Sunteți pe pagina 1din 5

La finele procesului, panoul de combustie este divizat în patru zone şi anume: zona parcursă de frontul de combustie (numită şi zona arsă), zona parcursă de frontul de abur aflat în aval de frontul de combustie, zona nearsă 1 (de sub zona arsă) şi zona nearsă 2 (din afara zonei arse). Dacă se folosesc următoarele notaţii: E s , E c – eficienţa spălării areale şi eficienţa de conformanţă realizate de către frontul de combustie, E sab –eficienţa spălării areale realizate de către frontului de abur, atunci volumele brute ale celor patru zone menţionate anterior sunt definite, în ordine, de următorii termeni:

V b E s E c , V b (E sab E s )E c , V b E sab (1E c ), respectiv V b (1E sab ), unde V b = m z Ah este

volumul brut al panoului de combustie.

   
 

Avându-se în vedere că din zona arsă se recuperează întreaga cantitate de ţiţei,

cu excepţia celei care se transformă în cocs, în zona spălată cu abur rămâne o saturaţie reziduală în ţiţei s tr /b tr (exprimată în condiţii de suprafaţă), iar din zonele nearse ţiţeiul este dezlocuit parţial, conform eficienţelor de dezlocuire E dn1 , respectiv E dn2 , volumul cumulativ de ţiţei dezlocuit din panoul de combustie poate

fi estimat cu relaţia

 
 

N

d

E

E

s

ti

E

E

E

s

ti

s

tr

s

ti

E

1

E

E

s

ti

1

E

E

   

m

z

Ah

s

c

b

ti

s

tc

 

sab

s

 

c

b

ti

b

tr

b

ti

sab

 

c

 

dn 1

b

ti

 

sab

 

dn2

,

(9.116)

în care s tc reprezintă saturaţia în ţiţei consumat (pentru formarea cocsului), care are expresia

s

tc

m

cz 1

m

z

tc

,

(9.117)

unde tc este densitatea ţiţeiului consumat (mai exact, a cocsului), admisă a fi egală cu 1.000 kg/m 3 . În vederea unor evaluări preliminare, se poate folosi aproximaţia

E

sab

evaluări preliminare, se poate folosi aproximaţia E sab E s 1,03 . (9.118) Cei patru termeni

E

s

1,03 .

(9.118)

Cei patru termeni din membrul drept al relaţiei (9.116) corespund, în ordine, ţiţeiului extras din zona arsă, din zona spălată cu abur, din zona nearsă 1 şi din zona nearsă 2, la un timp oarecare t. Particularizând această ecuaţie pentru E dn2 = 0, respectiv pentru E dn2 = E dn1 , rezultă valorile minimă şi maximă ale volumului de ţiţei dezlocuit la timpul t. Admiţând existenţa unui timp de prag, t p , definit ca în §9.4.3, producţia cumulativă de ţiţei la timpul t de la începerea procesului, N p (t), poate fi exprimată prin relaţia (9.57). Dacă întreaga saturaţie în ţiţei remanent formează cocsul, adică s tr /b tr = s tc , ecuaţia (9.116) capătă forma

N

d

m

z

Ah

E

sab

E

c

s

ti

b ti

s

tc

s

ti

b

ti

E sab

1

E

c

E

dn1

1

E

sab

E

dn2

.

(9.119)

Admiţând, aşa cum au presupus NELSON şi MCNEIL, că extinderea zonei de abur din aval de zona arsă este neglijabilă, deci că E sab = E s , iar efectul spălării cu foc se face simţit în sondele de reacţie imediat după începerea procesului, ceea ce

conduce la t p = 0, şi luând pentru eficienţa dezlocuirii ţiţeiului din zona nearsă 2 valorile extreme E dn2 = 0, respectiv E dn2 = E dn1 , expresiile volumului cumulativ de ţiţei extras minim şi respectiv maxim devin

N

p 1

N

p 2

m

z

m

z

Ah E

s

Ah E

s

s

E

ti

c

b ti

s

tc

s

ti

b ti

E

s 1

s

E

ti

c

b ti

s

tc

s

ti

b ti

1

E

E

c

s

E

c

E

dn

1

E

dn

1

,

(9.120)

(9.121)

şi corespund valorilor extreme ale creşterii factorului de recuperare

f

r

1

N

p

extreme ale creşterii factorului de recuperare f r 1 N p N , (9.122) unde N

N ,

(9.122)

unde N este resursa geologică de ţiţei, a cărei expresie este

N m

z

Ah

s

b

ti

ti

.

(9.123)

Valorile eficienţei spălării areale realizate de către frontul de combustie uscată

s , pot fi estimate în raport cu eficienţele spălării areale

realizate de frontul de aer, E sa , respectiv

=0,62 şi

Ca parametru global de eficienţă a combustiei subterane se poate calcula raţia cumulativă aer injectat–ţiţei extras, definită prin expresia

sau umedă, E s , respectiv

E

*

*

E sa

. Astfel, pentru valorile finale E saf

E

*

sf

=0,55.

E

*

saf

=0,60,se poate admite că E sf =0,57 şi

R aet

V

az

=0,60,se poate admite că E s f =0,57 şi R aet V az N pf ,

N

pf

,

(9.124)

unde N pf reprezintă producţia cumulativă finală de ţiţei. Performanţele de zăcământ ale proceselor de combustie subterană arată că debitul de producţie creşte, la început lent şi apoi mai rapid, atingând o valoare maximă în cadrul primei jumătăţi a duratei procesului de combustie, după care scade continuu. În absenţa unor informaţii adecvate, se poate presupune că raportul dintre debitul de producţie şi debitul de aer injectat este constant. Ca urmare, debitul de producţie va prezenta aceeaşi lege de variaţie ca şi debitul de injecţie a aerului. Volumul total de apă dezlocuită dintr-un panou de combustie cu aria A este suma dintre volumul apei existente iniţial în zona arsă şi zona de abur, volumul apei rezultate prin reacţiile de combustie şi volumul apei dezlocuite din zona nearsă.

reacţiilor

chimiceasociatecombustieipoatefiexprimatăprinrelaţia

Masa

m wr

a

apei

rezultate

în

urma

M H O

2

M H

2

m wr

m

H

2

9

m

H

2

,

(9.125)

deoarece numărul de moli de hidrogen intrat în reacţie este acelaşi cu numărul de moli

sunt cunoscute. Pe

de apă produsă, iar masele molare ale apei

de altă parte, pe baza ecuaţiei (9.78), se poate scrie egalitatea

M

H

2

O

şi hidrogenului

M

H

2

m

wr

m

wr

m

ct

m

C

m

H

2

.

(9.126)

Utilizând, în continuare, relaţiile (9.79)…(9.81) şi (9.125), expresia (9.126) devine

Ştiind că

M H

2

m wr

m ct

 

9 m

H

2

9

2

V

a O

v

o

2

M

H

2

V

v

o

o

M

C

2

V

a O

v

o

2

M

H

2

V

v

o

o

M

C

2

V

v

a O

o

2

M

H

2

.

= 2 kg/kmol şi înmulţind membrul drept al expresiei precedente

cu v o /V o la numărător şi la numitor, ecuaţia (9.126) capătă forma

unde

egalitatea

X

este

raportul

atomic

m wr

9 X

m ct

12 X

,

hidrogencarbon

X 4

V

a O

2

V9 X m ct 12 X , hidrogen – carbon X 4 V a O 2

0

.

al

combustibilului,

(9.127)

de

definit

(9.128)

Pentru unitatea volumică de zăcământ supus combustiei, relaţia (9.127) devine

m

wr1

9 X

12 X

m

cz1

.

(9.129)

Dacă se notează cu E da eficienţa dezlocuirii apei din zona nearsă, volumul total W d al apei dezlocuite poate fi exprimat prin relaţia

W

d

m

z

Ah

E

sab

E

c

s

b

ai

m

wr

1

ai

m

z

a

E

1

sab

E

c

s

ai

b

ai

E

da

,

(9.130)

unde m z este porozitatea zăcământului, iar a – densitatea apei lichide. Dacă se pun în evidenţă cei trei termeni din membrul drept al ecuaţiei (9.130), transcriind-o astfel

W

d

m Ah

z

E

sab

E

c

s

ai

b

ai

E

sab

E

c

m

wr

1

m

z

a

1

E

sab

E

c

s

ai

b

ai

E

da

,

se constată imediat că primul termen exprimă volumul apei existente iniţial în zona arsă şi zona de abur, al doilea termen corespunde apei rezultate în urma reacţiei de ardere a cocsului, iar ultimul termen descrie volumul apei dezlocuite din zona nearsă a panoului de combustie. Raţia cumulativă aer injectat–apă produsă, notată prin R aea , se defineşte prin expresia

R aea

V

az

R a e a , se defineşte prin expresia R aea V az W df ,

W

df

,

(9.131)

care este similară cu ecuaţia (9.124) prin care a fost introdusă raţia aer injectat–ţiţei extras. Mărimea W df reprezintă valoarea finală (la terminarea procesului de combustie) a volumului cumulativ de apă dezlocuită. Astfel, debitele maxime de ţiţei şi de apă ale sondelor de reacţie pot fi

evaluate cu relaţiile

Q

t max

Q

a max

Q

Q

max

max

evaluate cu relaţiile Q t max Q a max Q Q max max R R aet

evaluate cu relaţiile Q t max Q a max Q Q max max R R aet

R

R

aet

aea

,

(9.132)

,

(9.133)

unde Q max este debitul maxim de aer injectat şi se determină cu ecuaţia (9.96). Cantitatea de aer necesară combustiei poate fi determinată, mai simplu, pe baza raportului atomic hidrogencarbon, exprimat sub forma [137]

X

106

2

y

5,06

x

y

z

,

x

y

(9.134)

unde x =

ardere a combustibilului CH X are forma

n

CO

2

, y =

, z =

n

O

. Dacă oxigenul este consumat integral, ecuaţia de
2

n

CO

CH

X

2 b

X

2 1

b

4

O

2

1

1 b

CO

2

1

1

b

CO

X

2

H

2

O ,

(9.135)

unde b este raportul molar CO/CO 2 . Valorile lui X şi b pot fi determinate din datele de combustie într-un tub sau ca medii ponderate cu debitele de gaze extrase prin sondele de reacţie ale panoului de combustie, atunci când în zăcământul respectiv s-a efectuat un experiment de combustie. Cantitatea de aer necesară combustiei pe unitatea volumică de rocă arsă se exprimă astfel [132]

V

ai 1

22,41 m 0,42 12 n

c 1

2 b

b

X

1

2

,

(9.136)

unde m c1 este definit de relaţia (9.88) şi se calculează din datele experimentului de combustie în tub. TURTĂ [138] a stabilit pentru raportul atomic hidrogencarbon al cocsului expresia generală

X

400

w

2

y

4

w

1

x

y

z

 

x

y

,

(9.137)

care este utilă în cadrul experimentelor de laborator în care se foloseşte, în loc de aer, un amestec de oxigen şi azot cu compoziţie diferită de aceea a aerului. Introducând în această relaţie, pentru raportul molar sau volumic O 2 /N 2 , valoarea w = 21/79, se obţine relaţia (9.134). Dacă se neglijează cantitatea de gaze acumulată în zona arsă şi se notează cu c u coeficientul de utilizare a oxigenului, cantitatea de aer necesar combustiei subterane pe unitatea volumică de rocă arsă se determină astfel

V

az 1

1 m

z

c

ut

1 m c

t

uz

V

ai1

,

(9.138)

unde indicii t şi z corespund tubului de combustie, respectiv zăcământului. Deşi ecuaţiile (9.89) şi (9.138) sunt frecvent folosite, exactitatea lor nu a fost încă demonstrată. Ca urmare, se recomandă ca aceste ecuaţii să nu fie utilizate atunci când există diferenţe mari între proprietăţile rocii din tubul de combustie şi cele ale rocii din zăcământ [132].