OPERA LITERARĂ

Opera literară

– este creaţia artistică, cultă sau populară, în versuri sau
în proză, în care autorul transfigurează realitatea în ficţiune, în rodul imaginaţiei sale, reordonând-o pentru a-i da un anumit sens.

Tema operei literare – este aspectul fundamental de viaţă prezentat de scriitor în opera literară prin intermediul ficţiunii. Ideea operei literare – este atitudinea scriitorului faţă de aspectul fundamental de viaţă prezentat. Motivul operei literare – este reprezentat de o situaţie, un personaj, un obiect, o cifră, o maximă, care se repetă pe parcursul unei opere sau în creaţii diferite, îmbogăţindu-se de fiecare dată cu noi sensuri.

GENURI ŞI SPECII LITERARE
Genul literar cuprinde opere similare prin:  modalitatea prin care autorul se exprima pe sine;  modul de structurare a conţinutului;  procedee estetice comune. Specia literara:  este subordonata genului literar;  clasă de opere similare prin structura conţinut epic liric dramatic

Genuri literare

GENUL EPIC Genul epic cuprinde opere literare, în proza sau în versuri, în care autorul îşi
exprima în mod indirect, în ipostază de narator, gândurile, sentimentele prin intermediul acţiunii şi al personajelor.

Instanţele textului epic
 Instanţele universului real:  autorul concret – emiţătorul propriu-zis al mesajului literar - creatorul operei literare  cititorul concret – receptorul propriu-zis al operei literare  Instanţele universului operei literare epice:  autor abstract – creatorul lumii operei  cititor abstract – receptorul ideal al operei literare  Instanţele lumii narate:  narator – intermediar între autor şi opera literară, între cititor şi operă; - vocea sau persoana care narează întâmplările; - autorul fictiv. !!!Tipuri de narator: obiectiv – narare obiectivă la persoana a III-a; Narator subiectiv – narare subiectivă la persoana I. omniscient – ştie totul, controlează totul; personaj – participă în mod direct la acţiune ca protagonist; martor – participă la acţiune, dar nu ca protagonist, ci ca personaj secundar.

Narator

 naratar – cel căruia i se adresează naratorul - cititorul fictiv !!!cititor abstract ≠ cititor fictiv  personaj – persoana, eroul care acţionează în opera literară, participând la desfăşurarea acţiunii. !!! Tipuri de personaj în funcţie de:
Rolul jucat Principal; Secundar; Episodic. Cantitate Individual; Colectiv. Profilul moral Pozitiv; (protagonist) Negativ. (antagonist) Gradul implicarii Personaj-narator; Personaj-actor; Personaj-reflector; Personaj-martor; Personaj-alter-ego. Gradul de evoluţie Static; Mobil; Raportarea la realitate Fantastic; Legendar; Alegoric; Simbolic; Istoric; Artefact. Curentul literar Clasic; Romantic; Realist; Naturalist; Postmodern; Expresionist.

!!! Modalităţi de caracterizare:
Caracterizare directă Din prezenterea directă făcută de:  autor;  alte personaje;  de personajul însuşi (autocaracterizare). Caracterizare indirectă Din prezentarea indirectă:  a numelui;  a vestimentaţiei;  a limbajului folosit;  a comportamentului;  a faptelor si întâmplărilor la care participă;  a relaţiilor cu alte personaje;  a mediului în care trăieşte;  a frământărilor sufleteşti şi cugetărilor interioare.

Subiectul operei literare – reprezintă şirul de evenimente preyentat în operă cu ajutorul personajelor, prin transpunere artistică. Momentele subiectului:  expoziţiunea (situaţia iniţială);  intriga (cauza acţiunii);  desfăşurarea acţiunii;  punctul culminant (situaţia dificilă);

deznodământul (situaţia finală).

Procedee de legare a secvenţelor narative:

înlănţuirea: povestirea 1

,

povestirea 2

alternanţa:

povestirea 1

povestirea 2

inserţia:

povestirea 1 povestirea 2

povestire în ramă

Moduri de expunere:  naraţiunea – presupune propriu-zisă;    Timpul În textul epic se poate identifica:  timpul narării (momentul când sunt relatate faptele);  timpul evenimenţial(momentul când se întâmplă acţiunea);  timpul lecturii (momentul când cititorul receptează opera). descrierea portret. dialogul; monolog. narator; acţiune; personaje.

Ei. relaţie. e adevărat? Mă iubeşti? . foloseşte verbe de declaraţie urmate de două puncte. predicatul poate fi verb la modul indicativ sau imperativ. Slavici.Deloc nu ştii. iaca ce-mi spune măreproduce indirect spusele unei persoane. verbul se foloseşte la persoana I şi a II-a. zise Moromete liniştit. Mara) . singular şi plural. lovi-te-ar turbarea? Lasă jos! Lasă jos! Lasă jos. semnele întrebării şi exclamării. răspunse ea. . .Dă-i apă. linie de dialog sau ghilimele. foloseşte verbe de ta de tine: că n-o asculţi. Preda. ei nu ţi-a spus nimeni că te urăşte. (M.D-ta nu vezi că nu ştiu să joc. . Moromeţii) . Exemple . Enigma Otiliei)   Stilul indirect Caracteristici  Exemple Draga tatei. (G. propoziţia care reproduce spusele unei persoane este principală.Otilia.zise el – dar eşti uşoară şi merge bine.Tipuri de discurs narativ: Stilul direct Caracteristici     reproduce direct vorbirea unui personaj/unor personaje. (I. că eşti rea de declaraţie urmate de elemente de gură şi înnărăvită şi că nu este chip să mai stai în casa mea. Călinescu. n-auzi? .Când ai intrat. se folosesc semne de punctuaţie specifice: două puncte.

