1.

Metode de studiu folosite in Ecologie Sistemele ecologice sunt eterogene în spaţiu, variabile în timp şi ierarhizate, de la microcité la lot, de la ecosistem la biosferă. Procesele declanşate de interacţiunea dintre aceste sisteme sunt mai mult sau mai puţin interdependente şi se pot derula pe scări de timp şi spaţiu foarte diferite. Astfel, complexitatea fenomenului ecologic presupune utilizarea unor metode, procedee şi instrumente de cercetare tot atât de complexe şi variate. La un fenomen în care se îmbină aspectele biologice cu cele fizice, chimice, respectiv sociale şi economice nu se pot aplica decât metode de studiu interdisciplinare. Pentru orice ştiinţă, metoda de studiu desprinde din realitate legi, regularităţi, concepte, principii pentru a le introduce în teoria ştiinţei respective. În acest scop, metoda de studiu foloseşte procedee, instrumente şi modalităţi comune pentru activitatea ştiinţifică în general, dar şi procedee specifice domeniului cercetat. Având în vedere faptul că investigarea propriu-zisă a fenomenelor nu mai prezintă restricţii semnificative, reale sub raportul mijloacelor disponibile, cercetarea unui domeniu, rezultatele obţinute sunt influenţate hotărâtor de poziţia teoretică iniţială, de modul în care se abordează problematica cercetată. Modul de abordare şi metoda adoptată constituie astfel elemente teoretice esenţiale în securizarea obiectivităţii ştiinţifice a rezultatelor. În cercetarea ecologică, cu deosebire în studiile de ecologie aplicată, această caracteristică devine o cerinţă prioritară, dat fiind nevoia de a certifica relaţiile cauzale fără de care nu este posibilă justificarea demarării şi derulării proiectelor de investiţii în domeniul protecţiei mediului. Abordarea istorică Priveşte fiecare fenomen, proces ecologic ca rezultat şi, în acelaşi timp, ca pe un moment al unui îndelungat proces de evoluţie. Metoda apare odată cu percepţia darwinistă, iar utilizarea ei se face, de regulă, în completare cu metodele analitice. Abstractizarea ştiinţifică Realitatea ecologică formează obiectul de studiu şi este cunoscută prin intermediul modelelor. Ele reprezintă o formă abstractă a realităţii, păstrând doar elementele materiale şi legăturile esenţiale din lumea reală. Astfel, ecologia utilizează toată gama de modele, de la cele imitative (iconice), sub formă de imagini, filme, desene artistice, la cele de tip index (scheme), care redau legăturile esenţiale dintre componentele unui sistem sau evoluţia cantitativă a unui fenomen (grafice, diagrame etc.). Nivelul maxim de abstractizare se realizează prin modelele de tip simbol, reprezentate de concepte, legi, definiţii, teorii. În cuprinsul lucrării vom folosi toată gama de modele, ele ajutând mult la înţelegerea fenomenului cercetat şi la conturarea măsurilor practice de intervenţie pentru corectarea proceselor dereglate anterior prin activitatea omului sau prin apariţia unor fenomene distructive naturale. Abordarea sistemică În evoluţia sa, ecologia a trebuit să se alăture unor cuceriri esenţiale în lumea ştiinţei. Printre acestea se numără şi teoria generală a sistemelor formulată de Ludwig von Bertalanffy (cadrul nr. 1-5). Majoritatea conceptelor folosite de ecologie nu pot fi înţelese în afara conceptului de sistem. Cu toate acestea, conţinutul şi interpretarea sistemelor este diferit faţă de cel abordat în alte ştiinţe care se ocupă cu studiul lumii vii. Astfel, „în sistematica vegetală şi animală, system înseamnă ordonarea speciilor şi categoriilor taxonomice superioare, conform unor criterii naturale sau artificiale. În sistematica filogenetică, sistemul reflectă ordinea evoluţiei grupurilor de plante şi animale, conexiunile în timp, liniile de descendenţă în cadrul regnurilor vegetal şi animal. În ştiinţele sintetice, care reflectă organizarea materiei, inclusiv a materiei vii, noţiunea de sistem are semnificaţia de ordine în spaţiu şi în funcţionare.” Sistemul este un ansamblu de elemente identice sau diferite între care se manifestă o influenţă reciprocă în mod permanent, astfel încât formează un întreg caracterizat de structură, funcţii şi dinamică proprii. După Durand (1979), patru repere sunt esenţiale în definirea sistemului, respectiv: Interacţiunea dintre elemente (influenţa reciprocă şi permanentă); Totalitatea. Interacţiunea dintre elementele sistemului determină o sinergie care va asigura caracterul de întreg, integralitatea, astfel că sistemul va avea proprietăţi noi, proprietăţi care nu sunt caracteristice pentru nici una din componente şi care nu se pot manifesta decât în prezenţa tuturor elementelor; Organizarea rezultă din structură (relaţii spaţiale), dar şi ca urmare a funcţionării (relaţii temporale) pe baza unei încărcături informaţionale; Complexitatea, dependentă de numărul de subsisteme şi numărul de relaţii dintre acestea. Pentru a avea un sistem, elementele componente (indivizi, populaţii, ecosisteme) trebuie să fie în legătură reciprocă, în mod permanent. Aceste legături dau calitatea de sistem, ele asigurând funcţionarea sistemului. Măsurarea Metoda este utilizată pentru evidenţierea dimensiunilor cantitative ale fenomenului ecologic. Folosind diferite unităţi de măsură specifice unor mărimi cum sunt: energia, temperatura, biomasa, precum şi fenomenelor de transformare ca fotosinteza şi respiraţia, Ecologia reuşeşte să pună în valoare amploarea energiei conservate în materia vie din biosferă, precum şi mărimea antităţilor de substanţă, energie şi informaţie pe care omul le poate atrage în circuitul economic şi social. Astfel, se vor utilize etaloane ca joule, calorie, erg, lux, grad, mol, grame etc. 2. Mediul-concept si tipologie

1

Terra este singura planetă din sistemul solar şi, probabil, din uriaşul număr de planete al galaxiei Calea Lactee în care factorii fizicochimici întrunesc valori compatibile cu formele de viaţă pe care le cunoaştem noi astăzi. Interacţiunile cosmice apărute pe o anumită treaptă de evoluţie a Terrei, în urmă cu milioane de ani, se menţin şi astăzi, permiţând perpetuarea vieţii. Un rol important la apariţia vieţii l-au avut formele de materie şi energie care înconjoară sistemele vii, forme care reprezintă mediul ambiant al sistemelor respective sau, pe scurt, mediul. Acest concept reprezintă o realitate de dimensiuni infinite, care se desfăşoară din imediata vecinătate a sistemului viu, considerat până în spaţii cosmice incomensurabile. Mediul general este constituit din subansamblele de factori cu influenţă directă asupra structurii şi funcţionării sistemelor vii În mediul general, se diferenţiază subansamblele de factori care intervin direct şi semnificativ în structura şi funcţionarea sistemelor vii; ei reprezintă factori ecologici direcţi. Întregul subansamblu este definit prin noţiunea de mediu ecologic direct sau eficient. În mediul direct, se diferenţiază mediul terestru şi mediul acvatic, care se întrepătrund în numeroase situaţii. Diferenţele date de întrepătrunderea cantitativă a celor două medii le subdivid în mediu acvatic stagnant şi aerat sau mediu terestru arid şi umed. Adâncind analiza mediului în funcţie de cazurile concrete, se constată o eterogenitate şi mai mare a acestuia, impusă de variaţia unuia sau a altuia dintre factorii ecologici. Mediul, în sens larg, este reprezentat de un ansamblu de fenomene fizice obişnuite şi forţe majore ale cosmosului. Împărţirea factorilor de mediu în biotici şi abiotici nu este potrivită, având în vedere faptul că numai componentele mediului pot fi clasificate astfel. În plus, nici un factor al mediului nu poate fi exclusiv biogen sau abiogen. Fiecare factor biogen suferă influenţa factorilor abiogeni; la rândul lor, factorii abiogeni sunt uneori profund afectaţi de factorii biogeni, astfel încât delimitarea celor două categorii de factori rămâne pur relativă. Astfel, temperatura şi lumina sunt factori direcţi, abiotici. Temperatura reprezintă o formă fizică de manifestare a căldurii, iar lumina o manifestare fizică a energiei radiante a Soarelui. La suprafaţa terestră, temperatura şi lumina sunt modificate prin acţiunea fiinţelor vii. Factorii ecologici se pot clasifica în factori climatici, orografici, edafici, biotici etc. După perioada în care acţionează asupra organismelor, factorii ecologici pot fi factori statici (cosmici), factori variabili (de exemplu, factorii climatici) (vezi subcapitolul 3.3). Factorii ecologici, împreună cu organismul individual constituie o unitate funcţională. Astfel, mediul în care trăieşte un individ biologic sau, într-o accepţiune mai largă, condiţiile ecologice în care trăieşte o anumită specie, reprezintă habitatul. Acţiunea factorilor ecologici este permanent modificată prin reacţia organismelor, identificându-se pe Terra medii concrete, proprii unor organisme sau comunităţi de organisme. Actualul mediu de viaţă al Terrei se deosebeşte de cel existent înainte de apariţia vieţii. Dintre toate componentele biosferei, cele mai mari implicaţii în modificarea mediului global l-au avut plantele verzi şi omul. Procesul de fotosinteză realizat de plantele verzi a condus şi conduce la instituirea unui sistem de stocare a energiei solare care alimentează permanent şirul proceselor biogeochimice de pe planeta noastră. Prin intermediul fitosferei Pământul devine un sistem antientropic, capabil să înmagazineze energie, bilanţul său radiativ devenind negativ şi apoi echilibrat. Pentru menţinerea echilibrului său actual plantele verzi rămân tot atât de importante ca şi în perioadele anterioare. Omul acţionează asupra mediului, conştient sau inconştient, producând echilibre şi dezechilibre. În funcţie de intensitatea presiunii umane, se adaugă noi elemente create prin activitatea economică şi socială (îmbrăcăminte, locuinţe, unelte cu diverse destinaţii etc.), elemente care modifică mediul şi procesul de percepere a acestui ansamblu de către om. Mediul locuit de oameni poartă denumirea de oikumene(oikumen), nume care la vechii greci reprezenta lumea locuită; aceeaşi entitate se poate defini prin noţiunea de sit sau loc, cu un conţinut mai restrâns, atribuit peisajului modificat de om. Oikumene este spaţiul constituit dintr-un mozaic de medii naturale şi artificiale, create de către oameni. Unii ecologi, pentru a sublinia contribuţia umană la crearea mediului terestru actual şi tendinţa de amplificare a acestei acţiuni în perspectivă, folosesc noţiunile de antroposferă, noosferă∗ sau tehnosferă. Aceşti termeni sugerează posibilitatea disocierii totale a mediului natural preexistent apariţiei omului de cel actual. Ştiinţa habitatului cercetează influenţele sistemului de factori ecologici asupra morfologiei şi fiziologiei mediului, recunoscând nouă tipuri de medii: 1. mediul cosmic – cuprinde forţele fizice care provin din spaţiul cosmic. Acestea sunt radiaţia solară, radiaţiile cosmice, pulberea cosmică, forţa gravitaţională a altor corpuri cereşti ş.a.; 2. mediul geofizic – cuprinde forţele fizice dependente de alcătuirea Pământului – forţa gravitaţională, mişcarea de rotaţie a planetei, câmpul magnetic planetar, tectonica planetei, compoziţia şi structura crustei terestre; 3. mediul climatic – redă zonarea valorilor înregistrate de parametrii climatici – temperatură, insolaţie, precipitaţii, nebulozitate, viteza vântului etc. – pe suprafaţa planetei; 4. mediul orografic – cuprinde formele de relief ale suprafeţei crustei terestre şi ale substratului submarin; 5. mediul edafic – redă compoziţia şi structura solului (în limba greacă edafon = sol); 6. mediul geochimic – redă compoziţia chimică a substratului care reacţionează cu fiziologia organismului; 7. mediul biocenotic – cuprinde totalitatea fiinţelor vii, care edifică biocenozele; 8. mediul biochimic – reprezintă totalitatea produşilor metabolici eliminaţi de organisme;

2

9. mediul hidrologic – cuprinde factorul apă, sub diversele stări fizice ale acesteia. În mod concret, la nivelul biocenozei, mediul apare ca biotop sau ca totalitate a condiţiilor externe care fac posibilă existenţa biocenozei. 3. Principiile proceselor ecologice- unitatea viata-mediu Acest principiu exprimă obligativitatea schimburilor dintre sistemele vii şi mediul lor pentru menţinerea stării departe de echilibru. În acelaşi timp, ca urmare a influenţei reciproce, atât sistemele vii, cât şi mediul se transformă, iar particularităţile mediului se regăsesc în configuraţia sistemelor vii. Schimbul de substanţă între viaţă şi mediu este hotărâtor pentru sistemele materiei vii. Viaţa o datorăm efectului emergent al unor sisteme fizico-chimice cu un înalt grad de complexitate şi structurare, întrucât în materia vie se găsesc aceleaşi elemente ca şi în materia nevie. Totuşi, ce este viaţa? Natura şi definiţia vieţii au constituit subiectul unor dezbateri foarte complicate. Cea mai reuşită definiţie o invocă procesul de evoluţie. Soran şi Borcea (1985) trec în revistă păreri ale unor cercetători din cele mai diverse domenii: biologie, chimie, fizică, filosofie etc. Din aceste definiţii şi păreri se desprinde faptul că, pentru viaţă esenţial este metabolismul (schimbul de substanţe intern şi cu exteriorul) şi conservarea reacţiilor acestui metabolism pe baza păstrării şi transmiterii informaţiei ereditare. Din desfăşurarea metabolismului decurge autoorganizarea şi autoreglarea, care au drept corolar creşterea. O altă opinie, considerăm relevantă, este aceea conform căreia sistemele vii se caracterizează prin: autoreproducere – fără de care informaţia ar fi pierdută după fiecare generaţie; mutaţia – fără de care informaţia ar fi „neschimbătoare” şi viaţa nu ar fi putut să se diversifice şi metabolismul – fără de care sistemul ar regresa la echilibru, unde nici o schimbare nu ar fi posibilă. Respectarea acestui principiu presupune disponibilităţi pentru intrări, precum şi posibilitatea realizării „ieşirilor” de substanţă şi de energie. Informaţia din sistem va determina intensitatea si modul specific de desfăşurare a acestor procese şi va asigura, de asemenea, continuitatea lor. Particularităţile substanţei, energiei şi informaţiei sunt cele care impun, în continuare respectarea următoarelor principii. 4. Principiile proceselor ecologice- principiul parcimoniei Acest principiu trebuie respectat pentru a asiguradisponibilitatea intrărilor de substanţă. La nivel planetar, cantitatea totală din fiecare element chimic este constantă. Sistemele vii preiau continuu aceste elemente. Pentru ca rezerva să nu se epuizeze, ea trebuie recompletată. Cu alte cuvinte, sistemele vii nu pot stoca la nesfârşit substanţele provenite din intrări. La un moment dat, ele vor constitui ieşiri. Continuitatea acestui flux este la fel de necesară ca şi continuitatea fluxului energetic, întrucât substanţa este de fapt purtătorul energiei, „ambalajul” acesteia. De exemplu, atomul de carbon preluat prin fotosinteză de plantele verzi, poate avea următorul parcurs: Se înglobează într-o moleculă organică din frunze. De aici este preluat de o omidă defoliatoare, care apoi hrăneşte o pasăre insectivoră. În corpul acesteia, proteina din omidă este folosită ca sursă de energie pentru zbor. Pentru a îndeplini acest rol, ea va fi supusă oxidării biochimice în procesul de respiraţie. Ca urmare, atomul de carbon va fi eliberat în atmosferă sub formă de dioxid de carbon, devenind astfel disponibil pentru o nouă intrare. Traseul poate fi mai lung sau mai scurt, pot exista perioade de acumulare, atât în etapa organică (cochilii, cărbune, petrol etc.) sau anorganică (calcar). Prin urmare, pentru a menţine continuitatea intrărilor de substanţă, acelaşi element chimic va fi folosit de mai multe ori, fapt pentru care natura este considerată parcimonioasă, zgârcită. 5. Principiile proceselor ecologice- principiile termodinamicii Aceste principii devin caracteristice proceselor ecologice având în vedere modul în care au loc transformările energiei. Astfel, energia nu poate fi creată, ea se transformă după echivalenţe numerice precise (legea conservării sau principiul I), iar aceste transformări sunt însoţite de disiparea unei anumite cantităţi de energie sub formă de căldură (legea entropiei sau principiul al II-lea). Menţinerea stării departe de echilibru se realizează de către sistemele vii prin folosirea unei surse exterioare de energie, independentă de funcţionarea lor. Din punct de vedere energetic procesele din sistemele vii sunt ireversibile. Transferul de energie se corelează cu transferul de substanţă. „În marele laborator al vieţii, există două formaţii principale de organisme – plantele şi animalele –, familii care se deosebesc prin folosirea unor surse diferite de energie. Plantele obţin substanţele cu entropie joasă din substanţe cu entropie mai ridicată (dioxid de carbon, apă şi elemente minerale). Moleculele obţinute, ca toate moleculele organice, posedă o energie mai înaltă din punct de vedere termodinamic, decât dioxidul de carbon, apa şi elementele minerale din care au fost formate. Câştigul se datorează procesului de fotosinteză. Aici, energia solară este asimilată şi stocată în substanţă organică prin miracolul clorofilei. (...) În privinţa animalelor, fenomenul transformării începe de unde l-au lăsat plantele. Moleculele de hrană sunt oxidate în celula animală cu ajutorul oxigenului emanat tot de plante, într-un mediu lichid,

3

furnizând energia necesară pentru căldură, mişcare, percepţia informaţiei, precum şi substanţe pentru componentele materiale ale celulei.” Singurul factor care explică astfel câştigul în ecuaţia colaborării planteanimale- plante este energia solară, introdusă de plante în produsele „vegetale” prin procesul de fotosinteză. Acest câştig se va regăsi în organismul animalelor. 6. Clasificarea factorilor ecologici Componentele mediului influenţează organismele, imprimând o anumită intensitate a proceselor fiziologice (creştere, dezvoltare) şi, corelat cu aceasta, reprezentarea speciei în ecosistem. Astfel, mediul, prin constituenţii săi, devine un factor, un factor ecologic. Dat fiind faptul că asupra unui organism, la un moment dat, nu acţionează un singur factor şi că aceştia, la rândul lor, se influenţează reciproc, se impune o sistematizare şi o delimitare a sferelor de influenţă. Există astfel mai multe criterii de clasificare: a. în funcţie de condiţiile necesare pentru ca un organism să se dezvolte într-un mediu oarecare, se diferenţiază: factori materiali – substanţele necesare unui organism („materia primă”) pentru a fi prelucrate prin metabolism (de exemplu, resurse de hrană); factori condiţionali – furnizează cadrul de preluare şi prelucrare a substanţelor (umiditatea solului, temperature aerului, densitatea apei etc.); factori aleatori – situaţi în afara nevoilor imediate ale organismului şi ale mediului său (în anumite situaţii, pot deveni factori condiţionali) b. ţinând seama de interacţiunile dintre diferiţi factori ecologici, Dajos (1978) îi clasifică în: factori climatici – temperatură, lumină, pluviozitate etc.; factori neclimatici – edafici şi ai mediului acvatic; factori alimentari factori biotici – reprezentaţi de interacţiunile în şi dintre specii; factori antropici, determinaţi de activitatea omului. Pentru a releva modul în care aceşti factori ecologici acţioneazăasupra sistemelor supraindividuale (populaţii) vom prezenta, în cele ce urmează, legile de acţiune în raport cu factorii mediului, abiotic şi biotic. 7.Conţinutul biosferei ca sistem ecologic Nivelul integrator al vieţii la scară planetară este reprezentat de sistemul ecologic numit biosfera. Biosfera formează sistemul biologic planetar cel mai cuprinzător. Ea realizează, în cel mai înalt grad, idealul existenţei unui sistem atotcuprinzător care rezolvă autoîntreţinerea pe baza resurselor interne, cu excepţia energiei, de provenienţă extraterestră, energia solară. Biosfera este sistemul viu global care include în sine toate vieţuitoarele Pământului;ea constituie stratul sau învelişul viu al planetei, cuprinzând în sine, ca subsistem, şi societatea umană.Sub raport ecologic, biosfera se înfăţişează ca un gradient al tuturor ecosistemelor , de la gropile abisale, până la cele mai înalte culmi montane, de la ecuator, la poli. Rezultă faptul că, paralel cu termenul de biosferă, se foloseşte termenul ecosferă (de la gr. oikos – casă, rădăcina cuvântului ecologie).Ecosfera reprezintă sistemul global care cuprinde totalitatea ecosistemelor, respectiv ansamblul comunităţilor biotice şi cel al condiţiilor de viaţă a acestora, reprezentate de componente, mai mult sau mai puţin transformate, ale celorlalte învelişuri. In România, Botnariuc (1976) consideră că termenul ecosferă este mult mai potrivit decât cel de biosferă deoarece cuprinde în structura şi semnificaţia sa, prin prefixul „eco”, relevarea unităţii dintre totalitatea comunităţilor vii (biocenozelor) şi substratul abiotic al acestora. O astfel de precizare pune în discuţie sinonimia celor doi termeni aproximativ echivalenţi. În sens restrâns, biosfera ar trebui înţeleasă ca totalitatea vieţuitoarelor terestre şi a comunităţilor vii (biocenozelor) pe care fiinţele le formează. Ecosfera ar însemna, în sens strict, ceva mai mult decât biosfera, ea incluzând şi ambianţa sau mediul de trai al vieţuitoarelor.Biologii folosesc ambii termeni, atribuindu-le aceeaşi semnificaţie. Noi suntem de părere să fie păstraţi ambii termeni, aceştia conducând atât la îmbogăţirea vocabularului ştiinţific, cât şi la circumscrierea a două realităţi ale naturii puţin diferite. 8. Structura functionala a biosferei Diversitatea generată de dinamica generală a Globului,varietatea climatelor şi, nu în ultimul rând, activitatea umană determină diferenţieri considerabile la nivelul biosferei. Repartizarea teritorială a componentelor cu un anumit grad de omogenitate defineşte structura spaţială, în timp ce modificările care caracterizează dinamica se constituie în structura funcţională a acesteia. Sfera relaţiilor temporale care se stabilesc între componentele biosferei cuprinde o mare varietate de interacţiuni. Prin importanţa pentru fiecare specie, dar şi pentru menţinerea integrităţii sistemelor de pe niveluri ierarhice superioare se remarcă relaţiile legate de prelucrarea hranei, respectiv relaţiile trofice (gr. trophos – hrană). Multitudinea de specii care populează uscatul şi mările poate fi repartizată în patru entităţi care constituie tot atâtea compartimente fundamentale ale sistemului biosferei: producătorii primari, consumatorii primari, consumatorii secundari şi de rang superior, organisme care au funcţia de descompunere. Sunt producători primari plantele autotrofe, plantele verzi terestre, algele şi fitoplanctonul din ape, care utilizează energia solară pentru fotosinteză în care elaborează substanţele organice complexe, pornind de la substanţe anorganice simple. Să ne aducem aminte că funcţia fundamentală a fotosintezei constă în producerea moleculelor de glucoză şi de oxigen, plecând de la dioxid de carbon şi apă, astfel:

4

Zăcămintele de petrol şi gaze naturale s-au format din materia organică transformată. terestre sau marine. La altitudini > 5000 de metri sunt prezenţi vapori de apă în atmosferă. care conferă speciilor respective avantaje competitive. iar în ocean. carbonul are o viteză mai mare de circulaţie decât azotul. Sunt organisme cu rol de descompunere nevertebratele. Astfel. elemente care participă la formarea acizilor nucleici.6CO2 + 6H2O → C6H12O6 + 6O2 +Q dioxid de carbon + apă → glucoză + oxigen + căldură Energia necesară realizării acestei sinteze este furnizată de energia solară captată de clorofilă şi alţi pigmenţi vegetali. inclusiv pentru om. În sistemele vii. cât şi în bazine oceanice. ca un rezultat al perfecţionării selective a metabolismului de-a lungul evoluţiei. Carbonul. În realitate.2% din totalul global). De asemenea. independentă de proporţia acestora în mediul extern. de materia organică sintetizată de plantele cu care se hrănesc. Acumularea atomilor în organisme este. fosforul realizează concentraţii mult mai mari în substanţa vie decât în mediul înconjurător Acumularea de către organisme a unor elemente este uneori proporţională cu conţinutul lor în mediu. resturi vegetale etc. restul apei fiind reprezentat pe continente sau în litosferă. 1934). Apa realizează un ciclu complet ca urmare a impactului energiei solare. în hidrocarburi. după moarte. materia vie constituie biomasa estimată la 2 429 x 109 tone global. acumularea selectiva a elementelor in activitatea biochimica a sistemelor vii Activitatea biochimică a sistemelor vii se manifestă. parcurgând. în raport cu mediul. o evaporare anuală în jur de 400 000 km3. elementele chimice participă la realizarea structurilor. Oxigenul atmosferic este. fenomenul având caracter de adaptabilitate. Concentraţiile de azot. respectiv toate organismele care se hrănesc pe seama altor animale vii (producători secundari). proteinelor. plantele halofile (Salicornia herbacea) acumulează până la 10. în gaze (Vernadski. Păsările migratoare transportă la mii de kilometri elementele chimice. cele calcifile ( Saxigrafa aizoon) acumulează şi secretă ioni de Ca2+.Concentrarea. brom. până la 18-20% din cenuşă. bine fixat genetic. Resursele totale de apă la nivelul Terrei se estimează la 1. apă care revine sub formă de precipitaţii. excremente. dar pentru aceasta ele depind. aproape în exclusivitate. Aceste erbivore produc şi ele materie organică prin creştere şi dezvoltare. ceea ce reprezintă numai 0. a reacţiilor chimice şi la ciclurile biogeochimice. Guanoul provine din dejecţiile unor populaţii de păsări. Mai mult de 35 000 km3 din cei 100 000 km3 cât reprezintă precipitaţiile continentale provin din ocean şi se reîntorc în 5 . Sunt consumatori secundari organismele carnivore.46 miliarde km3 (1. SO42-.001% din masa crustei terestre. fosforul şi sulful. ci şi revenirea lor în atmosferă. Dispersarea în mediu a elementelor este. Acumularea biogeochimică realizată de organisme în diferite perioade geologice a avut ca efect formarea depozitelor sedimentare. iar animalele marine inferioare realizează o compoziţie chimică generală similară cu cea a mediului extern. Energia solară produce. ciupercile. biosfera împrăştie în atmosferă şi hidrosferă cantităţi importante de gaze.3 milioane km3 (2. fie în dispersia altor elemente pe care le transporta. Sub aspect cantitativ. excreţii.8% din cantitatea totală). iar salpetrul prin acumularea unor resturi organice atât pe continent.1% ioni de Na+. Efectul acumulării biogeochimice actuale devine evident în cazul unor metale grele sau substanţe toxice. azotul. în timp ce resursele de apă dulce nu se ridică peste 8. iar la nivelul continentelor de 65 000 km3/an. în mod diferit în funcţie de proprietăţile lor. bacteriile care se hrănesc cu materia organică moartă – cadavre. consumatori secundari şi terţiari (specii de pradă sau paraziţii erbivorelor şi carnivorelor) etc. consumatorii terţiari (care se hrănesc cu cei precedenţi) etc. apa mărilor şi oceanelor totalizând 1. prin intermediul unui ciclu fizic toate învelişurile exterioare ale Pământului. Cea mai mare pondere o are fitomasa pe uscat (circa 99% din biomasa totală). ponderea acesteia este sub 50%. această activitate asigură nu numai absorbţia elementelor respective.4 Biomasa este formată din fitomasă şi zoomasă. şi de transfer dintr-un înveliş geografic în altul prin intermediul organismelor vii. în totalitate. o funcţie dependentă de organismele mobile. acestea vehiculează la distanţe variabile de la locul absorbţiei atomii pe care îi pun în libertate în urma proceselor de excreţie sau după moarte prin descompunerea substanţelor care le alcătuiesc. potasiu. multe specii nu se încadrează uşor în această clasificare pe nivele trofice şi pot aparţine mai multor compartimente – consumatori primari şi secundari (specii omnivore). a două funcţii esenţiale: concentrarea (acumularea) şi dispersarea selectivă a elementelor. 10.4x1018 tone). lintiţa ( Lemna trisluca) – mangan. Se diferenţiază în această categorie consumatorii secundari (cei care se hrănesc cu erbivore). a unor zăcăminte minerale. Sunt consideraţi consumatori primari animalele care se hrănesc pe seama producătorilor primari. în unele medii organismele concentrează elemente rare: algele brune – iod. în general. prin ciclul chimic. lichenii – cupru. Cl-. Cele două cicluri se întrepătrund inseparabil în biosferă şi asigură transportul apei pe arii geografice întinse. în general. prin activitatea organismelor. apa trece succesiv din mediul organic în mediul anorganic. a căror concentrare de-a lungul lanţurilor trofice poate deveni periculoasă pentru consumatorii de ordin superior. 9.şi zooplanctonului în proterozoic şi cambrian. prin realizarea. la nivelul oceanelor. care presupune descompunerea şi resinteza moleculei din elementele componente. Fosforitele s-au constituit din depunerile marine ale fito.3 miliarde km3 (97. fizică şi chimică.3 Prin activitatea metabolică sau descompunerea cadavrelor. incluzându-se fie în molecula ei (oxigenul şi hidrogenul). estimându-se că 95-97% din substanţa vie se transformă. Ciclul apei Apa condiţionează circulaţia biogeochimică a tuturor elementelor. dioxid de carbon se menţin constante ca urmare a activităţii biosferei. Astfel. rezultat din fotosinteză. în linii mari. Ciclul biogeochimic al unui element reprezintă etapele de transformare. Calotele glaciare arctică şi antarctică înglobează o cantitate mare de apă dulce.

În lacuri. Distribuţia cantităţii de precipitaţii constituie. orizonturi de sol. agave). într-o perioadă estimată la 10-12 zile. Reprezintă rezultatul interacţiunii dintre roca mamă. Prin vegetaţie. bogat în bacterii şi necromasă. în contrast cu cele lipsite de precipitaţii sau cu o alternanţă a anotimpurilor ploios şi secetos. unul din elementele esenţiale pentru edificarea tipurilor de climat pe continente: există regiuni cu pluviozitate pe tot parcursul anului (1 000–2 000 mm/an). aici ele fiind mult mai rapide. Antilele Mici. defrişarea influenţează bilanţul apei în sensul accelerării sau încetinirii vitezei de reciclare. în păduri. animale etc. prin degradarea materiei organice moarte în mâlul submarin se deosebeşte de acumulările biogeochimice din mâlul lacului. Concentraţia de apă din mediu induce la organisme modificări morfo-fiziologice specifice. 6 . Sub aspect ecologic. înainte ca acestea să ajungă la nivelul solului. La o cantitate medie anuală de precipitaţii de 71 mm. împiedicând infiltrarea în pânzele subterane din subteran sau scurgerea rapidă prin cursurile de suprafaţă. organismelor hipogee. fiinţe vii. microfloră şi microfaună. astfel încât ele devin capabile să regleze fluxul de apă care le străbate. irigaţiile. În zona temperată. realizând următoarele funcţii biogeochimice: . dromaderul) sau prin adaptări etologice care privesc micşorarea ritmului vital în perioada de maximă uscăciune (animalele de deşert). mâl.6 Există mai multe tipuri de materie bioinertă: sol. Acumularea unor microelemente în urma acţiunii unor bacterii. fie prin intermediul curenţilor face ca acestea să ajungă la mari distanţe faţă de locul unde au fost utilizate (de exemplu. Prin microfloră solul acţionează ca reglator al dinamicii elementelor chimice. sunt integraţi în ciclurile materiei din biosferă. Nu este o materie vie pentru că nu are. cât şi pe plan continental sau planetar. solul este un subsistem al ecosistemului terestru. lichide. microorganismelor. gaze. alături de temperatură. Ciclul materiei bioinerte Materia bioinertă este o materie specială – nici vie. agregate de sol. particule elementare de sol. vegetaţie.mineralizarea fosforului organic prin intermediul microflorei şi a plantelor superioare. organismele xerofile îşi perfecţionează bilanţul hidric. în straturile acvifere. ca întreg. mai ales pesticidele. Intervenţia omului în circulaţia globală a apei este directă sau indirectă. Marea Sudului etc. Cantitatea apei revenită în felul acesta în atmosferă. Concentraţia de DDT creşte pe niveluri trofice superioare. reducându-şi pierderile de apă prin îngroşarea cuticulei (frunzele de leandru) sau tegumentului (reptile. Între cele două extreme. dezvoltarea la plante a unor ţesuturi acvifere (iarba surzilor. în condiţii anaerobe. Diverse ecosisteme reţin cantităţi mici din acestea.mineralizarea azotului. insecte). Rămânând multă vreme în sol. . Transportul unor substanţe. unde se desfăşoară fotosinteza algelor – inhibată de DDT. pentru regiunile temperate la 3 000-7 000 t/ha. organismele numite hidrofile (rogozuri. până la 25% din total. o trecere permanentă de apă prin atmosferă spre continente şi o revenire a acesteia prin scurgeri în oceane. Este alcătuit din particule solide şi coloidale. 11. tipuri de sol. În perspectiva teoriei sistemice. Aceşti compuşi perturbă procesele ecologice atât pe plan local. ajungând în soluri. Cantitatea de apă infiltrată în sol care depăşeşte capacitatea sa maximă de reţinere se scurge în pânza freatică unde rămâne mult timp sau revine la suprafaţă sub formă de izvoare. cât şi pentru prevenirea bolilor transmise deinsecte a condus la un impact generalizat la nivelul biosferei.aceasta prin apa fluviilor (25 000 km3) sau se infiltrează în straturile acvifere (10 000–15 000 km3). reîntorcându-se lent în mări şi oceane când rocile sunt saturate are loc. păsări). El se formează prin depozitarea particulelor sedimentare în bazinul acvatic. Acumularea apei în lacuri de baraj artificial. amfibieni) utilizează cantităţi sporite de apă. un pedosistem. prin acumularea şi concentrarea lor în materia vie. localizarea internă a organelor respiratorii (mamifere). Proporţii însemnate de apă sunt reţinute în litieră. fie prin infiltrarea lor în sol. prin lanţurile trofice. s-a calculat că mai mult de jumătate (404 mm) se reîntorc în atmosferă. . substanţe organice moarte. Materia organică tehnogenă. cum este cazul Germaniei. fracţiunea aceasta poate ajunge. spre suprafaţă. Nu este inertă întrucât este îmbibată cu organisme vii. DDT-ul se acumulează în mâl şi apoi migrează. În biotopurile cu umiditate redusă. nici moartă. covor vegetal.). reducerea cantităţii de apă din dejecţii (antilope. solul poate fi considerat pătura superficială a scoarţei unde se dezvoltă plantele şi este mediul de viaţă al insectelor. o parte semnificativă (18%) revenind prin transpiraţia plantelor. Folosirea insecticidului DDT.acumularea de macro şi microelemente în materia organică Mâlul. migraţia atomilor de azot în sol prin intermediul lumbricidelor. Acest fenomen este deosebit de periculos pentru viaţa din orizonturile superioare ale mării. . Bilanţul de apă al organismelor terestre se realizează printr-un permanent echilibru dinamic între aportul şi pierderea de apă. alcătuit din corp fizic solid. Antarctica.descompunerea necromasei datorată enzimelor produse de bacteriile din sol. Covorul vegetal interceptează şi evaporă în atmosferă o parte din precipitaţiile căzute. În biotopuri cu umiditate mare. Apa din straturile superficiale este absorbită de către rădăcinile plantelor şi este eliminată prin transpiraţie în atmosferă sau se evaporă direct din sol. în acest mod. biosfera intervine în ciclul apei la nivelul continentelor. O serie de compuşi organici produşi de industria chimică. unde se produc şi efectele secundare. proprietăţile biologice ale sistemelor vii. ei sunt capabili să provoace transformări structurale şi funcţionale în terenurile agricole. este estimată. apă freatică etc. scoarţă de eroziune. utilizarea industrială. Solul. reprezentând evapotranspiraţia. în agricultură. prin utilizarea apei metabolice obţinute prin transformarea altor substanţe (gândacul de făină. organismele mezofile prezintă un metabolism adaptat alimentării moderate cu apă. până în Islanda. Solul este structurat pe mai multe niveluri: molecule şi ioni.

mai puţin concentrat în oxigen. acceleraţia gravitaţională variază în funcţie de relief (invers proporţional cu altitudinea). greu.Orografia este dată de neuniformităţile suprafeţei terestre sau ale fundului oceanic. respectiv radiaţii cu lungimi de undă cuprinse între 0. înclinarea şi expoziţia pantelor. 8. 5. Parametrii de analiză sunt reprezentaţi de energia reliefului. în funcţie de poziţionarea planetei Pământ în raport cu „astrul zilei”. dar şi a troficităţii apei. după fiecare 9. care va modifica inclusiv configuraţia determinată de bilanţul radiativ. vulcanism. 7 .Focul este un factor ecologic rezultat în urma supraîncălzirii terestre sau descărcărilor electrice.Aprovizionarea cu macroelemente (N. Regimul lor este extrem de variabil în timp. dacă la nivelul mării presiunea este de 760 mm Hg.39 şi 0. în general. dar şi de latitudine (este mai mare la poli şi scade spre Ecuator). biologice. astfel: 1. grindina. fapt care determină circulaţia generală a maselor de aer. eoliană. Pentru evaluarea resurselor termice se analizează temperaturi medii ale aerului. Temperatura variază în funcţie de fluctuaţiile radiaţiei solare. fiind corelată cu variaţia temperaturii. altitudine). în regiunea Subcarpaţilor de Curbură. P.Accesibilitatea resurselor de lumină se apreciază pe baza duratei de strălucire potenţială şi efectivă a Soarelui. solul uşor (nisipos) se încălzeşte mai repede decât solul argilos. fragmentarea. în special în spaţiul subaerian terestru. altitudinea etc. sau în situaţia în care se abordează scări de timp mari. 4. 13. la 5 500 m scade la 380 mm. Sistemele biologice individuale echilibrează presiunea atmosferică prin presiunea interioară a corpului lor. valoare care se va corecta în funcţie de caracteristicile mediului de viaţa.3 m. la care se adaugă bruma. 7. Cantitatea de căldură absorbită depinde şi de capacitatea calorică a mediului de viaţă – uscatul se încălzeşte de două ori mai mult decât apa. cu influenţă determinantă asupra climei locale şi regionale. Astfel. având în vedere faptul că pe perioade mari de timp abaterile faţă de valorile medii au amplitudini relativ scăzute (<20%). Caracteristicile componentelor mediului fizic Biotopul constituie. suma gradelor de temperatură etc. transparenţa apei. în timp ce deasupra regiunilor reci se formează zone de mare presiune (anticiloni). cutremure. Astfel. Intensitatea iluminării suportă un ritm circadian (zi-noapte).Presiunea hidrostatică este dependentă a grosimea coloanei de apă. presiunea hidrostatică creşte cu o atmosferă la fiecare 10. regimul termic constituie cel mai constant parametru al mediului climatic. Configuraţia depinde de acţiunea contradictorie a forţelor endogene (constructive) – mişcări orogenice. Pentru o regiune. lună. maxime absolute). precum şi locul care ar putea fi ocupat de viaţă în ansamblu şi este analizat prin prisma caracteristicilor pe care le înregistrează următoarele componente (factori ecologici): 1. Sub influenţa gravitaţiei au loc procese geomorfologice actuale (prăbuşiri de roci. Ploaia şi ninsoarea reprezintă formele cele mai cunoscute. partea nevie a ecosistemului. caracteristicile climei.) este un parametru folosit în caracterizarea fertilităţii solului. chiciura. deplasarea plăcilor – şi exogene (sculpturale) – eroziune pluvială. nebulozitate. Variaţia presiunii se realizează. alunecări de teren. În apele dulci. respectiv densităţii. Diferenţierea presiunii pe orizontală se realizează ca urmare a diferenţelor de temperatură. savanele africane. mişcarea şi stratificarea apei. an).76μ. eroziune). de pe suprafaţă sau din interiorul său. Lumina este formată din radiaţia vizibilă. iar în apele marine. Prin însuşirile lor. ca regim. reprezentând unul din factorii genetici ai acesteia – suprafaţa subiacentă activă. respectiv energia necesară pentru realizarea unui anumit nivel termic este atât alogenă (radiaţia solară). înclinarea şi expoziţia pantei etc. nivală. roua. semnificând distrugere în cazul pădurilor. la temperatura de 4°C. amplitudinea termică. conform accepţiunii generale. de joasă presiune (cicloni). Efectele sunt nefavorabile. Nivelul înregistrat de concentraţia elementelor nutritive depinde de caracteristicile stării solide (complex argilo-humic. Starea mediului chimic este reflectată de compoziţia chimică a solurilor. devenind accesibilă prin radiaţia solară. antropice etc. a bazinelor acvatice şi chiar a atmosferei. respectiv substrat). temperaturile extreme (minime absolute.Temperatura. biologică. Cantitatea de energie calorică ajunsă la suprafaţa ecosistemelor depinde de constanta solară.Lumina constituie principala sursă de energie a vieţii. Astfel. Accesibilitatea luminii depinde de poziţia geografică (latitudine. apei sau solului pentru diferite intervale de timp (zi. Diferenţele de presiune pe verticală influenţează accesibilitatea oxigenului. format dintr-un complex de factori ecologici prezenţi într-o anumită porţiune a suprafeţei Pământului sau a părţii lui subterane care asigură mijloacele materiale necesare biocenozei. înregistrând valori foarte diferite de la o regiune la alta sau de la un moment la altul.88 m. Deasupra regiunilor cu temperaturi ridicate se formează zone depresionare. formele de relief influenţează. Neuniformitatea valorilor gravitaţiei rezidă în structurile diverse care alcătuiesc scoarţa terestră. reprezentând mediul fizic şi chimic al unei comunităţi. cât şi autogenă – fenomene geotermale. K etc. sau favorabile – bălţile cu stufării din Delta Dunării. ceaţa. Mediul fizic trebuie considerat drept spaţiul ocupat de diversele populaţii ale speciilor alcătuitoare. pe pantele exterioare cantitatea de precipitaţii anuală delimitează o enclavă topoclimatică datorită valorilor mai mici înregistrate aici ca urmare a manifestării fenomenului de foehn (încălzirea adiabatică a aerului descendent în perioada circulaţiei vestice). grosimea şi coeficientul de transparenţă a atmosferei.Gravitaţia reprezintă forţa de atracţie a Pământului pentru toate corpurile din aer.12. 3. 6. Caracteristicile componentelor mediului chimic Prin interacţiunea dintre biocenoză şi suportul ei se formează mediul chimic. aerul fiind mai rarefiat. Originea ei este cosmică. respectiv de adâncimea la care ne situăm faţă de suprafaţa apei. 2. Cantitatea de precipitaţii înregistrată într-o regiune se realizează din ploi determinate de circulaţia generală a atmosferei (ploi ciclonale sau frontale) şi ploi determinate de particularităţile suprafeţei active. valorile medii fiind arareori înregistrate pentru diferite perioade analizate. unghiul de incidenţă a razelor solare.Presiunea atmosferică rezultă din greutatea cu care apasă aerul asupra suprafeţei terestre. dar şi unul anual.Precipitaţiile constituie a doua categorie de factori climatici. Incidenţa lui nu are caracter de regim decât în foarte puţine regiuni. Biotopul reprezintă un sistem abiotic sau abiogen. epirogenetice.

Dacă suprafaţa ecosistemului este mai mare. respectiv omogenitatea sau eterogenitatea unei specii pe întinderea biocenozei Abundenţa se calculează ca raport între numărul indivizilor unei specii. preferenţiale (care pot trăi îndeosebi în anumite biocenoze).a. De exemplu. respectiv specii dominante. număr de indivizi. oxizi de azot etc.Chimismul apei se apreciază prin numeroşi indicatori.Reacţia ionică sau pH-ul influenţează direct accesibilitatea elementelor minerale pentru plante. pe de altă parte. se calculează o serie de indici care reflectă structura biocenozei.Compoziţia atmosferei reflectă o stare departe de echilibru. constituie o posibilitate empirică de descriere a ecosistemelor. Edificarea biocenozei este realizată de mulţimile de indivizi şi specii. acest din urmă mod fiind considerat mai potrivit pentru a exprima bogăţia de indivizi a unei specii în cadrul biocenozei. dioxid de sulf. de obicei. Alte gaze sunt azotul (78%) şi gazele rare (argon. Constanţa este. Lupta pentru existenţa speciei este întemeiată pe autonomia biocenozei în raport cu biotopul. diversitate ecologică. În cazul în care comparăm două biocenoze care au echitabilitate maximă (proporţii egale între specii). cele cu frecvenţă cuprinsă între 50 şi 25% sunt specii accesorii. curenţii de adâncime şi migraţia organismelor pe verticală etc. 15. Cu cât numărul de specii este mai mare. de ritmul dizolvării din aer. în care oxigenul se menţine la concentraţii foarte ridicate – 20. dioxidul de carbon face posibilă menţinerea unei temperaturi mai mari la suprafaţa Pământului şi atenuează amplitudinile termice diurne şi sezoniere.). Primul factor diferenţiază net biocenozele care populează apele dulci. ci o construcţie produsă de câmpul intern de forţe al biocenozei. Fidelitatea exprimă intensitatea legăturilor unei specii cu biocenoza din care face parte. plumb. dar şi de prezenţa algelor fotosintetizante. lacuri şi a celor marine. mulţimi exprimate prin forme biotice şi grupări ecologice. rolul speciei în transferul substanţei şi energiei într-un ecosistem. cât şi din punct de vedere al influenţei pe care o exercită asupra celorlalte populaţii şi asupra biotopului. creşte şi numărul speciilor.valori care determină arsuri la nivelul ţesuturilor. Frecvenţa speciilor exprimă secvenţa de probe în care se găseşte o specie dată faţă de totalul numărului de probe şi aduce informaţii în legătură cu densitatea. cât şi proporţia lor relativă.95%. în Sicilia. neon heliu. fiind la rândul său determinat geologic şi puţin influenţat ca dinamică de prezenţa sau absenţa comunităţilor vii. Există astfel specii caracteristice (legate strict de o anumită biocenoză). Rolul ecologic al azotului constă în diminuarea puterii de oxidare a aerului. Modificarea pH-ului poate determina şi mobilizarea unor ioni cu efecte toxice pentru majoritatea organismelor (aluminiu. 14. prin realizarea listelor de specii. mercur ş. amoniac. 3. 2.7 Biocenozele au în general puţine specii cu indivizi numeroşi şi multe specii cu indivizi puţini. Dioxidul de carbon constituie resursă de substanţă pentru plante şi factor al echilibrului termic la nivel planetar. diversitatea va fi mai mare acolo unde numărul speciilor va fi mai mare. Echitabilitatea exprimă modul cum este distribuită abundenţa relativă a speciilor unei biocenoze. metan. devenind un factor ecologic şi pentru animale numai la valori foarte îndepărtate de valoarea specifică mediului neutru . hidrogen. Termenii folosiţi pot fi numărul de indivizi sau biomasa. Indicii de structura ai biocenozei Într-o biocenoză. în timp ce prezenţa oxigenului permite eliberarea energiei necesare susţinerii proceselor vitale şi proceselor ecologice prin respiraţie (oxidare biochimică). iar cele cu frecvenţă sub 25% sunt specii accidentale. Diversitatea maximă se realizează atunci când speciile dintr-o biocenoză sunt cât mai apropiate ca frecvenţă. Caracteristicile generale. faţă de numărul indivizilor din celelalte specii. xenon. străine (care nu aparţin biocenozei) şi ubicviste (care se găsesc în ecosisteme foarte variate). un indice exprimat prin frecvenţă. cele mai puţine sunt speciile caracteristice (adaptate strict) şi cele mai multe speciile preferenţiale. multe dintre ele formând biosisteme. gradul de obligativitate al relaţiilor cu aceasta. Se evaluează atât concentraţia absolută a elementelor nutritive. În acest sens. Asigurarea echilibrului între intrările şi ieşirile de oxigen este un factor cheie pentru menţinerea capacităţii de autoepurare a apelor din râuri. Cele mai multe specii preferă diferite biotopuri. Structura biocenotică a ecosistemului nu este o proiecţie a biotopului. Astfel. Se consideră că speciile a căror frecvenţă este mai mare de 50% sunt componente constante (specii permanente). pentru apa – mediu de viaţă – sunt date de salinitate (concentraţia de săruri solvite) şi de concentraţia de oxigen. Adaptarea speciilor nu serveşte la conservarea şi supravieţuirea biocenozei. Diversitatea – exprimă raportul dintre numărul speciilor şi numărul de indivizi dintr-o biocenoză. Analiza capacităţii de saturaţie a biotopului. cu o suprafaţă de 25 708 km2 s-au inventariat circa 2 600 de specii de plante. 4. radon). respectiv concentraţii ale elementelor chimice. iar în Madeira 8 .Ordinea biocenotica in ecosistem Biocenoza funcţionează ca un sistem autonom de populaţii. Dominanţa speciilor încearcă să exprime rolul mai mare sau mai mic jucat de o specie în cadrul biocenozei. speciile respective depinzând de baza lor genetică. atât din punct de vedere cantitativ. Echitabilitatea ar fi ideală când toate speciile din biocenoză ar avea un număr egal de indivizi. în biocenoză sunt mai multe reţele de interacţiuni. kripton. respectiv salinele. este foarte importantă cunoaşterea speciilor. Caracteristica biocenozei este dată de speciile constante.).activitatea microorganismelor. Speciile cu frecvenţă mare şi abundenţă numerică ridicată în biocenoză sunt considerate specii cu rol esenţial în determinarea structurii şi funcţionării biocenozei. Într-o biocenoză. respectiv gaze compozite (dioxid de carbon. Concentraţia de oxigen depinde.

Totalitatea organismelor similare din punctul de vedere al hranei şi prin poziţia lor faţă de producătorii primari (acelaşi număr de intermediari) constituie un nivel trofic. respectiv faptul că populaţiile constituie un fel de verigi ale unui lanţ. Căile (canalele) reţelei trofice sunt reprezentate de lanţuri trofice. Thiemann (1956) a enunţat principiile biocenotice Principiile biocenotice I. Organismele de pe nivelurile trofice inferioare nu au posibilitatea de a captura şi consuma organisme de pe niveluri trofice superioare. Toate lanţurile trofice. Piramida energetică reflectă pierderile energetice la fiecare nivel. în zona adâncă a lacului Neuchatel a fost identificată o singură specie. constatăm faptul că producătorii au cantitatea cea mai mare de biomasă.(796 km2) s-au identificat numai 499 de specii de plante. este imposibilă. Piramida trofică rezultă din reprezentarea. cu atât va fi mai mare şi numărul de specii în biocenoza care îi aparţine. la intervale egale şi pe abscisă numărul de indivizi) a fiecărui nivel trofic. De exemplu. un organism dintr-o anumită specie. respectiv dimensiunilor minime necesare pentru menţinerea condiţiilor favorabile pentru o specie. de la dreapta la stânga. pentru consumatori există o diferenţiere pe mai multe niveluri. pe nivelul trofic al fitofagelor. Dacă producătorii primari constituie. Circulaţia în sens invers. pentru ca la consumatorii de ordinul trei (carnivorele de ordinul doi) să fie cantitatea cea mai mică de biomasă. în ordinea în care sunt mâncate unele de altele. Înregistrând biomasa nivelurilor trofice succesive. Astfel. Astfel. În biotopurile cu condiţii ecologice extreme predomină forme puternic specializate. Ne dăm seama de existenţa lor dacă luăm în considerare un fapt obişnuit: un organism este mâncat de un alt organism. structura trofică poate fi reprezentată astfel: plantă autotrofă (P) → animal erbivor (CI)→ animale carnivor de ordinul I (CII) → animal carnivor de ordinul II (CIII) (fig. În fapt.Piramida eltoniana Reprezintă o modalitatea ştiinţifică de ilustrare a diferenţierii funcţionale. aşa cum am menţionat. Exemple de lanţuri trofice • în stepă: graminee → gărgăriţe → şopârla de câmp → şoim • în păduri: frunze → omidă păroasă → ciocănitoare → uliul păsărelelor • în bălţi şi lacuri: diatomee → răcuşori → boul de apă → pasăre de baltă (gâscă. Este logică această micşorare a biomasei. pornesc de la o bază vie. erbivorele însumează o cantitate mai mică. 5-4). cauza constituind-o condiţiile de biotop uniforme şi nefavorabile altor specii. situat pe un nivel trofic oarecare. a biomaselor şi energetică. sau materie organică moartă (detritus) → detritivore specializate pe diferite secvenţe biochimice → substanţă anorganică. Pe baza acestei conexiuni. Oferă o imagine sintetică a relaţiilor trofice care se realizează între populaţiile dintr-o biocenoză. iar o altă parte este transformată în cataboliţi. apoi animalele mici – posedă un potenţial de înmulţire mai ridicat comparativ cu animalele mari. un singur nivel trofic. corespunzând randamentului de transfer a energiei la fiecare nivel (10%). o parte din hrană nu este digerată. Abaterea de la condiţiile de existenţă dintr-un biotop conduce la scăderea numărului de specii. într-un lanţ trofic. rezultând astfel trei tipuri de piramide: numerică. după hrana consumată. se poate realiza o altă schematizare. acesta de un alt organism şi aşa mai departe. se hrăneşte cu un organism situat pe un nivel trofic precedent. plantele verzi. Diversitatea ecologică a speciilor este. Explicaţia constă în faptul că nivelurile inferioare – plantele. pentru ilustrarea interdependenţei dintre relaţiile spaţiale şi cele trofice. nu toată substanţa ingerată prin hrană este convertită în biomasă proprie. care se deplasează pentru procurarea hranei pe suprafeţe mai mari. alteori pe cel al zoofagelor. crescând numărul de indivizi din fiecare specie Numărul mare de specii al covorului vegetal se explică prin incapacitatea speciilor dominante de a asimila în întregime resursele mediului şi de a-l exploata până la epuizare. o funcţie de relaţie între numărul de indivizi şi numărul de specii din ecosistem. aşa s-a cum arătat. Luând în considerare categoriile trofice menţionate anterior. tranzitând mai multe biotopuri. Cu cât sunt mai variate condiţiile de existenţă dintr-un biotop. Uneori poate fi situat. inclusiv cele care includ omul. precum şi faptul că un animal mare consumă mai multe animale mici. în Elveţia. 17. Dacă aşezăm diferitele populaţii într-o linie. Realizarea piramidei trofice are la bază observaţia că există o diferenţiere între organisme pe baza regimului de hrană. Astfel de informaţii sunt necesare pentru stabilirea limitelor. reprezintă căile de vehiculare a materiei în ecosistem. sub aspect trofic. prin instaurarea unui regim de protecţie. II. în ansamblul lor. raţă) → uliul de baltă • în mări: diatomee → crustacee → rechin Nici omul este străin de lanţurile trofice. ci şi prin biomasa sau energia înglobată în aceasta. În aceeaşi ordine de idei. 16. deoarece nivelurile inferioare servesc drept hrană nivelurilor superioare şi. piramida inversă de biotop reflectă mobilitatea crescută a organismelor de pe niveluri trofice superioare. Mărimea fiecărui nivel se poate exprima nu numai prin număr de indivizi. într-o biocenoză. Metoda a fost pusă la punct de zoologul britanic Charles Elton.Nisele ecologice si coevolutii 9 . Forma caracteristică rezultă din scăderea numărului de indivizi de la un nivel la altul. într-un sistem de axe rectangulare (pe ordonată notând nivele trofice. constatăm că hrana circulă în biocenoze numai de la stânga la dreapta.

în timp ce nişa ecologică arată „profesia” acesteia. se pot desprinde următoarele concluzii: 10 . Clements defineşte ecotonul ca zonă de frontieră între două asociaţii sau două comunităţi vegetale. leandru. relaţiile sale cu comunitatea de specii în care se află. slab definită spaţial. care constituie limita de demarcaţie faţă de ecosistemele terestre învecinate. în timp ce a doua categorie îşi procură hrana numai dintr-un singur biotop. 18. fără însă să schimbe între ele gene. mai puţin adaptate. simbioze cu ciuperci inferioare – lămâi. care contribuie la eliberarea covorului vegetal de resturi şi la germinarea seminţelor unor specii vegetale. dar şi specii caracteristice. a mai multor sau cel puţin a două specii. care se hrănesc din mai multe biotopuri. două specii nu pot exista într-o nişă decât segregate ecologic. distrugerea seminţelor. Acestea au rolul de a disponibiliza substanţele minerale necesare plantelor. Primele includ păsările răpitoare. Un efect similar are şi invazia rozătoarelor. Conform legii lui Gause. între mediul acvatic şi mediul terestru. s-a observat că păşunatul selectiv în pădurile mixte are efecte favorabile aspra diversităţii covorului vegetal. câmpul ei de activitate. coevoluţia. Dimensiunile nişei pot fi largi sau înguste. relaţia pradă – prădător. multe specii de plante formează micorize. sisteme gazdă – parazit. cui serveşte drept hrană. Practic. plante – microorganisme. linia ţărmului este în continuă schimbare datorită fluctuaţiilor de nivel. sugerând faptul că în zonele de ecoton apar nu numai specii din comunităţile învecinate. cum şi cu cine (pe seama cui) se hrăneşte. Termitele sunt dependente de ciuperci. În ansamblul lor. Indiferent de conţinutul care s-a atribuit noţiunii de ecoton. cu posibilităţi de satisfacere. Nişa ecologică reprezintă funcţia unei specii. sisteme patogene. relaţiile interne din biocenoză. care acoperă şi alte formulări: interfaţă. Coevoluţia redă dependenţa reciprocă a proceselor evolutive ale speciilor. În acest context. cu opţiuni pentru mai multe specii apropiate (dar care diferă între ele prin anumite particularităţi) vor menţine echilibrul speciilor. Mai târziu. caracterizarea structurii unui ecosistem sub raport funcţional nu se poate rezuma la structura determinată de relaţiile de hrană. Plante – polenizatori. bogat reprezentată în hrana lor. În diferite aparate şi sisteme ale organismului animal se dezvoltă bacterii şi ciuperci care concură în metabolism. iar în mediile puţin adânci există o zonă de tranziţie. Mulţimea condiţiilor ecologice. unde au loc procese de schimb şi relaţii de competiţie între populaţiile din biocenozele vecine. Mijloacele prin care se poate face acest lucru nu sunt unanim acceptate. fiindcă nu sunt capabile să digere lignina. Astfel. în egală măsură. suprapăşunatul mamiferelor sălbatice nu conduce la distrugerea covorului vegetal. în special cele trofice. Atinge punctul culminant în situaţia în care dezvoltarea unor plante este legată strict de prezenţa unei anumite specii de polenizatori. în realitate. Acţiunea acestora se manifestă pe trei planuri: păşunat. Dar. se admite existenţa unor zone de discontinuitate între două ecosisteme învecinate. Acţiunea lor interdependentă generează. fie că este vorba de cercetările ecologice sau pentru necesităţi de gestiune. yucca sunt plante polenizate numai de o singură specie de insecte. zonă de frontieră. Compoziţia şi biomasa covorului vegetal sunt supuse presiunii continue din partea fitofagelor. În diferite zone ale globului. Încă din 1897.Desigur. pasărea colibri este adaptată la polenizarea plantelor din pădurea tropicală. un lac este adesea intuitiv considerat un ecosistem având contururi destul de evidente prin linia ţărmului. zonă de contact etc. concurenţă interspecifică. În anumite cazuri. Smochinul. zone care sunt percepute de observator drept zone de tranziţie. Odum revine asupra problematicii de delimitare. Animale – microorganisme. specii care sunt ecologic conectate între ele. în 1971. pentru că identificarea limitelor între unităţile ecologice nu este uşor de făcut. furnicile attide din Brazilia cultivă ciuperci şi se hrănesc cu hidraţii de carbon furnizaţi de acestea prin degradarea celulozei. în biocenozele amplasate diferit. constituie factori ecologici dependenţi de comunitatea de specii. De exemplu. respectiv particularităţile identificate în astfel de spaţii. plante cu flori – animale polenizatoare. respectiv factori biotici. Astfel. Apariţia unor condiţii ecologice limitate. Odum (1971) consideră că habitatul unei specii corespunde cu „adresa” ei. cerbul european – cerbul Wapiti (Canada). gorunul (Europa) – stejarul roşu (America de Nord) îndeplinesc funcţii similare. apare uneori nevoia de a identifica limitele ecosistemului. ca un subsistem aparte al ecosistemului. Cele 20 de specii de colibri se interconectează cu 45 de specii de plante. Coevolutia Plante – animale fitofage. transformarea solului. În literatura de specialitate astfel de zone sunt desemnate prin termenul de ecoton. în ecosistemele naturale nu există nişe libere Sub aspect geografic. astfel că Johnson (1910) introduce termenul de nişă ecologică. face ca speciile mai bine adaptate noilor condiţii să tindă să înlocuiască speciile convieţuitoare. cu toate că aparţin unor biocenoze amplasate diferit din punct de vedere geografic. limitele sunt de natură fizică. Ordinea biocenotică se realizează prin existenţa unor sisteme de relaţii de tipul: plante – animale fitofage. animale – microorganisme. De exemplu. Plante – microorganisme. bordură. uşor de remarcat din configuraţia biotopului. fiecare specie îndeplineşte un anumit rol prin interacţiunea cu elementele (abiotice şi biotice) ecosistemului. orhidee etc. Practic. la nivelul ecosistemului. pot să apară nişe echivalente. De exemplu. Pe rădăcinile plantelor se dezvoltă o bogată microfloră.Limitele ecosistemului În practică. Astfel.

semnificaţia fiind diferită de înţelesul pe care îl reprezintă în studiul ecologic. transpiraţie. Tipul ecosistemelor care se învecinează influenţează intensitatea şi sensul fluxurilor dintre cele două entităţi. iar productivitatea netă rezultă prin scăderea din aceasta a materialelor neasimilabile şi cataboliţilor sub formă de fecale. Astfel. la grâu) şi producţie secundară (paiele de grâu). . urină. cu grosimi care variază în limite largi. poate fi considerată şi drept substanţa organică (biomasa) din cuprinsul unui ecosistem care se acumulează într-o unitate de timp şi spaţiu. pădurile de mangrove. în ecotonul teren cultivat (cereale) – pajişti. Totodată. iar limitele spaţiale variază şi ele. Ecosisteme lentice 11 .. În cazul ecosistemelor terestre. se folosesc sintagmele de producţie principală (de exemplu. de la bacterii la nevertebrate. cu numeroase nişe ecologice neocupate din ecosistemul agricol. O altă observaţie interesantă este faptul că. Noţiunea de producţie biologică s-a folosit iniţial în agricultură şi piscicultură. de-a lungul apelor curgătoare există un compartiment fluvial subteran. Dacă ne referim la rata din punctul de vedere al substanţei se obţine formula: B + Q > B+ ΔΒ. zona de silvostepă sau Sahelul sunt considerate având caracterul unei zone de tranziţie. Plantele autotrofe realizează producţia biologică primară. dioxid de carbon etc. productia biologică este sporul de biomasă realizat de un sistem biologic (individ. formată dintr-un amestec de pietriş.Productivitatea ecologica.ecotonul poate influenţa fluxul de materie sau de organisme între entităţile ecologice adiacente. apa. în agricultură. Pentru consumatori. Rata productivităţii unui nivel trofic redă eficienţa în raport cu nivelul trofic anterior.ecotonul nu este o entitate fizică izolată. de data aceasta între două biomuri. producţia de boabe. în ecosisteme de ape stătătoare ( ecosisteme lentice) şi curgătoare (ecosisteme lotice). De exemplu. întrucât ele au permis supravieţuirea unor specii relicte. 20. în care: B – stocul de biomasă pe un nivel trofic oarecare în momentul t0. producţia principală este constituită din boabele de porumb. deoarece nivelul factorilor ecologici nu atinge întotdeauna valoarea optimă. în Sahel variaţii relativ mici în volumul şi repartiţia precipitaţiilor (în sensul scăderii cantităţii lor) conduc la scăderea nivelul resurselor de apă sub limitele de toleranţă pentru speciile caracteristice savanei. având un ansamblu de caracteristici definite în mod unic prin scările de timp şi de spaţiu şi prin forţa de interacţiune între sistemele ecologice adiacente. sporul de greutate individual reprezintă productivitatea brută. Acest rol de filtru chimic şi biologic a fost studiat cu deosebire în cazul pădurilor riverane. El este caracterizat de o dinamică proprie şi are proprietăţi specifice. . cum sunt. ΔB – sporul de biomasă obţinut după Δt Q – cantitate de hrană acceptată de la nivelul inferior. populaţie sau biocenoză) într-un anumit interval de timp. iar producţia secundară – cocenii de porumb. ecotonul este mai larg în sol decât pe suprafaţa acestuia. Atât pentru productivitatea primară. În acelaşi timp. Această zonă hiporeică. care reprezintă de fapt recolta. deci ale unui ecoton. există situaţii în care aceste zone au devenit protejate.categoriile si relstiile dintre ele Producţia de biomasă reprezintă una din cele mai grandioase transformări din natură. de exemplu. Astfel. La nivel regional. în cazul producătorilor. În sens ecologic. 19. o întreagă lume vie. El face parte dintr-un peisaj astfel că formează zone de tranziţie între ecosisteme învecinate. iar valoarea netă este dată de cantitatea rămasă după ce o parte s-a consumat în procesele de respiraţie. ecotonul se identifică pe orizontală. dat fiind biocenoza „incompletă”. Volumul energiei implicate în acest proces.un ecoton nu este o zonă statică de contact între două comunităţi.Categorii ecologice specifice ecosistemelor acvatice Se diferenţiază în funcţie de caracteristicile mediului de viaţă. dar şi al substanţelor antrenate în circulaţie biogeochimică depăşesc cu mult fluxurile intermediate prin activitatea economică. Într-o unitate de timp. Ecotonul poate să fie identificat şi pe verticală. fluxul schimbului de specii este îndreptat dinspre pajişti spre terenul cultivat cu cereale. este o zonă de tensiune ecologică şi cu o stabilitate redusă. La porumb. iar consumatorii o producţie biologică secundară. Comunitatea biotică a ecotonului reuneşte specii din ambele ecosisteme (biomuri). deoarece fauna solului migrează pe orizontală numai după ce se extind şi locurile în care se găsesc condiţii favorabile pentru dezvoltarea animalelor edafice. Astfel. cât şi pentru productivitatea secundară se face o diferenţiere între valorile brute şi valorile nete. valoarea brută semnifică cantitate de substanţă organică obţinută prin fotosinteză. în interstiţiile sale. prădătorii (o forţă externă) pot îndepărta un cuantum de substanţă organică. Astfel. În piscicultură. În moleculele organice proprii unui organism sau unei biocenoze este stocată. prin producţie biologică se înţelege numai cantitatea pescuită pe un anumit teritoriu. nisip şi argilă ocupă toată câmpia fluvială şi adăposteşte. Aceasta se explică prin aceea că o parte din hrană a fost utilizată pentru desfăşurarea proceselor fiziologice ale organismului. o cantitate de energie care reprezintă producţia de energie. Cuantumul de creştere a stocului de biomasă la unitatea de suprafaţă în unitatea de timp reprezintă productivitatea biologică. Astfel. definirea lui având la bază modificarea structurii fitocenozei.

necton – asociaţie formată din diferite specii de animale. Caracteristice sunt următoarele subunităţi: neuston – populaţii de alge microscopice. mezotrofe şi eutrofe). limba broaştei. În zona malurilor. delfini şi. oxigenat. păsări şi mamifere (guzgan. În cadrul acesteia se deosebesc următoarele categorii: Pelagos Această subunitate a ecosistemului acvatice este formată din organismele aflate în masa apei. nurcă etc. Costineşti. dimensiunea determină împărţirea în ecosisteme de lac. mai sărat (salinitate – 21-22%) şi mai greu. algele verzi. pelin de nisip. lanţurile detritivore şi organismele cu rol de descompunere se situează mai ales la nivelul bentosului.). Aici este prezent muşchiul de turbă ( Sphagnum) şi alte specii vegetale (bumbăcăriţă. animale inferioare care formează perifitonul. Balta Are o adâncime mai mică (3-5 m). Interconectarea acestor categorii în condiţiile modificării structurii spaţiale datorită variaţiilor climatice permite o economie proprie a lacului. biban. cu precădere. rogoz. consumatorii se regăsesc în special în rândul vertebratelor care formează nectonul. evoluţie. nisip etc. Între cele două straturi nu există schimb de ape.Sunt de mai multe tipuri în funcţie de dimensiuni. stavrizi. iar în larg sunt răspândite plante cu frunze plutitoare ca broscariţa. Structura spaţială este determinată de distribuţia temperaturii.) La nivelul României se diferenţiază două categorii: mlaştini eutrofe. şalău. pipirigul. Bentosul ocupă tot fundul bălţilor şi este reprezentat de organisme consumatoare de mâl sau carnivore. nufărul alb şi galben. vidră. categoriile identificate fiind utilizate şi pentru cercetarea celorlalte tipuri de ecosisteme acvatice. morun. până în 1984. să înoate activ. trestie. mlaştină şi baltă. ştiucă. în zonele cu şisturi cristaline. iar a zooplanctonului populaţii de rotifere.). protozoare. papură. foci.17%) şi mai uşor. încărcat cu hidrogen sulfurat. cegă. dar şi de diferite specii de broaşte. cât şi cele submerse ca sârmuliţa apei. iar compoziţia chimică a apei le diferenţiază în funcţie de salinitate (de apă dulce şi de apă sărată) şi aprovizionarea cu substanţe nutritive (oligotrofe. care este într-o relativă izolare faţă de ecosistemele învecinate. în general vertebrate (şalău. Producătorii sunt reprezentaţi de algele planctonice. fiind dependente de substratul mai mult sau mai puţin stabil şi de accesibilitatea luminii (rogoz. peşti obişnuiţi (hamsii. categoriile menţionate se diferenţiază astfel: producătorii sunt reprezentaţi de fitoplancton. Bentos Este formaţiunea care reuneşte organismele de pe fundul bazinului lacustru. castravetele de mare etc Ecosisteme lotice Se diferenţiază în funcţie de particularităţile reliefului străbătut în pâraie şi râuri: a. bacterii. în care se situează cea mai mare parte a biocenozei şi b) un strat de adâncime (peste 180-200 m). sau de la suprafaţa acestora şi care sunt „alimentate” de resturile organice rezultate din activitatea celorlalte categorii de organisme. plancton – format din organisme de dimensiuni mici. de formele aerobe de viaţă. Năvodari „eşuează” în cantităţi mari alge verzi cu talul lăţit şi marginile ondulate. grupa consumatorilor incluzând zooplanctonul. buzdugan. sturioni (nisetru. păstrugă) denumiţi de Herodot „peşti fără oase”. albastre) sau animale (zooplancton) care nu înoată activ în apă (sunt purtate de curenţi). În zona de litoral cuibăresc specii de pescăruş argintiu. Pe plaja de la Mamaia. în afara relaţiilor trofice. furtunar ş. Tulpinile macrofitelor sunt. scaiul vânăt. apare rogozul. rechini. sedimentare sau în zonele montane unde substanţele provin parţial din mineralizarea materiei organice animale şi vegetale. Din punct de vedere trofic. la rândul lor. stratul superficial (mai uşor) plutind deasupra celui de adâncime (mai greu). luminii şi oxigenului în raport cu adâncimea Biocenoza este structurată. cu vegetaţie caracteristică bălţilor şi mlaştini oligotrofe care se întâlnesc în regiunile cu climat rece şi umed. chiră de mare. bogate în iod. pe întreaga întindere şi adâncime a lacului. guvizi). lipsit de oxigen şi. plutniţa. bizam. în zona litorală. precum şi alge brune şi roşii. caracudă. ştiucă. gresii. denumite popular sălăţica de mare. compoziţia chimică a apei. brădiş etc. În structura fitoplanctonului intră algele albastre. ridichea de nisip. stuful şi papura. cârcelul. lin. roua cerului). ciuma apei. suport pentru alge microscopice. Astfel. biban etc. Marea Neagră Se caracterizează prin existenţa a două straturi de apă: a) la suprafaţă. bacterii şi ciuperci care populează pelicula de apă la locul de contact dintre mediul acvatic şi cel aerian. lintiţa. Balta este populată de crap. De munte 12 . Lacul Structura biotopului şi structura funcţională sunt bine individualizate. Zoobentosul este format din totalitatea organismelor animale din mâl. nuferi etc. Printre dunele de nisip s-au identificat circa 120 de specii de plante arenicole ca varza de nisip. care au posibilitatea să se opună curenţilor. granite. implicit. un strat relativ mai dulce ( cu salinitate de 16.a. vegetale (fitoplancton – alge verzi. lucerna de nisip. plătică. Plantele (fitobentosul) sunt prezente. algele silicoase. pe baza distribuţiei spaţiale a organismelor şi a comportării lor în masa de apă.

Productivitatea ecosistemului este influenţată de salinitate şi accesibilitatea macroelementelor. fiind mărginită de bolovănişuri. în perimetrul mangrovelor aerul este încărcat cu un miros greu. Funcţia mangrovelor de sursă de habitat şi hrană pentru ichtiofauna estuarelor este una dintre cele mai populare. variabilă de la anotimp la anotimp. boarţă. bogate în materii organice şi slab sau deloc aerate. ca o componentă biocenotică permanentă. formată dintr-un număr mic de populaţii – diatomee.). doua treimi din cantitatea de monoxid de carbon si. molanul etc b. Dintre vertebrate. De zone deluroase Malurile sunt mai joase. şi alte specii halofile. de aici provenind aproape jumatate din oxizii de azot produsi prin activitatile umane. Între acestea menţionăm: presiunea osmotică ridicată pentru a putea absorbi apa dintrun sol salin. Variaţia termică mai largă în cursul anului. gasteropode) se fixează de elementele substratului (pietre. Dacă mangrovele sunt defrişate şi solurile drenate. cu viteză de scurgere şi eroziune foarte reduse. crustacee mici. rădăcini aeriene (pneumatofori) cu creştere verticală pe a asigura oxigenarea la nivelul rădăcinilor. cladocere. manifestând diferite adaptări morfologice pentru a evita antrenarea de curenţii puternici. molanul ş. nisip. pietrişuri. Nectonul este şi el bine reprezentat (mreană. oxidarea acestor compuşi duce la formarea de soluri acide şi la scurgeri acide în cursurile de apă. care este transportată în apele litorale adiacente şi aprovizionează astfel zonele comerciale de pescuit. determină o viteză de scurgere mare apei şi formarea de cascade. Plantele (muşchi.a. dar şi o concentraţie de săruri care depăşeşte 1 250-1500 mg/l. cladocere) prezente aici au cerinţe mari faţă de oxigen. c. uneori discontinue. ceea ce afectează puternic viaţa peştilor şi determină trecerea în stare solvită a unor elemente toxice (metale grele. Podişului Getic etc. În apă apar şi plante superioare submerse. rădăcini adventive cu rol de ancorare. determinat de compuşii sulfuroşi eliminaţi în timpul descompunerii anaerobe la care este supusă materia organică din solul lipsit de oxigen.În albia puţin adâncă şi îngustă a râurilor şi pâraielor substratul este neuniform format din bolovănişuri.mangrove. Programe de control al poluarii aerului in centrele urbane Folosirea automobilelor cauzeaza mai multa poluare decat oricare activitate umana. asociaţiile pe care acestea le formează se caracterizează printr-o diversitate foarte ridicată. Elementul edificator principal îl constituie arbori aparţinând la genurile Rhizophora (mangorve roşii). temperatura apei coborâtă. acoperind substratul între limita medie şi maximă din timpul fluxului. 13 . in tarile industrializate. Podişului Sucevei. Pantele mari. reprezentativ este păstrăvul. determinând o viteză de scurgere mai mică. De câmpie Cursul inferior al râurilor se caracterizează prin albii foarte largi. albia este mai largă şi adâncă. iar concentraţia de săruri dizolvate este scăzută. clean. viermi sârmă. lipanul. Structura pădurilor de mangrove este influenţată de o combinaţie de factori geomorfologici. climatici şi ecologici care determină diferenţierea distribuţiei de-a lungul litoralului. viviparitatea – seminţele germinează în fructele nedesprinse de pe ramuri şi apoi plantula cade ca o săgeată. ca si intreg continutul de plumb din aer. Solurile sunt cenuşii. mâl) formând comunitatea biocenotică bentală. Deşi numărul speciilor de arbori cunoscute sub denumirea generică de mangrove este mic. crap. PH-ul apelor poate coborî până la 2-3. 22. Debitele sunt relativ mici. Productivitatea secundară a populaţiilor de peşti din estuare este influenţată de prezenţa mangrovelor pe trei căi: depozitarea substanţelor nutritive şi a energiei. aluminiu). 21. cu drenaj slab. nisip. Avicennia (mangrove negre) Sonneratia etc. Litiera produsă reprezintă o sursă potenţială de substanţă organică şi elemente nutritive. Planctonul este mult mai diversificat decât în zona colinară. aproximativ jumatate din hidrocarburi. alge) şi animalele (rotifere. alături de care se întâlnesc zglăvocul. copepode pentru zooplancton. cu acumulări de mâl şi nisip. cleanul. ştiucă etc. de la anotimp la anotimp favorizează prezenţa planctonului. caracteristice dealurilor subcarpatice. Pantele au înclinaţii mai mici. nisip. Natura migratorie a populaţiilor piscicole şi variaţia sezonieră în input-ul de substanţă organică şi în productivitate primară determină legături extrem de complexe între ţărmurile acoperite de mangrove şi fauna piscicolă din estuare. comparabilă cubiodiversitatea pădurilor tropicale. inundat periodic pe diferite durate de cel puţin şase ori pe zi. Ecosisteme mixte. controlului fluxului de energie prin sporirea resurselor de hrană şi transferul energiei şi hranei peste limitele ecosistemelor. topirea zăpezilor). pietriş. care şi-au dezvoltat adaptări speciale pentru a supravieţui într-un mediu cu substrat instabil. înfigându-se în substrat. În sectoarele cu viteză redusă. Transparenţa apelor este mare (anulându-se însă în perioadele de torenţialitate – ploi puternice. Nectonul este reprezentat de populaţii de peşti cum sunt mreana de râu. in tarile aflate in curs de dezvoltare. larve. Delta Dunarii Pădurile de mangrove (mangrovele) sunt asociaţii de arbori şi arbuşti care tivesc litoralurile marine şi ale estuarelor din zona tropicală. Dat fiind faptul că solurile sunt în general saturate cu apă. Apa solului este în general salină. În apă sunt prezente atât substanţe în suspensie. alge verzi şi albastre pentru fitoplancton şi rotifere. Transilvaniei. cât şi solvite (100-200 mg/l). algele şi numerose specii de nevertebrate (insecte.

adica de zece ori mai multe decat in anul 1950. unde cererea de autyomobile va creste probabil la sfarsitul secolului cu 200%. pierderea lumii vii a bazinelor acvatice. ca agent de răcire al frigiderelor şi congelatoarelor. asupra carbunelui ieftin folosit pentru incalzirea locuintelor si pentru gatit.  antropice. este vorba de „aer ozonat” şi nu de ozon pur. Degradarea stratului de ozon s-a atribuit unor cauze:  naturale (o specie de nori existentă la poli. sau pentru stingerea incendiilor. termocentralele sunt sursa a doua treimi din cantitatea de dioxid de sulf eliberata in aer si o treime pana la jumatate din toti ceilalti poluanti. Aceste particule intra in reactie cu vaporii de apa. care este egal cu 5. care filtrează majoritatea radiaţiilor ultraviolete dăunătoare ale soarelui. numarul automobilelor se afla in crestere rapida. Energia necesară derulării acestor reacţii provine de la radiaţiile Soarelui.In majoritatea tarilor industrializate. asa cum e CO2. lapovita. Formarea in cantitati mari a oxizilor se formeaza in urma arderii petrolului si carbunelui. Acolo unde benzina cu plumb era inca larg folosita. Cu exceptia oraselor in care mersul pe jos si cu bicicleta sunt principalele forme de transport. Principalii vinovaţi sunt freonii (CFC – clorofluoro-carbonaţi-). Ploile acide duc la distrugerea suprafetelor date cu lac si vopsea. în special la Polul Sud. duce la scaderea fertilitatii solului. la prepararea maselor plastice expandate. consumul de benzina cu plumb a scazut cu mai mult de jumatate. zapada. care intervin cu ponderea cea mai mare. ce scad pH-ul apei de ploaie. În stratul de ozon are loc o transformare continuă între diferitele forme de oxigen. În straturile inferioare ale atmosferei. HNO2 si H2SO3. Degradarea stratului de ozon Substanţe numite CFC-uri (clorofluorocarbonuri) au fost utilizate în spray-uri pentru expulzarea conţinutului. Intrand in reactie cu vaporii de apa. pH-ul slab acid al apei de ploaie se datoreste faptului ca substantele naturale din atmosfera. la coroziunea podurilor si monumentelor arhitecturale. sau altfel spus. Ploile acide Sub termenul de "ploi acide" sau "precipitatii acide" se includ toate tipurile de precipitatii . având un număr mai mare de molecule de ozon în compoziţie decât aerul obişnuit (care conţine mai ales azot şi oxigen). intre anii 1976 si 1980. numarul automobilelor se va dubla in urmatorii 40 de ani. Dacă toate razele ar ajunge pe Pământ. 23. ceata. În concentraţii mari este dăunător.7. cea mai eficienta strategie a fost cea de interzicere a adaugarii acestui metal la combustibil sau scaderea drastica a cantitatii adaugate.A. întinzându-se de la 15 la 50 km. 24. ale caror pH e mai mic decat pH-ul apei naturale. utilizaţi pentru presurizarea substanţelor lichide în butelii metalice (spray-uri). Aceasta depinde de compozitia gazului.Aceste gaze au ajuns în stratul superior al atmosferei şi au deteriorat stratul de ozon al Pământului. participa in reactie cu apa de ploaie: CO2+H2O H2CO3. HNO3. Practic.U.6-5. iar pH-ul real e variabil de la o regiune la alta. Dupa ce afost luata aceasta masura S. pH-ul ideal al apei de ploaie e 5. SO2 si NOx se transforma in acizii H2SO4. orice program menit sa reduca gradul de poluare trebuie sa fie indreptat in principal impotriva emisiei de gaze de asapament. mai ales in zonele urbane. pe suprafaţa cărora se descompune ozonul. De aceea. iar in unele tari in curs de dezvoltare. Marirea acestui numar se va manifesta cel mai intens intens in tarile aflate in curs de dezvoltare. ce contin sulf si azot. agravand puternic problemele legate de poluare. O alta varianta este “oxigenarea” combustibilului prin adaugarea de alcool. stratul de ozon împiedică ca razele UV să ajungă la suprafaţa Pământului şi să producă daune.ploaie. Cea mai mare cantitate de oxizi se intalneste in orase. ceea ce a cauzat o scadere a continutului de plumb in sange cu 37%. fiind însă cel mai concentrat la 20 – 25 km. Absorbind energie. în urma unor procese industriale sau a gazelor de eşapament. Apoi. Unele tari promoveaza intens folosirea combustibililor alternativi care ard mai curat decat cei pe baza de titei.Iar conform prognozelor recente. ca solvenţi industriali etc. Ploaia acida se formeaza in rezultatul reactiilor din atmosfera cu substante.6. In prezent se afla in folosinta peste 500 de milioane de automobile in uz particular si comercial. eliminandu-se in urma activitatii umane SO2 si NOx se transforma in atmosfera in particule acide. sau a radiaţiilor UV). Pământul este înconjurat de un strat de ozon situat la o altitudine foarte mare. impreuna cu ploaia sau 14 . Ozonul este însă şi un gaz care ajută vieţii. determina toxicitatea apei potabile in urma dizolvarii in apa a Pb din conducte si scade transparenta apei. mai ales din spectrul UV. cu ace foarte fine de gheaţă. „Stratul de ozon” este situat în stratosferă. ar fi dăunătoare vieţii de pe planetă. Acest strat filtrează aproximativ două treimi din razele ultraviolete emise de Soare. Printre aceste alternative se numara amestecuri cu volatilitate redusa – si continut redus de benzen si alte componente toxice. Pentru prima data termenul a fost introdus de Angus Smith.Chiar in orasele in care predomina transportul cu bicicleta. afectând plantele şi provocând afecţiuni respiratorii. toate programele de control al poluarii se concentreaza in primul rand asupra automobilelor si termocentralelor. ozonul este eliberat în aer ca un agent poluant. ajungand la un miliard. transformandu-le in amestecuri acide.

legate de distribuirea resurselor de apă. In URSS avem deja 8 rezervatii biosferice: Berezeni (Bielorusia). Plantele acvatice cresc foarte bine in apa cu pH de 7-9. 25. Moartea lor duce la acumularea reziduurilor organice la fundul bazinelor acvatice. delta Niprului … Si nici una in Moldova. La noi in Moldova. Se construiesc mari rezervoare de apa pentru stingerea incendiilor. unde ar putea sa stea la dos pe timp de ploaie sau sa pastreze o sapa. Slovacia. Din substantele organice depuse la fundul bazinului acvatic are loc eliberarea metalelor toxice. de substanţe ori de energie având o acţiune nocivă de natură a pune în pericol sănătatea umană. manifestându-se mai ales în apropierea surselor de poluare. o disponibilitate destul de redusă a acestora. La pH de 4. de altfel deloc de neglijat. Pe intreg cuprinsul URSS impartirea parcelelor nu se face pe terenurile arabile si irigabile. carbon si azot in atmosfera. întrucât numărul puţurilor de extragere a apei a crescut exponenţial. dispare planctonul. insectele. aceasta poate deveni un factor restrictiv. incat este nimicita flora si fauna. Cd.2. apa pentru irigaţii este pompată din subteran mai reped decât poate natura să refacă rezervele. "Ploile acide" au fost depistate pentru prima data in R. a prejudicia resursele biologice şi ecosistemele. Sivicultorii incearca sa reintroduca ulmul in Europa Occidentala. in timp ce bietul taran umbla ani intregi pe drumuri dupa o scandura sau o caldare de mortar. E lucru stiut ca Moldova are cel mai mare jos nivel de impadurire: la un locuitor revine 0. acid carbonic si acid azotic. în măsura în care acumularea poluanţilor va lua proporţii. Impactul antropic prin supraexploatarea resurselor.zapada. aerosoli de metale grele etc. ceea ce duce la scăderea continuă a nivelului pânzelor freatice. fie că acestea furnizează energia calorică necesară în procese industriale sau pentru încălzirea încăperilor sau pentru obţinerea lucrului mechanic necesar deplasării autovehiculelor. ca la nelumea: in locurile distribuite se inalta peste noapte palate cu 2-3 etaje si un buncar.daca nu chiar maine .F. Aciditatea mare a apei duce la descompunerea Al.5 mor bacteriile bentonice. Repetec (Asia Centrala). alte tari ale lumii. Sursele de provenienţă a poluanţilor atmosferici sunt extrem de variate. acesti acizi ajung pe pamant sub forma a ceea ce numim ploaie acida. Modificările climatice. dispersaţi sau depuşi pe suprafaţa terestră. amfibiile. sunt numai câţiva din factorii care conduc spre epuizare. cad la pamant. urbanizarea. Ulterior. în ciuda unei aparente abundenţe. se modernizeaza parcul tehnic aerian. Aproape langa fiecare sat din Moldova creste imediat. iar omul isi construieste o coliba. tarile fostei Iugoslavii. Niderlanda. Cehia. epuizarea acviferelor s-a răspândit de la cazuri izolate la suprafeţe întinse. ci pe mica mosie a codrilor. In Germania de Vest s-a trecut la utilizarea benzinei cu continut redus de plumb si la limitarea emisiunilor nocive ale tuturor vehiculelor.3 ha media pe tara (in Canada sau Finlanda . Odata cu castelele de peste noapte sunt construite drumuri pavate.07 fata de 3. Adăugând la acestea disparităţile regionale. Infestarea mediului inconjurator datorita CO2 furnizat de industrie si de parcul auto se afla la originea pierderilor ireparabile cauzate padurii de "ploile acide". astfel ca. Sunt afectate părţile nordice şi centrale ale Chinei. poluarea atmosferică a rămas un fenomen exclusiv local. Germania. La acestea se adaugă poluarea aerului din interiorul clădirilor (unde omul îşi petrece aproape 80% din timp) şi la locul de muncă (unde concentraţiile substanţelor toxice pot determina apariţia de afecţiuni acute şi cronice). resursele de apă suportă şi o accentuată epuizare cantitativă.ne vom pomeni ca intreaga republica va deveni un oras gigant. din cauza încălzirii şi a automobilelor şi în apropierea unor unităţi industriale. Pb. Cand se ard combustibili fosili. extinderea irigaţiilor. la pH de 5.5 mor pestii. în cea mai mare proporţie. intr-o buna zi . Până la începutul anilor ’70. 26. În timpul ultimelor decenii. anilor 70 (mai mult de o treime din cele 7. prin poluare. La pH de 6 mor crevetele. efectele se vor resimţi la scară regională. existând de altfel numeroase clasificări în acest sens. continentală sau globală. Baikal . Cand ploua sau ninge. Industria chimică şi petrochimică sunt responsabile de numeroase emisii ale celor mai toxici poluanţi. a deteriora bunurile materiale şi a aduce atingere ori a vătăma valorile de agrement şi utilizările legitime ale mediului. in inima padurii. Apoi. Ploaia acida are o actiune negativa asupra bazinelor acvatice: duce la marirea aciditatii pana la asa nivel. se trage gaz natural. Astfel. Hg.20 ha). Si toate acestea au loc ziua in amiaza mare. Poluanţii ajunşi în atmosferă se diferenţiază prin proprietăţile lor fizice (stare de agregare) şi chimice fiind mai mult sau mai puţini predispuşi de a fi neutralizaţi. direct sau indirect. cum sunt carbunele. este instalata lumina electrica. Elvetia. Prelucrarea metalelor şi a rocilor antrenează în aer pulberi. Cele mai dese ploi acide au loc in SUA. Australia.5 milioane hectare de padure ale tarii au fost distruse). care pot rezulta în procesul producţiei sau constituie produse finite. Dincolo de degradarea lor calitativă. benzina sau petrolul. In Moldova a inceput sa repartizeze loturi pentru vile si nu oriunde. o mare 15 . se emit oxizi de sulf.Germana catre sf. Efecte cumulative ale poluarii aerului la scara locala Poluarea aerului este definită ca fiind “introducerea în atmosferă de către om. importandu-l din China si Japonia. Practic numai apele continentale (subterane şi de suprafaţă) pot fi luate în considerare în evaluarea disponibilităţilor. de procesele de combustie. în oraşe. Referindu-ne la sursele antropice acestea sunt reprezentate. deşi trăim pe “Planeta albastră”.apa Un inventar sumar al resurselor de apă evidenţiază. Acesti oxizi se combina cu umezeala din aer si formeaza acid sulfuric. NV şi S Indiei.

dar a căror importanţă este în continuă creştere. deservind mii de utilizatori într-o regiune de obicei fragilă.2 milioane hectare de teren agricol (cu circa un milion mai puţin decât în 1978). generată de sezonalitatea activităţii turistice determină perturbarea proceselor naturale şi degradarea peisajelor. Astfel. la circa 325 miliarde m³. Europa Occidentală deşi deţine numai 1. Deşi pe termen scurt efectele economice sunt nefavorabile. paralel cu o continuitate a creşterii consumului. cum este cazul României). fie prin presiunea directă a turiştilor asupra peisajului. mai mult de jumătate din consum s-a realizat în ultimele două decenii. Astfel. pentru acest acvifer. florei şi faunei sau a altor obiective turistice pe care le poate deteriora parţial sau total.U. Pe aceeaşi scară de mărime se înscrie şi America de Nord. la nivel global. care a fost iniţial declarată rezervaţie geologică şi biogeografică. transformă potecile în ravene şi albii torenţiale. fiind asociat chiar cu ideea de neocolonialism. iar pe de altă parte apa folosită nu se reîntoarce direct. impactul manifestându-se ca o modificare a mediului de viaţă pentru organismele acvatice. Supraaglomerarea. Astfel. Turismul. şoseaua transfăgărăşană a distrus valea glaciară Bâlea. Deficitul total a ajuns. în circuitul hidrologic. Impactul antropic prin supraexploatarea resurselor. prin sufocarea acestuia. fie prin nerespectarea corelaţiei logice cantitative dintre resurse şi dotări. peste 400 de miliarde de barili s-au consumat şi rezervele estimate sunt în jur de 900 miliarde de barili. este puternic dispersată. telefericul reprezintă o altă modalitate de intensificare a circulaţiei turistice. materialism. în mare parte. în ciuda eforturilor.combustibilii fosili Progresul omenirii este asigurat de posibilitatea creşterii consumului energetic. Un exemplu elocvent de epuizare îl reprezintă formaţiunea geologică Oglala – unul din cele mai mari acvifere (pânze freatice) ale lumii. întrucât ea reflectă. participă implicit la degradarea şi poluarea mediului înconjurător şi a potenţialului turistic. Cifrele însă nu reflectă acutizarea problemei. Crearea de căi de acces care pot suporta circulaţie turistică ridicată. în 1996. Astfel. fără să conţină elemente intenţionale. Această diferenţiere spaţială induce numeroase tensiuni. De asemenea. aducând mii de turişti care. poate conduce la deteriorarea peisajului. pe pantele mari. întrucât ea este pe de o parte cel mai mare consumator de apă (peste 52% din consumul total). Deşi energia se prezintă sub multiple forme. aglomerări etc. cu un grad ridicat de concentrare. Orientul Mijlociu şi Apropiat este. decât în proporţie foarte mică. peisajul cu stâlpi care invadează versanţii şi platoul Bucegilor. în detrimentul factorului natural. Deşi motivaţia investiţiei este legată de sistemul politic care a permis manifestarea şi înfăptuirea dorinţelor individuale la o asemenea scară. Petrolul. Turismul contemporan implică şi un impact asupra valorilor culturale prin declinul tradiţiei. Astfel. de investigare a noi zăcăminte.7% din rezervă. Africa de Nord. puţine pot fi valorificate în procesele productive. dotarea la un nivel inferior de suport a unor zone turistice care dispun de resurse excepţionale. Peninsula Arabică. chiar şi în lipsa altor amenajări. Cea mai gravă formă de supraexploatare a resurselor turistice o constituie amenajarea turistică necorespunzătoare.. Anual se preiau din acesta 12 miliarde m³ de apă. o constituie resursele turistice sau potenţialul turistic.parte din vestul S. iar energia de diferite tipuri. În acelaşi timp. 28. pe termen lung contribuie la progresul politicilor şi măsurilor de conservare a energiei. deşi abundentă. distrugerea dotărilor şi monumentelor de artă. iar tendinţa este în continuare crescătoare. Industria şi consumul menajer afectează resursele de apă nu atât în plan cantitativ. de altfel. din ce în ce mai ample. 27. 51. Orientul Apropiat. Resursele de petrol ridică şi numeroase probleme de ordin geopolitic. în care combustibilii fosili.A. fie prin concepţia greşită de valorificare a unor zone. cea mai importantă zonă de exploatare. În aceeaşi ordine de idei. realizând. la înlăturarea risipei şi ineficienţei energetice. Acestea solicită concentrarea energiei. Am subliniat rolul agriculturii în epuizarea acestei resurse. precum şi a progreselor tehnologice în exploatare. fiind. care se situează pe locul al doilea în rândul importatorilor. fenomen cunoscut sub denumirea de “Primul Şoc Petrolier”. Generarea deseurilor 16 . Situaţia cea mai critică o înregistrează petrolul. creşterea criminalităţii. Din figurile 5 şi 6 se observă repartiţia diferenţiată din punct de vedere geografic a principalelor rezerve şi a marilor consumatori. puncte şi obiective turistice. reprezintă peste 90%. pe măsură ce tot mai multe ţări avansează tehnologic. Excesul de amenajare conduce la degradarea mediului ambiant şi la scăderea atracţiei zonei prin supradimensionarea factorului antropic. Aceasta se manifestă fie prin neconcordanţa calitativă dintre resurse şi dotări (de exemplu. cât în plan calitativ.2% din exportul mondial de petrol. şi deosebirile în nivelul de dezvoltare economică. şi cea mai mare importatoare. contribuie la consumul acestora cu 16. la perturbarea ecosistemelor. Practic. în prima jumătate a anilor ’70 se declanşează criza energetică prin creşterea explozivă a preţului petrolului.8%. rezervele pentru acestea înregistrează o continuă scădere.. pentru a iriga 4. ca orice activitate umană. O categorie aparte de resurse. conflicte sociale. Astfel se explică structura surselor de energie utilizate. în schimb. fiind un consumator de spaţiu şi resurse turistice. ducând la o gravă mutilare a peisajului. resursele naturale suportă presiunea unei circulaţii turistice mai intense care contribuie la degradarea lor. cărbunele şi gazele naturale sunt principalii furnizori de energie pentru societatea actuală. de intensivizarea transferului de energie. pot fi semnalate şi cazuri în care amenajarea are la bază motivaţii economice fără a fi corelate cu capacitatea de suport a ecosistemelor naturale.

utilizarea terenului. -STRADALE URBANE. sărurile de călire cianurică. Inventarierea. pentru a pune premisele unei relaţii armonioase cu natura. caroserii. peisajul). Impactul ecologic este generat atât de spaţiul ocupat şi de necesitatea supravegherii. De exemplu. ecologia este ştiinţa gospodăriei din natură. rezultă un raport om-natură supraunitar. De-a lungul timpului. abordarea fenomenelor şi proceselor trebuie să fie holistă. descrierea. recipienţi etc. organisme).etc in special sub forma de hartie si cartoane sanitare. În sens general. gudroane. precum si locul si conditii sociale de acceptare a noilor facilitati (de ex:NIMBY pentru controlul depozitelor si instalatiilor de incinerare) Dat fiind faptul ca in orase se desfasoara multiple activitati. ambalaje etc. medicale şi. televizoare. armonia rareori au fost atribute ale acestui raport. calculatoare electronice etc. sol. noi. -speciale. arderii combustibililor solizi etc. scoli. Clasificarea deseurilor În funcţie de provenienţa lor.) deşeuri legate de folosirea automobilelor (pneuri. de altfel urme ale civilizaţie moderne. precum nisipurile de topitorie. energiei şi informaţiei în care se angajează materia vie organizată sub formă de sisteme. percepţia fiecărui om. Ecologia – continut si obiect de studiu Realitatea ultimelor decenii a adus în atenţia publicului larg. s-au conturat şi au luat apoi o amploare din ce în ce mai mare preocupările legate de mediul înconjurător. precum cele provenind de la băile de decupare şi tratament la suprafaţă a metalelor. solvenţi. explozive sau radioactive. REZULTAT AL UNOR deversari sau depozitari necontrolate . cât şi de riscul contaminării mediului (apă.Aceasta ridica importante intrebari asupra capacitatii facilitatilor existente pentru tratamentul final si al depozitarii. -din administratie. 30.Se constata destul de multe preocupari privind imnpactul potential al unui management neadecvat al deseurilor asupra sanatatii umane si asupra ecosistemelor(contaminarea apelor si solului. Ecologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul relatiilor de interacţiune din biosferă. • deşeurile minerale lichide. nivelul veniturilor individuale fiind. Cu alte cuvinte. Volumul deşeurilor menajere depinde de nivelele de consum. -industriale de orice gen.) şi alte materiale diverse. anumite 17 . În acest context. 29. din producerea de energie nucleară. să cuprindă întregul ansamblu. deşeuri industriale sunt cele generate de procedeele de fabricaţie şi pot fi încadrate în trei mari categorii: • deşeuri organice. valorificând. de la modul de organizare. precum deşeurile de hidrocarburi. modelele de comportament promovate prin religie sunt numai câteva din elementele care ne conving de neputinţa omului în faţa forţelor naturii.şi interspecifice şi relaţiile cu mediul de viaţă anorganic. mai concret. nocive. deşeurile se împart în următoarele categorii: deşeuri menajere. aer. analiza problemelor s-a dovedit insuficientă. cuprinzând relaţiile intra. Fiinţele vii trăiesc în dependenţă reciprocă. calitatea aerului . Pentru a găsi soluţii. aflat într-o stare fără precedent. valorile culturale. Sau. structurare şi funcţionare la transformările generate de procesele ireversibile specifice acesteia. desurile sunt generate de diferite surse: -menajere propriu-zise din activitatea gospodareasca a omului. dintre sistemele alcătuite de plante şi animale. O scurtă privire în istorie. Faptul că situaţia actuală nu are precedent este explicat nu atât de dezechilibru. ecologia îşi propune să pună în evidenţă mecanismele intime ale vieţii pe Terra. ale proceselor naturale de transformare ale substanţei.In conditiile unor realizari in recircularea deseurilor. în cea mai mare proporţie. edituri. în acelaşi timp. Vieţuirea unor organisme în asociaţii permanente nu este întâmplătoare.). Examinând însă noile dovezi. direct proporţionale cu acestea. Se caracterizează prin nivele de activitate deosebite care se menţin diferite perioade. în funcţie de timpul de înjumătăţire al izotopilor radioactivi pe care-i conţin. totusi. cu sau fără ştiinţa noastră ieşim învingători din lupta cu natura sau cel puţin din numeroase bătălii. cantitatea de deseuri solide trimise spre depozitare pe teren este in crestere. echilibrul. corespunzand unei tendinte generale si in generarea deseurilor. spitalicesti. prese. astfel încât cunoaşterea umană să acopere toată complexitatea naturii. • deşeuri minerale solide. din locuinta sa sau din meseriile pe care le exercita in aceasta si care pot fi lichide sau solidfe. obiectele de folosinţă îndelungată (aparate frigorifice. Luând în considerare sensul etimologic . dar şi a factorilor de decizie nenumărate dovezi ale unui raport de forţe dezechilibrat. oamenii. a felului cum convieţuiesc plantele şi animalele. Cuprind deşeurile rezultate din activitatea zilnică de întreţinere (resturi alimentare. în general. NORMALE SAU SALBATICE. Este vorba de raportul de forţe dintre natură şi societate. cenuşile rezultate în urma incinerării deşeurilor. ecologia are ca obiect de studiu relaţiile de interacţiune dintre materia vie şi mediu. Deşeurile nucleare provin din laboratoarele de cercetare. cât de inversarea raportului. ziare. -din constructii sub forma de moloz si alte detritusuri minerale. -comerciale in special ambalaje mari. Tot în această grupă sunt cuprinse materialele reziduale rezultate în procesul de depoluare a apei şi aerului. suportul informaţional acumulat în diverse alte domenii. Ecologia este domeniul ştiinţific care dispune de instrumentarul specific şi nu numai pentru a răspunde acestor cerinţe.

reprezentate de: ecologia populaţiilor. distrugerea structurii). Din punct de vedere al nivelului abordat din organizarea sistemică a viului. sistemul general al biosferei devine un sistem deschis spre spaţiul interplanetar. De aceea. ca ştiinţă a interacţiunilor din şi dintre sistemele supraindividuale. De asemenea. omul pătrunde în procesele complexe din ecosisteme. de abordare a realităţii economice. Prin activitatea sa economică. biospeologia. apoi rezolvate. biosferă. devine un partener permanent în procesele de adoptare a deciziilor economice. se diferenţiază: Autoecologia.a. a existenţei societăţii). Ecologia ecosistemelor sau a comunităţilor are ca obiect de cercetare elemente care nu mai sunt exclusiv biologice. ecologie acvatică. Astfel. populaţional sau biocenotic. Extinderea obiectului de studiu al ecologiei asupra întregului mediu biotic al antroposferei duce la înglobarea în domeniul său şi a unor domenii extrabiologice. ecologia dezvoltă şi pune în practică cunoştinţele teoretice de la care ar trebui puse. În sfârşit. ecologia comunităţilor. ea este chemată să joace. care desemenează o unitate socială superioară „casei” şefului de familie. Limita superioară a domeniului de studiu al ecologiei este reprezentată de biosferă. Fenomenul ecologic. ecopedologia. termenul de „ecologie” derivă. care factori influenţează echilibrul ecologic şi cum poate fi atrasă entropia joasă din diferite regiuni ale Terrei sau din lumina şi căldura Soarelui. are puternice legături cu activitatea omului.insecte nu pot trăi fără nectarul florilor. Ecologia. ecologia forestieră. degradare chimică (poluarea cu metale grele. plantele care produc asemenea substanţe nu se pot reproduce fără ajutorul insectelor respective. ceea ce reprezintă esenţa ecologiei generale sau a ecologiei teoretice. din rădăcina indo-europeană weik. naturale sau antropice. aceasta se manifestă ca o dereglare în mai multe planuri: degradare fizică (compactare. Ecologia aplicată prin care sunt investigate diverse procese rezultate din interacţiunea omului cu sistemele ecologice sau sunt aplicate rezultatele cercetărilor teoretice în vederea creşterii armoniei activităţilor umane în relaţiile cu mediul înconjurător: reconstrucţie ecologică. conducând la interpretarea sistemică a proceselor ecologice. în activitatea sa economică omul va trebui să ştie ceea ce se petrece în lumea plantelor şi a animalelor. 31. preluând o parte din materie pentru interesele sale şi ale societăţii. ekistica (ecologia aşezărilor umane) . peisaje. amenajarea sau exploatarea ecosistemelor şi a resurselor regenerabile ale biosferei. variabilitatea în profil teritorial se exprimă la nivelul interacţiunilor specifice sistemelor supraindividuale. La baza subdivizării pot fi şi domeniile de viaţă. punând accentul pe creşterea gradului de cunoaştere din domeniu pe diferite direcţii: ecologie terestră. acasă). limita inferioară – de nivelul organismului individual. gospodărirea resurselor naturale etc. limnologie. cele mai multe din problemele legate de ocrotirea. O dată cu apariţia fenomenelor de poluare şi degradare a mediului. ecologia umană ş. un sistem complex a cărui poluare trebuie înţeleasă dincolo de limitele impurificării. în special. Multiplicarea cantitativă şi calitativă a fenomenului ecologic a făcut ca în cadrul ecologiei să se diferenţieze mai multe subdomenii: ecologia vegetală. infiltrarea apelor cu diferite încărcături poluante duce la reţinerea acestora pe profilul de sol. fluxurile energetice şi transmiterea informaţiilor. în general. de asemenea. Ecologia populaţiilor abordează problema dinamicii şi interacţiunii acestora la nivelul plantelor. o altă delimitare se realizează în funcţie de domeniul de aplicabilitate al rezultatelor cercetării. În ecologie se subliniază şi un punct de vedere mezoecologic. care are în vedere studierea raporturilor de convieţuire ale indivizilor în cadrul populaţiilor şi a raporturilor dintre populaţii în cadrul biocenozei. ecologie agricolă. rezultând: oceanografia. Ca ştiinţă aplicată. pentru a fi posibilă evidenţierea cât mai corectă a relaţionărilor. Solul este. burg) şi grecul oikos (habitat. prin latura sa negativă (afectarea proceselor naturale de obţinere a hranei. Sub aspect sintetic. Astfel. El va pune „la treabă” multe plante şi animale pentru a-i completa forţa şi pentru a-i procura hrana. Activitatea de cercetare-dezvoltare în ecologie se circumscrie în jurul a mai multe direcţii. bogat în substanţe zaharoase. În fapt. ţinându-se seama de interacţiunea lor cu condiţiile mediului abiotic. ecologia scoate în evidenţă relaţiile viaţă-mediu. limnologia. ecologie spaţială sau a peisajului etc. sociale şi politice generate de expansiunea omului în biosferă. Această rădăcină a dat sanscritul vecah (casă). în parte. precum şi diferenţierea scărilor de abordare în funcţie de procesele studiate. Construit precum termenul de „economie”. ecologia a fost trecută în rândul ştiinţelor prioritare. latinul vicus (cartierul unui oraş. prin contribuţia sa la dezvoltarea unui nou mod de gândire. pe de altă parte. în funcţie de natura mediului. În următoarele decenii. care studiază caracteristicile ecologice ale unei specii. un rol din ce în ce mai important. 18 . ca suport şi mediu de viaţă pentru plantele superioare din cadrul diferitelor ecosisteme. biomuri. fiind integrate şi ciclurile materiei. ecologia ecosistemelor. pulberile din atmosferă. se individualizează: Ecologia teoretică. ecologia proceselor de degradare. Ecologia spaţială are în vedere localizarea ecosistemelor şi modul cum relaţiile spaţiale. ca părţi ale biosferei – ecosistemului. În acest sens. ecologia animală. sociale şi chiar politice. de productivitate etc. ecologia agricolă. şi cu activitatea economică. Poluarea solului Poluarea solului constă în orice acţiune care produce dereglarea funcţionării normale a acestuia. precipitaţiile acide ajung la suprafaţa solului. Ca atare „ecologie” a fost construit pe baza a două cuvinte greceşti: oikos şi logos (logia = discurs). cu un pronunţat rol practic. animalelor şi microorganismelor. evidenţiind adaptările sale la acţiunea factorilor de mediu fizici şi biotici şi Sinecologia. modificarea pH-ului şi degradare biologică (poluarea cu germeni de boli). ecologie globală şi pe diferite niveluri: ecosisteme. Solul se constituie adesea şi în “staţia” finală a poluanţilor emişi iniţial în alte medii. ca studiu al particularităţilor interacţiunilor viaţă-mediu.

Hazrde naturale: 1.subacvatica 33. irigaţiile. Inundatiile sunt o amenintare majora.Ex:v. se poate forma un tsunami care sa inunde coastele inconjuratoare.care sunt generate de diferite activitati umane. tornadele. fiind necesare interventii si ajutoare pe plan national si international. legate în special de practica agricolă (modul de efectuare al lucrărilor mecanice. marina. Clasificare alunecarilor de teren depind de felul in care se misca si natura materialului miscat. In functie de durata de manifestare hazardele sunt: rapide .5 mil specii. Vegetatia=totalitatea asociatiilor de plante existente intr-un ecosistem situat intr-o anumita zona climatica etc.Se distinge flora continentala. intr-o anumita perioada. dintr-un teritoriu administrativ. ridicarea nivelului Oceanului Planetar. Chiar daca de obicei dureaza cateva secunde.care sunt de doua tipuri: endogene(generate de energia provenita din interiorul planetei) si exogene.produc pagube mici ce pot fi remediate prin forte locale.variabilitatea organismelor vii din ecosistemele terestre si acvatice si din cadrul complexurilor ecologice din care acestea fac parte. Biodiversitatea.) In functie de marimea efectelor. prabusirea barajelor. a unui fenomen potential daunator pentru om. v. deşeuri menajere şi industriale). In functie de suprafata afectata.alpina. liniilor de curent electric si comunicatii si soselelor. pesticidele etc. se remarcă poluarea solului prin depozitarea deşeurilor. In functie de geneza.) Spre deosebire de alte resurse naturale. desertificare si eroziunea solurilor. Hazarde. semnificaţia cuprinde practic întreaga gamă de substanţe care constituie poluanţi de orice fel (concepţia anglo-saxonă) Cu toate acestea. diversitatea cuprinde variabilitatea din cadrul speciilor. structura specifica a populatiiolor vegetale.cutremurele.sunt volume de apa ce trec peste albiile raurilor.definitie. ele pot produce soluri bogate unde recoltele se pot reface. substanţe vâscoase ori lichide concentrate care nu sunt emanate în aer sau nu se scurg în ape. Iniţial un atribut al marilor aglomerări urbane.Sursele de poluare directe sunt reprezentate de depozitarea diferitelor materiale (steril. contaminarea apei potabile.efectele acestor hazarde depasesc capacitatea societatii de a reactiona eficient prin folosirea surselor locale. termenul este folosit uzual pentru a desemna corpuri solide.ex. distrugerea recoltelor si lanurilor. etc. componente Biodiversitate .ex. care de obicei nu erau scufundate. solul. precum şi de o serie de activităţi care afectează proprietăţile fizice. Alunecarile de teren . O inundatie poate fi cauzata de precipitatii intense si prelungite. Ele pot declansa si alte hazarde ca: alunecari de teren si chiar incendii. Totusi. tevilor de apa si gaze. În acest cadru general. cauzand pierderea vietilor omenesti. se disting doua mari categorii de hazarde: hazarde naturale . necesită o perioadă lungă pentru refacere iar aceasta nu va fi integrală. Un hazard este considerat dezastru daca sunt cel putin zece pierderi de vieti omenesti sau 50 depersoane ranite si pierderi materiale de peste un milion de dolari. proprietarilor. Componente: Fauna= Totalitatea speciilor de animale dintr-un grup taxonomic.seceta. Deşeurile sunt materiale care nu au nici o utilitate. hazarde antropogene . pentru bunurile produse de acesta si pentru mediul inconjurator.sunt cele mai intalnite de-a lungul limitelor placii tectonice. raniri de persoane ce necesita interventia formatiunilor de protectie civila.definire. Cand cutremurele se declanseaza intr-un ocean sau lac mare. odată distrus. dintr-o zona geografica naturala. montana.afecteaza suprafete intinse pe continenete(ciclonii. Hazarde cu efecte severe . v. ploi torentiale sau inghetarea apei subsolice 19 . hazardele pot fi: Hazarde globale sistemice . Ele pot declansa alte hazarde ca: cutremure. cutremurele etc. între specii si între/în cadrul ecosisteme/lor. Inundatiile . proprietati si locuinte. acest tip de poluare s-a extins odată cu creşterea volumului deşeurilor. Alunecarile de teren cauzeaza pagube imense pentru sosele. 2. Hazarde locale si punctuale .sunt fenomene naturale majore in multe regiuni ale lumii. 32. dintr-o era sau perioada geologica.Fauna Terrei cuprinde 1. scufundand regiuni de pamant. întrucât nu se pot reproduce condiţiile şi istoria milenară a formării sale. valuri cauzate de furtuna. Astfel de fenomene includ caderea pietrelor si avalanse. Cutremurele . hazardele se diferentiaza in: Hazarde cu efecte reduse . 3. lacurilor sau coastele oceanelor. Dezastre(catastrofe) . tendinta de incalzire a climei. Cutremurele sunt frecvent asociate cu activitatea vulcanica. viiturile etc. distribuite si grupate dupa anumite conditii naturale:factori pedologici si climatici. eroziunea. Prin semnificaţia sa în ilustrarea caracterului linear al transferului de materii. Flora=totalitatea plantelor din biosfera. lente . etc. clasificare Definitie: Hazardul este un eveniment amenintator ai reprezinta probabilitatea de aparitie.produc pagube importante. dar pot aparea aproape oriunde.tropicala. Focul cauzat de tevile de gaze si de caderea liniilor de curent este o cauza primara de pagube in cutremurele moderne. Hazarde globale cu efecte regionale . ele pot cauza pagube pe arii extinse cladirilor.

precum şi la ştiinţele tehnice. statistică. Organismele constituie componentele de vârf ale structurii geosistemului. cunoaşterea structurii geosistemului sub raport geoecologic. Geosistemul are caracter spaţial. cum ar fi Insulele Hawaii. Rezultă faptul că măsura calităţii peisajului sau geosistemului nu poate fi precizată decât prin productivitatea biologică. climatice şi hidrologice cu lumea vie.). ponderea principală revine când Geografiei. eruptii vulcanice sau alunecari de teren. de o ştiinţă enciclopedică. Tsunami-urile . teza nivelurilor de organizare a vieţii (individ. în înţelesul său geografic.Unitatea de studiu a geografiei este peisajul geografic. care în elaborarea tezelor sale prelucrează informaţii din domeniile ştiinţelor fundamentale. Prin urmare. inundatiile. de asemenea. Mediul. precum şi stabilirea de măsuri pentru optimizarea şi gospodărirea raţională a ecosistemelor ocupă un loc principal în pregătirea economiştilor. teză care nu este identică cu cea a nivelurilor de structurare din interiorul organismelor (celulă.Relatia ecologiei cu alte stiinte Fenomenul ecologic se remarcă prin complexitatea dată de diversitatea elementelor participante. mlaştinile etc. Asupra raporturilor sale cu noţiunile de peisaj şi geosistem persistă unele confuzii. climă etc. alunecarile de teren. Vulcanii . valurile piroclastice (fragmente de roca fierbinte si cenusa). Ecologia impune biologiei o privire sistemică şi necesitatea ca relaţiile dintre vieţuitoare să fie descifrate şi înţelese sub această formă sistemică Ecologie-alte ştiinţe Rezultatele unor ştiinţe cum sunt chimia. Acesta se constituie într-un izvor al structurii interne generatoare a parametrilor geografici care determină calitatea geosistemului ca mediu de viaţă şi ca măsură a capacităţii sale ecogeografice. luncile. reprezintă o expresie. populaţie. Geografia şi ecologia se întâlnesc în zona definirii ecosistemului. aparat. Ele pot duce vasele mari din apropierea tarmului foarte departe pe ocean.). biocenoză). Ecologie-Biologie După unii autori. agricole. Pusă astfel problema.sunt definite ca valuri oceanice cu inaltimi foarte mari care calatoresc pe distante mari. ca o expresie a favorabilităţii mediului pentru viaţă. Mai mult. în acelaşi timp. gaze si alte materiale. numit landşaft. 1987). producătoare de viaţă. vegetaţie. Ecologia a adus cu sine. Analiza geosistemică în abordarea problemelor ecologice. „ecologizarea” ştiinţelor trebuie să înceapă chiar cu biologia.sunt cratere pe suprafata pamantului prin care erupe magma. gen. La rândul ei. Nu putem exterioriza rezultatele cercetării fenomenului ecologic fără a face apel la matematică. lanţ trofic). nevoile cibernetice care dirijează funcţionalitatea geosistemului se confundă cu nevoile de viaţă. apă. s-a pus accentul pe potenţialul său energetic. dar exista si pe „locurile fierbintiâ€� ale Pamantului. nori arzatori (nori ce se misca foarte repede si ce contin gaze fierbinti si cenusa fina) si o mare cantitate de cenusa. zootehnice et Ecologie-ştiinţă enciclopedică Legătura Ecologiei cu alte ştiinţe este ceva mai mult decât o întrepătrundere de graniţă. include şi aşezările omeneşti. geochimia. informatică. pot. 5. familie. sa inunde coastele si sa ia intregi comunitati cu ele cand se retrag. acest concept se cuprinde în cadrul mai larg al geosistemelor. Faptul că identificăm productivitatea biologică cu măsura calităţii peisajului dovedeşte. ca o dimensiune a încărcăturii acestuia cu resurse de viaţă. restricţiile impuse de 20 . Geosistemele (cum ar fi Podişul Moldovei sau Podişul Basarabiei) cuprind mai multe ecosisteme: terenurile agricole. ceea ce justifică atributul de „acoperişul ştiinţelor”. ca o sinteză a reprezentărilor concrete ale intercondiţionărilor dintre componentele naturii (relief. economie politică. Ele sunt imperceptibile in interiorul oceanelor. cauzate de falii cand un cutremur se produce. prin prisma Geografie – Ecologie. ordin etc. Ca urmare. Ele se gasesc in limitele placii tectonice. În tratarea interdisciplinară a realităţii. ecologia studiază bazele naturale ale spaţiului vital al omului în dimensiunile relevante acestuia. accentuând procesele geomorfologice (Roşu. ţesut. Vulcanii explozivi prezinta multe potentiale amenintari incluzand gazele toxice. Totusi. pe când ecosistemul este un sistem funcţional. printre altele. botanica etc. incendiile si alte hazarde pot fi provocate de eruptiile vulcanice. Geosistemul. dar devastatoare pentru coaste. Ecologie–Geografie Apropierile dintre geografie şi ecologie ajung la zone de intersecţie foarte largi. când Ecologiei. pe de alta. „metaştiinţă” sau „punte între ştiinţe” pe care le-a dobândit în decursul timpului.4. mediu geografic. Ele sunt cauzate de orice fenomen care cauzeaza marirea inaltimii si volumului apei. Ecologia a dus la reconsiderarea interacţiunilor biotice din biosferă (nivel trofic. Geosistemele se bazează pe interacţiunea elementelor geomorfologice. altii incet. 34. să fie utile pentru ecologie în explicarea proceselor de interacţiune dintre plante şi animale. Pentru geografi. biochimia. Este vorba. pentru cunoaşterea lui este necesară integrarea informaţiilor furnizate de mai multe domenii ştiinţifice. pădurile de stejar. o concretizare a calităţii geosistemului. cutremurele. În definirea geosistemului. cum ar fi cutremure. tsunami-urile pot exista si in interiorul lacurilor si raurilor mari. spre deosebire de ecosistem. În geografia clasică s-a încetăţenit noţiunea de peisaj. productivitatea biologică a geosistemului capătă atributul măsurii calitative a acestuia Cerinţele ecologice ale timpurilor noastre au inclus în terminologia de specialitate şi noţiunea generică de mediu. Unii vulcanii erup exploziv.. pe de o parte şi de interacţiunile posibile dintre acestea. sistem) şi nici cu cele adoptate în sistematică (specie. la o viziune mai completă a relaţiilor dintre organisme şi mediul lor de viaţă la care se „adaptează” şi pe care îl adaptează. ecologia a devenit o modalitate de gândire. într-adevăr. naturale şi sociale. o filosofie vie a contemporaneităţii. care se identifică cu calitatea funcţională a acestuia. Valurile de pietre.

chiar dacă nu poate explica caracterul sistemic al altor unităţi utilizate în cercetarea „actorilor” implicaţi. a „unei noi metode de gândire”. ci şi acceptate. Prin urmare. gen. Analiza utilizării acestui demers ca metodă de studiu cu aplicabilitate generală a determinat numeroase diferenţieri în poziţiile celor care sau aplecat asupra dezvoltării şi aplicării metodei în diverse domenii. care posedă organizare şi integralitate şi care realizează permanent schimburi cu mediul sunt elemente fundamentale care l-au motivat pe Ludwig von Bertalanffy să formuleze şi să dezvolte iniţial teoria sistemelor deschise şi. deşi substanţa şi energia pătrund şi ies permanent şi sunt caracterizate de procese ireversibile. şi anume: . apoi. care nu puteau să reprezintă corespunzător sistemele vii. morfologie etc. serveşte demersului ştiinţific din acest domeniu. studiile empirice iau în considerare şi noţiunea de sistem izolat. ca stare ideală. aflat pe ultimul nivel ierarhic al organizării geosistemului Terra. biosfera în ansamblul său şi rela ia dintre om. Sisteme vii. sistemele închise (lipsite de viaţă) nu au nevoie de energie pentru a-şi menţine starea de echilibru. „dar pentru oscilaţia de la starea de echilibru au nevoie de un permanent torent de energie şi substanţă. entităţile biologice. concepţia promovată de ecologie va deveni un reper valoros în ordonarea informaţiilor şi alegerea noilor direcţii de aprofundare în sensul armonizării activităţii umane cu mediul înconjurător. caracteristică a sistemelor lipsite de viaţă. principiile termodinamicii.Departe de echilibru. În contextul actual al manifestării pe scări spaţiale şi temporale din ce în ce mai extinse a dezechilibrelor şi a efectelor economice şi sociale ale acestora. Astfel. reprezentând o stare în care sistemele încă nu au atins starea de echilibru. Asamblarea tuturor acestor informaţii nu este însă suficientă. dar tind spre realizarea acesteia. prin fluxul permanent de substanţă şi energie care le traversează. iar sistemul nu este capabil de travaliu. Caracteristicile noilor categorii de sisteme sunt următoarele: Sistemele închise realizează cu mediul extern numai schimburi de energie. evită alunecarea spre starea de echilibru. Prigogine (1955) nuanţează noţiunea de echilibru. Deosebirea esenţială faţă de echilibrul sistemelor închise este continuitatea proceselor de transformare din sistemele deschise.). conform principiului al doilea al termodinamicii (sisteme închise) şi . Prin analogie cu criteriile acestei clasificări. 35. Sistemele vii sunt considerate astfel sisteme deschise. astfel că. având în vedere. geologie. elementele. ecosisteme) pot efectua un travaliu. Aceste informaţii ne sunt furnizate de discipline conturate în raport cu fenomenul. pe de o parte. în care toate mărimile macroscopice rămân neschimbate şi se realizează continuu procese de eliminare de substanţe şi de energie. sistemele în care este organizată viaţa sunt sisteme deschise. obiectele cu care operează ecologia şi pe care le priveşte ca fiind sisteme sunt diferite de cele folosite de biologie. iar pe de altă parte fundamentarea statistică a fenomenelor şi proceselor. În acest context. aflate departe de echilibru. organismele fiind entităţi intrinsec active. Fenomenele vieţii trebuie tratate dinamic. stare caracteristică sistemelor deschise. care se află într-o stare de echilibru dinamic. fiind nu numai recunoscute. fluent. pedologie. biologie. fiind astfel informaţii sectoriale. lăsate de seama lor. Bertalanffy identifică o nouă categorie – sistemele deschise. familie sau al sistemului elementelor chimice (Mendeleev). Din punct de vedere al cercetării ecologice însă. ca sistem planetar. Însăşi noţiunea de sistem a fost subiectul a numeroase controverse în ceea ce priveşte definiţiile atribuite. sisteme deschise Lumea vie a fost domeniul în raport cu care s-a resimţit nevoia unei noi abordări. identificând trei categorii.legile naturii. definiţia iniţială din teoria generală a sistemelor. de lucru. Sistemele deschise realizează cu mediul extern atât schimburi de energie. fiind deci prea îngustă. Cu toate acestea. Prin urmare. în timp ce sistemele deschise (organisme. fără a fi însă total independente de acestea. societate şi biosferă. cu restricţia impusă de existenţa influenţei reciproce şi permanente dintre elemente. respectiv sistemelor izolate. gândirea sistemică. respectiv sistemelor vii care. Cercetarea ecologică se constituie într-un demers ştiinţific capabil să integreze informaţii de origini diverse într-o concepţie dinamică şi sistemică a naturii. independente. fapt care influenţează şi economia lor energetică. obiectul de studiu al acesteia erau sistemele închise. procesul sau „fragmentul” de realitate pe care îl abordează în studiul lor (hidrologie.Echilibru. tind spre o stare de echilibru caracterizată printr-o cantitate minimă de energie liberă şi prin maximum de entropie şi sunt sediul unor procese reversibile. De exemplu. cu foarte multe elemente. conform căreia sistemul este un complex de elemente aflate în interacţiune nu poate explica caracterul sistemic al unităţilor utilizate în biologie – specie. aparatul statistic al termodinamicii s-a dovedit a fi cel mai potrivit. fiind un sistem de un anumit tip. Faptul că organismul viu nu este un conglomerat de elemente individuale. al cărei obiect de studiu devin mediul înconjurător.” În termodinamica proceselor ireversibile.Caracteristicile sistemelor deschise la 21 . pentru a fi posibilă aplicarea acestei noi perspective asupra vieţii şi nu numai. . dar caracterizate printr-o stare independentă de timp (echilibru dinamic) susţinută de raportul unitar dintre intrări şi ieşiri. fapt pentru care rămân la parametri relativ constanţi. deşi nu există un corespondent în natură pentru un sistem care să nu fie în permanent schimb de energie cu mediul său. respectiv pentru a se îndrepta către starea de echilibru. faptul că recunoştea sistemele complexe. Ecologia se individualizează ca o ştiinţă integratoare. Ecologia va adăuga şi rezultatele investigaţiilor referitoare la interacţiunile dintre sectoare. Rezultă astfel o abordare ştiinţifică fără echivalent în ansamblul disciplinelor academice recunoscute în prezent. teoria generală a sistemelor. respectiv o stare independentă de timp. cât şi de substanţă.Aproape de echilibru. Cu alte cuvinte. geografie.

se pune problema ca în abordarea sistemică să se reflecte. Omul.sistemic -polifunctional Bertalanffy (1949) propune teoria generală a sistemelor . de a o cerceta. În studiul ecologic. Toate fiinţele vii au nevoie de substanţe nutritive. agresive).Legile de actiune ale factorilor ecologici Componentele mediului influenţează organismele. organismului unei plante etc. evoluţie. Caracteristicile oferite de observaţie şi experiment suntconcretizările reprezentărilor sistemice. într-un ecosistem agricol. În sens ecologic. o schimbare a modului de a o cunoaşte. de pe Terra şi din Cosmos. De exemplu. energetice. Sistemele deschise. lanţul de sisteme în care intră materia vie împreună cu materia nevie cuprinde. S-au putut identifica sisteme izolate. Legea minimului 22 . interacţionează cu plantele şi animalele din locuinţa.” Reprezentarea interacţiunilor intersistemice se face. caracterizată de minimum de energie liberă şi maximum de entropie (energie legată). de la nucleul atomic. 36. în ordinea complexităţii lor. Aplicând această concepţie în ecologie. În urma acestora. Împreună acestea alcătuiesc legea de sistem caracteristică. ieşite din transformările specifice sistemelor sunt întotdeauna mai mici decât intrările atrase.. formarea solului sau a stratului de ozon. mediul. este un sistem alcătuit din indivizii aceleaşi specii. Prin urmare. habitatul şi biotopul. În acest context. De exemplu. dar nu schimbă consecinţele principiilor termodinamice. Integrarea oricărui ansamblu unitar ca fenomen universal. În sens metodologic. căldură. animale şi microorganisme – formează conţinutul unui sistem mai cuprinzător – biocenoza. localizaţi într-un spaţiu având caracteristici relativ uniforme (biotop). dar numai în condiţiile menţinerii intrărilor energetice (lumină. Abordarea sistemică este mai degrabă o metodologie care concepe obiectele în mişcare. informaţionale. limitative. Organismul viu este un sistem ca şi ecosistemul. în sensul că pot evita degradarea entropică a propriei structuri. obiectele de studiu (lacul. o plantaţie.) ci. la metagalaxie. spaţii în care au loc necunoscute „tranzacţii” şi fluxuri de energie. care joacă rolul principal de reglare. iar sistemele tind spre starea de echilibru. cercuri etc. localitatea sa. nu este posibil să reprezentăm un sistem „ontic” decât schematic. ecosistemul forestier. Practic. într-un limbaj geosistemic. respectiv apariţia de noi componente. mai cu seamă. Totalitatea populaţiilor cuprinse în acelaşi biotop (formând o pădure. în interdependenţa lor. oxigen. legea entropiei reflectă faptul că rezultatele utile pentru sistem. a condiţionării reciproce. Un component important al sistemelor în care intră substanţa vie este reprezentat de partea nevie. dezvoltare) şi. integrarea şi integraţia. nu este decât expresia vocaţiei de integraţie a componentelor sau. peisajul de munte etc. complexitatea structurilor obiectelor şi prin aceasta să se surprindă dinamismul şi evoluţia. adăpost. În felul acesta se evidenţiază structura. Conform acesteia. prin constituenţii săi. o pajişte etc. ca (. după cum influenţele sunt pozitive (favorizante) sau negative (defavorizante. ca noţiune ecologică. sistemul se caracterizează prin eterogenitate. sistemul reprezintă un model al unei realităţi. studiul ecologic va avea în vedere atât comportamentul materiei vii. inclusiv cu paraziţii patogeni. cibernetice etc. notate cu (+) sau (-). ecosistemul şi biosfera Populaţia. respectiv legea conservării (principiul I) şi legea entropiei (principiul al II-lea). cu săgeţi care unesc punctele reprezentative.) a factorilor importanţi. Primele referiri la influenţa acestora asupra organismelor datează chiar înainte de apariţia ecologiei ca ştiinţă. ca expresie a naturii relaţiilor dintre componentele unui întreg sistemic. în limitele evoluţiei mediului în care se încadrează şi pe fondul materialului care-l alcătuieşte. fenomenele. substanţă şi informaţie. care conduc la clasarea sau „tipologia” abstractă (generală) a sistemelor. anumite obiceiuri devin mai importante. care constă dintr-un proces dialectic indispensabil şi esenţial. corelat cu aceasta. cartierul. „Recunoaşterea calităţii. dar şi emergenţă. În ecosistemele antropizate. închise. de obicei. Aceasta a însemnat nu numai o modificare a modului în care vedem lumea.particularizează net în raport cu cele închise.) – plante. singura cale metodologică de a răspunde cerinţelor complexităţii este calea sistemico-cibernetică.. care permite interacţiunea acestora. dar şi funcţionalitatea subsistemelor. Unii autori dau o accepţie ontologică conceptului de sistem. toate aceste elemente constituie conceptul de mediu. cât şi condiţionările multiple ale plantelor şi animalelor din partea mediului neviu. esenţială este interacţiunea trofică. comportamentul uman. stratificare ierarhică. sistemele vii au un comportament aparte în raport cu legea considerată de Georgescu-Roegen „ tot atât de independentă. Conceptul teoretico-metodologic. cât mai precis. printr-o figurare (puncte. măsurile agrotehnice şi punerea lor în practică se subsumează factorilor de normare cultural-socială. reprezentarea speciei în ecosistem. un factor ecologic. iar tipul de schematizare depinde de scopul „analizei de sistem”. Prin urmare. populaţia şi biocenoza.din punct de vedere sistemic. imprimând o anumită intensitate a proceselor fiziologice (creştere. întreaga realitate este alcătuită din sisteme. devine un factor. Noţiunea de lege de sistem oferă o cale de rezolvare pentru problema „reducţionismului”. conduce la o altă trăsătură esenţială a metodologiei sistemice. 37. nimic nefiind creat sau pierdut. deschise. hrană.. substanţe minerale). în 1862 este enunţată legea minimului. compartimentare. Legea conservării materiei stabileşte faptul că toate procesele care au loc într-un sistem sunt procese de transformare. Ele sunt rezultatul cercetărilor efectuate de chimistului german Justus von Liebig elemente nutritive asupra productivităţii plantelor. fie el de tipul peisajului. Astfel. În existenţa ecosistemelor naturale.) legea atracţiei universale şi tot atât de inexorabilă ”.

recunoscându-se astfel modul de influenţă al fiecărui factor ecologic asupra speciilor. creşterea concentraţiei de elemente nutritive peste nevoile plantei. Creşterea proporţiei acestui element duce la creşterea producţiei. O altă extrapolare se poate face luând în considerare şi variaţia pozitivă a factorului în raport cu nevoile plantei. Extinderea spaţială a vieţii se bazează pe energia depozitată în moleculele organice ale vieţuitoarelor. Popularea planetei este condiţionată de intensitatea iradierii solare. Caracteristica principală a acestor resurse constă în faptul că ele se refac continuu. Din litosferă. Limita inferioară teoretică a biosferei poate fi considerată până acolo unde pătrund capilarele acvifere. La înălţimi mai mari sunt transportaţi numai sporii polenici sau de ciuperci. abundenţă. în concepţia actuală. biosfera pune în rezervă şi redistribuie energia provenită din spaţiul cosmic. el coboară până la 4 000-5 000 m adâncime. dar şi din materia anorganică de provenienţă fie cosmică (energia solară). E. înveliş geografic sau biogenosferă (conţinutul lor este identic) constituie un complex ecologic planetar sau un sistem ecologic unitar al Terrei – pe scurt – ecosistem planetar*. în primul rând.componenta a mediului Între viaţă şi mediul natural. de factorul ecologic care se va situa cel mai departe faţă de nevoile speciei respective. în formaţiunile carstice. În structurile petroliere.” Acest înveliş. folosite şi astăzi. fie că îl numim biosferă. Un pas important. se găsesc bacterii anaerobe. biosfera încheind structurarea învelişurilor geografice. Până la apariţia vieţii. cu deosebire. Astfel. justifică această extrapolare. Graţie acţiunii plantelor. De exemplu. fie terestră (roci. cărbune. aer). până la peste 4 000 m adâncime. care pot ajunge sub formă de ploi de polen. densitate etc. Astfel. fauna cavernicolă este reprezentată pe biotopuri speciale. respectiv poziţia de maximum relativ. până unde această iradiere nu mai permite existenţa vieţii. este făcut o dată cu enunţarea. Limitele fizice 23 . Legea factorilor de creştere Creşterea factorilor nutritivi nu se traduce prin sporuri proporţionale ale recoltei. frontiera superioară a biosferei este situată la circa 3 000-4 000 m.Biosfera. născându-se schimbări şi la nivelul acestor elemente prin transferul substanţei şi energiei de la unul la altul. elaborând legea acţiunii factorilor de creştere. în sensul generalizării. Realizarea unor modele pentru aprecierea reacţiilor posibile ale sistemelor ecologice în raport cu eventuale modificări ale configuraţiei factorilor ecologici a evidenţiat faptul că modelele bazate pe legea minimului sunt potrivite. până când un alt element ajunge în situaţia de minimum relativ Plecându-se de la această lege s-au formulat principiile fertilizării raţionale. Nu intră în acest grup rocile biogene (petrol. Haeckel a conceput ecologia ca o ştiinţă care fundamentează tocmai relaţiile care se stabilesc în cadrul biosferei. Mitscherlich corectează. În aer. pentru om.Productivitatea plantelor (populaţiilor) este condiţionată de substanţele minerale (factorii ecologici) aflate în sol în cantitatea cea mai mică faţă de necesităţile plantei (populatiilor). ideea concretizării liniare a efectului factorilor minimi. grosimea spaţiului vital nu este mai mare de 20-25 km. Mediul a fost cel care a diferenţiat şi creat viaţa. pentru studierea factorilor care reprezintă resurse (materiali). între acestea diferenţiindu-se domenii de favorabilitate.A. Deşi a fost formulată pentru a descrie o realitate caracteristică funcţionării organismelor vegetale. dezvoltarea unei populaţii – apreciată prin frecvenţă. în 1911. caracteristica geologiei istorice a Terrei se menţine şi astăzi. gaze) care provin din organisme. de către Shelford a legii toleranţei. biosfera cuprinde partea ei superioară. apă. La schimbările mediului vieţuitoarele „se supun” prin adaptare. materializate în enunţarea unor noi legi referitoare la modul cum reacţionează organismele la modificarea intensităţii sau concentraţiei factorilor ecologici. pe baze experimentale. Astfel. până la 5 km. reprezentând forma cea mai cuprinzătoare de interdependenţă dintre natura vie şi natura anorganică din care rezultă unitatea ei indestructibilă şi permanentă. respectiv carenţă. hidrosfera şi litosfera emersă. desigur. sensul legii poate fi extrapolat (termenii din paranteze) la toţi factorii ecologici. optim ecologic şi exces 38. şi mai puţin pentru factorii condiţionali. se poate vorbi doar de conexiunea aer-apăscoarţă. biosfera este constituită nu numai din substanţă organică. Limitele spatiale Pe uscat. Legea toleranţei Fiecare specie prezintă limite de toleranţă în raport cu toţi factorii ecologici. învelişul vieţii. În biosferă se realizează schimbul reciproc de substanţă şi energie între elementele care o compun. E. În ocean. de tranziţie între domeniul subteran şi sol. prin folosirea îngrăşămintelor minerale. Studiile ulterioare. dar care aparţin „regnului mineral”. unde insectele zburătoare nu mai sunt reprezentate. în 1909. Viaţa s-a adăugat mai târziu. – va fi influenţată. până la maximum posibil în condiţiile concrete. Viaţa furnizează o seamă de resurse de însemnătate capitală pentru însăşi vieţuitoarele care le produc şi. Definită mult timp ca înveliş geografic care cuprinde totalitatea vieţuitoarelor. Ea rezultă din interacţiunea substanţelor biotice şi a substanţelor abiotice ale Pământului. „Biosfera este stratul exterior al Globului unde a luat naştere viaţa şi unde se găseşte actualmente multitudinea de organisme diferite care populează straturile inferioare ale atmosferei. ci prin creşteri tot mai mici. interdependenţa.

un efectiv de 1. de pe fundul mărilor şi în apele interioare unde circulaţia verticală a apei este redusă.5 g/l. înregistrate în Europa Centrală. În zonele cu vulcani submarini activi. fizice şi chimice ale biosferei la nivelul întregului geosistem. în statul Wyoming (S. Analiza biotopurilor extreme confirmă existenţa vieţii în condiţii aparent nefavorabile.75% cantitatea de CO2 consumată anual în fotosinteză de vegetaţie.A. ajunge la saturaţie. ceea ce depăşeşte cu 1. la circa 1 m sub banchiza de gheaţă în strâmtoarea McMurda (Antarctica). care induc caracterul extrem în numeroase biotopuri. Biotopuri caracterizate de concentraţii ridicate ale hidrogenului sulfurat sunt prezente în zone de mare adâncime. în momentul de faţă. iar în fisurile stâncilor îşi fac apariţia lichenii Concentraţiile ridicate ale unor compuşi cu sulf. suprapunându-se acestei poluări. Moartea pădurii cauzată de ploi acide este rezultatul schimbării întregului sistem de factori fizico-chimici din mediu. poluarea cu oxizi de sulf a pădurii influenţează procesul biotic. în timp ce în lacul Nakuru (Kenia). În condiţii naturale cel mai întâlnit este hidrogenul sulfurat. cenuşa vulcanică influenţează mediul de viaţă al nevertebratelor. covorul vegetal este sărac în specii şi indivizi. această biomasă este consumată de flamingi (Phoenicopterus minor). provenit natural mai ales din erupţiile vulcanice.3% din totalul uşor accesibil. care aveau. 39. Astfel.). De exemplu. Pe grohotişurile din aceeaşi vale sunt prezente algele albastre. existenţa vieţii a condus la formarea de biotopuri speciale.50 x 106 indivizi. Ricklefs (1974) apreciază că. Biotopuri similare au fost depistate şi în fosele abisale din vecinătatea insulei Vancouver (Canada). acest mediu fiind populat în special de alge şi bacterii. prin consumarea combustibililor fosili. cu un pH de 10. ca urmare a poluării. iar contaminarea antropică a extins prezenţa dioxidului de sulf. În unele lacuri din Canada şi S. au favorizat apariţia unei flore specifice în etajul foioaselor. În Dry Valley (Valea Uscată) din deşertul pietros Ross (Antarctica) viaţa este posibilă numai sub gheaţă. Din ecuaţia generală a fotosintezei şi a respiraţiei rezultă faptul că împlinirea ciclului biogeochimic al carbonului este intercondiţionată de desfăşurarea sincronică a ciclului biogeochimic al oxigenului şi al apei Rezerva de oxigen molecular s-a constituit prin procese de suprafaţă. În Lacul Van. carbonatului de sodiu condiţionează formarea aşa-ziselor biotopuri extreme. Prin acţiunile sale. în zona deşertică Sahariană şi sub 150 m în Marea Neagră. Acest echilibru multimilenar este astăzi în pericol de a fi tulburat prin arderea în cantităţi tot mai mari a cărbunelui. în calota glaciară din părţile centrale ale Antarcticii supravieţuiesc bacterii. iar solurile sunt sărate şi acide.70-1.) duc la înregistrarea unor aspecte anormale. la astfel de temperaturi dispar algele. microfauna fiind bogată în specii chiar la temperaturi de -57°C. din platoul răsăritean al Podişului Anatoliei (Turcia). astfel. concentraţia de carbonat de sodiu atinge 3. omul a amorsat un proces de acumulare a dioxidului de carbon în atmosferă. deci într-o formă mai puţin accesibilă. în parcul Yellowstone. lipsind curenţii verticali. Variaţiile climatice. acumulări mari există în Golful Bremenhaven din Marea Nordului şi Napoli din Marea Mediterană. pH-ul apei prezintă o reacţie puternic acidă.U.În condiţii extreme (de exemplu. se găsesc comunităţi biotice formate din bacterii termofile. rămânând numai bacteriile. Procesul de fotosinteză. Producătorii primari consumă anual aproximativ 105 miliarde tone de dioxid de carbon. în special al fagului. Cea mai mare contribuţie la reîntoarcerea dioxidului de carbon în atmosferă o au celelalte categorii de organisme. punerea în circulaţie a întregului fond de rezervă a carbonului accesibil vieţii necesită între 300 şi 500 de ani. numărul speciilor şi al indivizilor se reduce la temperaturi de 80-90°C. temperaturi ridicate). determinând o floră şi o faună foarte sărace. 24 . care elimină anual în atmosferă circa 73 miliarde tone Dioxidul de carbon circulat prin organismele vegetale şi animale reprezintă circa 0. împrăştierea fumarolelor contaminează flora şi fauna. Ciclul biogeochimic al Carbonului C si Oxigenului O Circulaţia carbonului este strâns legată de activitatea energetică a biosferei. Compuşii sulfului au o largă răspândire. a dioxidului de carbon. insulele Galapagos etc. ale cărui urmări în viitor vor produce dereglări majore. Efecte negative sunt înregistrate şi în zonele cu concentraţii mari de carbonat de sodiu. Astfel. Încărcarea apelor cu hidrocarburi în exces din unele zone ale Terrei (lacurile bituminoase. dacă la temperaturi de 20-40°C mai sunt prezente biocenoze cu variate specii animale. favorabile proceselor de reducere şi de descompunere anaerobă. Ajungând la concentraţii ridicate. în 1973. Un calcul simplu demonstrează faptul că în actualul echilibru al ecosferei. ciclul oxigenului se întrepătrunde strâns cu cel al carbonului şi hidrogenului. corespunzând unei biomase de 61 g/m3. cu perioade îndelungate de secetă. se elimină în atmosferă o cantitate de CO2 echivalentă cu 2% din actualul fond de schimb al carbonului pe Terra. constând în fotodisocierea chimică a apei sub acţiunea razelor ultraviolete şi prin fotosinteza realizată de către plantele verzi. În sectorul Kamceatka – insulele Nipone.2-0.U. Ionii de aluminiu din sol sunt mobilizaţi de ploile acide. Astfel. în Marea Moartă etc. în unele chott-uri din Africa. ciuperci. Erupţiile la suprafaţa terestră. lemnului etc. Ciclul biogeochimic al carbonului relevă faptul că cea mai mare parte (95%) din acest element se află depozitat în litosferă. băltoacele de petrol din zona de extracţie a platformelor din Golful Campeche – Mexic. afectând rădăcina plantei. s-a observat faptul că animalele şi-au dezvoltat o anumită rezistenţă la erupţiile de dioxid de sulf. La adâncimi de 200-290 m. din care 32 miliarde tone (aproximativ 30%) se reîntorc relativ repede în atmosferă datorită respiraţiei aceloraşi organisme. a petrolului. sub formă de carbonat de calciu şi alţi carbonaţi. având repercusiuni care duc la dezechilibre. reducerea lui chimică la compuşii organici constituind modul principal de înmagazinare şi transfer ale energiei de către sistemele vii..5 biomasa este reprezentată prin algele albastre ( Spirulina platensis) care ajung la 150-200 g/l.A. extinzând limitele spaţiale. fiind prezentă prin alge şi protozoare. în apele cu temperaturi mai mari de 90°C din gheizerul Uriaşul Alb.

Pe de altă parte. Reciclarea biogeochimică a oxigenului durează. sunt antrenaţi la sol. În contact cu rădăcinile plantelor. India. Brazilia. care degajă anual. Rezervele exploatate de fosfor. folosirea detergenţilor conduce la scurgerea fosforului spre oceane. prin favorizarea proceselor de eroziune. Se estimează că 3. intrând în lanţul prădătorilor. în S. restrângerea vegetaţiei naturale. Australia. fosforul apare ca factor limitativ al biosferei. Efectele creşterii necontrolate a cantităţii de azot. pornind de la N2 şi O2. în care se utilizează şi se înscrie în circuit fondul uriaş de rezervă (circa 79% din atmosferă) b) ciclul mic. guano) sau minerale (sulfat de amoniu. cum sunt animalele. acest ciclu este influenţat de rezerva uriaşă de azot liber din atmosferă. Comparaţia dintre masa biosferei (0. estimate la 1010 tone de rocă fosforică (cu 4% H2O5).adenozintrifosfat) şi a acizilor nucleici. Fenomenul de fixare biologică are loc cu amploare mai redusă (10 milioane tone/an) şi în mediul acvatic sau pe soluri umede.A. de animale fosilizate. la eliminarea organismelor aerobe. azotat de amoniu. Prin acţiunea organismelor fixatoare de azot din sol ( Azotobacter.Ciclul biogeochimic al Azotului N si al Fosorului Circuitul azotului este mult mai complex decât al celorlalte elemente biogene analizate până acum.. odată cu ploaia.1%) şi masa fosforului (0.) şi a celor simbionte prezente în nodozităţile de pe rădăcini (Rhisobium pentru Leguminosae. fie mineralizaţi rapid după moartea acestora. prin activitatea metabolică a unor alge albastre (Cyanophyta). 2 500 de ani. Prin descompunere şi spălare de către ape.U. restul provenind din ţările şi oceanele învecinate. Acţiunea omului. iar apoi în proteine ale plantelor superioare. fosforul intră în alcătuirea compuşilor macroenergetici (ATP . Reducerea cantităţii de oxigen în atmosferă în urma defrişării. o cantitate de 55. formarea de oxizi de azot care. Defrişarea pădurilor tropicale constituie un serios motiv de nelinişte.5 milioane tone de fosfor (după Hutchinson. fondul de rezervă se află în litosferă. condiţionând desfăşurarea transferurilor de energie şi informaţie în sistemele vii. de obicei sub formă de azotaţi. În virtutea legii minimului. acestea din urmă reprezentând peste 40 milioane tone/an şi rezultând din fixarea azotului atmosferic. ar permite supravieţuirea omului cel mult un mileniu şi jumătate. Vietnam şi Mongolia dau siguranţa că epuizarea nu va avea loc imediat. îngrăşăminte complexe etc. localizate cu precădere în Africa de Nord şi centrală. o parte este preluat de planctonul marin. Spre deosebire de oxigen. Sub acţiunea descărcărilor electrice sau a radiaţiilor ultraviolete are loc. (1978). Aceste proteine constituie baza alimentaţiei azotate a numeroşi consumatori.Contribuţia fotosintezei actuale la îmbogăţirea atmosferei terestre. ulterior.5 şi 16. microorganismele şi chiar omul. Prin intermediul păsărilor marine (guano) fosforul revine parţial. având în vedere faptul că acestea reprezintă principalul producător de oxigen. infiltrarea acestuia în straturile acvifere şi eutrofizarea apelor continentale relevă perturbările provocate de dezechilibrul în circuitul azotului şi în ciclul biogeochimic al celorlalte elemente. Azotul poate părăsi ciclul ecosistemelor terestre fiind transportat de râuri în ocean (30 milioane tone /an). covorul vegetal generează doar 40% din oxigenul consumat aici. fără participarea fondului de rezervă. Absorbit de către plante. Fosforul ajuns în oceane alimentează fitoplanctonul de pe platformele continentale şi lanţurile trofice pe care le susţine acesta. Clostridium etc. aproximativ. 1997). chiar 20 milioane tone) iau anual drumul oceanelor. Prin intermediul lanţurilor trofice. în cazul fosforului. În concentraţii diferite sunt dispersate pe toată suprafaţa uscatului . exportul de azot fiind compensat de către om prin îngrăşămintele naturale (gunoi de grajd.0 kg/ha/an. 25 .5 x 106 tone de oxigen. rocile cedează fosfor biocenozelor din ecosistemele terestre. apreciate la 44 milioane tone/an (Barbault. revenind în circuit prin intermediul păsărilor (guano) şi mamiferelor sau prin denitrificare pe uscat. eliminate anual. în timp ce numai 10 000 tone se reîntorc pe continente sub formă de guano şi 60 000 tone ca urmare a pescuitului.15%) din scoarţa terestră sugerează dependenţa directă a biosferei de cantitatea disponibilă de fosfor pe Pământ. Fitofiziologii împart ciclul biogeochimic al azotului în două secţiuni: a) ciclul mare.7 x 1011 tone de oxigen. ceea ce contribuie la o creştere cu peste 50% a ratei globale de fixare. Cantitatea de azot astfel ajunsă la sol poate varia între 0. Compuşii organici ai microorganismelor sunt fie înglobaţi în lanţurile trofice ale ecosistemului. La nivelul ecosistemelor acvatice stagnante şi a celor oceanice sau marine. ţinând seama de cantitatea de dioxid de carbon fixată în biomasa vegetală rezultată. al căror fond de rezervă se află în atmosferă sau în hidrosferă. biomasa acesteia nu poate depăşi proporţia de fosfor disponibilă la nivel global. China. trebuie să fie în jur de 2. Actinomyces pentru Alnus) sau de pe frunze (Mycobacterium rubiaceum la Rubiaceae). Principalele rezerve de fosfor sunt reprezentate prin roci de tipul apatitelor şi depozitelor de guano. fiind estimată la nivel global la milioane t/an. hidrogen şi azot. 40. Societatea agricolă intervine în circuitul azotului din ecosistemele de cultură. sunt transferate în biosferă sub formă de substanţă organică cantităţi considerabile de azot.). în care circulaţia azotului se desfăşoară între organisme şi sol. ceea ce nu compensează pierderile. ca rezultat al unor acţiuni umane dezechilibrante. azotul mineralizat. procesele de eutrofizare determinate de afluenţa sporită de compuşi organici sau nutritivi (azot şi fosfor) provoacă dezechilibre care pot conduce la consumul integral al oxigenului dizolvat şi. Rusia. utilizarea unor cantităţi mari de îngrăşăminte fosfatice. este absorbit şi transformat în aminoacizi. compuşii fosforului sunt transferaţi animalelor consumatoare şi descompunătorilor. plantele heterotrofe. Cea mai mare parte este însă acumulată în sedimentele profunde. prin fotosinteză. deci aproximativ de 24 de ori mai mult decât întreaga masă de oxigen existentă în atmosfera terestră în perioada biogenezei. aici.

dar şi indirect. organizate pe mai multe niveluri: populaţie. erbivorele utilizează în jur de 10%. iar carnivorele de ordinul I doar 10% din energia conţinută de erbivorele consumate. a întregii biosfere. de care acestea depind.9 x 1018 kcal (tabelul nr. pădurile scunde. habitat.9 Astfel. a fost estimată a fi sintetizată.5825 x 1018 kcal. câmpurile cu culturi intensive tropicale (banane. determinând aceeaşi zonalitate latitudinală şi altitudinală a biosferei. 1 x 106 cal/m2/an). este convertită şi stocată în compuşi organici. adică. ceea ce înseamnă la latitudinile medii un impact de 9-10 miliarde kcal/ha/an. respectiv de la un nivel trofic la alt nivel se realizează. ca urmare a concentrării factorilor limitativi ai procesului de fotosinteză. bilanţul energetic este pozitiv. iar pe întinsul oceanelor 3.5-4. transpiraţia.2 x 1010 tone de materie organică. Cantitatea interceptată într-un an este de ordinul a 5 x 1020 kcal (1. 4-2).41. trestie de zahăr). din zonele neîmpădurite. Ele formează sisteme complexe. determinându-le intensitatea. Formaţiunile ierboase (stepele.3% la nivelul ecosistemelor terestre şi 0. biom etc. lacurile adânci. apare pregnant faptul că fotosinteza constituie cel mai grandios proces de transformare energetică de pe Terra. deltelor. Randamentul realizat în conversia energiei solare de către ecosisteme atinge. prin ameliorarea raselor s-au obţinut randamente de conversie de până la 15-25%.12% la nivelul ecosistemelor oceanice şi între 0. fiind utilizată în realizarea circulaţiei biogeochimice a elementelor.5 x 1021 jouli. respiraţia. modificând acţiunea altor factori ecologici. echivalentă cu o cantitate de energie fixată de 686. eficacitatea fotosintezei frapează prin valorile şi mai reduse de 1. fără a mai putea fi utilizată de către sistemele vii”. Suprafeţele cu vegetaţie absorb energie în proporţie mai mare decât cele fără vegetaţie. în ale cărei legături chimice este stocată o energie de circa 2.6 x 1020 kcal.5 x 106 cal/m2/an. numai 0. preeriile). valoare totuşi redusă. Anual.8 O parte din energia fixată de producătorii primari este consumată prin respiraţie.1 x 106 cal/m2/an. în toate cazurile. productivitate care are o distribuţie neuniformă Mările adânci şi terenurile aride au o bază productivă slabă. la nivelul biosferei o cantitate de 155. 1/3 fiind reflectată în spaţiul cosmic. este condiţionată de intrarea energetică permanentă din exterior. ecosistem. lacurile puţin adânci şi ogoarele cu culturi permanente au o productivitate de 4-12 x 106 cal/m2/an. înierbate sau cele agricole. Din cantitatea de energie solară incidentă. Captarea de energie solară de către plantele terestre şi acvatice permite sinteza anuală a aproximativ 1. iar energia stocată disponibilă este destinată altor componente ale biosferei. Chiar şi în cazul unor animale domestice. Această energie se repartizează inegal. uneori mai mică de 0. pădurile de pe solurile uscate şi culturile extensive au o productivitate de 0.4-2). Pădurile şi pajiştile mezofile. citată anterior. elementele nutritive constituie principalii factori ai biotopului de care depinde productivitatea într-un ecosistem.06% în deşert. doar 9% din energia solară convertită şi stocată de plante. Energia termică contribuie direct la desfăşurarea proceselor fiziologice cum sunt: fotosinteza. temperatura. 2/3 străbate atmosfera. Din energia acumulată de plantele consumate. Pentru o vegetaţie densă din zona temperată 17% din radiaţia solară este reflectată. pe continente 1. chiar în condiţii optime de cultură şi zile favorabile de vară.66% în culturi şi în pajişti.18% la nivelul întregii biosfere. mările mărginaşe. Activitatea sistemelor vii este integral susţinută de fluxul de energie solară care se revarsă asupra Pământului. la nivel global. Dacă se ia în considerare faptul că producţia anuală totală a industriilor chimică. Din fracţiunea de energie radiantă incidentă pe plante mare parte este fie reflectată de frunze. fie absorbită sub formă de căldură. creşterea şi dezvoltarea.13% în tundră. Pădurile ecuatoriale. la rândul său este de peste 10 ori mai mică decât randamentul care poate fi obţinut în laborator Transferul de energie de la un organism la altul.Circuitul energiei in biosfera În condiţii naturale.4 x 1020 kcal. 0. organismele nu există în mod izolat. astfel că circulaţia energiei prin biosferă are un evident caracter aciclic Randamentul transferului energetic de la un nivel trofic inferior la altul superior este admis în jurul valorii de 10%. Lumina. 0. apa. astfel încât cantitatea de energie fixată se eliberează. Se apreciază drept capacitate maximă pentru productivitatea primară într-un ecosistem nivelul de 30-40 x 106 cal/m2/an. În cadrul ecosistemelor tinere ale biosferei. Procesele de fixare a energiei le depăşesc pe cele de degradare. Din cantitatea totală.0 x 106 cal/m2/an (în medie. 26 . metalurgică şi minieră este de ordinul a 9 x 1010 tone.7 x 1011 tone de materie organică. În medie. Zonele climatice au impus răspândirea speciilor în funcţie de cerinţele lor faţă de temperatură. de 0. fie transmisă. în medie. recifelor coraligene au o productivitate de până la 10-30 x 106 cal/m2/an (tabelul nr. ceea ce echivalează cu de 20 de ori consumul mondial actual de combustibili fosili. funcţionarea ecosistemelor şi. la forme joase de energie care se răspândeşte în mediu ca energie legată. Deşi randamentul fotosintezei pe terenurile agricole este de peste 10 ori mai mare decât eficienţa globală a biosferei. 70% absorbită de vegetaţie şi 13% transmisă de ea în sol. În ecosistemele aflate în stare de climax. determinând o creştere a stocului energetic o dată cu creşterea biomasei din ecosistem. astfel că numai 1% din ea este efectiv stocată în biomasa vegetală. biotop. formaţiunile aluviale din zona estuarelor.15-0. doar 12% din radiaţia luminoasă fotosintetic activă sau de 4-5% din radiaţia solară incidentă (Lieth. concomitent cu „transformarea energiei libere inclusă în structuri organice ordonate. 1972).2% în păduri. iar producţia anuală de energie atinge doar 0. se stabileşte un echilibru între activitatea producătorilor şi a consumatorilor. 0. raportată la energia solară anuală. biocenoză.75 x 1017 W).

preocupările legate de definirea vieţii. comunicarea explică întregul mecanism informaţional – de la coordonarea proceselor. de asemenea. creând un mediu unic. În sens larg. Informaţia stocată depinde de nevoile suprasistemului. dar odată ajunse în celulele gazdă vor determina schimbarea reacţiilor în conformitate cu informaţiile stocate în propriile lanţuri de acid nucleic. trebuie să-şi modifice structura. Mecanismul informational Realitatea umană este o realitate a vieţii. Procesul se desfăşoară la toate nivelurile de organizare a vieţii. Acestea nu pot fi numite organisme pentru că nu au metabolism propriu. Acest comportament dovedeşte rolul informaţiei genetice în viaţa oricărei celule. Astfel s-a întâmplat în perioadele care au precedat episoadele de extincţie. indiferent de nivelul de organizare sau complexitatea sistemelor pe care le alcătuieşte.” În vârful piramidei trofice a întregii biosfere se situează specia umană.Scurgerea energiei „se face în flux continuu prin biocenoza al cărei stoc energetic rămâne vreme îndelungată constant. prin replicarea integrală a suportului informaţional. la manifestarea unor disfuncţionalităţi. Prin activitatea sa permanentă. dizolvarea sărurilor din substrat etc. astfel încât s-a organizat în sisteme aflate departe de echilibru. structura. Timpul uman este. asigurarea stabilităţii. Unitatea naturală fundamentală a biosferei realizează o corespondenţă între biotop şi biocenoze. Mecanismul informaţional se manifestă astfel: coordonarea proceselor fundamentale (chimice. omul poate să conserve sau să dezechilibreze producătorii primari ai biosferei. entitatea care dispune de acest element va fi capabilă de metabolism. poate duce la dispariţia unor specii şi. a originii ei au concentrat dintotdeauna un interes deosebit şi au condus la apariţia a numeroase ipoteze. în mod natural. contribuind. fiind legată de însăşi noţiunea de informaţie. în momentul diminuării. totodată. Având în vedere această comuniune. începând cu nivelul intracelular. Diversitatea mediilor. elasticitate informaţională. 42. Simpla existenţă a speciei umane este indisolubil legată de producătorii primari ai biosferei. modificarea mediului. posibilitatea stocării şi transmiterii informaţiei explică nu numai existenţa vieţii. se realizează mai repede decât transmiterea informaţiei apare o defazare care poate determina chiar distrugerea sistemului sau eliminarea unora din componentele sale. Suportul material care permite realizarea acestor funcţii informaţionale este materialul genetic. reacţiile astfel încât să nu fie distruse. viaţa a găsit soluţii într-un univers entropic. El se transformă ca urmare a unor procese independente de viaţă – eroziunea. în mare măsură. Nivelul inferior de manifestare a vieţii este un fragment de acid nucleic. În departajarea realizată. respectiv energie liberă. 27 . respectiv acidul dezoxiribonucleic (ADN) şi acidul ribonucleic (ARN). subordonate ierarhic. de comunicarea dintre componentele sistemului astfel încât comportamentul. Sistemele vii tind să se autoreproducă. La aceste schimbări sistemele vii trebuie să se adapteze. la oscilarea stocului de energie care. Astfel. Cu alte cuvinte. Coordonarea proceselor fundamentale. dar şi în legătură cu limitele spaţiotemporale în care se încadrează spectacolul vieţii. care domină celelalte specii. soldate cu numeroase pierderi. respectiv de perioada de reproducere. incomparabil mai scurt decât timpul biologic al reacţiei. Cunoaşterea ştiinţifică a vieţii a permis. la valori caracteristice. Sau determinate de interacţiunea cu sistemele vii. şi o precizare mai exactă a graniţelor dintre viu şi neviu. de transmiterea informaţiei. prin modificarea parametrilor sistemului în raport cu schimbările intervenite în mediul extern sau intern – autoreglarea. totodată. Situaţia este caracteristică viruşilor şi viroizilor. care a devenit din ce în ce mai favorabil desfăşurării proceselor specifice de la diferite niveluri. fiind o reacţie la schimbarea externă. componenţa lor să se modifice în vederea evitării influenţelor generate de factori externi sau interni. astfel. la adaptarea şi diversificarea formelor de viaţă. singurii capabili să genereze un surplus de materie organică. dar şi comportamentul ei atât de „potrivit” în raport cu limitele fizice şi chimice ale mediului. comunicarea serveşte autoreglării. considerate cele mai simple forme de viaţă. Adaptarea se manifestă la toate nivelurile de organizare a vieţii. în formula în care a definit-o Wiener. reproducerea sistemelor. urmată. dar şi de nevoile proprii. nu a constituit o barieră în extinderea vieţii în cele mai neaşteptate locuri. Timpul de reacţie depinde de nivelul de organizare. Mediul – condiţii şi resurse – nu este însă constant. Deşi nu este considerat un organism. respectiv formelor în care substanţa sau energia erau disponibile. Depinde. fizice). Elasticitatea informaţională rezultă din capacitatea nelimitată de diversificare a informaţiei. printr-o reglare complexă de tip feed-back. de instalarea şi evoluţia unui nou ecosistem. constituind o premisă pentru schimbări majore. necesare transmiterii informaţiei. Aşadar. Omul însuşi este viaţă. În situaţia în care variaţia externă. mecanismul informaţional al vieţii este esenţial pentru însăşi existenţa ei. Prin stocarea şi transmiterea informaţiei. iar întreaga lui existenţă se bazează pe mecanisme biologice. care permite schimbări interne necesare pentru a valorifica noi resurse în noi condiţii – adaptare. cuprinzând diferite intervale de timp. colmatarea albiilor. Mărirea consumurilor energetice peste posibilităţile de fixare ale producătorilor determină prăbuşirea ecosistemului. Componentele mecanismului informaţional sunt de natură să demonstreze faptul că strategia supravieţuirii este o strategie informaţională.

al dezvoltării abilităţilor mintale. ele pot fi interpretate foarte uşor şi din perspectivă umană. Singurul factor care a frânat acest avânt este reprezentat de faptul că reproducerea informaţiei individuale nu este posibilă. Unitatea care include toate organismele (comunitatea) de pe un teritoriu dat şi care interacţionează cu mediul fizic în aşa fel încât curentul de energie creează o anumită structură trofică. Biogeocenoza a fost un termen propus în anii ’40 de Sukachev pentru a desemna complexul interactiv de organisme şi de mediu al acestora.Tansley (1935). alcătuit din: biotop – subsistem primar anorganic. Deşi obiectul care ne interesează mai mult poate fi organismul. biocenoză – subsistem biologic. care să întrunească într-o „teorie unitară” cunoştinţele despre originea vieţii şi dinamica structurii sau arhitectura ecosistemelor naturale contemporane Originea şi evoluţia conceptului de ecosistem sunt importante a fi cunoscute pentru dezvoltarea viitoare a cercetării ecologice. Mecanismele descrise implică sisteme independente de om. 28 .” Ecosistemele naturale s-au constituit treptat şi după o anumită distanţă în timp faţă de apariţia primelor vieţuitoare. Termen formulat de Mobius (1866). Se pune accentul pe relaţiile trofice. formată din populaţiile diferitelor specii. are o structură unitară. prin care înţelege. Ele formează o categorie din mulţimea sistemelor universului. care influenţează parţial proprietăţile şi numărul de specii care se dezvoltă acolo. sunt unităţi de bază ale naturii. După o concepţie tradiţionalistă. observăm modul în care disciplinele ştiinţifice interacţionează sau intră în competiţie sub influenţa instituţiilor şi societăţilor ştiinţifice Precursorii conceptului de ecosistem Biocenoza. Aceste ecosisteme sunt de cele mai variate feluri şi dimensiuni. încărcătura informaţională devine şi mai importantă. 43. umiditate). în asociere cu care se formează un sistem. care prezintă propriile tipuri specifice de interacţiuni între aceste componente. O altă idee prin care Forbes concluzionează observaţiile sale este recunoaşterea „puterii benefice a selectiei naturale”. iniţial numai organisme vii. totuşi când încercăm să pătrundem în esenţa lucrurilor. Unitatea de viaţă este o altă noţiune formulată în cercetările ecologice ale lacurilor (limnologie) de către Thiemann (1925). a integralităţii care se manifestă într-un lac. investite în procesul învăţării. societăţii. aflate în interacţiune. Altfel spus. Totuşi. adăugând ulterior faptul că prin comunitatea vie se înţelege „ansamblul tuturor efectelor de pe un teritoriu. de asemenea. Biogeocenoza este definită drept o „combinaţie pe o anumită zonă a suprafeţei pământului caracterizată de fenomene naturale omogene (atmosferă. Prelungind această analiză la nivelul omului. precum şi un anumit tip de schimb de formă şi energie între ele şi cu alte fenomene naturale care reprezintă o unitate dialectică interncontradictorie fiind în continuă mişcare şi dezvoltare.Noţiunea de ecosistem aparţine botanistului englez A.G. vegetaţie. voluntare. valorificarea stocului informaţional acumulat depind de modalităţile cele mai eficiente de gestionare a acestei resurse. de la întregul univers până la atom. mai mult morfologică decât funcţională. plantele şi animalele sunt reunite într-un totunitar cu biotopul sub acţiunea unor forţe materiale şi energii alerealităţii fizico-chimice. Condiţia este să schimbăm „centrul de comandă”. nu atât fizic. Ecosistemul este un complex de organisme şi factori fizici care formează ceea ce numim mediul biomului. facem cunoştinţă cu personalităţi ştiinţifice. de alte animale şi plante care populează aceeaşi zonă. justificând dezvoltarea tehnologiei informaţiei şi o societate informaţională. care a urmărit evidenţierea caracterului unitar. cât în ceea ce priveşte posibilităţile teoretice. Ecosistemul. astfel că înmulţirea prădătorilor nu va determina dispariţia prăzii. Pe lângă păstrarea structurii morfo-fiziologice în cele mai variate condiţii. ale biosferei. nu putem separa organismul de mediul său. ecosistemul este un sistem complex. ecosistemul este alcătuit din două componente: biotop şi biocenoză. capacitatea omului de a gestiona informaţia a înlăturat orice competiţie. ca urmare a timpului de reacţie mult mai scurt şi mult mai puţin dependent de timpul de reproducere. subliniindu-se faptul că deşi relaţia pradă-prădător este expresia unui conflict. Beneficiile cunoaşterii vin însă numai în urma unor eforturi individuale. de la o generaţie la alta se transmite numai informaţia genetică.Explorarea graniţelor biosferei este încă un proces nefinalizat. care impune o ajustare între rata de distrugere şi rata de reproducere a fiecărei specii. Aceste efecte sunt determinate şi de caracteristicile chimice şi fizice ale mediului şi.” Microcosmosul a fost o noţiune introdusă de entomologul american Forbes (1887). Parcurgând istoria conceptului de ecosistem.Conceptul de ecosistem Conceptul de ecosistem a fost introdus în ştiinţă după ce ecologia se constituise în ramură de sine stătătoare a biologiei. Studiul ecosistemelor necesită o abordare interdisciplinară. respectiv partea vie (biotică). Continuarea diversificării informaţiei.Microorganismele. din punct de vedere ecologic. o densitate de specii şi un circuit de substanţe în interiorulsistemului (schimbul dintre partea biotică şi abiotică) reprezintă un sistem ecologic sau ecosistem. ale cărui organe (biocenoza şi biotopul) interacţionează într-un schimb reciproc strâns. respectiv partea nevie (abiotică) sau cadrul natural cu condiţiile sale fizice şi chimice. Rezultă astfel sisteme care. strat mineral. animale şi viaţă microscopică. Ideea de ecosistem este respinsă pentru a scoate în evidenţă unitatea care rezultă din interacţiunea între complexele biologice şi geologice. Lacul este considerat un organism de ordin superior (supraorganism). ea va conduce la o „ comunitate de interese” între aceştia. Aşadar. ca orice sistem.

este imposibilă. acesta de un alt organism şi aşa mai departe. Din punct de vedere termodinamic. de către alţi indivizi din specii diferite. caracterizată prin natura şi însuşirile elementelor componente. 44. parazitarea) unor indivizi dintr-o specie. se hrăneşte cu un organism situat pe un nivel trofic precedent. respectiv productivitatea biologică a ecosistemelor. independent de particularităţile locale. care dau variaţia de entropie (ΔH) produsă prin combustia izobară a biomasei respective. la plante şi animale se înregistrează intrări şi ieşiri de substanţe diferite. în principiu. circulaţia energiei chimice înseamnă consumarea (prădarea. Adesea. inclusiv cele care includ omul. conform piramidei inverse de biotop. un sistem deschis. ca subsisteme sau sunt rezultatul unei delimitări spaţiale fără ca aceasta să se suprapună unei individualităţi integraţioniste. cu prioritate. Astfel. Circulaţia în sens invers. Biocenoza are funcţie de reglator al metabolismului atomilor elementelor chimice în biotop. diverse componente. plantele verzi. sporul de biomasă de un kilogram la o plantă verde nu este echivalent cu o cantitate similară la mamifere. Organismele de pe nivelurile trofice inferioare nu au posibilitatea de a captura şi consuma organisme de pe niveluri trofice superioare Nici omul este străin de lanţurile trofice. al ciclului biogeochimic local. într-un lanţ trofic. Toate lanţurile trofice. corelat cu criteriile folosite în delimitarea lor. Aşa cum am văzut. În procesul producţiei biologice. Acest sistem – ecosistemul – constituie unitatea de lucru a biosferei . configuraţia reţelei trofice putând fi reprezentată. respectiv resturile moarte ale organismelor. ecosistemul este relativ stabil. În spaţiul ecosistemului sunt grupate. care permite o privire generală asupra stărilor şi transformărilor tuturor biomaselor care participă la metabolismul substanţei şi energiei. Reţelele trofice nu sunt sisteme izolate. sub aspect structural şi funcţional. lipsit de „vecini”. Aceste componente se organizează. sărace sub acest raport. deşi mediul de viaţă nu este un spaţiu pustiu. Biomasa se realizează în cadrul unui proces complex de producţie biologică. bogate energetic şi substanţe anorganice. Uneori poate fi situat. Universalitatea biologică de reacţii care concentrează energia. ca şi între substanţele organice fundamentale. respectiv faptul că populaţiile constituie un fel de verigi ale unui lanţ. dioxid de carbon. în timp ce cea mai mare parte din ieşiri este reprezentată de căldură. reprezintă căile de vehiculare a materiei în ecosistem. sunt diferite. în ordinea în care sunt mâncate unele de altele. Căile (canalele) reţelei trofice sunt reprezentate de lanţuri trofice. Aceasta se compune din masa tuturor organismelor vii (standing crop). precipitaţii şidin antrenarea unor substanţe chimice. la care se adaugă necromasa. deoarece lanţurile depăşesc limita ecosistemelor. intrările fiind constituite din energia solară. ca acumulator şi captator de atomi şi energie solară. elementele biotopului şi biocenozei Structura reflectă alcătuirea internă a unui sistem. pornesc de la o bază vie. Împreună. o arhitectură unică. Fiecare biocenoză posedă trăsături trofice particulare. din punct de vedere structural. Valoarea energetica a biomasei Biomasa reprezintă cantitatea de substanţă organică prezentă la un moment dat în ecosistem. încă nemineralizate. 45. Astfel.Reteaua trofica Oferă o imagine sintetică a relaţiilor trofice care se realizează între populaţiile dintr-o biocenoză. curentul de energie. această disociere este înţeleasă drept viaţă şi mediu de viaţă. un organism dintr-o anumită specie. structura trofică poate fi reprezentată astfel: plantă autotrofă (P) → animal erbivor (CI)→ animale carnivor de ordinul I (CII) → animal carnivor de ordinul II (CIII) sau materie organică moartă (detritus) → detritivore specializate pe diferite secvenţe biochimice → substanţă anorganică. Ecosistemul reprezintă o unitate funcţională a biosferei în cercetarea căreia se identifică. prin dispoziţia lor spaţială şi prin legăturile şi interacţiunile lor reciproce. de la dreapta la stânga. Luând în considerare categoriile trofice menţionate anterior. după hrana consumată. Omogenitatea relativă a părţii abiotice este însoţită de o anumită omogenitate din punct de vedere botanic şi zoologic. Rezultatul funcţiei energetice şi al funcţiei de circulaţie a materiei este producţia. printr-un model comportamental. care utilizează constructiv. studiul ecologic se concentrează pe două componente delimitate pe criterii artificiale. după criterii morfologice şi taxonomice. oxigen şi materie antrenată de ape. cele două componente formează. Din această cauză s-a convenit a se utiliza. Ne dăm seama de existenţa lor dacă luăm în considerare un fapt obişnuit: un organism este mâncat de un alt organism. întrucât prin lanţurile trofice se realizează reglarea populaţiilor din cadrul biocenozelor. În fapt. captat de la Soare sau introdus pe alte căi în interiorul unităţii. conservarea structurii sale este o premisă pentru stabilitatea ecosistemului. Reţeaua trofică este condiţionată de organizarea fluxului de materie în ecosistem. respectiv alinierea lor în raport cu demarcaţia dintre organic şi anorganic. Dacă aşezăm diferitele populaţii într-o linie. la rândul lor. sub raport dinamic şi structural. 29 . situat pe un nivel trofic oarecare. constatăm că hrana circulă în biocenoze numai de la stânga la dreapta. Ambele biomase includ şi substanţe organice. Dar proporţiile între cele două categorii. alteori pe cel al zoofagelor. Prin deplasarea consumatorilor în mai multe ecosisteme se realizează conexiuni trofice interbiocenotice. În limbajul comun.Aceste două componente nu sunt separate fizic în natură. Stabilitatea reţelei trofice. pe nivelul trofic al fitofagelor. împreună cu universalitatea macromoleculară a tuturor organismelor face ca diferitele lanţuri trofice dintr-un ecosistem să fie interconectate într-o reţea trofică prin care circulă energie chimică. exprimarea energetică a biomaselor realizate prin producţie pentru a se putea compara diferitele populaţii din acest punct de vedere. Faptul că prin reacţiile metabolice oxidative este mobilizată energia chimică din alimente permite ca valoarea energetică a acestora să fie determinată prin măsurători calorimetrice.

pe măsură ce are loc o îmbunătăţire în calitatea hranei. pentru întreţinerea şi reînnoirea organismului (metabolismul bazal).004. la prădătorii de talie medie. unde valoare medie este de 0. Acest indicator înregistrează valori mai ridicate la consumatorii fitofagi.01 (eficienţa asimilării). Abundenţa hranei pentru cei din prima categorie şi necesitatea deplasării şi a prestării de efort suplimentar pentru procurarea hranei în cazul celor dintr-a doua explică aceste valori. Energia care rezultă în organismul prădător. pentru a deveni componentă a materiei vii va fi supusă unui proces de ordonare care va implica şi stocarea unei anumite cantităţi de energie.1 kj/g. ΔHgl = 17. Sursa de energie a plantelor o reprezintă energia radiantă solară pe care acestea o stochează în combinaţii organice sub formă de energie chimică. lipide.). Valoarea acesteia depinde foarte mult de calitatea hranei. constituie raportul dintre energia ingerată şi energia disponibilă. randamentul de asimilare a energiei (hranei) şi de randamentul producţiei nete. lipide şi glucide provenite din diferite tipuri de biomasă. diversitatea mai mare a speciilor pe un anumit nivel trofic permite o valorificare mai completă. cât şi animală. în mod estimativ: ΔHprot = 23. un nivel trofic. Variaţia componentelor eficienţei ecologice evidenţiază perfecţionarea posibilităţilor de utilizare spre vârful piramidei trofice. în ecosistemele terestre. iar valoarea maximă de 0. disponibilităţile energetice devin din ce în ce mai mici. eficienţa sporeşte pe măsură ce înaintăm în lanţul trofic. ΔHlip = 39. pentru producători. în mare parte. Determinarea acestor valori poate ridica. mai eficientă a disponibilităţilor de hrană. pentru consumatori. ΔHlip. Eficienţa asimilării. reprezintă raportul dintre energia asimilată şi energia ingerată. reprezintă raportul dintre energia solară absorbită (Ea) şi energia solară incidentă. Energia dejecţiilor este uneori mai dificil de cuantificat decât energia hranei asimilate. unde valoarea medie este de 0. randamentul de exploatare (valorificare a resurselor de energie (hrană).5. 46. unde gazele de fermentaţie care se formează în stomac au o valoare energetică importantă. la cele care se hrănesc cu frunze şi lăstari tineri . aşa încât numai o parte relativ mică este stocată în propria biomasă a prădătorului. ajungând în jur de 90% la carnivorele tipice (lup. unul din coeficienţi putând fi eliminat din formula variaţiei de entropie.1 kj/g. se consideră. este raportul dintre producţia primară brută (PPB) şi energia absorbită (Ea). în special la insectivore. serveşte. leopard etc. comparativ cu animalele carnivore. unde valorile variază între 0. care devine: ΔH = fprot(ΔHprot) + flip(ΔHlip) + (1 – fprot – flip)(ΔHgl) Mediindu-se valorile obţinute pentru proteine. Astfel. Mărimea eficienţei depinde de structura nivelurilor trofice.2 kj/g Introducând aceste valori în relaţia precedentă. Deoarece un prădător poate fi consumat. este cuprinsă între 60 şi 80% (chitina din structura scheletului extern este greu digerabilă). Suma fracţiunilor celor trei componente este 100%. astfel că: fprot + flip + fgl = 1. dar şi de nivelul trofic pe care se situează consumatorul. Variaţia celor trei componente se prezintă astfel: Eficienţa valorificării.Eficienta ecologica Un alt parametru important pentru caracterizarea ecosistemului sub aspectul productivităţii îl reprezintă eficienţa ecologică. variaţia de entropie prin combustia biomasei este: ΔH = fprot(ΔHprot) + flip(ΔHlip) + fgl(ΔHgl) În relaţia de mai sus.Fluxul de energie in ecosistem Substanţa minerală. prin utilizarea biomasei prăzii. în măsura avansării într-un lanţ trofic. ca şi pentru diferitele activităţi (de exemplu. la rândul său. lipide. ΔHgl reprezintă căldura de combustie izobară a câte un gram de proteine. având în vedere hrana (energia) pe care a avut-o la dispoziţie o populaţie. flip. dependentă de trei componente: sursa de energie. respectiv glucide.Variaţia de entropie depinde de proporţiile de proteine. leu. cantitatea hranei asimilate se deduce din relaţia alimente ingerate – dejecţii. în sensul concentrării energiei libere.85. la animale. ajungând la 80% pentru animalele granivore. Eficienţa producţiei nete este dată pentru producători de raportul dintre producţia primară netă (PPN) şi producţia primară brută (PPB).. este clar faptul că. pentru consumatori este raportul dintre producţia de biomasă şi cantitate de energie asimilată. respectiv 40-85% (eficienţa producţiei nete). râs. 30 . adică schimbarea produsă prin trecerea biomasei producătorilor primari în biomasa consumatorilor. Pe aceleaşi considerente. ΔHprot. locomoţie). La animalele fitofage şi zoofage are valori mai ridicate decât la plante. probleme de ordin tehnic.4 şi 0. la animalele xilofage (care se hrănesc cu lemn) este de 15%. Formula menţionată mai sus are meritul de a releva diferenţele energetice între biomasa vegetală şi biomasa animală.40%. Astfel. la producători. Astfel. în anumite situaţii. Pentru producţia primară eficienta ecologică constă în raportul dintre energia consumată pentru fotosinteză şi energia primită. pe baza cunoaşterii compoziţiei ei. mai ales în cazul erbivorelor rumegătoare. rezultă o formulă simplă cu ajutorul căreia se poate calcula valoarea energetică a unei biomase oarecare. glucide. de către un prădător de ordin superior. atât vegetală. Notând cu fprot. fgl fracţiunile din aceste substanţe în unitatea de biomasă uscată. eficienţa ecologică este dată de raportul dintre producţia populaţiei de pe nivelul trofic „n” şi producţia a populaţiei de pe nivelul inferior („n-1”). Eficienţa ecologică evidenţiază randamentul transferului de energie de la un nivel trofic la altul. existente în biomasa respectivă. având în vedere faptul că sursa lor de energie este mult mai concentrată şi de aceeaşi formă (energie chimică). 47. luate în stare deshidratată. Pentru consumatori.

. cât şi între acestea şi condiţiile şi resursele mediului de viaţă. Din punct de vedere al schimburilor de substanţă şi energie. ţinând cont de randamentul transferului de energie. va reprezenta pradă pentru bacterii. Fluxul energiei prin ecosistem.stabilitatea traiectoriei. plecând de la energia solară. . Cealaltă parte a productivităţii primare. în sensul că. se caracterizează prin următoarelor legităţi: Producţia netă scade de la nivelul producătorilor la cel al consumatorilor. Menţinerea stării de echilibru dinamic reprezintă stabilitatea sistemului. Noţiunea de emergie a fost introdusă de Odum (1983) şi măsoară. capacitatea de supravieţuire în timp a ecosistemului. la fiecare nivel trofic. Populaţiile se menţin la valori optime ale efectivelor. însoţit de pierderi entropice Transferul de energie de-a lungul diferitelor lanţuri trofice decurge astfel: a) Producătorii primari captează energia de la radiaţiile solare. în descrierea căreia se au în vedere numeroase mărimi a căror cunoaştere devine importantă în acţiunile de reconstrucţie ecologică şi de stabilire a căilor de exploatare raţională a resurselor. autoprotecţie (ascundere. Fracţiunea asimilată corespunde producţiei secundare şi ea reprezintă fluxul de energie care traversează nivelul trofic al erbivorelor. Menţinerea echilibrului necesită autoreglare.). În plus.inerţia sau capacitatea de a rezista perturbărilor. Cantitatea de energie care traversează ecosistemul poate fi apreciată şi prin calcularea unor mărimi cum sunt: emergia şi exergia. plecând de la valorile cunoscute ale biomasei. cunoaşterea mecanismelor care asigură această stare permite previziunea unor reacţii ale ecosistemului la perturbări de natură antropică.Energia chimică trece de la un organism la altul o dată cu hrana constituită din substanţe organice. din care se scade materia consumată prin respiraţie. . mimetism). . La nivelul biocenotic. răspândire. Jorgensen (1997) a introdus acest termen pentru a înlocui termenul de entropie. devenind un concept emblematic al armoniei din mediul înconjurător. transferul energiei în biocenoză este diferit de transferul substanţei. urmată de crearea interdependenţei şi de organizarea într-un sistem cibernetic cu autoreglare. O parte din producţia brută se pierde prin respiraţie. valori care corespund capacităţii de suport a mediului. a căror decelare a suscitat un interes deosebit în planul dezbaterilor teoretice şi a observaţiilor empirice. Controlul parametrilor se realizează la fiecare nivel al ierarhiei sistemice (individ. Energia stocată în substanţa organică nu mai poate fi reconvertită în energie radiantă. Rezultă faptul că energia are un traiect. dat fiind nivelul evolutiv al speciilor. mărimile prin care se caracterizează stabilitatea sunt reprezentate de: . ingerând-o. c) Pentru cel de-al treilea nivel – nivelul trofic al carnivorelor de ordinul I (consumatori secundari) – fluxul de energie este reprezentat de biomasa totală a producţiei secundare a erbivorelor. Rezultă că aceeaşi cuantă de lumină nu poate străbate de două ori un organism.amplitudinea. Eficienţa utilizării energiei (hranei) disponibile creşte de la nivelul producătorilor primari spre cel al consumatorilor de ranguri mai înalte. are loc o pierdere de energie. la dispoziţia celui de-al doilea nivel trofic rămânând producţia netă. plecând de la energia conţinută de un organism. un raport unitar între intrări şi ieşiri. echilibrul ecologic exprimă un echilibru dinamic. hrană (trofice) şi biochimice (autotoxicitate). astfel. nivel trofic. populaţie. întreaga cantitate utilizată la realizarea acesteia. proprietatea ecosistemelor de a se îndrepta şi evolua spre o stare particulară pornind de la o varietate de situaţii. la care se adaugă cantitatea de energie din biomasa consumatorilor primari şi apoi energia din plantele cu care sau hrănit fitofagele. energie pe care o absorb la nivelul clorofilei. emergia reprezintă cantitatea de energie din biomasa consumatorilor secundari. Exergia măsoară cantitatea de energie sub formă de căldură. Dincolo de acest simbolism profan.Echilibrul ecologic Menţinerea structurii şi funcţiilor ecosistemelor într-un mediu permanent schimbător. ceea ce la nivelul ecosistemului conduce la diferenţierea funcţiilor pentru fiecare populaţie. Soluţiile. respectiv măsura îndepărtării reversibile de starea iniţială de echilibru. care nu este utilizată. biocenoză etc. Cantitatea de energie eliminată prin respiraţie raportată la producţia brută creşte de la nivelul producătorilor primari spre cel al consumatorilor de rang mai înalt. absorb cantitatea de energie constitutivă a hranei. respectiv prin categoriile trofice menţionate.constanţă sau lipsa perturbaţiilor. asupra căruia persistă încă numeroase controverse. dat fiind caracterul finit al resurselor sau spaţiului şi al potenţialului. în acest context. Mărimea ei exprimă necesarul iniţial de energie solară pentru a obţine o anumită cantitate de biomasă.9 Astfel. echilibrul ecologic este cu adevărat o stare care se menţine prin interacţiuni complexe. dar şi cu resurse finite se poate explica ca rezultat al unor mecanisme de autoreglare (autocontrol) şi se materializează prin echilibrul ecologic. homocromie. sunt reprezentate de reciclare şi controlul creşterii. Noţiunea de echilibru ecologic a fost printre primele care a depăşit sfera ştiinţifică a studiilor teoretice. echilibrul se menţine atât între efectivele populaţiilor. Energia înglobată corespunde la ceea ce este real utilizat din producţia netă vegetală. 31 .persistenţa. Principalele mecanisme de autoreglare sunt mecanisme de prevenire (feed-before) şi mecanisme de corectare (feed-back) care se bazează pe relaţii diverse. De exemplu. de reproducere a populaţiilor biologice. 48. practic nelimitat. b) O parte a producţiei primare nete serveşte ca aliment animalelor erbivore (consumatori primari) care. raportul dintre niveluri fiind de 1/10. populaţie. cum sunt relaţiile de: reproducere.

diversitatea ecosistemului şi stabilitatea lui.Oceanul planetar . părerile sunt unanime şi asupra relaţiilor trofice ca principal garant al echilibrului. Diferenţierea ecosistemelor poate fi determinată de condiţiile genetice.apele interiore. Ecosisteme dependente de energia solară şi de energia subvenţionată de om: .a.acvacultură .Clasificarea ecosistemelor Varietatea ridicată a condiţiilor de mediu a generat un răspuns similar în organizarea sistemelor vii. ecosisteme minore Sunt fie ecosisteme naturale. Odum (1971) a sintetizat principalele tipuri de ecosisteme de pe Terra I.Ecosisteme naturale dependente atat de energia solara. Următoarea treaptă de diversificare este dată de caracteristicile mediului fluid în care se găsesc comunităţile de organism. Varietatea modalităţilor în care se pot asocia componentele spaţiului geografic generează o diversitate uriaşă de medii de viaţă particularizate apoi sub influenţa biocenozelor care le ocupă. precum şi de nivelul de negentropie sau entropie generat. Ipotezele diferă în ceea ce priveşte modul de explicare a corelaţiei dintre complexitatea.agroecosisteme (ecosisteme agricole) . Ţinând seama de curentul de energie necesar pentru subzistenţă. în special cele dependente de energia solară. Legăturile generate de hrană constituie. a diferitelor strategii de valorificare a potenţialităţii mediului.Având în vedere importanţa stabilităţii pentru menţinerea funcţiilor ecologice ale ecosistemelor.tundrele . a atmosferei şi a biodiversităţii. s-au înaintat multiple ipoteze privind factorii de care depinde această stare. În continuare. terenurilor şi solurilor. ecosistemele care alcătuiesc ecosfera se pot împărţi în trei mari categorii: ecosisteme majore Reprezintă toate ecosistemele naturale racordate la sursa de energie solară prin intermediul plantelor verzi (producători primari).ecosisteme forestiere (plantaţii) IV. dar şi prin raporturile care s-au stabilit în decursul timpului între aceasta şi activitatea omului. Din punct de vedere al provenienţei energiei necesare pentru întreţinerea structurilor şi funcţiilor. De asemenea. diferenţierea merge pe căi specifice pentru fiecare din cele două categorii. evoluţia în timp. 50.păşunile alpine . de altfel. în funcţie de circumstanţe. ecosistemele mixte Sunt acelea a căror existenţă depinde de folosirea unui curent de energie provenit din două sau mai multe surse distincte. Ecosisteme dependente numai de energia solară: . se consideră că în funcţie de influenţa omului ecosistemele pot fi naturale modificate sau amenajate. cat si de alte surse de energie : -estuarele din platforma continentala a oceanelor -padurile ecuatoriale si tropicale pluviale III. În continuare. elemente dimensionale. În acest context. principalele căi prin care circulă energia şi. Ecosisteme subvenţionate de resurse de energie în formă concentrată şi dependente de energia solară prin alimentaţie : . cât şi de alte surse de energie. Ponderea relativă a unor categorii funcţionale de organisme permite identificarea unor ecosisteme autotrofe (în care predomină activitatea producătorilor – pădure. funcţii care afectează direct sau indirect activităţile umane. particularităţile economiei energetice.aşezări umane nelor Ecosistemele naturale actuale. implicit. lipsite de producători primari. determinând o mare diversitate a ecosistemelor în tendinţa de extindere continuă a spaţiului de viaţă şi de valorificare eficientă a resurselor. stepă etc. substanţa.Functii ecologice ale padurii Ecosistemul de pădure se remarcă nu numai prin gradul ridicat de stabilitate şi organizare complexă care-l transformă într-o carte deschisă în cercetarea funcţionării unui ecosistem. Aceste ecosisteme s-au constituit în urma unei evoluţii îndelungate. fie constituite de om. 32 . dulci şi sărate II. caracteristicile biotopului. Pădurea se constituie într-un factor de protecţie a mediului înconjurător şi de mentinere a echilibrului ecologic prin exercitarea funcţiilor de protecţie a apelor.pădurile din diverse zone climatice . structura biocenotică ş.) şi heterotrofe (dominate de consumatori – peşteri). pe baza selectării. Se face astfel diferenţa între ecosistemele acvatice şi ecosistemele terestre. dar sunt convergente în ceea ce priveşte rolul pe care îl joacă fluxul de energie. au o structură complexă reflectată în marea lor diversitate. ceea ce le asigură utilizarea cu o eficienţă maximă a energiei solare şi a fondului de substanţe minerale. 49. în tratarea factorilor care determină stabilitatea. particularităţile biotopului realizează o primă diferenţiere prin poziţia pe verticală faţă de o linie imaginară care este substratul sau cota 0. rezultând ecosisteme supraterane şi ecosisteme subterane.

Astfel. toleranţa speciilor vegetale fiind limitată. pentru a îndeplini asemenea funcţii. datorită evapotranspiraţiei scăzute (ca o adaptare la regimul hidric deficitar) nu se resimte efectul de „răcoare”. Această funcţie justifică denumirea de „plămân verde”. Se realizează datorită influenţei exercitate asupra circuitului hidrologic de interacţiunea dintre biotop şi biocenoză. în acest sens. ci şi în zonele învecinate. fiind unele din cele mai importante producătoare de oxigen la nivel planetar. în pădurile mediteraneene. multe vitale. arbuşti. terenurilor agricole. contribuind. calciu şi scăderea conţinutului în ioni de amoniu Aceste efecte justifică asocierea pădurii cu garanţia aprovizionării cu apă. Defrişarea pădurilor de pe coastele repezi din zonele colinare. Aceste influenţe favorabile se resimt nu numai în interior. Interceptarea apei pluviale nu se realizează în totalitate la suprafaţa solului. Porozitatea ridicată a acestuia permite absorbţia unui volum important de apă. Întrucât modifică semnificativ suprafaţa activă. fiind cunoscut faptul că molidişurile constituie principalul regulator al formării debitelor de apă ale râurilor. pe o distanţă de 500-1 000 m. oxigenul necesar la aceeaşi scară. o parte din apă este reţinută de frunziş. în primii 50 cm. băltiri. Astfel. Acestea concură la manifestarea efectelor pozitive pe următoarele direcţii: Formarea rezervelor de apă Rezervele de apă sunt aprovizionate constant prin infiltrare. la reducerea volumul de sedimente. ecosistemele forestiere. 1 450 m3 de apă (echivalentul a 145 mm de precipitaţii). Acesta este determinat de influenţa exercitată asupra radiaţiei solare. plante erbacee) angajate în procesul fotosintezei. De exemplu. de unde se evaporă cu uşurinţă. mai nou. este necesar ca cel puţin 50% din suprafaţa bazinului hidrografic care aprovizionează un lac de acumulare să fie acoperită cu pădure. reducerea debitelor maxime ale viiturilor. nu trebuie uitat faptul că aceiaşi poluanţi pot distruge pădurea. Valea Arieşului. Valea Lotrului. Deşi. torenţialitate ş. dar şi pentru culturile agricole. cu până la 90% faţă de atmosfera urbană. creşterea frecvenţei calmului atmosferic şi viteze mai mici ale vântului. dar şi din ecosistemele învecinate sau. în schimb. asigurând stabilitatea mecanică. în acelaşi timp. datorat poluării. bioacumularea. ea asigură consumul de dioxid de carbon rezultat din „metabolismul” propriu. Se semnalează. în special cele urbane. pentru înfiinţarea de islazuri comunale (Legea din 1920) a condus la suprafeţe întinse degradate prin eroziune şi procese torenţiale în Vrancea. ruperi de baraje.Sub aspect economic şi ecologic. creşterea umezelii relative a aerului. prin prisma consecinţelor devastatoare ale diminuării suprafeţei împădurite în bazinele hidrografice. cu atât mai mult cu cât litiera cedează lent apa. circuitelor apei. scăderea vitezei de scurgere. de asemenea. stratul de muşchi de la suprafaţa solului acţionează ca un adevărat reglator. mai cu seamă cele tropicale. prezenţa ecosistemului de pădure induce un topoclimat specific. aici pădurea joacă un rol hotărâtor şi în însuşi procesul de solificare. fixarea solurilor nisipoase şi asanarea terenurilor cu umiditate în exces. Îmbunătăţirea calităţii apei Este rezultatul îmbogăţirii acesteia în ioni de hidrocarbonat. că un hectar de pădure poate reţine. evitarea alunecărilor de teren. În cel din urmă caz. Din păcate. Acţiunea moderatoare asupra scurgerilor superficiale reduce eroziunea solului. prin influenţa pe care o exercită asupra climei. Pădurea participă activ şi la conservarea formelor de relief prin diminuarea eroziunii de suprafaţă şi de adâncime. elemente radioactive – reţinuţi mecanic sau absorbiţi de frunziş. Mai mult. sau se scurge pe trunchiurile copacilor ajungând treptat la nivelul solului. rolul pădurii este semnificativ. Subcarpaţii Sudici. diminuarea temperaturilor în cursul verii este mai mare pentru pădurile de foioase (unde prin evapotranspiraţie se consumă mai multă căldură). Absenţa pădurii relevă importanţa acestui efect moderator asupra agenţilor fizici de modelare actuală a reliefului. respectiv la evitarea colmatării albiilor sau lacurilor de acumulare. ceea ce are o importanţă deosebită pentru comunităţile umane. dar şi a siguranţei construcţiilor. Astfel. datorată prezenţei fitoncidelor. Manifestarea acestor particularităţi depinde de caracteristicile covorului vegetal. Aerul pădurii este. carbonului etc. Se apreciază. favorabili sănătăţii. ca factor genetic al climei. Protecţia terenurilor şi a solurilor Este o funcţie deosebit de importantă în regiunile cu relief frământat şi în regiunile cu soluri nisipoase. 1 m de muşchi putând reţine 5 litri de apă. o diminuare a încărcăturii microbiene. reţinerea apei în profilul de sol. oxigenului. 33 . în acelaşi timp.). căilor de transport etc. repartizarea mai uniformă a precipitaţiilor şi creşterea cantităţii acestora. Efectul „purificator” se manifestă pentru un spectru mai larg al poluanţilor atmosferici – pulberi sedimentabile. Pădurea reuneşte pe o suprafaţă relativ restrânsă un volum important de biomasă vegetală (arbori.a. dioxid de sulf. prezenţa perdelelor de protecţie aduce importante sporuri de producţie. mai bogat în ioni negativi. Această influenţă asigură debitul constant al izvoarelor. adevărata dimensiune a acestui efect este apreciată. De altfel. eliberând. Volumul informaţional semnificativ care organizează ecosistemul forestier determină ca acesta să joace un rol important în menţinerea echilibrului la o scară mai mare – regională.6 Protecţia atmosferei şi funcţiile climatice Reprezintă un alt aspect al rolului jucat de pădure în menţinerea echilibrului ecologic. circulaţiei maselor de aer şi proceselor de evaporare. Regularizarea regimului râurilor Se realizează prin micşorarea volumului de apă scurs la suprafaţa solului. care sunt afectate de fenomenele hidrologice extreme (inundaţii. pădurea a îndeplinit şi îndeplineşte o serie de funcţii. cât şi de factorii staţionari. la nivelul solului. intensitate scăzută a radiaţiei solare. Topoclima pădurii se diferenţiază prin moderarea extremelor de temperatură. de cele mai multe ori. Podişul Central Moldovenesc etc.

el prezintă asociaţii de organisme constituindu-se într-un adevărat ecosistem care şi-a „creat” suportul ecologic. formează cel mai întins biotop al deltei actuale. acoperite de pământ aluvionar şi resturi organice. cu timpul.În aceeaşi ordine de idei trebuie menţionat faptul că vegetaţia forestieră. diminuează intensitatea sunetului cu până la 10 decibeli. prin fluctuaţiile sale. insectele se asociază tulpinilor plantelor sau populează zona bentală. Cu toate acestea. Fitoplanctonul reprezintă clasa producătorilor. un loc aparte prin influenţa directă asupra activităţii şi sănătăţii umane. canale şi gârle.). 51. unii autori (Muja. pentru cunoaşterea legităţilor care coordonează procesele din natură. pădurea devine un refugiu pentru citadinul modern care. b) Apele stagnante Permit dezvoltarea macrofitelor sub suprafaţa apei (broscariţă. 1994) consideră acest rol o funcţie socială. Regiunile întinse de stufărişuri. Prezenţa lor depinde de durata şi intensitatea inundaţiilor de primăvară. în timp ce un zooplancton variat şi numeroase specii de vertebrate (crap. precum şi de biban. ca şi cele mlăştinoase. întrepătrunderea şi suprapunerea acestora nu permit o delimitare strictă a ecosistemelor. ştiucă. perdelele forestiere plantate de-a lungul drumurilor au un rol important pentru combaterea poluării sonore. Consumatorii micro. vânat etc. Functia recreativă reprezintă însuşirea pădurii de a proteja şi fortifica sănătatea. săgeata apei. pădurea apare mai degrabă ca un important furnizor de materii prime şi alimente (material lemnos. mai cunoscute fiind cele de popândaci. se individualizează următoarele categorii: a) Apele curgătoare Sunt reprezentat de cele trei braţe ale Dunării (Chilia. în special pădurea de răşinoase. e) Grindurile 34 . somn. limba broaştei. mai ales cele cu substrat nisipos. legat intim de natură. prin mediul ambiant deosebit de favorabil pe care îl creează. de a asigura un nivel superior al stării psihice umane. moluştele. în rândul funcţiilor pădurii. respectiv tufe de sălcii în care predomină zălogul sau salcia cenuşie.Delta Dunarii Reprezintă o asociere complexă de ecosisteme interconectate. De aici decurge şi rolul pădurii pentru cercetarea ştiinţifică. sunt importante pentru reproducerea faunei piscicole (mai ales a ciprinidelor). somn. Diversitatea biologică cea mai ridicată se înregistrează în pădure. Printre plantele însoţitoare se numără papura. la acest orizont de timp. alcătuite din specii de rogoz prin acumularea şi turbificarea materialului organic mort. Aceste terenuri. Multe terenuri mlăştinoase sunt acoperite cu stufărişuri permanente. comuni cu cei din ecosistemele acvatice descrise anterior. asigurată de mecanismul complex de autoreglare a ecosistemului forestier. babuşcă). peştişoară. protecţia poate fi înţeleasă şi în sensul îngreunării atacurilor cotropitorilor. cormoran pitic. Apropierea de mlaştini a unora permite extinderea biocenozelor acestora. Practic. culminând cu pădurile tropicale. stârc galben. Deşi este format din stuf. otrăţel) şi în marginile mlăştinoase (ciulini. brădiş.şi macroscopici sunt mai mult sau mai puţin. a căror limită spre uscat o constituie o centură de papură şi rogozuri. aflate şi ele într-o permanentă interacţiune unele cu altele. Din perspectivă istorică însă. ştiucă. iar pe durata apelor mici sunt uscate. cu frunze plutitoare (nuferi) sau plutitoare (lintiţă. Sulina şi Sf.dependente de regimul hidrologic al Dunării care. transformându-se în adevărate colonii de păsări pentru speciile: ţigănuş. rogozul.). fructe. de a reface forţele. şalău. larve. Importanţa lor este dată de condiţiile prielnice pe care le asigură pentru cuibărit. Tot aici se întâlnesc zăloagele. fiind intercalate între bălţile permanente şi terenurile inundabile. Diversitatea mare a condiţiilor de mediu. în care numeroase populaţii trăiesc într-o stabilitate relativă. atâta timp cât uscăciunea nu este excesivă. şalău. deşi depinde în mare măsură de o serie de facilităţi ale vieţii urbane. ca orice fiinţă vie. dau naştere. la o formaţiune specifică şi anume zonele de plaur. De asemenea. Gheorghe). ciuma apei). măcrişul-de-apă etc. iar pe cele cu substrat nisipos s-au format asociaţii vegetale caracteristice. stârc-de-noapte. contribuie la modificări substanţiale ale biotopurilor cu o periodicitate mai mult sau mai puţin constantă. Prin influenţa exercitată asupra climatului şi calităţii aerului pădurea permite realizarea unui cadru ambiental optim pentru sănătatea umană. sturioni) compun clasa consumatorilor. pentru identificarea posibilităţilor de protecţie ale unor specii aflate pe cale de dispariţie. fiind invers proporţională cu acestea. În afara acestora. pipirigul.9 Protecţia fondului genetic Decurge din însăşi existenţa pădurii. Adăugând la aceasta efectul asupra psihicului uman. capacitatea de muncă a oamenilor. astfel încât să permită supravieţuirea speciei în condiţiile alternanţei dintre uscat şi apă. stuf etc. Consumatorii sunt bine reprezentaţi de peşti din familia Cyprinidelor (crap. cosor. c) Terenurile mlăştinoase Servesc în timpul viiturilor la reproducerea peştilor de baltă. săgeata apei. stânjeneii. egretă mică etc. Funcţiile de protecţie sunt importante în actualul context economico-social în care exploatarea intensivă a condus la manifestarea consecinţelor deosebit de grave ale diminuării suprafeţelor acoperite de pădure. Funcţia de recreare Ocupă. inariţă. Terenurile inundabile Se acoperă cu apă în timpul viiturilor. În acest context. cosac. rămâne. ecosistem în stare de climax. Prin urmare.

Se acumulează astfel compuşi minerali solubili. fertilizarea fiind realizată prin utilizarea resturilor de plante şi a dejecţiilor de animale care asigurau regenerarea humusului. important prin funcţiile sale de filtru biologic. iniţial. mistreţ. unde scăderea fertilităţii solului se produce mai lent. sânger. Ierarhic superior solei este asolamentul în care se încadrează sola prin rotaţie. cu precădere. în zonele temperate. creată şi controlată de om în vederea obţinerii unei producţii ridicate şi de calitate superioară. corn. Cu toate acestea. iederă. cât şi a celor animale. folosirea animalelor în activităţile agricole. atât a speciilor vegetale. astfel încât densitatea a putut ajunge până la 50 loc/km2. Această zonă este populată cu puieţi din familia sturionilor. La un moment dat. reprezentată de o suprafaţă delimitată administrativ. Astfel. dracilă. măceş. cătină roşie. în timp. delimitările fiind stabilite printro planificare în cadrul unui management care integrează componentele ecologice şi economice. f) Zona mării Este reprezentată de mediul marin în care se simte influenţa apelor Dunării. arbuştii (cătină albă. se produce o continuă ploaie de organisme moarte spre fundul platformei continentale. alelopatic. a îngrăşămintelor chimice. Structură şi funcţii Ecosistemul agricol constituie o unitate funcţională a biosferei. Astfel. într-o arhitectură specifică. fapt pentru care s-au folosit mijloace chimice în combaterea lor. aceste modificări sau generalizat. dar în acelaşi timp relevantă. Ecosistemul agricol Impactul agriculturii primitive asupra biosferei nu a produs dezechilibre decât în unele părţi ale Globului. subarbuşti. „Site Ramsar” şi componentă a Patrimoniului Natural Mondial (UNESCO). o variaţie multiplă a diverselor fenotipuri de plante caracteristice stepelor aride. se pot dezvolta lăcustele migratoare. cu funcţionalitate proprie. loc de reproducere a numeroase specii de peşti. bufniţa mare. staţiune temporară a unor păsări. Toate acestea au constituit fundamentul transformării întregului complex de ecosisteme într-o arie protejată recunoscută internaţional prin categoriile de „Rezervaţie a Biosferei”. nitraţi). lup (mai ales iarna). În evoluţia ecosistemelor agricole se individualizează mai multe etape. furajelor concentrate. biocenoza dintr-un asolament este suma biocenozelor din solele componente. capabil de autoreglare şi caracterizat de stabilitate. pesticidelor etc. Unitatea elementară în ecosistemele agricole este considerată sola (parcela). şarpele de apă. se creează condiţii relativ uniforme de sol. Ulterior. se lasă terenul să se „odihnească” sub formă de pârloagă (terenul nu se mai cultiva). comasate pe un spaţiu relativ mic. al cărei element edificator este planta de cultură. Pădurile Letea şi Caraorman sunt fitocenoze foarte interesante şi rare în flora Europei şi arată. Acestea permit obţinerea de producţii ridicate în sisteme intensive de cultivare a plantelor şi de creştere a animalelor pentru satisfacerea necesităţilor de hrană a unei populaţii în continuă creştere. nisipurilor umede. pe care omul înfiinţează biocenoza. Caraorman) care concentrează o diversitate ecologică ridicată. Datorită surplusului de energie oferit de agricultură. cu efecte poluante şi asupra celorlalte specii. irigaţiilor. când s-a trecut la agricultura tradiţională şi industrială. În regiunile mai depărtate de litoral. în primul rând relaţiile trofice şi cele de tip biochimic. alimentând bancurile de scoici. afectând planeta Pământ. baza trofică uniformă asigurând aceleaşi caractere nivelurilor trofice superioare. uşor accesibili pentru plante (de exemplu. diferite specii de păsări. Sistemele de agricultură au evoluat. Acesta reprezintă momentul desprinderii omului de sub incidenţa ciclurilor naturale şi dobândirea unei autonomii limitate faţă de ecosisteme. omul îşi restructurează şi mediul de viaţă. caracteristici sunt şoarecii cu botul ascuţit. s-au făcut numeroase „simplificări”. vipera. deosebit de dăunătoare pentru culturile agricole. iar sezonul rece face inaccesibile majoritatea posibilelor surse de hrană. respectiv de conservare a biodiversităţii. în anii favorabili. formarea ecosistemelor agricole s-a realizat prin defrişări sau incendieri ale pădurilor. deşi anual îşi modifică poziţia relativă. ceea ce dă naştere oikumenei Treptat. prin dejecţiile lor. Delta Dunării constituie un ansamblu complex de ecosisteme. Într-o primă fază. animalele. păduri cu aspect luxuriant. sitarul de pădure. Gradul de omogenitate este ridicat. de dimensiuni relativ mici şi având condiţii uniforme. selectarea speciilor şi a soiurilor au făcut posibilă creşterea populaţiei umane prin asigurarea cu hrană. pădurilor. Agricultura zilelor noastre se realizează pe baze ştiinţifice prin utilizarea soiurilor şi raselor ameliorate genetic. marginii bălţilor şi lacurilor. pe arealul asolamentului. Perfecţionarea tehnologică şi introducerea uneltelor cu mii de ani în urmă. întrucât componentele biocenozei sunt constante. hamei.Constituie suportul ecologic al pădurilor de sălcii şi plopi (Letea. Ca metodă de întreţinere. iepurii şi coropişniţele. vulturul codalb. 52. Pe acest teren se instalau buruienile şi erau folosite ca păşuni. Dintre consumatori. În încercarea de a reda o imagine cât mai sintetică. Pentru a împiedica această tendinţă. viţă sălbatică. Ulterior. în condiţii economice şi sociale tot mai avantajoase. hrana preferată a morunului şi nisetrului. În stufării şi tufărişurile dinspre mare. care-şi vor petrece aici mare parte din viaţă. se trece la o nouă agricultură care se bazează pe un tip aparte de ecosistem. mur. este necesar un consum de energie ridicat din partea oamenilor (lucrări de întreţinere a culturilor). Structura spaţială este determinată de om pe baza necesităţilor de producţie. spurcaciul. alături de numeroasele specii de sălcii ( Salix) şi plopi (Populus). Unităţile administrative care agregă mai multe asolamente 35 . călin). refăceau rezerva de elemente nutritive a solului. volbură mare) şi plante parazite (vâsc) edifică. pe mai multe nivele ierarhice. cultivarea terenului devine continuă. pentru extinderea terenurilor de păşunat. lemn câinesc. având o salinitate variabilă. liane (curpen. în care se menţin relaţiile caracteristice dintre specii. Ecosistemele agricole au tendinţa de a evolua spre starea de climax – maximă ordine structurală şi funcţională posibilă într-un ecosistem dat prin reţeaua sa de interacţiune. mecanizării lucrărilor.

irigaţii. Subsistemul agrofitotehnic Cuprinde lucrările prin intermediul cărora omul îşi exercită controlul permanent în ecosistem: tratamente. creându-se o independenţă relativă faţă de restricţiile ecologice specifice ecosistemelor naturale. dăunători. folosirea soiurilor rezistente etc. irigaţii etc. cât şi ca rezultat al intervenţiei antropice. ecosistemul agricol integrează 4 subsisteme: biocenoza agricolă. fertilizare etc. implicit. rezultat din uniformitatea ridicată a biocenozei şi biotopului. împreună cu toate organismele vii existente în spaţiul de cultură (microorganisme. În acest context. Rolul lor în funcţionarea ecosistemului este preluat de activitatea omului (de exemplu. buruieni etc. Este mult mai redusă.). sisteme de susţinere. rămânând multe nişe ecologice neocupate. este necesară aplicarea lucrărilor specifice (tăieri. Este o biocenoză simplă. consumuri energetice ridicate. Lucrările mecanice. în care controlul structural şi funcţional se realizează prin management agricol. determinate de preluarea activităţii nişelor ecologice neocupate de către acţiuni consumatoare de energie. Interacţiunea acestor sisteme manifestată prin procese biologice de ambianţă fizico-climatică şi socio-economice desemnează ecosistemul agricol drept un sistemic bioeconomic. biotopul. în timp ce altele sunt modificate în favoarea omului. deoarece pe solă se cultivă. a biomasei produse. tratamente fitosanitare. uniformitatea biocenozei şi. Autoreglarea se realizează atât prin acţiunea plantelor cultivate. ci prin tratamente cu insecticide. menţinerea într-un stadiu tânăr (în care sunt predominante procesele de fixare a energiei. atât la plantele de superioare. uniformitatea accentuându-se în cazul monoculturii. cretizare etc. amendamente pentru corectarea reacţiei solului. Efectul direct este cel de diminuare a stabilităţii. pesticide. mijloace de susţinere etc. edafici şi orografici care induc o anumită intensitate a proceselor fiziologice. ecosistemul agricol se individualizează prin: productivitate biologică ridicată. cât şi omul care aplică măsuri chimice sau mecanice pentru evitarea îmburuienării sau stabileşte epoca de semănat astfel încât plantele de cultură să acopere prin frunze solul înainte de răsărirea buruienilor.) Programul. menţinerea unui anumit nivel al populaţiilor de insecte defoliatoare nu se realizează prin activitatea consumatorilor de gradul al II-lea. o singură specie. ecosistemele agricole fiind vulnerabile la variaţii relativ mici ale factorilor ecologici. Însuşirile sistemelor biologice se transmit şi ecosistemelor agricole. prin viteza de creştere. Pentru a îmbunătăţi aceste condiţii şi pentru a le adapta la cerinţele speciei de cultură se modifică uneori cel natural prin terasări. fiind vulnerabilă la accidentele climatice. Se poate realiza şi o asociere cu sectorul zootehnic. Transformările realizate de om la nivelul componentelor sistemului induce însă manifestări deosebite ale acestor însuşiri. de regulă. dar mai ales dezechilibre generate de lipsa mecanismelor de autoreglare a efectivelor populaţiilor. praşile. Aceste măsuri vizează sporirea biomasei utile (recolta plantei de cultură). nu realizarea unui echilibru între diferitele populaţii. mai puţin stabilă. Numărul redus al conexiunilor interne. ecosistemul agricol reprezintă o unitate funcţională creată de om pentru a controla procesele de producţie de biomasă. accelerarea vitezei de circulaţie a elementelor chimice (în special. randament fotosintetic ridicat prin creşterea indicelui suprafeţei foliare (raportul dintre suprafaţa foliară şi suprafaţa de teren cultivată). În plan funcţional. de producţie a substanţei organice). Astfel. subsistemul agrofitotehnic şi subsistemul socio-economic Biotopul agricol Este definit prin factorii climatici.). cât şi la consumatori. răsucitul frunzelor în timpul arşiţei de vară). La plantele din ecosistemele agricole se menţin programe specifice (de exemplu. conform caracterului istoric. recoltare. determină rolul preponderent al omului în realizarea acestei însuşiri esenţiale pentru menţinerea ecosistemului 36 . arături de mare adâncime (desfundări). Biocenoza agricolă Este formată din plantele de cultură. Echilibrul dinamic. eliminarea periodică a unei proporţii importante de biomasă. Subsistemul socio-economic Reprezintă totalitatea mijloacelor de mecanizare şi a materialelor de producţie (îngrăşăminte. Eterogenitatea. Integralitatea din ecosistemele agricole este mult afectată pentru că biocenozele au fost simplificate. fiecare din aceste acţiuni având repercusiuni asupra favorabilităţii momentane a solului pentru o specie dată şi influenţând tipul şi intensitatea noilor intervenţii. macroelemente) în ciclurile biogeochimice. tăieri. suprafaţă foliară. praşile. fiind astfel edificate circuite complete ale substanţei şi energiei.pot fi considerate un nivel superior de integrare. În ansamblu. tipul de îngrăşăminte folosite.) introduse în ecosistem pentru menţinerea echilibrului acestuia. rotaţia culturilor modifică însuşirile solului. prezenţa de substanţe chimice de sinteză mai mult sau mai puţin biodegradabile (pesticide.urmărindu-se creşterea recoltei. Pentru a evita dezechilibrul generat de competiţia dintre plantele de cultură şi buruieni intervin atât plantele. îngrăşăminte chimice etc.).

26 hectare/locuitor. Această valoare acoperă însă diferenţieri mari între continente şi ţări. O calorie stocată în biomasa consumatorilor (erbivorelor) este rezultată din mai multe calorii stocate de producători (plantele verzi). o parte însemnată a pânzelor freatice importante sunt supraexploatate. în medie. încă direct.09 ha. Este o ironie faptul că cei care sunt „suprahrăniţi” şi supraponderali. proprietăţi aerohidrice etc. păşuni. Ca o excepţie. şi în funcţie de provenienţa alimentelor şi calitatea lor: la o dietă austeră. din punct de vedere calitativ. Cum păsările şi ovinele consumă seminţe (furaje concentrate) înseamnă că acestea sunt în competiţie cu omul. dar creşterea intensităţii exploatării înseamnă depăşirea capacităţii de refacere a biomasei prin mecanismele naturale. Dacă luăm în calcul numai suprafaţa arabilă. nu creează această situaţie. Rezultă faptul că cea mai mare parte din creşterea viitoare a ofertei mondiale de hrană trebuie să provină de pe terenurile cultivabile. aceasta se obţine din circa şapte calorii primare. aria minimă este de 0. reprezentând spaţiul de hrană. Asigurarea necesarului de hrană pentru populaţie reprezintă una din variabilele cheie ale ecuaţiei populaţie în creştere . trebuie menţionat faptul că aceasta nu are întotdeauna efecte pozitive. degradarea chimică şi antropizarea (utilizarea terenului în alte scopuri decât cel agricol – urbanizare. Raportând terenul productiv la numărul de locuitori (6. râuri) şi subterane. Oferta alimentară a omenirii se bazează pe două componente fundamentale: ecosistemele naturale şi ecosistemele agricole. speranţă de viaţă redusă şi productivitate diminuată. fertilitatea solurilor.53. ca şi cei subnutriţi şi subponderali se confruntă cu probleme medicale similare.) Resursele de apă pentru irigaţii Folosirea irigaţiilor a însemnat una din primele acţiuni de control a factorilor ecologici de către om. tehnologiile agricole şi materialul biologic. în care unii oameni mănâncă prea mult. oceanice.8 persoane la un hectar. La nivel mondial. turism etc. la nivel zonal. Variabilele care caracterizează această componentă sunt: suprafaţa disponibilă de a fi cultivată (terenuri agricole – arabil.12 Din suprafaţa uscatului de 14. cu rol productiv (de exemplu.Trăim.). deşertificarea. pe durata mai multor decenii indicele de creştere a populaţiei a fost. o raţie alimentară de circa 3 501 kcal/zi. Prima categorie furnizează. Prezenţa în alimentaţie a unor aminoacizi esenţiali. adică 28%. Ambele categorii suferă de malnutriţie. în condiţiile în care suprafeţele actuale se vor menţine constante. cum este şi nevoia alimentară. adică la 0. ale apelor interioare).1 miliarde hectare. Luând în considerare şi posibilitatea modificării suprafeţei în sensul creşterii. la care se adaugă ecosistemele parţial amenajate. există numeroşi factori naturali şi antropici care diminuează suprafaţa productivă: eroziunea solului. pH. industrializare. încărcarea apelor cu poluanţi sau mineralizarea ridicată sunt principalii factori care determină disponibilitatea pentru irigaţii. norma de teren arabil se va reduce la mai puţin de jumătate. cu produse vegetale şi animale. ca spaţiu propriu-zis de hrană. unde se manifestă o tendinţă inversă. suprafaţa agricolă este de 4. Ambele surse pot deveni limitative pentru practicarea agriculturii. din ecosistemele agricole. într-o lume divizată sub aspect nutriţional. Totuşi. de aproximativ 3% pe an. care se găsesc numai în produsele de origine animală. Ţinând seama de dublarea populaţiei în perspectiva anului 2100. Apele folosite pentru irigaţii pot proveni din două categorii de surse: de suprafaţă (lacuri. resursele de apă pentru irigaţii. în timp ce la o dietă bogată. o reprezintă continentul african. cantităţi însemnate.Acestea pot fi luate din produsele vegetale şi animale consumate. Aceasta a permis crearea unor surplusuri imense de hrană cu implicaţii profunde în organizarea. printre altele. face obligatorie şi utilizarea acestora în alimentaţie. în timp ce bovinele (exceptând cele îngrăşate în complexe specializate). Spaţiul de hrană variază. Deşi societatea modernă a condus la o diversificare şi la o amplificare fără precedent a nevoilor umane. Debitul apelor de suprafaţă depinde de regimul climatic şi de gradul de împădurire al bazinelor hidrografice. fără proteine animale şi fără grăsimi. din care 1 709 kcal provin din produse animaliere.1 miliarde în 2000) rezultă un spaţiu de hrană de 0.resurse limitate. o raţie alimentară normală trebuie să includă şi furaje concentrate. Pomparea apei din surse subterane este singura soluţie de menţinere a ecosistemelor agricole în zonele unde densitatea reţelei hidrografice este redusă – majoritatea zonelor aride. aria minimă este de 0. bazată pe alimente de provenienţă vegetală. iar alţii prea puţin. acvaculturile). iar. în special de proteine animale (de exemplu. Mai mult.13 hectare. persistă încă deficienţe în satisfacerea nevoilor elementare. ecosistemele marine. indicele producţiei alimentare l-a devansat pe cel al creşterii populaţiei. Astfel. Pentru menţinerea potenţialului productiv pe termen lung este necesară o gestionare atentă prin stabilirea 37 .8 miliarde hectare. în parte prelucrate industrial. în timp ce indicii producţiei alimentare s-au situat sub 2% pe an. efectele asupra sănătăţii fiind asemănătoare – sensibilitate mai mare la îmbolnăviri. este echivalentă cu 13 755 kcal primare. aceasta reprezintă doar 10% din total. extrăgându-se un volum mai mare de apă decât cel care se reîntoarce prin infiltrare. respectiv de modificare a biotopului. În acest caz. Importanţa irigaţiilor este susţinută de câteva date statistice relevante. sub suprafaţa pe care o reprezintă în prezent în China. În prezent. fâneţe). consumând furaje grosiere. Astfel.Securitatea alimentara si problemele globale Consumul de alimente asigură între 1 764-3 535 kcal/zi/locuitor. altfel spus 3. în prezent. Fertilitatea solurilor condiţionează direct productivitatea ecosistemelor agricole fiind dependentă de numeroşi factori (aprovizionarea cu elemente nutritive. ierarhizarea şi dezvoltarea societăţii.62 ha.

Pe de altă parte. un număr apreciabil de populaţii biologice din ecosistemele naturale pe care le înlocuiau. ele fiind cunoscute şi sub denumirea de organisme transgenice. Folosirea OMG in productia de alimente O directie inovatoare si controversatã în acelasi timp o reprezintã folosirea organismelor modificate genetic (OMG) (tabelul nr. Acest termen generic se aplică organismelor cărora li s-au transferat gene de la o altă specie. 54. Brown (2001) atrage atenţia asupra faptului că. fără să prejudicieze structura iniţială a acestui ansamblu. pe de altă parte.raţiilor de îngrăşăminte corelată cu cerinţele fiecărei specii cultivate. pe de o parte. deşi utilizarea îngrăşămintelor chimice a permis triplarea recoltei agricole la nivel mondial după 1950. fãrã a exista o legãturã filogeneticã. ele fiind cunoscute si sub denumirea de organism 38 . pe seama cultivării a 30 de specii de plante (grâu. fapt ce face ca.) şi a creşterii a 7 specii de animale (porci. batate. precum şi pe unii consumatori. controlate fiind de factorul antropic. sunt dependente de om. cartof. încadrându-se în ansamblul natural. dar şi cu ritmul de diminuare a rezervei organice reprezentate de humus. El determină acumularea de cantităţi semnificative de biomasă vegetală pe care o utilizează pentru nevoile sale. fără a exista o legătură filogenetică. păsări). Materialul biologic În ecosistemele agricole. recoltele se ridică la maximum posibil în condiţiile unui aport optim de materie. energie şi informaţie. ci chiar cantităţi apreciabile de sol. În acelaşi timp. este exportată în afara ecosistemelor şi consumată pe arii restrânse. cu siguranţă. Cu timpul. Cea mai mare parte a acestei biomase. orez. Caracterul nesaturat al agrobiocenozei reduce la valori extrem de mici funcţia antierozională manifestată de biocenozele naturale. impactul indirect asupra ecosistemelor. Dispunerea lor spaţială era condiţionată de extinderea spaţială a biotopurilor naturale favorabile plantelor de cultură. respectiv pentru a spori eficienţa utilizării resurselor de energie şi de substanţă. Omul modifică informaţia genetică pentru a obţine manifestări fenotipice favorabile. Simplificarea este dublată de o uniformizare permanentă a întregului sistem agricol mondial datorită. Fenomenul se corelează direct cu reducerea corespunzătoare a productivităţii. o evoluţie similară nu mai este posibilă. ameliorarea speciilor constituie unul din factorii motori care au permis valorificarea din ce în ce mai eficientă a biotopului agricol. Crearea ecosistemelor agricole echivalează cu înlăturarea de pe o anumită suprafaţă a biocenozelor naturale. la nivelul anului 1980. randamentele fotosintetice şi ale asimilării fiind îmbunătăţite comparativ cu cele din natură. potenţialul de producţie şi însuşirile de rezistenţă ale soiurilor/raselor constituie cheia de boltă pentru asigurarea continuităţii recoltelor. printr-o eliminare a soiurilor şi raselor cu productivitate nesatisfăcătoare. chiar în cadrul acestora. restrângerii speciilor cultivate şi. care asigură refacerea fertilităţii solului. dar şi pentru extinderea spaţiului de hrană. şansele noilor generaţii etc. În continuare. Aproape întreaga cantitate de resurse alimentare mondiale era realizată. înlăturând prin agrotehnică producătorii de biomasă neutilizabilă în dieta proprie sau a animalelor domestice. Omul menţine în permanenţă caracterul juvenil. Argumentaţia ostilă utilizării OMG-urilor pleacă de la considerente cum sunt: riscul potenţial pe care îl comportă în relaţia directă cu sănătatea. nesaturat al ecosistemului agricol. Mărimea biomasei este mai mare decât canitatea obţinută din ecosistemele naturale. să fie îndepărtate din agroecosisteme nu numai anumite elemente. reprezentând resursele alimentare pentru om şi animalele domestice. Intervenţia asupra materialului biologic este un caz tipic de gestionare informaţională. manioc etc. dirijând întreaga activitatea productivă în vederea satisfacerii nevoilor proprii. mergând până la dezechilibrarea completă a agroecosistemului. omul duce la extrem simplificarea reţelei trofice. Ciclurile biogeochimice din agroecosisteme. Această restricţionare rezultă din randamentul scăzut de valorificare care conduce la eliminarea excesului în apele subterane şi ecosistemele marine. prin aplicarea rezultatelor cercetării ştiinţifice explică randamentul sporit în conversia energiei solare. Tehnologiile agricole Prin abordarea sistemică a agriculturii contemporane şi prin crearea de complexe agricole. controlate de om. ele s-au lărgit prin amenajări artificiale ale acestor biotopuri. Perfecţionarea agrotehnicii. Primele agroecosisteme păstrau. bovine. 9-2). la care se adaugă aceea de a „manipula” însuşirile favorabile dincolo de barierele genetice interspecifice. unde se declanşează dezechilibre ecologice. tehnologiile moderne au la baza consumuri energetice ridicate. Acest termen generic se aplicã organismelor cãrora li s-au transferat gene de la o altã specie. Ele se întindeau pe suprafeţe restrânse. instituite de-a lungul unor îndelungate perioade de evoluţie şi înlocuirea lor cu biocenoze mai simple. porumb. Principalul avantaj care a promovat OMG-urile îl reprezintă posibilitatea de a obţine într-un timp incomparabil mai scurt calităţile dorite pentru o specie. bazate în special pe utilizarea energiei fosile. O direcţie inovatoare şi controversată în acelaşi timp o reprezintă folosirea organismelor modificate genetic (OMG. singura legătură cu ecosistemele naturale învecinate sau precedente agroecosistemelor se realizează prin populaţiile de fitofagi sau alţi dăunători care nu pot fi distruşi sub o anumită limită. sub acţiunea apei.

fum) si rezultã din cele mai variate activitãti. fizicã.). Cumularea lui în organism este cunoscutã sub denumirea de saturnism. productia si utilizarea unor compusi organici de sintezã. Fenomenul este cunoscut sub denumirea de eutrofizare (euris – larg. cu efecte nocive asupra sãnãtãtii omului.transgenice. s-au adaptat. trophos – hranã).metale grele – sunt eliminate în procesele industriale de prelucrare a metalelor. în special a combustibililor fosili cu un continut ridicat de sulf (cãrbuni inferiori. . . afectând cu precãdere cãile respiratorii.a. în acelasi timp. Plumbul actioneazã cu precãdere asupra sistemului nervos reducând capacitatea de concentrare. . la care se adaugã aceea de a „manipula” însusirile favorabile dincolo de barierele genetice interspecifice. neutralizarea lor fiind de naturã chimicã sau fizicã.pulberile pot fi sedimentabile (praf) sau în suspensie (funingine. metalele grele (Cd. petrol greu). în special a celor neferoase. cu mare putere de volatilizare. cu care se asociazã frecvent. În cazuri grave.) pânã la simpla deplasare a pietonilor. dar în acest caz sporeste toxicitatea altor poluanti atmosferici (în special a dioxidului de sulf).O. putând transfera poluantii în ecosistemele terestre sau chiar omului. poluarea apei poate îmbrãca mai multe forme: organicã. respectiv azot si fosfor. Impactul de mediu este similar cu cel al SO2. pãtrunzând cu usurintã în plante datoritã similitudinii cu molecule de dioxid de carbon. O formã particularã a acestui tip de poluare este cea rezultatã în urma cresterii concentratiei de substante nutritive. sau prin interactiunea cu ceilalti poluanti atmosferici. prin combustia benzinei cu plumb (a cãrei cifrã octanicã este îmbunãtãtitã prin adãugarea tetraetilului de plumb. . În functie de natura lor chimicã pot fi toxice (dacã sunt încãrcate cu Pb. Poluarea organicã este consideratã cea pe care o determinã deversarea de substante organice fermentescibile. iar diminuarea efectului va trebui sã porneascã de la sursele de poluare.Poluanti atmosferici si efectele lor Prin efecte si cantitate cei mai periculosi poluanti atmosferici sunt considerati: . fãrã participarea microorganismelor. Hg. se pot acumula. Acumularea poate genera “ploi acide” si. Hg etc. Este un oxidant foarte puternic (folosit si în epurarea avansatã a apei) care distruge rapid tesuturile vii.ozonul – se formeazã prin mecanism fotochimic în prezenta gazelor de esapament. ceatã toxicã. “pompat” în atmosferã de efortul omului de a-si procura energia prin arderea combustibililor. Cd.monoxidul de carbon (CO) rezultã din arderile incomplete în motoarele autovehiculelor (mai ales cele care folosesc benzinã) si a combustibililor fosili. ca agent antidetonant). iar abundenta de “hranã” favorizeazã dezvoltarea 39 . componentã naturalã a aerului este. chimicã.dioxidul de sulf (SO2) – rezultã din procese de ardere. putând induce diferite tipuri de cancer. siderurgie.) – provin din arderea incompletã a combustibililor lichizi.) sau neutre. adicã substante care pot fi descompuse de microorganismele din apã în conditii de aerobiozã (în prezenta oxigenului) sau anaerobiozã (absenta oxigenului).oxizii de azot (NOx) – provin în proportie de 70% din transporturile auto. stocarea hidrocarburilor. mai ales în organismele rezistente. si asupra sintezei de hemoglobinã. Pb. În aceastã categorie sunt cuprinse substantele organoclorurate. . Efectul toxic apare datoritã imposibilitãtii “utilizãrii” acestor compusi. Este toxic prin capacitatea sa de a bloca hemoglobina si astfel oxigenarea organismului. Cu.fortificat consumatori Argumentatia ostilã utilizãrii OMG-urilor pleacã de la considerente cum sunt: riscul potential pe care îl comportã în relatia directã cu sãnãtatea. este determinatã de deversarea de substante organice în general de sintezã (inexistente în naturã) si anorganice în stare solvitã (dizolvate). sansele noilor generatii etc. . bacterii). îndeosebi când deversãrile se fac în ape stagnante. Principalul impact ecologic îl constituie scãderea concentratiei de oxigen dizolvat. Are impact asupra vegetatiei. . Sunt toxici în sine pentru organismul uman. respectiv de la reducerea emisiilor.dioxidul de carbon (CO2). sunt cadmiul. Un alt aspect important în acest caz îl reprezintã substantele care nu “ucid” imediat dar care. se poate ajunge la eliminarea totalã a oxigenului. Astfel de substante au în general toxicitate ridicatã. 56. în interactiune cu alti poluanti. si asupra sãnãtãtii umane. si implicit omul. Tipuri de poluare a apelor În functie de predominanta unui anumit tip de poluant si de natura proceselor pe care le declanseazã. Alte metale grele. impactul indirect asupra ecosistemelor. arderea combustibililor etc. Principalul avantaj care a promovat OMG-urile îl reprezintã posibilitatea de a obtine într-un timp incomparabil mai scurt calitãtile dorite pentru o specie. la concentratii relativ mici distrugând organismele vii si o persistentã îndelungatã. mai ales la copii. de la industrie (producerea cimentului. autovehiculelor etc. biologicã. în ecosistem mentinându-se numai formele de viatã anaerobe (în general.V. zincul etc. de asemenea. Zn. astfel cã speciile putin tolerante îsi scad efectivele sau chiar dispar. în cele de incinerare a deseurilor menajere si. mercurul. Poluarea chimicã sau toxicã.. 55. Ti s. organomercurice (folosite ca insecticide).. Principalul effect ecologic nu se datoreazã toxicitãtii sale ci este rezultatul acumulãrii lui în atmosferã.compusii organici volatili (C. Poluarea aerului nu este altceva decât acumularea componentelor astfel încât sunt depãsiti parametrii fizici sau chimici la care majoritatea formelor de viatã.

Impactul ecologic este agravat de toxicitatea substantelor care sunt prezente în aceste particule. rata de creştere anuală şi timpul de dublare în ani. poluantul este reprezentat de particulele solide. dar viteza de creştere a efectivelor umane este actualmente la maximum. lacuri. prin modificarea concentratiei de oxigen dizolvat. În general. nivelul educaţional etc. zootehnice. Au trebuit mai mult de 2 milioane de ani pentru ca populaţia umană să atingă un miliard de indivizi (începutul sec. adică o dublare în aproximativ 130 de ani.este cea mai raspandita forma de transport din lume iar autoritatile incearca sa incurajeze folosirea ei. servicii de inchiriere. În 1930 s-a atins pragul de 2 miliarde. Poluarea termicã este o altã formã gravã.Impactul antropic prin supra exploatarea resurselor-solul 40 . prin care parcurg etapele dintre infectii. În 1975 pragul de 4 miliarde a fost depăşit. Cu toate acestea. dinamica populaţiei. iar pe de altã parte intensificãrii activitãtii microorganismelor aerobe. care în functie de dimensiunea lor rãmân în suspensie sau se sedimenteazã.. ar putea deveni efectivă în anii 2025. insolubile. locuri speciale de parcare.telenaveta. care devin. Particulele solide afecteazã si direct fauna macroscopicã. de industrie alimentarã.zile fara automobile. litorale si mai putin în apa potabilã (supusã unor tratamente fizice si chimice sau preluatã din perimetrul unor zone de protectie). de agrement. care poate influenta direct speciile de plante si animale (inducând o anumitã selectie a lor) sau indirect. . în principal. Aceasta se datoreazã. fizico-geografici. În primul caz. dincolo de această perspectivă globală. au extins reteaua de drumuri rezervate biciclistilor. Danemarca. Acestea scad simtitor transparenta apei si.in unele orase intr-o zi este interzise circulatia pentru automobilele cu numar de inregistrare fara sot iar in ziua urmatoare sunt interzise cele nu numere cu sot.algelor planctonice (unele dintre acestea chiar toxice). Tari ca Olanda. efectivele. dacă nu un motiv de îngrijorare.). luminã solarã.Masuri de control al transportului in centrele urbane . conducând la efectele mentionate mai sus.restrictiile de acces – in 1977 in Buenos Aires a fost interzisa circulatia automobilelor particulare in zona de centru a orasului in zilele de lucru intre orele 10:00 si 19:0. 57.A au fost impuse zile fara automobile. adică depăşirea pragului de 8 miliarde de locuitori. al XIX-lea). preţul exploatării. scãderii solubilitãtii oxigenului odatã cu cresterea temperaturii. Germania. transportului etc. • factori naturali – climatici. poluanti organici. Următoarea dublare. Poluarea biologicã se apreciazã mai ales în raport cu utilizãrile menajere (apã potabilã).ciclismul. sunt putin rezistente în afara gazdei la actiunea factorilor de mediu externi (aer. Într-adevăr. geologici etc. pe de o parte. este esenţial să sesizăm disparităţile regionale pe care le disimulează. Dar. cu implicatii complexe în ecosistemele acvatice.celule de circulatie – intr-un oras suedez in 1970 zona de centru a fost impartita in 5 sectoare triunghiulare pentru a reduce circulatia automobilelor si a incuraja folosirea mijloacelor de transport in comun. blocând cãile respiratorii. Acesteareprezintă. masura menita sa scada concentratia de ozon si de CO2 din aer. Automobilele particulare nu puteau trece dintr-un sector in altul. sunt foarte diferite în funcţie de regiunile considerate 59.controlul tehnic si intretinerea automobilelor. Poluarea fizicã îmbracã.salariatii lucreaza acasapastrand legatura cu biroul prin telefon si computer . cel puţin un motiv de reflexie. multe dintre ele au forme de închistare foarte rezistente. intensitatea luminii pe baza cãreia algele reoxigeneazã apa prin procesul de fotosintezã. adică o dublare în 45 de ani. la nivel de 7 miliarde şi jumătate. Variabilele presiunii antropuce asupra resurselor naturale-factorul demographic În ecuaţia resurselor pot fi identificate numeroase variabile care influenţează nivelul presiunii exercitate de umanitate asupra fondului de resurse din mediu. dupã moarte. printre care menţionăm: • factori de ordin demografic (numărul de locuitori. aceste organisme fiind adaptate unui mod de viatã parazit. întrucât reprezintã contaminarea apei cu bacterii patogene pentru om si/sau animale. douã forme: poluarea cu materii în suspensie si sedimentabile si poluarea termicã. implicit. . si chiar garaje speciale .. • factori economici – evoluţia cererii. • factori tehnologici.interdictii de parcare – asemenea interdictii micsoreaza numarul de masini care pot parca in anumite zone dar nu au nici un effect asupra numarului de masini care le traverseaza. Belgia. iar după ipoteza de bază a Naţiunilor Unite. stabilizarea efectivelor nu se va produce înainte de jumătatea secolului 21.Astfel circulatia a fost rarita si poluarea redusa intr-o zona in care intra zilnic 1 mil de oameni.controlul riguros al vehiculelor si intretinerea regulate a acestora asigura respectarea normelor de emisie de poluanti si aduc astfel un aport important la eforturile de diminuare a poluarii 58.Incepand cu anul 2000 in L. temperaturã). Acestea constituie un pericol potential în apele de loisir. Factorul demografic S-a observat o încetinire a ratei natalităţii. De cele mai multe ori este vorba de o crestere a temperaturii apei. consumatoare de oxigen. care ţin de posibilităţile tehnice deexploatare şi verificare a diferitelor tipuri de resurse. . astfel fiind imbunatatite serviciile de tranzit iar numarul accidentelor a scazut .

zãganul. s-a restrâns suprafata agricolã în Europa. conducând chiar la distrugerea lor. altele sunt cultivate o datã la doi ani.8%. iar scara de timp pe care actioneazã anuleazã posibilitãtile adaptative ale majoritãtii speciilor. Mai mult.8%.7%). iar pe ansamblu. Efectivele unor specii cum sunt vulturul negru. Oceania (9. Pe ansamblul planetei. cormoranul mic. circa 12 milioane de kmp (respectiv 20% din pãduri). Ori de câte ori omul a stabilit noi aşezări la mare depărtare de cele de provenienţă. ea produce pagube însemnate şi în Africa. se consideră că 42% din speciile de pe „lista roşie” au ajuns aici ca urmare a prezenţei speciilor exotice. cunoscute ca fiind ecosistemele cu cea mai mare biodiversitate.).1991. în favoarea terenurilor cultivate. Poluarea afecteazã habitatele. fertilitatea naturalã influenteazã semnificativ productia agricolã. ceea ce le expune la influenta nefastã a pesticidelor sau altor otrãvuri folosite în momelile din capcanele pentru vulpi si lupi. În acelasi interval. în medie cu 1. Efecte globale (modificãrile climatice) si regionale (ploi acide) conduc la schimbãri în structura biocenoticã. cu deosebire în tãrile în curs de dezvoltare din zonele calde. 41 . iar în Federatia Rusã cu 1%. Alte specii. Aceastã dinamicã nu evidentiazã si variatiile calitative. acestea pot genera probleme pe termen lung sau chiar permanent. solurile lateritice). în America Centralã si de Nord cu 0. iar cele de pe acelaşi nivel nu reuşesc să le concureze. fânetelor.7%. Degradarea biodiversitatii prin modificarea si distrugerea habitatelor Distrugerea si fragmentarea habitatelor sunt considerate cele mai importante cauze ale erodãrii biodiversitãtii. spatiul de hranã al planetei cuprinde terenurile agricole. a invadat numeroase ecosisteme acvatice în SUA. Aceasta se manifestã direct prin reducerea suprafetei ocupate de ecosistemele naturale. lopãtarul sunt amenintate datoritã restrângerii suprafetelor cu stufãrisuri si ape de micã adâncime. în perioada 1989. respectiv terenurile arabile. şoareci. cum sunt pelicanul cret. Astfel. furnizoare de hrană şi alte bunuri. Reducerea suprafetelor împãdurite a devenit un fenomen mondial. presiunea demograficã si caracteristicile naturale ale solului sunt factori care actioneazã în favoarea agriculturii extensive. gãinusa albastrã de baltã a dispãrut din Sicilia si Sardinia din cauza desecãrii mlastinilor. fenomenul se intensificã. de altfel nu întotdeauna avantajoase. fânetele. iar altele îsi pierd potentialul productiv dupã 4-5 ani (cum sunt. sau indirect. Perioada marilor descoperiri geografice a reprezentat şi începutul unor transformări ireversibile în ecosistemele din noile teritorii. Dupã acest prag. În SUA. Astfel. Plantele exotice formează adesea monoculturi înlocuind speciile indigene. În majoritatea cazurilor. Speciile alohtone (exotice. din 1700 si pânã în 1980 au dispãrut. de exemplu. Statele Florida. În plan ecologic însã este mai degrabã vorba de insuccese. Deoarece populaţiile speciilor exotice se regenerează. întrucât ponderea arabilului a crescut pe seama pãsunilor. introduse) au în multe cazuri comportament invaziv. care concentreazã o mare diversitate de organisme – pãdurile si zonele umede. pãsunile si plantatiile viti-pomicole. întrucât factorii care limitau creşterea populaţiilor nu mai acţionează cu aceeaşi intensitate în noile condiţii. Aici. soimul cãlãtor au scãzut alarmant datoritã intoxicãrii cu pesticide organo-mercurice sau organo-clorurate. Louisiana şi Texas cheltuiesc anual 11 milioane dolari în încercarea de a limita creşterea ei. Lucrãrile de asanare a zonelor umede pentru a atrage noi terenuri în circuitul agricol au devenit o practicã curentã începând cu secolul al XIX-lea. înlocuind vegetaţia naturală. Poluarea cu substante chimice de sintezã cu toxicitate ridicatã si (sau) cu predispozitie de concentrare în verigile superioare ale lanturilor trofice a afectat numeroase specii. acestea reprezentând primul pas sau transferul voluntar. În acelasi timp. precum si ponderea relativã reprezentatã de fiecare a cunoscut variatii semnificative odatã cu intensificarea presiunii prin cresterea populatiei. pisici etc. terenul agricol a crescut cu un ritm mediu de 1. are loc şi un transfer involuntar al speciilor simbionte sau parazite. acvila de stepã. gaia albã. codalbul. a căutat să-şi aducă speciile familiare. 60. “alimentarea” solurilor si apelor litorale etc. în mare mãsurã. cu un rol fundamental în mentinerea echilibrului biologic natural (regularizarea cursurilor de apã. El se manifestã în raport cu cele mai importante tipuri de ecosisteme. fiind al doilea factor după distrugerea şi modificarea habitatelor. Agricultura extensivã reprezintã cel mai important factor de presiune sub raport spatial. Suprafata acestora. plantă acvatică originară în America de Sud.0%).9%) si Africa (5. dar şi a altora care s-au adaptat să trăiască în apropierea omului (şobolani.). întinse suprafete fiind defrisate pentru extractia lui. într-un an. 61. soldate adesea cu dispariţia speciilor indigene (autohtone). acvila de câmp. de cresterea cererii de produse alimentare. De asemenea.Supraexploatarea solului este legatã. de exemplu. Acestea au fost considerate întotdeauna ca victorii hotãrâtoare ale omului asupra naturii. unele soluri permit obtinerea de douã recolte. prin reducerea celei forestiere. Zambila de apă. pãsãrile prãdãtoare constituie ultima verigã a acestor lanturi. Astfel. concomitent. Degradarea biodiversitatii prin transferul de specii Contribuie puternic la diminuarea biodiversităţii. speciile de pe nivelurile trofice inferioare nu au adaptări care să permită evitarea noului prădător/parazit. mai accentuat în America de Sud (12. pe seama pãdurilor tropicale. Astfel. prin efectele poluãrii asupra conditiilor de viatã ale speciilor. întrucât mlastinile sunt ecosisteme de mare productivitate si diversitate. acestea suportã si presiunea comertului cu lemn tropical.

vânătoarea şi pescuitul fiind acum limitate de reglementări restrictive. Contextul economic face ca. dar. devenind de multe ori invazive. efectele fiind mai puţin evidente. Supraexploatarea îmbracă diverse forme şi este motivată de satisfacerea uneia sau alteia dintre nevoile din ce în ce mai sofisticate pe care creşterea gradului de civilizaţie le-a generat. La aceasta s-a adăugat necesitatea eliminării concurenţei pe care o reprezentau pentru păşuni. dar şi accesul ambarcaţiunilor. aşa cum se întâmplă în cazul ecosistemelor agricole. ne putem aştepta la atenuarea diferenţelor dintre ecosisteme echivalente. sunt transportate specii şi animale acvatice. Astfel. în care etapele sunt marcate de extincţia totală sau parţială a speciilor. numeroase resurse ale biosferei devenind epuizabile sau epuizate. 62. dezvoltarea luxuriantă în apele lacului Victoria împiedică funcţionarea instalaţiilor de tratare a apei. Roiurile s-au deplasat spre nord cu 400–500 km/an. ele constituie surse de materii prime pentru numeroase ramuri ale industriei uşoare (medicamente. Această capacitate este de multe ori supraevaluată sau ignorată. Aceleaşi caracteristici sunt valabile şi pentru speciile silvice şi dendrologice. De altfel. în care se încerca combinarea productivităţii ridicate a albinelor africane cu calitatea mierii produse de albinele europene.Astfel. Vânătoarea. Cum am distrus natura Albinele ucigaşe din SUA erau specii hibride scăpate dintr-un experiment realizat în Brazilia. stau mult timp înainte de a fi încărcate/descărcate şi sunt dificil de examinat. “costul refacerii” nu este suportat pentru nici unul din produsele obţinute. Relaţia omului cu speciile din floră şi faună a depăşit de mult timp limitele satisfacerii nevoilor existenţiale. Principalele căi de transfer sunt reprezentate în prezent de: Transportul containerizat – a permis transferul speciilor nu numai în zonele portuare. prin impactul asupra puietului de peşte. Containerele asigură un adăpost temporar. Iată numai câteva din motivaţiile care conduc la sporirea presiunii antropice asupra ecosistemelor naturale.). Practic. confecţii. o dată cu aceasta. Schimbarea climatica poate fi indicate prin inregistrari geologice pe termen lung. în numeroase cazuri. iar reînnoirea depinde. sunt exploatate ecosistemele naturale. Deşi putem spune că epoca marilor masacre a trecut. Caracterul invaziv s-a manifesta în 1987 şi 1989. Degradarea biodiversitatii prin supraexploatare Supraexploatarea speciilor afectează mai mult de o treime din acestea. dar mai ales pescuitul contribuie încă. susţinută de liberalizarea comerţului. multe specii de peşti autohtoni au înregistrat un puternic declin al populaţiilor. de capacitatea lor de a contracara un anumit nivel al presiunii umane. Apa de balast – navele comerciale neîncărcate sunt stabilizate prin umplerea calelor cu apă de mare sau apă dulce şi. Traficul aerian – asigură multor specii o modalitate rapidă de răspândire. deoarece containerele sunt livrate. ele reprezintă şi vectorii pentru răspândirea unor agenţi fitopatogeni şi a insectelor dăunătoare (de exemplu. iar medicamentele “verzi” şi-au dovedit eficienţa în tratarea a numeroase afecţiuni. modalităţi agreate sau tradiţionale de petrecere a timpului liber sau de găsire a unei companii “exotice”. aducându-le în pragul dispariţiei.definire. dar individualizate ca urmare a izolării geografice. cosmetice. prin schimbarea formelor de relief pe termen mediu si prin schimbarea vegetatiei pe termen scrut. capacitatea speciilor de a suporta presiunea acestora a scăzut chiar mai mult. Lumea plantelor nu este exceptată. Transferul de specii nu aparţine însă trecutului. într-o proporţie semnificativă. astfel că în 1998 au ajuns în Los Angeles. cantitate comparabilă cu masa de peşte capturată la nivel global într-un an. Acvacultura – contribuie la răspândirea speciilor exotice de peşti. dar şi a paraziţilor acestora. ci chiar în locaţiile interioare. masa totală a populaţiei era de 900 milioane tone. de stabilitatea ecosistemelor. Istoria exploatării speciilor este o istorie a involuţiei. În Marea Neagră. În plus. Meduzele exotice din Marea Neagra au venit pe această cale. Ca urmare. astfel că degradarea biodiversităţii specifice va conduce la scăderi şi pentru următoarea componentă – biodiversitatea ecologică. a sărăcirii permanente a zestrei genetice. textile din piele etc. în multe cazuri şi pe cele ale mecanismelor care asigură existenţa acestora. fără a fi deschise decât la destinaţie. 42 .Schimbari climatice. la asigurarea resurselor alimentare. 63. recolte etc. În acest context. Amplificarea comerţului internaţional. La începutul anilor 90’. va contribui în continuare la transferul de specii. contributii ale sectoarelor economice Definitie=Variatia lenta a caracteristicilor climatice intr-o perioada data de timp ai intr-n loc dat. mecanism. În fapt. veniturile substanţiale care se pot obţine din capturarea speciilor protejate să motiveze populaţia săracă pentru a încălca reglementările şi a continua prigoana acestora. în care omul nu intervine pentru a contracara efectele acţiunii lui. a hidrantelor. cu atât mai mult cu cât comerţul cu specii sălbatice a luat o amploare deosebită în ultimele decenii. fiind preferate de insecte şi reptile. iar modalităţile de transport s-au diversificat. terenuri agricole. aceasta înseamnă dispariţia sau ameninţarea cu extincţia a mii de specii de plante şi animale. Agricultura – speciile de plante cultivate se răspândesc în ecosistemele naturale. în totalitate. lemnul este încă considerat unul din cele mai valoroase materiale de construcţie. la mijlocul anilor ‘80 a fost introdusă accidental o specie de meduză (Mnemiopsis leidyi) provenită din oceanul Atlantic. în 1950. răspândindu-se apoi pe mari suprafeţe. răspândirea filoxerei în Europa prin introducerea viţelor americane). În acelaşi timp.

ducand la inundatii si secete. Uragane de o mai lunga durata si de o intensitate mai ridicata. energia. Uraganele vor creste in intensitate ( Alfred Russel Wallace in 1900 ). HFC-uri. Nivelul marii va incepe sa creasca Calota glaciara va incepe sa se topeasca rapid (James Hanson). tot mai multe specii vor disparea. Futuni puternice in Marea Nordului si sudul Oceanului Planetar. Mai mult. CH4. Se considera ca schimbarile climatice vor determina o continuare a cresterii nivelului marii care va pune in pericol zonele de coasta de pe glob prin eroziune si inundatii. si chiar ciclurile globale ale apei pot fi tulburate. efectele lor asupra vietii cotidiene pot deveni extrem de grave. cotribuie la schimbarile climatice prin faptul ca toate utilizeaza tehnologii care schimba compozitia atmosferica prin emisia de gaze cu effect de sera care depasesc limitele admise si care provoaca efectul de sera. Toate sectoarele economice. Efectele sunt vizibile. Ele vor determina. Industria. datorita schimbarii conditiilor meteorologice. Alti indicatori care evidentiaza schimbarile climatice sunt topirea accelerata a ghetarilor in timpul verii si o crestere cu 10-20 cm a nivelului marii in secolul al XX-lea. Informatiile se combinba intr-o estimare a riscului conform relatiei R=P*G Unde: R=riscul aparitiei unui eveniment neprevazut P=probabilitatea G=gravitatea pericolului Riscul poate fi depasit daca profitul depaseste daunele R=P*(D-B) R=riscul P=probabilitatea D=efecte daunatoare B=efecte profitabile Un mod normal de evaluare a riscului este acela de a lua principalele trasaturi(probabilitatea si gravitatea) si de a le reprezenta grafic Estimarile pot avea rezultate diferite in functie de profesie sex si tipul locului de munca . Conditii meteo mai greu de prezis.0. 65. Rezervele de hrana se vor diminua.consecinte Desi aceste fenomene pot parea nesemnificative la prima vedere.Schimbarile climatice sunt cauzate in mod direct sau indirect de activitatile umane care determina schimbarea compozitiei atmosferei globale si care se adauga la variabilitatea naturala a climei observate pe o perioada de timp comparabila.Procesul de evaluare consta in a gasi ce anume poate sa mearga prost. care este probabilitatea pentru acest lucru si cat de grave sunt consecintele in aces caz. Bolile tropicale vor fi mai numeroase. Dioxidul de carbon va accidula Oceanul Planetar. intensificarea frecventei aparitiei evenimentelor meteorologice extreme si modificarea modelelor precipitatiilor la scara globala. • • • • • • • • • • • • • • • • • • 43 . pot aparea modificari ale ecosistemelor locale. Schimbari climatice. Australia se va desertifica.6 +/. mai ales prin cresterea temperaturii medii globale cu 0. Ierni mai scurte. agricultura si turismul. de asemenea. Majoritatea comunitatii stiintifice a lumii este de acord ca pot fi deja observate schimbari climatice determinate de activitatile antropice ce produc emisii de GHG (gazele cu efect de sera prevazute de Protocolul de la Kyoto sunt: CO2. Mai putine nopti racoroase. Tendinta de incalzire continua. 64. Evaluarea riscurilor ecoloigice In evaluarea unui risc ar trebui sa existe o corelatie intre riscul perceput si riscul evaluat. Mai putine rezerve de ape in numeroase regiuni ale Pamantului. N2O. Mai multe "valuri" de caldura. PFC-uri si SF6). Mai putine ploi in numeroase regiuni ale Globului.2 grade C de la momentul cand a inceput sa fie monitorizata (anul 1860). Ca rezultat al schimbarii climatice. Mai putina zapada.

Identificarea si analiza riscului pentru accindente majore Procesul de evaluare a riscului este unul probabilistic.-Metodile diagramelor logice -analiza arborelui de eroare -analiza arborelui de evenimente -analiza cauzei efect -analiza erorii umane Obiectivele principale ale identificarii sunt: -cuantificarea si evaluare riscului -posibilitatea de prevenire si anticipare a modului de producere a acshidentelor si de transformare a lor in acshidente majore -ordonarea dupa prioritati a riscurilor. Tehnicile de indentificare se impart in 3 categorii: Cat1-Metode comparative -metoda listei de verificare a procesului -metoda reviziei de siguranta -metoda rangului relativ -analiza preliminare ale riscului Cat2-Metode fundamentale -studiul de risc al functionarii(HAZOP) -analiza WHAT IF -modul de defectare si analiza efectului (FMEA) Cat3. care permite alocarea optima a resurselor pentru control si gestionari 44 .Atentia publicului ramane rareori concentrata pe o anumita problema chiar daca aceasta este una permanenta sau de importanta cruciala. 66.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful