Sunteți pe pagina 1din 2

Istoria semnelor de circulatie

Semnele de circulatie au trecut peste barierele de comunicare, reusind sa "vorbeasca" tuturor soferilor, indiferent de nationalitate. Indicatoarele rutiere sunt printre putinele lucruri pe care noi toti le avem in comun. Primele semne rutiere au fost cele care indicau directia si erau "construite" din mormane de stanci si pietre. Prima piatra de sus avea forma de sageata si indica o anumita directie. Se poate spune, deci, ca a existat o Epoca de Piatra a semnelor de circulatie. Urmatorul pas este facut in vechiul oras roman Pompei, in urma cu aproape 2000 de ani. Pentru ca oamenii se deplasau din ce in ce mai des calare sau in carute trase de cai, au fost inventate trotuarele si zebrele. Cateva pietre plate, dechise la culoare ii obligau pe "soferii" acelor vremuri sa acorde prioritate pietonilor. In 120 D.C Imperiul Romana a mai facut o descoperire importanta: bornele kilometrice. La inceput bornele aratau ca niste pari mici, plasati la distante egale unul fata de altul, raspanditi pe toata reteaua de drumuri a imperiului: 300.000 de kilometri. Pe fiecare par era marcata distanta din acel loc pana la Roma, de aici si expresia:"Toate drumurile duc la Roma". Dupa caderea Imperiului Roman acest sistem a fost pastrat si imbunatatit. De-a lungul timpului, bornele au fost decorate si ofereau din ce in ce mai multe informatii. In anul 1750, in Germania au fost inventate semnele in forma de cruce. Dezvoltarea retelei de drumuri a insemnat aparitia intersectiilor, iar aceste cruci orizontale erau folosite pentru a indica directia.

Foto: Placuta cu nume de strada din anul 1761 Odata cu aparitia numelor pentru strazi au aparut si placutele care sa indice directia spre o anumita strada. In aceasta perioada crucile orizontale s-au indreptat si fiecare brat indica directie spre o anumita artera. La sfartului secolului al 19-lea, masinile incep sa cucereasca Europa. Datorita gabaritului si formei, masinile acelor vremuri erau considerate adevarate locomotive, iar pietonii se fereau din calea lor. Pentru a-i proteja pe trecatori, inaintea acestor mostrii pe patru roti mergea un om care tinea in mana un steag rosu.

Aceasta metoda de semnalizare s-a dovetit ineficienta in lupta cu masinile care invadau strazile, asa ca, in 1903, a fost semnat in Marea Britanie "Motorcar Act" - un document in care erau descrise primele reguli de circulatie pe drumurile publice si pedepsele aplicate in cazul incalcarii lor. Tot aici se mentioneaza pentru prima data si notiunea de "carnet de conducere". Prima parte a documentului a reprezentat prima forma de legislatie rutiera si cuprindea o lista a semnelor de circulatie si semnificatiile aferente, obligatiile si indatoririle soferilor, dar si pedepsele aplicate pentru incalcarea regulamentelor. Ce-a de-a doua parte a acestui "Motorcar Act" introducea numarul de inmatriculare. Orice masina care circula pe drumurile publice trebuia sa poarte insemnele orasului de resedinta al posesorului si sa fie inscrisa in "registrul auto al Guvernului". Aceasta masura a fost luata ca urmare a nenumaratelor accidente rutiere cu autor necunoscut. Autoritatile vremii emiteau un numar unic pentru fiecare masina in parte si ii invata pe soferi unde trebuie pusa acea "placuta de inmatriculare", astfel incat sa fie vizibila. O alta tema de discutie a Congresului a fost aspectul si iluminatul semnelor de circulatie. Majoritatea lor erau colorate in alb si negru si contineau atat text cat si imagine, iar pe timpul noptii erau, practic, invizibile. Solutia gasita la acel moment a fost plasarea indicatoarelor in dreptul lampilor cu ulei si mai tarziu cu gaz. In 1920 s-a tinut in Olanda o noua editie a Congresului Rutier. La acel moment, "Tara Lalelelor" era si "tara" celor peste 400 de indicatoare si semne de circulatie, care, in urma congresului, au fost acceptate ca forma si colorit la nivel mondial. Doi ani mai tarziu, un reporter suedez a prezentat in fata congresului o solutie pentru imbunatatirea vizibilitatii indicatoarelor: asezarea la inaltime. Reporterul a demonstrat ca un indicator suspendat de un stalp inalt este vizibil de la distanta si permite soferilor sa actioneze in timp util. Ideea a fost acceptata si impusa tuturor tarilor. De-a lungul istoriei congresele rutiere, nationale sau internationale, au analizat si aprobat un sistem elaborat al indicatoarelor si semnelor de circulatie. Astazi, oriunde in lume respectam, in mare, aceleasi reguli pentru ca indicatoarele ne spun tuturor acelasi lucru, indiferent de limba

S-ar putea să vă placă și