OPERA LITERARĂ

Opera literară

– este creaţia artistică, cultă sau populară, în versuri sau
în proză, în care autorul transfigurează realitatea în ficţiune, în rodul imaginaţiei sale, reordonând-o pentru a-i da un anumit sens.

Tema operei literare – este aspectul fundamental de viaţă prezentat de scriitor în opera literară prin intermediul ficţiunii. Ideea operei literare – este atitudinea scriitorului faţă de aspectul fundamental de viaţă prezentat. Motivul operei literare – este reprezentat de o situaţie, un personaj, un obiect, o cifră, o maximă, care se repetă pe parcursul unei opere sau în creaţii diferite, îmbogăţindu-se de fiecare dată cu noi sensuri.

GENURI ŞI SPECII LITERARE
Genul literar cuprinde opere similare prin:  modalitatea prin care autorul se exprima pe sine;  modul de structurare a conţinutului;  procedee estetice comune. Specia literara:  este subordonata genului literar;  clasă de opere similare prin structura conţinut epic liric dramatic

Genuri literare

GENUL EPIC Genul epic cuprinde opere literare, în proza sau în versuri, în care autorul îşi
exprima în mod indirect, în ipostază de narator, gândurile, sentimentele prin intermediul acţiunii şi al personajelor.

Instanţele textului epic
 Instanţele universului real:  autorul concret – emiţătorul propriu-zis al mesajului literar - creatorul operei literare  cititorul concret – receptorul propriu-zis al operei literare  Instanţele universului operei literare epice:  autor abstract – creatorul lumii operei  cititor abstract – receptorul ideal al operei literare  Instanţele lumii narate:  narator – intermediar între autor şi opera literară, între cititor şi operă; - vocea sau persoana care narează întâmplările; - autorul fictiv. !!!Tipuri de narator: obiectiv – narare obiectivă la persoana a III-a; Narator subiectiv – narare subiectivă la persoana I. omniscient – ştie totul, controlează totul; personaj – participă în mod direct la acţiune ca protagonist; martor – participă la acţiune, dar nu ca protagonist, ci ca personaj secundar.

Narator

 naratar – cel căruia i se adresează naratorul - cititorul fictiv !!!cititor abstract ≠ cititor fictiv  personaj – persoana, eroul care acţionează în opera literară, participând la desfăşurarea acţiunii. !!! Tipuri de personaj în funcţie de:
Rolul jucat Principal; Secundar; Episodic. Cantitate Individual; Colectiv. Profilul moral Pozitiv; (protagonist) Negativ. (antagonist) Gradul implicarii Personaj-narator; Personaj-actor; Personaj-reflector; Personaj-martor; Personaj-alter-ego. Gradul de evoluţie Static; Mobil; Raportarea la realitate Fantastic; Legendar; Alegoric; Simbolic; Istoric; Artefact. Curentul literar Clasic; Romantic; Realist; Naturalist; Postmodern; Expresionist.

!!! Modalităţi de caracterizare:
Caracterizare directă Din prezenterea directă făcută de:  autor;  alte personaje;  de personajul însuşi (autocaracterizare). Caracterizare indirectă Din prezentarea indirectă:  a numelui;  a vestimentaţiei;  a limbajului folosit;  a comportamentului;  a faptelor si întâmplărilor la care participă;  a relaţiilor cu alte personaje;  a mediului în care trăieşte;  a frământărilor sufleteşti şi cugetărilor interioare.

Subiectul operei literare – reprezintă şirul de evenimente preyentat în operă cu ajutorul personajelor, prin transpunere artistică. Momentele subiectului:  expoziţiunea (situaţia iniţială);  intriga (cauza acţiunii);  desfăşurarea acţiunii;  punctul culminant (situaţia dificilă);

deznodământul (situaţia finală).

Procedee de legare a secvenţelor narative:

înlănţuirea: povestirea 1

,

povestirea 2

alternanţa:

povestirea 1

povestirea 2

inserţia:

povestirea 1 povestirea 2

povestire în ramă

Moduri de expunere:  naraţiunea – presupune propriu-zisă;    Timpul În textul epic se poate identifica:  timpul narării (momentul când sunt relatate faptele);  timpul evenimenţial(momentul când se întâmplă acţiunea);  timpul lecturii (momentul când cititorul receptează opera). descrierea portret. dialogul; monolog. narator; acţiune; personaje.

zise Moromete liniştit. . Preda. se folosesc semne de punctuaţie specifice: două puncte. (G. Enigma Otiliei)   Stilul indirect Caracteristici  Exemple Draga tatei. semnele întrebării şi exclamării. iaca ce-mi spune măreproduce indirect spusele unei persoane.Dă-i apă. Slavici.Otilia. predicatul poate fi verb la modul indicativ sau imperativ. (I. lovi-te-ar turbarea? Lasă jos! Lasă jos! Lasă jos. ei nu ţi-a spus nimeni că te urăşte.D-ta nu vezi că nu ştiu să joc.zise el – dar eşti uşoară şi merge bine. linie de dialog sau ghilimele. foloseşte verbe de ta de tine: că n-o asculţi.Tipuri de discurs narativ: Stilul direct Caracteristici     reproduce direct vorbirea unui personaj/unor personaje. singular şi plural. Moromeţii) . . propoziţia care reproduce spusele unei persoane este principală. răspunse ea. Călinescu. relaţie. n-auzi? . . că eşti rea de declaraţie urmate de elemente de gură şi înnărăvită şi că nu este chip să mai stai în casa mea.Deloc nu ştii. Exemple .Când ai intrat. e adevărat? Mă iubeşti? . foloseşte verbe de declaraţie urmate de două puncte. (M.Ei. Mara) . verbul se foloseşte la persoana I şi a II-a.

