite foarte lent astfel încât nu pot da concentraţii toxice. ioni de argint în cantitate foarte mică (1 la 20. stomatită şi paradontită mercurială.000) care distrug bacteriile. Acesta este mecanismul de acţiune oligodinamic. prin oxidarea acesteia. carboxil. alterând proprietăţile fizice ale acestora şi precipitându-le.injectarea de compuşi organici ai mercurului. Din proteinele precipitate se eliberează lent ioni de argint care distrug bacteriile prin contactul prelungit pe care îl au cu acestea. în timp ce 0. .6% din populaţie prezintă manifestări clinice alergice. Argint şi derivaţi Dacă într-un vas cu apă se introduce o plăcuţă de argint pur. . fosfat. se eliberează de pe suprafaţa plăcii. • . fenomene depresive şi simptome localizate la nivelul cavităţii bucale: inflamaţii ale glandelor salivare şi ale limbii.inspirarea unor concentraţii reduse de vapori de mercur pe timp îndelungat (stomatologie). La nivelul ţesuturilor pe care sunt aplicate. tulburări digestive (greaţă.000.Farmacologie • • . -acţionează pe suprafaţa celulei bacteriene determinând alterări grave în peretele celular şi în citoplasmă. sare insolubilă care precipită imediat. Prin contact cu clorura de sodiu din secreţiile organismului şi plasmă se formează clorura de argint. hipersalivaţie.hipersensibilitatea la mercur apare la aproximativ 3% din populaţie. menţinându-se astfel o acţiune bacteriostatică susţinută. gust metalic datorită prezenţei mercurului în salivă. de culoare albastru-închis spre negru. Argintul se utilizează ca săruri şi preparate coloidale. leziuni renale şi hepatice. Împreună cu albuminele formează legături complexe. Semnul patognomonic al intoxicaţiei cronice cu mercur este colorarea în brun a capsulei cristalinului. amino. împiedicând continuarea acţiunii în profunzime. poliurie. soluţiile de săruri anorganice de argint exercită un efect germicid imediat care continuă ulterior prin eliberarea de mici cantităţi de ioni de argint din formele de argint proteinat.

Ca agent de cauterizant pentru mucoasa bucală. Ulei volatil incolor sau galben-pal cu miros caracteristic şi gust de cuişoare. Se utilizează în soluţie oftalmică 1% ca antiseptic şi astringent şi pentru prevenirea oftalmiei gonococice la nou născut. Intensitatea acţiunii sale depinde de concentraţia şi de timpul cât este lăsat să acţioneze. îndeosebi în infecţiile cu coci. granulom ombilical (sub formă de soluţie de nitrat de argint 30%). Inhibă enzimele transportoare de oxigen folosite în metabolismul bacteriilor.1%.Farmacologie Nitratul de argint (azotat de argint) acţionează prin eliberarea ionilor de argint activ. Efectul nu este profund datorităformării AgCl cu clorurile din ţesuturi. porţiuni mici.Are acţiune bacteriostatică. prin atingeri punctiforme în caz de: afte bucale. Conţine ca principiu activ eugenol în proporţie de 70-90% în amestec cu acetileugenol şi cariofilen. Argint coloidal (colargol) un coloid este un lichid în care particule cu dimensiuni foarte mici sunt suspendate în soluţie. în gingivite. virusurilor şi fungilor. Cu timpul şi prin expunere la aer se îngroaşă şi se înnegreşte. probabil pentru că argintul este puternic ionizat. carminativă. Acţionează bacteriostatic. gingivostomatita ulceronecrotică. Uleiuri volatile • Ulei de cuişoare (oleum caryophyllorrum) Se obţine prin distilare cu vapori de apă din mugurii florali uscaţi ai plantei tropicale Eugenia caryophyllata. In administrări repetate poate produce arsuri corneene şi conjunctivită chimică. Grăbeşte vindecarea plăgilor. Preparate coloidale de argint • Proteinat de argint (protargol) conţine 8% argint. Suspensiile coloidale 1-5 % până la 10% ale sărurilor organice de argint se utilizează ca antiseptice ale mucoaselor.1% sub formă de bastonaşe (creioane de nitrat de argint) şi soluţii concentrate şi bacteriostatic în concentraţii mici sub 0.Se foloseşte ca antiseptic în gingitive acute şi subacute. . Soluţiile concentrate sau bastonaşele (care iniţial au efect bactericid) produc precipitarea albuminelor superficiale formând o crustă sau o membrană din care se eliberează treptat ioni de argint cu acţiune bacteriostatică. virucid. abcesul parodontal marginal. în aplicaţii locale. de ţesut de granulaţie restant. Proteinatul de argint are acţiune antiseptică mai mare decât argirolul (deşi are un conţinut mai mic în argint decât acesta). fungicid.În câteva minute poate acţiona bactericid. In arsuri reduce flora microbiană. Este bactericid în concentraţii mari de 0. granulom ombilical la nou născut etc. burjonate. Prezintă acţiune • astrigentă.

fruticetorum. corize. anestezică locală . Conţine ca principiu activ mentol (30-35%) în amestec cu acizi.Se foloseşte ca solvent şi aromatizant în preparate stomatologice. Este ingredient în apele de gură. din care cel mai important este timolul în proporţie de 25-30%. bactericid şi fungicid asupra Candidei albicans.ca aromatizant în apele de gură. Posedă acţiune antiplacă. pastele de dinţi şi gumele de mestecat.Acţionează bacteriostatic. . cu gust arzător. anestezic şi antipruriginos.Se prezintă ca un lichid incolor sau gălbui. • Ulei de eucalipt se obţine prin distilare cu vapori de apă din frunzele şi ramurile terminale ale unor specii de Eucalyptus (Myrtaceae) (E. sub formă de amestec 0. Ulei de scorţişoară (oleum cinnamoni) este extras din scoarţa plantei Cinnamomum Zeylanicum prin antrenarea cu vapori de apă. astringent şi rece. incolor sau galben pal. aldehide şi terpene. terpineol. cu miros caracteristic de mentă. Este hiperemiant local.Farmacologie aromatizantă.smithii)Conţine ca principiu activ eucaliptol (cineol) în proporţie de 70%. E.Intră în compoziţia gumelor de mestecat. . Conţine ca principiu activ aldehida cinamică în proporţie de 70% (trans-cinnamaldehyde. răcoritor. În timp se închide la culoare până la brun roşcat.Amestecat cu oxid de zinc este folosit ca pastă de obturaţie temporară a cavităţilor deşi mai preferat este eugenolul.Local este utilizat sub formă de soluţii alcoolice 1%.ca decongestionant sub formă de ulei de Mentha piperita în inflamaţii acute ale mucoasei cavităţii bucale şi faringelui. E. Conţine până la 60% fenoli. oleu de mentă. Are efect antipruriginos.5-1% cu ulei de olive. volatil. arzător şi iute. hiperemiant. volatil. Acţionează antibacterian intens (datorită timolului şi carvacrolului) şi fungicid.Lichid uleios volatil.Acţionează bacteriostatic. • Ulei de tim reprezintă uleiul volatil extras prin antrenarea cu vapori de apă din florile de Thymus vulgaris (cimbrişor) din familia Labiatae. oleu de lavandă.Lichid uleios galben. în gumele de mestecat pentru a inhiba dezvoltarea plăcii bacteriene. cu miros caracteristic şi gust aromatic. cu miros caracteristic. unguente 1-5%. Prezentare: lichid de culoare slab gălbuie sau galben-roşcată (prin conservare îndelungată). • Ulei de mentă (mentol) se obţine prin distilare cu vapori de apă din frunzele şi vârfurile înflorite ale plantei Mentha piperita din familia Labiatae (izma de grădină). antihelmintic. antifungic şi uşor anestezic. . cu un miros caracteristic aromatic de camfor şi gust astringent. sinuzite. ca antiseptic pentru căile respiratorii superioare şi ca stimulent al expectoraţiei sub formă de: produs "Inhalant" ce conţine eucaliptol.globulus.Intră în compoziţia apelor de gură şi a pastelor de dinţi. o-metoxycinnamaldehyde) şi eugenol. cu gust la început dulce şi aromat apoi acru şi arzător. Acţionează bacteriostatic.

Bisabololul . care-i conferă culoarea albăstruie. antiinflamator şi emolient. extras din uleiul de muşeţel are acţiune antiinflamatoare şi de stimulare a procesului de vindecare a ţesuturilor. CURS 12 Antibiotice şi chimioterapice . antitoxic. În contact cu aerul şi lumina îşi schimbă culoarea devenind verde şi apoi brun.Farmacologie • Ulei de muşeţel (oleum chamomillae) este obţinut prin distilarea cu vapori de apă a florilor de Matricaria chamomillae (muşeţel) din familia Compositae. Acţionează bacteriostatic. dens. Conţine ca principiu activ azulene (chamazulena). Uleiul obţinut numai din flori este albastru pe când cel obţinut din receptacule este verzui.Lichid albastru. cu miros puternic aromat şi gust amar.

cefalosporine. sunt: colagenozele. virozele necomplicate prin suprainfecţii). Există însă boli infecţioase al căror tratament cu antibiotice se instituie în urma examenului clinic şi de laborator. scarlatină. 2. Se va mai ţine cont de faptul că nici un antibiotic nu este inofensiv. . Alegerea antibioticului se face în funcţie de cunoaşterea sensibilităţii germenilor la antibiotice şi a spectrului de acţiune al antibioticelor.nefrotoxicitate: aminoglicozide. . erizipel. Nu orice stare febrilă = boală infecţioasă.reacţii anafilactice: peniciline.tulburări gastro-intestinale: Ampicilina. 3.neurotoxicitate: aminoglicozide. . Cloramfenicol. Meticilina. Amoxicilina. fără a fi necesară antibiograma: Boala infecţioasă Infecţia streptococică (angină.Farmacologie (vezi și slide-uri) REGULI GENERALE DE PRESCRIERE A ANTIBIOTICELOR . febra medicamentoasă.hepatotoxicitate: Tetraciclina. Alte afecţiuni însoţite de febră reumatismul acut. . Eritromicina. Tetraciclina. Eritromicina. piodermite streptococice) Meningita meningococică Pneumonia pneumococică Penicilina Penicilina Antibioticul de elecţie Penicilina . În mod concret ne bazăm pe rezultatele antibiogramei.afectarea hematopoezei: Cloramfenicol. Stabilirea necesităţii tratamentului cu antibiotice: Există boli infecţioase care nu necesită tratament antibiotic (de ex. . fiecare prezentând riscul unor efecte adverse: . . Cloramfenicol. ASOCIEREA ANTIBIOTICELOR Reguli de bază în terapia cu antibiotice : 1.ototoxicitate: aminoglicozide. Meticilina. Este necesar diagnosticul corect al prezenţei unei infecţii în organism: aceasta implică diagnostic clinic şi de laborator. hemopatiile maligne.

pentru a împiedica apariţia de tulpini rezistente. -pentru creşterea acţiunii antimicrobiene (efect sinergic sau aditiv). Se preferă monoterapia cu antibiotice. macrolide. Reguli de asociere a antibioticelor . clindamicina. aminoglicozide) -bactericide absolute (polimixine) -bacteriostatice (tetracicline. sulfamide. utilizând un antibiotic cu spectru cât mai îngust (ţintit). meningită. lincomicina. 5. -boli infecţioase cu etiologie plurimicrobiană. cloramfenicol. Asocierea antibioticelor: are următoarele indicaţii: -tratamentul de urgenţă al unor boli infecţioase grave. ţinând cont de clasificarea lor în: -bactericide degenerative (peniciline. cefalosporine. Chlamidii Difteria Penicilina Cloramfenicol Eritromicina Tetraciclina Eritromicina 4. -în tratamentul tuberculozei. cu etiologie încă neprecizată: septicemie.Farmacologie Lues (sifilis) Penicilina Leptospiroze Febra tifoidă Infecţii cu Mycoplasma pneumoniae Infecţii cu Ricketsii. trimetoprim) Sunt posibile asocieri între cele 3 clase şi în cadrul lor. cu următoarele 2 excepţii: .

