Cuprins

I.Definitia dreptului si interpretarea acesteia pag.3 II.Normele tehnice pag.3 III.Normele organizatiilor sociale pag.4 IV. Morala pag.5 V.Conceptul de norma juridica pag.5 VI. tructura interna a normei juridice pag.! VII.Clasificarea normelor juridice pag.! VIII.Conceptul de iz"or al dreptului pag.# I$.%&iceiul ca iz"or de drept pag.' $.(egea ca iz"or de drept pag.' $I.Contractul normati" ca iz"or de drept pag.)* $II.a+,ractica judiciara pag.)* &+Doctrina pag.)) $III.-ctiunea actelor normati"e in timp pag.)) $IV.-ctiunea actelor normati"e in spatiu pag.). $V.Conceptul de raport juridic pag.)3 $VI. u&iectele raportului juridic pag.)4 $VII.Definitia statului pag.)5 $VIII./orma de gu"ernamant a statului pag.)5 $I$./orma de structura a statului 0 pag.)1 $$.2egimul politic al statului.Conceptul democratiei pag.)1 $$I.3ehnica juridica pag.)! $$II./azele aplicarii statului pag.)! $$III./ormele de interpretare a normelor juridice pag.)# $$IV.Metodele de interpretare a normelor juridice pag.)' $$V. -nalogia pag.)' 4i&liografie pag..*

I.Definitia dreptului si interpretarea acesteia Odata cu aparitia dreptului, marii initiatori ai acestei stiinte au tot incercat sa gaseasca o definitie a dreptului care sa scoata in evidenta toate trasaturile specifice si esentiale, delimitandu-l de alte stiinte sau alte concepte si fenomene. Dar, in conformitate cu legile logicii, definitia trebuie sa fie logica si concisa, sa poata fi analizata si memorata cat mai simplu. Trasaturile principale ale dreptului sunt natura volitionala, exprimarea normativa, asigurarea respectarii sale prin posibilitatea aplicarii constrangerii de stat. Caracterul normativ al dreptului este cea mai importanta trasatura, mai ales ca in literatura juridica majoritatea definitiilor formuleaza dreptul ca fenomen relationalnormativ. Exista o unitate indisolubila intre normele juridice, deoarece normele juridice isi ating scopul prin reglementarea relatiilor sociale daca normele juridice nu au creat raporturi juridice, atunci nu reprezinta drept. !e de alta parte, daca raporturile juridice ar fi incluse in definitia dreptului, s-ar eradica deosebirea dintre ele si normele juridice, lucru care ar duce la diminuarea importantei procesului complex, pe care il parcurge norma juridica de la adoptare pana la realizarea ei. De aici rezulta faptul ca s-ar diminua functia de reglementare, de indrumare si modelare a conduitei oamenilor, nu ar contribui la intarirea legalitatii. Dupa mai multe confruntari ale mai multor autori, s-a ajuns la un consens, obtinand o definitie pertinenta, astfel " #Dreptul este sistemul normelor stabilite sau recunoscute de stat, in scopul reglementarii relatiilor sociale conform vointei de stat, a caror respectare obligatorie este garantata de forta coercitiva a statului.$ II.Normele tehnice %ormele te&nice ocupa un loc deosebit datorita specificului lor in comparatie cu celelalte norme sociale, si anume " ele reglementeaza comportarea oamenilor in procesul de productie, fata de natura, de mijloacele de productie si uneltele de munca. 'ai mult decat atat, normele te&nice sunt expresia raportului dintre legile naturii si conduita umana. Tot ceea se produce este pentru a satisface nevoile societatii, adaptand totul in functie de nevoile umane. !entru a realiza aceste productii trebuie cunoscut felul de a actiona asupra naturii, iar acest lucru nu poate fi realizabil decat prin reguli te&nice. O regula te&nica poate porni de la o simpla reteta culinara, si poate ajunge la cea mai mare inventie din domeniii diverse. (ceste reguli au fost descoperite de oameni, fiind rezultatul unei practici productive si generalizeaza aceasta practica. )egulile descoperite in orice domeniu sunt constituite din stiinta naturala aplicata, *legile dezvoltarii si miscarii fenomenelor+, o expresie sociala nemijlocita a acestor legitati naturale. ,copul acestor norme te&nice este obtinerea #minimax-ului$, adica maximum de rezultate cu un minimum de efort, ajutand oamenii sa obtina repede si cat mai economic rezultatele urmarite. (ceste norme te&nice pot fi incalcate de om, caci constiinta unora ii indeamna parca la asa ceva, ducand la neimplinirea rezultatelor dorite. ,i legile naturii actioneaza in conformitate cu comportamentul uman, al conduitei pe care o poarta. De obicei, normele te&nice nu fac parte din sistemul reglementarii juridice a relatiilor sociale. Totusi,

applicarea unor norme te&nice prezinta un interes deosebit, fiind asigurata si prin forta coercitiva a statului. %u trebuie omis faptul ca, in sensul prezentat anterior, normele te&nice fac corp cu actele normative juridice, capatand astfel si un aspect juridic. (ici poate fi vorba despre normele securitatii muncii in diferite domenii si spatii, normele de circulatie publica si multe altele. %ormele de drept consacra o serie de categorii de norme te&nice, concurand in diferite domenii, normele te&nice putand fi utilizate si in activitatea juridica, prin prelucrarea mecanica, cibernetica a unor date si fapte juridice, pentru a se inlesni cunoasterea si imbunatatirea legislatiei, pentru o mai mare eficacitate in ceea ce priveste elementul infractional. III.Normele organizatiilor sociale %ormele organizatiilor sociale constituie o categorie importanta a regulilor sociale, fiind creatia unor organizatii sociale nestatale, precum partidele politice, a organizatiilor profesionale, economice, culturale, sportive etc. Organizatiile sociale sunt numeroase, apartinand unor domenii dintre cele mai diverse, fiecare avand grad de organizare diferit si obiective care trebuie indeplinite. .nele dintre aceste oraganizatii sunt mai statornice si fixeaza drepturile si obligatiile membrilor. %ormele elaborate de aceste organizatii sociale poarta amprenta gradului de organizare, a scopurilor urmarite de ele. %ormele organizatiilor sociale se deosebesc de celelalte norme sociale nejuridice prin faptul ca exprima vointa unei anumite organizatii, respectarea lor fiind asigurata prin fortele de care dispune aceasta organizatie. ,anctiunea care se poate da in acest caz poate fi maxim excluderea din organizatie, fara a avea conotatie juridica. %ormele de drept si normele acestor organizatii se afla intr-o influenta reciproca, c&iard aca se pot distinge numeroase diferente intre ele. O astfel de influenta a fost caracteristica pentru relatiile dintre statul feudal si biserica feudala, in sensul ca ea elabora toate normele juridice care trebuiau luate in considerare de tot poporul. (ctele organizatiilor sociale pot fi impartite in diferite categorii, in functie de marimea efectelor pe care le produc, distingandu-se atat normele organizatiei respective, cat si unele asupra unor cetateni unele sunt cuprinse in statutul lor intern, precum regulamente, rezolutii etc. .nele organizatii au si conotatie politica, fiind caracterizate prin normele politice pe care ele le elaboreaza. %ormele incluse in acest capitol pot avea efecte juridice, dar acest lucru se intampla numai in cazul in care sunt cuprinse si aprobate de stat. (probarea ar putea fi de doua categorii, si anume " o aprobare prealabila,* prin imputernicirea organizatiei sociale de a reglementa anumite domenii ale relatiilor sociale prin forme de reglementare juridica " elaborarea concomitenta de catre un organ de stat si o organizatie sociala a unor acte care cuprind norme juridice+ aprobarea ulterioara de catre un organ de stat a unui act al organizatiei sociale, acestui act conferindu-i-se astfel caracter normativ juridic. (ctele juridice ale organizatiilor sociale nu isi pierd caracterul social * de a apara interesele societatii sau a unor grupuri din societate+, avand o natura mixta de acte sociale si juridice, acest lucru intalnit inca din cele mai vec&i timpuri sub diferite forme si tipuri.

IV. Morala 'orala reprezinta un ansamblu de conceptii si reguli cu privire la bine si la rau, drept sau nedrept, permis sau nepermis. %ormele de morala difera de la o societate la alta, de la un individ la celalalt, in functie de educatie, mediul in care traieste si ceea ce ii dicteaza constiinta, tinand oarecum si de influenta celorlalti asupra lui. %ormele de morala indica oamenilor conduita necesara si aratat consecintele nerespectarii acestei conduite, sanctiunile morale, care constau in dezacordul celorlalti cu anumite decizii ale unor oameni. Toate aceste lucruri sunt foarte puternic influentate de diversi factori, deoarece mediuol social, religia, conceptiile despre viata sunt factori fundamentali in reactia omului in fata anumitor fapte care ar trebui sau nu sa fie implinite. 0n unele societati sanctiunea unor fapte imorale poate fi comparata si cu anumite tipuri de constrangeri de ordin fizic, care i-ar impiedica pe unii sa gandeasca inca o data la fel aceste fapte fiind interzise si de normele de drept. )elatia dintre morala si drept a reprezentat o mare preocupare din cele mai vec&i timpuri, iar daca nu se facea nicio diferenta in 1recia (ntica, la romani acest lucru a fost diferit, intrucat acestia din urma erau preocupati de perfectionarea sistemului juridic, fiind pus pe un loc foarte important. 0n preceptele dreptului nu se mai mentioneaza doar traditionalul suum cuique tribuere *a da fiecaruia ce este al sau+, ci si neminem laedere *a nu cauza nimanui vreun rau+. !e de o parte unii autori accepta ca morala ar coincide cu dreptul, el fiind un minimum de morala. (ltii afirma ca nu exista nicio legatura intre ele, stabilirea legaturii intre cele doua concepte fiind destul de dificila. ,e observa insa ca sfera moralei este mai vasta, reglementand dintre cele mai diferite relatii sociale. %ormele de morala sunt, de regula, norme scrise, ele nu sunt in mod obligatoriu cuprinse in acte oficiale, fiind produsul colectivitatii sociale neorganizate. %ormele de drept, in sc&imb, imbraca o forma oficiala si sunt rezultatul activitatii oficiale a organelor de stat. )espectarea normelor de morala nu este garantata, de regula, de forta coercitiva a statului, ci de actiunea unor factori sociali, a opiniei publice, a educatiei etc. V.Conceptul de norma juridica %ormele juridice constituie structura interna a dreptului privit in ansamblu, elementele sale cosntitutive, dreptul fiind alcatuit dintr-o totalitate de norme juridice organizate in sistem fiecare norma juridica cuprinzand unele trasaturi comune a caror cercetare este necesara pentru studiul fenomenului juridic in general. %orma juridica este o regula de conduita generala si impersonala, stabilita sau recunoscuta de stat, care exprima vointa de stat si a carei respectare obligatorie este garantata de forta coercitiva a statului. Telul normei juridice este de a stabili anumite modalitati de comportare a oamenilor pentru a intari dezvoltarea unor relatii sociale in sens pozitiv, dupa caracterul democratic si autocratic al statului.Trasaturile definitorii ale

dreptului, natura sociala, caracterul volitional, rolul decisiv al statului in crearea si realizarea dreptului, trebuie sa-i fie aplicabile normei juridice. O prima trasatura a normei juridice este caracterul ei general, manifestandu-se prin faptul ca regula de conduita prescrisa este tipica, aplicandus-e la un numar nelimitat de cazuri, intr-o maniera impersonala. %orma juridica indica drepturile si obilgatiile, precum si ce relatii trebuie sa existe intre grupurile sau indivizii societatii, indrumand astfel societatea in ceea ce ar trebui sau nu sa faca., aplicandu-se ori de cate ori este necesar. Caracterul general al normei juridice se manifesta si in faptul ca ea nu se adreseaza unor anumite persoane fizice sau organizatii nominalizate, ci unui cerc nedeterminat de persoane, fiind o norma impersonala, Din caracterul general al normei juridice nu trebuie trasa concluzia ca toate normele juridice s-ar adresa absolut tuturor oamenilor. Exista grade diferite de generalitate ale normei de drept. %ormele juridice se pot adresa tuturor cetatenilor sau tuturor celor care se afla pe teritoriul unei tari, indiferent de statut si alte calitati sociale. .n exemplu de norme care se adreseaza tuturor cetatenilor ar fi repsectarea constitutiei si legile tarii respective. Din cele adresate numai anumitor cetateni putem enumera Codul familiei, adresat numai celor casatoriti Codul penal, referindu-se functionarilor s.a. Exista si anumite norme juridice care se adreseaza unor organisme unipersonale, dar nici acestea nu isi pierd caracterul general, deoarece se adreseaza unei persoane juridice, adica unei intregi institutii. Cea de-a doua trasatura esentiala a normelor juridice este obligativitatea ei, deoarece statul le impune societatii, un comandament impus de puterea publica, carei respectare este obligatorie. Caracterul obligatoriu, imperativ, al normei juridice este esential, deoarece asigura ordinea de drept in societate, stabilitatea si dezvoltarea relatiilor sociale in conformitatea cu interesele societatii. 3ara acest caracter, norma juridica si-ar pierde insusi sensul existentei sale ca norma sociala distincta. Trasaturile normei juridice cunosc diferite forme si grade de manifestare, fiecare in functie de categoria actelor normative in care se incadreaza reglementarea juridica concreta. %umeroase acte normative si constitutiile contin si unele prevederi cu caracter de principiu prin care se consfintesc unele relatii social-politice, se stabilesc unele scopuri ale legislatiei sau activitatii de stat. ,tiinta juridica moderna considera ca normele juridice nu pot fi corect analizate si interpretate daca sunt izolate unele de altele, ci numai in ansamblul lor. Dreptul nu poate fi conceput ca o ingramadeala de piese, ci ca o retea de verigi. Trebuie sa se tina seama ca normele juridice sunt grupate in entitati care se completeaza si dezvolta unul pe celalalt. Trasaturile normei juridice prezentate, alaturi de caracterul reglementativ, prezinta o situatie deosebita in cazul normelor referitoate la buget, norme-sarcini intrucat bugetul este cel mai important act financiar al statului. O insemnatate ridicata o presupune si delimitarea dispozitiile juridice a normei juridice, deoarece intre ele se deosebesc anumite trasaturi comune, dar si numeroae deosebiri calitative. Daca in timp norma juridica are caracterul unei reguli generale, este un etalon dupa care se g&ideaza oamenii in actiunile lor, dispozitia din actul concret este aplicata o singura data, neavand caracter irepetabil sau continuitate. Dispozitiile referitoare la organizarea si functionarea unui organ concret de stat au un caracter normativ, pentru ca ele se aplica continuu*nu in mod special, ca in cazul altor norme juridice+, pe termen nedefinit, in principiu, fiind obligatorii, indiferent de persoanele care intre timp s-ar gasi in diferite functii in cadrul ministerului respectiv.

VI. tructura interna a normei juridice Continutul normei juridice are o structura interna 5 structura logico-juridica - si o constructie externa - structura te&nico-juridica.. ,tructura logico-juridica a normei arata din ce elemente componente si reciproc dependente este logic organizata prescriptia normei, indiferent de formularea ei textuala, de ramura de drept careia ii apartine. (ceste elemente sunt ipoteza, dispozitia si sanctiunea normei juridice. Componenta tri&otomica a normei corespunde situatiei logice, potrivit careia orice prescriptie, pentru a avea semnificatia si autoritatea unei norme de drept, trebuie sa prevada conditiile in care unele categorii de subiecte vor avea o anumita conduita, care este aceasta conduita si care sunt urmarile nerespectarii sau incalcarii ei. 0poteza este acea parte a normei juridice care stabileste conditiile, imprejurarile sau faptele in prezenta carora se aplica dispozitia normei juridice, precum si categoria subiectelor la care se refera prevederile dispozitiei. 0n functie de precizia cu care este formulata ipoteza normei juridice, in literatura juridica, se disting doua tipuri de ipoteze, si anume determinate si relativ determinate. 0n general, in dreptul modern se urmareste ca ipotezele sa fie pe cat posbili concret si corect formulate, aceasta fiind o garantie a aplicarii intocmai a dispozitiei, o masura de prevenire a arbitrariului si de intarire a legalitatii. 0poteza poate sa fie simpla, adica sa prevada o singura imprejurare in prezenta careia se aplica dispozitia, sau poate sa fie complexa, adica sa prevada o multitudine de imprejurari care sa determine aplicarea dispozitiei. Dispozitia este acea parte, acel element al normei juridice, care prevede conduita ce trebuie urmata, in ipoteza data, deci care sunt drepturile subiective si obligatiile corespunzatoare ale persoanelor vizate de norma juridica respectiva. Dispozitia trebuie sa prevada fie savarsirea unei actiuni, fie o inactiune, abtinerea de la faptele ilicite. ,i in acest caz, dispozitia poate sa fie atat determinata, cat si nedeterminata. ,anctiunea indica urmarile nerespectarii dispozitiei normelor juridice. (ceste urmari reprezinta masurile luate impotriva persoanei care a violat legea, aduse la indeplinire prin autoritatea statului. 0n functie de natura raporturilor sociale reglementate, de pericolul social pe care il reprezinta actele de incalcare, de importanta intereselor, a valorilor aparate et, sanctiunile difera din punct de vedere al naturii si gravitatii lor. 0n literatura juridica se disting, in general, sanctiuni penale, administrative, disciplinare, civile, acestea din urma avand, de regula, un caracter patrimonial. Dupa gradul de determinare, sanctiunile pot fi de mai multe feluri " absolut determinate, relativ determinate, alternative si cumulative. Caracterul sanctiunilor prevazute pentru fapte de aceeasi natura se deosebeste de la o oranduire la alta. !rin masurile de sanctionare, statul urmareste atat restabilirea ordinii legale, cat si reeducarea celor vinovati si prevenirea incalcarii normelor de drept in viitor. VII.Clasificarea normelor juridice Cunoasterea temeinica a normelor de drept, coercta lor interpretare si realizare in relatiile sociale, determina necesitatea impartirii normelor de drept in anumite categorii si

grupe, potrivit unor criterii date. Cateva criterii, dintre cele mai importante si reprezentative sunt " 1+ dupa obiectul si metoda reglementarii juridice -+ dupa forta juridica a actului normativ in care sunt cuprinse /+ dupa sfera aplicarii si gradul lor de generalitate 2+ dupa modul de redactare 4+ dupa caracterul conduitei prescrise. %ormele juridice, dupa importanta lor se impart in norme juridice onerative, pro&ibitive si permisive. %ormele juridice onerative sunt norme care prescriu in mod expres obligatia unei actiuni. %ormele pro&ibitive interzic savarsirea unei actiuni. Categoriei normelor pro&ibitive ii apartin, prin excelenta, majoritatea normelor de drept penal si , de asemenea, numeroase norme de drept administrativ, financiar etc. %ormele permisive sunt acele norme care, fara a obliga interzicerea savarsirii unei actiuni, prevad posibilitatea ca subiectul sa uzeze de anumite drepturi sau stabilesc anumite drepturi, interese, capacitati si competente. 0n cadrul acestei categorii de norme trebuie distinse normele de imputernicire, normele supletive, normele de stimulare si normele de recomandare. %ormele de imputernicire formuleaza anumite drepturi ale subiectelor, stabilesc capacitatea si competenta subiectelor de drept, posibilitatea savarsirii anumitor actiuni. %ormele supletive sunt o categorie a normelor permisive in care subiectului i se lasa posibilitatea sa isi aleaga singur una din variantele de conduita prevazuta de norma, si numai in ipoteza ca s-a folosit de aceasta posibilitate, drepturile si obligatiile sale vor fi stabilite de un organ de stat, desigur, in limitele dispozitiei. %ormele de stimulare sunt acele norme prin care se instituie decoratiile si titlurile de onoare, indicandu-se conditiile in care acestea pot fi conferite de catre organele de stat competente. %ormele de recomandare prevad o anumita conduita pe care statul o recomanda de obicei organizatiilor sociale. )eglementarea juridica cu caracter supletiv este caracteristica dreptului privat, unde legea partilor este conventia partilor. Dupa sfera aplicarii lor si gradul de generalitate, normele juridice pot fi categorisite in " norme generale, speciale si de exceptie. Clasificarea normelor juridice are o mare importanta mai ales pentru interpretarea dreptului. %ormele juridice se clasifica dupa modul lor de redactare in norme complete si incomplete. 'area majoritate a normelor juridice are o forma completa, determinata in cadrul actului normativ prin care sunt edictate. Cand norma nu apare complet in acelasi act, aceasta norma este denumita in literatura juridica norma de trimitere. Cand unele elemente ale normei nu sunt precizate, urmand sa fie stabilite intr-un act normativ adoptat ulterior, norma juridica care urmeaza sa fie completata printr-un act normativ adoptat ulterior poarta denumirea de norma in alb. VIII.Conceptul de iz"or al dreptului Dreptul constituie un sistem de norme care insa nu apar nude, ci imbraca o anumita &aina juridica, sunt cuprinse in anumite acte juridice , iau o anumita forma, denumita izvor al dreptului. Din aceasta cauza, s-a formulat in literatura juridica opinia ca

notiunile de izvor de drept si de forma a dreptului ar fi sinonime. 0n realitate aceste notiuni nu coincid, deoarece forma de drept este plurivoca, se refera la mai multe aspecte ale dreptului. C&iar termenul de izvor de drept are mai multe acceptiuni, dintre care cele mai raspandite sunt " izvor de drept in sens material, izvor direct si indirect, izvor intern si extern etc. .nii autori au propus, de asemenea, in cadrul notiunii de izvor drept, distinctia dintre izvoare directe sau indirecte mediate. !rin izvor direct al dreptului urmeaza a fi intelese actele normative, iar prin izvorindirect sau mediat, reguli nejuridice, cum sunt obiceiurile si alte reguli ce nu sunt cuprinse in textul actelor normative, dar la care acesta face trimitere. (ceasta opinie pare intemeiata, deoarece exista o deosebire reala intre izvoarele de drept care au un continut normativ bine determinat, complet formulat si constituie un act normativ cu o existenta independenta si actele normative, care, facand trimitere la un obicei sau alta regula o includ in mod indirect in continutul sau, formand un singur act, un singur izvor de drept. I$.%&iceiul ca iz"or de drept 0n succesiunea istorica a izvoarelor de drept, obiceiul juridic ocupa, fara indoiala, primul loc. Trecerea la organizarea statala a societatii a fost consfintita prin norme obisnuielnice, adaptate la realitati noi. %ormele obisnuielnice, recunoscute de puterea de stat, formeaza dreptul obisnuielnic sau dreptul cutumiar, care a jucat un rol deosebit de important ca izvor de drept, mai ales in dreptul antic si in dreptul feudal. (cest lucru se explica prin caracteristicile obiceiului, care este o regula sociala ce corespunde cel mai bine societatilor cu dezvoltare lenta a fortelor de productie si a intregului sistem de relatii sociale. De asemenea, obiceiul, ca izvor de drept, poate exprima mai bine decat orice alt izvor de drept particularitatile locale, precum si faramitarea politica, specifica perioadelor istorice premergatoare centralizarii vietii economice si politice. !rimele acte normative scrise sclavagiste si feudale sunt, de fapt niste culegeri de cutume juridice, cum au fost la romani #8egea celor 1- table$ si la franci #8egea salica$. Obiceiul isi pastreaza importanta si in dreptul modern, dar rolul lui nu este acelasi in toate statele. (stfel, el constituie un important izvor de drept in dreptul anglo-saxon, in timp ce rolul lui e mai redus in dreptul de pe continent. Desigur, aceasta nu inseamna excluderea unor reglementari care exprima unele particularitati locale. Tocmai acest element al pastrarii unor particularitati locale este cauza mentinerii obiceiului ca izvor de drept secundar. $.(egea ca iz"or de drept 0n toate statele exista mai multe categorii de acte normative, rolul cel mai importnat avandu-l legea. Denumirea de lege a fost folosita in doctrina si practica juridica pentru a desemna un act normativ adoptat de organul superior al puterii de stat, fie el unipersonal, fie colegial, in functie de tipul istoric de drept si de regimul politic al

statului. (stfel, sunt cunoscute legile edictatede monar&ii din statele Orientului antic " 8egea :o;oris in Egipt, 8egea sau Codul <ammurabi in :abilon, 8egea 'anu in 0ndia, 8egea 'u in C&ina. 0n statele antice de mai tarziu, denumirea de lege este intrebuintata pentru actele normative cu forta juridica suprema " 8egile lui ,olon, 8egea celor 1- table. 0mparatii romani edictau legi sau constitutii. $I.Contractul normati" ca iz"or de drept 0n dezvoltarea istorica a izvoarelor de drept, contractul normative ocupa un loc secundar in comparatie cu celelalte izvoare 5 obiceiuri, acte normative. Contractul este, de regula, un act individual care stabileste drepturile si obligatiile unor subiecte precis determinare. 0n cazul in care contractul nu vizeaza un raport juridic concret, ci stabileste, in urma acordului intre doua sau mai multe parti o regula generala dupa care se vor conduce aceste parti, el poate capata valoare de izvor de drept. 0n dreptul intern, contractul cu caracter normativ a jucat un rol mai important in dreptul feudal. O serie de raporturi dintre reprezentantii starilor sau paturilor reglementate uneori prin contract. Ca exemple, se pot cita 'agna C&arta 8ibertatum, inc&eiata in 1-14 intre feudali si regele (ngliei, iar in tara noastra intelegerea semnata la Cluj 5 'anastur, la 6 iulie 12/7, intre taranii iobagi care s-au rasculat impotriva stapanirii feudale si boieri, in urma victoriei rasculatilor de la :obalna. Contractul normativ, ca izvor de drept, isi gaseste o larga aplicabilitate in dreptul international. ,ubiectele principale ale dreptului international, statele, isi reglementeaza relatiile reciproce prin diferite acte, purtand denumirea de acord, carta, pact, tratat, conventie etc. $II.a+,ractica judiciara <otararile judecatoresti nu constituie, de regula, un izvor de drept, ele sunt acte care nu contin reguli juridice, ci contin solutii concrete, individuale, date pe baza unor acte normative si in vederea aplicarii lor. 0nsa atunci cand unele &otarari judecatoresti ofera solutii care devin obligatorii pentru alte instante judecatoresti sau alte organe de stat, confruntate cu solutionarea unor cauze asemanatoare, ele devin un izvor de drept, purtand denumirea de precedent judiciar sau practica judiciara, daca se are in vedere procesul de formare a precedentului in activitatea instantelor judecatoresti. %erecunoasterea caracterului actului normativ al practicii judiciare se bazeaza pe considerente atat de ordin juridic, cat si de ordin politic. (stfel, se constataca solutiile date de instantele judecatoresti cu ocazia rezolvarii unor cauze concrete, supuse judecatii lor, au prin excelelnta natura unor acte individuale, de aplicare a legilor si a altor acte normative ale statului. <otararile instantelor judecatoresti nu contin acele elemente ce caracterizeaza orice izvor de drept, si anume caracter de generalitate si repetabilitate, de obligativitate generala. Ele isi ating scopul prin rezolvarea unui caz concret, solutia pe care o dau este obligatorie numai pentru acel caz si nu angajeaza alte instante.

&+Doctrina Doctrina juridica a manifestat un deosebit interes pentru stabilirea trasaturilor definitorii ale legii, pornind inca de la opiniile exprimate de 'ontes>uieu si )ousseau, care aratau ca legea este actul normativ care reglementeaza, la un nivel ridicat de generalitate, cele mai importante relatii sociale. De o larga circulatie si aplicatie este diviziunea notiunii de lege, in lege in sens material si lege in sens formal, diviziunea legata de numele jurostului german 8aband, din a doua jumatate a secolului trecut. Exprimand intarirea puterii executive, sporirea rolului guvernului, care a preluat o serie de atributiuni ale parlamentului si in domeniul legiferarii, 8aband a sustinut ca pot fi considerate legi in sensul material toate actele normative cu continut general, indiferent de organul care la adopta. 8egi in sens formal erau considerate, dupa aceeasi teorie, actele normative instituite prin procedura speciala de legiferare, indiferent de continutul lor. $III.-ctiunea actelor normati"e in timp (ctele normative sunt adoptate pentru a actiona asupra relatiilor sociale, pentru a determina conduita si comportamentul subiectelor de drept. (doptarea acestor acte normative nu coincide cu inceputul actiunii lor, cu intrarea lor in vigoare, deoarece aceste acte trebuie sa fie intai aduse la cunostinta cetatenilo, organelor statului, organizatiilor, tuturor celor c&emati sa le respecte. !entru determinarea actiunii normei juridice in timp este necesar sa se stabileasca atat momentul intrarii in vigoare, cat si cel al iesirii din vigoare a actului normativ. %u se poate stabili o regula cu privire la modul in care se procedeaza la alegerea uneia dintre cele doua solutii de intrare in vigoare a unui act normativ De obicei, daca legiuitorul considera ca pana la intrarea in vigoare a unui act normativ este necesara o periaoda de timp pentru asigurarea reglementarii, atunci se stabileste data intrarii in vigoare dupa o perioada considerata necesara pentru aducerea la indeplinire a acestor masuri. .n aspect important al actiunii in timp a actelor normative se refera la principiul neretroactivitatii actelor normative. 0m mod logic, noua reglementare juridica nu se poate referi decat la relatiile sociale, la situatiile si la conduita viitoare, ce vor apare sub imperiul legii respective. De la principiul neretroactivitatii legii exista si unele exceptii ale retroactivitatii legii sau actului normativ, exceotii care se datoreaza si se explica prin necesitatile practice sau principiile de ordin umanitar. 0n )omania, retroactivitatea actului normativ este acceptata in urmatoarele situatii " cand actul normativ prevede in mod expres ca se aplica si unor fapte petrecute anterior legea penala mai favorabila sau mai blanda legile interpretative. 0esirea din vigoare a actelor normative sau incetarea actiunii lor are loc, de asemenea, in forme diferite. De la bun inceput se impune, sub acest aspect, distinctia dintre doua situatii " cand durata de timp a unui act juridic normativ nu a fost limitata si atunci incetarea actiunii sale are loc prin una din formele abrogarii cand durata in timp a actului normativ isi inceteaza actiunea prin ajungerea la termen, fara a fi nevoie de vreo constatare sau decizie speciala in acest scop.

1?

(brogarea poate fi expresa-direct, atunci cand noul act normativ prevede, in mod expres, ca vec&iul act normativ se abroga, sau expresa-indirect, cand noul act normativ nu numeste, in mod expres, actul normative are se abroga, ci se limiteaza la prevederea ca se abroga toate actele normative anterioare, contrare dispozitiunilor sale. (brogarea tactica sau implicita are loc atunci cand noul act normativ nu abroga in mod direct sau indirect, nici un fel de acte normative anterioare, dar reglemetarea pe care o cuprinde se indeparteaza si se deosebeste atat de mult de reglementarile din actele normative vec&i, incat acestea nu se pot aplica si deci, implicit, sunt considerate abrogate. O alta forma de incetare a actiunii unui act normativ este caderea lui in desuetitudine, adica acte care au fost depasite din puctul de vedere al vremii, al relatiilor sociale sc&imbate. !rincipiul incetarii actiunii unui act normativ prin abrogarea sau ajungerea la termen are o exceptie, cunoscuta prin expresia de ultractivitate a legii. (ceasta are loc in situatii cu totul exceptionale, cand un act normativ, desi a fost abrogat sau a ajuns la termen, poate fi aplicat pentru rezolvarea unor cazuri ce aparb ulterior scoaterii sale din vigoare, insa acest lucru nu prea se intampla foarte des. $IV.-ctiunea actelor normati"e in spatiu (ctele normative au o actiune bine determinate nu numai in timp, dar si in spatiu, adica pe un anumit teritoriu, deoarece ele sunt produsul activitatii statului si organelor sale, care au o anumita competenta teritoriala. Desigur, aceasta actiune priveste persoanele care se afla pe un anumit teritoriu, deoarece obiectul reglementarii juridice il reprezinta intotdeauna oamenii. 0n cercetarea actiunii actelor normative in spatiu se disting, de regula, doua aspecte, unul intern si altul international. a+ !ornindu-se de la principiul suprematiei puterii in stat, latura interna a suveranitatii statului, se ajunge la concluzia obiectivitatii legilor si altor acte normative pentru toti cetatenii statului respectiv si pentru toate organismele si organizatiile sociale care se afla pe teritoriul sau. Dar, existand o mare varietate de organe de stat competente pentru elaborarea actelor normative si, in mod corespunzator, o varietate de acte normative, se pune problema limitelor teritoriale ale actiunii actelor normative. De asemenea, este important a sti cum se rezolva eventualele conflicte dintre aceste acte, sub aspectul actiunii lor in spatiu. b+ Deosebit de complexa este problema actiunii actelor normative in spatiu, sub aspectul intenational. Doctrina juridicaporneste in rezolvarea efectului actelor normative in spatiu, sub aspectul ei international, de la principiul respectarii suveranitatii statului asupra teritoriului si populatiei si in domeniul activitatii normative. (ceasta inseamna ca pe teritoriul unui stat actioneaza legile si celelalte acte normative ale sale, determinand conduita tuturor persoanelor aflate pe acest teritoriu. 0n mod firesc, aceasta presupune excluderea actiunii in acest teritoriu si a persoanelor aflate pe el, a legilor si altor acte normative ale unor state straine. !rin teritoriul unui stat se intelege spatial geografic cuprins din sol, subsol, ape teritoriale, precum si coloana aeriana aflata deasupra solului su apelor teritoriale. 0n anumite conditii, pe teritoriul unui stat pot exista persoane si unele locuri asupra carora nu se aplica in anumite conditii si limite, actele normative ale statului respective.

11

(ici este vorba despre imunitatea juridica, statutul juridic al consulilor, regimul specific al unor categorii de straini. 0munitatea diplomatica consta in exceptarea personalului corpului diplomatic de la jurisdictia statului resedinta, insa in cazul incalcarii unor acte grave acesta poate fi declarat persona non grata, lucru care atrage rec&emarea si expulzarea lui. )eprezentantii consulari ai statelor sraine sunt scutiti de unele impozite sau prestatii, nu li se aplica jurisdictia instantelor judecatoresti ale tarii de resedinta in cauzele privind infractiunile lor de serviciu, iar regimul juridic al acestora este stabilit pe baza de reciprocitate si in conformitate cu normele dreptului international. Cetatenii straini aflati pe teritoriul unui stat au un regim diferit fata de cel al cetatenilor statului respectiv. )egimul strainilor se manifesta sub trei aspecte " regimul national, constand in faptul ca strainii au aceleasi drepturi civile ca su cetatenii statului de resedinta regimul special, potrivit caruia drepturile strainilor sunt stabilite in mod special prin legi sau tratate internationale regimul clauzei natiunii celei mai favorizate, potrivit caruia statul de resedinta acorda cetatenilor unui alt stat, dar aflati pe teritoriul lui, anumite drepturi, care nu pot fi mai restranse decat drepturile acordate cetatenilor oricarui stat tert. $V.Conceptul de raport juridic Dreptul, ca sistem al normelor juridice exprmate in anumite forme nu constituie un scop in sine. El este creat in vederea realizarii functiilor sale, de a reglementa conduita oamenilor, comportarea lor in relatiile sociale de o deosebita importanta pentru societate. (ceasta functie a dreptului se realizeaza, in principal,prin aceea ca oamenii sunt obligati sa se comporte intr-un anumit fel, potrivit prescriptiilor normelor juridice. (ceasta comportare este precisa si se realizeaza sub forma stabilirii si indeplinirii unor drepturi subiective si a obligatiilor corespunzatoare acestor drepturi.(ceste raporturi sau relatii capata caracterul de raporturi sau relatii juridice, deoarece sun create prin actiunea dreptului, spre deosebire de raporturile politice, morale, care sunt rezultatul actiunii normelor politice sau etice asupra conduitei umane. 0n timp ce normele de drept si actele in care sunt cuprinse fac parte din sfera fenomenului juridic reglementativ sau normativ, a ceea ce inca nu exista decat ca un postulat ce urmeaza sau trebuie sa fie realizat in relatiile umane, raporturile juridice apartin domeniului relational, faptic al juridicului. 3acand parte din reteaua vasta a relatiilor sociale si avand trasaturile lor generale, raporturile juridice sunt o categorie aparte a raporturilor sociale, avand caractere proprii, specifice, prin care se deosebesc de celalalte categorii de relatii sociale, politice, morale etc. )aporturile juridice sunt raporturi sociale , fiind raporturi dintre oameni, care se manifesta fie ca indivizi, fie organizati in grupuri. )aporturile juridice sunt legate de viata si de activitatea oamenilor in societate. Traducand in viata normele juridice, expresie a vointei de stat, raporturile juridice au caracter volitional. %atura volitionala a raporturilor juridice se manifesta, in primul rand, in faptul ca ele sunt rezultatul reglementarii relatiilor sociale, realizata de normele juridice care exprima vointa de stat. 0n acest fel, in orice raport juridic, drepturile si obligatiile juridice ale participantilor iau nastere si se

1-

desfasoara potrivit vointei de stat. 0n lipsa normei juridice nu se pot crea niciun fel de raporturi juridice. Diversitatea relatiilor sociale determina si o varietate de raporturi juridice. O mare parte a raporturilor juridice exprima nemijlocit relatii economice, constituind, forma, &aina lor juridica. Este vorba de relatiile de proprietate, de sc&imb si alte relatii economice, reglementate mai ales de normele dreptului civil si economic, unde apar diferite raporturi juridice privitoare la proprietate, sc&imb, contracte etc. !entru crearea de raporturi juridice este necesarea existenta unor factori, a unor premise " normele juridice, subiectele raportului juridic, faptele juridice. .neori, in literatura juridica, normele juridice si subiectele raporturilor juridice sunt denumite raporturi generale, iar faptele juridice premise concrete ale raporturilor juridice. )aporturile juridice iau nastere ca urmare fie a indeplinirii dispozitiei normei juridice, fie a aplicarii sanctiunii ei. 'ajoritatea covarsitoare a raporturilor juridice este crearea realizarii dispozitiei normei juridice. )ealizarea dreptului sub forma raporturilor juridice de aplicare a sanctiunii are loc atunci cand s-a produs incalcarea interdictiei cuprinse in normele pro&ibite sau cand participantii la normele juridice nu au respectat si indeplinit drepturile si obligatiile lor reciproce stabilite pe baza dispozitiei normei juridice. Este o optiune nedorita de legiuitor, dar care devine necesara atunci cand toate mijloacele de educatie si prevenire nu pot inlatura producerea ei. $VI. u&iectele raportului juridic ,ubiectele raporturilor juridice sunt numai oamenii, luati ca indivizi sau organizatii, conduita umana fiind unicul obiect al reglementarii juridice. Omul in sine nu este insa subiect de drept, ci numai atunci cand aceasta calitate este atribuita si recunoscuta de stat, dandu-i-se capacitatea de a fi subiect de drept, capacitate juridica. !entru ca persoanele sa poata participa intr-un raport juridic, trebuie sa aiba capacitate juridica prin care intelegem aptitudinea generala si abstracta a persoanei de a avea drepturi si obligatii in cadrul raportului juridic. Capacitatea este de doua feluri, generala* posibilitatea de a avea anumite drepturi care se incadreaza intr-o anumita categorie aparte de raporturi juridice + si speciala* o au intotdeauna organizatiile, fiind legata de competenta acestora+. Divizarea capacitatii juridice in capacitate de fololosinta si cea de exercitiu reprezinta succesul domeniului civil din legislatie. Capacitatea juridica este unica, ea presupune posibilitatea de a fi titular al drepturilor si obligatiilor, cat si facultatea de a exercita. Capacitatea de folosinta apartine tuturor persoanelor fizice in mode gal, c&iard aca nu au o vointa constienta sau suficent de dezvoltata. Capacitatea de exercitiu este aptitudinea de a-si exercita drepturile si de asi asuma obligatii prin acte juridice proprii.,unt lispsiti de capacitatea de exercitiu alienatii sau debilii mintali, persoanele puse sub interdictie legla sau juridica, minorii sub 12 ani, deoarece acestia nu au discernamant. 3ara a putea indeplini in mod absolut aceste deziderate, clasificarea subiectelor de drept in cetateni *persoane fizice+ si in organizatii pare cea mai potrivita fiind o clasificare general valabila si aplicabila tuturor ramurilor de drept. (ceste categorii sunt persoanele fizice si persoanele juridice.

1/

!ersoanele fizice apar in toate ramurile dreptului, reprezentand principalul subiect al dreptului. %atura juridica a persoanei fizice se sc&imba in afara dreptului civil, iar raporturile lor reciproce nu mai cunosc metoda egalitatii partilor capacitatea juridica nu se mai imparte in capacitate de folosinta si capacitate de exercitiu. ,tatul, organele si organizatiile de stat, unitatile, organizatiile obstesti, atunci cand apar ca subiecte ale raporturilor juridice in circuitul civil fac parte din categoria de subiecte denumite persoane juridice. O persoana juridica are o organizare proprie, un patrimoniu propriu afectat realizarii unui scop si posibilitatea de a dobandi drepturi sau de a-si asuma obligatii, inclusiv dreptul de a actiona sau de a fi actionat in justitie. $VII.Definitia statului Definitia statului trebuie sa cuprinda, intr-o formulare succinta, trasaturile esentiale ale statului. 0n definirea statului trebuie pornit de la ideea ca nu exista un stat in general, ci numai anumite state concrete, fiecare cu particlaritatile sale, fie ele de orice natura dar acest lucru nu exclude posibilitatea existentei unei definitii generale a statului, care, subliniind ceea ce este specific statului, sa faca posibila distinctia intre organizarea statala a societatii de cea nestatala, precum si distinctia dintre stat si alte institutii publice. (stfel ca, tinand cont de toate particularitatile si caracteristicile statului general, se poate formula o definitie astfel " #,tatul este organizatia politica care, detinand monopolul fortei de constrangere, al elaborarii si aplicarii dreptului, exercita asupra unei comunitati umane aflata pe un anumit teritoriu puterea suverana din societatea data. $VIII./orma de gu"ernamant a statului !rin forma de guvernamant se intelege modul de organizare a puterii supreme de stat, competenta organelor supreme ale puterii de stat, caracterul autoritatii pe care ele o exercita asupra populatiei. (ceasta forma ne arata cine se afla in fruntea statului, cum este organizata institutia sefului statului, daca este eligibila sau nu etc. Cea mai generala clasificare a statelor, dupa forma de guvernamant, este clasificarea in monar&ii si republici. 'onar&ia este o asemenea forma de guvernamant in care seful statului este stabilit pe calea succesiunii, de regula nefiind responsabil juridic, si nu poate fi sc&imbat fara voia lui. 'onar&ia poate fi nelimitata 5 cand monar&ul este unicul organ suprem de stat, cum este cazul despotiilor orientale sau al monar&iei absolute feudale 5 sau limitata, cand alaturi de monar& exista si alte organe ale puterii de stat, care ingradesc, mai mult sau mai putin, autoritatea monar&ului. (semenea monar&ii limitate sunt monar&ia reprezentativa pe stari in feudalism si monar&ia constitutionala in societatea moderna. )epublica este o alta forma de guvernamant, in care puterea suprema apartine unui organ, ales pe un timp limitat. !ersoanele care compun organul suprem al puterii de stat

12

sunt responsabile juridiceste pentru activitatea lor. Eligibilitatea sefului statului este trasatura esentiala prin care forma de guvernamant republicana se deosebeste de mor&ie. $I$./orma de structura a statului 3orma de structura a statului se refera la faptul daca avem de-a face cu o singura entitate statala sau cu o grupare intr-un stat a mai multor entitati statale, precum si la organizarea teritoriala a puetrii de stat, la caracterul relatiilor reciproce dintre partile componente ale statului si ale fiecaruia dintre ele cu statul in intregul sau. 3ormele structurii de stat pot fi simple si compuse *complexe+. a+ ,tatul simplu sau unitar 5 forma cea mai raspandita a structurii de stat 5 se caracterizeaza prin existenta unei singure entitati statale pe tot teritoriul tarii, reprezentata de un singur rand de organe legislative, care infaptuiesc suveranitatea de stat. b+ ,tatele compuse *compexe+ se caracterizeaza prin existent ape acelasi teritoriu a mai multor entitati statale, reunite intr-un stat suprapus lor. Exercitarea suveranitatii puterii de stat este impartita intre organele supreme ale puterii care reprezinta statul in ansamblu. Cele mai cunoscute structuri de stat sunt federatia si confederatia. De regula, este dificil de facut o delimitare neta intre formele federative si confederative prin federatie se intelege statul unional, iar prin confederatie 5 uniunea statelor. 3orma federativa presupune, de regula, trecerea celor mai importante atributii asupra organelor intregii federatii, existenta a cel putin doua randuri de organe supreme ale puterii, administratiei de stat si justitiei, o dubla legislatie, legislatia intregii federatii si legislatia fiecarei formatiuni statale membra a federatiei, doua cetatenii etc. Confederatia ca forma de structura este o unitate de structura fara o coeziune atat de stransa, fiecare pastrandu-si suveranitatea integrala, uniune creata pentru anumite scopuri comune ale statelor membre " militare, economice, diplomatice. 3orme ale structurii complexe sunt si uniunea personala si uniunea reala. .niunea personala este rezultatul unei intelegeri intre doua state, constand in desemnarea unui sef de stat comun. ,tatele membre ale uniunii personale isi pastreaza suveranitatea. .niunea reala este o uniune mai stransa, legate nu numai prin persoana aceluisasi sef de stat, ci si prin existenta unor institutii comune. (stfel de uniuni au fost create pentru asigurarea anumitor interese, precum comunitatea politicii externe, a politicii si in alte domenii etc. $$.2egimul politic al statului.Conceptul democratiei )egimul politic este acea latura a formei de stat prin care se defineste sistemul metodelor si principiilor de infaptuire a puterii de stat, in stransa legatura cu situatia drepturilor si libertatilor democratice ale cetatenilor si posibilitatea lor de a determina sau influenta politica statului pe baza participarii lor la adoptarea deciziilor. Cea mai generala clasificare a regimurilor politice este aceea in regimuri autocratice si regimuri democratice. )egimul politic democratic presupune existenta unor conditii care sa faca posibila participarea maselor de cetateni la viata politica, influentarea politicii interne si externe a

14

statului, exercitarea unui control asupra modului in care organele de stat indeplinesc vointa lor. 0n conditiile in care fixarea legislativa a unor drepturi si libertati politice si existenta unor institutii democratice corespunzatoare nu sunt insotite de existenta unor garantii materiale si politice care sa asigure folosirea efectiva a acestor drepturi, suntem in prezenta unor regimuri de democratie feudala. )egimurile democratice se mai pot imparti si dupa criteriul democratiei directe sau indirecte. 0n regimurile de deocratie directa, poporul exercita nemijlocit puterea de stat, in timp ce regimurile politice de democratie indirecta conducerea de stat se realizeaza prin reprezentanti, prin organele ales *democratie reprezentativa+. )egimurile politice de democratie nemijlocita au constituit o exceptie, in sistemul regimurilor politice predominand regimurile de democratie indirecta.

$$I.3ehnica juridica 0n general, prin te&nica intelegem ansamblul metodelor, al procedeelor si regulilor care, imbinate cu o anumita maiestrie personala, sunt aplicate in vederea executarii unei operatii sau lucrari ori in practicarea unei profesii oarecare. Te&nica juridica cprinde anumite reguli, procedee, metode in vederea executarii operatiunilor juridice, adica a activitatii de elaborare a dreptului. Te&nica juridica are sarcina de a gasi mijloacele optime pentru a transpune in drept, in norme juridice, vointa e stat careia conducerea politica vrea sa-i dea forta juridica, sa o ridice la rangul de lege. O prima sarcina in determinarea conceptului te&nicii juridice consta in stabilirea corelatiei ei cu stiinta juridica, in literatura juridica sau depus multe eforturi, mai mult sau mai putin fructuoase, pentru stabilirea distinctiei intre stiinta si re&nica juridica. 0n ultimii ani, preocuparea pentru problemele te&nicii juridice au dus la elaborarea unor metodologii speciale, destinate statornicirii si elaborarii celor mai importante principii, reguli si procedee ce trebuie folosite in procesul de elaborare si practicare a dreptului. Te&nica juridica reprezinta ansamblul sau totalitatea procedeelor si metodelor folosite intr-un sistem de drept, cu scopul elaboarii actelor normative si aplicarii acestora in viata. 'ai mult decat atat, nu trebuie omis faptul ca , te&noca juridica este un concept complex, care cuprinde atat te&nica elaborarii dreptului, te&nica legislativa, cat si te&nica realizarii, aplicarii si interpretarii dreptului.

$$II./azele aplicarii statului (plicarea dreptului constituie forma juridica de realizare a dreptului prin interventia organelor de stat competente, forma cu implicatii juridice deosebit de variate, cu multiple aspecte teoretice si te&nice. (ctele de aplicare a dreptului sunt acte

16

individuale, care produc anumite efecte juridice, concretizate in nasterea, modificarea sau stingerea aplicarii dreptului. @arietatea actelor de aplicare nu exclude existenta unor faze sau etape in procesul aplicarii dreptului. (ceste faze constituie un proces unic, desi ele nu au aceeasi succesiune in timp la toate categoriile de norme juridice. a+ ,tabilirea starii de fapt constituie prima faza a aplicarii dreptului. Ea presupune cercetarea si cunoasterea situatiei concrete, a imprejurarilor, cauzelor aflate in fata organelor de aplicare si care urmeaza sa capete o solutionare juridica concretizata in elaborarea actului de aplicare. b+ (legerea normei de drept constituie urmatoarea faza, care mai poarta denumirea de critica. %umai prin cunoasterea situatiei de fapt si determinarea normei care se refera la aceasta situatie se poate asigura o corecta calificare juridica si temeinica actului de aplicare. c+ 0nterpretarea normelor juridice constituie o activitate la care organul de aplicare recurge pentru a stabili intelesul adevarat si deplin al normei juridice, utilizand in acest scop metode si procedee cu care opereaza te&nica interpretarii dreptului. d+ Elaborarea actului de aplicare constituie faza finala a procesului de aplicare, constand in elaborarea deciziei juridice, care va atrage dupa sine stabilirea, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice concrete. $$III./ormele de interpretare a normelor juridice 0nterpretarea dreptului constituie o activitate la care participa diferite subiecte, avand fiecare un rol deosebit, solutiile de interpretare la care ajung neavand aceeasi importanta si forta juridica. De la aceste considerente porneste si cea mai cunoascuta clasificare a formelor de interpretare a dreptului, si anume in interpretarea oficiala si interpretarea neoficiala. 0nterpretarea oficiala sau obligatorie provine de la un organ de stat competent. Ea se subdivide in interpretare generala si interpretare cauzala. 0nterpretarea generala se caracterizeaza prin faptul ca este data in forma unui act normativ. Este principiul ca atunci cand o dispozitie dintr-un act normativ apare neclara sau confuza, organul emitent al actului normativ are reptul de a da acelei dispozitii interpretarea autentica dintr-un act nou normativ. 0nterpretarea cauzala, denumita si cauzala sau juridica, este acea forma a interpretarii ofociale, care este facuta de organele de aplicare a dreptului cu prilejul solutionarii unei cauze concrete, a unui anumit caz sau speta si care are caracter obligatoriu numai pentru acea cauza. 0nterpretarea neoficiala poarta si denumirea de interpretare facultativa sau stiintifica ori doctrinara, in functie de faptul daca se au in vedere natura sau subiectele interpretarii. (ceasta forma a interpretarii nu are caracter obligatoriu, nu se concretizeaza in continutul unor acte juridicem a caror respectare sau aplicare sa fie garantata de stat. Doctrina juridica are un rol important in fundamentarea stiintifica a dreptului, a elaborarii dreptului, precum si a aplicarii si interpretarii sale. 0n cazul in care legea este deficitara, omul de stiinta nu va putea suplini textul ci va trebui sa faca propuneri de imbunatatirea ei de catre organele competente.

17

$$IV.Metodele de interpretare a normelor juridice Te&nica interpretarii dreptului cuprinde procedee de examinare a textelor normative, cu ajutorul carora organul de interpretare stabileste intelesul exact si deplin al acestui text. ,e considera ca avand un caracter general 5 aplicabil intregului sistem de drept 5 un numar de patru procedee sau metode te&nice de interpretare a dreptului " gramaticala, sistematica, istorica si logica. 0nterpretarea gramaticala consta in folosirea procedeelor de analiza morfologica si sintactica a textelor actelor normative, pornindu-se de la intelesul cuvintelor folosite, de la legatura dintre ele, de la constructie frazei etc. 0nterpretarea sistematica consta in lamurirea sensului unor norme juridice, a unui text normativ, prin coborarea acestei norme sau acestui text cu alte dispozitii normative apartinand aceleiasi institutii juridice sau ramuri de drept. .neori, interpretarea sistematica reclama stabilirea c&iar a unor legaturi dintre texte normative apartinand unor ramuri de drept diferite. 0nterpretarea istorica consta in stabilirea sensului adevarat si deplin al normelor juridice, recurgandu-se la cercetarea conditiilor istorice si social-politice care au determinat adoptarea unui act normativ si, in functie de aceste conditii, prin determinarea scopurilor urmarite de acest fapt. 0nterpretarea logica constituie procedeul care se bazeaza pe analiza textului actului normativ prin adoptarea legilor logicii formale. $$V. -nalogia 0n mai multe sisteme de drept este cunoscuta institutia analogiei, care ofera posibilitatea organului de aplicarea a dreptului ca, dupa constatarea starii de fapt si a adevaratului obiectiv, sa gaseasca solutionarea juridica a spetei, c&iar daca nu se pot gasi norme de drept care se refera la cauza data. (nalogia legii este procedeul la care se constata lipsa normei juridice, in care sa poate fi inclus cazul ce urmeaza sa fie solutionat. Organul de aplicare va cauta o norma de drept care se refera la o situatie sau un caz asemanator si va cauta sa aplice aceasta norma la cazul supus solutionarii. (nalogia dreptului constituie o alta forma a analogiei, la care se recurge atunci cand in solutionarea unei cauze se constata nu numai ca lipseste norma juridica care se refera la aceasta cauza, dar nu pot fi gasite nici norme sau texte juridice care reglementeaza cauze asemanatoare.

19

Bibliografie

*) Momcilo Luburici Teoria Generala a Dreptului, ed Oscar Print, Bucuresti, 2 !

1=