Sunteți pe pagina 1din 4

DECLARAREA JUDECATOREASCA A MORTII PERSOANEI FIZICE 1.

Generalitati Declararea judecatoreasca a mortii este mijloculjuridic prin care se stabileste data decesului si, prin urmare, data ncetarii capacitatii de folosinta a persoanei fizice nsituatiile n care moartea acesteia nu poate fi constatata fizic.Precedata sau nu de declararea disparitiei uneipersoane, declararea judecatoreasca a mortii este reglementata att prin norme de drept substantial ori material(art. 16-21 din Decretul nr. 31/1954), ct si prin norme dedrept procesual (art. 36-43 din Decretul nr. 32/1954).Declararea judecatoreasca a mortii este justificata de nevoia social-juridica a clarificarii situatiei persoaneidisparute, despre care nu se mai stie daca este sau nu n viata. Deoarece declararea judecatoreasca a mortii uneipersoane implica consecinte deosebite (cel declarat mort putnd reapare), aceasta procedura cuprinde doua faze:declararea judecatoreasca a disparitiei si declararea judecatoreasca a 1.1. Declararea judecatoreasca a disparitiei Prin masurile de procedura si publicitate, princonditiile care sunt prevazute de lege si prin cercetarile prealabile, se asigura existenta tuturor premiselor care saformeze convingerea ca persoana nu mai este n viata si prinurmare, justifica hotarrea judecatoreasca care se pronunta pentru declararea disparitiei unei persoane46.Articolul 16 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954stabileste conditiile n care se poate cere declarareajudecatoreasca a disparitiei unei persoane: 1) sa fie vorba deo disparitie care sa creeze prezumtia ca persoana nu mai esten viata; 2) sa fi trecut un an de la data ultimelor stiri din care rezulta ca persoana era n viata.n lipsa acestor doua conditii, cererea pentru declararea disparitiei nu poate fi admisa. n literatura juridica s-a precizat ca termenul de un an de la data ultimelor stiri apare si ca o conditie a intentarii actiunii, ceea ce nseamna ca nainte de expirarea termenului de un an nu se va putea introduce actiunea pentru declararea judecatoreasca a disparitiei. n cazul n care ziua ultimelor stiri despre cel ce lipseste de la domiciliu nu se poate stabili pe baza de probe, potrivit art. 17 alin.1 din Decretul nr. 31/1954, termenul de un an se va socoti de la sfrsitul lunii ultimelor stiri, iar daca nu se poate stabili nici luna, de la sfrsitul anului calendaristic. Rezulta ca termenul de un an se calculeaza, dupa caz, de la: a) ultima zi a lunii; b) ultima zi a anului calendaristic n care s-au primit ultimele stiri ca persoana era n viata. ntruct legea nu prevede care sunt persoanele ndreptatite sa solicite instantei declararea judecatoreasca a disparitiei, se poate trage concluzia ca o asemenea cerere poate fi formulata de orice persoana interesata (rudele, creditorii, sau procurorul). Potrivit art. 36 din Decretul nr. 32/1954: Cererea de declarare a disparitiei unei persoane se introduce la instant judecatoreasca n circumscriptia careia aceasta persoana si-a avut ultimul domiciliu. Potrivit art. 37: Primind cererea, presedintele instantei dispune ca, prin organele primariei si prin organele politiei, sa se culeaga ct mai multe informatii cu privire la persoana a carei disparitie se cere a fi declarata. Presedintele instantei va dispune, totodata, sa se faca la ultimul domiciliu al acesteia si la primarie, afisarea cererii, cu invitatia ca orice persoana care ar putea da informatii pentru solutionarea cererii sa le comunice instantei. Presedintele instantei va putea sesiza autoritatea tutelara, de la domiciliul celui a carui disparitie se cere a fi declarata, spre a se face, daca e cazul, numirea unui curator pentru administrarea acestor bunuri, potrivit art. 152 lit. c, Codul familiei. Dupa trecerea a 45 de zile de la afisarea cererii, presedintele va fixa termen de judecata, cu citarea partilor. Persoana a carei disparitie se cere a fi declarata se citeaza la ultimul domiciliu. n cazul n care disparutul a avut un mandatar general, el va fi citat att la ultimul domiciliu, ct si la domiciliul mandatarului sau47. Procesul se desfasoara cu participarea celui care a formulat cererea, disparutul avnd calitatea de prt. Avnd n vedere interesul general pe care l prezinta existenta sau inexistenta unei persoane, la proces participa n mod obligatoriu procurorul. Pentru dovedirea conditiilor cerute de lege se administreaza n fata instantei probele necesare n vederea declararii judecatoresti a disparitiei, partile si procurorul formulnd ntrebari si punnd concluzii n sedinta publica. Hotarrea de declarare a disparitiei se comunica partilor, pentru disparut hotarrea comunicndu-se prin afisare. Hotarrea poate fi atacata, folosind caile ordinare de atac. Hotarrea de declarare a disparitiei, ramasa definitiva, se va afisa timp de 30 de zile la usa instantei de fond si a primariei ultimului domiciliu al celui disparut. Potrivit art. 16 din Decretul nr. 31/1954, n cazul n care disparutul poseda avere, instanta va putea sa comunice aceasta hotarre si autoritatii tutelare pentru a se institui curatela, n vederea administrarii averii disparutului. 1.2. Efectele declararii disparitiei Hotarrea judecatoreasca de declarare a disparitiei,

ramasa irevocabila, creeaza obligatii pentru anumite persoane, n vederea ocrotirii intereselor copiilor minori, a ocrotirii intereselor disparutului, precum si a unor terte persoane. Dupa declararea judecatoreasca a disparitiei, n principiu, nu se produce nici o modificare n ceea ce priveste capacitatea de folosinta a persoanei fizice, ca subiect de drept. Potrivit art. 19 din Decretul nr. 31/1954, cel disparut este socotit a fi n viata, daca nu a intervenit o hotarre declarativa de moarte ramasa definitiva. Din categoria masurilor privind ocrotirea intereselor patrimoniale ale disparutului si a intereselor unor terte persoane, mentionam posibilitatea ca autoritatea tutelara sa instituie curatela (art. 152 lit. 2 din Codul familiei, art. 16 din Decretul nr. 31/1954 si art. 39 din Decretul nr. 32/1954). Din textele citate rezulta ca luarea masurii instituirii curatelei nu este obligatorie, ci este legata de existenta mprejurarilor care necesita o asemenea masura. De asemenea, din categoria masurilor privind ocrotirea intereselor copiilor minori, mentionam prevederile art. 113 din Codul familiei, care dispune ca n cazul n care ambii parinti sunt disparuti, autoritatea tutelara are obligatia de a institui tutela. O opinie controversata n doctrina se refera la soarta hotarrii judecatoresti de declarare a disparitiei unei persoane, n situatia n care aceasta persoana reapare. ntr-o opinie se sustine ca oricine are interes si n primul rnd disparutul, care a reaparut, poate cere instantei sa se anuleze hotarrea prin care s-a declarat disparitia. ntr-o alta opinie se demonstreaza ca anularea unei asemenea hotarri nu prezinta nici un interes, deoarece hotarrea judecatoreasca de declarare a disparitiei nu are nici un efect n privinta existentei si ntinderea capacitatii de folosinta a persoanei fizice disparute. Trebuie retinut ca, pentru a se putea trece la procedura declararii judecatoresti a mortii n cazurile obisnuite (nu n cazurile exceptionale prevazute n art. 16 alin. 3 din Decretul nr. 31/1954) este necesar sa fie ndeplinita cerinta prealabila a declararii disparitiei persoanei fizice. 1.3. Declararea judecatoreasca a mortii Potrivit prevederilor art. 16 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954, de regula, declararea mortii poate fi ceruta de orice persoana interesata, ca si declaratia disparitiei, n urmatoarele conditii: a) sa existe o hotarre judecatoreasca de declarare a disparitiei, ramasa irevocabila, care sa fi fost afisata timp de 30 de zile, potrivit art. 39 alin. 1 din Decretul nr. 32/1954; b) sa fi trecut cel putin 4 ani de la data ultimelor stiri din care rezulta ca persoana disparuta era n viata; c) de la data afisarii hotarrii de declarare a disparitiei sa fi trecut 6 luni. n ceea ce priveste prima conditie, art. 16 alin. 3 din Decretul nr. 31/1954 prevede ca: Cel disparut n cursul unor fapte de razboi, ntr-un accident de cale ferata, ntr-un naufragiu, sau ntr-o alta mprejurare, care ndreptateste a se presupune decesul, poate fi declarat mort fara a se mai declara n prealabil disparitia sa.... Din continutul art. 16 alin. 3 citat rezulta ca trebuie ndeplinite, cumulativ, doua conditii pentru a se putea declara moartea persoanei disparute, si anume: a) persoana sa fi disparut ntr-o mprejurare exceptionala, care ndreptateste a se presupune decesul, cum ar fi: fapte de razboi, accident de cale ferata, naufragiu si altele asemanatoare (accident aviatic, cutremur, inundatie, revolutie, act terorist etc.); b) de la data mprejurarii disparitiei persoanei sa fi trecut cel putin un an48. n asemenea situatii de exceptie, cnd nu mai este necesara declararea judecatoreasca a disparitiei, nu se mai impune nici cea de a treia conditie, a trecerii unui termen de 6 luni de la data afisarii hotarrii49. Din literatura de specialitate (doctrina, ca si jurisprudenta) rezulta ca declararea judecatoreasca a mortii precedata de declararea disparitiei reprezinta regula, iar declararea mortii neprecedata de declararea disparitiei, constituie exceptia50. Procedura de declarare judecatoreasca a mortii se desfasoara dupa aceleasi reguli si cuprinde aceleasi etape ca si procedura declararii judecatoresti a disparitiei (art. 36, 37 si 40 din Decretul nr. 32/1954). Art. 41 din Decretul nr. 32/1954, dispune ca Hotarrea de declarare a mortii, ramasa definitiva, va fi comunicata serviciului de stare civila pentru a fi nscrisa n registrul actelor de stare civila. nregistrarea se face la autoritatea administratiei publice locale de la: a) locul de nastere al celui declarat mort; b) domiciliul celui declarat mort, n cazul cnd actul de nastere a fost ntocmit la autoritatile locale din strainatate; c) domiciliul persoanei care a solicitat declararea judecatoreasca a mortii, situatie n care locul nasterii si domiciliul nu sunt cunoscute. (art. 41 lit. a, b, c din Legea nr. 119/1996). Stabilirea datei mortii n cazul declararii judecatoresti a mortii si rectificarea ei. Stabilirea datei mortii comporta unele precizari. Instanta de judecata, apreciind probele administrate pronunta o hotarre prin care stabileste data mortii, dupa care urmeaza a fi nscrisa n registrul de stare civila. Data ultimelor stiri se stabileste potrivit prevederilor art. 17 din Decretul nr. 31/1954, fiind aceea a ultimei zile a lunii sau a anului n care a avut loc disparitia. Regulile de stabilire a datei mortii, n hotarre, sunt precizate n art. 18 alin. 2-3 din Decretul nr. 31/1954 astfel:

Data mortii disparutului se stabileste potrivit cu mprejurarile. n lipsa de indicii ndestulatoare, se va stabili ca data a mortii ultima zi a termenului dupa care se poate cere declararea judecatoreasca a mortii. Prin urmare, instanta judecatoreasca va stabili data mortii n felul urmator: a) ultima zi a termenului de 4 ani, n situatia declararii mortii precedata de declararea disparitiei; b) ultima zi a termenului de 1 an n cazul declararii mortii fara o prealabila declarare a disparitiei. De retinut ca data mortii nu trebuie confundata: 1) cu data ultimelor stiri; 2) data mprejurarii care ndreptateste a se presupune decesul; 3) data pronuntarii hotarrii declarative de moarte; 4) data ramnerii irevocabile a hotarrii judecatoresti declarative de moarte. ntruct este vorba de declararea mortii prezumate, este posibil ca data stabilita de instanta ca fiind cea a mortii sa nu corespunda realitatii, sa nu fie exacta, de aceea art. 18 alin. 4 din Decretul nr. 31/1954 permite rectificarea ei, dispunnd: Instanta judecatoreasca va putea rectifica data mortii stabilita potrivit dispozitiilor prezentului articol, daca se va dovedi ca adevarata o alta data. Actiunea n rectificarea datei mortii poate fi introdusa de orice persoana interesata, iar data adevarata a mortii poate fi dovedita prin orice mijloace de proba. Dupa rectificarea datei mortii, toate efectele produse de hotarrea declarativa de moarte se vor raporta la noua data a mortii. Rectificarea datei mortii va urma aceeasi procedura stabilita de art. 42 din Decretul nr. 32/1954 pentru anularea hotarrii declarative de moarte. 1.4. Efectele declararii judecatoresti a mortii Efectul esential al hotarrii de declarare a mortii produce aceleasi efecte juridice, n principiu, cu cel produs de actul de deces al mortii constatate fizic si anume ncetarea capacitatii de folosinta a persoanei fizice, cu alte cuvinte ncetarea calitatii de subiect de drept a acesteia. Cu referire la acest efect, art. 18 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954 prevede ca: De ndata ce hotarrea declarative de moarte a ramas definitiva, cel disparut este socotit ca a murit la data stabilita prin hotarre, ca fiind aceea a mortii. Desi hotarrea declarativa de moarte are character constitutiv, de mentionat este faptul ca ea produce efecte nu numai pentru viitor de la data cnd devine irevocabila, dar si pentru trecut ncepnd cu data stabilita n cuprinsul hotarrii ca fiind cea a mortii. n consecinta, n raport cu aceasta data se va stabili data desfacerii casatoriei, daca un copil s-a nascut nauntrul sau n afara casatoriei etc., n general efectele hotarrii de declarare a mortii fiind aceleasi ca si ale mortii fizice constatate de organele competente. De data mortii, n dreptul civil, sunt legate efecte importante, precum: deosebirea succesiunii, stingerea drepturilor viagere. Desi succesiunea se deschide pe data mortii, astfel cum a fost stabilita n hotarrea judecatoreasca, prescriptia dreptului de optiune succesorala (de 6 luni) ncepe sa curga doar de la data ramnerii irevocabile a hotarrii. 1.5. Anularea hotarrii de declarare a mortii n conformitate cu dispozitiile art. 20 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954 Daca cel declarat mort este n viata, se poate cere, oricnd, anularea hotarrii prin care s-a declarat moartea. Anularea poate fi solicitata de orice persoana interesata, de procuror si n primul rnd de persoana care a fost declarata moarta si a reaparut. Actiunea n anularea hotarrii declarative de moarte este imprescriptibila, putnd fi introdusa oricnd si este de competenta instantei care a pronuntat hotarrea prin care s-a stabilit moartea. Aceasta actiune poate fi introdusa de cel reaparut n viata, sotul sau, rude, creditorii sai, de procuror. Potrivit art. 42 din Decretul nr. 32/1954 judecata se face de urgenta cu citarea persoanelor care au fost parti la procedura prin care s-a pronuntat moartea si cu participarea obligatory a procurorului. n cazul n care se dovedeste ca cel declarat mort traieste, instanta va anula hotarrea, dispunnd sa se comunice aceasta serviciului de stare civila pentru a face cuvenita rectificare n registrul actelor de stare civila (art. 42 alin. 3 din Decretul nr. 32/1954). 1.6. Efectele anularii hotarrii declarative de moarte Cel mai important efect al hotarrii de anulare a declararii mortii este acela ca, n mod retroactiv, se considera ca cel declarat mort a fost totdeauna n viata. Fiind vorba despre nulitate, o asemenea hotarre produce efecte retroactive si, prin urmare, vor renaste toate drepturile si obligatiile carora li s-a pus capat prin hotarrea declarative de moarte, adica succesiunea sa va fi considerata ca nu s-a deschis, casatoria sa va fi considerata ca nu a ncetat etc. Cu toate acestea, de la principiul retroactivitatii hotarrii de anulare legea face unele exceptii astfel: n sfera dreptului civil art. 20 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954 stabileste ca, cel care a fost declarat mort si a obtinut anularea hotarrii prin care i se declarase moartea poate cere napoierea bunurilor sale, cu toate acestea, dobnditorul cu titlu oneros nu este obligat sa le napoieze, dect daca se face dovada ca la data dobndirii stia ca persoana declarata moarta este n viata. Textul citat reglementeaza doua categorii de raporturi juridice: a) raporturile dintre persoana fizica reaparuta si

mostenitorii prezumtivi, care au cules bunurile succesiunii; b) raporturile dintre persoana fizica reaparuta si subdobnditorii bunurilor succesiunii. Cu privire la prima categorie de raporturi, trebuie retinut ca pe data mortii, stabilite prin hotarre judecatoreasca irevocabila, s-a deschis succesiunea, la care au avut vocatie mostenitorii prezumtivi ai persoanei declarata moarta. Prin anularea hotarrii declarative de moarte devine caduc titlul de mostenitor al persoanelor ce au primit mostenirea, astfel nct acestia posednd bunurile fara titlu, sunt datori sa le restituie, asa cum prevede prima parte a art. 20 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954. La restituirea bunurilor catre adevaratul proprietar, ca efect al anularii hotarrii declarative de moarte, urmeaza sa se tina seama de drepturile si obligatiile pe care le are posesorul, care difera dupa cum acesta este de buna ori rea credinta. Mostenitorul prezumtiv de buna credinta (care nu cunostea ca cel declarat mort era n viata) are urmatoarele obligatii fata de adevaratul proprietar: - sa restituie bunurile n natura ori de cte ori este posibil; - daca a nstrainat bunurile cu titlu oneros catre un tert subdobnditor de buna credinta sa restituie pretul primit. Mostenitorul prezumtiv de rea credinta (care stia ca cel declarat mort era n viata) are urmatoarele obligatii fata de adevaratul proprietar: - sa restituie bunurile n natura ori de cte ori este posibil; - daca a nstrainat bunurile cu titlu oneros catre un tert, subdobnditor de buna credinta (cnd nstrainarea ramne valida) va restitui fie pretul obtinut pentru aceste bunuri, fie valoarea bunurilor din momentul revendicarii, la optiunea adevaratului proprietar; - sa restituie toate fructele produse de bunuri (naturale, industriale, civile) sau echivalentul lor. Cu privire la a doua categorie de raporturi (ntre reaparut si subdobnditorul unor bunuri din succesiune) solutia este diferita n functie de: buna ori reaua credinta a subdobnditorului, natura actului cu titlu oneros sau cu titlu gratuit prin care s-a dobndit bunul. n conformitate cu regulile de drept comun, ca o consecinta a desfiintarii titlului n baza caruia bunurile au fost stapnite de persoana care a nstrainat, urmeaza sa se desfiinteze si nstrainarile facute de acesta tertilor, potrivit adagiului: resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis (odata desfiintat dreptul celui care transmite, se defiinteaza si dreptul celui care primeste)51. Prin urmare, cel reaparut n viata poate cere napoierea bunurilor direct de la terti subdobnditori ca efect al anularii mortii prezumate. Cu toate acestea art. 20 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954 a instituit o exceptie permitnd subdobnditorului sa pastreze n natura bunurile dobndite daca el a fost de buna credinta si daca le-a dobndit cu titlu oneros. Asa dar, tertul subdobnditor nu va suporta nici o consecinta a anularii hotarrii declarative de moarte, daca ndeplineste cumulativ cele doua conditii: 1) sa fi dobndit bunurile cu titlu oneros si 2) sa fi fost de buna credinta. Per a contrario exceptia nu va opera iar actele de nstrainare se vor desfiinta si textul subdobnditor va trebui sa restituie bunurile n natura daca el a primit bunurile cu titlu gratuit, precum si atunci cnd le-a dobndit cu titlu oneros dar a fost de rea credinta52. 2. Comorientii Potrivit art. 21 din Decretul nr. 31/1954: n cazul n care mai multe persoane au murit n aceeasi mprejurare, fara sa se poata stabili daca una a supravietuit alteia, ele sunt socotite ca au murit deodata. n doctrina aceste persoane sunt denumite comorienti, adica comuritori sau persoane care au murit n aceeasi mprejurare, fara a se putea stabili ca una a supravietuit alteia. Problema comorientilor se ntlneste n practica judecatoreasca n materie succesorala, n cazul persoanelor ntre care exista vocatie succesorala reciproca si ele decedeaza n aceeasi mprejurare. O astfel de problema se pune n lumina prevederilor art. 654 alin. 1 C.civ., potrivit carora Pentru a succede trebuie neaparat ca persoana ce succede sa existe n momentul deschiderii succesiunii. Sunt situatii n care este dificil de determinat care dintre persoanele ntre care exista vocatie succesorala reciproca, a fost n viata n momentul deschiderii succesiunii, situatii n care nu se poate stabili care dintre ele a predat celeilalte sau celorlalte. Dovada momentului deschiderii succesiunii se poate face cu orice mijloace de proba admise de lege. n cazul comorientilor, o asemenea dovada este imposibil de facut. Pentru aceasta ipoteza, legiuitorul a instituit prezumtia concomitentei momentului mortii, ceea ce nseamna ca nici una din persoanele care au decedat n aceeasi mprejurare nu o va succede pe cealalta. Deci, n cazul comorientilor, deschiderea succesiunii se va produce concomitent pentru toate persoanele care au decedat n aceeasi mprejurare, ceea ce nseamna ca, nefiind ndeplinita conditia prevazuta de art. 654 C.civ. acestea nu se vor mosteni unele pe altele54.