Sunteți pe pagina 1din 4

Ce este agresivitatea

Putem considera agresivitatea ca fiind o insusire a acelor tipuri de comportament care sunt orientate in sens distructiv, comportamente ce provoaca daune materiale, morale, psihologice. Prin urmare comportamentul agresiv poate viza obiecte (casa, masina etc.), poate viza fiinta umana (individul, grupul, etnia etc.) sau ambele. La polul opus se regaseste ceea ce se numeste "comportament prosocial" care implica concepte ca toleranta, cooperare, ajutor, echilibru. Din formele de manifestare a agresivitatii fac parte: razboaiele, crimele, jafurile, violurile, talhariile, incendierile, distrugerile, anumite forme de vatamare corporala etc. In incercarea de a defini agresivitatea exista o mare diversitate de puncte de vedere. Unii autori pun problema daca in definirea agresivitatii ar trebui sa punem accent mai degraba pe actul agresiv sau pe intentie. Poate un parinte sa manifeste agresivitate fata de copilul sau pentru a-l educa? Se pare ca unii autori inclina catre accentuarea intentiei, si atunci agresivitatea devine: "orice act ce are ca intentie producerea unui prejudiciu tintei vizate". Atunci, daca intentia este cel mai important lucru, cum determinam sau apreciem intentia? Dar "buna educatie"? In ce mod bataia de acum, pe care o incaseaza un copil, determina buna comportare a adultului 20-30 de ani mai tarziu? Si cine face aprecierea ca aceasta comportare a adultului este "una buna" sau "a unei peroane educate". Din aceasta perspectiva, a intentiei, exista atat scopul provocarii "unui rau" celuilalt insa exista si cazul in care scopul este demonstrarea "puterii" agresorului. Se impun niste delimitari conceptuale. Agresivitatea nu se confunda cu comportamentul antisocial, nici cu delincventa, nici cu devianta si nici cu infractionalitatea. In concluzie agresivitatea este "o forma de conduita orientata cu intentie catre obiecte, persoane sau catre sine (autoagresivitate), in vederea producerii unor prejudicii, a unor raniri, distrugeri si daune".

Cum explicam agresivitatea? Tine oare agresivitatea umana de factorul ereditar, de cel legat de mediu sau de cel educativ? "Agresivitatea este innascuta" sustine Sigmund Freud dar si Konrad Lorenz. Oamenii se nasc cu predispozitia sau impulsul de a fi violenti si de a agresa. Cum nu se poate inlatura, trebuie, prin educare, gasite modalitati nedistructive de canalizare a energiei negative. Totusi se face o departajare intre cei doi teoreticieni asupra acestui lucru: la Freud agresivitatea apare ca fiind predominant distructiva pe cand la Konrad Lorenz agresivitatea are o valoare adaptativa si este chiar esentiala pentru supravituire. Daca agresivitatea umana ar fi numai de natura instinctuala ar fi de asteptat sa intalnim foarte multe asemanari intre oameni, legate de modul de adoptare a comportamentului agresiv. Cu toate astea realitatea demonstreaza permanent ca exista mari diferente atat la nivel individual cat si la nivel de comunitati. Sunt indivizi, grupuri si chiar popoare care se manifesta extrem de agresiv, pe cand altii sunt foarte pasnici. Respingerea cvasi-generalizata a naturii instinctuale a agresivitatii nu inseamna, insa, si ignorarea unor influente biologice asupra ei, cum ar fi: o influente neuronale - exista anumite zone ale cortexului care, in urma stimularii o electrice, faciliteaza adoptarea de catre individ a comportamentului agresiv; influente hormonale - masculii sunt mult mai agresivi decat femelele datorita diferentelor de natura hormonala;

influente biochimice - cresterea alcoolului in sange, scaderea glicemiei pot intensifica agresivitatea.

"Agresivitatea este un raspuns la frustrare" sustin cei de la Yale University din SUA. Atunci cand atingerea unui scop este blocata ia nastere frustrarea. Aceasta frustrare devine apoi o sursa de manifestare a agresivitatii. Se intampla insa deseori ca agresivitatea aceasta sa nu poata fi orientata catre sursa starii de frustrare ci ea este reorientata catre ceea ce se numeste o "tinta sigura". De exemplu o persoana nu isi poate sanctiona seful si in schimb se poate certa acasa cu partenerul de viata; un copil nu isi poate pedepsi parintele in schimb insa loveste un alt copil. Mai apoi, supusa unor revizii, aceasta teorie sufera modificari. Se considera ca intr-adevar frustrarea produce suparare (stare de pregatire emotionala pentru a deveni agresiv) insa o persoana poate da curs furiei sau nu. O a treia explicatie ar fi aceea ca "agresivitatea este un comportament social invatat". A aparut astfel teoria invatarii sociale a agresivitatii care sustine ca un comportament agresiv se invata prin mai multe modalitati: o direct, deci prin nvatare directa (prin recompensarea sau pedepsirea unor

comportamente); o prin observarea si imitarea unor modele de conduita ale altora, mai ales ale adultilor. Se considera ca modelele de conduita agresiva se intalnesc cel mai des in: a) b) c) familie (copii violenti provin din familii in care cei doi parinti au fost crescuti tot cu ajutorul pedepselor fizice); mediul social (in acele comunitati in care modelele de conduita agresiva sunt acceptate, chiar admirate, agresivitatea se transmite usor si generatiilor urmatoare); mass-media (in special televiziunea care ofera zilnic modele de conduita agresiva, fizica sau verbala)

Putem enumera adesea printre cauzele comportamentelor impulsiv-agresive existenta la subiect a unor trasaturi temperamentale, apartenenta individului la unul din tipurile de temperamente. Anumite temperamente - coleric, nervos - se constituie in baza pentru conduite agresive adoptate imediat. "Temperamentul este dimensiunea dinamico-energetic a personalitii care se exprim cel mai pregnant n conduit". De aceea cunoasterea temperamentului poate deveni un punct de plecare pentru modalitatile in care putem gestiona impulsurile si comportamentele agresive. Pe baza a trei trasaturi fundamentale: emotivitatea, activismul si rezonanta reprezentarilor au fost descrise opt tipuri temperamentale nervos, sentimental, coleric, pasionat, sangvinic, flegmatic, amorf, apatic. A cincea cauza demna de mentionat este cea legat de stima de sine. Multi cercetatori au stabilit o legatura evidenta intre nivelul stimei de sine si tendintele agresive, in sensul ca cu cat stima de sine, increderea in fortele si capacitatile proprii, este mai scazuta cu atat componenta agresiva este mai pregnanta. Conceptul de stima de sine este corelat cu sentimentul de competenta si constientizare a propriei valori. Indivizii cu un grad scazut de stima de sine se concentreaza de obicei sa-i impresioneze pe altii, au o incredere scazuta in propria persoana, au dubii asupra valorii si acceptarii lor sociale, nu-si asuma riscuri si incearca sa evite eecul. Caut confirmarea propriei valori, a propriilor decizii la altii si sunt usor influentabili.

Din sursele agresivitatii putem enumera: 1. surse care tin de individ, de conduita si reactivitatea comportamentala a sa: o frustrarea; o atacul (provocarea directa) - fie fizic sau verbal; atrage un rapuns sau o razbunare. o durerea fizica si morala; o caldura - cerectari multiple au evidentiat legatura directa intre temperatura o o 2. ridicata si comportamentul agresiv; aglomeratia - in mijloacele de transport in comun; in spatii de locuit mult prea mici pentru numarul de persoane; alcoolul si drogurile;

surse ale agresivitatii din cadrul familiei: o bataia sau orice forma de agresiune sau pedeapsa fizica; o incestul; surse care tin de mijloacele de comunicare in masa, unde includem violenta expusa in presa si televiziune.

3.

Managementul agresivitatii
In ceea ce priveste reducerea agresivitatii exista mai multe cai, propuse de diversi autori, ce au in vedere acest lucru. Una dintre ele, si cea mai veche, este catharsisul. Energia negativa agresiva acumulata in urma frustrarilor sau impulsurilor instinctuale trebuie descarcata. Cele mai des intalnite modalitati par a fi: o vizionarea de materiale cu multe scene violente, cum ar fi piese de teatru, filme, spectacole sportive etc. (Aristotel); o consumarea impulsului agresiv la nivelul imaginarului si al fanteziilor (S. Freud); o angajarea in actiuni violente efective, dar care nu au consecinte antisociale - practicarea sporturilor, agresivitatea fata de obiecte neinsufletite (Platon); Opinam insa impotriva primelor doua puncte de vedere intrucat contraargumentele tind sa sustina contrariul. Cercetari multiple au demonstrat deja efectul negativ al vizionarii de materiale violente asupra comportamentului agresiv individual. In acelasi timp trebuie tinut cont ca ideile, imaginarul si fantezia "se cer" - si uneori sunt - puse in act, iar daca obiectul lor este unul violent, consecintele sunt evident catastrofale. O alta cale de reducere a agresivitatii, folosite din cele mai vechi timpuri si in cele mai diverse forme, este pedeapsa. Ea se aplica dupa savarsirea actului agresiv, si are in vedere atat sanctionarea comportamentului cat si prevenirea unuia asemanator. Pedepsele pot fi institutionalizate (juridice) sau neinstitutionalizate (in interiorul familiei). In ce masura pedeapsa previne sau corecteaza un comportament este greu de apreciat. Recidivismul este un contraexemplu dar si cercetarile care arata ca acei copii pedepsiti de familie pentru conduite agresive aleg sa se comporte agresiv inafara ei. O modalitate diferita de reducere a agresivitatii se contureaza in urma teoriei invatarii sociale a agreivitatii. Si anume: "reducerea efectelor invatarii sociale". Daca comportamentul agresiv se imita si

se invata, atunci realizarea de astfel de achizitii trebuie evitat contactul copilului cu modelele de conduita agresiva. Trebuie pus accentul in educatie pe realizarea in "instantele interioare" ale individului de anumite "filtre anti-agresive" care sa-l fereasca pe subiect de raspunsuri agresive la diversi stimuli. Totodata este de dorit o educare in sensul amanarii raspunsului automat agresiv la stimuli trigger. O idee buna este aceea de a fi deschisi, dispusi sa invtam cateva tehnici de relaxare orientate in directia reducerii agitatiei motorii dar si psihice. Metoda de relaxare Jacobson de pilda, odata stapanita, poate constitui o modalitate extrem de folositoare in situatiile in care individul simte ca ii deveine din ce in ce mai greu sa-si stapaneasca manifestarile agreisve. O buna achizitie pentru oricine, indiferent daca vorbim aici de situatiile in care agresivitatea isi face aparitia sau de orice alte situatii de viata, este imbunatatirea si dezvoltarea autocontrolului. Si cu atat mai mult functionarea acestuia in situatiile de conflict. O persoana care isi tine sub control emotiile si mai ales reactiile de sub influenta lor, prezinta o probabilitate crescuta de nonimplicare in eventualele situatii conflictuale, si automat de evitare a consecintelor de obicei neplacute ale unor astfel de situatii. Dincolo de asta, autocontrolul, ca si "imbunatatire" adusa modului de functionare personal aduce beneficii pe foarte multe paliere ale vietii. Alta directie de dezvoltare a managementului agresivitatii este aceea de a cauta si dezvolta comportamente alternative la comportamentul agresiv. In multe ocazii unii dintre noi functionam cu ajutorul raspunsurilor automate (invatate de-alungul timpului): la un anumit stimul reactionam automat intr-un anume fel - traversam pe partea cealalta atunci cand din fata se apropie o persoana neplacuta. Putem deci concluziona ca la o serie de stimuli se poate intampla sa avem un raspuns automat agresiv. Solutia ar consta practic in a schimba raspunsul automat agresiv cu un alt raspuns aflat mai sus pe scara adaptabilitatii si a acceptabilitatii.