Sunteți pe pagina 1din 41

BACTERIOLOGIE GENERAL - CURS

Capitolul III
MORFOLOGIA CELULEI BACTERIENE
Forma bacteriilor este codificat genetic ceea ce face ca polimorfismul bacteriilor s fie limitat. Din acest motiv morfologia bacteriilor reprezint un important criteriu taxonomic. Bacteriile tinere, n condiii favorabile se prezint sub trei forme fundamentale: a.) forma sferic (fig.1) b.) forma cilindric (fig.2) c.) forma ncurbat (spiralat) (fig.3)

III.1. COCII
Sunt bacterii cu form sferic cu diametre egale - Staphylococcus aureus; cu diametre inegale reniforme - Neisseria gonorrhoeae, lanceolat - Streptococcus pneumoniae, ovalar - Enterococcus faecalis. n urma diviziunii cocii pot aprea n diferite configuraii spaiale caracteristice, dup cum se divid pe unul, dou sau trei planuri. micrococi - coci izolai - celulele rezultate din diviziune rmn independente, neregulat rspndite; diplococi - coci grupai cte doi - Streptococcus pneumoniae; stafilococi coci asezai asemntor ciorchinilor de strugure cnd diviziunea are loc n trei planuri neregulate; streptococi coci n lanuri de lungimi variabile; tetracoci - coci dispusi simetric cte patru, datorit diviziunii n dou planuri perpendiculare - Micrococcus tetragenus; sarcina - coci asezai cte opt, grupai n cuburi sau pachete, datorit diviziunii n cele trei planuri perpendiculare - Sarcina flava.

III.2. BACILII
10 Sunt bacterii cilindrice, a cror lungime este mai mare dect limea, n funcie de raportul dintre cele dou axe existnd bacili scuri si subiri, scuri si grosi, etc. Forma bacililor este variat: bastonase drepte, rectilinii - Bacillus anthracis, usor ncurbate cu capete umflate - Corynebacterium diphtheriae, ramificate - Mycobacterium tuberculosis. Corpul bacteriilor poate fi deformat de prezena sporului, dac diametrul transversal al acestuia este mai mare dect cel al corpului bacterian (genul Clostridium). Capetele bacililor pot fi retezate - Bacillus anthracis rotunjite Enterobacterii ascuite - Fusobacterii. n urma diviziunii bacilii se pot dispune ca dispoziii neregulate Enterobacterii, diplobacili - Klebsiella pneumoniae, streptobacili - Bacillus anthracis,

asezri cu aspectul literelor T, Y, V, sau bee de chibrit mprstiate Corynebacterium diphtheriae.

III.3. FORMELE SPIRALATE


Au axul longitudinal ncurbat ntr-un singur plan (vibrionii) sau n mai multe planuri (spirili, spirochete). Vibrionii sunt bacterii n form de virgul (Vibrio cholerae); spirilii, n form de spiral, spire rigide; iar spirochetele sunt forme spiralate foarte fine si flexibile, cu spire strnse si regulate (genul Treponema, Borrelia si Leptospira). Pe lng cele trei forme fundamentale exist: cocobacili - formele intermediare ntre coci si bacili; mycoplasme -care n lipsa peretelui celular prezint un polimorfism marcat.

III. 4. DIMENSIUNEA BACTERIILOR


Dimensiunea bacteriilor variaz n funcie de specie, de condiiile de mediu, de stadiul de dezvoltare a culturii bacteriene. n general dimensiunile bacteriilor sunt de de ordinul micrometrilor Cocii - diametrul ntre 0,5-2 m, n medie de 1 m; Bacilii- lungime ntre 0,5 - 10 m / lime de 0,3 - 2 m. Vibrionii - lungime ntre 1,5 - 3 m / 0,5 m grosime; Spirochetele - lungime ntre 6 - 20 m / 0,15 - 0,5 m grosime.

III. 5. CLASIFICAREA BACTERIILOR


Se poate face n raport cu mai multe criterii: n raport cu peretele celular o bacterii rigide cu perete celular dens o bacterii flexibile cu perete celular subire o bacterii fr perete celular dup form o coci bacterii sferice sau ovalare: 11 sferice stafilococ, streptococ ovalare enterococ lanceolate pneumococ reniforme gonococ, meningococ o bacili bacterii n form de bastonas: drept cu capete rotunjite enterobacterii drept cu capete retezate bacilul crbunos drept cu capete efilate fusobacterii drept cu capete umflate bacilul difteric o cocobacili bacterii cu corpul scurt, gros Klebsiella spp. o forme spiralate cu corpul ncurbat ntr-un singur plan vibrionul holeric cu corpul ncurbat n mai multe planuri: spirili, spirochete dup dispoziia spaial: o n lanuri streptococ streptobacil Bacillus anthracis o n ciorchine stafilococ o n diplo diplococ - pneumococ, gonococ, meningococ diplobacil Klebsiella spp. o n palisade bacilul difteric

Capitolul IV

STRUCTURA CELULEI BACTERIENE


Celula bacterian este procariot avnd urmtoarele caracteristici: Capsula - adesea prezent Perete celular - cu structur complex Citoplasma - fr reticul endoplasmic, mitocondrii, lizozomi, are ribozomi 70S Membrana citoplasmatic - nu conine steroli Nucleul - nu prezint membran, are un singur cromozom circular, absena mitozei 12 Celula bacterian are n componena ei dou tipuri de elemente structurale: elemente obligatorii, prezente la toate speciile bacteriene, fr de care celula bacterian nu poate supravieui: o peretele bacterian o membrana citoplasmatic o citoplasma o nucleul elemente facultative care apar doar la unele specii si n anumite condiii de mediu: o cili o fimbrii o capsul o spor

IV.1. ELEMENTE OBLIGATORII ALE CELULEI BACTERIENE


IV.1.1. PERETELE BACTERIAN Peretele bacterian (membrana celular, membrana bacterian) este un nvelis rigid cu o grosime de 8 35 nm fiind alctuit din proteine, lipide, hidrai de carbon. Este format din 2 componente: - stratul bazal alctuit din peptidoglican (= mucocomplex = mucopeptid = murein) Componenta glicanic este dispus ca filamente liniare alctuite, prin alternare, din acid N-acetil-muramic si N-acetil-glucozamin. Aceste siruri paralele de filamente prezint la fiecare molecul de acid Nacetilmuramic o prelungire alctuit din uniti tetrapeptidice. Unitile tetrapeptidice de pe filamentele nvecinate sunt legate ntre ele de uniti pentapeptidice. Se formeaz astfel o reea tridimensional la bacteriile Gram -pozitive si bidimensional la cele Gram-negative, n care compoziia fraciunilor peptidice variaz la diferite bacterii (fig.4). Peptidoglicanul este sensibil la aciunea lizozimului, se sintetizeaz deficitar n prezena unor antibiotice (penicilina, bacitracina), este antigenic si are proprieti de adjuvant imunologic. - stratul structurilor speciale este alctuit din urmtoarele elemente: acizi teichoici, membrana extern, lipoproteine, lipopolizaharide, ceruri. n funcie de proporia pe care o au aceste dou componente (stratul bazal si stratul structurilor speciale) n structura peretelui bacterian si de elementele componente ale strucrurilor speciale, distingem: Bacterii Gram-pozitive al cror perete este mai gros (15 30 nm), mai rigid dar mai simplu ca structur (fig.5). Peptidoglicanul, reprezentnd ntre 50 90% din grosimea peretelui celular, are o structur tridimensional. Structurile speciale (10 50% din grosimea peretelui bacterian) sunt

reprezentate de: 13 - acizi teichoici care stabilizeaz si ntresc peretele bacterian, creeaz mediul ionic necesar enzimelor din membrana celular si sunt antigene majore. Acizii teichoici sunt: acizi teichoici de perete legai covalent de reeaua de peptidoglican acizi teichoici de membran (lipoteichoici) legai prin fore ionice de peptidoglican si covalent de glicolipidele membranei citoplasmatice. - acizi teichuronici formai din acid uric si polizaharide neutre, sunt antigene. - lipoglicani (glicolipide) n cantitate mare la bacteriile Gram pozitive. Bacterii Gram-negative, cu perete mai subire (8 12 nm), mai flexibil dar mai complex ca structur. Peptidoglicanul, ca o reea bidimensional, reprezint 5 20% din grosimea peretelui bacterian, dispus fiind n profunzime (fig.5). Urmeaz spaiul periplasmatic, cuprins ntre membrana citoplasmatic si membrana extern, include peptidoglicanul, lipoproteinele si enzime implicate n digestia extracelular sau n inactivarea unor antibiotice. Structurile speciale sunt dispuse pe trei nivele, de la interior spre exterior: a) lipoproteinele, prezente n spaiul periplasmatic, unesc membrana extern, de care se leag prin polul hidrofob de peptidoglican de care se leag prin polul hidrofil. b) membrana extern, alctuit din dou rnduri de fosfolipide ntre care sunt intercalate proteine (porine, proteine de transport, enzime) c) lipopolizaharid (LPS) dispus pe suprafaa distal a membranei externe, alctuit din: lipidul A, un miez polizaharidic care constituie antigenul R fiind si activator al complementului pe cale alternativ, uniti zaharidice repetate care constituie antigenul O al bacteriilor Gram negative. Bacterii acido-alcoolo-rezistente: Peptidoglicanul este dispus ntr-un singur strat subire de care sunt legate glicolipide complexe. Structurile speciale sunt reprezentate de: - arabinogalactanul un polizaharid care acoper peptidoglicanul avnd si caracteristici de endotoxin; - acizii micolici sunt acizi grasi cu caten lung ramificat, caracterul de alcoolo-acido-rezisten fiind direct proporional cu lungimea acestei catene; - micozidele sunt peptidoglicolipide si glicolipide. Bacterii cu perete celular alterat: Alterarea structurii peretelui bacterian poate aprea sub aciunea lizozimului, a unor antibiotice, factori fizici etc. ducnd fie la moartea celulei fie la apariia unor forme de involuie (forme L), protoplasti, sferoplasti. PROTOPLAST: bacteria Gram-pozitiv fr perete bacterian; are nucleu, citoplasm, membran citoplasmatic; n general neviabili; foarte greu adaptabili la dezvoltare chiar n medii sintetice bine tamponate. SFEROPLAST: bacteria cu perete defectuos sau incomplet sintetizat, parial degradat; forme mai rezistente; usor reversibile n medii optime. Peretele bacterian ndeplineste urmtorul rol: susine mecanic celula bacterian menine forma bacteriei 14 asigur protecia celulei bacteriene intervine n procesele de osmoz si difuziune este sediul unor antigene somatice

este sediul receptorilor specifici pentru bacteriofagi particip la diviziunea bacteriei imprim caracterele de tinctorialitate ale celulei bacteriene IV. 1. 2. MEMBRANA CITOPLASMATIC Membrana citoplasmatic, nveleste la exterior citoplasma avnd, n afar de structura si funciile unei membrane biologice, particulariti proprii bacteriilor. Are o grosime de 5 10 nm. Este alctuit dup modelul mozaicului fluid din dou straturi de molecule fosfolipidice cu extremitile hidrofobe spre interior si cu cele hidrofile spre exterior, ntre moleculele de fosfolipide se gsesc inserate proteine. Nu conine steroli (fig.5). Rolul membranei citoplasmatice: regleaz presiunea osmotic avnd capaciti de permeabilitate si transport selective; controleaz procesele de difuzie pasiv controleaz procesele de difuzie catalizate enzimatic este unicul sediu al citocromilor si al enzimelor metabolismului respirator implicate n transportul de electroni si n fosforilarea oxidativ; intervine n cresterea si diviziunea bacteriei aceste fenomene fiind posibile cnd 50% din membrana citoplasmic este semifluid; este locul de sintez al endotoxinelor este implicat n procese de biosintez: a fosfolipidelor a peretelui bacterian a genomului bacterian. IV.1.3. CITOPLASMA BACTERIAN Este format din 80% ap, coninnd ntr-un sistem coloidal complex proteine, glucide, lipide, si substane minerale. Conine o mare cantitate de ARN ceea ce confer caracterul intens bazofil al celulelor tinere. Celula bacterian tnr are citoplasma intens colorat, bazofil, omogen, clar, cu cantiti mari de ARN. n celula btrn citoplasma are aspect granular. Particulele citoplasmatice studiate sunt: Ribozomii, au dimensiuni de 10 20 nm, form sferic, mrime n funcie de concentraia ionilor de Mg+ si K+, dispusi sub form de polisomi de-a lungul moleculelor de ARNm pe care le citesc si le traduc. Au rol esenial n procesul de biosintez proteic. Incluziile citoplasmatice sunt formaiuni structurale inerte care apar la sfrsitul perioadei de crestere activ, funcional fiind rezerve de nutrieni care se depun. Pentru c au caracter de specie si pot fi vizualizate la microscopul optic sunt utile n identificarea primar a unei bacterii, fiind caractere taxonomice primare. Sunt constituite din: polimetafosfai, cunoscute sub denumirea de corpusculii BABESERNST sau granulaii metacromatice sau incluzii de volutin, prezente la genul Corynebacterium; polizaharide: glicogen la genul Bacillus sau amidon la genul Neisseria; 15 lipide: polimeri de acizi grasi cu lan scurt la genul Bacillus, Clostridium, Pseudomonas. Vacuolele sunt formaiuni sferice care conin diferite substane n soluie apoas, delimitate de o membran lipoproteic denumit tonoplast. IV.1.4. MATERIALUL NUCLEAR Nucleul bacterian nu este delimitat de o membran difereniat, (celul procariot) fiind alctuit dintr-un singur cromozom haploid (un singur set de gene)

reprezentat de filamentul circular, dublu helicat de ADN. Masa nuclear vine n contact direct cu citoplasma, este situat n partea central a celulei, conine ADN si nu are nucleoli. n structura ADN raportul bazelor variaz n funcie de specia bacterian, acest raport fiind constant si caracteristic pentru o specie dat (G-C %). Diviziunea nucleului precede diviziunea celulei replicarea cromozomului bacterian fcndu-se printr-un mecanism semiconservativ.

