Istoria descrisa in cartea Faptelor se concentreaza , pe de o parte, asupra activitatii misionare a Sfantului Pavel, iar, pe de alta, asupra Sinodului

apostolic de la Ierusalim (FA 15), care imparte activitatea Sf. Pavel in doua perioade. La randul ei, activitatea misionara a Sfantului Pavel este punctata de treci mari cuvantari: la inceputul activitatii, cuvantarea rostita in sinagoga din Antiohia Pisidei un exemplu de propovaduire adresata unui auditoriu iudaic ( FA 13, 16-41) in timpul desfasurarii activitatii, cuvantarea din Areopagul Atenei in fata unui auditoriu pagan (FA 17, 22-31); in incheierea activitatii, testamentul pastoral adresat prezbiterilor Bisericii din Efes, exemplu unic de propovaduire adresata crestinilor si responsabililor comunitatii crestine (FA 20, 18-35) . Pentru a evidentia si mai bine importanta acestor trei mari cuvantari, in articularea cartii Faptele Apostolilor, trebuie subliniat ca fiecare dintre ele este anticipata printr-o mentionare: tema din FA 9 20,22 despre activitatea sa in sinagogile din Damasc; tema propovaduirii printre pagani este anticipata prin scurta cuvantare de la Lystra (FA 14 ,15-17), iar temele cuvantarii de ramas-bun de la Efes sunt deja schitate in recomandarile din FA 14 , 22-23 facute comunitatilor intemeiate in timpul primei calatorii misionare. O alta confiramre a importantei care trebuie recunoscuta celor treci mari cuvantari misionare din timpul activitatii Sfantului Pavel sta in faptul ca si ultima parte a cartii Faptelor, care istoriseste captivitatea Apostolului, este punctata de alte treci importante cuvantari cu caracter apologetic: apologia Sfantului Pavel inaintea poporului din Ierusalim (FA 22, 1-21), cea pe care o rosteste inaintea guvernatorului Felix (FA 24, 10-21), cuvantarea prin care Sf. Pavel se explica inaintea

regelui Agripa al II-lea (FA 26, 2-23). Pe langa acestre trei apologii, trebuie avute in vedere si cel trei prezentari ale problemei, atribuite unor terte persoane, precum cea facuta de scrisoarea lui Lysias (FA 23 ,26-30), (FA 25, 24-27). Tot aici trebuie mentionate cele trei infatisari ale Apostolilor ianintea sinedriului din Ierusalim, relatate in prima parte a cartii, si cuvantarile rostite, in aceste imprejurari, de catre Sf. Petru ( FA 4 ,8-12 si 5, 29-32) si Sf. Stefan (FA 7, 253). O data recunoscut faptul ca activitatea misionara a Sfantului Pavel este punctata de cele trei mari cuvantari, ne puteam astepta ca acelasi lucru sa se intample si cu prezentarea activitatii Sfantului Petru. De fapt, si activitatea sa incepe prin cuvantarea rostita in Ziua Cincizecimii (FA 2, 14-40), continua apoi prin cuvantarea de la templu ( FA 3, 12-26) si se incheie prin cuvantarea rostita in casa centurionului roman din Cezareea ( FA 10 , 34-43). Cele trei mari etape oratorice ale activitatii Sfantului Pavel incadreaza evenimentul central al cartii Faptelor si anume Sinodul apostolic de la Ierusalim ( FA 15). Aceste cateva observatii preliminare cu privire la activitatea oratorica a principalilor protagonisti ai cartii Faptele Apostolilor implica si o bogata teologie discursiva care se reflecta in continutul lor. Cuvantarea Sfantului Pavel sin sinagoga din Antiohia Pisidei deschide ciclul oratoric al Sfantului Pavel, potrivit redactarii lucane, iar punctul culminant il atinge in Atena, cetatea universitara prin excelenta, capitala culturala a lumii locuite (oikumene) .Cuvantarea din Antiohia a Sfantului Pavel, ca si cea a Sfantului Petru de la Cincizecime, are un caracter paradigmatic pentru propovaduirea Evangheliel printrei iudei. O caracteristica a cuvantarii Sfantului Pavel, din Antiohia Pisidei, consta in faptul ca in partea finala( v 38-41), Sfantul Luca dovedeste ca este la current cu doctrina paulina despre indreptarea omului prin credinta. Aceasta problema este tratata pe larga in Epistolele catre Romani si Galateni, si ea constituie punctual central al teologiei Sfantului Pavel si a propovaduirii sale misionare in randul paganilor. Este o problema teologica care i-a scindat pe iudei. Cuvantarea din Antiohia Pisidei este adresata de Sf. Pavel iudeilor din diaspora. Din moment ce ascultatorii sunt iudei, cuvantarea incepe prin evocarea istoriei lui Dumnezeu cu Israel: o istorie a fagaduintelor mantuitoare care s-au desavarsit prin Invierea lui Iisus din morti.Si fiindcadiscursul este rostit de Sfantul Pavel, Sf. Luca evidentiaza o tema centrala a teologiei sal

