Sunteți pe pagina 1din 2

Percheziie de Rafael Alberti

Sunt iar aici, i te pndesc, fcndu-i cu neputin noaptea. Aceiai sunt din totdeauna. I tii De cnd i-ai spus cndva-ntr-o zi obscur: Ajunge! Eu nu cer dect lumin. i asta-i crima ta. Intrai, domnilor, intrai. ( Sunt mut.

Limba nu s-a deprins, nu mi s-a-mpdurit cu vorbe, cum ai mai dori-o pentru voi!dei a adunat saliv mult, acea saliv dens care, brusc, puterea glonului o dobndete i drept la int-ajunge. Dar acum...) Continuai, domnilor, v rog.

Crile mele-s astea... ( Inima mea, obteasc, venic treaz; sunt versuri ale mrii, i ngerii mei triti, rnii i ara mea nsngerat...) Iar celelalte? Astea! ( E pericol. Nu le-atingei.

n orice liter-i pieirea voastr.)

Le putei lua...( Dar, deocamdat,

s nu v temei, clipa n-a sosit! S tac. Nici o silab. Noaptea asta s scuip i s vorbesc mi interzice.) mi luai i-aceste galbene scrisori? ( M rog.) Luai i maina? ( Dar s tii

c singur nu scrie...) i portretul? ( Nu-i cel pe care-l caut, dar, fie... E un poet, nefericit, teribil. Ce, ei nu vd? Un chip aa frumos! Dar ce tii dumneavoastr! i e mort. A striga. M taie dublul ti al limbii... Haide, rupei, desfacei de pe mobile-nveliul, crpai tavanul, smulgei, jupuii, i dezgropai i plantele din vase... Din gurile lor goale de argil nu vor iei dect furnici i viermi.) Mai mult ce vrei, ce, domnilor, mai vrei?

( Tcere!) E gata? Domnilor, s mergem.