Curs 15, 16 ian 2013

Prin regulamentul nr 1/2003 sa renuntat la sistemul atestarilor negative si al exceptarilor individuale (dispenselor individuale) care era posibil sub incidenta dispozitiilor vechiului regulament regulamentul nr 17/62. Atestarile negative si deciziile individuale erau decizii ale Comisiilor. Comisia poate insa sa constate ca urmare a unei plangerii, sau din oficiu, ca sunt nesocotite prevederile art 101 sau ale art 102 din TFUE. O plangere poate sa fie depusa de catre pers fizice sau juridice care au interes legitim si de catre statele membre. Pers fizice/ juridice care au interes legitim, sunt persoanele care pot sa fie afectate de comportamentele anticoncurentiale ale intreprinderilor ( de ex: intreprinderi concurente, furnizori sau clienti sau intreprinderilor care adopta un comportament anticoncurential pe piata ). In interesul public al UE Comisia actionand din oficiu, poate sa constate printr-o decizie ca nu sunt reunite conditiile de la art 101 alin 1 din TFUE, ca sunt indeplinite conditiile de la alin 3 al art 101, sau ca nu sunt reunite conditiile de la art 102 din Tratat. In acest context amintim ca in conformitate cu art 29 din Regulamentul nr 1/2003 Comisia actionand din oficiu, sau ca urmare a unei plangeri, poate sa retraga beneficiul unui regulament de exceptare pe categorii atunci cand constata ca intr-o anumita cauza intelegerea intre intreprinderi careia i se aplica regulamentul de exceptare are totusi efecte care sunt incompatibile cu art 101 alin 3 din Tratat. In orice procedura nationala sau europeana de aplicare a art 101 si 102 din Tratat sarcina probei unei incalcari a art 101 alin 1 sau art 102 ,revine partii sau autoritatii care invoca incalcarea. In schimb, intreprinderii sau asociatiei de intreprinderi care invoca beneficiul art 101 alin 3 din tratat, ii revine sarcina de a dovedi ca sunt indeplinite conditiile din respectivul alin. Dupa cum am mentionat, in cuprinsul Regulamentului nr 1/2003 este reglementat in mod expres raportul dintre art 101 si 102 din Tratat si legislatiile nationale de concurenta. Potrivit art 3 din Regulament: atunci cand autoritatile de concurenta ale statelor membre sau instantele nationale aplica legislatia nationala de concurenta acordurilor, deciziilor asociatilor de intreprinderi, sau practicilor concertate, in sensul art 101 alin 1 din Tratat, care pot afecta comertul dintre statele membrein sensul acestei dispozitii, ele aplica de asemenea art 101 din Tratat acestor acorduri, decizii sau practici concertate. Atunci cand autoritatile de concurenta ale statelor membre sau instantele nationale aplica legislatia nationala de concurenta oricarui abuz interzis de art 102 din Tratat, acestea aplica de asemenea art 102 din Tratat. Aplicarea legislatiei nationale de concurenta nu poate genera interzicerea acordurilor, deciziilor asociatilor de intreprinderi sau a practicilor concertate, care pot aduce atingere comertului dintre statele membre dar care nu restrang concurenta in sensul art 101 alin 1 din Tratat, sau care indeplinesc conditiile art 101 alin 3 din Tratat, ori care intra sub incidenta unui regulament de aplicare a art 101 alin 3 din Tratat. Dispozitiile din regulamentul nr 1/2003 nu impiedica statele membre sa adopte si sa aplice pe teritoriul lor o legislatie nationala mai stricta care interzicee sau sanctioneaza conduita unilaterala adoptata de intreprinderi. In esenta, prin prevederile art 3 din Regulament este afirmata prioritatea dispozitiilor legale europene in raport cu legislatiile national de concurenta. In situatia in care este susceptibil sa fie afectat comertul dintre statele membre, autoritatile de concurenta ale statelor membre sau instantele nationale vor trebui sa ia in considerare, dupa caz, prevederile art 101 sau ale art 102 din Tratat. Regula prioritatii
