Farmacologie

Facultatea de Medicina Dentara

FARMACOLOGIE
- SUPORT DE CURS – CURS 1
FARMACOLOGIA este ştiinţa care se ocupă cu toate aspectele interacţiunii dintre biosisteme şi substanţele chimice, proprietăţile fizico-chimice şi utilizările biologice ale substanţelor studiate, precum şi de unele aspecte privind sursele substanţelor farmacologic active (29). Farmacologia studiază relaţiile de cauzalitate şi legile după care se desfăşoară fenomenele din cadrul domeniului de studiu. Mai concret, după dicţionarul Robert, farmacologia se ocupă cu studiul medicamentelor, acţiunea lor şi modul de utilizare. Noţiunea de medicament sau drog defineşte, în sens larg, orice substanţă care poate influenţa natura vie, iar în sens restrâns, o substanţă utilizată în vederea prevenirii, ameliorării sau diagnosticării bolii (30). Deci, medicamentul este o moleculă bine definită a cărui parcurs în organism este bine cunoscut, iar efectele benefice sunt suficient de importante pentru a putea fi pus în circuitul terapeutic (1).

Farmacocinetica
DEFINIŢIE
Farmacocinetica studiază parcursul medicamentului în organism, dar şi influenţa organismului asupra medicamentului. Organismul poate acţiona limitând absorbţia, inactivând substanţa de bază sau grăbind eliminarea renală, digestivă sau pulmonară.

Farmacologie
Farmacocinetica studiază fenomene ce intervin în: absorbţie (influx) distribuţie biotransformare eliminare (eflux),

mai ales sub aspect cantitativ în relaţie cu acţiunea farmacologică în timp a medicamentului. Farmacocinetica permite: cunoaşterea profilului farmacocinetic parametrii mişcării şi transformării medicamentului în organism concentraţia plasmatică (tisulară) efectul farmacologic (43).
Medicament la situsul de administrare

1. ABSORBŢIE influx

Medicament în plasmă

2. Distribuţie
Medicament intratisular 3. BIOTRANSFORMARE Medicament şi/sau metaboliţii în urină, EFLUX fecale, bilă

4. ELIMINARE Metaboliţi în ţesuturi Fig. 1: Reprezentarea schematică a absorbţiei, distribuţiei, biotransformării şi eliminării unui medicament. Farmacocinetica permite o mai bună alegere a căii de administrare, a momentului administrării, o dozare optimă pentru a obţine efectul terapeutic cel mai bun (întotdeauna corelarea se va face în context clinic şi evolutiv al bolii) (1). Scopul farmacocineticii este de a furniza cunoştinţele necesare adaptării posologiei pentru a obţine concentraţiile plasmatice ale unui medicament cu un efect optim, adică cea mai bună eficacitate, cu efecte indezirabile minime (1). Prezenţa medicamentelor în organism depinde de proprietăţile lor fizico-chimice cât şi de procesele biochimice şi fiziologice care intervin: predominant fizico-chimice: în cazul absorbţiei, distribuţiei şi eliminării,

Farmacologie
predominant biochimice: în cazul metabolizării. se poate lărgi sfera de cunoaştere a

Având cunoştinţe de farmacocinetică

medicamentului prin prospectarea de structuri medicamentoase noi, ţinând seama de relaţia dintre structură, proprietăţile fizico-chimice şi cele farmacocinetice, farmacodinamice şi toxicologice (43). În farmacologia clinică, singurul parametru direct accesibil fiind concentraţia plasmatică a medicamentului, se studiază variaţia acestei concentraţii (poate urca, coborî sau rămâne constantă) într-un interval de timp considerat (1). Diferenţele farmacocinetice între medicamente provin esenţial din facilitatea cu care acestea traversează membranele biologice şi de viteza lor de biotransformare (1). Dispoziţia medicamentului sau a metaboliţilor săi activi la nivelul organului receptor depinde de trei factori: viteza şi nivelul de eliberare a substanţelor active din produsul farmaceutic şi absorbţia consecutivă, “efectul primului pasaj” ceea ce determină trecerea în circulaţia sanguină a unei fracţiuni intacte din medicamentul absorbit la nivel gastro-intestinal şi care a trecut bariera hepatică, un proces complex de legare şi transportare de către proteinele plasmatice, fixare tisulară, repartizare în lichidele organismului, de metabolizare şi eliminare. În concluzie, cinetica medicamentelor implică următoarele etape: absorbţia, distribuţia, metabolizarea (biotransformarea) şi excreţia (eliminarea) (29, 33).

PRINCIPALII PARAMETRI FARMACOCINETICI Farmacocinetica se ocupă de studiul concentraţiei plasmatice a medicamentului, singurul parametru accesibil. Pentru a aborda acest termen trebuie să definim: a.timpul de înjumătăţire (T1/2): timpul necesar pentru ca valoarea concentraţiei plasmatice să diminue la jumătate; cunoaşterea timpului de înjumătăţire permite evaluarea numărului de prize pe zi pentru a obţine concentraţia plasmatică dorită. În marea majoritate a cazurilor timpul de înjumătăţire este independent de doza de medicament administrat. Doar în câteva cazuri excepţionale el variază în funcţie de doză: poate creşte sau

Farmacologie
diminua în funcţie de saturarea unui mecanism (de eliminare, catabolism sau fixarea pe proteinele plasmatice) (1). b. ASC (aria de sub curbă) sau AUC (area under curve) corespunde integralei

concentraţiei plasmatice într-un interval de timp dat. În practică se utilizează următoarea formulă: unde,

ASC = Σ([C] x ∆t)
[C] = concentraţia măsurată ∆t = intervalul de timp între cele două măsurători. ASC-ul se exprimă în miligrame sau grame/liltru/oră. Rolul său principal este de a permite măsurarea biodisponibilităţii unui medicament (1). c. biodisponibilitateareprezintă procentul de medicament administrat care ajunge în

compartimentul central. În general, este măsurată comparând ASC obţinută după administrarea aceluiaşi medicament pe cale intravenoasă cu o altă cale, cel mai adesea orală. d. termenul de compartimentcuprinde: primul compartiment care este un volum real (volumul sanguin) al doilea compartiment care este un volum fictiv în care medicamentul este distribuit (ansamblul organismului, exceptând sângele) (1). e. Volumul aparent de distribuţie (Vd) este un volum fictiv, exprimat în litri/kg, în care este distribuit medicamentul, presupunând că este omogen (concentraţia tisulară medie este egală cu cea plasmatică).

Vd = D/C0
în care, Vd = volumul de distribuţie, D = doza, C0 = concentraţia iniţială, Exemplu: dacă doza este de 100 mg administrată i.v., iar concentraţia sa iniţială în plasmă este de 10 mg/l, se poate deduce că volumul de distribuţie este de 10 litri (1). f. Clearance-ul este fracţia unui volum teoretic totalmente epurat pe unitatea de timp.

Farmacologie
Clearance-ul plasmatic este volumul aparent de plasmă epurat în unitatea de timp. Clearance-ul total sau global este fracţiunea volumului aparent de distribuţie, care este totalmente epurat în unitatea de timp. În concluzie, clearance-ul total depinde de constanta de eliminare şi, deci, de timpul de înjumătăţire şi de volumul de distribuţie (1). g. Platoul (steady state) Corespunde unei stări de echilibru atinsă după un număr de administrări. Dacă doza şi frecvenţa de administrare sunt stabile, atunci şi concentraţia obţinută va fi stabilă (platoul se atinge după aproximativ cinci timpuri de înjumătăţire) (1).

CĂILE DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR
Calea de administrare este determinată de: ● ● proprietăţile medicamentului (hidrosolubilitate, liposolubilitate, ionizare) scopul terapeutic urmărit (acţiune imediată, administrare controlată, restricţie pe o cale de administrare) (29). Administrarea medicamentelor se realizează în principiu pe două căi principale: ¤ enterală ¤ parenterală. A. ENTERAL. 1. Oral Este cea mai comună cale de administrare, dar este şi cea mai variabilă şi implică cel mai complicat parcurs către locul ţintă. Unele medicamente sunt absorbite la nivelul stomacului, dar duodenul este frecvent situsul major de intrare în circulaţia sistemică datorită suprafeţei mari de absorbţie. Cele mai multe medicamente absorbite în tractusul gastro-intestinal, pătrund în circulaţia portală şi trec prin ficat înainte de a fi distruibuite în circulaţia generală. Aici are loc ”efectul primuluipasaj” unde sunt metabolizate majoritatea medicamentelor şi astfel este diminuată eficacitatea medicaţiei administrată oral. De exemplu, mai mult de 90% din nitroglicerină este neutralizată în cursul unui singur pasaj hepatic, ceea ce face ca locul de administrare de elecţie a acestui medicament în urgenţă să fie sublingual tocmai pentru a evita metabolizarea hepatică. Ingestia alimentelor concomitent administrării medicamentoase poate influenţa absorbţia; prezenţa alimentelor în stomac întârzie evacuarea gastrică, astfel încât medicamentele care sunt degradate de către sucul gastric (ex. penicilina G) devin non-disponibile pentru absorbţie.

Rectal Se utilizează pentru administrarea locală sau pentru a “şunta “ calea de metabolizare hepatică. Pentru medicamentele care nu se absorb enteral. 1. comprimate cu efect retard sau eliberare controlată). pentru că 50% din circulaţia rectală nu se varsă în portă. iar administrarea lor sub această formă medicamentoasă poate preveni iritaţia gastrică.Farmacologie Medicamentele enterosolubile sunt protejate de mediul gastric acid. Prin administrare intravenoasă medicamentul evită tractul gastro-intestinal şi deci primul pasaj metabolic hepatic. PARENTERAL Administrarea parenterală este utilizată pentru medicamentele care sunt slab absorbite în tractul gastro-intestinal şi pentru agenţii instabili pe această cale de administrare. Intravascular Injectarea intravenoasă (i. După modul de condiţionare medicamentele pot căpăta valenţe multiple. precum şi în situaţii care necesită instalarea rapidă a efectului medicamentului Administrarea parenterală oferă cel mai bun control al dozei şi efectului medicamentului în corp. de asemenea se foloseşte această cale de administrare pentru a evita aciditatea gastrică sau în afecţiunile care se manifestă cu vărsături. 2. care favorizează absorbţia intestinală (efervescente. cum este insulina. Administrarea unui agent pe această cale are avantajul că medicamentul “şuntează” efectul primului pasaj hepatic.v. ceea ce permite pătrunderea directă a principiului activ în torentul sanguin. 43). capsule . 3.) este cea mai comună cale parenterală. Plasarea sublinguală a medicamentului permite un contact direct şi prelungit cu mucoasa şi circulaţia locală capilară. Sublingual. 33. frecvent constituie singura alternativă. Este una din principalele căi de administrare a medicamentelor la copii sau la persoanele inconştiente (29. Administrarea parenterală este utilizată deasemenea în cazul pacientului inconştient. B. .

iar efectele adverse sistemice sunt minimizate. Cocaina este administrată de dependenţi tot intranazal pentru a obţine un efect rapid şi comod. Inhalarea Permite eliberarea medicamentului pe o suprafaţă mare de mucoasă a tractului respirator şi a epiteliului pulmonar. calcitonina este un hormon peptidic utilizat în tratamentul osteoporozei şi este disponibilă sub formă de spray nazal. Administrarea subcutană minimalizează riscurile asociate administrării intravenoase.etilenglicol sau ulei de alune) care au grade de absorbţie diferenţiate (preparatul depôt se absoarbe mai lent furnizând o doză susţinută de-a lungul unei perioade lungi de timp). C. Intranazal Desmopresinul este administrat intranazal în tratamentul pacienţilor cu diabet insipid. Alte exemple de medicamente ce se utilizează prin administrare subcutanată includ solidele precum şi capsulele din silastic.) Această cale de administrare. ALTE CĂI DE ADMINISTRARE 1. ca şi cea musculară. Aceeaşi prudenţă se cere şi în administrarea medicamentelor intraarterial.Farmacologie Reprezintă o cale de administrare în care se obţine efect rapid. de aceea rata injectării trebuie controlată cu atenţie. Calea este în mod particular eficientă şi convenabilă pentru pacienţii cu afecţiuni respiratorii deoarece medicamentul este eliberat direct către situsul de acţiune. Subcutanat (s. o stare normală a mucoasei nazale. implică un proces de absorbţie şi este mai lentă decât cea venoasă. Este necesară însă. Prezintă un mare grad de risc de contaminare bacteriană. .c. Intramuscular (i. dar şi cu un grad mare de risc.) Medicamentele administrate intramuscular pot fi soluţii apoase sau preparate depôt (suspensie de medicament într-un vehicul non apos . Se utilizează ca şi cale de administrare pentru substanţele gazoase sau pentru cele ce pot fi vaporizate. 2. 3. 2. producând un efect aproape la fel de rapid ca şi injectarea intravenoasă. poate induce hemoliză sau poate cauza reacţii adverse prin eliberarea prea rapidă a concentraţiilor mari de medicament în plasmă şi ţesuturi. pentru că substanţa activă introdusă intravenos nu mai poate fi eliminată (prin vomă ca în cazul medicaţiei din tractul gastro-intestinal). care conţin contraceptivul levonorgestrel şi care sunt administrate sub formă de implant cu acţiune pe termen lung şi infuzoarele mecanice programabile care pot elibera insulină în anumite cazuri de diabet.m.

Topic Calea de administrare topică se utilizează atunci când vrem să obţinem un efect local al medicamentului care poate fi aplicat pe tegument sau pe mucoase (conjunctivală. auriculară. În acest caz. Dacă există un interval suficient de timp între două administrări nu se produce acumularea medicamentului.Farmacologie 3. Existenţa platoului se explică prin faptul că doza administrată rămâne constantă. Durata persistenţei în organism a unui medicament creşte odată cu doza administrată şi cu timpul de înjumătăţire. de obicei prin intermediul unui plasture transdermal. persistă o concentraţie reziduală a medicamentului în momentul unei administrări ulterioare. în timp ce cantitatea de medicament eliminată creşte treptat până la a compensa cantitatea adusă prin fiecare nouă admnistrare (43). Variaţia concentraţiilor plasmatice a unui medicament este în funcţie de modalitatea de administrare. repetarea administrării medicamentului la intervale constante duce la o creştere progresivă a concentraţiei sale până la atingerea unei concentraţii maximale sau a unui platou (apare după un timp echivalent cu durata a cinci timpi de înjumătăţire).vaginală etc) 5. Cei trei factori esenţiali care trebuie avuţi în vedere în cazul administrării repetate a unui medicament sunt: doza administrată. Transdermal Această cale de administrare conduce la efecte sistemice prin aplicarea cutanată a medicamentului. Intratecal / intraventricular În anumite afecţiuni este necesar ca medicamentul să fie administrat direct în LCR (meningite). . Dacă frecvenţa de administrare a unui medicament este suficientă sau timpul de înjumătăţire este destul de lung. 4. dependent de caracteristicile fizice cutanate şi de situsul aplicării. Rata absorbţiei poate varia seminficativ. frecvenţa administrării timpul de înjumătăţire. Această cale este cel mai frecvent utilizată pentru eliberarea prelungită a medicamentelor (nitroglicerina).

Disponibilitatea farmaceutică sau cedarea substanţei medicamentoase este determinată în principal de viteza de cedare din forma farmaceutică. Formele medicamentoase cu cedare modificată pot fi: ● cu cedare prelungită sau susţinută cu cedare întârziată. temperatură şi compoziţie a solventului (23. de aceea este importantă pentru biodisponibilitatea medicamentelor.Farmacologie ABSORBŢIA ŞI DIFUZIA MEDICAMENTELOR Medicamentul este capabil. 3 – 4 ore şi cu indice terapeutic mare. Acestea se mai numesc şi medicamente cu cedare prelungită sau susţinută. Eliberarea substanţelor medicamentoase din forme farmaceutice cu cedare modificată Formele farmaceutice cu cedare modificată sunt produse medicamentoase în care printrun procedeu tehnologic se asigură eliberarea substanţei medicamentoase cu o viteză mică. Cedarea substanţei medicamentoase din forma farmaceutică poate fi influenţată semnificativ de proprietăţile fizico-chimice ale substanţei medicamentoase şi ale formei farmaceutice. în condiţii standardizate de interfaţă solid/lichid. Substanţele medicamentoase care se pretează la o astfel de formulare sunt cele cu timpul de înjumătăţire scurt. mărind în ultimă instanţă efectul terapeutic în timp. 47). prelungind absorbţia în circulaţia generală. Viteza de dizolvare a unei substanţe medicamentoase solide este definită prin cantitatea care intră în soluţie în unitatea de timp. să ducă la modificarea suprafeţei celulare cu care vine în contact. . deci realizarea de niveluri medicamentoase terapeutice. Dizolvarea şi difuzia medicamentelor Dizolvarea substanţelor medicamentoase este un proces care precede absorbţia lor în circulaţia generală şi poate fi o etapă limitantă. deci să modifice proprietăţile acesteia (33). prin grupările chimice pe care le posedă. ● Atunci când doza unitară conţine o fracţiune de substanţă medicamentoasă cu dizolvare rapidă în stomac şi o alta cu o acoperire gastrorezistentă (enterosolubilă) produsul se numeşte cu cedare întârziată. În biofarmacie viteza de dizolvare este viteza cu care substanţa medicamentoasă se dizolvă din produsul medicamentos (formă farmaceutică dozată) sau din părţi ale acestuia în timpul testării (23).

Lipidele care intră în compoziţia membranelor sunt amfipatice deoarece sunt formate din molecule care au o extremitate polară (hidrofilă) şi o extremitate nepolară (hidrofobă). umflarea polimerului după îmbibare – sisteme gonflabile) sisteme controlate magnetic. sfingolipide (care derivă din sfingozină – un alcool substituit de către acizi graşi şi o grupă polară). Cedarea prelungită sau întârziată se realizează prin crearea de forme farmaceutice cu ajutorul unor polimeri. cerebomielozide. după ce a avut loc cedarea (sau dizolvarea) lor din formele farmaceutice administrate pe diferite căi (23). substituit de o grupare polară –OH şi dintr-un lanţ flexibil nepolar. adică de absorbţie în circulaţia generală. cât şi difuzia. Este vorba. alcătuit dintr-un nucleu steranic. colesterolul.Farmacologie Eliberarea substanţelor medicamentoase din sisteme farmaceutice cu cedare modificată implică atât dizolvarea. În funcţie de mecanismul difuziei (de cedare a formei active) se disting (23): sisteme rezervor sau cu membrană sisteme de tip matriţă sau monolitice sisteme hibride (laminate sau multiple) sisteme biodegradabile sisteme activate prin solvent (presiune osmotică. El se intercalează între celelalte lipide întărind structura membranară. Traversarea membranelor de către medicamente Compoziţia şi structura membranei plasmatice este în jur de 60% fosfolipide şi 40% proteine. Aceste lipide amfipatice. Difuzia este principalul mod de transfer al substanţelor medicamentoase prin membranele biologice. . glicerofosfolipidele şi sfingolipidele. despre: glicerofosfolipide sau glicerol substituit. gangliozide. ele se împart în 3 clase: sfingline. Cunoaşterea vitezei de cedare este cel mai important factor de prevedere al biodisponibilităţii şi a evaluării calităţii formelor farmaceutice. se orientează în mod natural sub formă de dublu strat cu extremităţile polare situate la exterior şi cu cele nepolare în centru. în esenţă.

Se distinge astfel: pasajul transcelular. Pasaj transcelular Pasaj paracelular (“gap junctions”) . Membranele sunt formate din mai multe celule legate unele de altele mai mult sau mai puţin strâns. moleculele pot traversa prin aceste joncţiuni numite de comunicare (“gap junctions”). Există mai multe posibilităţi de traversare a membranei. fie la exterior. Aceste proteine constituie: receptorii membranari (cel mai adesea glicoproteine care asigură comunicarea intercelulară). Pentru a penetra în celulă. această ipoteză a membranei de tip “mozaic fluid” fiind cea mai acceptată (1.Farmacologie Fluiditatea dublului strat depinde în mod evident de temperatură. canale şi transportatori membranari. dar şi de compoziţia sa. fie la interior. Proteinele se inseră în dublul strat lipidic. Pasajul transcelular Dacă celulele sunt strâns legate unele de altele. structuri care asigură schimbul de ioni şi de alte molecule între celulă şi exterior: pompe de tipul Na+/K+-ATPaza dependente. medicamentul trebuie să traverseze celulele. 43). pentru a trece dintr-un compartiment în altul medicamentele trebuie să traverseze mai multe membrane. acizii graşi nesaturaţi care formează lanţuri mai puţin lineare cresc fluiditatea membranară mai mult decât cei saturaţi. pasajul paracelular. medicamentele trebuie să străbată membrana. Conceptele de structură membranară sunt încă destul de discutate. fie transmembranar. filtrul poros. cum este în cazul celulelor endoteliului capilarelor cerebrale. adică “membrana citoplasmatică” pentru a ajunge dintr-un compartiment în altul. Aceste celule sunt dispuse pe o membrană bazală mai mult sau mai puţin permeabilă pentru molecule. Pasajul paracelular Dacă celulele epiteliale transmembranare sunt unite între ele prin joncţiuni mai laxe.

Totuşi trebuie ţinut cont şi de alţi parametri ai moleculelor.Farmacologie Fig. concentraţiile de o parte şi de alta a membranei şi de o constantă de difuziune k esenţial legată de liposolubilitatea sa şi de asemenea de dimensiunea moleculei (cu cât este mai mică. S = suprafaţa membranei unde: C1. Na+ şi Cl-. Viteza de traversare se poate calcula după formula: V = KxSx(C2K = constanta de C1 ) difuziune. moleculele polare. moleculele care au o greutate moleculară sub 68. Viteza de pasaj depinde de suprafaţa membranei. până se obţine un echilibru. Moleculele liposolubile sau apolare se acumulează în solventul organic. permeabilă pentru moleculele nepolare. mai mare. respectiv. iar cele polare în apă. 33. sunt străbătute de pori care pot lăsa să treacă molecule de talii inferioară dimensiunii porului. pot teoretic traversa membrana. Filtrul poros Unele epitelii. 2: Modalităţi de pasaj dintr-un compartiment în altul a medicamentului (modificat după Allain. liposolubile sau hidrofobe cu masă moleculară mică sau medie. .000. cum ar fi cel renal glomerular. Migrarea prin membrană se face de la o soluţie cu concentraţie mai mare către soluţia cu concentraţie mai mică. C2 = concentraţia mai mică. cum ar fi glucoza şi proteinele. cu atât pasajul este facilitat). de o parte şi de alta a membranei. hexanul). 43). Dublul strat lipidic membranar constituie o barieră: impermeabilă pentru ionii de K+. Caracterul liposolubil al unei molecule este determinat de măsurarea coeficientului de partaj între un solvent apos şi un solvent organic (ex. Difuziunea pasivă prin dublul strat lipidic Traversarea dublului strat lipidic se face fără consum de energie din partea celulei. cum ar fi încărcătura electrică şi flexibilitatea (1. chiar neionizate. de asemenea pentru moleculele în stare gazoasă şi pentru moleculele mici cu polaritate slabă. 1996). La nivelul glomerulului renal.

dacă există un gradient de concentraţie favorabil. 1996). Fixarea medicamentelor pe proteinele plasmatice. în stare liberă. 3:Pasajul transmembranar al unui medicament (M) în funcţie de legarea de proteine (P) Compartiment extracelular Compartiment intracelular M + P celulară M M P membrana MP (modificat după Allain. Medicamentele acide se disociază în mediu bazic. indiferent de pH. cum este cazul solvenţilor organici care traversează uşor dublul strat lipidic (1). se disting trei categorii: molecule întotdeauna ionizate.Farmacologie Polaritatea unui medicament depinde de ionizarea sa. care poate merge de la 0 la 99%. PKa a unui acid este pH-ul la care se găseşte disociat în proporţie de 50%. modifică pasajul membranar. iar bazele în mediu acid pentru a se transforma în molecule ionizate. spre deosebire de medicamentele legate de proteine plasmatice (cum ar fi albuminele sau de alte proteine tisulare) care nu traversează membrana (1). Molecule neutre neionizate indiferent de pH. dar nu şi în stare ionizată. MP Transportul activ . medicamentele liposolubile. de exemplu cele care au în componenţă un amoniu cuaternar. traversează membranele lipidice. Fig. nu traversează dublul strat lipidic prin difuziune pasivă. în principiu. adica nefixate pe proteinele plasmatice. Aceste molecule. Molecule a căror ionizare depinde de pH: care traversează dublul strat lipidic în stare neutră.

Acest proces este utilitzat de hepatocit pentru a capta diverse molecule mari. Endocitoza constă în absorbţia de către o celulă a unei molecule extracelulare. Cinetica pasajului se realizează cu o viteză maximă şi cu posibilitatea de competiţie între moleculele vecine. lipoproteinele şi transferina (1. Acesta este modul de eliberare al mediatorilor. Pompa Na+/K+ ATP-ază dependentă. Energia + necesară pentru transportarea lor poate fi realizată printr-un gradient de Na . Există de asemenea o pompă Ca++-ATP-ază dependentă. transportul se numeşte “sinport” şi dacă traversarea este în sens opus traversare este de tip “antiport”. 43). Mg++ dependentă utilizează energia ATP-ului pentru repolarizarea celulară lăsând să iasă trei ioni de Na+ şi să intre doi ioni de K+. Transport activ prin canale şi transportatori pentru Na+. după includerea moleculei într-o veziculă formată prin invaginarea plasmalemei. ceea ce realizează o diferenţă de potenţial de o parte şi de alta a membranei. K+. localizată la nivelul membranei plasmatice şi a reticulului endoplasmatic. pentru Na+ şi Ca++). Transportul activ direct realizat prin pompele membranare Transportul activ necesită un aport de energie. Ca++ şi Cl-: canale a căror deschidere şi închidere depinde de diferenţa de potenţial intra/extracelulară (se deschid în timpul depolarizării) receptori care pot fi activaţi sau inhibaţi prin diverşi mediatori transportatori (ex. aceasta pătrunde în citoplasmă. b. molecule implicate în metabolism.Farmacologie Transportul activ se realizează prin structurile proteice membranare cu consum de energie furnizat de metabolismul celular. acizii aminaţi. Biodisponibilitatea . O proteină membranară particulară este P-glicoproteina sau P170 deoarece greu a. precum şi o pompă H+/K+ ATP-ază dependentă. Dacă sodiul şi substratul traversează membrana în acelaşi sens. în general furnizat de ATP. BIODISPONIBILITATEA ŞI BIOECHIVALENŢA 1. cum ar fi glucoza. cum ar fi. unii mediatori şi medicamentele cu structură chimică apropiată. Transportul prin exocitoză şi endocitoză Exocitoza constă în eliminarea din celulă a moleculelor conţinute în vezicule care fuzionează cu membrana plasmatică şi eliberează conţinutul lor la exterior.

43). Biodisponibilitatea măsoară proporţia de medicament disponibil pentru acţiune(1. BIOTRANSFORMAREA MEDICAMENTELOR Indiferent de modul în care au fost introduse în organism medicamentele. 43). Bioechivalenţa Bioechivalenţa reprezintă o biodisponibilitate egală. respectând normele stabilite pentru substanţa medicamentoasă şi formele farmaceutice studiate. în condiţii similare. majoritatea suferă un proces de biotransformare. adică absenţa unei diferenţe semnificative a mărimii şi vitezei absorbţiei unei substanţe medicamentoase din forme farmaceutice echivalente sau alternative. de obicei. . în reducerea până la dispariţie a activităţii medicamentelor şi grăbirea eliminării lor prin variate procese biochimice. Stabilirea bioechivalenţei între două produse farmaceutice. 2. Biotransformarea constă. este necesară caracterizarea sa farmacocinetică şi un studiu de biodisponibilitate absolută sau relativă. Dacă este vorba de un nou produs farmaceutic care conţine o substanţă medicamentoasă aprobată.Farmacologie Biodisponibilitatea este cantitatea relativă de substanţă medicamentoasă din doza administrată sub forma unui produs farmaceutic. Atunci când este vorba de o substanţămedicamentoasă nouă. Bd% = ASC0/ASCiv x 100 Valori mici ale biodisponibilităţii pot arăta o absorbţie incompletă. 39) De obicei biodisponibilitatea se determină în raport cu un preparat de referinţă. 33. este necesar un studiu de bioechivalenţă (30. pe o anumită cale de administrare. unul care se testează şi celălalt care este produsul de referinţă. Biodisponibilitatea se calculează folosind aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp notata ASC. viteza de absorbţie este un parametru cinetic cu importanţă mai mare în cazul medicamentelor care se folosesc în doze unice (7. se face printr-o evaluare statistică corespunzătoare. 33. care s-a absorbit nemodificată în circulaţia generală (mărimea absorbţiei) precum şi viteza cu care acest proces are loc (viteza absorbţiei) mărimea absorbţiei este un parametru cantitativ care are importanţă în cazul medicamentelor care se administrează cronic. administrate în aceeaşi doză molară.

dar şi enzime nemicrosomale din ficat şi alte ţesuturi. ● Faza II. Dacă medicamentul este o substanţă pe care organismul o utilizează în mod fiziologic. rezultând metaboliţi intens polari.Farmacologie Medicamentele sunt transformate prin aceleaşi mecanisme biochimice ca şi metaboliţii endogeni. copii. În această fază au loc reacţii de conjugare. acesta va fi metabolizat conform programelor genetic determinate. formează un metabolit activ dintr-un drog iniţial activ. medicamentele vor suferi modificările pe care căile metabolice le pot efectua asupra structurii respective. Forma oxidată a acestui citocrom este redusă de NADPH – citocrom P450 reductaza. Modificarea asupra medicamentelor depinde şi de starea de funcţionare a căii metabolice care produce transformarea. care cresc polaritatea moleculei. . formează un metabolit activ dintr-un drog iniţial inactiv. Biotransformarea se realizează în două faze: ● Faza I implică un sistem enzimatic de oxidare cu funcţii mixte. acesta se va elimina nemodificat. Un rol important în oxidările microsomale îl are citocromul P450. Dacă medicamentele au o structură pentru care organismul nu dispune de mecanismele biochimice necesare. Medicamentul nu crează căi noi de biotransformare (30). nou-născuţi) epuizată (prin îmbătrânire) alterată (de procese patologice). Dacă organismul dispune de mecanisme de biotransformare adecvate. o hemoproteină cu rol în obţinerea de oxigen activ necesar în oxidarea multor medicamente. În general metabolizarea reduce liposolubilitatea şi creşte solubilizarea moleculei. aceasta poate fi: normală incomplet dezvoltată (prematuri. De acest lucru trebuie ţinut cont în ajustarea dozelor la pacienţii cu diverse afecţiuni cronice sau la anumite categorii: bătrâni. formează un metabolit toxic dintr-un drog iniţial netoxic. femei gravide. Biotransformarea poate influenţa efectele unui medicament astfel (30): formează un metabolit inactiv dintr-un drog activ. adică se măreşte solubilitatea în apă a medicamentelor. medicamentul combinându-se cu un substrat endogen prin gruparea sa polară. Transformările metabolice necesită atât enzime microsomale hepatice.

activarea unor carcinogeni) O-dealchilarea esterilor cu formare de alcooli (codeina în morfină. Nitroreduceri cu formare de amine (cloramfenicol. NADPH şi un sistem enzimatic micosomial cunoscut sub numele de monooxigenază. fenitoina. Exemple de glucuronoconjugare cu formare de glucuronizi: acid acetilsalicilic. Glucuronoconjugarea la nivelul grupărilor amino. cortizon în hidrocortizon. cloramfenicol. carboxil. chinidina. prednison în prednisolon) 3. nitrazepam) Cetoreducere cu formare de alcooli (aldosteron. Sistemul monooxigenazei cuprinde NADPH-citocrom P450-reductaza. Reacţii hidrolitice (procaina este hidrolizată în acid paraaminobenzoic şi dietilaminoetanol) 4. . Oxidări. nici prin rinichi. sulfhidril. fenacetina în paracetamol. 42). papaverină) S-demetilare (metilthiopurina în mercaptopurina) Dezaminare (amfetamina în fenilacetonă) Desulfurare (metisazonă. fenilbutazonă. hidroxilare alifatică (amfetamina. griseofulvină. morfina. Se produc sub influenţa unor enzime microsomiale extrahepatice. nicotină. fiind recaptate de celulele tubilor renali). Reacţii de reducere. meprobamat (30.oxidări microsomale: hidroxilarea aromatică (fenobarbitalul. cu acidul acetic. codeina. Conjugarea se realizează cu acidul glucuronic. fenacetină. lidocaina) N-oxidarea aminelor terţiare (clorpromazină. Sunt importante pentru metabolizarea şi detoxifierea medicamentelor şi a unor substanţe introduse voluntar în organism. Reacţia de oxidare a medicamentelor constă într-un proces de hidroxilare care necesită oxigen. Oxidări nemicrosomale sau alcool-oxidarea 2. sulfuric sau cu grupări metilice. Reacţii de sinteză sau de conjugare. acest sistem este lipsit de specificitate şi au fost descrise a. warfarina). Metabolizarea se realizează prin următoarele tipuri de reacţii: 1.Farmacologie Fără aceste mecanisme medicamentele s-ar acumula şi ar duce la intoxicarea organismului (substanţele cu liposolubilitate mare nu pot fi eliminate nici prin bilă. amobarbital. spironolactonă) reacţii de S-oxidare (clorpromazina. thiopental care se transformă în pentobarbital) b. thioridazida) N-dezalchilarea aminelor secundare şi terţiare (aminofenazona. acid nicotinic. oxidril este catalizată de glucuroniltransferaza hepatică.

Multe medicamente sunt capabile să activeze propria lor metabolizare. Deoarece numeroase medicamente sunt de fapt amestecuri racemice (proporţii egale din fiecare stereoizomer) există posibilitatea ca numai jumătate din doza administrată să fie activă. plasmă şi alte ţesuturi. Concentraţia realizată de dozele uzuale este mult mai mică decât cea necesară saturării enzimelor. inclusiv formarea de ribonucleotide şi nucleozide. Unele medicamente cum sunt salicilaţii. pe când dextroizomerul său nu)(30). cu ritm constant. printre care şi alcoolul etilic care sunt metabolizate după o cinetică de ordinul 0. sulfat. ceea ce face ca reacţiile biochimice să nu fie limitate. precum şi a altor substanţe active de către enzimele hepatice microsomale. transsulfurare. Metabolizarea medicamentelor depinde de gruparea funcţională prezentă în moleculă. dependentă de cantitatea de medicament. de aceea se recomandă prepararea medicamentelor formate din stereoizomerul activ. saturând enzimele metabolizante (43).Farmacologie O serie de alte biotransformări sunt catalizate de enzime nemicrosomale (enzime libere solubile) din ficat. glicină şi glutation. dicumarolul se metabolizează după o cinetică de ordinul I pentru doze relativ mici şi după o cinetică de ordinul 0. Biotransformarea decurge. conjugări cu acid acetic. aceasta indicând tipul de reacţie metabolică. Stimularea metabolizării prin inducţie enzimatică. Aceşti enantiomeri pot avea efecte biologice diferite şi pot fi metabolizaţi diferit (levo-ibuprofenul inhibă sinteza de prostaglandine. de hidroliză. indiferent de cantitatea de substrat. Factori care influenţează metabolizarea medicamentelor 1. după o cinetică exponenţială de ordinul I. cu o viteză scăzută pentru cantităţile care depăşesc aceste doze. Metabolizarea drogurilor stereoselective Mulţi compuşi există în două figuraţii opuse (droguri chiralice). Există câteva substanţe. Au loc următoarele reacţii de oxidare. fenitoina. de cele mai multe ori. metilic. Din această categorie fac parte: hipnoticele (fenobarbitalul) unii hormoni (steroizii anabolizanţi) hidrocarburile cancerigene (benzpirenul) .

După doze egale de medicament. uneori. Căi specifice de metabolizare există pentru mediatorii neurotransmisiei. hormoni sau alte substanţe chimice produse de organism (vezi farmacologia specială). Unele medicamente se metabolizează foarte greu. ● ● Inducţia de tip spironolactonă care produce creşterea nivelului de NADPH2. Inhibarea metabolizării. Administrarea a unui inductor enzimatic în timpul unui tratament cu alte medicamente. Practic inhibitorii sintezei proteice inhibă fenomenul de inducţie enzimatică şi scad capacitatea de metabolizare a medicamentelor. Concluzia care rezultă este aceea că pentru practică dozele trebuiesc individualizate. 5. 3. Diferenţe de specie şi diferenţe individuale. caracter care se transmite genetic. nelegate se metabolizează mult mai uşor. 4.Farmacologie Există trei tipuri de inducţie enzimatică: ● inducţia de tip fenobarbital (cea mai obişnuită) – creşte nivelul citocrom P450 şi a NADPH2. Efectul inductor are spectru larg. Inhibarea enzimelor metabolizante este cu importanţă clinică pentru că determină în mod obişnuit o creştere a efectului şi a toxicităţii (semnificaţia este mare când este implicat citocromul P450).citocrom C reductază Inducţia de tip 3-metil colantren care produce o formă modificată a citocromului P450 care are o altă specificitate de substrat. . cunoscându-se faptul că medicamentele libere. le poate reduce eficacitatea dacă metabolizarea le inactivează sau le poate creşte activitatea sau toxicitatea dacă metabolizarea acţionează în acest sens (25). de aceea extrapolarea rezultatelor de la animale la om poate da. de câte ori este posibil să se determine concentraţia sanguină şi că asocierile medicamentoase pot influenţa metabolizarea. Chiar în cadrul aceleiaşi specii apar manifestări diferite. 2. de exemplu HIN folosită în tratamentul tuberculozei este metabolizată mai lent de o parte a populaţiei umane. cum ar fi fenilbutazona. Legarea de proteinele plasmatice. erori. 6. Vârsta şi sexul. reacţia terapeutică sau toxică poate fi diferită în funcţie de specie. pentru că este legată de proteinele plasmatice în proporţie de 99%.citocrom c reductaza ca urmare a depresiei transcripţiei ADN – ARN în nucleu şi o eventuală stabilizare lizozomală.

prin plămân . prin lapte. ionii şi moleculele polare nu pot difuza şi rămân în urină. Mecanismul de transport activ are un rol important în eliminarea unor substanţe medicamentoase din organism. acidul acetilsalicilic). Cancerul hepatic reduce conţinutul de citocrom P450. substanţele care circulă liber în plasmă având o eliminare mai rapidă faţă de cele care circulă legate. prin piele sunt cantitativ minore. Diverse disfuncţii endocrine. Pe această cale. estrogeni. intestinală. tolbutamidei) (30. Reabsorbţia tubulară se face prin difuziune şi realizează trecerea medicamentului din urina primară prin epiteliul tubular. ceea ce reduce metabolizarea medicamentelor (dozele trebuiesc ajustate).Farmacologie La persoanele foarte tinere (copii) şi la persoanele în vârstă s-a constatat o sensibilizare la activitatea farmacologică a medicamentelor. Insuficienţa respiratorie cronică afectează hidroliza unor medicamente (procaina). filtrează majoritatea medicamentelor cu excepţia compuşilor macromoleculari. pot afecta metabolizarea (diabetul modifică metabolizarea medicamentelor evidenţiată prin valori diferite ale timpilor de înjumătăţire. Diverse boli. EXCREŢIA MEDICAMENTELOR Medicamentele. salicilaţi. Acidifierea urinii creşte disocierea şi favorizează eliminarea substanţelor bazice. medicamentele se elimină prin filtrare glomerulară. . Boli hepatice care afectează arhitectura şi funcţiile hepatice şi scad oxidazele microsomale. Trecerea moleculelor în urina primară este în funcţie de cantitatea de plasmă filtrată (exprimată prin clearance-ul creatininei) şi de măsura în care se leagă de proteinele plasmatice. dacă au suferit sau nu procese de biotransformare vor fi eliminate din organism prin mai multe căi: biliară. Cea mai importantă cale de eliminare este însă calea renală (30). către interstiţiu şi sânge. Metabolizarea crescând polaritatea favorizează eliminarea urinii. alcalinizarea creşte disocierea şi favorizează eliminarea substanţelor acide (ex. 43). Eliminarea prin salivă. Substanţele liposolubile difuzează şi se reabsorb mai rapid. Bolile cardiace prin reducerea fluxului sanguin hepatic afectează metabolizarea medicamentelor. Scăderea metabolizării s-a constatat la pubertate şi la bătrâneţe (ar putea fi legată de scăderea activităţii enzimelor metabolizante). Reabsorbţia urinară este influenţată şi de pH. Diferenţe de sex s-au constatat în metabolizarea unor medicamente ca benzodiazepine. 7. de exemplu ai fenilbutazonei. Capilarele glomerulare. foarte permeabile.

43). metale grele. mentinându-se timp îndelungat în organism. atunci când recoltarea sângelui prezintă dificultăţi. Prin salivă se pot elimina medicamente ca bromurile. chinina. Rata eliminării medicamentelor depinde şi de starea de funcţionare a rinichiului. care funcţionează pentru medicamentele acide. inclusiv metaboliţii conjugaţi şi altul pentru bazele organice (cationi) care funcţionează pentru medicamentele bazice. chinina. tetraciclinele. eritromicina. alcaloizi. care constituie calea de eliminare a medicamentelor insolubile. Deoarece unele medicamente realizează în salivă concentraţii asemănătoare celor din plasmă. Prin bilă se pot excreta: hormonii steroidieni. Eliminarea prin bilă se face folosind mecanisme transportoare active. cum este morfina. Eliminarea prin piele poate fi importantă terapeutic în cazul griseofulvinei în micozele cutanate Prin glanda mamară se pot elimina o serie de substanţe în lapte care pot fi toxice pentru sugar (nicotina. Insuficienţa renală inaparentă clinic sau cea manifestă pot determina creşterea anormală a nivelelor medicamentului în sânge prin întârzierea eliminării sale ceea ce poate genera efecte adverse. . Cele două grupe de medicamente pot intra în competiţie pentru secreţia tubulară. La nivelul intestinului gros. digitoxina. micşorându-şi eliminarea (probenecidul diminuează excreţia penicilinei ambele molecule fiind acide). chininina. ele se pot doza în salivă.Farmacologie Există un sistem transportor pentru acizii organici (anioni). se pot observa şi unele medicamente care se elimină prin mucoasa intestinală. vinblastina. eliminarea scăzând odată cu scăderea filtrării glomerulare până la valoarea critică a clearanceului creatininei de 10-20 ml/min. lincomicina. Eliminarea pulmonară este predominantă pentru substanţele volatile sau gazoase mai ales anestezicele generale. Parte dintre substanţele care ajung în intestin odată cu bila se reabsorb şi intră în circuitul enterohepatic. Calea digestivă constituie o cale de eliminare pentru unele medicamente. mercurul) (33. tubocurarina. rifampicina. ampicilina.

asupra cărora medicamentul are efect de modelare sau de monitorizare (30).acţiune primară se declanşează apoi un complex de reacţii care au ca rezultat efectul farmacologic global (42). 2. studiul acţiunilor farmacodinamice şi parametrii care îi caracterizează factorii care influenţează acţiunea farmacodinamică Activitatea biologică a medicamentului presupune: o interacţiune iniţială de ordin chimic sau fizico-chimic cu moleculele organismului . PRINCIPALII PARAMETRII AI ACŢIUNII FARMACODINAMICE Acţiunea farmacodinamică este caracterizată de mai mulţi parametri: Sensul acţiunii. Acţiunea poate fi: Stimulatoare (excitantă). O acţiune farmacodinamică poate fi manifestată în sensul amplificării sau deprimării unui proces fiziolgic sau fiziopatologic. Potrivit legii fundamentale a farmacodinamicii medicamentul nu crează funcţii noi în organism. . Spectrul de cunoaştere a farmacodinamiei implică (11): 1.Farmacologie CURS2: CURS 2 Farmacodinamia DEFINIŢIA Farmacodinamia studiază efectele medicamentelor. Farmacodinamia este ramura farmacologiei care studiază efectele favorabile ale medicamentelor asupra organismului. locul şi mecanismul lor de acţiune. acţiunea şi reglarea asupra acestora se realizează pe structurile existente. obţinându-se prin ridicarea tonusului funcţional inhibitoare sau deprimantă.

Este dependentă de mai mulţi factori: -calea de administrare -forma farmaceutică -strucţura chimică a substanţei -parametrii farmacocinetici. Latenţa Măsoară timpul scurs de la administrarea unui medicament până la apariţia efectului farmacodinamic. făcând raportul dozelor care produc acelaşi efect (bioechivalenţa). Medicamentele nu pot crea nici o funcţie nouă într-un organism ele putând stimula sau inhiba funcţiile pentru care este programat biosistemul respectiv. determinaţi genetic). Selectivitatea. în consecinţă nu există “receptori farmacologici” (ei sunt preformaţi. Eficacitatea Proprietatea unui medicament exprimată prin efectul maxim posibil (efect terapeutic). În practică se poate compara activitatea biologică a două sau mai multe substanţe active.pentru a se obţine o eficacitate maximă în timp util. Reprezintă unul din dezideratele terapiei farmacologice şi în particular ale farmacodinamiei. Reprezintă proprietatea medicamentului de a influenţa un substrat cât mai limitat din organism (majoritatea medicamentelor au un “spectru de acţiune”) . Potenţa (intensitatea acţiunii).Farmacologie De menţionat că medicamentul acţionează pe structurile existente. cardiotonice) este necesar să fie cunoscut. Potenţa de acţiune este în relaţie cu doza – cu cât potenţa este mai mare cu atât doza este mai mică. pe receptorii proprii fiecărui organism. Timpul efectului maxim Pentru unele categorii de medicamente (anticoagulante. Reprezintă capacitatea unei substanţe medicamentoase de a avea activitate biologică.

Membranele excitabile conţin canale care constituie sisteme transportatoare pasive pentru ioni conform gradientului de concentraţie. receptorii specifici pentru semnalele chimice şi mecanice de poartă. Se produc: modificări ale permeabilităţii translocare ionică modificare în funcţia unor enzime membranare dezorganizarea membranei. Locul de acţiune a medicamentului h . Actualmente se caută forme medicamentoase care se pot administra la intrevale cât mai mari să aibă eficacitate maximă (21). Canalele ionice membranare fac parte dintr-o familie de proteine glicozilate complexe. lichid articular). sodiu. heparina neutralizează proteinele de coagulare în sânge. antibioticele acţionează asupra bacteriilor din LCR. Ele cuprind câteva peptide dintre care una majoră. Durata de acţiune este dependentă de proprietăţile farmacocinetice. care determină atât excitaţia şi conducerea impulsului. umoarea apoasă. calciu. un senzor de voltaj. Trecerea pasivă a ionilor condiţionează variaţiile de potenţial.la nivel extracelular sau în rezervoarele de lichid transcelular (sucuri digestive. endolimfa. LCR.Farmacologie Durata de acţiune Cunoaşterea duratei de acţiune a medicamentului este absolut necesară pentru a determina şi adapta intervalul dintre administrări (priza). enzimele digestive acţionează în tractusul intestinal. Celelalte peptide au funcţii de reglare. include porul apos. Foarte multe medicamente acţionează asupra membranei celulare pe care o influentează direct sau prin intermediul receptorilor.la nivel celular: . mai voluminoasă. .la nivelul membranei celulare. . cât şi inhibiţia. EDTA chelează plumbul extracelular. Ex: antiacidele gastrice.

homonii. 1998). Alte canale îşi dechid porţile prin mecanisme chimice. Porţile pot fi comandate electric. constituind instrumente de studiu preţioase. medicamentele pot influenţa canalele ionice direct sau prin intremediul unor mecanisme biochimice. anumite dimensiuni şi anumite grupări chimice. respectiv inactivarea canalelor. ceea ce explică efectele lor. modifice mecanismul de poartă. Specificitatea canalelor ionice este conferită de către un mecanism defiltru dependent de o anumită formă. Astfel tetrodoxina blochează selectiv transportul ionilor de sodiu acţionând în porţiunea externă a canalului respectiv. Mecanismele de poartă deschid şi închid drumul ionilor realizând activarea. 5: Receptorul nicotinic pentru acetilcolină: canal ionic cu mecanism de poartă (după Katzung. fără să . Aceste fenomene sunt atribuite deplasării sarcinilor electrice purtate de anumite grupări chimice sau rotaţiei unor dipoli moleculari (aşa cum se presupune pentru canalele de sodiu). Neurotoxinele din veninul de scorpion inhibă inactivarea conductivităţii sodiului şi activează conductivitatea potasiului. ca urmare a modificărilor conformaţionale determinate de cuplarea unor molecule active cu receptorii specifici (canalele comune pentru Na+ şi K+ din membranele sinaptice sunt deschise sub influenţa transmiţătorului chimic sau a unor molecule analoage).Farmacologie Fig. prin modificarea potenţialului membranar (canalele pentru Na+ şi cele pentru K+ din membrana axonală sau canalele de Ca++ din miocard şi muşchii netezi vasculari). Anumite toxine influenţează electiv transportul ionilor prin diferite canale. Neurotransmiţătorii. autacoizii.

Glicozidele tonicardiace inhibă funcţia unei ATP-aze sarcolemice sensibilă la Na + şi K+. creşterea disponibilului de calciu. dar nu modifică transportul pasiv prin membranele celulare. catalizează formarea nucleotizilor ciclici AMPc şi GMPc . reprezentată de o ATP-ază sensibilă la ioni şi pompa de calciu menţin concentraţia fiziologică de Na+. depolarizare şi generarea potenţialului post sinaptic excitator. ceea ce poate bloca impulsul nervos. care se găsesc în cantitate mare în miocard şi muşchii vaselor. determinând pierdere de potasiu şi acumulare de sodiu intracelular. Refacerea şi menţinerea potenţialului membranar este asigurată prin mecanisme transportoare – pompe ionice – care funcţionează specific pentru anumiţi ioni. pot fi blocate prin nifedipină. cu deschiderea acestor canale. fosfolipaza C care pune în funcţie sistemul fosfatidilinozitol/Ca++şi fosfolipaza A2. modificându-i fluiditatea şi interacţionând cu proteinele – consecutiv ele modifică indirect canalele sodiului. K+ şi Ca++. verapamil sau diltiazem – peptida alfa din componenţa acestor canale conţine receptori specifici pentru aceste substanţe. . Receptorii GABA din creier. care iniţiază formarea PAF şi eicosanoizilor. Inhibitorii metablolismului energetic blochează pompele ionice. ionii de sodiu sunt schimbaţi ulterior cu ionii de calciu din afara celulei. Canalele calciului de tip L. fiind responsabilă de acţiunea inotrop pozitivă.Farmacologie Astfel acţionarea receptorilor nicotinici de către acetilcolină şi alţi agonişti colinergici deschide canalul pentru Na+ şi K+. influx de ioni de clor. Ele asigură gradientul de concentraţie care condiţionează translocarea pasivă a ionilor prin canalele membranare. Anestezicele locale şi generale pătrund prin membrana neuronală lipidică. Membranele celulare conţin enzime importante pentru starea membranei şi pentru metabolismul celular: adenilat ciclaza şi guanilat ciclaza. deprimând contractilitatea miocardului şi provocând vasodilataţie. cu influx masiv de ioni de sodiu. voltaj dependente. hiperpolarizare şi potenţial postsinaptic inhibitor. Blocantele canalelor calciului inhibă consecutiv influxul de Ca ++ încetinind procesul de depolarizare la nivelul nodulului sinusal şi atrioventricular. care formează un complex cu canalele pentru Cl -. sunt acţionaţi de benzodiazepinele tranchilizante. de la nivelul celulelor miocardice. cu consum de energie împotriva gradientului de concentraţie. Pompa de Na +/K+. interferând mecanismul de poartă şi reducând conductivitatea maximă pentru acest ion.

de exemplu. acestea devenind ”ţinte terapeutice” în terapia multor boli. nistatina. impiedicând funcţiile fiziologice. amfotericina B) (42). Fig. RECEPTORII Probabilitatea existenţei receptorilor a fost sugerată în 1878 de Langley şi apoi de Erlich în 1909 care afirmau că drogurile acţionează doar pe “ţinte specializate” de la nivelul celulei. alterându-le. chiar distrugând celule. Unele substanţe acţionează brutal asupra membanelor celulare. secreţie. Aceste noţiuni s-au dovedit utile pentru diferenţierea . nu numai pe membrana celulară. efectul bactericid sau fungicid al unor dezinfectante sau al unor antibiotice (polimixine. 6: Topologia transmembranară a unui receptor tip “serpentină” (după Katzung. ci şi în interiorul celulei.Farmacologie Multe medicamente îşi datoresc efectele influenţării acestor enzime determinante pentru funcţiile celulare. 1998). transmitere de impuls). Legarea receptorului cu o moleculă endogenă sau cu un medicament va fi urmată de o modificare specifică în starea receptorului (stimul). Capacitatea drogului de a se combina cu receptorul a fost numită afinitate. Aşa se explică. modificare care va genera un lanţ de evenimente (“transfer de stimul”) care se vor finaliza într-un răspuns (contracţie. Cercetări ulterioare au confirmat existenţa acestor locuri specializate. Astăzi se admite că un loc specific de legare a drogului care îndeplineşte cele două criterii (de ancorare şi de traducere a semnalului) poate fi considerat receptor. iar proprietatea de a produce un răspuns consecutiv cuplării receptorului a fost definită ca eficacitate sau activitate intrinsecă.

de radicali sau de modificări de conformaţie. Prin abordări fiziologice s-a încercat realizarea legăturii între modul cum se comportă receptorii. Această rearanjare permite apoi declanşarea altor modificări cum ar fi: deschiderea porilor. activare enzimatică. elaborându-se astfel “teoria standard a receptorilor”. Prin metode biochimice efectuate în experimente pe ţesuturi izolate s-a ajuns la izolarea şi purificarea receptorilor ceea ce a permis şi permite în continuare atât clasificarea lor. cât şi proiectarea de medicamente cu acţiune specifică. care utilizând metoda clonării şi a analizei secvenţiale a reuşit să evidenţieze numeroase subtipuri de receptori şi izoreceptori precum şi diverse proteine de cuplare. Abordările biochimice s-au bazat pe cinetica enzimatică. Abordarea genetică reprezintă o opţiune mai nouă. determină în urma fixării o activitate intrinsecă care este definită drept capacitatea drogului de a produce o rearanjare a moleculei receptorului prin transfer de forţe.etc Conform teoriei standard a receptorilor. Un alt factor de progres în receptorologie l-a adus conceptul de ”acţiune la două capete”. în unele cazuri. agoniştii şi antagoniştii se leagă de locuri diferite ale receptorului ceea ce aduce argumente pentru diferenţierea competitivităţii directe de cea realizată prin interacţiunea allosterică. natura şi modul lor de acţiune. . Studii de mutagenitate efectuate în ultimii 10 ani au furnizat numeroase date ce sugerează că. Locurile din sânge sau ţesuturi pe care drogul se poate fixa fără a declanşa un răspuns au fost numite receptori ”muţi”sau “discreţi” Identificarea şi izolarea receptorilor.Farmacologie acţiunilor agoniste sau antagoniste faţă de receptor. Ineracţiunea medicament – receptor Drogul care prezintă afinitate (posibilitatea fixării drogului cu formarea unui complex) pentru un anumit receptor. relaţia dintre afinitate şi eficacitate a fost exprimată prin ecuaţii simple bazate pe legea acţiuniii maselor.

. sunt două domenii de recunoaştere pe receptor care sunt relevante pentru activitatea unui agonist: domeniul extracelular pentru recunoaşterea agonistului şi domeniul citoplasmatic pentru legarea de proteine de cuplare. Variabilitatea receptorilor. dacă proteinele de cuplare sunt diferite (30). Această modificare îmbunătăţeşte capacitatea de legare a receptorului activat de proteina de cuplare aflată şi ea cu un pol în membrană şi cu celălalt în citoplasmă. proces numit reglare descendentă (“down regulation”).Farmacologie Conform acestei teorii proteina receptoare după recunoaşterea şi fixarea drogului se modifică. dar activitatea intrinsecă nu se poate manifesta. receptorii la insulină). De aici apare posibilitatea ca receptorii să răspundă diferit la acelaşi agonist în diferite membrane. Antagonismul poate fi : . Medicamentele care interacţionează cu receptorii prevenind exercitarea acţiunii unui agonist au fost numite antagonişti farmacologici specifici. Receptorii suplimentari sau “de rezervă” (“sparereceptors”) reprezintă un concept relativ recent introdus. concept ce ajută la explicarea faptului că sensibilitatea unei celule . de fapt.agonişti deplini care au activitate intrinsecă maximă . Afinitatea pentru agonist se păstrează.agonişti parţiali care provoacă efecte submaximale. În conformitate cu teoria activităţii intrinseci deosebim: . Procesul invers în care se constată creşterea numărului de receptori dacă stimularea este redusă (creştetrea sensibilităţii la adrenalină şi noradrenalină a organelor denervate) este numit reglare ascendentă (”up regulation”) (30). De aici se deduce că. Agonism şi antagonism pe receptori..competitiv când competiţia se desfăşoară pentru locul de afinitate al receptorului şi în acest caz creşterea progresivă a concentraţiei antagonistului inhibă răspunsul dat de agonist şi invers. agoniştii parţiali vor fi situaţi între aceste două valori. Răspunsul la un drog depinde de numărul de receptori disponibili şi acest număr poate fi afectat de prezenţa continuă a drogului.necompetitiv când antagonistul se poate combina ireversibil cu receptorul său şi poate inhiba unele etape ale transferului de stimul. Dacă se notează valoarea maximă a activităţii intrinseci cu 1 şi lipsa de activitate dată de antagonişti cu 0. caz în care numărul lor scade (ex.

Farmacologie sau ţesut la o anumită concentraţie de agonist ar putea depinde nu numai de afinitatea receptorului de a fixa drogul. adenilciclază şi AMPc care aparţin economiei metabolice . deşi se fixează pe receptorul benzodiazepinic determină efecte stimulante (provoacă anxietate) a dus la noţiunea de agonist invers şi a fost explicată prin posibilitatea existenţei receptorului benzodiazepinic în multiple stări ce pot fi modificate prin acţiune la diferite locusuri allosterice (Haefely W. locusuri ce pot fi independente sau dependente unul de celălalt şi care pot avea capacitate de activare (de regulă prin mecanism allosteric) probează posibilitatea influenţării afinităţii sau eficacităţii unui drog de către alt drog. dacă într-un ţesut sunt 90% receptori de “rezervă” atunci efectul agonist maxim va fi realizat numai prin ocuparea a 10% din numărul total de receptori. diferite substanţe reglatoare endogene şi unele medicamente agoniste analoage care acţionează receptorii specifici sunt consideraţi ca mesageri primi. De exemplu. Mesagerii “primi” pot transmite mesajul chimic direct. Acest mod de interrelaţie a dus la cristalizarea conceptelor de antagonist allosteric şi de contraantagonist sau agonist invers. Astfel se explică de ce agoniştii cu afinitate slabă pentru receptori pot determina răspunsuri majore la concentraţii joase. Implicarea mesagerilor secunzi în transmiterea informaţiei la nivelul celulelor implică un tip particular de receptor membranar şi prezenţa unor proteine membranare (polipeptida receptoare în formă de serpentină)(43). 1990) Sisteme de mesageri secunzi Neurotransmiţători. Demonstrarea existenţei unor locusuri de fixare multiplă pe anumiţi receptori. ci şi de concentraţia totală a receptorilor. Descoperirea faptului că unele substanţe cum sunt betacarbolinele.. influeţând funcţionalitatea canalelor ionice incorporate în macromoleculele receptoare sau pot transmite mesajul indirect prin intermediul unor mesageri secunzi celulare. Principalele sisteme de mesageri secunzi sunt : ● Sistemul format din proteinele G.

