CULOAREA http://dorinm.3x.

ro/

Generalitati
NOTA: Aceasta sectiune a sitului cuprinde notiuni/ dezbateri (mai mult sau mai putin cuprinzatoare) referitoare la testul de culoare (sau testul Luscher). Realizatorii sitului nu doresc sa realizeze o sectiune/ aplicatie functionala "direct internet" (cel putin pentru moment) deoarece politica de dezvoltare actuala a sitului (concentrata si in realizarea unui software "off line") include acest test in cadrul analizei particularizate (zodiac + bioritm + grupa de sange + "reflex" culoare) pentru a mari acuratetea rezultatelor. Cel mai perceptibil caracter al simbolismului culorilor este universalitatea sa, puterea de a se constitui in suport al gandirii simbolice fara efort, fara delimitare geografica, la toate nivelele fiintei umane si ale cunoasterii: cosmologic, mitologic, psihologic, mistic, conventional, cromatologic, etc.. Multi se vor intreba de ce ne complicam atunci cand este vorba doar despre cateva culori "plictisitoare". Incercand sa le facem pe plac vom descoperi ca, la nivel pur, exceptand albul si negrul, ne vom "lovi" de doar sapte culori. Daca vom cauta sa simplificam si mai mult "posesia" noastra se va ajunge la doar trei culori din care sa obtinem tot ceea ce ne-am dori. Ce ar putea insemna acest "tot ce ne-am dori"? Nu cumva milioane de tonuri de culoare... Dar daca vom cauta in adancul sufletului nostru sau, pentru cei axati pe justificari anoste, documentare, in istoria noastra...

...Culorile curcubeului...

usor de obtinut din doar trei culori... Cele sapte culori ale curcubeului (in care ochiul poate percepe peste 700 de nuante) au drept corespondent cele sapte note muzicale, cele sapte ceruri, cele sapte planete, cele sapte zile ale saptamanii, etc. Unele culori simbolizeaza elementele cum ar

fi: rosul si portocaliul simbolizeaza focul, azuriul, galbenul sau albul simbolizeaza aerul, verdele si albastrul apa, negrul sau cafeniul simbolizeaza pamantul. De asemenea ele simbolizeaza spatiul: albastrul simbolizeaza dimensiunea verticala, albastrul deschis simbolizeaza inaltimea (cerul), albastrul inchis simbolizeaza baza (orizontul), rosul simbolizeaza dimensiunea orizontala, mai deschis la rasarit, mai inchis la apus. Culorile mai simbolizeaza timpul: negrul simbolizeaza timpul propriu-zis si albul atemporalul, ansamblul lor rezonand in tot ceea ce insoteste timpul, alternanta lumina - intuneric, forta si slabiciunea, veghea si somnul. Culorile contrarii, precum albul si negrul simbolizeaza dualismul intrinsec al fiintei umane. O imbracaminte in doua culori, asemenea a doua animale fata in fata, fata-n spate, spate-n spate sau doi dansatori, toate exprimand conflicte ale unor forte care se manifesta la toate nivelele existentei, de la universul cosmic la lumea intima, negrul reprezentand fortele nocturne, negative si involutive, albul fortele diurne, pozitive si evolutive. "Echilibre" de culori contrarii pot fi considerate si "unitatile" rosu - albastru care simbolizeaza opozitia intre cald si rece, intre cer si pamant, intre benefic si malefic. Simbolismul cosmic al culorilor este regasit la zeitatile din multe cosmogonii. Multi dintre indienii din America de nord asociaza fiecaruia dintre cele sase sectoare cosmice o culoare sacra. Aproape de sol se afla albul (culoare care va aare sub forma perlelor), care indica zorile, peste alb era asternut albastrul (culoare care va apare sub forma peruzelei), pentru a marca dimineata, peste albastru era galbenul, simbol al asfintitului si deasupra se afla negrul, simbol al noptii. Amerindienii realizeaza urmatoarele asociatii: galben = nord, albastru = vest, rosu = sud, alb = est, centrul lumii si zenitul = multicolor iar negru = pamantul. La populatiile maya, patru culori desemneaza geniile celor patru puncte cardinale care domina pamantul si inspira sentimentele omului, realizandu-se si o "mica" inversiune a rolului culorilor. Astfel, albului ii corespunde nordul, primul arbore, primul om, fagaduinta si speranta, negrului ii corespunde vestul, centrul ascuns si invizibil, noaptea, nenorocirea, rosului ii corespunde estul, mierea, pofta de averi si putere, iar galbenului ii corespunde sudul, porumbul, glia care hraneste. Perceptii diferite dintre elementele cosmogonice si culori se intalnesc si la indienii pueblo pentru care galben = nord, albastru = vest, rosu = sud, alb = est, sau la indienii din preerie pentru care rosu = vest, albastru = nord, verde = est, galben = sud. La populatiile alakaluf din Tara de Foc, omul ocupa locul central al unei sfere ideale ale carei patru axe sunt figurate prin patru culori simbolice" albastru pentru cer si nord, verde pentru pamant si sud, rosul pentru soare si rasarit, galben pentru glia care hraneste (sau porumb) si est (deseori fiind si simbolul muntilor stancosi unde apune soarele, salasul apusean al tunetului si al mortilor). Aztecii, la fel ca cei mai multi dintre amerindieni, folosesc acelasi cuvant pentru toate nuantele de verde si albastru. Simbolismul pietrelor albastre sau verzi - albastre, este pe de o parte un simbolism solar, asociat cu peruzeaua, piatra a focului si a soarelui, semn de seceta si foamete (albastrul sau verdele fiind elementele care succeda rosului), pe de alta parte este albastrul verzui al pietrelor chalchiuitl, simbol al fertilitatii, umiditatii, chezasie a renasterii (de aceea erau introduse in chip de lumina in trupul mortilor), insasi culoarea sarpelui cu pene, sau culoarea (albastru verzui) a penelor pasarii Quetzal perceputa ca simbol al primaverii, sau culoarea pestelui chalchiuitl. Culorile au si un simbolism de ordin bilogic si etic. De exemplu, la egipteni,

valoarea simbolica a culorilor intervine adesea in operele de arta. Negrul este simbolul renasterii postume si al dainuirii vesnice, culoarea bitumului cu care se impregnau mumiile, culoarea zeitelor Anubis (calauzitoarea mortilor pe lumea cealalta) si Min (ocrotitoarea genezei si a secerisului). Verdele coloreaza uneori pe intunecatul Osiris, pentru ca este culoarea vietii vegetale, a tineretii si a sanatatii, pielea lui Amon, zeul aerului, are culoarea albastra, rosul este culoarea blestemata a lui Seth si a tot ceea ce este vatamator, violenta de temut, rautatea perversa (poate din acest motiv scribii egipteni foloseau culoarea rosie pentru a nota cuvintele de rau augur, ca denumirile numele lui Seth, zeul raului, sau numele lui Apopis, demonul sarpe al adversitatii sau numele lui Typhon, zeul Nilului. Simbolismul religios al culorilor este usor de "regasit" si in alte traditii si credinte. Astfel, in traditia crestina, culoarea este o participare a luminii create si a celei necreate. Scriptura si Sfintii Parinti nu fac altceva decat sa glorifice maretia si frumusetea luminii, cuvantul lui Dumnezeu fiind denumit "lumina din lumina", realizandu-se o structurare luminoasa a universului. Artistii crestini devin deosebit de sensibili la reflectarea divinitatii in structura luminoasa a universului. Interpretarea culorilor va avea un punct de plecare in normele antichitatii dar, cu timpul, va capata "resurse" simbolice proprii, iesite din arhaic. Initial se pleaca prin "reprezentari" de culoare in mozaicurile, miniaturile si vitraliile folosite la constructii mai mult sau mai putin e cult. Culoarea simbolizeaza o forta in ascensiune cumulata cuceritorului joc al jocului de lumini si umbre din casele si bisericile romane, unde umbra nu este contrariul luminii ci o insoteste pentru a o pune mai bine in valoare si a contribui la revarsarea ei. Se va merge pana la crearea unui principiu care spune ca toti credinciosii nu trebuie sa se multumeasca sa admire frumusetea culorilor ci trebuie sa le sesizeze intelesul si, prin ele, sa se inalte pana la lumina creatorului. Aceste consideratii "deosebite" asupra divinitatii si luminii au ajuns (evolutiv) pana la a asimila (fara o regula absoluta) culoarea alba Tatalui, culoarea albastra Fiului, culoarea rosie Sfantului Duh. Este evident ca, de aici, au aparut si unele interpretari "de asimilare" tehnica cum ar fi verdele sa fie asimilat vietii si sperantei, albul credintei si castitatii, rosul dragostei si caritatii, negrul caintei si apropiatei judecati. Pentru Filon din Alexandria universul este reconstituit din patru culori de baza: albul este pamantul, verdele este apa, violetul este aerul, rosul este focul. De aici pana la asimilarea culorilor la vesmintele liturgige sau imbracamintea de ceremonie nu a fost decat un pas, culorile care simbolizeaza ansamblul elementelor constitutive ale lumii fiind usor asociate la totalitatea universului actiunilor rituale. In Africa neagra culoarea este, de asemenea, un simbol religios, incarcat de sens si putere. Diferitele culori sunt tot atatea mijloace de accedere la cunasterea celuilalt si de a actiona asupra sa, ele fiind investite cu o valoare magica, bine precizata. Astfel, albul este culoarea mortilor, semnificatia ritualica a acestuia mergand pana la culoarea care serveste la alungarea mortii, atribuindu-se si o semnificativa putere curativa. Adesea, in riturile initiatice, albul este culoarea primei faze, cea a luptei impotriva mortii. Ocrul galben este o culoare neutra, intermediara, cea care serveste la impodobirea fondului, deoarece este culoarea pamantului si culoarea frunzelor vestede. Rosul este culoarea sangelui si, prin asociere, culoarea vietii. Tinerele mame, tinerii initiati, oamenii maturi, in timpul riturilor diverselor anotimpuri, se impodobesc cu rosu (acoperiti cu Nkula). Negrul este culoarea noptii, culoarea incercarii si a suferintei, a misterului si periscolului (intunericul noptii

este adesea folosit drept adapost al dusmanului la panda). In fine, verdele este culoarea initiatilor si podoabelor acestora, fiind deseori folosit impreuna cu alte culori pentru a delimita, transmite, esenta initierii. In traditiile islamice simbolismul culorilor atinge un fel de apogeu al simbolismului si credintelor magice. Animalele de culoare neagra (cu blana, penele, etc. neagre) sunt considerate nefaste, un caine negru fiind vestitorul unei viitoare morti intr-o familie, gainile negre sunt folosite la vrajitorie, etc. Negrul are si valoarea unui antidot impotriva deochiului si poate fi folosit ca mijloc de influentare a timpului, conform principiului magiei homeopatice. Albul este culoarea luminii si a stralucirii, un semn de bun augur. Din acest motiv o importanta valorificare magica este adusa laptelui, in parte originii si utilitatii acestuia dar si datorita culorii sale albe (de exemplu, la masa de logodna, li se ofera invitatilor lapte pentru a le face viata alba, fericita, iar la tara, la nunta, mireasa este stropita cu lapte). S-a ajuns pana intr-acolo incat atunci cand i se citeste unei persoane un descantec ea trebuie sa-i dea medicului sau scribului drept plata ceva alb. De bun augur este considerata si culoarea verde, fiind simbolul vegetatiei. A oferi cuiva ceva verde, mai ales dimineata, ii va purta noroc. De aici s-a nascut obiceiul de a se arunca manunchiuri de iarba in directia lunii (cand este luna noua) pentru ca luna calendaristica sa fie verde, binecuvantata. Verdeata care creste datorita apei, sursa a vietii, se considera ca are efect si asupra mortii, transmitand energie vitala (in anumite zone din Maroc se pun ramuri de mirt sau frunze de palmier pe fundul gropii pentru a ajuta mortul sa beneficieze de energia vitala inaltarii). Galbenul este culoarea aurului si a soarelui, capatand din acest motiv valori magice intense (sofranul si-ar datora calitatile profilactice acestei puteri). Pentru misticii arabi, simbolistica va merge mai departe, o scara a culorilor reprezentand manifestarile luminii absolute in momentul extazului. Aceste scari ale culorii au avut diverse "structurari" cum ar fi: o scara merge de la albastru, rosu, galben, trecand prin alb, verde, bleu pal, pana la lumina lipsita de culoare, o alta scara merge de la alb (culoare a Islamului), galben (culoare a credinciosului), albastru inchis (culoare a binefacerii), verde (culoarea pacii), azur (culoare a certitudinii intuitive), rosu (culoare a Gnozei), pana la negru (culoare a Existentei Divine, adica a culorii in sensul propriu in care sunt intelese toate culorile si unde nu mai pot fi cuprinse alte culori). O alta atributie interpretativa se poate aduce rosului si verdelui care simbolizeaza harul divin, care aduce sufletului mesajul sperantei, cand este in restriste. Rosul provine de la soare si este, ca atare, cea mai buna dintre culori. Conform metodei dhikr (invocatie a numelui divin) la maestrii naksabenditi sunt luate in considerare centrele subtile ale fiintei umane, asociindu-se acestora luminile corespunzatoare. Astfel, lumina inimii este galbena, lumina spiritului este rosie, lumina centrului subtil numit "secretul" este alba, centrul denumit "cel ascuns" este negru, "mai ascunsul" este verde. In tratatul despre "Omul perfect" (Insan-ul-kamil), se afirma ca misticii au vazut cele sapte ceruri care se inalta peste sferele pamantului, apei, aerului si focului. Astfel, "Cerul Lunii", invizibil datorita subtilitatii sale, creat din natura gandirii are o culoare mai alba decat argintul, "Cerul lui Mercur", lacas al anumitor ingeri, creat din natura gandirii, are culoarea cenusie, "Cerul lui Venus", creat din natura imaginatiei, lacas al "Lumii Similitudinilor", are culoarea galbena, "Cerul Soarelui", creat din lumina inimii, este galben ca aurul stralucitor, "Cerul lui Marte", stapanit de Azrael, ingerul mortii, cer creat din lumina judecatii, are culoarea rosu sangeriu, "Cerul lui Jupiter", creat din lumina

meditatiei, lacasul ingerilor a caror capetenie este Sfantul Mihail, are culoarea albastra, "Cerul lui Saturn", creat din lumina Inteligentei Primordiale are culoarea neagra. Aici se descriu si sapte limburi ale pamantului, carora le corespund anumite culori: "Pamantul Sufletelor", mai alb ca laptele atunci cand a fost creat, care a evoluat pana la culoarea taranei cand a pasit pe el Adam, dupa ce a pacatuit, cu exceptia unei regiuni din nord locuita de oamenii lumii invizibile, "Pamantul Pietatii", locuit de djinii care cred in Dumnezeu, care are culoarea smaraldului, "Pamantul Naturii", de culoare galbena ca sofranul, locuit de djinii lipsiti de credinta, "Pamantul Poftelor Trupesti", locuit de demoni, de culoare rosu sangeriu, "Pamantul Exorbitantei", locuit de demoni, de culoare albastru indigo, "Pamantul Impietatii" de culoare neagra ca noaptea, "Pamantul Dejnadejdii", sol al infernului, de culoare brun inchisa. De la cele sapte ceruri, la cele sapte pamanturi, se face trecerea la omul interior si cele sapte culori ale organelor fiziologiei subtile, colorarea caracteristica a luminilor care sunt voalurile subtiri ce infasoara fiecare dintre centrele subtile dezvaluind pelerinului etapa evolutiei sau a itinerariului spiritual unde se afla: lumina corpului (a lui Adam din faptura ta) este de culoare gri ca fumul, batand in negru, cea a sufletului vital (Noe din faptura ta) este de culoare albastra, cea a inimii (Avraam) este de culoare rosie, cea a forului intim (Moise) este alba, cea a spiritului (David) este de culoare galbena, cea a misterului (Iisus) este de un negru luminos, cea a centrului divin (Mahomed) este verde stralucitoare (culoarea verde este considerata a fi cea mai corespunzatoare secretului Misterului Misterelor). Toate aceste consideratii despre si pentru culoare nu avea cum sa nu se implice si politica lumii islamice (si nu numai). Astfel, negrul a intrat printre simbolurile politice odata cu abbasizii, in emblemele califatului si ale statului, steagurile negre fiind simbolul revoltei abbaside (in urma unei legende care spune ca la intrarea in Mecca Profetul a purtat un turban negru iar steagul sau personal - Al-'ikab" - era tot de culoare neagra). Poate ca, de aceea, arabii cand urmau sa faca ceva deosebit de important (sau sa se razbune) ei purtau un turban negru. In plus, califii purtau o mantie neagra si nu era ingaduit sa te prezinti la palat imbracat in alta culoare decat negru. De asemenea hainele de ceremonie erau negre, stofa de mobila si perdele din salile "publice" (sali de audiente, etc.), voalul ce acopera Ka'ba este mereu, etc. (ajungandu-se pana intracolo incat portul imbracamintii albe era socotit o pedeapsa - cel putin pentru notabilitati). Cum culoarea neagra era emblema abbasizilor, alizii au adoptat verdele, abolinduse folosirea negrului. Apoi, albul a devenit simbolul omeiazilor, cu timpul aceasta culoare devenind insemnul intregii opozitii, acordandu-se calificativul de alb inclusiv religiei care se opune celei islamice. De aici s-a ajuns la un fel de "generalizare" care desemna prin termenul de "alb si negru" pe toti supusii imperiului, cei leali si cei rebeli. Una din particularitatile de interpretare cunoscute este legata de culoarea rosie. Astfel, din vremuri preislamice, persii si strainii erau numiti "Rosii", in opozitie cu arabii care erau numiti "Negrii", de unde a aparut expresia "Rosu si Negru" care desemneaza intreaga lume. Asemenea arabilor, europenii au dezvoltat un "sistem" de intrerpretare a culorilor, cu toate ca acesta este destul de interpretabil. Cel mai bine precizat sistem este cel masonic unde albul corespunde Intelepciunii, Harului, Victoriei, rosul corespunde Inteligentei, Rigorii si Gloriei, albastru corespunde Coroanei, Frumusetii, Fundamentului, negrul corespunde lui Malkuth si regatului. O atentie deosebita s-a acordat culorii albastre care mai desemneaza si Cerul, Templul si Bolta instalata, esarfa albastra fiind aproape

