Enigma Otiliei

de George Calinescu
Conditia femeii intr-un roman: - de George Calinescu; - Interbelic; - Obiectiv; Relatia intre doua personaje Personajul eponim este numit astfel dupa verisoara autorului pe care acesta a considerat-o un adevarat model de feminitate, la care a raportat apoi toate femeile din viata sa. Otilia este construita ca ,, fiinta de hartie prin tehnicile specifice romanului realist de factura balzaciana. George Calinescu incepe cu focalizarea persoanjului, pornind de la detalii vestimentare si de la calitati fizice, apropiindu-se apoi de personalitatea tinerei Otilia Marculescu: ,, Fata parea sa aiba 18 19 ani. Fata maslinie, cu nasul mic si ochii foarte albastri, arata si mai copilaroasa intre multele bucle si gulerul de dantela. Fata este orfana: tatal a murit cand ea era foarte mica, iar mama, mai tarziu, dupa ce se recasatorise cu Costache Giurgiuveanu. Desi nu este adoptata de batran, ea il numeste ,,papa, iar el o rasfata, repetand balbait ,, fe-fe-tita mea . Detaliul de fizionomie este utilizat pentru a sugera trasaturi fizice ale personjului: ochii si nasul Otiliei reflecta spiritul nonconformist si initiativa care o caracterizeaza. Spatiile in care sunt proiectati eroii devin forme de a sugera caracteristici ale fiintelor care le populeaza. ,, Casele leproase un pot adaposti decat oameni marcati de vicii, chinuiti de patimi sau defecte. Camera Otiliei in care Felix patrunde cu sentimentul ca paseste intr.-un templu reflecta personalitatea speciala a fetei lipsite de prejudecati: ,, Un pantof era in pat, pe o carte deschisa , ,, Covorul era semanat cu note muzicale , ,, In cutia in care trebuia sa caute degetarul, erau aruncate laolalta ace, batiste subtiri, carti de visita, bucati de ciocolata muscate cu dintii. In aceasta atmosfera, Felix ,, se simti mai aproape de Otilia, deoarece camera devine o oglinda in care sufletul de artista al fetei se reflecta, amplificat in latura lui originala. Cea mai impresionanta tehnica de portretizare este reflectarea poliedrica: Otilia este prezentata ca o rezultanta a mai multor opinii divergente carora li se adauga propria parere ( autocaracterizarea ). Se contureaza doi poli care o definesc pe fata: pe de o parte, Felix si Pascalopol releva latura ei pozitiva ( ,, Otilia e foarte frumoasa, si apoi e culta, talentata , ,, canta minunat, e o artista , ,, e o mare strengarita ), iar pe de alta parte Aurica si Aglae redau opinii contradictorii, insinuante, jignitoare, izvorate din invidie si frustrare ( ,, o destrabalata ca Otilia ; ,,Otilia e sireata, cauta numai barbati in varsta, bogati , ,, n-ar fi rea Otilia daca n-ar fi falsa ). Aceasta tehnica este imbogatita prin autocaracterizarea ce clarifica parerea fetei despre sine, demonstrand autocunoastere, pragmatism, dar si o nota de

rasfat, datorata capriciilor pe care si-le indeplineste cu sentimentalism: ,, Ah! (...) ce sentimentala sunt! , ,, Eu am un temperament nefericit: ma plictisesc repede, sufar cand sunt contrariata. Stanica, personaj ipocrit, superficial, are aceeasi atitudine schimbatoare si nefundamentata in ceea ce o priveste pe Otilia: ,, este o fata foarte simpatica, dar stiti, educatia ei a fost fatalmente neglijata , ,, Nostima fata, Otilia (...) are temperament, stie Pascalopol dupa ce umbla! . Caracterizarea indirecta se desprinde din gesturile, limbajul si vestimentatia Otiliei. Toata atitudinea ei se afla sub semnul incertitudinii; este spontana, imprevizibila, nonconformista. Pentru acel timp, fata reprezinta conditia femeii emancipate, deoarece studiaza la Conservator, calatoreste insotita de barbati care o iubesc ( cu Pascalopol la Paris si cu Felix la Baragan ), isi schimba vestimentatia dupa moda, in fiecare sezon, dar poate fi considerata un tip feminin aparte provenit din inalta societate. Ea nu gateste ( din capriciu, intr-o zi, o da la o parte pe Marina, hotarata sa pregateasca masa, dar se plictiseste in cateva minute ), nu spala, nu face ordine, dar canta cu pasiune, original, la pian. De aceea, Otilia se sustrage incadrarii intr-o tipologie, desi majoritatea personajelor din acest roman se inscriu, in spirit clasic, intr-un anumit tipar ( Costache Giurgiuveanu: avarul; Aurica: fata batrana; Aglaie: baba absoluta; Stanica: parvenitul ). Comportamentul devine altfel un procedeu de caracterizare care completeaza incitant portretul fetei: ,, Parea un fluture alb care se misca usor din aripi ; ,,amesteca o seriozitate rece,blazata cu cele mai teribile copilarii ; ,,Otilia aparu pe usa cu coama manioasa,cu ochii incarcati de fulgere; ,,chicotind Otilia se napusteste pe scari in jos. Otilia se defineste si prin relatiile pe care le stabileste cu cei din jurul sau: pe Costache il iubeste ca pe un tata ai ii tolereaza zgarcimea cu toate exagerarile ei. Il ingrijeste si sufera pentru el cand este bolnav. Moartea lui o dezamageste,ii strica rosturile,dar fiind o fire insetata de aventura se incurajeaza ca destinul ii ofera astfel posibilitatea de a fi libera,de a se casatori,de a lua decizii care se potrivesc temperamentului ei. Cele mai importante relatii sunt acelea stabilite cu Felix si Pascalopol. Pe tanar il stia de mult timp,se vazusera o data copii si corespondeau de ,, sarbatorile consacrate . Sunt verisori primari,dar aspectul este trecut cu vederea si naratorul nu insista asupra legaturii de rudenie, acceptand tacit ca dragostea ignora sau sfideaza uneori legi omenesti. Felix este ,, un tanar de isprava, frumos, inteligent , orfan ca Otilia, cu o situatie materiala buna, hotarat sa-si cladeasca o cariera stralucita in medicina. El se indragosteste de Otilia pentru ca fata este cuceritoare prin farmecul fizic si prin personalitate. Manisfestarile lui sunt adolescentine: numai poate dormi, se inchide in camera cu fotografia ei, scrie in caiete, caligrafic: << Iubesc pe Otilia >>, exercitand ,, sentimentul filial, ramas nefolosit din princina mortii timpurii a mamei lui . Ii scrie un bilet de dragoste si fuge de acasa fiindca nu primeste raspunsul asteptat. Este gelos pe Pascalopol si cere mereu dovezi de iubire. Otilia incepe prin a tolera distrata aceste porniri sentimentale , se joaca cu trairile lui Felix ( ,, Nu-mi esti indiferent, dar acum am

treaba, stai frumos. ), dar ajunge si ea sa il iubeasca la fel de mult ( ,, Ochii i se catifelasera, buzele ii tremurau si primea timidele sarutari ale lui Felix ). Fac planuri de casatorie, dar fata intelege aspecte esentiale ale relatiei lor care le-ar schimba viitorul si nu i-ar face fericiti : Felix este un student eminent, cu perspective profesionale impresionante, iar o casnicie la aceasta varsta i-ar limita sansele de a se implini. Pe de alta parte, Otilia cauta aventura, este dornica sa cunoasca lumea, sa calatoreasca, sa nu depinda de nimeni si de nimic. Recunoaste, cu o maturitate incredibila pentru anii ei, ca fetele admira pe oameni ca Felix si merg dupa oameni ca Stanica ( ,, Daca ai sti ce proaste suntem noi fetele! ) Experienta iubirii este urmarita in cadrul acestui triunghi amoros: OtiliaFelix - Pascalopol. Pe de o parte, Pascalopol manifesta un sentiment matur, profund, verificat in timp, crescut in fiinta lui odata cu evolitia Otiliei : Nu stie si nici nu il intereseaza daca o iubeste ca pe o fiica sau ca pe o femeie ( ,, N-am prea stat ca sa disting ce e patern si ce e viril in dragostea mea ) , dar tanara reprezinta tot ceea ce isi doreste, ,, micul sau viciu sentimental . Relatia dintre Otilia si Pascalopol, in ciuda diferentei de varsta ,pare fireasca pentru ca barbatul este rafinat, educat, generos, atent, protector, iar fata se poarta de el deschis, spontan, fara restrictie, cu incredere absoluta. Iubirea dintre Felix si Otilia se dezvolta doar in planul prezentului, fiind permanent in atentia naratorului. Gesturile dintre ei sunt firesti, normale pentru varsta lor, cu sarutari si imbratisari, cu plimbari si sperante, cu visuri legate de un viitor in doi. Aflati la mosia lui Pascalopol , cei doi tineri au sentimentul ca ,, vor cadea in cer , coplesiti de farmecul unei noptii de vara. Remarcabil este modul in care George Calinescu reuseste sa defineasca cele doua iubiri pe care le traieste Otilia: Felix o iubeste ,, ca pe o logodnica, ca pe o mama , gasind in ea tot ce i-a lipsit in copilarie, iar Pascalopol nu stie daca o iubeste ,, ca parinte sau ca barbat. Este evident ca fiecare dintre cei doi barbati ii ofera altceva , fiecare lupta pentru dragostea ei in alt fel unul cu tineretea lui, celalalt cu capacitatea de a-i satisface orice capriciu. Otilia il alege pana la urma pe Pascolopol deoarece intelege ca Felix trebuie sa evolueze profesional, fara a se limita impovorat de o casnicie pe care sa o regrete mai tarziu. Pleaca la Paris, se casatoreste, incercand sa profite de acei ani de feminitate aflata in apogeu. Probabil cauta in continuare ,, marele prieten , aventura, o lume mereu noua care sa nu o plictiseasca, sa nu o plafoneze, divorteaza si se casatoreste iarasi cu un conte in Buenos Aires. Otilia ramane o enigma, dar amintirea ei le rascoleste sufletele celor doi.