Na+) . un agonist poate determina cuplarea cu una sau alta dintre proteinele de cuplare. pătrund în nucleu unde se fixează de ADN. acid linoleic etc). împiedicând sinteza sa şi mitoza. Acţiunea medicamentelor la nivelul organitelor intracelulare Diferite formaţiuni intracelulare pot fi locul de acţiune al medicamentelor: .inhibând formarea proteinelor sau determinând formarea de polipeptide anormale). acid oleic. Agenţii alkilanţi polifuncţionali formează punţi pe catenele de ADN. pot fi sediul de acţiune al unor antibiotice (ce pot interfera funcţia ribozomilor bacterieni . În funcţie de ţesut. după ce se combină cu un receptor din citoplasmă. gabaergici şi dopaminergici.Farmacologie Proteinele G reprezintă o familie de proteine reglatoare conţinând guanină ce se află în legătură cu diverşi receptori: muscarinici. ● Sistemul acizilor graşi În 1994. . Acest sistem implică prezenţa în membrană a fosfatidilinozitol-difosfatului (PIP 2). Graber şi colaboratorii au descris un sistem de traducere a semnalului intracelular prin intermediul acizilor graşi proveniţi din fosfolipide membranare (acid arahidonic. Hormonii steroizi.Cl-. ● Sistemul Ca/calmodulină Creşterea calciului ionic liber din citosol poate servi ca mesager secund.K+. serotoninici. ● Sistemul fosfatidilinozitolic. implicat în transmiterea mesajului în vederea fosforilării proteinelor. . α şi β-adrenergici. modificând procesul de transcripţie al ARN-ului. realizându-se astfel efecte stimulatoare sau inhibitoare deşi receptorul poate fi acelaşi.ribozomii. care se pot cupla la rândul lor cu sisteme anterioare descrise sau pot modula canale ionice (Ca +. unde are loc sinteza proteică. Complexul Ca/calmodulină activează un număr mare de enzime cum ar fi fosfodiesteraza implicată în hidroliza AMPc sau miokinaza lanţurilor uşoare (importantă pentru contracţia muşchiului neted)(43). El se poate lega de calmodulină sau de alte proteine fixatoare de calciu.nucleul bogat in acizi nucleici este ţinta unor substanţe citotoxice. ceea ce explică efectul anticanceros.

ca şi intervenţia sistemelor mesagere secunde Anumite substanţe acţionează în afara celulelor. . Unele medicamente acţionează direct asupra secreţilor glandulare – antiacidele gastrice.mitocondriile. Acţiunea directă a medicamentelor asupra efectorilor Acţiunea directă asupra structurilor efectoare implică probabil acţionarea sau blocarea unor receptori fenomene de membrană. care blocând citocromoxidaza întrerup reacţiile de oxidoreducere.lizozomii: glucocorticoizii în concentraţii mari stabilizează membranele lizozomale protejându-le de agresiunea generatoare de inflamaţie contribuind la efectul antiinflamator şi la proprietăţile antişoc ale acestei clase de medicamente. Mecanismul de acţiune al medicamentelor Reprezintă preocuparea principală a farmacodinamiei. Studiul mecanismului de acţiune a medicamentului permite: diferenţierea între acţiunile primare “acţiuni” şi evenimentele declanşate de acestea “efecte” (care reprezintă un complex de reacţii ce au ca rezultat efectul farmacologic global) posibiltatea de a obţine un medicament cu acţiune ţintită cu un anumit mecanism de acţiune diminuarea efectelor secundare asocierea medicamentelor ştiinţific în strategia terapeutică. neutralizează acidul clorhidric din sucul gastric. mucoliticele desfac fibrele de mucină din secreţiile traheobronşice.Farmacologie . reprezintă locul unde acţionează cianurile. Acţiunea medicamentelor la nivelul sinapselor Una din cele mai importante caracteristici ale sinapselor o reprezintă capacitatea lor de a suferi influenţe reglatoare externe. . inclusiv medicamentoase ceea ce face ca anumite funcţii să poată fi modulate (vezi detalierea în partea de farmacologie specială). care conţin enzimele ce intervin în respiraţia celulară. de exemplu heparina care inhibă factorii coagulării ce se găsesc în sânge.

Medicamente ce acţionează prin mecanisme enzimatice Activitatea enzimatică poate fi influenţată prin mai multe mecanisme: ● inhibiţia enzimatică (aprotinina este inhibitor de tripsină şi kalicreină folosit în tratamentul pancreatitelor acute şi a stărilor de şoc. de aceea efectul lor este scurt pentru că se elimină repede. respectiv a presiunii hidrostatice şi a filtrării glomerulare. . favorizând epurarea organismului. ● Substanţe de contrast utilizate pentru radiodiagnostic (sulfatul de bariu) ● Substanţe care modifică pH-ul local: antiacidele (carbonatul de calciu sau de magneziu) şi spermicidele (acidifică mediul intravaginal) ● Substanţe care denaturează specific proteinele: nitratul de argint (pentru cauterizarea plăgilor). ● Înlocuitorii de plasmă (sunt macromolecule cu rol în corectarea volemiei) pot fi: substituenţi de tip Dextran 40 sau 70 care sunt soluţii coloidale ce asigură presiunea osmotică şi cea coloid osmotică. ● competiţia cu substratul enzimatic normal. dar încorporează părţi anormale în produsul de sinteză (ex. unguentele ce absorb radiaţii ultraviolete).sunt soluţii fiziologice asigurând numai presiunea osmotică. detergenţii şi halogenii peroxizi folosiţi ca dezinfectanţi (care denaturează structura lipoproteică a membranelor.Farmacologie a. Enzima funcţionează normal. b. realizând creşterea peristaltismului. respectiv blochează sistemele enzimatice ale bacteriilor). ● Purgativele şi diureticele osmotice – sunt substanţe care ajunse în mediul intern atrag apa. ● Substanţe utilizate ca şi chelatori . astfel de medicamente se numesc antimetaboliţi şi se caracterizează prin aceea că există o asemănare foarte mare între structura lor chimică şi cea a substratului (metabolitului) normal.9 % şi ser glucozat 33% . AINS inhibă enzime producătoare de enzime).captează ionii metalici şi se elimină odată cu ei (pentru intoxicaţia cu arsenic se foloseşte dimercaptopropanolul). ● Unele substanţe sunt folosite în tratamentul intoxicaţiilor cu rol de a absorbi substanţele toxice din conţinutul gastrointestinal (cărbunele activat). substituenţi de tipul soluţie cloruro-sodică 0. Mecanisme bazate pe acţiuni fizico-chimice simple ● Medicamente care acţionează formând un strat protector faţă de agenţii fizici sau chimici (unguentele cu silicon utilizate în industria chimică.

hormonii. în mod normal.se formează complexe incapabile de a executa programul enzimei respective (anticoagulantele cumarinice deplasează vitamina K – ce are rol de coenzimă – de pe enzimele ce sintetizează protrombina şi alţi factori de coagulare). Din punct de vedere chimic sunt molecule care leagă selectiv. ● Efecte allosterice pe enzime.citosol (pentru hormonii steroizi). intranuclear (pentru triiodotironina) ● la nivel sinaptic. ● Unele vitamine joacă rol de coenzime.Farmacologie sulfamidele au activitate antimicrobiană pentru că intră în competiţie de substrat cu acidul paraaminobenzoic şi îl înlocuiesc în sinteza microbiană de acid folic rezultând un produs fals. mai ales a triptofanului). Vitamina B 2 (riboflavina) are rol de coenzimă în unele etape enzimatice ale lanţului respirator. În diverse carenţe acestea trebuie înlocuite prin aport medicamentos întrucât sunt esenţiale pentru metabolism (de ex. ● Deplasarea coenzimei şi cuplarea cu apoenzima. producând o modificare a randamentului situsului de activitate. c. transformând o informaţie aferentă (adusă de un mesager chimic) într-un răspuns celular. medicamentul se leagă pe enzimă în alt loc decât situsul de activitate. prostaglandinele) ● în interiorul celulei . saturabil şi cu afinitate mare un ligant. incapabil să mai asigure înmulţirea bacteriilor). Localizarea lor poate fi : ● pe suprafaţa celulei (acetilcolina. pe care organismul nu le poate sintetiza şi pe care le procură. Au funcţie de traductori. Coordonarea activităţii celulare se efectuează în scop adaptativ şi se realizează prin semnale chimice date de substanţe biologic active reunite sub numele de . Celulele din organism primesc şi transmit informaţii. Transmisia se efectuează printr-un hormon sau prin sisteme de cuplaj celular. Medicamente ce acţionează prin intermediul receptorilor Receptorii reprezintă macromolecule cu rol de transmitere a informaţiei în cadrul unui sistem biologic. din alimentaţie. Vitamina B 6 (piridoxina) este coenzimă în procesele legate de metabolizarea aminoacizilor. Tipul receptorilor fiecărei celule este determinat genetic. Vitamina B1 (tiamina) joacă rol de coenzimă în decarboxilarea alfa cetoacizilor la nivelul metabolismului glucidic.

Medicamentele nu pot crea nici o funcţie nouă într-un organism.situs de activitate(eficacitate) şi să se producă stimulul. iniţiind o serie de evenimente celulare urmate de răspuns din partea celulei respective. punţi de hidrogen. se cuplează în anumite puncte numite situsuri deafinitate şi situsuri de activitate cu substanţe ce au o structură complementară din punct de vedere spaţial şi repartiţie a sarcinilor electrice (după modelul “cheie . receptorii fiind preformaţi.broască”). 4. 3.Farmacologie “mesageri primari” (hormoni. 43). neuromediatori sau hormoni locali. Sunt identici sau foarte asemănători cu agonistul la partea moleculei ce cuplează cu situsul de afinitate. ele putând stimula sau inhiba funcţiile pentru care este programat biosistemul respectiv. Proprietăţile receptorilor 1. în urma cuplării receptorii îşi modifică structura spaţială şi repartiţia sarcinilor electrice. Van der Waals). Acest lucru este realizat de agonist care are o structură aproape identică cu cea a agonistului natural în ambele zone. forţele intermoleculare sunt slabe (ionice. modificările produse (spaţiale şi electrice) duc la pierderea afinităţii pentru mesagerul chimic cu care s-a cuplat şi care părăseşte receptorul nemodificat (faţă de enzimă care odată cuplată cu substratul duce la modificarea structurii substratului). trebuie ca legătura dintre cele două componente să se realizeze secvenţial în succesiunea situs de afinitate . În consecinţă: nu există receptori farmacologici. 5 6 legătura dintre receptor şi mesagerul chimic trebuie să fie reversibilă. 2. dar mai slabă ca cea a agonistului. sistemul APUD) (21. determinaţi genetic. dar diferă de agonist la partea ce se leagă de situsul de activitate. . Pentru ca molecula de medicament cuplată să declanşeze secvenţa procesului fiziologic pentru care este destinat receptorul. în mod normal receptorii sunt stimulaţi de celule ce au rol fiziologic: alte molecule pot stimula receptorii numai dacă configuraţia lor spaţială şi electrică este suficient de apropiată de cea a moleculelor fiziologice (medicamentele ce acţionează la nivelul receptorilor au o structură foarte asemănătoare cu aceste substanţe fiziologice. Antagonistul (blocant cu acţiune intrinsecă) este substanţa ce menţine blocat receptorul având şi acţiune intrinsecă.

efedrina este un simpaticomimetic care eliberază noradrenalina din terminaţiile neuronilor adrenergici. d. arsurile. ireversibil colinesteraza pe când αneurotoxinele din veninurile de cobră se leagă de receptorii pentru acetilcolină blocând ireversibil transmisia neuromusculară.inozitol. e. Este posibil ca blocarea unui canal ionic să se facă de către substanţe ce se leagă în locuri diferite din structura canalului. Toate canalele au o structură proteică cu o anumită specificitate pentru anumiţi ioni. fosfatidil . cel puţin pentru unele tipuri de canale. care la rândul lor acţionează asupra receptorilor altor celule din vecinătate sau la distanţă. Astăzi se ştie. determinând reacţii locale şi generale.Substanţe cu acţiune relativ specifică prin formarea de legături covalente Compuşii organofosforici blochează covalent. Fenomene puternice de eliberare pot provoca şi reacţiile antigen – anticorp. diltiazemul.Farmacologie Transferul de informaţie de la receptor la celulă se realizează prin intermediul celui de-al doilea mesager (calea AMPc. f. Mecanisme bazate pe eliberarea unor substanţe active din depozitele celulare Stimularea unor receptori. dar şi traumatismele. radiaţiile pot provoca eliberarea din celule a unor substanţe active. Agenţii care produc eliberarea direct a substanţelor active din depozitele celulare (fără intervenţia unor factori de tip imunologic) se numesc eliberatori. verapamilul) blocante ale canalelor de Na+(chinidina) blocante ale canalelor de K+(clorpropramida blochează canalele de K +-ATP dependente) . De exemplu. Există substanţe ce deprimă transportul transmembranar: blocante ale canalelor de Ca++ (nifedipina. că există mai multe stări funcţionale decât închis/deschis. curarizantele pot provoca efecte nedorite în timpul anesteziei prin eliberarea de histamină cu producerea de bronhospasm şi hipotensiune arterială. eicosanoizilor).Mecanisme de acţiune pe canale ionice Majoritatea medicamentelor blochează total sau parţial transportul ionic transmembranar al cationilor.

Există şi substanţe farmacologic active care activează canalele ionice (muscimolul activează canalele de Cl-).benefică (acţiunea uşor . Medicamente ce acţionează cu formare de ”pori” membranari În urma activării complementului se formează un complex care realizează un “por” la nivelul membranei celulare bacteriene. secundară.acţiune locală topică sau în tubul digestiv ● după selectivitate . În organism există substanţe endogene (vitamina E) care captează aceşti radicali. g. de intensitate mai mică. bleomicinele A2 şi B2. Radicalii liberi de tipul ionului superoxid agresionează celulele determinând distrucţii tisulare.(picrotoxina) blocante ale mai multor canale. h. Tipuri de acţiune medicamentoasă În funcţie de anumite criterii există mai multe tipuri de acţiune: ● în funcţie de intensitate şi utilitate acţiunea poate fi: principală care poate avea o anumită intensitate şi pentru care medicamentul este utilizat în terapeutică.adversă (uscăciunea gurii după atropină). De exemplu. ● după modul de utilizare: . care poate fi: euforizantă a corticoizilor) . ciclofosfamida. În intoxicaţii cu Amanita muscaria mecanismul este asemănător asupra celulei hepatice.Farmacologie blocante ale canalelor de Cl.specific pe farmacoreceptori (Vezi subcapitolul precedent) . modificând integritatea morfofuncţională (nistatinul acţionează astfel asupra ciupercii. dar şi asupra celulelor umane fiind astfel toxic în tratament îndelungat). h. Medicamente ce acţionează direct pe aparatul genetic al celulei.medicamentele pot acţiona: . Medicamente ce acţionează prin cuplarea de radicali liberi.

Farmacologie . timpul şi ritmul administrării temperatura ambiantă structura chimică doză parametri farmacocinetici (absorbţie.etiotropă (etiologică). cefaleea etc). distribuţie. acţionează asupra cauzei bolii .de substituţie (în terapia hormonală: insulina) (43). probabil prin acţiune nespecifică de modificare a fluidităţii membranelor neuronale ● după mecanismul de acţiune: . sunt multipli. Anestezicele locale blochează transmisia impulsului nervos. sex. Efectul se poate datora reacţiei acide sau bazice pe care o produce (antiacidele). ● din punct de vedere terapeutic acţiunea poate fi: . Acţiunea farmacodinamică depinde de : medicament: organism: specie. . Alte condiţii calea de administrare. variabilă în timp. concentraţie sanguină) interacţiuni cu alte medicamente. greutate.indirect (aspirina prin inhibiţie enzimatică) ● după reversibilitate: ireversibil (rar) reversibil durează până la eliminarea sau inactivarea substanţei administrate. alimente sau alcool .patogenică (interferă mecanismele fiziopatologice) . FACTORI CE INFLUENŢEAZĂ FARMACODINAMIA MEDICAMENTELOR Factorii care pot influenţa acţiunea farmacodinamică. vârstă. intervin cu pondere diferită.direct pe receptori . tip de sistem nervos.nespecific pe unele structuri ale materiei vii prin mecanisme fizico – chimice simple sau fizice simple.simptomatică (acţioneză pe efecte: febra. starea fiziologică sau patologică. tip de metabolism.

introducând o grupare metilică în imediată apropiere a atomului unde acţionează AchE.Farmacologie Relaţia structură . Unele medicamente deşi păstrează structura de bază.efect Este stabilit faptul că există o relaţie directă între structură chimică (configuraţia chimică a medicamentelor) şi efectul farmacodinamic obţinut. efectele sunt diferite. Mici modificări în moleculă sunt capabile să influenţeze şi activitatea intrinsecă. În cazul inhibitorilor competitivi se păstrează asemănări între structura histaminei şi antihistaminicelor. . este mai eficient faţă de acetilcolină pentru că. De exemplu. fenilefrina are un hidroxil lipsă ceea ce face ca faţă de adrenalină aceasta să aibă o acţiune pur α-stimulantă. Metacolina care este un simpaticomimetic cu acţiune directă. acţiunea enzimei este blocată (fenomenul se numeşte împiedicare sterică : modificarea configuraţiei în zona în care acţionează enzima). Substituirea unor radicali face ca unele molecule să nu mai fie vulnerabile la acţiunea unor enzime.

Miorelaxantele reprezintă o clasă de medicamente care au structuri diferite. În concluzie.actiune diferită (ex: levo – dextronoradrenalina).glicozizii cardiaci) structură asemănătoare . Mici modificări operate în structura unui medicament pot duce la obţinerea de efecte farmacodinamice diferite. Antihistaminicele H2 au un nucleu identic sau foarte apropiat de nucleul imidazolic al histaminei (43). dar - efecte asemănătoare.Farmacologie - Antihistaminicele H1 au în structură un lanţ foarte asemănător cu lanţul lateral al histaminei. anestezicele generale). structură diferită – acţiune asemănătoare (miorelaxantele. relaţia structură/acţiune poate fi abordată sub trei aspecte: structură asemănătoare – efecte asemănătoare (ex: nucleu ciclopentanoperhidrofenantrenic . Acest lucru a creat posibilitatea de a trece la sinteza dirijată a medicamentelor. .

Relaţia dintre doza unei substanţe active şi efectul produs este o funcţie caracteristică pentru fiecare medicament. Aceasta poate fi reprezentată sub forma unei curbe într-un sistem cartezian: pe abscisă fiind trecută concentraţia cel mai adesea logaritmul zecimal iar pe ordonată efectul exprimat în procente. În funcţie de doză.sistemică: . Efectul este direct proporţional cu : doza de medicament cantitatea de receptori disponibili afinitatea pentru receptori. Reprezentarea în acest sistem de coordonate are avantajul că pentru diverse concentraţii ale unei substanţe curbele doză – efect sunt paralele (25).o curbă hiperbolică cu convexitatea în sus -o curbă sigmoidă dacă înregistrarea este semilogaritmică Log doză-efect (log DE) înregistrare care permite detalierea datelor corespunzătoare dozelor mici şi cuprinderea unui domeniu de doze mai larg.Farmacologie Tabel: Relaţia structură-acţiune a diverselor grupe de medicamente Structura asemănătoare diferită + + + Efectul asemănător diferit + + + Grupa de medicamente Glicozizi Noradrenalina Anestezice.terapeutică . Acţiunea. miorelaxante Relaţia doză – efect Dozaeste cantitatea de medicament care produce un anumit efect din partea organismului.locală . Înregistrarea grafică a relaţiei doză-concentraţie-efect realizează: . . Este o noţiune inseparabilă de cea de medicament. un medicament poate avea acţiune: .toxică.

iar în cazuri deosebite (terapii antitumorale) raportarea se face pe m 2. 9: Curbele log doză-efect (după Stroescu. pe ce organ. dar potenţă diferită. producând acelaşi tip de efect. 8: Curba hiperbolică doză-efect (A) şi curba sigmoidă doză-efect (B) (după Stroescu. au aceeaşi eficacitate.Farmacologie Fig. 1997): A – curbe sigmoide pentru două substanţe care acţionează în acelaşi mod. Când două medicamente acţionează asupra aceloraşi receptori. forma curbelor se deosebeşte. condiţii de lucru. B – curbele log doză-efect pentru două substanţe cu eficacitate diferită (substanţa 1. Fig. substanţa 2 – agonist parţial) Înregistrarea curbelor doză-efect este interpretabilă dacă este însoţită de prezentarea tuturor datelor expeirmentului (pe ce animal s-a lucrat. Doza se exprimă în grame raportate la greutatea globală. . Lucru pe acelaşi organ poate da curbe diferite în condiţii asemănătoare dacă vrem să obţinem efecte diferite. la copii se exprimă în g/kg corp. forma curbelor este aceeaşi. valorile temperaturii. TA). 1997). Când mecanismul de acţiune a două medicamente este diferit.agonist deplin.

♦ Dozele în studiul clinic Din punct de vedere a intensităţii efectului se deosebesc: doza efectivă care produce un anumit efect farmacodinamic: doza minimă activă (liminară. doza toxică care determină efecte toxice doza letală.Farmacologie ♦ Dozele în experiment se utilizează în studiul faramcologic (29): doza medie eficace DE50: cantitatea de medicament care provoacă la o specie animală efectul dorit al 50% dintre animale. Indicele terapeutic sau factorul relativ desecuritate este raportul dintre DL50 şi DE50 : DL50/DE50 = IT Pentru ca un medicament să poată fi utilizat.doza medie care produce efect farmacodinamic la jumătate din indivizii trataţi . Latitudinea terapeutică reprezintă intervalul dintre doza minimă terapeutică şi doza maximă terapeutică fără a provoca efecte toxice. doza letală medie DL50: doza de medicament care administrată unei specii animale omoară 50% din animalele de experienţă. prag) care produce un efect farmacodinamic studiat .doza maximă care reprezintă cea mai mare cantitate de medicament ce poate fi administrată fără a produce efecte toxice. valoarea indicelui său terapeutic trebuie să fie mai mare de 10. doza letală absolută DL100: doza care omoară toate animalele luate în lucru. ceea ce presupune o bună tolerabilitate. În utilizarea clinică indicele terapeutic va rezulta din raportul: IT = DT50/DE50 .

antagonice. De ex: atropina are un indice terapeutic cu o mare marjă de siguranţă (de la 1mg până la valori mari în intoxicaţii). existând bolnavi la care efectele adverse legate de doză apar la doze mai mici decât cele eficiente (de aceea dau intoxicaţii frecvente). . Efectele interacţiunii medicamentoase pot fi : sinergice. În ultimul timp aceste valori (cronovariabile) au fost înlocuite cu “paliere de toxicitate”.Farmacologie Indicii terapeutici ai medicamentelor variază foarte mult. indiferente. Interacţiunea medicamentelor Interacţiunile mdicamentoase se pot utiliza cu scop terapeutic. realizându-se asocieri medicamentoase care influenţează una sau mai multe acţiuni farmacodinamice ale substanţelor asociate. Asocierile pot avea: ● avantaje : potenţarea efectului unuia sau mai multor medicamente diminuarea efectelor adverse tratarea concomitentă a mai multor cauze sau simptome la acelaşi bolnav utilizarea de doze mai mici cu diminuarea riscului terapeutic şi a costului tratamentului ● dezavantaje: scăderea sau anularea efectului terapeutic accentuarea efectelor terapeutice până la apariţia efectelor adverse sumarea efectelor adverse. Tonicardiacele au indicele terapeutic foarte mic. Pentru aprecierea indicelui terapeutic real al unei substanţe trebuie să cunoaştem pe lângă DE50 şi DT50 şi curbele de eficacitate şi toxicitate în totalitatea lor.

duratei şi a rapidităţii instalării efectului. . cu alcoolul sau cu tutunul. Există două tipuri de fenomene sinergice. Antagonismul se exprimă prin diminuarea. Influenţe farmacodinamice ce ţin de organism ♦ Greutatea corporală Dozele se calculează în funcţie de greutatea corporală globală (greutatea medie a unui individ adult 70kg) sau la copii g/kg corp. De exemplu. anularea sau inversarea efectelor substanţei asociate. dar în acelaşi sens. Substanţele liposolubile care se vor acumula în ţesutul adipos trebuie administrate de regulă în cantităţi mai mari. Efectul total este egal sau mai mic decât suma efectelor substanţelor asociate.La copii: raportat la greutatea corpului metabolismul apei la copil este mai mare (la nou născut de 3-4 ori mai mare ca la adult). la sexul feminin morfina are o acţiune excitantă mai puternică. ♦Vârsta Influenţează sensibil acţiunea medicamentelor: . Efectul asocierii este mai mare decât suma efectelor separate.Farmacologie Sinergismul: reprezintă accentuarea efectelor medicamentelor asociate care se traduc prin creşterea intensităţii. cu alimentele sau cu aditivii alimentari. In afara interacţiunii dintre medicamente există posibilitatea ca acestea să interacţioneze cu substante auxiliare folosite la prepararea formelor farmaceutice. fenomene de potenţare care apar la substanţe ce acţionează pe substraturi diferite. ♦ Sexul Cercetările au arătat diferenţe de metabolizare şi în amplitudinea efectului medicamentos în funcţie de sex. fenomene de sumare (adiţie) care apar la substanţele care acţionează asupra aceluiaşi substrat. iar substanţele analgezice antipiretice de tipul aspirinei au efect mai bun.

v. care are diferite dereglări funcţionale.< oral. dar tolerează mai bine alcoolul şi morfina.m. < i. ficat.sulfatul de magneziu: administrat oral este laxativ administrat sistemic este antispastic şi inhibitor al SNC administrată local (infiltraţii) are efect anestezic administrată sistemic are efect antiaritmic şi anticonvulsivant. Medicamentele pot avea acţiuni diferite dacă se administrează pe căi diferite: . . detoxifierea în ficat este mai mică.m. < i. Intensitatea (potenţa)creşte în ordinea: oral < s. ♦ Stările patologice Un organism bolnav.Farmacologie gradul de maturare a funcţiilor SNC. < s.La bătrâni: prezintă reacţii deosebite la medicamente datorită modificărilor degenerative.v. Durata acţiunii este proporţională cu latenţa. ♦ Calea de administrare Calea de administrare poate influenţa: calitatea acţiunii medicamentelor (tipul de acţiune) intensitatea acţiunii farmacodinamice (potenţa.procaina. efectul barbituricelor este mai mic. Funcţiile fiind deficitare (mai ales cele . plămân. rinichi şi a sistemului enzimatic vârsta la copilul mic este foarte importantă.c. lidocaina: - În funcţie de calea de administrare latenţa unei acţiuni farmacodinamice creşte în ordine: i. < i. latenţa şi durata de acţiune). numărul de neuroni este mai mic.c. este mai sensibil la acţiunea farmacodinamică decât cel sănătos. constatându-se deosebiri foarte mari la intervale foarte mici .

dar nu au acţiune asupra temperaturii normale analgezicele îşi manifestă acţiunea în prezenţa durerii bronhodilatatoarele bronhoconstricţie digitalicele au un efect inotrop pozitiv. numai dacă miocardul este insuficient tranchilizantele sunt active în stări de hiperexcitabilitate. Unele medicamente acţionează numai dacă există o stare patologică şi anume asupra unor funcţii dereglate: antipireticele scad febra. anticoagulantele cumarinice. Bolnavii cu ATS cerebrală avansată pot face accidente vasculare după administrarea medicamentelor antihipertensive la doze neadecvate. La aceştia. sunt active numai la persoane care prezintă Diferite stări patologice pot modifica acţiunea farmacodinamică a multor medicamente: scade efectul medicamentelor administrate oral atunci când tranzitul este accentuat. Colimicina la această categorie de bolnavi produce tulburări neuropsihice grave. iar timpul de contact al medicamentelor cu mucoasa digestivă este redus. în timp ce substanţele care se absorb intestinal vor avea absorbţia întârziată. Corticoizii au acţiune farmacodinamică în funcţie de ritmul . Ciroticii suportă greu morfina. sunt mai active decât la normali. Bolnavii cu insuficienţă hepatică au o capacitate diminuată de sinteză a proteinelor.Farmacologie matabolice sau de epurare). Uremicii au o sensibilitate crescută la tiopental – inducţia anesteziei generale apare la doze de două ori mai mici decât la normali. farmacocinetica medicamentelor poate fi modificată ceea ce va determina efecte toxice mai frecvente şi mai grave. putând intra în comă. ♦ Momentul administrării medicamentelor Momentul administrării medicamentelor poate influenţa absorbţia cât şi acţiunea acestora inclusiv cea locală. Stările emotive produc spasm piloric ceea ce determină stagnarea medicamentelor în stomac şi trec în sânge în cantitate mai mare. care acţionează prin blocarea sintezei hepatice a protrombinei.

Idiosincrazia constă în declanşarea unor reacţii particulare ale organismului obţinute prin exagerarea unor efecte cunoscute sau prin apariţia unor efecte deosebite. care se instalează la suprimarea drogului. chiar în condiţii asemănătoare nu provoacă întotdeauna efecte similare. Printre modificările particulare care pot apare la administrarea medicamentelor cităm: toleranţa este consecinţa unei sensibilităţi reduse sau a lipsei de sensibilitate a organismului la unele acţiuni ale medicamentelor.Farmacologie circadian. Administrarea hormonilor feminini este deasemenea corelată cu ritmul circamensual (2). Obişnuinţa este în general un fenomen reversibil care dispare dacă se întrerupe administrarea drogului pentru un timp. Se cunoaşte tahifilaxia provocată de efedrină care este explicată printr-un dublu mecanism: epuizarea rezervelor de mediator chimic şi acţiune directă la nivelul receptorului. Ea poate fi o toleranţă înnăscută sau dobândită şi în acest din urmă caz poartă numele de obişnuinţă şi constă în diminuarea treptată a efectelor unei substanţe administrată în mod repetat. iar dependenţa fizică este caracterizată de apariţia unor simptome de gravitate variabilă ce constituie aşa numitul sindrom de abstinenţă. Acest fenomen poate fi consecinţa. REACTIVITATEA INDIVIDUALĂ LA MEDICAMENTE Practica a demonstrat că administrarea unui medicament în doze egale la diferiţi indivizi. fie a . timpul optim pentru admnistrarea lor este dimineaţa între orele 6 şi 8. fie a unei sensibilităţi naturale. Dependenţa apare la unele medicamente şi este de două feluri: fizică şi psihică. Acest fapt se datorează reactivităţii deosebite a organismului uman faţă de acţiunea medicamentelor. Tahifilaxia este fenomenul care constă în diminuarea până la dispariţie a efectului unui medicament administrat repetat în intervale scurte de timp. Se deduce astfel că drogul se integrează în anumite procese celulare sau subcelulare constituind în mod obligatoriu o verigă necesară pentru asigurarea funcţiilor normale ale organismului. Dependenţa psihică constă în necesitatea psihică imperioasă de a administra drogul. Administrarea medicamentelor trebuie corelată şi cu bioritmurile (vezi capitolul de cronofarmacologie).

Acesta este de obicei constituit de o substanţă lipsită de acţiune terapeuitică însă într-o formă de prezentare identică cu cea a medicamentului experimentat cu care este administrat concomitent la loturi de bolnavi care nu sunt informaţi asupra diferenţei dintre preparate. Cumularea constă în amplificarea efectelor unui medicament chiar până la fenomene toxice. fie a sumării efectului în timp. adică autosugestiei bolnavului. fie acumulării medicamentului. s-a imaginat aşa numitul placebo. În unele cazuri este vorba de o deficienţă a funcţionării anumitor organe. de exemplu) se datorează efectului placebo. Astfel s-a stabilit că peste 30% din efectele unor medicamente (tranchilizante. capitol în care vor fi prezentate mai pe larg aceste aspecte. în urma administrării sale repetate.Farmacologie sensibilizării la droguri. . fapt care face ca biotransformările şi eliminarea medicamentului să fie încetinită sau chiar împiedicată. La oameni reacţiile psihice care pot interveni pe parcursul evoluţiei unei boli pot modifica semnificativ efectele farmacologice. Uneori cauza acestor fenomene poate fi de natură genetică. Din această cauză pentru a evalua efectul real al drogurilor independent de factorii psihici.

. Dobrescu arată că farmacoepidemiologia este ramura corespondentă aplicativă a farmacotoxicologiei cu două funcţii principale una profilactică şi una de combatere. Prescrierea de medicamente trebuie să realizeze o evaluare mai bună a raportului beneficiu/risc pentru fiecare medicament şi pacient în parte. În 1981. Obiectul de studiu este reprezentat de: tipurile şi tendinţele reacţiilor adverse pe grupe de medicamente. Terapeutul. grupe de vârstă.Farmacologie CURS 3 Farmacoepidemiologia DEFINIŢIA Farmacoepidemiolgia este o ramură nouă a farmacologiei care se ocupă cu studiul administrării şi al efectelor medicamentelor în studii populaţionale mari (14). OBIECTUL FARMACOEPIDEMIOLOGIEI Farmacoepidemiologia oferă date care să permită o evaluare cât mai bună a raportului beneficiu/risc pentru fiecare drog şi pacient în parte. trebuie să cunoască foarte bine efectele medicamentelor pe care le prescrie să evalueze efectele terapeutice dar şi pe cele nocive şi deasemenea va trebui să ţină cont de modificarea acestor efecte de către starea clincă care constituie o adevărată patologie medicamentoasă. zone geografice evoluţia reacţiilor adverse corelată cu consumul medicamentelor a pacientului. La acestea se adaugă suferinţele reprezentate de efectele advese ale medicamentelor.

comportament factori favorizanţi: supradozarea relativă sau absolută asocieri de medicamente cu interacţiuni posibile asocieri cu unele alimente alţi factori naturali (geografici. Procesul epidemiologic medicamentos este determinat de anumiţi factori: factori determinanţi: izvorul epidemiogen (medicamentul cu structura sa chimică care-I imprimă un anumit profil advers) populaţia receptivă. farmacoepidemiologia îşi împrumută obiectul de studiu de la farmacologia clinică. Reacţia adversă medicamentoasă reprezintă. climatici) factori economico sociali (14) REACŢIILE ADVERSE MEDICAMENTOASE Câmpul caracteristic de preocupare a farmacoepidemiologiei este studiul reacţiilor adverse la medicamente. după Organizaţia Mondială a Sănătăţii. orice reacţie dăunătoare ce apare întîmplător în cursul unui tratament cu medicamentul respectiv administrat în doza obişnuită folosită la om. PROCESUL EPIDEMIOLOGIC MEDICAMENTOS Procesul epidemiologic medicamentos este reprezentat de totalitatea fenomenelor patologice şi a tulburărilor economico – sociale care se manifestă în rândul unei populaţii afectate de aspectele farmacotoxicologice ale unui medicament. urmărind împiedicarea apariţiei tulburărilor farmacotoxicologice elaborarea de măsuri şi metode pentru întreruperea şi diminuarea procesului epidemiologic formularea legilor generale ale procesului epidemilolgic medicamentos (14). reactivitate.Farmacologie studierea şi elaborarea de măsuri. iar de la epidemiologie metodele de studiu. cu particularităţi dependente de factori genetici. Organizaţia Mondială a Sănătăţii utilizează următorii termeni referitori la reacţiile adverse: . În concluzie.

cu o relaţie temporală faţă de administrare. cuprinzând şi modificări paraclinice. cuprinzând şi modificările paraclinice aferente. dar pentru care sunt esenţiale mai multe date în vederea evaluării corecte sau informaţiile sunt încă examinate. Răspunsul la întreruperea administrării este plauzibil. Reacţii adverse de tip I 1. Evenimentul trebuie să fie bine definitivat farmacologic sau fenomenologic.Farmacologie Reacţie adversă sigură: un eveniment clinic (ce cuprinde şi modificările paraclinice aferente). cu o succesiune temporală posibil legată de administrarea medicamentului. dar care nu poate fi judecat deoarece informaţiile sunt insuficiente sau contradictorii şi nu pot fi suplimentate sau verificate. Pot să lipsească sau să fi neclare informaţii despre întreruperea administrării Reacţie adversă improbabilă: un eveniment clinic. care face ca o relaţie cauzală să fie improbabilă şi în care o explicaţie plauzibilă poate fi oferită de alte medicamente. folosind dacă este nevoie readmnistrarea. . după administrarea medicamentului şi care nu poate fi explicat prin boli asociate sau terapii concomitente. dar care poate fi explicat şi prin boli concomitente sau prin alte tratamente. Sunt reacţii ce rezultă din acţiunea farmacologică normală. Readministrarea nu este necesară pentru această definiţie. 2. Reacţie adversă posibila : un eveniment clinic. dar exagerată la administrarea unui medicament în doze terapeutice. Reacţie adversă neevaluabilă/neclasificabilă : un raport sugerând o reacţie adversă. Pot apărea trei categorii de pacienţi: cei neobişnuit de susceptibili la acţiunea medicamentului. care este improbabil determinat de alte afecţiuni sau terapii şi care prezintă un răspuns clinic convenabil la sevraj. cuprinzând şi modificări paraclinice. Reacţie adversă probabilă: un eveniment clinic cuprinzând şi tulburările paraclinice aferente cu succesiune temporală legată sugestiv de administrarea medicamentului. ce apare într-o relaţie temporală foarte sugestivă. Reacţie adversă condiţionată/neclasificată : un eveniment clinic. substanţe chimice sau boli asociate. raportat ca fiind efect advers.

dar au o capacitate redusă de a-l metaboliza sau a-l excreta (la care apare un nivel anormal de crescut de medicament). nu sunt ameliorate de scăderea ei. 5. dar mortalitate mică (hemoragia la anticoagulante). pe baza cunoştiinţelor anterioare despre farmacologia medicamentului respectiv.Farmacologie pacienţii care au primit o doză mai mare de medicament decât se administrează în mod obişnuit. 10 . Deşi incidenţa şi morbiditatea sunt deobicei mici.000 decese cauzate de reacţii adverse anual efortul financiar pentru reducerea riscurilor medicamentoase este uriaş . neanticipate de acţiunile farmacologice cunoscute ale unui medicament atunci când este administrat în doze terapeutice. Sunt deobicei dependente de doză (frecvenţa lor creşte cu numărul dozei. Reacţii adverse de tip II 1.38). Nefiind legate de doză. 4. 3. nefiind observate în cursul programelor convenţionale de screening toxicologic şi farmacologic. prin modelele oferite. 3.8% din internările în spital sunt cauzate de o iatrogenie medicamentoasă. pacienţii care au primit o doză convenţională de drog. iar dintre acestea 2 -12% se soldează cu deces apariţia efectelor adverse prelungeşte perioada spitalizării la cel puţin 10% din pacienţi În SUA se înregistrează 140. iar diminuarea dozei ameliorează simptomele). pentru aceasta este obligatorie sistarea completă a administrării medicamentului ex: hipertermia malignă la anestezice (36. Au incidenţă şi morbiditate ridicată. de aceea se impune studiul lor la grupe populaţionale mari.20% dintre toţi pacienţii dezvoltă o reacţie adversă. 4. Este dificil a incrimina medicamentele în apariţia diferitelor reacţii secundare. Sunt reacţii complet aberante. Există numeroase studii care arată importanţa iatrogeniei medicamentoase: Reacţiile adverse medicamentoase reprezintă 15% din totalul bolilor. mortalitatea este ridicată. Farmacoepidemiologia. 2. a permis efectuarea de studii controlate ce urmăresc dacă efectul advers studiat apare mai frecvent la populaţia expusă decât la cea neexpusă. Sunt previzibile. 1 . Sunt deobicei imprevizibile.

Există două tipuri de studii – cohortă: prospective în care cercetătorul defineşte eşantionul şi măsoară factorii de risc înainte să apară orice efect retrospective în care cercetătorul defineşte eşantionul şi colectează date despre factorii de risc după ce au apărut efectele. TIPURI DE STUDII CLINICE FOLOSITE ÎN FARMACOEPIDEMIOLOGIE În studiul epidemiologic se folosesc următoarele tipuri de studii: 1. 12: Studiu prospectiv de tip cohortă. Faţă de studile cohortă măsurătorile se fac toate odată. . Studii caz – martor În cazul bolilor rare. Populaţie studiată Eşantion Factor de risc prezent Factor de risc absent Boală Absenţa bolii Absenţa bolii Boală Prezent Viitor Fig. 2. fără perioadă de urmărire. Studii transversale Aceste studii analizează prezenţa unei situaţii într-o populaţie la unanumit moment.Farmacologie practic orice medicament poate produce reacţie adversă letală (14). Studii de tip cohortă O cohortă reprezintă un grup de subiecţi urmăriţi împreună în timp. 3. necesitând mii de pacienţi pentru identificarea factorilor de risc. Se mai numesc studii de prevalenţă sau de supraveghere. studiille – cohortă. cât şi studiile transversale sunt scumpe. fară nici o referire la trecut sau intenţia de a urmări în viitor.

dar cel mai adesea recurge la tratamentul cu substanţe medicamentoase. studiile caz martor sunt în general retrospective. doza şi modul de administrare Această indicaţie scrisă. Greşelile de prescriere sunt atât prin lipsă cât şi prin exces. în rest. PRESCRIEREA RAŢIONALĂ A MEDICAMENTELOR Oricât de multă farmacologie ar şti un medic.-1960. Medicul. Cu excepţia urgenţelor în care medicul administrează direct medicamentul bolnavului. care prezintă avantaj sub aspectul eficacităţii. are mai multe posibilităţi de tratament. indispensabilă necesitatea ca medicul să indice în scris substanţele sau specialităţile farmaceutice care trebuiesc utilizate. ordonanţa) medicală (29). bolnavul însuşi.Farmacologie În timp ce studiile cohortă urmăresc în timp persoanele cu risc pentru a vedea cine face boala. constituie REŢETA (prescripţia. Apare. iată câteva ilustrări: folosirea de medicamente toxice sau cu efect aditiv atunci când sunt disponibili agenţi mai siguri (barbiturice în loc de benzodiazepine) folosirea unui medicament care nu este de loc necesar (antibiotice în infecţii virale necomplicate) . Un exemplu clasic de studiu caz . când formulează un diagnostic. familia sau personalul mediu spitalicesc se însărcinează cu aplicarea farmacoterapiei. Studii experimentale Studiile experimentale sunt studii de tip cohortă în care cercetătorul “manipulează” factorul studiat şi observă efectul asupra unui rezultat. În procesul de formulare medicul trebuie să ţină seama de două aspecte esenţiale relaţiile risc / beneficiu şi cost / beneficiu. 4.martor este descoperirea relaţiei dintre thalidomidă şi malformaţiile membrelor observate la copiii născuţi în Germania îhtre 1959. iar studiile transversale privesc un singur moment în timp. aceasta rămâne fără valoare dacă nu se reflectă în calitatea reţetelor pe care le prescrie. doza şi durata de tratament. deci. a varietăţii formelor farmaceutice de administrare şi a preţului de cost convenabil. prin care se cere prepararea sau eliberarea unor medicamente şi în care se arată modul.

activitate de combatere a fenomenelor farmacotoxicologice ce are două aspecte : . Medicul va trebui să ţină seama de afirmaţia lui Hipocrat “ ori aplici corect un procedeu terapeutic ori nu-l mai recomanda”. urmate de înregistrarea şi raportarea lor. contraindicaţiile.Farmacologie folosirea de medicamente ineficiente intr-o anumită afecţiune (vasodilatatoare în demenţa senilă) folosirea de medicamente costisitoare în loc de echivalentul lor mai ieftin (cefalosporine cu spectru larg pentru infecţii uşoare) continuarea unei terapii de lungă durată când aceasta nu mai este necesară (folosirea mai mult de patru luni a unor agonişti H2) (14). activitate inregistrată în cadrul farmacovigilenţei. factori ce ţin de destinatar (pacient). Există studii care au demonstrat efectul pozitiv al programelor educaţionale asupra practicilor de prescriere. depistarea precoce şi diagnosticul corect al reacţiilor adverse. enumerăm factori ce ţin de medic. acţiune exagerată de promovare a anumitor medicamente ale unor companii. subpromovarea de substanţe foarte eficiente. în opoziţie faţă de datele ştiinţifice. simple erori de omisiune. dar nonprofitabile. care de fapt este cel mai responsabil în monitorizarea terapiei: incapacitatea medicilor de a se documenta permanent cu privire la date noi esenţiale despre riscurile şi beneficiile administrării de medicamente. farmacoepidemiologia are două forme de activităţi: . Printre factorii care sunt responsabili de prescrierea suboptimă. precauţii necesare la diferite categorii de bolnavi. protocoale terapeutice depăşite (14). Enumerăm câţiva factori ce ţin de medic. chiar dacă acesta nu este justificat ştiinţific. încrederea exagerată în experienţa clinică. cererea particulară pentru un anumit medicament din partea pacientului şi acceptarea de către medic.activitate de profilaxie care implică: profilul advers al fiecărei substanţe. . factori ce ţin de farmacist şi nu în ultimă instanţă de relaţia medic – farmacist – pacient. În concluzie.

ISTORIC Cronofarmacologia a fost introdusă ca o categorie epistemologică în 1960 de către Halberg. în 1988. în 1814. chimici. fiziostigmina experimentate pe şoarece sunt mai toxice la ora 24oo decât agenţii colinolitici atropina sau scopolamina. lui Virey.Farmacologie aplicarea tratamentului adecvat (14). oxotremorina. Orice ritm poate fi schematizat printr. acetilcolina. SCOPUL CRONOFARMACOLOGIEI Bioritmurile sunt considerate mecanisme prin care organismele pot măsura timpul şi spaţiul.. FARMACOVIGILENŢA (vezi lp nr.numărul de perioade pe unitatea de timp faza . Sunt adevărate ceasornice biologice cvadri sau pluridimensionale. 2. dar primele ipoteze şi încercări au fost datorate. Friedman si Walker. Halberg şi colaboratorii săi stabilesc (în studiile din 1954 – 1959) că toxicitatea acută a drogului administrat este influenţată nu numai de factorii fizici. au stabilit că substanţele colinomimetice.o armonică sinusală sau oscilaţie de relaxare. Bioritmul este alcătuit din următoarele elemente: amplitudinea (intensitatea) perioada . DOMENIUL DE STUDIU. 19) INTERACȚIUNI MEDICAMENTOASE (vezi lp nr. Bruguerolle şi colab. a stabilit că fenobarbitalul la aceleaşi rozătoare prezintă şi o cronotoxicitate circanuală cu un vârf în ianuarie. ci şi de momentul administrării drogului. DEFINIŢIA. care sunt mai toxice la ora 12 oo. fiziopatologici.poziţia începutului oscilaţiei faţă de punctul de origine. 19) CRONOFARMACOLOGIA 1. .intervalul unei oscilaţii complete frecvenţa . Acrofaza este măsură a timpului de la un punct de referinţă până la punctul cel mai înalt al ritmului. în 1972.

distribuţia. Cronofarmacologia studiază: efectele medicamentelor raportate la timpul biologic ce se referă la “ceasurile organismului” şi organizarea lor. adică a farmacodinamiei sale. persistenţa în absenţa semnelor şi informaţiilor temporale aduse prin sincronizatorii (Zeitgeberii) exogeni. dependenţa de mediul extern şi intern. conform cronofarmacocineticii şi cronesteziei sale (2). Ritmurile biologice reprezintă adaptări ale fiecărei specii la mediu. influenţele exercitate asupra constantelor ce definesc bioperiodicitatea endogenă. Ritmurile circadiene şi circanuale. . care variază continuu.Farmacologie Ritmurile biologice au următoarele proprietăţi: originea genetică (cronogenetică). cronestezia studiază modificările temporale ale susceptibilităţii biologice care include pe cele ale receptorilor celulelor ţintă sau ale organelor. generând ritmurile circadiene şi circanuale. precum şi alte modificări periodice ce duc la răspunsuri ale organismului la stimuli fizici. Scopul cronofarmacologiei este de a studia variaţiile dependente de timp ale farmacologiei în vederea optimizării utilizării lor cronoterapeutice. chimici sau toxici (medicamente. specificitatea parametrilor în raport cu structura considerată. cu alte cuvinte variaţiile temporale ale modului de acţiune a medicamentului. traduse direct prin indicii matematicii proprii. cât şi de antrenarea orologiilor biologice centrale. alimente). reprezintă fenomene frecvente şi unele cu manifestări caracteristice. Pentru a evidenţia mai bine modificările determinate de medicamente se pot obţine date legate de : cronofarmacocinetică ce implică studiul modificărilor temporale în absorbţia. Cronergia reprezintă studiul modificărilor ritmice ale răspunsului organismului la efectul total – pozitiv şi negativ – al unui drog. ale permeabilităţii membranare etc. metabolismul şi eliminarea unui drog şi precizând impactul orei de administrare asupra biodisponibilităţii.

. Idealul ar fi găsirea unei “pilule cronobiotice” care să corecteze bioritmurile alterate ca mecanisme fiziopatologice prezumtive ale bolii.pe de o parte. Diferenţele înregistrate printre subiecţii umani normali. precum şi ale receptorilor şi transportorilor specifici. adică să diminueza toxicitatea. sunt cauzate de existenţa mai multor alele care codifică enzime deosebite prin activitatea lor metabolică. cronoterapeutica încearcă să biooptimizeze efectul medicamentelor: . fluxul respirator).pe de altă parte. Se avansează deja conceptul de CHRONOM al unei variabile bioritmice (presiunea sanguină. FARMACOGENETICA DEFINIŢII Farmacogeneticastudiază variaţiile interindividuale ale enzimelor implicate în metabolizarea medicamentelor. să se poată administra doze unice ridicate (în terapia neoplazică) la ore la care efectele secundare sunt mult diminuate. IN CONCLUZIE. prin folosirea unor doze cât mai mici de substanţă activă.Farmacologie BIOOPTIMIZAREA MEDICAŢIEI presupune obţinerea unei acţiuni curative şi a unei toleranţe biolgice maxime cu reacţii adverse şi toxicitate minime în raport cu momentul administrării medicamentelor. Aceste constituţii sunt denumite polimorfisme genetice. care să fie cât mai “cronoeficiente” când sunt date într–un anumit context biologic temporal (“homeopatizarea terapiei”) sporind cronotoleranţa. în ceea ce priveşte eficacitatea unor agenţi terapeutici şi riscul pentru manifestarea unei stări de toxicitate. filtrarea glomerulară. Folosind astfel medicamentele se obţine o eficienţă maximă la doze minime “homeopatice” sau toleranţă maximă la doze mari. Farmacogenomicastudiază impactul unor trăsături fenotipice ereditare în farmacologie şi toxicologie. urmăreşte analiza locilor implicaţi în metabolizarea . Prin monitorizarea acestora va fi realizată interferenţa farmacologică oscilantă sub forma de “cronobiotice” ori “cronizatori” (2).

în astfel de cazuri. Interrelaţia dintre efectul terapeutic al medicamentului şi substratul genetic individual se exprimă la nivelul metabolizării acestuia prin intermediul enzimelor inductibile „drog – metabolizante”. Asemănător fenomenului de inducţie – represie descris de Jacob şi Monod în cadrul reglării adaptative a expresiei genelor la procariote. uneori foarte grave. trebuie precizat că. Pentru medicul practician neavizat de manifestările clinice. ştiinţă de graniţă care are obiect de studiu variaţiile genetice interindividuale ale enzimelor implicate în metabolizarea medicamentelor. b.Farmacologie medicamentelor cu scopul identificării alelelor care afectează eficacitatea medicamentelor sau determină o reacţie adversă la un anumit medicament (38). acesta din urmă având rol inductor. Farmacogenomica este ramură a farmacogeneticii. aceste enzime de rezervă care controlează transformarea medicamentelor şi/sau a unor produşi intermediari. sinteza insuficientă a enzimei care determină ca efectul agentului farmacologic să apară la doze mai reduse. Aceste anomalii enzimatice se caracterizează prin: a. în cazul în care enzima atipică induce o cale de metabolizare anormală. pot apare efecte secundare prin produşi intermediari toxici. având drept consecinţă apariţia unor deficite enzimatice înnăscute. măsurile de reanimare pot fi ineficiente. hemoliză prelungită. generând tendinţa de supradozare. c. sinteza unei enzime atipice care determină fenomene similare celor amintite mai sus. care determină lipsa efectului farmacologic la doza uzuală. Genele care codifică sinteza acestor enzime pot fi normale sau modificate sub acţiunea unor mutaţii. activă în degradarea medicamentului. ale fenomenului de inducţie – represie enzimatică după administrarea unor medicamente. methemoglobinemie etc (38). sinteza unei enzime noi. ale receptorilor şi transportorilor. însoţite chiar de pierderea bolnavului prin apnee. calitative sau cantitative. au o sinteză calitativă şi cantitativă condiţionată de prezenţa medicamentului în organism. . cu reacţii toxice la doze normale. anormale. denumite enzimopatii.

până la apariţia de reacţii adverse sau la interacţiuni între medicamente atunci când sunt utilizate mai multe medicamente simultan.Farmacologie EFECTUL POLIMORFISMELOR GENOMULUI UMAN ASUPRA RĂSPUNSULUI LA DROGURI Agenţii farmacologici sunt mai eficienţi pentru unii oameni decât pentru ceilalţi. Variaţiile individuale pot merge de la absenţa răspunsului la un agent farmacologic. iar 2. efect farmacologic extins reacţii adverse medicamentoase absenţa activării prodrogului toxicitate medicamentoasă creşterea dozei eficiente metabolizarea prin căi alternative exacerbarea medicamentoase. Consecinţele clinice variază de la un uşor disconfort până la simptome severe sau chiar exitus. Un studiu din Marea Britanie sugerează că una din cinsprezece spitalizări sunt datorate reacţiilor adverse medicamentoase (48). . − boala poate fi un amestec de subtipuri diferite cu mecanisme de producere şi metabolisme diferite.2 milioane sunt afectaţi de reacţiile adverse la medicamentele prescrise .000 de pacienţi mor. Variaţia individuală a răspunsului la medicamente este o problemă clinică deosebit de importantă. Răspunsurile diferite la droguri pot fi determinate de: − diferenţe în rata metabolizării drogului controlate de o enzimă. un alt studiu efectuat în Statele Unite estimează că anual peste 100. interacţiunilor Distribuţia pacienţilor în funcţie de răspunsul la medicamente şi de genotipul receptorilor se poate explica astfel: − în grupul de pacienţi refractar la tratament majoritatea prezintă variante mutante ale receptorilor. − molecula receptor de care se leagă drogul poate avea afinităţi diferite datorate polimorfismelor genice.

− indivizi cu metabolism rapid. care prezintă mai mult de două copii ale genei (amplificare genică) ceea ce produce nivele înalte de expresie ale enzimei. după cum se observă din următoarele exemple: Răspunsul la tratamentul cu tacrine la pacienţii cu maladia Alzheimer în funcţie de genotipul lor ApoE: pacienţii cu alele ApoE 2/3 au un răspuns de 4 ori mai puternic la tacrine faţă de pacienţii cu alele ApoE 4 (13). predomină variantele cu hiperexpresia receptorilor. evidenţiat prin scăderea diametrului mediu al lumenului în decurs de un an comparativ cu . care prezintă două copii ale genei. − indivizi cu metabolism normal. majoritatea pacienţilor prezintă varianta normală. 2000) Clasa de medicamente Inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei Inhibitori ACE Beta blocante Antidepresive triciclice Inhibitori de HMG reductază Agonişti beta 2 Răspuns ineficient sau refractar 10 – 25 % 10 – 30 % 15 – 25 % 20 – 50 % 30 – 70 % 40 – 70 % câteva clase de Co Variaţiile genei implicate în metabolizarea drogului sunt responsabile pentru apariţia următoarelor grupuri de indivizi: − indivizi cu metabolism lent. Răspunsul la pravastatin la pacienţii aterosclerotici în funcţie de genotipul lor CETP: pacienţii aterosclerotici cu genotip B 1/B1 pentru gena CETP (proteina de transfer a esterilor colesterolului) au un prognostic mai rezervat. Studii recente arată că genotipul contribuie la răspunsul diferenţiat la medicamente.Farmacologie − în grupul cu răspuns slab la tratament. − în grupul pacienţilor cu răspuns bun. care prezintă o mutaţie ce inactivează gena. Tabelul 7: Frecvenţa răspunsului ineficient sau refractar la medicamente (Wolf.

cu variante alelice care produc mai puţină enzimă nu au răspuns la tratament. Aceasta pledează pentru existenţa unor subtipuri de astm cu importanţă în răspunsul la medicamente . Tratamentul cu inhibitori ai ALOX 5 la pacienţii astmatici şi genotipul lor ALOX 5: pacienţii cu alelele ALOX 5 ale genei 5-lipooxigenazei care asigură producţia normală a enzimei au răspuns bine la tratamentul cu inhibitorii ALOX 5 (inhibitori ai leucotrienelor) în timp ce 6% din pacienţi. Un alt factor important este reprezentat de diferenţele etnice în răspunsul la droguri.Farmacologie pacienţii cu genotip B1/B2 şi B2/B2. în funcţie de genotipul CYP2 C19: efectul diferenţelor genetice a metabolizării omeprazolului asupra ratei de vindecare a infecţiei cu Helicobacter pylori şi a ulcerului peptic la pacienţii japonezi cu alele mutante pentru gena CYP2 C 19 care determină un status mai sărac al metabolizării. orientalii necesită. . în general. Răspunsul la albuterol la pacienţii astmatici în legătură cu genotipul receptoriilor beta-2 adrenergici: copiii astmatici cu genotipul Arg/Arg în poziţia 16 a genei receptorului beta-2 adrenergic au un răspuns mai bun la albuterol (bronhodilatator) decât copiii cu genotipurile Arg/Gly sau Gly/Gly . Agenţii antihipertensivi au rate diferite de eficacitate la diferite grupuri etnice (24): în general. în ceea ce priveşte frecvenţa cardiacă şi tensiunea arterială. decât caucazienii. negrii răspund mai bine la diuretice decât la betablocante în cazul monoterapiei. doze mai mici de droguri psihotrope (săruri de litiu. au cele mai mari rate de vindecare. Tratamentul cu omeprazol al infecţiei cu Helicobacter pylori la pacienţii ulceroşi. Pravastatinul ameliorează prognosticul doar la pacienţii cu genotipul B1/B1 (22). antihipertensive. neuroleptice) decât caucazienii (24). chinezii sunt mai sensibili la betablocantul propranolol. probabil datorită unei doze efective mai mari decât la pacienţii cu metabolism rapid sau intermediar.

nortriptilină. diazepam. Prezenţa polimorfismelor în oricare din genele care codifică receptorii medicamentelor. fie la exacerbarea sa. warfarină: CYP2C19 slab metabolizatori 23% din orientali 4% din caucazieni Mefenitoină. 1997): Citocrom P450 (oxidare): CYP2D6 slab metabolizatori 6% din caucazieni 2% din afro-americani 1% din orientali Codeină. 60% din afro-americani 20% din orientali IDENTIFICAREA VARIANTELOR GENETICE ASOCIATE CU DIVERSE REACŢII ADVERSE MEDICAMENTOASE Mult mai aproape de aplicarea clinică se află determinarea variantelor genetice care afectează eficienţa agentilor farmacologici uzuali. Polimorfismele funcţionale apărute în oricare dintre aceste gene poate duce fie la lipsa efectului terapeutic. omeprazol: (acetilare) Slab metabolizatori 60% din albi. pot fi indicatori importanţi ai răspunsului clinic. N-Acetyl transferază . ibuprofen. dextrometorfan Metabolizatori ultra-rapizi: 20% din etiopieni 7% din spanioli 1. molecule de transport sau factorii de semnalizare celulară. Cele mai uşor exploatabile polimorfisme sunt cele implicate în metabolizarea medicamentelor.Farmacologie Tabel 8: Cele mai frecvente polimorfisme farmacogenetice ale enzimelor drogmetabolizante umane (Weber.5% din scandinavieni Tolbutamidă.

iar efectul analgezic nu este obţinut la pacienţii “slabi metabolizatori” pentru CYP2D6. 1999). care este responsabilă de eliminarea metabolică a celor mai multe medicamente folosite în medicină. dar pot fi. cunoscut şi ca debrisoquin-hidroxilaza.Farmacologie Exemplificăm cu câteva din cele mai frecvente polimorfisme farmacogenetice ale enzimelor drog-metabolizante umane care pot duce la apariţia de reacţii adverse: Citocromul P450s Citocromul P450s reprezintă o familie poligenică de enzime localizată predominant hepatic. afectează răspunsul pacientului la acest medicament şi creşte doza necesară (Aithal. deasemenea. De exemplu. Citocromul P450 CYP2D6 Citocromul CYP2D6. La indivizii ”slabi metabolizatori” genele care codifică citocromul P450s conţin frecvent mutaţii inactivante care duc la absenţa completă a enzimei active şi la compromiterea severă a capacităţii de a metaboliza medicamente. În Marea Britanie mai multe milioane de oameni prezintă riscul unui metabolism neadecvat şi apariţiei de reacţii adverse în momentul prescrierii de medicamente care sunt substrat pentru CYP2D6. Polimorfismele afectează nu numai disponibilitatea agentului farmacologic. Multe din aceste medicamente sunt utilizate pentru tratamentul unor afecţiuni neuropsihice şi cardiovasculare în care fereastra terapeutică este îngustă şi efectele adverse sunt frecvente. . mutaţiile genei care codifică citocromul P450 CYP2C9. care metabolizează warfarina. are un polimorfism accentuat şi este inactiv la 6% din indivizi. Astfel. Variabilitatea genetică a nivelului de expresie şi a funcţiei acestor enzime afectează major eficienţa medicamentelor. un factor important în conversia prodrogului în forma activă. codeina este metabolizată în morfină de către citocromul CYP2D6.

cum ar fi codeina. fluoxetina. pe când pentru un “metabolizator ultrarapid” care moşteneşte mai multe copii ale genei CYP2D6 necesită până la 500 mg pe zi. Probleme clinice pot apare la coadministrarea de medicamente care inhibă CYP2D6. Mexiletina. fluvoxamina. oxprenolol. care răspunde de metabolismul agenţilor antitumorali 6mercoptopurina şi 6-thioguanina (Lennard. tranilcipromina. bolilor tratamentul . Thiopurin-metiltransferaza Un alt polimorfism cu importanţă clinică apare în cazul enzimei thiopurinmetiltransferaza (TPMT). propranolol. Acest polimorfism de amplificare face ca indivizii să metabolizeze medicamentele atât de rapid încât nu se pot obţine efecte terapeutice la dozele uzuale. thioridazina. indoramina.1990). nimlodipina.Farmacologie Tabelul 9: Medicamente care sunt metabolizate de citocromul P450 CYP2D6 (Meyer. nortriptilina. flecainide. Medicamente cardiovasculare: Alprenolol. risperidone. un puternic inhibitor CYP2D6 exagerează efectele altor droguri prescrise concomitent sau poate împiedica activarea metabolică a altor droguri de către CYP2D6.1993). zuclopenthixol. în mianserin. la unii indivizi existând chiar 13 copii ale genei aranjate în tandem (Johansson. olanzapina. haloperidolul. s-a estimat că o doză zilnică de 10-20 mg de nortriptilină ar fi suficientă pentru un pacient ”slab metabolizator”. desipramina. cozapina. desmetilcitalopram. De exemplu. timolol. utilizate maprotiline. clomipromina. amiodarona. imipramina. paroxetine. perfenazine. venalfaxine. făcându-l inactiv. levopromazina. 2000) Medicamente utilizate în tratamentul bolilor neuropsihice: Amitriptylina. Altă variantă apare ca urmare a amplificării în întregime a genei CYP2D6. Astfel chinidina.