general folosita: francezii utilizau esarfa albastra, scotienii esarfa albastra tivita cu rosu, etc. Si astfel, in tarile europene, s-a creat echilibrul "rosu - albastru" pentru a delimita intreg cuprinsul lumii. Se poate spune ca sistemele descrise mai sus au o oarecare asemanare intre ele dar, de multe ori simbolistica culorilor este "inversa" la popoare destul de apropiate. Astfel, in tarile islamice semnul doliului era negru pe cand vechii musulmani din Spania asociau doliului culoarea alba. Europenii interpreteaza negrul drept o culoare negativa (fiind abordata, de exemplu, de catre purtati si considerata aproape general a fi culoarea paganilor) si, mai nou, si culoarea rosie, asociata de arabi restului lumii, este asociata de catre europeni (si nu numai) comunismului si posibilului atac la libertate si proprietate, cu toate ca este culoarea celor mai mari puteri ale Terrei (fosta URSS, China, miscarile socialiste si comuniste, etc. Poate ca ar trebui sa privim putin in trecut la credintele andamanilor, care afirma ca omul are suflet rosu si spirit negru. De la suflet se trage raul si de la spirit binele, afirma aceste credinte. Tinand cont de simple asocieri la viata reala si actuala se poate deduce foarte usor ca simbolul culorii poate fi mai puternic decat se pare. Anticii au recunoscut puterea culorii din cele mai vechi timpuri. Astfel, orasul Ecbatana avea sapte ziduri zugravite in culorile celor sapte planete, fiind conceput asemenea unui microcosmos. De aici pana la asocierile de culoare ale alchimistilor nu este decat un pas. Alchimia urmeaza o ordine ascendenta a culorilor atribuind negrul materiei, celor oculte, pacatului, penitentei, albul mercurului, inocentei, iluminarii, fericirii, rosul sulfului, sangelui, pasiunii, sublimarii, albastrul cerului, aurul lui Opus Magnum. Printre particularitatile de interpretare a culorilor putem aminti de anumite traditii agrare europene, in care seceratorii fac din ultimul snop de grau o capatana neagra cu buzele rosii, originar culorile magico - simbolice ale organului feminin. Rosul este, de altfel, regasit in multe traditii ca fiind culoarea vitala si genezica prin excelenta. Trebuie retinut ca interpretarile obscurului ii atribuie acestui puterea de a fi miezul germenului, negrul fiind locul germinatiilor, culoarea originilor, a inceputurilor, a impregnarilor, a ocultarilor, in faza germinativa inainte de explozia luminoasa a nasterii. Poate ca acesta este sensul Fecioarelor negre, zeite ale germinarii si ale cavernelor, ca artemis din Efes cu fata intunecata si stralucitoare. O alta particularitate deosebit de importanta este interpretarea "data" culorilor de catre psihologi. Ei au facut rapid deosebirea intre culorile calde si cele reci, culorile calde (rosu, portocaliu, galben) fiind recunoscute a favoriza procesele de adaptare si de tonus ridicat ale organismelor (voie buna, favorizarea exploziilor "de exploatare", etc.), pe cand culorile reci (albastru, indigo, violet) sunt cele care favorizeaza procesele de opozitie, de cadere, avand un efect sedativ si calmant. Aceste valorizari au fost deseori folosite in apartamente, birouri si ateliere, dovedindu-se cu timpul ca ele starnesc ceea ce simbolizeaza (sau s-a asociat lor ca simbol). In plus s-a dovedit ca tonurile de culoare au si ele importanta lor. Limpezi si luminoase culorile produc efecte pozitive insa se pot ajunge la tonuri care devin excesive si excitante pe cand culorile mate, stinse au un efect interiorizat care poate deveni rapid de tenta negativa. Manifestarile "de culoare" ale subconstientului sunt percepute de catre noi, cel mai

usor, prin intemediul viselor colorate. Visele, drept expresii semnificative ale subconstientului, reprezinta anumite stari sufletesti ale celui care viseaza si exprima diversele tendinte ale pusatiilor psihice ale celui care viseaza (exprimand principalele functii psihice ale omului - idei, sentimente, intuitie, senzatie, legatura cu diverse energii, etc.). Asocierile cele mai cunoscute sunt: albastrul este culoarea cerului, a spiritului, pe plan psihic ea devenind culoarea ideii, rosul este culoarea sangelui, a pasiunii, a sentimentului, galbenul este culoarea luminii, a aurului, a intuitiei, verdele este culoarea naturii, a cresterii, psihologic el indicand functia senzatiei, a realului, relatia dintre cel care viseaza si realitate.

Aplicatii ale culorii

Culoarea are un rol foarte bine determinat in viata noastra, indiferent daca percepem, recunoastem, etc. sau nu. Pentru cei mai putin avizati se poate aminti de faptul ca exista legaturi demonstrate de viata de zi cu zi intre culoare si starea generala a societatii. In acest sens putem prezenta o scurta descriere a perioadelor culorii pentru secolul proaspat incheiat. Astfel, secolul 20 a debutat cu o preferinta aproape generalizata spre tonurile de gri, Erau vremuri grele din toate punctele de vedere, isi etalau forta mari miscari sociale si intreaga lume simtea apropierea Primului razboi mondial. Dupa acesta a urmat o scurta perioada de "stabilizare" unde culoarea incerca sa erupa in viata de zi, griul/ cenusiul luptand in tonuri de sepia, verde si maro. Explozia s-a produs la scurt timp, totul prinzand culoare si forta de expresie dar era o vreme a culorilor pure si a intentiilor aristocratice in tot ceea ce se facea. Totul parea estompat permanent de noile valuri de ura, noile miscari sociale, culorile vii cum ar fi rosu fiind destul de prohibite datorita legaturilor subtile cu ascendenta comunismului. Oricum se poate sesiza pentru acea perioada o preferinta spre tomurile pure de culoare, spre amestecurile cat mai echilibrate, care sa iasa in evidenta cat mai elegant (sau asortat) cu putinta. Si a venit al doilea razboi mondial anuntat de o revenire spre negru, gri si verde cenusiu. Monstruozitatea acestuia a lasat in inimi o preferinta ciudata spre maro si tonurile acestei culori, care s-a pastrat pentru o perioada relativ scurta de timp. Culoarea si-a facut, iarasi, greu loc spre ochii oamenilor si, odata cu uitarea celor traite a inceput sa puna stapanire pe oameni. La inceput se preferau tonurile sobre, afaceriste de culoare cum ar fi gri petrol, ultramarin, etc., a urmat revenirea culorilor pure in diverse asorteuri pentru ca, odata cu finele anilor '60 culoarea sa erupa si sa sufoce in manifestare. Astfel, nu mai existau reguli reale, totul parea sa fi intrat in sfera anarhiei si fortei de manifestare prin brutalizarea culorilor. Este drept ca existau unele preferinte spre verde, auriu si aramiu, in tomuri pale, combinate dar, intentiile de distinctie, de a iesi in evidenta, determinau sa se poate aceste culori in amestec cu celelalte. Si... pana spre finele anilor '70 oamenii si-au dat seama ca trebuie ceva armonie si in culoarea prezenta in jurul lor. Anii '80 incep relativ ciudat, cu o preferinta iesita din comun spre albastru si purpuriu, intr-o incercare relativ senila de a elibera din forta rosului. Urmeaza o ordonare relativ fireasca a perceptiei in care apar combinatiile care utilizeaza galben-verde, galben

citric, orange, etc. sub forta relativa a eliberarii, a dorintei de vacanta, de liniste si securitate, tendinte care vor fi manifeste pana la mijlocul anilor '90. Incepand cu anii '95 devine evidenta inclinatia spre culori estetice si spre armoniile de culoare subtile, echilibrate si, de ce nu, "de mesaj". Multi dintre specialisti declara ca acesta este momentul afirmarii zecilor de ani de studii estetice, sociologice, psihologice, etc. la toate nivelurile existentiale ale omului (sau, mai precis, ale perceptiei sale). Astfel, culoarea incepe sa devina cu acesti ani un fel de mesaj declarativ mult mai amplu decat mileniile care au trecut si au fixat mesajul culorii la nivelul subconstientului uman, o prezenta care dezgoleste intentiile dar si interiorul celor de langa sau din viata noastra. Si, chiar daca, de exemplu, portocaliu (orange) este culoarea culoarea preferata a americanilor, chiar daca ea a fost culoarea declarativa a Olandei, chiar daca orange este culoarea declarativa pentru ceva ieftin... ea va fi un mesaj bine stabilit pentru cel care o recepteaza (si bine armonizat cu interesele intime ale acestuia). Si, asemenea culorii date exemplu, avem aceleasi posibile implicatii (chiar subliminale) la nivelul fiecarei culori in parte...

Lumea reclamei si a comertului "la distanta" (web, teleshoping, etc.). In aceasta lume culoarea tinde sa devina ceva definitoriu, avand la baza, bineinteles, tot vechile "concepte" umane legate de culoare. Multi dintre voi stiu ca utilizarea culorii galben inseamna "Atentie"/ "Am ceva de comunicat", etc., rosu inseamna "Probleme"/ "Coca Cola", etc., etc. fara sa se mai gandeasca de unde a perceput aceste lucruri sau cum a ajuns la astfel de "trairi". Probleme mai mari intalnesc cei din lumea reclamei (advertisingului) si, mai nou, a comertului "la distanta" (web comert, teleshoping, etc.). In cazul primilor reactiile generale se bazeaza pe reactii de genul vechilor realizatori de blazoane care se vad obligati sa gaseasca calea cea mai scurta de a crea ceva care ":sa "mearga la inima" beneficiarilor si sa le ramana in memorie pentru totdeauna (daca este posibil). Multi dintre voi vor afirma ca "Mertzul este Mertz", "Coca este Coca", s.a. Aflati ca nu este asa. Intr-o lume in continua miscare unde oricine poate realiza produse net superioare, unde banii se pot gasi pentru a lupta chiar si cu astfel de companii (multe multinationale), afectarea "de imagine" poate fi ceva cu adevarat mortal. Chiar si pentru produsele care au luptat cu trecerea anilor si si-au demonstrat calitatea neschimbata sau vesnic in crestere este necesar ca "producatorii" de reclame sa fie foarte atenti cu ceea ce fac deoarece vor lupta de multe ori nu numai cu produse net superioare calitativ dar vor lupta si cu perceptia oamenilor. Concurenta devine si mai acerba in lumea vanzarilor la distanta. Deja beneficiarii nu prea mai sunt usor de incantat, totul pare sa fi intrat intr-o rutina demna de "culcat pe o ureche" dar... Oricare ar fi parerea Dvs. aflati ca totul se bazeaza pe perceptii. In lumea vanzarilor la distanta, cu referire in special la web comert, unde oricine poate lua ideea, sa faca mici modificari si... GATA, permanenta echilibrare a aspectului culorii si perceptiei

respectivei realizari este ceva de-a dreptul determinant. Multi dintre voi vor spune... "Ai domle', nici chiar asa!". Ganditi-va, totusi, ca peretii unui magazin real sunt usor de inlocuit de monitorul din fata Dvs.! OK! V-ar face placere sa faceti cumparaturi intr-un magazin elegant, spatios, plin de culori/ armonii reconfortante, de elemente imbietoare, etc. sau sa intrati intr-o cutie de mortar, totul avand un fond "ciment murdar", unde sa va astepte o vanzatoare imbracata violet vinetiu, atenta si calda (cei drept), care sa va intrebe ce doriti si sa scoata produsul de sub tejgea si gata. Nu prea cred pe cei care vor afirma ca nu conteaza. Ei, cu asta au de luptat cei de care aminteam anterior. Trebuie sa creeze senzatia de confort, tonurile de culoare trebuie sa fie un echilibru intre atractie, utilizate si confort, s.a. Deci, care vor sa "construiasca" ceva cum ar fi un program, un site de vanzari, o reclama, s.a., lumea complexa "luata in tinta" avand reactii deseori bazate doar pe perceptia culorilor si ulterior/ dupa aceea/ abia apoi, legate de ceea ce ii poate interesa sau, mai corect, de ceea ce s-a inserat pe acea reclama, pe acel site, s.a. (si nu uitati ca aceste elemente sunt valabile chiar si pentru elementele educationale cum sunt manualele, siturile educative, etc.). Deci, primul element de care se loveste un "beneficiar" este aspectul si, mai ales, echilibrul culorilor alese, abia ulterior, dupa mai multe elemente de analiza si acceptie, aspectul ajungand sa nu mai convinga "deteliorat" de utilizarea de catre "beneficiar" care exclude automat perceptia (si asta nu in 100 % din cazuri). Trebuie sa retineti ca s-a ajuns pana la constatarea faptului ca echilibrul de culoare poate induce unde sa fie orientata atentia utilizatorului (echilibrul de elemente si culoare este facut in asa fel incat se percepe totul ca un ansamblu din care unicul element final va fi produsul, prezentarea, s.a.), poate scoate in evidenta elementele dorite de cel care "prezinta" (ansamblul reclamei sa fie un fel de degrade care se concentreaza pe "centrul de atentie" in culoare finala sau echilibrul de culoare este astfel ales incat elementele relevante cum ar fi meniurile, comenzile, produsul sau informatia finala sa fie cu siguranta alese), poate ameti utilizatorul prin bombardamentul de culoare (s-a constatat ca prea multe culori au tendinta sa incetineasca perceptiile utilizatorului, deseori ajungandu-se pana la pierderea "esentialului"), s.a. Oricum ar fi nu trebuie sa credeti ca s-a descoperit combinatia optima de culori, sau ansamblul de prezentare cu impact maxim. Totul este legat de ideea ce se desprinde din acea reclama (sau pagina web), de echilibrul realizat intre culori (unica recomandare fiind legata de pastrarea unei tonalizati generale utilizandu-se doar elemente completive la gama respectiva de culoare), ideea generala fiind "ca ele trebuie sa lucreze cu adevarat bine impreuna", sa fie in armonie. Din punct de vedere al teoriei se poate aminti despre culorile analoge si despre cele complementare. Pentru a fi mai usor de inteles vom aminti ca cele analoge sunt cele apropiate in cadrul spectrului luminii pe cand cele complementare sunt cele relativ opuse (dar si care creaza maximum de contrast si, culmea, de stabilitate). De ce se numesc "opuse"? Condensarea spectrului intr-o roza (cum este cea prezentata la "Generalitati") ne da posibilitatea sa vedem care sunt culorile "opuse", deci complementare, si cele alaturate, deci analoge. Armonia este deseori intalnita in natura atat la nivelul culorilor analoge cat si ale celor complementare. Problema armoniei devine astfel un concept mult prea teoretic pentru a fi abordat in situl nostru. Ce putem face atunci?

Asa cum culoarea defineste destul de bine personalitatile noastre imaginati-va ca fiecare dintre noi are o reteta proprie a echilibrului de culoare care nu prea "bate" cu cel al unei alte persoane sau, mai rau, naste o antipatie imediata, inutila dar perfect functionala... Dar, tocmai aceasta legatura cu psihicul Dvs. (sau cel al echipei care redacteaza ceva) poate fi elementul care "percepe" combinatia optima. Redactati modelul dorit si apoi imaginati-va ce se poate lega de culorile implementate in ideea de a crea o imagine de ansamblu din imaginile "nascute" de tonurile de culoare folosite si imaginatia Dvs. chiar din acele momente (a analiza ulterioara nu mai are nici o valoare reala deoarece nu mai este legata de perceptia imediata si de una latenta sau tarzie - oricum, atentie la interese). Daca "imaginea" finala se potriveste cu ideea Dvs. totul este OK... avem de a face cu armonia Dvs., daca nu... urmeaza doar calculul constient sau... Nu trebuie sa uitam de claritatea culorilor, imaginilor, etc. De foarte multe ori, substratul material prin intermediul careia este transmisa informatia catre utilizator poate denatura grav intentiile noastre. Astfel, culoarea inserata intr-o reclama, pagina web, etc. poate fi alterata datorita suportului prin intermediul careia este stocata si transmisa. Si, astfel, dorind sa transmitem o imagine albastru sidef utilizatorul nostru percepe violet cadaveric, in loc de rosul unui minunat trandafir clientul nostru primeste rosu maroniu (sange inchegat), etc. Ganditi-va ce dezastru poate iesi din astfel de "erori de suport" atunci cand vorbim despre produsele alimentare (oare cine ar manca branza cu irizatii violacee, cine ar bea lapte cenusiu, etc.). Si, daca tot am amintit de produsele alimentare, imaginati-va ce impact minunat ar avea o mancare de culoare albastra, garnisita si cu ceva negru? De ce am pus aceasta intrebare? Simplu. S-a demonstrat ca, datorita relativei lipse de mancare albastra in natura creierul uman nu reactioneaza la mancare de aceasta culoare. Ba, mai rau, culoarea albastra este un inhibitor al apetitului prin actiune directa asupra hipotalamusului (iar asocierea cu negru amplifica acest efect). Deci, o friptura violeta, cu un sos negru si ceva garnitura albastra este, probabil, tot ceea ce v-ati dorit ca sa slabiti. Si, pentru a finaliza aceasta pledoarie, incercati sa mancati din vesela albastra... sa vedeti ce se va intampla. Sau, ca o solutie pentru minunatul nostru nivel de trai, va ofer sugestia de a servi musafirii cu ceva albastru sau din vesela albastra... (Radeti, radeti, dar incercati sa vedeti ce se intampla... Sau, cel putin, amintiti-va de gustul cretin al pepsiului albastru care... era tot pepsi dar culoarea il... borsea). Daca tot am ajuns la "ce se inghite" este bine sa realizam o mica "deplasare" in lumea legaturilor dintre culoarea medicamentelor si perceptia subconstienta a acesteia de catre om/ pacient. S-a constatat ca o pastila trebuie sa aiba o culoare care sa "raspunda" efectului acesteia si... efectul va fi mult mai mare. De exemplu, se poate aminti se somniferul de culoare albastru pal care tinde sa devina preferat celorlalte tipuri de somnifere, rosu este culoarea medicamentelor care se doresc adevarate panacee, galben este culoarea medicamentelor legate de tractul digestiv si ficat, etc. S-a ajuns pana acolo incat s-a sesizat si o perceptie de tip termic, pastilele de culoare rece fiind percepute sau legate de senzatia de rece/ pentru rece iar cele calde de senzatia de cald/ pentru cald. O alta "perceptie de-a meseriasilor" este pericolul utilizarii culorilor pure, mai ales a celor cu un simbolism foarte bine perceput. De exemplu, culoarea purpurie este perceputa destul de contradictoriu. Mai intai ea poate fi considerata o culoare care inspira creativitatea, este un foarte bun polarizator al atentiei (utilizarea ei garantand sesizarea

10

"zonei dorite" dar este perceputa si ca un element al hazardului global. In alta ordine de idei este perceputa a fi simbolul spiritualitatii, misterului, aristocratiei si pasiunii dar poate simboliza si epatare, moarte sau inclinatie spre pacat. In acest sens vin experientele lumii web-comertului, ale reclamelor care s-au lovit deseori de tot ceea ce insemna echilibrul de culoare si, mai ales, problemele legate de perceptia unei anumite culori in ansamblul general al unui mesaj media (dinamic sau nu). Celebru in acest sens este cazul firmei Walt Disney care, in dorinta de a-si schimba logoul, a avut nefericita inspiratie sa aleaga culoarea purpuriu ca fiind cea mai semnificativa. Ideea dorea sa exploateze atat ce cunoscuta culoare rosie a produselor Coca Cola, atotprezenta privirilor utilizatorilor sai, pentru distinctie, s-a ales un purpuriu "moale". Problema a aparut atunci cand s-a constatat repulsie fata de noua sigla mai ales in lumea europeana pentru care purpuriu este mai mult o culoare a perceptiilor religioase (este culoarea mortii si a crucificarii pentru majoritatea catolicilor europeni) decat o culoare care se putea asocia cu entertainmentul (distractia) celor mici. Cel mai bun sfat este cel de a folosi tonurile sau combinatiile de culoare care, suplimentar, au darul de a amplifica puterea simbolica dorita/ urmarita. Aceasta afirmatie ar mai trebui sa tina cont de ceva... Culoarea este perceputa in mod diferit de barbati fata de femei (si invers). Daca vom lua in calcul roza culorilor prezentata la "Generalitati" se pare ca preferintele barbatilor tind sa o "parcurga" in sensul "ceasului" pe cand cele ale femeilor tind sa o faca in "sens trigonometric". Cumplit de simplu dar si de... antitezic. Continuand analiza "luptei cromatice" intre barbat si femeie putem aminti de faptul ca femeile prefera culorile calde pe cand barbatii le prefera pe cele reci. In ceea ce priveste "forta" culorii", barbatii sunt cei care prefera culorile pure/ stridente pe cand femeile prefera tonurile/ combinatiile de culoare. Pentru ca totul sa para si mai enervant este bine sa amintim de faptul ca unii psihologi sau "distrat" (cu experimente, encefalograme, etc.) intratat de mult incat au descoperit ca lipsa culorii produce mult mai mult stress barbatului decat femeii, aceasta beneficiind de o capacitate crescuta de a se relaxa mental, de a percepe culoarea si, nu in ultimul rand, de a se "lipi" de a numita culoare favorita fara a mai cauta altceva (cel putin o perioada).

