OPERA LITERARĂ

Opera literară

– este creaţia artistică, cultă sau populară, în versuri sau
în proză, în care autorul transfigurează realitatea în ficţiune, în rodul imaginaţiei sale, reordonând-o pentru a-i da un anumit sens.

Tema operei literare – este aspectul fundamental de viaţă prezentat de scriitor în opera literară prin intermediul ficţiunii. Ideea operei literare – este atitudinea scriitorului faţă de aspectul fundamental de viaţă prezentat. Motivul operei literare – este reprezentat de o situaţie, un personaj, un obiect, o cifră, o maximă, care se repetă pe parcursul unei opere sau în creaţii diferite, îmbogăţindu-se de fiecare dată cu noi sensuri.

GENURI ŞI SPECII LITERARE
Genul literar cuprinde opere similare prin:  modalitatea prin care autorul se exprima pe sine;  modul de structurare a conţinutului;  procedee estetice comune. Specia literara:  este subordonata genului literar;  clasă de opere similare prin structura conţinut epic liric dramatic

Genuri literare

GENUL EPIC Genul epic cuprinde opere literare, în proza sau în versuri, în care autorul îşi
exprima în mod indirect, în ipostază de narator, gândurile, sentimentele prin intermediul acţiunii şi al personajelor.

Instanţele textului epic
 Instanţele universului real:  autorul concret – emiţătorul propriu-zis al mesajului literar - creatorul operei literare  cititorul concret – receptorul propriu-zis al operei literare  Instanţele universului operei literare epice:  autor abstract – creatorul lumii operei  cititor abstract – receptorul ideal al operei literare  Instanţele lumii narate:  narator – intermediar între autor şi opera literară, între cititor şi operă; - vocea sau persoana care narează întâmplările; - autorul fictiv. !!!Tipuri de narator: obiectiv – narare obiectivă la persoana a III-a; Narator subiectiv – narare subiectivă la persoana I. omniscient – ştie totul, controlează totul; personaj – participă în mod direct la acţiune ca protagonist; martor – participă la acţiune, dar nu ca protagonist, ci ca personaj secundar.

Narator

 naratar – cel căruia i se adresează naratorul - cititorul fictiv !!!cititor abstract ≠ cititor fictiv  personaj – persoana, eroul care acţionează în opera literară, participând la desfăşurarea acţiunii. !!! Tipuri de personaj în funcţie de:
Rolul jucat Principal; Secundar; Episodic. Cantitate Individual; Colectiv. Profilul moral Pozitiv; (protagonist) Negativ. (antagonist) Gradul implicarii Personaj-narator; Personaj-actor; Personaj-reflector; Personaj-martor; Personaj-alter-ego. Gradul de evoluţie Static; Mobil; Raportarea la realitate Fantastic; Legendar; Alegoric; Simbolic; Istoric; Artefact. Curentul literar Clasic; Romantic; Realist; Naturalist; Postmodern; Expresionist.

!!! Modalităţi de caracterizare:
Caracterizare directă Din prezenterea directă făcută de:  autor;  alte personaje;  de personajul însuşi (autocaracterizare). Caracterizare indirectă Din prezentarea indirectă:  a numelui;  a vestimentaţiei;  a limbajului folosit;  a comportamentului;  a faptelor si întâmplărilor la care participă;  a relaţiilor cu alte personaje;  a mediului în care trăieşte;  a frământărilor sufleteşti şi cugetărilor interioare.

Subiectul operei literare – reprezintă şirul de evenimente preyentat în operă cu ajutorul personajelor, prin transpunere artistică. Momentele subiectului:  expoziţiunea (situaţia iniţială);  intriga (cauza acţiunii);  desfăşurarea acţiunii;  punctul culminant (situaţia dificilă);

deznodământul (situaţia finală).

Procedee de legare a secvenţelor narative:

înlănţuirea: povestirea 1

,

povestirea 2

alternanţa:

povestirea 1

povestirea 2

inserţia:

povestirea 1 povestirea 2

povestire în ramă

Moduri de expunere:  naraţiunea – presupune propriu-zisă;    Timpul În textul epic se poate identifica:  timpul narării (momentul când sunt relatate faptele);  timpul evenimenţial(momentul când se întâmplă acţiunea);  timpul lecturii (momentul când cititorul receptează opera). descrierea portret. dialogul; monolog. narator; acţiune; personaje.

Când ai intrat. foloseşte verbe de ta de tine: că n-o asculţi. Călinescu. relaţie. Moromeţii) . foloseşte verbe de declaraţie urmate de două puncte. Exemple . semnele întrebării şi exclamării. . e adevărat? Mă iubeşti? .Ei. (G. n-auzi? .zise el – dar eşti uşoară şi merge bine. răspunse ea. linie de dialog sau ghilimele. Slavici. (M. .Dă-i apă.D-ta nu vezi că nu ştiu să joc. singular şi plural. Mara) . verbul se foloseşte la persoana I şi a II-a. (I. Preda.Deloc nu ştii. că eşti rea de declaraţie urmate de elemente de gură şi înnărăvită şi că nu este chip să mai stai în casa mea. . Enigma Otiliei)   Stilul indirect Caracteristici  Exemple Draga tatei.Otilia. zise Moromete liniştit. lovi-te-ar turbarea? Lasă jos! Lasă jos! Lasă jos. ei nu ţi-a spus nimeni că te urăşte. iaca ce-mi spune măreproduce indirect spusele unei persoane. propoziţia care reproduce spusele unei persoane este principală. predicatul poate fi verb la modul indicativ sau imperativ. se folosesc semne de punctuaţie specifice: două puncte.Tipuri de discurs narativ: Stilul direct Caracteristici     reproduce direct vorbirea unui personaj/unor personaje.

  . în Exemple A rămas Mara. dar nu-i păsa. Moromeţii) [. unde.] (Ion Creangă. poate şedea şi acasă. . dispar semnele de punctuaţie specifice vorbirii directe si apar: virgula. ba căs plin de noroc. Mara) Baciu ştia că Ion are s-o izgonească. iar modul imperativ se transformă în conjunctiv. cum. Mai bine aşa decât să se plece el în faţa tâlharului şi să-i dea moşia. Preda. Fata babei şi fata moşneagului) Cineva îl întrebase odată în glumă de ce vorbeşte singur şi Moromete îi răspunse serios că asta e din pricină că n-are cu cine discuta. se caracterizează prin ambiguitatea vocii narative. Creangă. Lasă să vie fata.    propoziţia care reproduce spusele unei persoane se subordonează verbului de declaraţie prin elementele de relaţie subordonatoare şi este propoziţie secundara CD. sărăcuţii de ei. săraca. . cine. cu sensul că nimeni nu merită să-i asculte gândurile. Slavici. elemente subordonate specifice propoziţiei secundare CD (ca. parantezele. să. şi harnică. verbele se folosesc la modul indicativ. (I. ba că am glas de înger şi multe alte minunăţii[. când. cât şi indirect. (I. timp trecut. este un stil indirect din care lipseşte conjucţia că. cât). Amintiri din copilărie) Stilul indirect liber Caracteristici    conţine atât elemente ale stilului direct. (M. verbul se foloseşte la persoana a III-a singular şi plural. vorbirea este atribuită personajului. văduvă cu doi copii. . ca în stilul direct. ca broasca de păr. dar era tânără şi voinică. stilul indirect liber se prezintă. dacă. naratorul identificându-se uneori cu personajul. nu-i nimic. punctul şi virgula.] şi femeile bisericoase din sat îi băgase mamei o mulţime de bazaconii în cap care de care mai ciudate: ba că am să petrec între oameni mari. Acum. şi Dumnezeu a mai lăsat să aibă şi noroc. . ce. însă lipseşte linia de dialog. că-I măritată în lege. care.

sub monologului interior. Rebreanu.proza modernă. Ion) Specii literare ale genului epic balada în versuri legenda POPULAR(oral) în proză legenda basmul povestea snoava balada legenda poemul epopeea fabula schiţa nuvela romanul amintirea eseul jurnalul povestea povestirea basmul reporajul Genul epic în versuri SCRIS(cult) în proză . forma (L.

care va învinge în final răul. traversează întâmplări fantastice şi sunt antrenate în lupta dintre bine şi rău.  finale (marchează revenirea la realitate) “Am încălecat pe-o şa/Şi v-am spus povestea aşa”.  fantastic. Sf.  timpul este nedeterminat: “a fost odată…”.  prezenţa motivelor şi simbolurilor tipice:  cifre fatidice: trei. conform unui şablon:  superioritatea mezinului.  căsătoria.  ajutorul primit de la figuri arhetipale:Zâna. “şi merseră ce merseră”. forţele binelui biruind în final. fabulos (“tărâmul celălalt”). de obicei în proză.Basmul Basmul – specie a genului epic.  probele. nedefinit prin coordonate geografice. prezentă atât în literatura populară.  mediane (menţine atenţia auditorului) “înainte mult mai este”. Vineri. doisprezece. şapte.  spaţiul este vast. nouă. . Caracteristici:  acţiune lineară.  călătoria.  formule tipice:  iniţiale (captează atenţia auditorului introducându-l în lumea fantastică) “a fost odată ca niciodata”. în care personajele înzestrate cu puteri supranaturale. de mare întindere. cronologică. cât şi în cea cultă. împărţit pe două tărâmuri:  real (“acest tărâm” ).  acţiunea este structurată pe momentele subiectului.  biruirea binelui.

 apa vie.  stilul se caracterizează prin oralitate. ştiinţă.  topică inversă. Punguţa cu doi bani de Ion Creangă.  titlul este sugestiv: de obicei.  apa moartă.  protagonist/antagonist.  personaje:  pozitive/negative.  substantive în vocativ. animaliere (protagoniştii sunt animale): Capra cu trei iezi. fiind mitologie. numele protagonistului. morală etc.  verbe la imperativ.  cuvinte şi expresii populare. fantastice (dominate de elementul miraculos): Greuceanu.  reale/supra naturale/reale cu puteri supranaturale.  zicători. Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă. o oglindire […] a vieţii în moduri fabuloase. nuvelistice (mai apropiate de elementele realităţii concrete): Povestea lui Stan Păţitul de Ion Creangă. Basme “Basmul este o operă de creaţie literară […].  ajutătoare: păsări. Caracteristica lui este că eroii .  interjecţii. […] e un gen vast. etică. Basmul cult: Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă.  diminutive. depăşind cu mult romanul. Popular: Greuceanu. realizată prin:  proverbe. animale. observaţie.  repetiţii.  individuale/colective.

fie observator. de petrecere) . .  ceremonial – apariţia povestitorului. situându-se ca o amploare între schiţă şi roman.        după formă Povestirea în versuri în proză satirică fantastică filozofică .captarea atenţiei auditorului. de sfat. de dimensiuni relativ restrânse. fie martor.Călinescu.  caracterul faptelor povestite este unul mitic.cucerirea ascultătorilor. acţiune lineară. animale. dar acestea sunt simple măşti. naratorul este fie personaj.” (G. dar nu sunt oameni. nu pe personaj. relaţia narator – receptor/auditoriu presupune:  oralitate – aparenţa de dialog dintre narator si receptor. relatarea unei singure întâmplări.formule ale adresării directe. evocarea trecutului.suspans pe parcursul povestirii. . menţinând atenţia ascultătorilor. iniţiatic. ci şi anumite fiinţe himerice. pentru felurite tipuri de indivizi. ce se desfăşoară pe un singur fir epic. expresii colocviale. . . Caracteristici: naraţiune subiectivizată. Când dintr-o naraţiune lipsesc aceşti eroi himerici. mitic. n-avem de a face cu un basm. Şi fabulele vorbesc despre animale.  atmosfera (intimă.nu sunt numai oameni.pretextul care declanşează povestirea.  stilul: registrul familiar. accentul cade pe situaţie. Ele comunică cu omul. un trecut istoric. Estetica basmului) Povestirea Povestirea – specie a genului epic. Fiinţele neomeneşti din basm au psihologia şi sociologia lor misterioasă. .folosirea persoanei I. nararea făcându-se la persoana I. cu o acţiune limită.

după conţinut şi destinaţie magică romantică pentru copii Povestirea în ramă – tip de naraţiune în care firul povestirii propriu-zise este întrerupt prin inserţia altei povestiri. Caragiale filozofică: Sărmanul Dionis de M.  se manifestă un conflict exterior şi un conflict interior. (Hanu Ancuţei. mediu ambiant. povestire şi roman.  intriga este riguros construită. situată ca amploare între schiţa.L. Eminescu fantastică: La ţigănci de M. naraţiune la persoana a III-a.  accentul cade pe definirea personajului (elemente biografice. accentul căzând nu pe acţiune.Sadoveanu) Nuvela Nuvela – specie a genului epic în proză. ce implică un număr restrâns de personaje. motivarea reacţiilor psihohogice). M. Slavici In vreme de război de I. Negruzzi psihologica: Moara cu noroc de I. cronologică. cu un singur fir narativ. după temă Nuvela istorică: Alexandru Lăpuşneanu de C. Caracteristici:  naraţiune lineară. Slavici . Eminescu realistă: Moara cu noroc de I. un personaj al povestirii propriu-zise devenind naratorul povestiriii incluse.  titlul este concentrat şi sugestiv.  tendinţă de obiectivizare.  acţiunea este structurată pe momentele subiectului şi organizată pe capitole sau părţi.Eliade romantică: Alexandru Lăpuşneanu de C. Negruzzi Sărmanul Dionis de M. ci pe caracterizarea complexă a personajelor.

alienarea. Timpul şi spaţiul sunt precizate. boieri. parvenirea. sfârşitul personajului de regăseşte în sfârşitul operei. comportamente. exacerbarea percepţiei. Teme precum: frica. Naratorul este preponderent omniprezent. (cronici. Caragiale modernistă: La ţigănci de M.Eliade Nuvela istorică Inspiraţie din trecutul istoric. Conflictul este declanşat de raportul individ / societate. nararea obiectivă la persoana a III-a. Conflictul exterior declanşează conflictul interior. Acţiunea este lineară. Ilustrarea unui destin. în conformitate cu viziunea autorului. Epoca. Conflictul interior se manifestă în conştiinţa personajului. Realitatea istorică este îmbinată cu ficţiunea şi viziunea autorului. . lucrări ştiinţifice). documente istorice. cronologică. relaţii sociale. recurgându-se la detalii referitoare la mentalităţi. evocându-se artistic un moment din istoria naţională. însă sunt realizate prin transfigurare artistică. atmosfera locală este reconstituită. modele sau antimodele). vestimentaţie. Analiza stărilor interioare ale personajelor. Personajele sunt personalităţi istorice(dominitori.L. întâmplările prezentate având ca punct de plecare evenimente ce sunt consemnate istoric. obiceiuri.după curentul literar naturistă: In vreme de război de I. dezumanizarea. limbaj Nuvela psihologică Ilustrarea inadaptabilităţii individului în societate.

ezitarea eroului şi a cititorului de a opta pentru o explicaţie sau alta a evenimentului. Într-o lume care este evident a noastră.Prezentarea transformărilor suferite de personaje în evoluţia conflictului. Apariţia elementului misterios / ireal ambiguizează indicii spaţio-temporali. Nuvela fantastică Acţiunea se desfăşoară pe două planuri: real /ireal. Fantasticul ocupă intervalul acestei incertitudini. de îndată ce optăm pentru un răspuns sau pentru celălalt. Naratorul este observator. Îndoiala. învecinată cu miraculosul. visul. rolul de a găsi o posibilă explicaţie revenindu-I personajului. cititorului. ce se bazează pe contrastul dintre natural şi supranatural. analiza psihologică. are loc un eveniment ce nu poate fi explicat prin legile acestei lumi familiare. identitatea incertă. timpul suferă dilatări şi comprimări. Cel care percepe evenimentul trebuie să opteze pentru una din cele două soluţii posibile: ori este vorba de o înşelăciune a simţurilor. . fabulosul şi straniul. astfel dispar limitele de timp şi spaţiu. dedublarea. călătoria în timp. dar atuci realitatea este condusă de legi necunoscute. ori evenimentul s-a petrecut într-adevăr. monologul interior. fie straniul. de un produs al imaginaţiei. călătoria cosmică. fără diavoli şi silfide şi fără vampiri. Teme şi motive: pactul cu diavolul. Stare de confuzie accentuată. părăsim fantasticul pătrunzând într-un gen învecinat. Tehnici narative utilizate: stilul indirect liber. Finalul ambiguu. cea pe care o cunoaştem. Fantastic – categorie estetică. Acţiune discontinuă. intospecţia. fie miraculosul. şi atunci legile lumii rămân ceea ce sunt. metempsihoza. face parte integrantă din realitate.

având un număr mare de personaje şi o acţiune amplă.(Tzvetan Todorov.Filimon după conţinut . de aventuri istoric psihologic fantastic poliţist de dragoste cronică de familie tradiţional după problematici şi tehnici narative obiectiv modern Roman sec. desfăşurată în perioade variabile de timp. odată cu realismul.F. credinţe populare). simbolic. feeric (specific basmelor). de la o zi până la câteva generaţii. alegoric. Slavici Baltagul de M. Fantastic Romanul Romanul – specie a genului epic. dezvoltând mai multe conflicte. Sadoveanu subiectiv Ciocoii vechi şi noi de N. Introducere în literatura fantastică) folcloric (are la bază superstiţii. de mare întindere. Romanul ia naştere în secolul al XVIII-lea şi devine specie foarte utilizată în secolul al XIX-lea. Sadoveanu Zodia Cancerului de M. al XIX-lea Mara de I. literatura S.

după perioada apariţiei interbelic Ion de L. Petrescu Enigma Otiliei de G. Călinescu Maitreyi de M. întâia noapte de război de C. Rebreanu Răscoala de L. Preda postbelic . Rebreanu Pădurea Spânzuraţilor de L. Rebreanu Ultima noapte de dragoste. Eliade Moromeţii de M.

reveria. ♦ istoria. spaţiul confruntărilor ♦ cronologie anulată. ♦ narator omniscient. visul). ♦ circularitate. ♦ obiectivitate. prezentate sub aspectul ororilor. ♦ obiectivitate şi subiectivitate. intuiţie. responsabile în faţa judecăţii celorlalţi. memorie afectivă. ♦ simetrii. ♦ iubirea este un ferment al unor stări complexe.Perspectivă narativă ♦ exteriorul – spaţiul favorit al confruntărilor.Forma III. ♦ personaje clar conturate. ♦ armonia structurii. I. supus doar propriei morale. ♦ cronologia acţiunii. Roman modern ♦ lumea personajului: . contemplativ.individualizat în complexitatea sa. ♦ personaj rotund.Conţinutul ♦ iubirea este idilică. fluxul conştiinţei. ♦ evenimentele urmează cursul indicat de gândire. . ♦ interiorul = conştiinţa. ♦ echilibrul.spaţiu interior = teren al confruntărilor (memoria. II. ♦ linearitatea acţiunii. războiul sunt demitizate.Repere Roman tradiţional ♦ lume patriarhală cu valenţe autohtone: satul văzut ca spaţiu conservator al esenţelor. .spatiu exterior (oraşul sau satul) văzut din perspectiva devalorizării tradiţiilor. îşi caută identitatea. ♦ istoria. a III-a. războiul sunt surprinse sub aspectul exemplarităţii. plate. ♦ narare la persoana ♦ naraţiune la persoana a III-a şi persoana I. trăire.

Ciocoii vechi şi noi de N. Viaţa la ţară de Duiliu Zamfirescu. ♦ naraţiune la persoana I. ♦ naraţiune la persoana a III-a. Călinescu.memoria involuntară. . Răscoala de L. Eliade. Sadoveanu. acţiune discontinuă. care lasă uneori locul personajuluireflector. Petrescu. imagine parţială. Filimon. ♦ tehnica jurnalului intim sau a corespondenţei. întâlnim dilatări sau comprimări ale timpului. ♦ narator – personaj. Zodia Cancerului de M. Moromeţii de M. Rebreanu. . Maitreyi de M. Baltagul de M. Preda. ♦ nu se respectă ordinea cronologică. dorind să asupra evenimentelor din planul semene cu lumea reală. ♦ universul fictiv este construit după ♦ universul fictiv se concentrează principiul verosimilităţii.fluxul conştiinţei. Sadoveanu. Fraţii Jderi de M. Romane moderne obiective: Ion de L. Romanul modern Obiectiv Subiectiv ♦ existenţă subiectivă. cunoştiinţei.♦ prezentarea lumii prin intermediul bală a lumii.Romane tradiţionale: Mara de I. întâia noapte de război de C. imagine glo. ♦ narator omniscient şi omniprezent. Enigma Otiliei de G. Eliade. conştiinţei. ♦ acţiune continuă. Rebreanu. Slavici. Romane moderne subiective Ultima noapte de dragoste. Sadoveanu. ♦ procedee narative: . Nuntă în cer de M.

♦ naratorul este o instanţă care prezintă acţiunea şi personajele dintr-un punct exterior. Maitreyi de M. jurnalul intim. absurdă. cronologică. Cartea milionarului de Ş. Eliade. ionic ♦ axat pe analiza psihologică şi introspecţie. ♦ naraţiune subiectivă. ♦ incoerenţa.Nicolae Manolescu în Arca lui Noe stabileşte următoarele tipuri de roman: Roman doric ionic corintic doric ♦ construieşte o lume omogenă. ♦ personajele sunt tipuri. ♦ acţiune lineară. corintic ♦ viziune ironică asupra lumii. scrisorile. Sadoveanu. Bănulescu. Exemplu: Ultima noapte de dragoste. ♦ perspectivă ludică. Rebreanu. ♦ ambiguitate => naratorul mimează impersonalitatea. ♦ discontinuitatea lumii. ♦ autenticitate. Exemplu: Creanga de aur de M. confesiunea. Exemplu: Ion de L. ♦ tehnici narative: fluxul conştiinţei. ♦ naraţiune la persoana a III-a. unitară. . memoria involuntară. notele de subsol. întâia noapte de război de C. Petrescu. ♦ obiectivitate. ♦ acţiune discontinuă. dar nu obiectivă.

Instanţele textului liric  Instanţele universului real  autor concret. mască/rol.  cititor concret. . gândurile şi ideile cu ajutorul figurilor de stil şi imaginilor artistice. persoana I/a II-a. eul liric. afectivitate.  Instanţele lumii lirice  eul liric – corespondentul liric al naratorului din textul epic.  personaje simbolice. îşi exprimă în mod direct sentimentele. !!!Tipuri de lirică: subiectivă Lirică obiectivă persoana a III-a.GENUL LIRIC Genul liric – cuprinde operele literare în care autorul. descriptivism. în ipostaza eului liric.  cititor abstract – receptorul ideal. emoţiile.  Instanţele universului operei literare lirice  autor abstract / eul liric.  cititorul fictiv – receptorul fictiv căruia I se adresează eul liric.

pronume personale.eului (poetul se autoexprimă). spre a întări o idee sau o expresie. . pronume şi adjective posesive la persoana I. . trei versuri. Alexandrescu)  anafora – figură de stil care constă în repetarea aceluiaşi cuvânt sau a unor sintagme la în ceputul a două. Mărcile eului liric verbe la imperativ. Lirica monologul liric Moduri de expunere descrierea poetică Procedee artistice:  aliteraţia – figură de stil care constă în repetarea unei consoane sau a unui grup de consoane cu efect eufonic imitativ şi expresiv. rolurilor (poetul se asimilează mai multor personaje). . . Fluieraş de os . Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate (Gr. . substantive în vocativ. Fluieras de soc . verbe la persoana I. Fluieraş de fag . Coşbuc)  asonanţa – figură de stil care constă în repetiţia unei vocale accentuate în două sau mai multe cuvinte. măştilor (poetul se exprimă cu ajutorul unei identităţi străine). . pronume la persoana a II-a. Prin vulturi vântul viu vuia (G. verbe la persoana a II-a. invocaţii şi interogaţii retorice. .  repetiţia – figură de stil constând în folosirea de mai multe ori a aceluiaşi cuvânt sau a mai multor cuvinte. reflexive.

de trandafiri. menit să exprime acele însuşiri ale obiectului care înfăţişează imaginea lui aşa cum se reflectă în simţirea şi fantezia autorului.Vlahuţă)  epitetul – figură de stil care constă în determinarea unui substantiv sau verb de un adjectiv. (Al. Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă. de tinereţe şi de râs. sceptic şi cucernic. Arghezi)  merafora – figură de stil prin care se trce de la înţelesul obişnuit al unui cuvânt la alt sens. personaje. . (T. prin intermediul unei comparaţii subînţelese. cu scopul de a evidenţia anumite caracteristici ale primului termen.  . Eram aşa de obosit de primăveri. (M. adverb. (M. (L. fapte. înşiruire care conduce la amplificarea ideii exprimate. idei. Bun şi rău. Blaga)  antiteza – procedeu artistic care constă în opoziţis dintre două cuvinte.Flori de tei deasupra noastră Ori să cadă rânduri – rânduri. temerar şi fricos. Eminescu)  enumeraţia – figură de stil care constă în înşiruirea unor termeni de acelaşi fel sau purtători ai unor sensuri apropiate în context. situaţii menite să se reliefeze reciproc. In seara răzvrătită care vine De la străbunii mei până la tine . milos şi crud. Prin care trece albă regina nopţii moartă. Eminescu) comparaţia – figură de stil prin care se alătură doi termeni pe baza unor însuşiri comune. .

formând o imagine unitară în care poetul sugerează noţiuni abstracte prin intermediul concretului. Şi zalele-I zuruie crunte. pentru a-I impresiona pe cititori. Zării o floare Ca o lumină. Si vorba-I e tunet. . Lâng-o tulpină. Şi din chaosului văi Un mândru chip se-ncheagă. Sălbatecul vodă e-n zale şi-n fier. Alexandrescu )  hiperbola – figură de stil care exagerează. Iar barda din stânga-I ajunge la cer. elementelor naturii. (M. Şi vodă-I un munte. comparaţii. răsufletul ger. lucrurilor. Eminescu)  inversiunea – procedeu artistic prin care se schimbă ordinea obişnuită a cuvintelor pentru a obţine efecte poetice. mărind sau micşorând. (Gr. Dunărea se-nştiinţează Şi-ale ei spumate unde către mare îl pornesc. Gigantică poartă-o cupolă pe frunte. Unul altuia îl spune. personificări. (M. fenomen sau eveniment. însuşiri sau manifestări ale omului. trăsăturile unei fiinţe ale unui lucri. Eminescu)  personificarea – figură dde stil prin care se atribuie fiinţelor necuvântătoare. Coşbuc)  alegoria – figură de stil alcătuită dintr-o înşiruire de metafore.Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri. unor elemente abstracte. (G. Intr-o gradină.

si-I dezvăluie lucruri necunoscute. tactile. . olfactive. de obicei muza. să strică! S-o las. Dar ce zgomot se aude?Bâzâit ca de albine? (M. Eminescu) vizuale. Ţepeş Doamne! [. . deoarece acesta este subînţeles. auditive. de la care nu se aşteaptă un răspuns.S-o tai. Cum nu vii tu. cromatice.] (M. . statice. audio-vizuale. Eminescu)  invocaţia – figură de stil care constă în cererea de sprijin şi ruga poetului. gustative.Văcărescu)  interogaţia retorică – figură de stil care constă într-o întrebare sau un şir de întrebări adresate unui auditoriu. dimanice. vers • tradiţional – cu rimă şi ritm alb – lipsit de rimă liber – lipsit de rimă şi de ritm strofa – secvenţă a textului poetic alcătuită din două sau mai multe versuri. (I. Imagini artistice Elemente de prozodie: • versul – rând dintr-o poezie cu unitate ritmică şi de sens. pentru ca o divinitate. Invocaţia folosită pentru interpelarea unui personaj imaginar sau absent se numeşte invocaţie retorică. mi-e frică Că vine altul şi mi-o rădică.

a monorimă a a a împerecheată a a b b a b a b a b b a a b a înlănţuită b a b rimă încrucişată îmbrăţişată • măsura versurilor ♦ versuri scurte (7-8 silabe). ♦ terţină (3 versuri). . ♦ sextină (6 versuri). ♦ versuri lungi (peste 10 silabe). ♦ catren (4 versuri). rima – potrivirea sunetelor din silaba finală a versurilor.• ♦ distih (2 versuri). ♦ polimorfă (7-12 versuri). ♦ cvinarie (5 versuri).

• ritmul – succesiunea silabelor accentuate şi neaccentuate dintr-un vers. . Ritmul se bazează pe piciorul metric. !!! Piciorul metric este unitatea ritmică alcătuită din silabe accentuate şi neaccentuate care asigură ritmul (cadenţa).

M. cu fulgeru-n mână. Mortua est. calul său tropotă. Eminescu. G. Mihnea şi baba ) Pe vodă-l zăreşte călare trecând / Prin şiruri. Umbra lui Mircea la Cozia) Observaţii Este ritmul poeziei populare. dulce. săltăreţele dactile (M. (D. . M. (Gr. Coşbuc. (O. Coşbuc. Goga. Exemple doină.Piciorul metric Troheu Nr. Dăscăliţa) Mihnea încalecă. Eminescu) Este adesea ritmul invocaţiei (ex. cântic (Doina) Un cânt pribeag îmbrăţişează firea. Bolintineanu. (G. Poetul) Iamb 2 1 silabă accentuată şi 2 neaccentuate Dactil 3 1 silabă neaccentuată 1 silabă accentuată 1 silaba neaccentuată 3 2 silabe neaccentuate 1 silabă accentuată Amfibrah Anapest 3 Ritm solemn. de silabe 2 Componenţa şi schema 1 silabă accentuată şi 1 neaccentuată 1 silabă neaccentuată şi 1 accentuată Doină. Paşa Hassan) Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate. Alexandrescu. Eminescu I-a dedicat poezia Iambul.

Specii literare ale genului liric de dragoste. glosa. de înstăinare. de înstrăinare. de dor. bocetul. de dragoste. Doina LIRICA ORALĂ Cântecul Ghicitorile. al obiceiurilor. de cătănie. pastelul. meditatia. gazelul. cu temă socială. LIRICA SCRISĂ (cultă) . idila. de dor. Descântecul. oda. de jale. de leagăn. de haiducie. de voinicie. satira. imnul. psalmul. Genul liric elegia. haiducesc. Strigăturile. sonetul. rondelul.

folosit în practici speciale. Eminescu ) Idila – specie a genului liric ce exprimă sentimente de dragoste în stilul bucolic. Strigătura – text scurt. . A. destinată identificării unui obiect. . G.Eminescu) Oda – specie a genului liric în care se exprimă sentimente de admiraţie. Cântecul – specie lirică. Mureşeanu) Satira – specie a genului liric în care se ridiculizează sau se condamnă cu dispreţ şi indignare aspecte negative ale caracterului omenesc sau ale societăţii. Alecsandri) Pastelul – specie a genului liric. care exprimă cele mai profunde sentimente de dor. . (Rea de paltă. de revoltă. o poezie descriptivă. prin intermediul căruia sunt exprimate. (Un răsunet. (Satiră. Alecsandri) Imnul – specie a genului liric în care se exprimă o preamărire religioasă sau naţională. (La steaua . M. specifică folclorului românesc.Duhului meu. Alexandrescu) Meditaţia – specie a genului liric ce dă expresie poetică unor experienţe intelectuale fundamentale în legătură cu teme majore ale universului şi ale vieţii umane. rostit la ceremonialuri şi horă cu scopul de a înveseli atmosfera. . Coşbuc) . (Trecut-au anii . V. de o personalitate anumită etc. de dragoste. V. (Odă ostaşilor români. Ghicitoarea – specie a genului liric. de dimensiuni foarte reduse. cu discreţie. (Mezul iernii. . faţă de un ideal. folclorică în care se exprimă diferite sentimente şi este însoţit de o melodie.Doina – specie a genului liric. de jale. Descântecul – text ritmat. sentimentele poetului. Gr. care reprezintă un peisaj. Elegia – specie lirică în care poetul îşi exprimă sentimentele de tristeţe într-o gamă mergând de la melancolie la durere. M. de premărire faţă de patrie. având o funcţie magică. .

(Glossa. iar ultima strofă reia în ordine înversă versurile primei strofe. cu formă fixă. Blaga) Sonet – specie a genului liric. ultimul vers fiind o concluzie a întregului conţinut al poeziei. L. în literatura cultă el exprimă o dilemă existenţială. M.Psalm – cântec religios. iar terţinele rimă înlănţuită. fiecare al doilea vers al distihurilor având aceeaşi rimă cu cele două versuri ale distihului iniţial. catrenele având rimă îmbrăţişată. 6 sau 8 versuri. iar al doilea cu al optulea vers. fiecare strofă dezvoltând câte un vers al strofei-temă. preamărirea lui Dumnezeu. alcătuită din 3 catrene şi un vers izolat. G. (Lupta vieţii. Sonetul românesc are versuri de 11 silabe şi ritm iambic. lirică. Macedonski) Gazel . grupate în 2 catrene şi 2 terţine.poezie erotică sau filozofică. formată dintr-un număr variabil de distihuri (între 5 şi 15). M. alcătuită din strofe de 4. Eminescu) Rondel – specie a genului liric. (Vorbeşte-ncet. în care primul vers este identic cu al şaptelea şi ultimul vers. fiind înlocuită uneori de angoasa căutării şi îndoielii existenţei divine. vers cu care se şi încheie. alcătuită din 14 versuri. (Rondelul rozelor de august. cu formă fixă. Al. (Psalm. coşbuc) Glosa – poezie cu formă fixă şi conţinut gnomic. Eminescu) . cu formă fixă.

autorul retrăgânduse. replica – răspunsul unui personaj la cuvintele anterioare ce aparţineau altui personaj.  Instanţele lumii dramatice  personajele/actanţii.  cititor concret/public.  regizorul abstract – receptorul imediat.  Instanţele universului operei literare dramatice  autor abstract – prezent în indicaţiile scenice. lăsând loc personajelor. Instanţele textului dramatic  Instanţele universului real  autor concret. singurul semn al său în textul dramatic constituindu-l didascaliile.  actori. având o acţiune unitară şi fiind marcată prin antract şi lăsarea cortinei. Structura: • actul – subdiviziune a piesei de teatru ce conţine un moment important al acţiunii. scrise cu scopul de a fi reprezentate pe scenă. tabloul – subdiviziunea unui act. delimitată de intrarea sau ieşirea unui personaj sau de modificarea locului şi timpului acţiunii. • • • .GENUL DRAMATIC Genul dramatic – cuprinde operele literare. în proză sau în versuri.  cititorul/publicul abstract – receptorul ideal.  regizor. scena – subdiviziune a unui act/tablou.

monologul. naraţiunea şi descrierea numai în didascalii. timpul şi spaţiul desfăşurării acţiunii. sugestii ale autorului referitoare la detaliile de decor. de îndrumarea cititorului.• didascaliile – note de regie. Acţiunea – structurată pe momentele subiectului. dialogul. gesturile sau nuanţele mimicii personajelor. Moduri de expunere Specii literare ale genului dramatic cu măşti POPULAR(oral) Genul dramatic comedia tragedia SCRIS(cult) drama monodrama tragicomedia melodrama feeria vodevilul farsa jocurile cu papuşi .

stil parodic.  limbaj. scene şi tablouri. suprapus peste tot ceea ce este viu şi natural. caractere într-un mod care stârneşte râsul.Comedia Comedia – specie a genului darmatic. întâmplări.  nume. care evocă personaje. caractere. înlănţuirea unor evenemente neaşteptate. apare comicul de:  situaţie. cultivă valori morale şi etice. personajele sunt tipuri umane.  moravuri. caracter educativ.  intenţii. un sens moralizator. care produc răsturnări de situaţie spectaculoase. Caracteristi:           textul este organizat pe acte. . dintre ceea ce vrea să pară cineva la un moment dat şi ceea ce este în realitate. personaje puţine. deseori. în proză sau în versuri. şi care desemnează o atitudine esenţială în faţa vieţii: Bergson în lucrarea sa Râsul definea comicul ca tot ceea ce este mecanic şi artificial.  caracter. exagerând ridicolul. stârneşte râsul. spaţiul şi timpul sunt limitate şi bine precizate. uneori acestea confruntându-se cu false probleme. comicul se naşte din contrastul dintre aparenţă şi esenşă. alături de tragic şi sublim. acţiunea este structurată pe momentele subiectului. având un sfârşit vesel şi. conflictul între aparenţă şi esenţă. moravuri sociale.    Comicul – categorie estetică fundamentală. deznodământ vesel.

W. Ciprian Titanic-vals. de limbajul aluziv. M. V. A.V. Shaw din literatura universală Comedii reprezentative Chiriţa în Iaşi. Shakespeare Avarul. Ianke şi Cadâr. Aristofan Soldatul fanfaron. Plaut Mătrăguna. utilizând efecte scenice speciale pentru crearea unei atmosfere mitice. N. V. Molière Slugă la doi stăpâni. I. Alecsandri) Vodevilul – specie a genului dramatic a cărei intrigă este bogată în răsturnări de situaţie şi se bazează pe tehnica quiproquo-ului. T. Machiavelli Comedia erorilor. Caragiale) Păsările. (Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea. norii. de rezolvările groteşti pe care le promovează. miraculoase.Alecsandri) Farsa – specie a genului dramatic de mică întindere ce porneşte de la un fapt cotidian şi se caracterizează printr-un comic bufon.B.I. (Sânziana şi Pepelea. Goldoni Revizorul. Gogol Pygmalion. ( Rusaliile.Feeria – specie a genului dramatic care îmbină textul cu muzica şi dansul întrun decor fantastic cu personaje fabuloase. T.L. G. Caragiale Omul care a văzut moartea. râsul fiind stârnit de comicul tipurilor umane aduse în scenă. V. Mazilu din literatura română . Muşatescu Ultima oră. I. N. Baranga Proştii sub clar de lună. V. Popa Omul cu mârţoaga. V. Alecsandri O scrisoare pierdută.L. G. Sebastian Mielul turbat. C. Eftimiu Take.

de acţiune). Racine Meropa. Caracteristici:  personaje puternice. Prometeu înlănţuit. Eschil Antigona.  înfrângerea protagonistului. cu un conflict puternic în care sunt antrenate personaje nobile ce întruchipează valori morale absolute şi cu un final nefericit.  stil solemn. P. W. prezentând personaje eroice angajate în conflict puternic şi care se încheie cu înfrângerea sau moartea eroului.  sentimentul demnităţii umane.  conflict între datorie şi pasiune (la clasici).  stârneşte milă. Euripide Hamlet.  respectarea regulii celor trei unităţi (de loc. Corneille Fedra. W. în versuri su în proză. J. Shakespeare Cidul. Tragic – categorie estetică fundamentală opusă comicului. Sofocle Hecuba. Voltaire antică Tragedia renascentistă clasică . Shakespeare Romeo şi Julieta. W.  conflict între personaje şi destinul potrivnic. de timp. Shakespeare Regele Lear. propriile lor sentimente.Tragedia Tragedia – specie a genului dramatic. ordinea existentă a lumii.

P. H.!!! În literatura română nu întâlnim tragedie propriu-zisă. Pirandello Puterea întunericului. conflict interior. drama este cea care se completează cu accente tragice. cu un conţinut grav. O’Neill Discipolul diavolului. G. al conştiinţei. fericit sau nu. Sartre Straniul interludiu. surprins într-o situaţie banală şi un deznodământ nefericit. Caracteristici :         diversitate de personaje. în care episoadele comice se interferează cu episoadele triste. tipuri umane complexe. Sorescu) Intrigă şi iubire. Tolstoi Muştele. sentimente. Drama Drama – specie a genului dramatic în versuri sau în proză. L. libertatea personajelor de a acţiona. L. Melodrama – specie a genului dramatic ce pune în scenă personaje care se confruntă cu obstacole imposibil de trecut. limbaj familiar. Schiller Cromwell. Monodrama – specie a genului dramatic cu un singur personaj. dialogul dintre personaje fiind substituit de discursul monologat al personajului cu sine însuşi sau cu o lume nevăzută. V. J. Brecht Drame reprezentative din literatura universală . (Iona.B. M. subtilitatea indicaţiilor scenice (didascaliilor). tensiunea intelectuală a replicilor. E. Hugo Nora. ideea de veridicitate. B. Shaw Mutter Courage. având un caracter neverosimil şi un final artificial.N. Ipsen Henric IV. Fr. cu situaţii exagerate.

H. M. Maniu expresionistă Zamolxe. B. Petrescu de idei Cuminicătura.L.P. Blaga Danton. Gellu Naum Meşterul Manole. Sorescu istorică . Caragiale Fântâna Blanduziei. Blaga Moartea unui artist. S. Lovinescu Năpasta. Zamfirescu mitologică psihologică ţărănească geniului Drama parabolică Jocul vieţii şi al morţii în deşertul cu cenuşă. V. B. A. L. H. T.Şt. G. Blaga Cântăreaţa cheală. Lovinescu Lupii de aramă. Alecsandri Apus de soare. L.Aşteptându-l pe Godot. L. C. E. Hasdeu Despot-vodă. C. Delavrancea Jocul ielelor. Ionescu absurdului Sărbătoare princiară. Beckett Drame reprezentative pentru literatura română Răzvan şi Vidra. Petrescu Matca. Alecsandri Tulburarea apelor.M. V. Mazilu suprarealistă Insula. I.

N.  tipuri de personaje. oda.  liric pastorala.  stilul: puritate. de acţiune. măsura.  obiectivitatea autorului.  echilibrul. Boileau (1674). M.  idealul imbinării frumosului cu binele şi adevărul. Vişniec CURENTE LITERARE Curent literar – cuprinde scriitorii dintr-o anumită perioadă care împărtăşesc aceleaşi principii estetice (aceleaşi concepţii despre artă). Manifest literar: • Arta poetică.   epic dramatic epopee fabulă tragedie .  puritatea genurilor şi speciilor: idila. Clasicismul Determinare istorică: • secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea.  primează raţiunea în faţa pasiunii. de loc. concizie.  personajele provin mai ales din aristocraţie. satira. claritate. Caracteristici:  valorificarea antichităţii greco-romane. precizie. preferă anumite genuri şi specii literare şi utilizează în operele lor modalităţi artistice similare. armonia.postmodernă Groapa din tavan. caractere.  interesul pentru natura umană.  regula celor trei unităţi: de timp.

subiectivitate. poemul filozofic.  . visul. Molière. Manifest literar: • Prefaţa la drama Cromwell de V. La Fontaine Reprezentanţi literatura română: sec. Caracteristici:  cultul eului.  epic dramatic balada.  culoare locală. antiteza. căutarea absolutului.  teme: istoria.  stilul: îmbogăţirea limbajului.  personajele provin din toate cateegoriile sociale. Boileau. originalitatea şi libertatea formei  amestecul genurilor şi speciilor: elegia.al XIX-lea.  eroi excepţionali în împrejurări excepţionale.  evaziune în trecut. Corneille. nuvela istorică. N.  negarea normelor rigide. Alexandrescu. drama. vis. poemul epic. natura.  liric meditaţia. folclorul.comedie literatura universală: P. în interferenţă cu elemente romantice la C.Racine.  personajele evoluează între extreme de la angelic la demonic.  gustul misterului ţi al fantasticului. Negruzzi şi Gr. Hugo (1827). Romantismul Determinare istorică: • prima jumătate a secolului al XIX-lea cu ecouri şi în a doua jumătate. condiţia omului de geniu. J. exotism. pitoresc.

de Balzac (1842) • Realismul de Champfleury (1857). C. A. Puşchin.  tematică socială: parvenirea.literatura universală: V. limbajul – mijloc de caracterizare a personajelor. Leopardi Reprezentanţi literatura română: manifestul literar: Introducţie în revista “Dacia literară”. roman.  determinare socială. de Vigny. Novalis. Byron. Hugo.  genuri şi specii: schiţă. Negruzzi şi Gr. M. Caracteristici:  principiul veridicităţii.  dramatic drama. comedia.  personaje tipice în imprejurări tipice. Manifest literar: • Prefaţa la Comedia umană de H.  reflectare obiectivă.  stil: sobru.  impersonalitatea. Alexandrescu la care se interferează cu elementele clasice. moştenirea.  epic nuvelă. banul.  valoarea documentară. Eminescu Realismul Determinare istorică: • a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi secolul al XX-lea. zestrea. .  analiza psihologică. impersonal.  personaje din toate categoriile sociale.  veridicitatea detaliilor. tehnica detaliului.

A. ereditatea malativă.  epic nuvelă.  prezenţa obsesiei. crude ale realităţii. obsesii. Dostoevski.L. boli. de Balzac.  stilul: impersonal. Ch.  metode de observaţie medicală. instincte. Gogol. Caragiale. literatura universală: E. roman. Manifest literar: • Romanul experimental de E. Caracteristici:  importanţă acorbată biologicului (eredităţii maladive instinctelor). Naturalismul Determinare istorică: • ultimele decenii ale secolului al XIX-lea. de Maupassant . Dickens. Stendhal. I. G. I. utilizarea tuturor domeniilor limbajului.  metode experimentaliste preluate din ştiinţă.  personaje ale căror acţiuni sunt determinate de realitate.  Reprezentanţi dramatic drama.Rebreanu. Zola.  genuri şi specii: schiţă.literatura universală: H. G. Flaubert.  teme: aspecte sumbre. Călinescu. Slavici. Filimon. L. N. Reprezentanţi literatura română: N. Zola (1880).  însemnătatea acordată amănuntului. G.  atmosferă lugubră. L. Cehov. Tolstoi.

I. nevrozele. Baudelaire. dramatic (drama. Verlaine. Verlaine. muzicalitatea versului. B. versul liber. A. grădinile.  cultivarea stărilor sufleteşti maladive.  teme: muzica. culori şi sunete. G. literatura universală: P. Minulescu. inspiraţia citadină. Rimbaud. Mallarmé Reprezentanţi literatura română: Şt. • Arta poetica de P. feeria).  dorinţa de evadare.  corespondenţele dintre parfumuri. Anghel.  personajele teatrului simbolist nu sunt individualităţi conturate. ci expresii ale unei sensibilităţi. confuze: spleen.literatura română: I. târgul provincial. Caragiale. parfumurile. Delavrancea Simbolismul Determinare istorică: • ultimele decenii ale secolului al XIX-lea. Manifest literar: • Corespondenţe de Ch. erotismul.  stilul: combaterea retorismului şi anecdoticului. cimitirul.Bacovia . D.  genurile literare: liric. Caracteristici:  utilizarea sugestiei.Şt. Petică.  simbolul – instrumentul de a sugera absolutul.L. nevroza. S.

între expresie şi gândire.A. G. Eluard Reprezentanţi literatura română: T. literatura universală: St. Trakl. Blaga.Expresionismul Determinare istorică: • primele decenii ale secolului al XX-lea.  stilul: violenţa expresiei. Saşa Pană Suprarealismul Determinare istorică: • deceniile al III-lea şi al IV-lea ale secolului al XX-lea. G. George.  teme: miturile şi neliniştea filozofică.  valorificarea miturilor.  respinge orice relaţie între logică şi poezie. .  drama de idei. Heym Reprezentanţi literatura română: L. Philippide Dadaismul Determinare istorică: • deceniile al II-lea şi al III-lea ale secolului al XX-lea. Caracteristici:  idealul întoarcerii la sufletul primar.  stilizarea şi depersonalizarea personajelor. Tzara. Caracteristici:  hazardul – metodă de creaţie literară.  stilul: libertate de expresie.  interferanţa genurilor şi speciilor.  sentimentul absolutului. literatura universală: P. Al.

 interferenţa genurilor şi speciilor. Vinea COMENTARIUL DE TEXT I. literatura universală: A. nivel prozodic.  Valori artistice.  Valori le limbii literare. Breton Reprezentanţi literatura română: I. nivel lexical. motivul.  Încadrarea operei şi a autorului în contextul literaturii naţionale şi universale.  Tema.  fluxul conştiinţei. Caracteristici:  dicteul automat.  Semnificaţia titlului. relevarea ideilor poetice la nivel fonetic.  Geneza operei. Probleme specifice textului: liric tipul de lirism. artistice.Manifest literar: • Manifestele suprarealismului de A. nivel morfosintactic. nivel stilistic.  se inspiră din subconştient şi vis. Probleme generale  Încadrarea operei literare în contextul creaţiei scriitorului respectiv. nivelul imag.Breton. II. mărcile eului liric. ideea. • .  Genul şi specia literară. acte.

episoade. prezentare generală. interferenţa elementelor dramatice şi lirice. modalităţi de caracterizare. evidenţierea diferitelor tipuri de conflicte. naraţiunea. punctul culminant. îmrejurările în care apare şi acţionează. prezentarea personajelor. procedee artistice folosite pentru a evidenţia trăsăturile caracteristice. raportul cu realitatea. apartenenţa socială.Prezentarea subiectului pe tablouri. modalităţi de caracterizare. trăturile caracteristice. expoziţiunea. • dramatic natura conflictului. intriga. particulatităţi ale spectacolului faţă de text. • epic personaje . prezenterea planurilor narative. structura subiectului desfăşurarea acţiunii. descrierea. modalităţi de expunere şi rolul acestora. deznodământ. atitudinea scriitorului faţă de personaje.

Braşov.. Proză.) Crestomaţie de literatură universală.. implicaţiile artistice ale limbii.. Bucureşti.. Pregătire rapidă . Bucureşti. Diversitas. bacalaureat. Poezii. G. Poezii. Mara. Bucureşti. Bucureşti. V. Tineretului. Versuri. Opere. Diversitas. Editura pentru literatură. Bucureşti.. 1968. monologul. Ed. Comunicare ficţională şi nonficţională. Ed. Ghid de limba şi literatura română pentru clasela a IX-a – a XIIa şi pentru examenul de bacalaureat. Goga. Sofia. Ed. Poezii. Braşov.. Arghezi. Bucureşti. Cârciu. Albatros. Ed. Ed. L.. M. Ed. Zoe. arta naraţiunii. Ed. Diacon Coresi. Ed. Ed. Poveşti şi povestiri. Bărboi. (coord. Coşbuc. Anca. Braşov. I. admitere la facultate . 1977.moduri de expunere dialogul. tipul de narator. Anda (coord. G. Ed. Minerva. raportul autor / realitate. Cântece de vitejie. Dobra. 1974. Concepte operaţionale (dicţionar). 2003. Ion Crengă.. Poezii. Bucureşti. Grif. 1977. Ed. I. 1977 Slavici. Blaga. Evelina. Limba şi literatura română. . Dumitrescu-Buşulenga. Călinescu. Bibliografie selectivă Alecsandri. 1993. 1975. Bucureşti. 2003. Enigma Otiliei. 1998. Plus. T. a descrierii şi a portretului. perspectiva narării. Minerva. Aula. Alşbatros. Bucureşti.. Bucureşti. Minerva.Pregătire intensivă: clasele a IX-a – a XII-a. 2005. 1969. Ed.). Alexandrescu. O. Eminescu. Constanţa. 1977. Bucureşti. 1985. Minerva. Ed. Gr. Creangă. Albatros.. Ed. Dumitrescu.

P. Braşov..clasa a X-a. . Paicu. Corint.clasa a IX-a. Ed.Manolescu. Ed.D.Compendiu.clasa a XII-a. Bucureşti. Ed. Ed. Bucureşti. Aula. Rebreanu. 2000. Rotaru. 2004. Lazăr. . Minerva. Ion. Minerva. . Ed. Bucureşti. Bucureşti.. L. . Arca lui Noe – eseu despre romanul românesc .clasa a IX-a. L. Ed. Sigma. Bucureşti. Teoria literaturii. N. Limba şi literatura română pentru examenul de bacalaureat..clasa a XI-a. Bucureşti. Bucureşti. Bucureşti. 2005. E. . Corint. Art. Valentina. Corint. Humanitas Educaţional. Ed.clasa a X-a. 1977. Bucureşti. Ed. M.1996. Ed. 2005... 2002. Manuale de limba şi literatura română . . 2000. 1990. cu aplicaţii pentru liceu .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful