Farmacologie

Facultatea de Medicina Dentara

FARMACOLOGIE
- SUPORT DE CURS – CURS 1
FARMACOLOGIA este ştiinţa care se ocupă cu toate aspectele interacţiunii dintre biosisteme şi substanţele chimice, proprietăţile fizico-chimice şi utilizările biologice ale substanţelor studiate, precum şi de unele aspecte privind sursele substanţelor farmacologic active (29). Farmacologia studiază relaţiile de cauzalitate şi legile după care se desfăşoară fenomenele din cadrul domeniului de studiu. Mai concret, după dicţionarul Robert, farmacologia se ocupă cu studiul medicamentelor, acţiunea lor şi modul de utilizare. Noţiunea de medicament sau drog defineşte, în sens larg, orice substanţă care poate influenţa natura vie, iar în sens restrâns, o substanţă utilizată în vederea prevenirii, ameliorării sau diagnosticării bolii (30). Deci, medicamentul este o moleculă bine definită a cărui parcurs în organism este bine cunoscut, iar efectele benefice sunt suficient de importante pentru a putea fi pus în circuitul terapeutic (1).

Farmacocinetica
DEFINIŢIE
Farmacocinetica studiază parcursul medicamentului în organism, dar şi influenţa organismului asupra medicamentului. Organismul poate acţiona limitând absorbţia, inactivând substanţa de bază sau grăbind eliminarea renală, digestivă sau pulmonară.

Farmacologie
Farmacocinetica studiază fenomene ce intervin în: absorbţie (influx) distribuţie biotransformare eliminare (eflux),

mai ales sub aspect cantitativ în relaţie cu acţiunea farmacologică în timp a medicamentului. Farmacocinetica permite: cunoaşterea profilului farmacocinetic parametrii mişcării şi transformării medicamentului în organism concentraţia plasmatică (tisulară) efectul farmacologic (43).
Medicament la situsul de administrare

1. ABSORBŢIE influx

Medicament în plasmă

2. Distribuţie
Medicament intratisular 3. BIOTRANSFORMARE Medicament şi/sau metaboliţii în urină, EFLUX fecale, bilă

4. ELIMINARE Metaboliţi în ţesuturi Fig. 1: Reprezentarea schematică a absorbţiei, distribuţiei, biotransformării şi eliminării unui medicament. Farmacocinetica permite o mai bună alegere a căii de administrare, a momentului administrării, o dozare optimă pentru a obţine efectul terapeutic cel mai bun (întotdeauna corelarea se va face în context clinic şi evolutiv al bolii) (1). Scopul farmacocineticii este de a furniza cunoştinţele necesare adaptării posologiei pentru a obţine concentraţiile plasmatice ale unui medicament cu un efect optim, adică cea mai bună eficacitate, cu efecte indezirabile minime (1). Prezenţa medicamentelor în organism depinde de proprietăţile lor fizico-chimice cât şi de procesele biochimice şi fiziologice care intervin: predominant fizico-chimice: în cazul absorbţiei, distribuţiei şi eliminării,

Farmacologie
predominant biochimice: în cazul metabolizării. se poate lărgi sfera de cunoaştere a

Având cunoştinţe de farmacocinetică

medicamentului prin prospectarea de structuri medicamentoase noi, ţinând seama de relaţia dintre structură, proprietăţile fizico-chimice şi cele farmacocinetice, farmacodinamice şi toxicologice (43). În farmacologia clinică, singurul parametru direct accesibil fiind concentraţia plasmatică a medicamentului, se studiază variaţia acestei concentraţii (poate urca, coborî sau rămâne constantă) într-un interval de timp considerat (1). Diferenţele farmacocinetice între medicamente provin esenţial din facilitatea cu care acestea traversează membranele biologice şi de viteza lor de biotransformare (1). Dispoziţia medicamentului sau a metaboliţilor săi activi la nivelul organului receptor depinde de trei factori: viteza şi nivelul de eliberare a substanţelor active din produsul farmaceutic şi absorbţia consecutivă, “efectul primului pasaj” ceea ce determină trecerea în circulaţia sanguină a unei fracţiuni intacte din medicamentul absorbit la nivel gastro-intestinal şi care a trecut bariera hepatică, un proces complex de legare şi transportare de către proteinele plasmatice, fixare tisulară, repartizare în lichidele organismului, de metabolizare şi eliminare. În concluzie, cinetica medicamentelor implică următoarele etape: absorbţia, distribuţia, metabolizarea (biotransformarea) şi excreţia (eliminarea) (29, 33).

PRINCIPALII PARAMETRI FARMACOCINETICI Farmacocinetica se ocupă de studiul concentraţiei plasmatice a medicamentului, singurul parametru accesibil. Pentru a aborda acest termen trebuie să definim: a.timpul de înjumătăţire (T1/2): timpul necesar pentru ca valoarea concentraţiei plasmatice să diminue la jumătate; cunoaşterea timpului de înjumătăţire permite evaluarea numărului de prize pe zi pentru a obţine concentraţia plasmatică dorită. În marea majoritate a cazurilor timpul de înjumătăţire este independent de doza de medicament administrat. Doar în câteva cazuri excepţionale el variază în funcţie de doză: poate creşte sau

Farmacologie
diminua în funcţie de saturarea unui mecanism (de eliminare, catabolism sau fixarea pe proteinele plasmatice) (1). b. ASC (aria de sub curbă) sau AUC (area under curve) corespunde integralei

concentraţiei plasmatice într-un interval de timp dat. În practică se utilizează următoarea formulă: unde,

ASC = Σ([C] x ∆t)
[C] = concentraţia măsurată ∆t = intervalul de timp între cele două măsurători. ASC-ul se exprimă în miligrame sau grame/liltru/oră. Rolul său principal este de a permite măsurarea biodisponibilităţii unui medicament (1). c. biodisponibilitateareprezintă procentul de medicament administrat care ajunge în

compartimentul central. În general, este măsurată comparând ASC obţinută după administrarea aceluiaşi medicament pe cale intravenoasă cu o altă cale, cel mai adesea orală. d. termenul de compartimentcuprinde: primul compartiment care este un volum real (volumul sanguin) al doilea compartiment care este un volum fictiv în care medicamentul este distribuit (ansamblul organismului, exceptând sângele) (1). e. Volumul aparent de distribuţie (Vd) este un volum fictiv, exprimat în litri/kg, în care este distribuit medicamentul, presupunând că este omogen (concentraţia tisulară medie este egală cu cea plasmatică).

Vd = D/C0
în care, Vd = volumul de distribuţie, D = doza, C0 = concentraţia iniţială, Exemplu: dacă doza este de 100 mg administrată i.v., iar concentraţia sa iniţială în plasmă este de 10 mg/l, se poate deduce că volumul de distribuţie este de 10 litri (1). f. Clearance-ul este fracţia unui volum teoretic totalmente epurat pe unitatea de timp.

Farmacologie
Clearance-ul plasmatic este volumul aparent de plasmă epurat în unitatea de timp. Clearance-ul total sau global este fracţiunea volumului aparent de distribuţie, care este totalmente epurat în unitatea de timp. În concluzie, clearance-ul total depinde de constanta de eliminare şi, deci, de timpul de înjumătăţire şi de volumul de distribuţie (1). g. Platoul (steady state) Corespunde unei stări de echilibru atinsă după un număr de administrări. Dacă doza şi frecvenţa de administrare sunt stabile, atunci şi concentraţia obţinută va fi stabilă (platoul se atinge după aproximativ cinci timpuri de înjumătăţire) (1).

CĂILE DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR
Calea de administrare este determinată de: ● ● proprietăţile medicamentului (hidrosolubilitate, liposolubilitate, ionizare) scopul terapeutic urmărit (acţiune imediată, administrare controlată, restricţie pe o cale de administrare) (29). Administrarea medicamentelor se realizează în principiu pe două căi principale: ¤ enterală ¤ parenterală. A. ENTERAL. 1. Oral Este cea mai comună cale de administrare, dar este şi cea mai variabilă şi implică cel mai complicat parcurs către locul ţintă. Unele medicamente sunt absorbite la nivelul stomacului, dar duodenul este frecvent situsul major de intrare în circulaţia sistemică datorită suprafeţei mari de absorbţie. Cele mai multe medicamente absorbite în tractusul gastro-intestinal, pătrund în circulaţia portală şi trec prin ficat înainte de a fi distruibuite în circulaţia generală. Aici are loc ”efectul primuluipasaj” unde sunt metabolizate majoritatea medicamentelor şi astfel este diminuată eficacitatea medicaţiei administrată oral. De exemplu, mai mult de 90% din nitroglicerină este neutralizată în cursul unui singur pasaj hepatic, ceea ce face ca locul de administrare de elecţie a acestui medicament în urgenţă să fie sublingual tocmai pentru a evita metabolizarea hepatică. Ingestia alimentelor concomitent administrării medicamentoase poate influenţa absorbţia; prezenţa alimentelor în stomac întârzie evacuarea gastrică, astfel încât medicamentele care sunt degradate de către sucul gastric (ex. penicilina G) devin non-disponibile pentru absorbţie.

După modul de condiţionare medicamentele pot căpăta valenţe multiple. de asemenea se foloseşte această cale de administrare pentru a evita aciditatea gastrică sau în afecţiunile care se manifestă cu vărsături. Administrarea parenterală este utilizată deasemenea în cazul pacientului inconştient. Sublingual. Este una din principalele căi de administrare a medicamentelor la copii sau la persoanele inconştiente (29. B. Plasarea sublinguală a medicamentului permite un contact direct şi prelungit cu mucoasa şi circulaţia locală capilară. Intravascular Injectarea intravenoasă (i. 3. care favorizează absorbţia intestinală (efervescente. iar administrarea lor sub această formă medicamentoasă poate preveni iritaţia gastrică. pentru că 50% din circulaţia rectală nu se varsă în portă. 1. PARENTERAL Administrarea parenterală este utilizată pentru medicamentele care sunt slab absorbite în tractul gastro-intestinal şi pentru agenţii instabili pe această cale de administrare.Farmacologie Medicamentele enterosolubile sunt protejate de mediul gastric acid. Rectal Se utilizează pentru administrarea locală sau pentru a “şunta “ calea de metabolizare hepatică. Pentru medicamentele care nu se absorb enteral. 2.v.) este cea mai comună cale parenterală. 33. cum este insulina. Prin administrare intravenoasă medicamentul evită tractul gastro-intestinal şi deci primul pasaj metabolic hepatic. ceea ce permite pătrunderea directă a principiului activ în torentul sanguin. 43). precum şi în situaţii care necesită instalarea rapidă a efectului medicamentului Administrarea parenterală oferă cel mai bun control al dozei şi efectului medicamentului în corp. frecvent constituie singura alternativă. comprimate cu efect retard sau eliberare controlată). capsule . . Administrarea unui agent pe această cale are avantajul că medicamentul “şuntează” efectul primului pasaj hepatic.

Se utilizează ca şi cale de administrare pentru substanţele gazoase sau pentru cele ce pot fi vaporizate. Subcutanat (s. o stare normală a mucoasei nazale. C. pentru că substanţa activă introdusă intravenos nu mai poate fi eliminată (prin vomă ca în cazul medicaţiei din tractul gastro-intestinal). iar efectele adverse sistemice sunt minimizate. care conţin contraceptivul levonorgestrel şi care sunt administrate sub formă de implant cu acţiune pe termen lung şi infuzoarele mecanice programabile care pot elibera insulină în anumite cazuri de diabet.m. Intramuscular (i. de aceea rata injectării trebuie controlată cu atenţie. Aceeaşi prudenţă se cere şi în administrarea medicamentelor intraarterial. Alte exemple de medicamente ce se utilizează prin administrare subcutanată includ solidele precum şi capsulele din silastic. implică un proces de absorbţie şi este mai lentă decât cea venoasă. ALTE CĂI DE ADMINISTRARE 1. Este necesară însă. producând un efect aproape la fel de rapid ca şi injectarea intravenoasă. 2.etilenglicol sau ulei de alune) care au grade de absorbţie diferenţiate (preparatul depôt se absoarbe mai lent furnizând o doză susţinută de-a lungul unei perioade lungi de timp). Administrarea subcutană minimalizează riscurile asociate administrării intravenoase. Prezintă un mare grad de risc de contaminare bacteriană. dar şi cu un grad mare de risc. Cocaina este administrată de dependenţi tot intranazal pentru a obţine un efect rapid şi comod. Inhalarea Permite eliberarea medicamentului pe o suprafaţă mare de mucoasă a tractului respirator şi a epiteliului pulmonar. Intranazal Desmopresinul este administrat intranazal în tratamentul pacienţilor cu diabet insipid. 3. calcitonina este un hormon peptidic utilizat în tratamentul osteoporozei şi este disponibilă sub formă de spray nazal.Farmacologie Reprezintă o cale de administrare în care se obţine efect rapid. . 2.) Medicamentele administrate intramuscular pot fi soluţii apoase sau preparate depôt (suspensie de medicament într-un vehicul non apos . ca şi cea musculară. Calea este în mod particular eficientă şi convenabilă pentru pacienţii cu afecţiuni respiratorii deoarece medicamentul este eliberat direct către situsul de acţiune.) Această cale de administrare.c. poate induce hemoliză sau poate cauza reacţii adverse prin eliberarea prea rapidă a concentraţiilor mari de medicament în plasmă şi ţesuturi.

Intratecal / intraventricular În anumite afecţiuni este necesar ca medicamentul să fie administrat direct în LCR (meningite). . Rata absorbţiei poate varia seminficativ. în timp ce cantitatea de medicament eliminată creşte treptat până la a compensa cantitatea adusă prin fiecare nouă admnistrare (43). Transdermal Această cale de administrare conduce la efecte sistemice prin aplicarea cutanată a medicamentului. Variaţia concentraţiilor plasmatice a unui medicament este în funcţie de modalitatea de administrare.Farmacologie 3. Dacă există un interval suficient de timp între două administrări nu se produce acumularea medicamentului. Cei trei factori esenţiali care trebuie avuţi în vedere în cazul administrării repetate a unui medicament sunt: doza administrată. dependent de caracteristicile fizice cutanate şi de situsul aplicării. Această cale este cel mai frecvent utilizată pentru eliberarea prelungită a medicamentelor (nitroglicerina). repetarea administrării medicamentului la intervale constante duce la o creştere progresivă a concentraţiei sale până la atingerea unei concentraţii maximale sau a unui platou (apare după un timp echivalent cu durata a cinci timpi de înjumătăţire). auriculară.vaginală etc) 5. persistă o concentraţie reziduală a medicamentului în momentul unei administrări ulterioare. Topic Calea de administrare topică se utilizează atunci când vrem să obţinem un efect local al medicamentului care poate fi aplicat pe tegument sau pe mucoase (conjunctivală. Dacă frecvenţa de administrare a unui medicament este suficientă sau timpul de înjumătăţire este destul de lung. Existenţa platoului se explică prin faptul că doza administrată rămâne constantă. 4. În acest caz. frecvenţa administrării timpul de înjumătăţire. Durata persistenţei în organism a unui medicament creşte odată cu doza administrată şi cu timpul de înjumătăţire. de obicei prin intermediul unui plasture transdermal.

. temperatură şi compoziţie a solventului (23. Substanţele medicamentoase care se pretează la o astfel de formulare sunt cele cu timpul de înjumătăţire scurt. în condiţii standardizate de interfaţă solid/lichid. să ducă la modificarea suprafeţei celulare cu care vine în contact. prin grupările chimice pe care le posedă. Dizolvarea şi difuzia medicamentelor Dizolvarea substanţelor medicamentoase este un proces care precede absorbţia lor în circulaţia generală şi poate fi o etapă limitantă. mărind în ultimă instanţă efectul terapeutic în timp. Disponibilitatea farmaceutică sau cedarea substanţei medicamentoase este determinată în principal de viteza de cedare din forma farmaceutică. În biofarmacie viteza de dizolvare este viteza cu care substanţa medicamentoasă se dizolvă din produsul medicamentos (formă farmaceutică dozată) sau din părţi ale acestuia în timpul testării (23). de aceea este importantă pentru biodisponibilitatea medicamentelor. 47).Farmacologie ABSORBŢIA ŞI DIFUZIA MEDICAMENTELOR Medicamentul este capabil. Formele medicamentoase cu cedare modificată pot fi: ● cu cedare prelungită sau susţinută cu cedare întârziată. deci să modifice proprietăţile acesteia (33). Eliberarea substanţelor medicamentoase din forme farmaceutice cu cedare modificată Formele farmaceutice cu cedare modificată sunt produse medicamentoase în care printrun procedeu tehnologic se asigură eliberarea substanţei medicamentoase cu o viteză mică. prelungind absorbţia în circulaţia generală. deci realizarea de niveluri medicamentoase terapeutice. Cedarea substanţei medicamentoase din forma farmaceutică poate fi influenţată semnificativ de proprietăţile fizico-chimice ale substanţei medicamentoase şi ale formei farmaceutice. ● Atunci când doza unitară conţine o fracţiune de substanţă medicamentoasă cu dizolvare rapidă în stomac şi o alta cu o acoperire gastrorezistentă (enterosolubilă) produsul se numeşte cu cedare întârziată. 3 – 4 ore şi cu indice terapeutic mare. Acestea se mai numesc şi medicamente cu cedare prelungită sau susţinută. Viteza de dizolvare a unei substanţe medicamentoase solide este definită prin cantitatea care intră în soluţie în unitatea de timp.

În funcţie de mecanismul difuziei (de cedare a formei active) se disting (23): sisteme rezervor sau cu membrană sisteme de tip matriţă sau monolitice sisteme hibride (laminate sau multiple) sisteme biodegradabile sisteme activate prin solvent (presiune osmotică.Farmacologie Eliberarea substanţelor medicamentoase din sisteme farmaceutice cu cedare modificată implică atât dizolvarea. cerebomielozide. în esenţă. umflarea polimerului după îmbibare – sisteme gonflabile) sisteme controlate magnetic. Difuzia este principalul mod de transfer al substanţelor medicamentoase prin membranele biologice. alcătuit dintr-un nucleu steranic. Este vorba. ele se împart în 3 clase: sfingline. sfingolipide (care derivă din sfingozină – un alcool substituit de către acizi graşi şi o grupă polară). Cunoaşterea vitezei de cedare este cel mai important factor de prevedere al biodisponibilităţii şi a evaluării calităţii formelor farmaceutice. glicerofosfolipidele şi sfingolipidele. El se intercalează între celelalte lipide întărind structura membranară. se orientează în mod natural sub formă de dublu strat cu extremităţile polare situate la exterior şi cu cele nepolare în centru. gangliozide. substituit de o grupare polară –OH şi dintr-un lanţ flexibil nepolar. Cedarea prelungită sau întârziată se realizează prin crearea de forme farmaceutice cu ajutorul unor polimeri. Lipidele care intră în compoziţia membranelor sunt amfipatice deoarece sunt formate din molecule care au o extremitate polară (hidrofilă) şi o extremitate nepolară (hidrofobă). cât şi difuzia. adică de absorbţie în circulaţia generală. colesterolul. Aceste lipide amfipatice. . Traversarea membranelor de către medicamente Compoziţia şi structura membranei plasmatice este în jur de 60% fosfolipide şi 40% proteine. despre: glicerofosfolipide sau glicerol substituit. după ce a avut loc cedarea (sau dizolvarea) lor din formele farmaceutice administrate pe diferite căi (23).

Membranele sunt formate din mai multe celule legate unele de altele mai mult sau mai puţin strâns. fie transmembranar. 43). adică “membrana citoplasmatică” pentru a ajunge dintr-un compartiment în altul. fie la exterior. filtrul poros. cum este în cazul celulelor endoteliului capilarelor cerebrale. dar şi de compoziţia sa. Conceptele de structură membranară sunt încă destul de discutate. medicamentul trebuie să traverseze celulele. pasajul paracelular. Există mai multe posibilităţi de traversare a membranei. această ipoteză a membranei de tip “mozaic fluid” fiind cea mai acceptată (1. structuri care asigură schimbul de ioni şi de alte molecule între celulă şi exterior: pompe de tipul Na+/K+-ATPaza dependente. Aceste celule sunt dispuse pe o membrană bazală mai mult sau mai puţin permeabilă pentru molecule.Farmacologie Fluiditatea dublului strat depinde în mod evident de temperatură. Pasajul paracelular Dacă celulele epiteliale transmembranare sunt unite între ele prin joncţiuni mai laxe. Pasajul transcelular Dacă celulele sunt strâns legate unele de altele. moleculele pot traversa prin aceste joncţiuni numite de comunicare (“gap junctions”). fie la interior. pentru a trece dintr-un compartiment în altul medicamentele trebuie să traverseze mai multe membrane. Pasaj transcelular Pasaj paracelular (“gap junctions”) . Pentru a penetra în celulă. medicamentele trebuie să străbată membrana. Se distinge astfel: pasajul transcelular. Aceste proteine constituie: receptorii membranari (cel mai adesea glicoproteine care asigură comunicarea intercelulară). Proteinele se inseră în dublul strat lipidic. acizii graşi nesaturaţi care formează lanţuri mai puţin lineare cresc fluiditatea membranară mai mult decât cei saturaţi. canale şi transportatori membranari.

33. cum ar fi încărcătura electrică şi flexibilitatea (1. 43). Na+ şi Cl-. hexanul). mai mare. La nivelul glomerulului renal. Difuziunea pasivă prin dublul strat lipidic Traversarea dublului strat lipidic se face fără consum de energie din partea celulei. 1996). chiar neionizate.Farmacologie Fig. liposolubile sau hidrofobe cu masă moleculară mică sau medie. Caracterul liposolubil al unei molecule este determinat de măsurarea coeficientului de partaj între un solvent apos şi un solvent organic (ex. S = suprafaţa membranei unde: C1. moleculele polare. de o parte şi de alta a membranei. 2: Modalităţi de pasaj dintr-un compartiment în altul a medicamentului (modificat după Allain. iar cele polare în apă. .000. Migrarea prin membrană se face de la o soluţie cu concentraţie mai mare către soluţia cu concentraţie mai mică. pot teoretic traversa membrana. Filtrul poros Unele epitelii. respectiv. cum ar fi glucoza şi proteinele. Viteza de pasaj depinde de suprafaţa membranei. sunt străbătute de pori care pot lăsa să treacă molecule de talii inferioară dimensiunii porului. permeabilă pentru moleculele nepolare. Viteza de traversare se poate calcula după formula: V = KxSx(C2K = constanta de C1 ) difuziune. Moleculele liposolubile sau apolare se acumulează în solventul organic. moleculele care au o greutate moleculară sub 68. C2 = concentraţia mai mică. cu atât pasajul este facilitat). până se obţine un echilibru. cum ar fi cel renal glomerular. de asemenea pentru moleculele în stare gazoasă şi pentru moleculele mici cu polaritate slabă. concentraţiile de o parte şi de alta a membranei şi de o constantă de difuziune k esenţial legată de liposolubilitatea sa şi de asemenea de dimensiunea moleculei (cu cât este mai mică. Dublul strat lipidic membranar constituie o barieră: impermeabilă pentru ionii de K+. Totuşi trebuie ţinut cont şi de alţi parametri ai moleculelor.

MP Transportul activ . Molecule a căror ionizare depinde de pH: care traversează dublul strat lipidic în stare neutră. Aceste molecule. dacă există un gradient de concentraţie favorabil. medicamentele liposolubile. Medicamentele acide se disociază în mediu bazic. Fig. 3:Pasajul transmembranar al unui medicament (M) în funcţie de legarea de proteine (P) Compartiment extracelular Compartiment intracelular M + P celulară M M P membrana MP (modificat după Allain. Molecule neutre neionizate indiferent de pH. în principiu. care poate merge de la 0 la 99%.Farmacologie Polaritatea unui medicament depinde de ionizarea sa. dar nu şi în stare ionizată. se disting trei categorii: molecule întotdeauna ionizate. indiferent de pH. traversează membranele lipidice. cum este cazul solvenţilor organici care traversează uşor dublul strat lipidic (1). în stare liberă. 1996). modifică pasajul membranar. nu traversează dublul strat lipidic prin difuziune pasivă. iar bazele în mediu acid pentru a se transforma în molecule ionizate. adica nefixate pe proteinele plasmatice. Fixarea medicamentelor pe proteinele plasmatice. PKa a unui acid este pH-ul la care se găseşte disociat în proporţie de 50%. de exemplu cele care au în componenţă un amoniu cuaternar. spre deosebire de medicamentele legate de proteine plasmatice (cum ar fi albuminele sau de alte proteine tisulare) care nu traversează membrana (1).

unii mediatori şi medicamentele cu structură chimică apropiată. Transportul activ direct realizat prin pompele membranare Transportul activ necesită un aport de energie. Există de asemenea o pompă Ca++-ATP-ază dependentă. aceasta pătrunde în citoplasmă. O proteină membranară particulară este P-glicoproteina sau P170 deoarece greu a. Energia + necesară pentru transportarea lor poate fi realizată printr-un gradient de Na . după includerea moleculei într-o veziculă formată prin invaginarea plasmalemei. Cinetica pasajului se realizează cu o viteză maximă şi cu posibilitatea de competiţie între moleculele vecine. Pompa Na+/K+ ATP-ază dependentă. localizată la nivelul membranei plasmatice şi a reticulului endoplasmatic. Acest proces este utilitzat de hepatocit pentru a capta diverse molecule mari. Ca++ şi Cl-: canale a căror deschidere şi închidere depinde de diferenţa de potenţial intra/extracelulară (se deschid în timpul depolarizării) receptori care pot fi activaţi sau inhibaţi prin diverşi mediatori transportatori (ex. Biodisponibilitatea . pentru Na+ şi Ca++). precum şi o pompă H+/K+ ATP-ază dependentă. molecule implicate în metabolism. cum ar fi glucoza. K+. Transportul prin exocitoză şi endocitoză Exocitoza constă în eliminarea din celulă a moleculelor conţinute în vezicule care fuzionează cu membrana plasmatică şi eliberează conţinutul lor la exterior. Mg++ dependentă utilizează energia ATP-ului pentru repolarizarea celulară lăsând să iasă trei ioni de Na+ şi să intre doi ioni de K+. BIODISPONIBILITATEA ŞI BIOECHIVALENŢA 1. transportul se numeşte “sinport” şi dacă traversarea este în sens opus traversare este de tip “antiport”. Transport activ prin canale şi transportatori pentru Na+. acizii aminaţi. cum ar fi. Dacă sodiul şi substratul traversează membrana în acelaşi sens. în general furnizat de ATP. b. 43). Acesta este modul de eliberare al mediatorilor. lipoproteinele şi transferina (1. Endocitoza constă în absorbţia de către o celulă a unei molecule extracelulare. ceea ce realizează o diferenţă de potenţial de o parte şi de alta a membranei.Farmacologie Transportul activ se realizează prin structurile proteice membranare cu consum de energie furnizat de metabolismul celular.

viteza de absorbţie este un parametru cinetic cu importanţă mai mare în cazul medicamentelor care se folosesc în doze unice (7. Biotransformarea constă. . 33. care s-a absorbit nemodificată în circulaţia generală (mărimea absorbţiei) precum şi viteza cu care acest proces are loc (viteza absorbţiei) mărimea absorbţiei este un parametru cantitativ care are importanţă în cazul medicamentelor care se administrează cronic. majoritatea suferă un proces de biotransformare. respectând normele stabilite pentru substanţa medicamentoasă şi formele farmaceutice studiate. unul care se testează şi celălalt care este produsul de referinţă. 43). BIOTRANSFORMAREA MEDICAMENTELOR Indiferent de modul în care au fost introduse în organism medicamentele. adică absenţa unei diferenţe semnificative a mărimii şi vitezei absorbţiei unei substanţe medicamentoase din forme farmaceutice echivalente sau alternative. 33. 2. Stabilirea bioechivalenţei între două produse farmaceutice. se face printr-o evaluare statistică corespunzătoare. Bd% = ASC0/ASCiv x 100 Valori mici ale biodisponibilităţii pot arăta o absorbţie incompletă. administrate în aceeaşi doză molară. Biodisponibilitatea măsoară proporţia de medicament disponibil pentru acţiune(1. 39) De obicei biodisponibilitatea se determină în raport cu un preparat de referinţă. pe o anumită cale de administrare. în condiţii similare. Atunci când este vorba de o substanţămedicamentoasă nouă. Biodisponibilitatea se calculează folosind aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp notata ASC. în reducerea până la dispariţie a activităţii medicamentelor şi grăbirea eliminării lor prin variate procese biochimice. Bioechivalenţa Bioechivalenţa reprezintă o biodisponibilitate egală. Dacă este vorba de un nou produs farmaceutic care conţine o substanţă medicamentoasă aprobată.Farmacologie Biodisponibilitatea este cantitatea relativă de substanţă medicamentoasă din doza administrată sub forma unui produs farmaceutic. de obicei. este necesară caracterizarea sa farmacocinetică şi un studiu de biodisponibilitate absolută sau relativă. 43). este necesar un studiu de bioechivalenţă (30.

formează un metabolit toxic dintr-un drog iniţial netoxic. Transformările metabolice necesită atât enzime microsomale hepatice. În general metabolizarea reduce liposolubilitatea şi creşte solubilizarea moleculei. Dacă organismul dispune de mecanisme de biotransformare adecvate. În această fază au loc reacţii de conjugare. nou-născuţi) epuizată (prin îmbătrânire) alterată (de procese patologice). De acest lucru trebuie ţinut cont în ajustarea dozelor la pacienţii cu diverse afecţiuni cronice sau la anumite categorii: bătrâni. formează un metabolit activ dintr-un drog iniţial inactiv. Biotransformarea se realizează în două faze: ● Faza I implică un sistem enzimatic de oxidare cu funcţii mixte. formează un metabolit activ dintr-un drog iniţial activ. Dacă medicamentul este o substanţă pe care organismul o utilizează în mod fiziologic. Biotransformarea poate influenţa efectele unui medicament astfel (30): formează un metabolit inactiv dintr-un drog activ. Forma oxidată a acestui citocrom este redusă de NADPH – citocrom P450 reductaza. . Un rol important în oxidările microsomale îl are citocromul P450. acesta se va elimina nemodificat. o hemoproteină cu rol în obţinerea de oxigen activ necesar în oxidarea multor medicamente. Medicamentul nu crează căi noi de biotransformare (30). rezultând metaboliţi intens polari. Modificarea asupra medicamentelor depinde şi de starea de funcţionare a căii metabolice care produce transformarea.Farmacologie Medicamentele sunt transformate prin aceleaşi mecanisme biochimice ca şi metaboliţii endogeni. femei gravide. ● Faza II. acesta va fi metabolizat conform programelor genetic determinate. medicamentul combinându-se cu un substrat endogen prin gruparea sa polară. copii. dar şi enzime nemicrosomale din ficat şi alte ţesuturi. care cresc polaritatea moleculei. adică se măreşte solubilitatea în apă a medicamentelor. Dacă medicamentele au o structură pentru care organismul nu dispune de mecanismele biochimice necesare. aceasta poate fi: normală incomplet dezvoltată (prematuri. medicamentele vor suferi modificările pe care căile metabolice le pot efectua asupra structurii respective.

carboxil. fenacetină. meprobamat (30. fenilbutazonă. thioridazida) N-dezalchilarea aminelor secundare şi terţiare (aminofenazona. Reacţia de oxidare a medicamentelor constă într-un proces de hidroxilare care necesită oxigen.oxidări microsomale: hidroxilarea aromatică (fenobarbitalul. Reacţii hidrolitice (procaina este hidrolizată în acid paraaminobenzoic şi dietilaminoetanol) 4. Exemple de glucuronoconjugare cu formare de glucuronizi: acid acetilsalicilic. sulfhidril. activarea unor carcinogeni) O-dealchilarea esterilor cu formare de alcooli (codeina în morfină. spironolactonă) reacţii de S-oxidare (clorpromazina. nicotină.Farmacologie Fără aceste mecanisme medicamentele s-ar acumula şi ar duce la intoxicarea organismului (substanţele cu liposolubilitate mare nu pot fi eliminate nici prin bilă. NADPH şi un sistem enzimatic micosomial cunoscut sub numele de monooxigenază. Reacţii de sinteză sau de conjugare. papaverină) S-demetilare (metilthiopurina în mercaptopurina) Dezaminare (amfetamina în fenilacetonă) Desulfurare (metisazonă. fenitoina. lidocaina) N-oxidarea aminelor terţiare (clorpromazină. codeina. griseofulvină. Reacţii de reducere. acest sistem este lipsit de specificitate şi au fost descrise a. Nitroreduceri cu formare de amine (cloramfenicol. prednison în prednisolon) 3. nici prin rinichi. Sistemul monooxigenazei cuprinde NADPH-citocrom P450-reductaza. fiind recaptate de celulele tubilor renali). 42). acid nicotinic. oxidril este catalizată de glucuroniltransferaza hepatică. warfarina). fenacetina în paracetamol. thiopental care se transformă în pentobarbital) b. hidroxilare alifatică (amfetamina. amobarbital. Glucuronoconjugarea la nivelul grupărilor amino. morfina. nitrazepam) Cetoreducere cu formare de alcooli (aldosteron. cortizon în hidrocortizon. . Metabolizarea se realizează prin următoarele tipuri de reacţii: 1. cu acidul acetic. chinidina. Se produc sub influenţa unor enzime microsomiale extrahepatice. Oxidări. cloramfenicol. sulfuric sau cu grupări metilice. Sunt importante pentru metabolizarea şi detoxifierea medicamentelor şi a unor substanţe introduse voluntar în organism. Conjugarea se realizează cu acidul glucuronic. Oxidări nemicrosomale sau alcool-oxidarea 2.

Din această categorie fac parte: hipnoticele (fenobarbitalul) unii hormoni (steroizii anabolizanţi) hidrocarburile cancerigene (benzpirenul) . Multe medicamente sunt capabile să activeze propria lor metabolizare. Concentraţia realizată de dozele uzuale este mult mai mică decât cea necesară saturării enzimelor. Factori care influenţează metabolizarea medicamentelor 1. de aceea se recomandă prepararea medicamentelor formate din stereoizomerul activ.Farmacologie O serie de alte biotransformări sunt catalizate de enzime nemicrosomale (enzime libere solubile) din ficat. după o cinetică exponenţială de ordinul I. conjugări cu acid acetic. Metabolizarea medicamentelor depinde de gruparea funcţională prezentă în moleculă. cu ritm constant. printre care şi alcoolul etilic care sunt metabolizate după o cinetică de ordinul 0. transsulfurare. dicumarolul se metabolizează după o cinetică de ordinul I pentru doze relativ mici şi după o cinetică de ordinul 0. de cele mai multe ori. precum şi a altor substanţe active de către enzimele hepatice microsomale. Au loc următoarele reacţii de oxidare. Stimularea metabolizării prin inducţie enzimatică. indiferent de cantitatea de substrat. Unele medicamente cum sunt salicilaţii. aceasta indicând tipul de reacţie metabolică. Biotransformarea decurge. plasmă şi alte ţesuturi. dependentă de cantitatea de medicament. sulfat. Metabolizarea drogurilor stereoselective Mulţi compuşi există în două figuraţii opuse (droguri chiralice). Aceşti enantiomeri pot avea efecte biologice diferite şi pot fi metabolizaţi diferit (levo-ibuprofenul inhibă sinteza de prostaglandine. metilic. Deoarece numeroase medicamente sunt de fapt amestecuri racemice (proporţii egale din fiecare stereoizomer) există posibilitatea ca numai jumătate din doza administrată să fie activă. ceea ce face ca reacţiile biochimice să nu fie limitate. pe când dextroizomerul său nu)(30). Există câteva substanţe. inclusiv formarea de ribonucleotide şi nucleozide. glicină şi glutation. fenitoina. cu o viteză scăzută pentru cantităţile care depăşesc aceste doze. de hidroliză. saturând enzimele metabolizante (43).

5. Vârsta şi sexul. Chiar în cadrul aceleiaşi specii apar manifestări diferite.citocrom c reductaza ca urmare a depresiei transcripţiei ADN – ARN în nucleu şi o eventuală stabilizare lizozomală. erori.Farmacologie Există trei tipuri de inducţie enzimatică: ● inducţia de tip fenobarbital (cea mai obişnuită) – creşte nivelul citocrom P450 şi a NADPH2. hormoni sau alte substanţe chimice produse de organism (vezi farmacologia specială). pentru că este legată de proteinele plasmatice în proporţie de 99%. . 6. nelegate se metabolizează mult mai uşor. de aceea extrapolarea rezultatelor de la animale la om poate da. 3. După doze egale de medicament. cum ar fi fenilbutazona. Practic inhibitorii sintezei proteice inhibă fenomenul de inducţie enzimatică şi scad capacitatea de metabolizare a medicamentelor. 4. ● ● Inducţia de tip spironolactonă care produce creşterea nivelului de NADPH2. caracter care se transmite genetic. uneori.citocrom C reductază Inducţia de tip 3-metil colantren care produce o formă modificată a citocromului P450 care are o altă specificitate de substrat. reacţia terapeutică sau toxică poate fi diferită în funcţie de specie. Unele medicamente se metabolizează foarte greu. 2. le poate reduce eficacitatea dacă metabolizarea le inactivează sau le poate creşte activitatea sau toxicitatea dacă metabolizarea acţionează în acest sens (25). de câte ori este posibil să se determine concentraţia sanguină şi că asocierile medicamentoase pot influenţa metabolizarea. de exemplu HIN folosită în tratamentul tuberculozei este metabolizată mai lent de o parte a populaţiei umane. Efectul inductor are spectru larg. Diferenţe de specie şi diferenţe individuale. Concluzia care rezultă este aceea că pentru practică dozele trebuiesc individualizate. cunoscându-se faptul că medicamentele libere. Inhibarea metabolizării. Administrarea a unui inductor enzimatic în timpul unui tratament cu alte medicamente. Căi specifice de metabolizare există pentru mediatorii neurotransmisiei. Legarea de proteinele plasmatice. Inhibarea enzimelor metabolizante este cu importanţă clinică pentru că determină în mod obişnuit o creştere a efectului şi a toxicităţii (semnificaţia este mare când este implicat citocromul P450).

Reabsorbţia tubulară se face prin difuziune şi realizează trecerea medicamentului din urina primară prin epiteliul tubular. Scăderea metabolizării s-a constatat la pubertate şi la bătrâneţe (ar putea fi legată de scăderea activităţii enzimelor metabolizante). Trecerea moleculelor în urina primară este în funcţie de cantitatea de plasmă filtrată (exprimată prin clearance-ul creatininei) şi de măsura în care se leagă de proteinele plasmatice. prin piele sunt cantitativ minore. acidul acetilsalicilic). 7. alcalinizarea creşte disocierea şi favorizează eliminarea substanţelor acide (ex. Capilarele glomerulare. prin lapte. dacă au suferit sau nu procese de biotransformare vor fi eliminate din organism prin mai multe căi: biliară. substanţele care circulă liber în plasmă având o eliminare mai rapidă faţă de cele care circulă legate. Cancerul hepatic reduce conţinutul de citocrom P450. Cea mai importantă cale de eliminare este însă calea renală (30).Farmacologie La persoanele foarte tinere (copii) şi la persoanele în vârstă s-a constatat o sensibilizare la activitatea farmacologică a medicamentelor. intestinală. Reabsorbţia urinară este influenţată şi de pH. ceea ce reduce metabolizarea medicamentelor (dozele trebuiesc ajustate). EXCREŢIA MEDICAMENTELOR Medicamentele. Diverse boli. estrogeni. Substanţele liposolubile difuzează şi se reabsorb mai rapid. . filtrează majoritatea medicamentelor cu excepţia compuşilor macromoleculari. de exemplu ai fenilbutazonei. foarte permeabile. Diverse disfuncţii endocrine. medicamentele se elimină prin filtrare glomerulară. pot afecta metabolizarea (diabetul modifică metabolizarea medicamentelor evidenţiată prin valori diferite ale timpilor de înjumătăţire. salicilaţi. Pe această cale. Diferenţe de sex s-au constatat în metabolizarea unor medicamente ca benzodiazepine. Eliminarea prin salivă. Metabolizarea crescând polaritatea favorizează eliminarea urinii. Mecanismul de transport activ are un rol important în eliminarea unor substanţe medicamentoase din organism. Insuficienţa respiratorie cronică afectează hidroliza unor medicamente (procaina). prin plămân . Boli hepatice care afectează arhitectura şi funcţiile hepatice şi scad oxidazele microsomale. 43). Acidifierea urinii creşte disocierea şi favorizează eliminarea substanţelor bazice. tolbutamidei) (30. Bolile cardiace prin reducerea fluxului sanguin hepatic afectează metabolizarea medicamentelor. ionii şi moleculele polare nu pot difuza şi rămân în urină. către interstiţiu şi sânge.

Cele două grupe de medicamente pot intra în competiţie pentru secreţia tubulară. alcaloizi. tubocurarina. vinblastina. care funcţionează pentru medicamentele acide. Calea digestivă constituie o cale de eliminare pentru unele medicamente. La nivelul intestinului gros. metale grele. mentinându-se timp îndelungat în organism.Farmacologie Există un sistem transportor pentru acizii organici (anioni). Eliminarea prin piele poate fi importantă terapeutic în cazul griseofulvinei în micozele cutanate Prin glanda mamară se pot elimina o serie de substanţe în lapte care pot fi toxice pentru sugar (nicotina. rifampicina. Eliminarea pulmonară este predominantă pentru substanţele volatile sau gazoase mai ales anestezicele generale. micşorându-şi eliminarea (probenecidul diminuează excreţia penicilinei ambele molecule fiind acide). se pot observa şi unele medicamente care se elimină prin mucoasa intestinală. ele se pot doza în salivă. chinina. Deoarece unele medicamente realizează în salivă concentraţii asemănătoare celor din plasmă. Parte dintre substanţele care ajung în intestin odată cu bila se reabsorb şi intră în circuitul enterohepatic. ampicilina. Prin bilă se pot excreta: hormonii steroidieni. cum este morfina. mercurul) (33. Prin salivă se pot elimina medicamente ca bromurile. Eliminarea prin bilă se face folosind mecanisme transportoare active. eliminarea scăzând odată cu scăderea filtrării glomerulare până la valoarea critică a clearanceului creatininei de 10-20 ml/min. Insuficienţa renală inaparentă clinic sau cea manifestă pot determina creşterea anormală a nivelelor medicamentului în sânge prin întârzierea eliminării sale ceea ce poate genera efecte adverse. . digitoxina. chinina. care constituie calea de eliminare a medicamentelor insolubile. inclusiv metaboliţii conjugaţi şi altul pentru bazele organice (cationi) care funcţionează pentru medicamentele bazice. Rata eliminării medicamentelor depinde şi de starea de funcţionare a rinichiului. lincomicina. eritromicina. tetraciclinele. chininina. atunci când recoltarea sângelui prezintă dificultăţi. 43).

. Farmacodinamia este ramura farmacologiei care studiază efectele favorabile ale medicamentelor asupra organismului. O acţiune farmacodinamică poate fi manifestată în sensul amplificării sau deprimării unui proces fiziolgic sau fiziopatologic.acţiune primară se declanşează apoi un complex de reacţii care au ca rezultat efectul farmacologic global (42). Acţiunea poate fi: Stimulatoare (excitantă). Potrivit legii fundamentale a farmacodinamicii medicamentul nu crează funcţii noi în organism. PRINCIPALII PARAMETRII AI ACŢIUNII FARMACODINAMICE Acţiunea farmacodinamică este caracterizată de mai mulţi parametri: Sensul acţiunii. 2. Spectrul de cunoaştere a farmacodinamiei implică (11): 1.Farmacologie CURS2: CURS 2 Farmacodinamia DEFINIŢIA Farmacodinamia studiază efectele medicamentelor. asupra cărora medicamentul are efect de modelare sau de monitorizare (30). obţinându-se prin ridicarea tonusului funcţional inhibitoare sau deprimantă. studiul acţiunilor farmacodinamice şi parametrii care îi caracterizează factorii care influenţează acţiunea farmacodinamică Activitatea biologică a medicamentului presupune: o interacţiune iniţială de ordin chimic sau fizico-chimic cu moleculele organismului . acţiunea şi reglarea asupra acestora se realizează pe structurile existente. locul şi mecanismul lor de acţiune.

pentru a se obţine o eficacitate maximă în timp util. Latenţa Măsoară timpul scurs de la administrarea unui medicament până la apariţia efectului farmacodinamic. Selectivitatea. Potenţa (intensitatea acţiunii). Timpul efectului maxim Pentru unele categorii de medicamente (anticoagulante. Reprezintă capacitatea unei substanţe medicamentoase de a avea activitate biologică. Este dependentă de mai mulţi factori: -calea de administrare -forma farmaceutică -strucţura chimică a substanţei -parametrii farmacocinetici. Medicamentele nu pot crea nici o funcţie nouă într-un organism ele putând stimula sau inhiba funcţiile pentru care este programat biosistemul respectiv. Reprezintă unul din dezideratele terapiei farmacologice şi în particular ale farmacodinamiei. pe receptorii proprii fiecărui organism. Eficacitatea Proprietatea unui medicament exprimată prin efectul maxim posibil (efect terapeutic). determinaţi genetic).Farmacologie De menţionat că medicamentul acţionează pe structurile existente. Reprezintă proprietatea medicamentului de a influenţa un substrat cât mai limitat din organism (majoritatea medicamentelor au un “spectru de acţiune”) . Potenţa de acţiune este în relaţie cu doza – cu cât potenţa este mai mare cu atât doza este mai mică. În practică se poate compara activitatea biologică a două sau mai multe substanţe active. în consecinţă nu există “receptori farmacologici” (ei sunt preformaţi. făcând raportul dozelor care produc acelaşi efect (bioechivalenţa). cardiotonice) este necesar să fie cunoscut.

Durata de acţiune este dependentă de proprietăţile farmacocinetice. antibioticele acţionează asupra bacteriilor din LCR. un senzor de voltaj.la nivel celular: . Se produc: modificări ale permeabilităţii translocare ionică modificare în funcţia unor enzime membranare dezorganizarea membranei. endolimfa. Ex: antiacidele gastrice. Foarte multe medicamente acţionează asupra membranei celulare pe care o influentează direct sau prin intermediul receptorilor. include porul apos. umoarea apoasă. LCR. . calciu. cât şi inhibiţia. mai voluminoasă. heparina neutralizează proteinele de coagulare în sânge. receptorii specifici pentru semnalele chimice şi mecanice de poartă.la nivel extracelular sau în rezervoarele de lichid transcelular (sucuri digestive. enzimele digestive acţionează în tractusul intestinal. Celelalte peptide au funcţii de reglare. . Locul de acţiune a medicamentului h . lichid articular). Canalele ionice membranare fac parte dintr-o familie de proteine glicozilate complexe. Membranele excitabile conţin canale care constituie sisteme transportatoare pasive pentru ioni conform gradientului de concentraţie.Farmacologie Durata de acţiune Cunoaşterea duratei de acţiune a medicamentului este absolut necesară pentru a determina şi adapta intervalul dintre administrări (priza). Trecerea pasivă a ionilor condiţionează variaţiile de potenţial. Actualmente se caută forme medicamentoase care se pot administra la intrevale cât mai mari să aibă eficacitate maximă (21). EDTA chelează plumbul extracelular. care determină atât excitaţia şi conducerea impulsului.la nivelul membranei celulare. Ele cuprind câteva peptide dintre care una majoră. sodiu.

Specificitatea canalelor ionice este conferită de către un mecanism defiltru dependent de o anumită formă. autacoizii. prin modificarea potenţialului membranar (canalele pentru Na+ şi cele pentru K+ din membrana axonală sau canalele de Ca++ din miocard şi muşchii netezi vasculari). Neurotransmiţătorii. anumite dimensiuni şi anumite grupări chimice. Anumite toxine influenţează electiv transportul ionilor prin diferite canale. Astfel tetrodoxina blochează selectiv transportul ionilor de sodiu acţionând în porţiunea externă a canalului respectiv. ca urmare a modificărilor conformaţionale determinate de cuplarea unor molecule active cu receptorii specifici (canalele comune pentru Na+ şi K+ din membranele sinaptice sunt deschise sub influenţa transmiţătorului chimic sau a unor molecule analoage). medicamentele pot influenţa canalele ionice direct sau prin intremediul unor mecanisme biochimice. respectiv inactivarea canalelor. homonii. fără să . Aceste fenomene sunt atribuite deplasării sarcinilor electrice purtate de anumite grupări chimice sau rotaţiei unor dipoli moleculari (aşa cum se presupune pentru canalele de sodiu). constituind instrumente de studiu preţioase. ceea ce explică efectele lor. Porţile pot fi comandate electric. modifice mecanismul de poartă. 5: Receptorul nicotinic pentru acetilcolină: canal ionic cu mecanism de poartă (după Katzung. Alte canale îşi dechid porţile prin mecanisme chimice. 1998). Mecanismele de poartă deschid şi închid drumul ionilor realizând activarea. Neurotoxinele din veninul de scorpion inhibă inactivarea conductivităţii sodiului şi activează conductivitatea potasiului.Farmacologie Fig.

fosfolipaza C care pune în funcţie sistemul fosfatidilinozitol/Ca++şi fosfolipaza A2. care formează un complex cu canalele pentru Cl -. sunt acţionaţi de benzodiazepinele tranchilizante. verapamil sau diltiazem – peptida alfa din componenţa acestor canale conţine receptori specifici pentru aceste substanţe. pot fi blocate prin nifedipină. creşterea disponibilului de calciu. Blocantele canalelor calciului inhibă consecutiv influxul de Ca ++ încetinind procesul de depolarizare la nivelul nodulului sinusal şi atrioventricular. Receptorii GABA din creier. hiperpolarizare şi potenţial postsinaptic inhibitor. Ele asigură gradientul de concentraţie care condiţionează translocarea pasivă a ionilor prin canalele membranare. Inhibitorii metablolismului energetic blochează pompele ionice. Pompa de Na +/K+. care iniţiază formarea PAF şi eicosanoizilor. depolarizare şi generarea potenţialului post sinaptic excitator. . influx de ioni de clor. determinând pierdere de potasiu şi acumulare de sodiu intracelular. ceea ce poate bloca impulsul nervos. Glicozidele tonicardiace inhibă funcţia unei ATP-aze sarcolemice sensibilă la Na + şi K+. Anestezicele locale şi generale pătrund prin membrana neuronală lipidică. Refacerea şi menţinerea potenţialului membranar este asigurată prin mecanisme transportoare – pompe ionice – care funcţionează specific pentru anumiţi ioni. cu deschiderea acestor canale. fiind responsabilă de acţiunea inotrop pozitivă. care se găsesc în cantitate mare în miocard şi muşchii vaselor. Canalele calciului de tip L. de la nivelul celulelor miocardice. K+ şi Ca++. interferând mecanismul de poartă şi reducând conductivitatea maximă pentru acest ion. reprezentată de o ATP-ază sensibilă la ioni şi pompa de calciu menţin concentraţia fiziologică de Na+. catalizează formarea nucleotizilor ciclici AMPc şi GMPc . voltaj dependente. modificându-i fluiditatea şi interacţionând cu proteinele – consecutiv ele modifică indirect canalele sodiului. dar nu modifică transportul pasiv prin membranele celulare. Membranele celulare conţin enzime importante pentru starea membranei şi pentru metabolismul celular: adenilat ciclaza şi guanilat ciclaza. ionii de sodiu sunt schimbaţi ulterior cu ionii de calciu din afara celulei. cu consum de energie împotriva gradientului de concentraţie. cu influx masiv de ioni de sodiu. deprimând contractilitatea miocardului şi provocând vasodilataţie.Farmacologie Astfel acţionarea receptorilor nicotinici de către acetilcolină şi alţi agonişti colinergici deschide canalul pentru Na+ şi K+.

Unele substanţe acţionează brutal asupra membanelor celulare. secreţie. RECEPTORII Probabilitatea existenţei receptorilor a fost sugerată în 1878 de Langley şi apoi de Erlich în 1909 care afirmau că drogurile acţionează doar pe “ţinte specializate” de la nivelul celulei. nistatina. nu numai pe membrana celulară. Fig. 6: Topologia transmembranară a unui receptor tip “serpentină” (după Katzung. de exemplu.Farmacologie Multe medicamente îşi datoresc efectele influenţării acestor enzime determinante pentru funcţiile celulare. Astăzi se admite că un loc specific de legare a drogului care îndeplineşte cele două criterii (de ancorare şi de traducere a semnalului) poate fi considerat receptor. ci şi în interiorul celulei. chiar distrugând celule. Legarea receptorului cu o moleculă endogenă sau cu un medicament va fi urmată de o modificare specifică în starea receptorului (stimul). transmitere de impuls). amfotericina B) (42). Cercetări ulterioare au confirmat existenţa acestor locuri specializate. modificare care va genera un lanţ de evenimente (“transfer de stimul”) care se vor finaliza într-un răspuns (contracţie. 1998). Capacitatea drogului de a se combina cu receptorul a fost numită afinitate. impiedicând funcţiile fiziologice. acestea devenind ”ţinte terapeutice” în terapia multor boli. iar proprietatea de a produce un răspuns consecutiv cuplării receptorului a fost definită ca eficacitate sau activitate intrinsecă. Aceste noţiuni s-au dovedit utile pentru diferenţierea . efectul bactericid sau fungicid al unor dezinfectante sau al unor antibiotice (polimixine. alterându-le. Aşa se explică.

Această rearanjare permite apoi declanşarea altor modificări cum ar fi: deschiderea porilor. Abordarea genetică reprezintă o opţiune mai nouă. activare enzimatică. . în unele cazuri. natura şi modul lor de acţiune. cât şi proiectarea de medicamente cu acţiune specifică. Abordările biochimice s-au bazat pe cinetica enzimatică. Locurile din sânge sau ţesuturi pe care drogul se poate fixa fără a declanşa un răspuns au fost numite receptori ”muţi”sau “discreţi” Identificarea şi izolarea receptorilor. agoniştii şi antagoniştii se leagă de locuri diferite ale receptorului ceea ce aduce argumente pentru diferenţierea competitivităţii directe de cea realizată prin interacţiunea allosterică. Ineracţiunea medicament – receptor Drogul care prezintă afinitate (posibilitatea fixării drogului cu formarea unui complex) pentru un anumit receptor.etc Conform teoriei standard a receptorilor. relaţia dintre afinitate şi eficacitate a fost exprimată prin ecuaţii simple bazate pe legea acţiuniii maselor. Un alt factor de progres în receptorologie l-a adus conceptul de ”acţiune la două capete”. Prin abordări fiziologice s-a încercat realizarea legăturii între modul cum se comportă receptorii.Farmacologie acţiunilor agoniste sau antagoniste faţă de receptor. Studii de mutagenitate efectuate în ultimii 10 ani au furnizat numeroase date ce sugerează că. care utilizând metoda clonării şi a analizei secvenţiale a reuşit să evidenţieze numeroase subtipuri de receptori şi izoreceptori precum şi diverse proteine de cuplare. de radicali sau de modificări de conformaţie. Prin metode biochimice efectuate în experimente pe ţesuturi izolate s-a ajuns la izolarea şi purificarea receptorilor ceea ce a permis şi permite în continuare atât clasificarea lor. elaborându-se astfel “teoria standard a receptorilor”. determină în urma fixării o activitate intrinsecă care este definită drept capacitatea drogului de a produce o rearanjare a moleculei receptorului prin transfer de forţe.

competitiv când competiţia se desfăşoară pentru locul de afinitate al receptorului şi în acest caz creşterea progresivă a concentraţiei antagonistului inhibă răspunsul dat de agonist şi invers.Farmacologie Conform acestei teorii proteina receptoare după recunoaşterea şi fixarea drogului se modifică. În conformitate cu teoria activităţii intrinseci deosebim: . Agonism şi antagonism pe receptori. Variabilitatea receptorilor. dar activitatea intrinsecă nu se poate manifesta.agonişti parţiali care provoacă efecte submaximale. sunt două domenii de recunoaştere pe receptor care sunt relevante pentru activitatea unui agonist: domeniul extracelular pentru recunoaşterea agonistului şi domeniul citoplasmatic pentru legarea de proteine de cuplare. caz în care numărul lor scade (ex.agonişti deplini care au activitate intrinsecă maximă . De aici se deduce că. de fapt. Medicamentele care interacţionează cu receptorii prevenind exercitarea acţiunii unui agonist au fost numite antagonişti farmacologici specifici. receptorii la insulină). Antagonismul poate fi : . dacă proteinele de cuplare sunt diferite (30).necompetitiv când antagonistul se poate combina ireversibil cu receptorul său şi poate inhiba unele etape ale transferului de stimul. Această modificare îmbunătăţeşte capacitatea de legare a receptorului activat de proteina de cuplare aflată şi ea cu un pol în membrană şi cu celălalt în citoplasmă. Dacă se notează valoarea maximă a activităţii intrinseci cu 1 şi lipsa de activitate dată de antagonişti cu 0. concept ce ajută la explicarea faptului că sensibilitatea unei celule . agoniştii parţiali vor fi situaţi între aceste două valori. De aici apare posibilitatea ca receptorii să răspundă diferit la acelaşi agonist în diferite membrane. proces numit reglare descendentă (“down regulation”). . Receptorii suplimentari sau “de rezervă” (“sparereceptors”) reprezintă un concept relativ recent introdus. Procesul invers în care se constată creşterea numărului de receptori dacă stimularea este redusă (creştetrea sensibilităţii la adrenalină şi noradrenalină a organelor denervate) este numit reglare ascendentă (”up regulation”) (30).. Răspunsul la un drog depinde de numărul de receptori disponibili şi acest număr poate fi afectat de prezenţa continuă a drogului. Afinitatea pentru agonist se păstrează.

locusuri ce pot fi independente sau dependente unul de celălalt şi care pot avea capacitate de activare (de regulă prin mecanism allosteric) probează posibilitatea influenţării afinităţii sau eficacităţii unui drog de către alt drog.. Demonstrarea existenţei unor locusuri de fixare multiplă pe anumiţi receptori. Implicarea mesagerilor secunzi în transmiterea informaţiei la nivelul celulelor implică un tip particular de receptor membranar şi prezenţa unor proteine membranare (polipeptida receptoare în formă de serpentină)(43). Descoperirea faptului că unele substanţe cum sunt betacarbolinele. Astfel se explică de ce agoniştii cu afinitate slabă pentru receptori pot determina răspunsuri majore la concentraţii joase. 1990) Sisteme de mesageri secunzi Neurotransmiţători. influeţând funcţionalitatea canalelor ionice incorporate în macromoleculele receptoare sau pot transmite mesajul indirect prin intermediul unor mesageri secunzi celulare. ci şi de concentraţia totală a receptorilor. Mesagerii “primi” pot transmite mesajul chimic direct. Acest mod de interrelaţie a dus la cristalizarea conceptelor de antagonist allosteric şi de contraantagonist sau agonist invers. Principalele sisteme de mesageri secunzi sunt : ● Sistemul format din proteinele G. dacă într-un ţesut sunt 90% receptori de “rezervă” atunci efectul agonist maxim va fi realizat numai prin ocuparea a 10% din numărul total de receptori. diferite substanţe reglatoare endogene şi unele medicamente agoniste analoage care acţionează receptorii specifici sunt consideraţi ca mesageri primi. De exemplu.Farmacologie sau ţesut la o anumită concentraţie de agonist ar putea depinde nu numai de afinitatea receptorului de a fixa drogul. deşi se fixează pe receptorul benzodiazepinic determină efecte stimulante (provoacă anxietate) a dus la noţiunea de agonist invers şi a fost explicată prin posibilitatea existenţei receptorului benzodiazepinic în multiple stări ce pot fi modificate prin acţiune la diferite locusuri allosterice (Haefely W. adenilciclază şi AMPc care aparţin economiei metabolice .

acid oleic. Acest sistem implică prezenţa în membrană a fosfatidilinozitol-difosfatului (PIP 2). . α şi β-adrenergici. Agenţii alkilanţi polifuncţionali formează punţi pe catenele de ADN. Acţiunea medicamentelor la nivelul organitelor intracelulare Diferite formaţiuni intracelulare pot fi locul de acţiune al medicamentelor: .ribozomii.nucleul bogat in acizi nucleici este ţinta unor substanţe citotoxice. serotoninici. În funcţie de ţesut. modificând procesul de transcripţie al ARN-ului. gabaergici şi dopaminergici. ● Sistemul fosfatidilinozitolic.K+. ● Sistemul acizilor graşi În 1994. pot fi sediul de acţiune al unor antibiotice (ce pot interfera funcţia ribozomilor bacterieni . Complexul Ca/calmodulină activează un număr mare de enzime cum ar fi fosfodiesteraza implicată în hidroliza AMPc sau miokinaza lanţurilor uşoare (importantă pentru contracţia muşchiului neted)(43). după ce se combină cu un receptor din citoplasmă. care se pot cupla la rândul lor cu sisteme anterioare descrise sau pot modula canale ionice (Ca +. . Graber şi colaboratorii au descris un sistem de traducere a semnalului intracelular prin intermediul acizilor graşi proveniţi din fosfolipide membranare (acid arahidonic. realizându-se astfel efecte stimulatoare sau inhibitoare deşi receptorul poate fi acelaşi.Farmacologie Proteinele G reprezintă o familie de proteine reglatoare conţinând guanină ce se află în legătură cu diverşi receptori: muscarinici. ● Sistemul Ca/calmodulină Creşterea calciului ionic liber din citosol poate servi ca mesager secund. Na+) .inhibând formarea proteinelor sau determinând formarea de polipeptide anormale). El se poate lega de calmodulină sau de alte proteine fixatoare de calciu. Hormonii steroizi. acid linoleic etc).Cl-. un agonist poate determina cuplarea cu una sau alta dintre proteinele de cuplare. unde are loc sinteza proteică. ceea ce explică efectul anticanceros. împiedicând sinteza sa şi mitoza. implicat în transmiterea mesajului în vederea fosforilării proteinelor. pătrund în nucleu unde se fixează de ADN.

inclusiv medicamentoase ceea ce face ca anumite funcţii să poată fi modulate (vezi detalierea în partea de farmacologie specială). reprezintă locul unde acţionează cianurile. Studiul mecanismului de acţiune a medicamentului permite: diferenţierea între acţiunile primare “acţiuni” şi evenimentele declanşate de acestea “efecte” (care reprezintă un complex de reacţii ce au ca rezultat efectul farmacologic global) posibiltatea de a obţine un medicament cu acţiune ţintită cu un anumit mecanism de acţiune diminuarea efectelor secundare asocierea medicamentelor ştiinţific în strategia terapeutică. de exemplu heparina care inhibă factorii coagulării ce se găsesc în sânge. Acţiunea medicamentelor la nivelul sinapselor Una din cele mai importante caracteristici ale sinapselor o reprezintă capacitatea lor de a suferi influenţe reglatoare externe. care conţin enzimele ce intervin în respiraţia celulară.Farmacologie . Mecanismul de acţiune al medicamentelor Reprezintă preocuparea principală a farmacodinamiei. ca şi intervenţia sistemelor mesagere secunde Anumite substanţe acţionează în afara celulelor. Unele medicamente acţionează direct asupra secreţilor glandulare – antiacidele gastrice.lizozomii: glucocorticoizii în concentraţii mari stabilizează membranele lizozomale protejându-le de agresiunea generatoare de inflamaţie contribuind la efectul antiinflamator şi la proprietăţile antişoc ale acestei clase de medicamente. neutralizează acidul clorhidric din sucul gastric. . mucoliticele desfac fibrele de mucină din secreţiile traheobronşice.mitocondriile. . Acţiunea directă a medicamentelor asupra efectorilor Acţiunea directă asupra structurilor efectoare implică probabil acţionarea sau blocarea unor receptori fenomene de membrană. care blocând citocromoxidaza întrerup reacţiile de oxidoreducere.

