Sunteți pe pagina 1din 12

Reprezentatii diverselor curente de gindire economica au incercat sa defineasca obiectul de studiu al teoriei economice.

Xenofon considera drept obiect de studiu al economiei bogatia. Aristotel afirma ca ea studiaza comportamentul omului cercetat, insa nu in calitate de individ izolat, dar ca membru de grup social-statal. Savantii clasici Adam Smith si David Ricardo afirma ca teoria economica studiaza avutia natiunilor si elementele ei component (loturi de pamint, cladiri). O definitie originala ii apartine lui Karl Marx. Conform ei economia politica cerceteaza relatiile de productie examinate ca o totalitate a productiei, repartitiei, schimbului si consumului precum si legile economice care le guverneaza. O definitie mai contemporana ii apartine savantului american Paul Samuelson, potrivit ei teoria economica cerceteaza procesul de creare a bunurilor si a serviciilor si repartizarea lor pe grupuri de oameni. De asemenea ea cerceteaza legile economice si modelele economice. Facind o sinteza se poate afirma ca economics-ul studiaza comportamentul oamenilor in procesul de creare a bunurilor materiale, a serviciilor si repartizarea lor pe grupuri de oameni. Astfel activitatea economica poate fi examinata in aspect dublu. Pe de o parte ea reprezinta o totalitate a factorilor de productie iar pe de alta parte ea reprezinta un ansamblu de interese si stimulente economice. Omul, in acest context deasemenea poate fi examinat dublu, pe de o parte ca in calitate de purtator al fortei de munca omul este un obiect al activitatii economice, pe de alta parte in calitate de purtator al anumitor interese economice omul reprezinta un subiect al activitatii economice. Spre deosebirea de alti factori de productie, omul este capabil sa ia anumite decizii si sa suporte consecintele acestora. S3: Metode de cercetare a teoriei economice Metodologia reprezinta un ansamblu de metode, principii si tehnici de cercetare predestinate sa largeasca orizontul cunoasterii, sa descopere noi adevaruri si sa solutioneze problemele economice practice. Metodologia este notiunea mai vasta decit metoda deoarece ea include in sine totalitatea metodelor. In cercetarea stiintelor economice se utilizeaza urmatoarele metode: - Analiza reprezinta dezmembrarea obiectului cercetarii in partile sale componente cu scopul ca fiecare element sa fie analizat complex pentru a se pune in evidenta esenta - Sinteza reprezinta metoda prin intermediul careia elementele separate sunt reunite reconstituindu-se intregul, cunoscindu-se deja elemental cheie si schitindu-se tendintele dominante. - Inductia reprezinta cercetarea fenomenului de la nivelul particular spre cel general - Deductia, metoda inversa inductiei. In cadrul ei se procedeaza invers, de la general spre particular, adica mai intii se emite o presupunere (ipoteza) care mai apoi se verifica aplincind-o la fapte concrete. - Metoda abstractiei stiintifice prin care fenomenul cercetat este curatat de fapte si trasaturi mai putin importante ajungindu-se astfel la nucleul acestuia. - Metoda istorica porneste de la adevarul ca orice fenomen economic are o evolutie istorica, metoda istorica permite analiza fenomenelor diferitor orinduiri social-economice si de a face comparatii sau analogii dintre ele. - Metoda logica permite de a analiza fenomenele economice prin intermediul relatiilor de cauzaefect. - Modelarea economico-matematica presupune reproducerea schematica a unui proces economic sub forma unui sistem linear alcatuit din marimi variabile care permit elaborarea unor scenarii de evolutii a acestora si alegerea unei variante optime. Modelele economico-matematice sunt expuse sub forma unor ecuatii si formule matematice sau in forma unor grafice. Economia poate fi pozitiva si/sau normativa. Economia este pozitiva atunci cind incearca sa prezica in mod obiectiv si sa explice consecintele anumitor actiuni. Economia este normativa atunci cind ea recomanda o alegere in detrimentul sau cind se face o apreciere subiectiva asupra valorii. Fenomenele si procesele economice se cerceteaza la urmatoarele nivele: 1. Microeconomia care studiaza procesele economice ce se desfasoara de catre agentii economici care pot fi: indivizi, menaje. Se cerceteaza comportamentul economic al consumatorilor si a producatorilor. Microeconomia are in centrul atentiei sale are analiza pietii, a formelor acesteia precum si procesul de formare a preturilor pe diverse piete, deasemenea este analizat si procesul de repartitie a veniturilor intre participanti.

2. Macroeconomia studiaza economia nationala in ansamblu. Acest lucru se efectuiaza prin intermediul unor indicatori macroeconomici sau a unor marimi agregate ca venitul national, PIB-ul, masa monetara, rata inflatiei, etc. Macroeconomia analizeaza caracterul si perspectivele dezvoltarii economice, fluctuatiile economice, cresterea economica, balanta de plati externe. Un instrument specific macroeconomic sunt politicele monetar-creditare si bugetar-fiscale. 3. Mezoeconomia studiaza comportamentul anumitor subsisteme ale economiei nationale cum ar fi ramurile acestuia, sectoarele activitatii economice precum si aspectul regional al acesteia. 4. Mondoeconomia studiaza interdependenta dintre economiile nationale si economia mondiala. Ea cerceteaza fenomenele conditionate de globarizarea economiei si diviziunea internationala a muncii (comertul international, turismul international, integrarea economica regionala, fluxurile de capital si a fortei de munca precum si problemele economice globale (valorificarea oceanului planetar). Sistemul stiintelor economice se compune din urmatoarele categorii de stiinte: - Stiinte economice fundamentale; - Teoria economica; - Microeconomia - Macroeconomia - Stiinte economice funtionale (stiinte teoretic-aplicative) se atribuie: a) Statistica b) Analiza activitatii economice c) Economia muncii d) Economia mediului - Stiinte economice aplicate: a) Managementul b) Marketingul c) Planificarea economica d) Contabilitatea - Stiinte economice de ramura - Economia intreprinderii - Stiinte economice de frontiera: a) Geografie economica b) Psihologie economica c) Cibernetica economica - Stiintele economice istorice: a) Istoria economiei nationale b) Doctrinele economice c) Istoria gindirii economice Obiectivul general economic consta in asigurarea satisfacerii cit mai depline a nevoilor societatii, utilizind resulsele economice disponibile limitate. Acest obiectiv general economic se divizeaza in urmatoarele subpuncte: 1. Eficienta economica (obtinerea unor rezultate maxime cu cheltuieli minime); 2. Cresterea economica reprezinta sporirea continua a avutiei nationale, a produsului national, a bunastarii economice; 3. Asigurarea unui echilibru a relatiilor financiar-valutare; 4. Asigurarea stabilitatii preturilor, adica neadmiterea cresterii excesive a ratei inflatiei; 5. Mentinerea ratei somajului in limita nivelului natural care constituie 5-6% a totatului fortei de munca; 6. Asigurarea echitatii sociale reprezinta egalitatea sanselor pentru toti. Ea mai semnifica ca persoanele trebuie remunerate in corespundere cu aportul pe care il aduc societii si cu initiativa sa. Economia si activitatea economica S1: Activitatea economica si nevoile umane S2: Resursele si clasificarea lor. Caracterul limitat al resurselor S2: Legea economica fundamental. Raportul dintre nevoi si resurse S4: Bunurile economice rezultat al activitatii economice

S1: Economia alaturi de alte sfere de activitate (cultura, stiinta, religie) reprezinta o component importanta si dinamica a civilizatiei umane. Sunt raspindite asemenea definitii ale economiei ca: - Activitatea de transformare a resurselor aflate la dispozia societatii in bunuri si servicii necesare. - Sfera de asigurare a fundamentelor materiale ale bunastarii umane. Productia de bunuri are un caracter social. In procesul de activitate intre oameni se stabilesc legaturi si contacte numite relatii de productie. Aceste relatii sunt dinamice in timp si spatiu. Tipurile relatiilor de productie este determinat de posibilitatile de productie ale societatii sau fortele productive. Aceasta notiune exprima ansamblul elementelor de care depinde activitatea economica si cuprinde toate componentele si formele sociale ale activitatii de productie inclusiv: 1. Mijloace de productie (materie prima si instrumente) 2. Forta de munca (forta fizica si intelectuala a oamenilor) 3. Tehnologiile 4. Forme organizatorice de productie 5. Diviziunea sociala a muncii (cooperarea muncii) 6. Inovatiile tehnico-stiintifice 7. Abilitatile antreprenoriale Ca produs al naturii si a societatii omul se prezinta ca o fiinta tridimensionala (biologica) sociala, rationala. Nevoile umane multilaterale se exprima prin natura complexa a omului. Ca fiinta biologica omul are necesitatea in primul rind sa-si satisfaca nevoile fiziologice. Nevoile sociale sunt resimtite de oameni ca membri ai societatii atunci cind este vorba de un deficit in comunicare, de educatie si invatamint, de stima si recunoastere in colectiv si familie, de realizare a capacitatilor creative. Nevoile umane care au intrat in traditie, au un caracter obiectiv. Nevoile rationale si cele spiritual-psihologice reies din trasaturi individuale ale oamenilor. Exista mai multe tipuri de nevoi. Este cunoscuta urmatoarea clasificare a sociologului american Abraham Maslow. (piramida lui Maslow). Astfel nevoile umane se caracterizeaza pe urmatoarele trasaturi: 1. Nevoile sunt nelimitate ca numar. Satisfacerea unor nevoi conduce la aparitia altor nevoi in mod multiplicat; 2. Nevoile sunt limitate dupa capacitate si volum (nevoia de consum este determinata de posibilitatile fiziologice); 3. Nevoile sunt concurente intre ele adica o necesitate poate fi inlocuita cu alta; 4. Nevoile sunt complementare, evolueaza conditionindu-se unele pe altele; 5. Orice nevoie se stinge momentan la satisfacere insa nevoile satisfacute revin cu o anumita periodicitate. Pe primele patru nivele ale piramidei sunt nevoile deficiente o persoana nu simte nimic special daca acestea sunt satisfacute, dar simte un discomfort cind acestea nu sint satisfacute. Dincolo de aceste nevoi, urmatoarele sunt numite de crestere. Acestea nu dispar cind sunt satisfacute, in schimb motiveaza individul in continuare. Maslow crede ca singurul motiv pentru care oamenii nu se misca in calea autodezvoltarii este din cauza obstacolelor din societatea in special printr-o educatie deficitara ce nu poate schimba o persoana cu o slaba pregatire pentru viata. Maslow e de parerea ca educatorii ar trebuie sa fie raspunzatori de potentialul pe care il are un individ pentru a ajunge la o autoactualizare in felul sau. Dar nevoile umane pot fi clasificate in urmatoarele grupe: a) Naturale sau fiziologice care sunt necesare oricarui individ; b) Nevoi sociale sau de grup sunt cele resimtite de oameni ca membri ai diferitor socio-grupuri si care pot fi satisfacute prin actiunea lor comuna; c) Rationale sau spiritual-psihologice aceste trasaturi devin deosebit de importante pe masura progresului incluzind rationalitate, profesionalism, educatie, gindire elevata. Nevoile umane se afla intr-o legatura reciproca cu interesele economice care reprezinta o forma de realizare a nevoilor umane. Interesele economice pot fi clasificate in: 1. Personale; 2. De grup; 3. Private; 4. Publice. Din punct de vedere public nevoile pot fi: - Curente;

De perspectiva.

Resursele economice La baza reluarii si dezvoltarii productiei de bunuri material si servicii stau resursele economice care reprezinta potentialul material si spiritual in orice activitate. Resursele economice reprezinta totalitatea elementelor, premizelor directe si indirecte, reale si monetare care sunt utilizabile si pot fi atrase in circuitul economic, adica in producerea de noi bunuri economice si servicii necesare satisfacerii nevoilor umane. Cuvintul resursa provine din limba franceza resurss semnificind un mijloc auxiliar. Structura resurselor economice consta din: 1) Resurse materiale care la rindul lor includ: a) Resurse primare (elemente materiale cum ar fi pamintul, flora, fauna, minereurile, apa, lemnul), forte energetice (energie solara, energie eoliana, reactii chimice); b) Resurse economice derivate (echipamente si tehnologii de productie, infrastructura materiala si sociala). 2) Resurse umane ce includ: a) Resurse primare (populatia cu toate elementele sale examinate din punct de vedere cantitativ, calitativ si structural); b) Resurse derivate (secundare) stocul de invatamint, cunostinte si inovatiile; 3) Resurse financiare mijloace banesti concentrate la dispozitia agentilor economici, a persoanelor fizice si a statului. 4) Resurse informationale care reprezinta: date, informatii sistemice sau pentru conducere, modele economice, etc. Importanta lor este in continua crestere deoarece un agent economic putin informat se afla in fata unei incertitudini astfel calitatea informatiei oferite influenteaza mult calitatea deciziei luate. Nu intimplator pe viitor informatiei i se rezerveaza un rol special numit sector quaternar. Informatia se atribuie neo-factorilor de productie de rindul ei cu tehnologiile, progresul tehnico-stiintific si abilitatea antreprenoriala. Tehnologiile reprezinta procedeele specifice de combinare si de transformare a resurselor in rezultate ale procesului de productie prin aplicarea unor reguli minutios definite. Notiunea de tehnologii include mijloacele tehnice (utilaje, masini, unelte) si o anumita organizare a lor in procesul utilizarii. Deci rolul specific al tehnologiilor este de a define in mod eficient esenta si succesiunea fazelor al caror desfasurare asigura transformarea elementelor de intrare in elemente de iesire ale procesului de productie. Progresul tehnic constituie perfectionarea tehnicii de prelucrare, aplicarea masinilor mai performante si a unor procese de fabricatie mai eficiente. El constituie o noua organizare a factorilor de productie cu scopul fie de a produce mai mult in aceleasi conditii, fie de a produce tot atit economisind factori de productie. Ca rezultat al activitatii rezulta bunuri economice. Bunul economic este un rezultat al utilizarii resurselor economice. Un element care satisface o anumita nevoie individuala sau sociala. Dupa gradul lor de prelucrare bunurile economice pot fi grupate in: a) Bunuri initiale (materie prima); b) Bunuri intermediare (aflate in diferite faze de prelucrare); c) Bunuri finale destinate pentru consumul final, personal, colectiv sau productiv. In economia de piata contemporana majoritatea bunurilor economice se manifesta sub forma de marfa. Marfa reprezinta un produs al muncii destinat pentru schimb prin intermediul mecanismului de vinzare-cumparare. Marfurile pot fi divizate in mai multe grupe: - Marfuri corporale de consum personal; - Marfuri in forma de capital fix; - Marfuri in forma de resurse naturale; - Marfuri in forma de resurse de munca; - Marfuri in forma de rezultate ale cercetarilor stiintifice; - Marfuri in forma de servicii manageriale, audit si de marketing; - Marfuri in forma de hirtii de valoare. Orice bun economic sau marfa ale 2 laturi: utilitate sau valoare de intrebuintare si valoare de schimb. Utilitatea reflecta capacitatea marfei de a satisface o anumita nevoie. Utilitatea marfurilor reprezinta continutul material al avutiei. Utilitatea marfei se manifesta sub diverse forme: a) Utilitatea totala; b) Utilitatea individuala;

