Psihomotricitatea si rolul acesteia in procesul pregatirii sportive

Asistent univ. Viorel Petru ARDELEAN Universitatea Aurel Vlaicu" Arad

Conceptulde psihomotricitate

Motricitatea poate fi privita din doua perspective:

- ca fenomen observat din exterior (studiul structurii, formei, genezei si invatarii miscarilor) ai carui factori sunt explorati descriptiv si explicativ printr-un demers interdisciplinar;

- ca proces privit din interior de catre subiectul implicat, care simte, alege, decide, comunica, riposteaza, deci care traieste subiectiv miscarea si un astfel de studiu il realizeaza psihologia si subramurile sale.

Abordarea psihomotricitatii se circumscrie celei de-a doua viziuni, cu afirmarea clara a unitatii aspectelor fizic, motric si psihic ale individului.

Psihomotricitatea este definita ca rezultat al integrarii functiilor motrice si mentale sub efectul sistemului nervos, ce vizeaza raportul subiectului cu corpul sau.

A. Maigre deceleaza ambiguitatea de care sufera acest concept care tine de semnificatia asocierii a doi termeni ce desemneaza o realitate unica, in expresia ei duala corp-suflet.

Dupa Piaget si Wallon psihicul si motricul nu sunt doua categorii distincte supuse, unul gandirii pure si celalalt mecanismelor fizice si fiziologice, ci dimpotriva, sunt expresia bipolara a unui singur proces, acela al adaptarii eficiente, suple la conditiile externe. Motricitatea, oricat de rudimentara, participa treptat la constituirea inteligentei prin structuri succesive. Intre conditiile exterioare ale actului motric si conditiile sale subiective, miscarea nu este doar un mecanism de executie, ci un circuit in care fiecare etapa, fiecare detaliu al operatiilor este expresia imediata a raporturilor stabilite intre individ si mediu.

Wallon considera ca miscarea redusa la contractia musculara care o produce sau la deplasarile in spatiu care urmeaza nu este decat o abstractie fiziologica sau mecanicagestul motric are un dublu scop - sa produca o modificare a lumii exterioare declansand o actiune si sa faca sa rasune in sine lumea exterioara.

Figura 1 - Motricitatea familie de termeni (dupa A. Dragnea si A. Bota)

Activitatemotricasi dezvoltarepsihofizica

Capacitatea de a rezolva o anumita performanta este direct proportionala cu cea biologica. Efortul competitional sportiv reclama o pregatire judicioasa, incluzand cote mari de antrenamente (uneori foarte intense si complexe), menite sa ridice potentialul biologic al organismului. Scopul principal al antrenamentului trebuie sa fie dezvoltarea capacitatii de efort a organismului si a paletei de deprinderi motrice dublate de o dezvoltare corespunzatoare a calitatilor psihologice in vederea atingerii performantei sportive cat mai inalte. In procesul pregatirii sportive, antrenamentul are drept scop optimizarea adaptarilor necesare organismului pentru a putea realiza un efort corespunzator sportului practicat.

Adaptarea este o proprietate comuna fiintelor vii, care permite omului sa depaseasca dificultatile intalnite in raporturile sale cu mediul, indeosebi in viata de relatie, in munca sa si in situatiile de angajare intensa, cum ar fi cele pe care i le ofera sportul.

Dezvoltarea adaptarilor este produsa de stimuli biologici care solicita o reactie organica, psihica si afectiva. Adaptarile se declanseaza imediat ce organismul nu mai reuseste sa raspunda cu potentialul sau la exigentele stimulilor, reusita fiind posibila numai cu pretul unui efort considerabil. Adaptarea constituie, intrun anume fel, un raspuns de autoreglare a organismului care se modifica functional si morfologic, reactionand printr-o optimizare a proceselor corespunzator diferitelor solicitari organizate in procesul de pregatire.

Exemple tipice si vizibile de adaptare ne sunt oferite de hipertrofia musculara, ca reactie la o solicitare intensa a tensiunii musculare. De asemenea, in plan fiziologic si biochimic, exista fenomenul binecunoscut al activarii enzimatice a anumitor procese metabolice, precum si cresterea rezervelor de glicogen muscular, consecutiva unor stimuli prelungiti, avand o durata variabila.

Dintre toate fiintele vii, omul este singurul capabil sa organizeze procese programate pentru sine si semenii sai, in vederea optimizarii rezervelor sale de adaptare, pornind de la exigentele sociale pe care le-a produs si identificat.

Adaptarea, asa cum o consideram aici, implica niste marje delimitate genetic si evolueaza in decursul vietii cu o eficacitate care depinde esential de varsta, sex si stimulii inconjuratori .In sport ca si in alte domenii, ea trece prin diferite faze, conducand adesea la niste efecte combinate, care, in unele cazuri, ii avantajeaza pe subiectii antrenati fata de cei neantrenati.

Stimulilor inconjuratori de care aminteam mai sus putem sa le dam anumite caracteristici si anume:

A) stimulii de adaptarein sport: care pot fi naturali sau artificiali, spontanisau programa ti, susceptibili de a solicita capacitatea de raspuns a organismului, astfel:

specificitatea stimulilor este determinata de caracteristicile lor proprii si de cele ale reactiei pe care o provoaca. Specificitatea depinde de structura miscarii. Ea este cea care selectioneaza muschii solicitati, durata acestei solicitari, tipul de actiune neuromusculara si de metabolism, precum si adaptarile structurale (osteo-tendinoase).

intensitatea stimulului care exprima nivelul de angajare solicitat subiectului, tinand cont de potentialul sau maxim in conditii similare. Nivelul intensitatii este determinant, deoarece exista o intensitate prag care trebuie cunoscuta pentru a putea provoca reactia de adaptare si pentru a evita "irosirea efortului";

durata stimulului este foarte importanta deoarece pentru a defini caracteristicile esentiale ale unui stimul, pe langa determinarea specificitatii sale, a intensitatii este necesara si determinarea duratei;

densitatea stimulului exprima raportul intre timpul de stimulare si timpul de repaos intr-o unitate de antrenament si are ca finalitate evitarea fenomenului de aparitie a oboselii;

cantitatea stimulului este ansamblul valorilor numerice referitoare la durata si numarul repetarilor stimulului in cursul unei unitati de antrenament;

B) stimululde antrenamentsi incarcareafizicareprezint a ansamblul stimulilor de antrenament al proceselor care tind sa anuleze perturbarea echilibrului organic cauzata de activitatea de antrenament. Supracompensarea, adica reconstituirea supraabundenta a rezervelor functionale, este o dinamica comuna multor fenomene fizice, luand insa forme foarte diferite in conformitate cu functiile respective. In practica antrenamentului sportiv apare fenomenul de heterocronism care reprezinta de fapt diferenta dintre timpul mai indelungat necesar pentru dezvoltarea anumitor aptitudini motrice si alte aptitudini care pot fi imbunatatite foarte repede;

C) incarcaturasi adaptareadup a cum am vazut incarcatura fizica are ca efect eterminarea adaptarii. Dar si adaptarea poate avea trei forme: efecte imediate ale incarcaturii (acomodari) se realizeaza in cursul executiei exercitiilor- dupa aceea urmand (perioada de refacere); efecte permanente ale incarcaturii sunt reprezentate de modificarile persistente, care servesc drept suport proceselor ulterioare de readaptare; efecte cumulative ale incarcaturilor: care includ ansamblul variatiilor biochimice si morfofunctionale care intervin in cursul unei perioade lungi de antrenament.

D) incarcaturasi refacerea:exerci tiul fizic este stimulul care determina efectele de antrenament. Incarcatura, adica ansamblul organizat al exercitiilor, reprezinta factorul global care provoaca adaptarea. Incarcatura si efectele sale trebuie privite in legatura directa cu refacerea. O distribuire gresita, calitativa sau cantitativa a fazei de refacere duce inevitabil la diferite forme de supraantrenament si la sindroamele care rezulta de aici.

Notiuneade pregatiresportiva

In ansamblul activitatii de educatie fizica si sport a elevilor pregatirea sportiva constituie unul din elementele hotaratoare atat pentru sportul de masa, cat si pentru cel de performanta. Deprinderea tuturor copiilor scolari cu practicarea diferitelor ramuri sportive constituie calea ce asigura pe baze trainice viitorul sportului pentru toti , al sportului de masa. In acest sens, practica a demonstrat faptul ca adultii care nu siau insusit in anii scolaritatii principalele procedee tehnice, tactice si functionale ale unui sport, de exemplu : ale inotului, schiului, voleiului, fotbalului, tenisului de masa sau de camp, patinajului etc. cu greu mai pot fi atrasi spre miscare, spre exercitiile fizice generatoare de sanatate fizica si psihica a omului. Deoarece potentialul sportiv el elevilor reflecta potentialul lor de efort fizic si psihic, pregatirea sportiva poate fi integrata in contextul educatiei fizice a generatiei in crestere. Fara indoiala ca educatia fizica scolara urmareste dezvoltarea multilaterala : fizica, psihica, sociala a elevilor. Aceasta pregatire, desfasurandu-se la un nivel inalt, constituie, in fond, performanta. De aceea, se poate spune ca pregatirea sportiva a elevilor prezinta un mijloc de cultivare in acest domeniu a

inclinatiilor, a talentelor. Conceptul de pregatire sportiva (Ghissen 1973) cuprinde:

1) pregatireatehnica (tot arsenalul motric) si tactica (priceperea de a se folosi de arsenalul motric), ceea ce denota eruditia sportivului;

2) pregatireafizica functionala , care asigura realizarea in fapt a pregatirii tehnice si tactice a sportivului;

3) pregatireaorganizatorica , referitoare la aspectele sociale ale activitatii sportive;

4) pregatireapsihologicaa sportivului - care un rol deosebit de important ii revine pregatirii psihologice a sportivului. Acest lucru se explica prin faptul ca indiferent in ce directie se realizeaza pregatirea sportiva in directia pregatirii lor tehnice, tactice, functionale sau organizatorice, profesorul de educatie fizica si antrenorul au de-a face cu un elev sportiv cu o personalitate inzestrata cu psihicul ei, asupra caruia lasa amprente

personale in procesul instructiv-educativ. Altfel spus, in activitatea de perfectionare a miscarilor sportive, a actiunilor tehnico-strategice etc., aspectul psihologic este prezent in tot procesul de pregatire sportiva a elevilor, iar miscarea, actiunea sportiva constituie deja o etapa finala, un rezultat al gandirii, al constientizarii, adica o etapa de realizare a planului mental dinainte constituit. La fel se pune problema si in privinta pregatirii si a perfectionarii starii functionale ca forta, rezistenta, indemanare a sportivului etc.; se are in vedere crearea unei baze psihologice pentru realizarea aspectului tehnic, tactic, functional si organizatoric in pregatirea sportivului. Acest proces se desfasoara in etape (perioada scolara mica, mijlocie, mare, juniori, sportul tineretului si maiestria sportiva superioara) in care mijloacele si metodele activitatii psihopedagogice difera. In fiecare etapa enuntata mai sus, se pot stabili anumite momente de pregatire psihologica (de antrenare, inainte de concurs, in timpul concursului si de relaxare psihica) care, de asemenea, necesita utilizarea cailor si mijloacelor adecvate.

Motivatiapentrueducatiefizicasi sport

Pe baza cercetarilor efectuate de V. Horghidan, I. Holdevici in 1977, se considera ca motivele ce determina activitatea desfasurata de elev la ora de educatie fizica se pot grupa in: - motiveexternesi - motive interne, acestea la randul lor grupandu-se in:

tendinte innascute; tendinte sociale;

tendinte legate de autoafirmare a Eului;

interese pentru activitatea de tip sportiv(vezi fig.2)

Figura 2 Structura motivatiei elevilor pentru educatie fizica si sport (V.Horghidan-I. Holdevici)

Cunoasterea naturii psihopedagogice a motivelor participarii elevilor la educatia fizica si sport permite, pe de o parte, reliefarea legitatilor formarii personalitatii elevului sportiv, iar pe de alta parte, asigurarea eficientei instructiveducative in activitatile de educatie fizica si sport prin crearea motivatiei pozitive de participare a elevilor la aceste activitati.

Pentru ca se recomanda ca pozitia profesorului si antrenorului (chiar si a parintilor) sa fie activa in dirijarea copilului catre activitatea sportiva organizata, si totodata trebuie lasata copilului o anumita libertate de raspundere asupra activitatilor sale din timpul disponibil.

Pentru a intelege mai bine motivatia sportiva la elevi este necesar sa luam in considerare si orientarile elevilor sportivi. In functie de acest criteriu, se disting motive pozitive, de angajare si motive cu sens opus sunt la fel de active si contribuie impreuna la echilibrarea conduitei. In raport cu actiunea de indeplinit, motivele se divid in intrinseci (interne actiunii, satisfacute direct prin indeplinirea acesteia, pentru ca activitatea sportiva are la baza trebuinta activismului, a miscarii) si extrinseci sau indirecte, exterioare actiunii in cauza, cand motivul si scopul nu coincide. Adesea elevul sportiv, initial se ocupa de sport din motive colaterale sportului, dar cu timpul ajunge sa faca din sport placere, cand va sesiza influenta sa pozitiva asupra dezvoltarii lui morfologice si functionale a propriului organism si a kilogramelor in greutate, ca si coeficientul scazut de imbolnaviri si scutiri medicale) toate acestea reprezinta argumente pentru formarea motivelor intrinseci la sportivii incepatori. Real activitatea sportiva este motivata atat intrinsec cat si extrinsec, deoarece intregul sistem motivational ce parcurge evolutia de impuls pana la indeplinirea uni scop, actioneaza concomitent, se mijlocesc unul prin altul si pot intra in relatii de convergenta (in aceeasi directie) sau divergenta (in directii opuse).

Este de subliniat, de asemenea, ca si obtinerea valorilor sportive (de diferite categorii de clasificare) prezinta pentru sportivi un efect care nu poate fi ignorat, chiar daca perspectiva lor de a deveni recordmani sau sportivi de nivel mondial nu ar reprezenta neaparat principalul sau unicul obiectiv al unei astfel de pregatiri.

Bibliografie

DRAGNEA A.,BOTA A., Teoria activitatilor motrice. Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti,1999

HORGHIDAN V.,Psihologie. Sinteza principalelor probleme abordate in cadrul cursurilor si lucrarilor practice. Academia Nationala de Educatie Fizica si Sport, Bucuresti,1999

KRAMAR, M., Psihologia culturii fizice si a sporturilor. Arad, Edit. Fundatia Vasile Goldis, 1997

MANNO, R., Bazele teoretice ale antrenamentului sportiv. Bucuresti, M.T.S.,C.C.P.S, 1996

NICU, Alexe si colab., Studii privind pregatirea sportiva a copiilor si juniorilor. Bucuresti, Edit. Stadion,1972