Farmacologie 1.Nu se asociază bactericide cu bacteriostatice. 2.Nu se asociază bactericide absolute între ele (datorită riscului crescut de efecte adverse). 3.Nu se asociază bacteriostatice între ele (asocierea este ineficace). Asocieri posibile: de ex. peniciline + aminoglicozide cefalosporine + aminoglicozide 6.Stabilirea schemei de tratament cu antibiotice va preciza: - doza optimă, în funcţie de: -greutatea corporală, mai ales în pediatrie; -gravitatea infecţiei şi sediul focarului patogen; -pragul toxic al fiecărui antibiotic; -se evită subdozările care predispun la recidive sau la apariţia rezistenţei microbiene. - calea de administrare: Antibioticele se administrează parenteral în următoarele situaţii: - infecţii grave, urgenţe; - la pacienţi cu complianţă scăzută la tratamentul oral cu antibiotice; - antibiotice care au forme farmaceutice doar de uz parenteral. ritmul de administrare: variază de la un antibiotic la altul şi chiar la acelaşi antibiotic, în funcţie de gravitatea infecţiei. De ex.: Penicilina G, V se administrează la 4, 6 sau 8 ore Ampicilina, Amoxicilina, - la 6 sau 8 ore

Farmacologie Efitard, unele cefalosporine - la 12 sau 24 ore Moldamin - la 7 - 14 zile durata terapiei: variază după gravitatea infecţiei: -obişnuit 7-10 zile -în infecţii bacteriene severe încă 7-10 zile de afebrilitate. 7. Administrarea profilactică a antibioticelor se face doar în unele situaţii: - Profilaxia reumatismului articular acut (RAA) -Moldamin (1 flac/ lună, 5 ani la cei sub 25 ani, 2 ani la cei peste 25 ani) - Profilaxia endocarditei infecţioase - există mai multe scheme de profilaxie, la pacienţii cu afectarea valvelor cardiace

- Profilaxia meningitei -meningococice Haemophilus influenzae - Profilaxia tuberculozei la subiecţii expuşi (contacţi apropiaţi) Izoniazida -Profilaxia infecţiilor recurente ale tractului urinar - Biseptol.

-cu

cu

Farmacologie ANTIBIOTICE BACTERICIDE Antibioticele bactericide se clasifică în: -betalactamine -peniciline -cefalosporine -aminoglicozide

PENICILINELE Definiţie: Sunt antibiotice bactericide numai în faza de multiplicare rapidă a bacteriilor. Clasificare şi reprezentanţi: I. Peniciline cu acţiune rapidă: Benzil-penicilina: Penicilina G (sare sodică sau potasică) flacoane cu pulbere 400.000 UI 1.000.000 UI 5.000.000 UI Soluţia obţinută după dizolvare în ser fiziologic se administrează -i.m sau i.v. la 4, 6, 8, ore interval -i.v. în perfuzie (dar nu în soluţie glucozată) Se adm. obişnuit 1,6- 6 milioane UI/zi. Fenoximetil-penicilina: Penicilina V compr. 400.000 UI Ospen • compr. 500.000 UI, 1000.000UI,1500.000 UI • granule pt. suspensie orală 750.000UI/5ml

Farmacologie Se administrează oral, din 6 în 6 ore (8 în 8 ore) înainte de mâncare. II. Peniciline cu acţiune retard: Procain penicilina G: Efitard, flacoane cu pulbere 800.000 UI Se administrează i.m. 1 flacon la 12 ore sau 2 flac. la 24 ore Benzatin-benzilpenicilina: Moldamin, flacon cu pulbere 600.000UI, 1200.000UI Retarpen, flacon cu pulbere 600.000UI, 1200.000UI Se dizolvă în apă distilată. Se adm. i.m. 1 flac. la 7 zile. III. Peniciline antistafilococice: Oxacilina caps. 250 mg. adm. oral flacoane cu pulbere 250 mg., 500 mg. Se adm. 2-4 g./zi, din 6 în 6 ore IV. Peniciline cu spectru larg: Ampicilina caps. 250 mg. flac. cu pulbere 250mg, 500mg adm. i.m., i.v. Obişnuit se adm. 2-4g/zi la interval de 6 ore. Ampicilina + Sulbactam = Sultamicilina (are spectru lărgit faţă de Ampicilină) ↓ preparatul Unasyn: - flac cu pulbere 1,5g =1g Ampicilină + 0,5g Sulbactam , adm i.m., i.v. - pulbere pentru suspensie orală - cp. adm. i.m., i.v.

Farmacologie Se administrează 1,5 -12g/zi la 6,8,12 ore. Sulbactam = derivat penicilinic puţin eficace ca antibacterian, dar inhibitor puternic de betalactamaze. Amoxicilina - are absorbţie mai bună decât Ampicilina după administrare orală; Amoxicilina caps.250 mg, 500 mg - se adm. oral 250 mg, 500 mg la 8 ore Ospamox caps.250 mg cp. 250 mg,500mg, 750mg, 1000mg granule pentru suspensie orală 125 mg/5ml, 250 mg/5ml Duomox cp.125mg, 250mg, 500mg Se adm. 1,5g/zi în 2,3 prize. Amoxicilina + acid clavulanic = Amoksiklav; Augmentin ↓ (inhibitor de betalactamaze) Augmentin cp.625 mg - 500mg Amoxicilină - 125 mg acid clavulanic cp.1 g -875 mg Amoxicilină -125 mg acid clavulanic Se administrează în 2 prize/zi. Amoxicilina + Metronidazol = HELICOCIN - preparat folosit pentru eradicarea infecţiei cu Helicobacter pylori în ulcer. Observaţii: 1.Penicilinele sunt antibiotice ieftine, eficace pe un număr relativ mare de germeni (coci Gram + , − , bacili Gram +, spirochete, leptospire). 2.Sunt bactericidele cele mai puţin toxice, de aceea se administrează frecvent la copii, gravide, imunodeprimaţi.

uz oral se administrează pe nemâncate pentru o absorbţie mai bună.v.v. 125mg/ml. Formele parenterale se prezintă sub formă de flacoane cu pulbere.. la 6 ore).Farmacologie 3. erupţii cutanate. Ospexin. 4. din 8 în 8 ore Cefaclor: Ceclor caps 250mg. şoc anafilactic). Cele mai de temut efecte adverse sunt reacţiile alergice (urticarie. ! Reamintiţi-vă tratamentul şocului anafilactic. 4 g/zi .) Testarea sensibilităţii se face intradermic cu o soluţie foarte diluată de Penicilină. 500mg suspensie 125mg/5ml. 250mg/5ml Se administrează 250 mg la 8 ore → max. înainte de utilizare se dizolvă în ser fiziologic (majoritatea) sau apă distilată (Moldamin). La un pacient cunoscut alergic la Penicilină alternativa terapeutică în infecţiile streptococice faringiene este Eritromicina (2cp. Keflex cp. CEFALOSPORINELE Clasificare şi reprezentanţi: Generaţia I: Orale: Cefalexin: Oracef.m. Hidrocortizon hemisuccinat i. 5. Romergan i.4 g/zi. Riscul de reacţii alergice există atât la prima administrare a medicamentului cât şi la următoarele administrări. (Adrenalină i.. 250mg. 250mg/ml Se administrează 1. Penicilinele pt. 500mg susp.

. 1g. 250mg. 1. suspensie orală caps.m. 2g Se administrează i.. 1g. Cefoperazona: Cefobid flac cu pulbere 0. 500mg suspensie 125mg/5ml Se administrează oral 2×250 .5g Se administrează i. cu pulbere pt.m. 500mg .v. 200mg. i.5g.1g la 8 -12 ore. profund 4 -12g/zi la 4 .Farmacologie Parenterale: Cefalotina: Keflin flac cu pulbere 1 g + 1 fiolă 10 ml apă distilată Se administrează i. i. la 12 ore. cu pulbere 750mg. 400mg Se administrează oral 400mg/zi. 2g Se administrează 1-2g/zi.v. i.v.6 ore interval Generaţia a II-a: Cefamandol: Mandol flac 1g. max.500mg/zi Zinacef flac. 3×750mg/zi.. 5 zile Observaţii: . cu pulbere 250 mg. max 9 g/zi Generaţia a IV-a: Ceftibuten: Cedax flac. 500mg.m. 2g Se administrează 1 flac. i.v. 12g/zi Cefuroxima: Zinnat cp. doză unică. până la 3-6g/zi (la 6 ore interval) Generaţia a III-a: Ceftriaxona: Rocephin flac.

v. i.. Reacţiile alergice pot apare. Kanamicin flac.. adm. la 12 sau 8 ore În insuficienţa renală intervalul dintre doze se măreşte după formula: intervalul dintre doze = 9 × valoarea creatininemiei (mg%) Streptomicina: Streptomicină flac.Farmacologie 1. i. se adm.m. indicate în infecţii severe. intervalul între doze = 24 ore ⇒ 1 doză/zi Gentosept = soluţie oftalmică cu Gentamicină 0. cu spectru mai larg decît penicilinele. 3. cu pulbere 1g. 2.v. i. Este folosită mai ales ca tuberculostatic. dar foarte eficace. asociat cu alte tuberculostatice.. cu pulbere 1g. dar sunt mai rare şi mai puţin severe decât pentru peniciline. Cefalosporinele de generaţia a III-a şi a IV-a pătrund bine prin meningele inflamat. Cefalosporinele sunt bactericide scumpe. la interval de 8 ore. .).m. 15 mg/kgc/zi.) sau soluţie Xilină (pt. adm.m. sau i. 3-5mg/kgc/zi. AMINOGLICOZIDELE Clasificare şi reprezentanţi: Gentamicina: Gentamycin. Cefalosporinele de uz parenteral. în TBC se adm. sub formă de flacoane cu pulbere se dizolvă de obicei în apă distilată (pt. i.m. fiind utile în tratamentul meningitelor. 1g de 2 ori/săptămână. În insuficienţa renală se creşte intervalul dintre doze astfel: Interval între doze (ore) = 8 × valoarea creatininemiei (mg%) Exemplu: creatinina serică = 3 mg%. Gentamicin fiole 80mg/2ml 40mg/2ml Se administrează i.5g% Administrare: instilaţii în sacul conjunctival 1-2 picături la 4 ore Kanamicina: Kanamycin.

Antibiotice bacteriostatice cu spectru larg Sunt reprezentate de: Tetracicline Cloramfenicol Folosirea lor este actualmente limitată din cauza frecvenţei relativ mari a tulpinilor bacteriene rezistente în cazul tetraciclinelor. Se pot asocia cu penicilinele sau cu cefalosporinele.3% . Tobramicina: Nepcin. în 2 doze. 15 mg/kgc/zi. 3.Farmacologie Amikacina: Amikozit. active mai ales pe bacili Gram negativi aerobi. Tetraciclinele • sunt antibiotice produse de diferiţi Streptomyces • au acţiune bacteriostatică faţă de un număr mare de microorganisme patogene Clasificare: Generaţia 1: Tetraciclina . administrate i. sau i.. 4.m. Amikacin . această asociere având efect sinergic. 2.unguent cu tetraciclină . Aminoglicozidele sunt antibiotice bactericide. ANTIBIOTICE BACTERIOSTATICE (MACROLIDE. fiole 20 mg/2ml Observaţii: 1.v. Efectele adverse cele mai frecvente sunt ototoxicitatea şi nefrotoxicitatea ⇒ la bolnavii cu insuficienţă renală este necesară scăderea dozelor/zi sau creşterea intervalului dintre doze. Obişnuit se administrează 500 mg de 2 ori/zi la adulţi. Nu se absorb după administrare orală ⇒ se administrează obişnuit parenteral. 250 mg . I.flacoane 500 mg/2ml. respectiv datorită riscului deprimării periculoase a hematopoezei în cazul cloramfenicolului.caps. ANTIBIOTICE CU SPECTRU LARG) A.