ALB
Cristale - Opalul, Calcarul, Piatra lunii (adularul). El reprezinta absenta culorii, puritatea, sfintenia, virginitatea, perfectiunea, claritatea, cunoasterea rationala, lumina, noul inceput sau moartea. Dar este asociat si cu renuntarea, frica, starea de rau sau cu casatoria. Aceasta culoare place celor care au placerea de a observa pe cei din jur si de a profita de orice pas gresit al acestora avand intotdeauna grija sa se camufleze cat mai perfect pentru actiuni similare dar din sens opus. Caracteristica le este si capacitatea de disimulare fiind capabili deseori sa reactioneze exact atunci cand oricine se asteapta mai putin la asta si, bineinteles, mai puternic decat se astepta. Atitudinea celor care plac culoarea alba este o una virginala in care ei compun un 11

puzzle plin de virtuti legat de viata care il etaleaza ca reper pentru consideratiile lor sau drept reguli impuse de acestia. De retinut este ca detin destul de mult bun simt ca sa nu faca pe cei analizati sa se simta judecati ci, pur si simplu, doresc sa le insufle regulile jocului care, pana si pana la urma, ajung un fel de crez chiar pentru ei insisi. Poate ca din aceste motive ei par destul de incapatanati si conservatori. Deci, cu cat albul este o culoare mai preferata cu atat mai mult avem de a face cu indivizi care se conformeaza destul de neconditionat unor principii sau reguli de viata (alegea de benefic sau malefic stand de cele mai multe ori la indemana sortii) si, cu cat albul este mai putin preferat cu atat mai mult avem de a face cu personalitati nonconformiste si mai iubitoare de actiune libera si fara restrictii/ reguli. Albul este culoarea opusa negrului, culoarea care "concepe" perfectiunea unui sistem marginit de tandemul perfect alb-negru, extremitatile gamei cromatice. De multe ori este considerata a fi culoarea absoluta, cea care nu prezinta variatii decat cele cuprinse inte mat si stralucitor, semnificand fie absenta fie suma culorilor. Acest plasament "de extrema" o face sa fie considerata o culoare care este plasata atat la inceputul cat si la sfarsitul zilei diurne, al lumii manifestate si chiar al vietii, oferind culorii o valoare ideala, asimptotica (viata starteaza cu marea lumina, cu marele alb si sfarseste cu divina lumina, cu divinul alb, cel care cuprinde tot si toate intr-un moment de tranzitie de la vizibil la invizibil, de la necunoscut de atotstiut). Interpretarile simbolistice ale acestei culori variaza destul de mult in functie de populatiile/ cultura care realizeaza "perceptia". Cea mai recunoscuta interpretare a culorii albe este curatenia, neprihanirea, candoarea. Plecand de la interpretarea "candidus", albul este culoarea candidatului, a celui care isi schimba conditia (candidatii la functii publice se imbracau in alb). Asemenea acestor candidati se poate spune ca, haina alba este semnul initierii crestine. Chiar daca se poate comenta in privinta camasii albe a condamnatilor la moarte este bine sa amintim faptul ca acesasta imbracaminte este, de fapt, insemnarea celui care se ridica deasupra tuturor lucrurilor, a celui care se va ridica la ceruri pentru a renaste, izbandind in cruda si nedreapta incercare. Acest element a transformat imbracamintea de culoare alba in toga initiatica crestina, intr-un simbol al afirmarii, al responsabilitatilor asumate, al puterilor castigate si recunoscute ("Noul crestin, nascut la viata adevarata imbraca niste haine de alb stralucitor, scapand printr-o hotarata si divina statornicie de atacurile patimilor si tanjind cu tarie spre unitate, ceea ce era dereglat in el ordonandu-se, ceea ce era gresit in el infrumutesandu-se, ajungand sa raspandeasca intreaga lumina a unei vieti curate si sfinte" - Dionisie Areopagul). Culoarea alba este si simbolul punctelor cardinale est si vest, locurile unde soarele apare si dispare pentru oameni. De aceea albul este asimilat cu valorile extreme asociabile acestor puncte cardinale: extrem, misterios, speranta, ciclicitatea nasterii si apusului. Acest fapt il va asocia deseori cu valoarea unei culori privilegiate, de trecere, fiind deseori asociat ritualurilor (plecand direct de la observarea naturii, in special a ciclicitatii zilei,

12

soarelui). Din acest motiv s-a considerat intotdeauna ca mortii ii precede intotdeauna viata si albul devine, din cele mai vechi timpuri, culoarea doliului (intreg Orientul pastreaza aceasta forma de doliu iar in Europa a fost pastrata cu precadere la curtea regilor Frantei). Indienii pueblo atribuie rasaritului culoarea alba, care nu este de apartenenta solara. Nu mai este culoarea aurorei si a zorilor, acel moment de "vid" dintre noapte si zi, cand lumea visurilor acopera orice realizate (fiinta umana fiind inhibata, suspendata) ci este momentul revenirii la viata, la siguranta, la drumul catre devenire. Aceste perceptii tind sa fie generalizate deoarece albul zorilor alunga acel moment proprice al perchezitiilor, al atacurilor prin surprindere, al marilor pierderi si, cel putin in vremurile de demult al executiilor capitale. Poate din acest motiv inca mai persista traditia care cere condamnatului la moarte sa fie imbracat in alb, camasa alba fiind simbolul supunerii si al disponibilitatii. Poate ca de aici se "trage" si traditia ca haina impartasaniei sa aibe culoarea alba. Aztecii, populatie pentru care soarele este totul, au asociat culoarea alba cu apusul. Gandirea religioasa a acestora considera viata omului si drumul intregului pamant ca fiind conditionat de drumul soarelui. Ori, la apus, soarele intra in "casa negurii", compatibila cu moartea. Pentru a se asigura ca soarele va rasari a doua zi se realizau sacrificii umane (razboinici sau prizonieri de razboi) care, prin sangele varsat si riturile indeplinite aduceau soarele in ciclul vietii. Esenta simbolica a culorii albe obliga ca persoanele jertfite sa fie impodobite cu puf alb si cu sandale albe. Aceasta "insemnare" prin utilizarea culorii albe era compatibila cu declararea starii de iesire din aceasta lume, ei intrand in cealala lume inainte de sacrificiul propriu-zis (albul este culoarea primilor pasi ai sufletului inainte de desprinderea spre inalturi a razboinicilor sacrificati). Este bine de retinut faptul ca zeitatile aztece erau imbracate aproape intotdeauna in alb. Manifestarile religioase nu puteau sa nu "beneficieze" de puritatea si insemnul culorii albe. Astfel, pentru vechii celti, albul este culoarea clasei sacerdotale, druizii fiind imbracati in alb, ca insemn de delimitare "de clasa" si putere. Cu exceptia preotilor, doar regele mai era cel "autorizat" sa poarte culoarea alba, si acest lucru in virtutea faptului ca el era insarcinat de catre divinitate in functia sa, fiind razboinicul insarcinat sa apere in primul rand religia. De altfel, s-a realizat si o asociere a culorii albe cu argintul, el devenind culoarea regala (regele Nuada) care, deseori, a fost asociata cu aurul - albul si auriul sunt culorile drapelului Vaticanului, prin care se afirma imparatia Dumnezeului crestin pe pamant. Popoarele invecinate au realizat acceptii ale interpretarii celte. Astfel, galii aveau adjectivul "vindo-s" care insemna alb si frumos, irlandezii aveau "find" care insemna alb si sfant, "drong find" insemna oastea alba a ingerilor, galii aveau "gwen" care inseamna alb si preafericit si exemplele ar putea continua. Rasaritul cu lumina sa alba este momentul intoarcerii la viata, la activitate, dezvaluind o bolta cereasca fara culori dar incarcata de potentialul de manifestare al tuturor elementelor cunoscute, implicit al manifestarilor ciclice ale soarelui in drumul sau spre apus, spre finalul zilei. Soarele, astrul gandirii, da un plus de valoare privilegiului "folosirii" culorii albe, "valorificand" pentru aceasta ciclicitatea, armonia vietii si a mortii. Fiinta umana percepe astfel trecerea de la rasaritul nasterii, vietii, caldurii, luminii la matitatea apusului, a mortii, care absoarbe fiinta si o introduce in lumea lunara, rece si

13

feminina, conducand spre absenta si vid nocturn, spre disparitia constiintei si a culorilor diune, spre perceptii extreme (in alb mat si negru pur - intuneric). Printre interpretarile benefice cele mai cunoscute ale culorii albe se pot aminti traditiile legate de vesmintele albe ale logodnicei care merge la ceremonia casatoriei. El simbolizeaza puritate alaturi de supunere, implinire alaturi de noile vieti ce vor apare. Esenta "primitiva" a rochiei de mireasa era asocierea intre albul ceremonial si rosul (sangele) nuptial, intre albul zorilor si rosul zeitei (planetei) Venus, cand se va vorbi despre nunta zilei. Aceasta asociere poate fi usor corelata cu albul campului operator al chirurgului unde va tasni sangele vital (si prin asociere cu echipamentul de culoare alba al medicilor si personalului medical). Budismul asociaza aureola alba si lotusul alb pentru gestul pumnului cunoasterii al marelui iluminator Buddha, in opozitie cu rosul si gestul de concentrare. Se poate spune ca este o interpretare similara celei crestine legate de initiere, unde culoarea alba este usor de asimilat revelatiei si divinului, a starii de gratie, a transfigurarii care uluieste, trezind facultatea de intelegere si depasind-o in acelasi timp devenind spre absolutul perceptiei culoarea teofaniei din care o ramasita va inconjura capul tuturor celor care l-au cunoscut pe Dumnezeu (sub forma unei aureole de lumina care reprezinta suma tuturor culorilor ("Si dupa sase zile a luat Iisus cu Sine pe Petru si pe Iacov si pe Ioan si i-a dus intr-un munte inalt, deosebi, pe ei singuri, si S-a schimbat la fata in inaintea lor. Si vesmintele Lui s-au facut stralucitoare, albe foarte, ca zapada, cum nu poate inalbi asa pe pamant inalbitorul. Si li s-a aratat Ilie impreuna cu Moise si vorbeau cu Iisus."). Totul devine si mai interesant daca amintim de faptul ca Ilie este stapanul principiului vital simbolizat de foc, iar culoarea sa este rosul. Moise, potrivit traditiei islamice, este asociat forului intim al fiintei, a carui culoare este... albul, albul ocult al luminii interioare, lumina acelui "sirr" care reprezinta secretul, misterul fundamental al gandirii sufistilor. Astfel, albul, devine culoarea simbol a intelepciunii, venita din obarsii si purtand cu sine chemarea umana catre progres. In combinatie cu rosul, culoarea fiintei incalcite in negurile lumii, incapabila sa-i depaseasca obstacolele, se va ajunge destul de repede la arhanghelul impurpurat. Si, de aici, la ... "Vin din vechime, sunt un intelept a carui esenta este lumina. - ... - Si eu sunt insa aruncat in Tunelul obscur. - ... - Priveste apusul si zorii de zi, sunt niste clipe de hotar; de-o parte albeata zilei, de cealalta intunericul noptii, de unde si purpouriul faptului de zi si-al celui de seara. - ... - Sunt arhanghelul impurpurat.". O alta "simbolistica" destul de cunoscuta a culorii albe este laptele, esenta materna, primul impuls al vitalitatii umane. De cele mai multe ori laptele este asociat impulsurilor primare, dorintei de viata, puterii divine care rasplateste curajul celui care porneste o noua viata si este gata sa infrunte intreaga aventura, durere sau bucurie a vietii. El este si "lichidul" cunoasterii fiind prima perceptie a pruncului in viata de zi cu zi, inainte de a percepe lumina zilei sau de a constientiza ceea ce se gaseste in jurul sau (chiar si propria mama). Poate ca, de aici, pleaca "impulsul" omului de a asimila culoarea alba cu initierea si ritualurile initiatice?!? In Africa neagra, unde ritualurile initiatice conditioneaza intreaga structura a societatii, albul caolinului este culoarea tinerilor circumcisi de-a lungul intregii lor izolari. 14

Ei isi ung fata si trupul cu alb pentru a arata ca, pentru moment, ei se afla in afara corpului social, reintegrarea fiind compatibila cu inlocuirea albului cu rosul implinirii, al maturitatii. Vaduvele au un ritual similar, de insemnare cu alb, pentru a "semnala" iesirea din corpul colectiv. O interpretare a populatiei bambara asociaza albul dintilor cu simbolul inteligentei Din punct de vedere al interpretarilor nefaste, culoarea alba este culoarea cadaverica, a bolii, a vampirilor insetati de sange, conditie a vietii diurne, este culoarea fantomelor, a tuturor spectrelor, a tuturor nalucilor, a strigoilor. Pana si populatiile Africii asociaza aceasta culoare cu decedatul, cu moartea. Primul om alb care a intalnit negrii bantu a fost denumit Nango-Kon (fantoma albinos) si, dupa o prima reactie de fuga, acestia au inceput sa ii ceara vesti despre rudele si prietenii decedati deoarece el nu putea veni din alta parte decat de pe taramul de dincolo, din tara mortilor. Pentru unele interpretari se ajunge la "perceptii" care pozitioneaza albul in categoria absolutului, el depasind cu mult valoarea sa estetica (de culoare, de armonizare) sau, in antiteza, el este compatibil cu nonculoarea.

GALBEN
Cristale - Citrinul, Quartzul galben, Fluoritul. Galbenul este culoarea soarelui, asociata cu fericirea, relaxarea si copilaria (intrati intr-un magazin pentru copii si veti vedea galben pretutindeni sau ganditiva la drumul pavat cu galben din Vrajitorul din Oz). Ea este si culoarea aurei lui Dumnezeu sau culoarea lui Buddha. Acest lucru ne conduce rapid la deductii legate de puterea de lider a indivizilor care adora aceasta culoare dand usoare descrieri pozitive legate de forta, metodismul, gandirea si decisivitatea lor. Bineinteles ca are o legatura subtila si cu optimismul, cu viata traita pentru viitor fara a lua in considerare trecutul. Se poate spune ca aceste persoane privesc viata la modul cel mai simplu, asa cum este, problemele fiind inexistente pentru acestia. Ei sunt mai greu de ingrijorat si, din acest motiv, au tendina de a duce o viata lipsita de griji, fara a se interpreta din asta ceva legat de lene sau neimplicare, poate doar o capacitate de munca puternica dar pe intervale scurte de timp. Se poate spune ca avem de a face cu niste minti afaceriste, dornice de a fi educate pentru victoriile viitoare. Poate ca acesta este motivul pentru care aceasta culoare semnifica si ambitia si dorinta de multumire intr-un fel de compensare a dorintei de a participa la jocurile vietii. Nu trebuie sa intelegeti din asta ca le place sa fie inconjurati de prea multe persoane deoarece au nevoie de timp pentru a munci (oricat de greu ar fi, datorita faptului ca sunt persoane destul de ambitioase si mai ales ca ei sunt constienti de faptul ca sunt destul de inconstanti) pentru rezolvarea problemelor lor. Mai repede au tendinta de a restrange cercul prietenilor avand o preferinta ridicata spre intimitate si spre utilitatea relatiilor lor.

15

Deci, cu cat culoarea galbena este mai preferata cu atat avem de a face cu o persoana optimista, care se uita intotdeauna catre viitor si aproape niciodata inapoi, considerand cat se poate de simplu si eficient tot ceea ce este legat de viata de zi cu zi (cu problemele ei avand aceleasi consideratii). Cu cat culoarea galbena este mai putin preferata se poate spune ca exista o degradare a sperantei, o inchidere a visurilor, sentimente de izolare si dezamagire, pozitii defensive sau de retragere. Acelasi este si cazul preferintei spre tentele inchise ale acestei culori care vor descrie pe cei inclinati spre lasitate, etc., galbenul fiind culoarea inteligentei si a ratiunii, aspectele negative ale acesteia avand in primul rand o reprezentare la acest nivel (lasitate, invidie, etc.). Un determinism ciudat al placerii fata de negru este cel legat de asocierea la culoarea galbena care, daca precede negrul in gusturile individuale este asociat cu schimbarea evidenta. Culoarea galbena are si unele manifestari negative, galbenul intens avand "puterea" de a face oamenii sa se simta foarte iritati deoarece suprastimuleaza chakra plexului solar. Ampla si orbitoare asemenea unui suvoi de metal topit, intensa, violenta, chiar tipatoare, este cea mai calda, expansiva, insufletitoare culoare, fiind cel mai greu de inchis in anumite limite deoarece are tendinta permanenta de revarsare. Este culoarea luminii si a vietii prin insasi faptul ca nu poate tinde niciodata spre intunecare, fiind asemenea razelor soarelui. "Nazuinta spre lumina" a culorii galben este atat de puternica incat nu poate exista culoarea galben foarte inchis, intre alb si galben nascandu-se o afinitate profunda. Pentru indienii americiilor, culoarea galben este asociata punctelor cardinale. Astfel, pentru indienii pueblos, "Tewa" este culoarea apusului, pentru azteci si zunisi este cea a nordului sau a sudului, in functie de asocierea uneia sau alteia din aceste directii cu luminile inferioare. In tantrismul budist galbenul corespunde centrului radacina (Muladharachakra) si elementului pamant, precum si, deopotriva, lui Ratnasambhavap, a carui lumina este de natura solara. Pentru chinezi, directia nordului sau a vagaunilor subterane (unde se afla izvoarele galbene ce duc spre imparatia mortilor) este, de asemenea, neagra sau galbena. Sufletele coborate la izvoarele galbene, sau yang-ul ce se adaposteste acolo in timpul iernii aspira la revenirea ciclica, a carei origine este solstitiul de iarna. Nordul si izvoarele galbene sunt de esenta yin dar se afla si la originea reintremarii lui yang. Alteori, galbenul este asociat negrului ca fiind opusul opusul si complementarul sau. Galbenul se desparte de negru odata cu scindarea haosului, polarizarea nediferentierii primordiale se face in negru si galben, precum in yin si yang, in rotund si patrat, in activ si pasiv. Galbenul (auriul) ajunge sa fie culoarea dragonului demiurg in ideea primei polarizari, a primei coagulari. Nu in ultima instanta, galbenul se naste din negru, tot asa cum pamantul se iveste din apele primordiale. Pentru chinezi, galbenul va ajunge sa fie culoarea imparatului, pentru ca acesta se afla in centrul universului, tot asa cum soarele se afla in centrul cerului. Asocierea cea mai evidenta a acestei culori la soare o intalnim la vechii azteci

16

pentru care aceasta este culoarea soarelui si parte inseparabila din culorile zeilor care apartin de soare (Huitzilopochtli, razboinicul victorios al Soarelui de Amiaza, etc.), si intr-o permanenta insotire cu albastrul ceresc. Acest echilibru galben - albastru este des intalnit si la alte popoare, fiind o reprezentare directa a cerului pe care se afla soarele, a galbenului care devine culoare masculina, culoare care nu poate sa tinda spre intunecare. De exemplu, in cosmologia mexicana, culoarea galben auriu este culoarea care o are pielea pamantului inainte de inverzire, la inceputul anotimpului ploios, aceasta culoare fiind asociata misterului reinvierii. Tendinta permanenta de a multumi zeitatile existente au facut ca omul sa foloseasca cat mai des posibil aurul, asemenea unei cai de comunicare cu sens dublu, un mijlocitor intre oameni si zei si, odata cu el asocierile de culoare dintre auriu si galben. Aurul si auriul deriva direct din simbolistica soarelui, devenind (asemenea culorii galbene) simbol al tineretii, al fortei, al nemuririi divine. "Zoroastru" insemna "astru de aur", "Om", verbul divin al tibetanilor, are drept calificativ pe "zere" care inseamna "aurit", Vishnu este invesmantat in haine galbene iar oul cosmic al lui Brahma straluceste ca aurul (se ajunge pana la utilizarea cutitelor de aur la sacrificiile rituale avand la baza ratiunea ca aurul este lumina iar cel sacrificat nu poate atinge "Taramul zeilor" decat cu sprijinul acestei lumini). Este evident ca esenta divina a aurului (si a culorii aurii si/ sau galbene) a ajuns pe pamant un simbol al puterii principilor, regilor si imparatilor, un atribut care proclama puterea lor divina. Si, astfel, laurii verzi ai sperantei umane ajung sa fie acoperiti de galbenul auriu al puterii divine, atat pentru a simboliza imputernicirea cu puterea absoluta cat si cerinta comunului de a se subordona puterii marcate de aceste simboluri. Atunci cand galbenul "coboara" pe pamant, la mijloc de drum intre ceea ce este foarte sus sau foarte jos, el nu mai provoaca decat pervertirea virtutilor: credinta, intelepciune, viata vesnica. Iubirea divina este uitata si va fi inlocuita cu pucioasa luciferica, imagine a orgoliului si infumurarii, a inteligentei care isi este hrana siesi. Dorinta umana de a elimina raul sau, cel putin, de a controla "dezmatul" acestuia au dus la asocieri ale culorii galbene cu adulterul sau infrangerea (adulterul este egal cu infrangerea sfintelor legaturi ale casatoriei, ale iubirii). Din acest motiv, timpul, a ajuns sa induca asocieri ale culorii galbene cu "cel inselat", in timp ce, la obarsii, ea apartinea inselatorului, fapt atesta de multe obiceiuri vechi (de exemplu, pentru a atrage atentia trecatorilor, usa tradatorilor era vopsita in galben, in ideea delimtarii crestinilor de evrei, in 1215, sinodul de la Laterano a ordonat ca evreii sa poarte pe vesminte o rondela galbena, apoi s-a ajuns usor la asociatii simbolistice care impun folosirea culorii galbene pentru vopsirea usii falitilor, apoi sindicalistii il vor numi "galben" pe cel care se desolidarizeaza de clasa lui sociala, pentru a nu uita de nazistii care aplicau evreilor steaua galbena pentru a realiza delimitarea lor de paria - inversand valorizarea acestui simbol evreii vad in steaua galbena lumina preaslavita a lui Iahve - si exemplele ar putea continua). Valorizarea negativa a culorii galbene poate fi intalnita si in traditiile teatrale din Beijing unde actorii se machiaza in galben pentru a indica cruzimea (personajului interpretat), fatarnicia si cinismul (de exemplu, culoarea rosie valorizeaza cinstea si

17

fidelitatea). Nu trebuie sa se perceapa aici ca se realiza o delimitarea de galben = culoarea imparatului. Pentru aceste traditii teatrale, fata simbolizeaza caracterul iar hainele simbolizeaza individul sau consitia sociala a acestuia (hainele galbene realizand precizarea statutului social al personajului nobil). Poate ca, de aici se poate deduce de ce chinezii considera galbenul a fi cea mai divina dintre culori si, in acelasi timp, cea mai pamanteana. Aceea ambivalenta este intalnita si in mitologia greaca unde merele de aur din gradina Hesperidelor sunt un simbol al iubirii si intelegerii, apoi marul discordiei (mar de aur) este simbolul trufiei si al invidiei, etc. Este bine sa amintim aici de Islam, care a realizat clivajul de simbolistica al culorii galbene in functie de tonurile acesteia. Astfel, galbenul auriu insemna intelepciune si sfat bun pe cand galbenul palid insemna tradare si dezamagire. Pe aceeasi pozitie se afla si limbajul heraldic care valorizeaza aurul metal in detrimentul galbenului culoare. Cu toate aceste valorizari negative galbenul ajunge usor sa devina si o culoare a nemuririi si a vesniciei, aurul laurilor fiind inlocuit la Iisus Hristos printr-o aura de lumina cand alba, cand aurita, cand galbena, aurul crucii de pe patrafirul preotului fiind sinonim puterii reale, aurul amfodantei, etc., galbenul vietii vesnice devenind sinonim cu galbenul credintei, imbinandu-se perfect cu puritatea alba originara (dovada stand steagul Vaticanului care imbina albul cu auriul). In directa relatie, aurul va deveni (odata cu auriul si/ sau galbenul) principala "moneda" solicitata drept sigiliu al "contactului cu zeitatile". Galbenul (auriul) devine culoarea care conduce defunctii spre viata vesnica (fiind utilizata fie ca plata pentru Charon, fie sa acopere ochii pentru a vedea vesnicia, fie vopsind urechile impreuna cu albul pentru a imbuna cainii infernali ai lui Mithra - cum este Zend Avesta, fie, pur si simplu, devenind o garantie a supravietuirii sufletului undeva sau dupa reincarnare). Prezenta galbenului (auriului) sub pretextul vesniciei anunta si aspectul simbolic legat de pamant, de scoarta terestra, galben fiind culoarea pamantului roditor, a spicului parguit (al graului, orzului, etc.) care daruieste bunastarea dar si culoarea toamnei, cand pamantul se dezgoleste pierzand mantia de verdeata in asteptarea iernii (din acest motiv ea ajunge usor sa fie considerata a fi culoarea "scapatarii", a batranetii, culoarea care vesteste iminentul/ apropiatul sfarsit dar si posibila implinire).

ALBASTRU
Cristale - Aquamarinul, Safirul, Calcitul albastru. Albastrul este culoarea marii (apelor) si a cerului. El semnifica expansiune, libertate, calmitate, loialitate, adancime, eternitate, liniste, vindecare si spiritualitate. El este utilizat pentru a sustine meditatia, linistea si odihna si implica reflectia, frumusetea si intelepciunea. Mai este asociat cu surpriza, nefericirea, tristetea, depresia si raceala (deoarece este o culoare rece si, in special, cand tenta de culoare a acestuia se intuneca) chiar daca persoanele care il prefera nu pot trai in singuratate in ciuda consideratiilor pline de atentie asupra miscarii fiecarui individ din viata lor. Pe scurt este culoarea celor care traiesc emotional viata la cote inalte chiar cu pericolul de a ajunge la obsesie, totul fiind functie de ofertele mediului in care traiesc.

18

Este culoarea reprezentanta pentru calmitate si loialitate. De aceea, cu cat este mai placuta aceasta culoare inseamna ca avem de a face cu persoane sensibile si usor de ranit dar care nu intra niciodata in panica si care detin un control maxim asupra vietii proprii si al elementelor care interfera cu aceasta indiferent de drumul ales sau de greutatile care le intampina (se poate afirma ca sunt persoane care se multumesc cu ceea ce traiesc, care sunt in acord cu soarta). Intentii de baza se vor grupa in jurul dorintei de a conduce fara greutati viata proprie si denota o capacitate de sacrificiu deosebit de mare necesara atingerii obiectivelor propuse. O astfel de persoana are nevoie de a stabili relatii cu semenii sai fara posibilitatea nasterii sau existentei unui conflict. Astfel de persoane, ca un efect secundar al multumirii, trebuie sa aiba grija de greutatea proprie (atat cu referire la fizic cat si manifestarile fata de cei din jur). In contradictie, cu cat este mai putin placuta culoarea albastra cu atat inseamna ca avem de a face cu un individ nesatisfacut si mai dornic de a face ceva pentru a iesi din situatia in care se gaseste, care naste restrictii indiferent de directia din care vin acestea, familie, prieteni, servici. In plus, se poate afirma ca acest individ este unul care tinde sa sufere in tacere si care doreste sa aiba timp numai pentru activitate/ actiune. O particularitate a acestei culori este data de faptul ca are nevoie obligatoriu de o culoare de compensatie, prea mult albastru dand senzatia depresiei si a nevoii de echilibrare/ balansare. Si toate acestea deoarece albastru este considerata a fi culoarea cea mai adanca, privirea patrunzand in ea fara a intalni nici un obstacol, ratacindu-se in nemarginire ca si cum culoarea ar incerca mereu sa-i scape. Nascand aceasta senzatie nu era greu sa se ajunga la denumirea de "cea mai imateriala dintre culori", mai ales ca natura nu o prezinta perceptiei decat alcatuita din transparenta, dintr-un vid acumulat: vid al aerului, al apei, al cristalului sau al diamantului. Ce este de facut atunci cand se constientizeaza faptul ca acest vid nu este delimitat de "lipsa" ci este un mecanism precis, cu legi bine precizate? Se ajunge la interpretari legate de mecanism si precizie, albastrul devenind culoarea preciziei pure si rece. Poate de aceea ea este considerata a fi cea mai rece dintre culori devenind simbolul necontestat pentru "rece". Lipsa aparenta de consistenta a acestei culori face ca, odata ce ea este aplicata pe o suprafata sa nasca senzatia ca nu mai exista suprafata, despovarand sau, pur si simplu, evaporand formele, deschizandu-le unei viziuni imateriale, nemarginite. Se poate merge pana la perceptia ca in suprafata albastra dispar pana si sunetele... Miscarile devin motiv al "initierii" viziunilor, al descatusarii imaginatiei, pierzandu-si consistenta sub imbratisarea culorii albastre iar sunetele devin propriile noastre soapte. Poate ca de aici pleaca interpretarile legate de "pasarea albastra a fericirii", cea mai accesibila dar si cea mai greu de atins. Toate aceste perceptii vor face din culoarea albastra un simbol al visarii si creativitati, al curiozitatii si al metodismului prin "climatul" de irealitate sau suprarealitate care il naste, pe fondul unei stari de miscare intuitiva, imperceptibila, care impinge totul spre o rezolvare in sine a tuturor contradictiilor si alternantelor care ritmeaza viata umana sau aspiratiile ce se desprind din ea. El ajunge sa fie perceput ca ireal de prezent in tot

19

ceea ce ne poate inconjura, sugerand ideea unei vesnicii linistite si semete, usor de "trimis" in suprauman. De cele mai multe ori, albastrul "mascheaza" atat de bine elementele "plasate" in directia sa incat poate fi usor de asimilat la tendintele egocentriste umane, la dorinta de permanenta depasire a "jaloanelor" existente sau viitoare, intr-o miscare dirijata, care atrage omul catre infinit si trezeste in el dorinta de puritate si setea de supranatural. Din punct de vedere clinic nu se putea pierde din vedere efectul calmant, linistitor al culorii albastre, un efect care, spre deosebire de culoarea verde nu are rezultante tonifiante ci pur "de calmare", pentru ca el nu da prilejul decat evadarii fara legatura cu realitatea, o eliberare care, cu timpul, devine deprimanta. Verdele naste impresia de odihna terestra, de multumire de sine, pe cand albastrul, prin profunzimea sa, naste o gravitate solemna, supraterestra, care speculeaza de cele ai multe ori nevoile noastre de a fi condusi (de aceea nu este una din culorile preferate sau preferabile pentru indivizii agresivi). "Gravitatea" culorii albastre a fost perceputa din cele mai vechi timpuri, egiptenii folosindul pentru a aminti de moarte. Culoarea albastra era folosita ca fundal pentru alte elemente sugestive, cum ar fi desenele in ocru roscat specifice reprezentarii judecatii sufletelor. Acest "uz" al culorii albastre avea la baza si credinta ca aceasta culoare este culoarea adevarului, el avand o valoare "cereasca", sacra, reprezentand pragul ce ii desparte pe oameni de cei care ii guverneaza, de soarta oamenilor precum si de lumea de dincolo. De altfel, la multe popoare, asocierea culorii albastre la diferite culori are rolul de a pregati o prezentare a luptelor, rivalitatilor dintre cer si pamant. In nesfarsita stepa asiatica, unde nici o verticala nu "intrerupe" vederea, cerul si pamantul se afla dintotdeauna fata in fata, nuntirea lor nascand toti eroii stepei. Se poate aminti aici de Genghis Han, fondator al marii dinastii mongole, care s-a nascut din lupul albastru si caprioara roscata. Lupul albastru este si Er Toshtuk, erou al gestei kirghize, care poarta o armura si arme albastre (de retinut ca, leii si tigrii albastri abunda in literatura si legendele asiatice). Unii analisti au mers pana la a asocia permanentul "contact" intre albastru si rosu atunci cand se intentioneaza prezentarea permanentei infruntari intre cer si pamant cu ideea culorilor politice care s-au infruntat dintotdeauna pentru stapanirea lumii (la o scara mai mare sau mai mica). Asemenea egiptenilor, vechii europeni au asociat culoarea albastra (azuriu) Campiilor Elizee. Alaturarea acestei culori de cea aurie nastea matricea reprezentarii vointei precum si a puterii divine. Simbolistica crestina considera culoarea albastra a boltii ceresti ca fiind mantia ce acopera si ascunde divinitatea. De altfel, Zeus si Iahve, troneaza cu picioarele asezate pe culoarea azurie, adica de cealalta parte a boltei ceresti, despre care, in Mesopotamia, se spunea ca este alcatuita din lapislazuli. Delimitarea de zeitate sau "apartinand lui Dumnezeu" a folosit si alte "aliaje" de

20

culori. Astfel, combinatia intre albastru si alb a fost folosita aproape intotdeauna pentru a reprezenta Sfanta Fecioara. Alb - albastru exprima acum detasarea fata de valorile lumii terestre si inaltarea sufletului eliberat ca carne, catre Dumnezeu, adica spre aurul care va intampina albul virginal, in timpul ascensiunii sale prin albastrul ceresc. Se ajunge pana la se delimina o valorizare legata de "viata de apoi"/ de reincarnare prin credinta in lumea de dincolo datorita asocierii divinului albastru cu mortuarul alb (sau invers) ori, pur si simplu, prin trecerea celui "inchistat" in alb prin mantia albastra a granitei intre terestru si divin. Intr-o directa relatie cu Fecioara se poate "identifica" asocierea culorii albastre cu simbolul zodiacal al acesteia. "Perioada" Fecioarei este identica apogeului naturii si inceputului involutiei autumnale a acesteia (plecand atat de la elementele naturii cat si de la obiceiurile si practicile agricole). Acest lucru face din semnul fecioarei un simbol centripet, precum culoarea albastra, care va despuia pamantul de haina sa de verdeata, care il va dezgoli si usca. Este vremea sarbatorii Adormirii Maicii Domnului, sub un cer fara nori, in care aurul solar devine foc necrutator si devoreaza roadele pamantului. O asociere directa intre culoarea albastra si soare este intalnita si la vechii azteci. Pentru ei, albastrul cerului, albastrul de peruzea, este culoare a soarelui, pe care ei il denumesc "Print al Peruzelei" - Chalchiuitl. El vesteste parjolul, seceta, foamea si moartea. Chalchiuitl este si piatra de peruzea (de culoare verde albastra) care impodobea rochia zeitei reinnoirii. De aici s-a nascut si obiceiul aztec legat de funerariile printilor de a pune in locul inimii, in locul inimii, o piatra de peruzea (obicei similar cu cel al egiptenilor care, inainte de mumificare, puneau in locul inimii faraonului un scarabeu de smarald). Una din cele mai cunoscute "utilizari" ale culorii albastre este blazonul casei regale a Frantei, de azur cu trei flori de crin de aur, tocmai in ideea de a proclama originea teogonala, supraterestra a Regilor Preacrestini. Tot aici, in Franta, s-a nascut termenul "sange albastru" care a fost identificat cu originea nobila, aleasa, divina (cu toate ca "aparitia" termenului este destul de tendentioasa - vezi "Story sange 1", "Sangele albastru" la sectorul "Grupe sangvine" al sitului). Potrivit traditiei hinduse, fata de safir a muntelui Meru - cea de miazazi - reflecta lumina si coloreaza in albastru atmosfera. Se ajunge la identificarea culorii albastre cu cu puterea nemarginita, infinita, "dornica" de a fi atinsa cel putin prin detinerea unei pietre de safir (care ajunge o piatra pretioasa regala care va simboliza puterea deplina). Vechii evrei ajung la a identifica culoarea albastra puterii infinite care, pentru acestia este reprezentata de nemurire - lacasul nemuririi mai este numit si "Cetatea albastra". In budismul tibetan, albastrul este culoarea lui Valrocana, a intelepciunii transcendente, a potentialitatii si, simultan, a vacuitatii, a carei posibila imagine este cea a imensitatii cerului albastru. Lumina albastra a Intelepciunii lui Dharmadhatu (lege sau constiinta originara) are o putere orbitoare care deschide calea Eliberarii, drumul spre aceasta fiind drumul spre si prin cer. Albastrul este si culoarea Yang si cea a Dragonului, a influentelor binefacatoare. Se regaseste si la ei asimilarea culorii albastre cu nemurirea, Huang (albastru) fiind culoarea cerului, lacasul nemuririi.

21

Limbile celtice nu au un termen specific pentrua desemna culoarea albastra. "Glas" in bretona, galeza si irlandeza inseamna albastru, verde si chiar gri, in functie de context, delimitarea exacta fiind facuta doar daca este indispensabila. De altfel, "Glesum" este in celtica latinizata numele ambrei gri. De aceea, aceasta culoare, este asimilata la aceste populatii cu cea de a treia functiune, cea productiva si artizanala, regasindu-se la ea valori functionale asemanatoarea culorilor rosii si albe, de delimitare sociala. De aceea, femeile bretone se infatisau la ceremoniile religioase dezbracate (goale) cu trupul vopsit in albastru. Se pare ca aceste femei erau nemaritate deoarece in unele tari (actual doar in Polonia) casele cu fete de maritat erau vopsite in albastru pentru a semnifica disponibilitatea ritualica. Culoarea albastra are si interpretare negativa in special la nivelul maselor populare. La ei se regaseste o simbolistica a culorii albastre legata de sublimarea dorintelor, lipsa, ablatiune, pierdere. Frica de nestapanit devine o "frica albastra", "vad albastru" devine descrierea imposibilitatii de a localiza vizual ceva pe fondul temerilor, durerii, etc., ajungandu-se pana la descrierea starii de pierdere de cunostinta sau a suferintei indelungate care merge pana la descrierea sau identificarea cu individul masochist. Din aceste motive, culoarea albastra ajunge deseori sa fie utilizata pentru a simboliza pasivitatea si renuntarea. Pentru unii aceaste manifestari se reduc la sacrificiul suprem de voie, de nevoie, pentru altii se ajunge la delimitarea divina, de soarta prin utilizarea simbolica a culorii albastre.