c) Utilitatea marginala. Valoarea de schimb reflecta egalitatea marfurilor ca produse ale utilizarii factorilor de productie. Teoria economica este o stiinta sociala care prin utilizarea unui sistem metodologic si conceptual propriu cerceteaza intreaga viata economica si cauta sa raspunda la o serie de intrebari care se constituie in problemele economice fundamentale: 1) Ce producem? Ce bunuri trebuie sa producem si in ce structura? Ce trebuie sa fie proportia intre volumul bunurilor de consum si volumul bunurilor pentru investitii? Producatorii raspund la intrebare reesind din structura cererii pe piata, dar si tinind cont de resursele de care dispunem 2) Cit producem? Cum producem? Care sint posibilitatile de productie? Ce resurse si la ce costuri se va produce? Se raspunde la aceasta intrebare tinind cont de nivelul existent al dezvoltarii tehnice si cantitatii de resurse disponibile. 3) Pentru cine producem? Cit producem pentru prezent? Cit producem pentru viitor? Cum se vor distribui bunurile si veniturile obtinute? Producatorul raspunde la aceasta intrebare cercetind in prealabil piata, segmental potential de piata tinind cont de numarul populatiei si venitul ei. Eficienta economica reprezinta o stare a economiei in care cantitatea dintr-un anumit bun nu poate sa creasca fara sa inregistreze o diminuare a cantitatii unui al bun. Cu alte cuvinte, intr-o economie nationala activitatea economica este eficienta atunci cind nimic nu poate fi obtinut in plus fara ca altceva sa fie in minus, aceasta inseamna ca orice punct situate pe frontiera posibilitatilor de productie, activitatea economica este eficienta. Eficienta vizeaza atit alocarea si utilizarea resurselor cit si distribuirea bunurilor, alocarea resurselor este eficienta atunci cind acestea sint destinate producerii de bunuri materiale si servicii necesare societatii, daca resursele economice sunt alocate pentru productia unor bunuri nedorite de societate atunci alocarea este ineficienta. Utilizarea resurselor economice este eficienta atunci cind productia a fost realizata la cel mai redus cost, cu alte cuvinte acest cost se numeste costul oportun al oricarui bun trebuie sa fie minim. Activitatea care se desfasoara in cadrul productiei de bunuri implica atragerea si utilizarea a sute si mii de forme de resurse economice.Aceste resurse pot fi grupate in functie de caracteristicile lor fundamentale in 3 mari categorii denumite si factori de productie si anume: munca, pamintul si capitalul. Primul si cel mai important factor de productie este munca. Din punct de vedere economic prin munca intelegem orice efort uman care este recompensat in forma monetara. Munca are rolul determinant in cadrul productiei de bunuri. Munca asigura inzestrarea oricarui proces de productie cu bunuri de capital necesare. Numai prin activitatea umana, resursele naturale pot fi atrase si utilizate in productie. Prin urmare potentialul productiv a oricarei natiuni depinde in ultima instanta de factorul munca. Acest factor poate fi analizat din punct de vedere calitativ, cantitativ si structural. Productivitatea muncii depinde de asemenea conditii cum ar fi: gradul de pregatire generala, mobilitatea geografica, si profesionala de conditiile de munca si securitate sociala. Pamintul reprezinta un factor de productie primar, original. El include atit suprafata de pamint cit si resursele naturale. Acest factor de productie care este si un dar al naturii dispune de o serie de particularitati cum ar fi: 1) Pamintul nu poate fi substituit, el constituie factorul de productie care prin proprietatile si insusirile sale naturale asigura producerea de bunuri economice; 2) Pamintul nu poate fi reprodus de om, deci este ireproductibil, aceasta particularitate are un caracter relativ si nu absolut deoarece sub influenta factorilor naturali si umani, pamintul este supus unor procese fizice, chimice si biologice asigurindu-se un schimb permanent de substante si energie; 3) Pamintul este imobil, prin urmare acesta dispune de un anumit loc in spatiu. Aceasta particularitate implica necesitatea deplasarii celorlalti factori de productie. Are un caracter extrem de limitat, in special loturile de pamint mai fertile, totodata aceasta este cea mai sigura componenta a avutiei economice reale. Capitalul ca factor de productie include bunurile rezultate din productia care sunt folosite pentru producerea altor bunuri de aceea el mai poarta denumirea de capital real si nu trebuie de confundat cu notiunea de capital financiar. Din punct de vedere de modul de participare la procesul de productie, bunurile de capital se divizeaza in 2 grupe mari: a) Capital fix participa la mai multe procese de productie, se depreciaza treptat, transferindu-si valoarea asupra produsului nou creat in mai multe cicluri de productie si elementele capitalului fix sint urmatoarele: cladirile, constructiile, masinile, utilaje, instalatii etc;

b) Capital circulant participa la un singur ciclu de productie schimbindu-si forma sa initiala si transferindu-si valoarea asupra produsului nou creat pe parcursul unui singur ciclu de productie.Elementele capitalului circulant sunt materia prima, materialele, semifabricatele, energia. In cadrul procesului de productie capitalul fix se uzeaza adica se depreciaza caracteristicile lui tehnici. Uzura este de doua feluri: uzura fizica este determinate de utilizarea diferitor elemente ale capitalului fix precum si de actiunea agentilor naturali. Este cauzata de progresul tehnic, adica de aparitia unor masini, utilaje mai performante care au caracteristici tehnice si economice mai superioare. De exemplu: Expresia baneasca a uzurii poarta denumirea de amortizare. Aceasta se include in costul de productie si se recupereaza prin vinzarea bunurilor. Diverse elemente ale capitalului fix au diferite perioade de functionare (cladirile 20-25 ani, instalatii 10-12 ani, strungurile 3-5 ani). Corelatia dintre nevoi si resurse poate fi exprimata printr-un mod (Nevoi>Resurse). Nevoile evolueaza mai rapid ca resursele, cantitativ, calitativ si structural. Aceasta pune problema necesitatii proceselor decizionale in activitatea economica. Bunurile economice reprezinta un mijlo de satisfacere a nevoilor umane. Prin bunuri economice intelegem un obiect sau un serviciu care satisface necesitatea umana. Existenta bunurilor economice a) Existenta unor nevoi care trebuie satisface intru cit un bun economic se manifesta cu nevoia, proprietatile corporale si acorporale atribuite bunurilor ce satisfac nevoia, disponibilitatea si accesibilitatea bunurilor, raritatea relativa a bunurilor economice. O caracteristica esentiala a bunurilor o reprezinta faptul ca ele se produc utilizind resurse. Diversitatea bunurilor implica necesitatea clasificarii lor. Din punct de vedere al analizei economice, clasificarea principala a bunurilor consta in: 1) Bunuri libere reprezinta toate elementele realitatii, indiferent de loc si timp, care sunt nelimitate, abundente in raport cu nevoile umane; 2) Bunuri economice ai caror caracteristica definitorie este raritatea sau insuficienta lor in raport cu nevoile. Un bun devine economic incepind din momentul in care el este dorit, solicitat, adica prezinta o utilitate, dar fiind relativ rar. - Bunurile economice includ: produsele, serviciile si informatia. - Dupa forma de existenta: 1. Bunuri primare, desprinse direct de la natura; 2. Bunuri intermediare, care mai necesita o prelucrare; 3. Bunuri finale care in forma care sunt satisfac necesitatile consumatorilor.

Relatiile economice si formele institutionale S1: Formele S2: Economia de schimb si particularitatile ei S3: Economia de piata si economia mixta S4: Modelele economiei mixte S5: Proprietatea fundament al sistemului economic S1: Producerea sociala care are un caracter istoric si dinamic se modifica in dependent de loc si spatiu. Forma de organizare a activitatii economice reflecta scopul activitatii economice, tehnologiile existente si o anumita organizare sociala. Prin urmare putem deduce ca orice sistem economic poate fi examinat ca un ansamblu constituit din 3 elemente: a) Scopul activitatii economice si interesele predominante ale agentilor economice; b) Tehnologiile existente, adica modalitatile de tranformare a resurselor in bunuri si servicii; c) O anumita organizare politica si sociala care poate avea in viata reala cele mai diverse combinatii; Reiesind din cele expuse putem conchide ca in lume au existat si exista urmatoarele sisteme economice: 1) Economia naturala; 2) Economia centralizata; 3) Economia de schimb; 4) Economia mixta; La inceputul dezvoltarii societatii producerea avea forma economiei naturale. In cadrul ei bunurile create serveau pentru producatorilor insisi. Un asemenea sistem economic in cadrul caruia fiecare comunitate i-si satisfacea necesitatile de productie proprie prin autoconsum. Aceasta forma de organizare a activitatii economice a predominat in orinduirea comunei primitive, sclavagism si feudalism. In acea perioada fiecare comunitate indeplinea toate tipurile de activitate economica de la obtinerea materiei prime si pina la confectionarea productiei finite. In acea perioada exista si unele elemente ale schimbului. Aceste relatii aveau un caracter intimplator. Economia dispunea de urmatoarele trasaturi: 1. Scopul activitatii era autoconsumul; 2. Nivelul instrumentelor utilizate era rudimentar, inapoiat, primitiv; 3. Solutionarea intrebarilor economice fundamentale era determinata de traditii; 4. Nu exista specializarea producatorilor. Cu timpul relatii de schimb intre comunitati s-au intensificat astfel apare sistemul de productie capitalist (productia de marfuri). Elemente ale economiei naturale s-au pastrat pina in prezent in unele tari ale Asiei, Africii, Americii Latine. Conditii de aparitie ale economiei de schimb au fost urmatoarele: a) Autonomia si independenta producatorilor (aparitia proprietatii private); b) Diviziunea sociala a muncii se numeste procesul obiectiv de separare si difirentiere a diferitor categorii de munca de la produsul social total si determinarea lor in calitate de producatori autonomi; aceasta sa constituit din 3 etape: I. Divizarea producatorilor de animale; II. Divizarea mestesugarilor; III. Divizarea comerciantilor (negustorilor). Mecanismul economiei de schimb se sprijina pe categoriile productiei de marfuri. Productia de marfuri reprezinta o asemenea forma de organizare a activitatii economice in care bunurile sunt create de diferiti producatori autohtoni fiecare dintre care se specializeaza in fabricarea anumitor bunuri astfel incit intervine necesitatea vinzarii-cumpararii bunurilor astfel transformindu-le in marfuri. Productia de marfuri nu a existat intotdeauna. Ea s-a afirmat la o anumita treapta de dezvoltare a societatii. La inceputul rinduirii sclavagiste au existat 2 forme ale economiei de schimb: productia de marfuri restrinsa si marea productie de marfuri capitalista.z Productia de marfuri simpla (restrinsa) a existat in sclavagism si feudalism. Ea avea un caracter limitat si dispunea de urmatoarele trasaturi: - Dublu caracter al micului producator, el fiind concomitent si proprietar si producator; - Scopul direct al productiei il constituia consumul producatorilor si al membrilor familiilor lor; - Conducerea avea un caracter farmitat, efectuindu-se in mici ateliere mestesugaresti in conditii tehnice rudimentare. Economia de piata in cadul careia relatii de piata au un loc predominant in alocarea si utilizarea resurselor s-a dovedit a fi un sistem economic destul de eficient. El are si unele dezavantaje.

Economia de piata reprezinta un asemenea sistem economic care se sprijina pe legile economice obiective, in cadrul carora corelatia dintre cerere si oferta determina principiile esentiale de alocare ale resurselor economice disponibile. Sistemul economic care functioneaza in prezent inclusiv si in tarile dezvoltate dispune de urmatoarele trasaturi: Aceasta este o economie multipolara adica pentru ea este caracteristica existenta a mai multor centre de luare a deciziilor. Aceasta este o economie decentralizata in sensul ca orice agent economic dispune de libertate in luarea deciziilor in cadrul careia unitatea economica reprezinta veriga de baza a sistemului economic. Este economia in cadrul careia evidenta se duce in forma monetara. Este economia in cadrul careia statul intervine in mod indirect si la nivel global stratuindu-se sa nu inlocuiasca functiile pietei dar numai sa le completeze in caz necesar. Este economia in care profitul reprezinta principalul stimulent al agentilor economici. Astfel economia de piata este caracterizata de predominarea proprietatii private, de diviziunea sociala a muncii, relatii extinse de schimb efectuate prin intermediul banilor. Ca orice sistem economic ea se afla in continua evolutie. Este clar ca nici unul dintre aceste sisteme nu se dezvolta in mod autonom. Diferite societati reprezinta o economie mixta cu elemente de piata, de comanda si traditii. Niciodata nu a existat 100% de economie de piata. Astfel statul joaca un rol important in confirmarea regulilor jocului economic in dezvoltarea invatamintului, la intretinerea politiei, in reglarea business-ului. In afara de sustinerea eficientei si echitatii statul se antreneaza in functia macroeconomica de sustinere a stabilitatii economice. Acum stim ca drept urmare a folosirii cu atentie a puterii fiscal de stat se poate influenta nivelul puterii de productie, utilizarii bratelor de munca, a inflatiei. Trecerea in revista a tipurilor de activitate a statului explica, explica de ce SUA din anii precedenti sunt numite economii mixte. Mecanismul de piata determina preturile si volumul productiei in multe sfere de activitate in timp ce statul reglementeaza piata cu ajutorul impozitelor si cheltuielilor. Ambele parti, piata si statul sunt esentiale.

Anume statul a initiat, apoi a sustinut pe toate caile producerea automobilelor, a produselor ekectronice si a calculatoarelor. O trasatura deosebita a acestui model consta in faptul ca nivelul salariului ramine mereu in urma cresterii productivitatii muncii. Acest fapt permite reducerea permanenta a costurilor sic a urmare o competitivitate sporita a marfurilor japoneze pe piata internatioanala. In Japonia cea mai mare parte a muncitorilor angajati pe viata la o firma oarecare sunt atrasi pe toate caile la gestionarea firmei. Spre deosebire de Europa Occidentala si in special de SUA, salariile sefilor de corporatii japoneze sunt doar de 17 ori mai mari decit salriile functionarilor simpli.

S5: In economia de piata exista o strinsa legatura dintre formele de proprietate si modul de implicare a agentilor economici in viata societatii. Formele de proprietate pot genera fie interes pentru sporirea performantelor agentilor economici, fie dezinteres fata de desfasurarea vietii economice. S-a dovedit ca dezvoltarea societatii depinde de progresul inregistrat in materie de proprietate. Proprietatea este un concept complex cu o incarcatura juridica, filosofica si economica. In sens juridic proprietatea reprezinta dreptul de a utiliza si a dispune de un bun intr-un mod excesiv si absolut sub rezerva unor limitari precizate de legislatie. Optica juridica a proprietatii exprima relatia de posesiune a ceva de catre cineva. Viziunea filosofica fundamenteaza idea de proprietate pornind de la personalitatea umana. In proprietate omul se implica si se realizeaza ca fiinta, manifestindu-si responsabilitatea fata de proprietatea pe care o poseda de care dispune si pe care o integreaza social prin folosirea eficienta. In sens economic proprietatea esete definite ca totalitatea relatiilor dintre oameni in legatura cu bunurile, aceste relatii fiind legate de norme istoriceste determinate pe plan social. Ca raport social economic proprietatea exprima urmatoarele atribute ale ei: 1. Dreptul de posesiune al bunurilor;

2. Dreptul de dispozitie asupra obiectului proprietatii; 3. Dreptul de administrare sau de gestionare a bunurilor; 4. Dreptul de a culege roadele utilizarii proprietatii. In cadrul acestor atribute dreptul de posesiune are un rol decisiv, din acesta decurcind toate celelalte. Aceste atribute reprezinta monopolul proprietarului , instrainarea lor fiind o functie exploziva a acestuia. Instrainarea lor totala genereaza relatii de vinzare-cumparare, de donatie, de monestire. Instrainarea lor partiala provoaca relatii de inchiriere, arendare. Atributele mentionate ale proprietatii nu trebuie intelese simplist. In esenta proprietatea exprima unitatea dintre obiectul si subiectul ei. Obiectul proprietatii il formeaza bunurile in intreaga lor tipologie care se divizeaza principal in: a) Bunuri de consum ce vizeaza omul ca fiinta biologica si ca consumator de bunuri; b) Bunuri economice sau mijloacele de productie ce vizeaza omul in calitate de factor de productie. Subiecte ale proprietatii sunt: 1) Persoanele fizice; 2) Persoanele juridice; 3) Statul care prin intermediul administratiei publice detine, utilizeaza si gestioneaza o anumita parte din bunurile societatii. 4) Organizatiile internationale constituite prin aderarea anumitor agenti din diferite tari. In economia contemporana odata cu progresul tehnico-stiintific si diversificarea obiectului proprietatii se imbogateste structura raportului de proprietate. Proprietatea evolueaza adaptindu-se noilor conditii permitind dezvoltarea continua a economiei de piata. Astfel se accentueaza pluralismul formelor de proprietate. Se intensifica competitia dintre diferite forme de proprietate. Constituindu-se proprietatea mixta, se amplifica interventia statului in economie. In economia de piata contemporana coexista urmatoarele forme principale de proprietate: I. Proprietatea privata cu forma de administrare individuala asociativa, privata de familie si privat asociativa; II. Proprietate publica aflata in posesia statului si a unitatilor administrativ-teritoriale; III. Proprietate mixta rezultata prin combinarea formelor de proprietate privata si publica atit la nivel national cit si la nivel international. Ca forma principala a proprietatii in economia de piata, proprietatea privata dispune de urmatoarele avantaje: 1) Asigura autonomie deplina unitatilor economice constituind fundamentul libertatilor individuale si a democratiei economice; 2) Genereaza o concurenta reala intre agentii economici; 3) Stimuleaza libera initiativa in infiintarea si dezvoltarea intreprinderilor ; 4) Asigura o cointeresare inalta si o motivare superioara in munca. 5) Permite o mai buna adaptare a activitatii firmei la cerintele schimbatoare ale pietii; 6) Asigura responsabilitate maxima pentru valorificarea factorilor de productie a firmei si pentru sporirea eficientei economice. Cu toate acestea proprietatea privata nu este lipsita de unele limite care pot fi insa inlaturate sau attenuate prin interventia statului. Intre aceste limite pot fi mentionate: - Contine tendinte de extindere continua de concentrare si centralizare, conducind treptat la formarea monopolurilor cu urmari negative asupra mecanismului economic; - Permite tendinte de speculatie cu marfuri si tipuri de proprietate; - Poate favoriza o stare de nesiguranta materiala si neliniste in rindul proprietarilor mici si mijlocii; - Favorizeaza polarizarea societatii in bogati si saraci; Proprietatea publica la rindul sau dispune de o serie de avantaje: - Cuprinde unele domenii de venituri in mod traditional de utilitate publica cum ar fi transportul feroviar, telecomunicatii, posta, retele de apa, exploatarea si conservarea unor resurse naturale; - Se angajeaza in activitati cu riscuri mari dar necesare societatii pentru care antrepenorii privati nu manifesta interes cum ar fi cercetarea stiitifica si cercetarea spatiala. - Asigura populatiei accesul mai larg la unele nevoi sociale cum ar fi asistenta sanitara, invatamintul public, activitati culturale; - Ofera o mai mare stabilitate a locurilor de munca. Dezavantajele proprietatii publice:

Limiteaza initiativa si creativitatea in procesul muncii nivelul veniturilor oferite fiind mai redus; - Determina instrainarea lucratorilor de mijloacele de productie folosite limitind interesul si responsabilitatea in activitatea lor; - Favorizeaza elemente de birocratism, de intirziere in luarea deciziilor datorita existentei mai multor verigi administrative; - Poate admite ineficienta unor intreprinderi care supravietuiesc prin subventii din bugetul de stat. Proprietatea publica un loc mai putin important in SUA, Elvetia, avind o pondere mai ridicata in asemenea tari ca Franta, Germania, Austria, Anglia, in general in toate tarile dezvoltate economic exista un puternic sector public care contribuie cu circa 25% la productia bunurilor economice si la ocuparea fortei de munca. Rolul sectorului public este determinat in sistemul invatamintului, ocrotirii sanatatii, justitiei, protectiei sociale a populatiei.

Mecanismul de piata S1: Piata, importanta si functiile ei; S2: Clasificarea pietelor; S3: Cererea si factorii determinant; S4: Oferta si conditiile ofertei; S5: Echilibrul de piata. Concurenta si structurile concurentiale. S1: Piata, fiind o categorie a economiei de schimb reflecta sistemul de relatii de vinzare cumparare intre diferite categorii de agenti economici. Acesta este un mecanism complex ce include asemenea notiuni ca pretul, cererea, oferta, concurenta. Piata reprezinta spatiul unde se efectueaza tranzactiile intre consumatori si vinzatori. Exemple de asemenea tranzactii sunt bursa, licitatia, bursa de valori. In conditiile pietei cumparatorii procurind sau ignorind marfa se pronunta pro sau contra productiei acestei marfi. Astfel piata verifica in ultima instant

concordanta sau neconcordanta dintre volumul, structura si calitatea productiei si nivelul, structura, calitatea consumului. Savantul american Alvin Toffler afirma ca piata a devenit necesara abia atunci cind functia consumului s-a separat de functia productiva. S.4 :Oferta

Def : Oferta reprezinta cantitatea de bunuri sau servicii pe care un agent economik este dispus sa o ofere spre vinzare intro anumita perioada de timp . Oferta ca si cererea se ofera la un pret anumit ea poate fi privita ca oferta uni bun a unei industii a unei firme shi ka oferta totala de piata . Oferca ca si cererea este o functie dependenta de pret ea pune in evidenta diversile cantitati de bunuri pe care vinzatorii sint despushi sa le realizeze la diverse niveluri ale preturilor deci intre evolutia pretului unitar a unui bun si oferta pentru bunul respectiv este o relatie de cauzalitate ,aceasta relatie se exprima sintetic de legea ofertei ea arata relatia ce se stabileste intre cantitatea unui bun dat pe care un ofertant o propune spre vinzare intro perioada de timpo si pretul la care bunul se vinde legea oferte arata ca ofertantii sunt despusi sa propuna pe piata o cantitate mai mare dintrun bun oarecare la un pret mai ridicat comparativ cu unul mai mic ,curba ofertei indica ce nivel de pret este necesar pentru al determina pe producator sa propuna o anumita cantitate dintrun bun

PRET p 5 4 3 2 1

CANTITATEA Q 1200 1100 900 600 200

Curba pune cantitatea de bunuri este dispus sa o propuna pe piata intro perioada de timp la diferite niveluri ale pretului .Forma curbei indica clar ca daca pretul bunurilor creste ofertantii vor aduce mai multe bunuri pe piata si invers daca pretul scade producatorii vor oferii mai putine bunuri .Cresterea pretului influenteaza profitul si ofertantul este motivat de a produce mai mult ,acesta este un motiv inportant care face ca inclinatia curbei ofertei sa fie in sus si spre dreapta .Oferta este adesea ori identificata cu productia si factorii care influenteaza nivelul, structura si calitatea productiei vor influenta ,nivelul ,structura si calitatea ofertei,oferta poate fi analizata prin karacteristici similare cereri ea poate fi reprezentata grafic tabelat si cu ajutorul functiei ,intre oferta si pret exista o relatie directa proportionala ,deplasarea curbei ofertei spre stinga semnifica reducerea cantitatii de produse vindute si invers deplasarea curbei spre dreapta semnifica cresterea cantitatii de bunuri .Oferta ca si cererea este determinata in dimensiunea ei de o serie de factori si anume : a ) . Pretul resurselor - daca pretul factorilor de productie scade ofertantii unui anumit produs sunt despusi sa fabrice mai multe bunuri ,curba oferte va inregistra o deplasare spre dreapta b) Pretul bunurilor de alternativa sau substituibile - daca pretu productiei x creste este firesc sa se inregistreze o atragere a factorilor de productie spre acest produs deci curba ofertei la acest produs se va deplasa spre dreapta c) Nivelul tehnologiilor de fabricatie - introducerea unei tehnologii noi are ca efect cresterea productivitatii munci si inplicit reducerea costului de productie in acest caz curba ofertei se va deplasa spre dreapta deoarece producatorii sint motivati sa fabrice mai mult d) Numarul de ofertantii in piata curba - ofertei petii ( a tuturor firmei ce fabrica acelasi produs se va deplasa spre dreapta daca in ramura vor intra ofertanti noi ). e) Preveziunile pietei sau asteptarile producatorilor - daca in perspectiva se asteapta intro anumita ramura reducerea sau chear stoparea productiei , in prezent ofertantii vor produce mai mult pentru a contra cara efectele actiunelor viitoare deci curba ofertei se va deplasa spre dreapta pentru momentul prezent . f) Taxile si subsidiile - firmele achita taxe asupra profitului obtinut daca taxele pe profit se

majoreaza apare tendinta de reducere a ofertei si curba efectei se deplaseaza spre stinga si invers . g) Conditiile naturale - reprezinta un factor inportant care multe ramuri influenteaza marimea ofertei de asemenea anumite evenimente naturale intimplatoare actioneara de regula in directia reducerii ofertei . S.5:Echilibru de piata : Cererea si oferta sunt componentele de baza ale mecanizmului regulator al pietii raportul dintre cerere si oferta reflecta foarte clar si in acelasi timp sintetic situatiea pietii a fiecarui segment a acestuia oferat si cererea interactioneaza in determinarea pretului la care vinzatorii sint dispusi sa ofere acea cantitate de bunuri pe care consumatorii sunt disponibili so procure ele se gasec in relatii de cauzalitate reciproca una reprezentind in raport cu cealalta de o potriva cauza si efect .Sensul lor poate fi pe deplin lamurit numai considerindule parti ale unui intreg . Atunci cind prin interactiunea dintre cerere shi oferta se determina pentru un bun oarecare atit pretul cit si cantitatea ceruta si oferita piata bunului respectiv se va afla in echilibru ,cantitatea si pretul la care piata un anumit bun se echilibreaza se numesc : pret si cantitate de echilibru . La pretul de 5 unitati monitare sunt avantaje si dezavantaje pentru consumatori ,fapt pentru care pret reactioneaza prin scadere , di treapta in treapta se ajunge la pretul de echilibru 2,5 unitati monitare pe kg la acest nivel se stabileste echilibru dintre cerere si oferta in situatii de echilibru. In situatie de echilibru curbele ofertei si cerere se egaleaza ear pretul si cantitatea nu au tendinte de schimbare , daca pretul bunului este mai mare sau mai mic decit pretul de echilibru atunci fotrile pietii actioneaza in directia atingerii echilibrului de piata , la pretul de echilibru intentia consumatorilor coincide cu intentia vinzatorilor deci in echilibru decizia cumparatorilor nu este influentata de surplusu de cerere iar decizia vinzatorilor nu este influentata de surplusul de oferta -- Teoria cerere si ofertei se poate utiliza in - analiza influentii sistemului de inpunere asupra producatorului si consumatorului . -- Analiza inpactului general de inplicare statului in economia prin fixarea preturilor sau a taxelor sau utilizarea preturilor minimaleprecum si a tarifelor pentru reglarea importului .