cationi bivalenţi sau trivalenţi putându-se administra concomitent cu acestea .inj. lapte. Fe situaţii când se formează chelaţi neabsorbabili. necesitând un interval de minim 2 ore între ele. motive pentru care sunt contraindicate în a 2 . 200 mg Caracteristici şi principii de administrare pentru prima generaţie: • eficacitatea tetraciclinelor este diminuată prin absorbţie scăzută în caz de hipoaciditate gastrică.a: • se absorb aproape complet din intestin fiind foarte puţin influenţate de alimente. Caracteristici şi principii de administrare pentru generaţia a 2 . inj. în prezenţa alimentelor (produsele lactate) şi a medicamentelor ce au în compoziţia lor ionii Ca. fiind contraindicată administrarea lor concomitentă cu aceste preparate.brun a dinţilor şi hipoplazia smalţului dentar. flac. malnutriţie. sarcină şi coexistenţa altor boli hepatice • toleranţa digestivă a preparatelor este diminuată deoarece au ca reacţie adversă fenomenul de dismicrobism intestinal care se concretizează prin apariţia diareei ce apare în cursul tratamentului şi care alături de celelalte dezavantaje prezentate reduc complianţa pacientului la tratamentul cu tetracicline de primă generaţie.Solvocilin flac. • aplicarea locală trebuie evitată (cu excepţia formelor oftalmice) din cauza potenţialului mare de sensibilizare • se acumulează în mugurii dentari producând colorarea în galben .300. Mg.a jumătate a sarcinii şi în primele 6 luni de viaţă ale copilului (afectează dentiţia de lapte) respectiv la copii până la 8 ani (afectează dentiţia definitivă) • hepatotoxicitatea este favorizată de insuficienţa renală.Farmacologie Clortetraciclina Oxitetraciclina Rolitetraciclina .350mg Generaţia a 2 -a: Doxycyclin -Vibramycin caps 100 mg.

tahipnee. N. fenitoinei şi a sulfamidelor antidiabetice • este antibioticul de primă alegere în febra tifoidă B. pătrunde în creier. dar poate fi şi bactericid pe H. 125 mg/250 mg şi caps. Cloramfenicolul . traversează bariera hematooculară şi bariera placentară • utilizarea sa este limitată datorită cele mai grave complicaţii . iar din a 2 -a zi o doză / zi • nu influenţează flora bacteriană intestinală şi se poate administra şi la pacienţi cu insuficienţă hepatică şi renală având astfel o toleranţă digestivă foarte bună • au potenţă mai mare decât cele din prima generaţie ! Observaţie: Datorită tuturor avantajelor prezentate complianţa pacienţilor la tratamentul cu tetracicline de a 2 -a generaţie este net crescută faţă de prima generaţie.22 h pentru doze multiple motiv pentru care se vor administra în prima zi 2 doze la 12 ore interval una de cealaltă. influenzae. 250 mg Obişnuit are acţiune bacteriostatică. diaree cu scaune verzi. distensie abdominală.deprimarea hematopoiezei cu pancitopenie • la nou născut fenomenele toxice acute se pot manifesta prin "sindromul cenuşiu" (vomă.Farmacologie • sunt active faţă de unele tulpini bacteriene rezistente la tetraciclinele clasice • T1/2 pentru Doxiciclină este de 12 .cp. cianoză cu colorarea cenuşie a pielii) datorită incapacităţii de metabolizare a cloramfenicolului de către ficat • interacţiuni medicamentoase: Cloramfenicolul inhibă metabolizarea anticoagulantelor cumarinice.trece uşor în LCR.18 h după prima doză şi 18 . Antibiotice macrolide . II. meningitidis şi Bacteroides Caracteristici: • datorită liposolubilităţii ridicate difuzează foarte bine în toate ţesuturile .

lactobionat) datorită instabilităţii sale în mediu acid gastric • este medicaţia de alternativă la pacienţii cu alergie la penicilină • provoacă fenomene de iritaţie digestivă de tipul greaţă.primul reprezentant • este produsă de Streptomyces erithreus Principii de administrare: • se administrează numai sub forme enterosolubile (esterii săi: succinat.Josamycin Noua generaţie: Roxitromicina . 150 mg Caracteristici şi principii de administrare: • are absorbţie rapidă şi realizează concentraţii plasmatice mari la doze mici având o acţiune bactericidă pe durata de 24 h .Klacid Eritromicina .cp.Rulid Claritromicina . Clasificare: Vechea generaţie: Eritromicina Spiramicina . digoxina crescând riscul reacţiilor toxice ale acestora Dintre noile macrolide ultimele două s-au impus în practica clinică. diaree.Rulid . durere epigastrică • inhibă citocromul P450 provocând inhibiţie enzimatică asupra altor medicamente administrate concomitent: teofilina. vomă. Roxitromicina .Farmacologie Se numesc macrolide deoarece cuprind în structură un inel alifatic lactonic de dimensiuni mari. propionat. stearat. anticoagulantele orale.Spiramycin Josamicina .

intrând astfel în schema triplei şi quadruplei terapii de eradicare a infecţiei cu acest germene la pacienţii cu ulcer duodenal: IPP (doză dublă) + Claritromicină 500mg (doză dublă) + Amoxicilină 1000mg (doză dublă) IPP (doză dublă) + Claritromicină 250mg (doză dublă) + Metronidazol 400mg (doză dublă) IPP (doză dublă) + Claritromicină 250mg (doză dublă) + Tinidazol 500mg (doză dublă) IPP = Inhibitor al pompei de protoni .cp 250 mg şi 500 mg .i. 125 mg/5 ml . amigdalian.OH Claritromicina) potenţează efectele Claritromicinei • poate creşte nivelele plasmatice ale Carbamazepinei şi Teofilinei necesitând monitorizarea clincă a pacienţilor respectivi • are acţiune antibacteriană şi pe Helicobacter pylori.Klacid . pulmonar. 500 mg/flacon (macrofage şi leucocite) comparativ cu Caracteristici şi principii de administrare: • absorbţia nu este influenţată de mese • realizează concentraţii eficace la toate nivelele tractului respirator (nazal.v. alveolar) • penetrabilitate ridicată atât intra cât şi extracelular • metabolitul activ (14 .Farmacologie • penetrabilitate tisulară şi celulară mare eritromicina • este stabilă la acidul clorhidric putându-se administra ca atare • se poate administra în doză unică 300 mg/zi cu aceeaşi eficienţă clinică şi bacteriologică cu ritmul 2 x 150 mg/zi în infecţii de căi respiratorii superioare şi inferioare • prezintă rare efecte adverse digestive Claritromicina .suspensie 60 mg/100ml.Omeprazol cp 20mg .

5 mg/Kgc x 2/zi copii Cazuri: 1. Prescrieţi antibioticul de elecţie la un pacient cu diagnosticul de pneumonie postgripală. Prescrieţi antibioticul de elecţie la un pacient cu diagnosticul de angină acută streptococică cu alergie la penicilină.250 mg x 2/zi adulţi . Prescrieţi antibioticul de elecţie care intră în schema de eradicare a infecţiei cu H.7. 2. pylori. . 3.Farmacologie • rare efecte adverse digestive Se administrează: .

Rosoxacina .5g = 5 cpr. 100 mg.Acid nalidixic cpr.Farmacologie CHIMIOTERAPICE: CHINOLONELE. pielonefrite. 250 mg Ciproxin cpr. Ciprofloxacina: . CHINOLONELE: Sunt chimioterapice de sinteză cu proprietăţi antibacteriene bactericide. SULFAMIDELE ŞI TRIMETOPRIMUL A. 7 zile • infecţii enterice: dizenterie bacilară acută (2. 500 mg.Ciprobay cpr.5g: • infecţii urinare (cu germeni sensibili): cistite. monodoză. Clasificare: chinolone de generaţia I: Acidul nalidixic Acidul oxolinic Cinoxacina chinolone de generaţia II: Rosoxacina Acidul pipemidic chinolone de generaţia III: Ciprofloxacina (fluorochinolone) Ofloxacina Pefloxacina Norfloxacina Fleroxacina Reprezentanţi: Acidul nalidixic . pielocistite. timp de 2-3 zile).doză unică/zi. 150 mg • infecţii gonococice acute: 300 mg. 750 mg .Eradacin caps. 1g la 6 ore. între mese. 250 mg.. 0.

: 400 mg la 12-24 h Norfloxacina: .v.Quinodis : cpr.v. • infecţii gastro-intestinale : boala diareică acută. 100 mg.0. 400 mg Administrare : 200-400 mg la 12 h (3. : 400 mg/zi (monodoză) Indicaţii (Fluorochinolone): • infecţii urinare (cistite. rectite acute).2 g/zi Pefloxacina: . .v.1 . 100 mg/10 ml Administrare : oral : 2 X 0.Farmacologie f. 200. perfuzabilă 200 mg/100 ml Administrare : 200-400 mg la 12 h Fleroxacina: . 80 mg/ml Administrare: oral. • infecţii transmise pe cale sexuală (uretrite acute.Tarivid cpr. i.400 mg sol. perfuzabilă 400 mg/100 ml Administrare : oral.7-10 zile) Ofloxacina: . cervicite acute. i.Nolicin cpr.25 g/zi i. 400 mg f. : 2 X 0. pielonefrite) şi prostatice acute şi cronice.Abaktal cpr. 200 mg sol.

b) sunt total inactive în infecţii: streptococice. e) trebuie evitate sau utilizate cu prudenţă la copii. -durata tratamentului: 3 . magneziu. fotosensibilizare.ritmul de administrare: la 12 sau 24 ore (în funcţie de preparat). Ex: în boala diareică acută durata tratamentului cu fluorochinolone este de 3 zile. ! Observaţie: Fluorochinolonele: a) antibacteriene de primă alegere în şancrul moale.Farmacologie • infecţii osteo-articulare: osteomielite acute şi cronice • infecţii respiratorii: bronşite cronice Principii de administrare (Generaţia a III-a): . cu acţiune prelungită: Sulfametoxidiazina II. pneumococice. c) au absorbţia intestinală diminuată de antiacidele cu aluminiu.v. (fiole) . listeriene sau cu anaerobi. vărsături. 3. Clasificare I. cu acţiune intermediară: Sulfametoxazol. calciu. preparate de fier. f) sunt contraindicate la nou-născut. d) în general sunt bine suportate.oral (comprimat). severitatea infecţiei). pot produce: greţuri. în timpul sarcinii.7 -10 zile (în funcţie de indicaţie. cu acţiune rapidă: Sulfafurazol 2. Sulfamide cu acţiune intestinală: Ftalilsulfatiazol . SULFAMIDELE Sunt chimioterapice de sinteză cu acţiune bacteriostatică. sucralfat. i. Sulfamide cu acţiune sistemică: 1. la bolnavi cu antecedente convulsive. B. convulsii.

Tagremin) Este asocierea între: Sulfametoxazol + Trimetoprim (5 :1 = 400 mg/80 mg) Administrare: Biseptol : 2 x 2 cpr. infecţii biliare.v.Coli.se evită asocierea cu : Procaină. Acid folic. dimineaţa şi seara Avantajele asocierii: ! Observaţie Biseptolul: • este medicaţia de primă alegere în pneumonia cu Pneumocistis carini • este contraindicat în timpul sarcinii şi la nou-născut acţiune bactericidă mai intensă. (rar) • uz local : Sulfacetamida (colir) ! Observaţie Sulfamidele: • au indicaţii limitate în infecţii urinare necomplicate cu germeni sensibili (E./zi. 0. • rezistenţa la sulfamide se pre vine prin: asocieri (Ex. • i.Farmacologie III.se recomandă cu o cantitate mare de lichide (mai ales alcaline) pentru a preveni cristaluria (precipitarea sulfamidelor în tubii renali). dizenterie bacilară. acidifiante urinare. este una dintre sulfamidele cele mai utilizate Sulfametin cpr. Mafenidul (cremă) Principii de administrare: • obişnuit.) + doză de întreţinere = 1g/2cpr la 6 ore. spectrul de acţiune mai larg.5 g: doză de atac = 2g (4cpr.: Sulfametoxazol + Trimetoprim = Biseptol) Biseptol (Cotrimoxazol. . respiratorii. oral comprimate: doză de atac + doză de întreţinere Ex: Sulfafurazol cpr. . Sulfamide de uz local: Sulfacetamida (colir). Septrin. doză de atac = 1 g/2cpr (doză unică/zi) + doză de întreţinere 1/2 g = 1cpr/zi. indicaţia principală: infecţii urinare asociere activă şi pe unii germeni rezistenţi la sulfamide instalarea rezistenţei se face mai lent . Bactrim. Proteus).

urcând . • A. iar treapta a 3-a pe cele mai puternice.I. Terapia durerii începe fie cu prima treaptă.S OPIOIDE antalgicele de nivel II Agonişti parţiali Agonişti puri PUTERNICE • Buprenorfina • Morfina clorhidrică şi sulfurică Agonişti antagonişti • Pentazolina • Petidina Scara analgezică a OMS cuprinde medicaţia analgezică clasificată în trepte.N. NIVEL III dureri intense şi/sau eşec la NIVEL II Dureri moderate şi severe sau eşec la antalgicele de nivel I NIVEL I Dureri uşoare Analgezice şi neopioide: moderate • Metamizol • Paracetamol OPIOIDE UŞOARE: CODEINA ± Paracetamol ± Aspirină ± A. Treapta 1 cuprinde analgezicele cele mai slabe.N.Farmacologie CURS 13 Farmacoterapia urgenţelor medicochirurgicale în cabinetul de medicină dentară (vezi slide-uri) CURS 14 Farmacoterapia durerii. în • Aspirină funcţie de intensitatea efectului analgezic.I.S.

Paracetamol . Contraindicaţii: ulcer gastric. sup. maxim 8 cp/zi Este eficace mai ales în cefalee. Este bine suportat.Aspirina cp 500 mg. 500 mg. Metamizol = Algocalmin cp 500 mg. Maxim 4 x 2 cp/zi ! Observaţie: Are risc hepatotoxic în caz de supradozare.. 250 mg Panadol cp. 1 g. antipiretic. Se administrează după mese. sup. 1g/2ml Este indicat ca analgezic mai ales în dureri colicative Efecte adverse: . antiinflamator.Paracetamol cp. Reprezentanţi: Treapta 1: Substanţe care inhibă sinteza prostaglandinelor 1. de elecţie la copii. Upsarin Are efect analgezic.v. Acid acetilsalicilic . acţiune antitermică. fie direct cu o treaptă superioară. dureri musculare şi osoase. dar nu are efect antiinflamator.risc de anafilaxie .hipotensiune arterială la injectare rapidă i.Farmacologie progresiv până la treapta cu care se obţine o analgezie satisfăcătoare. 125. neiritant gastric. efervescente Are acţiune analgezică asemănătoare cu Aspirina. 3. f.agranulocitoză: se foloseşte perioade scurte de timp . cp. diateze hemoragice ! Observaţie: Asociată cu anticoagulantele prezintă risc crescut de hemoragii 2. Efferalgan. . suspensie.

cp 200. sup. Butazolidine. Poate produce leucopenie. 200 mg. supozitoare 50. unguent 4%. antiinflamatoare nesteroidiene. 50 mg. dismenoree.Voltaren. Treapta a 2 -a : Opioide mai slabe Se pot asocia cu medicamente din treapta 1. moderat efect analgezic. cp 20 mg. Fenilbutazonă.Paduden .Piroxicam. doza obişnuită: 400-800 mg/zi. unguent.caps 25 mg.40 mg/zi. anemie aplastică.1000 mg/zi Datorită efectelor adverse nu trebuie folosit ca agent spasmolitic primar. Diclofenac dj 25. dj.400 mg/zi Piroxicam . Acţionează favorabil în dureri reumatice.50 mg/zi Diclofenac . 400 mg. ! Observaţie: Formele orale se administrează după mese deoarece sunt puternic iritante gastric. Reprezentanţi: Indometacin . cp retard 100 mg. abcese. gel Doza obişnuită: 3 . Alternative: antispastice (Scobutil. 50 mg. supozitoare 20.Fenilbutazonă.4 x 25 . trombocitopenie. 1. Doza obişnuită: 3 . agranulocitoză. Reumavek.Farmacologie Administrare: 2 . unguent 5% Doza obişnuită: 3 . 40 mg. 100 mg.4 x 25 . tromboflebite. în 3 prize. unguent 3% Se administrează în doză unică 20 .4 x 500 .50 mg/zi Ibuprofen .Codeine phosphate cp 15 mg Pe lângă efectul analgezic are şi efect antitusiv marcat. f 75 mg. de aceea este mai rar folosit. Antiinflamatoare nesteroidiene Au efect antiinflamator şi antipiretic puternic. Feldene. Codeina . supozitoare 500 mg. . Papaverină). supozitoare 250 mg.4 x 200 . unguent 4%. 4.

Efect analgezic intens.Tramal f. nu este indicată în dureri cronice fiindcă necesită administrare la intervale scurte (4 ore). Administrat parenteral are efect analgezic intens. Buprenorfina . 2. 50. 0. Este indicată în dureri acute moderate sau intense.7 ore Are risc de dependenţă mai mic comparabil cu Codeina Doza obişnuită: 4 x 50 . administrat oral are efect analgezic moderat. Morfina f.Fortral cp 50 mg.3 mg. Dmax/24 h = 60 mg . de 4-6 ori / zi. Pentazocina .Mialgin f 100 mg/1 ml Are durata de acţiune 2 . Are efect analgezic bun asociată cu Paracetamolul.2 mg Are acţiune mai lungă decât Morfina. sol uz intern 100 mg/ml Acţiunea durează 4 .c.4 ore.10 mg 2. Doza obişnuită în această asociere este: 60 mg Codeină + 100 mg Paracetamol. 100 mg. sup. 100 mg.100 mg/zi Treapta a 3 .Temgesic f. durează 6 .8 ore.5 ore. cp perlinguale 0. 1. Dmax = 500 mg/zi 3. ce durează 4 . Dmax/1d = 60 mg Dmax/24 h = 360 mg 3. Petidina .a: Opioide puternice Se pot asocia cu medicamente din treapta 1. 20 mg/1ml s. f. 30 mg/1 ml Efectul durează 3 .7 ore Dmax/1d = 20 mg Doza analgezică uzuală: 5 . Tramadol .Farmacologie Dependenţa este riscul cel mai de temut al Codeinei.

6 mg la 6 . analgezie paravertebrală. psihoterapie.8 ore.analgesia • În durerea cronică: Scopul tratamentului este de a împiedica apariţia durerii. Tratamentul durerii cronice trebuie să fie multimodal: administrare sistemică/locală de analgezice.greaţă. în doze standard.deprimare respiratorie .euforie.constipaţie .Farmacologie Se pot administra 0.retenţie de urină . Efecte secundare: . radioterapie. blocarea trunchiurilor nervoase. . anestezie peridurală.controlled . gimnastică medicală. În durerea postoperatorie deoarece sensibilitatea la durere variază de la pacient la pacient. vărsături . de cele mai multe ori cu cele mai puternice analgezice. de cele mai multe ori cu analgezice orale. • În durerea acută: Scopul tratamentului este suprimarea rapidă a durerii.toleranţă (= scăderea progresivă a efectului) .0. administrate parenteral.spasm al sfincterului Oddi (spasm biliar) .3 . administrarea trebuie individualizată şi se face la cererea pacientului = on demand analgesie = pacient . Principii de administrare: Principiile de tratament diferă în funcţie de tipul durerii: acută sau cronică.dependenţă (cu apariţia sindromului de abstinenţă la întreruperea tratamentului) . în doze individualizate şi administrate la intervale riguros fixate.

Diazepam) antidepresive (Amitriptilina) antispastice (Papaverina) glucocorticoizi (dacă există o componentă inflamatorie) 3. pe de altă parte. evitarea prezentării la stomatolog. La pacienţii cu neoplasm este necesară o analgezie continuă astfel încât administrarea medicamentelor se face după un orar fixat dinainte şi nu la cererea pacientului. Nu se asociază substanţe care fac parte din acelaşi grup ca mod de acţiune (de exemplu nu se asociază opioide între ele). Se pot asocia terapiei cu analgezice alte substanţe adjuvante: fenacetinică") 4. . motivaţia unui dualism atitudinal comportamental al pacientului întâlnit frecvent în practica stomatologică: • • pe de o parte solicitarea consultaţiei şi tratamentului de specialitate în urgenţă (mai ales). anxiolitice (Hidroxizin. prin complexitatea sa etiopatogenică şi clinică. În timpul sarcinii şi alăptării doar Paracetamolul este sigur inofensiv. 5. Opioidele (în afara durerilor naşterii) şi AINS sunt contraindicate. Observaţii: 1. Cefaleea poate fi indusă chiar de unele analgezice. Trebuie ţinut cont de posibilitatea apariţiei nefropatiei prin analgezice ("nefropatie MANAGEMENTUL DURERII ÎN CABINETUL STOMATOLOGIC (vezi și slide-urile) DUREREA ÎN STOMATOLOGIE Introducere Durerea reprezintă.Farmacologie În durerea cronică care nu are etiologie malignă pacienţii trebuie trataţi fără opioide cât mai mult timp posibil. 2.

prognostic clinic şi terapeutic în acest domeniu.afecţiuni algogene relativ frecvente (>5-100) . Sugestivă şi mai actuală în acest sens pare a fi încercarea de evaluare epidemiologică a lui Stanley L. ceea ce relevă semnificaţia majoră a elementelor de anamneză şi ancheta funcţională sub aspect diagnostic. se poate lua în considerare tel mult o estimare epidemiologică relativă a fenomenului dureros în practica stomatologică.000) . Wiener (1998). psihogenă ) se realizează în termeni preponderent subiectivi. Dată fiind reprezentativitatea componentei subiective a durerii.Farmacologie Durerea reprezintă de altfel un „model cerebral" rezultat dintr-o suprasumaţie de stimuli de natură variată. care (prin aproximarea incidenţei la 100. mediaţi prin sisteme complexe specifice şi nespecifice spre structurile cerebrale anatomice şi integrative a căror activitate normală este astfel perturbată (5).afecţiuni algogene rare (>0-5) Afecţiuni frecvente Afecţiuni relativ frecvente Afecţiuni rare Pulpita acută Pericoronarita False afecţiuni Abcesul periapical Durerea după chirurgia endodontică Protezare cu supraînălţare Eroziuni gingivale şi leziuni dentare legate Alveolita poslextracţionaiă uscată GUNA False dureri dentare: Nevralgia de trigemen Nevralgia de ganglion dentare: Infarctul acut miocard Sindromul Ernest Reacţia postmedicamentoasă oraiă pemfigus-like de diferenţiază: sfenopalatin Sindromul Stevens-Johnson Reacţia de periajul dentar Sinuzita Necroliza epidermică toxică postmedicamentoasă maxilară acută Gingivo-stomatita herpetică primară Ulceraţii traumatice Ulceraţii prin arsuri Stomatita aftoasă Ulceraţiile herpes-zoster orală lupus-like Leucemia acuta şi leziunile Ulceraţiile cu virus Epstein. exprimarea diferenţiată a durerii (somatică.orale: Barr Boala mână-picior-gură Herpangina Stomatita gonococică Gingivita Candidoza Afecţiunile dentare . Incidenţa afecţiunilor algogene în stomatologie Dat fiind dualismul atitudinal-comportamental menţionat anterior. neurogenă. implicit a durerii oro-maxilo-faciale.afecţiuni algogene frecvente (> 100) . cu un coeficient real de dificultate.

secundar) Alergia de contact Durerea iradiată de la un Terapia cu isotretinoin Glosita alergică anevrism disecant Cheilita actinică Ulcerele cu virus Coxsackie Iodismul (oreionul sau Virusul Herpex simplex enterovirus iodat) Nevralgia de trigemen din .Farmacologie Stomatita alergică postmedicamentoasă Stomatita iritativă Reacţia postmedicamentoasă Reacţia orală la orală lichenoidă GUNA şi afecţiunile periodontale Virusul (pulpita) Ectima gangrenosum citotoxice Leziuni orale în context SIDA şi leziunile orale: SIDA: \ Virusul citomegalic candidoză herpex simplex Herpes variceloulcero- simplex Aftele idiopatice cu răspuns Virusul la prednison zosterian Leziunile necrotice idiopatice afecţiuni periodontale Herpes-zoster şi GUNA Stomatita necrotizantă acută leucoplazia păroasă Sarcomul Kaposi Leziuni orale diabetice Limfoamele Leziuni orale uremice Glosite şi glosodinii: Candidoza GUNA Glosite şi glosodinii: Glosita stafilococică Glosite şi glosodinii: Glosita şi ulceraţia gonococică Glosita tricomoniazică Tularemia Durerea ATM : guta şi Glosita virală cu virus Pseudomonas (ectima Herpex simplex şi gangrenosum) Glosita bacteriană cu gram pseudoguta ulceraţii negativi Muşcături şi arsuri ale Sindromul Stevens-Johnson Durerea ATM : boala limbii Necroliza epidermică toxică Lyme Ulceraţii aftoase Glosita cu Chlamidia Fractura pe os trachomatis patologic Ia nivelul mandibulei datorata Ulceraţia cu citomegalovirus tumorilor sau osteomielitei Cheilite şi durerea la nivelul buzelor: Sifilis (primar.

Farmacologie
Impetigo Cheilita angulară datorată speciilor de Candida şi Staphylococcus aureus Cheilite şi durerea la nivelul buzelor: Cheilita alergică scleroza multiplă

Afecţiuni frecvente Eroziunile labiale datorate frigului şi umezelii Fracturi posttraumatice ale mandibulei, ale

Afecţiuni relativ frecvente Cheilita factitia Sindromul Stevens-Johnsons Necroliza epidermică toxică Disfuncţia/durerea de ATM (disfuncţia/durerea miofascială) Barotrauma

Afecţiuni rare

masivului facial şi ale sinusului maxilar Zona Zoster (ramurile maxilare şi complexului zigomatic Sinuzita maxilară supurativă Parotidita virală mandibulare ale nervului V) Durerea iradiată şi infarctul miocardic sau insuficienţa coronariană Parotidita Parotidita supurativă supurativă Infecţia spaţiului Litiaza salivară laterofaringian Infecţia spaţiului masticator Nevralgia idiopatică de trigemen Nevralgia de trigemen consecutivă compresiei microvasculare

Elemente psiho-fiziopatologice ale durerii Datorită mecanismelor modulatoare anatomo-fiziologice sau socio-psihologice, durerea nu poate fi concepută doar ca o senzaţie, ci ca un fenomen complex aparţinând atât condiţiei de normalitate, cât mai ales condiţiei patologice, cu multiple implicaţii anatomo-fiziologice, psihointelectuale, psiho-afective şi p s i h o - s o c i o l o g i c e , atestând astfel ceea ce afirma cândva

Farmacologie
L. Rubinstein: „între organizarea psihică şi condiţiile lumii exterioare se stabileşte principiul unei interacţiuni ascendente". Semnalând impactul unui potenţial obstacol, durerea anticipează o atitudine defensivă. In derularea fenomenului dureros, ca „semnal de avertizare a organismului", se individualizează trei registre r e p r e z e n t a t i v e :
• • •

percepţia senzoriala şi/sau somatică (specifică) starea afectiv-emoţională reacţia anatomo-visceralo-vegetativă şi musculară. Din multitudinea ipotezelor privind mecanismul experienţei dureroase, considerăm ca fiind

mai pertinentă pentru teritoriul stomatognat teoria porţii de control (emisă de Melzack şi Wall în 1965), care susţine ideea convergenţei dintre informaţia nociceptivă şi cea nenociceptivă, plasând locul interacţiunii convergente a axonilor mici şi mari la nivelul segmentului spinal sau în sistemul trigeminal. în acest sens, autorii individualizează trei componente implicate în experienţa dureroasă:
• • •

componenta senzori-discriminativă - determinantă în informaţia perceptivă primită de individ componenta rezultantă afectiv-emoţională (subiectivă) componenta cognitiv-evaluativă, inserată în experienţele anterioare şi aşteptări. Variabilele psihologice, după cum precizează P. Milgroon, vor avea un rol cu totul deosebit,

marcând diferenţiat reacţia la durere.

Relaţia Durere - Detresă - Frică - Anxietate. Structuri psiho-emoţionale şi de personalitate în stomatologie Durerea este condiţionată de prezenţa stimulilor algogeni cu impact: somatic, neurogen, psihogen sau mixt, care semnalizează o afectare tisulară curentă, sau iminentă, sau un tipar de răspunsuri atitudinal-comportamentale modulate de componenta afectiv-emoţională individuală, ceea ce îndreptăţeşte afirmaţia lui R. Leriche, chiar şi atunci sau mai ales când vorbim despre durere, că „fiecare bolnav îşi are adevărul lui". Sub aspect atitudinal-comportamental, după cum precizează P. Milgroon, fenomenul dureros se reflectă printr-o ipostază plurifactorială: pe de o parte, durerea declanşează detresă somatopsihică (la nivel diencefalic, cu activarea substanţei reticulate), care generează reacţia emoţională de frică ; pe de altă parte, frica favorizează eliberarea şi activarea de endorfine din glanda pituitară, rezultând un efect analgezic temporar', se realizează de fapt un „control inhibitor de poartă", control în care, după cum menţionează I. Hăulică, O.C. Mungiu şi G.D, lonescu, se implică cu rol determinant nu numai beta-endorfina şi dinorfinele, ci şi enkefalinele.

Farmacologie
Prin continuarea acţiunii agentului stresor se eliberează naloxonul, care antagonizează efectul analgezic anterior, durerea intensificându-se din nou. Aceasta explică dispariţia subită a durerii dentare în sala de aşteptare ca urmare a fricii exacerbate de aşteptare (fenomenul „angor temporis"), asociată eventual cu unele comentarii inoportune în acest cadru şi cu reapariţia durerii când frica a dispărut, „Analgezia de stres" apare în cadrul de referinţă menţionat ca „fenomen de apărare adaptativă contra agresiunii nociceptive". Referindu-se la particularizarea psiho-fizio-patologică în domeniul stomatologic, Billes şi Faneslow (1980) sugerează implicarea algogenă a tensiunii musculare generate de anxietate. De fapt, „agonia" unei şedinţe traumatizante la stomatolog se poate datora în mai mare măsură fricii decât durerii. Datorită aşteptării îndelungate la stomatolog, pacientul adult, dar mai ales pacientul copil, îşi focalizează atenţia pe stimuli ai fricii, etichetând eronat detresă (somato-psihică şi psihosomatică), incapacitându-se în consecinţă cu lupta sa cu experienţa dureroasă. Relaţia durere - detresă - frică - anxietate este particularizată în accepţiunea lui Milgroon, Wright, citaţi de Maxim et al. de :
• • • • •

structura psiho-emoţională a bolnavului (anxiosul are un prag al durerii mai scăzut) structura sa de personalitate (cu sau fără inflexiuni represive) tipologia constituţională etnică, antropologică, regională statusul neurovegetativ, umoral şi endocrin factorii socio-educaţionali, culturali (imprimă un caracter personal durerii). In fapt, întreaga activare automatică, implicit a reacţiei de frică, generează praguri scăzute

ale durerii şi o toleranţă mai mică la durere. Pragul dureros, ca prag de toleranţă la durere, este marcat de anticiparea tratamentului stomatologic propriu-zis de către pacient, mai ales Ia pacientul dominat de experienţe anterioare directe sau indirecte negative prelungite (răspunsuri emoţionale condiţionate - REC), cu incapacitatea de control situaţional, ceea ce generează o frică adiţională care agravează experienţa dureroasă. Durerea la rândul ei amplifică frica adiţională şi determină atitudinea de evitare, respingere sau fugă în faţa tratamentului stomatologic, atitudine care la rândul ei exacerbează frica a d i ţ i o n a l ă . Se realizează astfel o configuraţie a răspunsurilor emoţionale condiţionate (REC) prin implicarea stimulilor generalizaţi. Intervin ca factori de întreţinere şi agravanţi:
• • •

starea de teamă generală etapa de vârstă a pacientului dezvoltarea memoriei şi imaginaţiei, care adaugă senzaţiei dureroase o multitudine de reprezentări, imagini şi amintiri generatoare de nelinişte absenţa controlului tratamentului stomatologic de către pacient surse informaţionale

• •

Farmacologie

„angor temporis" etc. în consecinţă, intervenţia factorului psiho-emoţional asupra sensibilităţii algice se manifestă

prin:
• •

amplificare sau adaos psihic (frică) fixare psihică (durere reziduală) .

Particularizarea durerii în stomatologia pediatrică Ca reprezentare, mai ales pentru micul pacient, durerea simbolizează un atac, o leziune, o ameninţare. Sub aspect semiologic, durerea ca transformare a unei excitaţii în senzaţie alături de componenta afectivă implică şi un element perceptiv de conştiinţă, care evoluează în concordanţă cu etapa de vârstă şi stadiul de dezvoltare generală psiho-somatică a i
n d i v i d u l u i .

Astfel, sugarul simte durerea dar nu o percepe, afecţiunea existând ca o reacţie organică (starea de suferinţă fiind ilustrată prin strigăte, plâns, reacţii, mimică), elementul psihologic perceptiv fiind încă absent. Evoluţia spre maturitate, proces complex care sumează modificări psiho-mentale şi somatice, adaugă senzaţiei dureroase componenta perceptivă. Pe măsură ce copilul „se trezeşte", durerea se organizează şi se obiectivează prin dezvoltarea sistemului II de semnalizare - vorbirea (ca semn al maturării corticale, după cum precizează Monnod), dând copilului „conştiinţa lui însuşi" (Preyier). Dezvoltarea memoriei şi imaginaţiei adaugă senzaţiei dureroase o multitudine de reprezentări, imagini şi amintiri generatoare de nelinişte, durerea căpătând tot mai mult un caracter personal, accentuat sub efectul modulator sau demodulator al educaţiei Iată de ce expresia durerii se diferenţiază de la copil la copil. Totuşi în expresia durerii dentare (durere odontogenicâ) regăsim aspecte comune tuturor copiilor: lacrimi, transpiraţie, tremurături, dar mai ales reacţii specifice ale muşchilor oro-faciali, pe care Debesse le grupează în două tipologii caracteristice:
• •

expresia înălţării feţei prin contracţia muşchilor frontali şi sprâncenari; o anumită expresie a feţei determinată de contracţia muşchilor mirtiformi şi triunghiulari ai buzelor. Dar nu numai expresia fizică a durerii variază de la copil la copil, după cum precizează

Foreman, Christensen, Grivu, ci şi intensitatea ei în cadrul aceloraşi procese patologice, datorită faptului că diferenţele individuale sunt condiţionate de tipologia volitivă şi caracterială a copilului (în plină perioadă formativă), cât şi întreaga gamă de particularităţi psiho-somatice ale etapei de vârstă a copilului.

Farmacologie
Această complexitate plurifactorială motivează particularizarea psiho-emoţională a sensibilităţii algice odontogenice a copilului, ilustrată printr-o accentuare (comparativ cu adultul) a :
• •

amplificării psihice a durerii (pragul de excitaţie la copil fiind mai coborât decât la adult); fixării psihice a durerii - durere reziduală (un rol important avându-1 în acest sens experienţele dureroase anterioare directe sau indirecte ale copilului, REC, cu sau fără legături cu durerea odontogenică actuală a acestuia, cât şi reacţia de frică a mamei, care alimentează şi amplifică reacţia de frică a copilului). Aşadar, durerea în genere şi îndeosebi în stomatologia pediatrică, departe de a avea valenţe

protective, este legată printre altele de sentimentul fricii şi al r e s p i n g e r i i . Spre deosebire de adult şi mai ales în circumstanţe stomatologice, copilul nu disimulează starea sa psihoemoţională reală, element de o semnificaţie pragmatică deosebită în controlul durerii în asistenţa medicală stomatologică a copilului.