NEGRU
Cristale - Opalul, Lignitul, Obsidianul, Cuartul fumuriu. Egalul sau contrariul absolut al culorii albe, culoarea negra se poate situa la extremitatile gamei cromatice atat ca limita a culorilor calde cat si a celor reci, dupa cum este mat sau stralucitor, devenind suma sau absenta a celorlalte culori, ca negare sau ca sinteza a tuturor culorilor. Se poate considera ca negrul rezulta din combinarea tuturor culorilor, din absorbtia lor, reprezentand totul sau nimic, devenind practic tot ceea ce poate fi intrupat intr-un univers al celor stiute si nestiute. Acesta este motivul pentru care el va sugera necunoscutul, ocultismul, esotericul, soarta, misterul, secretul, doliul, moartea, umbra, raul, frica, intunecarea, negativitatea, bolnaviciunea, absenta compasiunii si depresia. Mai este asociat cu starea proasta sau cu sufletele rele, oamenii rai, soarta rea. Datorita tentei de absorbie este usor de inteles de ce este interpretat ca fiind perceptia negarii culorii sau, pur si simplu, a negarii, acest lucru fiind usor de perceput printr-o tendinta permanenta si evidenta (sesizarea barierelor ridicate de acestia pentru cei din jur este relativ usoara) a acestor indivizi de a nu fi atinsi in conditiile in care ei au dreptul la orice gest, protejandu-si fortele si emotiile. Nu trebuie sa se inteleaga aici vreo tendinta de izolare. Adevarata lor conceptie este ca nu se poate trai de unul singur dar este necesar sa iti iei masuri de protectie.

22

Astfel, oricine place in special negrul este o persoana cu adevarat revoltata pe soarta sa, gata de a ceda sau gata de a trece la actiune fara a mai gandi la consecinte sau la propriul interes. Un astfel de plasament sugereaza si o puternica inclinare spre a da in schimb ceva pentru a evada din situatia existenta, schimb care merge pana la crearea unor convingeri care nu mai tin cont de propria persoana sau de individualitatile din jur. De multe ori acest lucru naste si cedarea intru si pentru Dumnezeu. Negrul va descrie si individualitatile inclinate spre statistica si acumularea tuturor datelor posibile despre ceilalti (celelalte culori) pentru a fi permanent gata de a se folosi de aceste informatii functie de necesitatile intereselor proprii. In acest sens este bine sa se retina ca ei finalizeaza aproape intotdeauna ceea ce si-au propus indiferent de piedicile aparente ale startului actiunii date. Deseori ei ajung sa iubeasca detectia erorilor/ greselilor celor din jur cu o tenacitate caracteristica numai iubitorilor de negru. Cu cat aceasta culoare este mai putin placuta cu atat mai mult creste perceptia controlului asupra factorilor vietii proprii, a destinului, sugerand o activitate echilibrata sau, cel putin, constanta. De fapt este culoarea este perceputa si ca o forma de protectie, ca un avertisment care impune respect si protejeaza prin insasi prezenta sa. Cu cat este mai putin placut cu atat avem de a face cu o persoana dezinvolta, gata de a actiona indiferent de conditii si considerente, stapana total pe puterile sale si care nu simte nevoia sa se protejeze sau sa se supuna unor protocoluri inutile sau care tin in loc mersul lucrurilor. Un determinism ciudat al placerii fata de negru este cel legat de asocierea la culoarea galbena care, daca precede negrul in gusturile individuale este asociat cu schimbarea evidenta. Simbolic, negrul este inteles de cele mai multe ori sub aspectul sau rece, negativ, fiind asociat intunecimilor primordiale, nediferentierii originale, amintind de semnificatia albului neutru (a albului vid). Intr-un fel de antiteza se poate aminti de faptul ca albul este asociat in reprezentarile lumii cu axa est - vest, a plecarilor si prefacerilor, pe cand negrul este asociat cu axa nord - sud considerata a fi axa transcendentei absolute, a ploilor si viscolului. Aceasta interpretare poate fi intalnita (cu particularitatile de rigoare) si la azteci, algonkini sau chinezi care "vad" nordul in culoarea neagra, mayasii atribuie aceasta culoare sudului, iar indienii pueblo considera negrul (nadirul) a fi baza axei lumii. De altfel, plasarea culorii negre la baza lumii sau dedesubtul acesteia este aproape general valabila. Acest plasament exprima pasivitatea absoluta, starea de moarte deplina si invarianta, general acceptata datorita suprapunerii intunericului perceput la inchiderea ochilor (mai mult sau mai putin definitiva) si teama aproape instinctiva nascuta de imperceptie si intuneric. Aceasta asociere a nascut echivalenta negru - doliu unde, fata de alb, senzatia este mult mai coplesitoare, mai definitiva, fara speranta (doliul alb are in el ceva mesianic, indicand o absenta temporara, o lipsa provizorie, fiind culoarea de doliu a regilor si a zeilor care sunt sortiti sa renasca). Prin negru totul devine un nimic fara posibilitati, un nimic mort dupa ce a murit soarele, o tacere vesnica fara viitor, doliul negru fiind pierderea definitiva, prabusirea pe vecie in neant (aceasta perceptie este deseori accentuata prin sentimentele nascute de haina neagra a doliului dar si de culoarea

23

hainelor preotesti purtate la slujbele de pomenire a mortilor sau din Vinerea Mare). Un exemplu indubitabil in acest sens este Mawlawi (dervisul rotitor al Islamului) care poarta o mantie negra ce inchipuie piatra de mormant pe care o va lepada ramanand invesmantat in alb atunci cand incepe sa se invarta pe loc, ritual prin care el simbolizeaza renasterea intru dumnezeire, Adevarata Realitate, chiar daca trimbitele judecatii vor fi sunat. Poate de aceea, negrul, va fi perceput si drept culoarea pamantului fertil, receptacul al cuvintelor din Evanghelie (daca samanta nu va muri). De asemenea, negrul reaminteste si de adancimile abisale, genunile oceanice, pe o mare fara fund pe o noapte fara luna fiind "initierea" perceptiei principalelor sentimente legate de acesta. In Extremul Orient, dualitatea negru - alb este, in general, dualitatea lumina umbra, noapte - zi, ignoranta - cunoastere, yin - yang, Pamant - Cer. La hindusi, ea traduce tendintele tamas (de coborare sau de imprastiere) si sattva (de ascensiune si de coeziune) sau relatia dintre casta shudra si cea a brahmanilor (albul fiind de regula culoarea sacerdotiului). Cu toate acestea, Shiva (tamas) este alb si Vishnu (sattva) este negru, explicatia venind din manifestarea exterioara a principiului alb care apare negru si viceversa, dupa cum perceptia este rasturnata prin refectarea sa in oglinda Apelor. Nu trebuie sa uitam ca in Bhagava - Gita, Krishna, nemuritorul, este intunecat, in vreme ce Arjuna, muritorul, este alb, constituindu-se drept imagini de perspectiva ale Sinelui universal si ale eului individual. Embriologia simbolica taoista ridica principiul umed din intunecimile abisului - negru, Kan - si il uneste apoi cu principiul ignic, pentru ca Floarea de Aur sa infloreasca - albul fiind culoarea aurului. Este bine sa amintim de faptul ca negrul corespunde principiului feminin yin, terestru, instinctual, matern, si, de aceea, multe zeite "Mama", "Fecioare", etc. vor fi negre sau infatisate in negru. Conceptual asa pare sa se fi nascut asocierea culorii negre cu osanda, pedeapsa. In vechiul Egipt, hieroglifa femeii ce ramane vaduva este porumbelul negru considerat a fi pedeapsa, erotismul frustrat, negarea vietii. In vechea Grecie, corabia cu panze negre este simbolul fatalitatii, deseori independenta de vointa divina. In zoroastrism, primii oameni, inselati de Ahriman, se invesmanteaza in negru atunci cand sunt izgoniti din rai. Pentru crestini (si nu numai), moartea si cavalerii pedepsei sunt invesmantati in negru (culoare atribuita pana si calului cavalerului Apocalipsei care vine sa imparta roadele pamantului fertil al Marii Mume Lumea) fara a uita de faptul ca satana (numit si printul intunericului) troneaza intr-o lume neagra in care singurele sclipiri de culoare sunt flacarile pedepsei, ale arderii sufletelor. Aceste asocieri au mers pana la a asocia culoarea neagra lui Iuda, a carei aura este deseori infatisata in culoarea neagra, si se merge pana la utilizarea acestei culori la hainele lui Iisus atunci cand este ispitit de necuratul (in ideea sugerarii ispitei). Pentru chinezi, cuvantul "hei" evoca deopotriva culoarea neagra dar si pervertirea sau cainta, inegrirea rituala a fetei fiind un semn de umilinta, menit a cere iertarea greselilor. In opozitie, negrul este si culoarea renuntarii la desertaciunea lumii, asemenea unui protest asociat dorintei de a progresa, de a urca spre divinitate si nou. Astfel, mantiile negre ajung sa constituie o proclamare a credintei in crestinism si islamism. De asemenea, Malkut este al doilea He din tetragrama lui Dumnezeu. Alungata si chinuita, aceasta litera, de marime normala, se micsoreaza pana ce ramane un mic punct negru ce evoca forma literei yad, cea mai mica din alfabetul ebraic.

24

In limbaj heraldic, culoarea neagra se numeste "sable", exprimand afinitatile ei cu pamantul sterp dar si prudenta, intelepciune si neclintire in vremuri de restriste. Aceasta interpretare este "adaptata" rapid la alte perceptii legate de pamant si de generalitatea ce se naste din acesta, culoarea neagra dand perceptii de negru cald si stralucitor prin suma culorilor intrupata in el, provenind "initiatic" din rosu. In gandirea misticilor musulmani negru devenea, lumina dumnezeiasca prin excelenta. Pentru dervisii rotitori, etapele merslui launtric spre beatitudine al sufistului sunt comparate cu o scara cromatica. Aceasta porneste de la alb, care intruchipeaza Cartea Legii coranice, valoarea de pornire, pasiva, deoarece precede angajarea dervisului in calea desavarsirii) si, trecand prin rosu, ajunge la culoarea neagra, culoarea absoluta, deplinatatea tuturor celorlalte culori pe care misticul urca, intocmai ca pe niste trepte, pana la stadiul suprem al extazului, cand Dumnezeirea i se arata orbindul cu stralucirea ei. Asocierea dintre negru si rosu este des intalnita si la alte popoare. Intr-o scurta enumerare se poate aminti de negrul corb al bividiilor din traditia folclorica ruseasca (o culoare negru stralucitor cu reflexe rosiatice) simbolizand inflacararea si puterea tineretii, in Gabon sanctuarele in care se pastreaza craniile stramosilor sunt pazite de statuete de culoare negra cu reflexe rosietice, etc. Rosul devine usor culoare care completeaza sau inlocuieste negrul. "Regasit" in pastelurile Iadului, in caii Dioscurilor (unul negru si unul rosu), costumatia marelui psihopomp al etruscilor (cu trup rosu si aripi, incaltari si tunica negre), in culorile mortii din al 13-lea arcan al tarocului el va fi "folosit" si in antiteza (axa nord - sud este o opozitie negru - rosu, culorile mortii tarocului indica o moarte initiatica, preludiu al unei adevarate nasteri, cosind peisajul negru al realitatii aparente, peisaj al iluziilor pieritoare, cu o coasa rosie folosita pentru anularea vietii iluzorii, devenind instrumentul prin care moartea isi declara adevarata victima - neantul, etc.). Negrul, in general, este culoarea Substantei universale (Prakriti), a acelei materia prima, a nediferentierii primordiale, a haosului originar, al virginitatii primordiale, a apelor inferioare, a nordului si a mortii. Ca o evocare a neantului, a haosului, a confuziei si dezordinii, negrul intunericului originilor precede creatie in toate religiile. Pentru Biblie, inainte de a fi lumina, pamantul era netocmit si gol, si intuneric era deasupra adancului. Pentru mitologia greaca si latina, starea primordiala a lumii era haosul, din care s-a nascut Noaptea, care l-a luat de barbat pe fratele ei, Erebus, nascand un fiu, Vazduhul sau Eterul. Astfel, din noapte si haos incepe sa apara lumina creatiei. Intre timp Noaptea zamislise Somnul, Moartea si toate nenorocirile lumii (saracia, boala, batranetea, etc.). Totusi, in ciuda nelinistii provocate de bezna, grecii numeau noaptea Euphrone, adica Maica ce da un sfat bun, interpretare care a fost preluata sub foarma "noaptea este un sfetnic bun" sau "Ca-ci intradevar, mai ales noaptea putem noi progresa, tragand foloase din avertismentele date de vise", asa cum ne invata Biblia sau Coranul. Asocierea negrului cu pantecul pamantului nu are numai tente satanice ci si fecunde, aici avand loc regenerarea lumii diurne, negrul devenind usor simbol al 25

fecunditatii - in Egiptul antic sau in Africa de nord este culoarea pamantului roditor si a norilor aducatori de ploaie. Asemenea pamantului se va atribui fecunditate si adancurilor negre, intunecate ale apelor, aceasta culoare ajungand sa inchida in ea potentiale fecunde imense, devenind rezervor a toate cate sunt (Homer vede oceanul negru, zeitele fertilitatii sunt adesea negre, fecioarele negre continua traditiile numeroaselor Isis, Athon, Demetre, Cibele sau Afrodite negre). In aceeasi idee, pamantul care datorita mormintelor din el devine un taram al mortilor, este si cel care va pregati renasterea acestora. Iata de ce vechile ceremonii ale cultului lui Pluto, zeul infernului, cuprindeau jertfe de animale negre, impodobite cu panglici de aceeasi culoare. Legatura intre negru si rau are numeroase "origini", cea mai descriptiva fiind perceptia hindusilor pentru care negrul se leaga de tot ceea ce ne impiedica sau intarzie planul de evolutie voit de Dumnezeu, evocand ignoranta, umbra lui Jung, diabolicul Sarpe balaur mitologic, pe care trebuie sa il biruim noi insine pentru a ne asigura de propria prefacere, dar care ne tradeaza intruna. Acest negru asociat raului se regaseste in expresii de tipul: a-si face ganduri negre, a i se face negru inaintea ochilor, om negru la suflet, are parte de zile negre, i se fac zile negre, vad lucrurile in negru, ne vin idei negre, umor negru, etc. Din punct de vedere psihologic, negrul da o senzatie de opacitate, de ingrosare, de ingreunare, ajungandu-se pana la paradoxuri cum ar fi greutatea de culoare neagra care pare mai grea decat este in realitate. In visele de zi sau de noapte, ca si in perceptiile sensibile din starea de veghe, negrul este considerat ca fiind absenta oricarei culori, absenta luminii, negrul absorbind lumina fara a-i mai da voie sa iasa. El evoca, inainte de toate, haosul, neantul, cerul nocturn, intunericul terestru al noptii, raul, angoasa, tristetea, inconstienta si moartea. In plus, in vise, aparitia unor animale negre sau a unor personaje de culoare negra (sau foarte inchisa) arata ca intram in contact cu propriul nostru "Univers instinctiv primitiv", care trebuie iluminat si imblanzit si caruia trebuie sa ii canalizam fortele spre teluri mai inalte.

PORTOCALIU/ ORANGE
Cristale Calcitul oranj, Chihlimbarul, Lacintul. Portocaliul/ Oranjul este culoarea creativitatii, combinatie intre rosu si galben fiind energia directionata, focalizata, care combina creativitatea cu intelectul. Tot el conduce gandul la caldura soarelui (sau a focului controlat, la semineu, etc.) in clipele de calmitate, de liniste si relaxare fiind din aceste motive culoarea iubitorilor de natura, a celor care prefera intinderile, plimbarea, sportul si tot ceea ce ii transforma in parte a naturii. Fiind un echilibru real intre rosu si galben, portocaliul, este culoarea celor care imbina actiunea/ miscarea cu inteligenta si intuitia dar, din acest motiv, este si culoarea celor instabili, gata de a innebuni pe cei din jur cu dragostea sau ura lor. In plus au avantajul de a fi curajosi in exprimare, directi, cautand parca sa elimine orice ocolis in exprimarea lor. Acest tip de comportament naste si posibilitatea de a disimula usor in spatele unei conduite aproximativ lineare, orice schimbare dictata de interesul propriu

26

fiind greu de sesizat de cei din jur. Daca mai amintim ca sunt cei care invata cel mai repede din greselile anterioare fara a uita niciodata de acestea Totusi, pentru a nu deveni prea malefici le vine in ajutor un fel de simt al bunului samaritean deoarece sunt gata intotdeauna de a ajuta pe cei care ii considera meritorii. Astfel, in conditiile in care isi cunosc foarte bine dorintele si stiu intotdeauna ce au de facut vor gasi energia necesara de a nu se comporta asemenea naturii care intotdeauna nu iarta pe cei slabi sau pe cei care ii stau in cale. Este asociat stimularii vindecarii emotionale, a recuperarii de stress si a evadarii din amintirile grele, din trecut. Poate din acest motiv este asociat si cu vitamina C, simbolul starii de sanatate, de bine, cu natura in plina explozie a dezvoltarii sau cu tratamentul tip panaceu. Astfel, cu cat este mai placuta aceasta culoare cu atat inseamna ca individul in cauza este gata de drumuri noi, de explozie a activitatii pe fondul reactiilor pline de creativitate, inteligenta si intuitie. Este culoarea celor care vor sa iasa in evidenta prin faptele lor, prin pozitia la care vor ajunge datorita eforturilor mai mult sau mai putin sustinute (asemenea meritelor, daca se poate spune astfel). Poate ca ar trebui ca cei care formeaza mediul social al unor astfel de indivizi sa fie ceva mai atenti deoarece reactiile lor sunt mai brutale/ sangeroase/ neiertatoare decat a iubitorilor de rosu, energia lolr este mult mai durabila si eficienta s.a. In opozitie, cu cat este o culoare mai putin placuta cu atat avem de a face cu indivizi care se retrag din calea actiunii si a vietii, infranti sau nu (eventual poate doar pentru a pedepsi, pentru a se razbuna si altele asemenea). In plus se poate releva si o "acceptie" a lipsei de creativitate si/ sau intelectualitate, lipsa atractiei fata de aceasta culoare (care este deosebit de perceptibila) semnalizand indivizi cu caracteristici clare legate de neintegrarea in mediu (chiar imposibilitatea acesteia) fie pe baze relationale fie pe baze de imposibilitate fizica/ materiala. Considerata a fi cea mai actinica dintre culori, portocaliul este "compromisul" dintre galben si rosu (aflandu-se la jumatatea drumului dintre aceste culori), intre aurul celest si rosul vietii, intre spirit si libido (marcand punctul de echilibru intre simbolul revelatiei iubirii divine cu emblema desfraului. Datorita "greutatii" de a mentine echilibrul "portocaliu", aceasta culoare devine deseori culoarea simbolica a necredintei si a luxului in acest sens se poate aminti de comportarea pietrei portocalii de lacint care, trecuta prin foc se decoloreaza, ceea ce explica de ce a fost socotita a fi expresia credintei arzatoare care triumfa din vapaia patimilor si le stinge. Aceasta perceptie este intalnita in cultul Pamantului Muma, era cautat in orgia rituala a vechilor antici pe intregul cuprins al Terrei si se credea intr-o generala acceptie ca aceasta culoare aduce revelatia si sublimarea initiatica. In acest sens se poate aminti de vesmantul portocaliu al lui Dionysos, vesmintele muzelor din cultele apolinice (fiice ale cerului si ale pamantului), crucea de catifea a Cavalerilor Sfantului Duh, rasa calugarilor budisti cu piatra de lacint (de culoare portocalie) a emblemei fidelitatii, piatra care poate fi regasita pe coroana regilor Angliei cu scopul de a simboliza cumpatarea si sobrietatea regelui, precum si ca emblema a unuia dintre cele douasprezece triburi din Israel pe protectoratul Marelui Preot.