IV.2. ELEMENTE FACULTATIVE ALE CELULEI BACTERIENE


IV.2.1. GLICOCALIXUL BACTERIAN Unele bacterii au proprietatea de a sintetiza, n anumite condiii, polimeri organici (n general polizaharide) care formeaz un nvelis dispus distal peretelui bacterian. La unele bacterii glicocalixul are o structur lax, format din fibrile, se poate separa de corpul bacterian prin centrifugare, este penetrat de particule colorate. n acest caz vorbim despre microcapsul, substan capsular sau slime, structur care poate fi evideniat doar prin metode chimice sau la microscopia elecronic dup coloraia special cu rosu ruteniu. La alte bacterii glicocalixul este atasat intim de celula bacterian de care nu poate fi separat prin centrifugare, are o structur dens care nu permite penetrarea particulelor colorate. n aceste cazuri vorbim despre capsula bacterian. Aceasta poate fi vizualizat la microscopul optic pe preparate colorate negativ. Capsula are o grosime de 1-3 m. Compoziia chimic variaz n raport cu specia. Bacteriile formeaz capsul mai ales n organismul uman si animal si n condiii optime pe medii de cultur. Pe medii solide coloniile sunt lucioase, de consisten mucoas, iar mediul lichid devine vscos. Funciile glicocalixului bacterian: este factor de virulen mpiedicnd fagocitarea bacteriei si favoriznd invazivitatea; barier protectoare fa de bacteriofagi, fa de unele antibiotice; rol de adezin permind prin fibrilele glicocalixului aderarea bacteriei de substraturi specifice; conine substane cu specificitate antigenic de specie sau de tip care permit difereierea serologic a speciilor sau tipurilor bacteriene. IV.2.2. CILII SAU FLAGELII Sunt structuri filamentoase reprezentnd organele de locomoie a bacteriilor, producerea lor nefiind un caracter constant al speciei bacteriene. Producerea cililor este inhibat de bil, carbol, ser imun etc. 16 Sunt formaiuni foarte subiri, fine, alungite, neramificate, flexibile si sinuoase, cu lungime variabil (5-15-75 m) (fig.7). Proteina flagelilor, flagelina (asemntoare miozinei) este antigen, antigenul H, cu specificitate de tip. La microscopia electronic s-a evideniat structura fin a cilului (fig.8): Corpusculul bazal situat n citoplasm imediat sub membrana citoplasmatic alctuit dintr-un ax rigid si un set de inele: - 2 inele la bacterii Gram-pozitive: discul M flotant n membrana citoplasmic discul P n stratul de peptidoglican - 4 inele la bacterii Gram-negative: M, n membrana citoplasmatic; S, n spaiul periplasmatic; P, n stratul de peptidoglican;

L, flotant n membrana extern. Crligul, poriune rigid, de articulaie; Filamentul flagelar, lung, sinuos. Rolul cililor: n mobilitatea bacteriilor antigenic prin structura proteic antigenul H n clasificarea bacteriilor (fig.9): atriche fr cili monotriche un cil la o extremitate amfitriche - cte un cil la cele dou extremiti lofotriche - un mnunchi de cili la una sau la ambele extremiti peritriche - cu cili dispusi de-a lungul suprafeei bacteriene. IV.2.3. FIMBRIILE SAU PILII Sunt organite filamentoase, rigide, mai scurte si mai subiri dect flagelii, vizibile la microscopul electronic, fr a avea rol n mobilitatea bacteriei. Sunt dispuse pericelular att la bacterii ciliate ct si la cele neciliate, de la una la cteva sute per celul (fig.7, 8). Au fost evideniate cu precdere la bacteriile gram -negative desi unele bacterii gram-pozitive pot prezenta si ele fimbrii de adeziune. Sunt codificate plasmidic, sunt caractere de tulpin si nu au valoare taxonomic. Au originea la nivelul membranei citoplasmatice, sunt formate din pilin si pot fi clasificate astfel: a) fimbrii comune 50-400/celul; b) fimbrii de aderen, 10-30/celul, prin care bacteriile ader la receptorii specifici de pe suprafaa membranelor mucoase declansnd astfel procesul infecios; c) pilii sexuali, 0-4/celul, sunt prezeni la unele bacterii gram -negative care au plasmide conjugative, au structur tubular si joac rol n conjugarea bacterian, una dintre modalitile de transfer genetic. IV.2.4. ENDOSPORUL BACTERIAN Este o formaiune endocelular, de rezisten (are o longevitate foarte mare10 ani), care permite unor specii bacteriene s supravieuiasc desicate n anumite condiii defavorabile de mediu. Endosporul bacterian pstreaz n stare latent 17 caracterele genotipice ale formei vegetative din care provine. Structurile componente ale sporului bacterian sunt codificate de gene represate n forma vegetativ a bacteriei si derepresate n condiii defavorabile de mediu, cnd devin represate genele vegetative. Prezena sporilor este un caracter constant la germenii din genul Clostridium si un caracter facultativ la germenii din genul Bacillus. Sporogeneza are loc n general n condiii nefavorabile formei vegetati ve, si presupune apariia, n etape succesive, de modificri profunde n materialul nuclear, citoplasm, compoziie chimic, structur, procesul esenial n cursul sporogenezei fiind deshidratarea. Materialul genetic este concentrat si mpreun cu apa legat, lipide, ioni de magneziu, dipicolinat de calciu, este nconjurat de un strat protector: membrana sporal, cortex sporal si nvelisurile sporale. In condiii favorabile are loc germinarea sporului: rehidratare, ruperea membranelor si apariia unei singure forme vegetative, identic cu cea din care s-a format anterior sporul. Endosporul are forma ovalar sau sferic, poate fi asezat central, subterminal si terminal n funcie de specia microbian iar dac diametrul sporului este mai mare dect grosimea bacteriei, corpul bacterian se deformeaz. Pe baza acestor

caractere, bacilii sporulai, apar n general sub trei forme (fig.10): a) - bacili cu sporul sferic, dispus central sau subterminal, mai mic dect celula (Bacillus anthracis); b) - bacili cu spor ovalar, mai mare dect diametrul transversal al celulei bacteriene, asezat central (forme de fus, de brcu) sau subterminal (form de rachet de tenis) (genul Clostridium); c) - bacili cu spori terminali, sferici, cu dimensiuni mai mari dect celula, asemntori cu un b de chibrit sau ac de gmlie (Clostridium tetani). Sporul poate fi evideniat prin coloraii speciale. La coloraia Gram rmne necolorat. Sporul prezint o rezisten marcat fa de: - uscciune - cldur: o umed - sporii speciei Bacillus anthracis sunt distrusi n zece minute la temperatura de fierbere a apei; unii spori de Clostridium botulinum suport aceast temperatur timp de cteva ore: rezist 6 ore la 100 C, 2 ore la 105 C, 10 ' la 120 C; o uscat - este mai bine tolerat de sporii bacterieni, acestia fiind distrusi n 2-3 ore la 140 C n Poupinel; - substane chimice: rezist la aciunea fenolului 5% timp de o sptmn, la aciunea alcoolului mai multe sptmni. 18

Capitolul V
FIZIOLOGIA BACTERIAN
V.1. CONSTITUIA CHIMIC A BACTERIILOR
Compoziia chimic a celulei bacteriene este controlat genetic. Toate procesele care au loc n celula bacterian sunt asociate cu importante transformri chimice ale constituenilor si si de aceea cunoasterea compoziiei chimice a celulei bacteriene contribuie la cunoasterea proceselor metabolice care confer bacteriei marea sa putere de adaptare si capacitatea de supravieuire n cele mai vitrege condiii de mediu. V.1.1. Apa, reprezint 75 - 85% din greutatea umed a bacteriei. Exist ap liber (mediu de dispersie), fie ap legat fizico-chimic cu diferite structuri. Sporii au puin ap si aceea sub form de ap legat. Rol: - mediu de dispersie; - reactiv n reaciile metabolice; - etap final a unor reacii oxidative. V.1.2. Substanele minerale reprezint 2-30% din greutatea uscat a bacteriei (P, K, Na, Ca, S, Cl, Fe, oligoelementele, Cu, Mg, Zn) si variaz cu specia, vrsta culturii, compoziia chimic a mediului. Unele elemente intr n compoziia diferitelor structuri si enzime avnd astfel un rol foarte important n viaa celulei bacteriene: - favorizeaz schimburile cu mediul; - regleaz presiunea osmotic; - stimuleaz cresterea si funcia bacteriei; - activeaz unele sisteme enzimatice; - contribuie la reglarea pH-ului si a potenialului de oxido-reducere; V.1.3. Glucidele reprezint 10-25% din greutatea uscat a celulei bacteriene n raport cu specia, vrsta si condiiile de dezvoltare. n structura bacterian se pot gsi glucide simple (mono si dizaharide) cu rol n m etabolismul intermediar glucidic precum si glucide complexe (polizaharide) care particip la realizarea structurii

peretelui celular si fac parte din capsula unor bacterii. Testele biochimice care 19 evideniaz utilizarea sau imposibilitatea utiliztii unui anumit zahar de ctre o bacterie permit identificarea bacteriei respective. V.1.4. Proteinele reprezint ntre 40-80% din greutatea uscat a bacteriei, aproximativ jumtate din proteine funcionnd ca enizme restul avnd rol structural. Proteinele pot fi: - simple sau holoproteine (albumine, globuline, histone, etc.) cu rol n metabolismul intermediar protidic; - complexe, de exemplu heteroproteinele: mucoproteine mucopolizaharidul de grup al S.pneumoniae; cromoproteine catalaze, peroxidaze, citocromi; nucleoproteine acizii nucleici. V.1.5. Lipidele reprezint 1-10% din greutatea uscat a bacteriilor (excepie micobacteriile unde pot ajunge pn la 20 - 40%). Cantitatea de lipide variaz n raport cu specia, vrsta culturii si compoziia mediului. Lipidele bacteriene se pot gsi libere n vacuole, combinate sau fcnd parte din structuri ale celulei bacteriene (perete, membran, mezozomi). Lipidele bacteriene pot fi: - fosfolipidele lipoidul Treponemei pallidum; - lipidul A din structura lipopolizaharidului bacteriilor Gram negative; - acizi grasi, obisnuii si speciali (acidul mycolic la Mycobacterii); - ceruri la Mycobacterii V.1.6. Pigmenii bacterieni, prezeni la bacteriile cromogene, pigmentogeneza fiind dependent de specie si de condiiile de cultivare. Constituie un criteriu important de identificare a unor specii bacteriene: Staphylococcus, Pseudomonas, Sarcina. Dup localizarea pigmentului bacteriile pot fi: - cromofore, pigmentul rmne legat de citoplasm; - paracromofore, pigmentul este prezent n perete sau n stratul mucos (S.aureus); - cromopare, pigmentul este difuzibil n mediu (Pseudomonas). Dup natura lor chimic pigmenii pot fi: - carotenoizi: Staphylococcus, Sarcina; - chinoinici: Mycobacterium; - fenazinici Pseudomonas etc. Roluri: - protecie fa de radiaiile UV (pigmeni carotenoizi); - enzimatic - antibiotic (piocianina produs de P.aeruginosa fa de B.anthracis). V.1.7. Enzimele bacteriene sunt elaborate sub control genetic, existnd peste 2.000 de determinani genetici diferii, n producerea enzimelor intervenind si mecanisme de control care pot modifica bagajul enzimatic dup necesitile bacteriei si n funcie de variaiile mediului extern. Dup locul de aciune, enzimele bacteriene se pot mpri n: - enzime intracelulare sau endoenzime care rmn n celul; 20 - enzime ectocelulare situate n membrana citoplasmatic, reglnd permeabilitatea selectiv (permeaze, translocaze); - enzime extracelulare sau exoenzime, care sunt eliberate n mediu (hidrolaze).

n raport cu reacia catalizat enzimele pot fi: - hidrolaze (fosfataza, proteaza); - transferaze (aminotransferaza); - oxido-reductaze (catalaza, oxidaza, peroxidaza); - izomeraze etc. Dup modul de apariie distingem enzime: - constitutive, care exist ntotdeauna n celul indiferent de natura mediului; - adaptative (inductibile), sintetizate de ctre bacterie numai ca rspuns la anumii compusi aprui n mediu (penicilinaza). Pe lng importana inestimabil pe care o are n natur, agricultur, industrie, medicin, etc. activitatea enzimatic a bacteriilor este foarte util si n taxonomia bacterian. V.1.8. Substane cu aciune antibiotic sunt produse de ctre unele bacterii: - bacteriocine produse sub controlul plasmidic, cu efect asupra altor bacterii receptive nrudite: colicinele elaborate de E.coli; megacina produs de B.megaterium; - antibiotice polipeptidice produse de unele specii de Bacillus: polimixina produs de B.polymyxa; bacitracina produs de B. licheniformis. V.1.9. Vitaminele bacteriene secretate de unele specii: - tiamina (vitamina B1) sintetizat de E.coli, B.subtilis - biotina produs de E.coli, B.anthracis - vitamine de grup B, K sintetizate sub influena florei bacteriene intestinale umane. V.1.10. Factorii de crestere, sunt metabolii eseniali pe care bacteria nu-i poate sintetiza dar care sunt necesari, n cantiti mici, dezvoltrii microorganismelor. Necesitatea n aceste substane variaz dup specia microbian. Cantitatea mic necesar, demonstreaz c nu au rol plastic sau energetic n celul, sunt doar biocatalizatori.

V.2. NUTRIIA, METABOLISMUL SI CRESTEREA BACTERIAN


V.2.1. NUTRIIA BACTERIAN Prin nutriie bacterian se nelege suma proceselor metabolice care concur la producerea de materiale convertibile n energie si n diferite componente celulare. Cu alte cuvinte nutriia bacterian este procesul de asimilare de ctre bacterii a substanelor nutritive din mediul extern, fie ele organice sau anorganice, necesare metabolismului. 21 Nutrienii sunt substanele nutritive care sub form de soluie pot traversa membrana citoplasmatic pentru a participa la reaciile metabolice specifice celulei bacteriene. Pentru nutriie bacteriile folosesc compusii din mediile naturale pe care i transform n nutrieni prin: - solvire minerale, CO2, O2; - digestie extracelular prealabil, cu ajutorul unor hidrolaze se formeaz aminoacizi din proteine, monozaharide din polizaharide, acizi grasi si glicerol din lipide etc. Nutrienii ptrund n citoplasma celulei bacteriene traversnd membrana citoplasmatic prin: - difuziune simpl, pe baza diferenelor de concentraie; - difuziune facilitat (prin proteine carrier), tot pe baza gradientului; - transport activ, contragradient, cu consum de energie . V.2.1.1. Necesiti nutritive de baz

Elementele cu rol structural si funcional necesare majoritii bacteriilor sunt carbonul, azotul, oxigenul si elemente minerale. Carbonul reprezint aproape jumtate din greutatea uscat a bacteriei, azotul este necesar pentru sinteza proteinelor iar oxigenul este prezent sub form de atomi n multe molecule biologice (aminoacizi, nucleotide) si este necesar ca oxigen molecular pentru generarea energiei n cadrul respiraiei aerobe a bacteriilor. Elementele minerale sunt reprezentate de: - Sulf prezent n unii aminoacizi, enzime, vitamine; - Fosfor pentru sinteza acizilor nucleici, fosfolipidelor de membran; - Fier, nichel, seleniu n compoziia unor enzime: citocromi, peroxidaze; - Sodiu, potasiu, magneziu, clor asigur echilibrul fizico-chimic al celulei; - Cobalt, cupru, mangan - activatori enzimatici. n raport cu sursele folosite ca material de sintez (sursa de azot si carbon), bacteriile se mpart n: a) Bacteriile autotrofe, capabile s si sintetizeze metaboliii eseniali din compusii anorganici, folosind CO2 ca surs de carbon si azotul atmosferic sau sruri de amoniu ca surs de N. n funcie de energia utilizat pot fi fototrofe si chimiotrofe. Sunt bacterii care triesc liber n natur, bacterii saprofite care triesc n sol, ap, etc. avnd rol n circuitul materiei n natur. b) Bacteriile heterotrofe, dependente de prezena unor compusi organici, utilizeaz surse organice de carbon, n special carbohidrai dar si proteine si lipide ce servesc n acelasi timp ca surse de energie, iar azotul poate fi att de natur anorganic ct si organic. Prezint n totalitate un metabolism de tip chimiosintetic, cu o mare diversitate de tipuri metabolice. Se disting urmtoarele tipuri principale: b1. bacterii fixatoare de azot - folosesc surse organice de carbon si azot molecular, atmosferic, triesc n sol, n simbioz cu plantele (genul Clostridium.); b2. bacterii care folosesc carbon organic si azot din legturi anorganice (E.coli); b3. bacterii care folosesc att carbon ct si azot organic- majoritatea speciilor saprofite si potenial patogene, prezente n cavitile naturale ale omului, precum si speciile patogene pentru om. 22 c) Bacterii paratrofe - bacterii citoparazite, triesc numai n interiorul unei celule vii; nu se cultiv pe medii artificiale (Rickettsia, Chlamydia, Mycobacterium leprae). V.2.1.2. Factori de crestere Unele bacterii sunt capabile s-si realizeze integral sinteza metaboliilor eseniali utiliznd nutrienii prezeni n mediul lor de via. Mecanismele de sintez sunt catalizate de enzime a cror sintez se afl sub control genetic. O astfel de bacterie se numeste prototrof. Dac n cursul multiplicrii bacteriene apare o mutaie n urma creia nu se mai sintetizeaz o enzim, secvena metabolic ce era catalizat de enzima respectiv va fi blocat. Nu se va sintetiza un anumit metabolit esenial. Bacteria mutant rezultat se numeste auxotrof si va supravieui doar dac n mediu va fi prezent metabolitul respectiv. Bacteriile patogene, n urma adaptrii la viaa parazitar au devenit dependente de numerosi metabolii eseniali pe care nu i mai pot sintetiza, unele att de dependente nct nu pot fi cultivate in vitro. Metaboliii eseniali pe care o bacterie nu mai poate s i sintetizeze si trebuie oferii ca nutrieni preformai se numesc factori de crestere.