Criterii de clasificare a durerii şi tipuri de durere la nivelul sistemului stomatognat Deoarece nici una din încercările de clasificare a durerii în domeniul sistemului stomatognai nu ilustrează întreaga variabilitate clinică a acestui fenomen complex, opiniem pentru c clasificare eclectică, fără a încuraja, după cum ar spune Rigolet, deruta practicianului prii „supoziţii rătăcite" :

Criterii de clasificare 1. Caracteristici anatomo-fiziologice
• • • -

Tipuri de durere dureri cu suport real: dureri somatice - superficiale profunde dureri viscerale dureri neurogene dureri psihogene (24): somatoforme cenestopatii durere morală sindroame dureroase mixte : cefalee durere facială

arsură. oricând reacţia durerii la elementele algogene şi analgezice factori de declanşare. cronică forma de exprimare. moderată. se recomandă a se evalua: - forma durerii: acută.clinice şi paraclinice . jena dureroasă. junghi dureros vârsta localizarea şi proiecţia durerii intensitatea durerii: uşoară. severă durata durerii: secunde. intensă.specifice afecţiunii stomatologice algogene sau durerea cronică - afecţiunii generale cu simulare algogenă stomatologică. citat de A. graduată. zile. Localizare • • • • transferată. translatată. durere lancinantă. durere simulată dureri superficiale dureri profunde 3. nopţi sau mai mult frecvenţa durerii: sporadică. reflectată) 4. jena sau abstinenţa selectivă la alimentaţie (mai ales la copii). intermitentă. diurnă. remanenţa durerii relaţia durerii cu tipologia psiho-somatică şi starea clinică generală a subiectului simptome simpatice asociate - - prezenţa variabilă a: anxietăţii în durerea acută şi a depresiei şi atitudinilor triste în semne obiective . tensiune locală. întreţinere. Caracteristici evolutive • • dureri acute dureri subacute dureri cronice durere locală durere proiectată durere iradiată (transmisă. caracterul durerii: disconfort. continuă orar temporar: nocturnă. exacerbare pragul de stimulare. Panarrocha (1993). usturime. minute. Subiectivitate individuală • • • Criterii de evaluare a durerii în teritoriul sistemului stomatognat După M.Farmacologie 2. ore. pulsatilă. . Rotaru.

concordantă cu amploarea. O. considerăm ca fiind relevantă îi individualizarea şi localizarea tipurilor de durere în acest teritoriu parafrazarea autorilo Bonnet şi Meunssier: „locul durerii somatice nu este neapărat sursa aferenţelor cauzale'' Durerea somatică superficială - locală. leziuni gingivale secundare erupţiile dentare dificile.). ţesuturi definitorii şi pentru elementele structurale ale odontomului. cu delimitare precisă. dr. tipuri de durere care. arsură. este reprezentativă pentru ţesuturile de origine ecto-mezodermal. fără a exclude interfereţele psihogene. implicit pentr întreaga complexitate structurală a sistemului stomatognat.C. se regăsesc în arealul durerii somatice sau viscerale. Celelalte entităţi algici oro-maxilo-faciale care se regăsesc în domeniul de preocupări ale chirurgiei oro-maxilo -faciale şi neurologiei vor fi doar amintite. durata şi frecvenţa stimulului algogen cedează la anestezia de contact sau prin infiltraţie - asocierea de excepţie a trismusului sau reacţiilor reflexe în timpul masticaţiei - semne clinice obiective oro-faciale cu relevanţă etiologică şi potenţializare psihogen (leziuni inflamatorii. Mungiu. brutală. Durerea somatică profundă Cu maximă prevalenţă. declanşată prin contactul nemijloci cu decelabilă. von insista în cele ce urmează asupra prezentării analitice doar a tipurilor de durere mai frecven întâlnite în asistenţa stomatologică curentă. uşo durere acută. neoplazice. a distinsului prof.Farmacologie Tipuri de durere la nivelul sistemului stomatognat. apare la orice vârstă - factorul cauzal. Elemente de diagnostic şi prognostic La recomandarea coordonatorului acestui tratat. papilare iatrogene etc. Tipuri de durere somatică şi viscerală Dată fiind complexitatea factorială algogenă oro-maxilo-facială. posttraumatice. cutanată facială sau gingivo-mucozală. lancinantă. violentă. . cât şi larga variabilitate clinică a durerii în teritoriul sistemului stomatognat. leziuni gingivale. neiradiantă. în acest context sun ilustrate faţete reprezentative ale diagnosticului pozitiv şi diferenţial al afecţiunilor stomato logice curente prin prisma sensibilităţii algice dento-maxilo-faciale.

durerea se prefigurează sub forma unui „sindrom complex de jenă la alimentaţie" determinat de acumularea sensibilităţii la excitanţi a mai multor organe pulpare. Durerea în caria simplă (durerea dentinară) Este o durere provocată (de excitanţi chimici. pulpare sau parodontale. Durerea în caria galopantă (explozivă) . Nu necesită administrarea de antialgice. sensibilitate dureroasă sau durere propriu-zisă) direct proporţională cu intensitatea excitantului algogen şi corelată cu profunzimea şi specificul anatomoclinic al procesului carios. nervozitate în timpul s o m n u l u i . iar pe de altă parte intervin particularităţile structurale şi biologice ale dinţilor temporari şi îndeosebi instalarea precoce a involuţiei biologice a organului pulpar al acestora . cu o anumită graduare în raport cu etapa de vârstă crono-biologică şi evoluţia psihologică a copilului. Durerea în caria simplă a dinţilor permanenţi tineri Semnele subiective. cu origine în receptorii neurali dentino-pulpari. Aspectele menţionate se motivează pe de o parte prin lipsa de relevanţă a elementelor anamnestice directe ale pacientului copil. localizată la nivelul dintelui afectat. determinată de particularităţile psiho-mentale şi intelectuale ale etapei de v â r s t ă . durerea somatică profundă oro-maxilo-facială creează reale dificultăţi de diagnostic etiopatogenic şi anatomo-clinic. cu o exprimare variabilă (jenă şi disconfort la alimentaţie. în condiţia prezenţei unor carii multiple la acelaşi pacient. evolutive şi relaţionale. ilustrat prin: nelinişte la apropierea şi în timpul meselor. termici şi mecanici). cu o expresivitate bivalentă somato-viscerală. ceea ce impune o anumită circumspecţie în evaluarea corectă a originii sale somatice: stomatologice propriu-zise sau s Durerea dento-pulpo-parodontală Reprezintă cea mai frecventă durere din teritoriul sistemului stomatognat. implicit durerea sunt mai slab conturate şi imprecise. durerea fiind însoţită de o largă paletă de semne obiective clinice.Farmacologie Prin particularităţile sale de manifestare şi localizare. repulsie selectivă la alimentaţie (în raport cu componenta alimentară algogenă). cu registre variabile în contextul unei largi patologii cariale. Particularizări: Durerea în caria simplă a dinţilor temporari Este slab exprimată şi incertă în caria evolutivă şi absentă în caria staţionară. a căror coroborare se impune cu necesitate. histopatologice şi radiologice specifice acestor entităţi. • i m u l a t e . concordantă cu durata de acţiune a excitantului care o declanşează. comparativ cu dintele permanent matur.

stări fiziologice deosebite (ex. durează câteva minute şi după îndepărtarea excitantului. Hiperestezia dentinară se manifestă sub formă de durere provocată (de excitanţi termici. mecanici). Durerea în distrofiile dentare Este absentă sau prezentă inconstant. (1980). în accepţiunea lui Tarbet ţesuturilor dure subiacente.Farmacologie în pofida evoluţiei fudroaiante a acestei afecţiuni. uneori ca urmare a reacţiilor pulpare la aceşti bolnavi. Se poate regăsi mai ales în condiţia unor leziuni coronare carioase cavitare . citaţi de O. hiperestezia dentinară se individualizează ca o hipersensibilitate dureroasă a suprafeţei radiculare expuse fără lezarea în mecanismul patogenic al acesteia se implică. citaţi de acelaşi autor). care apare ca o consecinţă a leziunilor anatomice ale dintelui. cu localizare incertă. smalţ şi dentină. însă atenuată. chimici. pe de altă parte intervine şi componenta pulpară preinflamatorie hiperemică. clinic general. datorită particularităţilor odontogenetice şi histopatologice la nivelul joncţiunii smalţ-dentină. uneori iradiantă. hiperestezia dentinară apare ca urmare a modificărilor metabolice. adolescent sau adult. ) . Durerea în hiperemia pulpară Are caracter de durere provocată imediată cu inflexiuni dentino-pulpare (la agenţi termici. durerea este atenuată sau chiar absentă. 1987. imprimându-le un pronostic r • e z e r v a t . Spre deosebire de hipersensibilitatea dentinară. modificând în consecinţă pragul excitabilităţii şi conductibilităţii nervoase la nivelul odontomului. localizată precis. atât sub aspect stomatologic.: perioada menstruală. chimici. Grivu. în zone dentinare cervicale denudate. însoţite de recesiune gingivală. biochimice. perioada de sarcină e a) t c . mecanici). Hiperestezia dentinară et al. de receptivitate şi conductibilitate sau în stări funcţionale particulare ale sistemului nervos. Hiperestezia temporară Este generată de o coborâre temporară a pragului dureros în cadrul sau după anumite afecţiuni generale. organ pulpar. cu caracter dentinar sau dentino-pulpar de intensitate variabilă. inflamatorie sau atrofică (Nadal şi Valdaura. de scurtă durată. care definesc aceste afecţiuni. pe de o parte: stimularea directă a terminaţiilor nervoase de la nivelul joncţiunii amelo-dentinare şi deplasarea rapidă a fluidului spre exteriorul sau interiorul tubulilor dentinari (Trowbrigdge şi Brannstrom apud Grivu). care marchează de altfel un pronostic rezervat al bolnavului copil. stări critice de suprasolicitare-epuizare. cât şi p • si h o s o c i a l . generată de depresia reacţiilor imunitare.

imediată) . considerăm ca fiind mai elocventă ipoteza autoarei Livia Zarnea. similare. nopţi caracter variabil: lancinant. diurn şi nocturn intensitate variabilă: absentă. citaţi de A. unele afecţiuni generale • • • • • • • • • . tardivă) . continuă durată: minute. fără a depăşi linia facială mediosagitală poate fi transferată la distanţă în ţesuturi cu structuri: identice. Caracteristici globale ale durerii pulpare (după M. cu absenţa unei circulaţii colaterale eficiente. cu efect iritant asupra terminaţiilor nervoase.se declanşează ca urmare a creşterii presiunii intrapulpare în condiţia unor pereţi corono-radiculari rigizi şi a unui sistem arterial pulpar de tip terminal. moderată. pulpa dentară se particularizează printr-o capacitate nociceptivă deosebită. în accepţiunea căreia: Durerea provocată (primară. circumstanţe cu efect excitogen asupra terminaţiilor nervoase. zile.Farmacologie profunde şi extinse.l. tensiune orar temporar: diurn. difuză (datorită unei slabe reprezentări neuronale a pulpei dentare şi a convergenţelor şi amestecului de căi în nucleul trigeminal) caracter iradiant: ascendent. Durerea spontană (secundară.este rezultanta unui dublu mecanism: l i n i c ă . diferite poate să apară la oricare vârstă crono-biologică frecvenţă: intermitentă. clinostatism. severă. Mecanismul durerii în pulpopatii Din multitudinea încercărilor de a explica mecanismul durerii în pulpopatii. b) Durerea pulpară După Panarrochia şi Silvestre (1993). dramatică factori declanşatori şi de exacerbare: excitanţi chimici. stări fiziologice deosebite. ceea ce explică faptul că în majoritatea inflamaţiilor pulpare durerea antrenează modificări histopatologice cu tendinţă de cronicizare şi care devansează în totalitatea cazurilor simptomatologia c E.2. orizontal. citat de Rotaru şi Grivu) • • durere viscerală bivalentă: provocată şi spontană localizare imprecisă. 1993. mecanism hidrodinamic la nivelul lichidului pulpar interstiţial generat de acţiuni iritante şi mecanism de agresionare odontoblastică. Rotaru. oblic. E. ore. Paiîarrocha. fizici. cu eliberarea de către celulele lezate a unor compuşi chimici de tipul histaminei. situaţii de detresă. nocturn. pulsatil. cu exces de dentină ramolită sau secundar unor proceduri terapeutice odontale şi gnatoprotetice incorecte (ca tehnici şi durată de execuţie). descendent.

treptat iradiată. oculare şi nazale) Pulpita acută purulentă parţială : • durere provocată şi spontană violentă. • • • • • • datorită caracterului dramatic al stării de suferinţă generată de această formă clinică de pulpopatie. Pulpita seroasă totală (corono-radiculară). mai frecvent seara şi noaptea. apoi şi la cald).3. exacerbată la cald sau la orice altă cauză care determină mărirea afluxului sanguin spre extremitatea c e f a l i c ă . iniţial localizată. Caracteristici patognomonice ale durerii pulpare în raport cu formele anatomoclinice de pulpopatii E. cu declanşarea unei dureri prelungite.3. electrice). fără o cauză aparentă caracter lancinant al durerii durerea este localizată cedează la calmante sensibilitate dureroasă provocată.1. cu remisiuni sporadice de câteva minute ale intensităţii localizare imprecisă iradieri dureroase variabile sensibilitate dureroasă foarte accentuată a dintelui la percuţie în ax hipersensibilitate la testele termice sinalgii dento-dentare (dureri secundare proiectate) anlgezicele sunt ineficiente sau cel mult cu efect aleatoriu tulburări simpatice asociate (reacţii vasomotorii şi secretorii. • • • • • • • • • durere provocată şi spontană. şi diminuată la rece prin vasoconstricţie • • crize dureroase spontane îndeosebi nocturne planşeul dentinar insensibil . cu caracter pulsatil (sincronă cu sistolele ventriculare).Farmacologie • • • prag de stimulare înalt asociere variabilă a durerii parodontale răspuns variabil la teste de vitalitate şi antalgice E. violentă cu caracter progresiv sau brutal durere continuă. Durerea în pulpite acute : Pulpita acută seroasă parţială (coronară): • durere provocată de excitanţi termici (iniţial în special la rece. care depăşeşte durata de acţiune a excitantului (de la câteva minute la câteva ore) durere spontană. imediată a planşeului dentinar răspuns intens pozitiv la testele de vitalitate (termice. numită şi „rage des dents" (turbarea dinţilor).

dar mai ales marginal. cvasicontinuă.3.absentă sau eventual prezentă (mai ales în timpul masticaţiei . urmată de diminuarea în intensitate sau chiar de dispariţia acesteia testele de vitalitate (sensibilitate) electrice şi termice (la rece) . Durerea în pulpitele cronice (deschise şi închise) • durere provocată . exacerbată de agentul termic .Farmacologie • exacerbarea durerii în momentul deschiderii camerei pulpare (prin decompresiune bruscă).pozitive la intensităţi mai mari decât cele obişnuite.ca durată.3. frecvenţă şi formă de exprimare durere pulpo-parodontală .prin excitanţi mecanici sau termici de mare intensitate). exprimată sub formă de: disconfort. • • • • • E. loco-regională şi comportamentală prin apariţia picăturii de puroi. pulsatilă. E.la dinţii permanenţi tineri şi mai ales la dinţii temporari cu patologie pulpo-parodontală mozaicată semne clinice asociate specifice stadiului afectării parodontale prezente.cald sau prin condiţii favorizante augmentării afluxului sanguin cranio-facial sensibilitate la percuţia în ax nu cedează la analgezice topice sau administrate pe cale orală cedează inconstant şi parţial la rece teste de vitalitate reduse (în funcţie de gradul de distrucţie a ţesutului pulpar) detensionare locală. de scurtă durată (câteva minute) şi intensitate moderată. într-o continuă . morfo-structurale şi funcţionale ale parodonţiului apical. intensitate. localizare.3. Pulpita acută purulentă totală : • • durere spontană foarte puternică. Durerea în necroza pulpară fără afectare parodontală (necroza pulpară simplă) • • a) absenţa oricărei sensibilităţi dureroase provocate sau spontane teste de vitalitate negative 3.4.2. Durerea parodontală • • - Specificitatea acestui tip de durere somatică este determinată de particularităţile ontogenetice. Durerea în necroza pulpară cu afectare parodontală (necroza pulpară complicată) • durerea parodontală variabilă . jenă dureroasă la presiunea alimentelor • • durere spontană subacută generată de unele exacerbări ale pulpitei cronice teste de vitalitate sensibile numai la intensităţi foarte mari ale excitantului (îndeosebi electric). iradiată.

. integrativ în complexitatea circumstanţială stomatognatică şi psiho-somatică a pacientului. neoplazică sau degenerativă.sau bilaterale. C. traumatice. potenţial neurogenă şi psihogenă. care pot să apară în stare de repaus. exacerbate în dinamica mandibulară. Durerea osteo-periostală - Durerea osoasă . După cum menţionează V. în repaus. otită etc. neoplazice sau procese postoperatorii. vagi.Farmacologie dinamică pe tot parcursul existenţial al odontomului. B. cu determinism variabil. Burlui. permanent tânăr. După depăşirea acestui stadiu. cu localizare imprecisă (locală. Relevant în acest sens este abcesul vestibular îr stadiul menţionat. care individualizează formele de manifestare ale acesteia: durere spontană sau provocată. - Durerea periostală . Se poate manifesta cu o intensitate variabilă: dureri surde. prin detensionarea periostală durerea cedează. referită). Are caracter simulativ (pseudofenomene de sinuzită maxilară.este determinată de distensia periostală secundară unui exsuda inflamator în stadiul subperiostal.durere proiectată de impulsuri nociceptive periostale. lancinantă sau pulsatilă. osteosclerotice. în patogeneza sa. Durerea articulară temporo-mandibulară - este o durere somatică profundă proprioceptivă. un rol deosebit îl are mecanismul triggerului miofacial. persistentă cu c intensitate severă. durerea articulară ATM poate avea origine traumatică. permanent matur sau permanent senescent.). cauzată de patologice osoase inflamatorii. continuă. infecţioasă. fie el temporar. junghiuri puternice uni. difuză.

secundară proceselo. la care se asociază c potenţiali factori de risc factorii generali. în al cărui determinisr se regăsesc factorii de risc menţionaţi în preambul. la care se pot asocia factoi predispozanţi şi favorizanţi locali. Apare ca urmare a : traumatizării trunchiurilor nervoase (în condiţia une extracţii laborioase sau a unei tehnici anestezice incorecte). sau osteomielită maxilară. firească. care este o durere psiho-somatică.tardivă. este persistentă. cai simulează nevralgia trigeminală sau anestezia în teritoriul nervului lezat). simptomatologia algică. de osteomielită acută vindecate sau proceselor de osteomielită cronice.poate fi cauzată de: . în lojile superficiale şi profunde faciale. producerii infecţiei postextracţionale sau a vasoconstricţie capilare postextracţionale prelungite (alveolita postextracţională). de scurtă durată. loco-regionali şi generali. sau evoluea2 şi se nuanţează în contextul unei evoluţii spre procese infecţioase ale părţilor mo perimaxilare.prezintă un suport real somatic.primară.Farmacologie Durerea osteo-periostală cronică . generată de proces inflamatorii moderate. - Durerea secundară . dar şi o evidentă component. Durerea tardivă are u caracter iradiant. cu intensitate variabilă (de la senzaţii neplăcute la dureri violente. Durerea iatrogenă în stomatologie . Deşi este slal conturată. ca de altfel întregi tablou clinic se poate ameliora şi fără tratament în timp de 2-3 săptămâni. nu cedează 1 analgezice uzuale. exacerbării infecţiei local preexistente şi trenării acesteia.durere somatică profundă. Particularizări Durerea postextracţională . Se pot particulariza: - Durerea imediată . Sunt prezente semne clinice obiective care atestă incriminarea algogeni în condiţia alveolitei postextracţionale. care succedă extracţia dentară în primele 48 de ore şi. neuropsihogenă. localizată.

calmante. sau incorect preparate (mai ales obturaţiile debordante.durere cu caracter dentinar. concentraţie. de durată (24-48 ore). • • • • Tipuri de dureri oro-maxilo-faciale Sunt domenii de referinţă ale: • • • patologiei orale chirurgiei oro-maxilo-faciale neurologiei . sau supraobturaţiile. cu caracter provocat - aplicarea incorectă a digăi (cu o evidentă componentă psihogenă) - frezare şi şlefuiri dentare intempestive . precum şi neigienizarea aparatelor ortodontice mobilizabile sau conjuncte aplicarea inoportună a pansamentului ocluziv în necroza pulpară septică . cedează parţial la analgezice orale supraînălţări gnatoprotetice ocluzale parcelare . apare o durere inconstantă. severă. cantitate şi tehnică de inserare inadecvate) . sau supraobturaţii radiculare. asociativ cu stomatopatia muco-protetică iatrogenă inserarea. pulpar sau mixt • aplicarea incorectă de obturaţii coronare provizorii sau de durată. • aplicarea locală incorectă de preparate antiseptice.durere cu caracter dentinar sau dentino-pulp. devitalizante (temperatură. cu depăşire apexiană durere iradiantă.Farmacologie - periajul dentar incorect. care pot genera dureri cu caracter simulator pulpar sau pulpoparodontal) • proceduri de chirurgie endodontică.durere cu caracter simulativ pulpar sau pulpoparodontal polimerizarea incorectă şi incompletă a diferitelor aparate ortodontice mobile sau mobilizabile.durere cu caracter parodontal etc.favorizând recesiunea gingivală şi denudan dentinară cervicală. utilizarea şi activarea incorectă. brutal şi excesiv .

considerată de noi mai cuprinzătoare: a) Tipuri de durere somatică profundă - Durerea vasculară: • • • • • • • * nevralgia (cefaleea migrenoasă) migrena (cefaleea grupată) sindromul Horton (cefaleea histaminică) migrena comună (atipică) migrena clasică durerea vasculară inflamatorie carotidinia (durere situată de-a lungul ramurilor carotidei externe) • Tipuri de durere neurogenă - Dureri nevralgice paroxistice : • • • • nevralgia trigeminală esenţială nevralgia glosofaringiană esenţială şi secundară nevralgia intermediarului Wrisberg şi a ganglionului geniculat nevralgia laringeului superior dureri nevralgice tipice cu fond dureros continuu: • • • • • • • • - Dureri nevralgice cu fond dureros continuu: • nevralgia trigeminală din scleroza multiplă nevralgia trigeminală zosteriană herpetică nevralgia gloso-faringiană simptomatică nevralgia intermediarului Wrisberg şi a ganglionului geniculat nevralgia ganglionului sfeno-palatin (Sluder) nevralgia nervului mare pietros superficial nevralgia naso-oculară sindromul stilo-hioidal (Eagle) sindroame dureroase nevritice : ^ dureri nevritice de origine dentară ^ dureri nevritice de origine nazală dureri nevritice de origine sinusală x dureri nevritice de origine auriculară x dureri nevritice de origine salivară - dureri nevralgice atipice cu fond dureros continuu: • .Farmacologie • psihiatriei Fără a le prezenta analitic. le vom menţiona doar prin prisma sistematizării emise de Rotaru (1999).

prevenirea şi controlul durerii. cât şi profundele implicaţii psiho-fiziologice şi psiho-sociologice de moment. implicit a detresei şi anxietăţii. neoplazice. hematologice. de scurtă şi lungă durată generate. distrofie simpatică reflexă) anestezia dureroasă durerea facială fantomă a) Tipuri de durere psihogenă (psihalgii) : • • • somatoforme cenestopatii durere morală • Particularizări ale durerii oro-linguo-labiale : • durerea în leziuni ale mucoasei orale: inflamatorii. posttraumatice.Farmacologie ^ dureri nevritice din procese inflamatorii ale oaselor maxilare - sindroame dureroase posttraumatice : • • • • durere simulată cauzalgia (termalgia. • • Managementul durerii în stomatologie După cum precizează Loeser (1980). durerea. Bennet (1984) recomandă. suferinţa dureroasă şi reacţia sau comportamentul faţă de durere. ca metodologie de control al durerii (fiabilă şi în domeniul nostru de referinţă): • • dureros : nociceptivitatea. sindrom de imunodeficienţă dobândită durere linguală (glosodinia) .şi transdisciplinară a acestora. inter. „orice abordare a durerii în scop diagnostic şi terapeutic trebuie să se bazeze pe o cunoaştere elocventă a cel puţin patru componente principale ale fenomenului durerii". în acest sens.în contextul cheilitelor acute. infecţioase.în contextul glositelor durerea de buze . impun cu necesitate abordarea mulţi-. Dată fiind complexitatea fenomenului dureros în teritoriul sistemului stomatognat. cu ponderi diferenţiate în funcţie de caracterul acut sau cronic al eliminarea cauzei metode psiho-somatice blocarea transmiterii impulsului dureros .

ca sofronizare personalizată. în funcţie de : etapa de vârstă a pacientului. - . De o relevanţă deosebită în acest sens sunt secvenţele : ancheta funcţională (mai ales în stomatologia pediatrică). sugestia. obţinerea consimţământului în cunoştinţă de cauză (direct sau mandatat. se recomandă: - mijloace terapeutice catartice (audioanalgezia mai ales la copii).) sau aversive (ex. reacţiilor emoţionale de: frică. printre altele. diferenţiate.hand-overmouth). eventualele experienţe dureroase anterioare. chestionarul medical al pacientului. anxietate şi fobie managementul terapeutic de specialitate propriu-zis al afecţiunii algogene. deductiv). b) Prevenirea şi controlul durerii.).a. cât şi pentru echipa medicală). HOM ş. exprimat oral. anxietate. terapii comportamentale (ex.a. detresei. Pornind de la aceste premise. : tehnica HOM . particularităţile sale psihosomatice şi psiho-sociologice. evaluarea tipologiei comportamentale şi a structurii sale de personalitate. managementul durerii inserat în întreaga complexitate piramidală a managementului stomatologic poate fi secvenţializat astfel: a) b) c) managementul comportamental propriu-zis prevenirea şi controlul durerii. psihoterapia de relaxare). fobie A > 7 ' în funcţie de contextul clinic şi etapa de vârstă a pacientului. scris. a) Managementul comportamental propriu-zis Vizează: comunicarea interumană medic-pacient şi modelarea comportamentală a pacientului. : persuasiunea .Farmacologie • • ridicarea pragului de reacţie la durere depresia sistemului nervos central. contextul circumstanţial algogen stomatologic sau clinic general. tehnici de relaxare progresivă ş. detresei. realizabilă prin tehnici sofronizante (ex. autosugestia conştientă.: tehnicile TSD. reacţiilor de: frică. hipnodonţia. psihoterapii directive (ex. comunicarea verbală şi/sau multisenzorială şi modelarea comportamentală (pertinentă la orice etapă de vârstă atât pentru pacient. : tehnica TSD tell-show-do.

anestezia intrapapilară şi intraligamentară. Necesită a fi asigurată de către un specialist în această tehnică şi stăpâi impecabilă a tehnicii de resuscitare. promethazin [phenergan]. Se realizează prin inha treptată şi controlată a unui amestec de oxigen (până la 30%) şi oxid de azot (N20). - anestezia locală prin infiltraţie. - analgezia relativă (precedată în mod obligatoriu de consimţământul în cunoştini cauză în scris). o metodă de sedare conştientă. meprobamat [carbaxin]). rapidă şi reversibilă. • • • • anestezia locală terminală . clordiazepoxid. utilizată mai ales la copii. pentru a evita dozarea incorectă şi riscul de inhalare pentru pacient şi medic. barbiturice (secobarbital. apoi la adolescent şi mai ales la adult. accesibilă mai frecvent începând din perioada a II copilăriei. pot fi administrate (oral sau parenteral) următoarele substanţe psiholeptice : • ataractice (tranchilizante minore: diazepam. . pentobarbital). fiind : ane: plexală Sicher.Farmacologie - mijloace terapeutice farmacologice (cu precizarea însă a unui riguros discernământ privind : indicaţiile şi contraindicaţiile. nebarbiturice (cloralhidrat. accesibilă şi în condiţi ambulatoriu. se preferă substanţe anestezice sub fomă de gel. reacţiile secundare remanente). hipnotice. - anestezia tronculară periferică. timoleptice şi neuroleptice (clorpromazin [thorazine]. paraldehida). tehnica şi doza de administrare.utilizabilă exclusiv în condiţii de staţionar. cât şi la copii. - anestezia generală . tioridazin [melleril]). hidroxizin [atarax]. aplicabilă atât la adulţi. mai frecvent utilizată mai ales la copii.de contact.

loco-regional şi general preexistent şi/sau genei In evaluarea concludentă a durerii. „tratează mai în FRICA şi apoi DUREREA va fi o problemă minoră". c) Managementul terapeutic de specialitate propriu-zis (exclusiv stomatologic sau interdisciplinar) al afecţiunii algogene Se individualizează în funcţie de : - particularităţile integrative ale etapei de vârstă abordate - particularizarea entităţii anatomo-clinice algogene : somato-viscerale. nu trebuie ignorată sau minimalizată componenta psiho-emoţion. cât mai ales în prevenirea şi controlul aceste îndeosebi în stomatologie. ca me de elecţie la copiii sub vârsta de 8 ani şi ca metodă obligatorie la: copii handicaj alergici. a fenomenului dureros .altfel spus. . recomandă anestezia generală. psihoge -stomatologice sau simulate în acest teritoriu - factorii etiopatogenici incriminaţi - dezechilibrul morfo-funcţional local. neurogene. purtători ai unor boli de focar.Farmacologie Fără a exclude oportunitatea sa pentru anumite circumstanţe ale pacientului' a( Timoşca apud Maxim et al. în stomatologie. parafrazându-1 pe P. Milgroon.

Editions ESTEM. Paris. 385-440. Gloria Publishing House. 7. Ped. 1998.K. – Pharmacologie – Les medicaments. Bucuresti. Cluj . Did.. 6. FIMAR M – Receptorii farmacologici. BOWMAN W. Bucureşti. 1998. 1996 2. Medicala. Ed Apollonia Iaşi. Lippincot Raven Publishers.G. – Clinical anesthesia.F. BARASH P.N. 1998.Farmacologie BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1. CULLEN B. – Dimensiunea cronobiologică în medicină. John Wright and Sons. 4.C. third edition. CUPARENCU B. 3.. 1998. COMAN OANA ANDREEA – Interactiuni medicamentoase. STOELTING R. CRISTEA A. 66-70. 1980. – Pharmacology of neuromuscular function. Ed. ALLAIN P. BARAN D. Ed.. – Farmacologie generală. 5. Bristol.

11. 356 (9242):1667-71.B. KATZ D. 16.Farmacoterapie. Dacia. 25. HRISCU ANISOARA. 49. Mureş.Ann NY Acad Sci.Textbook of Medical Physiology. 8. Stanford. – Farmacologia sistemului nervos. 1995. 13. HARDMAN G. – Pharmacogenetics in biological perspective.4: 369-380. – Associating genes to drug response.M. coordonator).G. 1989.E. 1995. – Utilizarea computerului în farmacologie. C. FARLOW C.J. Ed. Medicală. FESZT G. Ed. LEVY A. 17. 1981. MUNGIU O. LEUCUŢA S. Polirom. . Iaşi. 1996. MUNGIU O. – Goodman & Gilman's . Appelton and Lange. – Parvastatin response in aterosclerotic patients in function of their CETP phenotype. 1998. 26. LUPUŞORU C. MIHALAŞ G. 2002. 24. Ed. Bucureşti. Ed. KUIVENHOVEN A. Cluj Napoca. Polirom. 2002.L. and racial differences in response to medicines.C. 10. New York. McGraw-Hill. – Biofarmacie şi farmacocinetică. 1997. – Ethnic pharmaceutical council. – Pharmacogenetics and adverse drug reactions. Masson. Lancet. 14. W. 2001. 20. 19. Bucureşti. Informatica Medicală (Popescu O. Moldova. KALOW W.M. 7th edition. DOGARU T. Bucureşti. 1996.Gerontofarmacologie.10th ed. 1998.E. DOBRESCU D... Mondan. GAVRILESCU C. (sub redacţia) – Tratat de algeziologie.. Iaşi. 2002. 100-129. ed.. Ed. PLEŞCA L. Ed. Ed. 18.Farmacologie experimentală.R. – Farmacologie. Cluj Napoca. 1998.. KATZUNG B. VARI C. 1994.S.Saunders. 2002. Ediţia aII-a. Drug Information Journal. – Pharmacogenomics. – Actualităţi în farmacologie şi fiziopatologie. N Engl J Med. MEYER U. GOODMAN GILMAN A. DUVALESTIN P – Pharmacologie en practique anesthesique. Paris. 12. 7-eme edition revue et augmentee. . Ed.I.A. 1998. – Basic and clinical pharmacology. 338: 86-89.1991. UMF Tg. .A. 21. GUYTON.C. 23. 15. Med. – Fiziologia umană. 28. National . Iaşi. UMF Iasi. A. 36:751-761. Medicală.1993. 1998.E.Farmacologie Napoca..The pharmacological basis of therapeutics .A. LIMBIRD E. MĂRUŞTERI M. 2000. 67-95. 802:101 –110. 1988. 9. – Farmacoepidemiologie. Pharmacological Reviews. .I. PAVELESCU M. 27. Philadelphia. 22.. CUPARENCU B. DOBRESCU D. Bucureşti. Dacia. HĂULICĂ.

55:762-767. STROESCU V..V. VOICU A. TUDOSE C. Ed. 45. TUDOSE C. – Adult muscle sodium channel alpha-subunit is a gene candidate for malignant hypertermia susceptibility. T. 46. Lippincott Williams and Wilkins.. RUANO-RAVINA A. 1992 35. PLAUCHITHIU D. – Farmacogenetica.The point mutation Arg615-Cys in the Ca2+ release channel of skeletal sarcoplasmic reticulum is responsible for hypersensitivity to caffeine and halothane in malignant hyperthermia.B. C. 43. – The genomics revolution: will this mean a resurgence of customized prescriptions? Drug information Journal. TAYLOR D. Iaşi. FIGUEIRAS A. PAVELIU S. Popa » Iaşi. 2nd edition. – Mecanisme farmacologice la interferente membranare. Maryland. 1997. Genomics. NISHIDA.Pharmacology. 36: 725-726.R. Medicală. T. MEYERS D. USA. Ed. Juventostomatologia.M. 1992. 36.. CHAMPE P. – Miorelaxantele. Popa ». 269:9413-9415. Supliment al Revistei de Medicină Stomatologică. Ed. MEYERS S. – Asthma exacerbations during long term beta agonist use: inluence of beta 2 adrenoreceptor polymorphism. UMF « gr. HORI..M. Teză de doctorat. 14: 829. Tehnopress Iaşi. T. PAVELIU F. 2000.C. MUNGIU O. Ed. Medicala.. OLCKERS A. 32. « V. Popa ». UMF « Gr. PATRAŞ XENIA – Studiul experimental al acţiunii miorelaxantelor asupra hipertoniilor.. Goldiş ». 33. MUNGIU O. – Farmacologie medicală – curs. FISHER B. PATRAŞ X.A. 1977..J. PATRAŞ XENIA Apollonia. Sedcom Libris. 1994. LAZĂR E. – Genetică umană.. M. Farmacogenetica – rolul unei discipline de graniţă în medicină. 1997. 2002. M. T.C. MANIU M.. Ed... SMITH C. MUNGIU O. MUNGIU O. 31. Iaşi. TADA. HARVEY R. DRAZEN J. . 2000. 1997. MANIU C. 2003. CÂRSTEA A. Popa » Iasi. T. I. MUNGIU O.C. . A..A. UMF« Gr.M.. REYNARD A. 2000. Arad. – Farmacologie biochimică. 1983 42. Biol.. Bucureşti. Thorax. – Bazele farmacologice ale practicii medicale. SIMIONOVICI M... W..C. MIRCIOIU C. 38. Ed. 2003. VLĂDRESCU c... ROCSIN M.Farmacologie 29. Bucureşti. Y. PATRAŞ X.P. K. Ed. 37. 47. Saunders. 30. 1995... Vol. 40. 34. KAMADA. KIMURA. 41. Infomedica.. HERBISON G. Ed. Chem. K.M.. – Elemente de farmacologie si testare a medicamentului. 1995.L. 2002. 39. MYCEK M. Iaşi. 2003.. – Farmacodinamie experimentală practică. KUZUYA.C.C.. UMF Iasi « Gr. Lippincott’s Illustrated Reviews. J. – Textbook of Pharmacology. TUDOSE C. OTSU. Ed. – Elemente de farmacologie fundamentală. BARROS-DIOS J. T. Corson.M... 44. – cercetarea farmacologică şi prospectarea medicamentelor..

2001 50. Santa Barbara. 51.. 52. USA.Farmacologie Academiei. a X-a.L. Du Vidal. 1995. 49. *** MP100 System Guide – Reference Manual.R. . – Pharmacogenetics. 1996.. SMITH G. *** Farmacopeea Română Ed. BIOPAC Systems Inc. SMITH R. WOLF C.. Bucuresti. *** Agenda Medicală. BMJ. 2000. Ed. 2000. *** British National Formulary. 53. *** Dictionaire Vidal. 1996. 2001. 320: 987-990. 48. 2000.