Sunteți pe pagina 1din 3

Curs 2

Didactici speciale (metodici de predare) Tipuri de demersuri in proiectarea instruirii Abordarea sistemica a procesului de invatamant Didactici speciale Subordonate didacticii generale ca teorie a procesului de invatamant se gasesc didacticile speciale care se ocupa cu probleme specifice unui anumit obiect de studiu. Didacticile speciale se gasesc in raportul dintre general si particular, prima oferind cadrul general de actiune al celorlalte, iar aceasta contribuind prin concluziile lor particulare la generalizarile didactice. Aparitia metodicelor de predare a fost determinata de imensul material faptic acumulat in domeniul diferitelor discipline pe parcursul anilor de predare in scoli la care se adauga acumularile din domeniul stiintelor, aparitia numeroaselor lucrari de pedagogie, psihologie si istoria stiintelor. In conditiile actuale de crestere vertiginoasa a acumularilor stiintifice, selectarea cat mai riguroasa a cunostintelor care urmeaza a forma disciplina de specialitate se impune tot mai acut concomitent cu elaborarea unor metodologii noi. Continutul didacticii speciale trebuie acordat permanent tendintelor innoitoare ale scolii moderne. De aici decurgand marea mobilitate in timp, altfel spus, caracterul dinamic al metodicilor. Daca la inceputul dezvoltarilor, metodicile de predare aveau ca scop principal imbunatatirea posibilitatilor de transmitere a continuturilor diferitor discipline, astazi, sfera lor s-a largit considerabil. Centrul atentiei s-a deplasat dinspre aspectul informativ catre cel formaiv al predarii, dinspre activitatea profesorului spre activitatea elevului. Ca urmare, metodicii predarii disciplinelor tehnice ii revin o serie de sarcini intre care se inscriu: selectarea din cadrul specialitatii ca stiinta a ideilor stiintifice si principiilor cele mai importante care trebuie sa fie asimilate.

Coordonarea acestui material in vederea prezentarii lui ca un tot unitar si dupa un anumit algoritm. Stabilirea legaturilor disciplinelor de specialitate cu celelalte discipline de invatamant, intocmirea si imbunatatirea programelor si manualelor scolare, prelucrarea stiintifica a metodelor clasice de predare si sugerarea unor posibilitati eficiente de organizare a lectiilor, gasirea unor noi modalitati pentru activizarea gandirii si pentru dezvoltarea capacitatii elevilor de apreciere si autoevaluare. Indrumarea studiului individual al elevilor, valorificarea continutului stiintific al specialitatii in vederea dezvoltarii capacitatilor intelectuale.

Tipuri de demersuri in proiectarea isntruirii Exista variate puncte de vedere privind proiectarea procesului de instruire care reflecta diferite conceptii asupra acestuia. Astfel pot fi semnalate 3 demersur: demersul clasic, demersul prin invatare si prin tehnologia instruirii. Aceste demersuri se organizeaza in jurul a 3 probleme carora le dau solutii diferite: - Ce trebuie sa facem in cadrul procesului de invatamant si in lumina caror obiective; - Se poate determina cu precizie ceea ce elevul trebuie sa invete sa faca, in ce ordine, in ce conditii si cu ce mijloace; - Cum trebuie sa se actioneze pentru realizarea maximala a obiectivelor. Demersul clasic. In acest demers este vorba de o abordare liniara si intr-o mare masura deductiva a instruirii. In acest demers, rolul profesorului este fundamental, iar mijloacele de invatamant sunt considerate auxiliare pedagogice. Demersul prin invatare. Preconizeaza dependenta continutului de obiectivele invatamantului, iar rolul educatorului este conditionat de strategia de ansamblu a instruirii si nu invers.

Demersul prin tehnologia instruirii. Constituie un demers sistemic de abordare a procesului de invatamant. Initial, didactica si metodicele de predare aveau ca scop principal organizarea si imbunatatirea transmiterii cunostintelor din disciplina respectiva. Treptat insa, pe baza experientei acumulate s-a simtit nevoia luarii in consideratie si a altor aspecte ale procesului didactic: raportul reciproc profesor elev, definirea obiectivelor urmarite, importanta feed-back-ului in aprecierea rezultatelor. In felul acesta, treptat s-a facut simtita necesitatea ca educatia si instructia, parti componente ale activitatii didactice sa ia in considerare si sa-si apropie o serie de teorii de mare valabilitate cum sunt praxiologia (teoria actiunii eficiente), teoria generala a sistemelor (procesul de invatamant nnu reprezinta numai un continut ce trebuie transmis, ci este un sistem complex dependent de scopurile urmarite, de relatia profesor elev, de mijloacele de care dispuen sistemul), teoria organizarii si conducerii stiintifice a activitatii umane (adica nu actionezi la intamplare, ci intr-un anumit mod in care arat ce urmaresc, cu cine lucrez, cum pot indeplini, cu ce mijloace si in cat timp). Aceste multiple directii spre care se indreapta in prezent sarcinile metodicii au dus la adoptarea in didactica a termenului de tehnologie didactica. Prin tehnologie didactica, pedagogia romaneasca desemneaza ansamblul de forme, metode mijloace tehnice cu ajutorul carora se vehiculeaza continuturi in vederea atingerii obiectivelor cu posibilitatea evaluarii riguroase a rezultatelor, ceea ce inseamna abordarea sistemica a procesului de invatamant.