OPERA LITERARĂ

Opera literară

– este creaţia artistică, cultă sau populară, în versuri sau
în proză, în care autorul transfigurează realitatea în ficţiune, în rodul imaginaţiei sale, reordonând-o pentru a-i da un anumit sens.

Tema operei literare – este aspectul fundamental de viaţă prezentat de scriitor în opera literară prin intermediul ficţiunii. Ideea operei literare – este atitudinea scriitorului faţă de aspectul fundamental de viaţă prezentat. Motivul operei literare – este reprezentat de o situaţie, un personaj, un obiect, o cifră, o maximă, care se repetă pe parcursul unei opere sau în creaţii diferite, îmbogăţindu-se de fiecare dată cu noi sensuri.

GENURI ŞI SPECII LITERARE
Genul literar cuprinde opere similare prin:  modalitatea prin care autorul se exprima pe sine;  modul de structurare a conţinutului;  procedee estetice comune. Specia literara:  este subordonata genului literar;  clasă de opere similare prin structura conţinut epic liric dramatic

Genuri literare

GENUL EPIC Genul epic cuprinde opere literare, în proza sau în versuri, în care autorul îşi
exprima în mod indirect, în ipostază de narator, gândurile, sentimentele prin intermediul acţiunii şi al personajelor.

Instanţele textului epic
 Instanţele universului real:  autorul concret – emiţătorul propriu-zis al mesajului literar - creatorul operei literare  cititorul concret – receptorul propriu-zis al operei literare  Instanţele universului operei literare epice:  autor abstract – creatorul lumii operei  cititor abstract – receptorul ideal al operei literare  Instanţele lumii narate:  narator – intermediar între autor şi opera literară, între cititor şi operă; - vocea sau persoana care narează întâmplările; - autorul fictiv. !!!Tipuri de narator: obiectiv – narare obiectivă la persoana a III-a; Narator subiectiv – narare subiectivă la persoana I. omniscient – ştie totul, controlează totul; personaj – participă în mod direct la acţiune ca protagonist; martor – participă la acţiune, dar nu ca protagonist, ci ca personaj secundar.

Narator

 naratar – cel căruia i se adresează naratorul - cititorul fictiv !!!cititor abstract ≠ cititor fictiv  personaj – persoana, eroul care acţionează în opera literară, participând la desfăşurarea acţiunii. !!! Tipuri de personaj în funcţie de:
Rolul jucat Principal; Secundar; Episodic. Cantitate Individual; Colectiv. Profilul moral Pozitiv; (protagonist) Negativ. (antagonist) Gradul implicarii Personaj-narator; Personaj-actor; Personaj-reflector; Personaj-martor; Personaj-alter-ego. Gradul de evoluţie Static; Mobil; Raportarea la realitate Fantastic; Legendar; Alegoric; Simbolic; Istoric; Artefact. Curentul literar Clasic; Romantic; Realist; Naturalist; Postmodern; Expresionist.

!!! Modalităţi de caracterizare:
Caracterizare directă Din prezenterea directă făcută de:  autor;  alte personaje;  de personajul însuşi (autocaracterizare). Caracterizare indirectă Din prezentarea indirectă:  a numelui;  a vestimentaţiei;  a limbajului folosit;  a comportamentului;  a faptelor si întâmplărilor la care participă;  a relaţiilor cu alte personaje;  a mediului în care trăieşte;  a frământărilor sufleteşti şi cugetărilor interioare.

Subiectul operei literare – reprezintă şirul de evenimente preyentat în operă cu ajutorul personajelor, prin transpunere artistică. Momentele subiectului:  expoziţiunea (situaţia iniţială);  intriga (cauza acţiunii);  desfăşurarea acţiunii;  punctul culminant (situaţia dificilă);

deznodământul (situaţia finală).

Procedee de legare a secvenţelor narative:

înlănţuirea: povestirea 1

,

povestirea 2

alternanţa:

povestirea 1

povestirea 2

inserţia:

povestirea 1 povestirea 2

povestire în ramă

Moduri de expunere:  naraţiunea – presupune propriu-zisă;    Timpul În textul epic se poate identifica:  timpul narării (momentul când sunt relatate faptele);  timpul evenimenţial(momentul când se întâmplă acţiunea);  timpul lecturii (momentul când cititorul receptează opera). descrierea portret. dialogul; monolog. narator; acţiune; personaje.

Călinescu. Exemple . ei nu ţi-a spus nimeni că te urăşte. foloseşte verbe de ta de tine: că n-o asculţi. zise Moromete liniştit. e adevărat? Mă iubeşti? .Când ai intrat. că eşti rea de declaraţie urmate de elemente de gură şi înnărăvită şi că nu este chip să mai stai în casa mea. n-auzi? . .D-ta nu vezi că nu ştiu să joc. propoziţia care reproduce spusele unei persoane este principală.Deloc nu ştii. (I.Tipuri de discurs narativ: Stilul direct Caracteristici     reproduce direct vorbirea unui personaj/unor personaje. .Ei. răspunse ea. se folosesc semne de punctuaţie specifice: două puncte. linie de dialog sau ghilimele. (M. Moromeţii) . semnele întrebării şi exclamării. (G.Otilia. . predicatul poate fi verb la modul indicativ sau imperativ. singular şi plural.Dă-i apă. Preda. Slavici. verbul se foloseşte la persoana I şi a II-a. Enigma Otiliei)   Stilul indirect Caracteristici  Exemple Draga tatei. foloseşte verbe de declaraţie urmate de două puncte. Mara) . relaţie. iaca ce-mi spune măreproduce indirect spusele unei persoane.zise el – dar eşti uşoară şi merge bine. lovi-te-ar turbarea? Lasă jos! Lasă jos! Lasă jos.