timp trecut. . (M. însă lipseşte linia de dialog. (I. în Exemple A rămas Mara. Creangă. . Slavici. cât şi indirect. cu sensul că nimeni nu merită să-i asculte gândurile. vorbirea este atribuită personajului.] (Ion Creangă. săraca. iar modul imperativ se transformă în conjunctiv. punctul şi virgula. şi harnică. Acum. Fata babei şi fata moşneagului) Cineva îl întrebase odată în glumă de ce vorbeşte singur şi Moromete îi răspunse serios că asta e din pricină că n-are cu cine discuta. ce. cât). se caracterizează prin ambiguitatea vocii narative. dacă. dar nu-i păsa. când. poate şedea şi acasă. elemente subordonate specifice propoziţiei secundare CD (ca. văduvă cu doi copii. care. Preda. Mara) Baciu ştia că Ion are s-o izgonească. Lasă să vie fata. sărăcuţii de ei. ca în stilul direct. verbele se folosesc la modul indicativ. stilul indirect liber se prezintă. cum. verbul se foloseşte la persoana a III-a singular şi plural. ba căs plin de noroc.] şi femeile bisericoase din sat îi băgase mamei o mulţime de bazaconii în cap care de care mai ciudate: ba că am să petrec între oameni mari. unde. şi Dumnezeu a mai lăsat să aibă şi noroc. este un stil indirect din care lipseşte conjucţia că. naratorul identificându-se uneori cu personajul.    propoziţia care reproduce spusele unei persoane se subordonează verbului de declaraţie prin elementele de relaţie subordonatoare şi este propoziţie secundara CD. dispar semnele de punctuaţie specifice vorbirii directe si apar: virgula. Amintiri din copilărie) Stilul indirect liber Caracteristici    conţine atât elemente ale stilului direct. ca broasca de păr. cine. . nu-i nimic. Mai bine aşa decât să se plece el în faţa tâlharului şi să-i dea moşia. că-I măritată în lege. Moromeţii) [. ba că am glas de înger şi multe alte minunăţii[. . parantezele. (I.   . să. dar era tânără şi voinică.

Ion) Specii literare ale genului epic balada în versuri legenda POPULAR(oral) în proză legenda basmul povestea snoava balada legenda poemul epopeea fabula schiţa nuvela romanul amintirea eseul jurnalul povestea povestirea basmul reporajul Genul epic în versuri SCRIS(cult) în proză . sub monologului interior. forma (L. Rebreanu.proza modernă.

cronologică.  fantastic.  prezenţa motivelor şi simbolurilor tipice:  cifre fatidice: trei.  călătoria. cât şi în cea cultă.  probele. nedefinit prin coordonate geografice. forţele binelui biruind în final. prezentă atât în literatura populară.  finale (marchează revenirea la realitate) “Am încălecat pe-o şa/Şi v-am spus povestea aşa”. Vineri. de obicei în proză.  mediane (menţine atenţia auditorului) “înainte mult mai este”.  ajutorul primit de la figuri arhetipale:Zâna. nouă. conform unui şablon:  superioritatea mezinului. doisprezece.  formule tipice:  iniţiale (captează atenţia auditorului introducându-l în lumea fantastică) “a fost odată ca niciodata”. care va învinge în final răul. “şi merseră ce merseră”. Sf.Basmul Basmul – specie a genului epic. . în care personajele înzestrate cu puteri supranaturale. fabulos (“tărâmul celălalt”). de mare întindere. şapte.  spaţiul este vast.  căsătoria. Caracteristici:  acţiune lineară. împărţit pe două tărâmuri:  real (“acest tărâm” ).  biruirea binelui.  acţiunea este structurată pe momentele subiectului.  timpul este nedeterminat: “a fost odată…”. traversează întâmplări fantastice şi sunt antrenate în lupta dintre bine şi rău.

realizată prin:  proverbe. observaţie.  apa moartă. animaliere (protagoniştii sunt animale): Capra cu trei iezi.  ajutătoare: păsări.  personaje:  pozitive/negative.  stilul se caracterizează prin oralitate. fiind mitologie. Caracteristica lui este că eroii . numele protagonistului. Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă.  individuale/colective.  verbe la imperativ. fantastice (dominate de elementul miraculos): Greuceanu.  titlul este sugestiv: de obicei. morală etc.  substantive în vocativ. depăşind cu mult romanul.  reale/supra naturale/reale cu puteri supranaturale. Basme “Basmul este o operă de creaţie literară […]. nuvelistice (mai apropiate de elementele realităţii concrete): Povestea lui Stan Păţitul de Ion Creangă. etică. Punguţa cu doi bani de Ion Creangă. […] e un gen vast. ştiinţă. o oglindire […] a vieţii în moduri fabuloase.  protagonist/antagonist. Basmul cult: Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă. Popular: Greuceanu.  diminutive. apa vie.  zicători.  cuvinte şi expresii populare.  topică inversă.  repetiţii.  interjecţii. animale.

de petrecere) .cucerirea ascultătorilor. cu o acţiune limită. n-avem de a face cu un basm. expresii colocviale. situându-se ca o amploare între schiţă şi roman. nararea făcându-se la persoana I. nu pe personaj. Caracteristici: naraţiune subiectivizată.  atmosfera (intimă.” (G. animale.  caracterul faptelor povestite este unul mitic. ci şi anumite fiinţe himerice. .pretextul care declanşează povestirea. evocarea trecutului. un trecut istoric. naratorul este fie personaj.  ceremonial – apariţia povestitorului. .  stilul: registrul familiar. relatarea unei singure întâmplări.        după formă Povestirea în versuri în proză satirică fantastică filozofică .folosirea persoanei I. .suspans pe parcursul povestirii. . Estetica basmului) Povestirea Povestirea – specie a genului epic. dar nu sunt oameni. de dimensiuni relativ restrânse. Ele comunică cu omul.captarea atenţiei auditorului. Şi fabulele vorbesc despre animale. pentru felurite tipuri de indivizi. menţinând atenţia ascultătorilor. accentul cade pe situaţie. mitic. fie martor. Fiinţele neomeneşti din basm au psihologia şi sociologia lor misterioasă.nu sunt numai oameni. acţiune lineară. iniţiatic.Călinescu. dar acestea sunt simple măşti. relaţia narator – receptor/auditoriu presupune:  oralitate – aparenţa de dialog dintre narator si receptor.formule ale adresării directe. . Când dintr-o naraţiune lipsesc aceşti eroi himerici. ce se desfăşoară pe un singur fir epic. fie observator. de sfat.

accentul căzând nu pe acţiune. (Hanu Ancuţei. Caragiale filozofică: Sărmanul Dionis de M.  se manifestă un conflict exterior şi un conflict interior. cronologică.  tendinţă de obiectivizare.  acţiunea este structurată pe momentele subiectului şi organizată pe capitole sau părţi. Negruzzi Sărmanul Dionis de M. mediu ambiant. Negruzzi psihologica: Moara cu noroc de I. motivarea reacţiilor psihohogice). situată ca amploare între schiţa.  intriga este riguros construită. cu un singur fir narativ.Sadoveanu) Nuvela Nuvela – specie a genului epic în proză.Eliade romantică: Alexandru Lăpuşneanu de C.L. un personaj al povestirii propriu-zise devenind naratorul povestiriii incluse. Caracteristici:  naraţiune lineară. ci pe caracterizarea complexă a personajelor. naraţiune la persoana a III-a. M. Slavici In vreme de război de I. după temă Nuvela istorică: Alexandru Lăpuşneanu de C.  titlul este concentrat şi sugestiv. Slavici .după conţinut şi destinaţie magică romantică pentru copii Povestirea în ramă – tip de naraţiune în care firul povestirii propriu-zise este întrerupt prin inserţia altei povestiri. Eminescu fantastică: La ţigănci de M. povestire şi roman.  accentul cade pe definirea personajului (elemente biografice. ce implică un număr restrâns de personaje. Eminescu realistă: Moara cu noroc de I.

L. Conflictul interior se manifestă în conştiinţa personajului. Personajele sunt personalităţi istorice(dominitori. dezumanizarea. lucrări ştiinţifice).după curentul literar naturistă: In vreme de război de I. în conformitate cu viziunea autorului. Teme precum: frica. relaţii sociale. întâmplările prezentate având ca punct de plecare evenimente ce sunt consemnate istoric. Acţiunea este lineară. Conflictul exterior declanşează conflictul interior. vestimentaţie. Analiza stărilor interioare ale personajelor. Ilustrarea unui destin. boieri. obiceiuri. Realitatea istorică este îmbinată cu ficţiunea şi viziunea autorului. Naratorul este preponderent omniprezent. parvenirea. exacerbarea percepţiei. Timpul şi spaţiul sunt precizate. limbaj Nuvela psihologică Ilustrarea inadaptabilităţii individului în societate. Caragiale modernistă: La ţigănci de M. atmosfera locală este reconstituită. sfârşitul personajului de regăseşte în sfârşitul operei. alienarea. recurgându-se la detalii referitoare la mentalităţi. Epoca. Conflictul este declanşat de raportul individ / societate. modele sau antimodele). nararea obiectivă la persoana a III-a.Eliade Nuvela istorică Inspiraţie din trecutul istoric. documente istorice. evocându-se artistic un moment din istoria naţională. (cronici. însă sunt realizate prin transfigurare artistică. . comportamente. cronologică.

dar atuci realitatea este condusă de legi necunoscute. Cel care percepe evenimentul trebuie să opteze pentru una din cele două soluţii posibile: ori este vorba de o înşelăciune a simţurilor.Prezentarea transformărilor suferite de personaje în evoluţia conflictului. Într-o lume care este evident a noastră. intospecţia. fie miraculosul. ce se bazează pe contrastul dintre natural şi supranatural. Îndoiala. . Acţiune discontinuă. Stare de confuzie accentuată. visul. de un produs al imaginaţiei. metempsihoza. fără diavoli şi silfide şi fără vampiri. Finalul ambiguu. timpul suferă dilatări şi comprimări. de îndată ce optăm pentru un răspuns sau pentru celălalt. călătoria în timp. şi atunci legile lumii rămân ceea ce sunt. Teme şi motive: pactul cu diavolul. Tehnici narative utilizate: stilul indirect liber. are loc un eveniment ce nu poate fi explicat prin legile acestei lumi familiare. monologul interior. fie straniul. ori evenimentul s-a petrecut într-adevăr. fabulosul şi straniul. cea pe care o cunoaştem. astfel dispar limitele de timp şi spaţiu. identitatea incertă. ezitarea eroului şi a cititorului de a opta pentru o explicaţie sau alta a evenimentului. dedublarea. Apariţia elementului misterios / ireal ambiguizează indicii spaţio-temporali. părăsim fantasticul pătrunzând într-un gen învecinat. Fantastic – categorie estetică. analiza psihologică. rolul de a găsi o posibilă explicaţie revenindu-I personajului. învecinată cu miraculosul. Nuvela fantastică Acţiunea se desfăşoară pe două planuri: real /ireal. Naratorul este observator. face parte integrantă din realitate. călătoria cosmică. Fantasticul ocupă intervalul acestei incertitudini. cititorului.

de mare întindere. odată cu realismul. alegoric. desfăşurată în perioade variabile de timp. Romanul ia naştere în secolul al XVIII-lea şi devine specie foarte utilizată în secolul al XIX-lea. Slavici Baltagul de M. al XIX-lea Mara de I. de la o zi până la câteva generaţii. Introducere în literatura fantastică) folcloric (are la bază superstiţii. simbolic. Sadoveanu Zodia Cancerului de M. literatura S. având un număr mare de personaje şi o acţiune amplă.Filimon după conţinut .F. Fantastic Romanul Romanul – specie a genului epic. dezvoltând mai multe conflicte. de aventuri istoric psihologic fantastic poliţist de dragoste cronică de familie tradiţional după problematici şi tehnici narative obiectiv modern Roman sec. Sadoveanu subiectiv Ciocoii vechi şi noi de N. feeric (specific basmelor).(Tzvetan Todorov. credinţe populare).

întâia noapte de război de C. Călinescu Maitreyi de M. Eliade Moromeţii de M. Rebreanu Răscoala de L. Rebreanu Ultima noapte de dragoste. Petrescu Enigma Otiliei de G.după perioada apariţiei interbelic Ion de L. Rebreanu Pădurea Spânzuraţilor de L. Preda postbelic .

♦ linearitatea acţiunii. fluxul conştiinţei. ♦ obiectivitate şi subiectivitate. ♦ personaj rotund. trăire. .spaţiu interior = teren al confruntărilor (memoria. ♦ personaje clar conturate. ♦ narator omniscient. II. prezentate sub aspectul ororilor. ♦ evenimentele urmează cursul indicat de gândire. spaţiul confruntărilor ♦ cronologie anulată.Conţinutul ♦ iubirea este idilică. ♦ interiorul = conştiinţa. reveria. Roman modern ♦ lumea personajului: . războiul sunt demitizate.Perspectivă narativă ♦ exteriorul – spaţiul favorit al confruntărilor. ♦ istoria. plate. îşi caută identitatea. războiul sunt surprinse sub aspectul exemplarităţii. supus doar propriei morale. visul). . ♦ circularitate. responsabile în faţa judecăţii celorlalţi. ♦ istoria. memorie afectivă.Forma III. I. ♦ obiectivitate. a III-a. ♦ iubirea este un ferment al unor stări complexe.individualizat în complexitatea sa. intuiţie. ♦ echilibrul. contemplativ.Repere Roman tradiţional ♦ lume patriarhală cu valenţe autohtone: satul văzut ca spaţiu conservator al esenţelor.spatiu exterior (oraşul sau satul) văzut din perspectiva devalorizării tradiţiilor. ♦ simetrii. ♦ narare la persoana ♦ naraţiune la persoana a III-a şi persoana I. ♦ armonia structurii. ♦ cronologia acţiunii.

♦ nu se respectă ordinea cronologică. ♦ naraţiune la persoana a III-a. ♦ tehnica jurnalului intim sau a corespondenţei. ♦ naraţiune la persoana I. cunoştiinţei. Călinescu. întâlnim dilatări sau comprimări ale timpului. Fraţii Jderi de M. Filimon. ♦ procedee narative: . Sadoveanu. Slavici. dorind să asupra evenimentelor din planul semene cu lumea reală. care lasă uneori locul personajuluireflector. imagine parţială. Eliade. Romane moderne obiective: Ion de L.fluxul conştiinţei. Zodia Cancerului de M. imagine glo. Rebreanu. conştiinţei. ♦ narator omniscient şi omniprezent. Preda. acţiune discontinuă. Moromeţii de M. ♦ universul fictiv este construit după ♦ universul fictiv se concentrează principiul verosimilităţii. Sadoveanu. Romanul modern Obiectiv Subiectiv ♦ existenţă subiectivă. .memoria involuntară. Ciocoii vechi şi noi de N. ♦ narator – personaj. Viaţa la ţară de Duiliu Zamfirescu. Sadoveanu. ♦ acţiune continuă. Enigma Otiliei de G. întâia noapte de război de C. Rebreanu. Maitreyi de M.Romane tradiţionale: Mara de I. Baltagul de M. Nuntă în cer de M. Romane moderne subiective Ultima noapte de dragoste. Petrescu. . Eliade.♦ prezentarea lumii prin intermediul bală a lumii. Răscoala de L.

♦ obiectivitate. Sadoveanu. confesiunea. absurdă. ♦ incoerenţa. ♦ acţiune lineară. Cartea milionarului de Ş. ♦ ambiguitate => naratorul mimează impersonalitatea. jurnalul intim. întâia noapte de război de C. . dar nu obiectivă. Exemplu: Ion de L. ♦ autenticitate. Bănulescu. Exemplu: Ultima noapte de dragoste. ♦ acţiune discontinuă. ionic ♦ axat pe analiza psihologică şi introspecţie. memoria involuntară. notele de subsol. ♦ perspectivă ludică. Petrescu. ♦ tehnici narative: fluxul conştiinţei. unitară. Maitreyi de M. ♦ personajele sunt tipuri. Rebreanu. cronologică.Nicolae Manolescu în Arca lui Noe stabileşte următoarele tipuri de roman: Roman doric ionic corintic doric ♦ construieşte o lume omogenă. Exemplu: Creanga de aur de M. ♦ naratorul este o instanţă care prezintă acţiunea şi personajele dintr-un punct exterior. scrisorile. ♦ naraţiune la persoana a III-a. Eliade. corintic ♦ viziune ironică asupra lumii. ♦ naraţiune subiectivă. ♦ discontinuitatea lumii.

Instanţele textului liric  Instanţele universului real  autor concret. eul liric.  Instanţele universului operei literare lirice  autor abstract / eul liric.  cititor concret. descriptivism.  cititor abstract – receptorul ideal. afectivitate. emoţiile. îşi exprimă în mod direct sentimentele.  cititorul fictiv – receptorul fictiv căruia I se adresează eul liric.GENUL LIRIC Genul liric – cuprinde operele literare în care autorul.  personaje simbolice. în ipostaza eului liric. mască/rol. gândurile şi ideile cu ajutorul figurilor de stil şi imaginilor artistice.  Instanţele lumii lirice  eul liric – corespondentul liric al naratorului din textul epic. persoana I/a II-a. . !!!Tipuri de lirică: subiectivă Lirică obiectivă persoana a III-a.

Mărcile eului liric verbe la imperativ. pronume la persoana a II-a. rolurilor (poetul se asimilează mai multor personaje). trei versuri. verbe la persoana a II-a. . invocaţii şi interogaţii retorice. Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate (Gr. .eului (poetul se autoexprimă). măştilor (poetul se exprimă cu ajutorul unei identităţi străine). reflexive. substantive în vocativ. Fluieras de soc . pronume şi adjective posesive la persoana I. . Fluieraş de fag . . . Lirica monologul liric Moduri de expunere descrierea poetică Procedee artistice:  aliteraţia – figură de stil care constă în repetarea unei consoane sau a unui grup de consoane cu efect eufonic imitativ şi expresiv. . verbe la persoana I. pronume personale.  repetiţia – figură de stil constând în folosirea de mai multe ori a aceluiaşi cuvânt sau a mai multor cuvinte. . Alexandrescu)  anafora – figură de stil care constă în repetarea aceluiaşi cuvânt sau a unor sintagme la în ceputul a două. Fluieraş de os . spre a întări o idee sau o expresie. Prin vulturi vântul viu vuia (G. Coşbuc)  asonanţa – figură de stil care constă în repetiţia unei vocale accentuate în două sau mai multe cuvinte.

menit să exprime acele însuşiri ale obiectului care înfăţişează imaginea lui aşa cum se reflectă în simţirea şi fantezia autorului. de trandafiri. adverb. Bun şi rău. Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă. temerar şi fricos. Prin care trece albă regina nopţii moartă. fapte. . (Al. milos şi crud. Arghezi)  merafora – figură de stil prin care se trce de la înţelesul obişnuit al unui cuvânt la alt sens. prin intermediul unei comparaţii subînţelese. cu scopul de a evidenţia anumite caracteristici ale primului termen. Eminescu) comparaţia – figură de stil prin care se alătură doi termeni pe baza unor însuşiri comune. Blaga)  antiteza – procedeu artistic care constă în opoziţis dintre două cuvinte. (L. . Eram aşa de obosit de primăveri. de tinereţe şi de râs. idei. sceptic şi cucernic. (M. (M. Eminescu)  enumeraţia – figură de stil care constă în înşiruirea unor termeni de acelaşi fel sau purtători ai unor sensuri apropiate în context. In seara răzvrătită care vine De la străbunii mei până la tine .Flori de tei deasupra noastră Ori să cadă rânduri – rânduri. situaţii menite să se reliefeze reciproc. personaje. înşiruire care conduce la amplificarea ideii exprimate.  .Vlahuţă)  epitetul – figură de stil care constă în determinarea unui substantiv sau verb de un adjectiv. (T.

Alexandrescu )  hiperbola – figură de stil care exagerează. răsufletul ger. comparaţii. lucrurilor. Şi vodă-I un munte. Eminescu)  inversiunea – procedeu artistic prin care se schimbă ordinea obişnuită a cuvintelor pentru a obţine efecte poetice. fenomen sau eveniment. Sălbatecul vodă e-n zale şi-n fier. Lâng-o tulpină. (M. (M. Gigantică poartă-o cupolă pe frunte. Iar barda din stânga-I ajunge la cer.Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri. mărind sau micşorând. Coşbuc)  alegoria – figură de stil alcătuită dintr-o înşiruire de metafore. (G. Si vorba-I e tunet. trăsăturile unei fiinţe ale unui lucri. Zării o floare Ca o lumină. Şi din chaosului văi Un mândru chip se-ncheagă. elementelor naturii. Intr-o gradină. (Gr. Unul altuia îl spune. Şi zalele-I zuruie crunte. formând o imagine unitară în care poetul sugerează noţiuni abstracte prin intermediul concretului. personificări. însuşiri sau manifestări ale omului. . Dunărea se-nştiinţează Şi-ale ei spumate unde către mare îl pornesc. unor elemente abstracte. Eminescu)  personificarea – figură dde stil prin care se atribuie fiinţelor necuvântătoare. pentru a-I impresiona pe cititori.

S-o tai. pentru ca o divinitate. Invocaţia folosită pentru interpelarea unui personaj imaginar sau absent se numeşte invocaţie retorică. gustative. Eminescu) vizuale. . deoarece acesta este subînţeles. Ţepeş Doamne! [. .Văcărescu)  interogaţia retorică – figură de stil care constă într-o întrebare sau un şir de întrebări adresate unui auditoriu.] (M. Dar ce zgomot se aude?Bâzâit ca de albine? (M. să strică! S-o las. olfactive. mi-e frică Că vine altul şi mi-o rădică. statice. dimanice. si-I dezvăluie lucruri necunoscute. auditive. Eminescu)  invocaţia – figură de stil care constă în cererea de sprijin şi ruga poetului. tactile. cromatice. Cum nu vii tu. vers • tradiţional – cu rimă şi ritm alb – lipsit de rimă liber – lipsit de rimă şi de ritm strofa – secvenţă a textului poetic alcătuită din două sau mai multe versuri. . de obicei muza. (I. audio-vizuale. de la care nu se aşteaptă un răspuns. Imagini artistice Elemente de prozodie: • versul – rând dintr-o poezie cu unitate ritmică şi de sens.

♦ polimorfă (7-12 versuri). ♦ versuri lungi (peste 10 silabe). a monorimă a a a împerecheată a a b b a b a b a b b a a b a înlănţuită b a b rimă încrucişată îmbrăţişată • măsura versurilor ♦ versuri scurte (7-8 silabe). rima – potrivirea sunetelor din silaba finală a versurilor. ♦ cvinarie (5 versuri). .• ♦ distih (2 versuri). ♦ catren (4 versuri). ♦ terţină (3 versuri). ♦ sextină (6 versuri).

• ritmul – succesiunea silabelor accentuate şi neaccentuate dintr-un vers. !!! Piciorul metric este unitatea ritmică alcătuită din silabe accentuate şi neaccentuate care asigură ritmul (cadenţa). . Ritmul se bazează pe piciorul metric.

G. Paşa Hassan) Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate. Goga. Eminescu. Eminescu) Este adesea ritmul invocaţiei (ex. Mihnea şi baba ) Pe vodă-l zăreşte călare trecând / Prin şiruri. . cu fulgeru-n mână. Coşbuc. (G. Poetul) Iamb 2 1 silabă accentuată şi 2 neaccentuate Dactil 3 1 silabă neaccentuată 1 silabă accentuată 1 silaba neaccentuată 3 2 silabe neaccentuate 1 silabă accentuată Amfibrah Anapest 3 Ritm solemn. M. calul său tropotă.Piciorul metric Troheu Nr. săltăreţele dactile (M. cântic (Doina) Un cânt pribeag îmbrăţişează firea. Exemple doină. Bolintineanu. Eminescu I-a dedicat poezia Iambul. (Gr. de silabe 2 Componenţa şi schema 1 silabă accentuată şi 1 neaccentuată 1 silabă neaccentuată şi 1 accentuată Doină. Dăscăliţa) Mihnea încalecă. Mortua est. Alexandrescu. dulce. Umbra lui Mircea la Cozia) Observaţii Este ritmul poeziei populare. (O. M. (D. Coşbuc.

de înstăinare. imnul. Doina LIRICA ORALĂ Cântecul Ghicitorile.Specii literare ale genului liric de dragoste. cu temă socială. meditatia. psalmul. Strigăturile. de jale. rondelul. Genul liric elegia. de voinicie. oda. de dragoste. de dor. al obiceiurilor. haiducesc. Descântecul. sonetul. de haiducie. de înstrăinare. LIRICA SCRISĂ (cultă) . pastelul. glosa. bocetul. gazelul. de leagăn. satira. de dor. de cătănie. idila.

de jale. folosit în practici speciale. Descântecul – text ritmat. . de o personalitate anumită etc. G. M. (Rea de paltă. prin intermediul căruia sunt exprimate. cu discreţie. (Satiră. . V. Alecsandri) Imnul – specie a genului liric în care se exprimă o preamărire religioasă sau naţională. Elegia – specie lirică în care poetul îşi exprimă sentimentele de tristeţe într-o gamă mergând de la melancolie la durere. care reprezintă un peisaj. Cântecul – specie lirică. având o funcţie magică. Eminescu ) Idila – specie a genului liric ce exprimă sentimente de dragoste în stilul bucolic.Eminescu) Oda – specie a genului liric în care se exprimă sentimente de admiraţie. . Strigătura – text scurt. M.Doina – specie a genului liric. Gr. Ghicitoarea – specie a genului liric. (Mezul iernii. care exprimă cele mai profunde sentimente de dor. (Odă ostaşilor români. de premărire faţă de patrie. (Un răsunet. Alecsandri) Pastelul – specie a genului liric.Duhului meu. rostit la ceremonialuri şi horă cu scopul de a înveseli atmosfera. de dragoste. . (Trecut-au anii . (La steaua . destinată identificării unui obiect. V. de revoltă. A. de dimensiuni foarte reduse. faţă de un ideal. . sentimentele poetului. Alexandrescu) Meditaţia – specie a genului liric ce dă expresie poetică unor experienţe intelectuale fundamentale în legătură cu teme majore ale universului şi ale vieţii umane. folclorică în care se exprimă diferite sentimente şi este însoţit de o melodie. o poezie descriptivă. . specifică folclorului românesc. Mureşeanu) Satira – specie a genului liric în care se ridiculizează sau se condamnă cu dispreţ şi indignare aspecte negative ale caracterului omenesc sau ale societăţii. Coşbuc) .

(Glossa. iar terţinele rimă înlănţuită. L. în literatura cultă el exprimă o dilemă existenţială. alcătuită din 3 catrene şi un vers izolat. coşbuc) Glosa – poezie cu formă fixă şi conţinut gnomic. iar ultima strofă reia în ordine înversă versurile primei strofe. Macedonski) Gazel . alcătuită din strofe de 4. cu formă fixă. iar al doilea cu al optulea vers. G.poezie erotică sau filozofică. (Psalm. ultimul vers fiind o concluzie a întregului conţinut al poeziei. preamărirea lui Dumnezeu.Psalm – cântec religios. cu formă fixă. (Vorbeşte-ncet. Sonetul românesc are versuri de 11 silabe şi ritm iambic. (Lupta vieţii. Eminescu) . Al. 6 sau 8 versuri. fiecare strofă dezvoltând câte un vers al strofei-temă. (Rondelul rozelor de august. Eminescu) Rondel – specie a genului liric. în care primul vers este identic cu al şaptelea şi ultimul vers. catrenele având rimă îmbrăţişată. fiecare al doilea vers al distihurilor având aceeaşi rimă cu cele două versuri ale distihului iniţial. formată dintr-un număr variabil de distihuri (între 5 şi 15). cu formă fixă. M. vers cu care se şi încheie. alcătuită din 14 versuri. M. Blaga) Sonet – specie a genului liric. fiind înlocuită uneori de angoasa căutării şi îndoielii existenţei divine. grupate în 2 catrene şi 2 terţine. lirică.

scrise cu scopul de a fi reprezentate pe scenă.  regizor.  cititorul/publicul abstract – receptorul ideal. autorul retrăgânduse. având o acţiune unitară şi fiind marcată prin antract şi lăsarea cortinei. • • • .  actori.  Instanţele universului operei literare dramatice  autor abstract – prezent în indicaţiile scenice. delimitată de intrarea sau ieşirea unui personaj sau de modificarea locului şi timpului acţiunii. replica – răspunsul unui personaj la cuvintele anterioare ce aparţineau altui personaj.  regizorul abstract – receptorul imediat.  cititor concret/public. tabloul – subdiviziunea unui act.GENUL DRAMATIC Genul dramatic – cuprinde operele literare. lăsând loc personajelor. Instanţele textului dramatic  Instanţele universului real  autor concret. în proză sau în versuri. Structura: • actul – subdiviziune a piesei de teatru ce conţine un moment important al acţiunii. scena – subdiviziune a unui act/tablou. singurul semn al său în textul dramatic constituindu-l didascaliile.  Instanţele lumii dramatice  personajele/actanţii.

naraţiunea şi descrierea numai în didascalii. Acţiunea – structurată pe momentele subiectului. gesturile sau nuanţele mimicii personajelor.• didascaliile – note de regie. de îndrumarea cititorului. timpul şi spaţiul desfăşurării acţiunii. sugestii ale autorului referitoare la detaliile de decor. Moduri de expunere Specii literare ale genului dramatic cu măşti POPULAR(oral) Genul dramatic comedia tragedia SCRIS(cult) drama monodrama tragicomedia melodrama feeria vodevilul farsa jocurile cu papuşi . dialogul. monologul.

cultivă valori morale şi etice. în proză sau în versuri. deseori. spaţiul şi timpul sunt limitate şi bine precizate.  moravuri. suprapus peste tot ceea ce este viu şi natural.  limbaj. caractere.    Comicul – categorie estetică fundamentală. având un sfârşit vesel şi.Comedia Comedia – specie a genului darmatic. apare comicul de:  situaţie. înlănţuirea unor evenemente neaşteptate. uneori acestea confruntându-se cu false probleme. Caracteristi:           textul este organizat pe acte. un sens moralizator. conflictul între aparenţă şi esenţă. caracter educativ. acţiunea este structurată pe momentele subiectului. care produc răsturnări de situaţie spectaculoase. care evocă personaje. alături de tragic şi sublim. stil parodic. exagerând ridicolul. moravuri sociale.  caracter. personaje puţine. stârneşte râsul. comicul se naşte din contrastul dintre aparenţă şi esenşă. scene şi tablouri. dintre ceea ce vrea să pară cineva la un moment dat şi ceea ce este în realitate. personajele sunt tipuri umane.  nume. . caractere într-un mod care stârneşte râsul. întâmplări.  intenţii. deznodământ vesel. şi care desemnează o atitudine esenţială în faţa vieţii: Bergson în lucrarea sa Râsul definea comicul ca tot ceea ce este mecanic şi artificial.

Alecsandri) Vodevilul – specie a genului dramatic a cărei intrigă este bogată în răsturnări de situaţie şi se bazează pe tehnica quiproquo-ului. Caragiale) Păsările.L. Ianke şi Cadâr.V.Alecsandri) Farsa – specie a genului dramatic de mică întindere ce porneşte de la un fapt cotidian şi se caracterizează printr-un comic bufon. Popa Omul cu mârţoaga. N. V. N.I. V. I. A. Goldoni Revizorul. Molière Slugă la doi stăpâni. Eftimiu Take. miraculoase. I. utilizând efecte scenice speciale pentru crearea unei atmosfere mitice. V. râsul fiind stârnit de comicul tipurilor umane aduse în scenă. V. de rezolvările groteşti pe care le promovează. C. Gogol Pygmalion. V. (Sânziana şi Pepelea. G.B. Mazilu din literatura română . G.Feeria – specie a genului dramatic care îmbină textul cu muzica şi dansul întrun decor fantastic cu personaje fabuloase. Baranga Proştii sub clar de lună. Aristofan Soldatul fanfaron. Shaw din literatura universală Comedii reprezentative Chiriţa în Iaşi. Machiavelli Comedia erorilor. (Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea. Shakespeare Avarul. T. norii. T. de limbajul aluziv.L. Muşatescu Ultima oră. Caragiale Omul care a văzut moartea. W. M. Sebastian Mielul turbat. Ciprian Titanic-vals. Plaut Mătrăguna. ( Rusaliile. Alecsandri O scrisoare pierdută.

propriile lor sentimente. Sofocle Hecuba. Prometeu înlănţuit. Shakespeare Regele Lear. Euripide Hamlet. de timp. în versuri su în proză. Tragic – categorie estetică fundamentală opusă comicului. cu un conflict puternic în care sunt antrenate personaje nobile ce întruchipează valori morale absolute şi cu un final nefericit. W.  respectarea regulii celor trei unităţi (de loc.  stârneşte milă. Eschil Antigona.Tragedia Tragedia – specie a genului dramatic.  conflict între datorie şi pasiune (la clasici). W. Caracteristici:  personaje puternice. P. de acţiune).  sentimentul demnităţii umane. Racine Meropa. W. Shakespeare Cidul. J.  stil solemn.  înfrângerea protagonistului. ordinea existentă a lumii. Corneille Fedra.  conflict între personaje şi destinul potrivnic. prezentând personaje eroice angajate în conflict puternic şi care se încheie cu înfrângerea sau moartea eroului. Shakespeare Romeo şi Julieta. Voltaire antică Tragedia renascentistă clasică .

(Iona. drama este cea care se completează cu accente tragice.N. ideea de veridicitate. E. subtilitatea indicaţiilor scenice (didascaliilor). Sartre Straniul interludiu. Brecht Drame reprezentative din literatura universală .P. Pirandello Puterea întunericului. libertatea personajelor de a acţiona. cu situaţii exagerate. tensiunea intelectuală a replicilor. Ipsen Henric IV. Shaw Mutter Courage. O’Neill Discipolul diavolului. Drama Drama – specie a genului dramatic în versuri sau în proză. G. Schiller Cromwell. dialogul dintre personaje fiind substituit de discursul monologat al personajului cu sine însuşi sau cu o lume nevăzută.B. H. limbaj familiar. Melodrama – specie a genului dramatic ce pune în scenă personaje care se confruntă cu obstacole imposibil de trecut. surprins într-o situaţie banală şi un deznodământ nefericit. al conştiinţei. în care episoadele comice se interferează cu episoadele triste. având un caracter neverosimil şi un final artificial. L.!!! În literatura română nu întâlnim tragedie propriu-zisă. L. cu un conţinut grav. Monodrama – specie a genului dramatic cu un singur personaj. Sorescu) Intrigă şi iubire. M. Hugo Nora. Tolstoi Muştele. tipuri umane complexe. V. conflict interior. sentimente. fericit sau nu. Fr. J. B. Caracteristici :         diversitate de personaje.

L.P. Blaga Danton. S. I. Lovinescu Năpasta. Alecsandri Apus de soare. V. Ionescu absurdului Sărbătoare princiară. Zamfirescu mitologică psihologică ţărănească geniului Drama parabolică Jocul vieţii şi al morţii în deşertul cu cenuşă. H. H. V. E. B. Blaga Moartea unui artist. A. Sorescu istorică . L. Delavrancea Jocul ielelor. L. Mazilu suprarealistă Insula. B. Hasdeu Despot-vodă.Şt. T. G. C. Alecsandri Tulburarea apelor. Petrescu Matca. Beckett Drame reprezentative pentru literatura română Răzvan şi Vidra. Blaga Cântăreaţa cheală. Maniu expresionistă Zamolxe.L. C. M.Aşteptându-l pe Godot.M. Caragiale Fântâna Blanduziei. Gellu Naum Meşterul Manole. Petrescu de idei Cuminicătura. Lovinescu Lupii de aramă.

 primează raţiunea în faţa pasiunii. Caracteristici:  valorificarea antichităţii greco-romane.   epic dramatic epopee fabulă tragedie .  idealul imbinării frumosului cu binele şi adevărul.  personajele provin mai ales din aristocraţie.  tipuri de personaje. precizie. Clasicismul Determinare istorică: • secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea.  interesul pentru natura umană. armonia. concizie. M. preferă anumite genuri şi specii literare şi utilizează în operele lor modalităţi artistice similare. Vişniec CURENTE LITERARE Curent literar – cuprinde scriitorii dintr-o anumită perioadă care împărtăşesc aceleaşi principii estetice (aceleaşi concepţii despre artă).  stilul: puritate. de loc. satira.postmodernă Groapa din tavan.  echilibrul. claritate. măsura.  puritatea genurilor şi speciilor: idila. oda. Boileau (1674). de acţiune. caractere.  regula celor trei unităţi: de timp.  liric pastorala. N.  obiectivitatea autorului. Manifest literar: • Arta poetică.

Boileau. J. originalitatea şi libertatea formei  amestecul genurilor şi speciilor: elegia. căutarea absolutului. vis.  evaziune în trecut. Negruzzi şi Gr. folclorul. Corneille. natura. subiectivitate. drama.  negarea normelor rigide.al XIX-lea.comedie literatura universală: P. antiteza. condiţia omului de geniu. poemul filozofic. Caracteristici:  cultul eului.  culoare locală. Romantismul Determinare istorică: • prima jumătate a secolului al XIX-lea cu ecouri şi în a doua jumătate. Molière. Manifest literar: • Prefaţa la drama Cromwell de V.  eroi excepţionali în împrejurări excepţionale. exotism.  stilul: îmbogăţirea limbajului.Racine. poemul epic.  liric meditaţia. Hugo (1827). N.  . în interferenţă cu elemente romantice la C. nuvela istorică.  personajele evoluează între extreme de la angelic la demonic. pitoresc.  gustul misterului ţi al fantasticului.  epic dramatic balada. visul.  teme: istoria.  personajele provin din toate cateegoriile sociale. La Fontaine Reprezentanţi literatura română: sec. Alexandrescu.

 stil: sobru.  reflectare obiectivă. moştenirea. M. de Vigny. Caracteristici:  principiul veridicităţii.  personaje tipice în imprejurări tipice. de Balzac (1842) • Realismul de Champfleury (1857). Manifest literar: • Prefaţa la Comedia umană de H. . Alexandrescu la care se interferează cu elementele clasice. impersonal.literatura universală: V.  valoarea documentară.  veridicitatea detaliilor.  personaje din toate categoriile sociale.  impersonalitatea. Leopardi Reprezentanţi literatura română: manifestul literar: Introducţie în revista “Dacia literară”. Negruzzi şi Gr.  epic nuvelă. Hugo. roman. tehnica detaliului.  dramatic drama.  analiza psihologică. limbajul – mijloc de caracterizare a personajelor. Novalis. C.  tematică socială: parvenirea. Puşchin. banul. zestrea. comedia.  determinare socială. Eminescu Realismul Determinare istorică: • a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi secolul al XX-lea. Byron. A.  genuri şi specii: schiţă.

de Maupassant .  genuri şi specii: schiţă. L. Reprezentanţi literatura română: N.  personaje ale căror acţiuni sunt determinate de realitate. Naturalismul Determinare istorică: • ultimele decenii ale secolului al XIX-lea. I.  epic nuvelă. roman.  metode experimentaliste preluate din ştiinţă. L. boli.L. Gogol. G. Dickens. Caragiale. G. Zola (1880).  Reprezentanţi dramatic drama. A. Caracteristici:  importanţă acorbată biologicului (eredităţii maladive instinctelor). Slavici. I. instincte. obsesii.  atmosferă lugubră.Rebreanu.  prezenţa obsesiei. G. de Balzac. ereditatea malativă. N. Cehov. Dostoevski. Manifest literar: • Romanul experimental de E. literatura universală: E. Flaubert.literatura universală: H. Călinescu. Ch. Stendhal. Tolstoi.  teme: aspecte sumbre.  stilul: impersonal. Zola.  metode de observaţie medicală.  însemnătatea acordată amănuntului. crude ale realităţii. utilizarea tuturor domeniilor limbajului. Filimon.

Petică. Verlaine. D. I. inspiraţia citadină. literatura universală: P.literatura română: I. culori şi sunete. B. muzicalitatea versului. târgul provincial. versul liber.  dorinţa de evadare. cimitirul. Mallarmé Reprezentanţi literatura română: Şt. Caragiale. Caracteristici:  utilizarea sugestiei. feeria). • Arta poetica de P. Verlaine. Baudelaire.  personajele teatrului simbolist nu sunt individualităţi conturate. erotismul. nevroza.  teme: muzica.L. Manifest literar: • Corespondenţe de Ch. dramatic (drama. S. Minulescu.  cultivarea stărilor sufleteşti maladive. Rimbaud. nevrozele.Şt. parfumurile. confuze: spleen. G. Anghel. A.  genurile literare: liric. ci expresii ale unei sensibilităţi. Delavrancea Simbolismul Determinare istorică: • ultimele decenii ale secolului al XIX-lea. grădinile.Bacovia .  simbolul – instrumentul de a sugera absolutul.  corespondenţele dintre parfumuri.  stilul: combaterea retorismului şi anecdoticului.

G.  teme: miturile şi neliniştea filozofică.  respinge orice relaţie între logică şi poezie.  interferanţa genurilor şi speciilor. G. Eluard Reprezentanţi literatura română: T.A. Heym Reprezentanţi literatura română: L. Caracteristici:  idealul întoarcerii la sufletul primar.  valorificarea miturilor. Philippide Dadaismul Determinare istorică: • deceniile al II-lea şi al III-lea ale secolului al XX-lea. .  sentimentul absolutului. Caracteristici:  hazardul – metodă de creaţie literară.  drama de idei. Saşa Pană Suprarealismul Determinare istorică: • deceniile al III-lea şi al IV-lea ale secolului al XX-lea. Trakl.Expresionismul Determinare istorică: • primele decenii ale secolului al XX-lea. George. Tzara. între expresie şi gândire. literatura universală: P.  stilizarea şi depersonalizarea personajelor.  stilul: libertate de expresie. Blaga. Al. literatura universală: St.  stilul: violenţa expresiei.

nivel morfosintactic.  Semnificaţia titlului.  Genul şi specia literară. nivel stilistic. ideea.Manifest literar: • Manifestele suprarealismului de A. artistice. nivel prozodic. Probleme specifice textului: liric tipul de lirism. Probleme generale  Încadrarea operei literare în contextul creaţiei scriitorului respectiv. • .  Valori artistice. mărcile eului liric. nivel lexical.  Valori le limbii literare.  Încadrarea operei şi a autorului în contextul literaturii naţionale şi universale.  se inspiră din subconştient şi vis.  Geneza operei. Vinea COMENTARIUL DE TEXT I. motivul. literatura universală: A. relevarea ideilor poetice la nivel fonetic.  fluxul conştiinţei. Breton Reprezentanţi literatura română: I. nivelul imag.Breton. II. acte.  Tema.  interferenţa genurilor şi speciilor. Caracteristici:  dicteul automat.

episoade. descrierea. • epic personaje . deznodământ. modalităţi de expunere şi rolul acestora. structura subiectului desfăşurarea acţiunii. modalităţi de caracterizare. prezenterea planurilor narative. atitudinea scriitorului faţă de personaje. interferenţa elementelor dramatice şi lirice. îmrejurările în care apare şi acţionează. raportul cu realitatea. procedee artistice folosite pentru a evidenţia trăsăturile caracteristice. evidenţierea diferitelor tipuri de conflicte. trăturile caracteristice. modalităţi de caracterizare. naraţiunea. • dramatic natura conflictului. particulatităţi ale spectacolului faţă de text. punctul culminant. expoziţiunea. apartenenţa socială.Prezentarea subiectului pe tablouri. prezentarea personajelor. prezentare generală. intriga.

Comunicare ficţională şi nonficţională. Minerva. admitere la facultate . Minerva. G. a descrierii şi a portretului. Ghid de limba şi literatura română pentru clasela a IX-a – a XIIa şi pentru examenul de bacalaureat. Dumitrescu-Buşulenga. Zoe.) Crestomaţie de literatură universală. 1998.. Bucureşti. 1968. Poezii.Pregătire intensivă: clasele a IX-a – a XII-a. implicaţiile artistice ale limbii. 2003. Limba şi literatura română. Minerva. Ed. Evelina. Bucureşti. I. Gr. (coord.moduri de expunere dialogul. Bucureşti. Opere. . 1977. Sofia. Pregătire rapidă . Arghezi. Coşbuc. Bucureşti. Ed.. Ed. 1977. 1993.. Ed. bacalaureat. Proză. Anda (coord. Diversitas. Bucureşti. Blaga. Constanţa. Ed. Ed. Bibliografie selectivă Alecsandri.. T. Minerva. Anca. 1977 Slavici. I. Ed. Braşov. 1975. Ed. Dumitrescu. Poezii. Bucureşti. Tineretului. Călinescu. Concepte operaţionale (dicţionar). Cârciu. G. Alexandrescu. Braşov. Ed. Diacon Coresi. Aula. Bucureşti. 1977. 2005. Braşov. perspectiva narării. Ed.. Plus. Goga. 1985. Bărboi. M...).. arta naraţiunii. Bucureşti. V. Poezii. Editura pentru literatură. Eminescu. 1974. Grif. Ed. tipul de narator. Ed. Mara. Ed. Albatros. Albatros. 2003. Dobra. raportul autor / realitate. Bucureşti. 1969.. Enigma Otiliei. Bucureşti. Bucureşti. L. Diversitas. Versuri. Poveşti şi povestiri.. Alşbatros. Poezii. Ion Crengă. Cântece de vitejie. Ed. monologul. Creangă. O.

Bucureşti. Bucureşti. cu aplicaţii pentru liceu . Bucureşti.clasa a X-a. Braşov. Art. . 1990. Ed.. .. 2002.P. Paicu. 2000. Sigma. . Ed. Valentina. Ed.D. E. Humanitas Educaţional. L. 2000. Ion.clasa a IX-a. Bucureşti. 2005.Manolescu.1996. L.clasa a X-a. M.. Ed. Bucureşti. Bucureşti. Minerva. Manuale de limba şi literatura română . 2004. Corint. Arca lui Noe – eseu despre romanul românesc .clasa a XII-a. Ed. 1977. Aula.. . Limba şi literatura română pentru examenul de bacalaureat. 2005. Rotaru. Bucureşti. Bucureşti. Corint. Corint.clasa a XI-a. . Ed. Rebreanu. Bucureşti.clasa a IX-a.. Minerva.Compendiu. Ed. Teoria literaturii. Lazăr. N. Ed. . Ed.