Sunteți pe pagina 1din 4

8.2 Spălarea de tip surfactant–polimer 8.2.1 Aspecte generale Cercetări intense privind creşterea factorului de recuperare a ţiţeiului prin spălare de tip surfactant–polimer au fost efectuate încă din anul 1950, dar rezultatele acestor cercetări au început să fie făcute publice abia pe la jumătatea deceniului al şaptelea al secolului XX. În literatura de specialitate, acest proces de spălare este cunoscut, în funcţie de detaliile de aplicare, sub diferite denumiri:

spălarea cu microemulsii, spălarea cu soluţii micelare, spălarea de tip tensiune interfacială mică sau spălarea cu surfactant [71, 73, 78, 79]. După ce s-a stabilit necesitatea injectării unui dop de soluţie de polimer în spatele dopului de surfactant, pentru controlul mobilităţii, procesul a fost numit spălare de tip surfactant–polimer, denumire care este mai generală şi are un caracter descriptiv [70, 154]. În general, procesul de spălare surfactant–polimer cuprinde următoarele etape:

prespălarea, injectarea dopului de surfactant, cosurfactant şi trasor, injectarea tamponului de polimer şi injectarea apei de împingere a dopurilor. Prespălarea constă din injectarea unui fluid (de regulă, soluţie de NaCl), în scopul îndepărtării apelor de zăcământ incompatibile cu compoziţia soluţiilor de surfactant şi de polimer preconizate. Principalele cauze ale acestei incompatibilităţi sunt prezenţa cationilor divalenţi de magneziu, calciu şi fier, sau conţinutul excesiv de cloruri [80, 90, 92, 131, 138, 144, 171]. Soluţia de surfactant este injectată după prespălare şi, în mod obişnuit, conţine un surfactant principal, un cosurfactant şi un electrolit, care îi conferă o anumită salinitate. Se recomandă ca dopul de surfactant să includă (în special la experimentul de zăcământ), un trasor, care să monitorizeze mişcarea şi stabilitatea acestuia.

(în special la experimentul de zăcământ), un trasor, care să monitorizeze mişcarea şi stabilitatea acestuia.

Figura 8.2 Creşterea factorului de recuperare a ţiţeiului în cadrul unor procese de spălare chimică, aplicate pe modele radiale din gresie de Berea După dopul de surfactant se injectează un dop de soluţie de polimer (de regulă, poliacrilamidă parţial hidrolizată – PAA), destinat separării apei de împingere de dopul de surfactant, în scopul minimizării efectelor de canalizare şi de formare a „degetelor“. Înainte de injectarea dopului de polimer precum şi după aceasta pot fi incluse în program adiţionarea de trasori, cercetarea injectivităţii, a profilului acesteia sau a variaţiei presiunii de injecţie. Spălarea de tip surfactant–polimer reprezintă cel mai complex şi mai scump proces de spălare chimică. Argumentele care pledează în favoarea aplicării acestui proces de spălare sunt următoarele:

a) larga varietate de zăcăminte la care se poate realiza creşterea factorului de

recuperare, în condiţiile în care alte procese de spălare chimică sunt inaplicabile,

b) creşterea mai accentuată a producţiei cumulative suplimentare de ţiţei, în raport cu alte metode, aşa cum se observă din figura 8.2, obţinută de MUNGAN [110], pe baza experimentelor de dezlocuire efectuate pe probe din gresie de Berea. Obiectivele principale ale spălării surfactant–polimer constau în:

a) realizarea şi menţinerea unei tensiuni interfaciale foarte mici, reflectate prin

obţinerea unei eficienţe de dezlocuire ridicate;

b) protejarea soluţiei de surfactant împotriva disipării, prin asigurarea unui control adecvat al mobilităţii acesteia, în scopul obţinerii unei eficienţe înalte a spălării volumetrice. Există două variante de aplicare a spălării de tip surfactant–polimer:

a) injectarea unui volum mare, egal cu (15…30)% din volumul porilor, de

surfactant cu concentraţie mică (2…4 %);

b) injectarea unui volum mic ((3…20)% din volumul porilor) de surfactant cu

concentraţie mare (8…12%). Varianta injectării surfactantului cu concentraţie mică are drept scop formarea unui banc de ţiţei prin micşorarea tensiunii interfaciale, iar procesul de injecţie de surfactant cu concentraţie mare are ca obiectiv formarea unui banc de ţiţei prin dezlocuire miscibilă. Datorită adsorbţiei şi reţinerii continue a surfactantului în timpul deplasării soluţiei prin mediul poros, procesul de spălare cu surfactant în concentraţie mare se transformă, treptat, într-un proces de spălare cu surfactant în concentraţie mică. Procesul de spălare cu surfactant în concentraţie mare se mai numeşte şi spălare cu microemulsie sau cu soluţie micelară. Ţinând seama că prin microemulsie se înţelege o dispersie microscopică, termodinamic stabilă, care conţine ţiţei, apă sărată, surfactant şi cosurfactant, folosirea atributului de

dezlocuire miscibilă pentru spălarea cu soluţie micelară necesită consideraţii speciale (v. § 8.2.2). HEALY ş.a. [79] au prezentat diferitele concepte privind microemulsiile sau structurile micelare [181]. În cazul dizolvării unor concentraţii foarte mici de surfactant într-o singură fază, soluţia de surfactant este similară cu o dispersie moleculară în apă, în care fiecare moleculă de surfactant este dizolvată complet în apă sau ţiţei, după caz. Dacă surfactantul în concentraţie mare se află într-un sistem bifazic ţiţei–apă, moleculele de surfactant nu vor fi solubilizate şi disociate complet, ci vor forma agregate sau micele de tip ţiţei fază exterioară sau apă fază exterioară, ce au formă sferică sau lamelară. Dimensiunile micelelor sferice sunt cuprinse între 10 6 şi 10 4 mm. În funcţie de surfactant, de cosurfactant şi de salinitate, corelate cu concentraţia fiecărei faze, micelele pot solubiliza în interiorul lor o cantitate apreciabilă de fluide. Soluţiile micelare sau microemulsiile sunt sisteme omogene, transparente sau translucide şi stabile din punct de vedere al separării fazelor. Deseori, pentru descrierea soluţiei micelare de tipul ţiţei fază exterioară, având un conţinut de apă dispersată redus sau nul, se foloseşte noţiunea de ţiţei solubil. De obicei, surfactantul constă dintr-un sulfonat de ţiţei, cu masa moleculară cuprinsă între 370 şi 450 kg/kmol, cosurfactantul este un alcool, iar electrolitul constă dintr-o soluţie de NaCl. Ca exemple de soluţii micelare folosite în aplicaţii de zăcământ se pot menţiona: soluţia de tip ţiţei fază exterioară, cu compoziţia volumică 8.5% sulfonat de ţiţei, 4% alcool izopropilic, 50% hidrocarburi şi 37,5% soluţie de NaCl, respectiv soluţia de tip apă fază exterioară, compusă din 10% sulfonat de ţiţei, 3% alcool izopropilic, 35% hidrocarburi şi 52% soluţie de NaCl.

8.2.4 Criterii de selecţie a zăcământului pentru spălarea de tip surfactant polimer Orice zăcământ de ţiţei care poate fi sau a fost spălat cu apă, în condiţiile obţinerii unor rezultate favorabile, poate fi selecţionat pentru aplicarea spălării de tip surfactant–polimer, dacă creşterea suplimentară a producţiei cumulative este în măsură să acopere cheltuielile implicate de aplicarea acestui proces. În funcţie de compoziţia sistemelor fluide folosite (surfactant, cosurfactant, polimer, trasori etc.), soluţia chimică injectată are costul cuprins între 82 şi 157 dolari/m 3 . Acest cost ridicat impune ca producţia cumulativă suplimentară obţinută în final, ca rezultat al unor eficienţe de dezlocuire, de spălare areală şi de conformanţă cu valori ridicate, în condiţiile existenţei unei mari cantităţi de ţiţei în zăcământ, să fie substanţial majorată în comparaţie cu cea aferentă altor procese de spălare chimică. După MUNGAN [110], cantitatea de ţiţei existentă în zăcământ la iniţierea procesului trebuie să corespundă unei saturaţii în ţiţei de cel puţin 40% şi unui

conţinut specific de ţiţei egal cu 515,6 m 3 /(ha·m). Proprietăţile zăcămintelor de ţiţei apte pentru spălarea cu surfactant trebuie să se situeze între următoarele limite: porozitatea (12…30)%, permeabilitatea (10…500)·10 15 m 2 , temperatura de zăcământ (10…99) °C, vâscozitatea ţiţeiului (5…110) mPa·s, salinitatea apei (3.000…150.000) ppm, adâncimea (300…1.370) m, grosimea (3…12) m. La fel ca în cazul proceselor de spălare alcalină, aplicarea spălării cu surfactant nu este indicată în cazul zăcămintelor caracterizate prin: grosime mică în prezenţa unui acvifer de grosime mare, structură puternic faliată sau fracturată, salinitate mare şi conţinut ridicat de cationi multivalenţi ai apei de zăcământ etc.