Unele centre medicale furnizează deja un serviciu de diagnostic fenotipic în scopul conducerii cu maximă eficienţă a tratamentului cu 6. Se întâlneşte în plasmă şi în majoritatea ţesuturilor. Succinilcolina este hidrolizată printr-un proces în două etape: întâi până la succinilmonocolină şi apoi la acid succinic. dar nu şi în eritrocite. . Timpul de înjumătăţire al pseudocolinesterazei a fost estimat la 8 – 16 ore. Copiii cu deficienţe ereditare de TPMT demonstrează o toxicitate hematopoetică severă când sunt trataţi cu aceşti agenţi chimioterapici. care manifestă răspunsuri toxice exagerate la doze normale de thiopurină. cu un timp de înjumătăţire de patru minute. după administrarea preoperatorie de suxamethoniu. În mod normal. prezentă în plasmă. care sunt necesari în doze mari pentru a obţine remisiunea clinică.000 şi cu o structură tetraedrică. astfel fenotipul TPMT pote fi un factor important în tratamentul eficient al leucemiei la copii. deci în cazurile de insuficienţă a funcţiei hepatocelulare scade activitatea sa.mercaptopurină. 1966). Pseudocolinesteraza există sub variate forme enzimatice. Pseudocolinesteraza este produsă în ficat. butirilcolinesteraza sau colinesteraza nespecifică) este o enzimă cu greutatea moleculară de 320. asigură degradarea sa rapidă. a anestezicelor locale esterificate este determinată de activitatea acestui sistem enzimatic (Hall et al. apărând la aproximativ 1% din populaţia caucaziană (homozigoţi). în unele cazuri.Farmacologie Polimorfismul genetic al acestui locus este asociat cu dificultatea obţinerii unei doze eficiente a acestor agenţi chimioterapici la copiii cu leucemie. Ea degradează acetilcolina eliberată la nivelul joncţiunilor neuromusculare. cu afinităţi diferite faţă de suxamethoniu. Deficitul de pseudocolinesterază (apneea la succinilcolină) Colinesteraza plasmatică (pseudocolinesteraza. Variantele ereditare ale enzimei interesează anestezistul întrucât durata de acţiune a succinilcolinei. butirilcolinesteraza normală. un medicament miorelaxant utilizat frecvent în procedurile de anestezie generală. mivacuriumului şi. Polimorfismul TPMT este relativ rar. ea este foarte stabilă în probele de ser şi poate fi păstrată pentru perioade lungi la temperaturi de – 20° C fără a-şi pierde activitatea.

butirilthiocolină) cu ser sau plasmă conţinând colinesterază. Între indivizii unei populaţii există un polimorfism al metabolizării drogului bazat pe existenţa unor alele rare. care sunt rare la populaţiile mongole. Majoritatea metodelor se bazează pe reacţia unei thiocoline (ex. care au o frecvenţă în populaţie de 1:25.5`- . după administrarea preoperatorie de suxamethoniu se înregistrează brusc şi în mod imprevizibil o apnee prelungită de la 2 – 3 minute la câteva ore necesitând măsuri urgente de reanimare. Excreţia urinară şi legarea de proteine joacă roluri fără importanţă în eliminarea succinilcolinei. pot dezvolta o apnee anormal de lungă. durata de acţiune fiind determinată de rata metabolismului.000 şi care posedă 50% din activitatea normală a enzimei. Incidenţa purtătorilor de alele atipice este variabilă la diferite populaţii: caucazienii au o frecvenţă mai mare a alelelor E1a şi E1f. E 1s – alela de tip „silent” (care nu produce enzima) şi alela necunoscută pentru enzima de tip Cynthiana (cu activitate crescută). 1996). Indivizii homozigoţi pentru alela atipică (E 1a E1a) vor sintetiza o enzimă atipică. Chiar heterozigoţii (E 1u E1a). Locusul alelei a fost determinat pe braţul lung al cromosomului 3 (3q25). datorită unei combinaţii hidroliză-difuziune de la nivelul plasmei. et al. la aceşti indivizi. E1a – forma atipică. Produsul de reacţie este cuplat cu acidul 5. Tabel 10: Caracteristicile biochimice ale unor variante ale pseudocolinesterazei (după Rosenberg H. fără afinitate pentru degradarea substratului (miorelaxantul).Farmacologie S-a estimat că doar 5% din cantitatea de agent farmacologic injectat ajunge la nivelul plăcii motorii.36 25 de Număr de succinilcolină 89-98 4-19 51-78 87-91 56-59 81 Există mai multe proceduri pentru testarea activităţii pseudocolinesterazei. notate după cum urmează: E 1u – forma normală. Activitatea Genotip EuEu EaEa Eu Ea Eu Ef EfEa EfEs colinesterazică (u/10) 677-1860 140-525 285-1008 579-900 475-661 351 Numărul de dibucaină 78-86 18-26 51-70 74-80 49-59 63 Numărul de fluorid 55-65 16-32 38-55 47-48 25-33 26 Număr clorid 1-12 46-58 15-34 14-30 31. E1f – alela fluororezistentă (fluoridul inhibă activitatea colinesterazei normale).

probabil aceste descoperiri vor duce la crearea unor teste de diagnostic mai precis a susceptibilităţii la apnee. Kalow et al. au arătat pentru prima oară că atât modificările calitative. Distribuţia discontinuă a numerelor de dibucaină (tabelul 10) sugerează un model de transmitere monogenic: indivizii cu valoarea numărului de dibucaină în jur de 80 sunt homozigoţi normali. Procentul de inhibiţie al reacţiei a fost numit numărul de dibucaină. tratamentul apneei constă în continuarea ventilaţiei artificiale. Acest număr este constant pentru fiecare individ şi nu depinde de concentraţia enzimei. mivacurium este metabolizat în cantităţi semnificative tot de către pseudocolinesterază. el a mai observat că la acele persoane care manifestă sensibilitate la succinilcilină. iar cei cu valori în jur de 20 sunt homozigoţi atipici cu prelungirea marcată a activităţii succinilcolinei. perfuzia cu două unităţi de sânge (aduce cantităţi suficiente de pseudocolinesterază) şi administrarea de 0. ceea ce îl face deosebit de util în depistarea persoanelor susceptibile. Întrucât fluoridul hidrolizează in vitro substratul enzimei (mai puţin la pacienţii cu alela Ef) s-a descris şi un număr de fluorid. farmacogenetica reprezintă atât un motiv de îngrijorare cât . Cu ajutorul tehnicilor actuale de genetică moleculară s-au descris detaliat mutaţiile punctiforme care caracterizează variantele alelice. În ambele cazuri.Farmacologie dithiobis-(2-nitrobenzoic) şi formează un produs colorat care poate fi urmărit spectrofotometric. Pentru medicii ai căror pacienţi nu răspund în conformitate cu aşteptările la terapia medicamentoasă. anestezicul local dibucaina (Nupercaina) inhibă hidroliza substratului benzilcolină mai puţin decât la subiecţii cu răspuns normal la succinilcolină. POSIBILITĂŢI ŞI TENDINŢE ACTUALE ÎN FARMACOGENETICĂ Farmacogenetica este un domeniu de interes crescând în medicină şi în industria farmaceutică.03 mg/kg neostigmină. Deşi este un miorelaxant antidepolarizant. Indivizii cu valori în jur de 60 sunt heterozigoţi şi au un răspuns aproape normal la succinilcolină. cât şi cele cantitative ale enzimei determină durata apneei. ca urmare pot apare episoade de apnee şi la administrarea de mivacurium (36). s-au mai descris un număr de clorid şiun număr de succinilcolină (tabelul 10) cu utilitate variabilă în diagnosticarea susceptibilităţii la apnee produsă de succinilcolină.

Mai multe laboratoare independente furnizează industriei farmaceutice şi practicii medicale o gamă largă de servicii de testare la nivel de ADN a polimorfismelor farmacogenetice. Cercetările în farmacogenetică evoluează în două direcţii principale: . celule obţinute prin raclarea mucoasei bucale sau foliculi piloşi) şi permit determinarea rapidă şi certă a ”profilului farmacologic” al pacientului. Testarea farmacogenetică este folosită în mod curent doar într-un număr limitat de spitale universitare şi de centre de excelenţă specializate. Aplicabilitatea clinică a testării farmacogenetice depinde de importanţa relativă a fiecărui polimorfism în determinarea conduitei terapeutice. Cea mai utilizată aplicaţie este folosirea genotipării CYP2D6 pentru a ajusta doza de agenţi farmacologici în bolile psihice (40). Numeroase droguri care au produs răspunsuri variabile sau reacţii adverse severe au trebuit să fie retrase de pe piaţă provocând pierderi importante industriei farmaceutice şi de aceea multe companii încearcă să-şi minimalizeze pierderile prin pretestarea metabolizării produselor lor. canale ionice şi alte tipuri de receptori implicaţi în răspunsul la medicamente. acestea se datorează dezvoltării de tehnologii care permit screeningul rapid al polimorfismelor specifice cât şi avansării cunoaşterii secvenţelor genice în cazul unor gene care codifică enzime.Farmacologie şi de speranţă. Până recent singura posibilitate de a identifica un pacient cu risc genetic pentru o anumită reacţie adversă era testarea fenotipică cu administrarea unor agenţi farmacologici markeri. Stadiul cel mai avansat pare a fi atins de ţările scandinave. folosind enzime variabile genetic. Este totuşi dificil de a prezice dacă industria farmaceutică va asimila testarea farmacogenetică ca o metodă de rutină în indicaţiile de prescriere a medicamentelor cu metabolizare polimorfă. Asemenea proceduri sunt invazive ceea ce reprezintă un dezavantaj faţă de testele moderne bazate pe analiza ADN care necesită mici probe de ţesut (sânge obţinut din puncţia pulpei degetului. care produc răspunsuri diferite. Cercetările farmacogenetice au câştigat enorm datorită progresului actual al geneticii moleculare şi a secvenţializării genomului în cadrul Human Genome Project. Medicii trebuie să fie preveniţi dacă un agent farmacologic prescris este supus variabilităţii farmacogenetice şi trebuie să cunoască aplicabilitatea datelor teoretice.

Totuşi există suficiente date care susţin afirmaţia că farmacogenetica va deveni deosebit de importantă în serviciile de sănătate. eliminîndu-se empirismul în stabilirea dozei şi reducând costurile de spitalizare datorate reacţiilor adverse. în cazul prescrierii simultane a mai multor agenţi farmacologici se va ţine cont de ajustarea dozei în funcţie de genotip şi de posibilitatea interacţiunilor medicamentoase.Farmacologie identificarea genelor specifice şi a produşilor acestora. producerea de noi medicamente pentru pacienţii cu genotipuri specifice (“stratificarea medicamentelor”). testarea farmacogenentică va reduce în mod substanţial necesitatea spitalizării şi a costurilor sale datorată reacţiilor adverse medicamentoase. de aceea considerăm esenţial ca acest domeniu să facă parte din curriculumul pentru învăţământ superior medical (44). . Căile de dezvoltare care se întrevăd în viitorul apropiat sunt (26): stabilirea unor principii de prescriere bazate pe studii clinice pentru medicamentele susceptibile de a avea un metabolism polimorf. Capacitatea de a identifica indivizii sensibili înainte de a administra medicamentul are şi o importantă componentă economică. dar mai este încă o cale lungă până la apariţia unor kituri farmacogenetice disponibile pentru medicii curanţi în vederea identificării medicamentelor la care este sensibil un anumit pacient (40). Testarea farmacogenetică ar putea fi primul exemplu al aplicării anlizei ADN la nivel populaţional. stabilirea unor profiluri farmacogenetice personale prin identificarea genotipurilor individuale ale pacienţilor. s-ar putea ca peste nu mulţi ani să fie considerat lipsit de etică a dministra anumite medicamente fără a fi testat în prealabil profilul farmacogenetic. identificarea genelor şi a variantelor alelice care afectează răspunsul individual la agenţii farmacologici uzuali. în viitorul apropiat. asociaţi cu diverse boli care ar putea fi ţinte pentru noi medicamente. Dezvoltarea prescripţia farmacogeneticii va evolua este de la unul din mecanismele actual la prin care medicală empirismul tratamentul medicamentos individualizat.

Farmacologie O altă direcţie importantă a farmacogeneticii o constituie răspunsurile individuale în cazul terapiei genice. Există deja rezultate promiţătoare în terapia oncologică obţinute cu aşa numiţii “agenţi antisens”, substanţe ce pot interveni la nivelul ADN-ului celulei canceroase pentru a declanşa mecanismele apoptotice, dar reactivitatea interindividuală este încă puţin cunoscută în acest caz.

Farmacologie

CURS 4

Medicatia S.N.C.

şi SNV

ANXIOLITICE; HIPNOTICE; ANTIDEPRESIVE; NEUROLEPTICE ANXIOLITICE Efectul anxiolitic se caracterizează prin atenuarea/suprimarea stării de anxietate, de diverse etiologii. Administrarea acestor substanţe poate duce la ameliorarea stării unor bolnavi cu afecţiuni nevrotice sau de tip cortico-visceral. Tranchilizantele sunt larg utilizate în practică în nevroze, pre şi postoperator şi în afecţiuni somatice însoţite de anxietate. Reprezentanţi: a) Benzodiazepine: - Diazepam - Oxazepam - Medazepam - Lorazepam - Bromazepam b) Anxiolitice nebenzodiazepinice: - Meprobamat

Farmacologie - Hidroxizin - Buspirona Efecte adverse: În general sunt bine suportate; pot să producă sedare cu diminuarea performanţelor psiho-motorii (ceea ce implică prudenţă în utilizarea lor la şoferi), iar în cazul administrării cronice - dependenţă. Indicaţii: stări de anxietate, tensiune psihică (şi implicaţii - insomnie, cefalee etc.), sindrom psihovegetativ, stări depresive cu agitaţie, sindrom de abstinenţă la alcoolici, tulburări de comportament la copii; medicaţie pre- şi postopratorie, spasme reactive ale musculaturii striate (psiho-neurogene, miogene sau reumatice), stări spastice la copii. • Diazepam (Diazepam, Valium, Seduxen) - efectul tranchilizant este intens, deprimarea motorie marcată, util în afecţiuni spastice şi convulsivante (status epilepticus, tetanos). Prezentare: cp. 2mg sau 10mg (flacon cu 30 bucăţi); fiole a 10mg/2ml soluţie injectabilă (cutie cu 5 bucăţi). Administrare: 2-10mg de 1-2 ori/zi; la bătrâni 2mg de 1-2 ori/zi; intramuscular sau intravenos lent 2-20mg (se poate repeta după 3-4 ore). • Nitrazepam (Nitrazepam, Mogadon) Prezentare: cp. de 2,5mg; seara la culcare 2-4 cp. • Oxazepam (Oxazepam, Adumbran) - este un metabolit activ al Diazepamului, cu acţiuni similare cu acesta. Prezentare: cp. de 10mg; 1-3 cp./zi. • Clordiazepoxidul (Napoton, Librium) - tranchilizant cu efect peste 8 ore; administrat la culcare poate induce somnul, acţionează aditiv cu alcoolul; Prezentare: drajeuri de 10mg; 1 dg. de 3 ori pe zi. • Medazepam (Medazepam, Rudotel) - utilizat în sindromul psihovegetativ, are proprietăţi tranchilizante mai reduse, numit şi "tranchilizant de zi". Prezentare: cp. de 10mg; 1/2-1cp. de 2-3 ori pe zi.

Farmacologie Alţi reprezentanţi: Triazolam (Triazolam, Alcion), Clonazepam, Flunitrazepam

(Flunitrazepam, Rohypnol) • Meprobamatul - tranchilizant de durată medie, deprimant psihomotor, inductor al enzimelor microzomiale hepatice. Este indicat în diverse stări anxioase şi în insomnie. Prezentare: cp. de 400mg (flacon cu 50 bucăţi); Administrare: 1/2-1 cp. de 2-4 ori pe zi în anxietate, stări de tensiune psihică, insomnie, sindrom psihovegetativ, sindrom de abstinenţă, pregătirea anesteziei generale. • Hidroxizina (Hydroxyzine, Atarax) - tranchilizant cu acţiune slabă; în plus prezintă şi un efect antihistaminic, util în dermatoze cu componentă psihoafectivă. Prezentare: drajeuri de 25 mg si fiole cu 100mg/2ml. Indicat în nevroze, stări de anxietate, tulburări de somn, distonie neurovegetativă, sindrom climacteric, urticarie şi dermatoze alergice, combaterea vomei etc. Administrare: oral, 2-4 dg. pe zi fracţionat la mese; intravenos foarte lent 1/2-1 fiolă. • Buspirona (Buspar) - este un anxiolitic "anxioselectiv" (nu are şi acţiuni hipnotice, anticonvulsivante şi miorelaxante); efectul său anxiolitic este comparabil cu al Diazepamului. Cazuri clinice: 1. Pacienta M.V. în vârstă de 53 ani se prezintă la medicul de familie cu următoarele simptome: dificultăţi de adormire de aproximativ o lună de zile, cearcăne în jurul ochilor; locuieşte singură, tresare la cele mai mici zgomote, verifică uşile de la intrare în cursul nopţii de mai multe ori de teama hoţilor. Se pune diagnosticul de insomnie anxioasă. Recomandaţi un tratament în acest caz şi prescrieţi reţeta. 2. Pacientul I.M. în vârstă de 65 ani este internat la clinica oftalmologică cu diagnosticul de cataractă senilă şi urmează a fi operat a doua zi. Pacientul nu a mai suferit intervenţii operatorii până în prezent, aflâdu-se într-o stare de anxietate. Pacientul este hipertensiv, prezentând în antecedente crize hipertensive declanşate de emoţii puternice. Prescrieţi medicaţia posibilă a fi administrată pacientului seara la culcare în preziua operaţiei şi cu o oră înainte de actul operator.

Farmacologie 3. Pacienta R.D. în vârstă de 45 de ani se prezintă la serviciul de dermatologie cu acuze de prurit la nivelul antebraţelor şi partea dorsală a mînii, tegumente eritematoase, simptome accentuate după utilizarea unor detergenţi în gospodăria personală. Se pune diagnosticul de dermatoză alergică. Prescrieţi un tranchilizant minor indicat pentru această situaţie.

SEDATIVELE SI HIPNOTICELE Efectul sedativ se manifestă prin deprimare psiho-motorie cu liniştirea pacientului, uneori somnolenţă, calmând stările de excitaţie şi agitaţie psiho-motorie. Efectul hipnotic constă în favorizarea instalării unui somn asemănător cu cel fiziologic. Efectul tranchilizant sau anxiolitic se caracterizează prin atenuarea stării de anxietate. Obs.: Unele medicamente pot prezenta toate tipurile de efecte menţionate mai sus, aceste efecte fiind greu de delimitat, frecvent fiind dependente de doza de substanţă medicamentoasă administrată.

I. HIPNOTICELE - în doze mici au efect sedativ, în doze mijlocii hipnotic şi în doze mari narcotic. Reprezentanţi: 1. Ciclobarbital - prezentare cp. 0.2g - efect hipnotic pentru inducerea somnului în insomnii; efectul este rapid, se instalează in 15minute şi dureaza 3-5 ore, doza recomandată: 1cp. seara, ca hipnotic; 3x1/4 - 1/2 cp./zi, ca sedativ şi la copiii peste 5 ani. 2. Amobarbital - are o durată de acţiune relativ lungă - prezentare: Amital cp. 300 mg şi Dormital cp. 100 mg

Farmacologie 3.la întreruperea tratamentului poate apare un sindrom de abstinenţă.ca antiepileptic (se fac asocieri cu antiepileptice majore) se începe cu doze mici: 50mg/zi apoi 2x100 mg/zi. tremor.ca hipnotic 1 cp. (cu 1 oră înainte de intervenţie) . Benzodiazepine . 1-2 fiole apoi se continuă tratamentul oral cu 1 cp. sudoraţie şi diaree. miorelaxant. seara la culcare (100 mg). cefalee.durata efectului hipnotic 4-8 ore .prezentare cp. anestezic general superficial (doar la doze mari) şi un slab efect inductor enzimatic.poate să apară dependenţă. iritabilitate.=0. 100 mg pentru efect hipnotic. în criza de epilepsie.se recomandă seara la culcare 1-2 cp. . Fenobarbital . . manifestat prin: anxietate.mai prezintă efect tranchilizant.au efect hipnotic de obicei la doze mai mari . ca sedativ 2-3x1cp de 15 mg/zi . agitaţie.somnul produs este profund şi revigorant . tulburări de somn.25g) ce se administreaza im. mialgii. anticonvulsivant. oscilaţii de tensiune . pregătirea intervenţiilor chirurgicale. în I-a zi im.trezirea din somn e însoţită de senzaţie de greaţă.. HIPNOTICE NEBARBITURICE: 1. seara la culcare. de 15 mg pentru efect sedativ şi fiole 200 mg (Doza Max. Glutetimida . hiperexcitaţie. se foloseşte şi în insomnii.administrare: . . 2. dezorientare. cp.

secundar. care scad sau înlătură simptomatologia depresivă: tristeţea. Imipramina: Antideprin drajee 25 mg fiole 25 mg/2 ml administrate intramuscular Clomipramina: Anafranil drajee 10 mg şi 25 mg fiole 25 mg/ 2 ml administrate intramuscular Nortriptilina: Nortriptilină drajee 10 mg • Cu efecte timoleptice: au ca efect principal efectul anxiolitic.5 mg Nitrazepam . ANTIDEPRESIVE Definiţie: Sunt medicamente cu acţiune stimulantă asupra psihicului. la bătrâni şi copii doza e mai mică (este bine suportat de pacienţi).prezentare: cp. secundar au efect antidepresiv.se administrează seara la culcare 2-4 cp. pierderea interesului şi a elanului vital. 2. lentoarea în gândire. dificultatea de concentrare. la adulţi. . Nitrazepam (Mogadon) . lentoarea motorie. Clasificare şi reprezentanţi: 1 1.Farmacologie Reprezentanţi pentru efectul hipnotic: 1. sunt uşor anxiolitice şi stimulează elanul vital.efectul se instalează mai lent 1/2-1 oră. este recomandat în insomnia produsă de anxietate . anorexia. Antidepresive triciclice: • Cu efecte timo-analeptice bazale: au ca efect principal efectul antidepresiv. Amitriptilina: Amitriptilină drajee 25 mg. Unele antidepresive au şi acţiune anxiolitică.

dar au efecte secundare mai reduse. 2. • Cu efecte timo-analeptice bazale: Maprotilina: Ludiomil comprimate 10. 50 mg/ 2 ml Trimipramina: Surmontil. dacă după 6 săptămâni de tratament nu intervine nici o ameliorare. Sapilent comprimate 25 şi 100 mg fiole 25 mg/ 2 ml. administrate intramuscular 2. Sinequan drajee 25 mg fiole 25 mg/ 2 ml. Tratamentul începe cu doze mici (25-75 mg/zi Imipramină sau Amitriptilină) care se cresc progresiv până la doza terapeutică (150-200 mg/zi). 75 mg fiole 25 mg • Cu efecte timoleptice: Mianserina: Miansan drajee 10 şi 30 mg Trazodona: Pragmazone 3. Totuşi. INHIBITOARELE MONOAMINOOXIDAZEI (IMAO): Tranilcipromina Fenelzina Sunt rar folosite deoarece efectul antidepresiv este slab şi efectele adverse sunt numeroase. 50. de aceea tratamentul nu trebuie întrerupt înainte de 14 zile. 25. este necesară schimbarea antidepresivului cu un altul.Farmacologie fiole 50 mg/ 5 ml Doxepin: Doxepin. Principii de administrare: 1. Antidepresive tetraciclice: sunt înrudite cu antidepresivele triciclice. . Efectul antidepresivelor se instalează lent.

Durata terapiei antidepresive este de minim 3-6 luni în funcţie de tipul depresiei. Efectele atropinice contraindică aceste preparate la pacienţii cu adenom de prostată sau glaucom cu unghi închis. Aceste efecte sunt prezente în mult mai mică măsură la antidepresivele tetraciclice. rareori hipotensiune arterială. Antiparkinsoniene dopaminergice: Levodopa Bromocriptina Selegelina Amantadina II. Antiparkinsoniene anticolinergice: Trihexifenidil . Tratamentul antidepresiv nu se întrerupe niciodată brusc. Efectele adverse cele mai frecvente ale antidepresivelor triciclice sunt cardiotoxicitatea şi fenomenele atropinice. TRATAMENTUL ÎN BOALA PARKINSON Clasificarea antiparkinsonienelor : I. 5. prin dezinhibiţie. 4. aritmii. IMAO nu se asociază niciodată cu un alt antidepresiv. Este contraindicat consumul de alcool în timpul tratamentului cu antidepresive. pusee de hipertensiune arterială. existând riscul rebound-ului depresiv. Bolnavilor cardiaci ce necesită tratament antidepresiv li se pot administra antidepresive tetraciclice. iar dacă se schimbă un antidepresiv cu un inhibitor de monoaminooxidază intervalul dintre cele două tratamente trebuie să fie de cel puţin 3 săptămâni • • • Este necesară supravegherea bolnavului în timpul tratamentului deoarece antidepresivele pot creşte riscul suicidar. Cardiotoxicitatea se manifestă prin tahicardie.Farmacologie 3. aritmii. hipertensiune arterială sau tendinţă la hipotensiune arterială. ceea ce contraindică aceste preparate la cei cu infarct miocardic recent.

După 5 . aceasta necesită administrarea de doze mici. sau preparate retard. Dopamina eliberată în periferie produce efecte adverse. Preparate: Levodopa + benserazidă: . Tot după o perioadă de timp de la începutul tratamentului pot apare fluctuaţii ale răspunsului la tratament în cursul unei zile = fenomenul on-off. Levodopa nu este eficace în sindromul parkinsonian provocat de neuroleptice. cât şi în periferie. La începutul tratamentului efectul unei doze apare în 30 minute -1oră şi durează aproximativ 5 ore. repetate. Asocierea levodopa + inhibitori de dopa-decarboxilază: dopa-decarboxilaza Levodopa Dopamină Această transformare are loc atât la nivel central. de aceea s-au introdus inhibitori periferici de dopadecarboxilază: benserazida şi carbidopa. probabil datorită evoluţiei leziunilor centrale şi agravării bolii în timp.Farmacologie Prociclidina Biperiden Orfenadrina Reprezentanţi: I.6 ani de tratament eficacitatea diminuă şi durata efectului fiecărei doze scade (la aproximativ 1 oră). ANTIPARKINSONIENE DOPAMINERGICE 1. Levodopa Este precursorul metabolic al dopaminei.

Se pot asocia cu Madopar-capsule convenţionale. 2. de 1-2 ori pe zi.5 = capsule cu 50 mg levodopa + 12.5 de 3-4 ori / zi. doza optimă este de aproximativ 3-5 cp. înaintea meselor. . Echivalenţa Levodopa . până la doza obişnuită de 400-800 mg Levodopa + 100-200 mg benserazidă pe zi. Iniţial se administrează 1 capsulă Madopar 62. Levodopa + carbidopa: Nakom. în 4 prize. în 3-4 prize. cu doze crescând progresiv. eficace în fenomenul on-off. Îşi încep acţiunea la aproximativ 3 ore după administrare. la 1-2 zile. Doza se creşte progresiv cu aproximativ 100 mg levodopa /săptămână. Bromocriptina Este indicată la bolnavii cu boală Parkinson care nu mai pot fi controlaţi convenabil cu Levodopa (mai ales datorită fluctuaţiilor diurne).Madopar: 500 mg Levodopa ţ 125 mg Madopar (100 mg levodopa + 25 mg benserazidă) Madopar HBS sunt capsule retard. pe zi.Farmacologie Madopar 62.5 mg benserazidă Madopar 125 = capsule cu 100 mg levodopa + 25 mg benserazidă Madopar 250 = capsule cu 200 mg levodopa + 50 mg benserazidă Madopar HBS (sistem echilibrat hemodinamic) = capsule retard cu100 mg levodopa + benserazidă 25 mg Administrare: Tratamentul începe în spital. Sinemet .comprimate ce conţin: 250 mg levodopa + 25 mg carbidopa 100 mg levodopa + 10 mg carbidopa 100 mg levodopa + 25 mg carbidopa Administrare: Tratamentul începe cu 1/2 cp. doza se creşte cu 1/2 cp.

ANTIPARKINSONIENE ANTICOLINERGICE: Trihexifenidil Este indicat în boala Parkinson şi în sindroamele extrapiramidale produse de neuroleptice. Prezentare: Romparkin.Farmacologie Tratamentul începe cu doze mici: 1. Obişnuit se administrează 10. dozele se cresc progresiv. cu 2. sub supraveghere medicală.5 mg la 2-3 zile. uneori se poate ajunge la doze de 50 mg/zi sau chiar mai mult. II. 2 × 100 mg/zi. Selegelina Se administrează în cazuri incipiente de boală Parkinson sau asociat cu levodopa în cazurile constituite. Tratamentul începe cu doze mici (1 mg) care se cresc treptat.30 mg/zi. 3. Tratamentul începe cu doze mici care se cresc treptat. pentru evitarea toleranţei. la mese. Ca tratament adjuvant în boala Parkinson se mai folosesc miorelaxante centrale: Diazepam. vărsături. în 3-4 prize. doza optimă este cuprinsă între 4 . Clorzoxazon. la mese. Principii de tratament în boala Parkinson : 1.40 mg/zi. Amantadina Se administrează oral. apariţia efectelor secundare (greaţă. . în 4 prize. capsule 5 şi 10 mg. până la 400 mg /zi. în cure de 3-4 săptămâni. 4. Prezentare: Viregyt capsule 100 mg. 2.25 mg de 1-2 ori pe zi. Doza obişnuită este de 5-10 mg /zi.5 mg. comprimate 2 mg. Prezentare: Parlodel cp. mişcări coreiforme) necesită oprirea creşterii dozei sau reducerea temporară a acesteia. la câteva zile. în 2 prize. Baclofen.

oral f.v. 4.m. cu atât mai mare cu cât doza totală/24 h este mai mare. indiferenţă afectivă). III. 3. acestea pot răspunde şi la o întrerupere temporară a tratamentului cu Levodopa ("vacanţă terapeutică"). II. Cea mai eficientă asociere este cea dintre Levodopa şi anticolinergice. Clorpromazina Clordelazin dj 25 mg . în stări psihotice acute Doza: . Neuroleptice antideficitare (dezinhibitorii sau incisive) care acţionează mai ales faţă de sindroamele deficitare (pierderea iniţiativei. 25 mg/5 ml i. Neuroleptice sedative Reprezentanţi: I. stare confuzională. În caz de diminuare a eficienţei terapeutice apare necesitatea introducerii unui nou medicament. Este de dorit să nu se schimbe fără motiv un medicament eficient.oral Plegomazin dj 25 mg . Doza zilnică va fi fracţionată într-un număr de prize. Neuroleptice antiproductive (reducătoare) care influenţează simptomele psihotice productive (delir. constând în atenuarea simptomelor psihotice (halucinaţii. însă sub strictă supraveghere. Levodopa necesită o fracţionare maximă a dozelor. NEUROLEPTICE Definiţie: Neurolepticele (tranchilizantele majore) sunt medicamente simptomatice cu acţiune antipsihotică.Farmacologie 2. Clasificare: In funcţie de criteriul terapeutic se clasifică în: I. autism) din bolile psihice. delir. NEUROLEPTICE FENOTIAZINICE 1. deoarece pot apare achinezie şi rigiditate severe./i. cu o posologie stabilită. halucinaţie). mai ales după ce au apărut fenomenele on-off.

200 mg/zi (în ambulator) . Levomepromazina Levomepromazin cp 2 mg. 4 mg sol.oral f.ca antipsihotic 100 .800 mg/zi (în spital) 50 . în picături 40 mg/ml Doza: 15 . Flufenazina dj 1 mg. (în soluţie uleioasă) Flufenazina enanat (Moditen retard) se administrează o dată la două săptămâni. 3. 50 mg .Farmacologie . Tioridazina dj 5 mg.200 mg/zi Are acţiune sedativă foarte intensă.50 mg/zi Are acţiune sedativă marcată şi anxiolitică. Periciazina Neuleptil caps. Doza: 150 . 25 mg . Supradozarea determină fenomene cardiotoxice (aritmii. 4 mg/ml • esteri cu acţiune retard.oral Doza: .m.ca antiemetic: 25 . 25 mg/1 ml .30 mg/zi 5. . 4.400 mg/zi (cel mult 1000 mg/zi) în 4 prize/zi sau o singură doză zilnică seara la culcare . administrat i.în psihoze 200 . 10 mg sol. buv. chiar moarte subită cardiacă).i.în nevroza anxioasă 25 .m.100 mg/zi 2.

Dozele terapeutice variază în funcţie de gravitatea psihozei. 5 mg/1 ml Haloperidol decanoat = preparat retard f 50 mg/1 ml. Imap. 5 mg sol. 2. 4. Principii de administrare: 1. 5. Neurolepticele sunt medicamente simptomatice utilizate în afecţiunile psihice acute şi cronice facilitând reinserţia socială a pacienţilor. NEUROLEPTICE BUTIROFENONICE Haloperidol Haldol cp 0. II. la 4 săptămâni.4 săptămâni eliberează treptat compusul activ) cu următoarele avantaje: a) siguranţa administrării (important mai ales la psihoticii care nu cooperează) b) complianţă mai bună a bolnavilor c) folosirea de doze mai mici decât în cazul administrării zilnice Exemple de neuroleptice retard: Moditen (Modecate). În tratamentul de lungă durată a psihozelor cronice pot fi utilizate neuroleptice sub formă de preparate retard (administrate i.5. la interval de 1 . întreruperea sa fiind cauză de recăderi. . 2 mg/ml f. se administrează i. socioterapie. buv. Tratamentul cu neuroleptice este un tratament de lungă durată. ergoterapie. 8. 2. Toate neurolepticele induc tulburări extrapiramidale necesitând asocierea cu Romparkinul.Farmacologie Flufenazina decanoat (Dapotum D) se administrează o dată la trei săptămâni.m.m. Efectul antipsihotic se instalează gradual după aproximativ 3 săptămâni de la debutul terapiei şi este maxim după 2-6 luni. Fluanral. Consumul băuturilor alcoolice este contraindicat în cursul tratamentului cu neuroleptice. 3. implică colaborarea activă a bolnavului şi familiei. meloterapie. răspunsul la tratament şi toleranţa medicamentoasă. 7. Medicaţia neuroleptică poate fi asociată cu alte tipuri de terapie utilizate în bolile psihice: psihoterapie. vârsta pacientului. Orap 6.

ANTITUSIVELE sunt medicamente simptomatice capabile să oprească tusea. 15 mg Tussamag soluţie (1mg/1 pic. Codeina fosforică Acţiune antitusivă marcată prin deprimarea centrului tusei.) Administrare: oral . Indicaţii: tusea uscată. favorizează bronhospasmul. emfizemul. 40 mg Oral 40 mg de 2 . iritativă de diverse etiologii Prezentare: Codein fosfat comp. Paxeladină Acţiune antitusivă prin deprimarea centrului tusei. atunci când tusea accentuează iritaţia laringiană şi traheobronşică.20 mg de 3 .10 . Indicaţii: tusea uscată Prezentare şi administrare: Paxeladine comp. moderat analgezic.3 ori / zi Pricipii generale de administrare a antitusivelor • Antitusivele reprezintă o medicaţie simptomatică utilă doar în situaţiile în care tusea este neproductivă. Reprezentanţi: 1. nu produce somnolenţă sau constipaţie. nu deprimă centru respirator. . dăunătoare.4 ori / zi 2.Farmacologie CURS 5 Medicaţia aparatului respirator I. pătrunderea expectoraţiei şi a materialului infectat în profunzimea tractului respirator în inspiraţie profundă). poate produce constipaţie Risc neglijabil de dependenţă în utilizare obişnuită. obositoare pentru bolnav (îndeosebi la cardiaci şi debili.

8 mg Oral 8 .2% Bromhexin comp. mucoviscidoză. bronşite cronice. pneumotorax. II.16 mg de 3 . 8 mg şi sol.rinite. infarct pulmonar). productivă Prezentare şi administrare: Brofimen comp. Ele cresc semnificativ volumul expectoraţiei şi lichefiază secreţiile vâscoase aderente. EXPECTORANTELE sunt medicamente care favorizează expectoraţia prin creşterea şi fluidificarea secreţiilor traheobronşice.3 ori / zi/ • Nu se asociază cu fenotiazina şi antidepresivele deoarece se potenţează. fracturi costale. Bromhexina Reduce vâscozitatea sputei şi favorizează expectoraţia din traheobronşite acute şi cronice. Indicaţii: tusea umedă. hemoptizie. bronşectazie. 1. afecţiuni ORL . . 30 mh / 5 ml Principii generale de administrare a expectorantelor: • Expectorantele reprezintă o medicaţie simptomatică utilă în afecţiunile bronhopulmonare cu secreţii vâscoase pe care bolnavul nu le poate elimina prin tuse (bronşite acute. bronhopatii cronice obstructive.Farmacologie • Deşi puţin folosite Opiu şi Morfina pot fi utile în situaţiile speciale în care se doreşte asocierea acţiunii antitusive cu cea analgezică şi sedativă (bolnavii cu cancer bronhopulmonar. internă 0. Ambroxol Reduce vâscozitatea sputei şi favorizează expectoraţia în afecţiuni bronhopulmonare acute şi cronice. Sunt antitusive foarte puternice. sinusite). 750 mg / 100 ml Anavix sol. anevrism de aortă. Indicaţii: tusea umedă productivă Prezentare şi administrare: Ambroxol sol.4 ori / zi 2. Dezvoltă obişnuinţă şi dependenţă • Se administrează numai pe cale orală de 2 .

).3 ori / zi i.m. • Ambroxolul. sirop 2 mg/5 ml . 4 mg Ventolin comp.5 . Bronhodilatatoare simpaticomimetice sunt bronhodilatatoare de primă alegere la un bolnav asmatic a) Salbutamol: simpaticomimetic β2 selectiv cu acţiune bronhodilatatoare Indicaţii: criza de astm bronşic.4 ori / zi b) Terbutalina: simpaticomimetic β2 selectiv cu acţiune asemănaătoare Salbutamolului Prezentare şi administrare: Bricanyl comp. aerosoli sol. instalaţii) pe sonda endotraheoală sau canula de traheotomie III.4 ori / zi. local prin aerosolizare. 5 mg/ml oral 4 mg de 3 . 2.m. intermitent sau persistent. înrudit cu bromhexina. 2.5 mg flacon injectabil 0. fără efecte adverse (rareori greaţă) se administrează pe cale orală la adulţi şi copii de 3 . i. utilizat cu succes în afecţiunile de mai sus. compus de sinteză. dar cu scurtă durată de acţiune. mucolitic uzual. bronhopatii obstructive Prezentare şi administrare: Salbutamol comp.5 mg/ml aerosoli 100 mg/10 ml oral 5 mg de 2 .Farmacologie • Bromhexina. utile în astmul bronşic (AB) A. tratament de fond în astmul bronşic.. expectorant cu efect rapid. rareori parenteral (i. Medicaţia bronhodilatatoare: 1. 2 mg şi 4 mg .v. bine tolerat. prezintă două avantaje clinice importante: favorizează penetrarea unor antibiotice în secreţiile bronşice lichefiază mucusul bronşic vâscos • Expectorantele se administrează cel mai adesea pe cale orală.5 mg de 3 -4 ori / zi . Antiastmatice sunt medicamente cu efecte bronhodilatatoare şi antiinflamatoare.

CORTICOSTEROIZII a) Beclometazona. toate formele. Bronhodilatatoare anticolinergice Bromura de ipratropiu: antiasmatic preferat la bolnavii cu bronşită cronică obstructivă cu hipersecreţie de mucus. tratament de fond (între crize).7 zile de tratament.4 ori / zi B. Fluticazonă: acţiune farmacodinamică mai redusă faţă de corticoterapia sistemică (orală sau injectabilă). Prezentare şi administrare: Serevent aerosoli 25 mcg / puf aerosoli 2 pufuri de 25 mcg / zi (la 12 ore) 2. Stimulează activitatea cardiacă. Uşoară activitate antiinflamatoare. Prezentare şi administrare: Atrovent aerosol 20 mg / doză Aerosoli câte 2 pufuri de 3 . Reduc edemul mucoasei respiratorii şi hipersecreţia. Bronhodilatatoare metilxantinice Teofilina: produce relaxarea musculaturii bronşice prin acţiunea directă asupra musculaturii netede. 100 mg Miofilin comp. tratament de fond al astmului bronşic Prezentare şi administrare: Aminofilin comp. Indicaţii: astm bronşic în criză. în 30 minute 3.Farmacologie c) Salmeterol: simpaticomimetic β2 cu selectivitate ridicată (efecte adverse neglijabile) cu acţiune prelungită timp de 12 ore. Acţiunea se instalează gradual în 3 .v. lent 5 mg / kg / zi preferabil perfuzie i. bronşite. Nu este activ în criza asmatică. 1. . MEDICAŢIA ANTIINFLAMATOARE: Constituie tratamentul esenţial al astmului bronşic deoarece inflamaţia cronică a mucoasei bronşice este principalul factor patogenic întâlnit în această afecţiune. Indicaţii: astm bronşic persistent. 100 mg fiole 240 mg/10 ml oral 100 mg de 3 ori/zi i. însă efectele secundare sunt minime chiar în supradozare.v.

tratament de fond (nu este activ în criză). Indicaţii: astm bronşic de fond (nu este activ în criză).250 mg (4 .4 săptămâni. Prezentare şi administrare: Intal capsule 20 mg Inhalator cu un turbonihaler (dispozitiv special) o capsulă la 6 ore. Indicaţii: astm bronşic în criză. alergii cutanate.2 săptămâni. edem pulmonar acut. rinite alergice. stare de rău asmatic. şoc anafilactic. b) Ketotifen: stabilizează membrana mastocitară şi inhibă eliberarea mediatorilor chimici (histamina) bronhospastici (pe receptorii H2). Bronşite alergice. lent 100 . acute. Indicaţii: astm bronşic.v.10 f) ! soluţie incompatibilă cu alte medicamente 2. Acţiunea se instalează în 3. severe. Prezentare şi administrare: Ketotifen comprimate. Acţiunea se instalează în 1 .Farmacologie b) Hidrocortizon hemisuccinat: acţiune antiinflamatoare în afecţiuni sistemice. Inhibitoare ale degranulării mastocitare a) Acid cromoglicic: stabilizează membranele mastocitare şi reduce eliberarea de mediatori bronhospastici. Prezentare şi administrare: Hidrocortizon hemisuccinat fiole 25 mg/5 ml i. sirop oral 1 comprimat (1 măsură) de 2 ori / zi .

β2 agonist de lungă şi scurtă durată. inhalator .teofilină retard + anticolinergice (ATROVENT) Treapta 5 Se adaugă corticoid per oral (cea mai mică doză posibilă. o singură doză dimineaţa) Astm sever persistent Astm sever Astm uşor intermitent Astm uşor persistent Astm moderat persistent .Farmacologie Indicaţiile tratamentului antiasmatic de fond în funcţie de gradul de severitate al bolii Consensul de la BETHSEDA 1992 Treapta Medicaţie Grad de severitate Treapta 1 Β2 agonişti inhalatori de scurtă durată (fenoterol-BEROTEC) "la nevoie" maximum 1 dată pe zi (dar nu zilnic) Treapta 2 • corticoid inhalator zilnic • β2 agonişti inhalatori de scurtă durată (fenoterol-BEROTEC) "la nevoie" Treapta 3 • corticoid inhalator zilnic în doze înalte • sau β2 agonist de lungă durată • β2 agonist de scurtă durată (fenoterol-BEROTEC) "la nevoie" sau anticolinergice (ATROVENT) Treapta 4 • corticoid inhalator zilnic în doze înalte • bronhodilatatoare zilnic: .

Farmacologie .

fără cure prelungite iarna • Imunizare • Reflux gastro-esofagian • Kineziterapie respiratorie • Nutriţie • Terapie cardiovasculară De lungă durată Indispensabilă . medicaţie durată scurtă de "de depanare" acţiune Β2-adrenergice cu În astmul cu crize durată lungă de nocturne acţiune Anticolinergice În criză. termen lung Pe termen lung Rol neprecizat Rol neprecizat pe Pe termen lung la cazurile care răspund Adjuvant Numai în infecţiile confirmate.• Pneumalergeni părtarea factorilor • Infecţii virale de risc • Aspirină Β2-adrenergice cu În criză. Astmul uşor şi nedocromil moderat. alternativă la β2-adrenergice Teofiline retard În astmul cu crize nocturne Cromoglicat. pe termen lung. control cvasiccomplet al simptomelor Corticoizi oral În astmul sever. la copii Corticoizi inhalatori De elecţie în astmul persistent.Farmacologie Principiile de tratament în astmul bronşic Principiu Astm bronşic terapeutic Identificarea şi înde. în exacerbările severe Mucolitice Adjuvant Antibiotice Numai în suprainfecţiile confirmate Măsuri • Imunizare complementere • Reflux gastroesofagian • Tratament ORL • Desensibilizare specifică Oxigenoterapia În exacerbări Educaţia pacientului Indispensabilă BPOC • Fumat • Poluare • Infecţii bronşice Regulat. pe termen lung Rol neprecizat Primul tratament.

Farmacologie CURS 6 Medicaţia aparatului cardio-vascular .

v. cardiacă cronică .4 mg i.TPS Prezentare şi administrare: Lanatozid "C" drajee = 0. suprav. în urgenţe 2. ! Observaţie Datorită T 1/2 lung (risc mărit de supradozaj digitalic).25 mg oral 2 dj / zi dimineaţa.insuf. Digitoxina (Digitalin) Indicaţii: insuficienţă cardiacă cronică Prezentare şi administrare = sol 1 ml = 1 mg = 50 pic. cardiace cronice . oral 5 pic / zi dimineaţa. în urgenţe 3. Digitoxina (metabolizată hepatic) este un tonicardiac de rezervă. 5 zile / săptămînă i. şi f. 1. Lanatozid "C" Indicaţii: .flutter şi fibrilaţie atrială Administrare: oral 1 cp / zi dimineaţa. parox.v. i. 5 zile / săpt. 5 zile / săpt. Deslanozid f = 0.EPA . utilizată numai la bolnavii cu insuficienţă cardiacă cronică şi IRC asociată. Digoxin cp = 0. la care Digoxinul (filtrat glomerular) .Farmacologie MEDICAŢIA DIGITALICĂ Digitalicele (tonicardiacele) sunt medicamente care cresc forţa şi viteza de contracţie a miocardului aflat în insuficienţă cardiacă (efect inotrop pozitiv). .insuf.v.EPA (edem pulmonar acut) .25 mg.) • este tonicardiacul cel mai utilizat în terapia : . = 0.5 mg (adm.TPS-tahic.

doza de saturaţie pentru : Digoxin = 1. pentru a evita apariţia intoxicaţiei digitalice. Nedigitalizat : . Propafenona. filtrarea glomerulară este diminuată ceea ce impune reducerea dozei de Digoxin. Ex. Alegerea formei farmaceutice (cp.v. 2. hipopotasemia măreşte riscul aritmogen al digitalului).6 mg Lanatozid "C" = 2mg b) i. Verapamil) cresc digoxinemia impunând reducerea dozelor de Digoxin. Tratamentul tonicardiac se face respectând următoarele doze : a) doza de saturaţie (încărcare) se găseşte trecută în tabele. Mărimea dozei de digitală variază în funcţie de: a) vârsta pacientului (la bătrâni. (comparativ cu adultul) b) prezenţa / absenţa insuficienţei hepatice / renale c) bolnavul a fost sau nu digitalizat anterior (cu consecinţe asupra mărimii dozei de încărcare). tonicardiac d) prezenţa / absenţa hipopotasemiei. fiolă) şi a căii de administrare (oral / i. a) în EPA utilizăm Digoxin i.c.nu a primit niciodată digitală . e) asocierea digitalei cu alte medicamente (care pot diminua / accentua acţiunea farmacodinamică a tonicardiacului).v compensată adm. 4. Tratamentul cu digitalice se numeşte "digitalizare" şi se face individualizat.10 zile nu a mai luat tratam.v. antiaritmicele (Chinidina.Farmacologie este contraindicat Principii generale de administrare a tonicardiacelor : 1. oral 3. pentru fiecare bolnav în parte. .) depinde de situaţia clinică a pacientului ex. cr.5 mg Deslanozid = 1. diferind de la un tonicardiac la altul poate fi administrată oral / i.în ultimele 7. Amiodarona.

Lanatozid "C" = 0. corectată chirurgical). 50 mg. AVC). Tratamentul digitalic poate fi întrerupt : a) temporar (la bolnavii cu supradozaj digitalic) b) definitiv (fibrilaţie atrială remisă în ritm sinusal sau malformaţie cardiacă. b) prevenirea complicaţiilor secundare bolii hipertensive (EPA.Farmacologie b) doza de întreţinere este doza care menţine efectul clinic dorit (rărirea frecvenţei cardiace.Digitalin = 5 pic / zi 5.5 mg = 2 dj /zi . administrarea lor urmărind două obiective: a) normalizarea cifrelor TA sau reducerea lor către valorile normale. Clase de medicamente antihipertensive administrate ca terapie de primă intenţie în formele de HTA uşoară / moderată A. scad prin diverse mecanisme valorile tensiunii arteriale (TA).Digoxin = 0.3 ori / săptămână Indapamid ("Tertensif") Indicaţii: HTA uşoară / moderată / severă ! Observaţie: Actualmente este considerat "diureticul de uz cardiologic" deoarece este: • extrem de eficace. oral 50 mg de 2 .25mg = 1cp / zi . se administrează oral doza de întreţinere este : . DIURETICELE 1. insuficienţă cardiacă Prezentare şi administrare: Nefrix cp. regresia semnelor clinice ale insuficienţei cardiace). Diuretice tiazidice (Saluretice): Hidroclorotiazida (Nefrix) Indicaţii: hipertensiune arterială . normalizând tensiunea arterială la 80% din pacienţii hipertensivi . ANTIHIPERTENSIVE Definiţie: Medicamentele antihipertensive.

/ 24 ore 2. β .BLOCANTELE 1. • acţiunea diureticelor este sinergică cu a altor hipotensoare. hipercolesterolemie. 2. Diuretice de ansă Furosemid Indicaţii: HTA formă moderată şi severă. • utilizarea lor cronică determină tulburări metabolice: hiperglicemie. • în doze mici. 40 mg oral 1 . oral. mai ales la hipertensivii vârstnici. bisăptămânal fiole 2 ml / 20 mg i. / i.5 mg.m.vasculare. diureticele reduc valorile tensiunii arteriale. 100 mg .v. β .2 cp. 1 cp. edeme de diverse etiologii Prezentare şi administrare: Furosemid cp. având drept consecinţă diminuarea morbidităţii / mortalităţii cardio . hiperuricemie (excepţie indapamida) B.selective (β1-selective): • Nevibolol ("Nebilet") cp 5 mg (este β-blocantul cel mai cardioselectiv) • Bisoprolol ("Concor") cp 5 mg • Metoprolol ("Betaloc") cp 50 mg. criză hipertensivă.blocante cardio . în criza HTA / EPA • acţiunea hipotensoare a diureticelor este legată de depleţia de sodiu şi de scăderea volumului circulant.Farmacologie • reduce hipertrofia ventriculară stângă • neutru din punct de vedere metabolic Prezentare şi administrare: Tertensif cp.

20 mg • Lisinopril ("Zestril") cp 20 mg • Ramipril ("Triatec") cp 5 mg • Perindopril ("Prestarium") cp 4 mg • Trandolapril ("Gopten") cp 2 mg (IEC cu cel mai lung T1/2) IEC sunt antihipertensive de primă linie şi înaltă performanţă: controlând valorile TA şi reducând semnificativ mortalitatea la pacienţii hipertensivi . aceste β-blocante tind a fi înlocuite de β-blocantele cardioselective care au o tolerabilitate superioară şi o complianţă terapeutică îmbunătăţită. 50 mg • Enalapril ("Renitec". "Enap") cp 10 mg. cu incidenţă redusă a efectelor secundare 2. INHIBITOARELE ENZIMEI DE CONVERSIE (IEC) • Captopril ("Capoten") cp 25 mg. C. ! Observaţie: În prezent.Farmacologie • Atenolol ("Tenormin") cp 50 mg Indicaţii: Toate β-blocantele enumerate mai sus sunt utilizate în terapia HTA esenţiale asigurând: un succes terapeutic pentru toate grupele de de hipertensivi un raport "trough-to-peak" ridicat (raportul dintre efectul antihipertensiv rezidual şi cel maxim) toleranţă foarte bună. 40 mg • Oxprenolol ("Transicor") cp 40 mg Indicaţii: HTA esenţială toate formele (preferenţial la hipertensivii tineri) în monoterapie sau în asociere cu alte hipotensoare. β-blocante neselective • Propranolol ("Inderal") cp 10 mg.

BLOCANTELE CANALELOR DE CALCIU • Nifedipina ("Adalat". 10 mg • Lacidipina ("Caldine") cp 4 mg Ele asigură: un efect antihipertensiv pe 24 ore. Perindopril şi Trandolapril Inhibitorii receptorilor AT1 ai angiotensinei II • Losartan ("Cozar") • Valsartan ("Diovan") caps 80 mg Indicaţii: • HTA esenţială la toate vârstele. diabetici) Se administrează oral în: 3 prize / 24 ore Captoprilul 2 prize / 24 ore Enalapril şi Lisonopril priză unică Ramipril. "Epilat") cp 10 mg • Nicardipina ("Loxen") cp 20 mg • Amlodipina ("Norvasc") cp 5 mg. în monoterapie sau asociat cu un diuretic foarte bună tolerabilitate pe loturi mari de hipertensivi o incidenţă a tusei de 10 ori mai redusă decât în cazurile tratate cu IEC .Farmacologie reducând hipertrofia ventriculară stângă având toleranţă foarte bună chiar şi la pacienţii hipertensivi cu risc crescut (vârstnici. asigurând: D. coronarieni. 10 mg • Felodipina ("Flodil") cp 5 mg.

2 prize /zi) • Verapamil ("Isoptin') cp 40 mg. 80 mg. afecţiuni asociate şi medicaţie concomitentă • tolerabilitate înaltă cu rată scăzută de renunţare la tratament • comoditate în administrare (1 . Administrare: oral în 1 . risc de "Rebound" ! Metildopa Indicaţii: HTA medie / severă Prezentare şi administrare: Dopegyt / Aldomet cp. unde reduc semnificativ tensiunea arterială şi controlează eficient frecvenţa arterială cardiacă.2 prize / 24 ore MEDICAMENTE DE A II-A ALTERNATIVĂ ÎN TERAPIA HTA ESENŢIALE Sunt administrate după eşecul medicaţiei hipotensoare de primă intenţie. 75 mcg oral 2 x 1 cp. 120 mg • Diltiazem ("Dilzem") cp 60 mg. 250 mg oral la 8 ore ./zi ! Observaţie: La oprirea bruscă a terapiei.Farmacologie • un control constant al tensiunii arteriale indiferent de vârstă. ANTIHIPERTENSIVELE PRIN ACŢIUNE CENTRALĂ Clonidina Indicaţii: HTA formă moderată / severă. 120 mg Indicaţii: HTA toate formele. în asociere cu alte hipotensoare Prezentare şi administrare: Haemiton cp.

ocular (retinopatie hipertensivă) .70% din hipertensivi. diabet zaharat.Farmacologie PRINCIPII GENERALE DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR ANTIHIPERTENSIVE Când prescriem un antihipertensiv ? Atunci când HTA este: a) permanent crescută. la verificări repetate b) persistentă. ce pot fi asociaţi bolnavului hipertensiv (obezitate.blocante IEC sau Losartan blocante de calciu Fiecare dintre aceste medicamente administrate în monoterapie. ţinând cont de: vârsta pacientului (diureticele sunt medicamentele hipotensoare cele mai bine tolerate de vârstnici) factorii de risc cardio . pentru a aprecia eficacitatea şi toleranţa medicamentului ales. fumatul) existenţa unei patologii asociate bolii hipertensive • Debutul terapiei hipotensoare se va face prin monoterapie. care poate fi reprezentat de: diuretice β .(hipertrofie VS) . • În cazul controlului insuficient al valorilor tensionale prin tratament hipotensor monoterapic (administrat 3 săptămâni-1 lună) vom alege biterapia antihipertensivă astfel: β-blocante + IEC diuretice + β . ! Observaţie: controlează valorile TA la 50 . în prezenţa dietei hiposodate c) visceralizată: cardiac .vasculari.blocante .renal (proteinurie) Cum prescriem un antihipertensiv ? • Tratamentul hipotensor este individualizat pentru fiecare bolnav în parte.

Alegerea antihipertensivului în funcţie de vârsta pacientului Vârstă Tineri Vârstnici Clasa de medicamente β.Farmacologie diuretice + IEC diuretice + blocante de calciu IEC + blocante de calciu β. până la atingerea dozei minime eficace. IEC diuretice . dilzem) diuretice IEC blocante de calciu (dihidropiridine) IEC blocante de calciu Blocante de calciu Metildopa β-blocante Contraindic aţii relative insuficienţă cardiacă cronică diabet zaharat BPCO Sarcină diuretice β-blocante β-blocante IEC Blocante de calciu . care controlează valorile tensionale. peste 90% din bolnavii hipertensivi răspund favorabil la tratament. blocantele de calciu Alegerea antihipertensivului în funcţie de patologia asociată HTA esenţiale Boala asociată Cardiopatie ischemică Aritmii Indicaţii β-blocante cardio-selective blocante de calciu (dihidropiridine) β-blocante blocante de calciu (verapamil. • Tratamentul hipotensor (indiferent de medicamentul ales) se va începe prin administrarea de doze mici.blocante .blocante + dihidropiridine ! Observaţie: În urma acestor asocieri medicamentoase. care se cresc progresiv.

