Sunteți pe pagina 1din 3

Configuratia canalului radicular a caninului mandibular intr-o populatie iraniana

Introducere

Scopul principal in terapia endodontica este atins printr-o curatare minutioasa mecanica si chimica a intregii cavitati pulpare si obturarea completa cu un material de umplere inert.O cunoastere clara a anatomiei sintemelor canalelor radiculare este o conditie prealabila esentiala in pregatirea canalului radicular.Multe din problemele intalnite in timpul tratamentului canalului radicular apar datorita intelegerii inadecvate a anatomiei spatiului pulpar. Ingle a sugerat ca filtrarea apicala este cauza principala a esecului tratamentului endodontic.Motivele principale a acestui esec sunt obturarea incompleta sau prezenta unui canal netratat.Un canal este de cele mai multe ori lasat netratat deoarece dentistul nu reuseste sa-i identifice prezenta.Astfel,dentistul trebuie sa aibe o cunoastere adecvata a morfologiei canalului radicular si a variatiilor acestuia inainte sa trateze cu success un dinte.Este foarte importanta familiarizarea cu variatiile anatomiei dintilor si trasaturi caracteristice printre grupele rasiale ,din moment ce asemenea cunostinte pot ajuta in localizarea si managementul canalelor. Un numar de studii au aratat diferite tendinte in forma si numarul radacinilor si a canalelor radiculare printre diferite rase umane.Aceste variatii par sa fie determinate genetic si sunt importante in urmarirea originilor rasiale a populatiilor.Multe investigatii au examinat configurarea sistemelor canalelor radiculare a dintilor umani.Scopul acestui studiu este evaluare morfologiei canalului radicular si prevalenta unui canal radicular secundar a caninului mandibular intr-o subpopulatie iraniana .

Material si metoda

In acest studiu descriptiv in vitro, au fost evaluati 100 de incisivi mandibulari extrasi.Acesti dinti au fost luati de la diferite clinici dentare din Teheran, Iran.Sexul si varsta pacientilor precum si motivele extractiilor nu au fost inregistrate.Dintii au fost imediat pusi
1

intr-o solutie de 5,25% de hiploclorit de sodiu timp de 30 de minute dupa extractie pentru dezinfectare si pentru a elimina orice tesut organic de pe suprafata externa a dintilor.Apoi,dintii au fost spalati sub jet de apa timp de 2 ore.In continuare,pentru fiecare dinte s-a facut cate o cutiuta folosind ceara trandafirie,lasandu-se cel putin 1 mm spatiu intre suprafata radacinii si peretii cutiei.Tinandu-se de coroana dentara,cutia a fost pusa pe un vibrator ,si o rasina acrilica cu o vascozitate relativ scazuta a fost turnata sa umple spatiile goale.Dupa aceasta,cutiutele au fost imersate in apa fiarta timp de 5 minute si apoi sub apa rece timp de 10 minute.Astfel,ceara a fost indepartata si dintele a ramas intr-o cutie acrilica de la apex pana aproape de coroana.Nu a fost folosit nici un instrument endodontic pentru a explora canalele.coroanele dentare au fost taiate si au fost effectuate sectiuni de 2 mm folosind discuri de diamant.Sectiunile au fost examinate folosind un stereomicroscop digital la 40x.Existenta unui al doilea canal,tipul canalului si pozitia foramenului apical potrivit lui Vertucci au fost inregistrate.

Rezultate

Din 100 de dinti evaluati,12 (deci 12%) au avut 2 canale,din care 5 canale au fost de tip II (avand 2 orificii,2 canale separate si un apex) si 7 au fost de tip III (avand un orificiu,2 canale separate si un apex). Printre dintii cu un canal de tip III ,4 monstre au avut un orificiu in forma de bob de fasole,ce se divide apoi in doua canale,separate printr-un perete subtire si care se reunesc aproape de apex;2 monstre aveau un orificiu in camera pulpara ce se separa in doua canale 1 mm mai incolo si care se reunesc la 4 mm de apex.Ultimul dinte avea un orificiu oval cu 2 canale ce erau separate printr-un istm subtire dentinal. Nici un canal lateral nu a fost descoperit la monstrele studiate,si toate au avut un foramen apical.

Discutii

In prezentul studiu asupra a 100 de canini mandibulari extrasi dintr-o subpopulatie iraniana,prezenta canal secundar a fost de 12%.Prevalenta gasita este totusi mai scazuta decat studiile effectuate de Vertucci.Acesta a gasit printre caninii mandibulari studiati, o prevalenta
2

de 22% a caninilor cu doua canale,din care 14% erau de tip II,2% de tip III si 6% de tip IV.In studiul nostru,5% sunt de tip II,7% de tip III si nici unul (0%) de tip IV. Canini mandibulari cu un canal (tip I) au fost estimati la 88% procentaj in prezentul studiu ,ceea ce este mai ridicat decat 78%, 80.5% si 76% raportate in studii similare.De asemenea,in acest studiu ,nici unul din caninii mandibulari nu a fost gasit cu un canal lateral (0%) ,in timp ce prevalenta a fost raportata la 33% , 30% si 29.7% in studii similare.Una din cauzele cele mai importante a acestei controverse pare sa fie folosirea unor tehnici diferite in studii.O alta cauza importanta in diferitele rezultate gasite in aceste studii similare este rasa populatiilor folosite in studiu.Modelul genetic al dintelui variaza printre populatii si afecteaza de asemenea structura dintelui.

Concluzie

Rezultatele prezentului studiu au aratat ca 12% din caninii mandibulari studiati au avut 2 canale,din care 5% de tip II si 7% de tip III.Aceste constatari accentueaza importanta cunostintelor dentistului a variatiilor morfologice ale canalului radicular ,din moment ce lasarea un canal netratat este una din cauzele principale a esecului tratamentului endodontic.Cand tratam caninii mandibulari,existenta unui canal secundar trebuie sa fie luata in considerare.