Sunteți pe pagina 1din 19

Prezentarea icoanelor

Icoanele Cultul icoanelor Venerarea icoanelor Miscarea iconoclasta

Definitie

O icoana este o imagine (de obicei bi-dimensionala) reprezentnd pe Hristos, sfinti, ngeri, evenimente biblice importante, pilde sau evenimente din istoria bisericii. Icoanele ne ridica mintile de la cele pamntesti la cele ceresti. Sf. Ioan Damaschinul a scris, "prin icoane vizibile suntem condusi la contemplarea a ceea ce este divin si spiritual". Prin pastrarea memoriei celor pictati n icoane, suntem inspirati sa-i imitam. Sf. Grigore de Nissa (aprox. 330395) povestea cum nu putea trece pe langa o icoana cu Avraam care-l jertfea pe Isaac "fara sa verse lacrimi". ntr-un comentariu la aceste cuvinte, s-a spus la al Saptelea Sinod Ecumenic, "Daca unui asemenea Doctor imaginea i-a folosit si i-a produs lacrimi, cu atat mai mult ea va aduce cainta si-i va face bine celui simplu si needucat". Crestinii se roaga n prezenta icoanelor (asa cum evreii se rugau n prezenta icoanelor Templului), dar nu la icoane Crestinii ortodocsi nu se nchina la icoane n sensul n care cuvntul nchinare este folosit n limba moderna. Crestinii ortodocsi venereaza icoanele, ceea ce nseamna ca le respecta pentru ca sunt obiecte sfinte si pentru ca respecta pe cei pe care i reprezinta. Nu ne nchinam icoanelor asa cum nu ne nchinam steagului tarii. Respectul fata de steag reprezinta aceaasi atitudine ca si fata de icoane, un fel de venerare. Asa cum nu veneram lemnul sau vopseaua, ci persoana pictata n icoana, tot asa patriotii nu venereaza tesatura si culorile, ci tara reprezentata de steag.

Icoana

Icoana este o reprezentare n pictur a persoanei pe care o cuprinde icoana Mntuitorului nostru Iisus Hristos, a Maicii Domnului, a diferitilor sfinti pe care i cinsteste Biserica, deci este o aducere n constiinta credinciosilor, prin mijloacele picturii, a persoanei ctre care ne este cinstirea. Trebuie de precizat de la nceput si pentru totdeauna, c noi nu cinstim icoana ca obiect, ci cinstim icoana ca reprezentare, sau nu cinstim propriu-zis icoana, ci cinstim pe cel pe care l prezint icoana. Fr ndoial c nu se poate face abstractie si de icoan ca obiect, dar noi cnd zicem c suntem cinstitori de icoane, ne gndim ntotdeauna la cei pe care i reprezint icoanele, nu ne gndim la icoana n sine. Cinstim o icoan, cinstim icoana Mntuitorului, cinstim icoana Maicii Domnului si asa mai departe. Icoana este si un mijloc de legtur ntre persoana pe care o prezint icoana si ntre credinciosul care st n fata icoanei cu cinstire, deci icoana nu este realitate n sine, ci ultima realitate este persoana reprezentat pe icoan, iar icoana este prima realitate care ne duce la persoana reprezentat pe icoan.

Venerarea la evrei

Evreii ntelegeau diferenta dintre venerare si nchinare (adorare). Un evreu pios isi saruta salul de rugaciune nainte sa si-l puna si saruta Tora nainte sa o citeasca n sinagoga. Cu siguranta Iisus a facut la fel, nainte sa citeasca Scriptura n sinagoga.Primii crestini au nteles si ei aceasta distinctie. n Martirajulul lui Polycarp (care a fost un ucenic al Sfantului Apostol Ioan, si al carui martiraj a fost descris de credinciosii bisericii lui, care au fost martori), ni se spune cum unii au cautat sa-l influenteze pe magistratul roman sa nu le dea voie sa ia trupul Sfantului Martir

