OPERA LITERARĂ

Opera literară

– este creaţia artistică, cultă sau populară, în versuri sau
în proză, în care autorul transfigurează realitatea în ficţiune, în rodul imaginaţiei sale, reordonând-o pentru a-i da un anumit sens.

Tema operei literare – este aspectul fundamental de viaţă prezentat de scriitor în opera literară prin intermediul ficţiunii. Ideea operei literare – este atitudinea scriitorului faţă de aspectul fundamental de viaţă prezentat. Motivul operei literare – este reprezentat de o situaţie, un personaj, un obiect, o cifră, o maximă, care se repetă pe parcursul unei opere sau în creaţii diferite, îmbogăţindu-se de fiecare dată cu noi sensuri.

GENURI ŞI SPECII LITERARE
Genul literar cuprinde opere similare prin:  modalitatea prin care autorul se exprima pe sine;  modul de structurare a conţinutului;  procedee estetice comune. Specia literara:  este subordonata genului literar;  clasă de opere similare prin structura conţinut epic liric dramatic

Genuri literare

GENUL EPIC Genul epic cuprinde opere literare, în proza sau în versuri, în care autorul îşi
exprima în mod indirect, în ipostază de narator, gândurile, sentimentele prin intermediul acţiunii şi al personajelor.

Instanţele textului epic
 Instanţele universului real:  autorul concret – emiţătorul propriu-zis al mesajului literar - creatorul operei literare  cititorul concret – receptorul propriu-zis al operei literare  Instanţele universului operei literare epice:  autor abstract – creatorul lumii operei  cititor abstract – receptorul ideal al operei literare  Instanţele lumii narate:  narator – intermediar între autor şi opera literară, între cititor şi operă; - vocea sau persoana care narează întâmplările; - autorul fictiv. !!!Tipuri de narator: obiectiv – narare obiectivă la persoana a III-a; Narator subiectiv – narare subiectivă la persoana I. omniscient – ştie totul, controlează totul; personaj – participă în mod direct la acţiune ca protagonist; martor – participă la acţiune, dar nu ca protagonist, ci ca personaj secundar.

Narator

 naratar – cel căruia i se adresează naratorul - cititorul fictiv !!!cititor abstract ≠ cititor fictiv  personaj – persoana, eroul care acţionează în opera literară, participând la desfăşurarea acţiunii. !!! Tipuri de personaj în funcţie de:
Rolul jucat Principal; Secundar; Episodic. Cantitate Individual; Colectiv. Profilul moral Pozitiv; (protagonist) Negativ. (antagonist) Gradul implicarii Personaj-narator; Personaj-actor; Personaj-reflector; Personaj-martor; Personaj-alter-ego. Gradul de evoluţie Static; Mobil; Raportarea la realitate Fantastic; Legendar; Alegoric; Simbolic; Istoric; Artefact. Curentul literar Clasic; Romantic; Realist; Naturalist; Postmodern; Expresionist.

!!! Modalităţi de caracterizare:
Caracterizare directă Din prezenterea directă făcută de:  autor;  alte personaje;  de personajul însuşi (autocaracterizare). Caracterizare indirectă Din prezentarea indirectă:  a numelui;  a vestimentaţiei;  a limbajului folosit;  a comportamentului;  a faptelor si întâmplărilor la care participă;  a relaţiilor cu alte personaje;  a mediului în care trăieşte;  a frământărilor sufleteşti şi cugetărilor interioare.

Subiectul operei literare – reprezintă şirul de evenimente preyentat în operă cu ajutorul personajelor, prin transpunere artistică. Momentele subiectului:  expoziţiunea (situaţia iniţială);  intriga (cauza acţiunii);  desfăşurarea acţiunii;  punctul culminant (situaţia dificilă);

deznodământul (situaţia finală).

Procedee de legare a secvenţelor narative:

înlănţuirea: povestirea 1

,

povestirea 2

alternanţa:

povestirea 1

povestirea 2

inserţia:

povestirea 1 povestirea 2

povestire în ramă

Moduri de expunere:  naraţiunea – presupune propriu-zisă;    Timpul În textul epic se poate identifica:  timpul narării (momentul când sunt relatate faptele);  timpul evenimenţial(momentul când se întâmplă acţiunea);  timpul lecturii (momentul când cititorul receptează opera). descrierea portret. dialogul; monolog. narator; acţiune; personaje.

foloseşte verbe de ta de tine: că n-o asculţi. Slavici. n-auzi? . iaca ce-mi spune măreproduce indirect spusele unei persoane. Preda. e adevărat? Mă iubeşti? . zise Moromete liniştit. ei nu ţi-a spus nimeni că te urăşte.D-ta nu vezi că nu ştiu să joc. (M. semnele întrebării şi exclamării. lovi-te-ar turbarea? Lasă jos! Lasă jos! Lasă jos.zise el – dar eşti uşoară şi merge bine.Tipuri de discurs narativ: Stilul direct Caracteristici     reproduce direct vorbirea unui personaj/unor personaje.Deloc nu ştii. relaţie. linie de dialog sau ghilimele.Când ai intrat. predicatul poate fi verb la modul indicativ sau imperativ. propoziţia care reproduce spusele unei persoane este principală. (I. că eşti rea de declaraţie urmate de elemente de gură şi înnărăvită şi că nu este chip să mai stai în casa mea. foloseşte verbe de declaraţie urmate de două puncte.Ei. . Călinescu.Otilia. verbul se foloseşte la persoana I şi a II-a. Exemple . răspunse ea. .Dă-i apă. Enigma Otiliei)   Stilul indirect Caracteristici  Exemple Draga tatei. Moromeţii) . se folosesc semne de punctuaţie specifice: două puncte. singular şi plural. Mara) . (G. .

ba căs plin de noroc. însă lipseşte linia de dialog. verbele se folosesc la modul indicativ. (M. în Exemple A rămas Mara. naratorul identificându-se uneori cu personajul. Lasă să vie fata. iar modul imperativ se transformă în conjunctiv. . (I. dispar semnele de punctuaţie specifice vorbirii directe si apar: virgula. cine. este un stil indirect din care lipseşte conjucţia că. elemente subordonate specifice propoziţiei secundare CD (ca. sărăcuţii de ei.   . Acum.    propoziţia care reproduce spusele unei persoane se subordonează verbului de declaraţie prin elementele de relaţie subordonatoare şi este propoziţie secundara CD.] şi femeile bisericoase din sat îi băgase mamei o mulţime de bazaconii în cap care de care mai ciudate: ba că am să petrec între oameni mari. Preda. ba că am glas de înger şi multe alte minunăţii[. ca broasca de păr. punctul şi virgula. Mara) Baciu ştia că Ion are s-o izgonească. Fata babei şi fata moşneagului) Cineva îl întrebase odată în glumă de ce vorbeşte singur şi Moromete îi răspunse serios că asta e din pricină că n-are cu cine discuta. dar era tânără şi voinică. şi harnică. săraca. poate şedea şi acasă. Creangă. cât şi indirect. verbul se foloseşte la persoana a III-a singular şi plural. Mai bine aşa decât să se plece el în faţa tâlharului şi să-i dea moşia. (I. ce. ca în stilul direct. când. Amintiri din copilărie) Stilul indirect liber Caracteristici    conţine atât elemente ale stilului direct. Moromeţii) [. cât). .] (Ion Creangă. dacă. timp trecut. să. vorbirea este atribuită personajului. şi Dumnezeu a mai lăsat să aibă şi noroc. că-I măritată în lege. cum. văduvă cu doi copii. care. parantezele. . Slavici. stilul indirect liber se prezintă. cu sensul că nimeni nu merită să-i asculte gândurile. nu-i nimic. unde. dar nu-i păsa. . se caracterizează prin ambiguitatea vocii narative.

forma (L.proza modernă. sub monologului interior. Ion) Specii literare ale genului epic balada în versuri legenda POPULAR(oral) în proză legenda basmul povestea snoava balada legenda poemul epopeea fabula schiţa nuvela romanul amintirea eseul jurnalul povestea povestirea basmul reporajul Genul epic în versuri SCRIS(cult) în proză . Rebreanu.

 biruirea binelui. nedefinit prin coordonate geografice. în care personajele înzestrate cu puteri supranaturale.  timpul este nedeterminat: “a fost odată…”. împărţit pe două tărâmuri:  real (“acest tărâm” ).  spaţiul este vast.  prezenţa motivelor şi simbolurilor tipice:  cifre fatidice: trei. traversează întâmplări fantastice şi sunt antrenate în lupta dintre bine şi rău. forţele binelui biruind în final. de obicei în proză. doisprezece. şapte.  acţiunea este structurată pe momentele subiectului. .  mediane (menţine atenţia auditorului) “înainte mult mai este”. Sf. prezentă atât în literatura populară.Basmul Basmul – specie a genului epic. Vineri.  călătoria. Caracteristici:  acţiune lineară. “şi merseră ce merseră”. conform unui şablon:  superioritatea mezinului. fabulos (“tărâmul celălalt”). cronologică.  ajutorul primit de la figuri arhetipale:Zâna.  probele. care va învinge în final răul.  căsătoria.  fantastic. de mare întindere.  finale (marchează revenirea la realitate) “Am încălecat pe-o şa/Şi v-am spus povestea aşa”.  formule tipice:  iniţiale (captează atenţia auditorului introducându-l în lumea fantastică) “a fost odată ca niciodata”. cât şi în cea cultă. nouă.

 topică inversă. morală etc. etică. observaţie. fantastice (dominate de elementul miraculos): Greuceanu. Punguţa cu doi bani de Ion Creangă.  apa moartă. ştiinţă. fiind mitologie.  repetiţii.  ajutătoare: păsări.  titlul este sugestiv: de obicei. numele protagonistului. o oglindire […] a vieţii în moduri fabuloase.  verbe la imperativ.  zicători.  substantive în vocativ.  cuvinte şi expresii populare. depăşind cu mult romanul. animaliere (protagoniştii sunt animale): Capra cu trei iezi.  interjecţii. Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă. Caracteristica lui este că eroii .  individuale/colective. apa vie.  diminutive. Basmul cult: Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă. realizată prin:  proverbe. Basme “Basmul este o operă de creaţie literară […].  reale/supra naturale/reale cu puteri supranaturale. animale.  stilul se caracterizează prin oralitate. nuvelistice (mai apropiate de elementele realităţii concrete): Povestea lui Stan Păţitul de Ion Creangă.  personaje:  pozitive/negative. Popular: Greuceanu. […] e un gen vast.  protagonist/antagonist.

 stilul: registrul familiar. .folosirea persoanei I. iniţiatic.  caracterul faptelor povestite este unul mitic. naratorul este fie personaj. acţiune lineară. Ele comunică cu omul. mitic. Caracteristici: naraţiune subiectivizată. cu o acţiune limită. de sfat. expresii colocviale. Când dintr-o naraţiune lipsesc aceşti eroi himerici. situându-se ca o amploare între schiţă şi roman. .formule ale adresării directe. de petrecere) .  ceremonial – apariţia povestitorului. de dimensiuni relativ restrânse.suspans pe parcursul povestirii. evocarea trecutului. relatarea unei singure întâmplări. nu pe personaj. dar nu sunt oameni. . pentru felurite tipuri de indivizi. fie observator. . menţinând atenţia ascultătorilor. animale. n-avem de a face cu un basm.  atmosfera (intimă. ce se desfăşoară pe un singur fir epic. nararea făcându-se la persoana I. accentul cade pe situaţie. dar acestea sunt simple măşti. relaţia narator – receptor/auditoriu presupune:  oralitate – aparenţa de dialog dintre narator si receptor.nu sunt numai oameni.cucerirea ascultătorilor.Călinescu. Estetica basmului) Povestirea Povestirea – specie a genului epic.” (G.        după formă Povestirea în versuri în proză satirică fantastică filozofică . fie martor. Fiinţele neomeneşti din basm au psihologia şi sociologia lor misterioasă.captarea atenţiei auditorului.pretextul care declanşează povestirea. ci şi anumite fiinţe himerice. Şi fabulele vorbesc despre animale. un trecut istoric. .

ce implică un număr restrâns de personaje. motivarea reacţiilor psihohogice). ci pe caracterizarea complexă a personajelor. M. mediu ambiant. Caracteristici:  naraţiune lineară. Eminescu realistă: Moara cu noroc de I. Eminescu fantastică: La ţigănci de M. Slavici In vreme de război de I. după temă Nuvela istorică: Alexandru Lăpuşneanu de C.  acţiunea este structurată pe momentele subiectului şi organizată pe capitole sau părţi.  tendinţă de obiectivizare. cu un singur fir narativ.după conţinut şi destinaţie magică romantică pentru copii Povestirea în ramă – tip de naraţiune în care firul povestirii propriu-zise este întrerupt prin inserţia altei povestiri. Slavici .Eliade romantică: Alexandru Lăpuşneanu de C. Negruzzi psihologica: Moara cu noroc de I. accentul căzând nu pe acţiune. situată ca amploare între schiţa. Negruzzi Sărmanul Dionis de M.  se manifestă un conflict exterior şi un conflict interior. un personaj al povestirii propriu-zise devenind naratorul povestiriii incluse.  accentul cade pe definirea personajului (elemente biografice. (Hanu Ancuţei. naraţiune la persoana a III-a.  titlul este concentrat şi sugestiv.Sadoveanu) Nuvela Nuvela – specie a genului epic în proză. cronologică.  intriga este riguros construită. povestire şi roman. Caragiale filozofică: Sărmanul Dionis de M.L.

