Sunteți pe pagina 1din 29

Antropogeografie Definitie. Domeniu.

Termeni folositi pentru a desemna studiul geografic al omului/societatii Geografia este modul de a privi lumea prin lentilele locului, spatiului si scarii. Geografia umana/ antropogeografia studiaza colectivitatile umane, activitatile si structurile sociale (economice, sociale, culturale si politice) in context spatial, evidentiind in acelasi timp si modalitatile in care oamenii interactioneaza cu mediul natural. Modul de raspandire al oamenilor poate fi mai bine inteles acordand atentie: - modului in care oamenii isi asigura cele necesare traiului si vietii in general (domeniul geografiei economice). - valorilor culturale si sociale, organizarii grupurilor (domeniul geografiei sociale si culturale) - concentrarilor in orase si arii metropolitane (geografia urbana) - organizarii politice (geografia politica) - starii de sanatate (geografia medicala) - evolutiei distributiei spatiale (pattern-ului acestora) (geografia istorica). Datorita faptului ca si alte stiinte au ca obiect de studiu omul si societatea, este nevoie de un termen care sa nu produca confuzii sau intepretari eronate Antropogeografia. - Antropogeografii, dupa ce au identificat fenomenele si obeictele geografice in cauza, cauta sa inteleaga cum ? si de ce ? acestea s-au dezvoltat in anumite locuri si nu in altele. Antropogeografia nu mai este de mult (in Occident) o oglinda ce reflecta realitatea socio-spatiala sau dupa expresia cinica a lui K.Marx o complicatie inutila. Aceasta viziune aspatiala l-a condus pe Marx si teoria lui econimica/politica spre o fundatura, din care cauta sa-l scoata David Harvey, geograf Marxist, promotorul materialismului geographic. Cea mai veche denumire a studiului asupra relatiilor societatii cu mediul inconjurator, este antropogeografia. Termenul antropogeografie apare in literature germana intr-o enciclopedie editata in 1842, in prezentarea articolului Erde (pamant). Autorul, Ludwig Friedrich Kamtz, a fost sub influenta lucrarii Erdkunde a lui Carl Ritter. Astfel ca unii cercetatori considera ca intemeietorul de facto al antropogeografiei este C.Ritter si nu Fr. Ratzel. Acesta este insa doar un precedent lingvistic, meritul revenindu-I lui Ratzel. Multi nu sunt de acord cu acest termen (datorita asocierii ideilor ratzeliene despre spatial vital cu practicile Germaniei naziste), trecandu-se prea usor peste faptul ca termenul a fost folosit de parintele fondator al geografiei moderne romanesti S.Mehedinti si de V.Mihailescu. Termenul antropogeografie propus de Fr. Ratzel este folosit in geografia germana (concurat de sozialgeographie) precum si in literatura geografica italiana, spaniola si portugheza. Francezii ii zic geografie umana, un calificativ putin potrivit ca si cum ar putea fi si o geografie neumana, adica salbatica. Alaturi de antropologie, termenul de antropogeografie ni se pare destul de potrivit S. Mehedinti. 1

A doua denumire este cea de geografie umana, introdusa in anul 1903 de P.Vidal de la Blache, mai ales dupa aparitia celebrei lucrari La Geographie Humaine in 1910. In geografia nationala, acceptarea acestui termen s-a produs dupa primul razboi mondial, intr-un context politic favorabil culturii franceze; este vorba de prezenta si activitatea marelui geograf francez Emm. de Martonne Cei doi termeni antropogeografie si geografie umana marcheaza cele doua izvoare principale ale geografiei moderne romanesti: cel german (ratzelian) promovat de prof S.Mehedinti (discipolul lui Ratzel), sic el francez, promovat de G.Valsan. Profesorul Gheorghe Nastase, titularul primului curs de Antropogeografie, la Univ din Iasi, 1926, adeptul expresiei geografie omeneasca trateaza doua problem in cursul sau: problema repartitiei omului pe supr pamantului si problema civilizatiilor. In acest context, def antropogeografiei este: stiinta geografica care studiaza repartitia elementului omenesc pe supr Pamantului si raporturile dintre gruparile omenesti si mediul fizic in actiunile si reactiunile lor reciproce. Dupa 1948, cele doua denumiri sunt inlocuite de notiunea geografie economica (folosit I data de Lomonosov sec XVIII). I.Dionisa afirma ca in definitiv, nu denumirea conteaza, ci continutul ei, sensul care i se da, fiind constient de diferenta dintre domeniul de studio foarte vast si denumirea impusa de puterea politica. Vintila Mihailescu: geografia omului, antropogeografia sau geografia umana, ar trebui sa faca parte din geografia vietii sau biogeografia. V, Mihailescu s-a ridicat impotriva curentului utilizand derivatele antropogeografi, antropogeografica, andtropogeografici, antropogeografice. Unii cercetatori erau geografi economisti chiar daca studiau geografia istorica a Deltei Dunarii. Argumente in favoarea utilizarii curente a termenului antropogeografie: 1) Sintagma geografie umana este folosita intr-un sens diferit de cel dat de creatorul sau P.Vidal de la Blache, pentru el termenul reprezentand expresia unei geografii regionale. 2) Sintagma geografie economica acopera mai putin ca realitate stiintifica decat termenul de antropogeografie, geografia economica fiind inclusa antropogeografiei, alaturi de geografia umana. 3) Expresia geografie sociala promovata de geograful francez E.Reclus (in 1884) si-a concentrat atentia pe analiza grupurilor umane, si mai putin a rezultatelor actiunilor acestora. Acestea din urma sunt studiate de geografia culturala, care in ultimul timp a capatat noi conotatii ce o apropie mai degraba de geografia sociala. 4) Promovarea termenului de catre S. Mehedinti Importanta geografiei umane / antropogeografiei este semnificativa nu doar pentru formarea noastra complexa, a geografilor. Intelegerea geografiei umane este importanta atat sub raport intelectual cat si practic. In aceasta din urma privinta, avem in vedere rolul geografiei umane in formarea unei 2

mentalitati favorabile pastrarii si imbunatatirii calitatii mediului, in sporirea eficientei activitatilor, in imbunatatirea analizelor politice .a. Ultimul aspect poate parea usor fortat ca fiind de domeniul geografiei; geografia sociala este de doua-trei decenii una din cele mai dinamice discipline geografice, care a reinstalat geografia in atentia autoritatilor, a practicienilor precum si a publicului larg. Inceputurile abordarii stiintifice ale realitatilor antropogeografice le aflam in Grecia antica. De atunci, lumea locuita (oicumena) s-a schimbat si de asemenea, au evoluat si modalitatile de gandire, de abordare a geografiei umane. Evolutia in timp a conceptiilor geografice/antropogeografice. Antichitatea elena si roman. Geografia este unul din cele mai vechi domenii ale cunoasterii. Primul geograf a fost acea persoana care a trecut un ru si/sau a urcat un deal, a observat ceea ce era de cealalta parte, s-a intors acasa si a relatat despre cele vazute (K.C.Davis-1993-Do you know much about..geography). Autorul Odyseei, Homer, este considerat parintele geografiei, calificativ ce i-a fost acordat de catre geografii antici. Alt autor antic este Hesiod cu poemul Munci si zile, poem in care intalnim informatii cu tenta antropogeografica - munca in agricultura, un om poate sa scape de mizerie prin munca (agricultura, navigatie), momente ale vietii omului. Aminteste de un vant din nord, boreas, care traverseaza Tracia tinutul unde cresc caii. Cel mai vechi observator al relatiei om-mediu a fost Hipocrate parintele medicilor cu lucrarea Despre aer, apa si locuri. Cand afirma ca locuitorii din regiunile muntoase sunt de statura inalta, in timp ce acei din campiile calde sunt marunci si au parul negru si pielea in general mai bruna, atunci suntem in plina antropogeografie El observa ca naturii locului ii corespund forma corpurilor (omenesti). Aparitia geografiei in coloniile grecesti de pe tarmul Asiei Mici se datoreaza apropierii de marile civilizatii din Mesopotamia, Persia, Fenicia, Egiptul. Thales primul model materialist asupra lumii (element primordial in explicarea lumii este apa) Hecateu prima descriere a lumii cunoscute, insotita de o harta Geografii din Milet au fost cei care au introdus notiunea de continent, precum si denumirile de Europa si Asia. Mai tarziu s-a adaugat si numele pentru a treia masa continentala a Lumii Vechi Africa, pe care grecii au numit-o Libya. Herodot a fost un adevarat explorator al Lumii Vechi, care a facut cunoscuta grecilor intreaga lume accesibila cunoasterii lor, si aceasta atat prin calatorii in cele mai indepartate regiuni, cat si prin inregistrarea celor auzite de el in calatoriile respective despre alte locuri, necalcate de el. Herodot a semnalat prezenta populatiei de pigmei in zona de izvoare a Nilului, fapt confirmat abia la mijlocul sec al 19lea, si a adus informatii despre oamenii din N Europei, care dorm sase luni pe an. Herodot este cel mai de seama reprezentant al directiei geografiei regionale antice elene, oferind informatii despre clima, fauna, relief, cai de comunicatii, popare si orase. El consemneaza de asemenea, particularitatile 3

culturale si de viata ale populatiilor cu care a venit in contact sau despre care a aflat informatii (ex. cu educatia tinerilor persani care tinea de la 5 la 20 ani, timp in care erau invatati trei lucruri: sa calareasca, sa traga cu arcul si sa spuna adevarul). Cele noua volume ale Historiilor sale (gr.istoria = ancheta) sunt extrem de interesante in privinta informatiilor concrete cat si prin explicatiile pe care le aduce autorul diferitelor fenomene naturale si situatii antropogeografice. (ex din carti pg 28-31) Aristotel a formulat teoria sfericitatii pamantului si a introdus si conceptia despre atmosfera ca invelis al Terrei si a dezvoltat ideea zonalitatii climatice. Spunea ca africanii au pielea neagra din cauza ca sunt arsi de soare. Un alt enunt aristotelian este acela ca trebuie sa fie un continent si la sud de ecuator, asa cum este unul la nord de acesta. Cea mai geografica opera a lui este Meteorologica unde semnaleaza pt prima data de sfera aerului care inconjoara Pamantul asemeni unui invelis si vorbeste de 3 tipuri de clima (torida, temperata si rece). A emis si teorii inacceptabile acum: - prezenta unei fasii terestre intre S Indiei si Africa ce bareaza Oc. Indian si faptul ca temp de langa Ecuator fac viata imposibila in acea zona. Cea mai importanta contributie a lui Aristotel priveste metoda inductiva, metoda folosita si in zilele noastre in explicarea fenomenelor lumii reale. Pe cale inductiva, noi pornim de la cazuri particulare si ajungem la generalizari. Separarea geografiei de stiintele naturii si dobandirea autonomiei acesteia s-a produs odata cu Erathostene, primul care a folosit notiunea/ cuvantul GEOGRAFIE spre a desemna studiul/ descrierea Pamantului; tot el este cel care a calculat pe baze geometrice cu o eroare de doar 0,5% dimensiunea Pamantului. Toate rezultatele mai insemnate pentru stiinta noastra sunt consemnate in cea mai importanta lucrare a sa Geographica. Duce mai departe un proiect de realizare a unei harti a lumii, proiect inceput de Dicaiarhos(Dicearh). Aceasta harta a oikumenei, folosea un sistem de coordinate(8 linii vertical si oriz) trasate la distante diferite una de alta. Erathostene a emis si mai multe idei valoroase intre care cea a oceanului unic, de unde si poibilitatea de a ajunge in India, pornind din Spania. Hiparh este primul care a incercat sa foloseasca proiectiile in cartografie, tot el elaborand si notiunile de latitudine si longitudine geografica. Poseidonios din Rhodos a calculate dimensiunile Pamantului ajungand la o val apropiata de cea data de Eratostene -25000 (correct 24860 mile). Strabon este un alt mare geograf al atichitatii, care a facut numeroase calatorii pe baza carora a redactat o impunatoare lucrare in 17 volume, intitulata Geographica. Datorita lui a ajuns la noi si fragmente din Geographia lui Erathostene. Cu cele consemnate personal in lungile calatorii si cu cele compilate din alti autori, Strabon a realizat acea monumentala opera care il evidentiaza drept cel mai de seama reprezentant al geografiei regionale antice. Pentru antropogeografie, lucrarea lui Strabon este deosebit de importanta prin faptul ca evidentiaza si adaptarea activa a omului la mediu. El a observat ca egiptenii, babilonienii sau atenienii au ajuns la civilizatii stralucite nu datorita mediului care le-a fost putin favorabil, ci muncii lor. Este pentru prima data cand se pune problema reactiunii omului impotriva mediului. 4

Profesorul Simion Mehedinti arata ca preocuparea lui Strabon, ca de altfel a tuturor anticilor, era omul, inaintea elementelor fizico-geografice. El este primul care afirma ca pamantul este scena pe care se dezvolta activitatea omeneasca, imagine reluata si in timpurile moderne de unii antropogegrafi. Apoi, el ne spune ca geograful studiaza intreaga lume locuita, iar geografia in intregimea ei este orientata spre practica guvernamentala. Cel mai cunoscut dintre geografii acestei perioade de apogeu a antichitatii romane, este Ptolemeu (90 168 d.Hr) in a carui opera s-a condensat intreaga stiinta geografica a lumii antice grecesti din perioada de apogeu a Imperiului Roman. Ptolemeu a impartit stiinta geografica in doua parti: geografia si chorografia. In geografie el a inclus geografia matematica si cartografia, deoarece el considera ca geografia drept stiinta reprezentarii cartografice a Pamantului. O scurta definitie data de el geografiei suna astfel: geografia este stiinta sublima care citeste in cer imaginea pamantului. Chorografia in schimb, descrie amanuntit diferitele tari si teritorii ( geografie regionala). Principala lucrare a lui Ptolemeu este Geographia, scrisa in 8 carti/volume: primul volum include explicatiile privind principiile de calculare a dimensiunilor Pamantului, a latitudinii si a longitudinii si prezentarea proiectiilor cartografice, iar ultimul volum cuprinde harti a 360 de situri exprimate in ore fata de meridianul Alexandriei, aceste informatii fiind destinate astrologilor care intocmeau horoscopul in alte locuri decat Alexandria; celelalte 6 sunt pline de tabele cu coordonatele matematice a cca 8000 locuri. Spatiul reprezentat in Geografia lui Ptolemeu se intinde pe 180 de grade longitudine si 80 grade latitudine. Merid 0 este in dreptul Ins Fericite. Lumea cuprinsa pe hartile lui este suprinzator de mare, desi localizarile sunt inexacte, iar formele distorsionate. Printre ele sunt Sandinavia (Scandia), China (Sinae), dar mai suprinzator este prez zonei izvoarelor Nilului (lacurile din Mtii Lunii),, fapt cunoscut de europeni abia in sec XIX (eng Burton si Speke). De la Ptolemeu avem amplasarea Nordului in partea de sus a hartii si a Estului in partea dreapta. Datorita unei erori (deformarea continentului Asiatic) l-a influentat pe Columb sa plece in calatoria sa alegand ruta Vestica. Datorita descoperirilor arheologice din ultimele decenii, acum se cunoaste ca au existat reprezentari cartografice cu mult mai vechi decat aceaprima harta intocmita in Milet, de Anaximandru. Prima harta a lumii gravata pe o tablita de lut din Babilon, avea in partea centrala Mesopotamia. Pe ea, uscatul era inconjurat de un fluviu mare si amar, dincolo de care sunt gravate animale imaginare ce semnifica necunoscutul, simbolistica perpetuata pana in perioada evului mediu. Concluzii privind geografia (antropogeografia) antica Anticii au cautat sa raspunda la cele trei intrebari fundamentale ale geografiei: unde, cum si de ce ?. Pentru aceasta, logografii (scriitori de cuvinte) sau transformat (nu toti) in geografi (scriitori despre pamant), dezvoltandu-se astfel descrierea geografica. Aceasta avea in vedere in primul rand, prezentarea tinuturilor si populatiilor cu care ei veneau in contact pe diferite cai. S Anticii au impartit Pamantul in uscat si oceane. Uscatul l-au considerat o singura masa continentala inconjurata de oceanul universal, atentia 5

principala a lor fiind catre partea locuita a uscatului, asa numita oikumena. Primele harti, cele grecesti, situau in centrul lumii locuite, Marea Mediterana. Au observat si au explicat diversitatea rasiala a omenirii Au dezvoltat geografia regionala (chorographia) care a avut un real caracter utilitar. Putem spune ca grecii antici ne-au dat atat stiinta cat si numele sau (geographia descrierea pamantului), iar romanii, indiferent de originea lor etnica, au impus ca directie prioritara a geografiei, directia practica, utilitara, din care se va dezvolta treptat si tot mai evident egografia umana. Geografia umana/ antropogeografia in Evul Mediu Evul Mediu este apreciat, poate nedrept, ca fiind o perioada neagra pt cunoasterea stiintifica europeana, in particular pt cea geografica. Ea se leaga de impamantenirea crestinismului (latin) in acest spatiu al Lumii Vechi care a facut ca textile geografiei antice scrise in greaca sa fie inaccesibile pt putinii stiutori de carte. Chiar si pt cei care cunosteau lb greaca, scrierile geografilor antici erau adaptate ideologiei impuse de Biblie. Dupa disparitia Imp. Roman de Apus (471 d.Hr), se remarca episcopul Isidor de Sevilla (560-636d.Hr) cu lucrarea Etimologiae (20 carti 448 capitole), o adevarata enciclopedie a cunostintelor din acele vremuri. Prin aceasta compilatie din 154 autori greci si romani, cultura antichitatii s-a transmis Spaniei si apoi intregii Europe medieval occidentale. Lucrarea a fost, timp de 8 secole, cel mai citit text dupa cel al Bibliei. Ex de titluri de carti geografice: Cartea XI Omul, XII-Lumea si partile sale, XIV Geografia, XVI Rocile si metalele. In editia din 1473 apare si o harta simbolica a lumii cunoscute->multi autori au crezut ca in perioada medieval Pamantul a redevenit plat. A fost proclamat Sfantul patron al internetului Harta lui Isidor de Sevilla a fost continuata, 2 sec mai tarziu, de Beato de Liebana (calugar din Cantabria) printr-o Mapa Mundi. Aceasta carte fiind inclusa intr-un text celebru dedicate Apocalipsei Sf. Ioan si are rolul de a ilustra aria de cuprindere a operei pimilor apostolic ai reliegiei crestine (dvs stiti mai multe ca l-ati vizitat..St Juliana din Santillana del Mar pelerinajul Camino del Norte). Virgiliu de Salzburg (irlandez, sec VIII) a afirmat ca exista oameni care traiesc dincolo de ocean In E Europei se evidentiaza scriitori bizantini care continua traditia chorografica: Jordanes (sec VI) a compus doua lucrari in 551: Romana si Getica (avea informatii despre spatial actual romanesc stapanit de goti). In nordul continentului, vikingii, oameni ai marilor, au influentat istoria Europei in ansamblul ei si au contribuit la largirea orizontului geografic. Ei au descoperit si colonizat Islanda si mai apoi Groenlanda si chiar au pus primii piciorul pe continentul nord-american, in Canada de astazi. Dar aceste noi pamanturi au fost considerate simple prelungiri ale uscatului European, asa cum apar ele in unele scrieri si harti daneze de la inceputul sec 15. Rasunetul lor in restul Europei a fost practic nul, meritul descoperirii Americii revenindu-i lui Cristofor Columb. 6

Lumea araba a avut un rol foarte important in perpetuarea geografiei ca stiinta. Geografii arabi au preluat mostenirea lui Ptolemeu (au tradus lucrarea acestuia Geographia sub numele de Almagesta). Mai mult, ei au realizat o seama de harti si de lucrari care au aprofundat cercetarea geografica. Cei mai importanti dintre acestia sunt: Al Massudi, Al Idrisi, Ibn Batutah (cel mai mare geograf si calator arab, strabatand 120.000 km in 25 ani). Al Masudi a corectat eroarea intalnit in hartile lui Ptolemeu in prvinta Oc. Indian afirmand ca acesta nu este o mare inchisa ci are legaturi spre E, dovedite de calatoriile negustorilor Al Muqadassi prezinta doar observatiile personale. Sunt mentionati romanii (sub numele de vlahi in Cartea creatiei si a istoriei) Ibn Haukhal Cai si regate (977) informatii despre Africa Centrala, India, China, Japonia Ibn Fadhlan arata ca sunt regiuni in N unde noapte nu dureaza mai mult de o ora->arabii cunosteau tinuturile polare nordice Al Idrisi (1099-1180) cel mai mare cartograf al timpului sau si al lumii arabe. A fondat scoala de la Palermo. La sugestia regelui Roger II scrie in 1154 prima descriere complete a continentului European. A fost mai mult un geograf de cabinet. Principala realizare a sa a fost un mapamond cu peste 70 de harti regionale (Recreatii geografice). A semnalat prezenta unor orase prospere, cu o agricultura infloritoare si un comert active. Abulfeda lucarea Localizarea tarilor prezentare geografica a lumii de la incep sec XIV Ibn Khaldun (1332-1406) ultimul mare geograf arab medieval, partintele geografie istorice pt scrierile in care a analizat ascensiunea/decaderea imperiilor. A aratat ca nomazii razboinici au fondat mari state, dar,dupa un timp, au fost absorbiti de supusii sedentary. A trait prabasirea Damascului. - arabii nu au folosit reteaua de coordinate a lui Ptolemeu, avand harti mai putin exacte (N jos, V dreapta) Arabii au adus informatii precise asupra Chinei, Sudanului, Arabiei si Iranului, regiuni putin cunoscute de greci si romani. Sub raportul intinderii spatiului cartografiat, arabii au depasit cu mult pe antici; practic, intreaga Lume Veche a fost cunoscuta de catre arabi. Imp Cheng Tsu dezvolta n program de exploatare maritime (317 nave, 27000 persoane). 1405-1433 Cond expedietei Chen Ho realizeaza calatorii in Indochina, Java, ins Maldive, G. Persic. Spatiul imens unificat politic mai intai de catre arabi si apoi de catre mongoli, a creat si europenilor conditii pentru expansiunea cunoasterii geografice, in ultima parte a Evului Mediu. Initial, cei care au calatorit si descris spatiile extraeuropene, au fost misionarii, calugarii si negustorii, cei din urma originari in special din Italia. Dintre misionari, un calugar belgian se face remarcat prin calatoriile sale si aportul de informatii privitoare la Marea Caspica si China, cu care a starnit interesul negustorilor venetieni si genovezi, dintre care se va ridica Marco Polo, a carui experienta asiatica a fost consemnata in cartea numita Il Milione. Se poate afirma ca insemnarile lui Marco Polo cel mai renumit calator al tuturor timpurilor s-au constituit intr-un resort puternic ce a generat epopeea Marilor Descoperiri Geografice. Putem spune ca antropogeografia ramane in continuare dominanta geografiei practicata de catre geografii medievali, europeni sau arabi. 7

REZUMAT Geografia umana si economica (antropogeografia) este a doua ramura majora a geografiei (cealalta fiind geografia fizica) dar isi revendica in raport cu aceasta o vechime mai mare si o importanta practica superioara. Exista mai multe opinii asupra termenului care sa desemneze cercetarea/prezentarea geografica a societatii umane (ca distributie spatiala si ca actiunea asupra mediului inconjurator), dominante fiind geografia umana (si economica) si antropogeografie, termen clasic, cu cea mai veche prezenta in limbajul stiintific. Se argumenteaza nevoia de revenire la termenul antropogeografie, consacrat de Fr.Ratzel pe fondul pastrarii si folosirii in paralel a celui de geografie umana (si economica). Geografia umana (si economica)/ antropogeografia se dovedeste a fi cea mai veche dintre ramurile/ preocuparile geografice, caracterul ei utilitar ca domeniu al cunoasterii umane fiind evident inca din antichitatea elena is mai ales romana. Largirea orizontului geografic al europenilor pana in pragul Marilor Descoperiri Geografice si contributiile deloc neglijabile ale arabilor se circumscriu spatiului Lumii Vechi. Modificarile socia-economice si politice majore au avut un impact direct asupra volumului de cunostinte antropogeografice, asupra perceptiei de catre europeni a celorlalte parti locuite ale Terrei. Geografia se dsprinde de filosofie odata cu Erathostene si ajunge la deplina ei consacrare in lumea antica prin Strabon si Ptolemeu. Modelele impuse de catre acestia vor fi urmate pana tarziu, in pragul epocii moderne. Evul Mediu nu a fost in intregime o perioada de regres in geografia umana; mai degraba avem de-a face cu o faza de continuitate pe alte coordonate spatiale si spirituale ce va conduce spre acel moment decisiv din istoria omenirii si al stiintei noastre, cel al Marilor Descoperiri Gegorafice. Raman drept castiguri ale geografiei umane abordarea regionala a realitatilor umane (etnice, spirituale, economice, politice, s.a.) si tentativele de explicare a realitatilor si a deosebirilor dintre societati si oameni prin raportarea la conditiile de mediu (si nu la divinitate). Prezentata mai tarziu ca un element negativ, aceasta raportare la mediul inconjurator reprezinta un element de progres pe calea lunga a desprinderii explicatiilor privind lumea reala de factorii religiosi. PARTEA A II-A Marile descoperiri geografice Sfarsitul Evului Mediu coincide cu Renasterea, iar pe plan geopolitic cu disparitia califatului arab (sub loviturile mongolilor) si a Imp. Bizantin (ocupat de armatele otomane -1453). Izolarea autoimpusa de catre noua dinastie chineza a indreptat toata atentia europenilor catre India si Asia de SE de unde soseau mirodeniile, aurul si diamantele. Pentru a ajunge in India, europenii erau obligati sa evite marele obstacol in calea drumului pe uscat, reprezentat de Imperiul Otoman. In plus, traseul greoi si cu multi intermediari pe care il urmau, ridica foarte mult pretul produselor, un saculet de mirodenii ajungand sa valoreze cat unul de aur ! Indrazneala care a determinat pe Columb sa porneasca hotarat spre apus, pe Bartolomeo Diaz si Vasco da Gama spre Sud si pe John Cabot spre 8

nord, isi are in primul rand izvorul in vointa deplin constienta de telul ei: de a descoperi in cele din urma pentru lumea occidentala, o cale maritima spre India, o cale libera, fara piedici, fara vmi si sa infranga astfel rusinoasa dominatie a islamului. Indaratul eroilor din aceasta epoca de descoperiri, se aflau comerciantii, ca puteri care pun in miscare o idee; si chiar si acest dintai impuls eroic pentru cucerirea lumii s-a ivit din motive cat se poate de materiale. Motivatiei comerciale/ economice, trebuie sa-i alaturam o alta la fel de importanta in contextul epocii; este vorba de raspandirea crestinismului (Spania, Portugalia regate apostolice) In mod evident, mai sunt si alte cauze care au condus la Marile Descoperiri Geografice. In primul rand,trebuie sa tinem seama de noua faza economicosociala in care intrasera tarile din vestul continentului nostru; lipsa metalelor pretioase folosite in continuare ca principale mijloace de plata, apare ca unul din motivele cele mai puternice ale epopeei maritime cuceritoare de noi taramuri. Portughezii au fost primii care s-au angrenat in aceasta epopee. Sub coordonarea regelui Henric I (supranumit Navigatorul, desi el nu a calatorit decat in N Africii) au avansat in lungul tarmului occidental al continentului negru, depasind in 1434 prin Gil Eanes zona ce parea de netrecut din preajma capului Bojador (unde era mar tenebroso, intalnirea pelor calde cu cele reci). Gil a navigat spre V departandu-se de tarm. In 1469-1471, ajung in zona G. Guineii, iar in 20 mai 1498 prin Vasco da Gama in V Indiei, reusind sa elimine monopolul arab al comertului din Oceanul Indian. In 1543, au ajuns in Japonia. In mai putin de un secol, au pus bazele unui imperiu colonial urias, din Brazilia pana in S Chinei (Macao) Spaniolii au ajuns primii, in sec 14, la Capul Bojador prin navigatorii mallorquini, apoi au cucerit ins. Canare in a 2a jum a sec XV. Cristofor Columb debarca la 12 octombrie 1492 pe insula San Salvador din arh Bahamas, primul uscat din Lumea Noua, incredintat fiind ca a ajuns in apropierea continentului asiatic. Navigand in continuare printre insule, debarca in 28 octombrie pe o insula mai mare, insula Cuba, pe care o considera a fi Japonia din cartea lui Marco Polo. In Cuba, spaniolii fac cunostinta cu tutunul, porumbul, cartoful, plante de cultura raspandite azi in intreaga lume. 1496 - Fratele lui, Bartolomeo, intemeiaza orasul Santo Domingo, prima asezare permanenta a europenilor din Lumea Noua. A aparut o problema referitoare la punerea de accord a Biblie cu aceasta noua realitate, prin urmare s-a stabilit ca Dumnezeu a hotarat ca acea parte a umanitatii sa ramana departe de restul lumii, pana cand Cristofor Column va deschide portile acestei parti a omenirii. Columb s-ar converti astfel intr-un profet trimis de Dumnezeu, avand numele predestinat Purtatorul lui Cristos. Populatia din noile teritorii era formata din barbaric e trebuiau sa fie civilizati, increstinati. Noile teritorii erau si destinatii pt cei certati cu legea, in a 3a calatorie Columb (1498-1500) a luat 226 barbati (din care 4 gitanos) si 30 de femei. Cristofor Columb a murit in 1506, convins ca a juns in Asia rasariteana (desi in anumite scrisori el denumea acest spatiu Nuevo mundo, un continent ce trebuia evitat pt a ajunge in Asia). Se poate spune ca dupa Columb, lumea a aratat si a evoluat pe alte coordonate. Numele continentului American provine de la navigatorul florentin, Amerigo Vespucci, care a participat la 3 calatorii in Lumea Noua, una a spaniolului Alonso de Hojeda (1499-1500) si 2 ale portughezului Gonzalo Coelho (1501-1502 si 9

1503-1504), la penultima in calitate de cosmograf si mathematician. El si-a dat seama ca uscatul intalnit in calatoriile sale nu este Asia asa cum credea Columb, ci a 4a parte a lumii. Cartograful german Martin Waldseemuller (1507) a spus in introducerea la faimoasa Geografie a lui Ptolemeu, tiparita la manastirea Saint Die ca Acum cand aceste parti ale lumii au fost cercetate pe larg si a fost descoperita o a patra parte de catre Americus Vesputius asa cum se va vedea din cele ce urmeaza nu vad ratiunea pt ce n-am numi-o Americaadica pamantul lui Americus La inceputul secolului al 16-lea are loc un alt eveniment de rasunet si anume expeditia spaniola sub comanda portughezului Fernando Magellan (1519 1522) care realizeaza prima calatorie in jurul lumii si implineste astfel visul lui Cristofor Columb, acela de a ajunge in Est calatorind catre Vest. Andres de Urdaneta (a incheiat in 1528 a doua calatorie in jurul lumii, condusa de Garcia de Loaisa si dusa la bun sfarsit de Juan Sebastian Elcano) a identificat prin calatoria intreprinsa in 1564-1565 ruta maritime transpacifica, intre ins. Filipine si Noua Spanie (Mexic) realizand unificarea comerciala a Planetei. A 3a calatorie in jurul lumii a fost realizata de Francis Drake (1577-1580) debarcand in California de astazi. In largirea orizontului geografic, gratie explorarilor, romanii n-au putut juca un rol important, caci ei sunt un popor continental si tara lor nu se deschide decat pe o mare inchisa, in coltul cel mai retras al Mediteranei si lipsita de o navigatie activa Simion Mehedinti. Gerhard Kremer (Mercator) Atlasul lumii (sec XVI) Sebastian Munster (1544) Cosmographia Universalis Fr Bacon a observant potrivirea dintre conturul Americii de Sud (tarmul de E) si partea V a Africii Bernhardus Varenius, autor al lucrarii Geographia Generalis (1650). Aceasta lucrare apreciata si folosita de marele filozof (si geograf) I.Kant, este prima lucrare de geografie generala moderna. Immanuel Kant, prectician si teoretician al geografiei In a doua jumatate a sec 18 se remarca figura impunatoare a lui Immanuel Kant, foarte cunoscut ca filozof dar in acelasi timp un remarcabil geograf. Kant s-a nascut si a trait toata viata in Konigsberg, despre care Kant a scris intre altele: un oras mare, punctul central al unui regat, in care se afla sediul guvernarii.....un astfel de oras poate fi luat ca exemplu pertinent pentru cercetarea universului antropic si a celui natural, cercetare ce poate fi realizata si fara a calatori. Aceasta opinie a lui Kant in privinta deplasarilor mai lungi (el nu a parasit niciodata Prusia Orientala), are mai multe cauze: unele sunt legate de activitatea sa didactica, legata de prelucrarea enormului material informativ geografic (si nu numai), necesar cursurilor predate si argumentarii filosofiei sale. Oricum, apare ca interesanta considerarea tinutuli natal drept veritail poligon de testare a cunsotintelor despre naturasi societate privite sub raport spatial. In acest fel, Kant a dat dovada aplicarii conceptiei sale asupra geografiei, considerata drept stiinta care analizeaza fenomenele si obiectele ce apartin aceluiasi spatiu. 10

El a predat geografia 40 ani la universitatea din Konigsberg, considerand ca studiul geografiei este cel mai nimerit pentru a dezvolta judecata sanatoasa a omului. - identifica: g. matematica (forma, marimea Terrei), g.morala (analizeaza obiceiuri/caractere ale oamenilor),g.politica, g.comerciala (mercantile), g. teologica (rolul factorilor g in conturarea princip teologice) - a canalizat geografia pe o noua paradigma, determinismul Dintr-un prim eseu publicat in traducere engleza, afla opiniile lui Kant asupra cutremurelor, opinii dezvoltate pe marginea cataclismului ce distrusese la 1 nov 1755 capitala lusitana. Aflam aici aplicarea metodei comparative si cea a distributiei spatiale. Principala contributie kantiana in domeniul geografiei ramane insa cea a fundamentarii filozofice a stiintei noastre. Foloseste metoda comparative si a distributiei spatiale, dar si o nuanta dialectica in raporturile omului cu natura. - istoria este geografie in miscare (Herder, adaptare dupa curs) - tendinta de socializare a geografiei (g. comeciala, g. morala, g. politica) - introduce notiunea de orientare - promoveaza cosmopolitismul (compartament de cetatean al lumii) - principal contributie este cea a fundamentarii filosofice a geografiei. Clasifica fenomenele din 2 pcte de vedere: primul in raport cu natural lor (abordare logica) si al doilea in raport cu pozitia lor in timp si spatiu (abordare fizica) - geografia este o descriere rationala a tot ceea ce este vizibil la suprafata Terrei - a incercat separarea stiintelor, dar analizele sunt mult mai pertinente cand stiintele interfereaza, Torsten Hagerstrand exemplul fetitei cu ursul, copacul si soarecele. Al. von Humboldt si C. Ritter, fondatorii geografiei moderne Cu Al.von Humboldt si C.Ritter incepe o noua faza in dezvoltarea geografiei, modelele de tratare a fenomenelor spatiale, geografice impuse de cei doi fiind urmate in linii generale pana in zilele noastre. Al.von Humboldt s-a nascut la Berlin (1769 1859) intr-o familie de burghezi. Pregatirea tanarului Humboldt a inclus cursuri de tehnologie, economie, istorie, filologie, chimie, fizica, arheologie... Al.von Humboldt ar fi devenit un foarte priceput functionar al curtii regale prusace daca in viata lui nu s-ar fi intamplat doua evenimente, pe care le putem numi cruciale. Primul l-a reprezentat calatoria facuta in anul 1790 in Renania, Olanda, Franta si Anglia impreuna cu Georg Forster (german care participase la a doua calatorie a lui J.Cook in jurul lumii). Aceasta calatorie i-a stimulat ambitia de a intelege ceea ce vedea cu ochii sai, deplasarea sa tranformandu-se dintr-o deplasare turistica, intr-o adevarata calatorie stiintifica. Forster a contribuit foarte mult la dezvoltarea geografica a tanarului Humboldt, fiind primul care l-a introdus intr-un studiu geografic. Pe langa Forster, si Im.Kant a avut o influenta asupra lui, ideile sale fiind asimilate in cadrul pregatirii din adolescenta si tinerete. Al doilea moment crucial a survenit atunci cand porneste impreuna cu un botanist francez intr-o lunga calatorie in America spaniola tropicala, calatorie ce 11

se va sfarsi in anul 1804. Aceasta calatorie reprezinta prima expeditie cu adevarat stiintifica realizata in Lumea Noua, Humboldt fiind considerat de contemporani drept al doilea descoperitor al Americii. El a facut o serie de descoperiri si observatii de rasunet pentru dezvoltarea geografiei ca stiinta, consemnate intr-o monumentala lucrare (30 volume) pentru care si-a sacrificat toata averea. In paralel cu acest jurnal de calatorie monumental, Alex.von Humboldt publica si Taboluri din natura in care face de asemenea dovada extraordinarului sau simt de observatie. A reevaluat notiunea de peisaj ->totalitatea caracteristicilor unei regiuni In cadrul unei calatorii facute in Rusia, face numeroase masuratori de temperatura, observand ca temepratura variaza la aceeasi latitudine in functie de departarea fata de ocean si apoi pe baza datelor colectate (proprii si de la statiile meteo), a realizat o harta cu izoterme la nivelul intregii planete. Totusi, Humboldt nu a neglijat aspectele de geografie umana, economica si politica. Se evidentiaza in randul lucrarilor cu un pronuntat caracter antropogeografic, monografiile regionale asupra Mexicului si Cubei, pe atunci colonii spaniole. Cea mai imiportanta lucrare a sa ramane Kosmos, subintitulata schita de descifrare fizica a lumii, lucrare in 5 volume. In contrast cu alti naturalisti ai vremii, el a fost mai putin interesat de descoperirea a noi specii (desi adusese din America 6000 de specii de plante, din care peste 3000 necunoscute in Europa), el a fost dominat de ideea intelegerii conexiunilor, a legaturilor de multe ori doar banuite sau pur si simplu ascunse, neevidente la o analiza mai superficiala. Relatiile dintre lumea animala si cea vegetala, de asemenea ce dintre omenire si conditiile geografice erau in centrul preocuparilor lui. Humboldt a transferat ideea lui Kant de impartire a domeniului stiintelor naturale in trei sectiuni: - descrierea naturii - istoria geologica a Terrei - physikalische Geographie El nu a dorit sa se limiteze la unul din cele trei domenii. Din cei peste 60 ani de munca stiintifica, explorarile sale au reprezentat doar cinci ani, ani in care a cules un extraordinar de vast material informativ, prelucrat si interpretat apoi timp de zeci de ani. Vederile sale asupra geografiei erau cu totul extraordinare, urcandu-l pe Humboldt pe piedestalul destinat creatorilor, fondatorilor stiintei noastre a) El este primul care a privit natura intr-o perspectiva geografica, fara a scapa din vedere societatea omeneasca cu toate aspectele sale. Pamantul a fost considerat un intreg organic inseparabil, ale carui parti erau reciproc interdependente. b) A crezut cu tarie in metodele stiintifice, punand accentul pe metoda inductiva, in buna traditie aristoteliana c) El a dorit sa arate modul in care numeroasele fenomene ale naturii interactioneaza unele cu altele in diferite locuri de pe Terra. d) A pus accentul pe distributia fenomenelor in natura si nu pe clasificarea simpla a formelor intalnite. e) Al.von Humboldt a pus bazele cercetarii geografice regionale. f) A fost primul care a atras atentia asupra rolului pe care il joaca omul si influenta sa asupra naturii. 12

g) Prin studierea legaturii dintre clima si vegetatie, a descoperit legea zonalitatii si etajarii fitogeografice. h) A acordat o mare atentie metodei cantitative in caracterizarea faptelor prin intermediul a diversi indici. i) Humboldt mentiona ca nu este suficient sa constati faptele si fenomenele, ci important este sa scoti in evidenta insusirile cele mai caracteristice ale fenomenelor. j) A aratat stransa legatura intre geografia regionala/ descriptiva si cea generala/ teoretica, ambele avand nevoie una de cealalta pentru a progresa. Desi este revendicat de mai multe discipline, Humboldt ramane in primul rand drept unul din fondatorii geografiei moderne, primul care a conceput geografia ca o descriere rationala si explicativa a peisajelor terestre considerate ca intreguri. ************** Al doilea parinte al geografiei moderne este considerat Carl Ritter, contemporan cu Al.von Humboldt fata de care nutrea o adevarata prietenie si pretuire. Nascut in 1779 in Quedlinburg, a parcurs anii de scoala sub influenta unor percepte care stimulau cunoasterea lumii prin cunoasterea directa, prin drumetii si calatorii mai lungi. Dupa cum afirma biografii sai, C.Ritter a avut ca obiect favorit in scoala, geografia. Ulterior, in anii studentiei, geografiei i s-a alaturat istoria si teologia. Intre anii 1804 1807, Riter publica o serie de studii de geografie asupra Europei (Europa un tablou geograf-istoric si statistic pt prietenei, profesori de geo si tinerii interesati), intre acestea aflandu-se si un studiu asupra continentului insotit de 6 harti primele harti tematice, mai bune decat cele ale lui Humboldt.In lucrarile sale ulterioare, Ritter va folosi astfel de harti fara a exagera rolul si rostul acestora. El afirma in Erdkunde ca prin folosirea unei culegeri de harti ca principala sursa pentru demonstrarea stiintei sale, am comite, ca geografi, o mare greseala. Vorbind despre geografia anterioara lui, Ritter combate ideea potrivit careia a cunoaste harta este identic cu a sti geografie. Consacrarea deplina in domeniul geografiei o capata in urma puhlicarii unei geografii a lumii pe regiuni, intitulata Die Erdkunde. Dupa aceasta performanta stiintifica, Ritter este apreciat drept reformatorul geografiei, cel care a transformat un domeniu de cercetare, de studiu, intr-o stiinta. Avand o astfel de pozitie in lumea germanica, in 1820 i se creaza o catedra speciala la universitatea din Berlin, C.Ritter fiind titularul primei catedre de geografie existente in vreo universitate din lume. In paralel, Ritter a fost si profesor la Academia Militara din Berlin, unde l-a avut ca student ep viitorul rege al Romaniei, Carol I. Pe plan stiintific, C.Ritter realizeaza a doua editie a lucrarii Erdkunde, mult mai ampla, in 19 volume, lucrare ce a starnit un viu interes din partea publicului si i-a adus acestuia o medalie de aur. Sunt prezentate in Erdkunde, aspecte de geografie regionala ale Africii si Asiei, geografia celorlalte parti ale lumii fiind cuprinsa in alte lucrari de mai mica intindere. El atinge si latura geografiei umane, afirmand ca pamantul si locuitorii sai se afla in cele mai stranse relatii reciproce.... Istoria si geografia trebuie sa ramana pentru totdeauna inseparabile. Pamantul influenteaza pe locuitorii sai, iar locuitorii, la randul lor, produc modificari in ansamblul mediului natural. 13

Aceasta viziune implica privirea regiunilor individuale sau a continentelor, drept unitati care formeaza obiectul de studiu al geografului. Viziunea lui Ritter asupra stiintei izvora din credinta ferma in Dumnezeu, ca planificator, conducator al Universului. El privea Pamantul drept casa de educatie a omului, in care natura a fost creata de Dumenzeu cu un anumit scop, spre a-ia arata omului calea dezvoltarii sale, a devenirii sale. El nu privea forma continentelor (de exemplu) ca pe una accidentala, ci ca pe una determinata de Dumenzeu, special pentru a fi capabila sa joace un rol desemnat de Dumenzeu pentru dezvoltarea omului. Viziunea ritteriana asupra relatiei om-mediu era in concordanta cu spiritul timpului sau, cu filosofia lui Hegel, profesor si coleg cu Ritter la univeristatea din Berlin, fapt care a intarit influenta lor asupra contemporanilor. Carl Ritter a creat o adevarata scoala, din care s-a dezvoltat mai tarziu antropogeografia/ geografia umana. Interesanta este viziunea lui Ritter asupra cercetarii geografice. El spunea urmatoarele: sistemul meu este bazat pe fapte si nu pe argumente filosofice . Adunarea datelor nu este un scop in sine; sistematizarea si compararea datelor, regiune cu regiune ar trebui sa conduca la recunoasterea unitatii in aparenta ei diversitate. Regula fundamentala propusa de el pentru geografie, este realizarea de observatii pas cu pas, adica de la un lucru concret la un alt lucru concret, si nu pornirea de la vreo ipoteza. In 1827, Alexander von Humboldt se stabileste la Berlin, moment din care relatiile dintre cei doi mari oameni de cultura germani, geografi, devin tot mai stranse. Humboldt spunea ca opera lui Ritter este o implinire a planlui lui Varenius. Adept al observatiei directe si al cercetarii de teren, C.Ritter a fost deci primul mare oponent a ceea ce s-ar putea numi geograf de teren. Fiind angrenat in sistemul unviversitar, calatoriile si deplasarile sale au fost mai restranse, fara a lipsi cu totul. Intre acestea, se numara si o calatorie prin Europa sud-estica, cand a petrecut cateva saptamani si in Tara Romaneasca. Contributia lui C.Ritter la dezvoltarea geografiei poate fi sintetizata pe cinci paliere: cel al unitatii in diversitate, cel al noii stiinte, cel al studiilor inductive, cel al regionalismului si cel al teleologiei. Contributii ritteriene: 1. A dezvoltat ideea unitatii in diversitate, recunoscand asemenea lui Humboldt, marea complexitate a naturii. 2. A militat pentru o noua geografie, prin care el intelegea interconexiunile si interrelatiile existente la suprafata terestra. 3. El a considerat necesare cercetarile de teren, geografii trebuind sa faca observatie dupa observatie pana cand legile generale devin evidente pentru cercetator. 4. Abordarea regionala este cea care l-a facut faimos pe C.Ritter, relatiile, interconexiunile dintre multimea fenomenelor fiind analizate la nivelul unor areale, clar delimitate. 5. Aspectul teleologic al geografiei lui C.Ritter, prin care, este privit ca un continuator al geografului Kant. a) C.Ritter a considerat drept obiect al geografiei, studiul spatiilor de pe suprafata Terrei, impreuna cu populatia, economia si mediul natural . Toate acestea trebuie privitesi studiate prin folosirea metodei istorice. 14

b) C.Ritter introduce in geografie principiul integrarii care incearca sa explice raporturile dintre fenomenele geografice pe baza comparatiei. c) C.Ritter este fondatorul metodei comparative din geografia regionala. El a dat stiintei noastre unitate si coerenta. El nu a fost un veritabil om de teren/ cercetator dupa criteriile actuale; in scrierile sale s-a bazat mai mult pe observatiile facute de altii. El a fost in principal un antopogeograf, fapt ce il deosebeste de contemporanul si prietenul sau Humboldt. Ritter nu a ignorat geografia fizica, asa dupa cum Humboldt nu a ignorat geografia umana. Dar Ritter a folosit geografia fizica pentru a identifica habitatele umane sau pentru a preciza limitele regiunilor locuite. A a vut o puternica influenta in epoca, beneficiind de catedra de geografie pe care a slujit-o timp de aproape 40 ani. Intre audientii sai s-au numarat Karl Marxx, Arnold Guyot, Elisee Reclus.

Acesti doi titani ai stiintei noastre au marcat dezvoltarea geografiei. Exista desigur diferente considerabile intre C.Ritter si Alex.von Humbold, una fiind mult clamata si anume punctul de vedere stiintific al lui Humboldt opus celui religios al lui Ritter. In fapt, amandoi au acordat o mare atentie unitatii naturii, a lumii inconjuratoar, apoi amandoi credeau ca scopul final al cercetarii era de a clarifica aceasta unitate. Humboldt a fost puternic angajat in dezvoltarea treptata a stiintei naturii, cea mai mare contributie a sa fiind in domeniul geografiei fizice sistematice; multi il considera drept fondatorul biogegrafiei si al climatologiei. In privinta lui Ritter, contributia sa cea mai importanta ramane in domeniul geografiei regionale, modelul de tratare preconizat de el fiind si in prezent folosit de geografii regionalisti din intreaga lume. Dezvoltarea stiintei facea tot mai dificila cuprinderea de catre o singura persoana a ansamblului unei intregi stiinte, astfel ca insusi C.Ritter s-a vazut obligat sa se concentreze asupra relatiei societate-madiu natural, contribuind esential la individualizarea antropogeografiei. PARTEA A III-A Impactul conceptiilor lui darwin asupra evolutiei geografiei ( 4 elemente) Mersul geografiei a fost influentat de lucrarea lui Ch. Darwin Originea speciilor aparuta la 24 noiembrie 1859. Aceasta a avut urmari importante pe 4 directii majore: 1) conceptual schimbarii in timp este evidentiat prin exemplul modificarii ciclice a reliefului (ciclul eroziunii propus de W.M.Davis) care a transformat geomorfologia intr-un studio al originilor formelor de relief. In domeniul geografiei umane, influenta acestui concept este la fel de mare considerand specificul scolii geografice francize fondate de Paul Vidal de la Blache de a aborda evolutia peisajelor umanizate in context regional. Peste ocean preocupari in aceeasi directive se dezvolta scoala de geografie culturala de la Berkeley, intemeiata de Carl Sauer. Aceasta se distinge prin analiza evolutiei/involutiei asezarilor omenesti din SV Americii. Mult mai aprofundat este 15

surprinsa dimensiunea temorala in lucrarile geografilor suedezi din scoala de la Lund (promotor Torsten Hagerstrand) 2) ideea asocierii si organizarii a relatiilor reciproce dintre toate fiintele vii si mediul lor inconjurator, dezvoltata intr-o noua disciplina stiintifica de catre Ernest Haeckel (1869). In 1923, la congresul geografilor americani, presedintele acestora H.H.Barows afirma ca geografia este stiinta ecologiei umane; geografia trebuie sa lamureasca relatiile dintre mediile naturale si distributia si activitatile omului, pornind de la adaptarea activa la mediu si nu de la influentele mediului asupra omului Acest pdv nu s-a bucurat de prea mult sprijin, desi asa cum se vede acum, scoala de la Berkely a adoptat un demers ecologic in studerea umanizarii regiunii de SV a tarii. Ecologia umana, in varianta promovata de sociologii din Chicago (Ernest Burgess, Robert Park) s-a constituit intr-un punct de pornire al geografiei sociale. Analogia organicista a operat pe 3 paliere: cel al pamantului (luat ca intreg), al regiunilor sale si al statelor. Ideea unitatii organice a contribuit la consolidarea geografiei regionale. Regiunile au inceput sa fie privite drept organisme independente. Datorita asemanarii unei regiuni geografice cu un organism uman, ne-am ales cu numele actual al stiintei cel de geografie umana folosit pt I data de P.Vidal de la Blace in 1903. Regiunea este un instrument al geografului, folosit pt a imparti lumea in sectiuni de lucru, pt descrierea explicativa a realitatii terestre. Aspectul cel mai delicat al analogiei regiune-organism s-a reliefat in geografia politica, in care fondatorul ei Friedrich Ratzel spunea ca statul este un organism atasat de pamant, de teritoriu. Statul este un oganism datorita organizarii sale interne si a interdependentei dintre partile sale componente. Aceasta abordare organicista s-a dovedit incomoda sub raport metodologic pt reprezinta o abordare idiografica (descriptiva) intr-o stiinta nomotetica (in cautarea unor principii proprii) 3) Conceptul de lupta, selectie si adaptare isi gaseste expresie in cercetarea efectelor mediului asupra organismului uman si comunitatilor umane. S-au evidentiat in acest sens geografii E.Huntington si G.Taylor (dezbaterea deterministi posibilististi). Mult mai consitenta a fost implicarea conceptului de lupta in geografia politica. Friedrich Ratzel a dat semnalul intr-un stiu publicat in 1896, prezentand 7 legi ale cresterii statelor, legi ce l-au condus la contestatul concept al spatiului vital (lebensraum). ..as precum lupta pt existenta in lumea plantelor si a animalelor este centrata totdeauna pe problema teritoriului, tot asa conflictele dintre state sunt in cea mai mare parte lupta pt teritoriu. Compromisa de punerea sa in practica de catre Germania nazista, viziunea oganicisita asupra statului (incl conceptul de spatiu vital) a fost eliminata in perioada imediat urmatoare a celui de al doilea razboi mondial, renascand totusi, intr-o noua haina in deceniile din urma. 4) In privinta ultimei directii, cea a rolului hazardului, nu s-a ajuns la o definire clara a realitatilor datorate intamplarii si a celor datorate evolutiei normale. Aceasta imprecizie isi are originea in gandirea darwinista care nu a descoperit mecanismul prin care prevaleaza variatiile favorabile (=cele nefavorabile) in evolutiile din lumea vie, in adaptarea formelor de viata la mediul inconjurator. A trebuit sa treaca mai bine de un secol pt ca genetica sa ofere rasp 16

convingatoare, unele in contradictie cu ideile darwiniste. De altfel, C.D. a abandonat ulterior varianta evolutiei prin intamplare. Noua metodologie de abordare a fenomenelor naturii, cu deosebire prin evidentierea evolutiei in timp, s-a impus in geografie ca un principiu unificator in cercetarea informatiilor extrem de diferite si aparent fara legatura intre ele. Oamenii de stiinta devin tot mai preocupati de descoperirea legilor naturii care pot explica realitatea observata. De la Darwin incoace, problemele credintei si ale cunoasterii vor constitui 2 domenii total diferite ale gandirii umane, religiei findu-i refuzate orice explicatii credibile privitoare la fen intalnite in lumea ce ne inconjoara. Pt geografia umana, opera lui C.D. este una decisiva in sensul ca fixand locul omului in natura (eliminand ipoteza creationista) inclusiv in maniera ecologista dezvoltata de Haeckel, l-a facut pe om apt pt cercetarea stiintifica pozitivista.
ratzel- viata si opera geografica

Friedrich Ratzel fondatorul antropogeografiei moderne. Determinismul in geografia umana. Cel care a implementat primul noi metode si a imprimat noi directii in domeniul geografiei, a fost Fr.Ratzel (30.08.1844 9.08.1904). El are meritul incontestabil de a arata ca si fenomenele antropice aidoma celor naturale, pot fi studiate sistematic de catre geografie. Pana la Fr.Ratzel, geografia umana se intalnea ca elemente componente ale unor peisaje descrise in studiile de geografie regionala, studii care nu ofereau posibilitatea desprinderii unor legitati si nici posibilitatea cercetarilor mai detaliate pe anumite directii. Directia trasata de Ritter, cea a geografiei comparate, era prea mult indatorata spiritului teleologic si problemelor de ordin istoric care faceau din geografie o sora mai mica a istoriei, scoasa insa din aceasta pozitie, de marele geograf german. Nascut la Karlsruhe, mare iubitor al naturii, studiaza la Heidelberg, Jena si Berlin, luandu-si doctoratul in zoologie. Calatoreste ca junralist prin Europa (inclusiv in spatiul romanesc), participa la razboiul franco-prusac, dupa care isi reia meseria de reporter, calatorind in lumea noua (Cuba, Mexic, SUA). Culege in acest timp un bogat material pentru ceea ce va fi teza sa de docen, necesara pentru abilitarea ca profesor univeristar asociat de geografie la Munchen. Ramane la Munchen pana in 1886, an in care este chemat la universitatea din Leipzig. In urmatorii ani, Fr.Ratzel creaza la Leipzig o adevarata scoala geografica, avand intre audienti doi tineri care vor fi la randul lor creatori de scoala S.Mehedinti. Conceptia sa in geografie este consemnata in celebra Anthropogeographie (2 volume), completata de Politische Geographie (Geografia politica) si de Volkerkunde (3 volume), ultima lucrare contribuind la fondarea etnografiei ca stiinta. In aceste lucrari el a acordat o semnificatie majora a conditiilor naturale ca facotir formatori ai vietii umane pe Terra, ideea care va contura una din directiile fundamentale de dezvoltare ale geografiei umane, si anume directia determinista. Acest determinism apare mai evident in Politische Geographie, unde, intre altele, el afirma ca dezvoltarea statelor este aidoma celei a organismelor vii; statele apar, se dezvolta si dispar. Determinismul lui este mult mai temperat decat se crede, vol II din 17

Antropogeographie facand dovada unei nuantate intelegeri a relatiei societatii cu mediul inconjurator. Pentru Ratzel, Statul este un organism legat de un anumit teritoriu. Acest raport organic permite sa vorbim de biogeografie. In aceasta perspectiva biogeografica, orice stat este o secventa de umanitate legata de un anumit teritoriu de unde isi trage existenta. Fara teritoriu nu ne putem gandi la om si deci nici la Stat. In acest context, Ratzel ofera si definitia poporului grupare umana sudata politic si constituita din grupe si indivizi care nu sunt in mod necesar inruditi pe plan etnic si lingvistic, dar care traiesc pe un teritoriu comun. Astfel ca Spatiul formeaza poporul. Caracterele unui Stat provin din conjugarea caracteristicilor poporului care il anima si cele ale teritoriului pe care se desfasoara. El mai spunea ca circulatia este conditia prealabila a cresterii Statului. In esenta, gandirea geopolitica a lui Ratzel poate fi exprimata in sase idei majore: 1) Statele sunt organisme vii, care se nasc, traiesc, imbatranesc si mor 2) Cresterea statelor in calitate de organisme este determinata apriori. 3) Peisajul istoric si geografic marcheaza oamenii, cetatenii unui stat 4) Notiunea de spatiu-vital este centrala 5) Opozitia dintre puterile continentale si puterile maritime 6) Geografia politica contine si o dimensiune subiectiva, pe care Ratzel o numeste sensul spatiului si energie vitala. Primul volum aparut in 1882, a avut un impact mai mare in lumea geografilor. Aceasta lucrare a sigurat de la inceput autorului un loc aparte in lumea stiintifica, deoarece ea s-a dovedit a fi o intregire a geografiei lui Humboldt si Ritter. paul vidal de la blache si scoala franceza de geografie umana Inca din 1907, la numai trei ani de la disparitia lui Ratzel, cel mai proeminent opoznat al sau s-a doveid a fi Alfred Hettner, care afirma ca in privinta influentei naturii asupra omului, avem de-a face cu posibilitati si nu cu certitudini (determinari). Opinia lui Hettner era ca in relatiile om-mediu, nu exista determinari ci numai posibilitati. Aceasta abordare antideterminista, numita de el posibilism, a fost popularizata si prin celebra si lapidara formulare a lui Paul Vidal de la Blache: natura ofera, omul dispune. Radacinile posibilismului nu se afla in Germania, ci in Franta, el fiind propagat de P.V.de la Blache si de Jean Brunhes. Posibilistii francezi nu negau faptul ca natura impune limite activitatilor antropice, dar aratau ca intr-o anumita actiune, optiunea umana este mai importanta decat limitele impuse de natura. Acum, la mai bine de 100 ani, putem aprecia ca posibilismul era in fond, un determinism mai nunantat. Din aceasta viziune s-au dezvoltat noi directii in geografia umana care au dus mai intai la conturarea geografiei culturale si mai tarziu, a geografiei sociale. Paul Vidal de la Blache, considerat al doilea intemeietor al geografiei umane, si-a inceput cariera universitara la Nancy, ca titular al disciplinelor istorie si geografie.Ulterior se stabileste la Paris, unde va preda geografia, apoi la Sorbona, punand totodata bazele scolii franceze de geografie umana. P.V.de la Blache se orienteaza spre geografia umana, cam in acelasi timp cu Ratzel influentat de Humboldt si Ritter. A calatorit mult prin Europa si spatiul 18

mediteranean adiacent, a cules mult material informativ si a cautat sa obtina confirmarea principiilor sale antropogeografice. Problemele principale ale geografiei umane le-a dezvoltat intr-o serie de articole publicate in Annales de Geographie, al carei fondator a fost. Contributiile teoretice au fost publicate postum de ginerele sau (Emm. De Martone), in volumul Principes de Geographie Humaine. Se poate spune ca Vidal la Blache prin lucrarile sale si prin discipolii sai, a dat semnalul elaborarii monografiilor complexe regionale, modelul fiind insusit de geografi din toata lumea. El se remarca si printr-o serie de lucrari, intre care amintim Franta de Est. De la inceputul carierei sale s-a dovedit un adversar al determinismului, al manierei de a opune natura-omului. El spunea ca nu este normal sa trasezi limite intre fenomenele naturale si cele culturale (antropice), deoarece aceastea trebuie privite ca unite si inseparabile. P.Vidal considera omul drept un agent natural care modeleaza suprafata pamantului, sarcina geografiei umane fiind de a cerceta actiunea acestuia si stigmatele pe care le-a imprimat pe fata acestuia. P.V.de la Blache ne arata ca intr-o regiune populata, natura este modificata in mod semnificativ, cu atat mai mult cu cat nivelul culturii materiale al comunitatii traitoare acolo este mai inalt. A devenit practic imposibil, mai psunea la Blache, sa studiezi peisajul natural separat de cel antropizat. P.V.de la Blache se afla in consonanta cu Al.Hettner atunci cand considera geografia regionala drept nucleu al geografiei. Partea cea mai redutabila a geografiei umane vidaliene o constituie celebrele genres de vie, expresie aproape intraductibila, deoarece ea exprima mai mult decat simplul mod de viata/ gen de viata. Acest concept exprima cultura popoarelor si societatilor neafectate de industrializare. El are calitatea de a cuprinde intr-o singura expresie identitatea spatiala si cea sociala, desemnand grupurile umane a caror identitate sociala, economica si spirituala se imprima in peisaj. Cu aceasta semnificatie, genre de vie s-a transformat intr-o modalitate vidaliana de analiza spatiala si unul din conceptele cele mai larg utilizate in perioada clasica a geografiei franceze. Genurile de viata nu sunt doar puternici factori geografici, ele sunt de asemenea si agenti formativi sociali. O idee importanta a marelui geograf francez este ca desi fiecare regiune da posibilitatea unui anumit gen de viata (genre de vie), cu timpul se formeaza domenii de civilizatie care absorb mediile locale, impunandu-se o tinuta generala. Astfel, o forma de civilizatie devine un izvor de forte care actioneaza independent de conditiile imediate ale mediului. In introducerea la Principii de Geografie umana, P.Vidal la Blache dezvolta conceputl de geografie umana, care privit mai indeaproape, este foarte apropiat de cel al antropogeografiei lui Fr.Ratzel, puntea dintre cele doua constituind-o perceptia omului in context regional. Operele de transformare sau de restaurare sunt acum in puterea omului . Avem in aceasta afirmatie, suficient de clara nuanta posibilista a gandirii antropogeografice vidaliene. Omul are posibilitatea de a modifica parametrii cadrului natural, in sens pozitiv sau negativ. Daca Fr.Ratzel a creat notiunea de antropogeografie, iar Elisee Reclus pe cea de geografie sociala, P.Vidal de la blache este cel care foloseste pentru 19

prima oara expresia geografie umana, intr-o lucrare ce deschide o colectie intitulata Tablouri ale Frantei Urmasi Jean Brunhes si Albert Demangeon Determinism, posibilism si probabilism O vizune mai elaborata asupra relatiilor dintre om/societate si mediu o aflam la 2 geografi francezi A.Bailly si H.Beguin. Ei aduc in discutie afirmatia lui Peter Haggett, unul din cei mai importanti geografi contemporani, conform caruia geografii se preocupa de interactiunile dintre 2 mari ansambluri de variabile: sistemele ecologice (care leaga omul de mediul inconjurator) si sistemele spatiale (care asociaza regiunile intre ele). In acest sens s-au identificat 3 componente ce stau la baza studiului geografic: un obiect pamantul cu propriile sale procese, un subiect activ omul si un loc. Din analiza legaturilor dintre aceste componente s-au nascut trei concepte geografice: determinismul, posibilitismul si probabilismul. Ele fac apelul la 3 notiuni importante: cauzalitate, hazard, informatie. Determinismul. Geografia regionala traditionala acorda o atentie speciala cercetarii cauzalitatilor directe intre fenomenele fizice si cele umane. Conceptia determinista a facut obiectul unei ample dezbateri in urma cu un secol, intre scoala sociologica a lui E.Durkheim si cea de geografie regionala (vidaliana). Prima, apeland la metoda pozitivismului, se opunea abordarii descriptive vidaliene si dorea sa aplice in domeniul stiintelor sociale metodele stiintelor naturale; a doua cauta intelegerea directa a legaturilor om-mediu prin intermediul studiilor ariilor regionale si a documentelor privitoare la aceste sectoare. In aceasta din urma abordare aflam 2 idei principale evidentiind pe de o parte observatia directa, la teren, a rel dintre fenomene si pe de alta parte influenta mediului spre a intelege asocierile dintre activitatile umane si suportul lor natural. Aflam in toate aceste studii o constanta indusa de influenta directa a unui factor (mediul) asupra actiunilor omenesti; ex. Influenta resurselor de apa asupra localizarii satelor, a tipurilor de sol asupra structurilor agrare, a siturilor asupra implanturilor urbane. In geografie, determinismul a fost adesea inteles ca fiind dependenta cauzala stricta a activitatilor umane in raport cu mediul natural. Dar aceasta viziune, simplista, nu a putut masca conceptul mai general dupa care determinismul presupune acceptarea a 2 postulate: a) orice fapt geografic este explicabil prin cauze/conditii b) atunci cand cauzele/conditiile sunt reunite, faptul are loc, se produce Cauzele pot fi extrem de numeroase, de ordine diverse (naturale si umane) si sarcina obligatorie a cercetarii consta in identificare si explicarea rolului lor. O conditie este considerata necesara atunci cand evenimentul nu poate avea loc fara ea (prezenta apei necesara culturii trestiei de zahar). O conditie este suficienta daca realizarea ei antreneaza realizarea evenimentului (prezenta unei pop pe un teritoriu este suficienta pt a stabili o densitate pozitiva a populatiei) Putem admite sau respinge ce doua postulate. Cel care nu le ia in considerare considera cauzalitatea drept insuficienta pt explicarea situatiilor analizate. El apeleaza atunci la intamplare/hazard ca modalitate de explicare a realitatii, ajungand la probabilism. 20

Posibilitismul a aparut in geografia clasica, in Franta, ca reactie la viziunea determinista ce privilegia influenta factorilor naturali asupra activitatilor umane. Ex: cultivatorul de manioc, plantatorul de cafea valorifica aceeasi padure ecuatoriala in modalitati foarte diferite. Scoala posibilista s-a impus rapid si pt multi ani si a facut din geografie o disciplina deschisa spre multiplicitatea formelor de implantare umana. Omul utilizeaza posibilitatile oferite de mediul inconjurator si se transforma in elemente. Ex: irigarea zonelor desertice pt a le trans in spatii agricole. Carl Sauer, parintele geografiei culturale americane, se foloseste de conceptul de cultura ce influenteaza comportamentul uman, iar unii geografi anglo-saxoni au apelat, in perioada interbelica la concepte economice in analiza localizarilor. Homo oeconomicus este acel individ ce cauta sa-si maximizeze avantajele si sasi minimizeze dezavantajele; se ajunge la numita functie de utilitate care exprima castigul rezultat din agregarea avantajelor/dez. Aceasta viziune rationalista este apropiata paradigmelor traditionale deoarece analiza legaturilor dintre evenimente ramane centrala in astfel de lucrari. Introducand omul cu motivatiile sale culturale si socio-economice,posibilismul a largit, foarte util, campul cautatorilor explicative a faptelor geografice observate. S-a destramat contextul determinismului fizic, dar nu a fost respins determinismul in sens larg. A aparut clar un fapt si anume, ca nu se poate extinde la infinit lantul cauzal al explicatiilor fara riscul de a nu mai putea generaliza. Probabilismul a aparut in urma evidentierii a 2 tipuri de intrebari. Prima intrebare: daca X a generat pe Y in trecut, va fi la fel si in viitor? Acest fapt nu este deloc sigur deoarece relatiile cauzale se pot modifica in timp. Dar daca toate cauzele se reproduc de aceeasi maniera, in acelasi mod, raspunsul va fi unul afirmativ. Daca X nu-l mai genereaza pe Y, aceasta se intampla deoarece a aparut un element nou: n-au fost luate in calcul toate cauzele. Cum nimeni nu poate garanta o informatie perfecta pt un eveniment viitor, o predictie nu va fi niciodata sigura, ci probabila in dif grade. A 2a intrebare priveste posibilitatea identificarii tuturor cauzelor generatoare al unui fapt observat; in stiintele umane raspunsul este clar unul negativ. Explicatia va fi mai mult sau mai putin completa si probabila. Ea va fi cu atat mai probabila cu cat cauzele sunt mai putin numeroase si cele principale sunt bine cunoscute: ex renta funciara (preturile terneurilor) se explica destul de bine prin structurile spatiale urbane, prin distanta fata de centrul orasului si prin reteaua de circulatie. Probabilismul consta in faptul ca un eveniment nu poate fi explicat sau prezis decat intr-o anumita masura, nu totdeauna cuantificabila. El nu se opune determinismului sau cauzalitatii, deoarece se poate atribui incertitudinea unei cunoasteri insuficiente a cauzelor. Probabilistul va spune ca evenimentul Y depinde de X (cauzele identificabile) dar si de un alt lucru notat . Y=f(X)+ Deterministul va spune ca repr ansamblul cauzelor necunoscute, nondeterministul va numi hazard. Pt primul, hazardul este in general un ansamblu de cauze f numeroase variate si actionand in mod diferit divers (ex. Starea de spirit a solicitantului/ofertantului in momentul fixarii rentei, un anumit faliment survenit in cartier etc). Pt al doilea hazardul poate exista fara a avea vreo motivatie. Rezultatul alegerii este acelasi: incidenta unei anume modalitati nu este o certitudine. In acest fel putem concluziona ca in cazul rentei urbane din 21

variata sa se explica prin distanta fata de centru, masa urbana, dens suprafetelor construite, dar ca restul de nu este explicabil/previzibil. La nivelul indivizilor, rata predictiei este redusa. La nivelul maselor, probabilitatea este mai ridicata. PARTEA A IV-A Revolutia cantitativa in Geografia umana Evolutia geografie in viziune filozofica (paradigmatica) Perioada de dezvoltare a geografiei in anii 50-60 ai secolului trecut este numita etapa revolutiei cantitative, termen impresionant, inselator in anumite privinte. S-a vazut ca nu toate schimbarile intervenite in acea perioada au fost clar legate de implementarea metodelor matematice si a modelelor . Totusi, acest nume - revolutia cantitativa - s-a incetatenit si este folosit de multa lume atunci cand este vorba de geografia celor doua decenii amintite. Pentru a intelege momentele prin care a trecut geografia in acele vremuri, este nevoie sa apelam la ideea dezvoltarii stiintei geografice prin algoritmul paradigmelor/ paradigmatic. O paradigma reprezinta o multime de abordari general acceptate, un mod de a privi si de analiza problemele, o multime de reguli despre ce fel de fenomene trebuie cercetate si care sunt cele mai bune metode de al e cerceta. Paradigma reprezinta printr-o formula mai concisa un intreg set de credinte, valori si tehnici impartasite de membrii unei comunitati stiintifice . In raport cu aceste considerente, in evolutia generala a geografiei s-au identificat trei etape majore: Etapa preparadigmatica: caracterizeaza geografia in general, si geografia umana in particular, pana in pragul secolului 20. Este o perioada in care geografia capata un statut bine precizat in lumea academica, legat de necesitatea pregatirii cadrelor didactice necesare invatamanatului gimnazial si cel liceal. Prima etapa paradigmatica mai este numita si etapa geografiei regionale. Cu radacini in antichitate, ea capata consistenta tot mai pronuntata in cursul sec 19, incepand cu Humboldt si Ritter si isi afla implinirea in lucrarile scolii geografice franceze, fondate de P.V.de la Blache. In aceasta faza, geografia regionala devine dominanta si se confunda chiar cu adevarata si unica geografie posibila. Apar teoreticieni severi ai gegorafiei regionale care considera geografia regionala singura modalitate de a pastra unitatea si identitatea geografiei, in contextul general al cunoasterii stiintifice. A.Hettner nu vedea deloc potrivita pentru stiinta noastra fragmentarea acesteia in tot mai multe si mai inguste geografii. Dupa 1950, cele mai multe dintre celelalte discipline academice, s-au orientat spre noi directii, noi abordari, noi metodologii, cu puternica incarcatura matematica si/sau filozofica, astfel ca geografia incremenica aproape in coordonatele dominant regionaliste parea tot mai izolata. O criza se pregatea sa acopere geografia, criza care a condus la o noua paradigma, cea a abordarilor cantitative s ia utilizarii modelelor. 22

A doua etapa paradigmatica are ca tenta dominanta abordarile cantitative si cele bazate pe modele. Noua paradigma va furniza, in general, solutii pentru problemele pe care precedenta paradigma cu greu le putea aborda, dar ea nu va putea rezolva toate problemele, nu va oferi raspuns la toate intrebarile ridicate de noul context stiintific si practic. Pe un plan mai general, in trecerea de la o paradigma la alta, pot exista elemente ale modei, aspect subiectiv, care slabeste credinta in obiectivitatea stiintei. Ce a fost revolutia cantitativa ? Doua sunt caracteristicile principale ale acestui nou demers care a schimbat din temelii abordarea de catre geografi a realitatilor antropogeografice, si anume sustinerea si intelegerea pozitivismului logic si punerea in centrul noii metodologii a localizarii Pozitivismul logic este acel demers filozofic ce identifica cunoasterea cu stiinta si care are in vedere studiul realitatii concrete si verificabilitatea ei. Metodologia rezultata, larg imprumutata din alte discipline, necesita folosirea modelelor si a analizei statistice. Localizarea se refera la pozitia fenomenelor in spatiu si la interactiunea dintre ele, de unde si numele de analiza locationala dat acestei noi orientari. Putem spune astfel, in esenta, ca aceasta paradigma (cantitativa) are la baza si propune geografilor modelarea spatiala, bazata pe o serioasa pregatire statistico-matematica si insotita, in acelasi timp, de o deplasare la nivel teoretic catre pozitivismul logic. Modele clasice care au stat la baza noii geografii umane Primul dintre ele, inclusiv cronologic, este un model dezvotlat si descris de J.H.von Thunen, un proprietar funciar din N Germaniei. Acesta publica o lucrare in care aflam cum s-ar duspune cel mai bine in benzi concentrice diferitele categorii de utilizare agroforestiera a terenurilor idn jurul unui oras important. Pentru a obitne o asemenea dispunere, a fost nevoie de anumite conditii ipotetice, precum: Existenta unui stat izolat de restul lumii Dominarea acestui stat de catre un singur mare oras care ofera si singura piata urbana pentru valorificarea productiei agricole a statului respectiv Situatia orasului intr-o campie intinsa cu acelasi tip de sol in intreaga arie Existenta unei retele dense si convergente de cai de transport a produselor agricole spre piata singurului oras Cautarea profitului maxim de catre toti fermierii agricoli. Toate aceste conditii ne apar azi drept conditii pentru elaborarea unui model, care simplifica realitatea in scopul intelegerii unora dintre trasaturile acesteia.

Pe baza acestor conditii, Thunen a demonstrat ca valoarea terenurilor agricole scade pe masura departarii de oras si, de asemenea, ca productia agricola se structureaza in functie de distanta de oras si specificul culturii practicate. In linii generale, este vorba de urmatoare succesiune a zonelor: zona de cultura a legumelor, zarzavaturilor, zona de crestere intensiva a animalelor 23

pentru lapte, zona forestiera, apoi zona agriculturii extensive in care alaturi de cereale aflam si cresterea animalelor pe pasuni. Ernest Burgess, sociolog american, a propus modelul dezvoltarii urbane, model ce evidentiaza extinderea spatiala a unui oras de o maniera radiala, ajungandu-se astfel la o structura zonala cu cinci inele concentrice: a) centrul b) o zona a tranzitiei cu spatii rezidentiale invadate de activitati comerciale si industriale din zona centrala. c) arealul rezidential al clasei muncitoare d) zona rezidentiala a locuintelor unifamiliale e) zona exterioara a arealelor suburbane si a oraselor satelit. Mult mai cunoscut este modelul locului central propus de geograful german Walter Christaller. El cauta sa raspunda la doua intrebari importante privitoare la distributia populatiei intrun anumit teritoriu: exista o anumita ordine in aceasta distributie ? Si daca da, care sunt fortele care se afla in spatele ei ? Raspunsul sub forma modelului locului se afla intr-o teza de doctorat ce analizeaza reteaua de asezari din S Germaniei. Terminologia esentiala a modelului christallerian include locurile centrale, regiunile complementare si centralizarea unei asezari (urbane). a) locurile centrale sunt identificat cu orasele-centre de servire a comunitatilor rurale regionale, furnizandu-se acestora bunuri si servicii. b) regiunile complementare sunt arealele servite de locurile centrale. Scolile ofera un bun exemplu de organizare a locurilor centrale. Educatia/ invatamantul este doar unul din bunurile centrale si serviciile centrale care concretizeaza o ierarhizare a centrelor populate existente intr-un anumit areal. c) centralitatea a fost definita de Christaller ca raport intre serviciile furnizate si cele necesare numai rezidentilor orasului in cauza. Orasele cu o centralitate ridicata ofera mai multe servicii pe locuitor, in comparatie cu orasele care au o centralitate mai scazuta. Torsten Hagerstrand, propune folosirea in geografia umana a teoriei difuziei, conform careia un articol, o idee, o boala sau unele bunuri, produse ale activitatii umane, se difuzeaza intr-un areal dat, intr-o anumita perioada de timp. El propune acest model in patru etape/ faze, numite si valuri de raspandire: - faza initiala, cand toate lucrurile merg pe fagasul vechi; nici o modificare nu este resimtita; aceasta faza se caracterizeaza prin contraste puternice. - difuzia, cand se realizeaza reducerea contrastelor puternice specifice etapei initiale - generalizararea, se caracterizeaza printr-o marire a numarului centrelor care accepta sa puna in practica noile modalitati de lucru - saturarea este marcata de moderarea si chiar oprirea procesului difuzional Geografia umana in ultimele trei decenii 24

Abordarile actuale de geografie umana tind sa fie grupate in termenii a trei directii filozofice: pozitivism, umanism, structuralism. Pozitivismul se afla in spatele revolutiei cantitative (analiza locationala, modelarea statistica si alte forme de analiza spatiala). Umanismul s-a ridicat impotriva dezumanizarii geografiei stiintifice, punand pe primul plan rolul subiectivitatii personale, al creativitatii individuale si scopul activitatii umane. Umanistii au explorat de secole natura umanitatii, pasiunile, puterile acesteia, in timp ce geografii au studiat Pamantul unde oamenii, intre alte forme de viata, faureau casa terestra. Filosofic, geografia umanista este cel mai apropiata de fenomenologie si existentialism. Geografii umanisti resping obiectivitatea pozitivismului si doresc sa o inlocuiasca cu subiectivitatea. Mia mult, ei resping si incercarile de identificare a principiilor generale sau a legilor. Geografia umanista considera persoanele ca indivizi interactionand permanent cumediul, cu efecte atat asupra mediului cat si asupra lor. Geografia umanista doreste sa arate ca important este sa intelegm oamenii, sa vedem modul in care ei sun conectati la peisajul inconjurator, modul cum ei se comporta in anumite locuri. De asemenea, ea urmareste sa afle modul in care oamenii interpreteaza lumea si cum se integreaza in ea. Important in geografia umanista este faptul ca intelegerea oamenlor in raportu cu mediul/ lumea in care traiesc este mai importanta decat explicarea respectivei situatii spatiale (ex: Ferentari). Geografii umanisti cred ca acel spatiu influenteaza/ afecteaza modul in care oamenii se comporta in diferite situatii reale. Mai mult decat atat, geograful insusi poate fi influentat in demersul sau, de ceea ce se numeste sensul/ semnificatia locului. Examinarea procesului de sens al locului a reprezentat o buna perioada de timp, una din activitatile principale, centrale ale goegrafiei umaniste. Cel mai cunoscut dintre geografii promotori ai acestei directii umaniste este Yi Fu-Tuan, care are si un studiu intitulat chiar Geografia Umanist Structuralismul s-a nascut odata cu miscarile de protest de acum aproape patru decenii, care a generat in geografie un curent radical tipic geografiei sociale britanice (cel mai stralucit exponent, D.Harvey). Este un structuralism de origine marxista, folosit de catre geografii aflati in cautarea unor explicatii mai adanci, profunde, ale schimbarilor istorice si geografice din timpurile moderne si contemporane. Harvey cauta saimbunatateasca gandirea marxista, fiind promotorul materialismului geografic. PARTEA A V-A Inceputurile geografiei romanesti. Aspecte antropogeografice Informatii geografice despre spatiul european conturat ca vatra a poprului roman, intalnim mai intai la scriitorii antici, greci si latini, interesati sa descrie aceasta secventa spatio-temporala, inclusa partial inca din sec 7 I.Hr in lumea civilizata a vremii, prin acele orase-colonii elene de pe tarmul Pontului Euxin. 25

Incepand cu secolul 14, informatiilor scrise li se adauga si cele cartografice, mai intai sub forma portulanelor in care aflam mentionate porturile de la Dunare si Marea Neagra, porturi care se aflau in legaturi stranse, comergiale cu orasele italiene. Dintre informatiile scrise se evidentiaza cele arabe (Al Idrisi, Ibn Battuta) apoi cele ale diplomatilor vest-europeni. Mai aproape de spiritul geografic modern, sun lucrarile realizate la sfarsitul secolului al 17-lea si inceputul celui urmator, de catre Nicolae Milescu spatarul si Dimitrie Cantemir. Nicolae Milescu este autorul primei lucrari (pe plan mondial) cu caracter geografic si etnografic asupra Siberiei (Jurnal de calatorie in China), iar Dimitrie Cantemir elaboreaza celebra lucrare Descriptio Moldaviae. Aceasta lucrare este insotita de o harta, fapt care ii aduce un plus de valoare geografica. In Tara Romaneasca iese in evidenta tot in aceasta perioada, stolnicul Constantin Cantacuzino, care tipareste la Padova Harta Tarii Romanesti, harta care s-a raspandit repede in Europ, fiind folosita de numerosi invatati in lucrarile lor. Cel mai important moment al ultimei parti a sec 19, a fost reprezentat pentru geografie, de infiintarea Societatii Romane de Geografie (1875), act la care a contribuit si principele de atunci, rege mai tarziu, Carol I, fost student al marelui geograf german Carl Ritter.

Scoala geografica romaneasca Intemeietorul scolii geografice moderne romanesti este Simion Mehedinti, una din figurile ilustre ale culturii nationale, personalitate marcanta in domeniile geografiei, etnografiei, pedagogiei. Simion Mehedinti detine, daca putem spune asa, cateva superlative geografice romanesti: primul bursier al Societatii Romane de Geografie trimis in strainatate, prima teza de doctorat in geografie, primul profesor universitar de geografie, primul geograf ales membru al Academiei Romane, primul geograf ajuns intr-o functie ministeriala, prima sinteza teoretica de exceptionala valoare asupra geografiei ca stiinta (Terra, 1931). Pentru noi, cel mai important lucru ramane intemeierea scolii geografice moderne romanesti. Format sub influenta unor mari personalitati ale geografiei mondiale (V.la Blache, Fr.Ratzel), Simion Mehedinti si-a dezvoltat un sistem propriu, original, de gandire geografica, pe care si l-a facut cunoscut prin numeroase lucrari, intre care magistrala sinteza unica la vremea ei Terra, introducere in geografie ca stiinta, in doua volume. Viziunea antropogeografica a profesorului S.Mehedinti este insa consemnata in numeroase alte lucrari, cu deosebire in cele in care evidentiaza interactiunea dintre factorii geografici si dezvoltarea istorica. De altfel, S.Mehedinti fundamenteaza teoretic si metodologic antropogegografia romaneasca inca de la primele sale lucrari tiparite Stepa romaneasca din punct de vedere antropogeografic ca si prin orientarea Seminarului de 26

Geografie unde se dovedeste preocupat in primul rand, de problemele geografiei umane. George Valsan, student si colaborator al lui Simion Mehedinti, cunoscut ca geograf fizician (geomorfolog), are si contributii de mare valoare in domeniul antropogeografiei. Amintim in acest sens lucrarile privitoare la popularea Tarii Romanesti, mai precis a Baraganului... George Valsan este considerat si unul din fauritorii etnografiei moderne nationale, gratie lucrarilor sale cu caracter teoretico-metodologic, precum si activitatii sale vizand orientarea cercetarii etnografice. G. Valsan a coordonat infiintarea Muzeului Etnografic al Translivaniei, primul muzeu etnografi romanesc realizat dupa principii moderne, stiintifice . In 1920, la numai 35 ani, G.Valsan este ales membru al Academiei Romane, o recunoastere a exceptionalelor sale calitati de om de stiinta si universitar. Constantin Bratescu, de asemenea student si colaborator al lui Simion Mehedinti, se evidentiaza prin studiile sale de geografie umana asupra spatiului ponto-danubian; el este supranumit geograful Dobrogei, contribuind ca nimeni altul la cunoasterea stiintifica geografica a acestui spatiu romanesc. Profesor la Universitatea din Cernauti si urmasul prof.S.Mehedinti la Universitatea din Bucuresti, C.Bratescu a fost de asemenea si membru al Academiei Romane. Dezvoltarea antropogeografiei romanesti Inceputurile antropogeografiei in perioada moderna, sunt legate de Societatea Geografica Romana. Dupa intemeierea invatamantului geografic universitar, se acorda o atentie prioritara problemelor de geografie umana, la fundamentarea acesteia contribuind parintele geografiei moderne romanesti Simion Mehedinti; lui i se alatura Stefan Popescu. Geografia populatiei si asezarilor (sau geografia umana) conturata de S.Mehedinti, s-a dezvoltat sub influenta scolii franceze de geografie umana, chiar si in privinta metodologiei aplicate. Influenta majora au avut-o lucrarile lui Emm.de Martonne (intre ele, La Valachie), privind distributia geografica a populatiei din sudul tarii sau vaita pastorala la romani. Acest ultim filon al pastoritului va fi cu deosebire valorificat in perioada interbelica, fiindu-i consacrate si cateva teze de doctorat. Tematica pastorala abordand una din tre ocupatiile caracteristice poporului nostru, si-a gasit incununarea ceva mai tarziu, in celebra lucrare Pastoritul la romani, al carei autor (Romulus Vuia, geograf ca formatie), este considerat de majoritatea etnografilor drept fondatorul etnografiei stiintifice romanesti. In perioada interbelica, dupa desavarsirea fauririi statului roman unitar, campul investigatiilor se diversifica, geografii romani imbratisand un cerc larg de probleme: geografie istorica, etnografie, aspecte demografice s.a. Se intocmesc harti entice ale tarii, se urmaresc deplasarile de transhumanta, se analizeaza repartitia teritoriala a populatiei pe baza datelor primului recensamant general. 27

In contextul tulbure al anilor 40, marcati de declansarea celui de-al doilea razboi mondial, se dezvolta geografia politica, al carei reprezentant de seama a fost prof I.Conea, student si colaborator al lui S.Mehedinti; Conea se evidentiaza de asemenea si prin lucrari de geografie istorica. El a fost profesorul de geografie al viitorului rege al Romaniei, Mihai I. Problemele de geografiea asezarilor omenesti tratate in lucrari speciale sau in lucrari regionale au retinut atentia tuturor geografilor interbelici. Preocuparile de geografie economica au fost de mai mica amploare, aspectele economice regasindu-se, prioritar, in lucrarile de geografie regionala. Se subliniaza in aceste lucrari, potentialul economic variat al tarii dar si valorificarea unilaterala a acestuia prin implicarea in mare masura a capitalului strain. Putem spune intr-o concluzie partiala asupra perioadei anterioare instaurarii comunismului, ca antropogeografia romaneasca se gasea racordata la marile tendinte evidente pe plan mondial, cu un anumit specific generat de situatia economico-sociala a tarii (accent pe lumea rurala, pe cea a micilor asezari urbane vezi pastoritul). Antropogeografia romaneasca in perioada comunista Din primii ani postbelici, cercetarile geografice au fost orientate prioritar spre studii regionale. Astfel, s-au realizat intre altele, studii detaliate, adevarate monografii asupra a 80 orase ale tarii, studii care au stat ulterior la baza remodelarii urbane socialiste. O directie de cercetare care se continua din anii antebelici, este cea a studierii relatiilor existente intre centrele urbane si cezonele lor de influenta. Dupa 1960, se remarca o diversificare si o accentuare a preocuparilor in toate ramurile antropogeografiei, sub influenta cenrintelor practicii sociale, ale amenajarii si sistematizarii teritoriale. To mai mult se folosesc metodele sstatistico-matematice, semnaland in acest fel racordarea antropogeografiei romane la tendintele existente pe plan mondial (induse de revolutia cantitativa). Lipsa de date, explicate prin controlul excesiv al statului, al partidului asupra mijloacelor de informare, a limitat actiunea de modernizare a geografiei umane romanesti. Geografia sociala, atat de prezenta in geografia occidentala contemporana, a fost practic absenta, primii pasi concreti fiind facuti abia dupa 1990. O dezvoltare importanta o inregistreaza geografia urbana. Se realizeaza (in 1970) de catre prof.V.Cucu, personalitate a geografiei postbelice, prima sinteza moderna asupra oraselor Romaniei. Noile aspeecte vizeaza: gradul de urbanizare a judetelor, cresterea numerica si repartitia oraselor tarii rolul social-economic al oraselor mici procesul de urbanizare zonele suburbane asezarile de tip satelit ierarhizarea social-economica a oraselor 28

In geografia rurala a fost elaborat conceptul de complex rural privit ca o realitate social-teritoriala, in care vatra, mosia, populatia si activitatile sale trebuie analizate in stransa corelatie. Apare o prima clasificare functionala a asezarilor rurale, alte studii abordand gruparea sau dispersia asezarilor, dar si distributia pe altitudine a acestora, dezvoltarea industriala a satelor, urbanizarea satelor... In geografia populatiei sunt abordate problemele privind evolutia repartitiei teritoriale si structura acesteia (a populatiei), structura miscarii migratorii interne atat la scara nationala cat mai ales in cadrul diferitelor unitati teritoriale, la care se adauga harti de profil. In cadrul geografiei economice, atentia se indreapta prioritar spre problemele de tipologie si regionare a industriei in ansmblu sau pe ramuri, precizandu-se cu acest prilej, continutul unor categorii taxonomice: regiunea, nodul industrial, gruparea, centrul industrial s.a. Au fost abordate totodata, aspecte ale structurii regionale a industriei, ale prezentarii diferitelor ramuri, a raportului dintre industrializare, urbanizare si mediul inconjurator. Problemele de geografia industriei au o larga reflectare in numeroase studii regionale ca si in hartile tematice incluse in Atlasul National. Geografii consemnau si analizau astfel impactul in teritoriu al intensului proces al industrializarii socialiste. Geografia agriculturii si utilizarii ternurilor, geografia transporturilor si a cailor de comunicatii, geografia turismului.......

29