Acesti factori de crestere pot fi oferii de alt specie bacterian care sintetizeaz factorul de crestere respectiv, fenomen cunoscut sub numele de sintrofie. Un exemplu elocvent l constituie Haemophilus influenzae care creste satelit n jurul coloniilor de S.aureus. Explicaia const n capacitatea stafilococului auriu de a sintetiza factor V (NAD), metabolit necesar dezvoltrii tulpinilor de Haemophilus influenzae. Cunoasterea necesitilor nutritive ale bacteriilor face posibil cultivarea lor n vederea izolrii din produsele patologice, a identificrii si studierii lor. V.2.1.3. Medii de cultur Substratul nutritiv bogat n nutrieni si factori de crestere care satisface specia bacterian ce urmeaz a fi cultivat se numeste mediu de cultur. Condiiile impuse mediilor de cultur: - s fie nutritive; - s fie sterile; - s aib un ph neutru (7,2 7,4) - s aib o anumit presiune osmotic; - s asigure umiditate optim etc. Mediile de cultur se pot clasifica dup foarte multe criterii. Dup proveniena nutrienilor: - medii naturale provin din produse de origine animal sau vegetal: cord, creier, ficat, ou, cartof, soia etc. - medii sintetice cu compoziie riguros controlat, includ componente chimic pure. Dup valoarea nutritiv a mediului: - medii simple permit cresterea germenilor nepreteniosi, conin numai ingrediente de baz; 23 - medii mbogite permit cresterea bacteriilor pretenioase, conin un plus de nutrieni asigurat prin adaos de snge, ser, plasm, ou, extract de levuri etc. Dup consisten: - lichide permit cultivarea unui produs monobacterian; sunt utile pentru studiul caracterelor biochimice - medii semisolide conin o cantitate mic de agar, sunt utile pentru meninerea n via a tulpinilor bacteriene, pentru studiul mobilitii bacteriilor sau pentru studiul unor caractere biochimice; - medii solide care permit fixarea bacteriilor n punctul de inoculare, multiplicarea lor n acel punct determinnd apariia unui conglomerat vizibil cu ochiul liber numit colonie. Mediile solide se obin prin: coagularea termic a proteinelor din ser sau ou; gelificare prin includerea n mediu a unui fitocoloid obinut din alge marine numit agar. Acesta are urmtoarele proprieti: o se lichefiaz la temperatura de fierbere a apei; o se solidific la aprox. 42C; o meine starea de soliditate a mediului la temperaturi cuprinse ntre 0 - 80C; o nu are aport nutritiv si nu este degradat n cursul metabolismului bacterian. Dup scopul utilizrii: - medii de izolare o uzuale pentru un numr mare de bacterii; o selective conin substane inhibitorii pentru unele

bacterii favoriznd dezvoltarea preferenial a altora; o de mbogire inhib selectiv flora de asociaie favoriznd multiplicarea unei specii bacteriene o difereniale conin un substrat pentru anumite enzime, utilizarea substratului respectiv de ctre bacterie permind identificarea bacteriei din culturi primare. - medii de identificare conin substraturi pentru anumite enzime, indicatori de pH, utilizai la ncadrarea bacteriei ntr-o unitate taxonomic. - medii de conservare, medii de transport etc. V.2.2. METABOLISMUL BACTERIAN Reprezint totalitatea reaciilor biochimice care caracterizeaz cele dou etape: anabolismul si catabolismul. A. Anabolismul Anabolismul este procesul de constituire a moleculelor complexe organice structurale si funcionale ale celulei bacteriene. Aceste reacii de biosintez sunt nsoite de consum de energie si sunt similare la diferite specii bacteriene. A1. Biosinteza polizaharidelor din compusi intermediari rezultai din glicoliz si ciclul Krebs. Polizaharidele au rol plastic si energetic, polimeri de glucoz (amidon, glicogen) stocnd energia pe termen lung. 24 A2. Biosinteza lipidelor din glicerol (provine dintr-un compus intermediar rezultat n cursul glicolizei) si acizi grasi. Grsimile sintetizate de bacterie sunt utilizate la sinteza fosfolipidelor membranare, a peretelui celular specific bacteriilor Gram negative. A3. Biosinteza aminoacizilor si a proteinelor este diferit n funcie de specia bacterian. Unele bacterii au echipament enzimatic ce le permite sinteza tuturor aminoacizilor din intermediari ai catabolismului glucozei (E.coli). Alte bacterii necesit prezena n mediu a unor aminoacizi preformai. Proteinele bacteriene sintetizate sunt proteine structurale, enzime, toxine). A4. Biosinteza purinelor si pirimidinelor din produsi intermediari rezultai din glicoliz si ciclul Krebs. Purinele si pirimidinele rezultate servesc la sinteza acizilor nucleici. B. Catabolismul Catabolismul bacterian este procesul prin care sunt degradai compusii organici cu structur complex n compusi simpli, cu eliberare de energie. n funcie de cile prin care bacteria obine energia, pe care apoi o conserv si o utilizeaz n procesele de biosintez, bacteriile se mpart n (fig.14): a) bacterii fototrofe (photobacterii) folosesc energia luminoas, triesc la lumin. Sunt bacterii saprofite; b) bacterii chimiotrofe (scotobacterii, bacterii chimiosintetizante) folosesc energia din procesele de oxido-reducere catalizate enzimatic, triesc la ntuneric. Sunt bacterii saprofite si patogene. Reaciile de oxidoreducere presupun existena unui donor (surse de energie) si a unui acceptor de electroni. Donorul poate fi o substan anorganic (pentru bacterii chimiolitotrofe) sau organic (pentru bacterii chimioorganotrofe). Bacteriile de interes medical aparin ultimei grupe. B1. Catabolismul hidrailor de carbon Ca surse organice de energie sunt utilizate glucoza, aminoacizii, purinele, pirimidinele, acizii grasi. Dintre toate acestea cel mai frecvent este folosit glucoza eliberarea de energie fcndu-se prin dou ci: respiraia si fermentaia. Respiraia celular

Este procesul cel mai eficient de utilizare al carbohidrailor n care o serie de molecule sunt oxidate, acceptorul final de electroni fiind o molecul anorganic (fig.12): - O2 n respiraia aerob; - alt molecul anorganic, nu O2, (ionul nitrat, ionul sulfat) respiraie anaerob. n procesul de respiraie celular este generat ATP, etapele catabolismului glucozei fiind: glicoliza (calea Embden-Meyerhof-Parnas sau ci alternative: calea pentoz-fosfat, calea Entner-Doudoroff), ciclul Krebs si lanul transportului de electroni. n cursul respiraiei aerobe a procariotelor rezult 38 molecule de ATP: 34 din lanul transportului de electroni si 4 din glicoliz si ciclul Krebs. n respiraia anaerob cantitatea de ATP format este variabil, ntotdeauna mai mic dect n respiraia aerob. 25 Fermentaia Este procesul de obinere a energiei n care att donorul ct si acceptorul de electroni este de natur organic, n absena oxigenului acidul piruvic fiind convertit la unul sau mai muli produsi n funcie de specie. Cantitatea de ATP care se formeaz este mic (2 molecule) (fig.13). Dup modul de obinere a energiei bacteriile se pot clasifica n: - strict aerobe folosesc exclusiv respiraia, nu se dezvolt n absena oxigenului molecular (B. subtilis, B. anthracis, P. aeruginosa, M. tuberculosis, etc.) - strict anaerobe folosesc exclusiv fermentaia, oxigenul este toxic pentru ele. Neavnd enzimele respiratorii (catalaz, peroxidaz etc.) se formeaz peroxid de hidrogen care este toxic (genul Clostridium) - aerobe - facultativ anaerobe pot obine energia att pe cale oxidativ ct si fermentativ (E. coli, Staphylococcus, etc.); - aerotolerante au metabolism fermentativ dar rmn viabile n prezena oxigenului; - microaerofile cresc numai n prezena unor cantiti reduse de oxigen (spirochetele); B2. Catabolismul lipidic si proteic Producerea de energie din glicerol, acizi grasi sau aminoacizi se face tot prin ciclul Krebs. C. Factorii de mediu care influeneaz metabolismul bacteriilor C1. pH-ul majoritatea bacteriilor cultiv la pH aproximativ neutru (7,2 7,4), condiiile de pH fiind oferite de mediul de cultur care pentru a neutraliza produsii de metabolism acizi conine fosfai, peptone, aminoacizi etc. Exist bacterii acidofile care cultiv la pH acid (Lactobacillus) si bacterii bazofile care necesit un pH bazic (Vibrio cholerae). C2. presiunea osmotic este satisfcut de mediul de cultur. Bacteriile patogene necesit o presiune identic cu cea din organismul uman. n mediile hipotone cantitatea de ap care ptrunde n celul este controlat de peretele bacterian. n mediile hipertone bacteria este supus plasmolizei. Bacteriile fr perete bacterian sau cu perete deficitar sufer la orice modificare a presiunii osmotice. C3. temperatura majoritatea bacteriilor patogene pentru om cultiv la 37C. n funcie de temperatura optim de dezvoltare bacteriile pot fi: o psihrofile temperatura de 0 20C; o mezofile - temperatura de 25 45C;

o termofile - temperatura de 50 70C. C4. atmosfera n funcie de metabolismul bacterian se asigur prezena oxigenului, absena oxigenului sau prezena diferitelor gaze inerte care favorizeaz dezvoltarea speciei respective. V.2.3. CRESTEREA SI MULTIPLICAREA BACTERIILOR n urma nutriiei bacteriilor si a activitilor lor de metabolism are loc cresterea celulei bacteriene ca mrime si ca mas. ntruct cresterea volumului celular raportat la cresterea suprafeei este mai mare la un moment dat se ajunge la un punct critic ce impune restabilirea echilibrului optim ntre cele dou variabile. Acest lucru se realizeaz prin diviziune binar, mecanismul de nmulire pentru majoritatea 26 bacteriilor. nmugurirea sau ramificarea este caracteristic unui numr foarte mic de specii bacteriene. Pentru c bacteriile sunt prea mici cresterea este studiat la nivel de populaie bacterian si nu la nivel de celul. Prin urmare cnd vorbim de cresterea bacterian facem referire la cresterea numrului de celule ntr-o populaie bacterian si nu la mrimea celulei bacteriene. Pentru a vorbi despre cresterea si multiplicarea bacterian folosim urmtoarele noiuni: - timp de generaie: timpul necesar dublrii populaiei bacteriene, acesta fiind n medie 20 30 minute; - rata de crestere: numrul de generaii n unitatea de timp; - colonia bacterian: totalitatea bacteriilor rezultate din multiplicarea unei singure celule bacteriene; - cultura bacterian: totalitatea coloniilor de pe suprafaa mediului solid; o cultura mixt: format din mai multe tipuri de colonii (mai multe specii bacteriene); o cultura pur: format dintr-un singur tip de colonie (un singur germen). - inocularea: depunerea unui produs biologic n cultura de celule, n oul de gin embrionat, animale de laborator - nsmnare: depunerea unui produs biologic pe / n mediu de cultur. Cresterea bacterian este studiat pe medii de cultur optime pentru fiecare specie n parte. n medii lichide celulele bacteriene sunt dispersate determinnd modificri ale aspectului mediului: tulburare uniform, inel aderent de peretele flaconului, pelicul la suprafaa mediului sau depozit. Pe medii de cultur solide multiplicarea unei celule bacteriene formeaz colonia vizibil cu ochiul liber dup 18 24 de ore de la depunerea germenului pe mediu. O colonie bacterian provine dintr-o celul bacterian sau din bacterii atasate (uniti formatoare de colonii = UFC). n funcie de dimensiuni, contur, consisten, transparen, aspectul suprafeei, pigment, aderena la mediu etc. coloniile bacteriene pot fi: - colonii tip S (smooth) rotunde, bombate, suprafa neted, lucioase, margini circulare, suspensioneaz omogen n ser fiziologic, produc tulburare n mediul lichid, caracteristice bacteriilor patogene; - colonii tip R (rough) margini neregulate, plate, suprafaa rugoas, uscat, aderente de mediu, aglutineaz spontan n ser fiziologic, n mediul lichid produc depozit cu supernatant clar, sunt caracteristice pentru germeni degradai, cu modificri antigenice, de virulen. Exist trei specii bacteriene care fac excepie, crescnd sub forma de colonii R pentru tulpini patogene: Mycobacterium tuberculosis; Corynebacterium diphtheriae; Bacillus anthracis; - colonii M (mucoid) foarte mari, lucioase, suprafaa neted, aspect

uleios, caracteristice pentru bacterii cu capsul; - colonii untoase rotunde, bombate, margini regulate, suprafaa neted, mate, consisten pstoas (cremoas), uneori pigmentate, caracteristice pentru levuri; - colonii pufoase: reea de filamente (hife) aeriene, caracteristice fungilor filamentosi.