exacerbarea percepţiei. Conflictul exterior declanşează conflictul interior. alienarea. vestimentaţie. recurgându-se la detalii referitoare la mentalităţi. lucrări ştiinţifice). Naratorul este preponderent omniprezent. Ilustrarea unui destin. limbaj Nuvela psihologică Ilustrarea inadaptabilităţii individului în societate. evocându-se artistic un moment din istoria naţională. Analiza stărilor interioare ale personajelor. în conformitate cu viziunea autorului. întâmplările prezentate având ca punct de plecare evenimente ce sunt consemnate istoric. obiceiuri. Realitatea istorică este îmbinată cu ficţiunea şi viziunea autorului. relaţii sociale. dezumanizarea. cronologică. Acţiunea este lineară.L. însă sunt realizate prin transfigurare artistică. documente istorice. comportamente. boieri. Teme precum: frica. (cronici. Conflictul este declanşat de raportul individ / societate. . Caragiale modernistă: La ţigănci de M. atmosfera locală este reconstituită. parvenirea. Epoca.după curentul literar naturistă: In vreme de război de I. Timpul şi spaţiul sunt precizate. Conflictul interior se manifestă în conştiinţa personajului. sfârşitul personajului de regăseşte în sfârşitul operei.Eliade Nuvela istorică Inspiraţie din trecutul istoric. modele sau antimodele). nararea obiectivă la persoana a III-a. Personajele sunt personalităţi istorice(dominitori.

fie miraculosul. fără diavoli şi silfide şi fără vampiri.Prezentarea transformărilor suferite de personaje în evoluţia conflictului. fie straniul. Fantasticul ocupă intervalul acestei incertitudini. Finalul ambiguu. analiza psihologică. identitatea incertă. Nuvela fantastică Acţiunea se desfăşoară pe două planuri: real /ireal. Îndoiala. Teme şi motive: pactul cu diavolul. Apariţia elementului misterios / ireal ambiguizează indicii spaţio-temporali. fabulosul şi straniul. de îndată ce optăm pentru un răspuns sau pentru celălalt. visul. rolul de a găsi o posibilă explicaţie revenindu-I personajului. Fantastic – categorie estetică. dedublarea. Cel care percepe evenimentul trebuie să opteze pentru una din cele două soluţii posibile: ori este vorba de o înşelăciune a simţurilor. Stare de confuzie accentuată. dar atuci realitatea este condusă de legi necunoscute. cititorului. cea pe care o cunoaştem. Tehnici narative utilizate: stilul indirect liber. astfel dispar limitele de timp şi spaţiu. Naratorul este observator. Într-o lume care este evident a noastră. are loc un eveniment ce nu poate fi explicat prin legile acestei lumi familiare. învecinată cu miraculosul. Acţiune discontinuă. . călătoria cosmică. timpul suferă dilatări şi comprimări. ce se bazează pe contrastul dintre natural şi supranatural. ezitarea eroului şi a cititorului de a opta pentru o explicaţie sau alta a evenimentului. intospecţia. monologul interior. de un produs al imaginaţiei. părăsim fantasticul pătrunzând într-un gen învecinat. călătoria în timp. ori evenimentul s-a petrecut într-adevăr. metempsihoza. face parte integrantă din realitate. şi atunci legile lumii rămân ceea ce sunt.

de aventuri istoric psihologic fantastic poliţist de dragoste cronică de familie tradiţional după problematici şi tehnici narative obiectiv modern Roman sec. credinţe populare). Introducere în literatura fantastică) folcloric (are la bază superstiţii. al XIX-lea Mara de I. simbolic. Slavici Baltagul de M. având un număr mare de personaje şi o acţiune amplă. alegoric. de mare întindere. de la o zi până la câteva generaţii. feeric (specific basmelor). Sadoveanu Zodia Cancerului de M. Romanul ia naştere în secolul al XVIII-lea şi devine specie foarte utilizată în secolul al XIX-lea.F. Sadoveanu subiectiv Ciocoii vechi şi noi de N.Filimon după conţinut . odată cu realismul. desfăşurată în perioade variabile de timp.(Tzvetan Todorov. dezvoltând mai multe conflicte. Fantastic Romanul Romanul – specie a genului epic. literatura S.

Petrescu Enigma Otiliei de G.după perioada apariţiei interbelic Ion de L. Rebreanu Răscoala de L. întâia noapte de război de C. Eliade Moromeţii de M. Preda postbelic . Rebreanu Pădurea Spânzuraţilor de L. Călinescu Maitreyi de M. Rebreanu Ultima noapte de dragoste.

memorie afectivă. ♦ armonia structurii.Perspectivă narativă ♦ exteriorul – spaţiul favorit al confruntărilor.spaţiu interior = teren al confruntărilor (memoria. . ♦ cronologia acţiunii. ♦ iubirea este un ferment al unor stări complexe. .spatiu exterior (oraşul sau satul) văzut din perspectiva devalorizării tradiţiilor. a III-a. fluxul conştiinţei. ♦ obiectivitate. I. trăire. ♦ evenimentele urmează cursul indicat de gândire. ♦ echilibrul. ♦ istoria. reveria. ♦ obiectivitate şi subiectivitate.Repere Roman tradiţional ♦ lume patriarhală cu valenţe autohtone: satul văzut ca spaţiu conservator al esenţelor. războiul sunt demitizate. plate. Roman modern ♦ lumea personajului: . ♦ personaj rotund. războiul sunt surprinse sub aspectul exemplarităţii. îşi caută identitatea.Conţinutul ♦ iubirea este idilică.Forma III. ♦ narator omniscient. ♦ interiorul = conştiinţa. spaţiul confruntărilor ♦ cronologie anulată. visul). ♦ istoria. II. ♦ circularitate. ♦ personaje clar conturate. responsabile în faţa judecăţii celorlalţi.individualizat în complexitatea sa. ♦ linearitatea acţiunii. intuiţie. contemplativ. supus doar propriei morale. ♦ narare la persoana ♦ naraţiune la persoana a III-a şi persoana I. ♦ simetrii. prezentate sub aspectul ororilor.

Viaţa la ţară de Duiliu Zamfirescu. imagine glo. Baltagul de M. Nuntă în cer de M. Petrescu. Călinescu. Răscoala de L. . Romanul modern Obiectiv Subiectiv ♦ existenţă subiectivă. ♦ procedee narative: . Fraţii Jderi de M.memoria involuntară. întâlnim dilatări sau comprimări ale timpului. ♦ universul fictiv este construit după ♦ universul fictiv se concentrează principiul verosimilităţii. Slavici.fluxul conştiinţei. ♦ tehnica jurnalului intim sau a corespondenţei. ♦ narator omniscient şi omniprezent. . dorind să asupra evenimentelor din planul semene cu lumea reală. Romane moderne obiective: Ion de L. ♦ narator – personaj. imagine parţială. Sadoveanu. Eliade. Maitreyi de M. Enigma Otiliei de G. Rebreanu. Sadoveanu. Preda. conştiinţei. ♦ nu se respectă ordinea cronologică. Eliade. Filimon. Rebreanu. care lasă uneori locul personajuluireflector. ♦ acţiune continuă.♦ prezentarea lumii prin intermediul bală a lumii. ♦ naraţiune la persoana I. Zodia Cancerului de M.Romane tradiţionale: Mara de I. Ciocoii vechi şi noi de N. întâia noapte de război de C. acţiune discontinuă. Romane moderne subiective Ultima noapte de dragoste. Moromeţii de M. cunoştiinţei. ♦ naraţiune la persoana a III-a. Sadoveanu.

cronologică.Nicolae Manolescu în Arca lui Noe stabileşte următoarele tipuri de roman: Roman doric ionic corintic doric ♦ construieşte o lume omogenă. notele de subsol. confesiunea. . unitară. memoria involuntară. ♦ discontinuitatea lumii. absurdă. Cartea milionarului de Ş. ♦ ambiguitate => naratorul mimează impersonalitatea. Sadoveanu. ♦ naraţiune subiectivă. dar nu obiectivă. Rebreanu. ♦ naraţiune la persoana a III-a. ♦ acţiune discontinuă. jurnalul intim. ♦ incoerenţa. ♦ tehnici narative: fluxul conştiinţei. corintic ♦ viziune ironică asupra lumii. Exemplu: Creanga de aur de M. ♦ autenticitate. întâia noapte de război de C. Exemplu: Ion de L. ♦ obiectivitate. ♦ acţiune lineară. Exemplu: Ultima noapte de dragoste. Eliade. Maitreyi de M. scrisorile. Petrescu. ionic ♦ axat pe analiza psihologică şi introspecţie. Bănulescu. ♦ perspectivă ludică. ♦ personajele sunt tipuri. ♦ naratorul este o instanţă care prezintă acţiunea şi personajele dintr-un punct exterior.

 cititor abstract – receptorul ideal.  personaje simbolice. persoana I/a II-a. afectivitate. în ipostaza eului liric.  Instanţele lumii lirice  eul liric – corespondentul liric al naratorului din textul epic. Instanţele textului liric  Instanţele universului real  autor concret.  Instanţele universului operei literare lirice  autor abstract / eul liric. descriptivism.  cititorul fictiv – receptorul fictiv căruia I se adresează eul liric.  cititor concret. emoţiile. îşi exprimă în mod direct sentimentele. eul liric.GENUL LIRIC Genul liric – cuprinde operele literare în care autorul. gândurile şi ideile cu ajutorul figurilor de stil şi imaginilor artistice. mască/rol. . !!!Tipuri de lirică: subiectivă Lirică obiectivă persoana a III-a.

. Coşbuc)  asonanţa – figură de stil care constă în repetiţia unei vocale accentuate în două sau mai multe cuvinte. pronume şi adjective posesive la persoana I.eului (poetul se autoexprimă). măştilor (poetul se exprimă cu ajutorul unei identităţi străine). . . Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate (Gr. substantive în vocativ. rolurilor (poetul se asimilează mai multor personaje). invocaţii şi interogaţii retorice. . . . verbe la persoana I. spre a întări o idee sau o expresie. Alexandrescu)  anafora – figură de stil care constă în repetarea aceluiaşi cuvânt sau a unor sintagme la în ceputul a două. Fluieras de soc . pronume la persoana a II-a. reflexive. Mărcile eului liric verbe la imperativ. . pronume personale. Fluieraş de fag . Lirica monologul liric Moduri de expunere descrierea poetică Procedee artistice:  aliteraţia – figură de stil care constă în repetarea unei consoane sau a unui grup de consoane cu efect eufonic imitativ şi expresiv.  repetiţia – figură de stil constând în folosirea de mai multe ori a aceluiaşi cuvânt sau a mai multor cuvinte. verbe la persoana a II-a. Prin vulturi vântul viu vuia (G. Fluieraş de os . trei versuri.

milos şi crud.Vlahuţă)  epitetul – figură de stil care constă în determinarea unui substantiv sau verb de un adjectiv. . adverb. (Al. idei. Eminescu)  enumeraţia – figură de stil care constă în înşiruirea unor termeni de acelaşi fel sau purtători ai unor sensuri apropiate în context. sceptic şi cucernic.Flori de tei deasupra noastră Ori să cadă rânduri – rânduri. Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă. cu scopul de a evidenţia anumite caracteristici ale primului termen. . înşiruire care conduce la amplificarea ideii exprimate. Bun şi rău. Eram aşa de obosit de primăveri. (L. personaje. Eminescu) comparaţia – figură de stil prin care se alătură doi termeni pe baza unor însuşiri comune. de tinereţe şi de râs. (M. Prin care trece albă regina nopţii moartă.  . (M. In seara răzvrătită care vine De la străbunii mei până la tine . (T. prin intermediul unei comparaţii subînţelese. Arghezi)  merafora – figură de stil prin care se trce de la înţelesul obişnuit al unui cuvânt la alt sens. situaţii menite să se reliefeze reciproc. fapte. menit să exprime acele însuşiri ale obiectului care înfăţişează imaginea lui aşa cum se reflectă în simţirea şi fantezia autorului. temerar şi fricos. Blaga)  antiteza – procedeu artistic care constă în opoziţis dintre două cuvinte. de trandafiri.

