Sunteți pe pagina 1din 5

Procesele de spălare chimică a unor zăcăminte de ţiţei au ca obiectiv creşterea factorului de recuperare a ţiţeiului prin modificarea umidibilităţii rocii, micşorarea tensiunii interfaciale, schimbarea caracterului emulsiei, dezlocuirea cu microemulsii etc., ca urmare a injectării unui dop de soluţie alcalină sau de soluţie de surfactant (micelară), urmată de o soluţie de polimer. În cadrul proceselor de spălare chimică poate fi inclusă şi injecţia de apă cu polimer [62, 123], tratată în paragraful 7.6.

8.1 Spălarea alcalină 8.1.1 Mecanismele spălării alcaline

Spălarea unui zăcământ de ţiţei cu soluţie alcalină este un proces de spălare cu apă îmbunătăţit prin modificarea pH-ului, în scopul creşterii factorului de recuperare. În acest scop se introduc în apa de injecţie aditivi care formează, în zăcământ, surfactanţi (substanţe tensioactive, agenţi activi de suprafaţă), în urma reacţiilor chimice dintre aceşti aditivi şi anumiţi componenţi ai ţiţeiului. Cei mai folosiţi aditivi alcalini ai apei injectate sunt hidroxidul de sodiu şi ortosilicaţii de sodiu. În acelaşi scop s-a mai propus utilizarea carbonatului de sodiu, hidroxidului de bariu, fosfatului trisodic, polietilenaminei, amoniacului etc.

modificarea

umidibilităţii rocii, micşorarea tensiunii interfaciale, emulsionarea ţiţeiului şi diminuarea rigidităţii filmelor interfaciale. Dependenţa cantităţii de ţiţei recuperate prin spălare cu apă de umidibilitatea rocii, reflectată prin unghiul de contact, a fost stabilită de OWENS şi ARCHER [124], prin studii de laborator pe carote cu umidibilitatea modificată artificial, şi este prezentată în figura 8.1 [57]. Acest grafic arată că producţia cumulativă de ţiţei obţinută prin spălare cu apă în momentul inundării sondei de extracţie, adică pentru o raţie apă–ţiţei oarecare, scade odată cu creşterea unghiului de contact de la 0° la

Mecanismele

de bază

ale spălării cu soluţie alcalină sunt:

180°.

Figura 8.1 Efectul umidibilităţii rocii asupra performanţei spălării cu apă

Figura 8.1 Efectul umidibilităţii rocii asupra performanţei spălării cu apă

Într-un sistem rocă–fluide real, umidibilitatea rocii depinde de ponderea substanţelor polare în compoziţia ţiţeiului. În absenţa acestor substanţe, unghiul de contact are valori foarte mici. DENEKAS ş.a. [51] au stabilit că, pe de o parte, umidibilitatea gresiilor este afectată de o largă varietate de componenţi, prezenţi în fracţiile cu masă moleculară mare rezultate prin distilarea ţiţeiului, iar pe de altă parte, umidibilitatea calcarelor este modificată, în principal, de adsorbţia compuşilor bazici ai azotului. JOHANSEN şi DUNNING au arătat că îndepărtarea asfaltenelor din ţiţei reduce substanţial tendinţa ţiţeiului de a uda tuburile capilare de sticlă. Pentru creşterea semnificativă a factorului de recuperare a ţiţeiului în cadrul unui proces de spălare cu apă, trebuie reduse sau eliminate forţele capilare care reţin ţiţeiul în matricea poroasă a zăcământului [35]. În acest sens, cercetătorii caută să găsească agenţi activi de suprafaţă (surfactanţi) care, în concentraţii mici, să determine obţinerea unei creşteri substanţiale a factorului de recuperare. O altă cale de reducere a forţelor capilare constă în aditivarea apei de injecţie pentru creşterea pH-ului. Dacă această modificare a pH-ului se poate realiza folosind soluţii ieftine, cum sunt cele alcaline [83], procesul de creştere a factorului de recuperare poate fi mai ieftin decât cel care implică injectarea de la suprafaţă a surfactanţilor. EHRLICH [56] a arătat că reacţia dintre NaOH şi acizii din ţiţei, precum şi interacţiunea dintre surfactanţii astfel formaţi şi filmul de fluid adsorbit pe suprafaţa solidă reprezintă cauzele creşterii factorului de recuperare prin spălare cu soluţie de NaOH. Se afirmă astfel că, între NaOH şi fluidul adsorbit pe suprafaţa rocii, pare să nu existe o reacţie directă. MUNGAN[112] a efectuat cercetări de îmbibare şi dezlocuire în condiţii anaerobe, în laborator, la o temperatură de 72°C, folosind carote oleofile şi o soluţie de 0,5 N NaOH, şi a arătat că mărirea factorului de recuperare a fost determinată de inversarea umidibilităţii rocii. Totodată, el a precizat că această inversare nu a putut fi realizată la temperatura camerei. Micşorarea tensiunii interfaciale prin spălare cu soluţie alcalină este menţionată încă din 1956 de REISBERG şi DOSCHER [141]. Ei au arătat că, într-un anumit domeniu al pH-ului, tensiunea interfacială dintre apă şi unele ţiţeiuri din California a avut valori foarte mici, iar filmele interfaciale rigide au fost solubilizate şi îndepărtate. Un rezumat al rezultatelor publicate în literatura de specialitate arată că tensiunea interfacială minimă apare, în general, în domeniul concentraţiilor de NaOH cuprinse între 0,05 şi 0,2 procente masice şi la o valoare a pH-ului de aproximativ 12,5. Pentru aprecierea efectului micşorării tensiunii interfaciale asupra reducerii saturaţiei reziduale în ţiţei se foloseşte numărul capilar [167], definit în raport cu forţele de frecare astfel