Fig. 13. Clasificarea bacteriilor pe baza caracterelor de metabolism


V.2.4. DINAMICA MULTIPLICRII BACTERIILOR nsmnate n mediu adecvat, incubate la 37 C, urm rite din or n or bacteriile vor urma 4 faze caracteristice ale multiplicrii populaiei bacteriene: a) Faza de laten (faza de lag): reprezint perioada de adaptare a bacteriilor la condiiile de mediu, perioad n care numrul germenilor rmne nemodificat sau scade. Bacteriile au un metabolism activ de sintez al enzimelor ceea ce face ca celula bacterian s creasc n dimensiuni. n aceast faz bacteria este foarte sensibil la ageni antibacterieni. Durata acestei faze este de aproxim ativ 2 ore, cuprins ntre momentul nsmnrii mediului si momentul n care bacteria ncepe s se multiplice. b) Faza de crestere logaritmic (faza exponenial): celulele bacteriene ncep s se divid permanent, ritmic. Timpul de generaie n aceast faz este caracteristic pentru o anumit specie: 10 minute pentru V. cholerae, 20-30 minute pentru majoritatea bacteriilor patogene, 18 14 ore pentru M. tuberculosis. Numrul bacteriilor creste n progresie geometric. Bacteriile aflate n faz exponenial au toate caracteristicile speciei: afinitate tinctorial, proprieti biochimice si de metabolism, structura antigenic, virulena si toxigeneza sunt tipice speciei respective. Sunt sensibile la aciunea agenilor antibacterieni. Este etapa optim pentru studierea bacteriilor sau pentru recoltarea lor n vederea preparrii de vaccinuri si pentru testarea sensibilitii la antibiotice. Durata fazei este de 8 -12 ore. c) Faza staionar (faza de concentraie "M"): mediul de via devine mai puin favorabil prin consumul substanelor nutritive, acumularea de metabolii toxici. Numrul bacteriilor vii rmne constant prin: - persistena bacteriilor vii, absena multiplicrii datorit epuizrii unui nutrient din mediu (factor limitant al cresterii); - echilibru ntre bacteriile care mor si cele care iau nastere prin diviziune datorit acumulrii de catabolii toxici si a pH-ului mediului. Bacteriile au morfologia caracteristic speciei dar sunt mai puin sensibile la aciunea agenilor antibacterieni. n aceast faz realizm identificarea germenilor. La speciile sporogene ncepe formarea sporilor. Durata acestei faze variaz n raport cu specia si condiiile de cultur, de la o or la cteva zile, pentru unele bacterii poate dura cteva sptmni. c) Faza de declin: substratul nutritiv srceste, metaboliii toxici sunt n cantitate mare ceea ce face ca bacteriile moarte s depseasc progresiv numrul celor vii, pn la autosterilizarea culturii. n aceast faz bacteriile prezint modificri morfo-tinctoriale, ale caracterelor biochimice si de metabolism, de virulen si toxigenez. Apar forme de involuie. La bacteriile sporulate fenomenul de sporogenez devine foarte intens. Durata fazei depinde de specia microbian (N. gonorrhoeae 2-3 zile, la M. tuberculosis 2-3 sptmni). Cultivarea bacteriilor are ca scop: - identificarea agentului etiologic al unei infecii pentru identificarea bacteriilor se folosesc culturi n faza staionar, n vrst de 18 -24 de ore; - determinarea farmacorezistenei microorganismelor izolate ca inocul se folosesc culturi n medii lichide, aflate n faz logaritmic, dup 4 6 ore de incubare, nsmnate pe medii solide nutritive adecvate;

- preparare de seruri si vaccinuri, pentru obinerea unor produse de metabolism bacterian (vitamine, antibiotice etc) - se folosesc culturi continue: cultura bacterian se menine n faz exponenial n permanen prin adugarea de mediu proaspt culturii, n vase speciale, turbidistat sau chemostat.

Capitolul VI
ACIUNEA AGENILOR FIZICI, CHIMICI SI BIOLOGICI ASUPRA BACTERIILOR
VI.1. DEFINIII
Septic infectat, contaminat cu germeni patogeni. Aseptic (steril) lipsit de microbi patogeni sau nepatogeni. Asepsie ansamblul de metode prin care se evit contaminarea unui substrat steril. Sterilizare distrugerea sau ndeprtarea oricror forme de via, a tuturor microorganismelor patogene sau nepatogene, forme vegetative sau sporulate de pe o suprafa sau dintr-un substrat nensufleit. Dezinfecie distrugerea formelor vegetative microbiene (mai rar a celor sporulate) din sau de pe suprafaa unor substraturi nensufleite, cu ajutorul dezinfectantelor. Dezinfectant substan chimic, toxic pentru esuturi vii, cu aciune microbicid, ireversibil. Antisepsie distrugerea sau ndeprtarea temporar a formelor vegetative microbiene de pe substraturi vii (mucoase, tegumente, plgi), cu ajutorul antisepticelor. Antiseptic substan chimic, netoxic pentru esuturile vii, cu aciune reversibil, bacteriostatic asupra microorganismelor. Prezervare prevenirea multiplicrii unor microorganisme n produse farmaceutice, vaccinuri, alimente etc.

VI.2. EFECTE ANTIMICROBIENE ALE FACTORILOR FIZICI, CHIMICI, BIOLOGICI


Prin efectele pe care le au asupra microorganismelor agenii fizici, chimici si biologici au o foarte mare importan n controlul infeciei, fiind utilizai n sterilizare, dezinfecie, antisepsie, prezervare. Efectele antibacteriene se pot traduce prin: - efect microbicid fenomen ireversibil, de omorre a microorganismului (bactericid, virulicid, fungicid, sporicid); - efect microbistatic fenomen reversibil, de inhibare temporar a multiplicrii (bacteriostatic, fungistatic).

VI.3. FACTORI CARE INFLUENEAZ EFECTUL ANTIMICROBIAN AL FACTORILOR FIZICI, CHIMICI, BIOLOGICI
Agenii antimicrobieni si exercit aciunea dependent de intervenia unor factori externi: 31 VI.3.1. concentraia microorganismelor la aceeasi intensitate a agentului antimicrobian, timpul de omorre creste proporional cu concentraia de microorganisme asupra creia se acioneaz; VI.3.2. gradul de rezisten al microorganismelor diferitele specii prezint grade diferite de susceptibilitate la aciunea agenilor antibacterieni, chiar n cadrul aceleiasi specii existnd uneori diferene individuale de sensibilitate. De la cele mai rezistente la cele mai puin rezistente putem enumera, n ordine: sporii bacterieni, micobacteriile, virusurile fr nvelis extern, bacteriile Gram negative, fungii, bacteriile Gram pozitive, virusurile cu nvelis extern. VI.3.3. intensitatea agentului antibacterian cu ct intensitatea agentului antibacterian (concentraia, presiunea, temperatura ridicat, etc) este mai mare proporional timpul de aciune eficient al agentului antimicrobian este mai mic.

VI.3.4. influena mediului substanele organice, turbiditatea mediului, duritatea apei, pH-ul mediului etc pot influena n sens pozitiv sau negativ aciunea unui agent antibacterian.

VI.4. AGENI FIZICI


VI.4.1. CLDURA VI.4.1. 1. definiii o temperatura optim temperatura la care o specie bacterian atinge cel mai nalt grad de multiplicare; o temperatura minim de dezvoltare temperatura cea mai sczut la care microorganismul se mai multiplic; o temperatura maxim de dezvoltare - temperatura cea mai ridicat la care microorganismul se mai multiplic; n funcie de temperatura de dezvoltare bacteriile se mpart n: - termofile temperatur optim 50 60C; unele se dezvolt si la 95C; nu sunt patogene; - mezofile - temperatur optim 30 37C; majoritatea bacteriilor; flora saprofit si patogen a omului; - psichrofile - temperatur optim 20C; unele se dezvolt si la 0C. VI.4.1. 2. cldura umed este utilizat, n raport cu valoarea temperaturii realizate, n dezinfecie sau n sterilizare. Are ca mecanism de aciune coagularea proteinelor si degradarea enzimelor. VI.4.1. 2. 1. temperaturi sub 100C sunt aplicate pentru formele vegetative ale bacteriilor mezofile si psichrofile aflate n soluii apoase. Ca metode de aplicare amintim: o pasteurizarea expunere termic + refrigerare imediat; o tindalizarea este sterilizare fracionat n care produsele sunt meinute succesiv la 50 -100C si apoi la temperatura camerei (timp de 3-4 zile); o dezinfecia prin vapori flueni de ap n vasul Koch sau autoclav cu robinetul de vapori deschis. VI.4.1. 2. 2. temperatura de 100C realizeaz doar dezinfecie, fiind utilizat la decontaminarea apei, alimentelor, lenjeriei, instrumentarului etc. Se folosesc fierbtoare nclzite electric sau la flacr. VI.4.1. 2. 3. temperatura de peste 100C este tem peratura la care se realizeaz sterilizarea. Se folosesc autoclave care folosesc vapori de ap sub presiune: 0,5 atm - 115C; 1 atm - 121C; 2 atm - 1 34C. 32 VI.4.1. 3. cldura uscat are ca mecanism de aciune oxidarea sau carbonizarea structurilor bacteriene. Se aplic sub form de: VI.4.1.3.1. flambare metod de completare a sterilitii, metod de asepsie; VI.4.1.3.2. nclzire la incandescen pentru ansa sau acul de platin; VI.4.1.3.3. incinerare pentru materiale contaminate, reziduuri, animale; VI.4.1.3.4. sterilizare cu aer supranclzit se realizeaz n cuptorul Pasteur (Poupinel; etuv) la 180C timp de 1 or , sau la 160C timp de 2 ore. VI.4.2. FRIGUL VI.4.2.1. refrigerarea temperaturi de 0 7 au efect bacteriostatic asupra majoritii microorganismelor; unele bacterii mor (Neisseria meningitidis, N.gonorhoeae, Haemophilus influenzae) altele se pot multiplica. VI.4.2.2. congelarea dac este fcut lent, la temperaturi de (-20C) favorizeaz formarea cristalelor de ap care lezeaz membrana citoplasmatic a

celulei bacteriene care va fi distrus (efect microbicid). Congelarea rapid la ( -80C) n bulion glicerinat duce la solidificarea amorf a apei intracelulare ceea ce face ca celula microbian s rmn n via. VI.4.2.3. socul rece unele bacterii pot fi distruse prin scderea brusc a temperaturii, de la 45C la 15C. VI.4. 3. PRESIUNEA OSMOTIC n medii hipotone are loc acumularea apei n celula bacterian care devine turgescent, peretele bacterian sprgndu-se. n mediul hiperton bacteria pierde ap (plasmoliza), fenomen cu efecte letale asupra bacteriei. VI.4. 4. RADIAIILE VI.4.1. radiaii neionizante radiaiile UV au efect microbicid, dar au putere de penetrabilitate mic. Se pot folosi la dezinfecia aerului n ncperi, din boxele de lucru sau la dezinfecia suprafeelor n laboratorul de microbiologie, ca o metod complementar msurilor de curenie si dezinfecie chimic. VI.4.2. radiaii ionizante corpusculare (, ) si electromagnetice (, X) au efect microbicid, au mare putere de penetrare. Ionizarea compusilor celulari prin expulzarea electronilor cauzeaz moartea microorganismelor. Aceast metod de sterilizare se utilizeaz pentru medicamente, instrumentar confecionat din material degradabil termic. Ca surse de radiaii gama sunt folosite cobaltul 60 sau cesiul 137. VI.4. 5. DESICAREA Rezistena bacteriilor la desicaie este variabil. Sporii bacterieni, sporii fungici, chisturile protozoarelor rezist timp ndelungat la uscciune n timp ce formele vegetative se distrug n cteva ore. Rezistena formelor vegetative la desicaie creste n produsul patologic (materii fecale, sput, puroi), la temperaturi sczute, n mediu proteic etc. Asocierea a 2 factori fizici (frigul si desicaia) a dat nastere unei metode de pstrare timp ndelungat a microorganismelor liofilizarea. Metoda const n congelarea rapid a suspensiei microbiene ntr-un mediu protector urmat de uscarea rapid n vid si nfiolarea produsului obinut. 33 VI.4. 6. ULTRASUNETELE Au aciune microbicid prin aciune mecanic, sprgnd peretele celular acele sunete care ating 16.000 cicli/sec. Utiliznd ultrasunete de diferite frecvene s -au putut obine unii constitueni ai celulei bacteriene. VI.4.7. FILTRAREA Prin procesul de trecere a unui lichid sau gaz printr-un material poros, pot fi reinute, mecanic sau electrostatic, cele mai multe dintre bacterii dac dimensiunea porilor este de aproximativ 0,22 m. Filtrele cu dimensiunea porilor de 0,01 m pot reine si virusurile mici aceste filtre avnd n mod real rol sterilizant al materialului filtrat. Este o metod se sterilizare la rece aplicat soluiilor denaturabile termic. VI.4. 8. LASERUL Laserul (light amplification by stimulated emission of radiation) are efect microbicid instantaneu.

VI.5. AGENI CHIMICI


Pe lng substanele chimice necesare dezvoltrii si multiplicrii bacteriene, exist o serie de alte substane chimice cu efect bacteriostatic sau bactericid. Aceste substane sunt antibiotice, chimioterapice, antiseptice, dezinfectante. VI.5.1. antiseptice si dezinfectante Antisepticele si dezinfectantele sunt substane cu aciune antimicrobian neselectiv, alternd deopotriv structuri si funcii comune microorganismelor si macroorganismului. Antisepticele pot fi utilizate pe tegumente si mucoase, dezinfectantele numai

pe suprafee si structuri inerte. Aceeasi substan chimic, n raport cu concentraia, poate fi antiseptic sau dezinfectant. n funcie de mecanismul de aciune antisepticele si dezinfectantele se clasific n substane care: a. denatureaz proteinele (efect bactericid): acizi, baze, alcooli; b. oxideaz gruprile chimice libere ale enzimelor: hipermanganat de potasiu, peroxid de hidrogen, halogenii si derivaii lor; c. blocheaz gruprile chimice libere ale enzimelor: sruri ale unor metale grele mercurocrom, azotat de Ag ageni alchilani glutaraldehida, formaldehida, oxid de etilen d. lezeaz membranele celulare: derivai fenolici crezoli, hexaclorofen biguanide clorhexidina detergeni anionici spunuri, perlan etc. cationici compusi cuaternari de amoniu e. altereaz acizii nucleici: derivai de acridin - rivanol colorani bazici violet de genian, albastru de metil, fucsin bazic etc. n funcie de aciunea antimicrobian pe care o au vorbim despre efect antimicrobian: 34 a. de nivel nalt substane care distrug toate microorganismele cu excepia unui numr redus de spori bacterieni, cu condiia timpului de contact de cel puin 20 de minute peroxid de hidrogen stabilizat (6%), acid peracetic, hipoclorit de sodiu (5%, 25%), glutaraldehida (2%), cloramina B (2%); b. de nivel mediu substane care distrug virusuri, fungi, formele vegetative bacteriene (inclusiv Mycobacterium tuberculosis) dar nu distrug endosporii bacterieni si unele virusuri fr nvelis extern (rhinovirus, enterovirus). Timpul de contact este de 10 minute: fenoli, iodofori, alcooli, compusi pe baz de clor etc; c. de nivel sczut substane care distrug majoritatea formelor vegetative bacteriene, unele virusuri, unii fungi dar nu distrug M.tuberculosis, endosporii bacterieni si virusurile nude. Timpul de contact este de 10 minute: clorhexidina, compusi cuaternari de amoniu. Aciunea antimicrobian a antisepticului sau dezinfectantului depinde de concentraie, de timpul de contact si de prezena substanelor organice VI.5.2. ageni sterilizani Sunt substane chimice, cu bun penetrabilitate, care n incinte nchise etans, n anumite concentraii, ntr-un timp de contact bine stabilit, n condiii stricte de temperatur si umiditate au aciune microbicid. Se folosesc glutaraldehida 2%, acidul peracetic, peroxidul de hidrogen stabilizat 6%. Atunci cnd nu exist alt mijloc de sterilizare adecvat se foloseste oxidul de etilen. Acest mijloc de sterilizare este delicat, orice eroare de procedur ducnd fie la sterilizare ineficient fie la accidentarea personalului care o realizeaz sau a pacientului la care se utilizeaz materialul astfel sterilizat. VI.5.3. ageni prezervani Sunt substane chimice cu aciune bacteriostatic sau bactericid asupra microorganismelor implicate n alterarea unor produse. Se folosesc pentru conservarea alimentelor, medicamentelor, serurilor, vaccinurilor etc, n concetraiile uzuale nefiind toxice pentru macroorganism: acid salicilic, acid benzoic, meriolat de

sodiu etc. VI.5.4. antibiotice si chimioterapice Sunt substane cu efect bactericid sau bacteriostatic, cu toxicitate selectiv, obinute prin biosintez microbian (antibioticele) sau prin sintez chimic (chimioterapicele). VI.5.4.1. clasificare Antibioticele si chimioterapicele pot fi clasificate n raport cu multe criterii: a. dup modul de obinere se folosea termenul de antibiotic pentru substanele obinute prin biosintez microbian si chimioterapic pentru cele obinute prin sintez chimic. Astzi aceast grani a fost depsit aproape toate antimicrobienele fiind obinute, mai economic, sau mbuntite prin sintez chimic. Este corect s se utilizeze termenul de antibiotic pentru toi agenii antimicrobieni utilizai n terapie indiferent de modul lor de obinere, evitnd astfel si confuzia creat de termenul de chimioterapic care desemneaz produse utilizate n tratamentul unor afeciuni neoplazice. b. dup categoria de microorganisme asupra crora acioneaz exist antibiotice antibacteriene, antivirale, antifungice, antiparazitare. c. dup structura chimic 35 d. dup efectul lor d1. bacteriostatic opreste multiplicarea bacterian tetracicline, cloramfenicol, eritromicina, sulfamide etc; d2. bactericid distruge bacteriile: peniciline, cefalosporine, aminoglicozide, etc. e. dup mecanismul de aciune e1. inhib sinteza peretelui bacterian: antibiotice beta-lactamice, glicopeptide, izoniazida, etc; au efect bactericid; e2. afecteaz funciile membranei citoplasmatice: polimixine, colistina, nistatina, amfotericina B; au efect bactericid; e3. perturb sinteza proteinelor celulare la nivelul ribozomilor: aminoglicozide, tetracicline, macrolide, licosamide, acid fusidic, mupirocin etc; e4. blocheaz sinteza acizilor nucleici: chinolone, rifampicina, metronidazol, sulfamide, trimetoprim, chinolone etc. f. dup spectrul de aciune f1. cu spectru ngust: o de tip penicilinic: active pe bacili Gram pozitivi, coci Gram pozitivi si negativi (peniciline, macrolide, lincosanide etc); o de tip streptomicinic: active pe bacili Gram negativi, coci Gram pozitivi si negativi (aminoglicozide, polimixine etc.); f2. cu spectru larg: active pe bacili Gram pozitivi si negativi, coci Gram pozitivi si negativi, spirochete, leptospire, chlamydii, mycoplasme etc (cloramfenicol, tetracicline). VI.5.4.2. rezistena microbian la antibiotice Este capacitatea microorganismelor de a supravieui si a se multiplica n prezena antibioticului. Rezistena poate fi natural sau dobndit. VI.5.4.2.1. Rezistena natural fa de un antibiotic este prezent la toi membrii unei specii bacteriene, este determinat genetic. VI.5.4.2.2. Rezistena dobndit fa de un antibiotic este achiziionat de o subpopulaie a unei specii n anumite circumstane. Mecanismele implicate sunt multiple: scderea permeabilitii peretelui sau membranei citoplasmatice pentru antibiotic;

producerea de ctre bacterie a unei enzime care inactiveaz antibioticul (penicilinaza, codificat plasmidic); amplificarea sintezei de acid paraaminobenzoic care anuleaz prin diluare aciunea sulfamidelor etc. Rezistena dobndit poate fi a. cromozomial: apare n urma unei mutaii spontane rezultnd tulpini rezistente numai la un anumit antibiotic sau familie de antibiotice. Mutaia cromozomial afecteaz locusul ce controleaz sensibilitatea bacteriei fa de un antibiotic, este definitiv si se transmite vertical descendenilor tulpinii respective. Administrarea antibioticului respectiv va distruge populaia sensibil selectnd mutanii rezisteni care vor deveni populaie dominant. b. extracromozomial: este cea mai frecvent (90% din cazurile de rezisten), realizndu-se prin plasmide, material plasmidic sau transpozoni. 36 Materialul genetic se transmite orizontal la toi membrii populaiei bacteriene prin transducie, transformare, conjugare, transpoziie. c. monovalent germenii sunt rezisteni fa de un singur antibiotic; d. plurivalent rezistena la mai multe antibiotice, concomitent; e. manifestat direct leag o anumit bacterie de un singur antibiotic; f. manifestat ncrucisat rezistena unei bacterii fa de mai multe antibiotice cu structur sau cu mecanism de aciune asemntor; g. dup ritmul de instalare rapid (monostadial) de tip streptomicinic intermediar de tip eritromicinic lent (pluristadial) de tip penicilinic foarte lent de tip vancomicin.

VI.6. AGENI BIOLOGICI


VI.6.1. ANTIBIOTICE Sunt polipeptide policiclice cu aciune antimicrobian, plasate ntre antibiotice si bacteriocine. Sunt sintetizate de bacterii gram pozitive: Staphylococcus, Streptococcus, Streptomyces, Bacillus si au spectru de activitate nalt specific fa de unele bacterii Gram pozitive. Au fost descrise dou categorii de lantibiotice: antibiotice tip A: Sub comanda unor gene localizate cromozomal sau plasmidic, sunt sintetizate la nivel ribozomal ca proteine precursoare inactive care, prin modificri enzimatice sunt transformate n peptide active. Sunt produse de stafilococi, bacili Gram negativi si lactococi, cele mai cunoscute lantibiotice fiind nisina (gene pe cromozomul celulei bacteriene), subtilina, epidermina (gene pe plasmidul pTu32), gallidermina (produs de Staphylococcus gallinarum cu plasmid Tu3928) . Nu se cunoaste cu exactitate modul de aciune al lantibioticelor. Nisina are aciune inhibant asupra unor germeni Gram pozitivi (Staphylococcus, Streptococcus, Bacillus, Clostridium, Listeria) si inhib sporularea germenilor din genul Bacillus si Clostridium, avnd aciune maxim la pH sub 5,5. Nu are aciune asupra bacteriilor Gram negative, asupra fungilor si levurilor. Epidermina produs de Staphylococcus epidermidis are aciune antimicrobian fa de microorganisme patogene pentru piele: Streptococcus, Staphylococcus, Propionibacterium acnes. Sunt utilizate n industria alimentar si n medicin: - nisina conservant pentru vegetale, brnzeturi, carne, peste, buturi alcoolice, vin etc.;

component al preparatelor cosmetice; agent terapeutic cu aplicare local n infecii bacteriene n medicina veterinar. - epidermina tratament n cazurile de acnee juvenil si eczeme la om - gallidermina n tratamentul foliculitelor, al impetogo-ului. 37 antibiotice tip B Cea mai cunoscut este lanthiopeptina care are aciune antiviral fa de Herpes simplex virus. VI.6.2. BACTERIOCINE Sunt substane de natur proteic produse de unele tulpini bacteriene, cu efect bactericid fa de tulpini din aceeasi specie sau din specii nrudite. Se ataseaz de peretele celular al bacteriilor sensibile si inhib unul sau mai multe procese eseniale cum ar fi replicarea, transcripia, translaia sau etape ale metabolismului energetic. Producerea de bacteriocine este un mecanism prin care bacteriile ce alctuiesc flora normal a unei nise ecologice fac fa competiiei fa de aceeasi nutrieni. Tulpinile productoare de bacteriocine sunt rezistente la aciunea propriilor bacteriocine ceea ce permite utilizarea bacteriocinotipiei n identificarea unor microorganisme. Producerea bacteriocinelor este controlat de gene prezente pe plasmide numite plasmide bacteriocinogene. Exemple de bacterii productoare de bacteriocine: E.coli colicine; Serratia marcescina; Pseudomonas piocina etc. VI.6.3. BACTERIOFAGUL Este virusul care paraziteaz bacteriile. Are structur complex fiind alctuit din (fig. 15): capul fagului este alctuit dintr-o capsid cu simetrie icosaedric ce adposteste n interior acidul nucleic (ADN dublu catenar sau ARN); coada fagului cu simetrie helical este alctuit din urmtoarele elemente: cilindrul axial nconjurat de teaca cozii, placa bazal cu crosete de fixare si fibrele cozii. Coada fagului este de natur proteic si are rol n adsorbia s i penetrarea n celula bacterian. ntre bacteriofag si bacteria gazd se stabilesc dou tipuri de relaii: a. de tip litic (ciclul litic; de tip productiv) Are urmtoarele etape: 1. adsorbia: bacteriofagul are receptori strict specifici care recunosc receptorii de pe suprafaa bacteriei. Atasarea de receptorii celulari se realizeaz iniial prin fibrele cozii (fixare reversibil) si apoi prin crosetele plcii bazale (fixare ireversibil); 2. penetrarea: mureina din peretele bacterian este lizat de muramidaza eliberat de fag. Teaca cozii fagului prin contractare antreneaz cilindrul axial prin peretele bacteriei realiznd apoi injectarea acidului nucleic fagic n citoplasma bacterian; 3. multiplicarea: la 4 minute dup ptrunderea ADN-ului fagic n citoplasma bacteriei, ADN-ul bacterian este blocat funcia acestuia fiind preluat de acidul nucleic al fagului. Acesta va coordona sinteza componentelor proprii fagului; 4. maturarea fagului 5. eliberarea fagului matur, virulent prin liza bacteriei. Bacteriile care permit desfsurarea ciclului litic se numesc bacterii lizosensibile. Bacteriile care nu permit infecia cu un fag sunt bacterii lizorezistente,

38 aceast rezisten datorndu-se lipsei receptorilor specifici sau unei stri de imunitate. Fagii care evolueaz prin ciclu litic se numesc fagi viruleni si infecia cauzat de ei are efect bacteriolitic. Ciclul litic poate fi evideniat la nivelul culturilor bacteriene, cultura n mediul lichid devenind limpede dup inoculare cu bacteriofag iar pe mediul solid nsmnat uniform, inocularea fagului litic duce la apariia zonei clare de liz (plaj de liz). b. de lizogenizare (de tip reductiv) Are urmtoarele etape: 1. adsorbia: bacteriofagul are receptori strict specifici care recunosc receptorii de pe suprafaa bacteriei. Atasarea de receptorii celulari se realizeaz iniial prin fibrele cozii (fixare reversibil) si apoi prin crosetele plcii bazale (fixare ireversibil); 2. penetrarea: mureina din peretele bacterian este lizat de muramidaza eliberat de fag. Teaca cozii fagului prin contractare antreneaz cilindrul axial prin peretele bacteriei realiznd apoi injectarea acidului nucleic fagic n citoplasma bacterian; 3. ADN-ul fagic poate evolua n 2 direcii: se integreaz liniar n cromozomul bacteriei gazd ca episomi replicndu-se sincron cu acesta; se circularizeaz, se ataseaz de membrana citoplasmatic si se replic sincron cu diviziunea bacteriei. Un astfel de fag integrat se numeste fag latent (profag, fag temperat) si are capacitatea de a realiza o infecie persistent cu posibilitate de reactivare. Bacteria care l adposteste este bacterie lizogen transmind descendenilor fagul latent. n anumite circumstane profagul poate deveni virulent. Fagul care nu se reactiveaz, persistnd indefinit n stare latent se numeste fag defectiv. Bacteria lizogen este imun la ali fagi omologi viruleni ai profagului pe care l gzduieste. Fenomenul de bacteriofagie are multiple aplicaii practice: - fagul temperat are rol n reasortarea materialului genetic al bacteriilor pentru c atunci cnd se desprinde de cromozomul bacterian antreneaz si gene ale acestuia (inducie); - fagul virulent asigur echilibrul ecologic n mediul natural de via al bacteriilor; - prezena fagilor n ape este indicator de poluare al acesteia; - datorit specificitii relaiei fag-bacterie si a stabilitii n timp a sensibilitii bacteriei fa de anumii fagi, lizotipia (sensibilitatea la un anumit tip fagic) este una dintre cele mai fine metode de diagnostic bacteriologic si epidemiologic; - fagii sunt utili n ingineria genetic, n studii de biologie molecular; - fagii pot fi utilizai ca tratament adjuvant n unele infecii (infecii urinare). 39

Capitolul VII
GENETICA BACTERIAN
VII.1. DEFINIII
Genetica bacterian se ocup cu studiul ereditii si a variabilitii bacteriene. Genom suma genelor unui organism; Genotip totalitatea informaiei genetice a unui organism; Fenotip totalitatea caracterelor observabile, produse de genotip n

interaciune cu mediul ambiant.

VII.2. SUPORTUL EREDITII


Suportul material al ereditii este reprezentat de ADN care este depozitarul informaiei genetice. Aceast informaie se traduce prin sinteza unor proteine si se transmite descendenilor prin replicare si diviziune. ADN-ul este format din uniti structurale alctuite dintr-o baz azotat purinic (adenina, guanina) sau pirimidinic (timina, citozina), o pentoz (dezoxiriboza) si acid fosforic. A fost identificat ca o macromolecul format din dou catene polinucleotidice antiparalele si complementare, rsucite n dublu helix, unite prin puni de hidrogen formate ntre bazele azotate opuse (adenin-timin; guanincitozin). Transmiterea mesajului genetic se face prin dublarea cantitii de material genetic si prin diviziune. Replicarea ADN const din sinteza, pe baz de complementaritate, a unor noi molecule de ADN identice cu molecula parental si identice ntre ele (replicare semiconservativ). n condiii normale, dac nu au loc modificri genetice, toi descendenii unei bacterii vor fi identici cu bacteria parental si identici ntre ei. In vivo se pot replica numai acele molecule de ADN care au unitatea de replicare independent replicon. Replicon este cromozomul si plasmidele bacteriene, genomul bacteriofagilor etc. Repliconul este alctuit din: - secven nucleotidic specific ce marcheaz nceperea replicrii; - gene ce codific sinteza unor proteine specifice; - secve nucleotidic semnal pentru terminarea replicrii. 40 Funciile ADN-ului ca material genetic: depozitar al informaiei genetice; rol n replicare; rol n transcrierea si traducerea informaiei genetice; rol n reglarea si controlul activitii celulare.

VII.3. ORGANIZAREA GENOMULUI BACTERIAN


n structura genomului bacterian intr dou categorii de determinani genetici: - gene eseniale componente ale cromozomului unic bacterian; - gene accesorii (extracromozomale) componente ale plasmidelor elementelor genetice transpozabile. VII.3.1. PLASMIDELE Plasmidele sunt elemente genetice extracromozomale care conin informaie genetic neesenial pentru viaa bacteriei. Sunt alctuite din ADN dublucatenar, cele mai multe sunt circulare, doar la puine bacterii printre care la Borrelia pot fi liniare. Sunt capabile de replicare independent de cromozom (replicon). Exist dou categorii de plasmide: - unele care persist indefinit numai n stare autonom n citoplasm (plasmida R, Col etc.) - altele care exist alternativ n stare autonom n citoplasm sau integrate n cromozomul bacterian se numesc episomi (factorul F, bacteriofag temperat etc.) Plasmidele aduc un plus de informaie genetic ce confer bacteriei caractere suplimentare fa de bacteriile care nu posed aceste plasmide. Dup caracterele fenotipice pe care le induc plasmidele pot fi clasificate n plasmide care: - codific rezistena la ageni antibacterieni: factorii R, plasmid de rezisten la UV etc.; - codific sinteza unor ageni antibacterieni: factorul Col;

- prin elementele pe care le codific (hemolizine, enterotoxine, factori de colonizare etc.) imprim caractere de patogenitate bacteriei: plasmidul Hly, Ent, PAP etc.) - codific enzime ale unor ci metabolice particulare; - plasmide criptice al cror rol nu este cunoscut. VII.3.1.1. Factorul F (factor de fertilitate, factor de sex) Este o plasmid care codific structurile si enzimele necesare transferului de ADN controlnd capacitatea unor bacterii de a aciona ca donatoare de material genetic. n funcie de prezena factorului F, de raportul acestuia cu cromozomul bacterian, de modul n care factorul F faciliteaz transferul de material genetic, bacteriile se pot clasifica n: - bacterii F- - bacterii fr factor F, numite celule femele, acceptoare de material genetic, au receptori pentru pilii sexuali; 41 - bacterii F+ - bacterii care au factor F n citoplasm, numite celule mascule, capabile de a aciona ca donoare de material genetic, au pili sexuali; - bacterii Hfr (high frequency of recombination) bacterii care au factorul F integrat n cromozomul bacterian. Au o mare frecven de conjugare si recombinare. Sunt donatoare de material genetic, fiind transferate si un numr variabil de gene cromozomale, mai rar chiar si factorul F. - bacterii F dein factor de fertilitate recombinant, adic plasmida care a fost anterior integrat n cromozomul bacterian, s-a desprins ncorpornd n structura sa unele gene cromozomale. Sunt bacterii donatoare de material genetic. VII.3.1.2. Factorul R (plasmidul R) Plasmidele de rezisten la antibiotice sunt alctuite din (fig.16): - gene care codific fiecare rezistena la un antibiotic (1 8 gene), numite si determinani de rezisten; - gene care alctuiesc factorul de transfer al rezistenei (RTF), care asigur capacitatea de replicare autonom si de transfer prin conjugare. Cele 2 elemente componente se pot asocia sau pot exista independent. Plasmida de rezisten confer bacteriei proprietatea de a fi rezistent fa de 1 pn la 8 antibiotice. Poate fi transferat de la o bacterie la alta prin conj ugare bacterian sau prin transducie mediat de fagi. VII.3.1.3. Plasmidul Col Este ntlnit la unele tulpini de E.coli crora le confer capacitatea de a elabora substane cu aciune antibacterian numite colicine. Face parte din categoria plasmidelor numite plasmide bacteriocinogene care codific producerea de bacteriocine de ctre multe specii bacteriene. Sunt transferabile de la o tulpin la alta prin transformare genetic, transducie fagic, conjugare. Prezena plasmidului Col face populaia bacterian mai competitiv n lupta pentru supravieuire fa de tulpinile bacteriene care nu au acest plasmid. n majoritatea cazurilor colicinele produse sunt inactive pe tulpinile care conin plasmid Col fenomen numit imunitate. VII.3.2. ELEMENTE GENETICE TRANSPOZABILE Sunt secvene specifice de ADN care si menin integritatea fizic, structural, genetic, funcional n cursul translocaiei de la o poziie la alta pe acelasi genom sau pe genomuri diferite. Elementele genetice transpozabile se mpart n 3 categorii: VII.3.2.1. secvene de inserie Singurul rol pe care l ndeplinesc secvenele de inserie este acela de a asigura intercalarea unei secvene nucleotidice n lanul nucleotidic. Nu aduc

informaie genetic suplimentar ntruct nu conin nici o gen. n regiunile adiacente situsului lor de legare pot apare modificri n expresia unor gene sau modificri ale ratei de apariie a mutaiilor. VII.3.2.2. transpozoni 42 Transpozonii poart gene care confer bacteriilor funcii noi: rezisten la antibiotice, capacitatea de a sintetiza enzime, enterotoxine, factori de colonizare intestinal, antigene de suprafa (K88). VII.3.2.3. bacteriofagi

VII.4. MECANISMELE DE VARIABILITATE BACTERIAN


Variabilitatea bacterian presupune apariia, la un moment dat, a unor modificri n caracterele celulei bacteriene sau a descendenilor si. Exist dou variante de variabilitate: fenotipic si genotipic. VII.4.1. VARIABILITATEA FENOTIPIC Reprezint modificri morfologice sau fiziologice de tip adaptativ. n acest caz genomul nu este afectat si modificrile aprute sunt reversibile si nu se transmit descendenilor. VII.4.2. VARIABILITATEA GENOTIPIC Reprezint modificri aprute brusc, definitive ale materialului genetic cromozomial sau extracromozomial. Variaia genotipic determin modificarea unuia sau a mai multor caractere ale unei bacterii si se transmite descendenilor. Mecanismele prin care apar variaiile genotipice sunt: mutaia sau transferul genetic urmat de recombinare genetic. VII.4.2.1 mutaia Const n schimbri ale mesajului genetic aprute ca urmare a unor modificri accidentale n secvena nucleotidic a unei gene. Mutaiile pot aprea prin substituii la nivelul materialului genetic, inserii, inversii, deleii. Mutaia spontan mutaia care apare n condiii de mediu obisnuite fr a se putea identifica intervenia unui factor. Mutaia indus mutaia care se produce sub aciunea unor factori fizici (raze UV, radiaii ionizante etc.) sau chimici (agenii alchilani, colorani etc.). Factorii care induc mutaia se numesc ageni mutageni. Rata mutaiilor induse este mult mai mare dect rata mutaiilor spontane. Mutaia punctiform este alterat un singur nucleotid; Mutaia extins sunt alterate mai multe nucleotide, afectnd secvene mai mari ale uneia (monogenic) sau mai multor gene (mutaie poligenic). Mutaie nainte afecteaz tulpina slbatic ducnd la pierderea unui caracter metabolic esenial. Mutaie regresiv afecteaz celula bacterian mutant. Const n restabilirea secvenei nucleotidice originare ceea ce face ca bacteria s revin la caracteristicile iniiale. Astfel de mutaii se mai numesc si retromutaii. Mutaie supresoare cu toate c are loc o modificare a secvenei bazelor nucleotidice gena afectat si exprim funcia pe care o exprima si anterior modificrii suferite. 43 VII.4.2.2. transferul genetic Transferul de material genetic de la o bacterie donor la o bacterie acceptoare de material genetic se poate realiza prin transformare, transfer genetic mediat de bacteriofagi sau conjugare. ADN-ul donat de celula F+ se numeste exogenot iar ADN-ul bacteriei receptoare se numeste endogenot. VII.4.2.2.1. transformarea Este procesul prin care bacteria acceptoare dobndeste un fragment de ADN

exogen care poate nlocui prin recombinare genetic o secven nucleotidic omolog. Bacteria acceptoare dobndeste astfel un caracter genetic nou. VII.4.2.2.2. transfer genetic mediat de bacteriofagi Se poate realiza prin: conversia lizogenic apariia unui caracter nou la bacteriile care adpostesc un profag; transducie transferul unui fragment genetic cromozomal sau extracromozomal de la o bacterie la alta prin intermediul unui bacteriofag. Fagul de numeste fag transductor iar celula bacterian acceptoare se numeste transductant. In cursul maturrii sale fagul intracelular poate ncorpora un segment din genomul celulei bacteriene. Exist: transducie restrictiv (transducie specializat) fagul transductor transfer un numr mic de gene aflate n imediata apropier e a situsului de legare a profagului n cromozomul bacterian; transducie nerestrictiv (transducie generalizat) oricare din genele cromozomului, indiferent de poziia lor, pot fi ncorporate accidental n structura fagului matur care le poate transmite altor bacterii acceptoare. Acest tip de transducie poate fi realizat de un numr mare de fagi neintegrai n cromozomul bacterian atunci cnd intr n ciclul litic. VII.4.2.2.3. conjugarea Este procesul de transfer al materialului genetic cromozomial sau extracromozomial prin intermediul unei legturi intercelulare numit pil de conjugare sau punte de legtur. Acest pil este codificat de factorul F care trebuie s fie prezent n celula bacterian donatoare. Alt condiie necesar pentru procesul de conjugare este aceea ca att bacteria donoare ct si cea receptoare s posede receptori de suprafa care s permit recunoasterea reciproc. Dup un numr de ciocniri ntmpltoare, bacteriile F+ si F- formeaz perechi de recombinare ntre ele formndu-se un canal de conjugare. Prin acest canal se transfer material genetic de la celula mascul la celula femel. Materialul transferat poate fi apoi integrat parial sau total n genomul celulei receptoare conferind acesteia noi caractere care se pot sau nu manifesta. 44

Capitolul VIII
RELAIILE MICROORGANISM GAZD
VIII.1. DEFINIII
Aderen (atasare, adeziune) procesul prin care bacteria se leag de suprafaa celulei int. Este principalul pas n iniierea procesului infecios. Diseminare (invazie) procesul prin care microorganismul se rspndeste de la poarta de intrare n tot organismul. Infecie multiplicarea unui agent infecios patogen n interiorul organismului, chiar dac este nensoit de manifestri clinice de boal. Microorganism nepatogen microrganism care face parte din flora normal, care nu produce mbolnvire. Microorganism patogen microorganism care ntotdeauna cauzeaz boal. Microorganism potenial patogen (oportunist) microorganism capabil s cauzeze mbolnvire doar atunci cnd este afectat sistemul de aprare al macroorganismului. Microorganism saprofit bacterii care triesc n natur, se stabilesc rar n organism, au importan redus ca factori patogeni. Patogenitate capacitatea unui microorganism de a a cauza boal prin virulen sau toxigenitate.

Purttor asimptomatic persoan care adposteste microorganismul fr a prezenta semne clinice de boal, care poate transmite microorganismul celor din jur. 45

VIII.2. PATOGENEZA INFECIEI BACTERIENE


Patogeneza infeciei bacteriene include iniierea procesului infecios si mecanismele care duc la instalarea semnelor si simptomelor bolii infecioase. Rezultatul interaciunii dintre bacterie si gazd depinde de capacitatea microorganismului de a se stabili n macroorganism si de a cauza leziuni n ciuda mecansimelor de aprare ale acestuia. Bacteria acioneaz prin capacitatea de aderare la substratul specific, prin invazivitate, toxigenitate, abilitate de a se sustrage rspunsului imun. Dac bacteria sau reaciile imune lezeaz suficient macroorganismul apare boala infecioas manifest clinic. VIII.2.1. AGENT ETIOLOGIC Numim agent etiologic al unei infecii/boli acel microorganism care cauzeaz boala. Tegumentul, mucoasele, nisele, cavitile organismului uman sunt populate cu o flor microbian normal, abundent, care nu cauzeaz mbolnvire ci uneori chiar aduce beneficii gazdei. Alteori bacterii patogene sunt prezente n organism dar infecia rmne latent sau subclinic, gazda fiind purttor asimptomatic de germen (Salm onella thyphi n vezica biliar). Este deci greu de apreciat c un anumit microorganism este responsabil de apariia unei anumite boli infecioase. n 1884 Robert Koch emitea postulatele sale conform crora un microorganism poate fi considerat agent etiologic al bolii dac: 1. microorganismul este identificat la toate persoanele care manifest boala respectiv si diseminarea lui n organism concord cu leziunile observate; 2. microorganismul poate fi cultivat in vitro; 3. cultura pur a microorganismului izolat, inoculat la animal susceptibil reproduce boala; 4. microorganismul poate fi reizolat din leziunile aprute la animalul de laborator. Postulatele sunt si azi valabile cu adugirile corespunztoare descoperirilor actuale din microbiologie. Astfel exist microorganisme care nu ndeplinesc postulatele lui Koch si totusi sunt ageni etiologici ai unor boli. Treponema pallidum, agentul cauzal al sifilisului sau Mycobacterium leprae, agetul cauzal al leprei, nu pot fi cultivai pe medii de cultur, Neisseria gonorrhoeae nu este patogen pentru animal de laborator. Ca anex a postulatelor se poate meniona rspunsul imun al gazdei prin producere de anticorpi specifici. Astfel un criteriu important de diagnostic etiologic, astzi, este cresterea titrului de anticorpi specifici pe parcursul sau n convalescena unor boli infecioase. Genetica molecular a permis astzi studiul aprofundat al microorganismelor si identificarea genelor care codific factorii de patogenitate ai unei tulpini bacteriene. Rezultatele obinute au fost sintetizate de Falkow, n 1988, n asa-numitele postulate moleculare ale lui Koch: 1. fenotipul sau caracteristicile investigate trebuie s fie asociate tulpinilor patogene; 46 2. inactivarea specific a genelor codificante ale fenotipului patogen trebuie s duc la scderea msurabil a patogenitii sau virulenei microorganismului;

3. revenirea sau renlocuirea genelor mutante trebuie s restabileasc patogenitatea tulpinii. Analiza infeciei sau a bolii infecioase n concordan cu postulatele lui Koch mparte microorganismele n patogene si nepatogene. Unele specii bacteriene sunt considerate ca patogene prezena lor n macoorganism fiind considerat anormal: M.tuberculosis, N.gonorrhoeae, Treponema pallidum etc. Alte specii fac parte din flora care populeaz biotopurile macroorganismului alctuind asa-numita flor normal. Dintre componenii acesteia, unele specii pot, n anumite condiii s cauzeze mbolnviri : E.coli, Klebsiella etc., germeni numii condiionat patogeni sau germeni oportunisti. VIII.2.2. PROCESUL INFECIOS a. ptrunderea Pentru a iniia infecia bacteria trebuie s ptrund n macroorganism si s se stabileasc acolo. Poarta de intrare, cel mai frecvent, este tractul respirator, gastrointestinal, genito-urinar. Bacteriile mai pot ptrunde n organism prin tegumente si mucoase lezate (mai rar prin cele intacte). Microorganismul patogen poate utiliza una sau mai multe ci pentru a ptrunde, a se instala si a se multiplica n organismul gazd. b. aderarea la substratul specific Dup ce au abordat poarta de intrare bacteriile trebuie s adere de substratul specific, cel mai adesea de o celul epitelial. Aderarea este etapa obligatorie, indispensabil iniierii procesului infecios. Dac bacteriile nu ader de suprafaa celulei sau a esutului ele pot fi ndeprtate de mucus sau de alte fluide care spal suprafaa esutului. Procesul de aderare este un proces complex n care au rol important hidrofobicitatea si ncrctura electric a suprafeelor, prezena unor molecule de legare specifice pe suprafaa bacteriei, existena receptorilor specifici pe suprafaa celulei int. c. multiplicarea bacterian Dup localizarea bacteriei n focarul primar de infecie ncepe multiplicarea bacterian si diseminarea germenilor n organism. d. diseminarea Rspndirea (diseminarea) bacteriilor n organism poate avea loc direct prin esut (extindere local n suprafa, extindere n profunzime, extindere regional) sau prin torentul sanguin. Prezena bacteriilor tranzitoriu n snge, ca modalitate de diseminare a lor n toate esuturile si organele sensibile la infecia cu bacteria respectiv, se numeste bacteriemie. Prezena permanent a bacteriilor n torentul sanguin unde se vars ncontinuu din focare septice primare si/sau secundare, nsoit de manifestri clinice caracteristice se numeste septicemie. 47 e. eliminare Microorganismul poate fi eliminat din organismul infectat pe tot parcursul bolii sau doar n anumite etape de evoluie ale bolii prin intermediul excreiilor si secreiilor eliminate de pacient: materii fecale, urin, sput, puroi etc. Procesul infecios are trei verigi principale: microorganismul, macroorganismul, mediul nconjurtor. VIII.2.2.1. Microorganismul - Factori de patogenitate ai bacteriilor Patogenitatea este capacitatea unui microorganism de a declansa n organismul gazd fenomene morbide, patogene: modificri locale, modificri

generale, lezri ale unor funcii. Patogenitatea este un caracter de specie si este determinat genetic. Microorganismele pot fi patogene prin virulen si / sau toxigenitate. VIII.2.2.1.1. VIRULENA Reprezint gradul diferit de patogenitate al tulpinii microbiene agresoare si nu al ntregii specii bacteriene si depinde de condiiile n care trieste germenul. Virulena poate fi cuantificat prin numrul de microorganisme necesare n condiii standard pentru a cauza moartea a 50% dintr-un lot de animale de laborator (doza letal 50%; DL50). Factorii care condiioneaz virulena unei tulpini bacteriene sunt multiplicarea si invazivitatea. Germenii patogeni se multiplic la poarta de intrare si invadeaz organismul prin propagare din aproape n aproape sau trecnd n circulaia sanguin caz n care apar infecii la distan. Pentru a se putea realiza aceste evenimente bacteria trebuie s adere de substratul specific si s reziste la reaciile de aprare nespecifice a gazdei. Pentru aceasta bacteriile au dezvoltat o serie de factori somatici si factori solubili care permit multiplicarea si invazivitatea germenilor. - factorii somatici bacterieni care asigur virulena bacteriei: pili (fimbrii) de adeziune; lectine proteine cu tropism pentru carbohidrai; liganzi molecule care realizeaz legturi specifice cu molecule complementare de la nivelul substratului; glicocalix; slime mediu vscos peribacterian care mediaz atasarea nespecific a bacteriilor; capsula rol antifagocitar, uneori rol n aderare antigenul Vi de suprafa al unor bacili Gram negativi etc. - factori solubili bacterieni care asigur virulena bacteriei: coagulaza liber sau legat la S.aureus; leucocidina produs de S.aureus dup ce a fost fagocitat; catalaza inhib sau inactiveaz radicalii activi de oxigen; enzime litice: 48 colagenaza, fibrinolizina, hialuronidaza stafilococ, streptococ hemolizine; lecitinaza clostridii; proteaze, DN-aze, RN-aze, lipaze etc.; substane care inhib sau modific rspunsul imun: endotoxina creste sinteza de interleukin 1; IgA proteaza meningococ, gonococ; proteina A stafilococ; inhib opsonizarea; producerea superantigenelor S.aureus; molecule care pot activa independent limfocitele T ceea ce poate determina att anergie ct si hiperactivarea sistemului imun. VIII.2.2.1.2. TOXIGENEZA Germenii se multiplic la poarta de intrare unde elaboreaz toxine care produc alterri celulare si tisulare la distan. Bacteriile produc 2 categorii de toxine: toxine proteice (exotoxine) si toxine lipopolizaharidice (endotoxine). Exotoxinele sunt produse fie de bacili Gram pozitivi, codificate de gene ale profagilor (toxina difteric, toxina botulinic) sau codificate plasmidic (toxina tetanic,

toxina crbunoas). fie de bacili Gram negativi, codificate de gene cromozomale (V.cholerae, Shigella dysenteriae tip 1, P.aeruginosa) sau plasmidic (unele tulpini de E.coli). Exotoxinele pot fi citotoxine sau toxine A-B Citotoxinele acioneaz asupra membranei celulelor eucariote. Toxinele A-B sunt formate din 2 pri: polipeptidul A (active) (enzim, ADPriboziltransferaza) si una sau mai multe polipeptide B (bind) cu rol de liganzi. Exotoxina se leag de receptorul specific celular, prin pinocitoz. Poriunea A ajunge n citoplasm unde va ataca o anumit int molecular ceea ce face ca fiecare exotoxin s aib aciune specific. Exotoxinele A-B au urmtoarele caracteristici: - se desprind usor de bacteriile care le produc, difuznd n mediul nconjurtor; - pot fi obinute pe medii de cultur, pot fi separate prin filtrare; - sunt proteine cu greutate molecular mare; - sunt termolabile (excepie enterotoxinele) si sunt descompuse de enzimele proteolitice; - sunt antigene complete, puternice, anticorpii specifici formai fa de exotoxine numindu-se antitoxine. Pentru c doza toxic este mai mic dect cea imunogen, animalul de laborator moare intoxicat fr s produc anticorpi iar pacientul care supravieuieste dup tetanos sau botulism rmne receptiv pentru c nu se imunizeaz. Antitoxinele se formeaz n urma vaccinrii; - pot fi transformate n anatoxine (toxoizi), netoxice, puternic antigenice, sub aciunea concomitent a cldurii si a formolului. Se utilizeaz n profilaxia bolilor produse de germenii respectivi si pentru hiperimunizarea animalelor de laborator n scopul obinerii de seruri antitoxice. Anticorpii (antitoxine) aprui dup vaccinare cu anatoxin neutralizeaz activitatea toxic prin cuplare specific cu toxina; - au toxicitate foarte mare (DLM de ordinul ng/kg corp); - efectul lor se instaleaz dup o perioad de incubaie; 49 - au efect specific, simptomele declansate fiind specifice pentru fiecare toxin n parte. Specificitatea toxinelor A-B are dubl condiionare: specificitatea exotoxinei pentru receptorul celular si specificitatea intei pentru ADP-riboz. Endotoxinele sunt produse de bacterii Gram negative, codificate cromozomal. Endotoxinele au urmtoarele caracteristici: - sunt localizate pe membrana extern a bacteriilor Gram negative si sunt eliberate dup liza acestora; - nu pot fi obinute pe medii de cultur; - sunt lipopolizaharide n compoziia lor fiind inclusi acizi grasi, un lipid A si lanuri de polizaharide; - sunt termostabile si nu sunt descompuse de enzimele proteolitice; - sunt imunogene n anumite condiii dar anticorpii nu le neutralizeaz complet efectele; - nu pot fi transformate n anatoxine; - au toxicitate moderat (DLM de ordinul g/kg corp); - efectul lor se instaleaz imediat ce sunt eliberate; - nu au efect specific, simptomele declansate fiind aceleasi indiferent de bacteria care le produce. Acioneaz prin stimularea eliberrii de citokine din macrofage (interleukina 1, 6, 8). Citokinele mpreun cu factorul de necroz a tumorilor si cu factorul de activare a plachetelor stimuleaz producerea de prostaglandine si leucotriene. n funcie de cantitatea de endotoxine eliberat pacientul va prezenta febr, leucopenie urmat de leucocitoz, hiperglicemie urmat de hipoglicemie, diaree hemoragic secundar efectelor endotoxinei asupra

plachetelor saunguine si complementului. Dozele mari eliberate brusc n circulaie determin colaps cardio-vascular cu coagulare intravascular diseminat simptome care caracterizeaz socul endotoxinic. VIII.2.2.2. Macroorganismul - Factori de aprare ai gazdei Organismul ncearc pe ci nespecifice sau specifice s-si mein homeostazia, mpiedicnd aderarea microorganismelor de celulele sau esuturile expuse, mpiedicnd colonizarea acestora, multiplicarea si diseminarea bacterian. VIII.2.2.2.1. APRAREA NESPECIFIC Mecanismele de aprare nespecific, nnscut s-au dezvoltat filogenetic si sunt asigurate de factori constituionali cu care se nasc toi indivizii. Factorii rezistenei nespecifice sunt: A. bariere si mecanisme nespecifice externe: bariere tegumentare Tegumentul este cea mai eficient barier mecanic si n acelasi timp ecologic si chimic prin: - integritatea sa microorganismele nu ptrund prin tegumentul intact (excepie leptospira); - exfoliere - sunt ndeprtate microorganismele superficiale; - microbiota rezident a tegumentului dominat de bacterii Gram pozitive care produc lipoliza sebumului; - pH-ul usor acid datorat lipolizei sebumului. 50 bariere mucoase Barierele mucoase sunt mai complexe dar mai puin eficiente dect tegumentul. Prin mucoase pot ptrunde un numr destul de mare de bacterii n organism. Barierele mucoase acioneaz ca: - bariere mecanice prin epiteliile pavimentoase stratificate si variate epitelii secretoare; prin secreiile care spal suprafeele; - bariera glicoproteic mucusul care mpiedic aderarea bacteriilor de substratul specific; - bariera chimic prin secreiile care conin lactoferin si lizozim; - bariera ecologic prin microbiota mucoaselor. B. bariere si mecanisme nespecifice interne: bariere mecanice Sunt reprezentate de esutul conjunctiv dens care poate fi depsit relat iv usor de bacteriile care elibereaz colagenaze. bariera chimic Este reprezentat de interferoni, de reactivii de faz acut si de sistemul complement. INTERFERONII Sunt proteine cu greutate molecular mic, elaborate de celula infectat cu virus, proteine care protejeaz de infecia viral celulele neinfectate (fig. 17). Interferonii au aciune antiviral indirect: - Interferonii eliberai de celula productoare se fixeaz pe receptorii celulelor adiacente neinfectate. Ei induc sinteza unor proteine si enzime celulare care blocheaz replicarea viral; - Au aciune antiproliferativ prelungind timpul de generaie al celulelor normale si tumorale; - Interferonii care sunt citokine au si activitate de modulare a rspunsului imun. Activeaz funciile citotoxice ale macrofagelor, celulelor NK si limfocitelor T citotoxice. Intensific exprimarea unor antigene virale pe membrana citoplasmatic favoriznd recunoasterea celulei int de ctre limfocitele T citotoxice.

Interferonii sunt produsi de celulele tuturor vertebratelor. n mod normal celulele nu produc interferoni dect atunci cnd sunt stimulate. Infecia viral este inductoare de interferon, virusurile ARN fiind inductori mai puternici fa de virusurile cu genom ADN. Producerea de interferon poate fi indus de asemenea de stimularea mitogen sau de endotoxinele bacteriene. Interferonii sunt activi numai fa de specia productoare (specificitate de gazd) dar activitatea lor nu este virus specific. Ei inhib nu numai replicarea virusului inductor ci si replicarea unei varieti de virusuri. Interferonii sunt extrem de activi. Se estimeaz c sunt suficiente sub 50 de molecule de interferon fixate per celul pentru a induce un status antiviral. Mecanismul de aciune al interferonilor este puin cunoscut. Celula originar infectat nu este protejat de interferonul pe care l produce. Intervenia interferonului are rolul de a ntrzia replicarea viral si generalizarea infeciei, permind dezvoltarea rspunsului imun. Producerea de 51 interferon este prima linie de aprare nespecific antiviral pentru c apare ntr-un interval mai mic de 48 de ore de la infecie (ncepe la 4-5 ore de la infecie, atinge nivel maxim la 20-50 ore dup care se opreste) determinnd scderea cantitii de virus infectant nc nainte de apariia anticorpilor specifici (fig. 20). De asemenea interferonul este activ si la persoanele cu agammaglobulinemie. Fig. 20. Cinetica sintezei de interferon si anticorpi dup infecie viral respiratorie (dup Stringfellow D. A.) Dup celulele care i sintetizeaz se cunosc interferoni , , a cror caracteristici sunt redate n urmtorul tabel (tabel I ). Tratamentul cu interferon s-a dovedit util n infecii virale severe: turbare, febr hemoragic, encefalit herpetic, si n unele infecii virale persistente ca hepatita cronic activ B, hepatita C, herpes-zoster. Interferonul este util si n unele neoplazii umane: cancer renal, sarcom Kaposi asociat cu SIDA, mielom, leucemie mieloid cronic etc. Prin inginerie genetic, genele codante pentru interferoni , , din celulele umane au fost clonate individual la E.coli si la levuri. Astfel n culturile acestora se produc cantiti mari de interferon uman la preuri accesibile. Tabel I. Caracteristicile interferonilor umani
Tip de interferon Caracteristici Produs de leucocite fibroblasti limfocite T (CD4,CD8), macrofage, celule NK Numr gene codante 20 gene de pe cromozomul 9 1 gen de pe cromozomul 9 1 gen de pe cromozomul 12 Ageni inductori virus, ARN dc, endotoxina virus lectin, mitogeni, stimulare cu Ag Stabilitate la pH 2,0 stabil stabil labil Receptori celulari pt. interferon

Proteine de membran, comune pt IFN , , codai de gene de pe cromozomul 21 Proteine de membran, distincte pt IFN , codate de gene de pe cromozomul 6 si 21

microorganism
52 REACTIVI DE FAZ ACUT: Organismul supus unei agresiuni reacioneaz prin sinteza si secreia crescut a unor proteine plasmatice: inhibitori de proteaze, proteine ale sistemului complement si ale coagulrii, proteina C reactiv, protrombina, fibrinogenul, etc. Acestea mresc rezistena gazdei, limiteaz leziunile tisulare si favorizeaz vindecarea. SISTEMUL COMPLEMENT: constituent normal al plasmei si serului mamiferelor, activat pe cale alternativ are un important rol antibacter ian. bariera celular Asigur aprarea antibacterian prin fagocitoz si pinocitoz, include sistemele fagocitare circulante: granulocitar si reticulo-endotelial. Sistemul fagocitar constituie unul din mecanismele de baz ale aprrii organismului fa de infecie prin fagocitoz. Fagocitele sunt de dou feluri: polimorfonucleare neutrofile (microfage) prezente n snge si fagocite mononucleare (macrofage). Important este aciunea celulelor natural killer NK ce au aciune citotoxic natural asupra celulelor infectate cu virus si asupra celulelor tumorale. Inflamaia acut instalat ca rspuns la la agresiunea bacterian reuneste n focarul infecios mediatorii inflamaiei (efectori ai complementului, factori vaso-activi, factori chemotactici) care induc reacii vasculare si tisulare locale manifeste clinic prin rubor, tumor, calor, dolor si functio lesa. VIII.2.2.2.2. APRAREA SPECIFIC (IMUNITATEA) S-a dezvoltat ontogenetic pe baza unei experiene antigenice individuale fiind realizat prin efectori specifici anticorpii si limfocitele T specific sensibilizate. Dup modul de apariie imunitatea se clasific n imunitate natural si artificial care la rndul lor pot fi: - imunitate natural dobndit pasiv prin transferul anticorpilor materni transplacentar la ft (IgG) sau prin colostru (IgA); - imunitate natural dobndit activ prin elaborare de anticorpi n cursul infeciei naturale, la gazde imunocompetente; - imunitate artificial dobndit pasiv prin inocularea de seruri imune specifice n cadrul seroterapiei sau seroprofilaxiei bolilor infecto-contagioase; - imunitate artificial dobndit activ prin sinteza de anticorpi n urma administrrii de vaccinuri. Imunitatea pasiv se instaleaz rapid dar este de scurt durat, anticorpii tranferai fiind repede catabolizai. Imunitatea activ se instaleaz relativ lent (zile, sptmni) pentru c formarea de anticorpi presupune diferenieri si diviziuni celulare, dar este de durat. Sistemul imunitar recunoaste entitile strine (antigenele) dup caracteristicile lor moleculare prin macromolecule libere (anticorpi) sau fixate pe suprafaa unor celule (receptori pentru antigen). 53 Poriunea antigenului de care se leag anticorpul se numeste grupare determinant sau epitop. Anticorpul posed situs de combinare numit si paratop sau receptor pentru antigen, complementar epitopului. Rspunsul imun este asigurat de un sistem celular si unul umoral.

Sistemul celular asigur protecie fa de fungi, parazii, virusuri, bacterii intracelulare. Este deservit de celule aparinnd sistemului limfoid: limfocite T care posed receptori pentru antigen. Celulele T dau nastere la celule efectoare cu funcii diferite: - limfocite T citotoxice elimin direct celulele strine; - limfocite TD responsabile pentru hipersensibilitatea ntrziat; - limfocite T ajuttoare ajut la diferenierea n plasmocite a limfocitelor B; - limfocite T supresoare elimin rspunsul imun; -limfocite T amplificatoare determin diferenierea limfocitelor T n limfocite T citotoxice. Sistemul umoral asigur protecie fa de infeciile virale si bacteriene extracelulare. Este deservit de componente prezente n snge si umori: limfocite B care prin receptorii pentru antigen reunosc non-self-ul, se difereniaz n plasmocite si iniiaz rspunsuri imune bazate pe elaborarea de anticorpi. n afara celulelor efectoare B si T, primul contact cu antigenul determin apariia celulelor cu memorie B si T. Acestea din urm au via lung (ani) si la rentlnirea cu antigenul prolifereaz producnd rapid un numr mare de celule efectoare B si T. n afar de limfocite sistemul imun posed celule accesorii care au capacitatea de a acumula substanele strine si de a le prezenta limfocitelor (macrofage, monocite), de a ndeprta elementele strine atacate de sistemul imun (polimorfonucleare) si de a media schimbri fiziologice (bazofile, mastocite). ANTIGENE Antigen este orice substan de natur endogen sau exogen capabil s declanseze un rspuns imun mediat celular si / sau umoral. Antigenul are dou proprieti: - imunogenitate capacitatea de a provoca apariia anticorpilor sau a celulelor antigen-reactive efectoare; - specificitate capacitatea de a reaciona specific cu anticorpul sau cu receptorul pentru antigen, complementar. Un antigen este alctuit din dou componente: - purttor (carrier) grupare care poart epitopul; - grupare determinant (epitop) care reacioneaz cu anticorpul. Gruprile determinante sunt structuri chimice cu dimensiuni moleculare mici si se pot atasa artificial la o molecul purttor. Se numesc haptene. Haptenele au specificitate dar nu au imunogenitate, cu alte cuvinte haptena este o molecul care nu poate declansa rspuns imun singur ci doar cnd este asociat cu o protein purttor. 54 Numrul determinanilor antigenici este variabil aflndu-se n relaie de direct proporionalitate cu greutatea molecular si volumul antigenului. Orice modificare n structura gruprii determinante (chiar si schimbarea orientrii) atrage dup sine modificarea specificitii. Antigenele se pot clasifica n trei categorii: - antigene sintetice formate din polipeptide obinute prin sintez; - antigene artificiale haptene legate de macromolecule purttoare; - antigene naturale produse de celule, reprezentate de proteine, polizaharide, acizi nucleici, alte macromolecule etc. Multe antigene sunt componente ale structurilor de nvelis ale microorganismelor: capsula, lipopolizaharidul din peretele bacteriilor Gram negative, glicoproteinele specifice ale membranei celulare etc.

ANTICORPI Sunt efectorii moleculari principali ai sistemului imun umoral. Sunt acele globuline specifice produse de organismul uman sau animal n urma stimulului unui antigen. Au capacitatea de a recunoaste si de a reaciona specific cu antigenul respectiv. Din punct de vedere chimic sunt -globuline care datorit provenienei si funciei pe care o ndeplinesc sunt numite imunoglobuline (Ig). Exist 5 clase de Ig: IgG, IgM, IgA, IgE, IgD. Se gsesc n concentraii mari n ser dar n general sunt prezente si n saliv, lacrimi, lapte matern. n lichidul cefalo-rahidian si n urin sunt prezente n cantiti mici. n afara funciei de recunoastere a antigenului, anticorpii mai au o funcie important: aceea de fixare a complementului atunci cnd fac parte din complexe antigen-anticorp. COMPLEMENTUL Complementul, prezent n sngele tuturor vertebratelor este un complex alctuit din 15 proteine plasmatice care este activat de complexul antigen-anticorp determinnd anihilarea sau distrugerea antigenului (hemoliza, bacterioliza, citoliza etc.). La primul contact al organismului gazd cu antigenul se instaleaz rspunsul imun primar n care IgM apar primele si predomin cantitativ. Dinamica rspunsului imun primar este: -perioad de laten 5-7 zile, uneori 2 sptmni n care nu se pot evidenia anticorpi; -perioad de crestere treptat a titrului de anticorpi, atingnd nivelul maxim n 9-15 zile; -perioad staionar de scurt durat n care cantitatea de anticorpi se menine nemodificat; -scdere rapid a cantitii de anticorpi pn la valori foarte joase (fig. 19). La repetarea expunerii la antigen are loc rspunsul imun secundar. Celulele cu memorie si comuteaz sinteza anticorpilor n clasa IgG care devine predominant. Faza de inducie este mai scurt (2-3 zile), titrul anticorpilor (mai ales 55 IgG si IgA) creste rapid (4-6 zile) si la un nivel mult mai ridicat, persistnd timp mai ndelungat dect n rspunsul imun primar. Descresterea se produce lent putndu -se detecta anticorpi si dup luni sau ani de zile. n rspunsul secundar apar IgM dar predomin net cantitativ IgG. Fig. 19. Rspuns imun primar si secundar (dup Ivanof) MECANISMELE IMUNITII ANTIMICROBIENE 1. Bariera imun a mucoaselor Este reprezentat de anticorpi tip IgA care formeaz un strat la interfaa mucus-fluid luminal. Acesti anticorpi secretori fixeaz si neutralizeaz toxinele microbiene precum si liganzii microbieni pentru receptorii epiteliali, mpiedicnd aderarea antigenului de substratul specific. n acest fel microorganismele rmase la suprafaa mucusului sunt distruse de enzime, de factori chimici sau de alte mecanisme de aprare ale fiecrei mucoase. Anticorpii de tip IgA se afl n saliv, lacrimi, mucoasa nazal, bronsic, intestinal etc., constituind un factor primordial n aprarea local. 2. Bariera imun a corionului mucoaselor si a dermului Este reprezentat de sistemul IgE-mastocit. Aceast barier de aprare caracterizat prin cresterea nivelului de IgE (reagine) si prin acumularea mastocitelor n corion si derm, este eficient fa de helminii care penetreaz mucoasele, fa de

cpuse si fa de arahnite parazite. IgE produse n urma unui stimul antigenic se leag de suprafaa unor celule mastocite, bazofile. Cu ocazia unei a doua ptrunderi n organism a aceluiasi antigen, el se va fixa de IgE legate de mastocite care se degranuleaz. Sunt eliberate astfel histamine si o serie de mediatori care: -cresc permeabilitatea vascular favoriznd accesul componentelor plasmatice si celulare n focar; -determin contracie intestinal favoriznd eliminarea parazitului; -declanseaz pruritul, prin grataj parazitul fiind dislocat si ndeprtat (scabie). 3. Bariera imun a mediului intern si a esuturilor 56 Este realizat prin: a) Reacii de neutralizare controlate de anticorpi tip IgG1 care sunt specifici rspunsului imun secundar si care pot traversa placenta. n aceste reacii antigenul este reprezentat de toxine, produsi extracelulari netoxici ai bacteriilor (hemolizine, hialuronidaze etc.), virusuri. b) Reacii de opsonizare, adic de acoperire cu anticorpi si / sau complement pentru a fi fagocitate. Ca opsonine acioneaz n primul rnd IgG active, n absena complementului. Anticorpii de tip IgM sunt opsonizani doar prin capacitatea de a activa complementul. Unele componente bacteriene de suprafa (lipopolizaharidul bacteriilor Gram negative, acizii teichoici si peptidoglicanul bacteriilor Gram pozitive) pot determina legarea si clivarea complementului n absena anticorpilor (pe cale alternativ), opsonizarea realizndu-se numai prin C3. c) Reacii bacteriolitice si citolitice controlate de anticorpii umorali au la baz formarea complexului imun elementar. Pentru realizarea acestuia este necesar unirea poziiilor de combinare ale anticorpului cu gruprile determinante ale antigenului. Formarea complexului are loc la suprafaa moleculelor care nu se distrug, deci viabilitatea bacteriilor nu este afectat. Legtura este reversibil, cele 2 molecule pstrndu-si proprietile iniiale dup separare. Complexul imun elementar activeaz complementul care se fixeaz de acest complex. n urma fixrii complementului antigenul este distrus: bacterioliz, viroliz, citoliz etc. n reaciile litice anticorpii de tip IgM sunt mult mai eficieni dect cei IgG . d) Mecanismele imunitii celulare antibacteriene sunt eficiente n infeciile cauzate de bacterii facultativ sau obligat intracelulare. Limfocitele T activate, principalii efectori ai imunitii mediate celular, acioneaz prin intermediul limfokinelor: -factorul chemotactic realizeaz acumularea celulelor fagocitare la nivelul focarului infecios; -factorul de imobilizare si activare a macrofagelor menine concentraia crescut de fagocite n focarul infecios si le activeaz; -factorul mitogen sensibilizeaz si determin diferenierea limfocitelor T si B acumulate n focarul infecios. 57

Capitolul IX
INFECIE SI BOAL INFECIOAS
IX.1. DEFINIII
Infecie interaciunea dintre organismul gazd si microorganismul (bacterii, fungi, protozoare, helmini, virusuri) care a depsit barierele antimicrobiene primare; Infecie inaparent interrelaia se rezum la rspunsul imun, agentul

infecios determin leziuni minime care nu perturb homeostazia organismului gazd; Boal infecioas interrelaia organism gazd-microorganism are ca urmare leziuni importante cauzatoare de perturbri ale homeostaziei manifestate prin simptome si semne de suferin.

IX.2. INFECIA
Dup proveniena agentului infecios infeciile pot fi: -endogene determinate de microorganisme ale microbiotei proprii; -exogene determinate de microorganisme provenite de la un rezervor de infecie care a strbtut o cale de transmitere si a gsit o gazd receptiv. Rezervorul de infecie este organismul care adposteste agentul infecios asigurnd supravieuirea si/sau nmulirea acestuia. Rezervor de infecie poate fi: -omul o cu boli infecioase acute sau cronice; o purttor asimptomatic de germeni patogeni. -animalul domestic sau slbatic, bolnav sau purttor de germeni; -mediul nconjurtor: apa (vibrioni, pseudomonade), solul (bacil tetanic, pseudomonade), alimente (salmonella). Transmiterea agentului infecios presupune existena unor etape: -eliminarea agentului infecios din rezervor, eliminare realizat pe diferite ci n funcie de natura microorganismului, prin secreii, excrete, exsudate, scuame etc; -contaminarea elementelor de mediu care devin suporturi materiale ale transmiterii. Modalitile de transmitere ale agentului infecios pot fi: directe (contact sexual, srut, transplacentar, intrapartum) sau indirecte prin aer, ap, sol, mn 58 murdar, alimente, muste, roztoare, vectori biologici (nari, cpuse, purici, pduchi). -poarta de intrare care difer n raport cu natura agentului infecios Gazda receptiv este omul normoreactiv sau cu deficiene ale mecanismelor de aprare. O dat ptruns n organismul gazd, agentul infecios caut s se adapteze, s gseasc esutul sau organul care s-i asigure condiii optime de dezvoltare. n funcie de modul diseminrii microorganismului de la poarta de intrare n organismul gazd avem: 1. infecie de suprafa determinat de ageni infeciosi care se multiplic n vecintatea porii de intrare. Din acest punct de vedere se definesc: a. infecii localizate cnd microorganismul rmne cantonat la poarta de intrare; b. infecii care difuzeaz prin continuitate n suprafaa sau n profunzimea dermului / corionului mucoaselor; 2. diseminare pe cale limfatic agentul infecios antrenat n curentul limfatic determin limfangit, adenit satelit uneori cu abcedare; 3. diseminare pe cale sanguin cnd prezena agentului infecios n snge poate fi definit ca: - bacteriemie prezena tranzitorie a microorganismului n snge nsoit de frison si febr trectoare; - septicemie prezena aproape permanent a microorganismului n snge, provenit din focarul infecios primar ca si din focarele metastatice unde se replic n permanen. Este particularizat prin simptome caracteristice. 4. diseminare pe cale nervoas ntlnit n tetanos, rabie, exotoxinele bacilului tetanic si a celui rabic propagndu-se spre sistemul nervos central pe calea nervilor periferici.

IX.3. BOALA INFECIOAS


Etapele bolii infecioase sunt: 1. Incubaia este perioada n care microorganismul se adapteaz, este prezent n cantitate prea mic pentru a determina modificri majore. Nu sunt prezente semne sau simptome de boal desi pacientul poate constitui surs de infecie pentru cei din jur. Durata perioadei de incubaie depinde de virulena microorganismului si de doza infectant. Poate fi scurt (cteva ore, cteva zile) sau mai lung (sptmni sau chiar ani de zile). 2. Perioada de debut (de invazie) este perioada n care reacia de aprare a gazdei este minim. Se caracterizeaz prin semne si simptome necaracteristice: frisoane, febr, cefalee, astenie, inapeten etc., manifestri care apar brusc sau insidios. 59 3. Perioada de stare n care se instaleaz semne si simptome caracteristice diferitelor boli infecioase. 4. Perioada terminal n care boala infecioas se poate vindeca, croniciza sau pacientul decedeaz. Boala infecioas poate avea evoluie: -sporadic numr redus de cazuri fr legtur ntre ele; -endemic prezena constant ntr-o ar sau regiune a unei boli infecioase; -epidemic cresterea brusc a frecvenei unei boli infecioase, cu filiaie ntre cazuri, ntr-un teritoriu; -pandemic manifestare endemic la scar internaional.

Figuri amintite n text


60 61 62 63

Fig. 4. Structura peptidoglicanului la bacteriile Gram pozitive (A) si Gram negative (B) (dup D. Buiuc, 2003) Fig. 6. Structura molecular a membranei plasmatice modelul mozaicului fluid (dup G.Zarnea 1983)
64

Fig. 5. Structura peretelui bacteriilor Gram pozitive si Gram negative


65

Fig. 7. Bacterie cu cili si fimbrii (dup J. Carnahan, C.Brinton) Fig. 8. Structura cilului si a fimbriei (dup Ingraham J.L., Maale O., Neidhardt
F.C., 1983)

Fig. 9. Tipuri de bacterii ciliate


Atriche Monotriche Amfitriche Peritriche Lofotriche Amfilofotriche

66

Fig. 10. Tipuri de bacterii sporulate

Fig. 15. Bacteriofagul: A-fag normal; B-fag prezentnd contracia tecii cozii; C-constituieni ai particulei fagice (dup G.Zarnea, 1970) - Spor central, sferic, mai mic dect corpul bacterian - Spor central, ovalar, mai mare dect corpul bacterian - Spor subterminal, ovalar, mai mare dect corpul bacterian - Spor terminal, sferic, mai mare dect corpul bacterian
67

Fig. 16. Factorul de rezisten (dup Watanabe) Fig. 17. Modaliti si situsuri de aciune ale interferonilor (dup
D.A.Stringfellow, 1980)

1. celula

infectat 2. producere de IFN 3. eliberarea IFN 4. aciune pe alt celul 5. sintez de proteine antivirale protective
68