40 mg oral la 6-8 ore.5 mg.BLOCANTELE sunt medicamente care reduc frecvenţa cardiacă şi forţa de contracţie a miocardului. 2 doze /zi 4.fiole = i. 100 mg (doză unică) . Isosorbid dinitrat ("Isoket" / "Isodinit"/ "Maycor") . β-blocante cardio-selective . diminuând necesarul de oxigen miocardic. în IMA (infarct miocardic acut ) 2.cp = 0. NITROGLICERINA Indicaţii: a) angină pectorală de efort b) criză de angină pectorală c) IMA (infarct miocardic acut ) (i. sublingual în criza de angor .) Prezentare şi administrare: Nitroglicerina . Isosorbid mononitrat (" Maycor") .cp = 20 mg.Atenolol ("Tenormin") .spray 1 puf = 0. Pentaeritril tetranitrat ("Pentalong"/"Nitropector") . 20 mg oral la 6-8 ore. aplicaţii precordial .ung. aplicaţii locale pe tegument . 1.50 mg.TTS = plasture cu Nitroglicerină.cp = 10 mg. 1. 20 mg oral la 8 ore II β . 2 doze /zi 3.cp .v. cât mai precoce) d) EPA (edem pulmonar acut ) (i.cp 50 mg. I Derivaţii nitraţi constituie prima medicaţie antianginoasă introdusă în terapeutică (1857).Farmacologie ANTIANGINOASE Antianginoasele sunt medicamente care restabilesc echilibrul între necesarul şi oferta de oxigen la nivelul miocardului ischemiat. având drept consecinţă oprirea / rărirea frecvenţei crizelor anginoase.v.4 mg în criză .v. 2% precordial.

cp 40 mg ! Observaţie .administrare oral la 8 ore.Acebutolol cp.cp 10 mg. 10 mg • Felodipina ("Plendil") cp 5 mg. . 40 mg. în angina pectorală de efort.Propanolol .Farmacologie .nu vor fi asociate β-blocantele cu Verapamil sau Dilzem (datorită sumării efectului inotrop şi cronotrop negativ) III BLOCANTELE CANALELOR DE CALCIU Sunt medicamente care reduc necesarul de oxigen miocardic (Verapamil / Dilzem) sau cresc oferta de oxigen la nivelul miocardului ischemiat (dihidropiridinele).Oxprenolol . β-blocante neselective : . 10 mg • Nifedipina ("Epilat") cp 20 mg • Verapamil ("Isoptin") cp 60 mg.Metoprolol cp 100 mg (2 doze /zi) . terapia β-blocantă nu va fi întreruptă brusc datorită riscului de rebound hipertensiv . post infarct ! Observaţie: Cardioselectivitatea este dozo-dependentă 2.în boala coronariană. 120 mg • Diltiazem ("Dilzem") cp 80 mg . • Amlodipina ("Norvasc") cp 5 mg.

Farmacologie Indicaţii: angină pectorală instabilă boală coronariană cu: HTA esenţială şi tahiaritmii supraventriculare Administrare: oral 1 . se impune consult medical . Trimetazidina ("Preductal") cp 20 mg Indicaţii: tratamentul pe termen lung al anginei pectorale conferind tuturor pacienţilor coronarieni: citoprotecţie miocardică permanentă eficacitate antianginoasă majoră Administrare: 60 mg / 24 ore în timpul meselor PRINCIPII GENERALE DE ADMINISTRARE A MEDICAŢIEI ANTIANGINOASE 1. În criza de angină pectorală. în 4 prize / 24 ore V.5 mg sublingual 1 cp repetat la nevoie după 5 minute de maximum 3 ori (dacă durerea precordială persistă. utilizăm: a) în angina pectorală de efort Derivaţi nitraţi + β-blocante Trimetazidină / Molsidomină (adm.2 prize / zi IV Molsidomina ("Corvasal") cp 2 mg. oral/transdermic) (preferabil cardio-selective) . 4 mg Indicaţii : tratament profilactic al crizelor de angină pectorală (angor de efort şi angor spontan) Administrare: oral.4 mg (1 puf repetat la 5 minute de maximum 3 ori). administrăm: a) Nitroglicerină cp = 0.risc IMA) b) Nitrolingual spray 1 puf = 0. Pentru profilaxia crizei anginoase. 2.

blocante ale canalelor de calciu care au dublă acţiune famacodinamică (antianginoasă şi hipotensoare / antiaritmică).deoarece există riscul renunţării la . La bolnavii care prezintă patologie asociată de tip : a) boala coronariană + HTA forme diverse b) boala coronariană + aritmii supraventriculare Vom administra fie . Blocante de calciu. existînd riscul expirării termenului de valabilitate). Bolnavul care urmează tratamentul antianginos cu derivaţi nitraţi. c) Bolnavul trebuie să cunoască cel mai neplăcut şi frecvent efect advers al Nitroglicerinei . efort fizic. 4. de tip amlodipină (risc mic de tahicardie reflexă şi de hTA ortostatică). va primi de la medic următoarele informaţii : a) Nitroglicerina (cp = 0. b) Termenul de valabilitate obişnuit al Nitroglicerinei de uz sublingual. este scurt ~ 3 luni (nu se vor cumpăra mai multe cutii pentru stocaj la domiciliu."cefaleea pulsatilă" . spray = 0. înaintea unei situaţii cunoscute de pacient ca declanşatoare a crizei anginoase (stress.β-blocante cardioselective .5 mg . β-blocante diminuă semnificativ efectul inotrop negativ secundar al acestor medicamente). Avantajele acestor asocieri medicamentoase: a) cresc toleranţa la efort a bolnavilor coronarieni (medicamentele alese acţionând sinergic). b) pot fi utilizate doze mici de: • • • derivaţi nitraţi (se reduce intensitatea cefaleei pulsatile şi creşte complianţa pacientului la tratament).Farmacologie b) în angina pectorală instabilă Derivaţi nitraţi + Blocante ale canalelor de calciu (oral / transdermic) 3.frig).4 mg). putând fi utilizată şi profilactic . 5. va fi în permanenţă la îndemâna bolnavului.

de conducere II "M" care încetinesc conducerea impulsurilor în atrii şi nodul AV III "M" care încetinesc conducerea intraventriculară IV "M" accelerează conducerea în atrii V "M" accelerează conducerea la nivelurile INDICAŢIE ARITMII .excitabilităţii fiind utilizate în scop curativ / profilactic la bolnavii cu aritmii cardiace.conducerii .ATRIALE MEDICAMENT AMIODARONA FLECAINIDA PROPAFENONA TAHIARITMII SUPRAVENTRICULAR E TAHIARITMII VENTRICULARE B-BLOCANTE VERAPAMIL DILTIAZEM CHINIDINĂ LIDOCAINĂ (XILINĂ) PROCAINAMIDĂ FENITONĂ TOCAINIDA DISOPIRAMIDA ATROPINA care BRADICARDII SINUSALE care BRADICARDI AV toate ISOPRENALINA . ANTIARITMICE Definiţie sunt medicamente care acţionează prin deprimarea .automatismului miocardului . eronat că doar la el se manifestă acest efect deranjant. bolnavul considerînd. Clasificarea antiaritmicelor (după acţiunea farmacodinamică şi locul de acţiune) .5 grupe: ACŢIUNE I "M" care încetinesc viteza de conducere a impulsurilor la toate nivelele sist.Farmacologie medicament.VENTRICULARE .

Farmacologie PRINCIPII DE ADMINISTRARE ALE MEDICAŢIEI ANTIARITMICE I Când prescriem un antiaritmic ? a) când aritmia a fost dovedită pe EKG/HOLTER b) când riscul aritmiei este superior celui rezultat din administrarea antiaritmicului.antintidepresive triciclice .decompensarea unei insuficienţe cardiace cronice . II Ce trebuie făcut înainte de administrarea unui antiaritmic ? a) evaluarea funcţiei cardiace a pacientului b) întreruperea administrării unui medicament potenţial aritmogen : .agravarea / decompensarea insuficienţei cardiace .favorizarea acţiunii " proaritmice " a medicamentului Efect proaritmic = efectul paradoxal de agravare a unei aritmii existente sau inducerea unei aritmii noi.agravarea ischemiei miocardice la coronarieni 2) Majoritatea antiaritmicelor au efect inotrop (negativ) (excepţie Amiodarona şi Lidocaina) Scăderea inotropismului duce la : .sincopa cardiovasculară aritmică . Observaţie: Toate antiaritmicele sunt medicamente cu indice terapeutic mic.hTA marcată cu stare de şoc . De reţinut: 1) Consecinţele funcţionale ale aritmiei prelungite / recidivante : Scăderea debitului caridiac duce la : .simpaticomimetice . necesitând monitorizarea terapiei.

Farmacologie c) tratamentul factorilor favorizanţi ai aritmiilor : . III Ce antiaritmic alegem ? 1) în tahiaritmiile paroxistice (TPS-tahicardie paroxistică supraventriculară.v. Cum prescriem un antiritmic ? a) monoterapia antiaritmică este regulă de administrare.v.titrul concentraţiei plasmatice al antiaritmicului ales . .terapia de elecţie : Verapamil f 5 mg i.traseul EKG . Reprezentanţii medicaţiei antiaritmice 1) β . 3) în tahiaritmii cronice: Digoxin Verapamil / Dilzem Sotalol Amiodaronă hipomagneziemie IV. FA-fibrilaţie atrială paroxistică) .blocante -în tahiaritmia supraventriculară indusă de efort / stress β.blocante / blocante de Ca / amiodaronă dacă bolnavul prezintă asociat boală coronariană. b) mărimea dozei va fi individualizată în funcţie de : .blocante: .hipopotasemie. Dilzem i. 2) în bradicardii paroxistice : Atropina i.diureticele hipokalemiate favorizează efectul proaritmic al antiaritmicelor.v.v. Propafenonă i. astfel: β.răspunsul bolnavului la tratament c) se va ţine cont de eventualele posibile interacţiuni între antiaritmice şi medicamentele administrate concomitent: .alternative de tratament (în lipsa blocantelor de Ca) : Digoxin i.v.

.40 mg. Se administrează oral în 2 .cp . Tahicardie paroxistică supraventriculară. Aritmie extrasistolică atrială. 100 mg Bisoprolol cp 5 mg oral 1 . Observaţie: Amiodarona are şi efect antianginos (prin coronarodilataţie) 4.v. . 80.60 şi 120 mg. 40. Amiodarona ("Cordarone") cp = 200 mg. Boală coronariană. în perfuzie 2-4 mg/kgc/oră Prescrieţi o reţetă la un bolnav cu dg : 1. Hipertiroidism.. Metoprolol cp 50 mg. . 120.fiole 5 ml / 5 mg i. Procainamida cp = 20 mg.2 prize/zi Dilzem. .100 mg.v.Farmacologie Propranolol . Atenolol cp . 3. (Diltiazem) cp . apoi i.3 prize/24 ore 3. Administrare în tahiaritmii ventriculare: iniţial 100 mg. Fibrilaţie atrială cronică. Lidocaina (Xilina) de uz cardiologic f = 5 ml / 50 mg i. 240 mg.doză unică/24h (tenormin) 2) Blocante de calciu : Verapamil (Isoptin) cp . 2.v. oral la 8 ore 5.10 mg.50.

5 mg Acţiunea diuretică este : . prin creşterea natriurezei.moderată comparativ cu a diureticelor de ansă Utilizări terapeutice: Diureticele tiazidice sunt larg utilizate în : a) HTA esenţială uşoară /moderată Administrate oral în monoterapie sau în asociere cu alte hipotensoare (β-blocante. fiind utilizate în terapia HTA şi a sindromului edematos de diverse etiologii. aceste diuretice cresc capacitatea de efort şi ameliorează calitatea vieţii bolnavilor. Diuretice tiazidice (saluretice) şi înrudite Hidroclorotiazida (Nefrix) cp 25 mg Indapamida (Tertensif) cp 2.prelungită 12 . 2 ore) . blocantele de Ca) pot controla cifrele tensionale la mulţi pacienţi hipertensivi b) Insuficienţa cardiacă cronică Asociate cu terapia vasodilatatoare ± digitală.24 ore . Au efect natriuretic puternic. Ele cresc eliminarea urinară a K expunând bolnavul la riscul hipopotasemiei. • Acţiunea natriuretică şi efectul asupra eliminării potasiului. 2. 1.Farmacologie 4. DIURETICE Definiţie: Diureticele sunt medicamente care au capacitatea de a creşte tranzitor volumul diurezei.lent instalată (în aprox. IEC. Tahicardie ventriculară. Cardiopatie ischemică cronică. Diuretice kaliuretice. Diuretice de ansă: . permite individualizarea următoarelor clase de diuretice: Reprezentanţi A.

orală) .) datorită acţiunii lor puternice şi rapide b) Insuficienţă renală cronică c) Sindrom nefrotic d) Ciroză hepatică cu ascită e) HTA esenţială . şi 30 min de la adm. crampe musculare. Diuretice care economisesc potasiul (hiperkalemiante) Reprezentanţi: Spironolactona ("Aldactona") dj 25 mg Amilorid cp 5 mg Au efect diuretic : .v. Ea poate fi corectată prin coadministrarea unor medicamente ce conţin săruri de K (Aspacardin cp.puternică (sunt cele mai puternice diuretice) Utilizări terapeutice: a) Insuficienţă cardiacă cronică . f 2 ml/20 mg Bumetanid ("Burinex") cp 5 mg Acţiune diuretică este: .prelungit(încă 2-3 zile de la oprirea tratamentului) .Farmacologie Reprezentanţi: Furosemid ("Lasix") cp 40 mg .lent instalat (după 24-72 ore) . Panagin dj) B. modificări EKG (aplatizarea şi negativarea undei T). i.rapidă (în 5min de la adm. în asocierea cu digitală şi terapie vasodilatatoare (IEC) a) Edem pulmonar acut (i.moderat .v.scurtă (4-6 ore) . criză HTA ! Observaţie: Diureticele hipokalemiante pot induce relativ frecvent hipopotasemie manifestată prin astenie marcată.

Farmacologie Avantajul utilizării lor în terapeutică este efectul antikaliuretic. insuficienţa cardiacă cronică. Asocieri de diuretice Sunt utilizate în tratamentul HTA şi al insuficienţei cardiace. în asociere cu regim hiposodat). asociată cu : . Reprezentanţi: a) Moduretic cp = Hidroclorotiazida + Amilorid 50 mg b) Logiren cp c) Aldalix cp = Furosemid 40 mg = Furosemid 20 mg + 5 mg + Amilorid 5 mg Spironolactonă 50 mg PRINCIPII DE UTILIZARE A DIURETICELOR A. Când prescriem un diuretic ? La bolnavii cu : 1.IEC . IEC. sindrom nefrotic şi insuficienţă renală cronică 5. unde reduc riscul tahiaritmiilor. C. Utilizări terapeutice: edeme hepatice (ca terapie de primă alegere. hipertensiune arterială uşoară/moderată ca monoterapie sau în asociere cu alte hipotensoare (β-blocante. urgenţe medico-chirurgicale : -edem pulmonar acut . secundare hipopotasemiei.± digitalice 3. blocante de calciu) 3.regim hiposodat . ciroză hepatică 4.

vârsta pacientului .edem pulmonar acut . . calea şi ritmul de administrare vor fi particularizate pentru fiecare pacient în parte în funcţie de : .efectele secundare posibile Exemple: a) în urgenţe : .efectul diuretic aşteptat (rapid sau lent instalat .de aceea se impune ajustarea dozelor la această categorie de bolnavi. hTA). blând sau intens) .v.situaţia clinică în care se prezintă bolnavul . e) vârstnicii sunt pacienţii cei mai expuşi la efecte adverse (hipoK. Sunt contraindicate diureticele tiazidice (ele diminuă filtrarea glomerulară) şi diureticele care economisesc potasiul (datorită riscului de hiperpotasemie). mărimea dozei. asociat cu doze mici de diuretice care economisesc K (pt. Criterii de alegere a unui diuretic Tipul de diuretic ales. datorită acţiunii rapide şi puternice b) în HTA uşoară/moderată şi în insuficienţa cardiacă cronică se preferă administrarea orală bi/trisăptăminală a unui diuretic tiazidic sau de ansă.criza hipertensivă vom administra FUROSEMID i. a diminua riscul hipoK generatoare de aritmii). Pot fi utilizate şi asocierile de diuretice de tip Moduretic sau Logiren c) în ciroza hepatică se aleg preferenţial diureticele care economisesc potasiul d) în IRC administrăm doar diuretice de ansă.Farmacologie -criza hipertensivă -edem cerebral B.

greutatea corporală .A. se va alege diureticul cu preţul de cost cel mai redus.glicemia . .măsurarea diurezei .se vor administra dozele minime eficace .secundare administrării dihidropiridinelor) E. pentru a mări complianţa terapeutică D.T.ionograma (pt. Supravegherea tratamentului diuretic Un tratament diuretic administrat prelungit va fi urmărit : 1) clinic : . controlul kalemiei şi natremiei) . Interacţiunile medicamentoase ale diureticelor .la efect terapeutic egal.Farmacologie C.uricemia Observaţie: .edemele legate de o cauză venoasă sau limfatică -edemele iatrogene (ex.obezitate . Nu administrăm tratament diuretic în : .edemele din cursul sarcinii .căutarea semnelor de deshidratare 2) biologic : .

antidiabetic oral Aminoglicozidele (Gentamicina. Kanamicina. Se şi nefrotoxicităţii antibiotiimpune economisesc potasiul ! Observaţie: În cazul prescrierii asociate a diureticelor cu medicamentele de mai sus.Farmacologie Interacţiunile medicamentoase ale diureticelor : Tipul de diuretice 1.de ansă 2.tiazidice . Diureticele . Streptomicina. Tobramicina) Medicamente cu care interacţionează Digitalice Consecinţa interacţiunii Favorizează efectele toxice ale digitalei Expune pacientul diabetic la risc ↑ de acidoză lactică ↑ riscul oto celor. monitorizarea ajus4.tiazidice . Diureticele . se va ţine seama obligatoriu de interacţiunile care intervin şi se vor lua măsurile care se impun (ajustarea dozelor .de ansă 3. Diureticele tarea dozelor care Inhibitoarele enzimei de Risc de hiperK conversie angiotensinei a Cplasm. monitorizarea concentraţiei plasmatice). pt. Diureticele de ansă Metformina ("Meguan") . .

Cimetidina: Cimetidin comp. .Roxatidina: Roxane comp. 150 sau 300 mg.duodenal .Nizatidina: Axid comp. .doză de întreţinere 4 săpt.Farmacologie CURS 7 Medicaţia aparatului digestiv. 150 sau 300 mg. 20 mg . f.Famotidina: Famodar comp.doză de întreţinere 2 săpt.monodoză seara .monodoză seara -doză de atac 6-8 săpt. cp. ANTIULCEROASELE I ANTISECRETOARELE: Sunt: A. . fiole 100 mg. 200 mg. .gastric . .monodoză seara 8 săpt./4 ml.50mg. Quamatel: cp. (150 mg ) • hemoragii prin ulcer gastric • esofagita de reflux . Utilizări terapeutice: • ulcer activ . 800 mg.Ranitidina: Zantac comp. 20 sau 40 mg. 75 sau 150 mg. 20 sau 40 mg. (300 mg Ranitidină) .(150 mg Ranitidină).efervescente . f.doză de atac 4 săpt. (300 mg Ranitidină) . Antihistaminicele H2 sunt substanţe medicamentoase care inhibă efectul excitosecretor gastric al histaminei.

6. . Indicaţia majoră este ulcerul gastro-duodenal numai după confirmarea caracterului benign (examen radiologic şi endoscopic). sup. . digitalicele (Digoxina). 10 mg. 2.f 1ml/0. 3. 7. Doza de atac înlătură durerea şi grăbeşte vindecarea leziunii.Butilscopolamina: Scobutil comp. 10 mg. .Lizadon comp . B.Foladon comp. 5 mg .f 1ml/1mg . Antihistaminicele medicamentoase H2 interacţionează toxicitatea: cu următoarele substanţe cumarinice.25 mg .Atropina: .Oxifenoniu: Oxifenoniu comp.Sulfat de Atropină . . Campilobacter pylori) şi formarea de nitrozamine cu potenţial cancerigen. stăpâneşte şi controlează hipersecreţia gastrică nocturnă. benzodiozepinele (Diazepam). Dozele trebuiesc potrivite în aşa fel încât să nu se producă aclorhidrie (ceea ce ar permite dezvoltarea florei bacteriene (Helicobacter pylori. Antihistaminicele H2 au riscul toxicităţii cumulative . Se verifică benignitatea înainte şi după tratament !!! 4. la hepatici 600mg /zi. La vârstnici dozele trebuie să fie mai mici.Pirenzepina: . Administrarea ca monodoză seara înainte de culcare este comodă.Farmacologie Principii de administrare: 1.Propantelina : Propantelina dg 15 mg . .Gastrozepin comp 25 mg. 5. sup. doza de întreţinere previne recidivele. bazele xantice (Teofilina).dozele la renali nu trebuie să depăşească 400 mg /zi. (Buscopan) fiole 10 mg. Anticolinergicele: sunt substanţe medicamentoase care acţionează atât pe cale vagală cât şi pe cale gastrică. mărindu-le anticoagulantele antiepilepticele (Fenitoina). betablocantele (Propranolol).

constipaţie. are o activitate selectivă pe receptorii M1 şi o eficienţă terapeutică comparabilă cu a Cimetidinei. Anticolinergicele neselective cu acţiune antisecretoare de scurtă durată (3-5 ore) au efecte adverse parasimpaticolitice marcate: gură uscată.Misoprostol: Cytotec comp 200 mg interacţionează cu anticoagulantele cumarinice şi cu . Blocantele pompei de protoni sunt substanţe medicamentoase care inhibă pompa H .Farmacologie Principii de administrare: 1. În ulcer duodenal şi esofagita de reflux are o eficacitate superioară antihistaminicelor H2 în administrare ca monodoză pe o durată de aproximativ 8 săptămîni. deosebită structural şi farmacodinamic de celelalte anticolinergice. • au efect citoprotector.K . • inhibă secreţia acidă. . 3. tulburări de micţiune . C. Administrarea cronică (mai mult de 8 săptămâni) impune prudenţă deoarece efectul intens antiacid va determina un nivel crescut de nitrozamine. Se foloseşte mai ales în esofagita de reflux (nu relaxează sfincterul esofagian) şi în sindromul Zollinger-Ellison.ATP ază din celulele parietale scăzând semnificativ secreţia gastrică acidă. Analogi ai prostaglandinelor sunt substanţe medicamentoase care: • stimulează secreţia de mucus şi bicarbonaţi. D. hipergastrinemie şi respectiv hiperplazia celulelor enterocromafine sub forma tumorilor carcinoide (mai ales la tineri) 4. Pirenzepina. se folosesc foarte rar în tratamentul ulcerului gastric. Omeprazolul antiepilepticele.Omeprazol: Losec comp 20 mg . 2. Glaveral Principii de administrare: 1. . tulburări de vedere. Omeprazolul este medicaţia de primă alegere în sindromul Zollinger-Ellison. 2.

trisilicat de Mg.susp. fosfat. 2. (oxid. carbonat bazic. Misoprostolul este contraindicat în sarcină. (hidroxid şi fosfat de Al) ♦ Dicarbocalm . Milk of magnezia comp. gastrinei produse în sistemul endocrin gastroenteropancreatic. Compuşii de sodiu : bicarbonat Prezentare comercială: ♦ Trisilicalm . Maalox comp.. Compuşii de calciu : carbonat 4. II ANTIACIDELE sunt baze slabe capabile să neutralizeze acidul clorhidric şi să scadă activitatea pepsinei. serotoninei. în profilaxia ulcerului iatrogen pe toată durata administrării AINS. pe cale injectabilă ca doză de atac şi doză de întreţinere. are efecte ocitocice. carbonat de Mg. Analogi ai somatostatinei sunt substanţe medicamentoase care inhibă secreţia patologic crescută a hormonului de creştere. Misoprostolul este utilizat cel mai adesea în tratamentul ulcerului activ gastric şi duodenal. Sunt : 1. (carbonat de Ca.Farmacologie Principii de administrare: 1. trisilicat de magneziu) ♦ Silicolact .Octreotida: Sandostatin fiole Principii de administrare: • Octreotida se administrează în sindromul Zollinger-Ellison şi în tumori endocrine gastroenteropancreatice. Compuşii de aluminiu : hidroxid. a peptidelor. 2. susp. Aluminiu hidroxid . oxid 3. . hidroxid. fl. carbonat. Almagel comp. E. Compuşii de magneziu : trisilicat. hidroxid de Al) .

În această perioadă se evită antiacidele şi laptele (medicamentul acţionează doar în mediu acid).le scade Bd % (asocierile trebuiesc evitate !). 3. chinolonele . întrucât au efect marcat de rebound producând creşterea bruscă a gastrinemiei şi a acidităţii. 2. ele nu mai constituie (ca altă dată) agenţi de elecţie pentru prevenirea recurenţei. comp1000 mg. 4. granule 1000 mg . formele lichide sunt mai eficiente. Antiacidele au utilizări limitate . Schema raţională de tratament prevede administrarea lor la 1 oră şi la 3 ore postprandial (când încetează efectul tampon al alimentelor) urmând ca apoi să se reia ciclul masă . Unele au efect antibacterian faţă de Helicobacter pylori. . Preparatele comerciale conţin substanţe antiacide asociate între ele antiacidele rapide cu cele lente şi antiacidele solubile cu cele insolubile pentru a creşte efectul antiacid şi a scădea efectul de rebound.antiacide. Digoxina. 3. Se prescriu ca medicamente tipizate pentru liniştirea durerii ulceroase acute . Se administrează oral cu 1/2 oră înainte de mâncare. Ultima doză se administrează seara înainte de culcare. 5. 2. Subcitratul de bismut este contraindicat la bolnavii cu insuficienţă renală (toxicitate cumulativă).Sucralfat: Gastrofait Venter Principii de administrare: 1. 4. III CITOPROTECTOARELE GASTRICE (Pansamente gastrice) sunt substanţe medicamentoase care prin fixarea lor pe mucoasa gastrică realizează o protecţie mecanică a acesteia. Sucralfatul interacţionează cu Tetraciclina.Subcitrat de bismut: De-nol comp.Farmacologie Principii de administrare: 1. . Teofilina. Pe perioada tratamentului cu subcitrat de bismut (primele 10 zile) se asociază un antibacterian eficace faţă de Helicobacter pylori.

itive prin stimularea motilităţii gastrointestinale + creşterea tonusului sfincterului esofagian + relaxarea sfincterului piloric (prin mecanism colinergic). 5 mg.50 mg/2ml B.1 mg/1ml Principii de utilizare raţională 1. sup 30 mg 2. Butirofenonele a) Haloperidol: Haldol comp 0. nu sunt indicate în vărsăturile din sarcină. 3.5 mg. sunt utile în sindromul de vărsătură din hipomotilitatea gastrică. 5 mg . 8 mg . f . Propulsivele = Gastrokineticele sau Prokineticele sunt antivom 2. 5 mg . 25 mg c) Tietilperazina: Torecan dg 6. Fenotiazinele a) Clorpromazina: Clordelazin dg 25 mg Plegomazin f. Antagonişti ai serotoninei a) Ondansetron : Zofran comp 4mg .5 mg . . sup. 2 mg. f. 5 mg . sup 20 mg b) Domperidon: Motilium comp 10 mg c) Cisaprida : Prepulsid comp. Antivomitivele fenotiazinice pot provoca reacţii adverse: somnolenţă. 4. Propulsive = Gastrokinetice a) Metoclopramida : Metoclopramid comp. tulburări extrapiramidale . 3 mg/3 ml c) Tropisetron : Navoban caps. fiole 6.5 mg 3.Farmacologie ANTIVOMITIVELE Sunt : A. hipotensiune arterială ortostatică (nu ridicăm brusc bolnavul în picioare după efectuarea injecţiei). 5 mg/ml 4. Antivomitivele clasice: 1. Antihistaminicele H1 a) Prometazina : Romergan dg 30 mg . f . f 4 mg/ml şi 8 mg/2ml b) Granisetron : Kitril f. 10 mg . 25 mg/5 ml b) Proclorperazina: Emetiral dg 5 mg.

Loperamida: Imodium caps 2 mg . soluţie 20 mg/100 ml 2. 2.internă 6. Terpenele : Bilichol caps . Sărurile biliare (bilă bovină uscată): Colebil dg 2. antiflatulente.. contraindicate în calculoze biliare. Acidul chenodezoxicolic : Chenofalk caps 250 mg 8. Acidul cheno şi ursodezoxicolic sunt indicate în calculoza colesterolică radiotransparentă cu diametru < 15 mm MEDICAMENTELE INTESTINULUI: (antidiareice. 100 mg 4. Diosmectita: Smecta plic pentru suspensie 3. Antagoniştii serotoninei sunt antivomitive indicate îndeosebi pentru prevenirea stării de greaţă şi vomă provocate de anticanceroase şi radioterapie. Îmbunătăţesc calitatea vieţii pacientului.Farmacologie 5. Prometazina şi scopolamina sunt medicamente utilizate în profilaxia răului de mişcare. Propilbenzen : Carbicol caps. COLAGOGE ŞI ALTE MODIFICATOARE ALE SECREŢIEI BILIARE Sunt : 1. Cărbunele medicinal: Carbo medicinalis comp 50 mg . 6. laxative. 9. Hidrocolereticele şi colagogele sunt indicate în diskinezii biliare . Acidul dihidrocolic: Fiobilin comp 250 mg 3. purgative) Sunt : 1. Rowacol caps. sol. Acidul ursodezoxicolic : Ursofalk caps 250 mg Principii de utilizare raţională 1. Alte produse : Tarbedol granule 7. Cynara scolimus : Anghirol dg 250 mg 5. COLERETICE.

4.Rixative X-PREP.10 mg 8. Marmelade laxative . Bisacodil: Laxadin comp 5 mg.3) sunt utile ca tratamente simptomatice.purgativele (4-12) au utilizări limitate. Senna: Regulax cuburi 1. . Extracte din plante: Cortelax dj. Laxativele . Sunt folosite în constipaţia funcţională ca o suplimentare a recomandărilor igieno dietetice atunci cînd acestea nu sunt suficiente. 11. 5. 6.1 g 9. Docusat sodic: Sintolax dg 50 mg 6.D. 2. Autoadministrarea lor repetată fără discernământ în afara recomandărilor medicale pot provoca constipaţia.purgativelor în doze mari pot determina apariţia "bolii laxativelor" (pierderi de apă. Lactuloza: Lactulose sirop 65/100ml 10.2.soluţie int.E.Farmacologie 4. antidiareic de tip opioid cu acţiune selectivă la nivelul tractului gastro duodenal nu dezvoltă dependenţă. Utilizarea cronică a laxativelor . Loperamida. iar utilizarea cronică a uleiurilor laxative (parafina) interferă absorbţia factorilor alimentari liposolubili (A. electroliţi). 3. 5 mg. Ulei de parafină : Agarol emulsie 5. Dulcolax dj. sup. Glicerină . Macrogol 4000 .supozitoare cu glicerină 12.Forlax plic cu pulbere Principiile de utilizare raţională: 1.K) determinînd neabsorbirea acestora. Sunt contraindicate în abdomenul acut chirurgical şi sarcina aproape de termen. Fenolftaleină: Ciocolax tablete 480 mg 7. Medicamentele antidiareice (1.

4.5 mg Acţiunea diuretică este : . Diuretice kaliuretice. fiind utilizate în terapia HTA şi a sindromului edematos de diverse etiologii.lent instalată (în aprox.Farmacologie CURS 8 Medicaţia aparatului renal DIURETICE Definiţie: Diureticele sunt medicamente care au capacitatea de a creşte tranzitor volumul diurezei. • Acţiunea natriuretică şi efectul asupra eliminării potasiului. 2 ore) .prelungită 12 . prin creşterea natriurezei. permite individualizarea următoarelor clase de diuretice: Reprezentanţi D.moderată comparativ cu a diureticelor de ansă Utilizări terapeutice: Diureticele tiazidice sunt larg utilizate în : . Ele cresc eliminarea urinară a K expunând bolnavul la riscul hipopotasemiei. Au efect natriuretic puternic. Diuretice tiazidice (saluretice) şi înrudite Hidroclorotiazida (Nefrix) cp 25 mg Indapamida (Tertensif) cp 2.24 ore .

IEC.) datorită acţiunii lor puternice şi rapide g) Insuficienţă renală cronică h) Sindrom nefrotic i) Ciroză hepatică cu ascită j) HTA esenţială . crampe musculare. aceste diuretice cresc capacitatea de efort şi ameliorează calitatea vieţii bolnavilor. Ea poate fi corectată prin coadministrarea unor medicamente ce conţin săruri de K (Aspacardin cp. Panagin dj) E. Diuretice care economisesc potasiul (hiperkalemiante) . şi 30 min de la adm.scurtă (4-6 ore) . criză HTA ! Observaţie: Diureticele hipokalemiante pot induce relativ frecvent hipopotasemie manifestată prin astenie marcată.puternică (sunt cele mai puternice diuretice) Utilizări terapeutice: a) Insuficienţă cardiacă cronică . 5. în asocierea cu digitală şi terapie vasodilatatoare (IEC) f) Edem pulmonar acut (i.v.Farmacologie a) HTA esenţială uşoară /moderată Administrate oral în monoterapie sau în asociere cu alte hipotensoare (β-blocante.rapidă (în 5min de la adm. orală) . i. Diuretice de ansă: Reprezentanţi: Furosemid ("Lasix") cp 40 mg . f 2 ml/20 mg Bumetanid ("Burinex") cp 5 mg Acţiune diuretică este: . modificări EKG (aplatizarea şi negativarea undei T). blocantele de Ca) pot controla cifrele tensionale la mulţi pacienţi hipertensivi b) Insuficienţa cardiacă cronică Asociate cu terapia vasodilatatoare ± digitală.v.

hipertensiune arterială uşoară/moderată ca monoterapie sau în asociere cu alte hipotensoare (β-blocante.prelungit(încă 2-3 zile de la oprirea tratamentului) Avantajul utilizării lor în terapeutică este efectul antikaliuretic. Reprezentanţi: a) Moduretic cp = Hidroclorotiazida + Amilorid 50 mg b) Logiren cp c) Aldalix cp = Furosemid 40 mg = Furosemid 20 mg Principii de utilizare a diureticelor A. insuficienţa cardiacă cronică. secundare hipopotasemiei. unde reduc riscul tahiaritmiilor.lent instalat (după 24-72 ore) . Utilizări terapeutice: edeme hepatice (ca terapie de primă alegere. IEC. blocante de calciu) 6. Când prescriem un diuretic ? La bolnavii cu : 1.moderat . F.Farmacologie Reprezentanţi: Spironolactona ("Aldactona") dj 25 mg Amilorid cp 5 mg Au efect diuretic : . în asociere cu regim hiposodat). asociată cu : + 5 mg + Amilorid 5 mg Spironolactonă 50 mg . Asocieri de diuretice Sunt utilizate în tratamentul HTA şi al insuficienţei cardiace.

datorită acţiunii rapide şi puternice b) în HTA uşoară/moderată şi în insuficienţa cardiacă cronică se preferă administrarea orală bi/trisăptăminală a unui diuretic tiazidic sau de ansă.Farmacologie . Pot fi utilizate şi asocierile de diuretice de tip Moduretic sau Logiren . ciroză hepatică 4. sindrom nefrotic şi insuficienţă renală cronică 5.regim hiposodat .vârsta pacientului .v. blând sau intens) .efectele secundare posibile Exemple: a) în urgenţe : . asociat cu doze mici de diuretice care economisesc K (pt.IEC . Criterii de alegere a unui diuretic Tipul de diuretic ales.edem pulmonar acut . mărimea dozei.± digitalice 3.situaţia clinică în care se prezintă bolnavul . urgenţe medico-chirurgicale : -edem pulmonar acut -criza hipertensivă -edem cerebral B. calea şi ritmul de administrare vor fi particularizate pentru fiecare pacient în parte în funcţie de : .criza hipertensivă vom administra FUROSEMID i.efectul diuretic aşteptat (rapid sau lent instalat . a diminua riscul hipoK generatoare de aritmii).

T. . pentru a mări complianţa terapeutică D.A. controlul kalemiei şi natremiei) . Supravegherea tratamentului diuretic Un tratament diuretic administrat prelungit va fi urmărit : 1) clinic : .căutarea semnelor de deshidratare 2) biologic : .glicemia .edemele din cursul sarcinii .Farmacologie c) în ciroza hepatică se aleg preferenţial diureticele care economisesc potasiul d) în IRC administrăm doar diuretice de ansă. Sunt contraindicate diureticele tiazidice (ele diminuă filtrarea glomerulară) şi diureticele care economisesc potasiul (datorită riscului de hiperpotasemie).edemele legate de o cauză venoasă sau limfatică . C.măsurarea diurezei .greutatea corporală . se va alege diureticul cu preţul de cost cel mai redus.ionograma (pt. e) vârstnicii sunt pacienţii cei mai expuşi la efecte adverse (hipoK.de aceea se impune ajustarea dozelor la această categorie de bolnavi.la efect terapeutic egal.se vor administra dozele minime eficace .obezitate .uricemia Observaţie: . hTA). Nu administrăm tratament diuretic în : .

Kanamicina.Farmacologie -edemele iatrogene (ex.antidiabetic oral Aminoglicozidele (Gentamicina. Diureticele care Inhibitoarele enzimei de Risc de hiperK conversie angiotensinei a economisesc potasiul ! Observaţie: În cazul prescrierii asociate a diureticelor cu medicamentele de mai sus. Tobramicina) Expune pacientul diabetic la risc ↑ de acidoză lactică ↑ riscul oto şi Digitalice Consecinţa interacţiunii Favorizează efectele toxice ale digitalei nefrotoxicităţii antibioticelor.de ansă 4. Diureticele . monitorizarea concentraţiei plasmatice).secundare administrării dihidropiridinelor) F. Medicaţia sângelui . monitorizarea ajustarea dozelor Cplasm. Diureticele . Interacţiunile medicamentoase ale diureticelor Interacţiunile medicamentoase ale diureticelor : Tipul de diuretice Medicamente cu care interacţionează 3. Diureticele de ansă Metformina ("Meguan") . se va ţine seama obligatoriu de interacţiunile care intervin şi se vor lua măsurile care se impun (ajustarea dozelor . Se impune 4. pt.tiazidice . Streptomicina.tiazidice .de ansă 3.

. .obişnuit cu săruri feroase: sulfat. hematocritul şi sideremia sunt scăzute). etc. gluconat. gastrită atrofică) Examenul de laborator indică: indici eritrocitari patologici (hemoglobina.la bărbaţi.administrarea între mese (toleranţa este mai bună deşi absorbţia este mai redusă).) • normalizarea cantităţii de hemoglobină şi refacerea rezervelor de fier (prin administrarea de preparate cu fier). fumarat. . Principii de administrare: a) terapia orală . apoi 2 x 1 doză/zi timp de 6 -12 luni. glutamat. lactat feros. hemoragia genitală . aclorhidria gastrică. pentru a permite absorbţia: Vitamina C cpr.la femei. până la refacerea depozitelor. fără luciu) alterări ale mucoaselor (stomatită angulară.200 . Sindromul carenţei de fier evidenţiază: fatigabilitate alterări ale fanerelor (unghii friabile. glosită. Obiectivele tratamentului: • descoperirea şi îndepărtarea tulburării primare care a provocat anemia (hemoragia digestivă .iniţial. 3 doze/zi timp de 3 săptămâni.sau aclorhidrie.tratamente asociate în cazuri de hipo . în care tulburarea de bază o constituie scăderea cantităţii de fier din organism. microcitară.Farmacologie MEDICAŢIA ANTIANEMICĂ a) Tratamentul anemiei feriprive b) Tratamentul anemiei pernicioase a) Tratamentul anemiei feriprive Anemia feriprivă este tipul de anemie hipocromă.

0.doza de fier necesară corecţiei se calculează cu formula: Doza Fier (g) = (16 .10 zile). diaree cronică). fiole soluţie buvabilă (12 mg Fe/5 ml) Sulfat feros Ferro Gradumet cpr.5 ml soluţie de preparat injectabil. sau perfuzie i.căile injectabile (în funcţie de preparat) sunt i.12 luni. i.Hbg% bolnav) x 0.4 săptămâni şi a depozitelor în 3 .m.testarea sensibilităţii (la preparatele injectabile): se administrează i.v. reacţie reticulocitară (maximă după 5 .Farmacologie Acidopeps cpr. retard 100 mg Fe (1 cpr. buvabilă 50 mg Fe/1 ml . fiole soluţie buvabilă (20 mg Fe/5 ml şi 40 mg/10 ml) Gluconat feros Ferglurom. dimineaţa înainte de masă) Tardyferon retard dg 80 mg Fe Fumarat feros Ferrum Hausmann.25-0. Prezentare şi administrare: Glutamat feros Glubifer dg (1 dg ~ 20 mg Fe) Glutamat feros. Aprecierea eficienţei terapiei: • prin atenuarea simptomelor clinice (astenie. iar normalizarea în 6 . . • creşterea sideremiei (după 2 . (3x1 cpr. sol.v./zi. • refacerea hemoglobinei progresiv în 2 .5 zile. gastrite cronice atrofice./zi. dispnee) în 2 . înainte de masă) . profund. dizolvate în 1/2 pahar cu apă.m. . sindroame de malabsorbţie din: gastrectomii.225 b) terapia parenterală este indicată limitat (în caz de intoleranţă orală.3 luni).6 luni.

sol. mucoasei digestive şi a sistemului nervos.m. profund 100 mg Fe/2 ml.pigmentarea pielii după injectare i.m. b) Tratamentul anemiei pernicioase (megaloblastică): Anemia pernicioasă este o boală celulară generală.constipaţie . • tratamentul se face sub controlul periodic al: . administrarea este intramuscular sau subcutanat (nu intravenos).). fiole 100 mg Fe/5 ml i.m. Principii de administrare: • obişnuit.1000 µg zilnic) apoi se continuă cu doze mai mici (100µg pe lună). • tratamentul iniţial se face cu doze mai mari (100 . Se recomandă preparatul Glubifer dg. 1 fiolă la 2 zile Ferrum Hausmann. = 20 mg Fe. profund Efecte adverse: . i. (1 dg. datorată carenţei de Vitamina B12 şi se caracterizează prin modificări în celulele ţesutului sanguin. Contraindicaţie absolută: antecedente alergice (pentru preparatele injectabile) Calculaţi doza necesară de fier şi prescrieţi tratamentul pentru un bolnav cu diagnosticul: anemie feriprivă (valoarea hemoglobinei la bolnav este de 8 g%). Tratament de substituţie: Vitamina B12 toată viaţa.Farmacologie sirop 50 mg Fe/5ml Dextriferon Fier polimaltozat. buvabilă 50 mg Fe/1 ml fiole inj.

1000µg/1ml Vitamina B12. fiole 50µg A. Rp/. în prezenţa altor deficite: Acid folic.nivelului plasmatic al vitaminei B12 • asocieri recomandate. VI . apoi 2 fiole de 50 µg/săptămână timp de 1 lună. Nr.hemogramei . apoi 2 fiole de 50 µg/lună toată viaţa pacientului.Farmacologie . fiole 100 µg/1ml Depovit B12. fiole 1000 µg/1ml Schemă terapeutică de administrare a vitaminei B12: Iniţial 2 fiole de 50 µg (100 µg/zi) timp de 2 săptămâni. ! Observaţie: Se atrage atenţia bolnavului că absenţa acuzelor nu înseamnă vindecare.10 . (soluţie de culoare roşie) fiole 50µg/1ml.a zi • hemoglobina revine la normal în 1 .2 luni • simptomele neurologice recente se ameliorează mai greu (după 2 luni) Prezentare şi administrare: Cianocobalamina: Vitamina B12.O. Vitamina B12. ci eficienţă terapeutică. drajee Preparate de fier (oral) Aprecierea eficienţei terapiei: • megaloblaştii se transformă în normoblaşti din prima zi • ameliorarea stării generale în primele 48 de ore • reticulocitoza este maximă în a 5 .

rapidă. Include: I Anticoagulantele II Fibrinoliticele III Antiagregantele plachetare I. heparina standard 2.profilaxia trombozei murale în infarctul miocardic acut medicamente utile pentru tratamentul şi profilaxia afecţiunilor .6 ore). MEDICAŢIA ANTITROMBOTICĂ Cuprinde tromboembolice.tromboze venoase profunde şi embolie pulmonară (profilactic şi curativ) . directe: 1. intramuscular. indirecte: derivaţi cumarinici (Trombostop) A. 2 fiole/zi. heparine cu masă moleculară mică 3. Heparina standard Acţiune: anticoagulantă directă. Indicaţii: .Farmacologie D. ANTICOAGULANTELE Sunt medicamente care împiedică procesul de coagulare al sângelui. heparinoizi de sinteză (Lasonil) B. tratamentul continuându-se apoi conform schemei terapeutice de mai sus. de scurtă durată (4 . Anticoagulante directe 1. acţionând asupra diferiţilor factori ai coagulării.S. Clasificare: A. 14 zile ! Observaţie: Prescripţia se adresează unui bolnav cu anemie pernicioasă pentru primele două săptămâni.

/1 ml • Heparinat de calciu.v.3 ml.I.I.000 U.I./1 ml) • stabilirea dozei .000 U. Embolie pulmonară Tratament: Heparină sodică.5 N • tratamentul cu heparină nu se întrerupe brusc (risc de hipercoagulabilitate).perfuzie i. b) subcutan (soluţia concentrată cu: 25./1 ml Dg. fiole 5.000 U. .500 U./1 ml .I.pentru menţinerea recanalizării arterelor coronare după medicaţie trombolitică .timpul de tromboplastină parţial activat (APTT) = 1.I.profilactic: doze mici./0.v. 25.timpul de coagulare = 2 .2.I. în bolus: tratamentul se începe de obicei cu 2 fiole (= 10.heparinizarea sângelui Principii de administrare: • calea de administrare: a) .Farmacologie .000 U.) apoi se continuă cu 1 fiolă la 4 ore (în tromboză) . fiole 7.curativ: doze mari.3 x N .000 U.v.5 .coagulare intravasculară diseminată . Prezentare şi administrare: • Heparină (sodică/potasică) fiole 5.i. subcutanat • în timpul tratamentului cu heparină valorile timpilor de control supravegheaţi obligator sunt: . i.

v. seringă de unică folosinţă. ! Observaţie: prezintă avantajul frecvenţei reduse a hemoragiilor.v.i.) administrate în 2 . Indicaţii: profilaxia trombozelor venoase şi emboliilor de cauză medicală (în chirurgia ortopedică).Farmacologie .tromboflebită .profilaxia tromboemboliilor . dar persistentă (zile) Indicaţii: . (1000 U. 1.000 U.tromboze venoase profunde .cale de administrare: subcutanat .I. A.: prima doză = 2 f (10.durata tratamentului: 3 . /oră) sub controlul timpului de coagulare.7 . apoi 1 fiolă la 4 ore sau preferabil perfuzie i.infarct miocardic acut (utilizare limitată) . ! Observaţie: după a doua doză se face prima determinare a timpului de coagulare şi a APTT.doza este unică/zi şi variază în funcţie de preparat .5 minute. lentă.10 zile Prezentare: Enoxparina (Clexane) fiole Nadroparina (Fraxiparine) seringă de unică folosinţă Reviparina sodică (Clivarin).I. Anticoagulante indirecte Acţiune: anticoagulantă indirectă. Principii de administrare: . Heparine cu masa moleculară mică Sunt fragmente de heparină obţinute prin depolimerizarea acesteia.

seara.Farmacologie Principii de administrare: .ulcer activ seara. apoi se continuă cu o doză de întreţinere (1/2 .5 N) şi indicele de protrombină (= 25 .individulalizarea tratamentului se realizează în funcţie de valorile indicilor de control: timpul Howell (= 2 . 2 mg Sintrom cpr.iniţial se administrează o doză de atac: unică. 1 mg . apoi 1/2 .nu se asociază cu Aspirina.1 cpr/zi) în funcţie de valorile indicilor de control. În prezent.sunt interzise: intervenţiile chirurgicale (inclusiv extracţiile dentare). Prezentare şi administrare: Acenocumarol: Trombostop cpr. valori ale INR = 2 . Fenilbutazona (risc de hemoragii severe). . 4 mg Schemă terapeutică: Trombostop: doza de atac pentru 3 zile: I zi 3 comprimate a II-a zi 2 comprimate a III-a zi 1 comprimat. pentru evaluarea exactă a eficacităţii cât şi a riscului tratamentului cu derivaţi cumarinici se recomandă exprimarea rezultatelor prin raportul INR ("international normalised ratio"). Contraindicaţii: .1 comprimat/zi în funcţie de valoarea INR şi scopul urmărit.tratamentul se poate face: singur sau în asociere cu heparina (în urgenţe). oral.administrarea nu se întrerupe brusc. salată). reprezintă un regim terapeutic de intensitate moderată. injecţii intramusculare (risc de hematom). spanac. . alimentele bogate în vitamina K (varză. .3. 3 zile.30%N). .2. doză unică . eficace şi un risc mic de hemoragie. În general. .

).v. 750. Streptase fl.m. .: • 6 flacoane de 250.12 ore de la debut). sau în perfuzie i.administrarea se face i.embolie pulmonară acută .nu se administrează anterior tratament injectabil (s. (pulbere) 250.Farmacologie .control obligator al tratamentului: clinic şi de laborator (se determină APTT. . 250. IMA cu debut sub 6 ore şi fără unde Q de necroză tratat cu Streptokinază administrată în perfuzie i.3 N (dacă activitatea sistemului fibrinolitic este adecvată).I. Indicaţii: . FIBRINOLITICELE Sunt medicamente care produc liza rapidă a trombilor şi determină recanalizarea vasului obstruat prin tromboză. .000 U.000 U.000 U. (pulbere) 100. Prezentare şi administrare: Streptokinaza: Awelysin fl. i.).v.v..I. este de scurtă durată (2 -3 zile) şi se continuă cu un anticoagulant.c.I.I. .000 U. dacă valoarea APTT este sub 64 secunde se întrerupe fibrinoliticul şi se continuă cu un anticoagulant: heparină. examenul de laborator se repetă la 12 ore. iar timpul de trombină are valoare = 2 .v.tromboză coronariană acută . i.pacienţi necomplianţi II. fără spumare. .000 U.controlul timpului de trombină este obligator în tromboliza sistemică pe termen lung. se dizolvă fiecare în câte 5 ml ser fiziologic.. Schemă terapeutică pentru un pacient cu Dg.I..v. i.embolii şi tromboze arteriale periferice Principii de administrare: .tratamentul se va iniţia cât mai precoce (în infarct miocardic acut la 0 ..

sarcină .tumoră intracraniană .intervenţii chirurgicale (recente) . 3 x 2 drajee/zi Ticlopidina (Ticlid dg 0. 50 mg. 1/2 comprimat/zi Sulfinpirazona (Anturan dg).2 drajee/zi .alergie la Streptokinază III. cu monitorizare EKG şi a TA.traumatism major sau cranian în ultimele 3 săptămâni . 2x1 drajeu/zi Dipiridamol dg. i. Contraindicaţii absolute: .accident vascular hemoragic în antecedente . se introduce în 250 ml soluţie glucozată 5%. Urokinaza: Ukidan.Farmacologie • soluţia obţinută. Indicaţii: profilaxia trombozelor arteriale Prezentare şi administrare: Acid acetil salicilic cpr 0.v.stare comatoasă .25 g). 20 mg. • ritmul perfuziei: 1 oră.5 g. ANTIAGREGANTE PLACHETARE Sunt medicamente care împiedică sau reduc formarea trombilor plachetari în sistemul arterial. 1 . fl.

Antidiabeticele orale: sulfamidele hipoglicemiante . Din punct de vedere clinic distingem: 1. Diabet zaharat insulino . Vitaminele . Diabet zaharat insulino . Reducerea şi menţinerea valorilor glicemiei cât mai aproape de valoarea normală (maxim 120 de mg%) 2. MEDICAŢIA ANTIDIABETICĂ ŞI ANTITIROIDIANĂ Diabetul zaharat este afecţiunea metabolică cea mai frecvent întâlnită ce se caracterizează printr-un deficit relativ sau absolut de insulină manifestat prin hiperglicemie ± glicozurie la care se asociază modificări lipidice şi proteice la fel de importante.independent (tip II) (al adultului) caracterizat pri deficit secretor relativ de insulină Obiectivele tratamentului în diabet zaharat: 1. Hormonii.Farmacologie CURS 9 Medicaţia endocriniană. Prevenirea complicaţiilor secundare evoluţiei bolii (micro şi macroangiopatia diabetică) Medicaţia antidiabetică cuprinde : 1. Insulina 2.dependent (tip I) (juvenil) caracterizat prin deficit secretor absolut de insulină 2.

dar sunt supuse unui înalt proces de purificare.obţinute din pancreasul de porc şi de bovine au o purificare incompletă.au structura insulinei omului şi sunt obţinute fie prin inginerie genetică. Tind a le înlocui pe cele de provenienţă animală. insulinele pot fi: . Diabetul zaharat tip II decompensat metabolic sau înaintea unei intervenţii chirurgicale sau a unor situaţii stresante pe o perioadă de câteva săptămâni sau luni 4. Gravida diabetică (diabetul gestaţional) necesită tratament cu insulină până în momentul naşterii deoarece antidiabeticele orale sunt teratogene. reducându-se riscul reacţiilor antigenice. sunt amestecuri de insuline bovine/porcine .Farmacologie biguanidele INSULINA Este medicaţia de substituţie a bolnavului cu DZ tip I. Diabetul zaharat tip II la care medicaţia orală antidiabetică după mai mult de 10 ani de utilizare devine ineficientă.70% / 30% • Insulinele monocomponent . motiv pentru care sunt antigenice. • Insulinele umane . În funcţie de durata de instalare a acţiunii. 3. Diabetul zaharat tipul I de ce apare la persoane tinere 2.au aceeaşi sursă de obţinere ca precedentele. În practica medicală există diferite preparate de insulină care se diferenţiază între ele prin: • provenienţa ingredientului • gradul de puritate • timpul necesar instalării efectului şi durata lui Preparatele insulinice: • Insulinele convenţionale . fie semisintetic. Indicaţiile insulinoterapiei: 1.

MC 40 UI/ ml. 10 ml Insulatard novolet 100 UI/ ml. coapse.L 40 UI/ ml.5 cm lungime în una din zonele următoare: peretele abdominal. Cea mai lentă .14 h) cu acţiune lentă sau prelungită (~ 24 h) Exemple de preparate insulinice: Cu acţiune rapidă: Actrapid MC.HM sol injectabilă 40 UI/ ml.30 minute pentru cele rapide. 10 ml Lente . Fiecare pacient de peste 12 ani trebuie să înveţe să-şi facă singur injecţia. periombilical. 10 ml Humulin . 3 ml Semilente .1. Locul injectării trebuie în permanenţă schimbat cu 2 . 10 ml Cu acţiune medie: Humulin . 10 ml Humulin .MC 40 UI/ ml. . Tratamentul cu insulină se face de obicei prin injecţii subcutane. Administrarea insulinei se face înaintea meselor cu 15 .MC 40 UI/ ml. 10 ml Cu acţiune lentă: Monotard . regiunea deltoidiană a braţelor.zona deltoidiană respectiv cea mai rapidă .zona abdominală. fese.MC 40 UI/ ml. cu 45 minute pentru cele medii şi cu 60 minute pentru cele lente. Când se schimbă zona anatomică trebuie avută în vedere şi viteza de absorbţie a insulinei în noua zonă.1. 10 ml Ultralente . 10 ml Principiile terapiei cu insulină 1.3 cm pentru a evita apariţia lipodistrofiei menţinându-se aceeaşi zonă anatomică.Farmacologie cu acţiune rapidă (8 h) cu acţiune medie sau intermediară (12 . Injectarea trebuie făcută strict subcutan la adâncime de 1 . 2.N sol injectabilă 40 UI/ ml. 3. cu ace de 1 .5 cm. sol injectabilă 40 UI/ ml. Administrarea intradermică va duce la întârzierea absorbţiei.

Durerea apare: când au rămas urme de alcool pe piele înaintea injectării injectarea este intradermică şi nu subcutană 5. De aceea înainte de administrare flaconul va fi încălzit între palme. iar insulinele medii sau lente vor fi agitate în prealabil pentru omogenizare.0. iar iarna între ferestre.4 ori pe zi. dar este şi costisitor neputându-se adresa tuturor pacienţilor. Cu acest tip de terapie sunt evitate tendinţele la hiperglicemie (în subdozaj) sau hipoglicemie (în supradozaj) oscilaţiile diurne ale glicemiei fiind menţinute constante în jurul valorii de 130 mg/dl Acest tip de terapie este foarte eficient.6 . Injectarea insulinei trebuie să nu fie dureroasă. Modul de administrare al insulinelor: I. Tratamentul intensificat cu insulină constă în individualizarea terapiei de la un pacient la altul şi de la o zi la alta prin controlul glicemiei şi/sau al glicozuriei de 3 . Sulfamidele antidiabetice sunt antidiabeticele orale cele mai larg utilizate în DZ tip II În practica medicală există două generaţii de sulfoniluree. prânz şi seara Dozele folosite sunt de 0.8 UI/kg corp II. ANTIDIABETICELE ORALE I.de ales la diabeticii vârstnici • două injecţii cu insulină medie administrate dimineaţa şi seara la interval de 12 ore • trei injecţii cu insulină rapidă administrate dimineaţa. motiv pentru care vara va fi păstrată la frigider. Tratamentul clasic se poate face cu una din următoarele variante: • o singură injecţie cu insulină lentă administrată dimineaţa sau seara la ora 11 . . Păstrarea insulinei se face la temperatura de 5ºC.Farmacologie 4.

astfel că după 10 .20 minute înaintea meselor.15 ani de utilizare este necesară iniţial asocierea cu biguanidele şi în caz de răspuns nefavorabil se trece pe insulino-terapie 5. Efectul hipoglicemiant al sulfonilureelor poate fi: • amplificat de AINS. antidepresivele triciclice. dar această idee nu este unanim acceptată 3. Principii de administrare: 1.Tolbutamid cp 500 mg Clorpropamida . barbiturice. alcool etilic • diminuat de diuretice tiazidice. corticosteroizi 4.Clorpropamida cp 250 mg Generaţia II: Glibenclamida . estrogeni. β-blocante.Diamicron cp 80 mg Diferenţele între prima şi a doua generaţie constau în: • eficienţă mai ridicată pentru a doua generaţie • necesitate de doze mult mai mici pentru a 2-a generaţie în obţinerea aceluiaşi efect.Farmacologie Reprezentanţi: Generaţia I: Tolbutamid .3000 mg/zi pentru Tolbutamid. Administrarea sulfonilureelor se face cu 15 .5 -15 mg/zi pentru Glibenclamid II. Sulfonilureele din a doua generaţie pot fi administrate în doză unică. Biguanidele antidiabetice sunt antidiabeticele orale preferabil a fi utilizate la bolnavii supraponderali cu DZ tip II. . respectiv 2. antivitaminele K. Dozele uzuale utilizate sunt de 500 .Minidiab cp 5 mg Gliclazida .Glibenclamid cp 5 mg Glipizida . Cloramfenicol. Eficienţa tratamentului scade progresiv. În caz de toleranţă digestivă scăzută se vor administra în cursul meselor 2.

metiltiouracil .Basedaw este o afecţiune autoimună ce se caracterizează printr-o hipersecreţie de hormoni tiroidieni. nelinişte.15 ani de utilizare a acestora când începe să le scadă efectul) sau cu insulina (în diabetul instabil). Buformin retard cp 100 mg Principii de utilizare a biguanidelor 1.propiltiouracil . Simptomatologia hipertiroidismului constă în: nervozitate. Pot fi folosite ca monoterapie sau biterapie în asociere cu sulfonilureele (după 10 . scădere în greutate. Administrarea lor se face imediat înaintea meselor în trei prize/zi. Preparatele retard se pot administra în două prize zilnice dimineaţa şi seara şi au o mai bună toleranţă digestivă comparativ cu preparatele obişnuite.Farmacologie Reprezentanţi: Metforminul Meguan cp 500 mg. 2. Doza maximă de Meguan este de 3000 mg/zi respectiv pentru Buformin 200 mg/zi. apetit crescut.boala Graves . Medicaţia antitiroidiană Hipertiroidismul însoţit de guşă difuză . 3. tahicardie cu palpitaţii. În tratamentul hipertiroidismului se utilizează substanţe cu structură tiamidică de tipul: . ! Observaţie: Terapia antidiabetică insulinică sau non insulinică nu exclude dieta hipoglicemiantă. Glucophage retard Buforminul Buformin cp 50 mg. Această afecţiune apare mai des la adulţii tineri.

Tiamidele se folosesc în tratamentul bolii Graves .4 -8 săptămâni. Durata tratamentului este deseori mai mult de 1 an. scăzând nivelul hormonilor. În cursul tratamentului poate să apară leucopenie (scăderea numărului leucocitelor la 3000/mm³ impune întreruperea tratamentului) şi agranulocitoză cu evoluţie severă. iodul şi iodurile.a (poate fi cauză de hipertiroidism la copil) şi pe toată durata alăptării.3 prize/zi. până la ameliorarea clinică) după care se reduce până la cantitatea necesară întreţinerii efectului în 1 . Asocierea acestor preparate cu Propranolol are efect favorabil asupra dispariţiei tahicardiei. Antitiroidienele pot interacţiona cu unele medicamente care le intensifică efectul: Sulfamidele antidiabetice. . Tiamidele sunt avantajoase la persoanele tinere cu boală recentă şi guşă mică la care remisiunile apar la 50% din cazuri. Reprezentanţi: Metiltiouracil . Efectele apar după câteva zile până la câteva săptămâni (6 . Tratamentul se începe cu doze mari administrate la interval de 4 . 4. 3. Este contraindicată administrarea de tiamide în cursul sarcinii după luna a 3 .8 h (2 . care au proprietăţi antitiroidiene.Basedow unde pot readuce funcţia tiroidei la normal. tremorului şi tulburărilor vasomotorii. 5.Thyreostat II Tiamazol .Thyreostat I cp 50 mg Popriltiouracil .carbimazol.Farmacologie .8 săptămâni pentru obţinerea efectului deplin).Methymazole cp 5 mg Carbimazol . 2. Supradozarea poate fi cauză de hipertiroidism şi hiperplazie cu creşterea volumului tiroidei.Carbimazole Principii de utilizare raţională: 1.metimazol .

pentru prednison.pentru cortizon şi hidrocortizon (8 .: aerosoli.36 ore) c) efect de lungă durată .lupus eritematos sistemic .30 mg) b) cu potenţă medie . triamcinololul (DT = 5 mg) c) cu potenţă mare .cortizonul şi hidrocortizonul (DT = 25 .8 şi cu un minim de secreţie seara în jurul orei 24.hepatită cronică activă . antialergice şi asupra metabolismului glucidelor şi a proteinelor. unguente când efectele sistemice sunt minime sau absente. În funcţie de potenţa acţiunii lor se clasifică în 3 grupe: a) cu potenţă mică .54 h) ! Observaţie: Preparatele cu durată lungă de acţiune în administrare orală pot determina deprimarea marcată a sistemului hipotalamo .hipofizo .12 ore) b) efect de durată medie .pentru dexametazonă şi betametazonă (36 .poliartrită nodoasă • hepatopatii: . betametazona (DT = 0.Farmacologie GLUCOCORTICOIZII ÎN PRACTICA MEDICALĂ Glucocorticoizii (medicaţia cortizonică) cuprinde steroizi naturali şi de sinteză cu proprietăţi antiinflamatorii.75 mg) În funcţie de durata efectului farmacodinamic glucocortcoizii se clasifică în 3 grupe: a) efect de scurtă durată . Aceste preparate vor fi utilizate în cure de scurtă durată sau în administrări topice.corticosuprarenalian ceea ce va duce la insuficienţa suprarenală iatrogenă şI în consecinţă la corticodependenţă. secretat la nivelul corticosuprarenalei cu un maxim de secreţie dimineaţă între orele 6 .dexametazona. Indicaţii: Datorită efectelor antiinflamator şi antialergic glucocorticoizii prezintă largi utilizări: • boli reumatice severe (reumatism poliarticular. Hidrocortizonul sau cortizolul este principalul hormon glucocorticoid.hepatită alcoolică .prednisonul. locale de ex. prednisolon. atrită gutoasă) • colagenoze: . Utilizarea lor terapeutică se face diferenţiat în funcţie de proprietăţile farmacocinetice şi farmacodinamice ale diferitelor preparate. triamcinolon (12 .polimiozită .

ungv 0.25% 15 g Halometazonum . ungvent 0.1% Fluticasonum .01% Fluocinoloni Acetonidum .Sicarten cremă. loţiune 0.cremă 0.Betaderm cremă şi ungvent 0.02% .Locaid .1%.ungvent Triamcinolon.02% Triamcinolon .cremă 0.Cultivate .1%. Acetonid ungvent 0.Farmacologie • nefropatii: .05% Corticosteroizi foarte puternici .25% 15 g ungvent 0.ungvent 1% Corticosteroizi cu potenţă moderată Flumetasonum .05% Corticosteroizi puternici Betamethazanum .Ultralan cremă 0.Locacorten ungvent 0.Pivalat de Flumetasonum ungvent 0.Fluocinolon Acetamid ungvent Fluocortolanum .1% ungvent .05% ungvent 0.glomerulonefrite .sindrom nefrotic • astm bronşic • şoc anafilactic • dermatoze alergice • transplante de organ pentru profilaxia reacţiei de rejet Reprezentanţi: Coricosteroizi de uz dermatologic Corticosteroizi cu potenţă slabă Hidrocortizon .

05% Dermovate cremă 0.Cloderm cremă 0.Prednison cp 1 mg. ungvent Glucocosteroizi de uz sistemic Betamethazon .cremă.Fluocinolon N cremă.Pimafucort cremă.Flumetazon pivalat N cremă. Corticosteroizi moderaţi + Antiseptice Locacorten Vioporn pastă II. ungvent Corticosteroizi în combinaţie cu antibiotice Corticosteroizi cu potenţă slabă . loţiune.05% Corticosteroizi în combinaţii I.055% ungvent 0.Vipsogal ungvent . spray.Neopreol ungvent Corticosteroizi cu potenţă moderată .5 mg Prednisolon . 40 mg/1 ml .Farmacologie Clobethasolum .HHC f 25 mg/5 ml .Volon A 10 f 10.Superprednol cp 0.Volon A 40 Hidrocortizon .055% ungvent 0. ungvent .5 mg f 1 ml Dexamethazon . ungvent Corticosteroizi puternici .C .Nidoflor ungvent .Bioxiteracor spray .Diprophos cp 0. Corticosteroizi puternici + Antiseptice Synalar . 5 ml Triamcinolon .

Antiasmatice Beclomethason .Beconase nasal spray .Flixotide .Beclomet nasal Aqua spray 100 µg/doză . ext.5 g% Corticosteroizi de uz în ORL Corticosteroizi + Antiinfecţioase în combinaţie: Berlicetin . ext. ext.sol.25 aerosol .05 g% • Simpaticomimetice + Glucocoricoizi Bixtonim . Corticetine .Ultracortenol ungvent oftalmic 0.Pivacone sol. 1g/doză spray Fluticason.sol aftică 125 µg/doză 25 µg 250 µg Principii de administrare raţională a glucocorticoizilor 1.100 pulb inhal 100 µg/doză .aerosol 50µg/doză Tixocortolon .Farmacologie Cortizon . ext.500 pulb inhal 500µg/doză .Becotide aerosol 250 µg/doză.sol.Flixonase sol.Beclofort forte . 50 µg/doză Fluticason .Cortizon Acetat f 25 mg/ml Corticosteroizi de uz repirator Decongestionante nazale de uz topic • Glucocorticoizi: Beclomethason . În tratamentul astmului bronşic corticosteroizii se utilizează astfel: . 0.125 aerosol .250 aerosol Corticosteroizi de uz oftalmologic Prednisolon .

dozele trebuind a fi diminuate progresiv.Farmacologie • intravenos . 2. Tratamentul îndelungat. peste 4 săptămâni în aplicaţii locale pe piele prezintă riscul de atrofiederma-epidermică manifestată prin subţierea pielii. Preparatele de uz oftalmologic se instilează în sacul conjunctival picături suspensie la 4 h în cursul zilei.în starea de rău asmatic • inhalator sub formă de aerosoli pentru profilaxia crizelor de astm pentru evitarea exacerbărilor în astmul cronic Acest tip de tratament nu provoacă efecte cortizonice generale şi nu deprimă funcţia corticosuprarenalei. În dermatologie se utilizează ca medicaţie simptomatică şi paleativă.în astmul bronşic cronic refractar la medicaţia bronhodilatatoare. scade rezistenţa organismului la infecţii. glucocorticoizii în aerosoli sau la cromoglicatul disodic. hiperglicemie.în crizele de astm . cu apă bicarbonatată administrarea preparatului imediat înaintea meselor • oral . teleangiectazii şi echimoze. Măsurile de prevenire constau în: spălarea şi clătirea gurii după fiecare inhalare. Indicarea cu discernământ a necesităţii medicaţiei cortizonice. Singura reacţie adversă este candidoza orofaringiană. 2. Administrarea trebuie să imite ciclul diurn fiziologic al secreţiei de cortizon. insomnii . hidrosalină. HTA. provoacă excitaţia SNC. 3. Evitarea tratamentului prelungit îndeosebi cu doze mari. Terapia orală cu corticosteroizi prezintă riscul unui număr mare de reacţii adverse retenţie etc. Măsuri de prevenire a insuficienţei corticosuprarenaliene 1. Acest tratament are risc mare de insuficienţă corticosuprarenaliană şi ulterior de corticodependenţă. 3. creşterea fragilităţii acesteia. limfopenie. tulburări gastro-intestinale. osteoporoză. Întreruperea tratamentului nu se face brusc. iar pe nopţii se preferă un ungvent. 4.

Farmacologie

CURS 10

Medicaţia antiinflamatoare,analgezică,antipiretică
ANTIINFLAMATOARE NESTEROIDIENE
Antinflamatoarele nesteroidiene au 3 efecte majore : 1. Analgezic 2. Antiinflamator 3. Antipiretic 1. ACIDUL ACETILSALICILIC (aspirina) - are actiune analgezica, antiinflamatoare si antipiretica , si actioneaza prin inhibarea ciclooxigenazei, care determina inhibarea sintezei de PG. EFECTE : - analgetic - difera de efectul analgetic al opioidelor, deoarece el actioneaza prin scaderea pragului sensibilitatii dureroase, si nu prin cresterea suportabilitatii. Actioneaza mai bine asupra durerii fazice decat asupra durerii tonice , si datorita faptului ca are si efect antiinflamator, actioneaza in special asupra durerilor produse de inflamatie. Pentru efectul analgetic este indicat in durerile din cefalee, mialgii, artralgii, nevralgii, dismenoree. Efectul analgetic se manifesta la doze de 500mg-1g/ o data. - actiunea antiinflamatorie este evidenta in diferite boli reumatice : reumatismul poliarticular acut, poliartrita reumatoida si spondilita anchilopoietica. Actiunea antiinflamatoare se datoreaza deprimarii sintezei PG-E1 si PG-E2 ca urmare a inhibarii PG-sintetazei.

Farmacologie
Efectul antiinflamator se manifesta la doze de 2-4g / 24 ore. - actiune antipiretica - prin impiedicarea dereglarii centrului termoreglator sub influenta pirogenilor. - intervine in modificarea agregabilitatii plachetare : - dozele mici vor inhiba cu precadere ciclooxigenaza de la nivelul trombocitelor si mai putin ciclooxigenaza de la nivelul celulelor deci scaderea sintezei de Tx A2 are efect endoteliale ; antiagregant plachetar.

- dozele mari inhiba si ciclooxigenaza de la nivelul celulelor endoteliale ceea ce duce la scaderea sintezei de PC → efectul dispare pentru ca PC-I2 inhiba agregarea plachetara. antiagregant

Efectul antiagregant se manifesta la doze de 100-300 mg / o data . - efect tocolitic administreaza ( relaxeaza uterul) - este util in tratamentul dismenoreei ; se

cu prudenta pentru combaterea contractiilor la femeile gravide (tratamentul

trebuie intrerupt inainatea nasterii datorita riscului de sangerare . Concentratiile sanguine de salicilat rezultat prin hidroliza sunt de circa 60 µg/ml pentru o doza terapuetica unica si de 150-300 µg/ml pentru administrarea cronica de doze antiinflamatorii. Fenomenele de salicilism pot aparea incepand de la 200 µg/ml , iar tulburarile metabolice grave apar la peste 450 µg/ml. T½ este de circa 20 min. pentru acidul acetisalicilic si de 3-30 ore pentru salicilat. Eliminarea se face pe cale renala. REAC|II ADVERSE : - efect iritant pe mucoasa gastroduodenala : poate agrava sau produce gastritele si ulcerele . - inhibarea ciclooxigenazei deviaza metabolismul acidului arahidonic spre sinteza de LT ceea ce poate duce la aparitia astmului bronsic sau la agravarea acestuia. - poate produce afectari parenhimatoase hepatice si renale, reversibile. - poate provoca reactii alergice (2% din cazuri).

Farmacologie
- dozele mari provoaca fenomene de salicilism : ameteli, cefalee, trinitus si ..........., tulburari de vedere, greata, voma, somnolenta sau excitatie cu stare convulsiva, hipertermie, eruptii acneiforme. - la doze foarte mari produce intoxicatia acuta : tulburarile neuropsihice se agraveaza, apar fenomene psihotice si halucinatorii, convulsii, coma , colaps prin dilatare vasculara directa si paralizie vasomotorie centrala ; bolnavul poate muri prin insuficienta respiratorie. INDICATII : 1. Ca analgetic in diverse dureri : 500mg-1g / o data ; la copii se recomanda 10-20 mg/ Kg la 6 ore. 2. Ca antiagregant plachetar, in doze de 100-300 mg pe cale orala. 3. Ca antiinflamator : 2-4 g / 24 ore. In tratamentul reumatismului articular acut se dau 5-8 g / zi fractionat , cate 1g o data ; in poliartrita reumatoida (3-5g/zi ). CONTRAINDICATII : - insuficienta hepatica si renala severe - la ulcerosi - boli hematologice : hipoprotrombinemie , hemofilie. - copii sub 5 ani.

2. DERIVATI DE PARA-AMINO-FENOL a. Fenacetina - are actiune analgetica si antipiretica moderata si actiune antiinflamatorie slaba, fiind utilizata mai ales in asociatii antinevralgice. Prin metabolizare se transforma in paracetamol, care este mai bine suportat, ea mai formand si alti metaboliti, care sunt toxici pentru rinichi (pot produce nefrita toxica). Actioneaza si la nivelul SNC unde inhiba ciclooxigenaza. Reactii adeverse : - eruptii cutanate si leucopenie alergica - folosirea cronica duce la methemoglobinemie si anemie hemolitica.

Farmacologie
Se administreaza oral, 300-600 mg / o data. b. Paracetamolul - are aceleasi proprietati ca fenacetina, dar provoaca mai putin methemoglobinemie si nu favorizeaza hemoliza. Poate produce insa trombocitopenie. Reactii adverse - in doze mari produce o afectare toxica a ficatului. Se administreaza oral, 500mg o data , maxim 2,5g / zi . Un comprimat are 500mg.

3. DERIVA|I DE FENAZONA a. Aminofenazona (Piramidon) - are proprietati analgetice antipiretice asemanatoare acidului acetilsalicilic, dar are efecte antiinflamatorii mai reduse. Reactii adverse : - poate produce aplazie medulara de natura alergica cu mortalitate mare - prezinta risc cancerigen - eruptii cutanate - edem angioneurotic Se administreaza oral cate 300-600 mg / odata . b. Metamizolul sodic sau noraminofenazona (Algocalmin, Nevralgin) are toate proprietatile aspirinei, efectul analgetic fiind mai intens decat cel antipiretic, iar efectul antiinflamator fiind slab. Nu prezinta risc cancerigen, dar poate declansa aplazia medulara si agranulocitoza la bolnavii cu agranulocitoza la aminofenazona in antecedente. Un avantaj este faptul ca fiind solubil in apa, poate fi administrat si parenteral. c. Fenilbutazona si Oxifenbutazona au actiune, in principal, antiinflamatorie

(antireumatica).Calmeaza durerea si scad fenomenele inflamatorii in poliartrita reumatoida, spondilita anchilopoietica, reumatism cronic, criza gutoasa, tromboflebita. Se leaga in proportie mare de proteinele plasmatice si poate deplasa de pe proteine alte medicamente : anticoagulantele orale, sulfamide antidiabetice, sulfamide antibacteriene, carora le creste, asftel, efectul.

Farmacologie
Din metabolizarea Fenilbutazonei rezulta Oxifenbutazona (cu proprietati antiinflamatoare si de retentie hidrosalina) si γ-hidroxi-fenilbutazona (cu proprietati uricozurice , utila in tratamentul gutei. Reactii adverse : - iritatie gastrica cu arsuri, dureri epigastrice, greata, voma. - activarea ulcerului gastroduodenal si favorizarea complicatiilor: ............., perforatii, penetratii. - retentie hidrosalina → edeme. - risc de agranulocitoza si aplazie medulara . Contraindicatii : - la ulcerosi - la cardiaci , hipertensivi - in boli renale sau hepatice - in boli de sange si in alergii. Se administreaza oral, 600mg/zi timp de 7-10 zile, in 3 prize, dupa mese. Se poate administra si intramuscular si intrarectal. melena,

4. INDOMETACINA - este un derivat de acid indolacetic, foarte activ ca antiinflamator. Este cel mai puternic inhibitor al sintezei de PG, efectul antiinflamator fiind mai puternic decat cel antipiretic si cel analgetic. Indicatii : - spondilita anchilopoietica - coxartroza - crize de guta - dismenoree Reactii adverse : - anorexie, greata, epigastralgii, diaree, ulcer - icter - potenteaza efectul anticoagulantelor orale → risc de sangerare - tulburari de vedere - neutropenie, trombocitopenie, anemie aplastica (foarte rar ) - reactii alergice de tip anafilactic : eruptii urticariene, crize de astm. Contraindicatii :

7.tulburari dispeptice. Alte medicamente care inhiba selectiv ciclooxigenaza 2 sunt : Rofecoxitolul si Colecoxitolul care au efect antiinflamator.are toate proprietatile antiinflamatoarelor nesteroidiene. Deci.ulcerosi . antipiretic si analgetic. MELOXICAMUL .tulburari de vedere . in tratamentul dismenoreei. parkinsonieni. Studierea acestu medicamnet a dus la concluzia ca ciclooxigenaza este de 2 tipuri : . Meloxicamul inhiba mai mult ciclooxigenaza 2 decat ciclooxigenaza 1. are aceleasi efecte. MONTELUKASTUM (Singulair) .hemoragii digestive si ulcer (foarte rar) . Deoarece nu inhiba ciclooxigenaza 1. Alte antiinflamatoare sunt : a. fara efecte pe mucoasa gastrica. dar riscul de afectare digestiva este mult mai mic. 5.Ciclooxigenaza 1 care produce in mod tonic PG care sunt implicate cu precadere in mentinerea integritatii mucoasei digestive si in mentinerea normala a agregabilitati plachetare. nu pot fi utilizate ca antiagregante plachetare.psihotici.Ciclooxigenaza 2 care actioneaza fazic producand PG implicate in durere.citoliza hepatica . 8.Farmacologie . PIROXICAMUL . efectul antiagregant plachetar este mai mic. Determina o iritatie gastrica puternica. cu eficacitate maxima pe astmul provocat de antiinflamatoarele nesteroidiene (in special astumul produs de aspirina). Iboprofenul (Brufen) este un compus de sinteza cu structura aril-acetica.este inrudit cu Piroxicamul. dupa mese.tulburari hematologice . De asemenea.inhiba specific receptorii pentru LT-C4 si LT-D4 aavand efect antiasmatic. mai ales gastralgii. dar durata efectului este lunga. epileptici (poate agrava boala). fiind utile in tratamentul durerilor articulare cronice. . febra si inflamatii. Reactii adverse: . astfel incat se poate administra o data/zi . avand efecte asemanatoare cu acidul acetilsalicilic. . 6. in doze de 25 mg de 3-4 ori /zi. Se administreaza oral.

Departe de a fi perfectă. . considerăm că durerea se poate combate c u : • Anestezice: generale : . pe lângă (para) efectul lor de bază. nefiind farmacologi.ulcerul si afectiunile hepatice . după părerea noastră. COANALGEZICE Şl PARAANALGEZICE INTRODUCERE. Astfel. în timp ce nitroglicerina care combate durerea ischemică în timpul unei crize de angină pectorală acţionează ca un paraanalgezic (analgezic secundar sau indirect. intensitatea şi cir cumstanţele în care se produce durerea. intravenoase. analgezice opioide sau neopioide sau alte substanţe care. propunem ca termenul coanalgezic să fie atribuit acelor substanţe care în asociere cu analgezicele sau cu anestezicele locale determină o potenţare a analgeziei. iar termenul paraanalgezic să fie atribuit agenţilor farmacologici activi care. în această din urmă categorie domneşte o oarecare confuzie. intrarectale.inhalatorii. Astfel. Deoarece. Au in special efect antiinflamator. DEFINIREA CONCEPTELOR. In funcţie de rezultatele dorite şi de tipul. CLASIFICĂRI Senzaţia dureroasă poate fi antagonizată până la abolire cu numeroase substanţe. ar dori să-şi facă o părere despre varietatea tipurilor de substanţe cu care se poate combate durerea. ne permitem a propune introducerea unui termen nou paraanalgezic -.Farmacologie Contraindicatii: . în diverse moduri şi pe căi diferite.sunt derivati aril-acetici cu proprietati similare Ibuprofenului. dar mai activi ca acesta. după alţi autori). determină îndepărtarea sau atenuarea durerii. Ketoprofenul si Diclofenacul (Voltaren) . care ar putea clarifica măcar parţial lucrurile. credem totuşi că prezentarea aceasta ar putea fi de oarecare utilitate celor care.tulburari hematologice. propunem o prezentare schematică a diferitelor categorii de substanţe implicate în combaterea diverselor tipuri de durere. se vor folosi anestezice generale sau locale. b. pot combate anumite tipuri de durere. In cele ce urmează. în asociaţie sau singure. papaverina asociată morfinei pentru tratarea unei colici renale este un coanalgezic. Astfel.

b) neopioide: . intrarahidiene. ci să identificăm acele asociaţii de substanţe care împreună au o sporită în combaterea anumitor tipuri de durere". nitriţi (în durerile anginoase). a) opioide : . antacide (în durerea ulceroasă). anticonvulsivante. . „nu trebuie să ne aşteptăm la un «glonţ magic» cu care să combatem durerea. • • agonişti serotoninergici. fost preşedinte al Asociaţiei Internaţionale pent Durerii. miorelaxante. adenosina.corticoizi (în durerile inflamatorii). . intravenoase.naturale . cum ar 1 postoperatorii. • Coanalgezice : • • • • • • • • Paraanalgezice : . bune rezultate se obţin cu asociaţii între categoriile de substanţe prezentate mai cum sublinia Jean Mărie Besson. neuroleptice. deoarece n studii clinice tind să arate că numai în puţine cazuri (de exemplu.antidepresive triciclice. durerile cronice din reumatism sau neoplazii. în alte tipuri de durere însă. sintetice. • • • Evident. în angina pec 1 singur medicament poate îndepărta durerea. antagonişti NMDA.prin infiltraţii sau blocuri. • Analgezice propriu-zise: • • semisintetice. durerea la naştere. inhibitorii de calciu. acetazolamida (în durerea glaucomotoasă). epidurale. lista rămâne deschisă oricăror adăugiri sau permutări. metoclopramida. calcitonina.Farmacologie b) - epidurale.inhibitori de COX1alpha2 agonişti. locale : .

asialie. 25 mg sau 50 mg . sete. glaucom. analgezice în durerea cronică la neoplazici. România) draj. a se evita asocierea cu medicamente simpatomimetice şi cu chinidină. sarcină. 50. Reacţii adverse: SNC G -1 c-v tremurători. toate cazurile de durere asociată cu depresii. melancolie cu oscilaţii diurne ale dispoziţiei. 50x25 mg. dureri de membru-fantomă. de două ori/zi • • se creşte cu 25 mg la 1-2 zile până la 150-200 mg/zi în trei prize. cefalee. Germania) caps. insomnie. astenie. ameţeli. nevralgia postherpetică şi trigeminală. fiole 50 mg/2 ml AMITRIPTILIN . cel puţin trei luni.Farmacologie COANALGEZICE ANTIDEPRESIVE TRICICLICE IMIPRAMINA Posologie . 75 Ret ® (Desitin. tahicardie paralizia acomodării. ret. creştere GU disfuncţii sexuale Contraindicaţii: • • • • • • Precauţii: • • • la astm în cardiopatia ischemică . 50x25 mg. epilepsie . doza iniţială 50 mg/zi. somnolenţă constipaţie. în HTA. se creşte cu 25 mg/săptăm: 150 mg/zi.p. HTA. AMITRIPTILINA Posologie : 25 mg.o. AMITRIPTILIN (Terapia. inflamaţie renală. doza de întreţinere este de 75-100 mg/zi. mai ales în cea neuropatică. ponderală tulburări de repolarizare ventriculară. hipertrofie de prostată.25. Indicaţii: • • • • • • toate tipurile de depresii. injectabil ANTIDEPRIN ® (Sicomed) draj.

Elveţia) fiole 50 mg TRYPTIZOL ® (Merck . România) draj. 25-50 mg în 250 ml glucoză 5% zilnic. ANAFRANIL ® (Ciba. 25 mg fiole 25 mg/2 ml Indicaţii: . posturală Precauţii: .T. edem. Indicaţii: • • • • • • • • depresie cu anxietate şi agitaţie . dureri de membru-fantomă. 25 mg HYDIPHEN ® (AWD. Germania) draj.25 . mai ales în cea neuropatică.iniţial 25 mg de 2-3 ori/zi. Contraindicaţii: glaucom. 25 mg CLOMIPRAMINE (Narton. se creşte treptat până la 100 mg/zi în trei NORTRIPLINA (Terapia. Slovacia) comprimate 25 mg AMITRIPTYLIN . 25 mg. sarcină. 75 VON CT (C. durere cronică la neoplazici. nevralgia postherpetică şi trigeminală. 50x10 mg. Anglia) .Sharp & Doleme.Ciba.draj. Arzneimittel Germania) comprimate 25 mg sau 75 mg LAROXYL ® (Hoffman La Roche. România) . CLOMIPRAMINA Posologie: oral 125-100 mg/zi.caps. barbiturice. SNC scăderea acuităţii vizuale.a se evita asocierea cu medicamente simpatomimetice. cutii X 100 AMITRIPTYLIN (Slovacofarma. Olanda) comprimate film 10 mg. perfuzii i. toate capurile de durere asociată cu depresie. hipotensiune GU retenţie urinară Efecte adverse : constipaţie. 25 mg CLOMIPRAMIN (Promedic.v. NORTRIPLINA Posologie : .draj. agravarea glaucomului G -1 uscarea gurii ileus paralitic C-V palpitaţii.Farmacologie sau 75 mg. Elveţia) comprimate: 10 mg sau 25 mg fiole 25 mg/2 ml ANAFRALIN ® (Bari . asociere cu alcool. România) . chinidină. cutii 10 comprimate.

insomnie. Reacţii adverse: SNC cefalee. -sarcină. • G -I C-V hiposalivaţi tahicardie. 20 mg/zi. -nevralgia postherpetică şi trigeminală.oral. Contraindicaţii: -delir acut. mai ales în cea neuropatică. . tulburări de acomodare TRIMIPRAMINA Posologie: . Reacţii adverse: SNC cefalee. -asociere cu IMAO.Farmacologie -toate cazurile de durere asociată cu depresie. Anglia) comprimate filmate 20 mg sau 30 mg. ie modificări EKG GU transpiraţie. SEROXAT ® (Smitlekline Beecham. Contraindicaţii: -copii sub 15 ani. cutii x30 comprimate Indicaţii: -stări depresive. -toate tipurile de durere asociată cu depresie. mai ales cea neuropatică. -durere cronică la neoplazici. -analgezic în durerea cronică la neoplazici. -glaucom. se creşte cu câte 10 mg până la 50 mg/zi. digestive. e. colecistopat dispnee. tulburări de micţit G -1 tulburări scădere greutate în C-V GU erupţii nervozitate. întreţinere cu 25 mg de 2 ori/zi. tremurături. reacţii maniacale MAPROTILINĂ Posologie: iniţial 25 mg de 3 ori/zi sau 75 mg seara.

T. film 50 mg MAPROTILIN (Promedic. Contraindicaţii: glaucom. România) drajeuri 25 mg MAPROTILIN .Farmacologie LUDIOMIL ® (Ciba. 75 VON CT (C. tranchilizant în anxietate.Germania) comprim. schizofrenie. . durere cronică la neoplazici. iniţial 2 mg seara. cenestopatii.25 mg/kg/zi pentru tulburări grave: adulţi 75-100 mg/zi până la 200-300 mg/zi. psihoze senile. toate tipurile de durere asociată cu depresie. 50 mg. supradozarea deprimantelor SNC. Neuroleptice LEVOMEPRAZIN Posologie: ® p.0. România) comprimate 20x25 mg sau 20x2 mg fiole 25 mg/l ml Indicaţii: • stări de agitaţie şi excitaţie psihomotorie cu halucinaţie. România) comprim. insuficienţă hepatică.m. • • - x copii . în tulburări psihotice acute 25-100 mg/zi în 3-4 prize. crescând până la 6-12 mg. hipnogen. adulţi . delir cronic. tulburări de climateriu .Ciba. comă. în preanestezie. în durerile cronice.o. film 10 mg sau 25 mg. film 25 mg sau 75 mg Indicaţii: • • • • • depresie cu agitaţie sau inhibiţie psihomotorie moderată. inject. • • • • • • • Contraindicaţii: hipotensiune. stări depresive. mai ales în cele neoplazice.pentru tulburări uşoare şi medii. antiemetic. sarcină. 25 mg sau 75 mg MABROLU . Arzneimittel . Germania) comprim. anestezie potenţată. i. 75 mg LUDIOMIL ® (Sicomed .25. postanestezie . LEVOMEPROMAZIN (Terapia.50 ® (Hexal Pharma. doza de întreţinere 25-100 mg/zi. Elveţia) comprim. insuficienţă renală.

1. 0. -stări anxioase din psihonevroză.o.Farmacologie Reacţii adverse: SNC sedare puternică. halucinaţii. -efect antialgic la pacienţii neoplazici. 2 mg/ml . România) soluţie int.10 ml HALOPERIDOL (G. -fază maniacă din stadiul maniacodepresiv.m. Belgia) fiole 50 mg/ml (retard) HALOPER ® (CTS Chemical. Israel) compr. 2 mg/ml Indicaţii: -tulburări psihice cu agitaţie. Belgia) • • • comprimate 0. psihonevroze: 0.10 ml soluţie inj. astenie.2% . 0.15 ml HALDOL DECANOAS ® (Janssen. Elveţia) soluţie int.5 mg. HALDOL ® (Janssen. 5 ml/ml HOLPERIDOL DECANOAT (G. Ungaria) comprim. 10 mg.5 mg de 2 ori/zi. Ungaria) fiole retard 50 mg/ml HALOPERIDOL RIVO ® (Rivopharm. -agresivitate. -schizofrenie. -manie. 2-4 ml/zi copii sub 5 ani: 1/4 din doza adultului. edeme GU efecte estrogenice adulţi: p. doza medie zilnică 1-15 ml injectabil i. Richter. Contraindicaţii: stări depresive. copii peste 5 ani: 1/2 din doza adultului. cutiex30 HALOPERIDOL ® (Biogalenice. somnolenţă. 2 mg.2% .5 mg soluţie int. Richter. ameţeli HALOPERIDOL Posologie: • G -1 creştere în greutate C-V hipotensiune ortostatică. 5 mg soluţie injectabilă 5 mg/ml soluţie int. .

România) comp. 200 mg EPITRIL ® (Hemofarm. 400 mg EPITRIL ® (Hefazur . retard 400 mg.1-0. CARBASAN. respectiv comp.4-0. 200 mg. 200 mg TAVER ® (Medachemie. Works. Iugoslavia) comp. Reacţii adverse: SNC G-I C-V GU sindrom uscăciunea hipotensiune.8-1. 200 mg NEUROTOP ® şi NEUROTOP RETARD . 200 mg CARBAMEZEPINE RIVO 200 ® (Rivopharme.2 g/zi copii până la 1 an: 0. cutii X 50 CARBEPSIL ® (Helcor. România) comprim. 200 mg sau 400 mg. Polonia) caps.2 g/zi 1-5 ani: 0. mucoaselor tahicardie.Ciba. 200 mg CARBAMEZEPINE (Regent.300. 200 mg. .sindroame cerebrale spastice. Cipru) comp.Farmacologie Precauţii: . creştere icter colestatic leucopenie depresive. fotosensibilita ponderală te Anticonvulsivante CARBAMAZEPIN Posologie: • • • p. retard 300 mg sau 600 mg STAZEPINE ® (Pharm. Anglia) comprim. 200 mg TEGRETOL ® (Bari . 200 mg CARBAMEZEPINE (Teva.2-0. România) comp. Germania) susp. 200 mg.RETARD ® (Sanofi.o. Iugoslavia) comp. 200 mg. România) comp.. Austria) comp. 200 mg CARBAMAZEPINA (Italia.6 g/zi 10-15 ani: 0. 200 mg FINLEPSIN ® şi FINLEPSIN RETARD ® (AWD. disfuncţie parkinsonian.600 ® (Gerot. Elveţia) comp.4 g/zi 5-10 ani: 0. . 100 mg/5 ml comprim. comp. România) comprim. Israel) comprim. int. Siria) 200 mg TIMONIL ® şi TIMONIL RETARD ® (AWD. sirop 100 mg/5 ml TEGRY PAM 200 ® (Pamela. Germania) comp.Hemofarm. 2-3 prize zilnice adulţi până la 0. sexuală stări . cutie 50 comp.6-1 g/zi CARBAMAZEPINĂ (Arena. 150 mg sau 300 mg sau 600 mg Indicaţii: . 200 mg. Germania) comp. respectiv 200 mg sau 400 mg KARBAPIN ® (Hemofarm.

Reacţii adverse: SNC ataxie. vărsături. CLONAZEPAM (Polfa. nevralgia de trigemen.o. adulţi 3-7 mg. agravează leucopenia produsă citostatice CLONAZEPAM Posologie: • • • • • • de p.v. status epilepticus. fiole 1 mg/2 Indicaţii: • • • • epilepsia minoră. şcolari 3-6 mg. în status epilepticus: i. anorexie C-V edeme GU leucopenie. convulsii mioclonice şi akinetice. postherpetică. durerea la bolnavii neoplazici (nevralgia craniană. copii mici 1-6 mg. ameţeli. brahială sau lom. 2 mg RIVOLTRIL ® (Hoffman La Roche. 0.5 mg sau 2 mg. somnolenţă. Elveţia) comp. lent 0. confuzie. ameţeli. ataxie hipersecreţie salivară şi bronşică . durerea neuropatică.5 mg la copii.bosacrată neoplazică Contraindicaţii: . în 1-2 prize zilnice .Farmacologie • • epilepsia majoră psihomotorie şi temporală. diplopie. anemie. la sugari 1-3 mg/zi. nistagmus G-I greaţă.sarcină. 1 mg la adulţi. Polonia) comp. Reacţii adverse: SNC sedare.

300 mg. Cipru) comp. Franţa) comp.300.500 ® (Sanof. sirop cu 50 mg/ml CONVULSOFIN ® (AWD. adulţi şi adolescenţi: 20-30 mg/kg.300.150 ml pulv. India) comp. . cutie 100 comp.300 ® (Desitin. .150. cutiix50 ORFIRIL ® . Germania) . . în 2-3 prize zilnice la mese.300 mg sau 500 mg comp. 150 sau 300 mg. copii: 30-40 mg/kg.600 RETARD (Desitin. film cedare control. film 300 mg. 150 mg şi comp. film cedare control. Indicaţii: • • • • epilepsia majoră. durerea la neoplazici. Austria) . CONVULEX ® (Gerot. diviz 500 mg ORFIRIL . Reacţii adverse: . 300 mg DEPAXINE ® (Sanof. sugari: 30 mg/kg. 200 mg sau 500 mg sirop 57 mg/ml . liof. convulsii din stări febrile la copii. film 200 mg.o. minoră.comp. convulsii mioclonice. Franţa) comp. 600 mg PETILIN ® (Remedica. Germania) sirop 60 mg/5 ml comp. film 200 mg VALPARIN 200 ALKALETS ® (Torrent.Farmacologie ACID VALPROIC Posologie: • • • • p. . Germania) comp.caps. film ent. 400 mg + 4 ml solvent DEPAKINE CHRONO .

150 jig. • NEURONTIN ® (Godecke. hipersalivaţie GABAPETIN Posologie: • C-V GU petesii. Germania) cap. ate. . Germania) comp. în unele cazuri. somnolenţă. 75 ^ig sau 300 ^g Indicaţii: -HTA esenţială în toate fazele. flaconX50 CLONIDINA ® (Sintofarm. vărsături Hipotensive şi spasmolitice CLONIDIN Posologie : • • oral: iniţial 50-75 pg de 2 ori/zi. iritaţia tratamentului: prima zi . ca tratament adiţional altor anticonvulsivante. C-V GU idiosincras ie Efecte adverse: ataxie. comp. România) comp. România).Farmacologie SNC otoragie. hiperglicemi e. continuarea tratamentului: în funcţie de răspuns. epistaxis. astenie. a treia zi . cefalee G -1 greaţă. cefalee. diaree. durerea ce are la bază disfuncţia sistemului simpatic. flaconx50 sau X1000 CLONIDINA CLORHIDRAT ® (Promedic. durere neuropatică. România) comp.300 mg dimineaţa şi la prânz şi 600 mg seara.300 mg de 2 ori/zi. a doua zi . erupţii cutanate hiperexcitabilit greţuri. vărsături. 75 jig HAEMITON ® (AWD. 100 /ig. CLONIDINA (Facultatea de Farmacie Bucureşti.300 mg de 3 ori/zi. se creşte gradat. SNC somnolenţă. insomnie G -1 toxic hepatic. 100 mg sau 300 mg sau 400 mg Indicaţii: • • • • epilepsia parţială sau a adultului. se poate creşte treptat până la 1800mg sau. până la 300-400 /xg/zi. chiar până la 2400 mg. HTA secundară. la nevoie.

Precauţii: . 10 mg SCOBUTIL ® (Antibiotice România) . dismenoree. coronariană. hipnotice. bradicardie.m. intestinale. fiole 10 x 1 ml x 0. 5-10 mg de 1-3 ori/zi i. 1%) SCOBUTIL ® (Sintofarm Remedia.5-22.p. 10 mg USCOSIN ® (Sintofarm.Geneve.01 g supozitoare copii: 6 x 0. hipotensiune adulţi . sau i. scleroză cerebrală. reflux gastroesofagian prin hernie hiatală . urinare. Contraindicaţii: glaucom. ameţeli BUTILSCOPOLAMINA Posologie: • • • • • • G -1 hiposalivaţie. ileus paralitic. 10 mg. Efecte adverse: SNC somnolenţă. România) comp. tahiaritmii supraventriculare (mai ales în cazul injectării substanţei). megacolon. 10 mg BUSCOVITAL ® (Vitalie.m.0075 g SCOBUTIL ® (Sicomed.Farmacologie -durerea neuropatică refractară la alte tratamente. România) comp.o. Contraindicaţii: sarcină.comp. hipertrofie de prostată cu retenţie urinară.draj. România) comp. 10 mg Indicaţii: colici biliare.comp.5 mg/zi BUSCOPAN ® (Boehringer. constipaţie C-V bradicardie.p. România) . România) .v.7.5 mg de 1-3 ori/zi rectal . asociere cu alcool.01 g (sol. hepatică. Precauţii: insuficienţă renală.01 g supozitoare adulţi: 6x0. . colită. lent 10-30 mg/zi rectal 10-50 mg/zi copii (>3 ani) . ulcer gastroduodenal. astenie. 0.o. spasm piloric sau cardial. România) .comp.2. 10 mg SCOBUT ® (Magistra . cutiex20 buc. 10-20 mg de 3-4 ori/zi i.

m.c. inj. adenom de prostată. Efecte adverse: _________________ SNC tulburări G-I deuscăciune constipaţie PAPAVERINA Posologie: • G. 200 mg Indicaţii: . stenoză pilorică.) Contraindicaţii: glaucom. 100 mg. comp.v.1 ml cutie x 10 fiole • PAPAVERINA CLORHIDRAT (Sintafarm UF Remedia. copii: 6 mg/kg/zi sau 200 mg/m2/zi divizate în 3-4 prize. esofagită de reflux. s. Reacţii adverse: SNC tulburări de vedere. 100 mg PAPAVERINA (Sicomed.I uscăciunea gurii. în urgenţe 40 mg diluate în glucoză 5% . dificultăţi hipotensiu de ne statică ortomicţiune HS C-V a GU dificultăţi de micţiune HS vedere. fotofobie. în special în cazul administrării injectabile. sedare (la administ. la asocierea cu chinidină. adulţi: p. hipertiroidie severă. România) comp.Farmacologie în cardiopatia ischemică. sau i. Precauţii: la copii sub 12 ani. cutiex30 sol. i. constipaţie C-V GU tahicardie. scleroză coronariană. România) comp. i.o.v. România) comp. amantadină sau cu antidepresive triciclice. PAPAVERINA (Aesculap. fotofobie gurii. 100 mg de 2-3 ori/zi. 40-80 mg la 6 ore. România). injectare în 5-10 minute. 40 mg/ml . deoarece intensifică reacţiile adverse. 100 mg PAPAVERINA (Olfarm. România) comp. 50 mg PAPAVERINA (Arcatim. astm bronşic vechi.

gastrice.25%o (pentru copii) 100 fiole X 1 ml X 0.v. constipaţie spastică. migrenă. 0. în caz de hipertensiune intracraniană şi bl< glaucom.25-1 mg odată de 1-2 ori/zi. 20 Indicaţii: . Efecte adverse: SNC depresie respiratorie (inj.) GU HS ! i Precauţii: • • • Observaţii de folosire: • • • • precipită în soluţia ce are un pH > 6. retinopatii.25 mg .).v. 0. i. la fel ca la adulţi.03 mg/kg. 7-15 ani. stare postinfarct.5 mg în total. hipertrofia de prostată. aritmii bl A-V. i. 1-7 ani.v. România) sol.001 g sol.Farmacologie colici biliare. renale.4 mg de 1-2 ori/zi. l%o (pentru adulţi) 10 fiole X 1 ml X 0.02 mg/kg. sindrom Meniere. 0. • ATROPINĂ SULFURICĂ (Biofarm. epigastrică i. cel mult 0. Contraindicaţii: administrarea sub formă injectabilă. • • • • • • v tulburări circulatorii cerebrale de natură spastică sau aterosclerotică. preari 0.m.01-0.preanestezie. în aritmii cardiace i. 0.2-0.c. dismenoree. somnolenţă. ameţeli. în urgenţe.v. cefalee G -1 C-V constipaţie. deoarece poate aritmii.comp.v.00025 g FOLADON ® (Biofarm. jenă colaps (inj.4-1 mg. 0.5-1 mg de 1. 0. intestinale. cu 30-60 min înaintea indu aritmii cardiace i. sindrom anginos. ATROPINA Posologie: • adulţi: s. i. accentuează efectul hipotensor al medicamentelor antihipertensive. copii: s.c. România) alcaloizi totali din rădăcina de Beladona 0. nu se asociază cu medicamente betastimulante adrenergice.

esofagită de reflux. Efecte adverse: SNC tulburări de vedere. glaucom. în preanestezie ca medicaţie preoperatorie. abdomen) .o. astm bronşic vechi. sau 1-3 picături (soluţie alcoolică perlinguală 1% . în blocul atrioventricular.în timpul crizei de angină pectorală sau imediat înaintea efortului provocator extern: pe tegumente (partea internă a braţelor toracelui anterior.tub 15 g) de 2-3 ori/zi la 6-8 ore interval • • p. fotofobie G -1 uscăciune a gurii.câte 23 g de unguent = 10-15 cm (unguent cu nitroglicerină 4 % .flacon de 95 ml) . biliare.comprimate retard de 2-3 ori/zi . adjuvant în tratamentul miasteniei gravis. în bradicardia sinusală. urinare. iridociclite. Precauţii: la copii sub 12 ani. • • • • • • • • • ptialism. dismenoree. este avantajoasă în cazuri se rezistente la alte antisecretorii. în oftalmologie. constipaţie C-Y GU dificultăţi de micţiune HS Contraindicaţii: • • • • • • • • • PREZENTAREA PARAANALGEZICELOR NITROGLICERINĂ Posologie : • sublingual 1/2-1 comp. de regulă s< cu medicamente antisecretorii în boala ulceroasă.Farmacologie • antispastic în colici abdominale. constipaţie spastică. în sindromul de hipertensiune intracraniană. . sindrom de sinus carotidian. pentru midriază terapeutică în irite. scleroză coronariană. adenom de prostată . dureri ulceroase. antidot în intoxicaţia cu substanţe organofosforice. stenoză pilorică.

Elveţia) patch transdermic 25 mg sau 50 mg. perfuzabilă 1. respectiv 10 mg nitroglicerină/24 ore. hipotensiune intracraniană.75-8 mg/oră.5 mg sau 5 mg. HTA gravă.5 mg/ml.6 mg NITRIRETARD ® (Faran.4 mg/doze comp. Germania) aerosol 50 mg/doză .g Nitroglicerină/ml) în ritm de 0. spray oral . cutiix50 sau xlOO buc. • • • • • • Contraindicaţii: • • . Germania) sol. în cursul intervenţiilor coronariene sau în neurochirurgie. profilaxie imediată şi de durată a crizelor de angină.5 mg sau 7. insuficienţă cardiacă stângă cu EP acut. timp de 8-12 ore (discontinuu) sau 24 ore (continuu). în perfuzie .3 g = 250 doze NITRO MACK ® (Mack. NITRODERM TTS ® 5 sau 10 (Ciba. Franţa) sol. • • AQUA .5 mg TRINITROSAN ® (Merck. tratamentul formelor severe de angină (instabilă vasospastică).NITRO .Davis. Germania) fiole de 1 mg/ml . Germania) fiole 5 mg/ml în etanol 77% cu 2 g ulei 35 poli (oxietilenic) Indicaţii: • tratamentul crizei de angină. hipotensiune arterială.Farmacologie • transdermic .15.5 mg NITROMINT ® (Egis. profilaxie înainte de efort. România) comp. retard 8.patch .SPRAY ® (Parke . l%o (25-100 /j.1 mg/ml .TRINITROSAN ® (Merk.025-0.5 ml NITRO MACK RETARD ® (Mack. inj. se repetă la nevoie la 3-5 minute. .5 mg MAYCOR . începând de la doze mici de 5 /ng/minut. 2. cel mult de 3 ori în 15 minute i. Grecia) .1 fiolă a 10 mg nitroglicerină se diluează cu ser fiziologic sau cu glucoză izotonă în concentraţie de 0.v. în funcţie de suprafaţa de contact ce poate fi 10 cm3 sau 20 cm3 NITROGLICERINA (Sicomed.o dată pe zi.caps. Ungaria) aerosol 1% . 2 ml sau 10 ml caps. Germania) caps. retard 2.0. infarct miocardic. 20x0. LENITRAL ® (Besins Isconesco. retard 2.10 ml se administrează numai diluat minimum 1 : 4 în ser fiziologic sau glucoză 5% sau 10% pentru maxim 3 zile. ce eliberează 5 mg.în criză 1 praf pe limbă.

Efecte adverse: . In cazul administrării sublinguale.Farmacologie • • • • şoc.poate product toleranţei. astfel încât administrarea se face cu pauze (1 săptămână). este necesar de urgenţă consult de specialitate. hemoragie cerebrală. se face obligatoriu monitorizarea tensiunii arteriale. Precauţii: • • • Observaţii de folosire: Asocierea cu medicamente antihipertensive. traumatisme craniocerebrale. • Se administrează cu prudenţă la conducătorii auto (pentru că produce tulburări de atenţie. Administrarea nitroglicerinei sub formă de perfuzie i. hipovalemie. glaucom cu unghi închis. pentru a evita riscul apar crize anginoase. Scăderea presiunii sistolice sub 100 mm Hg impune oprirea perfuziei. acest caz. în lipsa efectului. La apariţia cianozei în cursul tratamentului cu Nitroderm HTS în doze impune verificarea de urgenţă a methemoglobinemiei. • în cazul administrării pe tegumente (unguent sau patch) . • Se evită întreruperea bruscă a tratamentului cu nitriţi. hipersensibilitate la nitraţi sau la derivaţii acestora. iar dacă durerea nu cedeaza. hipotiroidie. mai ales la începutul tratamentului). comprimat la 5 minute. insuficienţă hepatică şi renală.v. anemie severă. se poate repeta administr. până la maxim 3 administrări. a frecvenţei cardiace şi sub control EKG. cu diuretice sau cu băuturile alcool determina scăderea marcată a tensiunii arteriale.

8 g dozele se pot repeta la 2-4 ore susp. a se evita administrarea o dată cu tetraciclină sau cu digoxină.25-0. int. insuficienţă renală. în funcţie de necesităţi TRISILICALM ® (Sicomed.Farmacologie SNC cefalee pulsatilă. hidroxidul de aluminiu 0. senzaţii de sufocare.5-1 g o dată fosfatul de aluminiu 0.4-0. C-V hipotensiun ortostatică. Irlanda) comp. flaconX500 ml ALUMINIU HYDROXIDE (Rima Pharmaceuticals. lipotimie G. boli diareice.o. nu se asociază cu comprimate sau drajeuri enterosolubile.o. HIDROXID ŞI FOSFAT DE ALUMINIU Posologie: • p. ulcer gastric şi duodenal. cu 320 mg/ml. boli inflamatorii ale colonului. Elveţia) Aluminiu <j> hidroxidat • • • Indicaţii: . Contraindicaţii: gastrită hipoacidă.PHAR ® (Pharma . la 1 oră şi la 3 ore după mese şi în funcţie de necesităţi. esofagite de reflux.5-2 g repetate de mai multe ori pe zi. România) .50 g carbonatul: 0. bufeuri de căldură.25-1 g trisilicatul: 0. prurit. sudoraţie. Indicaţii: gastrită hiperacidă. Efecte adverse: diaree la doze mari. eritem minor.comp. Administrarea acestora se poate face cu o oră sau cu trei ore după Trisilicalm. cărora le scade absorbţia intestinală. oxidul de magneziu : 0.Plus.50 g sau cutiex 100 buc. tahicardie reflexă.I greaţă. 50x0. 500 mg • ALU . Observaţii de folosire: se administrează oral sub forma comprimatelor care se sug. alergii cutanate OXIDUL DE MAGNEZIU (MAGNEZIA AUSTA) Carbonatul basic trisilicatul Posologie: • vărsături e p. vertij GU HS congestia feţei. slăbiciune.

0. împiedică absorbţia fosforului. p. boli inflamatorii ale colonului. Contraindicaţii: gastrită hipoacidă. Observaţii de folosire: se administrează între mese şi seara la culcare. 1-3 g de 3-5 ori/zi. boli inflamatorii ale colonului. ulcer gastric. diminuează absorbţia fierului.. esofagite de reflux. GELUSIL ® şi GELUSIL LIQUID ® (Godecke.5 g de mai multe ori pe zi.5 silicat hidratat de aluminiu şi magneziu TRI .55 g silicat hidrat de aluminiu şi magneziu suspensie 1 ml conţinând 0.Farmacologie gastrită hiperacidă.o. 0. alcaloză. la loc uscat.72 g silicat hidratat de aluminiu şi magneziu.OM GEL ® (Lab. CARBONATUL DE CALCIU Posologie: • gastrită hipoacidă. după nevoie. Indicaţii: hiperaciditate gastrică. constipaţie. ulcer gastric şi duodenal. nu se asociază cu comprimate sau drajeuri enterosolubile. Germania) comp. Efecte adverse: la doze mari determină creşterea secundară a acidului clorhidric gastric (reboi hipercalcemie.LAC ® (Godecke. intoxicaţie cu acizi. Observaţii de folosire: se păstrează în recipiente bine închise. Germania) comp. Contraindicaţii: Efecte adverse: diminuarea tranzitului intestinal. diaree de fermentaţie. ALMASILAT (ALUMINO-MAGNEZIU SILICAT HIDRATAT) Posologie: • p. la nevoie până la 1-10 g/zi. 0. flac GELUSIL . Elveţia) . nu se asociază cu comprimate sau drajeuri enterosolubile.o.

miorelaxantele la care gruparile de azot cuaternar sunt fixate la un nucleu sterolic .pe fibra musculara . cutii x 20 plicuri x 100 gel (3 g pulbere) Flacon X 360 ml gel (10 g gel) Indicaţii: gastrită hiperacidă.Curarizante de ordinul I : PAHICURARE .la nivelul SNC CLASIFICARE 1.CARIZOPRODOLUL . ulcer gastric şi duodenal.se impart in trei categorii dupa cum actioneaza la nivele diferite : .MEPHENESINA . ACIUNE DIRECTA ASUPRA FIBREI MUSCULARE DANTROLENUL (Dantrium) 2.d TUBOCURARINA . ACIUNE LA NIVELUL SNC : .VECURONIUM (Norcunon) .GALLAMINA (Flaxedil) .CLORZOXAZONUL (Paraflex) .substante utilizate pentru reducerea tonusului musculaturii striate .Farmacologie Gel cu 30% aluminiu silicat de magneziu şi de calciu amorf de sinteză.pe sinapsa .Curarizante de ordinul II : LEPTOCURARE SUCCINILCOLINA 3. ACTIUNE SINAPTICA (Curarizante) .PANCURONIUM (Pavulon) .PIPECURIUM (Arduan) . MIORELAXANTELE DEFINITIE .

reduce forta de contractie a muschiului striat.cresterea temperaturii corporale EFECTE ADVERSE .hepatite mortale 10 – 20% din cazurile tratate mai mult de 60 zile .interferand cu reactii interpuse intre depolarizarea membranei ( fenomene electrice) si depolarizarea fibrelor de actina si miozina (fenomen mecanic) .contractie musculara puternica .Farmacologie . .DIAZEPAM .reduce spasticitatea musculaturii striate paralizate(probabil prin scaderea eliberarii de ioni de calciu din reticulul sarcoplasmatic) la bolnavii cu leziuni ale cailor piramidale (hemiplegici. CLONAZEPAM si alte benzodiazepine .BACLOFEN (Lioresal) . Se manifesta prin urmatoarele simptome : .alterari ale probelor hepatice la 1% din cazuri(control biochimic periodic la bolnavii tratati cronic) ADMINISTRAREA .constand in “lezarea” capacitatii reticulului sarcoplasmic de a sechestra calciu.scleroza in placi).GLICINA MIORELAXANTE CU ACTIUNE DIRECTA PE FIBRA MUSCULARA DANTROLENUL (Dantrium) ACTIUNE : .indicat ca tratament de urgenta in sindromul de hipertermie maligna post anestezie generala (ce apare la persoane cu defect genetic .PROGABIDUL .per os :se incepe cu doze de 25 mg/zi si se creste progre- .producerea de acid lactic .

produce miorelaxante completa la adult in doze ce variaza 5 – 30 mg si 15 – 25 mg .alcaloizi in stare pura d . Alta parte a efectului este datorat astuparii canalelor ionice.Farmacologie siv saptamanal pana la 100mgde patru ori pe zi . Pahicurarele astupa numai canalele A .TUBOCURARINA .placa motoare si membranele celulare raman paralizate iar muschiul se va relaxa.B ocuparea unuia sau mai multor situsuri de afinitate ale receptorului de catre un antagonist competitiv impiedica accesul agonistului la receptor.intravenos doze de 1mg/kgc se repeta pana la doza totala de 10mg/kgc(in sindromul de hipertermie maligna) MIORELAXANTE CU ACTIUNE SINAPTICA = CURARIZANTE= PAHICURARE (de ordinul 1) Efectul este dat pe de o parte de cuplarea cu situsul de afinitate al receptorului N2 de pe placa motoare (inhibitie competitiva) Decuplarea este mai lenta decat a Ach care gaseste receptorul ocupat deci receptorul nu poate fi stimulat.Canalul ionic ramane inchis C un canal ionic gasit deschis este astupat de o molecula de d – TUBOCURARINA CURARA Un produs brut obtinut din plante de genul STRYCNOS si CHONDODENDRON.TUBOCURARINA .derivati de sinteza Prima utilizare ca relaxant in cursul necrozei dateaza din 1942 D .durata curarizarii utile este de 25 minute . In medicina se utilizeaza: .

actiune – tahicardie prin blocarea receptorilor din cord .Farmacologie .supradozarii in administrarea Pahicurarelor mai intai un alt curarizant –Succinilcholina) .sunt pr 脟マ䈺 ᓡ ၈ 㷭㞃ꋘ窼 㞣騚 eferate pentru ca sunt selective (VECURONIUM) nu prezinta alte aspecte farmacologice decat miorelaxarea .timpul necesar decurarizarii complete .scade coagulabilitatea s 茟茟 ‫ޟ‬졐㷽졐硳 ი 茟 ಋ angelui GALLAMINA (Flaxedil) .rev MIORELAXANTE LA CARE GRUPARILE DE AZOT CUATERNAR SUNT LEGATE LA UN NUCLEU STEROLIC .sunt sensibile la actiunea antagonista a anticolinesterazelor ANTICOLINESTERAZICELE 茟䷮ꅘ䄩俑尟䑺簀 茟 茟᷇茟 .efecte adverse – elibereaza histamina producand scaderea tensiunii arteriala si/sau bronhospasm .relaxarea glotei nu e suficient de buna .actiunea este de scurta durata .indicatii : .este un produs de sinteza .dare a glotei .antagonizeaza efectul Pahicurarelor care prin cresterea curarizantul concentratiei de Ach in vecinatatea receptorilor dep .hipotensiunea arteriala prin efect ganglioplegic si blocare a medulosuprarenalei n efect ganglioplegic si blocare a medulosuprarenalei 茟茟癐䠺司沭돤˨‫ݯ‬ este relativ lung .relaxarea glotica ineficienta (se administreaza 脟脟挾脟脟脟凪脟脟 Ꮁ 茟ྐྐꝥ .

anticorpi anormali . -Leptocurarele parasesc greu receptorul . Prin evitarea efectelor muscarinice se administreaza inainte ATROPINA Terapia cu anticolinesterazice se poate asocia cu : .Menti nerea acestora deschise duce la pierde rea de potasiu. clinic se traduc sub forma unor fibrilatii musculare in momentul injectarii leptocurarei.extirparea timusului .produc deschiderea canalelor ionice inchise pe care apoi le blocheaza.imunosupresoare .acesta ramine stimulat si mentine canalele ionice deschise astfel membrana ramine stimulata ceea ce duce la relaxare.Glicocorticoizii .Azatioprina .preparate: NEOSTIGMINA (Prostigmin . placa motoare si restul membranei celulare se depolarizeaza si rezulta o contractie de scurta durata urmata de relaxare.Miostin) adm oral PYRIDOSTIGMINA (Mesion) efect 3 – 6 ore AMBENONIUM (Mytelase) efect 3 – 6 ore Comprimate retard PYRIDOSTIGMINA 180 mg efect 6-8 ore .Farmacologie -脟 脟脟 脟 䓔脟 茟茟㉀䣯 decurarizarea la termen sau in cazul intreruperii interventiei chirurgicale la bolnavii ce au primi a receptorilor periferici Nm al caror numar se reduce cu 70 – 90% . -dezavantaje : . LEPTOCURARE(Curarizant de ordinul ll. depolarizante) -au actiune de agonisti partiali. receptorul de pe placa motoare este stimulat.

contraindicata :. . .pentru realizarea de laringoscopii.interventii chirurgicale pe glob ocular pentru ca cresc tensiunea intraoculara .avantaje : -instalarea si incetarea acuta a actiunii .dupa ambele tipuri de curarizante muschiul ramane excita bil la stimularea directa iar nervul motor continua sa functioneze .indicata in initierea anestezieisau pe durata acesteia . bronhoscopii.cea mai rezistenta este musculatura respiratorie .fracturilor). Indicatii : .manevre ortopedice (evitarea luxatiilor.curarizantele au in structura grupari de tip “ONIUM” ca si Ach ceea ce explica afinitatea lor pentru receptorii Ach si greutatea cu care traverseaza membrana intestinala (se administreza numai iv) cat si bariera hemato-encefalica (prin administrarea iv efectele sunt limitate la receptorii N2 din periferie).dureri musculare la revenirea din anestezie .o buna relaxare glotica SUCCINILCHOLINA .musculatura ochiului este cea mai sensibila apoi cea inervata de alti nervi cranieni .in rare cazuri (defect genetic)bolnavii nu-si revin din curari zare(se administreaza colinesteraze umane si sange) CURARIZANTELE .relaxarea musculaturii in anestezii (relaxarea glotei necesa ra intubarii) .la bolnavii cu miotonie pentru ca produce o paralizie spastica .lipsa de antidot .Farmacologie .esofago scopii (ca premedicatie).

hernii discale. CLORZOXAZONUL (Paraflex) . . CARISOPRODOLUL .deprima preferential reflexe polisinaptice si mai putin pe cele monosinaptice nespecifice.actiunea este evidenta in stari de tensiune psihica cu contractie musculara si in stari spastice de natura neurologica si reactiva.anticonvulsivante .indicat pentru combaterea spasmelor musculare : .reactive (lombalgii.miorelaxante . torticolis.sunt medicamente cu un mecanism incomplet cunoscut .terapia cu electrasoc a unor boli psihice si prevenirea de accidente.artroze) .artrite. . .facilitand actiunea . .prin actiunea supraspinala au efect sedativ MEFENESINA Primul miorelaxant folosit.blocheaza cai polisinaptice excitatorii spinale si supraspinale.actiune – inhiba reflexe spinale mono sau polisinaptice cu efect relaxant puternic .Farmacologie .recuperarea bolnavilor cu sechele neurologice.posttraumatice . luxatii inflamatii.se fixeaza pe receptorii GABA . Astazi este depasit.benzodiazepina cu proprietati – tranchilizante si sedative .reduc tonusul anormal al musculaturii dupa fracturi.fracturi.are efect asemanator DIAZEPAM (Valium) . MIORELAXANTE CU ACTIUNE PE SNC .luxatii.actiunea este la nivel spinal si/sau la nivel imediat superioare incluzand si mezencefalul .

indicatii – terapia spasmelor produse de stricnina sau toxina botulinica . Se produce hiperpolarizare cu deschiderea canalelor de clor cu inhibitie presinaptica consecutiva .parenteral iv sau im in spasme musculare hiperalgice din lumbago acut lent.de evitat la persoane cu afectiuni hepatice.actioneaza mai mult pe mecanisme reticulare de reglare a tonusului muscular si mai putin pe interneuronii spinali.10 – 20mg putandu.po 2mg de doua ori pe zi doza care se creste treptat pana se ajunge la 100mg de trei ori/zi.renale hematologice.sedare mai ales la inceputul tratamentului .prevenirea accidentelor date de terapia cu electro soc adjuvant in terapia HTA .la intreruperea tratamentului doza se reduce treptat (intreruperea brusca duce la convulsii sau la stari grave de abstinenta) . glaucom cu unghi inchis sau la depresivi . . .efecte secundare: .cu timpul se produce obisnuinta pentru efectul miorelaxant .reducerea rigiditatii in paralizii cu leziuni ale neuronilor spinali .Farmacologie GABA in creier si in maduva .somnolenta .se repeta pana la 4 doze /24 ore BACLOFENUL .administrarea .spasmolitic activ ca un agonist al receptorilor GABA .indicat in starile spastice produse de scleroza multipla .B .actioneaza prin hiperpolarizarea fibrei nervoase aferente primare .

produce o sedare mai mica decat diazepamul .inhiba neurotransmitatorul aminoacidic .Farmacologie .creste frecventa crizelor la epileptici. 15mg de doua ori pe zi pana la 100mg pe zi PROGABIDUL .traverseaza usor bariera hemato – encefalica .dozele .activa pe cale orala .agonist de GABA – A si GABA .B .are metaboliti activi inclusiv GABA insusi GLICINA .scade durerea la pacientii cu spasticitate posibil prin inhibarea eliberarii substantei P in maduva spinarii . .

are efect rapid şi destul de puternic. somatice motorii sunt sensibilizate ultimele.Farmacologie CURS 11 Medicamente cu actiune Terapia anti aging. 4. determină pierderea reversibilă a senzaţiei dureroase . Fibrele motorii. deci . După natura catenei de legătură a celor două resturi ( aromatic şi aminic ) anestezicele locale pot fi amide sau esteri. De asemenea. . 5. şi. Cele mai sensibile sunt: fibrele nervoase subţiri. deci. frecvent clorhidraţi în soluţii stabile. are efect mai lent şi intensitate mai mică. Ordinea influenţării este următoarea : 1. cele amielinice. la care anestezicele difuzează mai greu. De exp. Lidocaina are pKa = 7.9 iar la un PH = 7. Anestezicele locale folosite clinic conţin constant în structura lor un rest aromatic lipofil legat printr-o catenă de 4-5 atomi de o grupare –NH 2 terminală hidrofilă. de scurtă durată. în final nu se mai realizează depolarizarea (nu se mai poate transmite influxul nervos). Nu afectează conştienţa sau funcţiile vitale ale organismului. În funcţie de pKa şi PH-ul local . Fibrele vegetative Fibrele dureroase Fibrele termice.35 predomina forma neionizată ( liposolubilă ). sau diferite afecţiuni medicale. prin acţiune locală pe neuroni şi formaţiunile nervoase periferice. şi axonii scurţi. fibrele nervoase superficiale sunt afectate înaintea celor profunde. Fibrele proprioceptive şi tactile. Se indică în cazul unor intervenţii chirurgicale mici.. Anestezicele locale acţionează pe neuroni şi fibre nervoase.9 iar la un PH de 7. Anestezicele locale se folosesc sub formă de săruri solubile în apă. Fibre groase şi mielinizate.35 predomină forma ionizată . în endoscopii. poate predomina forma disociată sau nedisociată. 3. Procaina are un pKa de 8. (vezi slide) ANESTEZICE LOCALE Sunt substanţe care. 2. Pierderea sensibilităţii se datorează diminuării permeabilităţii membranelor pentru ionii de Na +. urmată de împiedicarea fluxului transmembranar de Na + prin creşterea pragului de excitabilitate.

