Sunteți pe pagina 1din 1

Institutii centrale (XVI XVIII)

In secolul al XVI-lea Tarile Romane si-au pastrat existenta statala, dar cu o autonomie ingradita, deoarece sultanul se implica tot mai mult in treburile interne numid domnii si incalcand astfel obiceiul de alegere al acestora de catre tara. Din secolul al XVII-lea sultanul se foloseste de boierii greci pentru a-si spori controlul asupra domnilor. Pe plan extern Tarile Romane isi pierd dreptul in buna parte, ele fiind reprezentate de Poarta in relatiile internationale. De asemenea obligatiile materiale cresc fata de Poarta dintr-un simbol al recunoasterii puterii otomane, tributul a devenit o realitate impovaratoare. La acesta s-a adaugat peschesul si mai tarziu mucarerul mare si mic. In a doua jumatate a secolului al XVII-lea s-a remarcat Constantin Brancoveanu, domn al Tarii Romanesti, care prin politica sa interna autoritara cu dimensiuni nationale a crescut rolul domniei si a dezvoltat bune relatii cu Moldova si Transilvania in vederea afirmarii intereselor nationale. In secolul al XVIII-lea prin instaurarea domniei fanariote (1711 Moldova, 1716 Tara Romaneasca) s-a cunoscut apogeul dominatiei otomane in Tarile Romane, astfel domnii erau desemnati direct de catre sultan pentru o perioada scurta de timp, armata a fost desfiintata si inlocuita cu o garda domneasca si fiscalitatea a devenit excesiva.