Şi zalele-I zuruie crunte. fenomen sau eveniment. Dunărea se-nştiinţează Şi-ale ei spumate unde către mare îl pornesc. Eminescu)  personificarea – figură dde stil prin care se atribuie fiinţelor necuvântătoare. mărind sau micşorând. Si vorba-I e tunet. (M. elementelor naturii. Gigantică poartă-o cupolă pe frunte.Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri. (G. Eminescu)  inversiunea – procedeu artistic prin care se schimbă ordinea obişnuită a cuvintelor pentru a obţine efecte poetice. Zării o floare Ca o lumină. personificări. (Gr. Şi vodă-I un munte. Alexandrescu )  hiperbola – figură de stil care exagerează. (M. Coşbuc)  alegoria – figură de stil alcătuită dintr-o înşiruire de metafore. Iar barda din stânga-I ajunge la cer. pentru a-I impresiona pe cititori. Sălbatecul vodă e-n zale şi-n fier. . comparaţii. trăsăturile unei fiinţe ale unui lucri. răsufletul ger. însuşiri sau manifestări ale omului. Şi din chaosului văi Un mândru chip se-ncheagă. formând o imagine unitară în care poetul sugerează noţiuni abstracte prin intermediul concretului. Unul altuia îl spune. Intr-o gradină. unor elemente abstracte. Lâng-o tulpină. lucrurilor.

audio-vizuale. Cum nu vii tu. Imagini artistice Elemente de prozodie: • versul – rând dintr-o poezie cu unitate ritmică şi de sens. . Eminescu)  invocaţia – figură de stil care constă în cererea de sprijin şi ruga poetului.Văcărescu)  interogaţia retorică – figură de stil care constă într-o întrebare sau un şir de întrebări adresate unui auditoriu. vers • tradiţional – cu rimă şi ritm alb – lipsit de rimă liber – lipsit de rimă şi de ritm strofa – secvenţă a textului poetic alcătuită din două sau mai multe versuri. de la care nu se aşteaptă un răspuns. Ţepeş Doamne! [. cromatice. Invocaţia folosită pentru interpelarea unui personaj imaginar sau absent se numeşte invocaţie retorică. statice. să strică! S-o las. tactile. olfactive. de obicei muza. . pentru ca o divinitate.] (M. Eminescu) vizuale. mi-e frică Că vine altul şi mi-o rădică. Dar ce zgomot se aude?Bâzâit ca de albine? (M. gustative. (I. .S-o tai. deoarece acesta este subînţeles. auditive. dimanice. si-I dezvăluie lucruri necunoscute.

♦ sextină (6 versuri). rima – potrivirea sunetelor din silaba finală a versurilor. ♦ polimorfă (7-12 versuri). ♦ catren (4 versuri).• ♦ distih (2 versuri). ♦ versuri lungi (peste 10 silabe). ♦ cvinarie (5 versuri). a monorimă a a a împerecheată a a b b a b a b a b b a a b a înlănţuită b a b rimă încrucişată îmbrăţişată • măsura versurilor ♦ versuri scurte (7-8 silabe). ♦ terţină (3 versuri). .

Ritmul se bazează pe piciorul metric.• ritmul – succesiunea silabelor accentuate şi neaccentuate dintr-un vers. !!! Piciorul metric este unitatea ritmică alcătuită din silabe accentuate şi neaccentuate care asigură ritmul (cadenţa). .

M. Coşbuc. . calul său tropotă. Mortua est. Exemple doină. Dăscăliţa) Mihnea încalecă. G. săltăreţele dactile (M. Paşa Hassan) Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate. Eminescu) Este adesea ritmul invocaţiei (ex. Eminescu I-a dedicat poezia Iambul. Umbra lui Mircea la Cozia) Observaţii Este ritmul poeziei populare. Poetul) Iamb 2 1 silabă accentuată şi 2 neaccentuate Dactil 3 1 silabă neaccentuată 1 silabă accentuată 1 silaba neaccentuată 3 2 silabe neaccentuate 1 silabă accentuată Amfibrah Anapest 3 Ritm solemn. cântic (Doina) Un cânt pribeag îmbrăţişează firea. (O.Piciorul metric Troheu Nr. de silabe 2 Componenţa şi schema 1 silabă accentuată şi 1 neaccentuată 1 silabă neaccentuată şi 1 accentuată Doină. (Gr. Mihnea şi baba ) Pe vodă-l zăreşte călare trecând / Prin şiruri. Goga. Alexandrescu. dulce. (D. M. cu fulgeru-n mână. Bolintineanu. Coşbuc. (G. Eminescu.

de leagăn. al obiceiurilor. de dragoste. satira. LIRICA SCRISĂ (cultă) . Doina LIRICA ORALĂ Cântecul Ghicitorile. glosa. de înstăinare. imnul. de dor. rondelul. Strigăturile. haiducesc. gazelul. Descântecul. meditatia. de haiducie. de jale. cu temă socială. de voinicie. de înstrăinare. de cătănie. Genul liric elegia. oda. idila. pastelul. psalmul. bocetul.Specii literare ale genului liric de dragoste. sonetul. de dor.

de jale. de o personalitate anumită etc. faţă de un ideal. Eminescu ) Idila – specie a genului liric ce exprimă sentimente de dragoste în stilul bucolic.Doina – specie a genului liric. prin intermediul căruia sunt exprimate. sentimentele poetului. Ghicitoarea – specie a genului liric. . de premărire faţă de patrie. Alexandrescu) Meditaţia – specie a genului liric ce dă expresie poetică unor experienţe intelectuale fundamentale în legătură cu teme majore ale universului şi ale vieţii umane. . G. care reprezintă un peisaj. M. Gr. destinată identificării unui obiect.Duhului meu. rostit la ceremonialuri şi horă cu scopul de a înveseli atmosfera. Alecsandri) Pastelul – specie a genului liric.Eminescu) Oda – specie a genului liric în care se exprimă sentimente de admiraţie. de dragoste. (Odă ostaşilor români. Coşbuc) . (Rea de paltă. Cântecul – specie lirică. V. cu discreţie. A. Elegia – specie lirică în care poetul îşi exprimă sentimentele de tristeţe într-o gamă mergând de la melancolie la durere. folclorică în care se exprimă diferite sentimente şi este însoţit de o melodie. (La steaua . (Trecut-au anii . Descântecul – text ritmat. Mureşeanu) Satira – specie a genului liric în care se ridiculizează sau se condamnă cu dispreţ şi indignare aspecte negative ale caracterului omenesc sau ale societăţii. care exprimă cele mai profunde sentimente de dor. (Satiră. . . M. specifică folclorului românesc. Alecsandri) Imnul – specie a genului liric în care se exprimă o preamărire religioasă sau naţională. (Mezul iernii. . Strigătura – text scurt. V. de revoltă. (Un răsunet. . de dimensiuni foarte reduse. având o funcţie magică. o poezie descriptivă. folosit în practici speciale.

grupate în 2 catrene şi 2 terţine. preamărirea lui Dumnezeu. alcătuită din 14 versuri. (Psalm. Blaga) Sonet – specie a genului liric. Eminescu) Rondel – specie a genului liric. (Glossa.Psalm – cântec religios. iar terţinele rimă înlănţuită. iar ultima strofă reia în ordine înversă versurile primei strofe. M. Eminescu) . (Vorbeşte-ncet. cu formă fixă. iar al doilea cu al optulea vers. alcătuită din strofe de 4. M. L. Al. fiecare al doilea vers al distihurilor având aceeaşi rimă cu cele două versuri ale distihului iniţial. fiind înlocuită uneori de angoasa căutării şi îndoielii existenţei divine. Macedonski) Gazel . catrenele având rimă îmbrăţişată. formată dintr-un număr variabil de distihuri (între 5 şi 15). în care primul vers este identic cu al şaptelea şi ultimul vers. ultimul vers fiind o concluzie a întregului conţinut al poeziei. fiecare strofă dezvoltând câte un vers al strofei-temă. cu formă fixă. 6 sau 8 versuri. vers cu care se şi încheie. în literatura cultă el exprimă o dilemă existenţială. coşbuc) Glosa – poezie cu formă fixă şi conţinut gnomic. cu formă fixă.poezie erotică sau filozofică. (Lupta vieţii. lirică. (Rondelul rozelor de august. alcătuită din 3 catrene şi un vers izolat. G. Sonetul românesc are versuri de 11 silabe şi ritm iambic.

 regizorul abstract – receptorul imediat. scena – subdiviziune a unui act/tablou.  Instanţele lumii dramatice  personajele/actanţii. singurul semn al său în textul dramatic constituindu-l didascaliile. • • • . replica – răspunsul unui personaj la cuvintele anterioare ce aparţineau altui personaj.  Instanţele universului operei literare dramatice  autor abstract – prezent în indicaţiile scenice. Instanţele textului dramatic  Instanţele universului real  autor concret. scrise cu scopul de a fi reprezentate pe scenă. delimitată de intrarea sau ieşirea unui personaj sau de modificarea locului şi timpului acţiunii. în proză sau în versuri.  regizor. autorul retrăgânduse. tabloul – subdiviziunea unui act.  cititor concret/public. lăsând loc personajelor.GENUL DRAMATIC Genul dramatic – cuprinde operele literare. Structura: • actul – subdiviziune a piesei de teatru ce conţine un moment important al acţiunii. având o acţiune unitară şi fiind marcată prin antract şi lăsarea cortinei.  cititorul/publicul abstract – receptorul ideal.  actori.

dialogul. Acţiunea – structurată pe momentele subiectului. sugestii ale autorului referitoare la detaliile de decor. timpul şi spaţiul desfăşurării acţiunii. gesturile sau nuanţele mimicii personajelor. de îndrumarea cititorului. monologul.• didascaliile – note de regie. naraţiunea şi descrierea numai în didascalii. Moduri de expunere Specii literare ale genului dramatic cu măşti POPULAR(oral) Genul dramatic comedia tragedia SCRIS(cult) drama monodrama tragicomedia melodrama feeria vodevilul farsa jocurile cu papuşi .

 nume. stil parodic. alături de tragic şi sublim. un sens moralizator. moravuri sociale. Caracteristi:           textul este organizat pe acte. cultivă valori morale şi etice. conflictul între aparenţă şi esenţă. uneori acestea confruntându-se cu false probleme.  intenţii. dintre ceea ce vrea să pară cineva la un moment dat şi ceea ce este în realitate. personajele sunt tipuri umane. . exagerând ridicolul. caractere. stârneşte râsul.Comedia Comedia – specie a genului darmatic. în proză sau în versuri. apare comicul de:  situaţie. scene şi tablouri.  limbaj. care evocă personaje.    Comicul – categorie estetică fundamentală. care produc răsturnări de situaţie spectaculoase.  moravuri. având un sfârşit vesel şi. înlănţuirea unor evenemente neaşteptate. întâmplări. suprapus peste tot ceea ce este viu şi natural. acţiunea este structurată pe momentele subiectului. comicul se naşte din contrastul dintre aparenţă şi esenşă.  caracter. caracter educativ. personaje puţine. şi care desemnează o atitudine esenţială în faţa vieţii: Bergson în lucrarea sa Râsul definea comicul ca tot ceea ce este mecanic şi artificial. caractere într-un mod care stârneşte râsul. deznodământ vesel. deseori. spaţiul şi timpul sunt limitate şi bine precizate.

V. de rezolvările groteşti pe care le promovează. Ianke şi Cadâr.V.Alecsandri) Farsa – specie a genului dramatic de mică întindere ce porneşte de la un fapt cotidian şi se caracterizează printr-un comic bufon. râsul fiind stârnit de comicul tipurilor umane aduse în scenă. (Sânziana şi Pepelea. G. C. Machiavelli Comedia erorilor. (Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea. Aristofan Soldatul fanfaron. Plaut Mătrăguna. Alecsandri) Vodevilul – specie a genului dramatic a cărei intrigă este bogată în răsturnări de situaţie şi se bazează pe tehnica quiproquo-ului. Popa Omul cu mârţoaga. de limbajul aluziv. V. Gogol Pygmalion. T. W. Shakespeare Avarul. Caragiale) Păsările.L. utilizând efecte scenice speciale pentru crearea unei atmosfere mitice. ( Rusaliile. I.Feeria – specie a genului dramatic care îmbină textul cu muzica şi dansul întrun decor fantastic cu personaje fabuloase.I. G. Molière Slugă la doi stăpâni. norii. Baranga Proştii sub clar de lună. Ciprian Titanic-vals. Alecsandri O scrisoare pierdută. Muşatescu Ultima oră. N. N. V. Caragiale Omul care a văzut moartea. Goldoni Revizorul. Sebastian Mielul turbat. A. Mazilu din literatura română . Shaw din literatura universală Comedii reprezentative Chiriţa în Iaşi. V. T. I. M.L. miraculoase. V. Eftimiu Take.B.

de timp. Caracteristici:  personaje puternice. Racine Meropa.  înfrângerea protagonistului.  sentimentul demnităţii umane. în versuri su în proză. prezentând personaje eroice angajate în conflict puternic şi care se încheie cu înfrângerea sau moartea eroului. W. Sofocle Hecuba. ordinea existentă a lumii. W. Shakespeare Regele Lear. Shakespeare Romeo şi Julieta. Voltaire antică Tragedia renascentistă clasică . Euripide Hamlet. Eschil Antigona. Tragic – categorie estetică fundamentală opusă comicului.Tragedia Tragedia – specie a genului dramatic. Shakespeare Cidul. Corneille Fedra. de acţiune). P.  conflict între datorie şi pasiune (la clasici).  stârneşte milă. propriile lor sentimente. cu un conflict puternic în care sunt antrenate personaje nobile ce întruchipează valori morale absolute şi cu un final nefericit.  conflict între personaje şi destinul potrivnic.  stil solemn. Prometeu înlănţuit.  respectarea regulii celor trei unităţi (de loc. J. W.

ideea de veridicitate. tensiunea intelectuală a replicilor. H.P. libertatea personajelor de a acţiona. L. având un caracter neverosimil şi un final artificial. fericit sau nu. Hugo Nora. V. Pirandello Puterea întunericului. Sorescu) Intrigă şi iubire. cu un conţinut grav.!!! În literatura română nu întâlnim tragedie propriu-zisă. Shaw Mutter Courage. tipuri umane complexe. surprins într-o situaţie banală şi un deznodământ nefericit. B. Schiller Cromwell. Brecht Drame reprezentative din literatura universală . Sartre Straniul interludiu. al conştiinţei. cu situaţii exagerate. în care episoadele comice se interferează cu episoadele triste. M. Tolstoi Muştele. subtilitatea indicaţiilor scenice (didascaliilor). Monodrama – specie a genului dramatic cu un singur personaj. Ipsen Henric IV.B. dialogul dintre personaje fiind substituit de discursul monologat al personajului cu sine însuşi sau cu o lume nevăzută. E. L. Caracteristici :         diversitate de personaje. conflict interior. limbaj familiar. J. O’Neill Discipolul diavolului. G. sentimente. (Iona. Fr. drama este cea care se completează cu accente tragice. Melodrama – specie a genului dramatic ce pune în scenă personaje care se confruntă cu obstacole imposibil de trecut. Drama Drama – specie a genului dramatic în versuri sau în proză.N.

Petrescu Matca. Ionescu absurdului Sărbătoare princiară. G. B. Lovinescu Lupii de aramă.P. B. L. I. Delavrancea Jocul ielelor. Blaga Danton. Gellu Naum Meşterul Manole. Alecsandri Tulburarea apelor. Alecsandri Apus de soare. C. Sorescu istorică . C. E. M. L. Blaga Cântăreaţa cheală. Beckett Drame reprezentative pentru literatura română Răzvan şi Vidra.L. H. Zamfirescu mitologică psihologică ţărănească geniului Drama parabolică Jocul vieţii şi al morţii în deşertul cu cenuşă. Hasdeu Despot-vodă. Mazilu suprarealistă Insula. H. Petrescu de idei Cuminicătura. Blaga Moartea unui artist. V.Şt.Aşteptându-l pe Godot. A. L. V. Maniu expresionistă Zamolxe. Lovinescu Năpasta. T. Caragiale Fântâna Blanduziei. S.M.

de acţiune. Vişniec CURENTE LITERARE Curent literar – cuprinde scriitorii dintr-o anumită perioadă care împărtăşesc aceleaşi principii estetice (aceleaşi concepţii despre artă).postmodernă Groapa din tavan. caractere. Caracteristici:  valorificarea antichităţii greco-romane. de loc.  idealul imbinării frumosului cu binele şi adevărul. concizie.  liric pastorala. Clasicismul Determinare istorică: • secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea. claritate.  personajele provin mai ales din aristocraţie.  primează raţiunea în faţa pasiunii.  regula celor trei unităţi: de timp. armonia. Boileau (1674). M. Manifest literar: • Arta poetică.   epic dramatic epopee fabulă tragedie .  echilibrul. preferă anumite genuri şi specii literare şi utilizează în operele lor modalităţi artistice similare. N. măsura. satira.  puritatea genurilor şi speciilor: idila.  interesul pentru natura umană.  stilul: puritate. precizie.  tipuri de personaje.  obiectivitatea autorului. oda.

 negarea normelor rigide. La Fontaine Reprezentanţi literatura română: sec. nuvela istorică. antiteza. poemul filozofic. visul.  culoare locală. Caracteristici:  cultul eului. Molière. Hugo (1827).  stilul: îmbogăţirea limbajului. Corneille.  gustul misterului ţi al fantasticului.  . drama. Manifest literar: • Prefaţa la drama Cromwell de V.  eroi excepţionali în împrejurări excepţionale.  personajele provin din toate cateegoriile sociale. Romantismul Determinare istorică: • prima jumătate a secolului al XIX-lea cu ecouri şi în a doua jumătate. subiectivitate. Alexandrescu. condiţia omului de geniu. vis.  evaziune în trecut. poemul epic. în interferenţă cu elemente romantice la C. exotism. folclorul. natura. Boileau. N. Negruzzi şi Gr.  personajele evoluează între extreme de la angelic la demonic.al XIX-lea.  epic dramatic balada. originalitatea şi libertatea formei  amestecul genurilor şi speciilor: elegia.Racine. J.comedie literatura universală: P. pitoresc. căutarea absolutului.  liric meditaţia.  teme: istoria.

 personaje din toate categoriile sociale. tehnica detaliului.  tematică socială: parvenirea. de Vigny. Byron. zestrea. banul.  personaje tipice în imprejurări tipice. moştenirea.  dramatic drama. Leopardi Reprezentanţi literatura română: manifestul literar: Introducţie în revista “Dacia literară”. A.  analiza psihologică. Caracteristici:  principiul veridicităţii. de Balzac (1842) • Realismul de Champfleury (1857).  epic nuvelă. C.  stil: sobru. Alexandrescu la care se interferează cu elementele clasice.  reflectare obiectivă. comedia. Eminescu Realismul Determinare istorică: • a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi secolul al XX-lea. impersonal. Negruzzi şi Gr.  determinare socială. Hugo.  veridicitatea detaliilor.  valoarea documentară.literatura universală: V. . Novalis. roman.  genuri şi specii: schiţă. Puşchin. Manifest literar: • Prefaţa la Comedia umană de H. M. limbajul – mijloc de caracterizare a personajelor.  impersonalitatea.

roman.literatura universală: H.  prezenţa obsesiei. de Maupassant .  atmosferă lugubră. Filimon. literatura universală: E.Rebreanu. utilizarea tuturor domeniilor limbajului. Dickens.  stilul: impersonal.L. Caracteristici:  importanţă acorbată biologicului (eredităţii maladive instinctelor).  Reprezentanţi dramatic drama. ereditatea malativă.  genuri şi specii: schiţă. Reprezentanţi literatura română: N. Ch. Gogol. L. boli.  metode experimentaliste preluate din ştiinţă. Dostoevski. G. de Balzac. Caragiale. Slavici. Zola (1880). L. G.  metode de observaţie medicală. crude ale realităţii.  teme: aspecte sumbre. obsesii. I. instincte. G. Zola.  însemnătatea acordată amănuntului. Naturalismul Determinare istorică: • ultimele decenii ale secolului al XIX-lea. Manifest literar: • Romanul experimental de E. Flaubert. A. Tolstoi. I. Stendhal.  epic nuvelă. Cehov. Călinescu.  personaje ale căror acţiuni sunt determinate de realitate. N.

 stilul: combaterea retorismului şi anecdoticului. Mallarmé Reprezentanţi literatura română: Şt. parfumurile. inspiraţia citadină. feeria).  personajele teatrului simbolist nu sunt individualităţi conturate. Delavrancea Simbolismul Determinare istorică: • ultimele decenii ale secolului al XIX-lea. grădinile.  teme: muzica. • Arta poetica de P.L. A. ci expresii ale unei sensibilităţi. literatura universală: P. târgul provincial. Petică. dramatic (drama. Caracteristici:  utilizarea sugestiei. Baudelaire. Verlaine.  simbolul – instrumentul de a sugera absolutul. G. muzicalitatea versului. nevroza. Caragiale. cimitirul.literatura română: I. S. B.Bacovia . I. Rimbaud. nevrozele. Anghel. confuze: spleen. Manifest literar: • Corespondenţe de Ch.Şt. versul liber.  genurile literare: liric. D. Minulescu.  corespondenţele dintre parfumuri. Verlaine.  cultivarea stărilor sufleteşti maladive. erotismul.  dorinţa de evadare. culori şi sunete.

Caracteristici:  idealul întoarcerii la sufletul primar.  teme: miturile şi neliniştea filozofică. între expresie şi gândire.  stilizarea şi depersonalizarea personajelor. George. G. Philippide Dadaismul Determinare istorică: • deceniile al II-lea şi al III-lea ale secolului al XX-lea. G. Trakl.  sentimentul absolutului. Heym Reprezentanţi literatura română: L. Caracteristici:  hazardul – metodă de creaţie literară. .Expresionismul Determinare istorică: • primele decenii ale secolului al XX-lea. Eluard Reprezentanţi literatura română: T.  valorificarea miturilor.  stilul: libertate de expresie.A. Tzara. Al.  stilul: violenţa expresiei. Blaga. Saşa Pană Suprarealismul Determinare istorică: • deceniile al III-lea şi al IV-lea ale secolului al XX-lea.  respinge orice relaţie între logică şi poezie. literatura universală: P. literatura universală: St.  drama de idei.  interferanţa genurilor şi speciilor.

relevarea ideilor poetice la nivel fonetic. II. • . ideea.Breton. nivel stilistic. Caracteristici:  dicteul automat.  Încadrarea operei şi a autorului în contextul literaturii naţionale şi universale. literatura universală: A.  Geneza operei. artistice.  Tema. Breton Reprezentanţi literatura română: I. mărcile eului liric.  Semnificaţia titlului. nivel morfosintactic.  se inspiră din subconştient şi vis.  Valori artistice.  Valori le limbii literare.  fluxul conştiinţei. Vinea COMENTARIUL DE TEXT I. acte. Probleme specifice textului: liric tipul de lirism.  Genul şi specia literară.Manifest literar: • Manifestele suprarealismului de A. motivul. Probleme generale  Încadrarea operei literare în contextul creaţiei scriitorului respectiv. nivel lexical. nivel prozodic.  interferenţa genurilor şi speciilor. nivelul imag.

interferenţa elementelor dramatice şi lirice. trăturile caracteristice. episoade. prezenterea planurilor narative. particulatităţi ale spectacolului faţă de text. modalităţi de caracterizare. punctul culminant.Prezentarea subiectului pe tablouri. modalităţi de caracterizare. deznodământ. prezentarea personajelor. intriga. apartenenţa socială. evidenţierea diferitelor tipuri de conflicte. descrierea. modalităţi de expunere şi rolul acestora. îmrejurările în care apare şi acţionează. expoziţiunea. prezentare generală. raportul cu realitatea. structura subiectului desfăşurarea acţiunii. procedee artistice folosite pentru a evidenţia trăsăturile caracteristice. naraţiunea. • dramatic natura conflictului. atitudinea scriitorului faţă de personaje. • epic personaje .

Plus. Alexandrescu. Braşov.) Crestomaţie de literatură universală. Ed. G. Poezii. Bucureşti. Diversitas.. 2005. Editura pentru literatură. bacalaureat. Comunicare ficţională şi nonficţională. Albatros. Coşbuc. tipul de narator. Dumitrescu. Mara. Arghezi. Goga. Ed. T. Poezii.. M. 1977. Dobra. Ion Crengă. Ed. perspectiva narării.. Bucureşti. 1985. Minerva. Bibliografie selectivă Alecsandri. 1998. Cârciu.. O. 1968. Bucureşti.. Ed. Ed. I. Bucureşti.. . Ghid de limba şi literatura română pentru clasela a IX-a – a XIIa şi pentru examenul de bacalaureat. Evelina. Grif. Ed. Sofia.. Bucureşti. 1977. I. Bucureşti. 1993. Constanţa. Bucureşti. Albatros. Bărboi. Minerva. Limba şi literatura română. 1975.moduri de expunere dialogul. Ed. 2003. Călinescu. Tineretului.). Braşov. Pregătire rapidă . Anda (coord. Ed. Concepte operaţionale (dicţionar). Ed. Anca. Aula.. Ed.. Gr. Ed. Blaga. implicaţiile artistice ale limbii. Versuri. Zoe. raportul autor / realitate. Ed. Minerva. Diacon Coresi. Minerva. Ed. Dumitrescu-Buşulenga. 1977 Slavici. monologul. L. Alşbatros. 2003.. arta naraţiunii. Poveşti şi povestiri. Bucureşti. (coord. 1969. Ed. Enigma Otiliei. Creangă. Diversitas. Eminescu. 1977.Pregătire intensivă: clasele a IX-a – a XII-a. Poezii. Opere. Cântece de vitejie. 1974. Proză. Poezii. Bucureşti. a descrierii şi a portretului. V. G. Bucureşti. admitere la facultate . Braşov. Bucureşti.

.Compendiu. Ed. Bucureşti. Bucureşti. 2002. M. L.clasa a X-a. 2004.. Art. Ed. Minerva. Minerva. . . Bucureşti. Bucureşti. 2005.P. Limba şi literatura română pentru examenul de bacalaureat. Corint. Bucureşti. Lazăr. Rotaru.. 2005.clasa a IX-a. Bucureşti. Humanitas Educaţional.. Corint.. 2000. Ed. Ion. Bucureşti. Paicu. Manuale de limba şi literatura română . Corint. Ed. Arca lui Noe – eseu despre romanul românesc . Valentina. Ed.D. 1977. . Ed. Ed.clasa a XI-a. Bucureşti.1996. Ed. 1990. . Sigma.clasa a X-a. Rebreanu. Ed. 2000. N. Aula..clasa a XII-a. Bucureşti. . cu aplicaţii pentru liceu .Manolescu. Braşov. Teoria literaturii. L. E.clasa a IX-a.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful