Sunteți pe pagina 1din 3

Ilie Moromete - caracterizare In constructia personajului, Marin Preda se incadreaza conceptiei realiste conform careia individul este un produs

al mediului social in care traieste iar destinul sau respecta o cauzalitate precisa. Personajul reprezinta un tip uman iar destinul sau este simbolic, ilustrand conditia taranului, categorie sociala surprinsa in disolutie. Ilie Moromete reprezinta un personaj complex prin faptul ca nu este un spirit activ, ci unul contemplativ, reflexiv, care percepe existenta la un nivel superior. Filosofia de viata a lui Moromete este exprimata simplu si stabileste rolul esential al gandirii, ratiunii: insul care e numai activ isi consuma viata si nu intelege nimic din ea pentru ca devine robul actiunii. Adesea pentru a medita in liniste dar si pentru ca considera ca nimeni nu merita sa ii cunoasca gandurile tainice, el se retrage in fundul gradinii unde filosofeaza cu voce tare. Prima secventa a romanului evidentiaza capacitatea de disimulare in discutia cu Balosu vecinul bogat. Disimularea este o forma prin care Moromete isi ascunde trairile, tensiunile, grijile si se asociaza cu ironia manifestata la nivel verbal. De asemenea, aceasta capacitate si talentul actoricesc sunt evidentiate prin secventa in care agentii vin sa ia fonciirea. Ironia rezulta din formulari neasteptate: te dusesi sa te odihensti ca pana acum statusi. El este un tata autoritar fapt evidentiat de secventa cinei in care se impune in fata copiilor prin replicile dure, acide, dar si prin gestul brutal de a-l lovi pe Niculae. Totusi, el traverseaza un proces lent de erodare a autoritatii paternale, pierzand respectul celor trei frati, al Catrinei si a lui Niculae. In ciuda calitatilor sale, tatal nu intelege gandurile si intentiile copiilor si nu stie sa isi manifeste deshis afectiunea, de aceea asista neputincios la destramarea familiei. Elocventa este secventa in care Niculae ia premiul I iar Moromete nu stie cum sa se manifeste. Fuga celor trei baieti este perceputa ca o tradare, el invinuindu-i pe baieti ca nu au inteles efortul sau de a pastra pamantul neatins. Da dovada de simt al umorului, inteligenta ascutita, capacitate de comunicare devenind personajul pivot al tuturor scenelor colective. Scena din poiana lui Iocan este o adevarata reprezentatie teatrala, avandu-l in prim plan pe Moromete care stapaneste prin verva, umor acesta simbolica tribuna a satului in care se dezbat probleme politice. Aceste discutii reprezinta pentru toti o evadare din cotidian, iar pentru Moromete o sustragere din fata problemelor. In cursul discutiilor se desfasoara un adevarat ritual al barbatilor: auditoriul este grupat dupa pozitia sociala, Moromete intarzie intentionat, pregatindu-se anterior prin popasul de la frizer. Starneste admiratia consatenilor prn inteligenta cu care selecteaza pasajele interesante din ziar, fapt reliefat prin reactia prietenului sau Cocosila care il priveste cu invidie. Talentul actoricesc a lui Moromete rezulta si din vocea a care intoneaza in mod surprinzator unele pasaje: murmura Moromete uluit, avea in glas niste grosimi si subtiriri ciudate cu opriri care scormoneau intelesuri nemarturisite.

Verva, jovialitatea si pofta de vorba a lui Moromete starnesc indignarea Catrinei care este un spirit pragmatic: lovi-o-ar moatea de vorba ca nu te mai saturi de ea. Calatoria la munte reprezinta o experienta de cunoastere, un prilej de a vedea lume ca un spectacol si apoi de a povesti intr-un mod fascinant aceasta calatorie. Tatal avea ciudatul dar de a descoperi lucruri care celorlalti le scapau. La randul sau, Moromete asculta emotionat povestile citite de Niculae. Comunicare intre ei doi este rara, dar denota sensibilitati apropiate. O secventa cu functie anticipatia care sugereaza declinul lui Moromete este aceea a taierii salcamului vazut de critica ca un dublu vegetal al lui. Salcamul menit sa protejeze este taiat intr-o zi de Duminica, caderea lui parand sa zdruncine din temelii satul, fapt ce restructureaza universul. Odata distrus arborele sacru, axis mundi, lumea Morometilor isi pierde sacralitatea. Ultima imagine a lui Moromete din finalul primului volum il surprinde meditand pe piatra de hotar. El incearca sa isi gaseasca firul limpede al gandirii avand impresa ca se uneltise impotriva lui, iar fii si lumea ascunsesera o capcana. Valoarea suprema a lui este exprimata in replica: cum sa traiesti daca nu esti linistit. Finalul consemneaza, de asemenea, schimbarea radicala a personajului ce se instraineaza de lume, se insingureaza si refuza comunicarea. Din Moromete cel de alta data ramane doar capul de huma modelat de Din Vasilescu, aceasta statuie este un simbol al spiritului traditional si al unei lumi care sta sa apuna. Volumul II il asaza pe Moromete in plan secund, in umbra fiului sau. Este numit romanul esecului unei familii, al insingurarii batranului, sef al clanului si al mortii sale. In acest volum Momete incearca readucerea fiilor in sat, reintoarcerea catre vechile valori, fapt imposibil, ruptura de mentalitate fiind definitiva. Vizita la Bucuresti pe care o face baietilor evidentiaza dialogul intre doua generatii care nu mai pot comunica si va atrage reactia Catrinei care il paraseste pe Moromete. Scena finala ne creioneaza un Ilie moromete intr-un monolog cu valente tragice, hamletiene. Ultima sa replica exprima un crez de viata: domnule, eu totdeauna am dus o viata independenta. Personajul principal din romanul Morometii reprezinta un tip aparte de taran in literatura romana, cu o serie de calitati care il fac memorabil. Dimensiunea tragica a personajului confruntat cu istoria se proiecteaza pe doua coordonate fundamentale: cel din urma taran asisa neputincios la destramarea rostului sau, a satului traditional cu valorile lui, iar tatal nu poate oprin instrainarea propriilor copii si destramarea familiei Morometilor. Destinul sau este simbolic pentru lumea pe care o reprezinta.

Relatie Niculae este fiul din cea de-a doua casatorie a lui Moromete, cea cu Catrina, fiind mezinul familiei. Sarcina principala a lui Niculae este sa aiba grija de oaia neastamparata Bisisica, principala lui sursa de suferinta, prin care Preda distruge mitul mioritic. Niculae mosteneste spiritul reflexiv concretizat in dorinta de studiu, fiind surprins in incercarea de a-si croi un drum. Copilaria lui reprezinta denitizarea varstei fericite evocata de Creanga, copilaria lui Niculae fiind dominata de frustrari, neputinta, cauzata de refuzul tatalui de a-l lasa la scoala, de chinuitoarele zile petrecute pe camp cu oile si de zilele grele de secere.El este victima situatie conflictuale din familie, singura care il intelege este mama. Ilie i Niculae Moromete devin, in circumstantele descrise in roman, personaje complementare, a caror evolutie repeta aceleasi structuri, in alte condiii istorice. In Silistea Gumesti, Moromete este sufletul intalnirilor duminicale din poiana lui Iocan. Parerea lui este respectata mai mult decat a primarului. Dupa razboi, Moromete pare sa se retraga in spatii din ce in ce mai stramte. Intr-un destin simetric, Niculae parcurge in sens invers niste etape, de la copilul ignorat in familie pana la activistul care e trimis de comitetul regional de partid s supravegheze desfasurarea campaniei agricole n satul natal, ajungand, insa, sa se izoleze la fel ca tatal pe prispa casei. Destinul lui Niculae ilustreaza ideea ca fiul si-a insusit, pe nesimtite, principiile tatalui, chiar daca, aparent, le contesta.