1.

Aniversarea
Am deschis ochii si mi-am amintit imediat ce zi era. Implineam in mod
oficial 16 ani. Din cine stie ce impuls prostesc, m-am indreptat spre oglinda
pentru a vedea daca nu s-a schimbat nimic. Nu am fost surprinsa sa vad ca
aveam acelasi chip exact ca in dimineata cand am implinit 7 ani. Imi placea fata
mea, desi la inceput eram ingrozita de faptul ca voi arata mai batrana decat toata
familia mea(si in adancul sufletului ma refeream mai ales la Jacob al meu).
Oricum, mare a fost mirarea tuturor sa ma vada cu un chip ce denota varsta
parintilor mei. Totusi, CHIAR se vedea ca sunt parintii mei. Poate ca lucrul acesta
reiesea din atitudinea lor, gesturile, mimica, hainele si machiajul ingenios
descoperit de matusica Alice.
Dupa “vizita” Volturilor am mai stat cateva luni si ne-am mutat in Anglia,
patria lui Carlisle. Totul era minunat. As putea spune ca faptul ca ploua atat de
des era un atuu.Desi nu pentru mine, ci pentru ceilalti. Eram atat de norocoasa.
Pielea mea avea in lumina soarelui doar o sclipire vaga, care o facea sa para si
mai fina.In Forks, totul era lamurit. Toata lumea stia ca familia Cullen se
acomoda cu Franta, unde Rose, Em, Jazz si Alice faceau facultatea. Dupa
cateva luni, Alice a avut grija sa trimita pozele cu mine nou-nascuta (pana la
urma sedinta aceea foto interminabila a folosit la ceva) si toata lumea parea
lamurita. Pozele au continuat sa fie trimise, la un interval regulat, iar eu eram
deja vedeta orasului.Charlie nu mai prididea de atatea biberoane, suzete si
jucarii care soseau constant la inceput.
Jake a venit cu noi. Desi isi vizita familia la cateva luni, ma simteam
vinovata ca il privez de acest lucru, desi el ma asigura in mod constant ca “nu
poate fi mai fericit de atat” si ca “este cea mai buna decizie pe care a luat-o in
toata viata”.
Acum uitasem cum era acel sentiment de vinovatie. Acum vreo 4 ani,
toata familia (desi totul a inceput de la mama) a simtit nevoia de a se intoarce
ACASA. Da, pentru familia Cullen, Forks, acel orasel mic si banal, era singurul
loc de care simteam ca apartinem.
S-a hotarat la unison ca este timpul pentru o revenire acolo. Desigur
pregatirile au durat luni. Povestea era credebila: eu ramasesem la scoala de top
din Franta, iar matusica Rose si unchiul Em s-au oferit sa mai stea pana voi
termina liceul.Asta, in traducere insemna ca noi 3 nu aveam sa ne aratam in
oras, deci in concluzie, nu trebuia sa pastram aparentele. Procesul de
imbatranire pe care l-au suportat ceilalti a fost cel mai greu (si preferatul lui
Alice). In primul rand, fiecare dintre ei au primit o garderoba noua, cu haine mult
mai mature. Mama se acomodase mai greu cu ideea ca nu va prea mai purta
blugi, dar a acceptat resemnata. Apoi a urmat parul. Din cauza veninului care
respingea substantele straine bunicii mei trebuiau sa se dea de trei pe zi, cu cate
un tub de spray ce facea parul carunt. Nu este nevoie sa zic ca se observau
putine fire albe si asta era bine. Totusi, erau bunici tineri, nu? Mama purta parul
in bucle, iar matusica Alice nu mai avea aceiasi tepi. Cea mai grea parte: pielea.
Se foloseau tone de fard(aproape) pentru a da pielii impresia de imbatranire,
pentru a crea niste imperfectiuni specifice varstei. Nu pot decat sa o laud pe
matusa mea. Facea o treaba extraordinara. Si totusi, chiar si cu aceste semne
vizibile(care aveau grija sa fie accentuate din ce in ce mai mult la fiecare luna) ei
aratau la fel de minunat si de impecabil. Nimeni nu avea nici cea mai vaga
banuiala.
