Sunteți pe pagina 1din 4

O scrisoare pierduta Comentariu si caracterizare personaje

-Ion Luca Caragiale

Epoca marilor clasici, prin reprezentantii ei, Caragiale, Eminescu, Slavici si Creanga, impune in literatura romana un spirit critic accentuat, particularitate ce individualizeaza spiritul junimist. Cel mai mare creator de viata din literature noastra, cum il caracterizeaza Garabet Ibraileanu, Caragiale poate fi considerat un adevarat istoric al sfarsitului secolului al XIX- lea, intrucat realizeaza scrieri realiste, veritabile documente ale moravurilor unor epici. Ca si Titu Maiorescu, Caragiale realizeaza o critica aspra asupra formelor fara fond, a lipsei de autenticitate ce caracterizeaza literature noastra. Dimensiunea sa comica este alcatuita din cele patru mari comedii, din care face parte si capodopera O scrisoare pierduta, jucata in anul 1884, care constituie o fresca sociala a timpurilor sale. Manolescu aseaza comediile sale in punctual greu de atins al unei sinteze armonioase intre idealul classic al simplitatii si idealul realist. Comedia ca specie a genului epic in versuri sau in proza, cu o structura riguroasa pe acte, tablouri si scene, in care monologul si dialogul devin principale modalitati de expunere si in care sunt utilizate indicatiile scenice su scopul de a fixa actiunea in timp si in spatiu si a consemna mimica, gesturile si reactiile personajelor, starneste rasul prin satirizarea moravurilor si a tipurilor umane si prin inlantuirea unor situatii comice, avand un conflict derizoriu cu o rezolvare vesela. Categoria estetica predominanta este comical insa intentia este moralizatoare, comedia tratand probleme serioase ale individului si implicit ale societatii. O scrisoare pierduta poate fi considerata o adevarata capodopera a speciei in literature romana, respectand toate trasaturile de forma si de gen dar mai ales de speciei. La nivel tematic comedia cuprinde o satira a sfarsitului secolului al XIX-lea, atat in plan politic cat si in planul vietii de familie ambele stand sub semnul semnul conventiei si al lipsei de esenta si al grotescului. Pentru a suprinde esenta acestei lumi, Caragiale se opreste asupra unor situatii ridicole din viata publica si privata. Efectul comic este obtinut prin caricaturizare si exagerare. Se observa usor faptul ca este pusa sub lupa o societate in care valorile fundamentale ca prietenia, iubirea, respectful si interesul national au disparut. Sub aparente nobile se ascund interese meschine si jocuri murdare. Astfel eligibilitatea este asigurata de un santaj politic in timp ce casnicia devine o masca a onorabilitatii.

Textul este structurat pe patru acte, echilibrate ca dimensiune, respectand ehilibrul unei compozitii clasice. Se remarca inteligenta construirii finalurilor de act care rezerva mereu o surpriza spectatorului. Un astfel de final este anuntarea lui Dandanache drept candidat la sfarsitul actului al treilea. Indicii spatio-temporali au rolul de a ancora actiunea in datele realului, intr-un orasel de provincie capitala unui judet de munte, in zilele noastre, dar si functie simbolica sugerand intentia de generalizare, ideea unor situatii si tipuri umane general valabile. Totodata se resppecta regulile de constructie ale comediei clasice ce presupun unitate de loc si de timp, aici actiunea desfajurandu-se in cateva zile premergatoare alegerilor. Conflictul principal se desfasoare la nivelul vietii politice intre reprezentantii Puterii, Trahanache, Tipatescu, Farfuridi si Branzovenescu si reprezentantii Opozitiei, Catavencu si dascalimea. Desi ar trebui sa fie un conflict ideologic, confruntarea politica consta in jocuri de culise pentru obtinerea postului de deputat. De fapt candidatii nu se deosebesc in esenta, acestia fiind caracterizati de prostie, aroganta si lipsa de scrupule. Conflictul devine comic prin discrepanta intre aparenta si esenta, candidatii purtand masca onestitatii dar nefiind defapt decat niste insi gaunosi si ticalosi. In constructia conflictului, Caragiale opteza pentru tehnica bulgarelui de zapada, tensiunea fiind amplificata, rasturnari de situatie, de schimbari de alianta, aparitia factorului surpriza si amanari (depsa trimisa la Bucuresti de F si B, anuntarea lui Dandanache ce trebuie ales obligatoriu). De asemenea, in momente tensionate, are loc aparitia cetateanului turmentat cu eternal sa intrebare, Eu cu cine votez?. Comicul este o categorie estetica dominant in text, comedia putand fi considerate o sinteza in acest sens. Comicul de situatie se refera la intamplarile care provoaca rasul prin caracterul lor neasteptat (bataia din sedinta, aparitiile cetateanului turmentat,) dar si triunghiul conjugal alcatuit din sotii Trahanache si Stefan Tipatescu. Comicul de moravuri se refera la aspectele sociale, defectele umane pe care autorul doreste sa le ironizeze. De exemplu, prin intermediul personajului Catavencu se ironizeaza demagogia. Comicul de caracter provine din discrepanta dintre aparenta si esenta a personajelor. Comicul de limbaj se manifesta prin greselile de exprimare care arata incultura personajelor. Apar deformari fonetice (bampir, printipuri, sotietate), confuzii paronimice (Ghita se lauda ca e scrofulos la datorie), nonsensuri , (dupa lupte seculare ce au durat trezeci de ani), truisme (o societate care nu merge inainte, sta pe loc). O alta sursa de comic de limbaj sunt si ticurile verbale (Trahanache: aveti putintica rabdare, Ghita: curat). Comicul de nume are rol si in caracterizare: Nae superficialitate, Catavencu vine de la cata sau cataveica (haina cu doua fete); Zaharia edulcorat, Trahanache: trahana (coca moale); Pristanda dans moldovenesc in care se bate pasul pe loc; Farfuridi si Branzovenescu termeni inruditi semantic, din sfera culinara, sugerand reductia intelectuala.

Zaharia Trahanache -caracterizare-relatie cu TipatescuPersonajele comediei nu evolueaza ci raman constante pe parcursul actiunii, fiind personaje plate. Ele actioneaza stereotip cu precizia si previzibilitatea unor mecanisme simple incadrandu-se intr-o serie de tipologii. Stefan Tipatescu, prefectul judetului, apare in situatia initiala, ca fiind cel mai putin marcat. El este spre deosebire de toti ceilalti un om instruit, educat, dar cu toate acestea impulsiv, dupa cum il caracterizeaza in mod direct si Trahanache: E iute! n-are cumpt. bun biat, detept, cu carte, dar iute, nu face pentru un prefect. Astfel, se subliniaza trasaturile principale ale personajului. Zaharia Trahanache, prezidentul tuturor comitetelor si comitiilor din judet, se incadreaza in tipologia incornoratului. Ceea ce il singularizeaza in lumea eroilor caraliagieni este perceptia contradictorie a personajului: incornoratul ridicol, care, sub masca naivitatii si a ramolismentului accepta din interes adulterul sotiei cu prefectul pentru a-si pastra putere in judet. Caracterizarea personajului se realizaeaza in mod direct de alte personaje, e taretare de totsolid barbat! iar Nae Catavencu in numeste venerabil, dar si in mod indirect. Dintre elem. specifice textului dramatic sunt valorifiate replicile, didascaliile, situatiile. (Ca modalitate de carecterizare apare relatia dintre cele doua personaje.) Ca sot inselat, Trahanache adopta masca inocentei in privinta relatiilor dintre Zoe si prefectul Tipatescu. Ideea naivitatii intentionate este sustinuta de comportamentul din scena in care ii relateaza lui Tipatescu intalnirea cu Nae Catavencu, cand stie continutul scrisorii pe de rost si il priveste lung si atent, urmarindu-I reactiile. Sotul inselat nu mai are nimic din comicul facil al altor piese, atitudinea lui find subtila si plina de tact, chiar preventitoare. In conditiile in care atat Zoe cat si Tipatescu isi pierd capul si fac greseli in mod repetat, Zaharia, omul politic versat si sotul cu experienta, indeamna la calm si la pastrarea cumpatului. Mai intai el creaza orizontul de asteptare al interlocutorului, prin replica ai putintica rabdare, apoi recita scrisoarea pe care o stie pe de rost dar despre care afirma ca este o plastografie. Sfaturile pe care sotul inselat, placid, le da amantului fixeaza incadrarea lui Tipatescu in categoria politiciienilor fara experienta si fara diplomatie, desi are calitati pe care ceilalti nu le au. Viclean, dovedind buna cunoastere a tehnicii manipularii, onorabilul profita de impacarea generala pentru a-si manifesta simpatia fata de oportunismul lui Catavencu, forma a diplomatiei mult laudate, si mai ales ca sa accentueze relatia de prietenie cu

Fanica in mod public, eu n-am prefect! eu am prieten!.Didascaliile noteaza gestul personajului de a-I saruta pe Zoe si Tipatescu ce au rolul de a sugera continuitatea triunghiului. Scena accentueaza atat naivitatea cat si dualitatea lui Tipatescu care intra inconstient in jocul lui Trahanache.

Tipatescu Comicul de nume: Stefan nume cu rezonante istorice Stefan cel Mare este inlocuit dese ori de diminutivul Fanica ce indica estenta duala a acestuia aparent hotarat; Comicul de moravuri: in aceasta situatie vizeaza triunghiul conjugal Zoe-TrahanacheTipatescu ce este o sursa inepuizabila a hazului si o metafora a unei lumi degradate la nivel sentimental Trahanache Comicul de nume: Trahanache trahana coca moale udor de modelat; Zaharia edulcorat. Comicul de moravuri: personaj principal, Trahanache face parte din triunghiul conjugal unde are un joc ambiguu fiind mai de graba incornoratul voluntar. Prin comicul de caracter sunt ironizate cele doua componente incompatibile ale caracterului sau: sotul inselat este in acelasi timp un politician abil. Nu face insa parte din categoria arivistilor, spre deosebire de candidatii la mandat