Mihai Eminescu - Calul Troian Bookmark and Share Si ascultnd asa fel de-al unora ndemn, Bagara n cetate

pe calul cel de lemn S-apoi pe veselie, pe chef se asternura Pn- ce n miezul noptii pe totii somnu-i fura Din calul acel mare elinii se coboara, Cu paza ei prin uliti n pnda se strecoara; Cum vad ca mic si mare cazuse-n somn ca morti, Ei gtuie strajerii, ce stau lungiti la porti S-aprind faclii n noapte pe-a zidurilor creste. Din Tenedos vazura luminile aceste Si-mplatosati cum fura, armati cu lanci si sabii, S-apropie de tarmuri pe negrele corabii. Cnd peste lumea toata domnea a noptii slava Ei prea cu molcomisul si fara de glceava Intrara n cetate oricare repezi Si ncepur-n totii a da si a snopi. Taiau batrni si tineri, din mic pna la mare, Ostasi n floarea vrstei si tinere fecioare Si-s chiote, blesteme din inima, rarunchi. Prin portile cetatii curgeau pn-n genunchi Siroaiele de snge pe pruncii cei de tta i aruncau n flacari, sa nu ramie vita Si urma de Troada Si dnd n visterie Gramezile de aur rapeau cu lacomie. Trei zile pustiira cetatea si olatul mplnd cu jale tara lui Priam-mparatul. Cnd oamenii-s gramada ucisi n orice loc, Elinii atunci dedera cetatii mndre foc De rasarea din ziduri o mare de jeratec Rosind bolta ntreaga si crugul singuratec. Ard turnurile-n vnturi de vaietele mumii Nu se vedea de flacari nici marginile lumii.