Sunteți pe pagina 1din 2

REALITATE SI FICTIUNE IN ROMANUL ''MAITREYI'' DE MIRCEA ELIADE ''India are meritul de a fi adaugat o noua dimensiune in Univers: aceea de a exista

liber" ("Incercarea labirintului"). Romanul reprezinta transfigurarea artistica a unei experiente reale, al carei rol decisiv in evolutia scriitorului si savatului Mircea Eliade a fost permanent subliniat de acesta. In studiul intitulat 'Fragmentarium', Mircea Eliade (1907-1986) defineste literatura autenticitatii ca pe o mare creatie epica ce 'reflecteaza in buna parte si mijloacele de cunoastere ale epocii, sensul vietii si valoarea omului, cunoasterile stiintifice si filozofice'. Romanul 'Maitreyi', aparut in 1933 starneste reactia literatiilor vremii, fiind considerata o adevarata izbanda litrara. Romanul face parte din literatura moderna' interbelica si ilustreaza epicul pur, in spiritul lui Andre Gide, care creeaza eroul lucid, dominat de dorinta cunoasterii de sine, care-si ordoneaza epic experience traite: 'Mircea Eliade este cea mai integrala si servila intrupare a gideismului in literatura noastra' - George Calinescu. Tinand cont de diferentele dintre personajul literar si modelul sau real se pot contura diferentele dintre personajul din opera ''Maitreyi'' Allan si autorul acestei opere, Mircea Eliade ,de asemenea intre Maitreyi din opera lui Eliade si Maitreyi Devi, personajul real. Tanarul Mircea Eliade este in ''Maitreyi'' (1933) ca si in celelalte carti ale sale din aceasta perioada ( '' Isabel si apele diavolului'' 1929, ''Intoarcerea din rai si Lumina ce se stinge 1934, ''Santier'' 1935) vizibil nu atat in gesticulatia, comportamentului personajului-narator cat si in vocabularul insemnarilor sale dedicate aventurii erotice in care s-a lasat prins. In roman, in scenele de la inceputul relatiei dintre Allan si Maitreyi acesta afirma : '' Apoi, n-a mai fost in stare sa vorbeasca, nici eu n-am mai putut s-o intreb; ci ne priveam fix, fermecati, stapaniti de acelasi fluid suprafiresc de dulce, incapabili sa ne impotrivim, sa ne scuturam de farmec, desteptandu-ne.'' De asemenea, diferentele dintre cele doua personaje, cel imaginat de Mircea Eliade(Maitreyi fiica domnului Sen) sI cel real (Maitreyi Devi) sunt semnificative. In primul rand, in romanul lui Eliade Maitreyi este prezentata ca fiind tipul bengalezei supuse, desi actiona in functie de conjuctura. Era fie tipul indiencei responsabile in societate si in familie, fie tipul amorezei atunci cand este in prezenta lui Allan. Pe de alta parte, in replica data de Maitreyi Devi operei lui Eliade ea se reprezinta ca fiind un model al societatii in care traia. Maitreyi intruchipeaza acelasi model real in doua ipostaze literare diferite. Pe de o parte, in romanul lui Mircea Eliade ca fiind Maitreyi fiica lui Narendra Sen(Asiaticii au nenumarate pacate; sunt cruzi, cateodata imbecili, adesea nebuni, altadata murdari; dar au doua mari insusiri: nu idealizeaza femeia si nu cred in evolutie" -"Isabel si apele diavolului"), iar pe de alta parte in romanul ''Dragostea nu moare'' reprezentand-o pe Amrita. In opera lui Eliade, este o tanara bengaleza de 16 ani care realizeaza in literatura romaneasca un personaj comparabil eroinelor tragice universale. Ea este un simbol al iubirii adevarate, pure, totale. Desi este la varsta adolescentei, este o tanara inteligenta si cultivata, avand preocupari mature. Totodata, Maitreyi este preocupata de lucruri copilaresti, traind in lumea fascinanta a miturilor. Ea se prezinta in propria opera in concoradanta cu descrierea pe care i-a facut-o Eliade : o tanara bengaleza de 16 ani. Pe de alta parte, se sesizeaza o nepotrivire intre aparetele celor doua opere si esentele acestora. Desi aparentele par a fi aceleasi, este clar ca privind in profunzime detaliile sunt diferite. Maitreyi era de fapt fiica lui Surendranath Dasgupta, cel mai mare filosof indian, si se numea Maitreyi Devi. Adolescenta scria versuri, apreciata de Tagore, si urma sa devina o cunoscuta poeta

indiana. De asemenea, scriitoarea atribuie eroilor sai nume diferite de cele atribuite de Eliade. Daca in creatia lui Eliade protagonistii operei se numesc Allan si Maitreyi in cea a lui Devi cei doi se numesc Mircea si Amrita. Fie ca vorbim de Allan si Maitreyi fie de Mircea si Amrita acest cuplu poate sta alaturi de nemuritoarele perechi Paul si Virginia, Tristan si Isolda, Romeo si Julieta. ''Poate planuise ea ceva. Sunt foarte tulbure acum, foarte tulbure, si vreau sa scriu aici, tot, tot . si daca n-ar fi decat o pacaleala a dragostei mele ? de ce sa cred ? de unde sa stiu ? as vrea sa privesc ochii Maitreyiei.'' Lucidul Allan ajunge si el, prin Maitreyi, sa traiasca, in chip pasional, erosul, depasindu-si astfel egoismul si consecintele ce decurg din acesta (gelozia, de pilda). El imprumuta de la Maitreyi comportamentul, adica suma de manifestari in planul eresului, corrvertindu-se total la panteism (traire deplina identificarea cu exteriorul). Aceasta turnura in cornportamentul eroului are semnificatia unei initieri (initierea inseamna in viziunea lui Eliade, intratrea treptata intr-un rol strain, dobandirea unei alte scari a valorilor). Manifestarile lui Maitreyi se exprima prin formula jocului. in cazul ei, prin joc se intelege o suma de gesturi alcatuind impreuna un ritual (de pilda ritualul privirii, prin care eroii cad in transa jocul mainilor, al picioarelor - atingerea pici orului in partea de sus simbolizeaza pentru ei, posesiunea totala). Faptul ca pasiunea se exprima ritualic confera iubirii un caracter grav, facand din ea un act fundamental al existentei. Ritualizata iubirea se spiritualizeaza capatand, asadar, accente metafizice. Prin joc, se depaseste carnalul, iubirea capatand atribute superioare. Ceea ce este important pentru cei doi, este ca ei se daruiesc pana la contopire, ajungandu-se astfel la acel absolut ai iubirii evocand cititorului fericirea paradisiaca a cuplului originar. Iata cum Mircea Eliade transfera realitatea concreta in zona mirului, iata cum personajele sale devin personaje mitice. Ele inceteaza de a mai conta ca indivizi. Allan se initiaza si, mai apoi, se converteste. Iubirea il inalta pe individ, pentru ca erosul se exprima ritualic (ritualul e realitate esentializata). Ideea romanului este ca, prin pasiune, Allan ajunge la un absolut al iubirii, sinonim cu un mod de cunoastere. Tip european, el isi cenzureaza trairile, analizandu-se permanent pe sine. in general, se indoieste ca e indragostit, acceptand mai degraba ideea ca e "vrajit". Vraja, un alt mod de a numi "farmecul" eminescian, este o stare de beatitudine, de uitare de sine, ceea ce echivaleaza cu trairea suprema Eroul refuza sa creada ca e indragostit, fiind atras mereu de "altceva". Acest "altceva" este sugestia irationalului iubirii ("...un nu stiu ce, si-un nu stiu cum"), adica sugestia "vrajei" careia i se abandoneaza. Eliade este, aici, total anti-camilpetrescian, fiindca ceea ce conteaza in cazul eroilor romanului, nu este propria lor persoana ci fapta, trairea, pana la anularea propriei lor identitati. Naratiunea insasi are un sens mitic, intrucat faptele ce o compun sunt exemplare, cea ce inseamna ca au semnificatia arhetipului.