Inchinarea

Inchinarea la sfintele icoane ale Mintuitorului, Maicii Domnului, ingerilor si sfintilor este o invatatura de baza a Bisericii Ortodoxe. Astfel sfintele icoane reprezentind pe Mintuitorul au la baza dogma intruparii Fiului lui Dumnezeu. Icoana reprezentind pe Mintuitorul Iisus Hristos este o marturie a faptului ca Fiul lui Dumnezeu s-a intrupat cu adevarat. Este adevarat ca pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata (Ioana 1, 18), dar asa cum explica in continuare Cuvintele Sfintei Scripturi: Fiul cel Unul-Nascut, care este in sinul Tatalui acela L-a facut cunoscut. Pe Dumnezeu-Tatal L-a facut cunoscut Fiul Sau prin intruparea Sa. In raspunsul dat de Mintuitorul la rugamintea lui Filip Doamne arata-ne noua pe Tatal si ne este de ajuns, El precizeaza: De atita vreme sint cu voi si nu M-ai cunoscut Filipe? Cel ce M-a vazut pe Mine, a vazut pe Tatal (Ioan 14, 9). Intruparea Domnului, asadar, ne-a dat dreptul sa-L pictam in icoane, fara ca aceasta sa insemneze ca despartim trupul Sau de dumnezeirea Sa, pentru ca icoana ortodoxa nu-L infatiseaza numai dupa frumusetea naturala, ci mai ales intr-o forma care sa conduca pe cel ce o priveste la adevarul credintei ortodoxe ca Hristos cel intrupat este Dumnezeu adevarat si om adevartat. Daca n-am infatisat pe Iisus Hristos in icoane ar insemna ca negam firea Sa cea omeneasca, viata Sa pe pamint si rastignirea.

Invatatura Bisericii

Invatatura Bisericii noastre este clara in formarea tipului de iconografie a Sfintilor si a martirilor, care au trait viata cea noua in Hristos si luptind au cistigat in aceasta viata cununa cea nestricacioasa a vietii celei ceresti. Fiecare sfint a devenit pentru crestin un model de renastere in Hristos. Figurile lor nu sint infatisate in icoane ca fiind materiale, cum sint cele dinainte de har, ci ca unele care exprima sfintenia adica ca unii care au slava in ceruri. Aceasta porneste de la invatatura Bisericii: Sint trupuri ceresti si trupuri pamintesti; dar alta este slava celor ceresti si alta a celor pamintesti``.Sfintii sint reprezntati ca unii care au iesit din stricaciune si inspirea realitatea binecuvintata dincolo de aceasta lume. Figurile sfintilor, in felul acesta, devin un permanent comentator la credinta ca trebuie ca acest trup stricacios sa se imbrace in nesticaciune si acest trup muritor sa se imbrace in nemurire (I Cor. 15, 53). Astfel iconografia ortodoxa incearca sa dea o idee despre trupurile spirituale, care vor urma invierii din morti. Pentru aceasta icoana trebuie sa faca, prin arta, evidenta prezenta harului Sfintului Duh in figurile sfintilor.

Cinstirea icoanelor

Cinstirea icoanelor are o baza si in Scriptura Vechiului Testament. Astfel, Moise a primit porunca din partea lui Dumnezeu sa puna chipurile heruvimilor la chivotul legii Icoanele ne ridica mintile de la cele pamntesti la cele ceresti. Sf. Ioan Damaschinul a scris, "prin icoane vizibile suntem condusi la contemplarea a ceea ce este divin si spiritual". in fata carora poporul se inchina cazind cu fata la pamint, in fata carora se aduceau jertfe (III Regi 3, 15); preotii le tamiiau inaintea lor (Exod 30, 8) si inaintea lor se aprindeau candele (Exod 27, 20-21). Odata cu intruparea Domnului, cind descoperirea dumnezeiasca s-a implinit, Biserica crestina a continuat si amplificat cinstirea sfintelor icoane intr-un context nou superior. In sfinta icoana Biserica crestina n-a vazut numai o podoaba in general, ci cuvintul Sfintei Scripturi. Sfintul Vasile cel Mare scrie in acest sens: Ceea ce cuvintul transmite prin auz, pictura arata in tacere prin imagine. Urmind legatura strinsa cu cultul Bisericii si cu evlaia credinciosilor, sfintele icoane au continuat viata si traditia Bisericii exprimind invatatura ei conform cu posibilitatile caracteristice fiecarei epoci. In primele veacuri crestine, adica in timpul persecutiilor iconografia a avut un caracter simbolic si alegoric. Picturile din catacombe folosesc simboluri ca pestele, ancora, mielul etc. Nu lipseau de aici nici reprezentarile biblice, care, cu toata naivitatea lor, intareau pe credinciosi si le incalzeau credinta in atotputernicia lui Dumnezeu.

