Sunteți pe pagina 1din 163

Psihologie generala

Cap. I

Teme:
1) Obiectul de studiu al psihologiei; 2) Definirea psihicului uman; 3) Natura contradictorie a pshicului uman; 4) Caracteristicile psihicului uman.

I psihologiei

Obiectul de studiu al

Psihologia este stiinta care studiaza activitatea psihica a omului concret. Din aceasta definitie, putem deduce ca obiectul de studiu al psihologiei este: 1) Comportamentul uman; 2) Activitatea contienta; 3) Psihicul uman; 4) Personalitatea individului uman.

1) Comportamentul uman reprezinta totalitatea reactiilor, raspunsurilor motorii, verbale si afective la totalitatea stimulilor exteriori sau interiori. Comportamentele au la baza doua mecanisme si anume:

- Centri nervosi corticali si subcorticali care genereaza reactii motorii, secretorii si fonatorii. - Reflexele condtionate care reprezinta legatura dintre centri nervosi senzitivi si cei motori si se formeaza prin conditionare operanta adica recompensarea raspunsurilor adecvate la stimularile exterioare.

Comportamentele se impart dupa urmatoarele criterii a) Grad de complexitate; b) Tip de reflex; c) Dupa scop; d) Dupa trebuinte; e) Dupa grad de automatizare; f) Dupa gradul lor de constientizare; g) Dupa tipul de stimul.
Comportamente simple( deplasarea in mediu) Comportamente complexe (invatarea, munca)

a) Dupa grad de complexitate :

Comportamente necondtionate ( setate)

b) Dupa tip de reflex :


Comportamente ( satisfacerea senzatiei de sete)

scopuri materiale (centrate pe asimilarea de informatii intr-o perspectiva sistemica) versus scopuri formale (se focalizeaza pe subiect si vizeaza modelarea aptitudinilor si cultivarea personalitatii)

c) Dupa scop :

. de continut (orienteaza Scopurile educative scopuri educatia spre continuturi Reprezinta finalitati educationale cu nivel mediu de generalitate care se realizeaza in intervale medii de dinainte definibile, versus scopuri timp. Ele sunt anticipari mentale ale stiute, diverselor actiuni de identificabile) formare a personalitatii umane si se refera la rezultate ce urmeaza sa se comportamentale obtina in cadrul unui sir(urmaresc de actiuni educationale formarea si interiorizarea unor

actiuni si deprinderi); scopuri utilitare (vizeaza formarea unor deprinderi cerute imediat de activitatea practica) versus scopuri nepragmatice (vizeaza formarea unor conduite fara o finalitate practica imediata); socpuri specifice disciplinelor (caracteristice fiecarei materii) versus scopuri supradisciplinare (constante urmarite la toate disciplinele).

Comportamente de igiena corporala

d) Dupa trebuinte :

Comportamente alimentare Comportamente sexuale Comportamente de cunoastere

Comportamente rezolutive

Comportamente automatizate ( scrisul, imbracatul, etc)

e) Dupa grad de automatizare :


Comportamente constientizare ( invatarea, creatia, etc)

f) Dupa grad de constientizare :

Comportamente constiente

Comportamente inconstiente

Comportamente biologice

g) Dupa tipul de stimul, deprindem:

Comportamente psihologice

Comportamente socioculturale

2) Activitatea reprezinta relatia dintre om si mediul sociocultural cu finalitate adaptativa. Activitatea se caracterizeaza prin:

- Este specifica doar omului; - Se compune din operatii mintale, miscari si actiuni care sunt orientate catre un scop bine definit; - Presupune reglarea comportamentelor adica priectarea actiunilor; anticiparea rezultatelor si evaluarea rezultatelor; - Cuprinde: jocul, invatarea, munca si creatia.

3) Psihicul este forma specifica de adaptare a omului la mediul sociocultural ce se realizeaza prin intermediul cunoasteri, activitati constiente si creativitate.

4) Personalitatea reprezinta ansamblul trasaturilor biologice, psihologice si socioculturale ale omului care sunt stabile, dominante, polarizate, originale si dinamice.

II. psihologiei Teme :

Psihicul ca obiect de studiu al

1) Definirea psihicului uman; 2) Caracterizarea psihicului uman.

1)

Definirea psihicului uman

Psihicul uman este definit ca: 1) o forma de adaptare specifica a individului uman la mediul socioculural; 2) O forma specifica de cunoastere a individului uman a mediului inconjurator; 3) Un fenomen conditionat si determinat sociocultural; 4) Un fenomen condtitionat de functionarea normala creierului. In continuare, voi explica fiecare defienitie in parte. 1) Psihicul ca forma de adapatare specifica a individului uman la mediul sociocultural. Aceasta definitie pune accent pe conceptul de adaptare, care este definit ca o relatie de echilibru intre organism si mediul inconjurator. Adaptarea se realizeaza in urmatoarele etape: - Semnalizarea; - Iritabilitatea; - Excitabilitatea; - Sensibilitatea; - Motricitatea; - Inteligenta.

- Semnalizarea costa in descoperirea stimulilor biologici necesari de catre organism care asigura conservarea si perpetuarea speciei

- Iritabilitatea este reactia intregului organism la actiunea stimulului, care este generalizata, interna si difuza( durerea viscerala) - Excitabilitatea este reactia imediata a organismului la actiunea unui stimul, care este locala, specifica, reversibila, realizandu-se prin intermediul organelor de simt. - Sensibilitatea consta in diferentierea si selectarea stimulilor dupa calitate, intensitate, durata si tonalitate afectiva si trebuinte, cu ajutorul analizatorilor; - Motricitatea consta in deplasarea organismului in mediul inconjuurator, asigurandu-I acestuia cunoasterea mediului exterior. - Inteligenta reprezinta o relatie de echilibru intre acomodare si asimilare a organismului uman.

2) Psihicul ca forma specifica de cunoastere a individului uman a mediului inconjurator. Cunoasterea reprezinta o re-producere in plan intern a realitatii exterioare, adica asimilarea si prelucrarea informatiilor din mediul exterior. Cunoasterea este doua feluri: a) Cunoastrea senzorio-motorie; b) Cunoastrea rationala.

a) Cunoastrea senzorio-motorie se caracterizeaza prin: - Are la baza organele de simt;

- Este nemijlocita, adica relatia dintre organism si mediu este directa ; - Este materiala, adica se refera la insusirile concrete ale obiectelor; - Este obiectiva, adica percepe realitatea, asa cum este ea; - Este pasiva adica organismul nu isi propune sa cunoasca acel obiect; - Este reproductive, adica organismul nu produce transformari in mediul inconjurator. b) Cunoasterea rationala se caracterizeaza prin: - Este ideala adica cunoasterea realiatii se realizeaza cu ajutorul notiunilor si rationamentelor. - Este active, costand in implicarea subiectului in cunoasterea realitatii, asigurandu-I acestuia adaptarea eficienta la mediul inconjurator; - Este subiectiva, adica cunoasterea realitatii este selectiva, in functie de interesele si trebuintele subiectului, putand fi corecta sau deformata. - Este constructiva- crativa, constand in transformarea cunostiintelor assimilate de catre subiect, prin combinarea si recombinarea achiziitlor cognitive anterioare ( cunostiinte).

3) Psihicul este un fenomen conditionat si determinat sociocultural Aceasta definitie se refera la modelarea socioculturala a capacitatilor psihice , a personalitatii individului uman, prin procese de socializarea, educatie si enculturatie.

Socializarea consta in formarea conduitelor morale-civice la nivelul individului uman. Educatia consta in transmiterea si asimilarea cunostiintelor teoretice si practice, in formarea si dezvoltarea aptitudinilor, precum si personalitatea individului uman. Enculturatia consta in transmitera generationala a culturii unui popor. Relatia dintre psihic si social scoate in evidenta urmatoarele aspecte: - Variabilitate culturala a oamenilor; - Individul este in acelasi timp consummator si creator de valori cultural si situatii sociale; - Trasaturile commune de personalitate ale oamenilor; - Diferentele de personalitate a oamenilor in functie de nivel de pregatire profesionala, statut social ale acestora. 4) Psihicul este un fenomen un fenomen conditionat de creier, arata, ca socialul actioneaza asupra pshicului uman prin intermediul creierului Deasemenea, relatia dintre psihic si creier explica urmatoarele fenomene pshice: - Maturitatea si normalitatea psihica este conditionata de evolutia si functionalitatea normala a creierului; - Unele procese psihice au o localizare corticala specifica cum ar fi: limbajul este localizat la nivelul lobului frontal; afectivitatea este localizata in centrii hipotalamici ; memoria este localizata in centri parietali si senzatiile sunt localizati in diferite arii corticale, iar alte procese psihice au o

localizare coricala difiuza, nespecifica, pe toata scoarta cerebrala cum ar fi: atentia, vointa, gandirea, etc. - Tipul de activitate nervoasa superioara determina anumite trasaturi temperamentale la om, cum ar fi: colericul, sangvinicul, melancolicul si flegamticul. - Dinamica proceselor nervoase corticale( iradierea si concentrarea) explica starile de constiinta modificata cum ar fi: starea de veghe, starea de vigilenta, starea de somn, hipnoza, meditatia si concentrarea atentiei. - Modificarile chimismului si a metabolismului cerebral pot determina unele stari tulburati psihice: deteriorarea capacitatilor psihice, tulburari psihoafectice, tulburari de constiinta, etc. - Leziunile si traumatismele craniene genereaza detriorare capacitatilor psihice si unele boli psihice, cum ar fi: dementa prematura; psihozele delirante; stari psihopatoide, etc. - Intoxicarea creierului ( toxicomaniile) determina psihoza toxica acuta; dementa alcoolica, precum si acte cu consecinte judiciare.

Caracterizarea psihicului uman

- Caracterul dinamic-evolutiv; - Character adaptativ;

- Character informational; - Character normal sau anormal; - Character sociocultural; - Character latent si manifest ( starile psihice se manifesta in comportamentul individului);

Teme pentru aplicatii practice


1) Fiecare elev va raspunde in scris la intrebarea : cine sunt eu ? dand zece 10 raspunsuri la aceasta, in care sa evidentieze calitatile sale fizice, morale, psihologie si socioculturale; 2) Jocul didactic Mima , identificand comportamente motorii si afective ; 3) Jocul de rol pe tema la psiholog relevand trasaturie de personalitate ale ale individului uman; 4) Fiecare elev sa realizeze o analiza comparativa intre omul normal si omul bolnav psihic; 5) Caracterizarea unui personaj din literatura romana, la laegere

Bibliografie:
1) Introducere in psihologie, Mielu Zlate 2) Manual de psihologie, editura Aramis 3) Curs de psihologie generala, P.P. Neveanu 4) Natura psihicului uman, M. Golu 5) Cunoasterea de sine, cunoasterea personalitatii, V. Pavelcu

Clasificarea fenomenelor psihice

Fenomele psihice se impart in doua categorii

1) Fenomene psihice obisnuite; 2) Fenomene psihice neobisnuite.

1) Fenomele psihice obisnuite cuprind: a) Procese psihice b) Activitati psihice c) Conditii interne d) Trasaturi psihice.

a) Procesele psihice constau in cunoasterea mediului exterior ( captarea si prelucrarea informatiilor) , ce au o desfasurarea discursiva, multifazica, putand fi obiectiva-subiectiva; materiala( senzoriala)- ideala. Procesele psihice se impart in doua categorii: - Procese psihice senzoriale ( materiale) care cuprind:

Senzatiile; Perceptiile; Reprezentarile - Procese psihice rationale( ideale) care cuprind: Gandirea; Memoria; Imaginatia; Limbajul b) Activitatile psihice reprezinta relatia dintre om si mediul sociocultural, ce se compune din miscari, operatii mintale si actiuni, fiind orientate catre un scop. Activitatile psihice cuprind: - Joc; - Invatarea; - Munca; - Creatia. c) Conditiile interne sunt acele fenomene psihice care stimuleaza sau inhiba desfasurarea proceselor si activitatilor psihice. Conditiile interne cuprind: - Motivatia; - Afectivitatea; - Vointa;

- Atentia; - Deprinderile. d) Trasaturile psihice se refera la personalitate si cuprind urmatoarele dimensiuni: - Temperamentele; - Caracter; - Aptitudinile; - Inteligenta; - Creativitatea.

2) Fenomene psihice neobisnuite sunt acele stari, trasaturi psihice iesite din comun, care nu sunt intalnite la toti indivizii umani Ele mai sunt numite fenomene parapsihologiece, intrucat acestea permit cunoasterea realitatii pe cai extrasenzoriale.

Aceste fenomene parasihologice se impart in urmatoarele categorii: a) Telepatia ( comunicarea intre doua persoane in afara cailor senzoriale, bazandu-se mai mult pe afectiune si intuitie emotionala); b) Clarviziunea ( detectarea unor obiecte acunse); c) Criptoscopia ( descifrarea unor mesaje scrise acunse);

d) De ja vu ( impresia subiectului are cunostiinte despre anumite persoane, cu toate ca, nu le-a vazut niciodata); e) Retrocognitia ( subiectul in cauza are capacitatea de a deslusi evenimentele biografice ale unei persoane); f) Precognitia ( subiectul in cauza are capacitatea de a anticipa evenimentele ulterioarea); g) Paradignoza ( subiectul descopera la alta persoana anumite boli, pe care acesta nu are cunostinta despre ele); h) Radiestezia ( subiectul are capacitatea de a descoperii obiectele ascunse in pamant, fara sa foloseasca unelte specifice) i) Psihometria ( subiectul traieste evenimentele povestite de alta persoana); j) Telekinezia ( capacitatea subiectului de a muta obiectele, fara sa le atinga).

Teme pentru aplicatii practice


6) Fiecare elev va raspunde in scris la intrebarea : cine sunt eu ? dand zece 10 raspunsuri la aceasta, in care sa evidentieze calitatile sale fizice, morale, psihologie si socioculturale; 7) Jocul didactic Mima , identificand comportamente motorii si afective ; 8) Jocul de rol pe tema la psiholog relevand trasaturie de personalitate ale ale individului uman;

9) Fiecare elev sa realizeze o analiza comparativa intre omul normal si omul bolnav psihic; 10) Caracterizarea unui personaj din literatura romana, la alegere

Bibliografie:
6) Introducere in psihologie, Mielu Zlate 7) Manual de psihologie, editura Aramis 8) Curs de psihologie generala, P.P. Neveanu 9) Natura psihicului uman, M. Golu 10)Cunoasterea de sine, cunoasterea personalitatii, V. Pavelcu

Cap. II

Ipostazele psihicului uman


Teme:
1) Ipostazele psihicului uman( constient, subconstient si inconstient); 2) Mecanismele inconstiente de aparare ale egoului; 3) Starile de constiinta modificata; 4) Caile de acces la starile de constiinta modificata.

1)

A: Ipostazele psihicului uman

1) Constiinta reprezinta acel nivel al psihicului uman care cuprinde totalitatea proceselor psihice constiente, ce asigura adaptarea individului uman la mediul inconjurator. Constiinta se compune din urmatoarele elemente: - Procese psihice senzoriale si cele rationale, care se desfasoara sub control constient( efort voluntar); - Experientele personale de viata si activitate; - Cunostiinte procedurale; - Eul si personalitatea individului uman; - Modele morale-civice de conduita dobandite prin educatie si socializare.

Din aceste continuturi ale constientului, putem desprinde cateva caracteristici ale acesteia: a) Functioneaza dupa principiul realitatii si al moralitatii; b) Este innascut, insa se manifesta si se dezvolta numai prin relatia dintre individual uman si mediul inconjurtator; c) Permite individului uman, sa se adapteze la exigentele socioculturale ale mediului exterior, prin cunoatere, activitate si creativitate.

Constiinta indeplineste urmatoarele roluri : Rol de adaptare a individului uman la mediul exterior, formand starea de constiinta a subiectului ( relatia dintre subiect si mediul inconjurator) ; Rol de cunoastere a realitatii, formand priza de constiinta a subiectului si campul de constiinta al acestuia ( locul proceselor psihice constiente); Rol de orientarte a activitatii subiectului catre un scop, in functie de trebuintele si interesele acestuia; Rol de reglere, planificare a activitatilor complexe, formand experientele subiective ale individului uman; Rol de anticipare a rezultatelor activitatii in functie de scopurile preconizate de catre subiect; Rol creativ.

2) Subconstientul reprezinta acel nivel psihic, care cuprinde totalitatea deprinderilor intelectuale si motorii, precum si totalitatea amintirilor biografice, de viata ale individului uman.

Subconstientul se caracterizeaza prin:

- Cuprinde totalitatea continuturilor psihice, care au fost candva constiente, iar in present, ele se desfasoara in afara controlului constient si pot deveini oricand constientizate. - Este amplasat intre constient si inconstient, care permite trecerea continuturilor inconstiente permisive social in constient, indeplinind functia de filtru, de cezura pentru constient; - Permite organizari si reorganizari ale cunostiintelor asimilate prin invatare.

3) Inconstientul reprezinta acel nivel psihic uman, care cuprinde totalitatea instinctelor, trebuintelor primare si dorintelor refulate de catre constient. Inconstientul se caracterizeaza prin: - Este irational, hedonic pentru ca functioneaza dupa principiul placerii; - Creeaza visele din timpul somnului; - Stimuleaza creativitatea omului, datorita conflictului intrapsihic generat de refularea pulsiunilor inconstientului de catre constient; - Asigura momente de insight adica descoperirea sponatana a cauzei sau solutiei la o problema complexa; - Poate genera unele tulburari psihice( nevroze si psihoze), datorita conflictului intrapsihic intens si prelungit.

1) B: Relatiile dintre constient si inconstient


Exista trei tipuri de relatii dintre constient si inconstient si anume: 1) Relatii circulare; 2) Relatii de subordonare integrativa; 3) Relatii de echilibru.

1) Relatii circulare arata ca, experientele constientului trec in inconstient si sunt trasformate in vise, iar combinarile fantastice ale inconstientului trec in constient sub forma unor rezultate creative-imaginative. 2) Relatii de subordonare integrative, aceste relatii reprezinta de fapt, mecanismele refularii, precum si cauzele nevrozelor si psihozelor. 3) Relatii de echilibrare, aceste relatii explica acele stari de constiinta modificata ( hipnoza, meditatia, halucinatia si tulburarile de constiinta), care sunt in acelasi timp, constiente si inconstiente.

2) Mecanismele inconstiente de aparare ale egoului


Individul uman elaboreaza o serie de strategii de aparare a integritatii sale psihice si anume: - Proiectia; - Formatiunea reactionala;

- Ratiomnalizarea; - Regresia comportamental- afectiva; - Sublimarea; - Negarea; - Refularea. Proiectia consta in faptul, ca unele persoane atribuie altor persoane propiile calitati si dorinte refulate, deci cu valente negative. Acest mecanism este frecvent intalnit la acele persoane care manifesta complexe de inferioritate. Exemplu: parerea unei persoane in varsta fata de o persoana tanara si frumoasa este tanara, dar este proasta si urata Formatiunea reactionala consta in faptul, ca o persoana manifesta reactii comportamentale contrare dorintei sale fata de anumite obiecte, persoane evenimente. Exemplu, o persoana se adreaseaza altei persoane nu cumpar aceea haina , pentru ca nu imi place insa in realitate ii place aceea haina, dar nu o cumpara, pentru ca nu are bani Rationalizarea consta in faptul, ca unii oameni isi explica insuccesele lor socio-profesionale, cautand un tap ispasitor, deci dand vina pe alte persoane. Acest mecanism este frecvent intalnit la detinutii, care au constiinta vonovatie. Exemplu: din cauza prietenului X am savarsit aceea infractiune Regresia comportamental-afectiva consta in faptul, ca unele persoane mature sau batrane manifesta reactii comportamentale infantile, puierile, erotomaniacale in compania unor persoane mai tinere. Acest mecanism explica relatiile extraconjugale cu porsoanele mai tinere, scizvetismul ( o persoana se imbraca cu acele haine nespecfice varstei sale) si ideatia erotomana de tip

narcisic ( impresia unei persoane mature, ca este simpatizata si atrasa de o persoana mai tanara). Sublimarea consta in inlocuirea dorintelor de natura sexuala cu acele dorinte de natura socioculuturala. Negarea consta in faptul , ca unele persoane refuza sa accepte existenta unei realitati penibile, neplacute pentru ele. Refularea consta in suprimarea unei pulsiuni antisociale sau sexuale.

Teme de laborator:
1) Realizati o analiza comparativa dintre constient si inconstient, dupa urmatoarele criterii: continut, roluri si caracteristici; 2) Enumerati etapele formarii unei deprinderi intelectuale sau motorii; 3) Definiti starea de contienta si cea de incostienta, dand exemple; 4) Dati exemple de raspunsuri verbale si comportamentale, care sa evidentieze mecanismele de aparare ale egoului; 5) Dati cate trei exemple de activitati psihice constiente, subconstiente si inconstiente.

3) Starile de constiinta
Starile de constiinta reprezinta relatia constienta dintre individul uman si lumea sa exterioara, in care desfasoara diverse forme de activitati.

Starea de constiinta se manifesta prin: - Adaptare la mediul exterior; - Autocontrol; - Cunoasterea realitatii; - Constiinta prezentului. Starile de constiinta pot fi normale sau modificate.

Starile de constiinta modificata sunt acele stari in care subiectul se afla la frontiera dintre constient si inconstient; stare de veghe si cea de somn; starea rationala si cea afectivinstictiva. In starea de constiinta modificata, subiectul se manifesta in general prin pierderea contactului cu realitatea, reducerea autocontrolului voluntar, hipersugestibilitate si vorbire greoaie.

Starile de constiinta modificata cuprind: 1) Somnul; 2) Visele; 3) Hipnoza.

1) Somnul este o stare reversibila, inconstienta, in care individul rupe contactul cu realitatea. Somnul se manifesta prin: - Scaderea treptata a reactiilor adaptative la mediul inconjurator; - Starea de inconstienta; - Cresterea pragurilor senzoriale, precum si a timpului de reactie la stimulii exteriori; - Cresterea temperaturii extremitatilor; - Scaderea presiuni sanguine; - Reactii motorii necontrolate; - Accelerarea pulsului si a respiratiei. La baza somnului stau urmatoarele mecanisme: - Ruperea sinapselor neuro-dendritice la nivel cortical;

- Inschemia cerebrala temporara( reducerea fluxului sanguin la nivel cerebral); - Reducerea impulsurilor nervoase la nivel cortical; - Intreruperea activitatii electrice a scoartei cerebrale, concomitent cu intensificarea activitatii centrilor nervosi subcorticali, fapt care explica reactiile motorii si fiziologice din timpul somnului; - Scaderea cantitatii de lichid cefalorahidian din ventricolii cerebrali. Starea de somn se produce in urmatoarele etape : a) Starea de reverie ( visarea cu ochii deschisi); b) Starea de atipire adica starea de somn lucid; c) Starea somnului rapid, paradoxal, adica starea somnului cu vise hipnagogice ( absurde, incoerente); d) Starea somnului lent, profund, adica starea somnului fara vise, relaxand organismul; e) Starea somnului cu vise hipnapompice( coerente, scenice). 2) Visele reprezinta fluxuri de imagini mintale, care apar in starea de somn, fata de care individul nu le poate dirija, manipula in directia intereselor sale.

Visele se caracterizeaza prin: - Necongruenta, adica imaginile din vise nu corespund intotdeauna, cu experientele subiective ale indivului, desi ele pot avea o desfasurare scenica, coerenta, fapt care explica caracterul absurd al viselor;

- Discontinuitatea in sensul, ca imaginile din vise trec spontan de la o tematica somniala la alta, fapt care explica caracterul incoerent al viselor; - Nesiguranta cognitiva adica imaginile din vise sunt sterse, fragmentare, vagi.

Visele se produc in urmatoarele etape: a) Interpretarea adica trecerea de la continutul latent al viselor( tema visului) la continutul manifest al viselor( imaginile visului); b) Elaborarea trecerea de la continutul manifest la cel latent al viselor; c) Deplasarea consta in trecerea viselor de la o tema somniala la alta; d) Condensarea consta in asocierea mai multor teme intr-o singura imagine.

La baza viselor stau urmatoarele mecanisme: Interpretarea subcorticala si inconstienta a stimularilor exterioare sau interioare din timpul somnului. De exemplu, senzatia de urinare din timpul somnului este convertita in imagini erotice, prin fenomenul de mentatie( asocierea stimulului cu imaginea din timpul somnului); Combinari absurde intre experientele senzoriale ale indivilui Asocierea ideilor afectogene cu imaginile din vise; Satisfacerea onirica( imaginara) a dorintelor refulate in starea de veghe de catre constient.

3) Hipnoza este o stare de constiinta modificata, in care subiectul se afla intr-o stare intermediara intre starea de constiinta si cea deinconstienta.

In hipnoza, subiectul se manifesta prin: - Stare de relaxare profunda; - Modificari vegetative; - Stare cataleptica ( hipetonie musculara, dandu-I subiectului senzatia de ingreunare a extremitatilor); - Hipersugestibilitate, in care subiectul executa imperativele hinotizatorlui; - Reducerea campului de constiinta, concomitent cu cresterea concentrarii atentiei pe o tema impusa de hipnotizator; - Reducerea reglajelor voluntare ( autocontrol constient); - Cresterea combinarilor imaginative; - Dismnezia posthipnotica, in care subiectul nu-si mai aduce aminte, ce s-a intamplat cu el in transa hipnotica.

Mecanismele hipnozei sunt urmatoarele:

Inhibarea unor zone corticale, concomitant cu cresterea excitabilitatii corticale ale altor zone corticale; Motivarea subiectului de a juca anumite roluri; Sugestia; Instruirea subiectului pentru hipnoza; Acceptarea de catre subiect, pentru a fi hipnoitizat.

Hipnoza are urmatoarele avantaje si dezavantaje: Avantaje: - Reducerea stressului si a anxietatii; - Eliminarea ideilor obsessive; - Deblocare intelectuala; - Ameliorarea starii de isterie si cea de depresie. Dezavantaje: - Regresia comportamental-a afectiva( infantilism); - Izolare sociala; - Sugestibilitate;

- Depersonalizarea.

Prof. Cocos Sergiu Iulian Cap. III.

Mecanismele primare de captare si prelucrare a Informatiilor

Aceste mecanisme se caracterizeaza prin: - Constau in captarea si prelucrarea infromatiilor din mediul intern sau exterior prin intermediul organelor de simt( analizatorilor) care formeaza la nivel mintal imagini primare si secundare ale obiectelor si fenomenelor concrete materiale. Imaginile primare reprezinta legatura directa dintre analizator si stimul(obiect), care apar la nivelul senzatiilor si perceptiilor, iar cele secundare constau in evocare, redarea obiectelor in absenta lor, care apar la nivelul reprezentarilor. - Ele se realizeaza aici acum, asigurand deci constiinta prezentului; - Opereaza cu insusiri concrete-intuitive ale obiectelor si fenomenelor. - Asigura cunoasterea materiala, fizica, chimica si biologica a mediului intern sau extern. Aceste mecanisme se compun din urmatoarele procese: I. II. III. Senzatiile; Perceptiile; Reprezentarile.

Senzatiile
Teme: 1) Etapele dezvoltarii senzatiilor; 2) Caracterizarea senzatiilor; 3) Mecanismele senzatiilor; 4) Propietatile senzatiilor; 5) Clasificarea senzatiilor; 6) Legile senzatiilor.

1.
1) Iritabilitate; 2) Sensibilitate; 3) Excitabilitate; 4) Motricitate;

Etapele dezvoltarii senzatiilor

Senzatiile se dezvolta in urmatoarele etape:

5) Senzatiile propriu-zise. Putem spune ca senzatiile se dezvolta prin trecerea de la iritabilitate la sensibilitate si excitabilitate apoi la motricitate In continuare voi defini pe scurt aceste notiuni, cu toate ca le-am pomenit si in primul suport de curs: 1) Iritabiliatea este reactia intregului organism la actiunea unui stimul biologic necesar, care este nespecifica, difuza si generalizata. Exemple: senzatia de foame, de sete, de placere erotica, etc.

2) Sensibilitatea este propietatea psihica a organismului de a discrimina stimulii biologici necesari de cei indiferenti, prin intermediul organelor de simt. Sensibiltatea se caracterizeaza prin urmatoarele: - Este o rectie specifica, reversibila a organismului la actiunile tuturor stimulilor, indiferent de importanta lor biologica; - Se realizeaza prin intermediul analizatorilor; - S-a dezvoltat din necesitatea discriminarii stimulilor biologici necesari fata de cei indiferenti. 3) Excitabilitatea reprezinta reactia specifica la actiunea unui stimul. Exemplu: rectia analizatorului vizual la stimului luminos, etc. 4) Motricitatea reprezinta totalitatea miscarilor si coordonarilor senzoriomotorii ale organismului, precum si deplasarea organismului in mediul inconjurator( mersul, apucarea obiectelor, comprehensiunea, agatarea, etc.) 5) Senzatiiile constau in transmiterea excitatiilor la centrii nervosi corticali, unde sunt transformati in imagini ale obiectelor. Senzatiile reprezinta procese psihice primare, care reflecta insusirile fizice, izolate ale obiectelor si fenomenelor, cu ajutorul unui singur analizator. Ele se caracterizeaza prin urmatoarele: - Sunt imagini primare simple unimodale(un singur analizator); - Opreaza cu insusiri izolate ale obiectelor, realizand analiza senzoriala ale acestora; - Nu pot fi modificate voluntar; - Se realizeaza aici, acum, asigurand constiinta prezentului; - Are la baza constiinta, asigurandu-i claritatatea imaginilor senzoriale si acuitatea acestora.

2.

Mecanismele senzatiilor

Senzatiile au la baza urmatoarele mecanisme: 1) Codificarea; 2) Recodificarea; 3) Decodificarea; 4) Conexiunea inversa. 1) Codificarea se realizeaza la nivelul receptorului fiecarui analizator, care capteaza energia de excitatie si o transforma in impuls nervos, prin depolarizarea membranei neuronale. Receptorii se caracterizeaza prin: - Sunt sensibili numai la stimuli specifici acestora si insensibili la stimuli nespecifici acestora; - Depolarizare, transductivitatea adica ionii de sodiu ies la suprafata membranei neuronale, iar cei de calciu si magneziu intra in interiorul acestuia, care genereaza un impuls nervos si se propaga pana la centri nervosi. 2) Recodificarea se realizeaza la nivelul fibrelor nervoase aferente, care consta in selectia influxurilor nervoase in functie de valoarea lor adaptativa, adica acele influxuri nervoase fara valoare adapatativa pentru organism raman la nivelul centrilor nervosi subcorticali asigurand tonifierea organismului, iar cele adptativie sunt transmise la centri nervosi corticali. 3) Decodificarea se realizeaza la nivelul centrilor nervosi corticali in care influxurile nervoase sunt transformate in imagini ale obiectelor si senzatiilor. Centrii nervosi se compun dintr-un nucleu si o arie de asociere cu alti centrii nervosi .

Nucleul senzorial cuprinde o arie motorie care asigura motilitatea analizatorului si o arie senzoriala, care asigura receptia stimulilor. 4) Conexiunea inversa se realizeaza prin intermediul fibrelor nervoase eferente, care asigura reglarea functionala analizatorului, in functie de calitatile stimului. Acest mecanism explica legea pragurilor absolute, legea adaptarii si legea contrastelor senzoriale.

3.

Propietatile senzatiilor

Propietatile senzatiilor depind de propietatile stimulului si sunt urmatoarele: 1) Calitatea senzatiilor; 2) Intensitatea senzatiilor; 3) Durata senzatiilor; 4) Tonul afectiv. 1) Calitatea senzatiilor reprezinta capacitatea lor de a fi specifice analizatorului si stimului. Aceasta trasatura depinde de urmatorii factori: - Tipul de receptor si stimul; - Localizarea receptorilor; - Energia specifica a receptorilor si fibrelor nervoase; - Caracteristicile morfofunctionale ale receptorilor. 2) Intensitatea senzatiilor depinde de intensitatea stimului Aceasta propietate depinde de urmatorii factori:

- Amplitudinea influxurilor nervoase; - Grosimea fibrelor nervoase; - Numarul fibrelor nervoase; - Gradul de excitabilitate a sistemului nervos central( S.N.C. ). 3) Durata senzatiilor se refera la intinderea in timp a senzatiilor, in functie de durata actiunii stimulului Aceasta calitate arata, ca nu intotdeauna senzatiile dispar odata cu incetarea actiunii stimulilor. Imaginile care persista si dupa incetarea actiunii stimulilor se numesc imagini consecutive sau efecte de remanenta. 4) Tonul afectiv al senzatiilor reprezinta proprietatea senzatiilor de a produce reactii emotionale pacute sau neplacute, comportamente de atractie sau respingere, in functie de starea motivationala a organismului.

4.

Clasificarea senzatiilor

Senzatiile se clasifica dupa urmatoarele criterii: 1) Dupa analizator; 2) Dupa distanta de contact dintre stimul si analizator; 3) Dupa localizarea receptorilor; 4) Dupa tipul de stimul; 5) Dupa relatiile dintre analizatori. 1) Dupa analizator, desprindem analizatorul: - Visual; - Auditiv;

- Olfactiv; - Gustativ; - Cutanat. 2) Dupa distanta de contact dintre analizator si stimul, desprindem: - Telereceptori(vaz, auz si olfactie) - Tangoreceptori ( simt tactil si gust ) 3) Dupa localizarea receptorilor, desprindem: - Exteroceptori ( vaz, auz, olfactie, gust si simt tactil ) - Propioceptori ( schema corporala, kinestezie); - Interoceptori( foame, sete, sexualitate, etc. ) 4) Dupa tipul de stimul, desprindem - Stimul mecanic; - Stimul electric; - Stimul chimic( olfactie si gust); - Stimul biologic( foame, sete). 5) Dupa relatia intre analizatori, desprindem - senzatii unimodale( un singur analizator); - senzatii plurimodale( senzatii produse de mai multi analizatori)

5.

Legile senzatiilor

Legile senzatiilor sunt urmatoarele: 1) legea intensitatii;

2) legea adaptarii; 3) legea contrastului; 4) legea sensibilizarii; 5) legea depresiei; 6) legea sinesteziei; 7) legea compensatiei; 8) legea semnificatiei; 9) legea conditionarii socioculturale.
1)

Legea intesitatii, arata ca un stimul produce o senzatie numai daca are o


anumita intensitate, numita prag.

Pragurile senzoriale pot fi: - Prag minim absolut; - Prag subliminal; - Prag maxim absolut; - Prag operational; Prag diferential.

Pragul minim absolut este intensitatea minima a unui stimul, capabil sa produca o senzatie. Pragul subliminal este intensitatea unui stimul, care nu atinge pragul minim absolut si nu produce o senzatie. Pragul maxim absolut este intensitatea maxima a unui stimul, capabil sa produca o senzatie, insa dincolo de acest prag, poate produce durerea. Pragul diferential este relatia dintre intensitatea initiala a stimului si intensitatea adaugata sau scazuta la aceasta, care produce modificarea senzatiilor initiale.

Pragul operational consta in discriminarea stimulilor. Aceasta lege arata ca, cu cat pragul unui stimul este mai mare, cu atat sensibilitatea analizatorului este mai mica.
2)

Legea adaptarii senzoriale consta in modificarea sensibilitatii


analizatorului la actiunea prelungita a stimulului, in sensul cresterii sau scaderii ei.

L a un stimul cu intensitate mare, sensibilitatea scade, iar la un stimul cu intensitate mica, sensibilitatea creste.
3)

Legea constrastului senzorial este capacitatea analizatorului


de a discrimina doi stimuli cu calitati si intensitati diferite, care actioneaza in acelasi timp.

Contrastul poate fi simultan sau succesiv Constrastul simultan consta in discriminarea a doi stimuli diferiti, care actioneaza in acelasi timp asupra analizatorului. Constrastul succesiv consta in discriminarea stimulilor care actioneaza unul dupa altul asupra analizatorului.
4)

Legea sensibilizarii consta in cresterea sensibilitatii


analizatorului, ca urmarea stimularii altui analizator .

5)

Legea depresiei scaderea sensibilitatii analizatorului, ca urmare a


stimularii altui analizator.

6)

Legea sinesteziei consta in aparitia senzatiei intr-un analizator, ca


urmarea stimularii unui alt analizator.

7)

Legea compensatiei consta in cresterea sensibilitatii unui analizator, ca


urmare a pierderii sensibilitatii altui analizator.

8)

Legea semnificatiei un stimul slab, insa semnificativ pentru organism


este mai repede detectat decat un stimul putenic, dar nesemnificativ.

9)

Legea conditionarii sociale consta in aparitia unor senzatii specific


omului cum ar fi pipaitul, ascultarea, senzatii profesionalizate si cititul.

Perceptiile
Teme: 1. Caracterizarea si dezvoltarea perceptiilor; 2. Mecanismele perceptiilor; 3. Determinantii perceptiei; 4. Legile perceptiilor; 5. Formele perceptiilor.

1. Caracterizarea si dezvoltarea perceptiilor


Perceptia este procesul psihic senzorial care asigura constiinta intregralitatii si unitatii insusirilor obiectelor cu ajutorul mai multor analizatori. Perceptia spre deosebire de senzatii se caracterizeaza prin: Este o imagine primara complexa, unitara, integrala, redand toate insusirile fizice ale obiectelor concrete; Este o imagine inferentiala, intrucat prin perceptie individul recunoaste obiectul, chiar si in conditiile in care din el lipsesc unele elemente nesemnificative , avand la baza schema perceptiva a obiectului; Este o imagine categoriala, intrucat prin perceptie individul raporteaza obiectul la categoria sa din care face parte; Este o imagine automatizata adica in general perceptia se produce spontan, in afara controlului constient , neavand la baza un anumit scop; Este o imagine plurimodala,adica in actul perceptiei sunt antrenati mai multi analizatori;

Perceptia se dezvolta in urmatoarele etape: - Trecerea de la analiza insusirilor fizice ale obictelor prin senzatii la sinteza lor prin perceptii; - Formarea schemelor perceptive ( exerienta anterioara cu obiecte), asigurand constanta perceptiva a obiectelor; - Interpretarea si anticiparea perceptiva adica obiectul capata o anumita semnificatie pentru activitatea individului uman; - Formarea complexelor polisenzoriale. Perceptia implica urmatoarele comportamente: Detectarea si diferentierea obiecteor; Recunosterea obiectelor pe baza schemelor perceptive; Selectia obiectelor in functie de semnificatia lor pentru activitatea individului uman; Corectarea imaginilor deformate ale obiectelor( iluziile perceptive).

2.

Mecanismele perceptiei

Mecanismele perceptiei asigura cunoasterea obiectului, constanta perceptiva si corectarea imaginilor deformate. Mecanismele perceptiei se impart in doua categorii: 1) Mecanisme senzoriale ale perceptiei. 2) Mecanismele intelectuale ale perceptiei. 1) Mecanismele senzoriale ale perceptiei sunt urmatoarele: a) Tiparele senzoriale;

b) Intregul; c) Explorarea perceptiva a) Tiparele senzoriale sau experienta anterioara cu obiectul asigura recunoasterea obiectului prin compararea obiectului exterior, real cu modelul mintal al acestuia ; b) Intregul consta in gruparea elementelor componente ale obiectului sau a campului perceptiv, asigurand constanta perceptiva in conditiile in care din obiect lipsesc unele elemente nesemnificative ale acestuia. De asemenea, acest mecanism asigura integralitatea si unitatea obiectului prin detectarea insusirilor esentiale ale obiectelor, apoi recunoasterea obiectelor dupa tipare senzoriale. Formarea formelor obiectelor se realizeaza prin gruparea elementelor, dupa urmatoarele legi. - Legea proximitatii( apropierea elementelor); - Legea similaritatii( elementele asemantoare); - Legea simetriei( elementele orientate in aceeasi directie ); - Legea inchiderii ( completarea imaginilor lacunare cu elementele din experienta anterioara a subiectului); Formele perfecte se caracterizeaza prin: Simplitate; Repetabilitate; Simetrie; Proximitate; Continuitate;

c) Explorarea perceptiva reprezinta ansamblul actiunilor cu obiecte. Explorarea implica urmatoarele actiuni: - Fixarea privirii in toate pozitiile; - Compararea si generalizarea obiectelor; - Manipularea obiectelor Explorarea obiectelor se realizeaza dupa urmatoarele principii: Principiul diversificarii obiectelor; Principiul semnificatiei obiectelor; Principiul zonelor informative( zona care ofera o cantitate mare de informatii) Principiul tolerantei( corespondenta intre cantitatea de informatie si capacitatea de receptie a subiectului); Principiul extensiei senzoriale( antrenamentul polisenzorial in perceptive)

Mecanismele intelectuale ale perceptiei cuprind: a) Atributele distinctive; b) Prototipurile; c) Anticiparea. a) Atributele distinctive constau in recunoasterea obiectelor dupa trasaturile specifice ale acestuia, bazandu-se pe compararea obiectelor;

b) Prototipurile constau in raportarea obiectului la categoria sa de obiecte, prin schematizare( detectarea insusirilor comune ale obiectelor); c) Anticiparea inseamna a prevedea evenimentele ulterioare.

3. Determinantii perceptiei
Determinantii perceptiei sunt urmatorii : 1) Determinanti exteriori; 2) Determinanti interiori . Determinantii exteriori perceptiei cuprind: a) Intensitatea moderata a stimulului; b) Durata optima stimului; c) Raporturile temporal-spatiale ale stimulilor; d) Familiaritatea cu stimulul. Determinanti interior cuprind: a) Semnificatia stimulului; b) Concentrarea atentiei; c) Profesia si cultura subiectului d) Experienta cu obiectul.

4. Legile perceptiei
Legile perceptiei sunt urmatoarele: 1) Legea integralitatii perceptive; 2) Legea structuralitatii perceptive; 3) Legea selectivitatii; 4) Legea proiectivitatii; 5) Legea constantei perceptive. 1. Legea integralitatii perceptive consta in crearea unei imagini complete despre obiect. 2. Legea structuralitatii consta in relatia dintre obiectul perceptiei si campul perceptiei in care apare el. 3. Legea selectivitatii perceptive consta in retinerea obiectelor in functie de interesele subiectului; 4. Legea proiectivitatii perceptive consta in faptul, ca imaginea se proiecteaza la nivelul creierului, apoi la nivelul obiectului. 5. Legea constantei perceptive consta in recunoasterea obiectului, chiar si atunci cand el si-a modificat forma si conditiile de perceptie.

5.

Formele perceptiei

Formele perceptiei se impart in doua categorii : 1) Forme simple ale perceptiei;

2) Forme complexe ale perceptiei 1.Formele simple ale perceptiei se refera la organele de simt care reflecta obiectul in integralitatea sa. 2. formele complexe ale perceptiei cuprind: a) perceptia spatiului; b) perceptia timpului; c ) perceptia miscarii a) Perceptia spatiului Spatiul este locul unde se desfasoara o succesiune de evenimente. Spatiul poate fi: - Vizual; - Auditiv; - Tactil-kinestezic . - Spatiul vizual se refera la dimensiunile si caracteristicile spatiale ale obiectelor , cum ar fi: marime, forma, distanta, directia, relief, pozitia, etc. Spatial vizual poate fi: Bidimensional; Tridimensional. Spatiul bidimensional se refera la pozitia obiectelor in spatiu( lateralitate, coordonare sus-jos); Spatiul tridimensional se refera la volumul si distanta obiectelor

Spatiul vizual are urmatorii indicatori, care asiguara constanta perceptiva: Monoculari. Binoculari. Indicatorii( repere visual- percetive) monoculari sunt urmatorii: Marimea obiectelor; Superpozitia obiectelor( umbra obiectelor); Gradientul de textura( detaliile obiectelor in functie de distanta la care se afla); Contrastele cromatice al obiectelor; Paralaxa de miscare ( iluzia miscarii obiectelor in timp ce noi de deplasam); Perspectiva lineara ( liniile paralele la o anumita distanta, par sa se apropia); Sterioscopia, adancimea obiectului. Indicatorii binoculari cuprind: Disparitatea imaginilor retiniene; Convergenta sau divergenta oculara; Coordonare oculomotorie. Spatiul auditiv consta in localizarea sunetelor in spatiu, discriminarea sunetelor dupa intensitate, timbru, distanta si directie. Perceptia spatiului auditiv are la baza urmatoarele mecanisme:

Miscarea de orientare a privirii si a capului dupa sursa sonora; Sensibilitatea vestibulara, adica distanta sunetelor in spatiu; Lateralitatea si coordonare sus-jos a sunetelor. Perceptia spatiului auditiv are urmatorii indicatori: - Indicatorii monoauriculari; - Indicatorii biauriculari. Indicatorii monoauriculari se refera la frecventa, intensitatea si timbrul sunetului; Indicatorii biauricualari se refera la directia si distanta sunetelor. Spatiul tactil-kinestezic consta in delimitarea spatiului fizic si orientarea organismului in spatiul prin intermediul receptorilor vestibulari, tactili si kinestezici. Perceptia tactil-kinestezica are urmatorii indicatori: - Echilibru ortostatic( receptorii vestibulari); - Miscarea in spatiu ( receptorii kinestezici); - Orientare in spatiu( receptorii tactil-kinestezici); - Schema corporala( cunoasterea segmentelor corpului nostru prin intermediul receptorilor tactil-kinestezici); - Lateralitatea. b. pereceptia timpului se refera la succesiunea de evenimente care se desfasoara intr-un spatiu dat. Perceptia timpului are urmatorii indicatori: - Timpul fizic( anotimpuri, momentele zile);

- Timpul biologic( ritmul somn-veghe, alimentatia, odihna,); - Timpul psihologic, aprecierea subiectiva a duratelor; - Timpul socio-profesional, apreciere duratelor in functie de cantitatea activitatilor desfasurate in timp si spatiu. c. Perceptia miscarii se refera la schimbarea pozitiei obiectelor in spatiu, precum si la transformarea lor in timp. Miscarea poate fi reala( deplasarea obiectului de la un punct la altul) sau iluzorie, aparenta.

Reprezentarile

Teme : 1 .Caracterizarea 2 .Proprietatile 3 .Tipurile

reprezentarilor

reprezentarilor

reprezentarilor

Caracterizarea reprezentarilor

Reprezentarile propriu-zise sunt o componenta stabila si cu pondere deosebita a activitatii noastre mintale .Reprezentarea este parte integranta a inteligentei si ea poate fi interpretata ca procesare si operare cu simboluri.

Reprezentarea este imaginea sau modelul informational intern , actualizat, al unor obiecte , fenomene , evenimente ,situatii , etc. ,care au fost percepute anterior , dar care in momentul dat iti pot lipsi din campul senzorial . Asadar , fata de perceptie , care ne furnizeaza informatii numai despre obiectele si fenomenele reale prezente , care actioneaza in momentul dat asupra analizatorilor nostri , reprezentarea ne ofera astfel de informatii si in absenta obiectului de referinta .

Reprezentarea este si procesul de producere si utilizare mentala a imaginilor unor obiecte in absenta lor . Reprezentarea atat ca produs cat si ca proces ,are la baza doua surse: - memoria de lunga durata - imaginatia. Memoria este cea care inmagazineaza , pastreaza si reactualizeaza informatia structurata initial in imagini receptive . Astfel,inca inainte de dezvoltarea imaginatiei , reprezentarea devine posibila datorita fixarii ,mai mult sau mai putin fidele si durabile a continutului informational furnizat de perceptie .

Reprezentarile generate de imaginatie se pot referi atat la obiecte reale (ex. reprezentari despre obiecte si locuri pe care nu le-am perceput niciodata ca atare , dar despre care am citit sau am auzit povestindu-se), cat si la obiecte ideale , pe care abia urmeaza sa le cream sau care nu pot dobandi realitate sensibila (ex. reprezentarile personajelor sau intamplarilor din basme).

Formarea reprezentarilor are un caracter activ si selectiv. Chiar si atunci cand nu ne propunem in mod expres retinerea , pentru uzul ulterior, a imaginii obiectului pe care il percepem in momentul dat , iar reprezentarea se constituie pe cale neintentionata (involuntara), continutul sau va fi activ prelucrat si filtrat de structurile experientei cognitive antarioare si de starile afectiv-motivationale. In organizarea si sistematizarea lor interna ,reprezentarile se ierarhizeaza pe doua coordonate (axe): a)calitatea semantica a informatiei selectate -inalt relevante(care se apropie de notiuni) -mediu relevante -slab relevante(care se intersecteaza cu perceptiile) b) gradul de generalitate -reprezentari individuale,particulare sau de specie(ex. reprezentarea unui trandafir) -reprezentari generale sau de clasa(ex. Reprezentarea unei flori in general,cu elemente comune tuturor speciilor)

Proprietatile

reprezentarilor

Proprietatile reprezentarilor sunt urmatoarele :

1. 2. 3. 4. 5. 6.

Intensitatea ; Stabilitatea ; Gradul de completitudine ; Gradul de relevanta ; Gradul de generalitate ; Caracterul legaturii designative ;

1) Intensitatea exprima forta sau pregnanta imaginii care se evidentiaza , in vivacitate , prospetime , claritatea liniilor de contur si contrastul figura-fond ; In plan neurofiziologic , intensitatea reprezentarii este conditionata de gradul de conservare , in memoria de lunga durata , a urmei perceptiei anterioare si de activarea retelei neuronale care pune in circulatie continutul informational corespunzator.

2)Stabilitatea defineste durata mentinerii in campul clar al constiintei a unor reprezentari reactualizate sau generate in momentul dat de imaginatie . Spre deosebire de perceptie , care dureaza cat timp obiectul se mentine in campul sensorial si continua sa actioneze asupra simturilor , reprezentarea are o durata relativ scurta (de ordinal secundelor sau a fractiunilor de secunda)

3) Gradul de completitudine exprima volumul general de informatie pe care il cuprinde reprezentarea si acesta depinde de numarul elementelor sau a insusirilor ce se retin . In principiu , valoarea gradului de completitudine este conditionata de tipul dominant de memorie ,fiind mai mare la persoanele la care predomina memoria intuitive-imagistica asupra celei verbalabstracte si de familiaritatea obiectului reflectat (reprezentarile obiectelor familiare cu care avem contact permanent in viata cotidiana sunt mai complete decat reprezentarile obiectelor nefamiliare , rar si sporadic intalnite in activitatea curenta).

4) Gradul de relevanta , ca si in cadrul perceptiilor , se refera la semnificatia informatiilor sau a insusirilor si notelor pe care le contine sau le reflecta imaginea. In principiu , reprezentarea poseda un grad de relevanta mai ridicat decat perceptia;ca nivel calitativ superior in raport cu perceptia , ea reflecta , de regula , insusiri si proprietati semnificative , definitorii pentru obiect.

5) Gradul de generalitate este dimensiunea care deosebeste si distanteaza cel mai mult reprezentarea de perceptie. El rezida in aceea ca imaginea-reprezentare selecteaza

si reflecta insusirile repetabile si comune ale obiectelor subsumand un numar de cazuri asemanatoare. Gradul de generalitate al unei reprezentari este determinat de diversitatea situatiilor si de numarul cazurilor individuale intalnite in experienta perceptive anterioara subiectului .

6) Caracterul legaturii designative este foarte important pentru definirea reprezentarii si stabilirea locului ei in cadrul activitatii cognitive. Legatura designative se refera la modul in care se stabileste corespondenta semantica intre ceea ce numim model informational intern (imagine , schema , simbol) si relitatea obiectiva externa . Ea se poate realiza in doua forme: -directa sau nemijlocita ; -indirecta sau mijlocita ; Prima este proprie senzatiei si perceptiei si presupune stabilirea unui circuit informational direct (actual) intre subiect si obiect.

Cea de-a doua forma este proprie reprezentarii si , intr-un grad mai inalt , gandirii.Consta intr-un ansamblu de transformari aplicate ,nu direct obiectului real , ci imaginii lui perceptive , asa cum s-a fixat si s-a pastrat ea in memoria subiectului .

Tipurile reprezentarilor

Principalele criterii prin care se diferentiaza tipurile de reprezentari sunt urmatoarele :

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7.

Modalitatea senzoriala ; Domeniile de referinta cognitive ; Gradul de generalitate ; Gradul de complexitate ; Sursa generativa ; Modul de generare(producere) ; Dimensiunea static-dinamic .

1 . Modalitatea senzoriala este dominanta in structurarea continutului informational . Pune in evidenta clasele reprezentarilor : -vizuale ; -tactile ; -kinestezice ; -auditive ; -olfactive ; -gustative . Cel mai bine structurate si delimitate sunt reprezentarile vizuale , legate de forme si de spatialitate(topografie).Aceasta se explica prin faptul ca

analizatorul visual indeplineste rolul de mechanism integrator , unificator al intregii experiente senzoriale .La persoanele cu aptitudini sportive si muzicale , o pregnanta deosebita au reprezentarile kinestezice si auditive.

2 . Dupa criteriul Domeniilor de referinta cognitive distingem :

-reprezentari stiintifice (in matematica ,biologie ,geografie, fizica,etc); -reprezentari tehnice (mecanisme ,componente ,agregate mecanice); -reprezentari artistice (literare ,plastice ,muzicale) ; -reprezentari religioase (legate de divinitate ,de viata de apoi ,de ritualuri)

3 . Gradul de generalitate permite diferentierea reprezentarilor dupa sfera de cuprindere ,relevandu-se astfel : -reprezentari individuale ; -reprezentari de specie ; -reprezentari de gen (clasa )

4 . Dupa Domeniile de referinta cognitive identificam : -reprezentari simple (un singur obiect sau o singura insusire ) ; -reprezentari complexe (mai multe dimensiuni sau mai multe obiecte ) .

5 . Sursa generative conduce la delimitarea a doua criterii : -reprezentari ale memoriei ; -reprezentari ale imaginatiei .

6 . Modul de generare (producere ) are doua criterii : -reprezentari voluntare (intentionate) ; -reprezentari involuntare (neintentionate ).

7 . Dupa Dimensiunea static-dinamica gasim doua criterii : -reprezentari statice care ne redau obiectul intr-o singura ipostaza ; -reprezentari dinamice ne redau figura intr-o succesiune de pozitii si stari posibile.

Cap IV

Mecanisme superioare de prelucrare si transformare a informatiilor I . Gandirea


Teme : 1 . Caracterizare generala ; 2 . Structura psihologica interna a gandirii ; 3 . Forme modale de procesare-integrare a informatiei la nivelul gandirii ; 4 . Gandirea ca activitate specifica de rezolvare a problemelor ;

1.Caracterizare generala
Termenul ca atare de Gandire a patruns in psihologie prin intermediul filozofiei si al logicii si a fost asociat cu anumite

forme ale activitatii mentale-de a opera cu concepte , cu abstractiuni , de a judeca , de a rationa si de a genera cunostinte . Psihologii , trecand la studiul ei experimental si de observatie , au constatat ca gandirea prezinta in sine o realitate astfel : in plan individual(in raport cu sarcini si situatii diverse); in plan interindividual (in raport cu una si aceeasi sarcina) ; in plan istoric (in raport cu diferite epoci istorice ) ; in plan ontogenetic (in raport cu diferite perioade de varsta si stadii evolutive ale individului ). Astfel , pentru a intelege atributele logice prin prisma carora definim gandirea trebuie sa ne raportam la anumite coordonate , din care sa desprindem anumite caracteristici semnificative , care , luate impreuna pot aproxima complexitatea extraordinara a gandirii : - a) Coordonata interactiunii reflectorii subiectobiect(lumea externa); - b) Coordonata imformational-negentropica; - c) Coordonata actionala; - d) Coordonata genetica a) Coordonata Interactiunii reflectorii subiect-obiect ne obliga sa recunoastem ca gandirea reprezinta una dintre cele mai importante verigi de legatura ale omului cu lumea externa,repsectiv,ca ea este o forma specifica de reflectare in plan subiectiv a acestei lumi si a propriului eu .Are un caracter mijlocit ,generalizat,esential si abstract. Ea este reflectare subiectiva, in forma ideala a proprietatilor generale,esentiale,necesare ale obiectelor si fenomenelor externe si ale relatiilor legice dintre acestea. -

b)

Coordonata informational-negentropica defineste informatia proprie a continutului gandirii si dimensiunile generalitatii si esentialitatii .Aceasta inseamna ca gandirea se

constituie si se articuleaza in plan operational pe masura introducerii criteriilor generalitatii ,relevantei,repetabilitatii si a esentialitatii .Astfel conform acestei coordonate gandirea este o organizare specifica a imformatiei la nivelul creierului uman ,bazata pe criterii si principii logico-gramaticale de ordin sintactin,semantic si pragmatic. Continutul gandirii trebuie privit prin aceasta coordonata ca un ansamblu structurat de imformatii codificate prin intermediul limbajului natural (cuvinte-notiuni) sau a limbajelor formale (logic,matematic) .

c)

Din punct de vedere al Coordonatei actionale baza si punctul de plecare al gandirii il reprezinta schemele si operatiile din planul extern, cu obiectele si lucrurile din campul senzorial apropiat.Astfel actiunile directe (apucare ,prindere ,aruncare ,impingere,comparare,masurare,grupare clasificare) se interiorizeaza si se transforma in actiuni mentale ce vor genera scheme operatorii ale gandirii .Din punct de vedere cronologic actiunea externa va precede si va pregati procesul intern de gandire si va pregati actiunea in plan extern cu finalitate adaptativa .

d) Coordonata genetica abordeaza gandirea nu numai la un moment dat ci si in dinamica si devenirea sa .Devenirea gandirii se realizeaza in doua planuri :Istoric si Ontogenetic .Astfel fiecare etapa din dezvoltarea genetica a gandirii se sprijina si va fi conditionata de nivelul evolutiei istorice si culturale anterioare .Si invers ,evolutia istorica a gandirii va fi conditionata de functionarea gandirii la nivel individual. Aceasta coordonata se realizeaza pe baza interactiunii dintre factorii ereditari si factorii de mediu.

2 . Structura psihologica interna a gandirii

Structura psihologica interna a gandirii cuprinde doua componente principale : - a) Componenta operatorie - b) Componenta imformationala (de continut) Componenta operatorie arata ca transformarea se realizeaza de catre operator si poate imbraca forme instrumental-logice diferite : - transformare cantitativa (diminuare,multiplicarecomprimare ) - transformarea calitativa ( interschimbabilitate modala ,transformarea informatiei senzoriale in informatie conceptuala,transformarea modelului imformational intern in act comportamental extern ) - transformarea relationala ( mai mic decat ,egal cu,inclus in,care duce la , rezulta ca,etc ). Din punct de vedere al componentei operatorii gandirea este procesual dinamica ,o inlantuire orientata de operatii,care porneste de la o stare initiala si se desfasoara in directia unei stari terminale (rezultat ,produs). Operatiile mentale au un caracter ideal si se caracterizeaza printr-o serie de proprietati specifice precum : -Reversibilitatea este cea mai importanta dintre aceste proprietati si consta in doua transformari : una care trece situatia intiala intr-o oarecare stare finala si alta indirecta , cu sens opus care permite revenirea pe plan mental la situatia intiala . a)

-Reflexivitatea este o transformare identica de raportare a obiectului la el insusi (a este identic cu a ,sau matematic: a este congruent cu a ). -Simetria desemneaza posibilitatea permutarii termenilor fara a modifica identitatea lor mentala ( schimbarea pozitiei a doua obiecte nu duce la anularea relatiei de egalitate dintre ei ) -Asociativitatea reflecta existenta unui anumit grad de liberatate in interiorul operatiilor gandirii facand posibila modificarea transformarilor mentale fara a influenta rezultatul final . -Tranzitivitatea reflecta posibilitatea de deductie a unei egalitati dintr-o alta egalitate ( daca a =b si b=c => a=c). Componenta operatorie face ca operatiile sa se coordoneze si sa se echilibreze reciproc,generand posibilitatea ca transformarile secventiale sa aiba o finalitate unitara .

Componenta imformationala (de continut ) . Din acest punct de vedere gandirea nu este o desfasurare mecanica de operatii pure,ci are ca sursa primara de continuturi lumea externa ,iar izvorul lor de alimentare directa il reprezinta datele senzoriale . Elementele de baza ale structurii ei sunt: - Notiunea (ca element de baza al continutului )

b)

- Judecata - Rationamentul Ultimele doua fiind elemente supraordonate de rang cognitiv superior .

Notiunea ,odata elaborata se include in structura de continut stabil al gandrii ,oferind un material calitativ superior de lucru .Astfel atitudinea si comportamentul fata de realitate vor avea trasaturi diferite atunci cand se vor intemeia pe o notiune comparative cu situatia cand pe prim plan ar fi o mediere senzoriala . Dupa natura continutului notiunile au fost impartite in doua notiuni: -Concrete (notiunea de casa ,de floare,etc) -Abstracte ( care sunt imposibil de reprezentat cum ar fi :libertate,dezvoltare ,intelepciune ,contradictie). Cea mai buna modalitatea de a dezvalui si a pune in circuitul actual continutul unei notiuni este definitia.

Judecata este o componenta de continut a gandirii putand fi stocata in memorie pentru uzul ulterior . Ea se integreaza in memorie la un nivel superior fata de notiune. Are o valoare superioara in comparatie cu notiunea ,refletand realitatea mai complet in mod dinamic si relational . Ea precizeaza continutul notiunii afirmand sau negand ceva despre altceva (Lemnul nu este bun conducator de electricitate , Stelele sunt corpuri ceresti , Omul nu este patruped ).

Daca legatura afirmata de judecata se regaseste in realitate ,atunci judecata este adevarata iar daca nu se regaseste este falsa.

Rationamentul determina o atitudine de rang superior a subiectului fata de realitate ,dezvoltand aspecte de ordin relational si interactional ,complexe ( corespondente spatiotemporale ,succesiuni ,probabilitati,cauzalitate ). Din cauza faptului ca este atat de complex, volumul pe carel ocupa in cadrul gandirii este relativ mai scazut decat cel al judecatilor si cu atat mai mult decat cel al notiunilor .Din punct de vedere cantitativ doar un numar mic de rationamente se stocheaza in continutul latent al gandirii pentru uzul ulterior.

3 . Forme modale de procesare-integrare a

informatiei la nivelul gandirii

Gandirea nu urmeaza o traiectorie unica si liniara. Ea cuprinde trei forme(directii ) modale ale procesarilor si anume : - a) Forma de procesare inductiva - b) Forma de procesare deductiva - c) Forma de procesare analogica

a) Procesare inductiva este nemijlocit stimulata si sustinuta de perceptii si reprezentari si actioneaza initial asupra obiectelor si fenomenelor concrete .Ca urmare va avea un sens ascendent

de la individual (particular) catre general (universal),de la intamplator catre necesar (legic).

Gandirea departajeaza in inductie trei genuri:

1)

Formarea de concepte. Procesarea informatiei este inducerea unei proprietati de la o parte a elementelor unei multimi la intreaga multime.De exemplu, constatand ca toate corpurile metalice conduc curentul electric extindem aceasta proprietate, spunand ca toate metalele sunt bune conducatoare de electricitate.

2)

Stabilirea anumitor Invarianti de raport.Subiectii sunt focalizati nu asupra obiectelor in sine,ci asupra raportului care se stabileste intre ele pe baza unui criteriu: De ordine ,de distanta ,de forma ,de culoare ,de subordonare ,etc. Din cele de mai sus se desprinde regula: Valoare de semnalizare in cadrul seriei se distribuie alternativ primului stimul, apoi ultimului; celui de-al doilea, apoi penultimului, etc.

3)

Inductia structurilor consta in relevarea unei relatii specifice intre doua elemente si generalizarea ei asupra altor elemente. (De exemplu in cazul familiei patratelor avem structura de forma ,data de relatia de egalitate a laturilor si unghiurilor . In pofida varietatii marimii sau culorii, structura forma patrata ramane invariabila.

b) Procesarea de tip deductiv .Caracteristica generala a acestei procesari este aceea ca are un sens descendent: porneste de la general ( un principiu,o regula o idee,etc.) si merge spre particular,individual. Schema logica pe care se intemeiaza procesarea deductiva este principiul Cea ce se aplica universalului ,se aplica si fiecarui caz individual in parte . Dupa structura si complexitate procesarea deductiva se realizeaza in trei forme :

1) Procesarea deductiva imediata se caracterizeaza prin stabilirea unei legaturi intre judecata premisa si judecata concluzie .Corectitudinea procesarii in acest caz este determinata cu precadere de respectarea conditiei de distribuire a termenilor.

2) Procesarea de tip silogistic realizeaza un rationament deductiv imediat alcatuit doar din trei propozitii (judecati) dintre care doar doua sunt premise ,iar a treiaconcluzia . Din punct de vedere structural ,silogismul ,se concretizeaza in constructii de tipul : -Toti oamenii sunt muritori. - Socrate este om. -Socrate este muritor .

3) Procesare deductiv-liniara .Realizeaza o transformare de tip tranzitiv.Rationamentul pe care se intemeiaza are doua premise ,fiecare dintre ele exprimand o relatie dintre doi termeni: -Petre este mai harnic decat Vasile.

-Ion este mai lenes decat Vasile. -Care este cel mai harnic? Raspunsul corect este : Petre este cel mai harnic.

c)

Procesarea analogica . Ea poseda atributul operational specific de a extrage sugestii de rezolvare a unei probleme de un anumit tip sau dintr-un anumit domeniu, din rezolvarea unei probleme de un alt tip sau dintr-un alt domeniu, de a gasi criterii pentru formularea unei explicatii comune pentru o categorie de fenomene . Spre deosebire de procesarea deductiva , in procesarea analogica,legatura dintre premise si concluzie are un caracter ipotetic ,probabilist si nu unul strict necesar . Trainicia ei va depinde de insusirile comune ,de natura insusirii transferate si de : -Gradul de esentialitate; -Gradul de diversitate ; -Gradul de reprezentativitate.

4 . Gandirea ca activitate specifica de rezolvare a

problemelor

Domeniul specific in care se activeaza si se pun in relatie finala toate componentele gandirii il constituie rezolvarea problemelor in sens larg .Problema sau Situatia problematica reprezinta stimulul autentic al oricarui proces veritabil de gandire. Depasirea obstacolelor ,iesirea din impasuri ,gasirea raspunsurilor la numeroase intrebari De ce? si Cum? etc. reclama iesirea din si depasirea limitelor datelor senzoriale imediate si trecerea la o activitate mentala de un nivel superior de natura general abstracta cu organizare si desfasurare discursiva ,cuprinzand toate coordonatele spatio-temporale. Aceasta este gandirea ,cu functia sa principala-cea rezolutiva.

Dinamica de rezolvare a problemelor


Rezolvarea unei probleme in sensul in care am definit-o mai sus ,are un caracter procesual-secvential,evidentiand mai multe verigi(etape) pe care le prezentam mai jos : a) Procesul initial (imput translation),care consta in realizarea reprezentarii interne a spatiului ambiant cu relevarea in cadrul lui a spatiului problematic .In functie de modul in care se structureaza reprezentarea interna,subiectul va pune in relief ,va estompa sau va elimina din campul lui de actiune solutia problemei . Activitatea de raspuns .Urmeaza formarii reprezentarii interne. Ea se concretizeaza in alegerea unei metode particulare de rezolvare.

b)

Aplicarea metodei alese si controlarea gradului de adecvare a activitatii printr-un dublu feed-back: -Extern inregistrarea si evaluarea rezultatelor transformarilor anterioare ; -Intern-verificarea respectarii succesiunilor operatiilor stabilite in plan sau pe care le presupune metoda data . Daca cele doua mecanisme feed-back atesta existenta unei repartizari sau erori esentiale , aplicarea metodei respective poate fi stopata.

c)

Cand metoda initiala da gres ,subiectul are de ales intre trei posibilitati : 1) De a gasi sau presupune o alta metoda 2) De a realize o alta reprezentare interna,ceea ce va duce la reformularea problemei 3) De a abandona speranta in rezolvarea problemei,recunoscand-o ca fiind insolubila sau ca depasindu-I nivelul sau actual de pregatire .

d)

e)

In timpul desfasurarii operatiilor de mai sus o metoda poate genera altele noi ,adica scopuri partiale , subiectul alegand spre rezolvare una dintre aceste probleme . Putem deduce ca procesul general de rezolvare a unei probleme consta intr-o serie de verigi legate intr-un circuit inchis: -Stabilirea obiectivului -Alegerea metodei -Evaluarea rezultatelor -Alegerea unui nou obiectiv

Se admite,de asemenea , ca procesul de rezolvare a problemelor este si recursiv: Obiectivul neatins poate fi mentinut in ciuda faptului ca au fost fixate obiective noi ; obiectivul initial poate fi re-evocat dupa ce noile scopuri au fost atinse .Aceasta implica functionarea mecanismului de control si stocare a scopurilor.

Imaginatia

Teme : 1.Caracterizarea generala 2.Formele imaginatiei

1. Caracterizarea generala

Cotidian , termenul de imaginatie se intrebuinteaza cel putin in trei intelesuri : a) se spune despre un individ ca poseda imaginatie ,daca el a reusit sa resolve o problema concreta oarecare imtr-o maniera originala diferita de a celorlalti (imaginatie practica); b) in domeniul comunicarii verbale termenul imaginatie se foloseste pentru a califica originalitatea mijloacelor la care cineva recurge pentru a determina la nivelul interlocutorului sau auditoriului efectul dorit , asteptat (imaginatie lingvistica sau verbala); c) in sens traditional imaginatia este capacitatea de a combina imagini in tablouri sau succesiuni care imita faptele naturii,dar care nu reprezinta nimic real sau existent(imaginatia creatoare).Pentru aceasta din urma acceptiune Aristotel folosea termenul de fantezie .

Observam ca toate aceste sensuri ale termenului de imaginatie au in comun faptul ca ele desemneaza moduri diferite de operare ale intelectului,mai putin racordate la realitate decat gandirea. Din acest punct de vedere , imaginatia se interpune intre gandirea realista ,critica ,logica si gandirea autista ,supusa exclusiv legilor afectivitatii .

2.

Formele imaginatiei

Imaginatia imbraca mai multe forme si acestea sunt :

visele , procesele hipnoide, reveria, imaginatia reproductiva, imaginatia creatoare.

Visele - Ele se manifesta periodic pe fondul starii de somn, respectiv, in intervalele scurte de pana la 5 minute ale somnului superficial si pot fi considerate ca o prima forma de realizare a imaginatiei . Prin faptul ca producerea si desfasurarea lor se afla in afara comenzii deliberatoare si a controlului voluntar, visele reprezinta imaginarul inconstient. Apartenenta viselor la imaginatie se sustine prin doua argumente principale si anume :

a) continutul lor vizeaza in mod frecvent fenomene si evenimente ireale care nu se gasesc si care nu pot exista in realitate . b) chiar si in cazul in care continutul lor isi are sursa in experienta anterioara , modul de combinare a secventelor, ca si impostazele in care apar sunt absolut inedite , nefiind inciodata simple evocari sau reproduceri a ceea ce s-a intamplat . Procesele hipnoide - In cadrul proceselor hipnoide constiinta este destructurata si anihilata ,astfel incat se elibereaza mecanismele subcorticale ale activismului involuntar. Ia nastere un ansamblu de imagini si de articulari imagistice de tip halucinator a caror semnificatie este determinate direct de dinamismul motivational si afectiv. Acest lucru se intampla si cauzat de actiunea drogurilor prin anihilarea stimulilor din lumea externa .In fazele de inceput continutul imaginilor generate de activismul hipnotic are elemente si caracteristici positive inducand stari de relaxare,de transpunere ,de satisfactie ,de euforie ,etc; in fazele avansate cum sunt cele cauzate de consumul de droguri tablourile imaginative se modifica semnificativ catre polul negative,inducand stari de bulversare ,de agitatie ,de insuportabilitate de sine .

Reveria - Apare pe fondul unui activism psihofiziologic mai inalt ce duce la instalarea starii de veghe .Intre starea de somn sic ea de veghe se interpune starea denumita semivigila (toropeala sau somnolenta). Reveria este o productie imagistica libera fara interventia controlului voluntar si fara existenta unui scop anume . Din

acest motiv aceasta forma se mai numeste visare cu ochii deschisi . Reveria poate deveni daunatoare atunci cand se produce cu o frecventa prea mare ,tinzand sa acapareze intreaga existenta vigilenta a individului . Daca se mentine intre limite rezonabile , aceasta forma a imaginatiei joaca un rol pozitiv in viata noastra , contribuind la detensionare afectivmotivationala , la autoperfectionarea morala ,la revizuirea si optimizarea planurilor de perspectiva si a ierarhizarii scopurilor

Imaginatia reproductiva - Specificul ei rezida in reflectarea intr-o modalitate transformata a elementelor experientei anterioare . Ea nu poate fi confundata cu procesul memoriei in ipostaza sa de reactualizare . Imaginile ,ca simple amintiri ale unor lucruri concrete percepute anterior ,sunt net diferite prin pregnanta si calitati subiective, de imaginile acelorasi lucruri elaborate de imaginatie . Exista feedback ul negativ care asigura pastrarea si reactualizarea experientei anterioare pe cat posibil nealterate si feedback ul pozitiv care actioneaza constant in directia indepartarii produselor imagistice de datele primare pe baza carora se elaboreaza .

Imaginatia creatoare - Reprezinta forma cea mai inalta si specifica pe care o poate atinge imaginatia umana in general .Astfel imaginatia creatoare ne apare ca reprezentare si anticipare a noului , din perspectiva realizabilitatii sale in plan ideal intern si material extern .

Latura creativa nu se reduce la modul de transformare si combinare a secventelor imagistice ci presupune legarea a ceea ce se produce ,de o semnificatie , de o anumita functie utilitara pentru om ,pentru societate. Imaginatia creatoare se manifesta in doua forme : - inovatia (descoperirea) - inventia Inovatia consta in modificarea unor elemente cunoscute ,existente si in recombinarea lor intr-o noua schema sau structura, obtinandu-se astfel un produs cu aspect si propietati noi , inexistente la obiectul initial . Ea vizeaza o transformare mai mult sau mai putin radicala a ceva dat ,existent deja . Astfel intr-o descoperire se organizeaza noi scheme mentale ce permit punerea in evidenta a unor aspecte, caracteristici si relatii existente ce erau inaccesibile schemelor operatorii initiale .

Inventia inseamna a gasi si a realiza ceva nou la care nimeni nu s-a gandit inainte si pe care nimeni nu l-a mai realizat , a imagina ceva in scopuri particulare ,a gasi o iesire originala dintro situatie , a extrage ceva din imaginatie si a-l compune din toate secventele. Inventia inseamna insa si a recurge la ceva fals in special pentru a se disculpa ,pentru a gasi o iesire dintr-o situatie critica ( a inventa o pana de masina pentru a justifica intarzierea de la o intalnire ) . Termenul de inventie desemneaza atat procesul mental intern de elaborare si realizare a noului cat si produsul final obtinut.

Memoria

Teme : 1.Definitie si caracterizare 2.Dinamica memoriei 3.Formele memoriei 4.Uitarea

1. Definitie si caracterizare

Prin dimensiunea memoriei , sistemul psihic exista ca entitate specifica , avand continuitate si stabilitate in timp.Memoria nu intervine din afara in strusturarea si integrarea proceselor psihice cunoscute ( perceptia , gandirea , imaginatia ,trairile emotionale ,etc. ) ci face parte din insasi structura lor interna .Veriga memoriei se include ca o componenta structurala a intregului sistem psihic ,reprezentand fixarea si conservarea trecutului sau . Memoria poate fi analizata sistemic pe baza schemei cibernetice imput output imput . Prin imput prezentul intra in trecut ,iar prin output trecutul intra in actualitate . Din punct de vedere al modului calitativ structura imputului memoriei este eterogena cuprinzand : - fluxuri senzoriale (vizuale,auditive,olfactive,gustative,tactile,kinestezice,viscera le) - fluxuri imaginative - fluxuri conceptual simbolice - fluxuri logico proportionale - fluxuri de trairi emotionale - fluxuri motivationale - fluxuri motorii ( actionale ) La fel de eterogena va fi si structura output-ului ,blocul memorativ avand doua tipuri de iesiri: - specifice (primare) - nespecifice (secundare)

Iesirile specifice constau in reactualizarea si reproducerea unor continuturi cognitive , affective,motivationale,motorii,etc., in

forma pura asa cum au fost ele stocate si conservate fara sa fie utilizate in alte forme de activitate . Ele se activeaza prin probe de memorie ( de recunoastere, de fixare si reproducere a unor serii de cuvinte ,de numere ,de date, de elemente topografice ,etc. ). Iesirile nespecifice constau in activarea unor elemente din experienta anterioara in cursul desfasurarii unor procese psihice de cunoastere (perceptie , reprezentare, imaginatie , gandire ) sau acte instrumentale ( actiuni motorii de finalitate ).

Cum memoria este organizata dup principiul autoreglarii, iesirile se intorc si influenteaza asupra intarilor ,contribuind astfel la consolidarea in timp a ceea ce se realizeaza .

2. Dinamica memoriei
Memoria se releva in succesiunea si interconditionarea a 3 faze principale

a) Engramarea sau fixarea(memorarea traditionala) b) Pastrarea sau conservarea c) Ecforarea sau reactualizarea a) Engramarea(fixarea) reprezinta in sine un ansamblu de operatii de ordin logic-informational ,biofizic si biochimic ,in urma carora continuturile proceselor cognitive(perceptie

,gandire,imaginatie) , afectiv-motivationale si schemelor motorii sunt inscrise din segmentul temporal al prezentului in cel al tecutului . Aceasta faza se poate desfasura in 2 forme :memorarea neintentionata (fara existenta unui scop secial de retinere) -memorarea intentionata sau voluntara( in virtutea unui scop special de retinere) Memorarea neintentionata se realizeaza in mod cotidian ,in procesul perceperii diferitelor obiecte ,situatii ,intamplari si in cursul desfasurarii diferitelor activitati . Astfel, parcurgand un anumit drum printr-un oras ,supa un anumit timp ne reamintim locuri,cladiri ,intersectii,monumente,etc. desi nu ne-am propus la incpeut un asemenea scop .In acest caz, mecanismele memorative interne functioneaza ca niste captatori autonomi ,extrag din actualitate evenimente si secvente pe care le introduc in memorie unde se pastreaza un interval mai mare sau mai scurt de timp. De asemenea exista si memorarea fotografica (cand se intipareste tot ce intra in sfera perceptiei vizuale sua activitatii cotidiene) si memorarea insulara care se limiteaza la fixarea unui volum redus (pana la 2 ,3 elemente izolate).Memorarea involuntara tine cu precadere de insusirile native ale mecanismelor cerebrale si prin intermediul ei se poate pune in evidenta capacitatea de stocare a creierului.

Memorarea intentionata (voluntara) se desfasoara sub actiunea reglatoare directa a scopului sau a sarcinii de a retine materialul ce urmeaza a fi prezentat.Scopul de a memora poate fi impus de subiect insusi sau formulat din afara de catre un instructor sau un experimentator.

In acest caz, procesul de engramare fixare se desfasoara ca activitate psihica dominanta si nu ca activitate paralela si secundara ,ca in cazul memorarii neintentionate.Toate procesele psihice specifice perceptia-gandirea(analize logice ,evaluari,intelegere),voint sunt subordinate si instrumenteaza memorarea . Repetita este o variabila esentiala care conditioneaza nu numai faza memorarii ci sip e cea a pastrarii sau a conservarii .De aceea ,utilizarea ei se supune unor exigente diferite : In faza de memorare,se recomanda repetitiile concentrate,pentru a scurta timpul de fixare a materialului test ; In faza pastrarii sau a conservarii sunt indicate repetitii esalonate ,cu frecventa monoton descrescatoare( mai dese in perioada imediata dupa memorare si mai rare pe masura indepartarii in timp de momentul initial ).

b) Pastrarea sau conservarea include acele operatii si transformari care au ca rezultat mentinerea in memorie un timp cat mai indelungat a informatiei si experientelor stocate anterior. Principalul indicator al ei este trainicia care include 2 componente: - Intensitaea engramarilor - Durata mentinerii lor la nivelul praglui de ecforare Foarte important pentru trainicia pastrarii este modul in care se formuleaza scopul memorarii (al fixarii ) : Pe termen scurt (imediat) ,Pe termen mediu sau pe termen lung .Aceasta depinde de valoarea informatiei si experientelor care fac obiectul invatarii intr-o situatie sau alta . Trainicia implica si alti indicatori de ordin calitativ ai pastrarii si aceastia sunt :

-Completitudinea -Fidelitatea -Exactitatea

c)Ecforarea sau reactualizarea reprezinta faza de iesire a dinamicii memoriei si consta in aducerea in campul constiintei a unro elemente din fondul experientei anterioare. Ea este oglinda celorlalte 2 faze (Memorarea si Pastrarea) si principalul criteriu obiectiv de evaluare a lor . Atat realizarea fixarii materialului dat, cat si modul in care s-a pastrat de-alungul timpului se pot aprecia numai solicitand subiectul sa si-l aminteasca. Dupa mecanismul declansator ,recatualizarea este de 2 feluri: Spontana (sau involuntara) si deliberate(sau voluntara). Reactualizarea spontana se poate produce atat in stare de somn(in forma viselor) cat si in stare de veghe (de relaxare) in forma unor avalanse de amintiri ,a unor imagini si idei.Se stie cat de dificil ne este sa ne opunem sis a stavilim invadarea scenei interne a constiintei de amintiri ,imagini si idei care tasnesc din rezervorul memoriei . Reactualizarea deliberate (sau vlountara) este declansata si controlata voluntar ,fie in cadrul unei sarcini de testare a memoriei ,fie in cadrul ueni activitati specifice (de invatare ,de munca ,de creeatie,etc.) in a carei realizzare este implicata

experienta anterioara .Ea se desfasoara asadar in concordanta cu un anumit scop si intr-o anumita ordine. Reactualizarea se realizeaza in 2 forme: -Recunoasterea -Reproducere Recunoasterea se realizeaza in legatura cu acee continuturi si experiente al caror prag este prea ridicat pentru a se putea desrinde si amnfesta independent prin ele insele .Subiectul singur nu poate sa le relateze ,simtind nevoia unui sprijin sau suport extern . Reproducerea e o forma calitativa superioara a reactualizarii constand in derularea constienta a continturilor informationale si a actelor motorii achizitionate anterior. Trainicia pastrarii achizitiilor anterioare este suficient de puternica pentru a se mentine la un prag scazut devenind astfel accesibile semnalului de ecforare .Reproducerea se evalueaza pe baza indicatorilor de: -Promptitudine -Completitudine -Fidelitate -Exactitate

3.Formele memoriei

Din punct de vedere al prezentei sau absentei intentiei si a controlului voluntar memoria este :

-Memoria voluntara -Memoria involuntara

Din punct de vedere al prezentei sau absentei intelegerii legaturilor speciifce intre elemente si secventele materialului avem: -Memoria mecanica -Memoria logica

Din punct de vedere al aferentei dominante avem : -Memoria vizuala -Memoria auditiva -Memoria chinestezica -Memoria mixta

Din punct de vedree al factorului de timp avem: -Memoria imediata -Memoria de scurta durata

-Memoria de lunga durata

4.Uitarea

Cel mai larg sens pe care-l putem da uitarii este acela de crestere progresiva a pragului de reamintire a unei informatii sau experiente anterioare,dincolo de punctual critic . Astfel uitarea are un caracter gradat ,incepand cu cresterea perioadei de latenta a reactualizarii datelor apelate si culminand cu absenta completa a acesteia (oricat de mult timp ar trece,informatia sau amintirea apelata refuza sa vina la suprafata,sa fie constientizata ). Rata cea mai mare a uitarii se inregistreaza in primele 48 de ore dupa momentul memorarii ,cand se pierde aproximativ 40% din material; dupa prima saptamana pierderea ajunge la 60% ,iar dupa a treia saptamana la 80% dupa care uitarea se incetineste considerabil . Dupa sfera de curpindere ,uitarea poate fi : -Partiala (fragmentara) care afecteaza anumite elemente sau parti ale materialului memorat si lasa nealterate altele -Totala (subiectul nereusind sa reactualieze nici o parte).

Initial ,se considera ca uitarea inseamna stergerea completa a urmelor materialului memorat .Cercetarile au aratat insa ca ea se exprima printr-o slabire sub pragul de reactualizare a acestor informatii.

Limbajul

Dezvoltarea limbajului. Copiii se nasc cu capacitatea de a asimila funcia simbolic a cuvintelor i de a nva limbajul (articularea i regulile de folosire a cuvintelor). nainte de a li se preda gramatic la coala, ei folosesc aceste reguli, se exprim. Limbajul nu nseamn simpl repetare de cuvinte, sau simple reflexe condiionate. De aceea unii psihologi consider c structurile limbajului sunt nnscute. Dei copiii sunt diferii n ceea ce privete ritmul n care nv limba, totui ei parcurg o ordine similar n nvarea sensului cuvintelor i nsuirea regulilor generale de folosire a lor. Noam Chomsky consider c dezvoltarea limbajului se ncheie n pubertate sau ceva mai trziu, dar nu dup adolescen. "Dezvoltarea unei persoane pornete de la starea iniial S0 genetic determinat, trece printr-o succesiune de stri S1,S2, i ajunge, n cele din urm, la "starea staionar" (steady state) S, care nu pare dup aceea s se modifice dect marginal (s zicem, mbogind vocabularul). Starea staionar este atins la o vrst relativ fix, la pubertate sau ceva mai devreme." (Noam Chomsky, n Teorii ale limbajului, teorii ale nvrii)

Limbajul si temperamentele Sangvinicul: vorbire puternic, rapid, clar, cu accente i intonaii corecte, curgtoare, nsoit de gesturi vii i mimic expresiv.

Colericul: vorbire rapid, inegal (cnd pauze ntre cuvinte, cnd accelerri), intonaii inegale cu creteri i descreteri, mimic i gestic expresive, emoii viu exprimate n coninut i ton. Flegmaticul: vorbire lent, egal, fr gesturi i mimic expresiv, fr emoii exprimate. Melancolicul: vorbire slab, nceat pn la oapt, intonaie monoton ca intensitate i nlime, expresivitate emoional srac. n ceea ce privete scrisul, acesta fiind i micare, temperamentul este foarte evident. De aceea, grafologia surprinde mai mult caracteristici temperamentale, dect caliti ale personalitii n ansamblu. LIMBAJUL

Fisa de observatie pentru aprecierea vocabularului:

Nr. Crt. 1 2 3 4 5 6 7

Indicatori Intr-o convorbire isi gaseste usor cuvintele Cunoaste sensul cuvintelor pe care le foloseste Se face usor inteles de cei din jur Isi adapteaza vocabularul in functie de interlocutor Explica, defineste cuvintele mai greu de inteles Foloseste terminologia specifica fiecarei materii Cere des explicatii la auzirea unui cuvint nou

Da

Nu

8 9 10

Foloseste figuri de stil Nu foloseste exprimari stereotipe Nu face greseli gramaticale Total*:

*Trei

sau mai putini de Da: vocabular redus Rezultat:

Intre patru si opt de Da: vocabular mediu Peste opt de Da: vocabular bogat

Fisa de observatie pentru aprecierea exprimarii verbale:

Nr. Crt. 1 2 3 4 5 6 7 8 9

Indicatori Exprimare ingrijita, controlata Vorbeste fluent, fara poticniri Foloseste corect formele gramaticale Nu prezinta discontinuitati in exprimare Exprima un numar mare de idei in cuvinte putine Nu se pierde in detalii uitind ideea de la care a pornit Nu se exprima greoi Da raspunsuri clare si concise la intrebari Face exemplificari sau comparatii pentru a se intelege mai bine la ce se refera

Da

Nu

10

Pastreaza discutia la un nivel decent Total*:

*Trei

sau mai putini de Da: exprimare greoaie Rezultat:

Intre patru si opt de Da: exprimare normala Peste opt de Da: exprimare buna

Fisa de observatie pentru aprecierea expresivitatii limbajului:

Nr. Crt. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Indicatori Foloseste intonatia specifica la emiterea unei idei Adapteaza tonul in functie de situatie Foloseste cuvinte adaptate situatiei Foloseste fraze scurte, usor de inteles Impune ritm comunicarii Stabileste contact vizual cu interlocutorul Evidentiaza idei prin variatii de intensitati in vorbire Foloseste jocuri de cuvinte Foloseste figuri de stil, citate etc Sensurile discursurilor sint evidentiate prin mimica si gestica Total*:

Da

Nu

*Trei

sau mai putini de Da: expresivitate redusa Rezultat:

Intre patru si opt de Da: expresivitate medie Peste opt de Da: expresivitate bogata?

Funciile limbajului

Comunicarea presupune un vorbitor (locutor) , un destinatar, un mesaj (oral sau scris) i un canal de transmitere (aerul, linia telefonic, pota, etc.). Mesajul e compus prin baza unui cod (o limb anume) , un subiect, o tem (real sau imaginar). 1. Funcia referenial- transmite informaii despre lumea real sau imaginar; 2. Funcia emotiv/ expresiv- exprim subiectivitatea emitorului: strile, sentimentele, valorile sale (mijloace specializate pentru a o realiza sunt interjeciile: Ah!, Vai! ) ; 3. Funcia poetic- asigur cea mai bun structurare i reliefare a textului, i este centrat asupra mesajului , asigurndu-i acestuia o structurare care l face perceptibil la nivelul formei i adesea uor de fixat n memorie; prin funcia poetic un mesaj nu mai e un simplu instrument- un vehicul pentru informaie- ci un text interesant in sine: plcut, frumos, obsedant, amuzant etc. Pregnanta mesajului e produs de simetrii, repetiii, rime, ritm, sensuri figurate etc. Funcia poetic se manifest desigur n poezie, dar nu numai n ea; e prezent n vorbirea curent, n expresii i locuiuni populare, n sloganuri, proverbe etc. 4. Funcia conativ- este axat pe receptor, ncercnd s-l influeneze, i s-l incite, prin indemn, rugminte, ordin etc.(o ilustreaz foarte bine imperativele: Vino!, Spune!); 5. Funcia fatic- verific/ menine contactul cu receptorul (n formule ca: Alo! Hei! M asculi?- Aa da, da, da); 6. Funcia metalingvistic- controleaz codul, cuvintele folosite, discutndu-le ntelesul sau forma, pentru a favoriza nelegerea lor corect.

Funciile limbajului au fost descrise n forma de mai sus de R. Jakoboson: modelul e uor de nteles, fiindc fiecare funcie apare n legtura cu cte unul din componentele actului de comunicare. ntr-un mesaj se manifest de obicei mai multe funcii ale limbajului, simultan, dar ele sunt dominante n anumite secvene.

Cap.V

Mecanisme de stimulare si energizare a activitatii

Motivatia

Teme :
1) Definitie si caracterizare generala; 2) Motivul si functiile sale; 3) Forme si niveluri de integrare a motivatiei;

1)Definitie si caracterizare generala

Prin motivatie intelegem o forma specifica de reflectare prin care se semnaleaza mecanismelor de comanda si control ale sistemului personalitatii o oscilatie de la starea initiala de

echilibru , un deficit energetico-informational sau o necessitate ce trebuie satisfacuta.

Posedand o structura motivationala proprie , omul se va pune intr-o dubla relatie fata de mediul extern: - de independenta (constand in capacitatea lui de a actiona pe cont propriu , in absenta unor stimuli sau solicitari externe); - de dependenta (constand in satisfacerea starilor de necesitate pe baza schimburilor substantiale , energetice si informationale cu mediul ambiant). In calitate de componenta a sistemului psihic uman , motivatia se evidentiaza si se individualizeaza printr-o latura informationala(de continut) si prin una dinamica

Latura informationala(de continut) este data de natura calitativa , modala a semnalelor pe care le antreneaza starea interna de necesitate data: de foame, de sete ,de miscare ,de distractie ,de informare-cunoastere ,de conversatie ,de muzica ,etc. si asigura desprinderea , pe fondul general a unui anumit motiv. In plan subiectiv , atunci cand se diferentiaza si se constientizeaza , aceste semnale si implicit latura de continut a motivatiei se concretizeaza in forma unor senzatii sau a dorintelor( in cazul motivelor socio-culturale)

Latura dinamica este data de incarcatura energetica a semnalelor respective si de raportul tensiune\destindere care se stabileste la nivelul profilului general de stare al sistemului

personalitatii. In plan subiectiv ,ea se exprima prin intermediul unor trairi emotionale (incordare, tensiune, discomfort, insatisfactie) Pe masura satisfacerii starii de motivatie respective ,semnalele de continut diminueaza in intensitate pana la disparitie ,iar latura dinamica se converteste energetic , locul energiei negative(in sens psihologic,nu fizic) de tensiuneincordare fiind luat de energia pozitiva(tot in sens psihologic)de satisfactie ,saturatie ,relaxare.

Pentru personalitatea umana, forma caracteristica si dominanta de relationare si echilibrare cu lumea externa nu este comportamentul situational imediat ,ci activitatea ,ca sistem integrat si integral de acte si actiuni individuale,selectate pe baza unui plan si subordonate unui scop stabilit anticipat-motivatia trebuie raportata si analizata cu precadere in contextual activitatii .Ea ni se va prezenta in acest caz ca veriga de baza a schemei structurale generale a activitatii, care cuprinde doua mari directii: Scopul si Mijlocul .

2.Motivul si functiile sale

Prin motiv exprimam forma concreta ,actuala in care se activeaza si se manifesta o anume stare de necesitate.Prin motiv vom intelege acel mobil care sta la baza unui comportament sau actiuni concrete . Natura calitativa si tipul sau modul motivului vor fi determinate de specificul starii de necesitate dintre satisfacere si nesatisfacere si echilibrul psiho-fiziologic al persoanei .

Motivul pune in evidenta patru dimensiuni principale ,pe baza carora el poate fi analizat si evaluat .Acestea sunt:

a) Continutul; b) Intensitatea; c) Durata; d) Nivelul de integrare. Motivul cuprinde si trei functii principale pe care le indeplineste in mod concret ,si anume: -Functia de declansare -Functia de orientare-directionare -Functia de sustinere (energizanta)

Functia de declansare consta in deblocarea si activarea centrilor de comanda care asigura pregatirea si punerea in practica a factorilor motorii si secretorii in vederea satisfacerii starii de necesitate ,fie ca este vorba de o trebuinta biologica ,fie de una de ordin spiritual (de cunoastere,estetica,etc.).Pentru producerea acestei functii este necesar ca intensitatea motivului sa depaseasca o anumita valoare-prag . Intentia este ca o pseudo-trebuinta si ca o variabila care determina actiunea .Aceasta expresie ne avertizeaza asupra faptului ca trebuie sa discernem intre motivatie si motivul propriu-zis ,iar pseudo-motivatia trebuie sa o asimilam ca pe un pseudo-motiv.

Functia de orientare directionare consta in centrarea comportamentului si activitatii pe un obiectiv anume satisfacerea starii de necesitate individualizate de catre motiv .La prima vedere ea ar parea nejustificata .In fond ,lucrurile nu stau nici pe departe asa. Pentru a-si atinge efectul sau reglator-adaptativ specific ,nu este de ajuns ca actiunea sa fie doar declansata pur si simplu; Este imperios necesar ca ea sa fie si orientata spre un anumit deznodamanat (scop) ,adica sa devina finalista .Altminteri ,ea s-ar desfasura si consuma in van ,haotic,debusolata.

Functia de sustinere (energizare) consta in mentinerea in actualitate a comportamentului declansat pana la satisfacerea starii de necesitate.In virtutea acestei functii se asigura eliberarea de energie si dincolo de momentul declansarii actiunii .Daca motivul ar avea caracterul unei simple scantei, a unui semnal de alarma ,ar fi imposibila finalizarea comportamentului de satisfacere,pentru ca ,disparand imediat dupa ce a aparut ,nu ar mai avea ce sa mai intretina acest comportament.

3.Forme si niveluri de integrare a motivatiei

Procesul de diversificare a motivatiilor se realizeaza mai intai in plan genetic ,apoi dupa continut ,dupa importanta sau semnificatia reglatorie si dupa pozitia pe care o ocupa in cadrul activitatii . a) Sub aspect genetic se delimiteaza doua tipuri de motivatie:

-Innascuta sau primara ; -Dobandita sau secundara.

Motivatia innascuta este legata de procesele de dezvoltare, maturizare si homeostazie biologica in cadrul organismului .Ea exprima nevoile de baza are organismului nostru ca entitate vie de substanta ,energie si informatie din mediul extern,de mentinere a integritatii si de reproducere. Motivatia dobandita sau secundara este specifica cu precadere omului .Ea are un factor intern legat de cresterea gradului de complexitate functionala a creierului si formuleaza atribuirea de semnificatii evenimentelor si obiectelor din afara .Cel de-al doilea factor este de ordin extern si se leaga de constituirea si dezvoltarea istorica a mediului socio cultural,care pune in fata indivizilor concreti sarcini si exigente specifice de adaptare ,calitativ diferite de cele ridicate de mediul natural.

b) Pe baza continutului se diferentiaza o gama foarte larga de motive:

-Biologice (trebuintele alimentare semnalizate subiectiv prin senzatiile organice de foame si sete); -Fiziologice (nevoia de urinare,nevoia de miscare,nevoia eroticosexuala); -Materiale (trebuinta de imbracaminte ,de adapost,de unelte); -Informationale (trebuinte senzoriale ,interese,trebuinte cognitive ); -Sociale (nevoia de contacte si comunicare cu cei din jur ,de apartenenta la o familie,la un grup,nevoia de consonanta cognitiva si afectiva cu ceilalti ,nevoia de integrare si comunicare,nevoia de intarire si suport social); -Spirituale ( trebuinte estetice,morale,filozofice si religioase); -Motivele eului (nevoia de afectiune,de statut si prestigiu,de autorealizare si afirmare a personalitatii,nivelul de aspiratie,idealul de viata familial,profesional,social).

Piramida motivelor (Dupa A.Maslow)

Motive de concordanta Motive estetice Motive cognitive Motive de autorealizare Motive ale Eului Motive sociale Motive de securitate

VIII VII VI V IV III II

Motive fiziologice

Dupa importanta si semnificatia reglatorie avem urmatoarele tipuri de motive : motive homeostazice,motive de crestere si dezvoltare ,motive pozitive ,motive negative ,motive extrinseci si motive intrinseci .

Dupa gradul de structurare si integrare se disting mai multe tipuri de motive: -Pulsiunile si tendintele -Trebuintele propriu-zise -Interesele -Idealurile

Afectivitatea

Teme: 1.(Definitie);

2.(Caracteristicile emotiilor); 3.(Clasificarea proceselor si starilor afective); 4.(Structura procesului emotional).

1.Definitie

Afectivitatea este acea componenta a vietii psihice care reflecta ,in forma unei trairi subiective de un anumit semn,de o anumita intensitate si de o anumita durata ,raportul dintre dinamica evenimentelor motivationale sau a starilor proprii de necesitate si dinamica evenimentelor din plan obiectiv extern . Raportul poate fi nesemnificativ sau neutru (zero emotional prin analogie cu zeroul fiziologic in cazul sensibilitatii termice ) si semnificativ,generand activare si traire emotionala :pozitiva in cazul cand este consonant si negativa cand el este disonant. Chiar atunci cand emotia este autoprovocata de subiect prin amintire si reprezentare anticipata ,trairea rezulta tot din raportarea evenimentelor din campul intern al personalitatii ,la evenimentele din planul extern . Daca intr-un anumit context obiectiv ,un bat va fi constientizat in perceptie ca sarpe ,el va provoca o emotie de frica sau de spaima ;daca insa ,intr-un astfel de context ,un sarpe va fi perceput ca un bat ,cognitia in sine nu va produce nicio emotie.Astfel ,prin interpretarea personalizata ,din perspective Eului ,al continutului cognitiei ia nastere fenomenul de dislocare emotionala .

2.Caracteristicile emotiilor

Emotiile pun in evidenta anumite trasaturi de ordin cantitativ si calitativ care fac posibila analiza ,compararea si clasificarea lor.Dintre acestea, esentiale sunt urmatoarele : -Referentialitatea; -Polaritatea; -Intesitatea; -Durata; -Conversiunea sau transformabilitatea inversa ; -Ambivalenta.

Referentialitatea consta in aceea ca ,in orice emotie se constientizeaza o legatura traita cu lumea externa ( multimea situatiilor si a obiectelor perceptibile cu semnificatiile lor ) si cu noi insine autotrairea . Polaritatea defineste semnul pozitiv (+) sau negative (-) al legaturii emotiei cu obiectul si implicit al trairii interne a semnificatiei obiectului pentru subiect. Intensitatea exprima incarcatura tensional energetica a emotiei, in deosebi a trairii subiective interne .Ea este determinata de amplitudinea semnificatiei care i se confera de subiect in perceptie , reprezentare sau judecata.

Durata exprima corespondenta in timp intre actiunea stimulului si prezenta trairii emotionale .Si dupa incetarea stimulului continua inca un anumit timp trairea emotionala declansata (inertie emotionala) Conversiunea reprezinta proprietatea unei emotii de un anumit semn (sa spunem ,pozitiv ) de a se modifica si de a trece in timp intr-o emotie de semn opus (in cazul nostru negativ) . Din ea deriva stabilitatea, respectiv ,instabilitatea ca determinatie structurala de fond a organizarii interne ,a afectivitatii. Ambivalenta este o caracteristica mai speciala a organizarii vietii afective si consta in coexistenta in aceeasi structura a doi vectori emotionali opusi (+ si -) care se presupun si se sustin reciproc .Ea devine posibila datorita caracterului contradictoriu al valentelor obiectului in raport cu subiectul: laturile atractive (pozitive) trezesc emotii de placere, de simpatie ,de iubire iar cele aversive trezesc emotii negative de repulsie ,de teama de frica sau de furie si agresiune .

3.Casificarea proceselor si starilor afective

Psihologia clasica introspectionista a stabilit trei componente ,si anume : emotiile ,sentimentele si pasiunile .

Emotiile sunt stari afective care apar in interiorul nostru,brusc sub forma de trairi mai mult sau mai putin violente,dar mai mult sau mai putin pasagere (trecatoare).Acestei definitii corespund frica ,spaima si angoasa.

Sentimentele se aseamana cu emotiile prin aceea ca sunt stari afective de factura complexa ,dar se deosebesc prin aceea ca sunt stabile, durabile si mai putin intense . Simpatia,iubirea,resentimentul,gelozia,orgoliul,rusinea sunt stari afective complexe si stabile are pot fi categorisite ca sentimente interpersonale ,formate in raporturile noastra cu ceilalti: Sentimente sociale (legate de diferite grupuri din care facem parte ) si sentimente spirituale (ideale ) asociate cu sistemele de valori. Pasiunea se diferentiaza atat de emotie cat si de sentiment . De la emotie imprumuta intensitatea ,prin care transforma lumea in directia impusa de ea ,adesea facandu-ne orbi in fata realitatii.De la sentimente,preia durata ,relativ lunga.Pasiunea isi afla originea intr-o puternica motivatie interioara ,centrata pe un domeniu al cunoasterii dar si al vietii sociale .

4.Structura procesului emotional

Orice proces emotional activ,care se desfasoara intr-o situatie sau alta are un caracter integrat,de sistem.Acesta se exprima pe de o parte,in faptul ca el angajeaza personalitatea ca tot ,iar pe de alta parte ,in complexitatea structurii sau arhitecturii sale interne . Emotia propriu-zisa ,sentimentele actualizate (exprimate) ,pe langa componenta trairii ,care este centrala

,include in structura lor si alte doua verigi importante : modificarile organice ,vegetative si manifestarile comportamentale .Caracteristicile si continutul unltimelor doua verigi vor fi conditionate de continutul ,semnul si intensitatea primei verigi trairea subiectiva interna.Astfel de pilda ,trairea proprie bucuriei determina o vaso-dilatatie generalizata ,in vreme ce trairea proprie groazei determina o vaso-constrictie generalizata (albirea sau ingalbenirea fetei).

Profesor:Cocos Sergiu

Vointa

Teme: 1.Definitie si caracterizare generala 2.Structura si fazele actului voluntar 3.Calitatile vointei

1 Definitie si caracterizare generala

Vointa apare ca o forta individuala,care permite omului sa se manifeste liber .Absolutizarea acestei forte a dus la asa-numita conceptie a liberului arbitru , potrivit careia ,comportamentul uman este determinat exclusiv de vointa si prin aceasta el devine independent de conditiile externe . Libertatea exprima posibilitatea ca omul sa se miste de sine statator,independent in spatial existential ,potrivit dorintelor si vrerilor sale.S-a ajuns pana acolo incat sa se afirme

ca intreaga filozofie a vietii se concentreaza intr-un singur cuvant : Vreau. Aceste atribute sunt intruchipate cel mai pregnant in vointa .

Vointa este o caracteristica a actiunilor complicate social,care necesita un mare grad de mobilizare si se executa cu dificultate .In acest context ,vointa raporteaza actiunea la tendintele sociale si morale ,retinand-o prin amanare si pregatindo mental prin intermediul limbajului intern. Voina este definita ca aptitudine de actualizare si realizare a intentiilor proprii .Actul voluntar,precedat de o idee si determinat de ea ,presupune o reflectie si o angajare .Conduitele care nu raspund acestui criteriu nu depind de vointa . La om mecanismele interne de autoreglare se structureaza si se integreaza la doua niveluri functionale calitativ diferite : Nivelul involuntar si nivelul voluntar. Nivelul involuntar se caracterizeaza prin absenta intentionalitatii ,a analizei prealabile a conditiilor ,a compararii-alegerii si a deliberarii . El asigura declansarea automata a actiunii de raspuns si centrarea ei directa pe obiectiv (efectul adaptativ-final). Nivelul voluntar se subordoneaza din punct de vedere structural functiei reglatoare a constiintei,iar din punct de vedere instrumental se conecteaza la subsistemul motivational,favorizand si optimizand finalizarea motivului in scop .Elementele sale definitorii sunt: - Intentionalitatea(actiunea este intentionata); - Analiza prealabila a conditiilor,a raportului dintre scop si mijloc(Actiunea va fi mediata de un model mental );

- Deliberarea si decizia (actiunea este rezultatul unei evaluari a raportului dintre avantaje si dezavantaje ,dintre castiguri si pierderi ); - Efortul (actiunea implica un anumit grad de mobilizare energetica ,relativ direct-proportionala cu dificultatea obstacolului). Obstacolul este pilonul central in jurul caruia se structureaza si se dezvolta mecanismul reglarii de tip voluntar si vointa ca dimensiune psihica . Vointa se manifesta nu numai prin pregatirea ,declansarea si coordonarea actiunilor ,dar si prin amanarea sau retinerea (blocarea) lor ,in pofida unor incitatii puternice din afara sau din interior (rezistenta la tentatii sau abtinerea de a riposta agresiv la o insulta sau jignire).Se dovedeste uneori ca lupta cu noi insine este mai incordata si mai dramatica decat cu situatiile externe .Vointa este impusa si de necesitatea punerii si tinerii in acord a comportamentului propriu cu exigentele si normele societatii noastre.

2.Structura si fazele actului de vointa (actului

voluntar)

Din punct de vedere al structurii ,activitatea voluntara se caracterizeaza prin doua atribute esentiale: - Diferentierea si determinarea pregnanta a verigilor componente( motivul ,mijlocul si scopul) cu posibilitatea

transformarii la nevoie a fiecaruia dintre ele in obiect de analiza speciala si de evaluare. - Prezenta conditionarii atat in declasarea actiunii cat si in modul de desfasurare al ei,conditionare care consta in corelarea si aprecierea permanenta a raportului dintre dorinte ,scopuri ,pe de-o parte si posibilitati pe de alta parte ,intre efortul intreprins si rezultatele inregistrate . Din aceste proprietati reiese caracterul discursiv si multifazic al structurarii si desfasurarii actului voluntar.

Actul voluntar (actul de vointa) are un specific propriu care cuprinde cinci faze : 1.Actualizarea unor motive si proiectarea pe baza lor a unui scop . 2.Analiza si lupta motivelor ,compararea si evaluarea alternativelor prezente la momentul dat in campul constiintei . 3.Deliberarea sau luarea hotararii 4.Executarea hotararii 5.Evaluarea rezultatelor (Feed-back-ul)

3.Calitatile vointei

Principalele criterii dupa care apreciem vointa sunt:

A. Forta B. Perseverenta C. Consecventa D. Fermitatea E. Independenta

A.

Forta- Exprima capacitatea mecanismelor de autoreglare de a mobiliza si concentra energia neuropsihica si musculara in vederea asigurarii rezistentei si ripostei necesare la presiunea pulsiunilor interne sau a situatiilor si stimulilor din afara.Se poate afirma ca o persoana poseda o vointa cu atat mai puternica ,cu cat ea poate sa-si stapaneasca temperand ,amanand sau franand ,trebuinte sau stari interne bulversante ,de intensitate mai ridicata ; In acelasi timp forta vointei este cu atat mai mare cu cat amplitudinea obstacolului surmontat este mai mare .

Perseverenta Consta in mentinerea efortului voluntar la un nivel optima tat timp cat este necesar pentru atingerea scopului in pofida diverselor piedici si dificultati ce i se pot ivi in cale.Opusul ei este renuntarea sau delasarea ,care duc la deconectarea mecanismelor de mobilizare energetica ,pe masura ce atingerea scopului intarzie si pe traiectoria catre scop apar obstacole noi sau esecuri . Perseverenta se poate masura dupa numarul tentativelor pe care un subiect le face pentru rezolvarea unei probleme mai dificile sau pentru a realiza ce si-a propus in conditiile aparitiei unei piedici neprevazute . Pe langa educatie si exercitiu ea depinde si de individ in raport cu echilibrul emotional al acestuia ,tipul puternic si echilibrat fiind favorizat in raport cu tipul slab sau cu cel puternic neechilibrat .

B.

In surmenaj si in nevroza subiectii manifesta recent lipsa de perseverenta ,renuntarea rapida la continuarea efortului daca rezultatul asteptat intarzie sa apara ,evitarea de a da piept cu greutati si obstacole cat de mici.

Consecventa se exprima in stabilitatea scopului si a liniei de conduita,in corcondanta dintre convingeri si actiune ,dintre vorba si fapta . Ea se integreaza in structura caracterului si devine o trasatura axiologica(valorica) a personalitatii .Opusul consecventei este inconsecventa care consta in instabilitatea si fluctuatia deciziilor , a hotararilor si a scopurilor in discrepanta dintre convingeri si actiune(duplicitate) ,dintre vorba si fapta . Nivelul de elaborare si functionare a consecventei depinde de forta eului, de gradul de dezvoltare a motivatiei de rol si de statut ,de nivelul constiintei demnitatii si mandriei personale . In plan executiv ,consecventa este cea care ne determina sa trecem la indeplinirea hotararilor luate si a promisiunilor facute ,asigura astfel unitatea dintre latura subiectiva interna (ideatica) sic ea obiectiva externa (actionala ) vointei.

C.

D.

Fermitatea reflecta stabilitatea deciziilor si hotararilor luate in diferite situatii in pofida tentativelor potrivnice ale celor din jur ,de a ne determina sa revenim asupra lor spre a le modifica sau anula .Atunci cand hotararile sunt obiectiv justificate ,fermitatea favorizeaza instaurarea in relatiile interpersonale a unor repere clare si sigure ,eliberate de echivoc si subiectivism.In acest context ,persoana care poseda o asemenea calitate isi va impune autoritatea si va castiga respectul celorlalti.opusul fermitatii sunt:Influentabilitatea si Oscilatia .

Atunci cand un punct de vedere sau o hotarare se mentin in ciuda netemeiniciei lor evidente ,dintr-o trasatura pozitiva,fermitatea se transforma in una negativa.

E.

Independenta exprima capacitatea unei personae de a-si organiza si duce viata pe cont propriu ,pe baza initiativelor ,hotararilor si scopurilor proprii .Opusul ei este Dependenta ,care consta in absenta unui orizont si a unor repere existentiale clare ,in dificultatea sau imposibilitatea de a lua o hotarare sau de a trece la actiune fara un sprijin din partea cuiva. Independenta, in sensul pozitiv al termenului da masura autodereminarii persoanei in relatiile sale cu situatiile sociale externe ,cu ceilalti semeni.Ea devine sursa de initiativa si de actiune ,prin asumarea constienta a raspunderilor si riscurilor corespunzatoare .

Atentia

Teme : 1.Definitie si caracterizare 2.Dimensiunile ( atributele atentiei ) 3.Formele atentiei

1.Defnitie si caracterizare

Atentia poate fi definita ca proces psiho fiziologic de orientare ,concentrare si potentare selective a functiilor activitatilor psihiice si psiho-comportamentale modale specifice in raport cu obiectul si finalitatea lor proprii ,asigurandu-le atingerea unui nivel optim de eficienta adaptativa . Este o stare de pregatire psiho-fiziologica general ace se contureaza in cadrul starii de veghe si acre face posibila declansarea unui process psihic constient de perceptie ,de memorare ,de reproducere ,de gandire sau efectuarea unei actiuni in plan extern.

A fi atent inseamna a fi dinainte pregatit pentru ceea ce urmeaza sa intreprinzi ,a fi pe faza ,a nu fi luat prin surprindere ,a nu fi surprins pe picior gresit,a face ceea ce trebuie ,a te orienta cu anticipatie in campul evenimentelor ,a te controla in reactii. Aaparitia unui stimul care trebuie perceput si analizat , prezentarea unuei sarcini are trebuie rezolvataactualizarea unei trebuinte care se cere a fii satisfacuta,propunerea si formularea unui scop ce trebuie atins,actioneaza ca semnale specifice care transforma starea de pregatire generala in atentie focalizata .In acest caz functia sau activitatea data devine dominanta in campul constintei si in sfera de actiune ( in momnetul dat este singura manifestare integrala principala a subiectului).

2.Dimensiunile (Atributele) atentiei

Indiferent de forma in care se manifesta,atentia pune in evidenta un ansamblu de dimensiuni pe baza carora poate fi analzata ,comparata si evaluata . Printre cele mai importante dimensiuni sunt urmatoarele:

a) Volumul b) Concentrarea c) Stabilitatea d) Mobilitatea e) Distributivitatea

a)

Volumul Exprima numarul elementelor sau entitatilor distincte (Litere ,cifre,silabe,cuvinte,figure geometrice,imagini,obiecte ) pe care un subiect le poate cuprinde simultan cu maxima si relativ egala claritate( In plan perceptiv sau in plan mental-reprezentare ,imaginatie).

b)

Concentrarea Este,poate,dimensiunea cea mai importanta a atentiei ,ea exprimand gradul de activare selective si intensitatea focarelor dominante la nivelul structurilor si zonelor cerebrale implicate in realizarea procesului sau activitatii psihice specifice .ea poate lua valori diferite atat de la un subiect la altul cat si la unul si acelasi subiect in momente diferite de timp,in functie de caracteristicile si continutul sarcinilor ,cat si de starea sa interna ( motivationala ,afectiva,odihna-oboseala,etc.).In plan functional,continutul valoric al concentrarii se intinde intre extremele cunoscute in patologie -fixitatea (care se intalneste in schizofrenie ) si difuzitatea (care apare in sindromul frontal si in oligofrenie ). In stare normala nivelul de concentrare poate fi slab ,mediu sau inalt.

c)

Stabilitatea -Exprima durata in decursul careia atentia se poate mentine aproximativ la acelasi nivel (optim,posibil in situatia data si pentru subiectul dat). Intrucat in mod obisnuit rezolvarea sarcinilor cu care suntem confruntati reclama un timp relativ indelungat ,de la cateva minute pana la cateva ore,nu e suficient simplul fapt de a atinge nivelul cerut de concentrare a atentiei,dar si mentinerea acestui nivel cat timp este necesar pentru finalizarea activitatii incepute. Performantele mari in orice gen de profesie sunt facilitate ,printer altele si de stabilitatea atentiei .

d)

Mobilitatea Reprezinta calitatea atentiei de a se comuta rapid la nivelul optim de concentrare,de la o situatie la alta ,de la o secventa sau veriga a activitatii al alta ,mentinand tot odata controlul asupra ansamblului.Gratie acestei calitati ,elemente si secvente particulare se leaga intr-o organizare spatio-temporala unitara . Distributivitatea- Se refera la posibilitatea atentiei de a permite realizarea simultana a doua sau mai multor activitati diferite .Aceasta este discutabila .Unele date par a pleda in favoarea existentei reale ale distributivitatii,altele din potriva.Acolo unde se vorbeste de distributivitate si de simultaneitate ,avem de a face cu o comutare foarte rapida si depinde foarte mult de specificul activitatii ce trebuie indeplinita .

e)

3.Formele atentiei

Atentia se manifesta in trei forme principale:

-Atentia involuntara -Atentia voluntara -Atentia post-voluntara

Atentia involuntara : Este forma elementara si naturala a atentiei umane ,care se declanseaza si se mentine spontan,fara intentie si fara vreun efort voluntar special din partea subiectului .Ea se realizeaza pe baza reflexului de orientare ,determinat de noutatea stimulilor si de modificarile din ambianta . Printre trasaturile cu forta activatoare cea mai mare ,sunt mentionate: Eterogenitatea , Asimetria,Contrastul, Neregularitatea,Miscarea,Intensitatea. Functia principala a atentiei involuntare este cea de explorare investigare a noului si imprevizibilului si de pregatire a intrarii in scena a atentiei voluntare,pentru performarea activitatilor adaptabile specifice.

Atentia voluntara : Este forma superioara si specific umana de realizare a controlului constient asupra evenimentelor din mediul extern si asupra propriilor acte psihocomportamentale.Consta in orientarea selectiv si in focalizarea deliberata a constiintei aspura unui obiect,sarcini sau activitati si in mentinrerea acestei focalizari cat timp este necesar pentru finalizare sau pentru atingerea scopului propus. Pentru situarea ei in limitele optime cerute de activitatea curenta ,recurgem permanent si al functia reglatoare a limbajului folosind instructaje anticipative pregatitoare si comenzi cum ar fi: sa fiu atent acum; sa iau seama mai bine; sa ma concentrez mai bine. Atunci cand sarcina de rezolvat reprezinta o semnificatie deosebita pentru noi,energia necesara concentrarii si stabilitatii atentiei va fi furnizata nu numai de mobilizarea voluntara ,ci si de motivatie .

Atentia voluntara este implicata in rezolvarea problemelor teoretice,in formularea si testarea ipotezelor , in elaborarea si testarea adevarului judecatilor si rationamentelor. La acest nivel,atentia devine una si aceeasi cu continutul.

Atentia post-voluntara: Pe masura structurarii,consolidarii schemelor operatorii ale proceselor cognitive si activitatii ,efortul voluntar initial ,necesar concentrarii si stabilitatii atentiei ,se reduce coborand sub pragul de constientizare . Cu toate acestea ,calitatea atentiei nu se diminueaza ,pastrandu-se in continuare la nivelul optim. Atentia post-voluntara este facilitata de factori afectiv-motivationali care potenteaza si sustin prin energie proprie desfasurarea finala a comportamentului si activitatii .

Cap. VI

Mecanisme psihice integratoare Personalitatea

I.Conceptul de personalitate

Teme: 1.Aspecte teoretice si metodologice 2.Definitii 3.Acceptiuni ale termenului de personalitate

1.Aspecte teoretice si metodologice


Termenul personalitate cu radacina in persona,in pofida faptului ca are un caracter foarte abstract a intrat in circuitul comunicarii din cele mai vechi timpuri.In latina clasica se folosea numai cuvantul persona care ,initial ,insemna masca,aparenta.Treptat ,sensul termenului s-a intregit conferindu-i-se o functie noua,aceea de a reprezenta si actorul din spatele mastii .Astfel ,persona a ajuns sa exprime reunirea trasaturilor psihomorale interne si psihofizice externe.

Termenul a fost apoi asociat si cu aspecte diferentiale ,folosindu-se pentru a desemna un om important (personaj). Dupa aprecierea lui G.Allport ,cea mai relevanta definitie a termenuluipersona este: Persoana este o substanta individuala de natura rationala. In prezent suntem in posesia a trei termeni:Individ ,Persoana,Personalitate.In comunicarea comuna ei se folosesc ca sinonimi dar in cea stiintifica se recunoaste necesitatea de a face o distinctie.Noi incercam sa gasim anumite criterii si repere pentru o asemenea distinctie. Astfel ,termenul de individ desemneaza acea totalitate a elementelor si insusirilor fizice ,biochimice ,biologice si psihofiziologice-innascute sau dobandite care se integreaza intrun sistem pe baza mecanismului adaptarii la mediu. In virtutea procesului vietii si a actiunii legilor evolutiei biologice ,termenul individ se aplica tuturor organismelor vii.Fiind o entitate biologica si o unitate structurala si functionala indivizibila ,omul este ,primordial un individ . Persoana am legat-o de manifestarea actuala a omului intro situatie sociala data ,manifestare care se subordoneaza unui anumit rol. Personalitatea am asociat-o cu mecanismul si logica generala de organizare si integrare in sistem generic supraordonat a componentelor bioconstitutionale ,psihice si socioculturale. Persoana si personalitatea sunt determinatii pe care le atribuim exclusiv omului.

2.Definitii

In psihologie se regasesc trei mari grupe pentru definirea conceptului de individ si personalitate: a)Prin efect extern b)Prin structura interna c)Pozitiviste sau formale

a) Definitiile din prima grupa (prin efect extern) se centreaza pe latura fenomenologica a personalitatii identificand si retinand acele calitati si trasaturi prin care o persoana concreta oarecare determina o anumita impresie sau un anumit efect(pozitiv sau negativ) asupra celor din jur. Corespunzator,personalitatea este privita ca : Suma totala a efectului produs de un individ asupra societatii Depinderi sau actiuni care influenteaza cu succes alti oameni Raspunsuri date de altii la un individ considerat ca stimul Ce cred altii despre tine

Samburele relational al acestul gen de definitie rezida din faptul ca numai prin judecatile altora despre noi ,personalitatea noastra este cunoscuta ca atare .Daca prin modul nostru de a fi si de a ne manifesta nu producem nici o influenta asupra celor din jur,atunci,pe buna dreptate,ne intrebam cum am putea fi cunoscuti? Dar ,daca influentam

oameni diferiti in moduri diferite,inseamna oare ca avem mai multe personalitati? Nu,mai curand ,aceasta inseamna ca un observator poate sa-si formeze despre noi o parere corecta iar altul una eronata.Rezulta de aici ca in interiorul fiintei noastre trebuie sa existe ceva care sa constituie adevarata noastra natura. Concluzie: Definitiile prin efect extern confunda personalitatea cu reputatia si cineva poate avea mai multe reputatii in contacte relationale diferite.

b) Definitiile din cea de-a doua grupa se intemeiaza pe consideratia ca personalitatea trebuie sa fie o Entitate obiectiva existenta cu adevarat ,indiferent de modul in care influenteaza sau este perceputa de altii.Desi este deschisa spre lume si sufera influentele acesteia ,personalitatea are o consistenta proprie ,o structura interna specifica.Ea nu trebuie confundata cu societatea si nici cu perceptiile pe care alti oameni le au despre ea. Acestui tip de definitie ii putem adauga anumite note de valoare : - Personalitatea este ceva ce trebuie apreciat(Kant) - Personalitatea este singuru lucru din lume care are o valoare suprema fiind astfel impusa necesitatea respectarii integralitaii si demnitatii umane. - Psihologii occidentali nu scot in prim plan integralitatea si demnitatea ,preferand definitii descriptiviste de genul:Personaliatea este suma totala a tuturor dispozitiilor ,impulsurilor,tendintelor ,dorintelor si instinctelor biologice innascute ale individului ,precum si a dispozitiilor si a tendintelor dobandite prin experienta(G.Allport).

Astfel din aceste definitii se poate trage concluzia ca personalitatea poate fi considerata ansamblul organizat al proceselor si starilor psihofiziologice apartinand individului. Personalitatea este si o schema unificata a experientei ,o organizare de valori care sunt compatibile intre ele.

c)

Definitiile pozitiviste au la baza convingerea ca structura interna este inaccesibila stiintei. Cele ce stim despre personalitate sunt numai operatiile noastre.Astfel ,in baza definitiilor pozitiviste Personalitatea este conceptualizarea cea mai adecvata a comportamentului unei persoane in toate detaliile sale ,pe care omul de stiinta o poate da la un moment dat.

3.Acceptiuni ale termenului de personalitate

Conceptul de personalitate apare si ca integrator semantic de ordin superior ,el coordonand si coreland functional si dinamic continuturile notiunilor referitoare la multitudinea componentelor bioconstitutionale a proceselor ,starilor si conditiilor psihice particulare si a componentelor socioculturale . Deosebirile semantice se evidentiaza in cadrul principalelor discipline socioumane care il includ in sistemul lor conceptual :sociologia,politologia ,etica ,istoria ,pedagogia ,psihologia .

Sociologia si psihologia :Prima(sociologia) foloseste termenul respectiv in sens restrictiv (diferential), atribuindu-l indivizilor care prin contributia adusa intr-un sector sau altul al culturii materiale si spirituale se ridica deasupra celorlalti ;cea de a doua (psihologia),din potriva ,foloseste acesti termen in sens larg pentru a desemna orice om normal ca membru al unei comunitati sociale (personalitatea exprimand in acest caz modul specific de organizare psihocomportamentala a omului in contextul vietii sociale ,al culturii si istoriei). Retinem ,asadar ca psihologia opereaza cu termenul de personalitate in referirea sa la orice om normal :fiecaruia dintre noi ,ea ne atribuie calificativul personalitate. Definirea personalitatii s-a facut dupa mai multe criterii ,cel mai important, fiind cel al sferei.Astfel ,pe baza lui ,se delimiteaza doua categorii de definitii : a)Reductionist-unidimensionale b)Multidimensional-globale

Definitiile reductionist-unidimensionale reduc perosnalitatea la una din componente ,de cele mai mutle ori la componenta dispozitionala (afectivmotivationala),la temperament sau caracter,atunci cand se face distinctia intre aceste doua. Majoritatea chestionarelor si probelor proiective care se folosesc pentru investigarea si diagnosticarea personalitatii sunt axate pe evidentierea factorilor dispozitionali sau temperamental-caracteriali . Astfel intreaga personalitate este redusa din punctual de vedere al acestei categorii la interactiunea si jocul dintre doua dimensiuni temperamentale polare :IntroversieExtroversie,Stabilitate-Instabilitate.

a)

b)

Definitiile multidimensional-globale prezinta personalitatea ca entitate complexa ,eterogena ,dupa natura substantial-calitativa a elementelor care o compun .Astfel personalitatea este vazuta ca unitatea bio-psiho-sociala constituita in procesul adaptarii individului la mediu si care determina un mod specific, carecteristic si unic de comportare in diversitatea situatiilor externe. Acceptand o asemenea definitie vom observa imediat ca personalitatea este o realitate complexa si eterogena din punct de vedere substantial calitativ ,care nu poate fi studiata si epuizata de o singura stiinta .E mai mult decat evident ca trebuie sa faca obiectul a cel putin trei grupe de stiinte : Biologice ,Psihologice si Socioculturale. Psihologia personalitatii trebuie sa-si focalizeze atentia asupra modului in care procesele ,functiile si starilepsihice individuale se integreaza pe trei coordonate principale:dinamico-energetica ,relational-sociala si instrumental-performantionala. Procesul integrarii pe cele trei coordonate scoate totusi in evidenta necesitatea elaborarii a trei sisteme functionale interdependente care definesc domeniul de studiu al psihologiei persponalitatii si anume: temperamental,caracterul si aptitudinile.

Dimensiunile personalitatii ( Temperamentele ,Caracterul )

I.Temperamentele

Teme: 1.Definitie 2.Clasificarea temperamentelor

1.Definitie
Temperamentul reprezinta modul in care variabilele bioconstitutionale si bioenergetice se implica in organizarea si desfasurarea proceselor psihice perceptie ,memorie,gandire si afectivitate si se reflecta in comportament. Astfel inteles,temperamental dobandeste obligatoriu un continut si o conotatie psihologica ,devenind obiect de studiu al psihologiei. Daca insusirile dinamico-energetice sunt inascute ,determinate genetic ,integrarea lor in plan psiho-comportamental ,adica in dinamica proceselor psihice si a actelor motorii se realizeaza in ontogeneza .Aceste insusiri bioenergetice se imprima ca atare pe tabloul comprotamental ce se elaboreaza stadial in cursul vietii individului , structura temperamentala si respectiv tipul temperamental este innascut reprezentand astfel alaturi de predispozitii,elemental ereditar in organizarea interna a personalitatii. Cand vorbim de termperament in plan psihologic noi ne gandim direct la modul cum reactioneaza si se manifesta individul sub aspect dinamico-energetic ,in diferite situatii externe: - rapiditatea perceptiei,a raspunsurilor verbale la intrebari, - reactiile motorii, - intensitatea trairilor emotionale si durata lor - intensitatea sau forta actiunilor voluntare - echilibrul sau impulsivitatea la stimuli externi - directia orientarii dominante spre lumea externa (extraversie ) sau spre lumea interioara(introversie) - locul controlului ( dependenta de stimularea externa sau dependenta de activismul intern propriu )

- disponibilitatea la comunicare - capacitatea generala de lucru si rezistenta la solicitari puternice si de lunga durata - rezistenta la frustratii ,la stres,la situatii afectogene si conflictiuale. Toate aceste trasaturi se exprima si se concretizeaza numai la persoana la care se manifesta,se comporta si actioneaza intr-o imprejurare de viata sau alta .Ele nu pot fi observate in stare pasiva,in somn sau in coma.De aceea ,temperamentul ,desi are o conditionare biologica directa si ereditara,dobandeste valente si sens real numai in plan psiho-comportamental .El reprezinta astfel pecetea si dimensiunea oricarui comportament . Temperamentul se regaseste si incepe sa-si dezvaluie trasaturile sale specifice de indata ce omul incepe sa deschida gura,sa ridice mana,sa gesticuleze .De aceea ,spunem ca temperamentul se manifesta in orice situatie,in orice imprejurare,fiind prima determinatie a personalitatii care se impune nemijlocit observatiei. Temperamentul tine de latura formala ,de suprafata a personalitatii si nu de cea interna ,de continut .El nu are o semniifcatie care sa necesite o impartire a oamenilor in buni sau rai ,in superiori sau inferiori. Din cele de mai sus tragem concluzia ca temperamentul nu este o variabila neutra din punct de vedere adaptativ,dimpotriva ,structura comportamentala este o interfata intre persoana si lume si indeplineste rol de mediator intre intensitatea ,durata si semnificatia influentelor externe si efectele in sfera comportamentala . O importanta speciala dobandesc trasaturile temperamentale in cadrul relatiilor interpersonale,atractiile si respingerile ,simpatiile si antipatiile

dintre membrii unui grup fiind conditionate de ele .

2.Clasificarea temperamentelor
Cea mai cunoscuta tipologie fundamentata fiziologic se leaga de numele lui I.P. Pavlov. In elaborarea schemei sale de clasificare Pavlov a pornit de la principiul nevrismului ,potrivit caruia rolul principal in reglarea raporturilor organismului cu mediul extern si a functionarii organelor interne,inclusiv a sistemului endocrin,il joaca creierul precum si de la teza de baza a neuropsihologiei si psihologiei stiintifice potrivit careia psihicul ,in toate componentele si laturile sale ,inclusive cea temperamentala ,este functie a creierului . Pe baza datelor experimentale de laborator,obtinute priun metoda reflexelor conditionate ,Pavlov a reusit sa desprinda si sa evalueze,prin indicatori cuantificabili,3 proprietati naturale care impreuna alcatuiesc ceea ce el a numit tip general de sistem nervos sau tip general de activitate nervoasa superioara. Acestea sunt : forta ,mobilitatea si echilibrul

Forta este considerata proprietatea primordiala si


determinanta,ea reflectand incarcatura energetica a neuronului.Aceasta este determinate genetic si defineste atat excitatia cat si inhibitia. Indicatorii comportamentali dupa care putem evalua forta sistemului nervos sunt: - Capacitatea generala de lucru ,exprimata ca functie de durata si de gradul de dificultate si complexitate a sarcinilor ; - Rezistenta la actiunea factorilor stresanti si afectogeni ; - Rezistenta obiectiva la experientele dure si dramatice ale vietii;

Nivel ridicat al pragurilor senzoriale(sensibilitate scazuta); Rezistenta la actiunea alcoolului si substantelor farmacodimanice. In functie de valorile pe care le au acesti indicatori se delimiteaza doua tipuri generale de sistem nervos : Tipul puternic si Tipul slab. -

Mobilitatea-defineste dinamica proceselor nervoase


fundamentale,respective viteza si durata instalarilor ,rapiditatea trecerii de la unul la celalalt.Ea a determina rapiditatea si usurinta adaptarii al schimbare. Dupa valorile acestor indicatori ,au fost delimitate doua tipuri de sistem nervos : Mobil si Inert.

Echilibrul-este proprietatea care rezulta din raportul de forta


dintre exitatie si inhibitie si se obiectiveaza in 3 tendinte : -Tendinta spre impulsivitate (predominarea fortei excitatiei asupra fortei inhibitiei ); -Tendinta spre inhibare asupra fortei excitatiei; -Tendinta spre echilibru ( forta excitatiei aproximativ egala cu cea a inhibitiei si invers). Tipul de probe prin care se testeaza echilibrul este urmatorul : - Stimularea la raspuns sau la riposta intr-o situatie in care consemnul sau regula este abtinerea de la orice raspuns ; - Creearea unei situatii de dilema in care subiectul trebuie sa ia o decizie in timpul dat ; - Expunerea la situatii frustrante si inregistrarea raportului dintr calm si irascibilitatea ;

Pe baza acestor insusiri au fost delimitate doua tipuri de sistem nervos: Echilibrat si Neechilibrat.

Pavlov a pus in corespondenta tipurile generale de sistem nervos comune omului si animalelor cu cele 4 temperamente stabilite in antichitate ,astfel: a) Tipul puternic Echilibrat-Mobil are drept corespundent,temperamental sangvinic : vioi,comunicativ ,sociabil ,adaptabil,controlat . b) Tipul puternic- Echilibrat-Inert are drept coresondent temperamental flegmatic : calm,tacut,nesociabil,lent,greu adaptabil la situatii noi,putin impresionabil,rezistent la stres is frustratii . c) Tipul puternic-Neechilibrat-Excitabil, are corespondent temperamental coleric : rezistent ,vioi,hiperactiv,irascibil,impulsiv ,imprudent ,trairi emotionale exploziv,instabilitate comportamentala,tendinta de dominare in relatiile interpersonale ,saturatie si plictiseala rapida la monotonie. d) Tipul slab are drept corespondent temperamental melancholic: interiorizat,retras,sensibil,delicat.

II.Caracterul

Initial,in greaca veche ,termentul caracter se asocial cu un semn (de exemplu,un bat) care se folosea pentru a separa doua terenuri.Ulterior,semnificatia lui s-a extins fiind utilizat pentru a exprima ceea ce distinge un lucru de altul.Astfel el va insemna pecete,marca. In biologie ,termenul este folosit in sens de insusire sau trasatura diferentiatoare sau asemanatoare(comuna),ereditara sau dobandita ,care permite descrierea si clasificarea indivizilor. Culoarea pielii,culoarea ochilor ,talia,conformatia fizica,etc. sunt caractere . In acceptiunea extinsa caracterul exprima schema logica de organizare a profilului psiho-social al personalitatii ,considerat din perspectiva unor norme si criterii valorice. In acest caz el include: - Conceptia generala despre lume si viata a subiectului; - Sfera convingerilor si sentimentelor socio-morale; - Coninutul si scopurile activitatilor; - Continutul aspiratiilor si idealurilor. Toate aceste elemente sunt corelate si integrate intr-o structura functionala unitara prin intermediul unui mecanism de selectie, apreciere si valorizare . Luat in sens restrans ,notiunea de caracter desemneaza un ansamblu inchegat de atitudini ,care determina un mod relative stabil de orientare si raportare a omului la ceilalti semeni ,la societate in ansamblu si la sine insusi. Spre deosebire de temperament care se implica si se manifesta in orice situatie naturala sau sociala ,caracterul se implica si se manifesta numai in situatiile sociale. Dupa ce a dezvaluit si a explicat natura,determinatiile si mecanismele caracterului in sine,psihologia poate merge mai departe in intampinarea eticii ,aratand ce sansa de integrare intr-un anume mediu socio-cultural au indivizii cu un profil

caracterial sau altul.Nu trebuie deci sa pierdem din vedere faptul ca psihologia este o stiinta explicativa (si trebuie sa ramana astfel) si nu una normativa cum este,de pilda,etica . Din punct de vedere psihologic ,orice individ cat de cat normal,nascut si crescut intr-un mediu social,in comunicare si interactiune cu alti semeni,cu membrii familiei,cu colegii de scoala,cu cadrele didactice ,cu cercul de prieteni,isi structureaza pe baza unor complexe transformari in plan cognitiv,afectiv,motivational,un anumit mod de raportare si reactie la situatiile sociale,adica un anumit profil caracterial.Este cu totul altceva daca acest profil va fi etichetat ca bun sau rau ,ca pozitiv sau negativ. Societatea pretinde si asteapta de la membrii ei sa-I accepte normele si exigentele ,in lumina acestora,admitand caracterele positive si respingand pe cele negative ; Dar,la randul sau si individul este indreptatit sa aiba si sa manifeste anumite exigente si asteptari de la societate,formulate din perspectiva conceptiei sale despre lume si viata,a criteriilor si etaloanelor sale valorice. Daca tinem sa evidentiem latura axiological a caracterului ,atunci trebuie sa luam in consideratie interactiunea dintre cele doua multimi de solicitari : Multimea solicitarilor interne,pe care individual le are fata de societate ,si multimea solicitarilor externe pe care societatea le formuleaza fata de individ.

Caracterul apare ca mod individual specific de relationare si integrare a celor doua multimi de solicitari .El poate pune individual in urmatoarele trei ipostaze :

a)

Deconcordanta deplina cu societatea -Toate solicitarile sociale sunt acceptate si integrate ca norme proprii de conduita si toate solicitarile proprii se incadreaza in limitele normelor si etaloanelor societatii (O asemenea situatie nu se intalneste in realitate in viata ,ea desemnand o lume ideala,teoretica,spre care se poate tinde). b) De respingere reciproca totala cand cele doua multimi de solicitari nu concorda in niciun punct ( Si aceasta situatie trebuie considerata ca avand doar o semnificatie teoretica,neintalnindu-se ca atare in realitate) c) Condordanta partiala-disconcordanta partialacele doua multimi de solicitari intersectandu-se pe o plaja mai ingusta sau mai intinsa. Aceasta este situatia reala ,care reflecta natua contradictorie a raportului individ-societate.Atunci cand plaja de intersectie se ingusteaza pana la un anumit prag ,societatea declara individual ca lipsit de caracter ,iar individual declara criteriile sau etaloanele impuse de societate ca inacceptabile,trebuind sa fie revizuite (reformate); Cand plaja de intersectie se largeste tinzand spre limita superioara de concordanta ,societatea declara individul ca avand caracter iar indiivdul considera criteriile si etaloanele societatii ca fiind si ale lui. Caracterul se structureaza prin integrarea in planul cunoasterii,afectivitatii ,motivatiei si vointei a ceea ce este semnificativ pentru individ in situatiile,evenimentele si experientele sociale,ca urmare el se manifesta numai in asemenea imprejurari.De aceea dezvaluirea trasaturilor de caracter este incomparabil mai dificila decat a celor temperamentale. Nu este sficient sa punem subiectul intr-o situatie oarecare ca in cazul temperamentului,ci neaparat intr-o situatie social-semnificativa.

Semniifcativul se poate impartii in Individual si General . Cand caracterul se structureaza pe dominanta semnificativului inidivdual ,va fi etichetat ca marunt ,mercantil. Cand se structureaza pe dominanta semnificativului general,supraordonat ,va fi etichetat ca mare ,nobil . In primul caz ,individual isi va demonstra intreaqga forta a caracterului sau in actiunile indreptate spre atingerea scopurilor personale ;in cazul al doilea ,forta caracterului se va dezvaluii cu adevarat numai in actiunile subordonate atingerii unor scopuri cu valoare sociala mare. Rezulta asadar ca modalitatea cea mai eficienta de cunoastere si evaluare a caracterului o reprezinta analiza actelor de conduita in situatii sociale inalt semnificative pentru individ .

C3: Perceptiile interpersonale in practica profesionala


Comunicarea nonverbala
Teme: 1.Transmiterea si perceptia mesajelor nonverbale; 2.Limbajul corpului,semnificatia gesturilor ; 3.Spatiul personal; 4.Paralimbajul; 5.Expresii faciale.

Transmiterea i percepia mesajelor nonverbale

Prin mesajele nonverbale pe care le recepionm, putem obine o mulime

de informaii despre interlocutorul nostru fr ca acesta s ni le ofere: culoare, ras, sex, vrst, identitate cultural, personalitate, atitudine i stil personal. Maniera de comunicare este o mostr a comportamentului individual pe care ceilali o pot observa ca atare. Impresiile pe care i le formeaz despre noi sunt fundamental marcate de modul n care salutm, pstrm distanele, zmbim, ascultm, gesticulm, privim etc, adic de stilul personal de a relaiona i interaciona cu ceilali. Cile de comunicare nonverbal sunt reaciile necontientizate, dar care sunt evidente pentru cei din jur. Comunicarea nonverbal este o component foarte important n procesul comunicrii, deci trebuie s tii ce implic pentru a deveni contieni de acest tip de mesaje pentru a putea s le folosii eficient.

Comunicarea prin tcere


Tcerea este un instrument puternic de comunicare dar, atenie, trebuie folosit cu abilitate.

- Cnd cineva ne pune o ntrebare i nu reuim s rspundem, noi comunicm ceva. Auditoriul comunic prin tcerea lsat la sfritul unui discurs. Este dificil pentru vorbitor s interpreteze corect aceast tcere. Plictiseal? Dezaprobare? Respingere total? Nefiind un rspuns clar, tcerea este ambigu, i vorbitorul este lsat s ghiceasc ce poate nsemna aceasta, iar interpretarea poate fi greit. - Noi suntem fiine sociale, iar societatea este astfel fcut nct s rspundem unii altora. Avem nevoie de confirmarea celor din jur, nu numai a faptului c existm pentru ei, dar i a faptului c ne simpatizeaz. Una din cele mai crude pedepse sociale este ignorarea; una din cele mai crunte pedepse oficiale i cea mai distrugtoare - dac dureaz un timp ndelungat - este izolarea complet. Astfel, cu toate c "tcerea este de aur" poate fi un lucru nelept, aceasta, uneori, poate nsemna un act de respingere, tcerea construiete ziduri iar zidurile sunt bariere n comunicare.

- Folosind tcerea - pregtindu-ne s ascultm - putem ncuraja vorbitorul s continue sau s-i exprime sentimente i atitudini, pe care n alte circumstane nu le-ar fi fcut.

Limbajul timpului
Am putea spune c toi percepem timpul n acelai mod. Cultura uman a mprit timpul n ani, dar nu exist o privire unitar n acest sens. Chiar n comuniti pot mpri interiorul aceleiai culturi, diferitele

timpul n moduri diferite. (ex.: omul de afaceri - luni-vineri; proprietarul de magazin - luni-smbt; comerciantul - i mparte timpul n sezoane; agricultorul, n funcie de anotimpuri etc.) Caracteristicile individuale, legate de timpul biologic, ne pot transmite informaii referitoare la performana indivizilor. Psihologul Karl Jung a stabilit patru tipuri de personaliti umane, n funcie de modul de folosire a timpului: - tipul gnditor concepe timpul n mod linear, de la trecut la viitor, trecnd prin prezent. El este logic, meticulos, cntrete alternativele, i place planificarea;

- tipul sentimental acord mare atenie experienei sale trecute, la care se raporteaz mereu. Nu este prea entuziasmat de schimbare, i o accept cu greutate. Punctualitatea nu este punctul su forte; - tipul senzitiv se concentreaz mai ales asupra prezentului. El este omul de aciune: realist, este performant n luarea deciziilor i se descurc de minune n situaiile de criz; - tipul intuitiv este preocupat de viitor, spre care privete mereu. El are impresia c trebuie s schimbe lumea pentru a corespunde viziunii sale i se simte frustrat dac alii nu-i mprtesc elanul.

Limbajul corpului
Limbajul corpului vorbitorului i i furnizeaz instantaneu un rspuns

comunic acestuia cum se prezint. Dac aceast reacie este prezent, iar vorbitorul nu este sensibil la acest aspect i nici contient de importana lui, fr s poat interpreta sau citi acest limbaj, atunci o mare parte din propria sa comunicare s-a pierdut.

Deci, pentru a fi un bun cititor al limbajului trupului, trebuie s v dezvoltai capacitatea de observaie i abilitatea de a descifra aceste mesaje; trebuie s v dai seama de prezena acestor mesaje i de posibilele lor semnificaii; s fii permanent atent la efectul limbajului trupului dumneavoastr asupra altor persoane i s fii tot timpul atent la rspunsul posibil, astfel nct s putei imediat folosi propriile dumneavoastr tehnici de comunicare, dac simii c este necesar. Prima impresie despre partenerul de dialog se formeaz n primele cteva minute ale primului contact. Este impresia cea mai stabil i, dac nu intervin erori grave de percepie este i cea mai adevrat. Prima impresie se formeaz n urma analizrii stilului de comunicare. Componentele de baz ale stilului de comunicare sunt: distana, privirea i contactul vizual, poziia trupului, fizionomia, mimica, gestica, vorbirea, tonul i inflexiunile vocii, mbrcmintea i pauzele de i sine, ritmul vorbirii, i ascultarea, dominana

accesoriile, imaginea psihologic.

sociabilitatea

Privirea i contactul vizual.

Micarea ochilor are un efect puternic comparativ cu alte semnale fizice folosite. Unele micri ale ochilor sunt necontrolabile; ele transmit mesaje foarte puternice pe care le recepionm aproape fr a fi contieni. Mesajele semnificative ale ochilor i privirii sunt legate de dilatarea i contracia pupilei, de ascunderea unghiului intern, de intensitatea i durata contactului vizual cu interlocutorul, de schimbrile de direcie ale privirii etc.

Atingerea.
Cercetri relativ recente au pus n eviden fora manipulatoare a atingerilor. Atingerea fizic mrete sentimentul de intimitate, la nivel infracontient, i favorabile de la faciliteaz obinerea unor comportamente

interlocutor. Un experiment fcut ntr-un, supermagazin din Kansas City (Smith, Gier i Willis, 1982) a demonstrat c strngerea uoar a antebraului clientului ridic procentul de acceptare de la 51%, n condiii fr contact, la 79% n condiia

contactului.

Gesturile.

n literatura de specialitate sunt prezentate gesturi care exprim dominarea teritorial: aezarea de materiale de lucru pe mas i rearanjarea acestora; aruncarea fumului igrii spre tavan; corpul aplecat spre spate cu minile la ceaf. Gesturile spaiale indic att personalitatea de baz mai puternic i expansiv, ct i atitudini i stri de dezinvoltur i ncredere. Exist anumite gesturi care trdeaz nencrederea, teama, emoia, nevoia de protecie, atitudinea defensiv sau negativ. Aceste gesturi sunt numite "bariere" i sunt "ridicate" prin ncruciarea picioarelor sau a minilor, ori prin prinderea ntre mini a unor obiecte: ochelari, poet, pix, ceas, dosar etc. n urma cercetrilor fcute, s-a constatat c, atunci cnd o persoan i ncrucieaz braele, recepteaz i reine cu 40% mai puin, i c majoritatea gndurilor devin negative.

Comunicarea vizual

Indiferent de stilul de comunicare pe care dorim s-l abordm, avnd n vedere c n anumite situaii comunicarea nu se efectueaz numai cu i prin cuvinte, prin intermediul tonului, vocii, al amplitudinii sau al atitudinii noastre etc. n anumite situaii, pentru a fi eficieni, comunicarea se poate realiza i prin intermediul imaginilor, cu ajutorul crora putem s transmitem o mare diversitate de mesaje care au menirea de a accentua, descifra cuvintele cheie, de a facilita o nelegere mai bun a mesajului transmis i, nu n ultimul rnd, de a capta atenia asculttorului. n acest context, considerm comunicarea vizual ca pe o latur complementar a comunicrii verbale sau nonverbale. Ca instrumente tradiionale de vizualizare a mesajului amintim: tabla, planele/posterele, obiectele fizice, video/retroproiectorul, filmul, televiziunea cu circuit nchis etc. n utilizarea acestor instrumente vizuale trebuie s avem n vedere unele

avantaje i dezavantaje cum manevrabilitatea n corelarea

ar

fi

impactul

vizual

perfect mesaj-imagine. Astfel, tabla neagr sau tabla alb (creta, creioane speciale colorate) vizualizeaz mesajul ntr-un mod extrem de simplu, se folosete spontan iar informaia este expus permanent. n literatura de specialitate se recomand diferite modaliti de a prezenta statistici i alte date, astfel nct s putei alege metoda care se potrivete cel mai bine pentru o situaie dat. Putei apela la diferite mijloace grafice: tabele, grafice, histograme, diagrame, hri statistice, organigrame, pictograme etc. pentru a prezenta o mare diversitate de mesaje, informaii statistice etc, acestea fiind excelente completri ale cuvntului scris sau vorbit. Prin utilizarea acestora se poate reduce considerabil vocabularul necesar prezentrii, dar n nici un caz nu se pot nlocui complet cuvintele. Tabelele sunt cele mai simple forme de reprezentare vizual, cuprinznd nume, cifre i date introduse n rubrici cu specificaii amnunite, pentru a servi

unui anumit scop. Sau, astfel spus, o serie de valori numerice obinute prin calcul, prin observaii sau experiene, aranjate ntr-o anumit ordine, n iruri i coloane, sau pentru obinerea unei clasificri. Grafic (din franc. grafique) este definit ca procedeu de reprezentare expresiv prin desen a fenomenelor si proceselor economicosociale, a legturilor dintre acestea, precum i a legitii manifestrii lor in timp i spaiu cu ajutorul liniilor, punctelor, figurilor etc., crora li se atribuie sensuri convenionale. Cele mai multe figuri grafice folosite in economie, tehnic, organizare etc., au o fundamentare teoretic de reprezentare grafic a unei funcii matematice. Orice grafic are un coninut - procesul, fenomenul pe care l exprim, i o form - mijloacele cu ajutorul crora este exprimat coninutul. n acest context, elementele principale ale unui grafic sunt: - titlul, element constitutiv care trebuie s fie scurt, clar i complet; - reeaua, care este format din linii paralele, verticale i orizontale, cercuri concentrice sau tangente suprapuse cresctor, linii ncruciate etc.;

- scara de reprezentare. Histograma este un grafic care reprezint prin dreptunghiuri o distribuie statistic (matematic). Diagrama este definit ca o reprezentare grafic schematic a unui fenomen, a unui obiect etc. n cazul acestei categorii de reprezentare grafic pot fi utilizate urmtoarele forme: a.Diagrama de flux informaional, instrument de studiu folosit pentru evidenierea modului de desfurare a activitilor sau sarcinilor personalului tehnic, economic de alt specialitate i administrativ, n vederea gsirii rapide a soluiilor de mbuntire. Ea reproduce fluxul informaional cu ajutorul unor simboluri unitare pe diverse operaii, permind nelegerea uoar a desfurrii activitii sau sarcinii studiate; - Diagrama de rutin, diagram de flux informaional, care reprezint compartimentele participante la desfurarea activitii analizate, precum i toate documentele i legturile dintre acestea. Ocup un spaiu redus i poate

fi perceput dintr-o singur privire, sesizndu-se cu uurin eventualele anomalii n circulaia documentelor; are dezavantajul c nu prezint fluxul informaional pe operaii; - Diagrama orizontal, diagram de flux informaional care ne ilustreaz circuitele documentelor, a operaiilor din sistemul informaional i a interdependenei dintre operaiilor respective. documente n procesul derulrii

Se desfoar de la stnga la dreapta i permite urmrirea uoar a circuitelor ntruct flecare document este situat pe aceeai linie orizontal de la apariie i pn la arhivare paralelismelor n sau distrugere. Permite depistarea

efectuarea operaiilor precum i a operaiilor inutile; - Diagrama vertical, diagram de flux informaional care cuprinde circuitele interdependente organizatoric dintre documente, funciile din structura

angrenate n circuitele respective, operaiile i natura lor, inclusiv locurile de decizii i de execuie precum i texte descriptive ale acestora. Poate fi

utilizat cu uurin n analiz i proiectare deoarece circulaia unui document se desfoar n ntregime n aceeai coloan; simbolizrile situate pe acelai rnd reprezint legturi ntre documentele respective, evideniaz mai pregnant transcrierile inutile, controalele excesive i deplasrile repetate ntre compartimente. Diagrama vertical, n comparaie cu diagrama orizontal este mai laborioas i solicit o concentrare mai mare a specialistului care o elaboreaz i a celor ce o utilizeaz. b. Diagrama de flux tehnologic este o reprezentare grafic, pe plan general a organizaiei (instituii, specialist; a tuturor firm etc), prin simboluri alese de

operaiilor i activitilor ce compun fluxul tehnologic; a traseelor parcurse de principalele piese, subansamble sau produse n diferite etape ale transformrii lor tehnologice din materii prime n produse finite, n scopul evidenierii structurii procesului pe operaii tehnologice, precum i succesiunea lor n timp. Analiza vizual a diagramei de flux tehnologic permite gsirea unei soluii de amplasare a

locurilor de munc, respectarea ordinii de succesiune tehnologic a operaiilor i a principiilor i regulilor privind organizarea raional a produciei i a muncii, care s evite ntoarcerile n flux, traseele ntortocheate sau ocolite, ncrucirile de trasee etc. Diagrama circular este una dintre cele mai simple reprezentri grafice. Prin intermediul ei comunicm mesaje cu mult claritate i simplitate. Este uor de ntocmit i interpretat deoarece fiecare seciune este direct proporional cu valoarea procentajului pe care o reprezint. Harta este o reprezentare grafic n plan orizontal a suprafeei pmntului (total sau parial), generalizat i micorat conform unei anumite scri de proporie i ntocmit pe baza unei proiecii cartografice. Organigrama este o reprezentare grafic a structurii unui sistem cibernetico-economic sau social din care rezult elementele structurale: compartimentele de munc, funciile de conducere, modul de subordonare a acestora i legturile reflect concepia de de autoritate ierarhic. Organigrama

organizare aplicat la unitatea respectiv i, n consecin, nivelele ierarhice existente. Recomandri: - Selectarea i utilizarea celor mai relevante instrumente n raport cu informaiile pe care dorii s le expunei; - Asigurai-v c instrumentele la care apelai sunt n stare de funcionare; - Asigurai-v c spaiile n care urmeaz s v prezentai imaginile sunt pregtite pentru o asemenea aciune: verificai, n detaliu, i familiarizai-v cu spaiul unde urmeaz s v susinei prezentarea (repetarea unui mic scenariu este vital dac vrei s respectai i s fii respectat); - Orict de bine v-ai pregtit, luai n calcul i gndii-v c pot aprea i evenimente neprevzute, nu intrai n panic. Indiferent de tipul mijloacelor vizuale pe care dorim s le folosim pentru ca mesajul s fie mai relevant, mai uor de recepionat i neles este necesar ca ideile s fie pertinente, bine selecionate i structurate n aa fel nct s ofere receptorului informaii rapide, clare i concrete.

Este important, de exemplu, folosirea culorilor n reprezentarea grafic: - galbenul - semnificativ; - roul - nesemnificativ; - albastrul - nalt semnificativ; - verdele - foarte important/nalt semnificativ. Alegerea celor mai potrivite mijloace grafice are drept scop: - s capteze atenia i n acelai timp s ncnte ochiul; - ofer rapid o imagine de ansamblu i o cantitate apreciabil de informaii; - evideniaz mai clar anumite diferene care, de multe ori, datorit vitezei de prezentare verbal, nu sunt sesizate i nelese de ntreg auditoriul. n realizarea unei corelri ideale informaie - mijloc vizual folosit trebuie s avem n vedere cteva principii: - mesajul verbal poate fi completat cu mijloace grafice; - complexitatea coninutului mesajului verbal este susinut de reprezentarea vizual; - pregtii cu atenie, din timp, receptorul asupra faptului c vei apela la mijloace vizuale - explicai i comunicarea interpretai reprezentrile vizuale deoarece

vizual este o latur complementar a comunicrii verbale i nu un nlocuitor.

Posterul tiinific
Panourile de afiare pot fi confecionate cu uurin i permit, n raport de spaiu, o prezentare vizual complex, iar desenele, schemele etc., o dat pregtite pot fi folosite i cu alte ocazii. Aceast modalitate de comunicare necesit efort i timp pentru pregtire. Planele se recomand a se utiliza atunci cnd prezentm informaii unor grupuri de persoane. n timpul expunerii se subliniaz informaiile, pstrndu-se succesiunea prezentrii acestora. Sfaturi practice pentru realizarea unui poster Posterul este o imagine (gndii-v la afiele pentru spectacole sau publicitate pentru produse) destinat s fie vzut de departe, i pentru aceasta necesit o reflectare particular, n prealabil, pentru realizarea sa.

Poster tiinific

- Format : 100x65, sau 50x65; - Titlu: litere majuscule (vizibile de la 4 sau 5 m), de exemplu font de 72; - Text: litere suficient de mari pentru a fi citite uor de receptor (font 28) (vizibil de la 2 sau 3 m); - Curbe, scheme, figuri diverse (cu legend) facilitnd prezentarea rezultatelor; - Culori variate; - Fotografii: minim 13x18cm Posterul trebuie s respecte dou principii importante: - agreabil de vzut de departe, astfel nct s determine apropierea. - uor de citit de aproape. Pericole ce trebuie evitate: poster frumos i fr informaii, informaie abundent dar de necitit. ntr-un poster tiinific imaginea prezint o sintez de informaii, iar posterul trebuie privit ca un ansamblul compus din texte, figuri, titluri, subtitluri etc.

Paralimbajul

Comunicarea nonverbal este cumulul de mesaje, care nu sunt exprimate prin cuvinte i care pot fi decodificate, crend nelesuri. Aceste semnale pot repeta, contrazice, nlocui, completa sau accentua mesajul transmis prin cuvinte. A. Mehrabian si M. Weiner au fost primii care au studiat limbajele neverbale si au constatat c proporia n care folosim limbajul verbal i limbajele neverbale este, n comunicarea oral, urmatoarea( 7% cuvinte, 38% paralimbaj (n principal intonaia i inflexiunile vocii), 55% alte elemente de limbaj neverbal (n principal expresia feei, gesturile i postura corpului). Doar 7% din comunicare are loc prin intermediul cuvintelor, restul fiind neverbal. De cte ori comunicm, noi trimitem n exterior mesaje i prin intermediul altor mijloace. Chiar atunci cnd nu scriem sau vorbim, noi totui comunicm ceva, uneori neintenionat. Evident, noi putem utiliza imagini pentru a ne comunica mesajul, fie pentru a nlocui cuvintele sau, mai important, pentru a ntri mesajul verbal. Dar, voluntar, sau involuntar, cnd vorbim, comunicm de asemenea prin: - expresia feei- un zmbet, o ncruntare; -gesturi- micarea minilor i a corpului pentru a explica sau accentua mesajul verbal; - poziia corpului- modul n care stm, n picioare sau aezai; - orientarea- dac stm cu faa sau cu spatele ctre interlocutor; -proximitatea- distana la care stm fa de interlocutor, n picioare sau aezai; - contactul vizual- dac privim interlocutorul sau nu, ct i intervalul de timp n care l privim; -contactul corporal- o btaie uoar pe spate, prinderea umerilor; - micri ale corpului- pentru a indica aprobarea/dezaprobarea sau pentru a ncuraja interlocutorul s continue; - aspectul exterior- nfiarea fizic sau alegerea vestimentaiei; - aspectele nonverbale ale vorbirii- variaii ale nlimii sunetelor, tria lor i rapiditatea vorbirii, calitatea i tonul vocii (denumite

uneori paralimbaj); - aspectele non-verbale ale scrisului- scrisul de mn, aezare, organizare, acuratee i aspectul vizual general; Ansamblul elementelor non-verbale ale comunicrii este uneori denumit metacomunicare (cuvntul grecesc meta nseamn dincolo sau n plus). Metacomunicarea este deci ceva n plus fa de comunicare i trebuie s fim totdeauna contieni de existena sa. Trebuie s subliniem c metacomunicarea, care nsoete orice mesaj, este foarte important. Ali autori (R. Birdwhistell, A.A. Pease, M. Dinu) vorbesc despre limbajul tcerii, limbajul spaiului i limbajul corpului (ultimul inglobnd majoritatea indicilor amintii nainte).

Limbajul tcerii
Tcerea, departe de a fi lips de comunicare, este ncrcat cu profunde semnificaii comunicative. Cnd suntem stingherii netiind rspunsul la o ntrebare, noi comunicm implicit ceva. Aceast tcere e deosebit de tcerea omului plictisit sau de tcerea meditativului, de tcerea impus prin reducerea la tcere sau de tcerea preveztoare. Tcerea se leag de ascultare i de recepionarea corect a mesajelor. Folosind-o cu pricepere, putem stimula comunicarea crend interlocutorului posibilittea de a-i exprima ideile sau sentimentele care, altfel, ar fi rmas ascunse. ncurajnd rspunsurile, tcerea se dovede a fi un puternic instrument de comunicare, prin care putem obine un profit intelectual i social maxim din fiecare interaciune comunicaional, innd seama i de ponderea pe care o are tcerea n acest tip de interaciuni. Astfel, studiile privind activitile pe care le desfoar de-a lungul unei zile membrii gulerelor albe (mediile intelectuale) americane arat c apte minute din zece acetia sunt angajai ntr-o form de comunicare (N. Stanton, 1995). Activitile cu profil de comunicare sunt distribuite astfel:

9% scris 39% transmis 30% vorbit 16% citit 61% recepioneaz 45% ascult Acest proporie poate fi diferit la alte segmente de populaie a cror ocupaie implic ntr-o msur mai mic scrisul sau cititul. Dar ponderea ascultrii se menine prioritar i n aceste cazuri, ascultarea, cel puin sub aspect cantitativ, aflnduse n fruntea manifestrilor noastre comunicaionale. Ea reprezint o verig extrem de important a lanului comunicaional, fiind o condiie esenial a receptrii corecte a mesajului. Dac mesajul nu este recepionat corect, el nu reprezint dect un simplu zgomot de fond. Exist pericolul ca, fie individul s se gndesc la altceva n timpul ascultrii, fie s se gndeasc la propriul su rspuns, neglijnd ascultarea eficient. Ascultarea nu e un proces pasiv, ci presupune nelegerea, interpretarea i integrarea informaiei primite n modele de cunoatere proprii.

Limbajul spaiului
Acesta face obiectul de studiu al proxemicii, disciplin nou, fundat de Eduard Hall n anii '60 ai secolului nostru. Ea studiaz proprietile educaionale ale spaiului, precum i modalitile de folosire optim a acestor proprieti. Ideea de la care se pornete este c orice individ are tendina de a-i revendica un spaiu al su, spaiul din jurul trupului su, pe care-l marcheaz imaginar, l consider drept

spaiul su personal, ca o prelungire a propriului su trup. nclcarea acestui spaiu lezeaz profund individul, crend disconfort, stnjeneal i chiar stri conflictuale. Fiecare individ tinde s menin o distan ntre el i celelalte persoane sau lucruri. i creaz un spaiu-tampon de o anumit marime, form sau grad de permeabilitate, care are importante funcii psihosociale: de protecie, intimitate, siguran, odihn, reverie. n limbaj curent se spune: l ine la distan sau prieten apropiat, ilustrnd faptul c relaiile interumane se pot exprima spaial. Pentru persoanele strine sau neagreate pstrm un spaiu mai mare n jurul nostru, pentru persoanele apropiate sau iubite reducem acest spaiu pn la anulare. Fiecare tip de relaie presupune o distan caracteristic ntre indivizi, orice nclcare genernd stres i blocaje de comunicare. n plan mai general, modul n care folosim spaiul de comunicare are determinaii culturale i sociale specifice. n lumea afacerilor, de exemplu, spaiul este n relaie direct cu rangul individului: pe msur ce avanseaz n funcie, cresc dimensiunile biroului su. n privina spaiului familial (al casei de locuit), accesul persoanelor strine este extrem de selectiv, n funcie de tipul de relaii pe care acestea le au cu proprietarul. Unele persoane sunt primite doar n vestibul, altele n buctrie, altele n sufragerie sau altele n dormitor. Spaiul personal, bula de aer ce-l nconjoar pe om, s-a bucurat de cea mai mare atenie din partea cercettorilor. Acest spaiu poate fi mprit n patru zone distincte, fiecare zon fiind mprit la rndul ei n dou subzone: un apropiat i alta ndeprtat. Deosebim astfel: Zona intim, ce se ntinde de la suprafaa corpului pn la o distan de 46 cm. Este zona cea mai important pentru om i cea mai aprat. Doar celor apropiai emoional (ndrgostii, prini, copii, soul, soia) le este permis accesul n ea. Zona personal e cuprins ntre 46 cm i 1,22 m. Distana

personal ne protejeaz fa de atingerea celorlali i asigur comunicarea verbal optim. Interlocutorii i pot strnge mna, act care se face de regul pe un teren neutru ncheietura minii aflndu-se la limita zonei intime a interlocutorilor. Zona social desemneaz spaiul personal pe care-l meninem atunci cnd intrm n relaii oficiale, impersonale cu cineva. De exemplu, n relaiile de serviciu, relaii fa de necunoscui (fa de vnztor, fa de factorul potal, de noul angajat), relaii din care elementul de intimitate este nlturat total. Distana prin care evitm contactul corporal este meninut prin amplasarea unor bariere, a unor obiecte-tampon ntre interlocutori, cum ar fi de exemplu, biroul, catedra, ghieul, scaunul amplasat la civa metri distan. Zona public, peste 3,60 m, e distana corespunztoare atunci cnd ne adresm unui grup mare de oameni, n care comunicarea i-a pierdut aproape n totalitate caracterul interpersonal. Este totodat distana care se menine (n slile de tribunal) ntre politicieni i ziariti la conferinele de pres, ntre comandant i trup. Situaiile de aglomeraie din autobuz, lift, la cinema, cnd zonele intime ne sunt invadate de necunoscui, ne creaz iritare i stnjeneal. Oamenii adopt n astfel de situaii un comportament impersonal, vorbind sau micndu-se ct mai puin cu putin. Allan Pease (1993) amintete cteva reguli pe care oamenii le aplic n astfel de situaii, reguli care prevd: Nu ai voie s vorbeti cu nimeni, nici chiar cu cei pe care i cunoti. Trebuie s evii ca privirea ta s se ntlneasc cu privirile altora. S pstrezi o expresie de juctor de pocher, fr s afiezi vreo emoie. Dac ai o carte sau un ziar, s creezi impresia c eti cufundat n citirea lor. Cu ct aglomeraia e mai mare, cu att i poi permite mai puine

micri ale trupului. n lift s urmreti cifrele care indic etajele. Modalitatea non-verbal a comunicrii este frecvent ntrebuinat n procesele de insruire, nvmnt, art dramatic, i n medicin. Exist corelaii ntre mesajul verbal i cel non-verbal transmis de individ. Cnd ntre cele dou mesaje exist dicordan, oamenii au tendina s se bizuie pe mesajul nonverbal ntruct este, de regul, mai sincer, mai puin supus controlului contient. Cercetrile efectuate n domeniul comunicrii au evideniat existena unei legturi directe ntre nivelul de pregtire, statusul social i disponibilitile de vorbire ale unei persoane si numarul de gesturi utilizate de ea pentru a transmite un mesaj. Cu ct o persoan este mai instruit i se afl mai sus pe scara ierarhiei sociale, cu att reuete mai bine s comunuce mai bine prin cuvinte i fraze. Astfel de pesoan utilizez n principal limbajul verbal (bogat i diversificat), n timp ce persoanele mai puin instruite se bazeaz ntr-o mai mare msur pe gesturi i cuvinte.

Categoriile Osgood

Limbajul trupului imprima si nota atmosferei in care are loc interactiunea. Un individ cu o mimica zambitoare, tonic, dinamic induce o stare de bine, in opozitie cu un individ apatic, lipsit de tonus si neingrijit. In comunicarea interumana 35% reprezinta comunicarea verbala si 65% comunicarea nonverbala dupa unii autori ponderea fiind chiar de 90%. In mediul urban, persoanele active intalnesc zilnic zeci sau sute de persoane cu care comunica non verbal.

Paul Ekman (1997b) considera ca expresiile faciale comunica informatii, insa nu intotdeauna sunt intentionate. In timp ce oamenii fac miscari faciale pentru a transmite un mesaj, espresiile faciale ale emotiilor sunt neintentionate. In lucrarea The repertoire of nonverbal behavoir:categorie, origins, usage and coding(1969, apud S.Chelcea, 2003, 130-135) Paul Ekman si Wallace F. Friesen propun un sistem de categorii pentru clasificarea comportamentului nonverbal avand la baza originile, functiile si coordonarea acestora .Printre ele se afla si expresiile faciale (affect displays) sunt miscarile faciale care exprima starea emotionala;ele pot fi intentionate sau neintentionate. Comportamentul nonverbal are la baza mimica, gesturile si toate miscarile corpului. Voi incerca sa explic limbajul nonverbal din punct de vedere al expresiei faciale deoarece mimica fetei ocupa un rol foarte important in relatiile interumane, constient sau inconstient. Pozitia capului este foarte sugestiva. Capul se poate afla in diverse pozitii: ridicat sau coborat, inclinat la stanga sau la dreapta, ridicat oblic la stanga sau la dreapta. Capul impins inainte ne induce cu gandul ca la un semn de amenintare. Capul plecat inseamna supunere iar capul aplecat oblic inseamna perfidie. Cel care inalta capul , isi descopera gatul, zona vulnerabila, aratand astfel ca nu se teme, ca are semtimentul propriei valori. Ridicarea batosa a capului inseamna aroganta, capul lasat destins pe spate este un semn de autopredare sau o senzatie trezita de amintiri sau ascultarea muzicii preferate, deconectare de ce ii inconjoara. Capul inclinat lateral dreapta inseamna bunavointa, ascultare in opozitie cu inclinarea la stanga care denota scepticism, critica, indoiala. Pozitia capului tradeaza interesul, toleranta, indiferenta, dezgustul fata de interlocutor.Pozitia de ascultare cu interes este cu capul usor inclinat lateral.Clatinarea capului in sus si in jos inseamna acord, aprobare, intelegere. Clatinarea capului de la stanga la drapta inseamna negare, dezaprobare si acesta miscarea a capului descurajeaza foarte mult persoana in cauza. In

cazul unor negocieri sau diferite conversatii de afaceri sau nu numai castigam teren daca initiem aproape imperceptibil miscarile capului celui cu care negociem. Miscarile sunt multiple si complexe, se realizeaza combinatii de miscari, se asociaza miscarea capului cu miscarea aletor segmente ale corpului, miscarea integrata fiind caracteristica fiecarei situatii sau stari psihologice. Comunicarea prin expresia fetei include mimica(incruntarea , ridicare sprancenelor, incretirea nasului, tuguierea buzelor). Mimica este acea parte a corpului nostru care comunica: fruntea incruntata semnifica preocupare, manie, frustare; spancenele ridicate cu ochii deschisi ne induce catre o stare de mirare de surpriza; nasul incretit inseamna neplacere iar buzele stranse inseamna nesiguranta, ezitare, ascunderea unor informatii. Mimica este semnalul nonverbal cel mai usor de descifrat. Mimica poate fi agitata si este determinata de o succesiune de stari sufletesti, de senzatii puternice si poate semnifica o mare sensibilitate la stimulii externi. Darwin R. Charles a observat ca mimica asociata unor senzatii este comuna tuturor oamenilor.Fenomenul a fost studiat si concluzia a fost ca exista programe innascute, ca se pare ca exista o mimica universala. Fruntea: Fruntea este componenta care formeaza zona superoara a fetei. Ea reprezinta puterile spirituale si trasaturile de caracter asociate. Formele fruntii sunt foarte diferite de la persoana la persoana dar ea este intotdeauna determinata de linia parului iar inaltimea ei se intinde intre punctul situat intre sprancene si linia parului. Prin miscarea muschilor sunt generate cutele fruntii, care pot fi verticale, orizontale sau incretite. Cutele verticale se datorea concentrarii pe un punct in spatiu sau a luminii orbitoare. Astfel cutele verticare devin expresia unui efort spiritual sau fizic;in valori normale sau depasite, ele exprima disperare, furie,sau emotie. Cutele orizontale apar cand ochii sunt larg deschisi, cand se incearca prelucrarea informatiilor detinute, dar care nu sunt

intelese; mimica este expresie a fricii, sperieturii, mirarii, intelegerii bruste a unui lucru, dar aceasta mimica poate fi datorata oboselii, greutatii ci care sunt tinuti ochii deschisi. Cutele incretite apar la locul de intersectie dintre cele doua orizontale si cele verticale; exprima panica in gandire, dificultati in prelucrarea informatiilor. Sprancenele: Chinezii considera sprancenele drept una dintre cele cinci trasaturi vitale ale fetei. Intr-adevar, nici o fata nu poate fi citita cum se cuvine fara a le lua in considerare. Sprancenele le putem considera ca o granita intre partea superioara a fetei si cea mijlocie. Ele arata tipul afectiv al omului, precum si gradul de intelegere intre minte si inima. Ele au o forma mostenita care prin miscarea in timpul vietii se modifica. Ridicarea sprancenelor se face in semn de salut, de recunostinta si acest lucru il putem numi chiar salutul ochilor. Osgood a enumerat sapte grupe principale de expresii faciale, fiecare avand mai multe subgrupe: fericire, surpriza, teama, tristete, furie, curiozitate si dispretul. Expresiile faciale enumerate sunt recunoscute in toate societatile umane si se considera a fi innascute datorita acestei calitati.