  . Lasă să vie fata. punctul şi virgula. Moromeţii) [. Preda. Acum. Mai bine aşa decât să se plece el în faţa tâlharului şi să-i dea moşia. şi Dumnezeu a mai lăsat să aibă şi noroc. (I. însă lipseşte linia de dialog. . cu sensul că nimeni nu merită să-i asculte gândurile. verbele se folosesc la modul indicativ. ce. dispar semnele de punctuaţie specifice vorbirii directe si apar: virgula. să. Creangă.    propoziţia care reproduce spusele unei persoane se subordonează verbului de declaraţie prin elementele de relaţie subordonatoare şi este propoziţie secundara CD. săraca. că-I măritată în lege. şi harnică. cine. Fata babei şi fata moşneagului) Cineva îl întrebase odată în glumă de ce vorbeşte singur şi Moromete îi răspunse serios că asta e din pricină că n-are cu cine discuta. (I. vorbirea este atribuită personajului. în Exemple A rămas Mara. ba căs plin de noroc. naratorul identificându-se uneori cu personajul. iar modul imperativ se transformă în conjunctiv. cât şi indirect. (M. poate şedea şi acasă. timp trecut. . nu-i nimic. cum. elemente subordonate specifice propoziţiei secundare CD (ca. parantezele. dar era tânără şi voinică. Slavici. ca broasca de păr. se caracterizează prin ambiguitatea vocii narative.] (Ion Creangă. unde. sărăcuţii de ei. văduvă cu doi copii. verbul se foloseşte la persoana a III-a singular şi plural. Amintiri din copilărie) Stilul indirect liber Caracteristici    conţine atât elemente ale stilului direct. care. este un stil indirect din care lipseşte conjucţia că. Mara) Baciu ştia că Ion are s-o izgonească. dacă. . dar nu-i păsa.] şi femeile bisericoase din sat îi băgase mamei o mulţime de bazaconii în cap care de care mai ciudate: ba că am să petrec între oameni mari. cât). ba că am glas de înger şi multe alte minunăţii[. ca în stilul direct. stilul indirect liber se prezintă. . când.

Ion) Specii literare ale genului epic balada în versuri legenda POPULAR(oral) în proză legenda basmul povestea snoava balada legenda poemul epopeea fabula schiţa nuvela romanul amintirea eseul jurnalul povestea povestirea basmul reporajul Genul epic în versuri SCRIS(cult) în proză . sub monologului interior.proza modernă. Rebreanu. forma (L.

 biruirea binelui.  prezenţa motivelor şi simbolurilor tipice:  cifre fatidice: trei. Vineri.  acţiunea este structurată pe momentele subiectului.  spaţiul este vast.  călătoria.  formule tipice:  iniţiale (captează atenţia auditorului introducându-l în lumea fantastică) “a fost odată ca niciodata”. cronologică. de mare întindere. Sf. traversează întâmplări fantastice şi sunt antrenate în lupta dintre bine şi rău. Caracteristici:  acţiune lineară. . care va învinge în final răul.  probele. fabulos (“tărâmul celălalt”). nedefinit prin coordonate geografice. forţele binelui biruind în final.  căsătoria.  fantastic. cât şi în cea cultă. şapte.Basmul Basmul – specie a genului epic. de obicei în proză. în care personajele înzestrate cu puteri supranaturale.  timpul este nedeterminat: “a fost odată…”. prezentă atât în literatura populară. împărţit pe două tărâmuri:  real (“acest tărâm” ). doisprezece. conform unui şablon:  superioritatea mezinului.  ajutorul primit de la figuri arhetipale:Zâna.  finale (marchează revenirea la realitate) “Am încălecat pe-o şa/Şi v-am spus povestea aşa”. nouă.  mediane (menţine atenţia auditorului) “înainte mult mai este”. “şi merseră ce merseră”.

 substantive în vocativ. fantastice (dominate de elementul miraculos): Greuceanu.  personaje:  pozitive/negative.  cuvinte şi expresii populare.  interjecţii. animaliere (protagoniştii sunt animale): Capra cu trei iezi. […] e un gen vast. nuvelistice (mai apropiate de elementele realităţii concrete): Povestea lui Stan Păţitul de Ion Creangă. Caracteristica lui este că eroii .  apa moartă.  diminutive. realizată prin:  proverbe.  individuale/colective. Basme “Basmul este o operă de creaţie literară […]. etică. ştiinţă. depăşind cu mult romanul.  protagonist/antagonist. fiind mitologie. o oglindire […] a vieţii în moduri fabuloase.  reale/supra naturale/reale cu puteri supranaturale. Punguţa cu doi bani de Ion Creangă.  zicători. animale. observaţie. Popular: Greuceanu. Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă.  topică inversă.  titlul este sugestiv: de obicei. numele protagonistului.  verbe la imperativ. morală etc. Basmul cult: Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă.  ajutătoare: păsări.  repetiţii. apa vie.  stilul se caracterizează prin oralitate.

nu pe personaj.cucerirea ascultătorilor. nararea făcându-se la persoana I. . animale. de dimensiuni relativ restrânse.formule ale adresării directe. evocarea trecutului. .        după formă Povestirea în versuri în proză satirică fantastică filozofică . un trecut istoric. dar nu sunt oameni.Călinescu. naratorul este fie personaj.nu sunt numai oameni. Fiinţele neomeneşti din basm au psihologia şi sociologia lor misterioasă.  atmosfera (intimă. fie martor. Caracteristici: naraţiune subiectivizată. relaţia narator – receptor/auditoriu presupune:  oralitate – aparenţa de dialog dintre narator si receptor. . . relatarea unei singure întâmplări. menţinând atenţia ascultătorilor. de sfat. situându-se ca o amploare între schiţă şi roman. cu o acţiune limită.suspans pe parcursul povestirii. n-avem de a face cu un basm. expresii colocviale.  ceremonial – apariţia povestitorului. ci şi anumite fiinţe himerice.  caracterul faptelor povestite este unul mitic.pretextul care declanşează povestirea. Şi fabulele vorbesc despre animale. iniţiatic. de petrecere) . Estetica basmului) Povestirea Povestirea – specie a genului epic. accentul cade pe situaţie. pentru felurite tipuri de indivizi. Ele comunică cu omul. mitic. ce se desfăşoară pe un singur fir epic. dar acestea sunt simple măşti. fie observator. Când dintr-o naraţiune lipsesc aceşti eroi himerici.  stilul: registrul familiar.captarea atenţiei auditorului.folosirea persoanei I. acţiune lineară.” (G. .

mediu ambiant.  se manifestă un conflict exterior şi un conflict interior. un personaj al povestirii propriu-zise devenind naratorul povestiriii incluse.  intriga este riguros construită.  tendinţă de obiectivizare. accentul căzând nu pe acţiune. după temă Nuvela istorică: Alexandru Lăpuşneanu de C. ci pe caracterizarea complexă a personajelor.Eliade romantică: Alexandru Lăpuşneanu de C.  acţiunea este structurată pe momentele subiectului şi organizată pe capitole sau părţi.  accentul cade pe definirea personajului (elemente biografice. Caracteristici:  naraţiune lineară. M. cu un singur fir narativ. naraţiune la persoana a III-a. Negruzzi psihologica: Moara cu noroc de I. ce implică un număr restrâns de personaje.L. Slavici . Eminescu realistă: Moara cu noroc de I. cronologică. Slavici In vreme de război de I. Caragiale filozofică: Sărmanul Dionis de M.Sadoveanu) Nuvela Nuvela – specie a genului epic în proză. (Hanu Ancuţei.  titlul este concentrat şi sugestiv. Eminescu fantastică: La ţigănci de M.după conţinut şi destinaţie magică romantică pentru copii Povestirea în ramă – tip de naraţiune în care firul povestirii propriu-zise este întrerupt prin inserţia altei povestiri. Negruzzi Sărmanul Dionis de M. situată ca amploare între schiţa. motivarea reacţiilor psihohogice). povestire şi roman.

. întâmplările prezentate având ca punct de plecare evenimente ce sunt consemnate istoric. Naratorul este preponderent omniprezent. cronologică. Epoca. Conflictul interior se manifestă în conştiinţa personajului. sfârşitul personajului de regăseşte în sfârşitul operei. evocându-se artistic un moment din istoria naţională. (cronici. în conformitate cu viziunea autorului. limbaj Nuvela psihologică Ilustrarea inadaptabilităţii individului în societate. atmosfera locală este reconstituită. boieri. modele sau antimodele). exacerbarea percepţiei. relaţii sociale. lucrări ştiinţifice). nararea obiectivă la persoana a III-a. obiceiuri. Caragiale modernistă: La ţigănci de M. Personajele sunt personalităţi istorice(dominitori. Conflictul exterior declanşează conflictul interior. Realitatea istorică este îmbinată cu ficţiunea şi viziunea autorului. vestimentaţie. Acţiunea este lineară.Eliade Nuvela istorică Inspiraţie din trecutul istoric. Teme precum: frica. comportamente. recurgându-se la detalii referitoare la mentalităţi. parvenirea. dezumanizarea. Timpul şi spaţiul sunt precizate. Conflictul este declanşat de raportul individ / societate. Analiza stărilor interioare ale personajelor.L. însă sunt realizate prin transfigurare artistică. alienarea. documente istorice.după curentul literar naturistă: In vreme de război de I. Ilustrarea unui destin.

Acţiune discontinuă. părăsim fantasticul pătrunzând într-un gen învecinat. visul. de un produs al imaginaţiei. ori evenimentul s-a petrecut într-adevăr. ezitarea eroului şi a cititorului de a opta pentru o explicaţie sau alta a evenimentului. analiza psihologică. călătoria în timp. ce se bazează pe contrastul dintre natural şi supranatural. Finalul ambiguu. intospecţia. Fantastic – categorie estetică. Naratorul este observator. Tehnici narative utilizate: stilul indirect liber. Teme şi motive: pactul cu diavolul. Nuvela fantastică Acţiunea se desfăşoară pe două planuri: real /ireal. Apariţia elementului misterios / ireal ambiguizează indicii spaţio-temporali. fabulosul şi straniul. . Stare de confuzie accentuată. Cel care percepe evenimentul trebuie să opteze pentru una din cele două soluţii posibile: ori este vorba de o înşelăciune a simţurilor. învecinată cu miraculosul. şi atunci legile lumii rămân ceea ce sunt. monologul interior. astfel dispar limitele de timp şi spaţiu.Prezentarea transformărilor suferite de personaje în evoluţia conflictului. face parte integrantă din realitate. are loc un eveniment ce nu poate fi explicat prin legile acestei lumi familiare. dar atuci realitatea este condusă de legi necunoscute. cea pe care o cunoaştem. cititorului. identitatea incertă. rolul de a găsi o posibilă explicaţie revenindu-I personajului. fie miraculosul. timpul suferă dilatări şi comprimări. Fantasticul ocupă intervalul acestei incertitudini. fie straniul. de îndată ce optăm pentru un răspuns sau pentru celălalt. Într-o lume care este evident a noastră. fără diavoli şi silfide şi fără vampiri. călătoria cosmică. dedublarea. Îndoiala. metempsihoza.

Filimon după conţinut . odată cu realismul.F. credinţe populare). de aventuri istoric psihologic fantastic poliţist de dragoste cronică de familie tradiţional după problematici şi tehnici narative obiectiv modern Roman sec. feeric (specific basmelor). literatura S.(Tzvetan Todorov. de mare întindere. simbolic. Romanul ia naştere în secolul al XVIII-lea şi devine specie foarte utilizată în secolul al XIX-lea. Slavici Baltagul de M. dezvoltând mai multe conflicte. alegoric. de la o zi până la câteva generaţii. desfăşurată în perioade variabile de timp. Introducere în literatura fantastică) folcloric (are la bază superstiţii. Fantastic Romanul Romanul – specie a genului epic. având un număr mare de personaje şi o acţiune amplă. Sadoveanu Zodia Cancerului de M. al XIX-lea Mara de I. Sadoveanu subiectiv Ciocoii vechi şi noi de N.

Rebreanu Ultima noapte de dragoste.după perioada apariţiei interbelic Ion de L. Petrescu Enigma Otiliei de G. întâia noapte de război de C. Călinescu Maitreyi de M. Preda postbelic . Rebreanu Răscoala de L. Eliade Moromeţii de M. Rebreanu Pădurea Spânzuraţilor de L.

prezentate sub aspectul ororilor.Forma III. ♦ evenimentele urmează cursul indicat de gândire. ♦ armonia structurii.Repere Roman tradiţional ♦ lume patriarhală cu valenţe autohtone: satul văzut ca spaţiu conservator al esenţelor. ♦ istoria. ♦ personaj rotund. I. îşi caută identitatea. războiul sunt surprinse sub aspectul exemplarităţii. a III-a. reveria.Conţinutul ♦ iubirea este idilică. ♦ obiectivitate şi subiectivitate. plate. ♦ istoria. războiul sunt demitizate. ♦ interiorul = conştiinţa. trăire. II. ♦ echilibrul.individualizat în complexitatea sa. ♦ circularitate. responsabile în faţa judecăţii celorlalţi. ♦ cronologia acţiunii. supus doar propriei morale. intuiţie. ♦ linearitatea acţiunii. ♦ narare la persoana ♦ naraţiune la persoana a III-a şi persoana I. contemplativ. . ♦ iubirea este un ferment al unor stări complexe. Roman modern ♦ lumea personajului: . fluxul conştiinţei. ♦ personaje clar conturate. ♦ simetrii. spaţiul confruntărilor ♦ cronologie anulată. . ♦ obiectivitate.Perspectivă narativă ♦ exteriorul – spaţiul favorit al confruntărilor. visul).spaţiu interior = teren al confruntărilor (memoria.spatiu exterior (oraşul sau satul) văzut din perspectiva devalorizării tradiţiilor. ♦ narator omniscient. memorie afectivă.

Sadoveanu. Fraţii Jderi de M. întâia noapte de război de C. ♦ naraţiune la persoana I.fluxul conştiinţei. Moromeţii de M. acţiune discontinuă. Ciocoii vechi şi noi de N. Răscoala de L.♦ prezentarea lumii prin intermediul bală a lumii. Enigma Otiliei de G. ♦ nu se respectă ordinea cronologică. întâlnim dilatări sau comprimări ale timpului. ♦ procedee narative: . ♦ universul fictiv este construit după ♦ universul fictiv se concentrează principiul verosimilităţii. ♦ narator omniscient şi omniprezent. Preda. conştiinţei. Zodia Cancerului de M.memoria involuntară. Rebreanu. care lasă uneori locul personajuluireflector. Călinescu. ♦ naraţiune la persoana a III-a. ♦ tehnica jurnalului intim sau a corespondenţei. Slavici. Sadoveanu. Eliade. imagine glo. ♦ narator – personaj. Baltagul de M. imagine parţială. Romane moderne subiective Ultima noapte de dragoste.Romane tradiţionale: Mara de I. dorind să asupra evenimentelor din planul semene cu lumea reală. cunoştiinţei. Maitreyi de M. Rebreanu. Filimon. Petrescu. ♦ acţiune continuă. Nuntă în cer de M. Sadoveanu. . Romanul modern Obiectiv Subiectiv ♦ existenţă subiectivă. . Eliade. Romane moderne obiective: Ion de L. Viaţa la ţară de Duiliu Zamfirescu.

Exemplu: Ultima noapte de dragoste. Eliade. ♦ acţiune discontinuă. ♦ naraţiune la persoana a III-a. confesiunea. ♦ perspectivă ludică. Exemplu: Ion de L. Maitreyi de M. absurdă. Rebreanu. Bănulescu. Exemplu: Creanga de aur de M. ♦ obiectivitate.Nicolae Manolescu în Arca lui Noe stabileşte următoarele tipuri de roman: Roman doric ionic corintic doric ♦ construieşte o lume omogenă. ♦ naraţiune subiectivă. întâia noapte de război de C. ♦ naratorul este o instanţă care prezintă acţiunea şi personajele dintr-un punct exterior. ♦ personajele sunt tipuri. Petrescu. notele de subsol. Sadoveanu. cronologică. ♦ tehnici narative: fluxul conştiinţei. unitară. Cartea milionarului de Ş. ♦ ambiguitate => naratorul mimează impersonalitatea. memoria involuntară. dar nu obiectivă. ♦ autenticitate. corintic ♦ viziune ironică asupra lumii. ♦ discontinuitatea lumii. ♦ incoerenţa. ionic ♦ axat pe analiza psihologică şi introspecţie. scrisorile. jurnalul intim. ♦ acţiune lineară. .

!!!Tipuri de lirică: subiectivă Lirică obiectivă persoana a III-a.  Instanţele universului operei literare lirice  autor abstract / eul liric. gândurile şi ideile cu ajutorul figurilor de stil şi imaginilor artistice. Instanţele textului liric  Instanţele universului real  autor concret. emoţiile. persoana I/a II-a. îşi exprimă în mod direct sentimentele. descriptivism.  personaje simbolice.GENUL LIRIC Genul liric – cuprinde operele literare în care autorul. afectivitate.  cititor concret.  cititorul fictiv – receptorul fictiv căruia I se adresează eul liric.  Instanţele lumii lirice  eul liric – corespondentul liric al naratorului din textul epic.  cititor abstract – receptorul ideal. mască/rol. în ipostaza eului liric. eul liric. .

Fluieraş de os . reflexive. . verbe la persoana a II-a. pronume personale. . Fluieras de soc . trei versuri. spre a întări o idee sau o expresie. invocaţii şi interogaţii retorice. . substantive în vocativ. . Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate (Gr. pronume la persoana a II-a. Lirica monologul liric Moduri de expunere descrierea poetică Procedee artistice:  aliteraţia – figură de stil care constă în repetarea unei consoane sau a unui grup de consoane cu efect eufonic imitativ şi expresiv. Alexandrescu)  anafora – figură de stil care constă în repetarea aceluiaşi cuvânt sau a unor sintagme la în ceputul a două. pronume şi adjective posesive la persoana I. Coşbuc)  asonanţa – figură de stil care constă în repetiţia unei vocale accentuate în două sau mai multe cuvinte.eului (poetul se autoexprimă). Fluieraş de fag . . . rolurilor (poetul se asimilează mai multor personaje). Mărcile eului liric verbe la imperativ. măştilor (poetul se exprimă cu ajutorul unei identităţi străine). verbe la persoana I. Prin vulturi vântul viu vuia (G. .  repetiţia – figură de stil constând în folosirea de mai multe ori a aceluiaşi cuvânt sau a mai multor cuvinte.

cu scopul de a evidenţia anumite caracteristici ale primului termen. . . Bun şi rău. prin intermediul unei comparaţii subînţelese. (Al. fapte. Prin care trece albă regina nopţii moartă. sceptic şi cucernic. de trandafiri. (T. adverb. (L. idei. In seara răzvrătită care vine De la străbunii mei până la tine . menit să exprime acele însuşiri ale obiectului care înfăţişează imaginea lui aşa cum se reflectă în simţirea şi fantezia autorului. personaje. Eram aşa de obosit de primăveri. temerar şi fricos. Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă. (M. înşiruire care conduce la amplificarea ideii exprimate. milos şi crud. Eminescu) comparaţia – figură de stil prin care se alătură doi termeni pe baza unor însuşiri comune. (M. de tinereţe şi de râs. situaţii menite să se reliefeze reciproc.  .Vlahuţă)  epitetul – figură de stil care constă în determinarea unui substantiv sau verb de un adjectiv.Flori de tei deasupra noastră Ori să cadă rânduri – rânduri. Blaga)  antiteza – procedeu artistic care constă în opoziţis dintre două cuvinte. Eminescu)  enumeraţia – figură de stil care constă în înşiruirea unor termeni de acelaşi fel sau purtători ai unor sensuri apropiate în context. Arghezi)  merafora – figură de stil prin care se trce de la înţelesul obişnuit al unui cuvânt la alt sens.

Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri. Coşbuc)  alegoria – figură de stil alcătuită dintr-o înşiruire de metafore. elementelor naturii. Intr-o gradină. Şi vodă-I un munte. Lâng-o tulpină. lucrurilor. (M. răsufletul ger. Eminescu)  personificarea – figură dde stil prin care se atribuie fiinţelor necuvântătoare. Gigantică poartă-o cupolă pe frunte. . trăsăturile unei fiinţe ale unui lucri. Sălbatecul vodă e-n zale şi-n fier. Unul altuia îl spune. formând o imagine unitară în care poetul sugerează noţiuni abstracte prin intermediul concretului. Dunărea se-nştiinţează Şi-ale ei spumate unde către mare îl pornesc. Zării o floare Ca o lumină. Şi zalele-I zuruie crunte. mărind sau micşorând. comparaţii. (Gr. însuşiri sau manifestări ale omului. (M. Si vorba-I e tunet. fenomen sau eveniment. unor elemente abstracte. personificări. Eminescu)  inversiunea – procedeu artistic prin care se schimbă ordinea obişnuită a cuvintelor pentru a obţine efecte poetice. Alexandrescu )  hiperbola – figură de stil care exagerează. Iar barda din stânga-I ajunge la cer. Şi din chaosului văi Un mândru chip se-ncheagă. pentru a-I impresiona pe cititori. (G.

Văcărescu)  interogaţia retorică – figură de stil care constă într-o întrebare sau un şir de întrebări adresate unui auditoriu. Ţepeş Doamne! [. tactile.] (M. cromatice. Imagini artistice Elemente de prozodie: • versul – rând dintr-o poezie cu unitate ritmică şi de sens. Invocaţia folosită pentru interpelarea unui personaj imaginar sau absent se numeşte invocaţie retorică. (I. Cum nu vii tu. pentru ca o divinitate. . . auditive. vers • tradiţional – cu rimă şi ritm alb – lipsit de rimă liber – lipsit de rimă şi de ritm strofa – secvenţă a textului poetic alcătuită din două sau mai multe versuri. Eminescu)  invocaţia – figură de stil care constă în cererea de sprijin şi ruga poetului. Dar ce zgomot se aude?Bâzâit ca de albine? (M. de la care nu se aşteaptă un răspuns.S-o tai. statice. să strică! S-o las. audio-vizuale. si-I dezvăluie lucruri necunoscute. gustative. . olfactive. de obicei muza. Eminescu) vizuale. deoarece acesta este subînţeles. mi-e frică Că vine altul şi mi-o rădică. dimanice.

♦ versuri lungi (peste 10 silabe). a monorimă a a a împerecheată a a b b a b a b a b b a a b a înlănţuită b a b rimă încrucişată îmbrăţişată • măsura versurilor ♦ versuri scurte (7-8 silabe). ♦ catren (4 versuri). ♦ sextină (6 versuri). ♦ cvinarie (5 versuri).• ♦ distih (2 versuri). . ♦ polimorfă (7-12 versuri). ♦ terţină (3 versuri). rima – potrivirea sunetelor din silaba finală a versurilor.

. Ritmul se bazează pe piciorul metric.• ritmul – succesiunea silabelor accentuate şi neaccentuate dintr-un vers. !!! Piciorul metric este unitatea ritmică alcătuită din silabe accentuate şi neaccentuate care asigură ritmul (cadenţa).

Mihnea şi baba ) Pe vodă-l zăreşte călare trecând / Prin şiruri.Piciorul metric Troheu Nr. . (O. M. Dăscăliţa) Mihnea încalecă. (Gr. Eminescu I-a dedicat poezia Iambul. Exemple doină. (G. Alexandrescu. Paşa Hassan) Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate. M. Eminescu. Eminescu) Este adesea ritmul invocaţiei (ex. dulce. Goga. G. Coşbuc. săltăreţele dactile (M. Mortua est. Poetul) Iamb 2 1 silabă accentuată şi 2 neaccentuate Dactil 3 1 silabă neaccentuată 1 silabă accentuată 1 silaba neaccentuată 3 2 silabe neaccentuate 1 silabă accentuată Amfibrah Anapest 3 Ritm solemn. cântic (Doina) Un cânt pribeag îmbrăţişează firea. Umbra lui Mircea la Cozia) Observaţii Este ritmul poeziei populare. cu fulgeru-n mână. (D. Coşbuc. calul său tropotă. de silabe 2 Componenţa şi schema 1 silabă accentuată şi 1 neaccentuată 1 silabă neaccentuată şi 1 accentuată Doină. Bolintineanu.

idila. LIRICA SCRISĂ (cultă) . oda. de dor. imnul. al obiceiurilor. de haiducie. bocetul. meditatia. pastelul. de jale. psalmul. Strigăturile. sonetul. de înstrăinare. satira. de dor. cu temă socială. Descântecul. Genul liric elegia. de voinicie. de cătănie. de înstăinare. de leagăn. de dragoste. Doina LIRICA ORALĂ Cântecul Ghicitorile.Specii literare ale genului liric de dragoste. haiducesc. glosa. gazelul. rondelul.

(Odă ostaşilor români. folosit în practici speciale. (Trecut-au anii . de premărire faţă de patrie.Eminescu) Oda – specie a genului liric în care se exprimă sentimente de admiraţie. de revoltă. . M. prin intermediul căruia sunt exprimate. Elegia – specie lirică în care poetul îşi exprimă sentimentele de tristeţe într-o gamă mergând de la melancolie la durere. Strigătura – text scurt. . rostit la ceremonialuri şi horă cu scopul de a înveseli atmosfera. V. Mureşeanu) Satira – specie a genului liric în care se ridiculizează sau se condamnă cu dispreţ şi indignare aspecte negative ale caracterului omenesc sau ale societăţii. faţă de un ideal. . de o personalitate anumită etc. destinată identificării unui obiect. (Rea de paltă. . de dimensiuni foarte reduse. . Ghicitoarea – specie a genului liric. având o funcţie magică. Gr. sentimentele poetului. (Un răsunet. . Cântecul – specie lirică. Coşbuc) . o poezie descriptivă. (Satiră.Doina – specie a genului liric. care reprezintă un peisaj. care exprimă cele mai profunde sentimente de dor. cu discreţie. (Mezul iernii. Alexandrescu) Meditaţia – specie a genului liric ce dă expresie poetică unor experienţe intelectuale fundamentale în legătură cu teme majore ale universului şi ale vieţii umane. G. (La steaua . A.Duhului meu. de jale. Eminescu ) Idila – specie a genului liric ce exprimă sentimente de dragoste în stilul bucolic. M. Alecsandri) Imnul – specie a genului liric în care se exprimă o preamărire religioasă sau naţională. V. de dragoste. folclorică în care se exprimă diferite sentimente şi este însoţit de o melodie. Alecsandri) Pastelul – specie a genului liric. specifică folclorului românesc. Descântecul – text ritmat.

iar ultima strofă reia în ordine înversă versurile primei strofe. cu formă fixă.poezie erotică sau filozofică. ultimul vers fiind o concluzie a întregului conţinut al poeziei. fiecare strofă dezvoltând câte un vers al strofei-temă. cu formă fixă. 6 sau 8 versuri. (Glossa. Eminescu) . M.Psalm – cântec religios. alcătuită din strofe de 4. iar al doilea cu al optulea vers. M. fiecare al doilea vers al distihurilor având aceeaşi rimă cu cele două versuri ale distihului iniţial. L. iar terţinele rimă înlănţuită. Sonetul românesc are versuri de 11 silabe şi ritm iambic. (Rondelul rozelor de august. G. (Vorbeşte-ncet. preamărirea lui Dumnezeu. lirică. (Lupta vieţii. Blaga) Sonet – specie a genului liric. cu formă fixă. formată dintr-un număr variabil de distihuri (între 5 şi 15). vers cu care se şi încheie. (Psalm. alcătuită din 3 catrene şi un vers izolat. în literatura cultă el exprimă o dilemă existenţială. Eminescu) Rondel – specie a genului liric. Al. fiind înlocuită uneori de angoasa căutării şi îndoielii existenţei divine. coşbuc) Glosa – poezie cu formă fixă şi conţinut gnomic. în care primul vers este identic cu al şaptelea şi ultimul vers. alcătuită din 14 versuri. Macedonski) Gazel . catrenele având rimă îmbrăţişată. grupate în 2 catrene şi 2 terţine.

scena – subdiviziune a unui act/tablou.  regizor. în proză sau în versuri.GENUL DRAMATIC Genul dramatic – cuprinde operele literare. scrise cu scopul de a fi reprezentate pe scenă. lăsând loc personajelor. Instanţele textului dramatic  Instanţele universului real  autor concret.  cititorul/publicul abstract – receptorul ideal. replica – răspunsul unui personaj la cuvintele anterioare ce aparţineau altui personaj.  Instanţele lumii dramatice  personajele/actanţii.  actori. având o acţiune unitară şi fiind marcată prin antract şi lăsarea cortinei. singurul semn al său în textul dramatic constituindu-l didascaliile.  Instanţele universului operei literare dramatice  autor abstract – prezent în indicaţiile scenice.  regizorul abstract – receptorul imediat. • • • . delimitată de intrarea sau ieşirea unui personaj sau de modificarea locului şi timpului acţiunii. autorul retrăgânduse. tabloul – subdiviziunea unui act.  cititor concret/public. Structura: • actul – subdiviziune a piesei de teatru ce conţine un moment important al acţiunii.

de îndrumarea cititorului. monologul.• didascaliile – note de regie. gesturile sau nuanţele mimicii personajelor. Acţiunea – structurată pe momentele subiectului. dialogul. timpul şi spaţiul desfăşurării acţiunii. Moduri de expunere Specii literare ale genului dramatic cu măşti POPULAR(oral) Genul dramatic comedia tragedia SCRIS(cult) drama monodrama tragicomedia melodrama feeria vodevilul farsa jocurile cu papuşi . sugestii ale autorului referitoare la detaliile de decor. naraţiunea şi descrierea numai în didascalii.

exagerând ridicolul. scene şi tablouri.  moravuri. care produc răsturnări de situaţie spectaculoase. caracter educativ. apare comicul de:  situaţie.  limbaj. care evocă personaje. acţiunea este structurată pe momentele subiectului.Comedia Comedia – specie a genului darmatic. caractere. . personaje puţine. comicul se naşte din contrastul dintre aparenţă şi esenşă. Caracteristi:           textul este organizat pe acte. un sens moralizator. uneori acestea confruntându-se cu false probleme. cultivă valori morale şi etice. stil parodic. şi care desemnează o atitudine esenţială în faţa vieţii: Bergson în lucrarea sa Râsul definea comicul ca tot ceea ce este mecanic şi artificial.  intenţii.  nume. alături de tragic şi sublim. moravuri sociale. deseori. dintre ceea ce vrea să pară cineva la un moment dat şi ceea ce este în realitate. în proză sau în versuri. deznodământ vesel. având un sfârşit vesel şi. întâmplări. înlănţuirea unor evenemente neaşteptate. conflictul între aparenţă şi esenţă.  caracter. personajele sunt tipuri umane. stârneşte râsul. suprapus peste tot ceea ce este viu şi natural. spaţiul şi timpul sunt limitate şi bine precizate. caractere într-un mod care stârneşte râsul.    Comicul – categorie estetică fundamentală.

I. M. ( Rusaliile. I. V. Alecsandri) Vodevilul – specie a genului dramatic a cărei intrigă este bogată în răsturnări de situaţie şi se bazează pe tehnica quiproquo-ului. Shakespeare Avarul. Shaw din literatura universală Comedii reprezentative Chiriţa în Iaşi. G.Alecsandri) Farsa – specie a genului dramatic de mică întindere ce porneşte de la un fapt cotidian şi se caracterizează printr-un comic bufon.L. Eftimiu Take. râsul fiind stârnit de comicul tipurilor umane aduse în scenă. Goldoni Revizorul. W.L. norii. V. Aristofan Soldatul fanfaron. Ciprian Titanic-vals. V. (Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea. Caragiale) Păsările.Feeria – specie a genului dramatic care îmbină textul cu muzica şi dansul întrun decor fantastic cu personaje fabuloase. T. de rezolvările groteşti pe care le promovează. de limbajul aluziv. Machiavelli Comedia erorilor. T. Molière Slugă la doi stăpâni. Baranga Proştii sub clar de lună. C.B. G. Caragiale Omul care a văzut moartea. N. Gogol Pygmalion. A. Plaut Mătrăguna.V. Sebastian Mielul turbat. V. N. Muşatescu Ultima oră. miraculoase. V.I. Alecsandri O scrisoare pierdută. Popa Omul cu mârţoaga. utilizând efecte scenice speciale pentru crearea unei atmosfere mitice. (Sânziana şi Pepelea. Ianke şi Cadâr. Mazilu din literatura română .

Sofocle Hecuba. ordinea existentă a lumii. propriile lor sentimente. Shakespeare Regele Lear. Voltaire antică Tragedia renascentistă clasică .  stil solemn. Racine Meropa. Corneille Fedra. W. W. Eschil Antigona. de timp. J. de acţiune).  înfrângerea protagonistului. cu un conflict puternic în care sunt antrenate personaje nobile ce întruchipează valori morale absolute şi cu un final nefericit. W. P.Tragedia Tragedia – specie a genului dramatic.  respectarea regulii celor trei unităţi (de loc. în versuri su în proză. Tragic – categorie estetică fundamentală opusă comicului. Prometeu înlănţuit. Caracteristici:  personaje puternice.  sentimentul demnităţii umane. prezentând personaje eroice angajate în conflict puternic şi care se încheie cu înfrângerea sau moartea eroului. Shakespeare Romeo şi Julieta. Euripide Hamlet.  conflict între personaje şi destinul potrivnic.  conflict între datorie şi pasiune (la clasici).  stârneşte milă. Shakespeare Cidul.

conflict interior. având un caracter neverosimil şi un final artificial. libertatea personajelor de a acţiona. surprins într-o situaţie banală şi un deznodământ nefericit. Hugo Nora. sentimente. B. Sorescu) Intrigă şi iubire. G. tensiunea intelectuală a replicilor. drama este cea care se completează cu accente tragice. H. în care episoadele comice se interferează cu episoadele triste.P. L. al conştiinţei. O’Neill Discipolul diavolului.N. (Iona. Fr. fericit sau nu. Schiller Cromwell. cu situaţii exagerate.!!! În literatura română nu întâlnim tragedie propriu-zisă. Ipsen Henric IV. Melodrama – specie a genului dramatic ce pune în scenă personaje care se confruntă cu obstacole imposibil de trecut. ideea de veridicitate. Drama Drama – specie a genului dramatic în versuri sau în proză. cu un conţinut grav. J. tipuri umane complexe. Brecht Drame reprezentative din literatura universală . limbaj familiar. M. dialogul dintre personaje fiind substituit de discursul monologat al personajului cu sine însuşi sau cu o lume nevăzută. Tolstoi Muştele. subtilitatea indicaţiilor scenice (didascaliilor). E.B. Caracteristici :         diversitate de personaje. Sartre Straniul interludiu. Pirandello Puterea întunericului. Shaw Mutter Courage. Monodrama – specie a genului dramatic cu un singur personaj. V. L.

Şt. Blaga Cântăreaţa cheală. L. A. Alecsandri Tulburarea apelor. Alecsandri Apus de soare. L. Caragiale Fântâna Blanduziei. M. Blaga Moartea unui artist. V. S. Petrescu Matca. Gellu Naum Meşterul Manole. Beckett Drame reprezentative pentru literatura română Răzvan şi Vidra. C. Zamfirescu mitologică psihologică ţărănească geniului Drama parabolică Jocul vieţii şi al morţii în deşertul cu cenuşă. B.Aşteptându-l pe Godot. Sorescu istorică . Petrescu de idei Cuminicătura. Maniu expresionistă Zamolxe. C. H. Blaga Danton. Lovinescu Lupii de aramă. T.M.P.L. Lovinescu Năpasta. B. E. Mazilu suprarealistă Insula. H. Delavrancea Jocul ielelor. Ionescu absurdului Sărbătoare princiară. G. Hasdeu Despot-vodă. V. I. L.

 obiectivitatea autorului.  personajele provin mai ales din aristocraţie. preferă anumite genuri şi specii literare şi utilizează în operele lor modalităţi artistice similare. de loc. de acţiune.  interesul pentru natura umană. măsura. caractere.  primează raţiunea în faţa pasiunii. claritate.   epic dramatic epopee fabulă tragedie . Manifest literar: • Arta poetică.  liric pastorala.  idealul imbinării frumosului cu binele şi adevărul. Vişniec CURENTE LITERARE Curent literar – cuprinde scriitorii dintr-o anumită perioadă care împărtăşesc aceleaşi principii estetice (aceleaşi concepţii despre artă).  stilul: puritate. concizie. armonia. N.  regula celor trei unităţi: de timp. M.  echilibrul.  puritatea genurilor şi speciilor: idila.  tipuri de personaje. precizie. oda.postmodernă Groapa din tavan. Boileau (1674). satira. Clasicismul Determinare istorică: • secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea. Caracteristici:  valorificarea antichităţii greco-romane.

 culoare locală. N. originalitatea şi libertatea formei  amestecul genurilor şi speciilor: elegia.  liric meditaţia. în interferenţă cu elemente romantice la C.  eroi excepţionali în împrejurări excepţionale. folclorul.  personajele provin din toate cateegoriile sociale. Molière.  teme: istoria.  gustul misterului ţi al fantasticului. poemul filozofic. Corneille. căutarea absolutului. exotism. antiteza.  .al XIX-lea.  negarea normelor rigide. vis. La Fontaine Reprezentanţi literatura română: sec.  personajele evoluează între extreme de la angelic la demonic. nuvela istorică. natura. Boileau.  epic dramatic balada. Manifest literar: • Prefaţa la drama Cromwell de V. poemul epic. Hugo (1827). pitoresc.  evaziune în trecut. condiţia omului de geniu.Racine.comedie literatura universală: P. Romantismul Determinare istorică: • prima jumătate a secolului al XIX-lea cu ecouri şi în a doua jumătate. Alexandrescu. Negruzzi şi Gr. subiectivitate. visul. drama. J.  stilul: îmbogăţirea limbajului. Caracteristici:  cultul eului.

tehnica detaliului. A.  stil: sobru.  impersonalitatea.  veridicitatea detaliilor.  dramatic drama.  tematică socială: parvenirea. . Novalis.  personaje tipice în imprejurări tipice. Eminescu Realismul Determinare istorică: • a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi secolul al XX-lea.  determinare socială. Caracteristici:  principiul veridicităţii. impersonal.  genuri şi specii: schiţă. Manifest literar: • Prefaţa la Comedia umană de H. limbajul – mijloc de caracterizare a personajelor. C. Puşchin. roman.  valoarea documentară. banul.  reflectare obiectivă. Hugo. comedia. M. zestrea. Negruzzi şi Gr. Byron. Leopardi Reprezentanţi literatura română: manifestul literar: Introducţie în revista “Dacia literară”.  epic nuvelă. Alexandrescu la care se interferează cu elementele clasice. de Vigny.  personaje din toate categoriile sociale.  analiza psihologică.literatura universală: V. de Balzac (1842) • Realismul de Champfleury (1857). moştenirea.

utilizarea tuturor domeniilor limbajului. I. Cehov. ereditatea malativă.  personaje ale căror acţiuni sunt determinate de realitate. Reprezentanţi literatura română: N. Filimon. Caragiale. boli. roman. L.  însemnătatea acordată amănuntului. G.  stilul: impersonal. A. Tolstoi. Gogol. L. de Maupassant . Naturalismul Determinare istorică: • ultimele decenii ale secolului al XIX-lea.  metode de observaţie medicală.  prezenţa obsesiei. Flaubert. I.literatura universală: H. Ch. G. Dostoevski. Zola. instincte.  atmosferă lugubră. literatura universală: E. Călinescu. G.  genuri şi specii: schiţă. Slavici.Rebreanu.  Reprezentanţi dramatic drama.  metode experimentaliste preluate din ştiinţă. Stendhal. Caracteristici:  importanţă acorbată biologicului (eredităţii maladive instinctelor). crude ale realităţii. Manifest literar: • Romanul experimental de E. Zola (1880).L.  epic nuvelă. N. Dickens. de Balzac. obsesii.  teme: aspecte sumbre.

I. grădinile. A.  corespondenţele dintre parfumuri. D. Mallarmé Reprezentanţi literatura română: Şt.  dorinţa de evadare. literatura universală: P. Rimbaud. inspiraţia citadină. parfumurile. feeria).  genurile literare: liric. erotismul. Minulescu. B.  stilul: combaterea retorismului şi anecdoticului.  teme: muzica.  simbolul – instrumentul de a sugera absolutul. Caragiale.Şt. Anghel.Bacovia . cimitirul. Caracteristici:  utilizarea sugestiei.L. Verlaine. Manifest literar: • Corespondenţe de Ch. versul liber. culori şi sunete. Petică. Delavrancea Simbolismul Determinare istorică: • ultimele decenii ale secolului al XIX-lea. • Arta poetica de P. Baudelaire. nevroza. G. nevrozele.literatura română: I. Verlaine.  cultivarea stărilor sufleteşti maladive. dramatic (drama. confuze: spleen.  personajele teatrului simbolist nu sunt individualităţi conturate. târgul provincial. muzicalitatea versului. S. ci expresii ale unei sensibilităţi.

Philippide Dadaismul Determinare istorică: • deceniile al II-lea şi al III-lea ale secolului al XX-lea. Al. George. Saşa Pană Suprarealismul Determinare istorică: • deceniile al III-lea şi al IV-lea ale secolului al XX-lea.  respinge orice relaţie între logică şi poezie. Caracteristici:  hazardul – metodă de creaţie literară. Caracteristici:  idealul întoarcerii la sufletul primar. Trakl.  stilul: violenţa expresiei. Blaga. Tzara. literatura universală: P.  stilizarea şi depersonalizarea personajelor.  stilul: libertate de expresie.  teme: miturile şi neliniştea filozofică.  interferanţa genurilor şi speciilor. între expresie şi gândire. literatura universală: St.Expresionismul Determinare istorică: • primele decenii ale secolului al XX-lea. G.A.  sentimentul absolutului.  valorificarea miturilor. . Eluard Reprezentanţi literatura română: T.  drama de idei. Heym Reprezentanţi literatura română: L. G.

acte.  Valori artistice. nivel stilistic. ideea. motivul. • . nivel lexical. Caracteristici:  dicteul automat.Manifest literar: • Manifestele suprarealismului de A.  se inspiră din subconştient şi vis.  Genul şi specia literară. nivel morfosintactic.  Încadrarea operei şi a autorului în contextul literaturii naţionale şi universale. Breton Reprezentanţi literatura română: I.  Tema. relevarea ideilor poetice la nivel fonetic.  Geneza operei. Probleme specifice textului: liric tipul de lirism.  Valori le limbii literare. Probleme generale  Încadrarea operei literare în contextul creaţiei scriitorului respectiv. mărcile eului liric.  interferenţa genurilor şi speciilor. II.Breton.  fluxul conştiinţei. Vinea COMENTARIUL DE TEXT I.  Semnificaţia titlului. nivelul imag. nivel prozodic. literatura universală: A. artistice.

procedee artistice folosite pentru a evidenţia trăsăturile caracteristice. particulatităţi ale spectacolului faţă de text. intriga. • dramatic natura conflictului. modalităţi de expunere şi rolul acestora. • epic personaje . modalităţi de caracterizare. atitudinea scriitorului faţă de personaje. naraţiunea. îmrejurările în care apare şi acţionează. interferenţa elementelor dramatice şi lirice. descrierea. prezentare generală. punctul culminant. evidenţierea diferitelor tipuri de conflicte.Prezentarea subiectului pe tablouri. raportul cu realitatea. prezenterea planurilor narative. deznodământ. prezentarea personajelor. trăturile caracteristice. modalităţi de caracterizare. episoade. expoziţiunea. structura subiectului desfăşurarea acţiunii. apartenenţa socială.

Coşbuc. Arghezi. 1977 Slavici. Ghid de limba şi literatura română pentru clasela a IX-a – a XIIa şi pentru examenul de bacalaureat. Bărboi. 1977. Alşbatros. Poezii. Aula. Bibliografie selectivă Alecsandri.. Bucureşti.) Crestomaţie de literatură universală. Diacon Coresi. Dobra. . perspectiva narării. 1993.. Bucureşti. arta naraţiunii. Mara. monologul. Ed. Poezii. Minerva. Albatros.). Bucureşti. Cârciu. bacalaureat. Bucureşti. 2005. Bucureşti. Bucureşti. 1977. Eminescu. Poveşti şi povestiri. Ed. Albatros. T. Braşov. Pregătire rapidă .Pregătire intensivă: clasele a IX-a – a XII-a. Ion Crengă. Diversitas. implicaţiile artistice ale limbii. Opere.. Dumitrescu-Buşulenga. Bucureşti. Ed. Braşov. Dumitrescu.moduri de expunere dialogul. admitere la facultate . Diversitas. 1974. Proză. Comunicare ficţională şi nonficţională. Goga. Anca.. Braşov. V. 1969. Alexandrescu. Ed. G. Minerva. 1985. Tineretului. Blaga. Bucureşti. Bucureşti. Bucureşti. 2003. Ed. Ed. (coord. Ed.. 1998. M. Ed. Plus. Poezii. Constanţa. 1975. Versuri. I. Gr. 2003. G. Ed. Limba şi literatura română. tipul de narator. Călinescu.. Ed. Ed. 1977. Anda (coord. Ed. Minerva.. Concepte operaţionale (dicţionar). L. a descrierii şi a portretului. Cântece de vitejie. Ed. Poezii... O. raportul autor / realitate. Evelina. Sofia. Creangă. Bucureşti. Enigma Otiliei. 1968. I. Editura pentru literatură. Minerva.. Grif. Ed. Zoe.

Minerva. Valentina. Ion.P. L.. Ed. Bucureşti. Manuale de limba şi literatura română . M. Limba şi literatura română pentru examenul de bacalaureat. Ed. 2005. .1996. Lazăr. Sigma. Bucureşti.Compendiu. Paicu. E. . Humanitas Educaţional. Arca lui Noe – eseu despre romanul românesc .clasa a IX-a.. Ed.clasa a XII-a. . Ed. 2004. Rotaru. Aula. Bucureşti. .clasa a IX-a. Teoria literaturii. Bucureşti.clasa a X-a.clasa a XI-a.clasa a X-a. cu aplicaţii pentru liceu . 2000. 2005.. Bucureşti. Bucureşti.. L. Ed. Corint. 2002. Art. 1990.Manolescu. Bucureşti. Corint. Bucureşti. Ed. Corint. Bucureşti. 2000.D. Minerva. Ed. Ed. Ed. Braşov. .. Rebreanu. . 1977. N.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful