Sunteți pe pagina 1din 5

Si fiindca avem aceelas duh de credinta, potrivit cu ceea ce este scris: Am crezut, de aceea am vorbit!

! si noi credem, si de aceea vorbim. 1 Cor. 4:13 In ultima vreme si chiar pana in momentul de fata cand va scriu mi-a fost incercata mereu credinta dar meditand asupra acestui verset mi-am dat seama ca noi cunoastem multe principii ale credintei si cum lucreaza credinta, dar aici Pavel vorbeste nu de principiile credintei ci de un duh de credinta. Principiile de credinta ne sunt revelate in Scriptura si prin studiu le putem cunoaste si chiar Domnul Isus insusi a petrecut mult timp propovaduindu-le dar Duhul de credinta e ceva dincolo de principiile credintei. Duhul de credinta este primit, trebuie prins si de asemenea impartasit, dat mai departe. Avraam la transmis mai departe copiilor si nepotilor sai, Iosua la primit de la Moise. Elisei de la Ilie si nu numai, dar si o masura indoita din duhul sau. Ucenicii de la Isus, Timotei de la Pavel si asa mai departe Duhul de credinta crede si vorbeste posibilitatile nelimitate ale lui Dumnezeu! Domnul Isus a spus: dar la Dumnezeu toate lucrurie sunt cu putinta. Amin! Mat.19:26b Intr-una din Sambete cand am fost la Biserica in Darbhanga, la intalnirea cu femeile, ne-am bucurat prin inchinare si dupa ce am impartasit surorilor cuvantul Domnului, ne-am pregatit sa incheiem cu rugaciune, dar spre surprinderea mea femeile au format o linie lunga in dreptul meu si au solicitat rugaciune personala. Eu care vruiam sa inchei pt ca tocmai sosisem de la Patna dupa 5 ore de condus, mai bine de 25-30 de femei una cate una au impartasit: Nu pot sa am copil si de 8 ani de zile sunt casatorita. Daca anul acesta nu aduc copil in bratele soacrei mele ma vor da afara din casa si din familie Alta femeie a spus: Am socrul pe pat bolnav si am impartasit cu el ca Domnul Isus poate sa vindece orice boala si el nu crede ca cineva poate vindeca orice fel de boala si de ce ma tot duc eu la rugaciune. Este imposibil spune el!. Vreau ca el sa creada si sa fie vindecat! O batrana cu lacrimi in ochi mi-a spus baiatul meu al mare si ginerele, amandoi lucreaza dar beau zi de zi si ne bat pe toti cei din casa. In fiecare zi avem scandal. Dumnezeu sa-I elibereze de duhul betiei. O mama a prins de mana trei copii si i-a adus in fata mea spunand nici unul nu ma asculta si sunt vaduva, singura, intr-o zi baiatul mic a cazut din pom si si-a rupt piciorul. Are fierul inca in picior si tot nu sta locului! Si multe altele au fost cererile aduse de femei cu multa credinta! Inca continuam sa ne rugam pt multe din ele cand suntem la intalnire cu ele cat si la timpul de rugaciune cu echipa iar ele nu pleaca nici o data de la intalnire fara sa impartaseasca nevoile si sa ne rugam cu ele. Doamne asculta si lucreaza!

Intr-un sat, unde avem rugaciune in casa, la prima familie de credinciosi din tot satul, Mala mi-a marturisit: Azi noapte m-am trezit speriata cand mi-a trecut un soarece sau broasca pe fata. La repezeala cand am dat cu mana nu am realizat exact, dar odata ce m-am trezit m-am uitat pe podea unde dormea fratele meu si am vazut un sarpe mare langa el. Am tipat, nu era vis si sarpele s-a indreptat catre usa pe care am deschis-o . Am inceput sa ma rog, si toti s-au trezit,primul a fost fratele meu care a sarit de jos in pat. Sora mea mi-a zis ca a vazut in vis ca sarpete nu a iesit ci sta ascuns in camera, intr-o gaura. Am inceput sa caut pe podeaoa de lut orice denivelare sau gaura si le-am umplut una cate una, dar sarpele nu a iesit.

La miezul noptii am inceput sa dam foc in pragul usii la ceva carpe pt a atrage sarpele, si tot in zadar . Atunci m-am rugat cu credinta si i-am cerut Domnului sa ne protejeze pt ca am mai scapat de trei ori de muscatura de sarpe, si dintr-o data, ceva a stralucit dupa usa. Erau ochii sarpelui intr-o gaura in pragul usii pe care nu o vazusem. Nimeni nu a vrut sa se apropie de frica sa fie muscat asa ca a trebuit sa raman eu pe pozitie si nu dupa mult timp sarpele a iesit, Slava Domnului! Intr-una din zile la intalnirea de rugaciune cum stateam noi pe podea in aceeasi camera am simtit si eu ceva pe picior. Era un sobolan, poate acelasi care o trezise pe Mala cu o noapte inainte, si am sarit cat am putut!

Auzind experienta Malei cum Dumnezeu a folosit un sobolan sa o trezeasca, mi-am amintit cum in fata otfelinatului la noi in Patna intr-una din zile acum cu ploile, fiind sezonul musoonului o cioara a ridicat in cioc un sarpe si a zburat cu el din fata usii noastre. Slava Domnului ca nu a intrat inauntru sa muste copii pt ca, locul viran de langa casa este scufundat in apa. Saptamana aceasta a fost una care mi-a indurerat sufletul in multe feluri dar cea mai mare a fost ca a trebuit sa ne despartim de mama mea indianca care m-a sfatuit, m-a corijat si m-a iubit ca pe fiica ei mai bine de 10 ani aici in India. Dupa un an de luptat cu cancerul la plamani, Domnul a chemat-o acasa in data de 19 Sep. A fost si va ramane mereu pt mine un exemplu demn de urmat in slujire. Ea este inca pe acte si presedinta misiuni noastre inregistrate aici. Am avut harul sa o vizitez si sa stau cu ea, sa o incurajez cateva zile la spital in orasul ei natal inainte de a muri. Ea a fost alaturi de mine la spital la toate nasterile copiilor mei aici in India, cand nu aveam pe nimeni linga mine. Inca mai plang si acum cand va scriu pt ca fiica ei cea mare e gravida cu primul copil in ultima luna si mama ei nu a apucat sa-si vada primul nepot. Rugati-va pt ea si restul familiei. Jonathan a trebuit sa ajunga la mormantare de urgenta, luad bilet foarte scump sa plateasca ultimul omagiu si pt a-l incuraja pe uncle (sotul ei) si totusi a ajuns dupa ce fusese coborata in groapa. Dumnezeu ramane suveran chiar si atunci cand noi nu intelegem de cei asa! MOTIVE DE MULTUMIRE: Multumim Domnului pt purtarea lui de grija, EL care ne poarta pe aripi de vultur ca si pe poporul Israel. Suntem deasemenea multumitori partenerilor nostri in lucrare, echipei SPMCR si APME pt suportul care-l faciliteaza catre noi ! In timp ce unii au obosit, sau ne-au uitat multumim celor care mai sunt inca pe baricade impreuna cu noi fara sa stim de ei sau faptele lor !

Multumim Domnului Pt Familia POP, Timi si Gety care ni s-au alaturat aici din Paris, lasand lucrul la farmacie, sau pe santier inca de un an, si am avut harul sa putem merge acasa linistiti in luna Mai. Ei au rezistat eroic cu toate responsabilitatile la misiune si au trebuit sa doarma printre copiii de la orfelinat, sau sa ii duca de urgent la spital cand a fost nevoie, sa le slujeasca si sa-I iubeasca ca adevarati parinti. Multumim Domnului pt credinciosia lor fata de Cel ce i-a chemat pe campul de misiune!

Domnul ne-a ajutat ca in luna Iulie sa putem sa ducem copiii in tabara pt doua saptamani, sa fie improspatati iesind o singura data pe an din oras. Caldurile au fost sufocante in Patna, dar noi ne-am refugiat la 3 ore de oras, intr-un centru catholic cu o proprietate cat o jumatate de sat, asa ca toti copiii au avut din belsug teren sa zburde.

Multumim echipei de studenti de la ITP trimisi prin APME care nu si-au dat examenele in vara ca sa poata sa ne ajute cu tabara. Ei au fost o binecuvantare pt copiii, aducand pt fiecare cate un cadou pe nume, pregatit de copiii de la scoala Duminicala din Romania. Slava Domnului ca nu mai asteptam noi cadouri ci daruim, le trimitem pana la marginile pamantului! Dupa cateva luni de asteptare, saptamana aceasta Domnul ne-a dat stampitele de viza pt inca un an, dar numai mie si copiilor!!! Jonathan a fost refuzat pt ca a stat prea mult pe viza de student. Desi era valabila 5 ani, Domnul le-a orbit ochii si cu familia am primit extindere locala 10 ani la rand. Acum el incearca iar pt o stampila de cateva luni pana ii iese rezultatul de la Doctorat, daca nu ii vor da, va trebui sa iese de urgenta din tara oriunde, pt o viza de turist, dar are nevoie de banii de bilet. In mijlocul ploilor, Domnul ne-a ajutat sa construim scoala din mahala de bambu pt ca ne adunam cu copiii sub pom, langa linia de cale ferata. Mai avem de turnat podeaua de ciment care s-a inaltat pt a nu intra apa in timpul musonului! Vrem sa vedem acesti copii transformati din mizeria si ignoranta in care ei traiesc si asta e posibil numai prin impartasirea adevarului despre Domnul Isus Cristos si ceea ce El a facut pt noi la cruce!

Am depus deja cererea la primaria orasului pt programele de evanghelizare cu ocazia Sarbatorii Craciunului, in centrul orasului, sub numele de Festivalul Colinzilor V, 2013. Asteptam prin credinta aprobarea dosarului.

Multumim Domnului pt cei trei copii ai nostrii de la orfelinat, cei mai mari, pe care i-am mutat intr-o alta casa, pt o etapa de pregatire inainte de a parasi orasul si a pleca la Colegiu in orase mai mari pt continuarea studiilor, anul viitor. Domnul s-a ingrijit de nevoile noatre pt a le cumpara cele necesare cu mutarea. Pt familia care ni s-a alaturat din Anglia in luna Iulie ,familia Moisa, sotia fiind gravida va trebui sa nasca la sfarsitul lui Oct. Domnul dupa o luna jumate de alergat ne-a ajutat sa le gasim casa si acum se pregatesc pt nasterea care va avea loc aici in Patna unde am nascut si eu. Vor avea multe acte de facut dupa nastere pt bebe si vor trebui sa iese afara din tara deja in luna Dec. pt o noua viza. Au nevoie de multa calauzire si credinta ca numai Domnul poate sa se ingrjeasca ca totul sa iasa bine! Multumim Domnului pt programele de instruire VIVA (viziune pt copii saraci, neprivilegiati), gazduite de noi pt doua zile, luna aceasta pe tema: Intelegand inima lui Dumnezeu pt copiii. Douzeci si cinci de frati si surori indiei au fost instruiti.

Jonathan numai ce s-a intors saptamana trecuta de la Colegiul Biblic dupa doua saptamani de cursuri, impreuna cu cei doi frati cu care slujim la Darbhanga si care fac un curs de MDiv. Noi, cei ramasi in Patna a trebuit sa ne ocupam atat la Patna cat si la Darbhanga de Biserica in absenta lor. MOTIVE PENTRU A STARUI IN RUGACIUNE: Zi de zi pt o ungere proaspata peste noi pt a sluji si a conduce echipa in voia Domnului si a fii o inspiratie pt fratii nostrii cu care slujim. Indoita putere Duminica de Duminica cand impartasim Cuvantul Domnului atat aici in Patna cat si la Biserica in Darbhanga. Pt crestere in maturitate si dragoste, de a sluji prin inchinare peste copiii nostri care conduc inchinarea atat in Biserica Agape dimineata cat si dupa masa la Biserica in limba Engleza. Ei sunt pragatiti de fratele Timi in ultimul an si fratele Claudiu care numai ce s-a alaturat echipei cum v-am spus. Pt Evanghelizarea din data de 25 si 26 Sep. saptamana viitoare de la Darbhanga unde avem invitat un Pastor senior din alt stat MP. Domnul sa faca semne si minuni si multi sa creada in El! Proprietarul holului pe care il inchiriem iar a crescut pretul la 90 Euro pe zi!!! Pt bugetul de care avem nevoie, 600 Euro sa acoperim toate cheltuielile cu sala, mancare, transport si musafirii. Prima zi cu adultii avem gustare, iar a doua zi 200 de tineri luam masa impreuna.

Pt un baietel de 5 ani, nepotul profesorului nostru ce preda la scoala din Darbhanga si care vine si la biserica. Prince, numai ce a fost diagnosticat cu Mainofolya, Doctorul a spus ca a facut febra la creier si in 24 de ore va muri. Si azi de cand am inceput sa ne rugam cu biserica si copiii de la orfelinat inca dupa 10 zile el este in viata. Domnul sa se atinga de el ca parintii sa creada si sa fie mantuitii! Astazi avem o intalnire cu mai multi lideri la noi in casa,unde sta Gety si Timy,peste 15 persoane vor venii, pt a planui un program de Craciun pt 2000 de copiii saraci din mahalalele Patnei . Anul trecut am binecuvantat 400 de copiii in care echipa noastra inpreuna cu copiii de la orfelinat au slujit umar la umar. Este un salt mare la 2000 de copiii dar dupa cum v-am spus noi credem ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta. Aceasta este generatia, copiii care sunt deschisi Evangheliei! Oricine vrea sa daruiasca in acest scop sau vreo echipa care vrea sa vina sa ne ajute, sunti bine veniti! Programul va fi in data de 8 Dec. Pt o pompa de apa la Familia Malei in sat pt ca de cand au devenit crestine vecina nu le mai lasa sa ia apa. Le spune mereu ca au devenit necurate si nimeni sa nu vorbeasca cu ele. Dimineata dupa ce ei isi termina treaba scot manivela cu care se pompeaza apa din pamant si o pun la ei in casa. Intr-o zi cand m-am dus la rugaciune a trebuit sa trec prin apa namoloasa care acoperea drumul si pt a nu ma duce murdara in curte la Mala, stiind ca nu au apa, m-am oprit la pompa sa-mi curat noroiul dar spre surprinderea mea nici apa nu a mai venit. Se pare ca a secat cu totul datorita rautatii oamenilor. Costul pompei se ridica la de 200Euro. Familia Pop asteapta si ei raspunsul pt prelungirea vizelor de student pt inca un an. Au avut mult de alergat pt intogmirea dosarelor si au experimentat mana Domnului pe masura, dar mai este cel mai mare hop de trecut sa primeasca stampila in pasaport aici pe plan local. Asta ar fi o mare minune in timp ce altii se zbat ca nu primesc viza numai de turist pe 3 sau 6 luni si nu pot avea continuitate in lucrare. Fratele Timy se ocupa de toata intretinerea la orfelinate; electricitate, sofat, scos haznalele care se implu in fiecare saptamana din cauza ploilor si pana la instruirea copiilor in inchinare si cu muzica, formand prima orchestra din istoria Biharului. Slujirea lor este necontenita si plina de sudoare dar lupta cea mai mare cu care se confrunta este lipsa de support financiar pt asi acoperi cheltuielile de intretinere. Ei nu au budget acoperit de nimeni si dupa un an de slujire continua orice resursa s-a uscatiar credinta le este testate! Au nevoie de support in rugaciune si oricine vrea sa-I binecuvanteze sau incurajeze in orice fel o puteti face la contactul de mai jos: Pop Timotei Cornel Tel: 0091-8969354147 e-maill :tymypop@yahoo.com
Contactati-ne la: Maria Iordanescu AGAPE COTTAGE, HOUSE No.85 FAIR FIELD COLONY, DIGHA 800011 PATNA, BIHAR, INDIA Tel 0091-9431024205 sau 0091- 9334745991 e-mail: iordanescumaria@hotmail.com Cont in lei la BCR Tg-Jiu, Iordanescu Maria Cont: 2511.A01.0.3520257.0318.ROL.1 Cod IBAN: RO20RNCB0318035202570001 Cod SWIFT: RNCBROBU Cont in valuta: Maria Iordanescu STATE BANK OF INDIA Specialised P.B. Br. Patna Branch 4070 Cont:10498065375 SWIFT: SBININBB391 Prin Harul Lui, Maria si familia.

S-ar putea să vă placă și