Sunteți pe pagina 1din 23

Proteine Transportatoare

AN I, MG, D26 Curecheriu Mariana Loredana Prju Nicoleta

Funciile de schimb de materie cele mai evidente se produc la nivelul membranei plasmatice, deoarece celulele sunt sisteme termodinamice deschise. Ca urmare, ioni minerali, mici molecule organice (ndeosebi glucoz i aminoacizi) iar uneori chiar macromolecule tranziteaz la nivelul membranei plasmatice, intra- sau extracelular. ntruct bistratul fosfolipidic al membranei este permeabil doar pentru o serie de substane lipofile (v. coeficient de partaj) diferitele procese de transport se produc datorit unor structuri alctuite din proteine inserate la nivelul dublului strat fosfolipidic.

Structurile proteice cu rol transportator sunt : Aquaporinele Canalele ionice Transportatori proteici de difuzie facilitat Pompe ionice ATP-azice

Canalele Ionice

Canalele ionice reprezint un subiect interdisciplinar, adic la studiul acestora particip majoritatea disciplinelor fundamentale, ndeosebi biologia celular i molecular, biofizica, biochimia i fiziologia.

Definiie
Canalele ionice sunt proteine celulare membranare care formeaz pori de-a lungul membranei celulare. Acestea prezint bariere de permeabilitate i de selectivitate, unele din ele operate chimic sau electric.

Proprieti
rapiditatea transportului : in jur de un milion de ioni pot traversa canalul, cu o viteza cam de 100 de ori mai mare ca cea a proteinelor transportoare sunt foarte selectivi : cele mai multe tipuri de canale pot lasa sa treaca un singur ion( Na+, K +,Ca++,Cl-) ,dar exista si un canal mai putin selectiv,cel nicotinic, care lasa sa treaca toti ionii pozitivi monovalenti. Acesta este responsabil de activitatea musculara. durata deschiderii : variabil. Unele pot ramane deschise atata timp cat stimulul este prezent, iar altele se inchid dupa cateva milisecunde. Inchiderea este cateodata urmata de o perioada refractara care se opune redeschiderii determinata de un nou stimul. participarea la polaritatea membranei : curentul ionic creat polarizeaza membrana ceea ce conduce la crearea componentei electrice a gradientului electrochimic a tuturor ionilor.

Durata deschiderii
Deschiderea este reglata de stimulii specifici: unele sunt deschise in permanenta,altele se deschid sub actiunea unui ion sau molecule , altele sub actiunea stimulilor mecanici, a unei variatii de potential, a unei variatii de temperatura. Cele ce se deschid tranzitoriu se numesc canale de poarta (ex in functionarea jonctiunii neuromusculare se deschid cel putin 4 canale in mai putin de o secunda).

Canale cu poarta comandate de voltaj : primele canale descoperite in tesutul muscular si nervos. Aceste canale ionice se dechid si se inchid ca urmare a modificarilor de potential transmembranar. Se deschid ca raspuns a unei depolarizari si se inchid in urma unei hiperpolarizari. Exemple: canalele de Ca ++ care controleaza eliberarea neurotransmitatorilor in terminatiile presinaptice.

Canale cu poarta comandate de ligand : se deschid ca raspuns la legarea unui ligand de un neurotransmitator sau a altor molecule semnal. Cel mai bine este descris este receptorul canal de acetilcolina care se deschide ca raspuns la ligand si se lasa parcurs de Na+ si K+ (este impermeabil pentru Cl-). Daca luam de ex unui muschi, influxul de Na+ depolarizeaza celula musculara si declanseaza un potential de actiune. Acest potential declanseaza deschiderea canalelor de calciu voltaj dependente ce antreneaza o crestere a calciului intracelular si raspunsul este contractia musculara.

Canale activate de catre un stimul mecanic: vibratiile acustice genereaza la nivelul stereocililor variatii locale ale membranei Canalele activate de nucleotide: sunt in mod paticular importante pentru sistemul vizual si olfactiv al mamiferelor. In sistemul vizual, canalul activat de cGMP este localizata in membrana celulelor fotoreceptoare retiniene. In aceste celule, exista o crestere intracelulara a cGMP ce conduce la deschiderea canalului. Acesta lasa sa intre ioni incarcati pozitiv ceea ce determina o hiperpolarizare. Invers,ca raspuns la un foton se va diminua cGMP in celulele fotoreceptoare ceea ce genereaza o hiperfosforilare.

Canale activate de un al doilea mesager : canalul se deschide ca raspuns la activarea unui receptor cuplat cu o proteina G.ex:receptorul de acetilcolina care va permite crestera influxului de Ca++ plecand de la canalele voltaj-dependente.
Canale inhibate de catre ATP : se inchid ca urmare a cresterii concentratiei de ATP intracelular ceea ce antreneaza o care activeaza deschiderea canalelor de calciu. O intrare masiva si persistenta de calciu la un subiect expus la zgomot antreneaza moartea celulara si ca urmare surzirea persoanei.

Canalele ionice de Calciu

Canalele ionice de Calciu


Canalele de calciu formeaza pori ce permit trecerea rapida si selectiva a ionilor de calciu prin membrana celulara. Fluxul ionilor ,functie de gradientul electrochimic, creaza un curent electric. Daca ionii de calciu se gasesc in concentratie mai mare in exterior, deschiderea canalului se traduce intr-un influx de ioni in celula, participand la depolarizare. Activarea canalului duce la schimbarea conformatiei proteinelor care conditioneaza trecerea de la starea inactiva la cea activa. Canalele activate de depolarizare functioneaza deci ca niste portale in care deschiderea este fin reglata prin schimbarea polaritatii membranei. Ele participa la propagarea informatiei electrice si la excitabilitatea celulara. Rolurile lor sunt bine determinate in contractia musculara in activitatea pacemakerului cardiac, in neurotransmisie, la secretia hormonala si in proliferarea celulara.

Patologie
Canalopatiile sunt afectiuni in care sunt implicate disfunctii ale canalelor ionice voltaj-dependente, disfunctii determinate de mutatii genice. Canalele de calciu sunt constituite din mai multe subunitati, dintre care subunitatea 1 reprezinta partea conductoare ionica. Exista 6 subclase functionale de canale de calciu, tipul P/Q fiind implicat in cortical spreading depresion (CSD) si in eliberarea neurotransmitatorilor. Canalele neuronale de calciu tip P mediaza eliberarea de serotonina (5-HT). Disfunctia acestor canale poate altera eliberarea 5-HT si predispun pacientii la atacuri migrenoase. In cortexul migrenosilor apare o deficienta de magneziu si magneziul interactioneaza cu canalele ionice de calciu. Canalele de calciu sunt importante in cortical spreading depresion care poate initia aura migrenei. Alterarea functiilor canalelor ionice de calciu predispune la atacuri migrenoase mai frecvente si mai severe.

Astfel, genele care codifica subunitatile canalelor de calciu sunt candidate ca gene implicate in migrena si migrena poate fi considerata ca aprtinnd canalopatiilor, alaturi de paralizia periodica hiperkaliemica, paramiotonia congenitala, paralizia periodica hipokaliemica, miotonia congenitala si ataxia episodica cu miokimie. In unele afectiuni episodice pacientii sunt normali intre atacuri si prezinta o importanta disabilitate in timpul atacului. Un migrenos probabil ca mosteneste o diateza sau o constitutie care il face predispus la apritia cefaleei iar factorii trigger precipita atacul la individul susceptibil.

Migrena hemiplegica ereditara


La pacientii cu migrena hemiplegica familiala s-a identificat o mutatie a subunitatii a 1 a canalului de calciu P/Q voltaj-dependent pe cromozomul 19. Unele cazuri de migrena cu aura au fost asociate cu locusul migrenei hemiplegice familiale. Este posibil ca o alta mutatie a unui canal ionic sa fie implicata in migrena fara aura, astfel ca aura sa fie separata din punct de vedere genetic de cefalee , genele care determina susceptibilitatea la aura sa fie diferite de genele care codifica cefaleea si fenomenele sale asociate.

Intr-un studiu danez (2003) s-a urmarit aparitia migrenei fara aura si a migrenei cu aura la probantii cu migrena hemiplegica familiala si la rudele lor de gradul I. Comparativ cu populatia generala, s-a observat un risc semnificativ crescut de migrena cu aura la probantii cu migrena hemiplegica familiala, in paralel cu lipsa cresterii riscului de migrena fara aura la acesti pacienti. Aceste rezultate sugereaza faptul ca anomalia genetica care determina migrena hemiplegica familiala ar putea cauza si atacuri de migrena cu aura si in paralel infirma prezenta unui mecanism genetic comun intre migrena comuna si migrena hemiplegica familiala.

Sumariznd aceste date se poate spune ca declansarea migrenei se face dupa urmatorul algoritm: elementul trigger disfunctia canalelor ionice de la nivelul nucleilor aminergici ai trunchiului cerebral determina aparitia la nivelul cortexului a depresiei metabolismului neuronal cu debut la nivel occipital si care se propaga spre anterior. Ca urmare a depresiei metabolismului apare o scadere debitului sanguin regional, respectiv unda de oligemie care se propaga in paralel cu cea de cortical spreading depression.

Aceeasi gena este asociata cu ataxia episodica de tip 2, caracterizata prin atacuri de ataxie cerebeloasa responsive la acetazolamida, simptome migrenoase, nistagmus interictal si atrofie cerebeloasa lent progresiva. Mici expansiuni de trinucleotide repetitive CAG la capatul 3' al aceleiasi gene pot determina aparitia ataxiei spinocerebeloase autosomal dominante de tip 6. La 3 tipuri de soareci mutanti, mutatie survenita natural, s-a observat ca mutatia se afla tot la nivelul genelor care codifica subunitatile canalelor de calciu.

Aplicatii in farmacologie
Calciu-blocantele actioneaza selectiv, blocand influxul de calciu in majoritatea tesuturilor in care potentialul de actiune este cuplat cu veriga efectoare, prin intermediul cationului respectiv. Blocantele canalelor de calciu au fost preconizate initial pentru terapia antianginoasa si antiaritmica, dar actualmente indicatiile acestora vizeaza reperfuzia cerebrala, astmul bronsic, dismenoreaa, cefaleea, reactiile alergice, hipertemia maligna, agregarea plachetara. Calciu-blocantele fac parte din grupa IV de medicamente antiaritmice, fiind utilizate, de asemenea, si ca antihipertensive si antianginoase. Principalii reprezentanti sunt verapamilul (din grupa fenilalchilaminelor), diltiazemul (din grupul benzotiazepinelor) si nifedipina (o dihidropiridina). De fapt acesti compusi sunt reprezentantii primei generatii de calciu-blocante. Din a doua generatie de calciu-blocante fac parte amlodipina, felodipina, isradipina, nicardipina, nimodipina, etc.