P. 1
Notiuni de Teorie Literara

Notiuni de Teorie Literara

|Views: 20|Likes:
Published by kekpillango
Fisa recapotulativa
Fisa recapotulativa

More info:

Categories:Types, Presentations
Published by: kekpillango on Oct 22, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/01/2014

pdf

text

original

Sections

  • OPERA LITERARĂ
  • GENURI ŞI SPECII LITERARE
  • GENUL EPIC
  • Instanţele textului epic
  • Specii literare ale genului epic
  • Basmul
  • Povestirea
  • Nuvela
  • Romanul
  • I.Conţinutul
  • II.Forma
  • III.Perspectivă narativă
  • GENUL LIRIC
  • Instanţele textului liric
  • Specii literare ale genului liric
  • GENUL DRAMATIC
  • Specii literare ale genului dramatic
  • Comedia
  • Tragedia
  • Drama
  • CURENTE LITERARE
  • Clasicismul
  • Romantismul
  • Realismul
  • Naturalismul
  • Simbolismul
  • Expresionismul
  • Dadaismul
  • Suprarealismul
  • COMENTARIUL DE TEXT

OPERA LITERARĂ

Opera literară

– este creaţia artistică, cultă sau populară, în versuri sau
în proză, în care autorul transfigurează realitatea în ficţiune, în rodul imaginaţiei sale, reordonând-o pentru a-i da un anumit sens.

Tema operei literare – este aspectul fundamental de viaţă prezentat de scriitor în opera literară prin intermediul ficţiunii. Ideea operei literare – este atitudinea scriitorului faţă de aspectul fundamental de viaţă prezentat. Motivul operei literare – este reprezentat de o situaţie, un personaj, un obiect, o cifră, o maximă, care se repetă pe parcursul unei opere sau în creaţii diferite, îmbogăţindu-se de fiecare dată cu noi sensuri.

GENURI ŞI SPECII LITERARE
Genul literar cuprinde opere similare prin:  modalitatea prin care autorul se exprima pe sine;  modul de structurare a conţinutului;  procedee estetice comune. Specia literara:  este subordonata genului literar;  clasă de opere similare prin structura conţinut epic liric dramatic

Genuri literare

GENUL EPIC Genul epic cuprinde opere literare, în proza sau în versuri, în care autorul îşi
exprima în mod indirect, în ipostază de narator, gândurile, sentimentele prin intermediul acţiunii şi al personajelor.

Instanţele textului epic
 Instanţele universului real:  autorul concret – emiţătorul propriu-zis al mesajului literar - creatorul operei literare  cititorul concret – receptorul propriu-zis al operei literare  Instanţele universului operei literare epice:  autor abstract – creatorul lumii operei  cititor abstract – receptorul ideal al operei literare  Instanţele lumii narate:  narator – intermediar între autor şi opera literară, între cititor şi operă; - vocea sau persoana care narează întâmplările; - autorul fictiv. !!!Tipuri de narator: obiectiv – narare obiectivă la persoana a III-a; Narator subiectiv – narare subiectivă la persoana I. omniscient – ştie totul, controlează totul; personaj – participă în mod direct la acţiune ca protagonist; martor – participă la acţiune, dar nu ca protagonist, ci ca personaj secundar.

Narator

 naratar – cel căruia i se adresează naratorul - cititorul fictiv !!!cititor abstract ≠ cititor fictiv  personaj – persoana, eroul care acţionează în opera literară, participând la desfăşurarea acţiunii. !!! Tipuri de personaj în funcţie de:
Rolul jucat Principal; Secundar; Episodic. Cantitate Individual; Colectiv. Profilul moral Pozitiv; (protagonist) Negativ. (antagonist) Gradul implicarii Personaj-narator; Personaj-actor; Personaj-reflector; Personaj-martor; Personaj-alter-ego. Gradul de evoluţie Static; Mobil; Raportarea la realitate Fantastic; Legendar; Alegoric; Simbolic; Istoric; Artefact. Curentul literar Clasic; Romantic; Realist; Naturalist; Postmodern; Expresionist.

!!! Modalităţi de caracterizare:
Caracterizare directă Din prezenterea directă făcută de:  autor;  alte personaje;  de personajul însuşi (autocaracterizare). Caracterizare indirectă Din prezentarea indirectă:  a numelui;  a vestimentaţiei;  a limbajului folosit;  a comportamentului;  a faptelor si întâmplărilor la care participă;  a relaţiilor cu alte personaje;  a mediului în care trăieşte;  a frământărilor sufleteşti şi cugetărilor interioare.

Subiectul operei literare – reprezintă şirul de evenimente preyentat în operă cu ajutorul personajelor, prin transpunere artistică. Momentele subiectului:  expoziţiunea (situaţia iniţială);  intriga (cauza acţiunii);  desfăşurarea acţiunii;  punctul culminant (situaţia dificilă);

deznodământul (situaţia finală).

Procedee de legare a secvenţelor narative:

înlănţuirea: povestirea 1

,

povestirea 2

alternanţa:

povestirea 1

povestirea 2

inserţia:

povestirea 1 povestirea 2

povestire în ramă

Moduri de expunere:  naraţiunea – presupune propriu-zisă;    Timpul În textul epic se poate identifica:  timpul narării (momentul când sunt relatate faptele);  timpul evenimenţial(momentul când se întâmplă acţiunea);  timpul lecturii (momentul când cititorul receptează opera). descrierea portret. dialogul; monolog. narator; acţiune; personaje.

Otilia. e adevărat? Mă iubeşti? .zise el – dar eşti uşoară şi merge bine. (G. Mara) . Exemple . (M. . Slavici. . că eşti rea de declaraţie urmate de elemente de gură şi înnărăvită şi că nu este chip să mai stai în casa mea. linie de dialog sau ghilimele. . lovi-te-ar turbarea? Lasă jos! Lasă jos! Lasă jos. semnele întrebării şi exclamării. Enigma Otiliei)   Stilul indirect Caracteristici  Exemple Draga tatei. n-auzi? . verbul se foloseşte la persoana I şi a II-a. Moromeţii) . Preda.Ei.Dă-i apă. răspunse ea. zise Moromete liniştit.Tipuri de discurs narativ: Stilul direct Caracteristici     reproduce direct vorbirea unui personaj/unor personaje. (I. ei nu ţi-a spus nimeni că te urăşte. predicatul poate fi verb la modul indicativ sau imperativ. relaţie. foloseşte verbe de declaraţie urmate de două puncte.Deloc nu ştii. foloseşte verbe de ta de tine: că n-o asculţi.D-ta nu vezi că nu ştiu să joc. se folosesc semne de punctuaţie specifice: două puncte. singular şi plural. propoziţia care reproduce spusele unei persoane este principală. Călinescu. iaca ce-mi spune măreproduce indirect spusele unei persoane.Când ai intrat.

(I. Mai bine aşa decât să se plece el în faţa tâlharului şi să-i dea moşia. ba că am glas de înger şi multe alte minunăţii[. poate şedea şi acasă. dispar semnele de punctuaţie specifice vorbirii directe si apar: virgula. Mara) Baciu ştia că Ion are s-o izgonească.   . (M. însă lipseşte linia de dialog. cât). Preda. ca broasca de păr. iar modul imperativ se transformă în conjunctiv. cine. elemente subordonate specifice propoziţiei secundare CD (ca. Amintiri din copilărie) Stilul indirect liber Caracteristici    conţine atât elemente ale stilului direct. este un stil indirect din care lipseşte conjucţia că. când. Fata babei şi fata moşneagului) Cineva îl întrebase odată în glumă de ce vorbeşte singur şi Moromete îi răspunse serios că asta e din pricină că n-are cu cine discuta. Creangă. că-I măritată în lege. timp trecut. parantezele.] şi femeile bisericoase din sat îi băgase mamei o mulţime de bazaconii în cap care de care mai ciudate: ba că am să petrec între oameni mari. sărăcuţii de ei. unde. vorbirea este atribuită personajului. cât şi indirect. . şi Dumnezeu a mai lăsat să aibă şi noroc. nu-i nimic. Moromeţii) [. Lasă să vie fata. să. ba căs plin de noroc. Slavici. cu sensul că nimeni nu merită să-i asculte gândurile. (I.    propoziţia care reproduce spusele unei persoane se subordonează verbului de declaraţie prin elementele de relaţie subordonatoare şi este propoziţie secundara CD. cum.] (Ion Creangă. naratorul identificându-se uneori cu personajul. . care. dar era tânără şi voinică. . Acum. se caracterizează prin ambiguitatea vocii narative. punctul şi virgula. săraca. . verbele se folosesc la modul indicativ. ce. verbul se foloseşte la persoana a III-a singular şi plural. şi harnică. ca în stilul direct. în Exemple A rămas Mara. dar nu-i păsa. dacă. stilul indirect liber se prezintă. văduvă cu doi copii.

Rebreanu. forma (L. sub monologului interior.proza modernă. Ion) Specii literare ale genului epic balada în versuri legenda POPULAR(oral) în proză legenda basmul povestea snoava balada legenda poemul epopeea fabula schiţa nuvela romanul amintirea eseul jurnalul povestea povestirea basmul reporajul Genul epic în versuri SCRIS(cult) în proză .

 spaţiul este vast. Sf. traversează întâmplări fantastice şi sunt antrenate în lupta dintre bine şi rău.  călătoria. care va învinge în final răul.  căsătoria. nouă.  acţiunea este structurată pe momentele subiectului. şapte. forţele binelui biruind în final.  mediane (menţine atenţia auditorului) “înainte mult mai este”. fabulos (“tărâmul celălalt”). Caracteristici:  acţiune lineară.  ajutorul primit de la figuri arhetipale:Zâna.  formule tipice:  iniţiale (captează atenţia auditorului introducându-l în lumea fantastică) “a fost odată ca niciodata”. Vineri. doisprezece.Basmul Basmul – specie a genului epic. conform unui şablon:  superioritatea mezinului.  fantastic.  finale (marchează revenirea la realitate) “Am încălecat pe-o şa/Şi v-am spus povestea aşa”. împărţit pe două tărâmuri:  real (“acest tărâm” ). de mare întindere.  probele. prezentă atât în literatura populară. cât şi în cea cultă.  biruirea binelui. în care personajele înzestrate cu puteri supranaturale.  prezenţa motivelor şi simbolurilor tipice:  cifre fatidice: trei. . “şi merseră ce merseră”. cronologică. nedefinit prin coordonate geografice.  timpul este nedeterminat: “a fost odată…”. de obicei în proză.

 apa moartă. animale. o oglindire […] a vieţii în moduri fabuloase.  reale/supra naturale/reale cu puteri supranaturale. etică.  diminutive.  interjecţii. morală etc.  stilul se caracterizează prin oralitate.  repetiţii.  individuale/colective. depăşind cu mult romanul.  cuvinte şi expresii populare.  titlul este sugestiv: de obicei.  ajutătoare: păsări. fiind mitologie. apa vie.  topică inversă.  substantive în vocativ. realizată prin:  proverbe. ştiinţă.  verbe la imperativ. nuvelistice (mai apropiate de elementele realităţii concrete): Povestea lui Stan Păţitul de Ion Creangă. […] e un gen vast. Popular: Greuceanu. Caracteristica lui este că eroii . Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă.  personaje:  pozitive/negative. fantastice (dominate de elementul miraculos): Greuceanu. animaliere (protagoniştii sunt animale): Capra cu trei iezi. observaţie. Punguţa cu doi bani de Ion Creangă.  zicători. Basmul cult: Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă.  protagonist/antagonist. Basme “Basmul este o operă de creaţie literară […]. numele protagonistului.

. .folosirea persoanei I. pentru felurite tipuri de indivizi.  caracterul faptelor povestite este unul mitic. accentul cade pe situaţie. de dimensiuni relativ restrânse. Ele comunică cu omul. relatarea unei singure întâmplări. Când dintr-o naraţiune lipsesc aceşti eroi himerici. de petrecere) . n-avem de a face cu un basm. relaţia narator – receptor/auditoriu presupune:  oralitate – aparenţa de dialog dintre narator si receptor.  ceremonial – apariţia povestitorului. dar nu sunt oameni. Şi fabulele vorbesc despre animale. animale. evocarea trecutului.Călinescu. un trecut istoric. situându-se ca o amploare între schiţă şi roman. menţinând atenţia ascultătorilor.  stilul: registrul familiar. naratorul este fie personaj. acţiune lineară. expresii colocviale. .nu sunt numai oameni. fie observator.  atmosfera (intimă. nu pe personaj.” (G. nararea făcându-se la persoana I. Fiinţele neomeneşti din basm au psihologia şi sociologia lor misterioasă. fie martor. ce se desfăşoară pe un singur fir epic. dar acestea sunt simple măşti.captarea atenţiei auditorului. Caracteristici: naraţiune subiectivizată.        după formă Povestirea în versuri în proză satirică fantastică filozofică . . cu o acţiune limită. ci şi anumite fiinţe himerice.pretextul care declanşează povestirea.cucerirea ascultătorilor. . mitic.suspans pe parcursul povestirii. Estetica basmului) Povestirea Povestirea – specie a genului epic. de sfat. iniţiatic.formule ale adresării directe.

 intriga este riguros construită. Slavici . ci pe caracterizarea complexă a personajelor. un personaj al povestirii propriu-zise devenind naratorul povestiriii incluse.după conţinut şi destinaţie magică romantică pentru copii Povestirea în ramă – tip de naraţiune în care firul povestirii propriu-zise este întrerupt prin inserţia altei povestiri. (Hanu Ancuţei.  tendinţă de obiectivizare. Negruzzi psihologica: Moara cu noroc de I. M. accentul căzând nu pe acţiune.L.  se manifestă un conflict exterior şi un conflict interior. Eminescu fantastică: La ţigănci de M.  accentul cade pe definirea personajului (elemente biografice. ce implică un număr restrâns de personaje. povestire şi roman. motivarea reacţiilor psihohogice).Eliade romantică: Alexandru Lăpuşneanu de C. cu un singur fir narativ. Negruzzi Sărmanul Dionis de M. Caragiale filozofică: Sărmanul Dionis de M. situată ca amploare între schiţa. Eminescu realistă: Moara cu noroc de I.  acţiunea este structurată pe momentele subiectului şi organizată pe capitole sau părţi. mediu ambiant. după temă Nuvela istorică: Alexandru Lăpuşneanu de C.  titlul este concentrat şi sugestiv. Slavici In vreme de război de I.Sadoveanu) Nuvela Nuvela – specie a genului epic în proză. naraţiune la persoana a III-a. Caracteristici:  naraţiune lineară. cronologică.

evocându-se artistic un moment din istoria naţională. întâmplările prezentate având ca punct de plecare evenimente ce sunt consemnate istoric. nararea obiectivă la persoana a III-a. boieri. recurgându-se la detalii referitoare la mentalităţi. comportamente. exacerbarea percepţiei. Epoca. atmosfera locală este reconstituită. Ilustrarea unui destin. în conformitate cu viziunea autorului. Realitatea istorică este îmbinată cu ficţiunea şi viziunea autorului.după curentul literar naturistă: In vreme de război de I. Conflictul interior se manifestă în conştiinţa personajului. Personajele sunt personalităţi istorice(dominitori. cronologică. vestimentaţie. limbaj Nuvela psihologică Ilustrarea inadaptabilităţii individului în societate. Naratorul este preponderent omniprezent.Eliade Nuvela istorică Inspiraţie din trecutul istoric. (cronici. Timpul şi spaţiul sunt precizate. obiceiuri.L. însă sunt realizate prin transfigurare artistică. . Conflictul exterior declanşează conflictul interior. dezumanizarea. lucrări ştiinţifice). Caragiale modernistă: La ţigănci de M. parvenirea. sfârşitul personajului de regăseşte în sfârşitul operei. relaţii sociale. alienarea. Teme precum: frica. modele sau antimodele). Conflictul este declanşat de raportul individ / societate. Acţiunea este lineară. Analiza stărilor interioare ale personajelor. documente istorice.

Fantastic – categorie estetică. Apariţia elementului misterios / ireal ambiguizează indicii spaţio-temporali. metempsihoza. cea pe care o cunoaştem. dedublarea. Îndoiala. timpul suferă dilatări şi comprimări. Tehnici narative utilizate: stilul indirect liber. intospecţia. astfel dispar limitele de timp şi spaţiu. Finalul ambiguu. Cel care percepe evenimentul trebuie să opteze pentru una din cele două soluţii posibile: ori este vorba de o înşelăciune a simţurilor. ezitarea eroului şi a cititorului de a opta pentru o explicaţie sau alta a evenimentului. dar atuci realitatea este condusă de legi necunoscute. călătoria cosmică. Într-o lume care este evident a noastră. face parte integrantă din realitate. identitatea incertă. Acţiune discontinuă. Stare de confuzie accentuată. . călătoria în timp. are loc un eveniment ce nu poate fi explicat prin legile acestei lumi familiare. părăsim fantasticul pătrunzând într-un gen învecinat. Naratorul este observator. visul.Prezentarea transformărilor suferite de personaje în evoluţia conflictului. fără diavoli şi silfide şi fără vampiri. rolul de a găsi o posibilă explicaţie revenindu-I personajului. cititorului. de un produs al imaginaţiei. ori evenimentul s-a petrecut într-adevăr. fabulosul şi straniul. şi atunci legile lumii rămân ceea ce sunt. Fantasticul ocupă intervalul acestei incertitudini. fie miraculosul. de îndată ce optăm pentru un răspuns sau pentru celălalt. monologul interior. ce se bazează pe contrastul dintre natural şi supranatural. analiza psihologică. Nuvela fantastică Acţiunea se desfăşoară pe două planuri: real /ireal. Teme şi motive: pactul cu diavolul. învecinată cu miraculosul. fie straniul.

având un număr mare de personaje şi o acţiune amplă. Sadoveanu subiectiv Ciocoii vechi şi noi de N. al XIX-lea Mara de I. simbolic. literatura S. desfăşurată în perioade variabile de timp. de la o zi până la câteva generaţii. Slavici Baltagul de M. dezvoltând mai multe conflicte. feeric (specific basmelor).Filimon după conţinut . alegoric. Fantastic Romanul Romanul – specie a genului epic. Introducere în literatura fantastică) folcloric (are la bază superstiţii. odată cu realismul. Romanul ia naştere în secolul al XVIII-lea şi devine specie foarte utilizată în secolul al XIX-lea.(Tzvetan Todorov. de mare întindere. credinţe populare). Sadoveanu Zodia Cancerului de M. de aventuri istoric psihologic fantastic poliţist de dragoste cronică de familie tradiţional după problematici şi tehnici narative obiectiv modern Roman sec.F.

după perioada apariţiei interbelic Ion de L. Călinescu Maitreyi de M. Rebreanu Răscoala de L. Rebreanu Pădurea Spânzuraţilor de L. Eliade Moromeţii de M. Preda postbelic . Rebreanu Ultima noapte de dragoste. întâia noapte de război de C. Petrescu Enigma Otiliei de G.

♦ iubirea este un ferment al unor stări complexe. visul).Repere Roman tradiţional ♦ lume patriarhală cu valenţe autohtone: satul văzut ca spaţiu conservator al esenţelor. ♦ linearitatea acţiunii. îşi caută identitatea. ♦ armonia structurii. ♦ narare la persoana ♦ naraţiune la persoana a III-a şi persoana I. războiul sunt demitizate. supus doar propriei morale. ♦ obiectivitate.spaţiu interior = teren al confruntărilor (memoria. ♦ evenimentele urmează cursul indicat de gândire. ♦ obiectivitate şi subiectivitate. intuiţie.individualizat în complexitatea sa. memorie afectivă.spatiu exterior (oraşul sau satul) văzut din perspectiva devalorizării tradiţiilor. ♦ istoria. I.Conţinutul ♦ iubirea este idilică. ♦ cronologia acţiunii. ♦ echilibrul. spaţiul confruntărilor ♦ cronologie anulată. ♦ simetrii. ♦ interiorul = conştiinţa.Perspectivă narativă ♦ exteriorul – spaţiul favorit al confruntărilor. prezentate sub aspectul ororilor. trăire. Roman modern ♦ lumea personajului: . contemplativ. .Forma III. războiul sunt surprinse sub aspectul exemplarităţii. . plate. ♦ narator omniscient. ♦ personaje clar conturate. ♦ istoria. fluxul conştiinţei. ♦ circularitate. a III-a. ♦ personaj rotund. reveria. responsabile în faţa judecăţii celorlalţi. II.

Enigma Otiliei de G. acţiune discontinuă. Eliade. întâia noapte de război de C. ♦ nu se respectă ordinea cronologică. Sadoveanu. ♦ acţiune continuă. conştiinţei. Zodia Cancerului de M. Răscoala de L. ♦ narator omniscient şi omniprezent. cunoştiinţei.fluxul conştiinţei.Romane tradiţionale: Mara de I. imagine parţială.♦ prezentarea lumii prin intermediul bală a lumii. dorind să asupra evenimentelor din planul semene cu lumea reală. Moromeţii de M. Preda. Eliade. Petrescu. Fraţii Jderi de M. Romane moderne obiective: Ion de L. ♦ naraţiune la persoana a III-a. Filimon. Maitreyi de M.memoria involuntară. Baltagul de M. Slavici. ♦ naraţiune la persoana I. Sadoveanu. Romanul modern Obiectiv Subiectiv ♦ existenţă subiectivă. ♦ procedee narative: . Viaţa la ţară de Duiliu Zamfirescu. . imagine glo. care lasă uneori locul personajuluireflector. Rebreanu. Sadoveanu. ♦ narator – personaj. Nuntă în cer de M. Călinescu. Romane moderne subiective Ultima noapte de dragoste. Ciocoii vechi şi noi de N. . Rebreanu. ♦ universul fictiv este construit după ♦ universul fictiv se concentrează principiul verosimilităţii. întâlnim dilatări sau comprimări ale timpului. ♦ tehnica jurnalului intim sau a corespondenţei.

dar nu obiectivă. . notele de subsol. jurnalul intim. Cartea milionarului de Ş. Exemplu: Creanga de aur de M. ♦ incoerenţa. Exemplu: Ultima noapte de dragoste. ♦ obiectivitate. corintic ♦ viziune ironică asupra lumii. Bănulescu. absurdă. ionic ♦ axat pe analiza psihologică şi introspecţie. ♦ autenticitate. ♦ perspectivă ludică. ♦ ambiguitate => naratorul mimează impersonalitatea. cronologică. Rebreanu. ♦ acţiune discontinuă. ♦ naraţiune la persoana a III-a. Petrescu. unitară. ♦ naraţiune subiectivă. ♦ acţiune lineară. ♦ personajele sunt tipuri. ♦ tehnici narative: fluxul conştiinţei. Exemplu: Ion de L. confesiunea. memoria involuntară. Sadoveanu. ♦ discontinuitatea lumii.Nicolae Manolescu în Arca lui Noe stabileşte următoarele tipuri de roman: Roman doric ionic corintic doric ♦ construieşte o lume omogenă. Eliade. Maitreyi de M. scrisorile. ♦ naratorul este o instanţă care prezintă acţiunea şi personajele dintr-un punct exterior. întâia noapte de război de C.

GENUL LIRIC Genul liric – cuprinde operele literare în care autorul.  cititorul fictiv – receptorul fictiv căruia I se adresează eul liric.  Instanţele universului operei literare lirice  autor abstract / eul liric.  personaje simbolice. gândurile şi ideile cu ajutorul figurilor de stil şi imaginilor artistice.  Instanţele lumii lirice  eul liric – corespondentul liric al naratorului din textul epic. mască/rol. îşi exprimă în mod direct sentimentele. !!!Tipuri de lirică: subiectivă Lirică obiectivă persoana a III-a. emoţiile. Instanţele textului liric  Instanţele universului real  autor concret. în ipostaza eului liric. afectivitate.  cititor concret. eul liric. descriptivism. . persoana I/a II-a.  cititor abstract – receptorul ideal.

pronume personale. trei versuri. spre a întări o idee sau o expresie. pronume şi adjective posesive la persoana I.eului (poetul se autoexprimă). Mărcile eului liric verbe la imperativ. .  repetiţia – figură de stil constând în folosirea de mai multe ori a aceluiaşi cuvânt sau a mai multor cuvinte. Prin vulturi vântul viu vuia (G. Coşbuc)  asonanţa – figură de stil care constă în repetiţia unei vocale accentuate în două sau mai multe cuvinte. reflexive. Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate (Gr. . măştilor (poetul se exprimă cu ajutorul unei identităţi străine). Alexandrescu)  anafora – figură de stil care constă în repetarea aceluiaşi cuvânt sau a unor sintagme la în ceputul a două. verbe la persoana a II-a. . Fluieraş de fag . Fluieraş de os . Fluieras de soc . . Lirica monologul liric Moduri de expunere descrierea poetică Procedee artistice:  aliteraţia – figură de stil care constă în repetarea unei consoane sau a unui grup de consoane cu efect eufonic imitativ şi expresiv. pronume la persoana a II-a. verbe la persoana I. invocaţii şi interogaţii retorice. . substantive în vocativ. . . rolurilor (poetul se asimilează mai multor personaje).

Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă. Eram aşa de obosit de primăveri. milos şi crud. adverb. (Al. înşiruire care conduce la amplificarea ideii exprimate. . (M. de tinereţe şi de râs. menit să exprime acele însuşiri ale obiectului care înfăţişează imaginea lui aşa cum se reflectă în simţirea şi fantezia autorului.  . fapte. Eminescu)  enumeraţia – figură de stil care constă în înşiruirea unor termeni de acelaşi fel sau purtători ai unor sensuri apropiate în context. Blaga)  antiteza – procedeu artistic care constă în opoziţis dintre două cuvinte.Vlahuţă)  epitetul – figură de stil care constă în determinarea unui substantiv sau verb de un adjectiv.Flori de tei deasupra noastră Ori să cadă rânduri – rânduri. temerar şi fricos. sceptic şi cucernic. (T. Eminescu) comparaţia – figură de stil prin care se alătură doi termeni pe baza unor însuşiri comune. In seara răzvrătită care vine De la străbunii mei până la tine . situaţii menite să se reliefeze reciproc. prin intermediul unei comparaţii subînţelese. Prin care trece albă regina nopţii moartă. idei. de trandafiri. personaje. . Arghezi)  merafora – figură de stil prin care se trce de la înţelesul obişnuit al unui cuvânt la alt sens. (L. (M. cu scopul de a evidenţia anumite caracteristici ale primului termen. Bun şi rău.

Eminescu)  personificarea – figură dde stil prin care se atribuie fiinţelor necuvântătoare. Dunărea se-nştiinţează Şi-ale ei spumate unde către mare îl pornesc. Şi zalele-I zuruie crunte. pentru a-I impresiona pe cititori. (M. (M. Intr-o gradină. Si vorba-I e tunet. Zării o floare Ca o lumină. . Alexandrescu )  hiperbola – figură de stil care exagerează. trăsăturile unei fiinţe ale unui lucri. însuşiri sau manifestări ale omului. Unul altuia îl spune. Coşbuc)  alegoria – figură de stil alcătuită dintr-o înşiruire de metafore. Sălbatecul vodă e-n zale şi-n fier. comparaţii. mărind sau micşorând. Lâng-o tulpină. Eminescu)  inversiunea – procedeu artistic prin care se schimbă ordinea obişnuită a cuvintelor pentru a obţine efecte poetice. Iar barda din stânga-I ajunge la cer. unor elemente abstracte. răsufletul ger. lucrurilor. personificări. Şi din chaosului văi Un mândru chip se-ncheagă.Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri. elementelor naturii. formând o imagine unitară în care poetul sugerează noţiuni abstracte prin intermediul concretului. (G. Şi vodă-I un munte. (Gr. fenomen sau eveniment. Gigantică poartă-o cupolă pe frunte.

Invocaţia folosită pentru interpelarea unui personaj imaginar sau absent se numeşte invocaţie retorică. . de la care nu se aşteaptă un răspuns. pentru ca o divinitate.Văcărescu)  interogaţia retorică – figură de stil care constă într-o întrebare sau un şir de întrebări adresate unui auditoriu. de obicei muza. statice. audio-vizuale. auditive. dimanice.] (M. tactile. Cum nu vii tu. gustative. . si-I dezvăluie lucruri necunoscute. Eminescu)  invocaţia – figură de stil care constă în cererea de sprijin şi ruga poetului. să strică! S-o las. deoarece acesta este subînţeles. mi-e frică Că vine altul şi mi-o rădică. (I. Imagini artistice Elemente de prozodie: • versul – rând dintr-o poezie cu unitate ritmică şi de sens. cromatice. Eminescu) vizuale. Dar ce zgomot se aude?Bâzâit ca de albine? (M. . Ţepeş Doamne! [. olfactive.S-o tai. vers • tradiţional – cu rimă şi ritm alb – lipsit de rimă liber – lipsit de rimă şi de ritm strofa – secvenţă a textului poetic alcătuită din două sau mai multe versuri.

a monorimă a a a împerecheată a a b b a b a b a b b a a b a înlănţuită b a b rimă încrucişată îmbrăţişată • măsura versurilor ♦ versuri scurte (7-8 silabe). ♦ catren (4 versuri). ♦ terţină (3 versuri). . ♦ polimorfă (7-12 versuri). ♦ versuri lungi (peste 10 silabe).• ♦ distih (2 versuri). ♦ sextină (6 versuri). ♦ cvinarie (5 versuri). rima – potrivirea sunetelor din silaba finală a versurilor.

• ritmul – succesiunea silabelor accentuate şi neaccentuate dintr-un vers. . !!! Piciorul metric este unitatea ritmică alcătuită din silabe accentuate şi neaccentuate care asigură ritmul (cadenţa). Ritmul se bazează pe piciorul metric.

Umbra lui Mircea la Cozia) Observaţii Este ritmul poeziei populare. dulce. Coşbuc. Exemple doină. (Gr. Mortua est. M. Eminescu) Este adesea ritmul invocaţiei (ex. . Alexandrescu. M. (G. Eminescu. Bolintineanu. Goga. săltăreţele dactile (M. (D. Eminescu I-a dedicat poezia Iambul. (O. Paşa Hassan) Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate. de silabe 2 Componenţa şi schema 1 silabă accentuată şi 1 neaccentuată 1 silabă neaccentuată şi 1 accentuată Doină. calul său tropotă. Coşbuc. cu fulgeru-n mână. Mihnea şi baba ) Pe vodă-l zăreşte călare trecând / Prin şiruri. Dăscăliţa) Mihnea încalecă. G. cântic (Doina) Un cânt pribeag îmbrăţişează firea. Poetul) Iamb 2 1 silabă accentuată şi 2 neaccentuate Dactil 3 1 silabă neaccentuată 1 silabă accentuată 1 silaba neaccentuată 3 2 silabe neaccentuate 1 silabă accentuată Amfibrah Anapest 3 Ritm solemn.Piciorul metric Troheu Nr.

de cătănie. pastelul. de înstrăinare. psalmul. sonetul. de haiducie. Descântecul. de înstăinare. Doina LIRICA ORALĂ Cântecul Ghicitorile. al obiceiurilor. haiducesc. de jale. de dor. imnul. de dragoste. Strigăturile. Genul liric elegia. glosa. de leagăn. LIRICA SCRISĂ (cultă) . de voinicie. idila. cu temă socială. gazelul.Specii literare ale genului liric de dragoste. de dor. satira. rondelul. meditatia. bocetul. oda.

care reprezintă un peisaj. G. (Mezul iernii. o poezie descriptivă. destinată identificării unui obiect.Eminescu) Oda – specie a genului liric în care se exprimă sentimente de admiraţie. de jale. Eminescu ) Idila – specie a genului liric ce exprimă sentimente de dragoste în stilul bucolic. care exprimă cele mai profunde sentimente de dor. Alecsandri) Pastelul – specie a genului liric. M. prin intermediul căruia sunt exprimate. A. Elegia – specie lirică în care poetul îşi exprimă sentimentele de tristeţe într-o gamă mergând de la melancolie la durere. de dimensiuni foarte reduse. .Duhului meu. (Odă ostaşilor români. Alexandrescu) Meditaţia – specie a genului liric ce dă expresie poetică unor experienţe intelectuale fundamentale în legătură cu teme majore ale universului şi ale vieţii umane. de revoltă. Cântecul – specie lirică. având o funcţie magică. sentimentele poetului. . Gr.Doina – specie a genului liric. de premărire faţă de patrie. Descântecul – text ritmat. cu discreţie. faţă de un ideal. Strigătura – text scurt. (Satiră. (Trecut-au anii . Coşbuc) . rostit la ceremonialuri şi horă cu scopul de a înveseli atmosfera. folosit în practici speciale. . Mureşeanu) Satira – specie a genului liric în care se ridiculizează sau se condamnă cu dispreţ şi indignare aspecte negative ale caracterului omenesc sau ale societăţii. de o personalitate anumită etc. V. folclorică în care se exprimă diferite sentimente şi este însoţit de o melodie. V. (Un răsunet. (Rea de paltă. de dragoste. . Ghicitoarea – specie a genului liric. (La steaua . Alecsandri) Imnul – specie a genului liric în care se exprimă o preamărire religioasă sau naţională. M. specifică folclorului românesc. . .

iar terţinele rimă înlănţuită. cu formă fixă. lirică. (Lupta vieţii. iar ultima strofă reia în ordine înversă versurile primei strofe.poezie erotică sau filozofică. (Glossa. G. alcătuită din 3 catrene şi un vers izolat. M. alcătuită din strofe de 4. (Rondelul rozelor de august. coşbuc) Glosa – poezie cu formă fixă şi conţinut gnomic. Eminescu) . în literatura cultă el exprimă o dilemă existenţială. iar al doilea cu al optulea vers. Macedonski) Gazel . L. grupate în 2 catrene şi 2 terţine. fiecare al doilea vers al distihurilor având aceeaşi rimă cu cele două versuri ale distihului iniţial. Blaga) Sonet – specie a genului liric. Al. 6 sau 8 versuri. cu formă fixă. în care primul vers este identic cu al şaptelea şi ultimul vers. Eminescu) Rondel – specie a genului liric. fiind înlocuită uneori de angoasa căutării şi îndoielii existenţei divine. formată dintr-un număr variabil de distihuri (între 5 şi 15). (Psalm. vers cu care se şi încheie. M.Psalm – cântec religios. catrenele având rimă îmbrăţişată. cu formă fixă. ultimul vers fiind o concluzie a întregului conţinut al poeziei. alcătuită din 14 versuri. (Vorbeşte-ncet. preamărirea lui Dumnezeu. fiecare strofă dezvoltând câte un vers al strofei-temă. Sonetul românesc are versuri de 11 silabe şi ritm iambic.

lăsând loc personajelor. delimitată de intrarea sau ieşirea unui personaj sau de modificarea locului şi timpului acţiunii.  cititor concret/public.  actori. Instanţele textului dramatic  Instanţele universului real  autor concret. autorul retrăgânduse. Structura: • actul – subdiviziune a piesei de teatru ce conţine un moment important al acţiunii. având o acţiune unitară şi fiind marcată prin antract şi lăsarea cortinei. tabloul – subdiviziunea unui act. • • • .  regizorul abstract – receptorul imediat.  Instanţele lumii dramatice  personajele/actanţii. singurul semn al său în textul dramatic constituindu-l didascaliile. în proză sau în versuri.  Instanţele universului operei literare dramatice  autor abstract – prezent în indicaţiile scenice. replica – răspunsul unui personaj la cuvintele anterioare ce aparţineau altui personaj. scrise cu scopul de a fi reprezentate pe scenă.  regizor. scena – subdiviziune a unui act/tablou.GENUL DRAMATIC Genul dramatic – cuprinde operele literare.  cititorul/publicul abstract – receptorul ideal.

Moduri de expunere Specii literare ale genului dramatic cu măşti POPULAR(oral) Genul dramatic comedia tragedia SCRIS(cult) drama monodrama tragicomedia melodrama feeria vodevilul farsa jocurile cu papuşi . sugestii ale autorului referitoare la detaliile de decor. dialogul. gesturile sau nuanţele mimicii personajelor. naraţiunea şi descrierea numai în didascalii. de îndrumarea cititorului.• didascaliile – note de regie. timpul şi spaţiul desfăşurării acţiunii. monologul. Acţiunea – structurată pe momentele subiectului.

stârneşte râsul. apare comicul de:  situaţie. suprapus peste tot ceea ce este viu şi natural. cultivă valori morale şi etice. spaţiul şi timpul sunt limitate şi bine precizate. deznodământ vesel.  moravuri. exagerând ridicolul. moravuri sociale. acţiunea este structurată pe momentele subiectului. caracter educativ. Caracteristi:           textul este organizat pe acte. uneori acestea confruntându-se cu false probleme. înlănţuirea unor evenemente neaşteptate. care evocă personaje.  nume. conflictul între aparenţă şi esenţă. personaje puţine. caractere într-un mod care stârneşte râsul. care produc răsturnări de situaţie spectaculoase. dintre ceea ce vrea să pară cineva la un moment dat şi ceea ce este în realitate. stil parodic.  limbaj. scene şi tablouri. şi care desemnează o atitudine esenţială în faţa vieţii: Bergson în lucrarea sa Râsul definea comicul ca tot ceea ce este mecanic şi artificial.  intenţii. personajele sunt tipuri umane. comicul se naşte din contrastul dintre aparenţă şi esenşă. deseori. în proză sau în versuri.Comedia Comedia – specie a genului darmatic. având un sfârşit vesel şi. un sens moralizator.  caracter. . alături de tragic şi sublim.    Comicul – categorie estetică fundamentală. caractere. întâmplări.

V. Eftimiu Take. Alecsandri) Vodevilul – specie a genului dramatic a cărei intrigă este bogată în răsturnări de situaţie şi se bazează pe tehnica quiproquo-ului. I. I. C. V. Gogol Pygmalion. G. Machiavelli Comedia erorilor. V. Shakespeare Avarul. T. (Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea.L. A. T.B. Shaw din literatura universală Comedii reprezentative Chiriţa în Iaşi. Mazilu din literatura română .Alecsandri) Farsa – specie a genului dramatic de mică întindere ce porneşte de la un fapt cotidian şi se caracterizează printr-un comic bufon. Goldoni Revizorul. Molière Slugă la doi stăpâni. miraculoase.L. V. N. V. norii. M. de limbajul aluziv. Caragiale) Păsările. utilizând efecte scenice speciale pentru crearea unei atmosfere mitice. Aristofan Soldatul fanfaron. ( Rusaliile. Muşatescu Ultima oră.V. Ciprian Titanic-vals.I. Popa Omul cu mârţoaga. G. Caragiale Omul care a văzut moartea. râsul fiind stârnit de comicul tipurilor umane aduse în scenă. Sebastian Mielul turbat. Ianke şi Cadâr.Feeria – specie a genului dramatic care îmbină textul cu muzica şi dansul întrun decor fantastic cu personaje fabuloase. Plaut Mătrăguna. W. Alecsandri O scrisoare pierdută. de rezolvările groteşti pe care le promovează. Baranga Proştii sub clar de lună. (Sânziana şi Pepelea. N.

 conflict între datorie şi pasiune (la clasici). W. Caracteristici:  personaje puternice.  stil solemn.  sentimentul demnităţii umane. P. Sofocle Hecuba. Eschil Antigona. Racine Meropa.  înfrângerea protagonistului. W. în versuri su în proză. Euripide Hamlet. cu un conflict puternic în care sunt antrenate personaje nobile ce întruchipează valori morale absolute şi cu un final nefericit. prezentând personaje eroice angajate în conflict puternic şi care se încheie cu înfrângerea sau moartea eroului. Corneille Fedra.  conflict între personaje şi destinul potrivnic. Shakespeare Cidul. de acţiune). W. Tragic – categorie estetică fundamentală opusă comicului. Shakespeare Regele Lear. ordinea existentă a lumii. J.  stârneşte milă.Tragedia Tragedia – specie a genului dramatic. Voltaire antică Tragedia renascentistă clasică . de timp. propriile lor sentimente. Shakespeare Romeo şi Julieta.  respectarea regulii celor trei unităţi (de loc. Prometeu înlănţuit.

J. Shaw Mutter Courage. Pirandello Puterea întunericului. L. ideea de veridicitate. O’Neill Discipolul diavolului. limbaj familiar. subtilitatea indicaţiilor scenice (didascaliilor). Tolstoi Muştele. fericit sau nu. Melodrama – specie a genului dramatic ce pune în scenă personaje care se confruntă cu obstacole imposibil de trecut. V.N. Fr. cu un conţinut grav. B. sentimente. având un caracter neverosimil şi un final artificial. surprins într-o situaţie banală şi un deznodământ nefericit. drama este cea care se completează cu accente tragice. Drama Drama – specie a genului dramatic în versuri sau în proză. Sartre Straniul interludiu. Sorescu) Intrigă şi iubire. Brecht Drame reprezentative din literatura universală . al conştiinţei. E.!!! În literatura română nu întâlnim tragedie propriu-zisă. Caracteristici :         diversitate de personaje. conflict interior. G. Ipsen Henric IV. M. Monodrama – specie a genului dramatic cu un singur personaj.B. dialogul dintre personaje fiind substituit de discursul monologat al personajului cu sine însuşi sau cu o lume nevăzută. libertatea personajelor de a acţiona. tipuri umane complexe. Schiller Cromwell. tensiunea intelectuală a replicilor. H. în care episoadele comice se interferează cu episoadele triste.P. Hugo Nora. L. (Iona. cu situaţii exagerate.

Alecsandri Apus de soare. S. L. V. Ionescu absurdului Sărbătoare princiară. V. Zamfirescu mitologică psihologică ţărănească geniului Drama parabolică Jocul vieţii şi al morţii în deşertul cu cenuşă. M.M. C.L. E. T. A.P. Caragiale Fântâna Blanduziei. Alecsandri Tulburarea apelor. Hasdeu Despot-vodă. Mazilu suprarealistă Insula. Lovinescu Năpasta. Gellu Naum Meşterul Manole. L. L. B. B. I. Petrescu de idei Cuminicătura. Delavrancea Jocul ielelor. H. Petrescu Matca. C.Aşteptându-l pe Godot. Blaga Danton.Şt. Lovinescu Lupii de aramă. G. Beckett Drame reprezentative pentru literatura română Răzvan şi Vidra. Blaga Moartea unui artist. Blaga Cântăreaţa cheală. H. Maniu expresionistă Zamolxe. Sorescu istorică .

claritate. Clasicismul Determinare istorică: • secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea. Manifest literar: • Arta poetică.  tipuri de personaje. N. precizie. Caracteristici:  valorificarea antichităţii greco-romane. preferă anumite genuri şi specii literare şi utilizează în operele lor modalităţi artistice similare.  idealul imbinării frumosului cu binele şi adevărul. caractere.  liric pastorala.  personajele provin mai ales din aristocraţie. Boileau (1674).  echilibrul.  interesul pentru natura umană. satira. de loc. concizie. oda.postmodernă Groapa din tavan. măsura.  regula celor trei unităţi: de timp. armonia.  obiectivitatea autorului. de acţiune. Vişniec CURENTE LITERARE Curent literar – cuprinde scriitorii dintr-o anumită perioadă care împărtăşesc aceleaşi principii estetice (aceleaşi concepţii despre artă).   epic dramatic epopee fabulă tragedie .  stilul: puritate. M.  puritatea genurilor şi speciilor: idila.  primează raţiunea în faţa pasiunii.

antiteza.  teme: istoria. Negruzzi şi Gr. vis.  evaziune în trecut. pitoresc. Hugo (1827).  negarea normelor rigide.  personajele evoluează între extreme de la angelic la demonic.  gustul misterului ţi al fantasticului. subiectivitate. poemul filozofic. poemul epic.Racine. natura. folclorul.  stilul: îmbogăţirea limbajului.  liric meditaţia. condiţia omului de geniu. La Fontaine Reprezentanţi literatura română: sec. Manifest literar: • Prefaţa la drama Cromwell de V.al XIX-lea. J.  .  epic dramatic balada. Alexandrescu. Romantismul Determinare istorică: • prima jumătate a secolului al XIX-lea cu ecouri şi în a doua jumătate. căutarea absolutului.  culoare locală. visul. Corneille. originalitatea şi libertatea formei  amestecul genurilor şi speciilor: elegia. drama.  personajele provin din toate cateegoriile sociale. în interferenţă cu elemente romantice la C. Caracteristici:  cultul eului. Boileau. N. Molière.  eroi excepţionali în împrejurări excepţionale.comedie literatura universală: P. exotism. nuvela istorică.

M.  stil: sobru. Negruzzi şi Gr. C.  veridicitatea detaliilor. Hugo.  genuri şi specii: schiţă. A. Byron.  determinare socială. de Balzac (1842) • Realismul de Champfleury (1857). Leopardi Reprezentanţi literatura română: manifestul literar: Introducţie în revista “Dacia literară”.  dramatic drama. Puşchin. roman. impersonal. Novalis. Manifest literar: • Prefaţa la Comedia umană de H.  epic nuvelă.  analiza psihologică.  personaje din toate categoriile sociale. Eminescu Realismul Determinare istorică: • a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi secolul al XX-lea. comedia. moştenirea. zestrea. tehnica detaliului.  impersonalitatea.  personaje tipice în imprejurări tipice.  tematică socială: parvenirea. Alexandrescu la care se interferează cu elementele clasice. .  reflectare obiectivă.  valoarea documentară. limbajul – mijloc de caracterizare a personajelor. Caracteristici:  principiul veridicităţii. de Vigny.literatura universală: V. banul.

 prezenţa obsesiei. L. utilizarea tuturor domeniilor limbajului. Caragiale. Caracteristici:  importanţă acorbată biologicului (eredităţii maladive instinctelor). G. roman.  atmosferă lugubră. I. Zola. Călinescu. obsesii. crude ale realităţii. G. G. Ch. de Maupassant . ereditatea malativă. L. Naturalismul Determinare istorică: • ultimele decenii ale secolului al XIX-lea.  metode de observaţie medicală. Filimon.Rebreanu.literatura universală: H. de Balzac. Reprezentanţi literatura română: N. Gogol.  epic nuvelă.  genuri şi specii: schiţă. Dostoevski. Manifest literar: • Romanul experimental de E.  însemnătatea acordată amănuntului. I. N. literatura universală: E.  personaje ale căror acţiuni sunt determinate de realitate.  metode experimentaliste preluate din ştiinţă. instincte. Slavici. Dickens.  stilul: impersonal.  Reprezentanţi dramatic drama. Cehov. Stendhal. Tolstoi. Zola (1880). boli. A. Flaubert.L.  teme: aspecte sumbre.

Caragiale. • Arta poetica de P. Caracteristici:  utilizarea sugestiei. nevrozele. nevroza. târgul provincial.  teme: muzica. cimitirul. muzicalitatea versului. literatura universală: P. Rimbaud. culori şi sunete.literatura română: I. Manifest literar: • Corespondenţe de Ch.L.  cultivarea stărilor sufleteşti maladive.  personajele teatrului simbolist nu sunt individualităţi conturate. S. dramatic (drama. Verlaine. I.Bacovia .  stilul: combaterea retorismului şi anecdoticului. D. Petică. B. feeria).  corespondenţele dintre parfumuri. Anghel. G. Verlaine. Minulescu. Baudelaire. A.  genurile literare: liric. Delavrancea Simbolismul Determinare istorică: • ultimele decenii ale secolului al XIX-lea. grădinile. confuze: spleen. erotismul. parfumurile.  dorinţa de evadare. inspiraţia citadină.  simbolul – instrumentul de a sugera absolutul. versul liber.Şt. ci expresii ale unei sensibilităţi. Mallarmé Reprezentanţi literatura română: Şt.

Expresionismul Determinare istorică: • primele decenii ale secolului al XX-lea.  stilul: violenţa expresiei.A.  sentimentul absolutului.  respinge orice relaţie între logică şi poezie. George. literatura universală: P.  drama de idei. Saşa Pană Suprarealismul Determinare istorică: • deceniile al III-lea şi al IV-lea ale secolului al XX-lea.  interferanţa genurilor şi speciilor. Caracteristici:  idealul întoarcerii la sufletul primar. între expresie şi gândire.  stilul: libertate de expresie. Blaga. . Eluard Reprezentanţi literatura română: T. Trakl. literatura universală: St.  teme: miturile şi neliniştea filozofică.  stilizarea şi depersonalizarea personajelor. G. Heym Reprezentanţi literatura română: L.  valorificarea miturilor. Al. G. Tzara. Philippide Dadaismul Determinare istorică: • deceniile al II-lea şi al III-lea ale secolului al XX-lea. Caracteristici:  hazardul – metodă de creaţie literară.

Vinea COMENTARIUL DE TEXT I. nivel stilistic.Breton. Probleme generale  Încadrarea operei literare în contextul creaţiei scriitorului respectiv.  Tema.Manifest literar: • Manifestele suprarealismului de A. nivel prozodic.  Încadrarea operei şi a autorului în contextul literaturii naţionale şi universale. Caracteristici:  dicteul automat. Breton Reprezentanţi literatura română: I. ideea.  se inspiră din subconştient şi vis. • .  Valori le limbii literare. nivel lexical.  Genul şi specia literară.  fluxul conştiinţei. mărcile eului liric. acte.  interferenţa genurilor şi speciilor.  Geneza operei. artistice. II. relevarea ideilor poetice la nivel fonetic. nivelul imag. motivul.  Valori artistice. nivel morfosintactic. literatura universală: A. Probleme specifice textului: liric tipul de lirism.  Semnificaţia titlului.

episoade. prezentarea personajelor. particulatităţi ale spectacolului faţă de text. modalităţi de caracterizare. structura subiectului desfăşurarea acţiunii. atitudinea scriitorului faţă de personaje. modalităţi de caracterizare. trăturile caracteristice. punctul culminant. intriga. interferenţa elementelor dramatice şi lirice. îmrejurările în care apare şi acţionează. expoziţiunea. • dramatic natura conflictului. apartenenţa socială. deznodământ. naraţiunea. descrierea. procedee artistice folosite pentru a evidenţia trăsăturile caracteristice. • epic personaje . modalităţi de expunere şi rolul acestora.Prezentarea subiectului pe tablouri. prezenterea planurilor narative. prezentare generală. evidenţierea diferitelor tipuri de conflicte. raportul cu realitatea.

I. V. G. Tineretului..) Crestomaţie de literatură universală. Braşov. Alşbatros. Poezii. 1977. Gr. bacalaureat.. Diversitas.. Versuri. Diacon Coresi. Ed. Bucureşti.moduri de expunere dialogul.. Cârciu. Ion Crengă. Arghezi. Plus. M. 2005. Evelina. Cântece de vitejie. 1974. I. Coşbuc. T. Braşov. Ed. 1977. Alexandrescu. Mara. monologul.. Anda (coord.Pregătire intensivă: clasele a IX-a – a XII-a.. Bucureşti. 1985. 2003. Grif. Creangă.. Enigma Otiliei. Ed. Eminescu. Minerva. 1998. Editura pentru literatură. perspectiva narării. Bucureşti. Proză. Diversitas. Minerva. Braşov. Ed. Zoe. Bucureşti. Ed.). implicaţiile artistice ale limbii. (coord. Pregătire rapidă . Bucureşti. Dobra. Limba şi literatura română. Aula. 2003. Bucureşti. Poveşti şi povestiri. Ed. Poezii. 1969. raportul autor / realitate. Bucureşti. Albatros. O. Bucureşti. 1977. Anca. G. admitere la facultate . Poezii. Ed. tipul de narator. Concepte operaţionale (dicţionar). Goga. Bibliografie selectivă Alecsandri. Bucureşti. Ed. Blaga. 1977 Slavici. Minerva. Bucureşti. Ed. Ed. L. Poezii... . Ed.. 1993. 1968. Constanţa. 1975. Dumitrescu. Ed. Călinescu. Minerva. a descrierii şi a portretului. Albatros. Ghid de limba şi literatura română pentru clasela a IX-a – a XIIa şi pentru examenul de bacalaureat. Ed. Ed. Sofia. Opere. Dumitrescu-Buşulenga. Comunicare ficţională şi nonficţională. arta naraţiunii. Bărboi. Bucureşti.

Ion. M. Humanitas Educaţional. .Compendiu. . L. 2002. 2004. Art. Minerva.clasa a IX-a. cu aplicaţii pentru liceu . 2005.Manolescu. Aula. Minerva. Paicu.clasa a IX-a. 2000... Corint. Ed. Bucureşti. Valentina. Sigma. Rotaru. Bucureşti.clasa a XII-a. Corint. N. .clasa a XI-a. Arca lui Noe – eseu despre romanul românesc . Ed. E.1996. Bucureşti. .clasa a X-a. Ed. Teoria literaturii. Manuale de limba şi literatura română . Bucureşti.clasa a X-a. Bucureşti. Rebreanu. Ed. Ed. Bucureşti.. Ed. 1977.D.P. Ed. Corint. . L. 2000. Limba şi literatura română pentru examenul de bacalaureat. 2005. . Ed. Lazăr. Braşov. Ed. Bucureşti. Bucureşti. Bucureşti.. 1990..

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->