Sunteți pe pagina 1din 5

Conferinta I

Berlin, 8.02.1904

Multi dintre cei care au ascultat ceea ce am spus si care au citit ceea ce este dat in cartile teosofice ca mijloace de a te cunoaste pe sine insusi, de a cunoaste ceea ce reveleaza teosofia, vor spune ca aceste mijloace controlul gandirii, rabdarea si ceea ce am denumit ca fiind aspiratia spre libertate nu par s-arate ca ne-ar conduce catre o astfel de cunoastere. Majoritatea oamenilor isi formeaza idei complet gresite despre aceste lucruri. Ei cred ca noi trebuie sa ne inaltam la cunoasterea lumilor superioare prin indemanari speciale, printr-un foarte special antrenament spiritual. Multi vor spune: Cat de des am incercat sa-mi controlez gandurile; cat de des am incercat sa aplic mijloacele date: nu am dobandit nimic procedand astfel. Pot sa cred toate acestea. In descrierile mele, nu am vrut sa evoc nici convigerea ca este deosebit de dificil sa urmezi calea prin care noi dobandim cunoasterea superioara, nu am vrut sa evoc nici convingerea ca in sensul intentionat de multi este deosebit de usor. Pentru ca, vorbind in mod fundamental nici una din acestea nu este corecta. Prin urmare, vreau sa ma exprim acum cu mai multa precizie cu privire la aceste lucruri; si anume, doresc sa le vorbesc celor care obiecteaza iarasi si iarasi: Cum pot sa cred ca prin controlul gandirii, rabdarii, s.a.m.d., eu pot deveni ceea ce noi denumim un vazator in spatiul astral, un vazator in spatiul devachanic? Cei care au aceasta impresie ma uimesc, precum cei care pretind: Modul cum locomotiva se misca inspre inainte este de neinteles pentru mine, pentru ca noi vedem doar un om aruncand carbuni intr-un cazan. Este limpede ca omul face ceva care nu are absolut nici o similitudine cu miscarea trenului; si cu toate astea, prin focul ce creeaza caldura, care creeaza astfel aburul, tot acest angrenaj de fapte conduce la miscarea locomotivei. Aceasta imagine arata cu claritate ceea ce este la fel si in domeniul spiritual. Cand noi ne straduim realmente sa ne controlam gandurile, atunci aceasta activitate de control a gandirii este legata de ceea ce este dobandit in final, in acelasi mod in care activitatea fochistului din locomotiva este legata de calatoria, sa spunem, de la St. Petersburg la Paris. Aceasta imagine poate fi dezvoltata mai departe. Imaginati-va ca omul continua sa arunce carbune in cazan, iarasi si iarasi, dar caldura se scurge in mod continuu in imprejurimi, nefacand nimic din a transforma caldura intr-o energie ce misca trenul inainte. Ganditi-va cat de multa putere s-a risipit acolo. De fapt, oamenii culturii noastre risipesc cantitati imense de energie in acelasi mod in care caldura este risipita, atunci cand fortele gandirii se scurg in ambianta cantitati imense de energie ce sunt dezvoltate in viata noastra de gandire si simtire. Ceea ce am pierdut in acest fel zilnic si curge fara sens, poate fi folosit pentru dobandirea directa a cunoasterii suprasensibile. Atunci am vietui o rapida inaltare in dezvoltare, acesta fiind si scopul spre care aspira miscarea teosofica. Dati-mi voie sa descriu, in cateva cuvinte, modurile in care sunt risipite aceste forte. Cultura noastra vestica este setata sa determine omul sa piarda o vasta cantitate de forte, pur si simplu prin faptul ca, mai mult decat oriunde altundeva, noi, cei din Vest, dezvoltam gandirea. Dar majoritatea

acestor ganduri sunt necontrolate: necontrolate in modul in care ele apar, necontrolate in modul in care ele sunt purtate mai departe, si necontrolate in modul in care ele sunt preluate din nou. Iar astfel, ele sunt pierdute fara sa ne fi condus catre telul cunoasterii, pe care noi o cautam. Dificultatea in dobandirea a ceea ce este numit controlul gandirii, desi aceasta realizare este usoara atunci cand este urmata cu seriozitate, se afla in faptul ca noi trebuie sa luptam impotriva a nenumarate prejudecati. Doresc sa ilustrez aceasta printr-un exemplu. Veti admite ca o cantitate de gandire nelimitata este folosita azi in problemele imbunatatirii conditiilor sociale. Nu este nici o incheiere, o finalizare in gandirea asupra acestui subiect. Doar pentru aceia care cunosc cu adevarat ceea ce este controlul gandirii, pentru ca aceasta traieste in sangele si in carnea lor, toata aceasta putere de gandire este in cea mai mare parte risipita. Aceia care nu gandesc gandul pana la capat, care nu aspira sa-si limpezeasca pentru ei insisi activitatea controlului gandirii, care nu inteleg ca in momentul in care ceva este gandit in lume, un alt gand, care il completeaza sau controleaza pe primul, trebuie de asemenea sa fie gandit, acei oameni nu pot sa-si controleze propriile ganduri. Caci, ce valoare are daca un binefacator face fapte bune, printr-o contributie financiara, si nu gandeste asupra locului in care se scurg banii sai ? Nu intentionez ca aceasta sa constituie o critica, pentru ca constituie un fapt conex cu conditiile noastre actuale. Este incredibil de dificil pentru om sa-si controleze gandurile pentru ca, pot sa spun asa, nu putem face altfel decat sa traim cu milioane si milioane de prejudecati si notiuni preconcepute. Nu este oare fiecare gand pe care il avem o prejudecata sau o notiune preconceputa? Daca noi nu incercam sa aducem aceste prejudicii cu claritate in fata sufletului, pentru ca macar in interior sa ne eliberam de prejudecatile lumii care curg in noi zilnic, atunci controlul gandurilor nu este posibil; nu este posibil sa se ajunga la clarvederea originara. Cei care intradevar practica controlul gandirii si au castigat darul vederii spirituale, cunosc ca prin controlul gandirii se dobandeste ceea ce noi numim vedere astrala si devachanica. Acest fapt este pur si simplu experienta, traire. Totusi, intreaga noastra viata moderna este menita sa devieze gandirea. Este ca si cum se vrea sa se distraga fortele gandirii noastre, din afara, cu o forta magnetica. Aceasta este distrugatoarea puterii originare a clarvederii. Doresc sa va prezint un exemplu semnificativ. Cu putin timp in urma, am vorbit cu un scriitor ce este mult stimat aici, in Berlin. Am vorbit despre cat de multa energie, care ar fi putut fi folosita in folosul omenirii, a fost pierduta prin vanitate. Din semnificatia a ceea ce am vrut sa transmit, el a inteles atat de putin, incat a raspuns afirmand ca noi suntem acum, de fapt, pe de-a-ntregul orgoliu, iar capriciile sunt forta motivationala din spatele succesului! Acesti oameni stiu ca ei sunt excesiv de orgoliosi; ei stiu ca ceea ce face arta zilelor noastre, mare si semnificativ, poate fi de asemenea dobandit sub influenta capriciilor furtunoase. Totusi, vanitatea enorma nu il va conduce niciodata pe un om, catre profunzimi. Depasirea vanitatii este la fel de usoara pentru cei care care aspira la aceasta, la fel cum este dobandirea controlului gandirii, pentru cei care nu vor sa ramana blocati in prejudecatile acestei lumi. Curiozitatea lucreaza distrugator pentru darul clarvederii, la fel de mult ca si vanitatea. Deja in primele ore ale diminetii, oamenii avizi de curiozitate/senzational, isi citesc ziarele. Dorinta condusa de curiozitate, de a cunoaste ceea ce s-a intamplat, trebuie sa fie depasita. Oamenii nu pot sa creada ca curiozitatea este atat de nociva pentru darul clarvederii; nu pot nici sa distinga doua moduri diferite de preluare a informatiei. Unii oameni o preiau, nu pentru ca sunt curiosi, ci ca s-o foloseasca asemenea unei

unelte. Ei nu preiau informatia de dragul ei, ci pentru a interveni in ajutorul altor oameni, atunci cand se manifesta oportunitatea. Dau un exemplu pentru clarificare: sa luam in considerare primele fraze din cartea Lumina pe carare , de Mabel Collins. Ele sunt menite sa serveasca de antrenament pentru clarvedere si sunt incredibil de usor de folosit: 1 2 3 Ucide ambitia Ucide iubirea de viata Ucide dorinta de comfort

Acestea trei sunt adanc inradacinate in vietile noastre, dar ele fac imposibil ca sa apara darul clarvederii. Iar apoi: 4 Lucreaza precum cei ce lucreaza din ambitie. Pune pret pe viata ca si cei care o iubesc. Fi fericit ca si cei care traiesc doar pentru fericire.

Vazatorii spirituali nu sunt inutili in viata. Ei nu risipesc energia. Ei pun chiar si cel mai marunt lucru in serviciul muncii lor superioare. Aceasta devine un mod de viata pentru ei. Aceste patru fraze din Lumina pe carare, sunt precedate de o serie de conditii: Inainte ca ochii sa poata sa vada, ei trebuie sa devina incapabili sa lacrimeze. Inainte ca urechea sa poata auzi, ea trebuie sa-si fi pierdut sensibilitatea. Inainte ca vocea sa poata vorbi in fata maestrilor, trebuie sa-si fi pierdut puterea de a rani. Inainte ca sufletul sa poata sta in fata maestrilor, picioarele ucenicului trebuie sa fi fost spalate in sangele inimii. Noi trebuie sa ne facem telurile noastre, actiunile noastre prolifice, astfel incat ele sa ajute pe toata lumea, astfel incat acestea sa insufleteasca nazuinta, pentru ca ele sunt actiuni ale fortelor vietii. Toate acestea sunt aproape imposibile in cultura noastra, unde fiecare crede ca este indreptatit sa aiba o opinie, avand credinta ca el insusi este autojustificat sa defineasca un lucru ca fiind mare si bun, iar un altul, ca fiind rau. Astfel ca cultura noastra actuala, nu ne apropie nici macar de primul pas pe cararea catre cunoasterea superioara, la treapta numita Corbul. In limbajul initiatilor, Corbul semnifica o persoana care aspira in mod altruist, spre a nu judeca. Asta nu inseamna ca astfel de oameni devin indiferenti, ci ca ei isi retin pur si simplu judecatile trecatoare. Cuvantul Corb caracterizeaza oamenii care nu spun ca cel mai important lucru este ceea ce ei gandesc despre oameni si situatii, ci mai degraba isi spun: Trebuie sa aflu ceea ce gandesc despre ei insisi, ceilalti, trebuie sa ma cufund in sufletele celorlalti si sa aflu ce traieste in acestia. Daca cineva este in postura de a face aceasta, acela a ajuns la primul stadiu. Din nou, aceasta este foarte usor pentru cei care nu traiesc cu prejudecati, dar foarte dificil pentru cei care traiesc in cultura moderna si care trebuie sa se retina de la a critica. Corbul este primul stagiu al initierii persane, al cultului lui Mithra. Acesta este primul stadiu, in care trebuie sa se adanceasca fiecare suflet. Initiatii superiori, au trecut cu totii prin acest stadiu. Ei trebuie sa inteleaga de ce o persoana face un lucru sau altul. Priveste in jur in lumea ta : o persoana face asta, o alta face un alt lucru. Oamenii sunt inclinati sa spuna :El a facut aceasta, nu ar fi trebuit

sa procedeze asa. Ceea ce este esential aici este sa nu judeci de ce o persoana a facut un lucru sau altul. In ansamblu, cei ce cauta sa-si dezvolte o viata interioara, trebuie sa fi trecut prin viata de Corb. Fara prejudecati, ei trebuie sa fi cautat in fiecare suflet motivele actiunii. Despre astfel de persoane se spune :El ne trimite corbi. Ceva de natura aceasta isi afla ecoul in Kyffhaeuser Saga cand se spune :Regele Rotbart a trimis afara corbii. Aceasta nu se refera la cautarea sa de informatii despre lumea inconjuratoare, ci asupra intrebarilor sale cu privire la sufletele oamenilor si daca el insusi poate interveni atunci in acestea. Trebuie sa invatam sa intelegem ,in sensul cel mai inalt, ce este aceea toleranta. Aceia care actioneaza din propriul punct de vedere, cu curaj si determinare, vor ajunge la darul clarvederii la fel de putin ca si cei care aspira la succes prin asteptari si nerabdare. Ganditi-va la toata straduinta izvorata din vanitate, la toata curiozitatea tot ceea ce se scurge asemenea caldurii aburului de cazan, in spatiu, in van. O cantitate inestimabila de energie este pierduta in acest fel. Trebuie sa priviti acestea ca fiind o lege fundamentala. In momentul in care aspiri sa-ti satisfaci curiozitatea, iti risipesti fortele spirituale. Daca ar fi fost sa le pastrezi pentru tine insuti, atunci ai fi putut sa le transformi in cunoastere superiora. Daca reusesti macar o data sa nu vezi ceva ce ti-ar fi placut intradevar sa vezi, atunci tu economisesti energie, energie ce ramane cu tine, care nu este pierduta. Acelasi lucru este valabil si atunci cand iti retii impulsul de a impartasi informatii altora. In mod obisnuit, functioneaza astfel : oricand ceva este de spus undeva, acesta trebuie spus mai departe, astfel incat lumea inconjuratoare sa beneficieze de aceasta. Totusi, lucrurile nu ar trebui impartasite cu altii, doar de dragul de a vorbi, ci mai degraba fiecare cuvant ar trebui folosit ca sa exprime doar ceea ce ar trebui spus. Cand aceasta devine o lege de baza, darul clarvederii superioare se va dezvolta, treptat. Aceasta este trairea si realitatea acelora care vad. Cei care trebuie intotdeauna sa vorbeasca, chiar si atunci cand cuvintele lor sunt pe de a-ntregul fara semnificatie, nu vor ajunge prea departe. Putem economisi forte in noi, doar prin depasirea impulsului de a impartasi informatii ce sunt lipsite de semnificatie si esenta. Sunt cai ce, in si prin ele insele, sunt usor de urmat, daca vrem cu adevarat sa le urmam. Totusi, foarte putini oameni urmeaza aceste cai, pentru ca ele sunt considerate nesemnificative. Progresul nu depinde de vreun antrenament cu totul special, ci consta in munca neintrerupta asupra vietii interioare, in viata de zi cu zi. In acest fel ne inaltam in scolile initiatice la cel de-al doilea stadiu, la stadiul Ocultul / Invaluitul. Acei acare isi verifica fiecare cuvant, daca ar trebui rostit in acest fel sau in altul, care si-au pierdut calitatea de a rani prin verificare constanta a propriilor cuvinte, care au plasat un voal in jurul lor si vorbesc prin voal acestia sunt Ocultii. Acestia sunt atat de avansati, incat ei devin creatorii propriei personalitati, care isi testeaza si isi controleaza fiecare miscare a mainii, fiecare cuvant. Fara ca altcineva, din afara, sa observe aceasta dezvoltare, o asemenea persoana poate progresa in primul si al doilea stadiu. Dar el nu are voie sa creada: Acum sunt la stadiul prin care pot penetra in sufletele altor oameni, acum pot sa spun si eu ceva. Caci aceia care doresc sa spuna ceva, care doresc sa fie un invatator, care doresc sa devina o autoritate importanta, trebuie sa astepte pana dobandesc cel de-al treilea stadiu al initierii, stadiul de Luptator. Ceea ce e scris in Lumina pe carare, in cel de-al doilea capitol, cu privire la Luptatori, se aplica acestora. Primul capitol este scris pentru oricine. Al dolea capitol este scris pentru cei care vor sa-i

invete pe tovarasii lor. Dar intr-un anumit sens este scris pentru oricine, caci fiecare om ar trebui sasi invete tovarasii. Dar doar aceia care observa si aplica aceste reguli, pot spera ca vorbele lor sa isi gaseasca ecoul binemeritat. Nici un invatator spiritual nu ar trebui sa rosteasca, macar un cuvant, fara sa observe principiile fundamentale: 1 Paseste pe marginea bataliei ce se apropie; si chiar daca participi la batalie, nu fi tu razboinicul. 2 Fi in permanenta cautare a razboinicului; lasa-l pe el sa-si desfasoare lupta in tine. 3 Asteapta conditiile puse de el in batalie; urmeaza-le. Nimeni nu poate deveni un Luptator care lupta pentru el insusi, care nu se da la o parte. Cei mai mari dusmani ai dezvoltarii superioare interioare sunt, prin urmare: curiozitatea, vanitatea, vorbaria goala prin care cuvintele sunt rostite doar de dragul de a fi rostite, in loc sa asteptam sa vedem daca cuvintele sunt necesare si daca ceilalti vor sa le asculte si in final, urmarea ispitelor, tentatiilor. Chiar si adevaratii teosofi si mistici, nu pot sa se fereasca de aparitia tentatiei / ispitei. Ei ii permit acesteia sa se apropie de ei, la fel cum ar proceda oricine altcineva, pentru a-si urma vocea interioara de a respinge ispita. De indata ce ei devin invatatori, ei trebuie sa se dea la o parte. Daca e ca ei sa cada chiar si in cea mai mica ispita, atunci puterile lor ar disparea, s-ar scurge din ei asemenea caldurii din cazanul ce fierbe. Totusi, daca ei reusesc sa reziste chiar si celei mai mici ispite si mai neinsemnate, atunci ei retin acesta putere in ei insisi, iar aceasta se va fructifica. Astfel, din ceea ce altfel ar constitui o pierdere, daca conform exemplelor aratate invatam sa economisim, daca noi acumulam, atunci vom dobandi treptat, cu totul neobservat, darul viziunii spirituale.