Sunteți pe pagina 1din 7

Normele de etica in comunicare

Orice activitate umana, orict de simpla ar fi, presupune respectarea anumitor regului, fara de care nu se poate atinge rezultatul dorit. Comunicarea n general si cea orala n special se desfasoara n cadrul unor norme, a caror respectare asigura buna ntelegere. Vreau acum sa mpartasesc cteva reguli pentru o discutie civilizata. 1. Asculta pna la urma interlocutorul - norma etica elementara a comunicarii orale prevede ascultarea pna la capat a interlocutorulu. Un om bine educat si asculta atent interlocutorul dnd dovada de tact si respect pentru el. Cineva afirma ca unul din cele mai importante secrete ale diplomatiei este de a te arata interesat de ceea ce spune cineva, chiar daca nu te intereseaza cu adevarat. Biblia spune ca asculta sfaturile si primeste nvatatura ca sa fii ntelept pe viitor (Proverbe 19:20). Este adevarat ca traim ntr-unsecol grabit, dar este foarte important sa ne nvatama asculta oamenii care doresc sa vorbeasca cu noi. Chiar daca doresti sa l ntrerupri pe interlocutorul tau, trebuie sa o faci cu o doza de ntelepciune folosind diferite formule (ma iertati ca va ntrerup, pardon). Evident uneori comunicare poate sa nu fie prea importanta, avnd caracter de rutina, atunci ncalcarea de etica este reparabila, prin revenirea la subiect cu alte ocazii. Un lucru la fel de important ntro comunicare este rabdarea. Acum traim ntr-o societate cu un nivel scazut al culturii comunicarii. De multe ori n diferite discutii cu mai multi participanti, fiecare crede ca opinia sa este cea mai indicata si corecta. Nimeni nu vrea sa astepte, si toti vorbesc n acelasi timp. 2. Alegerea momentului potrivit pentru abordarea temei- uneori insuccesul unei discutii poate fi cauzat de faptul ca nainte de aceasta nu a fost confirmata disponibilitatea tuturor partilor referitor la subiectul respectiv. Alteori , desi este important de discutat la acest subiect, o piedica poate fi nematurizarea subiectului, lipsa de anumit informatii, pentru a avea un tablou general asupra subiectului. n cazul n care ni se propune sa discutam o problema pentru a ne spune opinia sau a lua o hotarre, dar nu suntem pregatiti pentru acest lucru, trebuie sa o spunem delicat dar foarte clar de la nceput. Acest lucru este necesar, deoarece unele persoane pot profita de prezenta, de reputatia, sau autoritatea ta si pot pune n circulatie unele opinii pe care nu le mpartasesti. 3. Volumul timpului destinat comunicarii- un mare gnditor spunea ca a vorbi prea mult nseamna a atenta la timpul celui ce te asculta. De aceea fiecare mesaj trebuie sa fie laconic, continnd doar informatia strict necesara. nainte de a ne angaja ntr-o comunicare si a ne expune trebuie sa tinem cont de cteva

reguli. Si anume, gradul de interes al celor prezenti fata de subiectul pe care dorim sa l expunem, oportunitatea abordarii subiectului si timpul de care dispun cei prezenti pentru a asculta mesajul. Domnul Isus Hristos a fost unul dintre cei care au stiut cum si ce sa vorbeasca astfel ca oamenii sa l asculte. Pentru ca El avea cel mai important mesaj si ca toti cei ce vor crede n El , sa nu piara ci sa aiba viata vesnica (Ioan 3:15 ). ntodeauna dintr-un mesaj trebuie de scos informatia de prisos. Este foarte important de a oferi un mesaj concis, provocnd curiozitatea si dndu-iposibilitatea interlocutorului sa afle detaliile care l intereseaza. 4. Tonul comunicarii, reprezinta un factor care n unele cazuri poate determina buna ntelegeresi dispozitia majora a celor implicati ntro conversatie, iar n alte cazuri poate cauza dificultati, tensiune sau chiar conflicte. Evident tonul comunicarii se realizeaza n mare masura prin vocea vorbitorului. Intensitatea vocii celui care vorbeste trebuie sa fie suficienta pentru a fi auzita normal de catre interlocutor. O voce prea slaba , si mai ales daca vorbesti sub nas, poate enerva ascultatorul. Unele defecte n vorbire apar chiar dinneglijenta noastra, cnd trunchiem unele cuvinte cum ar fi dimneata n loc de dimineata, vazt n loc de vazut. Este cu totul nerecomandabil de a vorbi cu o voce prea ridicata, sau, cu att mai mult, a striga. n cazul cnd vorbesti asa vei avea parte de un efect invers, si vei declansa zarva si tensiune. Unele persoane utilizeaza tactica vocii ridicate, avnd convingerea ca astfel au de cstigat si pot sa se impuna. Este o convingerea total nselatoare. Vocea ridicata nu a contribuit niciodata la rezolvarea problemelor. Tonul unei comunicari trebuie sa fie moderat, fara excese enervante. Este evident ca aceste recomandari ne se extind asupra tuturor situatiilor din viata. O data Domnul Isus Hristos a intrat n Ierusalim. Cand a intrat n Templu mare ia fost mirarea sa vada cum oamenii au facut din casa lui Dumnezeu o piata, atunci Isus Hristos cu blndetea-i caracteristica a nceput sa scoata afara pe cei ce vindeau si cumparau n Templu; a rasturnat mesele schimbatorilor de bani si scaunele celor ce vindeau porumbei. Si nu lasa pe nimeni sa poarte vreun vas prin Templu. Sii nvata si zicea: Oare nu este scris: Casa Mea se va chema o casa de rugaciune pentru toate neamurile? Dar voi ati facut din ea o pestera de tlhari.(Marcu 11:15) 5. Interventia n comunicare interlocutorului, n situatiile normale, inteventia n comuncarea interlocutorului sunt nerecomandabile, ele dnd dovada de lipsa de educatie. Dar acest lucru se ntmpla n situatiile normale cnd vorbitorul are simtul masurii, si structureaza corect comunicare, vorbeste laconic si nu face risipa de timp. n celelate situatii interventiile sunt motivate, dar pot fi facute numai n momentele potrivite. Prin urmare caracterul si locul interventiei depinde de caracterul comunicariisi de atmosfera n care se desfasoara ea. De

regula nu se fac interventii ntr-o comunicare oficiala. Cnd situatia este este neoficiala si se discuta liber, este permisa interventia, nsa si aici trebuie de respectat anunite norme. De obicei ntr-un cerc sunt unele persoane care ncearca sa se impuna fara a da dreptul si la altii sa mai spuna ceva. Interventiile se fac n urmatoarele scopuri: a ntreba sau a clarifica un aspect dinmesaj, sa completezi mesajul, sau sa ti expui un punct de vedere. Si sa nu uitam ca comunicarea sau vorbirea noastra trebuie sa fie totdeauna cu har, dreasa cu sare, ca sa stiti cum trebuie sa raspundeti fiecaruia. Tonul comunicrii, reprezint un factor care n unele cazuri poate determina buna nelegerei dispoziia major a celor implicai ntr-o conversaie, iar n alte cazuri poate cauza dificulti, tensiune sau chiar conflicte. Evident tonul comunicrii se realizeaz n mare msur prin vocea vorbitorului. Intensitatea vocii celui care vorbete trebuie s fie suficient pentru a fi auzit normal de ctre interlocutor. O voce prea slab , i mai ales dac vorbeti sub nas, poate enerva asculttorul. Unele defecte n vorbire apar chiar dinneglijena noastr, cnd trunchiem unele cuvinte cum ar fi dimneaa n loc de dimineaa, vzt n loc de vzut. Este cu totul nerecomandabil de a vorbi cu o voce prea ridicat, sau, cu att mai mult, a striga. n cazul cnd vorbeti aa vei avea parte de un efect invers, i vei declana zarv i tensiune. Unele persoane utilizeaz tactica vocii ridicate, avnd convingerea c astfel au de ctigat i pot s se impun. Este o convingerea total neltoare. Vocea ridicat nu a contribuit niciodat la rezolvarea problemelor. Tonul unei comunicri trebuie s fie moderat, fr excese enervante. Comunicarea verbala este folosita in viata de zi cu zi dar si in relatiile interumne din cadrul unei organizatii. Comunicarea verbala trebuie tratata ca o parte integrata a responsabilitatii fiecarei persoane fata de cei din jur. PRINCIPII VERBALE PENTRU CRESTERE EFICINTEI COMUNICARII

1. Orice individ trebuie sa fie pregatit atat pentu rolul de emitator cat si pentru cel de receptor, adica emitatorul are in vedere: * pregetirea atenta a mesajului * folosirea unei tonalitati adecvate a vocii practicarea uniu debit adecvat de 5 -; 6 silabe / secunda , cu interval de separatie de 0,5 secunde intre cuvintele cheie

* verificarea intelegerii mesajului Pregetirea receptorului consta in faptul: * sa cunoasca ce doreste emitatorul de la el * sa identifice partile utile din mesaj pe care sa le retina * sa cunoasca credibilitetea emitatorului 2. Orice receptor trebuie sa se autoeduce pentru a putea asculta activ ceea ce inseamna : * crearea inei stari de spirit favorabila ascultarii * participarea la discutie * concentrarea atentiei asupra esentialului * ascultare inteligenta in sensul acordarii atentiei asupra pronuntiei timbrului vocii, gesturilor 3. Purtarea prietenoasa De obicei oamenii cand vin in contact cu altii iau o figura serioasa, oficiala care provoaca o impresie rece. Sunt rezervati in discutie de aceea este greu sa comunici cu ei. Oamenii care zambesc de la prima intalnire si se poarta atat de prietenos incat discutia se desfasoara de la sine. Retete unei cumunicari eficinte poate fi zimbet, ton prietenesc, ascultare atenta, privit in ochii interlocutorului Un suras nu costa nimic dar infaptuieste mult -; spune un proverb chinezesc Managerii din varful piramidei au de obicei o figura serioasa. COMUNICAREA DE LA OM LA OM Dialogul este o discutie planificata si controlata intre doua sau mai multe persoane, care are un anumti scop: transmiterea unor informatii, rezolvarea unor probleme, obtinerea de noi informatii. Regulile unei comunicari eficiente sunt: * orientare pozitiva a comunicarii (pe fapte placute, stimulative) * comunicarea trebuie sa fie bilaterala(permite schimbul de mesaje, punere de intrebari)

* comunicarea sa fie securizata (nu un prilej de abuz afectiv, emotional al unui asupra celorlalti) * concordanta comunicarii verbale cu cea mimico-gesturala * evitarea ambiguitatilor (subintelegerilor, incertitudinilor) * evitarea suprapunerilor mesajelor (interventia pesate cuvantul celuilalt) * constituirea de mesaje clare, concise (exprimate cu cuvinte si expresii uzuale) FORME ALE COMUNICARII VERBALE Comunicarea verbala se poate realiza sub mai multe forme: * Alocutiunea: scurta cuvantare ocazionala cu o incarcarura afectiva mare avand o structura simpla -; importanta evenimentului, impresii, sentimente, urari, felicitari. * Toastul: foarte scurta cuvantare ocazionala in forma spontana si cu incarcare afectiva foarte mare. EX: Pentru o seara deosebita si pentru tine in mod deosebit. Conferinta Dezbaterea Dizertatia Discursul: cele de mai sus sustin o tema, o idee si presupune o abordare multidisciplinara avand o structura complexa axata pe introducere, tratare, inchidere.

Conceptul de discurs
"Termenul discurs" se refera mai mult la problematica vasta a unui camp de cercetare decat la un anumit mod de intelegere a limbajului. Faptul ca termenul presupune relatia limbajului cu parametri ai realitatii nonlingvistice face ca "discursul" sa fie un domeniul al cercetariiinterdisciplinare.in acest caz, termenul "discurs" nu are plural, el desemneaza un domeniu generic.Discursul poate fi definit ca ansamblu de enunturi ale unui emitator, care se refera laun subiect unic (topic, in terminologia anglo-saxona). Din perspectiva pragmatica, discursul reprezinta "o enuntare ce presupune un locutor si unauditor, precum si intentia locutorului de a-l influenta pe celalalt" (Benveniste).Alte interpretari ale discursului vizeaza echivalenta sa cu:a) un text, in cadrul caruia perspectiva comunicationala si cea tematica coincid in general (deexemplu, in cazul comunicarii scrise); b) un ansamblu de texte, care ilustreaza interactiunea dintre doua sau mai

multe discursuricentrate in jurul unei singure teme; in cazul conversatiei, fiecare discurs este alcatuit din maimulte texte (fiecare replica este o unitate comunicationala, deci un text in sine).Analiza conceptelor fundamentale este utila pentru definirea negativa a termenului discurs (prindelimitari ale sale fata de acestea). Astfel, termenul "discurs" intra intr-o serie de opozitii in careia valori semantice precise Structura discursului ofera vorbitorului posibilitatea sa isi urmareasca ideea centrala si modul in care urmeaza sa o sustina. In acelasi timp duce la o mai usoara intelegere a ideilor prezentate, facilitand convingerea audientei. Acest material va pune la dispozitie indicii despre modul in care se construieste structura unui discurs si despre elementele de baza care o compun. Partile din care se compune discursul sunt: 1. Introducerea 2. Cuprinsul 3. Concluzia INTRODUCEREA Este partea de inceput a unui discurs si trebuie sa traseze linia de desfasurare a discursului, continand ca elemente principale

Salutul Prezentarea personala (numele si prenumele) Enuntarea temei Prezentarea ideii centrale a discursului (si a argumentelor) Explicarea termenilor care urmeaza a fi folositi (definitii) daca este necesar

Enuntarea temei, a ideii principale si a argumentelor inca din inceputul discursului este necesara pentru a putea oferi publicului o imagine despre intregul continut. In mod similar, definirea termenilor specifici asigura vorbitorul ca in timpul discursului nu vor aparea termeni care sa ridice probleme publicului. Explicatiile devin necesare atunci cand se folosesc termeni tehnici, neologisme sau concepte specifice anumitor domenii de activitate cum ar fi: medicina, relatiile publice, tehnica de calcul etc.

Scopul principal al introducerii este de a capta atentia publicului. De asemenea, se urmareste si atragerea simpatiei (captatio benevolentia) din partea acestuia. De aceea se pot folosi, mai ales de catre vorbitorii experimentati, glume sau lucruri menite sa creeze senzatie. Este partea discursului in care se prezinta argumentele si se aduc dovezi in sprijinul acestora. Pe parcursul acestei sectiuni trebuie urmarite:

Dezvoltarea ideii centrale Dezvoltarea argumentelor


o o o

premisa rationament concluzie

S-ar putea să vă placă și