Edictul de la Milan

Dupa edictul de la Milan, cind Biserica a dobindit libertatea de manifestare, reprezentarile simbolice s-au dovedit insuficiente pentru a exprima invatatura crestina. In secolul IV si V numeroase scene din Vechiul si Noul Testament ca si din viata Bisericii exprimau diferite evenimente din iconomia divina precum si sensul unor sarbatori, consacrate in amintirea unor momente importante din istoria mintuirii. Cind primele erezii cautau sa puna crestinismul pe acelasi plan cu idolatrie, sfintele icoane amintesc credinciosilor invatatura cea adevarata a Bisericii. Astfel, literele grecesti alfa si omega, care in perioada persecutiilor aminteau de vesnicia si dumnezeirea Mintuitorului, acum asezate pe icoana Mintuitorului, arata deofiintimea Fiului cu Tatal impotriva ereticului Arie care considera pe Fiul creatura a Tatalui. In perioada anilor 726-843, datorita inconoclasmului, multi cinstitori ai sfintelor icoane au suferit persecutii aparindu-le ca pe unele ce sint roada credintei celei adevarate, pe care o exprima, o nutresc si o vestesc. De atunci si pina azi sfintele icoane s-au pastrat fara intrerupere in Biserica noastra. Victoria restabilirii cinstirii sfintelor icoane, alaturi de celelalte invataturi ale Sfintei Biserici este sarbatorita in fiecare an de catre toate Bisericile Ortodoxe in Duminica Ortodoxiei, prima Duminica din Postul Sfintelor Pasti.

Sinodul VII Ecumenic

Iata ce hotaraste Sinodul VII Ecumenic (787) privitor la sfintele icoane: Urmind dumnezeiestile invataturi ale Sfintilor Parintilor nostri si ale Traditiei bisericesti universale, rinduim ca chipul Cinstitei si de fata facatoarei Cruci sa se puna in sfintele biserici ale lui Dumnezeu, pe vasele si pe vesmintele cele sfinte, pe pereti si pe scinduri, in case si la drum, asa si cinstitele si sfintele icoane, zugravite in culori din pietre scumpe si din alta materie potrivita, facute precum icoana Domnului si Dumnezeului si Mintuitorului nostru Iisus Hristos si a Stapinei noastre Nascatoare de Dumnezeu, precum si ale sfintilor ingeri si ale noastre Nascatoare de Dumnezeu, precum si ale sfintilor ingeri si ale tuturor sfintilor si a prea cuviosilor barbati. Caci de cite ori ei ni se fac vazuti prin inchipuirea in icoane, de atitea ori se vor indemna cei ce privesc la ele sa pomeneasca si sa iubeasca pe cei inchipuiti pe dinsele si sa-I cinsteasca cu sarutare si cu inchinaciune respectuoasa, nu cu adevarata inchinaciune dumnezeiasca (latria) care se cuvine numai unicei fiinte dumnezeiesti, ci cu cinstire dupa acel mod dupa care se da ea chipului cinstitei cruci si prin tamiiere si prin aprinderea de luminari precum era pioasa datina veche. Ca cinstirea care se da chipului, trece la prototip si cel ce se inchina icoanei se inchina fiintei celei inchipuite pe ea. Astfel se intareste invatatura Sfintilor Parintilor nostri, aceasta este traditia Bisericii Universale, care a primit Evanghelia de la o margine la alta a pamintului.

