Sf.

Imparati - Lumina rasarita neamurilor Lumina din lumina Galsurile pline de evlavie ale credinciosilor se ridica eterice la cer, patrunzand prin peretii cu sfinti si arhangheli pictati, trecand dincolo de turlele bisericii. Murmurul sfios al copilului intalneste intonatia ferma a tanarului acompaniat de vocea tremuranda a batranului, unindu-se intr-un glas puternic, rasunator. Si parca cei prezenti nu mai sunt atat de straini unul de celalalt, ci , din contra, rugaciunea ii contopeste intr-o panza ale carei fire sunt tesute de cuvinte spiritualizate, parca dintr-o alta lume. Se rosteste adevarul de credinta, marturisirea Dumnezeului celui viu. Ortodoxia e o credinta scaldata in lumina, in dumnezeire. Este lumina mantuitoare sub inraurirea careia lumescul devine desertaciune. O chemare catre vesnicia nepieritoare, fara durere, intristare si suspin, o lumina a fericirii, a linistii sufletesti, a pacii. O lumina in care piere deznadejdea , in care frica se intoarce in curaj. Este lumina adevarului, lumina Sfintei Treimi. Lumina care innoieste, care ne transforma pe noi, fiintele de lut, in cetateni ai eternitatii. O lumina de viata purtatoare, regeneratoare, inconsumabila, precum lumanarea a carei flacara nu se stinge cand aprinde, la randul sau, alte lumanari. Lumina care imbraca sfintii. Astept invierea mortilor si viata vesnica ce va sa fie ultimele cuvine ale Simbolului de credinta, apoi din nou cantari solemne. Preamarire a Dumnezeului milostiv. Asumata liber, fara constrangeri. Ceea ce astazi ni se pare firesc participarea la Sfanta Liturghie a reprezentat in primele veacuri crestine prilejul unor suferinte indurate in numele lui Hristos. Vremuri demult apuse cu prigoniri, cu slujbe oficiate in pesteri sau galerii subterane ascunse de asupritori si martiraje. Veacuri insangerate, in care marturisirea credintei celei dreptei pretuia o viata. Cronica indepartata a crestinismului, scrisa sub umbra idolilor si a zeitatilor pagane. Pagini nesfarsite cu nume de sfinti care s-au savarvit intru Hristos. Si totusi, dupa trei secole de persecutii ale crestinilor, poporul roman naste un conducator al carui destin avea sa schimbe cursul istoriei. Fiu al imparatului Britaniei, Consta, si al Elenei, Constantin cel mare a fost crescut in spirit crestin. Nelegiuirile comise de catre Maxentie, precum si progonirile sale asupra crestinilor, rasfrante si asupra maicii lui Constantin, Elena, conduc la un conflict intre cei doi stapanitori ai imperiului. Acesta confruntare marcheaza, de asemenea, doua credinte antagonice: pe de o parte cea a lui Maxentiu, indeptate catre puterea diavoleasca si scaldata in sangele veninovat al celor sacrificati idolilor, iar pe de alta parte nadejdea in Dumnezeul adevarat a lui Constantin. Traditia marturiseste ca rugaciunile imparatului crestin sunt ascultate, iar semnul Sfintei Cruci i se arata biruitor pe cer. In hos signo vinces , mesajul divin scris cu stele stralucitoare, ii arata lui Constantin calea victoriei, pastrand si in zilele noastre semnificatia nadejadii in puterea Sfintei Cruci.

Cu siguranta,crestinismul fara Imparatul Constantin cel Mare este greu de inchipuit. Pentru inceput, odata cu acesta Sfanta Cruce nu mai simbolizeaza tortura si moartea, ci devine semn al biruintei, al ajutorului lui Hristos. Originile slavirii Cinstitei Cruci coboara pana in secolul Sf. Imparati, Elena avand meritul de a gasi lemnul dumnezeiestii jertfe a lui Hristos si de a-l aseza la loc de cinste. Pana in zilele noastre - si de acum pana la sfarsitul veacurilor - crestinii au aflat aparare prin Cruce, inconjurandu-se de infatisari ale ei, de la Sf. Cruce de pe turlele bisericilor la cruciulitele sfintite purtate de fiecare credincios. Izvoarele istorice consemneaza, de asemenea, inarmarea cu Sf. Cruce a conducatorilor inaintea luptelor cu vrasmasii. In acest sens, Stefan cel Mare urmeaza Imparatului Constantin, considerand ca fara semnul crestin orice arma lumeasca este neputincioasa. Lumina dumnezeiasca i-a imbracat pe Sf. Imparati Constantin si Elena in hainele preacurate ale sfinteniei. In Acatist, ei sunt fericiti pentru ca au fost luminati cu semnul Sfintei Cruci. Mai mult decat atat, Vietile Sfintilor relateaza imbracarea in lumina a lui Constantin cel Mare prin baia Sf. Botez. Este binecunoscut episodul care povesteste ca trupul imparatului, prin randuiala lui Dumnezeu, a fost cuprins de lepra. Slujitorii puterilor idolesti ii spun imparatului ca numai prin spalarea cu sangele pruncilor se va vindeca. Astfel, Constantin pregateste sacrificiul copiilor nevinovati, dar milostivindu-se fata de mamele indurate, nu ajunge sa il savarseasca,. Atunci Dumnezeu il rasplateste din bunatatea sa nemarginita pentru indurarea aratata, trimitandu-i pe Sf. Petru si Pavel sa-i arate adevarata tamadurire, prin Taina Sf. Botez. Mergand la episcopul Silvestru si pregatindu-se crestineste pentru dumnezeiasca taina, Constantin se boteaza in numele Sftintei Treimi, iar lepra cade ca niste solzi de pe trupul lui invaluit in negraita lumina. + Semnificatia symbolic a a numelui Elena facile, torta, foc sacru etc:D Umplerea de stralucire neinchipuita a casei prevesteste rolul imparatului in luminarea popoarelor cu adevarul dreptei credinte. Dupa primirea invataturii crestine de la Sf. Silvestru, Constantin ofera libertate crestinilor, oprind sirul persecutiilor. Prin Edictul din Milan -313- crestinismul devine religie oficiala a imperiului. O consecinta importanta in acele timpuri era ca numarul crestinilor depasise numarul idolilor si incepea sa se manifeste o tendinta contrara celei anterioare: prigonirile crestinilor impotriva idolilor. In acest context, interventia imparatului a fost esentiala, acesta considerand ca aderarea la crestinism reprezenta o hotarare autonoma- caci credinta in Dumnezeu este o credinta libera iar asupririle de orice fel trebuia sa inceteze. Mai mult decat atat, dreapta credinta a fost mentinuta in fagasurile sale si prin organizarea primului sinod ecumenic de la Niceea in 325, fiind combatute eresurile care rastalmaceau adevarul despre Dumnezeu. Crezul isi are originea in aceasta adunare a episcopilor vremii, fiind pastrat pana in zilele noastre in forma originala, chiar si dupa doua milenii de la formularea lui.

Se cuvine, asadar, cinstirea Sfintilor Imparati Constantin si maicii sale, Elena, cei socotiti intocmai cu apostolii prin contributia insemnata la propovaduirea credintei in Hristos. Si, adunati in biserici, astazi larg deschise crestinilor, sa marturisim, in fata Sfantului altar, fara sfiala, Crezul, a carui istorie bogata trebuie sa ne fie izvor de invatatura si indreptare, cum spunea cronicarul. .. Si viata veacului ce va sa fie. Amin

Nestian Elena