Nu a fost asa de crunt sa nu ma plimb prin Forks 4 ani. Bine, poate asta
se datora si persoanei care statea langa mine intotdeauna si imi arata in fiecare
zi un lucru nou prin imprejurimi. Da, ma refer la Jacob. El inseamna totul pentru
mine.
Dar astazi era o zi speciala. Parintii mei mi-au promis ca atunci cand voi
implini 16 ani voi putea merge aici la liceu. Prin urmare voi avea parte de 3 ani
asigurati in Forks. Nu-mi facusem probleme deloc si chiar imi suradea ideea.
Totusi, nu intelegeam de ce ma simt asa.....emotionata. Mai facusem liceul
o data si imi aduceam aminte perfect toate detaliile, temele chiar si programa.
Mi-am dat seama insa dupa 2 secunde. Eram nerabdatoare sa vad locul unde
mama si tata s-au cunoscut.
Ma asteptam ca acum tata sa zica ceva, dar am observat ca eram
singura. Off.....ce toanta sunt....ca de obicei...ma asteapta o petrecere (de data
aceasta scurta- doar aveam scoala) si cadouri.
M-am spalat in graba si am mancat niste cereale cu lapte (m-am gandit
sa-i fac o bucurie mamei si sa stau o zi cu mancare umana).
Am ezitat. Nu stiam cum sa ma imbrac. Stiam ca voi fi in centrul atentiei
oricum (doar toata lumea murea de curiozitate sa vada noi poze cu mine in
“copilarie”) , dar simteam ca o rochita din matase nu m-ar ajuta. Clar, eram cu
capul in nori azi! Cum am putut sa ma gandesc la o rochita din matase cand
afara erau 5 grade si ploua. N-ar fi fost o problema, dar se presupunea ca
TREBUIE sa pastrez aparentele. Prin urmare mi-am tras niste blugi pe mine, o
bluza lila simpla cu maneca lunga, o geaca de ploaie neagra (preferata mea) si
niste cizme normale negre, comode, in care mi-am bagat repede blugii.
Ma asteptau. Evident. “La multi ani”-ul lor suna mai degraba ca o sonata a
ingerilor pictati de Boticelli. Toata lumea m-a imbratisat, m-a pupat, dar eu nu
aveam ochi decat pentru Jacob. Chiar il iubeam. Cand il vedeam, imediat toutl
avea sens pentru mine.
Au urmat cadourile. De la tata si Carlisle am primit exact masina viselor
mele. Nu, nu va inchipuiti ceva cu propulsie sau cu rachete….sau care atinge
500 km/ora…..semanam atat de mult cu mama……nu am vrut ca ei sa afle ca eu
CHIAR imi doresc ceva material. Ma simteam asa de prost candi mi scapa un
gand si a doua zi primeam lucrul acela. Eram rasfatata familiei. Singurele cadouri
care nu ma deranjau atat de mult erau hainele. Desi nu eram rude de sange, eu
si matusa Alice eram pe aceeasi lungime de unda. Adoram sa merg la shopping
cu ea si ma aratam bucuroasa sa fiu cobaiul ei pentru tot felul de lookuri care ii
treceau prin minte.
Revenind la masina, am primit un Beattle nou-nout, galben, asa cum imi
dorisem dintotdeauna. Intotdeauna am considerat-o GENUL meu de masina. Si
acum o luna gandul acesta mi-a scapat dintr-o greseala prosteasca. Oau.....e
ceva sa aduci o masina care nu se mai fabrica, care e nou-nouta, ttocmai din
Europa....
-A fost o nimica toata, spuse tata.
 - Hei, hei!!!! Nu sunteti corecti! Cadoul meu trebuia deschis primul! s-a
prefacut ca este jignit Emmet.
Totusi, nu am vrut si nici nu-mi putut ascunde entuziasmul. Chiar am tipat
de bucurie. Parca eram una din fetele acelea din filme, rasfatate si care primeau
tot ce voiau la o singura vorba.
De la bunicuta mea Esme si de la mama am primit cea mai frumoasa
bijuterie din lume. Era o bratara, atat de delicata si de fina, cu numele meu pe
ea. Rose si Emett au fost inspirati si mi-au imbogatit vestimentatia cu cateva
tinute trasnet.Jasper si Alice mi-au daruit un sifonier (la propriu) plin cu haine
pentru catel. Am privit nedumerita. Dar apoi am observat : Jake a intrat in camera
cu cel mai adorabil ghemotoc de blana din lume. Era de un galben pal si era mic
cat palma lui Jake. L-am iubit din primul moment. Am fugit si fara sa-mi pese ca
eram de fata cu parintii mei mi-am sarutat iubitul cu pasiune. Cred ca era din vina
adrenalinei. Un marait s-a auzit din spate. Da, tata, desi nu mai avea nico
aversiune fata de Jake, era ca orice tata. L-am ignorat si i-am spus lui Jake
bucuroasa:
- Il iubesc! E adorabil! Dar nu-ti fa griji, tu inca ramai preferatul meu.
Un zambet urias i-a luminat fata. Da, chiar eram cea mai norocoasa fiinta
de pe suprafata pamantului. Tata era inca tensionat. Mama era atat de
bucuroasa ca eram toti, impreuna. Se pare ca dupa 16 ani de convietuit cu
familia Cullen nu mai avea acea aversiune fata de petreceri. Totusi ea a fost cea
care mi-a reamintit:
- Nessie, nu ziceai tu ca ai vrea sa incepi sa mergi la liceul din Forks de
ziua ta? Daca inca ai aceleasi planuri, ar fi bine sa te grabesti.
Off.....avea dreptate....dar cum sa-mi las micul ghemotoc aici? Nici nu i-
am dat un nume.....si in plus voiam sa ma bucur de cateva clipe cu Jacob de ziua
mea, sa am timp sa ii multumesc pentru cel mai inspirat cadou din lume. Dupa
aceasta masina uimitoare care este, fara indoiala cel mai inspirat cadou am
completat cand am vazut ca tatei nu ii placeau directia in care se duceau
gandurile mele. A functionat. A zambit imediat.
M-am urcat in masina, mi-am luat larevedere de la de la familia mea
numeroasa (care acum mai continea un membru) si am condus cu grija spre
noua mea scoala. Era.....normal. Ca orice liceu. Ce ma asteptam? Sa scrie pe o
placa mare: Aici s-a nascut cea mai imposibila poveste de dragoste?
Mi-am indreptat umerii si am pasit (asigurandu-ma ca si ghiozdnaul in
spate) spre locul unde imi voi petrece o mare parte din timp in urmatorii 3 ani.
2. Scoala & Marley
Liceul Forks era exact asa cum imi fusese descris. M-am mirat de faptul
ca nimic nu se schimbase in atatia ani (exceptand profesorii desigur). Zeci de
perechi de ochi curiosi ma priveau. Am simtit o imbujorare vaga si am continuat
sa merg cu sfiala catre prima mea ora: biologia. Cei care au avut curajul sa se
prezinte primii au fost fratiiNewton.
-Hei, spuse Beth. Tu trebuie sa fii Reneesme. Wow, ce nume interesant!
-Mda.
-Aaaa. Eu sunt Beth si el este fratele meu geaman Andrew.
-Voi doi sunteti gemeni? am exclamat uimita.
-Toata lumea reactioneaza asa. Ei, oricum, cum ti se pare scoala?
-E totul OK pana acum.
Nu are rost sa va spun toata discutia din politete purtata cu ei.Beth si
Andrew erau foarte diferiti (stiu- ce nume). Beth avea trasaturi ale fetei bine
conturate, iar parul era de un blond spalacit. Avea o privire cam vicleana. Andrew
era mai inalt, cu parul saten, tuns scurt si desi parea mult mai bland decat sora
lui, era plin de el. M-am mirat sa vad cat de apropiati erau de varsta mea fictiva.
Apoi mi-am amintit deodata povestea: dupa un semestru de facultate, Jessica a
venit acasa de Craciun si le-a dat minunata veste parintilor. Din fericire, ea si
Mike nu au mai avut parte de certuri si despartiri cum se intampla in liceu. Mai
mult, s-au si casatorit. Era ciudat cat de bine stiam povestile tuturor. Nu a fost
nevoie decat de o zi in care s-o prind pe mama libera si am aflat esenta lucrurilor
care se intamplasera in acei 2 ani.