1

dreptului european in raportu cu dreptul intern al statelor membre, se mentine si in contextul art 102 din Tratat. Statele membre sunt abilitate sa adopte o legislatie nationala mai stricta care sanctioneaza conduita unilaterala a intreprinderilor dar o asemenea legislatie va urmari sa protejeze alte interese legitime decat cele vizate la art 102 din Tratat. De ex: corespunzator punctului 9 din preambulul regulamentului nr 1/2003, statele membre pot pune in aplicare pe teritoriul lor legislatia nationala care interzice sau sanctioneaza practicile comerciale neloiale, fie ele unilaterale sau contractuale. Pe baza art 101 alin 2 se poate observa ca intelegerea intre intreprrinderi incalca regulile de concurenta. Regulamentul nr 1/2003 contine si dispozitii consacrate cooperarii Comisiei cu instantele nationale din statele membre in scopul aplicarii art 101 si 102 din Tratat. O comunicare a Comisiei se refera de asemenea la comunicarea acesteia cu instantele nationale. Corespunzator comunicarii Comisiei, instantele nationale sunt instantele care pot sa solutioneze litigii intre particulari sau sa se pronunte cu privire la deciziile adoptate de autoritatile de concurenta dintre statele membre de pilda o decizie adoptata de Consiliul Concurentei. In procedurile de aplicare a art 101 sau art 102 din Tratat instantele statelor membre pot solicita Comisiei sa le transmita informatiile pe care le detine sau avizul sau in probleme referitoare la aplicarea normelor europene de concurenta. Potrivit comunicarii Comisiei informatiile sunt transmise in termen de 1 luna de la solicitare iar avizul Comisiei in termen de cel mult 4 luni. Autoritatile de concurenta ale statelor membre si Comisia actionand din oficiu, pot inainte observatii scrise instantelor statelor membre privind aspecte legate de aplicarea art 101 sau 102 din Tratat. cu permisiunea instantei in cauza autoritatile de oncucrenta ale statelor membre si Comisia pot formula inclusiv obervatii orale. Conform prevederilor regulamentului nr 1/2003 statele membre trebuie sa transmita Comisiei o copie a oricarei hotarari scrise a instantelor nationale prin care se decide cu privire la aplicarea art 101 sau a art 102 din Tratat. Art 16 din regulamentul nr 1/2003 contine dispozitii consacrate aplicarii uniforme a dreptului european al concurentei. In cuprinsul acestui text se distinge intre 2 ipoteze: in cazul in care instantele nationale hotarasc in privinta unor comportamente ale intreprinderilor pe baza art 101 sau art 12 din Tratat care fac deja obiectul unei decizii a Comisiei, ele nu pot lua hotarari contrare deciziei adoptate de Comisie. A doua ipoteza: in ipoteza in care Comisia nu a adoptat inca o decizie, instanele nationale trebuie sa evite sa ia o hotarare care poate intra in conflict cu decizia Comisiei. In acest scop instantanationala poate evalua daca este necesar sa suspende procedura pe care a initiat-o. In ambele situatii aratate mai sus instanta nationala poate folosi actiunea preliminara reglementata in cuprinsul art 267 din TFUE.

Statutul intreprinderilor publice In scopul intelegerii notiunii de intreprindere publica luam in considerare prevederile legale europene in materie si jurisprudenta CJE. Potrivit art 106 alin 1 din TFUE in ceea ce priveste intreprinderile publice si intreprinderile carora le acorda drepturi speciale sau exclusive, statele membre nu adopta si nu mentin nicio masura care contravine normelor tratatelor, si in special celor prevazute la art 18 si la art 101 pana la 109.
2

In contextul art 106 din TFUE notiunea de intreprindere publica are o semnificatie europeana. In vederea stabilirii acestei semnificatii tinem seama de prevederile unei Directive privind transparenta relatiilor financiare intre statele membre si intreprinderile publice (Directiva nr 80/723 ) precum si de Hot CJE pronuntata in Cauzele 188-189/ 1980. Pe baza acestor repere se poate afirma ca intreprinderile publice sunt intreprinderile in cadrul carora autoritatile publice exercita in temeiul dr de proprietate, a participarii lor financiare, sau a regulilor care carmuiesc intreprinderea, o influenta dominanta. Prin autoritati publice se inteleg statul si alte colectivitati publice. Influenta dominanta a autoritatilor publice asupra intreprinderilor este prezumata in urm situatii: 1. Detin majoritatea capitalului social subscris al intreprinderii. 2. detin majoritatea voturilor atribuite in temeiul partilor sociale sau a actiunilor emise de intreprindere. 3. pot sa desemneze mai mult de jumatate din membrii organului administrativ de conducere sau de supraveghere a intreprinderii. Intreprinderile carora statele membre le acorda drepturi speciale sunt intreprinderi supuse unui regim juridic particular in sensul ca anumite activitati economice pot sa fie desfasurate de un numar limitat de intreprinderi, iar in schimbul avantajelor consimtite de autoritatile publice intreprinderile beneficiare pot sa fie determinate de autoritatile publice sa adopte un anumit comportament pe piata. In ceea ce priveste acordarea unui drept exclusiv aceasta vizeaza ipoteza in care numai o anumita intreprindere are dreptul de a desfasura o activitate economica determinata. Intr-o serie de hotarari ale ei, pronuntate pe baza art 106 din TFUE, CJE a folosit pt intreprinderi determinate sintagma drepturi speiales sau exclusive. In cazul intreprinderilor mentionate la art 106 statele membre sunt obligate sa nu adopte masuri contrare normelor tratatelor, in special normelor de concurenta. Astfel de masuri ar putea sa constea in adoptarea unor legi, hotarari de Guvern, instructiuni administrative. Daca din asemenea masuri se incalca regulile europene de concurenta intreprinderiel destinatare ale lor sunt obligate sa nu le puna in practica. Prevederile art 106 alin 1 au efect direct- pot sa fie invocate in fata instantelor nationale. In circumstantele in care a fost adoptata o masura care contravine dispozitiilor art 106 din TFUE iar intreprinderile destinatare ale acestei masuri nu dispun de nici o marja de apreciere in ceea ce priveste aplicarea ei, se va tine seama numai de prevederile art 106 din Tratat. Daca dimpotriva, intreprinderile destinatare dispun de o anumita marja de apreciere si ele adopta un comportament anticoncurential, prevederile art 101 sau ale art 102 din TFUE au efect direct inclusiv in cadrul 106 din TFUE. Alin 2 al art 106 permite intreprinderilor care au sarcina de a gestiona servicii de interes economic general sa nu ia in considerare normele tratatelor si in special regulile de concurenta in masura in care aplicarea acestor norme le-ar impiedica in drept sau in faptsa indeplineasca misiunea speciala care le-a fost incredintata. Serviciile de interes economic general sunt servicii care au natura economica si care presupun indeplinirea unor obligatii specifice stabilite de statele membre sau la nivelul UE in functie de criteriul interesului general. In contextul textului legal aratat al art 106 alin 2, notiunea de serviciu de interes economic general este inteleasa in sens larg putand sa fie vorba de servicii propriu-zise dar si de activitati care au legatura cu circulatia marfurilor, a persoanelor sau a capitalurilor. De ex: art 106 alin 2 sa aplicat in cazul serviciilor postale, a activitatilor privind furnizarea energiei electrice , in domeniul telecomunicatiilor ,
3

in domeniul transportului aerian. In eventualitatea in care aplicarea regulilor de concurenta ar compromite echilibrul financiar al unor intreprinderi care indeplinesc servicii de interes economic general art 106 alin 2 va putea sa fie invocat pt ca itnreprinderile respective sa nu isi inceteze acitivitatea. Activitatile economice subsumate serviciilor de interes economic general pot sa fie diferite de la un stat membru la altul. In orice caz, serviciile furnizate in cadrul unui teritoriu determinat trebuie sa fie accesibile tuturor utilizatorilor sau consumatorilor in conditii corespunzatoare sub aspect calitativ la preturi rezonabile, fara aplicarea vreunui criteriu cu caracter discriminatoriu. Dupa cum reiese din prevederile art 106 aln 2 din TFUE, acestea au prioritate in raport cu alte norme ale tratatului. De ex: art 106 aln 2 din TFUE poate sa justifice: masura cu efect echivalent la import in sensul art 34 din TFUE acordarea unui drept exclusiv care ar nesocoti dispozitiile art 37 din TFUE referitor la adaptarea monopolurilor nationale cu caracter comercial; O restrictie in materia serviciilor contrare dispozitiilor art 56 din TFUE, referitor la libera circulatie a serviciilor In cazul in care autoritatile publice acorda subventii unor intreprinderi ce indeplinesc servicii de interes economic general, corespunzator jurisprudentei instantei de justitie europene(280/2000-altmark-caracter orientativ, nu obligatoriu pt exam) acestea nu constituie ajutoare de stat daca intreprinderea beneficiara a fost insarcinata de autoritatile publice printr-un mandat clar, indiferent de forma acestuia, cu indeplinirea unor obligatii subsumate serviciului public, subventia e acordata pe baza unor criterii obiective si transparente, subventia respectiva nu depaseste ceea ce este necesar pentru acoperirea totala sau partiala a costurilor pe care le presupune indeplinirea obligatiilor subsumate serviciului public. In doctrina a fost disputata chestiunea efectului direct al prevederilor aln 2 al art 106 din TFUE. Corespunzator hotararii curtii pronuntata in cauza 218/2000 dispozitiile art 106 aln 2 din tratat pot sa fie invocate de catre particulari in fata organelor de jurisdictie nationale, pentru ca acestea sa controleze respectarea conditiilor aratate in cuprinsul lor. Monopolurile nationale cu caracter comercial Notiunea de monopol are caracter ambivalent, ea desemnand: dreptul de a desfasura in mod exclusiv o anumita activitate economica(in domeniul productiei, prestarilor de servicii, comercializarii bunurilor), organismul care beneficiaza de un asemenea drept exclusiv. Art 37 din TFUE, impune statelor membre adaptarea monopolurilor nationale cu caracter comercial. Asadar, acest text nu se aplica oricaror monopoluri nationale, ci numai celor care isi desfasoara activitatea in domeniul comercializarii marfurilor. Potrivit art 37, statele membre adapteaza monopolurile nationale cu caracter comercial, astfel incat sa se asigure excluderea oricarei discriminari intre resortisantii statelor membre cu privire la conditiile de aprovizionare si comercializare. Art 37 din TFUE se aplica oricarui organism prin intermediul caruia un stat membru de iure sau de facto, direct sau indirect conduce sau influenteaza in mod semnificativ importurile sau exporturile dintre statele membre.

Obligatia de adaptare a monopolurilor nationale cu caracter comercial presupune urmatoarele: inlaturarea drepturilor exclusive de import sau de export a unor marfuri inlaturarea dreptului exclusiv de comercializare a unor marfuri de catre engrosisti aplicarea principiului tratamentului egal in materie fiscala intre marfurile importate si marfurile indigene comercializate de acelasi organism(monopol national)

Regimul ajutoarelor de stat Potrivit art 107 aln 1 din TFUE, cu exceptia derogarilor prevazute de tratat sunt incompatibile cu piata interna ajutoarele acordate de stat sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice forma, care denatureaza sau ameninta sa denatureze concurenta prin favorizarea anumitor intreprinderi sau a producerii anumitor bunuri in masura in care acestea afecteaza schimburile comerciale dintre statele membre. Dispozitiile art 107 aln 1 nu au efect direct. Totusi aceastea nu inseamna ca in materia ajutoarelor de stat nu ar exista prevederi care au efect direct. Sub acest aspect luam in considerare atat dispozitiile legale europene pertinente, cat si jurisprudenta instantei europene, in special hotararile CJUE Capolongo, respectiv Steinike si Weinlig. Pe temeiul art 109 din TFUE Consiliul a permis printr-un regulament adoptat ca in materia ajutoarelor de stat Comisia sa adopte la randul ei regulamente privind aplicarea art 107 si 108 din TFUE. Astfel, Comisia a adoptat un regulament referitor la aplicarea art 107 si 108 din tratat ajutoarelor de minimis. Ajutoarele care nu depasesc o anumita intensitate prevazuta in cuprisul regulamentului nu sunt supuse art 107 aln 1 din TFUE, nefiind intrunite toate conditiile din cuprinsul acestui text. Asemenea ajutoare nu trebuie notificate Comisiei. Regulament 1998/2006; De asemenea, Comisia a adoptat un regulament de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piata interna in aplicarea art 107 si 108 din tratat(regulament general de exceptare pe categorii de ajutoare). In cuprinsul art 107 din TFUE sunt reglementate la aln 2 ajutoarele care sunt compatibile cu piata interna, iar la aln 3 ajutoarele care pot fi considerate compatibile cu piata interna. Regulamentul mentionat are in vedere dispozitiile art 107 aln3 din TFUE. Nici aceste ajutoare nu sunt supuse obligatiei de notificare catre Comisie. Prevederile regulamentelor aratate au, cum se intampla in cazul dispozitiilor oricarui regulament, efect direct. Totodata se poate observa ca in materia ajutoarelor de stat competenta generala in ceea ce priveste analizarea acestora revine Comisiei, iar Consiliul are o competenta exceptionala(art 108 din TFUE). Deciziile Comisiei si ale Consiliului privind proiectele care urmaresc sa instituie sau sa modifice ajutoare de stat au efect direct. Art 108 aln 3 din TFUE, impune notificarea de catre statele membre a proiectelor care urmaresc sa instituie sau sa modifice anumite ajutoare. Aceasta notificare se realizeaza catre Comisie. Inainte de pronuntarea unei decizii finale statul membru in cauza nu poate pune in aplicare masurile preconizate. Prevederile art 108 aln 3 au efect direct. Art 107 aln 1 din TFUE se aplica daca sunt intrunite urmatoarele conditii: 1. este acordat un ajutor de stat sau prin intermediul resurselor de stat; notiunea de ajutor de stat este mai larga fata de aceea de subventie. Ajutoarele de stat constau in avantaje care determina o
5

sporire a cheltuielilor statului sau diminuarea unor incasari ale statului. Ele presupun un transfer de resurse publice sub controlul autoritatilor publice(de ex: scutirea de la plata unor impozite sau taxe, furnizarea in conditii preferentiale a unor bunuri sau servicii, credite cu dobanzi avantajoase). Notiunea de stat include statul si organele etapice ale unitatilor sale administrativ-teritoriale(regiuni, departamente, judete). Ajutorul poate sa fie acordat de un stat membru sau prin intermediul unui organism public sau privat instituit sau insarcinat de autoritatile publice cu distribuirea unor resurse publice. Prevederile art 107 alin 1 se aplica chiar daca intreprinderile beneficiare ale unui ajutor de stat nu au dorit sa se bucure de avantajele consimtite. De asemenea, aceste prevederi se aplica in circumstantele in care intr-o anumita masura, asa zicand, intreprinderile beneficiare se ajuta pe ele insele in sensul ca resursele publice care le sunt acordate provin inclusiv din taxe si impozite platite de intreprinderile beneficiare. Aplicarea art 107 alin 1 nu presupune ca in toate situatiile un ajutor de stat sa aiba ca temei o masura legislativa ce a fost adoptata. Daca este cazul, art 107 alin 1 se aplica in mod cumulativ cu alte dispozitii din tratat ( de ex: impreuna cu cele prin care sunt interzise taxele cu efect echivalent sau impreuna cu cele prin care sunt interzise impozitele interne cu caracter discriminator. 2. Ajutoarele de stat fovorizeaza anumite inreprinderi sau producerea anumitor bunuri. In alte cuvinte ajutoatele de stat au caracter selectiv. De ex: ele pot sa fie acordate numai intreprinderilor care au o anumita forma juridica societati pe actiuni, intreprinderilor dintr-un anumit sector economic, intreprinderilor din cadrul unui teritoriu determinat, intreprinderilor care au o anumita nationalitate, celor care au o anumita forta economica, doar intreprinderilor care produc pt export. Asadar masurile economice cu caracter general nu constituie ajutoare de stat. Pe de alta parte, o masura cu caracter specific nu reprezinta un ajutor de stat in circumstantele in care caracterul selectiv al respectivei masuri se explica prin caracteristicile domeniului in care ea intervine. 3. Ajutoarele de stat denatureaza sau ameninta sa denatureze concurenta. 4. Ajutoarele de stat afecteaza schimburile comerciale dintre statele membre. ultimele doua conditii se presupun reciproc. In general ele sunt indeplinite daca un ajutor de stat are ca obiect sau ca efect consolidarea pozitiei unei intreprinderi in raport cu cea a concurentilor sai. Cu toate ca art 107 alin 1 nu are efect direct instantele din statele membre pot sa foloseasca actiunea preliminara inclusiv in cazul acestor dispozitii cum se intampla dealtminteri pt orice prevederi legale europene.