Farmacologie

Facultatea de Medicina Dentara

FARMACOLOGIE
- SUPORT DE CURS – CURS 1
FARMACOLOGIA este ştiinţa care se ocupă cu toate aspectele interacţiunii dintre biosisteme şi substanţele chimice, proprietăţile fizico-chimice şi utilizările biologice ale substanţelor studiate, precum şi de unele aspecte privind sursele substanţelor farmacologic active (29). Farmacologia studiază relaţiile de cauzalitate şi legile după care se desfăşoară fenomenele din cadrul domeniului de studiu. Mai concret, după dicţionarul Robert, farmacologia se ocupă cu studiul medicamentelor, acţiunea lor şi modul de utilizare. Noţiunea de medicament sau drog defineşte, în sens larg, orice substanţă care poate influenţa natura vie, iar în sens restrâns, o substanţă utilizată în vederea prevenirii, ameliorării sau diagnosticării bolii (30). Deci, medicamentul este o moleculă bine definită a cărui parcurs în organism este bine cunoscut, iar efectele benefice sunt suficient de importante pentru a putea fi pus în circuitul terapeutic (1).

Farmacocinetica
DEFINIŢIE
Farmacocinetica studiază parcursul medicamentului în organism, dar şi influenţa organismului asupra medicamentului. Organismul poate acţiona limitând absorbţia, inactivând substanţa de bază sau grăbind eliminarea renală, digestivă sau pulmonară.

Farmacologie
Farmacocinetica studiază fenomene ce intervin în: absorbţie (influx) distribuţie biotransformare eliminare (eflux),

mai ales sub aspect cantitativ în relaţie cu acţiunea farmacologică în timp a medicamentului. Farmacocinetica permite: cunoaşterea profilului farmacocinetic parametrii mişcării şi transformării medicamentului în organism concentraţia plasmatică (tisulară) efectul farmacologic (43).
Medicament la situsul de administrare

1. ABSORBŢIE influx

Medicament în plasmă

2. Distribuţie
Medicament intratisular 3. BIOTRANSFORMARE Medicament şi/sau metaboliţii în urină, EFLUX fecale, bilă

4. ELIMINARE Metaboliţi în ţesuturi Fig. 1: Reprezentarea schematică a absorbţiei, distribuţiei, biotransformării şi eliminării unui medicament. Farmacocinetica permite o mai bună alegere a căii de administrare, a momentului administrării, o dozare optimă pentru a obţine efectul terapeutic cel mai bun (întotdeauna corelarea se va face în context clinic şi evolutiv al bolii) (1). Scopul farmacocineticii este de a furniza cunoştinţele necesare adaptării posologiei pentru a obţine concentraţiile plasmatice ale unui medicament cu un efect optim, adică cea mai bună eficacitate, cu efecte indezirabile minime (1). Prezenţa medicamentelor în organism depinde de proprietăţile lor fizico-chimice cât şi de procesele biochimice şi fiziologice care intervin: predominant fizico-chimice: în cazul absorbţiei, distribuţiei şi eliminării,

Farmacologie
predominant biochimice: în cazul metabolizării. se poate lărgi sfera de cunoaştere a

Având cunoştinţe de farmacocinetică

medicamentului prin prospectarea de structuri medicamentoase noi, ţinând seama de relaţia dintre structură, proprietăţile fizico-chimice şi cele farmacocinetice, farmacodinamice şi toxicologice (43). În farmacologia clinică, singurul parametru direct accesibil fiind concentraţia plasmatică a medicamentului, se studiază variaţia acestei concentraţii (poate urca, coborî sau rămâne constantă) într-un interval de timp considerat (1). Diferenţele farmacocinetice între medicamente provin esenţial din facilitatea cu care acestea traversează membranele biologice şi de viteza lor de biotransformare (1). Dispoziţia medicamentului sau a metaboliţilor săi activi la nivelul organului receptor depinde de trei factori: viteza şi nivelul de eliberare a substanţelor active din produsul farmaceutic şi absorbţia consecutivă, “efectul primului pasaj” ceea ce determină trecerea în circulaţia sanguină a unei fracţiuni intacte din medicamentul absorbit la nivel gastro-intestinal şi care a trecut bariera hepatică, un proces complex de legare şi transportare de către proteinele plasmatice, fixare tisulară, repartizare în lichidele organismului, de metabolizare şi eliminare. În concluzie, cinetica medicamentelor implică următoarele etape: absorbţia, distribuţia, metabolizarea (biotransformarea) şi excreţia (eliminarea) (29, 33).

PRINCIPALII PARAMETRI FARMACOCINETICI Farmacocinetica se ocupă de studiul concentraţiei plasmatice a medicamentului, singurul parametru accesibil. Pentru a aborda acest termen trebuie să definim: a.timpul de înjumătăţire (T1/2): timpul necesar pentru ca valoarea concentraţiei plasmatice să diminue la jumătate; cunoaşterea timpului de înjumătăţire permite evaluarea numărului de prize pe zi pentru a obţine concentraţia plasmatică dorită. În marea majoritate a cazurilor timpul de înjumătăţire este independent de doza de medicament administrat. Doar în câteva cazuri excepţionale el variază în funcţie de doză: poate creşte sau

Farmacologie
diminua în funcţie de saturarea unui mecanism (de eliminare, catabolism sau fixarea pe proteinele plasmatice) (1). b. ASC (aria de sub curbă) sau AUC (area under curve) corespunde integralei

concentraţiei plasmatice într-un interval de timp dat. În practică se utilizează următoarea formulă: unde,

ASC = Σ([C] x ∆t)
[C] = concentraţia măsurată ∆t = intervalul de timp între cele două măsurători. ASC-ul se exprimă în miligrame sau grame/liltru/oră. Rolul său principal este de a permite măsurarea biodisponibilităţii unui medicament (1). c. biodisponibilitateareprezintă procentul de medicament administrat care ajunge în

compartimentul central. În general, este măsurată comparând ASC obţinută după administrarea aceluiaşi medicament pe cale intravenoasă cu o altă cale, cel mai adesea orală. d. termenul de compartimentcuprinde: primul compartiment care este un volum real (volumul sanguin) al doilea compartiment care este un volum fictiv în care medicamentul este distribuit (ansamblul organismului, exceptând sângele) (1). e. Volumul aparent de distribuţie (Vd) este un volum fictiv, exprimat în litri/kg, în care este distribuit medicamentul, presupunând că este omogen (concentraţia tisulară medie este egală cu cea plasmatică).

Vd = D/C0
în care, Vd = volumul de distribuţie, D = doza, C0 = concentraţia iniţială, Exemplu: dacă doza este de 100 mg administrată i.v., iar concentraţia sa iniţială în plasmă este de 10 mg/l, se poate deduce că volumul de distribuţie este de 10 litri (1). f. Clearance-ul este fracţia unui volum teoretic totalmente epurat pe unitatea de timp.

Farmacologie
Clearance-ul plasmatic este volumul aparent de plasmă epurat în unitatea de timp. Clearance-ul total sau global este fracţiunea volumului aparent de distribuţie, care este totalmente epurat în unitatea de timp. În concluzie, clearance-ul total depinde de constanta de eliminare şi, deci, de timpul de înjumătăţire şi de volumul de distribuţie (1). g. Platoul (steady state) Corespunde unei stări de echilibru atinsă după un număr de administrări. Dacă doza şi frecvenţa de administrare sunt stabile, atunci şi concentraţia obţinută va fi stabilă (platoul se atinge după aproximativ cinci timpuri de înjumătăţire) (1).

CĂILE DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR
Calea de administrare este determinată de: ● ● proprietăţile medicamentului (hidrosolubilitate, liposolubilitate, ionizare) scopul terapeutic urmărit (acţiune imediată, administrare controlată, restricţie pe o cale de administrare) (29). Administrarea medicamentelor se realizează în principiu pe două căi principale: ¤ enterală ¤ parenterală. A. ENTERAL. 1. Oral Este cea mai comună cale de administrare, dar este şi cea mai variabilă şi implică cel mai complicat parcurs către locul ţintă. Unele medicamente sunt absorbite la nivelul stomacului, dar duodenul este frecvent situsul major de intrare în circulaţia sistemică datorită suprafeţei mari de absorbţie. Cele mai multe medicamente absorbite în tractusul gastro-intestinal, pătrund în circulaţia portală şi trec prin ficat înainte de a fi distruibuite în circulaţia generală. Aici are loc ”efectul primuluipasaj” unde sunt metabolizate majoritatea medicamentelor şi astfel este diminuată eficacitatea medicaţiei administrată oral. De exemplu, mai mult de 90% din nitroglicerină este neutralizată în cursul unui singur pasaj hepatic, ceea ce face ca locul de administrare de elecţie a acestui medicament în urgenţă să fie sublingual tocmai pentru a evita metabolizarea hepatică. Ingestia alimentelor concomitent administrării medicamentoase poate influenţa absorbţia; prezenţa alimentelor în stomac întârzie evacuarea gastrică, astfel încât medicamentele care sunt degradate de către sucul gastric (ex. penicilina G) devin non-disponibile pentru absorbţie.

iar administrarea lor sub această formă medicamentoasă poate preveni iritaţia gastrică.Farmacologie Medicamentele enterosolubile sunt protejate de mediul gastric acid. Administrarea unui agent pe această cale are avantajul că medicamentul “şuntează” efectul primului pasaj hepatic. Prin administrare intravenoasă medicamentul evită tractul gastro-intestinal şi deci primul pasaj metabolic hepatic. precum şi în situaţii care necesită instalarea rapidă a efectului medicamentului Administrarea parenterală oferă cel mai bun control al dozei şi efectului medicamentului în corp. Este una din principalele căi de administrare a medicamentelor la copii sau la persoanele inconştiente (29. 2. cum este insulina. Administrarea parenterală este utilizată deasemenea în cazul pacientului inconştient. B.v. PARENTERAL Administrarea parenterală este utilizată pentru medicamentele care sunt slab absorbite în tractul gastro-intestinal şi pentru agenţii instabili pe această cale de administrare. 33. pentru că 50% din circulaţia rectală nu se varsă în portă. frecvent constituie singura alternativă. de asemenea se foloseşte această cale de administrare pentru a evita aciditatea gastrică sau în afecţiunile care se manifestă cu vărsături. După modul de condiţionare medicamentele pot căpăta valenţe multiple. capsule . 43). 3. Intravascular Injectarea intravenoasă (i. . Plasarea sublinguală a medicamentului permite un contact direct şi prelungit cu mucoasa şi circulaţia locală capilară. ceea ce permite pătrunderea directă a principiului activ în torentul sanguin. comprimate cu efect retard sau eliberare controlată).) este cea mai comună cale parenterală. Sublingual. 1. Pentru medicamentele care nu se absorb enteral. care favorizează absorbţia intestinală (efervescente. Rectal Se utilizează pentru administrarea locală sau pentru a “şunta “ calea de metabolizare hepatică.

Prezintă un mare grad de risc de contaminare bacteriană. Subcutanat (s. Aceeaşi prudenţă se cere şi în administrarea medicamentelor intraarterial. care conţin contraceptivul levonorgestrel şi care sunt administrate sub formă de implant cu acţiune pe termen lung şi infuzoarele mecanice programabile care pot elibera insulină în anumite cazuri de diabet. Inhalarea Permite eliberarea medicamentului pe o suprafaţă mare de mucoasă a tractului respirator şi a epiteliului pulmonar.) Medicamentele administrate intramuscular pot fi soluţii apoase sau preparate depôt (suspensie de medicament într-un vehicul non apos . Cocaina este administrată de dependenţi tot intranazal pentru a obţine un efect rapid şi comod. Se utilizează ca şi cale de administrare pentru substanţele gazoase sau pentru cele ce pot fi vaporizate. Alte exemple de medicamente ce se utilizează prin administrare subcutanată includ solidele precum şi capsulele din silastic. de aceea rata injectării trebuie controlată cu atenţie. . Intramuscular (i. dar şi cu un grad mare de risc. Este necesară însă. poate induce hemoliză sau poate cauza reacţii adverse prin eliberarea prea rapidă a concentraţiilor mari de medicament în plasmă şi ţesuturi. ALTE CĂI DE ADMINISTRARE 1. 2. Calea este în mod particular eficientă şi convenabilă pentru pacienţii cu afecţiuni respiratorii deoarece medicamentul este eliberat direct către situsul de acţiune. 2.Farmacologie Reprezintă o cale de administrare în care se obţine efect rapid. Intranazal Desmopresinul este administrat intranazal în tratamentul pacienţilor cu diabet insipid. C. pentru că substanţa activă introdusă intravenos nu mai poate fi eliminată (prin vomă ca în cazul medicaţiei din tractul gastro-intestinal).m.c. implică un proces de absorbţie şi este mai lentă decât cea venoasă. iar efectele adverse sistemice sunt minimizate. o stare normală a mucoasei nazale. producând un efect aproape la fel de rapid ca şi injectarea intravenoasă.etilenglicol sau ulei de alune) care au grade de absorbţie diferenţiate (preparatul depôt se absoarbe mai lent furnizând o doză susţinută de-a lungul unei perioade lungi de timp). Administrarea subcutană minimalizează riscurile asociate administrării intravenoase.) Această cale de administrare. calcitonina este un hormon peptidic utilizat în tratamentul osteoporozei şi este disponibilă sub formă de spray nazal. ca şi cea musculară. 3.

Dacă există un interval suficient de timp între două administrări nu se produce acumularea medicamentului. Variaţia concentraţiilor plasmatice a unui medicament este în funcţie de modalitatea de administrare. de obicei prin intermediul unui plasture transdermal. Transdermal Această cale de administrare conduce la efecte sistemice prin aplicarea cutanată a medicamentului. . Intratecal / intraventricular În anumite afecţiuni este necesar ca medicamentul să fie administrat direct în LCR (meningite). 4. dependent de caracteristicile fizice cutanate şi de situsul aplicării. frecvenţa administrării timpul de înjumătăţire. În acest caz. Topic Calea de administrare topică se utilizează atunci când vrem să obţinem un efect local al medicamentului care poate fi aplicat pe tegument sau pe mucoase (conjunctivală. persistă o concentraţie reziduală a medicamentului în momentul unei administrări ulterioare.vaginală etc) 5. Rata absorbţiei poate varia seminficativ. Durata persistenţei în organism a unui medicament creşte odată cu doza administrată şi cu timpul de înjumătăţire. în timp ce cantitatea de medicament eliminată creşte treptat până la a compensa cantitatea adusă prin fiecare nouă admnistrare (43).Farmacologie 3. Această cale este cel mai frecvent utilizată pentru eliberarea prelungită a medicamentelor (nitroglicerina). repetarea administrării medicamentului la intervale constante duce la o creştere progresivă a concentraţiei sale până la atingerea unei concentraţii maximale sau a unui platou (apare după un timp echivalent cu durata a cinci timpi de înjumătăţire). Cei trei factori esenţiali care trebuie avuţi în vedere în cazul administrării repetate a unui medicament sunt: doza administrată. Dacă frecvenţa de administrare a unui medicament este suficientă sau timpul de înjumătăţire este destul de lung. auriculară. Existenţa platoului se explică prin faptul că doza administrată rămâne constantă.

. de aceea este importantă pentru biodisponibilitatea medicamentelor. prelungind absorbţia în circulaţia generală. deci să modifice proprietăţile acesteia (33). 47). Eliberarea substanţelor medicamentoase din forme farmaceutice cu cedare modificată Formele farmaceutice cu cedare modificată sunt produse medicamentoase în care printrun procedeu tehnologic se asigură eliberarea substanţei medicamentoase cu o viteză mică. să ducă la modificarea suprafeţei celulare cu care vine în contact. în condiţii standardizate de interfaţă solid/lichid. Formele medicamentoase cu cedare modificată pot fi: ● cu cedare prelungită sau susţinută cu cedare întârziată. Viteza de dizolvare a unei substanţe medicamentoase solide este definită prin cantitatea care intră în soluţie în unitatea de timp. În biofarmacie viteza de dizolvare este viteza cu care substanţa medicamentoasă se dizolvă din produsul medicamentos (formă farmaceutică dozată) sau din părţi ale acestuia în timpul testării (23). mărind în ultimă instanţă efectul terapeutic în timp. Dizolvarea şi difuzia medicamentelor Dizolvarea substanţelor medicamentoase este un proces care precede absorbţia lor în circulaţia generală şi poate fi o etapă limitantă. Substanţele medicamentoase care se pretează la o astfel de formulare sunt cele cu timpul de înjumătăţire scurt. Acestea se mai numesc şi medicamente cu cedare prelungită sau susţinută. Disponibilitatea farmaceutică sau cedarea substanţei medicamentoase este determinată în principal de viteza de cedare din forma farmaceutică.Farmacologie ABSORBŢIA ŞI DIFUZIA MEDICAMENTELOR Medicamentul este capabil. Cedarea substanţei medicamentoase din forma farmaceutică poate fi influenţată semnificativ de proprietăţile fizico-chimice ale substanţei medicamentoase şi ale formei farmaceutice. temperatură şi compoziţie a solventului (23. ● Atunci când doza unitară conţine o fracţiune de substanţă medicamentoasă cu dizolvare rapidă în stomac şi o alta cu o acoperire gastrorezistentă (enterosolubilă) produsul se numeşte cu cedare întârziată. deci realizarea de niveluri medicamentoase terapeutice. 3 – 4 ore şi cu indice terapeutic mare. prin grupările chimice pe care le posedă.

cerebomielozide. Cunoaşterea vitezei de cedare este cel mai important factor de prevedere al biodisponibilităţii şi a evaluării calităţii formelor farmaceutice. În funcţie de mecanismul difuziei (de cedare a formei active) se disting (23): sisteme rezervor sau cu membrană sisteme de tip matriţă sau monolitice sisteme hibride (laminate sau multiple) sisteme biodegradabile sisteme activate prin solvent (presiune osmotică. adică de absorbţie în circulaţia generală. sfingolipide (care derivă din sfingozină – un alcool substituit de către acizi graşi şi o grupă polară). gangliozide. glicerofosfolipidele şi sfingolipidele. colesterolul. Difuzia este principalul mod de transfer al substanţelor medicamentoase prin membranele biologice. despre: glicerofosfolipide sau glicerol substituit. în esenţă. se orientează în mod natural sub formă de dublu strat cu extremităţile polare situate la exterior şi cu cele nepolare în centru. . substituit de o grupare polară –OH şi dintr-un lanţ flexibil nepolar. după ce a avut loc cedarea (sau dizolvarea) lor din formele farmaceutice administrate pe diferite căi (23). Lipidele care intră în compoziţia membranelor sunt amfipatice deoarece sunt formate din molecule care au o extremitate polară (hidrofilă) şi o extremitate nepolară (hidrofobă). Traversarea membranelor de către medicamente Compoziţia şi structura membranei plasmatice este în jur de 60% fosfolipide şi 40% proteine. cât şi difuzia. Cedarea prelungită sau întârziată se realizează prin crearea de forme farmaceutice cu ajutorul unor polimeri. umflarea polimerului după îmbibare – sisteme gonflabile) sisteme controlate magnetic. alcătuit dintr-un nucleu steranic.Farmacologie Eliberarea substanţelor medicamentoase din sisteme farmaceutice cu cedare modificată implică atât dizolvarea. El se intercalează între celelalte lipide întărind structura membranară. Aceste lipide amfipatice. ele se împart în 3 clase: sfingline. Este vorba.

Pasajul paracelular Dacă celulele epiteliale transmembranare sunt unite între ele prin joncţiuni mai laxe. Pasajul transcelular Dacă celulele sunt strâns legate unele de altele. Proteinele se inseră în dublul strat lipidic. Se distinge astfel: pasajul transcelular. cum este în cazul celulelor endoteliului capilarelor cerebrale. moleculele pot traversa prin aceste joncţiuni numite de comunicare (“gap junctions”). Pasaj transcelular Pasaj paracelular (“gap junctions”) . Există mai multe posibilităţi de traversare a membranei.Farmacologie Fluiditatea dublului strat depinde în mod evident de temperatură. fie la exterior. pasajul paracelular. 43). acizii graşi nesaturaţi care formează lanţuri mai puţin lineare cresc fluiditatea membranară mai mult decât cei saturaţi. structuri care asigură schimbul de ioni şi de alte molecule între celulă şi exterior: pompe de tipul Na+/K+-ATPaza dependente. dar şi de compoziţia sa. filtrul poros. Conceptele de structură membranară sunt încă destul de discutate. fie la interior. Aceste proteine constituie: receptorii membranari (cel mai adesea glicoproteine care asigură comunicarea intercelulară). pentru a trece dintr-un compartiment în altul medicamentele trebuie să traverseze mai multe membrane. Pentru a penetra în celulă. canale şi transportatori membranari. medicamentul trebuie să traverseze celulele. Membranele sunt formate din mai multe celule legate unele de altele mai mult sau mai puţin strâns. adică “membrana citoplasmatică” pentru a ajunge dintr-un compartiment în altul. Aceste celule sunt dispuse pe o membrană bazală mai mult sau mai puţin permeabilă pentru molecule. această ipoteză a membranei de tip “mozaic fluid” fiind cea mai acceptată (1. medicamentele trebuie să străbată membrana. fie transmembranar.

La nivelul glomerulului renal.Farmacologie Fig. . cum ar fi cel renal glomerular. sunt străbătute de pori care pot lăsa să treacă molecule de talii inferioară dimensiunii porului. 43). până se obţine un echilibru. 1996). Totuşi trebuie ţinut cont şi de alţi parametri ai moleculelor. S = suprafaţa membranei unde: C1. Viteza de traversare se poate calcula după formula: V = KxSx(C2K = constanta de C1 ) difuziune.000. 33. Migrarea prin membrană se face de la o soluţie cu concentraţie mai mare către soluţia cu concentraţie mai mică. iar cele polare în apă. hexanul). 2: Modalităţi de pasaj dintr-un compartiment în altul a medicamentului (modificat după Allain. de o parte şi de alta a membranei. Caracterul liposolubil al unei molecule este determinat de măsurarea coeficientului de partaj între un solvent apos şi un solvent organic (ex. cum ar fi încărcătura electrică şi flexibilitatea (1. respectiv. chiar neionizate. C2 = concentraţia mai mică. cum ar fi glucoza şi proteinele. cu atât pasajul este facilitat). de asemenea pentru moleculele în stare gazoasă şi pentru moleculele mici cu polaritate slabă. Dublul strat lipidic membranar constituie o barieră: impermeabilă pentru ionii de K+. Na+ şi Cl-. Moleculele liposolubile sau apolare se acumulează în solventul organic. concentraţiile de o parte şi de alta a membranei şi de o constantă de difuziune k esenţial legată de liposolubilitatea sa şi de asemenea de dimensiunea moleculei (cu cât este mai mică. permeabilă pentru moleculele nepolare. liposolubile sau hidrofobe cu masă moleculară mică sau medie. moleculele care au o greutate moleculară sub 68. moleculele polare. Viteza de pasaj depinde de suprafaţa membranei. mai mare. Difuziunea pasivă prin dublul strat lipidic Traversarea dublului strat lipidic se face fără consum de energie din partea celulei. Filtrul poros Unele epitelii. pot teoretic traversa membrana.

PKa a unui acid este pH-ul la care se găseşte disociat în proporţie de 50%. Fig. 3:Pasajul transmembranar al unui medicament (M) în funcţie de legarea de proteine (P) Compartiment extracelular Compartiment intracelular M + P celulară M M P membrana MP (modificat după Allain.Farmacologie Polaritatea unui medicament depinde de ionizarea sa. în stare liberă. nu traversează dublul strat lipidic prin difuziune pasivă. 1996). traversează membranele lipidice. MP Transportul activ . medicamentele liposolubile. Molecule neutre neionizate indiferent de pH. modifică pasajul membranar. dar nu şi în stare ionizată. care poate merge de la 0 la 99%. iar bazele în mediu acid pentru a se transforma în molecule ionizate. de exemplu cele care au în componenţă un amoniu cuaternar. Molecule a căror ionizare depinde de pH: care traversează dublul strat lipidic în stare neutră. Fixarea medicamentelor pe proteinele plasmatice. indiferent de pH. se disting trei categorii: molecule întotdeauna ionizate. Aceste molecule. spre deosebire de medicamentele legate de proteine plasmatice (cum ar fi albuminele sau de alte proteine tisulare) care nu traversează membrana (1). Medicamentele acide se disociază în mediu bazic. dacă există un gradient de concentraţie favorabil. adica nefixate pe proteinele plasmatice. în principiu. cum este cazul solvenţilor organici care traversează uşor dublul strat lipidic (1).

O proteină membranară particulară este P-glicoproteina sau P170 deoarece greu a. Biodisponibilitatea . Acesta este modul de eliberare al mediatorilor. Mg++ dependentă utilizează energia ATP-ului pentru repolarizarea celulară lăsând să iasă trei ioni de Na+ şi să intre doi ioni de K+. unii mediatori şi medicamentele cu structură chimică apropiată. b. Transportul prin exocitoză şi endocitoză Exocitoza constă în eliminarea din celulă a moleculelor conţinute în vezicule care fuzionează cu membrana plasmatică şi eliberează conţinutul lor la exterior. aceasta pătrunde în citoplasmă. în general furnizat de ATP. Există de asemenea o pompă Ca++-ATP-ază dependentă. Transportul activ direct realizat prin pompele membranare Transportul activ necesită un aport de energie. Energia + necesară pentru transportarea lor poate fi realizată printr-un gradient de Na . 43). transportul se numeşte “sinport” şi dacă traversarea este în sens opus traversare este de tip “antiport”. cum ar fi. cum ar fi glucoza.Farmacologie Transportul activ se realizează prin structurile proteice membranare cu consum de energie furnizat de metabolismul celular. Endocitoza constă în absorbţia de către o celulă a unei molecule extracelulare. Acest proces este utilitzat de hepatocit pentru a capta diverse molecule mari. molecule implicate în metabolism. Ca++ şi Cl-: canale a căror deschidere şi închidere depinde de diferenţa de potenţial intra/extracelulară (se deschid în timpul depolarizării) receptori care pot fi activaţi sau inhibaţi prin diverşi mediatori transportatori (ex. localizată la nivelul membranei plasmatice şi a reticulului endoplasmatic. K+. Dacă sodiul şi substratul traversează membrana în acelaşi sens. precum şi o pompă H+/K+ ATP-ază dependentă. Transport activ prin canale şi transportatori pentru Na+. BIODISPONIBILITATEA ŞI BIOECHIVALENŢA 1. acizii aminaţi. Cinetica pasajului se realizează cu o viteză maximă şi cu posibilitatea de competiţie între moleculele vecine. Pompa Na+/K+ ATP-ază dependentă. pentru Na+ şi Ca++). ceea ce realizează o diferenţă de potenţial de o parte şi de alta a membranei. lipoproteinele şi transferina (1. după includerea moleculei într-o veziculă formată prin invaginarea plasmalemei.

33. Atunci când este vorba de o substanţămedicamentoasă nouă. se face printr-o evaluare statistică corespunzătoare. 43). 33. de obicei. Stabilirea bioechivalenţei între două produse farmaceutice. Biodisponibilitatea măsoară proporţia de medicament disponibil pentru acţiune(1. 39) De obicei biodisponibilitatea se determină în raport cu un preparat de referinţă. Bioechivalenţa Bioechivalenţa reprezintă o biodisponibilitate egală. Dacă este vorba de un nou produs farmaceutic care conţine o substanţă medicamentoasă aprobată. în reducerea până la dispariţie a activităţii medicamentelor şi grăbirea eliminării lor prin variate procese biochimice. pe o anumită cale de administrare. viteza de absorbţie este un parametru cinetic cu importanţă mai mare în cazul medicamentelor care se folosesc în doze unice (7. 2. adică absenţa unei diferenţe semnificative a mărimii şi vitezei absorbţiei unei substanţe medicamentoase din forme farmaceutice echivalente sau alternative. majoritatea suferă un proces de biotransformare. respectând normele stabilite pentru substanţa medicamentoasă şi formele farmaceutice studiate. care s-a absorbit nemodificată în circulaţia generală (mărimea absorbţiei) precum şi viteza cu care acest proces are loc (viteza absorbţiei) mărimea absorbţiei este un parametru cantitativ care are importanţă în cazul medicamentelor care se administrează cronic. este necesară caracterizarea sa farmacocinetică şi un studiu de biodisponibilitate absolută sau relativă. Bd% = ASC0/ASCiv x 100 Valori mici ale biodisponibilităţii pot arăta o absorbţie incompletă. Biotransformarea constă. este necesar un studiu de bioechivalenţă (30. BIOTRANSFORMAREA MEDICAMENTELOR Indiferent de modul în care au fost introduse în organism medicamentele. . administrate în aceeaşi doză molară. în condiţii similare. unul care se testează şi celălalt care este produsul de referinţă. 43).Farmacologie Biodisponibilitatea este cantitatea relativă de substanţă medicamentoasă din doza administrată sub forma unui produs farmaceutic. Biodisponibilitatea se calculează folosind aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp notata ASC.

acesta va fi metabolizat conform programelor genetic determinate. formează un metabolit toxic dintr-un drog iniţial netoxic. Un rol important în oxidările microsomale îl are citocromul P450. În această fază au loc reacţii de conjugare.Farmacologie Medicamentele sunt transformate prin aceleaşi mecanisme biochimice ca şi metaboliţii endogeni. Medicamentul nu crează căi noi de biotransformare (30). care cresc polaritatea moleculei. aceasta poate fi: normală incomplet dezvoltată (prematuri. Modificarea asupra medicamentelor depinde şi de starea de funcţionare a căii metabolice care produce transformarea. formează un metabolit activ dintr-un drog iniţial activ. medicamentul combinându-se cu un substrat endogen prin gruparea sa polară. De acest lucru trebuie ţinut cont în ajustarea dozelor la pacienţii cu diverse afecţiuni cronice sau la anumite categorii: bătrâni. o hemoproteină cu rol în obţinerea de oxigen activ necesar în oxidarea multor medicamente. femei gravide. medicamentele vor suferi modificările pe care căile metabolice le pot efectua asupra structurii respective. dar şi enzime nemicrosomale din ficat şi alte ţesuturi. Forma oxidată a acestui citocrom este redusă de NADPH – citocrom P450 reductaza. formează un metabolit activ dintr-un drog iniţial inactiv. rezultând metaboliţi intens polari. adică se măreşte solubilitatea în apă a medicamentelor. Biotransformarea poate influenţa efectele unui medicament astfel (30): formează un metabolit inactiv dintr-un drog activ. Biotransformarea se realizează în două faze: ● Faza I implică un sistem enzimatic de oxidare cu funcţii mixte. Dacă organismul dispune de mecanisme de biotransformare adecvate. Dacă medicamentele au o structură pentru care organismul nu dispune de mecanismele biochimice necesare. acesta se va elimina nemodificat. Transformările metabolice necesită atât enzime microsomale hepatice. copii. ● Faza II. . Dacă medicamentul este o substanţă pe care organismul o utilizează în mod fiziologic. nou-născuţi) epuizată (prin îmbătrânire) alterată (de procese patologice). În general metabolizarea reduce liposolubilitatea şi creşte solubilizarea moleculei.

Oxidări. thioridazida) N-dezalchilarea aminelor secundare şi terţiare (aminofenazona. nicotină. lidocaina) N-oxidarea aminelor terţiare (clorpromazină. Se produc sub influenţa unor enzime microsomiale extrahepatice. Sistemul monooxigenazei cuprinde NADPH-citocrom P450-reductaza. activarea unor carcinogeni) O-dealchilarea esterilor cu formare de alcooli (codeina în morfină. thiopental care se transformă în pentobarbital) b. sulfuric sau cu grupări metilice. fenilbutazonă. spironolactonă) reacţii de S-oxidare (clorpromazina. Metabolizarea se realizează prin următoarele tipuri de reacţii: 1. Conjugarea se realizează cu acidul glucuronic. Reacţii hidrolitice (procaina este hidrolizată în acid paraaminobenzoic şi dietilaminoetanol) 4. Reacţii de reducere. nitrazepam) Cetoreducere cu formare de alcooli (aldosteron. Sunt importante pentru metabolizarea şi detoxifierea medicamentelor şi a unor substanţe introduse voluntar în organism. fenacetina în paracetamol. hidroxilare alifatică (amfetamina. Nitroreduceri cu formare de amine (cloramfenicol. amobarbital. cu acidul acetic. prednison în prednisolon) 3. griseofulvină. chinidina. Exemple de glucuronoconjugare cu formare de glucuronizi: acid acetilsalicilic. Reacţii de sinteză sau de conjugare. morfina. fenitoina. Reacţia de oxidare a medicamentelor constă într-un proces de hidroxilare care necesită oxigen. acest sistem este lipsit de specificitate şi au fost descrise a. NADPH şi un sistem enzimatic micosomial cunoscut sub numele de monooxigenază. Oxidări nemicrosomale sau alcool-oxidarea 2. meprobamat (30. papaverină) S-demetilare (metilthiopurina în mercaptopurina) Dezaminare (amfetamina în fenilacetonă) Desulfurare (metisazonă. sulfhidril. cortizon în hidrocortizon. cloramfenicol. nici prin rinichi. warfarina). codeina. carboxil. oxidril este catalizată de glucuroniltransferaza hepatică. 42). Glucuronoconjugarea la nivelul grupărilor amino.oxidări microsomale: hidroxilarea aromatică (fenobarbitalul. fiind recaptate de celulele tubilor renali). acid nicotinic. . fenacetină.Farmacologie Fără aceste mecanisme medicamentele s-ar acumula şi ar duce la intoxicarea organismului (substanţele cu liposolubilitate mare nu pot fi eliminate nici prin bilă.

inclusiv formarea de ribonucleotide şi nucleozide. cu ritm constant. Din această categorie fac parte: hipnoticele (fenobarbitalul) unii hormoni (steroizii anabolizanţi) hidrocarburile cancerigene (benzpirenul) . sulfat. Concentraţia realizată de dozele uzuale este mult mai mică decât cea necesară saturării enzimelor. metilic. plasmă şi alte ţesuturi. Metabolizarea drogurilor stereoselective Mulţi compuşi există în două figuraţii opuse (droguri chiralice). saturând enzimele metabolizante (43). de cele mai multe ori. de aceea se recomandă prepararea medicamentelor formate din stereoizomerul activ. Aceşti enantiomeri pot avea efecte biologice diferite şi pot fi metabolizaţi diferit (levo-ibuprofenul inhibă sinteza de prostaglandine.Farmacologie O serie de alte biotransformări sunt catalizate de enzime nemicrosomale (enzime libere solubile) din ficat. aceasta indicând tipul de reacţie metabolică. fenitoina. de hidroliză. Metabolizarea medicamentelor depinde de gruparea funcţională prezentă în moleculă. ceea ce face ca reacţiile biochimice să nu fie limitate. dependentă de cantitatea de medicament. precum şi a altor substanţe active de către enzimele hepatice microsomale. glicină şi glutation. după o cinetică exponenţială de ordinul I. transsulfurare. Au loc următoarele reacţii de oxidare. Stimularea metabolizării prin inducţie enzimatică. printre care şi alcoolul etilic care sunt metabolizate după o cinetică de ordinul 0. Multe medicamente sunt capabile să activeze propria lor metabolizare. conjugări cu acid acetic. dicumarolul se metabolizează după o cinetică de ordinul I pentru doze relativ mici şi după o cinetică de ordinul 0. Biotransformarea decurge. cu o viteză scăzută pentru cantităţile care depăşesc aceste doze. pe când dextroizomerul său nu)(30). Deoarece numeroase medicamente sunt de fapt amestecuri racemice (proporţii egale din fiecare stereoizomer) există posibilitatea ca numai jumătate din doza administrată să fie activă. Există câteva substanţe. indiferent de cantitatea de substrat. Unele medicamente cum sunt salicilaţii. Factori care influenţează metabolizarea medicamentelor 1.

6. Diferenţe de specie şi diferenţe individuale. Inhibarea enzimelor metabolizante este cu importanţă clinică pentru că determină în mod obişnuit o creştere a efectului şi a toxicităţii (semnificaţia este mare când este implicat citocromul P450).citocrom c reductaza ca urmare a depresiei transcripţiei ADN – ARN în nucleu şi o eventuală stabilizare lizozomală. 4. 3. Chiar în cadrul aceleiaşi specii apar manifestări diferite. de exemplu HIN folosită în tratamentul tuberculozei este metabolizată mai lent de o parte a populaţiei umane. reacţia terapeutică sau toxică poate fi diferită în funcţie de specie. cunoscându-se faptul că medicamentele libere.Farmacologie Există trei tipuri de inducţie enzimatică: ● inducţia de tip fenobarbital (cea mai obişnuită) – creşte nivelul citocrom P450 şi a NADPH2. le poate reduce eficacitatea dacă metabolizarea le inactivează sau le poate creşte activitatea sau toxicitatea dacă metabolizarea acţionează în acest sens (25). caracter care se transmite genetic. Administrarea a unui inductor enzimatic în timpul unui tratament cu alte medicamente. 5. uneori. Căi specifice de metabolizare există pentru mediatorii neurotransmisiei. Legarea de proteinele plasmatice. ● ● Inducţia de tip spironolactonă care produce creşterea nivelului de NADPH2. pentru că este legată de proteinele plasmatice în proporţie de 99%. cum ar fi fenilbutazona. de aceea extrapolarea rezultatelor de la animale la om poate da. . de câte ori este posibil să se determine concentraţia sanguină şi că asocierile medicamentoase pot influenţa metabolizarea. nelegate se metabolizează mult mai uşor. Vârsta şi sexul. Practic inhibitorii sintezei proteice inhibă fenomenul de inducţie enzimatică şi scad capacitatea de metabolizare a medicamentelor. erori. Inhibarea metabolizării. Unele medicamente se metabolizează foarte greu. Efectul inductor are spectru larg. După doze egale de medicament. Concluzia care rezultă este aceea că pentru practică dozele trebuiesc individualizate. hormoni sau alte substanţe chimice produse de organism (vezi farmacologia specială). 2.citocrom C reductază Inducţia de tip 3-metil colantren care produce o formă modificată a citocromului P450 care are o altă specificitate de substrat.

prin piele sunt cantitativ minore. intestinală. Mecanismul de transport activ are un rol important în eliminarea unor substanţe medicamentoase din organism. Pe această cale. medicamentele se elimină prin filtrare glomerulară. Metabolizarea crescând polaritatea favorizează eliminarea urinii. Trecerea moleculelor în urina primară este în funcţie de cantitatea de plasmă filtrată (exprimată prin clearance-ul creatininei) şi de măsura în care se leagă de proteinele plasmatice. substanţele care circulă liber în plasmă având o eliminare mai rapidă faţă de cele care circulă legate. Cancerul hepatic reduce conţinutul de citocrom P450. 7. Substanţele liposolubile difuzează şi se reabsorb mai rapid. EXCREŢIA MEDICAMENTELOR Medicamentele. Boli hepatice care afectează arhitectura şi funcţiile hepatice şi scad oxidazele microsomale. salicilaţi. Bolile cardiace prin reducerea fluxului sanguin hepatic afectează metabolizarea medicamentelor. tolbutamidei) (30. estrogeni. Reabsorbţia urinară este influenţată şi de pH. foarte permeabile. ceea ce reduce metabolizarea medicamentelor (dozele trebuiesc ajustate). . Diverse boli. Diferenţe de sex s-au constatat în metabolizarea unor medicamente ca benzodiazepine. Cea mai importantă cale de eliminare este însă calea renală (30). acidul acetilsalicilic). ionii şi moleculele polare nu pot difuza şi rămân în urină. 43). Diverse disfuncţii endocrine. Eliminarea prin salivă. Acidifierea urinii creşte disocierea şi favorizează eliminarea substanţelor bazice. către interstiţiu şi sânge. Scăderea metabolizării s-a constatat la pubertate şi la bătrâneţe (ar putea fi legată de scăderea activităţii enzimelor metabolizante).Farmacologie La persoanele foarte tinere (copii) şi la persoanele în vârstă s-a constatat o sensibilizare la activitatea farmacologică a medicamentelor. de exemplu ai fenilbutazonei. prin lapte. filtrează majoritatea medicamentelor cu excepţia compuşilor macromoleculari. alcalinizarea creşte disocierea şi favorizează eliminarea substanţelor acide (ex. Capilarele glomerulare. prin plămân . dacă au suferit sau nu procese de biotransformare vor fi eliminate din organism prin mai multe căi: biliară. Insuficienţa respiratorie cronică afectează hidroliza unor medicamente (procaina). Reabsorbţia tubulară se face prin difuziune şi realizează trecerea medicamentului din urina primară prin epiteliul tubular. pot afecta metabolizarea (diabetul modifică metabolizarea medicamentelor evidenţiată prin valori diferite ale timpilor de înjumătăţire.

Farmacologie Există un sistem transportor pentru acizii organici (anioni). Prin salivă se pot elimina medicamente ca bromurile. chinina. ampicilina. ele se pot doza în salivă. tubocurarina. atunci când recoltarea sângelui prezintă dificultăţi. . La nivelul intestinului gros. Eliminarea prin bilă se face folosind mecanisme transportoare active. digitoxina. rifampicina. mentinându-se timp îndelungat în organism. care constituie calea de eliminare a medicamentelor insolubile. Calea digestivă constituie o cale de eliminare pentru unele medicamente. se pot observa şi unele medicamente care se elimină prin mucoasa intestinală. Eliminarea pulmonară este predominantă pentru substanţele volatile sau gazoase mai ales anestezicele generale. care funcţionează pentru medicamentele acide. mercurul) (33. inclusiv metaboliţii conjugaţi şi altul pentru bazele organice (cationi) care funcţionează pentru medicamentele bazice. micşorându-şi eliminarea (probenecidul diminuează excreţia penicilinei ambele molecule fiind acide). eliminarea scăzând odată cu scăderea filtrării glomerulare până la valoarea critică a clearanceului creatininei de 10-20 ml/min. Cele două grupe de medicamente pot intra în competiţie pentru secreţia tubulară. vinblastina. Deoarece unele medicamente realizează în salivă concentraţii asemănătoare celor din plasmă. Parte dintre substanţele care ajung în intestin odată cu bila se reabsorb şi intră în circuitul enterohepatic. Insuficienţa renală inaparentă clinic sau cea manifestă pot determina creşterea anormală a nivelelor medicamentului în sânge prin întârzierea eliminării sale ceea ce poate genera efecte adverse. alcaloizi. eritromicina. tetraciclinele. 43). metale grele. Prin bilă se pot excreta: hormonii steroidieni. Rata eliminării medicamentelor depinde şi de starea de funcţionare a rinichiului. lincomicina. chinina. cum este morfina. Eliminarea prin piele poate fi importantă terapeutic în cazul griseofulvinei în micozele cutanate Prin glanda mamară se pot elimina o serie de substanţe în lapte care pot fi toxice pentru sugar (nicotina. chininina.

acţiunea şi reglarea asupra acestora se realizează pe structurile existente. asupra cărora medicamentul are efect de modelare sau de monitorizare (30). Spectrul de cunoaştere a farmacodinamiei implică (11): 1. Potrivit legii fundamentale a farmacodinamicii medicamentul nu crează funcţii noi în organism. PRINCIPALII PARAMETRII AI ACŢIUNII FARMACODINAMICE Acţiunea farmacodinamică este caracterizată de mai mulţi parametri: Sensul acţiunii. . 2. obţinându-se prin ridicarea tonusului funcţional inhibitoare sau deprimantă. Farmacodinamia este ramura farmacologiei care studiază efectele favorabile ale medicamentelor asupra organismului. O acţiune farmacodinamică poate fi manifestată în sensul amplificării sau deprimării unui proces fiziolgic sau fiziopatologic. studiul acţiunilor farmacodinamice şi parametrii care îi caracterizează factorii care influenţează acţiunea farmacodinamică Activitatea biologică a medicamentului presupune: o interacţiune iniţială de ordin chimic sau fizico-chimic cu moleculele organismului . locul şi mecanismul lor de acţiune.acţiune primară se declanşează apoi un complex de reacţii care au ca rezultat efectul farmacologic global (42). Acţiunea poate fi: Stimulatoare (excitantă).Farmacologie CURS2: CURS 2 Farmacodinamia DEFINIŢIA Farmacodinamia studiază efectele medicamentelor.

cardiotonice) este necesar să fie cunoscut. Reprezintă proprietatea medicamentului de a influenţa un substrat cât mai limitat din organism (majoritatea medicamentelor au un “spectru de acţiune”) . Selectivitatea. Eficacitatea Proprietatea unui medicament exprimată prin efectul maxim posibil (efect terapeutic). determinaţi genetic). Reprezintă capacitatea unei substanţe medicamentoase de a avea activitate biologică. Medicamentele nu pot crea nici o funcţie nouă într-un organism ele putând stimula sau inhiba funcţiile pentru care este programat biosistemul respectiv. În practică se poate compara activitatea biologică a două sau mai multe substanţe active. pe receptorii proprii fiecărui organism. Potenţa de acţiune este în relaţie cu doza – cu cât potenţa este mai mare cu atât doza este mai mică. Latenţa Măsoară timpul scurs de la administrarea unui medicament până la apariţia efectului farmacodinamic. Reprezintă unul din dezideratele terapiei farmacologice şi în particular ale farmacodinamiei.pentru a se obţine o eficacitate maximă în timp util.Farmacologie De menţionat că medicamentul acţionează pe structurile existente. în consecinţă nu există “receptori farmacologici” (ei sunt preformaţi. Timpul efectului maxim Pentru unele categorii de medicamente (anticoagulante. făcând raportul dozelor care produc acelaşi efect (bioechivalenţa). Este dependentă de mai mulţi factori: -calea de administrare -forma farmaceutică -strucţura chimică a substanţei -parametrii farmacocinetici. Potenţa (intensitatea acţiunii).

la nivel celular: . heparina neutralizează proteinele de coagulare în sânge. Trecerea pasivă a ionilor condiţionează variaţiile de potenţial. . enzimele digestive acţionează în tractusul intestinal. Foarte multe medicamente acţionează asupra membranei celulare pe care o influentează direct sau prin intermediul receptorilor.la nivelul membranei celulare. calciu. Celelalte peptide au funcţii de reglare. Actualmente se caută forme medicamentoase care se pot administra la intrevale cât mai mari să aibă eficacitate maximă (21). antibioticele acţionează asupra bacteriilor din LCR. Locul de acţiune a medicamentului h . include porul apos. receptorii specifici pentru semnalele chimice şi mecanice de poartă. care determină atât excitaţia şi conducerea impulsului. mai voluminoasă. endolimfa. LCR. lichid articular). cât şi inhibiţia. .la nivel extracelular sau în rezervoarele de lichid transcelular (sucuri digestive. Membranele excitabile conţin canale care constituie sisteme transportatoare pasive pentru ioni conform gradientului de concentraţie. umoarea apoasă. sodiu. Se produc: modificări ale permeabilităţii translocare ionică modificare în funcţia unor enzime membranare dezorganizarea membranei. Durata de acţiune este dependentă de proprietăţile farmacocinetice. Canalele ionice membranare fac parte dintr-o familie de proteine glicozilate complexe. Ex: antiacidele gastrice. Ele cuprind câteva peptide dintre care una majoră.Farmacologie Durata de acţiune Cunoaşterea duratei de acţiune a medicamentului este absolut necesară pentru a determina şi adapta intervalul dintre administrări (priza). EDTA chelează plumbul extracelular. un senzor de voltaj.

Mecanismele de poartă deschid şi închid drumul ionilor realizând activarea. medicamentele pot influenţa canalele ionice direct sau prin intremediul unor mecanisme biochimice. Specificitatea canalelor ionice este conferită de către un mecanism defiltru dependent de o anumită formă. prin modificarea potenţialului membranar (canalele pentru Na+ şi cele pentru K+ din membrana axonală sau canalele de Ca++ din miocard şi muşchii netezi vasculari). Neurotransmiţătorii. Porţile pot fi comandate electric. respectiv inactivarea canalelor. autacoizii. Astfel tetrodoxina blochează selectiv transportul ionilor de sodiu acţionând în porţiunea externă a canalului respectiv. Aceste fenomene sunt atribuite deplasării sarcinilor electrice purtate de anumite grupări chimice sau rotaţiei unor dipoli moleculari (aşa cum se presupune pentru canalele de sodiu). 1998). Anumite toxine influenţează electiv transportul ionilor prin diferite canale. Alte canale îşi dechid porţile prin mecanisme chimice. ceea ce explică efectele lor. modifice mecanismul de poartă. 5: Receptorul nicotinic pentru acetilcolină: canal ionic cu mecanism de poartă (după Katzung.Farmacologie Fig. homonii. anumite dimensiuni şi anumite grupări chimice. ca urmare a modificărilor conformaţionale determinate de cuplarea unor molecule active cu receptorii specifici (canalele comune pentru Na+ şi K+ din membranele sinaptice sunt deschise sub influenţa transmiţătorului chimic sau a unor molecule analoage). constituind instrumente de studiu preţioase. fără să . Neurotoxinele din veninul de scorpion inhibă inactivarea conductivităţii sodiului şi activează conductivitatea potasiului.

ceea ce poate bloca impulsul nervos.Farmacologie Astfel acţionarea receptorilor nicotinici de către acetilcolină şi alţi agonişti colinergici deschide canalul pentru Na+ şi K+. Glicozidele tonicardiace inhibă funcţia unei ATP-aze sarcolemice sensibilă la Na + şi K+. Anestezicele locale şi generale pătrund prin membrana neuronală lipidică. fosfolipaza C care pune în funcţie sistemul fosfatidilinozitol/Ca++şi fosfolipaza A2. cu deschiderea acestor canale. care se găsesc în cantitate mare în miocard şi muşchii vaselor. depolarizare şi generarea potenţialului post sinaptic excitator. . Pompa de Na +/K+. hiperpolarizare şi potenţial postsinaptic inhibitor. care formează un complex cu canalele pentru Cl -. cu consum de energie împotriva gradientului de concentraţie. determinând pierdere de potasiu şi acumulare de sodiu intracelular. modificându-i fluiditatea şi interacţionând cu proteinele – consecutiv ele modifică indirect canalele sodiului. ionii de sodiu sunt schimbaţi ulterior cu ionii de calciu din afara celulei. creşterea disponibilului de calciu. reprezentată de o ATP-ază sensibilă la ioni şi pompa de calciu menţin concentraţia fiziologică de Na+. sunt acţionaţi de benzodiazepinele tranchilizante. Refacerea şi menţinerea potenţialului membranar este asigurată prin mecanisme transportoare – pompe ionice – care funcţionează specific pentru anumiţi ioni. Ele asigură gradientul de concentraţie care condiţionează translocarea pasivă a ionilor prin canalele membranare. deprimând contractilitatea miocardului şi provocând vasodilataţie. Blocantele canalelor calciului inhibă consecutiv influxul de Ca ++ încetinind procesul de depolarizare la nivelul nodulului sinusal şi atrioventricular. Inhibitorii metablolismului energetic blochează pompele ionice. cu influx masiv de ioni de sodiu. pot fi blocate prin nifedipină. Canalele calciului de tip L. Receptorii GABA din creier. voltaj dependente. verapamil sau diltiazem – peptida alfa din componenţa acestor canale conţine receptori specifici pentru aceste substanţe. K+ şi Ca++. de la nivelul celulelor miocardice. Membranele celulare conţin enzime importante pentru starea membranei şi pentru metabolismul celular: adenilat ciclaza şi guanilat ciclaza. catalizează formarea nucleotizilor ciclici AMPc şi GMPc . care iniţiază formarea PAF şi eicosanoizilor. interferând mecanismul de poartă şi reducând conductivitatea maximă pentru acest ion. fiind responsabilă de acţiunea inotrop pozitivă. influx de ioni de clor. dar nu modifică transportul pasiv prin membranele celulare.

Fig. Capacitatea drogului de a se combina cu receptorul a fost numită afinitate. amfotericina B) (42). Legarea receptorului cu o moleculă endogenă sau cu un medicament va fi urmată de o modificare specifică în starea receptorului (stimul). impiedicând funcţiile fiziologice. iar proprietatea de a produce un răspuns consecutiv cuplării receptorului a fost definită ca eficacitate sau activitate intrinsecă. Aşa se explică. 6: Topologia transmembranară a unui receptor tip “serpentină” (după Katzung. acestea devenind ”ţinte terapeutice” în terapia multor boli. modificare care va genera un lanţ de evenimente (“transfer de stimul”) care se vor finaliza într-un răspuns (contracţie. nu numai pe membrana celulară. de exemplu. chiar distrugând celule. nistatina. ci şi în interiorul celulei. transmitere de impuls). Astăzi se admite că un loc specific de legare a drogului care îndeplineşte cele două criterii (de ancorare şi de traducere a semnalului) poate fi considerat receptor. Unele substanţe acţionează brutal asupra membanelor celulare. efectul bactericid sau fungicid al unor dezinfectante sau al unor antibiotice (polimixine. Cercetări ulterioare au confirmat existenţa acestor locuri specializate. RECEPTORII Probabilitatea existenţei receptorilor a fost sugerată în 1878 de Langley şi apoi de Erlich în 1909 care afirmau că drogurile acţionează doar pe “ţinte specializate” de la nivelul celulei. 1998). alterându-le. Aceste noţiuni s-au dovedit utile pentru diferenţierea .Farmacologie Multe medicamente îşi datoresc efectele influenţării acestor enzime determinante pentru funcţiile celulare. secreţie.

Farmacologie acţiunilor agoniste sau antagoniste faţă de receptor. Prin abordări fiziologice s-a încercat realizarea legăturii între modul cum se comportă receptorii. de radicali sau de modificări de conformaţie. determină în urma fixării o activitate intrinsecă care este definită drept capacitatea drogului de a produce o rearanjare a moleculei receptorului prin transfer de forţe. elaborându-se astfel “teoria standard a receptorilor”. Studii de mutagenitate efectuate în ultimii 10 ani au furnizat numeroase date ce sugerează că.etc Conform teoriei standard a receptorilor. Ineracţiunea medicament – receptor Drogul care prezintă afinitate (posibilitatea fixării drogului cu formarea unui complex) pentru un anumit receptor. Abordările biochimice s-au bazat pe cinetica enzimatică. Abordarea genetică reprezintă o opţiune mai nouă. în unele cazuri. natura şi modul lor de acţiune. Locurile din sânge sau ţesuturi pe care drogul se poate fixa fără a declanşa un răspuns au fost numite receptori ”muţi”sau “discreţi” Identificarea şi izolarea receptorilor. agoniştii şi antagoniştii se leagă de locuri diferite ale receptorului ceea ce aduce argumente pentru diferenţierea competitivităţii directe de cea realizată prin interacţiunea allosterică. Această rearanjare permite apoi declanşarea altor modificări cum ar fi: deschiderea porilor. Un alt factor de progres în receptorologie l-a adus conceptul de ”acţiune la două capete”. Prin metode biochimice efectuate în experimente pe ţesuturi izolate s-a ajuns la izolarea şi purificarea receptorilor ceea ce a permis şi permite în continuare atât clasificarea lor. care utilizând metoda clonării şi a analizei secvenţiale a reuşit să evidenţieze numeroase subtipuri de receptori şi izoreceptori precum şi diverse proteine de cuplare. activare enzimatică. cât şi proiectarea de medicamente cu acţiune specifică. . relaţia dintre afinitate şi eficacitate a fost exprimată prin ecuaţii simple bazate pe legea acţiuniii maselor.

. sunt două domenii de recunoaştere pe receptor care sunt relevante pentru activitatea unui agonist: domeniul extracelular pentru recunoaşterea agonistului şi domeniul citoplasmatic pentru legarea de proteine de cuplare.agonişti parţiali care provoacă efecte submaximale. Răspunsul la un drog depinde de numărul de receptori disponibili şi acest număr poate fi afectat de prezenţa continuă a drogului. Această modificare îmbunătăţeşte capacitatea de legare a receptorului activat de proteina de cuplare aflată şi ea cu un pol în membrană şi cu celălalt în citoplasmă..Farmacologie Conform acestei teorii proteina receptoare după recunoaşterea şi fixarea drogului se modifică. Medicamentele care interacţionează cu receptorii prevenind exercitarea acţiunii unui agonist au fost numite antagonişti farmacologici specifici. De aici apare posibilitatea ca receptorii să răspundă diferit la acelaşi agonist în diferite membrane.necompetitiv când antagonistul se poate combina ireversibil cu receptorul său şi poate inhiba unele etape ale transferului de stimul. În conformitate cu teoria activităţii intrinseci deosebim: .competitiv când competiţia se desfăşoară pentru locul de afinitate al receptorului şi în acest caz creşterea progresivă a concentraţiei antagonistului inhibă răspunsul dat de agonist şi invers. Variabilitatea receptorilor. de fapt. Antagonismul poate fi : . receptorii la insulină). Receptorii suplimentari sau “de rezervă” (“sparereceptors”) reprezintă un concept relativ recent introdus. Procesul invers în care se constată creşterea numărului de receptori dacă stimularea este redusă (creştetrea sensibilităţii la adrenalină şi noradrenalină a organelor denervate) este numit reglare ascendentă (”up regulation”) (30). dar activitatea intrinsecă nu se poate manifesta. Afinitatea pentru agonist se păstrează. Agonism şi antagonism pe receptori.agonişti deplini care au activitate intrinsecă maximă . dacă proteinele de cuplare sunt diferite (30). caz în care numărul lor scade (ex. Dacă se notează valoarea maximă a activităţii intrinseci cu 1 şi lipsa de activitate dată de antagonişti cu 0. proces numit reglare descendentă (“down regulation”). concept ce ajută la explicarea faptului că sensibilitatea unei celule . De aici se deduce că. agoniştii parţiali vor fi situaţi între aceste două valori.

diferite substanţe reglatoare endogene şi unele medicamente agoniste analoage care acţionează receptorii specifici sunt consideraţi ca mesageri primi.Farmacologie sau ţesut la o anumită concentraţie de agonist ar putea depinde nu numai de afinitatea receptorului de a fixa drogul. Demonstrarea existenţei unor locusuri de fixare multiplă pe anumiţi receptori. Astfel se explică de ce agoniştii cu afinitate slabă pentru receptori pot determina răspunsuri majore la concentraţii joase. 1990) Sisteme de mesageri secunzi Neurotransmiţători. Descoperirea faptului că unele substanţe cum sunt betacarbolinele. deşi se fixează pe receptorul benzodiazepinic determină efecte stimulante (provoacă anxietate) a dus la noţiunea de agonist invers şi a fost explicată prin posibilitatea existenţei receptorului benzodiazepinic în multiple stări ce pot fi modificate prin acţiune la diferite locusuri allosterice (Haefely W. Principalele sisteme de mesageri secunzi sunt : ● Sistemul format din proteinele G. influeţând funcţionalitatea canalelor ionice incorporate în macromoleculele receptoare sau pot transmite mesajul indirect prin intermediul unor mesageri secunzi celulare. Implicarea mesagerilor secunzi în transmiterea informaţiei la nivelul celulelor implică un tip particular de receptor membranar şi prezenţa unor proteine membranare (polipeptida receptoare în formă de serpentină)(43). ci şi de concentraţia totală a receptorilor. Mesagerii “primi” pot transmite mesajul chimic direct. adenilciclază şi AMPc care aparţin economiei metabolice . De exemplu. locusuri ce pot fi independente sau dependente unul de celălalt şi care pot avea capacitate de activare (de regulă prin mecanism allosteric) probează posibilitatea influenţării afinităţii sau eficacităţii unui drog de către alt drog. dacă într-un ţesut sunt 90% receptori de “rezervă” atunci efectul agonist maxim va fi realizat numai prin ocuparea a 10% din numărul total de receptori.. Acest mod de interrelaţie a dus la cristalizarea conceptelor de antagonist allosteric şi de contraantagonist sau agonist invers.

Acţiunea medicamentelor la nivelul organitelor intracelulare Diferite formaţiuni intracelulare pot fi locul de acţiune al medicamentelor: . după ce se combină cu un receptor din citoplasmă. acid oleic. ceea ce explică efectul anticanceros. ● Sistemul fosfatidilinozitolic.ribozomii.Farmacologie Proteinele G reprezintă o familie de proteine reglatoare conţinând guanină ce se află în legătură cu diverşi receptori: muscarinici. realizându-se astfel efecte stimulatoare sau inhibitoare deşi receptorul poate fi acelaşi.nucleul bogat in acizi nucleici este ţinta unor substanţe citotoxice. modificând procesul de transcripţie al ARN-ului. Agenţii alkilanţi polifuncţionali formează punţi pe catenele de ADN. α şi β-adrenergici. El se poate lega de calmodulină sau de alte proteine fixatoare de calciu. un agonist poate determina cuplarea cu una sau alta dintre proteinele de cuplare.K+. implicat în transmiterea mesajului în vederea fosforilării proteinelor. împiedicând sinteza sa şi mitoza. .Cl-. serotoninici. Na+) . pot fi sediul de acţiune al unor antibiotice (ce pot interfera funcţia ribozomilor bacterieni . Graber şi colaboratorii au descris un sistem de traducere a semnalului intracelular prin intermediul acizilor graşi proveniţi din fosfolipide membranare (acid arahidonic. În funcţie de ţesut. Hormonii steroizi.inhibând formarea proteinelor sau determinând formarea de polipeptide anormale). gabaergici şi dopaminergici. care se pot cupla la rândul lor cu sisteme anterioare descrise sau pot modula canale ionice (Ca +. acid linoleic etc). pătrund în nucleu unde se fixează de ADN. unde are loc sinteza proteică. . Complexul Ca/calmodulină activează un număr mare de enzime cum ar fi fosfodiesteraza implicată în hidroliza AMPc sau miokinaza lanţurilor uşoare (importantă pentru contracţia muşchiului neted)(43). ● Sistemul acizilor graşi În 1994. ● Sistemul Ca/calmodulină Creşterea calciului ionic liber din citosol poate servi ca mesager secund. Acest sistem implică prezenţa în membrană a fosfatidilinozitol-difosfatului (PIP 2).

. .Farmacologie . ca şi intervenţia sistemelor mesagere secunde Anumite substanţe acţionează în afara celulelor. neutralizează acidul clorhidric din sucul gastric. care blocând citocromoxidaza întrerup reacţiile de oxidoreducere. de exemplu heparina care inhibă factorii coagulării ce se găsesc în sânge.lizozomii: glucocorticoizii în concentraţii mari stabilizează membranele lizozomale protejându-le de agresiunea generatoare de inflamaţie contribuind la efectul antiinflamator şi la proprietăţile antişoc ale acestei clase de medicamente. Acţiunea medicamentelor la nivelul sinapselor Una din cele mai importante caracteristici ale sinapselor o reprezintă capacitatea lor de a suferi influenţe reglatoare externe. mucoliticele desfac fibrele de mucină din secreţiile traheobronşice. reprezintă locul unde acţionează cianurile.mitocondriile. Unele medicamente acţionează direct asupra secreţilor glandulare – antiacidele gastrice. Studiul mecanismului de acţiune a medicamentului permite: diferenţierea între acţiunile primare “acţiuni” şi evenimentele declanşate de acestea “efecte” (care reprezintă un complex de reacţii ce au ca rezultat efectul farmacologic global) posibiltatea de a obţine un medicament cu acţiune ţintită cu un anumit mecanism de acţiune diminuarea efectelor secundare asocierea medicamentelor ştiinţific în strategia terapeutică. Mecanismul de acţiune al medicamentelor Reprezintă preocuparea principală a farmacodinamiei. inclusiv medicamentoase ceea ce face ca anumite funcţii să poată fi modulate (vezi detalierea în partea de farmacologie specială). Acţiunea directă a medicamentelor asupra efectorilor Acţiunea directă asupra structurilor efectoare implică probabil acţionarea sau blocarea unor receptori fenomene de membrană. care conţin enzimele ce intervin în respiraţia celulară.

9 % şi ser glucozat 33% . ● Purgativele şi diureticele osmotice – sunt substanţe care ajunse în mediul intern atrag apa. dar încorporează părţi anormale în produsul de sinteză (ex. de aceea efectul lor este scurt pentru că se elimină repede. ● Înlocuitorii de plasmă (sunt macromolecule cu rol în corectarea volemiei) pot fi: substituenţi de tip Dextran 40 sau 70 care sunt soluţii coloidale ce asigură presiunea osmotică şi cea coloid osmotică. realizând creşterea peristaltismului.Farmacologie a. b. AINS inhibă enzime producătoare de enzime). respectiv blochează sistemele enzimatice ale bacteriilor). ● competiţia cu substratul enzimatic normal.sunt soluţii fiziologice asigurând numai presiunea osmotică. Enzima funcţionează normal.captează ionii metalici şi se elimină odată cu ei (pentru intoxicaţia cu arsenic se foloseşte dimercaptopropanolul). Mecanisme bazate pe acţiuni fizico-chimice simple ● Medicamente care acţionează formând un strat protector faţă de agenţii fizici sau chimici (unguentele cu silicon utilizate în industria chimică. favorizând epurarea organismului. detergenţii şi halogenii peroxizi folosiţi ca dezinfectanţi (care denaturează structura lipoproteică a membranelor. Medicamente ce acţionează prin mecanisme enzimatice Activitatea enzimatică poate fi influenţată prin mai multe mecanisme: ● inhibiţia enzimatică (aprotinina este inhibitor de tripsină şi kalicreină folosit în tratamentul pancreatitelor acute şi a stărilor de şoc. respectiv a presiunii hidrostatice şi a filtrării glomerulare. ● Substanţe de contrast utilizate pentru radiodiagnostic (sulfatul de bariu) ● Substanţe care modifică pH-ul local: antiacidele (carbonatul de calciu sau de magneziu) şi spermicidele (acidifică mediul intravaginal) ● Substanţe care denaturează specific proteinele: nitratul de argint (pentru cauterizarea plăgilor). astfel de medicamente se numesc antimetaboliţi şi se caracterizează prin aceea că există o asemănare foarte mare între structura lor chimică şi cea a substratului (metabolitului) normal. ● Unele substanţe sunt folosite în tratamentul intoxicaţiilor cu rol de a absorbi substanţele toxice din conţinutul gastrointestinal (cărbunele activat). substituenţi de tipul soluţie cloruro-sodică 0. unguentele ce absorb radiaţii ultraviolete). ● Substanţe utilizate ca şi chelatori . .

Transmisia se efectuează printr-un hormon sau prin sisteme de cuplaj celular. ● Efecte allosterice pe enzime. medicamentul se leagă pe enzimă în alt loc decât situsul de activitate. Coordonarea activităţii celulare se efectuează în scop adaptativ şi se realizează prin semnale chimice date de substanţe biologic active reunite sub numele de .Farmacologie sulfamidele au activitate antimicrobiană pentru că intră în competiţie de substrat cu acidul paraaminobenzoic şi îl înlocuiesc în sinteza microbiană de acid folic rezultând un produs fals. În diverse carenţe acestea trebuie înlocuite prin aport medicamentos întrucât sunt esenţiale pentru metabolism (de ex.citosol (pentru hormonii steroizi). Celulele din organism primesc şi transmit informaţii. din alimentaţie. Localizarea lor poate fi : ● pe suprafaţa celulei (acetilcolina. Tipul receptorilor fiecărei celule este determinat genetic. incapabil să mai asigure înmulţirea bacteriilor). c.se formează complexe incapabile de a executa programul enzimei respective (anticoagulantele cumarinice deplasează vitamina K – ce are rol de coenzimă – de pe enzimele ce sintetizează protrombina şi alţi factori de coagulare). Au funcţie de traductori. Vitamina B 2 (riboflavina) are rol de coenzimă în unele etape enzimatice ale lanţului respirator. intranuclear (pentru triiodotironina) ● la nivel sinaptic. Vitamina B1 (tiamina) joacă rol de coenzimă în decarboxilarea alfa cetoacizilor la nivelul metabolismului glucidic. Medicamente ce acţionează prin intermediul receptorilor Receptorii reprezintă macromolecule cu rol de transmitere a informaţiei în cadrul unui sistem biologic. ● Unele vitamine joacă rol de coenzime. hormonii. mai ales a triptofanului). Din punct de vedere chimic sunt molecule care leagă selectiv. transformând o informaţie aferentă (adusă de un mesager chimic) într-un răspuns celular. producând o modificare a randamentului situsului de activitate. Vitamina B 6 (piridoxina) este coenzimă în procesele legate de metabolizarea aminoacizilor. în mod normal. pe care organismul nu le poate sintetiza şi pe care le procură. saturabil şi cu afinitate mare un ligant. ● Deplasarea coenzimei şi cuplarea cu apoenzima. prostaglandinele) ● în interiorul celulei .

trebuie ca legătura dintre cele două componente să se realizeze secvenţial în succesiunea situs de afinitate . Pentru ca molecula de medicament cuplată să declanşeze secvenţa procesului fiziologic pentru care este destinat receptorul. se cuplează în anumite puncte numite situsuri deafinitate şi situsuri de activitate cu substanţe ce au o structură complementară din punct de vedere spaţial şi repartiţie a sarcinilor electrice (după modelul “cheie . în mod normal receptorii sunt stimulaţi de celule ce au rol fiziologic: alte molecule pot stimula receptorii numai dacă configuraţia lor spaţială şi electrică este suficient de apropiată de cea a moleculelor fiziologice (medicamentele ce acţionează la nivelul receptorilor au o structură foarte asemănătoare cu aceste substanţe fiziologice. 4. sistemul APUD) (21. receptorii fiind preformaţi. . determinaţi genetic. modificările produse (spaţiale şi electrice) duc la pierderea afinităţii pentru mesagerul chimic cu care s-a cuplat şi care părăseşte receptorul nemodificat (faţă de enzimă care odată cuplată cu substratul duce la modificarea structurii substratului). forţele intermoleculare sunt slabe (ionice. 2. Medicamentele nu pot crea nici o funcţie nouă într-un organism. 5 6 legătura dintre receptor şi mesagerul chimic trebuie să fie reversibilă. Proprietăţile receptorilor 1. dar diferă de agonist la partea ce se leagă de situsul de activitate. În consecinţă: nu există receptori farmacologici. Antagonistul (blocant cu acţiune intrinsecă) este substanţa ce menţine blocat receptorul având şi acţiune intrinsecă. neuromediatori sau hormoni locali. dar mai slabă ca cea a agonistului.situs de activitate(eficacitate) şi să se producă stimulul. Sunt identici sau foarte asemănători cu agonistul la partea moleculei ce cuplează cu situsul de afinitate. 3. ele putând stimula sau inhiba funcţiile pentru care este programat biosistemul respectiv. 43). Acest lucru este realizat de agonist care are o structură aproape identică cu cea a agonistului natural în ambele zone. Van der Waals).Farmacologie “mesageri primari” (hormoni. punţi de hidrogen.broască”). în urma cuplării receptorii îşi modifică structura spaţială şi repartiţia sarcinilor electrice. iniţiind o serie de evenimente celulare urmate de răspuns din partea celulei respective.

Toate canalele au o structură proteică cu o anumită specificitate pentru anumiţi ioni. Mecanisme bazate pe eliberarea unor substanţe active din depozitele celulare Stimularea unor receptori. arsurile. d. verapamilul) blocante ale canalelor de Na+(chinidina) blocante ale canalelor de K+(clorpropramida blochează canalele de K +-ATP dependente) . care la rândul lor acţionează asupra receptorilor altor celule din vecinătate sau la distanţă. Fenomene puternice de eliberare pot provoca şi reacţiile antigen – anticorp.inozitol. radiaţiile pot provoca eliberarea din celule a unor substanţe active. determinând reacţii locale şi generale. Astăzi se ştie. curarizantele pot provoca efecte nedorite în timpul anesteziei prin eliberarea de histamină cu producerea de bronhospasm şi hipotensiune arterială. efedrina este un simpaticomimetic care eliberază noradrenalina din terminaţiile neuronilor adrenergici. Există substanţe ce deprimă transportul transmembranar: blocante ale canalelor de Ca++ (nifedipina. Este posibil ca blocarea unui canal ionic să se facă de către substanţe ce se leagă în locuri diferite din structura canalului. cel puţin pentru unele tipuri de canale. e. f. dar şi traumatismele. Agenţii care produc eliberarea direct a substanţelor active din depozitele celulare (fără intervenţia unor factori de tip imunologic) se numesc eliberatori.Substanţe cu acţiune relativ specifică prin formarea de legături covalente Compuşii organofosforici blochează covalent.Farmacologie Transferul de informaţie de la receptor la celulă se realizează prin intermediul celui de-al doilea mesager (calea AMPc. că există mai multe stări funcţionale decât închis/deschis. De exemplu. diltiazemul. ireversibil colinesteraza pe când αneurotoxinele din veninurile de cobră se leagă de receptorii pentru acetilcolină blocând ireversibil transmisia neuromusculară.Mecanisme de acţiune pe canale ionice Majoritatea medicamentelor blochează total sau parţial transportul ionic transmembranar al cationilor. fosfatidil . eicosanoizilor).

ciclofosfamida. h.medicamentele pot acţiona: . Radicalii liberi de tipul ionului superoxid agresionează celulele determinând distrucţii tisulare.specific pe farmacoreceptori (Vezi subcapitolul precedent) . dar şi asupra celulelor umane fiind astfel toxic în tratament îndelungat).acţiune locală topică sau în tubul digestiv ● după selectivitate . De exemplu.Farmacologie blocante ale canalelor de Cl. g.adversă (uscăciunea gurii după atropină). care poate fi: euforizantă a corticoizilor) .benefică (acţiunea uşor . h. secundară. Tipuri de acţiune medicamentoasă În funcţie de anumite criterii există mai multe tipuri de acţiune: ● în funcţie de intensitate şi utilitate acţiunea poate fi: principală care poate avea o anumită intensitate şi pentru care medicamentul este utilizat în terapeutică. În organism există substanţe endogene (vitamina E) care captează aceşti radicali. În intoxicaţii cu Amanita muscaria mecanismul este asemănător asupra celulei hepatice. Medicamente ce acţionează cu formare de ”pori” membranari În urma activării complementului se formează un complex care realizează un “por” la nivelul membranei celulare bacteriene. bleomicinele A2 şi B2. Medicamente ce acţionează prin cuplarea de radicali liberi. ● după modul de utilizare: . modificând integritatea morfofuncţională (nistatinul acţionează astfel asupra ciupercii. Medicamente ce acţionează direct pe aparatul genetic al celulei. de intensitate mai mică. Există şi substanţe farmacologic active care activează canalele ionice (muscimolul activează canalele de Cl-).(picrotoxina) blocante ale mai multor canale.

alimente sau alcool . starea fiziologică sau patologică. greutate. probabil prin acţiune nespecifică de modificare a fluidităţii membranelor neuronale ● după mecanismul de acţiune: . Anestezicele locale blochează transmisia impulsului nervos. ● din punct de vedere terapeutic acţiunea poate fi: . . timpul şi ritmul administrării temperatura ambiantă structura chimică doză parametri farmacocinetici (absorbţie. acţionează asupra cauzei bolii .Farmacologie . intervin cu pondere diferită. sex. Acţiunea farmacodinamică depinde de : medicament: organism: specie. tip de metabolism.nespecific pe unele structuri ale materiei vii prin mecanisme fizico – chimice simple sau fizice simple. cefaleea etc).etiotropă (etiologică). FACTORI CE INFLUENŢEAZĂ FARMACODINAMIA MEDICAMENTELOR Factorii care pot influenţa acţiunea farmacodinamică. vârstă.direct pe receptori . distribuţie. Alte condiţii calea de administrare.indirect (aspirina prin inhibiţie enzimatică) ● după reversibilitate: ireversibil (rar) reversibil durează până la eliminarea sau inactivarea substanţei administrate. tip de sistem nervos. sunt multipli.simptomatică (acţioneză pe efecte: febra. concentraţie sanguină) interacţiuni cu alte medicamente.patogenică (interferă mecanismele fiziopatologice) . variabilă în timp. Efectul se poate datora reacţiei acide sau bazice pe care o produce (antiacidele).de substituţie (în terapia hormonală: insulina) (43).

De exemplu.Farmacologie Relaţia structură . Unele medicamente deşi păstrează structura de bază. efectele sunt diferite. fenilefrina are un hidroxil lipsă ceea ce face ca faţă de adrenalină aceasta să aibă o acţiune pur α-stimulantă. Mici modificări în moleculă sunt capabile să influenţeze şi activitatea intrinsecă. introducând o grupare metilică în imediată apropiere a atomului unde acţionează AchE. este mai eficient faţă de acetilcolină pentru că. .efect Este stabilit faptul că există o relaţie directă între structură chimică (configuraţia chimică a medicamentelor) şi efectul farmacodinamic obţinut. În cazul inhibitorilor competitivi se păstrează asemănări între structura histaminei şi antihistaminicelor. Substituirea unor radicali face ca unele molecule să nu mai fie vulnerabile la acţiunea unor enzime. Metacolina care este un simpaticomimetic cu acţiune directă. acţiunea enzimei este blocată (fenomenul se numeşte împiedicare sterică : modificarea configuraţiei în zona în care acţionează enzima).

Acest lucru a creat posibilitatea de a trece la sinteza dirijată a medicamentelor.glicozizii cardiaci) structură asemănătoare . structură diferită – acţiune asemănătoare (miorelaxantele. relaţia structură/acţiune poate fi abordată sub trei aspecte: structură asemănătoare – efecte asemănătoare (ex: nucleu ciclopentanoperhidrofenantrenic . . dar - efecte asemănătoare.Farmacologie - Antihistaminicele H1 au în structură un lanţ foarte asemănător cu lanţul lateral al histaminei. În concluzie. Miorelaxantele reprezintă o clasă de medicamente care au structuri diferite. anestezicele generale). Mici modificări operate în structura unui medicament pot duce la obţinerea de efecte farmacodinamice diferite.actiune diferită (ex: levo – dextronoradrenalina). Antihistaminicele H2 au un nucleu identic sau foarte apropiat de nucleul imidazolic al histaminei (43).

un medicament poate avea acţiune: .locală .Farmacologie Tabel: Relaţia structură-acţiune a diverselor grupe de medicamente Structura asemănătoare diferită + + + Efectul asemănător diferit + + + Grupa de medicamente Glicozizi Noradrenalina Anestezice.sistemică: . Înregistrarea grafică a relaţiei doză-concentraţie-efect realizează: . Efectul este direct proporţional cu : doza de medicament cantitatea de receptori disponibili afinitatea pentru receptori. În funcţie de doză. Aceasta poate fi reprezentată sub forma unei curbe într-un sistem cartezian: pe abscisă fiind trecută concentraţia cel mai adesea logaritmul zecimal iar pe ordonată efectul exprimat în procente. Acţiunea.toxică. Este o noţiune inseparabilă de cea de medicament. miorelaxante Relaţia doză – efect Dozaeste cantitatea de medicament care produce un anumit efect din partea organismului.o curbă hiperbolică cu convexitatea în sus -o curbă sigmoidă dacă înregistrarea este semilogaritmică Log doză-efect (log DE) înregistrare care permite detalierea datelor corespunzătoare dozelor mici şi cuprinderea unui domeniu de doze mai larg. Relaţia dintre doza unei substanţe active şi efectul produs este o funcţie caracteristică pentru fiecare medicament. Reprezentarea în acest sistem de coordonate are avantajul că pentru diverse concentraţii ale unei substanţe curbele doză – efect sunt paralele (25). .terapeutică .

dar potenţă diferită. TA). Lucru pe acelaşi organ poate da curbe diferite în condiţii asemănătoare dacă vrem să obţinem efecte diferite. 1997): A – curbe sigmoide pentru două substanţe care acţionează în acelaşi mod. 9: Curbele log doză-efect (după Stroescu. 8: Curba hiperbolică doză-efect (A) şi curba sigmoidă doză-efect (B) (după Stroescu. 1997). pe ce organ. forma curbelor este aceeaşi. la copii se exprimă în g/kg corp. condiţii de lucru. Doza se exprimă în grame raportate la greutatea globală.Farmacologie Fig. au aceeaşi eficacitate. substanţa 2 – agonist parţial) Înregistrarea curbelor doză-efect este interpretabilă dacă este însoţită de prezentarea tuturor datelor expeirmentului (pe ce animal s-a lucrat. producând acelaşi tip de efect. B – curbele log doză-efect pentru două substanţe cu eficacitate diferită (substanţa 1. Când mecanismul de acţiune a două medicamente este diferit. valorile temperaturii. iar în cazuri deosebite (terapii antitumorale) raportarea se face pe m 2. . forma curbelor se deosebeşte.agonist deplin. Când două medicamente acţionează asupra aceloraşi receptori. Fig.

Farmacologie ♦ Dozele în experiment se utilizează în studiul faramcologic (29): doza medie eficace DE50: cantitatea de medicament care provoacă la o specie animală efectul dorit al 50% dintre animale.doza medie care produce efect farmacodinamic la jumătate din indivizii trataţi . ♦ Dozele în studiul clinic Din punct de vedere a intensităţii efectului se deosebesc: doza efectivă care produce un anumit efect farmacodinamic: doza minimă activă (liminară. doza letală absolută DL100: doza care omoară toate animalele luate în lucru. valoarea indicelui său terapeutic trebuie să fie mai mare de 10.doza maximă care reprezintă cea mai mare cantitate de medicament ce poate fi administrată fără a produce efecte toxice. prag) care produce un efect farmacodinamic studiat . doza letală medie DL50: doza de medicament care administrată unei specii animale omoară 50% din animalele de experienţă. Indicele terapeutic sau factorul relativ desecuritate este raportul dintre DL50 şi DE50 : DL50/DE50 = IT Pentru ca un medicament să poată fi utilizat. doza toxică care determină efecte toxice doza letală. ceea ce presupune o bună tolerabilitate. În utilizarea clinică indicele terapeutic va rezulta din raportul: IT = DT50/DE50 . Latitudinea terapeutică reprezintă intervalul dintre doza minimă terapeutică şi doza maximă terapeutică fără a provoca efecte toxice.

existând bolnavi la care efectele adverse legate de doză apar la doze mai mici decât cele eficiente (de aceea dau intoxicaţii frecvente). În ultimul timp aceste valori (cronovariabile) au fost înlocuite cu “paliere de toxicitate”. Efectele interacţiunii medicamentoase pot fi : sinergice. . Asocierile pot avea: ● avantaje : potenţarea efectului unuia sau mai multor medicamente diminuarea efectelor adverse tratarea concomitentă a mai multor cauze sau simptome la acelaşi bolnav utilizarea de doze mai mici cu diminuarea riscului terapeutic şi a costului tratamentului ● dezavantaje: scăderea sau anularea efectului terapeutic accentuarea efectelor terapeutice până la apariţia efectelor adverse sumarea efectelor adverse. indiferente.Farmacologie Indicii terapeutici ai medicamentelor variază foarte mult. antagonice. De ex: atropina are un indice terapeutic cu o mare marjă de siguranţă (de la 1mg până la valori mari în intoxicaţii). realizându-se asocieri medicamentoase care influenţează una sau mai multe acţiuni farmacodinamice ale substanţelor asociate. Tonicardiacele au indicele terapeutic foarte mic. Pentru aprecierea indicelui terapeutic real al unei substanţe trebuie să cunoaştem pe lângă DE50 şi DT50 şi curbele de eficacitate şi toxicitate în totalitatea lor. Interacţiunea medicamentelor Interacţiunile mdicamentoase se pot utiliza cu scop terapeutic.

duratei şi a rapidităţii instalării efectului. la sexul feminin morfina are o acţiune excitantă mai puternică. fenomene de sumare (adiţie) care apar la substanţele care acţionează asupra aceluiaşi substrat. ♦ Sexul Cercetările au arătat diferenţe de metabolizare şi în amplitudinea efectului medicamentos în funcţie de sex. Efectul total este egal sau mai mic decât suma efectelor substanţelor asociate. cu alcoolul sau cu tutunul. De exemplu. In afara interacţiunii dintre medicamente există posibilitatea ca acestea să interacţioneze cu substante auxiliare folosite la prepararea formelor farmaceutice. cu alimentele sau cu aditivii alimentari. Efectul asocierii este mai mare decât suma efectelor separate. ♦Vârsta Influenţează sensibil acţiunea medicamentelor: . Antagonismul se exprimă prin diminuarea. anularea sau inversarea efectelor substanţei asociate. dar în acelaşi sens. Influenţe farmacodinamice ce ţin de organism ♦ Greutatea corporală Dozele se calculează în funcţie de greutatea corporală globală (greutatea medie a unui individ adult 70kg) sau la copii g/kg corp. iar substanţele analgezice antipiretice de tipul aspirinei au efect mai bun.Farmacologie Sinergismul: reprezintă accentuarea efectelor medicamentelor asociate care se traduc prin creşterea intensităţii. Există două tipuri de fenomene sinergice. fenomene de potenţare care apar la substanţe ce acţionează pe substraturi diferite.La copii: raportat la greutatea corpului metabolismul apei la copil este mai mare (la nou născut de 3-4 ori mai mare ca la adult). . Substanţele liposolubile care se vor acumula în ţesutul adipos trebuie administrate de regulă în cantităţi mai mari.

Intensitatea (potenţa)creşte în ordinea: oral < s.procaina. < i. . ♦ Stările patologice Un organism bolnav.v. lidocaina: - În funcţie de calea de administrare latenţa unei acţiuni farmacodinamice creşte în ordine: i. este mai sensibil la acţiunea farmacodinamică decât cel sănătos. detoxifierea în ficat este mai mică.v.La bătrâni: prezintă reacţii deosebite la medicamente datorită modificărilor degenerative. Medicamentele pot avea acţiuni diferite dacă se administrează pe căi diferite: . dar tolerează mai bine alcoolul şi morfina. latenţa şi durata de acţiune).c.< oral.m. < s. constatându-se deosebiri foarte mari la intervale foarte mici . plămân.c.m.Farmacologie gradul de maturare a funcţiilor SNC. ♦ Calea de administrare Calea de administrare poate influenţa: calitatea acţiunii medicamentelor (tipul de acţiune) intensitatea acţiunii farmacodinamice (potenţa. < i. ficat. care are diferite dereglări funcţionale. efectul barbituricelor este mai mic. Durata acţiunii este proporţională cu latenţa. Funcţiile fiind deficitare (mai ales cele . rinichi şi a sistemului enzimatic vârsta la copilul mic este foarte importantă. < i.sulfatul de magneziu: administrat oral este laxativ administrat sistemic este antispastic şi inhibitor al SNC administrată local (infiltraţii) are efect anestezic administrată sistemic are efect antiaritmic şi anticonvulsivant. numărul de neuroni este mai mic.

dar nu au acţiune asupra temperaturii normale analgezicele îşi manifestă acţiunea în prezenţa durerii bronhodilatatoarele bronhoconstricţie digitalicele au un efect inotrop pozitiv. La aceştia. în timp ce substanţele care se absorb intestinal vor avea absorbţia întârziată. Bolnavii cu ATS cerebrală avansată pot face accidente vasculare după administrarea medicamentelor antihipertensive la doze neadecvate. Corticoizii au acţiune farmacodinamică în funcţie de ritmul . care acţionează prin blocarea sintezei hepatice a protrombinei. Stările emotive produc spasm piloric ceea ce determină stagnarea medicamentelor în stomac şi trec în sânge în cantitate mai mare. numai dacă miocardul este insuficient tranchilizantele sunt active în stări de hiperexcitabilitate. ♦ Momentul administrării medicamentelor Momentul administrării medicamentelor poate influenţa absorbţia cât şi acţiunea acestora inclusiv cea locală. Uremicii au o sensibilitate crescută la tiopental – inducţia anesteziei generale apare la doze de două ori mai mici decât la normali.Farmacologie matabolice sau de epurare). Bolnavii cu insuficienţă hepatică au o capacitate diminuată de sinteză a proteinelor. anticoagulantele cumarinice. Colimicina la această categorie de bolnavi produce tulburări neuropsihice grave. iar timpul de contact al medicamentelor cu mucoasa digestivă este redus. sunt active numai la persoane care prezintă Diferite stări patologice pot modifica acţiunea farmacodinamică a multor medicamente: scade efectul medicamentelor administrate oral atunci când tranzitul este accentuat. farmacocinetica medicamentelor poate fi modificată ceea ce va determina efecte toxice mai frecvente şi mai grave. Unele medicamente acţionează numai dacă există o stare patologică şi anume asupra unor funcţii dereglate: antipireticele scad febra. sunt mai active decât la normali. Ciroticii suportă greu morfina. putând intra în comă.

Dependenţa apare la unele medicamente şi este de două feluri: fizică şi psihică. timpul optim pentru admnistrarea lor este dimineaţa între orele 6 şi 8. fie a . fie a unei sensibilităţi naturale. chiar în condiţii asemănătoare nu provoacă întotdeauna efecte similare. Tahifilaxia este fenomenul care constă în diminuarea până la dispariţie a efectului unui medicament administrat repetat în intervale scurte de timp. Obişnuinţa este în general un fenomen reversibil care dispare dacă se întrerupe administrarea drogului pentru un timp. Administrarea hormonilor feminini este deasemenea corelată cu ritmul circamensual (2). Acest fapt se datorează reactivităţii deosebite a organismului uman faţă de acţiunea medicamentelor. Acest fenomen poate fi consecinţa.Farmacologie circadian. Dependenţa psihică constă în necesitatea psihică imperioasă de a administra drogul. Idiosincrazia constă în declanşarea unor reacţii particulare ale organismului obţinute prin exagerarea unor efecte cunoscute sau prin apariţia unor efecte deosebite. Ea poate fi o toleranţă înnăscută sau dobândită şi în acest din urmă caz poartă numele de obişnuinţă şi constă în diminuarea treptată a efectelor unei substanţe administrată în mod repetat. iar dependenţa fizică este caracterizată de apariţia unor simptome de gravitate variabilă ce constituie aşa numitul sindrom de abstinenţă. care se instalează la suprimarea drogului. REACTIVITATEA INDIVIDUALĂ LA MEDICAMENTE Practica a demonstrat că administrarea unui medicament în doze egale la diferiţi indivizi. Se cunoaşte tahifilaxia provocată de efedrină care este explicată printr-un dublu mecanism: epuizarea rezervelor de mediator chimic şi acţiune directă la nivelul receptorului. Printre modificările particulare care pot apare la administrarea medicamentelor cităm: toleranţa este consecinţa unei sensibilităţi reduse sau a lipsei de sensibilitate a organismului la unele acţiuni ale medicamentelor. Se deduce astfel că drogul se integrează în anumite procese celulare sau subcelulare constituind în mod obligatoriu o verigă necesară pentru asigurarea funcţiilor normale ale organismului. Administrarea medicamentelor trebuie corelată şi cu bioritmurile (vezi capitolul de cronofarmacologie).

Farmacologie sensibilizării la droguri. . de exemplu) se datorează efectului placebo. În unele cazuri este vorba de o deficienţă a funcţionării anumitor organe. Uneori cauza acestor fenomene poate fi de natură genetică. Din această cauză pentru a evalua efectul real al drogurilor independent de factorii psihici. La oameni reacţiile psihice care pot interveni pe parcursul evoluţiei unei boli pot modifica semnificativ efectele farmacologice. capitol în care vor fi prezentate mai pe larg aceste aspecte. fie a sumării efectului în timp. fapt care face ca biotransformările şi eliminarea medicamentului să fie încetinită sau chiar împiedicată. Astfel s-a stabilit că peste 30% din efectele unor medicamente (tranchilizante. Acesta este de obicei constituit de o substanţă lipsită de acţiune terapeuitică însă într-o formă de prezentare identică cu cea a medicamentului experimentat cu care este administrat concomitent la loturi de bolnavi care nu sunt informaţi asupra diferenţei dintre preparate. în urma administrării sale repetate. s-a imaginat aşa numitul placebo. Cumularea constă în amplificarea efectelor unui medicament chiar până la fenomene toxice. adică autosugestiei bolnavului. fie acumulării medicamentului.

OBIECTUL FARMACOEPIDEMIOLOGIEI Farmacoepidemiologia oferă date care să permită o evaluare cât mai bună a raportului beneficiu/risc pentru fiecare drog şi pacient în parte. La acestea se adaugă suferinţele reprezentate de efectele advese ale medicamentelor. zone geografice evoluţia reacţiilor adverse corelată cu consumul medicamentelor a pacientului. În 1981. . Prescrierea de medicamente trebuie să realizeze o evaluare mai bună a raportului beneficiu/risc pentru fiecare medicament şi pacient în parte. grupe de vârstă. trebuie să cunoască foarte bine efectele medicamentelor pe care le prescrie să evalueze efectele terapeutice dar şi pe cele nocive şi deasemenea va trebui să ţină cont de modificarea acestor efecte de către starea clincă care constituie o adevărată patologie medicamentoasă. Obiectul de studiu este reprezentat de: tipurile şi tendinţele reacţiilor adverse pe grupe de medicamente.Farmacologie CURS 3 Farmacoepidemiologia DEFINIŢIA Farmacoepidemiolgia este o ramură nouă a farmacologiei care se ocupă cu studiul administrării şi al efectelor medicamentelor în studii populaţionale mari (14). Dobrescu arată că farmacoepidemiologia este ramura corespondentă aplicativă a farmacotoxicologiei cu două funcţii principale una profilactică şi una de combatere. Terapeutul.

PROCESUL EPIDEMIOLOGIC MEDICAMENTOS Procesul epidemiologic medicamentos este reprezentat de totalitatea fenomenelor patologice şi a tulburărilor economico – sociale care se manifestă în rândul unei populaţii afectate de aspectele farmacotoxicologice ale unui medicament. orice reacţie dăunătoare ce apare întîmplător în cursul unui tratament cu medicamentul respectiv administrat în doza obişnuită folosită la om. Organizaţia Mondială a Sănătăţii utilizează următorii termeni referitori la reacţiile adverse: . cu particularităţi dependente de factori genetici. urmărind împiedicarea apariţiei tulburărilor farmacotoxicologice elaborarea de măsuri şi metode pentru întreruperea şi diminuarea procesului epidemiologic formularea legilor generale ale procesului epidemilolgic medicamentos (14). Reacţia adversă medicamentoasă reprezintă. reactivitate.Farmacologie studierea şi elaborarea de măsuri. comportament factori favorizanţi: supradozarea relativă sau absolută asocieri de medicamente cu interacţiuni posibile asocieri cu unele alimente alţi factori naturali (geografici. după Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Procesul epidemiologic medicamentos este determinat de anumiţi factori: factori determinanţi: izvorul epidemiogen (medicamentul cu structura sa chimică care-I imprimă un anumit profil advers) populaţia receptivă. climatici) factori economico sociali (14) REACŢIILE ADVERSE MEDICAMENTOASE Câmpul caracteristic de preocupare a farmacoepidemiologiei este studiul reacţiilor adverse la medicamente. În concluzie. farmacoepidemiologia îşi împrumută obiectul de studiu de la farmacologia clinică. iar de la epidemiologie metodele de studiu.

după administrarea medicamentului şi care nu poate fi explicat prin boli asociate sau terapii concomitente. Reacţie adversă probabilă: un eveniment clinic cuprinzând şi tulburările paraclinice aferente cu succesiune temporală legată sugestiv de administrarea medicamentului. substanţe chimice sau boli asociate. cu o succesiune temporală posibil legată de administrarea medicamentului.Farmacologie Reacţie adversă sigură: un eveniment clinic (ce cuprinde şi modificările paraclinice aferente). . dar care nu poate fi judecat deoarece informaţiile sunt insuficiente sau contradictorii şi nu pot fi suplimentate sau verificate. care este improbabil determinat de alte afecţiuni sau terapii şi care prezintă un răspuns clinic convenabil la sevraj. Reacţie adversă posibila : un eveniment clinic. cuprinzând şi modificările paraclinice aferente. Pot să lipsească sau să fi neclare informaţii despre întreruperea administrării Reacţie adversă improbabilă: un eveniment clinic. raportat ca fiind efect advers. Reacţie adversă condiţionată/neclasificată : un eveniment clinic. Readministrarea nu este necesară pentru această definiţie. Sunt reacţii ce rezultă din acţiunea farmacologică normală. ce apare într-o relaţie temporală foarte sugestivă. dar care poate fi explicat şi prin boli concomitente sau prin alte tratamente. 2. Răspunsul la întreruperea administrării este plauzibil. Evenimentul trebuie să fie bine definitivat farmacologic sau fenomenologic. cuprinzând şi modificări paraclinice. dar pentru care sunt esenţiale mai multe date în vederea evaluării corecte sau informaţiile sunt încă examinate. cu o relaţie temporală faţă de administrare. dar exagerată la administrarea unui medicament în doze terapeutice. care face ca o relaţie cauzală să fie improbabilă şi în care o explicaţie plauzibilă poate fi oferită de alte medicamente. cuprinzând şi modificări paraclinice. folosind dacă este nevoie readmnistrarea. Reacţie adversă neevaluabilă/neclasificabilă : un raport sugerând o reacţie adversă. Pot apărea trei categorii de pacienţi: cei neobişnuit de susceptibili la acţiunea medicamentului. Reacţii adverse de tip I 1.

3. de aceea se impune studiul lor la grupe populaţionale mari. iar dintre acestea 2 -12% se soldează cu deces apariţia efectelor adverse prelungeşte perioada spitalizării la cel puţin 10% din pacienţi În SUA se înregistrează 140. 10 . 4. Deşi incidenţa şi morbiditatea sunt deobicei mici. Sunt deobicei imprevizibile. 1 . Există numeroase studii care arată importanţa iatrogeniei medicamentoase: Reacţiile adverse medicamentoase reprezintă 15% din totalul bolilor. Farmacoepidemiologia. Nefiind legate de doză.Farmacologie pacienţii care au primit o doză mai mare de medicament decât se administrează în mod obişnuit. pentru aceasta este obligatorie sistarea completă a administrării medicamentului ex: hipertermia malignă la anestezice (36. nefiind observate în cursul programelor convenţionale de screening toxicologic şi farmacologic. dar au o capacitate redusă de a-l metaboliza sau a-l excreta (la care apare un nivel anormal de crescut de medicament). 2.38). Reacţii adverse de tip II 1. nu sunt ameliorate de scăderea ei. Este dificil a incrimina medicamentele în apariţia diferitelor reacţii secundare.20% dintre toţi pacienţii dezvoltă o reacţie adversă. Au incidenţă şi morbiditate ridicată. Sunt deobicei dependente de doză (frecvenţa lor creşte cu numărul dozei. a permis efectuarea de studii controlate ce urmăresc dacă efectul advers studiat apare mai frecvent la populaţia expusă decât la cea neexpusă. 5. prin modelele oferite. 3. iar diminuarea dozei ameliorează simptomele). pacienţii care au primit o doză convenţională de drog.8% din internările în spital sunt cauzate de o iatrogenie medicamentoasă. Sunt previzibile. Sunt reacţii complet aberante. 4. pe baza cunoştiinţelor anterioare despre farmacologia medicamentului respectiv. neanticipate de acţiunile farmacologice cunoscute ale unui medicament atunci când este administrat în doze terapeutice. mortalitatea este ridicată.000 decese cauzate de reacţii adverse anual efortul financiar pentru reducerea riscurilor medicamentoase este uriaş . dar mortalitate mică (hemoragia la anticoagulante).

Studii transversale Aceste studii analizează prezenţa unei situaţii într-o populaţie la unanumit moment. Faţă de studile cohortă măsurătorile se fac toate odată. 2. fără perioadă de urmărire. 12: Studiu prospectiv de tip cohortă.Farmacologie practic orice medicament poate produce reacţie adversă letală (14). necesitând mii de pacienţi pentru identificarea factorilor de risc. studiille – cohortă. fară nici o referire la trecut sau intenţia de a urmări în viitor. . Există două tipuri de studii – cohortă: prospective în care cercetătorul defineşte eşantionul şi măsoară factorii de risc înainte să apară orice efect retrospective în care cercetătorul defineşte eşantionul şi colectează date despre factorii de risc după ce au apărut efectele. TIPURI DE STUDII CLINICE FOLOSITE ÎN FARMACOEPIDEMIOLOGIE În studiul epidemiologic se folosesc următoarele tipuri de studii: 1. Se mai numesc studii de prevalenţă sau de supraveghere. 3. Studii de tip cohortă O cohortă reprezintă un grup de subiecţi urmăriţi împreună în timp. Studii caz – martor În cazul bolilor rare. Populaţie studiată Eşantion Factor de risc prezent Factor de risc absent Boală Absenţa bolii Absenţa bolii Boală Prezent Viitor Fig. cât şi studiile transversale sunt scumpe.

PRESCRIEREA RAŢIONALĂ A MEDICAMENTELOR Oricât de multă farmacologie ar şti un medic. Apare. are mai multe posibilităţi de tratament.martor este descoperirea relaţiei dintre thalidomidă şi malformaţiile membrelor observate la copiii născuţi în Germania îhtre 1959. care prezintă avantaj sub aspectul eficacităţii. doza şi modul de administrare Această indicaţie scrisă. ordonanţa) medicală (29).Farmacologie În timp ce studiile cohortă urmăresc în timp persoanele cu risc pentru a vedea cine face boala. deci. în rest. prin care se cere prepararea sau eliberarea unor medicamente şi în care se arată modul. dar cel mai adesea recurge la tratamentul cu substanţe medicamentoase. când formulează un diagnostic. aceasta rămâne fără valoare dacă nu se reflectă în calitatea reţetelor pe care le prescrie.-1960. studiile caz martor sunt în general retrospective. iar studiile transversale privesc un singur moment în timp. 4. iată câteva ilustrări: folosirea de medicamente toxice sau cu efect aditiv atunci când sunt disponibili agenţi mai siguri (barbiturice în loc de benzodiazepine) folosirea unui medicament care nu este de loc necesar (antibiotice în infecţii virale necomplicate) . În procesul de formulare medicul trebuie să ţină seama de două aspecte esenţiale relaţiile risc / beneficiu şi cost / beneficiu. Studii experimentale Studiile experimentale sunt studii de tip cohortă în care cercetătorul “manipulează” factorul studiat şi observă efectul asupra unui rezultat. bolnavul însuşi. constituie REŢETA (prescripţia. familia sau personalul mediu spitalicesc se însărcinează cu aplicarea farmacoterapiei. Medicul. Cu excepţia urgenţelor în care medicul administrează direct medicamentul bolnavului. a varietăţii formelor farmaceutice de administrare şi a preţului de cost convenabil. indispensabilă necesitatea ca medicul să indice în scris substanţele sau specialităţile farmaceutice care trebuiesc utilizate. Un exemplu clasic de studiu caz . Greşelile de prescriere sunt atât prin lipsă cât şi prin exces. doza şi durata de tratament.

În concluzie. Medicul va trebui să ţină seama de afirmaţia lui Hipocrat “ ori aplici corect un procedeu terapeutic ori nu-l mai recomanda”. factori ce ţin de farmacist şi nu în ultimă instanţă de relaţia medic – farmacist – pacient. farmacoepidemiologia are două forme de activităţi: . factori ce ţin de destinatar (pacient). Există studii care au demonstrat efectul pozitiv al programelor educaţionale asupra practicilor de prescriere. subpromovarea de substanţe foarte eficiente. cererea particulară pentru un anumit medicament din partea pacientului şi acceptarea de către medic. precauţii necesare la diferite categorii de bolnavi. depistarea precoce şi diagnosticul corect al reacţiilor adverse. acţiune exagerată de promovare a anumitor medicamente ale unor companii. Enumerăm câţiva factori ce ţin de medic. simple erori de omisiune. contraindicaţiile. urmate de înregistrarea şi raportarea lor. activitate inregistrată în cadrul farmacovigilenţei. chiar dacă acesta nu este justificat ştiinţific. care de fapt este cel mai responsabil în monitorizarea terapiei: incapacitatea medicilor de a se documenta permanent cu privire la date noi esenţiale despre riscurile şi beneficiile administrării de medicamente.activitate de combatere a fenomenelor farmacotoxicologice ce are două aspecte : .Farmacologie folosirea de medicamente ineficiente intr-o anumită afecţiune (vasodilatatoare în demenţa senilă) folosirea de medicamente costisitoare în loc de echivalentul lor mai ieftin (cefalosporine cu spectru larg pentru infecţii uşoare) continuarea unei terapii de lungă durată când aceasta nu mai este necesară (folosirea mai mult de patru luni a unor agonişti H2) (14). Printre factorii care sunt responsabili de prescrierea suboptimă. . dar nonprofitabile. în opoziţie faţă de datele ştiinţifice. protocoale terapeutice depăşite (14).activitate de profilaxie care implică: profilul advers al fiecărei substanţe. enumerăm factori ce ţin de medic. încrederea exagerată în experienţa clinică.

DOMENIUL DE STUDIU. 2. lui Virey. oxotremorina. Bruguerolle şi colab. Halberg şi colaboratorii săi stabilesc (în studiile din 1954 – 1959) că toxicitatea acută a drogului administrat este influenţată nu numai de factorii fizici. fiziostigmina experimentate pe şoarece sunt mai toxice la ora 24oo decât agenţii colinolitici atropina sau scopolamina. FARMACOVIGILENŢA (vezi lp nr. ci şi de momentul administrării drogului. au stabilit că substanţele colinomimetice.Farmacologie aplicarea tratamentului adecvat (14). SCOPUL CRONOFARMACOLOGIEI Bioritmurile sunt considerate mecanisme prin care organismele pot măsura timpul şi spaţiul. a stabilit că fenobarbitalul la aceleaşi rozătoare prezintă şi o cronotoxicitate circanuală cu un vârf în ianuarie. în 1814. Bioritmul este alcătuit din următoarele elemente: amplitudinea (intensitatea) perioada . în 1972. în 1988. care sunt mai toxice la ora 12 oo. chimici.intervalul unei oscilaţii complete frecvenţa . . dar primele ipoteze şi încercări au fost datorate. DEFINIŢIA. fiziopatologici.numărul de perioade pe unitatea de timp faza . Acrofaza este măsură a timpului de la un punct de referinţă până la punctul cel mai înalt al ritmului. ISTORIC Cronofarmacologia a fost introdusă ca o categorie epistemologică în 1960 de către Halberg. Orice ritm poate fi schematizat printr.o armonică sinusală sau oscilaţie de relaxare.poziţia începutului oscilaţiei faţă de punctul de origine. 19) CRONOFARMACOLOGIA 1. 19) INTERACȚIUNI MEDICAMENTOASE (vezi lp nr. Friedman si Walker.. Sunt adevărate ceasornice biologice cvadri sau pluridimensionale. acetilcolina.

generând ritmurile circadiene şi circanuale. conform cronofarmacocineticii şi cronesteziei sale (2). Ritmurile biologice reprezintă adaptări ale fiecărei specii la mediu. Scopul cronofarmacologiei este de a studia variaţiile dependente de timp ale farmacologiei în vederea optimizării utilizării lor cronoterapeutice. . cronestezia studiază modificările temporale ale susceptibilităţii biologice care include pe cele ale receptorilor celulelor ţintă sau ale organelor. Cronofarmacologia studiază: efectele medicamentelor raportate la timpul biologic ce se referă la “ceasurile organismului” şi organizarea lor. cât şi de antrenarea orologiilor biologice centrale. specificitatea parametrilor în raport cu structura considerată. influenţele exercitate asupra constantelor ce definesc bioperiodicitatea endogenă. cu alte cuvinte variaţiile temporale ale modului de acţiune a medicamentului. alimente). dependenţa de mediul extern şi intern. traduse direct prin indicii matematicii proprii. Pentru a evidenţia mai bine modificările determinate de medicamente se pot obţine date legate de : cronofarmacocinetică ce implică studiul modificărilor temporale în absorbţia. distribuţia. Ritmurile circadiene şi circanuale. ale permeabilităţii membranare etc. care variază continuu. chimici sau toxici (medicamente. metabolismul şi eliminarea unui drog şi precizând impactul orei de administrare asupra biodisponibilităţii.Farmacologie Ritmurile biologice au următoarele proprietăţi: originea genetică (cronogenetică). adică a farmacodinamiei sale. Cronergia reprezintă studiul modificărilor ritmice ale răspunsului organismului la efectul total – pozitiv şi negativ – al unui drog. precum şi alte modificări periodice ce duc la răspunsuri ale organismului la stimuli fizici. persistenţa în absenţa semnelor şi informaţiilor temporale aduse prin sincronizatorii (Zeitgeberii) exogeni. reprezintă fenomene frecvente şi unele cu manifestări caracteristice.

în ceea ce priveşte eficacitatea unor agenţi terapeutici şi riscul pentru manifestarea unei stări de toxicitate. Aceste constituţii sunt denumite polimorfisme genetice. . Se avansează deja conceptul de CHRONOM al unei variabile bioritmice (presiunea sanguină. fluxul respirator). urmăreşte analiza locilor implicaţi în metabolizarea . care să fie cât mai “cronoeficiente” când sunt date într–un anumit context biologic temporal (“homeopatizarea terapiei”) sporind cronotoleranţa. precum şi ale receptorilor şi transportorilor specifici. Idealul ar fi găsirea unei “pilule cronobiotice” care să corecteze bioritmurile alterate ca mecanisme fiziopatologice prezumtive ale bolii. FARMACOGENETICA DEFINIŢII Farmacogeneticastudiază variaţiile interindividuale ale enzimelor implicate în metabolizarea medicamentelor. filtrarea glomerulară.pe de o parte.pe de altă parte.Farmacologie BIOOPTIMIZAREA MEDICAŢIEI presupune obţinerea unei acţiuni curative şi a unei toleranţe biolgice maxime cu reacţii adverse şi toxicitate minime în raport cu momentul administrării medicamentelor. adică să diminueza toxicitatea. Farmacogenomicastudiază impactul unor trăsături fenotipice ereditare în farmacologie şi toxicologie. să se poată administra doze unice ridicate (în terapia neoplazică) la ore la care efectele secundare sunt mult diminuate. cronoterapeutica încearcă să biooptimizeze efectul medicamentelor: . sunt cauzate de existenţa mai multor alele care codifică enzime deosebite prin activitatea lor metabolică. IN CONCLUZIE. Folosind astfel medicamentele se obţine o eficienţă maximă la doze minime “homeopatice” sau toleranţă maximă la doze mari. Diferenţele înregistrate printre subiecţii umani normali. Prin monitorizarea acestora va fi realizată interferenţa farmacologică oscilantă sub forma de “cronobiotice” ori “cronizatori” (2). prin folosirea unor doze cât mai mici de substanţă activă.

anormale. uneori foarte grave. Aceste anomalii enzimatice se caracterizează prin: a. calitative sau cantitative. denumite enzimopatii. acesta din urmă având rol inductor. ale receptorilor şi transportorilor. Genele care codifică sinteza acestor enzime pot fi normale sau modificate sub acţiunea unor mutaţii. c. sinteza unei enzime noi. pot apare efecte secundare prin produşi intermediari toxici. ale fenomenului de inducţie – represie enzimatică după administrarea unor medicamente. în astfel de cazuri. însoţite chiar de pierderea bolnavului prin apnee. sinteza unei enzime atipice care determină fenomene similare celor amintite mai sus.Farmacologie medicamentelor cu scopul identificării alelelor care afectează eficacitatea medicamentelor sau determină o reacţie adversă la un anumit medicament (38). cu reacţii toxice la doze normale. hemoliză prelungită. sinteza insuficientă a enzimei care determină ca efectul agentului farmacologic să apară la doze mai reduse. . Interrelaţia dintre efectul terapeutic al medicamentului şi substratul genetic individual se exprimă la nivelul metabolizării acestuia prin intermediul enzimelor inductibile „drog – metabolizante”. în cazul în care enzima atipică induce o cale de metabolizare anormală. trebuie precizat că. ştiinţă de graniţă care are obiect de studiu variaţiile genetice interindividuale ale enzimelor implicate în metabolizarea medicamentelor. generând tendinţa de supradozare. methemoglobinemie etc (38). având drept consecinţă apariţia unor deficite enzimatice înnăscute. au o sinteză calitativă şi cantitativă condiţionată de prezenţa medicamentului în organism. Asemănător fenomenului de inducţie – represie descris de Jacob şi Monod în cadrul reglării adaptative a expresiei genelor la procariote. activă în degradarea medicamentului. măsurile de reanimare pot fi ineficiente. Pentru medicul practician neavizat de manifestările clinice. Farmacogenomica este ramură a farmacogeneticii. b. care determină lipsa efectului farmacologic la doza uzuală. aceste enzime de rezervă care controlează transformarea medicamentelor şi/sau a unor produşi intermediari.

efect farmacologic extins reacţii adverse medicamentoase absenţa activării prodrogului toxicitate medicamentoasă creşterea dozei eficiente metabolizarea prin căi alternative exacerbarea medicamentoase.000 de pacienţi mor. Variaţiile individuale pot merge de la absenţa răspunsului la un agent farmacologic.Farmacologie EFECTUL POLIMORFISMELOR GENOMULUI UMAN ASUPRA RĂSPUNSULUI LA DROGURI Agenţii farmacologici sunt mai eficienţi pentru unii oameni decât pentru ceilalţi. iar 2.2 milioane sunt afectaţi de reacţiile adverse la medicamentele prescrise . până la apariţia de reacţii adverse sau la interacţiuni între medicamente atunci când sunt utilizate mai multe medicamente simultan. Un studiu din Marea Britanie sugerează că una din cinsprezece spitalizări sunt datorate reacţiilor adverse medicamentoase (48). interacţiunilor Distribuţia pacienţilor în funcţie de răspunsul la medicamente şi de genotipul receptorilor se poate explica astfel: − în grupul de pacienţi refractar la tratament majoritatea prezintă variante mutante ale receptorilor. . Consecinţele clinice variază de la un uşor disconfort până la simptome severe sau chiar exitus. Răspunsurile diferite la droguri pot fi determinate de: − diferenţe în rata metabolizării drogului controlate de o enzimă. Variaţia individuală a răspunsului la medicamente este o problemă clinică deosebit de importantă. − boala poate fi un amestec de subtipuri diferite cu mecanisme de producere şi metabolisme diferite. un alt studiu efectuat în Statele Unite estimează că anual peste 100. − molecula receptor de care se leagă drogul poate avea afinităţi diferite datorate polimorfismelor genice.

care prezintă două copii ale genei. după cum se observă din următoarele exemple: Răspunsul la tratamentul cu tacrine la pacienţii cu maladia Alzheimer în funcţie de genotipul lor ApoE: pacienţii cu alele ApoE 2/3 au un răspuns de 4 ori mai puternic la tacrine faţă de pacienţii cu alele ApoE 4 (13). evidenţiat prin scăderea diametrului mediu al lumenului în decurs de un an comparativ cu . predomină variantele cu hiperexpresia receptorilor. Studii recente arată că genotipul contribuie la răspunsul diferenţiat la medicamente. care prezintă o mutaţie ce inactivează gena.Farmacologie − în grupul cu răspuns slab la tratament. care prezintă mai mult de două copii ale genei (amplificare genică) ceea ce produce nivele înalte de expresie ale enzimei. 2000) Clasa de medicamente Inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei Inhibitori ACE Beta blocante Antidepresive triciclice Inhibitori de HMG reductază Agonişti beta 2 Răspuns ineficient sau refractar 10 – 25 % 10 – 30 % 15 – 25 % 20 – 50 % 30 – 70 % 40 – 70 % câteva clase de Co Variaţiile genei implicate în metabolizarea drogului sunt responsabile pentru apariţia următoarelor grupuri de indivizi: − indivizi cu metabolism lent. majoritatea pacienţilor prezintă varianta normală. Răspunsul la pravastatin la pacienţii aterosclerotici în funcţie de genotipul lor CETP: pacienţii aterosclerotici cu genotip B 1/B1 pentru gena CETP (proteina de transfer a esterilor colesterolului) au un prognostic mai rezervat. − în grupul pacienţilor cu răspuns bun. − indivizi cu metabolism normal. − indivizi cu metabolism rapid. Tabelul 7: Frecvenţa răspunsului ineficient sau refractar la medicamente (Wolf.

în general. în funcţie de genotipul CYP2 C19: efectul diferenţelor genetice a metabolizării omeprazolului asupra ratei de vindecare a infecţiei cu Helicobacter pylori şi a ulcerului peptic la pacienţii japonezi cu alele mutante pentru gena CYP2 C 19 care determină un status mai sărac al metabolizării. Tratamentul cu omeprazol al infecţiei cu Helicobacter pylori la pacienţii ulceroşi. negrii răspund mai bine la diuretice decât la betablocante în cazul monoterapiei. neuroleptice) decât caucazienii (24). Tratamentul cu inhibitori ai ALOX 5 la pacienţii astmatici şi genotipul lor ALOX 5: pacienţii cu alelele ALOX 5 ale genei 5-lipooxigenazei care asigură producţia normală a enzimei au răspuns bine la tratamentul cu inhibitorii ALOX 5 (inhibitori ai leucotrienelor) în timp ce 6% din pacienţi. probabil datorită unei doze efective mai mari decât la pacienţii cu metabolism rapid sau intermediar. Agenţii antihipertensivi au rate diferite de eficacitate la diferite grupuri etnice (24): în general. Un alt factor important este reprezentat de diferenţele etnice în răspunsul la droguri. cu variante alelice care produc mai puţină enzimă nu au răspuns la tratament. au cele mai mari rate de vindecare.Farmacologie pacienţii cu genotip B1/B2 şi B2/B2. Pravastatinul ameliorează prognosticul doar la pacienţii cu genotipul B1/B1 (22). decât caucazienii. Răspunsul la albuterol la pacienţii astmatici în legătură cu genotipul receptoriilor beta-2 adrenergici: copiii astmatici cu genotipul Arg/Arg în poziţia 16 a genei receptorului beta-2 adrenergic au un răspuns mai bun la albuterol (bronhodilatator) decât copiii cu genotipurile Arg/Gly sau Gly/Gly . Aceasta pledează pentru existenţa unor subtipuri de astm cu importanţă în răspunsul la medicamente . . orientalii necesită. în ceea ce priveşte frecvenţa cardiacă şi tensiunea arterială. doze mai mici de droguri psihotrope (săruri de litiu. chinezii sunt mai sensibili la betablocantul propranolol. antihipertensive.

dextrometorfan Metabolizatori ultra-rapizi: 20% din etiopieni 7% din spanioli 1. N-Acetyl transferază .Farmacologie Tabel 8: Cele mai frecvente polimorfisme farmacogenetice ale enzimelor drogmetabolizante umane (Weber. omeprazol: (acetilare) Slab metabolizatori 60% din albi. ibuprofen. warfarină: CYP2C19 slab metabolizatori 23% din orientali 4% din caucazieni Mefenitoină. pot fi indicatori importanţi ai răspunsului clinic. molecule de transport sau factorii de semnalizare celulară. diazepam. Prezenţa polimorfismelor în oricare din genele care codifică receptorii medicamentelor. 1997): Citocrom P450 (oxidare): CYP2D6 slab metabolizatori 6% din caucazieni 2% din afro-americani 1% din orientali Codeină. Cele mai uşor exploatabile polimorfisme sunt cele implicate în metabolizarea medicamentelor. fie la exacerbarea sa. 60% din afro-americani 20% din orientali IDENTIFICAREA VARIANTELOR GENETICE ASOCIATE CU DIVERSE REACŢII ADVERSE MEDICAMENTOASE Mult mai aproape de aplicarea clinică se află determinarea variantelor genetice care afectează eficienţa agentilor farmacologici uzuali. nortriptilină.5% din scandinavieni Tolbutamidă. Polimorfismele funcţionale apărute în oricare dintre aceste gene poate duce fie la lipsa efectului terapeutic.

deasemenea. care este responsabilă de eliminarea metabolică a celor mai multe medicamente folosite în medicină. are un polimorfism accentuat şi este inactiv la 6% din indivizi. dar pot fi. cunoscut şi ca debrisoquin-hidroxilaza. Polimorfismele afectează nu numai disponibilitatea agentului farmacologic. . iar efectul analgezic nu este obţinut la pacienţii “slabi metabolizatori” pentru CYP2D6. La indivizii ”slabi metabolizatori” genele care codifică citocromul P450s conţin frecvent mutaţii inactivante care duc la absenţa completă a enzimei active şi la compromiterea severă a capacităţii de a metaboliza medicamente.Farmacologie Exemplificăm cu câteva din cele mai frecvente polimorfisme farmacogenetice ale enzimelor drog-metabolizante umane care pot duce la apariţia de reacţii adverse: Citocromul P450s Citocromul P450s reprezintă o familie poligenică de enzime localizată predominant hepatic. 1999). un factor important în conversia prodrogului în forma activă. care metabolizează warfarina. Multe din aceste medicamente sunt utilizate pentru tratamentul unor afecţiuni neuropsihice şi cardiovasculare în care fereastra terapeutică este îngustă şi efectele adverse sunt frecvente. De exemplu. Astfel. Variabilitatea genetică a nivelului de expresie şi a funcţiei acestor enzime afectează major eficienţa medicamentelor. codeina este metabolizată în morfină de către citocromul CYP2D6. Citocromul P450 CYP2D6 Citocromul CYP2D6. mutaţiile genei care codifică citocromul P450 CYP2C9. afectează răspunsul pacientului la acest medicament şi creşte doza necesară (Aithal. În Marea Britanie mai multe milioane de oameni prezintă riscul unui metabolism neadecvat şi apariţiei de reacţii adverse în momentul prescrierii de medicamente care sunt substrat pentru CYP2D6.

haloperidolul. Thiopurin-metiltransferaza Un alt polimorfism cu importanţă clinică apare în cazul enzimei thiopurinmetiltransferaza (TPMT). fluoxetina. cum ar fi codeina. Acest polimorfism de amplificare face ca indivizii să metabolizeze medicamentele atât de rapid încât nu se pot obţine efecte terapeutice la dozele uzuale. făcându-l inactiv. bolilor tratamentul . perfenazine. De exemplu. risperidone. care răspunde de metabolismul agenţilor antitumorali 6mercoptopurina şi 6-thioguanina (Lennard. utilizate maprotiline. Medicamente cardiovasculare: Alprenolol. amiodarona. nimlodipina. Mexiletina. olanzapina. propranolol. zuclopenthixol. levopromazina. indoramina. paroxetine. cozapina. venalfaxine. flecainide. imipramina. clomipromina. la unii indivizi existând chiar 13 copii ale genei aranjate în tandem (Johansson. Probleme clinice pot apare la coadministrarea de medicamente care inhibă CYP2D6. oxprenolol. Astfel chinidina. timolol. pe când pentru un “metabolizator ultrarapid” care moşteneşte mai multe copii ale genei CYP2D6 necesită până la 500 mg pe zi. un puternic inhibitor CYP2D6 exagerează efectele altor droguri prescrise concomitent sau poate împiedica activarea metabolică a altor droguri de către CYP2D6. fluvoxamina. s-a estimat că o doză zilnică de 10-20 mg de nortriptilină ar fi suficientă pentru un pacient ”slab metabolizator”. desipramina.1993). în mianserin.Farmacologie Tabelul 9: Medicamente care sunt metabolizate de citocromul P450 CYP2D6 (Meyer. Altă variantă apare ca urmare a amplificării în întregime a genei CYP2D6. nortriptilina. thioridazina. 2000) Medicamente utilizate în tratamentul bolilor neuropsihice: Amitriptylina. desmetilcitalopram. tranilcipromina.1990).

Polimorfismul TPMT este relativ rar. prezentă în plasmă. Pseudocolinesteraza este produsă în ficat. butirilcolinesteraza normală. Ea degradează acetilcolina eliberată la nivelul joncţiunilor neuromusculare. Succinilcolina este hidrolizată printr-un proces în două etape: întâi până la succinilmonocolină şi apoi la acid succinic. butirilcolinesteraza sau colinesteraza nespecifică) este o enzimă cu greutatea moleculară de 320. care sunt necesari în doze mari pentru a obţine remisiunea clinică. mivacuriumului şi. după administrarea preoperatorie de suxamethoniu.mercaptopurină. Se întâlneşte în plasmă şi în majoritatea ţesuturilor. un medicament miorelaxant utilizat frecvent în procedurile de anestezie generală. dar nu şi în eritrocite. care manifestă răspunsuri toxice exagerate la doze normale de thiopurină. Deficitul de pseudocolinesterază (apneea la succinilcolină) Colinesteraza plasmatică (pseudocolinesteraza. cu un timp de înjumătăţire de patru minute.Farmacologie Polimorfismul genetic al acestui locus este asociat cu dificultatea obţinerii unei doze eficiente a acestor agenţi chimioterapici la copiii cu leucemie. astfel fenotipul TPMT pote fi un factor important în tratamentul eficient al leucemiei la copii. În mod normal.000 şi cu o structură tetraedrică. Timpul de înjumătăţire al pseudocolinesterazei a fost estimat la 8 – 16 ore. cu afinităţi diferite faţă de suxamethoniu. apărând la aproximativ 1% din populaţia caucaziană (homozigoţi). în unele cazuri. deci în cazurile de insuficienţă a funcţiei hepatocelulare scade activitatea sa. 1966). asigură degradarea sa rapidă. . Variantele ereditare ale enzimei interesează anestezistul întrucât durata de acţiune a succinilcolinei. Unele centre medicale furnizează deja un serviciu de diagnostic fenotipic în scopul conducerii cu maximă eficienţă a tratamentului cu 6. ea este foarte stabilă în probele de ser şi poate fi păstrată pentru perioade lungi la temperaturi de – 20° C fără a-şi pierde activitatea. Copiii cu deficienţe ereditare de TPMT demonstrează o toxicitate hematopoetică severă când sunt trataţi cu aceşti agenţi chimioterapici. Pseudocolinesteraza există sub variate forme enzimatice. a anestezicelor locale esterificate este determinată de activitatea acestui sistem enzimatic (Hall et al.

1996). E 1s – alela de tip „silent” (care nu produce enzima) şi alela necunoscută pentru enzima de tip Cynthiana (cu activitate crescută). Locusul alelei a fost determinat pe braţul lung al cromosomului 3 (3q25).Farmacologie S-a estimat că doar 5% din cantitatea de agent farmacologic injectat ajunge la nivelul plăcii motorii.000 şi care posedă 50% din activitatea normală a enzimei. notate după cum urmează: E 1u – forma normală. Produsul de reacţie este cuplat cu acidul 5.5`- . E1f – alela fluororezistentă (fluoridul inhibă activitatea colinesterazei normale). Activitatea Genotip EuEu EaEa Eu Ea Eu Ef EfEa EfEs colinesterazică (u/10) 677-1860 140-525 285-1008 579-900 475-661 351 Numărul de dibucaină 78-86 18-26 51-70 74-80 49-59 63 Numărul de fluorid 55-65 16-32 38-55 47-48 25-33 26 Număr clorid 1-12 46-58 15-34 14-30 31. durata de acţiune fiind determinată de rata metabolismului. Incidenţa purtătorilor de alele atipice este variabilă la diferite populaţii: caucazienii au o frecvenţă mai mare a alelelor E1a şi E1f. Între indivizii unei populaţii există un polimorfism al metabolizării drogului bazat pe existenţa unor alele rare. datorită unei combinaţii hidroliză-difuziune de la nivelul plasmei. după administrarea preoperatorie de suxamethoniu se înregistrează brusc şi în mod imprevizibil o apnee prelungită de la 2 – 3 minute la câteva ore necesitând măsuri urgente de reanimare. Tabel 10: Caracteristicile biochimice ale unor variante ale pseudocolinesterazei (după Rosenberg H. Chiar heterozigoţii (E 1u E1a). Indivizii homozigoţi pentru alela atipică (E 1a E1a) vor sintetiza o enzimă atipică. Excreţia urinară şi legarea de proteine joacă roluri fără importanţă în eliminarea succinilcolinei. care sunt rare la populaţiile mongole. la aceşti indivizi. butirilthiocolină) cu ser sau plasmă conţinând colinesterază. et al. Majoritatea metodelor se bazează pe reacţia unei thiocoline (ex.36 25 de Număr de succinilcolină 89-98 4-19 51-78 87-91 56-59 81 Există mai multe proceduri pentru testarea activităţii pseudocolinesterazei. fără afinitate pentru degradarea substratului (miorelaxantul). care au o frecvenţă în populaţie de 1:25. E1a – forma atipică. pot dezvolta o apnee anormal de lungă.

probabil aceste descoperiri vor duce la crearea unor teste de diagnostic mai precis a susceptibilităţii la apnee.Farmacologie dithiobis-(2-nitrobenzoic) şi formează un produs colorat care poate fi urmărit spectrofotometric. Deşi este un miorelaxant antidepolarizant. Pentru medicii ai căror pacienţi nu răspund în conformitate cu aşteptările la terapia medicamentoasă. au arătat pentru prima oară că atât modificările calitative. anestezicul local dibucaina (Nupercaina) inhibă hidroliza substratului benzilcolină mai puţin decât la subiecţii cu răspuns normal la succinilcolină. Kalow et al. cât şi cele cantitative ale enzimei determină durata apneei. perfuzia cu două unităţi de sânge (aduce cantităţi suficiente de pseudocolinesterază) şi administrarea de 0. tratamentul apneei constă în continuarea ventilaţiei artificiale. iar cei cu valori în jur de 20 sunt homozigoţi atipici cu prelungirea marcată a activităţii succinilcolinei. Acest număr este constant pentru fiecare individ şi nu depinde de concentraţia enzimei. ca urmare pot apare episoade de apnee şi la administrarea de mivacurium (36). farmacogenetica reprezintă atât un motiv de îngrijorare cât . Indivizii cu valori în jur de 60 sunt heterozigoţi şi au un răspuns aproape normal la succinilcolină. Cu ajutorul tehnicilor actuale de genetică moleculară s-au descris detaliat mutaţiile punctiforme care caracterizează variantele alelice.03 mg/kg neostigmină. În ambele cazuri. s-au mai descris un număr de clorid şiun număr de succinilcolină (tabelul 10) cu utilitate variabilă în diagnosticarea susceptibilităţii la apnee produsă de succinilcolină. Întrucât fluoridul hidrolizează in vitro substratul enzimei (mai puţin la pacienţii cu alela Ef) s-a descris şi un număr de fluorid. mivacurium este metabolizat în cantităţi semnificative tot de către pseudocolinesterază. Procentul de inhibiţie al reacţiei a fost numit numărul de dibucaină. el a mai observat că la acele persoane care manifestă sensibilitate la succinilcilină. POSIBILITĂŢI ŞI TENDINŢE ACTUALE ÎN FARMACOGENETICĂ Farmacogenetica este un domeniu de interes crescând în medicină şi în industria farmaceutică. Distribuţia discontinuă a numerelor de dibucaină (tabelul 10) sugerează un model de transmitere monogenic: indivizii cu valoarea numărului de dibucaină în jur de 80 sunt homozigoţi normali. ceea ce îl face deosebit de util în depistarea persoanelor susceptibile.

Testarea farmacogenetică este folosită în mod curent doar într-un număr limitat de spitale universitare şi de centre de excelenţă specializate. Cea mai utilizată aplicaţie este folosirea genotipării CYP2D6 pentru a ajusta doza de agenţi farmacologici în bolile psihice (40). Stadiul cel mai avansat pare a fi atins de ţările scandinave. Medicii trebuie să fie preveniţi dacă un agent farmacologic prescris este supus variabilităţii farmacogenetice şi trebuie să cunoască aplicabilitatea datelor teoretice. Este totuşi dificil de a prezice dacă industria farmaceutică va asimila testarea farmacogenetică ca o metodă de rutină în indicaţiile de prescriere a medicamentelor cu metabolizare polimorfă.Farmacologie şi de speranţă. care produc răspunsuri diferite. Cercetările farmacogenetice au câştigat enorm datorită progresului actual al geneticii moleculare şi a secvenţializării genomului în cadrul Human Genome Project. Cercetările în farmacogenetică evoluează în două direcţii principale: . acestea se datorează dezvoltării de tehnologii care permit screeningul rapid al polimorfismelor specifice cât şi avansării cunoaşterii secvenţelor genice în cazul unor gene care codifică enzime. folosind enzime variabile genetic. Aplicabilitatea clinică a testării farmacogenetice depinde de importanţa relativă a fiecărui polimorfism în determinarea conduitei terapeutice. Asemenea proceduri sunt invazive ceea ce reprezintă un dezavantaj faţă de testele moderne bazate pe analiza ADN care necesită mici probe de ţesut (sânge obţinut din puncţia pulpei degetului. canale ionice şi alte tipuri de receptori implicaţi în răspunsul la medicamente. celule obţinute prin raclarea mucoasei bucale sau foliculi piloşi) şi permit determinarea rapidă şi certă a ”profilului farmacologic” al pacientului. Mai multe laboratoare independente furnizează industriei farmaceutice şi practicii medicale o gamă largă de servicii de testare la nivel de ADN a polimorfismelor farmacogenetice. Numeroase droguri care au produs răspunsuri variabile sau reacţii adverse severe au trebuit să fie retrase de pe piaţă provocând pierderi importante industriei farmaceutice şi de aceea multe companii încearcă să-şi minimalizeze pierderile prin pretestarea metabolizării produselor lor. Până recent singura posibilitate de a identifica un pacient cu risc genetic pentru o anumită reacţie adversă era testarea fenotipică cu administrarea unor agenţi farmacologici markeri.

Testarea farmacogenetică ar putea fi primul exemplu al aplicării anlizei ADN la nivel populaţional. stabilirea unor profiluri farmacogenetice personale prin identificarea genotipurilor individuale ale pacienţilor. eliminîndu-se empirismul în stabilirea dozei şi reducând costurile de spitalizare datorate reacţiilor adverse. .Farmacologie identificarea genelor specifice şi a produşilor acestora. de aceea considerăm esenţial ca acest domeniu să facă parte din curriculumul pentru învăţământ superior medical (44). Căile de dezvoltare care se întrevăd în viitorul apropiat sunt (26): stabilirea unor principii de prescriere bazate pe studii clinice pentru medicamentele susceptibile de a avea un metabolism polimorf. identificarea genelor şi a variantelor alelice care afectează răspunsul individual la agenţii farmacologici uzuali. testarea farmacogenentică va reduce în mod substanţial necesitatea spitalizării şi a costurilor sale datorată reacţiilor adverse medicamentoase. s-ar putea ca peste nu mulţi ani să fie considerat lipsit de etică a dministra anumite medicamente fără a fi testat în prealabil profilul farmacogenetic. în viitorul apropiat. Dezvoltarea prescripţia farmacogeneticii va evolua este de la unul din mecanismele actual la prin care medicală empirismul tratamentul medicamentos individualizat. asociaţi cu diverse boli care ar putea fi ţinte pentru noi medicamente. Capacitatea de a identifica indivizii sensibili înainte de a administra medicamentul are şi o importantă componentă economică. Totuşi există suficiente date care susţin afirmaţia că farmacogenetica va deveni deosebit de importantă în serviciile de sănătate. dar mai este încă o cale lungă până la apariţia unor kituri farmacogenetice disponibile pentru medicii curanţi în vederea identificării medicamentelor la care este sensibil un anumit pacient (40). în cazul prescrierii simultane a mai multor agenţi farmacologici se va ţine cont de ajustarea dozei în funcţie de genotip şi de posibilitatea interacţiunilor medicamentoase. producerea de noi medicamente pentru pacienţii cu genotipuri specifice (“stratificarea medicamentelor”).

Farmacologie O altă direcţie importantă a farmacogeneticii o constituie răspunsurile individuale în cazul terapiei genice. Există deja rezultate promiţătoare în terapia oncologică obţinute cu aşa numiţii “agenţi antisens”, substanţe ce pot interveni la nivelul ADN-ului celulei canceroase pentru a declanşa mecanismele apoptotice, dar reactivitatea interindividuală este încă puţin cunoscută în acest caz.

Farmacologie

CURS 4

Medicatia S.N.C.

şi SNV

ANXIOLITICE; HIPNOTICE; ANTIDEPRESIVE; NEUROLEPTICE ANXIOLITICE Efectul anxiolitic se caracterizează prin atenuarea/suprimarea stării de anxietate, de diverse etiologii. Administrarea acestor substanţe poate duce la ameliorarea stării unor bolnavi cu afecţiuni nevrotice sau de tip cortico-visceral. Tranchilizantele sunt larg utilizate în practică în nevroze, pre şi postoperator şi în afecţiuni somatice însoţite de anxietate. Reprezentanţi: a) Benzodiazepine: - Diazepam - Oxazepam - Medazepam - Lorazepam - Bromazepam b) Anxiolitice nebenzodiazepinice: - Meprobamat

Farmacologie - Hidroxizin - Buspirona Efecte adverse: În general sunt bine suportate; pot să producă sedare cu diminuarea performanţelor psiho-motorii (ceea ce implică prudenţă în utilizarea lor la şoferi), iar în cazul administrării cronice - dependenţă. Indicaţii: stări de anxietate, tensiune psihică (şi implicaţii - insomnie, cefalee etc.), sindrom psihovegetativ, stări depresive cu agitaţie, sindrom de abstinenţă la alcoolici, tulburări de comportament la copii; medicaţie pre- şi postopratorie, spasme reactive ale musculaturii striate (psiho-neurogene, miogene sau reumatice), stări spastice la copii. • Diazepam (Diazepam, Valium, Seduxen) - efectul tranchilizant este intens, deprimarea motorie marcată, util în afecţiuni spastice şi convulsivante (status epilepticus, tetanos). Prezentare: cp. 2mg sau 10mg (flacon cu 30 bucăţi); fiole a 10mg/2ml soluţie injectabilă (cutie cu 5 bucăţi). Administrare: 2-10mg de 1-2 ori/zi; la bătrâni 2mg de 1-2 ori/zi; intramuscular sau intravenos lent 2-20mg (se poate repeta după 3-4 ore). • Nitrazepam (Nitrazepam, Mogadon) Prezentare: cp. de 2,5mg; seara la culcare 2-4 cp. • Oxazepam (Oxazepam, Adumbran) - este un metabolit activ al Diazepamului, cu acţiuni similare cu acesta. Prezentare: cp. de 10mg; 1-3 cp./zi. • Clordiazepoxidul (Napoton, Librium) - tranchilizant cu efect peste 8 ore; administrat la culcare poate induce somnul, acţionează aditiv cu alcoolul; Prezentare: drajeuri de 10mg; 1 dg. de 3 ori pe zi. • Medazepam (Medazepam, Rudotel) - utilizat în sindromul psihovegetativ, are proprietăţi tranchilizante mai reduse, numit şi "tranchilizant de zi". Prezentare: cp. de 10mg; 1/2-1cp. de 2-3 ori pe zi.

Farmacologie Alţi reprezentanţi: Triazolam (Triazolam, Alcion), Clonazepam, Flunitrazepam

(Flunitrazepam, Rohypnol) • Meprobamatul - tranchilizant de durată medie, deprimant psihomotor, inductor al enzimelor microzomiale hepatice. Este indicat în diverse stări anxioase şi în insomnie. Prezentare: cp. de 400mg (flacon cu 50 bucăţi); Administrare: 1/2-1 cp. de 2-4 ori pe zi în anxietate, stări de tensiune psihică, insomnie, sindrom psihovegetativ, sindrom de abstinenţă, pregătirea anesteziei generale. • Hidroxizina (Hydroxyzine, Atarax) - tranchilizant cu acţiune slabă; în plus prezintă şi un efect antihistaminic, util în dermatoze cu componentă psihoafectivă. Prezentare: drajeuri de 25 mg si fiole cu 100mg/2ml. Indicat în nevroze, stări de anxietate, tulburări de somn, distonie neurovegetativă, sindrom climacteric, urticarie şi dermatoze alergice, combaterea vomei etc. Administrare: oral, 2-4 dg. pe zi fracţionat la mese; intravenos foarte lent 1/2-1 fiolă. • Buspirona (Buspar) - este un anxiolitic "anxioselectiv" (nu are şi acţiuni hipnotice, anticonvulsivante şi miorelaxante); efectul său anxiolitic este comparabil cu al Diazepamului. Cazuri clinice: 1. Pacienta M.V. în vârstă de 53 ani se prezintă la medicul de familie cu următoarele simptome: dificultăţi de adormire de aproximativ o lună de zile, cearcăne în jurul ochilor; locuieşte singură, tresare la cele mai mici zgomote, verifică uşile de la intrare în cursul nopţii de mai multe ori de teama hoţilor. Se pune diagnosticul de insomnie anxioasă. Recomandaţi un tratament în acest caz şi prescrieţi reţeta. 2. Pacientul I.M. în vârstă de 65 ani este internat la clinica oftalmologică cu diagnosticul de cataractă senilă şi urmează a fi operat a doua zi. Pacientul nu a mai suferit intervenţii operatorii până în prezent, aflâdu-se într-o stare de anxietate. Pacientul este hipertensiv, prezentând în antecedente crize hipertensive declanşate de emoţii puternice. Prescrieţi medicaţia posibilă a fi administrată pacientului seara la culcare în preziua operaţiei şi cu o oră înainte de actul operator.

Farmacologie 3. Pacienta R.D. în vârstă de 45 de ani se prezintă la serviciul de dermatologie cu acuze de prurit la nivelul antebraţelor şi partea dorsală a mînii, tegumente eritematoase, simptome accentuate după utilizarea unor detergenţi în gospodăria personală. Se pune diagnosticul de dermatoză alergică. Prescrieţi un tranchilizant minor indicat pentru această situaţie.

SEDATIVELE SI HIPNOTICELE Efectul sedativ se manifestă prin deprimare psiho-motorie cu liniştirea pacientului, uneori somnolenţă, calmând stările de excitaţie şi agitaţie psiho-motorie. Efectul hipnotic constă în favorizarea instalării unui somn asemănător cu cel fiziologic. Efectul tranchilizant sau anxiolitic se caracterizează prin atenuarea stării de anxietate. Obs.: Unele medicamente pot prezenta toate tipurile de efecte menţionate mai sus, aceste efecte fiind greu de delimitat, frecvent fiind dependente de doza de substanţă medicamentoasă administrată.

I. HIPNOTICELE - în doze mici au efect sedativ, în doze mijlocii hipnotic şi în doze mari narcotic. Reprezentanţi: 1. Ciclobarbital - prezentare cp. 0.2g - efect hipnotic pentru inducerea somnului în insomnii; efectul este rapid, se instalează in 15minute şi dureaza 3-5 ore, doza recomandată: 1cp. seara, ca hipnotic; 3x1/4 - 1/2 cp./zi, ca sedativ şi la copiii peste 5 ani. 2. Amobarbital - are o durată de acţiune relativ lungă - prezentare: Amital cp. 300 mg şi Dormital cp. 100 mg

pregătirea intervenţiilor chirurgicale. miorelaxant. oscilaţii de tensiune .poate să apară dependenţă. seara la culcare. seara la culcare (100 mg). 1-2 fiole apoi se continuă tratamentul oral cu 1 cp.mai prezintă efect tranchilizant. 100 mg pentru efect hipnotic. iritabilitate. Benzodiazepine . (cu 1 oră înainte de intervenţie) . în criza de epilepsie. . . manifestat prin: anxietate.ca antiepileptic (se fac asocieri cu antiepileptice majore) se începe cu doze mici: 50mg/zi apoi 2x100 mg/zi.prezentare cp. sudoraţie şi diaree. tulburări de somn.. anticonvulsivant. HIPNOTICE NEBARBITURICE: 1.Farmacologie 3. tremor.somnul produs este profund şi revigorant .se recomandă seara la culcare 1-2 cp.durata efectului hipnotic 4-8 ore .ca hipnotic 1 cp. anestezic general superficial (doar la doze mari) şi un slab efect inductor enzimatic. ca sedativ 2-3x1cp de 15 mg/zi .la întreruperea tratamentului poate apare un sindrom de abstinenţă. Glutetimida .trezirea din somn e însoţită de senzaţie de greaţă. hiperexcitaţie. agitaţie. .au efect hipnotic de obicei la doze mai mari .administrare: . dezorientare. 2. cp. Fenobarbital .=0. în I-a zi im. mialgii. cefalee.25g) ce se administreaza im. de 15 mg pentru efect sedativ şi fiole 200 mg (Doza Max. se foloseşte şi în insomnii.

efectul se instalează mai lent 1/2-1 oră. ANTIDEPRESIVE Definiţie: Sunt medicamente cu acţiune stimulantă asupra psihicului. anorexia. . secundar au efect antidepresiv. lentoarea motorie. Clasificare şi reprezentanţi: 1 1. la adulţi. pierderea interesului şi a elanului vital.prezentare: cp.se administrează seara la culcare 2-4 cp.Farmacologie Reprezentanţi pentru efectul hipnotic: 1. Nitrazepam (Mogadon) . Unele antidepresive au şi acţiune anxiolitică. Imipramina: Antideprin drajee 25 mg fiole 25 mg/2 ml administrate intramuscular Clomipramina: Anafranil drajee 10 mg şi 25 mg fiole 25 mg/ 2 ml administrate intramuscular Nortriptilina: Nortriptilină drajee 10 mg • Cu efecte timoleptice: au ca efect principal efectul anxiolitic. la bătrâni şi copii doza e mai mică (este bine suportat de pacienţi). este recomandat în insomnia produsă de anxietate . Antidepresive triciclice: • Cu efecte timo-analeptice bazale: au ca efect principal efectul antidepresiv. care scad sau înlătură simptomatologia depresivă: tristeţea.5 mg Nitrazepam . Amitriptilina: Amitriptilină drajee 25 mg. secundar. sunt uşor anxiolitice şi stimulează elanul vital. 2. dificultatea de concentrare. lentoarea în gândire.

50. Sapilent comprimate 25 şi 100 mg fiole 25 mg/ 2 ml. • Cu efecte timo-analeptice bazale: Maprotilina: Ludiomil comprimate 10. dacă după 6 săptămâni de tratament nu intervine nici o ameliorare. . de aceea tratamentul nu trebuie întrerupt înainte de 14 zile. INHIBITOARELE MONOAMINOOXIDAZEI (IMAO): Tranilcipromina Fenelzina Sunt rar folosite deoarece efectul antidepresiv este slab şi efectele adverse sunt numeroase. 50 mg/ 2 ml Trimipramina: Surmontil. Principii de administrare: 1. este necesară schimbarea antidepresivului cu un altul.Farmacologie fiole 50 mg/ 5 ml Doxepin: Doxepin. 2. 75 mg fiole 25 mg • Cu efecte timoleptice: Mianserina: Miansan drajee 10 şi 30 mg Trazodona: Pragmazone 3. Sinequan drajee 25 mg fiole 25 mg/ 2 ml. Tratamentul începe cu doze mici (25-75 mg/zi Imipramină sau Amitriptilină) care se cresc progresiv până la doza terapeutică (150-200 mg/zi). Efectul antidepresivelor se instalează lent. 25. administrate intramuscular 2. dar au efecte secundare mai reduse. Totuşi. Antidepresive tetraciclice: sunt înrudite cu antidepresivele triciclice.

existând riscul rebound-ului depresiv. aritmii. prin dezinhibiţie. hipertensiune arterială sau tendinţă la hipotensiune arterială. 4. Cardiotoxicitatea se manifestă prin tahicardie. Efectele atropinice contraindică aceste preparate la pacienţii cu adenom de prostată sau glaucom cu unghi închis. Tratamentul antidepresiv nu se întrerupe niciodată brusc.Farmacologie 3. rareori hipotensiune arterială. Bolnavilor cardiaci ce necesită tratament antidepresiv li se pot administra antidepresive tetraciclice. 5. ceea ce contraindică aceste preparate la cei cu infarct miocardic recent. pusee de hipertensiune arterială. iar dacă se schimbă un antidepresiv cu un inhibitor de monoaminooxidază intervalul dintre cele două tratamente trebuie să fie de cel puţin 3 săptămâni • • • Este necesară supravegherea bolnavului în timpul tratamentului deoarece antidepresivele pot creşte riscul suicidar. Antiparkinsoniene dopaminergice: Levodopa Bromocriptina Selegelina Amantadina II. TRATAMENTUL ÎN BOALA PARKINSON Clasificarea antiparkinsonienelor : I. Aceste efecte sunt prezente în mult mai mică măsură la antidepresivele tetraciclice. aritmii. IMAO nu se asociază niciodată cu un alt antidepresiv. Efectele adverse cele mai frecvente ale antidepresivelor triciclice sunt cardiotoxicitatea şi fenomenele atropinice. Este contraindicat consumul de alcool în timpul tratamentului cu antidepresive. Antiparkinsoniene anticolinergice: Trihexifenidil . Durata terapiei antidepresive este de minim 3-6 luni în funcţie de tipul depresiei.

Farmacologie Prociclidina Biperiden Orfenadrina Reprezentanţi: I. Tot după o perioadă de timp de la începutul tratamentului pot apare fluctuaţii ale răspunsului la tratament în cursul unei zile = fenomenul on-off. ANTIPARKINSONIENE DOPAMINERGICE 1. sau preparate retard. După 5 . de aceea s-au introdus inhibitori periferici de dopadecarboxilază: benserazida şi carbidopa. repetate. La începutul tratamentului efectul unei doze apare în 30 minute -1oră şi durează aproximativ 5 ore. Asocierea levodopa + inhibitori de dopa-decarboxilază: dopa-decarboxilaza Levodopa Dopamină Această transformare are loc atât la nivel central. Dopamina eliberată în periferie produce efecte adverse. probabil datorită evoluţiei leziunilor centrale şi agravării bolii în timp. Levodopa Este precursorul metabolic al dopaminei. Levodopa nu este eficace în sindromul parkinsonian provocat de neuroleptice. aceasta necesită administrarea de doze mici.6 ani de tratament eficacitatea diminuă şi durata efectului fiecărei doze scade (la aproximativ 1 oră). Preparate: Levodopa + benserazidă: . cât şi în periferie.

Farmacologie Madopar 62. Bromocriptina Este indicată la bolnavii cu boală Parkinson care nu mai pot fi controlaţi convenabil cu Levodopa (mai ales datorită fluctuaţiilor diurne).5 = capsule cu 50 mg levodopa + 12. 2. în 4 prize. doza optimă este de aproximativ 3-5 cp. cu doze crescând progresiv. în 3-4 prize.Madopar: 500 mg Levodopa ţ 125 mg Madopar (100 mg levodopa + 25 mg benserazidă) Madopar HBS sunt capsule retard. Sinemet .5 de 3-4 ori / zi. Doza se creşte progresiv cu aproximativ 100 mg levodopa /săptămână. eficace în fenomenul on-off. . până la doza obişnuită de 400-800 mg Levodopa + 100-200 mg benserazidă pe zi. la 1-2 zile. Iniţial se administrează 1 capsulă Madopar 62. pe zi. de 1-2 ori pe zi. Levodopa + carbidopa: Nakom. Se pot asocia cu Madopar-capsule convenţionale.5 mg benserazidă Madopar 125 = capsule cu 100 mg levodopa + 25 mg benserazidă Madopar 250 = capsule cu 200 mg levodopa + 50 mg benserazidă Madopar HBS (sistem echilibrat hemodinamic) = capsule retard cu100 mg levodopa + benserazidă 25 mg Administrare: Tratamentul începe în spital. Îşi încep acţiunea la aproximativ 3 ore după administrare.comprimate ce conţin: 250 mg levodopa + 25 mg carbidopa 100 mg levodopa + 10 mg carbidopa 100 mg levodopa + 25 mg carbidopa Administrare: Tratamentul începe cu 1/2 cp. Echivalenţa Levodopa . înaintea meselor. doza se creşte cu 1/2 cp.

comprimate 2 mg. Obişnuit se administrează 10.5 mg. 4. Ca tratament adjuvant în boala Parkinson se mai folosesc miorelaxante centrale: Diazepam. pentru evitarea toleranţei. 3. Tratamentul începe cu doze mici care se cresc treptat. sub supraveghere medicală. dozele se cresc progresiv. apariţia efectelor secundare (greaţă. Prezentare: Parlodel cp. Prezentare: Romparkin. la mese. 2 × 100 mg/zi. Doza obişnuită este de 5-10 mg /zi. până la 400 mg /zi.Farmacologie Tratamentul începe cu doze mici: 1. Clorzoxazon. ANTIPARKINSONIENE ANTICOLINERGICE: Trihexifenidil Este indicat în boala Parkinson şi în sindroamele extrapiramidale produse de neuroleptice. Baclofen. .30 mg/zi.40 mg/zi. în 2 prize. Tratamentul începe cu doze mici (1 mg) care se cresc treptat. mişcări coreiforme) necesită oprirea creşterii dozei sau reducerea temporară a acesteia. Prezentare: Viregyt capsule 100 mg. uneori se poate ajunge la doze de 50 mg/zi sau chiar mai mult.5 mg la 2-3 zile. doza optimă este cuprinsă între 4 . 2. în 4 prize. Principii de tratament în boala Parkinson : 1. la mese. în cure de 3-4 săptămâni. capsule 5 şi 10 mg.25 mg de 1-2 ori pe zi. în 3-4 prize. vărsături. la câteva zile. cu 2. II. Selegelina Se administrează în cazuri incipiente de boală Parkinson sau asociat cu levodopa în cazurile constituite. Amantadina Se administrează oral.

halucinaţie). NEUROLEPTICE FENOTIAZINICE 1. Doza zilnică va fi fracţionată într-un număr de prize.m. însă sub strictă supraveghere. II. delir. 4. Levodopa necesită o fracţionare maximă a dozelor. autism) din bolile psihice.Farmacologie 2. Clasificare: In funcţie de criteriul terapeutic se clasifică în: I.oral Plegomazin dj 25 mg . Neuroleptice sedative Reprezentanţi: I. indiferenţă afectivă). Clorpromazina Clordelazin dj 25 mg . În caz de diminuare a eficienţei terapeutice apare necesitatea introducerii unui nou medicament. acestea pot răspunde şi la o întrerupere temporară a tratamentului cu Levodopa ("vacanţă terapeutică"). mai ales după ce au apărut fenomenele on-off. Neuroleptice antideficitare (dezinhibitorii sau incisive) care acţionează mai ales faţă de sindroamele deficitare (pierderea iniţiativei. 3. NEUROLEPTICE Definiţie: Neurolepticele (tranchilizantele majore) sunt medicamente simptomatice cu acţiune antipsihotică. 25 mg/5 ml i. deoarece pot apare achinezie şi rigiditate severe. Neuroleptice antiproductive (reducătoare) care influenţează simptomele psihotice productive (delir. Cea mai eficientă asociere este cea dintre Levodopa şi anticolinergice.oral f. Este de dorit să nu se schimbe fără motiv un medicament eficient. III. în stări psihotice acute Doza: . constând în atenuarea simptomelor psihotice (halucinaţii. cu o posologie stabilită. stare confuzională. cu atât mai mare cu cât doza totală/24 h este mai mare./i.v.

administrat i. în picături 40 mg/ml Doza: 15 .ca antiemetic: 25 . 25 mg . Tioridazina dj 5 mg.în nevroza anxioasă 25 . Flufenazina dj 1 mg.100 mg/zi 2. buv.400 mg/zi (cel mult 1000 mg/zi) în 4 prize/zi sau o singură doză zilnică seara la culcare .800 mg/zi (în spital) 50 .m. 25 mg/1 ml .m.200 mg/zi (în ambulator) . chiar moarte subită cardiacă). (în soluţie uleioasă) Flufenazina enanat (Moditen retard) se administrează o dată la două săptămâni. 50 mg .oral f.i. . 10 mg sol.oral Doza: .200 mg/zi Are acţiune sedativă foarte intensă. 4 mg/ml • esteri cu acţiune retard. Periciazina Neuleptil caps.Farmacologie .ca antipsihotic 100 . Levomepromazina Levomepromazin cp 2 mg.30 mg/zi 5.în psihoze 200 . Supradozarea determină fenomene cardiotoxice (aritmii.50 mg/zi Are acţiune sedativă marcată şi anxiolitică. 3. Doza: 150 . 4. 4 mg sol.

Medicaţia neuroleptică poate fi asociată cu alte tipuri de terapie utilizate în bolile psihice: psihoterapie. întreruperea sa fiind cauză de recăderi. 5 mg sol.m.4 săptămâni eliberează treptat compusul activ) cu următoarele avantaje: a) siguranţa administrării (important mai ales la psihoticii care nu cooperează) b) complianţă mai bună a bolnavilor c) folosirea de doze mai mici decât în cazul administrării zilnice Exemple de neuroleptice retard: Moditen (Modecate). socioterapie. Fluanral. 5 mg/1 ml Haloperidol decanoat = preparat retard f 50 mg/1 ml. 2. vârsta pacientului. 7. 2.5. 3. Tratamentul cu neuroleptice este un tratament de lungă durată. Dozele terapeutice variază în funcţie de gravitatea psihozei. 5. În tratamentul de lungă durată a psihozelor cronice pot fi utilizate neuroleptice sub formă de preparate retard (administrate i. 4. Toate neurolepticele induc tulburări extrapiramidale necesitând asocierea cu Romparkinul. implică colaborarea activă a bolnavului şi familiei. se administrează i. la 4 săptămâni. Imap. meloterapie.Farmacologie Flufenazina decanoat (Dapotum D) se administrează o dată la trei săptămâni. răspunsul la tratament şi toleranţa medicamentoasă.m. II. ergoterapie. Efectul antipsihotic se instalează gradual după aproximativ 3 săptămâni de la debutul terapiei şi este maxim după 2-6 luni. buv. Principii de administrare: 1. 8. Consumul băuturilor alcoolice este contraindicat în cursul tratamentului cu neuroleptice. la interval de 1 . Orap 6. 2 mg/ml f. Neurolepticele sunt medicamente simptomatice utilizate în afecţiunile psihice acute şi cronice facilitând reinserţia socială a pacienţilor. NEUROLEPTICE BUTIROFENONICE Haloperidol Haldol cp 0. .

Farmacologie CURS 5 Medicaţia aparatului respirator I. atunci când tusea accentuează iritaţia laringiană şi traheobronşică. obositoare pentru bolnav (îndeosebi la cardiaci şi debili. emfizemul. Reprezentanţi: 1. Paxeladină Acţiune antitusivă prin deprimarea centrului tusei. iritativă de diverse etiologii Prezentare: Codein fosfat comp. Indicaţii: tusea uscată. .20 mg de 3 . favorizează bronhospasmul. 15 mg Tussamag soluţie (1mg/1 pic.3 ori / zi Pricipii generale de administrare a antitusivelor • Antitusivele reprezintă o medicaţie simptomatică utilă doar în situaţiile în care tusea este neproductivă. ANTITUSIVELE sunt medicamente simptomatice capabile să oprească tusea. poate produce constipaţie Risc neglijabil de dependenţă în utilizare obişnuită.10 . nu deprimă centru respirator.4 ori / zi 2. pătrunderea expectoraţiei şi a materialului infectat în profunzimea tractului respirator în inspiraţie profundă). nu produce somnolenţă sau constipaţie. 40 mg Oral 40 mg de 2 . Indicaţii: tusea uscată Prezentare şi administrare: Paxeladine comp. dăunătoare. moderat analgezic.) Administrare: oral . Codeina fosforică Acţiune antitusivă marcată prin deprimarea centrului tusei.

II. internă 0. productivă Prezentare şi administrare: Brofimen comp. 8 mg şi sol. mucoviscidoză.2% Bromhexin comp. Bromhexina Reduce vâscozitatea sputei şi favorizează expectoraţia din traheobronşite acute şi cronice. EXPECTORANTELE sunt medicamente care favorizează expectoraţia prin creşterea şi fluidificarea secreţiilor traheobronşice. . Dezvoltă obişnuinţă şi dependenţă • Se administrează numai pe cale orală de 2 .Farmacologie • Deşi puţin folosite Opiu şi Morfina pot fi utile în situaţiile speciale în care se doreşte asocierea acţiunii antitusive cu cea analgezică şi sedativă (bolnavii cu cancer bronhopulmonar. sinusite). Sunt antitusive foarte puternice. hemoptizie. 30 mh / 5 ml Principii generale de administrare a expectorantelor: • Expectorantele reprezintă o medicaţie simptomatică utilă în afecţiunile bronhopulmonare cu secreţii vâscoase pe care bolnavul nu le poate elimina prin tuse (bronşite acute. anevrism de aortă. bronhopatii cronice obstructive.16 mg de 3 .4 ori / zi 2. Indicaţii: tusea umedă. bronşectazie. 750 mg / 100 ml Anavix sol. pneumotorax. fracturi costale.rinite.3 ori / zi/ • Nu se asociază cu fenotiazina şi antidepresivele deoarece se potenţează. Indicaţii: tusea umedă productivă Prezentare şi administrare: Ambroxol sol. infarct pulmonar). 8 mg Oral 8 . afecţiuni ORL . 1. Ambroxol Reduce vâscozitatea sputei şi favorizează expectoraţia în afecţiuni bronhopulmonare acute şi cronice. bronşite cronice. Ele cresc semnificativ volumul expectoraţiei şi lichefiază secreţiile vâscoase aderente.

bine tolerat.4 ori / zi b) Terbutalina: simpaticomimetic β2 selectiv cu acţiune asemănaătoare Salbutamolului Prezentare şi administrare: Bricanyl comp.m.. 5 mg/ml oral 4 mg de 3 .5 . aerosoli sol.3 ori / zi i. i. bronhopatii obstructive Prezentare şi administrare: Salbutamol comp. rareori parenteral (i.5 mg flacon injectabil 0. compus de sinteză. fără efecte adverse (rareori greaţă) se administrează pe cale orală la adulţi şi copii de 3 . 2. 2 mg şi 4 mg . intermitent sau persistent. Antiastmatice sunt medicamente cu efecte bronhodilatatoare şi antiinflamatoare.). local prin aerosolizare.Farmacologie • Bromhexina. Medicaţia bronhodilatatoare: 1. sirop 2 mg/5 ml . utile în astmul bronşic (AB) A.5 mg/ml aerosoli 100 mg/10 ml oral 5 mg de 2 .5 mg de 3 -4 ori / zi . utilizat cu succes în afecţiunile de mai sus. expectorant cu efect rapid. • Ambroxolul. 4 mg Ventolin comp. instalaţii) pe sonda endotraheoală sau canula de traheotomie III. înrudit cu bromhexina.m.v. dar cu scurtă durată de acţiune. prezintă două avantaje clinice importante: favorizează penetrarea unor antibiotice în secreţiile bronşice lichefiază mucusul bronşic vâscos • Expectorantele se administrează cel mai adesea pe cale orală.4 ori / zi. tratament de fond în astmul bronşic. 2. mucolitic uzual. Bronhodilatatoare simpaticomimetice sunt bronhodilatatoare de primă alegere la un bolnav asmatic a) Salbutamol: simpaticomimetic β2 selectiv cu acţiune bronhodilatatoare Indicaţii: criza de astm bronşic.

bronşite. MEDICAŢIA ANTIINFLAMATOARE: Constituie tratamentul esenţial al astmului bronşic deoarece inflamaţia cronică a mucoasei bronşice este principalul factor patogenic întâlnit în această afecţiune.v. toate formele.4 ori / zi B. Uşoară activitate antiinflamatoare. Acţiunea se instalează gradual în 3 . 100 mg Miofilin comp. 100 mg fiole 240 mg/10 ml oral 100 mg de 3 ori/zi i. Indicaţii: astm bronşic în criză. Prezentare şi administrare: Serevent aerosoli 25 mcg / puf aerosoli 2 pufuri de 25 mcg / zi (la 12 ore) 2. lent 5 mg / kg / zi preferabil perfuzie i. Indicaţii: astm bronşic persistent. Bronhodilatatoare metilxantinice Teofilina: produce relaxarea musculaturii bronşice prin acţiunea directă asupra musculaturii netede. tratament de fond al astmului bronşic Prezentare şi administrare: Aminofilin comp.v. în 30 minute 3. Reduc edemul mucoasei respiratorii şi hipersecreţia.Farmacologie c) Salmeterol: simpaticomimetic β2 cu selectivitate ridicată (efecte adverse neglijabile) cu acţiune prelungită timp de 12 ore. 1. Bronhodilatatoare anticolinergice Bromura de ipratropiu: antiasmatic preferat la bolnavii cu bronşită cronică obstructivă cu hipersecreţie de mucus. tratament de fond (între crize). Fluticazonă: acţiune farmacodinamică mai redusă faţă de corticoterapia sistemică (orală sau injectabilă). însă efectele secundare sunt minime chiar în supradozare. Nu este activ în criza asmatică. CORTICOSTEROIZII a) Beclometazona. Prezentare şi administrare: Atrovent aerosol 20 mg / doză Aerosoli câte 2 pufuri de 3 .7 zile de tratament. . Stimulează activitatea cardiacă.

250 mg (4 . Indicaţii: astm bronşic în criză. Indicaţii: astm bronşic de fond (nu este activ în criză). Bronşite alergice. Inhibitoare ale degranulării mastocitare a) Acid cromoglicic: stabilizează membranele mastocitare şi reduce eliberarea de mediatori bronhospastici. acute.4 săptămâni. Prezentare şi administrare: Intal capsule 20 mg Inhalator cu un turbonihaler (dispozitiv special) o capsulă la 6 ore.v.Farmacologie b) Hidrocortizon hemisuccinat: acţiune antiinflamatoare în afecţiuni sistemice. Indicaţii: astm bronşic. Acţiunea se instalează în 3. lent 100 . sirop oral 1 comprimat (1 măsură) de 2 ori / zi . alergii cutanate. Prezentare şi administrare: Ketotifen comprimate. tratament de fond (nu este activ în criză). Prezentare şi administrare: Hidrocortizon hemisuccinat fiole 25 mg/5 ml i.2 săptămâni.10 f) ! soluţie incompatibilă cu alte medicamente 2. şoc anafilactic. stare de rău asmatic. severe. Acţiunea se instalează în 1 . edem pulmonar acut. b) Ketotifen: stabilizează membrana mastocitară şi inhibă eliberarea mediatorilor chimici (histamina) bronhospastici (pe receptorii H2). rinite alergice.

o singură doză dimineaţa) Astm sever persistent Astm sever Astm uşor intermitent Astm uşor persistent Astm moderat persistent .Farmacologie Indicaţiile tratamentului antiasmatic de fond în funcţie de gradul de severitate al bolii Consensul de la BETHSEDA 1992 Treapta Medicaţie Grad de severitate Treapta 1 Β2 agonişti inhalatori de scurtă durată (fenoterol-BEROTEC) "la nevoie" maximum 1 dată pe zi (dar nu zilnic) Treapta 2 • corticoid inhalator zilnic • β2 agonişti inhalatori de scurtă durată (fenoterol-BEROTEC) "la nevoie" Treapta 3 • corticoid inhalator zilnic în doze înalte • sau β2 agonist de lungă durată • β2 agonist de scurtă durată (fenoterol-BEROTEC) "la nevoie" sau anticolinergice (ATROVENT) Treapta 4 • corticoid inhalator zilnic în doze înalte • bronhodilatatoare zilnic: . inhalator .β2 agonist de lungă şi scurtă durată.teofilină retard + anticolinergice (ATROVENT) Treapta 5 Se adaugă corticoid per oral (cea mai mică doză posibilă.

Farmacologie .

la copii Corticoizi inhalatori De elecţie în astmul persistent. termen lung Pe termen lung Rol neprecizat Rol neprecizat pe Pe termen lung la cazurile care răspund Adjuvant Numai în infecţiile confirmate. pe termen lung.Farmacologie Principiile de tratament în astmul bronşic Principiu Astm bronşic terapeutic Identificarea şi înde. alternativă la β2-adrenergice Teofiline retard În astmul cu crize nocturne Cromoglicat.• Pneumalergeni părtarea factorilor • Infecţii virale de risc • Aspirină Β2-adrenergice cu În criză. în exacerbările severe Mucolitice Adjuvant Antibiotice Numai în suprainfecţiile confirmate Măsuri • Imunizare complementere • Reflux gastroesofagian • Tratament ORL • Desensibilizare specifică Oxigenoterapia În exacerbări Educaţia pacientului Indispensabilă BPOC • Fumat • Poluare • Infecţii bronşice Regulat. control cvasiccomplet al simptomelor Corticoizi oral În astmul sever. pe termen lung Rol neprecizat Primul tratament. medicaţie durată scurtă de "de depanare" acţiune Β2-adrenergice cu În astmul cu crize durată lungă de nocturne acţiune Anticolinergice În criză. Astmul uşor şi nedocromil moderat. fără cure prelungite iarna • Imunizare • Reflux gastro-esofagian • Kineziterapie respiratorie • Nutriţie • Terapie cardiovasculară De lungă durată Indispensabilă .

Farmacologie CURS 6 Medicaţia aparatului cardio-vascular .

parox. în urgenţe 3. la care Digoxinul (filtrat glomerular) . 1. Digitoxina (metabolizată hepatic) este un tonicardiac de rezervă.5 mg (adm.) • este tonicardiacul cel mai utilizat în terapia : . în urgenţe 2.25 mg oral 2 dj / zi dimineaţa.flutter şi fibrilaţie atrială Administrare: oral 1 cp / zi dimineaţa.EPA . ! Observaţie Datorită T 1/2 lung (risc mărit de supradozaj digitalic).EPA (edem pulmonar acut) . şi f. Digoxin cp = 0. 5 zile / săptămînă i. i. 5 zile / săpt. Digitoxina (Digitalin) Indicaţii: insuficienţă cardiacă cronică Prezentare şi administrare = sol 1 ml = 1 mg = 50 pic.TPS Prezentare şi administrare: Lanatozid "C" drajee = 0.v.25 mg.Farmacologie MEDICAŢIA DIGITALICĂ Digitalicele (tonicardiacele) sunt medicamente care cresc forţa şi viteza de contracţie a miocardului aflat în insuficienţă cardiacă (efect inotrop pozitiv). utilizată numai la bolnavii cu insuficienţă cardiacă cronică şi IRC asociată.TPS-tahic.v.insuf.insuf.v. Lanatozid "C" Indicaţii: . Deslanozid f = 0. = 0. oral 5 pic / zi dimineaţa. suprav. cardiacă cronică . 5 zile / săpt. . cardiace cronice .4 mg i.

) depinde de situaţia clinică a pacientului ex. doza de saturaţie pentru : Digoxin = 1. tonicardiac d) prezenţa / absenţa hipopotasemiei. filtrarea glomerulară este diminuată ceea ce impune reducerea dozei de Digoxin.nu a primit niciodată digitală .v. Ex. Amiodarona.v compensată adm. oral 3. Alegerea formei farmaceutice (cp. Nedigitalizat : . (comparativ cu adultul) b) prezenţa / absenţa insuficienţei hepatice / renale c) bolnavul a fost sau nu digitalizat anterior (cu consecinţe asupra mărimii dozei de încărcare).6 mg Lanatozid "C" = 2mg b) i.10 zile nu a mai luat tratam. Tratamentul cu digitalice se numeşte "digitalizare" şi se face individualizat.c. e) asocierea digitalei cu alte medicamente (care pot diminua / accentua acţiunea farmacodinamică a tonicardiacului). 2.Farmacologie este contraindicat Principii generale de administrare a tonicardiacelor : 1. pentru a evita apariţia intoxicaţiei digitalice. a) în EPA utilizăm Digoxin i. Propafenona. hipopotasemia măreşte riscul aritmogen al digitalului). Tratamentul tonicardiac se face respectând următoarele doze : a) doza de saturaţie (încărcare) se găseşte trecută în tabele. pentru fiecare bolnav în parte. Mărimea dozei de digitală variază în funcţie de: a) vârsta pacientului (la bătrâni. Verapamil) cresc digoxinemia impunând reducerea dozelor de Digoxin.în ultimele 7.v. fiolă) şi a căii de administrare (oral / i. cr.5 mg Deslanozid = 1. diferind de la un tonicardiac la altul poate fi administrată oral / i. 4. antiaritmicele (Chinidina. .

normalizând tensiunea arterială la 80% din pacienţii hipertensivi .Digitalin = 5 pic / zi 5. DIURETICELE 1.5 mg = 2 dj /zi .Lanatozid "C" = 0.Farmacologie b) doza de întreţinere este doza care menţine efectul clinic dorit (rărirea frecvenţei cardiace. administrarea lor urmărind două obiective: a) normalizarea cifrelor TA sau reducerea lor către valorile normale.3 ori / săptămână Indapamid ("Tertensif") Indicaţii: HTA uşoară / moderată / severă ! Observaţie: Actualmente este considerat "diureticul de uz cardiologic" deoarece este: • extrem de eficace. 50 mg. se administrează oral doza de întreţinere este : . Clase de medicamente antihipertensive administrate ca terapie de primă intenţie în formele de HTA uşoară / moderată A.Digoxin = 0.25mg = 1cp / zi . Tratamentul digitalic poate fi întrerupt : a) temporar (la bolnavii cu supradozaj digitalic) b) definitiv (fibrilaţie atrială remisă în ritm sinusal sau malformaţie cardiacă. Diuretice tiazidice (Saluretice): Hidroclorotiazida (Nefrix) Indicaţii: hipertensiune arterială . b) prevenirea complicaţiilor secundare bolii hipertensive (EPA. ANTIHIPERTENSIVE Definiţie: Medicamentele antihipertensive. regresia semnelor clinice ale insuficienţei cardiace). corectată chirurgical). insuficienţă cardiacă Prezentare şi administrare: Nefrix cp. AVC). oral 50 mg de 2 . scad prin diverse mecanisme valorile tensiunii arteriale (TA).

Diuretice de ansă Furosemid Indicaţii: HTA formă moderată şi severă. / 24 ore 2.selective (β1-selective): • Nevibolol ("Nebilet") cp 5 mg (este β-blocantul cel mai cardioselectiv) • Bisoprolol ("Concor") cp 5 mg • Metoprolol ("Betaloc") cp 50 mg. criză hipertensivă. • în doze mici. β . • utilizarea lor cronică determină tulburări metabolice: hiperglicemie. • acţiunea diureticelor este sinergică cu a altor hipotensoare.5 mg.blocante cardio . 100 mg . hiperuricemie (excepţie indapamida) B. oral.vasculare. β . / i. 1 cp. mai ales la hipertensivii vârstnici. având drept consecinţă diminuarea morbidităţii / mortalităţii cardio . 2. diureticele reduc valorile tensiunii arteriale.Farmacologie • reduce hipertrofia ventriculară stângă • neutru din punct de vedere metabolic Prezentare şi administrare: Tertensif cp.2 cp. 40 mg oral 1 . edeme de diverse etiologii Prezentare şi administrare: Furosemid cp. în criza HTA / EPA • acţiunea hipotensoare a diureticelor este legată de depleţia de sodiu şi de scăderea volumului circulant.v.m.BLOCANTELE 1. hipercolesterolemie. bisăptămânal fiole 2 ml / 20 mg i.

Farmacologie • Atenolol ("Tenormin") cp 50 mg Indicaţii: Toate β-blocantele enumerate mai sus sunt utilizate în terapia HTA esenţiale asigurând: un succes terapeutic pentru toate grupele de de hipertensivi un raport "trough-to-peak" ridicat (raportul dintre efectul antihipertensiv rezidual şi cel maxim) toleranţă foarte bună. 40 mg • Oxprenolol ("Transicor") cp 40 mg Indicaţii: HTA esenţială toate formele (preferenţial la hipertensivii tineri) în monoterapie sau în asociere cu alte hipotensoare. C. 20 mg • Lisinopril ("Zestril") cp 20 mg • Ramipril ("Triatec") cp 5 mg • Perindopril ("Prestarium") cp 4 mg • Trandolapril ("Gopten") cp 2 mg (IEC cu cel mai lung T1/2) IEC sunt antihipertensive de primă linie şi înaltă performanţă: controlând valorile TA şi reducând semnificativ mortalitatea la pacienţii hipertensivi . "Enap") cp 10 mg. 50 mg • Enalapril ("Renitec". INHIBITOARELE ENZIMEI DE CONVERSIE (IEC) • Captopril ("Capoten") cp 25 mg. ! Observaţie: În prezent. β-blocante neselective • Propranolol ("Inderal") cp 10 mg. aceste β-blocante tind a fi înlocuite de β-blocantele cardioselective care au o tolerabilitate superioară şi o complianţă terapeutică îmbunătăţită. cu incidenţă redusă a efectelor secundare 2.

asigurând: D. 10 mg • Lacidipina ("Caldine") cp 4 mg Ele asigură: un efect antihipertensiv pe 24 ore. "Epilat") cp 10 mg • Nicardipina ("Loxen") cp 20 mg • Amlodipina ("Norvasc") cp 5 mg. BLOCANTELE CANALELOR DE CALCIU • Nifedipina ("Adalat". în monoterapie sau asociat cu un diuretic foarte bună tolerabilitate pe loturi mari de hipertensivi o incidenţă a tusei de 10 ori mai redusă decât în cazurile tratate cu IEC . 10 mg • Felodipina ("Flodil") cp 5 mg.Farmacologie reducând hipertrofia ventriculară stângă având toleranţă foarte bună chiar şi la pacienţii hipertensivi cu risc crescut (vârstnici. Perindopril şi Trandolapril Inhibitorii receptorilor AT1 ai angiotensinei II • Losartan ("Cozar") • Valsartan ("Diovan") caps 80 mg Indicaţii: • HTA esenţială la toate vârstele. diabetici) Se administrează oral în: 3 prize / 24 ore Captoprilul 2 prize / 24 ore Enalapril şi Lisonopril priză unică Ramipril. coronarieni.

ANTIHIPERTENSIVELE PRIN ACŢIUNE CENTRALĂ Clonidina Indicaţii: HTA formă moderată / severă.2 prize / 24 ore MEDICAMENTE DE A II-A ALTERNATIVĂ ÎN TERAPIA HTA ESENŢIALE Sunt administrate după eşecul medicaţiei hipotensoare de primă intenţie.Farmacologie • un control constant al tensiunii arteriale indiferent de vârstă. în asociere cu alte hipotensoare Prezentare şi administrare: Haemiton cp. afecţiuni asociate şi medicaţie concomitentă • tolerabilitate înaltă cu rată scăzută de renunţare la tratament • comoditate în administrare (1 . 120 mg • Diltiazem ("Dilzem") cp 60 mg. risc de "Rebound" ! Metildopa Indicaţii: HTA medie / severă Prezentare şi administrare: Dopegyt / Aldomet cp. 120 mg Indicaţii: HTA toate formele. unde reduc semnificativ tensiunea arterială şi controlează eficient frecvenţa arterială cardiacă.2 prize /zi) • Verapamil ("Isoptin') cp 40 mg./zi ! Observaţie: La oprirea bruscă a terapiei. Administrare: oral în 1 . 80 mg. 75 mcg oral 2 x 1 cp. 250 mg oral la 8 ore .

blocante IEC sau Losartan blocante de calciu Fiecare dintre aceste medicamente administrate în monoterapie.vasculari.Farmacologie PRINCIPII GENERALE DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR ANTIHIPERTENSIVE Când prescriem un antihipertensiv ? Atunci când HTA este: a) permanent crescută. la verificări repetate b) persistentă. pentru a aprecia eficacitatea şi toleranţa medicamentului ales. ce pot fi asociaţi bolnavului hipertensiv (obezitate. fumatul) existenţa unei patologii asociate bolii hipertensive • Debutul terapiei hipotensoare se va face prin monoterapie. diabet zaharat. care poate fi reprezentat de: diuretice β .blocante .(hipertrofie VS) .ocular (retinopatie hipertensivă) .renal (proteinurie) Cum prescriem un antihipertensiv ? • Tratamentul hipotensor este individualizat pentru fiecare bolnav în parte. ţinând cont de: vârsta pacientului (diureticele sunt medicamentele hipotensoare cele mai bine tolerate de vârstnici) factorii de risc cardio .70% din hipertensivi. • În cazul controlului insuficient al valorilor tensionale prin tratament hipotensor monoterapic (administrat 3 săptămâni-1 lună) vom alege biterapia antihipertensivă astfel: β-blocante + IEC diuretice + β . în prezenţa dietei hiposodate c) visceralizată: cardiac . ! Observaţie: controlează valorile TA la 50 .

blocante . peste 90% din bolnavii hipertensivi răspund favorabil la tratament. blocantele de calciu Alegerea antihipertensivului în funcţie de patologia asociată HTA esenţiale Boala asociată Cardiopatie ischemică Aritmii Indicaţii β-blocante cardio-selective blocante de calciu (dihidropiridine) β-blocante blocante de calciu (verapamil. Alegerea antihipertensivului în funcţie de vârsta pacientului Vârstă Tineri Vârstnici Clasa de medicamente β. dilzem) diuretice IEC blocante de calciu (dihidropiridine) IEC blocante de calciu Blocante de calciu Metildopa β-blocante Contraindic aţii relative insuficienţă cardiacă cronică diabet zaharat BPCO Sarcină diuretice β-blocante β-blocante IEC Blocante de calciu . IEC diuretice . • Tratamentul hipotensor (indiferent de medicamentul ales) se va începe prin administrarea de doze mici. care controlează valorile tensionale. care se cresc progresiv.Farmacologie diuretice + IEC diuretice + blocante de calciu IEC + blocante de calciu β.blocante + dihidropiridine ! Observaţie: În urma acestor asocieri medicamentoase. până la atingerea dozei minime eficace.