Iconografia-arta religioasa

Iconografia Bisericii Ortodoxe nu este numai o simpla arta, ci o arta religioasa, teologica. Ea infatiseaza evenimente din istoria mintuirii noastre care s-a facut prin Hristos Domnul. Intreaga atmosfera picturala in Biserica este dominata de lumina invierii. Tot continutul picturii ortodoxe reprezinta un cer si un pamint nou, anume acela al lucrarii mintuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos. Ea arata omul si lumea regenerata prin harul divin. Locuitorii acestei lumi sint ingerii si sfintii. Iconografia ortodoxa nu are in centrul personalitatea artistului, ci cauta mai degraba sa exprime semnificatia evenimentului pictat din revelatia divina. Prin ea se exprima crezul sfintei noastre Biserici. Cind vorbim despre personalitatea unui pictor bisericesc, intelegem puterea lui de a exprima cit mai profund si mai clar idealurile sprirituale ale credintei ortodoxe. Fiind o arta spirituala, liturgica si teologica ea infatiseaza temele in profunzime si nu impresioneaza pe cei ce se marginesc la suprafata lucrurilor.

Venerarea icoanelor

VENERAREA ICOANELOR SI MISCAREA ICONOCLASTA Criza grava provocata de iconoclasm (secolele VIII-IX) a avut multiple cauze : politice, sociale si teologice. Urmand interzicerea din Decalog, crestinii din primele doua secole nu si-au faurit imagini. Dar in Imperiul de Rasarit, interdictia este ignorata incepand din secolul al III-lea, cand o iconografie religioasa(figuri sau scene inspirate din Scriptura) isi face aparitia in cimitirele sau lacasurile unde se adunau credinciosii. Aceasta inovatie urmeaza indeaproape cultului moastelor. In secolele IV si V imaginile se multiplica si cinstirea lor se accentueaza. Tot in aceste doua secole se precizeaza critica si apararea icoanelor. Principalul argument al iconografilor era functia pedagogica - in special pentru nestiutorii de carte si virtutile sfintitoare ale imaginilor. Abia spre sfirsitul secolului al VI lea si in cursul secolului al VII lea imaginile devin obiect de devotiune si cult, in biserici precum si in locuinte. Lumea se ruga, se prosterna in fata icoanelor; oamenii le sarutau, le purtau in procesiuni. In aceasta perioada vedem marindu-se numarul icoanelor miraculoase izvor de forta supranaturala car ocroteau cetatile, palatele, armatele. Intre cele mai celebre era icoana infatisand chipul lui Hristos din cetatea Edessa socotita in stare sa respinga atacul armatelor persane, sau imaginea lui Hristos zugravita deasupra marii porti in bronz de la palatul imperial din Constantinopol, a carei distrugere, in 727, va marca debutul iconoclasmului.

Venerarea icoanelor

Asa cum remarca Ernst Kitzinger, aceasta credinta in puterea supranaturala a imaginilor, presupunind o anume continuitate intre imagine si persoana pe care o reprezinta, este trasatura cea mai importanta a cultului icoanelor in secolele al VI lea si al VII lea. Icoana este o extensie, un organ al divinitatii insasi. Cultul imaginilor a fost interzis official de imparatul Constantin al V lea, in 726, si anatemizat de Sinodul iconoclast de la Constantinopol, in 754, principalul argument teologic fiind idolatria implicata in glorificarea icoanelor. Al doilea Sinod iconoclast, cel din 815, a respins cultul imaginilor in numele christologiei. Caci este, spuneau iconoclastii, imposibil sa zugravesti chipul lui Hristos fara a subintelege si faptul ca reprezinta si natura sa divina (ceea ce este o blasfemie) sau fara sa separi cele doua naturi inseparabile ale lui Hristos (ceea ce ar fi o erezie). Euharistia, in schimb, reprezinta adevarata imagine a lui Hristos, caci ea este patrunsa de Duhul Sfant; astfel, euharistia, spre deosebire de icoana, poseda atat o dimensiune divina cat si materiala. Teologia iconofila cea mai sistematica a fost elaborata de Ioan Damaschinul (675 749) si Theodor Studitul (759 826). Sprijinindu-se de Dionisie Areopagitul, cei doi autori subliniaza continuitatea intere spiritual si material. Cum puteti voi, care sunteti vizibili, scrie Ioan Damaschinul, sa adorati lucruri care sunt invizibile ?. Spiritualismul excesiv al iconoclastilor ne aminteste de vechii gnostici, care considerau ca trupul lui Hristos nu era fizic, ci celest. Ca urmare a intruparii, imaginea lui Hristos a fost facuta vizibila, anulandu-se astfel interdictia Vechiului Testament de a figura vreodata divinul. Asadar aceia ce neaga ca Hristos poate fi reprezentat de o icoana neaga implicit realitatea Intruparii.

Miscarea iconoclasta

Totusi, cei doi autori precizeaza ca imaginea nu este identica in esenta si in substanta cu modelul sau. Imaginea este o asemuire care desi oglindeste modelul, isi mentine deosebirea fata de acesta. Prin urmare, iconoclastii se fac vinovati de blasfemie cand considera euharistia o imagine ; caci, identical atat in esenta cat si in substanta cu Hristos, euharistia este hristos, nu imaginea lui. In ce priveste icoanele sfintilor, Ioan Damaschinul scrie : In viata fiind, sfintii erau plini de Sfantul Duh si, dupa moartea lor, gratia Sfantului Duh nu se indeparta nici de sufletele lor, nici de mormintele lor, nici de sfintele lor imagini . Evident, icoanele nu trebuie cinstite asa cum trebuie cinstit Dumnezeu. Dar ele apartin aceleiasi categorii de obiecte sanctificate de prezenta lui Iisus Hristos ca, de pilda, Nazaretul, Golgota, lemnul Crucii. Aceste locuri si obiecte au devenit recipiente ale energiei divine, caci prin ele Dumnezeu opereaza mantuirea oamenilor. In zilele noastre, icoanele iau locul miracolelor si celorlalte fapte ale lui Iisus Hristos, pe care ucenicii sai au avut privilegiul sa le vada si sa le admire.

Febra iconoclasta

Pe scurt, asa cum relicvele faceau posibila comunicarea intre Cer si Pamant, icoanele reactualizeaza miraculosul illud tempus, cand Hristos, Fecioara si Apostolii traiau printer oameni. Icoanele sunt, daca nu asemanatoare ca putere moastelor, cel putin mai usor accesibile credinciosilor; ele se pot gasi in bisericile si capelele cele mai modeste si in locuintele particulare. In plus, contemplarea lor permitea accesul la un intreg univers de simboluri. Prin urmare, imaginile erau susceptibile sa desavarseasca si sa adanceasca instruirea religioasa a celor care nu stiau carte. Icoanele au avut, intr-adevar, acest rol in toate straturile rurale din Europa Rasariteana. Dincolo de ratiuni politice si sociale, febra iconoclasta nu rezista. Pe de o parte, iconoclastii ignorau sau respingeau functia simbolica a imaginilor sacre, pe de alta parte, numerosi iconofili utilizau cultul icoanelor in propriul lor folos sau pentru a-si asigura prestigiul, preponderenta si bogatia anumitor institutii eclesiastice.

Catapeteasma din Suceava

Catapeteasma

Icoana Mantuitorului
Icoana Mantuitorului de pe catapeteasma

Mitropolia Moldovei si Bucovinei

Usile imparatesti

Iconostas mic

Iconostas

Icoane

Sfanta Fecioara Maria;Schimbarea la fata; Dl.Iisus Hristos