27

In plus, culoarea portocalie este una din cele mai bune "asocieri" la culorile cele mai perceptibile (studiile cromatice si psihologice au demonstrat ca este una din cele mai bine percepute culori din punct de vedere al intensitatii si perceptibilitatii pe langa verdele crud, s.a.). Poate ca nu intamplator natura a ales aceasta culoare pentru "alcatuirea" multor flori, fructe, etc., asocierea intre portocaliu si verde fiind destul de comuna/ naturala dar eficienta la maximum in ceea ce priveste perceptia. Si acest lucru nu se refera numai la intensitatea perceptiei oculare ci la perceptia intima, interioara, care naste sentimente de curiozitate si dorinta, pe fondul temperarii "azurii" a abisului albastru.

ROSU
Cristale - Granatul, Rubinul, Jasp rosu. Culoare a focului si a sangelui, rosul este considerat pretutindeni ca fiind simbolul fundamental al principiului vital, al fortei si stralucirii lui. Asemenea tuturor culorilor principale, interpretarea culorii rosii este legata de nuanta, dupa cum el este rosu deschis sau rosu inchis. Rosul deschis, exploziv, centrifug, diurn, masculin, tonic, indemnand la actiune si aruncandu-si stralucirea peste tot, aidoma unui soare, cu o putere uriasa, de neinvins, iar rosul inchis este centripet, nocturn, feminin, tainic, reprezentand nu numai expresia vietii ci si misterul ei. Primul insufleteste, incurajeaza, starneste, fiind culoarea drapelelor, a firmelor, afiselor, ambalajelor, etc., pe cand al doilea retine, indeamna la vigilenta si, la limita, nelinisteste, fiind rosul semafoarelor, lumina de interdictie in spatiile private (cinema, radio, sali chirurgicale, laboratoare periculoase, etc.) sau felinarul rosu pe care bordelurile de altadata il foloseau pentru a invita la placerea privata sub "amenintarea" incalcarii celei mai profunde interdictii umane, si anume infranarea pulsiunilor sexuale, a libidoului, a instinctelor pasionale sub puterea relatiilor sociale si religioase. Rosul viu, diurn, solar, centrifug, inseamna trecerea la actiune, fiind imaginea inflacarari si frumusetii, a fortei impulsive si generoase, a tineretii, sanatatii, bogatiei, a Erosului liber si triumfator. Puterea de fascinatie a acestei culori poarta in ea, strans legate, cele mai adanci pulsiuni umane si, relativ usor, prin "echilibrul" dintre actiune si pasiune, dintre eliberare si asuprire, se ajunge la folosirea acestei culori pe multitudinea de drapele si simboluri care flutura azi sub privirile constientului si inconstientului nostru. Prezenta acestei culori in unele obiceiuri explica usor perceptia generalizata a acestei culori. Concluzionand, rosul este pasiune, senzualitate, seductie, dragoste, romanta pasionala, sexualitate, caldura, energie, vitalitate, conducere, impulsivitate, forta bruta, pretuire, personalitate, inclinatii de lider, dorinta de a trai viata la maxim, incredere, aventura, furie, ura, avertisment, pericol, demonic. In plus ei sunt indivizii cei mai inclinati spre dorinta de a produce/ poseda si utiliza banii/ puterea, libertatea si activitatea libera (tentele de coloare rosu deschis). De aceea, majoritatea indivizilor, beneficiaza de minti rapide, de dorinta si convingerea de a fi lideri si de a straluci.

28

Intr-un fel de contradictie intervine faptul ca indivizii atrasi de culoarea rosie au o activitate destul de volatila datorata descarcarilor imediate si masive de energie care ii recomanda doar pentru activitati intense si de durata scurta (sau activitati cu o anumita ciclicitate a eforturilor). De aceea, multi dintre acestia sunt indivizi grabiti, dornici de a finaliza cat mai repede o actiune data, chiar daca vor fi obligati pentru aceasta la a recurge la superficialitate. Atentie la faptul ca sunt destul de usor de speriat si acest lucru reduce imens puterea de concentrare. Este similar starilor de furie, disperare, oboselii si plansului, datoriilor sau starilor limita. Deseori culoarea rosie (mai ales rosul inchis) poate fi asociat indivizilor predispusi consumului de droguri (tutun, cafea, alcool sau droguri propriuzise) pe fondul unor programe de activitate destul de dezordonate si, mai ales, pe fondul instabilitatii emotionale. Deoarece rosul este asociat, prin culoare, sangelui este foarte usor sa ne dam seama de ce este asociat cu forta vietii, sexul sau furia. Asocierile sexuale sunt amplificate si de perceptiile legate de lumina rosie a zonelor dragostei sau de culoarea florilor care simbolizeaza dragostea. In opozitie apare interpretarea data femeilor cu parul vopsit in rosu care tind sa atraga dovedind o pierdere a moralitatii si o cedare in fata tentatiilor, cu tot ceea ce rezulta din asta referitor la simbolul de pericol, excitatie si sexualitate degajat de aceste persoane (fara a mai lua in calcul accesoriiile de imbracaminte si/ sau machiaj de culoare rosie care fac femeile mult mai atractive). Nu trebuie uitat ca rosul este culoarea avertismentului fiind utilizat la diferitele afise de avertizare sau la semnele de circulatie, avand rolul de a pune in garda, de a avertiza asa cum, in sens invers, este simbolul dorintei de a invinge, cu dorinta de a impinge orizontul vietii si a trairilor la maximum, rosul fiind si o culoare stimulativa realizand o crestere a statusurilor fizice si psihice. Din aceste motive se crede ca culoarea rosie a masinii este asociata cu puterea masculina si viteza sau rosul este utilizat in restaurante din credinta ca el stimuleaza apetitul, asa cum accesoriile rosii purtate de barbati evidentiaza dorinta de putere si control. In plus, cu cat este mai putin placut sugereaza o indepartare de dorintele vietii si dorinta de a experimenta, de aventura, etc. in scadere, o teama de tot ceea ce reprezinta problemele curente existentiale. Nu trebuie uitat ca exista si unele "interpretari" ale culorii rosii care tin de cultura zonala. Chiar daca acestea sunt destul de interpretabile (deoarece tin mai mult de o linie generala a culorii decat de "aplicabilitatea" culturala) se va sesiza ca ele releva percetiile general umane asupra acestei culori. Plecand din Africa neagra unde culoarea rosie a vopselelor diluate in ulei pentru ungerea trupului ajunge sa fie puterea vitalitatii, asemenea tinerilor (fete si baieti) indieni din America care cred ca aceasta culoare stimuleaza fortele si trezeste dorintele trupesti se va ajunge in Orient unde, din Rusia pana in China si Japonia, traditiile asociaza culoarea rosie tuturor serbarilor populare prilejuite de venirea primaverii, de casatorie si de nastere, etc.. De aici pana la perceperea culorii rosii ca fiind un panaceu indispensabil cu virtuti 29

medicale indispensabile este doar un pas, culoarea rosie ajungand sa fie asimilata tineretii si sanatatii (adeseori se spune ca rosul deschis al obrazului este semnul sanatatii ajungandu-se pana la interpretari cum sunt cele legate de nou nascuti despre care se spune ca sunt rosii spre a se intelege din asta frumusetea). Aici nu ar trebui sa pierdem din vedere importanta atribuita culorii rosii ca simbol medical (crucea sau semiluna rosie, etc.), nascandu-se interpretari subtile, legate de intretinerea sanatatii, a tineretii, a starii de optima fiunctionare. Intruchipare a ardorii si navalniciei tineretii, rosul devine usor o culoare prin excelenta razboinica care pare sa releve ca rosul constituie vesnic miza bataliei, sau dialecticii dintre cer si infern (aceasta legatura este cel mai bine conturata prin legenda zeului druid Dagda, caruia i se mai spune Ruadh Rofhessa sau rosul stiintei cele mari, zeu care influenteaza aparitia razboinicilor druizi rosii cu dubla functie, de preoti si razboinici, fara a mai aminti de zeul Marte cel rosu sau alte mii de zeitati asociate razboiului si religiei sau, in cazul lui Dionysos, asociata cerului si orgiilor, eliberarii). Alchimistii spun despre aceasta culoare ca poarta semnul soarelui, fiind numita si Absolut datorita puritatii, deoarece este alcatuita din raze concentrate de soare, fiind o culoare folosita ca atare pentru purificare, crestere energetica, etc.. "Progresul" culorii rosu deschis catre rosu inchis are o etapa intermediara cand devine somptuos, mai copt, batand spre violet, devenind emblema puterii si, in consecinta, apanajul acesteia. Aceasta culoare este purpura, culoare care era la Roma, culoarea rezervata generalilor, nobilimii, patricienilor, devenind usor si culoarea imparatilor. De exemplu, in Imperiul Roman de Rasarit, in special la Constantinopol, aceasta credinta a devenit atat de "revelatoare" incat imparatul era invesmantat complet in rosu purpuriu si au existat legi care interziceau folosirea culorii rosii pe blazoane sau, codul lui Iustinian, condamna la moarte pe cei care ar fi vandut sau ar fi cumparat o stofa de purpura cu exceptia casei regale. Altfel spus, purpura devine simbolul puterii supreme. Mai mult, rosul si albul sunt doua culori consacrate lui Iehova, ca Dumnezeu al dragostei si al intelepciunii, in care se contopesc intelepciunea si cucerirea, dreptatea si puterea. "Precizia" interpretarii culorii rosu deschis este relevata de tarot care, in arcanul al 11-lea, Puterea, care deschide cu mainile gura leului, poarta o capa rosie peste o roba albastra, in vreme ce arcanul al 8-lea, Dreptatea, isi ascunde roba rosie sub o mantie albastra, aidoma Papesei. Exteriorizat, rosul devine primejdios ca instinctul de putere, daca nu este controlat, el ducand spre ura, egoism, atima oarba si amor infernal. Astfel, Mephistofel poarta mantia rosie a capeteniilor iadului, in vreme ce cardinalii o poarta pe aceea a printilor Bisericii, iar Isaia scrie "Veniti sa ne judecam, zice Domnul. De vor fi pacatele voastre cum e carmazul, ca zapada le voi albi, si de vor fi ca purpura, ca lana alba le voi face". Rosul nocturn si centripet este culoarea focului central al omului si al pamantului, focul din pantece si din anathorul alchimistilor in care, in faza rubedo, au loc digestia,

30

coacerea, zamislirea ori regenerarea omului sau a Operei. Alchimistii occidentali, chinezi sau islamici utilizeaza in mod identic sensul culorii rosii, iar suflul rosu prin care arabii desemneaza omul universal isi trage obarsia direct din aceasta etapa rubedo, de gestatie in anathor. La fel stau lucrurile si cu orezul rosu din oboroc, de la chinezi, si el foc sau sange al anathorului, legat de cinabru, in care el se transforma alchimic simbolizand nemurirea. Subiacent verdelui ce imbraca pamantul, sau culorii negre a Vasului, acest rosu eminamente sacru si secret este misterul vietii ascuns in strafundurile beznei si oceanelor primordiale, devenind culoarea sufletului, a libidoului, a sufletului, a inimii, culoare a stiintei, a cunoasterii ezoterice, interzisa neinitiatilor, si pe care inteleptii o tin ascunsa sub mantie, culoare intalnita pe lamele tarocului (Pustnicul, Papesa, Imparateasa poarta robe rosii, sub o pelerina sau o mantie de culoare albastra - toti trei reprezentand, in grade diferite, stiinta secreta). Aceasta tenta de rosu devine matriciala, el devenind vizibil doar in cursul manifestarilor initiatice, cand capata o semnificatie sacramentala, initiatii in misterele Cibelei coborau intr-o groapa unde erau stropiti pe trup cu sangele unui taur sau al unui berbec asezat pe un graar in timp ce un sarpe se adapa din rana deschisa. In insulele Fiji, intr-un ritual analog, tinerilor li se arata un sir de barbati aparent morti, plini de sange, cu trupurile spintecate si cu maruntaiele afara, momentul de final initiatic fiind marcat de ridicarea lor si alergarea la rau pentru purificare (spalarea intestinelor si a sangelui de porc de pe trupurile lor). Rosul intunecat, centripet, initiatic, imbraca si inteles funerar, culoarea purpurie fiind legatura cu moartea. Se ajunge chiar la o "autoexplicare" a ambivalentei de perceptie si existenta a culorii rosii, in analogie cu sangele, care ascuns este conditia vietii si varsat este simbolul sau semnul mortii. De aici si faptul ca femeile fac, pe durata menstruatiei, obiectul unei interdictii, sangele care curge fiind "murdar" deoarece, prin iesirea sa la lumina din intunericul pantecelui isi inverseaza polaritatea si trece de la dreapta sacra la stranga sacra. Aceste femei nu trebuie atinse si, in multe societati, ele trebuie sa se izoleze si sa se purifice inainte de a reintra in colectivitatea din care au fost excluse, pentru un timp. Rosul heraldic trimite la libidoul nediferentiat care bantuie visele copiilor - se stie ca toti copii manifesta o puternica atractie spre culoarea rosie. El denota mai tarziu, la maturitate, virtutea spirituala, arzatoarea iubire de Dumnezeu si de aproape, printre virtutile mondene denota cutezanta si furia, printre vicii denota cruzimea, omuciderea si macelul, printre temperamentele umane denota pe cel coleric. Intelepciunea heraldica este usor regasita, de exemplu, la triburile bambara care afirma ca rosul te trimite cu gandul la caldura, la foc, la sange, la hoit, la musca, la dificultate, la Rege, la cele ce nu pot fi atinse, la cele care nu pot fi ajunse, fara a mai cauta alte exemple de similitudine de perceptie. In Extremul Orient, rosul evoca, in general, tot caldura, intensitatea, actiunea, pasiunea, tendinta expansiva (rajas). El este culoarea focului, a sudului si, uneori, a secetei, este culoarea sangelui, a vietii, a frumusetii si bogatiei. Este culoarea vietii si a nemuririi obtinute prin cinabru (sulfura rosie de mercur) sau prin orezul rosu din Cetatea 31

Salciilor. Alchimia chineza se intalneste aici cu simbolismul etapei rubedo din alchimia occidentala si cu cea a sulfului rosu din ermetismul islamic, prin care este desemnat Omul universal, produsul Celui Dintai, faza rubedo insemnand si ajungerea la marile mistere si iesirea din conditia individuala - forma de interpretare care poate fi usor asimilata firelor rosii ale destinului, legate in ceruri. In Japonia, culoarea rosie (aka) este purtata aproape exclusiv de femei, fiind un simbol al sinceritatii si fericirii, fiind folosit totodata si cu prilejul aniversarilor, in dorinta de a felicita, sau atunci cand este necesara interventia sansei, cand orezul rosu servit inainte are darul de a atrage norocul. Dupa unele scoli sintoiste, rosul desemneaza armonia si expansiunea, motiv pentru care s-a ajuns usor la obiceiul ca recrutii japonezi sa poarte la plecarea de acasa o cingatoare rosie care are si rolul de a simboliza credinta catre patrie.

VERDE
Cristale - Smaraldul, Jadul. Verde este culoare fertilitatii pamantului si sugereaza cresterea, expansiunea, nasterea si echilibrul. Bogatia campurilor inverzite sugereaza vioiciune si plenitudine (saturatie), verdele indicand locurile unde a patruns viata. Verdele intunecat asociat maturitatii asa cum verdele deschis apartine unei renasteri, tineretii si cresterii. Aspectele negative ale culorii sunt asociate cu invidia si sila (Situat intre albastru si galben verdele rezulta din interferentelor lor cromatice care iau in "calcul" aspectele negative ale acestor culori si le cumuleaza destul de negativ). In plus se poate aminti de faptu;l ca verdele intra cu rosul intr-un joc simbolic de alternante care dezvolta caracteristici duale, completive asemenea trandafirului care infloreste intotdeauna printre frunzele verzi care vor ascunde spinii. Personalitatile care prefera verdele sunt deosebit de inclinate spre dezvoltare, spre progres. Indiferent de pozitia lor ei doresc sa colaboreze, sa ajute, etc. pentru a putea avea sanse maxime de realizare a obiectivelor chiar daca acest lucru are permanent in spate o dorinta staruitoare de posesivitate (de aceea este necesar sa primeasca incurajari si/ sau recunoastere, fiind permanent in cautarea semnelor care sa le indice esecul sau actiunea gresita). In ajutor le vine si un simt de observare natural care ii face sa devina excelenti consilieri, fini psihologi, etc.. In plus sunt buni ascultatori si persoane de incredere care tin de cele mai multe ori la secretele altora mai mult decat la cele proprii. El reprezinta fermitate si rezistenta la schimbare, cu cat este mai preferat developand persistenta, posesivitate si egoism. In plus este o persoana inclinata spre acumulare indiferent de utilitatea achizitiilor din simpla dorinta de a avea, de a fi sigur ca totul va merge intru dezvoltarea sa. Aceste persoane au nevoie de recunoastere, de cerinta de a impresiona, permanent avand in vedere spre evitare spectrul deceptiilor si al deziluziilor. In recunostinta vor crea in jurul lor un mediu deosebit de placut, linistitor, plin de pace, devenind ceea ce se cheama un prieten adevarat, fericit, grijuliu si demn de incredere. Cu cat verdele este mai putin placut cu atat de mult este lovit egoul si cu atat mai mult este umilita persoana respectiva de rezistenta sau esecul la progres nascandu-se in

