5

Capitolul

Primul cantec

Oauuuuuuuuuuuuu.., aici o sa stau! Nu imi venea sa cred ceea ce spun, totusi ma aflam in fata unei vile uriase sau cel putin asa mi se parea. Aceasta era vila bunicii din partea mamei, care ne invitase sa stam un an de zile la ea. Stateam si ma uitam la ditamai vila asta si am inceput sa ma gandesc ce o sa fac eu in fiecare zi, timp de un an. Cu siguranta o sa fie foarte ciudat, foarte multa plictiseala si cred ca era posibil sa ma pierd in interior. Nu imi puteam scoate aceste ganduri din minte. Si cand ma gandeam ca era prima zi de primavera si ca daca eram la noi acasa, acum pentru ca se incalzise vremea ar fi trebuit sa incepem sa ne pregatim ca sa putem ara in gradina si in multe alte locuri. Dupa, sa semanam cartofi, malai,sa facem straturi de ceapa, rosii, castraveti, ce frumoase amintiri, anul acesta n-o sa le mai fac, e ciudat sentimentul asta ca doar o sa stau, chiar prea ciudat. Si uite ca asa acolo, in satul meu, trecea foarte repede timpul pentru ca imediat dupa ce le-am semanat ele incep sa si creasca si o sa incepem sa le sapam ca sa creasca si mai mari si sa dea roade. M-ar fi ars soarele fara ca eu sa vreau si m-ar fi usturat mainile. As fi mers pe camp dupa brandusi, ghiocei, zambile si

miorite, aici nu o sa fac nimic din toate astea. Sa nu uit ca o sa stau si vara aici, cand de fapt eu fie mergeam cu vecinii la iaz la o baie, fie mergeam pe camp ca sa adunam pastai si malai in lapte, nu o sa merg la camp ca sa facem fan si clai pe care sa ne urcam si de pe care sa cadem drept in urzici, si uite ca va veni toamna cand nu voi mai putea sa adun tot ceea ce am plantat primavara, si sa nu uitam de fructe, pe care trebuie sa la luam fie de pe jos, fie din pomi, sa le punem in butoi si sa le ducem la horincie, ca sa facem horica. Nu vom mai face provizii de iarna ca la noi acasa cand faceam compot de prune, mere, pere, nu vom mai pune nimic la murat, aici le vom cumpara direct din magazine. Si va veni iarna, cand eu de fapt mergeam pe damb cu fratele meu si ne dadeam cu sania sau cu sacul. Erau unele din momentele speciale ale iernii. Eram acolo tot satul si ne distram de minune, sau cand faceam oameni de zapada si ne bulgaream. Si cel mai important lucru era ca in ultima zi din an era ziua mea de nastere si petreceam acolo cu toti prietenii, pana a treia zi, si tot nu ne opream, ceea ce aici nu o sa fie pentru ca eu nu cunosc nici o persoana. Tot gandindu-ma la aceste lucruri,bunica Ofelia si bunicul Boby ne invitase inauntru. Am mers incet si se pare ca o sa trec de usa de la vila asta care avea parter, un etaj si mai era si o mansarda. Nu doar ca era inalta, dar era si foarte mare. Era ca un castel pentru mine. Sa nu uit ca in curte pe dreapta era si o piscina splendida. Chiar nu aveam cum sa evit sa intru in casa, daca ii putem spune asa. Totusi, inca nu pot sa cred ca mama a renuntat la viata de a trai intr-o vila pentru a veni la tara cu tata. Am ajuns la concluzia pe care mi-o tot spuneau ei, adica aceea ca se iubeau cu adevarat. Cand am ajuns in fata pragului, am inceput sa devin superstitioasa si am calcat prima data cu piciorul drept, pentru ca se spune ca o sa fie doar fericire si bucurie. Dupa usa de la intrare era o camera uriasa si se vedeau scarile care duceau pana sus. Cand am vazut scarile mi-am dat seama ca aceasta casa nu e doar un castel pe dinafara, ci e si inauntru. Erau bestiale scarile alea, si m-a surprins ca chiar daca era mare casa, nu se vedea nici urma de praf. Bunica Ofelia m-a trezit din aceasta visare si ne-a anuntat pe toti ca vom avea dormitoarele la etajul 1. Am inceput toti sa urcam scarile si prima data ne duse in viitorul dormitor al parintilor. Am intrat toata gasca acolo si se pare ca era o camera uriasa. Sa nu mai spun ca avea un dormitor minunat, era inalt si mare. Dupa cum imi cunosteam parintii camera aceasta le era perfecta. Fereastra era deschisa, iar camera era plina de aer curat. Mama se si aruncase

in pat, iar bunica le spuse ca dupa ce se odihnesc un pic sa mearga jos. Am iesit din camera lor si ne-am indreptat catre camera fratelui meu. Am intrat si acolo si toata camera era albastru senin, atat de calma era culoarea ca te si simteai undeva intr-o barca, pe un ocean, unde sa poti sa fii calm. Avea si aceasta camera un dormitor foarte mare, iar pe perete era un cos de bascket agatat. Totul era normal pana cand am dat cu ochii de peretele din dreapta unde era un fel de dulap in care erau mingi de bascket, volei, football, dar si mingi si rachete de tenis. Chiar mi se paruse ciudat acel dulap, chiar prea ciudat. El se aruncase in pat, iar noi iesiram afara si ne indreptam catre camera mea. Sincera sa fiu, imi era frica de ce o sa vad. Ma tot gandeam la camera fratelui meu, bine cu el a nimerit-o, dar daca urma sa am si eu un dulap plin cu papusi in camera, ce era sa fac. Bunicul imi deschise usa si ma invitase inauntru. Am tras are in piept si am intrat. Pereti erau de culoare roza, exista si aici un doarmitor de ala mare, aveam un candelabru destul de interesant sus, era patrat sip e el mai erau alte patru patrate mai mici din care ieseau patru becuri. Totul era normal pana cand bunica mi-a spus ca are telecomanda si ca pot sa ii schimb culorile de la culoarea roza la albastra, verde sau alba. Mai era un burou pe peretele din stanga care avea culoarea parchetului. Dupa usa era un fel de masuta rotunda, pe perete o oghinda si un scaun in fata. Ce ma surprinse era ca pe masuta era o trusa de cosmetice completa. Pe celalalt perete era o mobile in care era pus un televizor cam mare, iar ce era mai ciudat era ca dulapul de haine in care eu vroiam sa imi pun lucrurile era deja plin. - Astea sunt noile tale haine, imi spuse bunica. Oauuuuuuuuu......, chiar nu imi venea sa cred. Bunica imi pregatise de toate, iar camera mea mi se paruse in regula. Imi spuse sa ma odihnesc si ca daca am nevoie de ceva ea e jos. Am fost de-acord, asa ca ma aruncasem si eu in pat. Era atat de moale, stateam ca in puf. Nu stiu cum, insa am adormit un timp si m-am trezit pe la ora 17 si ceva. Am cobarat scarile, iar in living iam observat pe toti pe canapele, vorbeau. - S-a trezit si somnoroasa bunicii? - Ahaaaaaa. Bunica se duse dupa o bolta si incepuse sa pregateasca ceva de mancare, cred. Chiar eram adormita, desi nu recunosteam asta, tot ce vroiam sa fac acum era sa dorm. Mama se duse sa o ajute pe bunica si imediat masa

cea mare de 12 persoane era plina cu mancare. Nu imi venea sa cred ca din toti cei 6 care eram la masa, doar eu eram cea somnoroasa. Terminasem de mancat si le-am spus la toti ca merg sa dorm. Si acum serios in viata mea nu mi-a fost mai somn ca acum. Nu puteam nici sa stau pe picioare. Nu stiu ce aveam, dar imi doream doar sa ajung cat mai repede in pat. Au fost de-acord cu totii sa ma lase sa merg sa dorm, pentru ca eu cascaream intr-una. M-am dus si m-am aruncat in pat si pana dimineata la ora 11 nu am mai stiut nimica. M-am trezit si atunci, insa tot nu eram saturata de somn, as mai fi dormit, insa soarele era pe cer si era asa de frumos afara ca nu aveam cum sa dorm. Nu am facut mai nimica in ziua aia si nici in urmatoarele 5 zile. Am inceput sa ma plictisesc, asa ca am luat leptop-ul de pe birou si am intrat pe Google si am scris stiri noi. Imi dadusera acolo stiri despre politicieni , cantareti, actori, dar nici una nu ma interesa. Tot m-am uitat pana am ajuns la pagina 10 si acolo am gasit ceva interesant. Era vorba despre un baiat care a cantat intr-o trupa, dar acum a renuntat la ea si vrea sa cante doar el si cu o fata si acum face preselectie pentru a gasi o voce potrivita. Nu ma atrase stirea, ci poza. Era un baiat bestial, era frumos, si nu cred ca era mai batran de 21 ani. Avea parul saten deschis si ochii albastri, imi sarise in ochi poza aia, chiar arata bine. Nu am mai vazut in viata mea un baiat mai dragut. Ochii aia ai lui erau prea albastri ca sa treaca neobsevati. Tot uitandu-ma la stiri am observat ca deja e ora 11 noaptea, asa ca m-am pus la culcare. Dimineata bunica veni si ne trezi si pe mine si pe Robert. Ne spuse sa ne imbracam ca astazi ne plimbam. Imi suradea ideea de a iesi din aceasta casa. Am inceput sa ma plictisesc si chiar sa regret ca am fost de-acord ca sa venim aici. Ma tot gandeam cu ce sa ma imbrac , cu hainele mele sau cu cele de la bunica. Am ajuns la concluzia ca daca ma imbrac cu ale mele ea se va supara, asa ca am deschis dulapul care era plin si mi-am ales o perechi de blugi deschisi, un tricou roz, o haina de trening si o pereche de adidasi. M-am dus la masuta cu oglinda si mi-am pieptenat parul. Desi eram blonda si cu bucle, ochii mei erau caprui inchis, totusi m-am facut cu albastru pe la ochi un pic, m-am dat cu rimel si cu fond de ten si am pornit spre usa. In fata casei ne asteptara cu totii. Bunicul mi-a dat atat mie cat si fratelui meu cate un telefon nou. Al lui era albastru , iar al meu roz. Era bestial mobilul, chiar de ultima generatie. Cine era ca noi acum, of Doamne, daca eram noi acum la noi acasa ce ne

mai laudam cu telefoanele astea. Ne spuse sa ne urcam in masina si am executat ordinele. Am ajuns in centrul orasului in 10 minute, iar aici bunicul ne spuse: - Haideti, distrati-va! Vin dupa voi deseara la ora sase. Atat eu cat si Robert am ramas surprinsi. Ne lasa singuri in oras sa facem ce vremcam ciudat. Robert era cu doi ani mai mic ca mine si ma enerva asta la culme, cat mi-as fi dorit un frate mai mare , nu unul mai mic. Nu credeam ca va fi asa, dar Robert fu cu ideea sa mergem fiecare unde vrem, adica sa nu mergem impreuna in acelasi loc. Am fost de-acord. Nu ma deranja chiar deloc sa ma plimb singura intr-un oras nou, pentru ca oricum nu ma cunostea nimeni. Nu e chiar adevarat, mi-as fi dorit sa am pe cineva aici care sa imi prezinte orasul. M-am dus prin magazine, m-am plimbat un pic si am ajuns la concluzia ca mi se facuse sete si nu aveam nimic de baut la mine. Am gasit o cafenea si uite ca am intrat si mi-am comandat un ceai de fructe de padure. In 10 minute am terminat o jumatate de pahar, si ma tot gandeam daca sa ies afara sau sa mai stau un pic, dar la un moment dat am observat un baiat la o masa din celalalt colt. Era cu un barbat mai in varsta. Am inceput sa ma simt ciudat, pentru ca si el se uita la mine. Radeam amandoi, eu de la masa mea si el de la a lui. Tot uitandu-ma la el mi-am dat seama ca era exact baiatul ala din stirea de pe net. Care isi parasise trupa si acum isi cauta o partenera pentru a canta din nou. Era chiar el, nu era posibil ca doua persoae sa aiba ochii atata de albastri. Tot privindu-l observ ca se ridica si imi dau seama ca pleaca deja, incep sa ma simt ca daca mi-as fi pierdut ceva de pret. Ce mafacut sa surad era faptul ca ma inselasem, iar el venise spre mine. - Pot sa stau un pic? ma intreba. Am dat din cap in semn ca da si se aseza. Ma saluta si ma intreba ce fac. I-am zis ca bine si ca am toata ziua sa ma plimb pe aici ca sa cunosc orasul mai bine. Avea o voce asa de frumoasa si de calda ca iti era mai mare dragul sa vorbesti cu el. Intrebandu-ma daca il cunosc , i-am spus ca am vazut aseara stirea aia despre el. - Haide si da proba si tu. - Ce, nuuu. Imi pare rau, dar nu pot. Imi spusese ca chiar ar fi vrut sa ma auda cum cant, insa nu va avea cum, eu nu merg la preselectie. Nu sunt atata de nebuna ca sa merg sa cant

10

acolo in fata a nu stiu cate personae. Nu sunt in stare. Imi suna telefonul, raspund, e bunica. - Draga mea, poti sa vi in locul unde v-am lasat ca am uitat sa iti dau ceva? - Sigur ca da, vin imediat. Ce mi-ar mai fi placut sa mai stau sa mai vorbesc cu el, dar trebuia sa plec. I-am spus ca trebuie sa plec si mi-a spus ca si el. - Pot sa te intreb un lucru? - Sigur. Ce e? - De ce te-ai despartit de trupa in care ai fost pana acum? Imi spuse ca nu mai vrea si nu mai poate sa cante acolo, de aceea vrea sa cante cu o fata acum , ca sa mai faca o schimbare, dar o sa colaboreze cu fosta trupa, pentru ca s-au despartit frumos si intelegator. Era interesant ceea ce imi spusese, dar eu acum chiar trebuia sa plec, asa ca porniram amandoi, eu o luam spre locul unde ne lasase bunica, iar el catre acel domn care il astepta afara si ii spuse: - Cand o vezi pe fata asta trecand prin fata studioului, o convingi sa intre la preselectie. - Bine. Cum o cheama? - Nu stiu, am uitat sa o intreb. Am ajuns la locul de intalnire cu bunica si Robert era deja acolo. Bunica ne spuse ca a uitat sa ne dea cate un aparat de facut poze digital ca sa capturam ceea ce vedem frumos. La asta chiar nu ma gandeam, si chiar daca e de necrezut, i-a dat lui Robert unul albastru, iar mie unul roz. Erau deja prea multe pentru o zi. Ne mai spuse ca are memorie mare, deci putem sa facem cate poze vrem si sa si filmam ce e frumos. Cum ne spuse acestea mai zise doar sa ne distram si plecase. Chiar nu mai stiam unde sa merg, asa ca l-am intrebat pe fratiorul meu unde vrea sa mergem . Mi-a spus ca e frumos in parcul de distractii, ca el acolo a fost pana acum. Am fost de-acord sa mergem acolo, mai ales ca acum putem sa facem si poze. Am mers pe jos incetisor si imediat am ajuns acolo. Pe drum ne-am schimbat aparatele. Eu il tineam pe a lui ca sa ii fac poze, iar el pe a meu, pentru ca pozele fiecaruia sa fie pe aparatul lui. Primele poze le facusem la intrarea in parc , dupa ne-am facut poze pe langa toate ciudateniile de pe acolo. Ne-am dat cu caruselul pe rand ca sa putem sa ne facem poze la

