Sunteți pe pagina 1din 2

CONSTITUTIILE DIN 1866 SI 1923 Constitutia este legea fundamentala a unui stat si reprezinta un element de modernitate.

In spatiul romanesc, pe fondul unui context international complex, dar si ca urmare a modernizarii societati romanesti vor fi adoptate, la inceputul secolului al XIX lea acte constitutionale. Regulamentel Organice (1831 si 1832) au fost primele acte de acest gen si au fost urmate de Conventia de la Paris (1858), inlouita cu Statutul Dezvoltator al Conventiei de la Paris, adoptat ca urmare a loviturii de stat din 2 mai 1864. Dupa inlaturarea lui Al. I. Cuza (11 feb. 1866), adoptarea unei legi fundamentale era o necesitate pentru ca unirea Principatelor, recunoscuta de catre Marile Puteri doar pe timpul domniei lui Cuza, era in pericol de destramare. Demersul liberalilor soldat cu inscaunarea principelui Carol pe tronul Romaniei, reprezenta punerea in practica a unei idei mai vechi, enuntata in Rezolutiile Adunarilor ad-hoc din 1857, si anume, aducerea unui principe strain. Din cauza periolului extrern, Constitutia a fost adoptata rapid si textul ei reprezinta un compromis intre ideile liberale si cele conservatoare. Constitutia romaneasca are ca model constitutia belgiana din 1831, cea mai democratica lege fundamentala din Europa la acea data. Faptul ca a fost adoptata fara a fi consultate puterea suzerana sau puterie garante, face ca aceasta lege sa fie un viguros act de independenta. Potrivit Constitutei, regimul politic din Romania era o monarhie constitutionala si introducea principii liberale fundamentale ca: principiul separatiei puterilor in stat, guvernare reprezentativa, suveranitate nationala. Puterea executiva era impartita intre domn si ministrii. Domnul il desemna pe primul ministru care forma guvernul si pe care il supunea aprobarii principelui. Puterea legislativa era exercitata de catre domn si Adunare formata din Adunarea Deputatilor si Senat. Justitia (puterea judecatoreasca) era independenta, dar hotararile judecatoresti se pronuntau in numele domnului. Constitutia prevedea o serie de drepturi si libertati cetatenesti ca: dreptul la libera asociere, la libera exprimare, libertatea persoanei, egalitatea in fata legii. Sistemul de vot era cenzitar, electoratul fiind impartit in colegii. Exista si doi factori de excludere, unul religios si celalalt de sex, evrreii, musulmanii si femeile fiind exclusi din viata publica. Articolul 7 al Constitutiei, articol ce facea referire la modalitatea de acordare a cetateniei romane va fi modificat in anul 1878, aceasta fiind una din conditiile impuse Romaniei la San Stefano si Berlin pentru a I se recunoaste independenta. In ceea ce priveste dreptul la proprietate, aceasta era declarata sacra si inviolabila si consfintea astfel existenta marii proprietati funciare. Legea fundamentala din 1866 s-a aflat in vigoare pana dupa Primul Razboi Mondial. Schimbarile survenite ca urmare a Marii Uniri din 1918, introducerea votului universal si adoptarea legii

rurale au impus modificari constitutionale importante si astfel a fost nevoie de elaborarea unei noi constitutii. Noua lege fundamentala a fost adoptata in anul 1923 si mentinea principiile generale ale celei din 1866, reproducand in cea mai mare parte textul acesteia. Noua Constitutie nu aducea schimbari semnificative in ceea ce priveste raporturile dintre puterile statului si functionarea principalelor institutii. Erau prevazute largi drepturi si libertati cetatenesti, dar, spre deosebire de Constitutia din 1866, in cea din 1923 se face in mai multe randuri precizarea ca aceste drepturi se aplica fara deosebire de origine etnica, de limba, de religie. Dpretul la vot aduce o schimbare semnificativa. In 1918 a fost introdus votul universal, egal si direct pentru barbatii de peste 21 de ani. Erau exceptati de la vot militarii de cariera, magistratii si femeile. Tot o deosebire intre textele celor doua legi este si dreptul la proprietate, Constitutia din 1923 nuantand dreptul la proprietate cu referire la utilitatea sociala. Asadar, Constitutia din 1923 pastra spiritul liberal al celei din 1866, adaptandu-se prin prevederile sale noii situatii de dupa 1918. Ea a permis extinderea participarii cetatenilor la viata publica si a creat cadrul legislativ necesar pentru consolidarea statului national unitar. Din anul 1938, an in care regele Carol al II lea adopta o noua constitutie (autoritatra), urmatoarele legi fundamentale au incetat sa mai fie liberale. Instaurarea comunismului a insemnat si adoptarea unor constitutii care sa consfinteasca noul regim politic (1948. 1952 si 1965). Inaturarea lui N. Ceausescu si revenirea Romaniei la un regim democratic s-a reflectat si in noua lege fundamentala adoptata in 1991. Aceasta Constitutie reflecta reinstaurarea statului de drept, intemeiat pe separarea puterilor in stat, drepturi si liberatati cetatenesti, pluralism politic.