N cf = v/ ,

(8.1)

unde v este viteza de filtrare. În general, spălarea convenţională cu apă se realizează în condiţiile unor valori ale lui N cf de ordinul 10 6 . Obţinerea unei

creşteri acceptabile a factorului de recuperare corespunde creşterii lui

mai mari de 10 4 . Deoarece injecţia se efectuează la o viteză admisibilă constantă,

iar vâscozitatea este practic invariabilă, conform relaţiei (8.1) creşterea lui N cf este determinată de micşorarea tensiunii interfaciale . Ţinând seama că majoritatea sistemelor ţiţei–apă sărată au 25 mN/m (milinewton pe metru),

reducerea lui la valoarea 0,0025 mN/m determină creşterea lui

2 , realizabilă în cadrul dezlocuirilor miscibile, spălării cu soluţii micelare şi, în condiţii favorabile, spălării cu soluţie alcalină. Din punct de vedere microscopic, unghiul de contact defineşte o condiţie la contactul suprafaţă solidă–ţiţei–apă şi, împreună cu celelalte ecuaţii şi condiţii la limite, determină dimensiunea şi poziţia picăturilor imobile de ţiţei, formate în timpul dezlocuirii ţiţeiului de către apă. Este greu de admis că picăturile de ţiţei reţinute de forţele capilare pot fi mobilizate numai prin modificarea unghiului de contact. Considerarea forţelor care acţionează asupra unei interfeţe ţiţei–apă arată că doar o valoare foarte mică a tensiunii interfaciale este capabilă să asigure punerea în mişcare a picăturilor de ţiţei în condiţiile unei dezlocuiri nemiscibile. Aceasta înseamnă că obţinerea unei îmbunătăţiri a recuperării prin modificarea umidibilităţii depinde de cantitatea de ţiţei existentă ca fază continuă în momentul schimbării umidibilităţii rocii. Ca urmare, creşterea recuperării ţiţeiului va fi maximă dacă spălarea cu soluţie alcalină pentru modificarea umidibilităţii va fi iniţiată odată cu începerea injecţiei de apă în zăcământ. Experimentele de laborator au arătat că, în special în cazul ţiţeiurilor grele, prin micşorarea tensiunii interfaciale ca urmare a reacţiei dintre acizii organici şi soluţia alcalină, are loc formarea unei emulsii [141]. De asemenea, s-a precizat că există două mecanisme ale procesului de creştere a cantităţii de ţiţei extrase prin emulsionare şi anume: mecanismul emulsionării şi antrenării [104, 105] şi mecanismul emulsionării şi reţinerii [49]. În cadrul procesului de antrenare, ţiţeiul rezidual mobilizat este înglobat în soluţia alcalină aflată în mişcare, fiind produs sub formă de emulsie foarte fină. Într-un proces de reţinere, ţiţeiul emulsionat este reţinut din nou, în anumite spaţii ale mediului poros, unde interacţionează cu apa injectată, forţând-o să pătrundă în porii nedezlocuiţi anterior. Ca urmare, procesul de reţinere duce la îmbunătăţirea eficienţelor de spălare a suprafeţei şi de conformanţă. Întrucât vâscozitatea emulsiilor apă în ţiţei este mai mare decât cea a emulsiilor ţiţei în apă, formarea emulsiilor apă în ţiţei prezintă o importanţă sporită în cazul mecanismului de reţinere. Se apreciază că injectarea unei emulsii, formate la suprafaţă sau în sondă, este mai eficientă decât injectarea soluţiei caustice [104]. Pe de altă parte, COOKE ş.a. [34] au arătat că bancul de emulsie poate fi generat în

la valoarea 10

N cf

la valori

N cf

zăcământ la fel ca în laborator, demonstrând că acizii organici, existenţi în mod natural în unele ţiţeiuri, reacţionează cu apa alcalină, producând, la interfaţa ţiţei– apă, săpunuri care micşorează tensiunea interfacială între ţiţei şi apă de sute de ori. Rezultă, deci, că în anumite condiţii de salinitate, pH şi temperatură, mişcarea simultană în mediul poros a apei alcaline şi ţiţeiului acid duce la formarea unei emulsii apă în ţiţei, ale cărei proprietăţi permit generarea, în vecinătatea frontului de emulsie, a unor gradienţi de presiune neuniformi, capabili să învingă forţele capilare şi să dezlocuiască ţiţeiul din pori. În cazul anumitor ţiţeiuri, la interfaţa apă–ţiţei se formează filme insolubile, care sunt constituite din răşini şi asfaltene [76, 148]. Rigiditatea acestor filme, care contribuie la stabilitatea emulsiilor ţiţei–apă, este substanţial diminuată în prezenţa apei alcaline [148]. REISBERG şi DOSCHER [141] au apreciat că îmbunătăţirea recuperării ţiţeiului prin spălare cu soluţie de NaOH sau cu soluţie de surfactant se datorează, parţial, spargerii acestor filme interfaciale.

8.1.3 Criterii de selecţie a zăcământului pentru spălarea alcalină

În cadrul alegerii unui zăcământ pentru spălare alcalină, se au în vedere următoarele aspecte:

– cantitatea de ţiţei rămasă în zăcământ;

– evoluţia exploatării;

– caracteristicile zăcământului;

– proprietăţile fluidelor şi rocii colectoare.

Un zăcământ poate candida pentru un proces de spălare alcalină dacă dispune de o cantitate de ţiţei nerecuperată de cel puţin 515 m 3 /(ha·m), corespunzător unei saturaţii în ţiţei mai mari de 40 %.

exploatării zăcământului presupune colectarea

următoarelor informaţii:

a) producţia cumulativă şi curbele de declin ale sondelor şi zăcământului,

Cunoaşterea

evoluţiei

b) raţiile apă–ţiţei şi gaze–ţiţei pentru fiecare sondă,

c) date de cercetare hidrodinamică a sondelor,

d) evoluţiile în timp ale injectivităţii şi productivităţii formaţiunii,

e) evidenţa şi particularităţile efectuării operaţiilor de acidizare, fisurare hidraulică şi deparafinare,

f) dificultăţi determinate de coroziune, depunerea de parafine sau asfaltene,

înnisiparea sondelor etc. În general, se poate spune că sondele care au prezentat dificultăţi vor continua să se confrunte cu acestea, la scară amplificată, şi în cadrul proceselor de creştere a factorului de recuperare a ţiţeiului.

Pe baza analizării caracteristicilor structurale şi petrofizice ale zăcămintelor, în asociere cu informaţiile provenite din carotaje, nu vor fi selecţionate pentru spălare alcalină zăcămintele care prezintă: grosimea brută mult mai mare decât grosimea netă, extindere areală redusă, eterogenitate mare, grad de stratificare accentuat, structură puternic faliată sau fracturată, conţinut ridicat de argile (în special argile montmorilonitice), adâncimi mari (preferându-se adâncimi cuprinse între 900 şi 1.800 m), zonă productivă cu grosime mică mărginită inferior de un acvifer cu grosime mare, cap de gaze, permeabilităţi şi porozităţi mici, numeroase bariere de argilă cu mare extindere laterală etc. Prezenţa sondelor cu coloane defecte sau inelul de ciment deteriorat poate anula creşterea factorului de recuperare. Distanţa mare dintre sondele existente poate fi avantajoasă, dacă creşterea producţiei cumulative prin îndesirea sondelor compensează investiţiile implicate de forarea sondelor noi. Diametrul coloanei de exploatare trebuie să fie cel puţin egal cu 114,3 mm. Fluidele şi roca din zăcământul propus pentru spălare alcalină trebuie să prezinte următoarele proprietăţi: vâscozitatea ţiţeiului mai mică de 200 mPa·s, densitatea ţiţeiului cuprinsă între 850 şi 980 kg/m 3 , temperatura mai mică de 93 °C, compresibilitatea ţiţeiului moderată (ţinând seama că ţiţeiurile foarte compresibile se pretează la procese de dezlocuire miscibilă), saturaţia în apă interstiţială mai mică de 50 procente (întrucât valorile mai mari indică un conţinut ridicat de marne şi argile al formaţiunii productive), salinitatea apei mai mică de 200.000 ppm, absenţa ionilor divalenţi din apa interstiţială, absenţa gipsului şi anhidritelor din rocă, absenţa argilelor cu mare capacitate de schimb ionic. Dacă apa de zăcământ conţine NaCl se recomandă folosirea ortosilicaţilor de sodiu în locul hidroxidului de sodiu ca aditiv bazic al apei de injecţie. Sunt preferate zăcămintele cu roca colectoare constituită din gresie.