http://www.managementmarketing.ro/pdf/articole/8.pdf conceptul de logistica http://www.agir.ro/buletine/460.

pdf

STRUCTUTA ACTIVITATII LOGISTICE

In conditiile in care distributia fizica detine o pondere semnificativa in pretul cu amanuntul al marfurilor (o asemenea proportie poate ajunge la o treime in cazul produselor alimentare), logistica nu mai poate fi privita doar ca un simplu ciclu de activitati de facilitare a circuitului marfurilor de la producator la consumatorul final - utilizator, ci ca un system complex, menit sa eficientizeze politica de marketing a firmei moderne. De altfel, in ultima perioada de timp, literatura de specialitate utilizeaza tot mai frecvent sintagma de sIstem logistic, menita sa descrie acea activitate care conduce la conectarea firmei cu clientii si furnizorii sai, prin intermediul a doua fluxuri intercorelate, respectiv fluxul marfurilor si cel al informatiilor. Dintre activitatile ce compun sistemul logistic, cele mai importante sunt urmatoarele: servirea clientilor, aprovizionarea, transportul, stocarea, depozitarea, manipularea, sortarea si sistemul informational. 1. Servirea clientilor Se poate spune ca termenul de servire a clientilor poate fi analizat din cel putin trei unghiuri de vedere (perspective), respectiv: a) abordarea bazata pe conceptul de activitate - este o abordare care pune accentul pe managementul servirii clientului; b) abordarea bazata pe nivelul de performanta - pune accentul pe posibilitatile de masurare; c) abordarea nivelului de servire ca filozofie a managementului reflecta importanta acordata de marketing satisfacerii nevoilor clientilor. Practic, definirea corespunzatoare a servirii clientilor presupune considerarea simultana a tuturor celor trei dimensiuni amintite mai inainte. In ultima instanta, rezultatul activitatii logistice il reprezinta nivelul de servire a clientilor, care influenteaza in mod semnificativ eficienta activitatii desfasurate. In aceste conditii, nivelul servirii, indiferent cum va fi acesta cuantificat, se constituie intr-un mijloc de prima importanta de diferentiere fata de concurenti, dar si de crestere a satisfactiei clientilor si, implicit, a loialitatii acestora. Literatura de specialitate[1] structureaza elementele servirii clientilor in trei categorii distincte: pre-tranzactionale, tranzactionale si post-tranzactionale.

a)

Intra in categoria elementelor pre-tranzactionale acele componente ale servirii care

au rolul de a crea un climat propice servirii clientilor. Asemenea elemente sunt legate de politicile si programele firmei si faciliteaza dezvoltarea unor relatii bune intre furnizor si client. Analizand servirea clientilor din perspectiva performantei furnizorului, clientii pun, de regula, accentul pe urmatoarele elemente de natura calitativa: a) viteza, un element de prima insemnatate ce caracterizeaza nivelul de servire. Acest element are in vedere mai multe categorii de timp, precum timpul de preluare a comenzii, timpul de asamblare a comenzii si timpul de livrare; b) consecventa, se refera la capacitatea firmei de a respecta o anumita durata a timpului de livrare, de-a lungul unui numar mai mare de cicluri de performanta. Marimea timpului de livrare, variatia acestuia determina cresterea costurilor suportate de clienti, in conditiile constituirii unor stocuri de siguranta, suplimentare pentru a evita intarzierea livrarilor; c) flexibilitatea, se refera la capacitatea firmei de a indeplini cerintele speciale sau asteptate ale clientilor. In practica sunt anumite situatii care fac necesara existenta unui sistem logistic flexibil, precum: . modificarea pentru un anumit timp a destinatiei de livrare a produsului; . sustinerea unor programe unice de vanzari si marketing; . introducerea unor produse noi; . excluderea unor produse; . discontinuitatea livrarilor; . retragerea unor produse; . asigurarea unui nivel individualizat de servire pentru o anumita piata sau pentru un anumit client; . modificari aduse produsului pe parcursul existentei sale in sistemul logistic, in ceea ce priveste mixarea cu alte produse, a ambalarii, a etichetarii etc. d) capacitatea de redresare reflecta posibilitatea firmei de a gasi solutii adecvate in situatiile in care sistemul logistic nu functioneaza in mod corespunzator. In asemenea situatii, este necesara elaborarea si existenta unor planuri de rezerva, mai ales atunci cand: probabilitatea de producere a evenimentului respectiv este mai mica decat pentru evenimentele incluse in procesul de planificare obisnuit; producerea evenimentului ar genera prejudicii majore; aspectele vizate de acel eveniment pot fi planificate inainte de producerea sa;

e) seriozitatea, are in vedere capacitatea firmei de a indeplini nivelurile planificate de disponibilitate a stocului de produse si de performanta operationala. Seriozitatea furnizorului este reflectata, de asemenea, si de capacitatea ei de a furniza clientului informatii despre operatiunile logistice si stadiul onorarii comenzilor. Aprovizionarea Durata ciclului comenzii reprezinta o componenta de prima importanta a servirii clientilor. Continutul unui asemenea indicator este diferit, in functie de cine il abordeaza. Astfel, pentru client, ciclul comenzii reprezinta intervalul de timp de la transmiterea comenzii catre furnizor la primirea marfurilor solicitate. Pentru furnizor insa, ciclul comenzii se declanseaza in momentul primirii comenzii de la client. Din aceasta perspectiva, importanta acordata de catre furnizor ciclului comenzii pentru cresterea nivelului de servire va fi determinata de faptul ca micsorarea duratei si, mai ales, consecventa cu care se respecta un interval stabilit de comun acord cu clientul genereaza avantaje serioase pentru ambii parteneri, inclusiv pentru client, in conditiile in care se diminueaza stocul mediu necesar. Practic, ciclul comenzii include toate activitatile desfasurate pentru ca marfurile comandate sa ajunga la client. Principalele etape sunt: transmiterea comenzii, prelucrarea comenzii, preluarea si asamblarea comenzii, procurarea stocului suplimentar necesar si livrarea comenzii. Ne vom opri in cele ce urmeaza, pe scurt, asupra continutului fiecareia dintre aceste etape. a) Transmiterea comenzii consta in intervalul de timp dintre momentul in care clientul trimite comanda si momentul in care furnizorul o primeste. Aceasta se face prin urmatoarele modalitati: agentii de vanzare ai furnizorului, cea mai cunoscuta, prin posta, telefon, fax, radio, prin mijloace electronice etc, fiecare dintre aceste modalitati prezentand atat avantaje, cat si dezavantaje specifice. b) Prelucrarea comenzii se realizeaza in intervalul de timp de la primirea comenzii de la client si pana la notificarea depozitului in vederea livrarii produsului comandat. Prelucrarea comenzii presupune o serie de activitati, precum: verificarea corectitudinii si integralitatii informatiilor prezentate in comanda, verificarea bonitatii clientului, transmiterea informatiilor catre compartimentul de vanzari, inregistrarea tranzactiei de catre serviciul de contabilitate, stabilirea depozitului de unde se va realiza livrarea, informarea depozitului despre hotararea luata, asigurarea mijloacelor de transport necesare pentru livrarea marfurilor catre client, pregatirea documentelor de livrare, informarea clientului in ceea ce priveste stadiul onorarii comenzii, emiterea facturii si transmiterea acesteia catre client. In practica exista cazuri nedorite cand comanda clientului nu poate fi executata in totalitate, sau chiar cand aceasta nu poate fi onorata integral, din diferite motive, precum o ruptura de stoc. In asemenea situatii, furnizorul trebuie sa notifice clientul in cel mai scurt timp posibil, existand posibilitatea ca cele doua parti sa hotarasca masurile ce se impun. c) Preluarea si asamblarea comenzii presupune realizarea unor masuri de mare importanta, precum: preluarea produselor comandate din stocul aflat in spatiile de depozitare, asamblarea comenzii, verificarea corectitudinii preluarii si asamblarii comenzii, deplasarea produselor la punctul de livrare al depozitului, realizarea unor operatiuni de prelucrare sumara, ambalarea produselor (daca este cazul), consolidarea livrarilor directionate spre

aceeasi zona. In vederea reducerii duratei ciclului comenzii, activitatile specifice etapei de preluare si asamblare a comenzii se pot derula concomitent cu pregatirea documentelor de livrare si actualizarea stocului. d) Procurarea stocului suplimentar necesar se realizeaza in cazurile in care produsele comandate nu se afla in deposit prin: . executarea partiala sau integrala a comenzii de la un depozit secundar al furnizorului; . transmiterea comenzilor la fabrica, in vederea onorarii comenzii din stoc; . lansarea unei comenzi speciale de productie si livrarea directa a produsului de la fabrica la client; . amanarea executarii comenzii pana la completarea stocului; . inlocuirea produselor solicitate prin altele substituibile. e) Livrarea comenzii este ultima etapa a ciclului comenzii si consta in intervalul de timp de la preluarea marfii de catre transportator si pana la ajungerea acesteia la client. In aceasta etapa se pot include si activitatile de incarcare a marfurilor de catre furnizor, ca si cele de descarcare de catre client. 3. Transportul Transportul produselor este considerat cea mai importanta activitate a logisticii, componenta esentiala a mixului logistic. De altfel, transportul logistic detine circa doua treimi din costurile aferente tuturor activitatilor logistice. Deciziile privind transportul marfurilor se vor regasi pe intregul cicuit al canalului de distributie, exercitandu-si impactul asupra tuturor activitatilor din lantul logistic. Asemenea decizii au o frecventa ridicata si, de cele mai multe ori, trebuie revazute, reconsiderate la intervale scurte de timp. Cele mai importante asemenea decizii au in vedere alegerea modalitatilor de transport, a rutelor de transport, precum si programarea mijloacelor de transport. Alegerea celei mai potrivite variante pentru transportul unui anumit produs presupune luarea in discutie a mai multor criterii, obiective sau chiar subiective, legate de disponibilitatea mijloacelor de transport la locurile dorite, costurile transportului, durata transportului, siguranta in respectarea termenelor, adaptabilitatea la circuitele specifice de transport impuse de particularitatile fiecarui produs, masura in care se asigura accesul la locurile dorite etc. Desigur, alegerea celei mai eficiente rute de transport are o influenta deosebita asupra sistemului logistic. Prin aceasta, se urmareste minimizarea timpului de transport sau a distantei de parcurs pana la destinatie. Pentru optimizarea rutelor se folosesc metode econometrice moderne, metode euristice etc. Intr-un asemenea context, in abordarea problemelor transportului din perspective logisticii este absolut necesar a se da raspuns la o serie de probleme, precum: a) Care este transportatorul si ce mijloc de transport indeplineste cel mai bine cerintele privind nivelul de servire?

b) Care este transportatorul si ce mijloc de transport raspunde cel mai bine criteriului de pret? c) Cum se stabilesc punctele si care sunt cantitatile de livrare, astfel incat la o anumita cerere sa se obtina o minimizare a costului de transport? d) Care este cel mai scurt traseu de transport? e) Care este incarcatura optima a unui mijloc de transport? f) Cum se poate, la costuri si /sau capacitati date, sa se determine capacitatea maxima de transport? PRINCIPALELE MODALITATI DE TRANSPORT Alegerea celui mai potrivit mod de transport sau, atunci cand este cazul, a combinatiilor de moduri de transport, presupune cunoasterea particularitatilor, a caracteristicilor fiecaruia in parte. Din punctul de vedere al logisticii, sunt importante urmatoarele moduri de transport: feroviar, rutier, pe apa, aerian si prin conducte[2]. 1. Transportul feroviar se caracterizeaza in principal prin faptul ca are capacitatea de a asigura deplasarea unor cantitati mari de marfuri, pe distante mari si de a oferi un serviciu frecvent. Ca dezavantaje, mentionam un timp de tranzit relativ mare, acesta incluzand pe langa timpul de deplasare propriu-zisa, un alt interval de timp necesar pentru realizarea unor operatiuni logistice necesare, precum incarcarea si descarcarea marfurilor, deplasarea lor dintr-un loc in altul, in cadrul terminalelor de cale ferata, asamblarea vagoanelor etc. De asemenea, un alt neajuns are in vedere viteza relativ mica de transport. De regula, prin acest tip de transport se deplaseaza marfuri cu greutate mare, materii prime, dar si produse prelucrate, cu valoare mai mica, precum produsele alimentare, hartie etc. Pentru a fi transportate cu trenul, marfurile trebuie sa fie in cantitati suficiente pentru a se utiliza vagonul la intreaga sa capacitate. Desigur, in lume au aparut, mai ales in ultima perioada, echipamente moderne, adanc specializate, care sa raspunda tot felului de cerinte ale clientilor. Avem in vedere, de exemplu, vagoanele cu doua sau trei niveluri, utilizate mai ales pentru transportul automobilelor, vagoanele articulate, vagoanele cu doua niveluri de containere, trenurile unitare (formate din foarte multe vagoane, de ordinul zecilor), care transporta aceiasi marfa. Pentru a face fata concurentei tot mai acerbe - avem in vedere atat concurenta directa a altor transportatori feroviari, cat si cea indirecta, cea facuta de alte tipuri de transport - agentii economici transportatori ofera clientilor diverse servicii. Ei pot deplasa o gama larga de produse, incepand cu marfurile vrac si continuand cu produsele care necesita conditii speciale de transport. Principalele servicii speciale oferite de transportatorii feroviari se refera la: urgentarea transportului, posibilitati de oprire a trenului, permitandu-se astfel incarcari si descarcari partiale pe parcurs, prelucrarea si livrarea marfurilor, servicii de redirectionare etc.

Transportul rutier este destinat mai ales produselor semifinite si celor finite. Preferabil pentru deplasarea pe distante relativ mai mici, transportul rutier este specific marfurilor de valoare mai mare. Avand asemenea caracteristici (dar si altele, precum disponibilitatea si accesibilitatea), transportul rutier a cunoscut, mai ales in ultima jumatate de secol, o dezvoltare puternica, creand o concurenta puternica pentru celelalte tipuri de transport si preluand chiar de la unele dintre acestea o parte dintre beneficiari. Este tipul de transport care asigura conexiunile dintre punctele de prelucrare /livrare a marfurilor si posibilitatile specifice celorlalte modalitati de transport, fiind preferat de utilizatori pentru ca permite deplasarea marfurilor "de la usa furnizorului la usa clientului". Alaturi de aspectele prezentate mai inainte, care se transforma in atuuri serioase in competitia cu alte tipuri de transport, cel rutier ofera clientilor si alte facilitati sau avantaje, precum: . cantitatile mici de marfuri care pot fi transportate, fiind necesara incarcarea unui singur mijloc de transport auto inainte de efectuarea livrarii, fata de situatia constituirii, de exemplu, a unui tren cu mai multe vagoane; . siguranta produselor deplasate, in cazul acestui tip de transport rata deteriorarii marfurilor fiind mai mica fata de alte tipuri de transport. In aceasta situatie, costurile beneficiarilor aferente ambalajelor de protectie a marfurilor scad in mod vizibil. Structura costurilor transportului rutier se caracterizeaza prin costuri fixe mici si costuri variabile medii. O asemenea situatie este datorata, mai ales, investitiilor publice in sistemul de drumuri, drumuri care apartin administratiei publice, centrale sau locale. Exista si alte aspecte care conduc la costuri fixe relativ mici in raport cu celelalte tipuri de transport. Avantajele transportului rutier in raport cu celelalte categorii de transport, preocuparile transportatorilor pentru innoire si modernizare si in acest domeniu fac ca acest tip de transport sa detina ponderea in totalul transporturilor logistice, acesta ajungand in prezent la circa 70% (fata de 19 % cat reprezinta transportul feroviar sau fata de 9% cat reprezinta cel naval). 3. Transportul naval (pe apa) are ca avantaj capacitatea de a deplasa marfuri in cantitati foarte mari, comparativ cu celelalte tipuri de transport. De cele mai multe ori prin acest tip de transport sunt deplasate produse vrac: carbune, cereale, minereuri, produse metalurgice, cherestea, otel etc. In acelasi timp insa, o pondere insemnata in marfurile transportate o au materiile prime, dar frecvent se transporta prin acest tip de transport si echipamente electrice, automobile, tractoare etc. Un alt important avantaj al transportului naval ramane costul scazut. Structura costurilor aferente transportului naval se caracterizeaza prin ponderea mica a costurilor fixe si printr-o pondere mai mare a celor variabile. Ca si in cazul transportului rutier, responsabilitatea crearii, intretinerii, imbunatatirii si controlului infrastructurii revine autoritatilor publice, transportatorii platind in schimb o serie de taxe, taxe a caror valoare este direct dependenta de volumul de activitate desfasurat. Exista insa si o serie de dezavantaje ale transportului naval, dezavantaje legate in principal de: . timpul de tranzit relativ mare, transportul pe apa fiind, de regula, unul lent. Acest lucru influenteaza in mod direct nivelul stocurilor de marfuri si al costurilor aferente. Avem in vedere

stocurile de siguranta suplimetare necesare in perioadele de indisponibilizare a serviciilor de transport, dar si cele de tranzit; . disponibilitatea limitata, putandu-se utiliza un asemenea tip de transport numai in situatiile in care expeditorul si destinatarul marfurilor au acces direct la caile de transport. In acelasi timp, disponibilitatea transportului pe apa este influentata de conditiile de clima; . ambalarea de protectie trebuie sa fie una adecvata, aceasta insemnand costuri suplimentare. 4. Transportul aerian se caracterizeaza prin viteza mare a deplasarii, mai ales in cazul distantelor mari intre expeditorul si destinatarul marfurilor deplasate. Este un avantaj relativ, urmare a unor aspecte precum timpul necesar pentru rularea si livrarea marfurilor la suprafata solului, timpul necesar unor alte moduri de transport necesar asigurarii legaturii dintre punctul de origine si terminalul aerian de incarcare, ca si intre terminalul de descarcare si punctul de destinatie, frecventa totusi redusa a transportului aerian, congestionarea aeroporturilor etc. Daca facem exceptie de situatiile meteorologice nefavorabile, transportul aerian este unul de incredere, un serios avantaj al transportului aerian ramanand nivelul scazut al pierderilor si al deteriorarilor. In aceste conditii, costul ambalajelor de protectie este mai mic decat in cazul altor tipuri de transport. Dezavantajele transportului aerian de marfuri se refera in principal, la: . accesibilitatea limitata, aceasta insemnand ca marfurile trebuie sa fie transportate in alte moduri, atat de la locul de expeditie pana la aeroport, cat si de la aeroport la beneficiar. In conditiile gradului scazut de accesibilitate creste timpul efectiv de transport si de aici costul de transport; . capacitatea limitata de transport, in conditiile in care mijloacele de transport aerian sunt totusi limitate in privinta capacitatii fizice de transport; . costurile de transport relativ mari in comparatie cu celelalte moduri de transport. De data aceasta, structura costurilor este dominata de cele variabile. In schimb, costurile fixe sunt mai mici in raport de transporturile pe calea ferata, pe apa sau de cele terestre.

5. Transportul prin conducte are o pondere mica in totalul transporturilor logistice. El prezinta avantajul unor tarife scazute, devenind deosebit de eficient in cazul conductelor de mare diametru, care functioneaza aproape de capacitatea lor integrala, valorificandu-se astfel economiile de scara. De regula, prin conducte se transporta petrolul si produsele petroliere, gazele naturale, produsele chimice lichide, apele menajere, apa potabila etc. Un avantaj important al transportului prin conducte il reprezinta nivelul scazut al pierderilor, datorat caracteristicilor specifice de constructie a conductelor si de operare. Pe de alta parte insa, transportul prin conducte are si o serie de dezavantaje, legate in principal de: . disponibilitatea redusa, in conditiile in care existenta conductelor se limiteaza totusi la o arie geografica restransa. Mai mult, transportul de la un punct de origine sau la un punct de destinatie care nu are acces nemijlocit la o conducta presupune apelarea la alte modalitati de transport, cu implicatii asupra costurilor totale.

. gama restransa de produse ce pot fi totusi deplasate printr-un astfel de mod de transport; . timpul de tranzit este destul de mare, viteza de transport prin conducte fiind relative mica. Un asemenea dezavantaj este diminuat de faptul ca acest tip de transport se desfasoara fara intrerupere; . un singur sens de transport. 4. Stocarea Deciziile privind stocarea sunt la fel de importante in activitatea logistica, in conditiile in care aceasta componenta a sistemului logistic se situeaza pe al doilea loc ca pondere in totalul costurilor. Printr-o gestiune eficienta a stocurilor pot fi aduse importante economii de fonduri, economii care trebuie insa coroborate cu o crestere continua a calitatii serviciilor oferite clientilor. In ultima instanta, obiectivul urmarit il constituie asigurarea unei aprovizionari continue, adaptata specificului cererii si in conditii de costuri cat mai mici posibile. Disponibilitatea produselor in stoc, una din componentele de prima insemnatate ale servirii clientilor, reprezinta probabilitatea existentei produselor in momentul in care acestea sunt solicitate de catre clienti. In vederea stabilirii nivelului stocului de produse, firma va avea in vedere mai multi parametri, precum cererea estimata, particularitatile produsului si vitezei de circulatie a acestuia, dar si contributia lui la vanzarile si profitul firmei. Primul element ramane desigur cererea previzionata pentru satisfacerea careia firma va constitui mai intai un stoc de baza, iar apoi unul de siguranta, acesta avand rolul de a asigura o anumita protectie pentru cazurile de variatii neasteptate ale cererii, ca si pentru incertitudinile privitoare la intervalul de reaprovizionare. Stocul mediu necesar pentru asigurarea unui anumit nivel de disponibilitate a produselor va fi influentat si de numarul depozitelor utilizate de catre firma, volumul stocurilor crescand pe masura existentei unui numar mai mare de depozite. In vederea cuantificarii disponibilitatii produselor in stoc se apeleaza la trei indicatori de baza: frecventa rupturilor de stoc, indicele de executie si numarul livrarilor de comenzi complete. a) Frecventa rupturilor de stoc reflecta probabilitatea absentei unui produs in stoc. Indicatorul este calculat fie pentru un anumit produs, fie pentru toate produsele firmei. Cuantificarea frecventei rupturilor de stoc pentru fiecare produs are in vedere faptul ca disponibilitatea anumitor produse prezinta o importanta majora pentru client. Atunci cand comenzile sunt frecvente si in cantitati mici, probabilitatea unei rupturi de stoc este mai mare decat in cazul comenzilor mai rare si in cantitati mari. b) Indicele de executie masoara atat marimea, cat si impactul rupturilor de stoc in timp. Acesta coreleaza disponibilitatea produsului cu cererea exprimata de catre clienti, masoara frecventa rupturilor de stoc. El se calculeaza ca raport intre cantitatea livrata din produsul solicitat de catre un anumit client si cantitatea comandata de catre acesta. Desigur, datele pot fi agregate la nivelul unui singur client sau al tuturor clientilor. Si in cazul indicelui de executie, obiectivele pot fi diferentiate, in functie de caracteristicile cererii. Astfel, pentru produsele

critice, se poate stabili un nivel inalt al indicelui de executie, in timp ce acest indice este mai mic in cazul comenzilor frecvente si in cantitati mai mici, fata de situatia comenzilor cu frecventa mai mica si de cantitate mai mare. c) Numarul livrarilor de comenzi complete reprezinta numarul situatiilor in care furnizorul este capabil sa onoreze integral comanda clientilor. Aceasta presupune ca firma dispune de toate produsele solicitate de client, in cantitatile si la nivelul de calitate cerute de acesta. Desigur, firma furnizoare are posibilitatea de a opta pentru o disponibilitate diferentiata, in functie de mai multi factori, dar, mai ales, in functie de importanta produselor si clientilor. 5. Depozitarea Depozitarea este o componenta a sistemului logistic, care presupune un ansamblu de activitati de sustinere, ce contribuie la realizarea obiectivelor de servire a clientilor. Intr-o asemenea acceptiune, depozitele sunt spatii de stocare a produselor, implantate in drumul fizic al unui produs de la producator la client. In functie de forma de proprietate, depozitele apartin producatorului, grosistului, detailistului sau unor mandatari. Utilizarea depozitelor in sistemul logistic este justificata de rolul si functiile pe care acestea le indeplinesc. Existenta depozitelor este legata de necesitatea mentinerii unor stocuri de marfuri, iar rolul acestora rezulta din cel putin urmatoarele considerente: . firmele dotate cu spatii de depozitare au o mai mare capacitate de disponibilitate a produselor, in cantitatea si calitatea solicitata, in locul potrivit si la momentul potrivit, in conditiile celei mai mari contributii la profitul firmei; . amplasate corespunzator, depozitele, si mai ales cele de distributie, diminueaza timpul de livrare, contribuind astfel in mod substantial la cresterea nivelului de servire logistica. Desigur, utilitatea depozitelor nu trebuie redusa doar la pastrarea unor cantitati de produse. Rolul acestora este mult mai mare, acesta constand in: a) Coordonarea cererii cu oferta. Un asemenea rol este legat de asigurarea cantitatilor de produse necesare pentru satisfacerea cererii, in situatii speciale, referitoare mai ales la: . incertitudini legate de cerere, fiind necesar sa se constituie si sa se mentina stocuri de produse care sa permita satisfacerea cererii in perioadele de varf; . incertitudini referitoare la ciclul de performanta, in conditiile in care capacitatea de a onora comenzile clientilor este influentata de primirea la timpul potrivit a marfurilor de la furnizori. Existenta unor variatii ale duratei intervalului de reaprovizionare face necesara constituirea unor stocuri de protectie;

. cerere sezoniera, in conditiile in care produsele achizitionate de clienti numai in anumite perioade fac necesara, la randul lor, crearea de stocuri. Productia se poate desfasura pe intreaga durata a anului, pentru a asigura cantitatea necesara in sezon, in conditii minime de cost; . productie sezoniera, depozitele avand rolul de a prelua si pastra marfurile produse intr-o perioada limitata de timp. Stocurile sunt chemate sa satisfaca cererea distribuita de-a lungul anului. b) Obtinerea de economii de costuri, si avem aici in vedere costuri din alte domenii ale activitatii firmei, respectiv productie (prin economiile de scara), cumparare, transport etc. c) Continuarea sau amanarea productiei / prelucrarii. Avem in vedere aici o serie de produse cu caracteristici speciale, mai ales alimentare (vinuri, fructe etc.) care, pentru a ajunge in stadiul vanzarii trebuie sa mai ramana in depozit pentru maturizare (invechire, coacere etc.). In alta ordine de idei, uneori este necesara amanarea finalizarii procesului de prelucrare pana in momentul in care sunt cunoscute caracteristicile cererii. d) Indeplinirea unor obiective de marketing, legate mai ales de: . reducerea timpului de livrare, urmare a amplasarii depozitelor cat mai aproape de clienti. Proximitatea in raport cu piata tinta nu are in vedere neaparat aspectul spatial, ci mai degraba pe cel temporal, fiind conditionata de disponibilitatea unor mijloace rapide de transport; . adaugarea de valoare, prin oferirea unor servicii speciale, potrivit cerintelor clientilor. Avem in vedere servicii precum facturarea, ambalarea, crearea de pachete promotionale etc. In principal, in cadrul activitatilor logistice ale firmei, depozitele indeplinesc functii legate de pastrarea marfurilor, consolidarea livrarilor, divizarea lotului, crearea unei structuri sortimentale si oferirea de servicii de valoare adaugata. a) Pastrarea marfurilor se constituie in functia de baza, traditionala a depozitului de marfuri, ce presupune o serie de activitati legate de mentinerea stocurilor de marfuri si de protejare a acestora. b) Consolidarea livrarilor, atunci cand cantitatile de produse solicitate de catre client sunt mai mari si este necesara formarea lotului complet, uneori fiind chiar necesar a se apela la mai multe surse, apartinand fie aceluiasi producator, fie se apeleaza la mai multe firme. c) Divizarea lotului, indiferent in ce mod primeste depozitul furnizorului marfa, respectiv de la unul sau mai multi producatori. Marfurile sunt primite de catre depozit in cantitati mari, in timp ce livrarile catre clienti trebuie facute in cantitati mici, in functie de solicitarea acestora. d) Crearea unei structuri sortimentale, functie ce se intalneste practic in doua variante, in functie de sursa de provenienta a marfurilor:

. de la unitatile de productie ale aceleiasi firme, in acest caz marfurile trebuind sa fie sortate, pentru a raspunde solicitarilor fiecarui client sau piete tinta in ceea ce priveste structura sortimentala; . de la firme diferite, de data aceasta depozitul trebuind sa creeze combinatii de produse in mod anticipat fata de comenzile clientilor. In acest scop sortimentul va include mai multe linii de produse de la furnizorii firmei. O asemenea varianta ofera clientilor avantaje precum reducerea numarului furnizorilor in care fiecare client trebuie sa stabileasca relatii, reducerea costurilor de transport fata de cazul in care fiecare client isi va face aprovizionarea in mod individual de la furnizor, asigurarea unei structuri sortimentale diversificate, adaptate cerintelor clientilor. e) Oferirea de servicii de valoare adaugata, exemplul cel mai concludent fiind serviciile legate de ambalarea marfurilor. Astfel, in cazul marfurilor care urmeaza sa poarte marca privata (de distribuitor) a clientului, si nu marca fabricantului (producatorului), depozitele pentru produsele nediferentiate vor realiza operatiuni de ambalare speciala si etichetare, in functie de comenzile specifice ale clientilor. Exista si alte servicii legate de ambalare oferite de depozit, precum cele referitoare la ambalarea promotionala, repartizarea marfurilor, ambalarea unor produse livrate de catre furnizori in vrac etc. De asemenea, trebuie adaugat ca serviciile de valoare adaugata au in vedere si operatiunile de asamblare a unor componente de produs sau de cercetare a unor probleme specifice productiei. Pentru a fi indeplinite functiile prezentate mai sus, este necesara desfasurarea unor operatiuni de manipulare a produselor, operatiuni referitoare mai ales la incarcarea si descarcarea marfurilor, miscari spre si dinspre aria de depozitare (de la locul de descarcare intre zona de pastrare, apoi spre platforma de executare a comenzilor) si, nu in ultimul rand, executarea comenzilor. Astfel, un prim criteriu ce poate fi avut in vedere in clasificarea depozitelor este dat de marfurile ce urmeaza a fi depozitate, coroborat cu conditiile de depozitare a acestora. Potrivit acestui criteriu, exista depozitele de marfuri generale, capabile sa pastreze aproape toata gama de produse si depozitele specializate pe un anumit produs sau grupa de produse, acestea din urma oferind conditii adecvate caracteristicilor specifice ale produselor (de exemplu spatii frigorifice). Un al doilea criteriu de clasificare a depozitelor are in vedere rolul ce urmeaza sa fie indeplinit de catre depozit. Sub acest aspect, exista depozite de pastrare a produselor pe termen lung, care se mai numesc si depozite de stocare, avand ca principal rol asigurarea unei coordonari a cererii cu oferta, dupa cum exista si depozite cunoscute sub denumirea de centre de distributie. Prima categorie de depozite, cele de stocare, sunt specifice viziunii traditionale asupra rolului depozitului, in timp ce o a doua categorie are in vedere o viziune moderna asupra depozitelor. Cel de-al treilea criteriu utilizat pentru clasificarea depozitelor este forma de proprietate, din aceasta perspectiva diferentiindu-se depozitele private (aflate in proprietatea si

managementul aceleiasi firme care detine si proprietatea bunurilor ce fac obiectul depozitarii), depozitele publice (apartin unei firme specializate in operatiuni de depozitare sau logistice, firma ce presteaza servicii de acest fel celor interesati) si depozitele contractuale (bazate pe un aranjament pe termen lung si destinat in exclusivitate unui anumit client). O decizie importanta referitoare la depozitare este legata de organizarea (amenajarea) interioara a depozitului. In abordarea unei asemenea probleme trebuie avute in vedere sarcinile de baza ale unui depozit, respectiv receptia marfurilor, controlul si stocajul acestora si apoi pregatirea comenzilor, ambalarea marfurilor si livrarea lor catre client. Primele doua sarcini - receptia si stocajul - corespund circuitului primar sau circuitului de stocaj, iar a treia - livrarea marfurilor - corespunde circuitului secundar sau circuitului de serviciu. Intr-un asemenea context, organizarea depozitului trebuie astfel facuta incat cele doua circuite sa nu se suprapuna. In functie de amplasarea principalelor zone-receptie, depozitare, expeditie - din cadrul spatiului de depozitare, in practica exista trei variante de flux al marfurilor intr-un depozit: . circulatia marfurilor in linie dreapta, atunci cand zonele de receptie si de expeditie sunt paralele, fiind asezate pe doua laturi opuse ale depozitului; . circulatia marfurilor in arc de cerc de 90, cand zonele de receptie si de expeditie sunt amplasate perpendicular pe doua laturi alaturate ale depozitului; . circulatia marfurilor in arc de cerc de 180, cand zonele de receptie si de expeditie sunt amplasate pe aceiasi latura a depozitului. La amenajarea interioara a depozitului se vor avea in vedere, in principal, urmatoarele elemente: a) sistemul constructiv al depozitului (suprafata, inaltime, numar de niveluri, dotarea cu rampe de incarcare-descarcare); b) conditiile de depozitare determinate de specificul produselor (temperatura, umiditate etc.); c) modul de ambalare; d) tipul de palete folosite. Pe de alta parte, in amenajarea interioara a depozitului se vor urmari o serie de obiective, legate mai ales de: Practic, pentru aranjarea marfurilor in depozit se apeleaza la cateva reguli de natura intuitiva, reguli ce se bazeaza pe urmatoarele patru criterii:

. complementaritatea, un criteriu relevant mai ales pentru modalitatea bazata pe rutele de preluare, are in vedere faptul ca produsele care de regula sunt folosite impreuna in consum si sunt solicitate de clienti in cadrul aceleiasi comenzi, vor fi amplasate in apropiere; . compatibilitatea, are in vedere acele produse care pot fi amplasate in apropiere, fara nici un fel de risc. Aranjarea unor astfel de produse in depozit trebuie sa ia in considerare caracteristicile lor merceologice; . popularitatea este un criteriu potrivit caruia in situatiile in care un anumit produs cu circulatie rapida este preluat din stoc in cantitati mai mici decat cele in care este furnizat, se recomanda amplasarea lui in apropierea punctelor de expediere catre clienti. In aceste conditii, distanta pe care o vor parcurge astfel de marfuri cu ocazia fiecarei operatiuni de preluare va fi mai scurta; . marimea, un criteriu potrivit caruia marfurile de dimensiuni reduse se vor amplasa in apropierea zonelor de expediere, asigurandu-se astfel o densitate mare de produse in proximitatea punctelor de livrare. Criteriul marimii garanteaza cel mai mic cost de manipular doar in situatiile in care produsele de dimensiuni mai mici sunt cele care au o circulatie rapida. 6. Sistemul informational O componenta de seama a distributiei fizice, ce poate aduce o contributie hotaratoare la cresterea eficientei circuitului produselor, o reprezinta fluxurile informationale privitoare la logistica produselor, sistemul informational logistic vehiculand, de fapt, toate informatiile relevante pentru luarea deciziilor din sfera distributiei fizice. In conditiile in care nu intotdeauna datele obtinute prin cercetarile de marketing sunt suficiente, sistemul informational logistic faciliteaza luarea deciziilor si asigurarea serviciilor logistice in trei modalitati, respectiv: transformarea datelor intr-o forma mai utila si mai accesibila, transferarea datelor in reteaua logistica acolo unde ele sunt necesare si stocarea acestor date pana in momentul in care ele urmeaza sa fie efectiv utilizate. Un asemenea system poate servi si pentru infaptuirea unor analize economice, prin folosirea unor metode si modele statistico-matematice, precum si pentru luarea unor decizii si pentru controlul sistemului logistic. Sistemele informationale logistice pot fi astfel proiectate pe trei niveluri diferite: . nivelul de baza pentru prelucrarea datelor, in acest caz nefiind necesara o analiza sofisticata; . un nivel in care metodele si modelele econometrice devin parte integranta a sistemului de analiza; . un nivel in care atat analiza datelor, cat si luarea deciziilor si declansarea unor actiuni se realizeaza cu ajutorul sistemului. Un aspect aparte in analiza si utilizarea sistemului informational logistic il constituie modul in care se lanseaza si se realizeaza comenzile. Modalitatile practice prin care se transmit

comenzile, frecventa prelucrarii informatiilor pe parcursul realizarii acestora ofera un camp larg de actiune si de utilizare a numeroase informatii si in acest domeniu. in prezent, se poate vorbi de o noua tendinta, respectiv sistemele de management logistic segmentate. Astfel de sisteme coreleaza tehnologiile moderne - si mai ales Internetul - cu cele mai avansate tehnici din domeniul logisticii si al managementului lantului de aprovizionarelivrare. Specialistii spun ca in viitor, in afara de canalele de distributie traditionale dintre furnizori si clienti, vor fi create si canale electronice, Internetul deschizand o era de oportunitati in domeniul lantului logistic si al celui de aprovizionare-livrare.