I Derivaţii nitraţi constituie prima medicaţie antianginoasă introdusă în terapeutică (1857). 2 doze /zi 3.v. 2 doze /zi 4.Atenolol ("Tenormin") . 20 mg oral la 8 ore II β . diminuând necesarul de oxigen miocardic.) Prezentare şi administrare: Nitroglicerina .50 mg.fiole = i. 2% precordial. sublingual în criza de angor . 20 mg oral la 6-8 ore. 1.spray 1 puf = 0.cp = 10 mg.ung.cp = 0.TTS = plasture cu Nitroglicerină.v. 40 mg oral la 6-8 ore.cp 50 mg.5 mg.v. aplicaţii locale pe tegument . Isosorbid mononitrat (" Maycor") . 100 mg (doză unică) .cp = 20 mg.BLOCANTELE sunt medicamente care reduc frecvenţa cardiacă şi forţa de contracţie a miocardului.Farmacologie ANTIANGINOASE Antianginoasele sunt medicamente care restabilesc echilibrul între necesarul şi oferta de oxigen la nivelul miocardului ischemiat. Isosorbid dinitrat ("Isoket" / "Isodinit"/ "Maycor") . în IMA (infarct miocardic acut ) 2. aplicaţii precordial . 1. cât mai precoce) d) EPA (edem pulmonar acut ) (i.4 mg în criză .cp . NITROGLICERINA Indicaţii: a) angină pectorală de efort b) criză de angină pectorală c) IMA (infarct miocardic acut ) (i. β-blocante cardio-selective . Pentaeritril tetranitrat ("Pentalong"/"Nitropector") . având drept consecinţă oprirea / rărirea frecvenţei crizelor anginoase.

. 120 mg • Diltiazem ("Dilzem") cp 80 mg .în boala coronariană. terapia β-blocantă nu va fi întreruptă brusc datorită riscului de rebound hipertensiv .Farmacologie .administrare oral la 8 ore.Propanolol .nu vor fi asociate β-blocantele cu Verapamil sau Dilzem (datorită sumării efectului inotrop şi cronotrop negativ) III BLOCANTELE CANALELOR DE CALCIU Sunt medicamente care reduc necesarul de oxigen miocardic (Verapamil / Dilzem) sau cresc oferta de oxigen la nivelul miocardului ischemiat (dihidropiridinele). 40 mg. • Amlodipina ("Norvasc") cp 5 mg.Metoprolol cp 100 mg (2 doze /zi) . β-blocante neselective : . în angina pectorală de efort.Oxprenolol . 10 mg • Nifedipina ("Epilat") cp 20 mg • Verapamil ("Isoptin") cp 60 mg.Acebutolol cp.cp 10 mg. 10 mg • Felodipina ("Plendil") cp 5 mg.cp 40 mg ! Observaţie . post infarct ! Observaţie: Cardioselectivitatea este dozo-dependentă 2.

administrăm: a) Nitroglicerină cp = 0. 2.4 mg (1 puf repetat la 5 minute de maximum 3 ori).5 mg sublingual 1 cp repetat la nevoie după 5 minute de maximum 3 ori (dacă durerea precordială persistă.risc IMA) b) Nitrolingual spray 1 puf = 0.2 prize / zi IV Molsidomina ("Corvasal") cp 2 mg. utilizăm: a) în angina pectorală de efort Derivaţi nitraţi + β-blocante Trimetazidină / Molsidomină (adm. în 4 prize / 24 ore V. 4 mg Indicaţii : tratament profilactic al crizelor de angină pectorală (angor de efort şi angor spontan) Administrare: oral. În criza de angină pectorală. Trimetazidina ("Preductal") cp 20 mg Indicaţii: tratamentul pe termen lung al anginei pectorale conferind tuturor pacienţilor coronarieni: citoprotecţie miocardică permanentă eficacitate antianginoasă majoră Administrare: 60 mg / 24 ore în timpul meselor PRINCIPII GENERALE DE ADMINISTRARE A MEDICAŢIEI ANTIANGINOASE 1. se impune consult medical . oral/transdermic) (preferabil cardio-selective) .Farmacologie Indicaţii: angină pectorală instabilă boală coronariană cu: HTA esenţială şi tahiaritmii supraventriculare Administrare: oral 1 . Pentru profilaxia crizei anginoase.

b) pot fi utilizate doze mici de: • • • derivaţi nitraţi (se reduce intensitatea cefaleei pulsatile şi creşte complianţa pacientului la tratament). de tip amlodipină (risc mic de tahicardie reflexă şi de hTA ortostatică). existînd riscul expirării termenului de valabilitate). Blocante de calciu.4 mg).5 mg .frig). b) Termenul de valabilitate obişnuit al Nitroglicerinei de uz sublingual. β-blocante diminuă semnificativ efectul inotrop negativ secundar al acestor medicamente).deoarece există riscul renunţării la .Farmacologie b) în angina pectorală instabilă Derivaţi nitraţi + Blocante ale canalelor de calciu (oral / transdermic) 3. c) Bolnavul trebuie să cunoască cel mai neplăcut şi frecvent efect advers al Nitroglicerinei . La bolnavii care prezintă patologie asociată de tip : a) boala coronariană + HTA forme diverse b) boala coronariană + aritmii supraventriculare Vom administra fie . spray = 0. putând fi utilizată şi profilactic .β-blocante cardioselective . înaintea unei situaţii cunoscute de pacient ca declanşatoare a crizei anginoase (stress. va primi de la medic următoarele informaţii : a) Nitroglicerina (cp = 0. efort fizic. Bolnavul care urmează tratamentul antianginos cu derivaţi nitraţi.blocante ale canalelor de calciu care au dublă acţiune famacodinamică (antianginoasă şi hipotensoare / antiaritmică). 5. este scurt ~ 3 luni (nu se vor cumpăra mai multe cutii pentru stocaj la domiciliu. 4. va fi în permanenţă la îndemâna bolnavului. Avantajele acestor asocieri medicamentoase: a) cresc toleranţa la efort a bolnavilor coronarieni (medicamentele alese acţionând sinergic)."cefaleea pulsatilă" .

Farmacologie medicament.conducerii .ATRIALE MEDICAMENT AMIODARONA FLECAINIDA PROPAFENONA TAHIARITMII SUPRAVENTRICULAR E TAHIARITMII VENTRICULARE B-BLOCANTE VERAPAMIL DILTIAZEM CHINIDINĂ LIDOCAINĂ (XILINĂ) PROCAINAMIDĂ FENITONĂ TOCAINIDA DISOPIRAMIDA ATROPINA care BRADICARDII SINUSALE care BRADICARDI AV toate ISOPRENALINA . eronat că doar la el se manifestă acest efect deranjant. ANTIARITMICE Definiţie sunt medicamente care acţionează prin deprimarea . Clasificarea antiaritmicelor (după acţiunea farmacodinamică şi locul de acţiune) .excitabilităţii fiind utilizate în scop curativ / profilactic la bolnavii cu aritmii cardiace. bolnavul considerînd.automatismului miocardului . de conducere II "M" care încetinesc conducerea impulsurilor în atrii şi nodul AV III "M" care încetinesc conducerea intraventriculară IV "M" accelerează conducerea în atrii V "M" accelerează conducerea la nivelurile INDICAŢIE ARITMII .5 grupe: ACŢIUNE I "M" care încetinesc viteza de conducere a impulsurilor la toate nivelele sist.VENTRICULARE .

decompensarea unei insuficienţe cardiace cronice .sincopa cardiovasculară aritmică .favorizarea acţiunii " proaritmice " a medicamentului Efect proaritmic = efectul paradoxal de agravare a unei aritmii existente sau inducerea unei aritmii noi. Observaţie: Toate antiaritmicele sunt medicamente cu indice terapeutic mic.hTA marcată cu stare de şoc .simpaticomimetice . De reţinut: 1) Consecinţele funcţionale ale aritmiei prelungite / recidivante : Scăderea debitului caridiac duce la : .Farmacologie PRINCIPII DE ADMINISTRARE ALE MEDICAŢIEI ANTIARITMICE I Când prescriem un antiaritmic ? a) când aritmia a fost dovedită pe EKG/HOLTER b) când riscul aritmiei este superior celui rezultat din administrarea antiaritmicului. II Ce trebuie făcut înainte de administrarea unui antiaritmic ? a) evaluarea funcţiei cardiace a pacientului b) întreruperea administrării unui medicament potenţial aritmogen : .agravarea / decompensarea insuficienţei cardiace .agravarea ischemiei miocardice la coronarieni 2) Majoritatea antiaritmicelor au efect inotrop (negativ) (excepţie Amiodarona şi Lidocaina) Scăderea inotropismului duce la : .antintidepresive triciclice . necesitând monitorizarea terapiei.

terapia de elecţie : Verapamil f 5 mg i.v.alternative de tratament (în lipsa blocantelor de Ca) : Digoxin i.hipopotasemie.v.v. III Ce antiaritmic alegem ? 1) în tahiaritmiile paroxistice (TPS-tahicardie paroxistică supraventriculară. . Reprezentanţii medicaţiei antiaritmice 1) β .v.blocante -în tahiaritmia supraventriculară indusă de efort / stress β.diureticele hipokalemiate favorizează efectul proaritmic al antiaritmicelor.titrul concentraţiei plasmatice al antiaritmicului ales .blocante: .v. FA-fibrilaţie atrială paroxistică) . Propafenonă i. astfel: β. Dilzem i.Farmacologie c) tratamentul factorilor favorizanţi ai aritmiilor : .răspunsul bolnavului la tratament c) se va ţine cont de eventualele posibile interacţiuni între antiaritmice şi medicamentele administrate concomitent: . 2) în bradicardii paroxistice : Atropina i.blocante / blocante de Ca / amiodaronă dacă bolnavul prezintă asociat boală coronariană. b) mărimea dozei va fi individualizată în funcţie de : . 3) în tahiaritmii cronice: Digoxin Verapamil / Dilzem Sotalol Amiodaronă hipomagneziemie IV. Cum prescriem un antiritmic ? a) monoterapia antiaritmică este regulă de administrare.traseul EKG .

v. Boală coronariană. Se administrează oral în 2 .60 şi 120 mg.doză unică/24h (tenormin) 2) Blocante de calciu : Verapamil (Isoptin) cp .3 prize/24 ore 3.50. Metoprolol cp 50 mg.v. 3. (Diltiazem) cp . Atenolol cp . Procainamida cp = 20 mg.v. 80. . apoi i.10 mg. 40.cp . Amiodarona ("Cordarone") cp = 200 mg. 100 mg Bisoprolol cp 5 mg oral 1 . Aritmie extrasistolică atrială. Observaţie: Amiodarona are şi efect antianginos (prin coronarodilataţie) 4. Fibrilaţie atrială cronică. Lidocaina (Xilina) de uz cardiologic f = 5 ml / 50 mg i. .40 mg. oral la 8 ore 5. 2.fiole 5 ml / 5 mg i. Tahicardie paroxistică supraventriculară. Hipertiroidism.2 prize/zi Dilzem. în perfuzie 2-4 mg/kgc/oră Prescrieţi o reţetă la un bolnav cu dg : 1. . 120. 240 mg..Farmacologie Propranolol . Administrare în tahiaritmii ventriculare: iniţial 100 mg.100 mg. .

Diuretice kaliuretice.prelungită 12 . blocantele de Ca) pot controla cifrele tensionale la mulţi pacienţi hipertensivi b) Insuficienţa cardiacă cronică Asociate cu terapia vasodilatatoare ± digitală. DIURETICE Definiţie: Diureticele sunt medicamente care au capacitatea de a creşte tranzitor volumul diurezei. 2. 2 ore) . • Acţiunea natriuretică şi efectul asupra eliminării potasiului. 1. permite individualizarea următoarelor clase de diuretice: Reprezentanţi A. prin creşterea natriurezei. Cardiopatie ischemică cronică. aceste diuretice cresc capacitatea de efort şi ameliorează calitatea vieţii bolnavilor. Diuretice de ansă: . Diuretice tiazidice (saluretice) şi înrudite Hidroclorotiazida (Nefrix) cp 25 mg Indapamida (Tertensif) cp 2.moderată comparativ cu a diureticelor de ansă Utilizări terapeutice: Diureticele tiazidice sunt larg utilizate în : a) HTA esenţială uşoară /moderată Administrate oral în monoterapie sau în asociere cu alte hipotensoare (β-blocante.lent instalată (în aprox. fiind utilizate în terapia HTA şi a sindromului edematos de diverse etiologii. Au efect natriuretic puternic.Farmacologie 4. IEC.24 ore . Ele cresc eliminarea urinară a K expunând bolnavul la riscul hipopotasemiei. Tahicardie ventriculară.5 mg Acţiunea diuretică este : .

prelungit(încă 2-3 zile de la oprirea tratamentului) .lent instalat (după 24-72 ore) .v. crampe musculare. modificări EKG (aplatizarea şi negativarea undei T). i. Ea poate fi corectată prin coadministrarea unor medicamente ce conţin săruri de K (Aspacardin cp. criză HTA ! Observaţie: Diureticele hipokalemiante pot induce relativ frecvent hipopotasemie manifestată prin astenie marcată.v. orală) . Panagin dj) B.scurtă (4-6 ore) .moderat . Diuretice care economisesc potasiul (hiperkalemiante) Reprezentanţi: Spironolactona ("Aldactona") dj 25 mg Amilorid cp 5 mg Au efect diuretic : .Farmacologie Reprezentanţi: Furosemid ("Lasix") cp 40 mg . şi 30 min de la adm.puternică (sunt cele mai puternice diuretice) Utilizări terapeutice: a) Insuficienţă cardiacă cronică .rapidă (în 5min de la adm.) datorită acţiunii lor puternice şi rapide b) Insuficienţă renală cronică c) Sindrom nefrotic d) Ciroză hepatică cu ascită e) HTA esenţială . f 2 ml/20 mg Bumetanid ("Burinex") cp 5 mg Acţiune diuretică este: . în asocierea cu digitală şi terapie vasodilatatoare (IEC) a) Edem pulmonar acut (i.

secundare hipopotasemiei. Când prescriem un diuretic ? La bolnavii cu : 1. blocante de calciu) 3.regim hiposodat .Farmacologie Avantajul utilizării lor în terapeutică este efectul antikaliuretic. C. în asociere cu regim hiposodat). ciroză hepatică 4. IEC. Asocieri de diuretice Sunt utilizate în tratamentul HTA şi al insuficienţei cardiace. asociată cu : . insuficienţa cardiacă cronică. urgenţe medico-chirurgicale : -edem pulmonar acut .IEC . unde reduc riscul tahiaritmiilor.± digitalice 3. Utilizări terapeutice: edeme hepatice (ca terapie de primă alegere. Reprezentanţi: a) Moduretic cp = Hidroclorotiazida + Amilorid 50 mg b) Logiren cp c) Aldalix cp = Furosemid 40 mg = Furosemid 20 mg + 5 mg + Amilorid 5 mg Spironolactonă 50 mg PRINCIPII DE UTILIZARE A DIURETICELOR A. hipertensiune arterială uşoară/moderată ca monoterapie sau în asociere cu alte hipotensoare (β-blocante. sindrom nefrotic şi insuficienţă renală cronică 5.

efectul diuretic aşteptat (rapid sau lent instalat . . Criterii de alegere a unui diuretic Tipul de diuretic ales. asociat cu doze mici de diuretice care economisesc K (pt. mărimea dozei. datorită acţiunii rapide şi puternice b) în HTA uşoară/moderată şi în insuficienţa cardiacă cronică se preferă administrarea orală bi/trisăptăminală a unui diuretic tiazidic sau de ansă.v.criza hipertensivă vom administra FUROSEMID i.de aceea se impune ajustarea dozelor la această categorie de bolnavi. hTA).Farmacologie -criza hipertensivă -edem cerebral B. a diminua riscul hipoK generatoare de aritmii).vârsta pacientului .situaţia clinică în care se prezintă bolnavul .edem pulmonar acut . calea şi ritmul de administrare vor fi particularizate pentru fiecare pacient în parte în funcţie de : . blând sau intens) . e) vârstnicii sunt pacienţii cei mai expuşi la efecte adverse (hipoK. Sunt contraindicate diureticele tiazidice (ele diminuă filtrarea glomerulară) şi diureticele care economisesc potasiul (datorită riscului de hiperpotasemie). Pot fi utilizate şi asocierile de diuretice de tip Moduretic sau Logiren c) în ciroza hepatică se aleg preferenţial diureticele care economisesc potasiul d) în IRC administrăm doar diuretice de ansă.efectele secundare posibile Exemple: a) în urgenţe : .

uricemia Observaţie: .obezitate .greutatea corporală . controlul kalemiei şi natremiei) .A.T.edemele din cursul sarcinii .căutarea semnelor de deshidratare 2) biologic : .se vor administra dozele minime eficace . Supravegherea tratamentului diuretic Un tratament diuretic administrat prelungit va fi urmărit : 1) clinic : . se va alege diureticul cu preţul de cost cel mai redus.Farmacologie C. Nu administrăm tratament diuretic în : . Interacţiunile medicamentoase ale diureticelor .la efect terapeutic egal. .măsurarea diurezei . pentru a mări complianţa terapeutică D.ionograma (pt.glicemia .edemele legate de o cauză venoasă sau limfatică -edemele iatrogene (ex.secundare administrării dihidropiridinelor) E.

Diureticele . Diureticele . monitorizarea ajus4.antidiabetic oral Aminoglicozidele (Gentamicina. Diureticele de ansă Metformina ("Meguan") . Streptomicina. Tobramicina) Medicamente cu care interacţionează Digitalice Consecinţa interacţiunii Favorizează efectele toxice ale digitalei Expune pacientul diabetic la risc ↑ de acidoză lactică ↑ riscul oto celor. pt. .Farmacologie Interacţiunile medicamentoase ale diureticelor : Tipul de diuretice 1. Se şi nefrotoxicităţii antibiotiimpune economisesc potasiul ! Observaţie: În cazul prescrierii asociate a diureticelor cu medicamentele de mai sus.tiazidice .de ansă 3.tiazidice . monitorizarea concentraţiei plasmatice). Kanamicina. se va ţine seama obligatoriu de interacţiunile care intervin şi se vor lua măsurile care se impun (ajustarea dozelor . Diureticele tarea dozelor care Inhibitoarele enzimei de Risc de hiperK conversie angiotensinei a Cplasm.de ansă 2.

Antihistaminicele H2 sunt substanţe medicamentoase care inhibă efectul excitosecretor gastric al histaminei. f. 800 mg. 20 sau 40 mg. (150 mg ) • hemoragii prin ulcer gastric • esofagita de reflux . .Cimetidina: Cimetidin comp.Roxatidina: Roxane comp. f.Nizatidina: Axid comp. . (300 mg Ranitidină) .gastric .monodoză seara -doză de atac 6-8 săpt. . 200 mg.Farmacologie CURS 7 Medicaţia aparatului digestiv. cp. fiole 100 mg.50mg.efervescente .Ranitidina: Zantac comp. ANTIULCEROASELE I ANTISECRETOARELE: Sunt: A. 150 sau 300 mg. . Quamatel: cp./4 ml.doză de atac 4 săpt.monodoză seara 8 săpt.doză de întreţinere 4 săpt. (300 mg Ranitidină) . 150 sau 300 mg.duodenal .Famotidina: Famodar comp.(150 mg Ranitidină). .doză de întreţinere 2 săpt. 20 mg . Utilizări terapeutice: • ulcer activ . 75 sau 150 mg. 20 sau 40 mg.monodoză seara .

10 mg. (Buscopan) fiole 10 mg. 2. la hepatici 600mg /zi.f 1ml/0.Pirenzepina: . 5. mărindu-le anticoagulantele antiepilepticele (Fenitoina). Administrarea ca monodoză seara înainte de culcare este comodă.Atropina: . sup.Sulfat de Atropină . 3.Foladon comp. benzodiozepinele (Diazepam). . 6.Oxifenoniu: Oxifenoniu comp. . . 7.Gastrozepin comp 25 mg. 10 mg.25 mg . Antihistaminicele H2 au riscul toxicităţii cumulative . Doza de atac înlătură durerea şi grăbeşte vindecarea leziunii. . bazele xantice (Teofilina).f 1ml/1mg . La vârstnici dozele trebuie să fie mai mici. Se verifică benignitatea înainte şi după tratament !!! 4. B. Antihistaminicele medicamentoase H2 interacţionează toxicitatea: cu următoarele substanţe cumarinice. doza de întreţinere previne recidivele. Anticolinergicele: sunt substanţe medicamentoase care acţionează atât pe cale vagală cât şi pe cale gastrică. Indicaţia majoră este ulcerul gastro-duodenal numai după confirmarea caracterului benign (examen radiologic şi endoscopic). 5 mg .Propantelina : Propantelina dg 15 mg .Farmacologie Principii de administrare: 1. sup. digitalicele (Digoxina).Lizadon comp . stăpâneşte şi controlează hipersecreţia gastrică nocturnă. Campilobacter pylori) şi formarea de nitrozamine cu potenţial cancerigen.Butilscopolamina: Scobutil comp. Dozele trebuiesc potrivite în aşa fel încât să nu se producă aclorhidrie (ceea ce ar permite dezvoltarea florei bacteriene (Helicobacter pylori. .dozele la renali nu trebuie să depăşească 400 mg /zi. betablocantele (Propranolol).

.Misoprostol: Cytotec comp 200 mg interacţionează cu anticoagulantele cumarinice şi cu .K . Omeprazolul este medicaţia de primă alegere în sindromul Zollinger-Ellison. 2. • au efect citoprotector. constipaţie. se folosesc foarte rar în tratamentul ulcerului gastric. • inhibă secreţia acidă. hipergastrinemie şi respectiv hiperplazia celulelor enterocromafine sub forma tumorilor carcinoide (mai ales la tineri) 4.Omeprazol: Losec comp 20 mg . 3. În ulcer duodenal şi esofagita de reflux are o eficacitate superioară antihistaminicelor H2 în administrare ca monodoză pe o durată de aproximativ 8 săptămîni. Blocantele pompei de protoni sunt substanţe medicamentoase care inhibă pompa H . D. . tulburări de micţiune . Administrarea cronică (mai mult de 8 săptămâni) impune prudenţă deoarece efectul intens antiacid va determina un nivel crescut de nitrozamine. are o activitate selectivă pe receptorii M1 şi o eficienţă terapeutică comparabilă cu a Cimetidinei. C. Se foloseşte mai ales în esofagita de reflux (nu relaxează sfincterul esofagian) şi în sindromul Zollinger-Ellison. deosebită structural şi farmacodinamic de celelalte anticolinergice. tulburări de vedere.ATP ază din celulele parietale scăzând semnificativ secreţia gastrică acidă. 2. Pirenzepina. Omeprazolul antiepilepticele. Analogi ai prostaglandinelor sunt substanţe medicamentoase care: • stimulează secreţia de mucus şi bicarbonaţi.Farmacologie Principii de administrare: 1. Glaveral Principii de administrare: 1. Anticolinergicele neselective cu acţiune antisecretoare de scurtă durată (3-5 ore) au efecte adverse parasimpaticolitice marcate: gură uscată.

Compuşii de sodiu : bicarbonat Prezentare comercială: ♦ Trisilicalm . carbonat. Maalox comp. (oxid. 2. 2. hidroxid. Compuşii de calciu : carbonat 4. Analogi ai somatostatinei sunt substanţe medicamentoase care inhibă secreţia patologic crescută a hormonului de creştere. Misoprostolul este contraindicat în sarcină. oxid 3.Octreotida: Sandostatin fiole Principii de administrare: • Octreotida se administrează în sindromul Zollinger-Ellison şi în tumori endocrine gastroenteropancreatice. hidroxid de Al) . (hidroxid şi fosfat de Al) ♦ Dicarbocalm . Compuşii de magneziu : trisilicat. Misoprostolul este utilizat cel mai adesea în tratamentul ulcerului activ gastric şi duodenal. gastrinei produse în sistemul endocrin gastroenteropancreatic. Compuşii de aluminiu : hidroxid. trisilicat de Mg. fosfat. . II ANTIACIDELE sunt baze slabe capabile să neutralizeze acidul clorhidric şi să scadă activitatea pepsinei. (carbonat de Ca. a peptidelor. Sunt : 1. carbonat bazic. carbonat de Mg.susp. Aluminiu hidroxid . trisilicat de magneziu) ♦ Silicolact . susp. Almagel comp.. Milk of magnezia comp. fl.Farmacologie Principii de administrare: 1. în profilaxia ulcerului iatrogen pe toată durata administrării AINS. E. are efecte ocitocice. serotoninei. pe cale injectabilă ca doză de atac şi doză de întreţinere.

Sucralfat: Gastrofait Venter Principii de administrare: 1. 2. granule 1000 mg . Ultima doză se administrează seara înainte de culcare. Se administrează oral cu 1/2 oră înainte de mâncare.antiacide. Schema raţională de tratament prevede administrarea lor la 1 oră şi la 3 ore postprandial (când încetează efectul tampon al alimentelor) urmând ca apoi să se reia ciclul masă . Se prescriu ca medicamente tipizate pentru liniştirea durerii ulceroase acute . . Subcitratul de bismut este contraindicat la bolnavii cu insuficienţă renală (toxicitate cumulativă). Antiacidele au utilizări limitate . Pe perioada tratamentului cu subcitrat de bismut (primele 10 zile) se asociază un antibacterian eficace faţă de Helicobacter pylori. Teofilina. întrucât au efect marcat de rebound producând creşterea bruscă a gastrinemiei şi a acidităţii. . 4. ele nu mai constituie (ca altă dată) agenţi de elecţie pentru prevenirea recurenţei.Subcitrat de bismut: De-nol comp. Sucralfatul interacţionează cu Tetraciclina. În această perioadă se evită antiacidele şi laptele (medicamentul acţionează doar în mediu acid).Farmacologie Principii de administrare: 1. comp1000 mg. formele lichide sunt mai eficiente. Preparatele comerciale conţin substanţe antiacide asociate între ele antiacidele rapide cu cele lente şi antiacidele solubile cu cele insolubile pentru a creşte efectul antiacid şi a scădea efectul de rebound. Digoxina. 3. 4.le scade Bd % (asocierile trebuiesc evitate !). chinolonele . Unele au efect antibacterian faţă de Helicobacter pylori. 2. 3. 5. III CITOPROTECTOARELE GASTRICE (Pansamente gastrice) sunt substanţe medicamentoase care prin fixarea lor pe mucoasa gastrică realizează o protecţie mecanică a acesteia.

sup. 25 mg c) Tietilperazina: Torecan dg 6. 5 mg . f 4 mg/ml şi 8 mg/2ml b) Granisetron : Kitril f.50 mg/2ml B. Propulsivele = Gastrokineticele sau Prokineticele sunt antivom 2. Antihistaminicele H1 a) Prometazina : Romergan dg 30 mg . Antivomitivele fenotiazinice pot provoca reacţii adverse: somnolenţă. tulburări extrapiramidale . 10 mg .1 mg/1ml Principii de utilizare raţională 1. f .5 mg .5 mg 3. 5 mg. f. f . . sup 20 mg b) Domperidon: Motilium comp 10 mg c) Cisaprida : Prepulsid comp. Antivomitivele clasice: 1. 3 mg/3 ml c) Tropisetron : Navoban caps. 5 mg . Butirofenonele a) Haloperidol: Haldol comp 0. 2 mg. sup 30 mg 2. Fenotiazinele a) Clorpromazina: Clordelazin dg 25 mg Plegomazin f. 5 mg . nu sunt indicate în vărsăturile din sarcină. hipotensiune arterială ortostatică (nu ridicăm brusc bolnavul în picioare după efectuarea injecţiei). 4. Antagonişti ai serotoninei a) Ondansetron : Zofran comp 4mg .Farmacologie ANTIVOMITIVELE Sunt : A.5 mg. itive prin stimularea motilităţii gastrointestinale + creşterea tonusului sfincterului esofagian + relaxarea sfincterului piloric (prin mecanism colinergic). fiole 6. Propulsive = Gastrokinetice a) Metoclopramida : Metoclopramid comp. sunt utile în sindromul de vărsătură din hipomotilitatea gastrică. 25 mg/5 ml b) Proclorperazina: Emetiral dg 5 mg. 3. 8 mg . 5 mg/ml 4.

Farmacologie 5. Cărbunele medicinal: Carbo medicinalis comp 50 mg . Acidul chenodezoxicolic : Chenofalk caps 250 mg 8. Antagoniştii serotoninei sunt antivomitive indicate îndeosebi pentru prevenirea stării de greaţă şi vomă provocate de anticanceroase şi radioterapie. antiflatulente. soluţie 20 mg/100 ml 2. Acidul ursodezoxicolic : Ursofalk caps 250 mg Principii de utilizare raţională 1. Diosmectita: Smecta plic pentru suspensie 3. Alte produse : Tarbedol granule 7. COLERETICE. Acidul cheno şi ursodezoxicolic sunt indicate în calculoza colesterolică radiotransparentă cu diametru < 15 mm MEDICAMENTELE INTESTINULUI: (antidiareice.. 2. Acidul dihidrocolic: Fiobilin comp 250 mg 3. 100 mg 4. Prometazina şi scopolamina sunt medicamente utilizate în profilaxia răului de mişcare. Îmbunătăţesc calitatea vieţii pacientului. Terpenele : Bilichol caps . contraindicate în calculoze biliare. Sărurile biliare (bilă bovină uscată): Colebil dg 2. laxative. Propilbenzen : Carbicol caps. Hidrocolereticele şi colagogele sunt indicate în diskinezii biliare . Cynara scolimus : Anghirol dg 250 mg 5. Loperamida: Imodium caps 2 mg . sol. COLAGOGE ŞI ALTE MODIFICATOARE ALE SECREŢIEI BILIARE Sunt : 1.internă 6. purgative) Sunt : 1. 9. Rowacol caps. 6.

Forlax plic cu pulbere Principiile de utilizare raţională: 1.purgativele (4-12) au utilizări limitate. Dulcolax dj.Rixative X-PREP. Laxativele .purgativelor în doze mari pot determina apariţia "bolii laxativelor" (pierderi de apă. Fenolftaleină: Ciocolax tablete 480 mg 7. Lactuloza: Lactulose sirop 65/100ml 10. Docusat sodic: Sintolax dg 50 mg 6. Autoadministrarea lor repetată fără discernământ în afara recomandărilor medicale pot provoca constipaţia.supozitoare cu glicerină 12. 2. 6. Medicamentele antidiareice (1. Loperamida. Ulei de parafină : Agarol emulsie 5. iar utilizarea cronică a uleiurilor laxative (parafina) interferă absorbţia factorilor alimentari liposolubili (A. Sunt contraindicate în abdomenul acut chirurgical şi sarcina aproape de termen.D. .3) sunt utile ca tratamente simptomatice.E. Marmelade laxative .10 mg 8. Utilizarea cronică a laxativelor .2.1 g 9.Farmacologie 4. 5 mg. Bisacodil: Laxadin comp 5 mg. 5.K) determinînd neabsorbirea acestora. Glicerină . 3. sup. Sunt folosite în constipaţia funcţională ca o suplimentare a recomandărilor igieno dietetice atunci cînd acestea nu sunt suficiente. Extracte din plante: Cortelax dj. Macrogol 4000 . 11. electroliţi). antidiareic de tip opioid cu acţiune selectivă la nivelul tractului gastro duodenal nu dezvoltă dependenţă.soluţie int. Senna: Regulax cuburi 1. 4.

Diuretice tiazidice (saluretice) şi înrudite Hidroclorotiazida (Nefrix) cp 25 mg Indapamida (Tertensif) cp 2.5 mg Acţiunea diuretică este : .24 ore . permite individualizarea următoarelor clase de diuretice: Reprezentanţi D. Diuretice kaliuretice.lent instalată (în aprox. Ele cresc eliminarea urinară a K expunând bolnavul la riscul hipopotasemiei. 4.Farmacologie CURS 8 Medicaţia aparatului renal DIURETICE Definiţie: Diureticele sunt medicamente care au capacitatea de a creşte tranzitor volumul diurezei. fiind utilizate în terapia HTA şi a sindromului edematos de diverse etiologii.moderată comparativ cu a diureticelor de ansă Utilizări terapeutice: Diureticele tiazidice sunt larg utilizate în : . • Acţiunea natriuretică şi efectul asupra eliminării potasiului. 2 ore) .prelungită 12 . Au efect natriuretic puternic. prin creşterea natriurezei.

orală) . f 2 ml/20 mg Bumetanid ("Burinex") cp 5 mg Acţiune diuretică este: . i. 5. Diuretice care economisesc potasiul (hiperkalemiante) . blocantele de Ca) pot controla cifrele tensionale la mulţi pacienţi hipertensivi b) Insuficienţa cardiacă cronică Asociate cu terapia vasodilatatoare ± digitală.puternică (sunt cele mai puternice diuretice) Utilizări terapeutice: a) Insuficienţă cardiacă cronică . Diuretice de ansă: Reprezentanţi: Furosemid ("Lasix") cp 40 mg .Farmacologie a) HTA esenţială uşoară /moderată Administrate oral în monoterapie sau în asociere cu alte hipotensoare (β-blocante. Ea poate fi corectată prin coadministrarea unor medicamente ce conţin săruri de K (Aspacardin cp. criză HTA ! Observaţie: Diureticele hipokalemiante pot induce relativ frecvent hipopotasemie manifestată prin astenie marcată. Panagin dj) E. în asocierea cu digitală şi terapie vasodilatatoare (IEC) f) Edem pulmonar acut (i. aceste diuretice cresc capacitatea de efort şi ameliorează calitatea vieţii bolnavilor. şi 30 min de la adm.scurtă (4-6 ore) .v.v.rapidă (în 5min de la adm.) datorită acţiunii lor puternice şi rapide g) Insuficienţă renală cronică h) Sindrom nefrotic i) Ciroză hepatică cu ascită j) HTA esenţială . IEC. crampe musculare. modificări EKG (aplatizarea şi negativarea undei T).

hipertensiune arterială uşoară/moderată ca monoterapie sau în asociere cu alte hipotensoare (β-blocante.prelungit(încă 2-3 zile de la oprirea tratamentului) Avantajul utilizării lor în terapeutică este efectul antikaliuretic.lent instalat (după 24-72 ore) . secundare hipopotasemiei. Reprezentanţi: a) Moduretic cp = Hidroclorotiazida + Amilorid 50 mg b) Logiren cp c) Aldalix cp = Furosemid 40 mg = Furosemid 20 mg Principii de utilizare a diureticelor A. Când prescriem un diuretic ? La bolnavii cu : 1.Farmacologie Reprezentanţi: Spironolactona ("Aldactona") dj 25 mg Amilorid cp 5 mg Au efect diuretic : . F. Utilizări terapeutice: edeme hepatice (ca terapie de primă alegere. unde reduc riscul tahiaritmiilor. în asociere cu regim hiposodat). IEC. insuficienţa cardiacă cronică. Asocieri de diuretice Sunt utilizate în tratamentul HTA şi al insuficienţei cardiace.moderat . blocante de calciu) 6. asociată cu : + 5 mg + Amilorid 5 mg Spironolactonă 50 mg .

calea şi ritmul de administrare vor fi particularizate pentru fiecare pacient în parte în funcţie de : . asociat cu doze mici de diuretice care economisesc K (pt. ciroză hepatică 4. Pot fi utilizate şi asocierile de diuretice de tip Moduretic sau Logiren .± digitalice 3. mărimea dozei. sindrom nefrotic şi insuficienţă renală cronică 5.v.Farmacologie . datorită acţiunii rapide şi puternice b) în HTA uşoară/moderată şi în insuficienţa cardiacă cronică se preferă administrarea orală bi/trisăptăminală a unui diuretic tiazidic sau de ansă.edem pulmonar acut .efectele secundare posibile Exemple: a) în urgenţe : . a diminua riscul hipoK generatoare de aritmii).situaţia clinică în care se prezintă bolnavul .vârsta pacientului . urgenţe medico-chirurgicale : -edem pulmonar acut -criza hipertensivă -edem cerebral B.regim hiposodat .criza hipertensivă vom administra FUROSEMID i. Criterii de alegere a unui diuretic Tipul de diuretic ales.efectul diuretic aşteptat (rapid sau lent instalat . blând sau intens) .IEC .

hTA).obezitate . Supravegherea tratamentului diuretic Un tratament diuretic administrat prelungit va fi urmărit : 1) clinic : .ionograma (pt.uricemia Observaţie: . e) vârstnicii sunt pacienţii cei mai expuşi la efecte adverse (hipoK. . se va alege diureticul cu preţul de cost cel mai redus.T.de aceea se impune ajustarea dozelor la această categorie de bolnavi. controlul kalemiei şi natremiei) .A.edemele legate de o cauză venoasă sau limfatică .măsurarea diurezei .Farmacologie c) în ciroza hepatică se aleg preferenţial diureticele care economisesc potasiul d) în IRC administrăm doar diuretice de ansă.căutarea semnelor de deshidratare 2) biologic : . Nu administrăm tratament diuretic în : . Sunt contraindicate diureticele tiazidice (ele diminuă filtrarea glomerulară) şi diureticele care economisesc potasiul (datorită riscului de hiperpotasemie).edemele din cursul sarcinii . pentru a mări complianţa terapeutică D. C.glicemia .greutatea corporală .la efect terapeutic egal.se vor administra dozele minime eficace .

se va ţine seama obligatoriu de interacţiunile care intervin şi se vor lua măsurile care se impun (ajustarea dozelor .secundare administrării dihidropiridinelor) F. Tobramicina) Expune pacientul diabetic la risc ↑ de acidoză lactică ↑ riscul oto şi Digitalice Consecinţa interacţiunii Favorizează efectele toxice ale digitalei nefrotoxicităţii antibioticelor. Diureticele . Interacţiunile medicamentoase ale diureticelor Interacţiunile medicamentoase ale diureticelor : Tipul de diuretice Medicamente cu care interacţionează 3. Medicaţia sângelui . Diureticele de ansă Metformina ("Meguan") .Farmacologie -edemele iatrogene (ex. Se impune 4. Diureticele .de ansă 3.de ansă 4.antidiabetic oral Aminoglicozidele (Gentamicina. pt.tiazidice . Streptomicina.tiazidice . monitorizarea ajustarea dozelor Cplasm. monitorizarea concentraţiei plasmatice). Kanamicina. Diureticele care Inhibitoarele enzimei de Risc de hiperK conversie angiotensinei a economisesc potasiul ! Observaţie: În cazul prescrierii asociate a diureticelor cu medicamentele de mai sus.

fără luciu) alterări ale mucoaselor (stomatită angulară.la bărbaţi. Sindromul carenţei de fier evidenţiază: fatigabilitate alterări ale fanerelor (unghii friabile.obişnuit cu săruri feroase: sulfat.la femei.administrarea între mese (toleranţa este mai bună deşi absorbţia este mai redusă). glutamat. hematocritul şi sideremia sunt scăzute). fumarat. Obiectivele tratamentului: • descoperirea şi îndepărtarea tulburării primare care a provocat anemia (hemoragia digestivă .iniţial.200 . gastrită atrofică) Examenul de laborator indică: indici eritrocitari patologici (hemoglobina.sau aclorhidrie. în care tulburarea de bază o constituie scăderea cantităţii de fier din organism. 3 doze/zi timp de 3 săptămâni. gluconat. apoi 2 x 1 doză/zi timp de 6 -12 luni. etc. aclorhidria gastrică. până la refacerea depozitelor.tratamente asociate în cazuri de hipo . . . glosită. Principii de administrare: a) terapia orală . hemoragia genitală . lactat feros.Farmacologie MEDICAŢIA ANTIANEMICĂ a) Tratamentul anemiei feriprive b) Tratamentul anemiei pernicioase a) Tratamentul anemiei feriprive Anemia feriprivă este tipul de anemie hipocromă. .) • normalizarea cantităţii de hemoglobină şi refacerea rezervelor de fier (prin administrarea de preparate cu fier). microcitară. pentru a permite absorbţia: Vitamina C cpr.

3 luni). i. Aprecierea eficienţei terapiei: • prin atenuarea simptomelor clinice (astenie.m. fiole soluţie buvabilă (12 mg Fe/5 ml) Sulfat feros Ferro Gradumet cpr./zi.12 luni.căile injectabile (în funcţie de preparat) sunt i.v.Farmacologie Acidopeps cpr. .5 zile.Hbg% bolnav) x 0.225 b) terapia parenterală este indicată limitat (în caz de intoleranţă orală. Prezentare şi administrare: Glutamat feros Glubifer dg (1 dg ~ 20 mg Fe) Glutamat feros.v.10 zile).6 luni.25-0. înainte de masă) . (3x1 cpr. sol. buvabilă 50 mg Fe/1 ml . profund. iar normalizarea în 6 . 0. • refacerea hemoglobinei progresiv în 2 . retard 100 mg Fe (1 cpr. reacţie reticulocitară (maximă după 5 . fiole soluţie buvabilă (20 mg Fe/5 ml şi 40 mg/10 ml) Gluconat feros Ferglurom. .4 săptămâni şi a depozitelor în 3 ./zi.doza de fier necesară corecţiei se calculează cu formula: Doza Fier (g) = (16 .testarea sensibilităţii (la preparatele injectabile): se administrează i. sau perfuzie i. dizolvate în 1/2 pahar cu apă. diaree cronică).5 ml soluţie de preparat injectabil. gastrite cronice atrofice. dimineaţa înainte de masă) Tardyferon retard dg 80 mg Fe Fumarat feros Ferrum Hausmann.m. dispnee) în 2 . sindroame de malabsorbţie din: gastrectomii. • creşterea sideremiei (după 2 .

(1 dg.m. buvabilă 50 mg Fe/1 ml fiole inj. Se recomandă preparatul Glubifer dg. b) Tratamentul anemiei pernicioase (megaloblastică): Anemia pernicioasă este o boală celulară generală.m. Contraindicaţie absolută: antecedente alergice (pentru preparatele injectabile) Calculaţi doza necesară de fier şi prescrieţi tratamentul pentru un bolnav cu diagnosticul: anemie feriprivă (valoarea hemoglobinei la bolnav este de 8 g%). Tratament de substituţie: Vitamina B12 toată viaţa.m. • tratamentul iniţial se face cu doze mai mari (100 .). sol. profund 100 mg Fe/2 ml. profund Efecte adverse: .constipaţie . • tratamentul se face sub controlul periodic al: . Principii de administrare: • obişnuit. mucoasei digestive şi a sistemului nervos. administrarea este intramuscular sau subcutanat (nu intravenos).1000 µg zilnic) apoi se continuă cu doze mai mici (100µg pe lună). = 20 mg Fe. datorată carenţei de Vitamina B12 şi se caracterizează prin modificări în celulele ţesutului sanguin. i. fiole 100 mg Fe/5 ml i.Farmacologie sirop 50 mg Fe/5ml Dextriferon Fier polimaltozat. 1 fiolă la 2 zile Ferrum Hausmann.pigmentarea pielii după injectare i.

a zi • hemoglobina revine la normal în 1 .10 . fiole 100 µg/1ml Depovit B12. 1000µg/1ml Vitamina B12. Rp/.2 luni • simptomele neurologice recente se ameliorează mai greu (după 2 luni) Prezentare şi administrare: Cianocobalamina: Vitamina B12. VI . fiole 1000 µg/1ml Schemă terapeutică de administrare a vitaminei B12: Iniţial 2 fiole de 50 µg (100 µg/zi) timp de 2 săptămâni. drajee Preparate de fier (oral) Aprecierea eficienţei terapiei: • megaloblaştii se transformă în normoblaşti din prima zi • ameliorarea stării generale în primele 48 de ore • reticulocitoza este maximă în a 5 .O. (soluţie de culoare roşie) fiole 50µg/1ml. apoi 2 fiole de 50 µg/lună toată viaţa pacientului. ! Observaţie: Se atrage atenţia bolnavului că absenţa acuzelor nu înseamnă vindecare. apoi 2 fiole de 50 µg/săptămână timp de 1 lună. în prezenţa altor deficite: Acid folic.hemogramei . Nr. fiole 50µg A.Farmacologie . ci eficienţă terapeutică. Vitamina B12.nivelului plasmatic al vitaminei B12 • asocieri recomandate.

heparine cu masă moleculară mică 3. de scurtă durată (4 . tratamentul continuându-se apoi conform schemei terapeutice de mai sus.tromboze venoase profunde şi embolie pulmonară (profilactic şi curativ) . acţionând asupra diferiţilor factori ai coagulării. 2 fiole/zi. 14 zile ! Observaţie: Prescripţia se adresează unui bolnav cu anemie pernicioasă pentru primele două săptămâni. Indicaţii: .Farmacologie D. ANTICOAGULANTELE Sunt medicamente care împiedică procesul de coagulare al sângelui. rapidă. MEDICAŢIA ANTITROMBOTICĂ Cuprinde tromboembolice. Clasificare: A.S. Anticoagulante directe 1. Heparina standard Acţiune: anticoagulantă directă. directe: 1.profilaxia trombozei murale în infarctul miocardic acut medicamente utile pentru tratamentul şi profilaxia afecţiunilor . indirecte: derivaţi cumarinici (Trombostop) A. heparina standard 2. intramuscular. Include: I Anticoagulantele II Fibrinoliticele III Antiagregantele plachetare I.6 ore). heparinoizi de sinteză (Lasonil) B.

b) subcutan (soluţia concentrată cu: 25. Embolie pulmonară Tratament: Heparină sodică./1 ml .perfuzie i./1 ml Dg.000 U.5 N • tratamentul cu heparină nu se întrerupe brusc (risc de hipercoagulabilitate).pentru menţinerea recanalizării arterelor coronare după medicaţie trombolitică . fiole 5.v. .v.500 U.timpul de coagulare = 2 .I.) apoi se continuă cu 1 fiolă la 4 ore (în tromboză) .000 U.I.I. Prezentare şi administrare: • Heparină (sodică/potasică) fiole 5.2. în bolus: tratamentul se începe de obicei cu 2 fiole (= 10.5 ./1 ml) • stabilirea dozei .i.coagulare intravasculară diseminată .I./1 ml • Heparinat de calciu.I.3 ml.000 U.000 U.curativ: doze mari.timpul de tromboplastină parţial activat (APTT) = 1.v.000 U./0.I.Farmacologie .3 x N . subcutanat • în timpul tratamentului cu heparină valorile timpilor de control supravegheaţi obligator sunt: . fiole 7. i. 25.profilactic: doze mici.heparinizarea sângelui Principii de administrare: • calea de administrare: a) .

seringă de unică folosinţă. (1000 U. A. /oră) sub controlul timpului de coagulare.i.I. ! Observaţie: prezintă avantajul frecvenţei reduse a hemoragiilor.000 U.) administrate în 2 . ! Observaţie: după a doua doză se face prima determinare a timpului de coagulare şi a APTT.doza este unică/zi şi variază în funcţie de preparat .infarct miocardic acut (utilizare limitată) .7 .v.10 zile Prezentare: Enoxparina (Clexane) fiole Nadroparina (Fraxiparine) seringă de unică folosinţă Reviparina sodică (Clivarin).cale de administrare: subcutanat . dar persistentă (zile) Indicaţii: .tromboze venoase profunde .profilaxia tromboemboliilor .I. Heparine cu masa moleculară mică Sunt fragmente de heparină obţinute prin depolimerizarea acesteia.: prima doză = 2 f (10.Farmacologie .tromboflebită . Indicaţii: profilaxia trombozelor venoase şi emboliilor de cauză medicală (în chirurgia ortopedică). 1.v. apoi 1 fiolă la 4 ore sau preferabil perfuzie i. lentă. Principii de administrare: . Anticoagulante indirecte Acţiune: anticoagulantă indirectă.5 minute.durata tratamentului: 3 .

Farmacologie Principii de administrare: . seara.iniţial se administrează o doză de atac: unică. Fenilbutazona (risc de hemoragii severe). 1 mg . Contraindicaţii: . . apoi 1/2 . . spanac. reprezintă un regim terapeutic de intensitate moderată.nu se asociază cu Aspirina.5 N) şi indicele de protrombină (= 25 .tratamentul se poate face: singur sau în asociere cu heparina (în urgenţe). . doză unică . salată).sunt interzise: intervenţiile chirurgicale (inclusiv extracţiile dentare). alimentele bogate în vitamina K (varză. valori ale INR = 2 . oral.individulalizarea tratamentului se realizează în funcţie de valorile indicilor de control: timpul Howell (= 2 .ulcer activ seara. 4 mg Schemă terapeutică: Trombostop: doza de atac pentru 3 zile: I zi 3 comprimate a II-a zi 2 comprimate a III-a zi 1 comprimat. 2 mg Sintrom cpr. pentru evaluarea exactă a eficacităţii cât şi a riscului tratamentului cu derivaţi cumarinici se recomandă exprimarea rezultatelor prin raportul INR ("international normalised ratio").1 cpr/zi) în funcţie de valorile indicilor de control. . eficace şi un risc mic de hemoragie.administrarea nu se întrerupe brusc. 3 zile. În prezent. apoi se continuă cu o doză de întreţinere (1/2 . . Prezentare şi administrare: Acenocumarol: Trombostop cpr.1 comprimat/zi în funcţie de valoarea INR şi scopul urmărit.2. În general. injecţii intramusculare (risc de hematom).30%N).3.

..embolie pulmonară acută .control obligator al tratamentului: clinic şi de laborator (se determină APTT. .Farmacologie .v.v.c. 250.administrarea se face i. Schemă terapeutică pentru un pacient cu Dg.000 U. examenul de laborator se repetă la 12 ore. Prezentare şi administrare: Streptokinaza: Awelysin fl.v.000 U.embolii şi tromboze arteriale periferice Principii de administrare: .I.000 U.12 ore de la debut).tratamentul se va iniţia cât mai precoce (în infarct miocardic acut la 0 .000 U.I. se dizolvă fiecare în câte 5 ml ser fiziologic. IMA cu debut sub 6 ore şi fără unde Q de necroză tratat cu Streptokinază administrată în perfuzie i.: • 6 flacoane de 250.I... FIBRINOLITICELE Sunt medicamente care produc liza rapidă a trombilor şi determină recanalizarea vasului obstruat prin tromboză. 750.v.I. Streptase fl. fără spumare. .pacienţi necomplianţi II. dacă valoarea APTT este sub 64 secunde se întrerupe fibrinoliticul şi se continuă cu un anticoagulant: heparină. i. Indicaţii: . iar timpul de trombină are valoare = 2 .)..tromboză coronariană acută .m.nu se administrează anterior tratament injectabil (s.controlul timpului de trombină este obligator în tromboliza sistemică pe termen lung.3 N (dacă activitatea sistemului fibrinolitic este adecvată). (pulbere) 250.).000 U. i. (pulbere) 100. . sau în perfuzie i. este de scurtă durată (2 -3 zile) şi se continuă cu un anticoagulant. i. .v.I.

intervenţii chirurgicale (recente) . Contraindicaţii absolute: . 1 .Farmacologie • soluţia obţinută. 20 mg.accident vascular hemoragic în antecedente .tumoră intracraniană . i. 1/2 comprimat/zi Sulfinpirazona (Anturan dg).sarcină . Urokinaza: Ukidan. cu monitorizare EKG şi a TA. 50 mg.alergie la Streptokinază III.5 g.traumatism major sau cranian în ultimele 3 săptămâni . • ritmul perfuziei: 1 oră. Indicaţii: profilaxia trombozelor arteriale Prezentare şi administrare: Acid acetil salicilic cpr 0. 3 x 2 drajee/zi Ticlopidina (Ticlid dg 0. ANTIAGREGANTE PLACHETARE Sunt medicamente care împiedică sau reduc formarea trombilor plachetari în sistemul arterial. 2x1 drajeu/zi Dipiridamol dg.25 g).v.2 drajee/zi .stare comatoasă . se introduce în 250 ml soluţie glucozată 5%. fl.

independent (tip II) (al adultului) caracterizat pri deficit secretor relativ de insulină Obiectivele tratamentului în diabet zaharat: 1. Antidiabeticele orale: sulfamidele hipoglicemiante . Din punct de vedere clinic distingem: 1. Insulina 2. Vitaminele . Diabet zaharat insulino .Farmacologie CURS 9 Medicaţia endocriniană.dependent (tip I) (juvenil) caracterizat prin deficit secretor absolut de insulină 2. Reducerea şi menţinerea valorilor glicemiei cât mai aproape de valoarea normală (maxim 120 de mg%) 2. Diabet zaharat insulino . MEDICAŢIA ANTIDIABETICĂ ŞI ANTITIROIDIANĂ Diabetul zaharat este afecţiunea metabolică cea mai frecvent întâlnită ce se caracterizează printr-un deficit relativ sau absolut de insulină manifestat prin hiperglicemie ± glicozurie la care se asociază modificări lipidice şi proteice la fel de importante. Hormonii. Prevenirea complicaţiilor secundare evoluţiei bolii (micro şi macroangiopatia diabetică) Medicaţia antidiabetică cuprinde : 1.

Diabetul zaharat tip II decompensat metabolic sau înaintea unei intervenţii chirurgicale sau a unor situaţii stresante pe o perioadă de câteva săptămâni sau luni 4. Diabetul zaharat tipul I de ce apare la persoane tinere 2. sunt amestecuri de insuline bovine/porcine . Indicaţiile insulinoterapiei: 1. În funcţie de durata de instalare a acţiunii. Diabetul zaharat tip II la care medicaţia orală antidiabetică după mai mult de 10 ani de utilizare devine ineficientă. Tind a le înlocui pe cele de provenienţă animală.au aceeaşi sursă de obţinere ca precedentele.70% / 30% • Insulinele monocomponent . dar sunt supuse unui înalt proces de purificare. insulinele pot fi: . fie semisintetic. 3. reducându-se riscul reacţiilor antigenice. motiv pentru care sunt antigenice. În practica medicală există diferite preparate de insulină care se diferenţiază între ele prin: • provenienţa ingredientului • gradul de puritate • timpul necesar instalării efectului şi durata lui Preparatele insulinice: • Insulinele convenţionale . Gravida diabetică (diabetul gestaţional) necesită tratament cu insulină până în momentul naşterii deoarece antidiabeticele orale sunt teratogene.obţinute din pancreasul de porc şi de bovine au o purificare incompletă.au structura insulinei omului şi sunt obţinute fie prin inginerie genetică. • Insulinele umane .Farmacologie biguanidele INSULINA Este medicaţia de substituţie a bolnavului cu DZ tip I.

. Tratamentul cu insulină se face de obicei prin injecţii subcutane. 3.MC 40 UI/ ml. Administrarea insulinei se face înaintea meselor cu 15 .Farmacologie cu acţiune rapidă (8 h) cu acţiune medie sau intermediară (12 . cu 45 minute pentru cele medii şi cu 60 minute pentru cele lente. Când se schimbă zona anatomică trebuie avută în vedere şi viteza de absorbţie a insulinei în noua zonă. 10 ml Lente . 10 ml Principiile terapiei cu insulină 1.L 40 UI/ ml. 10 ml Ultralente . fese. 10 ml Insulatard novolet 100 UI/ ml. Fiecare pacient de peste 12 ani trebuie să înveţe să-şi facă singur injecţia.5 cm lungime în una din zonele următoare: peretele abdominal.1.MC 40 UI/ ml.zona deltoidiană respectiv cea mai rapidă . Locul injectării trebuie în permanenţă schimbat cu 2 . periombilical. sol injectabilă 40 UI/ ml.3 cm pentru a evita apariţia lipodistrofiei menţinându-se aceeaşi zonă anatomică.14 h) cu acţiune lentă sau prelungită (~ 24 h) Exemple de preparate insulinice: Cu acţiune rapidă: Actrapid MC. 10 ml Humulin .5 cm. coapse. Administrarea intradermică va duce la întârzierea absorbţiei. 2.N sol injectabilă 40 UI/ ml. Injectarea trebuie făcută strict subcutan la adâncime de 1 . cu ace de 1 .HM sol injectabilă 40 UI/ ml. 10 ml Cu acţiune medie: Humulin . 10 ml Cu acţiune lentă: Monotard .MC 40 UI/ ml.MC 40 UI/ ml. Cea mai lentă . regiunea deltoidiană a braţelor.30 minute pentru cele rapide.zona abdominală.1. 10 ml Humulin . 3 ml Semilente .

Sulfamidele antidiabetice sunt antidiabeticele orale cele mai larg utilizate în DZ tip II În practica medicală există două generaţii de sulfoniluree.0. De aceea înainte de administrare flaconul va fi încălzit între palme. Modul de administrare al insulinelor: I. ANTIDIABETICELE ORALE I. iar insulinele medii sau lente vor fi agitate în prealabil pentru omogenizare.de ales la diabeticii vârstnici • două injecţii cu insulină medie administrate dimineaţa şi seara la interval de 12 ore • trei injecţii cu insulină rapidă administrate dimineaţa. prânz şi seara Dozele folosite sunt de 0.4 ori pe zi. iar iarna între ferestre. Păstrarea insulinei se face la temperatura de 5ºC. . Durerea apare: când au rămas urme de alcool pe piele înaintea injectării injectarea este intradermică şi nu subcutană 5. Tratamentul clasic se poate face cu una din următoarele variante: • o singură injecţie cu insulină lentă administrată dimineaţa sau seara la ora 11 . Injectarea insulinei trebuie să nu fie dureroasă. Tratamentul intensificat cu insulină constă în individualizarea terapiei de la un pacient la altul şi de la o zi la alta prin controlul glicemiei şi/sau al glicozuriei de 3 .Farmacologie 4.6 . motiv pentru care vara va fi păstrată la frigider. dar este şi costisitor neputându-se adresa tuturor pacienţilor. Cu acest tip de terapie sunt evitate tendinţele la hiperglicemie (în subdozaj) sau hipoglicemie (în supradozaj) oscilaţiile diurne ale glicemiei fiind menţinute constante în jurul valorii de 130 mg/dl Acest tip de terapie este foarte eficient.8 UI/kg corp II.

β-blocante. . Dozele uzuale utilizate sunt de 500 .20 minute înaintea meselor. Eficienţa tratamentului scade progresiv.Glibenclamid cp 5 mg Glipizida . În caz de toleranţă digestivă scăzută se vor administra în cursul meselor 2. Efectul hipoglicemiant al sulfonilureelor poate fi: • amplificat de AINS. estrogeni. respectiv 2. Cloramfenicol. barbiturice.5 -15 mg/zi pentru Glibenclamid II.Diamicron cp 80 mg Diferenţele între prima şi a doua generaţie constau în: • eficienţă mai ridicată pentru a doua generaţie • necesitate de doze mult mai mici pentru a 2-a generaţie în obţinerea aceluiaşi efect. corticosteroizi 4. Administrarea sulfonilureelor se face cu 15 . dar această idee nu este unanim acceptată 3. antidepresivele triciclice.15 ani de utilizare este necesară iniţial asocierea cu biguanidele şi în caz de răspuns nefavorabil se trece pe insulino-terapie 5. alcool etilic • diminuat de diuretice tiazidice. antivitaminele K.3000 mg/zi pentru Tolbutamid.Minidiab cp 5 mg Gliclazida .Tolbutamid cp 500 mg Clorpropamida . Sulfonilureele din a doua generaţie pot fi administrate în doză unică. Principii de administrare: 1.Farmacologie Reprezentanţi: Generaţia I: Tolbutamid .Clorpropamida cp 250 mg Generaţia II: Glibenclamida . Biguanidele antidiabetice sunt antidiabeticele orale preferabil a fi utilizate la bolnavii supraponderali cu DZ tip II. astfel că după 10 .

propiltiouracil . Această afecţiune apare mai des la adulţii tineri. Doza maximă de Meguan este de 3000 mg/zi respectiv pentru Buformin 200 mg/zi. Administrarea lor se face imediat înaintea meselor în trei prize/zi. apetit crescut.Basedaw este o afecţiune autoimună ce se caracterizează printr-o hipersecreţie de hormoni tiroidieni. 3. ! Observaţie: Terapia antidiabetică insulinică sau non insulinică nu exclude dieta hipoglicemiantă. Glucophage retard Buforminul Buformin cp 50 mg.metiltiouracil . scădere în greutate.Farmacologie Reprezentanţi: Metforminul Meguan cp 500 mg. Pot fi folosite ca monoterapie sau biterapie în asociere cu sulfonilureele (după 10 . Simptomatologia hipertiroidismului constă în: nervozitate. Buformin retard cp 100 mg Principii de utilizare a biguanidelor 1. În tratamentul hipertiroidismului se utilizează substanţe cu structură tiamidică de tipul: . nelinişte. tahicardie cu palpitaţii. 2.boala Graves . Medicaţia antitiroidiană Hipertiroidismul însoţit de guşă difuză . Preparatele retard se pot administra în două prize zilnice dimineaţa şi seara şi au o mai bună toleranţă digestivă comparativ cu preparatele obişnuite.15 ani de utilizare a acestora când începe să le scadă efectul) sau cu insulina (în diabetul instabil).

Basedow unde pot readuce funcţia tiroidei la normal. 5. care au proprietăţi antitiroidiene.Farmacologie .8 săptămâni pentru obţinerea efectului deplin).8 h (2 .carbimazol. În cursul tratamentului poate să apară leucopenie (scăderea numărului leucocitelor la 3000/mm³ impune întreruperea tratamentului) şi agranulocitoză cu evoluţie severă. Efectele apar după câteva zile până la câteva săptămâni (6 . Tiamidele se folosesc în tratamentul bolii Graves . Este contraindicată administrarea de tiamide în cursul sarcinii după luna a 3 . scăzând nivelul hormonilor. 2. iodul şi iodurile. Supradozarea poate fi cauză de hipertiroidism şi hiperplazie cu creşterea volumului tiroidei.4 -8 săptămâni. Durata tratamentului este deseori mai mult de 1 an.a (poate fi cauză de hipertiroidism la copil) şi pe toată durata alăptării. . tremorului şi tulburărilor vasomotorii. Reprezentanţi: Metiltiouracil . 4.Carbimazole Principii de utilizare raţională: 1.Thyreostat I cp 50 mg Popriltiouracil . 3. până la ameliorarea clinică) după care se reduce până la cantitatea necesară întreţinerii efectului în 1 . Asocierea acestor preparate cu Propranolol are efect favorabil asupra dispariţiei tahicardiei.metimazol . Antitiroidienele pot interacţiona cu unele medicamente care le intensifică efectul: Sulfamidele antidiabetice.Thyreostat II Tiamazol . Tratamentul se începe cu doze mari administrate la interval de 4 .Methymazole cp 5 mg Carbimazol .3 prize/zi. Tiamidele sunt avantajoase la persoanele tinere cu boală recentă şi guşă mică la care remisiunile apar la 50% din cazuri.

30 mg) b) cu potenţă medie . În funcţie de potenţa acţiunii lor se clasifică în 3 grupe: a) cu potenţă mică .dexametazona.hipofizo .54 h) ! Observaţie: Preparatele cu durată lungă de acţiune în administrare orală pot determina deprimarea marcată a sistemului hipotalamo .Farmacologie GLUCOCORTICOIZII ÎN PRACTICA MEDICALĂ Glucocorticoizii (medicaţia cortizonică) cuprinde steroizi naturali şi de sinteză cu proprietăţi antiinflamatorii. atrită gutoasă) • colagenoze: . prednisolon. Aceste preparate vor fi utilizate în cure de scurtă durată sau în administrări topice.: aerosoli.hepatită cronică activă .pentru dexametazonă şi betametazonă (36 . Utilizarea lor terapeutică se face diferenţiat în funcţie de proprietăţile farmacocinetice şi farmacodinamice ale diferitelor preparate.hepatită alcoolică .75 mg) În funcţie de durata efectului farmacodinamic glucocortcoizii se clasifică în 3 grupe: a) efect de scurtă durată . triamcinololul (DT = 5 mg) c) cu potenţă mare . unguente când efectele sistemice sunt minime sau absente. betametazona (DT = 0. Hidrocortizonul sau cortizolul este principalul hormon glucocorticoid.36 ore) c) efect de lungă durată .12 ore) b) efect de durată medie . Indicaţii: Datorită efectelor antiinflamator şi antialergic glucocorticoizii prezintă largi utilizări: • boli reumatice severe (reumatism poliarticular.cortizonul şi hidrocortizonul (DT = 25 . antialergice şi asupra metabolismului glucidelor şi a proteinelor.corticosuprarenalian ceea ce va duce la insuficienţa suprarenală iatrogenă şI în consecinţă la corticodependenţă.prednisonul.lupus eritematos sistemic .pentru cortizon şi hidrocortizon (8 . locale de ex.poliartrită nodoasă • hepatopatii: .polimiozită .8 şi cu un minim de secreţie seara în jurul orei 24.pentru prednison. secretat la nivelul corticosuprarenalei cu un maxim de secreţie dimineaţă între orele 6 . triamcinolon (12 .

25% 15 g ungvent 0.1%.02% Triamcinolon .Locaid .1%.05% Corticosteroizi foarte puternici .Ultralan cremă 0.Pivalat de Flumetasonum ungvent 0.ungvent Triamcinolon.05% ungvent 0.Locacorten ungvent 0.Farmacologie • nefropatii: .ungvent 1% Corticosteroizi cu potenţă moderată Flumetasonum .25% 15 g Halometazonum .Fluocinolon Acetamid ungvent Fluocortolanum . Acetonid ungvent 0.05% Corticosteroizi puternici Betamethazanum .cremă 0.1% Fluticasonum .sindrom nefrotic • astm bronşic • şoc anafilactic • dermatoze alergice • transplante de organ pentru profilaxia reacţiei de rejet Reprezentanţi: Coricosteroizi de uz dermatologic Corticosteroizi cu potenţă slabă Hidrocortizon .cremă 0. ungv 0.1% ungvent .02% .01% Fluocinoloni Acetonidum .Sicarten cremă.glomerulonefrite . ungvent 0.Betaderm cremă şi ungvent 0. loţiune 0.Cultivate .

40 mg/1 ml .Diprophos cp 0. ungvent Glucocosteroizi de uz sistemic Betamethazon .Prednison cp 1 mg.055% ungvent 0.Pimafucort cremă.Superprednol cp 0.5 mg f 1 ml Dexamethazon .Fluocinolon N cremă.Volon A 10 f 10.Farmacologie Clobethasolum . loţiune. ungvent Corticosteroizi puternici . spray.Nidoflor ungvent .Vipsogal ungvent . Corticosteroizi moderaţi + Antiseptice Locacorten Vioporn pastă II. Corticosteroizi puternici + Antiseptice Synalar .Bioxiteracor spray . ungvent .055% ungvent 0. 5 ml Triamcinolon .HHC f 25 mg/5 ml .Volon A 40 Hidrocortizon .5 mg Prednisolon . ungvent Corticosteroizi în combinaţie cu antibiotice Corticosteroizi cu potenţă slabă .cremă.Cloderm cremă 0.05% Dermovate cremă 0.Neopreol ungvent Corticosteroizi cu potenţă moderată .Flumetazon pivalat N cremă.C .05% Corticosteroizi în combinaţii I.

ext.sol aftică 125 µg/doză 25 µg 250 µg Principii de administrare raţională a glucocorticoizilor 1.100 pulb inhal 100 µg/doză .Beclofort forte .Ultracortenol ungvent oftalmic 0.aerosol 50µg/doză Tixocortolon . În tratamentul astmului bronşic corticosteroizii se utilizează astfel: .25 aerosol .Cortizon Acetat f 25 mg/ml Corticosteroizi de uz repirator Decongestionante nazale de uz topic • Glucocorticoizi: Beclomethason .125 aerosol . 0. 1g/doză spray Fluticason.250 aerosol Corticosteroizi de uz oftalmologic Prednisolon . Antiasmatice Beclomethason . ext. Corticetine .Pivacone sol.sol.05 g% • Simpaticomimetice + Glucocoricoizi Bixtonim . ext.Farmacologie Cortizon .Beclomet nasal Aqua spray 100 µg/doză . 50 µg/doză Fluticason .Flixonase sol.Becotide aerosol 250 µg/doză.5 g% Corticosteroizi de uz în ORL Corticosteroizi + Antiinfecţioase în combinaţie: Berlicetin . ext.500 pulb inhal 500µg/doză .sol.Flixotide .Beconase nasal spray .

Tratamentul îndelungat.în starea de rău asmatic • inhalator sub formă de aerosoli pentru profilaxia crizelor de astm pentru evitarea exacerbărilor în astmul cronic Acest tip de tratament nu provoacă efecte cortizonice generale şi nu deprimă funcţia corticosuprarenalei. creşterea fragilităţii acesteia. insomnii . cu apă bicarbonatată administrarea preparatului imediat înaintea meselor • oral . HTA. 3. 4. Întreruperea tratamentului nu se face brusc. Singura reacţie adversă este candidoza orofaringiană. iar pe nopţii se preferă un ungvent.în crizele de astm . Măsurile de prevenire constau în: spălarea şi clătirea gurii după fiecare inhalare.în astmul bronşic cronic refractar la medicaţia bronhodilatatoare.Farmacologie • intravenos . glucocorticoizii în aerosoli sau la cromoglicatul disodic. scade rezistenţa organismului la infecţii. Preparatele de uz oftalmologic se instilează în sacul conjunctival picături suspensie la 4 h în cursul zilei. tulburări gastro-intestinale. 3. limfopenie. Evitarea tratamentului prelungit îndeosebi cu doze mari. Indicarea cu discernământ a necesităţii medicaţiei cortizonice. 2. teleangiectazii şi echimoze. dozele trebuind a fi diminuate progresiv. Acest tratament are risc mare de insuficienţă corticosuprarenaliană şi ulterior de corticodependenţă. Măsuri de prevenire a insuficienţei corticosuprarenaliene 1. hidrosalină. provoacă excitaţia SNC. Terapia orală cu corticosteroizi prezintă riscul unui număr mare de reacţii adverse retenţie etc. hiperglicemie. 2. peste 4 săptămâni în aplicaţii locale pe piele prezintă riscul de atrofiederma-epidermică manifestată prin subţierea pielii. În dermatologie se utilizează ca medicaţie simptomatică şi paleativă. Administrarea trebuie să imite ciclul diurn fiziologic al secreţiei de cortizon. osteoporoză.

Farmacologie

CURS 10

Medicaţia antiinflamatoare,analgezică,antipiretică
ANTIINFLAMATOARE NESTEROIDIENE
Antinflamatoarele nesteroidiene au 3 efecte majore : 1. Analgezic 2. Antiinflamator 3. Antipiretic 1. ACIDUL ACETILSALICILIC (aspirina) - are actiune analgezica, antiinflamatoare si antipiretica , si actioneaza prin inhibarea ciclooxigenazei, care determina inhibarea sintezei de PG. EFECTE : - analgetic - difera de efectul analgetic al opioidelor, deoarece el actioneaza prin scaderea pragului sensibilitatii dureroase, si nu prin cresterea suportabilitatii. Actioneaza mai bine asupra durerii fazice decat asupra durerii tonice , si datorita faptului ca are si efect antiinflamator, actioneaza in special asupra durerilor produse de inflamatie. Pentru efectul analgetic este indicat in durerile din cefalee, mialgii, artralgii, nevralgii, dismenoree. Efectul analgetic se manifesta la doze de 500mg-1g/ o data. - actiunea antiinflamatorie este evidenta in diferite boli reumatice : reumatismul poliarticular acut, poliartrita reumatoida si spondilita anchilopoietica. Actiunea antiinflamatoare se datoreaza deprimarii sintezei PG-E1 si PG-E2 ca urmare a inhibarii PG-sintetazei.

Farmacologie
Efectul antiinflamator se manifesta la doze de 2-4g / 24 ore. - actiune antipiretica - prin impiedicarea dereglarii centrului termoreglator sub influenta pirogenilor. - intervine in modificarea agregabilitatii plachetare : - dozele mici vor inhiba cu precadere ciclooxigenaza de la nivelul trombocitelor si mai putin ciclooxigenaza de la nivelul celulelor deci scaderea sintezei de Tx A2 are efect endoteliale ; antiagregant plachetar.

- dozele mari inhiba si ciclooxigenaza de la nivelul celulelor endoteliale ceea ce duce la scaderea sintezei de PC → efectul dispare pentru ca PC-I2 inhiba agregarea plachetara. antiagregant

Efectul antiagregant se manifesta la doze de 100-300 mg / o data . - efect tocolitic administreaza ( relaxeaza uterul) - este util in tratamentul dismenoreei ; se

cu prudenta pentru combaterea contractiilor la femeile gravide (tratamentul

trebuie intrerupt inainatea nasterii datorita riscului de sangerare . Concentratiile sanguine de salicilat rezultat prin hidroliza sunt de circa 60 µg/ml pentru o doza terapuetica unica si de 150-300 µg/ml pentru administrarea cronica de doze antiinflamatorii. Fenomenele de salicilism pot aparea incepand de la 200 µg/ml , iar tulburarile metabolice grave apar la peste 450 µg/ml. T½ este de circa 20 min. pentru acidul acetisalicilic si de 3-30 ore pentru salicilat. Eliminarea se face pe cale renala. REAC|II ADVERSE : - efect iritant pe mucoasa gastroduodenala : poate agrava sau produce gastritele si ulcerele . - inhibarea ciclooxigenazei deviaza metabolismul acidului arahidonic spre sinteza de LT ceea ce poate duce la aparitia astmului bronsic sau la agravarea acestuia. - poate produce afectari parenhimatoase hepatice si renale, reversibile. - poate provoca reactii alergice (2% din cazuri).

Farmacologie
- dozele mari provoaca fenomene de salicilism : ameteli, cefalee, trinitus si ..........., tulburari de vedere, greata, voma, somnolenta sau excitatie cu stare convulsiva, hipertermie, eruptii acneiforme. - la doze foarte mari produce intoxicatia acuta : tulburarile neuropsihice se agraveaza, apar fenomene psihotice si halucinatorii, convulsii, coma , colaps prin dilatare vasculara directa si paralizie vasomotorie centrala ; bolnavul poate muri prin insuficienta respiratorie. INDICATII : 1. Ca analgetic in diverse dureri : 500mg-1g / o data ; la copii se recomanda 10-20 mg/ Kg la 6 ore. 2. Ca antiagregant plachetar, in doze de 100-300 mg pe cale orala. 3. Ca antiinflamator : 2-4 g / 24 ore. In tratamentul reumatismului articular acut se dau 5-8 g / zi fractionat , cate 1g o data ; in poliartrita reumatoida (3-5g/zi ). CONTRAINDICATII : - insuficienta hepatica si renala severe - la ulcerosi - boli hematologice : hipoprotrombinemie , hemofilie. - copii sub 5 ani.

2. DERIVATI DE PARA-AMINO-FENOL a. Fenacetina - are actiune analgetica si antipiretica moderata si actiune antiinflamatorie slaba, fiind utilizata mai ales in asociatii antinevralgice. Prin metabolizare se transforma in paracetamol, care este mai bine suportat, ea mai formand si alti metaboliti, care sunt toxici pentru rinichi (pot produce nefrita toxica). Actioneaza si la nivelul SNC unde inhiba ciclooxigenaza. Reactii adeverse : - eruptii cutanate si leucopenie alergica - folosirea cronica duce la methemoglobinemie si anemie hemolitica.

Farmacologie
Se administreaza oral, 300-600 mg / o data. b. Paracetamolul - are aceleasi proprietati ca fenacetina, dar provoaca mai putin methemoglobinemie si nu favorizeaza hemoliza. Poate produce insa trombocitopenie. Reactii adverse - in doze mari produce o afectare toxica a ficatului. Se administreaza oral, 500mg o data , maxim 2,5g / zi . Un comprimat are 500mg.

3. DERIVA|I DE FENAZONA a. Aminofenazona (Piramidon) - are proprietati analgetice antipiretice asemanatoare acidului acetilsalicilic, dar are efecte antiinflamatorii mai reduse. Reactii adverse : - poate produce aplazie medulara de natura alergica cu mortalitate mare - prezinta risc cancerigen - eruptii cutanate - edem angioneurotic Se administreaza oral cate 300-600 mg / odata . b. Metamizolul sodic sau noraminofenazona (Algocalmin, Nevralgin) are toate proprietatile aspirinei, efectul analgetic fiind mai intens decat cel antipiretic, iar efectul antiinflamator fiind slab. Nu prezinta risc cancerigen, dar poate declansa aplazia medulara si agranulocitoza la bolnavii cu agranulocitoza la aminofenazona in antecedente. Un avantaj este faptul ca fiind solubil in apa, poate fi administrat si parenteral. c. Fenilbutazona si Oxifenbutazona au actiune, in principal, antiinflamatorie

(antireumatica).Calmeaza durerea si scad fenomenele inflamatorii in poliartrita reumatoida, spondilita anchilopoietica, reumatism cronic, criza gutoasa, tromboflebita. Se leaga in proportie mare de proteinele plasmatice si poate deplasa de pe proteine alte medicamente : anticoagulantele orale, sulfamide antidiabetice, sulfamide antibacteriene, carora le creste, asftel, efectul.

Farmacologie
Din metabolizarea Fenilbutazonei rezulta Oxifenbutazona (cu proprietati antiinflamatoare si de retentie hidrosalina) si γ-hidroxi-fenilbutazona (cu proprietati uricozurice , utila in tratamentul gutei. Reactii adverse : - iritatie gastrica cu arsuri, dureri epigastrice, greata, voma. - activarea ulcerului gastroduodenal si favorizarea complicatiilor: ............., perforatii, penetratii. - retentie hidrosalina → edeme. - risc de agranulocitoza si aplazie medulara . Contraindicatii : - la ulcerosi - la cardiaci , hipertensivi - in boli renale sau hepatice - in boli de sange si in alergii. Se administreaza oral, 600mg/zi timp de 7-10 zile, in 3 prize, dupa mese. Se poate administra si intramuscular si intrarectal. melena,

4. INDOMETACINA - este un derivat de acid indolacetic, foarte activ ca antiinflamator. Este cel mai puternic inhibitor al sintezei de PG, efectul antiinflamator fiind mai puternic decat cel antipiretic si cel analgetic. Indicatii : - spondilita anchilopoietica - coxartroza - crize de guta - dismenoree Reactii adverse : - anorexie, greata, epigastralgii, diaree, ulcer - icter - potenteaza efectul anticoagulantelor orale → risc de sangerare - tulburari de vedere - neutropenie, trombocitopenie, anemie aplastica (foarte rar ) - reactii alergice de tip anafilactic : eruptii urticariene, crize de astm. Contraindicatii :

are aceleasi efecte. 8. avand efecte asemanatoare cu acidul acetilsalicilic. astfel incat se poate administra o data/zi . Meloxicamul inhiba mai mult ciclooxigenaza 2 decat ciclooxigenaza 1. Se administreaza oral. dupa mese. Reactii adverse: . fiind utile in tratamentul durerilor articulare cronice. cu eficacitate maxima pe astmul provocat de antiinflamatoarele nesteroidiene (in special astumul produs de aspirina). nu pot fi utilizate ca antiagregante plachetare.ulcerosi . efectul antiagregant plachetar este mai mic.inhiba specific receptorii pentru LT-C4 si LT-D4 aavand efect antiasmatic. parkinsonieni.psihotici. . Studierea acestu medicamnet a dus la concluzia ca ciclooxigenaza este de 2 tipuri : . PIROXICAMUL .are toate proprietatile antiinflamatoarelor nesteroidiene. epileptici (poate agrava boala).este inrudit cu Piroxicamul. Determina o iritatie gastrica puternica.citoliza hepatica . MELOXICAMUL . De asemenea. mai ales gastralgii. Deoarece nu inhiba ciclooxigenaza 1. in doze de 25 mg de 3-4 ori /zi. Alte antiinflamatoare sunt : a. in tratamentul dismenoreei. 5.tulburari hematologice . Iboprofenul (Brufen) este un compus de sinteza cu structura aril-acetica. dar durata efectului este lunga. dar riscul de afectare digestiva este mult mai mic.tulburari de vedere . 6. antipiretic si analgetic. 7. fara efecte pe mucoasa gastrica.Farmacologie . febra si inflamatii. MONTELUKASTUM (Singulair) .hemoragii digestive si ulcer (foarte rar) .tulburari dispeptice. .Ciclooxigenaza 2 care actioneaza fazic producand PG implicate in durere. Alte medicamente care inhiba selectiv ciclooxigenaza 2 sunt : Rofecoxitolul si Colecoxitolul care au efect antiinflamator. Deci.Ciclooxigenaza 1 care produce in mod tonic PG care sunt implicate cu precadere in mentinerea integritatii mucoasei digestive si in mentinerea normala a agregabilitati plachetare.

In cele ce urmează. Astfel. intrarectale. după părerea noastră. COANALGEZICE Şl PARAANALGEZICE INTRODUCERE. propunem ca termenul coanalgezic să fie atribuit acelor substanţe care în asociere cu analgezicele sau cu anestezicele locale determină o potenţare a analgeziei. b. Departe de a fi perfectă. In funcţie de rezultatele dorite şi de tipul. iar termenul paraanalgezic să fie atribuit agenţilor farmacologici activi care. intensitatea şi cir cumstanţele în care se produce durerea. Au in special efect antiinflamator. ne permitem a propune introducerea unui termen nou paraanalgezic -.Farmacologie Contraindicatii: . Deoarece. în asociaţie sau singure. Ketoprofenul si Diclofenacul (Voltaren) . Astfel. nefiind farmacologi.ulcerul si afectiunile hepatice . propunem o prezentare schematică a diferitelor categorii de substanţe implicate în combaterea diverselor tipuri de durere. credem totuşi că prezentarea aceasta ar putea fi de oarecare utilitate celor care. pe lângă (para) efectul lor de bază.sunt derivati aril-acetici cu proprietati similare Ibuprofenului.tulburari hematologice. considerăm că durerea se poate combate c u : • Anestezice: generale : . care ar putea clarifica măcar parţial lucrurile. ar dori să-şi facă o părere despre varietatea tipurilor de substanţe cu care se poate combate durerea. în diverse moduri şi pe căi diferite. determină îndepărtarea sau atenuarea durerii. se vor folosi anestezice generale sau locale. analgezice opioide sau neopioide sau alte substanţe care. dar mai activi ca acesta. în timp ce nitroglicerina care combate durerea ischemică în timpul unei crize de angină pectorală acţionează ca un paraanalgezic (analgezic secundar sau indirect. papaverina asociată morfinei pentru tratarea unei colici renale este un coanalgezic. . după alţi autori). intravenoase. în această din urmă categorie domneşte o oarecare confuzie. Astfel. CLASIFICĂRI Senzaţia dureroasă poate fi antagonizată până la abolire cu numeroase substanţe. DEFINIREA CONCEPTELOR. pot combate anumite tipuri de durere.inhalatorii.

• • agonişti serotoninergici. cum ar 1 postoperatorii. fost preşedinte al Asociaţiei Internaţionale pent Durerii.naturale . a) opioide : . • Analgezice propriu-zise: • • semisintetice. durerile cronice din reumatism sau neoplazii. metoclopramida.antidepresive triciclice. adenosina. acetazolamida (în durerea glaucomotoasă). bune rezultate se obţin cu asociaţii între categoriile de substanţe prezentate mai cum sublinia Jean Mărie Besson. intravenoase. intrarahidiene. nitriţi (în durerile anginoase). antagonişti NMDA. b) neopioide: .prin infiltraţii sau blocuri. lista rămâne deschisă oricăror adăugiri sau permutări. „nu trebuie să ne aşteptăm la un «glonţ magic» cu care să combatem durerea. • • • Evident. inhibitorii de calciu. locale : .Farmacologie b) - epidurale.corticoizi (în durerile inflamatorii). anticonvulsivante. neuroleptice. durerea la naştere. . sintetice. în angina pec 1 singur medicament poate îndepărta durerea. miorelaxante. .inhibitori de COX1alpha2 agonişti. epidurale. antacide (în durerea ulceroasă). calcitonina. ci să identificăm acele asociaţii de substanţe care împreună au o sporită în combaterea anumitor tipuri de durere". deoarece n studii clinice tind să arate că numai în puţine cazuri (de exemplu. în alte tipuri de durere însă. • Coanalgezice : • • • • • • • • Paraanalgezice : .

ret. doza de întreţinere este de 75-100 mg/zi. cefalee. 75 Ret ® (Desitin. nevralgia postherpetică şi trigeminală. epilepsie . toate cazurile de durere asociată cu depresii. inflamaţie renală.p. somnolenţă constipaţie. melancolie cu oscilaţii diurne ale dispoziţiei. 50x25 mg. ponderală tulburări de repolarizare ventriculară. se creşte cu 25 mg/săptăm: 150 mg/zi. fiole 50 mg/2 ml AMITRIPTILIN . hipertrofie de prostată. 50x25 mg. doza iniţială 50 mg/zi. Germania) caps. asialie. sete. în HTA. insomnie. a se evita asocierea cu medicamente simpatomimetice şi cu chinidină. 25 mg sau 50 mg . analgezice în durerea cronică la neoplazici.25. astenie. dureri de membru-fantomă.o. România) draj. glaucom. creştere GU disfuncţii sexuale Contraindicaţii: • • • • • • Precauţii: • • • la astm în cardiopatia ischemică . sarcină. ameţeli. Indicaţii: • • • • • • toate tipurile de depresii. cel puţin trei luni. mai ales în cea neuropatică. injectabil ANTIDEPRIN ® (Sicomed) draj. AMITRIPTILINA Posologie : 25 mg. Reacţii adverse: SNC G -1 c-v tremurători. AMITRIPTILIN (Terapia. HTA. 50. tahicardie paralizia acomodării.Farmacologie COANALGEZICE ANTIDEPRESIVE TRICICLICE IMIPRAMINA Posologie . de două ori/zi • • se creşte cu 25 mg la 1-2 zile până la 150-200 mg/zi în trei prize.

posturală Precauţii: . NORTRIPLINA Posologie : . perfuzii i. SNC scăderea acuităţii vizuale.25 . România) . Anglia) . Germania) draj. CLOMIPRAMINA Posologie: oral 125-100 mg/zi.draj. Indicaţii: • • • • • • • • depresie cu anxietate şi agitaţie . agravarea glaucomului G -1 uscarea gurii ileus paralitic C-V palpitaţii. edem. 25-50 mg în 250 ml glucoză 5% zilnic. sarcină.Farmacologie sau 75 mg. mai ales în cea neuropatică. cutii 10 comprimate. ANAFRANIL ® (Ciba. 25 mg fiole 25 mg/2 ml Indicaţii: . Olanda) comprimate film 10 mg. chinidină. Arzneimittel Germania) comprimate 25 mg sau 75 mg LAROXYL ® (Hoffman La Roche. dureri de membru-fantomă.caps.draj. România) . Elveţia) comprimate: 10 mg sau 25 mg fiole 25 mg/2 ml ANAFRALIN ® (Bari .iniţial 25 mg de 2-3 ori/zi. durere cronică la neoplazici. Contraindicaţii: glaucom.a se evita asocierea cu medicamente simpatomimetice. se creşte treptat până la 100 mg/zi în trei NORTRIPLINA (Terapia.v. România) draj. barbiturice.Ciba.T. asociere cu alcool. 50x10 mg. 25 mg CLOMIPRAMIN (Promedic. Elveţia) fiole 50 mg TRYPTIZOL ® (Merck . toate capurile de durere asociată cu depresie. nevralgia postherpetică şi trigeminală. Slovacia) comprimate 25 mg AMITRIPTYLIN . cutii X 100 AMITRIPTYLIN (Slovacofarma. 75 VON CT (C. 25 mg. 25 mg CLOMIPRAMINE (Narton. hipotensiune GU retenţie urinară Efecte adverse : constipaţie. 25 mg HYDIPHEN ® (AWD.Sharp & Doleme.

-toate tipurile de durere asociată cu depresie. se creşte cu câte 10 mg până la 50 mg/zi. -analgezic în durerea cronică la neoplazici. • G -I C-V hiposalivaţi tahicardie. Reacţii adverse: SNC cefalee. tulburări de acomodare TRIMIPRAMINA Posologie: . -glaucom. Anglia) comprimate filmate 20 mg sau 30 mg. -sarcină. ie modificări EKG GU transpiraţie. mai ales cea neuropatică.Farmacologie -toate cazurile de durere asociată cu depresie. 20 mg/zi. tulburări de micţit G -1 tulburări scădere greutate în C-V GU erupţii nervozitate. Contraindicaţii: -delir acut. -asociere cu IMAO.oral. Reacţii adverse: SNC cefalee. întreţinere cu 25 mg de 2 ori/zi. Contraindicaţii: -copii sub 15 ani. cutii x30 comprimate Indicaţii: -stări depresive. colecistopat dispnee. -durere cronică la neoplazici. . -nevralgia postherpetică şi trigeminală. e. reacţii maniacale MAPROTILINĂ Posologie: iniţial 25 mg de 3 ori/zi sau 75 mg seara. mai ales în cea neuropatică. tremurături. digestive. insomnie. SEROXAT ® (Smitlekline Beecham.

75 mg LUDIOMIL ® (Sicomed . film 50 mg MAPROTILIN (Promedic.0. schizofrenie. adulţi . România) drajeuri 25 mg MAPROTILIN . sarcină. hipnogen. supradozarea deprimantelor SNC. tranchilizant în anxietate.m. iniţial 2 mg seara. doza de întreţinere 25-100 mg/zi. 25 mg sau 75 mg MABROLU . România) comprim. anestezie potenţată.50 ® (Hexal Pharma.Ciba.pentru tulburări uşoare şi medii. i. LEVOMEPROMAZIN (Terapia. în tulburări psihotice acute 25-100 mg/zi în 3-4 prize. Germania) comprim. durere cronică la neoplazici.25 mg/kg/zi pentru tulburări grave: adulţi 75-100 mg/zi până la 200-300 mg/zi.Farmacologie LUDIOMIL ® (Ciba. Contraindicaţii: glaucom.Germania) comprim. mai ales în cele neoplazice. • • • • • • • Contraindicaţii: hipotensiune. film 10 mg sau 25 mg. postanestezie . delir cronic.T. antiemetic. comă. în durerile cronice. stări depresive. insuficienţă renală. Neuroleptice LEVOMEPRAZIN Posologie: ® p. • • - x copii . cenestopatii.o.25. film 25 mg sau 75 mg Indicaţii: • • • • • depresie cu agitaţie sau inhibiţie psihomotorie moderată. crescând până la 6-12 mg. România) comprimate 20x25 mg sau 20x2 mg fiole 25 mg/l ml Indicaţii: • stări de agitaţie şi excitaţie psihomotorie cu halucinaţie. . 50 mg. toate tipurile de durere asociată cu depresie. în preanestezie. Elveţia) comprim. psihoze senile. 75 VON CT (C. inject. Arzneimittel . insuficienţă hepatică. tulburări de climateriu .

ameţeli HALOPERIDOL Posologie: • G -1 creştere în greutate C-V hipotensiune ortostatică. 2 mg. Richter. 5 mg soluţie injectabilă 5 mg/ml soluţie int.5 mg soluţie int. 0. -schizofrenie. Contraindicaţii: stări depresive. halucinaţii.5 mg. România) soluţie int. -efect antialgic la pacienţii neoplazici. Israel) compr. Belgia) fiole 50 mg/ml (retard) HALOPER ® (CTS Chemical.5 mg de 2 ori/zi. 10 mg. somnolenţă.o. -manie. . Richter. 0. -stări anxioase din psihonevroză. HALDOL ® (Janssen. 2 mg/ml . 1. edeme GU efecte estrogenice adulţi: p. doza medie zilnică 1-15 ml injectabil i.2% . Elveţia) soluţie int. psihonevroze: 0. astenie. 2 mg/ml Indicaţii: -tulburări psihice cu agitaţie.10 ml HALOPERIDOL (G.10 ml soluţie inj. copii peste 5 ani: 1/2 din doza adultului.Farmacologie Reacţii adverse: SNC sedare puternică. Ungaria) comprim. 2-4 ml/zi copii sub 5 ani: 1/4 din doza adultului.m. -agresivitate.2% .15 ml HALDOL DECANOAS ® (Janssen. Ungaria) fiole retard 50 mg/ml HALOPERIDOL RIVO ® (Rivopharm. cutiex30 HALOPERIDOL ® (Biogalenice. 5 ml/ml HOLPERIDOL DECANOAT (G. Belgia) • • • comprimate 0. -fază maniacă din stadiul maniacodepresiv.

Siria) 200 mg TIMONIL ® şi TIMONIL RETARD ® (AWD. Iugoslavia) comp.Ciba. 2-3 prize zilnice adulţi până la 0.. 200 mg FINLEPSIN ® şi FINLEPSIN RETARD ® (AWD. 400 mg EPITRIL ® (Hefazur . 200 mg CARBAMEZEPINE (Teva. respectiv 200 mg sau 400 mg KARBAPIN ® (Hemofarm. România) comp. România) comp. 200 mg CARBAMEZEPINE (Regent. Elveţia) comp. 200 mg NEUROTOP ® şi NEUROTOP RETARD . România) comprim. . respectiv comp. 200 mg. sirop 100 mg/5 ml TEGRY PAM 200 ® (Pamela. 200 mg CARBAMAZEPINA (Italia. 200 mg. 150 mg sau 300 mg sau 600 mg Indicaţii: . Germania) susp. CARBASAN. Iugoslavia) comp. Works. 200 mg CARBAMEZEPINE RIVO 200 ® (Rivopharme. România) comp. retard 300 mg sau 600 mg STAZEPINE ® (Pharm. Reacţii adverse: SNC G-I C-V GU sindrom uscăciunea hipotensiune.4-0. mucoaselor tahicardie. retard 400 mg. cutie 50 comp.RETARD ® (Sanofi. int. fotosensibilita ponderală te Anticonvulsivante CARBAMAZEPIN Posologie: • • • p.Hemofarm. Austria) comp. 200 mg TAVER ® (Medachemie.2 g/zi copii până la 1 an: 0. 200 mg.4 g/zi 5-10 ani: 0. 200 mg EPITRIL ® (Hemofarm.6-1 g/zi CARBAMAZEPINĂ (Arena.8-1. România) comprim. 200 mg.6 g/zi 10-15 ani: 0. Cipru) comp.300.sindroame cerebrale spastice.1-0. 200 mg. sexuală stări . 200 mg sau 400 mg. 100 mg/5 ml comprim. Germania) comp. creştere icter colestatic leucopenie depresive. 200 mg TEGRETOL ® (Bari . Germania) comp. comp. .2-0.600 ® (Gerot. Israel) comprim. cutii X 50 CARBEPSIL ® (Helcor. Anglia) comprim.2 g/zi 1-5 ani: 0.o. disfuncţie parkinsonian. Polonia) caps.Farmacologie Precauţii: .

o. în 1-2 prize zilnice . Reacţii adverse: SNC sedare. fiole 1 mg/2 Indicaţii: • • • • epilepsia minoră. 2 mg RIVOLTRIL ® (Hoffman La Roche. şcolari 3-6 mg. somnolenţă. nistagmus G-I greaţă.bosacrată neoplazică Contraindicaţii: . 0. CLONAZEPAM (Polfa. 1 mg la adulţi. anorexie C-V edeme GU leucopenie. ameţeli. durerea neuropatică.Farmacologie • • epilepsia majoră psihomotorie şi temporală.5 mg la copii.5 mg sau 2 mg. Elveţia) comp. diplopie. copii mici 1-6 mg.sarcină. convulsii mioclonice şi akinetice. status epilepticus. vărsături.v. la sugari 1-3 mg/zi. anemie. durerea la bolnavii neoplazici (nevralgia craniană. ataxie hipersecreţie salivară şi bronşică . ameţeli. agravează leucopenia produsă citostatice CLONAZEPAM Posologie: • • • • • • de p. în status epilepticus: i. confuzie. adulţi 3-7 mg. lent 0. postherpetică. nevralgia de trigemen. Polonia) comp. brahială sau lom. Reacţii adverse: SNC ataxie.

India) comp. sirop cu 50 mg/ml CONVULSOFIN ® (AWD. Austria) .caps. liof. 300 mg DEPAXINE ® (Sanof.300 ® (Desitin. . 150 mg şi comp.300. Indicaţii: • • • • epilepsia majoră. Cipru) comp.150 ml pulv. film 200 mg VALPARIN 200 ALKALETS ® (Torrent. 400 mg + 4 ml solvent DEPAKINE CHRONO . durerea la neoplazici. 600 mg PETILIN ® (Remedica.Farmacologie ACID VALPROIC Posologie: • • • • p. Germania) comp. diviz 500 mg ORFIRIL . CONVULEX ® (Gerot. adulţi şi adolescenţi: 20-30 mg/kg.300 mg sau 500 mg comp.o.comp. cutie 100 comp.150. minoră.500 ® (Sanof. convulsii din stări febrile la copii. film 300 mg. film cedare control. 200 mg sau 500 mg sirop 57 mg/ml . în 2-3 prize zilnice la mese.600 RETARD (Desitin.300. Franţa) comp. film cedare control. convulsii mioclonice. film ent. . Germania) . Germania) sirop 60 mg/5 ml comp. sugari: 30 mg/kg. cutiix50 ORFIRIL ® . copii: 30-40 mg/kg. 150 sau 300 mg. film 200 mg. 300 mg. Franţa) comp. . . Reacţii adverse: .

300 mg de 2 ori/zi. a treia zi . flaconX50 CLONIDINA ® (Sintofarm. SNC somnolenţă. în unele cazuri. vărsături. a doua zi . se poate creşte treptat până la 1800mg sau.300 mg dimineaţa şi la prânz şi 600 mg seara. durere neuropatică. la nevoie. erupţii cutanate hiperexcitabilit greţuri. vărsături Hipotensive şi spasmolitice CLONIDIN Posologie : • • oral: iniţial 50-75 pg de 2 ori/zi. epistaxis. durerea ce are la bază disfuncţia sistemului simpatic. • NEURONTIN ® (Godecke. comp. cefalee. 100 mg sau 300 mg sau 400 mg Indicaţii: • • • • epilepsia parţială sau a adultului. ate. insomnie G -1 toxic hepatic. hiperglicemi e. iritaţia tratamentului: prima zi . 75 jig HAEMITON ® (AWD. flaconx50 sau X1000 CLONIDINA CLORHIDRAT ® (Promedic. astenie. România) comp. C-V GU idiosincras ie Efecte adverse: ataxie. continuarea tratamentului: în funcţie de răspuns. 75 ^ig sau 300 ^g Indicaţii: -HTA esenţială în toate fazele. cefalee G -1 greaţă. până la 300-400 /xg/zi. hipersalivaţie GABAPETIN Posologie: • C-V GU petesii. se creşte gradat.300 mg de 3 ori/zi. HTA secundară. somnolenţă. România).Farmacologie SNC otoragie. diaree. 100 /ig. chiar până la 2400 mg. ca tratament adiţional altor anticonvulsivante. 150 jig. Germania) cap. Germania) comp. CLONIDINA (Facultatea de Farmacie Bucureşti. România) comp. .

7.Farmacologie -durerea neuropatică refractară la alte tratamente. hipotensiune adulţi . hepatică.Geneve. tahiaritmii supraventriculare (mai ales în cazul injectării substanţei). ulcer gastroduodenal.o. 10 mg Indicaţii: colici biliare. România) comp.0075 g SCOBUTIL ® (Sicomed.01 g supozitoare adulţi: 6x0.p. România) comp.m. reflux gastroesofagian prin hernie hiatală . spasm piloric sau cardial. astenie. 0. 10 mg BUSCOVITAL ® (Vitalie.draj. .5 mg/zi BUSCOPAN ® (Boehringer. Precauţii: .2.5 mg de 1-3 ori/zi rectal .01 g (sol.v. Precauţii: insuficienţă renală. 5-10 mg de 1-3 ori/zi i.5-22. 10-20 mg de 3-4 ori/zi i. constipaţie C-V bradicardie. sau i.m.comp. Contraindicaţii: glaucom.o. Efecte adverse: SNC somnolenţă. hipertrofie de prostată cu retenţie urinară. România) . coronariană. lent 10-30 mg/zi rectal 10-50 mg/zi copii (>3 ani) . intestinale. România) . 10 mg SCOBUT ® (Magistra .01 g supozitoare copii: 6 x 0. Contraindicaţii: sarcină. România) comp. ileus paralitic. ameţeli BUTILSCOPOLAMINA Posologie: • • • • • • G -1 hiposalivaţie. bradicardie. scleroză cerebrală. fiole 10 x 1 ml x 0. dismenoree. 10 mg USCOSIN ® (Sintofarm. asociere cu alcool. colită. 10 mg. hipnotice. urinare.p. România) . 10 mg SCOBUTIL ® (Antibiotice România) . megacolon. 1%) SCOBUTIL ® (Sintofarm Remedia.comp. cutiex20 buc.comp.

100 mg.I uscăciunea gurii. Efecte adverse: _________________ SNC tulburări G-I deuscăciune constipaţie PAPAVERINA Posologie: • G.m. i. scleroză coronariană. 50 mg PAPAVERINA (Arcatim.) Contraindicaţii: glaucom.Farmacologie în cardiopatia ischemică. în special în cazul administrării injectabile. copii: 6 mg/kg/zi sau 200 mg/m2/zi divizate în 3-4 prize. la asocierea cu chinidină. 40-80 mg la 6 ore. inj. cutiex30 sol. comp.o. Reacţii adverse: SNC tulburări de vedere. injectare în 5-10 minute. Precauţii: la copii sub 12 ani. 100 mg PAPAVERINA (Olfarm.c. i. PAPAVERINA (Aesculap. România) comp. România) comp. România) comp. fotofobie gurii. 40 mg/ml . 100 mg de 2-3 ori/zi.1 ml cutie x 10 fiole • PAPAVERINA CLORHIDRAT (Sintafarm UF Remedia. dificultăţi hipotensiu de ne statică ortomicţiune HS C-V a GU dificultăţi de micţiune HS vedere. astm bronşic vechi. sau i. România) comp. amantadină sau cu antidepresive triciclice. în urgenţe 40 mg diluate în glucoză 5% .v. România). adenom de prostată. deoarece intensifică reacţiile adverse. hipertiroidie severă. esofagită de reflux. fotofobie. sedare (la administ. s. 200 mg Indicaţii: . 100 mg PAPAVERINA (Sicomed.v. stenoză pilorică. adulţi: p. constipaţie C-V GU tahicardie.

dismenoree. 0. în caz de hipertensiune intracraniană şi bl< glaucom. accentuează efectul hipotensor al medicamentelor antihipertensive.25-1 mg odată de 1-2 ori/zi.25 mg .c. România) sol. 0. i.c. gastrice.03 mg/kg. hipertrofia de prostată. la fel ca la adulţi. cel mult 0. aritmii bl A-V. stare postinfarct. 7-15 ani.v.) GU HS ! i Precauţii: • • • Observaţii de folosire: • • • • precipită în soluţia ce are un pH > 6.preanestezie. 0. preari 0. somnolenţă. renale.v. România) alcaloizi totali din rădăcina de Beladona 0.25%o (pentru copii) 100 fiole X 1 ml X 0. nu se asociază cu medicamente betastimulante adrenergice.comp. i. în aritmii cardiace i. 0. jenă colaps (inj.00025 g FOLADON ® (Biofarm.v.02 mg/kg. 1-7 ani.m. ATROPINA Posologie: • adulţi: s. sindrom Meniere.2-0. copii: s. l%o (pentru adulţi) 10 fiole X 1 ml X 0. Contraindicaţii: administrarea sub formă injectabilă. în urgenţe.4 mg de 1-2 ori/zi. intestinale.).v. • ATROPINĂ SULFURICĂ (Biofarm.01-0. cefalee G -1 C-V constipaţie. Efecte adverse: SNC depresie respiratorie (inj. deoarece poate aritmii. 0. 0.001 g sol.v. cu 30-60 min înaintea indu aritmii cardiace i. 20 Indicaţii: .5-1 mg de 1. • • • • • • v tulburări circulatorii cerebrale de natură spastică sau aterosclerotică. i. retinopatii. migrenă. sindrom anginos.5 mg în total. epigastrică i. ameţeli. constipaţie spastică.4-1 mg.Farmacologie colici biliare.

antidot în intoxicaţia cu substanţe organofosforice. glaucom.comprimate retard de 2-3 ori/zi . de regulă s< cu medicamente antisecretorii în boala ulceroasă.Farmacologie • antispastic în colici abdominale. pentru midriază terapeutică în irite. constipaţie C-Y GU dificultăţi de micţiune HS Contraindicaţii: • • • • • • • • • PREZENTAREA PARAANALGEZICELOR NITROGLICERINĂ Posologie : • sublingual 1/2-1 comp. abdomen) . în preanestezie ca medicaţie preoperatorie.o. esofagită de reflux. iridociclite. astm bronşic vechi. în sindromul de hipertensiune intracraniană. Precauţii: la copii sub 12 ani. dismenoree. constipaţie spastică.tub 15 g) de 2-3 ori/zi la 6-8 ore interval • • p. este avantajoasă în cazuri se rezistente la alte antisecretorii. Efecte adverse: SNC tulburări de vedere. în bradicardia sinusală. • • • • • • • • • ptialism. . fotofobie G -1 uscăciune a gurii. în oftalmologie. dureri ulceroase. adjuvant în tratamentul miasteniei gravis. urinare. biliare.în timpul crizei de angină pectorală sau imediat înaintea efortului provocator extern: pe tegumente (partea internă a braţelor toracelui anterior.flacon de 95 ml) . sau 1-3 picături (soluţie alcoolică perlinguală 1% . scleroză coronariană. sindrom de sinus carotidian. stenoză pilorică. în blocul atrioventricular. adenom de prostată .câte 23 g de unguent = 10-15 cm (unguent cu nitroglicerină 4 % .

Germania) fiole 5 mg/ml în etanol 77% cu 2 g ulei 35 poli (oxietilenic) Indicaţii: • tratamentul crizei de angină.SPRAY ® (Parke . Germania) sol. cel mult de 3 ori în 15 minute i.15. Germania) fiole de 1 mg/ml .025-0. 2.caps.Davis.10 ml se administrează numai diluat minimum 1 : 4 în ser fiziologic sau glucoză 5% sau 10% pentru maxim 3 zile. cutiix50 sau xlOO buc. profilaxie imediată şi de durată a crizelor de angină.0. insuficienţă cardiacă stângă cu EP acut. • • AQUA . timp de 8-12 ore (discontinuu) sau 24 ore (continuu). Grecia) .3 g = 250 doze NITRO MACK ® (Mack.5 mg NITROMINT ® (Egis. începând de la doze mici de 5 /ng/minut. retard 2.5 mg MAYCOR . retard 2.5 mg/ml.patch .5 mg sau 5 mg.5 mg sau 7.5 mg TRINITROSAN ® (Merck. Germania) aerosol 50 mg/doză . profilaxie înainte de efort. • • • • • • Contraindicaţii: • • . .o dată pe zi. infarct miocardic. LENITRAL ® (Besins Isconesco.4 mg/doze comp.v.în criză 1 praf pe limbă. NITRODERM TTS ® 5 sau 10 (Ciba. Germania) caps. Ungaria) aerosol 1% . respectiv 10 mg nitroglicerină/24 ore. retard 8.Farmacologie • transdermic . ce eliberează 5 mg. în perfuzie . tratamentul formelor severe de angină (instabilă vasospastică).6 mg NITRIRETARD ® (Faran. în cursul intervenţiilor coronariene sau în neurochirurgie. spray oral .1 mg/ml . 2 ml sau 10 ml caps.TRINITROSAN ® (Merk. l%o (25-100 /j. hipotensiune intracraniană. se repetă la nevoie la 3-5 minute. România) comp.g Nitroglicerină/ml) în ritm de 0.5 ml NITRO MACK RETARD ® (Mack.1 fiolă a 10 mg nitroglicerină se diluează cu ser fiziologic sau cu glucoză izotonă în concentraţie de 0. inj. în funcţie de suprafaţa de contact ce poate fi 10 cm3 sau 20 cm3 NITROGLICERINA (Sicomed. HTA gravă.75-8 mg/oră.NITRO . Elveţia) patch transdermic 25 mg sau 50 mg. perfuzabilă 1. 20x0. Franţa) sol. hipotensiune arterială.

hemoragie cerebrală. este necesar de urgenţă consult de specialitate.poate product toleranţei. anemie severă. se face obligatoriu monitorizarea tensiunii arteriale. mai ales la începutul tratamentului). hipovalemie. In cazul administrării sublinguale. • Se evită întreruperea bruscă a tratamentului cu nitriţi. comprimat la 5 minute. pentru a evita riscul apar crize anginoase. se poate repeta administr. Efecte adverse: . a frecvenţei cardiace şi sub control EKG. • în cazul administrării pe tegumente (unguent sau patch) . insuficienţă hepatică şi renală. hipersensibilitate la nitraţi sau la derivaţii acestora. până la maxim 3 administrări. Precauţii: • • • Observaţii de folosire: Asocierea cu medicamente antihipertensive.v. cu diuretice sau cu băuturile alcool determina scăderea marcată a tensiunii arteriale. La apariţia cianozei în cursul tratamentului cu Nitroderm HTS în doze impune verificarea de urgenţă a methemoglobinemiei. hipotiroidie. iar dacă durerea nu cedeaza. Scăderea presiunii sistolice sub 100 mm Hg impune oprirea perfuziei. acest caz. în lipsa efectului. • Se administrează cu prudenţă la conducătorii auto (pentru că produce tulburări de atenţie. astfel încât administrarea se face cu pauze (1 săptămână). Administrarea nitroglicerinei sub formă de perfuzie i. glaucom cu unghi închis.Farmacologie • • • • şoc. traumatisme craniocerebrale.

Indicaţii: gastrită hiperacidă. int. bufeuri de căldură.50 g carbonatul: 0.4-0.comp. insuficienţă renală. Irlanda) comp. Administrarea acestora se poate face cu o oră sau cu trei ore după Trisilicalm. slăbiciune. Contraindicaţii: gastrită hipoacidă.25-0. tahicardie reflexă. cărora le scade absorbţia intestinală. Efecte adverse: diaree la doze mari.Plus. ulcer gastric şi duodenal. a se evita administrarea o dată cu tetraciclină sau cu digoxină. Elveţia) Aluminiu <j> hidroxidat • • • Indicaţii: .8 g dozele se pot repeta la 2-4 ore susp.Farmacologie SNC cefalee pulsatilă. oxidul de magneziu : 0.25-1 g trisilicatul: 0.o. boli diareice. sudoraţie.5-1 g o dată fosfatul de aluminiu 0. în funcţie de necesităţi TRISILICALM ® (Sicomed.5-2 g repetate de mai multe ori pe zi. alergii cutanate OXIDUL DE MAGNEZIU (MAGNEZIA AUSTA) Carbonatul basic trisilicatul Posologie: • vărsături e p. lipotimie G. România) . HIDROXID ŞI FOSFAT DE ALUMINIU Posologie: • p. la 1 oră şi la 3 ore după mese şi în funcţie de necesităţi. flaconX500 ml ALUMINIU HYDROXIDE (Rima Pharmaceuticals. vertij GU HS congestia feţei. senzaţii de sufocare.PHAR ® (Pharma . 50x0. eritem minor. 500 mg • ALU .o. esofagite de reflux. boli inflamatorii ale colonului. cu 320 mg/ml. C-V hipotensiun ortostatică.I greaţă. nu se asociază cu comprimate sau drajeuri enterosolubile. prurit. hidroxidul de aluminiu 0. Observaţii de folosire: se administrează oral sub forma comprimatelor care se sug.50 g sau cutiex 100 buc.

diaree de fermentaţie. la loc uscat.. împiedică absorbţia fosforului. GELUSIL ® şi GELUSIL LIQUID ® (Godecke. nu se asociază cu comprimate sau drajeuri enterosolubile. esofagite de reflux. după nevoie. Contraindicaţii: Efecte adverse: diminuarea tranzitului intestinal. intoxicaţie cu acizi. Observaţii de folosire: se păstrează în recipiente bine închise. Germania) comp. Elveţia) . 0. Germania) comp. alcaloză. ALMASILAT (ALUMINO-MAGNEZIU SILICAT HIDRATAT) Posologie: • p. constipaţie. 1-3 g de 3-5 ori/zi.o. flac GELUSIL . 0.5 g de mai multe ori pe zi. Indicaţii: hiperaciditate gastrică. Efecte adverse: la doze mari determină creşterea secundară a acidului clorhidric gastric (reboi hipercalcemie.o. boli inflamatorii ale colonului.5 silicat hidratat de aluminiu şi magneziu TRI .LAC ® (Godecke. Contraindicaţii: gastrită hipoacidă. diminuează absorbţia fierului. la nevoie până la 1-10 g/zi.72 g silicat hidratat de aluminiu şi magneziu. nu se asociază cu comprimate sau drajeuri enterosolubile.55 g silicat hidrat de aluminiu şi magneziu suspensie 1 ml conţinând 0.Farmacologie gastrită hiperacidă. CARBONATUL DE CALCIU Posologie: • gastrită hipoacidă. 0.OM GEL ® (Lab. boli inflamatorii ale colonului. p. ulcer gastric şi duodenal. Observaţii de folosire: se administrează între mese şi seara la culcare. ulcer gastric.

GALLAMINA (Flaxedil) . ulcer gastric şi duodenal. ACTIUNE SINAPTICA (Curarizante) . ACIUNE DIRECTA ASUPRA FIBREI MUSCULARE DANTROLENUL (Dantrium) 2.CARIZOPRODOLUL .se impart in trei categorii dupa cum actioneaza la nivele diferite : .VECURONIUM (Norcunon) .pe sinapsa .MEPHENESINA .PIPECURIUM (Arduan) .miorelaxantele la care gruparile de azot cuaternar sunt fixate la un nucleu sterolic .PANCURONIUM (Pavulon) .Curarizante de ordinul I : PAHICURARE .substante utilizate pentru reducerea tonusului musculaturii striate .CLORZOXAZONUL (Paraflex) . MIORELAXANTELE DEFINITIE . ACIUNE LA NIVELUL SNC : .Farmacologie Gel cu 30% aluminiu silicat de magneziu şi de calciu amorf de sinteză.pe fibra musculara .la nivelul SNC CLASIFICARE 1.d TUBOCURARINA .Curarizante de ordinul II : LEPTOCURARE SUCCINILCOLINA 3. cutii x 20 plicuri x 100 gel (3 g pulbere) Flacon X 360 ml gel (10 g gel) Indicaţii: gastrită hiperacidă.

per os :se incepe cu doze de 25 mg/zi si se creste progre- .BACLOFEN (Lioresal) . Se manifesta prin urmatoarele simptome : .interferand cu reactii interpuse intre depolarizarea membranei ( fenomene electrice) si depolarizarea fibrelor de actina si miozina (fenomen mecanic) .scleroza in placi).alterari ale probelor hepatice la 1% din cazuri(control biochimic periodic la bolnavii tratati cronic) ADMINISTRAREA .indicat ca tratament de urgenta in sindromul de hipertermie maligna post anestezie generala (ce apare la persoane cu defect genetic .DIAZEPAM . .Farmacologie .hepatite mortale 10 – 20% din cazurile tratate mai mult de 60 zile . CLONAZEPAM si alte benzodiazepine .cresterea temperaturii corporale EFECTE ADVERSE .producerea de acid lactic .GLICINA MIORELAXANTE CU ACTIUNE DIRECTA PE FIBRA MUSCULARA DANTROLENUL (Dantrium) ACTIUNE : .constand in “lezarea” capacitatii reticulului sarcoplasmic de a sechestra calciu.contractie musculara puternica .PROGABIDUL .reduce spasticitatea musculaturii striate paralizate(probabil prin scaderea eliberarii de ioni de calciu din reticulul sarcoplasmatic) la bolnavii cu leziuni ale cailor piramidale (hemiplegici.reduce forta de contractie a muschiului striat.

TUBOCURARINA .TUBOCURARINA .alcaloizi in stare pura d .derivati de sinteza Prima utilizare ca relaxant in cursul necrozei dateaza din 1942 D . Alta parte a efectului este datorat astuparii canalelor ionice. In medicina se utilizeaza: .Farmacologie siv saptamanal pana la 100mgde patru ori pe zi .durata curarizarii utile este de 25 minute . Pahicurarele astupa numai canalele A .placa motoare si membranele celulare raman paralizate iar muschiul se va relaxa.produce miorelaxante completa la adult in doze ce variaza 5 – 30 mg si 15 – 25 mg .intravenos doze de 1mg/kgc se repeta pana la doza totala de 10mg/kgc(in sindromul de hipertermie maligna) MIORELAXANTE CU ACTIUNE SINAPTICA = CURARIZANTE= PAHICURARE (de ordinul 1) Efectul este dat pe de o parte de cuplarea cu situsul de afinitate al receptorului N2 de pe placa motoare (inhibitie competitiva) Decuplarea este mai lenta decat a Ach care gaseste receptorul ocupat deci receptorul nu poate fi stimulat.Canalul ionic ramane inchis C un canal ionic gasit deschis este astupat de o molecula de d – TUBOCURARINA CURARA Un produs brut obtinut din plante de genul STRYCNOS si CHONDODENDRON.B ocuparea unuia sau mai multor situsuri de afinitate ale receptorului de catre un antagonist competitiv impiedica accesul agonistului la receptor.

sunt pr 脟マ䈺 ᓡ ၈ 㷭㞃ꋘ窼 㞣騚 eferate pentru ca sunt selective (VECURONIUM) nu prezinta alte aspecte farmacologice decat miorelaxarea .efecte adverse – elibereaza histamina producand scaderea tensiunii arteriala si/sau bronhospasm .sunt sensibile la actiunea antagonista a anticolinesterazelor ANTICOLINESTERAZICELE 茟䷮ꅘ䄩俑尟䑺簀 茟 茟᷇茟 .timpul necesar decurarizarii complete .actiune – tahicardie prin blocarea receptorilor din cord .dare a glotei .Farmacologie .scade coagulabilitatea s 茟茟 ‫ޟ‬졐㷽졐硳 ი 茟 ಋ angelui GALLAMINA (Flaxedil) .relaxarea glotica ineficienta (se administreaza 脟脟挾脟脟脟凪脟脟 Ꮁ 茟ྐྐꝥ .rev MIORELAXANTE LA CARE GRUPARILE DE AZOT CUATERNAR SUNT LEGATE LA UN NUCLEU STEROLIC .relaxarea glotei nu e suficient de buna .supradozarii in administrarea Pahicurarelor mai intai un alt curarizant –Succinilcholina) .antagonizeaza efectul Pahicurarelor care prin cresterea curarizantul concentratiei de Ach in vecinatatea receptorilor dep .este un produs de sinteza .hipotensiunea arteriala prin efect ganglioplegic si blocare a medulosuprarenalei n efect ganglioplegic si blocare a medulosuprarenalei 茟茟癐䠺司沭돤˨‫ݯ‬ este relativ lung .actiunea este de scurta durata .indicatii : .

