Sunteți pe pagina 1din 3

VASILE VOICULESCU Poezia face parte din volumul Parga, aparut in anul 1921, volum care marcheaza afirmarea

originalitatii stilului lui Voiculescu. Desi majoritatea temelor si motivelor erau anticipate in primele sale volume, poetul depaseste traditionalismul samanatorist prin spiritualizarea imaginii si innoirea expresiei. Acum tehnica poetului este mai precizata, iar relieful expresiei este mai individualizat. Scenele si motivele biblice nu mai sunt simple elemente decorative, ci alegorii ale nelinistilor omului in aspiratia sa catre Dumnezeu. Punctul de plecare al poeziei In gradina Ghetsemani se afla in Evanghelia lui Luca. Motivul rugaciunii lui Isus in gradina Ghetsemani apare frecvent in numeroase lucrari de arta. Vasile Voiculescu mentine in structura poemului majoritatea detaliilor biblice pe care le dezvolta intr-o tesatura poetica strabatuta de o mistica devotiune. In poezia de inspiratie religioasa, imagninea lui Isus apare, de obicei, asociata cu tema durerii, scriitorul oprindu-se asupra patimilor acestuia. Isus venise pe pamant sa-i mantuiasca pe oameni, el primise toate atributele umane in afara de cel al pacatului. Rugaciunea din gradina Ghetsemani are loc inaintea arestarii lui Isus de catre escorta inarmata, condusa de Iuda. Poetul se opreste asupra acestui moment, in care Iuda apare inspaimantat de apropierea patimilor predestinate de Tatal. Intreaga poezie se organizeaza, astfel, in jurul elementelor ce tin de natura dubla a lui Isus. Inaintea martiriului, Isus ezita. Indoielile si nelinistea, teama de moarte sunt ale omului puternic legat de viata; el accepta cu greu moartea desi stia ca Dumnezeu i-a harazit un loc in dreapta sa si ca prin moarte va salva lumea. Depasirea momentelor de zbucium, de teama tin de natura divina. In prima strofa poetul compune imaginea iconica a lui Isus in gradina Ghetsemani. In aceasta gradina, Ghetsemani, pe Muntele Maslinilor (maslinul -; simbol al pacii), Isus isi indeamna ucenicii: Rugati-va, ca sa nu intrati in ispita. Gradina e un loc ademenitor si in aparenta ei pace, ucenicii cad prada somnului, adormindu-si astfel si spiritului care s-ar fi trezit numai prin rugaciune si neputand sa implineasca dorinta lui Isus. Acesta ramane singur in lupta cu soarta. Este aici o sugestie care inso teste orice autentica experienta spirituala. Atractia gradinii este un motiv pentru care lupta cu viata si cu moartea devine mai puternica. Soarta lui Isus este de a primi moartea, de a se rastigni. Primul vers sugereaza ideea intregii poezii, lupta lui Isus cu moartea, iar celelalte simbolizeaza suferinta lui fizica: Isus lupta cu soarta si nu primea paharul Cazut pe branci in iarba, se-mpotrivea intruna. Curgeau sudori de sange pe chipu-i alb ca varul Si-amarnica-i strigare starnea in slavi furtuna. Paharul e cel al pacatelor lumii pentru care trebuie sa se rastigneasca. Este accentuat zbuciumul omenesc, lupta cu un destin care-l inspaimanta: Cazut pe branci in iarba, se-mpotrivea intruna.

Prin contrast vizual se pun in opozitie omenescul si divinul, sugerate, pe de o parte de sangele care reprezinta viata terestra si, pe de o parte, albul, simbol al puritatii ceresti. Intensitatea durerii capata proportii cosmice, intreaga natura fiind strabatuta de o jale metafizica: Si, amarnica -i strigare starnea in slavi furtuna. Albul si rosul contureaza chipul lui Isus: albul reprezinta puritate, curatenie, divinitate, iar rosul jertfa, suferinta, sange. In strofa a doua exista o puternica drama sufleteasca ce are in centru o mana nendurata care -i intinde paharul, aceasta sugerand prezenta unui parinte neindurator. Dar Isus, cu toate ca stie ca aceasta este soarta lui, el refuza paharul mortii, infama bautura fiind un simbol al pacatelor omenirii ce trebuie rascumparate prin jertfa: O mana nendurata, tinand grozava cupa, Se cobora-mbiindu-l si i-o ducea la gura Si-o sete uriasa sta sufletul sa rupa Dar nu voia s-atinga infama bautura. In ultimele doua versuri exista o combinare maiestrita de cuvinte, cuvintele abstracte alterneaza cu cele concrete. In strofa a treia e sugerat continutul acestui pahar al incercarilor, al ispitei. Infama bautura se ascunde sub aparenta amagitoare a mierii, veninul se asociaza cu dulceata. Isus stia ca in apa verzuie, sub venin, se afla dulceata izbavirii in chip de strelici de miere. Asociatia venindulceata, altfel interpretabila, mai curand in sens profan, o gasim in Testamentul lui Tudor Arghezi. Lupta cu moartea depaseste limitele unei drame omenesti, ea reprezentand alegoric esenta eternului conflict dintre suflet si trup, dintre spirit si materie: In apa ei verzuie jucau strelici de miere Si sub veninul groaznic simtea ca e dulceata Dar falcile-nclestandu-si, cu ultima putere Batandu-se cu moartea, uitase de viata! Ultima strofa completeaza cadrul traditional evanghelic din prima strofa. Imaginea terifianta a maslinilor care pareau ca vor sa fuga din loc sa nu-l mai vada amplifica tragismul viziunii. Acestia sunt de partea lui Isus si refuza chinul lui. Un vant de spaima framanta lumea, anuntand martiriul care va schimba destinul omenirii. Gradina devine un loc pustiu in care bantuie numai pasarile de prada. Ultimul vers, Si uliii de seara dau roate dupa prada (semn prevestitor al mortii ce va urma) e incarcata de sugestii premonitorii: Deasupra fara tihna, se framantau maslinii, Pareau ca vor sa fuga din loc, sa nu-l mai vada Treceau batai de aripi prin vraistea gradinii

Si uliii de seara dau roate dupa prada. Isus este un personaj exemplar, exprimand sensul fundamental al ideii de sacrificiu. Pentru ca Fiul Omului sa devina Fiul lui Dumnezeu, trebuie sa accepte traversarea mortii; opozitia uman-divin trebuie anulata prin rastignire. Moartea prin chinuri este pretul pentru accesul la viata vesnica, adica la divin; astfel, opozitia devine identitate.