Sunteți pe pagina 1din 5

Avangarda literara

Cand se vorbeste despre fenomenul avangardist,cea mai buna metoda de a-l defini este prin legatura cu doua atitudini extreme:ruptura,negarea traditiei si aspiratia spre innoirea limbajului.Fiind miscare,nu scoala literara sau artistica, deoarece se dispeneseaza de toate modelele,avangarda se carcaterizeaza prin activism si antagonism.Ceea ce individualizeaza avangarda in raport cu programele mai mult sau mai putin contestatare si nonconformiste este extremismul sau radical:a fi distrugator,iconoclast,terorist,nihilist tinde sa se confunde cu esenta avangardei,afirma Adrian Marino. Avand ca punct de plecare negatia ce conduce la inovatie,avangarda se intinde pe o lunga perioada de tranzitie,spatiu apocaliptic-genezic,in care vechile forme sunt compromise, rasturnate,distruse,iar cele noi se afirma prin coagulare.Ceea ce e frapant in derularea procesului este cvasiabsenta interesului pentru rezultat:nu opera,termenul final al structurarii conteaza,ci tensiunea spiritului,imaginatia; opera marcheaza un punct mort,o orpire din realizarea unor conventii artistice. Avangarda radicalizeaza si absolutizeaza o obsesie mai generala in literatura, aceea a dinamismului si opozitiei fata de tot ce ar putea fi static. Avangardistii romani vor oferi si ei marturii semnificative ale acestei fascinatii a perpetuei transformari si refuzul stagnarii.In Aviograma,manifestul lui Ilarie Voronca din revista 75 H.P.,se cere:lepadarea formulelor purgative;tot el afirma:as voi o perpetua miscare,neintronarea nici unei formule,urmat de Geo Bogza:activitatea noastra din cerneala e o tragedie departe de orice valeitati de a face literatura[...]mai mult decat dorinta unei realizari in cantec,la baza poeziei este revolta.Din toata aceste declaratii reies: accentul dominant negativ,de ruptura,in numele unei libertati totale,suspiciunea, reticenta,refuzul,ceea ce duce la definirea unei stari de spirit,de insubordonare si radical nonconformism. Totusi,insumarea in timp a acestor coduri duce chiar la traditie.Respinsa de modernism, va fi nevoie de noi concepte care sa integreze notiunea in vederile noilor artisti.Apare nazuinta spre un prezent perpetuu,dinamic mereu spontan.Tristan Tzara afirma in manifetsele dadaiste:numai contrastul ne leaga

de trecut;Sasa Pana scrie si el ca: exista numai gimnastica fiecarei clipe,restul e statistica.Orice mostenire,chiar a gandirii revolutionare trebuie respina.Saturatia de trecut si conventional cerelibertatea participarii la contemporaneitate. Manifestele avangardei romanesti misuna de sloganuri ale rupturii de trecut. Cu toate sloganurile antitraditionaliste ce vizau eliberarea de literatura,rezultatul actiunilor nu intarzie sa apara.Voronca se plange in paginile unei reviste ca totul cade in conventie si se transforma in literatura;Gellu Naum marturise:tristetea profunda a poetilor care toata viata,dar toata viata,s-au caznit sa nu faca literatura si ,pana la sfarsit,au descoperit ca n-au facut decat literatura.Imgrozitoare deceptie.Eliberarea de traditie si literatura le apare chiar si militantilor avangardisti relativa,chiar imposibilsa.Importanta aspectului fata de literatura se vede si din consecintele asupra reevaluarii de catre avangarda a statutului de poet Poetul refuza contributiile la literatura,refuza ierarhizarea literara;el manifesta ostentativ conditia marginala de revoltat in conflict cu contemporanii,izolandu-se intr-o puritate de ascet.Aceasta autoexilare este insa mereu periclitata de recuperarea culturala a experimentului si de necesitatea dezvoltarii unor radacini culturale,avangarda fiind in principal vazuta ca o masa tumorala dezvoltata in evolutia literaturii.Scriitorul romanesc exemplar al revoltei va fi Urmuz,dar multi scriitori fac referire si la Eminescu,vazut din perspectiva de geniu neinteles. Dadaismul tarziu de la 75 H.P. e simtit ca o trecatoare manifestare juvenila vorbindu-se chiar de falsitatea avangardei.Nu e de neglijat nici procesul de maturizare,asociat cu o cumintire treptata.Ilarie Voronca va recunoaste repede limitele modernismului,consolandu-se cu ideea imposibilitatii eliberarii de arta, constient ca literatura este o conventie prin definitie.Lectia majora a avangardei, insusita ulterior si de poetii modernisti,consta in cultivarea starii de disponibiliate absoluta a spiritului creator,ce presupune angajarea intr-o relatie dialectica dintre negatie si inovatie.Eliberarea de logica si gramatica a anticonventialismului extrem se vor concretiza prin experiente dadaiste,sau prin cuvinte in libertate futursite.Printre procedeele noi cultivate si de avangarda romaneasca se numara: dictarea automatica,montajul,colajul,reportajul,asociatia liberaa si simultaneitatea. Conflictul cu traditionalismul s-a produs si la noi,relativ devreme.Totusi,miscarea de avangarda n-a aparut pe un teren total nepregatit,pana in anii 20 formandu-se primele grupari extremiste,indicand o limpede deplasare spre modernism;inca de la Macedonski se observa o schimbare de perspectiva privind lirica romaneasca, valorificata la maxim de creatorii avangardei.In cazul avangardei romanesti, desfasurata pe o perioada relativ scurta,este dificila izolarea momentelor

succesive,iar odata efectuata daunele fragmentarii nu se diminueaza.Dincolo de fragilele si permeabilele frontiere de suprafata,se va lua totusi in considerare si miscarea fundamentala,importanta in dezvoltarea literaturii ce le transgreseaza in adancime.

Suprarealismul
Suprarealistii se distanteaza substantial de restul avangardei,grupata in jurul revistei unu,pozitia adoptata fiind descrisa in brosura manifest din 1945 tiparita de Gellu Naum,Paul Paun si Virgil Teodorescu sub titlul Critica mizeriei.Principala lor obiectie consta in nemultumirea fata de modul in care critica romaneasca moderna a perceput suprarealismul,privind exclusiv imaginea poetica si dezinteresandu-se total de sensurile profunde ale acestui tip de arta.In opozitie cu aceste atitudini,intelesul autentic al artei suprarealiste este numitpermanentul efort pentru eliberarea expresiei umane sub toate formele ei,eliberare ce nu poate fi conceputa in afara eliberarii totale a omului.Se regasesc reevaluarile publicate in Al doilea manifest al suprarealismului de catre Andr Breton in 1929, unde atitudinea politica e vazuta ca adeziune la materialismul dialectic si revolutia ca si conditie esentiala pentru eliberare.Intr-un asemenea context de idei,ce opereaza cu concepte precum intelesul acordat hazardului,obiectul suprarealist, metoda paranoico-critica a lui Salvador Dali si alchimia cuvantului,se observa ca suprarealismul nu e interesat sa tina seama de ce se produce alaturi de el,fiind preocupat excesiv de propriile mijloace artistice. In 1940,se constituie grupul suprarealist roman,sub conducerea lui Gellu Naum si Gherasim Luca,intorsi din Paris dupa studii.Suprarealismul devine astfel singurul punct de reper al avangardei romanesti,avand perspective clare si fundamente teoretice delimitate.Scrierile cu caracter programatic,datand si din perioada interbelica vor fi publicate in perioada 1945-1947,ilustrand alaturi de productia poetica bogata si asimilarea doctrinei bretoniene,precum si incercarea de a imbogati sfera conceptelor si experientelor definitorii pentru sensibilitatea suprarealista.Lipsa unei reviste face dificila centralizarea artistilor,lipsa suplinita oarecum de publicarea unor colectii ce contin atat texte programatice cat si poezie sau proza,sub numele de Colectia suprarealista sau Infra-Noir. Automatismul psihic pur,dominatia visului,cautarea miraculosului,hazardul obiectiv,vointa de a concilia realitatea cu oniricul sunt experiente menite sa duca la eliberarea totala a omului,fiind si teme predilecte in scrierile lui Gherasim Luca sa Gellu Naum.Se regasesc de asemenea si consideratii cu trimiteri la psihanaliza,

perspectiva unei revolutii neputand accepta nici incetineala legilor naturale,nici influentele contrariante ale biologiei umane,rezultand de aici pozitianonoedipianace presupune eliberarea de complexele ancestrale descoperite de Freud. Metoda paranoico-critica,initulata astfel de Salvador Dali este prezentata tot de el cametoda spontana de cunoastere irationala bazata pe obiectivarea critica si sistematica a asociatiilor si interpretarilor delirante.Metoda vizeaza plastica suprarealista,fiind o extindere a automatismului psihic,de la abandonul pur in voia impulsului grafic la fixarea ca veridica a unei imagini din vis,rezultand o imaginatie anamorfica,in care,sub reprezentarea unui obiect se vad reflectii ale unei obsesii. Adeptii romani isi inscriu propriile cautari tot in aceste arii de rezonanta.Dragostea e asezata,in Dialectique de la dialectique a lui Gherasim Luca si Dolfi Trost, alaturi de hazardul obiectiv devenind dragoste obiectiva,autorii alaturandu-i-se lui Andr Breton cel din Lamour fou. Astfel,ei considera ca pe planul individual prietenia si dragostea,ca si pe planul social legaturile create de comunitatea suferintelor,sunt singurele in stare sa favorizeze aceasta combinatie brusca, stralucitoare a unor fenomene ce apartin unor serii cauzale independente.O iubire absoluta,cum o numea Breton,devine numele universalei comuniuni ce elimina toate obstacolele din calea aformarii dorintei(considerata singurul resort al lumii).In Inventatorul iubirii,Gherasim Luca vorbise de o iubita-medium,iar Naum dezvolta o directie similara in context cu hazardul obiectiv.

Gellu Naum (dreapta-sus), Dolfi Trost (sus), Gherasim Luca (stnga-sus) i Paul Pun (jos), mpreun cu Renny Pun (dreapta-jos), Lyggia Naum (n spatele lui Paul Pun) i Valentina Sesto-Pals (stnga-jos).)

Pentru Gellu Naum,ipostaza definitorie a poetului e cea a omului ce-si cultiva necontenit disponibilitatile,cauta pretutindeni posibilitati de comunicare cu lumea si legaturile oculte dintre impulsurile interne si lumea obiectelor incercand sa mentina o stare de inspiratie permanentizata.Poezia presupune o incursiune in hazardul obiectiv,ilsutrand convingator cu cat nu mai este vorba de un obiect de limbaj ci de un amalgam substantial al limbajului;lumea din afara tinde sa devina o harta a subiectivitatii profunde.Suprarealistii refuza ideea romantica de inspiratie,vazuta ca un dar,ca si pe cea a creatiei laborioase;ei nu recunosc geniul sau talentul,minunea,creatia relevandu-se oricui este dusctil,sicponibil,atent,cu acea atentie ce trece drept lene sau reverie.Reveria intimitatii erotice in acest context,nu elipsita la Gellu Naum de o stranie violenta,ce se aseamana cu forta impulsului creator:Iata parul tau care suge lucrurile/seva paturilor si a dulapurilor/si ele devin scamoase si cad/parul tau flutura in toata odaia ca un steag mare (Vasco da Gama).Poeziile care il reprezinta in chipul cel mai autentic pe Gellu Naum sunt in egala masura cele ce ies din cadrele stricte ale suprarealismului si ii ilustreaza tocmai originalitatea,tradusa prin forta dinamica de dereglare a lucrurilor. Incheind ciclul avangardei istorice,suprarealismul romanesc din anii 30-40 (singura orientare avangardista intemeiata la noi pe un program autentic)a participat,in conditiile date,la afirmarea unei vointe,definind un moment creator dinamic si catalizator,cu consecinte pana in lirica actuala.Prin cateva realizari,si in special prin opera unor autori ca Gellu Naum si Gherasim Luca,curentul suprarealist romanesc s-a dovedit atat de puternic si original incat figureaza printre grupurile cele mai vii si mai de substanta ale suprarealismului european.