Sunteți pe pagina 1din 4

Asistenta psihologica a pacientilor neoplazici

Relatii asistent medical - pacient A exercita corect medicina inseamna a raspunde prompt, onest si intelegere la diferite nevoi si cereri fata de actul medical, care va trebui insotit intotdeauna de constiinta etica. Viata apare ca valoarea cea mai ridicata a lumii materiale, iar sanatatea reprezinta bunul suprem al omului. Asistentul medical trebuie sa se aproprie si sa-i cunoasc mai bine pe beneficiarii ingrijirilor, sa ofere ingrijiri mai bune, individualizate, complete si continue. Boala este ruperea echilibrului, a armoniei, care se traduce prin suferinta fizica, psihica, o dificultate sau o inadaptare la o situatie noua, provizorie sau definitiva. O persoana ,,intra in boala cu un anumit tip de sistem nervos si de temperament, cu un anumit caracter si inteligenta, cu o anumita ereditate, cu complexe si pareri preconcepute, cu un anumit orizont cultural si de aceea bolnavul ia diverse atitudini fata de boala, dar in acelasi timp si fata de echipa medicala: incredere, stima, simpatie, insa, posibil si indoiala, teama, dispret, ura. Noi suntem nevoiti s-i tratam neconditionat pe toti. Relatia asistent medical - pacient va fi de acceptare reciproca, o atitudine de respect, caldura si intelegere empatica fata de pacient, cu toate ca de multe ori, asistentul medical este considerat o simpla masina de indeplinit ordinele medicului, uitandu-se ceea ce este esential in practica medicala, si anume: intelegerea si disponibilitatea fata de pacient, medicul vine si pleaca, pe cand asistentul este cel care supravegheaza, ajuta si ingrijeste pacientul. Din aceasta cauza, relatia dintre asistentul medical si pacient nu trebuie sa se limiteze numai la aplicarea tratamentului, ci si la stabilirea unei comunicari psihice cu el, pentru a-l putea ajuta in a-si exprima trairile interioare. Comunicarea asistentului medical cu pacientul trebuie sa coincida cu starea lui actuala, cu posibilitatile lui de intelegere si asociata cu elemente de sprijin pentru a influenta pozitiv evolutia bolii sale. Adesea, atitudinea noastra insuficient controlata (susoteli cu membrii familiei, orice denumire stiintifica neinteleasa de catre pacient, chiar tacerea) influeteaza bolnavul, generand suspiciuni si disconfort. Inca de la internare comunicarea cu pacientul se dovedeste a fi cea mai importanta, pacientul trebuie sa fie echilibrat psihic, asistentul medical explicandu-i scopul si natura interventiillor, familiarizeaza pacientul cu mediul sau ambiant, asigura un mediu de securitate linistitor si administreaza medicatia recomandata de medic, local si general. In concluzie, competenta profesionala se demonstreaza prin cunostinte teoretice aprofundate si capacitatea de a le aplica intr-o activitate creatoare, de ingrijire individualizata, personalizata, competenta si umana.

Comunicarea diagnosticului Simptomele si semnele bolii alcatuiesc ,,un limbaj al corpului" ce trebuie sesizat si decodificat.In practica medicala se cere de multe ori consimtamantul bolnavului, care are rezonante etice si implica libertatea pacientului. Relatia de ingrijire medicala pacient- asistent nu se reduce la modul simplist ,,eu-tu" ci se extinde in ambele parti: echipa medicala - familia pacientului. Cu aceasta se creeaza o legatura ca suport de sprijin pentru bolnav pe plan psihic, dar si ca ajutor la ingrijirea bolnavului. Ne punem intrebarea cand, cum si cat din adevar si detalii asupra bolii trebuie comunicate pacientului. Forma sub care urmeaza sa-i prezentam realitatea este in functie de personalitatea bolnavului si de natura bolii. Sunt pacienti care nu vor sa stie si la care putem ramane cu relatarea unor date aproximative, insa sunt cazuri unde trebuie acordat timp bolnavului pentru asi accepta boala sau cand, in boli grave se pune problema protectiei contra diagnosticului. Consideram ca familiei trebuie sa i se comunice diagnosticul, dar si aici cu anumite rezerve. Pacientul nu apreciaza intotdeauna efortul si ajutorul nostru, nu ne acorda incredere si respectul cuvenit, mai mult nu ni se admite nicio greseala. In fata acestora ramanem la cea mai mare multumire ,,constiinta datoriei indeplinite". ,,Am facut tot ce este omeneste posibil" este o expresie deseori intalnita dar oare nu se asteapta la ceva supraomenesc? De aceea, in cadrul actului medical raspunderea este mult mai mare pentru ca vine in fata legii, a eticii, dar mai ales in fata constiintei.Ca sa fii impacat cu tine insuti trebuie sa fii convins ca profesional nu ai gresit, ca totul a fost corect, prompt si eficient. In plus, toate cunostintele trebuie imbunatatite continuu, pentru ca in aceasta meserie nu se poate spune: ,,nu am stiut". In cazul bolnavilor cu boli incurabile, asa cum sunt bolile neoplazice, dar si alte boli degenerative,
neurologice, cardio-vasculare, de nutritie, dementele, SIDA, comunicarea reprezinta o nevoie stringenta a acestora si presupune unele abilitati relationale, care constau in abordarea unor strategii menite sa stabileasca relatii interpersonale, empatice. Demersul paliativ, care se afla in complementaritatea celor preventive, terapeutice si de recuperare, vizeaza satisfacerea tuturor nevoilor fundamentale si cuprinde pe langa tratamentele medico-chirurgicale, toate ingrijirile ,, nursing" si toate sustinerile psihologice si spirituale, destinate sa aline suferintele somato-psihice, sa amelioreze calitatea vietii si sa asigure respectarea demnitatii conditiei umane. In demersul paliativ, bolnavul incurabil este abordat complet, bio-psiho-social, cultural si spiritual, in interrelatie permanenta cu mediul familial si cu valorile, cu principiile sale de viata si cu credintele sale. In cadrul demersului paliativ, acompaniamentul relational este esential, fiind o expresie a solidaritatii umane si a respingerii abandonului, echivalent cu un gest eutanasic, o filosofie a intrajutorarii umane si a respectului vietii, o terapie morala.

Pentru realizarea unei comunicari eficiente, sunt necesare: - acordarea de timp suficient pentru stabilirea unei relatii cu bolnavul, bazata pe incredere reciproca; - ascultarea activa a bolnavului, cu respectarea opiniilor si credintelor sale, intr-un climat de confidentialitate, in virtutea faptului ca fiecare persoana are dreptul la propriile credinte si convingeri religioase, care trebuie acceptate si respectate, chiar daca difera de ale celui din echipa multidisciplinara de ingrijire; - abordarea cu empatie a comunicarii, pentru a incuraja bolnavul si apropiatii acestuia sa se exprime deschis si neingradit; - incredere si intelegere prin oferirea de raspunsuri empatice bolnavului; - informarea corecta, fara ambiguitati, a membrilor familiei in legatura cu orice aspect relevant, referitor la ingrijirile acordate. Comunicarea vestilor proaste In fata unui bolnav cu o maladie incurabila sau aflat in faza terminala a acesteia, cadrele medicale, traiesc de cele mai multe ori sentimentul vinovatiei, nestiind cum sa comunice aceste vesti pacientului sau familiei. Primul pas in comunicarea unei vesti proaste este pregatirea cu atentie a momentului respectiv, a intregului personal de ingrijire. Reactiile emotionale ale bolnavului sunt de cele mai multe ori imprevizibile, facand dificile comunicarea si ingrijirea ulterioara. Familiei ii revine un rol important in cadrul ingrijirilor paliative, fiind adesea componenta a echipei de ingrijire. In fata realitatii crude, membrii familiei pot dezvolta reactii ce pun in dificultate actiunile viitoare si ingrijirea pacientului. Terapii psihologice si practice ce pot fi indicate: - psihoterapie cognitiva, cognitiv-analitica, sau axata pe rezolvarea problemelor; participarea intr-un grup de discutii, analiza si suport; terapie prin muzica, prin arta, prin creatii literare; tehnici de relaxare; -hipnoterapie; activitati practice in functie de hobby-ul persoanei respective. Aceste indicatii pot fi folosite si pentru membrii echipei de ingrijire in vederea rezolvarii problemelor psihologice survenite in timpul acordarii ingrijirii paleative, fie intr-o directie pozitiva (atitudine de luptator, acceptare) sau una negativa (abandon, disperare, izolare, depresie, chiar autoliza). Comunicarea vestilor proaste, pacientului si familiei sale, este un act de responsabilitate uriasa, cu impact asupra calitatii vietii si reactiei la tratament. Comportamentul in fata bolii Presupune capacitatea individului de a-si percepe starea de boala, de a o interpreta adecvat si de a lua decizii care faciliteaza insanatosirea. Oscileaza intre un pol de normalitate si unul de exacerbare.Factorii de mentinere a comportamentului de bolnav sunt: trasaturile de personalitate (depresia, hipocondria, anxietatea), educatia (invatati sa se planga sau dimpotriva, sa nu spuna nimic), modelul cultural, starea socio-economica (asigurarile de sanatate, etc), beneficiile secundare. Boala poate sa determine asupra pacientului: inactivitate, izolare, incertitudinea vindecarii, sentimentul de neputinta, culpabilizare, frica de moarte.

Pacientul poate percepe boala ca si: ,,situatie normaladesi nedorita determina individul sa se mobilizeze si sa lupte contra ei, in acest fel, creste aderenta la tratament; ,,dusman, uneori apare ,,fuga in sanatate, adica ignorarea, negarea bolii, capitulare in fata bolii; ,,pedeapsa meritata- bolnavul nu se mobilizeaza suficient; ,,pedeapsa nemeritata furie, revolta, cu mobilizarea resurselor; ,,salvare, ,,castig mecanism inconstient (ex. soldatii raniti pe campul de lupta); ,,beneficiu, manipulare constienta; ,,slabiciune, stare ascunsa de bolnav, ca fiind ceva rusinos; ,,pierdere iremediabila(ex.extractia dentara, apendicectomia, la care bolnavul reactioneaza cu depresie); ,,valoare aparte, ajuta bolnavul sa-si reevalueze viata si valorile. Raspunsurile emotionale in fata bolii pot fi de: iritabilitate, furie; negare partiala sau totala; depresie; anxietate; resemnare, etc.

Acceptarea bolii presupune recunoasterea bolii, intrarea in rolul de bolnav. Poate fi: realista, rationala (la persoanele echilibrate emotional, cu un nivel cultural satisfacator, fara probleme existentiale importante) duce la prezentarea la medic si aderenta la tratament; disproportionata (la persoane nevrotice, cu tulburari de personalitate,etc.); ignorarea bolii (la oligofreni, bolnavi psihici, neurologici, cei cu un nivel cultural scazut, cei focalizati pe alte probleme); negarea, refuzul starii de boala si constientizarea unor tulburari); prin subestimarea simptomelor, amanarea deciziei de a merge la medic in speranta ca boala va trece de la sine; mecanism de aparare. Cnd o persoan este diagnosticat cu cancer, se transform ntr-o alt fiin. Tot ceea ce a fost pn atunci, ca om, dispare. Trauma pe care o resimte este o reacie normal la o situaie anormal, care diminueaz capacitatea de a gestiona i confrunta problemele i care pro duce rupturi la nivelul psihicului. In concluzie , muli specialiti oncologi sunt de prere c o combinaie ntre tratamentul standard chirurgie, chimioterapie, radioterapie, imunoterapie i cel paleativ psihologic, psihoterapeutic ofer cele mai mari anse de a menine calitatea vieii pacientului. Un tratament n totalitate se adreseaz tuturor problemelor pacientului, ncepnd cu ameliorarea simptomelor somatice, continund cu terapia standard n cancer i cu susinerea emoional i spiritual. Satisfacerea tuturor acestor nevoi demonstreaz puternica legtur ntre psihic i somatic, ntre minte i trup. Referat realizat de : Nistor Maria si Bandea Anca 4