Sunteți pe pagina 1din 3

Povestea lui Harap-Alb

de Ion Creang

Dupa opinia lui Claude Bremond, argumentata in Logica povestirii, personajele unui basm se pot clasifica in functie de rolul pe care il primesc in structurile narative. Originalitatea lui Ion Creanga se manifesta mai ales in construirea personajelor, deoarece Harap-Alb este umanizat si devine prin slabiciunile omenesti un antierou, iar cei cinci monstri simpatici se pare ca reprezinta tipuri umane din satul Humulesti, pe care autorul le preia, le transforma in personaje ireale antropomorfizate. Harap-Alb este personajul eponim al carui nume este dat de span in urma unui botez neobisnuit. Constructia este aparent oximoronica: termenul harap defineste statutul sau de sluga, iar adjectivul alb reflecta sorgintea sa nobila (fiu de crai). De asemenea culoarea este caracteristica neofitului, insotind un ritual initiatic. Absenta unui nume in perioada cand se afla la curtea tatalui sau poate fi interpretata ca o dovada a ipostazei de fiinta comuna, autosuficienta, fara destin, fara aspiratia spre desavarsire. Se pare ca aici fiintele de hartie nu pot exista in afara numelui. De aceea, protagonistul este botezat dupa parcurgerea unor etape de formare: trece podul dintre teritorii diferite (imparatia craiului aflata sub semnul binelui si lumea necunoscuta aflata la discretia raului, sub pecetea imprevizibila a destinului), parcurge o distanta masurata in patruzeci si noua de zile (numarul semnifica o perioada provizorie intre moarte si o noua viata, intre incercari si verigi initiatice.) Pentru a evolula, are nevoie de o redescoperire, de o apropiere de sine, de o ameliorare spirituala. Padurea devine, ca in basmele populare, un spatiu ostil, al misterului, al cautarilor, al pericolului (codri intunecosi, se inchide calea si incep a i se incurca cararile). Motivul labirintului accentueaza conditia fiului de crai i reflecta nesiguranta inceputurilor, teama si incertitudinile unui tanar aflat pe drumul vietii. Coborarea se extinde pe verticala si a fost asemanata unei coborari in Infern: intrarea in fantana este momentul cand fiul craiului pierde statutul anterior (cartea, merindele, palosului) si devine Harap-Alb, o fiinta supusa initierii (neofit). Naratorul oscileaza intre postura impersonala, obiectiva din care isi priveste personajul: Fiul craiului, boboc in felul sau la trebi de aiestea (caracterizare

directa) si ipostaza de narator homodiegetic, care se implica afectiv si isi recunoaste limitele mai stiu eu cum sa zic ca sa nu gresesc. Apelativele folosite de celelalte personaje devin expresii ale relatiilor pe care Harap- Alb le stabileste in evoluta sa: Luminate craisor, dragul tatei, voinice, fecior de om viclean ce te gasesti. Portretul fizic este rezumat la cateva detalii care reflecta starea sufleteasca a personajului pe care Ion Creanga il transforma intr-un antierou deoarece il umanizeaza. Harap-Alb se detaseaza de seria fetilor-frumosi prin sensibilitate, prin tendinta de a se plange de soarta sa, prin slabiciuni omenesti care il apropie de fiintele obisnuite: se face ros cum ii gotca si incepe a plange in inima sa cand simte amaraciune si dezamagirea tatalui sau; galban la fata de parca luase panza de pe obraz, devine atunci cand Spanul ii cere sa adunca pielea cerbului plina de nestemate. Este caracterizat direct si de celelalte personaje: tatal il considera a fi vrednic de imparat, verisoarele observa ca are o infatisare mult mai placuta si seamana a fi mult mai omenos, sfanta remarca inima lui cea buna si puterea milosteniei, dar nu se sfieste sa-l atentioneze asupra slabiciunilor nepotrivite celui ce va ajunge odata mare si tare. Personajele adjuvante (calul si cei cinci monstri simpatici G. Calinescu), personajele (adjuvante) donatoare (craiasa furnicilor si craiasa albinelor), mistagogul (tatal si sfanta) contribuie la desavarsirea lui Harap -Alb, care va castiga eternitatea dupa ce invinge raul si trece prin probele menite sa-l formeze; aduce salata din Gradina Ursului, aduce pielea cerbului, o cucereste pe fata Imparatului Ros, dupa ce trece prin alte cinci incercari (ospatul pantagruelic, proba focului, a rabdarii, a atentiei, a duelului) Autocaracterizarea este inserata in dialogurile lui Harap- Alb care utilizeaza un limbaj colocvial, cu note arhaice si populare (sunt deprins a asculta de tata si tocmindu-te pe tine, parca-mi vine nu stiu cum). Cand se lamenteaza se considera oropsit, nascut sub un semn nefast; Se vede ca m-a nascut mama intr-un ceas rau. Personajul ale carui puteri sunt completate de calitatile tovarasilor sai bizari se apropie de portretul unui om universal promovat de umanisti. Gerila este o dihanie de om, cu urechi clapauge si buzoaie groase si dblzite. Flamanzila foametea, sac fara fund i apare ca o namila de om ce se hraneste cu brazdele de pe urma a 24 de pluguri; Setila este fiul Secetei, nascut in zodiac ratelor si impodobit cu darul suptului, bea apa a 24 de iazuri; Ochila se

aseamana unui ciclop deoarece are un singur ochi mare cat o sita, iar infatisearea lui ii sperie, fiind o schimonositura de om (frate cu Orbila, var primar cu Chiorila, nepot de sora cu Pandila, din sat de la Chitila, peste drum de Nimerila. Ori din targ de la Sa-l-cati, megies cu Cautati si de urma nu-i mai dati; PasariLati-Lungila este fiul sagetatorului, nepotul arcasului si ciuma zburatoarelor. Basmul cult isi manifesta originalitatea si in paginile descriptive in care naratorul devine martorul iubirii ce se infiripa intre Harap- Alb si fata imparatului Ros (lui Harap- Alb i se tulburau mintile uitandu-se la fata). Proza rimata accentueaza lirismul momentului punctat si prin interogatii si exclamatii retorice: Dar n pieptul lor rsare... Ce rsare? Ia, un dor; soare mndru, luminos! O relatie speciala este stabilita cu unele personaje adjuvante (reale cu puteri fantastice); calul este capabil de metamorfoze moralizatoare. El se transforma, mncnd jaratic (focul purificator il metamorfozeaza intr-un armasar care zboara, vorbeste, calatoreste ca vantul si ca gandul. Il invata pe Harap -Alb sa nu judece dupa aparente si s nu asocieze valoarea spiritual unei anumite infatisari (ma cunosti de urat si de frumos, de batran si de tanar, si de slab si de puternic). Destinul lui Harap-Alb este desavarsit prin ultima etapa a initierii: moartea ritualica; abia dupa ce moare si invie reuseste sa castige eternitatea trecand din timpul linear spre timpul mitic, ciclic, rotiror. Nunta lui fara sfarsit simbolizeaza ancorarea in unitatea primordiala, castigarea armoniei, puritatea si echilibru pentru toti cei care acced la acest nivel (creatorul, povestariu, fr ban n buzunariu este unul dintre privilegiati) Finalul pune insa intr-o antiteza dureroasa realitatea, definite prin inechitati sociale, cu fictiunea in care nu se fac diferentieri materiale. Harap- Alb se inscrie astfel in seria fetilor-frumosi din basmele populare romanesti ,reusind sa fie mai drag cititorilor prin latura sa profund umana, prin ezitari, prin teama, prin deznadejde, manifestari care transforma victoria binelui intr-o rasplata mult mai multumitoare.