Influenta turca (osmanlie) ncepe n Peninsula Balcanica n secolul al XIV-lea si dureaza pna n prima jumatate a secolului al XIX-lea.

Elementele turcesti au patruns n limba romna n aceasta perioada n doua faze istorice: A. n secolele al XV-lea - al XVII-lea au patruns o serie de cuvinte care au, n general, caracter popular, multe facnd parte din fondul principal lexical al limbii romne; despre acestea, spre deosebire de cea de-a doua categorie ,B,Saineanu afirma: "ele au patruns n viata poporului, se bucura de o mare raspndire si au prins o forma definitiva n limba" (Saineanu, 1900, p. LXXIII). B. cuvinte turcesti intrate n epoca fanariota (secolele al XVII-lea - al XVIII-lea), dintre care majoritatea au iesit din uz sau au capatat, pe teren romnesc, un sens ironic sau peiorativ. In legatura cu aceasta categorie de turcisme, Saineanu afirma ca "mai toate turcismele din ultima perioada, de ordine politica si sociala, au intrat definitiv n domeniul istoriei o data cu disparitiunea domnilor fanarioti si deci si a influentei imediate a turcilor; o parte dintr-nsele au ramas, dar neavnd timp cnd sa prinda radacini n limba, au dobndit n gura romnului o usoara nuanta de ironie si au cazut n sfera comicului, devenind o mina bogata de exploatare pentru literatura umoristica; aceasta soarta curioasa a mpartasit-o de altminterea elementul turc recent cu cel contemporan neo-grec, a carui ultima faza contrasteaza n seriozitate si persistenta cu grecismele anterioare epocii fanariote" (Ibidem, pp. LXXII-LXXIII). Cuvintele de origine turceasca sunt relativ usor de recunoscut pentru ca, asa cum arata Lazar Saineanu, "turcismele romne au n cea mai mare parte accentul pe ultima silaba" (ibidem, p. L). Lingvistul romn enumera totusi o serie de exceptii de la aceasta regula, printre care prezenta dubletelor accentuale sau necesitatea diferentierii prin forma a unor cuvinte. El arata ca, chiar daca se face abstractie de aceste situatii speciale, exista totusi un numar important de turcisme romnesti care nu respecta oxitonia caracteristica si cvasigenerala (ibidem, p. LI); dam doar cteva exemple: acaret, amanet, atlas, babalc, bidiviu, borangic, buzdugan, calcan, derbedeu, habar, hambar, huzur, taifas, talaz, taraf ; tavan etc; unele sunt foarte usor de recunoscut, datorita vocalei finale accentuate -a (sau a diftongului -ea, cu -a accentuat): acadea, baclava, balama, basma, boccea, catifea, cazma, cherestea, chiftea, cismea, ciulama, dambla, dandana, dusumea, haimana, halva, lichea, lulea, macara, manea, mucava, musaca, musama, sarma, sofa, sandrama, tarla, telemea, trufanda, zeflemea etc.

n ceea ce priveste clasa morfologica a verbului, este de retinut ca nici un verb turcesc nu a fost preluat de romna; explicatia este, probabil, faptul ca finala infinitivelor turcesti (-mak si -mek) nu este susceptibila de a fi adaptata la limba romna (ibidem, p. LXV). n schimb, exista n romna multe verbe derivate de la substantive turcesti, si care se conjuga, cu exceptia lui amaneta (amanetez), ca verbe de conjugarea a IV-a: a boi, a caftani, a calauzi, a cani, a cntari, a casapi, a catrani, a chefui, a chiorai, a ciomagi, a (se) fstci, a se fuduli, a huzuri, a mazili, a murdari, a schingiui, a sulemeni, a surghiuni, a tabaci, a zapaci, a zori (ibidem, pp. LXV-LXVI).

Majoritatea elementelor imprumutate din turca denumesc realitati ale vietii materiale si, pe lnga politica si arta militara, se refera la nume de plante, animale si

minerale, la casa, mbracaminte si alimente, meserii, comert si industrie; sunt inexistenti termenii abstracti, precum si cei referitori la viata religioasa si intelectuala