Glicocorticoizii .produc deschiderea canalelor ionice inchise pe care apoi le blocheaza. anticorpi anormali .Azatioprina .preparate: NEOSTIGMINA (Prostigmin .Menti nerea acestora deschise duce la pierde rea de potasiu.Farmacologie -脟 脟脟 脟 䓔脟 茟茟㉀䣯 decurarizarea la termen sau in cazul intreruperii interventiei chirurgicale la bolnavii ce au primi a receptorilor periferici Nm al caror numar se reduce cu 70 – 90% .extirparea timusului . Prin evitarea efectelor muscarinice se administreaza inainte ATROPINA Terapia cu anticolinesterazice se poate asocia cu : . -Leptocurarele parasesc greu receptorul . LEPTOCURARE(Curarizant de ordinul ll. -dezavantaje : . depolarizante) -au actiune de agonisti partiali.acesta ramine stimulat si mentine canalele ionice deschise astfel membrana ramine stimulata ceea ce duce la relaxare. clinic se traduc sub forma unor fibrilatii musculare in momentul injectarii leptocurarei. receptorul de pe placa motoare este stimulat.imunosupresoare . placa motoare si restul membranei celulare se depolarizeaza si rezulta o contractie de scurta durata urmata de relaxare.Miostin) adm oral PYRIDOSTIGMINA (Mesion) efect 3 – 6 ore AMBENONIUM (Mytelase) efect 3 – 6 ore Comprimate retard PYRIDOSTIGMINA 180 mg efect 6-8 ore .

la bolnavii cu miotonie pentru ca produce o paralizie spastica .lipsa de antidot .dupa ambele tipuri de curarizante muschiul ramane excita bil la stimularea directa iar nervul motor continua sa functioneze .esofago scopii (ca premedicatie).in rare cazuri (defect genetic)bolnavii nu-si revin din curari zare(se administreaza colinesteraze umane si sange) CURARIZANTELE .interventii chirurgicale pe glob ocular pentru ca cresc tensiunea intraoculara .Farmacologie . bronhoscopii.manevre ortopedice (evitarea luxatiilor. .o buna relaxare glotica SUCCINILCHOLINA .musculatura ochiului este cea mai sensibila apoi cea inervata de alti nervi cranieni .dureri musculare la revenirea din anestezie .contraindicata :.curarizantele au in structura grupari de tip “ONIUM” ca si Ach ceea ce explica afinitatea lor pentru receptorii Ach si greutatea cu care traverseaza membrana intestinala (se administreza numai iv) cat si bariera hemato-encefalica (prin administrarea iv efectele sunt limitate la receptorii N2 din periferie).relaxarea musculaturii in anestezii (relaxarea glotei necesa ra intubarii) .fracturilor).avantaje : -instalarea si incetarea acuta a actiunii . .indicata in initierea anestezieisau pe durata acesteia .cea mai rezistenta este musculatura respiratorie .pentru realizarea de laringoscopii. Indicatii : .

anticonvulsivante .are efect asemanator DIAZEPAM (Valium) .actiunea este la nivel spinal si/sau la nivel imediat superioare incluzand si mezencefalul . CLORZOXAZONUL (Paraflex) . torticolis.se fixeaza pe receptorii GABA . Astazi este depasit. CARISOPRODOLUL .sunt medicamente cu un mecanism incomplet cunoscut .reduc tonusul anormal al musculaturii dupa fracturi.reactive (lombalgii.hernii discale. .Farmacologie .fracturi.benzodiazepina cu proprietati – tranchilizante si sedative .actiune – inhiba reflexe spinale mono sau polisinaptice cu efect relaxant puternic .prin actiunea supraspinala au efect sedativ MEFENESINA Primul miorelaxant folosit.luxatii.deprima preferential reflexe polisinaptice si mai putin pe cele monosinaptice nespecifice. .miorelaxante .actiunea este evidenta in stari de tensiune psihica cu contractie musculara si in stari spastice de natura neurologica si reactiva.blocheaza cai polisinaptice excitatorii spinale si supraspinale.terapia cu electrasoc a unor boli psihice si prevenirea de accidente. MIORELAXANTE CU ACTIUNE PE SNC .recuperarea bolnavilor cu sechele neurologice. .indicat pentru combaterea spasmelor musculare : .artrite. .facilitand actiunea . luxatii inflamatii.artroze) .posttraumatice .

glaucom cu unghi inchis sau la depresivi .renale hematologice.B .somnolenta .sedare mai ales la inceputul tratamentului .spasmolitic activ ca un agonist al receptorilor GABA .Farmacologie GABA in creier si in maduva .10 – 20mg putandu.indicatii – terapia spasmelor produse de stricnina sau toxina botulinica . Se produce hiperpolarizare cu deschiderea canalelor de clor cu inhibitie presinaptica consecutiva . .reducerea rigiditatii in paralizii cu leziuni ale neuronilor spinali .po 2mg de doua ori pe zi doza care se creste treptat pana se ajunge la 100mg de trei ori/zi.actioneaza mai mult pe mecanisme reticulare de reglare a tonusului muscular si mai putin pe interneuronii spinali.administrarea .prevenirea accidentelor date de terapia cu electro soc adjuvant in terapia HTA .de evitat la persoane cu afectiuni hepatice.actioneaza prin hiperpolarizarea fibrei nervoase aferente primare .cu timpul se produce obisnuinta pentru efectul miorelaxant .se repeta pana la 4 doze /24 ore BACLOFENUL . .efecte secundare: .parenteral iv sau im in spasme musculare hiperalgice din lumbago acut lent.indicat in starile spastice produse de scleroza multipla .la intreruperea tratamentului doza se reduce treptat (intreruperea brusca duce la convulsii sau la stari grave de abstinenta) .

inhiba neurotransmitatorul aminoacidic . 15mg de doua ori pe zi pana la 100mg pe zi PROGABIDUL .creste frecventa crizelor la epileptici.produce o sedare mai mica decat diazepamul .are metaboliti activi inclusiv GABA insusi GLICINA .scade durerea la pacientii cu spasticitate posibil prin inhibarea eliberarii substantei P in maduva spinarii .dozele .traverseaza usor bariera hemato – encefalica .Farmacologie .activa pe cale orala .agonist de GABA – A si GABA . .B .

După natura catenei de legătură a celor două resturi ( aromatic şi aminic ) anestezicele locale pot fi amide sau esteri. Anestezicele locale folosite clinic conţin constant în structura lor un rest aromatic lipofil legat printr-o catenă de 4-5 atomi de o grupare –NH 2 terminală hidrofilă.9 iar la un PH = 7. poate predomina forma disociată sau nedisociată. 2. somatice motorii sunt sensibilizate ultimele. Fibrele vegetative Fibrele dureroase Fibrele termice. deci . sau diferite afecţiuni medicale. În funcţie de pKa şi PH-ul local . în final nu se mai realizează depolarizarea (nu se mai poate transmite influxul nervos).35 predomină forma ionizată . Anestezicele locale se folosesc sub formă de săruri solubile în apă. De asemenea. fibrele nervoase superficiale sunt afectate înaintea celor profunde. . 3. are efect mai lent şi intensitate mai mică. în endoscopii. frecvent clorhidraţi în soluţii stabile. de scurtă durată. deci. determină pierderea reversibilă a senzaţiei dureroase . prin acţiune locală pe neuroni şi formaţiunile nervoase periferice.9 iar la un PH de 7. Procaina are un pKa de 8. cele amielinice. Fibrele motorii. (vezi slide) ANESTEZICE LOCALE Sunt substanţe care. Fibre groase şi mielinizate. 5. şi. Cele mai sensibile sunt: fibrele nervoase subţiri. Nu afectează conştienţa sau funcţiile vitale ale organismului. la care anestezicele difuzează mai greu. Ordinea influenţării este următoarea : 1. De exp. 4. urmată de împiedicarea fluxului transmembranar de Na + prin creşterea pragului de excitabilitate. Pierderea sensibilităţii se datorează diminuării permeabilităţii membranelor pentru ionii de Na +. Fibrele proprioceptive şi tactile.Farmacologie CURS 11 Medicamente cu actiune Terapia anti aging. Anestezicele locale acţionează pe neuroni şi fibre nervoase. are efect rapid şi destul de puternic. Se indică în cazul unor intervenţii chirurgicale mici. şi axonii scurţi. Lidocaina are pKa = 7..35 predomina forma neionizată ( liposolubilă ).

potenţa – este în funcţie de liposolubilitate : cele liposolubile sunt active în doze mici 2. 2.Farmacologie Tipuri de anestezii locale 1. TIPURI DE ANESTEZICE A). de aceea se asociază cu vasodilatator vasoconstrictoare( adrenalină). strat cu strat 3. durata de acţiune locală a anestezicului – este în funcţie de 2 factori : legarea de proteinele plasmatice şi tisulare(legarea determină efect prelungit ) vascularizaţia locală. intensitatea acţiunii – este direct proporţională cu concentraţia anestezicului( concentraţia este variabilă în funcţie de gradul de anestezie) 3.în zone bogat vascularizate sau în cazul unui anestezic cu efect . anestezice cu structură amidică. Poate difuza subarahnoidian . Rahianestezia – injectarea anestezicului în spaţiul subarahnoidian în regiunea lombară. Etidocaina . durata de acţiune este scurtă. Cineocaină. Prilocaina . de infiltraţie – constă în injectarea anestezicului în piele sau ţesuturi. de suprafaţă sau de contact – se aplică direct pe tegumente sau pe mucoase. 2. Farmacocinetică 1. Tetracaina.sunt metabolizate hepatic prin dezaminare→ au durată de acţiune mai lungă 1. de conducere sau regională – injectarea anestezicului în apropierea unei formaţiuni nervoase: nerv periferic (anestezie tronculară) sau plex nervos (anestezie plexală) . anestezice locale cu potenţă şi durată de acţiune medii( 1-2 ore ) : Lidocaină . Mepivacaină . sau paravertebral. Se realizează astfel un bloc nervos. Anestezia epidurală – injectarea anestezicului în spaţiul epidural. Sunt afectate rădăcinile posterioare ale nervilor din această zonă şi straturi superficiale din măduvă. Permite intervenţii chirurgicale uşoare( pe abdomenul inferior ). anestezice locale cu potenţă crescută şi acţiune prelungită ( mai mare de 3 ore ) : Bupivacaină .

numărul germenilor scade suficient de mult. plăgi deschise) şi în limita toleranţei acestora. anestezice esterice : pot da reacţii alergice locale sau generale ( se testează înainte de administrare ). Procaina are şi efect de tip biotrofic .hipertermie malignă.producând scăderea tensiunii arteriale.pot apărea convulsii . plăgi). stimulând regenerarea neuronală. mucoase. Efecte adverse : anestezice amidice : stimulare SNC.operaţiune cu rezultat momentan ce permite. •Noţiunea de antiseptizat implică o porţiune a tegumentelor sau mucoaselor la nivelul căreia. ceea ce permite o puncţie. . •ANTISEPTIC = agent chimic bactericid (care omoară germeni) sau bacteriostatic (care inhibă creşterea germenilor) prin care se realizează antisepsia. Lidocaina are şi efect antiaritmic. după tratamentul cu antiseptic. Clorprocaina. mucoase. Exemple : Procaina . Este de dorit ca antisepticele să fie bactericide.Farmacologie B). . sunt rapid inactivate de colinesterazele plasmatice. îmbrăcăminte. excrete etc). injecţie. încăperi. stări de excitaţie psihomotorie .) şi potenţă scăzută.Sunt deprimante ale miocardului. este produsul activ din Gerovital. •Se realizează numai prin mijloace chimice. Antisepticele sunt substanţe bactericide sau bacteriostatice cu acţiune asupra germenilor aflaţi pe ţesutul viu (piele. pansamente. să fie inactivaţi sau omorâţi germeni patogeni •Rezultatul este limitat la microorganismele existente la nivelul ţesuturilor respective în momentul tratării cu antiseptice. Anestezice cu structură esterică – au durată de acţiune mai scurtă (20-60 min. incizie chirurgicală etc. nu sterilizează ţesutul viu ci reduce în grade variabile numărul de germeni. ANTISEPTICE ŞI DEZINFECTANTE ANTISEPSIA . Acţiunea bactericidă trebuie să apară rapid (1-5 minute) la concentraţii cât mai mici şi să se manifeste asupra unui număr cât mai mare de microorganisme fără a afecta macroorganismul. cavităţi naturale. cavităţi naturale. Dezinfectantele sunt substanţe care distrug microorganismele patogene din mediul extern (diferite obiecte şi instrumente. la nivelul ţesuturilor vii (piele.

Substanţele dezinfectante prezintă o CMI pentru bacteriile sub formă planctonică. •DEZINFECTANT = agent chimic prin care se realizează dezinfecţia. dar nu toate formele microbiene (endosporii bacterieni) (Rutala. stabilită în condiţii s andard. Deci toxicitatea trebuie să fie selectivă. cu origine precizată (puroi.Farmacologie DEZINFECŢIA -operaţiune prin care se distrug germenii patogeni (cu excepţia unor spori şi a unor virusuri) existenţi în afara corpului uman. • = agent chimic care elimină anumite microorganisme patogene. . la concentraţii cât mai mici şi să se manifeste asupra unui număr cât mai mare de specii de microorganisme. instrumente medicale etc. .spectrului de acţiune a unei substanţe antiseptice sau dezinfectante: lista speciilor şi variantelor bacteriene sensibile la substanţa respectivă cu precizarea CMI stabilite în condiţii standard. •O substanţă poate fi folosită atât ca dezinfectant cât şi ca antiseptic în funcţie de modul de utilizare. ci reduce în grade diferite numărul de germeni.). concentraţiei minime bactericide (CMB) cantitatea cea mai mică de substanţă care asigură un efect bactericid. nu sterilizează ţesutul viu.).din mediu (apă. . aer. Dezinfecţia se realizează cu mijloace chimice.). până la un nivel la care nu mai sunt periculoşi pentru sănătate: -de pe suprafeţe inerte contaminate (diferite obiecte. spaţiu de cazare etc. . un dezinfectant poate produce sterilizare (operaţiune denumită sterilizare la rece şi folosită pentru instrumente termolabile). fizice. Este de dorit ca antisepticele să fie bactericide. care determină indicele fenolic. Evaluarea intensităţii acţiunii antisepticelor şi dezinfectantelor se face prin determinarea : concentraţiei minime inhibitoare (CMI). . •Se realizează prin mijloace chimice. haine.din excrete prelevate. mecanice. Sunt cuprinse şi speciile insensibile (cu rezistenţă naturală). concentraţie. •În anumite condiţii. fără a afecta macroorganismul. timp de contact etc. spută etc. Antisepsia se realizează numai cu mijloace chimice. Acţiunea bactericidă trebuie să apară rapid (1-5 min. dar CMI creşte foarte mult când bacteriile se află încorporate într-un biofilm.). 1990). fizice. mecanice.

formaldehida.coloranţii azoici intră în competiţie cu enzime bacteriene.metalele (Cu.interesarea sistemelor enzimatice prin interferenţa cu cantităţi . . 2.clorhexidina acţionează asupra membranei celulei bacteriene cu ruperea acesteia. formaldehida.fenolul suprimă unele sisteme enzimatice. eucaliptol=2 Mecanisme de acţiune 1. 3. oxidul de etilen blochează grupările NH2 ale proteinelor.iod=200. mertiolatul lezează membrana celulară.fenolul. timol=25. . Zn). 2-4 dinitrofenolul. glutaraldehida. mentol=5. . detergenţii. glutaraldehida. .fenolii.hipocloritul de sodiu. . Ag.Farmacologie Indicele fenolic – raportul dintre acţiunea antibacteriană a substanţei luate în studiu şi aceea a fenolului. Expl. . formolul coagulează proteinele microbiene. carbanilidele acţionează asupra sistemului de mişcare a protonilor prin membrană. eugenol=9. . substanţele caustice. Cu. clorhexidina şi alcooli acţionează de asemenea asupra unor constituenţi celulari. .derivaţii acridinici prin disociere intră în competiţie cu H+ din poziţiile vitale ale grupării acide. clorul. Interesarea membranei celulare – efect germicid . iodul. oxidul de etilen.compuşii cationici acţionează asupra grupărilor COOH. Ag.modificarea permeabilităţii celulare şi a tesniunii superficiale (detergenţi. prin intermediul oxigenului atomic eliberat. – indice fenolic 200=eficienţa unei concentraţii de 200 ori mai mică faţă de fenol. disociabile ale enzimelor respiratorii. iodul. Indicele fenolic se aplică în special la dezinfectante. folosind culturi standard de stafilococ auriu.peroxidul de hidrogen inactivează grupările SH ale enzimelor şi ale proteinelor structurale. . permanganatul de potasiu intervin în procesele de oxido-reducere ale sistemelor enzimatice.salicilamida. . blochează funcţiile tiol (SH) ale proteinelor şi ale sistemelor enzimatice. . •Ex. probabil dehidrogenazele.F. . agenţi tensioactivi). Afectarea unor sisteme enzimatice – efect germistatic . Este destul de criticabilă ca metodă de testare a eficacităţii substanţelor dezinfectante. de I. Modificarea constituenţilor plasmatici – efect germicid .

fără a afecta macroorganismul (toxicitate selectivă). •Acest mod de acţiune este comun antisepticelor. .bacteriostatică. Halogeni şi substanţe halogenate 4. Acest mod de acţiune este comun dezinfectantelor.bactericidă . Mod de acţiune al antisepticelor şi dezinfectantelor •Modul de acţiune al antisepticelor şi dezinfectantelor este: • germicid = oprirea ireversibilă a multiplicării germenilor patogeni. •Acţiunea germicidă a antisepticelor şi dezinfectantă trebuie să apară rapid (1-5 minute).fungicidă . .se intervine letal asupra sporilor. Omorârea (inactivarea) acestora este dovedită de absenţa creşterii germenilor după înlăturarea substanţei germicide şi introducerea germenilor în medii favorabile multiplicării lor. •Prin antiseptice şi dezinfectante formele vegetative ale microorganismelor sunt afectate mai evident decât sporii bacterieni Clasificarea antisepticelor şi dezinfectantelor se face după criterii chimice sau după criteriul componentei active. acţiunea este: • • • • • • • . Aldehide 6.se intervine letal asupra virusurilor. . Alcooli 5.se intervine letal asupra amoebelor.sporicidă . •În funcţie de tipul microorganismului asupra căruia se acţionează. .amoebicidă . 1.se intervine letal asupra fungilor.fungistatică etc. . Substanţe oxidante 3. Acizi .se intervine letal asupra bacteriilor.Farmacologie foarte mici de metale = acţiune oligodinamică (săruri de argint). la concentraţii cât mai mici şi să se manifeste asupra unui număr cât mai mare de specii de microorganisme. germistatic = inhibarea reversibilă a multiplicării germenilor patogeni. Este de dorit ca antisepticele să fie bactericide. Detergenţi 2.virucidă . înlăturarea substanţei germistatice determină reluarea activităţii metabolice şi a multiplicării germenilor. •După germenul asupra căruia acţionează acţiunea poate fi: • • .

palmitic. cel de potasiu este moale. haxaclorofen. Săpunul de sodiu are o duritate mai mare. oleic. Detergenţii care disociază dau micelii cu o sarcină electrică pozitivă sau negativă. Astfel ei intervin ca agenţi de curăţire şi agenţi emulsionanţi. componenta activă.Farmacologie 7. carbanilide. Săpunul medicinal se utilizează pentru spălatul mâinilor înainte de intervenţii chirurgicale. Săpunuri speciale (expl. se dispune la interfeţe scăzând tensiunea superficială. Acţiunea antiseptică este mai ales asupra florei gram pozitiv.5-6.nucleu aromatic alkilat Detergenţii formează micele. Deci ele pot irita pielea. gelatinos. Se adaugă şi efect asupra membranei bacteriene (în timp). particule uleioase sau gazoase. .5. multe săpunuri când se dizolvă în apă sunt puternic alcaline (pH 8-10). DETERGENŢII Sunt denumiţi şi agenţi tensioactivi. Sunt săruri de sodiu sau potasiu ale acizilor stearic. care are un pH de 5. Metale grele şi derivaţii 1. agenţi activi de suprafaţă sau agenţi de curăţire. solubilizându-le. Săpunurile au acţiune bactericidă şi de curăţire. Coloranţi 9. ichtiol. se produce emulsionarea. Miceliile de detergent pot fixa particule solide. etc Săpunurile au acţiune iritantă asupra mucoaselor. După structura lor se împart în detergenţi: anionici cationici neionici Detergenţii anionici sau săpunuri propriu-zise. anionul. grupându-se în complexe cu o anumită structură. timol. pe când mulţi dintre acizii graşi sunt acizi slabi. sub influenţa forţelor intermoleculare. Molecula are două părţi: grupare hidrofilă polară – OH. NH3 grupare hidrofilă nepolară – 1 lanţ de atomi de carbon –ramificat -neramificat . Neutrogena) folosesc trietanolamina ca bază şi când se dizolvă pH-ul este în jur de 7. Fenoli şi derivaţii 8. efect spumant şi efect de curăţire. Deoarece NaOH şi KOH sunt baze puternic. Unele săpunuri medicinale conţin substanţe antiseptice: mentol. SO3H. Săpunul disociază în apă. COOH. Mai puţin utilizate sunt lauril sulfatul de sodiu şi săpunurile alchil şi arilsulfonate.

stomatite. folosirea abuzivă da iritaţii ale mucoasei. virulicidă. Au acţiunea bactericidă sau bacteriostatică. dezinfectante pentru instrumente. cu un radical hidrofil şi un radical lipofil (hidrofob). dezinfectant pentru instrumentar 2%. dermatologie. Folosit pentru antisepsia pre şi postoperatorie a pielii. antimicotică. . pansamente. Se utilizează ca antiseptic pe piele 1%. chirurgie. Au structură bipolară. Dezinfectant pentru instrumente chirurgicale. bacili acidorezistenţi. Preparatul românesc se numeşte Dezinfectat cationic. Antifungic faţă de candida. Acţiunea mai intensă la pH alcalin.Farmacologie Detergenţii cationici sau săpunuri inverse. veselă. Cationul este componenta activă.1%. Este bacteriostatic şi bactericid. plăgi. Sunt agenţi tensioactivi de sinteză. aplicaţii locale. Benzalconium – foarte solubil în apă. mari pot precipita proteinele Acţiunea lor este inhibată de detergenţii anionici. cu care formează complexe macromoleculare inactive. pentru mucoase şi pielea denudată 0. la conc. Preparate farmaceutice: Decaderm soluţie pentru uz intern. Sunt folosite ca antiseptice pentru piele şi plăgi superficiale. pe care se fixează prin adsorbţie sau datorită sarcinilor electrice. Mecanism de acţiune – sunt derivaţi cuaternari de amoniu. sinuzite. Codecam spray – pulverizaţii la nivelul mucoasei bucale. Dequalinium Antibacterian faţă de germeni gram pozitiv şi negativ. Se utilizează în infecţii din sfera ORL. mici inhibă unele sisteme enzimatice. badijonări. tricofiton. ca dezinfectant 1-2%. mobilier. Este incompatibil cu săpunurile. plăgilor infectate. alcool. mucoaselor. Pentru pielea intactă se utilizează soluţie 0. etc Bromura sau clorura de cetilpiridiniu (Bromocet) Compus de amoniu cuaternar.2%. mucoase 1%. scad tensiunea superficială cresc permeabilitatea membranelor liza celulelor microbiene conc. podele.

Mecanism de acţiune: • Efectul germicid este rapid. instrumente. Sub influenţa catalazei. mari.soluţie de peroxid de hidrogen 3% = apă oxigenată . cu diminuarea în timp a eficienţei. lent. pe care-l oxidează. dar de durată foarte scurtă deoarece este prezent cât timp se degajă oxigenul atomic. care acţionează cu grupările SH ale proteinelor. În prezenţa substanţelor organice din ţesuturi. OXIDANŢI Sunt substanţe ce pun în libertate oxigen atomic.Farmacologie Detergenţii cationici pot induce sensibilizare alergică – la chirurgi la mâini. Se prepară sau se găseşte în farmacii sub mai multe forme: . 2. Este un lichid clar. peroxidul de hidrogen eliberează rapid oxigen. atât [O] cât şi O2 acţionează asupra grupărilor SH (tiol) ale proteinelor bacteriene. bacterii. . Tensid amfolitic.o soluţie apoasă care eliberează prin descompunere 10 volume de oxigen activ. Apa oxigenată (peroxid de hidrogen 3%) pierde oxigenul spontan.o soluţie apoasă care eliberează prin descompunere 110 volume de oxigen activ. Peroxidul de hidrogen Antiseptic cu eficacitate germicidă slabă: indicele fenolic este 0.datorită afinităţii foarte mari se leagă imediat de substrat (bacterii. Produs Tego 103S – soluţia dintr-un flacon se diluează de 100 ori (10 ml la 1 litru apă). omorând germenii. ţesuturi necrozate).0. Oxigenul format în profunzime pătrunde în anfractuozităţile plăgii şi ridică la suprafaţa acesteia puroi. incolor. efecte iritante la conc. inodor sau cu miros de ozon. având astfel acţiune de curăţire . Detergenţi neionici Dodicin – Tego 103S. S-a utilizat foarte mult timp în trecut ca antiseptic actualmente fiind mai puţin folosit.soluţie de peroxid de hidrogen 30% = perhidrol . încăperi.014 pentru apa oxigenată. care se degajă sub formă de bule (spumă). descompunerea H2O2 se face după reacţia: H2O2 → H2O + [O] [O] . bactericid şi antifungic antiseptic pentru mâini dezinfectant pentru lenjerie. El se poate lega de alt [O] formând O2 (amintit anterior). cu efect bactericid. resturi necrozate.012 .

• . antiseboreic şi iritant.plăgile tratate de la început cu apă oxigenată formează foarte mult ţesut de granulaţie ce duce la instalarea unor cicatrici vicioase. emfizem. Nu acţionează pe spori. antrenând crustele). totuşi: -prin folosirea timp îndelungat pentru antisepsia cavităţii bucale poate produce hipertrofia papilelor linguale filiforme (limba păroasă).antisepsia pielii în general. Oxigenul care pătrunde în anfractuozităţile plăgii aerează mediul făcându-l nefavorabil dezvoltării germenilor anaerobi. coli. la compresii pe pereţi cu durere. contribuie mult la curăţirea plăgilor. P.perhidrolul este caustic pentru ţesuturi (piele. se foloseşte totuşi în combinaţie cu alte antiseptice. . • • • • • • Utilizări: Soluţia de peroxid de hidrogen 3% (apa oxigenată) se foloseşte ca antiseptic pentru: . Mod de acţiune şi spectru antimicrobian: • • • • • • • . • Efectul antimicrobian al oxigenului eliberat este influenţat de: . Aplicat pe acestea dă arsuri iritative cu o escară albă. peroxidul de hidrogen are un efect mecanic creat prin efervescenţă care. Peroxidul de hidrogen are acţiune hemostatică uşoară sau moderată. • Deci. Când se aplică pe piele este keratolitic. pe lângă acţiunea antimicrobiană. micobacterii. Deşi apa oxigenată nu este eficientă în contact cu pielea integră. aeruginosa). .introducerea apei oxigenate în cavităţi închise sau cu deschideri foarte înguste duce. favorizează epitelizarea ţesuturilor. care reduce acest efect.virucid. unele spirochete şi treponeme. a mâinilor. prin eliberarea de O2.prezenţa ionilor de fier şi cupru care se pare că-l intensifică. . deşi penetrabilitatea sa este redusă. • • . anaerobi.slab bactericid: germeni Gram pozitiv. fungi. Efecte adverse: Deşi apa oxigenată nu este iritantă pentru ţesuturi. Gram negativ (E. .Farmacologie mecanică. îmbibate cu sânge (deoarece oxigenul format în profunzime se ridică la suprafaţă. inclusiv asupra HIV.prezenţa materiei organice. are acţiune dezodorizantă şi decolorantă. mucoase). .curăţirea mecanică a plăgilor. leziuni mecanice ale pereţilor canalului. reversibilă după întreruperea tratamentului.desprinderea pansamentelor aderente. durerea dispărând într-o oră. .

5% sau sub formă de soluţie peroxid de hidrogen 3% diluată 1/1 sau 1/2. fungi. . . micobacterii. flaconul trebuie închis etanş. S-a utilizat foarte mult în trecut ca antiseptic actualmente fiind mai puţin folosit. • • Efectul bactericid observat in vitro este redus clinic în prezenţa substanţelor organice. violetă-închis.plăgilor purulente. 1/5000 .antisepsia . Mod de acţiune şi spectru antimicrobian: . Este mult folosită sub formă de gargarisme în tratamentul stomatitelor sau pentru dezodorizarea cavităţii bucale. • • • • • Ozonul • • Gaz albăstrui cu miros înţepător. a canalelor radiculare. . Permanganatul de potasiu Este antiseptic cu eficacitate germicidă slabă. Ca decolorant: prin încorporarea în paste folosite la albirea dinţilor sub formă de peroxid de carbamidă în care apa oxigenată este cuplată cu ureea. Gram negativ. Ca hemostatic se utilizează în mici hemoragii capilare gingivale.1/2000. puternic oxidant.antisepsia cavităţilor dentare.intră în compoziţia unor paste de dinţi. • • Se prezintă ca o pulbere cristalină lucioasă.slab bactericid . are acţiune dezodorizantă şi astringentă. Peroxizii sunt folosiţi pentru albirea dinţilor. Mecanism de acţiune: Are o capacitate mare de a oxida substratul prin Nu acţionează pe spori. • • • • .antisepsia mucoasei bucale sub formă de gel sau apă de gură în concentraţie de 1. Dezavantaj – produsul este instabil. faetor ex ore. Ozonul este un antiseptic cu eficacitate germicidă slabă.mucoaselor: sol. .antisepsia mucoasei bucale în: stomatite. tehnică practicată de medicul dentist. Acţionează ca antiseptic cu eficacitate germicidă slabă.Farmacologie • • . angine. Mecanism de acţiune: Permanganatul de potasiu se oxidează şi dă naştere dioxidului de mangan (MnO2) care precipită ca un depozit brun. . Utilizări: . Eliberează lent oxigen atomic. instabil.germeni Gram pozitiv. Nu mai face spumă ca apa oxigenată deoarece întreaga cantitate de oxigenul atomic eliberată se fixează pe substrat.virucid: inactivează majoritatea virusurilor inclusiv HIV. Favorizează epitelizarea ţesuturilor. oxidând substratul un timp ceva mai îndelungat decât apa oxigenată.

faringiană. • • Utilizări In conc. colaps. lenjeriei. Clorul dizolvat în apă formează acidul hipocloros care este instabil şi eliberează oxigen atomic. nazală. mucoaselor dezodorizanţi şi detoxifianţi. • . de 0. Pentru apele intens poluate se utilizează 20 ppm sau mai mult. sputei. Este iritant pentru mucoasa conjunctivală. având coeficient fenolic 150-300.halogenarea grupelor -NH2 ale proteinelor.dezinfecţia apei. a piscinelor.Farmacologie descompunerea rapidă cu eliberare de oxigen atomic. 2O3 → 6[O] → 3O2 • • • • Acţiunea antiseptică este puternică. virusuri. . încăperilor şi pentru etc. fecalelor. • . Concentraţiile mari pot produce acidoză. datorită clorului eliberat prin două mecanisme: • • • . Substante eliberatoare de clor Hipoclorit de sodium este un dezinfectant şi antiseptic cu eficienţă germicidă pentru dezinfecţia instrumentelor. sângelui. Utilizări: . Clorul este un antiseptic şi dezinfectant puternic. urinii. protozoare.dezinfecţia protezelor. 3. Se mai utilizează ca decoloranţi. Sunt active faţă de bacterii. plăgilor. . Utilizarea este limitată deoarece inhalat este foarte iritant pentru mucoasa aparatului respirator (leziunile care apar pot evolua până la edem pulmonar acut). HALOGENII Clorul şi substanţe eliberatoare de Clor Mecanism de acţiune: Toate aceste substanţe acţionează.oxidarea grupelor -SH ale enzimelor şi proteinelor bacteriene.25 – 2 – 4 ppm (părţi per milion) clorul se utilizează pentru dezinfecţia apei de băut. apelor infectate din spitale. moarte. Acţionează fungicid asupra Candidei albicans. Un dezinfectant ce foloseşte bule de ozon (cu o concentraţie de ozon de 10 ppm) este considerat eficient datorită puterii de dezinfecţie şi de dezodorizare mari şi siguranţei biologice.antisepsia canalelor radiculare sub formă de ozonoterapie = insuflare de ozon în canalele radiculare sub forma unui amestec de ozon şi oxigen cu concentraţia maximă de ozon de 5% în tratamene dentare de canal. EPA. puroiului. Derivaţii clorului se folosesc antisepsia tegumentelor. dar limitată în timp prin transformarea [O] în O2.

sau cu apa de Javel 2-10% după curăţire. Conţine aproximativ 10% "clor disponibil" şi 10% hidroxid de sodiu. . • • • • Ca dezinfectant: . • Spectru de acţiune: bacterii Gram pozitiv şi Gram negativ. Hipocloriţii atacă doar ţesuturile necrozate. Acţiunea sa este mai redusă de 4 ori decât a cloraminei T. • • • • • Utilizări: Ca antiseptic: --> îndepărtarea în cantităţi mari a ţesuturilor necrozate din plăgi. Pentru acest scop se foloseşte sub formă de soluţie Dakin (0. Antiformina = soluţie concentrată şi stabilizată de hipoclorit de sodiu în exces de hidroxid de sodiu.acţionând asupra azotului aminic clorul dă naştere la cloramine care prin gruparea -ClN.dezinfecţia excretelor.30 minute. foarte eficient pentru HIV. Gram negativ. Substanţa nu lasă reziduu iritant. HBV. Este foarte puţin stabil.dezinfecţia suprafeţelor cu hipoclorit de sodiu diluat în apă 1/5 . --> în parodontopatii se foloseşte pentru înmuierea tartrului dentar şi lichefierea depozitelor purulente. --> în herpesul labial.Farmacologie medie.halogenarea proteinelor. acţiune moderată asupra sporicid mai ales la pH de 7.dezinfecţia apei care circulă în sistemul de apă al unui aparat.1/100 timp de 10 . • • Mod de acţiune şi spectru antimicrobian .oxidare puternică a componentelor celulare.sunt bactericide.bactericid pe germeni Gram pozitiv. Acţiunea germicidă se datorează penetrării acidului hipocloros prin membrana citoplasmatică. .6. Cloramine . fungicid. .pentru îndepărtarea pulpei necrozate în 1-2 minute sub formă de antiformină. . Tratarea în stadiul prodromal împiedică veziculaţia. micobacterii inclusiv BK.Ţesuturile sănătoase cu circulaţie normală nu permit realizarea concentraţiei necesare de clor şi proteinele lor nu sunt descompuse.5% hipoclorit de sodiu). . virucid: este dezinfectant de elecţie pentru virusuri. Se descompune dând naştere acidului hipocloros (foarte slab). Pentru a ataca proteinele este necesară o concentraţie satisfăcătoare şi un contact prelungit asigurat prin irigaţia plăgii. • • • • Mecanism de acţiune: . Efectul letal este rapid.

/1 l apă.pentru pielea mâinilor : după spălare cu apă şi săpun. Cloramina B .este antiseptic şi dezinfectant cu eficacitate germicidă medie. prin dizolvarea comprimatelor în apă.pentru obiectele de porţelan : soluţia 10%. asemănătoare cu cea a cloraminei T.soluţie din 4 comp. Indicele fenolic: 20-25. • • • .Farmacologie Cloramina T (toluat de cloramină) acţionează prin denaturarea proteinelor asupra bacteriilor Gram pozitiv şi Gram negativ./1 l apă sub . dar mai slabă. Cloroazodina . .este un antiseptic cu eficacitate germicidă medie. în 10 minute. • • • Utilizări: Soluţiile folosite se pot prepara cu apă comună.este dezinfectant şi antiseptic cu eficacitate germicidă medie. Soluţiile eliberează lent dicloramina în faza apoasă. Ca antiseptic: • • • • • • . la 1 l apă. Dicloramina T . micobacteriilor. Iodul si substanta care contin iod . Se utilizează ca antiseptic în plăgi. • • • Utilizări: Ca antiseptic: .pentru instrumente chirurgicale. Ca dezinfectant se folosesc soluţii 2-5%. amigdalite. având o acţiune de lungă durată. foetor ex ore. formă de gargarisme. Se utilizează pentru dezinfecţa apei. stomatite ulceroase (timp de cel mult 2-3 săptămâni deoarece cloramina irită mucoasele).pentru obiecte nemetalice : soluţie din 10 comp.pentru mâini : soluţie din 10 comp. pentru antisepsia cavităţii bucale în pioree alveolară.în plăgi. . sporilor. la 1 l apă. mai puternică decât a cloraminei. .pentru cavitatea bucală . Se utilizează ca antiseptic pentru plăgile infectate sub formă de irigaţii şi pansamente umede şi ca dezinfectant pentru apă.pentru apa de băut. Ca dezinfectant: . rufe.în plăgi : soluţie din 2-6 comp. fungilor şi virusurilor. • • Halazona Este dicloramină derivată a acidului benzoic (acid 4-diclorosulfamoil benzoic). Acţionează bactericid. .

leziuni cutanate (furunculoză. DL= 30-150 ml tinctură de iod. Din acest motiv. secreţia glandelor sudoripare. Trece uşor în celule.Farmacologie Iodul La temperatura camerei se prezintă ca substanţă solidă cu aspect metalic sub forma unor cristale lamelare albăstrui-negricioase(brune) ce degajă vapori cu miros caracteristic. Mecanism de acţiune: Iodul acţionează asupra grupărilor SH ale proteinelor microbiene şi asupra sistemului de transport al electronilor prin membrană. erupţii cutanate). dureri abdominale. o parte din iod este legat covalent. febră. faringită. deoarece acidul hipoiodos care eliberează [O] are acţiune slabă. Pătrunde prin piele şi mucoase. etc. Se elimină prin urină în principal. În profunzime dă o inflamaţie fibrinoidă care măreşte activitatea leucocitară. 1:20. Efecte adverse: • . Secundar se mai elimină prin: salivă.intoxicaţia acută: ingestia unei cantităţi relativ mari produce iritaţie gastro-intestinală cu vărsături. eficienţa imediată pare oarecum diminuată. La persoanele sensibilizate apar: erupţie cutanată generalizată.intoxicaţia cronică (iodism): hipersecreţie a mucoaselor (coriză). Astfel. În soluţiile alcoolice are acţiune revulsivă. . Tratamentul se face cu tiosulfat de sodiu 10%.000 este bactericid şi omoară sporii în 15 minute. leziuni mucoase. colaps. Iodul are spectru larg de acţiune. astm bronşic (sindrom iod-alergic). In conc. În prezenţa materie organice. edem pulmonar acut. Acest proces blochează ireversibil ciclurile metabolice vitale ale microorganismelor. preparatele comerciale conţin iod în exces pentru ca materia organică să nu influenţeze negativ eficienţa imediată. Astfel. iodul este parţial adsorbit de proteine sau parţial legat de acestea formând în final un complex iod-proteină (mecanism de halogenare). stomatită. drept pentru care se pensulează local în parodontite marginale cronice. o parte fiind resorbit. În organism se fixează mai ales în ţesutul conjunctiv şi în tiroidă. suc gastric. hipotensiune arterială. • • Se mai prezintă şi sub formă de: iodură de sodiu sau potasiu în soluţie apoasă sau tinctură de iod cu 50% etanol. Tratamentul se face cu tiosulfat de sodiu 10%. Acţiunea germicidă este directă prin ionul de iod şi nu indirectă prin oxigen (oxidantă). Este cel mai activ antiseptic pe pielea intactă. diaree. Iodul elementar este letal pentru majoritatea microorganismelor inclusiv protozoarele şi virusurile. risc de sensibilizare: mai ales după aplicaţii locale. • • . dar cea mai mare parte formează complexe cu legături slabe din care iodul este eliberat lent. acnee. dar după o perioadă de 15-60 minute ea se menţine la nivel constant. Iodul este bine tolerat de ţesuturi.

Utilizări: Se utilizează sub următoarele forme: tinctură de iod (2% iod. este periculos pentru ochi.de ″ transportor ″ (purtător sau phoros) al iodului. incompatibili cu tiosulfat de sodiu (petele de iodofori se pot îndepărta cu acesta). are gust dezagreabil când este aplicat pe mucoasa bucală. În iodofori. Iodoforii sunt antiseptice şi dezinfectante cu eficienţă germicidă medie. Agentul tensioactiv are următoarele roluri: • . eficienţă a soluţiei: soluţia brună sau galbenă este încă activă. greu de suportat în regiunile piloase.5%) în glicerină (2%) sau în benzină. iodul se găseşte sub 2 forme aflate în echilibru dinamic: Concentraţia iodului în iodofori este de 0.Farmacologie • . Acţiunea germicidă este determinată de iod. • • .de a creşte solubilitatea iodului.de a oferi un rezervor susţinut de eliberare a iodului. poloxameri în poloxamer-iodine. 2% iodură de sodiu în alcool etilic de 50°). • Pentru antisepsia mucoaselor se preferă soluţia apoasă Lugol căreia i se adaugă glicerină 4% pentru a adera şi a înlătura precipitarea iodului (de către lichidele din cavităţi). Deoarece sunt puţin volatili nu au miros. . Sunt instabili în prezenţa apei dure şi a căldurii. Conţin un indicator de . Au pH neutru. detergenţi. soluţia apoasă Lugol (iodo-iodurată) căreia i se poate adăuga glicerină.5-2%. cationic sau anionic (rar). O parte sunt incolori.aplicarea iodului în zona feţei are mai multe inconveniente: este iritant. De exemplu: polivinilpirolidona în povidoneiodine.pătează ţesuturile. pielea (îndeosebi când se află sub formă de tinctură). • Pentru antisepsia pielii sub formă de tinctură de iod (care trebuie să conţină o concentraţie de iod mai mică de 2% şi să fie aplicată pe pielea uscată pentru ca iodul să nu precipite). Substanţele purtătoare de iod sunt polimeri neutri cu proprietăţi amfipatice.soluţia iod 2% în propilenglicol. corodează metalele şi din acest motiv nu se folosesc pentru instrumente de metal. soluţie alcoolică (2 şi 6. Iodofori Sunt combinaţii complexe ale iodului cu un agent tensioactiv solubilizant neionic (frecvent). • • • . Cei coloraţi pătează pielea şi ţesăturile. Sunt soluţii apoase: iodoforii sunt solubili în apă şi miscibili cu apa.

acţiunea este remanentă. slab sporicid. . Acţionează: bactericid pe bacterii Gram+. Alcoolul etilic produce precipitarea şi deshidratarea albuminelor şi dizolvarea lipidelor. Nu este necesară aplicarea locală repetată deoarece are un efect de lungă durată. virucid: inclusiv HIV. Mecanism de acţiune: Eliberarea iodului în interiorul microorganismului determină oxidare toxică şi reacţii de substituţie. Gram-. Betadine. arsurile. Se utilizează sub formă de soluţie. ALCOOLII Alcoolul etilic (etanol) este un lichid incolor.liberă (activă) cu acţiune caracteristică.instrumentarului de cauciuc. şampon. fungicid. -asupra mucoasei bucale şi faringiane inflamate. cu miros agreabil şi gust arzător. Acţiunea biocidă este rapidă (1-6 minute).legată (inactivă) ce eliberează iod pe măsură ce fracţiunea liberă scade. inclusiv BK.plăgilor infectate. gel vaginal. Iodoforii penetrează bine în ţesuturi. cloroformul. . miscibil cu apa.modelelor de gips prin imersie. aerosoli. sticlă (termometre) şi a suprafeţelor.complecşi ai iodului cu polivinilpirolidona (povidon-iodine. cu durată prelungită. Exemple: complecşi ai iodului cu polieterglicolul (Wescodyne). Complexul organic de iod are avantajul că păstrează iodul în soluţie şi îl eliberează lent în contact cu ţesuturile.în micoze cutanate. nu pătează. -asupra mucoasei bucale înainte de puncţia anestezică sau de incizii. HBV.pe piele integră înainte de puncţia venoasă sau de intervenţii chirurgicale. De aceea. . instalându-se în 1-6 minute de la contactul cu antisepticul. Acţiunea se produce la o concentraţie minimă de 30-40% iar efectul optim are loc la concentraţia de 5570% deoarece aceasta asigură pătrunderea substanţei în celula bacteriană în cantitate eficientă. Se poate îndepărta de pe piele prin spălare cu apă sau alcool etilic de 70 °. după uscarea suprafeţei. eterul. . -protezelor din materiale acrilice /ceramice sau metalo/ceramice prin imersie. Iodul din iodofori produce denaturarea proteinelor microbiene. spori. Utilizări: • • • • • • • antisepsia fie prin badijonare cu o compresă îmbibată în soluţie fie prin pulverizarea suprafeţei cu un spray: . . plastic. micobacterii.mâinilor. unguent. • • • • • dezinfecţia: . . Produc sensibilizare prin iod. 4.Farmacologie • • . isodine). Nu au acţiune iritantă ca iodul.

• Alcoolul intră în compoziţia majorităţii apelor de gură.5%).Farmacologie Apa previne evaporarea rapidă. asigurând pătrunderea alcoolului în ţesuturi.antiseptic pentru pielea mâinilor. În amestec cu clorhexidina (0. inclusiv BK. iodul (12%) sau lauralinium acetat (5%) etanolul 70% folosit pentru acelaşi scop este mult mai eficient. compuşi cuaternari de amoniu. Pielea trebuie să fie uscată înainte de aplicare. • • Utilizări: . La nivelul membranei celulare produce dezmembrarea bistraturilor lipidice prin dizolvarea lipidelor componente şi denaturare proteică cu ruperea membranei celulare. Nu acţionează pe sporii uscaţi.în concentraţie de 50-70%. Spălarea mâinilor cu alcool 70% timp de un minut echivalează cu spălarea corespunzătoare cu săpun timp de 6-7 minute. Efectul de • La o concentraţie de peste 70% acţiunea este anulată deoarece albuminele tisulare sunt precipitate brusc şi alcoolul nu mai poate penetra în interiorul germenilor patogeni.pentru instrumente . La fel este utilizat şi ca răcoritor pentru tegumente (prin evaporare). . triclosan. . injecţii. clorhexidină. • . Intră în compoziţia unor preparate dermatologice. Spori se pot găsi chiar în alcoolul de 90o. • • Ca astringent este folosit în leziuni de decubit şi arsuri.antiseptic pe piele înainte de puncţii. Alcoolul etilic de 70% aplicat repetat produce uscarea pielii şi iritaţii. însă nu distruge HBV. Acţionează antimicotic. hexaclorofen. Ca anestezic a fost folosit în nevralgiile esenţiale de trigemen (la nivelul ganglionului Gasser). Are acţiune virucidă pe virusurile lipofile. intervenţii chirurgicale. injectat local în soluţie 80% pentru a întrerupe sensibilitatea dureroasă. Deoarece alcoolul e inflamabil se vor lua măsuri de precauţii înainte de folosirea echipamentelor de diatermie sau electrice. Acţionează bactericid pe toate bacteriile patogene vegetative comune Gram pozitiv şi Gram negativ. derivaţi organo-mercuriali.pentru suprafeţe curate. Se contraindică folosirea alcoolului pentru dezinfecţia instrumentelor chirurgicale deoarece nu distruge sporii bacterieni. Ca antisudorific şi ca hiperemiant (revulsiv) este folosit în prişniţe alcoolizate. • • • Ca dezinfectant : . Alcoolul este utilizat ca solvent pentru creşterea activităţii antimicrobiene a altor antiseptice ca: iod. solubilizare a lipidelor pielii contribuie la accentuarea efectului antiseptic al altor substanţe dizolvate în alcool.

albe cu miros caracteristic. Alcoolul izopropilic 90% echivalează în acţiunea antiseptică cu alcoolul etilic de 70%. • • Utilizări: Ca antiseptic pentru pielea mâinilor şi pentru tegumente se folosesc soluţiile 30-40%. În concentraţii mici (0. care nu-i limitează capacitatea antiseptică. Propanol Există sub două forme: 1-propanol şi 2-propanol. Se găseşte sub formă de cristale aciculare. 5.Farmacologie Dezavantaje: nu realizează efect antiseptic persistent. glicerină. Este puternic toxic protoplasmatic . mai puţin în apă. Fenolul distruge formele vegetative ale microorganismelor în 30-90 de minute. ducând la sistarea sintezei unor metaboliţi esenţiali pentru diviziunea celulară rapidă. Fenolul este foarte solubil în alcool. Acţiunea antimicrobiană se produce cu viteză mai mare ca la etanol. Fenolul acţionează prin precipitarea (denaturarea) proteinelor. lipide. Acţiunea sa antiseptică se datorează grupării OH care reacţionează cu grupările bazice ale proteinelor. Acţionează bactericid. Nu este eficace pe sporii de Clostridium difficile. Propilenglicolul şi alţi glicoli au fost folosiţi ca dezinfectanţi pentru aer. FENOLI Fenolul este un hidroxibenzen denumit greşit şi acid carbolic. Acţiunea se produce numai după dizolvare în citoplasmă (chiar la concentraţii de 1-2%).1%) acţionează ca bacteriostatic.blochează lipoproteinele membranei celulare. La contactul cu citoplasma se produce o reacţie de precipitare. Este bactericid pentru Stafilococcus aureus.02-0. • Germenii G+ sunt mai sensibili decât cei G-. • Mecanismul biochimic de acţiune este mai complex: inhibă dehidrogenazele germenilor. Sporii pot rezista mai multe zile la o concentraţie de 1%. Fenolul nu distruge BK. eter. La temperatură scăzută şi în mediu alcalin efectul antiseptic este redus. Produsele sale de oxidare sunt toxice enzimatice. producând modificări coloidale (grunji). Produce leziuni cornee la aplicarea pe cornee. iar la -5% este bactericid prin precipitarea proteinelor. N-propanol 60% a fost propus de Comitetul European de Standardizare ca referinţă pentru testarea produselor de antisepsie chirurgicală a mâinilor. Cu o cantitate de 1/10 apă formează un lichid omogen. pătrunzător şi gust caustic. Nu are efect pe sporii bacterieni. dezinfecţia unor instrumente. Fenolul .

2% cu adaos de glicerină 10% (medicaţie antiseptică de depozit) sub formă de spălături ale mucoasei bucale. • În ţesuturi. coagulant. . colaps. Ca dezinfectant: Există tendinţa înlocuirii fenolului cu dezinfectanţi pe bază de clor. scăzând excitabilitatea nervilor periferici. depresia SNC.soluţie apoasă 3-5%. • • • • • • Ca anestezic: . latrine) se utilizează soluţia apoasă fenolată în concentraţie de 2-5%. Când se usucă pe suprafaţa respectivă prezintă activitate reziduală. • • • • Utilizări: Ca antiseptic: . De îndată ce această cantitate de fenol . • • • .în pulpite acute dureroase s-a folosit soluţia Bonain care conţine fenol. În această concentraţie fenolul are acţiune bactericidă. 2%) timp de 30 minute. analgezic pulpar. Ex. exitus. Efecte adverse: ulceraţii şi necroze tisulare. anestezică locală şi este relativ puţin iritant pentru ţesuturi. Fenolcamforul conţine fenol 30-40 părţi şi camfor 70-60 părţi într-un amestec eutectic (eutectic : exprimă un fenomen fizic ce constă în fuziunea la temperatură constantă a unor amestecuri solide). În soluţie 5% este iritant şi caustic. .în tratamentul stomatitelor aftoase şi ulceraţiilor mucoasei bucale: soluţie 0. fenolul e legat de camfor. în concentraţie de 2% fenolul este anestezic local. leziuni renale. dar este mărită prin alcool care-I uşurează penetrabilitatea. caustic în profunzime. .pentru excrete . Acţiunea locală este diminuată de glicerină şi ulei (deoarece fenolul are afinitate mai mare pentru aceşti solvenţi decât pentru ţesuturi). sialoree. fenolul trece în lichidele ţesuturilor lent. • În soluţia fenolcamfor.pentru instrumente: înainte de spălarea instrumentelor folosite se lasă în apă fenolată (sol.pentru spută . Dacă vine în contact cu apa. Prin puterea mare de penetrare în ţesuturi determină leziuni profunde care se vindecă greu.pentru suprafeţe (podele.în tratamente dentare soluţie alcoolică 20%: antiseptic.soluţia 5%. până se realizează o concentraţie de 1% în faza apoasă. bradicardie. Oxy-thymoline.Farmacologie Aplicat local. . în apă va trece numai o cantitate redusă de fenol până la formarea unui echilibru între concentraţia de fenol din apă şi cea din combinaţia fenolcamfor.

Derivaţi de fenol Prin substituirea unuia sau mai multor hidrogeni din nucleul benzenic al fenolilor cu un radical alifatic sau halogen se obţin compuşi cu acţiune bactericidă puternică. Are uşoară acţiune anestezică de suprafaţă. Se prescrie în formule magistrale în soluţii. hexilrezorcinolul. Rezorcina (metadihidroxibenzen) este antiseptic cu eficienţă germicidă slabă: indice fenolic 0. Dintre hidroxibenzeni se pot utiliza rezorcina.ambele folosite în medicina dentară. Treptat. Pornind de la această combinaţie s-au obţinut: paramonoclorfenolul camforat ce stă la baza soluţiei Walkhoff.Farmacologie (1%) din lichidul tisular dispare (prin absorbţie. Clorfenoli Există 3 monoclorfenoli din care cel mai activ este derivatul para. Soluţia 1% echivalează ca eficienţă cu soluţia fenol 4%. soluţia fenolcamfor este un depozit de fenol. Aceştia sunt utilizaţi frecvent ca antiseptice. Hexilrezorcinolul intră în compoziţia unor preparate dentare. Ei sunt slab bactericizi şi puternic reducători.5 datorită clorului care se degajă. Deci. toxicitate mai mică şi acţiune locală mai redusă. hidrochinona. mai ales derivaţii orto şi para. Se utilizează ca antiseptic în gangrena pulpară. eczeme impetiginizate. legare. motiv pentru care este utilizată în dermatologie în micoze. care eliberează lent şi în concentraţie mică fenolul. ajungând la 0. un antiseptic tampon.4. . soluţia Clumsky. Unele studii susţin că adăugarea camforului la fenol creşte toxicitatea acestuia. Precipită proteinele bacteriene.) se va elibera o nouă cantitate din amestecul fenolcamfor tot până la concentraţia de 1%. suspensii. în pioreea alveolară. Are indice fenolic 2. Hidrochinona (parahidroxibenzen) este componenta unui glicozid din frunzele plantei Uva ursi (strugurii ursului).5% (această concentraţie se va menţine în lichide până la dispariţia completă a fenolului). Are acţiune cheratolitică în concentraţii de 3 – 5%. Are indice fenolic 108 pentru stafilococ aureu. Acţionează bactericid şi fungicid. Are acţiune antiseptică urinară. cantitatea de fenol din soluţia fenolcamfor scade şi astfel diminuă şi concentraţia din faza apoasă. Polifenolii Prin creşterea numărului de hidroxili fenolici se formează compuşi a căror solubilitate în apă este crescută (-OH sunt hidrofili). emulsii. etc.

1% folosite pe mucoase şi pentru sugari. creme de ras. HBV. În prezenţa proteinelor efectul se reduce cu 50%. pudre. leziuni cerebrale (degenerare spongiformă a substanţei albe). Acţionează bactericid pe bacterii Gram pozitiv şi Gram negativ. Acţionează analog fenolului. Nu dă rezistenţă bacteriană. De aceea se recomandă produse cu concentraţii de 0. care apoi se îndepărtează prin clătire. Hexaclorofen are indice fenolic 100. meta. săpunuri. Se numeşte tricrezol şi are indice fenolic 3. 0. Nu acţionează asupra sporilor şi virusurilor. dar şi al clorului.. Ca antiseptic pentru pielea regiunii de operat. micobacterii. Aplicat pe pielea normală se absoarbe repede şi trece în sânge. În concentraţii mari rupe membrana bacteriană. Acţiunea este redusă asupra: B. Au fost semnalate edem cerebral. Deoarece halogenii măresc activitatea fenolului s-au sintetizat derivaţi policloruraţi. Antiseptic pentru pielea mâinilor chirurgilor. inclusiv înainte de operaţii. asistentelor. îngrijirea plăgilor şi suturilor. sporilor. Crezolii sunt metilfenoli (3 crezoli: orto. Se începe cu 4-5 zile înaintea operaţiei. Iniţial acţiunea este intens bacteriostatică.. alcooli. După mai multe zile de folosire repetată se produce o scădere semnificativă a florei bacteriene datorită acumulării hexaclorofenului în piele. iar după un timp lung de contact devine bactericidă. paste de dinţi. Se foloseşte foarte mult ca antiseptic sub formă de loţiuni. Produsul utilizat reprezintă de obicei un amestec din cei 3 crezoli. Se foloseşte soluţia 2%. În concentraţii mici acţionează prin: întreruperea lanţului transportorului de electroni şi inhibarea sistemelor enzimatice transmenbranare. dintre aceştia sunt întrebuinţaţi pentaclorfenolul şi hexaclorofenul. creme. şi retrovirusuri (HBV. clorură de benzalconiu. 2% în săpunuri (cu alcalinitate crescută).K. fungilor. Spectru: bacterii Gram pozitiv mai puţin Gram negativ. În medicina dentară crezolii se utilizează pentru proprietăţile antiseptice şi . Se recomandă clătirea foarte bine cu apă înainte de uscarea mâinilor. Ortofenilfenol (Bifenilol) este un antiseptic cu acţiune bactericidă pe majoritatea bacteriilor gram pozitiv. cu exitus mai ales la nou născuţi şi sugari. unguente. a mâinilor. pe bacilul Koch. Marginea de siguranţă între conc. Diferite preparate asociază la bifenilol alte antiseptice : detergenţi. para) ce se obţin prin distilarea huilei.5% în produse care se aplică pe piele şi nu se îndepărtează imediat. toxică şi netoxică este mică. Se foloseşte soluţia 2%. Efectul rezidual se pierde rapid după spălare cu săpun obişnuit sau alcool. şampoane. HIV) Se utilizează pentru antisepsia pielii .Farmacologie Paramonoclorfenolul are mecanism de acţiune acelaşi cu cel al fenolului. fungicid. dezinfecţia suprafeţelor.

Este eficient pe stafilococi şi coliformi. Triclosan Este antiseptic bisfenol clorinat. timol şi glicerină. vaselină. uleiuri grase. şi comercializat de un producător sub denumirea de copolimer Gantrez) în concentraţie de 0. Acţionează bacteriostatic/bactericid asupra germenilor Gram pozitiv şi majoritatea Gram negativ. dezinfecţia suprafeţelor. mai puţin asupra genului Candida spp. clorură de benzalconiu. eter. îngrijirea plăgilor şi suturilor. Are o acţiune specifică asupra celulelor bacteriene. Folosirea în exces a triclosanului poate duce la instalarea rezistenţei bacteriene.3%) este combinat cu copolimerul polivinilmetil-eter cu acid maleic (prescurtat PVM/MA. componente ale membranei celulare. inclusiv înainte de operaţii. deci se poate spune că acţionează similar unui antibiotic. Colgate Total). Beta-naftolul soluţie în alcool. În pastele de dinţi (ex. Diferite preparate asociază la bifenilol alte antiseptice : detergenţi. Aplicat local în pomezi 5-10% Ortofenilfenol (Bifenilol) este un antiseptic cu acţiune bactericidă pe majoritatea bacteriilor gram pozitiv. Are şi efect antipruriginos. Triclosanul poate da rezistenţă la fusiformi în special la Veillonela. Se utilizează în pitiriazis verzicolor. triclosanul (0. În concentraţii bactericide triclosanul determină dezorganizarea membranei bacteriene şi scurgerea conţinutului celular. Acesta blochează o cale biochimică specifică de formare a lipidelor. psoriazis. bacteriile ar putea dezvolta rezistenţă la triclosan. Datorită mecanismului de acţiune similar cu antibioticele. Triclosanul are un grad moderat de substantivitate şi un clearance relativ rapid din cavitatea orală. . Antiseptic. antiparazitar. Locul primar de acţiune a triclosanului este membrana citoplasmatică bacteriană. a mâinilor. şi retrovirusuri (HBV. Este fungistatic/ fungicid. cu efect redus asupra Pseudomonas spp. alcooli. puţin solubil în glicerină. În concentraţii bacteriostatice triclosanul împiedică preluarea de către celulele bacteriene a aminoacizilor esenţiali.Farmacologie cauterizante în compoziţia soluţiei tricrezolformalină unde tricrezolul este în proporţie de 25% alături de formol. pe bacilul Koch. etanol. Efectul antibacterian al triclosanului este foarte puţin redus de sânge şi materia organică şi este crescut de disodium EDTA. Acest copolimer creşte absorbţia triclosanului pe smalţ şi pe celulele epiteliale bucale. Din acest motiv au fost făcute încercări pentru a creşte retenţia sa orală (retenţia este importantă pentru efectul clinic).2%. HIV) Se utilizează pentru antisepsia pielii . acnee.

mai scăzut ca al clorhexidinei digluconat şi povidone-iodine.denaturarea şi precipitarea proteinelor microbiene din interiorul celulei. • • • • . pielii înainte de puncţie. Spectrul de acţiune este larg: bacterii Gram pozitiv.alterarea permeabilităţii peretelui celular cu dezorganizarea membranei lipoproteice. . inclusiv asupra HIV. . .antisepsia: pielii mâinilor. → colorarea în galben-maroniu a dinţilor naturali şi artificiali. protezelor. Mecanism de acţiune: Acţiunea antimicrobiană a clorhexidinei se exercită prin: • • • • • . Triclosan monofosfat este un derivat fosforilat al triclosanului. obturaţiilor fizionomice. cavităţii bucale.bacteriostatic în concentraţie de 0. În mediul bucal acesta este hidrolizat eliberând triclosanul. . Comparativ cu triclosanul.fungicid şi fungistatic asupra fungilor şi levurilor. BIGUANIDE Clorhexidina este un antiseptic cationic cu eficacitate germicidă slabă. → modificări tranzitorii ale senzaţiei gustative sau gust amar însoţite Utilizarea îndelungată a clorhexidinei pentru igiena bucală poate duce la: Acţionează: . Se recomandă controlul depunerii tartrului şi îndepărtarea lui la intervale de 6 luni. • • • . .stimularea producerii de către neutrofile a anionului superoxid O2. .virucid.prevenirea formării plăcii bacteriene dentare şi a depunerilor de tartru. 6.modificarea receptorilor de pe suprafaţa celulei microbiene. acesta este foarte solubil în soluţiile apoase. → depunerea crescută de tartru supragingival. . suprafeţei dorsale a limbii.antisepsia plăgilor.dezinfecţia instrumentelor. Utilizări: • .Farmacologie Triclosanul posedă şi un efect antiinflamator care poate avea drept rezultat reducerea inflamaţiei gingivale observată la pacienţii care folosesc pastă de dinţi cu triclosan. intervenţie chirurgicală. Triclosanul folosit pentru spălarea mâinilor are un efect cumulativ slab. cu efect asupra tranzitului nutritiv de la acest nivel. în special asupra Candidei albicans. Gram negativ aerobe şi facultativ anaerobe.1 µg/ml şi bactericid în concentraţie de 100 µg/ml. Este absorbit percutan având o persistenţă foarte bună.

05% de digluconat de clorhexidină (Hibidil). Este un antiseptic important pentru îndepărtarea şi prevenirea depunerii plăcii bacteriene. Se recomandă ca clorhexidina să fie folosită după masă sau înainte de culcare. caria şi parodontopatia.5% de diacetat de clorhexidină. gumă de mestecat. Denaturează brutal şi neselectiv proteinele bacteriene realizând blocarea grupărilor amino şi carboxilice ale acestora. 7.2%). cremă cu digluconat de clorhexidină 1%.pentru antisepsia tegumentelor cu plăgi.pentru antisepsia mucoasei bucale înainte de extracţia dintelui (0. din salivă. Clorhexidina se menţine 24 ore în cavitatea bucală datorită legării sale de grupările fosfat. În aceste cazuri se recomandă diluarea cu 50% a soluţiei de clorhexidină şi clătirea gurii mai puţin energic decât anterior.12% pentru clătiri bucale zilnice. • • → tumefacţii ale glandelor parotidiene Nu se utilizează în intervenţiile la nivelul ochiului sau în neurochirurgie datorită toxicităţii nervoase. în special la copii. Formolul este un lichid cu miros caracteristic şi gust caustic. . Eliberează treptat formaldehida. Mecanismul prin care se realizează aceste efecte este reprezentat de întreruperea lanţului proteic şi al acizilor . soluţia detergentă de digluconat de clorhexidină 4%. arsuri şi alte leziuni se folosesc: soluţia apoasă 0.pentru antisepsia preoperatorie a tegumentelor şi a mâinilor se folosesc: soluţia 0. Soluţia apoasă 35% este cunoscută sub denumirea de formol.Farmacologie de senzaţie de arsură a limbii la prima folosire. ALDEHIDE Formaldehida • Aldehidă a acidului formic. . pansament impregnat cu soluţie 0. • • • . Are multiple utilizări: • • • .5% de diacetat sau digluconat de clorhexidină în alcool etilic de 70 ° sau în isopropanol. • Formaldehida exercită un efect bactericid prin lezarea membranei celulei bacteriene. • -intră în compoziţia unor paste de dinţi. sulfat şi carboxil din peretele bacterian. timp îndelungat sau pastă de dinţi cu 0. La fel se întâmplă şi în cazul acizilor nucleici. • → iritaţii minime şi descuamări superficiale ale mucoasei bucale.pentru inhibarea formării plăcii bacteriene şi prevenirea consecinţelor acesteia. placa bacteriană şi de pe suprafaţa smalţului. se prezintă ca un gaz solubil în apă. se foloseşte sub formă de soluţie de clorhexidină 0.4% clorhexidină.10.

numeşte formolizare. • • • -Se mai utilizează în hiperhidroza plantară (2 – 10%) prin acţiunea astringentă şi tanantă. glutaraldehidă) şi/sau cu compuşi cuaternari de amoniu pentru dezinfecţia suprafeţelor. Metenamina (hexametilentetramina) în urina acidă eliberează formaldehidă. pe care le fixează. În faza gaz-aerosol este eficientă atât asupra microorganismelor din aer cât şi asupra celor de pe . lipsite de toxicitate. La concentraţii mari. Are proprietăţi astringente şi diminuă secreţia glandelor sudoripare. neselectivă a proteinelor microbiene. cu acţiune germicidă. toxinele bacteriene se transformă în anatoxine (toxoizi). actualmente formaldehida se utilizează doar în combinaţie cu alte aldehide (glioxal. Se foloseşte în infecţii urinare. Mecanismul de acţiune este asemănător cu cel al formaldehidei. În acest caz soluţia de formaldehidă utilizată se diluează. mănuşile de cauciuc se ţin 24 de ore în cutii cu soluţie de formaldehidă 2 -8%. Glutaraldehida este un dezinfectant cu eficacitate germicidă înaltă.dezinfectant pentru instrumente. cu formarea unor legături chimice la nivelul grupărilor funcţionale ale acestora. conservarea pieselor anatomice. Expuse la formaldehidă. preopararea anatoxinelor (vaccinuri) Datorită toxicităţii sale. temperatura şi concentraţia de formaldehidă să fie foarte bine controlate. Prin legarea formaldehidei la grupările amino şi carboxilice libere ale proteinelor. formaldehida produce precipitarea proteinelor. Obiectele de gumă. Utilizări: • • • • → Ca antiseptic formaldehida se poate folosi: . dar cu păstrarea puterii antigenice (efect pe care se bazează obţinerea unor vaccinuri). acestea capătă un aspect cornos. Are acţiune rapidă dar putere de penetrare limitată.pentru încăperi se foloseşte formaldehida sub formă de vapori. Înainte de formolizare instrumentele trebuie curăţite de toate urmele de substanţe proteice.Farmacologie nucleici prin adăugarea grupărilor alchil. Formaldehida este un un dezinfectant de suprafaţă. Glutaraldehida produce o denaturare brutală. fără a penetra în profunzime deoarece coagulează proteinele. Acţionează bacteriostatic la concentraţie de 1/5000 şi bactericid la concentraţie de 1/2000. Pentru ca formolizarea să fie eficientă trebuie ca Procesul se • umiditatea. .în medicina dentară în diferite preparate → Ca dezinfectant: . Formolizarea este un proces foarte lent şi numai după 24 de ore instrumentele se pot considera dezinfectate.

dezinfecţie rapidă în 15 . Nu se administrează pe mucoase.instrumentar spălat în prealabil .5) pentru: 2% (pentru HBV.bactericid micobacteriilor.8. Acţiunea germicidă a unor acizi se datorează ionului de hidroniu sau de oxoniu. ACIZII Încă din cele mai vechi timpuri acizii au fost utilizaţi pentru conservarea alimentelor. . 8. Acţionează la nivelul membranei celulare prin modificarea brutală a pH-ului. intertrigo. amoebe. pudre în concentraţie 3%.este o aldehidă ce se foloseşte foarte mult în dezinfecţia suprafeţelor şi instrumentarului în combinaţie cu formaldehida şi/sau glutaraldehida. Se foloseşte: . agenţi de cauterizare sau agenţi de condiţionare a unor suprafeţe. impetigo. Se administrează intern în infecţii intestinale şi extern pe tegumente ca antiseptic în plăgi şi eczeme infectate. trichomonas.suprafeţe. foliculită.CHINOLINE Cliochinol şi clorchinaldol sunt hidroxichinoline halogenatecu un spectru care cuprinde: unii coci (stafilococ. enterococ).5 .instrumentar pătat cu sânge .imersie 30 de minute în soluţie de glutaraldehidă asupra bacteriilor Gram pozitiv şi Gram negativ. Acţionează: . HCV. Cliochinolul conţine iod în moleculă şi poate produce fenomene de iodism. Glioxal . micoze cutanate. . .20 minute a instrumentelor introduse complet în baia cu soluţie de glutaraldehidă 2%. loţiuni. Aceşti acizi acţionează germicid (bactericid şi fungicid) printr-un mecanism selectiv. inclusiv BK. furunculoză. .Farmacologie suprafeţe. . BK). streptococ. La concentraţii mari unii acizi pot avea acţiune sporicidă. Administrarea se face sub formă de unguente.sporicid . rezultat în urma diluării în apă a acizilor. În medicina internă ei sunt folosiţi ca antiseptice. candida. .ca dezinfectant se recomandă folosirea soluţiei alcaline 2% în isopropanol 70% (cu pH=7. 9.virucid .

propilic – Nipasol) au acţiuni antiseptice superioare acidului salicilic şi toxicitate mai redusă. Are acţiune bactericidă în soluţie alcoolică. . greu solubil în apă. Are antipruriginoasă. În mediul alcalin dă săruri inactive.are indice fenolic 1. Acidul salicilic şi derivaţii săi .deţine proprietăţi antiseptice locale şi cheratolitice. Solubil în alcool etilic. fungistatică. • • • • Utilizări: Pentru antisepsia mucoasei bucale sub formă de soluţii alcoolice diluate 0. . Intră în compoziţia preparatului ″Gargarism″ cu acţiune antiseptică şi dezodorizantă pentru cavitatea bucală. Esterii acidului p-oxibenzoic (metilic – Nipagin. în tratamentul medicamentos al gingivitelor şi parodontitelor marginale cronice. şi acţiune antifungică şi . se utilizează ca agenţi de conservare pentru diferite forme farmaceutice şi alimente • • • • Se mai utilizează: -acid tricloracetic în medicina dentară. psoriazis. bacteriostatică.1 . In mediu alcalin devine inactiv prin formare de săruri.în loţiuni anestezice. Nu este toxic. -acid undecilenic în dermatologie. este încorporat în apele de gură alături de alcoolul etilic. sare a acidului benzoic. -cheratoplastic în ulcere cutanate. Benzoatul de sodiu. Utilizări: • • • • • • . -acid mandelic în urologie. Este bacteriostatic. bătături. Acidul lactic .ca agent antimicotic în micozele şi leucoplaziile cavităţii bucale.1% are acţiune conservantă moderată la pH< 5.0. Toxicitatea este mai mică decât a fenolului.5-1% ca spălături bucale. Pentru conservarea alimentelor şi preparatelor farmaceutice: concentraţia de 0. În soluţie apoasă saturată 0.02% inhibă ricketsiile şi virusurile. Acidul benzoic . nu este iritant.Farmacologie Acizii au acţiune bactericidă sau bacteriostatică slabă.inhibă dezvoltarea bacteriilor. -cheratolitic 10 – 30% în hiperkeratoză.ca agent astringent în concentraţie de 1%. poate fi bactericid după un contact prelungit de câteva zile. calmante şi sicative în tratamentul local al veziculelor tegumentare din herpes zoster. Acţionează prin inhibarea sintezei unor aminoacizi şi prin chelare. asociat unui extract vegetal.

intră în compoziţia apelor de gură (soluţia 2%) folosite la igienizarea cavităţii bucale. incoloră. • • Mecanism de acţiune: În contact cu apa degajă 10 volume de oxigen activ la 100 de volume soluţie. aplicaţii locale cu comprese în afecţiuni inflamatorii tegumentare. Este antiseptic cu eficacitate germicidă slabă.ingerat este toxic. Are şi acţiune uşor astringentă. glicerină 30 g) ca badijonaj în stomatitele aftoase şi micozele cavităţii bucale.soluţie apoasă 3%. Sekusept. .amestec de acid boric (Eusol) cu hipoclorit de Ca (soluţie Dakin) ca pansament umed în plăgi infectate tegumentare.albirea internă a dinţilor devitali coloraţi. inodoră. . Acţionează bactericid. natrium boracicum.pulbere cristalină sau amorfă. 10. solubilă în apă cu reacţie alcalină şi în glicerină cu reacţie acidă.intră în compoziţia unor soluţii folosite în dezinfecţia suprafeţelor şi a instrumentelor ex.antisepsia mucoasei bucale sub formă de soluţie 2% proaspăt preparată aplicată prin badijonaj în gingivite. De aceea nu se recomandă în gargarisme. În mediu umed (ţesuturi) se descompune uşor eliberând oxigen atomic [O].soluţie glicerinată (2-4%) ca tamponament în afecţiunile mucoaselor. . COLORANŢI . glosite.asemănătoare apei oxigenate: • . Utilizări: Ca antiseptic sub formă de: . • • • . Perborat de sodium. Acţionează bactericid.este produs de adiţie între metaboratul de sodiu şi H2O2 acţionând ca antiseptic cu eficacitate germicidă slabă. stomatite sau pulbere ce se aplică local în stomatite ulceroase acute pe leziuni. . . . Utilizări .Farmacologie Săruri de bor (săruri ale acidului BORIC) • • • Tetraborat de sodiu (borax. biborat de sodiu). Efecte adverse: • • • • • • • • .glicerină boraxată (borax 4 g.la fierberea instrumentarului metalic pentru a împiedica ruginirea acestuia (menţine o reacţie uşor alcalină).

Rivanol -pulbere cristalină galbenă. care dă soluţii apoase neutre şi fluorescente. In soluţii1% se utilizează şi în plăgi infectate. Efectul bactericid se observă mai ales asupra microbilor pe cale de înmulţire. Coloranţii de acridină • Etacridina. -unguent 0. mai ales pe Candida albicans. Cristale strălucitoare violete sau violet închis spre negru cu luciu metalic. urmată de eliberarea unor cationi deosebit de activi. inodoră. în gingivostomatita micotică (atingerea leziunilor cu soluţie 1%. soluţii 1%o în piodermite. virucid. amoebicid. Farmacocinetică: se absoarbe uşor prin mucoase şi se elimină renal. escare. inodore. -soluţie 1%o pentru tamponări locale în gingivite şi stomatite. . Acţionează bacteriostatic şi bactericid. Se foloseşte ca antiseptic pentru mucoasa bucală în gingivostomatita herpetică (atingerea leziunilor ulceroase cu soluţie 1%).este un colorant derivat de trifenilmetan. bacilul piocianic. glicerină.5-1%. bacilul difteric. Alţi derivaţi de acridină cu acţiune antiseptică : acriflavina. solubile în apă. De pildă. Administrarea locală îndelungată pe răni poate întârzia cicatrizarea.colorând urina. fungicid. spirilul anginei Vincent. Utilizări: • • • • • • Ca antiseptic. cu gust amar. Acest colorant are afinitate pentru grupul fosfat al nucleoproteinelor pe care se fixează formând complexe prin electroadsorbţie (acestea pătrund şi în interiorul celulelor). alcool. violet de genţiană). eczeme infectate. ale enzimelor respiratorii bacteriene. Nu acţionează asupra bacteriilor Gram negativ şi acidorezistente precum şi asupra sporilor bacterieni. dermatite. zilnic. în gingivostomatita aftoasă recidivantă (badijonarea mucoasei bucale cu soluţie 1%). euflavina. cationul acridinic intră în competiţie cu ionii de H+ pentru poziţiile vitale ale grupelor acide. sub formă de: -soluţie 1/5000 în gingivostomatita ulceronecrotică sub formă de spălături bucale largi. Are indice fenolic 80. dermatomicoze. Nu acţionează asupra sporilor bacterieni. stafilococi). disociabile. în alte infecţii şi ulceraţii ale mucoasei bucale (atingeri ale leziunilor cu soluţie 1%). Este antihelmintic şi antifungic: acţionează pe majoritatea fungilor.Farmacologie Coloranţii sunt compuşi organici a căror acţiune bactericidă se corelează cu gradul lor de disociere. Derivat de trifenilmetan Metilrosanilina (cristal violet. timp de 7 zile). spectrul cuprinde germeni Gram pozitiv. Acţionează: bactericid în special asupra germenilor Gram pozitiv (streptococi.

Ag) cât şi pentru alte efecte. -infecţii urinare oral 50 – 300 mg pe zi. Prin reducere se transformă într-un leucoderivat inactiv. Astfel pot acţiona cantităţi foarte mici de metal. Prin adsorbţia ionilor metalici pe membrana bacteriei se produce modificarea echilibrului ionic. cu gust amar. de exemplu. bactericid în diluţii mari (inhibă dezvoltarea streptococilor în soluţia 1/80000). fără miros. antimethemoglobinizant. Farmacocinetică: se absoarbe digestiv şi se elimină renal colorând urina în albastru . Pentru mucoasa cavităţii bucale şi a faringelui se folosesc: .soluţiile 1-2% ca badijonaj în angina Vincent. Colorând puternic ţesuturile se foloseşte pentru depistarea traiectelor fistulelor. argint.METALE GRELE Se utilizează compuşi organici şi anorganici ai metalelor cum ar fi: mercur. 11. atât pentru acţiunea lor antiseptică (Hg.având efect antiseptic la nivel urinar. Acţiunea antiseptică este atribuită faptului că poate servi ca transportor pentru dehidrogenaze. analgezie. solubilă în apă. La concentraţii mici acestea au efect bacteriostatic prin afectarea enzimelor ce conţin gruparea SH.Farmacologie Este contraindicată administrarea pe leziuni ulcerative la nivelul feţei (poate cauza o pigmentare permanentă) Derivaţi de fenotiazină Albastru de metilen (metiltionina) . stimulare a centrului respirator. Utilizări: • • • • • • Ca antiseptic este folosit pe tegumente şi mucoase. cel astringent (Al. Datorită proprietăţilor redox devine un acceptor şi un donor de ioni de hidrogen.1%. -methemoglobinemie i. Pe cale generală are efecte de stimulare a metabolismului. Este bactericid slab.pulbere cristalină de culoare albastru închis cu luciu de bronz metalic. . incolor. Zn). ionizate prin oxidare-efect denumit oligodinamic (de exemplu la argint). La concentraţii mari combinaţiile metalelor au efect bactericid prin precipitarea proteinelor protoplasmatice.v. zinc. -soluţia 2% pentru badijonarea leziunilor din gingivostomatita herpetică acută şi gingivostomatita aftoasă recidivantă. cupru. Aceasta duce la eliberarea de ioni metalici care vor bloca unele enzime. faţă de stafilococi în concentraţie 0. aluminiu. soluţie apoasă sterilă 1% 1 – 4 mg/kg.

Efectul lor este mai lent şi de durată mai lungă decât al derivaţilor anorganici. Oxicianura de mercur este mai puţin toxică decât clorura mercurică deoarece este mai puţin ionizabilă. -la concentraţii mari un efect caustic. nu sunt influenţaţi. Acţiunea exercitată de combinaţiile metalelor este dependentă atât de anion cât şi de cation. necrozant. Se solubilizează în apă. Oxid galben de mercur este antiseptic cu efect bactericid pe tegumente (mai ales în cazul infecţiilor cu coci). stimulator al epiteliogenezei (proprietate pentru care este folosit în dermatologie). Acţiunea bactericidă apare lent şi este diferită faţă de diverse bacterii. Biclorura de mercur(sublimat coroziv) se prezintă ca o pulbere albă. În contact cu pielea rănită sau care conţine ioduri nu se administrează clorura de mercur (în prezenţa iodurilor se poate forma biiodura de mercur care este necrozantă pentru piele). etanol. pot avea acţiune astringentă (când acizii sunt slabi) sau caustică (când acizii sunt tari). Anionii din structura acestor substanţe.Farmacologie Asupra ţesuturilor combinaţiile metalelor au: • • -la concentraţii mici un efect astringent. eter. destul de profund. Sporii bacteriilor anaerobe. paraziticid. • Se foloseşte pentru antisepsia tegumentelor integre sub formă de soluţie 1o/oo (care este bine suportată pe piele) şi ca dezinfectant pentru dezinfecţia instrumentarului de cauciuc. limitat în suprafaţă. Mercurocromul se . inodoră. de antrax etc. Se foloseşte pe tegumente cu leziuni cutanate superficiale sub formă de unguent cu oxid de mercur 2% şi pe mucoasa bucală în gingivostomatita acută ulceronecrotică. Efect bactericid. Se foloseşte ca antiseptic pentru mâini sub formă de soluţie 1o/oo şi ca dezinfectant pentru materialele de cauciuc (de exemplu: tuburi de dren) sub formă de soluţie 1/500. Este keratoplastic. Se păstrează în Venena datorită gradului ridicat de toxicitate. Mercurul amoniacal sub formă de unguent 5% în impetigo. În concentraţia 1/1000 omoară atât sporii cât şi bacteriile. în cazul în care sunt reprezentaţi de acizi. Derivaţii organici acţionează prin întreaga moleculă. fungistatic. Bine suportată de mucoasă datorită structurii complexe (este o legătură complexă nu o sare simplă). Derivaţii de mercur se utilizează săruri anorganice care disociază electrolitic şi compuşi organici care nu disociază întrucât metalul este legat covalent şi acţionează prin structura sa întreagă. reversibil. Merbromin (mercurocrom) este un derivat al fluoresceinei cu mercur (conţine 25% mercur) Soluţia 2% este bine tolerată de mucoasă. cristalină. lenjerie şi alte obiece (cu excepţia celor acoperite cu vopsele pe bază de ulei) sub formă de soluţie 2o/oo. Are acţiune astringentă pe mucoase în concentraţii mici. glicerină.

.3 mg) şi pentru mâini (soluţia 0. . Acţionează bacteriostatic şi fungistatic. capabile să determine colaps vascular. Intoxicaţia cu mercur Compuşii mercurului care eliberează uşor ionii de Hg produc intoxicaţii grave acute şi cronice (compuşii anorganici). Ca dezinfectant pentru instrumente: soluţia 1-2%o. Este folosit ca antiseptic pentru mucoase (soluţia: 0.ingestia unor substanţe care conţin mercur de-a lungul unei perioade de . decesul se poate produce în următoarele 1-3 zile datorită pierderii de fluide tisulare sau lezării renale ireversibile.Se foloseşte ca antiseptic pentru mâini şi mucoase (soluţia 2%). fenosept) acţiunea sa antimicrobiană se datorează radicalului fenilmercuric C6H5Hg+ care se formează prin disocierea fenoseptului în apă. Are indice fenolic 200. vărsături. mobilier. hematurie. Aceşti radicali blochează grupările -SH ale enzimelor bacteriene.2 %o. dureri abdominale puternice.05-0. Dacă pacientul supravieţuieşte acestei faze.Se utilizează ca antiseptic pentru mucoasa bucală în stomatite. .intoxicaţia acută cu mercur se poate produce în urma ingestiei sărurilor de mercur sau prin inhalarea unei cantităţi mari de vapori de mercur.Este bacteriostatic la o concentraţie ce nu modifică ţesuturile.01%) şi Se mai fac spălături gastrice cu suspensii de cărbune şi tratament simptomatic.intoxicaţia cronică poate apare în următoarele situaţii: • timp.05 la mie (timp de 3 ore) şi obiecte de cauciuc. lenjerie soluţia 0. Moartea poate surveni în decurs de câteva ore dacă vărsăturile sunt atât de severe încât să producă pierderi majore de apă şi electroliţi. înainte de amigdalectomii sub formă de comprimate (0. Ca antidot se poate folosi: • . senzaţie de sete. Tiomersal (mertiolat) este pentru • mâini (soluţia 0. gingivite.Farmacologie poate contamina cu bacterii Gram pozitiv ceea ce a dus la îndepărtarea lui din uzul spitalelor. • • . Fenilmercuriborat (merfen.1%). un antibacterian puternic. faringite.02-0. fungicid şi virucid. Ca dezinfectant este utilizat pentru instrumente (cu excepţia celor de aluminiu deoarece le corodează): soluţia 0.Penicilamina. Folosit îndelungat pe mucoase sau piele poate produce sensibilizarea alergică. În aceste cazuri apar simptome ca: gust metalic. Deoarece mercurul rămâne legat de molecula organică nu precipită proteinele tisulare ale macroorganismelor.Dimercaptopropanol.1%).

La nivelul ţesuturilor pe care sunt aplicate. împiedicând continuarea acţiunii în profunzime. Se manifestă prin prezenţa unor tulburări generale: anemie. . Din proteinele precipitate se eliberează lent ioni de argint care distrug bacteriile prin contactul prelungit pe care îl au cu acestea. leziuni renale şi hepatice. soluţiile de săruri anorganice de argint exercită un efect germicid imediat care continuă ulterior prin eliberarea de mici cantităţi de ioni de argint din formele de argint proteinat.Farmacologie • • . se eliberează de pe suprafaţa plăcii. alterând proprietăţile fizice ale acestora şi precipitându-le. menţinându-se astfel o acţiune bacteriostatică susţinută. tulburări de tranzit). prin oxidarea acesteia. tulburări digestive (greaţă. în timp ce 0.000) care distrug bacteriile.000. poliurie. de culoare albastru-închis spre negru. Argint şi derivaţi Dacă într-un vas cu apă se introduce o plăcuţă de argint pur. cefalee. leucopenie. Împreună cu albuminele formează legături complexe. Prin contact cu clorura de sodiu din secreţiile organismului şi plasmă se formează clorura de argint. stomatită şi paradontită mercurială. fosfat.6% din populaţie prezintă manifestări clinice alergice. Mai pot apare ulceraţii la nivelul mucoasei bucale şi linguale precum şi "lizereul mercurial Gilbert" care este o bandă îngustă pigmentată pe festonul gingival al molarilor şi premolarilor superiori. La nivelul celulei bacteriene ionii de argint: • • • -interferează cu activităţile metabolice esenţiale ale microorganismelor.hipersensibilitatea la mercur apare la aproximativ 3% din populaţie. gust metalic datorită prezenţei mercurului în salivă. • . Semnul patognomonic al intoxicaţiei cronice cu mercur este colorarea în brun a capsulei cristalinului. Argintul şi sărurile sale sunt absorbite foarte lent astfel încât nu pot da concentraţii toxice. Argintul se utilizează ca săruri şi preparate coloidale. amino. carboxil. . ioni de argint în cantitate foarte mică (1 la 20. sare insolubilă care precipită imediat. hipersalivaţie. -acţionează pe suprafaţa celulei bacteriene determinând alterări grave în peretele celular şi în citoplasmă. fenomene depresive şi simptome localizate la nivelul cavităţii bucale: inflamaţii ale glandelor salivare şi ale limbii. Acesta este mecanismul de acţiune oligodinamic.injectarea de compuşi organici ai mercurului. Ionul de argint se combină cu grupările chimice importante ale proteinelor de tipul sulfhidril. Apare datorită formării sulfurii de mercur şi este influenţat de igiena bucală.inspirarea unor concentraţii reduse de vapori de mercur pe timp îndelungat (stomatologie).

în gingivite. Cu timpul şi prin expunere la aer se îngroaşă şi se înnegreşte. Argint coloidal (colargol) un coloid este un lichid în care particule cu dimensiuni foarte mici sunt suspendate în soluţie.1% sub formă de bastonaşe (creioane de nitrat de argint) şi soluţii concentrate şi bacteriostatic în concentraţii mici sub 0. Intensitatea acţiunii sale depinde de concentraţia şi de timpul cât este lăsat să acţioneze.Are acţiune bacteriostatică. de ţesut de granulaţie restant. Conţine ca principiu activ eugenol în proporţie de 70-90% în amestec cu acetileugenol şi cariofilen. granulom ombilical (sub formă de soluţie de nitrat de argint 30%). Prezintă acţiune • astrigentă. Inhibă enzimele transportoare de oxigen folosite în metabolismul bacteriilor. Grăbeşte vindecarea plăgilor. Preparate coloidale de argint • Proteinat de argint (protargol) conţine 8% argint. In administrări repetate poate produce arsuri corneene şi conjunctivită chimică. abcesul parodontal marginal. In arsuri reduce flora microbiană. Ca agent de cauterizant pentru mucoasa bucală.1%. . prin atingeri punctiforme în caz de: afte bucale. Efectul nu este profund datorităformării AgCl cu clorurile din ţesuturi. carminativă. Ulei volatil incolor sau galben-pal cu miros caracteristic şi gust de cuişoare. porţiuni mici. Uleiuri volatile • Ulei de cuişoare (oleum caryophyllorrum) Se obţine prin distilare cu vapori de apă din mugurii florali uscaţi ai plantei tropicale Eugenia caryophyllata. granulom ombilical la nou născut etc.Se foloseşte ca antiseptic în gingitive acute şi subacute. virucid. Este bactericid în concentraţii mari de 0. îndeosebi în infecţiile cu coci.În câteva minute poate acţiona bactericid. Proteinatul de argint are acţiune antiseptică mai mare decât argirolul (deşi are un conţinut mai mic în argint decât acesta).Farmacologie Nitratul de argint (azotat de argint) acţionează prin eliberarea ionilor de argint activ. virusurilor şi fungilor. Se utilizează în soluţie oftalmică 1% ca antiseptic şi astringent şi pentru prevenirea oftalmiei gonococice la nou născut. în aplicaţii locale. probabil pentru că argintul este puternic ionizat. Acţionează bacteriostatic. Suspensiile coloidale 1-5 % până la 10% ale sărurilor organice de argint se utilizează ca antiseptice ale mucoaselor. fungicid. gingivostomatita ulceronecrotică. Soluţiile concentrate sau bastonaşele (care iniţial au efect bactericid) produc precipitarea albuminelor superficiale formând o crustă sau o membrană din care se eliberează treptat ioni de argint cu acţiune bacteriostatică. burjonate.

• Ulei de tim reprezintă uleiul volatil extras prin antrenarea cu vapori de apă din florile de Thymus vulgaris (cimbrişor) din familia Labiatae.globulus. Conţine ca principiu activ mentol (30-35%) în amestec cu acizi. terpineol. volatil. cu gust arzător.smithii)Conţine ca principiu activ eucaliptol (cineol) în proporţie de 70%. anestezic şi antipruriginos.5-1% cu ulei de olive. oleu de lavandă. cu miros caracteristic şi gust aromatic. aldehide şi terpene.Intră în compoziţia apelor de gură şi a pastelor de dinţi. În timp se închide la culoare până la brun roşcat. Conţine până la 60% fenoli. ca antiseptic pentru căile respiratorii superioare şi ca stimulent al expectoraţiei sub formă de: produs "Inhalant" ce conţine eucaliptol. Ulei de scorţişoară (oleum cinnamoni) este extras din scoarţa plantei Cinnamomum Zeylanicum prin antrenarea cu vapori de apă. unguente 1-5%. . Posedă acţiune antiplacă. Acţionează bacteriostatic. Este hiperemiant local. astringent şi rece. bactericid şi fungicid asupra Candidei albicans. Are efect antipruriginos. cu miros caracteristic de mentă.fruticetorum.Intră în compoziţia gumelor de mestecat. o-metoxycinnamaldehyde) şi eugenol. sinuzite. incolor sau galben pal.Lichid uleios galben.ca decongestionant sub formă de ulei de Mentha piperita în inflamaţii acute ale mucoasei cavităţii bucale şi faringelui. răcoritor. . cu un miros caracteristic aromatic de camfor şi gust astringent. antifungic şi uşor anestezic. volatil. oleu de mentă. arzător şi iute. .Amestecat cu oxid de zinc este folosit ca pastă de obturaţie temporară a cavităţilor deşi mai preferat este eugenolul. din care cel mai important este timolul în proporţie de 25-30%. hiperemiant.Se foloseşte ca solvent şi aromatizant în preparate stomatologice. corize.Acţionează bacteriostatic.Acţionează bacteriostatic. anestezică locală . în gumele de mestecat pentru a inhiba dezvoltarea plăcii bacteriene.Farmacologie aromatizantă. antihelmintic. pastele de dinţi şi gumele de mestecat.ca aromatizant în apele de gură. • Ulei de eucalipt se obţine prin distilare cu vapori de apă din frunzele şi ramurile terminale ale unor specii de Eucalyptus (Myrtaceae) (E.Se prezintă ca un lichid incolor sau gălbui.Local este utilizat sub formă de soluţii alcoolice 1%. Prezentare: lichid de culoare slab gălbuie sau galben-roşcată (prin conservare îndelungată). Conţine ca principiu activ aldehida cinamică în proporţie de 70% (trans-cinnamaldehyde. cu miros caracteristic. cu gust la început dulce şi aromat apoi acru şi arzător. E. E. • Ulei de mentă (mentol) se obţine prin distilare cu vapori de apă din frunzele şi vârfurile înflorite ale plantei Mentha piperita din familia Labiatae (izma de grădină). Acţionează antibacterian intens (datorită timolului şi carvacrolului) şi fungicid.Lichid uleios volatil. Este ingredient în apele de gură. sub formă de amestec 0.

cu miros puternic aromat şi gust amar. antitoxic. Acţionează bacteriostatic. extras din uleiul de muşeţel are acţiune antiinflamatoare şi de stimulare a procesului de vindecare a ţesuturilor. care-i conferă culoarea albăstruie. Conţine ca principiu activ azulene (chamazulena). antiinflamator şi emolient. Bisabololul . Uleiul obţinut numai din flori este albastru pe când cel obţinut din receptacule este verzui.Farmacologie • Ulei de muşeţel (oleum chamomillae) este obţinut prin distilarea cu vapori de apă a florilor de Matricaria chamomillae (muşeţel) din familia Compositae. CURS 12 Antibiotice şi chimioterapice . În contact cu aerul şi lumina îşi schimbă culoarea devenind verde şi apoi brun. dens.Lichid albastru.

hepatotoxicitate: Tetraciclina.afectarea hematopoezei: Cloramfenicol. Este necesar diagnosticul corect al prezenţei unei infecţii în organism: aceasta implică diagnostic clinic şi de laborator. cefalosporine. fiecare prezentând riscul unor efecte adverse: . hemopatiile maligne. În mod concret ne bazăm pe rezultatele antibiogramei. Eritromicina. Există însă boli infecţioase al căror tratament cu antibiotice se instituie în urma examenului clinic şi de laborator. sunt: colagenozele. Tetraciclina. Amoxicilina. . erizipel.reacţii anafilactice: peniciline. Cloramfenicol. Meticilina. . Meticilina. Cloramfenicol. Alegerea antibioticului se face în funcţie de cunoaşterea sensibilităţii germenilor la antibiotice şi a spectrului de acţiune al antibioticelor. . scarlatină. Se va mai ţine cont de faptul că nici un antibiotic nu este inofensiv.ototoxicitate: aminoglicozide. ASOCIEREA ANTIBIOTICELOR Reguli de bază în terapia cu antibiotice : 1.nefrotoxicitate: aminoglicozide. Eritromicina. . Stabilirea necesităţii tratamentului cu antibiotice: Există boli infecţioase care nu necesită tratament antibiotic (de ex. 3. piodermite streptococice) Meningita meningococică Pneumonia pneumococică Penicilina Penicilina Antibioticul de elecţie Penicilina .Farmacologie (vezi și slide-uri) REGULI GENERALE DE PRESCRIERE A ANTIBIOTICELOR . Alte afecţiuni însoţite de febră reumatismul acut. febra medicamentoasă. virozele necomplicate prin suprainfecţii). Nu orice stare febrilă = boală infecţioasă.neurotoxicitate: aminoglicozide. . .tulburări gastro-intestinale: Ampicilina. 2. fără a fi necesară antibiograma: Boala infecţioasă Infecţia streptococică (angină.

Asocierea antibioticelor: are următoarele indicaţii: -tratamentul de urgenţă al unor boli infecţioase grave. cefalosporine. cloramfenicol. macrolide. aminoglicozide) -bactericide absolute (polimixine) -bacteriostatice (tetracicline. pentru a împiedica apariţia de tulpini rezistente. Chlamidii Difteria Penicilina Cloramfenicol Eritromicina Tetraciclina Eritromicina 4. cu următoarele 2 excepţii: . -în tratamentul tuberculozei. clindamicina.Farmacologie Lues (sifilis) Penicilina Leptospiroze Febra tifoidă Infecţii cu Mycoplasma pneumoniae Infecţii cu Ricketsii. trimetoprim) Sunt posibile asocieri între cele 3 clase şi în cadrul lor. -pentru creşterea acţiunii antimicrobiene (efect sinergic sau aditiv). cu etiologie încă neprecizată: septicemie. 5. sulfamide. lincomicina. Reguli de asociere a antibioticelor . utilizând un antibiotic cu spectru cât mai îngust (ţintit). meningită. Se preferă monoterapia cu antibiotice. ţinând cont de clasificarea lor în: -bactericide degenerative (peniciline. -boli infecţioase cu etiologie plurimicrobiană.

Farmacologie 1.Nu se asociază bactericide cu bacteriostatice. 2.Nu se asociază bactericide absolute între ele (datorită riscului crescut de efecte adverse). 3.Nu se asociază bacteriostatice între ele (asocierea este ineficace). Asocieri posibile: de ex. peniciline + aminoglicozide cefalosporine + aminoglicozide 6.Stabilirea schemei de tratament cu antibiotice va preciza: - doza optimă, în funcţie de: -greutatea corporală, mai ales în pediatrie; -gravitatea infecţiei şi sediul focarului patogen; -pragul toxic al fiecărui antibiotic; -se evită subdozările care predispun la recidive sau la apariţia rezistenţei microbiene. - calea de administrare: Antibioticele se administrează parenteral în următoarele situaţii: - infecţii grave, urgenţe; - la pacienţi cu complianţă scăzută la tratamentul oral cu antibiotice; - antibiotice care au forme farmaceutice doar de uz parenteral. ritmul de administrare: variază de la un antibiotic la altul şi chiar la acelaşi antibiotic, în funcţie de gravitatea infecţiei. De ex.: Penicilina G, V se administrează la 4, 6 sau 8 ore Ampicilina, Amoxicilina, - la 6 sau 8 ore

Farmacologie Efitard, unele cefalosporine - la 12 sau 24 ore Moldamin - la 7 - 14 zile durata terapiei: variază după gravitatea infecţiei: -obişnuit 7-10 zile -în infecţii bacteriene severe încă 7-10 zile de afebrilitate. 7. Administrarea profilactică a antibioticelor se face doar în unele situaţii: - Profilaxia reumatismului articular acut (RAA) -Moldamin (1 flac/ lună, 5 ani la cei sub 25 ani, 2 ani la cei peste 25 ani) - Profilaxia endocarditei infecţioase - există mai multe scheme de profilaxie, la pacienţii cu afectarea valvelor cardiace

- Profilaxia meningitei -meningococice Haemophilus influenzae - Profilaxia tuberculozei la subiecţii expuşi (contacţi apropiaţi) Izoniazida -Profilaxia infecţiilor recurente ale tractului urinar - Biseptol.

-cu

cu

Farmacologie ANTIBIOTICE BACTERICIDE Antibioticele bactericide se clasifică în: -betalactamine -peniciline -cefalosporine -aminoglicozide

PENICILINELE Definiţie: Sunt antibiotice bactericide numai în faza de multiplicare rapidă a bacteriilor. Clasificare şi reprezentanţi: I. Peniciline cu acţiune rapidă: Benzil-penicilina: Penicilina G (sare sodică sau potasică) flacoane cu pulbere 400.000 UI 1.000.000 UI 5.000.000 UI Soluţia obţinută după dizolvare în ser fiziologic se administrează -i.m sau i.v. la 4, 6, 8, ore interval -i.v. în perfuzie (dar nu în soluţie glucozată) Se adm. obişnuit 1,6- 6 milioane UI/zi. Fenoximetil-penicilina: Penicilina V compr. 400.000 UI Ospen • compr. 500.000 UI, 1000.000UI,1500.000 UI • granule pt. suspensie orală 750.000UI/5ml

Farmacologie Se administrează oral, din 6 în 6 ore (8 în 8 ore) înainte de mâncare. II. Peniciline cu acţiune retard: Procain penicilina G: Efitard, flacoane cu pulbere 800.000 UI Se administrează i.m. 1 flacon la 12 ore sau 2 flac. la 24 ore Benzatin-benzilpenicilina: Moldamin, flacon cu pulbere 600.000UI, 1200.000UI Retarpen, flacon cu pulbere 600.000UI, 1200.000UI Se dizolvă în apă distilată. Se adm. i.m. 1 flac. la 7 zile. III. Peniciline antistafilococice: Oxacilina caps. 250 mg. adm. oral flacoane cu pulbere 250 mg., 500 mg. Se adm. 2-4 g./zi, din 6 în 6 ore IV. Peniciline cu spectru larg: Ampicilina caps. 250 mg. flac. cu pulbere 250mg, 500mg adm. i.m., i.v. Obişnuit se adm. 2-4g/zi la interval de 6 ore. Ampicilina + Sulbactam = Sultamicilina (are spectru lărgit faţă de Ampicilină) ↓ preparatul Unasyn: - flac cu pulbere 1,5g =1g Ampicilină + 0,5g Sulbactam , adm i.m., i.v. - pulbere pentru suspensie orală - cp. adm. i.m., i.v.

Farmacologie Se administrează 1,5 -12g/zi la 6,8,12 ore. Sulbactam = derivat penicilinic puţin eficace ca antibacterian, dar inhibitor puternic de betalactamaze. Amoxicilina - are absorbţie mai bună decât Ampicilina după administrare orală; Amoxicilina caps.250 mg, 500 mg - se adm. oral 250 mg, 500 mg la 8 ore Ospamox caps.250 mg cp. 250 mg,500mg, 750mg, 1000mg granule pentru suspensie orală 125 mg/5ml, 250 mg/5ml Duomox cp.125mg, 250mg, 500mg Se adm. 1,5g/zi în 2,3 prize. Amoxicilina + acid clavulanic = Amoksiklav; Augmentin ↓ (inhibitor de betalactamaze) Augmentin cp.625 mg - 500mg Amoxicilină - 125 mg acid clavulanic cp.1 g -875 mg Amoxicilină -125 mg acid clavulanic Se administrează în 2 prize/zi. Amoxicilina + Metronidazol = HELICOCIN - preparat folosit pentru eradicarea infecţiei cu Helicobacter pylori în ulcer. Observaţii: 1.Penicilinele sunt antibiotice ieftine, eficace pe un număr relativ mare de germeni (coci Gram + , − , bacili Gram +, spirochete, leptospire). 2.Sunt bactericidele cele mai puţin toxice, de aceea se administrează frecvent la copii, gravide, imunodeprimaţi.

500mg suspensie 125mg/5ml. La un pacient cunoscut alergic la Penicilină alternativa terapeutică în infecţiile streptococice faringiene este Eritromicina (2cp. (Adrenalină i. CEFALOSPORINELE Clasificare şi reprezentanţi: Generaţia I: Orale: Cefalexin: Oracef. din 8 în 8 ore Cefaclor: Ceclor caps 250mg. la 6 ore). uz oral se administrează pe nemâncate pentru o absorbţie mai bună. erupţii cutanate. 5.Farmacologie 3. Formele parenterale se prezintă sub formă de flacoane cu pulbere. înainte de utilizare se dizolvă în ser fiziologic (majoritatea) sau apă distilată (Moldamin). 250mg. Romergan i. 250mg/ml Se administrează 1. 500mg susp. Keflex cp. 125mg/ml. 4 g/zi . Cele mai de temut efecte adverse sunt reacţiile alergice (urticarie. Penicilinele pt.4 g/zi.v. 4.. Hidrocortizon hemisuccinat i.. 250mg/5ml Se administrează 250 mg la 8 ore → max. şoc anafilactic).m. Riscul de reacţii alergice există atât la prima administrare a medicamentului cât şi la următoarele administrări. Ospexin.v. ! Reamintiţi-vă tratamentul şocului anafilactic.) Testarea sensibilităţii se face intradermic cu o soluţie foarte diluată de Penicilină.

1g. 2g Se administrează i.6 ore interval Generaţia a II-a: Cefamandol: Mandol flac 1g. cu pulbere 250 mg. max 9 g/zi Generaţia a IV-a: Ceftibuten: Cedax flac.m. 3×750mg/zi. cu pulbere 750mg.v. până la 3-6g/zi (la 6 ore interval) Generaţia a III-a: Ceftriaxona: Rocephin flac. 500mg suspensie 125mg/5ml Se administrează oral 2×250 .m.5g Se administrează i.v.v.m. 500mg . Cefoperazona: Cefobid flac cu pulbere 0. 500mg. max.1g la 8 -12 ore. 400mg Se administrează oral 400mg/zi.Farmacologie Parenterale: Cefalotina: Keflin flac cu pulbere 1 g + 1 fiolă 10 ml apă distilată Se administrează i. 1g. 250mg. 2g Se administrează 1 flac. i. suspensie orală caps. i. 5 zile Observaţii: .v. cu pulbere pt. profund 4 -12g/zi la 4 .. 1.500mg/zi Zinacef flac.. 200mg. i.. 12g/zi Cefuroxima: Zinnat cp. doză unică. i. 2g Se administrează 1-2g/zi. la 12 ore.5g.

sub formă de flacoane cu pulbere se dizolvă de obicei în apă distilată (pt. fiind utile în tratamentul meningitelor.) sau soluţie Xilină (pt. 3. intervalul între doze = 24 ore ⇒ 1 doză/zi Gentosept = soluţie oftalmică cu Gentamicină 0. 3-5mg/kgc/zi. asociat cu alte tuberculostatice.. adm. la interval de 8 ore.). sau i. 2.v. se adm.. AMINOGLICOZIDELE Clasificare şi reprezentanţi: Gentamicina: Gentamycin. adm. i. În insuficienţa renală se creşte intervalul dintre doze astfel: Interval între doze (ore) = 8 × valoarea creatininemiei (mg%) Exemplu: creatinina serică = 3 mg%. Cefalosporinele sunt bactericide scumpe. cu pulbere 1g. Cefalosporinele de uz parenteral. Kanamicin flac. la 12 sau 8 ore În insuficienţa renală intervalul dintre doze se măreşte după formula: intervalul dintre doze = 9 × valoarea creatininemiei (mg%) Streptomicina: Streptomicină flac. Este folosită mai ales ca tuberculostatic. indicate în infecţii severe.m.Farmacologie 1. dar foarte eficace. i. Gentamicin fiole 80mg/2ml 40mg/2ml Se administrează i. 1g de 2 ori/săptămână. Reacţiile alergice pot apare. 15 mg/kgc/zi.m. cu pulbere 1g. Cefalosporinele de generaţia a III-a şi a IV-a pătrund bine prin meningele inflamat.5g% Administrare: instilaţii în sacul conjunctival 1-2 picături la 4 ore Kanamicina: Kanamycin. i. . cu spectru mai larg decît penicilinele..m. dar sunt mai rare şi mai puţin severe decât pentru peniciline. i.v.m. în TBC se adm.

Farmacologie Amikacina: Amikozit. ANTIBIOTICE BACTERIOSTATICE (MACROLIDE. Tobramicina: Nepcin.v. Tetraciclinele • sunt antibiotice produse de diferiţi Streptomyces • au acţiune bacteriostatică faţă de un număr mare de microorganisme patogene Clasificare: Generaţia 1: Tetraciclina . administrate i. I. Amikacin . Obişnuit se administrează 500 mg de 2 ori/zi la adulţi. Antibiotice bacteriostatice cu spectru larg Sunt reprezentate de: Tetracicline Cloramfenicol Folosirea lor este actualmente limitată din cauza frecvenţei relativ mari a tulpinilor bacteriene rezistente în cazul tetraciclinelor. fiole 20 mg/2ml Observaţii: 1.m.3% . 2. ANTIBIOTICE CU SPECTRU LARG) A. în 2 doze. respectiv datorită riscului deprimării periculoase a hematopoezei în cazul cloramfenicolului. această asociere având efect sinergic. Efectele adverse cele mai frecvente sunt ototoxicitatea şi nefrotoxicitatea ⇒ la bolnavii cu insuficienţă renală este necesară scăderea dozelor/zi sau creşterea intervalului dintre doze. Se pot asocia cu penicilinele sau cu cefalosporinele. 3. 15 mg/kgc/zi. Aminoglicozidele sunt antibiotice bactericide..caps. Nu se absorb după administrare orală ⇒ se administrează obişnuit parenteral.unguent cu tetraciclină . sau i. 250 mg . active mai ales pe bacili Gram negativi aerobi.flacoane 500 mg/2ml. 4.

• aplicarea locală trebuie evitată (cu excepţia formelor oftalmice) din cauza potenţialului mare de sensibilizare • se acumulează în mugurii dentari producând colorarea în galben . sarcină şi coexistenţa altor boli hepatice • toleranţa digestivă a preparatelor este diminuată deoarece au ca reacţie adversă fenomenul de dismicrobism intestinal care se concretizează prin apariţia diareei ce apare în cursul tratamentului şi care alături de celelalte dezavantaje prezentate reduc complianţa pacientului la tratamentul cu tetracicline de primă generaţie. 200 mg Caracteristici şi principii de administrare pentru prima generaţie: • eficacitatea tetraciclinelor este diminuată prin absorbţie scăzută în caz de hipoaciditate gastrică. motive pentru care sunt contraindicate în a 2 . în prezenţa alimentelor (produsele lactate) şi a medicamentelor ce au în compoziţia lor ionii Ca. lapte.Farmacologie Clortetraciclina Oxitetraciclina Rolitetraciclina . malnutriţie.a: • se absorb aproape complet din intestin fiind foarte puţin influenţate de alimente.Solvocilin flac.brun a dinţilor şi hipoplazia smalţului dentar. inj.350mg Generaţia a 2 -a: Doxycyclin -Vibramycin caps 100 mg.a jumătate a sarcinii şi în primele 6 luni de viaţă ale copilului (afectează dentiţia de lapte) respectiv la copii până la 8 ani (afectează dentiţia definitivă) • hepatotoxicitatea este favorizată de insuficienţa renală. necesitând un interval de minim 2 ore între ele. Caracteristici şi principii de administrare pentru generaţia a 2 . cationi bivalenţi sau trivalenţi putându-se administra concomitent cu acestea . flac.300. Mg.inj. Fe situaţii când se formează chelaţi neabsorbabili. fiind contraindicată administrarea lor concomitentă cu aceste preparate.

meningitidis şi Bacteroides Caracteristici: • datorită liposolubilităţii ridicate difuzează foarte bine în toate ţesuturile . cianoză cu colorarea cenuşie a pielii) datorită incapacităţii de metabolizare a cloramfenicolului de către ficat • interacţiuni medicamentoase: Cloramfenicolul inhibă metabolizarea anticoagulantelor cumarinice. Cloramfenicolul .22 h pentru doze multiple motiv pentru care se vor administra în prima zi 2 doze la 12 ore interval una de cealaltă.deprimarea hematopoiezei cu pancitopenie • la nou născut fenomenele toxice acute se pot manifesta prin "sindromul cenuşiu" (vomă. II. 250 mg Obişnuit are acţiune bacteriostatică. influenzae.18 h după prima doză şi 18 . tahipnee. dar poate fi şi bactericid pe H. N. Antibiotice macrolide .cp. iar din a 2 -a zi o doză / zi • nu influenţează flora bacteriană intestinală şi se poate administra şi la pacienţi cu insuficienţă hepatică şi renală având astfel o toleranţă digestivă foarte bună • au potenţă mai mare decât cele din prima generaţie ! Observaţie: Datorită tuturor avantajelor prezentate complianţa pacienţilor la tratamentul cu tetracicline de a 2 -a generaţie este net crescută faţă de prima generaţie. diaree cu scaune verzi.trece uşor în LCR. distensie abdominală. pătrunde în creier. fenitoinei şi a sulfamidelor antidiabetice • este antibioticul de primă alegere în febra tifoidă B.Farmacologie • sunt active faţă de unele tulpini bacteriene rezistente la tetraciclinele clasice • T1/2 pentru Doxiciclină este de 12 . traversează bariera hematooculară şi bariera placentară • utilizarea sa este limitată datorită cele mai grave complicaţii . 125 mg/250 mg şi caps.

primul reprezentant • este produsă de Streptomyces erithreus Principii de administrare: • se administrează numai sub forme enterosolubile (esterii săi: succinat. digoxina crescând riscul reacţiilor toxice ale acestora Dintre noile macrolide ultimele două s-au impus în practica clinică.Spiramycin Josamicina .cp. anticoagulantele orale. diaree. lactobionat) datorită instabilităţii sale în mediu acid gastric • este medicaţia de alternativă la pacienţii cu alergie la penicilină • provoacă fenomene de iritaţie digestivă de tipul greaţă. propionat. 150 mg Caracteristici şi principii de administrare: • are absorbţie rapidă şi realizează concentraţii plasmatice mari la doze mici având o acţiune bactericidă pe durata de 24 h . stearat.Farmacologie Se numesc macrolide deoarece cuprind în structură un inel alifatic lactonic de dimensiuni mari. durere epigastrică • inhibă citocromul P450 provocând inhibiţie enzimatică asupra altor medicamente administrate concomitent: teofilina.Rulid Claritromicina .Josamycin Noua generaţie: Roxitromicina . Roxitromicina .Klacid Eritromicina . vomă.Rulid . Clasificare: Vechea generaţie: Eritromicina Spiramicina .

Omeprazol cp 20mg .Klacid .OH Claritromicina) potenţează efectele Claritromicinei • poate creşte nivelele plasmatice ale Carbamazepinei şi Teofilinei necesitând monitorizarea clincă a pacienţilor respectivi • are acţiune antibacteriană şi pe Helicobacter pylori. alveolar) • penetrabilitate ridicată atât intra cât şi extracelular • metabolitul activ (14 .i. amigdalian. 125 mg/5 ml . 500 mg/flacon (macrofage şi leucocite) comparativ cu Caracteristici şi principii de administrare: • absorbţia nu este influenţată de mese • realizează concentraţii eficace la toate nivelele tractului respirator (nazal. intrând astfel în schema triplei şi quadruplei terapii de eradicare a infecţiei cu acest germene la pacienţii cu ulcer duodenal: IPP (doză dublă) + Claritromicină 500mg (doză dublă) + Amoxicilină 1000mg (doză dublă) IPP (doză dublă) + Claritromicină 250mg (doză dublă) + Metronidazol 400mg (doză dublă) IPP (doză dublă) + Claritromicină 250mg (doză dublă) + Tinidazol 500mg (doză dublă) IPP = Inhibitor al pompei de protoni .suspensie 60 mg/100ml.cp 250 mg şi 500 mg .Farmacologie • penetrabilitate tisulară şi celulară mare eritromicina • este stabilă la acidul clorhidric putându-se administra ca atare • se poate administra în doză unică 300 mg/zi cu aceeaşi eficienţă clinică şi bacteriologică cu ritmul 2 x 150 mg/zi în infecţii de căi respiratorii superioare şi inferioare • prezintă rare efecte adverse digestive Claritromicina .v. pulmonar.

Farmacologie • rare efecte adverse digestive Se administrează: . 3. Prescrieţi antibioticul de elecţie la un pacient cu diagnosticul de pneumonie postgripală.250 mg x 2/zi adulţi . Prescrieţi antibioticul de elecţie care intră în schema de eradicare a infecţiei cu H.7.5 mg/Kgc x 2/zi copii Cazuri: 1. 2. . Prescrieţi antibioticul de elecţie la un pacient cu diagnosticul de angină acută streptococică cu alergie la penicilină. pylori.

100 mg. 750 mg . timp de 2-3 zile). pielonefrite. CHINOLONELE: Sunt chimioterapice de sinteză cu proprietăţi antibacteriene bactericide. între mese. 7 zile • infecţii enterice: dizenterie bacilară acută (2. 1g la 6 ore..doză unică/zi.Acid nalidixic cpr. Clasificare: chinolone de generaţia I: Acidul nalidixic Acidul oxolinic Cinoxacina chinolone de generaţia II: Rosoxacina Acidul pipemidic chinolone de generaţia III: Ciprofloxacina (fluorochinolone) Ofloxacina Pefloxacina Norfloxacina Fleroxacina Reprezentanţi: Acidul nalidixic .Eradacin caps. pielocistite.Farmacologie CHIMIOTERAPICE: CHINOLONELE. monodoză. SULFAMIDELE ŞI TRIMETOPRIMUL A. 250 mg Ciproxin cpr. Rosoxacina . 500 mg.Ciprobay cpr.5g = 5 cpr. Ciprofloxacina: . 150 mg • infecţii gonococice acute: 300 mg. 0. 250 mg.5g: • infecţii urinare (cu germeni sensibili): cistite.

rectite acute). 80 mg/ml Administrare: oral.25 g/zi i.v. 200. .1 . : 2 X 0.0. : 400 mg la 12-24 h Norfloxacina: . 100 mg/10 ml Administrare : oral : 2 X 0. perfuzabilă 200 mg/100 ml Administrare : 200-400 mg la 12 h Fleroxacina: . perfuzabilă 400 mg/100 ml Administrare : oral. 100 mg. : 400 mg/zi (monodoză) Indicaţii (Fluorochinolone): • infecţii urinare (cistite.400 mg sol.Farmacologie f.Nolicin cpr. 200 mg sol. • infecţii transmise pe cale sexuală (uretrite acute.Quinodis : cpr. i.7-10 zile) Ofloxacina: . 400 mg f. • infecţii gastro-intestinale : boala diareică acută.v.2 g/zi Pefloxacina: . pielonefrite) şi prostatice acute şi cronice.v. 400 mg Administrare : 200-400 mg la 12 h (3.Abaktal cpr.Tarivid cpr. cervicite acute. i.

pneumococice. Sulfamide cu acţiune intestinală: Ftalilsulfatiazol .7 -10 zile (în funcţie de indicaţie. sucralfat. ! Observaţie: Fluorochinolonele: a) antibacteriene de primă alegere în şancrul moale.ritmul de administrare: la 12 sau 24 ore (în funcţie de preparat). pot produce: greţuri. B. b) sunt total inactive în infecţii: streptococice. -durata tratamentului: 3 . cu acţiune intermediară: Sulfametoxazol. (fiole) . c) au absorbţia intestinală diminuată de antiacidele cu aluminiu. Sulfamide cu acţiune sistemică: 1. magneziu. i. Clasificare I. 3. f) sunt contraindicate la nou-născut.oral (comprimat). e) trebuie evitate sau utilizate cu prudenţă la copii. SULFAMIDELE Sunt chimioterapice de sinteză cu acţiune bacteriostatică. cu acţiune rapidă: Sulfafurazol 2. calciu. fotosensibilizare. în timpul sarcinii. cu acţiune prelungită: Sulfametoxidiazina II. preparate de fier. Ex: în boala diareică acută durata tratamentului cu fluorochinolone este de 3 zile.Farmacologie • infecţii osteo-articulare: osteomielite acute şi cronice • infecţii respiratorii: bronşite cronice Principii de administrare (Generaţia a III-a): . listeriene sau cu anaerobi. la bolnavi cu antecedente convulsive.v. convulsii. vărsături. severitatea infecţiei). d) în general sunt bine suportate.

/zi.: Sulfametoxazol + Trimetoprim = Biseptol) Biseptol (Cotrimoxazol.5 g: doză de atac = 2g (4cpr. doză de atac = 1 g/2cpr (doză unică/zi) + doză de întreţinere 1/2 g = 1cpr/zi. Bactrim.se recomandă cu o cantitate mare de lichide (mai ales alcaline) pentru a preveni cristaluria (precipitarea sulfamidelor în tubii renali). Sulfamide de uz local: Sulfacetamida (colir). . respiratorii.) + doză de întreţinere = 1g/2cpr la 6 ore. (rar) • uz local : Sulfacetamida (colir) ! Observaţie Sulfamidele: • au indicaţii limitate în infecţii urinare necomplicate cu germeni sensibili (E. oral comprimate: doză de atac + doză de întreţinere Ex: Sulfafurazol cpr. • rezistenţa la sulfamide se pre vine prin: asocieri (Ex. spectrul de acţiune mai larg. este una dintre sulfamidele cele mai utilizate Sulfametin cpr.v. 0. Mafenidul (cremă) Principii de administrare: • obişnuit.Tagremin) Este asocierea între: Sulfametoxazol + Trimetoprim (5 :1 = 400 mg/80 mg) Administrare: Biseptol : 2 x 2 cpr. Septrin.Coli. indicaţia principală: infecţii urinare asociere activă şi pe unii germeni rezistenţi la sulfamide instalarea rezistenţei se face mai lent . . acidifiante urinare. dimineaţa şi seara Avantajele asocierii: ! Observaţie Biseptolul: • este medicaţia de primă alegere în pneumonia cu Pneumocistis carini • este contraindicat în timpul sarcinii şi la nou-născut acţiune bactericidă mai intensă. • i.Farmacologie III. dizenterie bacilară. Acid folic. Proteus).se evită asocierea cu : Procaină. infecţii biliare.

iar treapta a 3-a pe cele mai puternice.I. în • Aspirină funcţie de intensitatea efectului analgezic. NIVEL III dureri intense şi/sau eşec la NIVEL II Dureri moderate şi severe sau eşec la antalgicele de nivel I NIVEL I Dureri uşoare Analgezice şi neopioide: moderate • Metamizol • Paracetamol OPIOIDE UŞOARE: CODEINA ± Paracetamol ± Aspirină ± A. Terapia durerii începe fie cu prima treaptă.I. Treapta 1 cuprinde analgezicele cele mai slabe.S OPIOIDE antalgicele de nivel II Agonişti parţiali Agonişti puri PUTERNICE • Buprenorfina • Morfina clorhidrică şi sulfurică Agonişti antagonişti • Pentazolina • Petidina Scara analgezică a OMS cuprinde medicaţia analgezică clasificată în trepte. urcând . • A.S.N.N.Farmacologie CURS 13 Farmacoterapia urgenţelor medicochirurgicale în cabinetul de medicină dentară (vezi slide-uri) CURS 14 Farmacoterapia durerii.