Slavici.] şi femeile bisericoase din sat îi băgase mamei o mulţime de bazaconii în cap care de care mai ciudate: ba că am să petrec între oameni mari. Acum. . în Exemple A rămas Mara. ba că am glas de înger şi multe alte minunăţii[. sărăcuţii de ei. . dar era tânără şi voinică. (I. văduvă cu doi copii. ba căs plin de noroc. punctul şi virgula. poate şedea şi acasă. care. vorbirea este atribuită personajului. . şi harnică. să. Lasă să vie fata. nu-i nimic. Preda. dar nu-i păsa. ca broasca de păr. săraca. iar modul imperativ se transformă în conjunctiv. şi Dumnezeu a mai lăsat să aibă şi noroc. cum. dacă.] (Ion Creangă. ca în stilul direct. . verbul se foloseşte la persoana a III-a singular şi plural. Moromeţii) [. că-I măritată în lege.   . Mai bine aşa decât să se plece el în faţa tâlharului şi să-i dea moşia. Amintiri din copilărie) Stilul indirect liber Caracteristici    conţine atât elemente ale stilului direct. verbele se folosesc la modul indicativ. (I. se caracterizează prin ambiguitatea vocii narative. cu sensul că nimeni nu merită să-i asculte gândurile. Mara) Baciu ştia că Ion are s-o izgonească. unde.    propoziţia care reproduce spusele unei persoane se subordonează verbului de declaraţie prin elementele de relaţie subordonatoare şi este propoziţie secundara CD. timp trecut. stilul indirect liber se prezintă. cine. ce. este un stil indirect din care lipseşte conjucţia că. însă lipseşte linia de dialog. Creangă. cât şi indirect. parantezele. Fata babei şi fata moşneagului) Cineva îl întrebase odată în glumă de ce vorbeşte singur şi Moromete îi răspunse serios că asta e din pricină că n-are cu cine discuta. când. naratorul identificându-se uneori cu personajul. elemente subordonate specifice propoziţiei secundare CD (ca. cât). dispar semnele de punctuaţie specifice vorbirii directe si apar: virgula. (M.

sub monologului interior. forma (L.proza modernă. Rebreanu. Ion) Specii literare ale genului epic balada în versuri legenda POPULAR(oral) în proză legenda basmul povestea snoava balada legenda poemul epopeea fabula schiţa nuvela romanul amintirea eseul jurnalul povestea povestirea basmul reporajul Genul epic în versuri SCRIS(cult) în proză .

 fantastic. traversează întâmplări fantastice şi sunt antrenate în lupta dintre bine şi rău. de mare întindere. şapte. forţele binelui biruind în final. conform unui şablon:  superioritatea mezinului. Vineri.  probele.  spaţiul este vast.Basmul Basmul – specie a genului epic. doisprezece.  ajutorul primit de la figuri arhetipale:Zâna.  timpul este nedeterminat: “a fost odată…”.  prezenţa motivelor şi simbolurilor tipice:  cifre fatidice: trei. cronologică. de obicei în proză. prezentă atât în literatura populară. Caracteristici:  acţiune lineară. nouă.  biruirea binelui. .  călătoria.  formule tipice:  iniţiale (captează atenţia auditorului introducându-l în lumea fantastică) “a fost odată ca niciodata”. Sf.  mediane (menţine atenţia auditorului) “înainte mult mai este”.  căsătoria. în care personajele înzestrate cu puteri supranaturale.  acţiunea este structurată pe momentele subiectului. “şi merseră ce merseră”. cât şi în cea cultă. nedefinit prin coordonate geografice. împărţit pe două tărâmuri:  real (“acest tărâm” ). fabulos (“tărâmul celălalt”).  finale (marchează revenirea la realitate) “Am încălecat pe-o şa/Şi v-am spus povestea aşa”. care va învinge în final răul.

ştiinţă. apa vie. Basme “Basmul este o operă de creaţie literară […]. o oglindire […] a vieţii în moduri fabuloase.  protagonist/antagonist.  substantive în vocativ. fiind mitologie. observaţie.  stilul se caracterizează prin oralitate.  cuvinte şi expresii populare.  individuale/colective.  repetiţii. Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă. morală etc.  ajutătoare: păsări. animaliere (protagoniştii sunt animale): Capra cu trei iezi. Caracteristica lui este că eroii . Punguţa cu doi bani de Ion Creangă.  diminutive.  titlul este sugestiv: de obicei. realizată prin:  proverbe. numele protagonistului.  topică inversă. […] e un gen vast. Popular: Greuceanu.  apa moartă.  reale/supra naturale/reale cu puteri supranaturale.  verbe la imperativ. fantastice (dominate de elementul miraculos): Greuceanu. nuvelistice (mai apropiate de elementele realităţii concrete): Povestea lui Stan Păţitul de Ion Creangă. Basmul cult: Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă.  zicători. depăşind cu mult romanul. etică. animale.  interjecţii.  personaje:  pozitive/negative.

dar acestea sunt simple măşti. Estetica basmului) Povestirea Povestirea – specie a genului epic. fie observator.pretextul care declanşează povestirea.suspans pe parcursul povestirii. . evocarea trecutului. iniţiatic.  atmosfera (intimă. Ele comunică cu omul.  ceremonial – apariţia povestitorului. situându-se ca o amploare între schiţă şi roman. Şi fabulele vorbesc despre animale. cu o acţiune limită. ci şi anumite fiinţe himerice. fie martor. Fiinţele neomeneşti din basm au psihologia şi sociologia lor misterioasă. .captarea atenţiei auditorului. Când dintr-o naraţiune lipsesc aceşti eroi himerici. Caracteristici: naraţiune subiectivizată.cucerirea ascultătorilor. . de dimensiuni relativ restrânse. nu pe personaj. pentru felurite tipuri de indivizi. de sfat. relaţia narator – receptor/auditoriu presupune:  oralitate – aparenţa de dialog dintre narator si receptor. n-avem de a face cu un basm. dar nu sunt oameni.  stilul: registrul familiar. menţinând atenţia ascultătorilor.formule ale adresării directe.        după formă Povestirea în versuri în proză satirică fantastică filozofică . . relatarea unei singure întâmplări. accentul cade pe situaţie. .folosirea persoanei I. naratorul este fie personaj. mitic. acţiune lineară.nu sunt numai oameni. expresii colocviale. un trecut istoric.  caracterul faptelor povestite este unul mitic. animale. de petrecere) .Călinescu.” (G. nararea făcându-se la persoana I. ce se desfăşoară pe un singur fir epic.

un personaj al povestirii propriu-zise devenind naratorul povestiriii incluse. naraţiune la persoana a III-a.  intriga este riguros construită. Slavici In vreme de război de I. situată ca amploare între schiţa. cronologică. Slavici .Eliade romantică: Alexandru Lăpuşneanu de C. mediu ambiant. Eminescu realistă: Moara cu noroc de I. ci pe caracterizarea complexă a personajelor. Caragiale filozofică: Sărmanul Dionis de M. cu un singur fir narativ. motivarea reacţiilor psihohogice). M.  tendinţă de obiectivizare. Eminescu fantastică: La ţigănci de M. Negruzzi psihologica: Moara cu noroc de I.  titlul este concentrat şi sugestiv.  acţiunea este structurată pe momentele subiectului şi organizată pe capitole sau părţi.  se manifestă un conflict exterior şi un conflict interior. ce implică un număr restrâns de personaje. Negruzzi Sărmanul Dionis de M. Caracteristici:  naraţiune lineară. (Hanu Ancuţei.  accentul cade pe definirea personajului (elemente biografice. povestire şi roman.L.după conţinut şi destinaţie magică romantică pentru copii Povestirea în ramă – tip de naraţiune în care firul povestirii propriu-zise este întrerupt prin inserţia altei povestiri. accentul căzând nu pe acţiune.Sadoveanu) Nuvela Nuvela – specie a genului epic în proză. după temă Nuvela istorică: Alexandru Lăpuşneanu de C.

Realitatea istorică este îmbinată cu ficţiunea şi viziunea autorului.după curentul literar naturistă: In vreme de război de I. Personajele sunt personalităţi istorice(dominitori. Teme precum: frica. cronologică. modele sau antimodele). Ilustrarea unui destin. Epoca. Caragiale modernistă: La ţigănci de M. dezumanizarea. nararea obiectivă la persoana a III-a. în conformitate cu viziunea autorului. exacerbarea percepţiei. recurgându-se la detalii referitoare la mentalităţi.Eliade Nuvela istorică Inspiraţie din trecutul istoric. întâmplările prezentate având ca punct de plecare evenimente ce sunt consemnate istoric. sfârşitul personajului de regăseşte în sfârşitul operei. boieri. Analiza stărilor interioare ale personajelor. . Timpul şi spaţiul sunt precizate. comportamente. obiceiuri. limbaj Nuvela psihologică Ilustrarea inadaptabilităţii individului în societate. Conflictul este declanşat de raportul individ / societate. relaţii sociale. Conflictul exterior declanşează conflictul interior. lucrări ştiinţifice).L. evocându-se artistic un moment din istoria naţională. Conflictul interior se manifestă în conştiinţa personajului. vestimentaţie. Acţiunea este lineară. Naratorul este preponderent omniprezent. parvenirea. atmosfera locală este reconstituită. (cronici. alienarea. însă sunt realizate prin transfigurare artistică. documente istorice.

de un produs al imaginaţiei. Acţiune discontinuă. ce se bazează pe contrastul dintre natural şi supranatural. călătoria în timp. Naratorul este observator. timpul suferă dilatări şi comprimări. Teme şi motive: pactul cu diavolul. are loc un eveniment ce nu poate fi explicat prin legile acestei lumi familiare. părăsim fantasticul pătrunzând într-un gen învecinat. Apariţia elementului misterios / ireal ambiguizează indicii spaţio-temporali. intospecţia. visul. analiza psihologică. cea pe care o cunoaştem. fabulosul şi straniul. metempsihoza. fără diavoli şi silfide şi fără vampiri. Îndoiala. .Prezentarea transformărilor suferite de personaje în evoluţia conflictului. identitatea incertă. şi atunci legile lumii rămân ceea ce sunt. monologul interior. Stare de confuzie accentuată. Nuvela fantastică Acţiunea se desfăşoară pe două planuri: real /ireal. rolul de a găsi o posibilă explicaţie revenindu-I personajului. Cel care percepe evenimentul trebuie să opteze pentru una din cele două soluţii posibile: ori este vorba de o înşelăciune a simţurilor. călătoria cosmică. face parte integrantă din realitate. astfel dispar limitele de timp şi spaţiu. dar atuci realitatea este condusă de legi necunoscute. cititorului. fie miraculosul. fie straniul. Fantastic – categorie estetică. dedublarea. Fantasticul ocupă intervalul acestei incertitudini. Într-o lume care este evident a noastră. Finalul ambiguu. învecinată cu miraculosul. ezitarea eroului şi a cititorului de a opta pentru o explicaţie sau alta a evenimentului. de îndată ce optăm pentru un răspuns sau pentru celălalt. Tehnici narative utilizate: stilul indirect liber. ori evenimentul s-a petrecut într-adevăr.

Sadoveanu Zodia Cancerului de M.F. simbolic. având un număr mare de personaje şi o acţiune amplă. Sadoveanu subiectiv Ciocoii vechi şi noi de N. al XIX-lea Mara de I. alegoric. de la o zi până la câteva generaţii. de mare întindere. Fantastic Romanul Romanul – specie a genului epic. Slavici Baltagul de M.(Tzvetan Todorov. credinţe populare).Filimon după conţinut . dezvoltând mai multe conflicte. desfăşurată în perioade variabile de timp. odată cu realismul. de aventuri istoric psihologic fantastic poliţist de dragoste cronică de familie tradiţional după problematici şi tehnici narative obiectiv modern Roman sec. feeric (specific basmelor). literatura S. Introducere în literatura fantastică) folcloric (are la bază superstiţii. Romanul ia naştere în secolul al XVIII-lea şi devine specie foarte utilizată în secolul al XIX-lea.

Rebreanu Răscoala de L. Preda postbelic . întâia noapte de război de C. Eliade Moromeţii de M. Rebreanu Ultima noapte de dragoste. Rebreanu Pădurea Spânzuraţilor de L. Călinescu Maitreyi de M. Petrescu Enigma Otiliei de G.după perioada apariţiei interbelic Ion de L.

♦ simetrii. ♦ personaj rotund. ♦ narator omniscient. spaţiul confruntărilor ♦ cronologie anulată. ♦ armonia structurii.Repere Roman tradiţional ♦ lume patriarhală cu valenţe autohtone: satul văzut ca spaţiu conservator al esenţelor. fluxul conştiinţei. ♦ cronologia acţiunii. trăire. reveria. . războiul sunt demitizate. ♦ obiectivitate. visul). ♦ circularitate. ♦ istoria. prezentate sub aspectul ororilor.spatiu exterior (oraşul sau satul) văzut din perspectiva devalorizării tradiţiilor.Conţinutul ♦ iubirea este idilică. Roman modern ♦ lumea personajului: . a III-a. ♦ evenimentele urmează cursul indicat de gândire. supus doar propriei morale. ♦ obiectivitate şi subiectivitate. ♦ iubirea este un ferment al unor stări complexe. . plate. ♦ istoria. intuiţie.spaţiu interior = teren al confruntărilor (memoria.Perspectivă narativă ♦ exteriorul – spaţiul favorit al confruntărilor. războiul sunt surprinse sub aspectul exemplarităţii. memorie afectivă.Forma III. I. responsabile în faţa judecăţii celorlalţi. ♦ narare la persoana ♦ naraţiune la persoana a III-a şi persoana I. ♦ echilibrul. ♦ interiorul = conştiinţa. contemplativ. II. îşi caută identitatea. ♦ personaje clar conturate. ♦ linearitatea acţiunii.individualizat în complexitatea sa.

Romane tradiţionale: Mara de I. Eliade. Zodia Cancerului de M. imagine glo. Sadoveanu. . Preda. Călinescu. ♦ nu se respectă ordinea cronologică. Nuntă în cer de M. Eliade.fluxul conştiinţei. ♦ naraţiune la persoana I. dorind să asupra evenimentelor din planul semene cu lumea reală. Sadoveanu. Ciocoii vechi şi noi de N. care lasă uneori locul personajuluireflector. Sadoveanu. Romanul modern Obiectiv Subiectiv ♦ existenţă subiectivă. Filimon. Maitreyi de M. ♦ universul fictiv este construit după ♦ universul fictiv se concentrează principiul verosimilităţii. imagine parţială. ♦ narator – personaj. ♦ procedee narative: . ♦ tehnica jurnalului intim sau a corespondenţei. Răscoala de L. ♦ naraţiune la persoana a III-a. acţiune discontinuă. ♦ acţiune continuă. Rebreanu. Moromeţii de M. Petrescu. întâlnim dilatări sau comprimări ale timpului. Fraţii Jderi de M.memoria involuntară. .♦ prezentarea lumii prin intermediul bală a lumii. întâia noapte de război de C. Romane moderne subiective Ultima noapte de dragoste. Viaţa la ţară de Duiliu Zamfirescu. Rebreanu. conştiinţei. Romane moderne obiective: Ion de L. Enigma Otiliei de G. Baltagul de M. ♦ narator omniscient şi omniprezent. cunoştiinţei. Slavici.

Eliade. ♦ autenticitate. Maitreyi de M. absurdă. ♦ naraţiune subiectivă. ♦ naratorul este o instanţă care prezintă acţiunea şi personajele dintr-un punct exterior. unitară. întâia noapte de război de C. cronologică. Exemplu: Creanga de aur de M. Cartea milionarului de Ş. Petrescu. ♦ personajele sunt tipuri. Exemplu: Ion de L. ♦ perspectivă ludică. ♦ incoerenţa. dar nu obiectivă. ♦ acţiune lineară. corintic ♦ viziune ironică asupra lumii. Exemplu: Ultima noapte de dragoste. ♦ obiectivitate. Sadoveanu. . Bănulescu. Rebreanu. memoria involuntară. ♦ acţiune discontinuă. ♦ discontinuitatea lumii. ♦ tehnici narative: fluxul conştiinţei. jurnalul intim. confesiunea. ♦ ambiguitate => naratorul mimează impersonalitatea. ♦ naraţiune la persoana a III-a.Nicolae Manolescu în Arca lui Noe stabileşte următoarele tipuri de roman: Roman doric ionic corintic doric ♦ construieşte o lume omogenă. scrisorile. notele de subsol. ionic ♦ axat pe analiza psihologică şi introspecţie.

afectivitate. Instanţele textului liric  Instanţele universului real  autor concret.  Instanţele universului operei literare lirice  autor abstract / eul liric. eul liric. persoana I/a II-a.  cititor abstract – receptorul ideal.  Instanţele lumii lirice  eul liric – corespondentul liric al naratorului din textul epic.  personaje simbolice.  cititorul fictiv – receptorul fictiv căruia I se adresează eul liric. în ipostaza eului liric. !!!Tipuri de lirică: subiectivă Lirică obiectivă persoana a III-a. emoţiile. descriptivism. .  cititor concret.GENUL LIRIC Genul liric – cuprinde operele literare în care autorul. gândurile şi ideile cu ajutorul figurilor de stil şi imaginilor artistice. îşi exprimă în mod direct sentimentele. mască/rol.

Alexandrescu)  anafora – figură de stil care constă în repetarea aceluiaşi cuvânt sau a unor sintagme la în ceputul a două. . pronume personale. Fluieras de soc . reflexive. Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate (Gr. substantive în vocativ. verbe la persoana I. măştilor (poetul se exprimă cu ajutorul unei identităţi străine). Lirica monologul liric Moduri de expunere descrierea poetică Procedee artistice:  aliteraţia – figură de stil care constă în repetarea unei consoane sau a unui grup de consoane cu efect eufonic imitativ şi expresiv. spre a întări o idee sau o expresie. . trei versuri. Fluieraş de fag .eului (poetul se autoexprimă). Mărcile eului liric verbe la imperativ. . rolurilor (poetul se asimilează mai multor personaje). Coşbuc)  asonanţa – figură de stil care constă în repetiţia unei vocale accentuate în două sau mai multe cuvinte. Prin vulturi vântul viu vuia (G. pronume şi adjective posesive la persoana I. . . . invocaţii şi interogaţii retorice. pronume la persoana a II-a. . Fluieraş de os . verbe la persoana a II-a.  repetiţia – figură de stil constând în folosirea de mai multe ori a aceluiaşi cuvânt sau a mai multor cuvinte.

 . Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă. Blaga)  antiteza – procedeu artistic care constă în opoziţis dintre două cuvinte. Eminescu) comparaţia – figură de stil prin care se alătură doi termeni pe baza unor însuşiri comune. (Al. înşiruire care conduce la amplificarea ideii exprimate. menit să exprime acele însuşiri ale obiectului care înfăţişează imaginea lui aşa cum se reflectă în simţirea şi fantezia autorului. Eminescu)  enumeraţia – figură de stil care constă în înşiruirea unor termeni de acelaşi fel sau purtători ai unor sensuri apropiate în context. (M. (M. prin intermediul unei comparaţii subînţelese. de trandafiri. idei.Vlahuţă)  epitetul – figură de stil care constă în determinarea unui substantiv sau verb de un adjectiv. fapte. Arghezi)  merafora – figură de stil prin care se trce de la înţelesul obişnuit al unui cuvânt la alt sens. personaje. . In seara răzvrătită care vine De la străbunii mei până la tine . Eram aşa de obosit de primăveri. milos şi crud. (L. adverb.Flori de tei deasupra noastră Ori să cadă rânduri – rânduri. sceptic şi cucernic. cu scopul de a evidenţia anumite caracteristici ale primului termen. Bun şi rău. situaţii menite să se reliefeze reciproc. Prin care trece albă regina nopţii moartă. de tinereţe şi de râs. (T. . temerar şi fricos.

unor elemente abstracte. Iar barda din stânga-I ajunge la cer. (G. mărind sau micşorând. Unul altuia îl spune. Eminescu)  personificarea – figură dde stil prin care se atribuie fiinţelor necuvântătoare. Zării o floare Ca o lumină. Gigantică poartă-o cupolă pe frunte. Eminescu)  inversiunea – procedeu artistic prin care se schimbă ordinea obişnuită a cuvintelor pentru a obţine efecte poetice. formând o imagine unitară în care poetul sugerează noţiuni abstracte prin intermediul concretului. elementelor naturii. fenomen sau eveniment. . (Gr. pentru a-I impresiona pe cititori. Şi vodă-I un munte. (M. Dunărea se-nştiinţează Şi-ale ei spumate unde către mare îl pornesc. personificări. Intr-o gradină. comparaţii. Si vorba-I e tunet. Coşbuc)  alegoria – figură de stil alcătuită dintr-o înşiruire de metafore. Şi din chaosului văi Un mândru chip se-ncheagă. Alexandrescu )  hiperbola – figură de stil care exagerează. lucrurilor. (M. trăsăturile unei fiinţe ale unui lucri. însuşiri sau manifestări ale omului. Lâng-o tulpină.Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri. Sălbatecul vodă e-n zale şi-n fier. răsufletul ger. Şi zalele-I zuruie crunte.

Invocaţia folosită pentru interpelarea unui personaj imaginar sau absent se numeşte invocaţie retorică. să strică! S-o las. statice.] (M.S-o tai. Dar ce zgomot se aude?Bâzâit ca de albine? (M. . Eminescu) vizuale.Văcărescu)  interogaţia retorică – figură de stil care constă într-o întrebare sau un şir de întrebări adresate unui auditoriu. . tactile. si-I dezvăluie lucruri necunoscute. olfactive. gustative. Imagini artistice Elemente de prozodie: • versul – rând dintr-o poezie cu unitate ritmică şi de sens. Eminescu)  invocaţia – figură de stil care constă în cererea de sprijin şi ruga poetului. de obicei muza. cromatice. Cum nu vii tu. (I. pentru ca o divinitate. mi-e frică Că vine altul şi mi-o rădică. audio-vizuale. vers • tradiţional – cu rimă şi ritm alb – lipsit de rimă liber – lipsit de rimă şi de ritm strofa – secvenţă a textului poetic alcătuită din două sau mai multe versuri. . dimanice. de la care nu se aşteaptă un răspuns. deoarece acesta este subînţeles. Ţepeş Doamne! [. auditive.

♦ terţină (3 versuri). a monorimă a a a împerecheată a a b b a b a b a b b a a b a înlănţuită b a b rimă încrucişată îmbrăţişată • măsura versurilor ♦ versuri scurte (7-8 silabe). rima – potrivirea sunetelor din silaba finală a versurilor. ♦ sextină (6 versuri). . ♦ catren (4 versuri). ♦ versuri lungi (peste 10 silabe). ♦ polimorfă (7-12 versuri). ♦ cvinarie (5 versuri).• ♦ distih (2 versuri).

.• ritmul – succesiunea silabelor accentuate şi neaccentuate dintr-un vers. !!! Piciorul metric este unitatea ritmică alcătuită din silabe accentuate şi neaccentuate care asigură ritmul (cadenţa). Ritmul se bazează pe piciorul metric.

M. de silabe 2 Componenţa şi schema 1 silabă accentuată şi 1 neaccentuată 1 silabă neaccentuată şi 1 accentuată Doină. M. Mihnea şi baba ) Pe vodă-l zăreşte călare trecând / Prin şiruri. Bolintineanu. Dăscăliţa) Mihnea încalecă. Eminescu I-a dedicat poezia Iambul. Goga. Eminescu. calul său tropotă. dulce. Coşbuc. Paşa Hassan) Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate. săltăreţele dactile (M. Exemple doină. . cu fulgeru-n mână. Mortua est.Piciorul metric Troheu Nr. Eminescu) Este adesea ritmul invocaţiei (ex. Poetul) Iamb 2 1 silabă accentuată şi 2 neaccentuate Dactil 3 1 silabă neaccentuată 1 silabă accentuată 1 silaba neaccentuată 3 2 silabe neaccentuate 1 silabă accentuată Amfibrah Anapest 3 Ritm solemn. (Gr. (D. Coşbuc. (G. Alexandrescu. G. cântic (Doina) Un cânt pribeag îmbrăţişează firea. Umbra lui Mircea la Cozia) Observaţii Este ritmul poeziei populare. (O.

Genul liric elegia.Specii literare ale genului liric de dragoste. de voinicie. de dor. de dor. imnul. satira. haiducesc. LIRICA SCRISĂ (cultă) . de înstăinare. cu temă socială. idila. bocetul. de haiducie. de leagăn. rondelul. Strigăturile. pastelul. psalmul. meditatia. de înstrăinare. sonetul. Doina LIRICA ORALĂ Cântecul Ghicitorile. al obiceiurilor. oda. de cătănie. de dragoste. de jale. Descântecul. gazelul. glosa.

Eminescu ) Idila – specie a genului liric ce exprimă sentimente de dragoste în stilul bucolic. Coşbuc) . (Mezul iernii. Alecsandri) Pastelul – specie a genului liric. de premărire faţă de patrie. A. . care exprimă cele mai profunde sentimente de dor. . . folosit în practici speciale. . Ghicitoarea – specie a genului liric.Doina – specie a genului liric. de revoltă. (Trecut-au anii . (La steaua . de dragoste. care reprezintă un peisaj. sentimentele poetului. . folclorică în care se exprimă diferite sentimente şi este însoţit de o melodie. Alexandrescu) Meditaţia – specie a genului liric ce dă expresie poetică unor experienţe intelectuale fundamentale în legătură cu teme majore ale universului şi ale vieţii umane. G. de dimensiuni foarte reduse. (Un răsunet. o poezie descriptivă. M. M. Strigătura – text scurt.Duhului meu. V. de jale. Mureşeanu) Satira – specie a genului liric în care se ridiculizează sau se condamnă cu dispreţ şi indignare aspecte negative ale caracterului omenesc sau ale societăţii.Eminescu) Oda – specie a genului liric în care se exprimă sentimente de admiraţie. . Cântecul – specie lirică. (Rea de paltă. rostit la ceremonialuri şi horă cu scopul de a înveseli atmosfera. (Satiră. Alecsandri) Imnul – specie a genului liric în care se exprimă o preamărire religioasă sau naţională. destinată identificării unui obiect. cu discreţie. având o funcţie magică. faţă de un ideal. Gr. Elegia – specie lirică în care poetul îşi exprimă sentimentele de tristeţe într-o gamă mergând de la melancolie la durere. Descântecul – text ritmat. specifică folclorului românesc. prin intermediul căruia sunt exprimate. de o personalitate anumită etc. V. (Odă ostaşilor români.

formată dintr-un număr variabil de distihuri (între 5 şi 15). Sonetul românesc are versuri de 11 silabe şi ritm iambic. preamărirea lui Dumnezeu. vers cu care se şi încheie. Macedonski) Gazel . (Vorbeşte-ncet. cu formă fixă. G. 6 sau 8 versuri. Eminescu) . (Glossa. catrenele având rimă îmbrăţişată.poezie erotică sau filozofică. L. ultimul vers fiind o concluzie a întregului conţinut al poeziei. iar al doilea cu al optulea vers. alcătuită din 14 versuri. M. alcătuită din 3 catrene şi un vers izolat. iar ultima strofă reia în ordine înversă versurile primei strofe. (Psalm. în care primul vers este identic cu al şaptelea şi ultimul vers. cu formă fixă. Eminescu) Rondel – specie a genului liric. Al. iar terţinele rimă înlănţuită. Blaga) Sonet – specie a genului liric. coşbuc) Glosa – poezie cu formă fixă şi conţinut gnomic. (Rondelul rozelor de august. M. cu formă fixă. (Lupta vieţii. în literatura cultă el exprimă o dilemă existenţială. fiecare strofă dezvoltând câte un vers al strofei-temă. fiecare al doilea vers al distihurilor având aceeaşi rimă cu cele două versuri ale distihului iniţial. grupate în 2 catrene şi 2 terţine. alcătuită din strofe de 4.Psalm – cântec religios. fiind înlocuită uneori de angoasa căutării şi îndoielii existenţei divine. lirică.

în proză sau în versuri.  Instanţele universului operei literare dramatice  autor abstract – prezent în indicaţiile scenice. Instanţele textului dramatic  Instanţele universului real  autor concret.  cititorul/publicul abstract – receptorul ideal. singurul semn al său în textul dramatic constituindu-l didascaliile.  Instanţele lumii dramatice  personajele/actanţii. autorul retrăgânduse.  cititor concret/public. delimitată de intrarea sau ieşirea unui personaj sau de modificarea locului şi timpului acţiunii.  regizor. replica – răspunsul unui personaj la cuvintele anterioare ce aparţineau altui personaj. • • • . tabloul – subdiviziunea unui act.  actori. scrise cu scopul de a fi reprezentate pe scenă. având o acţiune unitară şi fiind marcată prin antract şi lăsarea cortinei. scena – subdiviziune a unui act/tablou. lăsând loc personajelor.  regizorul abstract – receptorul imediat.GENUL DRAMATIC Genul dramatic – cuprinde operele literare. Structura: • actul – subdiviziune a piesei de teatru ce conţine un moment important al acţiunii.

Acţiunea – structurată pe momentele subiectului.• didascaliile – note de regie. monologul. Moduri de expunere Specii literare ale genului dramatic cu măşti POPULAR(oral) Genul dramatic comedia tragedia SCRIS(cult) drama monodrama tragicomedia melodrama feeria vodevilul farsa jocurile cu papuşi . naraţiunea şi descrierea numai în didascalii. sugestii ale autorului referitoare la detaliile de decor. de îndrumarea cititorului. gesturile sau nuanţele mimicii personajelor. dialogul. timpul şi spaţiul desfăşurării acţiunii.

uneori acestea confruntându-se cu false probleme. întâmplări. şi care desemnează o atitudine esenţială în faţa vieţii: Bergson în lucrarea sa Râsul definea comicul ca tot ceea ce este mecanic şi artificial. stârneşte râsul. conflictul între aparenţă şi esenţă. .  nume. alături de tragic şi sublim. în proză sau în versuri. stil parodic.    Comicul – categorie estetică fundamentală. care evocă personaje. suprapus peste tot ceea ce este viu şi natural.  limbaj.  intenţii. personaje puţine. Caracteristi:           textul este organizat pe acte. caractere într-un mod care stârneşte râsul. comicul se naşte din contrastul dintre aparenţă şi esenşă. caracter educativ. moravuri sociale.Comedia Comedia – specie a genului darmatic. spaţiul şi timpul sunt limitate şi bine precizate.  moravuri. deseori. cultivă valori morale şi etice. personajele sunt tipuri umane. exagerând ridicolul. caractere. scene şi tablouri. deznodământ vesel. acţiunea este structurată pe momentele subiectului.  caracter. apare comicul de:  situaţie. având un sfârşit vesel şi. dintre ceea ce vrea să pară cineva la un moment dat şi ceea ce este în realitate. înlănţuirea unor evenemente neaşteptate. un sens moralizator. care produc răsturnări de situaţie spectaculoase.

I. Ciprian Titanic-vals.B.L. ( Rusaliile. Machiavelli Comedia erorilor. norii.Alecsandri) Farsa – specie a genului dramatic de mică întindere ce porneşte de la un fapt cotidian şi se caracterizează printr-un comic bufon. T. Ianke şi Cadâr.V. M. G. Goldoni Revizorul. C. Sebastian Mielul turbat. G. V. Shaw din literatura universală Comedii reprezentative Chiriţa în Iaşi. de limbajul aluziv. (Sânziana şi Pepelea. Eftimiu Take. Plaut Mătrăguna. (Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea. Baranga Proştii sub clar de lună. de rezolvările groteşti pe care le promovează. V. T. Mazilu din literatura română . utilizând efecte scenice speciale pentru crearea unei atmosfere mitice.L. A. I. Caragiale Omul care a văzut moartea. Gogol Pygmalion. râsul fiind stârnit de comicul tipurilor umane aduse în scenă. Muşatescu Ultima oră.Feeria – specie a genului dramatic care îmbină textul cu muzica şi dansul întrun decor fantastic cu personaje fabuloase. Caragiale) Păsările. W. Molière Slugă la doi stăpâni. V. Alecsandri) Vodevilul – specie a genului dramatic a cărei intrigă este bogată în răsturnări de situaţie şi se bazează pe tehnica quiproquo-ului. N. miraculoase. Alecsandri O scrisoare pierdută. V. I. Shakespeare Avarul. N. Popa Omul cu mârţoaga. Aristofan Soldatul fanfaron. V.

propriile lor sentimente. în versuri su în proză. Racine Meropa. cu un conflict puternic în care sunt antrenate personaje nobile ce întruchipează valori morale absolute şi cu un final nefericit. P.  înfrângerea protagonistului. W. Shakespeare Cidul. W. ordinea existentă a lumii. Tragic – categorie estetică fundamentală opusă comicului. de timp. Euripide Hamlet.  respectarea regulii celor trei unităţi (de loc. Prometeu înlănţuit.  conflict între datorie şi pasiune (la clasici).  stil solemn. Corneille Fedra. W. de acţiune). Sofocle Hecuba.Tragedia Tragedia – specie a genului dramatic. J. Shakespeare Regele Lear.  stârneşte milă. Eschil Antigona. Voltaire antică Tragedia renascentistă clasică . Caracteristici:  personaje puternice.  sentimentul demnităţii umane. Shakespeare Romeo şi Julieta.  conflict între personaje şi destinul potrivnic. prezentând personaje eroice angajate în conflict puternic şi care se încheie cu înfrângerea sau moartea eroului.

H. având un caracter neverosimil şi un final artificial. limbaj familiar. tipuri umane complexe. B. subtilitatea indicaţiilor scenice (didascaliilor). L. O’Neill Discipolul diavolului. sentimente. Melodrama – specie a genului dramatic ce pune în scenă personaje care se confruntă cu obstacole imposibil de trecut. Fr. L. cu situaţii exagerate. E. Tolstoi Muştele. (Iona. Monodrama – specie a genului dramatic cu un singur personaj. Sartre Straniul interludiu. libertatea personajelor de a acţiona. Drama Drama – specie a genului dramatic în versuri sau în proză. dialogul dintre personaje fiind substituit de discursul monologat al personajului cu sine însuşi sau cu o lume nevăzută.P. conflict interior. tensiunea intelectuală a replicilor. Sorescu) Intrigă şi iubire. drama este cea care se completează cu accente tragice. al conştiinţei. cu un conţinut grav. surprins într-o situaţie banală şi un deznodământ nefericit. Brecht Drame reprezentative din literatura universală . în care episoadele comice se interferează cu episoadele triste. J.B. G. Shaw Mutter Courage. Pirandello Puterea întunericului.!!! În literatura română nu întâlnim tragedie propriu-zisă. Schiller Cromwell. fericit sau nu.N. Hugo Nora. Caracteristici :         diversitate de personaje. V. M. Ipsen Henric IV. ideea de veridicitate.

Petrescu de idei Cuminicătura. Ionescu absurdului Sărbătoare princiară. Mazilu suprarealistă Insula. Lovinescu Lupii de aramă. Blaga Moartea unui artist. C. E.M. B. Delavrancea Jocul ielelor. V. Gellu Naum Meşterul Manole. L. Alecsandri Tulburarea apelor. Lovinescu Năpasta. Blaga Danton. B. Beckett Drame reprezentative pentru literatura română Răzvan şi Vidra. G. Maniu expresionistă Zamolxe. H. M. Sorescu istorică . L.P. Caragiale Fântâna Blanduziei. Hasdeu Despot-vodă.Aşteptându-l pe Godot.L. Zamfirescu mitologică psihologică ţărănească geniului Drama parabolică Jocul vieţii şi al morţii în deşertul cu cenuşă. H. C.Şt. L. Blaga Cântăreaţa cheală. T. V. Petrescu Matca. Alecsandri Apus de soare. A. S. I.

 idealul imbinării frumosului cu binele şi adevărul. măsura. caractere.  interesul pentru natura umană. Boileau (1674).  stilul: puritate. concizie.  primează raţiunea în faţa pasiunii. claritate. N. oda. preferă anumite genuri şi specii literare şi utilizează în operele lor modalităţi artistice similare.  tipuri de personaje.  puritatea genurilor şi speciilor: idila. de loc. precizie.  regula celor trei unităţi: de timp.   epic dramatic epopee fabulă tragedie .postmodernă Groapa din tavan. satira. de acţiune. Caracteristici:  valorificarea antichităţii greco-romane.  personajele provin mai ales din aristocraţie. Clasicismul Determinare istorică: • secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea. armonia.  obiectivitatea autorului. M.  liric pastorala.  echilibrul. Manifest literar: • Arta poetică. Vişniec CURENTE LITERARE Curent literar – cuprinde scriitorii dintr-o anumită perioadă care împărtăşesc aceleaşi principii estetice (aceleaşi concepţii despre artă).

 personajele evoluează între extreme de la angelic la demonic. folclorul.Racine. natura.  personajele provin din toate cateegoriile sociale. antiteza. Caracteristici:  cultul eului. J. Hugo (1827).comedie literatura universală: P. subiectivitate. Boileau. N. drama.al XIX-lea. vis.  culoare locală. La Fontaine Reprezentanţi literatura română: sec.  eroi excepţionali în împrejurări excepţionale. pitoresc. visul. Negruzzi şi Gr. în interferenţă cu elemente romantice la C. poemul filozofic.  stilul: îmbogăţirea limbajului.  gustul misterului ţi al fantasticului.  liric meditaţia.  evaziune în trecut. nuvela istorică. Manifest literar: • Prefaţa la drama Cromwell de V.  teme: istoria. Molière. Corneille. poemul epic.  . Romantismul Determinare istorică: • prima jumătate a secolului al XIX-lea cu ecouri şi în a doua jumătate. condiţia omului de geniu.  epic dramatic balada.  negarea normelor rigide. exotism. căutarea absolutului. Alexandrescu. originalitatea şi libertatea formei  amestecul genurilor şi speciilor: elegia.

Eminescu Realismul Determinare istorică: • a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi secolul al XX-lea.  personaje tipice în imprejurări tipice.  valoarea documentară. A. banul.  veridicitatea detaliilor. . Negruzzi şi Gr.  impersonalitatea. M.  tematică socială: parvenirea. de Balzac (1842) • Realismul de Champfleury (1857).  analiza psihologică. Puşchin.  dramatic drama.  personaje din toate categoriile sociale. Byron. Leopardi Reprezentanţi literatura română: manifestul literar: Introducţie în revista “Dacia literară”.literatura universală: V. de Vigny.  reflectare obiectivă. zestrea. comedia. Alexandrescu la care se interferează cu elementele clasice. moştenirea. Novalis. C.  epic nuvelă.  stil: sobru. tehnica detaliului. roman. limbajul – mijloc de caracterizare a personajelor.  genuri şi specii: schiţă. Hugo. impersonal. Manifest literar: • Prefaţa la Comedia umană de H.  determinare socială. Caracteristici:  principiul veridicităţii.

Reprezentanţi literatura română: N.  metode experimentaliste preluate din ştiinţă. Cehov.  teme: aspecte sumbre. Zola.  Reprezentanţi dramatic drama. roman. G. I.  personaje ale căror acţiuni sunt determinate de realitate. Stendhal. literatura universală: E.  atmosferă lugubră. Dickens. Ch.  prezenţa obsesiei. Călinescu. Caracteristici:  importanţă acorbată biologicului (eredităţii maladive instinctelor).  însemnătatea acordată amănuntului. Zola (1880).  genuri şi specii: schiţă. L. Tolstoi. de Maupassant . Manifest literar: • Romanul experimental de E. ereditatea malativă.  stilul: impersonal.L. boli.Rebreanu. Naturalismul Determinare istorică: • ultimele decenii ale secolului al XIX-lea. Gogol. obsesii. G.literatura universală: H. de Balzac. Caragiale. Slavici. Filimon. instincte. G. I. N. Dostoevski. A.  epic nuvelă. L. crude ale realităţii.  metode de observaţie medicală. Flaubert. utilizarea tuturor domeniilor limbajului.

B. literatura universală: P. inspiraţia citadină. I. Verlaine. D.  cultivarea stărilor sufleteşti maladive.Şt.Bacovia . Verlaine. Caragiale. Minulescu.  simbolul – instrumentul de a sugera absolutul. versul liber. • Arta poetica de P. erotismul. nevrozele.  corespondenţele dintre parfumuri.L.  stilul: combaterea retorismului şi anecdoticului. confuze: spleen.literatura română: I. Mallarmé Reprezentanţi literatura română: Şt. Rimbaud. A. S. Delavrancea Simbolismul Determinare istorică: • ultimele decenii ale secolului al XIX-lea. dramatic (drama.  teme: muzica. feeria). Baudelaire. grădinile.  dorinţa de evadare. parfumurile. Manifest literar: • Corespondenţe de Ch. culori şi sunete. Anghel. Petică. cimitirul. muzicalitatea versului. ci expresii ale unei sensibilităţi.  personajele teatrului simbolist nu sunt individualităţi conturate. Caracteristici:  utilizarea sugestiei. târgul provincial.  genurile literare: liric. nevroza. G.

 stilul: violenţa expresiei. G.  sentimentul absolutului. Al. Trakl.  stilul: libertate de expresie. Heym Reprezentanţi literatura română: L.  interferanţa genurilor şi speciilor. Caracteristici:  hazardul – metodă de creaţie literară.A. Blaga.  respinge orice relaţie între logică şi poezie. Eluard Reprezentanţi literatura română: T.  drama de idei. Philippide Dadaismul Determinare istorică: • deceniile al II-lea şi al III-lea ale secolului al XX-lea. . literatura universală: P.  teme: miturile şi neliniştea filozofică. între expresie şi gândire. literatura universală: St. George. Tzara.Expresionismul Determinare istorică: • primele decenii ale secolului al XX-lea. G. Caracteristici:  idealul întoarcerii la sufletul primar.  stilizarea şi depersonalizarea personajelor. Saşa Pană Suprarealismul Determinare istorică: • deceniile al III-lea şi al IV-lea ale secolului al XX-lea.  valorificarea miturilor.

nivel morfosintactic.Manifest literar: • Manifestele suprarealismului de A. • .Breton.  Valori le limbii literare. literatura universală: A. Vinea COMENTARIUL DE TEXT I. mărcile eului liric. ideea.  Semnificaţia titlului. Probleme specifice textului: liric tipul de lirism. Caracteristici:  dicteul automat.  Încadrarea operei şi a autorului în contextul literaturii naţionale şi universale.  interferenţa genurilor şi speciilor.  se inspiră din subconştient şi vis.  Geneza operei. II.  Genul şi specia literară. nivelul imag. nivel prozodic.  fluxul conştiinţei. Breton Reprezentanţi literatura română: I. relevarea ideilor poetice la nivel fonetic. artistice. nivel stilistic.  Tema. nivel lexical.  Valori artistice. Probleme generale  Încadrarea operei literare în contextul creaţiei scriitorului respectiv. acte. motivul.

descrierea. apartenenţa socială. punctul culminant. modalităţi de expunere şi rolul acestora. • dramatic natura conflictului. evidenţierea diferitelor tipuri de conflicte. intriga. prezenterea planurilor narative. episoade. modalităţi de caracterizare. structura subiectului desfăşurarea acţiunii. deznodământ. atitudinea scriitorului faţă de personaje. raportul cu realitatea. • epic personaje . îmrejurările în care apare şi acţionează. interferenţa elementelor dramatice şi lirice. modalităţi de caracterizare.Prezentarea subiectului pe tablouri. particulatităţi ale spectacolului faţă de text. prezentarea personajelor. naraţiunea. procedee artistice folosite pentru a evidenţia trăsăturile caracteristice. prezentare generală. expoziţiunea. trăturile caracteristice.

Limba şi literatura română. monologul.. a descrierii şi a portretului. 1977. L. Bucureşti. raportul autor / realitate. Anca. Ed. Cântece de vitejie. Ed. Blaga.. Ed. Arghezi. 1985. Diversitas. Bucureşti. Concepte operaţionale (dicţionar)..Pregătire intensivă: clasele a IX-a – a XII-a. Poezii. arta naraţiunii. 1977. (coord. T. 1968. Bucureşti. 1977 Slavici. perspectiva narării. Albatros. Ed. Bucureşti. V. Aula. Bucureşti. Goga. Dumitrescu-Buşulenga. 1969. Poezii. Gr. Ed. Pregătire rapidă . Ed. 2003. Ed. Versuri.. G. Minerva. Cârciu. Diacon Coresi. Zoe. G. 1975. 2005. Dumitrescu. Braşov. Ghid de limba şi literatura română pentru clasela a IX-a – a XIIa şi pentru examenul de bacalaureat. 1977. Ed. Albatros. Poveşti şi povestiri. Enigma Otiliei. tipul de narator.moduri de expunere dialogul. admitere la facultate . Ed. Bucureşti. Coşbuc. Creangă. Comunicare ficţională şi nonficţională. 1993. Grif. Proză. O. Bucureşti. Plus. Tineretului. Bibliografie selectivă Alecsandri.) Crestomaţie de literatură universală. implicaţiile artistice ale limbii. Bucureşti. M. . Eminescu. Călinescu. Ion Crengă. I. 2003. Minerva. Bucureşti. Bărboi. Braşov. Ed. Bucureşti. Constanţa.. Evelina. Opere. Minerva.. Poezii.). bacalaureat. Mara. Braşov. Ed.. Bucureşti.. I.. Sofia.. Anda (coord. Ed. Editura pentru literatură. Diversitas. Ed. Dobra. 1998. Alşbatros. Alexandrescu. Poezii. 1974. Minerva. Ed.

.P. 2000. Teoria literaturii. Ion. E. Bucureşti. Manuale de limba şi literatura română . Minerva.D. Corint.clasa a XI-a. Bucureşti. Bucureşti. Minerva.clasa a IX-a.. Bucureşti. Bucureşti.. Bucureşti. Arca lui Noe – eseu despre romanul românesc . Bucureşti.. Aula. Limba şi literatura română pentru examenul de bacalaureat. Sigma. L. 2000. Ed. N. . 2002. .clasa a IX-a.Manolescu. Bucureşti. Bucureşti.. Ed. Ed. Rotaru. 2005. 2004. 2005. Ed. Ed. Lazăr. Valentina. M. Corint. cu aplicaţii pentru liceu . Braşov. Ed. .clasa a XII-a. Rebreanu. ..clasa a X-a. . Corint. Ed. 1990.Compendiu. Humanitas Educaţional.clasa a X-a. Ed. Ed. L.1996. 1977. Art. Paicu.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful