Sunteți pe pagina 1din 6

Simbolismul romanesc

Simbolismul este o miscare artistica si literara de


la sfrsitul secolului al XIX-lea - nceputul secolului XX, care se opunea naturalismului si parnasianismului potrivit simbolismului, valoarea fiecarui obiect si fenomen din lumea nconjuratoare poate fi exprimata si descifrata cu ajutorul simbolurilor.

Printre principiile poeziei simboliste se numara:


folosirea simbolurilor* ce exprima corespondente* intre diferite elemente ale universului; cultivarea sugestiei*; muzicalitatea este asigurata prin aliteratie si asonanta, dar si prin refrene sau repetitii obsedante a unor cuvinte, care se constituie adesea in laitmotiv*, sau prin refren; sinestezia este folosita ca o modalitate superba de a reda imagini artistice diferite in aceeasi structura; intrebuintarea versului liber; este prezenta estetica uratului*.

G. Bacovia este unul dintre marii poeti originali


de dupa Eminescu. Atmosfera textelor bacoviene este, cum spunea Eugen Lovinescu, "deprimata

de toamne reci, cu ploi putrede, cu arbori cangrenati, limitata ntr-un peisaj de mahala de oras provincial, ntre cimitir si abator, atmosfera de plumb n care pluteste obsesia mortii si a neantului". n textele lui Bacovia apar nevroza, gustul pentru satanic, ideea mortii, cromatica sumbra si predilectia pentru muzica. Este poetul toamnelor dezolante, al iernilor ce dau sentimentul de sfrsit de lume, al caldurilor toride, n care cadavrele intra n descompunere, al primaverilor iritante si nevrotice (Lacustra, Cuptor, Nervi de primavara, Decembrie). Cadrul este orasul de provincie, cu parcuri solitare, cu fanfare militare, cu cafenele sarace, cuprinse ntro realitate deprimanta. Alaturi de figurile proiectate pe acest fundal (copii si fecioare tuberculoase, o palida muncitoare, artistul-poet ratacind fara sens, facnd gesturi absurde) devin adevarate masti lirice toamna, somnul, plnsul, golul, frigul, tristetea, umezeala, raceala, nevroza. Bacovia construiste o atmosfera proprie, ntemeiata nu pe sentimentalism, ci pe o dezorganizare sufleteasca. Astfel, melancolia devine deznadejde, plictisul - suferinta. Bacovia afirma ca fiecarui sentiment i corespunde o culoare: "Pictorul nrebuinteaza n mestesugul sau culorile: alb, rosu, violet. Le vezi cu ochii. Eu am ncercat sa le redau cu inteligenta, prin cuvinte. Fiecarui sentiment i corespunde o culoare. Acum, n urma, m-a obsedat galbenul, culoarea deznadejdii. De aceea ultimul meu volum

poarta titlul Scntei galbene". G. Bacovia reprezinta punctul cel mai nalt al simbolismului romnesc, situndu-se totodata, prin valoare, mai presus de simbolism (nu ntmplator n textele sale apar evidente note expresioniste). Temele si motivele universului bacovian: lumea orasului de provincie, a trgului sufocant (mahalaua, orasul n ruina, mediul citadin nociv pentru sufletul omului); singuratatea (claustrarea, camera sufocanta, universul-cavou); natura dezolata (anotimpurile nevrotice, parcul solitar, ploaia); moartea (funebrul, dezagregarea materiei, plumbul).

Ion Minulescu: a cultivat o originalitate


ostentativa, stridenta, manifestand interes, in special, fata detehnica simbolista, prin cultivarea numarului fatidic 3, prin folosirea repetitiei si alaitmotivelor in scopuri muzicale, a unor neologisme sonore. De asemenea, poezie sadezvolta toate temele si motivele majore ale acestui curent: evadarea spre tinuturiindepartate, exotice (Romanta celor trei corabii, Romanta celor trei galere),descrierea unor tinuturi exotice (Toledo, Rio de la Plata, Corint), prezenta unortopusuri specifice mediului citadin (parcul, circul, scoala, portul, gara etc.), prezentaunor termeni livresti (nume de poeti, pictori, compozitori, titluri de

opere etc.)

Stefan Petica: Considerat de critica primul poet


simbolist autentic din literatura noastra, PETICA a lasat un numar relativ mic de versuri, caracterizate insa printr-o remarcabila unitate tematica, formala si de valoare. Multe dintre ele sunt, de altfel, grupate in cicluri (Fecioara in alb. Cand vioarele tacura, Moartea visurilor. Serenade demonice. Cantecul toamnei); piesele acestora, numerotate doar, in ciuda diferentelor prozodice uneori destul de mari (doar Moartea visurilor e, din acest punct de vedere, unitar, format exclusiv din sonete), se inlantuie intr-un flux poematic continuu, care creeaza o atmosfera si o lume imaginara cu trasaturi puternic personalizate, inconfun-dabile. In autocaracterizarile diseminate in diferitele cicluri, poetul se vede pe sine ca pe o fiinta torturata si nedecisa, fie "demonu-nfricat cu trista fata, / Cu rasu-n veci amar, cu fruntea arsa" (Cantecul toamnei X), fie "Un peregrin in rugi sfioase/ la o raspantie de drumuri" (Cantecul toamnei XI), impovarat de greutatea "lumilor de vise" (Fecioara in alb VIII), iar poezia ii apare ca posibila doar daca s-a platit pretul deplinei asceze: "Si cand vom fi streini de orice viata, / De stele, de parfum, de flori albastre, / O roza, ca pe-o insula de gheata, / Va creste sfanta-n sufletele noastre" (Serenade demonice IV). Mereu sfasiat intre chemarile cerului si ale pamantului, ispitit in acelasi timp de suavitatile evanescente si de

materialitatea sangelui si a taranii, mangaiat de cant si chinuit de parfumuri, eul liric al lui PETICA pare a se exprima cel mai bine prin figura orantului: bratele prelung intinse spre cer vorbesc in acelasi timp despre chemarea infinitului si despre imposibila realizare a elanului, impiedicat de atasele telurice ale individului. Cele trei cicluri publicate in singurul sau volum de poezii antum (Fecioara in alb. Cand vioarele tacura. Moartea visurilor, 1902) alcatuiesc fiecare o unitate bazata pe cateva metafore dominante si in acelasi timp realizeaza o continuitate care asigura si cartii ca intreg o remarcabila "rotunjire" artistica. Fecioara in alb e ciclul virginitatii si al iubirii, aflat sub semnul limpezimilor renascentiste (Petrarca, Botticelli, Rafael), dar si al sumbrei prevestiri implicate in povestea lui Tristan si a Isoldei. Textul purtand numarul IX, in forma concentrat baladesca, consfinteste jertfa dragostei pe altarul viselor vagi, dar cu atat mai irepresibil atragatoare. Dominat de imaginile florale, de culoarea alba si de gestul bratelor ridicate in implorare, ciclul exprima in cele din urma drama aspiratiei nesatisfacute, pe care Cand vioarele tacura o transforma in conditie a creatiei. Motivul cantului intrerupt, intonat inca in prima piesa a ciclului, se transforma intr-o directa declaratie cu privire la superioritatea nerostitului: "Cantarea care n-a fost spusa/ E mai frumoasa ca oricare" (Cand vioarele tacura III) - o apreciere superlativa a virtualitatii, deschisa spre toate sensurile

posibile.

Teme si motive simboliste:


Temele, motivele si atitudinile abordate de simbolisti sunt urmatoarele: teme: natura, contemplarea locurilor exotice, calatoria, conditia eroului damnat, singuratatea eroului, boala, moartea, timpul ireversibil, dragostea, visul, evaziunea din real. motive: toamna, amurgul, orasul, ploaia, parcul, fantanile, florile, parfumurile tari, instrumentele muzicale, drogurile, cimitir, cavou, ninsoarea, cosmarul. atitudini: spleenul*, plictisul existential, dezolarea, indiferenta, nevroza, dispretul, tristetea, melancolia.

Evaluare