Meditaia

Meditaia n budism meditaie nseamn a zbovi fr de efort n ceea ce este. Aceast stare poate fi atins prin calmarea contiinei, prin realizarea compasiunii i nelepciunii sau lucrnd cu canalele energetice ale trupului, respectiv meditnd asupra unor forme de Buddha de lumin i energie. Cea mai eficient metod este identificarea constant cu propria noastr natur de Buddha i experiena c totul este un Trm Pur, ambele cuprinse n instrumentarul Cii de Diamant. Cnd unitatea perceptorului, al obiectului perceput i al procesului percepiei este nentrerupt n i n afara meditaiei Marea Pecete (Mahamudra - sanscrit) a fost atins.

Sufletul in budism
Pentru suflet literatura canonica budista intrebuinteaza mai multe cuvinte: attan, jiva, satta. Jiva s-ar putea traduce prin cuvantul "suflet", folosind notiunea ebraica a acestuia "iar omul a devenit suflet viu". Cartile canonice budiste folosesc termenul Jiva, doar pentru a desemna aspecte ale naturii spirituale a omului in comparatie cu facultatile trupesti, senzoriale. Attan inseamna suflare, spirit, insa in vorbirea curenta, attan mai inseamna si eu. Folosirea destul de ezitanta a notiunii attan ne duce cu gandul la faptul ca in perioada fixarii acestei terminologii au existat proteste destul de dure nu impotriva naturii spirituale a omului, ci mai de graba impotriva atitudinii filozofice si religioase privind natura a ceea ce attan reprezenta. Astfel, literatura prebudista grupata in Upanishade si cea de mai tarziu, al carei exponent este Bhagavad Gita, propune si profeseaza un cult special pentru attan (atman). Cateodata conceput ca ceva material, ca o substanta fina, localizata in inima si comparata in marime si forma cu diferite obiecte mici, acest microcosm (atman) a fost considerat ca fiind posesorul unor atribute apartinand unei divinitati macrocosmice (Brahman), cum ar fi atributul permanentei sau al infinitatii, al fericirii. Iar ajungerea la cunoasterea adevaratei identitati intre microcosm si macrocosm, intre Atman si Brahman, era considerata ca fiind realizarea sublimei cai de mantuire.

Trupul in budism - Izvor de suferinta

Pentru budisti, trupul, ca manifestare fiintiala, nu este nimic altceva decat lacasul raului. De aceea, se impune cu urgenta eliberarea din orice forma de viata materiala prezenta sau viitoare. Eliberarea este cea mai mare dintre binecuvintari, binele suprem si scopul cel mai sublim. Trupul este considerat ca fiind "un lucru necurat si murdar", fata de el nu trebuie sa existe nici un fel de atasament. Nu exista alta durere sau suferinta mai mare decat trupul; foamea este cea mai rea dintre plagi, iar trupul cea mai mare suferinta. Aceasta conceptie negativista si dezgustatoare fata de trup sta la baza parasirii caminului si adoptarii vietii monahale. Trupul mai este considerat si ca o permanentizare a suferintei si aceasta pe motiv ca reprezinta nu numai sfera in care suferinta se face palpabila, dar este, vorbind la modul subiectiv, cel care da nastere suferintei. Caci potrivit invataturii lui Buda, suferinta este dorinta; dorinta, sub orice forma s-ar manifesta, isi are in mod ultim sediul sau originea in trup. Din punct de vedere obiectiv, suferinta se afla in intrupare, in materie si, prin urmare, trupul este considerat ca ceva ce trebuie desconsiderat. Pentru acest motiv eliberarea completa de suferinta este posibila numai printr-o emancipare si detasare deplina de trup si de materie. Desi in structura fundamentala a doctrinei sale Buda are o atitudine negativista fata de trup, sustinand ideea unei evadari din existenta trupeasca, el indeamna totusi la grija fata de trup prin formarea unor obiceiuri de slujire cu adevarat. Astfel, el interzice sinuciderea, sustine moderatia in alimentatie, interzice bauturile alcoolice etc .

Viata de apoi in budism

Dupa moarte, credinciosului budist i se deschide perspectiva a cinci forme de viata sau cinci stari fiintiale temporale, care concorda perfect cu retributia karmica. Acestea sunt dupa cum urmeaza: 1. iadul; 2. nasterea sub forma de animal;

3. nasterea sub forma de preta (spirite cu guri mici si pantece uriase, torturate de foame si de sete). Acestea corespund spiritelor fara locuinta din brahmanism, spirite pentru care nu au fost oficiate ritualurile de inmormantare) ; 4. nasterea ca om; 5. nasterea ca zeu. Primele trei forme de viata reprezinta diferite pedepse, in timp ce nasterea ca om sau ca zeu da inca o posibilitate in plus de realizare a Nirvanei. Dar nu numai oamenii si celelalte fapturi ale lumii sunt supuse legii transmigrarii, ci insusi intreg universul care, la randul sau, va lua o forma sau alta de viata, invatatura budista prezinta trei forme de viata, sau mai bine zis trei planuri de existenta prin care trece universul. I. Kamavacara lumea desfatarii. Este nivelul fiintial in care exista desfatare pentru cele cinci simturi si corespunde cu primul lacas unde traiesc fiinte cu o varietate mare de trupuri si posibilitati de percepere. II. Rupavacara lumea formei. De aici lipsesc simtul gustului, al mirosului si cel tactil. Aceasta stare de fiintialitate include patru lacasuri: lumea lui Brahman ; zeii Abhasvara ; zeii stralucitori si fiintele fara perceptie. Aceste patru lacasuri se impart in mai multe subdiviziuni, care sunt fara importanta eshatologica. III. Arupavacara lumea fara forma in care este inclusa doar mintea ca element al perceperii si cunoasterii. Cel care poseda cunoasterea (prajna) este eliberat de orice legaturi cu lumea empirica, deoarece el stie ca toate elementele sunt trecatoare, ca sunt dureroase, ca toate lucrurile nu au un eu permanent si ca tot ceea ce are un inceput are si un sfarsit. Tot ceea ce este supus cunoasterii empirice este supus si reintruparii. De aceea, si necesitatea intoarcerii la starea de fiintialitate pura, care este din punctul de vedere al cunoasterii empirice, nefiinta. Aceasta stare fiintiala trebuie deosebita de neant. De altfel, conceptul de neant este cu totul strain gandirii hinduse si chiar si budiste.

Mesajul esential al budismului este indreptat mai ales spre inlaturarea suferintei. Suferinta si incetarea suferintei sunt experiente realizabile. Nirvana nu este o stare viitoare, o perspectiva eshatologica; ea nu este nici trecut, nici prezent si nici viitor, ea exista pur si simplu si poate fi cunoscuta de minte. Ea poate fi realizata si acum. Nirvana este descrisa ca fiind sunya-gol, insa ne intrebam cum poate golul-sunya sa fie o stare a realitatii ? Daca golul este realitate, atunci inseamna ca Nirvana este intradevar anihilare si inca o anihilare fiintiala absoluta, deoarece golul absolut, cum ar fi Nirvana, ar reprezenta in mod implicit o aneantizare absoluta. Fara indoiala ca la prima vedere lucrurile stau asa si aceasta pe motiv ca notiunea degol in gandirea noastra ne da imaginea de neexistenta. Daca analizam, insa, conceptul de gol in gandirea budista, atunci vom vedea ca lucrurile se prezinta oarecum diferit. Radacina sanskrita pentru sunya se traduce prin a umfla. Sunya inseamna, in traducere literala, in legatura cu ceea ce este umflat. Aceasta radacina, pare sa fi exprimat ideea ca ceea ce pare "umflat" pe dinafara, este "gol" pe dinauntru. Acest lucru poate fi dovedit pe baza filologiei comparate. Aplicand aceste notiuni cuvantului sunya, si punandu-le in legatura cu persoana umana, putem spune ca persoana umana este umflata, intrucat ea este formata din cele cinci skandhas, insa este goalape dinauntru, deoarece ii lipseste un eu central. Prin aceasta am aratat cum s-a putut ajunge la notiunea de non-eu. In acelasi timp "umflat" mai inseamna a fi plin datorita unui corp strain, a contine un corp strain; aidoma unei femei insarcinate care duce in "umflatura" pantecului sau un fat ce nu face parte din trupul ei. Si in acest sens persoana umana nu contine nimic din ceea ce pare ca ii apartine si, ca in cazul femeii insarcinate, corpul strain urmeaza sa fie dat afara.. Sunya exprima in traditia budista negarea completa a lumii empirice prin exercitiul mintii. Dupa cum lumea empirica este o stare fiintiala supusa spatiului si timpului, Nirvana este o stare fiintiala aspatiala si atemporala, in cadrul careia nu are loc nici nasterea si nici anihilarea. Ea este o stare de fiintialitate absorbita de adancul fiintialitatii eterne, pana la a se confunda cu Nefiinta. Astfel Nirvana este Fiinta in Nefiinta, adica fiinta in stare nemanifesta. Nirvana si lumea empirica sunt doua existente paralele care se conditioneaza reciproc.

Ca stare fiintiala, am vazut ca Nirvana este considerata lacasul realitatii, budismul nu ne spune nimic despre starea aceasta finala in care intra cel eliberat si iluminat.Astfel, daca Nirvana este realitate, atunci intrarea in Nirvana nu pare a fi clasata castingere. De fapt, cei care au realizat Nirvana in lumea aceasta nu considera castingere ci ca o distrugere a ceea ce este non-eu, a ceea ce este supus transmigrarii si inlocuirea non-eului cu un eu universal. Orice ar reprezenta Nirvana, stingere sau intrare intr-o slare de fiinta pura atemporalasi aspatiala, dupa cum am numit-o noi, ea ramane tinta finala in care nu mai are loc trairea ca experienta a suferintei.