Sunteți pe pagina 1din 7

Catedra de Istoria & Teoria Arhitecturii

RHITECTURA

L O
OCUIRE

RAS

ANUL II FACULTATEA DE ARHITECTURA 20-201

CICLUL ALO-ACP
CATEVA EXPLICATII PRELIMINARE
Cursurile ARHITECTURA-LOCUIRE-ORAS (ALO - sem. 4) si ARHITECTURA-CONTEXT-PEISAJ (ACP sem. 5) sunt concepute impreuna, ca formand un ciclu a carui miza consta in prezentarea din perspectiva critica a problematicii actuale a proiectarii de arhitectura. In acest sens, sunt prezentate cateva teme teoretice care au reconfigurat abordarea proiectului de arhitectura si au conturat demersurile contemporane. OBIECTIVELE GENERALE ALE CICLULUI ALO-ACP: Depasirea sensului normativ al teoriei clasice si, prin aceasta, o fundamentare teoretica a proiectarii mai larga si mai adecvata realitatii. Integrarea in teoria arhitecturii a catorva dintre noile perspective venite din afara arhitecturii sau din reinterpretarea teoriei traditionale: - perspectiva fenomenologica - perspectiva antropologica - perspectiva contextualista - perspectiva functionala - perspectiva estetica Dezvoltarea unui aparat critic, esential atat pentru proiectare (activitate de creatie) cat si pentru intelegerea a ceea ce s-a facut si se face in arhitectura (ceea ce constituie o baza a activitatii de proiectare). SENSUL SI NECESITATEA ACESTOR INNOIRI TEORETICE: Cautarea semnificatiei arhitecturii si a gestului de a construi Intelegerea si depasirea crizelor si punctelor moarte trecute si prezente in modul de a gandi si a face arhitectura; Argumentarea si fundamentarea unor anumite atitudini, directii de cautari, tendinte in proiectarea de arhitectura, chestiuni care framanta lumea arhitecturala contemporana; Depasirea diverselor prejudecati referitoare la proiectare si a retetor care viciaza proiectarea n absenta spiritului critic si a discursului fundamentat.

VOR FI STUDIATE DUPA CUM URMEAZA: Aceste perspective se intrepatrund, dupa cum veti vedea, dar ele vor fi studiate pe rand: La cursul de anul II (ALO) cea fenomenologica si cea antropologica vor fi integrate perspectivei arhitectural urbanistice si vor fi studiate cu aplicatie specifica in chestiunea locuintei/locuirii urbane; La cursul de anul III (ACP), se vor adauga cea contextuala, cea functionala si cea estetica, iar aplicarea lor in proiectare se va referi la toata aria de preocupari ale arhitecturii/urbanismului.
De recitit (pentru unii de citit): AM Zahariade, Introducere in arhitectura contemporana, curs anul I, http://www.uauim.ro/departamente/itcp/discipline/IAC/

Catedra de Istoria & Teoria Arhitecturii

RHITECTURA

L O
OCUIRE

RAS

ALO
INCADRAREA DOMENIULUI DE STUDIU SI ARGUMENTE

Conceptul central a primului curs al acestui ciclu (ALO/sem.4) este LOCUIREA, care este cercetata din cateva directii complementare celei strict arhitectural-urbanistice - perspectiva fenomenologica, perspectiva antropologica si, fireste, din cea arhitectural-urbanistica. Sprijinindu-se pe reperele provenite din perspectivele fenomenologica si antropologica, abordarea arhitectural-urbanistica urmareste prin prelegeri si seminarii: sa descopere problematica critica a domeniului de granita dintre arhitectura locuintei si oras, dintre evolutia locuirii urbane si evolutia orasului; sa explice modul in care s-a configurat pana astazi gandirea locuintei moderne (ca problematica urbanistica, arhitecturala si politica); sa identifice problemele specifice ale locuirii/locuintei n Romania si sa va sensibilizeze fata de acestea.

1. OM ARHITECTURA LOCUIRE
A. DESPRE OM:
Atita vreme cat ceea ce proiectam urmeaza a fi folosit de oameni, atat conditia umana in esenta ei, cat si manifestarile culturale pe care le imbraca trebuie sa reprezinte un punct de plecare. Atat perspectiva fenomenologica cat si cea antropologica studiaza omul: atat in ceea ce are esential (si prin aceasta general si peren) cat si in ceea ce il face diferit in variatele culturi/comunitati. 1. O POSIBILA INTERPRETARE: Ipostaze ale omului: - ca fiinta biologica - ca fiinta sociala - ca fiinta simbolizatoare (Ernst Cassirer - Eseu despre om), care modeleaza/filtreaza specific modul in care omul traieste atat ca fiinta biologica cat si sociala. Omul ca ansamblu de nevoi rezultate din aceste ipostaze: Nevoile umane nu sunt niciodata simple, strict pragmatice (derivate numai din conditia biologica sau sociala), pentru ca intervine permanent ipostaza simbolizatoare, care le aduce dimensiuni fara de care nevoile umane nu pot fi definite. Exista o intreaga sociologie a nevoilor umane si a dinamicii lor, despre care se va discuta in semestrul urmator. (de citit extrasul din Cassirer, Eseu despre om, in anexa electronica) 2. O ALTA INTERPRETARE (dupa Titus Mocanu - Morfologia artei moderne) Planurile de existenta umana: - instinctul biologic de supravietuire - instinctul vital de conservare si propasire economica/materiala - spiritualitatea. Prin impletirea acestor planuri se pot explica formele de cultura si de civilizatie, ca manifestari ale relatiei omului cu lumea - dihotomia clasica cultura-civilizatie: - cultura = ansamblul faptelor spirituale care dobandesc valoare in timp (arta+filozofia+stiinta) - civilizatie = nivel de dezvoltatre materiala a unei societati - perspectiva antropologica mai comprehensiva: - cultura = ansamblu complex care cuprinde datele cunoasterii, arta, principiile morale, dreptul, obiceiuri si oricare iscusinte si deprinderi dobandite de om ca membru al societatii - civilizatie = nivel de dezvoltare materiala si spirituala a unei societati (arhitectura ca act de cultura si de civilizatie)

Catedra de Istoria & Teoria Arhitecturii

RHITECTURA

L O
OCUIRE

RAS

3. MODUL DE VIATA Aceasta chestiune fiind definitorie pentru curs, va dau de acum Mod de viata: se defineste prin totalitatea aspectelor culturale, materiale, spirituale, sociale care caracterizeaza un grup uman inchegat (comunitate, societate, popor) Factorii socio-culturali, la care se va face referire in curs se refera la comportamente si atitudini colective care se raporteaza la anumite modele culturale. Se refera la totalitatea obiceiurilor, credintelor, conventiilor care intra in personalitatea de baza (ceea ce defineste un individ in cadrul matricei culturale a unei colectivitati). Ceea ce inseamna ca acesti factori joaca un rol hotarator in cum se conformeaza toate aspectele care caracterizeaza modul de viata.

B. EDIFICAREA: OM - NATURA ARTEFACT


1. OMUL ISI MODELEAZA UN CADRU DE VIATA care sa corespunda modului sau de viata specific, intervenind asupra mediului natural cu ajutorul productiilor sale artificiale (artefacte). Producerea acestor artefacte inseamna anumite comportamente si atitudini constructive; de aceea factorii socio-culturali dau o cheie pentru intelegerea acestei activitati modelatoare (creatoare de forma). - Cadrul de existenta umana, ca parte a existentei umane, cuprinde totalitatea celor naturale si celor create de om (artefacte) - Ambientul se refera, in general, la acea parte a cadrului de existenta caruia omul ii acorda valoare (adica acea parte pe care omul o introduce in campul sau de semnificatii). - Habitatul este o notiune imprumutata din biologie, unde se refera la totalitatea conditiilor geografice, climatice, biologice in care traieste o anumita specie. A fost imprumutata in arhitectura cu aceleasi conotatii de totalitate a conditiilor in care traieste si se dezvolta omul, ceea ce aduce semnificatii noi in abordarea chestiunilor legate de proiectare. 2. ARHITECTURA CA EDIFICARE (DE RELUAT DIN IAC): Definirea in sens larg a arhitecturii (sensul albertian de edificare): permanenta modelare si remodelare a mediului construit in scopul satisfacerii nevoilor materiale si spirituale ale individului si grupurilor umane, in interactiunea om-mediu natural. ARHITECTUL APARE CA INTERMEDIAR INTRE MODUL DE VIATA SI EDIFICAREA MEDIULUI CONSTRUIT, CEEA CE POATE DUCE LA ESECURI ATUNCI CAND CEEA CE PROIECTEAZA NU RASPUNDE MODULUI REAL DE VIATA Despre esecurile arhitecturii culte/erudite atunci cand a crezut ca stie cum trebuie sa traiasca oamenii, v-am mai povestit anul trecut (de reluat din IAC, arhitectura vernaculara)

C. CONCEPTUL DE LOCUIRE CA SUPORT AL EDIFICARII


A aparut tocmai din necesitatea de a nu neglija datorita abordarilor excesiv de pragmatice ale urbanismului si arhitecturii moderne - dimensiunile metafizice, ontologice si culturale ale omului si ale colectivitatilor umane. 1. Definitii generale : LOCUIREA: situare umana, relativ stabila, intr-un mediu natural si amenajat, destinat satisfacerii nevoilor materiale si spirituale ale individului si societatilor umane (dupa AM. Zahariade, Elemente de fundamentare a conceptului de habitat) LOCUIREA: conditionarea unui loc (spatiu, teritoriu - prin extindere) prin ocuparea, folosirea, amenajarea lui de catre o colectivitate (in extremis - de catre om), in concordanta cu modul de viata, dezvoltarea socioeconomica, organizarea politica a acesteia, si intr-un anumit raport cu mediul natural, in contextul unui continuu proces de interventie asupra spatiului (dupa A. Sandu, Termeni de arhitectura si urbanism). 2. Perspective de abordare: Dimensiunile locuirii sunt identificabile din multiple perspective de abordare: Ca situare regionala in anumite conditii de mediu natural si amenajat: - persp. ecologica - persp. economica - persp. socio-culturala - persp. geografica

Catedra de Istoria & Teoria Arhitecturii

RHITECTURA

L O
OCUIRE

RAS

Ca fapt si fenomen social si ca stare psihica individuala: - presp. sociologica - persp. socio-psihologica - persp. psihologica Ca mod de organizare a asezarilor umane si ca ansambluri de populatii structurate dupa anumite criterii: - persp. demografica - persp. antropologica - persp. geografiei umane Ca traire umana si situare ontologica in lume: - persp. filozofica -> de ex., perspectiva fenomenologica (detalii privind sensul si necesitatea acestei abordari, textele fondatoare - Martin Heidegger, conceptul de loc, abordari fenomenologice in teoria arhitecturii se vor dezvolta la seminarii). - persp. estetica - persp. semiotica - persp. perceptiei urbane, etc., care vor fi studiate la alte cursuri pe parcursul facultatii. In final, perspectiva arhitectural urbanistica, cea care da forma habitatului uman (a locuintei si a orasului) trebuie sa integreze informatia venita din toate aceste perspective, care fiecare aduc dimensiuni ale fenomenului din propria arie disciplinara. Aceste informatii sunt unele obiective si cuantificabile, altele numai calitative si greu cuantificabile, ceea ce nu le face mai putin importante. Toate contribuie la definirea temei de proiectare si la orientarea proiectarii in directia cautarii unor raspunsuri adecvate la scop: a le oferi oamenilor posibilitatea sa locuiasca. Din aceasta rezulta o imbogatire a actului de edificare. Perspectiva politica trebuie sa se bazeze de asemenea pe rezultatele venite dinspre aceste perspective si sa le includa intr-un program politic si strategic care sa asigure LOCUIREA in toate dimensiunile ei. (Pentru detalierea acestor perspective: C1.4_Locuirea.pdf din AM. Zahariade, Argumente in favoarea constructiei de locuinte de joasa inaltime si mare densitate in Bucuresti, teza de doctorat: 1990) 3. In chip de concluzie partiala: Viata omului consta in mai mult decat o serie de nevoi strict functionale: dimensiunile psihologice si metafizice ale existentei umane sunt parte integranta a capacitatii fiecaruia de a se simti bine. Antropologia se ocupa de aceste dimensiuni culturale, ca si de cei mai banali constituenti ai existentei. De aceea este importanta pentru teoria si practica de azi.
(Din MELHUISH, Claire, Why Anthropology?, in AD-vol. 66, 11-12/dec-nov 1996)

Aceast citat subliniaza importanta pentru arhitectura atat a PERSPECTIVEI FENOMENOLOGICE, cat si a celei ANTROPOLOGICE, despre care se va vorbi in cursurile urmatoare. Pentru moment mai sunt necesare cateva delimitari privind aria de studiu a cursului.

2. PRECIZARI TEMATICE SI METODOLOGICE


A. DELIMITARI ALE DOMENIULUI CURSULUI

Binomul LOCUIRE-LOCUINTA
Cursul ALO se va ocupa cu precadere de locuire in legatura cu chestiunea locuintei urbane, pentru mai multe motive: Locuirea ca situare umana necesita locuinta: putem spune ca nivelul cel mai apropiat de om al locuirii este locuinta. Relatia locuire-locuinta nu este o relatie univoca, de determinare.Locuirea, ca traire umana, s-ar degrada inafara unei reflectari subiective, a unei relatii care se stabileste intre subiectul uman si spatiul inconjurator. Desi situarea ar parea sa implice un principiu static, ea presupune o dubla actiune: de receptare activa, de permanenta intentionalitate si transformare constienta. De aici rezulta o interactiune iterativa de tip cauza-efect, in care efectul isi remodeleaza cauza: spatiul amenajat (locuinta) influenteaza locuirea prin modul in care este receptat obiectiv si subiectiv (de individ sau comunitate). Exista un

Catedra de Istoria & Teoria Arhitecturii

RHITECTURA

L O
OCUIRE

RAS

permanent transfer calitativ, in care factorul uman, cel care initiaza dar si cel care suporta, mediaza relatia locuire-locuinta in ambele directii. De aici rezulta atat necesitatea introducerii altor perspective, cat si nevoia decuparii unor niveluri distincte la care sa se studieze aceasta relatie. Astfel, s-ar putea studia locuirea la acest prim nivel al locuintei si, de aici, am putea studia numai locuinta ca unitate in sine, intelegand-o prin felul in care sunt experimentate, luate in posesie, locuite spatiile ei interioare. Numai ca aceasta chestiune poate face (si desigur face) obiectul lucrului la atelier cand aveti proiect de locuinta. In acest sens, va recomand cartea lui Gaston Bachelard Poetica spatiului si articolul lui Constantin Noica Locuinte pentru om si izotopii lui. Nu aceasta va fi insa tema cursului, care se va axa pe nivelul imediat urmator, in care locuirea depaseste acest prim nivel si se deschide catre oras, ca parte a lui. De la locuinta la VECINATATEA EI IMEDIATA: In general, definitia cea mai frecventa pentru locuinta este cea de loc, casa, constructie, in care locuieste cineva; resedinta sau imobil pentru o familie, ceea ce o priveste izolat de ceea ce o inconjoara. Dupa prof. Mihail Caffe (profesor al scolii noastre), locuinta poate fi definita ca ansamblu de spatii destinate protejarii si dezvoltarii/implinirii existentei umane la nivelul celulei familiale, precum si facilitarii raporturilor acesteia cu ansamblul relatiilor sociale. De aici este important de retinut ca locuinta nu trebuie vazuta ca o coaja dura ci, mai degraba, ca o membrana osmotica: o inchidere care se deschide (C. Noica: Locuinta pentru om si izotopii lui). Atat uman/social cat si arhitectural urbanistic, deschiderea se face spre oras, in niveluri succesive. Noi o vom studia mai ales la nivelul exterior prim, pe care l-am numit generic VECINATATE IMEDIATA. Aceasta nu este o denumire tehnica, nu reprezinta o unitate administrativa si nici nu are o forma fixa: ea se defineste prin modul viata specific al locuitorilor din diferite locuri/culturi, prin modul in care oamenii isi iau in posesie spatiul urban imediat in locuirea de zi cu zi. Poate fi un cartier, o zona mai mica, o strada, o incinta etc., depinzand de modul in care oamenii locuiesc, folosesc spatiul exterior locuintei si intretin oarecare relatii de convivialitate cotidiana, isi traiesc viata de zi cu zi in jurul casei lor...

LOCUINTA BANALA SI VECINATATEA IMEDIATA: DOMENIUL DE PREDILECTIE AL CURSULUI


Diferentierea tipologica locuinta privilegiata- locuinta populara,banala, si relatiile dintre ele. A se vedea AM Zahariade, C1.4_Locuirea.pdf Locuinta banala ocupa cea mai mare proportie a construitului unei asezari/oras si reprezinta fondul orasului: Prin grupare, locuinta banala articuleaza orasul si contureaza un nivel elementar al specificului spatial al orasului. Forma de grupare, reprezinta o unitate morfologica a orasului si corespunde unui mod de viata specific al comunitatilor care o locuiesc, raspunde unor practici cotidiene de locuire in vecinatatea imediata a locuintei. Pune probleme arhitectural-urbanistice, economice si politice foarte mari in societatea moderna: prezinta o problematica aparte, de care va veti lovi cel mai des in proiectare. ACEASTA PROBLEMATICA VA CONSTITUI DOMENIUL DE STUDIU AL CURSULUI. In principiu, ea se va refera la trei niveluri: (1) locuinta in sine (numai chestiunile relevante pentru calitatea locuirii la nivelul vecinatatii imediate) ; (2) relatia locuintei cu cele din jurul ei, prin vecinatatea imediata; (3) relatia cu ansamblul asezarii (chestiuni pe care le vom studia numai tangential) Toate aceste niveluri reprezinta si niveluri de studiu al locuirii, asa cum a fost definita anterior.

Catedra de Istoria & Teoria Arhitecturii

RHITECTURA

L O
OCUIRE

RAS

B. PERSPECTIVA DOMESTICA ASUPRA ORASULUI

Relatia locuintei cu orasul:


Relatia locuintei cu ansamblul orasului poate fi studiata sub unghiuri diverse (care vor fi studiate pe parcursul facultatii, in mod special la cursurile de urbanism). Pentru obiectul acestui curs, adoptam terminologia utilizata de Castex & Panerai in Forme urbaine:De lilot a la barre, dupa care, la modul general, putem privi orasul din doua perspective: Perspectiva monumentala, care priveste orasul in totalitatea lui: liniile generale de evolutie formala si functionala ale orasului, zonificarea functionala, tesutul urban major, spatiile si monumentele reprezentative etc., Perspectiva domestica, care face un fel de zoom in asupra tesutului minor, asupra zonelor de locuinte banale grupate la nivel elementar, dupa logica lor de organizare. Desi subordonata conceptiei urbane majore, logica de organizare a locuintelor la acest nivel prezinta o relativa independenta fata de traseele majore ale orasului. La acest nivel se desfasoara practicile cotidiene legate de locuirea imediat exterioara locuintei, deci acesta reprezinta primul nivel de integrare al locuintei in oras. Astfel se creaza unitati spatiale discrete, cu o practica sociala specifica si care dau forma si caracterul minor al orasului. Tesut urban (tissu urbain, in franceza, urban fabric, in engleza): termen preluat din analogia cu o tesatura sau cu tesutul biologic, defineste o forma de organizare care prezinta concomitent o puternica solidaritate intre elemente, dar si capacitatea de a se adapta, modifica, transforma. El da seama despre modul de constituire a orasului traditional si ridica intrebari privind studiul urbanizarilor recente. Presupune o atentie acordata atat banalului cat si exceptionalului, strazilor si constructiilor obisnuite, dar si ordonantelor monumentale si monumentelor. (...) La modul cel mai simplu, tesutul urban se constituie din suprapunerea sau imbricarea a trei ansambluri: reteaua de strazi, decupajul funciar (parcelarea) si constructiile. (...) Analiza tesutului urban procedeaza prin identificarea fiecaruia dintre aceste ansambluri, studiul logicii lor, precum si a logicii relatiilor lor. Relatiile dintre aceste trei elemente formeaza un sistem destul de complex, dupa imaginea orasului insusi. Termenii de tesut major si minor, nu sunt neaparat acceptati de toti specialistii, dar prezinta relevanta, cel putin metaforica, pentru intelegerea logicii orasului. TESUTUL MAJOR se refera la armatura monumentala a orasului (drumuri importante, decupaj funciar, spatii si monumente publice, afectari functionale principale) care dau forma mare a orasului. TESUTUL MINOR se refera la forma de detaliu a orasului in interiorul zonelor create de tesutul major. LOGICA ALCATUIRII ORASULUI reiese din ambele perspective, dar cursul nostru se va concentra cu precadere asupra celei domestice, pentru ca aici se articuleaza arhitectura locuintei (care se studiaza la atelier) si oras (care se studiaza la urbanism) si pentru ca este un domeniu care se neglijeaza adesea in proiectarea de arhitectura. La nivelul acesta se poate investiga si relatia dintre tipologia locuintei si forma urbana pe care o determina, fiindca, din totdeauna, distributia interioara a unei locuinte a fost partial conditionata de formula de grupare. In concluzie: In orice asezare locuintele se grupeaza intre ele, in virtutea unor reguli de asamblare pe orizontala si/sau verticala, generand astfel spatii cu caracter public, semi-public si privat, in care se desfasoara diferitele practici sociale legate de locuire. Aceste reguli de grupare sunt date de modul de viata specific, de traditia de locuire a comunitatilor umane respective. In acelasi timp, ele dau forma si caracterul spatiilor urbane. De obicei urbanismul priveste orasul in mare (perspectiva monumentala), iar arhitectura studiaza locuinta ca obiect. Noi incercam sa le privim articulate. Cele doua se articuleaza intim pe aceasta zona a gruparii elementare, pe care am numit-o oarecum vag (tocmai pentru a lasa libertate de interpretare) vecinatate imediata.
(Din Panerai, Depaule, Demorgon, Analyse urbaine, Marseille, 1999)

C. ALTE ARGUMENTE PENTRU ACEASTA ABORDARE


URBANITATEA, ca atribut definitoriu al orasului, este mai degraba un ideal, un deziderat de echilibru constient intre nivelurile ce pot sa caracterizeze existenta umana intr-un oras. Sociologii depisteaza cinci niveluri vitale pentru realizarea acestui echilibru: (1) intre sfera publica si cea privata, (2) intre totalitatea orasului si micro-zonele locale, (3) echilibrul social, (4) demografic, si (5) intre construit si natural.

Catedra de Istoria & Teoria Arhitecturii

RHITECTURA

L O
OCUIRE

RAS

ORASUL, CA CA MOD DE VIATA IMPREUNA CU CEILALTI, poate fi privit si ca echilibru dintre doua tipuri de spatii mentale: (1) Un spatiu al anonimatului, specific orasului, cautat chiar in masura in care nu devine exclusiv, si care da masura participarii la viata de ansamblu a orasului: spatiul marilor artere si piete, al transportului in comun, marilor magazine, sali de spectacol, birouri etc., si care nu presupune cunostinte personale reciproce si nu angajeaza direct. El se suprapune in mare masura peste spatiul orasului vazut din perspectiva monumentala. (2) Un spatiu al familiarului, care presupune alt tip de relatii de la om la om (mergand de la cumparaturile cotidiene, salutul intre vecini, pana la jocul copiilor si bandele de adolescenti), este spatiul unei convivialitati, care face ca in interiorul anonimatului sa apara insule cunoscute (illot de connaissance). Aici, socializarea se produce treptat, de la sentimentul de a evolua intr-o ambianta simpatica, mai intii in cadrul locuintei, apoi in vecinatatea ei, dezvoltand, in final, sentimentul unei apartenente care va constitui baza relatiilor pozitive cu orasul si societatea. La cest nivel (ca se numeste cartier, vecinatate imediata sau altfel) se constituie un trait (un fel de a trai/a locui), un comportament pe care cei care locuiesc sfarsesc prin a si-l insusi si care creaza sentimentul de apartenenta la un grup pe o arie determinata. Aceasta poate duce la transformarea spatiului in loc si da sentimentul ca te afli acasa intr-o anume parte a orasului. Acesta este spatiul pe care l-am numit vecinatatea imediata. El poate lua forme arhitecturalurbanistice foarte diverse, vizibile si studiabile din perspectiva domestica. In aceeasi masura, si binomul locuire-locuinta urbana trebuie inteles si analizat la nivelul formulei de grupare a unitatilor de locuit, care constitie unitatea urbanistica de baza, in care se contopesc si interactioneaza diversele aspecte ale vietii urbane. Este si nivelul la care arhitectul poate stimula, prin amenajarea spatiului, atasamentul locuitorului fata de mediul sau construit. Astfel, vecinatatea imediata devine nivelul elementar de articulare locuinta-oras-mod de viata, care va fi studiat din diverse perspective pe parcursul cursului si seminariilor. (Amanunte despre aceste chestiuni puteti gasi in: C1.4_Locuirea.pdf din AM. Zahariade, op.cit., lectura lor e facultativa) Bibliografie anexata: Extrasul din Ernst Cassirer Eseu despre om AM Zahariade, C1.4_Locuirea.pdf Va recomand cu caldura: Gaston Bachelard Poetica spatiului

S-ar putea să vă placă și