32

acesta o tendinta de a tri viata purtat de val, tip cedare/ renuntare sau alte sentimente similare. Consecutiv acestor comportamente persoana respectiva este deosebit de critica, sarcastica si recalcitranta. Specialistii moderni ai marketingului au ajuns la concluzia ca verdele este culoarea cea mai linistita dintre toate, o culoare fara bucurie, tristete, pasiune, care nu cere nimic. Intr-o exprimare mai plastica, este culoarea care, inclusa intr-o societate a culorilor, este echivalentul burgheziei, o lume nemiscata, satisfacuta, care-si calculeaza stradania si isi inumara banii. Este oscilatia dintre noapte si zi, germinare si putrefactie, pendulul oprit la punctul zero al balantei, pacea verde a neutralitatii, echilibrul justitiei, s.a. Dar, tot ei, precizeaza ca este vorba despre verdele pur, pe care orice adaos, cat de mic, de pigment, il scoate din neutralitatea sa pentru al readuce in agitatia societatii. Astfel, un crampei de galben ii confera o putere activa, un aspect insorit, daca albastrul domina verdele devine serios si incarcat de ganduri, albul induce o dominanta a nepasarii pe cand negrul induce o dominanta a calmului, s.a. Echidistant intre albastrul ceresc si rosul infernal, doua culori inaccesibile si absolute, formand celebru "trio" rosu - verde - albastru pe care se afirma ca este construita toata lumea cromatica, verdele devine o valoare medie, meditatoare, intre cald si rece, intre sus si jos, intre viu si mort, devenind o culoare linistitoare, racoritoare, naturala, umana. Astfel, in fiecare primavara, dupa ce iarna ia aratat omului cat este de singur si de precar, dezvelind si inghetand pamantul cale-l poarta, care ii ofera sansa vietii, acesta imbraca o noua haina, verde, datatoare de speranta, revenind fecund si hranitor, plin de caldura vietii si a soarelui care o va intretine. Asocieri reale pot fi create prin consideratiile asupra plecarii factorilor agresivi, penalizatori ai iernii (disparitia ghetii, zapedii, vanturilor ucigatoare) si sosirea ploilor fertilizatoare, datatoare de viata si speranta. Cel mai cunoscut simbolism al culorii verde este cel legat de asocierea la regnul vegetal in plina reafirmare, a apelor regeneratoare si lustrale, carora botezul le datoreaza semnificatia lor simbolica, verdele devenind similar trezirii la viata, initierii constiintei. Vishnu, purtator al lumii, este reprezentat sub forma unei broaste testoase cu fata verde, zeita indiana a materiei filozofale, care naste dintr-o mare de lapte, avand trupul verde, asemenea Afroditei lui Fidias. Neptun poarta o haina verde ca apa marii, sau de un verde pal ca acela in care sunt infatisate Nereidele si tot ceea ce se referea la zeii marini (animalele ce le erau jertfite purtand bentite verzi ca apa marii). Ca urmare fluviile erau personaje cu plete de aceeasi culoare iar nimfele care-si trag numele din apa (Nympha Lympha) sunt de obicei infatisate purtand tot haine verzi. Nu intamplator verdele este considerat a fi culoarea apei asa cum rosul este considerat culoarea focului si, de aceea, omul a simtit dintotdeauna, instinctiv, raporturile dintre aceste doua culori drept analoage cu cele dintre esenta si existenta lui. Verdele mai este legat si de traznet. Astfel, in China, el corespunde cu trigrama "Chen" care este zguduirea (manifestarii si naturii in timpul primaverii), tunetul, semn al ascensiunii yang-ului sau coresponent simbolic al elementului lemn. El este considerat a fi culoarea sperantei, puterii, longevitatii (dar si a acrimii/ a fierii). Este culoarea nemuririi, universal simbolizata de ramurile verzi.

33

Viata in evolutia ei pleaca de la rosu si se deschide in verde, populatiile bambara, dogona si mossi socotind verdele drept o culoare secundara, nascuta din rosu. Aceste consideratii se regasesc si in reprezentarile complementaritatii sexelor, unde barbatul fecundeaza femeia, unde femeia il hraneste pe barbat, unde rosul este o culoare virila, masculina, iar verdele este o culoare primitoare, feminina. In gandirea chineza aceste consideratii se regasesc in formularile yin si yang, primul viril, impulsiv, centrifug si rosu, al doilea feminin, reflexiv, centripet si verde, echilibrul dintre ei constituind secretul echilibrului dintre om si natura. Fata de dialectica orientala, societatile noastre (occidentale) intemeiate pe cultul principiului viril, au acordat intotdeauna atentie scanteii creatoare, indiferent de provenienta acesteia. Drept exemplu se poate aminti de "chispa" spaniola, temelia unei intregi etici, care determina, in schimb, trezirea complexelor oedipiene, a cultului refugiului matern. Astfel, fiu si indragostit, barbatul se intoarce dupa un galop naalnic, spre Muma lui ca inspre o oaza, un liman de pace, racoritor si intremator. De aceea exista si o terapeutica a verdelui, intemeiata constient sau nu pe "regressum ad uterum" (revenirea in uter). Astfel ca, in Evul mediu, verdele era si culoarea togii medicilor (fie datorita consideratiilor anterioare fie datorita faptului ca erau asimilati cu ierburile de leac), culoare care a fost inlocuita in zilele noastre cu rosul inchis care, intuitiv, exprima credinta in calitatea tainica a artei medicale, verdele ramanand culoarea farmacistilor/ a spiterilor care elaboreaza medicamentele, fapt speculat de publicitatea farmaceutica care a stiut sa innoiasca o veche credinta dand o valoare mitica, de panaceu, unor cuvinte ca vitamine sau clorofila. Nu trebuie sa uitam de dorinta de a se afla in mijlocul naturii a omului modern sau, intr-o expresie consacrata "se mettre au vert" (a iesi la iarba verde, a se duce la odihna, la camp, la tara) nascuta din hipertensiunea/ stressul datorat vietii citadine, care exprima nevoia unei intoarceri periodice intr-un mediu natural care a transformat tara/ campul intr-un substitut al Mumei, verdele devenind culoarea starilor de liniste, de pace, de Rai, de prezenta in copilarie la sanul matern. Invaluitor, linistitor, racoritor, tonic, verdele este glorificat in monumentele religioase ridicate de stramosii nostri in desert, in zonele aride, el fiind perceput asemenea sperantei sau virtutilor teogonale. Daca pentru crestini verdele si-a pierdut aceasta importanta "apreciere", pentru Islam, ale carui traditii s-au creat ca niste miraje, deasupra nemerginirii dusmanoase si arzatoare a deserturilor si stepelor, "steagul" credintei, al Islamului, are culoarea verde, devenind si emblema mantuirii, simbolul tuturor marilor bogatii, materiale si spirituale, dintre care prima este familia (de culoare verde era mantia trimisului lui Dumnezeu/ Allah, la adapostul careia descendentii sai directi - Fatima, fiica Lui, Ali, ginerele Sau, si cei doi copii ai lor, Hassan si Hussein - veneau sa se ascunda in clipele de pericol - de aceea au fost denumiti si "cei patru de sub mantie" - care au devenit cei "patru stalpi" pe care Mohammed si-a cladit comunitatea. Astfel se ajunge ca verdele sa fie in Islam culoarea Profetului si a cunoasterii, sfintii fiind si ei imbracati in verde. Similar acestei istorii este povestea lui Khidr, Khisr sau Al Khadir, numit si Omul verde, care este pomenita de nomazi aproape intotdeauna dupa ce si-au rostit ultima

34

rugaciune. Khisr este patronul calatorilor si incarneaza pronia cereasca, asa cum tot el este mediatorul care impaca extremele si rezolva antagonismele fundamentale pentru a asigura dezvoltarea omului. Traditia spune ca si-ar fi cladit locuinta la marginea lumii, acolo unde se intalnesc cele doua oceane, cel ceresc si cel pamantesc, acesta reprezentand masura ordinii umane, echidistanta inrte Sus si Jos. Cel care-l intalneste pe Khisr nu trebuie sa-i puna intrebari fiind necesar doar sa se supuna sfaturilor sale, oricat de ciudate i se vor parea (deoarece Khisr arata calea adevarului care poate parea de cele mai multe ori absurda). Aceasta istorie este regasita la multe alte popoare (bineinteles in forme particularizate, fara a lua in calcul cine a "descoperit-o"). Se spune de catre unii ca ar fi chiar fiul lui Adam, primul dintre profeti, dupa altii s-ar fi nascut intr-o pestera ("vaginul pamantului") dupa care si-a dedicat viata lui Dumnezeu/ Allah, uneori este confundat cu Sfantul Gheorghe si mai adesea cu Sfantul Ilie (ceea ce intareste inrudirea verdelui cu rosu, a apei cu focul). Bineinteles ca toti acestia au avut si "functii" mai mult sau mai putin importante in ceea ce priveste ajutorarea navigatorilor, patronajul acestora. In India acest personaj este cinstit sub numele de Khawadja Khidr, fiind infatisat calare pe un peste si fiind zeitatea fluviilor, "domnind" atat asupra apelor cat si asupra vegetatiei. O alta similaritate de asociere a culorii verde la rosu este intalnita si in Europa. Minunatele insusiri ale verdelui ajung pana la credinta ca aceasta culoare ascunde o taina, ca simbolizeaza o cunoastere adanca a lucrurilor si a destinului care ajung sa stapaneasca pornirile primitive, instinctive. Originea cuvantului "sinople" care desemneaza culoarea verde in heraldica are o origine destul de controversata dar care pleaca de la culoarea rosie. Cuvantul "sinople" vine din latina tarzie, sinopis, care a desemnat mai intai pamantul rosu din Sinope, inainte de a capata inexplicabil, sensul de verde. Poate ca acesta este motivul pentru care "codificatorii" anonimi ai limbajului stemelor vorbitoare (heraldica) . Se ajunge pana la "suprapuneri" care interpreteaza ca virtutea tainica a verdelui provine din faptul ca el contine rosu, tot asa cum, pentru a imprumuta limbajul ermetistilor si al alchimistilor, fertilitatea oricarei opere provine din faptul ca principiul arderii (principiu cald si viril) insufleteste principiul umed, rece, feminin. Aceste consideratii se pot gasi si in mitologia care afirma ca zeitatile verzi ale reinnoirii hiberneaza in Infern unde rosul htonian le regenereaza (cazul Persefonei cea verde care apare pe pamant primavara iar toamna se intoarce in infern de care este legata de faptul ca a mancat un sambure de rodie care a devenit inima ei, interiorul ei cel rosu, atestand consideratiile legate de faptul ca o farama din focul interior al pamantului conditioneaza orice regenerare). De aceea ele sunt verzi la exterior si rosii la interior si imperiul lor se intinde peste cele doua lumi. Mitul aztec al zeitei Xochiquetzal, rapita ca si Persefona si dusa in Infern in timpul iernii, prezinta o tulburatoare analogie la mitul grec. Pentru azteci ea dispare in Gradina din Vest, adica in Tara Mortilor, si reapare primavara, cand vegheaza la nasterea florilor. In manuscrise este recunoscuta dupa gateala din cap formata dintr-un dublu panas cu pene verzi (omoquetzalli). In gandirea aztecilor, verdele si rosul sunt simbolizate de asemenea de chalchihulti, pietre pretioase verzi care orneaza fusta zeitei apelor, si de chalchihuatil sau apa pretioasa, nume dat sangelui tasnind din inima victimei jertfite de preotii soarelui in fiecare zi pe altarul astrului zilei ca sa-i hraneasca lupta impotriva beznei noptii si sa-i asigure regenerarea.

35

Aceeasi complementaritate a verdelui cu rosul se regaseste in traditiile legate de zeitatile dragostei. Afrodita, tasnita din spuma marii, sovaie intre chemarile a doua principii virile: sotul ei, Hefaistos, focul htonian, si iubitul ei Ares, focul uranian. In plus, in ziua in care Hefaistos ii surprinde pe cei doi ibovnici unul in bratele celuialt, cel care intervine in favoarea Afroditei este Poseidon, zeul apelor. Se poate aminti aici de faptul ca pictorul Van Gogh a simtit pregnant legatura intre rosu si verde afirmand: "Am vrut sa exprim cu rosul si cu verdele groaznicele pasiuni omenesti". Astfel de traditii se intalnesc si la vechii egipteni unde Osiris cel verde a fost sfartecat si aruncat in Nil de unde el va reinvia gratie virtutilor magice ale lui Isis cea rosie. Este un mare initiat deoarece cunoaste misterul mortii si al renasterii si, de aceea, el prezideaza simultan pe pamant reinnoirea primavarateca si, sub pamant, judecarea sufletelor. Poate ca de aceea ei se temeau de pisicile cu ochii verzi si pedepseau cu moartea pe oricine ucidea acest animal si, de aici, alchimistii socoteau ca lumina verde a smaraldului este aceea care patrunde in cele mai mari taine (fiind considerata a fi piatra papala). De aici, verdele ajunge sa aiba si o valorizare inversata, verdelui mugurilor primavarateci ajungand sa i se opuna verdele mucegairii si al putreziciunii, existand un verde al mortii asa cum exista si un verde al mortii. Verzuiului pielii de pe fata bolnavului i se opune marul verde, crocodilul cel verde deschide larg gura animalica dar vie si ofera verdele fetid al portii iadului, smaraldul cel verde ca imbol al puterii papale este si reprezentantul liui Lucifer s.a. ajungandu-se pana la consideratiile contemporane legate de omuletii verzi de pe Marte sau alte planete care ofera ori viata ori moarte. In Europa verdele este in primul rand o culoare benefica dobandind o valoare mitica, a pasunilor verzi, a raiurilor inverzite ale iubirilor, el este precum tineretea lumii sau tineretea vesnica promisa celor alesi, s.a.. Erin cea Verde era, inainte de a deveni numele Irlandei, acela al insulei preafericitilor din lumea celtica. Misticii germani asociaza verdele cu albul pentru a califica Boboteaza si virtutile Hristice, justitia reprezentata de verde intregind neprihanirea albului. Culoarea verde, in heraldica, are aceeasi origine naturala/ pastorala al semnificand paduri, pajisti, campuri si vegetatie, adica politete, dragoste, bucurie si belsug. Arhiepiscopii (chiar si episcopii) poarta pe blazon o palarie verde, cu snururi verzi incrucisate, evocand pasunile cele grase unde inteleptii pastori ai crestinitatii isi duc "oile" la pascut, devenind simbolul bunei doctrine a acestor prelati. Pictorii din Evul mediu zugraveau in verde crucea, ca instrument al regenerarii omenirii asigurata prin jertfa lui Iisus. In Bizant culoarea verde era simbolizata de monograma lui Iisus Mantuitorul, formata din cele doua consoane ale cuvantului verde. Anterior, verdele este culoarea sangelui balaurului (intalnit si la populatiile chineze) asemenea Graalului, vasul de smarald sau de cristal verde (probabil jad), care contine sangele lui Dumnezeu intrupat, in care se topesc notiunile de dragoste si de jertfa, conditii ale regenerarii exprimate prin luminosul verde al vasului in care amurg si zori, moarte si renastere se confunda, echilibrandu-se.

36

VIOLET
Cristale - Ametistul, Lapiz Lazuli, Azuritul. Este culoarea de la sfarsitul spectrului luminii, cea care face trecerea catre ultravioletul invizibil (intre vizibil si invizibil, intre stiut si nestiu) asa cum ea este amestecul de culoare intre rosu si albastru (profitand de "primordialitatea" si forta lor in directia cizelarii si stapanirii sub o noua forma). Din aceasta cauza interpretarile sunt multiple si sugereaza psihicul, spiritul, echilibrul intre impulsivitate si sensibilitatea calda, devotamentul, dedicarea, dragostea, magia, erotismul, relatiile magice, dominarea, sarmul, misticul, inspiratia, fantezia, idealismul, dorinta si visele, intelegerea prin intuitie (clarviziunea), inalta cunoastere, ocultismul si cele nevazute. Violetul este culoarea preferata a peste 75 % dintre tinerii preadolescenti fie datorita consideratiilor legate de rosu si dorinta de a trai la maxim intrupata in aceasta fie datorita dorintei de cunoastere si infinit nascuta de placerea pentru albastru. In plus este culoarea preferata a majoritatii femeilor insarcinate (violetul intrupand in el atat rosul fetitelor cat si albastrul baietilor), a indivizilor cu diferite afectiuni endocrine, a emanatiilor sexuale de partea ambelor sexe putand fi considerata a fi exprimarea dorintei intime de intimitate si intelegere indiferent de statutul de real sau mistic al situatiei in care se afla individul.. Din aceste motive cei care prefera aceasta culoare sunt cei care tind spre forta spirituala, mentala si/ sau emotionala. Cautand permanent sa stie ei sunt cititori inraiti (afara de cazul cand au alte surse) fiind deosebit de interesati de ceea ce au facut sau fac cei din jurul lor, cautand parca un idol de care sa isi lege existenta sau gesturile ce vor veni. Bineinteles ca vor cauta sa gaseasca conexiuni spirituale cat mai profunde si, din acest motiv, ei sunt deosebit de inclinat spre aspectele teologice si/ sau spirituale ale vietii. De asemenea se poate vorbi si despre un psihic imatur (eventual un echilibru intre psihic si fizic destul de instabil), de ancorarea in vise sau o gandire plina de dorinte si fantezie care se va naste dintr-un dezechilibru intre maturitatea individului si dorintele sale in ceea ce priveste viata plina de confruntari si realitati dure. Toate acestea se pot datora si tendintei acestora spre perfectionism, capacitatii de a deveni fanatici pentru un ideal fara a mai tine cont de puterea lor de a ajunge acolo unde isi doresc. In vechime era asociat cu regalitatea si nobletea chiar daca din motive destul de subiective. Adevarata baza a acestor consideratii sta tocmai in dorinta de a ajunge cat mai sus si cat mai aproape de idolul ales fara nici o legatura la statutul de paj sau sluga, fara a lua in calcul posibile limite in ceea ce priveste ascensiunea. Intr-un fel de echilibru, violetul drept culoarea preferata naste interpretari legate de dorinta de ascensiune pana la unicitate in echilibru cu slabiciunea pe cand, cu cat este mai putin placut naste interpretari legate de forta individului respectiv intr-o compensatie cu imposibilitatea sa de a-si atinge telurile fara colaborarea cu cei din jurul sau. Asemanatoare este si interpretarea legata de tonurile culorii violet, cu cat sunt mai inchise cu atat inseamna ca respectiva persoana este mai aproape de Dumnezeu pe baza

37

colaborarii cu cei din jur pe cand tonurile mai deschise nasc interpretari legate de instabilitate. Culoare a masurii, violetul, este provenita din amestecul egal al rosului cu albastru, din amestecul luciditatii si actiunii cugetate, echilibrului intre pamant si cer, simturilor si spiritului, patimei si inteligentei, iubirii si intelepciunii (arcanul al 13-lea din taroc, numit Temperanta sau Cumpatarea, reprezinta un inger care tine in maini doua vase, unul albastru si celalalt rosu, intre care curge un fluid incolor, apa vitala, violetul fiind rezultatul schimbului neincetat intre rosul fortei impulsive si albastrul ceresc, chiar daca pe reprezentare el este invizibil - este foarte probabila lipsa reprezentarii deoarece violetul este socotit simbolul alchimiei, al tainei, in spatele violetului savarsindu-se nevazutul mister al Creatiei, transformarii sau reincarnarii, sau deoarece indica o "transfuzie spirituala", influenta exercitata de la om la om prin sugestie, convingere, influenta hipnotica, magia, intr-un joc vesnic al energiilor reprezentand vesnica reincepere). In plus, violetul este considerat a fi opusul verdelui (si in reprezentarile de pe cercul vital), semnificand nu trecerea, primavara, de la moarte la viata, adica evolutia, ci trecerea autumnala de la viata la moarte, involutia. Opozitia intre aceste doua culori poate fi intalnita si in simbolismul gurii, violetul fiind gura care inghite si stinge lumina in timp ce verdele scuipa si reaprinde lumina. Toate acestea se pare ca se nasc din faptul ca verdele este culoarea propriu-zisa a echilibrului pe cand violetul este o culoare a echilibrului nascut, creat, perceput, etc. in toate formele de manifestare ale acestuia. Nu trebuie sa pierdem din vedere si caracteristicile interioare ale psihicului uman care, de cele mai multe ori tinde sa nu iubeasca echilibrul si pacea propriu-zisa ci doar pacea creata sau acceptata (si chiar si aceasta nu prea mult timp) deoarece, pentru a asigura continuitatea progresului, El, Domnul Dumnezeul nostru, ne-a "dotat" cu capacitatea de a ne plictisi foarte repede indiferent cat de favorabila, impaciuitoare, multumitoare este situatia data (in conditiile unei constante prea mari in timp). Violetul este o culoare linistitoare in care ardoarea rosului se indulceste si abisul albastrului se sfarseste (in sensul acesta trebuie inteles si vesmantul violet al episcopului spre deosebire de mistic, acesta este insarcinat sa isi pastoreasca turma, fiind obligat sa isi tempereze ardoarea patimasa deoarece el nu se afla chiar in albastrul cerului, de unde se poate trage concluzia nasterii asocierilor violetului cu masura si cumpatarea). Iata de ce pe monumentele simbolice ale Evului Mediu, Iisus Hristos poarta un vesmant violet in timpul patimilor, adica atunci cand si-a asumat pe deplin incarnarea si cand in clipa sacrificiului uneste total in el Omul, fiu al pamantului pe cel care-l va rascumpara cu Duhul Ceresc, nemuritor, in care se va intoarce. Acelasi simbolism imbraca in violet corul bisericilor in Vinerea Mare. Numeroase evanghelii, psaltiri, carti de rugaciuni anterioare Renasterii erau redactate pe hartie velina de culoare violeta, litere iind de cele mai multe ori aurii, pentru a se realiza legatura intre divinul mesaj inscris si pamanteanul violet al conditiei umane dar si cu patima Domnului. Asocierea cartilor bisericesti la culoarea violeta nu avea cum sa nu dea si conotatii "mortuare" acestei culori, ea devenind pentru unele culturi o culoare a semidoliului, un 38

doliu care nu poarta valente legate de moartea propriu-zisa ci de trecerea catre cer, rai, odihna, etc. a celui care a fost aproape (a se face referire aici si la un fel de respect suplimentar fata de cel "plecat"). Este bine sa amintim de faptul ca ideea imbracamintii de culoare violeta este prezenta pentru prima data in miturile legate de Apollo sau de mitul solar, reprezentare care ne poate usor trimite la asocierea culorii pentru Iisus (un alt mit de acceptie solara) care este deseori asociata cu ascultarea si supunerea - de aici s-a nascut obiceiul de a lega de gatul copiilor o piatra violeta, nu numai pentru a-i apara de boala ci si pentru a-i face cuminti si ascultatori. In Extremul Orient, trecerea de la rosu la violet este interpretata in cu totul alt sens, pur carnal, semnificand trecerea de la yang la yin. Astfel, imperecherile rituale intre yoghini, in cadrul tantrismului, se produc intr-o incapere scaldata in lumina violeta deoarece lumina violeta stimuleaza glandele sexuale ale femeii, pe cand cea rosie le stimuleaza pe ale barbatului.

ALTE CULORI Argintiu.

Este o specie de alb care se delimiteaza de acesta datorita incidentei sale multiple la metalul pretios Argint, iar cuvantul "argint" insusi deriva dintr-un cuvant sanscrit insemnand alb si stralucitor. El este asociat lunii, feminitatii, apei, principiului feminin, spiritualitatii feminine, protectiei si reflectiei. Alb si luminos, argintul este asemenea unui simbol al oricarei forme de puritate. El este lumina pura, asa cum este ea primita si redata de transparenta cristalului, de limpezimea apei, de reflexele oglinzii, de stralucirea diamantului, se asemuieste cu claritatea constiintei, cu sinceritatea, cu loialitatea actiunii, el chemand fidelitatea care decurge de aici. Argintul, in simbolistica crestina, reprezinta intelepciunea divina este sacru si este asociat lui Dumnezeu si ritualilor legate de acesta, implinirii dorintei divine, implinirii dorintelor umane sau sortii. El este simbolul apelor purificatoare (Dumnezeu reuneste cele doaua elemente purificatoare, focul si apa, aur si argint) si al gestului botezului ajungand inclusiv sa aiba puterea de a vindeca bolile (este binecunoscut efectul antiseptic asupra apei potabile al vaselor de argint, faptul ca este un metal utilizat in ortopedie, s.a.). Insa, in planul eticii, simbolizeaza de asemenea obiectul lacomiei si nenorocirile pe care acestea le provoaca, precum si degradarea constiintei, fiind efectul sau negativ, pervertirea valorii sale.

Auriu.
Este o specie de galben care se delimiteaza datorita asocierilor la metalul pretios Aur. El este asociat cu intelepciunea divina, cu dragostea divina pentru oameni, cu

39

Dumnezeu, darurile de la Dumnezeu, cu masculinitatea, soarele, cunoasterea rationala, alchemia, descoperirea adevaratelor dorinte ale sufletului si cunoasterea spirituala. El are stralucirea luminii, in India spunandu-se ca aurul ar fi lumina minerala, fiind un produs al focului divin, solar, regal, Brahmanele afirmand ca el este si nemurirea. Poate ca din aceste motive, in China, culoarea simbolica a aurului este albul (si nu galbenul care corespunde pamantului de unde apare aurul). El este considerat a fi aurul lumina, simbol al cunoasterii, yang-ul esential. In Grecia auriul evoca soarele si intreaga sa simbolistica legata de fecunditate, bogatie, dominatie, centru al caldurii, dragoste, daruire, lacas al luminii, cunoastere, stralucire, etc. Nu ar trebui sa uitam de multiplele interpretari legate nasterea auriului din amestecul galbenului cu rosu (metalul aur fiinnd chintesenta aramei rosii) care induce consideratii legate de conclucrarea celor doua in persoana care place auriul si, bineinteles, de latura negativa a acestei culori care devine un simbol al pervertirii si exaltarii impure a dorintelor, materializarea celor spirituale si estetice, o degradare a nemuritorului in muritor, al dorintelor umane in dorintele barbarului (oricat de nobil sau erudit ar fi el).

Brun.
Aceasta culoare este considerata a fi un "compromis" intre culorile roscat si negru, nuantele ei mergand de la ocru pana la pamantiu inchis (cu toate ca "interpretarile" cele mai evidente tin de tonurile inchise ale "roscatului - negru"). Din punct de vedere al simbolisticii, inainte de toate, este culoarea bulgarelui de pamant, a lutului, a taranei - o culoare germinativa care "tine" sa aminteasca permanent de puterea "hranitoare" a excrementelor care sunt utilizate in agricultura. Cu toate ca este o culoare "germinativa" ea este asociata si cu frunzele vestede, cu toamna, cu tristetea, fiind o degradare si un fel de mezalianta a culorilor pure. Acest amestec "semnalizeaza" ca este virba despre trecerea de la rosul sau verdele vietii la tentele impure, apropiate de negru, de moarte, nascand ideea ciclicitatii naturii dinspre moarte spre o noua viata sau spre o noua ordine. Interpretarea cea mai cunoscuta apare la romani si la catolici, unde culoarea bruna este simbolul umilintei si saraciei, fapt ce va determina pe unii calugari sa poarte imbracaminte de aceasta culoare pentru a "semnala" intentia de penitenta. In Irlanda, culoarea bruna (donn) capata o simbolistica particulara devenind un substitut "activ" al negrului, caruia ii preia intregul simbolism infernal sau militar plecand de la sange, durere, moarte apropiata, ajungand la putred si mirositor, la moarte dupa moarte. Culoarea bruna "aminteste" si de culoarea excrementelor fiind usor de asociat cu complexul anal (descris de Freud) si care poate explica predilectia sadicilor pentru aceasta culoare.

40

Cenusiu = Gri.
Griul este o culoare neutra care reprezinta punctul de echilibru intre a contrasta si motivatia necesara acestui lucru. Astfel, cu cat este mai placut cu atat inseamna ca acea persoana are tendinta de a nu se implica in nimic (chiar daca acest lucru este in totalitate legat de aparente si/ sau de raspunderi), de a se retrage din fata responsabilitatilor sau gesturilor fie pentru a acumula cele necesare, fie pentru a putea realiza schimbul de opinii si emotii necesar. Se ajunge pana la a evita gesturi deosebit de utile pentru scopurile proprii numai datorita temerilor legate de consecinte si implicare. De asemenea, astfel de persoane tind sa evite grupurile umane pastrand placerea de a le observa si de a gasi momentul prielnic unei interventii asupra indivizilor care le compun (de multe ori acest tip de comportament este nascut din tendinte de comoditate dar si dintr-un fel de dorinta a jocului in care el doreste poziia pisicii intr-un joc cu soarecele). Cu cat este mai putin placut cu atat inseamna ca individul respectiv este mai inclinat/ dornic/ entuziast spre colaborare, spre relatia cu orice alt individ fiind capabil de a incerca orice in eforturile lor de a-si atinge obiectivele. Din cele mai vechi timpuri omul a cautat sa materializeze culorile perfecte pe care le vede sau si le inchipuie (constient sau in vis). De aceea el ajunge deseori sa caute o culoare proprie (a "pielii") care sa delimiteze sau sa arate ceva legat de el sau de semenii sai. Toata aceasta nevoie de culoare era normal sa nasca si nevoia opusului ei, opus care omul la identificat in culoarea cenusie, compromisul tuturor culorilor opuse (alb si negru, galben si albastru, rosu si verde - in valoarea absoluta a acestora) trecerea de la una la alta si intre nenumaratele culori complementare avand mereu in centrul lor cenusiul mediu. Din acest motiv s-a nascut sfera cromatica, perfecta si ideala, unde culorile reale si ireale sunt intr-un echilibru perfect, nascand omului senzatia ca se gaseste intr-un camp de forte cromatice foarte puternice, in centrul altui spatiu, viu, pulsatil, care delimiteaza continua incercare de evadare a omului din cenusiul anost si plictisitor al "mediei". Mergand mai departe ne vom aminti de "clasificarea" culorilor in calde si reci. In raport cu cenusiul se poate sesiza ca fiecare tonalitate fndamentala domina nenumarate culori inrudite care sunt mai calde sau mai reci decat culoarea fundamentala, aleasa "reper", fata de cenusiu care nu "releva" ceva anume dar poate fi regasit inconstient si in cald (fum, cenusa, caldura intensa) sau in frig (vreme rea, umezeala sau gheata, frig patrunzator). Se poate aminti de faptul ca toate culorile care au o tendinta spre galben, rosu si intermediara lor, portocaliul, manifesta o tendinta spre cald pe cand toate culorile care au o tendinta spre albastru, verde si intermediara lor, albastru - verzui, manifesta o tendinta spre rece. Portocaliul devine astfel polul care pare sa atraga toate tonalitatile calde in timp ce albastru - verzui constituie polul rece, amestecul acestor doi poli nascand irefutabil cenusiu. Avand la baza aceste considerente nu este greu sa identificam o descoperire psihologica care afirma ca cenusiul este culoarea neutrilor, general declarati. Bineinteles ca exista si aici tonuri "de compromis" cum sunt violetul pentru tineri (care este indiferent de cald sau rece) sau galben - verdele pentru tinere (fiind o culoare complementara violetului), cu toate nuantele de adaptare in ideea de "atractie inversa", reversul cromatic

41

aflandu-se tot in cenusiul neutralitatii. Astfel, atitudinea omului aflat in centrul cenusiu se schimba in functie de conditiile caracterului si vietii sale "incercand" sa evadeze in permanenta din centrul cenusiu sau identificandu-se lui pentru ca actiunea "cromatica" sa ii indice un plasament in care sa plece sau sa il refuze complacandu-se in neutralitate. Se poate spune, citind cele de mai sus ca se ajunge intr-un mod irational si imprevizibil la faptul ca orice culoare este semnificativa pentru om si chiar pentru umanitate. Dupa cum aminteam, culoarea cenusie este compusa din proprotii relativ egale de alb si negru. Din acest motiv, principala sa interpretare este data de catre crestini care asociaza culoarea cenusie invierii mortilor (vesmintele cenusii ale lui Iisus infatisat la Judecata de Apoi). In plus, cenusiul este culoarea cenusii si a cetii. In vechime se obisnuia ca la moartea cuiva sa se toarne in capul celor vii cenusa pentru a exprima in acest fel marea durere a pierderii - din acest motiv, cu trecerea timpului, hainele cenusii au devenit exprimarea unui fel de semidoliu, albul sau negru fiind "semnalizatorul" principal in aceasta directie. Ceata sau aspectul inchis al vremii, cenusiul atmosferei, da o senzatie de apasare, tristete si melancolie, dar mai ales de plictiseala, fapt ce a dus usor la asocieri legate de vreme si simbolistica descrisa anterior.

Maro.
Maro este culoarea pamantului bogat si a trunchiului copacilor solizi. El descrie o persoana practica, demna de incredere, solida, stabila, senzuala, inclinat spre confort si placere, spre siguranta, spre mediul in care isi desfasoara activitatea. De asemenea este un indicator al perceptiei legate de starea de sanatate proprie, cu cat este mai placuta cu atat persoana respectiva tinde sa se ingrijeasca/ protejeze mai mult, chiar daca exista sau nu suportul dereglarilor organice (boala sau viitoare afectiune), determinand percepii de neliniste si insecuritate. Astfel avem de a face cu o persoana relativ comoda, care tinde sa isi ordongze viata dupa un program propriu, inteles sau nu de cei din jur, avand la baza in special considerente legate de starea de sanatate (de repercusiunile care le poate avea un anumit fel de viata asupra viitorului). Opusul reprezentat de respingerea culorii maro reprezinta dezinteres fata de propriul trup si, deseori, se poate ca persoana respectiva sa nu fie atat de sanatoasa pe cat pare. Datorita faptului ca semnalizeaza necesitatea de siguranta si confort este o culoare care tinde sa se afle spre finalul alegerilor unui individ, aflandu-se pe primele pozitii semnalizand necesitatea de a ocoli/ elimina o situatie destul de presanta si grava datorata unor trairi de insecuriate, disconfort fizic si/ sau psihic (este celebru cazul celor care au trecut prin al doilea razboi mondial si care preferau generalizat culoarea maro). O alegere pe primele pozitii semnalizeaza disponibilitate la efort, capacitate de angajament indiferent de sitatiile care se vor naste datorita actiunii individului in cauza. In plus nu trebuie sa uitam ca multe persoane considera culoarea maro a fi castaniu (brun - roscat) si, din aceste motive, se poate "alipi" culorii maro si interpretarea uneia din cele doua culori, "reflexul" predominant (primul citat) fiind cel definitoriu.

Roscat.

42

Roscatul este o culoare care se afla intre rosu si ocru, fiind deseori numit rosu ca tarana, ca pamantul fertil. Totodata, roscatul aminteste de flacara, de foc, de unde si expresia rosu aprins atribuita culorii fetei omului "aprins" (de efort, de boala, etc.). Cand este vorba despre foc se poate spune ca aceasta culoare capata conotatii "inverse", in loc sa reprezinte focul limpede al dragostei ceresti (simbolizat de culoarea rosie) el caracterizeaza focul impur, care arde sub pamant, focul impur, focul infernului sau al pedepsei, foc devastator, simbol si putere al delirului si dezmatului, al patimei dorintei, caldura venita de jos care mistuie faptura fizica si pe cea spirituala (traditia spune ca Iuda Iscarioteanul a avut parul roscat sau... la egipteni, Seth - Typhoon, zeu al senzualitatii distrugatoare, devastatoare, era infatisat ca fiind roscat).

Roz.
Cristale: Cuartul roz, Rubellitul, Rhodonitul. Este o specie de rosu dar datorita multiplelor asocieri de culoare (la rosu) care pot duce la culoarea roz se delimiteaza ca o culoare distincta asemenea auriului si argintiului. Roz este culoarea sanatatii si este asociat si cu feminitatea, prospetimea, primavara, jocurile dragostei, afectiunea, gentiletea. De asemenea se considera ca alunga starile negative si calmeaza, cei care plac culoarea roz devenind asemenea ei, persoane placute, gata de a face tot posibilul pentru liniste, gratie si beatitudine. In plus gasesc intotdeauna resursele necesare de a vedea lumea intr-o aura pozitiva sau, cel putin, de a zambi macar pentru a nu plictisi pe cei din jur, mai ales pe cei care nu ii cunosc (umorul acestora este deseori folosit ca o arma pacificatoare si nu ca o unealta prin care sa isi etaleze indiferenta sau forta). Din acest motiv se poate spune ca optimismul si prezenta lor este fara varsta, anii avand doar functia unui punct de reper pentru trupul lor sau pentru estimarea evolutiei acestora. Interesanta este tendinta acestor indivizi de a lupta permanent pentru a scoate tot ceea ce este mai bun in cei din jur si capacitatea de a stima si iubi cu adevarat chiar si pe dusmani, pe considerentul ca nu exista rau perfect asa cum nu exista bun imperfect (tarele ascunse de exprimare, pozitionare, etc. fiind cele care opresc perfectiunea binelui). Este evident ca aceste persoane sunt inteligente si contemplative. Din acest motiv vor actiona numai dupa studierea, analizarea celei mai bune cai pentru a trece la actiune. Poate ca acesta este motivul pentru care sunt deseori interpretati ca fiind lenti in reactii cu toate ca se recunoaste anduranta iesita din comun si un metodism de exceptie. Cu cat este mai placut rozul de o persoana cu atat inseamna ca ea este interesata de parerea altora despre ea si doreste sa suprime orice posibil gest sau actiune care poate aduce prejudicii in acest sens si cu cat este mai putin placuta avem de a face cu o individualitate destul de cinica, deseori rupta de realitatea acceptabila de cei din jur.

Turcoaz.
Cristale - Turcoaz (peruzea), Chrysocolla, Aquamarinul. 43

Este o culoare ce se naste din combinatia a doua culori considerate a fi simbolul echilibrului si al echidistantei, verde si albastru. Prin urmare vom avea de a face cu un individ care tinde a fi nehotarat asupra gesturilor care urmeaza sa le faca in conditiile in care stie, evident, ce are de facut. Poate ca, aceasta "placere" se naste dintr-o capacitate iesita din comun de a disimula, de a se implica intr-un joc "cameleonic" in ceea ce priveste viata sa si a celor din jurul sau. Fiind in marea majoritate a vietii sale destul de stapan pe propriile perceptii asupra "cerintelor vietii" el este genul care are timp intotdeauna si de preocupari "sociale" inaccesibile celorlalti, la baza stabnd o individualitate plina de umor, un fin observator, cu un autocontrol al expresiei deosebit. Interesanta este perceptia atribuita acestei culori de populatiile americane (care difera de restul celorlati oameni) care atribuie turcoazului puterea soarelui si a focului, cu forta si divinul. Poate ca totul se naste din dorinta de a invinge a celor care plac culoarea turcoaz...

44