11

amandoi. Ne-am distrat foarte bine, Robert chiar s-a jucat la un joc si a castigar un lantisor foarte frumos pentru mine. Lantisorul era de argint si ca medalion avea o inima pe care era inscriptionat un J. Chiar imi placuse lantisorul, si acum vorbesc fosrte serios, nu m-am mai distrat asa de bine cu fratele meu ,intr-o zi, de mult timp, dar orice fericire mare nu tine mult. Am terminat de vizitat tot parcul si Robert observase un teren de football si imi spuse ca merge pana acolo. Nu aveam cum sa il opresc, el o luase spre teren, iar eu am mers pe o alee si am iesit din parcul de distractii si am ajuns intr-un parc normal unde erau doar banci sub copaci, de stat la umbra. Erau foarte multe si nu aveam de gand sa ma pun pe prima pe care o gasesc, asa ca am mers cam un kilometru si dupa m-am asezat si eu pe una. Era o atmosfera foarte limpede acolo, cantau pasarelele, iar un pic mai incolo se vedea un rau care curgea lin. Mi-am deschis aparatul si am inceput sa ma uit la poze. Aveam 219 poze doar pe al meu, si cred ca mai sunt mai pe atatea pe a lui Robert. A fost foarte buna ziua asta. Ma uitam la poze si desi le-am facut acum catva timp inca ma distrez cand le vad. Nu pot sa cred, Robert imi facuse poza si atunci cand m-am impiedicat de o piatra si am picat pe un iepuras mascat. Faina distractie, si mai bine zis e o excelemta amintire. Tot uitandu-ma la poze, se pare ca ajung sa fiu tinuta la ochi de catre doua maini, iar o voce de baiat intreaba: - Ghici cine sunt? Eram mai mult decat sigura ca e Robert , ca deja s-a intors de la terenul de football, dar cand i-am spus numele imi spusese ca nu e Robert, si venise si se puse pe banca langa mine. - Tu? - Aha,dar cine e Robert? - Fratele meu. A mers la un teren de football si am crezut ca s-a intors deja. Era nimeni altul decat baiatul cantaret pe care l-am observat pe net si cu care m-am intalnit la cafenea. A observat ca am un aparat in maini si a spus ca vrea si el sa se uite la poze. Ajunse singur la concluzia ca fratele meu le-a facut. Intrebandu-l ce face aici, in parc , imi spuse ca acolo, si imi aratase cu mana o cladire, - Acolo are loc preselectia de fete pentru a vedea care va fi aleasa.

12

Oauuuinteresant. Nu te-ai razgandit? In legatura cu ce? Haide la preselectie! I-am spus ca asta nu. Eu nu cant in fata oamenilor. Imi spusese ca va fi doar el ca sa ma asculte, doar sa merg sa cant. - Imi pare rau, dar asa ceva nu se va intampla. Dintr-o data devenise intelegator, imi spusese ca bine, ca daca nu vreau, nu o sa ma mai streseze cu aceasta ide. Iar ma surprinse, nu credeam ca poate fi atata de intelegator. Era ora 5 dupa-masa si l-am intrebat cum de e liber iarasi. - Ce e nu mai ai voci de auzit? - Bine ar fi sa termin odata ca nu mai pot. - Cum adica? Cate fete ai testat pana acum? - Multeee. - Cate? - Nici mai mult nici mai putin decat 168 de fete. - Oauuuuuu si cum le testezi? Imi spusese ca le pune sa-si aleaga o melodie, oricare. El o pune la casetofon, iar ele trebuie sa cante, doar ca casetofonul va merge tot mai incet ca sa li se auda adevarata voce, si aici se impotmoleste toata lumea. - De ce? Imi spusese ca nu are o logica pentru asta, dar ma intrebase daca vreau sa incerc si eu aici impreuna cu el. Asta ma puse pe ganduri. Eram mai mult ca sigura ca as fi in stare sa cant alaturi de el, dar nu eram convinsa, totusi am raspuns ca da. El isi scoase telefonul si imi spusese o groaza de titluri de melodii si mi-a spus sa aleg una. - Bad boy nu ai? - Ba da. Iti place melodia aia? - E bestiala. Toata ziua o ascult acasa. Melodia incepe, si incepe el sa cante un pic. Acum, acolo, vocea lui suna perfect. Prind si eu curaj si incep si cant. Pe refren intra si el si uite ca tot asa melodia se termina si noi inca nu ne opriram din cantat. Nu as fi crezut asta niciodata, dar ma simteam chiar bine cantand cu el. Aveam senzatia ca il cunosc de o vesnicie.

13

- A fost excellent. De ce nu vi sa dai proba? - Ai spus ca nu ma mai stresezi. Asculta, aici am cantat ca ai inceput tu si nu e nimeni in jur. Intelege, chiar nu pot sa cant la proba. Imi spusese ca nu e nimic, dar se vedea de la o posta ca ar face orice doar sa ajung sa dau proba chiar daca i-ar placea cum cant doar lui si nu si celorlalte persoane de acolo. - Este timpul sa plec. - Asa e. Fetele te asteapta. - Sigur ca da. - Cred ca plec si eu sa ma mai plimb un pic, ca imediat vine bunica dupa mine si dupa Robert. El o ia pe drumul lui, eu pe al meu, insa dupa 20 de secunde il aud in spatele meu. - Stai un pic! - Ce e? - Am uitat un lucru. Imi spusese ca a uitat sa imi afle numele. Imi intinse mana dreapta si imi spuse: - Sunt Rafael Dolling. - Eu sunt Josette. Imi pare bine de cunostinta, Rafael. - Si mie, Josette.

14

Capitolul II Veste neasteptata

Acestea fiind spuse el se intoarce si se duce pe drumul lui, iar eu merg inaine si se pare ca ajung iar in centru. Acolo il intalnesc pe Robert care imi spusese ca nu mai stie ce sa faca. Desi nu credeam ca o sa spun asta i-am propus sa mergem incet pe jos in drum spre casa, ca doar oricum o sa vina si bunica dupa noi, dar o sa ne intalneasca pe drum. Spre surprinderea mea a fost de-acord. Ne-am schimbat amandoi aparatele iarasi si ne uitam la poze. Dupa un timp suna telefonul meu. Era bunica care ma intreba unde suntem. - In drum spre casa. O luam pe drumul pe care am venit, deci uita-te dupa noi pe drum. Desi credeam ca bunica va striga la noi, nu era deloc nervoasa si imi spusese ca o sa ne gaseasca imediat, si ca ei acum pornesc de acasa. Asa a si fost in mai putin de cinci minute observ masina bunicii venind inspre noi. Era o SKODA neagra. Ne facuse semn ca merge si intoarce si vine dupa noi. In doua minute eram si in ea. - Noo, ce ati facut astazi? V-ati distrat? Aceste au fost primele vorbe ale bunicii cand am intrat in splendida ei masina. Atat eu cat si Robert ii spusesem ca am facut multe poze si ca ne-

15

am distrat de minune. Am ajuns acasa foarte repede, iar acolo mama si tata ne invitara in living. - Acum spuneti-ne tot! Se pare ca parintii nostri erau chiar curiosi ce am facut astazi, asa ca incepuse Robert. - Am fost in parc in majoritatea timpului, unde am facut pozele care sunt pe aparatul meu, dupa am mers la un teren de football unde miam facut noi amici si am jucat cu totii un scurt joc de football. Dupa m-am intalnit cu Josette si am pornit pe jos in drum spre casa. Cam atat. - Acum eu, asa-i? Mama si tata daduse din cap in semn ca da , asa ca nu am avut de ales, asa ca am inceput sa le spun ca la inceput m-am plimbat, dupa mi se facuse sete si am mers sa beau un ceai. I-am mai spus ca m-a sunat bunica, iar dupa ce ne-a dat aparatele foto m-am dus impreuna cu Robert in parc unde am facut multeee poze foarte faine. Urmatoarea ide pe care le-o spusesem era ca atunci cand Robert se duse la terenul de football eu am mers si am stat pe o banca ca sa vad pozele. Le-am mai spus ca m-am intalnit cu Rafael Dolling si ca am inceput sa cantam amandoi in parc. - Cam atat. - Oauuuu, chiar l-ai intalnit pe Rafael dolling? Ma intreba bunica. - Da. Bunica ma intreba daca am fost la preselectia pe care o tinuse el astazi. I-am spus ca nu. - Bunico, eu nu pot sa cant in public. - Dar in parc ai cantat? I-am spus ca da, dar acolo nu era nimeni. Daduse din cap intr-un fel foarte ciudat, si incepuse sa imi spuna ca tanarul cantaret pe care l-am cunoscut eu astazi e foarte de treaba. Intreband-o de unde stie asta, imi spusese ca stirile sunt totul, iar ea la stiri nu a auzit nimica rau despre el. - Si crezi ca asta inseamna ca e baiat bun? Mi-a spus ca da, si nu aveam cum sa o contrazic, pentru ca eu chiar nu stiam nimica despre viata lui. Mancarea era deja pe masa, iar eu si Robert eram primii care ajunsesem la ea, dupa o zi in care am mancat doar cipsuri si sandwich-uri. Se

16

pare ca mama facuse ciorba de legume, care era minunata. De acum si pana la 11 noaptea eu si fratele meu tot povesteam pe lung ce am facut in fiecare minut de astazi. La 11 parintii nostrii se gandira sa ne lase sa mergem sa dormim, iar eu cum m-am pus in pat eram deja in vise. Am dormit atat de bine pana dimineata cand ma trezii singura. Era si de inteles, doar era ora 10. Am cobarat in living unde erau din nou cu totii. - Iar sunt ultima? - Asta e viata, draga, imi spusese tata. - Daraa.., de ce trebuie sa dorm eu de fiecare data mai mult? - Bine ca poti dormi, draga, imi spusese bunica. Uita-te la mine, eu as dormi, insa dupa ce toate viata m-am trezit dimineata ca sa merg la serviciu, acum nu mai pot sa dorm. Si veni si ma stranse in brate, si chiar ma simteam un pic mai bine. M-am asezat la masa si am mancat paine cu gem si am baut un ceai cald, cand bunica ma intreba: - Astazi unde vrei sa mergem? - Mergem si astazi undeva? - Sigur ca da. Spune unde vrei? - In patla somn. Mi-a spus ca cu mine ii e usor. A spus ca trebuie sa ma duca undeva o zi, iar in urmatoatele doua trebuie sa ma lase doar sa dorm. Ceea ce ma surprinse era ca, izbucnise si spuse: - Draga mea, nu stam astazi acasa. Mergem cu totii la sora mea din orasul vecin. - Ce? Dar vreau sa dorm! - Trezirea, draga. Du-te, spala-te pe fata si imbraca-te si sa nu uiti sa iti descarci pozele in leptop, pentru ca sa poti sa faci poze noi. Acelasi lucru sa il faci si tu Robert. Se pare ca nici fratele meu nu vroia sa merga nicaieri astazi, insa asta e. M-am dus si am facut un dus care m-a mai trezit un pic, iar dupa eram in fata dulapului. Chiar nu aveam ide cu ce sa ma imbrac. Am gasit un tricou foarte fain de ala care se poarta la colanti. Si chiar era buna idea asta, doar ca inca nu era vremea de colanti, totusi mi-am luat o alta pereche de blugi care aveau diamante pe buzunare. Nu imi venea sa cred insa am gasit chiar si o geaca de blugi bestiala. M-am gandit sa imi iau adidasi, dar am ajuns la

17

concluzia ca o sa imi strice imbracamintea, asa ca in picioare mi-am luat balerini. Am ajuns in fata oglindei si cu parul chiar nu stiam ce sa fac. L-am pieptenat si am gasit pe acolo o cordeluta cu fundita, care imi placea. Mi-am pus-o in par, iar in materie de farduri m-am facut doar cu rimel si fond de ten. Nu aveam de gand sa ma fac cu ceva pe la ochi. Am iesit afara in curte. Iar eram ultima care ajunge. Acest lucru devenise deja obisnuinta, eu eram ultima intotdeauna. Bunicul si tata erau imbracati la 4 ace, cu cate un costum interesant, bunica avea si ea un fel de costum, insa era cu fusta lunga, iar costumul mamei avea fusta scurta. Se pare ca doar eu si Robert eram in blugi, dar la cat de adormita eram inca chiar nu imi pasa nici daca eram singura in blugi. - O sa mergem cu doua masini. Asta ne-a spus bunicul care era in masina cu bunica si o luase inainte pentru a ne arata drumul. Restul mergeam cu masina tatei. Pe drum am avut noroc cu Robert care tot mai imi dadea cate un cot si ma trezea, ca daca ma observa fie mama fie tata ca dorm, le-as fi stricat toata ziua si nu vroiam nicidecum asta. Am ajuns la matusa Aurelia cam in doua ore si ceva. Acolo ea ne invitase inauntru, si ne prezentase pe Andrei si pe Andreea. - Buna! Ei erau verisorii nostri, cu care, se pare, ca o sa ne distram noi astazi. Cat timp adultii vorbeau despre ei, noi patru nu stiam ce sa facem. - Ce aveti bun de vazut in orasul vostru?ii intrebai eu. - Avem gradina zoologica si botanica, avem parcuri si magazine uriase, ne spusese Andreea. - Okay. Ne puteti duce pe la gradina zoo si prin ceva magazine. - In parcuri nu, ca m-am saturat, adauga Robert. - Sigur ca da. Am mers la adulti si i-am anuntat ca plecam. Nu s-au opus nici unul dintre ei. Andrei ne dadu idea sa mergem pe jos ca e mai interesant, decat cu taxi. Am fost cu totii de-acord, asa ca am inceput sa ne miscam. Pe drum noi le-am spus viata noastra. Ca pana acum am stat la tara si acum pentru un an o sa stam aici. Le-am spus ca ii asteptam pe la noi cand au timp. Ne-au spus ca o sa vina cu siguranta. Au inceput si ei sa ne spuna cum isi traiesc viata in mod normal. Si uite ca asa ajungem in fata gradinii zoo. Andrei si cu Robert au mers sa cumpere 4 bilete si sa plateasca taxa foto. Se pare ca era o zii in

18

care era cam plina gradina, dar nu ne deranja asta. Era o galagie acolo inauntru, ca am decis sa ne uitam prima data la animalele de afara. Ne-am facut poze pe langa absolute toate animalele, si chiar ieseau si bine in poze erau cam prostute. Dupa o ora de stat afara, ne-am decis sa mergem si in interior, unde am repetat tot ceea ce am facut afara. - M-am saturat de animale pe toata viata! Le-am spus eu. Au inceput cu toti se rada, dar ce le-am spus eu nu era o gluma, era adevarul. Chiar ma saturasem de ele. Am iesit afara din granitele gradinii zoo si mi-am amintit ca inainte se spunea ca sunt magazine interesante pe aici. - Asa e, spuse Andreea. Daca vrei sa faci poze si acolo, platesti o taxa si poti sa te imbraci cu orice haine si sa iti faci poze in ele fie daca le cumperi, sau nu. Mergem? - Normal. Sunt si ceva haine mai ciudate sa ii imbracam pe baietii astia? - Sigur ca da. Mergeam din ce in ce mai incet, asa ca ne-am gandit ca inainte sa intram intr-un restaurant ca sa mancam ceva. Asa am si facut. Am intrat in primul restaurant pe care l-am gasit si ne-am comandat meniul zilei. Chiar se merita era 10 lei de persoana si avea felul I, felul II si desert. Noi ne-am mai comandat si sucuri si apa minerala la alegere, ca sa ne mearga mancarea pe gat. Am mancat linistiti, iar cand am ajuns in fata magazinului era aproape ora 4 dupa-masa. Am intrat cu totii linistiti in magazin. Ajungand inauntru am ramas uimita. Locul era urias. Pe mijlocul magazinului erau scarile care erau splendide. Noi eram acum la parter, insa mai avea cateva etaje, ca numar 3. Aici la parter, pe partea din stanga era doar alimente, iar pe partea din dreapta erau doar bijuterii. Erau asa de frumoase, atat lantisoare cat si inele sau bratari din aur sau din argint, cu diamante sau fara. Ne-am hotarat ca aici o sa stationam inainte sa iesim, asa ca am urcat un etaj. Spre surprinderea noastra la acest nivel erau doar haine pentru copii mici, de la bebelusi, pana la cei de 12 ani. Am mers iarasi pe scari si uite ca in sfarsit am ajuns la nivelul nostru. Era un aer foarte fresh acolo. Iar culoarea peretilor era una foarte deschisa, un fel de lamaie care te facea sa te simti mult mai bine. Peste tot erau atat manechine imbricate, cat si umerase care ne descriau mai bine anumite haine. Pe jumatatea din dreapta erau haine de fele, iar pe cealalta jumatate haine de

19

baieti. Erau pijamale, trening, blugi, orice. Am hotarat sa mergem prima data in jumatatea noastra, de fapt baietii au hotarat asta, si am fost de-acord. Pijamalele erau primele care ne sareau in ochi, intreband vanzatoarea daca are ceva mai traznit, ne-a spus ca da si ne-a indrumat un metru mai incolo. Am inceput cu totii sa radem. Era agatata pe un umeras o pijama care avea animale, nu imprimate pe ea, ci care ieseau din ea. Era bestala pentru o persoana de circ, nicidecum pentru mine, dar cum se spune Razi , razi tu Harap-Alb, se pare ca baietii nu s-au lasat pana nu ne-am imbracat, atat eu cat si Andreea, cu cate o pijama de aia. Si ne-au facut poze in ea, dar eu doar la inceput ma simteam prost, dupa chiar ma simteam bine in ea. - Nu aveti de gand sa stergeti pozele astea , din greseala? - Nicidecum, Andreea. Astea vor fi o amintire foarte faine peste cativa ani. Chiar nu credeam ca Robert si Andrei pot fi atat de convingatori, insa am ajuns sa ne cumparam de-adevaratelea cate o pajama de aia roza. Dupa am ajuns la cateva bluzite foarte faine pentru sezonul asta, iar pe alea le-am cumparat, cu sau fara convingerile baietilor. Uite ca asa am ajuns in jumatatea baietilor, ce era chiar enervant era ca nu existau pijamale de alea ca a noastre. Dar le-am gasit tricouri de alea toate taiate, si cum am observat le-am propus sa se imbrace cu ele. Si ca imbracamintea sa fie completa le-am gasit si pantaloni cam tot asa. Saracii de ei, se simteau atat de prost, dar le trecu dupa primele 30 de poze si dupa se distrau si ei chiar daca erau imbracati ca oamenii dusi cu pluta. Lor le-am gasit dupa si cateva tricouri interesante pe care si le-au cumparat ei de buna voie, dar chiar ne placeau si noua. Tot asa petreceam noi pe acolo pana cand Andrei se uita pe telefon: - Oauuuuuuuuuu, e 5 jumate. - Deja? - Se pare ca da, dar mai avem doar un nivel asa ca mai putem rezista un pic. Asa am si facut, am urcat la ultimul etaj, unde erau doar haine de gala, la 4 ace. Doar rochii de toate modelele si culorile si costume, atat pentru barbati cat si pentru femei. Aici chiar nu aveam cu ce sa ii imbracam pe baieti, dar pentru noi erau o multime de haine. Nu au mai trebuit sa ne convinga sa ne imbracam, pentru ca eu si Andreea eram deja in cabine proband rochii. Am inceput cu unele lungi, dar bestiale, a mea rosu aprins, iar a ei albastru

20

turcoaz. Aratam bestal amandoua si asta au recunoscut si baietii. Ne-au facut poze una dupa alta, iar noi ne simteam foarte bine. Tot schimband rochii am ajuns la ceva chiar foarte scurt, de alea care se poarta mai mult vara, dar erau exceptionale. Pana la urma dupa atata probat am hotarat sa ne luam si noi cate o rochie, dar noi doua eram prea confuse, pentru ca ne placeau toate, asa ca am lasat baietii sa aleaga. Ei ne-au ales cate o rochie care e in fata mai scurta, in spate mai lunga un pic. A mea avea culoarea albastra, iar a Andreei era verde. - Baietii astia chiar stiu sa aleaga ce e frumos! - Chiar nu credeam asta, dar asa e. Ne-am schimbat si ne-am imbracat cu cate un costum, la care Robert ne-a spus ca aratam ca doua sefe de la vreo firma. Am ras pana nu am mai putut, iar la indicatia fratelui meu am stat intr-o poza foarte serioase, si cand ne-am uitat si noi la poza, am observat ca avea dreptate, chiar aratam foarte sefe, cum spunea el, dar ne placea. Trecuse o ora si am hotarat ca e timpul sa revenim la bijuterii, ca daca nu o sa plecam fara sa le vedem. Am ajuns jos imediat si am ajuns cu graba langa bijuterii. Ce era cel mai ciudat era ca erau foarte foarte scumpe, asa ca am hotarat ca ne e de ajuns pozele cu ele, nu si sa le cumparam. Deci, chiar erau foarte faine, dar ghinionul nostru ca nu aveam atatia bani. Am stat cam o ora pana sa putem sa ne delipim de ele, insa pana la urma am iesit din uriasul magazin. Mergem , mergem si trecem pe langa parcarea din fata magazinului si vedem ceva ce ne fura privirile la toti patru. Era un PORSCHE 978 SPYDER bestial. Avea culoarea gri-metalizat. Era o frumusete. - Vreau si eu una! - Da, si eu. E atat de frumoasa. - Aici aveti dreptate fetelor, e foarte tare, si nu doar pe dinafara, dar daca ati stii voi ce are si inauntru. - Si tu sti? - Nu, dar banuiesc ca este mult mai rapida ca orice masina din familiile noastre. - Aici ai dreptate, Andrei, spuse Robert. Oauuuuuuuuu sa ajung eu in ea, ce as zbura de aici!

21

Trebuia sa fac ceva ca sa revenim la normal cu totii. Masina asta ne furase mintiile, asa ca nu ne puteam abtine sa nu ne facem poze pe langa ea. Ne-am pus prin toate partile ei posibile, dar acest lucru nu ne facea sa ne luam gandul de la cum ar fi de frumos daca am avea si noi una. Ce bine ne-ar fi sa o avem fie doar pentru o saptamana. Deci, acum serios, asa ceva vedeai doar in reviste si in filme, mi se parea imposibil sa fie aici, in fata unui magazine, iar noi din intamplare sa fim exact aici in acest moment. Ce ma facea sa ma simt mai bine era ca ne multumeam cu pozele care erau bestiale. - Haideti sa plecam, noi oricum nu o sa avem asa ceva niciodata. - Ai drepatate, surioara, haide. Si ne-am luat cu totii si mergeam incet, si desi nici unul nu recunosteam, fiecare ne gandeam la acea masina. Fiecare in felul lui. Mergeam pe marginea drumului cu mintile pierdute, nu scoteam nici unu nici o vorba, nici nu aveam cum pentru ca absolut toti patru eram cu mintea foarte departe, doar la masina aia gri-metalizat. Robert a rupt tacerea si ne spuse sa ne revenim ca e doar o masina, insa nu avea cum sa ne faca pe noi sa uitam, cand si el se gandea doar la acel lucru. Mergeam tot asa, si se pare ca doar telefonul lui Andrei sunand ne trezira la realitate. Era matusa Aurelia. - Unde sunteti, copiii? - Pe drum, mami. - Veniti acasa? - Da, ajungem imediat. Telefonul asta chiar ne aduse la realitate. Acum mergeam pe drum facand glume. Radeam si ne distram. Andreea s-a impiedicat. Mai in gluma mai in serios a inceput sa planga. Avea o julitura cam urata la genunchi, si chiar cred ca o durea. Ne-am oprit cu totii pe o banca si i-am sters rana cu un servetel umed, incepuse si ea din nou sa zambeasca si totul devenise din nou excellent. Acum mergeam un pic mai incet ca sa nu o punem sa se forteze. In 20 de minute am ajuns la casa lor, iar acolo nu era nimeni in casa. Am inceput sa credem ca acum ne fac ceva glume proaste, insa cum inaintam un pic i-am observat pe toti in curtea din spate la un gratar. Ne invitasera si pe noi, insa nu la mancare pentru ca nu mai era, ci la cateva vorbe. Nici unu din noi nu avea chef sa povesteasca acum. Noroc cu Andreea ca ii venise ideea sa le aratam hainele cumparate si asa vor uita ca mai trebuie sa le si povestim. Tot asa trecu timpul pana cand se facuse ora opt

22

jumatate, iar mama propuse sa mergem acasa. Am fost cu totii de-acord,cred. Am pornit imediat spre casa, insa nu inainte ca Andreea si Andrei sa ne promita ca vor veni si ei in vizita la noi. Ne urcasem iar in masini si am pornit spre casa. Nu m-am gandit la asta nicidecum, insa bunicul se gandise sa se opreasca la un restaurant ca eu si Robert sa mancam. Se gandise ca ei au mancat gratar, insa noi nu. Nici Robert si nici eu nu ne-am opus. Intram si ne asezam la o masa. Ne comandam ceva de baut si mancare. Dupa vreo 15 minute ni se aduce mancarea, o mancam linistiti, am mai stat si la un desert, abia dupa bunicul ne spune ca e timpul sa plecam. Suntem de-acord, asa ca pornim spre casa. Cand am ajuns acasa era miezul noptii. Si ca si cum nu ar fi fost deajuns pentru ziua de azi vine vecina bunicii de alaturi si o roaga frumos sa ne lase pe mine si pe Robert sa mergem cu nepoata ei intr-un club ca peste doua zile pleaca si chiar vroia sa mearga. Bunica noastra nu are nimic impotriva, totul depinde acum de noi. Chestia era ca nici nu aveam timp sa ne gandim pentru ca imediat era o fata langa noi, cam de varsta noastra. - Buna, eu sunt Crina. - Buna. Eu sunt Josette, el e Robert. - Deci, ce spuneti? Veniti cu mine. - Paiiiiiiiii - Haideti, va rog, bunica mea nu ma lasa singura. Si chiar vreau sa merg. - De ce? - Paii, eu sunt de la tara si nu am fost niciodata intr-un club, vreau sa vad cum e. Auzind acestea, eu si Robert ne-am facut semn ca acceptam, pentru ca ne-am amintit de noi. Ne-a spus ca e de la tara, si asta ne face sa credem ca chiar isi doreste cu adevarat si ca noi o sa facem o fapta buna. Totusi, eu si Robert am mai fost in cluburi pana acum, asa ca nu ne tenta asa de tare, insa am hotarat sa o facem pentru Crina sa vada si ea cum e. - De-acord Crina. O sa mergem. - Ce bine imi pare. Multumesc mult. - O sa ii duc eu acum, anuntase bunicul. Cu totii au fost de-acord asa ca am urcat din nou in masina, desi nu credeam ca o mai urc azi, dar daca stau si ma gandesc mai bine deja e alta zi

23

ca e trecut de miezul noptii. Bunicul parcase masina, si ne spuse ca atunci cand o sa venim acasa sa cheman un taxi si ne-a dat un nr de telefon. Am fost de-acord, asa ca am coborat, iar bunicul intoarse masina si pleca. Am mai mers cateva sute de metri, iar dupa un colt se vedea mare ca scrie CLUB PERFECT . Am intrat inauntru, se auzea cum se terminase o melodie si incepuse alta, una foarte lenta ,am urcat niste scari, iar Crina nu mai stia ce sa faca. Robert o luase de mana si au mers inainte si au inceput sa danseze, sa se distreze. Eu am mers la bar, mi-am luat un Fanta de struguri, si am inceput sa beau. Era tot aceeasi melodie mai lenta si ma tot uitam la Robert si la Crina. Se pare ca se intelegeau destul de bine dupa ce s-au cunoscut de o jumatate de ora. Ma treceau fiori, am inceput sa ma simt singura, ceea ce nu mi se mai intamplase pana acum. Baiatul care vindea la bar ma invitase la acest dans, dar eu chiar daca sunt de obicei adormita, melodia asta este prea lenta pentru mine. L-am refuzat politicos si i-am explicat ca eu nu dansez pe melodii lente. Auzind acestea mi-a spus ca la urmatoarea melodie ma va invita iarasi. Am fost de-acord ca o sa merg daca o sa fie o melodie mai vesela. Stateam si pierdeam vremea asteptand sa se schimbe melodia. Nu pot sa cred, baiatul care vindea chiar avu dreptate, incepuse o melodie foarte faina, desi nu eram inca in apele mele, am acceptat sa merg sa dansez. L-am tras dupa mine pana la Robert si Crina. Stiam ca in orice moment ii poate merge un client la bar si el ar trebui sa plece. Am inceput sa vorbim si sa ne cunoastem mai bine. Era foarte politicos baiatu`. S-a terminat o melodie a inceput alta si pe la mijlocul acesteia imi spusese ceea ce ma gandeam eu mai inainte: - Trebuie sa plec, am niste clienti,o sa mai vin. Asta imi soptise la ureche si pleca. Am ramas singura, insa Robert era pe faza si ma intoarse catre ei si dansam toti acum. Saream ca nebunii, ne distram, insa orice fericire nu tine mult, iar venise o melodie lenta, iar fratele meu dansa, si chiar imi parea bine pentru el. Cat despre mine, am iesit afara la un pic de aer curat. Era foarte mult fum acolo, si mie chiar nu imi place fumul, il uram dintotdeauna. Cobor scarile cam in viteza, ies pe usa, ajung afara si ma impiedic in pragul usii si ma intersectez cu o persoana. Chiar nu vedeam bine cine era pentru ca era noapte, insa imi cerusem scuze si am mers mai departe pana la un copac pe langa care era gard si m-am pus pe el. Nu ma pun bine ca

24

observ ca acea persoana de care m-am tocat vine catre mine. Nu ma stresam daca era un baiat klumea, insa chiar fuma si asta ma dispera. Venise si se oprise in fata mea. - Buna, Josette. - Ma cunosti? - Normal. Chiar nu intelegeam cine putea fi. Singurii care ma cunosteau erau verisorii mei si Crina. - Haide, Josette, cum nu ma cunosti? - Nu te cunosc. Tu de unde ma cunosti? - Josette, sunt eu, Rafael. Am ramas fara cuvinte, cum sa fie Rafael. Totusi se pare ca el era, pentru ca se puse pe gard langa mine, si ii vedeam si fata si ochii aia albastri atunci cand se aprinse farurile unei masini. - Acum stii cine sunt? - Se pare ca da. Mi-am amintit, insa nu inteleg un lucru. - Care? - Ce cauti tu aici? - Am venit sa ma imb.distrez un pic. - Ce-ai vrut sa zici inainte? - Nu conteaza, dar tu ce cauti aici? - Sunt cu o vecina si cu fratele. Dar nu vorbim de mine acum, ci de tine. - Ai dreptate. Si se apleca si ma cuprinse luandu-ma in brate. - Nu te credeam atata de prost. De ce fumezi? - Dar nu fumez. Si aruncase pe loc tigarea din mana. Chiar nu intelegeam de ce neaga. Daca fumeaza poate sa fumeze. Nu conteaza ce zic eu. Intrebandu-ma de ce m-a interesat daca fumeza, i-am spus ca urasc fumul. - Si in concluzie pe cei care fumeaza. - Exact. - Ce ar trebui sa fac sa nu ma urasti? Daca vrei ma las de fumat. - Nu ai sa poti. Mai bine o lasam balta.

25

Ma ridic si am vrut sa ma indrept inapoi spre club, insa ma prinse de mana si imi spuse sa nu plec. Nu stiu de ce, dar m-am pus inapoi, iar el a inceput sa imi povesteasca ca a fost odata intr-o trupa si erau foarte uniti, dar intr-o zi s-au despartit, iar el a ramas singur. - Bine, asta o stiu. Cred ca ar trebui sa plec. Ma oprii iarasi spunandu-mi ca mai are un pic. Am fost de-acord, asa ca continua. Imi spuse ca din acea despartire incepuse sa fumeze, si ca a incercat din rasputeri sa gaseasca o fata care sa ii aline durerea la preselectii, dar nu a gasit pe nimeni, iar din cauza asta a inceput sa si bea. Am izbuncnit: - Ce faci, tu ai de gand sa te imbeti acum? - Nu acum. Nu ii mergea prea bine cu minciuna pentru ca vine un baiat la el si ii spune: - Scuze ca a durat atat, dar era coada. Uite-ti whiskey-ul. Auzind astea, chiar nu am mai stat pe loc. Aveam atatia nervi in mine ca daca mai stateam cred ca explodam. M-am ridicat si am plecat, iar Rafael venise dupa mine. Ma luase de mana si imi spuse ca ii pare rau ca s-a apucat de baut si de fumat. - E viata ta, faci ce vrei cu ea. Nu imi pasa. Pa. - Nu pleca. Te rog. Ma luase in brate si ma sarutase. Era asa de dulce si de frumos. Avea buzele atat de pufoase. Acest sarut nu mi l-am putut imagina mai bestial decat era. Parca eram in al 9-lea cer, ma simteam atata de bine ca nu imi mai venea sa ii maid au drumul, iar ce era mai important era ca nici el nu ma lasase din brate, dar orice minune nu tine mult. La cat de frumos era sarutul mirosea a fum si asta ma trezit la realitate. M-am indepartat de el si i-am tras o palma buna, care sunt aproape sigura ca l-a cam durut, dar trebuia sa o fac si am plecat in club. Am urcat scarile in graba si am observat pe Crina si Robert ca stau dupa o masa si m-au chemat si pe mine. Am mers sperand ca o sa uit ce s-a intamplat afara. Chiar nu aveam deloc noroc. Cum am ajuns acolo ma si intrebau unde am fost si ce am facut. - Paii.., stiti voi am fost pe afaraam luat un pic de aer curatvoi ce ati mai facut? - Ne-am distrat de minune. Ce e Josette, vrei sa mergem acasa?

26

- Nu, Crina sunt bine, nu vreau sa iti stric prima noapte in club. - Nu o sa imi strici nimic, pentru ca m-am simtit foarte bine. Multumesc. - Stii ce? Mai stam o jumatate de ora si plecam. Haideti la dans. Nu puteam sa le spun ce s-a intamplat afara. Si singura metoda sa ii fac sa uite ca eu mai mult timp am stat afara decat inauntru era sa mergem la dans. Spre bucuria mea erau doar melodii house. Am mai lasat si eu la o parte gandurile si dansam. Venise si Edward, baiatul de la bar. Imi aduse sucul care statea acolo de mult timp si dansand imi spuse la ureche ca m-a vazut afara. Am amutit pe loc. Ma treceau acum toate frigurile. Ma invitase sa merg sa stau la masa si am mers acolo unde am stat mai inainte cu Robert si Crina. - De ce te-ai despartit de el? - Nu m-am despartit de nimeni. - De baiatul de afara. - Il cunosti? - Nu, nu am putut sa ii vad fata pentru ca era destul de intuneric. - Si tu cand ai fost afara? - Am prins doar faza cand tu te ridicai si el a venit dupa tine, cand ai fost sarutata si cand i-ai dat palma. - Si dupa ce am plecat, ai mai fost afara? - Esti curioasa ce a facut, asa-i? Nu aveam cum sa neg, eram chiar foarte curioasa ce a facut dupa ce am plecat. Acum imi dau seama doar ca mi-ar fi placut foarte mult sa nu fumeze. Ce fain era, poate ca eram un cuplu acum. Si chiar nu pot sa suport gandul asta, cum e posibil ca tocmai el sa fumeze, si pe deasupra sa si bea. Nu pot sa cred asta, insa imi pare bine ca nu l-a recunoscut. Sper doar sa nu il mai fi vazut nimeni, pentru ca altfel cariera lui e dusa pe rapa. - Sa stii ca dupa ce ai plecat, a mers inapoi pe gard, unde prietenul lui ii dete un pahar si il bau tot deodata. - Ce? - Dupa fumase tigara dupa tigara. La cinci dintre ele am fost si eu de fata, dupa am venit inuntru, poate a continuat, poate nu a continuat. Tocmai se pusese o melodie lenta. Crina a vrut sa vina, Robert o oprii si o lua la dans, se pare ca el observase ceva. Mie in schimb imi venise lacrimile. Nu mai stiu daca de la melodie sau de la vorbele lui Edward, insa

27

chiar nu le puteam oprii. El imi oferii umarul ca sa pot sa ma descarc, si chiar ii multumeam pentru asta. Aceasta veste era cea mai rea din cate imi putea da. Nu era destul ca fuma, dar era atat de tampit incat sa si bea. Chiar nu intelegeam de ceeram aproape sigura ca peste orice se poate trece fara sa apelezi la tigari sau alcol, dar el nu, trebuia sa ia varianta cea mai usoara. Ma chinuia acest gand si pe o parte imi doream sa nu il mai vad niciodata, insa pe cealalta parte imi doaream sa il vad acum si sa ii mai trag cateva palme ca sa se invete minte. Dupa un timp am primit un mesaj. Era de la Robert. Imi spusese sa imi sterg lacrimile ca atunci cand se termina melodia plecam. Am fost deacord. Chiar le-am sters ca sa nu se mai vada, insa ele inca erau inca, acolo, in sufletul meu. Si nu cred ca se vor duce repede de acolo. Melodia se terminase. Eu si Edward ne-am ridicat. Crina si Robert venire catre noi. Am iesit toti patru afara. Robert sunase un taxi care ne spusese ca e imediat dupa colt. I-am multumit pentru tot lui Edward, iar el in schimb ne mai invitase pe toti pe la club. Ne-am luat ramas bun si el s-a dus inapoi in club, iar noi in drumul nostru. Afara incepuse sa se faca un pic de lumina. Si ca si cum nu ar fi fost de-ajuns, il observ iarasi pe Rafael, avea o geaca neagra pe el. Statea in fata unei masini, a lui cred. Cat as fi vrut acum sa fiu singura si sa merg la el sa ii.nu mai are rost, oricum nu aveam cum sa fac nimica. Eram cu Robert si cu Crina si asta ma opera din orice aveam de gand sa fac. - Josette, vrei sa razi un pic? - Sigur ca da , ce e? Imi spusese ca in parcare este o masina care seamana exact cu aia pe care am vazut-o pe zi in fata magazinului urias. Chiar radeam la auzul acestor vorbe. Degeaba ma uitam eu la masini ca nu il vedeam decat pe Rafael. Neam oprit in loc, iar Robert imi spusese ca e masina langa care e un baiat cu o geaca neagra. - Ce? - Acolo in parcare. Toate au inghetat in mine cand am auzit. Am inceput sa ma rog sa mai fie un baiat in parcare cu geaca neagra. Insa era doar el si se uita la noi, iar eu ma uitam la el. De ce trebuia sa aiba si masina aia. Taxi-ul venise si noi ne urcam in el, Rafael nescapandu-ma din ochi, insa nici eu nu am avut

28

puterea sa-l scap doar atunci cand chiar trebuia sa urc in masina. Imi placeau ochii lui mai mult ca prima data cand i-am vazut. Crina se puse in fata, iar eu Robert in spate. Fratele meu chiar era ingrijorat, ma intrebase foarte incet ce am. Am dat din cap si am spus ca doar somnul e de vina. Cand am ajuns in fata casei era patru dimineata. Ne luasem la revedere de la Crina, care la randul ei ne multumeste pentru aceasta seara, mai bine zis dimineata. Ea merge in curtea ei, eu si Robert in a noastra, si ca sa vezi bunica ne iese in fata. - Neata, copii? Unde mergem azi? - Bunico, nu stiu ce face Robert, dar eu merg la somn. - Si eu merg la somn, asa cum zice Josette. - Of, of, ofeu cand eram tanara o tineam din petreceri in petreceri, iar la voi in cap e numai somn. Copii din ziua de azi! Pana in fata dormitorului bunica ne tot spuse ce facea ea cand era tanara si ce nu facem noi acum. Totusi inainte de a intra in camera bunica ne spuse la amandoi ca daca nu ne trezim pana la amiaza ne trezeste ea. - De ce, bunico? Eu mor de somn. - Daca dormiti prea mult, nu mai puteti dormi deseara. - Bine, noapte buna. - Ce? E dimineata copii! Atat eu cat si Robert nu mai am vrut sa auzim nimic, asa ca ne-am dus fiecare in camera lui. Eu m-am aruncat in pat cum l-am zarit, asa imbracata, insa am stat 10 minute si nu aveam somn, nu puteam sa adorm, asa ca m-am schimbat in pijamale. Gandul meu numai acasa nu era, era departe, langa Rafael. Dupa m-am pus frumos pe perina, m-am invelit si am reusit sa adorm si eu intr-o jumatate de ora. Cand m-am trezit era ora 11 jumatate. Am coborat in sufragerie si iar era tot familionul acolo. Iar eram eu ultima, dar nu mai conta. Eram plina de viata. Am ajuns acolo si le-am spus ca am avut un vis ciudat. - Ce ai visat?, intreba tata. - Paii.., eram eu, Robert si o nepoata a unei vecini de pe aici, si am mers intr-un club. Si ca ne-a dus bunicul cu masina. - Josette, nu a fost vis. - Cum sa nu, Robert? - Noi am fost aseara in Club PERFECT .

29

Ce? Chiar nu imi venea sa cred asta. Chiar nu a fost vis, a fost realitate. Ma simteam mult mai bine cand stiam ce era doar un vis si nu ca realitate. In concluzie, nu era vis ca eu m-am intalnit cu Rafael la Club, ci era realitate. Toata fierbeam de nervi, era adevarat ca el fuma si consuma alcol. Nu mai puteam, trebuia sa uit tot ce s-a intamplat acolo. - Deci, ce facem azi? - Bunico, iar incepi. Nu ies din casa azi! - Pai, eu nu am zis ca trebuie sa iesim. Doar ca facem orice doar ca sa nu mai dormiti pana deseara. - Deci, asta e? no,bine bunico, facem orice, atat timp cat nu trebuie sa ma schimb din pijamale. - De ce? - Sa fiu sigura ca nu plecam in nici un loc. Spre surprinderea mea au fost cu totii de-acord. Asa ca ne-am pus pe covor, cu totii, si am inceput sa ne jucam carti.

30

Capitolul III Minciuni

Am jucat carti cam 2 ore dupa care ne-am plictisit, sau cel putin eu m-am plictisit, imi statea gandul doar la asa-zis visu` meu. Ma mai si enervasem la joc pentru ca aproape intotdeauna pierdeam. Am pus piciorul in prag si am inceput sa ma joc de-adevaratelea. Acum imi placea, am inceput sa uit de toata lumea care nu avea ce cauta in inima mea. Acum, eram doar eu, mama, tata, Robert, bunica si bunicul. Si era foarte bine cu atatea persoane, nicidecum nu mai trebuia un baiat nebun care fumeaza si consuma alcol, care sa imi tulbure mintea. Cu toate acestea, Rafael tot nu putea iesi din acel loc in care s-a instalat. Era acolo si asta ma facea sa fiu si eu cu capul in nori. M-am ridicat si i-am anuntat ca merg sa stau in pat si sa navighez un pic pe internet. Nimeni nu a avut nimic de obiectat, ceea ce ma surprinse, eram mai mult ca sigura ca bunica ar fi spus ca trebuie sa stau acolo cu ei, dar nu, dintrodata erau foarte intelegatori, iar asta ma facea sac red un singur lucru: ca ei toti pun ceva la cale. Nu am mai stat sa imi bat capul ca chestia pe care au de gand ei sa o faca, nu mai aveam puterea aceasta. A lasat totul balta si m-am dus si am urcat scarile incet, incet si simteam cum ma trec toate frigurile. Mi se parea ca nu se mai termina odata. Puteam sa jur ca pana acum mi se parea mult mai putine trepte. Ajungand la mine in camera, m-am dus si m-am aruncat in pat, si am inceput sa ma uit la tavan. Razele soarelui au intrat pe fereastra si au inceput sa ma lumineze toata, insa fata era umbrita din urma

31

draperii. Credeam ca daca vin si ma pun in pat o sa dorm si o sa uit de anumite personae, insa nu era asa. Tot uitandu-ma la tavan am inceput sa imi derulez in minte toata faza de la Club. Am inceput sa cred ca am avut doar un urias ghinion, in loc sa ma bucur ca m-am intalnit din nou cu el, ghinionul a facut ca el sa fiu unul din baietii rai, iar asta mie nu imi convine deloc. Ma deranja foarte tare acest gand. - Ce bine ar fi fost sa nu mergem atunci in Club ! Am inceput sa vorbesc singura si asta nu era un semn bun, dar chiar era bine daca nu am fi mers. Ar fi fost treaba lui daca fuma, daca eu nu aflam nu aveam cum sa il urasc pentru asta, iar la faza cu alcolul era excelent daca nu venea acel baiat cu whiskey-ul lui., dar a venit si eu l-am vazut si asta ma durut cel mai tare. Si de parka nu mi-ar fi fost de-ajuns ca m-a sarutat si ca iam tras o palma, dar il mai si vad dupa in parcare, sip e deasupra mai are si masina pe langa care eu mi-am facut cele mai faine poze. Eram doar de cateva zile in acest oras, dar deja il uram. Si uram anumite persoane care traiau acolo, mai ales pe persoana cu ochii mult prea albastri si care avea acel PORSCHE 918 SPYDETR splendid. Desi aparatul de facut poze era in pat, cum inca nu am descarcat pozele, nu aveam curajul sa ma uit pe el, pentru ca nu aveam cum sa evit sa nu privesc pozele care m-ar face sa imi amintesc iar de el. Nu am cum sa neg, insa imi statea gandul doar la el, si imi venea sa merg sa il vad si sa ii mai dau cateva palme bune, pe care sa nu le uite niciodata. - Pot sa intru? Aceste vorbe ma trezira dintr-un micut somn, in care nu aveam ide cand am intrat, dar mi se paruse ca am dormit destul de mult. Era Robert. Asta era foarte ciudat pentru ca el nu venise niciodata la mine in camera. Niciodata nu exista un motiv destul de mare ca sa nu poata astepta pana cand ma va vedea jos. Am inceput sa ma tot gandesc ce-ar avea el sa imi spuna, insa chiar nu eram atat de desteapta. Totusi speram doar sa nu ma intrebe despre faptul ca eu am plans la Club. Doar asta san u ma intrebe, in rest poate orice ca nu e stress. Normal ca i-am dat voie sa intre, doar era fratele meu, iar faptul ca el venise la mine ma facea mult prea curioasa. M-am ridicat de pe perina, iar el se puse in fata mea, pe pat. Soarele deja ajunsese la sfarsitul patului, nu ma ajuta deloc. Ar fi trebuit sa fie acum in ochii lui Robert ca s ail faca san u

32

observe cat de visatoare eram. Arata foarte serios si asta ma infiora. In toti acesti ani, pot sa jur ca nu l-am vazut asa niciodata. Nici macar o data. Muzica canta in laptop-ul meu ca de obicei, insa fata serioasa a fratelui meu tot nu disparuse. El a tacut un timp dupa care ma asteptam ca sa explodeze cu niste intrebari, cum as fi facut si eu cu el daca ar fi fost in situatia mea, dar nu era asa, spre surprinderea mea vorbise cu mine cu un ton foarte bland. - Josette, ce s-a intamplat aseara? Chiar ma asteptam la intrebarea asta, dar inca nu m-am gandit la un raspuns. Si nici acum nu imi venea in minte ce ar trebui sa ii spun. Chestia este ca el ma observase si atunci cand am plans, pentru ca altfel nu mi-ar fi trimis mesajul acela. - Despre ce vorbesti ? - Haide, Josette. Stim amandoi ca in club dupa ce ai venit de afara ai plans. De ce? Ce s-a intamplat afara? - Paiiii. Chiar nu aveam ide ce sa ii spun. Adevarul nu puteam, dar nici sa-l mint nu aveam putere. Robert ma asigurase ca orice voi spune, va ramane secret, daca eu asa vreau. Stiam ca pot avea incredere in el, insa parca tot nu ma lasa ceva sa ii spun totul. Ma durea sufletul ca pentru prima data in viata o sa imi mint fratele. Chiar daca pare de necrezut, nu l-am mintit niciodata pana acum. Tot ce aveam de spus ii spuneam in fata. Doar acuma mi-am dat seama ca noi am fost foarte uniti cu toate ca nu ne intelegeam bine tot timpul. Ca oricare alti frati. Am ajuns la concluzia ca o sa ii spun si un pic de adevar si un pic de minciuna. Sper doar ca atunci cand va afla adevarul sa fie intr-o zi buna lui si sa aiba simtul umorului atunci, ca sa nu se simta rau. Cu toate aceste idei in minte am inceput sa ii spun cate ceva. - Asculta, ai observat si tu ca eu am iesit afara, asa-i? - Da. Dupa ce s-a intamplat? - Paiiiii.am coborat scarile in graba si m-am lovit de o persoana. Ce a pus capat la tot ceea ce aveam in gand sa mint a fost winamp-ul meu. Bad boy incepuse sa cante, iar eu mi-am adus aminte de cat de bine ma simteam cu Rafael atunci, in parc. Nu mai puteam sa spun nici o minciuna, cat ar fi fost ea de mica. Fratele meu observand ca iar sunt dusa departe cu gandurile ma rugase sa ii spun continuarea. Am fost d-acord, asa ca:

33

- Acea persoana era un baiat. - Si vrei sa spui ca ai plans pentru ca te-ai tocat de un baiat? - Nu chiardoar ca ma deranjase prea mult ca el fuma. Ma deranjase atat de tare acest lucru ca atunci cand am venit sus, am inceput sa plang. - Sigur e asa? - Da, Robert, asta e tot. - Dar nu inteleg un lucru, de ce te-a deranjat acel lucru? - Nici eu nu stiu, poate pentru ca mi se parea dragut si imi parea rau pentru el. - Sa sti ca nu te cred. Asta era bunaeu sa ma chinuiesc sa mint si el sa nu ma creada. Era de necrezut acest lucru, chiar credeam ca asa cum pana acum ne-am spus doar adevarul acum o sa ma creada, dar nu dadea nici o urma de intelegere. Acum singura modalitate sa il fac sa ma creada era sa vin cu alte minciuni gogonate, dar aici era o problema: nu mai aveam nimica in gand. - Asculta Josette, stii ca intotdeauna ne-am spus adevarul in fata, acum de ce vrei sa minti? - Dar nu e minciuna, Robert. - Atunci, de ce plangi? Nici lacrimile nu tineau cu mine. Nu si-au ales momentul cel mai bun sa apara in peisaj. Si chiar nu le puteam opri. Chestia era ca acum trebuia sa mai scot o minciuna si nu imi placea deloc sa imi mint fratele. - Robert? - Spune! - Chiar imi placea baiatul acela. L-am vazut din Club si mi se parea un baiat bun. - Si? Haide, continua! Nu destul ca am nascocit o noua mincina, dar mai trebuia sa o si sustin. Am inceput sa sper ca poate e doar un cosmar si sa astept sa ma trezesc din el, dar nu era, era realitate, iar fratele meu astepta o confiramare credibila. - Si cand am observat ca el fumeaza, ma deranjat atat de mult acest lucru ca am venit sus si am inceput sa plang. - Bine. Pana aici te cred, dar tot nu mai inteleg un lucru.

34

Mai aveam un pic si explodam. Nu bine ca am terminat de explicat si aceasta minciuna mai trebuia sa aiba si el alta nelamurire. Pentru prima data in viata chiar a inceput sa ma simt stresata pe el. Mai bine zis Robert ma enerva la culme. - Ce nu intelegi, Robert? - Paide ce a venit dupa barmanul la tine? Ca el a oservat ca plangi, asa-i? - Da, el stia si a venit sa ma consoleze. - De ce a venit el? - Paiiiiii.. Acum eram mult prea nervoasa sa mai scot o minciuna la iveala, dar am inceput sa ma calmez, sa imi pun ordine in ganduri. - Acel baiat este un fost coleg de-al lui. - Si cine e acel baiat? - Doar nu crezi ca asta iti voi spune? - Speram si eu. - De ce vrei sa stii cine e? - Sa merg sa ii dau cateva. - Vezi, tocmai de asta nu iti spun cine e. Si oricum nici nu am facut cunostinta. - Ce? - Doar nu credeai ca am facut si cunostinta cu el? - Ba da. Nu mai inteleg nimic. - Ce nu intelegi, Robert? - Si cum de a venit barmanul la tine? Nu mai pot sa il mint doar asta imi spuneam in minte, dar totusi, el tot intreba si eu trebuia sa ii dau un raspuns adevarat sau fals, acum la alegere. De ce a venit Edward la mine buna intrebare. Doar nu era sa ii spun ca el m-a vazut cand m-am sarutat cu acel baiat si ca i-am dat o palma si asa mai departe. Trebuia iar sa mai inventez ceva. - A venit cu sucul. - Asta am vazut si eu, dar de ce ai povestit cu el dupa. - Mai Robert, parca ai fii turc. - Ce? De ce? - Mai inainte ti-am zis ca acel baiat este un fost coleg de-al lui.

35

- Si ce legatura are? De as sti si eu ce legatura are, ca sa stiu ce sa inventez, dar nici eu nu stiu prea multe despre minciunile pe care le tot inventez. Am ajuns la concluzia ca imediat o sa impotmolesc in ele si nu o sa mai pot sa ies. - A venit sa imi spuna ca colegul lui nu merita lacrimile mele. - Da? Serios? - Normal. - Bine. Sa stii ca acum te cred. Si si eu cred ca el nu merita lacrimile tale. - Okay. Auzind acestea, fratele meu se calmase. Canta acum Love showSonohra, si am inceput amandoi sa cantam. Nu am mai cantat amandoi pe melodii de mult timp, cred ca de cand eram mici. - Nu imi vine sa cred ca am uitat cat de bine ne era cand cantam! - Nici mie. Mi-au lipsit mult aceste momente. Se pare ca laptop-ul chiar stia ce face pentru ca ne-a pus si melodiile pe care le adoram amandoi. Never the end si se terminase melodia, dar nu era stress pentru ca melodiile continuau. Restul familionului era imediat la usa. - Ce e aici? Pe noi nu ne invitati? Era bunica cea care striga tare si care chiar nu ne mai auzise cantand de foarte mult timp. - Si pana acum ce ati mai facut, ca doar de un timp ati inceput sa cantati? Robert imi facuse semn ca raspunde el. Si chiar imi parea bine ca eu nu mai aveam idei despre ce sa le mai spun si lor. - Am povestit. - Despre ce? - Haide, Ofelia, lasa-i pe copii in pace. Bunicul Boby ne sarise in ajutor, dar pentru bunica nu era de-ajuns, asa ca Robert continua. - Am vorbit despre cum ne-am distrat noi pana acum. Eram mai mult ca sigura ca Robert o sa spuna adevarul, insa a mintit, pentru mine. Asta era bunaam ajuns sa imi fac fratele sa minte pentru mine. Desi nu credeam vreodata ca ar face asta.

36

Si v-ati distrat? Da, bunico. A fost bestial. Lasa Josette, ca asta e doar inceputul. De asta ma tem si eu. Ce ai spus? Aaaaaaaaa, nimic. Ai dreptate, e doar inceputul. Da, mai e mult pana va trece un am si sper ca o sa aveti la final multe amintiri. - O sa avem bunico. Oricum deja avem destule. - Robert, astea sunt doar o particica mica din ele. Bunicii ii straluceau ochii si acest lucru se vedea doar atunci cand ii venea o ide trasnita. - Dragii mei, nu aveti voi chef de cantat? - Bunico! - Haideti, copilasi. Stiti si voi ca nu v-am auzit de mult. De cand erati voi mici mici. - Stim bunico, dar noi nu mai avem aceeasi mentalitate, acum ne e rusine. - Va dau eu voua rusine! Cantati! Bunica chiar a spus asta foarte serios. Ne-a pus pe cantat atat pe mine cat si pe Robert. Dupa fiecare melodie terminate cu totii ne-au aplaudat mai ceva ca la Cerbul de Aur. Ma simteam atat de bine incat am inceput sa uit de cat de rau imi parea ca l-am mintit pe Robert, si se vedea si pe el ca se simtea la fel de bine. Am cantat toata ziua. Pe cand era ora opt abia mai puteam sa vorbesc, dar nici Robert nu era mai breaz. Am luat o cina bine-meritata, iar patul ne astepta.

37

38

Capitolul IV Accidentul

Intre timp Rafael Dolling era acasa la el. Imi amintesc ca am spus ca vila buncicii era mare, dar casa lui era uriasa. Chiar nu intelegeam ce-ar putea el sa faca in ea ca sa nu se plictiseasca. Eu eram la bunica de doar cateva saptamani si nu mai suportam casa aia, dar saracul de Rafael care sta in vila aia de cand era mic, pot sa jur ca nu are nici o ide cu ce a amenajat camerele. Nu ca noi, astia de la tara, stim ce avem in fiecare coltisor din fiecare camera. Chiar mi se facuse doar de casa mea mica de satul meu natal. Mi se facuse dor de zilele in care parintii mei taiau lemnele si apoi noi trebuia sa le ducem in colesna si sa le punem pe randuri. Asa e, anul acesta o sa fac doar lucruri diferite. Casa lui Rafael era situata in centrul orasului. Langa soseaua principala. Cand te pregateai sa vezi casa, defapt vedeai pentru inceput cam 100 de metri de drum pavat. In continuare observai o parcare, cam mare zic eu, deasupra careia era asa-zisa casa normala. Pe langa toti acei 100 de metri de drum puteai vedea, prin gard, o gradina splendida. De acolo se vedea totul colorat, dar nu aveai cum sa iti dai seam ace e acolo cu adevarat. Doar dadeai cu nemereala ca acolo ar fi un obiect si dincolo altul. In casa, insa, dupa ce ai trecut de usa de intrare ajungi intr-o camera mare, mare, in care erau foarte multi stalpi care sustineau scarile. Mai pe inteles, din scari coborau stalpi care se opreau doar jos, prinse in ciment, cred. Daca te uitai la scari aveai senzatia ca se tot inalta si nu mai au capat. Ciudat era faptul ca aceasta camera era zugravita in alb. In viata mea nu am vazut o casa zugravita in alb si asta ma uimise. Eram mai mult ca sigura ca doar spitalele au camerele albe, dar se

39

pare ca ma inselasem. Cat despre pareti pot sa spun ca trei din ei erau normali, insa cel dinspre gradina era doar din sticla si avea o usa care era pe sine. Daca treceai de acea usa vedeai cu adevarat o gradina splendida si iti dadeai seama ca tot ce ai banuit ca e acolo prin gardul de afara, e total altceva. Pentru inceput era o piscina uriasa, iar apa din ea era foarte limpede. Pe langa ea era un pic de beton, insa in rest era un gazon cam ciudat, de care eu nu vazusem in viata mea. Mai prin mijlocul gradinii era o fantana arteziana de marmura. Era atata de fina ca iti era mai mare dragul sa o atingi. In ea se scaldau micile pasarici care treceau pe acolo. Ele aveau cea mai buna viata. Si chiar aveau loc multe pasarele, pentru ca era un pic mai mare ca o fantana arteziana normala. Doua lucruri chiar m-au surprins in aceastra gradina. Unul ar fi acela ca Alba ca zapada si cei 7 pitici erau prezenti pe acolo. Erau niste statuete mici care reprezentau aceste personaje. Nu erau prea apropiate, stateau imprastiate prin toata gradina, dar aratau bestial. Atuci can ai chef de relaxare iti face foarte bine ca sa iti amintesti de micile povesti din copilarie. Cel de-al doilea lucru care cu adevarat ma surprinse era ca in umbra unui cires era instalat un leagan de ala mare. Avea culoarea alba, si nu as fi crezut niciodata ca o sa gasesc asa ceva in gradina unui baiat, dar era si se potrivea perfect cu ambianta gradinii. Si acuma arata frumos, insa dupa ce ciresul va fi inflorit, sunt convinsa ca locul va arata bestial. Daca e sa revenim in casa, dupa ce urci scarile un etaj ajungi pe un corridor din care se despart doua camere. Pe dreapta era dormitorul lui. Din toata casa aceasta ciudata cred ca doar camera aia semana a ceva mai normal. Era normala. Nu avea nimic sarit din comun acolo. Si dormitorul meu de la vila buncicii cred ca era mai ciudat ca aceea camera. Avea un pat normal, nu ca ala al meu, urias. Culoare era ca aia a fratelui meu. Un albastru foarte senin. Toata aceasta normalitate se terminase odata ce deschizi usa de pe cealalta parte a holului. Acolo era camera in care el canta, in care avea multe instrumente si microfoane. Mai era un coltar care parea mai in regula, totusi pentru el erau normale si celelelte lucruri. Ce era chiar foarte fain era ca exista o terasa care avea directia spre gradina spendida. Era bestial sa vezi gradina de acolo. Doar ciresul mai ti se parea ca are dimensiunea normala, toate celelalte lucruri ti se pareau mititele. Daca mai urcai foarte putin era o mansarda. Acolo desi era o singura usa, cea de la intrare, camera semana cu mai multe dormitoare. Existau mai multi pereti decat usi. Si erau paturi, coltare, fotolii,

40

televizoare si orice altceva ar mai trebui intr-un dormitor. Totul era portocaliu acolo, si mirosea tot timpul a portocala. In camera aia uriasa de jos erau masute cu fotolii, un televizor de ala mare pe peretele din stanga, iar inainte de peretele din fata era o bolta dupa care era un adevarat bar. Erau foarte multe sticle de alcol, si prin bolta mai erau si pahare. Rafael Dolling era un adolescent care de la varsta de 3 ani aparuse deja la TV. Incepuse cu scurte reclame si devenise foarte cunoscut. Dupa, pe la varsta de 15 ani se instalase intr-o trupa, unde cunoscuse in continuare faima. Avea tot ce ii trebuia, tot ce isi dorea. Oricine isi dorea sa fie in locul lui, dar nimeni nu putea. Doar el avea norocul acesta. Toate acestea se sparg odata cu destramarea trupei, el hotarand sa cante cu altcineva. Il duruse acesta dspartire foarte mult, cu toate ca el nu o arata. De atunci, de fiecare data cand era acasa se afla dupa acea bolta si statea pe un scaun, si cu toate ca tatal lui era de fata el consuma alcol fara griji. Desi domnul Stefan ii spunea aproape incontinuu sa nu mai bea, nu il asculta. Si chiar era ceva normal; dupa ce in toti acesti ani Rafael era cel rasfatat, iar tatal lui facea tot ce el ii spunea, acum ar fi ciudat sa fie invers. Nestiind cum sa il opreasca, incepuse sa ii aminteasca de mama lui care a murit cu 3 ani in urma, si abia atunci Rafael a lasat paharul jos. S-a ridicat de pe scaun, si s-a dus la el in camera. Tatal lui isi ceruse scuze ca ii amintise de mama lui, darn u avea alta metoda ca s ail opreasca din baut, insa nu bine ajunsese in dormitor ca si coborase inapoi. Domnul Stefan observase in mainile lui cheile de la masina, si increase din rasputeri sa il convinga sa stea acasa, san u plece cu masina in starea in care era, dar era imposibil asa ceva. Din lipsa de constienta, cu zambetul pe buze ii da o palma tatalui lui, facandu-si loc si pleaca. Domnul Stefan cazuse pe covor, si cu toate ca il lovise, el stia ca o facuse din cauza alcolului, asa ca acum se rugase doar ca Domnul sa ii apere singurul fiu. Se rugase in continuu, plimbandu-se din colo in colo, nelinistit si asteptand sa I se intoarca fiul teafar acasa. - Te rog, Doamne, apara-mi fiul! Iti promit ca daca se intoarce teafar de acuma inainte nu va mai bea; o sa ii iau chiar eu paharul de la gura. Doar, sa imi aduci copilul teafar inapoi!

41

In scurt timp Rafael era in Porsche-ul lui conducand spre necunoscut. Nici macar nu se asigurase cand intrase pe sosea. Gandirea nu mai ii era limpede. Conducea cu o viteza mult prea mare. Trecea printre masini ca vantul. Era si foarte nervos, dar incepuse sa isi aminteasca moartea mamei lui, de cat de mult a plans si de tatal lui care a suferit chiar mai mult ca el. Isi amintise cum inca tatal lui plange de fiecare data cand se uita la poza mamei lui. Despartirea de trupa la care tinea cel mai mult pe lume incepuse sa se deruleze si ea in minte, iar amintirea despre ce s-a intmplat la Club PERFECT facu ca acel zambet nebun sa dispara si sa inceapa lacrimile sa curga. Acum plange ca un copilas mic si isi tot cerea scuze de la toata lumea. - Iarta-ma, mama! - Iarta-ma, tata! - Iarta-ma, Josette! Tot circuland cu viteza aia mare, acum ajunse singur la concluzia ca trebuie sa incetineasca, dar deja ii era mult prea tarziu. In fata lui era un camion pe care il accidentase neavand cum sa-l evite. Buuuuummmmmmmm..a fost un sunet asurzitor. Toate masinile care circulau s-au oprit. Ambele masini erau distruse. Sirenele ambulantelor sunau, anuntand venirea loc. Imediat ajunsesera la locul cu pricina atat ambulanta cat si politia. Soferul camionului era doar un pic ranit si o asistenta ii puse un mic plasture si ii sugerase sa mearga sa isi faca cateva analize, insa Rafael era incostient. Cei din ambulanta l-au luat si au inceput sa mearga de urgenta la spital. Unul din politisti ii gasise telefonul si il sunase pe domnul Stefan ca sa il anunte de accident. - Dar.., unde il duceti? - Puteti sa veniti la Spitalul Sf. Maria. - Bine. Vin cat pot de repede. - Fiti cu grija. Politistul nu ii spusese nimic de starea lui Rafael, pentru ca ar fi fost mult mai grav. Era posibil ca pe drum sa fie si tatal lui accidentat. Asa ca mai bine vine linistit la spital si o sa ii explice medicii acolo. In scurt timp Rafael era deja in spital, era in camera lui, iar medicii isi faceau treaba pe care o stiu cel mai bine: sa salveze oameni. Si domnul Stefan era imediat la spital. Intreband un doctor in ce camera e, aflase o veste care il distruse. Aceea ar fi ca nu are voie sa il vada inca, pentru ca inca medicii il

42

examinau. Increase sa ii explice doctorului ca e tatal lui si ca trebuie sa il vada, dar doctorul nu se lasa induplecat. Totusi ii sugera sa stea pe un fotoliu de langa camera fiului lui si cand va veni timpul va fi primul anuntat. Asa si facuse; se puse pe acel fotoliu din dreapta usii si astepta. Mai atipea din cand in cand, dar se trezea iar cu speranta ca cineva il va chema inauntru. Acum se gandise doar la singuratate. Sotia il parasise, fiul e posibil sa il paraseasca, iar el va ramane singur. Tot asa trecuse toata noaptea, pana cand incepuse sa apara primele raze de soare. Dupa un timp, pe la ora 10 avea unda verde de a-si vedea fiul. Cand il vazuse ii impuscara lacrimile. Rafael era pe acel pat, pansat la cap, unde se pare ca avea cea mai urata rana. Pana la ora 8 seara Rafael inca nu deschise ochii, domnul Stefan incepand sa se ingrijoreze. Vazuse un doctor si il intrebase daca e normal ca sa nu se trezeasca inca. Acesta ii spuse ca e perfect normal si ca ar trebui sa se trezeasca peste o ora. Defapt trecuse doua ore. Abia pe la ora 10 Rafael deschise ambii ochii. Cand il vazu domnul Stefan ii izbucnira de data aceasta lacrimi de bucurie. - Multumesc, Doamne! Domnul Stefan era mai bucuros decat a fost vreodata. Fiul lui era teafar, si aceasta veste il facuse sa uite ca a primit o palma cu ceva timp in urma. - Este bine, domnule doctor? - Da, are doar un mic traumatism cranian. - E grav? - Nu, e doar partial. - Bine, multumesc. Doctorul iesi din camera, asa ca domnul Stefan se intoarse la fiul lui. Se puse pe un scaun de langa patul lui si incepuse sa povesteasca cu el. - De ce imi faci asta, fiule? Stii ca intotdeauna am facut tot ce ai vrut doar ca sa nu simti lipsa mamei tale. Si tu ai de gand sa ma lasi singur. Nu se poate asa ceva. Nu ma poti lasa singur! Rafael nu dadea nici un semn, la cele spuse de tatal lui. Cu toate acestea se pare ca au adormit amandoi in scurt timp. Dimineata pe la ora 8 se auzea mare galagie la usa, asa ca domnul Stefan se gandise sa mearga sa ii potoleasca. Cand deschise usa observa o

43

multime de reporteri. Doar la acest lucru nu se gandise, si inca nu se pregatise cu ce o sa le zica. Adevarul nu putea. Toata viata a facut ca Rafael sa fie intr-o lumina buna, nu putea acum sa o strice spunandu-le ca Rafael Dolling era beat si ca a condus nebuneste. - Domnule, cum s-a intamplat accidental?, intreba unul dintre reporteri. - Din ce cauza? - Ati fost de fata? - Avea Rafael Dollin alcol in sange? - Cum se simte? - Mai poate canta? - Terminati! .Terminati! sunteti intr-un spital. Oamenii vor liniste aici. Daca vreti raspunsuri asteptati cand o sa fim afara, dar nu sariti aici pe noi. Fiti si voi mai calmi. Venise si un doctor care ii alungase pe acei oameni si ii ceruse scuze domnului Stefan daca au reusit sa il enerveze. - Nu va faceti probleme. Suntem obisnuiti deja. Doar ca nu vreau sa se afle ca fiul meu era baut. Toata viata l-am tinut intr-o lumina pozitiva, nu vreau sa i-o stric acuma. - Inteleg. Fiti fara grija. Spitalul nu va spune nimic. - Multumesc. Se intoarse langa fiul lui, care deschise ochii din nou. Domnul Stefan uitase de ziaristi si era din nou bucuros ca fiul lui este bine. O asistenta aduse flori proaspete in vaza, care au facut ca aerul sa fie unul foarte proaspat, perfect pentru ca un pacient sa stea in el. Fereastra era si ea deschisa aducand aer curat de la pomii de afara. Telefonul lui Rafael suna, iar donmul Stefan raspundea. Era fostii colegi de trupa care erau ingrijorati de starea lui Rafael. - Cum se simte, domnule? - E bine, Razvan. - Cum s-a intamplat? - Ce mai conteaza, Bogdan? Doar o mica neatentie. - Sau mai mare . - Asa e. O mai mare neatentie. - Bine. Tot ce conteaza e ca e bine.

44

Tot vorbeau o jumatate de ora si inca tot mai aveau intrebari despre starea lui Rafael. - Veniti aici? - Nu putem. Nu suntem in tara. - Cum adica? - Ne lansam noul album. - Bravo voua! - Multumin. Acum trebuie sa inchidem. Speram sa se reface cat mai repede. - Si eu. - Va vom mai suna. - Bine. Pa baieti. - La revedere. Cum inchise telefonul se intoarse spre fiul lui si ii spuse: - Vezi, si fostii tai colegi sunt ingrijorati. Te rog sa iti revii cat mai repede. Fanii te asteapta. Si eu abia astept sa povestim amandoi. Haide, fiule, revino printre noi. Te rog mult, Rafael.

45

Capitolul V Amnezia

46

Pe toate posturile de la televizor se vorbea doar despre accidental lui Rafael Dolling. I se tot impunea o cauza, doar sa fie o concluzie din care sa reiasa accidentul. Bunicul Boby tot schimba canalele si a dat si el de stirea aceasta si ma chema. - Josette! - Da, bunicule. - Haide putin. Nu am venit doar eu jos, a venit si restul familiei. Cum am ajuns acolo imi spusese sa fiu atenta la televizor. Chiar atunci o doamna spunea: - Faimosul artist Rafael Dolling a suferit un accident de masina. Acum se afla la spitalul Sf. Maria. Nu avem nici o stire despre starea lui. Ce sa credem? Fie este lovit mult prea grav ca sa ne poata explica cineva, fie are doar zgarieturi si acum trage de timp. Asta doar el si tatal lui stiu. Cand am auzit acestea m-am si pus pe unul dintre fotolii si am stat acolo si ma tot gandeam cum a putut sa i se intample asa ceva. Singura concluzie era ca din nou a consumat alcol si a condus imediat dupa ce a baut. Ma simteam foarte prost, nu ma mai gandeam nici la ce sa le inventez la ai mei. Cum sa le explic cum de eu ma simt atata de rau pentru el, nu ma mai interesa nimic. Vroiam doar sa ajung la spital si sa il vad. Sa aflu cum se simte. Ma macina gandul ca nu o sa pot sa ajung s ail vad. Ca nu o sa ma lase parintii sau bunicii, insa se par ca ma inselasem. Bunica imi sarise in ajutor. - Josette, haide sa mergem la spital! - Ce? - Angela, fata trebuie sa mearga sa vada cum se simte baiatul. - De ce? - Sunt prieteni buni. - Serios mergem? - Da, Josette. Mergem. Haide in masina.

47

Nu am mai fost atata de bucuroasa de mult timp. Vestea ca o sa mergem la Rafael chiar m-a facut sa ma simt mai bine. Cum ne-am urcat in masina, am pornit spre spital. Intre timp Rafael incepuse sa vorbeasca. Domnul Stefan era acolo si il intreba cum se simte. - Cine esti? - Rafael, sunt tatal tau. - Nu, nu esti. Pleca. Aceste vorbe au facut ca fericirea de a-si auzi fiul vorbind sa se transforme intr-o alta durere. Iar incepuse sa planga si plecase. Ii facuse pe plac fiului lui care nu il mai recunoscuse. Il vazuse pe doctoral Marian si ii spusese ca fiul lui nu il recunoaste. S-au asezat pe doua scaune de pe hol, iar acolo doctoral ii spuse: - Este amnezic. - Ce? Pentru totdeauna? - Nu, doar pentru un timp scurt. - Nu se poate asa ceva. - Ba da se poate. De aceea trebuie sa vedeti ce persoane recunoaste si sa il tineti aproape de ele. - Bine. Si cu mine ce fac? - Trebuie sa il faceti pe Rafael sa aiba incredere in dumneavoastra oricine ar crede el ca sunteti. Doctoral plecase, iar domnul Stefan inca statea acolo cu lacrimile lui. Se tot gandea cum sa il faca pe Rafael sa aiba incredere in el. Eu si bunica am ajuns in fata spitalului. Am intrat amandoua si tocmai cand ma pregateam sa intreb pe cineva unde e camera lui Rafael Dolling, il vad pe tatal lui. - Haide! - Unde? Stai sa intrebam pe cineva. - L-am vazut pe tatal lui. Era acolo, pe acelasi scaun. Am observat ca este mult prea suparat ca sa mai vorbeasca cineva cu el, dar am riscat si am intrat in vorba cu el. - Buna ziua! Ce mai faceti? - Josette, tu esti? - Da. Ce mai face Rafael?

48

- Si bine si rau. Chiar nu intelegeam asta. Cum poate o persoana sa se simta si bine si rau in acelasi timp. Ma crizam acolo, pana cand s-a hotarat sa imi explice. Bunica a luat loc langa el, eu insa nu aveam stare. Domnul Stefan mi-a spus ca e bine asa cand il vezi, deschide ochii, vorbeste. - Si atunci? Ce e rau? Luase o gura mare de aer, suspinase un pic si mi-a spus ca Rafael e amnezic. Cand am auzit asta iar am inceput sa ma agit ca o nebuna. Nu mai puteam, trebuia sa il vad. Aveam de gand sa ii trag cateva palme daca nu ma recunoaste. - Pot sa il vad? Va rog ! - Sigur ca da. E posibil sa te recunoasca pe tine. - Ar fi cam ciudat, nu credeti. Sa ma stie pe mine si pe dumneavoastra nu? - E posibil orice. Doctoral a spus ca isi va reveni mai repede daca ii facem pe plac. - Adica? - Cum pe mine nu ma recunoaste sa nu tot ii spun ca sunt tatal lui, sa ii spun ca sunt acea persoana cine crede el. Doctoral venise spre noi si il intrebase pe domnul Stefan daca noi suntem ziariste si ca daca vrea sa ne duca afara. Domnul Stefan i-a explicat ca noi suntem in regula si ca putem veni oricand la Rafael. Dupa ce plecase am mers cu totii in fata camerei unde se afla Rafael. Am fost indrumata sa intru el prima si dupa sa le spun daca ma recunoaste sau nu. Am fost de-acord. Am tras aer in piept si am deschis usa. L-am vazut, statea in pat, si cum eram langa usa, imi spusese sa intru. Am ascultat ce a spus. M-am apropiat si am observat acel bandaj la cap, care era cam urat. - Ce faci, Josette? Asta ma surprinse. Ma intrebase ce fac, deci ma recunoaste. Stie si cum ma cheama. Nu a uitat nimic. Am inceput sa ii zambesc. - Stii cine sunt? - Normal Josette. Esti surioara mea draga. - Ce? Cand am auzit asta zambetul meu s-a transformat in lacrimi care curgeau incet pe obraz.

49

- De ce plangi? Ce era sa ii spun acuma. Ca el ma considera surioara lui, iar eu nu il consider fratele meu. Mi-am amintit ce mi-a spus tatal lui, adica sa lasam lucrurile asa cum vrea el si i-am spus ca plang pentru ca e ranit, si pentru ca are acel bandaj urat la cap si i-am spus ca merg sa imi cumpar ceva de la aparatul cu racoritoare. - Mai stai cu mine, te rog! - Vin imediat inapoi, promit. Ma rugase sa mai stau, totusi mi-am luat inima in dinti si m-am indreptat catre usa. Lacrimile nu-mi disparusera, iar can ma vazu bunica si domnul Stefan, ma intrebara deodata: - De ce plangi? Acuma lor ce era sa le spun; in oricare alt moment as fi mintit, darn u acum,aveam doar adevarul sa le spun. - Ma considera surioara lui. - Ce? - Da bunica, sunt surioara lui Josette. - Si de ce plangi? - Cand i-am spus ca vin afara m-a rugat sa mai stau cu el. - Si de aia plangi? - Nu bunica, plang pentru ca ma asteptam fie sa ma recunoasca, fie sa nu ma recunoasca, dar asa nu. Cum sa fiu eu surioara lui. Plangeam ca o fetita mica careia i s-a luat jucaria, cand domnul Stefan incepuse sa ma consoleze. - Eu sunt tatal lui si nu ma recunoaste. Am plang cam o jumatate de ora. Venise doctoral la noi sin e intrebase de ce plangem iarasi. - Ma considera surioara lui. - Si cine esti de fapt. - O prietena. Intrebandu-ma cum a reactionat can m-a vazut, i-am spus ca m-a invitat langa el, iar inainte sa ies afara mi-a spus sa mai stau cu el. - Exceptional. Tu esti cheia noastra. - Ce?

50

- Trebuie sa stai cat mai mult in preajma lui. Ar fii indicat si sa locuiesti cu el. - Dar el este in spital, interveni bunica. - Mai o saptamana si il lasam acasa. Este sanatos , doar amnezia trebuie sa i se repare. - Dar, dar, eu nu pot sa locuiesc cu el. Eu stau la bunica. - Va trebui, daca vreti ca sa isi revina complet. Cand a auzit acestea, domnul Stefan incepuse deja sa o convinga pe bunica sa ma lase sa locuiesc la ei. Spre surprinderea mea, bunica acceptase. - Ce? Ma lasi sa locuiesc la ei? - Da, Josette. Trebuie sa facem ceva ca baiatul sa isi revina. Cand am auzit asta am mers si am strans-o in brate, la care ea ma intreba cat mai stau astazi. Nu aveam nici o ide cat o sa stau. - Ofelia, daca esti de-acord, eu la orice ora o duc personal pe Josette acasa. Cand doreste ea. Doar mail as-o aici. Fiul meu are nevoie de ea. Eu am nevoie de ea. Te rog! - Bine, Stefan. Sa ai grija de nepoata mea. Si o insanatosire cat mai rapida. - Multumesc, bunico. Sa le explici si celorlalti. - Bine draga. Pa. - Bye bunico. Bunica plecasa, si domnul Stefan imi tot spunea sa merg inapoi la Rafael. Am spus ca intru doar daca intra si el can il voi chema. A fost deacord, iar in mintea mea se derula un intreg plan sa il fac pe Rafael sa credada ca domnul Stefan este din familie lui, acum si a mea. Inca nu pot sa cred asta, dar ma considera surioara lui. Am inceput sa am curaj in mine. Am deschis usa si am intrat increzatoare. Cand ma vede Rafael se lumina la fata si zambea intr-una. - Ai spus ca vii inapoi si ai venit. Ce bine imi pare. - Si mie. Ce mai faci? - Vezi si tu, in pat, in spital. - Vad asta, dar va trece. Pot sa te intreb ceva? - Da, sigur ca da. Spune? - Ai incredere in mine? - Normal Josette. In tine am cea mai mare incredere.

51

Pana aici totul mergea conform planului. El avea incredere in mine si asta prindea foarte bine la planul meu. Am vrut sa il intreb de tatal lui, dar ar fi ca si cum as intreba de tatal meu, asa ca intrebarea aceasta disparuse. - Stii ca ai un vizitator afara? - Nu. Cine e? - E unchiul Stefan. A venit mai inainte pe la tine. Nu l-ai vazut? Imi spusese ca nu. Intrebandu-l daca vrea sa il invite inauntru a spus ca e de-acord. Acum e acum, sa vedem daca reusesc sa il fac sa creda ca domnul Stefan e unchiul nostru. Sa vedem cat de multa increderea are in mine. Am deschis usa si l-am chemat pe tatal lui, sau mai bine zis unchiul nostru. Nu prea a vrut sa intre in camera insa un pic de impuls si a venit. - El? - Da, Rafael. El e unchiul nostru, Stefan. Domnul Stefan se prinse de ideea mea si tacu, nu spuse decat: - Ce mai faci, Rafa? - Josette, tu de ce nu mai imi spui Rafa? Si el de ce imi spune? - Asculta, daca nu era unchiul nostru de unde stia el sa iti spuna asa cum iti place, Rafa? - Aici ai dreptate, doar familia imi spune Rafa. - Si nu ti-l amintesti pe unchiul Stefan? - Nu, imi pare rau unchiule. Nu imi amintesc de tine deloc. I-am spus ca nu e nimic, ca isi va aminti pe parcurs, si am avut grija sa spun ca va fi mult timp pe aici pe langa el, acest unchi al nostru. Au inceput sa se inteleaga, sa povesteasca, iar eu ma indreptam spre usa. - Unde pleci? - Nu plec. Desi cred ca ar trebui sa merg pana acasa. - De ce? - Uite, o sa stai intre timp cu unchiul Stefan. Eu vin inapoi maine la prima ora. Domnul Stefan imi spusese incet ca ar trebui sa ma duca el acasa, dar i-am spus ca o sa merg cu un taxi. Asa am si facut. Am luat un taxi din fata spitalului si imediat am ajuns acasa. Credeam ca imediat dupa ce o sa intru pe usa mama o sa sara cu gura pe mine, dar nu era asa. Ma invitase sa iau loc langa ei si imi spusese ca ii pare rau ca i

52

s-a intamplat acest lucru lui Rafael. I-am spus ca e bine, doar amnezia care va trece si va reveni la normal. - Si cum te simti, draga? - Bine, mama. Doar ca, ti-a spus bunica? - Da, draga. Si poti sa mergi, dar nu ar fi trebuit sa fi si acuma cu el? - Nu prea. - De ce? - L-am facut sa creda ca tatal lui, pe care nu il recunoaste, este unchiul nostru. - Al vostru? Aaaaaa, da. Tu esti surioara lui. - Exact mama. Toata ziua m-am gandit azi la Rafael, am uitat complet de Robert. - Unde e Robert, mama? - Sus, de ce? - Trebuie sa vorbesc cu el. Am urcat scarile rapid si intr-o fractiune de secunda bateam la usa lui. - Ce faci, Robert? - Bine. De ce? - Haide, Robert. Amandoi stim ca ai venit sus imediat ce ai auzit stirea de la televizor. De ce? Ce e cu tine? - Josette, de ce incepem sa ne mintim amandoi? - Adica? - Baiatul de la club era Rafael Dolling, asa-i? Mai asta imi trebuia pe ziua de azi. Sa ma cert cu fratele meu, adevarat. Cum a ajuns la concluzia asta. Nu mai intelegeam nimic. - Nu, Robert, cum sa fie el. Parca am terminat cu faza aia. - Am fi terminat, daca tu nu ai fi foat atata de afectata de accidentul lui Rafael Dolling. - Robert, stii foarte bine ca nu are nici o legatura una cu cealalta. - Josette, tu spui ca sunt doi baieti diferiti, asa-i? - Normal. - Atunci, de ce ai ramas la spital? - Robert, ce e cu tine? Esti gelos? Mai stii ziua in care am fost in parc. Atunci cand tu ai plecat la football, eu povesteam cu Rafael.

53

M-am imprietenit cu el, si e normal ca atunci ca un prieten s-a accidentat, sa mergi sa vezi cum se simte, nu? - Da, dar.eu credeam total altceva. - Ti s-au aranjat in ordine gandurile? - Da, mergem jos? Am fost de-acord. Am mers in sufragerie, unde ne asteptau ceilalti, si ce ma surprinse era ca acolo se afla si domnul Stefan. - De ce sunteti aici? Nu ar trebui sa fiti cu Rafael? - Nu ma vrea pe mine. M-a pus sa vin dupa tine si sa te duc acolo. - Nici o problema, vin acum. Auziti, ar trebui sa dormiti un pic. Merg cu taxi. Serios, mergeti sa dormiti. Imi spusese ca asa o sa faca. Robert imi facuse semn ca e in regula daca plec, asa ca mi-am luat la revedere si le-am spus ca vin dimineata. Nimeni nu a avut de obiectat, asa ca am pornit spre spital. In vreo 20 de minute am ajuns acolo si m-am dus direct in camera lui. Ma asteptase cu un zambet urias. Chiar ma surprinse acest zambet. Nu il vazusem niciodata atata de vesel, dar imi placea. Am mers si m-am pus pe scaunul de langa pat si am inceput sa povestesc cu asa-zisul meu frate. - De ce nu ai stat cu unchiul Stefan? - Paiii.., sa stii ca nu am incredere in el. - De ce? - Nu stiu, dar nu imi place. - Ar trebui sa te obisnuiesti si sa te increzi in el. - De ce? - El iti vrea doar binele, Rafa. Poate ca ai uitat, insa el are cea mai mare grija de tine. - De mine? Si de tine? - Normal. De amandoi. - Bine, Josette. Iti promit ca o sa incerc sa am mai multa incredere in el. Am mai schimbat subiectul, am vorbit despre orice aveam in minte pana cand se facu deja ora 11 noaptea. Atunci ma surprinse din nou cu o ide cam neinspirata pentru mine. - Haide, la somnic! - Ce? Nu. Tu trebuie sa dormi, nu eu.

54

- Nu te las sa stai treaza toata noaptea. Nu mai aveam puterea sa ma impotrivesc. Pana la urma am acceptat sa imi asez capul pe pieptul lui. Era asa de bine acolo. Simteam cum ii bate inima. - Ce tare iti bate inima! - Inseamna ca inca traiesc, nu? - Asa se pare, Rafa. Nu mai aveam chef sa ripostez si la intrebarea aia. Mi se facuse somn de-adevaratelea. Ma simteam acolo, pe pieptul lui, mai bine ca in orice dormitor de lux. Nu stiu cand a adormit el, insa eu eram deja in vise. Pe la ora 8 m-am trezit. Soarele era deja pe cer. Rafa inca dormea si era asa de frumos, acum cand nu mirosea deloc a fum. A inceput sa mi se deruleze in minte momentul in care noi doi cantam in parc. A fost de necrezut. Ma convinse sa cant, si chiar imi parea bine de asta. Tot fiind prin amintiri se trezise si fratiorul meu. - Inca esti aici! Ce bine imi pare ca nu ai plecat! - O sa plec doar dupa ce vine unchiul Stefan. - Vine si azi? - Da Rafa, intelege. O sa stau cate o zi eu, cate o zi el. - De ce? - Mai trebuie sa stau si eu pe acasa. Tocmai atunci se auzeau batai la usa si intrase tatal lui. - Cum te simti, Rafa? - Bine, unchiule. Imi pare rau pentru ziua de ieri, dar inca nu aveam incredere in tine. - Nu-i nimic. Acum ai incredere? - Da. Josette mi-a spus ca sunteti cu siguranta un unchi bun. - E bine. Inseamna ca o san e intelegem astazi. - Da. Sunt sigur. Tot povestind ei, i-am interupt si le-am spus ca mie imi e timpul sa merg acasa. Rafa inca mai incerca sa ma faca sa mai stau, dar pana la urma a fost singur de-acord sa ramana cu falsul unchi. - Pa, Josette. Sa nu uiti sa vii maine! - Bine. Aveti grija de voi. - Pa.

55

Eu am luat iarasi un taxi si am pornit spre casa. Acolo ma astepta familionul meu, care imediat dupa ce am intrat pe usa imi spusese sa merg sa dorm. Le-am explicat ca am dormit toata noaptea la spital si sunt perfect treaza si ca nu imi trebuie somn. - Si acum cu cine e Rafael? - Cu tatal lui, bunico. - Stie de tatal lui? - Nu inca. El stie ca acum este cu unchiul Stefan. - Si cum de si-a lasat surioara sa plece de langa el? - Robert, ce te apuca? Cum sa nu ma lase? - Foarte bine, pentru ca eu nu te-as fi lasat. - Serios? Apoi bine ca nu semanati. Am ras cu totii o bucata buna de timp, cand bunica isi aminteste ca nu am mancat. Avea si drepatate, chiar imi era foame. - Am facut ciorba de perisoare, vrei? Ciorba de perisoare a bunicii era cea mai buna ciorba din lume. Dupa ce am terminat de mancat, Robert a inceput din nou cu intrebari de alea ciudate. Mai era si cate una mai mormala, dar asa trecu toata ziua. Seara am avut un cosmar foarte urat: am visat ca a murit Rafa si m-am trezit la ora 6 plangand. Speriata fiind m-am imbracat pe loc si am pornit spre spital. Ajungand acolo, atat domnul Stefan cat si Rafa erau bine, dormeau. - Ai venit, deja? - Da, unchiule, dar am o ide. - Care? - Ar trebui sa mai stati si azi cu el. Sa se obisnuiasca cu dumneaoastra. - Serios? Nu mai aveam timp de alte planuri. Rafa se trezise. - Neata! - Neata! Ce faci? - Foarte bine. Abia astept sa merg acasa. - E bine atunci. Pot sa te rog un lucru. - Sigur, spune. - Uite, i-am promis la Amalia ca merg azi pana la ea. Chestii de fete. - Si ma lasi singur?

56

- Nu, te las cu unchiul Stefan. Pot? Te rog! Statea si se gandea si incerca sa gaseasca alta solutie, dar nu gasise, asa ca a fost de-acord. Cu toate ca am avut acel vis, aveam doar un singur gand: sa ii fac pe Rafa si pe tatal lui sa fie cat mai apropiati. Si se pare ca imi reusea acest lucru. Deja sunt in a doua zi in care au fost nedespartiti. Si au inceput sa fie din ce in ce mai deschisi unul cu altul. Vorbeau despre orice acum. Vorbeau despre fete, bani, muzica, si oricare alt domeniu. Dragul meu unchi s-a dovedit a fin u numai un tata perfect, dar si un unchi exceptional. Rafa se obisnuise atata de bine cu unchiul lui ca acum nu il mai lasa sa plece, deloc, asa ca am ajuns ca ziua sa fim amandoi la Rafa, iar seara sa ramana doar tatal lui. Nu era deloc obositor sa stai cu Rafa, mai ales seara. Dormeai impreuna cu el. Nu ar fi vrut sub nici o forma ca noi sa nu dormim toata noaptea doar din cauza lui. Ziua se petrecea ca intr-o locuinta obisnuita. Vorbeam foarte mult, toti trei. Bine, inteleg ca ei erau obisnuiti si de inainte sa vorbeasca mult, dar eu nu, si e un miracol ca inca nu am ragusit, desi pe cand era seara ma ustura un pic in gat. Ca sa mai tacem din cand in cand mai jucam carti. Si serios acuma, eu si domnul Stefan ne chinuiam sa castigam, dar nu puteam. Rafa era un geniu la carti, iar eu am aflat doar acum. Daca steam de inainte nu mai jucam eu carti cu el. Ne batea la zero atat pe mine cat si pe tatal lui. Atunci cand veneau asistentele sa il verifice mai facea si glume. Noua ne facea cu ochiul, iar asistentei ii spunea fie ca il doare capul, fie ca il doare stomacul, fie ca il dor picioarele sau spatele. Deja nu il mai credeau nici ele, insa tot trebuia sa il consulte; era posibil ca exact atunci sa il doara deadevaratelea, dar nu era asa; erau doar glumele lui Rafa. - Ce e cu tine? Ai chef de glume? - Normal. Maine plec acasa. Am inceput sa ne purtam ca si copii mici. Ne pitigam, ne gazaleam. Mai un pic si ne bateam si cu perini, dar de aduceam aminte la fix ca suntem intr-un spital. Trebuie sa recunosc ca si eu abia asteptam sa iasa Rafa din spital. Sa fiu sigura ca este bine, insa ma tot gandeam ce o sa fac eu acasa la el. Nu aveam nici o ide. Sa nu uit ca inca mai era o zi pana atunci. Si cum era ultima zi Rafa avea voie sa decida cine sta cu el in aceasta seara.

57

Cum acum tinea chiar foarte mult la unchiul nostru, nu mai stia pe care sa aleaga, ca sa nu raneasca pe celalalt. Se gandea ca daca o sa il aleaga pe unchiul Stefan o sa ma supar eu, iar daca o sa ma aleaga pe mine o sa se supere unchiul. - Va rog, nu ma puneti sa aleg! - Hotaraste-te! - Chiar nu am ide. - Bine, atunci nu stam nici unul. - Ce? Nuasa nu imi convine. - Atunci alege - Bine. Va vreau pe amandoi. La asta nu ma gandeam, serios. As fi putut baga mana in foc ca o sa il aleaga pe domnul Stefan, nicidecum pe amandoi. - Asculta Rafanu putem sta amandoi. Doar unul. - Bine. Alegeti voi. Eu oricum ma simt bine cu oricare din voi. Normal ca o sa ramana din nou dommnul Stefan. Doar trebuie inca sa il fac sa isi aminteasca ca e tatal lui, nu unchiul. - Serios? Maine merg acasa? - Da. Foarte serios. - Nu imi vine sac red. - De ce, Rafa? - Nu stiu, unchiule, dar mi se pare ciudat sa plec din spital. M-am obisnuit aici. - Esti dus cu pluta, Rafa? Cum sa iti place in spital? - Mai incet, surioara. Nu te ambala. - Cum sa nu? Tocmai ai spus ca mai vrei sa stai in spital. - Da, dar am spus-o in gluma. Si incepe Rafa a rade. Intrebandu-l de ce rade, a spus ca de mine, ca am sarit cu gura imediat. Imi venea sa merg sa nu stiu ce sa ii fac, dar sa ii fac ceva ca sa se invete minte sa nu ma mai enerveze. - Calmeaza-te! A fost doar o gluma. - Da, o gluma foarte proasta. - Hai sa recunoastem ca a fost credibila. Acum ma enervase la culme, si chiar eram pregatita sa ies afara sis a plec, cand ma oprise domnul Stefan.

58

- Iarta-ma! Nu am vrut sa te enervez. Am vrut doar sa zambim un pic. - A fost o gluma foarte proasta, sa stii. - Bine. Stiu asta. Mi-ai mai spus. Deci, ma ierti? - Ce sa fac cu tine. Normal ca l-am iertat. Nu aveam voie sa ma cert cu el, sau cel putin asa a spus doctorul. Asteptam cu nerabdare ziua de maine. Chiar ieri mi-am dus cateva haine acasa la ei si mi-am ales o camera de sus, din masarda. Miam pus hainele printr-un dulap, ca si cum as trai acolo de ceva timp. Mi-am pus si cateva poze cu mine, de alea cu support, prin casa, ca sa reiasa ca traiam si eu acolo. In rest totul era la fel. La ora 8 seara eu am mers acasa. Domnul Stefan a ramas din nou cu Rafa si le-am promis ca maine sunt aici la prima ora pentru plecare. Amandoi au fost de-acord. Ne-am luat la revedere, iar eu, ca de obicei, am luat un taxi si am pornit spre casa bunicii, unde am inceput sa le povestesc despre ce s-a intamplat astazi la spital.

59

Capitolul VI Intoarcerea acasa

60

In sfarsit Rafa are unda verde de a iesii din spital. Am asteptat ziua de azi foarte mult. Era miercuri, iar eu de dimineata eram foarte bine dispusa. Mam trezit la ora 8, am facut un dus si m-am imbracat. Cand am ajuns joc, restul familiei mele era acolo. - Nu plec definitiv. - Aproape. - Nu mama. Puteti veni oricand acolo. Inventez eu ca sunteti ceva rude cu noi. - Bine. Le-am spus pa la toti, mai putin bunicii care m-a dus pana la spital, ei i-am spus doar acolo. - Serios, sa veniti in vizita! Mi-a promis ca o sa vina. Eram foarte nerabdatoare sa il vad pe Rafa din nou in picioare. De un timp il vedeam doar in patul de spital. In doua minute eram in camera in care erau ei. Acolo era domnul Stefan si Rafa, care in sfarsit era imbracat normal. Avea un tricou si o pereche de blugi. Cand ma vau venise si m-a strans in brate. Era asa de cald.

61

Cuprins 1. Primul cantec pag. 5 2. Veste neasteptata . pag. 14 3. Minciuni pag. 30 4. Accidentul .pag. 38 5. Amnezia pag. 46 6. Intoarcerea acasa .pag. 60 7. 8. 9. 10.