Nu stiu cand am fost creeata. Nu am fost nici pe 30 decembrie 1992, nici cu 9 luni ininte.

Cred ca toti oamenii au existat inca de la inceputul lumii si au intrat in dimensiunea asta, ca ceea ce sunt, atunci cand s-au nascut. Deci vin din Ziua Facerii si ma indrept spre un alt infinit de timp. N-am sa mor, desi am sa ies odata si-odata din dimensiunea asta, ramanand lungita, in fata celorlalti si sub cateva maini de pamant, pana am sa ma plictisesc si am sa dispar si de acolo. Am 33 de ani si sunt fericita. Am iesit dintr-o femeie frumoasa, intr-un pat de spital din Campina, oras mic, dar mare pentru locuitorii lui. Am trait acolo 19 ani, zi de zi, renuntand la aceleasi imagini doar pentru cateva saptamani petrecute la mare, la munte, in alte orase romanesti sau in strainatate. Din fericire pentru mine, femeia frumoasa si barbatul vietii mele, tata, m-au crescut intr-o familie frumoasa, fericita si cu principii. Liceul a fost un zbucium interior. Eleva de filologie, inconjurata de cupluri, petreceri si parinti religiosi, disimulam durerea si iubirile. Dupa liceu, am plecat de acasa cu mine si cu tot trecutul si prezentul, si m-am mutat in Bucuresti, adica in viitor. Nu mi-era rusine cu mine si nimanui nu-i era, mai ales ca toata lumea ma iubea. Curand, universul meu colorat fad, si-a intarit culorile si s-a pozitionat de-a stanga tuturor. Am devenit puternica. Simteam cum fusesem creata sau cel putin, iesita din burta mamei, pentru a lupta impotriva discriminarii. Iubeam femeile si eram feminista. Iubeam oamenii, si eram anti-rasista. Iubeam din nou femeile, si eram gay. La Bucuresti am iubit prima data cu adevarat. Invatasem sa ajung la Publicitatea din cadrul Jurnalismului si ma trezisem brusc, mai atrasa de scris decat de reclame. Dupa 7 luni intr-o redactie, am fost angajata la radio si apoi luata in televiziune. Dupa licenta, am renuntat la tot. Am plecat in Germania cu bursa de masterat si cu cateva recomandari de la oameni de media. Am deschis ochii intr-o dimineata si m-am vazut ghemuita pe o canapea de pe platourile de filmare. Cateva fete cunoscute, imi strigau numele, putin pocit. Citind ce scria pe ceva ce-mi atarna de gat, mi-am dat seama ca reusisem. Eram producatoarea une emisiuni. O tanara de 25 de ani, fara relatii amoroase, cu familia la sute de kilometri, dar cu un ecuson pe care erau trecute toate visurile ei. Doua saptamani dupa aceea, am cunoscut-o pe Ella. Acum sunt intr-o camera goala. Ne mutam. Contractul cu televiziunea germana a expirat si am o oferta de lucru venita din State. Va fi destul de vreu sa-mi transport motocicleta si chiar mai greu sa-i vad o data la 6 luni pe ai mei. Familia a incetat sa ma mai intrebe de ce vin singura acasa, de sarbatori si de ce nu sunt insotita de un barbat pe masura mea. Nici nu cred ca-si mai doresc nepoti. Eu am 33 de ani si sunt fericita. Ella ma striga de afara. Trebuie sa plec. Pa.