Asa a trecut toata ziua. Am facut atata conversatie cu atatia oameni. Si
toate sunau cam ca prima. O singura fata a parut mult mai draguta. O chema
Kate si nu era ezitanta ca toti ceilalti. A fost foarte interesant sa vorbesc cu ea.
Avea si un stil de a se imbraca special.
Din acest punct de vedere, nu prea semanam cu mama. Cand eram mica,
eram cam la fel ca ea, dar influenta lui Jacob si-a spus cuvantul. As putea spune
ca si timpul petrecut cu matusa Alice m-a ajutat. Eram mai deschisa. Asa ca o
prietena asa libertina ca si Kate mi se potrivea cel mai bine.
Si, desi as mai fi petrecut ceva timp in compania ei, cand clopotelul a
sunat pentru a anunta sfarsitul ultimei ore am simtit o bucurie nestapanita. Abia
asteptam sa ma intorc acasa si sa stau cu Jake. Si eram prea entuziasmata la
gandul ca o sa stau mai mult cu micul meu ghemotoc de blana. In timp ce
conduceam, ma gandeam ce nume pot sa-i dau acestui labrador adorabil. Apoi
mi-am adus aminte de primul meu film la care m-am uitat cu Jacob: Marley&Me.
Da, cu siguranta de acolo ii venise ideea. Totusi, ma miram ca isi amintise abia
anul acesta. Hm.....amintise nu e cuvantul potrivit. Probabil s-a gandit de la
inceput , dar cineva pe nume TATA nu-l lasase. Apoi m-a izbit un gand: oare
catelul fugise deja? Ii era atat de frica de familia mea?
Grijile inutile au disparut cand mi-am gasit toata familia in jurul lui. Era
evident ca si el se simtea nemaipomenit.
- Buna, Nessie! Cum a fost la scoala? ma intreba Jake relaxat.
- A fost Ok pentru prima zi.
 M-am dus si m-am asezat langa Jake si mi-am luat ghemotocul de blana
in brate. Era adorabil. Micul meu Marley.
- Deci, cum il va chema? a intrebat nerabdatoare matusa Alice. Ura pur si
simplu cand trebuia sa fie tinuta in suspans. Si asta se intampla destul de des cu
mine in apropiere. Chiar ma mirase faptul ca mi-a luat atatea haine de catel.
Cred ca tata s-a scapat putin. El era singurul care stia gandurile lui Jacob.
- Marley, am spus hotorata.
- Ca si pe labdradorul din unul din filmele ei preferate, a completat tata.
Da, in familia noastra nu existau secrete.....
A urmat o sedinta foto cu vreo 5 tinute pregatite de matusa Alice. Pentru
moment, Marley era vedeta familiei.In sfarsit imi luam si eu liber o zi. Ce e drept,
nu putea sa nu-ti placa. Blana lui era pufoasa si in acelasi timp matasoana. Avea
ochii blanzi, dar parea pus pe sotii. Era incredibil cat de bine se acomodase cu
mediul in orele in care am fost plecata.
Si, desi adoram aceasta zi de nastere si o consideram cea mai buna
dintre toate pana acum, nu eram multumita de un lucru. Nu avusesem timp deloc
numai pentru mine si Jake. Ca de obicei, sakvatorul meu a actionat repede,
intuiindu-mi gandurile:
- Pai,Nessie, haide sa-l scoatem pe Marley la prima lui plimbare.

E nevoie sa mai zic ca am fost de acord imediat? Aproape ca am zburat

cu Marley in brate. Peste 30 de secunde eram la cateva mile de casa. Asta
insemna ca in sfarsit voi avea parte de putina intimitate.
Ne-am asezat la copacul nostru. Era scrijelit in toate colturile: Jake+ Ness.
Era locul unde m-am sarutat pentru prima data cu Jake de cand m-am intors in
Forks. A fost magic. Si spontan. Pentru ca se presupunea ca mergem sa-l
vizitam pe Billy, dar pur si simplu m-am oprit langa copac si am simtit nevoia sa
stau acolo. Nu, nu eram obosita, pur si simplu ma atragea ceva la acel loc. Era
locul nostru.
- Deci, am nimerit cadoul anul acesta? ma intreba Jake.
- Hm.......se putea si mai bine, l-am tachinat eu.
- Pai, atunci banuiesc ca nu vrei sa primesti si cealalta parte......
- Banuiesti cam gresit.
- Ma gandeam eu, a zambit superior.
Apoi buzele noastre s-au intalnit. A fost un sarut mult mai pasional ca de
obicei. Si nu pot sa spun ca m-a deranjat.... Cu siguranta Jake era cel mai bun
iubit din lume. Nu c-as mai fi avut eu o gramada de iubiti, dar asa simteam. El imi
colora viata. Era ca un spectru ce raspandea lumina si bucurie in viata mea. Era
Jake al meu.
Am stat imbratisati asa mult timp.Nu voiam sa mai plec de acolo.
Bineinteles ca n-am scapat de povestitul tuturor detaliilor din timpul scolii. Jake
parea foarte absorbit de povestirea mea....sau de ochii mei....nu stiu sigur. Si
Marley parea sa fie fericit. Eu si Jake ne intreceam care mai de care in
imbratisari pentru micul NOSTRU ghemotoc. Am simtit ca si Jake il adora la fel
de mult ca si mine si am cazut de comun acord, la sugestia mea, la fie al nostru.
Totul era minunat si poate din cauza asta am pierdut notiunea timpului. Cand s-a
intunecat a trebuit sa ne intoarcem. La urma urmei catelul nu se hranea cu aer,
iar eu nu aveam de gand sa repet anul de liceu. Cand am intrat pe usa unchiul
Em, a facut un comentiariu, ca de obicei:
- I-ati aratat lui Marley tot continentul? a chicotit el.
Am rosit puternic. L-am lasat pe Marley in grija lui Jake si m-am dus sus
sa-mi fac temele. Cand le-am terminat am rememorat ziua prin care am
trecut si am adormit cu un zambet pe fata.

3.Weekend fara Jacob

Il asteptam pe Jake nerabdatoare la copacul nostru. Era in vizita la Billy. Cand l-
am vazut parea intr-o stare euforica.
- Ghici ce, Jake! –abia asteptam sa-i spun ce planuri avem pentru
weekend.
- O, Ness am o veste buna! Dar incepe tu.
- Tanya tocmai a sunat. Se marita weekendul acesta. L-a cunoscut
acum 3 saptamani dar nu era sigura ca o sa mearga. Se pare ca Piere
este iubirea vietii ei. O sa fie o nunta restransa: doar noi si familia din
Denali. Nu e minunat?
- Hm...........da......ma bucur pentru ea.
Statea ca pe ace, deci era clar ca avea o veste mai buna.
- Ok, e randul tau acum.
- Ei bine...sunt un fel de unchi! Leah a nascut un baietel!
- Wow! E minunat! Cat ma bucur pentru ea!!!!
Chiar ma bucuram. Leah renuntase la toata chestia cu lupii acum 5 ani. Era atat
de negativista. Putea sa jure ca nu va mai avea parte de iubire niciodata. In
schimb l-a intalnit pe Jay, iar acum stateau impreuna in Washington. Iar Jacob,
chiar daca nu prea recunostea tinea foarte mult la Leah, ca la o sora. M-as fi
simtit groaznic sa-l tarasc dupa mine in Denali in timp ce toti prietenii lui se
duceau sa-l vada pe micut. Si eu mi-as fi dorit sa-l vad. Dar mi-as fi dezamagit
verisorii si familia. Un weekend fara el n-o sa ma omoare, nu?
- Deci, cand pleci? l-am intrebat eu relaxata.
- Pai....credeam ca vrei sa vin cu tine la nunta....
- Nu fii prostut, sigur ca vreau…..dar cred ca nepotelul tau te-ar tine
minte ! Ce fel de unchi esti tu?
Zambetul acela larg i-a luminat fata dintr-o data.
- Nu cred ca exista cineva mai norocos ca mine, Nessie, a zis el si m-a
sarutat.
Toata familia a primit cu bucurie vestea ca Leah este mama. Tata nu s-a
prea suparat ca Jacob nu va veni cu noi. Marley venea cu mine. Eram
dependenta de el. Matusa Alice ne-a ales la toti costumatiile pentru nunta, iar
vineri la ora 5 masinile noastre goneau pe autostrada.
Am fost primiti cu caldura, ca de obicei. Tanya, desi eu am cunoscut-o
numai cu zambetul pe buze, arata atat de diferit. Si nu era de la rochia aceea
sidefie minunata pe care o purta. Era fericita, fericita cu adevarat. Ea si Piere se
potriveau perfect. Aveau de gand sa-si petreaca luna de miere in Franta, la Paris,
caci se preconizau niste zile foarte ploioase acolo. Nunta a fost oficializata de
Garrett, care-si luase licenta in graba de pe internet. In adancul sufletului, eram
fericita deoarece Tanya trecuse acum sigur peste pasiunea pentru tata. Nu mi-l
puteam imagina pe tata alaturi de alta femeie. El si mama erau facuti unul pentru
altul. Se potriveau perfect.
A fost o cununie linistita, lipsita de evenimente. Asta daca trecem cu
vederea ca Marley mi-a facut varza una din manecutele bufante de la rochie.
Arata asa de inocent. In loc sa-l cert am sfarsit prin a-l imbratisa. Stiam ca daca
voi continua asa imi va ajunge si in cap, dar era mult prea adorabil.
I-am felicitat cu caldura pe Tanya si sotul ei, care au plecat in graba, noi
am ramas la povesti. Asta cu 2 exceptii: Marley, care a cazut lat pe la 9 :00 si eu,
care m-am lasat pagubasa pe la 1:00.
- Ne pare asa de rau ca trebuie sa plecam acum, dar Nessie are scoala
maine si e chiar o zi ploioasa. Credeti-ne ca am mai fi ramas cu placere, s-a
scuzat politicos Carlisle duminica dimineata.
- Pai, educatia fetei este cea mai importanta, nu? a zambit Carmen. Ai
grija de catelus, mi querida.
Am imbratisat-o calduros. Carmen era asa de clada, de draguta si de
deschisa la alternative. Intotdeauna imi facea placere sa ma intalnesc cu ea.
Ajunsa in masina, m-am simtit deodata cuprinsa de nerabdare. Eram
nerabdatoare sa-l vad pe Jacob, sa-mi povesteasca si el ce a acut in toate
aceste zile si sa ii povestesc si eu lui. Eram recunoscatoare ca mergeam cu
unchii si matusile mele in masina.
Ceva m-a trezit din visare. Era Marley, care isi exersa coltisorii pe mana
mea. Am chicotit.
“Ah, ce mi-e dor de tine Jacob....” am gandit eu.
“Si mie mi-e dor de tine, raza mea de soare” mi-a raspuns Jacob.
Wow....in mod sigur aveam o problema. Cum sa-l aud pe Jacob, in capul
meu, la sute de kilometri departare de el. Cred ca faptul ca am dormit doar 5 ore
isi spunea cuvantul. Totusi, am mai incercat odata.
“Ai ajuns acasa?”
“Da, te astept.”
“ Va rog spuneti-mi ca nu sunt nebuna” era tot ce puteam sa-mi repet in
minte. Mi-am lasat caoul pe umarul matusii Rose si m-am cufundat in somn.
- Renesme, trezeste-te, imi spuse bland mama.
- Am ajuns? Am intrebat eu nedumerita.
- Da, acum 10 minute. Jake tocmai a venit si el, mi-a zambit mama.
Am sarit din pat si m-am dus tinta la Jacob.
- Vai Jake, ce dor mi-a fost de tine! Am spus eu imbratisandu-l.
- Stiu asta. Mi-ai mai spus asta odata.
Mi-am pus mana la gura. Eram muta de uimire.
- Tu....chiar....m-ai auzit???
- Oooo....asa am reactionat si eu prima data. Dar apoi l-am intrebat pe
Sam daca este posibil. El habarn-avea....Dar a incercat....si a
 mers....Emily a auzit tot ce i-a transmis Sam prin intermediul
gandurilor.
“ Wow, ce tare”
“ Stiu”
- Va aud! spuse tata in gluma.
“Stim” am raspuns amandoi.
M-am ridicat pe varfuri sa-mi apas buzele de ale lui. Hei, am supravietuit
fara asta un weekend! Aveam tot dreptul, nu?
- Banuiesc ca da. Numai de data asta! se auzi vocea tatei de la etaj.