Orice comunitate,de la trib pana la natiunea moderna,selegitimeaza prin recursul la origini

Care este originea poporului si a limbii romane ? Originea latina ce atrage prin prestigiul istoric al Imperiului roman, curajul si valorile morale promovate de ei , dezvoltarea lor culturala ? Sau originea daca a carei popularitate se explica prin misterul unei civilizatii prea putin cunoscute dar si prin fascinatia arhaicului ? Limba romn provine din latina vorbit n prile de est ale Imperiului Roman. Face parte, deci, din familia limbilor romanice, dintre care unele au devenit limbi naionale ( italiana, franceza, spaniola, portugheza, romna ), altele au rmas limbi regionale ( catalana n Spania, sarda n insula Sardinia, din Italia, dialectele retoromane n Elveia ) sau au disprut ( dalmata ). Limba romana are la baza limba getodacilor si limba latina populara ( varianta orala a limbi latine folosita in vorbirea familiara si care ignora aspectele normative) si de-a lungul secolelor a fost influentata si de alte limbi cum ar fi : greaca , slavona , maghiara, tura, franceza , italiana si engleza. Romanii au impus limba latina drept limba a administratiei dar au pastrat din limba geto-dacilor terminologia geografica drept reper in noua provincie, de exemplu : Drobeta, Carpati, Arges, Cris, Dunare. Limba romana s-a format in urma procesului de romanizare (proces de asimilare a culturii , civilizatiei si limbii romanilor) care a durat intre anii 106 i. Cr si 271 d. Cr cand legiunile romane s-au retras din Dacia la ordinul imparatului Aurelian. Referitor la teritoriul formarii limbii romane exista 3 teorii : teoria formarii la Nord de Dunare , sustinuta de Dimitrie Cantemir , Petru Maior si B.P Hasdeu dar infirmata de existenta dialectelor la S de Dunare teoria formarii la sud de Dunare sustinuta de Ovidiu Densusianu si Alexandru Philippide dar infirmata de vestigiile arheologice descoperite , persistenta in lb romana a unor termeni latini numai in vestul teritoriului roman actual teoria formarii atat la S cat si la N de Dunare sustinuta de reprezentantii Scolii Ardelene Miturile fondatoare ale culturii noastre sunt : mitul latinitatii si mitul dacismului. LATINITATEA este un curent aparut in lingvistica si in filologia romaneasca in sec XIX,care ,pentru a demonsta caracterul latin al limbii romane,a incercat sa elimine din ea cuvintele de alte origini si sa modifice astfel forma celor latine,incat sa le apropie cat mai mult de forma originala. Ideea de analogie cu poporul latin se trage de la stima si respectul pe care romanii i-l ofera poporului stravechi, latinii fiind apreciati pentru calitatile lor morale, pentru civilizatie, dar si pentru cultura evoluata pe care o insufla. Totodata, ideea originii latine atrage prin prestigiul istoric al limbii latine, aflat timp de secole la temelia culturii europene . Aceasta mitologie a originilor s-a

manifestat la noi foarte intens pentru ca ea compenseaza o serie de complexe de inferioritate fata de puterile din jur, afirma istoricul Lucian Boia. Ea a reprezentat o solutie pentru a ridica spatiul romanesc la o noblete a originilor. Primii care, preocupati fiind de istoria neamului, incearca sa demonstreze apartenenta la latinitate sunt cronicarii umanisti. Primul crturar romn care a scris despre originea latin, despre unitatea de neam i limb a tuturor romnilor a fost Nicolaus Olahus (1493-1568)care a vorbit Europei ntregi, n limba latin, despre latinitatea romnilor, despre unitatea lor de neam i de limb ntr-o perioad cnd n ara Romneasc se fcea cu preponderen cultur de expresie slavon, de pild, prin nvturile lui Neagoe Basarab ctre fiul su Teodosie, iar n Moldova, Macarie, Eftimie i Azarie i redactau cronicile n aceeai limb stpnitoare-boiereasc. Etnogeneza romana a fost una dintre preocuparile majore ale lor.Grigore Ureche nota in Letopisetul Tarii Moldovei : Rumanii, cati sa afla locuitori in Tara Ungureasca si la Ardeal si la Maramorosu, de la un loc santu cu moldovenii si toti de la Ram se trag . Tot el demonstreaz i latinitatea limbii romne, ntrun capitol consacrat special acestei probleme, intitulat Pentru limba noastr moldoveneasc, pentru care conchide cu mndrie c de la Rm (Roma) ne tragem; i cu ale lor cuvinte ni-i amestecat graiul. Pentru a-i convinge cititorii de acest adevr, el d o prob de etimologii latine : ...de la rmleni, ce le zicem latini, pine, ei zic panis, gin...ei zic galina, muierea...mulier [...] i altele multe din limba latin, c de n-am socoti pre amnuntul, toate le-am nelege. Ureche face o nou remarc despre unitatea de origine a moldovenilor i muntenilor: Letopiseele latineti scriu despre Moldova i Muntenia c au fostu un loc i o ar. Ideea romanitii i unitii de neam i de limb a romnilor, care se afl n centrul cronicii lui Ureche, va fi de acum ncolo permanent n istoriografia umanist. Miron Costin, succesorul intelectual al lui Ureche, aduce probe noi i vorbete cu i mai mult entuziasm, att de originea poporului, ct i a limbii. Problemei originilor, Miron Costin i consacr o lucrare aparte De neamul moldovenilor, din ce ar au ieit strmoii lor (1686). Aceast monografie istoric reprezint prima sintez a contiinei autohtone a latinitii i unitii romnilor, prezent n tradiia popular i n elementele crturreti, i bazat pe documente din istoriografia umanist a epocii. Spre deosebire de Grigore Ureche, care vorbete numai despre moldoveni, Miron Costin vede lucrurile mult mai larg. El este cel dinti dintre crturarii romni care cerceteaz originile neamului ntreg: Biruit-au gndul s m apucu de aceast trud, s scot lumii la vedere felul neamului, din ce izvor i seminie suntu lcuitorii rii noastre. n ara Romneasc ideea latinitii, unitii de neam i de limb a romnilor este promovat de Constantin Cantacuzino (1640-1716) n cronica sa Istoria rii Rumneti. In Predoslovie, asemeni istoricilor umaniti, crturarul face critica izvoarelor, vorbind de insuficiena datelor prezentate de letopiseul intern, despre lipsa hrisoavelor i contradiciile tradiiilor populare.

O alta personalitate binecunoscuta este Dimitrie Cantemir, care scrie doua lucrari fundamentale:Descrierea Moldovei, si Hronicul vechimei a romanomoldo-vlahilor. In perioada iluminista, reprezentantii Scolii Ardelene, Samuil Nicu-Klein, Ion Budai-Deleanu, Petru Maior, isi aduc contributia la incercarea de a demonstra apartenenta neamului roman la latinitate. De aici s-a ajuns la ideea ca suntem nu numai descendenti ai romanilor, ci continuatori ai istoriei acestora. Teoria lor exagerata este explicabila pana la un punct prin dorinta de a obtine pe cale amiabila a egalitatii in drepturi a romanilor cu celelalte natiuni ale Imperiului Austro-Ungar. Gheorghe Sincai este cel care pune bazele invatamantului romanesc in Transilvania. In aceasta perioada se dezvolta foarte mult disciplinele filologice, apar dictionarele. Gheorghe Asachi, Vasile Alecsandri, Al. Macedonski, Al, Phillipide, sunt doar putini dintre cei care au elogiat in operele lor latinitatea. DACISMUL este un curent in istoriografia autohtona,afirmat la inceputul sec al-XX-lea prin mitizarea contributiei dacilor la formarea poporului roman si in general la istoria universala:datele arheologice si istorice suporta un tratament fantezist, colorat tot mai mult ideologic,pe masura ce ne apropiem de epoca noastra. George Calinescu considera c ntiul mit", simboliznd constituirea nsi a poporului romn" este mitul Traian i Dochia . Numele acestui personaj a fost Dacia, devenit Dochia. n legatura cu mitul Dochia, cercetatorul Romulus Vulcanescu a studiat prima legend. Aceasta susine c Dochia, fiica regelui Decebal, a naintat n fruntea unei otiri spre Sarmisegetuza, n ajutorul tatlui ei asediat n cetate. Ea a fost nfrnt de armata lui Traian, a fugit cu resturile oastei n munti, spre rsrit. Acolo s-a rugat la Zamolxe s nu o lase s fie pngrit de mprat. i atunci Dochia a fost prefacut ntr-o btrn ciobni, cu cteva oi lnga ea. Traian, trecnd pe lnga ea a ntrebat-o daca a vazut prinesa, iar Dochia i-a artat spre miazzi. mparatul a luat-o n goan ntr-acolo i Baba Dochia a rmas stpn pe inutul acela . Enigma dacilor a fost exploatata si amplificata in secolul al XIX-lea de exponenti ai curentului romantic, dacismul fiind tot mai relevat datorita interesului acestora pentru etnogeneza. George Cosbuc, unul dintre sustinatorii mitului, in Decebal catre popor evidentiaza credinta in nemurire a poporului (Din zei de-am fi scoboratori/C-o moarte tot sintem datori ), care vedea prin trecerea in nefiinta nu doar o bucurie ci in special o sarcina. Mai mult, se contureaza calitati generale ale dacilor, prin lupta disperata pentru libertate, Decebal incuranjand armata sa lupte pentru a evita o moarte injositoare asemenea unui cane-nlantuit.Caracterizati prin curaj, forta fizica si credinta (Puterea este-n voi/Si-n zei!) neamul Daciei isi apara demnitatea in fata dusmanului.( Cnd rzi de ce se tem mai ru/Dumanii ti cei tari.). Lucian Blaga continua idea credintei in nemurire prin Revolta fondului nelatin, sustinand ca baza dacica se face resimtita in fiinta noastra involuntar.

Dobandite de la latini sunt caracteristicile lor reprezentative(lipezi, rationali, cumpatati, iubitori de forma, clasici) care contrasteaza cu mostenirea tracica. (exuberant si vital). In Zamolxe se distinge si comuniunea cu natura in care traiau dacii, ei nenascandu-se din om ci din energia fundamental a Universului . Mihai Eminescu adopta si el o idealizare a Daciei, in care Cosmosul se armonizeaza cu terestrul, prezentand in poezia Memento Mori o imagine perfecta a vechii lumi. Aproape aflate in opozitie sunt parerile lui Nicolae Iorga in Istoria literaturii romanesti si a a lui G. Calinescu in Specificul National. Cel dintai nu admite radacinile tracice decat ca pe o resimtire vaga, dominanta ramanand natura latina. La polul opus, G. Calinescu afirma ca originea poporului este strict tracica(In fond suntem geti), sustinandu-si punctual de vedere prin comparatia cu alte popoare ce nu au putut fi romanizate tocmai datorita iubirii de neam a autohtonilor. Vasile Parvan dorind o rezolvare a problemelor legate de istoria Daciei, redacteaza lucrarea de sinteza istorico-arheologica Getica . El explica teoriile credintei dacilor, afirmand ca ,,spre deosebire de restul tracilor, care erau politeiti geii se arat n credinele lor henoteiti. El spune ca i-au atribuit zeului din cer numele de Zlmoxis si Gebeleizis, ,,simple atribute explicative ale puterii ori nfirii divinitii. Dacismul este in concluzie un current istoriografic autohton prin care s-a incercat mitizarea originilor poporului roman prin raportarea la un popor de la care au ramas in mare parte doar legendele si superstitiile tipice tarii noastre. Numeroase personaliti : D. Cantemir, C-tin Cantacuzino, cronicari moldoveni, reprezentani ai colii Ardelene i ai generaiei paoptiste, filosofi i istorici au susinut caracterul latin sau caracterul dacic, fiind atrai de anumite trsturi ale acestor concepte, dar poporul nostru nu este pe deplin latin sau dacic, ci este o sintez ntre cele dou, realizat printr-un proces istoric de mari proporii i cu uriae consecine, o mutaie social-politic i organizatoric structural, n care se remarc totodat i particularitile sale, legate de locul, timpul i baza etnic pe carea ea s-a altoit.

Aspectul fizic si costumatia masculina : Vestimentatia : - camasa de canepa cu maneca lunga, croiala simpla, lungime pana la genunchi - cingatori de piele - pantaloni stramti , pana la glezne - cojoc de blana - opinci - multe din elementele constituente ale vestimentatiei dacilor inca mai fac parte din portul popular Aspectul fizic : - par blond, lung - ochi albastri - nici prea inalti , nici prea scunzi - barba Vestimentatia femeilor dace : - cele de clasa privilegiata purtau pe cap o naframa, prinsa in spatele cocului -femeile sarace aveau capul descoperit imbracamintea eleganta : - rochie tunica lunga peste care era drapata o manta imbracamintea comuna : camasa de panza incretita la gat, catrinta bijuterii : margele din bronz sau sticla, bratari spiralice, inele , cercei - tatuajul era un semn al nobletei