Poate difuza subarahnoidian . potenţa – este în funcţie de liposolubilitate : cele liposolubile sunt active în doze mici 2. Anestezia epidurală – injectarea anestezicului în spaţiul epidural. durata de acţiune este scurtă.Farmacologie Tipuri de anestezii locale 1. Rahianestezia – injectarea anestezicului în spaţiul subarahnoidian în regiunea lombară. Sunt afectate rădăcinile posterioare ale nervilor din această zonă şi straturi superficiale din măduvă. de aceea se asociază cu vasodilatator vasoconstrictoare( adrenalină). Etidocaina . strat cu strat 3. 2. durata de acţiune locală a anestezicului – este în funcţie de 2 factori : legarea de proteinele plasmatice şi tisulare(legarea determină efect prelungit ) vascularizaţia locală. 2. Farmacocinetică 1. anestezice locale cu potenţă şi durată de acţiune medii( 1-2 ore ) : Lidocaină . anestezice cu structură amidică. intensitatea acţiunii – este direct proporţională cu concentraţia anestezicului( concentraţia este variabilă în funcţie de gradul de anestezie) 3. Tetracaina. anestezice locale cu potenţă crescută şi acţiune prelungită ( mai mare de 3 ore ) : Bupivacaină . TIPURI DE ANESTEZICE A).în zone bogat vascularizate sau în cazul unui anestezic cu efect .sunt metabolizate hepatic prin dezaminare→ au durată de acţiune mai lungă 1. sau paravertebral. Permite intervenţii chirurgicale uşoare( pe abdomenul inferior ). de suprafaţă sau de contact – se aplică direct pe tegumente sau pe mucoase. Prilocaina . de conducere sau regională – injectarea anestezicului în apropierea unei formaţiuni nervoase: nerv periferic (anestezie tronculară) sau plex nervos (anestezie plexală) . Se realizează astfel un bloc nervos. de infiltraţie – constă în injectarea anestezicului în piele sau ţesuturi. Cineocaină. Mepivacaină .

numărul germenilor scade suficient de mult. plăgi deschise) şi în limita toleranţei acestora.pot apărea convulsii .) şi potenţă scăzută. •ANTISEPTIC = agent chimic bactericid (care omoară germeni) sau bacteriostatic (care inhibă creşterea germenilor) prin care se realizează antisepsia. stări de excitaţie psihomotorie .Sunt deprimante ale miocardului.producând scăderea tensiunii arteriale. încăperi. injecţie. Este de dorit ca antisepticele să fie bactericide. Clorprocaina. ceea ce permite o puncţie. excrete etc). •Se realizează numai prin mijloace chimice. Lidocaina are şi efect antiaritmic. incizie chirurgicală etc. Procaina are şi efect de tip biotrofic . Anestezice cu structură esterică – au durată de acţiune mai scurtă (20-60 min. Exemple : Procaina . mucoase. îmbrăcăminte. cavităţi naturale. Efecte adverse : anestezice amidice : stimulare SNC. •Noţiunea de antiseptizat implică o porţiune a tegumentelor sau mucoaselor la nivelul căreia. la nivelul ţesuturilor vii (piele. nu sterilizează ţesutul viu ci reduce în grade variabile numărul de germeni. ANTISEPTICE ŞI DEZINFECTANTE ANTISEPSIA . pansamente.operaţiune cu rezultat momentan ce permite. Dezinfectantele sunt substanţe care distrug microorganismele patogene din mediul extern (diferite obiecte şi instrumente. . cavităţi naturale. după tratamentul cu antiseptic. plăgi). anestezice esterice : pot da reacţii alergice locale sau generale ( se testează înainte de administrare ). să fie inactivaţi sau omorâţi germeni patogeni •Rezultatul este limitat la microorganismele existente la nivelul ţesuturilor respective în momentul tratării cu antiseptice. Antisepticele sunt substanţe bactericide sau bacteriostatice cu acţiune asupra germenilor aflaţi pe ţesutul viu (piele. .Farmacologie B). este produsul activ din Gerovital. Acţiunea bactericidă trebuie să apară rapid (1-5 minute) la concentraţii cât mai mici şi să se manifeste asupra unui număr cât mai mare de microorganisme fără a afecta macroorganismul. stimulând regenerarea neuronală. sunt rapid inactivate de colinesterazele plasmatice.hipertermie malignă. mucoase.

fizice. instrumente medicale etc.). • = agent chimic care elimină anumite microorganisme patogene. concentraţiei minime bactericide (CMB) cantitatea cea mai mică de substanţă care asigură un efect bactericid. timp de contact etc.).din excrete prelevate. Dezinfecţia se realizează cu mijloace chimice. nu sterilizează ţesutul viu. Sunt cuprinse şi speciile insensibile (cu rezistenţă naturală). •DEZINFECTANT = agent chimic prin care se realizează dezinfecţia. . Este de dorit ca antisepticele să fie bactericide.spectrului de acţiune a unei substanţe antiseptice sau dezinfectante: lista speciilor şi variantelor bacteriene sensibile la substanţa respectivă cu precizarea CMI stabilite în condiţii standard. . un dezinfectant poate produce sterilizare (operaţiune denumită sterilizare la rece şi folosită pentru instrumente termolabile). cu origine precizată (puroi. dar nu toate formele microbiene (endosporii bacterieni) (Rutala. dar CMI creşte foarte mult când bacteriile se află încorporate într-un biofilm. până la un nivel la care nu mai sunt periculoşi pentru sănătate: -de pe suprafeţe inerte contaminate (diferite obiecte. •O substanţă poate fi folosită atât ca dezinfectant cât şi ca antiseptic în funcţie de modul de utilizare. Evaluarea intensităţii acţiunii antisepticelor şi dezinfectantelor se face prin determinarea : concentraţiei minime inhibitoare (CMI). mecanice. stabilită în condiţii s andard. concentraţie. spaţiu de cazare etc. •Se realizează prin mijloace chimice. Substanţele dezinfectante prezintă o CMI pentru bacteriile sub formă planctonică. •În anumite condiţii. mecanice. 1990). fără a afecta macroorganismul.din mediu (apă. la concentraţii cât mai mici şi să se manifeste asupra unui număr cât mai mare de specii de microorganisme. . care determină indicele fenolic. aer. ci reduce în grade diferite numărul de germeni.Farmacologie DEZINFECŢIA -operaţiune prin care se distrug germenii patogeni (cu excepţia unor spori şi a unor virusuri) existenţi în afara corpului uman. Acţiunea bactericidă trebuie să apară rapid (1-5 min. haine. fizice. . .). Antisepsia se realizează numai cu mijloace chimice. spută etc. Deci toxicitatea trebuie să fie selectivă.).

2-4 dinitrofenolul. iodul. clorul.coloranţii azoici intră în competiţie cu enzime bacteriene. clorhexidina şi alcooli acţionează de asemenea asupra unor constituenţi celulari. – indice fenolic 200=eficienţa unei concentraţii de 200 ori mai mică faţă de fenol. Ag. 3.compuşii cationici acţionează asupra grupărilor COOH. substanţele caustice. Modificarea constituenţilor plasmatici – efect germicid .derivaţii acridinici prin disociere intră în competiţie cu H+ din poziţiile vitale ale grupării acide. Interesarea membranei celulare – efect germicid . mertiolatul lezează membrana celulară. . eugenol=9.peroxidul de hidrogen inactivează grupările SH ale enzimelor şi ale proteinelor structurale. . Cu. Este destul de criticabilă ca metodă de testare a eficacităţii substanţelor dezinfectante.clorhexidina acţionează asupra membranei celulei bacteriene cu ruperea acesteia. iodul. carbanilidele acţionează asupra sistemului de mişcare a protonilor prin membrană.hipocloritul de sodiu. timol=25.metalele (Cu. probabil dehidrogenazele. glutaraldehida. Ag. formaldehida. Zn). oxidul de etilen. . . glutaraldehida. agenţi tensioactivi). .Farmacologie Indicele fenolic – raportul dintre acţiunea antibacteriană a substanţei luate în studiu şi aceea a fenolului.formaldehida. Afectarea unor sisteme enzimatice – efect germistatic . . Expl. prin intermediul oxigenului atomic eliberat. .F. . . oxidul de etilen blochează grupările NH2 ale proteinelor. •Ex.fenolul suprimă unele sisteme enzimatice. formolul coagulează proteinele microbiene. eucaliptol=2 Mecanisme de acţiune 1. Indicele fenolic se aplică în special la dezinfectante.interesarea sistemelor enzimatice prin interferenţa cu cantităţi . de I.iod=200.fenolii. mentol=5.salicilamida. folosind culturi standard de stafilococ auriu.fenolul. disociabile ale enzimelor respiratorii. . . 2.modificarea permeabilităţii celulare şi a tesniunii superficiale (detergenţi. blochează funcţiile tiol (SH) ale proteinelor şi ale sistemelor enzimatice. permanganatul de potasiu intervin în procesele de oxido-reducere ale sistemelor enzimatice. detergenţii. .

•În funcţie de tipul microorganismului asupra căruia se acţionează.se intervine letal asupra sporilor. Este de dorit ca antisepticele să fie bactericide. acţiunea este: • • • • • • • . Detergenţi 2. fără a afecta macroorganismul (toxicitate selectivă). la concentraţii cât mai mici şi să se manifeste asupra unui număr cât mai mare de specii de microorganisme. •După germenul asupra căruia acţionează acţiunea poate fi: • • .se intervine letal asupra fungilor.fungicidă . . . Substanţe oxidante 3.sporicidă .bacteriostatică. .se intervine letal asupra bacteriilor. •Acţiunea germicidă a antisepticelor şi dezinfectantă trebuie să apară rapid (1-5 minute). Aldehide 6. înlăturarea substanţei germistatice determină reluarea activităţii metabolice şi a multiplicării germenilor. Mod de acţiune al antisepticelor şi dezinfectantelor •Modul de acţiune al antisepticelor şi dezinfectantelor este: • germicid = oprirea ireversibilă a multiplicării germenilor patogeni.se intervine letal asupra amoebelor. Halogeni şi substanţe halogenate 4. Alcooli 5.amoebicidă . germistatic = inhibarea reversibilă a multiplicării germenilor patogeni. Omorârea (inactivarea) acestora este dovedită de absenţa creşterii germenilor după înlăturarea substanţei germicide şi introducerea germenilor în medii favorabile multiplicării lor. Acest mod de acţiune este comun dezinfectantelor.fungistatică etc. . . 1. •Acest mod de acţiune este comun antisepticelor. Acizi .Farmacologie foarte mici de metale = acţiune oligodinamică (săruri de argint).se intervine letal asupra virusurilor. •Prin antiseptice şi dezinfectante formele vegetative ale microorganismelor sunt afectate mai evident decât sporii bacterieni Clasificarea antisepticelor şi dezinfectantelor se face după criterii chimice sau după criteriul componentei active.bactericidă .virucidă .

Sunt săruri de sodiu sau potasiu ale acizilor stearic. ichtiol. timol. Astfel ei intervin ca agenţi de curăţire şi agenţi emulsionanţi. Se adaugă şi efect asupra membranei bacteriene (în timp). se produce emulsionarea. Deci ele pot irita pielea. oleic. NH3 grupare hidrofilă nepolară – 1 lanţ de atomi de carbon –ramificat -neramificat . Detergenţii care disociază dau micelii cu o sarcină electrică pozitivă sau negativă. Săpunul medicinal se utilizează pentru spălatul mâinilor înainte de intervenţii chirurgicale. solubilizându-le. agenţi activi de suprafaţă sau agenţi de curăţire. Molecula are două părţi: grupare hidrofilă polară – OH.5-6.nucleu aromatic alkilat Detergenţii formează micele. care are un pH de 5. sub influenţa forţelor intermoleculare. Mai puţin utilizate sunt lauril sulfatul de sodiu şi săpunurile alchil şi arilsulfonate. particule uleioase sau gazoase. pe când mulţi dintre acizii graşi sunt acizi slabi. palmitic. Deoarece NaOH şi KOH sunt baze puternic. Coloranţi 9. SO3H. multe săpunuri când se dizolvă în apă sunt puternic alcaline (pH 8-10). Acţiunea antiseptică este mai ales asupra florei gram pozitiv. efect spumant şi efect de curăţire. După structura lor se împart în detergenţi: anionici cationici neionici Detergenţii anionici sau săpunuri propriu-zise.5. gelatinos. Neutrogena) folosesc trietanolamina ca bază şi când se dizolvă pH-ul este în jur de 7. Săpunuri speciale (expl. DETERGENŢII Sunt denumiţi şi agenţi tensioactivi. Săpunurile au acţiune bactericidă şi de curăţire. Miceliile de detergent pot fixa particule solide. anionul. . Unele săpunuri medicinale conţin substanţe antiseptice: mentol. carbanilide. Metale grele şi derivaţii 1. haxaclorofen. cel de potasiu este moale. Săpunul de sodiu are o duritate mai mare. se dispune la interfeţe scăzând tensiunea superficială. componenta activă. Fenoli şi derivaţii 8. COOH. etc Săpunurile au acţiune iritantă asupra mucoaselor.Farmacologie 7. grupându-se în complexe cu o anumită structură. Săpunul disociază în apă.

. Pentru pielea intactă se utilizează soluţie 0.Farmacologie Detergenţii cationici sau săpunuri inverse. scad tensiunea superficială cresc permeabilitatea membranelor liza celulelor microbiene conc. Se utilizează ca antiseptic pe piele 1%. podele. cu care formează complexe macromoleculare inactive. badijonări. pentru mucoase şi pielea denudată 0. etc Bromura sau clorura de cetilpiridiniu (Bromocet) Compus de amoniu cuaternar. tricofiton. la conc. sinuzite. mucoase 1%. stomatite. Sunt agenţi tensioactivi de sinteză. Folosit pentru antisepsia pre şi postoperatorie a pielii. folosirea abuzivă da iritaţii ale mucoasei. dermatologie. chirurgie. aplicaţii locale.1%. Cationul este componenta activă. bacili acidorezistenţi. Preparatul românesc se numeşte Dezinfectat cationic.2%. veselă. mobilier. dezinfectant pentru instrumentar 2%. mici inhibă unele sisteme enzimatice. Benzalconium – foarte solubil în apă. antimicotică. Mecanism de acţiune – sunt derivaţi cuaternari de amoniu. Codecam spray – pulverizaţii la nivelul mucoasei bucale. Dezinfectant pentru instrumente chirurgicale. Este bacteriostatic şi bactericid. cu un radical hidrofil şi un radical lipofil (hidrofob). pe care se fixează prin adsorbţie sau datorită sarcinilor electrice. plăgilor infectate. Este incompatibil cu săpunurile. ca dezinfectant 1-2%. dezinfectante pentru instrumente. Acţiunea mai intensă la pH alcalin. Antifungic faţă de candida. virulicidă. mucoaselor. plăgi. Au acţiunea bactericidă sau bacteriostatică. pansamente. Sunt folosite ca antiseptice pentru piele şi plăgi superficiale. Dequalinium Antibacterian faţă de germeni gram pozitiv şi negativ. Au structură bipolară. alcool. Se utilizează în infecţii din sfera ORL. mari pot precipita proteinele Acţiunea lor este inhibată de detergenţii anionici. Preparate farmaceutice: Decaderm soluţie pentru uz intern.

soluţie de peroxid de hidrogen 3% = apă oxigenată . bactericid şi antifungic antiseptic pentru mâini dezinfectant pentru lenjerie. Sub influenţa catalazei. ţesuturi necrozate). instrumente. Apa oxigenată (peroxid de hidrogen 3%) pierde oxigenul spontan. Oxigenul format în profunzime pătrunde în anfractuozităţile plăgii şi ridică la suprafaţa acesteia puroi.014 pentru apa oxigenată. atât [O] cât şi O2 acţionează asupra grupărilor SH (tiol) ale proteinelor bacteriene. . cu efect bactericid. resturi necrozate.012 . 2. încăperi. descompunerea H2O2 se face după reacţia: H2O2 → H2O + [O] [O] . mari. care acţionează cu grupările SH ale proteinelor. lent. Peroxidul de hidrogen Antiseptic cu eficacitate germicidă slabă: indicele fenolic este 0. Produs Tego 103S – soluţia dintr-un flacon se diluează de 100 ori (10 ml la 1 litru apă).o soluţie apoasă care eliberează prin descompunere 10 volume de oxigen activ. peroxidul de hidrogen eliberează rapid oxigen. omorând germenii. pe care-l oxidează. efecte iritante la conc.datorită afinităţii foarte mari se leagă imediat de substrat (bacterii. cu diminuarea în timp a eficienţei.o soluţie apoasă care eliberează prin descompunere 110 volume de oxigen activ.Farmacologie Detergenţii cationici pot induce sensibilizare alergică – la chirurgi la mâini. S-a utilizat foarte mult timp în trecut ca antiseptic actualmente fiind mai puţin folosit. dar de durată foarte scurtă deoarece este prezent cât timp se degajă oxigenul atomic.soluţie de peroxid de hidrogen 30% = perhidrol . Este un lichid clar. OXIDANŢI Sunt substanţe ce pun în libertate oxigen atomic. bacterii. Detergenţi neionici Dodicin – Tego 103S. inodor sau cu miros de ozon. Se prepară sau se găseşte în farmacii sub mai multe forme: . Tensid amfolitic.0. incolor. având astfel acţiune de curăţire . care se degajă sub formă de bule (spumă). El se poate lega de alt [O] formând O2 (amintit anterior). Mecanism de acţiune: • Efectul germicid este rapid. În prezenţa substanţelor organice din ţesuturi.

a mâinilor. contribuie mult la curăţirea plăgilor. coli.antisepsia pielii în general.plăgile tratate de la început cu apă oxigenată formează foarte mult ţesut de granulaţie ce duce la instalarea unor cicatrici vicioase. peroxidul de hidrogen are un efect mecanic creat prin efervescenţă care. antiseboreic şi iritant. . • • . Gram negativ (E. durerea dispărând într-o oră. micobacterii.virucid.perhidrolul este caustic pentru ţesuturi (piele. • Efectul antimicrobian al oxigenului eliberat este influenţat de: . deşi penetrabilitatea sa este redusă. P. prin eliberarea de O2.desprinderea pansamentelor aderente. reversibilă după întreruperea tratamentului. Efecte adverse: Deşi apa oxigenată nu este iritantă pentru ţesuturi. anaerobi.prezenţa materiei organice. . Când se aplică pe piele este keratolitic. • . îmbibate cu sânge (deoarece oxigenul format în profunzime se ridică la suprafaţă. aeruginosa). • Deci.slab bactericid: germeni Gram pozitiv. are acţiune dezodorizantă şi decolorantă. . Peroxidul de hidrogen are acţiune hemostatică uşoară sau moderată. . favorizează epitelizarea ţesuturilor. Deşi apa oxigenată nu este eficientă în contact cu pielea integră. totuşi: -prin folosirea timp îndelungat pentru antisepsia cavităţii bucale poate produce hipertrofia papilelor linguale filiforme (limba păroasă). inclusiv asupra HIV. care reduce acest efect. antrenând crustele).prezenţa ionilor de fier şi cupru care se pare că-l intensifică. se foloseşte totuşi în combinaţie cu alte antiseptice. • • • • • • Utilizări: Soluţia de peroxid de hidrogen 3% (apa oxigenată) se foloseşte ca antiseptic pentru: . la compresii pe pereţi cu durere.introducerea apei oxigenate în cavităţi închise sau cu deschideri foarte înguste duce. Aplicat pe acestea dă arsuri iritative cu o escară albă. mucoase). fungi. leziuni mecanice ale pereţilor canalului. Mod de acţiune şi spectru antimicrobian: • • • • • • • .curăţirea mecanică a plăgilor. pe lângă acţiunea antimicrobiană. Oxigenul care pătrunde în anfractuozităţile plăgii aerează mediul făcându-l nefavorabil dezvoltării germenilor anaerobi. unele spirochete şi treponeme. . emfizem. .Farmacologie mecanică. Nu acţionează pe spori.

slab bactericid .antisepsia . S-a utilizat foarte mult în trecut ca antiseptic actualmente fiind mai puţin folosit. .5% sau sub formă de soluţie peroxid de hidrogen 3% diluată 1/1 sau 1/2. a canalelor radiculare. .antisepsia cavităţilor dentare. Ca decolorant: prin încorporarea în paste folosite la albirea dinţilor sub formă de peroxid de carbamidă în care apa oxigenată este cuplată cu ureea. Peroxizii sunt folosiţi pentru albirea dinţilor. • • Se prezintă ca o pulbere cristalină lucioasă. Mecanism de acţiune: Are o capacitate mare de a oxida substratul prin Nu acţionează pe spori.virucid: inactivează majoritatea virusurilor inclusiv HIV. Ca hemostatic se utilizează în mici hemoragii capilare gingivale. violetă-închis. Nu mai face spumă ca apa oxigenată deoarece întreaga cantitate de oxigenul atomic eliberată se fixează pe substrat. faetor ex ore.intră în compoziţia unor paste de dinţi.antisepsia mucoasei bucale în: stomatite. . • • • • .1/2000. flaconul trebuie închis etanş. Favorizează epitelizarea ţesuturilor. are acţiune dezodorizantă şi astringentă. instabil. Ozonul este un antiseptic cu eficacitate germicidă slabă. tehnică practicată de medicul dentist. Utilizări: . • • • • • Ozonul • • Gaz albăstrui cu miros înţepător. Permanganatul de potasiu Este antiseptic cu eficacitate germicidă slabă. Este mult folosită sub formă de gargarisme în tratamentul stomatitelor sau pentru dezodorizarea cavităţii bucale. Mod de acţiune şi spectru antimicrobian: . angine. . oxidând substratul un timp ceva mai îndelungat decât apa oxigenată. Eliberează lent oxigen atomic. puternic oxidant.antisepsia mucoasei bucale sub formă de gel sau apă de gură în concentraţie de 1.plăgilor purulente.germeni Gram pozitiv. fungi. • • Efectul bactericid observat in vitro este redus clinic în prezenţa substanţelor organice. Acţionează ca antiseptic cu eficacitate germicidă slabă. Mecanism de acţiune: Permanganatul de potasiu se oxidează şi dă naştere dioxidului de mangan (MnO2) care precipită ca un depozit brun.Farmacologie • • .mucoaselor: sol. Dezavantaj – produsul este instabil. micobacterii. 1/5000 . . Gram negativ.

dar limitată în timp prin transformarea [O] în O2.Farmacologie descompunerea rapidă cu eliberare de oxigen atomic. sputei.dezinfecţia protezelor.dezinfecţia apei. mucoaselor dezodorizanţi şi detoxifianţi. de 0. Substante eliberatoare de clor Hipoclorit de sodium este un dezinfectant şi antiseptic cu eficienţă germicidă pentru dezinfecţia instrumentelor. 3. Acţionează fungicid asupra Candidei albicans. protozoare. • . • . virusuri. Derivaţii clorului se folosesc antisepsia tegumentelor. plăgilor. fecalelor. lenjeriei. Concentraţiile mari pot produce acidoză. încăperilor şi pentru etc.halogenarea grupelor -NH2 ale proteinelor. apelor infectate din spitale. Clorul dizolvat în apă formează acidul hipocloros care este instabil şi eliberează oxigen atomic.antisepsia canalelor radiculare sub formă de ozonoterapie = insuflare de ozon în canalele radiculare sub forma unui amestec de ozon şi oxigen cu concentraţia maximă de ozon de 5% în tratamene dentare de canal. având coeficient fenolic 150-300. Un dezinfectant ce foloseşte bule de ozon (cu o concentraţie de ozon de 10 ppm) este considerat eficient datorită puterii de dezinfecţie şi de dezodorizare mari şi siguranţei biologice. Se mai utilizează ca decoloranţi. Utilizări: .25 – 2 – 4 ppm (părţi per milion) clorul se utilizează pentru dezinfecţia apei de băut. puroiului. sângelui. Sunt active faţă de bacterii. faringiană. . datorită clorului eliberat prin două mecanisme: • • • . Utilizarea este limitată deoarece inhalat este foarte iritant pentru mucoasa aparatului respirator (leziunile care apar pot evolua până la edem pulmonar acut). Pentru apele intens poluate se utilizează 20 ppm sau mai mult. Clorul este un antiseptic şi dezinfectant puternic. • • Utilizări In conc. HALOGENII Clorul şi substanţe eliberatoare de Clor Mecanism de acţiune: Toate aceste substanţe acţionează. Este iritant pentru mucoasa conjunctivală. moarte. colaps. EPA. . a piscinelor. nazală.oxidarea grupelor -SH ale enzimelor şi proteinelor bacteriene. 2O3 → 6[O] → 3O2 • • • • Acţiunea antiseptică este puternică. urinii.

. Substanţa nu lasă reziduu iritant. micobacterii inclusiv BK. Gram negativ. • • • • • Utilizări: Ca antiseptic: --> îndepărtarea în cantităţi mari a ţesuturilor necrozate din plăgi. Conţine aproximativ 10% "clor disponibil" şi 10% hidroxid de sodiu. virucid: este dezinfectant de elecţie pentru virusuri.30 minute. • • Mod de acţiune şi spectru antimicrobian .sunt bactericide. Cloramine . • • • • Mecanism de acţiune: . Pentru acest scop se foloseşte sub formă de soluţie Dakin (0.5% hipoclorit de sodiu).pentru îndepărtarea pulpei necrozate în 1-2 minute sub formă de antiformină. • Spectru de acţiune: bacterii Gram pozitiv şi Gram negativ. . Hipocloriţii atacă doar ţesuturile necrozate. --> în parodontopatii se foloseşte pentru înmuierea tartrului dentar şi lichefierea depozitelor purulente.bactericid pe germeni Gram pozitiv. Acţiunea sa este mai redusă de 4 ori decât a cloraminei T. HBV. Este foarte puţin stabil. Tratarea în stadiul prodromal împiedică veziculaţia. Antiformina = soluţie concentrată şi stabilizată de hipoclorit de sodiu în exces de hidroxid de sodiu. . sau cu apa de Javel 2-10% după curăţire.1/100 timp de 10 . acţiune moderată asupra sporicid mai ales la pH de 7. • • • • Ca dezinfectant: . foarte eficient pentru HIV.oxidare puternică a componentelor celulare.dezinfecţia excretelor. Acţiunea germicidă se datorează penetrării acidului hipocloros prin membrana citoplasmatică.6. Se descompune dând naştere acidului hipocloros (foarte slab).dezinfecţia apei care circulă în sistemul de apă al unui aparat.dezinfecţia suprafeţelor cu hipoclorit de sodiu diluat în apă 1/5 . . Efectul letal este rapid. fungicid.Ţesuturile sănătoase cu circulaţie normală nu permit realizarea concentraţiei necesare de clor şi proteinele lor nu sunt descompuse.halogenarea proteinelor. --> în herpesul labial. .Farmacologie medie.acţionând asupra azotului aminic clorul dă naştere la cloramine care prin gruparea -ClN. Pentru a ataca proteinele este necesară o concentraţie satisfăcătoare şi un contact prelungit asigurat prin irigaţia plăgii.

Ca dezinfectant: . . Soluţiile eliberează lent dicloramina în faza apoasă. Se utilizează ca antiseptic în plăgi.este un antiseptic cu eficacitate germicidă medie. • • • . Se utilizează ca antiseptic pentru plăgile infectate sub formă de irigaţii şi pansamente umede şi ca dezinfectant pentru apă. Cloroazodina .este dezinfectant şi antiseptic cu eficacitate germicidă medie.Farmacologie Cloramina T (toluat de cloramină) acţionează prin denaturarea proteinelor asupra bacteriilor Gram pozitiv şi Gram negativ.pentru obiectele de porţelan : soluţia 10%. pentru antisepsia cavităţii bucale în pioree alveolară. sporilor. foetor ex ore. asemănătoare cu cea a cloraminei T. stomatite ulceroase (timp de cel mult 2-3 săptămâni deoarece cloramina irită mucoasele).pentru apa de băut. Dicloramina T . la 1 l apă.pentru cavitatea bucală . Indicele fenolic: 20-25. dar mai slabă. mai puternică decât a cloraminei.soluţie din 4 comp. micobacteriilor. • • Halazona Este dicloramină derivată a acidului benzoic (acid 4-diclorosulfamoil benzoic). rufe.pentru pielea mâinilor : după spălare cu apă şi săpun.pentru mâini : soluţie din 10 comp. ./1 l apă. amigdalite.pentru obiecte nemetalice : soluţie din 10 comp. având o acţiune de lungă durată. în 10 minute. Cloramina B . • • • Utilizări: Ca antiseptic: . Ca dezinfectant se folosesc soluţii 2-5%. • • • Utilizări: Soluţiile folosite se pot prepara cu apă comună. prin dizolvarea comprimatelor în apă. . la 1 l apă.pentru instrumente chirurgicale. fungilor şi virusurilor. Se utilizează pentru dezinfecţa apei. . formă de gargarisme.este antiseptic şi dezinfectant cu eficacitate germicidă medie. Ca antiseptic: • • • • • • . Iodul si substanta care contin iod ./1 l apă sub . Acţionează bactericid.în plăgi : soluţie din 2-6 comp.în plăgi.

In conc. edem pulmonar acut. etc.000 este bactericid şi omoară sporii în 15 minute. Trece uşor în celule. faringită. hipotensiune arterială. . 1:20. Pătrunde prin piele şi mucoase. risc de sensibilizare: mai ales după aplicaţii locale. o parte din iod este legat covalent.intoxicaţia acută: ingestia unei cantităţi relativ mari produce iritaţie gastro-intestinală cu vărsături. stomatită. leziuni mucoase. Este cel mai activ antiseptic pe pielea intactă. leziuni cutanate (furunculoză. febră. DL= 30-150 ml tinctură de iod. În organism se fixează mai ales în ţesutul conjunctiv şi în tiroidă. În prezenţa materie organice. dar cea mai mare parte formează complexe cu legături slabe din care iodul este eliberat lent. • • Se mai prezintă şi sub formă de: iodură de sodiu sau potasiu în soluţie apoasă sau tinctură de iod cu 50% etanol. Mecanism de acţiune: Iodul acţionează asupra grupărilor SH ale proteinelor microbiene şi asupra sistemului de transport al electronilor prin membrană. Astfel. erupţii cutanate). Iodul are spectru larg de acţiune. La persoanele sensibilizate apar: erupţie cutanată generalizată. iodul este parţial adsorbit de proteine sau parţial legat de acestea formând în final un complex iod-proteină (mecanism de halogenare). Tratamentul se face cu tiosulfat de sodiu 10%. În soluţiile alcoolice are acţiune revulsivă. Iodul este bine tolerat de ţesuturi. dar după o perioadă de 15-60 minute ea se menţine la nivel constant. preparatele comerciale conţin iod în exces pentru ca materia organică să nu influenţeze negativ eficienţa imediată. Acest proces blochează ireversibil ciclurile metabolice vitale ale microorganismelor. Astfel. acnee. diaree. drept pentru care se pensulează local în parodontite marginale cronice. • • . o parte fiind resorbit. eficienţa imediată pare oarecum diminuată. Acţiunea germicidă este directă prin ionul de iod şi nu indirectă prin oxigen (oxidantă). Se elimină prin urină în principal. colaps.intoxicaţia cronică (iodism): hipersecreţie a mucoaselor (coriză).Farmacologie Iodul La temperatura camerei se prezintă ca substanţă solidă cu aspect metalic sub forma unor cristale lamelare albăstrui-negricioase(brune) ce degajă vapori cu miros caracteristic. Secundar se mai elimină prin: salivă. secreţia glandelor sudoripare. Iodul elementar este letal pentru majoritatea microorganismelor inclusiv protozoarele şi virusurile. Din acest motiv. Tratamentul se face cu tiosulfat de sodiu 10%. astm bronşic (sindrom iod-alergic). suc gastric. deoarece acidul hipoiodos care eliberează [O] are acţiune slabă. În profunzime dă o inflamaţie fibrinoidă care măreşte activitatea leucocitară. dureri abdominale. Efecte adverse: • .

Utilizări: Se utilizează sub următoarele forme: tinctură de iod (2% iod. • Pentru antisepsia mucoaselor se preferă soluţia apoasă Lugol căreia i se adaugă glicerină 4% pentru a adera şi a înlătura precipitarea iodului (de către lichidele din cavităţi). soluţia apoasă Lugol (iodo-iodurată) căreia i se poate adăuga glicerină. pielea (îndeosebi când se află sub formă de tinctură).Farmacologie • . greu de suportat în regiunile piloase. incompatibili cu tiosulfat de sodiu (petele de iodofori se pot îndepărta cu acesta). detergenţi.5%) în glicerină (2%) sau în benzină. Deoarece sunt puţin volatili nu au miros. Iodoforii sunt antiseptice şi dezinfectante cu eficienţă germicidă medie. iodul se găseşte sub 2 forme aflate în echilibru dinamic: Concentraţia iodului în iodofori este de 0. • Pentru antisepsia pielii sub formă de tinctură de iod (care trebuie să conţină o concentraţie de iod mai mică de 2% şi să fie aplicată pe pielea uscată pentru ca iodul să nu precipite). Cei coloraţi pătează pielea şi ţesăturile. soluţie alcoolică (2 şi 6. Sunt instabili în prezenţa apei dure şi a căldurii.de a creşte solubilitatea iodului. este periculos pentru ochi.5-2%. • • . Iodofori Sunt combinaţii complexe ale iodului cu un agent tensioactiv solubilizant neionic (frecvent). O parte sunt incolori. 2% iodură de sodiu în alcool etilic de 50°). Sunt soluţii apoase: iodoforii sunt solubili în apă şi miscibili cu apa.soluţia iod 2% în propilenglicol. • • • . cationic sau anionic (rar). Conţin un indicator de . Au pH neutru. poloxameri în poloxamer-iodine.de a oferi un rezervor susţinut de eliberare a iodului. are gust dezagreabil când este aplicat pe mucoasa bucală. Agentul tensioactiv are următoarele roluri: • .de ″ transportor ″ (purtător sau phoros) al iodului.pătează ţesuturile. De exemplu: polivinilpirolidona în povidoneiodine. Acţiunea germicidă este determinată de iod. Substanţele purtătoare de iod sunt polimeri neutri cu proprietăţi amfipatice. În iodofori. corodează metalele şi din acest motiv nu se folosesc pentru instrumente de metal. eficienţă a soluţiei: soluţia brună sau galbenă este încă activă. .aplicarea iodului în zona feţei are mai multe inconveniente: este iritant.

cloroformul. Iodoforii penetrează bine în ţesuturi. 4. aerosoli. Alcoolul etilic produce precipitarea şi deshidratarea albuminelor şi dizolvarea lipidelor. fungicid. -protezelor din materiale acrilice /ceramice sau metalo/ceramice prin imersie. -asupra mucoasei bucale şi faringiane inflamate. -asupra mucoasei bucale înainte de puncţia anestezică sau de incizii. după uscarea suprafeţei. Betadine. Mecanism de acţiune: Eliberarea iodului în interiorul microorganismului determină oxidare toxică şi reacţii de substituţie. nu pătează. Utilizări: • • • • • • • antisepsia fie prin badijonare cu o compresă îmbibată în soluţie fie prin pulverizarea suprafeţei cu un spray: . ALCOOLII Alcoolul etilic (etanol) este un lichid incolor. cu durată prelungită. Se poate îndepărta de pe piele prin spălare cu apă sau alcool etilic de 70 °. Nu este necesară aplicarea locală repetată deoarece are un efect de lungă durată. .mâinilor. instalându-se în 1-6 minute de la contactul cu antisepticul. micobacterii.instrumentarului de cauciuc. . sticlă (termometre) şi a suprafeţelor. gel vaginal. isodine). spori. . Nu au acţiune iritantă ca iodul. slab sporicid.Farmacologie • • . Se utilizează sub formă de soluţie. Acţionează: bactericid pe bacterii Gram+. Complexul organic de iod are avantajul că păstrează iodul în soluţie şi îl eliberează lent în contact cu ţesuturile. cu miros agreabil şi gust arzător. . Iodul din iodofori produce denaturarea proteinelor microbiene. Produc sensibilizare prin iod.liberă (activă) cu acţiune caracteristică. Acţiunea se produce la o concentraţie minimă de 30-40% iar efectul optim are loc la concentraţia de 5570% deoarece aceasta asigură pătrunderea substanţei în celula bacteriană în cantitate eficientă.în micoze cutanate. Acţiunea biocidă este rapidă (1-6 minute).legată (inactivă) ce eliberează iod pe măsură ce fracţiunea liberă scade. inclusiv BK.modelelor de gips prin imersie. miscibil cu apa. . virucid: inclusiv HIV. . arsurile. acţiunea este remanentă. Exemple: complecşi ai iodului cu polieterglicolul (Wescodyne). De aceea.plăgilor infectate. Gram-.pe piele integră înainte de puncţia venoasă sau de intervenţii chirurgicale. unguent. • • • • • dezinfecţia: . plastic.complecşi ai iodului cu polivinilpirolidona (povidon-iodine. HBV. şampon. eterul.

Acţionează bactericid pe toate bacteriile patogene vegetative comune Gram pozitiv şi Gram negativ.Farmacologie Apa previne evaporarea rapidă. derivaţi organo-mercuriali. Spălarea mâinilor cu alcool 70% timp de un minut echivalează cu spălarea corespunzătoare cu săpun timp de 6-7 minute. însă nu distruge HBV. Are acţiune virucidă pe virusurile lipofile. intervenţii chirurgicale. asigurând pătrunderea alcoolului în ţesuturi. În amestec cu clorhexidina (0.antiseptic pe piele înainte de puncţii. Spori se pot găsi chiar în alcoolul de 90o. Pielea trebuie să fie uscată înainte de aplicare. inclusiv BK. . • Alcoolul intră în compoziţia majorităţii apelor de gură. clorhexidină. Ca antisudorific şi ca hiperemiant (revulsiv) este folosit în prişniţe alcoolizate. Efectul de • La o concentraţie de peste 70% acţiunea este anulată deoarece albuminele tisulare sunt precipitate brusc şi alcoolul nu mai poate penetra în interiorul germenilor patogeni. • • Ca astringent este folosit în leziuni de decubit şi arsuri. Acţionează antimicotic. . hexaclorofen. La fel este utilizat şi ca răcoritor pentru tegumente (prin evaporare). Nu acţionează pe sporii uscaţi. injecţii. • .în concentraţie de 50-70%.5%). Deoarece alcoolul e inflamabil se vor lua măsuri de precauţii înainte de folosirea echipamentelor de diatermie sau electrice. solubilizare a lipidelor pielii contribuie la accentuarea efectului antiseptic al altor substanţe dizolvate în alcool. injectat local în soluţie 80% pentru a întrerupe sensibilitatea dureroasă. Alcoolul este utilizat ca solvent pentru creşterea activităţii antimicrobiene a altor antiseptice ca: iod. Intră în compoziţia unor preparate dermatologice. iodul (12%) sau lauralinium acetat (5%) etanolul 70% folosit pentru acelaşi scop este mult mai eficient. Se contraindică folosirea alcoolului pentru dezinfecţia instrumentelor chirurgicale deoarece nu distruge sporii bacterieni. triclosan. • • • Ca dezinfectant : . Alcoolul etilic de 70% aplicat repetat produce uscarea pielii şi iritaţii. La nivelul membranei celulare produce dezmembrarea bistraturilor lipidice prin dizolvarea lipidelor componente şi denaturare proteică cu ruperea membranei celulare.pentru suprafeţe curate. • • Utilizări: . Ca anestezic a fost folosit în nevralgiile esenţiale de trigemen (la nivelul ganglionului Gasser). compuşi cuaternari de amoniu.pentru instrumente .antiseptic pentru pielea mâinilor.

1%) acţionează ca bacteriostatic. La contactul cu citoplasma se produce o reacţie de precipitare. Cu o cantitate de 1/10 apă formează un lichid omogen. 5. eter. Produce leziuni cornee la aplicarea pe cornee. • Mecanismul biochimic de acţiune este mai complex: inhibă dehidrogenazele germenilor. În concentraţii mici (0. Se găseşte sub formă de cristale aciculare.blochează lipoproteinele membranei celulare. Fenolul acţionează prin precipitarea (denaturarea) proteinelor. • Germenii G+ sunt mai sensibili decât cei G-. Fenolul . Fenolul nu distruge BK. Fenolul este foarte solubil în alcool. Este bactericid pentru Stafilococcus aureus. dezinfecţia unor instrumente. care nu-i limitează capacitatea antiseptică. albe cu miros caracteristic. Alcoolul izopropilic 90% echivalează în acţiunea antiseptică cu alcoolul etilic de 70%.02-0. Propilenglicolul şi alţi glicoli au fost folosiţi ca dezinfectanţi pentru aer. Fenolul distruge formele vegetative ale microorganismelor în 30-90 de minute. Acţiunea sa antiseptică se datorează grupării OH care reacţionează cu grupările bazice ale proteinelor.Farmacologie Dezavantaje: nu realizează efect antiseptic persistent. Produsele sale de oxidare sunt toxice enzimatice. pătrunzător şi gust caustic. La temperatură scăzută şi în mediu alcalin efectul antiseptic este redus. Acţiunea se produce numai după dizolvare în citoplasmă (chiar la concentraţii de 1-2%). ducând la sistarea sintezei unor metaboliţi esenţiali pentru diviziunea celulară rapidă. Propanol Există sub două forme: 1-propanol şi 2-propanol. mai puţin în apă. FENOLI Fenolul este un hidroxibenzen denumit greşit şi acid carbolic. Sporii pot rezista mai multe zile la o concentraţie de 1%. glicerină. Acţiunea antimicrobiană se produce cu viteză mai mare ca la etanol. Este puternic toxic protoplasmatic . iar la -5% este bactericid prin precipitarea proteinelor. • • Utilizări: Ca antiseptic pentru pielea mâinilor şi pentru tegumente se folosesc soluţiile 30-40%. lipide. Nu este eficace pe sporii de Clostridium difficile. producând modificări coloidale (grunji). Acţionează bactericid. Nu are efect pe sporii bacterieni. N-propanol 60% a fost propus de Comitetul European de Standardizare ca referinţă pentru testarea produselor de antisepsie chirurgicală a mâinilor.

pentru instrumente: înainte de spălarea instrumentelor folosite se lasă în apă fenolată (sol.soluţia 5%. În soluţie 5% este iritant şi caustic.pentru spută . fenolul e legat de camfor. Acţiunea locală este diminuată de glicerină şi ulei (deoarece fenolul are afinitate mai mare pentru aceşti solvenţi decât pentru ţesuturi). leziuni renale.în tratamente dentare soluţie alcoolică 20%: antiseptic.soluţie apoasă 3-5%. sialoree.2% cu adaos de glicerină 10% (medicaţie antiseptică de depozit) sub formă de spălături ale mucoasei bucale. dar este mărită prin alcool care-I uşurează penetrabilitatea. • În soluţia fenolcamfor. . în apă va trece numai o cantitate redusă de fenol până la formarea unui echilibru între concentraţia de fenol din apă şi cea din combinaţia fenolcamfor. . în concentraţie de 2% fenolul este anestezic local. exitus. • • • . anestezică locală şi este relativ puţin iritant pentru ţesuturi. • În ţesuturi. coagulant.în pulpite acute dureroase s-a folosit soluţia Bonain care conţine fenol. De îndată ce această cantitate de fenol .în tratamentul stomatitelor aftoase şi ulceraţiilor mucoasei bucale: soluţie 0. fenolul trece în lichidele ţesuturilor lent. Ex. Prin puterea mare de penetrare în ţesuturi determină leziuni profunde care se vindecă greu. până se realizează o concentraţie de 1% în faza apoasă.Farmacologie Aplicat local. Oxy-thymoline. Fenolcamforul conţine fenol 30-40 părţi şi camfor 70-60 părţi într-un amestec eutectic (eutectic : exprimă un fenomen fizic ce constă în fuziunea la temperatură constantă a unor amestecuri solide). scăzând excitabilitatea nervilor periferici. În această concentraţie fenolul are acţiune bactericidă. colaps. . latrine) se utilizează soluţia apoasă fenolată în concentraţie de 2-5%. Când se usucă pe suprafaţa respectivă prezintă activitate reziduală. • • • • • • Ca anestezic: . 2%) timp de 30 minute. bradicardie. depresia SNC. . Efecte adverse: ulceraţii şi necroze tisulare. • • • • Utilizări: Ca antiseptic: . Ca dezinfectant: Există tendinţa înlocuirii fenolului cu dezinfectanţi pe bază de clor. analgezic pulpar. caustic în profunzime.pentru excrete . Dacă vine în contact cu apa.pentru suprafeţe (podele.

5% (această concentraţie se va menţine în lichide până la dispariţia completă a fenolului). Are uşoară acţiune anestezică de suprafaţă. un antiseptic tampon. . mai ales derivaţii orto şi para. motiv pentru care este utilizată în dermatologie în micoze.4. Treptat. Are acţiune cheratolitică în concentraţii de 3 – 5%. Hexilrezorcinolul intră în compoziţia unor preparate dentare. Ei sunt slab bactericizi şi puternic reducători. Are acţiune antiseptică urinară. Derivaţi de fenol Prin substituirea unuia sau mai multor hidrogeni din nucleul benzenic al fenolilor cu un radical alifatic sau halogen se obţin compuşi cu acţiune bactericidă puternică. toxicitate mai mică şi acţiune locală mai redusă. soluţia Clumsky. Se prescrie în formule magistrale în soluţii. Acţionează bactericid şi fungicid. suspensii. Polifenolii Prin creşterea numărului de hidroxili fenolici se formează compuşi a căror solubilitate în apă este crescută (-OH sunt hidrofili). hidrochinona. etc. Rezorcina (metadihidroxibenzen) este antiseptic cu eficienţă germicidă slabă: indice fenolic 0. Aceştia sunt utilizaţi frecvent ca antiseptice. Dintre hidroxibenzeni se pot utiliza rezorcina. Clorfenoli Există 3 monoclorfenoli din care cel mai activ este derivatul para. hexilrezorcinolul. eczeme impetiginizate. ajungând la 0.ambele folosite în medicina dentară. Se utilizează ca antiseptic în gangrena pulpară. soluţia fenolcamfor este un depozit de fenol. Soluţia 1% echivalează ca eficienţă cu soluţia fenol 4%.Farmacologie (1%) din lichidul tisular dispare (prin absorbţie. Hidrochinona (parahidroxibenzen) este componenta unui glicozid din frunzele plantei Uva ursi (strugurii ursului). Pornind de la această combinaţie s-au obţinut: paramonoclorfenolul camforat ce stă la baza soluţiei Walkhoff. cantitatea de fenol din soluţia fenolcamfor scade şi astfel diminuă şi concentraţia din faza apoasă. emulsii. care eliberează lent şi în concentraţie mică fenolul. Deci. Unele studii susţin că adăugarea camforului la fenol creşte toxicitatea acestuia.5 datorită clorului care se degajă. Precipită proteinele bacteriene. legare. Are indice fenolic 108 pentru stafilococ aureu.) se va elibera o nouă cantitate din amestecul fenolcamfor tot până la concentraţia de 1%. Are indice fenolic 2. în pioreea alveolară.

1% folosite pe mucoase şi pentru sugari. Se numeşte tricrezol şi are indice fenolic 3. Au fost semnalate edem cerebral.Farmacologie Paramonoclorfenolul are mecanism de acţiune acelaşi cu cel al fenolului. Acţiunea este redusă asupra: B. Iniţial acţiunea este intens bacteriostatică. fungilor. Ca antiseptic pentru pielea regiunii de operat. şi retrovirusuri (HBV. pe bacilul Koch. Acţionează bactericid pe bacterii Gram pozitiv şi Gram negativ. iar după un timp lung de contact devine bactericidă.5% în produse care se aplică pe piele şi nu se îndepărtează imediat. a mâinilor. cu exitus mai ales la nou născuţi şi sugari. micobacterii. După mai multe zile de folosire repetată se produce o scădere semnificativă a florei bacteriene datorită acumulării hexaclorofenului în piele. creme de ras.K. Nu dă rezistenţă bacteriană. 0. De aceea se recomandă produse cu concentraţii de 0. Se începe cu 4-5 zile înaintea operaţiei. Crezolii sunt metilfenoli (3 crezoli: orto. Spectru: bacterii Gram pozitiv mai puţin Gram negativ. În concentraţii mici acţionează prin: întreruperea lanţului transportorului de electroni şi inhibarea sistemelor enzimatice transmenbranare. Marginea de siguranţă între conc. Produsul utilizat reprezintă de obicei un amestec din cei 3 crezoli. paste de dinţi. care apoi se îndepărtează prin clătire. toxică şi netoxică este mică. Diferite preparate asociază la bifenilol alte antiseptice : detergenţi.. meta. clorură de benzalconiu. Deoarece halogenii măresc activitatea fenolului s-au sintetizat derivaţi policloruraţi. para) ce se obţin prin distilarea huilei. În prezenţa proteinelor efectul se reduce cu 50%. alcooli. leziuni cerebrale (degenerare spongiformă a substanţei albe). unguente. Se foloseşte soluţia 2%. săpunuri. Nu acţionează asupra sporilor şi virusurilor. asistentelor. Ortofenilfenol (Bifenilol) este un antiseptic cu acţiune bactericidă pe majoritatea bacteriilor gram pozitiv. sporilor. îngrijirea plăgilor şi suturilor. Se recomandă clătirea foarte bine cu apă înainte de uscarea mâinilor. În medicina dentară crezolii se utilizează pentru proprietăţile antiseptice şi . dintre aceştia sunt întrebuinţaţi pentaclorfenolul şi hexaclorofenul. Aplicat pe pielea normală se absoarbe repede şi trece în sânge. Acţionează analog fenolului. dezinfecţia suprafeţelor. 2% în săpunuri (cu alcalinitate crescută). Se foloseşte foarte mult ca antiseptic sub formă de loţiuni. Hexaclorofen are indice fenolic 100. HIV) Se utilizează pentru antisepsia pielii . fungicid.. inclusiv înainte de operaţii. creme. pudre. În concentraţii mari rupe membrana bacteriană. şampoane. HBV. Antiseptic pentru pielea mâinilor chirurgilor. Efectul rezidual se pierde rapid după spălare cu săpun obişnuit sau alcool. dar şi al clorului. Se foloseşte soluţia 2%.

timol şi glicerină. îngrijirea plăgilor şi suturilor. Datorită mecanismului de acţiune similar cu antibioticele. eter. Are o acţiune specifică asupra celulelor bacteriene. Este eficient pe stafilococi şi coliformi. psoriazis. inclusiv înainte de operaţii. şi comercializat de un producător sub denumirea de copolimer Gantrez) în concentraţie de 0. etanol. mai puţin asupra genului Candida spp. şi retrovirusuri (HBV. Locul primar de acţiune a triclosanului este membrana citoplasmatică bacteriană. Acesta blochează o cale biochimică specifică de formare a lipidelor. Triclosanul are un grad moderat de substantivitate şi un clearance relativ rapid din cavitatea orală. clorură de benzalconiu.3%) este combinat cu copolimerul polivinilmetil-eter cu acid maleic (prescurtat PVM/MA. Triclosanul poate da rezistenţă la fusiformi în special la Veillonela. Acest copolimer creşte absorbţia triclosanului pe smalţ şi pe celulele epiteliale bucale. pe bacilul Koch. Folosirea în exces a triclosanului poate duce la instalarea rezistenţei bacteriene.Farmacologie cauterizante în compoziţia soluţiei tricrezolformalină unde tricrezolul este în proporţie de 25% alături de formol. bacteriile ar putea dezvolta rezistenţă la triclosan. deci se poate spune că acţionează similar unui antibiotic. Beta-naftolul soluţie în alcool. Are şi efect antipruriginos. Diferite preparate asociază la bifenilol alte antiseptice : detergenţi. Acţionează bacteriostatic/bactericid asupra germenilor Gram pozitiv şi majoritatea Gram negativ. cu efect redus asupra Pseudomonas spp. triclosanul (0. acnee. vaselină. . Este fungistatic/ fungicid. Aplicat local în pomezi 5-10% Ortofenilfenol (Bifenilol) este un antiseptic cu acţiune bactericidă pe majoritatea bacteriilor gram pozitiv. alcooli. uleiuri grase. Colgate Total). În pastele de dinţi (ex. a mâinilor. În concentraţii bacteriostatice triclosanul împiedică preluarea de către celulele bacteriene a aminoacizilor esenţiali. Se utilizează în pitiriazis verzicolor. componente ale membranei celulare. dezinfecţia suprafeţelor. În concentraţii bactericide triclosanul determină dezorganizarea membranei bacteriene şi scurgerea conţinutului celular. Efectul antibacterian al triclosanului este foarte puţin redus de sânge şi materia organică şi este crescut de disodium EDTA. HIV) Se utilizează pentru antisepsia pielii . Triclosan Este antiseptic bisfenol clorinat. Antiseptic.2%. puţin solubil în glicerină. Din acest motiv au fost făcute încercări pentru a creşte retenţia sa orală (retenţia este importantă pentru efectul clinic). antiparazitar.

alterarea permeabilităţii peretelui celular cu dezorganizarea membranei lipoproteice.Farmacologie Triclosanul posedă şi un efect antiinflamator care poate avea drept rezultat reducerea inflamaţiei gingivale observată la pacienţii care folosesc pastă de dinţi cu triclosan. Triclosan monofosfat este un derivat fosforilat al triclosanului.denaturarea şi precipitarea proteinelor microbiene din interiorul celulei.1 µg/ml şi bactericid în concentraţie de 100 µg/ml. → colorarea în galben-maroniu a dinţilor naturali şi artificiali. Se recomandă controlul depunerii tartrului şi îndepărtarea lui la intervale de 6 luni. în special asupra Candidei albicans. cavităţii bucale. . BIGUANIDE Clorhexidina este un antiseptic cationic cu eficacitate germicidă slabă. mai scăzut ca al clorhexidinei digluconat şi povidone-iodine. Utilizări: • . 6. → modificări tranzitorii ale senzaţiei gustative sau gust amar însoţite Utilizarea îndelungată a clorhexidinei pentru igiena bucală poate duce la: Acţionează: . pielii înainte de puncţie. Triclosanul folosit pentru spălarea mâinilor are un efect cumulativ slab. Spectrul de acţiune este larg: bacterii Gram pozitiv. .prevenirea formării plăcii bacteriene dentare şi a depunerilor de tartru.stimularea producerii de către neutrofile a anionului superoxid O2.dezinfecţia instrumentelor.fungicid şi fungistatic asupra fungilor şi levurilor. . protezelor. • • • . • • • • . . Este absorbit percutan având o persistenţă foarte bună. obturaţiilor fizionomice.antisepsia plăgilor.antisepsia: pielii mâinilor. → depunerea crescută de tartru supragingival. Gram negativ aerobe şi facultativ anaerobe. Comparativ cu triclosanul. În mediul bucal acesta este hidrolizat eliberând triclosanul. Mecanism de acţiune: Acţiunea antimicrobiană a clorhexidinei se exercită prin: • • • • • .bacteriostatic în concentraţie de 0. .modificarea receptorilor de pe suprafaţa celulei microbiene. inclusiv asupra HIV. . . cu efect asupra tranzitului nutritiv de la acest nivel. suprafeţei dorsale a limbii. acesta este foarte solubil în soluţiile apoase. intervenţie chirurgicală.virucid.

soluţia detergentă de digluconat de clorhexidină 4%. timp îndelungat sau pastă de dinţi cu 0. se prezintă ca un gaz solubil în apă.pentru antisepsia preoperatorie a tegumentelor şi a mâinilor se folosesc: soluţia 0. se foloseşte sub formă de soluţie de clorhexidină 0. placa bacteriană şi de pe suprafaţa smalţului. • • • . sulfat şi carboxil din peretele bacterian. • → iritaţii minime şi descuamări superficiale ale mucoasei bucale. Mecanismul prin care se realizează aceste efecte este reprezentat de întreruperea lanţului proteic şi al acizilor . 7.5% de diacetat sau digluconat de clorhexidină în alcool etilic de 70 ° sau în isopropanol. Eliberează treptat formaldehida. La fel se întâmplă şi în cazul acizilor nucleici.pentru inhibarea formării plăcii bacteriene şi prevenirea consecinţelor acesteia. Denaturează brutal şi neselectiv proteinele bacteriene realizând blocarea grupărilor amino şi carboxilice ale acestora.4% clorhexidină. arsuri şi alte leziuni se folosesc: soluţia apoasă 0. • • → tumefacţii ale glandelor parotidiene Nu se utilizează în intervenţiile la nivelul ochiului sau în neurochirurgie datorită toxicităţii nervoase.5% de diacetat de clorhexidină.05% de digluconat de clorhexidină (Hibidil). gumă de mestecat. • -intră în compoziţia unor paste de dinţi.2%). cremă cu digluconat de clorhexidină 1%. . Formolul este un lichid cu miros caracteristic şi gust caustic.10.Farmacologie de senzaţie de arsură a limbii la prima folosire. caria şi parodontopatia. Soluţia apoasă 35% este cunoscută sub denumirea de formol. . Se recomandă ca clorhexidina să fie folosită după masă sau înainte de culcare.pentru antisepsia tegumentelor cu plăgi. pansament impregnat cu soluţie 0.12% pentru clătiri bucale zilnice. în special la copii. Are multiple utilizări: • • • . • Formaldehida exercită un efect bactericid prin lezarea membranei celulei bacteriene. din salivă. Clorhexidina se menţine 24 ore în cavitatea bucală datorită legării sale de grupările fosfat. ALDEHIDE Formaldehida • Aldehidă a acidului formic. În aceste cazuri se recomandă diluarea cu 50% a soluţiei de clorhexidină şi clătirea gurii mai puţin energic decât anterior. Este un antiseptic important pentru îndepărtarea şi prevenirea depunerii plăcii bacteriene.pentru antisepsia mucoasei bucale înainte de extracţia dintelui (0.

cu formarea unor legături chimice la nivelul grupărilor funcţionale ale acestora. Pentru ca formolizarea să fie eficientă trebuie ca Procesul se • umiditatea. preopararea anatoxinelor (vaccinuri) Datorită toxicităţii sale. lipsite de toxicitate. temperatura şi concentraţia de formaldehidă să fie foarte bine controlate. În faza gaz-aerosol este eficientă atât asupra microorganismelor din aer cât şi asupra celor de pe . fără a penetra în profunzime deoarece coagulează proteinele. acestea capătă un aspect cornos. Obiectele de gumă. Are proprietăţi astringente şi diminuă secreţia glandelor sudoripare. formaldehida produce precipitarea proteinelor. . mănuşile de cauciuc se ţin 24 de ore în cutii cu soluţie de formaldehidă 2 -8%. • • • -Se mai utilizează în hiperhidroza plantară (2 – 10%) prin acţiunea astringentă şi tanantă. Formolizarea este un proces foarte lent şi numai după 24 de ore instrumentele se pot considera dezinfectate.dezinfectant pentru instrumente. Expuse la formaldehidă. dar cu păstrarea puterii antigenice (efect pe care se bazează obţinerea unor vaccinuri). pe care le fixează. cu acţiune germicidă. Glutaraldehida produce o denaturare brutală. Se foloseşte în infecţii urinare. glutaraldehidă) şi/sau cu compuşi cuaternari de amoniu pentru dezinfecţia suprafeţelor. Glutaraldehida este un dezinfectant cu eficacitate germicidă înaltă.pentru încăperi se foloseşte formaldehida sub formă de vapori. Acţionează bacteriostatic la concentraţie de 1/5000 şi bactericid la concentraţie de 1/2000.în medicina dentară în diferite preparate → Ca dezinfectant: . Prin legarea formaldehidei la grupările amino şi carboxilice libere ale proteinelor. La concentraţii mari. Înainte de formolizare instrumentele trebuie curăţite de toate urmele de substanţe proteice. Are acţiune rapidă dar putere de penetrare limitată. toxinele bacteriene se transformă în anatoxine (toxoizi). În acest caz soluţia de formaldehidă utilizată se diluează. Utilizări: • • • • → Ca antiseptic formaldehida se poate folosi: . neselectivă a proteinelor microbiene. Mecanismul de acţiune este asemănător cu cel al formaldehidei. numeşte formolizare. actualmente formaldehida se utilizează doar în combinaţie cu alte aldehide (glioxal. Metenamina (hexametilentetramina) în urina acidă eliberează formaldehidă.Farmacologie nucleici prin adăugarea grupărilor alchil. conservarea pieselor anatomice. Formaldehida este un un dezinfectant de suprafaţă.

bactericid micobacteriilor. Cliochinolul conţine iod în moleculă şi poate produce fenomene de iodism.este o aldehidă ce se foloseşte foarte mult în dezinfecţia suprafeţelor şi instrumentarului în combinaţie cu formaldehida şi/sau glutaraldehida. Acţionează: .5 .8. Glioxal . foliculită. impetigo. intertrigo. agenţi de cauterizare sau agenţi de condiţionare a unor suprafeţe. BK). Aceşti acizi acţionează germicid (bactericid şi fungicid) printr-un mecanism selectiv. furunculoză. . . Nu se administrează pe mucoase. amoebe. . streptococ. Se administrează intern în infecţii intestinale şi extern pe tegumente ca antiseptic în plăgi şi eczeme infectate.suprafeţe. Acţionează la nivelul membranei celulare prin modificarea brutală a pH-ului. inclusiv BK.imersie 30 de minute în soluţie de glutaraldehidă asupra bacteriilor Gram pozitiv şi Gram negativ.instrumentar spălat în prealabil .sporicid .5) pentru: 2% (pentru HBV. La concentraţii mari unii acizi pot avea acţiune sporicidă. enterococ).instrumentar pătat cu sânge . În medicina internă ei sunt folosiţi ca antiseptice. Acţiunea germicidă a unor acizi se datorează ionului de hidroniu sau de oxoniu. loţiuni.dezinfecţie rapidă în 15 . . candida. Se foloseşte: . micoze cutanate. . 8.Farmacologie suprafeţe.20 minute a instrumentelor introduse complet în baia cu soluţie de glutaraldehidă 2%. ACIZII Încă din cele mai vechi timpuri acizii au fost utilizaţi pentru conservarea alimentelor. trichomonas. 9. rezultat în urma diluării în apă a acizilor.ca dezinfectant se recomandă folosirea soluţiei alcaline 2% în isopropanol 70% (cu pH=7. HCV. pudre în concentraţie 3%. Administrarea se face sub formă de unguente.virucid .CHINOLINE Cliochinol şi clorchinaldol sunt hidroxichinoline halogenatecu un spectru care cuprinde: unii coci (stafilococ. .

şi acţiune antifungică şi .1 . bacteriostatică.are indice fenolic 1. Acţionează prin inhibarea sintezei unor aminoacizi şi prin chelare. Utilizări: • • • • • • . -acid mandelic în urologie. Are antipruriginoasă. Acidul lactic .Farmacologie Acizii au acţiune bactericidă sau bacteriostatică slabă. asociat unui extract vegetal. fungistatică. Este bacteriostatic. Nu este toxic.deţine proprietăţi antiseptice locale şi cheratolitice. Pentru conservarea alimentelor şi preparatelor farmaceutice: concentraţia de 0.1% are acţiune conservantă moderată la pH< 5. propilic – Nipasol) au acţiuni antiseptice superioare acidului salicilic şi toxicitate mai redusă. • • • • Utilizări: Pentru antisepsia mucoasei bucale sub formă de soluţii alcoolice diluate 0. Benzoatul de sodiu. este încorporat în apele de gură alături de alcoolul etilic. Esterii acidului p-oxibenzoic (metilic – Nipagin.5-1% ca spălături bucale. In mediu alcalin devine inactiv prin formare de săruri. Solubil în alcool etilic. bătături. în tratamentul medicamentos al gingivitelor şi parodontitelor marginale cronice.02% inhibă ricketsiile şi virusurile. În soluţie apoasă saturată 0. Toxicitatea este mai mică decât a fenolului. nu este iritant. poate fi bactericid după un contact prelungit de câteva zile. Are acţiune bactericidă în soluţie alcoolică. . -acid undecilenic în dermatologie.ca agent antimicotic în micozele şi leucoplaziile cavităţii bucale.0. calmante şi sicative în tratamentul local al veziculelor tegumentare din herpes zoster. -cheratolitic 10 – 30% în hiperkeratoză.în loţiuni anestezice. . Intră în compoziţia preparatului ″Gargarism″ cu acţiune antiseptică şi dezodorizantă pentru cavitatea bucală. sare a acidului benzoic. psoriazis.ca agent astringent în concentraţie de 1%. greu solubil în apă. -cheratoplastic în ulcere cutanate.inhibă dezvoltarea bacteriilor. se utilizează ca agenţi de conservare pentru diferite forme farmaceutice şi alimente • • • • Se mai utilizează: -acid tricloracetic în medicina dentară. Acidul salicilic şi derivaţii săi . Acidul benzoic . În mediul alcalin dă săruri inactive.

. Este antiseptic cu eficacitate germicidă slabă. .este produs de adiţie între metaboratul de sodiu şi H2O2 acţionând ca antiseptic cu eficacitate germicidă slabă. .albirea internă a dinţilor devitali coloraţi. glosite. Utilizări . . aplicaţii locale cu comprese în afecţiuni inflamatorii tegumentare. • • Mecanism de acţiune: În contact cu apa degajă 10 volume de oxigen activ la 100 de volume soluţie. . Efecte adverse: • • • • • • • • .glicerină boraxată (borax 4 g. Are şi acţiune uşor astringentă. incoloră. glicerină 30 g) ca badijonaj în stomatitele aftoase şi micozele cavităţii bucale. Acţionează bactericid.asemănătoare apei oxigenate: • .ingerat este toxic. natrium boracicum.soluţie glicerinată (2-4%) ca tamponament în afecţiunile mucoaselor. biborat de sodiu). Utilizări: Ca antiseptic sub formă de: . Perborat de sodium. • • • .intră în compoziţia apelor de gură (soluţia 2%) folosite la igienizarea cavităţii bucale.soluţie apoasă 3%.Farmacologie Săruri de bor (săruri ale acidului BORIC) • • • Tetraborat de sodiu (borax.antisepsia mucoasei bucale sub formă de soluţie 2% proaspăt preparată aplicată prin badijonaj în gingivite.amestec de acid boric (Eusol) cu hipoclorit de Ca (soluţie Dakin) ca pansament umed în plăgi infectate tegumentare. Acţionează bactericid. 10. Sekusept. inodoră. În mediu umed (ţesuturi) se descompune uşor eliberând oxigen atomic [O].pulbere cristalină sau amorfă. solubilă în apă cu reacţie alcalină şi în glicerină cu reacţie acidă. . stomatite sau pulbere ce se aplică local în stomatite ulceroase acute pe leziuni.la fierberea instrumentarului metalic pentru a împiedica ruginirea acestuia (menţine o reacţie uşor alcalină). De aceea nu se recomandă în gargarisme. COLORANŢI .intră în compoziţia unor soluţii folosite în dezinfecţia suprafeţelor şi a instrumentelor ex.

Administrarea locală îndelungată pe răni poate întârzia cicatrizarea.5-1%. disociabile. Utilizări: • • • • • • Ca antiseptic. euflavina.colorând urina. ale enzimelor respiratorii bacteriene. Acţionează: bactericid în special asupra germenilor Gram pozitiv (streptococi. Este antihelmintic şi antifungic: acţionează pe majoritatea fungilor.Farmacologie Coloranţii sunt compuşi organici a căror acţiune bactericidă se corelează cu gradul lor de disociere. cationul acridinic intră în competiţie cu ionii de H+ pentru poziţiile vitale ale grupelor acide. inodoră. urmată de eliberarea unor cationi deosebit de activi. . timp de 7 zile). în gingivostomatita aftoasă recidivantă (badijonarea mucoasei bucale cu soluţie 1%). dermatite. Efectul bactericid se observă mai ales asupra microbilor pe cale de înmulţire. zilnic. bacilul piocianic. bacilul difteric. Se foloseşte ca antiseptic pentru mucoasa bucală în gingivostomatita herpetică (atingerea leziunilor ulceroase cu soluţie 1%). Derivat de trifenilmetan Metilrosanilina (cristal violet. fungicid. mai ales pe Candida albicans. dermatomicoze. In soluţii1% se utilizează şi în plăgi infectate. amoebicid. în gingivostomatita micotică (atingerea leziunilor cu soluţie 1%.este un colorant derivat de trifenilmetan. sub formă de: -soluţie 1/5000 în gingivostomatita ulceronecrotică sub formă de spălături bucale largi. soluţii 1%o în piodermite. inodore. Nu acţionează asupra bacteriilor Gram negativ şi acidorezistente precum şi asupra sporilor bacterieni. spirilul anginei Vincent. spectrul cuprinde germeni Gram pozitiv. Farmacocinetică: se absoarbe uşor prin mucoase şi se elimină renal. cu gust amar. Cristale strălucitoare violete sau violet închis spre negru cu luciu metalic. Acest colorant are afinitate pentru grupul fosfat al nucleoproteinelor pe care se fixează formând complexe prin electroadsorbţie (acestea pătrund şi în interiorul celulelor). Are indice fenolic 80. în alte infecţii şi ulceraţii ale mucoasei bucale (atingeri ale leziunilor cu soluţie 1%). Alţi derivaţi de acridină cu acţiune antiseptică : acriflavina. solubile în apă. escare. eczeme infectate. virucid. alcool. glicerină. violet de genţiană). Acţionează bacteriostatic şi bactericid. care dă soluţii apoase neutre şi fluorescente. Coloranţii de acridină • Etacridina. Nu acţionează asupra sporilor bacterieni. Rivanol -pulbere cristalină galbenă. De pildă. -soluţie 1%o pentru tamponări locale în gingivite şi stomatite. -unguent 0. stafilococi).

cupru. Pentru mucoasa cavităţii bucale şi a faringelui se folosesc: .Farmacologie Este contraindicată administrarea pe leziuni ulcerative la nivelul feţei (poate cauza o pigmentare permanentă) Derivaţi de fenotiazină Albastru de metilen (metiltionina) . cel astringent (Al. Aceasta duce la eliberarea de ioni metalici care vor bloca unele enzime.1%. -methemoglobinemie i. Colorând puternic ţesuturile se foloseşte pentru depistarea traiectelor fistulelor. incolor. La concentraţii mari combinaţiile metalelor au efect bactericid prin precipitarea proteinelor protoplasmatice. stimulare a centrului respirator. solubilă în apă. Pe cale generală are efecte de stimulare a metabolismului. Prin adsorbţia ionilor metalici pe membrana bacteriei se produce modificarea echilibrului ionic. 11. analgezie. fără miros. .pulbere cristalină de culoare albastru închis cu luciu de bronz metalic. cu gust amar. ionizate prin oxidare-efect denumit oligodinamic (de exemplu la argint).soluţiile 1-2% ca badijonaj în angina Vincent. Este bactericid slab. -infecţii urinare oral 50 – 300 mg pe zi. zinc. Astfel pot acţiona cantităţi foarte mici de metal. atât pentru acţiunea lor antiseptică (Hg. Farmacocinetică: se absoarbe digestiv şi se elimină renal colorând urina în albastru . Ag) cât şi pentru alte efecte. Acţiunea antiseptică este atribuită faptului că poate servi ca transportor pentru dehidrogenaze. Prin reducere se transformă într-un leucoderivat inactiv. argint. -soluţia 2% pentru badijonarea leziunilor din gingivostomatita herpetică acută şi gingivostomatita aftoasă recidivantă. aluminiu. Utilizări: • • • • • • Ca antiseptic este folosit pe tegumente şi mucoase. Datorită proprietăţilor redox devine un acceptor şi un donor de ioni de hidrogen. bactericid în diluţii mari (inhibă dezvoltarea streptococilor în soluţia 1/80000). faţă de stafilococi în concentraţie 0. de exemplu. Zn).METALE GRELE Se utilizează compuşi organici şi anorganici ai metalelor cum ar fi: mercur. soluţie apoasă sterilă 1% 1 – 4 mg/kg.v. antimethemoglobinizant.având efect antiseptic la nivel urinar. La concentraţii mici acestea au efect bacteriostatic prin afectarea enzimelor ce conţin gruparea SH.

Se foloseşte pe tegumente cu leziuni cutanate superficiale sub formă de unguent cu oxid de mercur 2% şi pe mucoasa bucală în gingivostomatita acută ulceronecrotică. stimulator al epiteliogenezei (proprietate pentru care este folosit în dermatologie). paraziticid. Mercurocromul se . de antrax etc. Efectul lor este mai lent şi de durată mai lungă decât al derivaţilor anorganici. fungistatic. În contact cu pielea rănită sau care conţine ioduri nu se administrează clorura de mercur (în prezenţa iodurilor se poate forma biiodura de mercur care este necrozantă pentru piele). eter. Anionii din structura acestor substanţe. inodoră. Sporii bacteriilor anaerobe. Are acţiune astringentă pe mucoase în concentraţii mici. Este keratoplastic.Farmacologie Asupra ţesuturilor combinaţiile metalelor au: • • -la concentraţii mici un efect astringent. pot avea acţiune astringentă (când acizii sunt slabi) sau caustică (când acizii sunt tari). reversibil. Mercurul amoniacal sub formă de unguent 5% în impetigo. Bine suportată de mucoasă datorită structurii complexe (este o legătură complexă nu o sare simplă). glicerină. nu sunt influenţaţi. limitat în suprafaţă. Oxid galben de mercur este antiseptic cu efect bactericid pe tegumente (mai ales în cazul infecţiilor cu coci). În concentraţia 1/1000 omoară atât sporii cât şi bacteriile. Se foloseşte ca antiseptic pentru mâini sub formă de soluţie 1o/oo şi ca dezinfectant pentru materialele de cauciuc (de exemplu: tuburi de dren) sub formă de soluţie 1/500. Derivaţii de mercur se utilizează săruri anorganice care disociază electrolitic şi compuşi organici care nu disociază întrucât metalul este legat covalent şi acţionează prin structura sa întreagă. necrozant. Merbromin (mercurocrom) este un derivat al fluoresceinei cu mercur (conţine 25% mercur) Soluţia 2% este bine tolerată de mucoasă. Oxicianura de mercur este mai puţin toxică decât clorura mercurică deoarece este mai puţin ionizabilă. Acţiunea bactericidă apare lent şi este diferită faţă de diverse bacterii. Se păstrează în Venena datorită gradului ridicat de toxicitate. Acţiunea exercitată de combinaţiile metalelor este dependentă atât de anion cât şi de cation. etanol. Se solubilizează în apă. lenjerie şi alte obiece (cu excepţia celor acoperite cu vopsele pe bază de ulei) sub formă de soluţie 2o/oo. cristalină. • Se foloseşte pentru antisepsia tegumentelor integre sub formă de soluţie 1o/oo (care este bine suportată pe piele) şi ca dezinfectant pentru dezinfecţia instrumentarului de cauciuc. Efect bactericid. în cazul în care sunt reprezentaţi de acizi. destul de profund. Biclorura de mercur(sublimat coroziv) se prezintă ca o pulbere albă. -la concentraţii mari un efect caustic. Derivaţii organici acţionează prin întreaga moleculă.

02-0. Deoarece mercurul rămâne legat de molecula organică nu precipită proteinele tisulare ale macroorganismelor.Farmacologie poate contamina cu bacterii Gram pozitiv ceea ce a dus la îndepărtarea lui din uzul spitalelor. . Ca dezinfectant pentru instrumente: soluţia 1-2%o. capabile să determine colaps vascular. . gingivite. Este folosit ca antiseptic pentru mucoase (soluţia: 0. Fenilmercuriborat (merfen. . mobilier. senzaţie de sete. Folosit îndelungat pe mucoase sau piele poate produce sensibilizarea alergică.1%).Penicilamina. decesul se poate produce în următoarele 1-3 zile datorită pierderii de fluide tisulare sau lezării renale ireversibile. faringite. Moartea poate surveni în decurs de câteva ore dacă vărsăturile sunt atât de severe încât să producă pierderi majore de apă şi electroliţi. fungicid şi virucid. Dacă pacientul supravieţuieşte acestei faze. Ca dezinfectant este utilizat pentru instrumente (cu excepţia celor de aluminiu deoarece le corodează): soluţia 0.Este bacteriostatic la o concentraţie ce nu modifică ţesuturile. Ca antidot se poate folosi: • . lenjerie soluţia 0.05-0.Se foloseşte ca antiseptic pentru mâini şi mucoase (soluţia 2%).2 %o. Acţionează bacteriostatic şi fungistatic. un antibacterian puternic.3 mg) şi pentru mâini (soluţia 0. fenosept) acţiunea sa antimicrobiană se datorează radicalului fenilmercuric C6H5Hg+ care se formează prin disocierea fenoseptului în apă.Se utilizează ca antiseptic pentru mucoasa bucală în stomatite.1%). hematurie. • • .Dimercaptopropanol. înainte de amigdalectomii sub formă de comprimate (0. dureri abdominale puternice.ingestia unor substanţe care conţin mercur de-a lungul unei perioade de . În aceste cazuri apar simptome ca: gust metalic.intoxicaţia acută cu mercur se poate produce în urma ingestiei sărurilor de mercur sau prin inhalarea unei cantităţi mari de vapori de mercur. Are indice fenolic 200.05 la mie (timp de 3 ore) şi obiecte de cauciuc.01%) şi Se mai fac spălături gastrice cu suspensii de cărbune şi tratament simptomatic. Aceşti radicali blochează grupările -SH ale enzimelor bacteriene. Intoxicaţia cu mercur Compuşii mercurului care eliberează uşor ionii de Hg produc intoxicaţii grave acute şi cronice (compuşii anorganici).intoxicaţia cronică poate apare în următoarele situaţii: • timp. vărsături. Tiomersal (mertiolat) este pentru • mâini (soluţia 0.

Mai pot apare ulceraţii la nivelul mucoasei bucale şi linguale precum şi "lizereul mercurial Gilbert" care este o bandă îngustă pigmentată pe festonul gingival al molarilor şi premolarilor superiori. tulburări digestive (greaţă. fenomene depresive şi simptome localizate la nivelul cavităţii bucale: inflamaţii ale glandelor salivare şi ale limbii. • . Apare datorită formării sulfurii de mercur şi este influenţat de igiena bucală. leucopenie. .000) care distrug bacteriile. gust metalic datorită prezenţei mercurului în salivă. în timp ce 0. Prin contact cu clorura de sodiu din secreţiile organismului şi plasmă se formează clorura de argint. hipersalivaţie. se eliberează de pe suprafaţa plăcii. Argintul se utilizează ca săruri şi preparate coloidale. Din proteinele precipitate se eliberează lent ioni de argint care distrug bacteriile prin contactul prelungit pe care îl au cu acestea. La nivelul ţesuturilor pe care sunt aplicate. cefalee. stomatită şi paradontită mercurială. leziuni renale şi hepatice. Acesta este mecanismul de acţiune oligodinamic.hipersensibilitatea la mercur apare la aproximativ 3% din populaţie.inspirarea unor concentraţii reduse de vapori de mercur pe timp îndelungat (stomatologie). amino. -acţionează pe suprafaţa celulei bacteriene determinând alterări grave în peretele celular şi în citoplasmă. La nivelul celulei bacteriene ionii de argint: • • • -interferează cu activităţile metabolice esenţiale ale microorganismelor. prin oxidarea acesteia. menţinându-se astfel o acţiune bacteriostatică susţinută. ioni de argint în cantitate foarte mică (1 la 20. Se manifestă prin prezenţa unor tulburări generale: anemie. Împreună cu albuminele formează legături complexe.6% din populaţie prezintă manifestări clinice alergice. alterând proprietăţile fizice ale acestora şi precipitându-le. împiedicând continuarea acţiunii în profunzime. Argintul şi sărurile sale sunt absorbite foarte lent astfel încât nu pot da concentraţii toxice.000.Farmacologie • • . tulburări de tranzit). Semnul patognomonic al intoxicaţiei cronice cu mercur este colorarea în brun a capsulei cristalinului. carboxil. . Ionul de argint se combină cu grupările chimice importante ale proteinelor de tipul sulfhidril. soluţiile de săruri anorganice de argint exercită un efect germicid imediat care continuă ulterior prin eliberarea de mici cantităţi de ioni de argint din formele de argint proteinat. poliurie. sare insolubilă care precipită imediat. Argint şi derivaţi Dacă într-un vas cu apă se introduce o plăcuţă de argint pur. de culoare albastru-închis spre negru. fosfat.injectarea de compuşi organici ai mercurului.

porţiuni mici. virucid. granulom ombilical (sub formă de soluţie de nitrat de argint 30%). Inhibă enzimele transportoare de oxigen folosite în metabolismul bacteriilor. Grăbeşte vindecarea plăgilor. Preparate coloidale de argint • Proteinat de argint (protargol) conţine 8% argint. In administrări repetate poate produce arsuri corneene şi conjunctivită chimică. Cu timpul şi prin expunere la aer se îngroaşă şi se înnegreşte. virusurilor şi fungilor. îndeosebi în infecţiile cu coci. în gingivite. . Este bactericid în concentraţii mari de 0. Uleiuri volatile • Ulei de cuişoare (oleum caryophyllorrum) Se obţine prin distilare cu vapori de apă din mugurii florali uscaţi ai plantei tropicale Eugenia caryophyllata. probabil pentru că argintul este puternic ionizat. de ţesut de granulaţie restant. Efectul nu este profund datorităformării AgCl cu clorurile din ţesuturi.Se foloseşte ca antiseptic în gingitive acute şi subacute. Acţionează bacteriostatic.1% sub formă de bastonaşe (creioane de nitrat de argint) şi soluţii concentrate şi bacteriostatic în concentraţii mici sub 0. prin atingeri punctiforme în caz de: afte bucale.Farmacologie Nitratul de argint (azotat de argint) acţionează prin eliberarea ionilor de argint activ. Ca agent de cauterizant pentru mucoasa bucală. granulom ombilical la nou născut etc. Intensitatea acţiunii sale depinde de concentraţia şi de timpul cât este lăsat să acţioneze. gingivostomatita ulceronecrotică. In arsuri reduce flora microbiană.Are acţiune bacteriostatică. carminativă. Se utilizează în soluţie oftalmică 1% ca antiseptic şi astringent şi pentru prevenirea oftalmiei gonococice la nou născut. Proteinatul de argint are acţiune antiseptică mai mare decât argirolul (deşi are un conţinut mai mic în argint decât acesta). Argint coloidal (colargol) un coloid este un lichid în care particule cu dimensiuni foarte mici sunt suspendate în soluţie. fungicid. Ulei volatil incolor sau galben-pal cu miros caracteristic şi gust de cuişoare. Soluţiile concentrate sau bastonaşele (care iniţial au efect bactericid) produc precipitarea albuminelor superficiale formând o crustă sau o membrană din care se eliberează treptat ioni de argint cu acţiune bacteriostatică. burjonate.În câteva minute poate acţiona bactericid. Suspensiile coloidale 1-5 % până la 10% ale sărurilor organice de argint se utilizează ca antiseptice ale mucoaselor.1%. abcesul parodontal marginal. în aplicaţii locale. Prezintă acţiune • astrigentă. Conţine ca principiu activ eugenol în proporţie de 70-90% în amestec cu acetileugenol şi cariofilen.

în gumele de mestecat pentru a inhiba dezvoltarea plăcii bacteriene. anestezică locală . În timp se închide la culoare până la brun roşcat. ca antiseptic pentru căile respiratorii superioare şi ca stimulent al expectoraţiei sub formă de: produs "Inhalant" ce conţine eucaliptol. . Acţionează antibacterian intens (datorită timolului şi carvacrolului) şi fungicid. anestezic şi antipruriginos. cu miros caracteristic şi gust aromatic. cu un miros caracteristic aromatic de camfor şi gust astringent. aldehide şi terpene. Conţine până la 60% fenoli.5-1% cu ulei de olive.Lichid uleios volatil.ca decongestionant sub formă de ulei de Mentha piperita în inflamaţii acute ale mucoasei cavităţii bucale şi faringelui. arzător şi iute. • Ulei de eucalipt se obţine prin distilare cu vapori de apă din frunzele şi ramurile terminale ale unor specii de Eucalyptus (Myrtaceae) (E.Se prezintă ca un lichid incolor sau gălbui. sub formă de amestec 0. cu gust la început dulce şi aromat apoi acru şi arzător.fruticetorum. Conţine ca principiu activ mentol (30-35%) în amestec cu acizi. unguente 1-5%.smithii)Conţine ca principiu activ eucaliptol (cineol) în proporţie de 70%. E. E. antihelmintic. hiperemiant. • Ulei de mentă (mentol) se obţine prin distilare cu vapori de apă din frunzele şi vârfurile înflorite ale plantei Mentha piperita din familia Labiatae (izma de grădină). cu miros caracteristic de mentă.Lichid uleios galben. incolor sau galben pal.Local este utilizat sub formă de soluţii alcoolice 1%.Intră în compoziţia gumelor de mestecat. cu gust arzător. Prezentare: lichid de culoare slab gălbuie sau galben-roşcată (prin conservare îndelungată). Acţionează bacteriostatic. antifungic şi uşor anestezic. . Este hiperemiant local. pastele de dinţi şi gumele de mestecat. Are efect antipruriginos. din care cel mai important este timolul în proporţie de 25-30%. corize. Conţine ca principiu activ aldehida cinamică în proporţie de 70% (trans-cinnamaldehyde.ca aromatizant în apele de gură. oleu de lavandă. cu miros caracteristic.Acţionează bacteriostatic. • Ulei de tim reprezintă uleiul volatil extras prin antrenarea cu vapori de apă din florile de Thymus vulgaris (cimbrişor) din familia Labiatae. volatil. bactericid şi fungicid asupra Candidei albicans.Amestecat cu oxid de zinc este folosit ca pastă de obturaţie temporară a cavităţilor deşi mai preferat este eugenolul. sinuzite.Farmacologie aromatizantă. Ulei de scorţişoară (oleum cinnamoni) este extras din scoarţa plantei Cinnamomum Zeylanicum prin antrenarea cu vapori de apă. Posedă acţiune antiplacă. volatil. o-metoxycinnamaldehyde) şi eugenol. terpineol.Acţionează bacteriostatic. Este ingredient în apele de gură. oleu de mentă.globulus. .Intră în compoziţia apelor de gură şi a pastelor de dinţi. astringent şi rece. răcoritor.Se foloseşte ca solvent şi aromatizant în preparate stomatologice.

Lichid albastru. Bisabololul .Farmacologie • Ulei de muşeţel (oleum chamomillae) este obţinut prin distilarea cu vapori de apă a florilor de Matricaria chamomillae (muşeţel) din familia Compositae. CURS 12 Antibiotice şi chimioterapice . cu miros puternic aromat şi gust amar. Acţionează bacteriostatic. extras din uleiul de muşeţel are acţiune antiinflamatoare şi de stimulare a procesului de vindecare a ţesuturilor. Uleiul obţinut numai din flori este albastru pe când cel obţinut din receptacule este verzui. Conţine ca principiu activ azulene (chamazulena). care-i conferă culoarea albăstruie. antiinflamator şi emolient. antitoxic. dens. În contact cu aerul şi lumina îşi schimbă culoarea devenind verde şi apoi brun.

.afectarea hematopoezei: Cloramfenicol. Se va mai ţine cont de faptul că nici un antibiotic nu este inofensiv. Cloramfenicol.hepatotoxicitate: Tetraciclina. piodermite streptococice) Meningita meningococică Pneumonia pneumococică Penicilina Penicilina Antibioticul de elecţie Penicilina . Tetraciclina. ASOCIEREA ANTIBIOTICELOR Reguli de bază în terapia cu antibiotice : 1. hemopatiile maligne. 2. . cefalosporine. Eritromicina. fără a fi necesară antibiograma: Boala infecţioasă Infecţia streptococică (angină. 3. virozele necomplicate prin suprainfecţii). erizipel. Alte afecţiuni însoţite de febră reumatismul acut. . sunt: colagenozele. Amoxicilina. În mod concret ne bazăm pe rezultatele antibiogramei. Alegerea antibioticului se face în funcţie de cunoaşterea sensibilităţii germenilor la antibiotice şi a spectrului de acţiune al antibioticelor.Farmacologie (vezi și slide-uri) REGULI GENERALE DE PRESCRIERE A ANTIBIOTICELOR . . fiecare prezentând riscul unor efecte adverse: .ototoxicitate: aminoglicozide. Meticilina. febra medicamentoasă. Există însă boli infecţioase al căror tratament cu antibiotice se instituie în urma examenului clinic şi de laborator. . Eritromicina. Cloramfenicol. Nu orice stare febrilă = boală infecţioasă. scarlatină. Stabilirea necesităţii tratamentului cu antibiotice: Există boli infecţioase care nu necesită tratament antibiotic (de ex. Este necesar diagnosticul corect al prezenţei unei infecţii în organism: aceasta implică diagnostic clinic şi de laborator. Meticilina.reacţii anafilactice: peniciline.neurotoxicitate: aminoglicozide.tulburări gastro-intestinale: Ampicilina. .nefrotoxicitate: aminoglicozide.

5. -boli infecţioase cu etiologie plurimicrobiană. -în tratamentul tuberculozei. cu următoarele 2 excepţii: . cu etiologie încă neprecizată: septicemie. trimetoprim) Sunt posibile asocieri între cele 3 clase şi în cadrul lor. sulfamide. Asocierea antibioticelor: are următoarele indicaţii: -tratamentul de urgenţă al unor boli infecţioase grave. utilizând un antibiotic cu spectru cât mai îngust (ţintit). -pentru creşterea acţiunii antimicrobiene (efect sinergic sau aditiv). lincomicina.Farmacologie Lues (sifilis) Penicilina Leptospiroze Febra tifoidă Infecţii cu Mycoplasma pneumoniae Infecţii cu Ricketsii. aminoglicozide) -bactericide absolute (polimixine) -bacteriostatice (tetracicline. ţinând cont de clasificarea lor în: -bactericide degenerative (peniciline. pentru a împiedica apariţia de tulpini rezistente. Se preferă monoterapia cu antibiotice. Reguli de asociere a antibioticelor . Chlamidii Difteria Penicilina Cloramfenicol Eritromicina Tetraciclina Eritromicina 4. clindamicina. meningită. cloramfenicol. macrolide. cefalosporine.

Farmacologie 1.Nu se asociază bactericide cu bacteriostatice. 2.Nu se asociază bactericide absolute între ele (datorită riscului crescut de efecte adverse). 3.Nu se asociază bacteriostatice între ele (asocierea este ineficace). Asocieri posibile: de ex. peniciline + aminoglicozide cefalosporine + aminoglicozide 6.Stabilirea schemei de tratament cu antibiotice va preciza: - doza optimă, în funcţie de: -greutatea corporală, mai ales în pediatrie; -gravitatea infecţiei şi sediul focarului patogen; -pragul toxic al fiecărui antibiotic; -se evită subdozările care predispun la recidive sau la apariţia rezistenţei microbiene. - calea de administrare: Antibioticele se administrează parenteral în următoarele situaţii: - infecţii grave, urgenţe; - la pacienţi cu complianţă scăzută la tratamentul oral cu antibiotice; - antibiotice care au forme farmaceutice doar de uz parenteral. ritmul de administrare: variază de la un antibiotic la altul şi chiar la acelaşi antibiotic, în funcţie de gravitatea infecţiei. De ex.: Penicilina G, V se administrează la 4, 6 sau 8 ore Ampicilina, Amoxicilina, - la 6 sau 8 ore

Farmacologie Efitard, unele cefalosporine - la 12 sau 24 ore Moldamin - la 7 - 14 zile durata terapiei: variază după gravitatea infecţiei: -obişnuit 7-10 zile -în infecţii bacteriene severe încă 7-10 zile de afebrilitate. 7. Administrarea profilactică a antibioticelor se face doar în unele situaţii: - Profilaxia reumatismului articular acut (RAA) -Moldamin (1 flac/ lună, 5 ani la cei sub 25 ani, 2 ani la cei peste 25 ani) - Profilaxia endocarditei infecţioase - există mai multe scheme de profilaxie, la pacienţii cu afectarea valvelor cardiace

- Profilaxia meningitei -meningococice Haemophilus influenzae - Profilaxia tuberculozei la subiecţii expuşi (contacţi apropiaţi) Izoniazida -Profilaxia infecţiilor recurente ale tractului urinar - Biseptol.

-cu

cu

Farmacologie ANTIBIOTICE BACTERICIDE Antibioticele bactericide se clasifică în: -betalactamine -peniciline -cefalosporine -aminoglicozide

PENICILINELE Definiţie: Sunt antibiotice bactericide numai în faza de multiplicare rapidă a bacteriilor. Clasificare şi reprezentanţi: I. Peniciline cu acţiune rapidă: Benzil-penicilina: Penicilina G (sare sodică sau potasică) flacoane cu pulbere 400.000 UI 1.000.000 UI 5.000.000 UI Soluţia obţinută după dizolvare în ser fiziologic se administrează -i.m sau i.v. la 4, 6, 8, ore interval -i.v. în perfuzie (dar nu în soluţie glucozată) Se adm. obişnuit 1,6- 6 milioane UI/zi. Fenoximetil-penicilina: Penicilina V compr. 400.000 UI Ospen • compr. 500.000 UI, 1000.000UI,1500.000 UI • granule pt. suspensie orală 750.000UI/5ml

Farmacologie Se administrează oral, din 6 în 6 ore (8 în 8 ore) înainte de mâncare. II. Peniciline cu acţiune retard: Procain penicilina G: Efitard, flacoane cu pulbere 800.000 UI Se administrează i.m. 1 flacon la 12 ore sau 2 flac. la 24 ore Benzatin-benzilpenicilina: Moldamin, flacon cu pulbere 600.000UI, 1200.000UI Retarpen, flacon cu pulbere 600.000UI, 1200.000UI Se dizolvă în apă distilată. Se adm. i.m. 1 flac. la 7 zile. III. Peniciline antistafilococice: Oxacilina caps. 250 mg. adm. oral flacoane cu pulbere 250 mg., 500 mg. Se adm. 2-4 g./zi, din 6 în 6 ore IV. Peniciline cu spectru larg: Ampicilina caps. 250 mg. flac. cu pulbere 250mg, 500mg adm. i.m., i.v. Obişnuit se adm. 2-4g/zi la interval de 6 ore. Ampicilina + Sulbactam = Sultamicilina (are spectru lărgit faţă de Ampicilină) ↓ preparatul Unasyn: - flac cu pulbere 1,5g =1g Ampicilină + 0,5g Sulbactam , adm i.m., i.v. - pulbere pentru suspensie orală - cp. adm. i.m., i.v.

Farmacologie Se administrează 1,5 -12g/zi la 6,8,12 ore. Sulbactam = derivat penicilinic puţin eficace ca antibacterian, dar inhibitor puternic de betalactamaze. Amoxicilina - are absorbţie mai bună decât Ampicilina după administrare orală; Amoxicilina caps.250 mg, 500 mg - se adm. oral 250 mg, 500 mg la 8 ore Ospamox caps.250 mg cp. 250 mg,500mg, 750mg, 1000mg granule pentru suspensie orală 125 mg/5ml, 250 mg/5ml Duomox cp.125mg, 250mg, 500mg Se adm. 1,5g/zi în 2,3 prize. Amoxicilina + acid clavulanic = Amoksiklav; Augmentin ↓ (inhibitor de betalactamaze) Augmentin cp.625 mg - 500mg Amoxicilină - 125 mg acid clavulanic cp.1 g -875 mg Amoxicilină -125 mg acid clavulanic Se administrează în 2 prize/zi. Amoxicilina + Metronidazol = HELICOCIN - preparat folosit pentru eradicarea infecţiei cu Helicobacter pylori în ulcer. Observaţii: 1.Penicilinele sunt antibiotice ieftine, eficace pe un număr relativ mare de germeni (coci Gram + , − , bacili Gram +, spirochete, leptospire). 2.Sunt bactericidele cele mai puţin toxice, de aceea se administrează frecvent la copii, gravide, imunodeprimaţi.

Romergan i.m. 500mg suspensie 125mg/5ml. 250mg/ml Se administrează 1.Farmacologie 3. Formele parenterale se prezintă sub formă de flacoane cu pulbere. (Adrenalină i. Ospexin. din 8 în 8 ore Cefaclor: Ceclor caps 250mg.v. înainte de utilizare se dizolvă în ser fiziologic (majoritatea) sau apă distilată (Moldamin). la 6 ore). 250mg/5ml Se administrează 250 mg la 8 ore → max.. Hidrocortizon hemisuccinat i.v.4 g/zi. 250mg. şoc anafilactic). 125mg/ml. Cele mai de temut efecte adverse sunt reacţiile alergice (urticarie. La un pacient cunoscut alergic la Penicilină alternativa terapeutică în infecţiile streptococice faringiene este Eritromicina (2cp.. uz oral se administrează pe nemâncate pentru o absorbţie mai bună. erupţii cutanate. Penicilinele pt. Riscul de reacţii alergice există atât la prima administrare a medicamentului cât şi la următoarele administrări. 4.) Testarea sensibilităţii se face intradermic cu o soluţie foarte diluată de Penicilină. 500mg susp. Keflex cp. 5. ! Reamintiţi-vă tratamentul şocului anafilactic. CEFALOSPORINELE Clasificare şi reprezentanţi: Generaţia I: Orale: Cefalexin: Oracef. 4 g/zi .

3×750mg/zi.v. cu pulbere 250 mg.v. 500mg suspensie 125mg/5ml Se administrează oral 2×250 . max. 1g.500mg/zi Zinacef flac. 200mg.5g. profund 4 -12g/zi la 4 .m. 5 zile Observaţii: . i.. Cefoperazona: Cefobid flac cu pulbere 0.Farmacologie Parenterale: Cefalotina: Keflin flac cu pulbere 1 g + 1 fiolă 10 ml apă distilată Se administrează i.m. cu pulbere 750mg.v. 1g. i.5g Se administrează i. 12g/zi Cefuroxima: Zinnat cp. i. 250mg. 2g Se administrează 1 flac. doză unică. cu pulbere pt. 1. la 12 ore. max 9 g/zi Generaţia a IV-a: Ceftibuten: Cedax flac. 500mg . 400mg Se administrează oral 400mg/zi. suspensie orală caps. 2g Se administrează i.6 ore interval Generaţia a II-a: Cefamandol: Mandol flac 1g.. până la 3-6g/zi (la 6 ore interval) Generaţia a III-a: Ceftriaxona: Rocephin flac.1g la 8 -12 ore.. 2g Se administrează 1-2g/zi.v.m. 500mg. i.

adm. fiind utile în tratamentul meningitelor.. AMINOGLICOZIDELE Clasificare şi reprezentanţi: Gentamicina: Gentamycin.5g% Administrare: instilaţii în sacul conjunctival 1-2 picături la 4 ore Kanamicina: Kanamycin. i.m. Este folosită mai ales ca tuberculostatic. sub formă de flacoane cu pulbere se dizolvă de obicei în apă distilată (pt. 3-5mg/kgc/zi. 1g de 2 ori/săptămână. la interval de 8 ore. cu pulbere 1g.. Cefalosporinele de uz parenteral. i.) sau soluţie Xilină (pt. Cefalosporinele sunt bactericide scumpe.Farmacologie 1. se adm.. 15 mg/kgc/zi. dar foarte eficace. cu pulbere 1g. la 12 sau 8 ore În insuficienţa renală intervalul dintre doze se măreşte după formula: intervalul dintre doze = 9 × valoarea creatininemiei (mg%) Streptomicina: Streptomicină flac. dar sunt mai rare şi mai puţin severe decât pentru peniciline. adm. sau i. i. În insuficienţa renală se creşte intervalul dintre doze astfel: Interval între doze (ore) = 8 × valoarea creatininemiei (mg%) Exemplu: creatinina serică = 3 mg%. 2. indicate în infecţii severe. în TBC se adm.m.). intervalul între doze = 24 ore ⇒ 1 doză/zi Gentosept = soluţie oftalmică cu Gentamicină 0. asociat cu alte tuberculostatice. i.m.v. Kanamicin flac.m. Gentamicin fiole 80mg/2ml 40mg/2ml Se administrează i.v. cu spectru mai larg decît penicilinele. . Cefalosporinele de generaţia a III-a şi a IV-a pătrund bine prin meningele inflamat. Reacţiile alergice pot apare. 3.

2. Nu se absorb după administrare orală ⇒ se administrează obişnuit parenteral..3% . în 2 doze.unguent cu tetraciclină . ANTIBIOTICE CU SPECTRU LARG) A.Farmacologie Amikacina: Amikozit. Efectele adverse cele mai frecvente sunt ototoxicitatea şi nefrotoxicitatea ⇒ la bolnavii cu insuficienţă renală este necesară scăderea dozelor/zi sau creşterea intervalului dintre doze. respectiv datorită riscului deprimării periculoase a hematopoezei în cazul cloramfenicolului. Obişnuit se administrează 500 mg de 2 ori/zi la adulţi. fiole 20 mg/2ml Observaţii: 1. administrate i. Amikacin . această asociere având efect sinergic. sau i.m.v. 250 mg .flacoane 500 mg/2ml. ANTIBIOTICE BACTERIOSTATICE (MACROLIDE.caps. 3. 15 mg/kgc/zi. Tobramicina: Nepcin. I. Se pot asocia cu penicilinele sau cu cefalosporinele. 4. active mai ales pe bacili Gram negativi aerobi. Tetraciclinele • sunt antibiotice produse de diferiţi Streptomyces • au acţiune bacteriostatică faţă de un număr mare de microorganisme patogene Clasificare: Generaţia 1: Tetraciclina . Aminoglicozidele sunt antibiotice bactericide. Antibiotice bacteriostatice cu spectru larg Sunt reprezentate de: Tetracicline Cloramfenicol Folosirea lor este actualmente limitată din cauza frecvenţei relativ mari a tulpinilor bacteriene rezistente în cazul tetraciclinelor.

fiind contraindicată administrarea lor concomitentă cu aceste preparate. 200 mg Caracteristici şi principii de administrare pentru prima generaţie: • eficacitatea tetraciclinelor este diminuată prin absorbţie scăzută în caz de hipoaciditate gastrică.Solvocilin flac. • aplicarea locală trebuie evitată (cu excepţia formelor oftalmice) din cauza potenţialului mare de sensibilizare • se acumulează în mugurii dentari producând colorarea în galben . cationi bivalenţi sau trivalenţi putându-se administra concomitent cu acestea . inj. motive pentru care sunt contraindicate în a 2 . Caracteristici şi principii de administrare pentru generaţia a 2 .300.inj.a jumătate a sarcinii şi în primele 6 luni de viaţă ale copilului (afectează dentiţia de lapte) respectiv la copii până la 8 ani (afectează dentiţia definitivă) • hepatotoxicitatea este favorizată de insuficienţa renală. malnutriţie.Farmacologie Clortetraciclina Oxitetraciclina Rolitetraciclina . sarcină şi coexistenţa altor boli hepatice • toleranţa digestivă a preparatelor este diminuată deoarece au ca reacţie adversă fenomenul de dismicrobism intestinal care se concretizează prin apariţia diareei ce apare în cursul tratamentului şi care alături de celelalte dezavantaje prezentate reduc complianţa pacientului la tratamentul cu tetracicline de primă generaţie.350mg Generaţia a 2 -a: Doxycyclin -Vibramycin caps 100 mg. lapte.a: • se absorb aproape complet din intestin fiind foarte puţin influenţate de alimente.brun a dinţilor şi hipoplazia smalţului dentar. Fe situaţii când se formează chelaţi neabsorbabili. Mg. necesitând un interval de minim 2 ore între ele. flac. în prezenţa alimentelor (produsele lactate) şi a medicamentelor ce au în compoziţia lor ionii Ca.

cp.deprimarea hematopoiezei cu pancitopenie • la nou născut fenomenele toxice acute se pot manifesta prin "sindromul cenuşiu" (vomă. N. tahipnee. II. Antibiotice macrolide .22 h pentru doze multiple motiv pentru care se vor administra în prima zi 2 doze la 12 ore interval una de cealaltă.trece uşor în LCR. 250 mg Obişnuit are acţiune bacteriostatică.Farmacologie • sunt active faţă de unele tulpini bacteriene rezistente la tetraciclinele clasice • T1/2 pentru Doxiciclină este de 12 . traversează bariera hematooculară şi bariera placentară • utilizarea sa este limitată datorită cele mai grave complicaţii . pătrunde în creier. diaree cu scaune verzi. Cloramfenicolul . influenzae.18 h după prima doză şi 18 . distensie abdominală. meningitidis şi Bacteroides Caracteristici: • datorită liposolubilităţii ridicate difuzează foarte bine în toate ţesuturile . fenitoinei şi a sulfamidelor antidiabetice • este antibioticul de primă alegere în febra tifoidă B. cianoză cu colorarea cenuşie a pielii) datorită incapacităţii de metabolizare a cloramfenicolului de către ficat • interacţiuni medicamentoase: Cloramfenicolul inhibă metabolizarea anticoagulantelor cumarinice. dar poate fi şi bactericid pe H. 125 mg/250 mg şi caps. iar din a 2 -a zi o doză / zi • nu influenţează flora bacteriană intestinală şi se poate administra şi la pacienţi cu insuficienţă hepatică şi renală având astfel o toleranţă digestivă foarte bună • au potenţă mai mare decât cele din prima generaţie ! Observaţie: Datorită tuturor avantajelor prezentate complianţa pacienţilor la tratamentul cu tetracicline de a 2 -a generaţie este net crescută faţă de prima generaţie.

primul reprezentant • este produsă de Streptomyces erithreus Principii de administrare: • se administrează numai sub forme enterosolubile (esterii săi: succinat. digoxina crescând riscul reacţiilor toxice ale acestora Dintre noile macrolide ultimele două s-au impus în practica clinică. lactobionat) datorită instabilităţii sale în mediu acid gastric • este medicaţia de alternativă la pacienţii cu alergie la penicilină • provoacă fenomene de iritaţie digestivă de tipul greaţă.Farmacologie Se numesc macrolide deoarece cuprind în structură un inel alifatic lactonic de dimensiuni mari. Clasificare: Vechea generaţie: Eritromicina Spiramicina .cp.Spiramycin Josamicina . diaree. Roxitromicina . stearat. anticoagulantele orale.Josamycin Noua generaţie: Roxitromicina . vomă.Rulid . durere epigastrică • inhibă citocromul P450 provocând inhibiţie enzimatică asupra altor medicamente administrate concomitent: teofilina. propionat.Klacid Eritromicina .Rulid Claritromicina . 150 mg Caracteristici şi principii de administrare: • are absorbţie rapidă şi realizează concentraţii plasmatice mari la doze mici având o acţiune bactericidă pe durata de 24 h .

intrând astfel în schema triplei şi quadruplei terapii de eradicare a infecţiei cu acest germene la pacienţii cu ulcer duodenal: IPP (doză dublă) + Claritromicină 500mg (doză dublă) + Amoxicilină 1000mg (doză dublă) IPP (doză dublă) + Claritromicină 250mg (doză dublă) + Metronidazol 400mg (doză dublă) IPP (doză dublă) + Claritromicină 250mg (doză dublă) + Tinidazol 500mg (doză dublă) IPP = Inhibitor al pompei de protoni .OH Claritromicina) potenţează efectele Claritromicinei • poate creşte nivelele plasmatice ale Carbamazepinei şi Teofilinei necesitând monitorizarea clincă a pacienţilor respectivi • are acţiune antibacteriană şi pe Helicobacter pylori. amigdalian.Omeprazol cp 20mg .suspensie 60 mg/100ml. pulmonar.Farmacologie • penetrabilitate tisulară şi celulară mare eritromicina • este stabilă la acidul clorhidric putându-se administra ca atare • se poate administra în doză unică 300 mg/zi cu aceeaşi eficienţă clinică şi bacteriologică cu ritmul 2 x 150 mg/zi în infecţii de căi respiratorii superioare şi inferioare • prezintă rare efecte adverse digestive Claritromicina .cp 250 mg şi 500 mg . alveolar) • penetrabilitate ridicată atât intra cât şi extracelular • metabolitul activ (14 . 500 mg/flacon (macrofage şi leucocite) comparativ cu Caracteristici şi principii de administrare: • absorbţia nu este influenţată de mese • realizează concentraţii eficace la toate nivelele tractului respirator (nazal. 125 mg/5 ml .v.Klacid .i.

2. Prescrieţi antibioticul de elecţie la un pacient cu diagnosticul de pneumonie postgripală.7.250 mg x 2/zi adulţi . pylori. Prescrieţi antibioticul de elecţie care intră în schema de eradicare a infecţiei cu H.5 mg/Kgc x 2/zi copii Cazuri: 1. Prescrieţi antibioticul de elecţie la un pacient cu diagnosticul de angină acută streptococică cu alergie la penicilină. .Farmacologie • rare efecte adverse digestive Se administrează: . 3.

între mese.Acid nalidixic cpr.5g: • infecţii urinare (cu germeni sensibili): cistite. 150 mg • infecţii gonococice acute: 300 mg.. Ciprofloxacina: . monodoză. 250 mg. 500 mg.Ciprobay cpr. CHINOLONELE: Sunt chimioterapice de sinteză cu proprietăţi antibacteriene bactericide. 0. timp de 2-3 zile). pielonefrite.5g = 5 cpr. 250 mg Ciproxin cpr.Eradacin caps. 750 mg . 100 mg. Rosoxacina . SULFAMIDELE ŞI TRIMETOPRIMUL A. Clasificare: chinolone de generaţia I: Acidul nalidixic Acidul oxolinic Cinoxacina chinolone de generaţia II: Rosoxacina Acidul pipemidic chinolone de generaţia III: Ciprofloxacina (fluorochinolone) Ofloxacina Pefloxacina Norfloxacina Fleroxacina Reprezentanţi: Acidul nalidixic .doză unică/zi.Farmacologie CHIMIOTERAPICE: CHINOLONELE. 7 zile • infecţii enterice: dizenterie bacilară acută (2. pielocistite. 1g la 6 ore.

.7-10 zile) Ofloxacina: .v. cervicite acute. 200.Tarivid cpr. : 2 X 0.0.Farmacologie f.Abaktal cpr. 100 mg/10 ml Administrare : oral : 2 X 0. : 400 mg la 12-24 h Norfloxacina: .400 mg sol.2 g/zi Pefloxacina: . 400 mg Administrare : 200-400 mg la 12 h (3. rectite acute). 80 mg/ml Administrare: oral.Nolicin cpr. 100 mg.v. : 400 mg/zi (monodoză) Indicaţii (Fluorochinolone): • infecţii urinare (cistite. • infecţii gastro-intestinale : boala diareică acută. pielonefrite) şi prostatice acute şi cronice. 400 mg f. perfuzabilă 400 mg/100 ml Administrare : oral. perfuzabilă 200 mg/100 ml Administrare : 200-400 mg la 12 h Fleroxacina: .v.1 .Quinodis : cpr.25 g/zi i. • infecţii transmise pe cale sexuală (uretrite acute. i. i. 200 mg sol.

3. în timpul sarcinii. pot produce: greţuri. convulsii. ! Observaţie: Fluorochinolonele: a) antibacteriene de primă alegere în şancrul moale.Farmacologie • infecţii osteo-articulare: osteomielite acute şi cronice • infecţii respiratorii: bronşite cronice Principii de administrare (Generaţia a III-a): . Sulfamide cu acţiune intestinală: Ftalilsulfatiazol . i.v.ritmul de administrare: la 12 sau 24 ore (în funcţie de preparat). -durata tratamentului: 3 . cu acţiune intermediară: Sulfametoxazol. preparate de fier.oral (comprimat). f) sunt contraindicate la nou-născut. e) trebuie evitate sau utilizate cu prudenţă la copii. calciu. fotosensibilizare. b) sunt total inactive în infecţii: streptococice. c) au absorbţia intestinală diminuată de antiacidele cu aluminiu. listeriene sau cu anaerobi. Ex: în boala diareică acută durata tratamentului cu fluorochinolone este de 3 zile. Clasificare I. sucralfat. cu acţiune rapidă: Sulfafurazol 2. severitatea infecţiei). pneumococice. magneziu. cu acţiune prelungită: Sulfametoxidiazina II. B. d) în general sunt bine suportate.7 -10 zile (în funcţie de indicaţie. (fiole) . SULFAMIDELE Sunt chimioterapice de sinteză cu acţiune bacteriostatică. Sulfamide cu acţiune sistemică: 1. la bolnavi cu antecedente convulsive. vărsături.

este una dintre sulfamidele cele mai utilizate Sulfametin cpr. Bactrim. spectrul de acţiune mai larg.) + doză de întreţinere = 1g/2cpr la 6 ore. 0.se evită asocierea cu : Procaină.: Sulfametoxazol + Trimetoprim = Biseptol) Biseptol (Cotrimoxazol. Acid folic.5 g: doză de atac = 2g (4cpr./zi. . (rar) • uz local : Sulfacetamida (colir) ! Observaţie Sulfamidele: • au indicaţii limitate în infecţii urinare necomplicate cu germeni sensibili (E. . • i.Farmacologie III.Coli. dizenterie bacilară. respiratorii.Tagremin) Este asocierea între: Sulfametoxazol + Trimetoprim (5 :1 = 400 mg/80 mg) Administrare: Biseptol : 2 x 2 cpr. oral comprimate: doză de atac + doză de întreţinere Ex: Sulfafurazol cpr.v. Proteus). Sulfamide de uz local: Sulfacetamida (colir).se recomandă cu o cantitate mare de lichide (mai ales alcaline) pentru a preveni cristaluria (precipitarea sulfamidelor în tubii renali). • rezistenţa la sulfamide se pre vine prin: asocieri (Ex. doză de atac = 1 g/2cpr (doză unică/zi) + doză de întreţinere 1/2 g = 1cpr/zi. infecţii biliare. Septrin. indicaţia principală: infecţii urinare asociere activă şi pe unii germeni rezistenţi la sulfamide instalarea rezistenţei se face mai lent . Mafenidul (cremă) Principii de administrare: • obişnuit. acidifiante urinare. dimineaţa şi seara Avantajele asocierii: ! Observaţie Biseptolul: • este medicaţia de primă alegere în pneumonia cu Pneumocistis carini • este contraindicat în timpul sarcinii şi la nou-născut acţiune bactericidă mai intensă.

N.Farmacologie CURS 13 Farmacoterapia urgenţelor medicochirurgicale în cabinetul de medicină dentară (vezi slide-uri) CURS 14 Farmacoterapia durerii. iar treapta a 3-a pe cele mai puternice. Treapta 1 cuprinde analgezicele cele mai slabe. urcând . NIVEL III dureri intense şi/sau eşec la NIVEL II Dureri moderate şi severe sau eşec la antalgicele de nivel I NIVEL I Dureri uşoare Analgezice şi neopioide: moderate • Metamizol • Paracetamol OPIOIDE UŞOARE: CODEINA ± Paracetamol ± Aspirină ± A. în • Aspirină funcţie de intensitatea efectului analgezic.S OPIOIDE antalgicele de nivel II Agonişti parţiali Agonişti puri PUTERNICE • Buprenorfina • Morfina clorhidrică şi sulfurică Agonişti antagonişti • Pentazolina • Petidina Scara analgezică a OMS cuprinde medicaţia analgezică clasificată în trepte. Terapia durerii începe fie cu prima treaptă. • A.S.I.I.N.

Farmacologie progresiv până la treapta cu care se obţine o analgezie satisfăcătoare. suspensie. Acid acetilsalicilic . Paracetamol . neiritant gastric. Efferalgan. antiinflamator. diateze hemoragice ! Observaţie: Asociată cu anticoagulantele prezintă risc crescut de hemoragii 2. sup. 1 g. dureri musculare şi osoase.hipotensiune arterială la injectare rapidă i.v.agranulocitoză: se foloseşte perioade scurte de timp . Este bine suportat.Paracetamol cp. Contraindicaţii: ulcer gastric. Metamizol = Algocalmin cp 500 mg. dar nu are efect antiinflamator. cp. maxim 8 cp/zi Este eficace mai ales în cefalee. fie direct cu o treaptă superioară. 3. . Upsarin Are efect analgezic. 125. acţiune antitermică. Se administrează după mese. sup. f..risc de anafilaxie . de elecţie la copii. Maxim 4 x 2 cp/zi ! Observaţie: Are risc hepatotoxic în caz de supradozare. 500 mg.Aspirina cp 500 mg. efervescente Are acţiune analgezică asemănătoare cu Aspirina. 1g/2ml Este indicat ca analgezic mai ales în dureri colicative Efecte adverse: . Reprezentanţi: Treapta 1: Substanţe care inhibă sinteza prostaglandinelor 1. 250 mg Panadol cp. antipiretic.

Alternative: antispastice (Scobutil. unguent 4%.400 mg/zi Piroxicam .4 x 25 . 400 mg. antiinflamatoare nesteroidiene. sup. dj.Voltaren. . f 75 mg. Reumavek. supozitoare 500 mg. Acţionează favorabil în dureri reumatice. tromboflebite. cp retard 100 mg. de aceea este mai rar folosit. doza obişnuită: 400-800 mg/zi. 1. Papaverină). supozitoare 50. supozitoare 250 mg. 100 mg.4 x 25 . 40 mg. Butazolidine. anemie aplastică. în 3 prize.4 x 200 . unguent 4%. 50 mg. Treapta a 2 -a : Opioide mai slabe Se pot asocia cu medicamente din treapta 1. ! Observaţie: Formele orale se administrează după mese deoarece sunt puternic iritante gastric. Codeina . Antiinflamatoare nesteroidiene Au efect antiinflamator şi antipiretic puternic. unguent 5% Doza obişnuită: 3 .40 mg/zi.4 x 500 .50 mg/zi Diclofenac . Poate produce leucopenie. abcese. trombocitopenie. moderat efect analgezic. unguent.Farmacologie Administrare: 2 . Fenilbutazonă.Piroxicam. agranulocitoză.50 mg/zi Ibuprofen . Feldene. Diclofenac dj 25. dismenoree.caps 25 mg.1000 mg/zi Datorită efectelor adverse nu trebuie folosit ca agent spasmolitic primar.cp 200. gel Doza obişnuită: 3 .Fenilbutazonă. 4. 200 mg.Codeine phosphate cp 15 mg Pe lângă efectul analgezic are şi efect antitusiv marcat. supozitoare 20. 50 mg. cp 20 mg. Reprezentanţi: Indometacin . unguent 3% Se administrează în doză unică 20 . Doza obişnuită: 3 .Paduden .

a: Opioide puternice Se pot asocia cu medicamente din treapta 1.3 mg.100 mg/zi Treapta a 3 . ce durează 4 .7 ore Dmax/1d = 20 mg Doza analgezică uzuală: 5 . Administrat parenteral are efect analgezic intens.c.2 mg Are acţiune mai lungă decât Morfina. administrat oral are efect analgezic moderat. Petidina . 1. nu este indicată în dureri cronice fiindcă necesită administrare la intervale scurte (4 ore).8 ore. 50.10 mg 2.5 ore. Morfina f. Are efect analgezic bun asociată cu Paracetamolul. 100 mg. Dmax/1d = 60 mg Dmax/24 h = 360 mg 3. f. 30 mg/1 ml Efectul durează 3 .Farmacologie Dependenţa este riscul cel mai de temut al Codeinei. sol uz intern 100 mg/ml Acţiunea durează 4 .7 ore Are risc de dependenţă mai mic comparabil cu Codeina Doza obişnuită: 4 x 50 . Tramadol .Tramal f.Temgesic f. 0. 2.4 ore. 100 mg. Buprenorfina . durează 6 . cp perlinguale 0. Este indicată în dureri acute moderate sau intense. 20 mg/1ml s. sup. Dmax = 500 mg/zi 3. Efect analgezic intens.Fortral cp 50 mg. de 4-6 ori / zi. Pentazocina . Dmax/24 h = 60 mg . Doza obişnuită în această asociere este: 60 mg Codeină + 100 mg Paracetamol.Mialgin f 100 mg/1 ml Are durata de acţiune 2 .

Principii de administrare: Principiile de tratament diferă în funcţie de tipul durerii: acută sau cronică. în doze individualizate şi administrate la intervale riguros fixate.3 . de cele mai multe ori cu cele mai puternice analgezice.analgesia • În durerea cronică: Scopul tratamentului este de a împiedica apariţia durerii. blocarea trunchiurilor nervoase. gimnastică medicală.Farmacologie Se pot administra 0.0. radioterapie. administrate parenteral.toleranţă (= scăderea progresivă a efectului) . anestezie peridurală. analgezie paravertebrală.6 mg la 6 .spasm al sfincterului Oddi (spasm biliar) .greaţă. administrarea trebuie individualizată şi se face la cererea pacientului = on demand analgesie = pacient . . de cele mai multe ori cu analgezice orale. vărsături .8 ore. psihoterapie.dependenţă (cu apariţia sindromului de abstinenţă la întreruperea tratamentului) . Efecte secundare: .euforie. • În durerea acută: Scopul tratamentului este suprimarea rapidă a durerii.retenţie de urină . Tratamentul durerii cronice trebuie să fie multimodal: administrare sistemică/locală de analgezice.constipaţie . În durerea postoperatorie deoarece sensibilitatea la durere variază de la pacient la pacient.deprimare respiratorie .controlled . în doze standard.

Nu se asociază substanţe care fac parte din acelaşi grup ca mod de acţiune (de exemplu nu se asociază opioide între ele). La pacienţii cu neoplasm este necesară o analgezie continuă astfel încât administrarea medicamentelor se face după un orar fixat dinainte şi nu la cererea pacientului. prin complexitatea sa etiopatogenică şi clinică. anxiolitice (Hidroxizin. Trebuie ţinut cont de posibilitatea apariţiei nefropatiei prin analgezice ("nefropatie MANAGEMENTUL DURERII ÎN CABINETUL STOMATOLOGIC (vezi și slide-urile) DUREREA ÎN STOMATOLOGIE Introducere Durerea reprezintă. 2.Farmacologie În durerea cronică care nu are etiologie malignă pacienţii trebuie trataţi fără opioide cât mai mult timp posibil. . motivaţia unui dualism atitudinal comportamental al pacientului întâlnit frecvent în practica stomatologică: • • pe de o parte solicitarea consultaţiei şi tratamentului de specialitate în urgenţă (mai ales). Cefaleea poate fi indusă chiar de unele analgezice. evitarea prezentării la stomatolog. 5. Observaţii: 1. Diazepam) antidepresive (Amitriptilina) antispastice (Papaverina) glucocorticoizi (dacă există o componentă inflamatorie) 3. În timpul sarcinii şi alăptării doar Paracetamolul este sigur inofensiv. pe de altă parte. Se pot asocia terapiei cu analgezice alte substanţe adjuvante: fenacetinică") 4. Opioidele (în afara durerilor naşterii) şi AINS sunt contraindicate.

cu un coeficient real de dificultate. Incidenţa afecţiunilor algogene în stomatologie Dat fiind dualismul atitudinal-comportamental menţionat anterior.000) .afecţiuni algogene rare (>0-5) Afecţiuni frecvente Afecţiuni relativ frecvente Afecţiuni rare Pulpita acută Pericoronarita False afecţiuni Abcesul periapical Durerea după chirurgia endodontică Protezare cu supraînălţare Eroziuni gingivale şi leziuni dentare legate Alveolita poslextracţionaiă uscată GUNA False dureri dentare: Nevralgia de trigemen Nevralgia de ganglion dentare: Infarctul acut miocard Sindromul Ernest Reacţia postmedicamentoasă oraiă pemfigus-like de diferenţiază: sfenopalatin Sindromul Stevens-Johnson Reacţia de periajul dentar Sinuzita Necroliza epidermică toxică postmedicamentoasă maxilară acută Gingivo-stomatita herpetică primară Ulceraţii traumatice Ulceraţii prin arsuri Stomatita aftoasă Ulceraţiile herpes-zoster orală lupus-like Leucemia acuta şi leziunile Ulceraţiile cu virus Epstein. Wiener (1998). Sugestivă şi mai actuală în acest sens pare a fi încercarea de evaluare epidemiologică a lui Stanley L. neurogenă. exprimarea diferenţiată a durerii (somatică. implicit a durerii oro-maxilo-faciale. mediaţi prin sisteme complexe specifice şi nespecifice spre structurile cerebrale anatomice şi integrative a căror activitate normală este astfel perturbată (5). se poate lua în considerare tel mult o estimare epidemiologică relativă a fenomenului dureros în practica stomatologică. ceea ce relevă semnificaţia majoră a elementelor de anamneză şi ancheta funcţională sub aspect diagnostic. psihogenă ) se realizează în termeni preponderent subiectivi.Farmacologie Durerea reprezintă de altfel un „model cerebral" rezultat dintr-o suprasumaţie de stimuli de natură variată. Dată fiind reprezentativitatea componentei subiective a durerii.afecţiuni algogene relativ frecvente (>5-100) . prognostic clinic şi terapeutic în acest domeniu.afecţiuni algogene frecvente (> 100) . care (prin aproximarea incidenţei la 100.orale: Barr Boala mână-picior-gură Herpangina Stomatita gonococică Gingivita Candidoza Afecţiunile dentare .

secundar) Alergia de contact Durerea iradiată de la un Terapia cu isotretinoin Glosita alergică anevrism disecant Cheilita actinică Ulcerele cu virus Coxsackie Iodismul (oreionul sau Virusul Herpex simplex enterovirus iodat) Nevralgia de trigemen din .Farmacologie Stomatita alergică postmedicamentoasă Stomatita iritativă Reacţia postmedicamentoasă Reacţia orală la orală lichenoidă GUNA şi afecţiunile periodontale Virusul (pulpita) Ectima gangrenosum citotoxice Leziuni orale în context SIDA şi leziunile orale: SIDA: \ Virusul citomegalic candidoză herpex simplex Herpes variceloulcero- simplex Aftele idiopatice cu răspuns Virusul la prednison zosterian Leziunile necrotice idiopatice afecţiuni periodontale Herpes-zoster şi GUNA Stomatita necrotizantă acută leucoplazia păroasă Sarcomul Kaposi Leziuni orale diabetice Limfoamele Leziuni orale uremice Glosite şi glosodinii: Candidoza GUNA Glosite şi glosodinii: Glosita stafilococică Glosite şi glosodinii: Glosita şi ulceraţia gonococică Glosita tricomoniazică Tularemia Durerea ATM : guta şi Glosita virală cu virus Pseudomonas (ectima Herpex simplex şi gangrenosum) Glosita bacteriană cu gram pseudoguta ulceraţii negativi Muşcături şi arsuri ale Sindromul Stevens-Johnson Durerea ATM : boala limbii Necroliza epidermică toxică Lyme Ulceraţii aftoase Glosita cu Chlamidia Fractura pe os trachomatis patologic Ia nivelul mandibulei datorata Ulceraţia cu citomegalovirus tumorilor sau osteomielitei Cheilite şi durerea la nivelul buzelor: Sifilis (primar.

Farmacologie
Impetigo Cheilita angulară datorată speciilor de Candida şi Staphylococcus aureus Cheilite şi durerea la nivelul buzelor: Cheilita alergică scleroza multiplă

Afecţiuni frecvente Eroziunile labiale datorate frigului şi umezelii Fracturi posttraumatice ale mandibulei, ale

Afecţiuni relativ frecvente Cheilita factitia Sindromul Stevens-Johnsons Necroliza epidermică toxică Disfuncţia/durerea de ATM (disfuncţia/durerea miofascială) Barotrauma

Afecţiuni rare

masivului facial şi ale sinusului maxilar Zona Zoster (ramurile maxilare şi complexului zigomatic Sinuzita maxilară supurativă Parotidita virală mandibulare ale nervului V) Durerea iradiată şi infarctul miocardic sau insuficienţa coronariană Parotidita Parotidita supurativă supurativă Infecţia spaţiului Litiaza salivară laterofaringian Infecţia spaţiului masticator Nevralgia idiopatică de trigemen Nevralgia de trigemen consecutivă compresiei microvasculare

Elemente psiho-fiziopatologice ale durerii Datorită mecanismelor modulatoare anatomo-fiziologice sau socio-psihologice, durerea nu poate fi concepută doar ca o senzaţie, ci ca un fenomen complex aparţinând atât condiţiei de normalitate, cât mai ales condiţiei patologice, cu multiple implicaţii anatomo-fiziologice, psihointelectuale, psiho-afective şi p s i h o - s o c i o l o g i c e , atestând astfel ceea ce afirma cândva

Farmacologie
L. Rubinstein: „între organizarea psihică şi condiţiile lumii exterioare se stabileşte principiul unei interacţiuni ascendente". Semnalând impactul unui potenţial obstacol, durerea anticipează o atitudine defensivă. In derularea fenomenului dureros, ca „semnal de avertizare a organismului", se individualizează trei registre r e p r e z e n t a t i v e :
• • •

percepţia senzoriala şi/sau somatică (specifică) starea afectiv-emoţională reacţia anatomo-visceralo-vegetativă şi musculară. Din multitudinea ipotezelor privind mecanismul experienţei dureroase, considerăm ca fiind

mai pertinentă pentru teritoriul stomatognat teoria porţii de control (emisă de Melzack şi Wall în 1965), care susţine ideea convergenţei dintre informaţia nociceptivă şi cea nenociceptivă, plasând locul interacţiunii convergente a axonilor mici şi mari la nivelul segmentului spinal sau în sistemul trigeminal. în acest sens, autorii individualizează trei componente implicate în experienţa dureroasă:
• • •

componenta senzori-discriminativă - determinantă în informaţia perceptivă primită de individ componenta rezultantă afectiv-emoţională (subiectivă) componenta cognitiv-evaluativă, inserată în experienţele anterioare şi aşteptări. Variabilele psihologice, după cum precizează P. Milgroon, vor avea un rol cu totul deosebit,

marcând diferenţiat reacţia la durere.

Relaţia Durere - Detresă - Frică - Anxietate. Structuri psiho-emoţionale şi de personalitate în stomatologie Durerea este condiţionată de prezenţa stimulilor algogeni cu impact: somatic, neurogen, psihogen sau mixt, care semnalizează o afectare tisulară curentă, sau iminentă, sau un tipar de răspunsuri atitudinal-comportamentale modulate de componenta afectiv-emoţională individuală, ceea ce îndreptăţeşte afirmaţia lui R. Leriche, chiar şi atunci sau mai ales când vorbim despre durere, că „fiecare bolnav îşi are adevărul lui". Sub aspect atitudinal-comportamental, după cum precizează P. Milgroon, fenomenul dureros se reflectă printr-o ipostază plurifactorială: pe de o parte, durerea declanşează detresă somatopsihică (la nivel diencefalic, cu activarea substanţei reticulate), care generează reacţia emoţională de frică ; pe de altă parte, frica favorizează eliberarea şi activarea de endorfine din glanda pituitară, rezultând un efect analgezic temporar', se realizează de fapt un „control inhibitor de poartă", control în care, după cum menţionează I. Hăulică, O.C. Mungiu şi G.D, lonescu, se implică cu rol determinant nu numai beta-endorfina şi dinorfinele, ci şi enkefalinele.

Farmacologie
Prin continuarea acţiunii agentului stresor se eliberează naloxonul, care antagonizează efectul analgezic anterior, durerea intensificându-se din nou. Aceasta explică dispariţia subită a durerii dentare în sala de aşteptare ca urmare a fricii exacerbate de aşteptare (fenomenul „angor temporis"), asociată eventual cu unele comentarii inoportune în acest cadru şi cu reapariţia durerii când frica a dispărut, „Analgezia de stres" apare în cadrul de referinţă menţionat ca „fenomen de apărare adaptativă contra agresiunii nociceptive". Referindu-se la particularizarea psiho-fizio-patologică în domeniul stomatologic, Billes şi Faneslow (1980) sugerează implicarea algogenă a tensiunii musculare generate de anxietate. De fapt, „agonia" unei şedinţe traumatizante la stomatolog se poate datora în mai mare măsură fricii decât durerii. Datorită aşteptării îndelungate la stomatolog, pacientul adult, dar mai ales pacientul copil, îşi focalizează atenţia pe stimuli ai fricii, etichetând eronat detresă (somato-psihică şi psihosomatică), incapacitându-se în consecinţă cu lupta sa cu experienţa dureroasă. Relaţia durere - detresă - frică - anxietate este particularizată în accepţiunea lui Milgroon, Wright, citaţi de Maxim et al. de :
• • • • •

structura psiho-emoţională a bolnavului (anxiosul are un prag al durerii mai scăzut) structura sa de personalitate (cu sau fără inflexiuni represive) tipologia constituţională etnică, antropologică, regională statusul neurovegetativ, umoral şi endocrin factorii socio-educaţionali, culturali (imprimă un caracter personal durerii). In fapt, întreaga activare automatică, implicit a reacţiei de frică, generează praguri scăzute

ale durerii şi o toleranţă mai mică la durere. Pragul dureros, ca prag de toleranţă la durere, este marcat de anticiparea tratamentului stomatologic propriu-zis de către pacient, mai ales Ia pacientul dominat de experienţe anterioare directe sau indirecte negative prelungite (răspunsuri emoţionale condiţionate - REC), cu incapacitatea de control situaţional, ceea ce generează o frică adiţională care agravează experienţa dureroasă. Durerea la rândul ei amplifică frica adiţională şi determină atitudinea de evitare, respingere sau fugă în faţa tratamentului stomatologic, atitudine care la rândul ei exacerbează frica a d i ţ i o n a l ă . Se realizează astfel o configuraţie a răspunsurilor emoţionale condiţionate (REC) prin implicarea stimulilor generalizaţi. Intervin ca factori de întreţinere şi agravanţi:
• • •

starea de teamă generală etapa de vârstă a pacientului dezvoltarea memoriei şi imaginaţiei, care adaugă senzaţiei dureroase o multitudine de reprezentări, imagini şi amintiri generatoare de nelinişte absenţa controlului tratamentului stomatologic de către pacient surse informaţionale

• •

Farmacologie

„angor temporis" etc. în consecinţă, intervenţia factorului psiho-emoţional asupra sensibilităţii algice se manifestă

prin:
• •

amplificare sau adaos psihic (frică) fixare psihică (durere reziduală) .

Particularizarea durerii în stomatologia pediatrică Ca reprezentare, mai ales pentru micul pacient, durerea simbolizează un atac, o leziune, o ameninţare. Sub aspect semiologic, durerea ca transformare a unei excitaţii în senzaţie alături de componenta afectivă implică şi un element perceptiv de conştiinţă, care evoluează în concordanţă cu etapa de vârstă şi stadiul de dezvoltare generală psiho-somatică a i
n d i v i d u l u i .

Astfel, sugarul simte durerea dar nu o percepe, afecţiunea existând ca o reacţie organică (starea de suferinţă fiind ilustrată prin strigăte, plâns, reacţii, mimică), elementul psihologic perceptiv fiind încă absent. Evoluţia spre maturitate, proces complex care sumează modificări psiho-mentale şi somatice, adaugă senzaţiei dureroase componenta perceptivă. Pe măsură ce copilul „se trezeşte", durerea se organizează şi se obiectivează prin dezvoltarea sistemului II de semnalizare - vorbirea (ca semn al maturării corticale, după cum precizează Monnod), dând copilului „conştiinţa lui însuşi" (Preyier). Dezvoltarea memoriei şi imaginaţiei adaugă senzaţiei dureroase o multitudine de reprezentări, imagini şi amintiri generatoare de nelinişte, durerea căpătând tot mai mult un caracter personal, accentuat sub efectul modulator sau demodulator al educaţiei Iată de ce expresia durerii se diferenţiază de la copil la copil. Totuşi în expresia durerii dentare (durere odontogenicâ) regăsim aspecte comune tuturor copiilor: lacrimi, transpiraţie, tremurături, dar mai ales reacţii specifice ale muşchilor oro-faciali, pe care Debesse le grupează în două tipologii caracteristice:
• •

expresia înălţării feţei prin contracţia muşchilor frontali şi sprâncenari; o anumită expresie a feţei determinată de contracţia muşchilor mirtiformi şi triunghiulari ai buzelor. Dar nu numai expresia fizică a durerii variază de la copil la copil, după cum precizează

Foreman, Christensen, Grivu, ci şi intensitatea ei în cadrul aceloraşi procese patologice, datorită faptului că diferenţele individuale sunt condiţionate de tipologia volitivă şi caracterială a copilului (în plină perioadă formativă), cât şi întreaga gamă de particularităţi psiho-somatice ale etapei de vârstă a copilului.

Farmacologie
Această complexitate plurifactorială motivează particularizarea psiho-emoţională a sensibilităţii algice odontogenice a copilului, ilustrată printr-o accentuare (comparativ cu adultul) a :
• •

amplificării psihice a durerii (pragul de excitaţie la copil fiind mai coborât decât la adult); fixării psihice a durerii - durere reziduală (un rol important avându-1 în acest sens experienţele dureroase anterioare directe sau indirecte ale copilului, REC, cu sau fără legături cu durerea odontogenică actuală a acestuia, cât şi reacţia de frică a mamei, care alimentează şi amplifică reacţia de frică a copilului). Aşadar, durerea în genere şi îndeosebi în stomatologia pediatrică, departe de a avea valenţe

protective, este legată printre altele de sentimentul fricii şi al r e s p i n g e r i i . Spre deosebire de adult şi mai ales în circumstanţe stomatologice, copilul nu disimulează starea sa psihoemoţională reală, element de o semnificaţie pragmatică deosebită în controlul durerii în asistenţa medicală stomatologică a copilului.

Criterii de clasificare a durerii şi tipuri de durere la nivelul sistemului stomatognat Deoarece nici una din încercările de clasificare a durerii în domeniul sistemului stomatognai nu ilustrează întreaga variabilitate clinică a acestui fenomen complex, opiniem pentru c clasificare eclectică, fără a încuraja, după cum ar spune Rigolet, deruta practicianului prii „supoziţii rătăcite" :

Criterii de clasificare 1. Caracteristici anatomo-fiziologice
• • • -

Tipuri de durere dureri cu suport real: dureri somatice - superficiale profunde dureri viscerale dureri neurogene dureri psihogene (24): somatoforme cenestopatii durere morală sindroame dureroase mixte : cefalee durere facială

nopţi sau mai mult frecvenţa durerii: sporadică. arsură. usturime. Subiectivitate individuală • • • Criterii de evaluare a durerii în teritoriul sistemului stomatognat După M. citat de A. junghi dureros vârsta localizarea şi proiecţia durerii intensitatea durerii: uşoară. Panarrocha (1993). intermitentă. durere lancinantă. translatată. severă durata durerii: secunde.clinice şi paraclinice . remanenţa durerii relaţia durerii cu tipologia psiho-somatică şi starea clinică generală a subiectului simptome simpatice asociate - - prezenţa variabilă a: anxietăţii în durerea acută şi a depresiei şi atitudinilor triste în semne obiective . reflectată) 4. oricând reacţia durerii la elementele algogene şi analgezice factori de declanşare. intensă. durere simulată dureri superficiale dureri profunde 3. caracterul durerii: disconfort. diurnă. întreţinere. se recomandă a se evalua: - forma durerii: acută. zile. continuă orar temporar: nocturnă.specifice afecţiunii stomatologice algogene sau durerea cronică - afecţiunii generale cu simulare algogenă stomatologică. pulsatilă. tensiune locală.Farmacologie 2. . moderată. minute. Rotaru. jena dureroasă. graduată. ore. cronică forma de exprimare. Localizare • • • • transferată. exacerbare pragul de stimulare. Caracteristici evolutive • • dureri acute dureri subacute dureri cronice durere locală durere proiectată durere iradiată (transmisă. jena sau abstinenţa selectivă la alimentaţie (mai ales la copii).

leziuni gingivale secundare erupţiile dentare dificile. cutanată facială sau gingivo-mucozală. a distinsului prof. este reprezentativă pentru ţesuturile de origine ecto-mezodermal. tipuri de durere care. von insista în cele ce urmează asupra prezentării analitice doar a tipurilor de durere mai frecven întâlnite în asistenţa stomatologică curentă. apare la orice vârstă - factorul cauzal. declanşată prin contactul nemijloci cu decelabilă. Mungiu. Celelalte entităţi algici oro-maxilo-faciale care se regăsesc în domeniul de preocupări ale chirurgiei oro-maxilo -faciale şi neurologiei vor fi doar amintite.C. Durerea somatică profundă Cu maximă prevalenţă. se regăsesc în arealul durerii somatice sau viscerale. posttraumatice. Tipuri de durere somatică şi viscerală Dată fiind complexitatea factorială algogenă oro-maxilo-facială. considerăm ca fiind relevantă îi individualizarea şi localizarea tipurilor de durere în acest teritoriu parafrazarea autorilo Bonnet şi Meunssier: „locul durerii somatice nu este neapărat sursa aferenţelor cauzale'' Durerea somatică superficială - locală. Elemente de diagnostic şi prognostic La recomandarea coordonatorului acestui tratat. . brutală. cât şi larga variabilitate clinică a durerii în teritoriul sistemului stomatognat. lancinantă. durata şi frecvenţa stimulului algogen cedează la anestezia de contact sau prin infiltraţie - asocierea de excepţie a trismusului sau reacţiilor reflexe în timpul masticaţiei - semne clinice obiective oro-faciale cu relevanţă etiologică şi potenţializare psihogen (leziuni inflamatorii. arsură. implicit pentr întreaga complexitate structurală a sistemului stomatognat. leziuni gingivale. O. neoplazice. fără a exclude interfereţele psihogene. concordantă cu amploarea. în acest context sun ilustrate faţete reprezentative ale diagnosticului pozitiv şi diferenţial al afecţiunilor stomato logice curente prin prisma sensibilităţii algice dento-maxilo-faciale. uşo durere acută. cu delimitare precisă. dr.).Farmacologie Tipuri de durere la nivelul sistemului stomatognat. neiradiantă. ţesuturi definitorii şi pentru elementele structurale ale odontomului. papilare iatrogene etc. violentă.

Particularizări: Durerea în caria simplă a dinţilor temporari Este slab exprimată şi incertă în caria evolutivă şi absentă în caria staţionară. ilustrat prin: nelinişte la apropierea şi în timpul meselor. Aspectele menţionate se motivează pe de o parte prin lipsa de relevanţă a elementelor anamnestice directe ale pacientului copil. repulsie selectivă la alimentaţie (în raport cu componenta alimentară algogenă). cu o expresivitate bivalentă somato-viscerală. determinată de particularităţile psiho-mentale şi intelectuale ale etapei de v â r s t ă . Durerea în caria simplă (durerea dentinară) Este o durere provocată (de excitanţi chimici. termici şi mecanici). Nu necesită administrarea de antialgice. a căror coroborare se impune cu necesitate. în condiţia prezenţei unor carii multiple la acelaşi pacient. ceea ce impune o anumită circumspecţie în evaluarea corectă a originii sale somatice: stomatologice propriu-zise sau s Durerea dento-pulpo-parodontală Reprezintă cea mai frecventă durere din teritoriul sistemului stomatognat. comparativ cu dintele permanent matur. durerea se prefigurează sub forma unui „sindrom complex de jenă la alimentaţie" determinat de acumularea sensibilităţii la excitanţi a mai multor organe pulpare. pulpare sau parodontale. Durerea în caria simplă a dinţilor permanenţi tineri Semnele subiective. sensibilitate dureroasă sau durere propriu-zisă) direct proporţională cu intensitatea excitantului algogen şi corelată cu profunzimea şi specificul anatomoclinic al procesului carios. nervozitate în timpul s o m n u l u i . localizată la nivelul dintelui afectat.Farmacologie Prin particularităţile sale de manifestare şi localizare. cu origine în receptorii neurali dentino-pulpari. • i m u l a t e . histopatologice şi radiologice specifice acestor entităţi. implicit durerea sunt mai slab conturate şi imprecise. concordantă cu durata de acţiune a excitantului care o declanşează. cu registre variabile în contextul unei largi patologii cariale. cu o exprimare variabilă (jenă şi disconfort la alimentaţie. durerea somatică profundă oro-maxilo-facială creează reale dificultăţi de diagnostic etiopatogenic şi anatomo-clinic. iar pe de altă parte intervin particularităţile structurale şi biologice ale dinţilor temporari şi îndeosebi instalarea precoce a involuţiei biologice a organului pulpar al acestora . evolutive şi relaţionale. cu o anumită graduare în raport cu etapa de vârstă crono-biologică şi evoluţia psihologică a copilului. Durerea în caria galopantă (explozivă) . durerea fiind însoţită de o largă paletă de semne obiective clinice.

Hiperestezia temporară Este generată de o coborâre temporară a pragului dureros în cadrul sau după anumite afecţiuni generale. perioada de sarcină e a) t c . organ pulpar. localizată precis. atât sub aspect stomatologic.Farmacologie în pofida evoluţiei fudroaiante a acestei afecţiuni. hiperestezia dentinară se individualizează ca o hipersensibilitate dureroasă a suprafeţei radiculare expuse fără lezarea în mecanismul patogenic al acesteia se implică. chimici. stări fiziologice deosebite (ex. care definesc aceste afecţiuni. uneori ca urmare a reacţiilor pulpare la aceşti bolnavi. modificând în consecinţă pragul excitabilităţii şi conductibilităţii nervoase la nivelul odontomului. însoţite de recesiune gingivală. însă atenuată. cu localizare incertă. care marchează de altfel un pronostic rezervat al bolnavului copil. de receptivitate şi conductibilitate sau în stări funcţionale particulare ale sistemului nervos. 1987. în accepţiunea lui Tarbet ţesuturilor dure subiacente.: perioada menstruală. citaţi de acelaşi autor). uneori iradiantă. datorită particularităţilor odontogenetice şi histopatologice la nivelul joncţiunii smalţ-dentină. care apare ca o consecinţă a leziunilor anatomice ale dintelui. stări critice de suprasolicitare-epuizare. Se poate regăsi mai ales în condiţia unor leziuni coronare carioase cavitare . inflamatorie sau atrofică (Nadal şi Valdaura. durează câteva minute şi după îndepărtarea excitantului. hiperestezia dentinară apare ca urmare a modificărilor metabolice. pe de o parte: stimularea directă a terminaţiilor nervoase de la nivelul joncţiunii amelo-dentinare şi deplasarea rapidă a fluidului spre exteriorul sau interiorul tubulilor dentinari (Trowbrigdge şi Brannstrom apud Grivu). pe de altă parte intervine şi componenta pulpară preinflamatorie hiperemică. Hiperestezia dentinară se manifestă sub formă de durere provocată (de excitanţi termici. de scurtă durată. cu caracter dentinar sau dentino-pulpar de intensitate variabilă. (1980). Durerea în distrofiile dentare Este absentă sau prezentă inconstant. mecanici). Hiperestezia dentinară et al. durerea este atenuată sau chiar absentă. în zone dentinare cervicale denudate. Grivu. smalţ şi dentină. generată de depresia reacţiilor imunitare. Durerea în hiperemia pulpară Are caracter de durere provocată imediată cu inflexiuni dentino-pulpare (la agenţi termici. adolescent sau adult. citaţi de O. mecanici). Spre deosebire de hipersensibilitatea dentinară. biochimice. clinic general. cât şi p • si h o s o c i a l . chimici. ) . imprimându-le un pronostic r • e z e r v a t .

considerăm ca fiind mai elocventă ipoteza autoarei Livia Zarnea. clinostatism. ore. cu efect iritant asupra terminaţiilor nervoase. cu eliberarea de către celulele lezate a unor compuşi chimici de tipul histaminei. oblic. difuză (datorită unei slabe reprezentări neuronale a pulpei dentare şi a convergenţelor şi amestecului de căi în nucleul trigeminal) caracter iradiant: ascendent. citat de Rotaru şi Grivu) • • durere viscerală bivalentă: provocată şi spontană localizare imprecisă. b) Durerea pulpară După Panarrochia şi Silvestre (1993). Durerea spontană (secundară. similare. citaţi de A. tardivă) . severă.Farmacologie profunde şi extinse. în accepţiunea căreia: Durerea provocată (primară.se declanşează ca urmare a creşterii presiunii intrapulpare în condiţia unor pereţi corono-radiculari rigizi şi a unui sistem arterial pulpar de tip terminal. fără a depăşi linia facială mediosagitală poate fi transferată la distanţă în ţesuturi cu structuri: identice. Rotaru.este rezultanta unui dublu mecanism: l i n i c ă . circumstanţe cu efect excitogen asupra terminaţiilor nervoase. dramatică factori declanşatori şi de exacerbare: excitanţi chimici. imediată) . mecanism hidrodinamic la nivelul lichidului pulpar interstiţial generat de acţiuni iritante şi mecanism de agresionare odontoblastică. diurn şi nocturn intensitate variabilă: absentă. nocturn.2. cu exces de dentină ramolită sau secundar unor proceduri terapeutice odontale şi gnatoprotetice incorecte (ca tehnici şi durată de execuţie). 1993. continuă durată: minute. fizici.l. diferite poate să apară la oricare vârstă crono-biologică frecvenţă: intermitentă. situaţii de detresă. pulsatil. stări fiziologice deosebite. orizontal. nopţi caracter variabil: lancinant. Caracteristici globale ale durerii pulpare (după M. moderată. pulpa dentară se particularizează printr-o capacitate nociceptivă deosebită. tensiune orar temporar: diurn. Paiîarrocha. ceea ce explică faptul că în majoritatea inflamaţiilor pulpare durerea antrenează modificări histopatologice cu tendinţă de cronicizare şi care devansează în totalitatea cazurilor simptomatologia c E. E. Mecanismul durerii în pulpopatii Din multitudinea încercărilor de a explica mecanismul durerii în pulpopatii. cu absenţa unei circulaţii colaterale eficiente. unele afecţiuni generale • • • • • • • • • . zile. descendent.

apoi şi la cald). cu declanşarea unei dureri prelungite. treptat iradiată. numită şi „rage des dents" (turbarea dinţilor). cu caracter pulsatil (sincronă cu sistolele ventriculare). fără o cauză aparentă caracter lancinant al durerii durerea este localizată cedează la calmante sensibilitate dureroasă provocată. iniţial localizată. violentă cu caracter progresiv sau brutal durere continuă. exacerbată la cald sau la orice altă cauză care determină mărirea afluxului sanguin spre extremitatea c e f a l i c ă . electrice).3. şi diminuată la rece prin vasoconstricţie • • crize dureroase spontane îndeosebi nocturne planşeul dentinar insensibil .3. imediată a planşeului dentinar răspuns intens pozitiv la testele de vitalitate (termice.Farmacologie • • • prag de stimulare înalt asociere variabilă a durerii parodontale răspuns variabil la teste de vitalitate şi antalgice E. oculare şi nazale) Pulpita acută purulentă parţială : • durere provocată şi spontană violentă. Pulpita seroasă totală (corono-radiculară).1. mai frecvent seara şi noaptea. • • • • • • • • • durere provocată şi spontană. Durerea în pulpite acute : Pulpita acută seroasă parţială (coronară): • durere provocată de excitanţi termici (iniţial în special la rece. Caracteristici patognomonice ale durerii pulpare în raport cu formele anatomoclinice de pulpopatii E. care depăşeşte durata de acţiune a excitantului (de la câteva minute la câteva ore) durere spontană. • • • • • • datorită caracterului dramatic al stării de suferinţă generată de această formă clinică de pulpopatie. cu remisiuni sporadice de câteva minute ale intensităţii localizare imprecisă iradieri dureroase variabile sensibilitate dureroasă foarte accentuată a dintelui la percuţie în ax hipersensibilitate la testele termice sinalgii dento-dentare (dureri secundare proiectate) anlgezicele sunt ineficiente sau cel mult cu efect aleatoriu tulburări simpatice asociate (reacţii vasomotorii şi secretorii.

pozitive la intensităţi mai mari decât cele obişnuite. exacerbată de agentul termic .absentă sau eventual prezentă (mai ales în timpul masticaţiei . pulsatilă.3. intensitate. loco-regională şi comportamentală prin apariţia picăturii de puroi. dar mai ales marginal.Farmacologie • exacerbarea durerii în momentul deschiderii camerei pulpare (prin decompresiune bruscă). Pulpita acută purulentă totală : • • durere spontană foarte puternică.prin excitanţi mecanici sau termici de mare intensitate). cvasicontinuă. Durerea în pulpitele cronice (deschise şi închise) • durere provocată . localizare. E.la dinţii permanenţi tineri şi mai ales la dinţii temporari cu patologie pulpo-parodontală mozaicată semne clinice asociate specifice stadiului afectării parodontale prezente. iradiată. urmată de diminuarea în intensitate sau chiar de dispariţia acesteia testele de vitalitate (sensibilitate) electrice şi termice (la rece) . într-o continuă .cald sau prin condiţii favorizante augmentării afluxului sanguin cranio-facial sensibilitate la percuţia în ax nu cedează la analgezice topice sau administrate pe cale orală cedează inconstant şi parţial la rece teste de vitalitate reduse (în funcţie de gradul de distrucţie a ţesutului pulpar) detensionare locală. jenă dureroasă la presiunea alimentelor • • durere spontană subacută generată de unele exacerbări ale pulpitei cronice teste de vitalitate sensibile numai la intensităţi foarte mari ale excitantului (îndeosebi electric). Durerea în necroza pulpară cu afectare parodontală (necroza pulpară complicată) • durerea parodontală variabilă . • • • • • E.ca durată. frecvenţă şi formă de exprimare durere pulpo-parodontală . de scurtă durată (câteva minute) şi intensitate moderată. morfo-structurale şi funcţionale ale parodonţiului apical.3.4. Durerea parodontală • • - Specificitatea acestui tip de durere somatică este determinată de particularităţile ontogenetice. exprimată sub formă de: disconfort.2.3. Durerea în necroza pulpară fără afectare parodontală (necroza pulpară simplă) • • a) absenţa oricărei sensibilităţi dureroase provocate sau spontane teste de vitalitate negative 3.

neoplazice sau procese postoperatorii. infecţioasă. Durerea osteo-periostală - Durerea osoasă . - Durerea periostală . continuă. vagi. integrativ în complexitatea circumstanţială stomatognatică şi psiho-somatică a pacientului. Relevant în acest sens este abcesul vestibular îr stadiul menţionat. difuză.durere proiectată de impulsuri nociceptive periostale. prin detensionarea periostală durerea cedează. cu determinism variabil. traumatice. potenţial neurogenă şi psihogenă. neoplazică sau degenerativă.este determinată de distensia periostală secundară unui exsuda inflamator în stadiul subperiostal. După cum menţionează V. junghiuri puternice uni.Farmacologie dinamică pe tot parcursul existenţial al odontomului. lancinantă sau pulsatilă. Se poate manifesta cu o intensitate variabilă: dureri surde. După depăşirea acestui stadiu. permanent matur sau permanent senescent.sau bilaterale. care individualizează formele de manifestare ale acesteia: durere spontană sau provocată. B. C. care pot să apară în stare de repaus. durerea articulară ATM poate avea origine traumatică. Are caracter simulativ (pseudofenomene de sinuzită maxilară. Durerea articulară temporo-mandibulară - este o durere somatică profundă proprioceptivă. permanent tânăr. în repaus. otită etc. cauzată de patologice osoase inflamatorii.). osteosclerotice. cu localizare imprecisă (locală. exacerbate în dinamica mandibulară. referită). . Burlui. persistentă cu c intensitate severă. în patogeneza sa. fie el temporar. un rol deosebit îl are mecanismul triggerului miofacial.

exacerbării infecţiei local preexistente şi trenării acesteia. Particularizări Durerea postextracţională . producerii infecţiei postextracţionale sau a vasoconstricţie capilare postextracţionale prelungite (alveolita postextracţională). în lojile superficiale şi profunde faciale. neuropsihogenă. Deşi este slal conturată.tardivă. simptomatologia algică. la care se pot asocia factoi predispozanţi şi favorizanţi locali. cu intensitate variabilă (de la senzaţii neplăcute la dureri violente. localizată. Sunt prezente semne clinice obiective care atestă incriminarea algogeni în condiţia alveolitei postextracţionale. Durerea iatrogenă în stomatologie . secundară proceselo.poate fi cauzată de: . nu cedează 1 analgezice uzuale. de osteomielită acută vindecate sau proceselor de osteomielită cronice. - Durerea secundară . este persistentă.prezintă un suport real somatic. loco-regionali şi generali. firească. la care se asociază c potenţiali factori de risc factorii generali. sau evoluea2 şi se nuanţează în contextul unei evoluţii spre procese infecţioase ale părţilor mo perimaxilare. cai simulează nevralgia trigeminală sau anestezia în teritoriul nervului lezat). ca de altfel întregi tablou clinic se poate ameliora şi fără tratament în timp de 2-3 săptămâni. de scurtă durată. dar şi o evidentă component. Apare ca urmare a : traumatizării trunchiurilor nervoase (în condiţia une extracţii laborioase sau a unei tehnici anestezice incorecte). care succedă extracţia dentară în primele 48 de ore şi.primară. sau osteomielită maxilară.Farmacologie Durerea osteo-periostală cronică . care este o durere psiho-somatică. Se pot particulariza: - Durerea imediată . generată de proces inflamatorii moderate. Durerea tardivă are u caracter iradiant. în al cărui determinisr se regăsesc factorii de risc menţionaţi în preambul.durere somatică profundă.

de durată (24-48 ore).durere cu caracter simulativ pulpar sau pulpoparodontal polimerizarea incorectă şi incompletă a diferitelor aparate ortodontice mobile sau mobilizabile. cu caracter provocat - aplicarea incorectă a digăi (cu o evidentă componentă psihogenă) - frezare şi şlefuiri dentare intempestive . sau supraobturaţii radiculare. apare o durere inconstantă.durere cu caracter dentinar.Farmacologie - periajul dentar incorect. cu depăşire apexiană durere iradiantă.durere cu caracter dentinar sau dentino-pulp. brutal şi excesiv . care pot genera dureri cu caracter simulator pulpar sau pulpoparodontal) • proceduri de chirurgie endodontică. concentraţie. • aplicarea locală incorectă de preparate antiseptice. precum şi neigienizarea aparatelor ortodontice mobilizabile sau conjuncte aplicarea inoportună a pansamentului ocluziv în necroza pulpară septică . sau incorect preparate (mai ales obturaţiile debordante. • • • • Tipuri de dureri oro-maxilo-faciale Sunt domenii de referinţă ale: • • • patologiei orale chirurgiei oro-maxilo-faciale neurologiei . cantitate şi tehnică de inserare inadecvate) . sau supraobturaţiile.durere cu caracter parodontal etc. utilizarea şi activarea incorectă.favorizând recesiunea gingivală şi denudan dentinară cervicală. severă. pulpar sau mixt • aplicarea incorectă de obturaţii coronare provizorii sau de durată. devitalizante (temperatură. calmante. cedează parţial la analgezice orale supraînălţări gnatoprotetice ocluzale parcelare . asociativ cu stomatopatia muco-protetică iatrogenă inserarea.

Farmacologie • psihiatriei Fără a le prezenta analitic. le vom menţiona doar prin prisma sistematizării emise de Rotaru (1999). considerată de noi mai cuprinzătoare: a) Tipuri de durere somatică profundă - Durerea vasculară: • • • • • • • * nevralgia (cefaleea migrenoasă) migrena (cefaleea grupată) sindromul Horton (cefaleea histaminică) migrena comună (atipică) migrena clasică durerea vasculară inflamatorie carotidinia (durere situată de-a lungul ramurilor carotidei externe) • Tipuri de durere neurogenă - Dureri nevralgice paroxistice : • • • • nevralgia trigeminală esenţială nevralgia glosofaringiană esenţială şi secundară nevralgia intermediarului Wrisberg şi a ganglionului geniculat nevralgia laringeului superior dureri nevralgice tipice cu fond dureros continuu: • • • • • • • • - Dureri nevralgice cu fond dureros continuu: • nevralgia trigeminală din scleroza multiplă nevralgia trigeminală zosteriană herpetică nevralgia gloso-faringiană simptomatică nevralgia intermediarului Wrisberg şi a ganglionului geniculat nevralgia ganglionului sfeno-palatin (Sluder) nevralgia nervului mare pietros superficial nevralgia naso-oculară sindromul stilo-hioidal (Eagle) sindroame dureroase nevritice : ^ dureri nevritice de origine dentară ^ dureri nevritice de origine nazală dureri nevritice de origine sinusală x dureri nevritice de origine auriculară x dureri nevritice de origine salivară - dureri nevralgice atipice cu fond dureros continuu: • .

distrofie simpatică reflexă) anestezia dureroasă durerea facială fantomă a) Tipuri de durere psihogenă (psihalgii) : • • • somatoforme cenestopatii durere morală • Particularizări ale durerii oro-linguo-labiale : • durerea în leziuni ale mucoasei orale: inflamatorii. neoplazice. impun cu necesitate abordarea mulţi-.în contextul glositelor durerea de buze .şi transdisciplinară a acestora. „orice abordare a durerii în scop diagnostic şi terapeutic trebuie să se bazeze pe o cunoaştere elocventă a cel puţin patru componente principale ale fenomenului durerii". durerea. implicit a detresei şi anxietăţii. hematologice. posttraumatice. sindrom de imunodeficienţă dobândită durere linguală (glosodinia) . Dată fiind complexitatea fenomenului dureros în teritoriul sistemului stomatognat. cu ponderi diferenţiate în funcţie de caracterul acut sau cronic al eliminarea cauzei metode psiho-somatice blocarea transmiterii impulsului dureros . suferinţa dureroasă şi reacţia sau comportamentul faţă de durere. ca metodologie de control al durerii (fiabilă şi în domeniul nostru de referinţă): • • dureros : nociceptivitatea. în acest sens. Bennet (1984) recomandă. infecţioase.Farmacologie ^ dureri nevritice din procese inflamatorii ale oaselor maxilare - sindroame dureroase posttraumatice : • • • • durere simulată cauzalgia (termalgia. cât şi profundele implicaţii psiho-fiziologice şi psiho-sociologice de moment. de scurtă şi lungă durată generate.în contextul cheilitelor acute. inter. prevenirea şi controlul durerii. • • Managementul durerii în stomatologie După cum precizează Loeser (1980).

anxietate. b) Prevenirea şi controlul durerii. Pornind de la aceste premise. : tehnica TSD tell-show-do. deductiv). anxietate şi fobie managementul terapeutic de specialitate propriu-zis al afecţiunii algogene.: tehnicile TSD. : tehnica HOM . sugestia. se recomandă: - mijloace terapeutice catartice (audioanalgezia mai ales la copii). psihoterapia de relaxare).) sau aversive (ex.a. terapii comportamentale (ex. De o relevanţă deosebită în acest sens sunt secvenţele : ancheta funcţională (mai ales în stomatologia pediatrică).hand-overmouth). diferenţiate. chestionarul medical al pacientului. HOM ş. tehnici de relaxare progresivă ş.). scris. : persuasiunea . psihoterapii directive (ex. printre altele.Farmacologie • • ridicarea pragului de reacţie la durere depresia sistemului nervos central. în funcţie de : etapa de vârstă a pacientului. reacţiilor emoţionale de: frică. managementul durerii inserat în întreaga complexitate piramidală a managementului stomatologic poate fi secvenţializat astfel: a) b) c) managementul comportamental propriu-zis prevenirea şi controlul durerii. obţinerea consimţământului în cunoştinţă de cauză (direct sau mandatat. exprimat oral. realizabilă prin tehnici sofronizante (ex. comunicarea verbală şi/sau multisenzorială şi modelarea comportamentală (pertinentă la orice etapă de vârstă atât pentru pacient. a) Managementul comportamental propriu-zis Vizează: comunicarea interumană medic-pacient şi modelarea comportamentală a pacientului.a. particularităţile sale psihosomatice şi psiho-sociologice. cât şi pentru echipa medicală). eventualele experienţe dureroase anterioare. fobie A > 7 ' în funcţie de contextul clinic şi etapa de vârstă a pacientului. detresei. contextul circumstanţial algogen stomatologic sau clinic general. autosugestia conştientă. detresei. reacţiilor de: frică.ca sofronizare personalizată. hipnodonţia. evaluarea tipologiei comportamentale şi a structurii sale de personalitate. - .

barbiturice (secobarbital. o metodă de sedare conştientă. accesibilă şi în condiţi ambulatoriu. clordiazepoxid. pentobarbital). hidroxizin [atarax]. paraldehida). anestezia intrapapilară şi intraligamentară. aplicabilă atât la adulţi. utilizată mai ales la copii. timoleptice şi neuroleptice (clorpromazin [thorazine]. pot fi administrate (oral sau parenteral) următoarele substanţe psiholeptice : • ataractice (tranchilizante minore: diazepam. nebarbiturice (cloralhidrat. tioridazin [melleril]). promethazin [phenergan]. apoi la adolescent şi mai ales la adult. . tehnica şi doza de administrare.utilizabilă exclusiv în condiţii de staţionar. reacţiile secundare remanente). fiind : ane: plexală Sicher. rapidă şi reversibilă. cât şi la copii. hipnotice. mai frecvent utilizată mai ales la copii.Farmacologie - mijloace terapeutice farmacologice (cu precizarea însă a unui riguros discernământ privind : indicaţiile şi contraindicaţiile. Se realizează prin inha treptată şi controlată a unui amestec de oxigen (până la 30%) şi oxid de azot (N20). se preferă substanţe anestezice sub fomă de gel. • • • • anestezia locală terminală . meprobamat [carbaxin]). - anestezia generală . - anestezia locală prin infiltraţie.de contact. - anestezia tronculară periferică. Necesită a fi asigurată de către un specialist în această tehnică şi stăpâi impecabilă a tehnicii de resuscitare. accesibilă mai frecvent începând din perioada a II copilăriei. pentru a evita dozarea incorectă şi riscul de inhalare pentru pacient şi medic. - analgezia relativă (precedată în mod obligatoriu de consimţământul în cunoştini cauză în scris).

. recomandă anestezia generală. purtători ai unor boli de focar. nu trebuie ignorată sau minimalizată componenta psiho-emoţion. „tratează mai în FRICA şi apoi DUREREA va fi o problemă minoră". parafrazându-1 pe P. Milgroon. c) Managementul terapeutic de specialitate propriu-zis (exclusiv stomatologic sau interdisciplinar) al afecţiunii algogene Se individualizează în funcţie de : - particularităţile integrative ale etapei de vârstă abordate - particularizarea entităţii anatomo-clinice algogene : somato-viscerale. loco-regional şi general preexistent şi/sau genei In evaluarea concludentă a durerii.Farmacologie Fără a exclude oportunitatea sa pentru anumite circumstanţe ale pacientului' a( Timoşca apud Maxim et al. ca me de elecţie la copiii sub vârsta de 8 ani şi ca metodă obligatorie la: copii handicaj alergici. în stomatologie.altfel spus. cât mai ales în prevenirea şi controlul aceste îndeosebi în stomatologie. a fenomenului dureros . psihoge -stomatologice sau simulate în acest teritoriu - factorii etiopatogenici incriminaţi - dezechilibrul morfo-funcţional local. neurogene.

BARAN D. FIMAR M – Receptorii farmacologici. Paris. Gloria Publishing House. CRISTEA A. 1998.. Bucureşti. – Farmacologie generală.F. John Wright and Sons. STOELTING R.. Did. 1980. 5. BARASH P. 1996 2. COMAN OANA ANDREEA – Interactiuni medicamentoase. 1998. Ped. Ed Apollonia Iaşi.C. CUPARENCU B.G. – Pharmacologie – Les medicaments.N. ALLAIN P. 385-440. Bristol. Ed. 7. 3.Farmacologie BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1. 6. Lippincot Raven Publishers. – Pharmacology of neuromuscular function. – Dimensiunea cronobiologică în medicină. third edition.K. Ed. 66-70. Editions ESTEM. 1998. 4. Bucuresti. BOWMAN W. 1998. Cluj . – Clinical anesthesia.. Medicala. CULLEN B.

Informatica Medicală (Popescu O. – Pharmacogenetics in biological perspective. Ed. 23. KATZUNG B. Ediţia aII-a. – Utilizarea computerului în farmacologie. 15. coordonator). Dacia. Bucureşti. Cluj Napoca. 26.A. Stanford. 1981. – Farmacologie. Bucureşti. PLEŞCA L. .I.Ann NY Acad Sci. 2002. – Farmacologia sistemului nervos. KUIVENHOVEN A. 1998. – Basic and clinical pharmacology. 1997. 49. 338: 86-89. 7-eme edition revue et augmentee. . Lancet.Saunders. 1995. 11.. MEYER U. Mureş. Cluj Napoca.R. 8.1993. Drug Information Journal. Philadelphia. Moldova. 1989. – Farmacoepidemiologie. Polirom. MIHALAŞ G. DOBRESCU D. 24. Ed. PAVELESCU M. Pharmacological Reviews. 14.E. KALOW W.C. Ed. Iaşi. – Actualităţi în farmacologie şi fiziopatologie. ed. 2002.. DOGARU T.Textbook of Medical Physiology. VARI C. 17. Ed.E.Gerontofarmacologie. 1998. Appelton and Lange.G. UMF Iasi. 2000. Dacia. MĂRUŞTERI M. 1998.L. N Engl J Med.M. MUNGIU O. National . Med. Ed. – Ethnic pharmaceutical council. Medicală. 20.C. Polirom. 10. – Associating genes to drug response. HRISCU ANISOARA.The pharmacological basis of therapeutics . – Biofarmacie şi farmacocinetică. 19. 7th edition. Masson. MUNGIU O. Iaşi. Mondan. Bucureşti. 36:751-761.Farmacoterapie. GOODMAN GILMAN A.E. KATZ D. 28. . and racial differences in response to medicines. DUVALESTIN P – Pharmacologie en practique anesthesique. 18.. Paris. New York. 1988. 1995. 2002. 1996. – Pharmacogenomics. 13. A.10th ed.M. DOBRESCU D. LUPUŞORU C. 100-129. Medicală. Bucureşti. GAVRILESCU C.A. – Fiziologia umană. 2002.1991. 2001. 27.Farmacologie experimentală. 21.Farmacologie Napoca. 1996. 356 (9242):1667-71. C. 1998. LEUCUŢA S. LIMBIRD E. 1994.4: 369-380.S. 12. McGraw-Hill. CUPARENCU B. 67-95. (sub redacţia) – Tratat de algeziologie. UMF Tg. W. – Parvastatin response in aterosclerotic patients in function of their CETP phenotype. FESZT G. – Pharmacogenetics and adverse drug reactions. 9.I. – Goodman & Gilman's . HARDMAN G.B. HĂULICĂ.J.. Ed. Ed. Iaşi. 22. 25. 16. . LEVY A.A.. 802:101 –110. 1998.. FARLOW C. GUYTON. Ed..

PLAUCHITHIU D. TUDOSE C. 47. 39. PAVELIU S. – Textbook of Pharmacology.M... – Mecanisme farmacologice la interferente membranare. Ed. SMITH C. MIRCIOIU C. 14: 829. Arad. Lippincott Williams and Wilkins.C. 2000.A.. MEYERS S. PATRAŞ X.. – Adult muscle sodium channel alpha-subunit is a gene candidate for malignant hypertermia susceptibility.. Ed.C.. 30. 38. – Genetică umană. Ed. T. Teză de doctorat. Juventostomatologia.R. 31. Genomics. Chem. Maryland. 32. ROCSIN M. 1997. MANIU C. PATRAŞ XENIA – Studiul experimental al acţiunii miorelaxantelor asupra hipertoniilor. 1992.J. Goldiş ». T. Y. Medicala. MUNGIU O.Farmacologie 29. M. 41.Pharmacology. FISHER B. Supliment al Revistei de Medicină Stomatologică. – Farmacodinamie experimentală practică. PATRAŞ XENIA Apollonia. OTSU. MUNGIU O. 34. – Miorelaxantele. MUNGIU O. 1977. T. UMF « Gr. HORI.L. – cercetarea farmacologică şi prospectarea medicamentelor.. TADA.. 2003. Ed..C. 2002.. 1997. LAZĂR E. BARROS-DIOS J.. OLCKERS A. VOICU A. Ed. TAYLOR D.. K.. MEYERS D... Corson. 1997.A.. – Asthma exacerbations during long term beta agonist use: inluence of beta 2 adrenoreceptor polymorphism. – The genomics revolution: will this mean a resurgence of customized prescriptions? Drug information Journal. – Farmacologie biochimică. MYCEK M. 2nd edition. 37.C. TUDOSE C... 46. Vol. Popa » Iaşi. T. Iaşi. VLĂDRESCU c. 2000. « V. KAMADA.P. Farmacogenetica – rolul unei discipline de graniţă în medicină. MANIU M. 1995. . Ed. SIMIONOVICI M.The point mutation Arg615-Cys in the Ca2+ release channel of skeletal sarcoplasmic reticulum is responsible for hypersensitivity to caffeine and halothane in malignant hyperthermia. 1992 35. CÂRSTEA A. DRAZEN J. 36.. 36: 725-726. Iaşi. 2002. Biol.. – Farmacogenetica.. Bucureşti. NISHIDA. KIMURA. UMF « gr. KUZUYA. FIGUEIRAS A. 1995.M. C. UMF Iasi « Gr. . PAVELIU F. REYNARD A. Medicală. 2003. K. I.M..C. MUNGIU O.. Infomedica. 44. Iaşi. – Elemente de farmacologie si testare a medicamentului. Ed.C. MUNGIU O. Sedcom Libris. Thorax.M. CHAMPE P.. 45. HARVEY R. – Farmacologie medicală – curs. HERBISON G. 1983 42. 43. A. Popa » Iasi. T.M. M. Lippincott’s Illustrated Reviews. UMF« Gr.B. J. PATRAŞ X. Saunders. TUDOSE C. Tehnopress Iaşi. 269:9413-9415. W. T. RUANO-RAVINA A. 2003. 2000. – Bazele farmacologice ale practicii medicale..V. Bucureşti.. – Elemente de farmacologie fundamentală. Ed. Ed. 33. 55:762-767. 1994.. Popa ». 40. STROESCU V.. USA. Popa ».

Bucuresti. *** British National Formulary. BMJ. *** Agenda Medicală. BIOPAC Systems Inc. Santa Barbara. 48. 2001 50. . 1995. 49. 52. WOLF C. 53. *** Farmacopeea Română Ed. *** MP100 System Guide – Reference Manual. 2000. SMITH R.L. *** Dictionaire Vidal. a X-a. 51.Farmacologie Academiei.. SMITH G. – Pharmacogenetics.. 1996. 2001. 320: 987-990. 2000. 1996.R. 2000. Du Vidal. USA. Ed..

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful