Ca limba in structura si lexicul ei fundamental este latina pare un fapt izbitor.

Inraurirea slava, cam masiva, rataceste totusi pe strainul de grai neolatin nepregatit filologiceste. Din punct de vedere estetic, varietatea si specificitatea infiltratiilor dau limbii romane miresmele ei proprii si se pot pana la un punct prevedea efectele literare ale frazei prin simpla analiza a lexicului sub raportul originii. Astfel tot ce priveste situarea omului pe pamant si sub astre, ca fiinta libera, civila, cu institutii si viata economica elementara, categoriile existentei in sfarsit, intra in zona latina.

G. Calinescu deschide Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent (1941) cu o descriere memorabila a limbii romane, realizand o corelatie intre provenienta cuvintelor si expresivitatea lor. Pasajul capata valoarea unei demonstratii originale asupra structurii lexicului romanesc, referindu-se intai la fondul latin mostenit, la fondul slav dobandit si apoi la imprumuturile si influentele din maghiara, turca si greaca.