indreptarea omului prin credinta- care va marca ruperea definitiva a crestinismului de iudaism. Pe de alta parte , inca de la inceput cuvantarea are in vedere nu numai pe iudei, ci si pe pagani: Sf. Pavel, de fapt, se adreseaza iudeilor, insa este deja mentionata prezenta tematorilor de Dumnezeu. La sfarsitul cuvantarii, se deschide o perspective noua: lucrarea de necrezut a lui Dumnezeu(v.41); cu alte cuvinte, vestirea mantuirii fagaduite lui Israel va fi proclamata intregii umanitati. Istoria lui Dumnezeu cu toti oamenii pamantului; aceasta ultima istorie se descopera a fi implinirea definitive a istoriei lui Israel si a fagaduintelor dumnezeiesti continute in ea. Cuvantarea Sfantului Pavel motiveaza teologic trecerea propovaduirii Evangheliei de la Israel la neamuri, respectand insa prioritatea poporului Israel. Sfantul Luca evidentiaza continuitatea dinstre istoria lui Israel si deschiderea misionara a lui Hristos fata de lumea intreaga ( acealasi Dumnezeu care lucreaza). Propovaduirea Evangheliei lui Hristos in fata paganilor si inserarea acestora in istoria sfanta, inceputa de Dumnezeu cu Israel, nu-i exclude pe iudei, chiar daca unii n-au crezut in Iisus Mesia. Depasirea legii mozaice si a iudaismului, din perspective crestina, nu se poate lasa insa indeferenti fata de poporul ales de Dumnezeu. Prin propovaduirea Evangheliei in randul altor popoare, Biserica nu a inchis usa fiilor lui Israel, ci-i asteapta si se roaga pentru intoarcerea lor la Hristos. In contextual misiunii printer iudeii din diaspora si printre pagani, o atentie deosebita merita strategia misionara a Sfantului Pavel in propovaduirea lui Hristos. Ea urmeaza o schema fixa, dar care poate fi modificata : Sfantul Pavel, sosit in cetate, predica in sinagoga Iudeilor si << tematorilor de Dumnezeu>>

Predica sa este primita favorabil de catre cele doua categorii

Succesul crescand al Sfantului Pavel printre pagani provoaca reactia adverse a iudeilor care refuza cuvantul sau si mai ales se improtrivesc

Sf. Pavel raspunde opozietiei iudeilor, declarand ca el se indrepta de acum inainte spre pagani si se desparte de sinagoga

Iudeii trec de la simpla opozitie la persecutie

Sf. Pavel paraseste cetatea, sau este alungat, si pleaca in alta 1

Din acest punct de vedere , cuvantarea Sfantului Pavel in sinagoga din Antiohia Pisidei poate fi comparata cu propovaduirea inaugurala a Mantuitorului in sinagoga din Nazaret ( Lc 4, 16-30 ); ea reprezinta o structura asemanatoare: invatatura oferita in sinagoga intr-o zi de sabat, reactiile contrastante ale publicului, argumentul scripturistic pentru sustinerea si deschiderea misionara fata de cei in afara lui Israel, fuga propovaduitorului din cetate. 2

Din punct de vedere-critico-formal, textul cuvantarii este, de fapt, o relatare lucana in care autorul a inserat un discurs atribuit Sfantului Pavel. Izvoarele care stau la baza acestei cuvantari provin din traditia paulina, care a fost asimilata in compozitia lucana. Sub unele aspect, cuvantarea Sfantului Pavel aminteste pe cea rostita de Sfantul Petru la Ierusalim in ziua primei Cincizecimi crestine ( FA 2 , 14-36) si pe cea a Sfantului Stefan (FA 7, 1-53), insa prezinta unele trasaturi specific, dupa cum reiese din analiza continutului. Ea se prezinta ca fiind un alt tip de cuvantare kerygmatico- misionara, adresata de data aceasta iudeilor din diaspora si paganilor care simpatizau iudaismului(prozelitii sau tematorii de Dumnezeu).

Structura cuvantarii 3 este semnalata de intreita folosire a formulei de adresare , ndres Isralti sau ndres adelphi, care se intalneste in vv. 16,16,38; de aceea ea trebuie subimpartita in trei parti principale : I: v. 16b-25; II: v. 26-37; III: v. 38-41. Alti exegeti impart cuvantare in patru parti, in baza canoanelor retoricii antice: introducerea (exordium), v. 16b-23; expunerea (naratio), v. 24-31; demostratia (argumentio), v 32-39; concluzia (peroration), v. 40-41. Versetele 38-39 constituie punctul cheie al argumentarii si , in acelasi timp, exprima actualitatea cuvantarii atat pentru ascultatorii din Antiohia, cat si pentru cititor, afirmand prezenta Domnului Inviat. Majoritatea comentatorilor acestui text au ales impartirea in 3 parti. 4

O sinteza a istoriei mantuirii ( v. 16-25)

Si, ridicandu-se Pavel si facandu-le semn cu mana , a zis: Barbati israeliti si cei tematori de Dumnezeu, ascultati: (v. 16) Dumnezeul acestui popor al lui Israel a ales pe parintii nostril Si pe popor l-a inaltat, cand era strain in pamantul Egiptului, Si cu brat inalt i-a scos de acolo(v. 17) Si vreme ca de patruzeci de ani i-a hranit in pustie.(v.18) Si nimicind sapte neamuri in tara Canaanului, Pamantul acela l0a dat lor spre mostenire. (v.19) Si dupa acestea, Ca la patru sute cincizeci de ani, le-a dat judecatori, pana la Samuel prorocul. (v. 20) Si de acolo au cerut rege Si Dumnezeu le-a dat , timp de patruzeci de ani, Pe Saul, fiul lui Chis, barbat din semintia lui Veniamin.(v. 21) Si inlaturandu-l , le-a ridicat rege pe David, Pentru care a zis marturisind: Aflat-am pe David al lui Iesei, barbat dupa inima Mea, Care va face toate voile Mele. (v. 22) Din urmasii acestuia, Dumnezeu, dupa fagaduinta, i-a adus lui Israel un Mantuitor, Pe Iisus, (v. 23) Dup ace Ioan a propovaduit inaintea venirii Lui, Botezul pocaintei, la tot poporul lui Israel. (v. 24) Iar daca si-a implinit Ioana calea sa, zicea: Nu sunt eu ce socotiti voi ca sunt. Dar, iata, vine dupa mine Cel Caruia nu sunt vrednic sa-I dezleg incaltamintea picioarelor. (v. 25)

Un rezumat al istoriei Mantuitorului potrivit Evangheliei (v. 26-37)

Barbati frati, fii din neamul lui Avraam si cei dintrei voi tematori de Dumnezeu, Voua vi s-a trimis cuvantul acestei mantuiri (v. 26) Caci cei ce locuiesc in Ierusalim si capeteniilor lor, Necunoscandu-L Si osandindu-L, Au implinit glasurile prorocilor care se citesc in fiecare sambata (v. 27) Si, neafland in El nici o vina de moarte, Au cerut de la Pilat ca sa-L omoare. (v.28) Iar cand au savarsit toate cele scrise despre El, Coborandu-L de pe cruce, L-au pus in mormant. (v.29) Dar Dumnezeu L-a inviat din morti. (v.30) El S-a aratat mai multe zile celor ce impreuna cu El s-au suit din Galileea la Ierusalim Si care sunt acum martorii Lui catre popor. (v.31) Si noi va binevestim fagaduinta facuta parintilor. (v. 32) Ca pe acesta Dumnezeu a implinit-o cu noi, copiii lor, Inviindu-L pe Iisus, Precum este scris si in Psalmul al doilea: Fiul Meu esti Tu; Eu astazi Te-am nascut . (v. 33) Si cum ca L-a inviat din morti, Ca sa nu se mai intoarca la stricaciune, A spus-o altfel: Va voi da voua cele sfinte si vrednice de credinta ale lui David (v.34) De aceea si in alt loc zice: Nu vei da pe Sfantul Tau sa vada stricaciune. (v.35) Pentru ca David, slujind in timpul sau voii lui Dumnezeu, A adormit si s-a adaugat la parintii lui si a vazut stricaciune. (v.36) Dar Acela pe Care Dumnezeu L-a inviat n-a vazut stricaciune. (v.37)

Proclamarea iertarii pacatelor si a indreptarii prin credinta ( v. 38-41)

Cunoscunt deci sa va fie voua, barbati frati, Ca prin Acesta vi se vesteste iertarea pacatelor Si ca, de toate cate n-ati putu sa va indreptati in Legea lui Moise. (v. 38) Intru Acesta tot cel ce crede se indreapteaza. (v.39) Deci luati aminte sa nu vina peste voi ceea ce s-a zis in proroci: (v.39) Vedeti, inganfatilor, Mirati-va si pieriti, Ca Eu lucrez un lucru, in zilele voastre, Un lucru pe care nu-l veti crede, Daca va va spune cineva . (v.41)

Prima parte reprezita un rezumat al istoriei lui Israel, care evidentiaza purtarea de grija a lui Dumnezeu fata de poporul sau. Pe scurt, autorul arata cum Prezenta divina a insotit pe Israel in diferitele etape ale istoriei sale: iesirea din Egipt, cucerirea Canaanului, perioada Judecatorilor si a Regilor pana la David, asupra careia se concetreaza atentia autorului, ca mostenitor al fagaduintelor mesianice implinite prin Invierea lui Iisus. O trasatura caracteristica a cuvantarii se refera la misiunea Sfantului Ioan Botezatorul, o tema la care s-a facut aluzie in cuvantarea Sfantului Petru catre Corneliu( FA 10,37). Sf Ioan Botezatorul incheie perioada veterotestamentala si inaugureaza perioada implinirilor mesianice realizate in Hristos, despre Care da marturie ca inaintemergator. Observam ca toate aceste evenimente decisive sunt amintite fara a-l numi pe Moise. Sfantul Pavel vrea sa-si intemeieze argumentatia sa pe figura lui David, <<barbatul dupa inima lui Dumnezeu, care va face toate voile Sale>> (v.22, citare aproximativa, care combina Ps. 88,21; 1 Regi 13,14 si Is 44,22). Iudeii din zonele cele mai indepartate ale diasporei nu puteau sa aiba informatii desore evenimentele evanghelice. Sfantul Pavel nu se limiteaza deci la o simpla aluzie la botezul lui Ioan, ci se opreste asupra chipului Inaintemergatorului, amintind botezul pocaintei propovaduit la tot poporul lui Israel(v.24), si vesteste venirea Celui Caruia Sfantul Ioan Botezatorul nu este vrednic sa-I dezlege incaltamintea picioarelor(v.25; Lc 3 3,16).

Sfantul Pavel aminteste afirmatia Sfantului Ioan Botezatorul, pe care numai Evanghelia a patra o mentioneaza si anume:<<Nu sunt eu(Mesia)>>, si adauga o indicatie inedita: <<iar cand si-a implinit Ioan calea sa>>(v.24-25). Ca si in FA 10,37, pozitia Sfantului Ioan Botezatorul trebuie diferentiata de cea a lui Iisus. Mantuitorul ii este superior cu demnitate(v.25), iar Ioan apartine perioadeo profetice care precede venirea Mantuitorului Hristos. 5 Cea de a doua parte (v. 26-37) expune kerygma hristologica centrala moartea si Invierea lui Iisus protrivit schemei obisnuite de contrast, schema prezenta in cuvantarile misionare adresate iudeilor. Aceasta parte contine o evocare narativa a Patimilor si Invierii lui Iisus, un rezumat al istoriei lui Iisus, dupa cum este narata in Evanghelii, prezentand-o ca pe un <<cuvant al mantuirii>> trimis de Dumnezeu ascultatorilor Sai. Dintr-o privire de ansamblu asupra cuvantarii, reies cateva cuvinte-cheie si tematice, care-I evidentiaza insemnatatea specifica: Tema Invierii este dominanta, iar polisemia verbelor grecesti articuleaza textul, asigurandui unitatea tematica: Dumnezeu.le-a ridicat rege pe David>> (v.22); <<Potrivit fagaduintelor Sale, Dumnezeu un Mantuitor, pe Iisus>>(v.23); <<Dar Dumnezeu L-a inviat din morti>> (v.30); fagaduinta Dumnezeu a implinit-o cu noi inviindu-L pe Iisus>> (v.33); Si acum ca L-a inviat din morti..>>(v.34); <<Pe Care Dumnezeu L-a inviat>>(v.37) Motivul Mantuirii (v. 23.26.38-39.47) 6 Figura lui David prin care s-a prefigurat fagaduinta mesianica, si deci, valorizarea de catre Sfantul Luca a mesianismului regal, mostenit de crestinismul primar de la iudaism Totul incrus in viziunea istorico-mantuitoare a fagaduintei-implinirii, care parcurge toate partile cuvantarii (v 23,27,29,32,33,40-41,47), unind trecutul cu prezentul, misiunea in randul paganilor cu istoria lui Israel: astazi, ca si atunci, Dumnezeu este Cel Care are initiative pentru a duce la implinire <<lucrurea Sa incredibila>> (v.41).

Spre deosebire de cuvantarea rostita de Sf. Petru la Cincizecime, acest cuvant al Sfantului Pavel nu pleaca de la experienta imediata a unui fapt surprinzator. Nici macar nu este potrivit situatiei in care este inserat. Intr-o adunare sinagogala, Scriptura constituie un dat primar, si plecand de la ea se dau explicatii si se fac precizari legate de credinta. Textele

biblice sunt aplicate la viata concreta a ascultatorilor. Scriptura dobandeste insemnatatea sa in lumina Invierii care devine determinant pentru situatia actual a celor care sunt chemati sa creada. 6

Partea a treia a cuvantarii reia apelul la pocainta present in aproape toate cuvantarile misionare din Fapte, pocainta necesara pentru a obtine <<iertarea pacatelor>> si deci mantuirea ( FA 2, 37-40; 5,31;10,43)legata de credinta in Hristos (FA 10,43). La tema obisnuita a <<iertarii pacatelor>>, Sf. Luca adauga pe cea paulina a <<indreptarii prin credinta>>. Apropierea de teologia Sfantului Pavel este voita si demostreaza ca Sf. Luca era la current cu gandirea Apostolului. El cunoaste: Indreptarea pacatosul prin credinta in Hristos; Valoarea universala a mesajului indreptarii; Intelesul correct al expresiei <<a fi indreptat>> Opozitia dintre indreptarea prin credinta si indreptarea prin Legea lui Moise; Consecinta doctrine Pauline despre indreptare: universalitatea mantuirii este legata de Hristos si nu de Legea mozaica care dezbina atat Biserica, cat si pe Israel. De aici si citarea din Avacum 1,5 in v. 41, pe care o foloseste pentru a-I mustra pe iudeii carora le este adresat discursul: o invitatie la credinta, care implica o recunoastere a implinirii propriei istorii potrivit planului lui Dumnezeu vestirea mantuirii si lumii pagane. Este evident insa ca aceasta <<lucrare a lui Dumnezeu>> este mult mai mult decat misiunea in randurile paganilor. De fapt, ea induce intr-o criza radicala pe acel Israel care nu crede, adica il expune judecatii divine 7. Este clar ca aici, prin <<lucrarea lui Dumnezeu>>, se face aluzie la evenimentul deplin prin care Dumnezeu Isi aduna si-Si creeaza din Israel un popor nou, care crede in lucrarile savarsite de Dumnezeu si este deschis spre pagani. Biserica se bazeaza pe actiunea istorica si creatoare a lui Dumnezeu prin Hristos in Duhul Sfant. In incheiere , merita subliniat contextual vital( Sitz im Leben) al acestei cuvantari, care trebuie cautat in liturghia iudeo-crestina, care era inca influentata de liturghia sinagogala.

Potrivit lui M. Dumais, cuvantarea din Antiohia Pisidei se bazeaza pe midrasul omiletic 7 despre fagaduinta mesianica din 2 Sam 7, 6-16. Versetul 22 constituie citarea de deschidere ( petichah: 1 Sam 13,14). Lipsesc sederul(lectura din textul Legii) 8, comentariul(pesher), parte din lectura profetilor (haftarah), si anume din 2 Sam 7,6-16, reluat in v. 22-23, dezvoltat apoi printr-o serie de citari(v. 33-35), potrivit procedeului haruzin . 9 Versetul 41 corespunde citarii de incheiere ( hatimah) 10.