. Enzima funcţionează normal. Mecanisme bazate pe acţiuni fizico-chimice simple ● Medicamente care acţionează formând un strat protector faţă de agenţii fizici sau chimici (unguentele cu silicon utilizate în industria chimică. de aceea efectul lor este scurt pentru că se elimină repede. ● competiţia cu substratul enzimatic normal. AINS inhibă enzime producătoare de enzime). ● Înlocuitorii de plasmă (sunt macromolecule cu rol în corectarea volemiei) pot fi: substituenţi de tip Dextran 40 sau 70 care sunt soluţii coloidale ce asigură presiunea osmotică şi cea coloid osmotică. detergenţii şi halogenii peroxizi folosiţi ca dezinfectanţi (care denaturează structura lipoproteică a membranelor. ● Purgativele şi diureticele osmotice – sunt substanţe care ajunse în mediul intern atrag apa. ● Substanţe de contrast utilizate pentru radiodiagnostic (sulfatul de bariu) ● Substanţe care modifică pH-ul local: antiacidele (carbonatul de calciu sau de magneziu) şi spermicidele (acidifică mediul intravaginal) ● Substanţe care denaturează specific proteinele: nitratul de argint (pentru cauterizarea plăgilor).Farmacologie a. dar încorporează părţi anormale în produsul de sinteză (ex.captează ionii metalici şi se elimină odată cu ei (pentru intoxicaţia cu arsenic se foloseşte dimercaptopropanolul). astfel de medicamente se numesc antimetaboliţi şi se caracterizează prin aceea că există o asemănare foarte mare între structura lor chimică şi cea a substratului (metabolitului) normal.sunt soluţii fiziologice asigurând numai presiunea osmotică. ● Unele substanţe sunt folosite în tratamentul intoxicaţiilor cu rol de a absorbi substanţele toxice din conţinutul gastrointestinal (cărbunele activat). realizând creşterea peristaltismului.9 % şi ser glucozat 33% . substituenţi de tipul soluţie cloruro-sodică 0. respectiv a presiunii hidrostatice şi a filtrării glomerulare. ● Substanţe utilizate ca şi chelatori . unguentele ce absorb radiaţii ultraviolete). favorizând epurarea organismului. respectiv blochează sistemele enzimatice ale bacteriilor). b. Medicamente ce acţionează prin mecanisme enzimatice Activitatea enzimatică poate fi influenţată prin mai multe mecanisme: ● inhibiţia enzimatică (aprotinina este inhibitor de tripsină şi kalicreină folosit în tratamentul pancreatitelor acute şi a stărilor de şoc.

Farmacologie sulfamidele au activitate antimicrobiană pentru că intră în competiţie de substrat cu acidul paraaminobenzoic şi îl înlocuiesc în sinteza microbiană de acid folic rezultând un produs fals. Vitamina B 6 (piridoxina) este coenzimă în procesele legate de metabolizarea aminoacizilor. producând o modificare a randamentului situsului de activitate. medicamentul se leagă pe enzimă în alt loc decât situsul de activitate. prostaglandinele) ● în interiorul celulei . c. ● Deplasarea coenzimei şi cuplarea cu apoenzima.citosol (pentru hormonii steroizi). Din punct de vedere chimic sunt molecule care leagă selectiv. ● Unele vitamine joacă rol de coenzime. Tipul receptorilor fiecărei celule este determinat genetic. saturabil şi cu afinitate mare un ligant. Transmisia se efectuează printr-un hormon sau prin sisteme de cuplaj celular. intranuclear (pentru triiodotironina) ● la nivel sinaptic. Au funcţie de traductori. în mod normal. Localizarea lor poate fi : ● pe suprafaţa celulei (acetilcolina. din alimentaţie. Coordonarea activităţii celulare se efectuează în scop adaptativ şi se realizează prin semnale chimice date de substanţe biologic active reunite sub numele de . transformând o informaţie aferentă (adusă de un mesager chimic) într-un răspuns celular. Celulele din organism primesc şi transmit informaţii. ● Efecte allosterice pe enzime. Vitamina B1 (tiamina) joacă rol de coenzimă în decarboxilarea alfa cetoacizilor la nivelul metabolismului glucidic. În diverse carenţe acestea trebuie înlocuite prin aport medicamentos întrucât sunt esenţiale pentru metabolism (de ex. Medicamente ce acţionează prin intermediul receptorilor Receptorii reprezintă macromolecule cu rol de transmitere a informaţiei în cadrul unui sistem biologic.se formează complexe incapabile de a executa programul enzimei respective (anticoagulantele cumarinice deplasează vitamina K – ce are rol de coenzimă – de pe enzimele ce sintetizează protrombina şi alţi factori de coagulare). hormonii. Vitamina B 2 (riboflavina) are rol de coenzimă în unele etape enzimatice ale lanţului respirator. pe care organismul nu le poate sintetiza şi pe care le procură. mai ales a triptofanului). incapabil să mai asigure înmulţirea bacteriilor).

neuromediatori sau hormoni locali. iniţiind o serie de evenimente celulare urmate de răspuns din partea celulei respective. determinaţi genetic. 43). în urma cuplării receptorii îşi modifică structura spaţială şi repartiţia sarcinilor electrice. Sunt identici sau foarte asemănători cu agonistul la partea moleculei ce cuplează cu situsul de afinitate. 2. în mod normal receptorii sunt stimulaţi de celule ce au rol fiziologic: alte molecule pot stimula receptorii numai dacă configuraţia lor spaţială şi electrică este suficient de apropiată de cea a moleculelor fiziologice (medicamentele ce acţionează la nivelul receptorilor au o structură foarte asemănătoare cu aceste substanţe fiziologice.situs de activitate(eficacitate) şi să se producă stimulul. Van der Waals). . Acest lucru este realizat de agonist care are o structură aproape identică cu cea a agonistului natural în ambele zone.broască”). modificările produse (spaţiale şi electrice) duc la pierderea afinităţii pentru mesagerul chimic cu care s-a cuplat şi care părăseşte receptorul nemodificat (faţă de enzimă care odată cuplată cu substratul duce la modificarea structurii substratului). Medicamentele nu pot crea nici o funcţie nouă într-un organism. dar diferă de agonist la partea ce se leagă de situsul de activitate. forţele intermoleculare sunt slabe (ionice. sistemul APUD) (21. În consecinţă: nu există receptori farmacologici.Farmacologie “mesageri primari” (hormoni. se cuplează în anumite puncte numite situsuri deafinitate şi situsuri de activitate cu substanţe ce au o structură complementară din punct de vedere spaţial şi repartiţie a sarcinilor electrice (după modelul “cheie . 3. Antagonistul (blocant cu acţiune intrinsecă) este substanţa ce menţine blocat receptorul având şi acţiune intrinsecă. punţi de hidrogen. trebuie ca legătura dintre cele două componente să se realizeze secvenţial în succesiunea situs de afinitate . ele putând stimula sau inhiba funcţiile pentru care este programat biosistemul respectiv. receptorii fiind preformaţi. Pentru ca molecula de medicament cuplată să declanşeze secvenţa procesului fiziologic pentru care este destinat receptorul. dar mai slabă ca cea a agonistului. 4. Proprietăţile receptorilor 1. 5 6 legătura dintre receptor şi mesagerul chimic trebuie să fie reversibilă.

Farmacologie Transferul de informaţie de la receptor la celulă se realizează prin intermediul celui de-al doilea mesager (calea AMPc. care la rândul lor acţionează asupra receptorilor altor celule din vecinătate sau la distanţă. radiaţiile pot provoca eliberarea din celule a unor substanţe active. e. eicosanoizilor). dar şi traumatismele.Mecanisme de acţiune pe canale ionice Majoritatea medicamentelor blochează total sau parţial transportul ionic transmembranar al cationilor. cel puţin pentru unele tipuri de canale.Substanţe cu acţiune relativ specifică prin formarea de legături covalente Compuşii organofosforici blochează covalent. Fenomene puternice de eliberare pot provoca şi reacţiile antigen – anticorp. diltiazemul. curarizantele pot provoca efecte nedorite în timpul anesteziei prin eliberarea de histamină cu producerea de bronhospasm şi hipotensiune arterială. ireversibil colinesteraza pe când αneurotoxinele din veninurile de cobră se leagă de receptorii pentru acetilcolină blocând ireversibil transmisia neuromusculară.inozitol. efedrina este un simpaticomimetic care eliberază noradrenalina din terminaţiile neuronilor adrenergici. arsurile. Astăzi se ştie. determinând reacţii locale şi generale. f. Toate canalele au o structură proteică cu o anumită specificitate pentru anumiţi ioni. Există substanţe ce deprimă transportul transmembranar: blocante ale canalelor de Ca++ (nifedipina. De exemplu. Este posibil ca blocarea unui canal ionic să se facă de către substanţe ce se leagă în locuri diferite din structura canalului. Agenţii care produc eliberarea direct a substanţelor active din depozitele celulare (fără intervenţia unor factori de tip imunologic) se numesc eliberatori. verapamilul) blocante ale canalelor de Na+(chinidina) blocante ale canalelor de K+(clorpropramida blochează canalele de K +-ATP dependente) . d. că există mai multe stări funcţionale decât închis/deschis. fosfatidil . Mecanisme bazate pe eliberarea unor substanţe active din depozitele celulare Stimularea unor receptori.

medicamentele pot acţiona: . secundară. Medicamente ce acţionează prin cuplarea de radicali liberi.(picrotoxina) blocante ale mai multor canale. dar şi asupra celulelor umane fiind astfel toxic în tratament îndelungat).Farmacologie blocante ale canalelor de Cl. ciclofosfamida. care poate fi: euforizantă a corticoizilor) . h. Radicalii liberi de tipul ionului superoxid agresionează celulele determinând distrucţii tisulare. Medicamente ce acţionează direct pe aparatul genetic al celulei. bleomicinele A2 şi B2. g. De exemplu. Tipuri de acţiune medicamentoasă În funcţie de anumite criterii există mai multe tipuri de acţiune: ● în funcţie de intensitate şi utilitate acţiunea poate fi: principală care poate avea o anumită intensitate şi pentru care medicamentul este utilizat în terapeutică. de intensitate mai mică.acţiune locală topică sau în tubul digestiv ● după selectivitate . modificând integritatea morfofuncţională (nistatinul acţionează astfel asupra ciupercii. Medicamente ce acţionează cu formare de ”pori” membranari În urma activării complementului se formează un complex care realizează un “por” la nivelul membranei celulare bacteriene.adversă (uscăciunea gurii după atropină). ● după modul de utilizare: .benefică (acţiunea uşor . În organism există substanţe endogene (vitamina E) care captează aceşti radicali.specific pe farmacoreceptori (Vezi subcapitolul precedent) . În intoxicaţii cu Amanita muscaria mecanismul este asemănător asupra celulei hepatice. Există şi substanţe farmacologic active care activează canalele ionice (muscimolul activează canalele de Cl-). h.

Acţiunea farmacodinamică depinde de : medicament: organism: specie. vârstă. alimente sau alcool . timpul şi ritmul administrării temperatura ambiantă structura chimică doză parametri farmacocinetici (absorbţie. concentraţie sanguină) interacţiuni cu alte medicamente.direct pe receptori .patogenică (interferă mecanismele fiziopatologice) .simptomatică (acţioneză pe efecte: febra. intervin cu pondere diferită. starea fiziologică sau patologică. .nespecific pe unele structuri ale materiei vii prin mecanisme fizico – chimice simple sau fizice simple. FACTORI CE INFLUENŢEAZĂ FARMACODINAMIA MEDICAMENTELOR Factorii care pot influenţa acţiunea farmacodinamică. tip de metabolism. sunt multipli.de substituţie (în terapia hormonală: insulina) (43). probabil prin acţiune nespecifică de modificare a fluidităţii membranelor neuronale ● după mecanismul de acţiune: . tip de sistem nervos. Efectul se poate datora reacţiei acide sau bazice pe care o produce (antiacidele). ● din punct de vedere terapeutic acţiunea poate fi: . Alte condiţii calea de administrare. variabilă în timp.indirect (aspirina prin inhibiţie enzimatică) ● după reversibilitate: ireversibil (rar) reversibil durează până la eliminarea sau inactivarea substanţei administrate. cefaleea etc).Farmacologie . distribuţie. greutate. acţionează asupra cauzei bolii . Anestezicele locale blochează transmisia impulsului nervos.etiotropă (etiologică). sex.

Mici modificări în moleculă sunt capabile să influenţeze şi activitatea intrinsecă. este mai eficient faţă de acetilcolină pentru că.efect Este stabilit faptul că există o relaţie directă între structură chimică (configuraţia chimică a medicamentelor) şi efectul farmacodinamic obţinut. introducând o grupare metilică în imediată apropiere a atomului unde acţionează AchE. fenilefrina are un hidroxil lipsă ceea ce face ca faţă de adrenalină aceasta să aibă o acţiune pur α-stimulantă. Unele medicamente deşi păstrează structura de bază. efectele sunt diferite. În cazul inhibitorilor competitivi se păstrează asemănări între structura histaminei şi antihistaminicelor. De exemplu. Metacolina care este un simpaticomimetic cu acţiune directă. Substituirea unor radicali face ca unele molecule să nu mai fie vulnerabile la acţiunea unor enzime. acţiunea enzimei este blocată (fenomenul se numeşte împiedicare sterică : modificarea configuraţiei în zona în care acţionează enzima).Farmacologie Relaţia structură . .

. Acest lucru a creat posibilitatea de a trece la sinteza dirijată a medicamentelor. În concluzie. relaţia structură/acţiune poate fi abordată sub trei aspecte: structură asemănătoare – efecte asemănătoare (ex: nucleu ciclopentanoperhidrofenantrenic . Mici modificări operate în structura unui medicament pot duce la obţinerea de efecte farmacodinamice diferite. dar - efecte asemănătoare. structură diferită – acţiune asemănătoare (miorelaxantele.glicozizii cardiaci) structură asemănătoare . Antihistaminicele H2 au un nucleu identic sau foarte apropiat de nucleul imidazolic al histaminei (43).actiune diferită (ex: levo – dextronoradrenalina).Farmacologie - Antihistaminicele H1 au în structură un lanţ foarte asemănător cu lanţul lateral al histaminei. anestezicele generale). Miorelaxantele reprezintă o clasă de medicamente care au structuri diferite.

.toxică. Reprezentarea în acest sistem de coordonate are avantajul că pentru diverse concentraţii ale unei substanţe curbele doză – efect sunt paralele (25). Înregistrarea grafică a relaţiei doză-concentraţie-efect realizează: . miorelaxante Relaţia doză – efect Dozaeste cantitatea de medicament care produce un anumit efect din partea organismului. Efectul este direct proporţional cu : doza de medicament cantitatea de receptori disponibili afinitatea pentru receptori.Farmacologie Tabel: Relaţia structură-acţiune a diverselor grupe de medicamente Structura asemănătoare diferită + + + Efectul asemănător diferit + + + Grupa de medicamente Glicozizi Noradrenalina Anestezice. un medicament poate avea acţiune: . Relaţia dintre doza unei substanţe active şi efectul produs este o funcţie caracteristică pentru fiecare medicament.sistemică: .o curbă hiperbolică cu convexitatea în sus -o curbă sigmoidă dacă înregistrarea este semilogaritmică Log doză-efect (log DE) înregistrare care permite detalierea datelor corespunzătoare dozelor mici şi cuprinderea unui domeniu de doze mai larg. Acţiunea. Este o noţiune inseparabilă de cea de medicament.terapeutică . În funcţie de doză.locală . Aceasta poate fi reprezentată sub forma unei curbe într-un sistem cartezian: pe abscisă fiind trecută concentraţia cel mai adesea logaritmul zecimal iar pe ordonată efectul exprimat în procente.

dar potenţă diferită. B – curbele log doză-efect pentru două substanţe cu eficacitate diferită (substanţa 1.agonist deplin. 1997). 8: Curba hiperbolică doză-efect (A) şi curba sigmoidă doză-efect (B) (după Stroescu. producând acelaşi tip de efect. 1997): A – curbe sigmoide pentru două substanţe care acţionează în acelaşi mod. forma curbelor este aceeaşi. Lucru pe acelaşi organ poate da curbe diferite în condiţii asemănătoare dacă vrem să obţinem efecte diferite. TA). Când mecanismul de acţiune a două medicamente este diferit. Doza se exprimă în grame raportate la greutatea globală. la copii se exprimă în g/kg corp.Farmacologie Fig. au aceeaşi eficacitate. pe ce organ. 9: Curbele log doză-efect (după Stroescu. . iar în cazuri deosebite (terapii antitumorale) raportarea se face pe m 2. substanţa 2 – agonist parţial) Înregistrarea curbelor doză-efect este interpretabilă dacă este însoţită de prezentarea tuturor datelor expeirmentului (pe ce animal s-a lucrat. forma curbelor se deosebeşte. Când două medicamente acţionează asupra aceloraşi receptori. valorile temperaturii. Fig. condiţii de lucru.

doza medie care produce efect farmacodinamic la jumătate din indivizii trataţi . prag) care produce un efect farmacodinamic studiat . ♦ Dozele în studiul clinic Din punct de vedere a intensităţii efectului se deosebesc: doza efectivă care produce un anumit efect farmacodinamic: doza minimă activă (liminară. doza toxică care determină efecte toxice doza letală. ceea ce presupune o bună tolerabilitate.Farmacologie ♦ Dozele în experiment se utilizează în studiul faramcologic (29): doza medie eficace DE50: cantitatea de medicament care provoacă la o specie animală efectul dorit al 50% dintre animale. Indicele terapeutic sau factorul relativ desecuritate este raportul dintre DL50 şi DE50 : DL50/DE50 = IT Pentru ca un medicament să poată fi utilizat.doza maximă care reprezintă cea mai mare cantitate de medicament ce poate fi administrată fără a produce efecte toxice. doza letală medie DL50: doza de medicament care administrată unei specii animale omoară 50% din animalele de experienţă. doza letală absolută DL100: doza care omoară toate animalele luate în lucru. valoarea indicelui său terapeutic trebuie să fie mai mare de 10. În utilizarea clinică indicele terapeutic va rezulta din raportul: IT = DT50/DE50 . Latitudinea terapeutică reprezintă intervalul dintre doza minimă terapeutică şi doza maximă terapeutică fără a provoca efecte toxice.

În ultimul timp aceste valori (cronovariabile) au fost înlocuite cu “paliere de toxicitate”. . Interacţiunea medicamentelor Interacţiunile mdicamentoase se pot utiliza cu scop terapeutic. Asocierile pot avea: ● avantaje : potenţarea efectului unuia sau mai multor medicamente diminuarea efectelor adverse tratarea concomitentă a mai multor cauze sau simptome la acelaşi bolnav utilizarea de doze mai mici cu diminuarea riscului terapeutic şi a costului tratamentului ● dezavantaje: scăderea sau anularea efectului terapeutic accentuarea efectelor terapeutice până la apariţia efectelor adverse sumarea efectelor adverse. Efectele interacţiunii medicamentoase pot fi : sinergice. Pentru aprecierea indicelui terapeutic real al unei substanţe trebuie să cunoaştem pe lângă DE50 şi DT50 şi curbele de eficacitate şi toxicitate în totalitatea lor. existând bolnavi la care efectele adverse legate de doză apar la doze mai mici decât cele eficiente (de aceea dau intoxicaţii frecvente). Tonicardiacele au indicele terapeutic foarte mic. realizându-se asocieri medicamentoase care influenţează una sau mai multe acţiuni farmacodinamice ale substanţelor asociate. antagonice.Farmacologie Indicii terapeutici ai medicamentelor variază foarte mult. De ex: atropina are un indice terapeutic cu o mare marjă de siguranţă (de la 1mg până la valori mari în intoxicaţii). indiferente.

iar substanţele analgezice antipiretice de tipul aspirinei au efect mai bun. De exemplu. la sexul feminin morfina are o acţiune excitantă mai puternică. cu alcoolul sau cu tutunul. anularea sau inversarea efectelor substanţei asociate. Antagonismul se exprimă prin diminuarea. ♦ Sexul Cercetările au arătat diferenţe de metabolizare şi în amplitudinea efectului medicamentos în funcţie de sex. fenomene de sumare (adiţie) care apar la substanţele care acţionează asupra aceluiaşi substrat. cu alimentele sau cu aditivii alimentari. Efectul asocierii este mai mare decât suma efectelor separate. Există două tipuri de fenomene sinergice. Substanţele liposolubile care se vor acumula în ţesutul adipos trebuie administrate de regulă în cantităţi mai mari. Efectul total este egal sau mai mic decât suma efectelor substanţelor asociate. dar în acelaşi sens.Farmacologie Sinergismul: reprezintă accentuarea efectelor medicamentelor asociate care se traduc prin creşterea intensităţii. fenomene de potenţare care apar la substanţe ce acţionează pe substraturi diferite.La copii: raportat la greutatea corpului metabolismul apei la copil este mai mare (la nou născut de 3-4 ori mai mare ca la adult). . Influenţe farmacodinamice ce ţin de organism ♦ Greutatea corporală Dozele se calculează în funcţie de greutatea corporală globală (greutatea medie a unui individ adult 70kg) sau la copii g/kg corp. In afara interacţiunii dintre medicamente există posibilitatea ca acestea să interacţioneze cu substante auxiliare folosite la prepararea formelor farmaceutice. duratei şi a rapidităţii instalării efectului. ♦Vârsta Influenţează sensibil acţiunea medicamentelor: .

♦ Stările patologice Un organism bolnav. Funcţiile fiind deficitare (mai ales cele . plămân. rinichi şi a sistemului enzimatic vârsta la copilul mic este foarte importantă.sulfatul de magneziu: administrat oral este laxativ administrat sistemic este antispastic şi inhibitor al SNC administrată local (infiltraţii) are efect anestezic administrată sistemic are efect antiaritmic şi anticonvulsivant. este mai sensibil la acţiunea farmacodinamică decât cel sănătos.v.procaina.< oral. detoxifierea în ficat este mai mică. dar tolerează mai bine alcoolul şi morfina. ficat. lidocaina: - În funcţie de calea de administrare latenţa unei acţiuni farmacodinamice creşte în ordine: i. efectul barbituricelor este mai mic. .m.c. Medicamentele pot avea acţiuni diferite dacă se administrează pe căi diferite: . numărul de neuroni este mai mic. Durata acţiunii este proporţională cu latenţa.c.Farmacologie gradul de maturare a funcţiilor SNC.La bătrâni: prezintă reacţii deosebite la medicamente datorită modificărilor degenerative.m. < i. < s. < i. care are diferite dereglări funcţionale. Intensitatea (potenţa)creşte în ordinea: oral < s. ♦ Calea de administrare Calea de administrare poate influenţa: calitatea acţiunii medicamentelor (tipul de acţiune) intensitatea acţiunii farmacodinamice (potenţa.v. constatându-se deosebiri foarte mari la intervale foarte mici . latenţa şi durata de acţiune). < i.

farmacocinetica medicamentelor poate fi modificată ceea ce va determina efecte toxice mai frecvente şi mai grave. dar nu au acţiune asupra temperaturii normale analgezicele îşi manifestă acţiunea în prezenţa durerii bronhodilatatoarele bronhoconstricţie digitalicele au un efect inotrop pozitiv. Stările emotive produc spasm piloric ceea ce determină stagnarea medicamentelor în stomac şi trec în sânge în cantitate mai mare. ♦ Momentul administrării medicamentelor Momentul administrării medicamentelor poate influenţa absorbţia cât şi acţiunea acestora inclusiv cea locală. Colimicina la această categorie de bolnavi produce tulburări neuropsihice grave. în timp ce substanţele care se absorb intestinal vor avea absorbţia întârziată. anticoagulantele cumarinice. iar timpul de contact al medicamentelor cu mucoasa digestivă este redus. sunt active numai la persoane care prezintă Diferite stări patologice pot modifica acţiunea farmacodinamică a multor medicamente: scade efectul medicamentelor administrate oral atunci când tranzitul este accentuat. numai dacă miocardul este insuficient tranchilizantele sunt active în stări de hiperexcitabilitate. Bolnavii cu ATS cerebrală avansată pot face accidente vasculare după administrarea medicamentelor antihipertensive la doze neadecvate. sunt mai active decât la normali. Corticoizii au acţiune farmacodinamică în funcţie de ritmul . Ciroticii suportă greu morfina. Uremicii au o sensibilitate crescută la tiopental – inducţia anesteziei generale apare la doze de două ori mai mici decât la normali. Unele medicamente acţionează numai dacă există o stare patologică şi anume asupra unor funcţii dereglate: antipireticele scad febra. La aceştia. putând intra în comă. Bolnavii cu insuficienţă hepatică au o capacitate diminuată de sinteză a proteinelor.Farmacologie matabolice sau de epurare). care acţionează prin blocarea sintezei hepatice a protrombinei.

Printre modificările particulare care pot apare la administrarea medicamentelor cităm: toleranţa este consecinţa unei sensibilităţi reduse sau a lipsei de sensibilitate a organismului la unele acţiuni ale medicamentelor. Administrarea medicamentelor trebuie corelată şi cu bioritmurile (vezi capitolul de cronofarmacologie). care se instalează la suprimarea drogului. Acest fenomen poate fi consecinţa. fie a . Idiosincrazia constă în declanşarea unor reacţii particulare ale organismului obţinute prin exagerarea unor efecte cunoscute sau prin apariţia unor efecte deosebite. iar dependenţa fizică este caracterizată de apariţia unor simptome de gravitate variabilă ce constituie aşa numitul sindrom de abstinenţă. Administrarea hormonilor feminini este deasemenea corelată cu ritmul circamensual (2).Farmacologie circadian. Dependenţa apare la unele medicamente şi este de două feluri: fizică şi psihică. Se cunoaşte tahifilaxia provocată de efedrină care este explicată printr-un dublu mecanism: epuizarea rezervelor de mediator chimic şi acţiune directă la nivelul receptorului. Se deduce astfel că drogul se integrează în anumite procese celulare sau subcelulare constituind în mod obligatoriu o verigă necesară pentru asigurarea funcţiilor normale ale organismului. Dependenţa psihică constă în necesitatea psihică imperioasă de a administra drogul. timpul optim pentru admnistrarea lor este dimineaţa între orele 6 şi 8. Obişnuinţa este în general un fenomen reversibil care dispare dacă se întrerupe administrarea drogului pentru un timp. REACTIVITATEA INDIVIDUALĂ LA MEDICAMENTE Practica a demonstrat că administrarea unui medicament în doze egale la diferiţi indivizi. Ea poate fi o toleranţă înnăscută sau dobândită şi în acest din urmă caz poartă numele de obişnuinţă şi constă în diminuarea treptată a efectelor unei substanţe administrată în mod repetat. chiar în condiţii asemănătoare nu provoacă întotdeauna efecte similare. fie a unei sensibilităţi naturale. Acest fapt se datorează reactivităţii deosebite a organismului uman faţă de acţiunea medicamentelor. Tahifilaxia este fenomenul care constă în diminuarea până la dispariţie a efectului unui medicament administrat repetat în intervale scurte de timp.

adică autosugestiei bolnavului. Din această cauză pentru a evalua efectul real al drogurilor independent de factorii psihici. Acesta este de obicei constituit de o substanţă lipsită de acţiune terapeuitică însă într-o formă de prezentare identică cu cea a medicamentului experimentat cu care este administrat concomitent la loturi de bolnavi care nu sunt informaţi asupra diferenţei dintre preparate. fie a sumării efectului în timp. În unele cazuri este vorba de o deficienţă a funcţionării anumitor organe. de exemplu) se datorează efectului placebo. La oameni reacţiile psihice care pot interveni pe parcursul evoluţiei unei boli pot modifica semnificativ efectele farmacologice. fie acumulării medicamentului. capitol în care vor fi prezentate mai pe larg aceste aspecte.Farmacologie sensibilizării la droguri. fapt care face ca biotransformările şi eliminarea medicamentului să fie încetinită sau chiar împiedicată. Cumularea constă în amplificarea efectelor unui medicament chiar până la fenomene toxice. . s-a imaginat aşa numitul placebo. în urma administrării sale repetate. Uneori cauza acestor fenomene poate fi de natură genetică. Astfel s-a stabilit că peste 30% din efectele unor medicamente (tranchilizante.

zone geografice evoluţia reacţiilor adverse corelată cu consumul medicamentelor a pacientului. La acestea se adaugă suferinţele reprezentate de efectele advese ale medicamentelor. Terapeutul. Obiectul de studiu este reprezentat de: tipurile şi tendinţele reacţiilor adverse pe grupe de medicamente.Farmacologie CURS 3 Farmacoepidemiologia DEFINIŢIA Farmacoepidemiolgia este o ramură nouă a farmacologiei care se ocupă cu studiul administrării şi al efectelor medicamentelor în studii populaţionale mari (14). Prescrierea de medicamente trebuie să realizeze o evaluare mai bună a raportului beneficiu/risc pentru fiecare medicament şi pacient în parte. grupe de vârstă. Dobrescu arată că farmacoepidemiologia este ramura corespondentă aplicativă a farmacotoxicologiei cu două funcţii principale una profilactică şi una de combatere. trebuie să cunoască foarte bine efectele medicamentelor pe care le prescrie să evalueze efectele terapeutice dar şi pe cele nocive şi deasemenea va trebui să ţină cont de modificarea acestor efecte de către starea clincă care constituie o adevărată patologie medicamentoasă. . În 1981. OBIECTUL FARMACOEPIDEMIOLOGIEI Farmacoepidemiologia oferă date care să permită o evaluare cât mai bună a raportului beneficiu/risc pentru fiecare drog şi pacient în parte.

Procesul epidemiologic medicamentos este determinat de anumiţi factori: factori determinanţi: izvorul epidemiogen (medicamentul cu structura sa chimică care-I imprimă un anumit profil advers) populaţia receptivă. cu particularităţi dependente de factori genetici. orice reacţie dăunătoare ce apare întîmplător în cursul unui tratament cu medicamentul respectiv administrat în doza obişnuită folosită la om. Organizaţia Mondială a Sănătăţii utilizează următorii termeni referitori la reacţiile adverse: . urmărind împiedicarea apariţiei tulburărilor farmacotoxicologice elaborarea de măsuri şi metode pentru întreruperea şi diminuarea procesului epidemiologic formularea legilor generale ale procesului epidemilolgic medicamentos (14). iar de la epidemiologie metodele de studiu. comportament factori favorizanţi: supradozarea relativă sau absolută asocieri de medicamente cu interacţiuni posibile asocieri cu unele alimente alţi factori naturali (geografici. farmacoepidemiologia îşi împrumută obiectul de studiu de la farmacologia clinică. reactivitate. după Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Reacţia adversă medicamentoasă reprezintă. climatici) factori economico sociali (14) REACŢIILE ADVERSE MEDICAMENTOASE Câmpul caracteristic de preocupare a farmacoepidemiologiei este studiul reacţiilor adverse la medicamente.Farmacologie studierea şi elaborarea de măsuri. În concluzie. PROCESUL EPIDEMIOLOGIC MEDICAMENTOS Procesul epidemiologic medicamentos este reprezentat de totalitatea fenomenelor patologice şi a tulburărilor economico – sociale care se manifestă în rândul unei populaţii afectate de aspectele farmacotoxicologice ale unui medicament.

Readministrarea nu este necesară pentru această definiţie. dar care poate fi explicat şi prin boli concomitente sau prin alte tratamente. dar exagerată la administrarea unui medicament în doze terapeutice. cuprinzând şi modificări paraclinice. cuprinzând şi modificările paraclinice aferente. . Reacţii adverse de tip I 1. cu o succesiune temporală posibil legată de administrarea medicamentului.Farmacologie Reacţie adversă sigură: un eveniment clinic (ce cuprinde şi modificările paraclinice aferente). care face ca o relaţie cauzală să fie improbabilă şi în care o explicaţie plauzibilă poate fi oferită de alte medicamente. după administrarea medicamentului şi care nu poate fi explicat prin boli asociate sau terapii concomitente. dar pentru care sunt esenţiale mai multe date în vederea evaluării corecte sau informaţiile sunt încă examinate. folosind dacă este nevoie readmnistrarea. Pot să lipsească sau să fi neclare informaţii despre întreruperea administrării Reacţie adversă improbabilă: un eveniment clinic. substanţe chimice sau boli asociate. Reacţie adversă posibila : un eveniment clinic. Reacţie adversă neevaluabilă/neclasificabilă : un raport sugerând o reacţie adversă. ce apare într-o relaţie temporală foarte sugestivă. raportat ca fiind efect advers. care este improbabil determinat de alte afecţiuni sau terapii şi care prezintă un răspuns clinic convenabil la sevraj. cu o relaţie temporală faţă de administrare. Răspunsul la întreruperea administrării este plauzibil. dar care nu poate fi judecat deoarece informaţiile sunt insuficiente sau contradictorii şi nu pot fi suplimentate sau verificate. 2. Reacţie adversă probabilă: un eveniment clinic cuprinzând şi tulburările paraclinice aferente cu succesiune temporală legată sugestiv de administrarea medicamentului. Sunt reacţii ce rezultă din acţiunea farmacologică normală. Pot apărea trei categorii de pacienţi: cei neobişnuit de susceptibili la acţiunea medicamentului. Reacţie adversă condiţionată/neclasificată : un eveniment clinic. Evenimentul trebuie să fie bine definitivat farmacologic sau fenomenologic. cuprinzând şi modificări paraclinice.

4. iar diminuarea dozei ameliorează simptomele). iar dintre acestea 2 -12% se soldează cu deces apariţia efectelor adverse prelungeşte perioada spitalizării la cel puţin 10% din pacienţi În SUA se înregistrează 140.8% din internările în spital sunt cauzate de o iatrogenie medicamentoasă. 3. nu sunt ameliorate de scăderea ei. Sunt reacţii complet aberante. dar mortalitate mică (hemoragia la anticoagulante). pacienţii care au primit o doză convenţională de drog. Reacţii adverse de tip II 1. prin modelele oferite. 10 . neanticipate de acţiunile farmacologice cunoscute ale unui medicament atunci când este administrat în doze terapeutice.Farmacologie pacienţii care au primit o doză mai mare de medicament decât se administrează în mod obişnuit. Sunt deobicei imprevizibile. Nefiind legate de doză. 1 . a permis efectuarea de studii controlate ce urmăresc dacă efectul advers studiat apare mai frecvent la populaţia expusă decât la cea neexpusă. 3.20% dintre toţi pacienţii dezvoltă o reacţie adversă. Este dificil a incrimina medicamentele în apariţia diferitelor reacţii secundare. dar au o capacitate redusă de a-l metaboliza sau a-l excreta (la care apare un nivel anormal de crescut de medicament). Au incidenţă şi morbiditate ridicată. nefiind observate în cursul programelor convenţionale de screening toxicologic şi farmacologic. pentru aceasta este obligatorie sistarea completă a administrării medicamentului ex: hipertermia malignă la anestezice (36. 5.38). Farmacoepidemiologia. 4. Sunt previzibile. pe baza cunoştiinţelor anterioare despre farmacologia medicamentului respectiv. 2. Sunt deobicei dependente de doză (frecvenţa lor creşte cu numărul dozei. de aceea se impune studiul lor la grupe populaţionale mari.000 decese cauzate de reacţii adverse anual efortul financiar pentru reducerea riscurilor medicamentoase este uriaş . mortalitatea este ridicată. Deşi incidenţa şi morbiditatea sunt deobicei mici. Există numeroase studii care arată importanţa iatrogeniei medicamentoase: Reacţiile adverse medicamentoase reprezintă 15% din totalul bolilor.

Studii de tip cohortă O cohortă reprezintă un grup de subiecţi urmăriţi împreună în timp. fară nici o referire la trecut sau intenţia de a urmări în viitor. TIPURI DE STUDII CLINICE FOLOSITE ÎN FARMACOEPIDEMIOLOGIE În studiul epidemiologic se folosesc următoarele tipuri de studii: 1. . Studii caz – martor În cazul bolilor rare.Farmacologie practic orice medicament poate produce reacţie adversă letală (14). cât şi studiile transversale sunt scumpe. Faţă de studile cohortă măsurătorile se fac toate odată. fără perioadă de urmărire. studiille – cohortă. Studii transversale Aceste studii analizează prezenţa unei situaţii într-o populaţie la unanumit moment. Există două tipuri de studii – cohortă: prospective în care cercetătorul defineşte eşantionul şi măsoară factorii de risc înainte să apară orice efect retrospective în care cercetătorul defineşte eşantionul şi colectează date despre factorii de risc după ce au apărut efectele. Populaţie studiată Eşantion Factor de risc prezent Factor de risc absent Boală Absenţa bolii Absenţa bolii Boală Prezent Viitor Fig. Se mai numesc studii de prevalenţă sau de supraveghere. 12: Studiu prospectiv de tip cohortă. 3. 2. necesitând mii de pacienţi pentru identificarea factorilor de risc.

Apare. în rest.Farmacologie În timp ce studiile cohortă urmăresc în timp persoanele cu risc pentru a vedea cine face boala. deci. Un exemplu clasic de studiu caz . are mai multe posibilităţi de tratament. aceasta rămâne fără valoare dacă nu se reflectă în calitatea reţetelor pe care le prescrie. PRESCRIEREA RAŢIONALĂ A MEDICAMENTELOR Oricât de multă farmacologie ar şti un medic. ordonanţa) medicală (29). iar studiile transversale privesc un singur moment în timp. prin care se cere prepararea sau eliberarea unor medicamente şi în care se arată modul. doza şi durata de tratament. doza şi modul de administrare Această indicaţie scrisă. Studii experimentale Studiile experimentale sunt studii de tip cohortă în care cercetătorul “manipulează” factorul studiat şi observă efectul asupra unui rezultat. Medicul. studiile caz martor sunt în general retrospective. Cu excepţia urgenţelor în care medicul administrează direct medicamentul bolnavului. când formulează un diagnostic.martor este descoperirea relaţiei dintre thalidomidă şi malformaţiile membrelor observate la copiii născuţi în Germania îhtre 1959. care prezintă avantaj sub aspectul eficacităţii. iată câteva ilustrări: folosirea de medicamente toxice sau cu efect aditiv atunci când sunt disponibili agenţi mai siguri (barbiturice în loc de benzodiazepine) folosirea unui medicament care nu este de loc necesar (antibiotice în infecţii virale necomplicate) . a varietăţii formelor farmaceutice de administrare şi a preţului de cost convenabil. indispensabilă necesitatea ca medicul să indice în scris substanţele sau specialităţile farmaceutice care trebuiesc utilizate. constituie REŢETA (prescripţia. dar cel mai adesea recurge la tratamentul cu substanţe medicamentoase. bolnavul însuşi. În procesul de formulare medicul trebuie să ţină seama de două aspecte esenţiale relaţiile risc / beneficiu şi cost / beneficiu.-1960. Greşelile de prescriere sunt atât prin lipsă cât şi prin exces. familia sau personalul mediu spitalicesc se însărcinează cu aplicarea farmacoterapiei. 4.

precauţii necesare la diferite categorii de bolnavi. în opoziţie faţă de datele ştiinţifice. chiar dacă acesta nu este justificat ştiinţific. farmacoepidemiologia are două forme de activităţi: . Printre factorii care sunt responsabili de prescrierea suboptimă. factori ce ţin de farmacist şi nu în ultimă instanţă de relaţia medic – farmacist – pacient. Enumerăm câţiva factori ce ţin de medic. protocoale terapeutice depăşite (14). factori ce ţin de destinatar (pacient). enumerăm factori ce ţin de medic. activitate inregistrată în cadrul farmacovigilenţei. acţiune exagerată de promovare a anumitor medicamente ale unor companii. încrederea exagerată în experienţa clinică. . Medicul va trebui să ţină seama de afirmaţia lui Hipocrat “ ori aplici corect un procedeu terapeutic ori nu-l mai recomanda”. depistarea precoce şi diagnosticul corect al reacţiilor adverse. care de fapt este cel mai responsabil în monitorizarea terapiei: incapacitatea medicilor de a se documenta permanent cu privire la date noi esenţiale despre riscurile şi beneficiile administrării de medicamente. Există studii care au demonstrat efectul pozitiv al programelor educaţionale asupra practicilor de prescriere. În concluzie. dar nonprofitabile. subpromovarea de substanţe foarte eficiente.activitate de combatere a fenomenelor farmacotoxicologice ce are două aspecte : .activitate de profilaxie care implică: profilul advers al fiecărei substanţe. simple erori de omisiune.Farmacologie folosirea de medicamente ineficiente intr-o anumită afecţiune (vasodilatatoare în demenţa senilă) folosirea de medicamente costisitoare în loc de echivalentul lor mai ieftin (cefalosporine cu spectru larg pentru infecţii uşoare) continuarea unei terapii de lungă durată când aceasta nu mai este necesară (folosirea mai mult de patru luni a unor agonişti H2) (14). contraindicaţiile. cererea particulară pentru un anumit medicament din partea pacientului şi acceptarea de către medic. urmate de înregistrarea şi raportarea lor.

19) INTERACȚIUNI MEDICAMENTOASE (vezi lp nr. au stabilit că substanţele colinomimetice..Farmacologie aplicarea tratamentului adecvat (14). SCOPUL CRONOFARMACOLOGIEI Bioritmurile sunt considerate mecanisme prin care organismele pot măsura timpul şi spaţiul. dar primele ipoteze şi încercări au fost datorate. Halberg şi colaboratorii săi stabilesc (în studiile din 1954 – 1959) că toxicitatea acută a drogului administrat este influenţată nu numai de factorii fizici. FARMACOVIGILENŢA (vezi lp nr.o armonică sinusală sau oscilaţie de relaxare. care sunt mai toxice la ora 12 oo.poziţia începutului oscilaţiei faţă de punctul de origine. Friedman si Walker.numărul de perioade pe unitatea de timp faza . . a stabilit că fenobarbitalul la aceleaşi rozătoare prezintă şi o cronotoxicitate circanuală cu un vârf în ianuarie. acetilcolina. Bioritmul este alcătuit din următoarele elemente: amplitudinea (intensitatea) perioada . în 1972. Acrofaza este măsură a timpului de la un punct de referinţă până la punctul cel mai înalt al ritmului. ISTORIC Cronofarmacologia a fost introdusă ca o categorie epistemologică în 1960 de către Halberg. fiziopatologici. în 1988.intervalul unei oscilaţii complete frecvenţa . DOMENIUL DE STUDIU. Orice ritm poate fi schematizat printr. în 1814. Bruguerolle şi colab. oxotremorina. DEFINIŢIA. 2. ci şi de momentul administrării drogului. Sunt adevărate ceasornice biologice cvadri sau pluridimensionale. fiziostigmina experimentate pe şoarece sunt mai toxice la ora 24oo decât agenţii colinolitici atropina sau scopolamina. lui Virey. chimici. 19) CRONOFARMACOLOGIA 1.

precum şi alte modificări periodice ce duc la răspunsuri ale organismului la stimuli fizici. generând ritmurile circadiene şi circanuale. Pentru a evidenţia mai bine modificările determinate de medicamente se pot obţine date legate de : cronofarmacocinetică ce implică studiul modificărilor temporale în absorbţia. . ale permeabilităţii membranare etc. specificitatea parametrilor în raport cu structura considerată.Farmacologie Ritmurile biologice au următoarele proprietăţi: originea genetică (cronogenetică). chimici sau toxici (medicamente. alimente). Cronergia reprezintă studiul modificărilor ritmice ale răspunsului organismului la efectul total – pozitiv şi negativ – al unui drog. dependenţa de mediul extern şi intern. persistenţa în absenţa semnelor şi informaţiilor temporale aduse prin sincronizatorii (Zeitgeberii) exogeni. influenţele exercitate asupra constantelor ce definesc bioperiodicitatea endogenă. reprezintă fenomene frecvente şi unele cu manifestări caracteristice. cât şi de antrenarea orologiilor biologice centrale. care variază continuu. cu alte cuvinte variaţiile temporale ale modului de acţiune a medicamentului. adică a farmacodinamiei sale. traduse direct prin indicii matematicii proprii. cronestezia studiază modificările temporale ale susceptibilităţii biologice care include pe cele ale receptorilor celulelor ţintă sau ale organelor. Scopul cronofarmacologiei este de a studia variaţiile dependente de timp ale farmacologiei în vederea optimizării utilizării lor cronoterapeutice. distribuţia. Ritmurile biologice reprezintă adaptări ale fiecărei specii la mediu. Ritmurile circadiene şi circanuale. conform cronofarmacocineticii şi cronesteziei sale (2). metabolismul şi eliminarea unui drog şi precizând impactul orei de administrare asupra biodisponibilităţii. Cronofarmacologia studiază: efectele medicamentelor raportate la timpul biologic ce se referă la “ceasurile organismului” şi organizarea lor.

adică să diminueza toxicitatea. fluxul respirator). cronoterapeutica încearcă să biooptimizeze efectul medicamentelor: . FARMACOGENETICA DEFINIŢII Farmacogeneticastudiază variaţiile interindividuale ale enzimelor implicate în metabolizarea medicamentelor. sunt cauzate de existenţa mai multor alele care codifică enzime deosebite prin activitatea lor metabolică. . în ceea ce priveşte eficacitatea unor agenţi terapeutici şi riscul pentru manifestarea unei stări de toxicitate. IN CONCLUZIE. Aceste constituţii sunt denumite polimorfisme genetice. Folosind astfel medicamentele se obţine o eficienţă maximă la doze minime “homeopatice” sau toleranţă maximă la doze mari. Prin monitorizarea acestora va fi realizată interferenţa farmacologică oscilantă sub forma de “cronobiotice” ori “cronizatori” (2). precum şi ale receptorilor şi transportorilor specifici. Diferenţele înregistrate printre subiecţii umani normali. Farmacogenomicastudiază impactul unor trăsături fenotipice ereditare în farmacologie şi toxicologie. care să fie cât mai “cronoeficiente” când sunt date într–un anumit context biologic temporal (“homeopatizarea terapiei”) sporind cronotoleranţa. să se poată administra doze unice ridicate (în terapia neoplazică) la ore la care efectele secundare sunt mult diminuate.pe de altă parte. Se avansează deja conceptul de CHRONOM al unei variabile bioritmice (presiunea sanguină. Idealul ar fi găsirea unei “pilule cronobiotice” care să corecteze bioritmurile alterate ca mecanisme fiziopatologice prezumtive ale bolii.pe de o parte.Farmacologie BIOOPTIMIZAREA MEDICAŢIEI presupune obţinerea unei acţiuni curative şi a unei toleranţe biolgice maxime cu reacţii adverse şi toxicitate minime în raport cu momentul administrării medicamentelor. urmăreşte analiza locilor implicaţi în metabolizarea . prin folosirea unor doze cât mai mici de substanţă activă. filtrarea glomerulară.

măsurile de reanimare pot fi ineficiente. anormale. Aceste anomalii enzimatice se caracterizează prin: a.Farmacologie medicamentelor cu scopul identificării alelelor care afectează eficacitatea medicamentelor sau determină o reacţie adversă la un anumit medicament (38). ale fenomenului de inducţie – represie enzimatică după administrarea unor medicamente. ale receptorilor şi transportorilor. având drept consecinţă apariţia unor deficite enzimatice înnăscute. Asemănător fenomenului de inducţie – represie descris de Jacob şi Monod în cadrul reglării adaptative a expresiei genelor la procariote. generând tendinţa de supradozare. însoţite chiar de pierderea bolnavului prin apnee. în astfel de cazuri. sinteza unei enzime atipice care determină fenomene similare celor amintite mai sus. trebuie precizat că. Genele care codifică sinteza acestor enzime pot fi normale sau modificate sub acţiunea unor mutaţii. în cazul în care enzima atipică induce o cale de metabolizare anormală. sinteza unei enzime noi. . Pentru medicul practician neavizat de manifestările clinice. activă în degradarea medicamentului. uneori foarte grave. care determină lipsa efectului farmacologic la doza uzuală. b. au o sinteză calitativă şi cantitativă condiţionată de prezenţa medicamentului în organism. Interrelaţia dintre efectul terapeutic al medicamentului şi substratul genetic individual se exprimă la nivelul metabolizării acestuia prin intermediul enzimelor inductibile „drog – metabolizante”. ştiinţă de graniţă care are obiect de studiu variaţiile genetice interindividuale ale enzimelor implicate în metabolizarea medicamentelor. calitative sau cantitative. Farmacogenomica este ramură a farmacogeneticii. acesta din urmă având rol inductor. methemoglobinemie etc (38). aceste enzime de rezervă care controlează transformarea medicamentelor şi/sau a unor produşi intermediari. denumite enzimopatii. sinteza insuficientă a enzimei care determină ca efectul agentului farmacologic să apară la doze mai reduse. hemoliză prelungită. c. pot apare efecte secundare prin produşi intermediari toxici. cu reacţii toxice la doze normale.

Variaţia individuală a răspunsului la medicamente este o problemă clinică deosebit de importantă. − boala poate fi un amestec de subtipuri diferite cu mecanisme de producere şi metabolisme diferite.Farmacologie EFECTUL POLIMORFISMELOR GENOMULUI UMAN ASUPRA RĂSPUNSULUI LA DROGURI Agenţii farmacologici sunt mai eficienţi pentru unii oameni decât pentru ceilalţi. Răspunsurile diferite la droguri pot fi determinate de: − diferenţe în rata metabolizării drogului controlate de o enzimă. − molecula receptor de care se leagă drogul poate avea afinităţi diferite datorate polimorfismelor genice.2 milioane sunt afectaţi de reacţiile adverse la medicamentele prescrise . Variaţiile individuale pot merge de la absenţa răspunsului la un agent farmacologic. Consecinţele clinice variază de la un uşor disconfort până la simptome severe sau chiar exitus. iar 2.000 de pacienţi mor. un alt studiu efectuat în Statele Unite estimează că anual peste 100. Un studiu din Marea Britanie sugerează că una din cinsprezece spitalizări sunt datorate reacţiilor adverse medicamentoase (48). interacţiunilor Distribuţia pacienţilor în funcţie de răspunsul la medicamente şi de genotipul receptorilor se poate explica astfel: − în grupul de pacienţi refractar la tratament majoritatea prezintă variante mutante ale receptorilor. până la apariţia de reacţii adverse sau la interacţiuni între medicamente atunci când sunt utilizate mai multe medicamente simultan. . efect farmacologic extins reacţii adverse medicamentoase absenţa activării prodrogului toxicitate medicamentoasă creşterea dozei eficiente metabolizarea prin căi alternative exacerbarea medicamentoase.

Răspunsul la pravastatin la pacienţii aterosclerotici în funcţie de genotipul lor CETP: pacienţii aterosclerotici cu genotip B 1/B1 pentru gena CETP (proteina de transfer a esterilor colesterolului) au un prognostic mai rezervat.Farmacologie − în grupul cu răspuns slab la tratament. după cum se observă din următoarele exemple: Răspunsul la tratamentul cu tacrine la pacienţii cu maladia Alzheimer în funcţie de genotipul lor ApoE: pacienţii cu alele ApoE 2/3 au un răspuns de 4 ori mai puternic la tacrine faţă de pacienţii cu alele ApoE 4 (13). − indivizi cu metabolism normal. Studii recente arată că genotipul contribuie la răspunsul diferenţiat la medicamente. evidenţiat prin scăderea diametrului mediu al lumenului în decurs de un an comparativ cu . predomină variantele cu hiperexpresia receptorilor. majoritatea pacienţilor prezintă varianta normală. − în grupul pacienţilor cu răspuns bun. 2000) Clasa de medicamente Inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei Inhibitori ACE Beta blocante Antidepresive triciclice Inhibitori de HMG reductază Agonişti beta 2 Răspuns ineficient sau refractar 10 – 25 % 10 – 30 % 15 – 25 % 20 – 50 % 30 – 70 % 40 – 70 % câteva clase de Co Variaţiile genei implicate în metabolizarea drogului sunt responsabile pentru apariţia următoarelor grupuri de indivizi: − indivizi cu metabolism lent. − indivizi cu metabolism rapid. care prezintă două copii ale genei. care prezintă mai mult de două copii ale genei (amplificare genică) ceea ce produce nivele înalte de expresie ale enzimei. care prezintă o mutaţie ce inactivează gena. Tabelul 7: Frecvenţa răspunsului ineficient sau refractar la medicamente (Wolf.

antihipertensive. Un alt factor important este reprezentat de diferenţele etnice în răspunsul la droguri. orientalii necesită.Farmacologie pacienţii cu genotip B1/B2 şi B2/B2. negrii răspund mai bine la diuretice decât la betablocante în cazul monoterapiei. Tratamentul cu omeprazol al infecţiei cu Helicobacter pylori la pacienţii ulceroşi. în general. Pravastatinul ameliorează prognosticul doar la pacienţii cu genotipul B1/B1 (22). probabil datorită unei doze efective mai mari decât la pacienţii cu metabolism rapid sau intermediar. au cele mai mari rate de vindecare. chinezii sunt mai sensibili la betablocantul propranolol. Tratamentul cu inhibitori ai ALOX 5 la pacienţii astmatici şi genotipul lor ALOX 5: pacienţii cu alelele ALOX 5 ale genei 5-lipooxigenazei care asigură producţia normală a enzimei au răspuns bine la tratamentul cu inhibitorii ALOX 5 (inhibitori ai leucotrienelor) în timp ce 6% din pacienţi. decât caucazienii. doze mai mici de droguri psihotrope (săruri de litiu. Aceasta pledează pentru existenţa unor subtipuri de astm cu importanţă în răspunsul la medicamente . Răspunsul la albuterol la pacienţii astmatici în legătură cu genotipul receptoriilor beta-2 adrenergici: copiii astmatici cu genotipul Arg/Arg în poziţia 16 a genei receptorului beta-2 adrenergic au un răspuns mai bun la albuterol (bronhodilatator) decât copiii cu genotipurile Arg/Gly sau Gly/Gly . Agenţii antihipertensivi au rate diferite de eficacitate la diferite grupuri etnice (24): în general. în funcţie de genotipul CYP2 C19: efectul diferenţelor genetice a metabolizării omeprazolului asupra ratei de vindecare a infecţiei cu Helicobacter pylori şi a ulcerului peptic la pacienţii japonezi cu alele mutante pentru gena CYP2 C 19 care determină un status mai sărac al metabolizării. neuroleptice) decât caucazienii (24). cu variante alelice care produc mai puţină enzimă nu au răspuns la tratament. în ceea ce priveşte frecvenţa cardiacă şi tensiunea arterială. .

60% din afro-americani 20% din orientali IDENTIFICAREA VARIANTELOR GENETICE ASOCIATE CU DIVERSE REACŢII ADVERSE MEDICAMENTOASE Mult mai aproape de aplicarea clinică se află determinarea variantelor genetice care afectează eficienţa agentilor farmacologici uzuali. Prezenţa polimorfismelor în oricare din genele care codifică receptorii medicamentelor. ibuprofen. Polimorfismele funcţionale apărute în oricare dintre aceste gene poate duce fie la lipsa efectului terapeutic. pot fi indicatori importanţi ai răspunsului clinic. warfarină: CYP2C19 slab metabolizatori 23% din orientali 4% din caucazieni Mefenitoină. molecule de transport sau factorii de semnalizare celulară. dextrometorfan Metabolizatori ultra-rapizi: 20% din etiopieni 7% din spanioli 1. Cele mai uşor exploatabile polimorfisme sunt cele implicate în metabolizarea medicamentelor. N-Acetyl transferază .5% din scandinavieni Tolbutamidă. nortriptilină. fie la exacerbarea sa. diazepam.Farmacologie Tabel 8: Cele mai frecvente polimorfisme farmacogenetice ale enzimelor drogmetabolizante umane (Weber. 1997): Citocrom P450 (oxidare): CYP2D6 slab metabolizatori 6% din caucazieni 2% din afro-americani 1% din orientali Codeină. omeprazol: (acetilare) Slab metabolizatori 60% din albi.

. iar efectul analgezic nu este obţinut la pacienţii “slabi metabolizatori” pentru CYP2D6. are un polimorfism accentuat şi este inactiv la 6% din indivizi. În Marea Britanie mai multe milioane de oameni prezintă riscul unui metabolism neadecvat şi apariţiei de reacţii adverse în momentul prescrierii de medicamente care sunt substrat pentru CYP2D6. De exemplu. 1999). dar pot fi. Multe din aceste medicamente sunt utilizate pentru tratamentul unor afecţiuni neuropsihice şi cardiovasculare în care fereastra terapeutică este îngustă şi efectele adverse sunt frecvente.Farmacologie Exemplificăm cu câteva din cele mai frecvente polimorfisme farmacogenetice ale enzimelor drog-metabolizante umane care pot duce la apariţia de reacţii adverse: Citocromul P450s Citocromul P450s reprezintă o familie poligenică de enzime localizată predominant hepatic. un factor important în conversia prodrogului în forma activă. care metabolizează warfarina. codeina este metabolizată în morfină de către citocromul CYP2D6. Citocromul P450 CYP2D6 Citocromul CYP2D6. Polimorfismele afectează nu numai disponibilitatea agentului farmacologic. afectează răspunsul pacientului la acest medicament şi creşte doza necesară (Aithal. deasemenea. cunoscut şi ca debrisoquin-hidroxilaza. Astfel. Variabilitatea genetică a nivelului de expresie şi a funcţiei acestor enzime afectează major eficienţa medicamentelor. La indivizii ”slabi metabolizatori” genele care codifică citocromul P450s conţin frecvent mutaţii inactivante care duc la absenţa completă a enzimei active şi la compromiterea severă a capacităţii de a metaboliza medicamente. care este responsabilă de eliminarea metabolică a celor mai multe medicamente folosite în medicină. mutaţiile genei care codifică citocromul P450 CYP2C9.

fluvoxamina. clomipromina. în mianserin. risperidone. s-a estimat că o doză zilnică de 10-20 mg de nortriptilină ar fi suficientă pentru un pacient ”slab metabolizator”. zuclopenthixol. imipramina. amiodarona. flecainide. tranilcipromina. Astfel chinidina. timolol. venalfaxine.1993). perfenazine. haloperidolul.1990). nimlodipina. făcându-l inactiv. 2000) Medicamente utilizate în tratamentul bolilor neuropsihice: Amitriptylina. indoramina. propranolol. nortriptilina. un puternic inhibitor CYP2D6 exagerează efectele altor droguri prescrise concomitent sau poate împiedica activarea metabolică a altor droguri de către CYP2D6. la unii indivizi existând chiar 13 copii ale genei aranjate în tandem (Johansson. Probleme clinice pot apare la coadministrarea de medicamente care inhibă CYP2D6. bolilor tratamentul . cum ar fi codeina. pe când pentru un “metabolizator ultrarapid” care moşteneşte mai multe copii ale genei CYP2D6 necesită până la 500 mg pe zi. Mexiletina. desmetilcitalopram. Medicamente cardiovasculare: Alprenolol. Thiopurin-metiltransferaza Un alt polimorfism cu importanţă clinică apare în cazul enzimei thiopurinmetiltransferaza (TPMT). Altă variantă apare ca urmare a amplificării în întregime a genei CYP2D6. Acest polimorfism de amplificare face ca indivizii să metabolizeze medicamentele atât de rapid încât nu se pot obţine efecte terapeutice la dozele uzuale.Farmacologie Tabelul 9: Medicamente care sunt metabolizate de citocromul P450 CYP2D6 (Meyer. olanzapina. utilizate maprotiline. levopromazina. desipramina. paroxetine. care răspunde de metabolismul agenţilor antitumorali 6mercoptopurina şi 6-thioguanina (Lennard. cozapina. fluoxetina. thioridazina. oxprenolol. De exemplu.

cu un timp de înjumătăţire de patru minute. butirilcolinesteraza sau colinesteraza nespecifică) este o enzimă cu greutatea moleculară de 320. Succinilcolina este hidrolizată printr-un proces în două etape: întâi până la succinilmonocolină şi apoi la acid succinic. prezentă în plasmă. care manifestă răspunsuri toxice exagerate la doze normale de thiopurină. dar nu şi în eritrocite. Unele centre medicale furnizează deja un serviciu de diagnostic fenotipic în scopul conducerii cu maximă eficienţă a tratamentului cu 6. deci în cazurile de insuficienţă a funcţiei hepatocelulare scade activitatea sa. asigură degradarea sa rapidă.000 şi cu o structură tetraedrică. Pseudocolinesteraza există sub variate forme enzimatice. În mod normal.Farmacologie Polimorfismul genetic al acestui locus este asociat cu dificultatea obţinerii unei doze eficiente a acestor agenţi chimioterapici la copiii cu leucemie. Variantele ereditare ale enzimei interesează anestezistul întrucât durata de acţiune a succinilcolinei. astfel fenotipul TPMT pote fi un factor important în tratamentul eficient al leucemiei la copii. Pseudocolinesteraza este produsă în ficat. după administrarea preoperatorie de suxamethoniu. apărând la aproximativ 1% din populaţia caucaziană (homozigoţi). Se întâlneşte în plasmă şi în majoritatea ţesuturilor. mivacuriumului şi. în unele cazuri. Timpul de înjumătăţire al pseudocolinesterazei a fost estimat la 8 – 16 ore. butirilcolinesteraza normală. care sunt necesari în doze mari pentru a obţine remisiunea clinică. ea este foarte stabilă în probele de ser şi poate fi păstrată pentru perioade lungi la temperaturi de – 20° C fără a-şi pierde activitatea. Deficitul de pseudocolinesterază (apneea la succinilcolină) Colinesteraza plasmatică (pseudocolinesteraza. un medicament miorelaxant utilizat frecvent în procedurile de anestezie generală. Polimorfismul TPMT este relativ rar. Copiii cu deficienţe ereditare de TPMT demonstrează o toxicitate hematopoetică severă când sunt trataţi cu aceşti agenţi chimioterapici. cu afinităţi diferite faţă de suxamethoniu. 1966). Ea degradează acetilcolina eliberată la nivelul joncţiunilor neuromusculare.mercaptopurină. a anestezicelor locale esterificate este determinată de activitatea acestui sistem enzimatic (Hall et al. .

fără afinitate pentru degradarea substratului (miorelaxantul). la aceşti indivizi. după administrarea preoperatorie de suxamethoniu se înregistrează brusc şi în mod imprevizibil o apnee prelungită de la 2 – 3 minute la câteva ore necesitând măsuri urgente de reanimare. Chiar heterozigoţii (E 1u E1a). care sunt rare la populaţiile mongole. care au o frecvenţă în populaţie de 1:25. Majoritatea metodelor se bazează pe reacţia unei thiocoline (ex. Incidenţa purtătorilor de alele atipice este variabilă la diferite populaţii: caucazienii au o frecvenţă mai mare a alelelor E1a şi E1f. Excreţia urinară şi legarea de proteine joacă roluri fără importanţă în eliminarea succinilcolinei. pot dezvolta o apnee anormal de lungă. Între indivizii unei populaţii există un polimorfism al metabolizării drogului bazat pe existenţa unor alele rare.Farmacologie S-a estimat că doar 5% din cantitatea de agent farmacologic injectat ajunge la nivelul plăcii motorii. Locusul alelei a fost determinat pe braţul lung al cromosomului 3 (3q25).5`- .36 25 de Număr de succinilcolină 89-98 4-19 51-78 87-91 56-59 81 Există mai multe proceduri pentru testarea activităţii pseudocolinesterazei. et al. datorită unei combinaţii hidroliză-difuziune de la nivelul plasmei. durata de acţiune fiind determinată de rata metabolismului. E 1s – alela de tip „silent” (care nu produce enzima) şi alela necunoscută pentru enzima de tip Cynthiana (cu activitate crescută).000 şi care posedă 50% din activitatea normală a enzimei. E1f – alela fluororezistentă (fluoridul inhibă activitatea colinesterazei normale). Produsul de reacţie este cuplat cu acidul 5. E1a – forma atipică. butirilthiocolină) cu ser sau plasmă conţinând colinesterază. Tabel 10: Caracteristicile biochimice ale unor variante ale pseudocolinesterazei (după Rosenberg H. Indivizii homozigoţi pentru alela atipică (E 1a E1a) vor sintetiza o enzimă atipică. 1996). Activitatea Genotip EuEu EaEa Eu Ea Eu Ef EfEa EfEs colinesterazică (u/10) 677-1860 140-525 285-1008 579-900 475-661 351 Numărul de dibucaină 78-86 18-26 51-70 74-80 49-59 63 Numărul de fluorid 55-65 16-32 38-55 47-48 25-33 26 Număr clorid 1-12 46-58 15-34 14-30 31. notate după cum urmează: E 1u – forma normală.

În ambele cazuri. Indivizii cu valori în jur de 60 sunt heterozigoţi şi au un răspuns aproape normal la succinilcolină. Acest număr este constant pentru fiecare individ şi nu depinde de concentraţia enzimei. ca urmare pot apare episoade de apnee şi la administrarea de mivacurium (36). Deşi este un miorelaxant antidepolarizant. Cu ajutorul tehnicilor actuale de genetică moleculară s-au descris detaliat mutaţiile punctiforme care caracterizează variantele alelice. ceea ce îl face deosebit de util în depistarea persoanelor susceptibile. s-au mai descris un număr de clorid şiun număr de succinilcolină (tabelul 10) cu utilitate variabilă în diagnosticarea susceptibilităţii la apnee produsă de succinilcolină.Farmacologie dithiobis-(2-nitrobenzoic) şi formează un produs colorat care poate fi urmărit spectrofotometric. tratamentul apneei constă în continuarea ventilaţiei artificiale. perfuzia cu două unităţi de sânge (aduce cantităţi suficiente de pseudocolinesterază) şi administrarea de 0. au arătat pentru prima oară că atât modificările calitative. el a mai observat că la acele persoane care manifestă sensibilitate la succinilcilină. Kalow et al. Distribuţia discontinuă a numerelor de dibucaină (tabelul 10) sugerează un model de transmitere monogenic: indivizii cu valoarea numărului de dibucaină în jur de 80 sunt homozigoţi normali. cât şi cele cantitative ale enzimei determină durata apneei. probabil aceste descoperiri vor duce la crearea unor teste de diagnostic mai precis a susceptibilităţii la apnee. iar cei cu valori în jur de 20 sunt homozigoţi atipici cu prelungirea marcată a activităţii succinilcolinei.03 mg/kg neostigmină. anestezicul local dibucaina (Nupercaina) inhibă hidroliza substratului benzilcolină mai puţin decât la subiecţii cu răspuns normal la succinilcolină. farmacogenetica reprezintă atât un motiv de îngrijorare cât . Întrucât fluoridul hidrolizează in vitro substratul enzimei (mai puţin la pacienţii cu alela Ef) s-a descris şi un număr de fluorid. mivacurium este metabolizat în cantităţi semnificative tot de către pseudocolinesterază. POSIBILITĂŢI ŞI TENDINŢE ACTUALE ÎN FARMACOGENETICĂ Farmacogenetica este un domeniu de interes crescând în medicină şi în industria farmaceutică. Pentru medicii ai căror pacienţi nu răspund în conformitate cu aşteptările la terapia medicamentoasă. Procentul de inhibiţie al reacţiei a fost numit numărul de dibucaină.

Cea mai utilizată aplicaţie este folosirea genotipării CYP2D6 pentru a ajusta doza de agenţi farmacologici în bolile psihice (40). Cercetările în farmacogenetică evoluează în două direcţii principale: . Până recent singura posibilitate de a identifica un pacient cu risc genetic pentru o anumită reacţie adversă era testarea fenotipică cu administrarea unor agenţi farmacologici markeri. Numeroase droguri care au produs răspunsuri variabile sau reacţii adverse severe au trebuit să fie retrase de pe piaţă provocând pierderi importante industriei farmaceutice şi de aceea multe companii încearcă să-şi minimalizeze pierderile prin pretestarea metabolizării produselor lor. Medicii trebuie să fie preveniţi dacă un agent farmacologic prescris este supus variabilităţii farmacogenetice şi trebuie să cunoască aplicabilitatea datelor teoretice. care produc răspunsuri diferite. Mai multe laboratoare independente furnizează industriei farmaceutice şi practicii medicale o gamă largă de servicii de testare la nivel de ADN a polimorfismelor farmacogenetice. Cercetările farmacogenetice au câştigat enorm datorită progresului actual al geneticii moleculare şi a secvenţializării genomului în cadrul Human Genome Project. Asemenea proceduri sunt invazive ceea ce reprezintă un dezavantaj faţă de testele moderne bazate pe analiza ADN care necesită mici probe de ţesut (sânge obţinut din puncţia pulpei degetului. canale ionice şi alte tipuri de receptori implicaţi în răspunsul la medicamente. Stadiul cel mai avansat pare a fi atins de ţările scandinave. Aplicabilitatea clinică a testării farmacogenetice depinde de importanţa relativă a fiecărui polimorfism în determinarea conduitei terapeutice.Farmacologie şi de speranţă. acestea se datorează dezvoltării de tehnologii care permit screeningul rapid al polimorfismelor specifice cât şi avansării cunoaşterii secvenţelor genice în cazul unor gene care codifică enzime. celule obţinute prin raclarea mucoasei bucale sau foliculi piloşi) şi permit determinarea rapidă şi certă a ”profilului farmacologic” al pacientului. Testarea farmacogenetică este folosită în mod curent doar într-un număr limitat de spitale universitare şi de centre de excelenţă specializate. Este totuşi dificil de a prezice dacă industria farmaceutică va asimila testarea farmacogenetică ca o metodă de rutină în indicaţiile de prescriere a medicamentelor cu metabolizare polimorfă. folosind enzime variabile genetic.

de aceea considerăm esenţial ca acest domeniu să facă parte din curriculumul pentru învăţământ superior medical (44). în viitorul apropiat. Testarea farmacogenetică ar putea fi primul exemplu al aplicării anlizei ADN la nivel populaţional. s-ar putea ca peste nu mulţi ani să fie considerat lipsit de etică a dministra anumite medicamente fără a fi testat în prealabil profilul farmacogenetic. Căile de dezvoltare care se întrevăd în viitorul apropiat sunt (26): stabilirea unor principii de prescriere bazate pe studii clinice pentru medicamentele susceptibile de a avea un metabolism polimorf. stabilirea unor profiluri farmacogenetice personale prin identificarea genotipurilor individuale ale pacienţilor. dar mai este încă o cale lungă până la apariţia unor kituri farmacogenetice disponibile pentru medicii curanţi în vederea identificării medicamentelor la care este sensibil un anumit pacient (40). Dezvoltarea prescripţia farmacogeneticii va evolua este de la unul din mecanismele actual la prin care medicală empirismul tratamentul medicamentos individualizat. .Farmacologie identificarea genelor specifice şi a produşilor acestora. asociaţi cu diverse boli care ar putea fi ţinte pentru noi medicamente. testarea farmacogenentică va reduce în mod substanţial necesitatea spitalizării şi a costurilor sale datorată reacţiilor adverse medicamentoase. în cazul prescrierii simultane a mai multor agenţi farmacologici se va ţine cont de ajustarea dozei în funcţie de genotip şi de posibilitatea interacţiunilor medicamentoase. eliminîndu-se empirismul în stabilirea dozei şi reducând costurile de spitalizare datorate reacţiilor adverse. Totuşi există suficiente date care susţin afirmaţia că farmacogenetica va deveni deosebit de importantă în serviciile de sănătate. producerea de noi medicamente pentru pacienţii cu genotipuri specifice (“stratificarea medicamentelor”). identificarea genelor şi a variantelor alelice care afectează răspunsul individual la agenţii farmacologici uzuali. Capacitatea de a identifica indivizii sensibili înainte de a administra medicamentul are şi o importantă componentă economică.

Farmacologie O altă direcţie importantă a farmacogeneticii o constituie răspunsurile individuale în cazul terapiei genice. Există deja rezultate promiţătoare în terapia oncologică obţinute cu aşa numiţii “agenţi antisens”, substanţe ce pot interveni la nivelul ADN-ului celulei canceroase pentru a declanşa mecanismele apoptotice, dar reactivitatea interindividuală este încă puţin cunoscută în acest caz.

Farmacologie

CURS 4

Medicatia S.N.C.

şi SNV

ANXIOLITICE; HIPNOTICE; ANTIDEPRESIVE; NEUROLEPTICE ANXIOLITICE Efectul anxiolitic se caracterizează prin atenuarea/suprimarea stării de anxietate, de diverse etiologii. Administrarea acestor substanţe poate duce la ameliorarea stării unor bolnavi cu afecţiuni nevrotice sau de tip cortico-visceral. Tranchilizantele sunt larg utilizate în practică în nevroze, pre şi postoperator şi în afecţiuni somatice însoţite de anxietate. Reprezentanţi: a) Benzodiazepine: - Diazepam - Oxazepam - Medazepam - Lorazepam - Bromazepam b) Anxiolitice nebenzodiazepinice: - Meprobamat

Farmacologie - Hidroxizin - Buspirona Efecte adverse: În general sunt bine suportate; pot să producă sedare cu diminuarea performanţelor psiho-motorii (ceea ce implică prudenţă în utilizarea lor la şoferi), iar în cazul administrării cronice - dependenţă. Indicaţii: stări de anxietate, tensiune psihică (şi implicaţii - insomnie, cefalee etc.), sindrom psihovegetativ, stări depresive cu agitaţie, sindrom de abstinenţă la alcoolici, tulburări de comportament la copii; medicaţie pre- şi postopratorie, spasme reactive ale musculaturii striate (psiho-neurogene, miogene sau reumatice), stări spastice la copii. • Diazepam (Diazepam, Valium, Seduxen) - efectul tranchilizant este intens, deprimarea motorie marcată, util în afecţiuni spastice şi convulsivante (status epilepticus, tetanos). Prezentare: cp. 2mg sau 10mg (flacon cu 30 bucăţi); fiole a 10mg/2ml soluţie injectabilă (cutie cu 5 bucăţi). Administrare: 2-10mg de 1-2 ori/zi; la bătrâni 2mg de 1-2 ori/zi; intramuscular sau intravenos lent 2-20mg (se poate repeta după 3-4 ore). • Nitrazepam (Nitrazepam, Mogadon) Prezentare: cp. de 2,5mg; seara la culcare 2-4 cp. • Oxazepam (Oxazepam, Adumbran) - este un metabolit activ al Diazepamului, cu acţiuni similare cu acesta. Prezentare: cp. de 10mg; 1-3 cp./zi. • Clordiazepoxidul (Napoton, Librium) - tranchilizant cu efect peste 8 ore; administrat la culcare poate induce somnul, acţionează aditiv cu alcoolul; Prezentare: drajeuri de 10mg; 1 dg. de 3 ori pe zi. • Medazepam (Medazepam, Rudotel) - utilizat în sindromul psihovegetativ, are proprietăţi tranchilizante mai reduse, numit şi "tranchilizant de zi". Prezentare: cp. de 10mg; 1/2-1cp. de 2-3 ori pe zi.

Farmacologie Alţi reprezentanţi: Triazolam (Triazolam, Alcion), Clonazepam, Flunitrazepam

(Flunitrazepam, Rohypnol) • Meprobamatul - tranchilizant de durată medie, deprimant psihomotor, inductor al enzimelor microzomiale hepatice. Este indicat în diverse stări anxioase şi în insomnie. Prezentare: cp. de 400mg (flacon cu 50 bucăţi); Administrare: 1/2-1 cp. de 2-4 ori pe zi în anxietate, stări de tensiune psihică, insomnie, sindrom psihovegetativ, sindrom de abstinenţă, pregătirea anesteziei generale. • Hidroxizina (Hydroxyzine, Atarax) - tranchilizant cu acţiune slabă; în plus prezintă şi un efect antihistaminic, util în dermatoze cu componentă psihoafectivă. Prezentare: drajeuri de 25 mg si fiole cu 100mg/2ml. Indicat în nevroze, stări de anxietate, tulburări de somn, distonie neurovegetativă, sindrom climacteric, urticarie şi dermatoze alergice, combaterea vomei etc. Administrare: oral, 2-4 dg. pe zi fracţionat la mese; intravenos foarte lent 1/2-1 fiolă. • Buspirona (Buspar) - este un anxiolitic "anxioselectiv" (nu are şi acţiuni hipnotice, anticonvulsivante şi miorelaxante); efectul său anxiolitic este comparabil cu al Diazepamului. Cazuri clinice: 1. Pacienta M.V. în vârstă de 53 ani se prezintă la medicul de familie cu următoarele simptome: dificultăţi de adormire de aproximativ o lună de zile, cearcăne în jurul ochilor; locuieşte singură, tresare la cele mai mici zgomote, verifică uşile de la intrare în cursul nopţii de mai multe ori de teama hoţilor. Se pune diagnosticul de insomnie anxioasă. Recomandaţi un tratament în acest caz şi prescrieţi reţeta. 2. Pacientul I.M. în vârstă de 65 ani este internat la clinica oftalmologică cu diagnosticul de cataractă senilă şi urmează a fi operat a doua zi. Pacientul nu a mai suferit intervenţii operatorii până în prezent, aflâdu-se într-o stare de anxietate. Pacientul este hipertensiv, prezentând în antecedente crize hipertensive declanşate de emoţii puternice. Prescrieţi medicaţia posibilă a fi administrată pacientului seara la culcare în preziua operaţiei şi cu o oră înainte de actul operator.

Farmacologie 3. Pacienta R.D. în vârstă de 45 de ani se prezintă la serviciul de dermatologie cu acuze de prurit la nivelul antebraţelor şi partea dorsală a mînii, tegumente eritematoase, simptome accentuate după utilizarea unor detergenţi în gospodăria personală. Se pune diagnosticul de dermatoză alergică. Prescrieţi un tranchilizant minor indicat pentru această situaţie.

SEDATIVELE SI HIPNOTICELE Efectul sedativ se manifestă prin deprimare psiho-motorie cu liniştirea pacientului, uneori somnolenţă, calmând stările de excitaţie şi agitaţie psiho-motorie. Efectul hipnotic constă în favorizarea instalării unui somn asemănător cu cel fiziologic. Efectul tranchilizant sau anxiolitic se caracterizează prin atenuarea stării de anxietate. Obs.: Unele medicamente pot prezenta toate tipurile de efecte menţionate mai sus, aceste efecte fiind greu de delimitat, frecvent fiind dependente de doza de substanţă medicamentoasă administrată.

I. HIPNOTICELE - în doze mici au efect sedativ, în doze mijlocii hipnotic şi în doze mari narcotic. Reprezentanţi: 1. Ciclobarbital - prezentare cp. 0.2g - efect hipnotic pentru inducerea somnului în insomnii; efectul este rapid, se instalează in 15minute şi dureaza 3-5 ore, doza recomandată: 1cp. seara, ca hipnotic; 3x1/4 - 1/2 cp./zi, ca sedativ şi la copiii peste 5 ani. 2. Amobarbital - are o durată de acţiune relativ lungă - prezentare: Amital cp. 300 mg şi Dormital cp. 100 mg

de 15 mg pentru efect sedativ şi fiole 200 mg (Doza Max. seara la culcare. iritabilitate.se recomandă seara la culcare 1-2 cp. cefalee.somnul produs este profund şi revigorant .ca hipnotic 1 cp.Farmacologie 3. hiperexcitaţie. anticonvulsivant. miorelaxant. tulburări de somn.ca antiepileptic (se fac asocieri cu antiepileptice majore) se începe cu doze mici: 50mg/zi apoi 2x100 mg/zi. anestezic general superficial (doar la doze mari) şi un slab efect inductor enzimatic.durata efectului hipnotic 4-8 ore . mialgii. ca sedativ 2-3x1cp de 15 mg/zi . (cu 1 oră înainte de intervenţie) . agitaţie. dezorientare. HIPNOTICE NEBARBITURICE: 1. Fenobarbital . Glutetimida . .. manifestat prin: anxietate. tremor.la întreruperea tratamentului poate apare un sindrom de abstinenţă. în I-a zi im. sudoraţie şi diaree.administrare: .prezentare cp. cp. 100 mg pentru efect hipnotic. pregătirea intervenţiilor chirurgicale. . în criza de epilepsie. oscilaţii de tensiune .25g) ce se administreaza im. Benzodiazepine . 2. .au efect hipnotic de obicei la doze mai mari . seara la culcare (100 mg).poate să apară dependenţă.trezirea din somn e însoţită de senzaţie de greaţă.mai prezintă efect tranchilizant. se foloseşte şi în insomnii. 1-2 fiole apoi se continuă tratamentul oral cu 1 cp.=0.

dificultatea de concentrare. este recomandat în insomnia produsă de anxietate .prezentare: cp.efectul se instalează mai lent 1/2-1 oră. Clasificare şi reprezentanţi: 1 1. Imipramina: Antideprin drajee 25 mg fiole 25 mg/2 ml administrate intramuscular Clomipramina: Anafranil drajee 10 mg şi 25 mg fiole 25 mg/ 2 ml administrate intramuscular Nortriptilina: Nortriptilină drajee 10 mg • Cu efecte timoleptice: au ca efect principal efectul anxiolitic. lentoarea motorie. Amitriptilina: Amitriptilină drajee 25 mg. Nitrazepam (Mogadon) . lentoarea în gândire.Farmacologie Reprezentanţi pentru efectul hipnotic: 1. pierderea interesului şi a elanului vital. Unele antidepresive au şi acţiune anxiolitică. 2. secundar au efect antidepresiv. la adulţi. sunt uşor anxiolitice şi stimulează elanul vital.se administrează seara la culcare 2-4 cp. care scad sau înlătură simptomatologia depresivă: tristeţea. Antidepresive triciclice: • Cu efecte timo-analeptice bazale: au ca efect principal efectul antidepresiv. . anorexia. ANTIDEPRESIVE Definiţie: Sunt medicamente cu acţiune stimulantă asupra psihicului.5 mg Nitrazepam . la bătrâni şi copii doza e mai mică (este bine suportat de pacienţi). secundar.

. 50. dar au efecte secundare mai reduse. administrate intramuscular 2. Totuşi. Sinequan drajee 25 mg fiole 25 mg/ 2 ml. Sapilent comprimate 25 şi 100 mg fiole 25 mg/ 2 ml. INHIBITOARELE MONOAMINOOXIDAZEI (IMAO): Tranilcipromina Fenelzina Sunt rar folosite deoarece efectul antidepresiv este slab şi efectele adverse sunt numeroase. 25. de aceea tratamentul nu trebuie întrerupt înainte de 14 zile. 75 mg fiole 25 mg • Cu efecte timoleptice: Mianserina: Miansan drajee 10 şi 30 mg Trazodona: Pragmazone 3. dacă după 6 săptămâni de tratament nu intervine nici o ameliorare. Tratamentul începe cu doze mici (25-75 mg/zi Imipramină sau Amitriptilină) care se cresc progresiv până la doza terapeutică (150-200 mg/zi).Farmacologie fiole 50 mg/ 5 ml Doxepin: Doxepin. 2. Efectul antidepresivelor se instalează lent. este necesară schimbarea antidepresivului cu un altul. Antidepresive tetraciclice: sunt înrudite cu antidepresivele triciclice. 50 mg/ 2 ml Trimipramina: Surmontil. • Cu efecte timo-analeptice bazale: Maprotilina: Ludiomil comprimate 10. Principii de administrare: 1.

TRATAMENTUL ÎN BOALA PARKINSON Clasificarea antiparkinsonienelor : I. prin dezinhibiţie. 4. existând riscul rebound-ului depresiv. Aceste efecte sunt prezente în mult mai mică măsură la antidepresivele tetraciclice. rareori hipotensiune arterială. iar dacă se schimbă un antidepresiv cu un inhibitor de monoaminooxidază intervalul dintre cele două tratamente trebuie să fie de cel puţin 3 săptămâni • • • Este necesară supravegherea bolnavului în timpul tratamentului deoarece antidepresivele pot creşte riscul suicidar. Este contraindicat consumul de alcool în timpul tratamentului cu antidepresive. IMAO nu se asociază niciodată cu un alt antidepresiv. Antiparkinsoniene dopaminergice: Levodopa Bromocriptina Selegelina Amantadina II. aritmii.Farmacologie 3. hipertensiune arterială sau tendinţă la hipotensiune arterială. 5. Efectele atropinice contraindică aceste preparate la pacienţii cu adenom de prostată sau glaucom cu unghi închis. Cardiotoxicitatea se manifestă prin tahicardie. pusee de hipertensiune arterială. Bolnavilor cardiaci ce necesită tratament antidepresiv li se pot administra antidepresive tetraciclice. Tratamentul antidepresiv nu se întrerupe niciodată brusc. Durata terapiei antidepresive este de minim 3-6 luni în funcţie de tipul depresiei. aritmii. Antiparkinsoniene anticolinergice: Trihexifenidil . ceea ce contraindică aceste preparate la cei cu infarct miocardic recent. Efectele adverse cele mai frecvente ale antidepresivelor triciclice sunt cardiotoxicitatea şi fenomenele atropinice.

Farmacologie Prociclidina Biperiden Orfenadrina Reprezentanţi: I. Levodopa Este precursorul metabolic al dopaminei. de aceea s-au introdus inhibitori periferici de dopadecarboxilază: benserazida şi carbidopa. sau preparate retard. După 5 . Tot după o perioadă de timp de la începutul tratamentului pot apare fluctuaţii ale răspunsului la tratament în cursul unei zile = fenomenul on-off. probabil datorită evoluţiei leziunilor centrale şi agravării bolii în timp. repetate. Levodopa nu este eficace în sindromul parkinsonian provocat de neuroleptice. Asocierea levodopa + inhibitori de dopa-decarboxilază: dopa-decarboxilaza Levodopa Dopamină Această transformare are loc atât la nivel central. ANTIPARKINSONIENE DOPAMINERGICE 1. cât şi în periferie.6 ani de tratament eficacitatea diminuă şi durata efectului fiecărei doze scade (la aproximativ 1 oră). aceasta necesită administrarea de doze mici. La începutul tratamentului efectul unei doze apare în 30 minute -1oră şi durează aproximativ 5 ore. Preparate: Levodopa + benserazidă: . Dopamina eliberată în periferie produce efecte adverse.

. doza se creşte cu 1/2 cp. eficace în fenomenul on-off. cu doze crescând progresiv.comprimate ce conţin: 250 mg levodopa + 25 mg carbidopa 100 mg levodopa + 10 mg carbidopa 100 mg levodopa + 25 mg carbidopa Administrare: Tratamentul începe cu 1/2 cp. Sinemet . 2. Se pot asocia cu Madopar-capsule convenţionale. înaintea meselor. Îşi încep acţiunea la aproximativ 3 ore după administrare. Doza se creşte progresiv cu aproximativ 100 mg levodopa /săptămână. pe zi. la 1-2 zile.5 mg benserazidă Madopar 125 = capsule cu 100 mg levodopa + 25 mg benserazidă Madopar 250 = capsule cu 200 mg levodopa + 50 mg benserazidă Madopar HBS (sistem echilibrat hemodinamic) = capsule retard cu100 mg levodopa + benserazidă 25 mg Administrare: Tratamentul începe în spital.Farmacologie Madopar 62.Madopar: 500 mg Levodopa ţ 125 mg Madopar (100 mg levodopa + 25 mg benserazidă) Madopar HBS sunt capsule retard. Echivalenţa Levodopa .5 de 3-4 ori / zi. în 4 prize. Iniţial se administrează 1 capsulă Madopar 62.5 = capsule cu 50 mg levodopa + 12. Bromocriptina Este indicată la bolnavii cu boală Parkinson care nu mai pot fi controlaţi convenabil cu Levodopa (mai ales datorită fluctuaţiilor diurne). Levodopa + carbidopa: Nakom. până la doza obişnuită de 400-800 mg Levodopa + 100-200 mg benserazidă pe zi. în 3-4 prize. de 1-2 ori pe zi. doza optimă este de aproximativ 3-5 cp.

vărsături. Selegelina Se administrează în cazuri incipiente de boală Parkinson sau asociat cu levodopa în cazurile constituite. capsule 5 şi 10 mg. ANTIPARKINSONIENE ANTICOLINERGICE: Trihexifenidil Este indicat în boala Parkinson şi în sindroamele extrapiramidale produse de neuroleptice. uneori se poate ajunge la doze de 50 mg/zi sau chiar mai mult. dozele se cresc progresiv. în 3-4 prize. pentru evitarea toleranţei. 2. 2 × 100 mg/zi. comprimate 2 mg. cu 2.Farmacologie Tratamentul începe cu doze mici: 1. II. Prezentare: Parlodel cp. în 4 prize. la mese. Baclofen. la mese. Doza obişnuită este de 5-10 mg /zi.5 mg la 2-3 zile. 4. Ca tratament adjuvant în boala Parkinson se mai folosesc miorelaxante centrale: Diazepam. apariţia efectelor secundare (greaţă. Amantadina Se administrează oral.25 mg de 1-2 ori pe zi. 3. Tratamentul începe cu doze mici (1 mg) care se cresc treptat. Prezentare: Viregyt capsule 100 mg.30 mg/zi. Prezentare: Romparkin. doza optimă este cuprinsă între 4 . în 2 prize. . Principii de tratament în boala Parkinson : 1.5 mg. până la 400 mg /zi. la câteva zile. Obişnuit se administrează 10. Clorzoxazon. în cure de 3-4 săptămâni. mişcări coreiforme) necesită oprirea creşterii dozei sau reducerea temporară a acesteia.40 mg/zi. sub supraveghere medicală. Tratamentul începe cu doze mici care se cresc treptat.

autism) din bolile psihice. 4. În caz de diminuare a eficienţei terapeutice apare necesitatea introducerii unui nou medicament. în stări psihotice acute Doza: .Farmacologie 2. Neuroleptice sedative Reprezentanţi: I. mai ales după ce au apărut fenomenele on-off. Cea mai eficientă asociere este cea dintre Levodopa şi anticolinergice. delir. Clorpromazina Clordelazin dj 25 mg . acestea pot răspunde şi la o întrerupere temporară a tratamentului cu Levodopa ("vacanţă terapeutică"). III. Este de dorit să nu se schimbe fără motiv un medicament eficient. cu o posologie stabilită. Levodopa necesită o fracţionare maximă a dozelor. halucinaţie). Neuroleptice antiproductive (reducătoare) care influenţează simptomele psihotice productive (delir. NEUROLEPTICE Definiţie: Neurolepticele (tranchilizantele majore) sunt medicamente simptomatice cu acţiune antipsihotică. Clasificare: In funcţie de criteriul terapeutic se clasifică în: I. II. însă sub strictă supraveghere. NEUROLEPTICE FENOTIAZINICE 1./i. 3.v.oral Plegomazin dj 25 mg . stare confuzională. deoarece pot apare achinezie şi rigiditate severe.m. indiferenţă afectivă). cu atât mai mare cu cât doza totală/24 h este mai mare.oral f. Doza zilnică va fi fracţionată într-un număr de prize. constând în atenuarea simptomelor psihotice (halucinaţii. Neuroleptice antideficitare (dezinhibitorii sau incisive) care acţionează mai ales faţă de sindroamele deficitare (pierderea iniţiativei. 25 mg/5 ml i.

Doza: 150 . Flufenazina dj 1 mg.în nevroza anxioasă 25 .m.Farmacologie .200 mg/zi Are acţiune sedativă foarte intensă. 4. 25 mg .oral Doza: .ca antipsihotic 100 . (în soluţie uleioasă) Flufenazina enanat (Moditen retard) se administrează o dată la două săptămâni. 4 mg/ml • esteri cu acţiune retard. Tioridazina dj 5 mg.100 mg/zi 2. 4 mg sol.m.oral f.ca antiemetic: 25 .400 mg/zi (cel mult 1000 mg/zi) în 4 prize/zi sau o singură doză zilnică seara la culcare . 3. Supradozarea determină fenomene cardiotoxice (aritmii. chiar moarte subită cardiacă).în psihoze 200 . în picături 40 mg/ml Doza: 15 . 10 mg sol.200 mg/zi (în ambulator) .800 mg/zi (în spital) 50 . administrat i. buv.30 mg/zi 5. Levomepromazina Levomepromazin cp 2 mg. .i. 25 mg/1 ml .50 mg/zi Are acţiune sedativă marcată şi anxiolitică. 50 mg . Periciazina Neuleptil caps.

Consumul băuturilor alcoolice este contraindicat în cursul tratamentului cu neuroleptice. la 4 săptămâni. socioterapie. buv. Toate neurolepticele induc tulburări extrapiramidale necesitând asocierea cu Romparkinul. ergoterapie. meloterapie.m. 2. Tratamentul cu neuroleptice este un tratament de lungă durată. la interval de 1 .5. . 5 mg sol. Orap 6. 4. 5 mg/1 ml Haloperidol decanoat = preparat retard f 50 mg/1 ml. 2. răspunsul la tratament şi toleranţa medicamentoasă. 8. 3.Farmacologie Flufenazina decanoat (Dapotum D) se administrează o dată la trei săptămâni. Principii de administrare: 1. vârsta pacientului. întreruperea sa fiind cauză de recăderi.m. 7. Imap. se administrează i. Neurolepticele sunt medicamente simptomatice utilizate în afecţiunile psihice acute şi cronice facilitând reinserţia socială a pacienţilor. NEUROLEPTICE BUTIROFENONICE Haloperidol Haldol cp 0. Fluanral. II. 2 mg/ml f. Efectul antipsihotic se instalează gradual după aproximativ 3 săptămâni de la debutul terapiei şi este maxim după 2-6 luni. implică colaborarea activă a bolnavului şi familiei. Dozele terapeutice variază în funcţie de gravitatea psihozei. Medicaţia neuroleptică poate fi asociată cu alte tipuri de terapie utilizate în bolile psihice: psihoterapie. În tratamentul de lungă durată a psihozelor cronice pot fi utilizate neuroleptice sub formă de preparate retard (administrate i.4 săptămâni eliberează treptat compusul activ) cu următoarele avantaje: a) siguranţa administrării (important mai ales la psihoticii care nu cooperează) b) complianţă mai bună a bolnavilor c) folosirea de doze mai mici decât în cazul administrării zilnice Exemple de neuroleptice retard: Moditen (Modecate). 5.

15 mg Tussamag soluţie (1mg/1 pic. Indicaţii: tusea uscată.) Administrare: oral . emfizemul.3 ori / zi Pricipii generale de administrare a antitusivelor • Antitusivele reprezintă o medicaţie simptomatică utilă doar în situaţiile în care tusea este neproductivă. Indicaţii: tusea uscată Prezentare şi administrare: Paxeladine comp. dăunătoare. poate produce constipaţie Risc neglijabil de dependenţă în utilizare obişnuită. Reprezentanţi: 1. Paxeladină Acţiune antitusivă prin deprimarea centrului tusei. . obositoare pentru bolnav (îndeosebi la cardiaci şi debili. 40 mg Oral 40 mg de 2 . iritativă de diverse etiologii Prezentare: Codein fosfat comp.4 ori / zi 2. pătrunderea expectoraţiei şi a materialului infectat în profunzimea tractului respirator în inspiraţie profundă). Codeina fosforică Acţiune antitusivă marcată prin deprimarea centrului tusei.Farmacologie CURS 5 Medicaţia aparatului respirator I. ANTITUSIVELE sunt medicamente simptomatice capabile să oprească tusea. nu produce somnolenţă sau constipaţie. moderat analgezic. favorizează bronhospasmul. nu deprimă centru respirator.10 . atunci când tusea accentuează iritaţia laringiană şi traheobronşică.20 mg de 3 .

4 ori / zi 2.3 ori / zi/ • Nu se asociază cu fenotiazina şi antidepresivele deoarece se potenţează.2% Bromhexin comp. anevrism de aortă. . fracturi costale.Farmacologie • Deşi puţin folosite Opiu şi Morfina pot fi utile în situaţiile speciale în care se doreşte asocierea acţiunii antitusive cu cea analgezică şi sedativă (bolnavii cu cancer bronhopulmonar. Indicaţii: tusea umedă. internă 0. EXPECTORANTELE sunt medicamente care favorizează expectoraţia prin creşterea şi fluidificarea secreţiilor traheobronşice. bronşite cronice. 8 mg şi sol.rinite. hemoptizie. 1. bronşectazie. pneumotorax. Indicaţii: tusea umedă productivă Prezentare şi administrare: Ambroxol sol. bronhopatii cronice obstructive. Sunt antitusive foarte puternice. Ele cresc semnificativ volumul expectoraţiei şi lichefiază secreţiile vâscoase aderente.16 mg de 3 . Bromhexina Reduce vâscozitatea sputei şi favorizează expectoraţia din traheobronşite acute şi cronice. 750 mg / 100 ml Anavix sol. sinusite). II. Ambroxol Reduce vâscozitatea sputei şi favorizează expectoraţia în afecţiuni bronhopulmonare acute şi cronice. infarct pulmonar). Dezvoltă obişnuinţă şi dependenţă • Se administrează numai pe cale orală de 2 . productivă Prezentare şi administrare: Brofimen comp. mucoviscidoză. 8 mg Oral 8 . afecţiuni ORL . 30 mh / 5 ml Principii generale de administrare a expectorantelor: • Expectorantele reprezintă o medicaţie simptomatică utilă în afecţiunile bronhopulmonare cu secreţii vâscoase pe care bolnavul nu le poate elimina prin tuse (bronşite acute.

2 mg şi 4 mg . prezintă două avantaje clinice importante: favorizează penetrarea unor antibiotice în secreţiile bronşice lichefiază mucusul bronşic vâscos • Expectorantele se administrează cel mai adesea pe cale orală.3 ori / zi i. bine tolerat. tratament de fond în astmul bronşic. rareori parenteral (i.m. aerosoli sol. sirop 2 mg/5 ml .). utilizat cu succes în afecţiunile de mai sus. instalaţii) pe sonda endotraheoală sau canula de traheotomie III. Medicaţia bronhodilatatoare: 1. intermitent sau persistent. bronhopatii obstructive Prezentare şi administrare: Salbutamol comp. înrudit cu bromhexina.4 ori / zi. Bronhodilatatoare simpaticomimetice sunt bronhodilatatoare de primă alegere la un bolnav asmatic a) Salbutamol: simpaticomimetic β2 selectiv cu acţiune bronhodilatatoare Indicaţii: criza de astm bronşic.m. Antiastmatice sunt medicamente cu efecte bronhodilatatoare şi antiinflamatoare. 4 mg Ventolin comp. local prin aerosolizare.v.5 . mucolitic uzual. utile în astmul bronşic (AB) A. expectorant cu efect rapid. • Ambroxolul. 5 mg/ml oral 4 mg de 3 . dar cu scurtă durată de acţiune. 2. i. 2.Farmacologie • Bromhexina.5 mg de 3 -4 ori / zi . compus de sinteză.5 mg flacon injectabil 0. fără efecte adverse (rareori greaţă) se administrează pe cale orală la adulţi şi copii de 3 .5 mg/ml aerosoli 100 mg/10 ml oral 5 mg de 2 ..4 ori / zi b) Terbutalina: simpaticomimetic β2 selectiv cu acţiune asemănaătoare Salbutamolului Prezentare şi administrare: Bricanyl comp.

4 ori / zi B. Bronhodilatatoare metilxantinice Teofilina: produce relaxarea musculaturii bronşice prin acţiunea directă asupra musculaturii netede.v. 1. CORTICOSTEROIZII a) Beclometazona.v. Stimulează activitatea cardiacă. Uşoară activitate antiinflamatoare. Prezentare şi administrare: Atrovent aerosol 20 mg / doză Aerosoli câte 2 pufuri de 3 . Indicaţii: astm bronşic în criză. tratament de fond (între crize). 100 mg Miofilin comp. lent 5 mg / kg / zi preferabil perfuzie i.7 zile de tratament. Fluticazonă: acţiune farmacodinamică mai redusă faţă de corticoterapia sistemică (orală sau injectabilă). toate formele. 100 mg fiole 240 mg/10 ml oral 100 mg de 3 ori/zi i. însă efectele secundare sunt minime chiar în supradozare. în 30 minute 3. Prezentare şi administrare: Serevent aerosoli 25 mcg / puf aerosoli 2 pufuri de 25 mcg / zi (la 12 ore) 2. . Nu este activ în criza asmatică. tratament de fond al astmului bronşic Prezentare şi administrare: Aminofilin comp. MEDICAŢIA ANTIINFLAMATOARE: Constituie tratamentul esenţial al astmului bronşic deoarece inflamaţia cronică a mucoasei bronşice este principalul factor patogenic întâlnit în această afecţiune. Bronhodilatatoare anticolinergice Bromura de ipratropiu: antiasmatic preferat la bolnavii cu bronşită cronică obstructivă cu hipersecreţie de mucus. Acţiunea se instalează gradual în 3 . bronşite.Farmacologie c) Salmeterol: simpaticomimetic β2 cu selectivitate ridicată (efecte adverse neglijabile) cu acţiune prelungită timp de 12 ore. Indicaţii: astm bronşic persistent. Reduc edemul mucoasei respiratorii şi hipersecreţia.

Prezentare şi administrare: Hidrocortizon hemisuccinat fiole 25 mg/5 ml i. Prezentare şi administrare: Intal capsule 20 mg Inhalator cu un turbonihaler (dispozitiv special) o capsulă la 6 ore. lent 100 . Bronşite alergice.250 mg (4 . acute. Indicaţii: astm bronşic de fond (nu este activ în criză). Inhibitoare ale degranulării mastocitare a) Acid cromoglicic: stabilizează membranele mastocitare şi reduce eliberarea de mediatori bronhospastici. alergii cutanate.4 săptămâni. b) Ketotifen: stabilizează membrana mastocitară şi inhibă eliberarea mediatorilor chimici (histamina) bronhospastici (pe receptorii H2). şoc anafilactic.10 f) ! soluţie incompatibilă cu alte medicamente 2.2 săptămâni. Indicaţii: astm bronşic în criză. tratament de fond (nu este activ în criză). Indicaţii: astm bronşic. severe.v. rinite alergice. Acţiunea se instalează în 3. Acţiunea se instalează în 1 .Farmacologie b) Hidrocortizon hemisuccinat: acţiune antiinflamatoare în afecţiuni sistemice. Prezentare şi administrare: Ketotifen comprimate. stare de rău asmatic. sirop oral 1 comprimat (1 măsură) de 2 ori / zi . edem pulmonar acut.

teofilină retard + anticolinergice (ATROVENT) Treapta 5 Se adaugă corticoid per oral (cea mai mică doză posibilă.β2 agonist de lungă şi scurtă durată. inhalator .Farmacologie Indicaţiile tratamentului antiasmatic de fond în funcţie de gradul de severitate al bolii Consensul de la BETHSEDA 1992 Treapta Medicaţie Grad de severitate Treapta 1 Β2 agonişti inhalatori de scurtă durată (fenoterol-BEROTEC) "la nevoie" maximum 1 dată pe zi (dar nu zilnic) Treapta 2 • corticoid inhalator zilnic • β2 agonişti inhalatori de scurtă durată (fenoterol-BEROTEC) "la nevoie" Treapta 3 • corticoid inhalator zilnic în doze înalte • sau β2 agonist de lungă durată • β2 agonist de scurtă durată (fenoterol-BEROTEC) "la nevoie" sau anticolinergice (ATROVENT) Treapta 4 • corticoid inhalator zilnic în doze înalte • bronhodilatatoare zilnic: . o singură doză dimineaţa) Astm sever persistent Astm sever Astm uşor intermitent Astm uşor persistent Astm moderat persistent .

Farmacologie .

• Pneumalergeni părtarea factorilor • Infecţii virale de risc • Aspirină Β2-adrenergice cu În criză. la copii Corticoizi inhalatori De elecţie în astmul persistent. termen lung Pe termen lung Rol neprecizat Rol neprecizat pe Pe termen lung la cazurile care răspund Adjuvant Numai în infecţiile confirmate. medicaţie durată scurtă de "de depanare" acţiune Β2-adrenergice cu În astmul cu crize durată lungă de nocturne acţiune Anticolinergice În criză.Farmacologie Principiile de tratament în astmul bronşic Principiu Astm bronşic terapeutic Identificarea şi înde. în exacerbările severe Mucolitice Adjuvant Antibiotice Numai în suprainfecţiile confirmate Măsuri • Imunizare complementere • Reflux gastroesofagian • Tratament ORL • Desensibilizare specifică Oxigenoterapia În exacerbări Educaţia pacientului Indispensabilă BPOC • Fumat • Poluare • Infecţii bronşice Regulat. fără cure prelungite iarna • Imunizare • Reflux gastro-esofagian • Kineziterapie respiratorie • Nutriţie • Terapie cardiovasculară De lungă durată Indispensabilă . pe termen lung Rol neprecizat Primul tratament. Astmul uşor şi nedocromil moderat. control cvasiccomplet al simptomelor Corticoizi oral În astmul sever. alternativă la β2-adrenergice Teofiline retard În astmul cu crize nocturne Cromoglicat. pe termen lung.

Farmacologie CURS 6 Medicaţia aparatului cardio-vascular .

5 mg (adm.flutter şi fibrilaţie atrială Administrare: oral 1 cp / zi dimineaţa.TPS Prezentare şi administrare: Lanatozid "C" drajee = 0. .EPA . i. 5 zile / săpt. şi f. ! Observaţie Datorită T 1/2 lung (risc mărit de supradozaj digitalic). 5 zile / săptămînă i. cardiacă cronică .v.EPA (edem pulmonar acut) . Lanatozid "C" Indicaţii: . în urgenţe 3. 5 zile / săpt.25 mg.25 mg oral 2 dj / zi dimineaţa. cardiace cronice . = 0. la care Digoxinul (filtrat glomerular) . parox.insuf. suprav.Farmacologie MEDICAŢIA DIGITALICĂ Digitalicele (tonicardiacele) sunt medicamente care cresc forţa şi viteza de contracţie a miocardului aflat în insuficienţă cardiacă (efect inotrop pozitiv). utilizată numai la bolnavii cu insuficienţă cardiacă cronică şi IRC asociată. 1.) • este tonicardiacul cel mai utilizat în terapia : .TPS-tahic. Digitoxina (Digitalin) Indicaţii: insuficienţă cardiacă cronică Prezentare şi administrare = sol 1 ml = 1 mg = 50 pic. Digitoxina (metabolizată hepatic) este un tonicardiac de rezervă. în urgenţe 2. Deslanozid f = 0.insuf. Digoxin cp = 0.v. oral 5 pic / zi dimineaţa.4 mg i.v.

Mărimea dozei de digitală variază în funcţie de: a) vârsta pacientului (la bătrâni. oral 3.Farmacologie este contraindicat Principii generale de administrare a tonicardiacelor : 1. diferind de la un tonicardiac la altul poate fi administrată oral / i. 2.5 mg Deslanozid = 1. Amiodarona. Verapamil) cresc digoxinemia impunând reducerea dozelor de Digoxin.) depinde de situaţia clinică a pacientului ex. fiolă) şi a căii de administrare (oral / i. doza de saturaţie pentru : Digoxin = 1. antiaritmicele (Chinidina. e) asocierea digitalei cu alte medicamente (care pot diminua / accentua acţiunea farmacodinamică a tonicardiacului).nu a primit niciodată digitală .c. Tratamentul cu digitalice se numeşte "digitalizare" şi se face individualizat. filtrarea glomerulară este diminuată ceea ce impune reducerea dozei de Digoxin.v. pentru fiecare bolnav în parte. .v.6 mg Lanatozid "C" = 2mg b) i. a) în EPA utilizăm Digoxin i. Nedigitalizat : . pentru a evita apariţia intoxicaţiei digitalice.v compensată adm.în ultimele 7. hipopotasemia măreşte riscul aritmogen al digitalului). Tratamentul tonicardiac se face respectând următoarele doze : a) doza de saturaţie (încărcare) se găseşte trecută în tabele.10 zile nu a mai luat tratam. cr. Ex. tonicardiac d) prezenţa / absenţa hipopotasemiei. Alegerea formei farmaceutice (cp. Propafenona. 4. (comparativ cu adultul) b) prezenţa / absenţa insuficienţei hepatice / renale c) bolnavul a fost sau nu digitalizat anterior (cu consecinţe asupra mărimii dozei de încărcare).

Clase de medicamente antihipertensive administrate ca terapie de primă intenţie în formele de HTA uşoară / moderată A. oral 50 mg de 2 .Farmacologie b) doza de întreţinere este doza care menţine efectul clinic dorit (rărirea frecvenţei cardiace.5 mg = 2 dj /zi . regresia semnelor clinice ale insuficienţei cardiace). scad prin diverse mecanisme valorile tensiunii arteriale (TA).3 ori / săptămână Indapamid ("Tertensif") Indicaţii: HTA uşoară / moderată / severă ! Observaţie: Actualmente este considerat "diureticul de uz cardiologic" deoarece este: • extrem de eficace. 50 mg.Digoxin = 0. corectată chirurgical). AVC). Diuretice tiazidice (Saluretice): Hidroclorotiazida (Nefrix) Indicaţii: hipertensiune arterială . insuficienţă cardiacă Prezentare şi administrare: Nefrix cp. normalizând tensiunea arterială la 80% din pacienţii hipertensivi . administrarea lor urmărind două obiective: a) normalizarea cifrelor TA sau reducerea lor către valorile normale. DIURETICELE 1. se administrează oral doza de întreţinere este : .25mg = 1cp / zi . Tratamentul digitalic poate fi întrerupt : a) temporar (la bolnavii cu supradozaj digitalic) b) definitiv (fibrilaţie atrială remisă în ritm sinusal sau malformaţie cardiacă. b) prevenirea complicaţiilor secundare bolii hipertensive (EPA.Lanatozid "C" = 0. ANTIHIPERTENSIVE Definiţie: Medicamentele antihipertensive.Digitalin = 5 pic / zi 5.

Diuretice de ansă Furosemid Indicaţii: HTA formă moderată şi severă. criză hipertensivă. având drept consecinţă diminuarea morbidităţii / mortalităţii cardio . / 24 ore 2. în criza HTA / EPA • acţiunea hipotensoare a diureticelor este legată de depleţia de sodiu şi de scăderea volumului circulant. • acţiunea diureticelor este sinergică cu a altor hipotensoare.m. hipercolesterolemie. • în doze mici. bisăptămânal fiole 2 ml / 20 mg i.5 mg. / i.Farmacologie • reduce hipertrofia ventriculară stângă • neutru din punct de vedere metabolic Prezentare şi administrare: Tertensif cp. 2. 40 mg oral 1 . edeme de diverse etiologii Prezentare şi administrare: Furosemid cp. β .blocante cardio . diureticele reduc valorile tensiunii arteriale. hiperuricemie (excepţie indapamida) B.v.BLOCANTELE 1. • utilizarea lor cronică determină tulburări metabolice: hiperglicemie.2 cp. oral.vasculare. 100 mg .selective (β1-selective): • Nevibolol ("Nebilet") cp 5 mg (este β-blocantul cel mai cardioselectiv) • Bisoprolol ("Concor") cp 5 mg • Metoprolol ("Betaloc") cp 50 mg. mai ales la hipertensivii vârstnici. β . 1 cp.

INHIBITOARELE ENZIMEI DE CONVERSIE (IEC) • Captopril ("Capoten") cp 25 mg. β-blocante neselective • Propranolol ("Inderal") cp 10 mg. C. 20 mg • Lisinopril ("Zestril") cp 20 mg • Ramipril ("Triatec") cp 5 mg • Perindopril ("Prestarium") cp 4 mg • Trandolapril ("Gopten") cp 2 mg (IEC cu cel mai lung T1/2) IEC sunt antihipertensive de primă linie şi înaltă performanţă: controlând valorile TA şi reducând semnificativ mortalitatea la pacienţii hipertensivi . "Enap") cp 10 mg.Farmacologie • Atenolol ("Tenormin") cp 50 mg Indicaţii: Toate β-blocantele enumerate mai sus sunt utilizate în terapia HTA esenţiale asigurând: un succes terapeutic pentru toate grupele de de hipertensivi un raport "trough-to-peak" ridicat (raportul dintre efectul antihipertensiv rezidual şi cel maxim) toleranţă foarte bună. 40 mg • Oxprenolol ("Transicor") cp 40 mg Indicaţii: HTA esenţială toate formele (preferenţial la hipertensivii tineri) în monoterapie sau în asociere cu alte hipotensoare. 50 mg • Enalapril ("Renitec". cu incidenţă redusă a efectelor secundare 2. ! Observaţie: În prezent. aceste β-blocante tind a fi înlocuite de β-blocantele cardioselective care au o tolerabilitate superioară şi o complianţă terapeutică îmbunătăţită.

asigurând: D. Perindopril şi Trandolapril Inhibitorii receptorilor AT1 ai angiotensinei II • Losartan ("Cozar") • Valsartan ("Diovan") caps 80 mg Indicaţii: • HTA esenţială la toate vârstele.Farmacologie reducând hipertrofia ventriculară stângă având toleranţă foarte bună chiar şi la pacienţii hipertensivi cu risc crescut (vârstnici. în monoterapie sau asociat cu un diuretic foarte bună tolerabilitate pe loturi mari de hipertensivi o incidenţă a tusei de 10 ori mai redusă decât în cazurile tratate cu IEC . "Epilat") cp 10 mg • Nicardipina ("Loxen") cp 20 mg • Amlodipina ("Norvasc") cp 5 mg. 10 mg • Lacidipina ("Caldine") cp 4 mg Ele asigură: un efect antihipertensiv pe 24 ore. diabetici) Se administrează oral în: 3 prize / 24 ore Captoprilul 2 prize / 24 ore Enalapril şi Lisonopril priză unică Ramipril. BLOCANTELE CANALELOR DE CALCIU • Nifedipina ("Adalat". coronarieni. 10 mg • Felodipina ("Flodil") cp 5 mg.

Administrare: oral în 1 .Farmacologie • un control constant al tensiunii arteriale indiferent de vârstă. 80 mg. 120 mg Indicaţii: HTA toate formele. 120 mg • Diltiazem ("Dilzem") cp 60 mg. unde reduc semnificativ tensiunea arterială şi controlează eficient frecvenţa arterială cardiacă.2 prize / 24 ore MEDICAMENTE DE A II-A ALTERNATIVĂ ÎN TERAPIA HTA ESENŢIALE Sunt administrate după eşecul medicaţiei hipotensoare de primă intenţie./zi ! Observaţie: La oprirea bruscă a terapiei. 75 mcg oral 2 x 1 cp. ANTIHIPERTENSIVELE PRIN ACŢIUNE CENTRALĂ Clonidina Indicaţii: HTA formă moderată / severă.2 prize /zi) • Verapamil ("Isoptin') cp 40 mg. risc de "Rebound" ! Metildopa Indicaţii: HTA medie / severă Prezentare şi administrare: Dopegyt / Aldomet cp. 250 mg oral la 8 ore . afecţiuni asociate şi medicaţie concomitentă • tolerabilitate înaltă cu rată scăzută de renunţare la tratament • comoditate în administrare (1 . în asociere cu alte hipotensoare Prezentare şi administrare: Haemiton cp.

ţinând cont de: vârsta pacientului (diureticele sunt medicamentele hipotensoare cele mai bine tolerate de vârstnici) factorii de risc cardio .(hipertrofie VS) . diabet zaharat.renal (proteinurie) Cum prescriem un antihipertensiv ? • Tratamentul hipotensor este individualizat pentru fiecare bolnav în parte.blocante .ocular (retinopatie hipertensivă) . la verificări repetate b) persistentă.blocante IEC sau Losartan blocante de calciu Fiecare dintre aceste medicamente administrate în monoterapie.vasculari. • În cazul controlului insuficient al valorilor tensionale prin tratament hipotensor monoterapic (administrat 3 săptămâni-1 lună) vom alege biterapia antihipertensivă astfel: β-blocante + IEC diuretice + β .70% din hipertensivi. ! Observaţie: controlează valorile TA la 50 . în prezenţa dietei hiposodate c) visceralizată: cardiac . ce pot fi asociaţi bolnavului hipertensiv (obezitate.Farmacologie PRINCIPII GENERALE DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR ANTIHIPERTENSIVE Când prescriem un antihipertensiv ? Atunci când HTA este: a) permanent crescută. pentru a aprecia eficacitatea şi toleranţa medicamentului ales. care poate fi reprezentat de: diuretice β . fumatul) existenţa unei patologii asociate bolii hipertensive • Debutul terapiei hipotensoare se va face prin monoterapie.

blocantele de calciu Alegerea antihipertensivului în funcţie de patologia asociată HTA esenţiale Boala asociată Cardiopatie ischemică Aritmii Indicaţii β-blocante cardio-selective blocante de calciu (dihidropiridine) β-blocante blocante de calciu (verapamil. până la atingerea dozei minime eficace. peste 90% din bolnavii hipertensivi răspund favorabil la tratament. care controlează valorile tensionale. IEC diuretice .blocante . care se cresc progresiv. Alegerea antihipertensivului în funcţie de vârsta pacientului Vârstă Tineri Vârstnici Clasa de medicamente β.Farmacologie diuretice + IEC diuretice + blocante de calciu IEC + blocante de calciu β.blocante + dihidropiridine ! Observaţie: În urma acestor asocieri medicamentoase. • Tratamentul hipotensor (indiferent de medicamentul ales) se va începe prin administrarea de doze mici. dilzem) diuretice IEC blocante de calciu (dihidropiridine) IEC blocante de calciu Blocante de calciu Metildopa β-blocante Contraindic aţii relative insuficienţă cardiacă cronică diabet zaharat BPCO Sarcină diuretice β-blocante β-blocante IEC Blocante de calciu .

cp = 20 mg.v. 2% precordial. Isosorbid mononitrat (" Maycor") . 100 mg (doză unică) .50 mg.5 mg.cp 50 mg.TTS = plasture cu Nitroglicerină. 20 mg oral la 6-8 ore.4 mg în criză . β-blocante cardio-selective .fiole = i. 2 doze /zi 3. NITROGLICERINA Indicaţii: a) angină pectorală de efort b) criză de angină pectorală c) IMA (infarct miocardic acut ) (i. 20 mg oral la 8 ore II β . 1.Farmacologie ANTIANGINOASE Antianginoasele sunt medicamente care restabilesc echilibrul între necesarul şi oferta de oxigen la nivelul miocardului ischemiat. având drept consecinţă oprirea / rărirea frecvenţei crizelor anginoase.ung. Isosorbid dinitrat ("Isoket" / "Isodinit"/ "Maycor") .Atenolol ("Tenormin") .v. aplicaţii precordial .v.BLOCANTELE sunt medicamente care reduc frecvenţa cardiacă şi forţa de contracţie a miocardului.spray 1 puf = 0.) Prezentare şi administrare: Nitroglicerina . în IMA (infarct miocardic acut ) 2. cât mai precoce) d) EPA (edem pulmonar acut ) (i. Pentaeritril tetranitrat ("Pentalong"/"Nitropector") . 40 mg oral la 6-8 ore. diminuând necesarul de oxigen miocardic.cp = 10 mg.cp = 0. 2 doze /zi 4. I Derivaţii nitraţi constituie prima medicaţie antianginoasă introdusă în terapeutică (1857). sublingual în criza de angor . 1.cp . aplicaţii locale pe tegument .

10 mg • Felodipina ("Plendil") cp 5 mg.Acebutolol cp. • Amlodipina ("Norvasc") cp 5 mg. β-blocante neselective : .Farmacologie .cp 10 mg.Metoprolol cp 100 mg (2 doze /zi) .cp 40 mg ! Observaţie .Propanolol . post infarct ! Observaţie: Cardioselectivitatea este dozo-dependentă 2.nu vor fi asociate β-blocantele cu Verapamil sau Dilzem (datorită sumării efectului inotrop şi cronotrop negativ) III BLOCANTELE CANALELOR DE CALCIU Sunt medicamente care reduc necesarul de oxigen miocardic (Verapamil / Dilzem) sau cresc oferta de oxigen la nivelul miocardului ischemiat (dihidropiridinele). . 40 mg. în angina pectorală de efort.în boala coronariană.administrare oral la 8 ore. 10 mg • Nifedipina ("Epilat") cp 20 mg • Verapamil ("Isoptin") cp 60 mg. terapia β-blocantă nu va fi întreruptă brusc datorită riscului de rebound hipertensiv .Oxprenolol . 120 mg • Diltiazem ("Dilzem") cp 80 mg .

În criza de angină pectorală.5 mg sublingual 1 cp repetat la nevoie după 5 minute de maximum 3 ori (dacă durerea precordială persistă. 4 mg Indicaţii : tratament profilactic al crizelor de angină pectorală (angor de efort şi angor spontan) Administrare: oral. administrăm: a) Nitroglicerină cp = 0. Trimetazidina ("Preductal") cp 20 mg Indicaţii: tratamentul pe termen lung al anginei pectorale conferind tuturor pacienţilor coronarieni: citoprotecţie miocardică permanentă eficacitate antianginoasă majoră Administrare: 60 mg / 24 ore în timpul meselor PRINCIPII GENERALE DE ADMINISTRARE A MEDICAŢIEI ANTIANGINOASE 1. în 4 prize / 24 ore V. Pentru profilaxia crizei anginoase. utilizăm: a) în angina pectorală de efort Derivaţi nitraţi + β-blocante Trimetazidină / Molsidomină (adm. oral/transdermic) (preferabil cardio-selective) .Farmacologie Indicaţii: angină pectorală instabilă boală coronariană cu: HTA esenţială şi tahiaritmii supraventriculare Administrare: oral 1 .2 prize / zi IV Molsidomina ("Corvasal") cp 2 mg.risc IMA) b) Nitrolingual spray 1 puf = 0. se impune consult medical .4 mg (1 puf repetat la 5 minute de maximum 3 ori). 2.

putând fi utilizată şi profilactic . b) Termenul de valabilitate obişnuit al Nitroglicerinei de uz sublingual. va primi de la medic următoarele informaţii : a) Nitroglicerina (cp = 0. de tip amlodipină (risc mic de tahicardie reflexă şi de hTA ortostatică).blocante ale canalelor de calciu care au dublă acţiune famacodinamică (antianginoasă şi hipotensoare / antiaritmică).deoarece există riscul renunţării la . La bolnavii care prezintă patologie asociată de tip : a) boala coronariană + HTA forme diverse b) boala coronariană + aritmii supraventriculare Vom administra fie .β-blocante cardioselective ."cefaleea pulsatilă" . va fi în permanenţă la îndemâna bolnavului.frig). 5. spray = 0. 4. Avantajele acestor asocieri medicamentoase: a) cresc toleranţa la efort a bolnavilor coronarieni (medicamentele alese acţionând sinergic). înaintea unei situaţii cunoscute de pacient ca declanşatoare a crizei anginoase (stress. Blocante de calciu.4 mg). Bolnavul care urmează tratamentul antianginos cu derivaţi nitraţi.Farmacologie b) în angina pectorală instabilă Derivaţi nitraţi + Blocante ale canalelor de calciu (oral / transdermic) 3. b) pot fi utilizate doze mici de: • • • derivaţi nitraţi (se reduce intensitatea cefaleei pulsatile şi creşte complianţa pacientului la tratament). efort fizic. c) Bolnavul trebuie să cunoască cel mai neplăcut şi frecvent efect advers al Nitroglicerinei . existînd riscul expirării termenului de valabilitate). β-blocante diminuă semnificativ efectul inotrop negativ secundar al acestor medicamente). este scurt ~ 3 luni (nu se vor cumpăra mai multe cutii pentru stocaj la domiciliu.5 mg .

Farmacologie medicament. de conducere II "M" care încetinesc conducerea impulsurilor în atrii şi nodul AV III "M" care încetinesc conducerea intraventriculară IV "M" accelerează conducerea în atrii V "M" accelerează conducerea la nivelurile INDICAŢIE ARITMII . Clasificarea antiaritmicelor (după acţiunea farmacodinamică şi locul de acţiune) . ANTIARITMICE Definiţie sunt medicamente care acţionează prin deprimarea .excitabilităţii fiind utilizate în scop curativ / profilactic la bolnavii cu aritmii cardiace.VENTRICULARE .5 grupe: ACŢIUNE I "M" care încetinesc viteza de conducere a impulsurilor la toate nivelele sist.ATRIALE MEDICAMENT AMIODARONA FLECAINIDA PROPAFENONA TAHIARITMII SUPRAVENTRICULAR E TAHIARITMII VENTRICULARE B-BLOCANTE VERAPAMIL DILTIAZEM CHINIDINĂ LIDOCAINĂ (XILINĂ) PROCAINAMIDĂ FENITONĂ TOCAINIDA DISOPIRAMIDA ATROPINA care BRADICARDII SINUSALE care BRADICARDI AV toate ISOPRENALINA . eronat că doar la el se manifestă acest efect deranjant. bolnavul considerînd.automatismului miocardului .conducerii .

Farmacologie PRINCIPII DE ADMINISTRARE ALE MEDICAŢIEI ANTIARITMICE I Când prescriem un antiaritmic ? a) când aritmia a fost dovedită pe EKG/HOLTER b) când riscul aritmiei este superior celui rezultat din administrarea antiaritmicului.hTA marcată cu stare de şoc .agravarea / decompensarea insuficienţei cardiace .agravarea ischemiei miocardice la coronarieni 2) Majoritatea antiaritmicelor au efect inotrop (negativ) (excepţie Amiodarona şi Lidocaina) Scăderea inotropismului duce la : .decompensarea unei insuficienţe cardiace cronice .favorizarea acţiunii " proaritmice " a medicamentului Efect proaritmic = efectul paradoxal de agravare a unei aritmii existente sau inducerea unei aritmii noi. necesitând monitorizarea terapiei. De reţinut: 1) Consecinţele funcţionale ale aritmiei prelungite / recidivante : Scăderea debitului caridiac duce la : .antintidepresive triciclice . Observaţie: Toate antiaritmicele sunt medicamente cu indice terapeutic mic. II Ce trebuie făcut înainte de administrarea unui antiaritmic ? a) evaluarea funcţiei cardiace a pacientului b) întreruperea administrării unui medicament potenţial aritmogen : .sincopa cardiovasculară aritmică .simpaticomimetice .

răspunsul bolnavului la tratament c) se va ţine cont de eventualele posibile interacţiuni între antiaritmice şi medicamentele administrate concomitent: . Cum prescriem un antiritmic ? a) monoterapia antiaritmică este regulă de administrare. Dilzem i.v.blocante / blocante de Ca / amiodaronă dacă bolnavul prezintă asociat boală coronariană.v. FA-fibrilaţie atrială paroxistică) .blocante -în tahiaritmia supraventriculară indusă de efort / stress β.diureticele hipokalemiate favorizează efectul proaritmic al antiaritmicelor.titrul concentraţiei plasmatice al antiaritmicului ales . astfel: β. Reprezentanţii medicaţiei antiaritmice 1) β .hipopotasemie.v.traseul EKG . 2) în bradicardii paroxistice : Atropina i.blocante: .v. Propafenonă i. 3) în tahiaritmii cronice: Digoxin Verapamil / Dilzem Sotalol Amiodaronă hipomagneziemie IV. b) mărimea dozei va fi individualizată în funcţie de : .terapia de elecţie : Verapamil f 5 mg i.Farmacologie c) tratamentul factorilor favorizanţi ai aritmiilor : .alternative de tratament (în lipsa blocantelor de Ca) : Digoxin i. .v. III Ce antiaritmic alegem ? 1) în tahiaritmiile paroxistice (TPS-tahicardie paroxistică supraventriculară.

Lidocaina (Xilina) de uz cardiologic f = 5 ml / 50 mg i. Observaţie: Amiodarona are şi efect antianginos (prin coronarodilataţie) 4. 240 mg..100 mg.fiole 5 ml / 5 mg i.50. în perfuzie 2-4 mg/kgc/oră Prescrieţi o reţetă la un bolnav cu dg : 1. .60 şi 120 mg. Procainamida cp = 20 mg.cp . 40.v.doză unică/24h (tenormin) 2) Blocante de calciu : Verapamil (Isoptin) cp . Atenolol cp . Se administrează oral în 2 .3 prize/24 ore 3. .40 mg. Aritmie extrasistolică atrială.v. Amiodarona ("Cordarone") cp = 200 mg. 3. Administrare în tahiaritmii ventriculare: iniţial 100 mg. 120. . Boală coronariană. Tahicardie paroxistică supraventriculară. 80. . (Diltiazem) cp .v.2 prize/zi Dilzem. Fibrilaţie atrială cronică. 100 mg Bisoprolol cp 5 mg oral 1 . oral la 8 ore 5. apoi i. Hipertiroidism.Farmacologie Propranolol . 2.10 mg. Metoprolol cp 50 mg.

blocantele de Ca) pot controla cifrele tensionale la mulţi pacienţi hipertensivi b) Insuficienţa cardiacă cronică Asociate cu terapia vasodilatatoare ± digitală. permite individualizarea următoarelor clase de diuretice: Reprezentanţi A. Diuretice tiazidice (saluretice) şi înrudite Hidroclorotiazida (Nefrix) cp 25 mg Indapamida (Tertensif) cp 2. prin creşterea natriurezei.prelungită 12 . 2. 2 ore) . Tahicardie ventriculară. aceste diuretice cresc capacitatea de efort şi ameliorează calitatea vieţii bolnavilor. • Acţiunea natriuretică şi efectul asupra eliminării potasiului. IEC.lent instalată (în aprox.5 mg Acţiunea diuretică este : .Farmacologie 4.24 ore . Cardiopatie ischemică cronică. Diuretice kaliuretice. Ele cresc eliminarea urinară a K expunând bolnavul la riscul hipopotasemiei. fiind utilizate în terapia HTA şi a sindromului edematos de diverse etiologii. 1. Diuretice de ansă: .moderată comparativ cu a diureticelor de ansă Utilizări terapeutice: Diureticele tiazidice sunt larg utilizate în : a) HTA esenţială uşoară /moderată Administrate oral în monoterapie sau în asociere cu alte hipotensoare (β-blocante. DIURETICE Definiţie: Diureticele sunt medicamente care au capacitatea de a creşte tranzitor volumul diurezei. Au efect natriuretic puternic.

Farmacologie Reprezentanţi: Furosemid ("Lasix") cp 40 mg . Ea poate fi corectată prin coadministrarea unor medicamente ce conţin săruri de K (Aspacardin cp. crampe musculare.v.v. f 2 ml/20 mg Bumetanid ("Burinex") cp 5 mg Acţiune diuretică este: . şi 30 min de la adm.) datorită acţiunii lor puternice şi rapide b) Insuficienţă renală cronică c) Sindrom nefrotic d) Ciroză hepatică cu ascită e) HTA esenţială . orală) . i. criză HTA ! Observaţie: Diureticele hipokalemiante pot induce relativ frecvent hipopotasemie manifestată prin astenie marcată.prelungit(încă 2-3 zile de la oprirea tratamentului) .scurtă (4-6 ore) .lent instalat (după 24-72 ore) .rapidă (în 5min de la adm. în asocierea cu digitală şi terapie vasodilatatoare (IEC) a) Edem pulmonar acut (i. modificări EKG (aplatizarea şi negativarea undei T).puternică (sunt cele mai puternice diuretice) Utilizări terapeutice: a) Insuficienţă cardiacă cronică . Diuretice care economisesc potasiul (hiperkalemiante) Reprezentanţi: Spironolactona ("Aldactona") dj 25 mg Amilorid cp 5 mg Au efect diuretic : .moderat . Panagin dj) B.

IEC . Reprezentanţi: a) Moduretic cp = Hidroclorotiazida + Amilorid 50 mg b) Logiren cp c) Aldalix cp = Furosemid 40 mg = Furosemid 20 mg + 5 mg + Amilorid 5 mg Spironolactonă 50 mg PRINCIPII DE UTILIZARE A DIURETICELOR A. unde reduc riscul tahiaritmiilor. în asociere cu regim hiposodat). asociată cu : .regim hiposodat . sindrom nefrotic şi insuficienţă renală cronică 5. urgenţe medico-chirurgicale : -edem pulmonar acut . insuficienţa cardiacă cronică. secundare hipopotasemiei.Farmacologie Avantajul utilizării lor în terapeutică este efectul antikaliuretic. hipertensiune arterială uşoară/moderată ca monoterapie sau în asociere cu alte hipotensoare (β-blocante. C.± digitalice 3. Asocieri de diuretice Sunt utilizate în tratamentul HTA şi al insuficienţei cardiace. blocante de calciu) 3. Când prescriem un diuretic ? La bolnavii cu : 1. IEC. Utilizări terapeutice: edeme hepatice (ca terapie de primă alegere. ciroză hepatică 4.

asociat cu doze mici de diuretice care economisesc K (pt.efectele secundare posibile Exemple: a) în urgenţe : . a diminua riscul hipoK generatoare de aritmii).situaţia clinică în care se prezintă bolnavul .efectul diuretic aşteptat (rapid sau lent instalat .v. Criterii de alegere a unui diuretic Tipul de diuretic ales.de aceea se impune ajustarea dozelor la această categorie de bolnavi. e) vârstnicii sunt pacienţii cei mai expuşi la efecte adverse (hipoK.Farmacologie -criza hipertensivă -edem cerebral B.criza hipertensivă vom administra FUROSEMID i. calea şi ritmul de administrare vor fi particularizate pentru fiecare pacient în parte în funcţie de : . hTA). .edem pulmonar acut . datorită acţiunii rapide şi puternice b) în HTA uşoară/moderată şi în insuficienţa cardiacă cronică se preferă administrarea orală bi/trisăptăminală a unui diuretic tiazidic sau de ansă. mărimea dozei. blând sau intens) . Sunt contraindicate diureticele tiazidice (ele diminuă filtrarea glomerulară) şi diureticele care economisesc potasiul (datorită riscului de hiperpotasemie). Pot fi utilizate şi asocierile de diuretice de tip Moduretic sau Logiren c) în ciroza hepatică se aleg preferenţial diureticele care economisesc potasiul d) în IRC administrăm doar diuretice de ansă.vârsta pacientului .

controlul kalemiei şi natremiei) .căutarea semnelor de deshidratare 2) biologic : .greutatea corporală . Supravegherea tratamentului diuretic Un tratament diuretic administrat prelungit va fi urmărit : 1) clinic : . pentru a mări complianţa terapeutică D.se vor administra dozele minime eficace .A. se va alege diureticul cu preţul de cost cel mai redus. .la efect terapeutic egal.obezitate . Nu administrăm tratament diuretic în : .secundare administrării dihidropiridinelor) E. Interacţiunile medicamentoase ale diureticelor .glicemia .edemele din cursul sarcinii .măsurarea diurezei .T.ionograma (pt.Farmacologie C.uricemia Observaţie: .edemele legate de o cauză venoasă sau limfatică -edemele iatrogene (ex.

Diureticele de ansă Metformina ("Meguan") .de ansă 3. Diureticele .Farmacologie Interacţiunile medicamentoase ale diureticelor : Tipul de diuretice 1. Tobramicina) Medicamente cu care interacţionează Digitalice Consecinţa interacţiunii Favorizează efectele toxice ale digitalei Expune pacientul diabetic la risc ↑ de acidoză lactică ↑ riscul oto celor. Streptomicina. Diureticele . monitorizarea ajus4. Se şi nefrotoxicităţii antibiotiimpune economisesc potasiul ! Observaţie: În cazul prescrierii asociate a diureticelor cu medicamentele de mai sus.de ansă 2. Kanamicina. monitorizarea concentraţiei plasmatice). Diureticele tarea dozelor care Inhibitoarele enzimei de Risc de hiperK conversie angiotensinei a Cplasm. pt.antidiabetic oral Aminoglicozidele (Gentamicina.tiazidice . .tiazidice . se va ţine seama obligatoriu de interacţiunile care intervin şi se vor lua măsurile care se impun (ajustarea dozelor .

cp. (300 mg Ranitidină) . ANTIULCEROASELE I ANTISECRETOARELE: Sunt: A.Roxatidina: Roxane comp. (300 mg Ranitidină) .duodenal . Antihistaminicele H2 sunt substanţe medicamentoase care inhibă efectul excitosecretor gastric al histaminei.Cimetidina: Cimetidin comp.doză de întreţinere 4 săpt.gastric . .doză de atac 4 săpt. Utilizări terapeutice: • ulcer activ .Famotidina: Famodar comp. .doză de întreţinere 2 săpt.50mg. 150 sau 300 mg.Nizatidina: Axid comp.monodoză seara -doză de atac 6-8 săpt. 20 sau 40 mg. . . (150 mg ) • hemoragii prin ulcer gastric • esofagita de reflux .Ranitidina: Zantac comp.(150 mg Ranitidină). 20 sau 40 mg. 20 mg .monodoză seara 8 săpt.efervescente . 75 sau 150 mg. 150 sau 300 mg. fiole 100 mg.Farmacologie CURS 7 Medicaţia aparatului digestiv. 800 mg. f. Quamatel: cp./4 ml.monodoză seara . 200 mg. f. .

Antihistaminicele H2 au riscul toxicităţii cumulative . betablocantele (Propranolol). (Buscopan) fiole 10 mg. digitalicele (Digoxina). mărindu-le anticoagulantele antiepilepticele (Fenitoina). Doza de atac înlătură durerea şi grăbeşte vindecarea leziunii. 3.dozele la renali nu trebuie să depăşească 400 mg /zi.Foladon comp. Dozele trebuiesc potrivite în aşa fel încât să nu se producă aclorhidrie (ceea ce ar permite dezvoltarea florei bacteriene (Helicobacter pylori. 2. Se verifică benignitatea înainte şi după tratament !!! 4. Administrarea ca monodoză seara înainte de culcare este comodă.Oxifenoniu: Oxifenoniu comp. doza de întreţinere previne recidivele.Atropina: .Farmacologie Principii de administrare: 1. B.Propantelina : Propantelina dg 15 mg .Pirenzepina: . 10 mg. La vârstnici dozele trebuie să fie mai mici.Lizadon comp . 10 mg. Anticolinergicele: sunt substanţe medicamentoase care acţionează atât pe cale vagală cât şi pe cale gastrică. .f 1ml/1mg .Gastrozepin comp 25 mg. sup. 7. sup. Indicaţia majoră este ulcerul gastro-duodenal numai după confirmarea caracterului benign (examen radiologic şi endoscopic). . 6. 5. .25 mg . . benzodiozepinele (Diazepam).f 1ml/0. Campilobacter pylori) şi formarea de nitrozamine cu potenţial cancerigen. bazele xantice (Teofilina). stăpâneşte şi controlează hipersecreţia gastrică nocturnă. .Sulfat de Atropină . 5 mg . Antihistaminicele medicamentoase H2 interacţionează toxicitatea: cu următoarele substanţe cumarinice.Butilscopolamina: Scobutil comp. la hepatici 600mg /zi.

În ulcer duodenal şi esofagita de reflux are o eficacitate superioară antihistaminicelor H2 în administrare ca monodoză pe o durată de aproximativ 8 săptămîni. tulburări de micţiune . Omeprazolul este medicaţia de primă alegere în sindromul Zollinger-Ellison. . constipaţie. tulburări de vedere.Farmacologie Principii de administrare: 1.Misoprostol: Cytotec comp 200 mg interacţionează cu anticoagulantele cumarinice şi cu . Se foloseşte mai ales în esofagita de reflux (nu relaxează sfincterul esofagian) şi în sindromul Zollinger-Ellison. Blocantele pompei de protoni sunt substanţe medicamentoase care inhibă pompa H . Glaveral Principii de administrare: 1.ATP ază din celulele parietale scăzând semnificativ secreţia gastrică acidă. Administrarea cronică (mai mult de 8 săptămâni) impune prudenţă deoarece efectul intens antiacid va determina un nivel crescut de nitrozamine. are o activitate selectivă pe receptorii M1 şi o eficienţă terapeutică comparabilă cu a Cimetidinei.K . Analogi ai prostaglandinelor sunt substanţe medicamentoase care: • stimulează secreţia de mucus şi bicarbonaţi. Omeprazolul antiepilepticele. 2. hipergastrinemie şi respectiv hiperplazia celulelor enterocromafine sub forma tumorilor carcinoide (mai ales la tineri) 4. 2.Omeprazol: Losec comp 20 mg . Pirenzepina. • inhibă secreţia acidă. se folosesc foarte rar în tratamentul ulcerului gastric. D. C. . 3. deosebită structural şi farmacodinamic de celelalte anticolinergice. • au efect citoprotector. Anticolinergicele neselective cu acţiune antisecretoare de scurtă durată (3-5 ore) au efecte adverse parasimpaticolitice marcate: gură uscată.

hidroxid. fl. 2.Octreotida: Sandostatin fiole Principii de administrare: • Octreotida se administrează în sindromul Zollinger-Ellison şi în tumori endocrine gastroenteropancreatice. a peptidelor. Maalox comp.susp. Misoprostolul este contraindicat în sarcină. E. are efecte ocitocice. carbonat de Mg. II ANTIACIDELE sunt baze slabe capabile să neutralizeze acidul clorhidric şi să scadă activitatea pepsinei. carbonat bazic. pe cale injectabilă ca doză de atac şi doză de întreţinere. Compuşii de sodiu : bicarbonat Prezentare comercială: ♦ Trisilicalm . trisilicat de magneziu) ♦ Silicolact .. . (hidroxid şi fosfat de Al) ♦ Dicarbocalm . Compuşii de magneziu : trisilicat.Farmacologie Principii de administrare: 1. Analogi ai somatostatinei sunt substanţe medicamentoase care inhibă secreţia patologic crescută a hormonului de creştere. hidroxid de Al) . Almagel comp. susp. Compuşii de calciu : carbonat 4. oxid 3. Misoprostolul este utilizat cel mai adesea în tratamentul ulcerului activ gastric şi duodenal. 2. Compuşii de aluminiu : hidroxid. carbonat. serotoninei. Sunt : 1. (carbonat de Ca. Aluminiu hidroxid . fosfat. trisilicat de Mg. gastrinei produse în sistemul endocrin gastroenteropancreatic. în profilaxia ulcerului iatrogen pe toată durata administrării AINS. (oxid. Milk of magnezia comp.

Schema raţională de tratament prevede administrarea lor la 1 oră şi la 3 ore postprandial (când încetează efectul tampon al alimentelor) urmând ca apoi să se reia ciclul masă .Farmacologie Principii de administrare: 1. Antiacidele au utilizări limitate . 5. 3. Pe perioada tratamentului cu subcitrat de bismut (primele 10 zile) se asociază un antibacterian eficace faţă de Helicobacter pylori. granule 1000 mg . 2.antiacide. Digoxina.Sucralfat: Gastrofait Venter Principii de administrare: 1. 4. Ultima doză se administrează seara înainte de culcare. Se prescriu ca medicamente tipizate pentru liniştirea durerii ulceroase acute . Subcitratul de bismut este contraindicat la bolnavii cu insuficienţă renală (toxicitate cumulativă). întrucât au efect marcat de rebound producând creşterea bruscă a gastrinemiei şi a acidităţii. Se administrează oral cu 1/2 oră înainte de mâncare. . Sucralfatul interacţionează cu Tetraciclina. III CITOPROTECTOARELE GASTRICE (Pansamente gastrice) sunt substanţe medicamentoase care prin fixarea lor pe mucoasa gastrică realizează o protecţie mecanică a acesteia. 3. Unele au efect antibacterian faţă de Helicobacter pylori. 2.Subcitrat de bismut: De-nol comp.le scade Bd % (asocierile trebuiesc evitate !). formele lichide sunt mai eficiente. În această perioadă se evită antiacidele şi laptele (medicamentul acţionează doar în mediu acid). ele nu mai constituie (ca altă dată) agenţi de elecţie pentru prevenirea recurenţei. Preparatele comerciale conţin substanţe antiacide asociate între ele antiacidele rapide cu cele lente şi antiacidele solubile cu cele insolubile pentru a creşte efectul antiacid şi a scădea efectul de rebound. comp1000 mg. 4. Teofilina. . chinolonele .

25 mg c) Tietilperazina: Torecan dg 6. fiole 6. 2 mg. sup 20 mg b) Domperidon: Motilium comp 10 mg c) Cisaprida : Prepulsid comp. Antagonişti ai serotoninei a) Ondansetron : Zofran comp 4mg . hipotensiune arterială ortostatică (nu ridicăm brusc bolnavul în picioare după efectuarea injecţiei).5 mg . sup 30 mg 2.5 mg. 25 mg/5 ml b) Proclorperazina: Emetiral dg 5 mg. 3. f 4 mg/ml şi 8 mg/2ml b) Granisetron : Kitril f. Antihistaminicele H1 a) Prometazina : Romergan dg 30 mg . 5 mg.50 mg/2ml B.5 mg 3.1 mg/1ml Principii de utilizare raţională 1. 5 mg . 10 mg . f . 5 mg/ml 4. Antivomitivele clasice: 1. 5 mg . Fenotiazinele a) Clorpromazina: Clordelazin dg 25 mg Plegomazin f. Propulsivele = Gastrokineticele sau Prokineticele sunt antivom 2. nu sunt indicate în vărsăturile din sarcină. 4. 8 mg . sup.Farmacologie ANTIVOMITIVELE Sunt : A. Butirofenonele a) Haloperidol: Haldol comp 0. f . . 3 mg/3 ml c) Tropisetron : Navoban caps. itive prin stimularea motilităţii gastrointestinale + creşterea tonusului sfincterului esofagian + relaxarea sfincterului piloric (prin mecanism colinergic). Propulsive = Gastrokinetice a) Metoclopramida : Metoclopramid comp. sunt utile în sindromul de vărsătură din hipomotilitatea gastrică. Antivomitivele fenotiazinice pot provoca reacţii adverse: somnolenţă. f. tulburări extrapiramidale . 5 mg .

Propilbenzen : Carbicol caps. Cynara scolimus : Anghirol dg 250 mg 5. Rowacol caps. Antagoniştii serotoninei sunt antivomitive indicate îndeosebi pentru prevenirea stării de greaţă şi vomă provocate de anticanceroase şi radioterapie. Cărbunele medicinal: Carbo medicinalis comp 50 mg . 6. 100 mg 4. COLERETICE. Loperamida: Imodium caps 2 mg . Acidul cheno şi ursodezoxicolic sunt indicate în calculoza colesterolică radiotransparentă cu diametru < 15 mm MEDICAMENTELE INTESTINULUI: (antidiareice. 9. Acidul chenodezoxicolic : Chenofalk caps 250 mg 8. sol. contraindicate în calculoze biliare. antiflatulente. COLAGOGE ŞI ALTE MODIFICATOARE ALE SECREŢIEI BILIARE Sunt : 1. soluţie 20 mg/100 ml 2. 2. Acidul ursodezoxicolic : Ursofalk caps 250 mg Principii de utilizare raţională 1. Prometazina şi scopolamina sunt medicamente utilizate în profilaxia răului de mişcare.internă 6. Diosmectita: Smecta plic pentru suspensie 3. purgative) Sunt : 1. Alte produse : Tarbedol granule 7. Terpenele : Bilichol caps .. Îmbunătăţesc calitatea vieţii pacientului. Hidrocolereticele şi colagogele sunt indicate în diskinezii biliare . Acidul dihidrocolic: Fiobilin comp 250 mg 3. laxative. Sărurile biliare (bilă bovină uscată): Colebil dg 2.Farmacologie 5.

D. Laxativele .3) sunt utile ca tratamente simptomatice. Sunt folosite în constipaţia funcţională ca o suplimentare a recomandărilor igieno dietetice atunci cînd acestea nu sunt suficiente.Forlax plic cu pulbere Principiile de utilizare raţională: 1.K) determinînd neabsorbirea acestora. sup.1 g 9. iar utilizarea cronică a uleiurilor laxative (parafina) interferă absorbţia factorilor alimentari liposolubili (A. 4. Sunt contraindicate în abdomenul acut chirurgical şi sarcina aproape de termen. 3. antidiareic de tip opioid cu acţiune selectivă la nivelul tractului gastro duodenal nu dezvoltă dependenţă. Dulcolax dj. Bisacodil: Laxadin comp 5 mg.10 mg 8.Rixative X-PREP. Docusat sodic: Sintolax dg 50 mg 6. . Loperamida.purgativele (4-12) au utilizări limitate.Farmacologie 4.purgativelor în doze mari pot determina apariţia "bolii laxativelor" (pierderi de apă. Ulei de parafină : Agarol emulsie 5. electroliţi). 11. Utilizarea cronică a laxativelor . Autoadministrarea lor repetată fără discernământ în afara recomandărilor medicale pot provoca constipaţia. 2. Macrogol 4000 .supozitoare cu glicerină 12. Glicerină . Senna: Regulax cuburi 1. Lactuloza: Lactulose sirop 65/100ml 10. Extracte din plante: Cortelax dj.soluţie int. Marmelade laxative .2. 5.E. 5 mg. 6. Medicamentele antidiareice (1. Fenolftaleină: Ciocolax tablete 480 mg 7.

24 ore . Au efect natriuretic puternic. Diuretice kaliuretice.moderată comparativ cu a diureticelor de ansă Utilizări terapeutice: Diureticele tiazidice sunt larg utilizate în : . prin creşterea natriurezei. • Acţiunea natriuretică şi efectul asupra eliminării potasiului.Farmacologie CURS 8 Medicaţia aparatului renal DIURETICE Definiţie: Diureticele sunt medicamente care au capacitatea de a creşte tranzitor volumul diurezei.lent instalată (în aprox. Diuretice tiazidice (saluretice) şi înrudite Hidroclorotiazida (Nefrix) cp 25 mg Indapamida (Tertensif) cp 2. fiind utilizate în terapia HTA şi a sindromului edematos de diverse etiologii. 4. permite individualizarea următoarelor clase de diuretice: Reprezentanţi D. 2 ore) . Ele cresc eliminarea urinară a K expunând bolnavul la riscul hipopotasemiei.prelungită 12 .5 mg Acţiunea diuretică este : .

v. Ea poate fi corectată prin coadministrarea unor medicamente ce conţin săruri de K (Aspacardin cp.rapidă (în 5min de la adm. şi 30 min de la adm. 5. criză HTA ! Observaţie: Diureticele hipokalemiante pot induce relativ frecvent hipopotasemie manifestată prin astenie marcată. aceste diuretice cresc capacitatea de efort şi ameliorează calitatea vieţii bolnavilor. IEC. f 2 ml/20 mg Bumetanid ("Burinex") cp 5 mg Acţiune diuretică este: . Diuretice care economisesc potasiul (hiperkalemiante) . crampe musculare. modificări EKG (aplatizarea şi negativarea undei T).scurtă (4-6 ore) . Diuretice de ansă: Reprezentanţi: Furosemid ("Lasix") cp 40 mg .v.puternică (sunt cele mai puternice diuretice) Utilizări terapeutice: a) Insuficienţă cardiacă cronică . blocantele de Ca) pot controla cifrele tensionale la mulţi pacienţi hipertensivi b) Insuficienţa cardiacă cronică Asociate cu terapia vasodilatatoare ± digitală. Panagin dj) E.Farmacologie a) HTA esenţială uşoară /moderată Administrate oral în monoterapie sau în asociere cu alte hipotensoare (β-blocante.) datorită acţiunii lor puternice şi rapide g) Insuficienţă renală cronică h) Sindrom nefrotic i) Ciroză hepatică cu ascită j) HTA esenţială . în asocierea cu digitală şi terapie vasodilatatoare (IEC) f) Edem pulmonar acut (i. orală) . i.

Asocieri de diuretice Sunt utilizate în tratamentul HTA şi al insuficienţei cardiace.lent instalat (după 24-72 ore) . Utilizări terapeutice: edeme hepatice (ca terapie de primă alegere. insuficienţa cardiacă cronică. Când prescriem un diuretic ? La bolnavii cu : 1. asociată cu : + 5 mg + Amilorid 5 mg Spironolactonă 50 mg . hipertensiune arterială uşoară/moderată ca monoterapie sau în asociere cu alte hipotensoare (β-blocante.Farmacologie Reprezentanţi: Spironolactona ("Aldactona") dj 25 mg Amilorid cp 5 mg Au efect diuretic : .moderat . Reprezentanţi: a) Moduretic cp = Hidroclorotiazida + Amilorid 50 mg b) Logiren cp c) Aldalix cp = Furosemid 40 mg = Furosemid 20 mg Principii de utilizare a diureticelor A. IEC. secundare hipopotasemiei.prelungit(încă 2-3 zile de la oprirea tratamentului) Avantajul utilizării lor în terapeutică este efectul antikaliuretic. unde reduc riscul tahiaritmiilor. în asociere cu regim hiposodat). F. blocante de calciu) 6.

asociat cu doze mici de diuretice care economisesc K (pt.± digitalice 3.efectele secundare posibile Exemple: a) în urgenţe : .efectul diuretic aşteptat (rapid sau lent instalat . blând sau intens) . ciroză hepatică 4. a diminua riscul hipoK generatoare de aritmii).situaţia clinică în care se prezintă bolnavul . Pot fi utilizate şi asocierile de diuretice de tip Moduretic sau Logiren . datorită acţiunii rapide şi puternice b) în HTA uşoară/moderată şi în insuficienţa cardiacă cronică se preferă administrarea orală bi/trisăptăminală a unui diuretic tiazidic sau de ansă.v.IEC .criza hipertensivă vom administra FUROSEMID i.regim hiposodat . Criterii de alegere a unui diuretic Tipul de diuretic ales.edem pulmonar acut . sindrom nefrotic şi insuficienţă renală cronică 5. calea şi ritmul de administrare vor fi particularizate pentru fiecare pacient în parte în funcţie de : . mărimea dozei. urgenţe medico-chirurgicale : -edem pulmonar acut -criza hipertensivă -edem cerebral B.Farmacologie .vârsta pacientului .

se vor administra dozele minime eficace .la efect terapeutic egal. hTA). . Nu administrăm tratament diuretic în : . se va alege diureticul cu preţul de cost cel mai redus. Supravegherea tratamentului diuretic Un tratament diuretic administrat prelungit va fi urmărit : 1) clinic : .Farmacologie c) în ciroza hepatică se aleg preferenţial diureticele care economisesc potasiul d) în IRC administrăm doar diuretice de ansă.de aceea se impune ajustarea dozelor la această categorie de bolnavi.glicemia .edemele legate de o cauză venoasă sau limfatică .măsurarea diurezei .A.ionograma (pt.uricemia Observaţie: . e) vârstnicii sunt pacienţii cei mai expuşi la efecte adverse (hipoK.obezitate .căutarea semnelor de deshidratare 2) biologic : .greutatea corporală . controlul kalemiei şi natremiei) . pentru a mări complianţa terapeutică D. Sunt contraindicate diureticele tiazidice (ele diminuă filtrarea glomerulară) şi diureticele care economisesc potasiul (datorită riscului de hiperpotasemie).edemele din cursul sarcinii . C.T.

monitorizarea concentraţiei plasmatice). Kanamicina. Se impune 4. monitorizarea ajustarea dozelor Cplasm. Diureticele .Farmacologie -edemele iatrogene (ex. Diureticele . se va ţine seama obligatoriu de interacţiunile care intervin şi se vor lua măsurile care se impun (ajustarea dozelor .de ansă 4. pt.antidiabetic oral Aminoglicozidele (Gentamicina. Tobramicina) Expune pacientul diabetic la risc ↑ de acidoză lactică ↑ riscul oto şi Digitalice Consecinţa interacţiunii Favorizează efectele toxice ale digitalei nefrotoxicităţii antibioticelor.secundare administrării dihidropiridinelor) F. Interacţiunile medicamentoase ale diureticelor Interacţiunile medicamentoase ale diureticelor : Tipul de diuretice Medicamente cu care interacţionează 3. Streptomicina. Diureticele care Inhibitoarele enzimei de Risc de hiperK conversie angiotensinei a economisesc potasiul ! Observaţie: În cazul prescrierii asociate a diureticelor cu medicamentele de mai sus. Diureticele de ansă Metformina ("Meguan") .de ansă 3.tiazidice .tiazidice . Medicaţia sângelui .

pentru a permite absorbţia: Vitamina C cpr. 3 doze/zi timp de 3 săptămâni.) • normalizarea cantităţii de hemoglobină şi refacerea rezervelor de fier (prin administrarea de preparate cu fier). Obiectivele tratamentului: • descoperirea şi îndepărtarea tulburării primare care a provocat anemia (hemoragia digestivă . glutamat. .la bărbaţi.tratamente asociate în cazuri de hipo . Principii de administrare: a) terapia orală . până la refacerea depozitelor. hemoragia genitală . . etc. fumarat.iniţial. gluconat. hematocritul şi sideremia sunt scăzute). gastrită atrofică) Examenul de laborator indică: indici eritrocitari patologici (hemoglobina.la femei.Farmacologie MEDICAŢIA ANTIANEMICĂ a) Tratamentul anemiei feriprive b) Tratamentul anemiei pernicioase a) Tratamentul anemiei feriprive Anemia feriprivă este tipul de anemie hipocromă.sau aclorhidrie. în care tulburarea de bază o constituie scăderea cantităţii de fier din organism. microcitară. . apoi 2 x 1 doză/zi timp de 6 -12 luni. lactat feros.200 . fără luciu) alterări ale mucoaselor (stomatită angulară. glosită. aclorhidria gastrică.administrarea între mese (toleranţa este mai bună deşi absorbţia este mai redusă). Sindromul carenţei de fier evidenţiază: fatigabilitate alterări ale fanerelor (unghii friabile.obişnuit cu săruri feroase: sulfat.

doza de fier necesară corecţiei se calculează cu formula: Doza Fier (g) = (16 ./zi. sau perfuzie i. (3x1 cpr. retard 100 mg Fe (1 cpr.10 zile).m. sol.5 zile.25-0. profund.6 luni.v.4 săptămâni şi a depozitelor în 3 . i.3 luni).225 b) terapia parenterală este indicată limitat (în caz de intoleranţă orală. iar normalizarea în 6 . dimineaţa înainte de masă) Tardyferon retard dg 80 mg Fe Fumarat feros Ferrum Hausmann. buvabilă 50 mg Fe/1 ml . • refacerea hemoglobinei progresiv în 2 . dizolvate în 1/2 pahar cu apă. Aprecierea eficienţei terapiei: • prin atenuarea simptomelor clinice (astenie.Farmacologie Acidopeps cpr. fiole soluţie buvabilă (20 mg Fe/5 ml şi 40 mg/10 ml) Gluconat feros Ferglurom. reacţie reticulocitară (maximă după 5 . fiole soluţie buvabilă (12 mg Fe/5 ml) Sulfat feros Ferro Gradumet cpr. 0. înainte de masă) .Hbg% bolnav) x 0. gastrite cronice atrofice./zi.testarea sensibilităţii (la preparatele injectabile): se administrează i. . • creşterea sideremiei (după 2 . . Prezentare şi administrare: Glutamat feros Glubifer dg (1 dg ~ 20 mg Fe) Glutamat feros. diaree cronică).12 luni.5 ml soluţie de preparat injectabil.căile injectabile (în funcţie de preparat) sunt i.m. sindroame de malabsorbţie din: gastrectomii. dispnee) în 2 .v.

m. sol. administrarea este intramuscular sau subcutanat (nu intravenos).m. • tratamentul iniţial se face cu doze mai mari (100 . b) Tratamentul anemiei pernicioase (megaloblastică): Anemia pernicioasă este o boală celulară generală. buvabilă 50 mg Fe/1 ml fiole inj.Farmacologie sirop 50 mg Fe/5ml Dextriferon Fier polimaltozat. Se recomandă preparatul Glubifer dg. profund 100 mg Fe/2 ml. Tratament de substituţie: Vitamina B12 toată viaţa. 1 fiolă la 2 zile Ferrum Hausmann. fiole 100 mg Fe/5 ml i. mucoasei digestive şi a sistemului nervos. • tratamentul se face sub controlul periodic al: . datorată carenţei de Vitamina B12 şi se caracterizează prin modificări în celulele ţesutului sanguin. i.). (1 dg.constipaţie .pigmentarea pielii după injectare i. profund Efecte adverse: .1000 µg zilnic) apoi se continuă cu doze mai mici (100µg pe lună). = 20 mg Fe.m. Principii de administrare: • obişnuit. Contraindicaţie absolută: antecedente alergice (pentru preparatele injectabile) Calculaţi doza necesară de fier şi prescrieţi tratamentul pentru un bolnav cu diagnosticul: anemie feriprivă (valoarea hemoglobinei la bolnav este de 8 g%).

în prezenţa altor deficite: Acid folic. fiole 100 µg/1ml Depovit B12. Rp/. ci eficienţă terapeutică.a zi • hemoglobina revine la normal în 1 .10 . Nr. apoi 2 fiole de 50 µg/lună toată viaţa pacientului. drajee Preparate de fier (oral) Aprecierea eficienţei terapiei: • megaloblaştii se transformă în normoblaşti din prima zi • ameliorarea stării generale în primele 48 de ore • reticulocitoza este maximă în a 5 . ! Observaţie: Se atrage atenţia bolnavului că absenţa acuzelor nu înseamnă vindecare. fiole 50µg A. apoi 2 fiole de 50 µg/săptămână timp de 1 lună. fiole 1000 µg/1ml Schemă terapeutică de administrare a vitaminei B12: Iniţial 2 fiole de 50 µg (100 µg/zi) timp de 2 săptămâni.hemogramei . Vitamina B12.2 luni • simptomele neurologice recente se ameliorează mai greu (după 2 luni) Prezentare şi administrare: Cianocobalamina: Vitamina B12.nivelului plasmatic al vitaminei B12 • asocieri recomandate. (soluţie de culoare roşie) fiole 50µg/1ml.O. 1000µg/1ml Vitamina B12.Farmacologie . VI .

ANTICOAGULANTELE Sunt medicamente care împiedică procesul de coagulare al sângelui. heparina standard 2.Farmacologie D. Indicaţii: . heparine cu masă moleculară mică 3. directe: 1. intramuscular. rapidă. Anticoagulante directe 1. tratamentul continuându-se apoi conform schemei terapeutice de mai sus. Include: I Anticoagulantele II Fibrinoliticele III Antiagregantele plachetare I. de scurtă durată (4 .tromboze venoase profunde şi embolie pulmonară (profilactic şi curativ) .S. MEDICAŢIA ANTITROMBOTICĂ Cuprinde tromboembolice. 14 zile ! Observaţie: Prescripţia se adresează unui bolnav cu anemie pernicioasă pentru primele două săptămâni. Heparina standard Acţiune: anticoagulantă directă. Clasificare: A.6 ore). 2 fiole/zi. acţionând asupra diferiţilor factori ai coagulării. heparinoizi de sinteză (Lasonil) B.profilaxia trombozei murale în infarctul miocardic acut medicamente utile pentru tratamentul şi profilaxia afecţiunilor . indirecte: derivaţi cumarinici (Trombostop) A.

/0.I.000 U./1 ml • Heparinat de calciu.coagulare intravasculară diseminată .5 .i.pentru menţinerea recanalizării arterelor coronare după medicaţie trombolitică . .v.500 U.5 N • tratamentul cu heparină nu se întrerupe brusc (risc de hipercoagulabilitate).) apoi se continuă cu 1 fiolă la 4 ore (în tromboză) ./1 ml) • stabilirea dozei .I. Prezentare şi administrare: • Heparină (sodică/potasică) fiole 5.heparinizarea sângelui Principii de administrare: • calea de administrare: a) ./1 ml Dg.000 U.timpul de coagulare = 2 . subcutanat • în timpul tratamentului cu heparină valorile timpilor de control supravegheaţi obligator sunt: . Embolie pulmonară Tratament: Heparină sodică.3 ml.000 U.profilactic: doze mici./1 ml .v. fiole 5.timpul de tromboplastină parţial activat (APTT) = 1.3 x N .perfuzie i.000 U.v.I. b) subcutan (soluţia concentrată cu: 25.I.2. 25. în bolus: tratamentul se începe de obicei cu 2 fiole (= 10.I.I.curativ: doze mari.000 U. fiole 7.Farmacologie . i.

000 U.5 minute.tromboze venoase profunde .i.profilaxia tromboemboliilor .v. dar persistentă (zile) Indicaţii: . (1000 U. /oră) sub controlul timpului de coagulare. Principii de administrare: . apoi 1 fiolă la 4 ore sau preferabil perfuzie i.durata tratamentului: 3 .10 zile Prezentare: Enoxparina (Clexane) fiole Nadroparina (Fraxiparine) seringă de unică folosinţă Reviparina sodică (Clivarin). lentă. seringă de unică folosinţă.) administrate în 2 . A.v. ! Observaţie: prezintă avantajul frecvenţei reduse a hemoragiilor.tromboflebită .I.infarct miocardic acut (utilizare limitată) . Anticoagulante indirecte Acţiune: anticoagulantă indirectă.Farmacologie .7 .cale de administrare: subcutanat .I.doza este unică/zi şi variază în funcţie de preparat .: prima doză = 2 f (10. ! Observaţie: după a doua doză se face prima determinare a timpului de coagulare şi a APTT. 1. Heparine cu masa moleculară mică Sunt fragmente de heparină obţinute prin depolimerizarea acesteia. Indicaţii: profilaxia trombozelor venoase şi emboliilor de cauză medicală (în chirurgia ortopedică).

injecţii intramusculare (risc de hematom).sunt interzise: intervenţiile chirurgicale (inclusiv extracţiile dentare). spanac.30%N). .1 comprimat/zi în funcţie de valoarea INR şi scopul urmărit.administrarea nu se întrerupe brusc. 1 mg .5 N) şi indicele de protrombină (= 25 . apoi 1/2 . valori ale INR = 2 . alimentele bogate în vitamina K (varză. doză unică .ulcer activ seara. reprezintă un regim terapeutic de intensitate moderată. oral. Fenilbutazona (risc de hemoragii severe). În general.nu se asociază cu Aspirina. În prezent.3. 3 zile. apoi se continuă cu o doză de întreţinere (1/2 .1 cpr/zi) în funcţie de valorile indicilor de control. .iniţial se administrează o doză de atac: unică. 4 mg Schemă terapeutică: Trombostop: doza de atac pentru 3 zile: I zi 3 comprimate a II-a zi 2 comprimate a III-a zi 1 comprimat. .2. Contraindicaţii: .tratamentul se poate face: singur sau în asociere cu heparina (în urgenţe). . .individulalizarea tratamentului se realizează în funcţie de valorile indicilor de control: timpul Howell (= 2 . pentru evaluarea exactă a eficacităţii cât şi a riscului tratamentului cu derivaţi cumarinici se recomandă exprimarea rezultatelor prin raportul INR ("international normalised ratio"). Prezentare şi administrare: Acenocumarol: Trombostop cpr. seara. salată). 2 mg Sintrom cpr. eficace şi un risc mic de hemoragie.Farmacologie Principii de administrare: .

.I.: • 6 flacoane de 250.v.v. (pulbere) 250.3 N (dacă activitatea sistemului fibrinolitic este adecvată).12 ore de la debut). i. fără spumare. Schemă terapeutică pentru un pacient cu Dg. IMA cu debut sub 6 ore şi fără unde Q de necroză tratat cu Streptokinază administrată în perfuzie i.administrarea se face i. Indicaţii: . iar timpul de trombină are valoare = 2 . 250.I.).controlul timpului de trombină este obligator în tromboliza sistemică pe termen lung. ..v.tromboză coronariană acută . este de scurtă durată (2 -3 zile) şi se continuă cu un anticoagulant.I.I.000 U.Farmacologie . .000 U. FIBRINOLITICELE Sunt medicamente care produc liza rapidă a trombilor şi determină recanalizarea vasului obstruat prin tromboză. se dizolvă fiecare în câte 5 ml ser fiziologic.. .000 U.pacienţi necomplianţi II.000 U..v. examenul de laborator se repetă la 12 ore. 750. i.. .nu se administrează anterior tratament injectabil (s.). dacă valoarea APTT este sub 64 secunde se întrerupe fibrinoliticul şi se continuă cu un anticoagulant: heparină.000 U. i.embolii şi tromboze arteriale periferice Principii de administrare: . sau în perfuzie i.m.tratamentul se va iniţia cât mai precoce (în infarct miocardic acut la 0 .control obligator al tratamentului: clinic şi de laborator (se determină APTT. (pulbere) 100.I. Prezentare şi administrare: Streptokinaza: Awelysin fl.c.embolie pulmonară acută .v. Streptase fl.

3 x 2 drajee/zi Ticlopidina (Ticlid dg 0. 1 .sarcină . Indicaţii: profilaxia trombozelor arteriale Prezentare şi administrare: Acid acetil salicilic cpr 0. Urokinaza: Ukidan. Contraindicaţii absolute: .v. 20 mg. fl.traumatism major sau cranian în ultimele 3 săptămâni .alergie la Streptokinază III. 2x1 drajeu/zi Dipiridamol dg. se introduce în 250 ml soluţie glucozată 5%.25 g).intervenţii chirurgicale (recente) . 1/2 comprimat/zi Sulfinpirazona (Anturan dg).5 g. i.stare comatoasă . cu monitorizare EKG şi a TA.Farmacologie • soluţia obţinută. 50 mg.accident vascular hemoragic în antecedente .2 drajee/zi .tumoră intracraniană . ANTIAGREGANTE PLACHETARE Sunt medicamente care împiedică sau reduc formarea trombilor plachetari în sistemul arterial. • ritmul perfuziei: 1 oră.

Insulina 2.Farmacologie CURS 9 Medicaţia endocriniană. Prevenirea complicaţiilor secundare evoluţiei bolii (micro şi macroangiopatia diabetică) Medicaţia antidiabetică cuprinde : 1.independent (tip II) (al adultului) caracterizat pri deficit secretor relativ de insulină Obiectivele tratamentului în diabet zaharat: 1. Din punct de vedere clinic distingem: 1. Diabet zaharat insulino . Diabet zaharat insulino . Hormonii. Reducerea şi menţinerea valorilor glicemiei cât mai aproape de valoarea normală (maxim 120 de mg%) 2. Antidiabeticele orale: sulfamidele hipoglicemiante .dependent (tip I) (juvenil) caracterizat prin deficit secretor absolut de insulină 2. MEDICAŢIA ANTIDIABETICĂ ŞI ANTITIROIDIANĂ Diabetul zaharat este afecţiunea metabolică cea mai frecvent întâlnită ce se caracterizează printr-un deficit relativ sau absolut de insulină manifestat prin hiperglicemie ± glicozurie la care se asociază modificări lipidice şi proteice la fel de importante. Vitaminele .

• Insulinele umane . motiv pentru care sunt antigenice. sunt amestecuri de insuline bovine/porcine . insulinele pot fi: . Diabetul zaharat tipul I de ce apare la persoane tinere 2. Tind a le înlocui pe cele de provenienţă animală. În funcţie de durata de instalare a acţiunii.obţinute din pancreasul de porc şi de bovine au o purificare incompletă. Indicaţiile insulinoterapiei: 1. reducându-se riscul reacţiilor antigenice.au aceeaşi sursă de obţinere ca precedentele. Gravida diabetică (diabetul gestaţional) necesită tratament cu insulină până în momentul naşterii deoarece antidiabeticele orale sunt teratogene. Diabetul zaharat tip II decompensat metabolic sau înaintea unei intervenţii chirurgicale sau a unor situaţii stresante pe o perioadă de câteva săptămâni sau luni 4.70% / 30% • Insulinele monocomponent . fie semisintetic. Diabetul zaharat tip II la care medicaţia orală antidiabetică după mai mult de 10 ani de utilizare devine ineficientă. dar sunt supuse unui înalt proces de purificare. În practica medicală există diferite preparate de insulină care se diferenţiază între ele prin: • provenienţa ingredientului • gradul de puritate • timpul necesar instalării efectului şi durata lui Preparatele insulinice: • Insulinele convenţionale .au structura insulinei omului şi sunt obţinute fie prin inginerie genetică. 3.Farmacologie biguanidele INSULINA Este medicaţia de substituţie a bolnavului cu DZ tip I.

zona abdominală. Fiecare pacient de peste 12 ani trebuie să înveţe să-şi facă singur injecţia. 3 ml Semilente . Când se schimbă zona anatomică trebuie avută în vedere şi viteza de absorbţie a insulinei în noua zonă.30 minute pentru cele rapide. sol injectabilă 40 UI/ ml. Cea mai lentă . cu 45 minute pentru cele medii şi cu 60 minute pentru cele lente. 10 ml Cu acţiune lentă: Monotard .5 cm lungime în una din zonele următoare: peretele abdominal. Injectarea trebuie făcută strict subcutan la adâncime de 1 . periombilical. 10 ml Humulin . Tratamentul cu insulină se face de obicei prin injecţii subcutane. 3.zona deltoidiană respectiv cea mai rapidă . 10 ml Principiile terapiei cu insulină 1. cu ace de 1 .N sol injectabilă 40 UI/ ml.L 40 UI/ ml.1. regiunea deltoidiană a braţelor.1. Administrarea intradermică va duce la întârzierea absorbţiei. 10 ml Humulin . Locul injectării trebuie în permanenţă schimbat cu 2 .Farmacologie cu acţiune rapidă (8 h) cu acţiune medie sau intermediară (12 .MC 40 UI/ ml. Administrarea insulinei se face înaintea meselor cu 15 . 10 ml Ultralente . .MC 40 UI/ ml.5 cm.3 cm pentru a evita apariţia lipodistrofiei menţinându-se aceeaşi zonă anatomică.MC 40 UI/ ml.14 h) cu acţiune lentă sau prelungită (~ 24 h) Exemple de preparate insulinice: Cu acţiune rapidă: Actrapid MC. 2. 10 ml Lente .MC 40 UI/ ml. 10 ml Insulatard novolet 100 UI/ ml. 10 ml Cu acţiune medie: Humulin . coapse. fese.HM sol injectabilă 40 UI/ ml.

8 UI/kg corp II. prânz şi seara Dozele folosite sunt de 0. motiv pentru care vara va fi păstrată la frigider. iar insulinele medii sau lente vor fi agitate în prealabil pentru omogenizare.6 .0. Tratamentul clasic se poate face cu una din următoarele variante: • o singură injecţie cu insulină lentă administrată dimineaţa sau seara la ora 11 . iar iarna între ferestre. Injectarea insulinei trebuie să nu fie dureroasă. Cu acest tip de terapie sunt evitate tendinţele la hiperglicemie (în subdozaj) sau hipoglicemie (în supradozaj) oscilaţiile diurne ale glicemiei fiind menţinute constante în jurul valorii de 130 mg/dl Acest tip de terapie este foarte eficient. dar este şi costisitor neputându-se adresa tuturor pacienţilor.4 ori pe zi. Modul de administrare al insulinelor: I. Durerea apare: când au rămas urme de alcool pe piele înaintea injectării injectarea este intradermică şi nu subcutană 5. ANTIDIABETICELE ORALE I. Păstrarea insulinei se face la temperatura de 5ºC. .Farmacologie 4. Sulfamidele antidiabetice sunt antidiabeticele orale cele mai larg utilizate în DZ tip II În practica medicală există două generaţii de sulfoniluree. Tratamentul intensificat cu insulină constă în individualizarea terapiei de la un pacient la altul şi de la o zi la alta prin controlul glicemiei şi/sau al glicozuriei de 3 . De aceea înainte de administrare flaconul va fi încălzit între palme.de ales la diabeticii vârstnici • două injecţii cu insulină medie administrate dimineaţa şi seara la interval de 12 ore • trei injecţii cu insulină rapidă administrate dimineaţa.

Glibenclamid cp 5 mg Glipizida . Principii de administrare: 1. β-blocante.20 minute înaintea meselor. antidepresivele triciclice.3000 mg/zi pentru Tolbutamid. estrogeni. dar această idee nu este unanim acceptată 3.15 ani de utilizare este necesară iniţial asocierea cu biguanidele şi în caz de răspuns nefavorabil se trece pe insulino-terapie 5.Minidiab cp 5 mg Gliclazida . barbiturice. corticosteroizi 4. Dozele uzuale utilizate sunt de 500 .Tolbutamid cp 500 mg Clorpropamida . Administrarea sulfonilureelor se face cu 15 . Eficienţa tratamentului scade progresiv. Biguanidele antidiabetice sunt antidiabeticele orale preferabil a fi utilizate la bolnavii supraponderali cu DZ tip II. Sulfonilureele din a doua generaţie pot fi administrate în doză unică. respectiv 2.Diamicron cp 80 mg Diferenţele între prima şi a doua generaţie constau în: • eficienţă mai ridicată pentru a doua generaţie • necesitate de doze mult mai mici pentru a 2-a generaţie în obţinerea aceluiaşi efect. . alcool etilic • diminuat de diuretice tiazidice. Efectul hipoglicemiant al sulfonilureelor poate fi: • amplificat de AINS.Clorpropamida cp 250 mg Generaţia II: Glibenclamida . antivitaminele K. astfel că după 10 . Cloramfenicol.Farmacologie Reprezentanţi: Generaţia I: Tolbutamid . În caz de toleranţă digestivă scăzută se vor administra în cursul meselor 2.5 -15 mg/zi pentru Glibenclamid II.

Basedaw este o afecţiune autoimună ce se caracterizează printr-o hipersecreţie de hormoni tiroidieni.metiltiouracil . 2. scădere în greutate.Farmacologie Reprezentanţi: Metforminul Meguan cp 500 mg. Glucophage retard Buforminul Buformin cp 50 mg. În tratamentul hipertiroidismului se utilizează substanţe cu structură tiamidică de tipul: .boala Graves . Această afecţiune apare mai des la adulţii tineri. Buformin retard cp 100 mg Principii de utilizare a biguanidelor 1. Doza maximă de Meguan este de 3000 mg/zi respectiv pentru Buformin 200 mg/zi.15 ani de utilizare a acestora când începe să le scadă efectul) sau cu insulina (în diabetul instabil). apetit crescut. Simptomatologia hipertiroidismului constă în: nervozitate. nelinişte. Administrarea lor se face imediat înaintea meselor în trei prize/zi. 3. tahicardie cu palpitaţii.propiltiouracil . Medicaţia antitiroidiană Hipertiroidismul însoţit de guşă difuză . Pot fi folosite ca monoterapie sau biterapie în asociere cu sulfonilureele (după 10 . Preparatele retard se pot administra în două prize zilnice dimineaţa şi seara şi au o mai bună toleranţă digestivă comparativ cu preparatele obişnuite. ! Observaţie: Terapia antidiabetică insulinică sau non insulinică nu exclude dieta hipoglicemiantă.

Carbimazole Principii de utilizare raţională: 1. 4. Asocierea acestor preparate cu Propranolol are efect favorabil asupra dispariţiei tahicardiei.Thyreostat I cp 50 mg Popriltiouracil . Este contraindicată administrarea de tiamide în cursul sarcinii după luna a 3 .4 -8 săptămâni.Basedow unde pot readuce funcţia tiroidei la normal. Tratamentul se începe cu doze mari administrate la interval de 4 .Farmacologie . până la ameliorarea clinică) după care se reduce până la cantitatea necesară întreţinerii efectului în 1 .8 h (2 .carbimazol. tremorului şi tulburărilor vasomotorii. scăzând nivelul hormonilor. Reprezentanţi: Metiltiouracil . 2. care au proprietăţi antitiroidiene. 3. În cursul tratamentului poate să apară leucopenie (scăderea numărului leucocitelor la 3000/mm³ impune întreruperea tratamentului) şi agranulocitoză cu evoluţie severă. Supradozarea poate fi cauză de hipertiroidism şi hiperplazie cu creşterea volumului tiroidei.metimazol .a (poate fi cauză de hipertiroidism la copil) şi pe toată durata alăptării. Efectele apar după câteva zile până la câteva săptămâni (6 . 5. Durata tratamentului este deseori mai mult de 1 an.8 săptămâni pentru obţinerea efectului deplin). Tiamidele sunt avantajoase la persoanele tinere cu boală recentă şi guşă mică la care remisiunile apar la 50% din cazuri.Thyreostat II Tiamazol . Tiamidele se folosesc în tratamentul bolii Graves .Methymazole cp 5 mg Carbimazol . .3 prize/zi. Antitiroidienele pot interacţiona cu unele medicamente care le intensifică efectul: Sulfamidele antidiabetice. iodul şi iodurile.

locale de ex. triamcinololul (DT = 5 mg) c) cu potenţă mare .75 mg) În funcţie de durata efectului farmacodinamic glucocortcoizii se clasifică în 3 grupe: a) efect de scurtă durată .12 ore) b) efect de durată medie .Farmacologie GLUCOCORTICOIZII ÎN PRACTICA MEDICALĂ Glucocorticoizii (medicaţia cortizonică) cuprinde steroizi naturali şi de sinteză cu proprietăţi antiinflamatorii. betametazona (DT = 0. triamcinolon (12 .dexametazona.30 mg) b) cu potenţă medie .poliartrită nodoasă • hepatopatii: . atrită gutoasă) • colagenoze: . antialergice şi asupra metabolismului glucidelor şi a proteinelor. Utilizarea lor terapeutică se face diferenţiat în funcţie de proprietăţile farmacocinetice şi farmacodinamice ale diferitelor preparate.36 ore) c) efect de lungă durată .hepatită cronică activă . Indicaţii: Datorită efectelor antiinflamator şi antialergic glucocorticoizii prezintă largi utilizări: • boli reumatice severe (reumatism poliarticular. Aceste preparate vor fi utilizate în cure de scurtă durată sau în administrări topice. secretat la nivelul corticosuprarenalei cu un maxim de secreţie dimineaţă între orele 6 .pentru cortizon şi hidrocortizon (8 .corticosuprarenalian ceea ce va duce la insuficienţa suprarenală iatrogenă şI în consecinţă la corticodependenţă.pentru dexametazonă şi betametazonă (36 .lupus eritematos sistemic .prednisonul.polimiozită . unguente când efectele sistemice sunt minime sau absente. Hidrocortizonul sau cortizolul este principalul hormon glucocorticoid.8 şi cu un minim de secreţie seara în jurul orei 24. În funcţie de potenţa acţiunii lor se clasifică în 3 grupe: a) cu potenţă mică .cortizonul şi hidrocortizonul (DT = 25 .54 h) ! Observaţie: Preparatele cu durată lungă de acţiune în administrare orală pot determina deprimarea marcată a sistemului hipotalamo . prednisolon.hipofizo .hepatită alcoolică .pentru prednison.: aerosoli.

ungvent 1% Corticosteroizi cu potenţă moderată Flumetasonum .Cultivate .01% Fluocinoloni Acetonidum .glomerulonefrite .05% Corticosteroizi puternici Betamethazanum .1% Fluticasonum .Farmacologie • nefropatii: .05% ungvent 0.Ultralan cremă 0.1% ungvent .1%.25% 15 g Halometazonum .cremă 0. loţiune 0.1%.ungvent Triamcinolon.Locacorten ungvent 0.sindrom nefrotic • astm bronşic • şoc anafilactic • dermatoze alergice • transplante de organ pentru profilaxia reacţiei de rejet Reprezentanţi: Coricosteroizi de uz dermatologic Corticosteroizi cu potenţă slabă Hidrocortizon .Betaderm cremă şi ungvent 0. Acetonid ungvent 0.Sicarten cremă.25% 15 g ungvent 0.Fluocinolon Acetamid ungvent Fluocortolanum .02% .cremă 0. ungv 0. ungvent 0.Pivalat de Flumetasonum ungvent 0.Locaid .05% Corticosteroizi foarte puternici .02% Triamcinolon .

cremă.Cloderm cremă 0.055% ungvent 0.Diprophos cp 0.Pimafucort cremă.055% ungvent 0.Neopreol ungvent Corticosteroizi cu potenţă moderată .HHC f 25 mg/5 ml .Superprednol cp 0. loţiune.5 mg f 1 ml Dexamethazon .Volon A 10 f 10. ungvent Glucocosteroizi de uz sistemic Betamethazon .05% Dermovate cremă 0.Volon A 40 Hidrocortizon .Flumetazon pivalat N cremă. ungvent . spray.Nidoflor ungvent .C . Corticosteroizi moderaţi + Antiseptice Locacorten Vioporn pastă II.5 mg Prednisolon . ungvent Corticosteroizi puternici . ungvent Corticosteroizi în combinaţie cu antibiotice Corticosteroizi cu potenţă slabă .Farmacologie Clobethasolum . 40 mg/1 ml .Bioxiteracor spray .Fluocinolon N cremă.Vipsogal ungvent . 5 ml Triamcinolon . Corticosteroizi puternici + Antiseptice Synalar .Prednison cp 1 mg.05% Corticosteroizi în combinaţii I.

50 µg/doză Fluticason .100 pulb inhal 100 µg/doză . ext.5 g% Corticosteroizi de uz în ORL Corticosteroizi + Antiinfecţioase în combinaţie: Berlicetin .Beclomet nasal Aqua spray 100 µg/doză .125 aerosol .Pivacone sol.Farmacologie Cortizon .sol.Flixotide . ext. ext.500 pulb inhal 500µg/doză . Antiasmatice Beclomethason . ext. Corticetine .Beclofort forte .Ultracortenol ungvent oftalmic 0.sol aftică 125 µg/doză 25 µg 250 µg Principii de administrare raţională a glucocorticoizilor 1.250 aerosol Corticosteroizi de uz oftalmologic Prednisolon . 0.05 g% • Simpaticomimetice + Glucocoricoizi Bixtonim . 1g/doză spray Fluticason.Flixonase sol.Becotide aerosol 250 µg/doză.Cortizon Acetat f 25 mg/ml Corticosteroizi de uz repirator Decongestionante nazale de uz topic • Glucocorticoizi: Beclomethason .Beconase nasal spray .25 aerosol .sol.aerosol 50µg/doză Tixocortolon . În tratamentul astmului bronşic corticosteroizii se utilizează astfel: .

în starea de rău asmatic • inhalator sub formă de aerosoli pentru profilaxia crizelor de astm pentru evitarea exacerbărilor în astmul cronic Acest tip de tratament nu provoacă efecte cortizonice generale şi nu deprimă funcţia corticosuprarenalei. În dermatologie se utilizează ca medicaţie simptomatică şi paleativă.Farmacologie • intravenos . 3. Măsuri de prevenire a insuficienţei corticosuprarenaliene 1. Singura reacţie adversă este candidoza orofaringiană. Evitarea tratamentului prelungit îndeosebi cu doze mari. peste 4 săptămâni în aplicaţii locale pe piele prezintă riscul de atrofiederma-epidermică manifestată prin subţierea pielii. 2. dozele trebuind a fi diminuate progresiv. HTA. hiperglicemie. 3. scade rezistenţa organismului la infecţii. Preparatele de uz oftalmologic se instilează în sacul conjunctival picături suspensie la 4 h în cursul zilei. limfopenie. hidrosalină.în astmul bronşic cronic refractar la medicaţia bronhodilatatoare. Terapia orală cu corticosteroizi prezintă riscul unui număr mare de reacţii adverse retenţie etc. teleangiectazii şi echimoze. Indicarea cu discernământ a necesităţii medicaţiei cortizonice.în crizele de astm . osteoporoză. 2. Tratamentul îndelungat. tulburări gastro-intestinale. Măsurile de prevenire constau în: spălarea şi clătirea gurii după fiecare inhalare. insomnii . Acest tratament are risc mare de insuficienţă corticosuprarenaliană şi ulterior de corticodependenţă. provoacă excitaţia SNC. cu apă bicarbonatată administrarea preparatului imediat înaintea meselor • oral . Întreruperea tratamentului nu se face brusc. 4. creşterea fragilităţii acesteia. glucocorticoizii în aerosoli sau la cromoglicatul disodic. Administrarea trebuie să imite ciclul diurn fiziologic al secreţiei de cortizon. iar pe nopţii se preferă un ungvent.

Farmacologie

CURS 10

Medicaţia antiinflamatoare,analgezică,antipiretică
ANTIINFLAMATOARE NESTEROIDIENE
Antinflamatoarele nesteroidiene au 3 efecte majore : 1. Analgezic 2. Antiinflamator 3. Antipiretic 1. ACIDUL ACETILSALICILIC (aspirina) - are actiune analgezica, antiinflamatoare si antipiretica , si actioneaza prin inhibarea ciclooxigenazei, care determina inhibarea sintezei de PG. EFECTE : - analgetic - difera de efectul analgetic al opioidelor, deoarece el actioneaza prin scaderea pragului sensibilitatii dureroase, si nu prin cresterea suportabilitatii. Actioneaza mai bine asupra durerii fazice decat asupra durerii tonice , si datorita faptului ca are si efect antiinflamator, actioneaza in special asupra durerilor produse de inflamatie. Pentru efectul analgetic este indicat in durerile din cefalee, mialgii, artralgii, nevralgii, dismenoree. Efectul analgetic se manifesta la doze de 500mg-1g/ o data. - actiunea antiinflamatorie este evidenta in diferite boli reumatice : reumatismul poliarticular acut, poliartrita reumatoida si spondilita anchilopoietica. Actiunea antiinflamatoare se datoreaza deprimarii sintezei PG-E1 si PG-E2 ca urmare a inhibarii PG-sintetazei.

Farmacologie
Efectul antiinflamator se manifesta la doze de 2-4g / 24 ore. - actiune antipiretica - prin impiedicarea dereglarii centrului termoreglator sub influenta pirogenilor. - intervine in modificarea agregabilitatii plachetare : - dozele mici vor inhiba cu precadere ciclooxigenaza de la nivelul trombocitelor si mai putin ciclooxigenaza de la nivelul celulelor deci scaderea sintezei de Tx A2 are efect endoteliale ; antiagregant plachetar.

- dozele mari inhiba si ciclooxigenaza de la nivelul celulelor endoteliale ceea ce duce la scaderea sintezei de PC → efectul dispare pentru ca PC-I2 inhiba agregarea plachetara. antiagregant

Efectul antiagregant se manifesta la doze de 100-300 mg / o data . - efect tocolitic administreaza ( relaxeaza uterul) - este util in tratamentul dismenoreei ; se

cu prudenta pentru combaterea contractiilor la femeile gravide (tratamentul

trebuie intrerupt inainatea nasterii datorita riscului de sangerare . Concentratiile sanguine de salicilat rezultat prin hidroliza sunt de circa 60 µg/ml pentru o doza terapuetica unica si de 150-300 µg/ml pentru administrarea cronica de doze antiinflamatorii. Fenomenele de salicilism pot aparea incepand de la 200 µg/ml , iar tulburarile metabolice grave apar la peste 450 µg/ml. T½ este de circa 20 min. pentru acidul acetisalicilic si de 3-30 ore pentru salicilat. Eliminarea se face pe cale renala. REAC|II ADVERSE : - efect iritant pe mucoasa gastroduodenala : poate agrava sau produce gastritele si ulcerele . - inhibarea ciclooxigenazei deviaza metabolismul acidului arahidonic spre sinteza de LT ceea ce poate duce la aparitia astmului bronsic sau la agravarea acestuia. - poate produce afectari parenhimatoase hepatice si renale, reversibile. - poate provoca reactii alergice (2% din cazuri).

Farmacologie
- dozele mari provoaca fenomene de salicilism : ameteli, cefalee, trinitus si ..........., tulburari de vedere, greata, voma, somnolenta sau excitatie cu stare convulsiva, hipertermie, eruptii acneiforme. - la doze foarte mari produce intoxicatia acuta : tulburarile neuropsihice se agraveaza, apar fenomene psihotice si halucinatorii, convulsii, coma , colaps prin dilatare vasculara directa si paralizie vasomotorie centrala ; bolnavul poate muri prin insuficienta respiratorie. INDICATII : 1. Ca analgetic in diverse dureri : 500mg-1g / o data ; la copii se recomanda 10-20 mg/ Kg la 6 ore. 2. Ca antiagregant plachetar, in doze de 100-300 mg pe cale orala. 3. Ca antiinflamator : 2-4 g / 24 ore. In tratamentul reumatismului articular acut se dau 5-8 g / zi fractionat , cate 1g o data ; in poliartrita reumatoida (3-5g/zi ). CONTRAINDICATII : - insuficienta hepatica si renala severe - la ulcerosi - boli hematologice : hipoprotrombinemie , hemofilie. - copii sub 5 ani.

2. DERIVATI DE PARA-AMINO-FENOL a. Fenacetina - are actiune analgetica si antipiretica moderata si actiune antiinflamatorie slaba, fiind utilizata mai ales in asociatii antinevralgice. Prin metabolizare se transforma in paracetamol, care este mai bine suportat, ea mai formand si alti metaboliti, care sunt toxici pentru rinichi (pot produce nefrita toxica). Actioneaza si la nivelul SNC unde inhiba ciclooxigenaza. Reactii adeverse : - eruptii cutanate si leucopenie alergica - folosirea cronica duce la methemoglobinemie si anemie hemolitica.

Farmacologie
Se administreaza oral, 300-600 mg / o data. b. Paracetamolul - are aceleasi proprietati ca fenacetina, dar provoaca mai putin methemoglobinemie si nu favorizeaza hemoliza. Poate produce insa trombocitopenie. Reactii adverse - in doze mari produce o afectare toxica a ficatului. Se administreaza oral, 500mg o data , maxim 2,5g / zi . Un comprimat are 500mg.

3. DERIVA|I DE FENAZONA a. Aminofenazona (Piramidon) - are proprietati analgetice antipiretice asemanatoare acidului acetilsalicilic, dar are efecte antiinflamatorii mai reduse. Reactii adverse : - poate produce aplazie medulara de natura alergica cu mortalitate mare - prezinta risc cancerigen - eruptii cutanate - edem angioneurotic Se administreaza oral cate 300-600 mg / odata . b. Metamizolul sodic sau noraminofenazona (Algocalmin, Nevralgin) are toate proprietatile aspirinei, efectul analgetic fiind mai intens decat cel antipiretic, iar efectul antiinflamator fiind slab. Nu prezinta risc cancerigen, dar poate declansa aplazia medulara si agranulocitoza la bolnavii cu agranulocitoza la aminofenazona in antecedente. Un avantaj este faptul ca fiind solubil in apa, poate fi administrat si parenteral. c. Fenilbutazona si Oxifenbutazona au actiune, in principal, antiinflamatorie

(antireumatica).Calmeaza durerea si scad fenomenele inflamatorii in poliartrita reumatoida, spondilita anchilopoietica, reumatism cronic, criza gutoasa, tromboflebita. Se leaga in proportie mare de proteinele plasmatice si poate deplasa de pe proteine alte medicamente : anticoagulantele orale, sulfamide antidiabetice, sulfamide antibacteriene, carora le creste, asftel, efectul.

Farmacologie
Din metabolizarea Fenilbutazonei rezulta Oxifenbutazona (cu proprietati antiinflamatoare si de retentie hidrosalina) si γ-hidroxi-fenilbutazona (cu proprietati uricozurice , utila in tratamentul gutei. Reactii adverse : - iritatie gastrica cu arsuri, dureri epigastrice, greata, voma. - activarea ulcerului gastroduodenal si favorizarea complicatiilor: ............., perforatii, penetratii. - retentie hidrosalina → edeme. - risc de agranulocitoza si aplazie medulara . Contraindicatii : - la ulcerosi - la cardiaci , hipertensivi - in boli renale sau hepatice - in boli de sange si in alergii. Se administreaza oral, 600mg/zi timp de 7-10 zile, in 3 prize, dupa mese. Se poate administra si intramuscular si intrarectal. melena,

4. INDOMETACINA - este un derivat de acid indolacetic, foarte activ ca antiinflamator. Este cel mai puternic inhibitor al sintezei de PG, efectul antiinflamator fiind mai puternic decat cel antipiretic si cel analgetic. Indicatii : - spondilita anchilopoietica - coxartroza - crize de guta - dismenoree Reactii adverse : - anorexie, greata, epigastralgii, diaree, ulcer - icter - potenteaza efectul anticoagulantelor orale → risc de sangerare - tulburari de vedere - neutropenie, trombocitopenie, anemie aplastica (foarte rar ) - reactii alergice de tip anafilactic : eruptii urticariene, crize de astm. Contraindicatii :

Deoarece nu inhiba ciclooxigenaza 1. fiind utile in tratamentul durerilor articulare cronice. parkinsonieni. dar riscul de afectare digestiva este mult mai mic. are aceleasi efecte. 8.hemoragii digestive si ulcer (foarte rar) .Ciclooxigenaza 2 care actioneaza fazic producand PG implicate in durere. Alte medicamente care inhiba selectiv ciclooxigenaza 2 sunt : Rofecoxitolul si Colecoxitolul care au efect antiinflamator. 6.tulburari dispeptice. mai ales gastralgii.are toate proprietatile antiinflamatoarelor nesteroidiene. efectul antiagregant plachetar este mai mic. De asemenea. MONTELUKASTUM (Singulair) .este inrudit cu Piroxicamul. 5. febra si inflamatii. Studierea acestu medicamnet a dus la concluzia ca ciclooxigenaza este de 2 tipuri : .tulburari hematologice .ulcerosi . dupa mese. avand efecte asemanatoare cu acidul acetilsalicilic. antipiretic si analgetic. in doze de 25 mg de 3-4 ori /zi. epileptici (poate agrava boala). dar durata efectului este lunga.Ciclooxigenaza 1 care produce in mod tonic PG care sunt implicate cu precadere in mentinerea integritatii mucoasei digestive si in mentinerea normala a agregabilitati plachetare. Meloxicamul inhiba mai mult ciclooxigenaza 2 decat ciclooxigenaza 1. fara efecte pe mucoasa gastrica.citoliza hepatica .inhiba specific receptorii pentru LT-C4 si LT-D4 aavand efect antiasmatic. nu pot fi utilizate ca antiagregante plachetare.psihotici. PIROXICAMUL . 7. Deci. in tratamentul dismenoreei. Determina o iritatie gastrica puternica. Alte antiinflamatoare sunt : a. astfel incat se poate administra o data/zi . Reactii adverse: . . cu eficacitate maxima pe astmul provocat de antiinflamatoarele nesteroidiene (in special astumul produs de aspirina). Se administreaza oral. MELOXICAMUL .tulburari de vedere .Farmacologie . . Iboprofenul (Brufen) este un compus de sinteza cu structura aril-acetica.

papaverina asociată morfinei pentru tratarea unei colici renale este un coanalgezic. nefiind farmacologi. Au in special efect antiinflamator. intensitatea şi cir cumstanţele în care se produce durerea. Astfel. . COANALGEZICE Şl PARAANALGEZICE INTRODUCERE. în timp ce nitroglicerina care combate durerea ischemică în timpul unei crize de angină pectorală acţionează ca un paraanalgezic (analgezic secundar sau indirect. se vor folosi anestezice generale sau locale. propunem o prezentare schematică a diferitelor categorii de substanţe implicate în combaterea diverselor tipuri de durere. b. intrarectale. pe lângă (para) efectul lor de bază. după părerea noastră. Astfel. iar termenul paraanalgezic să fie atribuit agenţilor farmacologici activi care.Farmacologie Contraindicatii: . ne permitem a propune introducerea unui termen nou paraanalgezic -. determină îndepărtarea sau atenuarea durerii. în asociaţie sau singure. în diverse moduri şi pe căi diferite. dar mai activi ca acesta. In funcţie de rezultatele dorite şi de tipul. DEFINIREA CONCEPTELOR. Departe de a fi perfectă. Astfel. ar dori să-şi facă o părere despre varietatea tipurilor de substanţe cu care se poate combate durerea. CLASIFICĂRI Senzaţia dureroasă poate fi antagonizată până la abolire cu numeroase substanţe. care ar putea clarifica măcar parţial lucrurile. în această din urmă categorie domneşte o oarecare confuzie.ulcerul si afectiunile hepatice . Deoarece. In cele ce urmează. considerăm că durerea se poate combate c u : • Anestezice: generale : . credem totuşi că prezentarea aceasta ar putea fi de oarecare utilitate celor care.tulburari hematologice.sunt derivati aril-acetici cu proprietati similare Ibuprofenului. după alţi autori). analgezice opioide sau neopioide sau alte substanţe care. intravenoase. pot combate anumite tipuri de durere. propunem ca termenul coanalgezic să fie atribuit acelor substanţe care în asociere cu analgezicele sau cu anestezicele locale determină o potenţare a analgeziei.inhalatorii. Ketoprofenul si Diclofenacul (Voltaren) .

Farmacologie b) - epidurale. sintetice. deoarece n studii clinice tind să arate că numai în puţine cazuri (de exemplu. ci să identificăm acele asociaţii de substanţe care împreună au o sporită în combaterea anumitor tipuri de durere".antidepresive triciclice. în angina pec 1 singur medicament poate îndepărta durerea. durerile cronice din reumatism sau neoplazii. • Coanalgezice : • • • • • • • • Paraanalgezice : . . adenosina. . inhibitorii de calciu. cum ar 1 postoperatorii. a) opioide : . • Analgezice propriu-zise: • • semisintetice. • • • Evident. b) neopioide: . bune rezultate se obţin cu asociaţii între categoriile de substanţe prezentate mai cum sublinia Jean Mărie Besson. metoclopramida. neuroleptice. lista rămâne deschisă oricăror adăugiri sau permutări. miorelaxante.naturale .corticoizi (în durerile inflamatorii). „nu trebuie să ne aşteptăm la un «glonţ magic» cu care să combatem durerea. în alte tipuri de durere însă. calcitonina. intrarahidiene. durerea la naştere. antacide (în durerea ulceroasă). intravenoase. antagonişti NMDA. anticonvulsivante.prin infiltraţii sau blocuri. epidurale. • • agonişti serotoninergici.inhibitori de COX1alpha2 agonişti. fost preşedinte al Asociaţiei Internaţionale pent Durerii. locale : . acetazolamida (în durerea glaucomotoasă). nitriţi (în durerile anginoase).

analgezice în durerea cronică la neoplazici.25. ret. doza iniţială 50 mg/zi. Indicaţii: • • • • • • toate tipurile de depresii. creştere GU disfuncţii sexuale Contraindicaţii: • • • • • • Precauţii: • • • la astm în cardiopatia ischemică . injectabil ANTIDEPRIN ® (Sicomed) draj. în HTA. România) draj. Germania) caps.Farmacologie COANALGEZICE ANTIDEPRESIVE TRICICLICE IMIPRAMINA Posologie .p. tahicardie paralizia acomodării. cefalee. glaucom. fiole 50 mg/2 ml AMITRIPTILIN . 25 mg sau 50 mg . 75 Ret ® (Desitin. nevralgia postherpetică şi trigeminală. sete. hipertrofie de prostată. doza de întreţinere este de 75-100 mg/zi. Reacţii adverse: SNC G -1 c-v tremurători. insomnie. de două ori/zi • • se creşte cu 25 mg la 1-2 zile până la 150-200 mg/zi în trei prize. somnolenţă constipaţie. mai ales în cea neuropatică. 50x25 mg. dureri de membru-fantomă. AMITRIPTILIN (Terapia. a se evita asocierea cu medicamente simpatomimetice şi cu chinidină. inflamaţie renală. 50x25 mg. astenie. toate cazurile de durere asociată cu depresii. ponderală tulburări de repolarizare ventriculară. 50. HTA. epilepsie . AMITRIPTILINA Posologie : 25 mg. sarcină. se creşte cu 25 mg/săptăm: 150 mg/zi. cel puţin trei luni. ameţeli.o. asialie. melancolie cu oscilaţii diurne ale dispoziţiei.

dureri de membru-fantomă. toate capurile de durere asociată cu depresie. posturală Precauţii: . 25 mg fiole 25 mg/2 ml Indicaţii: . edem. asociere cu alcool. 25 mg CLOMIPRAMINE (Narton. chinidină. hipotensiune GU retenţie urinară Efecte adverse : constipaţie. Arzneimittel Germania) comprimate 25 mg sau 75 mg LAROXYL ® (Hoffman La Roche. CLOMIPRAMINA Posologie: oral 125-100 mg/zi. Germania) draj. sarcină. România) . România) draj. 25 mg.T.Farmacologie sau 75 mg.25 . ANAFRANIL ® (Ciba. durere cronică la neoplazici. 25-50 mg în 250 ml glucoză 5% zilnic. SNC scăderea acuităţii vizuale.Sharp & Doleme. Olanda) comprimate film 10 mg. Elveţia) comprimate: 10 mg sau 25 mg fiole 25 mg/2 ml ANAFRALIN ® (Bari . perfuzii i. se creşte treptat până la 100 mg/zi în trei NORTRIPLINA (Terapia.v. Slovacia) comprimate 25 mg AMITRIPTYLIN .draj. 25 mg HYDIPHEN ® (AWD.Ciba. Indicaţii: • • • • • • • • depresie cu anxietate şi agitaţie . Elveţia) fiole 50 mg TRYPTIZOL ® (Merck . nevralgia postherpetică şi trigeminală. cutii 10 comprimate. NORTRIPLINA Posologie : . România) .caps. 25 mg CLOMIPRAMIN (Promedic. mai ales în cea neuropatică. cutii X 100 AMITRIPTYLIN (Slovacofarma.draj. agravarea glaucomului G -1 uscarea gurii ileus paralitic C-V palpitaţii. Contraindicaţii: glaucom.a se evita asocierea cu medicamente simpatomimetice.iniţial 25 mg de 2-3 ori/zi. 50x10 mg. 75 VON CT (C. Anglia) . barbiturice.

-nevralgia postherpetică şi trigeminală. colecistopat dispnee.oral. Reacţii adverse: SNC cefalee. Anglia) comprimate filmate 20 mg sau 30 mg. SEROXAT ® (Smitlekline Beecham. reacţii maniacale MAPROTILINĂ Posologie: iniţial 25 mg de 3 ori/zi sau 75 mg seara. digestive. insomnie. -sarcină. tulburări de acomodare TRIMIPRAMINA Posologie: . tulburări de micţit G -1 tulburări scădere greutate în C-V GU erupţii nervozitate. -asociere cu IMAO. se creşte cu câte 10 mg până la 50 mg/zi. Contraindicaţii: -delir acut. -toate tipurile de durere asociată cu depresie. -analgezic în durerea cronică la neoplazici. Reacţii adverse: SNC cefalee. cutii x30 comprimate Indicaţii: -stări depresive.Farmacologie -toate cazurile de durere asociată cu depresie. 20 mg/zi. mai ales cea neuropatică. ie modificări EKG GU transpiraţie. e. . întreţinere cu 25 mg de 2 ori/zi. tremurături. • G -I C-V hiposalivaţi tahicardie. mai ales în cea neuropatică. -glaucom. -durere cronică la neoplazici. Contraindicaţii: -copii sub 15 ani.

sarcină. tranchilizant în anxietate. postanestezie . hipnogen. mai ales în cele neoplazice. România) comprimate 20x25 mg sau 20x2 mg fiole 25 mg/l ml Indicaţii: • stări de agitaţie şi excitaţie psihomotorie cu halucinaţie. • • - x copii . în durerile cronice.Germania) comprim. tulburări de climateriu . România) comprim. insuficienţă hepatică. toate tipurile de durere asociată cu depresie. delir cronic. Elveţia) comprim. antiemetic.Ciba.o. .T. crescând până la 6-12 mg. psihoze senile. în tulburări psihotice acute 25-100 mg/zi în 3-4 prize. • • • • • • • Contraindicaţii: hipotensiune. Germania) comprim. stări depresive. anestezie potenţată. în preanestezie. 75 VON CT (C. insuficienţă renală. cenestopatii. film 25 mg sau 75 mg Indicaţii: • • • • • depresie cu agitaţie sau inhibiţie psihomotorie moderată. Contraindicaţii: glaucom.Farmacologie LUDIOMIL ® (Ciba. 50 mg. 25 mg sau 75 mg MABROLU .m. film 50 mg MAPROTILIN (Promedic. supradozarea deprimantelor SNC. schizofrenie. Arzneimittel .25 mg/kg/zi pentru tulburări grave: adulţi 75-100 mg/zi până la 200-300 mg/zi. 75 mg LUDIOMIL ® (Sicomed . comă. i. LEVOMEPROMAZIN (Terapia. durere cronică la neoplazici.pentru tulburări uşoare şi medii. doza de întreţinere 25-100 mg/zi. film 10 mg sau 25 mg. adulţi . România) drajeuri 25 mg MAPROTILIN .50 ® (Hexal Pharma.0. iniţial 2 mg seara. inject. Neuroleptice LEVOMEPRAZIN Posologie: ® p.25.

5 mg. Belgia) fiole 50 mg/ml (retard) HALOPER ® (CTS Chemical. România) soluţie int. halucinaţii. . Richter.10 ml soluţie inj. copii peste 5 ani: 1/2 din doza adultului.15 ml HALDOL DECANOAS ® (Janssen. -agresivitate. 0. astenie. HALDOL ® (Janssen. -stări anxioase din psihonevroză. Elveţia) soluţie int.Farmacologie Reacţii adverse: SNC sedare puternică. psihonevroze: 0. Richter. 5 ml/ml HOLPERIDOL DECANOAT (G. -fază maniacă din stadiul maniacodepresiv.o.m.5 mg de 2 ori/zi. 5 mg soluţie injectabilă 5 mg/ml soluţie int. edeme GU efecte estrogenice adulţi: p. somnolenţă. 2 mg.5 mg soluţie int. Israel) compr.10 ml HALOPERIDOL (G. Ungaria) fiole retard 50 mg/ml HALOPERIDOL RIVO ® (Rivopharm. -schizofrenie. 0. 10 mg. cutiex30 HALOPERIDOL ® (Biogalenice. Contraindicaţii: stări depresive. -efect antialgic la pacienţii neoplazici. Ungaria) comprim. doza medie zilnică 1-15 ml injectabil i. -manie. Belgia) • • • comprimate 0.2% . ameţeli HALOPERIDOL Posologie: • G -1 creştere în greutate C-V hipotensiune ortostatică. 1.2% . 2 mg/ml . 2 mg/ml Indicaţii: -tulburări psihice cu agitaţie. 2-4 ml/zi copii sub 5 ani: 1/4 din doza adultului.

Germania) comp. 200 mg TEGRETOL ® (Bari . fotosensibilita ponderală te Anticonvulsivante CARBAMAZEPIN Posologie: • • • p. România) comprim. Elveţia) comp. retard 400 mg. disfuncţie parkinsonian.o. Israel) comprim. 200 mg sau 400 mg. 150 mg sau 300 mg sau 600 mg Indicaţii: . România) comp.600 ® (Gerot. cutie 50 comp. 200 mg. 2-3 prize zilnice adulţi până la 0. 200 mg. creştere icter colestatic leucopenie depresive.Hemofarm. Iugoslavia) comp. comp. Germania) susp.2 g/zi copii până la 1 an: 0. retard 300 mg sau 600 mg STAZEPINE ® (Pharm. 200 mg. 200 mg NEUROTOP ® şi NEUROTOP RETARD . 200 mg FINLEPSIN ® şi FINLEPSIN RETARD ® (AWD. 200 mg EPITRIL ® (Hemofarm. Works. Germania) comp.2-0. .6-1 g/zi CARBAMAZEPINĂ (Arena. 200 mg. Iugoslavia) comp. sexuală stări . Anglia) comprim. 200 mg CARBAMAZEPINA (Italia.1-0. cutii X 50 CARBEPSIL ® (Helcor. 100 mg/5 ml comprim. 200 mg CARBAMEZEPINE (Regent. România) comp.4 g/zi 5-10 ani: 0.sindroame cerebrale spastice. Reacţii adverse: SNC G-I C-V GU sindrom uscăciunea hipotensiune. respectiv comp. Siria) 200 mg TIMONIL ® şi TIMONIL RETARD ® (AWD.4-0. 200 mg. Polonia) caps..RETARD ® (Sanofi. Cipru) comp. int. respectiv 200 mg sau 400 mg KARBAPIN ® (Hemofarm.300.8-1.6 g/zi 10-15 ani: 0. .Farmacologie Precauţii: . 200 mg CARBAMEZEPINE (Teva.2 g/zi 1-5 ani: 0. Austria) comp.Ciba. 200 mg TAVER ® (Medachemie. România) comp. CARBASAN. România) comprim. sirop 100 mg/5 ml TEGRY PAM 200 ® (Pamela. 400 mg EPITRIL ® (Hefazur . 200 mg CARBAMEZEPINE RIVO 200 ® (Rivopharme. mucoaselor tahicardie.

5 mg sau 2 mg. la sugari 1-3 mg/zi.5 mg la copii. postherpetică.sarcină. copii mici 1-6 mg. confuzie. şcolari 3-6 mg. ameţeli. vărsături. brahială sau lom. somnolenţă. agravează leucopenia produsă citostatice CLONAZEPAM Posologie: • • • • • • de p. status epilepticus. convulsii mioclonice şi akinetice. CLONAZEPAM (Polfa. Reacţii adverse: SNC ataxie.o. durerea neuropatică. durerea la bolnavii neoplazici (nevralgia craniană. nistagmus G-I greaţă. Reacţii adverse: SNC sedare. ataxie hipersecreţie salivară şi bronşică . lent 0. 2 mg RIVOLTRIL ® (Hoffman La Roche. diplopie. în status epilepticus: i. 1 mg la adulţi. fiole 1 mg/2 Indicaţii: • • • • epilepsia minoră. Polonia) comp. ameţeli. anemie. Elveţia) comp. în 1-2 prize zilnice .v. 0. nevralgia de trigemen.bosacrată neoplazică Contraindicaţii: . adulţi 3-7 mg. anorexie C-V edeme GU leucopenie.Farmacologie • • epilepsia majoră psihomotorie şi temporală.

Indicaţii: • • • • epilepsia majoră. Germania) comp. 300 mg.caps. India) comp. copii: 30-40 mg/kg. convulsii mioclonice. . Austria) . film cedare control. Franţa) comp. 300 mg DEPAXINE ® (Sanof.300. Germania) sirop 60 mg/5 ml comp.150 ml pulv. film cedare control. . film 200 mg. CONVULEX ® (Gerot. film 300 mg. convulsii din stări febrile la copii. liof.500 ® (Sanof. diviz 500 mg ORFIRIL . film ent. film 200 mg VALPARIN 200 ALKALETS ® (Torrent. Reacţii adverse: . .comp. sirop cu 50 mg/ml CONVULSOFIN ® (AWD.300 ® (Desitin. . cutiix50 ORFIRIL ® .300 mg sau 500 mg comp. 150 mg şi comp.o. Cipru) comp. cutie 100 comp.600 RETARD (Desitin. Germania) . în 2-3 prize zilnice la mese. 600 mg PETILIN ® (Remedica.150. durerea la neoplazici. adulţi şi adolescenţi: 20-30 mg/kg. sugari: 30 mg/kg. 150 sau 300 mg.300. minoră. 400 mg + 4 ml solvent DEPAKINE CHRONO . Franţa) comp.Farmacologie ACID VALPROIC Posologie: • • • • p. 200 mg sau 500 mg sirop 57 mg/ml .

flaconx50 sau X1000 CLONIDINA CLORHIDRAT ® (Promedic. . • NEURONTIN ® (Godecke. somnolenţă.300 mg de 2 ori/zi. România).Farmacologie SNC otoragie. SNC somnolenţă. cefalee. insomnie G -1 toxic hepatic. la nevoie. iritaţia tratamentului: prima zi . în unele cazuri. C-V GU idiosincras ie Efecte adverse: ataxie. hiperglicemi e. se poate creşte treptat până la 1800mg sau. vărsături. ca tratament adiţional altor anticonvulsivante. România) comp. flaconX50 CLONIDINA ® (Sintofarm. Germania) comp. a treia zi . cefalee G -1 greaţă. a doua zi . România) comp. chiar până la 2400 mg. se creşte gradat. diaree. HTA secundară. 75 ^ig sau 300 ^g Indicaţii: -HTA esenţială în toate fazele. hipersalivaţie GABAPETIN Posologie: • C-V GU petesii. 150 jig. astenie. durerea ce are la bază disfuncţia sistemului simpatic. 100 mg sau 300 mg sau 400 mg Indicaţii: • • • • epilepsia parţială sau a adultului. durere neuropatică. 100 /ig.300 mg dimineaţa şi la prânz şi 600 mg seara. continuarea tratamentului: în funcţie de răspuns. 75 jig HAEMITON ® (AWD. epistaxis. până la 300-400 /xg/zi. ate. Germania) cap.300 mg de 3 ori/zi. comp. erupţii cutanate hiperexcitabilit greţuri. CLONIDINA (Facultatea de Farmacie Bucureşti. vărsături Hipotensive şi spasmolitice CLONIDIN Posologie : • • oral: iniţial 50-75 pg de 2 ori/zi.

astenie. 5-10 mg de 1-3 ori/zi i. 1%) SCOBUTIL ® (Sintofarm Remedia. lent 10-30 mg/zi rectal 10-50 mg/zi copii (>3 ani) . coronariană. ameţeli BUTILSCOPOLAMINA Posologie: • • • • • • G -1 hiposalivaţie. 10 mg BUSCOVITAL ® (Vitalie. 10-20 mg de 3-4 ori/zi i. tahiaritmii supraventriculare (mai ales în cazul injectării substanţei). cutiex20 buc. Contraindicaţii: glaucom. megacolon. constipaţie C-V bradicardie.01 g supozitoare copii: 6 x 0.5 mg de 1-3 ori/zi rectal . 10 mg SCOBUTIL ® (Antibiotice România) . bradicardie. sau i. România) comp. România) . .o. România) . hepatică.v. România) comp.01 g (sol.m. dismenoree. urinare.comp.5-22.o.draj. hipnotice. hipertrofie de prostată cu retenţie urinară.7. hipotensiune adulţi .2. reflux gastroesofagian prin hernie hiatală . scleroză cerebrală.comp.0075 g SCOBUTIL ® (Sicomed. Precauţii: .p. spasm piloric sau cardial. colită. 10 mg.01 g supozitoare adulţi: 6x0. 10 mg USCOSIN ® (Sintofarm. România) comp.p. 10 mg SCOBUT ® (Magistra . Precauţii: insuficienţă renală.Farmacologie -durerea neuropatică refractară la alte tratamente.comp. fiole 10 x 1 ml x 0. asociere cu alcool.m.Geneve. ileus paralitic. 10 mg Indicaţii: colici biliare. Efecte adverse: SNC somnolenţă.5 mg/zi BUSCOPAN ® (Boehringer. Contraindicaţii: sarcină. 0. intestinale. ulcer gastroduodenal. România) .

Efecte adverse: _________________ SNC tulburări G-I deuscăciune constipaţie PAPAVERINA Posologie: • G. 200 mg Indicaţii: . i. hipertiroidie severă. în urgenţe 40 mg diluate în glucoză 5% . comp.) Contraindicaţii: glaucom. deoarece intensifică reacţiile adverse. i. România) comp. esofagită de reflux. România) comp. sedare (la administ. 100 mg. adulţi: p. inj. injectare în 5-10 minute. Reacţii adverse: SNC tulburări de vedere. 100 mg PAPAVERINA (Olfarm. scleroză coronariană. stenoză pilorică.c. adenom de prostată. la asocierea cu chinidină. s. cutiex30 sol. fotofobie gurii. România) comp. România). 100 mg de 2-3 ori/zi. 50 mg PAPAVERINA (Arcatim. România) comp. PAPAVERINA (Aesculap. constipaţie C-V GU tahicardie. amantadină sau cu antidepresive triciclice. astm bronşic vechi. sau i. dificultăţi hipotensiu de ne statică ortomicţiune HS C-V a GU dificultăţi de micţiune HS vedere. 40 mg/ml . Precauţii: la copii sub 12 ani. 100 mg PAPAVERINA (Sicomed.Farmacologie în cardiopatia ischemică. 40-80 mg la 6 ore.m. copii: 6 mg/kg/zi sau 200 mg/m2/zi divizate în 3-4 prize.1 ml cutie x 10 fiole • PAPAVERINA CLORHIDRAT (Sintafarm UF Remedia.o.v. fotofobie.I uscăciunea gurii. în special în cazul administrării injectabile.v.

gastrice. 0. stare postinfarct. intestinale.v. i. sindrom Meniere.v.25%o (pentru copii) 100 fiole X 1 ml X 0.v.00025 g FOLADON ® (Biofarm. i.m.4-1 mg. 0. renale. România) alcaloizi totali din rădăcina de Beladona 0. accentuează efectul hipotensor al medicamentelor antihipertensive. cu 30-60 min înaintea indu aritmii cardiace i. migrenă. copii: s. deoarece poate aritmii. jenă colaps (inj. 0.). preari 0. epigastrică i.c. Contraindicaţii: administrarea sub formă injectabilă.5-1 mg de 1.03 mg/kg. cel mult 0. • ATROPINĂ SULFURICĂ (Biofarm. ameţeli. în aritmii cardiace i. i. 7-15 ani. în caz de hipertensiune intracraniană şi bl< glaucom. 1-7 ani. sindrom anginos. România) sol.v. Efecte adverse: SNC depresie respiratorie (inj.) GU HS ! i Precauţii: • • • Observaţii de folosire: • • • • precipită în soluţia ce are un pH > 6. hipertrofia de prostată. la fel ca la adulţi.01-0.02 mg/kg. retinopatii.4 mg de 1-2 ori/zi. 0. l%o (pentru adulţi) 10 fiole X 1 ml X 0. ATROPINA Posologie: • adulţi: s. cefalee G -1 C-V constipaţie.v. aritmii bl A-V. 0. în urgenţe. dismenoree.preanestezie. 0.comp.Farmacologie colici biliare.25-1 mg odată de 1-2 ori/zi. somnolenţă.25 mg .2-0.001 g sol.c. nu se asociază cu medicamente betastimulante adrenergice. 20 Indicaţii: .5 mg în total. • • • • • • v tulburări circulatorii cerebrale de natură spastică sau aterosclerotică. constipaţie spastică.

în sindromul de hipertensiune intracraniană. sau 1-3 picături (soluţie alcoolică perlinguală 1% .flacon de 95 ml) . biliare. de regulă s< cu medicamente antisecretorii în boala ulceroasă. astm bronşic vechi. Efecte adverse: SNC tulburări de vedere. scleroză coronariană. dureri ulceroase. . esofagită de reflux. în oftalmologie. în bradicardia sinusală.în timpul crizei de angină pectorală sau imediat înaintea efortului provocator extern: pe tegumente (partea internă a braţelor toracelui anterior. în blocul atrioventricular.Farmacologie • antispastic în colici abdominale. în preanestezie ca medicaţie preoperatorie.tub 15 g) de 2-3 ori/zi la 6-8 ore interval • • p. constipaţie spastică. • • • • • • • • • ptialism. antidot în intoxicaţia cu substanţe organofosforice. urinare. sindrom de sinus carotidian. abdomen) . adenom de prostată . glaucom.comprimate retard de 2-3 ori/zi . pentru midriază terapeutică în irite.câte 23 g de unguent = 10-15 cm (unguent cu nitroglicerină 4 % . iridociclite. adjuvant în tratamentul miasteniei gravis. fotofobie G -1 uscăciune a gurii. constipaţie C-Y GU dificultăţi de micţiune HS Contraindicaţii: • • • • • • • • • PREZENTAREA PARAANALGEZICELOR NITROGLICERINĂ Posologie : • sublingual 1/2-1 comp. este avantajoasă în cazuri se rezistente la alte antisecretorii. dismenoree.o. stenoză pilorică. Precauţii: la copii sub 12 ani.

timp de 8-12 ore (discontinuu) sau 24 ore (continuu). Germania) caps. Germania) fiole de 1 mg/ml . Germania) fiole 5 mg/ml în etanol 77% cu 2 g ulei 35 poli (oxietilenic) Indicaţii: • tratamentul crizei de angină. în cursul intervenţiilor coronariene sau în neurochirurgie. infarct miocardic. profilaxie înainte de efort. LENITRAL ® (Besins Isconesco. perfuzabilă 1. NITRODERM TTS ® 5 sau 10 (Ciba.patch .5 mg sau 7. se repetă la nevoie la 3-5 minute. cel mult de 3 ori în 15 minute i.caps.o dată pe zi. retard 2. în perfuzie . ce eliberează 5 mg. începând de la doze mici de 5 /ng/minut. • • • • • • Contraindicaţii: • • .g Nitroglicerină/ml) în ritm de 0. hipotensiune intracraniană.1 fiolă a 10 mg nitroglicerină se diluează cu ser fiziologic sau cu glucoză izotonă în concentraţie de 0. inj. 2 ml sau 10 ml caps. retard 2.SPRAY ® (Parke . retard 8. Franţa) sol.15. în funcţie de suprafaţa de contact ce poate fi 10 cm3 sau 20 cm3 NITROGLICERINA (Sicomed.NITRO . respectiv 10 mg nitroglicerină/24 ore.v.4 mg/doze comp.5 mg TRINITROSAN ® (Merck. hipotensiune arterială. Grecia) . tratamentul formelor severe de angină (instabilă vasospastică). spray oral . Germania) aerosol 50 mg/doză .Davis.025-0.75-8 mg/oră.6 mg NITRIRETARD ® (Faran.5 mg sau 5 mg. Germania) sol.1 mg/ml .TRINITROSAN ® (Merk.10 ml se administrează numai diluat minimum 1 : 4 în ser fiziologic sau glucoză 5% sau 10% pentru maxim 3 zile. 20x0. România) comp. HTA gravă.5 mg/ml.0. • • AQUA . . insuficienţă cardiacă stângă cu EP acut.5 ml NITRO MACK RETARD ® (Mack.3 g = 250 doze NITRO MACK ® (Mack. 2. profilaxie imediată şi de durată a crizelor de angină.5 mg MAYCOR .5 mg NITROMINT ® (Egis. Elveţia) patch transdermic 25 mg sau 50 mg.Farmacologie • transdermic . Ungaria) aerosol 1% . l%o (25-100 /j.în criză 1 praf pe limbă. cutiix50 sau xlOO buc.

hemoragie cerebrală. astfel încât administrarea se face cu pauze (1 săptămână). Precauţii: • • • Observaţii de folosire: Asocierea cu medicamente antihipertensive. Scăderea presiunii sistolice sub 100 mm Hg impune oprirea perfuziei.Farmacologie • • • • şoc. • Se evită întreruperea bruscă a tratamentului cu nitriţi. • în cazul administrării pe tegumente (unguent sau patch) . anemie severă. iar dacă durerea nu cedeaza. se poate repeta administr. La apariţia cianozei în cursul tratamentului cu Nitroderm HTS în doze impune verificarea de urgenţă a methemoglobinemiei. Administrarea nitroglicerinei sub formă de perfuzie i. hipersensibilitate la nitraţi sau la derivaţii acestora. până la maxim 3 administrări. în lipsa efectului. comprimat la 5 minute. mai ales la începutul tratamentului). • Se administrează cu prudenţă la conducătorii auto (pentru că produce tulburări de atenţie. hipotiroidie.v. acest caz. hipovalemie. se face obligatoriu monitorizarea tensiunii arteriale. glaucom cu unghi închis. cu diuretice sau cu băuturile alcool determina scăderea marcată a tensiunii arteriale. a frecvenţei cardiace şi sub control EKG. este necesar de urgenţă consult de specialitate. insuficienţă hepatică şi renală. In cazul administrării sublinguale. pentru a evita riscul apar crize anginoase. Efecte adverse: . traumatisme craniocerebrale.poate product toleranţei.

50x0.50 g carbonatul: 0. România) . la 1 oră şi la 3 ore după mese şi în funcţie de necesităţi.o. flaconX500 ml ALUMINIU HYDROXIDE (Rima Pharmaceuticals.I greaţă. Observaţii de folosire: se administrează oral sub forma comprimatelor care se sug. nu se asociază cu comprimate sau drajeuri enterosolubile. Administrarea acestora se poate face cu o oră sau cu trei ore după Trisilicalm. Indicaţii: gastrită hiperacidă. eritem minor. C-V hipotensiun ortostatică. vertij GU HS congestia feţei.PHAR ® (Pharma . bufeuri de căldură.5-1 g o dată fosfatul de aluminiu 0. prurit.o. tahicardie reflexă. cu 320 mg/ml.8 g dozele se pot repeta la 2-4 ore susp. oxidul de magneziu : 0. în funcţie de necesităţi TRISILICALM ® (Sicomed. slăbiciune. cărora le scade absorbţia intestinală.25-0.5-2 g repetate de mai multe ori pe zi. lipotimie G.50 g sau cutiex 100 buc. hidroxidul de aluminiu 0. a se evita administrarea o dată cu tetraciclină sau cu digoxină. HIDROXID ŞI FOSFAT DE ALUMINIU Posologie: • p. insuficienţă renală. ulcer gastric şi duodenal. esofagite de reflux. Elveţia) Aluminiu <j> hidroxidat • • • Indicaţii: . 500 mg • ALU .4-0. int. sudoraţie. Efecte adverse: diaree la doze mari.Plus. Irlanda) comp.25-1 g trisilicatul: 0. boli diareice.comp. senzaţii de sufocare.Farmacologie SNC cefalee pulsatilă. Contraindicaţii: gastrită hipoacidă. alergii cutanate OXIDUL DE MAGNEZIU (MAGNEZIA AUSTA) Carbonatul basic trisilicatul Posologie: • vărsături e p. boli inflamatorii ale colonului.

1-3 g de 3-5 ori/zi. Elveţia) . ulcer gastric şi duodenal. esofagite de reflux.5 silicat hidratat de aluminiu şi magneziu TRI .LAC ® (Godecke. la nevoie până la 1-10 g/zi. intoxicaţie cu acizi.55 g silicat hidrat de aluminiu şi magneziu suspensie 1 ml conţinând 0. CARBONATUL DE CALCIU Posologie: • gastrită hipoacidă.72 g silicat hidratat de aluminiu şi magneziu. nu se asociază cu comprimate sau drajeuri enterosolubile. diaree de fermentaţie. p. ALMASILAT (ALUMINO-MAGNEZIU SILICAT HIDRATAT) Posologie: • p. Efecte adverse: la doze mari determină creşterea secundară a acidului clorhidric gastric (reboi hipercalcemie. Contraindicaţii: gastrită hipoacidă. nu se asociază cu comprimate sau drajeuri enterosolubile. după nevoie. Indicaţii: hiperaciditate gastrică. 0. constipaţie. Observaţii de folosire: se păstrează în recipiente bine închise. boli inflamatorii ale colonului.. 0.o. 0. Observaţii de folosire: se administrează între mese şi seara la culcare. ulcer gastric.5 g de mai multe ori pe zi. diminuează absorbţia fierului. Germania) comp.OM GEL ® (Lab. boli inflamatorii ale colonului. Germania) comp. Contraindicaţii: Efecte adverse: diminuarea tranzitului intestinal. alcaloză. împiedică absorbţia fosforului.Farmacologie gastrită hiperacidă. GELUSIL ® şi GELUSIL LIQUID ® (Godecke. la loc uscat. flac GELUSIL .o.

la nivelul SNC CLASIFICARE 1.CLORZOXAZONUL (Paraflex) .VECURONIUM (Norcunon) .miorelaxantele la care gruparile de azot cuaternar sunt fixate la un nucleu sterolic .Curarizante de ordinul II : LEPTOCURARE SUCCINILCOLINA 3.MEPHENESINA . ulcer gastric şi duodenal.CARIZOPRODOLUL .pe fibra musculara .Farmacologie Gel cu 30% aluminiu silicat de magneziu şi de calciu amorf de sinteză.substante utilizate pentru reducerea tonusului musculaturii striate .PANCURONIUM (Pavulon) .d TUBOCURARINA . ACIUNE LA NIVELUL SNC : .GALLAMINA (Flaxedil) . cutii x 20 plicuri x 100 gel (3 g pulbere) Flacon X 360 ml gel (10 g gel) Indicaţii: gastrită hiperacidă. ACTIUNE SINAPTICA (Curarizante) .pe sinapsa . ACIUNE DIRECTA ASUPRA FIBREI MUSCULARE DANTROLENUL (Dantrium) 2.Curarizante de ordinul I : PAHICURARE .se impart in trei categorii dupa cum actioneaza la nivele diferite : . MIORELAXANTELE DEFINITIE .PIPECURIUM (Arduan) .

CLONAZEPAM si alte benzodiazepine .constand in “lezarea” capacitatii reticulului sarcoplasmic de a sechestra calciu.reduce spasticitatea musculaturii striate paralizate(probabil prin scaderea eliberarii de ioni de calciu din reticulul sarcoplasmatic) la bolnavii cu leziuni ale cailor piramidale (hemiplegici.hepatite mortale 10 – 20% din cazurile tratate mai mult de 60 zile . Se manifesta prin urmatoarele simptome : .contractie musculara puternica .PROGABIDUL . .indicat ca tratament de urgenta in sindromul de hipertermie maligna post anestezie generala (ce apare la persoane cu defect genetic .GLICINA MIORELAXANTE CU ACTIUNE DIRECTA PE FIBRA MUSCULARA DANTROLENUL (Dantrium) ACTIUNE : .cresterea temperaturii corporale EFECTE ADVERSE .producerea de acid lactic .Farmacologie .scleroza in placi).BACLOFEN (Lioresal) .alterari ale probelor hepatice la 1% din cazuri(control biochimic periodic la bolnavii tratati cronic) ADMINISTRAREA .per os :se incepe cu doze de 25 mg/zi si se creste progre- .DIAZEPAM .reduce forta de contractie a muschiului striat.interferand cu reactii interpuse intre depolarizarea membranei ( fenomene electrice) si depolarizarea fibrelor de actina si miozina (fenomen mecanic) .

B ocuparea unuia sau mai multor situsuri de afinitate ale receptorului de catre un antagonist competitiv impiedica accesul agonistului la receptor.durata curarizarii utile este de 25 minute .placa motoare si membranele celulare raman paralizate iar muschiul se va relaxa.TUBOCURARINA .TUBOCURARINA . Alta parte a efectului este datorat astuparii canalelor ionice.Farmacologie siv saptamanal pana la 100mgde patru ori pe zi .produce miorelaxante completa la adult in doze ce variaza 5 – 30 mg si 15 – 25 mg .alcaloizi in stare pura d .Canalul ionic ramane inchis C un canal ionic gasit deschis este astupat de o molecula de d – TUBOCURARINA CURARA Un produs brut obtinut din plante de genul STRYCNOS si CHONDODENDRON. Pahicurarele astupa numai canalele A . In medicina se utilizeaza: .derivati de sinteza Prima utilizare ca relaxant in cursul necrozei dateaza din 1942 D .intravenos doze de 1mg/kgc se repeta pana la doza totala de 10mg/kgc(in sindromul de hipertermie maligna) MIORELAXANTE CU ACTIUNE SINAPTICA = CURARIZANTE= PAHICURARE (de ordinul 1) Efectul este dat pe de o parte de cuplarea cu situsul de afinitate al receptorului N2 de pe placa motoare (inhibitie competitiva) Decuplarea este mai lenta decat a Ach care gaseste receptorul ocupat deci receptorul nu poate fi stimulat.

rev MIORELAXANTE LA CARE GRUPARILE DE AZOT CUATERNAR SUNT LEGATE LA UN NUCLEU STEROLIC .sunt pr 脟マ䈺 ᓡ ၈ 㷭㞃ꋘ窼 㞣騚 eferate pentru ca sunt selective (VECURONIUM) nu prezinta alte aspecte farmacologice decat miorelaxarea .relaxarea glotei nu e suficient de buna .indicatii : .timpul necesar decurarizarii complete .antagonizeaza efectul Pahicurarelor care prin cresterea curarizantul concentratiei de Ach in vecinatatea receptorilor dep .actiunea este de scurta durata .Farmacologie .supradozarii in administrarea Pahicurarelor mai intai un alt curarizant –Succinilcholina) .relaxarea glotica ineficienta (se administreaza 脟脟挾脟脟脟凪脟脟 Ꮁ 茟ྐྐꝥ .efecte adverse – elibereaza histamina producand scaderea tensiunii arteriala si/sau bronhospasm .actiune – tahicardie prin blocarea receptorilor din cord .sunt sensibile la actiunea antagonista a anticolinesterazelor ANTICOLINESTERAZICELE 茟䷮ꅘ䄩俑尟䑺簀 茟 茟᷇茟 .este un produs de sinteza .scade coagulabilitatea s 茟茟 ‫ޟ‬졐㷽졐硳 ი 茟 ಋ angelui GALLAMINA (Flaxedil) .hipotensiunea arteriala prin efect ganglioplegic si blocare a medulosuprarenalei n efect ganglioplegic si blocare a medulosuprarenalei 茟茟癐䠺司沭돤˨‫ݯ‬ este relativ lung .dare a glotei .

LEPTOCURARE(Curarizant de ordinul ll. depolarizante) -au actiune de agonisti partiali. placa motoare si restul membranei celulare se depolarizeaza si rezulta o contractie de scurta durata urmata de relaxare. receptorul de pe placa motoare este stimulat.extirparea timusului . Prin evitarea efectelor muscarinice se administreaza inainte ATROPINA Terapia cu anticolinesterazice se poate asocia cu : .Glicocorticoizii . -Leptocurarele parasesc greu receptorul .imunosupresoare . -dezavantaje : .produc deschiderea canalelor ionice inchise pe care apoi le blocheaza.Miostin) adm oral PYRIDOSTIGMINA (Mesion) efect 3 – 6 ore AMBENONIUM (Mytelase) efect 3 – 6 ore Comprimate retard PYRIDOSTIGMINA 180 mg efect 6-8 ore .acesta ramine stimulat si mentine canalele ionice deschise astfel membrana ramine stimulata ceea ce duce la relaxare. clinic se traduc sub forma unor fibrilatii musculare in momentul injectarii leptocurarei. anticorpi anormali .preparate: NEOSTIGMINA (Prostigmin .Azatioprina .Farmacologie -脟 脟脟 脟 䓔脟 茟茟㉀䣯 decurarizarea la termen sau in cazul intreruperii interventiei chirurgicale la bolnavii ce au primi a receptorilor periferici Nm al caror numar se reduce cu 70 – 90% .Menti nerea acestora deschise duce la pierde rea de potasiu.

indicata in initierea anestezieisau pe durata acesteia .pentru realizarea de laringoscopii.fracturilor).interventii chirurgicale pe glob ocular pentru ca cresc tensiunea intraoculara .relaxarea musculaturii in anestezii (relaxarea glotei necesa ra intubarii) .dupa ambele tipuri de curarizante muschiul ramane excita bil la stimularea directa iar nervul motor continua sa functioneze .lipsa de antidot . .curarizantele au in structura grupari de tip “ONIUM” ca si Ach ceea ce explica afinitatea lor pentru receptorii Ach si greutatea cu care traverseaza membrana intestinala (se administreza numai iv) cat si bariera hemato-encefalica (prin administrarea iv efectele sunt limitate la receptorii N2 din periferie).o buna relaxare glotica SUCCINILCHOLINA .cea mai rezistenta este musculatura respiratorie .manevre ortopedice (evitarea luxatiilor. Indicatii : .dureri musculare la revenirea din anestezie .Farmacologie .esofago scopii (ca premedicatie). bronhoscopii.contraindicata :.la bolnavii cu miotonie pentru ca produce o paralizie spastica .musculatura ochiului este cea mai sensibila apoi cea inervata de alti nervi cranieni .in rare cazuri (defect genetic)bolnavii nu-si revin din curari zare(se administreaza colinesteraze umane si sange) CURARIZANTELE . .avantaje : -instalarea si incetarea acuta a actiunii .

recuperarea bolnavilor cu sechele neurologice.posttraumatice . CLORZOXAZONUL (Paraflex) .hernii discale.actiune – inhiba reflexe spinale mono sau polisinaptice cu efect relaxant puternic .se fixeaza pe receptorii GABA .actiunea este evidenta in stari de tensiune psihica cu contractie musculara si in stari spastice de natura neurologica si reactiva.Farmacologie . Astazi este depasit.reactive (lombalgii.fracturi.artrite.deprima preferential reflexe polisinaptice si mai putin pe cele monosinaptice nespecifice. CARISOPRODOLUL .prin actiunea supraspinala au efect sedativ MEFENESINA Primul miorelaxant folosit.luxatii.sunt medicamente cu un mecanism incomplet cunoscut . MIORELAXANTE CU ACTIUNE PE SNC .indicat pentru combaterea spasmelor musculare : .anticonvulsivante .are efect asemanator DIAZEPAM (Valium) .artroze) .actiunea este la nivel spinal si/sau la nivel imediat superioare incluzand si mezencefalul . luxatii inflamatii.benzodiazepina cu proprietati – tranchilizante si sedative .terapia cu electrasoc a unor boli psihice si prevenirea de accidente. .reduc tonusul anormal al musculaturii dupa fracturi.facilitand actiunea . .miorelaxante .blocheaza cai polisinaptice excitatorii spinale si supraspinale. torticolis. . .

se repeta pana la 4 doze /24 ore BACLOFENUL .actioneaza mai mult pe mecanisme reticulare de reglare a tonusului muscular si mai putin pe interneuronii spinali.indicat in starile spastice produse de scleroza multipla .B .sedare mai ales la inceputul tratamentului .renale hematologice.parenteral iv sau im in spasme musculare hiperalgice din lumbago acut lent.po 2mg de doua ori pe zi doza care se creste treptat pana se ajunge la 100mg de trei ori/zi. glaucom cu unghi inchis sau la depresivi .indicatii – terapia spasmelor produse de stricnina sau toxina botulinica .actioneaza prin hiperpolarizarea fibrei nervoase aferente primare .somnolenta .la intreruperea tratamentului doza se reduce treptat (intreruperea brusca duce la convulsii sau la stari grave de abstinenta) .10 – 20mg putandu. .administrarea .efecte secundare: .Farmacologie GABA in creier si in maduva .prevenirea accidentelor date de terapia cu electro soc adjuvant in terapia HTA . .reducerea rigiditatii in paralizii cu leziuni ale neuronilor spinali .spasmolitic activ ca un agonist al receptorilor GABA . Se produce hiperpolarizare cu deschiderea canalelor de clor cu inhibitie presinaptica consecutiva .cu timpul se produce obisnuinta pentru efectul miorelaxant .de evitat la persoane cu afectiuni hepatice.

activa pe cale orala .produce o sedare mai mica decat diazepamul . 15mg de doua ori pe zi pana la 100mg pe zi PROGABIDUL .scade durerea la pacientii cu spasticitate posibil prin inhibarea eliberarii substantei P in maduva spinarii .creste frecventa crizelor la epileptici.traverseaza usor bariera hemato – encefalica .Farmacologie .are metaboliti activi inclusiv GABA insusi GLICINA .agonist de GABA – A si GABA .B .dozele . .inhiba neurotransmitatorul aminoacidic .

35 predomina forma neionizată ( liposolubilă ). şi. Fibrele vegetative Fibrele dureroase Fibrele termice. fibrele nervoase superficiale sunt afectate înaintea celor profunde. Ordinea influenţării este următoarea : 1. Anestezicele locale se folosesc sub formă de săruri solubile în apă. Cele mai sensibile sunt: fibrele nervoase subţiri. frecvent clorhidraţi în soluţii stabile. urmată de împiedicarea fluxului transmembranar de Na + prin creşterea pragului de excitabilitate. are efect mai lent şi intensitate mai mică. de scurtă durată. Anestezicele locale acţionează pe neuroni şi fibre nervoase. Se indică în cazul unor intervenţii chirurgicale mici. determină pierderea reversibilă a senzaţiei dureroase . Fibrele proprioceptive şi tactile. 2. prin acţiune locală pe neuroni şi formaţiunile nervoase periferice. Nu afectează conştienţa sau funcţiile vitale ale organismului. 3. somatice motorii sunt sensibilizate ultimele. 5. poate predomina forma disociată sau nedisociată. De exp. în final nu se mai realizează depolarizarea (nu se mai poate transmite influxul nervos). De asemenea.35 predomină forma ionizată . 4. la care anestezicele difuzează mai greu. Lidocaina are pKa = 7.9 iar la un PH de 7. Anestezicele locale folosite clinic conţin constant în structura lor un rest aromatic lipofil legat printr-o catenă de 4-5 atomi de o grupare –NH 2 terminală hidrofilă. Procaina are un pKa de 8. şi axonii scurţi. în endoscopii. are efect rapid şi destul de puternic. deci. Fibrele motorii.. În funcţie de pKa şi PH-ul local .Farmacologie CURS 11 Medicamente cu actiune Terapia anti aging. După natura catenei de legătură a celor două resturi ( aromatic şi aminic ) anestezicele locale pot fi amide sau esteri. . Pierderea sensibilităţii se datorează diminuării permeabilităţii membranelor pentru ionii de Na +.9 iar la un PH = 7. deci . Fibre groase şi mielinizate. sau diferite afecţiuni medicale. cele amielinice. (vezi slide) ANESTEZICE LOCALE Sunt substanţe care.

Farmacologie Tipuri de anestezii locale 1. de aceea se asociază cu vasodilatator vasoconstrictoare( adrenalină). sau paravertebral. Sunt afectate rădăcinile posterioare ale nervilor din această zonă şi straturi superficiale din măduvă. Mepivacaină . Rahianestezia – injectarea anestezicului în spaţiul subarahnoidian în regiunea lombară.în zone bogat vascularizate sau în cazul unui anestezic cu efect . durata de acţiune locală a anestezicului – este în funcţie de 2 factori : legarea de proteinele plasmatice şi tisulare(legarea determină efect prelungit ) vascularizaţia locală. 2. Cineocaină. de suprafaţă sau de contact – se aplică direct pe tegumente sau pe mucoase. Poate difuza subarahnoidian . de conducere sau regională – injectarea anestezicului în apropierea unei formaţiuni nervoase: nerv periferic (anestezie tronculară) sau plex nervos (anestezie plexală) . Anestezia epidurală – injectarea anestezicului în spaţiul epidural. Etidocaina . Se realizează astfel un bloc nervos. Permite intervenţii chirurgicale uşoare( pe abdomenul inferior ). anestezice locale cu potenţă crescută şi acţiune prelungită ( mai mare de 3 ore ) : Bupivacaină . Tetracaina. Prilocaina . durata de acţiune este scurtă. Farmacocinetică 1. intensitatea acţiunii – este direct proporţională cu concentraţia anestezicului( concentraţia este variabilă în funcţie de gradul de anestezie) 3. TIPURI DE ANESTEZICE A). potenţa – este în funcţie de liposolubilitate : cele liposolubile sunt active în doze mici 2.sunt metabolizate hepatic prin dezaminare→ au durată de acţiune mai lungă 1. anestezice cu structură amidică. anestezice locale cu potenţă şi durată de acţiune medii( 1-2 ore ) : Lidocaină . strat cu strat 3. de infiltraţie – constă în injectarea anestezicului în piele sau ţesuturi. 2.

stimulând regenerarea neuronală. mucoase. cavităţi naturale. stări de excitaţie psihomotorie . Acţiunea bactericidă trebuie să apară rapid (1-5 minute) la concentraţii cât mai mici şi să se manifeste asupra unui număr cât mai mare de microorganisme fără a afecta macroorganismul. •ANTISEPTIC = agent chimic bactericid (care omoară germeni) sau bacteriostatic (care inhibă creşterea germenilor) prin care se realizează antisepsia. plăgi). încăperi. sunt rapid inactivate de colinesterazele plasmatice.) şi potenţă scăzută. nu sterilizează ţesutul viu ci reduce în grade variabile numărul de germeni. . ANTISEPTICE ŞI DEZINFECTANTE ANTISEPSIA . îmbrăcăminte.pot apărea convulsii . anestezice esterice : pot da reacţii alergice locale sau generale ( se testează înainte de administrare ).producând scăderea tensiunii arteriale. la nivelul ţesuturilor vii (piele. Efecte adverse : anestezice amidice : stimulare SNC. excrete etc). Este de dorit ca antisepticele să fie bactericide. este produsul activ din Gerovital. Dezinfectantele sunt substanţe care distrug microorganismele patogene din mediul extern (diferite obiecte şi instrumente. Procaina are şi efect de tip biotrofic .Sunt deprimante ale miocardului. injecţie. cavităţi naturale. Clorprocaina. Anestezice cu structură esterică – au durată de acţiune mai scurtă (20-60 min. ceea ce permite o puncţie. •Se realizează numai prin mijloace chimice.operaţiune cu rezultat momentan ce permite. plăgi deschise) şi în limita toleranţei acestora. . numărul germenilor scade suficient de mult. pansamente. după tratamentul cu antiseptic.hipertermie malignă. Antisepticele sunt substanţe bactericide sau bacteriostatice cu acţiune asupra germenilor aflaţi pe ţesutul viu (piele. •Noţiunea de antiseptizat implică o porţiune a tegumentelor sau mucoaselor la nivelul căreia. Lidocaina are şi efect antiaritmic. să fie inactivaţi sau omorâţi germeni patogeni •Rezultatul este limitat la microorganismele existente la nivelul ţesuturilor respective în momentul tratării cu antiseptice. Exemple : Procaina .Farmacologie B). mucoase. incizie chirurgicală etc.

•În anumite condiţii. timp de contact etc. Antisepsia se realizează numai cu mijloace chimice. .). fizice. . instrumente medicale etc. Acţiunea bactericidă trebuie să apară rapid (1-5 min.din excrete prelevate. care determină indicele fenolic.din mediu (apă.spectrului de acţiune a unei substanţe antiseptice sau dezinfectante: lista speciilor şi variantelor bacteriene sensibile la substanţa respectivă cu precizarea CMI stabilite în condiţii standard. Deci toxicitatea trebuie să fie selectivă. Evaluarea intensităţii acţiunii antisepticelor şi dezinfectantelor se face prin determinarea : concentraţiei minime inhibitoare (CMI). dar nu toate formele microbiene (endosporii bacterieni) (Rutala. fără a afecta macroorganismul. haine.Farmacologie DEZINFECŢIA -operaţiune prin care se distrug germenii patogeni (cu excepţia unor spori şi a unor virusuri) existenţi în afara corpului uman. •DEZINFECTANT = agent chimic prin care se realizează dezinfecţia.). . Este de dorit ca antisepticele să fie bactericide. până la un nivel la care nu mai sunt periculoşi pentru sănătate: -de pe suprafeţe inerte contaminate (diferite obiecte. •O substanţă poate fi folosită atât ca dezinfectant cât şi ca antiseptic în funcţie de modul de utilizare. spută etc. Dezinfecţia se realizează cu mijloace chimice. concentraţiei minime bactericide (CMB) cantitatea cea mai mică de substanţă care asigură un efect bactericid. • = agent chimic care elimină anumite microorganisme patogene. nu sterilizează ţesutul viu. mecanice.). . fizice. Substanţele dezinfectante prezintă o CMI pentru bacteriile sub formă planctonică. dar CMI creşte foarte mult când bacteriile se află încorporate într-un biofilm. cu origine precizată (puroi. .). 1990). •Se realizează prin mijloace chimice. spaţiu de cazare etc. mecanice. Sunt cuprinse şi speciile insensibile (cu rezistenţă naturală). la concentraţii cât mai mici şi să se manifeste asupra unui număr cât mai mare de specii de microorganisme. aer. un dezinfectant poate produce sterilizare (operaţiune denumită sterilizare la rece şi folosită pentru instrumente termolabile). ci reduce în grade diferite numărul de germeni. concentraţie. stabilită în condiţii s andard.

Expl. detergenţii.peroxidul de hidrogen inactivează grupările SH ale enzimelor şi ale proteinelor structurale. iodul.fenolul. .compuşii cationici acţionează asupra grupărilor COOH. 2-4 dinitrofenolul. de I. . clorhexidina şi alcooli acţionează de asemenea asupra unor constituenţi celulari.fenolul suprimă unele sisteme enzimatice. eucaliptol=2 Mecanisme de acţiune 1. .hipocloritul de sodiu. – indice fenolic 200=eficienţa unei concentraţii de 200 ori mai mică faţă de fenol. Interesarea membranei celulare – efect germicid .salicilamida. . oxidul de etilen blochează grupările NH2 ale proteinelor. clorul. . disociabile ale enzimelor respiratorii. Modificarea constituenţilor plasmatici – efect germicid . glutaraldehida. .iod=200. eugenol=9. Zn). Ag. 2. substanţele caustice. glutaraldehida. carbanilidele acţionează asupra sistemului de mişcare a protonilor prin membrană.modificarea permeabilităţii celulare şi a tesniunii superficiale (detergenţi.metalele (Cu. probabil dehidrogenazele. 3.Farmacologie Indicele fenolic – raportul dintre acţiunea antibacteriană a substanţei luate în studiu şi aceea a fenolului. oxidul de etilen. .clorhexidina acţionează asupra membranei celulei bacteriene cu ruperea acesteia. Indicele fenolic se aplică în special la dezinfectante.interesarea sistemelor enzimatice prin interferenţa cu cantităţi . . formaldehida. agenţi tensioactivi). permanganatul de potasiu intervin în procesele de oxido-reducere ale sistemelor enzimatice. Afectarea unor sisteme enzimatice – efect germistatic . Este destul de criticabilă ca metodă de testare a eficacităţii substanţelor dezinfectante.F. mentol=5.fenolii. . prin intermediul oxigenului atomic eliberat. .coloranţii azoici intră în competiţie cu enzime bacteriene. . iodul.formaldehida. Ag. folosind culturi standard de stafilococ auriu. timol=25. blochează funcţiile tiol (SH) ale proteinelor şi ale sistemelor enzimatice. Cu. •Ex. formolul coagulează proteinele microbiene. mertiolatul lezează membrana celulară. .derivaţii acridinici prin disociere intră în competiţie cu H+ din poziţiile vitale ale grupării acide.

germistatic = inhibarea reversibilă a multiplicării germenilor patogeni. . . Omorârea (inactivarea) acestora este dovedită de absenţa creşterii germenilor după înlăturarea substanţei germicide şi introducerea germenilor în medii favorabile multiplicării lor.fungicidă .se intervine letal asupra fungilor. Aldehide 6. •Prin antiseptice şi dezinfectante formele vegetative ale microorganismelor sunt afectate mai evident decât sporii bacterieni Clasificarea antisepticelor şi dezinfectantelor se face după criterii chimice sau după criteriul componentei active.fungistatică etc. Este de dorit ca antisepticele să fie bactericide. •În funcţie de tipul microorganismului asupra căruia se acţionează. înlăturarea substanţei germistatice determină reluarea activităţii metabolice şi a multiplicării germenilor. •Acţiunea germicidă a antisepticelor şi dezinfectantă trebuie să apară rapid (1-5 minute). •Acest mod de acţiune este comun antisepticelor. Acest mod de acţiune este comun dezinfectantelor. .se intervine letal asupra sporilor.se intervine letal asupra virusurilor. Substanţe oxidante 3. Halogeni şi substanţe halogenate 4.virucidă . •După germenul asupra căruia acţionează acţiunea poate fi: • • .sporicidă . 1.bacteriostatică.amoebicidă . Alcooli 5. Detergenţi 2. Acizi .Farmacologie foarte mici de metale = acţiune oligodinamică (săruri de argint).se intervine letal asupra bacteriilor. acţiunea este: • • • • • • • . Mod de acţiune al antisepticelor şi dezinfectantelor •Modul de acţiune al antisepticelor şi dezinfectantelor este: • germicid = oprirea ireversibilă a multiplicării germenilor patogeni. la concentraţii cât mai mici şi să se manifeste asupra unui număr cât mai mare de specii de microorganisme. . fără a afecta macroorganismul (toxicitate selectivă). .bactericidă .se intervine letal asupra amoebelor.

Săpunul disociază în apă. Metale grele şi derivaţii 1. gelatinos. Deci ele pot irita pielea. carbanilide. Săpunurile au acţiune bactericidă şi de curăţire. Detergenţii care disociază dau micelii cu o sarcină electrică pozitivă sau negativă. componenta activă. Acţiunea antiseptică este mai ales asupra florei gram pozitiv. COOH. efect spumant şi efect de curăţire. timol. multe săpunuri când se dizolvă în apă sunt puternic alcaline (pH 8-10). Unele săpunuri medicinale conţin substanţe antiseptice: mentol. se dispune la interfeţe scăzând tensiunea superficială. Fenoli şi derivaţii 8. grupându-se în complexe cu o anumită structură. haxaclorofen. anionul. Neutrogena) folosesc trietanolamina ca bază şi când se dizolvă pH-ul este în jur de 7. sub influenţa forţelor intermoleculare. Săpunuri speciale (expl. palmitic. oleic.5. Molecula are două părţi: grupare hidrofilă polară – OH. SO3H. Se adaugă şi efect asupra membranei bacteriene (în timp). După structura lor se împart în detergenţi: anionici cationici neionici Detergenţii anionici sau săpunuri propriu-zise. solubilizându-le. particule uleioase sau gazoase. cel de potasiu este moale.5-6. Săpunul medicinal se utilizează pentru spălatul mâinilor înainte de intervenţii chirurgicale. Miceliile de detergent pot fixa particule solide. care are un pH de 5. se produce emulsionarea. DETERGENŢII Sunt denumiţi şi agenţi tensioactivi. ichtiol. Deoarece NaOH şi KOH sunt baze puternic. . Astfel ei intervin ca agenţi de curăţire şi agenţi emulsionanţi.nucleu aromatic alkilat Detergenţii formează micele. NH3 grupare hidrofilă nepolară – 1 lanţ de atomi de carbon –ramificat -neramificat . Mai puţin utilizate sunt lauril sulfatul de sodiu şi săpunurile alchil şi arilsulfonate.Farmacologie 7. agenţi activi de suprafaţă sau agenţi de curăţire. etc Săpunurile au acţiune iritantă asupra mucoaselor. Sunt săruri de sodiu sau potasiu ale acizilor stearic. Coloranţi 9. pe când mulţi dintre acizii graşi sunt acizi slabi. Săpunul de sodiu are o duritate mai mare.

sinuzite. mici inhibă unele sisteme enzimatice. Se utilizează în infecţii din sfera ORL. pe care se fixează prin adsorbţie sau datorită sarcinilor electrice. Pentru pielea intactă se utilizează soluţie 0. antimicotică.Farmacologie Detergenţii cationici sau săpunuri inverse. pentru mucoase şi pielea denudată 0. pansamente. Mecanism de acţiune – sunt derivaţi cuaternari de amoniu.1%. cu un radical hidrofil şi un radical lipofil (hidrofob). bacili acidorezistenţi. Folosit pentru antisepsia pre şi postoperatorie a pielii. . mari pot precipita proteinele Acţiunea lor este inhibată de detergenţii anionici. tricofiton. Sunt folosite ca antiseptice pentru piele şi plăgi superficiale. plăgi. Preparate farmaceutice: Decaderm soluţie pentru uz intern. Dequalinium Antibacterian faţă de germeni gram pozitiv şi negativ. Sunt agenţi tensioactivi de sinteză. ca dezinfectant 1-2%. plăgilor infectate. scad tensiunea superficială cresc permeabilitatea membranelor liza celulelor microbiene conc. veselă. aplicaţii locale.2%. Cationul este componenta activă. mobilier. badijonări. Preparatul românesc se numeşte Dezinfectat cationic. Antifungic faţă de candida. chirurgie. stomatite. dermatologie. Se utilizează ca antiseptic pe piele 1%. mucoaselor. podele. Este incompatibil cu săpunurile. Acţiunea mai intensă la pH alcalin. Codecam spray – pulverizaţii la nivelul mucoasei bucale. cu care formează complexe macromoleculare inactive. etc Bromura sau clorura de cetilpiridiniu (Bromocet) Compus de amoniu cuaternar. mucoase 1%. Benzalconium – foarte solubil în apă. alcool. Au acţiunea bactericidă sau bacteriostatică. Este bacteriostatic şi bactericid. dezinfectante pentru instrumente. virulicidă. dezinfectant pentru instrumentar 2%. Dezinfectant pentru instrumente chirurgicale. folosirea abuzivă da iritaţii ale mucoasei. la conc. Au structură bipolară.

Mecanism de acţiune: • Efectul germicid este rapid. descompunerea H2O2 se face după reacţia: H2O2 → H2O + [O] [O] .datorită afinităţii foarte mari se leagă imediat de substrat (bacterii. Este un lichid clar. Tensid amfolitic. efecte iritante la conc. având astfel acţiune de curăţire . cu efect bactericid.Farmacologie Detergenţii cationici pot induce sensibilizare alergică – la chirurgi la mâini. mari. 2.soluţie de peroxid de hidrogen 3% = apă oxigenată . încăperi. inodor sau cu miros de ozon.0. Peroxidul de hidrogen Antiseptic cu eficacitate germicidă slabă: indicele fenolic este 0. Oxigenul format în profunzime pătrunde în anfractuozităţile plăgii şi ridică la suprafaţa acesteia puroi. instrumente. lent. Se prepară sau se găseşte în farmacii sub mai multe forme: . OXIDANŢI Sunt substanţe ce pun în libertate oxigen atomic. . omorând germenii. ţesuturi necrozate).014 pentru apa oxigenată.012 .soluţie de peroxid de hidrogen 30% = perhidrol . dar de durată foarte scurtă deoarece este prezent cât timp se degajă oxigenul atomic. Apa oxigenată (peroxid de hidrogen 3%) pierde oxigenul spontan. cu diminuarea în timp a eficienţei. În prezenţa substanţelor organice din ţesuturi. Produs Tego 103S – soluţia dintr-un flacon se diluează de 100 ori (10 ml la 1 litru apă).o soluţie apoasă care eliberează prin descompunere 10 volume de oxigen activ. atât [O] cât şi O2 acţionează asupra grupărilor SH (tiol) ale proteinelor bacteriene. pe care-l oxidează. incolor. resturi necrozate. peroxidul de hidrogen eliberează rapid oxigen. bactericid şi antifungic antiseptic pentru mâini dezinfectant pentru lenjerie. El se poate lega de alt [O] formând O2 (amintit anterior). Sub influenţa catalazei. Detergenţi neionici Dodicin – Tego 103S. care se degajă sub formă de bule (spumă).o soluţie apoasă care eliberează prin descompunere 110 volume de oxigen activ. S-a utilizat foarte mult timp în trecut ca antiseptic actualmente fiind mai puţin folosit. bacterii. care acţionează cu grupările SH ale proteinelor.

Când se aplică pe piele este keratolitic.introducerea apei oxigenate în cavităţi închise sau cu deschideri foarte înguste duce. la compresii pe pereţi cu durere. . mucoase).desprinderea pansamentelor aderente. • • . P. aeruginosa). inclusiv asupra HIV.perhidrolul este caustic pentru ţesuturi (piele. emfizem. .Farmacologie mecanică. • Deci. Aplicat pe acestea dă arsuri iritative cu o escară albă. a mâinilor. micobacterii. Gram negativ (E. antiseboreic şi iritant. reversibilă după întreruperea tratamentului. totuşi: -prin folosirea timp îndelungat pentru antisepsia cavităţii bucale poate produce hipertrofia papilelor linguale filiforme (limba păroasă). anaerobi. . unele spirochete şi treponeme. pe lângă acţiunea antimicrobiană. . are acţiune dezodorizantă şi decolorantă. se foloseşte totuşi în combinaţie cu alte antiseptice. • Efectul antimicrobian al oxigenului eliberat este influenţat de: . Efecte adverse: Deşi apa oxigenată nu este iritantă pentru ţesuturi. contribuie mult la curăţirea plăgilor. coli. prin eliberarea de O2. . Oxigenul care pătrunde în anfractuozităţile plăgii aerează mediul făcându-l nefavorabil dezvoltării germenilor anaerobi.antisepsia pielii în general. . leziuni mecanice ale pereţilor canalului. durerea dispărând într-o oră. deşi penetrabilitatea sa este redusă. peroxidul de hidrogen are un efect mecanic creat prin efervescenţă care.curăţirea mecanică a plăgilor.prezenţa ionilor de fier şi cupru care se pare că-l intensifică. care reduce acest efect.virucid. Peroxidul de hidrogen are acţiune hemostatică uşoară sau moderată. fungi. favorizează epitelizarea ţesuturilor. • • • • • • Utilizări: Soluţia de peroxid de hidrogen 3% (apa oxigenată) se foloseşte ca antiseptic pentru: .plăgile tratate de la început cu apă oxigenată formează foarte mult ţesut de granulaţie ce duce la instalarea unor cicatrici vicioase. Nu acţionează pe spori.prezenţa materiei organice. Mod de acţiune şi spectru antimicrobian: • • • • • • • .slab bactericid: germeni Gram pozitiv. Deşi apa oxigenată nu este eficientă în contact cu pielea integră. antrenând crustele). • . îmbibate cu sânge (deoarece oxigenul format în profunzime se ridică la suprafaţă.

1/2000.germeni Gram pozitiv. Mecanism de acţiune: Are o capacitate mare de a oxida substratul prin Nu acţionează pe spori. Eliberează lent oxigen atomic. Nu mai face spumă ca apa oxigenată deoarece întreaga cantitate de oxigenul atomic eliberată se fixează pe substrat.intră în compoziţia unor paste de dinţi.antisepsia .mucoaselor: sol. .antisepsia cavităţilor dentare. Mecanism de acţiune: Permanganatul de potasiu se oxidează şi dă naştere dioxidului de mangan (MnO2) care precipită ca un depozit brun.virucid: inactivează majoritatea virusurilor inclusiv HIV. Gram negativ. . angine.5% sau sub formă de soluţie peroxid de hidrogen 3% diluată 1/1 sau 1/2. Ca decolorant: prin încorporarea în paste folosite la albirea dinţilor sub formă de peroxid de carbamidă în care apa oxigenată este cuplată cu ureea.slab bactericid . Utilizări: . are acţiune dezodorizantă şi astringentă.antisepsia mucoasei bucale sub formă de gel sau apă de gură în concentraţie de 1. . . • • Efectul bactericid observat in vitro este redus clinic în prezenţa substanţelor organice. instabil. . Mod de acţiune şi spectru antimicrobian: . fungi. • • • • • Ozonul • • Gaz albăstrui cu miros înţepător. Dezavantaj – produsul este instabil. violetă-închis.Farmacologie • • . a canalelor radiculare. faetor ex ore. Ca hemostatic se utilizează în mici hemoragii capilare gingivale. oxidând substratul un timp ceva mai îndelungat decât apa oxigenată. • • • • . Favorizează epitelizarea ţesuturilor. Acţionează ca antiseptic cu eficacitate germicidă slabă. 1/5000 . Ozonul este un antiseptic cu eficacitate germicidă slabă. S-a utilizat foarte mult în trecut ca antiseptic actualmente fiind mai puţin folosit. flaconul trebuie închis etanş.plăgilor purulente. puternic oxidant. Peroxizii sunt folosiţi pentru albirea dinţilor. tehnică practicată de medicul dentist.antisepsia mucoasei bucale în: stomatite. • • Se prezintă ca o pulbere cristalină lucioasă. Permanganatul de potasiu Este antiseptic cu eficacitate germicidă slabă. micobacterii. Este mult folosită sub formă de gargarisme în tratamentul stomatitelor sau pentru dezodorizarea cavităţii bucale.

puroiului. moarte. HALOGENII Clorul şi substanţe eliberatoare de Clor Mecanism de acţiune: Toate aceste substanţe acţionează. . de 0. apelor infectate din spitale. • • Utilizări In conc. 2O3 → 6[O] → 3O2 • • • • Acţiunea antiseptică este puternică. Clorul este un antiseptic şi dezinfectant puternic. colaps. Utilizarea este limitată deoarece inhalat este foarte iritant pentru mucoasa aparatului respirator (leziunile care apar pot evolua până la edem pulmonar acut). Concentraţiile mari pot produce acidoză. Clorul dizolvat în apă formează acidul hipocloros care este instabil şi eliberează oxigen atomic.halogenarea grupelor -NH2 ale proteinelor.dezinfecţia protezelor. nazală. datorită clorului eliberat prin două mecanisme: • • • . încăperilor şi pentru etc. lenjeriei. protozoare.dezinfecţia apei. Pentru apele intens poluate se utilizează 20 ppm sau mai mult. . • .antisepsia canalelor radiculare sub formă de ozonoterapie = insuflare de ozon în canalele radiculare sub forma unui amestec de ozon şi oxigen cu concentraţia maximă de ozon de 5% în tratamene dentare de canal. a piscinelor. dar limitată în timp prin transformarea [O] în O2. virusuri. plăgilor. Utilizări: . urinii. sângelui. Acţionează fungicid asupra Candidei albicans. Se mai utilizează ca decoloranţi.Farmacologie descompunerea rapidă cu eliberare de oxigen atomic. Sunt active faţă de bacterii. Este iritant pentru mucoasa conjunctivală.25 – 2 – 4 ppm (părţi per milion) clorul se utilizează pentru dezinfecţia apei de băut. fecalelor. • . mucoaselor dezodorizanţi şi detoxifianţi. sputei. Un dezinfectant ce foloseşte bule de ozon (cu o concentraţie de ozon de 10 ppm) este considerat eficient datorită puterii de dezinfecţie şi de dezodorizare mari şi siguranţei biologice. Substante eliberatoare de clor Hipoclorit de sodium este un dezinfectant şi antiseptic cu eficienţă germicidă pentru dezinfecţia instrumentelor.oxidarea grupelor -SH ale enzimelor şi proteinelor bacteriene. 3. faringiană. Derivaţii clorului se folosesc antisepsia tegumentelor. având coeficient fenolic 150-300. EPA.

Conţine aproximativ 10% "clor disponibil" şi 10% hidroxid de sodiu. HBV. . Gram negativ.dezinfecţia suprafeţelor cu hipoclorit de sodiu diluat în apă 1/5 . Acţiunea sa este mai redusă de 4 ori decât a cloraminei T. Substanţa nu lasă reziduu iritant.Farmacologie medie. . --> în herpesul labial. Pentru acest scop se foloseşte sub formă de soluţie Dakin (0. sau cu apa de Javel 2-10% după curăţire.bactericid pe germeni Gram pozitiv. Pentru a ataca proteinele este necesară o concentraţie satisfăcătoare şi un contact prelungit asigurat prin irigaţia plăgii. • • • • Ca dezinfectant: . Se descompune dând naştere acidului hipocloros (foarte slab). Tratarea în stadiul prodromal împiedică veziculaţia. • Spectru de acţiune: bacterii Gram pozitiv şi Gram negativ. foarte eficient pentru HIV. Cloramine . fungicid.1/100 timp de 10 .oxidare puternică a componentelor celulare. • • Mod de acţiune şi spectru antimicrobian .sunt bactericide. Este foarte puţin stabil.dezinfecţia apei care circulă în sistemul de apă al unui aparat. . acţiune moderată asupra sporicid mai ales la pH de 7.acţionând asupra azotului aminic clorul dă naştere la cloramine care prin gruparea -ClN. • • • • Mecanism de acţiune: . --> în parodontopatii se foloseşte pentru înmuierea tartrului dentar şi lichefierea depozitelor purulente.halogenarea proteinelor. Hipocloriţii atacă doar ţesuturile necrozate. virucid: este dezinfectant de elecţie pentru virusuri. Antiformina = soluţie concentrată şi stabilizată de hipoclorit de sodiu în exces de hidroxid de sodiu. Acţiunea germicidă se datorează penetrării acidului hipocloros prin membrana citoplasmatică.6.dezinfecţia excretelor.30 minute. • • • • • Utilizări: Ca antiseptic: --> îndepărtarea în cantităţi mari a ţesuturilor necrozate din plăgi.pentru îndepărtarea pulpei necrozate în 1-2 minute sub formă de antiformină.5% hipoclorit de sodiu). .Ţesuturile sănătoase cu circulaţie normală nu permit realizarea concentraţiei necesare de clor şi proteinele lor nu sunt descompuse. Efectul letal este rapid. . micobacterii inclusiv BK.

pentru apa de băut. • • • . prin dizolvarea comprimatelor în apă. stomatite ulceroase (timp de cel mult 2-3 săptămâni deoarece cloramina irită mucoasele). Se utilizează ca antiseptic pentru plăgile infectate sub formă de irigaţii şi pansamente umede şi ca dezinfectant pentru apă. . având o acţiune de lungă durată. Iodul si substanta care contin iod . Cloramina B . Soluţiile eliberează lent dicloramina în faza apoasă. • • • Utilizări: Ca antiseptic: . . • • Halazona Este dicloramină derivată a acidului benzoic (acid 4-diclorosulfamoil benzoic). Dicloramina T . în 10 minute.este antiseptic şi dezinfectant cu eficacitate germicidă medie. fungilor şi virusurilor.pentru obiectele de porţelan : soluţia 10%.este dezinfectant şi antiseptic cu eficacitate germicidă medie. la 1 l apă. la 1 l apă. Cloroazodina .pentru obiecte nemetalice : soluţie din 10 comp.în plăgi.soluţie din 4 comp.este un antiseptic cu eficacitate germicidă medie.Farmacologie Cloramina T (toluat de cloramină) acţionează prin denaturarea proteinelor asupra bacteriilor Gram pozitiv şi Gram negativ. rufe. . formă de gargarisme. .în plăgi : soluţie din 2-6 comp. amigdalite. dar mai slabă. Se utilizează ca antiseptic în plăgi./1 l apă sub . Acţionează bactericid. Indicele fenolic: 20-25. sporilor.pentru instrumente chirurgicale.pentru pielea mâinilor : după spălare cu apă şi săpun. pentru antisepsia cavităţii bucale în pioree alveolară.pentru cavitatea bucală . Ca dezinfectant: . • • • Utilizări: Soluţiile folosite se pot prepara cu apă comună. mai puternică decât a cloraminei. Ca antiseptic: • • • • • • . Ca dezinfectant se folosesc soluţii 2-5%. Se utilizează pentru dezinfecţa apei. asemănătoare cu cea a cloraminei T./1 l apă. foetor ex ore.pentru mâini : soluţie din 10 comp. micobacteriilor.

• • Se mai prezintă şi sub formă de: iodură de sodiu sau potasiu în soluţie apoasă sau tinctură de iod cu 50% etanol. suc gastric. Din acest motiv. . În profunzime dă o inflamaţie fibrinoidă care măreşte activitatea leucocitară. diaree. acnee. risc de sensibilizare: mai ales după aplicaţii locale. • • . Secundar se mai elimină prin: salivă. În prezenţa materie organice. eficienţa imediată pare oarecum diminuată. colaps. 1:20. In conc. stomatită. DL= 30-150 ml tinctură de iod. o parte fiind resorbit. Pătrunde prin piele şi mucoase. Este cel mai activ antiseptic pe pielea intactă. preparatele comerciale conţin iod în exces pentru ca materia organică să nu influenţeze negativ eficienţa imediată. astm bronşic (sindrom iod-alergic). leziuni cutanate (furunculoză. Acţiunea germicidă este directă prin ionul de iod şi nu indirectă prin oxigen (oxidantă). Trece uşor în celule. etc. deoarece acidul hipoiodos care eliberează [O] are acţiune slabă. leziuni mucoase. În soluţiile alcoolice are acţiune revulsivă. Efecte adverse: • . erupţii cutanate). faringită. Astfel. Se elimină prin urină în principal. edem pulmonar acut.Farmacologie Iodul La temperatura camerei se prezintă ca substanţă solidă cu aspect metalic sub forma unor cristale lamelare albăstrui-negricioase(brune) ce degajă vapori cu miros caracteristic. La persoanele sensibilizate apar: erupţie cutanată generalizată.intoxicaţia acută: ingestia unei cantităţi relativ mari produce iritaţie gastro-intestinală cu vărsături. dureri abdominale. iodul este parţial adsorbit de proteine sau parţial legat de acestea formând în final un complex iod-proteină (mecanism de halogenare). Iodul elementar este letal pentru majoritatea microorganismelor inclusiv protozoarele şi virusurile.000 este bactericid şi omoară sporii în 15 minute. drept pentru care se pensulează local în parodontite marginale cronice.intoxicaţia cronică (iodism): hipersecreţie a mucoaselor (coriză). Astfel. Acest proces blochează ireversibil ciclurile metabolice vitale ale microorganismelor. Iodul este bine tolerat de ţesuturi. Tratamentul se face cu tiosulfat de sodiu 10%. În organism se fixează mai ales în ţesutul conjunctiv şi în tiroidă. Mecanism de acţiune: Iodul acţionează asupra grupărilor SH ale proteinelor microbiene şi asupra sistemului de transport al electronilor prin membrană. Tratamentul se face cu tiosulfat de sodiu 10%. dar cea mai mare parte formează complexe cu legături slabe din care iodul este eliberat lent. Iodul are spectru larg de acţiune. o parte din iod este legat covalent. hipotensiune arterială. secreţia glandelor sudoripare. dar după o perioadă de 15-60 minute ea se menţine la nivel constant. febră.

5-2%. soluţie alcoolică (2 şi 6.de ″ transportor ″ (purtător sau phoros) al iodului. Conţin un indicator de .5%) în glicerină (2%) sau în benzină. Iodofori Sunt combinaţii complexe ale iodului cu un agent tensioactiv solubilizant neionic (frecvent). Agentul tensioactiv are următoarele roluri: • . poloxameri în poloxamer-iodine. • Pentru antisepsia pielii sub formă de tinctură de iod (care trebuie să conţină o concentraţie de iod mai mică de 2% şi să fie aplicată pe pielea uscată pentru ca iodul să nu precipite). corodează metalele şi din acest motiv nu se folosesc pentru instrumente de metal. pielea (îndeosebi când se află sub formă de tinctură).de a creşte solubilitatea iodului. incompatibili cu tiosulfat de sodiu (petele de iodofori se pot îndepărta cu acesta). Deoarece sunt puţin volatili nu au miros.Farmacologie • .soluţia iod 2% în propilenglicol. greu de suportat în regiunile piloase. 2% iodură de sodiu în alcool etilic de 50°). Substanţele purtătoare de iod sunt polimeri neutri cu proprietăţi amfipatice. Acţiunea germicidă este determinată de iod.de a oferi un rezervor susţinut de eliberare a iodului. . Utilizări: Se utilizează sub următoarele forme: tinctură de iod (2% iod.pătează ţesuturile. Cei coloraţi pătează pielea şi ţesăturile. Sunt soluţii apoase: iodoforii sunt solubili în apă şi miscibili cu apa. • • • . Iodoforii sunt antiseptice şi dezinfectante cu eficienţă germicidă medie. În iodofori. detergenţi. eficienţă a soluţiei: soluţia brună sau galbenă este încă activă. iodul se găseşte sub 2 forme aflate în echilibru dinamic: Concentraţia iodului în iodofori este de 0. cationic sau anionic (rar). Sunt instabili în prezenţa apei dure şi a căldurii. • • . De exemplu: polivinilpirolidona în povidoneiodine. • Pentru antisepsia mucoaselor se preferă soluţia apoasă Lugol căreia i se adaugă glicerină 4% pentru a adera şi a înlătura precipitarea iodului (de către lichidele din cavităţi). O parte sunt incolori. are gust dezagreabil când este aplicat pe mucoasa bucală. Au pH neutru. soluţia apoasă Lugol (iodo-iodurată) căreia i se poate adăuga glicerină. este periculos pentru ochi.aplicarea iodului în zona feţei are mai multe inconveniente: este iritant.

Se poate îndepărta de pe piele prin spălare cu apă sau alcool etilic de 70 °.instrumentarului de cauciuc. Acţionează: bactericid pe bacterii Gram+. plastic. Iodul din iodofori produce denaturarea proteinelor microbiene. gel vaginal. Exemple: complecşi ai iodului cu polieterglicolul (Wescodyne). şampon. Produc sensibilizare prin iod. -asupra mucoasei bucale înainte de puncţia anestezică sau de incizii. . . cu durată prelungită. Mecanism de acţiune: Eliberarea iodului în interiorul microorganismului determină oxidare toxică şi reacţii de substituţie. sticlă (termometre) şi a suprafeţelor. Acţiunea biocidă este rapidă (1-6 minute).mâinilor. -protezelor din materiale acrilice /ceramice sau metalo/ceramice prin imersie. De aceea. . Se utilizează sub formă de soluţie. -asupra mucoasei bucale şi faringiane inflamate. eterul. cu miros agreabil şi gust arzător. Gram-. arsurile. aerosoli. inclusiv BK. . Utilizări: • • • • • • • antisepsia fie prin badijonare cu o compresă îmbibată în soluţie fie prin pulverizarea suprafeţei cu un spray: . micobacterii. Alcoolul etilic produce precipitarea şi deshidratarea albuminelor şi dizolvarea lipidelor.modelelor de gips prin imersie. HBV. Nu au acţiune iritantă ca iodul.complecşi ai iodului cu polivinilpirolidona (povidon-iodine. unguent.pe piele integră înainte de puncţia venoasă sau de intervenţii chirurgicale. miscibil cu apa. . spori. Betadine. slab sporicid. isodine).liberă (activă) cu acţiune caracteristică. după uscarea suprafeţei. nu pătează. cloroformul.Farmacologie • • .în micoze cutanate. acţiunea este remanentă. instalându-se în 1-6 minute de la contactul cu antisepticul. Acţiunea se produce la o concentraţie minimă de 30-40% iar efectul optim are loc la concentraţia de 5570% deoarece aceasta asigură pătrunderea substanţei în celula bacteriană în cantitate eficientă. Complexul organic de iod are avantajul că păstrează iodul în soluţie şi îl eliberează lent în contact cu ţesuturile. virucid: inclusiv HIV. Iodoforii penetrează bine în ţesuturi. 4. ALCOOLII Alcoolul etilic (etanol) este un lichid incolor. • • • • • dezinfecţia: .legată (inactivă) ce eliberează iod pe măsură ce fracţiunea liberă scade. .plăgilor infectate. Nu este necesară aplicarea locală repetată deoarece are un efect de lungă durată. fungicid.

pentru instrumente .pentru suprafeţe curate. Alcoolul este utilizat ca solvent pentru creşterea activităţii antimicrobiene a altor antiseptice ca: iod. inclusiv BK.antiseptic pentru pielea mâinilor. În amestec cu clorhexidina (0. Ca anestezic a fost folosit în nevralgiile esenţiale de trigemen (la nivelul ganglionului Gasser). • . hexaclorofen. Spori se pot găsi chiar în alcoolul de 90o. însă nu distruge HBV. triclosan.în concentraţie de 50-70%. Ca antisudorific şi ca hiperemiant (revulsiv) este folosit în prişniţe alcoolizate. . iodul (12%) sau lauralinium acetat (5%) etanolul 70% folosit pentru acelaşi scop este mult mai eficient.Farmacologie Apa previne evaporarea rapidă. injecţii. injectat local în soluţie 80% pentru a întrerupe sensibilitatea dureroasă. clorhexidină. derivaţi organo-mercuriali. La fel este utilizat şi ca răcoritor pentru tegumente (prin evaporare). La nivelul membranei celulare produce dezmembrarea bistraturilor lipidice prin dizolvarea lipidelor componente şi denaturare proteică cu ruperea membranei celulare. compuşi cuaternari de amoniu. Nu acţionează pe sporii uscaţi. solubilizare a lipidelor pielii contribuie la accentuarea efectului antiseptic al altor substanţe dizolvate în alcool. Acţionează bactericid pe toate bacteriile patogene vegetative comune Gram pozitiv şi Gram negativ. • • • Ca dezinfectant : .5%). intervenţii chirurgicale. Deoarece alcoolul e inflamabil se vor lua măsuri de precauţii înainte de folosirea echipamentelor de diatermie sau electrice. Spălarea mâinilor cu alcool 70% timp de un minut echivalează cu spălarea corespunzătoare cu săpun timp de 6-7 minute. Acţionează antimicotic. Are acţiune virucidă pe virusurile lipofile. Alcoolul etilic de 70% aplicat repetat produce uscarea pielii şi iritaţii. Efectul de • La o concentraţie de peste 70% acţiunea este anulată deoarece albuminele tisulare sunt precipitate brusc şi alcoolul nu mai poate penetra în interiorul germenilor patogeni.antiseptic pe piele înainte de puncţii. . Se contraindică folosirea alcoolului pentru dezinfecţia instrumentelor chirurgicale deoarece nu distruge sporii bacterieni. • • Ca astringent este folosit în leziuni de decubit şi arsuri. asigurând pătrunderea alcoolului în ţesuturi. • • Utilizări: . Intră în compoziţia unor preparate dermatologice. Pielea trebuie să fie uscată înainte de aplicare. • Alcoolul intră în compoziţia majorităţii apelor de gură.

În concentraţii mici (0. N-propanol 60% a fost propus de Comitetul European de Standardizare ca referinţă pentru testarea produselor de antisepsie chirurgicală a mâinilor. care nu-i limitează capacitatea antiseptică. Propilenglicolul şi alţi glicoli au fost folosiţi ca dezinfectanţi pentru aer. 5. FENOLI Fenolul este un hidroxibenzen denumit greşit şi acid carbolic. Este puternic toxic protoplasmatic .02-0.Farmacologie Dezavantaje: nu realizează efect antiseptic persistent. Propanol Există sub două forme: 1-propanol şi 2-propanol. Fenolul este foarte solubil în alcool.1%) acţionează ca bacteriostatic. Este bactericid pentru Stafilococcus aureus. producând modificări coloidale (grunji). La contactul cu citoplasma se produce o reacţie de precipitare. Acţiunea se produce numai după dizolvare în citoplasmă (chiar la concentraţii de 1-2%). albe cu miros caracteristic. Acţiunea antimicrobiană se produce cu viteză mai mare ca la etanol. • Germenii G+ sunt mai sensibili decât cei G-. • Mecanismul biochimic de acţiune este mai complex: inhibă dehidrogenazele germenilor. Nu are efect pe sporii bacterieni. pătrunzător şi gust caustic.blochează lipoproteinele membranei celulare. Produce leziuni cornee la aplicarea pe cornee. Fenolul distruge formele vegetative ale microorganismelor în 30-90 de minute. Nu este eficace pe sporii de Clostridium difficile. Produsele sale de oxidare sunt toxice enzimatice. Fenolul . Alcoolul izopropilic 90% echivalează în acţiunea antiseptică cu alcoolul etilic de 70%. • • Utilizări: Ca antiseptic pentru pielea mâinilor şi pentru tegumente se folosesc soluţiile 30-40%. mai puţin în apă. Acţiunea sa antiseptică se datorează grupării OH care reacţionează cu grupările bazice ale proteinelor. Cu o cantitate de 1/10 apă formează un lichid omogen. lipide. dezinfecţia unor instrumente. Sporii pot rezista mai multe zile la o concentraţie de 1%. eter. ducând la sistarea sintezei unor metaboliţi esenţiali pentru diviziunea celulară rapidă. Se găseşte sub formă de cristale aciculare. glicerină. Fenolul acţionează prin precipitarea (denaturarea) proteinelor. Acţionează bactericid. iar la -5% este bactericid prin precipitarea proteinelor. La temperatură scăzută şi în mediu alcalin efectul antiseptic este redus. Fenolul nu distruge BK.

Prin puterea mare de penetrare în ţesuturi determină leziuni profunde care se vindecă greu. coagulant.soluţia 5%.în tratamente dentare soluţie alcoolică 20%: antiseptic.2% cu adaos de glicerină 10% (medicaţie antiseptică de depozit) sub formă de spălături ale mucoasei bucale.Farmacologie Aplicat local. depresia SNC. În soluţie 5% este iritant şi caustic. leziuni renale. În această concentraţie fenolul are acţiune bactericidă. • • • • • • Ca anestezic: . sialoree.pentru instrumente: înainte de spălarea instrumentelor folosite se lasă în apă fenolată (sol. bradicardie.pentru suprafeţe (podele. fenolul e legat de camfor. . Ca dezinfectant: Există tendinţa înlocuirii fenolului cu dezinfectanţi pe bază de clor. în concentraţie de 2% fenolul este anestezic local. în apă va trece numai o cantitate redusă de fenol până la formarea unui echilibru între concentraţia de fenol din apă şi cea din combinaţia fenolcamfor. Acţiunea locală este diminuată de glicerină şi ulei (deoarece fenolul are afinitate mai mare pentru aceşti solvenţi decât pentru ţesuturi). Când se usucă pe suprafaţa respectivă prezintă activitate reziduală. exitus.în pulpite acute dureroase s-a folosit soluţia Bonain care conţine fenol. dar este mărită prin alcool care-I uşurează penetrabilitatea. 2%) timp de 30 minute.soluţie apoasă 3-5%. • • • • Utilizări: Ca antiseptic: . De îndată ce această cantitate de fenol . caustic în profunzime.pentru spută . • În ţesuturi. latrine) se utilizează soluţia apoasă fenolată în concentraţie de 2-5%. fenolul trece în lichidele ţesuturilor lent.în tratamentul stomatitelor aftoase şi ulceraţiilor mucoasei bucale: soluţie 0. . Ex. analgezic pulpar. Efecte adverse: ulceraţii şi necroze tisulare. • În soluţia fenolcamfor. . colaps.pentru excrete . . Oxy-thymoline. Fenolcamforul conţine fenol 30-40 părţi şi camfor 70-60 părţi într-un amestec eutectic (eutectic : exprimă un fenomen fizic ce constă în fuziunea la temperatură constantă a unor amestecuri solide). anestezică locală şi este relativ puţin iritant pentru ţesuturi. Dacă vine în contact cu apa. scăzând excitabilitatea nervilor periferici. • • • . până se realizează o concentraţie de 1% în faza apoasă.

Se prescrie în formule magistrale în soluţii. mai ales derivaţii orto şi para. Unele studii susţin că adăugarea camforului la fenol creşte toxicitatea acestuia. hidrochinona. Soluţia 1% echivalează ca eficienţă cu soluţia fenol 4%. Are indice fenolic 108 pentru stafilococ aureu. toxicitate mai mică şi acţiune locală mai redusă. motiv pentru care este utilizată în dermatologie în micoze. Treptat. Dintre hidroxibenzeni se pot utiliza rezorcina. Are uşoară acţiune anestezică de suprafaţă. ajungând la 0. emulsii. eczeme impetiginizate. hexilrezorcinolul.ambele folosite în medicina dentară. legare. Are indice fenolic 2. Derivaţi de fenol Prin substituirea unuia sau mai multor hidrogeni din nucleul benzenic al fenolilor cu un radical alifatic sau halogen se obţin compuşi cu acţiune bactericidă puternică. un antiseptic tampon.Farmacologie (1%) din lichidul tisular dispare (prin absorbţie. Ei sunt slab bactericizi şi puternic reducători. Acţionează bactericid şi fungicid. Rezorcina (metadihidroxibenzen) este antiseptic cu eficienţă germicidă slabă: indice fenolic 0. cantitatea de fenol din soluţia fenolcamfor scade şi astfel diminuă şi concentraţia din faza apoasă. Precipită proteinele bacteriene. Polifenolii Prin creşterea numărului de hidroxili fenolici se formează compuşi a căror solubilitate în apă este crescută (-OH sunt hidrofili). Are acţiune cheratolitică în concentraţii de 3 – 5%. în pioreea alveolară. soluţia Clumsky. Aceştia sunt utilizaţi frecvent ca antiseptice. Are acţiune antiseptică urinară. Se utilizează ca antiseptic în gangrena pulpară.4.5 datorită clorului care se degajă. suspensii. Clorfenoli Există 3 monoclorfenoli din care cel mai activ este derivatul para.5% (această concentraţie se va menţine în lichide până la dispariţia completă a fenolului). Hidrochinona (parahidroxibenzen) este componenta unui glicozid din frunzele plantei Uva ursi (strugurii ursului). etc. Deci.) se va elibera o nouă cantitate din amestecul fenolcamfor tot până la concentraţia de 1%. Hexilrezorcinolul intră în compoziţia unor preparate dentare. Pornind de la această combinaţie s-au obţinut: paramonoclorfenolul camforat ce stă la baza soluţiei Walkhoff. care eliberează lent şi în concentraţie mică fenolul. soluţia fenolcamfor este un depozit de fenol. .

Hexaclorofen are indice fenolic 100. pe bacilul Koch. cu exitus mai ales la nou născuţi şi sugari.1% folosite pe mucoase şi pentru sugari. Spectru: bacterii Gram pozitiv mai puţin Gram negativ. toxică şi netoxică este mică. Acţionează analog fenolului. Acţionează bactericid pe bacterii Gram pozitiv şi Gram negativ. dar şi al clorului. Se foloseşte soluţia 2%. săpunuri.5% în produse care se aplică pe piele şi nu se îndepărtează imediat. îngrijirea plăgilor şi suturilor. dezinfecţia suprafeţelor. Au fost semnalate edem cerebral. dintre aceştia sunt întrebuinţaţi pentaclorfenolul şi hexaclorofenul. Nu dă rezistenţă bacteriană. şi retrovirusuri (HBV. Marginea de siguranţă între conc. Deoarece halogenii măresc activitatea fenolului s-au sintetizat derivaţi policloruraţi. După mai multe zile de folosire repetată se produce o scădere semnificativă a florei bacteriene datorită acumulării hexaclorofenului în piele. Efectul rezidual se pierde rapid după spălare cu săpun obişnuit sau alcool. unguente. a mâinilor. Nu acţionează asupra sporilor şi virusurilor.Farmacologie Paramonoclorfenolul are mecanism de acţiune acelaşi cu cel al fenolului. Ca antiseptic pentru pielea regiunii de operat. În concentraţii mici acţionează prin: întreruperea lanţului transportorului de electroni şi inhibarea sistemelor enzimatice transmenbranare. para) ce se obţin prin distilarea huilei. inclusiv înainte de operaţii. Aplicat pe pielea normală se absoarbe repede şi trece în sânge. HBV. Crezolii sunt metilfenoli (3 crezoli: orto. creme. Iniţial acţiunea este intens bacteriostatică. Se recomandă clătirea foarte bine cu apă înainte de uscarea mâinilor. care apoi se îndepărtează prin clătire. alcooli. Se foloseşte soluţia 2%. clorură de benzalconiu. În concentraţii mari rupe membrana bacteriană. 0. Ortofenilfenol (Bifenilol) este un antiseptic cu acţiune bactericidă pe majoritatea bacteriilor gram pozitiv. Se începe cu 4-5 zile înaintea operaţiei. asistentelor. Acţiunea este redusă asupra: B. fungicid. Antiseptic pentru pielea mâinilor chirurgilor. sporilor. iar după un timp lung de contact devine bactericidă. Se foloseşte foarte mult ca antiseptic sub formă de loţiuni. Diferite preparate asociază la bifenilol alte antiseptice : detergenţi.. şampoane.K. În medicina dentară crezolii se utilizează pentru proprietăţile antiseptice şi . De aceea se recomandă produse cu concentraţii de 0. Produsul utilizat reprezintă de obicei un amestec din cei 3 crezoli. Se numeşte tricrezol şi are indice fenolic 3. fungilor. În prezenţa proteinelor efectul se reduce cu 50%. creme de ras. 2% în săpunuri (cu alcalinitate crescută). leziuni cerebrale (degenerare spongiformă a substanţei albe). pudre.. paste de dinţi. micobacterii. HIV) Se utilizează pentru antisepsia pielii . meta.

alcooli.2%. vaselină. Efectul antibacterian al triclosanului este foarte puţin redus de sânge şi materia organică şi este crescut de disodium EDTA. În pastele de dinţi (ex. psoriazis. Antiseptic. acnee. bacteriile ar putea dezvolta rezistenţă la triclosan. Are o acţiune specifică asupra celulelor bacteriene. Datorită mecanismului de acţiune similar cu antibioticele. . puţin solubil în glicerină. Beta-naftolul soluţie în alcool. componente ale membranei celulare. Triclosan Este antiseptic bisfenol clorinat. Este fungistatic/ fungicid. Din acest motiv au fost făcute încercări pentru a creşte retenţia sa orală (retenţia este importantă pentru efectul clinic). eter. etanol. Triclosanul are un grad moderat de substantivitate şi un clearance relativ rapid din cavitatea orală. În concentraţii bactericide triclosanul determină dezorganizarea membranei bacteriene şi scurgerea conţinutului celular. Acest copolimer creşte absorbţia triclosanului pe smalţ şi pe celulele epiteliale bucale.Farmacologie cauterizante în compoziţia soluţiei tricrezolformalină unde tricrezolul este în proporţie de 25% alături de formol. triclosanul (0. deci se poate spune că acţionează similar unui antibiotic. pe bacilul Koch. Este eficient pe stafilococi şi coliformi. HIV) Se utilizează pentru antisepsia pielii . Folosirea în exces a triclosanului poate duce la instalarea rezistenţei bacteriene. inclusiv înainte de operaţii. cu efect redus asupra Pseudomonas spp. timol şi glicerină. dezinfecţia suprafeţelor. În concentraţii bacteriostatice triclosanul împiedică preluarea de către celulele bacteriene a aminoacizilor esenţiali. antiparazitar. şi comercializat de un producător sub denumirea de copolimer Gantrez) în concentraţie de 0.3%) este combinat cu copolimerul polivinilmetil-eter cu acid maleic (prescurtat PVM/MA. şi retrovirusuri (HBV. clorură de benzalconiu. Colgate Total). Se utilizează în pitiriazis verzicolor. mai puţin asupra genului Candida spp. Diferite preparate asociază la bifenilol alte antiseptice : detergenţi. Are şi efect antipruriginos. îngrijirea plăgilor şi suturilor. Acţionează bacteriostatic/bactericid asupra germenilor Gram pozitiv şi majoritatea Gram negativ. Locul primar de acţiune a triclosanului este membrana citoplasmatică bacteriană. Acesta blochează o cale biochimică specifică de formare a lipidelor. Triclosanul poate da rezistenţă la fusiformi în special la Veillonela. Aplicat local în pomezi 5-10% Ortofenilfenol (Bifenilol) este un antiseptic cu acţiune bactericidă pe majoritatea bacteriilor gram pozitiv. a mâinilor. uleiuri grase.

. cavităţii bucale. • • • • .Farmacologie Triclosanul posedă şi un efect antiinflamator care poate avea drept rezultat reducerea inflamaţiei gingivale observată la pacienţii care folosesc pastă de dinţi cu triclosan.antisepsia: pielii mâinilor. intervenţie chirurgicală.denaturarea şi precipitarea proteinelor microbiene din interiorul celulei. . acesta este foarte solubil în soluţiile apoase. Triclosan monofosfat este un derivat fosforilat al triclosanului. → colorarea în galben-maroniu a dinţilor naturali şi artificiali. Utilizări: • .fungicid şi fungistatic asupra fungilor şi levurilor. . Mecanism de acţiune: Acţiunea antimicrobiană a clorhexidinei se exercită prin: • • • • • . → depunerea crescută de tartru supragingival. obturaţiilor fizionomice.modificarea receptorilor de pe suprafaţa celulei microbiene. inclusiv asupra HIV. . Triclosanul folosit pentru spălarea mâinilor are un efect cumulativ slab. . Se recomandă controlul depunerii tartrului şi îndepărtarea lui la intervale de 6 luni.dezinfecţia instrumentelor. mai scăzut ca al clorhexidinei digluconat şi povidone-iodine. Gram negativ aerobe şi facultativ anaerobe. Este absorbit percutan având o persistenţă foarte bună. În mediul bucal acesta este hidrolizat eliberând triclosanul. Comparativ cu triclosanul.alterarea permeabilităţii peretelui celular cu dezorganizarea membranei lipoproteice.prevenirea formării plăcii bacteriene dentare şi a depunerilor de tartru.stimularea producerii de către neutrofile a anionului superoxid O2. BIGUANIDE Clorhexidina este un antiseptic cationic cu eficacitate germicidă slabă. 6. cu efect asupra tranzitului nutritiv de la acest nivel. suprafeţei dorsale a limbii. protezelor. • • • . pielii înainte de puncţie.1 µg/ml şi bactericid în concentraţie de 100 µg/ml. .bacteriostatic în concentraţie de 0. .antisepsia plăgilor.virucid. în special asupra Candidei albicans. → modificări tranzitorii ale senzaţiei gustative sau gust amar însoţite Utilizarea îndelungată a clorhexidinei pentru igiena bucală poate duce la: Acţionează: . Spectrul de acţiune este larg: bacterii Gram pozitiv.

• → iritaţii minime şi descuamări superficiale ale mucoasei bucale. pansament impregnat cu soluţie 0. ALDEHIDE Formaldehida • Aldehidă a acidului formic. . în special la copii. • Formaldehida exercită un efect bactericid prin lezarea membranei celulei bacteriene. Are multiple utilizări: • • • .pentru inhibarea formării plăcii bacteriene şi prevenirea consecinţelor acesteia.5% de diacetat de clorhexidină.Farmacologie de senzaţie de arsură a limbii la prima folosire. placa bacteriană şi de pe suprafaţa smalţului. • • → tumefacţii ale glandelor parotidiene Nu se utilizează în intervenţiile la nivelul ochiului sau în neurochirurgie datorită toxicităţii nervoase. se foloseşte sub formă de soluţie de clorhexidină 0. se prezintă ca un gaz solubil în apă. Formolul este un lichid cu miros caracteristic şi gust caustic. cremă cu digluconat de clorhexidină 1%. soluţia detergentă de digluconat de clorhexidină 4%. caria şi parodontopatia.5% de diacetat sau digluconat de clorhexidină în alcool etilic de 70 ° sau în isopropanol.12% pentru clătiri bucale zilnice. • • • . sulfat şi carboxil din peretele bacterian. Mecanismul prin care se realizează aceste efecte este reprezentat de întreruperea lanţului proteic şi al acizilor . timp îndelungat sau pastă de dinţi cu 0.pentru antisepsia tegumentelor cu plăgi.pentru antisepsia preoperatorie a tegumentelor şi a mâinilor se folosesc: soluţia 0.10. 7.4% clorhexidină. Se recomandă ca clorhexidina să fie folosită după masă sau înainte de culcare. din salivă. gumă de mestecat. La fel se întâmplă şi în cazul acizilor nucleici. Este un antiseptic important pentru îndepărtarea şi prevenirea depunerii plăcii bacteriene.2%).05% de digluconat de clorhexidină (Hibidil). Soluţia apoasă 35% este cunoscută sub denumirea de formol. Eliberează treptat formaldehida. arsuri şi alte leziuni se folosesc: soluţia apoasă 0.pentru antisepsia mucoasei bucale înainte de extracţia dintelui (0. Clorhexidina se menţine 24 ore în cavitatea bucală datorită legării sale de grupările fosfat. . Denaturează brutal şi neselectiv proteinele bacteriene realizând blocarea grupărilor amino şi carboxilice ale acestora. În aceste cazuri se recomandă diluarea cu 50% a soluţiei de clorhexidină şi clătirea gurii mai puţin energic decât anterior. • -intră în compoziţia unor paste de dinţi.

Are acţiune rapidă dar putere de penetrare limitată. Pentru ca formolizarea să fie eficientă trebuie ca Procesul se • umiditatea.Farmacologie nucleici prin adăugarea grupărilor alchil. Prin legarea formaldehidei la grupările amino şi carboxilice libere ale proteinelor. actualmente formaldehida se utilizează doar în combinaţie cu alte aldehide (glioxal. cu formarea unor legături chimice la nivelul grupărilor funcţionale ale acestora. lipsite de toxicitate. Metenamina (hexametilentetramina) în urina acidă eliberează formaldehidă. acestea capătă un aspect cornos. dar cu păstrarea puterii antigenice (efect pe care se bazează obţinerea unor vaccinuri). Glutaraldehida produce o denaturare brutală. numeşte formolizare. preopararea anatoxinelor (vaccinuri) Datorită toxicităţii sale. Mecanismul de acţiune este asemănător cu cel al formaldehidei.pentru încăperi se foloseşte formaldehida sub formă de vapori. temperatura şi concentraţia de formaldehidă să fie foarte bine controlate. neselectivă a proteinelor microbiene. Utilizări: • • • • → Ca antiseptic formaldehida se poate folosi: . Glutaraldehida este un dezinfectant cu eficacitate germicidă înaltă. Expuse la formaldehidă. Formolizarea este un proces foarte lent şi numai după 24 de ore instrumentele se pot considera dezinfectate. mănuşile de cauciuc se ţin 24 de ore în cutii cu soluţie de formaldehidă 2 -8%. fără a penetra în profunzime deoarece coagulează proteinele. Acţionează bacteriostatic la concentraţie de 1/5000 şi bactericid la concentraţie de 1/2000. Se foloseşte în infecţii urinare. Obiectele de gumă.dezinfectant pentru instrumente. În faza gaz-aerosol este eficientă atât asupra microorganismelor din aer cât şi asupra celor de pe .în medicina dentară în diferite preparate → Ca dezinfectant: . La concentraţii mari. Formaldehida este un un dezinfectant de suprafaţă. Înainte de formolizare instrumentele trebuie curăţite de toate urmele de substanţe proteice. cu acţiune germicidă. În acest caz soluţia de formaldehidă utilizată se diluează. . Are proprietăţi astringente şi diminuă secreţia glandelor sudoripare. • • • -Se mai utilizează în hiperhidroza plantară (2 – 10%) prin acţiunea astringentă şi tanantă. pe care le fixează. formaldehida produce precipitarea proteinelor. toxinele bacteriene se transformă în anatoxine (toxoizi). glutaraldehidă) şi/sau cu compuşi cuaternari de amoniu pentru dezinfecţia suprafeţelor. conservarea pieselor anatomice.

. ACIZII Încă din cele mai vechi timpuri acizii au fost utilizaţi pentru conservarea alimentelor. inclusiv BK. Acţiunea germicidă a unor acizi se datorează ionului de hidroniu sau de oxoniu. . 9. trichomonas. 8. HCV.este o aldehidă ce se foloseşte foarte mult în dezinfecţia suprafeţelor şi instrumentarului în combinaţie cu formaldehida şi/sau glutaraldehida.sporicid . Aceşti acizi acţionează germicid (bactericid şi fungicid) printr-un mecanism selectiv.5) pentru: 2% (pentru HBV.imersie 30 de minute în soluţie de glutaraldehidă asupra bacteriilor Gram pozitiv şi Gram negativ. intertrigo. enterococ).dezinfecţie rapidă în 15 . Se foloseşte: . candida. impetigo. Administrarea se face sub formă de unguente. loţiuni.ca dezinfectant se recomandă folosirea soluţiei alcaline 2% în isopropanol 70% (cu pH=7.virucid .8. agenţi de cauterizare sau agenţi de condiţionare a unor suprafeţe.bactericid micobacteriilor. .20 minute a instrumentelor introduse complet în baia cu soluţie de glutaraldehidă 2%. . . foliculită. Se administrează intern în infecţii intestinale şi extern pe tegumente ca antiseptic în plăgi şi eczeme infectate. În medicina internă ei sunt folosiţi ca antiseptice.5 . . micoze cutanate.CHINOLINE Cliochinol şi clorchinaldol sunt hidroxichinoline halogenatecu un spectru care cuprinde: unii coci (stafilococ. La concentraţii mari unii acizi pot avea acţiune sporicidă. furunculoză. pudre în concentraţie 3%. Nu se administrează pe mucoase.suprafeţe. BK). streptococ. amoebe.Farmacologie suprafeţe. rezultat în urma diluării în apă a acizilor. Acţionează la nivelul membranei celulare prin modificarea brutală a pH-ului. Glioxal . Cliochinolul conţine iod în moleculă şi poate produce fenomene de iodism. Acţionează: .instrumentar pătat cu sânge .instrumentar spălat în prealabil .

În soluţie apoasă saturată 0. Nu este toxic.deţine proprietăţi antiseptice locale şi cheratolitice. fungistatică. Are acţiune bactericidă în soluţie alcoolică.în loţiuni anestezice.0.ca agent astringent în concentraţie de 1%. Esterii acidului p-oxibenzoic (metilic – Nipagin.are indice fenolic 1.inhibă dezvoltarea bacteriilor. nu este iritant. asociat unui extract vegetal. Solubil în alcool etilic. Toxicitatea este mai mică decât a fenolului. Intră în compoziţia preparatului ″Gargarism″ cu acţiune antiseptică şi dezodorizantă pentru cavitatea bucală. propilic – Nipasol) au acţiuni antiseptice superioare acidului salicilic şi toxicitate mai redusă. Acidul lactic . Este bacteriostatic. Acţionează prin inhibarea sintezei unor aminoacizi şi prin chelare. • • • • Utilizări: Pentru antisepsia mucoasei bucale sub formă de soluţii alcoolice diluate 0. Utilizări: • • • • • • . greu solubil în apă. -cheratolitic 10 – 30% în hiperkeratoză. este încorporat în apele de gură alături de alcoolul etilic. Are antipruriginoasă. -acid mandelic în urologie.1% are acţiune conservantă moderată la pH< 5. psoriazis. se utilizează ca agenţi de conservare pentru diferite forme farmaceutice şi alimente • • • • Se mai utilizează: -acid tricloracetic în medicina dentară.ca agent antimicotic în micozele şi leucoplaziile cavităţii bucale. -cheratoplastic în ulcere cutanate. Pentru conservarea alimentelor şi preparatelor farmaceutice: concentraţia de 0.Farmacologie Acizii au acţiune bactericidă sau bacteriostatică slabă. poate fi bactericid după un contact prelungit de câteva zile.5-1% ca spălături bucale. în tratamentul medicamentos al gingivitelor şi parodontitelor marginale cronice. Benzoatul de sodiu. -acid undecilenic în dermatologie. sare a acidului benzoic. . . In mediu alcalin devine inactiv prin formare de săruri. Acidul salicilic şi derivaţii săi .1 . bătături. bacteriostatică. calmante şi sicative în tratamentul local al veziculelor tegumentare din herpes zoster. Acidul benzoic . În mediul alcalin dă săruri inactive.02% inhibă ricketsiile şi virusurile. şi acţiune antifungică şi .

solubilă în apă cu reacţie alcalină şi în glicerină cu reacţie acidă. Este antiseptic cu eficacitate germicidă slabă. . Acţionează bactericid.asemănătoare apei oxigenate: • . 10. Utilizări .soluţie glicerinată (2-4%) ca tamponament în afecţiunile mucoaselor. . glosite. aplicaţii locale cu comprese în afecţiuni inflamatorii tegumentare.intră în compoziţia apelor de gură (soluţia 2%) folosite la igienizarea cavităţii bucale. .ingerat este toxic. Sekusept.albirea internă a dinţilor devitali coloraţi.Farmacologie Săruri de bor (săruri ale acidului BORIC) • • • Tetraborat de sodiu (borax. • • • .glicerină boraxată (borax 4 g. Perborat de sodium.antisepsia mucoasei bucale sub formă de soluţie 2% proaspăt preparată aplicată prin badijonaj în gingivite. • • Mecanism de acţiune: În contact cu apa degajă 10 volume de oxigen activ la 100 de volume soluţie.la fierberea instrumentarului metalic pentru a împiedica ruginirea acestuia (menţine o reacţie uşor alcalină). . incoloră. De aceea nu se recomandă în gargarisme. . Acţionează bactericid.amestec de acid boric (Eusol) cu hipoclorit de Ca (soluţie Dakin) ca pansament umed în plăgi infectate tegumentare.este produs de adiţie între metaboratul de sodiu şi H2O2 acţionând ca antiseptic cu eficacitate germicidă slabă.soluţie apoasă 3%. . Are şi acţiune uşor astringentă. stomatite sau pulbere ce se aplică local în stomatite ulceroase acute pe leziuni. Utilizări: Ca antiseptic sub formă de: . În mediu umed (ţesuturi) se descompune uşor eliberând oxigen atomic [O]. natrium boracicum. COLORANŢI . Efecte adverse: • • • • • • • • . biborat de sodiu).intră în compoziţia unor soluţii folosite în dezinfecţia suprafeţelor şi a instrumentelor ex. inodoră.pulbere cristalină sau amorfă. glicerină 30 g) ca badijonaj în stomatitele aftoase şi micozele cavităţii bucale.

spectrul cuprinde germeni Gram pozitiv. dermatomicoze. In soluţii1% se utilizează şi în plăgi infectate. sub formă de: -soluţie 1/5000 în gingivostomatita ulceronecrotică sub formă de spălături bucale largi. euflavina. violet de genţiană). De pildă. stafilococi). care dă soluţii apoase neutre şi fluorescente. mai ales pe Candida albicans. fungicid. Derivat de trifenilmetan Metilrosanilina (cristal violet. Administrarea locală îndelungată pe răni poate întârzia cicatrizarea. eczeme infectate. urmată de eliberarea unor cationi deosebit de activi. timp de 7 zile).este un colorant derivat de trifenilmetan.colorând urina. inodore. Acţionează: bactericid în special asupra germenilor Gram pozitiv (streptococi. Are indice fenolic 80. . virucid. amoebicid. zilnic.Farmacologie Coloranţii sunt compuşi organici a căror acţiune bactericidă se corelează cu gradul lor de disociere. Rivanol -pulbere cristalină galbenă. -soluţie 1%o pentru tamponări locale în gingivite şi stomatite. Nu acţionează asupra sporilor bacterieni. Acţionează bacteriostatic şi bactericid. Efectul bactericid se observă mai ales asupra microbilor pe cale de înmulţire. alcool. ale enzimelor respiratorii bacteriene. soluţii 1%o în piodermite. în gingivostomatita aftoasă recidivantă (badijonarea mucoasei bucale cu soluţie 1%). Alţi derivaţi de acridină cu acţiune antiseptică : acriflavina. spirilul anginei Vincent. Coloranţii de acridină • Etacridina. -unguent 0. Nu acţionează asupra bacteriilor Gram negativ şi acidorezistente precum şi asupra sporilor bacterieni. inodoră. în gingivostomatita micotică (atingerea leziunilor cu soluţie 1%. cationul acridinic intră în competiţie cu ionii de H+ pentru poziţiile vitale ale grupelor acide. în alte infecţii şi ulceraţii ale mucoasei bucale (atingeri ale leziunilor cu soluţie 1%). cu gust amar. Se foloseşte ca antiseptic pentru mucoasa bucală în gingivostomatita herpetică (atingerea leziunilor ulceroase cu soluţie 1%). Farmacocinetică: se absoarbe uşor prin mucoase şi se elimină renal. bacilul piocianic. Este antihelmintic şi antifungic: acţionează pe majoritatea fungilor. disociabile. solubile în apă. Cristale strălucitoare violete sau violet închis spre negru cu luciu metalic. dermatite. bacilul difteric. escare. Utilizări: • • • • • • Ca antiseptic. Acest colorant are afinitate pentru grupul fosfat al nucleoproteinelor pe care se fixează formând complexe prin electroadsorbţie (acestea pătrund şi în interiorul celulelor).5-1%. glicerină.

antimethemoglobinizant. Datorită proprietăţilor redox devine un acceptor şi un donor de ioni de hidrogen.pulbere cristalină de culoare albastru închis cu luciu de bronz metalic.1%. La concentraţii mari combinaţiile metalelor au efect bactericid prin precipitarea proteinelor protoplasmatice. stimulare a centrului respirator. . faţă de stafilococi în concentraţie 0. zinc. argint. aluminiu. Prin adsorbţia ionilor metalici pe membrana bacteriei se produce modificarea echilibrului ionic. Aceasta duce la eliberarea de ioni metalici care vor bloca unele enzime. 11. cu gust amar. Zn). solubilă în apă. fără miros. atât pentru acţiunea lor antiseptică (Hg. cel astringent (Al. -infecţii urinare oral 50 – 300 mg pe zi.v. de exemplu. Pe cale generală are efecte de stimulare a metabolismului. La concentraţii mici acestea au efect bacteriostatic prin afectarea enzimelor ce conţin gruparea SH. cupru.METALE GRELE Se utilizează compuşi organici şi anorganici ai metalelor cum ar fi: mercur. incolor. -methemoglobinemie i. Pentru mucoasa cavităţii bucale şi a faringelui se folosesc: . analgezie. Este bactericid slab. Astfel pot acţiona cantităţi foarte mici de metal. -soluţia 2% pentru badijonarea leziunilor din gingivostomatita herpetică acută şi gingivostomatita aftoasă recidivantă.Farmacologie Este contraindicată administrarea pe leziuni ulcerative la nivelul feţei (poate cauza o pigmentare permanentă) Derivaţi de fenotiazină Albastru de metilen (metiltionina) . Ag) cât şi pentru alte efecte. bactericid în diluţii mari (inhibă dezvoltarea streptococilor în soluţia 1/80000). Utilizări: • • • • • • Ca antiseptic este folosit pe tegumente şi mucoase.soluţiile 1-2% ca badijonaj în angina Vincent. ionizate prin oxidare-efect denumit oligodinamic (de exemplu la argint). Prin reducere se transformă într-un leucoderivat inactiv. Farmacocinetică: se absoarbe digestiv şi se elimină renal colorând urina în albastru . soluţie apoasă sterilă 1% 1 – 4 mg/kg. Colorând puternic ţesuturile se foloseşte pentru depistarea traiectelor fistulelor. Acţiunea antiseptică este atribuită faptului că poate servi ca transportor pentru dehidrogenaze.având efect antiseptic la nivel urinar.

Oxicianura de mercur este mai puţin toxică decât clorura mercurică deoarece este mai puţin ionizabilă. eter. Se foloseşte ca antiseptic pentru mâini sub formă de soluţie 1o/oo şi ca dezinfectant pentru materialele de cauciuc (de exemplu: tuburi de dren) sub formă de soluţie 1/500. În contact cu pielea rănită sau care conţine ioduri nu se administrează clorura de mercur (în prezenţa iodurilor se poate forma biiodura de mercur care este necrozantă pentru piele). paraziticid.Farmacologie Asupra ţesuturilor combinaţiile metalelor au: • • -la concentraţii mici un efect astringent. pot avea acţiune astringentă (când acizii sunt slabi) sau caustică (când acizii sunt tari). Are acţiune astringentă pe mucoase în concentraţii mici. • Se foloseşte pentru antisepsia tegumentelor integre sub formă de soluţie 1o/oo (care este bine suportată pe piele) şi ca dezinfectant pentru dezinfecţia instrumentarului de cauciuc. Derivaţii de mercur se utilizează săruri anorganice care disociază electrolitic şi compuşi organici care nu disociază întrucât metalul este legat covalent şi acţionează prin structura sa întreagă. glicerină. Efectul lor este mai lent şi de durată mai lungă decât al derivaţilor anorganici. inodoră. în cazul în care sunt reprezentaţi de acizi. necrozant. stimulator al epiteliogenezei (proprietate pentru care este folosit în dermatologie). Este keratoplastic. destul de profund. reversibil. Bine suportată de mucoasă datorită structurii complexe (este o legătură complexă nu o sare simplă). nu sunt influenţaţi. Se foloseşte pe tegumente cu leziuni cutanate superficiale sub formă de unguent cu oxid de mercur 2% şi pe mucoasa bucală în gingivostomatita acută ulceronecrotică. de antrax etc. fungistatic. cristalină. etanol. Oxid galben de mercur este antiseptic cu efect bactericid pe tegumente (mai ales în cazul infecţiilor cu coci). -la concentraţii mari un efect caustic. limitat în suprafaţă. Se păstrează în Venena datorită gradului ridicat de toxicitate. Biclorura de mercur(sublimat coroziv) se prezintă ca o pulbere albă. Mercurul amoniacal sub formă de unguent 5% în impetigo. Acţiunea exercitată de combinaţiile metalelor este dependentă atât de anion cât şi de cation. Merbromin (mercurocrom) este un derivat al fluoresceinei cu mercur (conţine 25% mercur) Soluţia 2% este bine tolerată de mucoasă. Derivaţii organici acţionează prin întreaga moleculă. Sporii bacteriilor anaerobe. Mercurocromul se . Efect bactericid. Acţiunea bactericidă apare lent şi este diferită faţă de diverse bacterii. Anionii din structura acestor substanţe. lenjerie şi alte obiece (cu excepţia celor acoperite cu vopsele pe bază de ulei) sub formă de soluţie 2o/oo. Se solubilizează în apă. În concentraţia 1/1000 omoară atât sporii cât şi bacteriile.

Penicilamina. Aceşti radicali blochează grupările -SH ale enzimelor bacteriene. Deoarece mercurul rămâne legat de molecula organică nu precipită proteinele tisulare ale macroorganismelor. În aceste cazuri apar simptome ca: gust metalic. decesul se poate produce în următoarele 1-3 zile datorită pierderii de fluide tisulare sau lezării renale ireversibile. Dacă pacientul supravieţuieşte acestei faze.ingestia unor substanţe care conţin mercur de-a lungul unei perioade de .01%) şi Se mai fac spălături gastrice cu suspensii de cărbune şi tratament simptomatic. . Folosit îndelungat pe mucoase sau piele poate produce sensibilizarea alergică.intoxicaţia acută cu mercur se poate produce în urma ingestiei sărurilor de mercur sau prin inhalarea unei cantităţi mari de vapori de mercur. Tiomersal (mertiolat) este pentru • mâini (soluţia 0. Are indice fenolic 200.Farmacologie poate contamina cu bacterii Gram pozitiv ceea ce a dus la îndepărtarea lui din uzul spitalelor. Este folosit ca antiseptic pentru mucoase (soluţia: 0.1%). Ca dezinfectant este utilizat pentru instrumente (cu excepţia celor de aluminiu deoarece le corodează): soluţia 0. Fenilmercuriborat (merfen.02-0.Se foloseşte ca antiseptic pentru mâini şi mucoase (soluţia 2%). fenosept) acţiunea sa antimicrobiană se datorează radicalului fenilmercuric C6H5Hg+ care se formează prin disocierea fenoseptului în apă. vărsături. înainte de amigdalectomii sub formă de comprimate (0. lenjerie soluţia 0. Acţionează bacteriostatic şi fungistatic. Moartea poate surveni în decurs de câteva ore dacă vărsăturile sunt atât de severe încât să producă pierderi majore de apă şi electroliţi. Ca antidot se poate folosi: • .05 la mie (timp de 3 ore) şi obiecte de cauciuc. faringite.intoxicaţia cronică poate apare în următoarele situaţii: • timp. fungicid şi virucid. mobilier. . capabile să determine colaps vascular. gingivite. senzaţie de sete. Intoxicaţia cu mercur Compuşii mercurului care eliberează uşor ionii de Hg produc intoxicaţii grave acute şi cronice (compuşii anorganici).3 mg) şi pentru mâini (soluţia 0. hematurie. • • .Dimercaptopropanol. Ca dezinfectant pentru instrumente: soluţia 1-2%o. .1%). un antibacterian puternic. dureri abdominale puternice.Este bacteriostatic la o concentraţie ce nu modifică ţesuturile.Se utilizează ca antiseptic pentru mucoasa bucală în stomatite.2 %o.05-0.

Se manifestă prin prezenţa unor tulburări generale: anemie. -acţionează pe suprafaţa celulei bacteriene determinând alterări grave în peretele celular şi în citoplasmă. La nivelul celulei bacteriene ionii de argint: • • • -interferează cu activităţile metabolice esenţiale ale microorganismelor. Prin contact cu clorura de sodiu din secreţiile organismului şi plasmă se formează clorura de argint. menţinându-se astfel o acţiune bacteriostatică susţinută. gust metalic datorită prezenţei mercurului în salivă.6% din populaţie prezintă manifestări clinice alergice.000) care distrug bacteriile.injectarea de compuşi organici ai mercurului. fosfat. prin oxidarea acesteia. Din proteinele precipitate se eliberează lent ioni de argint care distrug bacteriile prin contactul prelungit pe care îl au cu acestea. de culoare albastru-închis spre negru.hipersensibilitatea la mercur apare la aproximativ 3% din populaţie. tulburări digestive (greaţă. carboxil.000. poliurie. Semnul patognomonic al intoxicaţiei cronice cu mercur este colorarea în brun a capsulei cristalinului. amino. se eliberează de pe suprafaţa plăcii. în timp ce 0.Farmacologie • • . Argint şi derivaţi Dacă într-un vas cu apă se introduce o plăcuţă de argint pur. leziuni renale şi hepatice. cefalee. leucopenie. Acesta este mecanismul de acţiune oligodinamic. stomatită şi paradontită mercurială. Argintul şi sărurile sale sunt absorbite foarte lent astfel încât nu pot da concentraţii toxice. împiedicând continuarea acţiunii în profunzime. sare insolubilă care precipită imediat. . fenomene depresive şi simptome localizate la nivelul cavităţii bucale: inflamaţii ale glandelor salivare şi ale limbii. hipersalivaţie. Argintul se utilizează ca săruri şi preparate coloidale. Mai pot apare ulceraţii la nivelul mucoasei bucale şi linguale precum şi "lizereul mercurial Gilbert" care este o bandă îngustă pigmentată pe festonul gingival al molarilor şi premolarilor superiori. Apare datorită formării sulfurii de mercur şi este influenţat de igiena bucală. Ionul de argint se combină cu grupările chimice importante ale proteinelor de tipul sulfhidril. alterând proprietăţile fizice ale acestora şi precipitându-le. . La nivelul ţesuturilor pe care sunt aplicate. • . Împreună cu albuminele formează legături complexe. ioni de argint în cantitate foarte mică (1 la 20. soluţiile de săruri anorganice de argint exercită un efect germicid imediat care continuă ulterior prin eliberarea de mici cantităţi de ioni de argint din formele de argint proteinat. tulburări de tranzit).inspirarea unor concentraţii reduse de vapori de mercur pe timp îndelungat (stomatologie).

Grăbeşte vindecarea plăgilor.Are acţiune bacteriostatică.1%. abcesul parodontal marginal. Conţine ca principiu activ eugenol în proporţie de 70-90% în amestec cu acetileugenol şi cariofilen. . virucid. Cu timpul şi prin expunere la aer se îngroaşă şi se înnegreşte. Prezintă acţiune • astrigentă. Efectul nu este profund datorităformării AgCl cu clorurile din ţesuturi.1% sub formă de bastonaşe (creioane de nitrat de argint) şi soluţii concentrate şi bacteriostatic în concentraţii mici sub 0.Farmacologie Nitratul de argint (azotat de argint) acţionează prin eliberarea ionilor de argint activ. Se utilizează în soluţie oftalmică 1% ca antiseptic şi astringent şi pentru prevenirea oftalmiei gonococice la nou născut. Proteinatul de argint are acţiune antiseptică mai mare decât argirolul (deşi are un conţinut mai mic în argint decât acesta). virusurilor şi fungilor. gingivostomatita ulceronecrotică. Este bactericid în concentraţii mari de 0. Acţionează bacteriostatic. carminativă. porţiuni mici. In administrări repetate poate produce arsuri corneene şi conjunctivită chimică. Soluţiile concentrate sau bastonaşele (care iniţial au efect bactericid) produc precipitarea albuminelor superficiale formând o crustă sau o membrană din care se eliberează treptat ioni de argint cu acţiune bacteriostatică. granulom ombilical (sub formă de soluţie de nitrat de argint 30%). Intensitatea acţiunii sale depinde de concentraţia şi de timpul cât este lăsat să acţioneze.În câteva minute poate acţiona bactericid. Ca agent de cauterizant pentru mucoasa bucală. Argint coloidal (colargol) un coloid este un lichid în care particule cu dimensiuni foarte mici sunt suspendate în soluţie.Se foloseşte ca antiseptic în gingitive acute şi subacute. probabil pentru că argintul este puternic ionizat. Uleiuri volatile • Ulei de cuişoare (oleum caryophyllorrum) Se obţine prin distilare cu vapori de apă din mugurii florali uscaţi ai plantei tropicale Eugenia caryophyllata. în gingivite. prin atingeri punctiforme în caz de: afte bucale. de ţesut de granulaţie restant. Preparate coloidale de argint • Proteinat de argint (protargol) conţine 8% argint. Ulei volatil incolor sau galben-pal cu miros caracteristic şi gust de cuişoare. Suspensiile coloidale 1-5 % până la 10% ale sărurilor organice de argint se utilizează ca antiseptice ale mucoaselor. în aplicaţii locale. Inhibă enzimele transportoare de oxigen folosite în metabolismul bacteriilor. fungicid. burjonate. In arsuri reduce flora microbiană. îndeosebi în infecţiile cu coci. granulom ombilical la nou născut etc.

ca aromatizant în apele de gură. Acţionează antibacterian intens (datorită timolului şi carvacrolului) şi fungicid. Acţionează bacteriostatic. Posedă acţiune antiplacă. terpineol. aldehide şi terpene. arzător şi iute. cu miros caracteristic şi gust aromatic.Acţionează bacteriostatic. oleu de lavandă. Ulei de scorţişoară (oleum cinnamoni) este extras din scoarţa plantei Cinnamomum Zeylanicum prin antrenarea cu vapori de apă.Se foloseşte ca solvent şi aromatizant în preparate stomatologice.Lichid uleios galben. volatil. cu gust la început dulce şi aromat apoi acru şi arzător.Acţionează bacteriostatic. cu gust arzător. • Ulei de mentă (mentol) se obţine prin distilare cu vapori de apă din frunzele şi vârfurile înflorite ale plantei Mentha piperita din familia Labiatae (izma de grădină). bactericid şi fungicid asupra Candidei albicans. Prezentare: lichid de culoare slab gălbuie sau galben-roşcată (prin conservare îndelungată). răcoritor. corize. Are efect antipruriginos. În timp se închide la culoare până la brun roşcat. cu un miros caracteristic aromatic de camfor şi gust astringent. • Ulei de eucalipt se obţine prin distilare cu vapori de apă din frunzele şi ramurile terminale ale unor specii de Eucalyptus (Myrtaceae) (E.smithii)Conţine ca principiu activ eucaliptol (cineol) în proporţie de 70%.Lichid uleios volatil. . anestezic şi antipruriginos. • Ulei de tim reprezintă uleiul volatil extras prin antrenarea cu vapori de apă din florile de Thymus vulgaris (cimbrişor) din familia Labiatae. incolor sau galben pal. Conţine până la 60% fenoli. cu miros caracteristic de mentă.ca decongestionant sub formă de ulei de Mentha piperita în inflamaţii acute ale mucoasei cavităţii bucale şi faringelui.Intră în compoziţia gumelor de mestecat. oleu de mentă.Se prezintă ca un lichid incolor sau gălbui. sub formă de amestec 0. . Este ingredient în apele de gură. E.Farmacologie aromatizantă. Conţine ca principiu activ aldehida cinamică în proporţie de 70% (trans-cinnamaldehyde. volatil. sinuzite.globulus. E. din care cel mai important este timolul în proporţie de 25-30%.Local este utilizat sub formă de soluţii alcoolice 1%. unguente 1-5%. hiperemiant. Conţine ca principiu activ mentol (30-35%) în amestec cu acizi. o-metoxycinnamaldehyde) şi eugenol.Intră în compoziţia apelor de gură şi a pastelor de dinţi.5-1% cu ulei de olive. astringent şi rece. cu miros caracteristic.Amestecat cu oxid de zinc este folosit ca pastă de obturaţie temporară a cavităţilor deşi mai preferat este eugenolul.fruticetorum. în gumele de mestecat pentru a inhiba dezvoltarea plăcii bacteriene. anestezică locală . Este hiperemiant local. ca antiseptic pentru căile respiratorii superioare şi ca stimulent al expectoraţiei sub formă de: produs "Inhalant" ce conţine eucaliptol. antifungic şi uşor anestezic. pastele de dinţi şi gumele de mestecat. antihelmintic. .

În contact cu aerul şi lumina îşi schimbă culoarea devenind verde şi apoi brun. Uleiul obţinut numai din flori este albastru pe când cel obţinut din receptacule este verzui. Acţionează bacteriostatic. extras din uleiul de muşeţel are acţiune antiinflamatoare şi de stimulare a procesului de vindecare a ţesuturilor. antiinflamator şi emolient. dens. Bisabololul . care-i conferă culoarea albăstruie. Conţine ca principiu activ azulene (chamazulena).Farmacologie • Ulei de muşeţel (oleum chamomillae) este obţinut prin distilarea cu vapori de apă a florilor de Matricaria chamomillae (muşeţel) din familia Compositae. cu miros puternic aromat şi gust amar. antitoxic. CURS 12 Antibiotice şi chimioterapice .Lichid albastru.

Există însă boli infecţioase al căror tratament cu antibiotice se instituie în urma examenului clinic şi de laborator. 3. scarlatină. Amoxicilina. ASOCIEREA ANTIBIOTICELOR Reguli de bază în terapia cu antibiotice : 1. Stabilirea necesităţii tratamentului cu antibiotice: Există boli infecţioase care nu necesită tratament antibiotic (de ex. Cloramfenicol.ototoxicitate: aminoglicozide. . febra medicamentoasă.hepatotoxicitate: Tetraciclina. Alte afecţiuni însoţite de febră reumatismul acut.reacţii anafilactice: peniciline. În mod concret ne bazăm pe rezultatele antibiogramei. Tetraciclina. hemopatiile maligne. . 2. . Alegerea antibioticului se face în funcţie de cunoaşterea sensibilităţii germenilor la antibiotice şi a spectrului de acţiune al antibioticelor. Cloramfenicol. piodermite streptococice) Meningita meningococică Pneumonia pneumococică Penicilina Penicilina Antibioticul de elecţie Penicilina . Eritromicina. Eritromicina. Meticilina.afectarea hematopoezei: Cloramfenicol. sunt: colagenozele. Se va mai ţine cont de faptul că nici un antibiotic nu este inofensiv. erizipel. Este necesar diagnosticul corect al prezenţei unei infecţii în organism: aceasta implică diagnostic clinic şi de laborator. Nu orice stare febrilă = boală infecţioasă. . fiecare prezentând riscul unor efecte adverse: . fără a fi necesară antibiograma: Boala infecţioasă Infecţia streptococică (angină. virozele necomplicate prin suprainfecţii).Farmacologie (vezi și slide-uri) REGULI GENERALE DE PRESCRIERE A ANTIBIOTICELOR . cefalosporine.neurotoxicitate: aminoglicozide. .nefrotoxicitate: aminoglicozide. . Meticilina.tulburări gastro-intestinale: Ampicilina.

utilizând un antibiotic cu spectru cât mai îngust (ţintit). macrolide. cu etiologie încă neprecizată: septicemie. Chlamidii Difteria Penicilina Cloramfenicol Eritromicina Tetraciclina Eritromicina 4. meningită. lincomicina. trimetoprim) Sunt posibile asocieri între cele 3 clase şi în cadrul lor. cloramfenicol. sulfamide. aminoglicozide) -bactericide absolute (polimixine) -bacteriostatice (tetracicline. 5. clindamicina. cefalosporine. Asocierea antibioticelor: are următoarele indicaţii: -tratamentul de urgenţă al unor boli infecţioase grave. -boli infecţioase cu etiologie plurimicrobiană. ţinând cont de clasificarea lor în: -bactericide degenerative (peniciline. -pentru creşterea acţiunii antimicrobiene (efect sinergic sau aditiv). cu următoarele 2 excepţii: . pentru a împiedica apariţia de tulpini rezistente. Reguli de asociere a antibioticelor . Se preferă monoterapia cu antibiotice. -în tratamentul tuberculozei.Farmacologie Lues (sifilis) Penicilina Leptospiroze Febra tifoidă Infecţii cu Mycoplasma pneumoniae Infecţii cu Ricketsii.

Farmacologie 1.Nu se asociază bactericide cu bacteriostatice. 2.Nu se asociază bactericide absolute între ele (datorită riscului crescut de efecte adverse). 3.Nu se asociază bacteriostatice între ele (asocierea este ineficace). Asocieri posibile: de ex. peniciline + aminoglicozide cefalosporine + aminoglicozide 6.Stabilirea schemei de tratament cu antibiotice va preciza: - doza optimă, în funcţie de: -greutatea corporală, mai ales în pediatrie; -gravitatea infecţiei şi sediul focarului patogen; -pragul toxic al fiecărui antibiotic; -se evită subdozările care predispun la recidive sau la apariţia rezistenţei microbiene. - calea de administrare: Antibioticele se administrează parenteral în următoarele situaţii: - infecţii grave, urgenţe; - la pacienţi cu complianţă scăzută la tratamentul oral cu antibiotice; - antibiotice care au forme farmaceutice doar de uz parenteral. ritmul de administrare: variază de la un antibiotic la altul şi chiar la acelaşi antibiotic, în funcţie de gravitatea infecţiei. De ex.: Penicilina G, V se administrează la 4, 6 sau 8 ore Ampicilina, Amoxicilina, - la 6 sau 8 ore

Farmacologie Efitard, unele cefalosporine - la 12 sau 24 ore Moldamin - la 7 - 14 zile durata terapiei: variază după gravitatea infecţiei: -obişnuit 7-10 zile -în infecţii bacteriene severe încă 7-10 zile de afebrilitate. 7. Administrarea profilactică a antibioticelor se face doar în unele situaţii: - Profilaxia reumatismului articular acut (RAA) -Moldamin (1 flac/ lună, 5 ani la cei sub 25 ani, 2 ani la cei peste 25 ani) - Profilaxia endocarditei infecţioase - există mai multe scheme de profilaxie, la pacienţii cu afectarea valvelor cardiace

- Profilaxia meningitei -meningococice Haemophilus influenzae - Profilaxia tuberculozei la subiecţii expuşi (contacţi apropiaţi) Izoniazida -Profilaxia infecţiilor recurente ale tractului urinar - Biseptol.

-cu

cu

Farmacologie ANTIBIOTICE BACTERICIDE Antibioticele bactericide se clasifică în: -betalactamine -peniciline -cefalosporine -aminoglicozide

PENICILINELE Definiţie: Sunt antibiotice bactericide numai în faza de multiplicare rapidă a bacteriilor. Clasificare şi reprezentanţi: I. Peniciline cu acţiune rapidă: Benzil-penicilina: Penicilina G (sare sodică sau potasică) flacoane cu pulbere 400.000 UI 1.000.000 UI 5.000.000 UI Soluţia obţinută după dizolvare în ser fiziologic se administrează -i.m sau i.v. la 4, 6, 8, ore interval -i.v. în perfuzie (dar nu în soluţie glucozată) Se adm. obişnuit 1,6- 6 milioane UI/zi. Fenoximetil-penicilina: Penicilina V compr. 400.000 UI Ospen • compr. 500.000 UI, 1000.000UI,1500.000 UI • granule pt. suspensie orală 750.000UI/5ml

Farmacologie Se administrează oral, din 6 în 6 ore (8 în 8 ore) înainte de mâncare. II. Peniciline cu acţiune retard: Procain penicilina G: Efitard, flacoane cu pulbere 800.000 UI Se administrează i.m. 1 flacon la 12 ore sau 2 flac. la 24 ore Benzatin-benzilpenicilina: Moldamin, flacon cu pulbere 600.000UI, 1200.000UI Retarpen, flacon cu pulbere 600.000UI, 1200.000UI Se dizolvă în apă distilată. Se adm. i.m. 1 flac. la 7 zile. III. Peniciline antistafilococice: Oxacilina caps. 250 mg. adm. oral flacoane cu pulbere 250 mg., 500 mg. Se adm. 2-4 g./zi, din 6 în 6 ore IV. Peniciline cu spectru larg: Ampicilina caps. 250 mg. flac. cu pulbere 250mg, 500mg adm. i.m., i.v. Obişnuit se adm. 2-4g/zi la interval de 6 ore. Ampicilina + Sulbactam = Sultamicilina (are spectru lărgit faţă de Ampicilină) ↓ preparatul Unasyn: - flac cu pulbere 1,5g =1g Ampicilină + 0,5g Sulbactam , adm i.m., i.v. - pulbere pentru suspensie orală - cp. adm. i.m., i.v.

Farmacologie Se administrează 1,5 -12g/zi la 6,8,12 ore. Sulbactam = derivat penicilinic puţin eficace ca antibacterian, dar inhibitor puternic de betalactamaze. Amoxicilina - are absorbţie mai bună decât Ampicilina după administrare orală; Amoxicilina caps.250 mg, 500 mg - se adm. oral 250 mg, 500 mg la 8 ore Ospamox caps.250 mg cp. 250 mg,500mg, 750mg, 1000mg granule pentru suspensie orală 125 mg/5ml, 250 mg/5ml Duomox cp.125mg, 250mg, 500mg Se adm. 1,5g/zi în 2,3 prize. Amoxicilina + acid clavulanic = Amoksiklav; Augmentin ↓ (inhibitor de betalactamaze) Augmentin cp.625 mg - 500mg Amoxicilină - 125 mg acid clavulanic cp.1 g -875 mg Amoxicilină -125 mg acid clavulanic Se administrează în 2 prize/zi. Amoxicilina + Metronidazol = HELICOCIN - preparat folosit pentru eradicarea infecţiei cu Helicobacter pylori în ulcer. Observaţii: 1.Penicilinele sunt antibiotice ieftine, eficace pe un număr relativ mare de germeni (coci Gram + , − , bacili Gram +, spirochete, leptospire). 2.Sunt bactericidele cele mai puţin toxice, de aceea se administrează frecvent la copii, gravide, imunodeprimaţi.

înainte de utilizare se dizolvă în ser fiziologic (majoritatea) sau apă distilată (Moldamin).v. din 8 în 8 ore Cefaclor: Ceclor caps 250mg. 500mg susp. 250mg.. 5.4 g/zi.m. erupţii cutanate.) Testarea sensibilităţii se face intradermic cu o soluţie foarte diluată de Penicilină.v. Formele parenterale se prezintă sub formă de flacoane cu pulbere. (Adrenalină i. şoc anafilactic). Cele mai de temut efecte adverse sunt reacţiile alergice (urticarie. Penicilinele pt.. 250mg/ml Se administrează 1. 4 g/zi . Riscul de reacţii alergice există atât la prima administrare a medicamentului cât şi la următoarele administrări. Ospexin. La un pacient cunoscut alergic la Penicilină alternativa terapeutică în infecţiile streptococice faringiene este Eritromicina (2cp. ! Reamintiţi-vă tratamentul şocului anafilactic. 4. CEFALOSPORINELE Clasificare şi reprezentanţi: Generaţia I: Orale: Cefalexin: Oracef. uz oral se administrează pe nemâncate pentru o absorbţie mai bună. Keflex cp. 500mg suspensie 125mg/5ml. Romergan i. 250mg/5ml Se administrează 250 mg la 8 ore → max.Farmacologie 3. 125mg/ml. la 6 ore). Hidrocortizon hemisuccinat i.

. 1g.500mg/zi Zinacef flac.6 ore interval Generaţia a II-a: Cefamandol: Mandol flac 1g. 3×750mg/zi.5g Se administrează i.m. max 9 g/zi Generaţia a IV-a: Ceftibuten: Cedax flac. 2g Se administrează 1-2g/zi. 200mg. suspensie orală caps. 400mg Se administrează oral 400mg/zi. 1g. 1.5g. max. 250mg.m. i. profund 4 -12g/zi la 4 . i. Cefoperazona: Cefobid flac cu pulbere 0.1g la 8 -12 ore. 12g/zi Cefuroxima: Zinnat cp.Farmacologie Parenterale: Cefalotina: Keflin flac cu pulbere 1 g + 1 fiolă 10 ml apă distilată Se administrează i. la 12 ore. i. 5 zile Observaţii: . 2g Se administrează 1 flac.v. 500mg suspensie 125mg/5ml Se administrează oral 2×250 .. 500mg . cu pulbere 250 mg. 500mg. 2g Se administrează i. doză unică. cu pulbere 750mg. i. cu pulbere pt.v.v.. până la 3-6g/zi (la 6 ore interval) Generaţia a III-a: Ceftriaxona: Rocephin flac.v.m.

) sau soluţie Xilină (pt. Kanamicin flac. intervalul între doze = 24 ore ⇒ 1 doză/zi Gentosept = soluţie oftalmică cu Gentamicină 0.v. adm.m. Cefalosporinele de uz parenteral. în TBC se adm. cu spectru mai larg decît penicilinele. 1g de 2 ori/săptămână. la 12 sau 8 ore În insuficienţa renală intervalul dintre doze se măreşte după formula: intervalul dintre doze = 9 × valoarea creatininemiei (mg%) Streptomicina: Streptomicină flac. indicate în infecţii severe.m.Farmacologie 1. se adm.v. 15 mg/kgc/zi. asociat cu alte tuberculostatice. sau i. i.5g% Administrare: instilaţii în sacul conjunctival 1-2 picături la 4 ore Kanamicina: Kanamycin. Reacţiile alergice pot apare. fiind utile în tratamentul meningitelor. Este folosită mai ales ca tuberculostatic.m. dar sunt mai rare şi mai puţin severe decât pentru peniciline. 3. sub formă de flacoane cu pulbere se dizolvă de obicei în apă distilată (pt. i. În insuficienţa renală se creşte intervalul dintre doze astfel: Interval între doze (ore) = 8 × valoarea creatininemiei (mg%) Exemplu: creatinina serică = 3 mg%. dar foarte eficace. 3-5mg/kgc/zi. adm. AMINOGLICOZIDELE Clasificare şi reprezentanţi: Gentamicina: Gentamycin. i. i.. Cefalosporinele sunt bactericide scumpe. cu pulbere 1g. .m. la interval de 8 ore. cu pulbere 1g.). Gentamicin fiole 80mg/2ml 40mg/2ml Se administrează i. Cefalosporinele de generaţia a III-a şi a IV-a pătrund bine prin meningele inflamat... 2.

flacoane 500 mg/2ml. Amikacin . Antibiotice bacteriostatice cu spectru larg Sunt reprezentate de: Tetracicline Cloramfenicol Folosirea lor este actualmente limitată din cauza frecvenţei relativ mari a tulpinilor bacteriene rezistente în cazul tetraciclinelor. 3. ANTIBIOTICE CU SPECTRU LARG) A.v. în 2 doze. administrate i. Efectele adverse cele mai frecvente sunt ototoxicitatea şi nefrotoxicitatea ⇒ la bolnavii cu insuficienţă renală este necesară scăderea dozelor/zi sau creşterea intervalului dintre doze. I. această asociere având efect sinergic. Tobramicina: Nepcin. sau i. Aminoglicozidele sunt antibiotice bactericide. Nu se absorb după administrare orală ⇒ se administrează obişnuit parenteral.3% .unguent cu tetraciclină . fiole 20 mg/2ml Observaţii: 1. 2.. 250 mg .m. active mai ales pe bacili Gram negativi aerobi. Se pot asocia cu penicilinele sau cu cefalosporinele. 4.caps. ANTIBIOTICE BACTERIOSTATICE (MACROLIDE. 15 mg/kgc/zi. Tetraciclinele • sunt antibiotice produse de diferiţi Streptomyces • au acţiune bacteriostatică faţă de un număr mare de microorganisme patogene Clasificare: Generaţia 1: Tetraciclina . respectiv datorită riscului deprimării periculoase a hematopoezei în cazul cloramfenicolului.Farmacologie Amikacina: Amikozit. Obişnuit se administrează 500 mg de 2 ori/zi la adulţi.

Farmacologie Clortetraciclina Oxitetraciclina Rolitetraciclina . Mg. Fe situaţii când se formează chelaţi neabsorbabili. Caracteristici şi principii de administrare pentru generaţia a 2 . malnutriţie. lapte.brun a dinţilor şi hipoplazia smalţului dentar. • aplicarea locală trebuie evitată (cu excepţia formelor oftalmice) din cauza potenţialului mare de sensibilizare • se acumulează în mugurii dentari producând colorarea în galben . cationi bivalenţi sau trivalenţi putându-se administra concomitent cu acestea . fiind contraindicată administrarea lor concomitentă cu aceste preparate. necesitând un interval de minim 2 ore între ele. sarcină şi coexistenţa altor boli hepatice • toleranţa digestivă a preparatelor este diminuată deoarece au ca reacţie adversă fenomenul de dismicrobism intestinal care se concretizează prin apariţia diareei ce apare în cursul tratamentului şi care alături de celelalte dezavantaje prezentate reduc complianţa pacientului la tratamentul cu tetracicline de primă generaţie.inj.350mg Generaţia a 2 -a: Doxycyclin -Vibramycin caps 100 mg.a jumătate a sarcinii şi în primele 6 luni de viaţă ale copilului (afectează dentiţia de lapte) respectiv la copii până la 8 ani (afectează dentiţia definitivă) • hepatotoxicitatea este favorizată de insuficienţa renală.Solvocilin flac. în prezenţa alimentelor (produsele lactate) şi a medicamentelor ce au în compoziţia lor ionii Ca. inj. flac.a: • se absorb aproape complet din intestin fiind foarte puţin influenţate de alimente. motive pentru care sunt contraindicate în a 2 .300. 200 mg Caracteristici şi principii de administrare pentru prima generaţie: • eficacitatea tetraciclinelor este diminuată prin absorbţie scăzută în caz de hipoaciditate gastrică.

deprimarea hematopoiezei cu pancitopenie • la nou născut fenomenele toxice acute se pot manifesta prin "sindromul cenuşiu" (vomă.18 h după prima doză şi 18 . distensie abdominală. Antibiotice macrolide . cianoză cu colorarea cenuşie a pielii) datorită incapacităţii de metabolizare a cloramfenicolului de către ficat • interacţiuni medicamentoase: Cloramfenicolul inhibă metabolizarea anticoagulantelor cumarinice. N. diaree cu scaune verzi. 125 mg/250 mg şi caps. 250 mg Obişnuit are acţiune bacteriostatică.cp. iar din a 2 -a zi o doză / zi • nu influenţează flora bacteriană intestinală şi se poate administra şi la pacienţi cu insuficienţă hepatică şi renală având astfel o toleranţă digestivă foarte bună • au potenţă mai mare decât cele din prima generaţie ! Observaţie: Datorită tuturor avantajelor prezentate complianţa pacienţilor la tratamentul cu tetracicline de a 2 -a generaţie este net crescută faţă de prima generaţie. fenitoinei şi a sulfamidelor antidiabetice • este antibioticul de primă alegere în febra tifoidă B. traversează bariera hematooculară şi bariera placentară • utilizarea sa este limitată datorită cele mai grave complicaţii .trece uşor în LCR.Farmacologie • sunt active faţă de unele tulpini bacteriene rezistente la tetraciclinele clasice • T1/2 pentru Doxiciclină este de 12 . II. tahipnee. Cloramfenicolul . pătrunde în creier. dar poate fi şi bactericid pe H.22 h pentru doze multiple motiv pentru care se vor administra în prima zi 2 doze la 12 ore interval una de cealaltă. meningitidis şi Bacteroides Caracteristici: • datorită liposolubilităţii ridicate difuzează foarte bine în toate ţesuturile . influenzae.

stearat.Rulid . Roxitromicina . diaree.Rulid Claritromicina . anticoagulantele orale.Spiramycin Josamicina . 150 mg Caracteristici şi principii de administrare: • are absorbţie rapidă şi realizează concentraţii plasmatice mari la doze mici având o acţiune bactericidă pe durata de 24 h . durere epigastrică • inhibă citocromul P450 provocând inhibiţie enzimatică asupra altor medicamente administrate concomitent: teofilina.Josamycin Noua generaţie: Roxitromicina .cp. lactobionat) datorită instabilităţii sale în mediu acid gastric • este medicaţia de alternativă la pacienţii cu alergie la penicilină • provoacă fenomene de iritaţie digestivă de tipul greaţă. Clasificare: Vechea generaţie: Eritromicina Spiramicina .Klacid Eritromicina .primul reprezentant • este produsă de Streptomyces erithreus Principii de administrare: • se administrează numai sub forme enterosolubile (esterii săi: succinat. vomă.Farmacologie Se numesc macrolide deoarece cuprind în structură un inel alifatic lactonic de dimensiuni mari. propionat. digoxina crescând riscul reacţiilor toxice ale acestora Dintre noile macrolide ultimele două s-au impus în practica clinică.

Omeprazol cp 20mg . pulmonar. alveolar) • penetrabilitate ridicată atât intra cât şi extracelular • metabolitul activ (14 . 125 mg/5 ml . 500 mg/flacon (macrofage şi leucocite) comparativ cu Caracteristici şi principii de administrare: • absorbţia nu este influenţată de mese • realizează concentraţii eficace la toate nivelele tractului respirator (nazal.suspensie 60 mg/100ml. amigdalian.cp 250 mg şi 500 mg .Klacid .v.i.Farmacologie • penetrabilitate tisulară şi celulară mare eritromicina • este stabilă la acidul clorhidric putându-se administra ca atare • se poate administra în doză unică 300 mg/zi cu aceeaşi eficienţă clinică şi bacteriologică cu ritmul 2 x 150 mg/zi în infecţii de căi respiratorii superioare şi inferioare • prezintă rare efecte adverse digestive Claritromicina .OH Claritromicina) potenţează efectele Claritromicinei • poate creşte nivelele plasmatice ale Carbamazepinei şi Teofilinei necesitând monitorizarea clincă a pacienţilor respectivi • are acţiune antibacteriană şi pe Helicobacter pylori. intrând astfel în schema triplei şi quadruplei terapii de eradicare a infecţiei cu acest germene la pacienţii cu ulcer duodenal: IPP (doză dublă) + Claritromicină 500mg (doză dublă) + Amoxicilină 1000mg (doză dublă) IPP (doză dublă) + Claritromicină 250mg (doză dublă) + Metronidazol 400mg (doză dublă) IPP (doză dublă) + Claritromicină 250mg (doză dublă) + Tinidazol 500mg (doză dublă) IPP = Inhibitor al pompei de protoni .

2. pylori.250 mg x 2/zi adulţi .Farmacologie • rare efecte adverse digestive Se administrează: . Prescrieţi antibioticul de elecţie care intră în schema de eradicare a infecţiei cu H. Prescrieţi antibioticul de elecţie la un pacient cu diagnosticul de pneumonie postgripală. .5 mg/Kgc x 2/zi copii Cazuri: 1. Prescrieţi antibioticul de elecţie la un pacient cu diagnosticul de angină acută streptococică cu alergie la penicilină. 3.7.

750 mg . 500 mg.Ciprobay cpr. 0.Eradacin caps. 1g la 6 ore. Rosoxacina .Farmacologie CHIMIOTERAPICE: CHINOLONELE. între mese. timp de 2-3 zile). 7 zile • infecţii enterice: dizenterie bacilară acută (2. CHINOLONELE: Sunt chimioterapice de sinteză cu proprietăţi antibacteriene bactericide.Acid nalidixic cpr. 250 mg Ciproxin cpr. 250 mg. monodoză.5g: • infecţii urinare (cu germeni sensibili): cistite. pielocistite. Clasificare: chinolone de generaţia I: Acidul nalidixic Acidul oxolinic Cinoxacina chinolone de generaţia II: Rosoxacina Acidul pipemidic chinolone de generaţia III: Ciprofloxacina (fluorochinolone) Ofloxacina Pefloxacina Norfloxacina Fleroxacina Reprezentanţi: Acidul nalidixic . 150 mg • infecţii gonococice acute: 300 mg. pielonefrite. Ciprofloxacina: . SULFAMIDELE ŞI TRIMETOPRIMUL A..doză unică/zi. 100 mg.5g = 5 cpr.

• infecţii transmise pe cale sexuală (uretrite acute. 200. i.25 g/zi i. : 400 mg/zi (monodoză) Indicaţii (Fluorochinolone): • infecţii urinare (cistite.Tarivid cpr.v.0. cervicite acute. 100 mg/10 ml Administrare : oral : 2 X 0. : 400 mg la 12-24 h Norfloxacina: .2 g/zi Pefloxacina: .Nolicin cpr. 400 mg Administrare : 200-400 mg la 12 h (3.v. . 100 mg.v.Abaktal cpr. perfuzabilă 200 mg/100 ml Administrare : 200-400 mg la 12 h Fleroxacina: .1 .400 mg sol. pielonefrite) şi prostatice acute şi cronice.7-10 zile) Ofloxacina: . • infecţii gastro-intestinale : boala diareică acută. perfuzabilă 400 mg/100 ml Administrare : oral. rectite acute). : 2 X 0. 400 mg f.Farmacologie f. i. 200 mg sol. 80 mg/ml Administrare: oral.Quinodis : cpr.

B. Sulfamide cu acţiune sistemică: 1. d) în general sunt bine suportate. b) sunt total inactive în infecţii: streptococice. Ex: în boala diareică acută durata tratamentului cu fluorochinolone este de 3 zile. sucralfat.oral (comprimat). cu acţiune rapidă: Sulfafurazol 2. e) trebuie evitate sau utilizate cu prudenţă la copii.v. -durata tratamentului: 3 . magneziu. la bolnavi cu antecedente convulsive. preparate de fier. 3. cu acţiune intermediară: Sulfametoxazol. vărsături. cu acţiune prelungită: Sulfametoxidiazina II.Farmacologie • infecţii osteo-articulare: osteomielite acute şi cronice • infecţii respiratorii: bronşite cronice Principii de administrare (Generaţia a III-a): . pneumococice. calciu. (fiole) . în timpul sarcinii. i. c) au absorbţia intestinală diminuată de antiacidele cu aluminiu. fotosensibilizare. SULFAMIDELE Sunt chimioterapice de sinteză cu acţiune bacteriostatică. severitatea infecţiei). f) sunt contraindicate la nou-născut.7 -10 zile (în funcţie de indicaţie. ! Observaţie: Fluorochinolonele: a) antibacteriene de primă alegere în şancrul moale.ritmul de administrare: la 12 sau 24 ore (în funcţie de preparat). listeriene sau cu anaerobi. pot produce: greţuri. Clasificare I. Sulfamide cu acţiune intestinală: Ftalilsulfatiazol . convulsii.

• rezistenţa la sulfamide se pre vine prin: asocieri (Ex. Mafenidul (cremă) Principii de administrare: • obişnuit. • i. doză de atac = 1 g/2cpr (doză unică/zi) + doză de întreţinere 1/2 g = 1cpr/zi.Farmacologie III. este una dintre sulfamidele cele mai utilizate Sulfametin cpr. . dimineaţa şi seara Avantajele asocierii: ! Observaţie Biseptolul: • este medicaţia de primă alegere în pneumonia cu Pneumocistis carini • este contraindicat în timpul sarcinii şi la nou-născut acţiune bactericidă mai intensă./zi. Septrin. Bactrim. oral comprimate: doză de atac + doză de întreţinere Ex: Sulfafurazol cpr. dizenterie bacilară. Acid folic.Coli. . Proteus).se evită asocierea cu : Procaină.5 g: doză de atac = 2g (4cpr. infecţii biliare. indicaţia principală: infecţii urinare asociere activă şi pe unii germeni rezistenţi la sulfamide instalarea rezistenţei se face mai lent . spectrul de acţiune mai larg. (rar) • uz local : Sulfacetamida (colir) ! Observaţie Sulfamidele: • au indicaţii limitate în infecţii urinare necomplicate cu germeni sensibili (E.v. 0. acidifiante urinare.) + doză de întreţinere = 1g/2cpr la 6 ore.se recomandă cu o cantitate mare de lichide (mai ales alcaline) pentru a preveni cristaluria (precipitarea sulfamidelor în tubii renali).Tagremin) Este asocierea între: Sulfametoxazol + Trimetoprim (5 :1 = 400 mg/80 mg) Administrare: Biseptol : 2 x 2 cpr.: Sulfametoxazol + Trimetoprim = Biseptol) Biseptol (Cotrimoxazol. respiratorii. Sulfamide de uz local: Sulfacetamida (colir).

I. Terapia durerii începe fie cu prima treaptă.I. urcând .Farmacologie CURS 13 Farmacoterapia urgenţelor medicochirurgicale în cabinetul de medicină dentară (vezi slide-uri) CURS 14 Farmacoterapia durerii. NIVEL III dureri intense şi/sau eşec la NIVEL II Dureri moderate şi severe sau eşec la antalgicele de nivel I NIVEL I Dureri uşoare Analgezice şi neopioide: moderate • Metamizol • Paracetamol OPIOIDE UŞOARE: CODEINA ± Paracetamol ± Aspirină ± A. în • Aspirină funcţie de intensitatea efectului analgezic.S OPIOIDE antalgicele de nivel II Agonişti parţiali Agonişti puri PUTERNICE • Buprenorfina • Morfina clorhidrică şi sulfurică Agonişti antagonişti • Pentazolina • Petidina Scara analgezică a OMS cuprinde medicaţia analgezică clasificată în trepte.N. • A. Treapta 1 cuprinde analgezicele cele mai slabe.N. iar treapta a 3-a pe cele mai puternice.S.

Metamizol = Algocalmin cp 500 mg. 1g/2ml Este indicat ca analgezic mai ales în dureri colicative Efecte adverse: . Maxim 4 x 2 cp/zi ! Observaţie: Are risc hepatotoxic în caz de supradozare. 1 g.risc de anafilaxie . Este bine suportat.agranulocitoză: se foloseşte perioade scurte de timp . Upsarin Are efect analgezic. Se administrează după mese. 3.hipotensiune arterială la injectare rapidă i. Efferalgan. antiinflamator. efervescente Are acţiune analgezică asemănătoare cu Aspirina. sup. 125. fie direct cu o treaptă superioară. cp. dureri musculare şi osoase. Reprezentanţi: Treapta 1: Substanţe care inhibă sinteza prostaglandinelor 1. sup. f. .Aspirina cp 500 mg. Paracetamol .Paracetamol cp.. antipiretic. diateze hemoragice ! Observaţie: Asociată cu anticoagulantele prezintă risc crescut de hemoragii 2. suspensie. acţiune antitermică. 250 mg Panadol cp.Farmacologie progresiv până la treapta cu care se obţine o analgezie satisfăcătoare. de elecţie la copii. neiritant gastric. 500 mg. Acid acetilsalicilic .v. Contraindicaţii: ulcer gastric. maxim 8 cp/zi Este eficace mai ales în cefalee. dar nu are efect antiinflamator.

Alternative: antispastice (Scobutil. Codeina . supozitoare 250 mg. abcese. Poate produce leucopenie.4 x 25 .Codeine phosphate cp 15 mg Pe lângă efectul analgezic are şi efect antitusiv marcat. 40 mg. f 75 mg. 50 mg. Treapta a 2 -a : Opioide mai slabe Se pot asocia cu medicamente din treapta 1. 50 mg.400 mg/zi Piroxicam . moderat efect analgezic. trombocitopenie. . 100 mg.Fenilbutazonă. Butazolidine.Paduden . unguent 4%. Papaverină). ! Observaţie: Formele orale se administrează după mese deoarece sunt puternic iritante gastric. 4. sup. Doza obişnuită: 3 . Antiinflamatoare nesteroidiene Au efect antiinflamator şi antipiretic puternic.4 x 500 .Farmacologie Administrare: 2 .4 x 200 . Reprezentanţi: Indometacin . unguent 3% Se administrează în doză unică 20 . cp retard 100 mg. 1. 400 mg. Diclofenac dj 25. în 3 prize. anemie aplastică. unguent 5% Doza obişnuită: 3 . Feldene. Reumavek. agranulocitoză.1000 mg/zi Datorită efectelor adverse nu trebuie folosit ca agent spasmolitic primar.50 mg/zi Ibuprofen . supozitoare 50. dismenoree.Voltaren.50 mg/zi Diclofenac . doza obişnuită: 400-800 mg/zi. tromboflebite. cp 20 mg. supozitoare 20. dj. 200 mg. unguent 4%.cp 200.4 x 25 .40 mg/zi. antiinflamatoare nesteroidiene. gel Doza obişnuită: 3 . Fenilbutazonă.Piroxicam.caps 25 mg. Acţionează favorabil în dureri reumatice. supozitoare 500 mg. de aceea este mai rar folosit. unguent.

Administrat parenteral are efect analgezic intens.100 mg/zi Treapta a 3 . Doza obişnuită în această asociere este: 60 mg Codeină + 100 mg Paracetamol. cp perlinguale 0. 2. 100 mg. f.4 ore. 20 mg/1ml s. sup.7 ore Dmax/1d = 20 mg Doza analgezică uzuală: 5 .c. de 4-6 ori / zi.Farmacologie Dependenţa este riscul cel mai de temut al Codeinei. Dmax/24 h = 60 mg . 0.Fortral cp 50 mg.Tramal f. 100 mg.a: Opioide puternice Se pot asocia cu medicamente din treapta 1. ce durează 4 . 30 mg/1 ml Efectul durează 3 . administrat oral are efect analgezic moderat. Morfina f. Are efect analgezic bun asociată cu Paracetamolul. 50. Pentazocina .3 mg. nu este indicată în dureri cronice fiindcă necesită administrare la intervale scurte (4 ore). Tramadol . Efect analgezic intens.10 mg 2. Dmax = 500 mg/zi 3. Dmax/1d = 60 mg Dmax/24 h = 360 mg 3.8 ore.5 ore.Mialgin f 100 mg/1 ml Are durata de acţiune 2 . sol uz intern 100 mg/ml Acţiunea durează 4 . 1.2 mg Are acţiune mai lungă decât Morfina.7 ore Are risc de dependenţă mai mic comparabil cu Codeina Doza obişnuită: 4 x 50 . Este indicată în dureri acute moderate sau intense. durează 6 .Temgesic f. Petidina . Buprenorfina .

În durerea postoperatorie deoarece sensibilitatea la durere variază de la pacient la pacient.dependenţă (cu apariţia sindromului de abstinenţă la întreruperea tratamentului) . în doze standard.0. blocarea trunchiurilor nervoase.6 mg la 6 . gimnastică medicală.spasm al sfincterului Oddi (spasm biliar) . radioterapie. Tratamentul durerii cronice trebuie să fie multimodal: administrare sistemică/locală de analgezice. psihoterapie. vărsături . .euforie. Efecte secundare: . analgezie paravertebrală. anestezie peridurală.controlled .analgesia • În durerea cronică: Scopul tratamentului este de a împiedica apariţia durerii.8 ore.deprimare respiratorie .greaţă. • În durerea acută: Scopul tratamentului este suprimarea rapidă a durerii. în doze individualizate şi administrate la intervale riguros fixate.constipaţie . Principii de administrare: Principiile de tratament diferă în funcţie de tipul durerii: acută sau cronică. administrarea trebuie individualizată şi se face la cererea pacientului = on demand analgesie = pacient .retenţie de urină . de cele mai multe ori cu analgezice orale.toleranţă (= scăderea progresivă a efectului) . administrate parenteral.3 . de cele mai multe ori cu cele mai puternice analgezice.Farmacologie Se pot administra 0.

Observaţii: 1. 5. . Nu se asociază substanţe care fac parte din acelaşi grup ca mod de acţiune (de exemplu nu se asociază opioide între ele). La pacienţii cu neoplasm este necesară o analgezie continuă astfel încât administrarea medicamentelor se face după un orar fixat dinainte şi nu la cererea pacientului. Cefaleea poate fi indusă chiar de unele analgezice. evitarea prezentării la stomatolog. anxiolitice (Hidroxizin. Opioidele (în afara durerilor naşterii) şi AINS sunt contraindicate. În timpul sarcinii şi alăptării doar Paracetamolul este sigur inofensiv. Diazepam) antidepresive (Amitriptilina) antispastice (Papaverina) glucocorticoizi (dacă există o componentă inflamatorie) 3. pe de altă parte. prin complexitatea sa etiopatogenică şi clinică. 2. motivaţia unui dualism atitudinal comportamental al pacientului întâlnit frecvent în practica stomatologică: • • pe de o parte solicitarea consultaţiei şi tratamentului de specialitate în urgenţă (mai ales).Farmacologie În durerea cronică care nu are etiologie malignă pacienţii trebuie trataţi fără opioide cât mai mult timp posibil. Se pot asocia terapiei cu analgezice alte substanţe adjuvante: fenacetinică") 4. Trebuie ţinut cont de posibilitatea apariţiei nefropatiei prin analgezice ("nefropatie MANAGEMENTUL DURERII ÎN CABINETUL STOMATOLOGIC (vezi și slide-urile) DUREREA ÎN STOMATOLOGIE Introducere Durerea reprezintă.

neurogenă. Sugestivă şi mai actuală în acest sens pare a fi încercarea de evaluare epidemiologică a lui Stanley L. care (prin aproximarea incidenţei la 100. prognostic clinic şi terapeutic în acest domeniu. se poate lua în considerare tel mult o estimare epidemiologică relativă a fenomenului dureros în practica stomatologică.afecţiuni algogene relativ frecvente (>5-100) . Incidenţa afecţiunilor algogene în stomatologie Dat fiind dualismul atitudinal-comportamental menţionat anterior. cu un coeficient real de dificultate.Farmacologie Durerea reprezintă de altfel un „model cerebral" rezultat dintr-o suprasumaţie de stimuli de natură variată. Dată fiind reprezentativitatea componentei subiective a durerii.orale: Barr Boala mână-picior-gură Herpangina Stomatita gonococică Gingivita Candidoza Afecţiunile dentare .afecţiuni algogene frecvente (> 100) . exprimarea diferenţiată a durerii (somatică. ceea ce relevă semnificaţia majoră a elementelor de anamneză şi ancheta funcţională sub aspect diagnostic. implicit a durerii oro-maxilo-faciale.afecţiuni algogene rare (>0-5) Afecţiuni frecvente Afecţiuni relativ frecvente Afecţiuni rare Pulpita acută Pericoronarita False afecţiuni Abcesul periapical Durerea după chirurgia endodontică Protezare cu supraînălţare Eroziuni gingivale şi leziuni dentare legate Alveolita poslextracţionaiă uscată GUNA False dureri dentare: Nevralgia de trigemen Nevralgia de ganglion dentare: Infarctul acut miocard Sindromul Ernest Reacţia postmedicamentoasă oraiă pemfigus-like de diferenţiază: sfenopalatin Sindromul Stevens-Johnson Reacţia de periajul dentar Sinuzita Necroliza epidermică toxică postmedicamentoasă maxilară acută Gingivo-stomatita herpetică primară Ulceraţii traumatice Ulceraţii prin arsuri Stomatita aftoasă Ulceraţiile herpes-zoster orală lupus-like Leucemia acuta şi leziunile Ulceraţiile cu virus Epstein.000) . psihogenă ) se realizează în termeni preponderent subiectivi. mediaţi prin sisteme complexe specifice şi nespecifice spre structurile cerebrale anatomice şi integrative a căror activitate normală este astfel perturbată (5). Wiener (1998).

secundar) Alergia de contact Durerea iradiată de la un Terapia cu isotretinoin Glosita alergică anevrism disecant Cheilita actinică Ulcerele cu virus Coxsackie Iodismul (oreionul sau Virusul Herpex simplex enterovirus iodat) Nevralgia de trigemen din .Farmacologie Stomatita alergică postmedicamentoasă Stomatita iritativă Reacţia postmedicamentoasă Reacţia orală la orală lichenoidă GUNA şi afecţiunile periodontale Virusul (pulpita) Ectima gangrenosum citotoxice Leziuni orale în context SIDA şi leziunile orale: SIDA: \ Virusul citomegalic candidoză herpex simplex Herpes variceloulcero- simplex Aftele idiopatice cu răspuns Virusul la prednison zosterian Leziunile necrotice idiopatice afecţiuni periodontale Herpes-zoster şi GUNA Stomatita necrotizantă acută leucoplazia păroasă Sarcomul Kaposi Leziuni orale diabetice Limfoamele Leziuni orale uremice Glosite şi glosodinii: Candidoza GUNA Glosite şi glosodinii: Glosita stafilococică Glosite şi glosodinii: Glosita şi ulceraţia gonococică Glosita tricomoniazică Tularemia Durerea ATM : guta şi Glosita virală cu virus Pseudomonas (ectima Herpex simplex şi gangrenosum) Glosita bacteriană cu gram pseudoguta ulceraţii negativi Muşcături şi arsuri ale Sindromul Stevens-Johnson Durerea ATM : boala limbii Necroliza epidermică toxică Lyme Ulceraţii aftoase Glosita cu Chlamidia Fractura pe os trachomatis patologic Ia nivelul mandibulei datorata Ulceraţia cu citomegalovirus tumorilor sau osteomielitei Cheilite şi durerea la nivelul buzelor: Sifilis (primar.

Farmacologie
Impetigo Cheilita angulară datorată speciilor de Candida şi Staphylococcus aureus Cheilite şi durerea la nivelul buzelor: Cheilita alergică scleroza multiplă

Afecţiuni frecvente Eroziunile labiale datorate frigului şi umezelii Fracturi posttraumatice ale mandibulei, ale

Afecţiuni relativ frecvente Cheilita factitia Sindromul Stevens-Johnsons Necroliza epidermică toxică Disfuncţia/durerea de ATM (disfuncţia/durerea miofascială) Barotrauma

Afecţiuni rare

masivului facial şi ale sinusului maxilar Zona Zoster (ramurile maxilare şi complexului zigomatic Sinuzita maxilară supurativă Parotidita virală mandibulare ale nervului V) Durerea iradiată şi infarctul miocardic sau insuficienţa coronariană Parotidita Parotidita supurativă supurativă Infecţia spaţiului Litiaza salivară laterofaringian Infecţia spaţiului masticator Nevralgia idiopatică de trigemen Nevralgia de trigemen consecutivă compresiei microvasculare

Elemente psiho-fiziopatologice ale durerii Datorită mecanismelor modulatoare anatomo-fiziologice sau socio-psihologice, durerea nu poate fi concepută doar ca o senzaţie, ci ca un fenomen complex aparţinând atât condiţiei de normalitate, cât mai ales condiţiei patologice, cu multiple implicaţii anatomo-fiziologice, psihointelectuale, psiho-afective şi p s i h o - s o c i o l o g i c e , atestând astfel ceea ce afirma cândva

Farmacologie
L. Rubinstein: „între organizarea psihică şi condiţiile lumii exterioare se stabileşte principiul unei interacţiuni ascendente". Semnalând impactul unui potenţial obstacol, durerea anticipează o atitudine defensivă. In derularea fenomenului dureros, ca „semnal de avertizare a organismului", se individualizează trei registre r e p r e z e n t a t i v e :
• • •

percepţia senzoriala şi/sau somatică (specifică) starea afectiv-emoţională reacţia anatomo-visceralo-vegetativă şi musculară. Din multitudinea ipotezelor privind mecanismul experienţei dureroase, considerăm ca fiind

mai pertinentă pentru teritoriul stomatognat teoria porţii de control (emisă de Melzack şi Wall în 1965), care susţine ideea convergenţei dintre informaţia nociceptivă şi cea nenociceptivă, plasând locul interacţiunii convergente a axonilor mici şi mari la nivelul segmentului spinal sau în sistemul trigeminal. în acest sens, autorii individualizează trei componente implicate în experienţa dureroasă:
• • •

componenta senzori-discriminativă - determinantă în informaţia perceptivă primită de individ componenta rezultantă afectiv-emoţională (subiectivă) componenta cognitiv-evaluativă, inserată în experienţele anterioare şi aşteptări. Variabilele psihologice, după cum precizează P. Milgroon, vor avea un rol cu totul deosebit,

marcând diferenţiat reacţia la durere.

Relaţia Durere - Detresă - Frică - Anxietate. Structuri psiho-emoţionale şi de personalitate în stomatologie Durerea este condiţionată de prezenţa stimulilor algogeni cu impact: somatic, neurogen, psihogen sau mixt, care semnalizează o afectare tisulară curentă, sau iminentă, sau un tipar de răspunsuri atitudinal-comportamentale modulate de componenta afectiv-emoţională individuală, ceea ce îndreptăţeşte afirmaţia lui R. Leriche, chiar şi atunci sau mai ales când vorbim despre durere, că „fiecare bolnav îşi are adevărul lui". Sub aspect atitudinal-comportamental, după cum precizează P. Milgroon, fenomenul dureros se reflectă printr-o ipostază plurifactorială: pe de o parte, durerea declanşează detresă somatopsihică (la nivel diencefalic, cu activarea substanţei reticulate), care generează reacţia emoţională de frică ; pe de altă parte, frica favorizează eliberarea şi activarea de endorfine din glanda pituitară, rezultând un efect analgezic temporar', se realizează de fapt un „control inhibitor de poartă", control în care, după cum menţionează I. Hăulică, O.C. Mungiu şi G.D, lonescu, se implică cu rol determinant nu numai beta-endorfina şi dinorfinele, ci şi enkefalinele.

Farmacologie
Prin continuarea acţiunii agentului stresor se eliberează naloxonul, care antagonizează efectul analgezic anterior, durerea intensificându-se din nou. Aceasta explică dispariţia subită a durerii dentare în sala de aşteptare ca urmare a fricii exacerbate de aşteptare (fenomenul „angor temporis"), asociată eventual cu unele comentarii inoportune în acest cadru şi cu reapariţia durerii când frica a dispărut, „Analgezia de stres" apare în cadrul de referinţă menţionat ca „fenomen de apărare adaptativă contra agresiunii nociceptive". Referindu-se la particularizarea psiho-fizio-patologică în domeniul stomatologic, Billes şi Faneslow (1980) sugerează implicarea algogenă a tensiunii musculare generate de anxietate. De fapt, „agonia" unei şedinţe traumatizante la stomatolog se poate datora în mai mare măsură fricii decât durerii. Datorită aşteptării îndelungate la stomatolog, pacientul adult, dar mai ales pacientul copil, îşi focalizează atenţia pe stimuli ai fricii, etichetând eronat detresă (somato-psihică şi psihosomatică), incapacitându-se în consecinţă cu lupta sa cu experienţa dureroasă. Relaţia durere - detresă - frică - anxietate este particularizată în accepţiunea lui Milgroon, Wright, citaţi de Maxim et al. de :
• • • • •

structura psiho-emoţională a bolnavului (anxiosul are un prag al durerii mai scăzut) structura sa de personalitate (cu sau fără inflexiuni represive) tipologia constituţională etnică, antropologică, regională statusul neurovegetativ, umoral şi endocrin factorii socio-educaţionali, culturali (imprimă un caracter personal durerii). In fapt, întreaga activare automatică, implicit a reacţiei de frică, generează praguri scăzute

ale durerii şi o toleranţă mai mică la durere. Pragul dureros, ca prag de toleranţă la durere, este marcat de anticiparea tratamentului stomatologic propriu-zis de către pacient, mai ales Ia pacientul dominat de experienţe anterioare directe sau indirecte negative prelungite (răspunsuri emoţionale condiţionate - REC), cu incapacitatea de control situaţional, ceea ce generează o frică adiţională care agravează experienţa dureroasă. Durerea la rândul ei amplifică frica adiţională şi determină atitudinea de evitare, respingere sau fugă în faţa tratamentului stomatologic, atitudine care la rândul ei exacerbează frica a d i ţ i o n a l ă . Se realizează astfel o configuraţie a răspunsurilor emoţionale condiţionate (REC) prin implicarea stimulilor generalizaţi. Intervin ca factori de întreţinere şi agravanţi:
• • •

starea de teamă generală etapa de vârstă a pacientului dezvoltarea memoriei şi imaginaţiei, care adaugă senzaţiei dureroase o multitudine de reprezentări, imagini şi amintiri generatoare de nelinişte absenţa controlului tratamentului stomatologic de către pacient surse informaţionale

• •

Farmacologie

„angor temporis" etc. în consecinţă, intervenţia factorului psiho-emoţional asupra sensibilităţii algice se manifestă

prin:
• •

amplificare sau adaos psihic (frică) fixare psihică (durere reziduală) .

Particularizarea durerii în stomatologia pediatrică Ca reprezentare, mai ales pentru micul pacient, durerea simbolizează un atac, o leziune, o ameninţare. Sub aspect semiologic, durerea ca transformare a unei excitaţii în senzaţie alături de componenta afectivă implică şi un element perceptiv de conştiinţă, care evoluează în concordanţă cu etapa de vârstă şi stadiul de dezvoltare generală psiho-somatică a i
n d i v i d u l u i .

Astfel, sugarul simte durerea dar nu o percepe, afecţiunea existând ca o reacţie organică (starea de suferinţă fiind ilustrată prin strigăte, plâns, reacţii, mimică), elementul psihologic perceptiv fiind încă absent. Evoluţia spre maturitate, proces complex care sumează modificări psiho-mentale şi somatice, adaugă senzaţiei dureroase componenta perceptivă. Pe măsură ce copilul „se trezeşte", durerea se organizează şi se obiectivează prin dezvoltarea sistemului II de semnalizare - vorbirea (ca semn al maturării corticale, după cum precizează Monnod), dând copilului „conştiinţa lui însuşi" (Preyier). Dezvoltarea memoriei şi imaginaţiei adaugă senzaţiei dureroase o multitudine de reprezentări, imagini şi amintiri generatoare de nelinişte, durerea căpătând tot mai mult un caracter personal, accentuat sub efectul modulator sau demodulator al educaţiei Iată de ce expresia durerii se diferenţiază de la copil la copil. Totuşi în expresia durerii dentare (durere odontogenicâ) regăsim aspecte comune tuturor copiilor: lacrimi, transpiraţie, tremurături, dar mai ales reacţii specifice ale muşchilor oro-faciali, pe care Debesse le grupează în două tipologii caracteristice:
• •

expresia înălţării feţei prin contracţia muşchilor frontali şi sprâncenari; o anumită expresie a feţei determinată de contracţia muşchilor mirtiformi şi triunghiulari ai buzelor. Dar nu numai expresia fizică a durerii variază de la copil la copil, după cum precizează

Foreman, Christensen, Grivu, ci şi intensitatea ei în cadrul aceloraşi procese patologice, datorită faptului că diferenţele individuale sunt condiţionate de tipologia volitivă şi caracterială a copilului (în plină perioadă formativă), cât şi întreaga gamă de particularităţi psiho-somatice ale etapei de vârstă a copilului.

Farmacologie
Această complexitate plurifactorială motivează particularizarea psiho-emoţională a sensibilităţii algice odontogenice a copilului, ilustrată printr-o accentuare (comparativ cu adultul) a :
• •

amplificării psihice a durerii (pragul de excitaţie la copil fiind mai coborât decât la adult); fixării psihice a durerii - durere reziduală (un rol important avându-1 în acest sens experienţele dureroase anterioare directe sau indirecte ale copilului, REC, cu sau fără legături cu durerea odontogenică actuală a acestuia, cât şi reacţia de frică a mamei, care alimentează şi amplifică reacţia de frică a copilului). Aşadar, durerea în genere şi îndeosebi în stomatologia pediatrică, departe de a avea valenţe

protective, este legată printre altele de sentimentul fricii şi al r e s p i n g e r i i . Spre deosebire de adult şi mai ales în circumstanţe stomatologice, copilul nu disimulează starea sa psihoemoţională reală, element de o semnificaţie pragmatică deosebită în controlul durerii în asistenţa medicală stomatologică a copilului.

Criterii de clasificare a durerii şi tipuri de durere la nivelul sistemului stomatognat Deoarece nici una din încercările de clasificare a durerii în domeniul sistemului stomatognai nu ilustrează întreaga variabilitate clinică a acestui fenomen complex, opiniem pentru c clasificare eclectică, fără a încuraja, după cum ar spune Rigolet, deruta practicianului prii „supoziţii rătăcite" :

Criterii de clasificare 1. Caracteristici anatomo-fiziologice
• • • -

Tipuri de durere dureri cu suport real: dureri somatice - superficiale profunde dureri viscerale dureri neurogene dureri psihogene (24): somatoforme cenestopatii durere morală sindroame dureroase mixte : cefalee durere facială

Rotaru. durere simulată dureri superficiale dureri profunde 3. exacerbare pragul de stimulare. jena sau abstinenţa selectivă la alimentaţie (mai ales la copii). arsură. intensă. pulsatilă. tensiune locală. usturime. citat de A. zile. intermitentă. . Localizare • • • • transferată.Farmacologie 2. minute. junghi dureros vârsta localizarea şi proiecţia durerii intensitatea durerii: uşoară. remanenţa durerii relaţia durerii cu tipologia psiho-somatică şi starea clinică generală a subiectului simptome simpatice asociate - - prezenţa variabilă a: anxietăţii în durerea acută şi a depresiei şi atitudinilor triste în semne obiective . durere lancinantă. reflectată) 4. severă durata durerii: secunde. oricând reacţia durerii la elementele algogene şi analgezice factori de declanşare. translatată. graduată. diurnă.clinice şi paraclinice . nopţi sau mai mult frecvenţa durerii: sporadică. continuă orar temporar: nocturnă.specifice afecţiunii stomatologice algogene sau durerea cronică - afecţiunii generale cu simulare algogenă stomatologică. Panarrocha (1993). moderată. cronică forma de exprimare. ore. se recomandă a se evalua: - forma durerii: acută. caracterul durerii: disconfort. Subiectivitate individuală • • • Criterii de evaluare a durerii în teritoriul sistemului stomatognat După M. întreţinere. Caracteristici evolutive • • dureri acute dureri subacute dureri cronice durere locală durere proiectată durere iradiată (transmisă. jena dureroasă.

dr. cât şi larga variabilitate clinică a durerii în teritoriul sistemului stomatognat. violentă. posttraumatice. implicit pentr întreaga complexitate structurală a sistemului stomatognat. Elemente de diagnostic şi prognostic La recomandarea coordonatorului acestui tratat. în acest context sun ilustrate faţete reprezentative ale diagnosticului pozitiv şi diferenţial al afecţiunilor stomato logice curente prin prisma sensibilităţii algice dento-maxilo-faciale. declanşată prin contactul nemijloci cu decelabilă. papilare iatrogene etc. Tipuri de durere somatică şi viscerală Dată fiind complexitatea factorială algogenă oro-maxilo-facială. von insista în cele ce urmează asupra prezentării analitice doar a tipurilor de durere mai frecven întâlnite în asistenţa stomatologică curentă. tipuri de durere care. leziuni gingivale. .C. a distinsului prof. Mungiu. Celelalte entităţi algici oro-maxilo-faciale care se regăsesc în domeniul de preocupări ale chirurgiei oro-maxilo -faciale şi neurologiei vor fi doar amintite. lancinantă. apare la orice vârstă - factorul cauzal. Durerea somatică profundă Cu maximă prevalenţă. se regăsesc în arealul durerii somatice sau viscerale. concordantă cu amploarea. este reprezentativă pentru ţesuturile de origine ecto-mezodermal. uşo durere acută. ţesuturi definitorii şi pentru elementele structurale ale odontomului. leziuni gingivale secundare erupţiile dentare dificile. fără a exclude interfereţele psihogene. arsură. durata şi frecvenţa stimulului algogen cedează la anestezia de contact sau prin infiltraţie - asocierea de excepţie a trismusului sau reacţiilor reflexe în timpul masticaţiei - semne clinice obiective oro-faciale cu relevanţă etiologică şi potenţializare psihogen (leziuni inflamatorii.Farmacologie Tipuri de durere la nivelul sistemului stomatognat. brutală. cutanată facială sau gingivo-mucozală. cu delimitare precisă. considerăm ca fiind relevantă îi individualizarea şi localizarea tipurilor de durere în acest teritoriu parafrazarea autorilo Bonnet şi Meunssier: „locul durerii somatice nu este neapărat sursa aferenţelor cauzale'' Durerea somatică superficială - locală. neoplazice. O.). neiradiantă.

cu o expresivitate bivalentă somato-viscerală. histopatologice şi radiologice specifice acestor entităţi. durerea fiind însoţită de o largă paletă de semne obiective clinice. nervozitate în timpul s o m n u l u i . cu registre variabile în contextul unei largi patologii cariale. evolutive şi relaţionale. durerea somatică profundă oro-maxilo-facială creează reale dificultăţi de diagnostic etiopatogenic şi anatomo-clinic. comparativ cu dintele permanent matur. cu o exprimare variabilă (jenă şi disconfort la alimentaţie. Durerea în caria simplă (durerea dentinară) Este o durere provocată (de excitanţi chimici. Durerea în caria simplă a dinţilor permanenţi tineri Semnele subiective. a căror coroborare se impune cu necesitate. • i m u l a t e .Farmacologie Prin particularităţile sale de manifestare şi localizare. Aspectele menţionate se motivează pe de o parte prin lipsa de relevanţă a elementelor anamnestice directe ale pacientului copil. repulsie selectivă la alimentaţie (în raport cu componenta alimentară algogenă). Particularizări: Durerea în caria simplă a dinţilor temporari Este slab exprimată şi incertă în caria evolutivă şi absentă în caria staţionară. concordantă cu durata de acţiune a excitantului care o declanşează. cu o anumită graduare în raport cu etapa de vârstă crono-biologică şi evoluţia psihologică a copilului. termici şi mecanici). determinată de particularităţile psiho-mentale şi intelectuale ale etapei de v â r s t ă . cu origine în receptorii neurali dentino-pulpari. implicit durerea sunt mai slab conturate şi imprecise. iar pe de altă parte intervin particularităţile structurale şi biologice ale dinţilor temporari şi îndeosebi instalarea precoce a involuţiei biologice a organului pulpar al acestora . localizată la nivelul dintelui afectat. ceea ce impune o anumită circumspecţie în evaluarea corectă a originii sale somatice: stomatologice propriu-zise sau s Durerea dento-pulpo-parodontală Reprezintă cea mai frecventă durere din teritoriul sistemului stomatognat. Durerea în caria galopantă (explozivă) . ilustrat prin: nelinişte la apropierea şi în timpul meselor. sensibilitate dureroasă sau durere propriu-zisă) direct proporţională cu intensitatea excitantului algogen şi corelată cu profunzimea şi specificul anatomoclinic al procesului carios. Nu necesită administrarea de antialgice. durerea se prefigurează sub forma unui „sindrom complex de jenă la alimentaţie" determinat de acumularea sensibilităţii la excitanţi a mai multor organe pulpare. pulpare sau parodontale. în condiţia prezenţei unor carii multiple la acelaşi pacient.

care apare ca o consecinţă a leziunilor anatomice ale dintelui. Hiperestezia dentinară se manifestă sub formă de durere provocată (de excitanţi termici. Durerea în hiperemia pulpară Are caracter de durere provocată imediată cu inflexiuni dentino-pulpare (la agenţi termici. durerea este atenuată sau chiar absentă. de receptivitate şi conductibilitate sau în stări funcţionale particulare ale sistemului nervos. însoţite de recesiune gingivală. organ pulpar. Durerea în distrofiile dentare Este absentă sau prezentă inconstant. Hiperestezia temporară Este generată de o coborâre temporară a pragului dureros în cadrul sau după anumite afecţiuni generale. Spre deosebire de hipersensibilitatea dentinară. datorită particularităţilor odontogenetice şi histopatologice la nivelul joncţiunii smalţ-dentină. pe de altă parte intervine şi componenta pulpară preinflamatorie hiperemică. hiperestezia dentinară apare ca urmare a modificărilor metabolice. smalţ şi dentină. cu caracter dentinar sau dentino-pulpar de intensitate variabilă. mecanici). perioada de sarcină e a) t c . generată de depresia reacţiilor imunitare. mecanici). cu localizare incertă. chimici.Farmacologie în pofida evoluţiei fudroaiante a acestei afecţiuni. (1980). în zone dentinare cervicale denudate. stări critice de suprasolicitare-epuizare. inflamatorie sau atrofică (Nadal şi Valdaura. modificând în consecinţă pragul excitabilităţii şi conductibilităţii nervoase la nivelul odontomului. Se poate regăsi mai ales în condiţia unor leziuni coronare carioase cavitare . Hiperestezia dentinară et al. clinic general. adolescent sau adult.: perioada menstruală. însă atenuată. hiperestezia dentinară se individualizează ca o hipersensibilitate dureroasă a suprafeţei radiculare expuse fără lezarea în mecanismul patogenic al acesteia se implică. biochimice. cât şi p • si h o s o c i a l . de scurtă durată. pe de o parte: stimularea directă a terminaţiilor nervoase de la nivelul joncţiunii amelo-dentinare şi deplasarea rapidă a fluidului spre exteriorul sau interiorul tubulilor dentinari (Trowbrigdge şi Brannstrom apud Grivu). care definesc aceste afecţiuni. localizată precis. în accepţiunea lui Tarbet ţesuturilor dure subiacente. citaţi de acelaşi autor). citaţi de O. ) . care marchează de altfel un pronostic rezervat al bolnavului copil. uneori ca urmare a reacţiilor pulpare la aceşti bolnavi. durează câteva minute şi după îndepărtarea excitantului. Grivu. uneori iradiantă. atât sub aspect stomatologic. 1987. stări fiziologice deosebite (ex. chimici. imprimându-le un pronostic r • e z e r v a t .

nocturn. pulsatil.2.l. citat de Rotaru şi Grivu) • • durere viscerală bivalentă: provocată şi spontană localizare imprecisă. nopţi caracter variabil: lancinant. Caracteristici globale ale durerii pulpare (după M. diurn şi nocturn intensitate variabilă: absentă. tardivă) .Farmacologie profunde şi extinse. unele afecţiuni generale • • • • • • • • • . pulpa dentară se particularizează printr-o capacitate nociceptivă deosebită. b) Durerea pulpară După Panarrochia şi Silvestre (1993). severă. situaţii de detresă. cu efect iritant asupra terminaţiilor nervoase. moderată. zile. descendent. considerăm ca fiind mai elocventă ipoteza autoarei Livia Zarnea.este rezultanta unui dublu mecanism: l i n i c ă . E. circumstanţe cu efect excitogen asupra terminaţiilor nervoase. imediată) . clinostatism. 1993. Durerea spontană (secundară. stări fiziologice deosebite. similare. continuă durată: minute. mecanism hidrodinamic la nivelul lichidului pulpar interstiţial generat de acţiuni iritante şi mecanism de agresionare odontoblastică. ore. Mecanismul durerii în pulpopatii Din multitudinea încercărilor de a explica mecanismul durerii în pulpopatii. citaţi de A. în accepţiunea căreia: Durerea provocată (primară. ceea ce explică faptul că în majoritatea inflamaţiilor pulpare durerea antrenează modificări histopatologice cu tendinţă de cronicizare şi care devansează în totalitatea cazurilor simptomatologia c E. diferite poate să apară la oricare vârstă crono-biologică frecvenţă: intermitentă. cu exces de dentină ramolită sau secundar unor proceduri terapeutice odontale şi gnatoprotetice incorecte (ca tehnici şi durată de execuţie). cu eliberarea de către celulele lezate a unor compuşi chimici de tipul histaminei. oblic. Rotaru. fără a depăşi linia facială mediosagitală poate fi transferată la distanţă în ţesuturi cu structuri: identice. dramatică factori declanşatori şi de exacerbare: excitanţi chimici. cu absenţa unei circulaţii colaterale eficiente. Paiîarrocha. difuză (datorită unei slabe reprezentări neuronale a pulpei dentare şi a convergenţelor şi amestecului de căi în nucleul trigeminal) caracter iradiant: ascendent. tensiune orar temporar: diurn.se declanşează ca urmare a creşterii presiunii intrapulpare în condiţia unor pereţi corono-radiculari rigizi şi a unui sistem arterial pulpar de tip terminal. orizontal. fizici.

treptat iradiată.1. • • • • • • datorită caracterului dramatic al stării de suferinţă generată de această formă clinică de pulpopatie. care depăşeşte durata de acţiune a excitantului (de la câteva minute la câteva ore) durere spontană. • • • • • • • • • durere provocată şi spontană. Caracteristici patognomonice ale durerii pulpare în raport cu formele anatomoclinice de pulpopatii E.3. fără o cauză aparentă caracter lancinant al durerii durerea este localizată cedează la calmante sensibilitate dureroasă provocată. exacerbată la cald sau la orice altă cauză care determină mărirea afluxului sanguin spre extremitatea c e f a l i c ă . apoi şi la cald). cu declanşarea unei dureri prelungite.Farmacologie • • • prag de stimulare înalt asociere variabilă a durerii parodontale răspuns variabil la teste de vitalitate şi antalgice E. electrice). Durerea în pulpite acute : Pulpita acută seroasă parţială (coronară): • durere provocată de excitanţi termici (iniţial în special la rece. şi diminuată la rece prin vasoconstricţie • • crize dureroase spontane îndeosebi nocturne planşeul dentinar insensibil . iniţial localizată. mai frecvent seara şi noaptea. cu remisiuni sporadice de câteva minute ale intensităţii localizare imprecisă iradieri dureroase variabile sensibilitate dureroasă foarte accentuată a dintelui la percuţie în ax hipersensibilitate la testele termice sinalgii dento-dentare (dureri secundare proiectate) anlgezicele sunt ineficiente sau cel mult cu efect aleatoriu tulburări simpatice asociate (reacţii vasomotorii şi secretorii. oculare şi nazale) Pulpita acută purulentă parţială : • durere provocată şi spontană violentă. cu caracter pulsatil (sincronă cu sistolele ventriculare). numită şi „rage des dents" (turbarea dinţilor). violentă cu caracter progresiv sau brutal durere continuă.3. Pulpita seroasă totală (corono-radiculară). imediată a planşeului dentinar răspuns intens pozitiv la testele de vitalitate (termice.

urmată de diminuarea în intensitate sau chiar de dispariţia acesteia testele de vitalitate (sensibilitate) electrice şi termice (la rece) . Durerea în pulpitele cronice (deschise şi închise) • durere provocată .la dinţii permanenţi tineri şi mai ales la dinţii temporari cu patologie pulpo-parodontală mozaicată semne clinice asociate specifice stadiului afectării parodontale prezente. exacerbată de agentul termic .Farmacologie • exacerbarea durerii în momentul deschiderii camerei pulpare (prin decompresiune bruscă).cald sau prin condiţii favorizante augmentării afluxului sanguin cranio-facial sensibilitate la percuţia în ax nu cedează la analgezice topice sau administrate pe cale orală cedează inconstant şi parţial la rece teste de vitalitate reduse (în funcţie de gradul de distrucţie a ţesutului pulpar) detensionare locală. frecvenţă şi formă de exprimare durere pulpo-parodontală .2.prin excitanţi mecanici sau termici de mare intensitate).pozitive la intensităţi mai mari decât cele obişnuite. E. Durerea în necroza pulpară cu afectare parodontală (necroza pulpară complicată) • durerea parodontală variabilă . Durerea parodontală • • - Specificitatea acestui tip de durere somatică este determinată de particularităţile ontogenetice. loco-regională şi comportamentală prin apariţia picăturii de puroi. localizare. • • • • • E.3. Durerea în necroza pulpară fără afectare parodontală (necroza pulpară simplă) • • a) absenţa oricărei sensibilităţi dureroase provocate sau spontane teste de vitalitate negative 3. iradiată. Pulpita acută purulentă totală : • • durere spontană foarte puternică. dar mai ales marginal.3. cvasicontinuă.3. într-o continuă . intensitate. morfo-structurale şi funcţionale ale parodonţiului apical. de scurtă durată (câteva minute) şi intensitate moderată. exprimată sub formă de: disconfort.ca durată. jenă dureroasă la presiunea alimentelor • • durere spontană subacută generată de unele exacerbări ale pulpitei cronice teste de vitalitate sensibile numai la intensităţi foarte mari ale excitantului (îndeosebi electric).absentă sau eventual prezentă (mai ales în timpul masticaţiei . pulsatilă.4.

sau bilaterale. osteosclerotice. care individualizează formele de manifestare ale acesteia: durere spontană sau provocată. neoplazică sau degenerativă. traumatice. un rol deosebit îl are mecanismul triggerului miofacial. referită). continuă. C. fie el temporar. Durerea articulară temporo-mandibulară - este o durere somatică profundă proprioceptivă. Burlui. difuză. Se poate manifesta cu o intensitate variabilă: dureri surde. persistentă cu c intensitate severă. durerea articulară ATM poate avea origine traumatică. potenţial neurogenă şi psihogenă. vagi. După depăşirea acestui stadiu. permanent tânăr.este determinată de distensia periostală secundară unui exsuda inflamator în stadiul subperiostal. exacerbate în dinamica mandibulară. Are caracter simulativ (pseudofenomene de sinuzită maxilară. otită etc. lancinantă sau pulsatilă. neoplazice sau procese postoperatorii. cauzată de patologice osoase inflamatorii. junghiuri puternice uni.).Farmacologie dinamică pe tot parcursul existenţial al odontomului. prin detensionarea periostală durerea cedează. Relevant în acest sens este abcesul vestibular îr stadiul menţionat. infecţioasă. - Durerea periostală . care pot să apară în stare de repaus. Durerea osteo-periostală - Durerea osoasă . în repaus. . B. permanent matur sau permanent senescent.durere proiectată de impulsuri nociceptive periostale. în patogeneza sa. După cum menţionează V. cu localizare imprecisă (locală. integrativ în complexitatea circumstanţială stomatognatică şi psiho-somatică a pacientului. cu determinism variabil.

simptomatologia algică. în lojile superficiale şi profunde faciale. ca de altfel întregi tablou clinic se poate ameliora şi fără tratament în timp de 2-3 săptămâni. cu intensitate variabilă (de la senzaţii neplăcute la dureri violente.durere somatică profundă.primară. Particularizări Durerea postextracţională . Durerea tardivă are u caracter iradiant. - Durerea secundară . care succedă extracţia dentară în primele 48 de ore şi. la care se asociază c potenţiali factori de risc factorii generali. firească.prezintă un suport real somatic. Deşi este slal conturată. în al cărui determinisr se regăsesc factorii de risc menţionaţi în preambul. cai simulează nevralgia trigeminală sau anestezia în teritoriul nervului lezat). care este o durere psiho-somatică. nu cedează 1 analgezice uzuale. sau evoluea2 şi se nuanţează în contextul unei evoluţii spre procese infecţioase ale părţilor mo perimaxilare. Sunt prezente semne clinice obiective care atestă incriminarea algogeni în condiţia alveolitei postextracţionale. neuropsihogenă. de osteomielită acută vindecate sau proceselor de osteomielită cronice. dar şi o evidentă component. de scurtă durată. Durerea iatrogenă în stomatologie . este persistentă. localizată. Se pot particulariza: - Durerea imediată . Apare ca urmare a : traumatizării trunchiurilor nervoase (în condiţia une extracţii laborioase sau a unei tehnici anestezice incorecte). producerii infecţiei postextracţionale sau a vasoconstricţie capilare postextracţionale prelungite (alveolita postextracţională). sau osteomielită maxilară. la care se pot asocia factoi predispozanţi şi favorizanţi locali.Farmacologie Durerea osteo-periostală cronică . secundară proceselo. exacerbării infecţiei local preexistente şi trenării acesteia. loco-regionali şi generali.tardivă.poate fi cauzată de: . generată de proces inflamatorii moderate.

• • • • Tipuri de dureri oro-maxilo-faciale Sunt domenii de referinţă ale: • • • patologiei orale chirurgiei oro-maxilo-faciale neurologiei . sau supraobturaţiile. care pot genera dureri cu caracter simulator pulpar sau pulpoparodontal) • proceduri de chirurgie endodontică. devitalizante (temperatură. cu depăşire apexiană durere iradiantă.durere cu caracter simulativ pulpar sau pulpoparodontal polimerizarea incorectă şi incompletă a diferitelor aparate ortodontice mobile sau mobilizabile.durere cu caracter parodontal etc. cedează parţial la analgezice orale supraînălţări gnatoprotetice ocluzale parcelare . apare o durere inconstantă. pulpar sau mixt • aplicarea incorectă de obturaţii coronare provizorii sau de durată.favorizând recesiunea gingivală şi denudan dentinară cervicală. severă.durere cu caracter dentinar. de durată (24-48 ore). precum şi neigienizarea aparatelor ortodontice mobilizabile sau conjuncte aplicarea inoportună a pansamentului ocluziv în necroza pulpară septică .durere cu caracter dentinar sau dentino-pulp. utilizarea şi activarea incorectă. • aplicarea locală incorectă de preparate antiseptice. calmante. asociativ cu stomatopatia muco-protetică iatrogenă inserarea. cantitate şi tehnică de inserare inadecvate) . cu caracter provocat - aplicarea incorectă a digăi (cu o evidentă componentă psihogenă) - frezare şi şlefuiri dentare intempestive . sau incorect preparate (mai ales obturaţiile debordante. sau supraobturaţii radiculare.Farmacologie - periajul dentar incorect. brutal şi excesiv . concentraţie.

considerată de noi mai cuprinzătoare: a) Tipuri de durere somatică profundă - Durerea vasculară: • • • • • • • * nevralgia (cefaleea migrenoasă) migrena (cefaleea grupată) sindromul Horton (cefaleea histaminică) migrena comună (atipică) migrena clasică durerea vasculară inflamatorie carotidinia (durere situată de-a lungul ramurilor carotidei externe) • Tipuri de durere neurogenă - Dureri nevralgice paroxistice : • • • • nevralgia trigeminală esenţială nevralgia glosofaringiană esenţială şi secundară nevralgia intermediarului Wrisberg şi a ganglionului geniculat nevralgia laringeului superior dureri nevralgice tipice cu fond dureros continuu: • • • • • • • • - Dureri nevralgice cu fond dureros continuu: • nevralgia trigeminală din scleroza multiplă nevralgia trigeminală zosteriană herpetică nevralgia gloso-faringiană simptomatică nevralgia intermediarului Wrisberg şi a ganglionului geniculat nevralgia ganglionului sfeno-palatin (Sluder) nevralgia nervului mare pietros superficial nevralgia naso-oculară sindromul stilo-hioidal (Eagle) sindroame dureroase nevritice : ^ dureri nevritice de origine dentară ^ dureri nevritice de origine nazală dureri nevritice de origine sinusală x dureri nevritice de origine auriculară x dureri nevritice de origine salivară - dureri nevralgice atipice cu fond dureros continuu: • .Farmacologie • psihiatriei Fără a le prezenta analitic. le vom menţiona doar prin prisma sistematizării emise de Rotaru (1999).

distrofie simpatică reflexă) anestezia dureroasă durerea facială fantomă a) Tipuri de durere psihogenă (psihalgii) : • • • somatoforme cenestopatii durere morală • Particularizări ale durerii oro-linguo-labiale : • durerea în leziuni ale mucoasei orale: inflamatorii. suferinţa dureroasă şi reacţia sau comportamentul faţă de durere. durerea. sindrom de imunodeficienţă dobândită durere linguală (glosodinia) . implicit a detresei şi anxietăţii.şi transdisciplinară a acestora. cu ponderi diferenţiate în funcţie de caracterul acut sau cronic al eliminarea cauzei metode psiho-somatice blocarea transmiterii impulsului dureros . în acest sens. • • Managementul durerii în stomatologie După cum precizează Loeser (1980). Bennet (1984) recomandă.în contextul cheilitelor acute. de scurtă şi lungă durată generate.în contextul glositelor durerea de buze . hematologice. „orice abordare a durerii în scop diagnostic şi terapeutic trebuie să se bazeze pe o cunoaştere elocventă a cel puţin patru componente principale ale fenomenului durerii".Farmacologie ^ dureri nevritice din procese inflamatorii ale oaselor maxilare - sindroame dureroase posttraumatice : • • • • durere simulată cauzalgia (termalgia. neoplazice. impun cu necesitate abordarea mulţi-. infecţioase. Dată fiind complexitatea fenomenului dureros în teritoriul sistemului stomatognat. ca metodologie de control al durerii (fiabilă şi în domeniul nostru de referinţă): • • dureros : nociceptivitatea. prevenirea şi controlul durerii. inter. posttraumatice. cât şi profundele implicaţii psiho-fiziologice şi psiho-sociologice de moment.

particularităţile sale psihosomatice şi psiho-sociologice. chestionarul medical al pacientului. psihoterapia de relaxare). : persuasiunea .a. De o relevanţă deosebită în acest sens sunt secvenţele : ancheta funcţională (mai ales în stomatologia pediatrică). anxietate. - . comunicarea verbală şi/sau multisenzorială şi modelarea comportamentală (pertinentă la orice etapă de vârstă atât pentru pacient. evaluarea tipologiei comportamentale şi a structurii sale de personalitate. sugestia.: tehnicile TSD. obţinerea consimţământului în cunoştinţă de cauză (direct sau mandatat.). scris. tehnici de relaxare progresivă ş. realizabilă prin tehnici sofronizante (ex. detresei. : tehnica TSD tell-show-do. în funcţie de : etapa de vârstă a pacientului. diferenţiate. terapii comportamentale (ex. HOM ş. anxietate şi fobie managementul terapeutic de specialitate propriu-zis al afecţiunii algogene. reacţiilor emoţionale de: frică. hipnodonţia.hand-overmouth). Pornind de la aceste premise.a.ca sofronizare personalizată. a) Managementul comportamental propriu-zis Vizează: comunicarea interumană medic-pacient şi modelarea comportamentală a pacientului. fobie A > 7 ' în funcţie de contextul clinic şi etapa de vârstă a pacientului. b) Prevenirea şi controlul durerii. psihoterapii directive (ex. se recomandă: - mijloace terapeutice catartice (audioanalgezia mai ales la copii). deductiv). printre altele. autosugestia conştientă. managementul durerii inserat în întreaga complexitate piramidală a managementului stomatologic poate fi secvenţializat astfel: a) b) c) managementul comportamental propriu-zis prevenirea şi controlul durerii. reacţiilor de: frică. detresei. eventualele experienţe dureroase anterioare.Farmacologie • • ridicarea pragului de reacţie la durere depresia sistemului nervos central. cât şi pentru echipa medicală). contextul circumstanţial algogen stomatologic sau clinic general. exprimat oral.) sau aversive (ex. : tehnica HOM .

nebarbiturice (cloralhidrat. anestezia intrapapilară şi intraligamentară. cât şi la copii. tioridazin [melleril]). aplicabilă atât la adulţi. • • • • anestezia locală terminală . pentru a evita dozarea incorectă şi riscul de inhalare pentru pacient şi medic. rapidă şi reversibilă.utilizabilă exclusiv în condiţii de staţionar. accesibilă mai frecvent începând din perioada a II copilăriei. fiind : ane: plexală Sicher. - analgezia relativă (precedată în mod obligatoriu de consimţământul în cunoştini cauză în scris). Necesită a fi asigurată de către un specialist în această tehnică şi stăpâi impecabilă a tehnicii de resuscitare. se preferă substanţe anestezice sub fomă de gel. - anestezia locală prin infiltraţie. promethazin [phenergan]. meprobamat [carbaxin]). clordiazepoxid. reacţiile secundare remanente). hipnotice. mai frecvent utilizată mai ales la copii. timoleptice şi neuroleptice (clorpromazin [thorazine]. - anestezia generală . utilizată mai ales la copii. hidroxizin [atarax]. pentobarbital).Farmacologie - mijloace terapeutice farmacologice (cu precizarea însă a unui riguros discernământ privind : indicaţiile şi contraindicaţiile.de contact. tehnica şi doza de administrare. apoi la adolescent şi mai ales la adult. barbiturice (secobarbital. Se realizează prin inha treptată şi controlată a unui amestec de oxigen (până la 30%) şi oxid de azot (N20). o metodă de sedare conştientă. accesibilă şi în condiţi ambulatoriu. pot fi administrate (oral sau parenteral) următoarele substanţe psiholeptice : • ataractice (tranchilizante minore: diazepam. - anestezia tronculară periferică. paraldehida). .

a fenomenului dureros . nu trebuie ignorată sau minimalizată componenta psiho-emoţion. în stomatologie. recomandă anestezia generală. purtători ai unor boli de focar. parafrazându-1 pe P. „tratează mai în FRICA şi apoi DUREREA va fi o problemă minoră". loco-regional şi general preexistent şi/sau genei In evaluarea concludentă a durerii. ca me de elecţie la copiii sub vârsta de 8 ani şi ca metodă obligatorie la: copii handicaj alergici. cât mai ales în prevenirea şi controlul aceste îndeosebi în stomatologie.Farmacologie Fără a exclude oportunitatea sa pentru anumite circumstanţe ale pacientului' a( Timoşca apud Maxim et al. . psihoge -stomatologice sau simulate în acest teritoriu - factorii etiopatogenici incriminaţi - dezechilibrul morfo-funcţional local.altfel spus. neurogene. Milgroon. c) Managementul terapeutic de specialitate propriu-zis (exclusiv stomatologic sau interdisciplinar) al afecţiunii algogene Se individualizează în funcţie de : - particularităţile integrative ale etapei de vârstă abordate - particularizarea entităţii anatomo-clinice algogene : somato-viscerale.

FIMAR M – Receptorii farmacologici. 1998. Bucuresti. 1998. CUPARENCU B. BARAN D. Did. Editions ESTEM. Lippincot Raven Publishers. 385-440. COMAN OANA ANDREEA – Interactiuni medicamentoase. – Dimensiunea cronobiologică în medicină. Ped. – Pharmacology of neuromuscular function. 6. 1996 2.. 5.F. STOELTING R.. Gloria Publishing House. CRISTEA A. 1998. BARASH P. Ed.Farmacologie BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1. – Pharmacologie – Les medicaments.G. CULLEN B. John Wright and Sons.C. third edition. Ed. 1980.N. 3. – Farmacologie generală. BOWMAN W. 4. – Clinical anesthesia. 1998. 66-70.. Paris. Medicala. Bucureşti.K. Bristol. Ed Apollonia Iaşi. 7. Cluj . ALLAIN P.

M. 24. 1997.Farmacologie Napoca.. 1996. National . – Fiziologia umană. Pharmacological Reviews. .J. 18. – Utilizarea computerului în farmacologie. Iaşi.Gerontofarmacologie. VARI C. FARLOW C. 10.Textbook of Medical Physiology. Ed. Stanford. 16. 17. – Basic and clinical pharmacology. KALOW W. HRISCU ANISOARA. 22. . GOODMAN GILMAN A. Bucureşti. . Drug Information Journal. 1996. Dacia. 2002. – Pharmacogenetics and adverse drug reactions. GAVRILESCU C. MEYER U. Ed. – Farmacoepidemiologie. 28.I. 27.. 2001. HĂULICĂ. Ed. DOGARU T. GUYTON. Ed. – Biofarmacie şi farmacocinetică. Ed. – Ethnic pharmaceutical council. 36:751-761. LIMBIRD E. – Pharmacogenomics. Medicală. CUPARENCU B.R.1993. 26.. MIHALAŞ G. 25.. 356 (9242):1667-71. PAVELESCU M.4: 369-380.E. 1998. C. . Philadelphia. 1994. Polirom. KUIVENHOVEN A. Moldova. New York.E. Ed. Iaşi. Informatica Medicală (Popescu O. 67-95. UMF Iasi. 1998.B. Paris. Ediţia aII-a. 1995. 23.A. Iaşi. 13. Ed. Cluj Napoca. 1995. Bucureşti. N Engl J Med. 2002. 14. 802:101 –110.Saunders. 12. 2000. 100-129. 8. LUPUŞORU C. 49. LEUCUŢA S. KATZ D. Cluj Napoca. DOBRESCU D. DOBRESCU D. DUVALESTIN P – Pharmacologie en practique anesthesique. McGraw-Hill. 338: 86-89. FESZT G. MUNGIU O. 21.1991. PLEŞCA L. (sub redacţia) – Tratat de algeziologie.S. 9. HARDMAN G. – Goodman & Gilman's . 7-eme edition revue et augmentee. 1998. – Farmacologia sistemului nervos. coordonator). 1981.C. – Actualităţi în farmacologie şi fiziopatologie. Lancet.A. 2002.E.Farmacoterapie.. and racial differences in response to medicines.10th ed. W.Farmacologie experimentală. – Pharmacogenetics in biological perspective. Med. 11. KATZUNG B.I. 1988. 7th edition. Dacia. Appelton and Lange.. Bucureşti. LEVY A.Ann NY Acad Sci. – Farmacologie. 2002. ed. Polirom. 1989.G.L. 1998. 20. 15.C. Masson. 1998.The pharmacological basis of therapeutics .A. UMF Tg. Medicală. Ed. MUNGIU O. – Parvastatin response in aterosclerotic patients in function of their CETP phenotype. Mondan. Bucureşti.. 19. A. MĂRUŞTERI M.M. Mureş. – Associating genes to drug response.

1995. 1995. Goldiş ».P. 39.. MEYERS D. CHAMPE P. 41. RUANO-RAVINA A. 1983 42. 2002. 44. 30. 2nd edition. 32. 1977. Bucureşti.M.M. PLAUCHITHIU D.. Biol. Ed. VOICU A. J. SMITH C. Y.R.. M.L.B. SIMIONOVICI M.. 1997. Ed. – Elemente de farmacologie fundamentală. CÂRSTEA A. 34. 2003. Ed. 2003.M. Teză de doctorat. HERBISON G. Iaşi. FISHER B. 1992 35. Medicală. T. – Genetică umană. – cercetarea farmacologică şi prospectarea medicamentelor. DRAZEN J. 1997. HORI. MANIU C.M.. Vol. PAVELIU F. « V. Ed. ROCSIN M. MUNGIU O. 2000. Lippincott Williams and Wilkins. 1992. – Bazele farmacologice ale practicii medicale. M.V.Pharmacology. OTSU. UMF « gr. OLCKERS A.Farmacologie 29. 36. Lippincott’s Illustrated Reviews. Thorax. Supliment al Revistei de Medicină Stomatologică. 1997. UMF Iasi « Gr.. – Farmacologie biochimică.. 45. PATRAŞ XENIA Apollonia. Iaşi... Corson. 14: 829.C.. – Adult muscle sodium channel alpha-subunit is a gene candidate for malignant hypertermia susceptibility. TADA. Popa » Iasi. – Asthma exacerbations during long term beta agonist use: inluence of beta 2 adrenoreceptor polymorphism. Saunders. – Farmacodinamie experimentală practică... Farmacogenetica – rolul unei discipline de graniţă în medicină. 33.C. . T. 31. Medicala. Ed. Ed. UMF « Gr. Juventostomatologia.C.C. – Farmacogenetica.. Genomics. 43. Ed. PAVELIU S. – Mecanisme farmacologice la interferente membranare. 37.. MUNGIU O. HARVEY R. T. – Miorelaxantele. Popa ». 2000. MUNGIU O. MUNGIU O. K. Tehnopress Iaşi..J.. 55:762-767.. – Elemente de farmacologie si testare a medicamentului. Infomedica. I. Arad. MEYERS S. MYCEK M. UMF« Gr. Ed. FIGUEIRAS A.A. – Farmacologie medicală – curs. W. K. 1994.. MUNGIU O. STROESCU V. C. PATRAŞ XENIA – Studiul experimental al acţiunii miorelaxantelor asupra hipertoniilor. USA. . Sedcom Libris. PATRAŞ X. 2000. TUDOSE C.. 47. Popa ».A.The point mutation Arg615-Cys in the Ca2+ release channel of skeletal sarcoplasmic reticulum is responsible for hypersensitivity to caffeine and halothane in malignant hyperthermia.. PATRAŞ X. TAYLOR D. TUDOSE C. Popa » Iaşi. MANIU M. – The genomics revolution: will this mean a resurgence of customized prescriptions? Drug information Journal. Bucureşti. KUZUYA.. TUDOSE C. MIRCIOIU C. REYNARD A. 2002.. T.. KIMURA. KAMADA.C. VLĂDRESCU c. LAZĂR E. 46. BARROS-DIOS J. – Textbook of Pharmacology. Maryland.. T.. A. 38. 2003. Ed.. 36: 725-726.. 269:9413-9415. NISHIDA. Chem.M. T.C.. 40. Iaşi.

1996. *** Farmacopeea Română Ed. Bucuresti.. BMJ. 320: 987-990. USA. Santa Barbara. Du Vidal. *** Agenda Medicală.. *** MP100 System Guide – Reference Manual.R. Ed. 2000. *** Dictionaire Vidal. 48. 1996. 2001. – Pharmacogenetics. 2000. 1995. *** British National Formulary. 52. 2001 50. 49. WOLF C. .Farmacologie Academiei.. 53. 51. SMITH R. a X-a.L. SMITH G. 2000. BIOPAC Systems Inc.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful