Antibiotice

Antibioticele sunt o grup de medicamente care se folosesc la tratamentul bolilor infecioase provocate de bacterii. Antibioticele sunt folosite datorit aciunii lor bactericide de a omor bacteriile sau protozoarele. Antibioticele sunt molecule relativ simple produse de mucegaiuri sau bacterii care au capacitatea de a ucide sau de a frna dezvoltarea deja n doze relativ mici a altor specii concurente. Ulterior au fost produse n medicin i antibiotice sintetice. Grupa de chimioterapice ca sulfonamida au aciune mai ales bacteriostatic care se manifest prin frnarea nmulirii bacteriilor. Penicilina este un antibiotic derivat din fungii penicillium. Cu toate c descoperirea ei i este atribuit lui Alexander Fleming (1928), n anul 1870medicul englez John Scott BurdonSanderson descoperise deja o legtur ntre mucegai i cultivarea bacteriilor. Primul care a semnalat, in 1885, actiunea inhibanta a substantelor elaborate de microorganisme a fost savantul roman Victor Babe; tot el a sugerat ca aceste substante ar putea fi utilizate in scop terapeutic pentru distrugerea agentilor patogeni. Aceste fapte constituie o anticipatie geniala a savantului roman care, cu 50 de ani inaintea descoperiri epocale a lui Fleming (obtinerea penicilinei), a intuit efectele practice ce le-ar putea avea pentru terapeutica antagonismul microbian. Penicilina acioneaz n special asupra bacteriilor gram pozitive, are formula chimic C9H11N2O4S. n prezent multe tulpini de bacterii au devenit prin folosirea iraional a antibioticului penicilino-rezistente.

Farmacologie
Exist dou forme uzuale de penicilin: Penicilina G (forma injectabil) i Penicilina V (forma acidorezistent, care se poate administra oral). Penicilina este un antibiotic cu un spectru bactericid relativ redus contra germenilor gramnegativi, ceea ce a determinat obinerea derivatelor ei ca ampicilina care are un spectru bactericid contra gramnegativilor i grampozitivilor.

Importana
Acest medicament a avut un puternic impact asupra medicinei. Pn la descoperirea antibioticelor, infeciile produse de rni i boli precum sifilisul erau aproape ntotdeauna mortale. n mai puin de un secol de cnd penicilina fost descoperit, antibioticele au salvat peste 200 de milioane de viei. Streptomicina este activa fata de M.tuberculosis, micobacterii atipice (M. kansasii, M. avium) cat si fata de unii bacili Gram-negativ, coci Gram-pozitiv si Gram-neativ. Deoarece nu

penetreaza intracelular, este activa in principal pe micobacteriile extracelulare. Ea actioneaza bactericid prin inhibarea sintezei proteice la nivelul subunitatii ribozomale 30S. Datorita dezvoltarii rapide a rezistentei, in caz de utilizare ca medicatie unica, se foloseste totdeauna in scheme polichimioterapice. Patrunde greu in lihidul cefalorahidian, meningele inflamat fiind mai greu permeabil, dar realizeaza concentratii terapeutice in llichidul pleural. Se elimina in majoritate (75%) pe cale renala. Se administreaza doar injectabil, frecvent pe cale intramusculara, in doze de 1g/zi. Streptomicina se foloseste, asociata altor chimioterapice majore, in schemele de terapie initiala a tuberculozei si este considerata ca o alternativa pentru etambutol in cadrul polichimioterapiei. Este indicata mai ales la bolnavii cu forme severe de tuberculoza (meningita tuberculoasa sau boala diseminata) precum si in tratamentul infectiilor rezistente la alte tuberculoase. Prezinta un risc mare de producere a unor reactii toxice, in special in conditiile administrarii prelungite, motiv pentru care in prezent este indicata ca medicatie de rezerva, doar in tratamentul tuberculozei. Se stie ca poate produce ototoxicitate, cu tulburari vestibulare si acustice, nefrotoxicitate, cu risc, in special in caz de insuficienta renala, fenomene alergice, cu eruptii cutanate si fenomene iritative, radiculare si medulare, dupa introducerea intrarahidiana. .