Aspirina cp 500 mg. Acid acetilsalicilic .Farmacologie progresiv până la treapta cu care se obţine o analgezie satisfăcătoare.. Metamizol = Algocalmin cp 500 mg. Este bine suportat. acţiune antitermică. 1g/2ml Este indicat ca analgezic mai ales în dureri colicative Efecte adverse: . 250 mg Panadol cp. sup. dureri musculare şi osoase.Paracetamol cp.v. .agranulocitoză: se foloseşte perioade scurte de timp . Upsarin Are efect analgezic.risc de anafilaxie .hipotensiune arterială la injectare rapidă i. efervescente Are acţiune analgezică asemănătoare cu Aspirina. de elecţie la copii. fie direct cu o treaptă superioară. maxim 8 cp/zi Este eficace mai ales în cefalee. Reprezentanţi: Treapta 1: Substanţe care inhibă sinteza prostaglandinelor 1. cp. diateze hemoragice ! Observaţie: Asociată cu anticoagulantele prezintă risc crescut de hemoragii 2. Se administrează după mese. Efferalgan. antiinflamator. sup. suspensie. Contraindicaţii: ulcer gastric. 1 g. 500 mg. Paracetamol . dar nu are efect antiinflamator. Maxim 4 x 2 cp/zi ! Observaţie: Are risc hepatotoxic în caz de supradozare. f. 125. 3. antipiretic. neiritant gastric.

! Observaţie: Formele orale se administrează după mese deoarece sunt puternic iritante gastric.400 mg/zi Piroxicam . 50 mg. supozitoare 250 mg.40 mg/zi. .4 x 25 . antiinflamatoare nesteroidiene. unguent. agranulocitoză. unguent 4%.Fenilbutazonă. 4. 400 mg. Alternative: antispastice (Scobutil. cp retard 100 mg. gel Doza obişnuită: 3 .4 x 500 . Feldene. de aceea este mai rar folosit.Codeine phosphate cp 15 mg Pe lângă efectul analgezic are şi efect antitusiv marcat. Reprezentanţi: Indometacin .4 x 200 . f 75 mg. unguent 3% Se administrează în doză unică 20 . doza obişnuită: 400-800 mg/zi.caps 25 mg. Codeina . tromboflebite. 100 mg. Butazolidine.cp 200. în 3 prize. abcese.50 mg/zi Diclofenac . 50 mg. sup.4 x 25 .Farmacologie Administrare: 2 . 40 mg. moderat efect analgezic. dj. supozitoare 500 mg. Treapta a 2 -a : Opioide mai slabe Se pot asocia cu medicamente din treapta 1. Doza obişnuită: 3 . Fenilbutazonă. dismenoree. Diclofenac dj 25. Acţionează favorabil în dureri reumatice. 200 mg. Poate produce leucopenie.1000 mg/zi Datorită efectelor adverse nu trebuie folosit ca agent spasmolitic primar. Antiinflamatoare nesteroidiene Au efect antiinflamator şi antipiretic puternic.Piroxicam. supozitoare 50. unguent 4%.Voltaren. anemie aplastică.Paduden . Reumavek. cp 20 mg. supozitoare 20. 1. unguent 5% Doza obişnuită: 3 . Papaverină). trombocitopenie.50 mg/zi Ibuprofen .

nu este indicată în dureri cronice fiindcă necesită administrare la intervale scurte (4 ore).8 ore. Dmax/1d = 60 mg Dmax/24 h = 360 mg 3.7 ore Dmax/1d = 20 mg Doza analgezică uzuală: 5 . Dmax/24 h = 60 mg . sup. durează 6 .7 ore Are risc de dependenţă mai mic comparabil cu Codeina Doza obişnuită: 4 x 50 . administrat oral are efect analgezic moderat. 30 mg/1 ml Efectul durează 3 .Mialgin f 100 mg/1 ml Are durata de acţiune 2 . Dmax = 500 mg/zi 3. Tramadol . Petidina . Morfina f.4 ore. 100 mg.Fortral cp 50 mg.2 mg Are acţiune mai lungă decât Morfina. 20 mg/1ml s. 1. 0.Farmacologie Dependenţa este riscul cel mai de temut al Codeinei. 100 mg.c. 50.Tramal f. Efect analgezic intens. de 4-6 ori / zi. Buprenorfina .a: Opioide puternice Se pot asocia cu medicamente din treapta 1. sol uz intern 100 mg/ml Acţiunea durează 4 .10 mg 2.Temgesic f. f.5 ore. Administrat parenteral are efect analgezic intens. Doza obişnuită în această asociere este: 60 mg Codeină + 100 mg Paracetamol. 2. cp perlinguale 0. Pentazocina . Este indicată în dureri acute moderate sau intense. Are efect analgezic bun asociată cu Paracetamolul.100 mg/zi Treapta a 3 . ce durează 4 .3 mg.

analgezie paravertebrală. gimnastică medicală. radioterapie. blocarea trunchiurilor nervoase.greaţă.Farmacologie Se pot administra 0. în doze individualizate şi administrate la intervale riguros fixate. psihoterapie.constipaţie .euforie.controlled .retenţie de urină . administrarea trebuie individualizată şi se face la cererea pacientului = on demand analgesie = pacient . Efecte secundare: .deprimare respiratorie . Principii de administrare: Principiile de tratament diferă în funcţie de tipul durerii: acută sau cronică. în doze standard.0. vărsături .3 . de cele mai multe ori cu cele mai puternice analgezice. de cele mai multe ori cu analgezice orale. Tratamentul durerii cronice trebuie să fie multimodal: administrare sistemică/locală de analgezice.toleranţă (= scăderea progresivă a efectului) . • În durerea acută: Scopul tratamentului este suprimarea rapidă a durerii.dependenţă (cu apariţia sindromului de abstinenţă la întreruperea tratamentului) . În durerea postoperatorie deoarece sensibilitatea la durere variază de la pacient la pacient.6 mg la 6 . anestezie peridurală.analgesia • În durerea cronică: Scopul tratamentului este de a împiedica apariţia durerii. . administrate parenteral.8 ore.spasm al sfincterului Oddi (spasm biliar) .

prin complexitatea sa etiopatogenică şi clinică. Observaţii: 1. Nu se asociază substanţe care fac parte din acelaşi grup ca mod de acţiune (de exemplu nu se asociază opioide între ele). 2. anxiolitice (Hidroxizin. Cefaleea poate fi indusă chiar de unele analgezice. . motivaţia unui dualism atitudinal comportamental al pacientului întâlnit frecvent în practica stomatologică: • • pe de o parte solicitarea consultaţiei şi tratamentului de specialitate în urgenţă (mai ales). Trebuie ţinut cont de posibilitatea apariţiei nefropatiei prin analgezice ("nefropatie MANAGEMENTUL DURERII ÎN CABINETUL STOMATOLOGIC (vezi și slide-urile) DUREREA ÎN STOMATOLOGIE Introducere Durerea reprezintă. pe de altă parte. 5. Opioidele (în afara durerilor naşterii) şi AINS sunt contraindicate. Se pot asocia terapiei cu analgezice alte substanţe adjuvante: fenacetinică") 4. evitarea prezentării la stomatolog. Diazepam) antidepresive (Amitriptilina) antispastice (Papaverina) glucocorticoizi (dacă există o componentă inflamatorie) 3. La pacienţii cu neoplasm este necesară o analgezie continuă astfel încât administrarea medicamentelor se face după un orar fixat dinainte şi nu la cererea pacientului.Farmacologie În durerea cronică care nu are etiologie malignă pacienţii trebuie trataţi fără opioide cât mai mult timp posibil. În timpul sarcinii şi alăptării doar Paracetamolul este sigur inofensiv.

afecţiuni algogene rare (>0-5) Afecţiuni frecvente Afecţiuni relativ frecvente Afecţiuni rare Pulpita acută Pericoronarita False afecţiuni Abcesul periapical Durerea după chirurgia endodontică Protezare cu supraînălţare Eroziuni gingivale şi leziuni dentare legate Alveolita poslextracţionaiă uscată GUNA False dureri dentare: Nevralgia de trigemen Nevralgia de ganglion dentare: Infarctul acut miocard Sindromul Ernest Reacţia postmedicamentoasă oraiă pemfigus-like de diferenţiază: sfenopalatin Sindromul Stevens-Johnson Reacţia de periajul dentar Sinuzita Necroliza epidermică toxică postmedicamentoasă maxilară acută Gingivo-stomatita herpetică primară Ulceraţii traumatice Ulceraţii prin arsuri Stomatita aftoasă Ulceraţiile herpes-zoster orală lupus-like Leucemia acuta şi leziunile Ulceraţiile cu virus Epstein. Sugestivă şi mai actuală în acest sens pare a fi încercarea de evaluare epidemiologică a lui Stanley L. psihogenă ) se realizează în termeni preponderent subiectivi. prognostic clinic şi terapeutic în acest domeniu.afecţiuni algogene frecvente (> 100) . Wiener (1998).Farmacologie Durerea reprezintă de altfel un „model cerebral" rezultat dintr-o suprasumaţie de stimuli de natură variată. mediaţi prin sisteme complexe specifice şi nespecifice spre structurile cerebrale anatomice şi integrative a căror activitate normală este astfel perturbată (5).000) . Dată fiind reprezentativitatea componentei subiective a durerii. exprimarea diferenţiată a durerii (somatică. ceea ce relevă semnificaţia majoră a elementelor de anamneză şi ancheta funcţională sub aspect diagnostic.orale: Barr Boala mână-picior-gură Herpangina Stomatita gonococică Gingivita Candidoza Afecţiunile dentare . Incidenţa afecţiunilor algogene în stomatologie Dat fiind dualismul atitudinal-comportamental menţionat anterior.afecţiuni algogene relativ frecvente (>5-100) . se poate lua în considerare tel mult o estimare epidemiologică relativă a fenomenului dureros în practica stomatologică. cu un coeficient real de dificultate. neurogenă. implicit a durerii oro-maxilo-faciale. care (prin aproximarea incidenţei la 100.

secundar) Alergia de contact Durerea iradiată de la un Terapia cu isotretinoin Glosita alergică anevrism disecant Cheilita actinică Ulcerele cu virus Coxsackie Iodismul (oreionul sau Virusul Herpex simplex enterovirus iodat) Nevralgia de trigemen din .Farmacologie Stomatita alergică postmedicamentoasă Stomatita iritativă Reacţia postmedicamentoasă Reacţia orală la orală lichenoidă GUNA şi afecţiunile periodontale Virusul (pulpita) Ectima gangrenosum citotoxice Leziuni orale în context SIDA şi leziunile orale: SIDA: \ Virusul citomegalic candidoză herpex simplex Herpes variceloulcero- simplex Aftele idiopatice cu răspuns Virusul la prednison zosterian Leziunile necrotice idiopatice afecţiuni periodontale Herpes-zoster şi GUNA Stomatita necrotizantă acută leucoplazia păroasă Sarcomul Kaposi Leziuni orale diabetice Limfoamele Leziuni orale uremice Glosite şi glosodinii: Candidoza GUNA Glosite şi glosodinii: Glosita stafilococică Glosite şi glosodinii: Glosita şi ulceraţia gonococică Glosita tricomoniazică Tularemia Durerea ATM : guta şi Glosita virală cu virus Pseudomonas (ectima Herpex simplex şi gangrenosum) Glosita bacteriană cu gram pseudoguta ulceraţii negativi Muşcături şi arsuri ale Sindromul Stevens-Johnson Durerea ATM : boala limbii Necroliza epidermică toxică Lyme Ulceraţii aftoase Glosita cu Chlamidia Fractura pe os trachomatis patologic Ia nivelul mandibulei datorata Ulceraţia cu citomegalovirus tumorilor sau osteomielitei Cheilite şi durerea la nivelul buzelor: Sifilis (primar.

Farmacologie
Impetigo Cheilita angulară datorată speciilor de Candida şi Staphylococcus aureus Cheilite şi durerea la nivelul buzelor: Cheilita alergică scleroza multiplă

Afecţiuni frecvente Eroziunile labiale datorate frigului şi umezelii Fracturi posttraumatice ale mandibulei, ale

Afecţiuni relativ frecvente Cheilita factitia Sindromul Stevens-Johnsons Necroliza epidermică toxică Disfuncţia/durerea de ATM (disfuncţia/durerea miofascială) Barotrauma

Afecţiuni rare

masivului facial şi ale sinusului maxilar Zona Zoster (ramurile maxilare şi complexului zigomatic Sinuzita maxilară supurativă Parotidita virală mandibulare ale nervului V) Durerea iradiată şi infarctul miocardic sau insuficienţa coronariană Parotidita Parotidita supurativă supurativă Infecţia spaţiului Litiaza salivară laterofaringian Infecţia spaţiului masticator Nevralgia idiopatică de trigemen Nevralgia de trigemen consecutivă compresiei microvasculare

Elemente psiho-fiziopatologice ale durerii Datorită mecanismelor modulatoare anatomo-fiziologice sau socio-psihologice, durerea nu poate fi concepută doar ca o senzaţie, ci ca un fenomen complex aparţinând atât condiţiei de normalitate, cât mai ales condiţiei patologice, cu multiple implicaţii anatomo-fiziologice, psihointelectuale, psiho-afective şi p s i h o - s o c i o l o g i c e , atestând astfel ceea ce afirma cândva

Farmacologie
L. Rubinstein: „între organizarea psihică şi condiţiile lumii exterioare se stabileşte principiul unei interacţiuni ascendente". Semnalând impactul unui potenţial obstacol, durerea anticipează o atitudine defensivă. In derularea fenomenului dureros, ca „semnal de avertizare a organismului", se individualizează trei registre r e p r e z e n t a t i v e :
• • •

percepţia senzoriala şi/sau somatică (specifică) starea afectiv-emoţională reacţia anatomo-visceralo-vegetativă şi musculară. Din multitudinea ipotezelor privind mecanismul experienţei dureroase, considerăm ca fiind

mai pertinentă pentru teritoriul stomatognat teoria porţii de control (emisă de Melzack şi Wall în 1965), care susţine ideea convergenţei dintre informaţia nociceptivă şi cea nenociceptivă, plasând locul interacţiunii convergente a axonilor mici şi mari la nivelul segmentului spinal sau în sistemul trigeminal. în acest sens, autorii individualizează trei componente implicate în experienţa dureroasă:
• • •

componenta senzori-discriminativă - determinantă în informaţia perceptivă primită de individ componenta rezultantă afectiv-emoţională (subiectivă) componenta cognitiv-evaluativă, inserată în experienţele anterioare şi aşteptări. Variabilele psihologice, după cum precizează P. Milgroon, vor avea un rol cu totul deosebit,

marcând diferenţiat reacţia la durere.

Relaţia Durere - Detresă - Frică - Anxietate. Structuri psiho-emoţionale şi de personalitate în stomatologie Durerea este condiţionată de prezenţa stimulilor algogeni cu impact: somatic, neurogen, psihogen sau mixt, care semnalizează o afectare tisulară curentă, sau iminentă, sau un tipar de răspunsuri atitudinal-comportamentale modulate de componenta afectiv-emoţională individuală, ceea ce îndreptăţeşte afirmaţia lui R. Leriche, chiar şi atunci sau mai ales când vorbim despre durere, că „fiecare bolnav îşi are adevărul lui". Sub aspect atitudinal-comportamental, după cum precizează P. Milgroon, fenomenul dureros se reflectă printr-o ipostază plurifactorială: pe de o parte, durerea declanşează detresă somatopsihică (la nivel diencefalic, cu activarea substanţei reticulate), care generează reacţia emoţională de frică ; pe de altă parte, frica favorizează eliberarea şi activarea de endorfine din glanda pituitară, rezultând un efect analgezic temporar', se realizează de fapt un „control inhibitor de poartă", control în care, după cum menţionează I. Hăulică, O.C. Mungiu şi G.D, lonescu, se implică cu rol determinant nu numai beta-endorfina şi dinorfinele, ci şi enkefalinele.

Farmacologie
Prin continuarea acţiunii agentului stresor se eliberează naloxonul, care antagonizează efectul analgezic anterior, durerea intensificându-se din nou. Aceasta explică dispariţia subită a durerii dentare în sala de aşteptare ca urmare a fricii exacerbate de aşteptare (fenomenul „angor temporis"), asociată eventual cu unele comentarii inoportune în acest cadru şi cu reapariţia durerii când frica a dispărut, „Analgezia de stres" apare în cadrul de referinţă menţionat ca „fenomen de apărare adaptativă contra agresiunii nociceptive". Referindu-se la particularizarea psiho-fizio-patologică în domeniul stomatologic, Billes şi Faneslow (1980) sugerează implicarea algogenă a tensiunii musculare generate de anxietate. De fapt, „agonia" unei şedinţe traumatizante la stomatolog se poate datora în mai mare măsură fricii decât durerii. Datorită aşteptării îndelungate la stomatolog, pacientul adult, dar mai ales pacientul copil, îşi focalizează atenţia pe stimuli ai fricii, etichetând eronat detresă (somato-psihică şi psihosomatică), incapacitându-se în consecinţă cu lupta sa cu experienţa dureroasă. Relaţia durere - detresă - frică - anxietate este particularizată în accepţiunea lui Milgroon, Wright, citaţi de Maxim et al. de :
• • • • •

structura psiho-emoţională a bolnavului (anxiosul are un prag al durerii mai scăzut) structura sa de personalitate (cu sau fără inflexiuni represive) tipologia constituţională etnică, antropologică, regională statusul neurovegetativ, umoral şi endocrin factorii socio-educaţionali, culturali (imprimă un caracter personal durerii). In fapt, întreaga activare automatică, implicit a reacţiei de frică, generează praguri scăzute

ale durerii şi o toleranţă mai mică la durere. Pragul dureros, ca prag de toleranţă la durere, este marcat de anticiparea tratamentului stomatologic propriu-zis de către pacient, mai ales Ia pacientul dominat de experienţe anterioare directe sau indirecte negative prelungite (răspunsuri emoţionale condiţionate - REC), cu incapacitatea de control situaţional, ceea ce generează o frică adiţională care agravează experienţa dureroasă. Durerea la rândul ei amplifică frica adiţională şi determină atitudinea de evitare, respingere sau fugă în faţa tratamentului stomatologic, atitudine care la rândul ei exacerbează frica a d i ţ i o n a l ă . Se realizează astfel o configuraţie a răspunsurilor emoţionale condiţionate (REC) prin implicarea stimulilor generalizaţi. Intervin ca factori de întreţinere şi agravanţi:
• • •

starea de teamă generală etapa de vârstă a pacientului dezvoltarea memoriei şi imaginaţiei, care adaugă senzaţiei dureroase o multitudine de reprezentări, imagini şi amintiri generatoare de nelinişte absenţa controlului tratamentului stomatologic de către pacient surse informaţionale

• •

Farmacologie

„angor temporis" etc. în consecinţă, intervenţia factorului psiho-emoţional asupra sensibilităţii algice se manifestă

prin:
• •

amplificare sau adaos psihic (frică) fixare psihică (durere reziduală) .

Particularizarea durerii în stomatologia pediatrică Ca reprezentare, mai ales pentru micul pacient, durerea simbolizează un atac, o leziune, o ameninţare. Sub aspect semiologic, durerea ca transformare a unei excitaţii în senzaţie alături de componenta afectivă implică şi un element perceptiv de conştiinţă, care evoluează în concordanţă cu etapa de vârstă şi stadiul de dezvoltare generală psiho-somatică a i
n d i v i d u l u i .

Astfel, sugarul simte durerea dar nu o percepe, afecţiunea existând ca o reacţie organică (starea de suferinţă fiind ilustrată prin strigăte, plâns, reacţii, mimică), elementul psihologic perceptiv fiind încă absent. Evoluţia spre maturitate, proces complex care sumează modificări psiho-mentale şi somatice, adaugă senzaţiei dureroase componenta perceptivă. Pe măsură ce copilul „se trezeşte", durerea se organizează şi se obiectivează prin dezvoltarea sistemului II de semnalizare - vorbirea (ca semn al maturării corticale, după cum precizează Monnod), dând copilului „conştiinţa lui însuşi" (Preyier). Dezvoltarea memoriei şi imaginaţiei adaugă senzaţiei dureroase o multitudine de reprezentări, imagini şi amintiri generatoare de nelinişte, durerea căpătând tot mai mult un caracter personal, accentuat sub efectul modulator sau demodulator al educaţiei Iată de ce expresia durerii se diferenţiază de la copil la copil. Totuşi în expresia durerii dentare (durere odontogenicâ) regăsim aspecte comune tuturor copiilor: lacrimi, transpiraţie, tremurături, dar mai ales reacţii specifice ale muşchilor oro-faciali, pe care Debesse le grupează în două tipologii caracteristice:
• •

expresia înălţării feţei prin contracţia muşchilor frontali şi sprâncenari; o anumită expresie a feţei determinată de contracţia muşchilor mirtiformi şi triunghiulari ai buzelor. Dar nu numai expresia fizică a durerii variază de la copil la copil, după cum precizează

Foreman, Christensen, Grivu, ci şi intensitatea ei în cadrul aceloraşi procese patologice, datorită faptului că diferenţele individuale sunt condiţionate de tipologia volitivă şi caracterială a copilului (în plină perioadă formativă), cât şi întreaga gamă de particularităţi psiho-somatice ale etapei de vârstă a copilului.

Farmacologie
Această complexitate plurifactorială motivează particularizarea psiho-emoţională a sensibilităţii algice odontogenice a copilului, ilustrată printr-o accentuare (comparativ cu adultul) a :
• •

amplificării psihice a durerii (pragul de excitaţie la copil fiind mai coborât decât la adult); fixării psihice a durerii - durere reziduală (un rol important avându-1 în acest sens experienţele dureroase anterioare directe sau indirecte ale copilului, REC, cu sau fără legături cu durerea odontogenică actuală a acestuia, cât şi reacţia de frică a mamei, care alimentează şi amplifică reacţia de frică a copilului). Aşadar, durerea în genere şi îndeosebi în stomatologia pediatrică, departe de a avea valenţe

protective, este legată printre altele de sentimentul fricii şi al r e s p i n g e r i i . Spre deosebire de adult şi mai ales în circumstanţe stomatologice, copilul nu disimulează starea sa psihoemoţională reală, element de o semnificaţie pragmatică deosebită în controlul durerii în asistenţa medicală stomatologică a copilului.

Criterii de clasificare a durerii şi tipuri de durere la nivelul sistemului stomatognat Deoarece nici una din încercările de clasificare a durerii în domeniul sistemului stomatognai nu ilustrează întreaga variabilitate clinică a acestui fenomen complex, opiniem pentru c clasificare eclectică, fără a încuraja, după cum ar spune Rigolet, deruta practicianului prii „supoziţii rătăcite" :

Criterii de clasificare 1. Caracteristici anatomo-fiziologice
• • • -

Tipuri de durere dureri cu suport real: dureri somatice - superficiale profunde dureri viscerale dureri neurogene dureri psihogene (24): somatoforme cenestopatii durere morală sindroame dureroase mixte : cefalee durere facială

se recomandă a se evalua: - forma durerii: acută. Rotaru. minute. durere simulată dureri superficiale dureri profunde 3. ore. Subiectivitate individuală • • • Criterii de evaluare a durerii în teritoriul sistemului stomatognat După M.Farmacologie 2. citat de A. moderată.specifice afecţiunii stomatologice algogene sau durerea cronică - afecţiunii generale cu simulare algogenă stomatologică. . reflectată) 4. usturime. continuă orar temporar: nocturnă. arsură. jena sau abstinenţa selectivă la alimentaţie (mai ales la copii). zile. junghi dureros vârsta localizarea şi proiecţia durerii intensitatea durerii: uşoară. intensă. translatată. cronică forma de exprimare. severă durata durerii: secunde. jena dureroasă. intermitentă. graduată. tensiune locală. oricând reacţia durerii la elementele algogene şi analgezice factori de declanşare. Panarrocha (1993). nopţi sau mai mult frecvenţa durerii: sporadică.clinice şi paraclinice . diurnă. remanenţa durerii relaţia durerii cu tipologia psiho-somatică şi starea clinică generală a subiectului simptome simpatice asociate - - prezenţa variabilă a: anxietăţii în durerea acută şi a depresiei şi atitudinilor triste în semne obiective . întreţinere. durere lancinantă. pulsatilă. Localizare • • • • transferată. exacerbare pragul de stimulare. Caracteristici evolutive • • dureri acute dureri subacute dureri cronice durere locală durere proiectată durere iradiată (transmisă. caracterul durerii: disconfort.

tipuri de durere care. posttraumatice. papilare iatrogene etc. Celelalte entităţi algici oro-maxilo-faciale care se regăsesc în domeniul de preocupări ale chirurgiei oro-maxilo -faciale şi neurologiei vor fi doar amintite. . cu delimitare precisă. violentă. brutală. leziuni gingivale secundare erupţiile dentare dificile. considerăm ca fiind relevantă îi individualizarea şi localizarea tipurilor de durere în acest teritoriu parafrazarea autorilo Bonnet şi Meunssier: „locul durerii somatice nu este neapărat sursa aferenţelor cauzale'' Durerea somatică superficială - locală. arsură. durata şi frecvenţa stimulului algogen cedează la anestezia de contact sau prin infiltraţie - asocierea de excepţie a trismusului sau reacţiilor reflexe în timpul masticaţiei - semne clinice obiective oro-faciale cu relevanţă etiologică şi potenţializare psihogen (leziuni inflamatorii. cât şi larga variabilitate clinică a durerii în teritoriul sistemului stomatognat. este reprezentativă pentru ţesuturile de origine ecto-mezodermal. declanşată prin contactul nemijloci cu decelabilă.Farmacologie Tipuri de durere la nivelul sistemului stomatognat. Durerea somatică profundă Cu maximă prevalenţă. leziuni gingivale. concordantă cu amploarea. O. Tipuri de durere somatică şi viscerală Dată fiind complexitatea factorială algogenă oro-maxilo-facială. cutanată facială sau gingivo-mucozală. von insista în cele ce urmează asupra prezentării analitice doar a tipurilor de durere mai frecven întâlnite în asistenţa stomatologică curentă. apare la orice vârstă - factorul cauzal. lancinantă. neoplazice. dr.). implicit pentr întreaga complexitate structurală a sistemului stomatognat. ţesuturi definitorii şi pentru elementele structurale ale odontomului. fără a exclude interfereţele psihogene. a distinsului prof. uşo durere acută. se regăsesc în arealul durerii somatice sau viscerale.C. Mungiu. neiradiantă. Elemente de diagnostic şi prognostic La recomandarea coordonatorului acestui tratat. în acest context sun ilustrate faţete reprezentative ale diagnosticului pozitiv şi diferenţial al afecţiunilor stomato logice curente prin prisma sensibilităţii algice dento-maxilo-faciale.

termici şi mecanici). determinată de particularităţile psiho-mentale şi intelectuale ale etapei de v â r s t ă . Durerea în caria galopantă (explozivă) . cu o exprimare variabilă (jenă şi disconfort la alimentaţie. sensibilitate dureroasă sau durere propriu-zisă) direct proporţională cu intensitatea excitantului algogen şi corelată cu profunzimea şi specificul anatomoclinic al procesului carios. comparativ cu dintele permanent matur. cu o anumită graduare în raport cu etapa de vârstă crono-biologică şi evoluţia psihologică a copilului. cu registre variabile în contextul unei largi patologii cariale.Farmacologie Prin particularităţile sale de manifestare şi localizare. Nu necesită administrarea de antialgice. în condiţia prezenţei unor carii multiple la acelaşi pacient. cu origine în receptorii neurali dentino-pulpari. ceea ce impune o anumită circumspecţie în evaluarea corectă a originii sale somatice: stomatologice propriu-zise sau s Durerea dento-pulpo-parodontală Reprezintă cea mai frecventă durere din teritoriul sistemului stomatognat. evolutive şi relaţionale. iar pe de altă parte intervin particularităţile structurale şi biologice ale dinţilor temporari şi îndeosebi instalarea precoce a involuţiei biologice a organului pulpar al acestora . concordantă cu durata de acţiune a excitantului care o declanşează. Durerea în caria simplă (durerea dentinară) Este o durere provocată (de excitanţi chimici. implicit durerea sunt mai slab conturate şi imprecise. Particularizări: Durerea în caria simplă a dinţilor temporari Este slab exprimată şi incertă în caria evolutivă şi absentă în caria staţionară. histopatologice şi radiologice specifice acestor entităţi. Durerea în caria simplă a dinţilor permanenţi tineri Semnele subiective. a căror coroborare se impune cu necesitate. nervozitate în timpul s o m n u l u i . repulsie selectivă la alimentaţie (în raport cu componenta alimentară algogenă). Aspectele menţionate se motivează pe de o parte prin lipsa de relevanţă a elementelor anamnestice directe ale pacientului copil. cu o expresivitate bivalentă somato-viscerală. ilustrat prin: nelinişte la apropierea şi în timpul meselor. localizată la nivelul dintelui afectat. pulpare sau parodontale. durerea se prefigurează sub forma unui „sindrom complex de jenă la alimentaţie" determinat de acumularea sensibilităţii la excitanţi a mai multor organe pulpare. • i m u l a t e . durerea fiind însoţită de o largă paletă de semne obiective clinice. durerea somatică profundă oro-maxilo-facială creează reale dificultăţi de diagnostic etiopatogenic şi anatomo-clinic.

care definesc aceste afecţiuni. adolescent sau adult. ) . pe de o parte: stimularea directă a terminaţiilor nervoase de la nivelul joncţiunii amelo-dentinare şi deplasarea rapidă a fluidului spre exteriorul sau interiorul tubulilor dentinari (Trowbrigdge şi Brannstrom apud Grivu). stări critice de suprasolicitare-epuizare. de scurtă durată. generată de depresia reacţiilor imunitare. care marchează de altfel un pronostic rezervat al bolnavului copil. care apare ca o consecinţă a leziunilor anatomice ale dintelui. cât şi p • si h o s o c i a l . însoţite de recesiune gingivală. uneori iradiantă. Hiperestezia temporară Este generată de o coborâre temporară a pragului dureros în cadrul sau după anumite afecţiuni generale. cu caracter dentinar sau dentino-pulpar de intensitate variabilă. atât sub aspect stomatologic. în accepţiunea lui Tarbet ţesuturilor dure subiacente.Farmacologie în pofida evoluţiei fudroaiante a acestei afecţiuni. biochimice.: perioada menstruală. cu localizare incertă. chimici. mecanici). mecanici). Durerea în hiperemia pulpară Are caracter de durere provocată imediată cu inflexiuni dentino-pulpare (la agenţi termici. organ pulpar. uneori ca urmare a reacţiilor pulpare la aceşti bolnavi. citaţi de O. Spre deosebire de hipersensibilitatea dentinară. 1987. durează câteva minute şi după îndepărtarea excitantului. în zone dentinare cervicale denudate. chimici. Durerea în distrofiile dentare Este absentă sau prezentă inconstant. inflamatorie sau atrofică (Nadal şi Valdaura. însă atenuată. stări fiziologice deosebite (ex. imprimându-le un pronostic r • e z e r v a t . de receptivitate şi conductibilitate sau în stări funcţionale particulare ale sistemului nervos. Hiperestezia dentinară se manifestă sub formă de durere provocată (de excitanţi termici. durerea este atenuată sau chiar absentă. hiperestezia dentinară apare ca urmare a modificărilor metabolice. Se poate regăsi mai ales în condiţia unor leziuni coronare carioase cavitare . datorită particularităţilor odontogenetice şi histopatologice la nivelul joncţiunii smalţ-dentină. Grivu. citaţi de acelaşi autor). localizată precis. (1980). Hiperestezia dentinară et al. pe de altă parte intervine şi componenta pulpară preinflamatorie hiperemică. modificând în consecinţă pragul excitabilităţii şi conductibilităţii nervoase la nivelul odontomului. smalţ şi dentină. perioada de sarcină e a) t c . clinic general. hiperestezia dentinară se individualizează ca o hipersensibilitate dureroasă a suprafeţei radiculare expuse fără lezarea în mecanismul patogenic al acesteia se implică.

ore. Rotaru. Durerea spontană (secundară. nocturn.este rezultanta unui dublu mecanism: l i n i c ă .se declanşează ca urmare a creşterii presiunii intrapulpare în condiţia unor pereţi corono-radiculari rigizi şi a unui sistem arterial pulpar de tip terminal. pulsatil. severă. mecanism hidrodinamic la nivelul lichidului pulpar interstiţial generat de acţiuni iritante şi mecanism de agresionare odontoblastică.Farmacologie profunde şi extinse. continuă durată: minute. citat de Rotaru şi Grivu) • • durere viscerală bivalentă: provocată şi spontană localizare imprecisă. Caracteristici globale ale durerii pulpare (după M. zile.l. considerăm ca fiind mai elocventă ipoteza autoarei Livia Zarnea. cu eliberarea de către celulele lezate a unor compuşi chimici de tipul histaminei. în accepţiunea căreia: Durerea provocată (primară. nopţi caracter variabil: lancinant. tardivă) . dramatică factori declanşatori şi de exacerbare: excitanţi chimici. clinostatism. diurn şi nocturn intensitate variabilă: absentă. fără a depăşi linia facială mediosagitală poate fi transferată la distanţă în ţesuturi cu structuri: identice. cu exces de dentină ramolită sau secundar unor proceduri terapeutice odontale şi gnatoprotetice incorecte (ca tehnici şi durată de execuţie). situaţii de detresă. b) Durerea pulpară După Panarrochia şi Silvestre (1993). citaţi de A. oblic. cu efect iritant asupra terminaţiilor nervoase. tensiune orar temporar: diurn. moderată. diferite poate să apară la oricare vârstă crono-biologică frecvenţă: intermitentă. difuză (datorită unei slabe reprezentări neuronale a pulpei dentare şi a convergenţelor şi amestecului de căi în nucleul trigeminal) caracter iradiant: ascendent. similare. descendent. fizici. Mecanismul durerii în pulpopatii Din multitudinea încercărilor de a explica mecanismul durerii în pulpopatii. E.2. Paiîarrocha. cu absenţa unei circulaţii colaterale eficiente. stări fiziologice deosebite. 1993. orizontal. pulpa dentară se particularizează printr-o capacitate nociceptivă deosebită. circumstanţe cu efect excitogen asupra terminaţiilor nervoase. imediată) . ceea ce explică faptul că în majoritatea inflamaţiilor pulpare durerea antrenează modificări histopatologice cu tendinţă de cronicizare şi care devansează în totalitatea cazurilor simptomatologia c E. unele afecţiuni generale • • • • • • • • • .

Caracteristici patognomonice ale durerii pulpare în raport cu formele anatomoclinice de pulpopatii E. apoi şi la cald). fără o cauză aparentă caracter lancinant al durerii durerea este localizată cedează la calmante sensibilitate dureroasă provocată.3. electrice).Farmacologie • • • prag de stimulare înalt asociere variabilă a durerii parodontale răspuns variabil la teste de vitalitate şi antalgice E. şi diminuată la rece prin vasoconstricţie • • crize dureroase spontane îndeosebi nocturne planşeul dentinar insensibil . oculare şi nazale) Pulpita acută purulentă parţială : • durere provocată şi spontană violentă. numită şi „rage des dents" (turbarea dinţilor). care depăşeşte durata de acţiune a excitantului (de la câteva minute la câteva ore) durere spontană. imediată a planşeului dentinar răspuns intens pozitiv la testele de vitalitate (termice.3. treptat iradiată. cu declanşarea unei dureri prelungite. violentă cu caracter progresiv sau brutal durere continuă. • • • • • • • • • durere provocată şi spontană. • • • • • • datorită caracterului dramatic al stării de suferinţă generată de această formă clinică de pulpopatie. iniţial localizată. Pulpita seroasă totală (corono-radiculară). mai frecvent seara şi noaptea.1. Durerea în pulpite acute : Pulpita acută seroasă parţială (coronară): • durere provocată de excitanţi termici (iniţial în special la rece. cu remisiuni sporadice de câteva minute ale intensităţii localizare imprecisă iradieri dureroase variabile sensibilitate dureroasă foarte accentuată a dintelui la percuţie în ax hipersensibilitate la testele termice sinalgii dento-dentare (dureri secundare proiectate) anlgezicele sunt ineficiente sau cel mult cu efect aleatoriu tulburări simpatice asociate (reacţii vasomotorii şi secretorii. cu caracter pulsatil (sincronă cu sistolele ventriculare). exacerbată la cald sau la orice altă cauză care determină mărirea afluxului sanguin spre extremitatea c e f a l i c ă .

iradiată.ca durată. localizare.cald sau prin condiţii favorizante augmentării afluxului sanguin cranio-facial sensibilitate la percuţia în ax nu cedează la analgezice topice sau administrate pe cale orală cedează inconstant şi parţial la rece teste de vitalitate reduse (în funcţie de gradul de distrucţie a ţesutului pulpar) detensionare locală.Farmacologie • exacerbarea durerii în momentul deschiderii camerei pulpare (prin decompresiune bruscă). jenă dureroasă la presiunea alimentelor • • durere spontană subacută generată de unele exacerbări ale pulpitei cronice teste de vitalitate sensibile numai la intensităţi foarte mari ale excitantului (îndeosebi electric). frecvenţă şi formă de exprimare durere pulpo-parodontală .la dinţii permanenţi tineri şi mai ales la dinţii temporari cu patologie pulpo-parodontală mozaicată semne clinice asociate specifice stadiului afectării parodontale prezente. loco-regională şi comportamentală prin apariţia picăturii de puroi. exacerbată de agentul termic .prin excitanţi mecanici sau termici de mare intensitate). cvasicontinuă.3. dar mai ales marginal. Pulpita acută purulentă totală : • • durere spontană foarte puternică.2. urmată de diminuarea în intensitate sau chiar de dispariţia acesteia testele de vitalitate (sensibilitate) electrice şi termice (la rece) . Durerea în necroza pulpară cu afectare parodontală (necroza pulpară complicată) • durerea parodontală variabilă . Durerea în pulpitele cronice (deschise şi închise) • durere provocată .3. într-o continuă . pulsatilă. E.3.absentă sau eventual prezentă (mai ales în timpul masticaţiei . • • • • • E.pozitive la intensităţi mai mari decât cele obişnuite. Durerea parodontală • • - Specificitatea acestui tip de durere somatică este determinată de particularităţile ontogenetice. Durerea în necroza pulpară fără afectare parodontală (necroza pulpară simplă) • • a) absenţa oricărei sensibilităţi dureroase provocate sau spontane teste de vitalitate negative 3.4. morfo-structurale şi funcţionale ale parodonţiului apical. de scurtă durată (câteva minute) şi intensitate moderată. exprimată sub formă de: disconfort. intensitate.

difuză. traumatice. potenţial neurogenă şi psihogenă. infecţioasă. în patogeneza sa. Relevant în acest sens este abcesul vestibular îr stadiul menţionat. osteosclerotice. permanent tânăr. Durerea articulară temporo-mandibulară - este o durere somatică profundă proprioceptivă. lancinantă sau pulsatilă. durerea articulară ATM poate avea origine traumatică. După depăşirea acestui stadiu. care individualizează formele de manifestare ale acesteia: durere spontană sau provocată.sau bilaterale. cu determinism variabil. vagi. Se poate manifesta cu o intensitate variabilă: dureri surde. referită). prin detensionarea periostală durerea cedează. permanent matur sau permanent senescent. - Durerea periostală . persistentă cu c intensitate severă.este determinată de distensia periostală secundară unui exsuda inflamator în stadiul subperiostal. După cum menţionează V. în repaus. otită etc. exacerbate în dinamica mandibulară. neoplazică sau degenerativă. cauzată de patologice osoase inflamatorii. continuă. . junghiuri puternice uni. Are caracter simulativ (pseudofenomene de sinuzită maxilară.durere proiectată de impulsuri nociceptive periostale. integrativ în complexitatea circumstanţială stomatognatică şi psiho-somatică a pacientului.).Farmacologie dinamică pe tot parcursul existenţial al odontomului. neoplazice sau procese postoperatorii. Burlui. fie el temporar. un rol deosebit îl are mecanismul triggerului miofacial. cu localizare imprecisă (locală. care pot să apară în stare de repaus. B. Durerea osteo-periostală - Durerea osoasă . C.

Se pot particulariza: - Durerea imediată . Durerea iatrogenă în stomatologie . sau evoluea2 şi se nuanţează în contextul unei evoluţii spre procese infecţioase ale părţilor mo perimaxilare. Deşi este slal conturată.poate fi cauzată de: . sau osteomielită maxilară. dar şi o evidentă component. de osteomielită acută vindecate sau proceselor de osteomielită cronice. generată de proces inflamatorii moderate. neuropsihogenă. cai simulează nevralgia trigeminală sau anestezia în teritoriul nervului lezat). loco-regionali şi generali. Apare ca urmare a : traumatizării trunchiurilor nervoase (în condiţia une extracţii laborioase sau a unei tehnici anestezice incorecte). - Durerea secundară . de scurtă durată. nu cedează 1 analgezice uzuale. producerii infecţiei postextracţionale sau a vasoconstricţie capilare postextracţionale prelungite (alveolita postextracţională).durere somatică profundă. ca de altfel întregi tablou clinic se poate ameliora şi fără tratament în timp de 2-3 săptămâni. simptomatologia algică. secundară proceselo. Particularizări Durerea postextracţională . firească. exacerbării infecţiei local preexistente şi trenării acesteia. Sunt prezente semne clinice obiective care atestă incriminarea algogeni în condiţia alveolitei postextracţionale. la care se pot asocia factoi predispozanţi şi favorizanţi locali.primară. Durerea tardivă are u caracter iradiant. în lojile superficiale şi profunde faciale. este persistentă.prezintă un suport real somatic.Farmacologie Durerea osteo-periostală cronică . care succedă extracţia dentară în primele 48 de ore şi.tardivă. localizată. cu intensitate variabilă (de la senzaţii neplăcute la dureri violente. care este o durere psiho-somatică. în al cărui determinisr se regăsesc factorii de risc menţionaţi în preambul. la care se asociază c potenţiali factori de risc factorii generali.

sau incorect preparate (mai ales obturaţiile debordante. • aplicarea locală incorectă de preparate antiseptice. cu caracter provocat - aplicarea incorectă a digăi (cu o evidentă componentă psihogenă) - frezare şi şlefuiri dentare intempestive .favorizând recesiunea gingivală şi denudan dentinară cervicală. brutal şi excesiv . pulpar sau mixt • aplicarea incorectă de obturaţii coronare provizorii sau de durată. apare o durere inconstantă.durere cu caracter dentinar sau dentino-pulp. • • • • Tipuri de dureri oro-maxilo-faciale Sunt domenii de referinţă ale: • • • patologiei orale chirurgiei oro-maxilo-faciale neurologiei . devitalizante (temperatură. cantitate şi tehnică de inserare inadecvate) . cu depăşire apexiană durere iradiantă. de durată (24-48 ore). concentraţie. calmante. asociativ cu stomatopatia muco-protetică iatrogenă inserarea. sau supraobturaţiile.durere cu caracter dentinar. sau supraobturaţii radiculare. care pot genera dureri cu caracter simulator pulpar sau pulpoparodontal) • proceduri de chirurgie endodontică. utilizarea şi activarea incorectă.Farmacologie - periajul dentar incorect.durere cu caracter simulativ pulpar sau pulpoparodontal polimerizarea incorectă şi incompletă a diferitelor aparate ortodontice mobile sau mobilizabile. precum şi neigienizarea aparatelor ortodontice mobilizabile sau conjuncte aplicarea inoportună a pansamentului ocluziv în necroza pulpară septică . cedează parţial la analgezice orale supraînălţări gnatoprotetice ocluzale parcelare . severă.durere cu caracter parodontal etc.

Farmacologie • psihiatriei Fără a le prezenta analitic. considerată de noi mai cuprinzătoare: a) Tipuri de durere somatică profundă - Durerea vasculară: • • • • • • • * nevralgia (cefaleea migrenoasă) migrena (cefaleea grupată) sindromul Horton (cefaleea histaminică) migrena comună (atipică) migrena clasică durerea vasculară inflamatorie carotidinia (durere situată de-a lungul ramurilor carotidei externe) • Tipuri de durere neurogenă - Dureri nevralgice paroxistice : • • • • nevralgia trigeminală esenţială nevralgia glosofaringiană esenţială şi secundară nevralgia intermediarului Wrisberg şi a ganglionului geniculat nevralgia laringeului superior dureri nevralgice tipice cu fond dureros continuu: • • • • • • • • - Dureri nevralgice cu fond dureros continuu: • nevralgia trigeminală din scleroza multiplă nevralgia trigeminală zosteriană herpetică nevralgia gloso-faringiană simptomatică nevralgia intermediarului Wrisberg şi a ganglionului geniculat nevralgia ganglionului sfeno-palatin (Sluder) nevralgia nervului mare pietros superficial nevralgia naso-oculară sindromul stilo-hioidal (Eagle) sindroame dureroase nevritice : ^ dureri nevritice de origine dentară ^ dureri nevritice de origine nazală dureri nevritice de origine sinusală x dureri nevritice de origine auriculară x dureri nevritice de origine salivară - dureri nevralgice atipice cu fond dureros continuu: • . le vom menţiona doar prin prisma sistematizării emise de Rotaru (1999).

în acest sens. durerea. implicit a detresei şi anxietăţii. neoplazice. cu ponderi diferenţiate în funcţie de caracterul acut sau cronic al eliminarea cauzei metode psiho-somatice blocarea transmiterii impulsului dureros . impun cu necesitate abordarea mulţi-. • • Managementul durerii în stomatologie După cum precizează Loeser (1980). sindrom de imunodeficienţă dobândită durere linguală (glosodinia) . ca metodologie de control al durerii (fiabilă şi în domeniul nostru de referinţă): • • dureros : nociceptivitatea. hematologice.în contextul glositelor durerea de buze . infecţioase. cât şi profundele implicaţii psiho-fiziologice şi psiho-sociologice de moment. distrofie simpatică reflexă) anestezia dureroasă durerea facială fantomă a) Tipuri de durere psihogenă (psihalgii) : • • • somatoforme cenestopatii durere morală • Particularizări ale durerii oro-linguo-labiale : • durerea în leziuni ale mucoasei orale: inflamatorii. de scurtă şi lungă durată generate.în contextul cheilitelor acute. posttraumatice. „orice abordare a durerii în scop diagnostic şi terapeutic trebuie să se bazeze pe o cunoaştere elocventă a cel puţin patru componente principale ale fenomenului durerii". inter. suferinţa dureroasă şi reacţia sau comportamentul faţă de durere.Farmacologie ^ dureri nevritice din procese inflamatorii ale oaselor maxilare - sindroame dureroase posttraumatice : • • • • durere simulată cauzalgia (termalgia.şi transdisciplinară a acestora. Dată fiind complexitatea fenomenului dureros în teritoriul sistemului stomatognat. Bennet (1984) recomandă. prevenirea şi controlul durerii.

: tehnica HOM . evaluarea tipologiei comportamentale şi a structurii sale de personalitate. a) Managementul comportamental propriu-zis Vizează: comunicarea interumană medic-pacient şi modelarea comportamentală a pacientului.ca sofronizare personalizată. eventualele experienţe dureroase anterioare. realizabilă prin tehnici sofronizante (ex. : persuasiunea .a. detresei. scris. diferenţiate.) sau aversive (ex. psihoterapii directive (ex.). reacţiilor de: frică. tehnici de relaxare progresivă ş. Pornind de la aceste premise. exprimat oral. chestionarul medical al pacientului. contextul circumstanţial algogen stomatologic sau clinic general. se recomandă: - mijloace terapeutice catartice (audioanalgezia mai ales la copii). hipnodonţia.a. anxietate şi fobie managementul terapeutic de specialitate propriu-zis al afecţiunii algogene.Farmacologie • • ridicarea pragului de reacţie la durere depresia sistemului nervos central. particularităţile sale psihosomatice şi psiho-sociologice. în funcţie de : etapa de vârstă a pacientului. De o relevanţă deosebită în acest sens sunt secvenţele : ancheta funcţională (mai ales în stomatologia pediatrică). fobie A > 7 ' în funcţie de contextul clinic şi etapa de vârstă a pacientului. comunicarea verbală şi/sau multisenzorială şi modelarea comportamentală (pertinentă la orice etapă de vârstă atât pentru pacient. psihoterapia de relaxare). b) Prevenirea şi controlul durerii.hand-overmouth). HOM ş. detresei.: tehnicile TSD. anxietate. sugestia. terapii comportamentale (ex. : tehnica TSD tell-show-do. printre altele. - . reacţiilor emoţionale de: frică. deductiv). managementul durerii inserat în întreaga complexitate piramidală a managementului stomatologic poate fi secvenţializat astfel: a) b) c) managementul comportamental propriu-zis prevenirea şi controlul durerii. obţinerea consimţământului în cunoştinţă de cauză (direct sau mandatat. autosugestia conştientă. cât şi pentru echipa medicală).

mai frecvent utilizată mai ales la copii. fiind : ane: plexală Sicher.Farmacologie - mijloace terapeutice farmacologice (cu precizarea însă a unui riguros discernământ privind : indicaţiile şi contraindicaţiile. paraldehida). accesibilă şi în condiţi ambulatoriu. hipnotice. . timoleptice şi neuroleptice (clorpromazin [thorazine]. Se realizează prin inha treptată şi controlată a unui amestec de oxigen (până la 30%) şi oxid de azot (N20). utilizată mai ales la copii. o metodă de sedare conştientă.de contact. apoi la adolescent şi mai ales la adult. tehnica şi doza de administrare. clordiazepoxid. pentru a evita dozarea incorectă şi riscul de inhalare pentru pacient şi medic. reacţiile secundare remanente). nebarbiturice (cloralhidrat. aplicabilă atât la adulţi. pot fi administrate (oral sau parenteral) următoarele substanţe psiholeptice : • ataractice (tranchilizante minore: diazepam. meprobamat [carbaxin]). - anestezia locală prin infiltraţie. rapidă şi reversibilă. se preferă substanţe anestezice sub fomă de gel. cât şi la copii. barbiturice (secobarbital. anestezia intrapapilară şi intraligamentară. promethazin [phenergan]. pentobarbital). - anestezia tronculară periferică. hidroxizin [atarax]. - anestezia generală . - analgezia relativă (precedată în mod obligatoriu de consimţământul în cunoştini cauză în scris).utilizabilă exclusiv în condiţii de staţionar. tioridazin [melleril]). Necesită a fi asigurată de către un specialist în această tehnică şi stăpâi impecabilă a tehnicii de resuscitare. • • • • anestezia locală terminală . accesibilă mai frecvent începând din perioada a II copilăriei.

Milgroon.altfel spus. psihoge -stomatologice sau simulate în acest teritoriu - factorii etiopatogenici incriminaţi - dezechilibrul morfo-funcţional local. nu trebuie ignorată sau minimalizată componenta psiho-emoţion. parafrazându-1 pe P. cât mai ales în prevenirea şi controlul aceste îndeosebi în stomatologie. c) Managementul terapeutic de specialitate propriu-zis (exclusiv stomatologic sau interdisciplinar) al afecţiunii algogene Se individualizează în funcţie de : - particularităţile integrative ale etapei de vârstă abordate - particularizarea entităţii anatomo-clinice algogene : somato-viscerale. loco-regional şi general preexistent şi/sau genei In evaluarea concludentă a durerii. recomandă anestezia generală. a fenomenului dureros . neurogene. . „tratează mai în FRICA şi apoi DUREREA va fi o problemă minoră".Farmacologie Fără a exclude oportunitatea sa pentru anumite circumstanţe ale pacientului' a( Timoşca apud Maxim et al. purtători ai unor boli de focar. ca me de elecţie la copiii sub vârsta de 8 ani şi ca metodă obligatorie la: copii handicaj alergici. în stomatologie.

66-70. – Farmacologie generală. 6. – Pharmacologie – Les medicaments. Ped. 4. BARAN D. 1996 2.. Paris. 5. 1998.N. Editions ESTEM. Did. Bucureşti. BARASH P. ALLAIN P. STOELTING R.. 1998. CRISTEA A. Bristol.F. 1980. 1998. 385-440. CULLEN B. – Dimensiunea cronobiologică în medicină. FIMAR M – Receptorii farmacologici.K. Ed. Lippincot Raven Publishers. Ed. Bucuresti.Farmacologie BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1.C. 1998. Gloria Publishing House. BOWMAN W. 3. Cluj . – Clinical anesthesia.G. CUPARENCU B. Ed Apollonia Iaşi. Medicala. third edition. John Wright and Sons.. – Pharmacology of neuromuscular function. COMAN OANA ANDREEA – Interactiuni medicamentoase. 7.

67-95. Ediţia aII-a. KUIVENHOVEN A.. Mureş. Bucureşti.A. 21.. .M.A.Ann NY Acad Sci. 16. 25. PAVELESCU M. 2001. DOBRESCU D. 1989. DUVALESTIN P – Pharmacologie en practique anesthesique. 2002. Bucureşti. – Pharmacogenomics. coordonator). N Engl J Med. HARDMAN G.. 2002. Ed. 802:101 –110. ed.Gerontofarmacologie. 10. UMF Iasi. 2002.C. 15. 28. 1998. KALOW W. C. 18. GUYTON. 14. Ed.The pharmacological basis of therapeutics . Polirom. Paris. 24. Bucureşti. PLEŞCA L. KATZUNG B. Iaşi.G. Drug Information Journal. – Associating genes to drug response. Philadelphia. Dacia. LEVY A.L. 13. 1998. Ed. Polirom. Med. 19. Bucureşti. Medicală.4: 369-380. DOGARU T. FARLOW C. 23.M. Cluj Napoca. – Fiziologia umană.J. – Farmacoepidemiologie.Saunders.A. 9. and racial differences in response to medicines. LEUCUŢA S. – Utilizarea computerului în farmacologie.S. 356 (9242):1667-71.. Ed. MIHALAŞ G. 27. 1998. National . 1995.Farmacoterapie. Moldova. McGraw-Hill. 22. – Goodman & Gilman's . 100-129.Farmacologie Napoca. HRISCU ANISOARA. 17. MUNGIU O. HĂULICĂ. FESZT G.C. MEYER U.. Iaşi. 7-eme edition revue et augmentee. LIMBIRD E. Ed.Farmacologie experimentală.. Lancet.E.B.10th ed.I. GOODMAN GILMAN A. DOBRESCU D.E. 1998.1993. Stanford.I. 2002. . . Ed. 7th edition. – Pharmacogenetics and adverse drug reactions. Mondan. New York. Appelton and Lange. Cluj Napoca. 49. 1998. (sub redacţia) – Tratat de algeziologie. Pharmacological Reviews. 1988. – Biofarmacie şi farmacocinetică. 1997. 8.1991. 338: 86-89.E. 20. LUPUŞORU C. Informatica Medicală (Popescu O. Ed. 1996. KATZ D. MĂRUŞTERI M. Ed. Dacia. 2000. – Ethnic pharmaceutical council. 36:751-761..Textbook of Medical Physiology. VARI C. 26. Masson. 1996. 1994. A. UMF Tg. – Actualităţi în farmacologie şi fiziopatologie. . – Pharmacogenetics in biological perspective. GAVRILESCU C. 1981. – Parvastatin response in aterosclerotic patients in function of their CETP phenotype. CUPARENCU B.R. – Basic and clinical pharmacology. 11. W. Medicală. Iaşi. – Farmacologie. 12. – Farmacologia sistemului nervos. MUNGIU O. 1995.

. – Mecanisme farmacologice la interferente membranare. Chem. LAZĂR E. T. Ed. Ed. 2003. TADA. 36. HERBISON G. J. – Farmacologie biochimică.C. Bucureşti... Tehnopress Iaşi. A. ROCSIN M. 32. 36: 725-726. Ed. – Farmacogenetica. T. MEYERS D. Y.. OTSU. MUNGIU O. T. 55:762-767.A. Ed.C. USA. PATRAŞ XENIA – Studiul experimental al acţiunii miorelaxantelor asupra hipertoniilor. 269:9413-9415. 2nd edition. T. Lippincott’s Illustrated Reviews.M. PATRAŞ X. Iaşi. Farmacogenetica – rolul unei discipline de graniţă în medicină. Popa » Iasi. SIMIONOVICI M. 41. Popa ». STROESCU V. 34. Lippincott Williams and Wilkins.. 44. REYNARD A.. Medicala. T. Saunders. 2002. Juventostomatologia. Ed.. FIGUEIRAS A. TAYLOR D. UMF « Gr. BARROS-DIOS J.. PLAUCHITHIU D. Biol. MYCEK M. Sedcom Libris. Goldiş ». 37. 46. Teză de doctorat. 1992. – Elemente de farmacologie si testare a medicamentului. VOICU A. KIMURA.. Maryland. – Elemente de farmacologie fundamentală. PAVELIU F. Genomics.L. Popa » Iaşi. 1977..M. PATRAŞ XENIA Apollonia.A.. VLĂDRESCU c. 1983 42. CÂRSTEA A.. Arad.M.. 40. KAMADA. 14: 829. MUNGIU O.. 2000. Ed. 30. Ed.M. RUANO-RAVINA A. – Genetică umană..C. DRAZEN J. 2003. M. Medicală. KUZUYA. – Asthma exacerbations during long term beta agonist use: inluence of beta 2 adrenoreceptor polymorphism.C. FISHER B.. HORI.. MUNGIU O.J. K. 1997. 1997. 2000. Vol.C.Pharmacology. 1995. I. 2000.. – cercetarea farmacologică şi prospectarea medicamentelor. 1995. Infomedica. TUDOSE C. 39. 1997. Corson. SMITH C. MEYERS S. 31. – The genomics revolution: will this mean a resurgence of customized prescriptions? Drug information Journal. 38. . 2003. Ed. – Farmacodinamie experimentală practică..The point mutation Arg615-Cys in the Ca2+ release channel of skeletal sarcoplasmic reticulum is responsible for hypersensitivity to caffeine and halothane in malignant hyperthermia. OLCKERS A. Ed. NISHIDA. 1992 35. UMF« Gr. MANIU M. 47. W. Popa ». – Bazele farmacologice ale practicii medicale. UMF « gr..V. MIRCIOIU C. K. – Miorelaxantele. « V. – Textbook of Pharmacology.P. PATRAŞ X. PAVELIU S. 45. 33. Supliment al Revistei de Medicină Stomatologică. 1994..Farmacologie 29. CHAMPE P.B.. TUDOSE C. Bucureşti. MUNGIU O.C. M. TUDOSE C. Iaşi..R. Iaşi. 43. UMF Iasi « Gr. Thorax.. 2002. – Farmacologie medicală – curs. . C..M. MUNGIU O. MANIU C. T... HARVEY R.. – Adult muscle sodium channel alpha-subunit is a gene candidate for malignant hypertermia susceptibility.

Farmacologie Academiei.R..L. 52. SMITH R. – Pharmacogenetics. BMJ. 2000. *** Dictionaire Vidal. 2000. 2001 50. *** Farmacopeea Română Ed. *** MP100 System Guide – Reference Manual. Ed. BIOPAC Systems Inc. 1996... 1995. Bucuresti. 49. 2001. a X-a. 1996. WOLF C. 48. 2000. 53. Du Vidal. 320: 987-990. Santa Barbara. USA. *** Agenda Medicală. SMITH G. . *** British National Formulary. 51.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful