Sunteți pe pagina 1din 22

Anatomia si fiziologia pancreasului

Pancreasul este situat n regiunea lombara, de obicei perpendicular pe directia venei cave posterioare si a aortei . Pancreasul la toate animalele domestice apare ca o adevarata glanda salivara abdominala , prezentnd nsa o structura specifica si o functie caracteristica . Considerat comparativ, variatiile de forma sunt destul de accentuate, aproape la fiecare specie , pancreasul prezentnd o forma diferita . n principiu se disting : fata superiora aderenta la plafonul cavitatii abdominale , la vasele si nervii din regiune , prin intermediul unei mase de tesut conjunctiv ; fata inferioara , adesea n contact cu o parte din tubul digestiv si trei extremitati cu aspect variat . Extremitatea anterioara , n contact cu prima flexura craniala a duodenului , este cunoscuta adesea sub denumirea de capul pancreasului. Extremitatea dreapta este cunoscuta adesea sub denumirea de lobul drept. Extremitatea stnga este denumita de obicei coada pancreasului . Cele doua margini , cea anterioara si cea posterioara sunt , de obicei, subtiri si aderente la formatiunile de contact. Pancreasul este constituit din urmatoarele formatiuni : capsula fibroasa , tesut propriu , sistem canalicular , vase si nervi . Capsula fibroasa , relativa, acopera organul la exterior . esutul pancreatic cuprinde o serie de grupe de celule glandulare , cu excretie externa si insule de celule glandulare cu secretie interna , denumite insulele Langerhans . Sistemul canalicular ncepe la nivelul acinilor printr-un tub lung si strmt (piesa intermediara Boll), care conflueaza si formeaza canalul excretor intralobular. Canalele intralobulare se continua cu canalele interlobulare , din unirea carora rezulta canalul excretor al pancreasului - canalul principal sau canalul Wirsung. Canalul principal, dupa ce parcurge o portiune din glanda , se ndreapta spre duoden , n care se deschide de cele mai multe ori , la nivelul papilei duodenale sau n fata acestei papile . La canide exista , pe lnga canalul excretor principal , si un canal secundar denumit canal accesoriu sau canalul Santorini , care dupa iesirea din glanda se ndreapta tot spre duoden n care se varsa separat si la oarecare distanta de canalul principal . Irigatia pancreasului este asigurata de arterele hepatice , splenica si gastrice , precum si de venele satellite . Inervatia este asigurata de ramuri din plexul solar . La cine , pancreasul apare extrem de alungit , fiind plasat de la hilul ficatului pna la 35-40 cm de pilor , ntre foitele mezenterului duodenal . Recurbat n forma de U , pancreasul este asezat n cea mai mare parte pe mica curbura a

duodenului ; coada pancreatica , fiind recurbata spre stnga , ajunge n contact cu rinichiul stng . Datorita acestei forme si asezari speciale , la pancreasul de cine se pot distinge doua portiuni n continuitate : o portiune situate deasupra micii curburi a stomacului , o portiune plasata n mezenterul duodenal , prelungindu-se mu 19219j94t lt spre napoi . Canalele colectoare , n majoritatea cazurilor n numar de doua , prezinta o topografie caracteristica . Astfel canalul principal se deschide la nivelul papilei duodenale , mpreuna cu canalul coledoc . Adesea , acest canal lipseste. Canalul secundar se deschide separate , n duoden , la nivelul unei papile duodenale accesorii , fiind un canal de obicei constant . Topografic , pancreasul ocupa toata lungimea micii curburi a duodenului pna la jumatatea traiectului lui n regiunea flancului . La pisica , pancreasul este foarte asemanator cu cel de caine , avnd forma de unghi la care se pot distinge doua portiuni : una transversala , asezata perpendicular pe planul median , napoia stomacului si o portiune cranio-caudala , asezata la nivelul duodenului . Canalul coledoc , de obicei unic , se deschide n duoden , fie n comun cu canalul coledoc , fie n imediata lui apropiere.

Pancreasul endocrine
Este format din insule pancreatice (insulele Langerhans) , care reprezinta 1-2 % din greutatea pancreasului . Insulele pancreatice au forme variate, sferice sau ovale , fiind delimitate de acini pancreatici , adiacenti printr-un tesut conjunctiv fin . Cele mai multe insule se gasesc n coada pancreasului, iar la canide lipsesc la nivelul extremitatii lobului pancreatic drept . n cadrul insulelor , endocrinocitele sunt dispuse n cordoane anastomozate neregulat, printre care se gasesc capilare de tip sinusoid . Exista mai multe tipuri de endocrinocite : A , B , C , D , F. Endocrinocitele alfa (A) sau glucogonocitele sunt celule mari, poligonale , cu nucleu eucromatic , puternic incizat sau lobulat la celulele active . n citoplasma , contin granulatii acidofile sau argilofile . Granulele sunt delimitate de membrana , prezentnd un centru electronodens , nconjurat de o zona periferica luminoasa . Reticulul endoplasmatic , rugos , complexul Golgi si mitocondriile sunt mai putin dezvoltate ca n celulele beta (B).

Endocrinocitele A produc glucagonul, un hormon hiperglicemiant, reprezentnd 5-30 % din populatia celulara a insulelor . La canide , celulele A lipsesc n extremitatea lobului pancreatic drept . Glucagonul contracareaza efectul hipoglicemiant al insulinei prin descompunerea glicogenului hepatic si eliberarea glucozei . Celulele A pot fi distruse selectiv prin administrarea sarurilor de cobalt . Endocrinocitele beta (B) sau insulinocitele apar mai mici , imprecise delimitate , poliedrice , nergilofile . Celulele B au un nucleu sferoidal , usor zimtat si nucleolat . Contin numeroase granule intracitoplasmatice , solubile n alcool . La canide , felide si hominide granulele celulelor B sunt dispuse sferoidal si rectangular , continnd insulina cristalizata , n centru si o membrana sferica . Se ntlnesc si granule mai putin dense (progranule) , care contin proinsulina. Diferenta fata de granulele din celulele A consta n marimea lor si n densitatea electronica . Reticulul endoplasmatic rugos este mai abundent dect n celulele A : complexul Golgi este mai dezvoltat , iar mitocondriile sunt mai mari , nucleul este sferoidal si mai mic ca in celulele A. Endocrinocitele B ocupa 60-80 % din populatia celulelor insulare. Celulele B realizeaza contacte cu numeroase fibre nervoase de origine simpatico si parasimpatica. Produc insulina , hormon hipoglicemiant , ce favorizeaza depunerea glicogenului n ficat si muschi , precum si transformarea acestuia n tesut adipos de rezerva . Aloxanul distruge selectiv celulele B , fiind folosit pentru producerea experimentala a diabetului . Endocrinocitele delta sau celulele D sunt relativ rare (ocupnd 5 % la canide) , situate la periferia insulelor n vecinatatea celulelor A. Prezinta o marcanta polaritate vasculara . Contin granule cu o densitate electronica moderata , delimitate de o endomembrana . Ele sintetizeaza somatostatinul , un hormon de crestere . Endocrinocitele F descrise la canide , produc o polipeptida pancreatica ce stimuleaza secretia gastrica , inhiba motilitatea intestinala si secretia biliara. Formeaza o populatie de celule mici , granulate , fiind considerate ca o varietate de celule care produc hormoni gastro-entero-pancreatici , precum plipeptida pancreatica , polipeptida intestinala vasoactiva , colecistokininul sau pancreoziminul .

Vascularizatia insulelor pancreatice este realizata de o retea densa de capilare sinusoide cu rol trofic si functional . Capilarele apar foarte dilatate, vasele limfatice se gasesc numai n jurul insulelor . Fibrele nervoase simpatice ajung la insule nsotind vasele sanguine. Fibrele parasimpatice axonale patrund n insule independent de vasele sanguine si stabilesc cu celulele insulare contacte denumite complexe neuroinsulare . La canide si feline se observa corpusculii Vatter-Pacini dispusi periinsular . Numarul insulelor creste la cinii hraniti cu grasimi si glucide , dar scade sub influenta infometarii .

Organogeneza aparatului endocrin


Insulele pancreatice Langerhans se formeaza prin transformarea unor acini sau unor conducte secretorii . Unele celule secretoare din acini se divid pe axul bazalo-apical si se plaseaza n apropierea membranei bazale , acumulnd numeroase granule de secretie . Aceste celule ce pierd raportul cu lumenul acinului se grupeaza pe capilarele sanguine , formnd insule . Primele insule apar n mugurele pancreatic dorsal din care se formeaza coada pancreasului . Aici , numarul si volumul sunt crescute fata de corpul si coada pancreasului . Prima descriere a efectului hipoglicemiant al extraselor de pancreas "pancreatinei" apartine savantului roman N. Paulescu (1920), apoi Banting si Best (1920 si Premiul Nobel 1922) , au izolat insulina. Molecula de insulina contine 51 de aminoacizi si are o masa moleculara de 5700 . ntre structurile moleculare de insulina de specii diferite( bou , oaie , cal , porc ,cine ) exista mici diferente , ceea ce genereaza , uneori , reactii antigenice . Pna n prezent s-a sintetizat n laborator insulina de ovine (1963) si de bovine (1966) . Pancreasul pasarilor produce de 5-10 ori mai putina insulina/gram de tesut comparativ ca mamiferele . Spre deosebire de organele tinta , eritrocitele , rinichii , intestinul si creierul sunt practic arii active la actiunea insulinei.

Functiile endocrine ale pancreasului


Pancreasul endocrin este reprezentat de tipurile de celule endocrine ale insulelor Langerhans , fiecare tip de celula secretnd un hormon de natura polipeptidica , cu functii fiziologice specifice :

-celulele alfa secreta glucagonul ; -celulele beta secreta insulina ; -celulele gama secreta somatostatina ; -celulele F secreta polipeptidul pancreatic.

Actiunile fiziologice ale insulinei


Insulina prezinta actiuni metabolice si actiuni sistemice (organice), ultimele fiind consecinte ale primelor . n metabolismul glucidelor , insulina produce urmatoare actiuni :

-intensifica patrunderea glucozei ( prin transport transmembranar activ ) n celulele sale tinta ( hepatocite , adipocite , celule musculare striate si netede , precum si n leucocite ) , stimulnd utilizarea glucozei pe urmatoarele cai matabolice : a) Glicoliza ( transformarea intracelulara a glucozei n acid pivuric si lactic acetilCoA ) , prin stimularea activitatii enzimelor glicolitice ( glucokinaza , piruvatkinaza , fosfofructokinaza); b) Glicoliza prin stimularea enzimelor care polimerizeaza glucoza n glicogen hepatic si glicogen muscular; c) Convertirea glucozei n lipide de depozit (30% din glucoza provenita din glucidele din hrana) si proteine . -inhiba neoformarea de glucide pe baza catabolitilor lipidici si protidici, si de asemenea , inhiba glucogeneza pe baza glicogenolizei . Datorita acestor actiuni metabolice , insulina se manifesta ca cel mai puternic factor hipoglicemiant din organism . n metabolismul lipidic , insulina produce urmatoarele efecte :

Stimuleaza activitatea lipoproteinlipazei din endoteliu capilarelor

( extrahepatice ) , intensificnd captarea acizilor grasi plasmatici de catre adipocite ;

Intensifica catabolismul lipidic pe seama transformarii acidului piruvic n aceti-CoA ( rezultata din utilizarea glicolitica intracelulara a glicozei) si n acizi grasi , proces datorat activarii de catre insulina a piruvat -dehidrogenazei si acetil-CoA-carboxilaza ; Inhiba lipaza (intracelulara ) si prin aceasta inhiba lipoliza n tesutul adipos , reduce mobilizarea lipidelor de depozit , inhiba eliberarea acizilor grasi din aceste depozite , inhiba utilizarea (catabolizarea ) acizilor grasi , precum si formarea de corpi cetonici ; Stimuleaza sinteza lipidelor din lapte pe seama convertirii acidului lactic ( la rumegatoare ) si pe baza acetatului activ ( la celelalte specii) . n metabolismul protidic , insulina actioneaza ca factor anabolizant prin :

intensificarea captarii si transportului transmembranar activ al aminoacizilor din snge n fibrele musculare ( dar nu si n hepatocite); stimularea sintezei de ARNm si a enzimelor activatoare de aminoacizi ( stimuleaza de proteine , si inhiba catabolizarea proteinelor mentinnd un bilant pozitiv al azotului ); intensificarea convertirii glucidelor n aminoacizi , prin metabolizarea oxidativa a esterului glucozo-6-fosforic care genereaza pentozele necesare de acizi nucleici ( suntul hexozo-monofosfat); potentarea actiunii anabolizant-protidice a STH-ului ,participnd astfel indirect la intensificarea proceselor de crestere . n metabolismul mineral , insulina stimuleaza patrunderea

( influxul) K n fibrele musculare si n celulele adipoase , protejnd organismul contra hipercalcemiei. Datorita actiunilor sale metabolice , insulina determina si efecte sistemice foarte importante ca: stimularea productiei de lapte ( creste cantitatea de lapte ); cresterea concentratiei proteinelor din lapte ; cresterea ingestiei de furaje .

Reglarea secretiei de insulina se realizeaza prin mecanisme umorale si nervoase care , mpreuna , asigura la animalul sanatos o secretie adecvata de insulina n concordanta cu cerintele conjuncturale ale organismului. Insulina este sintetizata n ribozomi si reticul endoplasmic rugos al celulelor beta din insuleleLangerhans n mai multe etape : formarea proinsulinei , reprezentata dintr-un singur lant polipeptidic lipsit de activitate biologica specifica ; formarea insulinei din doua lanturi proinsulinice (inegale) unite prin doua punti disulfitice si transferul ei n veziculele aparatului Golgi ; complexarea insulinei cu zincul ( complex greu solubil) si stocarea ei n celule beta sub forma de granule citoplasmatice ; eliberarea insulinei din granulele citoplasmice ( sub controlul enzimelor lizozomale) , corespunzator cerintelor functionale ale organelor ( solubilitatea redusa a complexului insulino-zinc asigura protejarea organelor de eliberarea brusca si excesiva a insulinei n circulatia sanguina ; taransferul n circulatia sanguina a insulinei eliberate din granulele citoplasmatice si transportul ei , n cea mai mare parte , de o beta-globulina plasmatica si , n mica masura , sub forma libera .

Inactivarea insulinei are loc n ficat (prin scindarea functiilor disulfitice de catre insulinaza) si uneori , prin mecanisme imunologice (autoanticorpi) . Mecanismul umoral este dominant (principal sau esential) , el fiind amorsat preponderant de nivelul sanguin crescut al glucozei (hiperglicemia) . Glucoza actioneaza n mod direct asupra receptorilor de membrane ai celulelor beta din insulele Langerhans stimulnd sinteza si eliberarea insulinei n circulatia sanguina . Ficatul reprezinta un organ tinta de mare importanta pentru actiunile insulinei , sngele venos efluent din pancreas ajungnd n ficat si apoi n circulatia de ntoarcere ( venoasa) . Experimentele bazate pe"circulatia ncrucisata" au adus dovezi indubitabile privind rolul glicemiei n reglarea secretiei de insulina si de glucagons . si alti factori umorali stimuleaza secretia de insulina si anume : concentratiile sanguine crescute ale acizilor grasi volatili (mai ales butiric) si corpilor cetonici (la

rumegatoare ) , concentratia plasmatica mare a aminoacizilor , unii hormoni digestivi ( gastrina , colecistokinina, secretina) , precum si unii hormoni glandulari ca : adrenalina, STH , ACTH , cortizonul ,extrogenii si glucagonul . Stimularea secretiei de insulina de catre glucagon este nca un exemplu de reglare endocrina locala , intraorganica . Este un mecanism incomplet cunoscut , dar este independent de actiunea directa a glucozei asupra celulelor beta , fiind mediat de AMPc . Sinteza si eliberarea insulinei n circulatie sunt inhibate de hipoglicemie si somatostatina . Mecanism nervos , mai slab ca cel umoral , se bazeaza pe acte reflexe cu punct de plecare n receptorii mucoasei bucale ( excitati prin contactul cu alimentele) . De la receptori , stimulii ajung la pancreas pe calea sistemului neurovegetativ parasimpatic , acetilcolina ( sau excitarea nervului vag) intensificnd eliberarea de insulina . Din contra , excitarea simpaticului sau administrarea mediatorilor lui inhiba eliberarea insulinei . Hiposecretia de insulina (hipoinsulinismul) provoaca diabetul zaharat , boala care a fost semnalata la cal , vaca , oaie, porc si carnivore . Aceasta stare poate fi produsa de cauze multiple : defecte genetice (diabetul ereditar) ; degenerescente ale celulelor beta din insulele Langerhans datorita infectiilor virotice , intoxicatiilor (aloxan sau suprasolicitari cronice prin aport glucidic excesiv) ; disendocrinoze cu exces de hormoni diabetogeni (STH , ACTH ,glucocorticoizi , prolactina , tiroxina ) si reactii autoimune ( vaci , iepuri, carnivore). Pancreatectomia la pasarile carnivore este urmata de hiperglicemie si glucozurie , iar la cele ierbivore ( rata ) este urmata de hipoglicemie ( celule beta producatoare de glucagon) . La animalele domestice , diabetul zaharat se manifesta prin hiperglicemie (produsa ca rezultat al glicogenolizei si neoglucogenezei) nsotit de glucozurie ; astenie musculara ( datorata catabolizarii intense a protidelor tisulare si diponibilizarea de acizi aminati care devin sursa de conversie pentru neoglucogeneza) ; mobilizarea intensa (chiar excesiva) a lipidelor de depozit nsotita de slabire pna la cahexie ( desi apetitul este crescut , catabolizarea anormala a lipidelor manifestata prin aparitia si acumularea de corpi cetonici ,

cauzata de perturbarea metabolismului glucidic , aparitia starii de cetoza si instalarea de acidoza . Pentru compensarea acidozei , organul pierde cantitati importante de Na si K (sub forma de bicarbonati) ajungnd la dezechilibru osmotic care , n sinergism cu hiperglicemia , intensifica diureza (poliurie si consecutiv polidipsie) si duce la deshidratare si hemoconcentratie . Cetonemia , acidoza si deshidratarea duc la aparitia comei diabetice si n final la moarte . Hipersecretia de insulina ( hiperinsulinismul) a fost descrisa la cine , datorata dezvoltarii tumorale a celulelor beta (adenom Langerhansian) si produce hipoglicemie severa si tulburari nervoase ( anxietate , agitatie , tremuraturi , ataxie , convulsii si coma) datorita aportului redus de glucoza la nivelul neuronilor.

Fiziologie -Dojana Insulina


Insulina este o proteina alcatuita n doua catene , A si B , cu cte 21 si 30 de aminoacizi , respectiv , legate prin doua punti disulfidice. Forma monomerica este cea activa , insulina putnd exista si n forma dimerica sau hexamerica , ultima fiind complexata cu doua molecule de zinc. Desi exista diferente privind compozitia n aminoacizi a insulinei la diferite specii , aceste diferente sunt reduse . De exemplu , insulina de vaca , oaie ,cine si balena difera doar prin pozitia aminoacizilor din pozitiile 8 , 9 , 10 din catena A . Ca atare , activitatea biologica a insulinei nu prezinta o mare specificitate de specie . Sinteza si metabolismul insulinei Ca si n cazul altor hormoni peptidici , sinteza insulinei ncepe cu formarea unei polipeptide lineare , preproinsulina , n reticului endoplasmic rugos . Prin nlaturarea din preproinsulina a unui fragment peptidic rezulta proinsulina . Proinsulina este spiralaa , fragmentele sale fiind legate prin punti disulfitice . Apoi proinsulina este transferata n aparatul Golgi , fiind n continuare procesata si mpachetata n granule de secretie. Secretia insulinei ca raspuns la actiunea unor stimuli adecvati prezinta o cinetica bifazica : o faza de eliberare initiala , acuta, de insulina , care implica exorcitoza granulelor de secretie preformare , urmata de o faza de secretie cronica , implicnd sinteza de insulina.

Metabolismul insulinei este realizat n principal de ficat si rinichi . Sunt reduse mai nti cele doua punti disulfidice dupa care catenele de aminoacizi sunt atacate de proteaze care le hidrolizeaza pna la peptide si aminoacizi . Rolurile insulinei Insulina intervine n metabolismul glucidelor , lipidelor , proteinelor . Este important de realizat ca ficatul este principalul organ tinta al insulinei , n parte datorita faptului ca fluxul venos pancreatic patrunde direct n ficat . Efectul net al actiunii insulinei este scaderea concentratiei sanguine a glucozei , acizilor grasi si aminoacizilor , cu favorizarea transformarilor intracelulare a acestor compusi n formele lor de depozitare : glicogen, trigliceride si proteine . Cu exceptia unor tesuturi cum ar fi creierul , ficatul si globulele rosii si albe , structuri care trebuie sa aibe acces continuu la glucoza , n celulele celorlalte tesuturi glucoza nu patrunde liber . Pentru patrunderea glucozei prin membranele acestor celule este necesara prezenta insulinei. Insulina are efecte profunde asupra metabolismului glucidic.Acest hormon faciliteaza descompunerea glucozei n procesul de glicoliza , de exemplu , care implica oxidarea glucozei la piruvat si lactat prin inducerea activitatii unor enzime cum ar fi glucokinaza, fosfofructokinaza si piruvatkinaza. De asemenea , insulina favorizeaza sinteza de glicogen n ficat prin stimularea activitatii glicogensintetazei , cu scaderea concomitenta a activitatii glicogen fosforilazei . Ficatul poate depozita o cantitate de glicogen de pna la 5-6 % din masa sa . n muschi , insulina favorizeaza depunerile de glicogen pna la 2% din masa celulara . Insulina scade gluconeogeneza deoarece favorizeaza sintezele proteice n tesuturile periferice si prin aceasta scade totalul de aminoacizi disponibili pentru gluconeogeneza . n plus , insulina scade activitatea unor enzime hepatice ( fructozo-1-6-bifosfataldolaza, piruvat carboxilaza, fosfoenolpiruvat - carboxilaza si glucozao-6fosfataza) implicate n conversia amimoacizilor n glucoza. n tesutul adipos , insulina favorizeaza sinteza de trigliceride . Facilitnd utilizarea intracelulara a glucozei , ceea ce duce la cresterea cantitatii de piruvat , precursor al aceti coenzimei A ( acetil CoA ) si precursor al acizilor grasi , insulina creste cantitatea de glicerol-3 fosfat disponibil pentru esterificare cu acizi grasi . Insulina activeaza enzimele piruvatdehidrogenaza si acetil CoA carboxilaza, care favorizeaza sinteza acizilor grasi din acetil CoA . Insulina creste de asemenea activitatea lipoproteinlipazei localizate n endoteliul capilarelor din tesuturile

extrahepatice , enzima care favorizeaza miscarea acizilor grasi n tesutul adipos .n sfrsit , insulina scade lipoliza n tesutul adipos . n metabolismul proteinelor insulina favorizeaza preluarea aminoacizilor n majoritatea tesuturilor , inclusiv n tesutul muscular scheletic , dar nu n ficat . Insulina favorizeaza sintezele proteice si inhiba degradarea proteinelor . n acest fel , insulina favorizeaza mentinerea unei balante azotate positive . n insuficienta insulinei , catabolizarea proteinelor creste , cu cresterea cantitatii totale de aminoacizi disponibili pentru gluconeogeneza hepatica si cresterea concentratiei glucozei sanguine . Reglarea secretiei de insulina Cel mai important factor al controlului secretiei de insulina este concentratia glucozei sanguine . Cresterea concentratiei glucozei sanguine determina sinteza si eliberarea de insulina din celulele beta ale insulelor Langerhans . Sunt discutate doua mecanisme privitoare la inducerea sintezei si eliberarii de insulina .Unul actioneaza la nivel de membrana plasmatica , unde glucoza interactioneaza cu un receptor de membrane care apoi declanseaza evenimentele celulare de sinteza si eliberare a insulinei . Celalalt actioneaza la nivel intracelular , unde metabolismul glucozei produce semnale chimice pentru sinteza si eliberarea glucozei . Este important de mentionat ca acest mecanism de reglare a secretiei de glucoza este un mecanism feedback negativ, n care cresterea concentratiei de glucoza determina cresterea concentratiei de insulina , dar insulina scade concentratia glucozei sanguine. Deoarece administrarea orala a glucozei determina un raspuns insulinic mai mare dect administrarea sistemnica , s-a presupus ca amplitudinea raspunsului insulinic este influentata de factori gastrointestinali . Se cunoaste ca un numar mare de hormoni gastrointestinali , printre care gastrina , colecistokinina , secretina si peptidul gastric stimuleaza secretia de insulina . Prezenta aminoacizilor si a acizilor grasi n tractul intestinal stimuleaza de asemenea eliberarea de insulina , desi la o intensitate mai redusa comparativ cu glucoza . E xista si alti hormoni , altii dect cei din tractul gastrointestinal , care contribuie la controlul secretiei de insulina . Glucagonul sintetizat de celulele alfa ale insulelor Langerhans are un efect direct de stimulare a celulelor beta n vederea secretiei de insulina .Invers , somatostatinul inhiba secretia de insulina . Ambii hormoni , somatostatinul si glucagonul actioneaza prin intermediul adelinatciclazei , glucagonul n sens stimulator , iar somatostatinul n sens inhibitor .

Catecolaminele au tendinta de scadere a secretiei de insulina prin interactiunea cu receptorii alfa - adrenergici ai celulelor beta - insulare . Adrenalina influenteaza secretia de insulina pe cale circulatorie , iar noradrenalina este eliberata la terminatiile nervoase ortosimpatice , prezente n insulele Langerhans. Pancreasul endocrin prezinta si inervatie parasimpatica , acetilcolina stimulnd secretia de insulina . Secretia insuficienta de insulina duce la instalarea diabetului zaharat . n diabetul zaharat , concentratia glucozei creste prin interventia unei serii de factori : ( 1)scaderea preluarii glucozei de catre tesuturi ;(2) cresterea glicogenolizei ; (3)cresterea gluconeogenezei. Ultimul factor apare ca rezultat al cresterii disponibilului de aminoacizi prin catabolizarea crescuta a proteinelor. Cnd pragul reabsorbtiei renale a glucozei este depasit , glucoza apare n urina determinnd diureza si poliurie .Insuficienta insulinica duce si la cresterea concentratiei de acizi grasi in snge . Acizii grasi sunt catabolizati n ficat cu formarea de acetil CoA care este convertita mai departe la acetoacetat, beta -hidroxibutirat si acetone ( corpi cetonici) . Corpii cetonici sunt anioni acizi si produc acidoza prin deplatia ionilor de bicarbonat.

2. Bazele fiziologiei pancreatice si modificari n diabetul zaharat


Pancreasul endocrin este o glanda cu secretie interna , alcatuita din grupuri de celule , respectiv insulele Langerhans , raspndite n tot organismul . Aceste insule contin patru tipuri de celule care produc diferiti hormoni. Celulele beta sunt cele mai numeroase si produc insulina ; celulele alfa produc glucagonul ; celulele D produc somatostatinul , iar celulele F sau PP produc polipeptidele pancreatice(11). Celulele insulare secreta si alte peptide biologic active, cum sunt: decarboxilaza acidului glutamic (GAD) cu rol de autoantigen n declansarea procesului autoimun specific diabetului zaharat de tip II. Drenajul venos din pancreas se realizeaza prin ficat, asa ca majoritatea hormonilor pancreatici influenteaza direct functionalitatea ficatului. Glucoza serveste ca sursa primara de energie pentru unele tesuturi, inclusiv pentru tesutul nervos . La nivelul SNC, glucoza poate fi depozitata sub forma de

glicogen numai pentru cteva minute, de aceea, trebuie mentinuta n circulatie sanguina n limite normale. Daca concentratia sanguina de glucoza scade semnificativ, creste rapid secretia de glucagon ca si productia de epinefrine. Acest raspuns nu depinde numai de gradul de reducere a concentratie glucozei sanguine , ci si de ritmul de metabolizare a acestuia. Epinefrina inhiba secretia de insulina si glicemie prin stimularea gluconeogenezei si a glicogenolizei. Daca concentratia de glucoza sanguina este scazuta se secreta glucocorticoizi si hormoni de crestere, care determina la rndul lor cresterea concentratiei de glucoza si reducerea utilizarii ei periferice. Eliberarea de glucagon si epinefrina dureaza aproximativ 30 minute, iar eliberarea glucocorticoizilor si a hormonilor de crestere dureaza cteva ore. Aceste mecanisme sunt necesare pentru un aport constant de glucoza pentru creier. Fiziologic vorbind, postprandial, dupa ce glucoza si alti nutrienti au fost absorbiti din tractusul gastrointestinal, eliberarea insulinei este stimulata de o concentratie crescuta de glucoza n snge. n timpul acestei faze, insulina intensifica deplasarea glucozei catre celulele implicate n metabolismul energetic, cu formare de glicogen si grasimi, care au efect asupra cresterii concentratiei sanguine de glucoza. Insulina este necesara, totusi, pentru ca glucoza sa intre n celulele alfa, pentru a inhiba secretia de glucagon . Acest fapt explica de ce concentratia sanguina a glucagonului este crescuta la animalele diabetice cu deficienta absoluta de insulina, n ciuda prezentei hiperglicemiei. Insulinele secretate de pancreasul diverselor specii prezinta diferente determinate de prezenta sau absenta unor aminoacizi. Aceste diferente explica, posibilitatea formarii de anticorpi dupa administrarea ndelungata a insulinelor heteroloage. Principala actiune a insulinei este cea hipoglicemianta, att la animalele normale ct si la cele cu diabet. Insulina creste depozitele de glicogen din ficat, ca urmare a intensificarii glicogenogenezei.

n diabetul zaharat de tip II se presupune ca disfunctia celulelor beta este datorata polipeptidului amiloidic secretat n exces si care se depune intrainsular, simultan cu efectul sau toxic asupra produsului secretor celular beta. n diabetul zaharat de tip I se ntlnesc modificari de tip degenerativ ale celulelor beta , alaturi de scaderea lor numerica. Fenomenul, denumit impropriu " insulita" este caracteristic diabetului zaharat de tip I si consta ntr-un infiltrate de celule mononucleare la nivelul insulelor. "Insulita" este considerata consecinta agresiunii imunologice ndreptata mpotriva structurilor proprii( fenomen autoimun). n diabetul zaharat I, de tip juvenil, autoagresiunea este ndreptata mpotriva celulelor beta insulare. Alte argumente n favoarea faptului ca diabetul zaharat este un sindrom autoimun mediat prin limfocite T sunt: prezenta altor anticorpi, asocierea cu genotipuri codificate n sistem HLA, asocierea cu alte maladii autoimune, ca si anomalii ale limfocitelor circulante. Biosinteza insulinei are loc dupa un program codificat genetic, foarte riguros, avnd mai multe etape premergatoare, finalizate cu sinteza precursorului insulinei-proinsulina. Proinsulina are o actiune biologica mult mai slaba comparativ cu a insulinei . Ruperea moleculei de proinsulina are loc n interiorul celulelor beta si conduce la obtinerea unei molecule de insulina si a unei molecule de peptid C ; se poate spune ca nivelul circulant al peptidului C reflecta activitatea secretorie pancreatica. Secretia de insulina este stimulata n mod specific de concentratia glucozei sanguine. Secretia de insulina mai poate fi stimulata de aminoacizi , glucagon, hormoni intestinali , medicatie hipoglicemianta orala , dar si prin sistemul nervos vegetativ . La suprafata celulelor beta functioneaza un sistem de recunoastere a glucozei , reprezentat de receptori gluco-sensibili . S-a constatat ca o crestere cu 10 mg/dl a glicemiei determina activarea sistemului. Secretia de insulina are doi timpi: primul timp , cu eliberare rapida a insulinei , durnd 5-10 minute ;

al doilea timp secretor ncepe dupa 10 minute si dureaza att ct actioneaza stimulul.

Molecula de insulina eliberata n circulatie , consta din doua lanturi polipeptidice lantul A format din 20 aminoacizi si lantul B format din 31 aminoacizi- legati ntre ele prin punti disulfitice . Odata eliberata n torentul circulator , insulina formeaza cu proteinele complexe circulante. Acestea o transporta si o elibereaza pe masura necesitatilor organismului . Insulina actioneaza asupra organelor tinta (tesut hepatic , muscular ,gras) prin intermediul receptorilor insulinici. Acestia "recunosc" insulina , o "leaga" si o "transporta " n interiorul celulei , unde isi ndeplineste functiile .

3. Etiopatogeneza diabetului zaharat de la carnivore


Pe baza cunostiintelor acumulate pna n present , diabetul zaharat de la carnivore se poate clasifica etiopatogenic n patru tipuri: diabetul tipul I - insulinodependent; diabetul tipul II - noninsulinodependent , fie nonobez, fie obez; diabetul tipul S - secundar ; diabetul insulinorezistent.

Cei mai multi pacienti canini cu diabet zaharat prezinta ceea ce s-a denumit tipul I sau insulinodependent de diabet zaharat , cauzat de distrugerea primara a celulelor prin procese imuno-mediate (27) . Se admite ca instituirea diabetului zaharat ar depinde de combinatia susceptibilitatii genetice , cu solicitari de mediu sau infectioase ale celulelor , urmata de distrugerea imuna continua a lor , rezultnd deficienta progresiva de insulina si , probabil, factori endocrini concurenti ce determina rezistenta insulinei si contribuie la epuizarea celulelor . Din punct de vedere patogenetic, cei mai multi pacienti feline cu diabet zaharat fac ceea ce n medicina umana este cunoscut ca tipul II, de diabet zaharat noninsulinodependent. Faptul este sustinut de evidentierea, la pisicile diabetice , a amiloidizei insulelor pancreatice foarte asemanatoare cu cea

ntlnita la om. Probabil datorita faptului ca diabetul nu este de obicei diagnosticat la pisici pna trziu n decursul bolii, cnd functia celulelor s-a pierdut, pna la 50-70% din pacientii felini diabetici necesita terapie cu insulina (21). Diabetul zaharat poate fi de asemenea observat ca o boala secundara altor endocrinopatii, ce determina rezistenta la insulina. Aceasta este probabil mecanismul la pisicile cu hiperadrenocorticism (1). n asemenea cazuri s-a descris asociatia cu terapia megestrol acetate la pisica si la cinii cu hiperadrenocorticism sau hipersomatotropism indus de progesteron. Deficienta absoluta sau relativa de insulina la pacientii diabetici conduce la hiperglicemie, deoarece glucoza este incapabila sa se deplaseze n celulele multor tesuturi, iar gluconeogeneza si glucogenoliza se realizeaza necontrolat. Deoarece insulina pare a fi necesara pentru ca glucoza sa se deplaseze n intriorul celulelor alfa din insulele pancreatice, concentratia sangvina de glucagon este crescuta. n absenta insulinei, celulele alfa nu pot raspunde la hiperglicemie, care de obicei suprima secretia de glucagon. Concentratia de glucagon marita ce rezulta agraveaza hiperglicemia. n plus, lipsa efectului anabolic asupra metabolismului proteinelor exercitat n mod normal de insulina duce la o eliberare crescuta de aminoacizi din tesuturi, folositi n procesul de gluconeogeneza (9). Cnd concentratia glucozei circulante depaseste pragul renal, apare glicozuria, conducnd la o diureza osmotica si poliurie, cu polidipsie compensatorie. Deoarece tesuturile ce nu pot folosii glucoza ( n absenta insulinei) au nevoie de energie, pentru a se usura depozitarea acizilor grasi n tesuturi sub forma de grasimi, acizii grasi fiind mobilizati la o rata cescuta. Desi unele tesuturi pot folosii acizii grasi pentru energie , cantitatea de acizi grasi este metabolizata n ficat pna la cetoacizi, care pot servi, de asemenea, ca sursa de energie pentru multe tesuturi. Rata de producere a cetonelor depaseste adesea rata catabolismului lor, conducnd la acidoza si secretie renala, contribuind la diureza osmotica. Diureza osmotica determina pierderea renala de sodiu si potasiu , care poate conduce la hiponatremie sau hipokalemie si la un deficit total de potasiu .n plus, hiponatremia poate fi asociata cu un efect de dilutie din hiperosmolaritatea determinata de hiperglicemie si cetoza (16). Se mai intlneste si diabetul zaharat insulinorezistent : unii cini si pisici sunt rezistenti la insulina iar glucoza sangvina ramne mai mare de 300 mg/dl pe tot parcursul zilei, n ciuda dozelor de insulina ce se apropie sau depasesc 2.0

UI/kg per doza, nivelul considerat demontrativ pentru rezistenta tesuturilor la insulina. Desi anticorpii antiinsulina apar frecvent la cinii tratati cu insulina de bovine sau porc, ei produc rareori rezistenta importanta la insulina. Cinii insulinorezistenti datorita anticorpilor antiinsulina pot fii tratati cu insulina porcina purificata, pe cnd pisicile pot raspunde la insulina de bovine. Obezitatea la cini si pisici determina rezistenta la insulina. Pierderea n greutate reduce rezistenta la insulina si nbunatateste controlul glicemic. Un mare numar de boli infectioase sau inflamatorii, insuficienta de organ sau endocrinopatii pot determina rezistenta la insulina prin producerea unor cantitati crescute de hormoni antagonisti insulinei (17). Bolile de organ majore sau chiar insuficientele pur functionale pot, de asemenea, conduce la o productie excesiva de hormoni antagonisti insulinei . Insuficienta renala, cea cardiaca, pancreatitele acute si bolile hepatice sunt cauze posibile ale rezistentei la insulina. Endocronopatiile sau terapia cu hormoni ce sunt antagonistii insulinei conduc, de asemenea, la rezistenta la insulina. Glucocorticoizii sunt bine cunoscuti ca fiind antagonistii insulinei (30). Cinii cu diabet zaharat concomitent cu hiperadrenocorticismul prezinta adesea rezistenta severa la insulina ce se reduce dupa ce hiperadrenocorticismul este nlaturat. Hipertiroidismul poate crea rezistenta insulinei la pisici, facnd managementul diabetului dificil(21). La pacientii cu diabet bine controlat anterior, estrusul recent sau gestatia pot face diabetul rezistent la insulina datorita efectelor antagonice ale estrogenilor si progesteronului. O catea poate fi scoasa din calduri gradat prin folosirea miboleronului si apoi tinuta n afara caldurilor pna cnd ea este n siguranta pentru a o steriliza. Progestativele terapeutice, alte dezechilibre ale steroizilor sexuali, inclusiv excesul de estrogeni produsi de tumori ale celulei Sertoli la cine etc, determina, de asemenea, rezistenta la insulina, facnd dificil managementul diabetului. Din datele anterioare reiese deosebita complexitate a cadrului diabetogen, de unde si dificultatile deosebite pentru precizarea diagnosticului (33).

1. Cadrul nosologic n diabetul zaharat


Diabetul zaharat este o dismetabolie caracterizata prin hiperglicemie persistenta si nereglabila, cauzata de un deficit absolut sau relativ de insulina si de excesul de glucagon, cu etiologie heterogena, complexa (21). Este nsotit de modificari n metabolismul lipidic si protidic, ceea ce , pe termen lung, produce complicatii cornice, cu lezarea unor organe importante; inima, ochiul, rinichiul si nervii (16). Majoritatea tulburarilor metabolice si a complicatiilor din diabetul zaharat sunt controlabile si chiar prevenibile printr-un bun management clinic. Diabetul zaharat este cunoscut la cabaline, taurine, ovine, porcine si pasari, la animale de laborator si unele animale salbatice, incidenta cea mai mare fiind ntlnita la carnasiere si mai ales la cini (3,4). n tabelele 1 si 2, prezentam valorile normale ale glicemiei si insulinemiei la om, cine si pisica. Tabelul 1 Glicemia normala , n diabet , la unele specii ( dupa Ghergariu S.,1994 ) Toleranta redusa Normal Specia (mg/dl) Om ,adult 60-120 60-100 70-100 62-108 70-115 Pisici 61-124 (mg/dl) 120-140 100-150 110-170 115-250 la glucoza (mg/dl) 140 150 170 250 Diabetul zaharat

Cini

Tabelul 2

Insulinemia normala ( la dieta ) la unele specii ( dupa Ghergariu S.,1994) Media s Specia Om, adult Pisici U/ml 14,88,0 15,46,7 20,22,8 12,55,0 11,65,0 12,11,9 Cini 15,22,6 15,32,8 9-22 10-20 10-21 U/ml 6-26 0-30 2-29 15-26 2-22 3-22 8-16 Limite

Complicatiile diabetului zaharat pot fi acute si cornice . Dintre complicatiile acute cele mai importante sunt : hipoglicemia , cetoacidoza si starile de hipoosmolaritate excesiva ( 11,12). Complicatiile cronice sunt: macroangiopatia,adica arteroscleroza arterelor mari si mijlocii; microangiopatia, care se caracterizeaza prin lezarea capilarelor si arteriolelor din tot corpul , dar mai sever exprimate sub forma retinopatiei si nefropatiei; neuropatia somatica si vegetativa , cauzata de lezarea celor doua tipuri de nervi,cu o multime de exprimari clinice; "piciorul diabetic" este o complicatie cauzata de arteriopatia , neuropatia si infectiile piciorului. Se caracterizeaza n formele avansate prin ulceratii si chiar gangrene , care n lipsa unui tratament adecvat , pot duce la amputatia piciorului .

1.1

Clasificarea diabetului zaharat

Noua clasificare a diabetului zaharat cuprinde tipurile etiologice si stadiile clinice ale bolii. Clasificarea etiologica( Hncu N., Veresiu I.A.,1999) cuprinde: Tipul 1 - produs prin deficit de insulina, ca urmare a distrugerii celulelor betainsulare cu subtipul autoimun si subtipul idiopatic; Tipul 2 - cauzat de un deficit relativ de insulina produs prin scaderea capacitatii secretorii betainsulare si/sau prin insulinarezistenta; Tipuri specifice - defecte genetice ale celulelor beta, defecte genetice ale actiunii insulinei , pancreatopatii exocrine, endocrinopatii, medicamente sau substante chimice, simdroame genetice rare.

Clasificarea clinico-stadiala( Hncu N., Veresiu I.A., 1999) reflecta stadiile evolutive ale diabetului, indiferent de etiologie. Ele sunt: Stadiul de normoglicemie, n care, prin teste speciale, se poate identifica prezenta markerilor diabetogenezei. Acest stadiu reflecta normalizarea glicemiei n urma terapiei; Stadiul de scadere a tolerantei la glucoza (STG) sau glicemie bazala modificata (GBM) denota trecerea de la normoglicemie la hiperglicemie; Stadiul de hiperglicemie sau diabetul propriu-zis care, indiferent de cauza se subdivizeaza n trei subtipuri, n functie de tratamentul cu insulina: Subtipul cu necesitati de insulina pentru supravietuire, care corespunde vechiului tip insulinodependent; Subtipul cu necesitati de insulina pentru control, care se ntlneste n tipul 2, n tipurile specifice si n diabetul gestational; Subtipul fara necesar de insulina, care se ntlneste n tipul 2 si n anumite tipuri specifice.

1.2

Managementul clinic - Obiective si strategie generala

Managementul clinic este o componenta de baza a ngrijirii animalului diabetic, care trebuie sa contribuie la o buna calitate a vietii printr-o buna stare a sanatatii (18). Pentru realizarea acesteia trebuie ndeplinite urmatoarele obiective majore: Echilibrul metabolic si controlul pe termen lung al glicemiei; Prevenirea complicatiilor acute si cronice att micro - ct si macrovasculare.

Obiectivele specifice sunt: Eliminarea simptomelor; Optimizarea parametrilor metabolici; Atingerea si mentinerea unei greutati corporale rezonabile; Optimizarea stilului de viata.

Optimizarea stilului de viata este o conditie esentiala si obligatorie, fara de care cele mai scumpe si mai costisitoare tratamente medicamentoase au o eficienta redusa. Dintre acestea, dieta reprezinta o metoda terapeutica majora alaturi de medicatie. Istoria dietoterapiei n diabet a fost marcata de conceptul restrictiei sau eliminarii alimentelor cu continut de hidrati de carbon si nlocuirea acestora cu alte grupe alimentare ( carne, de exemplu) (12). Principiile dietoterapiei sunt comune ambelor tipuri de diabet. Necesarul caloric se calculeaza tinnd cont de vrsta, sex, greutate reala, activitate fizica, patologie asociata, factori de risc etc (22). Un rol important pentru mentinerea glicemiei l joaca efortul fizic. Acesta se va recomanda la toti pacientii cu diabet zaharat, n functie de vrsta, sex, greutate si serviciul ndeplinit (5).

n concluzie, dieta, activitatea fizica si tratamentul medicamentos reprezinta cele mai importante obiective ale managementului clinic.